Impactul Crizei Economice Mondiale Asupra Competitivitatii Mediului DE Afaceri European
„IMPACTUL CRIZEI ECONOMICE MONDIALE ASUPRA COMPETITIVITĂȚII MEDIULUI DE AFACERI EUROPEAN„
Lista acronimelor și abrevierilor
AIG – American International Group
ASEAN – Association of Southeast Asian Nations
BER – Business Environment Rankings
BM – Banca Mondială
BNR – Banca Națională a României
CDS – Credit default swap
CNIPMMR – Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România
EIU – Economist Intelligence Unit
FMI – Fondul Monetar Internațional
IMA – Indicele mediului de afaceri
IMM- Întreprinderi mici și mijlocii
INS – Institutul Național de Statistică
ISD – Investiții străine directe
NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
NBER – National Bureau of Economic Research
ONRC – Oficiul Național al Registrului Comerțului
PIB – Produsul intern brut
PSC – Pactul de stabilitate și de creștere
R&D – Research and development
SME – Sistemul Monetar european
SUA – Statele Unite ale Americii
TVA – Taxa pe valoare adăugată
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I – CRIZA ECONOMICĂ MONDIALĂ – ASPECTE GENERALE
I.1 Conceptul de „criză”- definiție, clasificare, introducere în sfera noțiunii de „criză economică
I.2 Principalele crize economice anterioare din ultimele două decenii
I.2.1 Criza Sistemului Monetar European
I.2.2 Criza economică din Japonia din 1994
I.2.3 Criza economică din Mexic
I.2.4 Criza economică asiatică
I.2.5 Criza economică rusă
I.2.6 Criza economică din Argentina
I.3 Criza economică actuală – aspecte generale
CAPITOLUL II – MEDIUL DE AFACERI EUROPEAN ÎN CONTEXTUL CRIZEI ECONOMICE
II.1 Apariția și manifestarea efectelor crizei economice și financiare la nivel comunitar
II.2 Impactul crizei asupra economiilor UE și importanța IMM-urilor în relansarea situației economice europene
II.3 Strategii existente la nivel comunitar
II.3.1 Strategia Lisabona
II.3.2 Strategia Europa 2020
II.3.3 Agenda Europa 2020 – inițiative-pilot
CAPITOLUL III – STUDIU DE CAZ PRIVIND IMPACTUL CRIZEI ECONOMICE ASUPRA COMPETITIVITĂȚII MEDIULUI DE AFACERI DIN ROMÂNIA
III.1 Apariția și manifestarea efectelor crizei economice și financiare în România
III.2 Mediul de afaceri românesc în contextul crizei economice internaționale
III.2.1 Mediul de afaceri din România privit din perspectivă internațională
III.2.2 Investițiile cu aport de capital străin și climatul investițional. Evoluția investițiilor străine directe în România
III.2.2.1 Percepția Investitorilor Străini
III.2.3 Efectele crizei economice asupra sectorului IMM din România
III.3 Situația actuală a mediului de afaceri românesc
III.3.1 Grevarea cu sarcini a întreprinderilor
III.3.2 Achizițiile publice
III.3.3 Gestiunea bugetară și stabilitatea politicii bugetare
III.4 Evoluția mediului de afaceri în 2015, din perspectiva actorilor implicați
III.5 Soluții pentru creșterea competitivității mediului de afaceri românesc
CAPITOLUL IV – CONCLUZII
Bibliografie
Introducere
“În istoria capitalismului modern, crizele sunt regula, nu excepția. Ceea ce nu înseamnă totuși că toate ar fi la fel. Nici pe departe: caracteristicile pot fi diferite, de la un dezastru la altul și pricinile crizelor se pot regăsi în probleme diferite, din sectoare diferite ale economiei“.
Încă din cele mai vechi timpuri, aproape în orice domeniu al activității umane, au existat preocupări cu privire la disfuncționalitățile care pot apărea în interiorul lui, studiindu-se cauzele, modul de apariție și felul în care se manifestă, precum și consecințele lor. În mod cert, crizele pot fi considerate astfel de disfuncționalități și vor constitui întotdeauna un subiect de o importanță majoră în viața noastră.
Așa cum vom vedea și în prezenta lucrare, noțiunea de criză comportă definiții variate și uneori contradictorii. Unii scot în evidență gravitatea situației de criză, alții caracterul său dificil de prevăzut, inopinat și excepțional. Crizele sunt fenomene complexe și pot fi înțelese ca situații caracterizate de o instabilitate pronunțată, care apar la un moment dat în cadrul unui sistem și care au capacitatea de a genera o stare permanentă de îngrijorare și de incertitudine legată de viitor, teamă și uneori chiar panică.
În ceea ce privește economiștii, aceștia analizează criza după criterii specifice, atribuindu-i trăsăturile unor fenomene cu consecințe dăunătoare pentru organizații, instituții și grupuri sociale impactate: inflația, șomajul, stagnarea, recesiunea etc. O criză financiară în adevăratul sens al cuvântului are drept trăsătură definitorie faptul că un accident bine localizat are potențialul de a se extinde, de a produce efecte la nivelul întregului sistem financiar.
Conștientizând rolul și importanța majoră a stabilității economico – financiare a unui stat, vom ajunge la concluzia că analiza crizelor financiare prezintă un interes considerabil, reprezentând o problemă de actualitate la nivelul societății contemporane.
Referitor la criza actuală, aceasta se deosebește de alte crize anterioare prin amploarea ei, afectând un număr foarte mare de țări și având impact considerabil și asupra celor mai dezvoltate țări ale lumii, nu numai asupra țărilor în curs de dezvoltare, așa cum s-a putut observa de-a lungul timpului. De aceea, cunoașterea cauzelor acestei crize, a modului de manifestare, precum și a consecințelor produse asupra economiei țărilor emergente și îndeosebi asupra competitivității mediului de afaceri din România, comportă o însemnătate deosebită în vederea găsirii metodelor optime de soluționare și de refacere a sistemelor afectate.
În plus, problemele identificate la nivelul unei țări pot avea impact și asupra economiei altor țări dacă nu sunt soluționate la timp, efectele crizei respective devenind astfel mai grave. Prin urmare, importanța temei acestei lucrări implică analiza impactului crizei economice mondiale asupra competitivității mediului de afaceri european și impactul acesteia asupra economiei României.
Pentru întocmirea acestei lucrări am recurs la studierea aprofundată a surselor de specialitate, am încercat să sintetizez obiectiv informațiile acumulate și să prezint într-o manieră proprie șirul evenimentelor care fac obiectul acestei cercetări, precum și eventuale propuneri pentru o posibilă ameliorare a stării de fapt constatată.
Structura prezentei lucrări a fost constituită pe baza scopului și motivației temei și a cadrului problematicii abordate, astfel încât lucrarea conține: introducere, trei capitole, încheiere, ce inserează concluziile și bibliografie. În vederea detalierii obiectivelor lucrării, am apelat la împărțirea capitolelor în subcapitole.
Capitolul 1 – se referă la definirea și clasificarea conceptului de criză, la introducerea în sfera noțiunii de criză economică și la prezentarea succintă a principalelor crize economice anterioare din ultimele două decenii, inclusiv a crizei economice actuale.
Capitolul 2 – vizează apariția și manifestările efectelor crizei economice și financiare la nivel comunitar, o scurtă prezentare a impactului crizei asupra economiilor UE și a importanței IMM-urilor în relansarea situației economice europene și o descriere succintă a principalelor strategii existente la nivel comunitar.
Capitolul 3 – reprezintă un studiu de caz asupra canalelor de transmisie și a evoluției crizei în România, asupra impactului acesteia pentru economie și asupra competitivității mediului de afaceri, prezintă situația actuală a mediului de afaceri românesc, perspectiva actorilor implicați, cu privire la evoluția mediului de afaceri in 2015, precum și soluții de îmbunătățire.
În ansamblu, consider că lucrarea de față are un conținut de valoare și necesar, în măsura în care suntem pregătiți și avem dispoziția de a încerca să înțelegem adevăratele probleme cu care se confruntă societatea contemporană, criza economică actuală fiind incontestabil una dintre ele. Dar mai important decât atât, mi-aș dori ca prezenta lucrare să constituie, în măsura în care este posibil, un impuls pentru formarea noastră ca persoane capabile să ia măsurile cele mai potrivite pentru depășirea cu succes a unor astfel de momente de cotitură, care au fost, sunt și cu siguranță vor mai exista și pe viitor, pentru că, în fond, „Life is one crisis after another”, după cum frumos afirma președintele american Richard M. Nixon.
CAPITOLUL I
CRIZA ECONOMICĂ MONDIALĂ – ASPECTE GENERALE
I.1 Conceptul de „criză”- definiție, clasificare, introducere în sfera noțiunii de „criză economică”
Cuvântul „criză“ provine din grecescul „krisis”, concept fundamental în greaca veche, care nu putea fi înlocuit cu nimic altceva. Derivat din „krino”, „krinein” („a selecționa“, „a se certa“, „a tranșa“, „a decide“, „a se lua la întrecere“, „a judeca“), krisis urmărea atingerea unui rezultat definitiv, irevocabil. Astfel, conceptul presupunea alternative clare, care nu permiteau modificări ulterioare: succes sau eșec, dreptate sau nedreptate, viață sau moarte, în cele din urmă mântuire sau condamnare eternă.
A doua familie semantică a cuvântului își are originile în medicina hipocratică, referindu-se la momentul de cumpănă al unei boli, din care putea să rezulte fie un deznodământ fatal, fie însănătoșirea, ulterior acest cuvânt ajungând să desemneze orice situație de întrerupere neașteptată și dăunătoare funcționării normale a unui sistem.
În ziua de azi, termenul de „criză” a intrat în vocabularul cotidian, riscând chiar să se devalorizeze datorită suprautilizării. Se discută despre criză în medicină (ca evoluție a unei boli), în sociologie (despre criza socială), în cadrul științelor economice (despre criza sistemului financiar-bancar), în domeniul relațiilor internaționale (criza în relațiile dintre state), în diplomație (criza politică) etc.
Termenul de criză este controversat în doctrină și, de ceea, este deosebit de dezbătut. Potrivit literaturii de specialitate, au fost formulate de-a lungul timpului numeroase definiții ale acestui concept. Dintre acestea, am selectat câteva exemple:
Potrivit Dicționarului de sociologie coordonat de Cătălin Zamfir și Lazăr Vlășceanu, criza este definită ca reprezentând o perioadă, în evoluția unui sistem, descrisă de acumularea intensificată a dificultăților, manifestarea bruscă, conflictuală a tensiunilor, fapt care îngreunează funcționarea sa normală, declanșându-se puternice presiuni spre schimbare.
Conform unui alt dicționar coordonat de Raymond Boudon, noțiunea de criză semnifică acel moment în care dispozitivele de control și identitatea unui grup sunt supuse unei provocări, în general imprevizibile, considerată de tranziție, periculoasă, a cărei rezolvare are un caracter incert.
Indiferent de definiția consultată, am reținut ideea potrivit căreia crizele pot fi înțelese ca reprezentând fenomene complexe care pot prejudicia ansamblul social în întregime sau în parte, fie că vorbim de sistemul politic, de relațiile internaționale, de viața economică, instituțiile de învățământ, structura socială, etc.
O criză este criză și pentru că nu știm nimic despre ea înainte să apară. Pot exista, într-adevăr, cazuri în care să fim avertizați de apariția acestora, însă de obicei crizele apar în mod neașteptat, iar de cele mai multe ori nu există niciun semn care să prevestească întâmplarea unui asemenea eveniment. Părerile specialiștilor sunt împărțite față de ceea ce am menționat anterior. Pe de o parte, unii autori afirmă că aceste crize pot avea o evoluție aproape omogenă, de la incident la criză, parcurgând anumite trepte intermediare (incident, accident, conflict) care reprezintă, în aceeași măsură, semnale de alarmă, dar și ocazii favorabile de întărire a organizației și de iplomație (criza politică) etc.
Termenul de criză este controversat în doctrină și, de ceea, este deosebit de dezbătut. Potrivit literaturii de specialitate, au fost formulate de-a lungul timpului numeroase definiții ale acestui concept. Dintre acestea, am selectat câteva exemple:
Potrivit Dicționarului de sociologie coordonat de Cătălin Zamfir și Lazăr Vlășceanu, criza este definită ca reprezentând o perioadă, în evoluția unui sistem, descrisă de acumularea intensificată a dificultăților, manifestarea bruscă, conflictuală a tensiunilor, fapt care îngreunează funcționarea sa normală, declanșându-se puternice presiuni spre schimbare.
Conform unui alt dicționar coordonat de Raymond Boudon, noțiunea de criză semnifică acel moment în care dispozitivele de control și identitatea unui grup sunt supuse unei provocări, în general imprevizibile, considerată de tranziție, periculoasă, a cărei rezolvare are un caracter incert.
Indiferent de definiția consultată, am reținut ideea potrivit căreia crizele pot fi înțelese ca reprezentând fenomene complexe care pot prejudicia ansamblul social în întregime sau în parte, fie că vorbim de sistemul politic, de relațiile internaționale, de viața economică, instituțiile de învățământ, structura socială, etc.
O criză este criză și pentru că nu știm nimic despre ea înainte să apară. Pot exista, într-adevăr, cazuri în care să fim avertizați de apariția acestora, însă de obicei crizele apar în mod neașteptat, iar de cele mai multe ori nu există niciun semn care să prevestească întâmplarea unui asemenea eveniment. Părerile specialiștilor sunt împărțite față de ceea ce am menționat anterior. Pe de o parte, unii autori afirmă că aceste crize pot avea o evoluție aproape omogenă, de la incident la criză, parcurgând anumite trepte intermediare (incident, accident, conflict) care reprezintă, în aceeași măsură, semnale de alarmă, dar și ocazii favorabile de întărire a organizației și de reducere a șanselor de producere a acestora.
Pe de altă parte, alți autori sunt de părere că aceasta este o idee greșită, dar comună, conform căreia există anumite semnale de alarmă care vin în întâmpinarea crizei și care sunt și recepționate la timp pentru ca măsurile de protecție și planurile de acțiune să fie activate corespunzător. Potrivit acestora, de cele mai multe ori, crizele debutează într-un mod diferit, neexistând niciun semn de atenționare, iar dacă există, acestea sunt percepute deformat sau chiar respinse cu convingerea că ele nu pot reprezenta ceea ce par să sugereze.
Putem afirma că uneori se cunosc puține lucruri despre o criză chiar și după ce a trecut. De aceea, cei care fac față unor asemenea evenimente și reușesc prin siguranța de sine, prin calmul și pregătirea de care dispun, să minimizeze pierderile, sunt foarte apreciați pentru expertiza lor. Folosirea acestor persoane, în corelație cu tehnica programării de scenarii pentru perioade de criză contribuie la facilitarea comunicării și la controlul situației.
Studiind literatura de specialitate, am identificat, de asemenea, numeroase clasificări ale conceptului de criză, fiind acordată o atenție deosebită tipologiei crizelor, datorită nevoii de identificare a strategiilor adecvate de gestionare a lor.
Crizele se pot clasifica după mai multe criterii:
după cauzele care au generat apariția crizei – cauzate de factori interni sau externi, situaționali, imediați sau structurali;
după desfășurarea în timp – bruște sau lente;
după mărime/amploare – superficiale ori esențiale;
în funcție de nivelul la care acționează – strategice, operaționale, identitare;
în funcție de urmările pe care le produc – afectează personalul, partenerii, opinia publică, etc.;
din punct de vedere fizic – violente sau nonviolente. Ambele categorii se pot împărți în trei subcategorii: – create de natură; – apărute în urma unei acțiuni intenționate; – apărute ca urmare a unor acte neintenționate.
