Impactul Crizei Economice Asupra Fenomenului Migrationist din Romania
INTRODUCERE
Am ales ca temă „Impactul crizei economice asupra fenomenului migrationist din România” deoarece criza economică de ceva vreme este un subiect care a făcut înconjurul lumii, a pătruns și în România și s-a făcut prezentă pe primele pagini ale cotidianelor și ca principal subiect de discuție pentru toate canalele de televiziune din țară, subiect care a afectat toate domeniile de activitate din diverse țări.
Acest controversat subiect denumit „criza economică” l-am considerat a fi deosebit de important și de actualitate el având efecte și asupra fenomenului de migrație a forței de muncă. Prin intermediul acestei lucrări nu se dorește prezentarea unui plan anti-criză însa se vor prezenta o multitudine de măsuri care pot determina aplanarea fenomenului de migrație a forței de muncă precum și stimularea creșterii economice, protejarea cetățenilor și crearea de locuri de muncă.
Capitolul I denumit „Noțiuni teoretice cu privire la criza economică, cauzele și efectele acesteia asupra economiei din România” prezintă elementele definitorii ale managementului de criză, mai exact elementele definitorii ale crizei, clasificarea acesteia din perspectivă generală, principalele etape de gestionare a unei crize, concepte ale managementului crizei și strategiile specifice acestuia.
Criza poate scăpa de sub control, mergând până la afectarea puternic negativă a imaginii unei organizații, prevenirea și gestionarea unei situații de criză trebuie să urmeze un plan foarte bine elaborat de specialiștii în relații publice și managerii organizației.
Cauza de bază a crizelor economica o reprezintă supraproducția care este caracterizată de inegalitatea dintre economisire și investiții. Egalitatea dintre acestea corespunde ecuației fundamentale a echilibrului economic, venitul fiind egal cu suma dintre consum și investiții. Atunci când egalitatea nu se realizează, cel mai indicat factor de reabilitare a echilibrului este intervenția statului prin măsuri ordonate de implicare în sfera economicului.
Capitolul al II-lea intitulat „Generalități cu privire la migrația forței de muncă și efectele sale asupra României” descrie aspecte generale cu privire la fenomenul migrației, fenomenul migrației forței de muncă din România și a integrării românilor în societățile străine
Activitățile întreprinse în acest capitol scot în evidență o diagnoză a situației actuale și o previziune a tendințelor viitoare ale fenomenului migrației forței de muncă, studiu referitor la situația românilor în străinătate, la percepția străinilor asupra românilor.
Evoluțiile întâlnite în cadrul fenomenului de migrației forței de muncă scot în evidență cu ușurință felul în care funcționează democrațiile liberale și procesul dezvoltării europene, chiar și procesul de transformare a politicii privind imigrația, capacitatea de adaptare și deschiderea față de schimbare, caracterul discutabil și dificultățile întâmpinate pe parcurs.
Criza economică și financiară a avut urmări directe asupra România și asupra migrației românilor, exemple edificatoare în acest sens ar fi aspectele noi apărute în procesul aderării țării noastre la Spațiul Schengen și măsurile la care au recurs anumite state membre în vederea îndepărtării de pe teritoriul lor a unor cetățeni români.
Capitolul al III-lea denumit „Impactul crizei economice asupra sistemului migraționist” face referiri la impactul crizei economice asupra migrației forței de muncă românești și care sunt efectele acesteia asupra migranților români aflați la muncă în afară și asupra familiilor acestora. Prin intermediul acestui capitol sunt scoase în evidență efectele crizei asupra fluxurilor migratorii, accesul și participarea migranților pe piața muncii, criza economică și influența ei pe piața muncii din România, migrația devenind astfel un orizont de viață. La finalul capitolului sub forma unui studiu de caz sunt scoase în evideță principale destinații pentru migranții români plecați la muncă.
Cauza de bază a crizelor economica o reprezintă supraproducția care este caracterizată de inegalitatea dintre economisire și investiții. Egalitatea dintre acestea corespunde ecuației fundamentale a echilibrului economic, venitul fiind egal cu suma dintre consum și investiții. Atunci când egalitatea nu se realizează, cel mai indicat factor de reabilitare a echilibrului este intervenția statului prin măsuri ordonate de implicare în sfera economicului.
În România, impactul crizei economice asupra migrațiilor s-a transmis atât pe canalul muncii plătite pe piața domestică, cât și pe canalul remitențelor primite de la cei care muncesc în străinătate.
CAPITOLUL I
NOȚIUNI TEORETICE CU PRIVIRE LA CRIZA ECONOMICĂ, CAUZELE ȘI EFECTELE ACESTEIA ASUPRA ECONOMIEI DIN ROMÂNIA
1.1 Aspecte definitorii ale crizei economice
Definițile termenului de „criză” în mai toate formele în care este prezentat, încearcă să surprindă evenimentele care au influență asupra organizațiilor și asupra mediul extra organizațional.
În prezent criza caracterizează o stare cotidiană, cuvântul a intrat în vocabularul conducătorilor de instituții, al jurnaliștilor și al publicului larg. Prezența aproape continuă a crizelor, poziționate în cele mai diferite instituții, a făcut ca numeroși lideri politici, conducători de întreprinderi, specialiști în management și practicieni ai relațiilor publice să vorbească despre „gestiunea crizelor”, despre „managementul crizelor”, despre „comunicarea de criză” .
În ultima perioadă atât în România cât și în întreaga lume, ne confruntăm cu situații de criză dintre cele mai diversificate, ele afectând în mod direct populația, mediul, companiile. Sub forma crizelor pot fi prezentate crizele economice, căderea unor fonduri sau jocuri piramidale, falimente sau lipsa de lichiditate a unor bănci, prăbușiri de avioane, inundații catastrofale, incendii, poluări ale unor ape, manifestații cu forme violente, atacuri și asasinate asupra unor personalități, epidemii succesive, scandalul diplomelor false sau al înscrierii la licee, toate aceste exemple reprezintă câteva cazuri de crize trăite de societatea românească, care ne arată că această perioadă este una zguduită de numeroase crize.
Crizele pot fi percepute sub forma unor fenomene de ansamblu care pot afecta sub diferite aspecte, ansamblu social în întregime, sau anumite sectoare ale acestuia, sectoare ce caracterizează viața economică, structura socială, relațiile internaționale, sistemul politic, sistemele financiar-bancare, instituțiile de învățământ, cultura, etc..
Ținând cont de dicționarul de sociologie, criza este definită ca fiind „o perioadă în dinamica unui sistem, caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăților, izbucnirea conflictuală a tensiunilor, fapt care face dificilă funcționarea sa normală, declanșându-se puternice presiuni spre schimbare” .
Conform unui alt dicționar coordonat de Raymond Boudon, noțiunea de criză este definită ca fiind: „acel moment în care mecanismele de control și identitatea unui grup sunt supuse unei încercări, în general neprevăzute, considerată tranzitorie, periculoasă și cu rezolvare nesigură” .
Termenul de criză are definiții multiple și uneori contradictorii, prin intermediul său se evidențiază gravitatea situației de criză, caracterul său imprevizibil, subit și excepțional. „Risipa pare să fie un produs inerent al caracteristicilor sociale, economice și culturale ale epocii noastre. De aceea pentru a progresa mai mult, omenirea trebuie să depășească epoca risipei”.
Definiția de criză este caracterizată de forme diverse care scot în evidență principalele sale caracteristici și derogările de la normele stabilite, astfel încât criza nu își pune amprenta numai buna funcționare a unei structuri pentru că în caz de mediatizare puternică, este prejudiciată și imaginea sa în rândurile opiniei publice.
Criza economică, scoate în evidență prin evoluții negative atât la nivel macroeconomic cât și microeconomic, amplificarea problemelor cu care se confruntă companiile care activează pe piață, deopotrivă sub aspectul riscurilor dar și al impactului efectelor adverse, ceea ce potențează influențele economice generale devastatoare. Acestea sunt și argumentele pentru care autoritățile statale trebuie să întreprindă cele mai severe măsuri de contracarare dar și de compensare a deficitelor pe alte căi, pe alte canale, prin alte măsuri.
Criza reprezintă „un eveniment care aduce compania în poziția de subiect al atenției generale, potențial nefavorabile din partea mijloacelor de comunicare naționale și internaționale și a altor grupuri cum ar fi clienții, acționarii, angajații, și familiile acestora, politicienii, sindicatele, și grupurile de presiune pentru protecția mediului care dintr-un motiv sau altul, au un interes legitim în ceea ce privește activitățile organizației. Nu se mai pune problema dacă va interveni o criză majoră; problema este când, cum și de ce natură va fi ea”.
„ Asupra crizele economice pot apărea evoluții aproape liniară, de la incident la criză, prin parcurgerea unor nivele intermediare care descriu, în același timp, semnale de alarmă dar și oportunități de întărire a organizației și de reducere a posibilităților de producere a acestora”.
Diverși autori argumentează că aceasta este o idee greșită, dar comună, potrivit căreia aceste crize economice sunt precedate de semnale de alarmă care sunt și recepționate la timp pentru ca sistemele de protecție si acțiune să fie activate. Crizele economice pot fi atât ciclice cât și neciclice. „Crizele economice ciclice sunt cele care se repetă cu o anumită regularitate în funcție de ciclul economic, crizele economice neciclice parțiale afectează una sau câteva ramuri (domenii) de activitate”.
În concluzie, crizele economice reprezintă fenomene care pot provoca daune organizațiilor, atât în planul pierderilor materiale, cât și în cel al prestigiului social, prin deteriorarea imaginii publice astfel încât, programele de răspuns la criză economică, gândite și aplicate, trebuie să aibă ca fundament diferite strategii de comunicare, în măsură să influențeze publicul și să schimbe modul în care acesta interpretează acea criză.
Criza economică se face prezentă prin intermediul restrângerilor în proporții însemnate a producției și volumului afacerilor comerciale, prin „supraproducția relativă de mărfuri, ca urmare a decalajului mare între cantitatea, calitatea și cererea solvabilă de mărfuri”, prin scăderea bruscă a cursului acțiunilor, înmulțirea falimentelor, încercarea excesivă și rapidă de a descentraliza o economie centralizată de stat sau dimpotrivă de a realiza centralizarea excesivă a producției și capitalului, prin creșterea șomajului și accentuarea procesului de decapitalizare a activității economice a micilor producători etc.
„Fiind un fenomen caracteristic economiilor naționale, tendința spre echilibru se manifestă în mod necesar și la scară internațională. În calitatea sa de „sistem”, economia mondială presupune o stare de echilibru, de stabilitate, fără de care n-ar putea supraviețui.”
Criza economică poate fi întâlnită atât în sectorul industrial cât și în sectorul agrar și poate avea urmări mai grave din cauza urmărilor altor crize cum ar fi criza financiară, criza bancară, criza valutară, criza de bursă, criza de credit sau ale unora care au legătură directă cu folosirea resurselor naturale criza energetică, criza ecologică sau criza de materii prime.
1.2 Principalele etape privind evoluția și efectele crizei din România
♦ Etapele crizei
Crizele economice care au efecte asupra organizațiilor implică mai multe etape.
Prima etapă reprezintă pregătirea crizei și este etapa de avertizare, prin intemediul căreia identificarea potențialului de criză al unor evenimente poate conduce la luarea unor măsuri de preîntâmpinare sau chiar anulare a crizei.
După ce avertismentele au trecut și nu au existat acțiuni de oprire a crizei sau aceste acțiuni s-au dovedit ineficiente, începe perioada de criză acută.
Momentul de criza acută este caracterizat ca fiind momentul în care își face apariția o criză. Astfel dacă etapa de pregătire a vizat întocmirea unor planuri de criză, atunci organizația poate avea un anumit control chiar și asupra momentului și modului în care criza va izbucni. În condițiile în care nu există un numit control asupra crizei, organizația poate să încerce să controleze când și cum vor fi distribuite informațiile referitoare la acest eveniment.
Începând din acest moment, după trecerea peste primele două faze publicul și presa devin conștiente de prezența crizei și țin organizația sub o strictă supraveghere.
Faza cronică a crizei economice poate fi de durată scurtă sau de durată lungă. Această fază este alcătuită în general de anchete ale diverselor instanțe de control, dezbateri publice, acțiuni de disculpare și încercări de recâștigare a încrederii opiniei publice. Toate acestea reprezintă o etapă de reacție, prin intermediul căreia apar autoanalizele și eforturile de refacere a organizației și a imaginii ei publice.
Terminarea crizei reprezintă ținta acțiunilor de gestionare a crizelor care trebuie să se petreacă cât mai rapid. Astfel dacă etapa de pregătire a crizei este bine exploatată, atunci criza se află sub control și organizația ajunge repede în faza de terminare a crizei, în alte situații acest lucru ia mai mult timp, iar întoarcerea la normalitate este mai dureroasă și costisitoare.
♦ Efectele crizei economice
Există două tipuri de efecte ale crizelor economice, cele legate de componența materială și cele legate de cea simbolică.
Primul efect al crizei economice îl reprezintă amenințarea întregii industrii, domeniului sau ramurii de activitate care au legătură directă cu criza economică. O imagine negativă lăsată de o criză economică poate avea urmări asupra întregului domeniu din cauză că publicul va extrapola situația și va crede că toți cei care au afaceri în domeniu pot face aceleași greșeli, cu aceleași urmări pentru ei.
Cel de-al doilea efect major al unei crize economice reprezintă schimbarea strategică a unei organizații din cauza percepției bipolare a opiniei publice în bine sau rău. Criza economică poate scoate în evidență o imagine rea asupra întregii activități a organizației, tot ceea ce făcea organizația înainte să apară criza nu va fi luat de bun.
Al treilea efect al crizei economice poate fi întâlnit la nivel individual. Crizele economice provoacă lumea subiectivă a individului, formând modul în care individul percepe lumea și pe el însuși, simțul autoevaluării, al puterii și al identității, echilibrul intern.
Criza creează prejudicii atât la nivelul structurii fizice a unei organizații, cât și asupra sistemul ei simbolic, afectând chiar și cultura organizațională, care este alcătuită din, valori, mituri, simboluri, tradiții, credințe.
♦ Evoluția crizei economice în România
Cele mai afectate industrii. Domeniile cele mai vizate de efectele crizei sunt industria auto, industria prelucrătoare și cea textilă, sectorul construcțiilor și industria lemnului. În cadrul acestor sectoare ale industriei au fost realizate numeroase concedieri, renunțări la contractele de muncă temporare, trimiteri în șomaj tehnic, numărul persoanelor afectate de pe urma crizei în ceste sectoare situându-se la aproximativ 400.000. Astfel, că disponibilizările au vizat între aproximativ 300.000 de angajați din producția pentru export, iar firme din 30 de județe ale țări au disponibilizat de la începutul lunii octombrie anul 2010 aproape 50.000 de angajați. Statistica oficială prezintă faptul că economia românească a început să se resimtă în ultimele trei luni ale anului 2011.
Criza afectează toate domeniile. În perioada de criză companiile își reexaminează profiturile în minus, amână investițiile sau își suspendă activitatea, diminuând în același timp și numărul de personal. Dacă până în momentele de față România se confrunta cu o lipsă de forță de muncă, acum avem zone, în care șomajul amenință comunități întregi. Toate domeniile de activitate din România au fost afectate de criza economică începând cu cea mai mare companie Petrom și până la cele mai mici organizații, de problemele crizei economice nu au fost ocolite nici firmele producătoare de mașini sau cele din industria siderurgică sau cea ușoară, lipsa de lichidități și înăsprirea condițiilor de creditare au generat un recul chiar și pe piața construcțiilor.
„Cercetările și studiile care au analizat modul în care situația economică determină modificări în evoluția migrației forței de muncă ne arată că, în ultimele decenii, în țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), fluxurile migratorii au fost puternic corelate cu ciclurile economice. Totuși, este important de subliniat că relația migrație-context economic nu este una liniară și mecanică întrucât influențele perioadelor de criză economică asupra migrației sunt complexe și dificil de previzionat.”
♦ Efectele crizei în România
Relansarea unei economii naționale în cazul țărilor aflate în dezvoltare economică, pentru a se industrializa și a trece apoi în stadiul de dezvoltare post-industrial, nu se poate face decât prin utilizarea procedeelor recomandate de J.M.Keynes (1883-1946) în celebra sa lucrare din anul 1935, „Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor”.
Cauza de bază a crizelor economica o reprezintă supraproducția care este caracterizată de inegalitatea dintre economisire și investiții. Egalitatea dintre acestea corespunde ecuației fundamentale a echilibrului economic, venitul fiind egal cu suma dintre consum și investiții. Atunci când egalitatea nu se realizează, cel mai indicat factor de reabilitare a echilibrului este intervenția statului prin măsuri ordonate de implicare în sfera economicului.
În cadrul unei economii naționale, cel mai mare consumator de bunuri este statul. Statul reprezentat de sectoare precum armata, autoritățile publice, serviciile publice care au întotdeauna nevoie de bunuri și servicii pentru consum și de investiții în domeniile în care-și desfășoară activitatea.
În viitor vom asista la o „titanică luptă pentru putere între globalizatori și naționaliști cu privire la natura noilor instituții regulatoare din piețele de capital ale lumii. Această luptă reflectă coliziunea dintre o ordineindustrială muribundă și noul sistem global de creare a bogăției, care-i ia locul”.
Trecerea peste perioada de criză sau de recesiune, când economisirile populației și întreprinderilor sunt mici, necesită o aceiași cotă pentru sporirea cererii agregate, printr-un plus de cheltuieli din buget și prin creșterea deliberată a deficitului bugetar pentru producția de bunuri și pentru investiții în noi capacități de realizare și în nici-un caz creșterea salariilor unor categorii de persoane sau cheltuielile care contribuie la acoperirea altor nevoi decât nevoile fundamentale ale oamenilor.
► Efectele așteptate de la o relansare economică
Guvernul poate relansa în mod direct și imediat activitatea economică a țării, atât prin comenzi de bunuri și produse specifice, și prin investiții în capacități noi de producție în domeniul construcțiilor de mașini și tehnică militară. Investițiile și consumurile administrațiilor publice, ale armatei, poliției, jandarmeriei și serviciilor, sunt în toate țările lumii, elemente componente ale producției interne ale economiilor lor naționale. Orice reducere de impozite sau creșteri ale transferurilor în favoarea agenților privați nu are efect imediat asupra producției, ci ameliorează doar venitul disponibil al agenților privați.
Agenții economici privați, consacră doar o fracțiune din eventualul lor venit suplimentar, pentru creșterea consumului de bunuri din producția internă. Orice reducere de impozite pe venituri luată în favoarea persoanelor cu venituri mari, este întotdeauna consumată pe bunuri de import sau pentru turism în străinătate, și deci, în defavoarea creșterii producției interne.
Efectul unei stimulări a activității economice, nu se limitează doar la efectul inițial, ci este amplificat printr-un efect multiplicator, care face ca valoarea adăugată să crească încă un număr de cicluri. Orice producție suplimentară generează venituri suplimentare, din care o parte sunt consumate și generează un nou val de producție din care rezultă alte venituri, din care o parte sunt folosite la consum reluând ciclul venituri-consum-producție.
O creștere a producției determină și o creștere a nevoii de forță de muncă, care înseamnă noi locuri de muncă. Crearea de noi locuri de muncă duce la reducere șomajului și la sporirea veniturilor gospodăriilor populației.
Relansarea duce la reducerea șomajului, dar provoacă inflație. Pentru a limita inflația este necesară încetinirea producției și a cererii. Dar măsura aceasta agravează șomajul.
„Orice realizare a unui proiect în societate, orice acțiune asupra transformărilor, orice participarea activă într-o decizie colectivă cere o dublă pregătire. Pe de altă parte, o învățare, o instruire, o educație permițând subiectului să-și insușească un limbaj, tehnici cunoștințe care-i sunt necesare pentru a juca rolul său în reproducția societății. Pe de altă parte o coștientizare, o eliberare a dorințelor, o autoeducație, o coeducație îi dau posibilitatea de a-și exprima asapirațiile, de a realiza o acțiune revoluționară creatoare.”
► Efectele secundare ale cererii globale și ale ratelor dobânzii
Presiunea cererii globale antrenează o creștere a nivelului prețurilor care se poate transforma în inflație. Aceiași presiune exercitată de cerere, mai antrenează și o creștere a importurilor, până când producția internă reușește să acopere întreaga cerere.
Inflația face produsele autohtone mai puțin competitive în raport cu produsele străine, mai ales că acestea pot fi subvenționate de către guvernele țărilor unde sunt produse, pentru a ajuta la menținerea locurilor de muncă din țările respective.
Prin intermediul deficitelor de comerț cu străinătatea România a subvenționat timp de 19 ani menținerea locurilor de muncă din alte țări, cedând un total de 192 de miliarde de dolari. Asta înseamnă că în cei 19 ani, guvernele României au admis să se risipească anual în medie o sumă de 10,105 miliarde dolari, care înseamnă 2.731 de dolari/an pentru fiecare din cei 3,7 milioane de oameni rămași fară locuri de muncă în țară, sumă care reprezintă 227 de dolari/lună de fiecare persoană disponibilizată.
1.3 Analiza cauzelor crizei economice din România
Criza economică prin care România trece poate fi caracterizată ca fiind o criză de natură internă, determinată de mixul greșit de politici macroeconomice luate în ultimii ani. Astfel putem spune că o creștere economică precum cea din România este una nesănătoasă, deoarece creșterea economică se bazează pe consum, consumul privat fiind excesiv.
Pentru a putea aborda un plan anticriză, trebuie găsite cauzele crizei, cauza principală în cazul României fiind de fapt consumul excesiv pe datorie.
Criza economică de la nivel internațional a fost cea care a declanșat și criza economică internă, deoarece criza de la nivel internațional a afectat sursele de finanțare. Astfel s-a ajuns la situația în care noi românii consumăm pe datorie, iar acum ne împrumutăm mult mai scump sau deloc, această stare generală fiind valabilă atât pentru firme, cât și pentru stat și populație.
Criza economică care s-a declanșat în anul 2007, pornind de la dereglementările și erorile sistemului financiar-bancar și dorința acționarilor și a liderilor acestui sistem de a-și maximaliza profitul, a afectat aproape toate țările dezvoltate economic.
Dacă randamentul diferă de la o piață economică la alta, activele se deplasează instantaneu. În astfel de cazuri, fuga capitalului face nesigur viitorul, deoarece sectoarele productive nu pot funcționa fără capital circulant și fără investiții, fuga capitalurilor producând și instabilitatea și creșterea nevoii de bani.
Pentru a putea scoate în evidență în ce situație se află în primăvara anului 2011 economia națională a României, în coloanele tabelului următor sunt prezentate caracteristicile specifice fazelor de conjunctură și starea acelorași indicatori înregistrați de economia națională a României.
Tabelul Nr.1.1
Tabel comparativ cuprinzând caracteristicile fazelor de conjunctură ale unei economii naționale
(Sursa: Fota D., Băcescu M., – Criza economică din România)
Din comparația datelor din cadrul tabelului de mai sus, rezultă că în afară de indicatorul volumului de producției, restul indicatorilor sunt în totalitate pe dos.
Locuitorii din secolul XXI ai unei Românii aflate în dezvoltare economică, nu mai pot fi satisfăcuți din simplu fapt că au hrană și îmbrăcăminte, cum se petrecea în secolele trecute.
O dată cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare și în primul rând prin intermediul televiziunii sunt prezentate acele țări ale lumii care au descoperit la timp ce trebuie să se facă în economia națională pentru ca locuitorii lor să poată avea un trai mai îndestulător și civilizat.
Este absolut normal ca oamenilor din toate țările lumii să le facă plăcere să mănânce mai bine sau mai mult decât înainte, să dorească mărfuri de bună calitate, să aibe spațiu suficient pentru locuit, să conducă cele mai bune și confortabile automobile și să se îmbrace în haine de calitate și cât mai frumoase, toate aceste dorințe nu pot fi însă obținute de toate țările lumii, deoarece gradul de dezvoltare al economiilor naționale din cadrul celor 194 de state ale lumii este catastrofal de inegal.
Până în anul 2000, numai 20 din cele 194 de state ale lumii au reușit să ajungă în stadiul post industrial de dezvoltare (13,05%), 8 țări se aflau în stadiul industrial (1,24%), alte 8 erau producătoare mari de petrol (0,58%), 13 state minuscule au devenit paradise fiscale (0,04%) și 24 sunt țări industrial-agrare (10,09%), stadiu în care se află și România. Restul de 121 de țări, reprezentând 75,00 % din omenire, aveau în anul 2000 un nivel de trai la fel cu acela al oamenilor care trăiau cu câteva sute până la 1.000 de ani în urmă.
► Modul de distribuire a venitului național cauza a crizei economice din România
În toată lumea dezvoltată economic, dar și în aceea în curs de dezvoltare și deci aflată în stadiul industrial-agrar, așa cum este și cazul României, distribuția venitului național realizat reprezintă un factor cheie de influență asupra mărimii și componenței cererii de pe piață, de care depinde dezvoltarea economiei naționale.