Un alt specialist în domeniu propune o altă tipologie a crizelor, în care deosebește:
crizele interne care pot avea un caracter revendicativ, sau un caracter distructiv;
crizele externe care pot fi datorate unor factori naturali (cataclisme), sau unor factori umani (terorism, vandalism, agresiuni).
Potrivit doctrinei, conceptul de criză este analizat din mai multe puncte de vedere:
Politologii vizează aspectele negative ale implicării politicului, fiind de părere că eșecul conducerii politice, inconsistența sistemului politic, incapacitatea partidelor politice de a rezolva conflictele sociale, aspectele neguvernabilității sunt fenomene care pot constitui cauze ale crizelor.
Istoricii evaluează situațiile de criză la nivel global, punându-le pe seama dezechilibrelor care apar între elementele componente ale societăților din cauza unor fenomene de dinamică socială, precum întărirea tehnologizării, amplificarea puterii militare a unor state, etc.
Sociologii consideră că originea crizelor este dată de anumiți factori, precum nedreptățile sociale, lipsa motivației și a inițiativei, indignarea împotriva autorităților, declinul moștenirii familiale, comunitare, civice și religioase, dereglările manifestate la nivelul mecanismelor de control social.
Psihologii găsesc criza drept o destructurare a identității indivizilor, a simțului lor de evaluare și semnificare datorate impulsurilor instinctuale, un efect al experiențelor traumatice cauzate de boli, accidente, experiențe sociale care i-au făcut pe indivizi să se simtă ca niște obiecte, o influență a forțelor inconștientului colectiv etc.
Potrivit Dicționarului limbii române conceptul de “criză economică” poate fi definit drept o exprimare a unor dificultăți (politice, sociale, economice etc.); perioade de tensiune, de încercări (deseori decisive) care se manifestă în societate, fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populației, ceea ce duce la scăderea producției, la falimente, șomaj etc.
În ceea ce privește economiștii, aceștia analizează criza după criterii specifice, atribuindu-i trăsăturile unor fenomene cu consecințe dăunătoare pentru organizații, instituții și grupuri sociale impactate: inflația, șomajul, stagnarea, recesiunea etc. Apare astfel întrebarea firească: Ce dimensiuni trebuie sa atingă inflația, șomajul sau scăderea PIB-ului unei țări pentru a considera că se poate avea în discuție intrarea ei într-o stare de criză?
Convențional, s-a stabilit că vorbim de recesiune atunci când se înregistrează o scădere a PIB-ului unei țări sau regiuni după două trimestre successive.
Conform National Bureau of Economic Research (NBER) criza poate fi înțeleasă drept o scădere importantă a activității economice care se întinde pe o perioadă de câteva luni și care se reflectă în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, scăderea producției industriale și a consumului, printre altele.
Nu se poate aprecia cu exactitate momentul în care o criză financiară se transformă într-o criză economică sau dacă o criză financiară determină o criză economică sau viceversa. În principiu, se vorbește întotdeauna de o criză economică produsă de cauze politice, financiare, sau sociale, criza financiară fiind înțeleasă ca o formă de manifestare a crizei economice, care înfățișează o lipsă de încredere în sistemul financiar, o dereglare a mecanismelor de piață, o scădere apreciabilă a volumului tranzacțiilor la bursă (bursa de valori este una dintre cele mai importante instituții ale economiei de piață, care tranzacționează afaceri de diferite dimensiuni și din diferite sectoare).
Din nefericire, vorbim de o criză doar în momentul în care efectele acesteia se răsfrâng asupra unui număr foarte mare de oameni sau companii. Din informațiile acumulate, am reținut ideea potrivit căreia crizele pot exista într-o stare latentă, să fie puțin vizibile uneori, dar să deterioreze încet, dar sigur existența noastră. Economia mondială nu se confruntă pentru prima dată cu perioade de recesiune (după cum vom vedea în subcapitolele următoare), dar este poate pentru prima dată după o perioadă îndelungată de timp (Marea criză interbelică începută în 1929 și continuată pe mai mulți ani, sau Căderea Sistemului de la Bretton Woods în 1971) când se poate vorbi de o criză localizată la nivelul țărilor dezvoltate (nu doar la nivelul țărilor în curs de dezvoltare).
I.2 Principalele crize economice anterioare din ultimele două decenii
I.2.1 Criza Sistemului Monetar European
Criza sistemului monetar european s-a declanșat la data de 16 septembrie 1992 („miercurea neagră”), dată la care anumite monede europene, printre care lira sterlină, lira italiană și peseta spaniolă au devansat limitele de fluctuație ale mecanismului european de schimb, păstrarea ratelor de schimb fixe dovedindu-se a nu fi un obiectiv posibil de realizat în condițiile presiunilor speculative extreme.
Declanșarea acestei crize a fost generată de o serie de factori politici și economici. Printre factorii politici se numără reîntregirea Germaniei și respingerea de către Danemarca, prin referendum, a aderării la zona euro.
Cauzele economice sunt, la rândul lor, demne de luat în calcul. Principalele state din zona euro traversau o perioadă mai puțin favorabilă în ceea ce privește sistemul economic, ceea ce nu a făcut decât să alimenteze atacurile speculative.
Criza s-a desfășurat în două etape. Se vorbește despre septembrie 1992, ca o primă etapă, când Italia și Regatul Unit au decis să părăsească mecanismul european de schimb și să lase monedele lor să floteze liber pe piață, alte state precum Spania, Portugalia și Irlanda hotărând să rămână în SME, chiar cu prețul unor deprecieri repetate ale monedelor. Franța a reușit acest lucru doar până în momentul în care s-a declanșat cea de-a doua etapă a crizei, în iulie 1993, când efectele speculative intense asupra cărora a fost supus francul francez amenințau să se răsfrângă asupra tuturor monedelor europene. S-a luat măsura lărgirii limitelor mecanismului de schimb la + 15% față de cursul pivot.
Ce s-a petrecut de fapt? Ratele dobânzii din statele componente ale sistemului monetar european erau mult peste nivelul Germaniei, dar mai ales peste nivelul la care se aflau Japonia și Statele Unite în acel moment. În consecință, investitorii s-au împrumutat pe aceste piețe cu rate ale dobânzii scăzute, investind acolo unde potențialul era crescut, astfel intrările de capital au alimentat procesul de creditare cauzând o expansiune a creditului.
Situația economică a statelor afectate de criză nu a fost însă aceeași pentru toate. În Marea Britanie dobânzile au crescut, în ciuda încetinirii creșterii economice, lira sterlină apreciindu-se în contextul unei inflații în creștere. În ceea ce privește Italia, ratele dobânzii au continuat să crească pentru păstrarea încrederii în monedă, cu toate că presiunile inflaționiste începeau să scadă.
Concluzionând, această criză a demonstrat faptul că regimurile de curs valutar ale statelor europene reflectau o îmbinare între dezechilibrele macroeconomice și cele structurale, realitatea înfățișând neputința băncilor centrale și a guvernelor de a se mobiliza suficient pentru a-și apăra monedele.
I.2.2 Criza economică din Japonia din 1994
Criza economică din fost prima criză înregistrată în Japonia după cel de-al doilea război mondial, fiind o criză fără implicații economice extrem de grave la nivel mondial.
Acumularea dezechilibrelor pe fondul unei activități economice favorabile (asociată cu un șoc favorabil), însoțită de un management prost al riscurilor, a condus la apariția unui șoc negativ (scăderea prețurilor imobilelor) care a făcut ca cei care s-au împrumutat la bănci pentru a investi în piața imobiliară să se afle în imposibilitatea de a returna sumele împrumutate, ceea ce a determinat declanșarea crizei bancare.
Ieșirea din criză a avut loc relativ rapid, prin solidarizarea instituțiilor bancare.
I.2.3 Criza economică din Mexic
Criza economică mexicană, cunoscută și sub denumirea de „criza Tequila”, a avut ca punct de plecare luna decembrie a anului 1994, moment caracterizat de o depreciere bruscă a monedei mexicane (peso), eveniment cu consecințe importante asupra economiei reale a Mexicului și a altor state, preponderent din America de Sud.
Cauzele crizei mexicane sunt diverse. Potrivit surselor consultate, specialiștii fac o comparație cu modelul economic american, indentificând astfel o incompatibilitate a regimului valutar cu nivelul ridicat al inflației în Mexic. O altă cauză o reprezintă calitatea deteriorată a creditelor acordate de bănci în perioada definită de rate ale dobânzii reduse. Se vorbește de asemenea că riscul de țară a crescut pe fondul răscoalei din Chipas și ulterior prin asasinarea în martie candidatului la președinție a partidului aflat la guvernare, Luis Donaldo Colosio.
Dacă în anii precedenți investitorii erau atrași de evoluția economiei mexicane, în situația dată, aceștia s-au speriat și au apelat la vânzarea rapidă de obligațiuni publice. Observând tendința, Banca Centrală a Mexicului a decis de asemenea achiziționarea de titluri astfel încât rata dobânzii de pe piață să nu sufere modificări, acțiune care a avut însă ca efect diminuarea rezervelor internaționale.
În data de 20 decembrie 1994, se poate afirma clar că Mexicul se confrunta cu o situație iminentă de criză (investitorii au fost cuprinși de panică, iar ieșirile de capital s-au accelerat vizibil). Guvernul a decis astfel să ia măsuri, devalorizând peso-ul cu 15 % față de dolarul american. Din cauza deficitului de cont curent ridicat, această decizie a fost considerată tardivă de mulți specialiști.
Mexicul a apelat la ajutorul instituțiilor internaționale în vederea depășirii situației de criză. Având în vedere legăturile comerciale care existau între cele două țări și prezența considerabilă a investitorilor americani pe piața din Mexic, Bill Clinton, președintele SUA la acel moment, a intervenit pentru stoparea crizei. FMI și SUA au împrumutat Mexicului 50 de miliarde de dolari chiar la o săptămână după izbucnirea crizei.
I.2.4 Criza economică asiatică
Economiile emergente din Asia s-au dezvoltat rapid la începutul anilor’90, prin atragerea masivă a fluxurilor de capital și prin menținerea unor rate ale dobânzii ridicate.
O parte considerabilă a acestor fluxuri de capital s-au confirmat a fi însă „bani fierbinți”, făcând ca economiile unor țări precum Tailanda, Coreea de Sud, Malaezia, Indonezia și Filipine să capete vulnerabilitate (cauzată, de asemenea, și de suprainvestiții și de extinderea accelerată a sectorului privat).
Am identificat trăsături specifice fiecărui stat, care au contribuit la apariția și răspândirea crizei financiare asiatice:
În Tailanda, pe fondul unei creșteri economice considerabile și a investițiilor crescânde la rândul lor, s-a înregistrat un deficit considerabil al contului curent, încă din 1996. Acest deficit a fost cauzat, printre altele, de concurența produselor chinezești și de o valoare adăugată redusă a exporturilor acestui stat. În 1993 Tailanda a înființat Bangkok International Banking Facilities, un centru offshore având scopul de a atrage capitalurile străine. Dezechilibrele s-au acumulat treptat, autoritățile întârziind să intervină, în pofida avertismentului primit de la FMI.
Referitor la Coreea, dezvoltarea industriei a fost avantajată de apariția marilor conglomerate. Se înregistrau însă pierderi de competitivitate în ultima perioadă, din cauza faptului că politica statului influența în mare parte capitalurile private. Sectorul bancar a finanțat marile corporații în expansiunea lor agresivă, fără a acorda o atenție sporită calității creditelor. Multe din aceste credite au devenit astfel credite neperformante în pragul crizei financiare.
În ceea ce privește situația Malaeziei, am reținut faptul că aceasta reprezenta până în 1997 o destinație populară pentru investiții. Tranzacțiile pe bursa din Malaezia le depășeau uneori pe cele de pe piețele mult mai bine capitalizate, fapt care se datora în mare măsură investițiilor de capital considerabile. Existau perspective de creștere pozitive, iar datoria externă începea să intre pe un făgaș descendent.
În iunie (chiar înainte de izbucnirea crizei) Indonezia avea un sector bancar solid și înregistra o inflație scăzută. Multe firme indoneziene se împrumutaseră însă în dolari americani, în condițiile în care rupia se apreciase constant contra dolarului.
În condițiile în care se înregistrau intrări masive de capital, o problemă importantă a constituit-o alegerea regimului de curs valutar.
Toate cauzele menționate anterior au conlucrat și au condus la apariția crizei asiatice, semnalul acesteia fiind dat de deprecierea bruscă a monedelor țărilor respective (începând cu baht-ul tailandez, continuând cu monedele din Malaezia și Taiwan). Banca centrală a încercat să apere moneda tailandeză care a făcut obiectul unor atacuri speculative pe 2 iulie 1997, dar fără succes. Economiile statelor Singapore și Hong-Kong au intrat, de asemenea, în recesiune, iar autoritățile monetare au luat măsuri drastice pentru a face față situației critice în care se aflau (au recurs la deprecierea monedei cu 20% în Singapore și la vânzarea a peste 80 de miliarde de dolari după căderea bursei din Hong-Kong).
Concluzionând aspectele observate și menționate anterior, am conchis asupra faptului că apariția crizei asiatice nu a putut fi prevăzută, aceasta ivindu-se pe fundamente economice bune, mulți economiști, considerând, de altfel că această criză s-a datorat relațiilor de creditare necorespunzătoare.
FMI a decis să se implice și să inițieze un program de stabilizare de 40 miliarde dolari, chiar dacă politicile fiscale din majoritatea acestor țări nu dădeau semne de soliditate.
Efectele macroeconomice ale crizei au fost considerabile. PIB-ul nominal al țărilor care făceau parte din Association of Southeast Asian Nations (ASEAN) exprimat în dolari, s-a redus considerabil. Multe firme au cunoscut falimentul, generând, ca primă consecință, creșterea ratei de sărăcie în anii ce au urmat crizei.
I.2.5 Criza economică rusă
Criza financiară din Rusia a izbucnit prin devalorizarea fără menajamente a rublei rusești, în august 1998. Criza rublei, cum mai este denumită, a fost la rândul ei cauzată de numeroși factori, apariția sa fiind influențată printre altele de efectele pricinuite la nivel internațional de criza asiatică din 1997 și de structura piețelor financiare interne. Pe lângă scăderea prețului materiilor prime înregistrată la nivel mondial, Rusia a înregistrat o scădere a productivității și un deficit fiscal cronic, creșterea economică fiind afectată considerabil și de costurile imense ale Războiului din Cecenia. Guvernul a fost nevoit să declare incapacitatea de plată a datoriei, iar criza financiară s-a transformat într-o criză economică.
Pe data de 13 august 1998 piețele financiare din Rusia au intrat în colaps ca urmare a temerilor investitorilor că guvernul va proceda la devalorizarea rublei și că Rusia va intra în incapacitate de plată având în vedere evoluția rezervelor internaționale. Prețurile acțiunilor au scăzut dramatic, cu până la 65%, determinând autoritățile să oprească tranzacționarea titlurilor.
FMI și Banca Mondială au intervenit și de această dată prin acordarea unui ajutor financiar de 22,6 miliarde dolari care să sprijine reformele și să stabilizeze piețele financiare, efectele negative ale crizei resimțindu-se considerabil însă și în alte regiuni.
I.2.6 Criza economică din Argentina
Argentina s-a confruntat cu una dintre cele mai grave crize din istorie în perioada anilor 2001-2002.
Trecând în revistă istoria economiei argentiniene din ultimii ani, se poate afirma că aceasta a traversat o perioadă nefastă în anii ’80, caracterizată de o creștere economică redusă și inflație ridicată. Răspunsul la acest fenomen a fost găsit în 1991, prin implementarea unei reforme structurale în scopul dezvoltării piețelor financiare și a unui „Plan de convertibilitate”, în domeniul politicii macroeconomice, ambele cu rezultate pozitive.
În perioada următoare a avut loc o „dolarizare” progresivă a economiei argentiniene, odată cu implementarea în unui regim valutar fix, a unui consiliu monetar, precum și a noului peso (noua monedă), indexat pe dolar. Consiliul monetar a avut impact pozitiv asupra reducerii inflației, făcând însă imposibilă finanțarea deficitelor fiscale. De asemenea, autoritățile au fost împiedicate să utilizeze politica monetară și cursul de schimb pentru ajustarea economiei. În paralel cu aprecierea monedei, se înregistrează o creștere a deficitului contului curent, iar activitatea economică este de asemenea afectată de nesiguranța mediului politic.
Între 1998 și 2002 situația economică din Argentina s-a înrăutățit progresiv. PIB-ul Argentinei a scăzut în perioada amintită cu 21%, rata șomajului ajungând la 23%. Aceste fenomene au culminat cu supraevaluarea monedei, cu rata excesivă de îndatorare și cu pierderea încrederii în economia argentiniană.
În noiembrie 2001 ministrul economiei, Domingo Cavallo, a anunțat că nu s-a reușit atingerea obiectivului bugetar fixat de FMI și astfel s-a declanșat criza. Ca urmare, FMI a refuzat să transfere 1,25 miliarde dolari care aveau să sprijine economia. Consecințele acestui fapt au fost vizibile. Anunțul a provocat o fugă iminentă și rapidă a capitalurilor din țară, declanșând o criză gravă a sistemului bancar argentinian. Guvernul argentinian a recurs la luarea unei serii de măsuri salvatoare în perioada care a urmat: a recurs (în luna decembrie) la limitarea ieșirilor de capital (250 peso extrași din conturile curente era limita maximă care putea fi atinsă pe săptămână), a început transformarea în peso a tuturor conturilor denominate în dolari, la rata oficială anunțată, a stabilit acordarea unui ajutor social de 100, ulterior 150 peso familiilor afectate de șomaj. S-a hotărât în ianuarie 2002 abandonarea parității de 1 peso la 1 dolar (stabilită cu 10 ani în urmă). În câteva zile peso s-a devalorizat și a fost stabilită o nouă rată la 1,4 peso pentru un dolar, ajungându-se la flotarea liberă a monedei câteva luni mai târziu.
Guvernul argentinian s-a găsit în imposibilitatea de plată a datoriei aferentă obligațiunilor emise, fiind nevoit să apeleze la un compromis (76% din obligațiuni au fost schimbate contra unor noi obligațiuni a căror valoare nominală a fost cu 25% mai mică). În ceea ce privește FMI, acesta a amânat o parte a plăților aferente datoriei Argentinei.
I.3 Criza economică actuală – aspecte generale
După o atentă observație și o trecere în revistă succintă a principalelor crize înregistrate la nivel mondial în ultimele două decenii, am ajuns la criza economico-financiară actuală, care pare a fi însă fără precedent în ultimii 50 de ani. Efectele ei se extind în SUA, Europa și Japonia și se conturează a fi mult mai dureroasă decât căderea economică resimțită la nivelul anilor 1981-1982.
Criza financiară actuală, care își are originile în SUA, s-a declanșat în anul 2007, pe fondul creării unui cadru legislativ favorabil construcției de locuințe personale și clădiri. A existat, de asemenea, și un cadru financiar relaxat care a îngăduit accesul la credite pentru locuințe a persoanelor cu venituri scăzute și cu probabilitate mare de neplată. În contextul în care Federal Reserve a continuat să încurajeze creditarea ipotecară, scăzând în mod repetat rata dobânzilor, instituțiile de creditare au fost stimulate să-și mărească profiturile (au acordat împrumuturi, cu dobândă foarte mare, la tot mai mulți clienți cu grad mare de risc). Ca măsură de prevenire a riscurilor de neîncasare a ratelor, băncile, societățile de asigurare, fondurile de investiții au procedat la vânzarea profitabilă a împrumuturilor și a dobânzilor, sub formă de produse financiare viabile, unor instituții financiare specializate în operațiuni cu grad mare de risc. Astfel, disponibilitatea în exces a fondurilor de credit a introdus multe produse financiare pe piață: credite pentru terenuri, case, clădiri, mașini, domeniul de acțiune extinzându-se cu timpul și la împrumuturi făcute de administrațiile regionale și locale, la creditele industriale și comerciale. Din cele prezentate anterior, am reușit să identific acea etapă a crizei în care avem de a face cu manifestarea lipsei de raționalitate a investitorilor.
În continuare, se produce inevitabilul: instituțiile de creditare, nu și-au mai putut desfășura activitatea și au cunoscut falimentul din cauza faptului că nu și-au mai încasat ratele de la clienți. S-a dat astfel semnalul de alarmă pe piața creditelor imobiliare, care a declanșat reacții imediate. Societățile bancare de tip hedge care achiziționaseră produsele financiare au încercat să valorifice titlurile deținute prin vânzare pe piața bursieră. Piața bursieră devenind supraaglomerată cu titluri din domeniul imobiliar, s-a înregistrat scăderea prețului acestora. Ne confruntăm de această dată cu manifestarea fazei de panică.
Au urmat falimentele în lanț la sfârșitul anului 2008, criza creditelor, declanșată ca urmare a pierderii de către banci a capitalului, dar și din cauza aplicării de politici prudențiale, de protejare a activelor. Putem afirma că ne găsim în ultima etapă a crizei, când panica s-a calmat, urmând să se evalueze pagubele dezastrului și să se adopte măsurile de reconstrucție.
Gheorghe Zaman și George Georgescu consideră că actuala criză pe care o traversează economia mondială are la bază atât cauze tradiționale ale crizei economice financiare, cât și cauze netradiționale specifice.
Printre cauzele tradiționale ale crizei economico-financiare sunt menționate:
boomul de creștere a credibilității în proporții foarte mari;
creșterea puternică a prețurilor activelor, mai ales pe piața imobiliară;
creditarea în proporții necontrolate a agenților economici și populației mai puțin sau deloc solvabil (așa numite credite subprime);
denaturarea informațiilor de risc și de stabilire a prețurilor activelor.
Referitor la cauzele netradiționale ale crizei financiare este menționată, în primul rând, amploarea și profunzimea crizei de subprime referitoare la:
un exces de furnizare de lichidități pe piețele globale de capital;
un aspect exagerat pentru profit care a amplificat creșterea cererii pentru active cu risc ridicat, ignoranță și incertitudine în ceea ce privește riscurile asociate valorilor de piață bazate pe ipoteci, produse financiare derivate și tranzacțiilor de CDS;
lipsa unei guvernanțe corporative corespunzătoare;
stimulente excesive pentru managerii instituțiilor financiare.
Prof. univ. dr. Ana Bal consideră că principalele cauze ale crizei și ale propagării ei ar fi următoarele:
Dereglementarea și eliminarea restricțiilor din legea Glass –Steagll. Deși prin dereglementare se urmăreau două obiective principale: reducerea costurilor de tranzacționare și facilitarea accesului micilor operatori pe piață, se apreciază că dereglementarea a fost împinsă prea departe. Extinderea dereglementării a condus la două fenomene perverse: băncile de investiții, pentru a rezista concurenței tot mai acerbe s-au implicat în operațiuni tot mai complexe, asociate cu riscuri tot mai mari; intrarea pe piață a unor brokeri „low–cost” care au acordat credite pentru persoane cu venituri scăzute (credite NINJA). Mai mult dereglementarea a dus și la unele efecte neașteptate: unele instituții financiare au ieșit din rețelele de supraveghere prudențială; dimensiunile fenomenului de supraîndatorare nu au putut fi corect estimate; etica în afaceri a fost deseori ignorată.
Existența unui volum mare de creanțe în economia mondială.
Politicile economice neadecvate. Reducerea ratei directoare a dobânzii după anul 2001, în condițiile existenței unei supralichidități în economie a condus la încurajarea extinderii creditului imobiliar, dar și a riscului de creștere a prețului.
Gestionarea corporativă specifică băncilor de investiții. Anumite particularități privind gestionarea corporativă specifică băncilor de investiții le-au expus pe acestea în măsură mai mare riscurilor (tranzacțiile sunt mai complexe, iar produsele financiare sunt mai dificil de înțeles; renumerarea devine un stimulent puternic în modelul de afaceri de acest tip; tipul de cultură organizațională specific acestor investiții face mai dificil de realizat controlul de către conducere).
Modelul de creștere economică bazat pe consum. Pentru a menține consumul la nivel ridicat, inclusiv pentru persoanele cu venituri scăzute, administrația americană a stimulat două incertitudini.
Propagarea rapidă a crizei se datorează mecanismelor de mobilizare de resurse financiare suplimentare de către operatorii financiari. Criza economico-financiară mondială a afectat și afectează economia României, dar nu în cadrul sferei financiare de tip subprime, ci prin contagiunea cauzată de dependența, în cea mai mare parte de Uniunea Europeană.
Care este rezolvarea? Pe termen scurt, cel mai important lucru este găsirea soluțiilor care să restabilească încrederea investitorilor și a consumatorilor, cum ar fi relaxarea fiscală sau dirijarea investițiilor către producție și industrie. Pe termen lung, provocarea principală o constituie ajustarea principiilor care ghidează reforma sistemului financiar internațional referitor la: transparență, îmbunătățirea reglementărilor privind contabilitatea titlurilor și de asemenea întărirea colaborării între marile instituții financiare ale lumii.
CAPITOLUL II
MEDIUL DE AFACERI EUROPEAN ÎN CONTEXTUL CRIZEI ECONOMICE
II.1 Apariția și manifestarea efectelor crizei economice și financiare la nivel comunitar
Principala provocare cu care se confruntă mediul de afaceri european la ora actuală este criza economică, cauzată de o criză financiară severă manifestată la nivel mondial. Potrivit unui studiu FMI care a supus cercetării 122 fenomene de recesiune începând cu anul 1960, în recesiunea provocată de crizele financiare, scăderea investițiilor se prelungește și după ce a fost atins nivelul maxim al căderii economice, iar cheltuielile de consum cresc mult mai lent, necontribuind la dinamizarea cererii agregate. Datele istorice arată că revenirea este mai lentă dacă sunt mai multe țări afectate simultan.
Criza financiară și economică declanșată în Statele Unite ale Americii, așa cum am văzut în capitolul anterior, s-a propagat cu rapiditate și în Uniunea Europeană, în contextul conexiunilor strânse existente în sistemul financiar și globalizării pieții internaționale de produse. Efectele crizei financiare de tip subprime din SUA s-au răsfrânt și asupra instituțiilor financiar-bancare ale celor mai dezvoltate state membre ale UE. Astfel, falimentul din septembrie Lehman Brothers, precum și intrarea în insolvență a grupului de asigurări AIG (cu legături strânse și nemijlocite în sistemul financiar european) a determinat răspândirea unei unde de soc în sistemul bancar european. Astfel, bănci precum ABN Amro, BNP Paribas, Hypo Real Estate, Dexia, etc. au înregistrat în scurt timp pierderi imense (ca urmare a scăderii valorii de piață a acțiunilor), obligându-le practic să treacă la vânzări masive de active (de cele mai multe ori la prețuri foarte mici) pentru a obține lichiditățile necesare în vederea temperării investitorilor.
Deprecierea activelor a dus la scăderea capitalurilor proprii din sistemul bancar, respectiv la intrarea în insolvență a acestora. Neîncrederea apărută pe piața interbancară a cauzat o creștere sporită a riscului creditării, cu consecințe directe și imediate asupra restrângerii infuziei de capital în economia reală (apariția restricțiilor suplimentare la creditare).
Potrivit literaturii de specialitate, criza financiară și economică s-a transmis în statele UE prin intermediul a trei canale:
– Raporturile existente între sistemul financiar european și cel american.
Așa cum am prezentat anterior, pierderile resimțite de sistemul financiar-bancar american, s-au răsfrânt și asupra instituțiilor de profil din Uniunea Europeană, ca urmare a legăturilor financiare strânse existente între ele. Impactul s-a resimțit într-o primă fază asupra statelor din zona euro și asupra Marii Britanii. Având în vedere situația dată, băncile au luat măsuri de minimizare a pagubelor, prin restrângerea lichidităților avute în piață și prin blocarea procesului de creditare, acțiuni care au făcut ca în a doua fază să fie afectate statele emergente care nu făceau parte din zona euro, prin reducerea accesului la liniile de creditare garantate în trecut de băncile „mamă”.
– Scăderea încrederii în evoluția viitoare a cererii agregate.
Din punct de vedere economic, consumatorii au reacționat imediat prin reducerea cererii, în special pentru bunuri de folosință îndelungată și prin procurarea de locuințe în favoarea procesului de economisire. Cea mai mare parte a sumelor economisite nu au fost reintroduse în circuitul economic din cauza temerilor continuării declinului economic și financiar. Drept urmare, producătorii și-au acordat oferta în raport cu cererea agregată în scădere, diminuând prețurile, dar mai ales restrângându-și activitatea, ajungându-se astfel la scăderi ale PIB și la creșteri spectaculoase ale șomajului.
– Globalizarea comerțului.
Având în vedere numeroasele legături existente la nivel mondial în domeniul comerțului, efectele crizei s-au extins cu rapiditate. Comerțul mondial a înregistrat căderi importante începând cu trimestrul 4/2008, fiind direct afectat atât de contracția procesului de creditare cât și de așteptările negative privind evoluția cererii agregate.
După cum am menționat anterior, statele din zona euro, având sisteme financiar-bancare puternic dezvoltate și legate de sistemul global financiar, au fost și primele afectate de criza financiară. Deținând avantajul monedei unice europene, acestea au reușit să-și asigure stabilitatea în raport cu atacurile speculative.
În a doua fază, criza financiară a afectat statele emergente din UE care au înregistrat retrageri masive de capitaluri atât din partea investitorilor cât și a băncilor „mamă", fapt ce a provocat o devalorizare considerabilă a monedelor naționale.
În acest context, se poate afirma că până la declanșarea crizei economice și intrarea în recesiune a statelor comunitare nu a mai fost decât un singur pas. Nivelul investițiilor și al puterii de cumpărare a scăzut dramatic, provocând intrarea în cercul vicios scădere cerere agregată – creștere șomaj.
Sincronizarea crizei în mai multe țări din Europa este un fenomen cu caracter agravant, în urma căruia economiile își vor reveni mai lent. Specialiștii consideră că va fi nevoie de o perioadă îndelungată de timp pentru a se reveni la nivelul anterior anului 2009, având în vedere faptul că în multe țări încrederea în mediul de afaceri s-a redus considerabil.
Deteriorarea mediului de afaceri reflectă înrăutățirea situației pe diverse piețe, creșterea riscurilor la nivel macroeconomic și politic, probleme în sistemul financiar. Nu a fost exclusă nici apariția unor conflicte sociale cauzate de severitatea crizei care a cauzat creșterea șomajului și reducerea veniturilor.
Potrivit studiilor de specialitate, țările est-europene sunt cele mai expuse crizei economice, printre cele mai importante caracteristici care le fac vulnerabile numărându-se: dependența de piețele externe și de fluxurile de capital străin, deficite de cont curent mari, volumele mari de credite în valută. Se consideră totuși că cea mai importantă vulnerabilitate este legată de nevoia de finanțare externă. Sucursalele băncilor din această regiune sunt caracterizate de o dependență acută față de băncile-mamă, ceea ce generează un risc suplimentar al retragerii bruște a capitalului. Din cauza situației dificile din țările de origine, multe sucursale au încetinit creditarea în țările est europene.