Cantitatea totală a cererii de bunuri și servicii de pe piața internă a României depinde mai ales de mărimea venitului național care se obține în cadrul economiei naționale, de modul de distribuire al acestuia între participanții la realizarea lui și de nevoile și dorințele consumatorilor.
Toți locuitorii unei țări au nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de locuință, de utilități, de educație școlară între 6 și 18 ani și de asistență medicală. Toate aceste nevoi sau trebuințe sunt considerate peste tot ca nevoi de bază sau fundamentale. Cantitățile de bunuri și servicii necesare într-un an depind nu numai de numărul de persoane dar și de caracteristicile care influențează consumurile individuale și de grup. Și ca să poată fi consumate, toate acele bunuri, trebuiesc mai întâi produse și apoi achiziționate de consumatori.
O parte limitată din bunurile alimentare și parțial și de îmbrăcăminte poate fi obținută prin producții de autoconsum, la fel ca în stadiile agrare primare de dezvoltare. Pentru achiziționarea de pe piață a celorlalte bunuri și servicii, oamenii au nevoie de venituri în bani reali și deci, au nevoie de locuri de muncă.
Așa dar, o economie națională nu poate renunța la locurile de muncă importând bunurile necesare de la alții, pentru că:
– fără locuri de muncă, gospodăriile populației nu au de unde să-și procure veniturile necesare decât prin jaf, forță sau cerșit;
– bunurile importate sunt relativ scumpe și nu pot fi achiziționate decât de persoanele care au banii corespunzători, restul fiind nevoiți să apeleze la economia de autoconsum.
Promovarea ideii că bunurile importate sunt relativ scumpe și nu pot fi achiziționate decât de persoanele care au banii corespunzători, restul fiind nevoiți să apeleze la economia de autoconsum duce la polarizarea societății în două stări extreme, bogați și săraci, nu se determină astfel cele trei stări caracteristice unei societăți normale și dezvoltate economic, adică starea întâia a oamenilor bogați, starea a doua sau clasa de mijloc și starea a treia a oamenilor săraci.
Referindu-se la societatea perfectă pe care omenirea și-o dorește, economistul american John Kenneth Galbraith (fost profesor de economie la Harvard University între 1949 și 1975) scria în anul 1996, că aceasta nu poate urmări un astfel de scop, deoarece nu se potrivește nici naturii umane și nici rațiunilor după care se conduce sistemul capitalist.
De fapt, în societatea socialistă, propovăduită de Marx, se preconiza egalitatea în drepturi indiferent de rasă, de naționalitate, de sex, de profesie și de avere, iar în ceea ce privește distribuirea veniturilor, urma să acționeze principiul „de la fiecare după posibilități, fiecăruia după munca sa”, adică, exact principiul care este valabil și în capitalism. În societatea finală a omenirii, pe care Marx a numit-o comunism, ar fi urmat să fie aplicat principiul „de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi” și nici decum o distribuție egalitară.
► Creșterea taxei pe valoarea adăugată, cauza care distruge consumul populației din România
Este unanim acceptat că, la finele secolului XX, în lumea capitalistă nimic nu se mai poate procura în mod oficial fără bani și fără ei nu poți să trăiești și nici să plătești impozite.
Figura Nr. 1.1. Metode folosite de populației pentru a avea bani
(Sursa: Fota D., Băcescu M., – Criza economică din România)
România ca țară care s-a aflat în tranziție de la economia de comandă la economia de piață, între 1990 și până la punerea în aplicare a legii 18/1991, proprietatea particulară din România ante-revoluție s-a limitat doar la casa sau apartamentul de locuit și eventual la o bicicletă sau un automobil. Primii pionieri ai „capitalismului post decembrist” au fost proprietarii tarabelor și chioșcurilor de la colțurile de stradă. Din 1991 au început să apară și firmele private, recunoscute de lege și în ciuda faptului că mulți au încercat meseria de „negustor”, foarte puțini au și reușit. Restul au fost nevoiți să renunțe, din nepricepere sau din cauza datoriilor acumulate, care trebuiau restituite. Așa se face că, în primii ani, rolul proprietății în economia privată din România a fost doar unul statistic.
Statisticile din secolul XX din țările cu economie de piață au scos la iveală că doar o medie de aproximativ 5,0% din locuitorii unei țări au calitățile native necesare unui întreprinzător. Faptul că în țări ca Irlanda, Spania, Polonia, Italia și Portugalia această cotă înregistrează procente mai mari decât valorile de mai sus, se explică prin dubla înregistrare a persoanelor care dețin în afara ocupației de bază, proprietăți (hoteluri, moteluri, campinguri) sau exercită servicii (reparații, întreținere, comerț) care nu sunt nici permanente și nici de bază. Puțini, veți putea spune, dar asta este o regulă a naturii, așa cum, printre altele, este și nașterea și decesul.
Din dorință, din invidie sau din ambiție, întotdeauna au fost și oameni care și-au spus și ei că „încercarea, moarte n-are”. De aceia mulți dintre oameni (în special dintre intelectuali) încearcă să facă ceva, dar din păcate, constată relativ repede că „nu merge” și dau faliment.
Majoritatea locuitorilor de vârstă activă (18-65 de ani) sunt însă „buni de muncă” salarizată dar și de muncă de folos obștesc, aflată la mare cinste în capitalism. Pentru a presta o muncă salariată, oamenii au nevoie de locuri de muncă de unde să poată obține veniturile din care să poată să trăiască ei și familiile lor. Dar pentru a exista locuri de muncă, este nevoie ca, mai întâi de toate, să existe capacități de producție în industrie și servicii, unde populația aptă de muncă să poată să lucreze.
Pentru a putea funcționa și produce, capacitățile de producție au nevoie de consumatori pentru bunurile pe care le vând pe piața de mărfuri. Fără venituri în bani oamenii nu pot să cumpere acele bunuri și sunt nevoiți să se limiteze doar la bunurile pe care ei le produc în cadrul gospodăriei de autoconsum, fiind liberi (dar în același timp, flămânzi) să spere în ajutorul familiei, comunității sau al societății ca să poată să trăiască.
► Problema mărimii cotizațiilor de asigurări sociale, cauză a crizei economice din România
În ceea ce privește asigurarea veniturilor necesare bugetului în general și de asigurări sociale, în special, toate guvernele post-decembriste ale României (1990-2011), nu au mers pe soluția extinderii bazei de impozitare, prin creșterea forței de muncă ocupate la nivelul normal pentru populația unei țări de peste 21 de milioane de persoane, ci au ales calea care li s-a părut lor că ar fi cea mai simplă, adică aceea a creșterii cotelor de impozite directe pe bunuri și taxe de la salariați și angajatori (patronat) și creștere de TVA și accize care să fie plătite în final de populație prin consum și de întreprinzători pe lucrările de investiții și pe consumul intermediar.
De fiecare dată, guvernul a calculat mai întâi necesarul de bani pentru anul bugetar respectiv, pe care la împărțit după aceea la valoarea PIB-ului și a obținut valoarea cotei care a rezultat că ar trebui s-o preleveze de la creatorii de valoare adăugată, ca venit la bugetul asigurărilor sociale.
► Datoriile externe, sursa care poate arunca în aer, economia națională a României
În ciuda faptului că reformarea economiei naționale a unei țări poate avea țeluri comune cu alte economii naționale, calea și metodele de reformare nu pot fi decât întâmplător aceleași, din cauza gradului lor diferit de dezvoltare economică. Din cauza acestui simplu și uitat sau neluat în seamă motiv (stadiu diferit de dezvoltare), într-un anume fel se reformează o țară dezvoltată industrial și în alt fel se reformează o țară care urmează să depășească mai întâi stadiul industrial-agrar de dezvoltare.
Și mai sunt și două condiții de care trebuie ținut seama:
1. Mărimea stocului de capital productiv al țării (capacitățile de producție și nu salariile bugetarilor, construcțiile de locuințe, sălile de sport, bazinele de înot și clădirile pentru administrații sau armata de „profesioniști", adică tot bugetari);
2. Cantitatea de banii care poate fi asigurată de sistemul bancar autohton prin credite, pentru finanțarea de investiții productive și pentru fondurile circulante (necesare firmelor pentru a a putea produce bunuri pentru consum), apelându-se la credite externe numai pentru importuri de utilaje și tehnologii.
Criză „generată în America” are efecte complexe asupra economiilor europene astfel că oficialii europeni acuza SUA pentru externalitățile suportate de propriile lor economii, în ciudă faptului că excesele au avut loc în întreagă lume, excese concretizate în reglementări lipsite de actualitate, distorsionări guvernamentale și supervizare deficitară. Atunci când „bula imobiliară” a explodat, liderii europeni au refuzat să creadă faptul că UE se confruntă cu problemă de încetinire a creșterii economice.
Îmbunătățirea mediului de afaceri, efectele introducerii cotei unice de impozitare și atitudinea pozitivă a partenerilor străini față de România pe fondul aderării la NATO și UE au condus la atragerea unui volum record de investiții străine directe. În perioada 2005-2008, intrările de investiții străine directe s-au cifrat la aproximativ 28 mld. euro, adică mai mult de jumătate din totalul investițiilor străine din ultimii 20 de ani.
CAPITOLUL II
GENERALITĂȚI CU PRIVIRE LA MIGRAȚIONISM ȘI EFECTELE SALE ASUPRA ROMÂNIEI
2.1 Aspecte generale privind fenomenul migrației forței de muncă
Termenul de „fenomen de migrație” se utilizează, în lucrare, cu sensul de „mulțime de evenimente de migrație”, unde „evenimentul de migrație” “se referă la deplasarea unei persoane – individual sau în grup – în afara comunității sale de rezidență, în decursul unei perioade de referință date, pentru a schimba domiciliul stabil și/sau locul de muncă obișnuit”.
În situația în care deplasarea persoanei depășește hotarele unui sau mai multor state, ea se definește ca migrație internațională. Menționăm aici că termenul de migrant se utilizează în toate cazurile când decizia de migrare se adoptă de către individ, fără influența decisivă a unor factori exteriori.
În momentul în care factorul fundamental al deplasării persoanei îl reprezintă schimbarea sau obținerea unui loc de muncă, iar schimbarea domiciliului reprezintă o împrejurare de care se poate face abstracție, migrația se definește ca migrație cu scop de muncă sau migrațiune pentru muncă. Poziționarea fenomenului migrației cu scop de muncă pe coordonate economico-financiare califică acest fenomen ca migrație a forței de muncă, plecând de la faptul că are loc transportarea în spațiu a factorului de producție – munca.
Migrația forței de muncă caracterizată ca fiind o categorie teoretică și îmbinată cu migrația internațională politică, familială, economică, recreativă, turistică, deține o semnificație mai redusă decât fenomenul migrației populației, la modul general. În literatura de specialitate, dedicată cercetărilor din acest domeniu, noțiunea de migrație a forței de muncă a fost și este interpretată diferit, atribuindu-i-se semnificații destul de ample.
Organizația Internațională pentru Migrație scoate în evidență faptul că migrația internațională a forței de muncă reprezintă un proces de „emigrare provizorie în altă țară, determinată de obținerea unor venituri alternative și speranța de reîntoarcere în țara de origine și care nu prevede o nouă reședință”.
În sens restrâns, migrația externă pentru muncă reprezintă un proces de transferuri al resurselor de muncă, dintr-o țară în alta, având ca țintă angajarea în câmpul muncii în condiții mai avantajoase decât în țara de proveniență.
Migrația se formează atât sub aspectul unei probleme important de pe agenda publică, cât și într-un ținut de dezbatere politică și de politici publice instabile, mai ales în ultimul deceniu, atât la nivel național cât și în plan european.
Un rol remarcabil în distribuirea oferței de muncă aparține mobilității geografice a forței de muncă, adică migrației regionale. Mobilitatea geografică a lucrătorilor și familiilor lor între localități și regiuni cu condiții diferite ale pieței muncii este o importantă componentă a creșterii populației la nivel regional și o importantă dimensiune a flexibilității pieței muncii.
Mobilitatea geografică sau migrația forței de muncă este definită ca fiind o reacție de acomodare a ofertei de forță de muncă la transformările apărute în localizarea teritorială a cererii. Migrația reprezintă una din căile prin intermediul cărora regiunile se pot acomoda la transformările economice. Fluxurile migratorii se pot comporta sub forma unui „stabilizator automat” pentru regiuni, creând oamenilor alternative de a-și îmbunătăți nivelul de trai prin deplasarea în zone cu condiții de angajare și de viață mai bune.