II.2 Impactul crizei asupra economiilor UE și importanța IMM-urilor în relansarea situației economice europene
Având în vedere faptul că economiile statelor care fac parte din Uniunea Europeană sunt interconectate iar schimburile comerciale dintre ele sunt extrem de puternice, efectele crizei s-au propagat extrem de rapid la nivelul tuturor acestor economii.
Nivelul la care criza financiară a afectat statele membre individuale ale UE a depins în mare măsură de starea lor inițială și de vulnerabilitățile asociate, așa cum am menționat în subcapitolul anterior.
În cadrul crizei actuale creșterea PIB-ului și a componentelor de cerere internă privată (consumul din gospodării, investiții rezidențiale și investițiile fixe în afaceri) au decăzut mult mai repede decât în crizele anterioare.
Un prim factor care a determinat apariția fenomenului de criză, potrivit literaturii de specialitate, îl constituie nivelul la care piața imobiliară a fost supraevaluată și industria construcțiilor supradimensionată. Creșteri puternice ale prețului real al locuințelor au fost observate în ultimii zece ani premergători crizei, în Regatul Unit, Franța, Irlanda, Spania și țările baltice și în unele cazuri acesta a fost asociat cu activitatea de construcție flotabilă. Ceea ce s-a proiectat în contracția PIB-ului – în jur de -4,5% – este cu mult sub media crizelor din istorie.
Dependența de export a economiei constituie unul din primii pași care au dus la declanșarea acestui dezastru economic mondial. Țările în care cererea de export a fost mare și/sau care au înregistrat surplusuri în conturi au fost mult mai expuse la micșorarea comerțului mondial (de exemplu, Germania, Olanda și Austria). În schimb, țările care au avut deficite mari s-au confruntat cu riscul inversării fluxurilor de capital. Unele state membre din Europa Centrală și de Est sunt în această categorie. În unele din aceste cazuri, oprirea bruscă a finanțărilor străine a forțat guvernele să apeleze la asistența UE, FMI și a Băncii Mondiale pentru echilibrarea plăților.
Marile nereușite în sectorul financiar au fost determinate de mărimea acestui sector și expunerea sa la active riscante. Țările care dețin centre financiare mari, cum sunt Marea Britanie, Irlanda și Luxemburg, au fost evident expuse la turbulențe financiare. În schimb, țările care sunt baza activităților bancare peste graniță în economii apărute în Europa Centrală și de Est au fost afectate chiar mai puternic. Expunerea băncilor europene la riscul piețelor apărute este mai mare în câteva țări (în special Austria, Belgia și Suedia – ultima fiind cea mai expusă economiilor baltice).
Proiectele anterioare crizei au prevăzut o încetinire a creșterii potențiale a Uniunii Europene de la 2% pe an în următoarea decadă, la puțin peste 1% din 2020 înainte, datorată îmbătrânirii populației. Această încetinire este percepută în ansamblu ca având nevoie de o ajustare a pozițiilor fiscale ale balanței, după cum a fost înscris în Pactul de Stabilitate și Creștere – setul de reguli fiscale la care s-au angajat membrii UE.
Cu toate acestea, este, a fost si va fi dificil să ne imaginăm că această criză nu ar avea un impact pe termen lung asupra ratei potențiale de creștere în viitorul imediat, înainte de a apărea îmbătrânirea. Crizele financiare scad oportunitățile de investire deoarece se preconizează că cererea va fi scăzută, costul real al împrumutului mare și creditele se vor acorda foarte greu. În plus, creșterea șomajului se poate dovedi ca fiind structurală, datorită faptului că muncitorilor li se poate părea greu să se întoarcă pe piața muncii deoarece organizarea industrială preia conducerea, și nu în ultimul rând deoarece salariile sunt în scădere.
O gamă de industrii, inclusiv sectorul financiar, dar și industriile de construcții și cele de mașini, vor avea „mărimea potrivită" după expansiunea disproporționată alimentată de frenezia creditelor. Mai mult decât atât, creșterea productivității poate fi afectată de criză, cu toate acestea impactul net este ambiguu. Dezvoltarea activității R&D (cercetare-dezvoltare) este prociclică, deci inovația poate fi nesigură. Dar, pe de-o parte, din moment ce bucăți mari din stocul capitalului pot deveni desuete, cele mai puțin eficiente părți pot dispărea, iar acest lucru poate avea un impact favorabil asupra productivității.
O problemă de o importanță majoră este reprezentată de îndatorarea publică ce a crescut rapid încă din fazele inițiale ale crizei. Drept exemplu, creșterea îndatoririi publice, aproape 20% din PIB de la sfârșitul anului 2007 până la sfârșitul anului 2010, este tipică pentru un episod de criză financiară.
Ca și alte sectoare și piața muncii în UE a început să se deterioreze odată cu instalarea crizei. Flexibilitatea internă mărită (aranjamentele flexibilității orale, lichidări temporale etc.) s-au suprapus cu concesii de salarii nominale pentru stabilitatea angajărilor în unele firme și ramuri industriale, iar rata neocupării forței de muncă în Uniunea Europeană s-a majorat considerabil.
Până când s-a declanșat criza financiară în vara anului 2007 piața muncii din Uniunea Europeană s-a comportat relativ bine. Rata angajării de aproape 68% din forța de muncă se apropia de targetul de 70% stabilit la Lisabona, datorându-se semnificativ ratei angajării femeilor și a persoanelor mai în vârstă. Declinul important în rata neangajărilor nu a condus la o accelerare a inflației. Aceste îmbunătățiri au fost impulsionate de reforme pentru a mări flexibilitatea pe piața muncii și pentru a mări potențialul de muncă suplimentar. Important este faptul că, în multe țări, creșterea flexibilității pieței muncii a fost atinsă ușurând accesul la forme de muncă nonstandard.
Piețele muncii în Uniunea Europeană au început a se clătina în a două jumătate a anului 2008, deteriorându-se în cursul anului 2009. În al doilea sfert al anului 2009 rata neangajării s-a majorat cu 2,2 puncte procentuale de la 6,7% cu un an înainte. Cele mai mari probleme ale șomajului au fost înregistrate în țările baltice, Irlanda și Spania.
După ce au fost create 9,5 milioane de locuri de muncă în Uniunea Europeană în perioada 2006-2008, potrivit Comisiei Europene angajările au scăzut între anii 2009-2010 la 8,5 milioane. Potrivit Comisiei Uniunii Europene femeile sunt mai puțin afectate decât bărbații, criza lovind mai întâi sectoarele unde erau angajați în majoritate bărbați, industria auto și construcțiile.
Conform analiștilor, după impactul resimțit de declanșarea crizei, economia Uniunii Europene (UE) a depășit perioada de cădere liberă și a început să-și revină treptat. Economia mondială pare să se redreseze însă mai repede decât au preconizat mulți economiști, fenomen datorat în mare parte reducerii ratelor dobânzilor agresive, a stimulului financiar guvernamental și a creditului de urgență al băncii centrale.
Principalii factori determinanți ai redresării sunt reprezentați de măsura problemelor din sectorul bancar (cu efecte în sensul înăspririi condițiilor de creditare) și de obstacole în privința recâștigării încrederii populației. Ritmul lent de creștere a exporturilor (în special către zona euro) și reducerea investițiilor străine în regiune sunt alți doi factori care influențează în continuare redresarea.
În anul 2010, atât în UE, cât și în zona euro s-au înregistrat creșteri economice, în principal datorită performanțelor peste așteptări ale Germaniei. Văzută în ansamblu, economia germană crește mai puternic ca în ultimele două decenii. Recesiunea a continuat să fie însă prezentă în state precum Grecia, România și Letonia, iar potrivit analiștilor, ritmul creșterii economice, în special în Europa de Est, va rămâne în perioada următoare redus.
Relansarea în această zonă a Europei depinde într-o foarte mare proporție de redresarea situației întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), grav afectate de criza economică din cauza lipsei creditării. Impactul negativ asupra majorității IMM-urilor duce la scăderea ratei de dezvoltare și creșterea numărului de falimente. Se poate constata însă că majorarea economiei germane are un efect benefic și asupra companiilor din statele din Europa Centrală și de Est.
Este important de reținut faptul că IMM-urile reprezintă 99% din totalul întreprinderilor la nivelul UE, cele 23 de milioane de întreprinderi mici și mijlocii asigurând aproximativ 70% din locurile de muncă din sectorul privat.
De la declanșarea crizei economice s-a putut constata că scăderea accentuată a producției a avut consecințe majore asupra IMM-urilor din UE, afectând în principal firmele medii și mari, în detrimentul celor mici și micro, așa cum reiese din Raportul anual al Comisiei Europene referitor la IMM-uri. Una dintre problemele pincipale cu care se confruntă IMM-urile este accesul la finanțare. Profitabilitatea IMM-urilor în UE este supusă unor presiuni foarte mari, fapt care micșoreaza numărul companiilor care intră pe piață și îl crește pe al celor care ies, fenomen care determină implicit creșterea șomajului. Consultând același raport, vom constata că producția IMM-urilor înregistrează cel mai accentuat declin din 1930 până în prezent.
II.3 Strategii existente la nivel comunitar
Crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării afacerilor este un element central, în jurul căruia gravitează politicile economice ale statelor membre al UE, având în vedere faptul că asigurarea unor condiții adecvate cunoaște o importanță esențială pentru inițierea, supraviețuirea și dezvoltarea afacerilor într-o piață liberă, globalizată, competitivă. Intervenția publică, prin elementele de politică publică, poate îmbrăca forme dintre cele mai diverse și poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării economice prin sprijinirea, protejarea și îmbunătățirea mediului de afaceri.
Este important de reținut faptul că acțiunile directe ale autorităților publice de sprijinire a mediului de afaceri trebuie să aibă ca punct de plecare cunoașterea clară și înțelegerea contextului în care trebuie să se desfășoare intervenția publică, a oportunității și efectelor acesteia.
În concluzie, eficiența oricărei măsuri de politică publică de sprijinire a mediului de afaceri depinde în mare parte de capacitatea autorității publice de a examina nevoile și cererile actuale, de a prevedea evoluțiile viitoare, de a stabili o serie de obiective și strategii și de a le duce la îndeplinire cu succes.
La nivel de planificare strategică, există mai multe documente cadru, strategii și politici europene, dintre care am exemplificat o parte în cele ce urmează.
II.3.1 Strategia Lisabona
Potrivit literaturii de specialitate, scopul declarat al acestei strategii a fost acela de a revigora politicile comunitare, pe fondul a două provocări majore care afectau economia și societatea: globalizarea și dezvoltarea cu repeziciune a societății informaționale. Obiectivul Strategiei Lisabona își propunea transformarea Uniunii într-un spațiu mai atractiv pentru investiții și muncă, promovarea cunoașterii și inovării și crearea de locuri de muncă mai numeroase și mai bune. Totuși, din prisma înțelegerii ulterioare, este clar că strategia ar fi trebuit să fie mai bine organizată în vederea punerii accentului pe elementele critice care au jucat un rol cheie în declanșarea crizei, cum ar fi supravegherea robustă și riscul sistemic pe piețele financiare, problemele speculative (de exemplu: piața imobiliară), și consumatorismul promovat de accesul la credite care, în anumite State Membre, în combinație cu creșteri salariale care depășeau câștigurile în productivitate, au alimentat deficitele de cont curent. Dezechilibrele macroeconomice și problemele de competitivitate au reprezentat fundamentul crizei economice și nu au fost adresate în mod adecvat în activitatea de monitorizare a economiilor Statelor Membre care se derulează în cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere și al Strategiei Lisabona, care au tins să opereze mai degrabă separat decât completându-se reciproc.
Pentru perioada de programare financiară 2007-2013, statelor membre li s-a solicitat alocarea anumitor sume din fondurile structurale pentru finanțarea proiectelor legate de îndeplinirea obiectivelor Strategiei Lisabona. Libertatea de circulație a capitalurilor a avut drept scop înlăturarea restricțiilor existente în legătură cu circulația capitalurilor între statele membre. Utilizarea Fondurilor Structurale a contribuit de asemenea la îmbunătățirea tangibilității Strategiei Lisabona pentru autoritățile regionale și locale, care au un rol important în implementarea sa. Totuși, experiența a demonstrat că impactul Fondurilor Structurale poate fi amplificat prin îmbunătățirea structurilor de sprijin (de exemplu în cercetare și inovare și/sau piețele muncii), simplificând cadrele de reglementare (mediul de afaceri, dezvoltarea infrastructurii) și prin consolidarea în continuare a capacității administrative și a eficienței în anumite State Membre.
Un alt aspect important relevat de implementarea Strategiei Lisabona este necesitatea alocării unui buget UE mai mare pentru sprijinirea creșterii și formării locurilor de muncă.
II.3.2 Strategia Europa 2020
Strategia Europa 2020 propune trei direcții generale cheie pentru creșterea economică, de atins prin acțiuni concrete la nivelul Uniunii Europene și la nivel național:
– promovarea cunoașterii, inovării, educației și societății digitale;
– producție mai competitivă, caracterizată de o utilizare mai eficientă a resurselor;
– participare crescută la piața forței de muncă, câștigarea de competențe și lupta contra sărăciei.
Strategia încearcă să transforme UE într-o economie inteligentă, sustenabilă și incluzivă, care să conducă la creșterea ocupării pe piața muncii, a productivității și a unității economice, sociale și teritoriale, dorindu-se a fi totodată o soluție pentru depășirea crizei actuale. În centrul strategiei se vor situa cele trei domenii prioritare interconectate care vor contura viziunea comunitară asupra economiei sociale de piață pentru secolul XXI:
1) creștere inteligentă: dezvoltarea și închegarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare;
2) creștere sustenabilă: promovarea unei economii mai ecologice și mai competitive, care să utilizeze mai eficient resursele;
3) creștere incluzivă: promovarea unei economii cu grad înalt de ocupare, care să genereze coeziune socială și teritorială.
Aceste eforturi care se fac în vederea creșterii economice și a locurilor de muncă presupune asumarea responsabilității la cel mai înalt nivel politic și antrenarea tuturor părților implicate din intreaga Europă. Sunt stabiliți cinci indicatori de referință în acest sens, care determină parametrii pe care ar trebui să-i înregistreze Europa în 2020, pe baza cărora vor fi evaluate progresele:
– 75 % din populația cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani trebuie să fie angajată;
– 3% din PIB UE trebuie investit în cercetare-dezvoltare;
– Nivelurile de climă/energie "20/20/20" trebuie atinse (inclusiv creșterea până la 30% reduceri de emisii dacă e posibil);
– Abandonul școlar trebuie să fie sub 10% și cel puțin 40% din tineri trebuie să aibe studii superioare;
– Reducerea cu 20 de milioane a numărului de oameni care se află în risc de sărăcie.
Este important de reținut faptul că provocările globale nu pot fi abordate eficient printr-o acțiune izolată, întreprinsă de un anumit stat, la un moment dat. Este nevoie de mai mult decât atât. Ca urmare, Strategia Europa 2020 înaintează o viziune pentru economia socială de piață a Europei în următoarea decadă, bazându-se pe cele trei domenii prioritare prezentate anterior, care se întrepătrund și se stimulează reciproc.
În vederea ducerii la îndeplinire a acestor obiective, Comisia propune o agendă Europa 2020 care cuprinde o serie de inițiative-pilot, a căror aplicare reprezintă o prioritate comună, care impune luarea de măsuri la toate nivelurile UE: organizații, state membre, autorități locale și regionale.