Migrația externă pentru muncă, apare în mod normal din motivații de ordin economic și comparativ cu emigrare sau imigrare, are un caracter temporar, durata acesteia variază în limite largi, și nu presupune schimbarea definitivă a reședinței.
Mobilitatea internațională a forței de muncă trebuie să fie deplină, astfel încât să poată fi obținute avantaje asemănătoare celor din comerțul internațional. Astfel se scoate în relief faptul că mobilitatea internațională a forței de muncă poate conduce la bunăstare mondială.
În cazul unei abordări adecvate, migrația poate produce câștiguri importante nu numai pentru migranți, dar și pentru țara-gazdă și țările de origine. În mod special, țările în curs de dezvoltare, pot avea drept beneficii o mulțime de câștiguri în termeni de creștere, de investiții, acumulare de capital uman și reducerea sărăciei, dacă reușesc să restructureze eficient economiile lor și să difuzeze aceste beneficii în întreaga economie.
Migrația interregională poate fi cercetată sub aspect de mărimi absolute, care măsoară amploarea fenomenului și sub formă de mărimi relative care pun în evidență intensitatea sau în fluxuri atât brute cât și nete.
O abordare asupra piețelor mondiale scoate în evidență faptul că piața mondială a forței de muncă este supusă la numeroase modificări majore. Una dintre cele mai reprezentative modificări face referire la creșterea ponderii ocupării lucrătorilor migranți pe piețele naționale. Astfel în țările din Orientului Mijlociu, după cum au arătat cercetările, în anii 1950, numărul imigranților nu depășea 5% din populația economică activă, în momentul de față, numărul lucrătorilor imigranți îl depășește pe cel al nativilor, în Emiratele Arabe Unite, imigranții constituie 90% din populația ocupată, în Kuweit și Qatar – 85%, în Arabia Saudită – 40%.
La începutul secolului XXI la nivel global, fiecare a 35-a persoană este migrant, iar numărul total al migranților depășește 200 milioane sau 3% din populația globului. Astfel pentru anul 2013, ne așteptăm ca numărul total de migranți internaționali să ajungă la 214 milioane. Din 2012 până în 2015, numărul global de migranți internaționali, se preconizează că va crește cu 10%.
Repartizarea geografică a migranților internaționali nu este uniformă și nici ritmul de mărire a stocului de migranți internaționali nu este același. Creșterea în continuu a numărului migranților face ca migrația să fie o componentă tot mai reprezentativă a societății contemporane. Numărul persoanelor care traversează frontierele naționale, asemenea fluxurilor financiare, comerciale sau de informații, se numără printre cei mai semnificativi indicatori de măsurare a intensității procesului de globalizare.
În țările dezvoltate există o tendința de reducere și stabilizare a fluxurilor de migratorii interregionali ca o consecință a îmbunătățirii condițiilor pieței muncii. Astfel este prezentat faptul că nivelul ridicat al șomajului dintr-o țară este mai de grabă un factor de descurajare decât de încurajare a migrației.
Migrația interregională are efecte minore asupra ratei de șomaj la scară națională, dar contribuie la obținerea echilibrului pieței muncii în plan regional în momentul când migrația netă pozitivă este orientată dinspre regiunile cu rată ridicată a șomajului spre cele cu o rată mai scăzută.
Piața regională a muncii este determinată de migrația internațională a forței de muncă, aceasta caracterizând deplasarea populației în afara granițelor țării având drept scop căutarea unor locuri de muncă mai bune în primul rând din punctul de vedere al remunerării, dar uneori și al afirmării.
În condițiile în care este restabilit echilibrul pieței regionale a muncii, și este înviorată viața economică locală, apare fluxul migratoriu invers, caracterizat de întoarcerea celor care au lucrat o perioadă de timp în străinătate, aducând cu ei cu un aport concret de capital uman și poate contribui la o schimbare calitativă și semnificativă a ofertei de muncă.
Dezvoltarea omenirii pe calea spre societatea cunoașterii, informatizată, va aduce multiple transformări și în ceea ce privește fenomenul migraționist. Tehnologii informaționale apărute noi vor autoriza într-o măsură mai mare realizarea dezideratului mișcării locurilor de muncă spre oameni, ceea ce va determina o încetinire a fluxurilor migratorii interregionale, în special pentru categoriile de lucrători cu înaltă pregătire în domeniul tehnicii informatice.
Politicile europene care au ca domeniu de studiu imigrația au în momentul de față un caracter ambivalent și ambiguu traversând un proces de modificare și acomodare continuă la legislația comunitară și cea națională.
Mecanismele legislative sau mecanismele economice nu realizează în mod automat progresul social sau politic și nici nu asigură în tot acest timp integrarea migranților, accesul pe piața muncii, la educație, asigurări și asistență socială sau o distribuire justă a beneficiilor determinate de competivitate sau creștere economică.
În momentul de față imigranții și minoritățile nu mai sunt văzuți exclusiv drept imigranți, care vor fi într-o oarecare măsură integrați în comunitățile statelor care îi primesc. În ultimele perioade, problema migrației a suferit numeroase modificări, ce se fac vizibile prin intermediul a noi forme de migrație din Europa Centrală și de Est.
În concluzie putem afirma că există necesitatea unei „diversități a armonizării” în politicile care vizează imigrația în cadrul Uniunii Europene și pentru un management potrivit și de perspectivă al fenomenului migrației care să reunească toți actorii relevanți în domeniu precum și viziunile statelor membre, fie că sunt mai vechi sau mai noi în Uniune, precum și opțiunile țărilor vecine Uniuni Europene.
O politică comună de imigrație la nivel de Uniune Europeană reprezintă în momentul de față un obiectiv relativ îndepărtat, cu toate că în ultima perioadă, la nivelul Uniuni Europene au fost consemnate progrese majore și notabile în ceea ce privește realizărea unei strategii comprehensive care are ca punct central fenomenul migrației și integrării imigranților.
Rezultatele pozitive obținute asupra fenomenului migrației în Uniunea Europeană nu au fost realizate într-un timp alert, impactul asupra statelor membre este însemnat și destul de vizibil. Fiecare țară care este membră a Uniunii Europene este încurajată să meargă dincolo de recomandările și cadrul larg al politicilor ce au în administrare fenomenul imigrației.
Politicile europene de imigrație și cele care au în vizor integrarea străinilor în societățile statelor membre sunt în mod direct conectate cu ideea de securitate, control al migrației legale și prevenire și combatere a imigrației ilegale.
Astfel în plan intern, fiecare țară va crea un echilibru propriu și un răspuns specific ce va avea ca dezbatere problematica imigrației și integrării străinilor, între securitate și drepturile omului, între interesele sale economice și demografice și respectarea demnității umane.
Procesele de dezvoltare din cadrul unei țări afectează și sunt afectate de fluxurile de migratorii. Astfel în condițiile în care o țară săracă începe să se dezvolte economic, emigrarea are tendință de creștere. Un astfel de efect se produce în principal din cauza contactelor mai intense cu lumea exterioară, competenței crescânde și, parțial, din cauza oportunităților, în creștere, de realizare a aspirațiilor migratorii. În momentul în care țările ajung la un nivel de dezvoltare, emigrarea prezintă tendințe de declin, fapt ce sa putut observa, între anii 1970 și 1990, în Portugalia, Spania și Italia.
În concluzie, putem afirma că este greoaie obținerea unui efect pozitiv și rezistent al remitențelor migranților asupra creșterii economice. În multiple cazuri, remitențele/PIB nu caracterizează o legătură semnificativă cu creșterea economică.
Un moment foarte important îl reprezintă faptul că, în ultimii ani, cercetările care vizează domeniul migrației, și-au modificat direcția de la studierea migrației ca un aspect negativ, asociat cu exodul creierelor, la recunoașterea efectelor pozitive ale migrației asupra dezvoltării, în special a țărilor de origine.
2.2 Impactul fenomenului de migrației asupra României
Migrația reprezintă unul dintre cele mai răspândite fenomene socio-economice din cadrul României din momentul căderii comunismului în anul 1989. Astfel se estimează că aproximativ 10% – 15% sută din populația țării a părăsit țara după anul 1989. În urma Revoluției ce a avut loc în anul 1989, sa realizat o deschidere a granițelor. Emigrarea masivă în România a apărut în urma fluxurilor de migratorii care au fost în principal determinați pe bază de etnie, mai mult de 75% din emigranți au fost etnici germani, iar restul au fost maghiari și Evrei.
Astfel relația dintre migrație și tendințele demografice și evoluția pieței forței de muncă din România a întâmpinat multiple modificări, având la bază o analiză cuprinzătoare a literaturii de specialitate. În numeroase descrieri România apare ca având statutul de poarta de est a Uniunii Europene.
Cercetarea efectuată asupra fenomenului imigrației în România și a integrării străinilor în societatea românească își propune să ofere o imagine de ansamblu a situației actuale, a priorităților și viziunii de gestionare a imigrației de către România.
Fluxurile migratorilor care vizează România, analizează tendințele și modificările care au apărut sau care vor transforma compoziția, numărul sau profilul populației imigrante din România.
În concluzie reglementările legislative și normative naționale care caracterizează regimul imigrației și integrarea străinilor, instituțiile de la nivel central și local cu atribuții în acest domeniu și politicile publice generale sau elaborate specific pentru imigranți.
Tabelul Nr. 2.1
Informații de bază cu privire la populația României
România reprezintă într-o foarte mică măsură, o țară de destinație, astfel imigrația a fost caracterizată modest înainte de 2000 și doar perspectivele Uniunii Europene de aderare și o relansare economică, însoțită de scăderea forței de muncă au contribuit la migrația forței de muncă în România.
Antreprenorii au contribuit și ei la formarea fenomenului de migrație în cadrul României prin angajarea a mai mulți lucrători străini. Cu toate acestea, având în vedere o tendință susținută de creștere economică, o adâncire a deficitului forței de muncă, precum și o amplificare de îmbătrânire a populației, Comisia Națională de Prognoză estimează faptul că, până în 2013-2015, aproximativ 200,000-300,000 lucrătorilor străini vor intra pe piața forței de muncă române.
Definirea fenomenului imigrației în România și a integrării străinilor în societatea românească a avut drept punct de plecare situația resortisanților din țări terțe aflați cu ședere legală pe teritoriul României.
România reprezintă o țară fundamentală atunci când vine vorba despre migrația ilegală ea fiind sursă. În momentul aderări țării la Uniunea Europeană, ea fiind poarta pentru Europa către Asia precum și poziționarea sa la intersecția dintre Europa de Est și de Vest, este de așteptat că va avea semnificații mjore asupra fluxurilor de migranți ilegali care tranzitează și se stabililesc în țară.
Fenomenul imigrației în România și a integrării străinilor în societatea românească este determinat prin intermediul cercetărilor și nu-și atribuie pretenția de a fi complet, vrea doar să fie un instrument util, înțeles ușor care cartografiază și evidențiază reperele în evoluția fenomenului imigrației și integrării străinilor, într-o perioadă și pornind de la informația disponibilă.
Din analiza datelor statistice este identificat faptul că toată perioada de tranziție a coincis cu toată perioada de Declinul demografic care a avut drept rezultat pierderea a aproximativ 1,5 milioane de persoane din 2001 – 2011, cu o populație totală acum 21673326.
Graficul de mai jos prezintă faptul că în perioada 2001-2011, efectul cumulat de sporul natural negativ și migrația net înregistrată, a condus la o scădere în ceea ce privește populația totală cu aproximativ 700.000.
În condițiile în care această estimare a reducerii populației este corectă, aceasta ar însemna o pierdere de 3% din totalul populației în 10 de ani, care, poate fi considerat destul de mult pentru o țară precum România.
În momentul în care se discută despre migrație și de piața forței de muncă din România, este esențial să se știe situația demografică a țării. Acest lucru ne va ajuta să înțelegem mai binev modul în care tendințele de migrație ar putea afecta structura pieței forței de muncă.
În toată Europa procentul tot mai mare de persoane în vârstă, în contrast cu scăderea numărului a populației în vârstă de muncă a ridicat preocupări cu privire la durabilitatea socială a sistemului de bunăstare.
Figura Nr. 2.1 Situația demografică din România
Din analiza graficului de mai sus se poate observa o scădere continuă în ceea ce privește numărul locuitorilor din România excepție făcând anumite perioade când sa încercat o menținere a nivelului. Astfel cea mai marcantă scădere se poate observa în perioada 2001-2003.
Un declin demografic nu poate avea consecințe negative vizibile pe termen scurt, deoarece acesta permite o alocare eficientă mai multor de resurse (educație, sănătate, securitate socială și sistemul public de asistență socială) dar toate aceastea vor afecta foarte mult dezvoltarea viitoare.