II.3.3 Agenda Europa 2020 – inițiative-pilot :
– O uniune a inovării – redirecționarea cercetării și dezvoltării către provocările fundamentale, transformarea invențiilor în produse prin reducerea distanței dintre știință și lansarea pe piață. Spre exemplu, brevetul comunitar ar putea îngădui întreprinderilor să facă economii de aproximativ 289 de milioane € în fiecare an, o sumă considerabilă din punctul meu de vedere;
– Tineretul în mișcare – transformarea sistemului european de învățământ superior într-unul atractiv și cu înalte standarde calitative, prin promovarea mobilității studenților și a tinerilor profesioniști. Concret, posturile vacante din statele comunitare ar trebui să fie mai ușor de accesat la nivelul întregului continent, iar calificările profesionale și experiența ar trebui să fie recunoscute în mod adecvat;
– O agendă digitală pentru Europa – dezvoltarea unei piețe unice digitale care să se bazeze pe internet de mare viteză, în vederea asigurării unor avantaje economice și sociale durabile;
– O Europă care își intrebuințează eficient resursele – menținerea obiectivelor 2020 referitoare la producția și consumul de energie și eficiența energetică ar conduce la reducerea cu 60 de miliarde EUR a importurilor de petrol și de gaze până în 2020; se impune deci dezvoltarea și promovarea tranziției către o economie care să utilizeze eficient resursele de care dispune;
– O politică industrială pentru o creștere economică verde – promovarea spiritului antreprenorial și dezvoltarea de noi competențe care să sprijine și să dezvolte competitivitatea bazei industriale comunitare în lumea de dupa criză. Acest lucru ar creea foarte multe locuri de muncă noi;
– O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă- crearea de condiții pentru adaptarea la realitățile prezentului a piețelor forței de muncă, în vederea creșterii gradului de ocupare a forței de muncă și garantării durabilității modelelor sociale europene, în condițiile pensionării generației baby-boom;
– Platforma europeană împotriva sărăciei – asigurarea coeziunii economice, sociale și teritoriale, permițând persoanelor sărace și excluse social să aibă un rol activ în societate.
Raportarea și evaluarea obiectivelor stabilite prin Europa 2020 și Pactul de stabilitate și de creștere (PSC) vor fi efectuate simultan pentru o mai bună coerență. Acest lucru va îndreptăți ambele strategii să urmărească obiective de reformă similare, rămânând însă instrumente distincte.
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ PRIVIND IMPACTUL CRIZEI ECONOMICE ASUPRA COMPETITIVITĂȚII MEDIULUI DE AFACERI DIN ROMÂNIA
III.1 Apariția și manifestarea efectelor crizei economice și financiare în România
Criza economică și financiară a început să se facă resimțită în România începând cu luna noiembrie a anului 2008 prin intermediul canalelor internaționale pe care le voi prezenta în cele ce urmează:
A. comerț – contracția piețelor de desfacere externă, în principal a pieții comunitare, cauzată de reducerea consumului public și privat.
Acest canal a avut influențe de natură economică într-o primă fază. Astfel, s-a înregistrat o scădere a producției industriale, ținând cont de faptul că aproape 70% din exporturi erau îndreptate spre statele din zona euro. Dacă în prima perioadă ritmul producției s-a menținut, cauzând o creștere a stocurilor, ulterior agenții economici au fost constrânși să recurgă la stoparea producției. În mod direct efectele economice negative au provocat intrarea în cea de-a doua fază, cea de regres social, definită de majorarea numărului de șomeri și a ratei șomajului.
B. finanțarea externă – contracția creditării externe ca urmare a:
– reticenței creditorilor externi de a pune la dispoziție lichidități, în contextul unui mediu economic și financiar global caracterizat de instabilitate;
– competiției acerbe pe resurse, purtată între guverne și sectorul privat.
Cel de-al doilea canal reprezintă efectul direct al crizei financiare și s-a resimțit în România concomitent cu primul canal analizat. Nefiind strâns conectată la sistemul financiar global, România nu a fost afectată direct de căderea piețelor bursiere și financiare internaționale; a fost însă influențată în mod indirect prin reducerea accesului la lichiditățile internaționale. Efectul a fost unul major, determinând în scurt timp devalorizarea monedei naționale cu 20%, ceea ce a cauzat în mod direct scumpirea importurilor, cu influențe negative asupra comerțului interior și cererii interne. Produsele românești au devenit astfel mai competitive pentru export, însă acest stimul nu a putut fi utilizat de către companii deoarece, așa cum am menționat anterior, deja se confruntau cu o contracție pe piețele de desfacere comunitare.
În mod evident, scumpirea monedei comunitare a determinat creșterea efortului bugetar al companiilor și populației în rambursarea creditelor contractate, cu urmări directe fie asupra prețurilor de vânzare a produselor și serviciilor (generând inflație), fie asupra reducerii consumului individual. Toate acestea nu au făcut decât să contribuie suplimentar la amplificarea crizei economice.
C. înăsprirea percepției la risc a investitorilor străini, față de evoluția economică viitoare a României și a celorlalte țări emergente din Europa Centrală și de Est, din afara zonei euro.
Cel de-al treilea canal a cauzat în special o înăsprire a accesului la creditare. În condițiile în care majoritatea băncilor comerciale se confruntau cu un acces mai redus la surse externe și dat fiind faptul că s-a înregistrat o scădere a valorii garanțiilor constituite la credite, acestea au recurs la creșterea comisionului de risc valutar – acțiune desfășurată în paralel cu creșterea costului refinanțării externe.
În același timp, Banca Națională a României a introdus norme prudențiale noi, ce vizau în general scoringuri mai ridicate pentru obținerea creditelor, în vederea asigurării unui grad acoperitor al solvenței băncilor.
Concluzionând, criza financiară globală a determinat atât o contracție a creditării, cât și o augmentare a valorii dobânzii, ca urmare a riscului privind valoarea viitoare a garanției, riscului legat de așteptările viitoare privind situația economică generală și a riscului asociat sectorului de activitate.
Potrivit datelor furnizate de BNR, IMM-urile au resimțit cel mai mult înăsprirea condițiilor de creditare, atât pe zona refinanțării ciclului de producție, cât și pe zona investițională. Totodată, se apreciază că riscul de creditare era în creștere pentru companiile ce activau în domeniul comerțului, turismului, de transport și comunicații, singura excepție reprezentând-o companiile din industria energetică.
În conformitate cu definiția tehnică dată unei recesiuni, adică o scădere a PIB pentru două trimestre consecutive (așa cum am văzut în primul capitol), România a intrat în recesiune începând cu trimestrul trei din 2009.
Așadar, expunerea economiei românești la starea generală de criză instalată la nivel mondial, a fost determinată de: volume mari de credite în valută, deficite de cont curent mari, dependența de piețele externe și de fluxurile de capital străin. Cea mai importantă vulnerabilitate a fost legată însă de necesitatea de finanțare externă. Criza economică și financiară a afectat puternic evoluția economiei țării noastre în anul 2009, care a înregistrat o cădere considerabilă, potrivit literaturii de specialitate.
Pe termen mediu, se preconiza un impact semnificativ al crizei asupra mediului de afaceri din România, concretizat în precauție sporită, lichiditate mai redusă, fluxuri reduse de capital străin, reglementări mai stricte și acțiuni de minimizare a riscului, toate acestea urmând să diminueze capitalul investit.
Implicațiile crizei economice asupra strategiei mediului de afaceri au fost importante, așa cum vom vedea în cele ce urmează. Se impunea astfel ca strategiile de refacere dezvoltate să cuprindă măsuri care să se implementeze cu costuri minime, să ajute la refacerea fluxurilor de capital străin, să reducă costurile de tranzacționare, să îmbunătățească comportamentul responsabil în afaceri și să faciliteze firmelor naționale parcurgerea cu bine a perioadei de criză.
III.2 Mediul de afaceri românesc în contextul crizei economice internaționale
III.2.1 Mediul de afaceri din România privit din perspectiva internațională
Mediul de afaceri din România a fost analizat din mai multe perspective, luând în considerare seturi de criterii și indicatori. Am considerat mai importante două astfel de analize internaționale care au inclus și România. De asemenea, trebuie menționat că, în funcție de metodologia folosită (indicatorii aleși, criteriile folosite etc.) rezultatul ierarhiilor și al concluziilor diferă de la un studiu la altul.
Perspectiva Băncii Mondiale
În condițiile aderării la Uniunea Europeană, economia românească a trebuit să facă față condițiilor impuse de apartenența la piața unică: oportunități pentru unele sectoare, competiție pentru toate. Modul în care economia românească a reușit să facă față acestei ipostaze dublate de efectul vizibil al crizei financiare globale se poate vedea în Raportul Anual al Băncii Mondiale, Doing Business 2010, unde, sub aspectul ușurinței de a face afaceri, România se clasa pe locul 55 din cele 183 de state analizate, după Bulgaria și Ungaria dar înaintea unor state europene cum ar fi Polonia și Cehia.
Mediul de afaceri din România în clasamentul global al Băncii Mondiale (2010)
Sursa: Doing Business 2010: Reforming Through Difficult Times, 2010, Banca Mondială
Mediul de afaceri din România și din 10 state din Europa, în anul 2009, ilustrează decalajul care separa România de media primelor 10 state din Europa în ceea ce privește poziția deținută în clasamentul mondial la șapte dintre cei zece indicatori selectați de BM pentru analiză. Cel mai mare ecart se poate observa la situația plății impozitelor, urmată de închiderea unei afaceri, condiții de angajare pe piața muncii și obținerea autorizațiilor de construire.
Referindu-mă doar la statele membre UE pot menționa că cele mai înalte poziții în clasament și deci cel mai favorabil mediu de afaceri erau deținute de Anglia (locul 5), Danemarca (locul 6) și Irlanda (locul 7). Cele mai scăzute poziții erau ocupate de Italia (locul 78) și Grecia (locul 109).
Din aceste comparații se poate trage concluzia că România ocupa o poziție medie în clasamentul format din țările membre ale UE și se situa în prima treime din totalul celor 183 de țări analizate de raportul BM, ceea ce demonstra avantajul competitiv al României, care putea fi fructificat prin adoptarea strategiilor economice corecte și prin implementarea consecventă a acestora.
Mediul de afaceri din România și din alte 10 state din Europa, în anul 2009
Sursa: Doing Business 2010: Reforming Through Difficult Times, 2010, Banca Mondială
B. Perspectiva Economist Intelligence Unit
Raportul special al publicației britanice The Economist analizează modul în care criza economică va afecta mediul de afaceri pe termen mediu. Metodologia specifică folosită poartă numele Modelul de ierarhizare a mediului de afaceri (BER). Raportul a acoperit 82 de țări și a folosit 10 criterii și 91 de indicatori specifici. Trebuie spus că metodologia folosită de EIU este mai complicată decât cea folosită de BM (10 indicatori).
Potrivit acestui raport, cel mai favorabil mediu de afaceri se găsea în America de Nord (IMA>8) deși în perioada 2009-2013 urma să înregistreze o scădere de 5%.
În țările din Europa de Vest se poate constata o ușoară scădere a IMA de la 7,67 la 7,39.
Evoluția indicelui mediului de afaceri (IMA) la nivel regional
Sursa: Special Report: Globalisation stalled, How global economic upheaval will hit the business environment. May 2009 Economist Intelligence Unit.
Cu toate acestea, țările din această regiune au fost bine reprezentate la nivel de vârf. Jumătate din primele 20 de țări sunt din această regiune.
Evoluția Indicelui mediului de afaceri (IMA) în unele țări din Europa
Sursa: Special Report: Globalisation stalled, How global economic upheaval will hit the business environment. May 2009 Economist Intelligence Unit.
În clasamentul 2009-2013, pe primele locuri se situau țări precum Finlanda (locul 1), Elveția (locul 5), Danemarca (locul 6), Suedia (locul 8) etc. Această situație reflecta o stabilitate politică importantă și încrederea că nu vor fi făcuți pași înapoi de la economia de piață. Alți factori meniți să contribuie la stabilitatea și calitatea mediului de afaceri erau legați de liberalizarea graduală, la nivelul UE, a unor sectoare importante care sunt monopoluri: gaz, electricitate etc.
Țările din Europa Centrală și de Est înregistrau valori ale IMA care le situau în partea mediană a clasamentului. Excepție făceau Cehia și Estonia care aveau poziții apropiate de primele 20 clasate (locul 22 și respectiv 24). România înregistra o valoare a IMA de 6,19 care o situa pe locul 48. Se poate constata un ușor progres al țării noastre care a câștigat un loc în clasament.
Evoluția indicelui mediului de afaceri (IMA) în Europa Centrala și de Est
Sursa: Special Report: Globalisation stalled, How global economic upheaval will hit the business environment. May 2009 Economist Intelligence Unit.
III.2.2 Investițiile cu aport de capital străin și climatul investițional. Evoluția investițiilor străine directe în România
Din analiza datelor furnizate de BNR și INS se poate spune că România rămânea o destinație atractivă pentru investitorii străini, pe fondul integrării în UE, aderării la NATO și a climatului politico-juridic relativ stabil.
În perioada 2003-2008, investițiile străine directe au înregistrat o creștere continuă de la nivelul anului 2003 până în ultimul an al analizei. Analizate în structură, soldurile ISD prezentau variații ale ponderii creditelor în raport cu ponderea participațiilor la capital. Astfel, de-a lungul anilor, participațiile străine la capital au crescut constant. Soldul final ISD al anului 2008, rezultat din adăugarea la soldul inițial a fluxului net de ISD, precum și a diferențelor valorice pozitive/negative provenite din reevaluările datorate modificării cursului de schimb și a prețurilor unor active, cât și din retratări contabile ale valorii unor solduri inițiale, a înregistrat nivelul de 48,8 miliarde €, mai mare cu 14% decât soldul final ISD al anului 2007.
Participațiile la capitalul social (inclusiv profitul reinvestit) al întreprinderilor ajungeau la sfârșitul anului 2008, la o valoare de 34,9 miliarde € (71,5 % din soldul final al ISD), nivel cu 10% mai mare decât în anul 2007 (vezi figura de mai jos). Creditul net total primit de către acestea de la investitorii străini direcți a înregistrat nivelul de 13,9 miliarde €, care reprezenta 28,5% din soldul final al ISD și era cu 23% superior nivelului din anul precedent.
Evoluția soldului ISD în perioada 2003-2008 (milioane €)
Sursa: Investițiile străine directe în România în anul 2008, www.bnr.ro
Principalele activități economice care au fost vizate de investitorii străini au fost printre altele: industria prelucrătoare, intermedierile financiare și asigurările. Restul activităților economice concentrau, individual, mai puțin de 10% din soldul ISD.
Dacă mă raportez la activitatea economică ce atrăgea cele mai multe ISD, în speță industria prelucrătoare, pot fi menționate acele subactivități către care au fost direcționate ISD: metalurgie, alimente, băuturi și tutun, prelucrare țiței, produse chimice, cauciuc și mase plastice, mijloace de transport etc.
Repartizarea soldului ISD pe principalele activități economice (2003-2008)
Sursa: Investițiile străine directe în România în anul 2008, www.bnr.ro
Trebuie menționat că odată cu terminarea privatizărilor mari din metalurgie, autovehicule și industria petrolului, nu mai erau așteptate investiții importante în aceste sectoare.
Preponderența investițiilor greenfield, respectiv a fuziunilor și achizițiilor era diferită în funcție de categoria de activitate economică la care ne raportăm. Astfel, investițiile de tip greenfield predominau pentru comerțul cu amănuntul și cu ridicata, construcții, tranzacții imobiliare, poștă și telecomunicații.