Datorită acestor modificări majore de scădere ce apar în rândul populației vor fi afectate toate grupele de vârstă astfel grupa 40-64 ani se va extinde în timp ce grupele mai mici vor cunoaște reduceri semnificative, mai ales grupele de după anul 1989.
Astfel se stabilește ca vârsta medie a populației active să fie de aproximativ 45 de ani. Privind la impactul economic al declinului demografic, în timp ce în considerare grupe de vârstă, arată în mod clar că, chiar și cu o îmbunătățire a ratei fertilității,negativ consecințe nu s-ar diminua.
Situația populației din România afectează foarte mult fenomenul migrației. Astfel dacă se constată un nivel de trai foarte scăzut țara nu va prezenta interes pentru străini, iar ei nu vor veni în România în același timp români vor fi tentați tot timpul sa-si părăsească țara.
Figura Nr. 2.2 Situația numărului de angajați din România
Din analiza graficului de mai sus putem observa o continuă scădere a numărului de angajați din România. Pentru a putea înțelege modul în care migrația ar putea afecta structura ocupațională, trebuie să facem referire la evoluțiilor potențiale ale pieței forței de muncă.
În mai toate studiile efectuat pe acest domeniu autorii a făcut o analiză în profunzime a pieței forței de muncă în România precum și posibilele evoluții din anii următori.
Graficul de mai sus indică evoluția pieței forței de muncă în România până în anul 2011. Principala nișă a locurilor de muncă din România o reprezintă agricultura cu 26,8%, urmată de lucrătorii specializați în întreținerea și repararea de mașini 17,7%, iar pe locul al III-lea avem serviciile și comerțul cu 11,7%.
Piața forței de muncă se dovedește a fi un al doilea indicator major ce caracterizează fenomenul migrației în România. Datorită lipsei locurilor de muncă în țară, marea majoritatea a populației active este determinată să plece către o altă țară, motivați fiind de locuri de muncă plătite mai bine.
2.3 Evoluția fenomenului migrației din România, în perioada 2002-2011
În prezent, practic, toate țările lumii sunt implicate în procesul complex al migrației internaționale a forței de muncă, încadrându-se în proces fie ca țări de destinație, fie ca țări de origine, fie – de tranzit, dar, în toate cazurile, sunt influențate de acest fenomen sub aspect social, economic și politic.
Spre deosebire de majoritatea țărilor occidentale, istoria recentă a migrației din România este destul de scurtă. Liderul comunist Nicolae Ceaușescu a sprijinit o politică de migrație închisă prin restricționarea atât a intrări străinilor în țară cât și prin restricționarea celor care doreau sa-și părăsească țara.
Migrația a fost permisă doar sub supravegherea atentă a statului. Astfel România a fost restrânsă la schimburi de muncă, vizite de studenți, pe distanțe scurte de frontieră, turism organizat, migrația minorităților etnice, și disidenți dezertor. În aceste cazuri, cei care au reușit să părăsească țara au fost în general cei mai aproapiați organelor de control sau au avut legături cu elita politică.
De asemenea, anumite grupuri, cum ar fi critici ale regimului, precum și minoritățile etnice, germani și evrei li s-a permis să plece țară. Au fost, de asemenea și oameni care au trecut ilegal frontiera.
În momentul de față, profilul de imigrant indică mai degrabă bărbații tineri cu vârste cuprinse 18-35 ani, cu studii de școală profesională sau superioare, care au de lucru în calitate de lucrători calificați în marile orașe și București.
Deși nu există nici o îndoială că migrația absoarbe pe unii dintre cei șomerilor, ar putea fi, de asemenea, considerată ca exodul de tineret sau de scurgere a forței de muncă având în vedere mai multe sectoare.
Există deja deficiețe pe piața forței de muncă atât în piața forței de muncă primare cât și în piața forței de muncă secundare. Spre exemplu la Bacău în fabrica de textile au fost aduși muncitori chinezi pe posturi vacante, ei reușind să ocupe aceste locuri datorită calificărilor pe care le au dar și datorită priceperii în industria textilă.
Marea majoritate a tinerilor din mediul rural din România aleg să emigreze în străinătate, astfel încât suprafețele agricole mari să rămână necultivate. Agricultură nu este afectat doar de forța de muncă, dar și de schimbări în stilul de viață al populației non-migrante care nu mai trebuie să lucreze pământul, astfel încât să facă o viață, acum ei fiind susținuși de remitențe.
Din datele ce fac referire la emigrare și imigrare, în perioada 2001 – 2011 sondajele scot în evidență faptul că 7,3% din populație a lucrat în străinătate cel puțin dată în această perioadă. De asemenea, 13% din gospodării în perioada 2001-2011 au avut 1,5 membri în străinătate, care reprezintă aproximativ 1 400 000 migranți ai pieței forței de muncă.
Figura de mai jos descrie evoluția migrației forței de muncă în perioada 2001 – 2011. După deschiderea frontierelor în anul 1990, migrației forței de muncă a crescut treptat. În anul 2002, restricțiile de viză au fost eliminate.
Figura Nr. 2.3 Situația imigranților din România în perioada 2001-2011
În perioada 2001 – 2005, variațiile în tendințele migrației forței de muncă au fost mai puțin vizibile. Graficul de mai sus este utili pentru a sprijini o afirmație care scoate în evidență o tendință destul de constantă a migrărilor în perioada 2001 și 2005, marile modificări apar începând cu anul 2007 până în prezent. Pentru următoarea perioadă se preconizează tot o creștere a nivelului migrațiillor.
Dacă în anul 2001, 5% din populația adultă a declarat că au lucrat în străinătate, în mai 2002, acest procent a crescut la 7,3%, ceea ce înseamnă aproximativ 1.250.000 de persoane. Analizat de un alt indicator, „membrii gospodăriei în străinătate, la momentul interviului” scoate în evidență faptul că 580 000 de gospodării au cel puțin un membru în străinătate.
În ceea ce privește destinațiile preferate pentru migrație figura de mai jos indică faptul că Italia, Spania și Statele Unite ale Americii sunt cele mai apreciate destinații. În ceea ce privește opțiunile pentru preferințele destinațiilor aceste au fost modificate cu timpul dacă la început Israel, Turcia și Italia reprezentau principalele destinații, în momentul de față Spania și Italia absorb mai bine de jumătate din totalul migranților din România.
În ceea ce privește intențiile de a migra, în ultima perioadă a existat o ușoară modificare, ce indică Franța sau Marea Britanie ca potențiale destinații noi.
Conform unui studiu recent, imigranții Republica Moldova sunt cei mai numeroși cetățeni străini din România, urmate de imigranți turci și chinezi, din aceștia 89,88% au avut un permis de ședere temporară și 10.12% au avut un permis de ședere permanentă.
Un progres important în cadrul legislației și a instituțiilor a fost făcută cu privire la cetățenii români care lucrează în străinătate. În ultimii ani Guvernul România a semnat mai multe acorduri bilaterale cu țările care s-au dovedit a fi importante destinații pentru lucrătorii români (cum ar fi Spania și Italia). Acordurile de acest tip, au scopul de a garanta condiții egale de muncă pentru cetățenii români și localnici, dar și pentru a crea un cadru juridic prin care mobilitatea forței de muncă se poate dezvolta în timp ce țara se află încă în tranziție.
Figura Nr. 2.4 Destinații preferate ale imigranților din România
În prezent, imigranții din România sunt, în principal oameni de afaceri activi în diferite sectoare de piață, care nu sunt explorate suficient de români, fie din cauza naturi afacerilor lor, sau pentru mai relativ din cauza prețurilor produselor lor, adresându-se unei categorii de cumpărător. Cel mai puțin semnificativ ca număr, dar care au un impact major asupra economiei locale sunt italieni, investitorii germani, și americani.
Investitori italieni din România, preferă în special partea de nord-est, respectiv regiunea Moldovei. După căderea comunismului, multe de întreprinderi stat au fost restructurate sau au dat faliment, investitorii italieni au preluat industria din acea zonă astfel prezența de capitala italian a devenit un important factor explicativ pentru incidența mare de migranți economici către Italia. Contactele culturale și interacțiunea cu cetățenii italieni au contribuit în continuare la structurarea intenților de migrație.
Majoritatea migranților care lucrează în străinătate au avut locuri de muncă în construcții (36,1%), agricultură (28,1%), gospodăriile private cu persoane angajate (servicii de îngrijire a gospodăriilor), 14,6%, și de hoteluri și restaurante (11,6%).
Un procent semnificativ al migranților a fost caracterizat de șomeri, fapt care ar putea sugera că migrația internațională ar putea reducerea șomajului. Din analiza datelor reiese faptul că apare îmbătrânire constantă a populației și o polarizare ridicată între numărul de persoane aflate în întreținere.
Figura Nr. 2.5 Situația imigranților din România pe sexe
Din analiza graficului de mai sus rezultă faptul că majoritatea imigranților din România sunt de sex masculuin, aceștia având o evoluție aproximativ constantă pe parcursul perioadei 2001-2011. În ceea ce privește imigranții de sex feminin putem spune că in ultima perioadă sa realizat o creștere semnificativă, dacă pe parcursul perioadei 2001-2010 nivelul era la jumătate din nivelul imigranților de sex masculin, începând cu anul 2011 acest nivel a fost depășit și se preconizează o creștere pentru următoarea perioadă.
În concluzie bărbați sunt mai expusi fenomenului de migrație asta și datorită sectoarelor de activitate care sunt prezente pe piața muncii, în principal cele mai active fiind construcțiile și agricultura.
Cercetările scot în relief faptul că în general în străinătate este de lucru periodic, iar persoanele care pleacă la muncă în strainătate își formează un stil de viață conform acestor factorii, nu ia în considerare de fapt, acceptarea unui loc de muncă în țara de origine, atâta timp cât salariile rămâne considerabil mai mici decât câștigurile potențiale în străinătate.
Un potențial sporit de migrațiune în perioada 2001-2011 în România, în rândul forței de muncă, denotă lipsa locurilor de muncă cu remunerare acceptabilă, a posibilităților de afirmare profesională a celor cu potențial ridicat, de specializare, de continuare a studiilor în țara de origine și perspectiva obținerii unui loc de muncă mai bine remunerat în țara de destinație, într-un timp cât mai scurt și cu cheltuieli minime.
România care, în trecut, în tabloul migrației internaționale, se distingea ca țară de emigrație datorită integrării în Uniunea Europeană, situația mediului economic și social al țării are tendința de îmbunătățire și, în timp, datorită caracteristicilor noi, se observă transformarea României într-o țară de imigrație.
România în perioada 2001-2011 este văzută ca o țară de destinație a așa numiților „imigranți din lumea a treia”, această denumire este puțin forțată, având în vedere situația economică a țării noastre pentru perioada 2001-2011. Este foarte adevărat că, forța de muncă autohtonă fiind aproape în totalitate plecată în alte țări, si în România trebuia să mai muncească cineva și astfel sunt aduși muncitori din afara Uniunii Europene, cum ar fi chinezi, africani, care să facă ceea ce ar trebui să realizeze românii. Problema țării noastre în prezent este următoarea, calificarea forței de muncă ce părăsește România este net superioară celei care vine din afară în România.
Strategia națională a României pe perioada 2001-2011 privind migrația exprimă principiile generale și liniile directoare pentru stabilirea politicii statului român în ceea ce privește admisia, șederea, părăsirea teritoriului de către străini, imigrația forței de muncă, acordarea formelor de protecție precum și combaterea imigrației ilegale.
CAPITOLUL III
IMPACTUL CRIZEI ECONOMICE ASUPRA SISTEMULUI MIGRAȚIONIST
3.1. Efectele crizei asupra fluxurilor migratorii, accesului și participării migranților pe piața muncii
Analizele efectuate au scos în evidență felul în care situația economică creează transformării în evoluția migrației forței de muncă. Astfel se poate observa că, în ultimele decenii, fluxurile migratorii au fost puternic corelate cu ciclurile economice. Totuși, este important de evidențiat faptul că relația dintre migrațiune și contextul economic nu este una liniară și mecanică deoarece influențele perioadelor de criză economică asupra migrației sunt complexe și greu de previzionat.
Rapoartele întocmite de ale OECD sau de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) demonstrează că recesiunile economice anterioare, de la cea din 1973-1974, 1981-1982 și până la criza asiatică din 1997, nu au incomodat tendința în ascensiune a migrației pentru muncă, oamenii continuând să migreze și să-și găsească de muncă în afara granițelor țării lor și în aceste perioade.
Conform datelor deținute de OECD, sunt prezentate aspecte care susțin ideea că este imposibil ca motivația pentru a migra să dispară din cauza crizei economice. Astfel distanța care există între venitul pe cap de locuitor în țările emergente și cele dezvoltate se va păstra la fel de mare ca și înainte de criză, iar odată situația stabilizată, cei care și-au amânat decizia de munci în străinătate se vor atașa maselor de migranți deja existente.
Statisticile din cadrul OIM ne prezintă faptul că, per total, o dată instalată criza economică, fluxurile migratorii nete au rămas pozitive la nivelul Uniunii Europene.
Categorii precum tinerii, bărbații și imigranții sunt cele mai afectate de criză în ceea ce privește participarea pe piața muncii. Impactul produs asupra variatelor categorii nu este uniform și diferă de la țară la țară, fapt ce conduce la ideea că lucrătorii migranți sunt loviți mai dur de deteriorarea situației economice decât angajații autohtoni.
În plus, se poate spune că există o diferențiere clară între modul în care criza este resimțită de lucrătorii din interiorul statelor membre Uniunii Europene și cei din afara Uniunii Europene.
Figura Nr. 3.1 Rata șomajului printre migranții originari din U.E. și pentru migranții din afara U.E.în perioada 2008-2011
Se poate observa că atât rata șomajului pentru migranții originari din Uniunea Europeană cât și pentru migranți din afara Uniunii Europene se află în creștere, asta datorându-se în mare parte crizei economice. O altă explicațiile ce poate fi dată pentru creșterea șomajului o poate reprezenta comasarea migranților în sectoare de activitate care sunt dirijate de anumite cicluri economice sau sunt de tip sezonier. Acestă explicație este susținută de diferenmțele vizibile dintre rata șomajului în rândul lucrătorilor migranți comparativ cu rata șomajului pentru populația nativă.
Pentru migranții din afara Uniunii Europene rata șomajului este ceva mai accentuată %, una dintre posibilele explicații putând fi și propensiunea mai ridicată a migranților din statele membre ale Uniunii Europene de a se întoarce în țara de origine atunci când își pierd locul de muncă.
Muncitorii imigranți necalificați și cei care muncesc fără acte simt cel mai profund impactul crizei, aceste categorii fiind cele mai predispuse la șomaj în timp ce muncitorii migranți calificați sunt protejați de pierderea locurilor de muncă din cauza calificării și foarte des din cauza investiției pe care o face angajatorul în formarea și angajarea lor.
Migranții de origine din Uniunea Europeană, în momentul în care își pierd locul de muncă, sunt determinați să se întoarcă în țările de origine, o astfel de revenire având un caracter de obicei temporar, strategia migranților urmărind reîntoarcerea în țara de destinație în cazul apariției unor oportunități economice sau a unei redresări a pieței muncii.
În același timp, migranții din afara statelor Uniunii Europene preferă să rămână în țările de destinație chiar dacă își pierd locurile de muncă, aceștia fiind determinați în a lua această decizie din cauza dificultăților care apar în obținerea vizei sau a permiselor de muncă, a barierelor administrative, a costurilor și a lipsei alternativelor legate de reintrarea în țara gazdă. La toate aceste aspecte în cazul migranților din afara Uniunii Europene se adaugă costurile de călătorie ridicate, faptul că supraviețuirea familiei rămase acasă ține de banii trimiși de migrant sau lipsa totală de orizont în țara de origine, unde criza pune și mai multe probleme.
Criza a avut efecte diferite în ceea ce privește migrației bărbaților și femeilor și a situației de pe piața muncii în țările de destinație. Astfel migrația feminină a fost proeminentă pe perioada crizei, datorită creșterii șomajului în sectoarele economice unde forța de muncă era caracteristic masculină precum construcțiile, iar pe perioada de criză sau menținut cererile pentru forță de muncă în sectoare precum munca la domiciliu ce implică curățenie, îngrijire bătrâni și copii.
Un sistem la care migranții ar putea apela pentru a face față situației de criză economică ar putea fi caracterizat de desfășurarea de activități independente și antreprenoriat. Analizele efectuate scot în evidență faptul că angajarea pe cont propriu este mai ridicată în rândul migranților decât în rândul populației native cu nivel de pregătire similar.
România este caracterizată ca fiind o țară de emigrație.
Figura Nr. 3.2 Dinamica lucrătorilor Români pentru munca în străinătate în perioada 2008-2011
Datele din figura de mai sus prezintă oscilații astfel încât după ani cu migrațiune intensă, având valori ridicate, preconizăm ca pentru viitor să avem ani cu migrație moderată. Se pot observa creșteri semnificative în perioada 2008-2009 și în perioada 2010-2011, perioade în care criza pare sa-si pună amprenta semnificativ asupra României.
3.2. Criza economică și influența ei pe piața muncii din România
După anul 1989 piața muncii din România a fost extrem de influențată de modificările economice, politice și sociale. După o bună perioadă de ascensiune economică rapidă și diminuarea semnificativă a sărăciei, unda de șoc a crizei economice și financiare de la nivel global a reliefat dezechilibrele și vulnerabilitatea economiei românești, caracterizată de o slabă gestionare economică și de o lungă listă de reforme neterminate.
Criza economică a avut efecte masive asupra pieței muncii din România și s-au manifestat creșterea numărului de șomeri datorită reducerilor majore de personal. Cele mai afectate de criză au fost și sunt sectoarele productive caracterizate de sectorul construcțiilor, automobilelor și mobilei.
Figura Nr. 3.3 Nivelul șomajului atât la femeile cât și la barbații din România datorită crizei în perioada 2008-2011
Se poate observa ca în ceea ce privește piața de muncă din România, șomajul în rândul bărbaților este mai ridicat comparativ cu cel al femeilor. %. Această situație este caracterizată de faptul că au fost cel mai mult afectate de criză sectoarele, în care erau angajați cu precădere bărbați.
Ideea de a pleca la muncă în străinătate devine din ce în ce mai atractivă pentru numeroși români. Astfel se desprinde ideea că locurile de pe piața internă sunt insuficiente pentru a satisface cererea, salariile sunt cu mult mai mici decât în anii precedenți, iar plecarea în țări unde salariile rămân satisfăcătoare și în cuantum suficient pentru a menține un nivel de trai decent reprezintă o soluție.
În concluzie criza economică modifică emigrarea din România într-un mod de viață, caracterizat prin faptul că nu doar cei care au rude în străinătate vor să migreze, oameni din orice generație, cu etnii, profesii și vârste foarte diferite, își doresc să emigreze pentru beneficia de venituri mai bune.
În România, impactul crizei economice asupra migrațiilor s-a transmis atât pe canalul muncii plătite pe piața domestică, cât și pe canalul remitențelor primite de la cei care muncesc în străinătate.
Criza economică a afectat sub aspect negativ atât forța de muncă cât și veniturile la toate categoriile de angajați. Astfel au fost afectați angajații din sectorul public, cât și din cel privat, atât pentru salariații din sectorul formal, cât și pentru lucrătorii din sectorul informal. Reducerea ratei ocupării forței de muncă în sectorul non-agricol a fost mult mai mare decât declinul înregistrat de PIB.
Numărul salariaților a scăzut pronunțat, cu mult mai mult decât în celelalte țări europene, în deosebi în sectorul privat, mai ales în industriile producătoare, construcții, comerțul cu amănuntul și transport.
Criza economică din România a condus la pierderea locurilor de muncă, dar și la mărirea numărului de ore lucrate suplimentar de frica de a nu pierde locul de muncă. Astfel copiii din numeroase familii, sunt expuși fie riscului sărăciei care este asociat pierderii slujbei părinților, fie la reducerea timpului petrecut cu părinții.
În urma crizei care a afectat economiile europene, remitențele venite din străinătate pentru gospodăriile din România au avut de suferit. Numeroși migranții aflați la muncă în străinătate s-au confrunta și ei cu pierderea locului de muncă, reducerea numărului de ore de lucru, creșterea nesiguranței locului de muncă și, în consecință, reducerea veniturilor din muncă.
Totuși marea majoritate a migranților, apreciază că le este mult mai bine plecați decât în țară, chiar și în condițiile în care nu trimit bani deloc și chiar dacă nu fac mare lucru. Astfel rata revenirilor în România este extrem de mică și nici nu pare să crească pentru perioada următoare. Prezența copiilor în cadrul familiei nu a influențat în mod însemnat comportamentul migranților nici în ceea ce privește plecarea în străinătate și nici revenirea, copii determină cel mult veniri mai dese în concedii în țară, chiar și în condiții de criză.
Din momentul începerii perioadei de criză, sumele de bani și numărul de pachete trimise către România, precum și numărul vizitelor acasă au scăzut de la an la an. Familiile care au copii, iar părinți sunt plecați în străinătate primesc bani într-o proporție semnificativ mai ridicată decât gospodăriile cu migranți dar fără copii.
Efectele crizei economice combinate cu efectele reformelor au diminuat veniturile rezultate din muncă și pensii, anumite prestații sociale au fost supuse unor modificări ale metodei de calcul, alte prestații sociale au fost reduse, plătite cu întârziere sau chiar eliminate. În ansamblu, eroziunea tuturor tipurilor de venit, inclusiv a remițențelor din străinătate, a dus la modificarea modelului de consum a majorității gospodăriilor.
Ajutorul acordat de instituții, mai ales de cele guvernamentale, a fost extrem de slab și mai curând ineficient în perioada de criză prin care trece România.
În perioada de criză prin care trece România, rețelele sociale de rude, prieteni și vecini reprezintă principala plasă de siguranță pentru majoritatea oamenilor. În astfel de condiții, ca strategie de adaptare la criză, numeroase gospodării au început să cumpere alimente mai puține și mai ieftine, de la micile magazine de cartier.
În România tendința migrației de creștere din ultima perioadă, indiferent de aspecte și cauze reprezintă o pierdere semnificativă din perspectiva dezvoltării umane. Datorită necunoașterii mărimii reale a fenomenului migratoriu, în special din cauza lipsei estimărilor cu privire la trăsăturile și dimensiunile migrației ilegale și a celei circulatorii, nu ne permit o evaluare corectă a pierderilor de capital uman și social. Necunoașterea contribuției potențiale a celor care au migrat la dezvoltarea economică a țării și realizările acestora din perspectiva locului de muncă, a educației și a familiei, face dificilă evaluarea pierderilor de capital uman.
În momentul de față România dispune un sistem bine pus la punct de strategii, politici, planuri de măsuri pentru administrarea fenomenului migraționist, dar provocarea cea mai mare, reală, apare atunci când acestea trebuie transpuse în practică. În această direcție trebuie asigurat un management modern, performant, care să asigure cea mai bună utilizare a resurselor umane și materiale alocate acestui proces.
Pentru a putea crea o imagine concretă și completă, de ansamblu, în ceea ce privește pieței muncii din România, este analizată structura populației ocupate după caracteristici precum sex, vârstă, medii de rezidență, nivel de instruire, durata programului de lucru, activități ale economiei naționale, sectoare, statut profesional, grupe de ocupații, formă de proprietate etc., precum și mutațiile de structură survenite în populația ocupată, după fiecare din caracteristicile de grupare luate în studiu, în perioada de după 1990 până în prezent.
În ciuda faptului că economiile din prezent se descriu frecvent printr-un plus al ofertei de muncă în legătură directă cu cererea de muncă, există situații de necorelare structurală a ofertei și cererii de muncă ce produce o neacoperire a necesarului de forță de muncă. Astfel de situații în economie generează locurile de muncă vacante chiar dacă există șomaj.
3.3. Mobilitatea și migrația forței de muncă românești în condițiile crizei economice
Datorită crizei, ajutorarea lucrătorilor români aflați la muncă în străinătate alături de medierea pe piața muncii în spațiul comunitar pentru românii care doresc să lucreze pe teritoriul altui stat european de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă reprezintă o cale foarte folosită de români pentru a migra în scop de muncă.
Mobilitatea Europeană pentru cooperarea forței de muncă (EURES) caracterizează o rețea de colaborare între serviciile publice de ocupare europene și alți parteneri prezenți pe piața muncii precum sindicate și organizații patronale, toată activitatea EURAS este coordonată de Comisia Europeană și are drept obiectiv facilitarea liberei circulații a lucrătorilor în cadrul Spațiului Economic European (SEE) și Elveția.
Consilierii din cadrul EURES reprezintă elementele umane ale rețelei, iar portalul european EURES al locurilor de muncă vacante caracterizează elementele tehnice, însă cele două urmăresc asigurarea transparenței informațiilor referitoare la locurile de muncă vacante precum și la condițiile de muncă și de viață din statele SEE.