Un relativ echilibru între cele două mari tipuri de investiții se identifica pentru industria prelucrătoare și intermedieri financiare și de asigurări. Fuziunile și achizițiile, ca abordare de a investi erau categoric dominante în industria extractivă și în domeniul energiei electrice, termice, gaze și apă.
Analiza pe regiuni de dezvoltare arăta o concentrare, atât a total ISD cât și a ISD de tip greenfield în regiunea București-Ilfov cu peste 65% din total.
Investițiile străine directe pe regiuni de dezvoltare (sold la 31.12.2008)
Sursa: Investițiile străine directe în România în anul 2008, www.bnr.ro
Regiunile Sud-Est și Centru se aflau în clasament, atât din punct de vedere al total ISD, cât și din punct de vedere al ISD de tip greenfield, pe locurile 2 și 3. La cealaltă extremă a clasamentului se plasau regiunile Sud-Vest și Nord-Est.
Din punct de vedere al țărilor de proveniență, pe total ISD, principalul investitor era Austria, iar pe ISD de tip greenfield era Olanda.
Investițiile străine directe pe țări de proveniență (sold la 31.12.2008)
Sursa: Investițiile străine directe în România în anul 2008, www.bnr.ro
Italia și Germania se aflau, de asemenea, în topul investitorilor străini în România. SUA, Elveția și Ungaria investeau, la rândul lor, în România, dar ponderea acestora în total ISD era mai mică. Printre cele mai semnificative investiții directe olandeze în România menționez: Rompetrol, Vodafone, UPC, ALRO, ABN AmroBank. Austria, țară clasată pe locul al doilea, se remarca în special prin investiția în: privatizarea Băncii Comerciale Române preluată de către Erste Bank, privatizarea Petrom preluat de către OMV, Raiffeisen Bank, Billa. Printre cele mai cunoscute investiții franceze în România se numărau: preluarea de către Renault a Automobile Dacia, Orange, Alcatel, Danone. În cazul Germaniei și Italiei se remarca numărul mare de societăți comerciale înregistrate în România, în fapt majoritatea investițiilor din aceste țări fiind în întreprinderi mici și mijlocii.
III.2.2.1 Percepția Investitorilor Străini
Regimul investițiilor străine în România a fost conceput în vederea atragerii investitorilor străini. În acest sens, au fost transpuse și la nivelul legislației românești principiile fundamentale în materie, adoptate la nivel comunitar. Printre acestea se numărau: accesul liber pe piață și în toate domeniile de activitate economică, libertatea formelor și modalităților de investire, tratamentul egal aplicat investitorilor români și străini, dreptul investitorilor străini de a-și repatria beneficiile obținute ca urmare a investițiilor, protecția investițiilor prin garanții împotriva naționalizării, exproprierii sau a altor măsuri cu același efect.
Daca mă raportez la perioada crizei economice, potențialul economic al României a rămas atrăgător din punct de vedere al dimensiunii pieței interne, al gradului ridicat de pregătire a forței de muncă, al însemnătății resurselor existente și, nu în ultimul rând, al proximității față de țările Europei Occidentale, care constituiau prima sursă a investițiilor.
Percepția investitorilor străini față de economiile în care investeau depindea de mai mulți factori precum: asigurarea macrostabilității economice, simplificarea procedurilor fiscale și flexibilizarea codului muncii, investițiile în infrastructura de transport și în cea informațională, stabilitatea legislativă.
Potrivit raportului analizat, România se situa în topul celor mai atractive 20 de economii ale lumii, în premieră în istoria sa.
Indicele încrederii investitorilor străini (2010)
Sursa: Investing in a Rebound, The 2010 KT Kearney FDI confidence index, din aprilie 2010
Indicele încrederii investitorilor străini furniza o perspectivă interesantă asupra orizonturilor investițiilor internaționale. Companiile participante la sondaj cumulau venituri de mai mult de 2000 miliarde $.
Conform raportului sondaj AT Kearney, România se găsea în premieră printre cele mai atractive 25 de destinații, intrând în top direct pe locul 16. Primele 10 destinații considerate de investitorii străini drept cele mai atractive erau: China, SUA, India, Brazilia, Germania, Polonia, Australia, Mexic, Canada și Marea Britanie.
Cu toate că investițiile străine au scăzut considerabil, nu se poate considera că România a pierdut încrederea investitorilor străini.
Percepția investitorilor elvețieni
Un raport al Ambasadei Elvețiene din România aduce o serie de clarificări privind percepția investitorilor elvețieni privind mediul de afaceri din România. Din perspectiva acestora, România reprezenta o piață interesantă care a furnizat mai multe oportunități de afaceri. Cei mai importanți investitori au fost: Holcim (aproape 50% din total), Expur, Intercontinental, Nestle, Novartis, Ringier, Roche, Swisspor, Rieker, Angst, Carpatair, Franke, Heidi Chocolates, Helvetica Profarm, Inter-Spitzen, Sefar etc.
Raportul arată că au fost unele probleme de natură statistică ce au trebuit rezolvate pentru a avea o imagine reală a investițiilor elvețiene în România. Potrivit datelor de la ONRC, o serie de mari companii cum ar fi Arcelor Mittal Galați si Michelin figurau ca investiții elvețiene deoarece holdingurile respective erau înregistrate în Elveția, dar capitalul și companiile nu erau elvețiene. De aceea a trebuit făcută o selecție a firmelor care erau elvețiene și aveau capital majoritar elvețian.
Pentru investitorii elvețieni, cele mai importante criterii (pe o scară crescătoare de la 1 la 5) erau, în ordinea importanței: stabilitatea legislativă și transparența, administrație eficientă și transparentă, potențialul pieței, stabilitatea ratei de schimb, forță de muncă calificată.
Principalele criterii folosite de investitorii elvețieni pentru a investi în străinătate
Sursa: Swiss Investment Report Bucharest, February 2010, © Embassy of Switzerland in Romania, Bucharest, Romania, February 2010.
De asemenea, raportul menționat identifică o serie de bariere percepute de investitorii elvețieni. Pe primul loc se situa birocrația, urmată de disciplina bugetară și politicile economice neclare. O barieră importantă era considerată infrastructura de transport.
Investitorii elvețieni considerau România ca o piață importantă în care aveau intenția să investească. Pentru a atrage mai multe investiții străine era nevoie să se continue reformele în direcția unei mai mari stabilități legislative și a consolidării mediului de afaceri (întărirea sistemului judiciar și prevenirea corupției).
Principalele bariere percepute de investitorii elvețieni
Sursa: Swiss Investment Report Bucharest, February 2010, © Embassy of Switzerland in Romania, Bucharest, Romania, February 2010
Investitorii elvețieni considerau ca elemente importante următoarele: reducerea birocrației, îmbunătățirea sistemului de consultări cu mediul de afaceri în domeniul legislației noi precum și reducerea barierelor informaționale pentru investitorii străini. Nu în ultimul rând, infrastructura de transport trebuia modernizată.
Încrederea investitorilor naționali
Oarecum în contrast cu încrederea investitorilor străini, investitorii naționali aveau o poziție mai ponderată, potrivit raportului-sondaj consultat.
În general, în trimestrul I al anului 2010, încrederea oamenilor de afaceri din Europa centrală era pozitivă, indicând perspective de revenire a activității economice.
Referitor la atitudinea investitorilor din România, aceasta era mai pesimistă, astfel din comparația trimestrului I al anului 2010 cu trimestrul IV al anului 2009 reies următoarele date:
– încrederea în economie a afaceriștilor din România s-a diminuat;
– chiar dacă așteptările privind perspectivele economiei românești se mențineau la un nivel asemănător cu cel din trimestrul patru al anului anterior, directorii executivi români se arătau mai pesimiști în ceea ce privea perspectivele financiare ale companiilor pe care le conduceau;
– mai mult de jumătate dintre oamenii de afaceri români intervievați se așteptau la augmentarea veniturilor din vânzări în următorul an, mai puțini decât la sfârșitul anului 2009, iar circa o treime luau în calcul ideea lansării de noi produse sau servicii în aceeași perioadă;
– doar 10% dintre companii (față de 12,5% în decembrie 2009) anticipau o creștere a numărului angajaților în următoarele 12 luni, iar o treime dintre afaceriștii participanți la studiu anticipau cheltuieli mai mari, în special cu sisteme IT, echipamente sau clădiri.
De asemenea, sondajul arată că jumătate dintre companii se așteptau ca situația economică generală să se îmbunătățească, în timp ce doar un sfert credeau că va fi mai rău. În septembrie, doar 3 din 8 credeau că va fi mai bine.
Când vine vorba de propria afacere, ponderea managerilor care se așteptau la îmbunătățiri a crescut spectaculos, de la 15% în septembrie la 37% în decembrie. Însă a crescut ușor și numărul celor care credeau că va fi mai rău. Începea astfel să se contureze o tendință clară: criza nu mai lovea în toată lumea în mod egal. Companiile slabe ieșeau din scenă, iar cele performante intrau pe un traseu de creștere.
Sondajul arată că se aștepta deblocarea creditării, încasarea facturilor era ceva mai bună, iar perspectivele de a face angajări în următoarele șase luni crescuseră. Practic, dintre țările analizate în regiune, România se asemăna cel mai mult cu Polonia la tendințe și ponderi.
III.2.3 Efectele crizei economice asupra sectorului IMM din România
În situația crizei economico-financiare analizată, cel mai afectat segment este cel al IMM-urilor. El a fost primul afectat și, reprezentând un sector strategic, tot de la el se aștepta și semnalul schimbarii în bine a economiei.
Declinul IMM-urilor din România a fost cauzat de numeroși factori, printre care se numără: scăderea majoră a cererii de produse și servicii, tradusă prin reducerea exporturilor și vânzărilor pe piața internă, variații mari ale cursului valutar și inflație, dificultăți considerabile în sfera asigurării finanțării necesare, fiscalitate foarte ridicată, creșteri foarte mari ale prețurilor la materii prime, energie și alimente, blocajul financiar cauzat de întârzierea plăților, proceduri judecătorești greoaie și costisitoare de soluționare a litigiilor comerciale, cadrul legislativ instabil, incapacitatea de atragere a fondurilor comunitare, ajutoare de stat insuficiente și acces dificil la acestea, excesul de controale ale administrației publice locale și centrale asupra IMM-urilor, creșterea constantă a cheltuielilor referitoare la valoarea utilităților și lipsa unor măsuri de facilitare a accesului IMM-urilor la rețelele de utilități.
Toate aceste probleme enumerate anterior s-au răsfrânt asupra tuturor categoriilor de societăți comerciale, care s-au confruntat dintr-o dată cu o serie de dificultăți precum: întârzierea plăților din partea clienților, creșterea costurilor pentru restituirea creditelor angajate în valută din cauza deprecierii monedei naționale, scăderea cifrei de afaceri ca rezultat al scăderii cererii pentru produsele și serviciile lor, absența capitalului de lucru pentru dezvoltare, etc.
Potrivit unui studiu analizat, circa jumătate din IMM-urile investigate, în procent de 49.71, și-au redus volumul de activitate, 42,99% din organizații continuau să-si desfășoare activitatea la aceeași parametri, iar 7.30% dintre firme au înregistrat un progres.
Examinarea agenților economici prin raportare la domeniul în care își desfășurau activitatea a evidențiat, în principal, următoarele elemente: întreprinderile din construcții înregistrau cele mai reduse proporții ale organizațiilor care funcționau la aceeași parametri (31,94%) și a IMM-urilor în ascensiune (8,33%), precum și un procentaj mai ridicat de firme ce și-au restrâns activitatea (59,72%) în urma decăderii drastice a acestui sector, în contextul scăderii puterii de cumpărare a populației și restricțiilor de creditare; IMM-urile din sectorul transporturilor înregistrau o pondere mai ridicată de firme care și-au menținut volumul de activitate (51,18%); unitățile industriale dețineau procentul cel mai mare de IMM-uri care și-au amplificat activitatea (19,34%), iar entitățile din turism se evidențiau prin ponderea mai scăzută de agenți economici care și-au diminuat activitatea (35,29%).
Dinamica activității IMM-urilor investigate în perioada octombrie 2008-martie 2011, în funcție de ramurile de activitate.
Sursa: Carta IMM-urilor, 2011, CNIPMMR
Sursa: Oficiul Național al Registrului Comerțului- Sinteze statistice
Așa cum se poate observa în tabelul de mai sus, în anul 2009 au existat mai mult de 133.000 de IMM-uri care și-au suspendat activitatea, în comparație cu anii 2007 și 2008, când valoarea înregistrată a fost de numai 12.000, ceea ce se traduce printr-o crestere explozivă, de peste 11 ori față de anii precedenți. Acest fenomen a schimbat raportul dintre numărul de suspendări și cel de radieri, din unul subunitar în anii 2007 și 2008, în unul supraunitar în anul 2009. Anumite studii internaționale, precum „Doing Business Report", efectuat de Banca Mondială, au reliefat pentru România costuri și proceduri administrative mai greoaie pentru ieșirea din afaceri decat cele pentru intrare. Din această cauză a fost evitată procedura radierii definitive, proprietarii luând în calcul mai degrabă suspendarea activității, această procedură fiind percepută ca una mai ieftină și mai puțin birocratică. Societățile comerciale fără activitate, care nu au depus bilanț contabil, precum și cele cu venituri sub 10.000 lei au constituit principalele categorii de IMM-uri care au apelat la suspendare.
Începând cu 2010, se înregistrează o creștere majoră a numărului de societăți radiate. IMM-urile au ales să iasă din sistemul economic, din cauza unor serii de măsuri întreprinse de stat în vederea ridicării gradului de colectare de venituri la bugetul de stat, precum introducerea diferențierilor în tratamentul TVA și a impozitului minim, măsuri care au provocat o reacție de protecție din partea IMM-urilor, care se confruntau deja cu o situație economică dificilă.
Faptul că în anul 2009 înființarea de noi IMM-uri nu a scăzut dramatic (-20%), iar în 2010 și înregistrat creșteri (6% respectiv 8%), ilustrează potențialul antreprenorial al României și, mai ales, necesitatea susținerii dezvoltării sectorului IMM, ca o soluție pentru ieșirea din criză și o metodă de relansare a creșterii economice.
Din punct de vedere al profitabilității nete, 42% din totalul de 590.033 de companii active în 2011 au înregistrat pierderi nete, 39% au obtinut profit net pozitiv, în timp ce 19% dintre acestea au depus situații financiare cu profit 0 și cifra de afaceri 0. În anul 2011, rezultatul profitului net cumulat la nivel național înregistrat de companiile active din România a fost de 5,315 miliarde de lei, adică de aproximativ 1,178 miliarde euro. Rezultatul înregistrat era unul modest, însă net superior performanțelor din 2010, când companiile au consemnat o pierdere de 5,68 miliarde de lei. Profitabilitatea netă precară din 2011 este dovada dificultăților cu care se confruntau firmele românești; acestea sufereau și se zbăteau la granița dintre profit și pierdere, fiind prea puțin competitive și eficiente din punct de vedere al performanței operaționale și financiare.
III.3 Situația actuală a mediului de afaceri românesc
III.3.1 Grevarea cu sarcini a întreprinderilor
După ce am analizat situația mediului de afaceri românesc înainte și după declanșarea crizei economice mondiale, a venit momentul să fac o scurtă analiză a mediului de afaceri românesc din zilele noastre. Astfel, potrivit raportului de țară al României pentru 2015, se poate afirma cu certitudine că mediul de afaceri din România este nesatisfăcător și înregistrează puține îmbunătățiri. România se situează abia pe locul 48 în ceea ce privește indicele „Doing Business 2015" al Băncii Mondiale.