Dacă ne referim la locurile de muncă vacante primite și promovate, se observă o tendință crescătoare de la an la an, chiar și în condiții de criză economică și financiară. După cum sunt prezentate rapoartele de activitate ale ANOFM, interesul cetățenilor români cu privire la găsirea unui loc de muncă în diverse state ale lumii, dar mai ales din statele Uniunii Europene se menține la un nivel ridicat.
Figura Nr.3.4 Locuri de muncă vacante în perioada 2008-2011 la nivelul Uniunii Europene
Potrivit datelor din figura de mai sus, se poate observa că începând cu 2008 au fost înregistrate creșteri în ceea ce privește locurile de muncă vacante, astfel putem spune că piața de muncă din Europa se află în reconstrucție după ce în ani 2007-2008 a fost foarte afectată de criza economică. Interesul cetățenilor români cu privire la găsirea unui loc de muncă în diverse state ale Uniunii Europene se menține la un nivel ridicat, dat fiind și salariile și conditiile de muncă din România. Astfel de la an la an tot mai mulți români își caută un loc de muncă în afara țării, în ultima perioadă factorul determinant este caracterizat de criză, care este din ce în ce mai vizibilă în România.
Printre țările pe care le preferă românii pentru un loc de muncă, avem Spania, Italia, Germania, Danemarca, Marea Britanie și Austria. Majoritatea cererilor de loc de muncă în statele europene urmăresc sectoare ca agricultură, construcții, industria prelucrătoare, industria hotelieră, industria alimentară. Însă în ultima perioadă tot mai mulți români solicită profesii de înaltă calificare precum, inginerie, IT, medicină, educație.
Figura Nr. 3.5 Ponderea românilor care doresc un loc de muncă în străinătate în funcție de pregătirea școlară în perioada 2008-2011
Din analiza graficului de mai sus se poate observa o creștere în ceea ce privește românii cu studii superioare care își caută un loc de muncă în străinătate principalul punct de atracție reprezentându-l nivelul salarial cu mult ridicat peste nivelul salarial din România acest fenomen se accentuează în contextul crizei economice.
Dacă facem referire la un nivel mediu de pregătire – studii liceale se poate observa că în perioada 2008-2011 se menține un echilibru în ceea ce privește românii care își doresc un loc de muncă în strainătate, variațiile fiind aproape invizibile. În ceea ce privește românii cu pregătire primară aici putem vorbi de un număr ridicat de persoane care își doresc un loc de muncă în strainătate, dar care în ultima perioadaă începând cu anul 2009 în acest sector se observă descreșteri.
Românii care vor să plece din țară pentru a munci în alte state europene provin din diferite zone ale țării, principala zonă de emigrație o reprezintă sud-est, sud și sud – vest. Zonele cu cele mai puține persoane care pleacă în strainătate sunt caracterizate de zonele centrale ale țării, județe precum Covasna și Harghita.
Distribuția geografică a românilor care își caută un loc de muncă în străinătate poate avea drept factor de influență criza economică care a afectat într-o mare măsură zonele mai puțin dezvoltate, fie micșorând oportunitățile de angajare pe plan intern, fie desființând locurile de muncă existente. Criza economică a determinat ca migrația în scop de muncă să devină o necesitate, și nu o alternativă sau opțiune.
Numeroși angajatorilor europeni în momentul de față oferă locuri de muncă în diverse sectoare precum agricultură, sectorul forestier, sectorul turistic-hotelier, pentru lucrători necalificați sau meseriași și personal curățenie. Pe lângă țările obișnuite care sunt interesate de lucrătorii români, reprezentate de Spania și Italia, printre țările care solicită forță de muncă din România, întâlnim țările nordice, astfel ele consolidează ca noi țări de destinație, urmărind să găsească personal pentru munci sezoniere, remarcându-se în acest sens Danemarca.
Studiind obstacole întâlnite în calea mobilității lucrătorilor români în spațiul european putem spune că marea majotitate a româmilor se confruntă cu necunoașterea limbii străine de circulație europeană solicitată de angajator și insuficienta informare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă în altă țară europeană asupra condițiilor de muncă și de viață din statul respectiv. Astfel constatăm, cât de importante sunt competențele și informația în obținerea unui loc de muncă în străinătate, în context de criză.
Astfel în cazul ofertelor de muncă pentru sectorul agricol din Spania nu se solicită cunoștințe de limba spaniolă ceea ce determină o creștere a nivelului cererii, selecția bazând-se doar pe experiență de muncă în domeniu și astfel gradul de ocupare este mai ridicat. În ceea ce privește ofertele de muncă în Danemarca și Italia, cu standarde de calitate ușor mai ridicate, necunoașterea la nivel mediu a limbii engleze, respectiv a limbii italiene, a influențat rezultatul selecțiilor.
3.4. Studiu de caz privind principale destinații – Italia și Spania – pentru imigranții români
România rămâne principalul furnizor de forță de muncă migrantă la nivelul spațiului european, astfel numărul românilor rezidenți pe teritoriul Uniunii Europene este de peste 2 milioane persoane. Estimările scot în relief, aspectul precum, că numărul real al românilor în Uniunea Europeană este cu mult mai ridicat, românii reprezentând comunitatea cea mai numeroasă dintre migranții intercomunitari și dețin locul al doilea ca mărime, raportat la migranții cetățeni din țările terțe reprezentați de imigranții originari din Turcia.
Marea majoritate a românilor care au plecat la muncă în străinătate au ales ca destinație Spania sau Italia, astfel modul în care criza influențează piața muncii din aceste țări capătă o însemnătate deosebită pentru descrie impactului crizei asupra migrației românești în scop de muncă.
Figura Nr.3.6 Ponderea cetățenilor din Europa care emigrează pentru a muncii
Din analiza graficului se poate observa că România este țara cu cel mai ridicat nivel din Europa în ceea ce privește emigrația forței de muncă, ea fiind urmărită în de aproape de Polonia și Italia, aceste țării fiind și foarte afectate de contextul actual al crizei. Dacă facem o referire asupra Greciei țară despre care știm cu toți că se confruntă cu dificultăți majore în ceea ce privește criza economică și financiară, numărul persoanelor care emigrează pentru a muncii este redus,această țară situându-se în grafic undeva către mijloc. Cu cel mai redus nivel al emigrației forței de muncă se confruntă Austria, Belgia și Slovacia.
România, prin semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană, a acceptat perioade de tranziție pentru circulația lucrătorilor români în Uniunea Europeană.
Deficitele cronice de forță de muncă în anumite sectoare din cadrul țărilor din Uniunea Europeană există și în momentul de față, chiar dacă rata locurilor de muncă vacante s-a redus în timp. Cel mai mare deficit se înregistrează în continuare în domenii precum sănătate și asistență socială și în administrația publică. Deoarece oferta de locuri de muncă în aceste sectoare nu se formează pe baza mecanismelor pieței, mărimea acestui deficit nu este afectată imediat și în aceeași măsură cu sectorul privat de manifestarea crizei. Totuși, constrângerea bugetară puternică poate obliga la o restructurare reală a acestor sectoare cu efecte favorabile pe termen lung.
Figura Nr. 3.7 Ponderea cetățenilor din statele Non U.E. care emigrează pentru a muncii
Conform graficului de mai sus țara non U.E. cu cel mai ridicat nivel în ceea ce privește emigrația forței de muncă este reprezentată de Turcia, care conduce acest clasament la diferențe majore față de principalele urmăritoare Maroc și Albania. La capătul celălalt al clasamentului întâlnim Columbia și Bosnia.
► Cazul Spaniei
În analizele efectuate asupra României, Spania reprezintă una dintre țările principale ca destinație pentru migranții români. În perioada actuală în Spania criza se manifestă foarte puternic la nivelul migranților, în general, iar impactul acesteia asupra economiei spaniole a fost printre cele mai dure din Europa.
Astfel, foarte mulți dintre emigranți și-au pierdut locul de muncă, iar rata șomajului printre lucrătorii migranți a crescut foarte mult. Dintre toți imigranții care se află în Spania, românii, ecuadorienii și marocanii par să înregistreze cele mai înalte cifre în ceea ce privește șomajul.
Tabelul Nr. 3.1
Evoluția numărului de români rezidenți în Spania
Din analiza tabelului de mai sus putem observa că numărul românilor care merg în Spania este în creștere de la an la an. De când a intrat România în Uniunea Europeană, numărul românilor care locuiesc în Spania sa mărit de patru ori.
Criza economică care se resimte peste tot în lume nu pare să fi afectat numărul românilor rezidenți în Spania, însă numărul permiselor de ședere acordate românilor a înregistrat o creștere mai mică decât în anii precedenți. În perioada 2008-2011 numărul românilor din Spania a cunoscut o creștere treptată și nu foarte semnificativă, per ansamblu se poate observa o creștere cu aproximativ 300 000 de români.
Criza economică care a cuprins și Spania a descris o creștere rapidă a șomajului, iar migranții au fost cei mai afectați de acest fenomen. Astfel, cele mai reprezentative creșteri în ceea ce privește șomajului au avut loc în sectoare precum construcțiile, agricultură și în servicii, sectoare în care se regăsesc într-un număr foarte mare și români care muncesc în Spania.
Aproximativ 90% dintre românii care se află în Spania au rate la bănci pentru casele și mașinile pe care le-au achiziționat acolo. Pe marea majoritatea a românilor aflați la muncă în Spania, criza ia surprins la începutul creditelor, astfel foarte mulți muncesc doar pentru a nu pierde ce au reușit să strângă în perioada dinaintea crizei. Efectele cu care se confruntă cei care nu și-au pierdut locul de muncă sunt reprezentate de greutățile întâmpinate din cauza veniturilor reduse, determinate de faptul că angajatorii nu mai permit munca pentru ore suplimentare, nu mai oferă bonusuri și nici al 13-lea salariu.
De reținut este faptul că rata șomajului printre românii aflați la muncă în Spania a scăzut mai greu de cât printre alte grupuri de străini.
Una dintre strategiile de bază ce urmărește adaptarea imigranților la criză și la urmările acesteia a fost caracterizată de mobilitatea inter-sectorială sau teritorială. În ceea ce privește mobilitatea inter-sectorială, cifrele prezintă o creștere masivă a numărului de muncitori români afiliați la securitatea socială ocupați în agricultură.
În urmare a cererii din partea autorităților spaniole din data de 28 iulie 2011, prin intermediul deciziei din 11 august 2011, Comisia Europeană autorizează Spania să stabilească măsuri pentru români sub formă de restricții temporare ce vizează accesul acestora la piața muncii spaniole până la 31 decembrie 2012. Astfel restricții se aplică activităților din toate sectoarele și regiunile. Prin intermediul acestor măsuri sub formă de restricții, restricțiile nu-i vor afecta pe cetățenii români care sunt deja activi pe piața forței de muncă în Spania.
► Cazul Italiei
Ca și în cazul Spaniei, Italia reprezintă una dintre principalele destinații alese de românii pentru a imigra având ca scop munca. În momentul de față în ultimele date statistice ale lui 2011 se menționează că în Italia trăiesc oficial 887 763 români, deși estimarea numărului real de români aflați pe teritoriul italian se situează în jurul cifrei de 1 milion de persoane. Astfel, românii se mențin pe primul loc în clasamentul comunităților de străini prezente în Italia, urmați la mare distanță de albanezi și marocani.
Tabelul Nr. 3.2
Evoluția numărului de români rezidenți în Italia
Evoluția ce vizează imigrației forței de muncă în Italia a rămas relativ neafectată de criza economică. Astfel toate modificările apărute de piața muncii au fost destul de semnificative. Disproporționalitatea dintre rata șomajului printre muncitorii nativi și respectiv lucrătorii străini a cunoscut creșteri, dar în același timp a rămas mai scăzut decât în alte state ale Uniunii Europene. La fel ca în cazul Spaniei, femeile migrante au fost mai puțin afectate de șomaj decât bărbații, ceea ce reprezintă o consecință a concentrării femeilor în sectoare economice mai puțin sensibile la fluctuațiile economice.
Tabelul Nr.3.3
Concentrarea migraților în sectoarele ce angajează muncă necalificată
Conform graficului de mai sus se poate observa că în cazul Spaniei numărul migranților în sectoarele ce angajează muncă necalificată este mai ridicat comparativ cu Italia. În Italia ca și în Spania, migranții au fost extrem de afectați de șomaj. Cu toate acestea, impactul asupra muncitorilor din Italia a fost mai redus decât în alte state europene. O posibilă explicație ar putea fi concentrația mai scăzută a migranților în sectoare de activitate ce angajează forță de muncă necalificată, în timp ce în Spania sau Grecia aproape 1 din 3 muncitori migranți lucrează în astfel de sectoare, în Italia proporția lor era mult mai scăzută.