Ușurința de a dezvolta o afacere
Sursa: Banca Mondială (2014), „Doing Business
România se situează pe ultimul loc între țările UE în ceea ce privește o serie de elemente-cheie pentru investiții, precum abordarea insolvențelor, autorizațiile de construcție, înregistrarea proprietăților sau obținerea de energie electrică, precum și comerțul transfrontalier (după cum se poate observa în graficul următor).
Dezvoltarea unei afaceri în România
În paranteze, locul pe care îl ocupă România în clasamentul mondial
Sursa: Sursa: Banca Mondială (2014), „Doing Business
În plus, decalajul dintre media din UE și România a crescut în perioada 2008-2013, pentru ca îmbunătățirile din România nu au reușit să țină pasul cu reformele întreprinse de partenerii săi europeni. Cu toate acestea, există unele excepții. Spre exemplu, România a fost identificată de Banca Mondială ca economia care s-a îmbunătățit cel mai mult în 2013-2014 în ceea ce privește ușurința cu care se plătesc taxele și impozitele.
Antreprenoriatul este afectat de un cadru de reglementare instabil. Lipsa de transparență și de previzibilitate a cadrului de reglementare continuă să reprezinte o mare greutate pentru întreprinderi. IMM-urile și întreprinderile nou înființate sunt îndeosebi afectate de aceste elemente. Deși consultarea părților interesate este obligatorie în România, nu există o abordare consecventă în ceea ce privește consultările dintre ministere, iar procedurile sunt deseori ineficiente și opace. Evaluările impactului sunt prezentate mai degrabă ca note explicative decât ca o analiză detaliată. Pentru a adopta legislație, guvernul recurge în mod excesiv la proceduri de urgență, înlăturând astfel procedurile legislative obișnuite. Există, de asemenea, îngrijorări cu privire la faptul că unele legi existente nu sunt consolidate și că nu se efectuează evaluări sistematice pentru a se asigura că reglementările sunt în continuare adecvate scopului. Dacă este pusă în aplicare în mod eficace, strategia pentru o mai bună reglementare, adoptată în decembrie 2014, poate contribui la sporirea calității reglementării. Noua strategie privind mediul de afaceri pentru IMM-uri este, de asemenea, un pas în direcția cea bună.
Ineficiențele din administrația publică și corupția reprezintă o povară suplimentară pentru întreprinderi. România se situează pe ultimul loc în UE din punctul de vedere al eficienței autorităților publice și printre ultimele trei state membre în ceea ce privește calitatea cadrului de reglementare și controlul asupra corupției. Corupția și birocrația asociată unor autorități publice ineficiente reprezintă obstacole majore în calea competitivității României, astfel cum au fost identificate de Forumul Economic Mondial. În cazul în care Strategia pentru consolidarea administrației publice, aprobată în octombrie 2014, este pusă în aplicare în mod eficient, se poate preconiza că vor exista îmbunătățiri în administrația publică. Pe lângă faptul că serviciile administrative sunt ineficiente, se constată că în România cetățenii recurg în mică măsură la e-Guvernare. Conform Tabloului de bord al e-Guvernării pe 2014, întocmit de Comisie, mai puțin de două cincimi din cetățeni utilizează serviciile de e-Guvernare. Rata de interacțiune între întreprinderile mici și autoritățile publice este de 59 %, cifră care arată că România este în urma altor state din UE. Potrivit Tabloului de bord al Agendei digitale, gradul de axare pe utilizator a serviciilor de e-Guvernare pentru activitățile economice obișnuite este cel mai scăzut din UE, iar gradul de transparență a administrației publice este al doilea cel mai scăzut.
Amenajarea teritoriului este sursă de incertitudini și de costuri pentru investitori. Lipsa unui sistem eficient de cadastru reprezintă un obstacol pentru dezvoltarea infrastructurii, gestionarea bunurilor și consolidarea terenurilor agricole. În martie 2014, statutul Agenției de cadastru a fost actualizat, fiindu-i conferită o anumită capacitate de autofinanțare, iar pentru anul 2015 i s-au alocat fonduri substanțiale. Cu toate acestea, faptul că acest proiect nu reprezintă o prioritate a dus la realizarea de progrese lente până în prezent. Înscrierile în cartea funciară sunt în continuare cu mult în urma obiectivului de a acoperi un sfert din proprietăți până la sfârșitul anului 2015, în timp ce absorbția fondurilor relevante este încă scăzută.
III.3.2 Achizițiile publice
Insecuritatea juridică legată de achizițiile publice este cauza unor ineficiențe atât pentru actorii publici, cât și pentru cei privați. Dificultățile cu care se confruntă sistemul de achiziții publice din România sunt cauzate de confluența mai multor factori. Printre aceștia se numără lipsa de stabilitate și fragmentarea cadrului juridic, deficiențele sistemului de control și echilibru din cadrul sistemului instituțional, calitatea concurenței în domeniul achizițiilor publice, precum și capacitatea administrativă a achizitorilor publici, inclusiv capacitatea și nivelul de expertiză ale personalului care se ocupă de procedurile de achiziții publice atât la nivel național, cât și la nivel local. Se preconizează că în cursul acestui an va fi adoptată o strategie în domeniul achizițiilor publice, care vizează reformarea actualului cadru al achizițiilor publice.
Combaterea corupției și a fraudei în domeniul achizițiilor publice rămâne o provocare. O serie de observatori din partea societății civile au constatat diferențe majore în ceea ce privește numărul de cazuri care sunt identificate și cărora li se dă curs în diferite părți ale țării, de către diferite agenții. Autoritățile de la nivel local sunt deosebit de afectate de lipsa de transparență în legătură cu alocarea fondurilor publice, riscurile de corupție în atribuirea contractelor de achiziții publice la nivel local fiind substanțiale. Recurgerea repetată la excepții afectează transparența și gradul de deschidere a pieței și creează premisele corupției.
Conflictele de interese constituie o preocupare deosebită în domeniul achizițiilor publice. În 2014, Agenția Națională de Integritate a rezolvat, în total, 514 cazuri, dintre care 101 se refereau la conflicte de interese de natură administrativă și 60 la conflicte de interese de natură penală. În multe dintre aceste cazuri sunt implicați politicieni și funcționari publici de la nivel local. Agenția Națională de Integritate elaborează actualmente un sistem de controale ex-ante denumit „PREVENT", care ar trebui să contribuie la prevenirea și detectarea mai eficientă a conflictelor de interese. Anularea contractelor care sunt afectate de un conflict de interese este în continuare dificilă, în special în cazul în care acestea au fost deja executate în totalitate sau parțial.
Insuficienta evaluare a nevoilor și planificarea bugetară nesatisfăcătoare au drept rezultat oferte de calitate scăzută. Cadrul instituțional este alcătuit din diverși actori ale căror responsabilități se suprapun deseori. Autoritățile de la nivel local sunt deosebit de afectate de lipsa de transparență în legătură cu alocarea fondurilor publice către proiecte de achiziții publice. Instituțiile centrale nu dispun de capacitatea de a furniza orientări adecvate pentru autoritățile contractante. Recurgerea repetată la excepții afectează transparența și gradul de deschidere a pieței.
Aplicarea defectuoasă a regulilor privind achizițiile publice determină efectuarea de corecții financiare substanțiale și contribuie la nivelul scăzut de absorbție a fondurilor UE. Percepția generală este în continuare că nivelurile ridicate ale corupției, fraudei și conflictelor de interese continuă să constituie îngrijorări majore pentru autoritățile contractante, aceste probleme fiind legate atât de fondurile UE, cât și de fondurile naționale. 40 % din plângerile referitoare la achizițiile publice din România sunt legate de contracte de achiziții publice finanțate din fonduri UE. Serviciile specializate în fonduri UE ale parchetului au deschis și soluționat un număr din ce în ce mai mare de cazuri.
România a început de curând să dezvolte o strategie globală și un plan de acțiune de punere în aplicare. Strategia ar urma să se refere la calitatea cadrului legislativ, coerența și eficiența globale ale sistemului instituțional, regularitatea și calitatea procesului de achiziții publice, capacitatea achizitorilor publici, cu accent pe aspecte legate de profesionalizare și integritate și de capacitatea sistemului român de achiziții publice de a stimula concurența efectivă. Strategia și planul de acțiune ar trebui să fie prezentate de către autoritățile române până la sfârșitul lunii iunie 2015. Acțiunile și măsurile aferente ar trebui să fie puse în aplicare până la sfârșitul anului 2016.
Achizițiile publice electronice reprezintă un factor important pentru modernizarea administrației publice. Achizițiile publice electronice pot conduce la realizarea de economii de costuri considerabile, la sporirea transparenței achizițiilor publice, la reducerea termenului de contractare și la creșterea concurenței. În cadrul achizițiilor publice electronice, etapa prealabilă atribuirii este obligatorie din 2010 și au fost stabilite obiective specifice de punere în aplicare pentru depunerea ofertelor pe cale electronică. Mai multe alte faze ale procesului de achiziții au fost, de asemenea, puse la dispoziție în format electronic. Cu toate acestea, progresele realizate par a fi limitate și îngreunate de provocările identificate în domeniul achizițiilor publice în sens mai larg.
III.3.3 Gestiunea bugetară si stabilitatea politicii bugetare
Un mediu bugetar stabil ar putea consolida în mod semnificativ credibilitatea statului și încrederea în economie. Legea responsabilității fiscal-bugetare și regulile fiscal-bugetare care au fost introduse în 2010 reprezintă un efort în sensul asigurării credibilității, stabilității și transparenței gestiunii bugetare. Cu toate acestea, provocarea pe care o reprezintă punerea în aplicare corespunzătoare și la timp a noului cadru de gestiune bugetară persistă, dat fiind că mai multe rectificări au condus deja la încălcări ale regulilor fiscal-bugetare în 2014.
Au fost întreprinse o serie de măsuri pozitive în vederea simplificării și a modernizării administrației fiscale. Reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală este încă în curs, obiectivul fiind ca aceasta să se desfășoare până la sfârșitul anului 2015. Scopul reorganizării este de a spori flexibilitatea și eficiența administrației fiscale. Conformitatea fiscală și evaziunea fiscală constituie în continuare provocări importante, mai ales în ceea ce privește TVA-ul, accizele și impozitarea veniturilor salariale.
III.4. Evoluția mediului de afaceri în 2015, din perspectiva actorilor implicați
Potrivit unui studiu realizat la nivel național, sunt așteptări mari cu privire la o creștere considerabilă pentru mediul de afaceri românesc în anul curent. Astfel, 90% dintre liderii de business din România mizează pe dezvoltarea afacerilor și pe o creștere a profitului, peste 70% dintre angajatori susțin că vor majora numărul angajaților, iar aproximativ 90% dintre aceștia anticipează măriri de salarii.
90% dintre respondenți se așteaptă la creșterea afacerilor lor în decursul acestui an, jumătate dintre aceștia anticipând chiar o evoluție considerabilă, de peste 10 procente. Estimările privind creșterea profitului sunt, la rândul lor pozitive, doar 13% dintre companii mizând pe o stagnare sau o micșorare a profitabilității în 2015.
Această tendință va fi sprijinită în mare parte prin investiții: 76% dintre afaceriștii participanți la studiu declară că vor crește investițiile în 2015, în special în zona de lansări de noi produse și servicii, cea de marketing și vânzări și în dezvoltarea de noi piețe de desfacere. Investițiile vor urma să fie finanțate prin credite bancare (53%) și injecții de capital (18%).
Potrivit acestui studiu, din bugetele de investiții din 2015 nu pot lipsi anumite axe prioritare pentru creșterea competitivității mediului de afaceri, precum inovația și cercetarea, sau digitalizarea și orice strategie de business va trebui sa ia în considerare avantaje competitive precum accesul la finanțare, capacitatea de a diversifica sursele de finanțare și îmbunătățirea costului finanțării.
IT-ul este industria cu așteptările cele mai mari de creștere pentru anul curent, atât din punct de vedere al numărului de salariați, cât și al salariilor, urmată de sectorul transporturilor și serviciilor.
Referitor la factorii care determină succesul pe piața locală în 2015, cei mai însemnați indicatori rămân: rezultatele financiare, satisfacția clienților, cota de piață și notorietatea mărcii, cu mențiunea că satisfacția clienților a devenit mai importantă decât indicatorii financiari, reprezentând în acest an elementul cel mai important pentru succesul unei companii.
III.5 Soluții pentru creșterea competitivității mediului de afaceri românesc
În ceea ce privește măsurile care se pot lua cu privire la îmbunătățirea mediului de afaceri, potrivit CNIPMMR, în 2015 trebuie să se pună în mișcare cu mai multă hotărâre și pragmatism, mecanisme viabile, fiind identificate douăsprezece priorități majore în acest sens, pe care le voi prezenta succint în cele ce urmează:
1. Adoptarea de măsuri în vederea creării unui mediu de afaceri favorabil (se pune accentul aici pe asigurarea unui cadru legal stabil și, mai ales, pe reducerea birocrației excesive; reducerea numărului de plăți fiscale pentru întreprinzători, precum și îmbogățirea Codului fiscal cu dispoziții care să stimuleze înființarea și îmbunătățirea performanțelor IMM-urilor).
2. Aplicarea Strategiei guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor până în 2020, precum și a Legii nr. 62/2014 de modificare și completare a Legii IMM-urilor (această prioritate implică, printre altele, consultarea periodică a organizațiilor reprezentative ale IMM-urilor, operaționalizarea fondurilor speciale pentru IMM-uri, publicarea și actualizarea permanentă a tuturor informațiilor privitoare la măsurile de susținere aplicabile IMM-urilor, precum și evaluarea periodică a rezultatelor generate de implementarea noilor reglementări).
3. Punerea în valoare a oportunităților de finanțare din programul de relansare economică a UE, prin organizarea unui grup de acțiune la nivel național, cu rolul de a se ocupa de configurarea proiectelor și de determinarea mecanismelor concrete de colaborare cu Comisia Europeană, precum și prin întocmirea unei liste competitive de programe de sprijinire a IMM-urilor din țara noastră, care sa fie finanțate de acest program.
4. Refacerea procesului investițional, prin suplimentarea bugetului programului START și ameliorarea cadrului legal referitor la stimularea investițiilor.
5. Sprijinirea distribuției și comercializării produselor IMM-urilor (această prioritate pune accent pe asigurarea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea, promovarea și distribuirea produselor tradiționale și locale realizate de IMM-uri).
6. Încurajarea creării de locuri de muncă în sectorul privat.
7. Îmbunătățirea absorbției fondurilor structurale (prin finanțarea în totalitate de la bugetul de stat a cheltuielilor efectuate și prin respectarea strictă a termenilor de finanțare stipulate în contracte, spre exemplu).
8. Optimizarea accesului IMM-urilor la finanțare (o idee interesantă este cea a instituirii unui mediator de credite la nivel județean, după model francez, care să gestioneze situația IMM-urilor din regiune).
9. Scăderea fiscalității și îmbunătățirea Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală (prin măsuri stimulatoare pentru înființarea de noi întreprinderi, optimizarea dispozițiilor privind controalele, etc).
10. Dezvoltarea accesului IMM-urilor la achizițiile publice (rolul definitoriu îl are îmbunătățirea legislației aferente).
11. Profesionalizarea managementului public la nivel național și local (prin finanțarea din fonduri europene a unor programe speciale de formare și perfecționare a managerilor pentru IMM-uri sau de transfer al celor mai bune practici manageriale din UE în IMM-urile din România).
12. Mărirea gradului de implicare a autorităților publice centrale și locale în sectorul IMM-urilor.
CAPITOLUL IV
CONCLUZII
Concluzionând asupra celor afirmate în prezenta lucrare, pot menționa cu certitudine că actuala criză economică începută parțial în anul 2007 și ajunsă la o manifestare evidentă și cuprinzătoare între anii 2008 și 2009 reprezintă o problemă de o importanță majoră, care a marcat istoria ultimilor ani la nivel mondial, o demonstrație clară a interconexiunilor dintre economiile diferitelor state, așa cum aminteam la un moment dat.
Așa cum am văzut în lucrare, economiile țărilor impactate au resimțit diferit efectele crizei, în funcție de particularitățile fiecareia dintre ele. Exemplele în acest sens sunt numeroase: spre exemplu, SUA a luptat cu dubla povară cauzată de sistemul financiar supradimensionat, pe de o parte și de anii de bulă financiară, pe de altă parte, dar a continuat să beneficieze de prezența unei industrii competitive la nivel mondial; dacă vorbim de China, aceasta a suferit din cauza modului în care economia sa a fost constituită, cu un consum intern relativ mic și cu orientare preponderentă către exporturi, cu o specializare în principal în domeniul producției de articole de masă și de calitate medie, în care înalta tehnologie și concepția sunt puțin reprezentative. Dacă aduc în discuție statele mici, observăm că nici acestea nu au fost imune la criză: de exemplu, economia Islandei (și, parțial, Elveția) a fost strivită de greutatea sectorului bancar supraextins și de datoriile contractate de propriii săi cetățeni. Problemele au fost agravate de populația limitată a țării, care nu a putut suporta datoria imensă rezultată în urma naționalizării băncilor. În plus, după cum bine știm, nici Islanda și nici Elveția nu beneficiază de sprijinul unei umbrele protectoare precum Uniunea Europeană. De aceea, monedele lor naționale manifestă tendința devalorizării.
În ceea ce privește Uniunea Europeană (în special zona euro) aceasta a beneficiat atât de avantajele, cât și de constrângerile existenței monedei unice. Se poate aprecia, la scară globală, că existența acesteia a reprezentat un element stabilizator pentru economie. În plus, potențialul încă important de creștere pe care îl prezintă fostele state socialiste, devenite membre ale UE sau chiar ale zonei euro, furnizează economiei o cerere de produse și servicii care, deși relativ redusă, se dovedește un element salvator.
Se poate conchide în acest punct că efectele crizei variază de la țară la țară, punctul comun fiind prezența acestor efecte în majoritatea statelor. Posibilele soluții diferă la rândul lor în acord cu manifestările. Astfel, pentru economiile supraîndatorate, stabilizarea și reducerea deficitelor au fost și par a fi în continuare prioritare. Pentru acele țări care s-au bazat preponderent pe exporturi, este necesară fie o creștere a nivelului de consum intern, fie o ajustare a capacităților de producție. În fine, lumea în ansamblu pare a-și baza, mai mult ca oricând, creșterea și dezvoltarea viitoare pe economiile emergente. Înaintea acestora se prezintă ani de construire a infrastructurilor, de îmbunătățire a nivelului de trai, de avantaj al unei forțe de muncă încă relativ ieftine. Combinate cu nevoi de finanțare reduse (pentru acele state care nu sunt puternic îndatorate – cum este și cazul României), se asigură astfel premisele unei creșteri economice susținute.
În absența unor măsuri de reformă menite să sporească atractivitatea mediului de afaceri și să asigure flexibilitate pieței muncii, statele UE se vor învârti în cercul vicios al intervenționismului și presiunilor financiare pe care acesta le presupune. Stabilitatea legislativă, diminuarea birocrației și a gradului de reglementare vor facilita reușita unor stimulente autentice bazate pe reducerea poverii fiscale. Soluțiile reușitei constau în creșterea libertății economice în dauna centralismului, după părerea mea.
La nivelul României, criza și-a făcut simțită prezența prin prăbușirea cotațiilor titlurilor listate la bursă, creșterea dobânzilor și înăsprirea condițiilor de creditare, încetinirea producției, diminuarea cererii industriale, creșterea inflației, instabilitatea cursului valutar, augmentarea deficitului bugetar, scăderea competitivității mediului de afaceri. Efectele au fost resimțite în principal de companiile slab capitalizate și de persoanele cu venituri scăzute.
Specificul economiei românești nu permite aplicarea integrală a metodelor adoptate în alte state, însă anumite soluții pentru contracararea actualei crize se pot lua. Printre acestea se pot număra: reglementarea corespunzătoare a sistemului financiar, crearea unei interdependențe între politicile monetare și cele bugetare și fiscale, investiții transparente în infrastructură, stimularea economiilor și investițiilor, acordarea unei atenții sporite sectorului IMM-urilor, atât de important pentru relansarea economică – așa cum am văzut și în prezenta lucrare – creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene și orientarea acestora către sectoare cheie ale economiei. Consider că ar fi oportună crearea unui organism care să promoveze și să ofere soluții pentru asigurarea dezvoltării economice durabile, alcătuit din antreprenori, reprezentanți ai principalelor instituții cu rol de supraveghere și reglementare a sistemului financiar, membri ai Guvernului, investitori, profesori și cercetători în domeniul economic. De asemenea, corelarea între politicile bugetare, monetare, salariale și fiscale prin colaborarea mai strânsă între instituțiile abilitate, coroborat cu orientarea spre performanță și profitabilitate atât în sectorul privat, cât și public, reprezintă cele mai importante premise pentru a asigura suportul avansului economic.
Din punctul meu de vedere, una dintre cauzele majore ale deficitului de competitivitate și ale incapacității de a ține pasul cu statele eliberate de regimul comunist în aceeași perioadă cu țara noastră o constituie lipsa unei strategii pe termen lung. Istoria a demonstrat că România reușește să evolueze și să își mobilizeze forțele în momentul existenței unui obiectiv bine definit (exemple: aderarea la NATO, obținerea statutului de membru al UE). Adoptarea monedei euro ar putea avea efecte catalizatoare asupra economiei, motiv pentru care susțin intensificarea eforturilor și convergența măsurilor adoptate pentru aderarea la această formă superioară de integrare. Acest scop nu ar trebui să se substituie strategiei de țară, ci să fie complementar. România poate deveni competitivă prin adoptarea unei strategii de dezvoltare a sectorului agricol, a turismului și a sectorului energetic, cu accent pe investițiile în facilități de generare a energiei din surse regenerabile, transformându-se astfel dintr-o piață de desfacere dominată de comerț, într-un participant activ important în comerțul intracomunitar și chiar internațional. Cred cu tărie că mediul de afaceri necesită infuzie de talent, determinare și perseverență, IMM-urile fiind un vector important al îmbunătățirii situației economice, asigurarea unei forțe de muncă înalt calificate ca rezultat al investițiilor în educație, în corelație cu măsuri viabile de retenție a capitalului uman asigurând coerența formulării și eficiența aplicării strategiei României, ca factor de extremă responsabilitate economică și socială. Viitorul depinde astfel de capacitatea de a menține și dezvolta lideri competenți și responsabili, capabili să definească o viziune clară și să traseze o direcție favorabilă pentru România.
În încheiere, aș dori să fac apel la spusele unuia dintre artizanii UE, Jean Monnet, care afirma la un moment dat, cu referire la proiectul european: „Noi nu unificăm state, ci unim oameni”. Așadar, mai presus de interconexiunile existente între state, consider că trebuie să dezvoltăm legături strânse între noi, oamenii; trebuie să căutăm împreună soluții pentru construirea unui viitor mai bun, trebuie să acționăm ca un tot unitar pentru ca rezultatele să devină vizibile și să dureze în timp.
Bibliografie
I. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII
1. Băcescu Mihai, Fota Dionysius, „Criza economică din România anului , Ed.
Universitară, București, 2009.
2. Boudon Raymond, „Dicționar de sociologie”, Ed. Univers, București, 1996.
3. Chiciudean Ion, Tones Valeriu, „Gestionarea crizelor de imagine”, Ed. Comunicare.ro, București, 2002.
4. Dinu Marin, „Economia de dicționar. Exerciții de îndemânare epistemică”, Ed.
Economică, București, 2010.
5. Ghenea Marius, „Antreprenoriat – Drumul de la idei către oportunități și succes în
afaceri”, Ed. Universul Juridic, București, 2011.
6. Krugman Paul, „Întoarcerea economiei declinului și criza din , Ed. Publica,
București, 2009.
7. Lagadec Patrick, „Preventing Chaos in a crisis, strategies for prevention, control and damage limitation”, tradus în engleză de Jocelyn M. Phelps, Ed. McGraw, Hill, London, 1993.
8. Niculae Tudorel, Gherghiță Ion, Gherghiță Diana, „Comunicarea organizațională și managementul situațiilor de criză”, Ed. Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006.
9. Pleter Thor Octavian, „Administrarea afacerilor”, Ed. Cartea Universitară, București, 2005.
10. Roubini Nouriel, Mihm Stephen, „Economia crizelor-curs fulger despre viitorul finanțelor”, 2010, The Penguin Press, SUA.
11. Voinea Liviu, „ Sfârșitul economiei iluziei”, Ed. Publica, București, 2008.
12. W. Cooms Timothy, „Ongoing Crisis Communication: Planing, Managing and Responding”, Ed. Sage, London, 1999
13. Zaman Gheorghe, Georgescu George, „The Impact of Global Crisis on Romanian Economic Development”, Annalis Univesitatis Apulensis Series Oeconomica, Faculty of Sciences, 1 Decembrie 1918 University, Alba Iulia, 2009.
14. Zamfir Cătalin, Vlășceanu Lazăr, „Dicționar de sociologie”, Ed. Babel, București, 1998.
II. STUDII. ARTICOLE. ACTE NORMATIVE
1. Bal Ana, „Opinii privind cauzele crizei financiare actuale”, The Romanian Economic Journal, Year XII, no. 31, 2009.
2. Business Sentiment Index Central Europe 3rd edition, april steady rise, Views from senior executives in Central Europe.
3. „Convergence Report 2010, European economy” 3|2010, Luxembourg: Publications Office of The European Union, 2010.
4. „Dicționarul explicativ al limbii române”, ediția a II-a revăzută și adăugită, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Ed. Univers Enciclopedic Gold, 2012.
5. „European Comission, Economic Crisis in Europe: Causes, Consequences and reponses”, 2009.
6. Kilmister, Andy, “What’s happening to the economy?”, Socialist Outlook, no. 14, 2008.
7. Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
8. „Programul de convergență 2009 – , Guvernul României, februarie 2010.
9. „Raportul de țară al României pentru , Comisia Europeană, Bruxelles, 2015.
10. „Raportul asupra competitivității globale” 2014-2015 al Forumului Economic Mondial.
11. Special Report: „Globalisation stalled, How global economic upheaval will hit the business environment”. May 2009 Economist Intelligence Unit, 26 Red Lion Square, London WC1R 4HQ, United Kingdom.
III. SITE-URI CONSULTATE
1. www.anofm.ro (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă).
2. www.atkearney.com (Firmă de consultanță strategică și de management).
3. www.bnr.ro (Banca Națională a României).
4. www.bookshop.europa.eu (Librărie, bibliotecă și arhivă a publicațiilor UE editate din 1952 și până în prezent).
5. www.cdep.ro (Camera Deputaților).
6. www.cnipmmr.ro (Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România).
7. www.cnp.ro (Comisia Națională de Prognoză).
8. www.ebrd.com (Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție).
9. www.immromania.ro (Noutăți din mediul economic, social și politic. Oferă informații de interes pentru mediul de afaceri, date statistice, sondaje etc).
10. www.media.imopedia.ro (Media imobiliară din România).
11. www.pna.ro (Direcția Națională Anticorupție).
Bibliografie
I. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII
1. Băcescu Mihai, Fota Dionysius, „Criza economică din România anului , Ed.
Universitară, București, 2009.
2. Boudon Raymond, „Dicționar de sociologie”, Ed. Univers, București, 1996.
3. Chiciudean Ion, Tones Valeriu, „Gestionarea crizelor de imagine”, Ed. Comunicare.ro, București, 2002.
4. Dinu Marin, „Economia de dicționar. Exerciții de îndemânare epistemică”, Ed.
Economică, București, 2010.
5. Ghenea Marius, „Antreprenoriat – Drumul de la idei către oportunități și succes în
afaceri”, Ed. Universul Juridic, București, 2011.
6. Krugman Paul, „Întoarcerea economiei declinului și criza din , Ed. Publica,
București, 2009.
7. Lagadec Patrick, „Preventing Chaos in a crisis, strategies for prevention, control and damage limitation”, tradus în engleză de Jocelyn M. Phelps, Ed. McGraw, Hill, London, 1993.
8. Niculae Tudorel, Gherghiță Ion, Gherghiță Diana, „Comunicarea organizațională și managementul situațiilor de criză”, Ed. Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006.
9. Pleter Thor Octavian, „Administrarea afacerilor”, Ed. Cartea Universitară, București, 2005.
10. Roubini Nouriel, Mihm Stephen, „Economia crizelor-curs fulger despre viitorul finanțelor”, 2010, The Penguin Press, SUA.
11. Voinea Liviu, „ Sfârșitul economiei iluziei”, Ed. Publica, București, 2008.
12. W. Cooms Timothy, „Ongoing Crisis Communication: Planing, Managing and Responding”, Ed. Sage, London, 1999
13. Zaman Gheorghe, Georgescu George, „The Impact of Global Crisis on Romanian Economic Development”, Annalis Univesitatis Apulensis Series Oeconomica, Faculty of Sciences, 1 Decembrie 1918 University, Alba Iulia, 2009.
14. Zamfir Cătalin, Vlășceanu Lazăr, „Dicționar de sociologie”, Ed. Babel, București, 1998.
II. STUDII. ARTICOLE. ACTE NORMATIVE
1. Bal Ana, „Opinii privind cauzele crizei financiare actuale”, The Romanian Economic Journal, Year XII, no. 31, 2009.
2. Business Sentiment Index Central Europe 3rd edition, april steady rise, Views from senior executives in Central Europe.
3. „Convergence Report 2010, European economy” 3|2010, Luxembourg: Publications Office of The European Union, 2010.
4. „Dicționarul explicativ al limbii române”, ediția a II-a revăzută și adăugită, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Ed. Univers Enciclopedic Gold, 2012.
5. „European Comission, Economic Crisis in Europe: Causes, Consequences and reponses”, 2009.
6. Kilmister, Andy, “What’s happening to the economy?”, Socialist Outlook, no. 14, 2008.
7. Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
8. „Programul de convergență 2009 – , Guvernul României, februarie 2010.
9. „Raportul de țară al României pentru , Comisia Europeană, Bruxelles, 2015.
10. „Raportul asupra competitivității globale” 2014-2015 al Forumului Economic Mondial.
11. Special Report: „Globalisation stalled, How global economic upheaval will hit the business environment”. May 2009 Economist Intelligence Unit, 26 Red Lion Square, London WC1R 4HQ, United Kingdom.
III. SITE-URI CONSULTATE
1. www.anofm.ro (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă).
2. www.atkearney.com (Firmă de consultanță strategică și de management).
3. www.bnr.ro (Banca Națională a României).
4. www.bookshop.europa.eu (Librărie, bibliotecă și arhivă a publicațiilor UE editate din 1952 și până în prezent).
5. www.cdep.ro (Camera Deputaților).
6. www.cnipmmr.ro (Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România).
7. www.cnp.ro (Comisia Națională de Prognoză).
8. www.ebrd.com (Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție).
9. www.immromania.ro (Noutăți din mediul economic, social și politic. Oferă informații de interes pentru mediul de afaceri, date statistice, sondaje etc).
10. www.media.imopedia.ro (Media imobiliară din România).
11. www.pna.ro (Direcția Națională Anticorupție).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Crizei Economice Mondiale Asupra Competitivitatii Mediului DE Afaceri European (ID: 140897)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.