Tabelul Nr. 3.4
Numărul românilor angajați și nou angajați în Italia în perioada 2008-2011
Așa cum reiese din tabelul de mai sus numărul romanilor angajați in Italia a crescut semnificativ pe perioada crizei economice, chiar mai mult decât în anii anteriori crizei. Jumătate dintre români au fost angajați în Italia în sectorul terțiar ce caracterizează asistență familială, hotelurile și restaurantele, o treime în construcții și o cincime în agricultură. Așa cum este prezentat mai sus, e posibil ca numărul mare de angajați în sectorul terțiar să se datoreze faptului că acest sector este mai puțin lovit de criză.
Impactul negativ al crizei economice este răspândit de migranții pentru muncă în străinătate reveniți sau aflați în țară în vacanță. Populația stabilă și migranții susțin că atât veniturile, cât și economiile unei familii s-au micșorat din cauza crizei.
Figura Nr.3.8 Nivelul celor care au pierdut un locul de muncă în România și influența imigranților pentru acest fenomen
Efectele crizei ce se propagă asupra locului de muncă nu se diferențiază foarte mult între diversele categorii de populație în funcție de migrația pentru muncă în străinătate. În timp ce 28% din populația României are pe cineva în familie care și-a pierdut locul de muncă, procentul acesta crește la 33% datorită imigranților aflați în țară în vacanță și la 40% datoprită persoanele revenite în țară de la muncă din străinătate.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Crizele economice reprezintă fenomene care pot provoca daune organizațiilor, atât în planul pierderilor materiale, cât și în cel al prestigiului social, prin deteriorarea imaginii publice astfel încât, programele de răspuns la criză economică, gândite și aplicate, trebuie să aibă ca fundament diferite strategii de comunicare, în măsură să influențeze publicul și să schimbe modul în care acesta interpretează acea criză.
Românii în străinătate cel puțin în Spania și Italia, unde reprezintă prima comunitate de străini ca mărime se evită între ei. În ciuda faptului că există un număr copleșitor de români printre străini, nu există o comunitate românească agregată. Alte grupuri de imigranți care provin din alte țăti, precum latino-americanii, au localurile lor, unde se întâlnesc pentru a socializa la sfârșitul săptămânii, unde se distrează împreună și cunosc noi membri ai comunității.
Există necesitatea unei „diversități a armonizării” în politicile care vizează imigrația în cadrul Uniunii Europene și pentru un management potrivit și de perspectivă al fenomenului migrației care să reunească toți actorii relevanți în domeniu precum și viziunile statelor membre, fie că sunt mai vechi sau mai noi în Uniune, precum și opțiunile țărilor vecine Uniuni Europene.
Analiza aprofundată și prognoza fluxurilor de emigrație și imigrație impun luarea în calcul a variației unei multitudini de factori de influență precum factorii economici, factorii demografici, factorii sociali, factorii politici, factorii psihologici, factorii geografici și factorii istorici care explică decizia de a migra. Înregistrările statistice nu oferă tot timpul date necesare pentru a surprinde complexitatea fenomenului, iar unele variabile implicate nu sunt cuantificabile. Restricții care stau în calea tuturor analizelor cantitative devin și mai puternice atunci când se încearcă definirea unui model al migrației.
În contextul crize economice mondiale din momentul de față este de așteptat transformarea însemnată a amplitudinii fluxurilor de migrație. Există numeroase argumente în favoarea continuării reducerii emigrației definitive în viitor, diminuarea semnificativă a emigrației temporare pentru muncă și reîntoarcerea unei părți a românilor plecați la muncă în străinătate. Un prim argument face referire la recesiunea economică care se delimitează tot mai clar și în Europa, prognozele de creștere economică fiind tot mai pesimiste.
Astfel construcțiile, care au atras până în momentul de față numeroși lucrători români emigranți, sunt printre primele ramuri afectate de reducerea activității, cu consecințe negative asupra locurilor de muncă pentru emigranți.
Țări precum Italia și Spania, fiind două dintre principalele destinații pentru emigranții români, aceste nu mai sunt la fel de atractive în momentul de față, precum au fost cu ceva timp în urmă. Recesiunea economică se face simțită și în Spania unde sectorul construcțiilor, a reprezentat mai mult timp baza economiei spaniole, și care în momentul de față a intrat în declin, generând o creștere semnificativă a numărului de șomeri, dintre care numeroși români. La toate aceste efecte ale crizei se adaugă campania declanșată de Italia împotriva imigranților, în special împotriva românilor care a determinat mulți români să-și reconsidere decizia de a emigra sau rămâne în Italia.
Putem afirma că este greoaie obținerea unui efect pozitiv și rezistent al remitențelor migranților asupra creșterii economice. În multiple cazuri, remitențele/PIB nu caracterizează o legătură semnificativă cu creșterea economică.
Reglementările legislative și normative naționale care caracterizează regimul imigrației și integrarea străinilor, instituțiile de la nivel central și local cu atribuții în acest domeniu și politicile publice generale sau elaborate specific pentru imigranți.
Bărbați sunt mai expusi fenomenului de migrație asta și datorită sectoarelor de activitate care sunt prezente pe piața muncii, în principal cele mai active fiind construcțiile și agricultura.
Majoritatea țărilor în curs de dezvoltare încurajează întoarcerea emigranților în țara de origine prin crearea unui mediu de afaceri mult mai avantajos și mai rentabil pentru ei, care să le ofere numeroase oportunități profesionale. Circulația inteligenței ar putea deveni, pentru țările în curs de dezvoltare, o strategie pentru atenuarea decalajelor dintre ele și țările dezvoltate. Totuși, viteza de convergență depinde de eficiența guvernelor de a asigura o infrastructură fizică și instituțională, precum și avantaje financiare.
În actualul context european ce face referiri la migrație și problemele pe care le întâmpină lucrătorii români, România ar trebui să-și facă cunoscută cât mai bine poziția și să se stabilizeze pentru schimbarea viziunii privind mobilitatea și migrația forței de muncă.
Cele două concepte de poziționare și stabilizare reprezintă interdependente, care nu ar trebui să descrie realități distincte, și anume mobilitatea cetățenilor din vechile state membre versus migrația cetățenilor din noile state membre, ceea ce ar conduce la un tratament egal aplicat tuturor cetățenilor europeni.
Pe măsura dezvoltării economiei, s-a observat că intervin transformări esențiale în repartiția populației ocupate pe cele trei sectoare, astfel scade ponderea persoanelor ocupate în sectorul primar, paralel cu creșterea efectivului și a ponderii populației ocupate în sectorul terțiar. În ceea ce este vizată situația personalului din sectorul secundar, ponderea acestuia crește în primele etape ale procesului dezvoltării, pentru ca în viitor, datorită automatizării complexe a proceselor de producție, ce echivalează cu o creștere a productivității muncii, să se înregistreze o scădere relativă a forței de muncă ocupate în acest sector.
Recesiunea economică, deficitul de forță de muncă din țară și recentele creșteri salariale reprezintă argumente în favoarea reducerii în viitor a migrației temporare pentru muncă. Prognoza de creștere economică pentru anii următori și deficitul deja existent pe piața forței de muncă din România vor favoriza și în viitor imigrația pentru muncă.
România are în prezent un sistem bine pus la punct de strategii, politici, planuri de măsuri pentru administrarea fenomenului migraționist, dar provocarea cea mai mare, reală, apare atunci când acestea trebuie transpuse în practică. În această direcție trebuie asigurat un management modern, performant, care să asigure cea mai bună utilizare a resurselor umane și materiale alocate acestui proces.
Criza economică modifică emigrarea din România într-un mod de viață, caracterizat prin faptul că nu doar cei care au rude în străinătate vor să migreze, oameni din orice generație, cu etnii, profesii și vârste foarte diferite, își doresc să emigreze pentru beneficia de venituri mai bune.
BIBLIOGRAFIE
1. Albulescu I. – ”Educația și mass-media: comunicare și învățare în societatea informațională”, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003.
2. Abella S., – World Migration, Editura IOM, Geneva, 2003.
3. Andreescu D., Teodorescu A., – Emigrația în scop de muncă a românilor după 1990, Editura Yes SRL,București, 2004.
4. Bal A., (coordonator), Dumitrescu S., Milena R., Ilie A., G., Dumitriu D., Candidatu C., Jora O., – Economie Mondială, Editura ASE, București, Cursuri în format digital.
5. Băcescu M., Băcescu C., A., – Analiză macroeconomică, Editura Economică, București, 2002.
6. Boudon R. – ”Dicționar de sociologie”, Editura Univers, București, 1996.
7. Burlacu N., Poloz A., – Politici economice de integrare europeană, Editura Economică, București, 2005.
8. Coman M. – ”Introducere în sistemul mass-media, ediția a II-a revăzută și adăugită, volumul II”, Editura Polirom, Iași, 2004.
9. Constantin D., L., Vasile V., – Fenomenul migraționist din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, Institutul European din România, București, 2004.
10. Chiciudean I., Țoneș V. – ”Gestionarea crizelor de imagine”, Editura Comunicare.ro, București, 2002.
11. Dăianu D., – Capitalismul încotro? criza economică, mersul ideilor, instituții, Editura Polirom, Iași, 2009.
12. Dobrotă N., – Dicționar de Economie, Editura Economică, București, 1999.
13. Dobre, D., – Români în exil, emigrație și diaspora, Editura Pro Historia, București, 2000.
14. Drăgan C., M., – Criza – România la răspântie, Editura Universitară, București, 2010.
15. Drăguț A., – Migrația internaționalã și problemele dezvoltării, Editura Politică, București 1981.
16. Dumitrescu F., – Tranziția 1990-2004, Experiența Românească, Editura Ager Economistul, București, 2005.
17. Fota D., Băcescu M., – Criza economică din România, Editura Universitară, București, 2009.
18. Fudulu P., – Teoria economica a culturilor și instituțiilor, Editura Universitară, București, 2007.
19. Gabor D., Colombo U., King A., Gali R., – Să ieșim din epoca risipei, Editura politică, București, 1983.
20. International Migration and the Economic Crisis: Understanding the Links and Shaping Policy, 2009, in Responses in International Migration Outlook, OECD
21. John Kenneth Galbraith – Știința economică și interesul public, Editura Politică, București, 1982.
22. Jobst Koehler, Frank Laczko, Christine Aghazarm, Julia Schad, 2010, Research and Publications Division, IOM, Migration and the economic crisis in the European Union: implications for policies.
23. Keynes J., M., – Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor, Editura Publică, București, 2009.
24. Larkin J., Regester M. – ”Managementul crizelor și al situaților de risc – Cuvânt înainte de Ion Chiciudean”, Editura Comunicare.ro, București, 2003.
25. Lăzăroiu S., – Migrația circulatorie a forței de muncă din România. Consecințe asupra integrării europene, Editura Universitară, București, 2003.
26. Marx K., Engels F., – Contribuții la critica economiei politice, Editura Politică, București, 1966.
27. Paul Henry Chambart de Lauvre – Cultura și puterea, Editura politică, București, 1992.
28. Popescu C., Ciucur D., – Tranziția prin criză, Editura Eficient, București, 1995.
29. Popescu F. – „Avantaje și dezavantaje ale integrării României în Uniunea Europeană”, Editura Economică, București, 2007.
30. Sarcinschi A., – Migrație și securitate, Editura Editura Universității Naționale de Apărare Carol I,București, 2008.
31. Sime A., V., Eseanu G., – Migrație și globalizare, Editura Detectiv, Bucuresti, 2005.
32. Soros G., – Despre globalizare, Editura Polirom, București, 2002.
33. Stănculescu M., Stoiciu V., Alexe I., Motoc L., – Impactul crizei economice asupra migrației forței de muncă românești, Editura Friedrich Ebertn Stiftung, București, 2011.
34. Stiglitz J., Walsh C., – Economie, Editura Economică, București, 2005.
35. Ștefănescu T., – Politicile Sociale ale Uniunii Europene, Editura Institutul European din România, București, 2002.
36. Toffler A., Schift P., – Puterea în mișcare, Editura antet, București, 1995.
37. Zamfir C., Vlăsceanu L. – ”Dicționar de sociologie”, Editura Babel, București, 1993.
38. Zapodeanu D., Popa D., Popa D., – Piețe de capital, teorie și probleme, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2006.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Crizei Economice Asupra Fenomenului Migrationist din Romania (ID: 140892)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.