Impactul Crizei Economice Asupra Bunastarii Economice

INTRODUCERE

Am ales aceasta temă deoarece studierea acestui fenomen prezintă o reală importanță, România plasându-se printre ultimele țări din Uniunea Europă în funcție de media venitului pe persoană. Importanța studierii bunăstării și sărăciei în România relevă, de fapt, poziția României printre alte țări ale Uniunii Europene, ținând cont de indicatorii sociali. Problema socială a sărăciei este lipsa bunăstării, și nu lipsa banilor. Dacă veți alimenta sistemul cu bani, veți crea numai inflație, și asta nu face ca societatea să scape de sărăcie. Prin urmare, răspunsul în lupta contra sărăciei ca problemă socială este nu adăugarea de bani, ci crearea sau generarea bunăstării; de aceea, titlul acestei lucrări se referă la generarea bunăstării și nu numai generarea unui venit.

Definirea și importanța sărăciei este importantă pentru cunoașterea proporțiilor fenomenului, a cauzelor și factorilor care o generează. În acest scop, este necesar să se ajungă la un consens în legătură cu modul în care sărăcia și metodele acestuia de măsurare sunt definite. Definirea sărăciei nu este deloc simplă și univocă atunci când se pune problema transpunerii ei în termeni operaționali, adică atunci când este necesară identificarea concretă a celor săraci, pentru a fi ajutați sau pentru a evalua proporțiile acestui fenomen la scară națională sau planetară. Sărăcia este definită, în general, din perspectiva bunăstării, fiind considerată o stare de lipsă a acesteia, o privare de atributele bunăstării.

Definițiile diferă însă, în mod semnificativ, în funcție de conținutul conceptului de bunăstare și de importanța care se acordă diferitelor sale dimensiuni, precum și de scopul în care se face evaluarea sărăciei.

Bunăstarea apare ca o stare optimă la care aspiră individul, prin modul lui de a produce, economisi și consuma. Se impune o diferențiere între bunăstarea individuală și bunăstarea colectivă.

Bunăstarea colectivă reprezintă acel ,,tip de bunăstare înțeleasă în sensul că toți membrii colectivității trebuie să dispună de un stoc minim de bunuri economice considerat a fi decent, normal”.

Bunăstarea individuală reprezintă o modelare a sistemului de nevoi propriu fiecărui individ potrivit cadrului social-economic în care este integrat.

Conceptul de nivel de trai ne asigură că suntem în fața unui concept evolutiv și care se referă la evaluarea unor condiții, care pot fi bune sau mai puțin bune pentru om, sau pot fi considerate suficiente pentru a atinge o anumită stare considerată normală.

Nivelul de trai poate fi apreciat pe baza a două elemente distincte:

1. Starea vieții oamenilor, așa cum este ea la un moment dat.

2.Existența unui set de criterii în raport cu care starea vieții este evaluată ca fiind bună sau mai puțin bună.

Estimarea sărăciei se poate face plecând de la datele existente în sistemul statistic național, în timp ce evaluarea sărăciei prin alte metode ar presupune inițierea și implementarea unor cercetări speciale. Pragurile monetare, în general, și metoda absolută, în special, sunt recomandate țărilor mai puțin dezvoltate, cum este și cazul României, respectiv țărilor care au încă o pondere considerabilă a cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor.

CAPITOLUL I.

SĂRĂCIE ȘI BUNĂSTARE – DEFINIȚIE, CONCEPTE. ARGUMENTE PRO ȘI CONTRA ARGUMENTE

. Sărăcie și bunăstare – Definiții și prezentări conceptuale

Despre bani cel mai bine este să-i întrebăm pe aceia care au demonstrat că se pricep să-i producă și să-i administreze. "Când eram tânăr, credeam că banii și puterea mă vor face fericit. Aveam dreptate!", declară Bill Gates, iar Warren Buffet ne sfătuiește: "Lasă-le copiilor tăi destul de mulți bani încât să creadă că pot face orice, dar nu atât de mulți încât să nu facă nimic".

Există o mulțime de oameni care au câștigat sume mari la loterie, iar banii le-au schimbat destinul, dar nu i-au făcut fericiți, așa cum se așteptau, ci dimpotrivă, le-au distrus viața. Gurile rele spun că banii nemunciți nu aduc fericirea, dar o pot întreține, iar credincioșii asociază, adesea, banii cu necuratul. Specialiștii susțin că fiecare om are exact atâția bani câți este capabil să administreze.

Majoritatea oamenilor au idei preconcepute despre averi, privindu-i pe bogați cu ură și suspiciune. De vină pentru această atitudine este mitul că miliardarii au ajuns bogați furând și exploatând alți oameni. Puțini știu că majoritatea miliardarilor sunt foarte modești, dispun de o inteligență creatoare fascinantă, visează lucruri imposibile și se automotivează ca să le facă posibile. Majoritatea fundațiilor caritabile sunt opera bogaților. Milioane de locuri de muncă s-au creat datorită curajului acestor oameni de a investi, puterii de a-și urma țelurile nebunești și dorinței lor de a-și modela singuri destinul.

Oamenii își doresc, în principiu, cam aceleași lucruri – sănătate, bani, studii superioare, un serviciu bun sau o carieră de succes. Diferă mijloacele prin care le obțin, voința și timpul pe care îl dedică atingerii acestor țeluri. Oamenii își doresc fericire, iar fericirea înseamnă, adesea, o familie, o casă mare, o mașină frumoasă, vacanțe în locuri exotice, viață lungă, copii și nepoți frumoși și sănătoși.

Cei mai mulți oameni cred că își vor atinge scopurile dacă vor fi angajați, deci bunul lor cel mai de preț este locul de muncă. Din păcate, aceasta este situația cea mai nefavorabilă dintre toate, cea care conduce doar accidental la bunăstare. Salariul reprezintă circa 20% din valoarea muncii prestate de angajat. Celelalte 80 de procente se duc în alte buzunare, ale patronilor și investitorilor, în speță. Cei mai mulți bani sunt administrați de către alte persoane decât angajatul care-i produce, deci sunt folosiți în concordanță cu dorințele acestor administratori de fonduri, fără a ține cont de dorințele și visele angajaților. Banii pleacă, adesea, în reluarea ciclului productiv, retehnologizare, materii prime și consumabile, servicii, taxe și impozite, pregătire profesională, iar profitul întreprinzătorului este minim 10 – 15% din valoarea contractului.

Din aceste motive, mai devreme sau mai târziu, apar frustrările angajatului, iar acesta pleacă la o altă companie, în speranța că acolo va găsi ceea ce caută de fapt – bunăstarea. Cu timpul, o parte dintre angajați sesizează problema de fond și își construiesc o afacere proprie. Aceasta este decizia care aduce șanse reale de bunăstare materială. Alții mimează bunăstarea, folosind în exces cardurile de credit, consumă mai mult decât produc și, în final, ajung la faliment.

Paul Getty, fondatorul imperiului financiar "Getty Oil" spunea: "Ca să devii bogat și să trăiești în bunăstare ai nevoie doar de trei lucruri: o afacere proprie, o afacere care se multiplică și un produs bun". Alți miliardari spun că există patru moduri în care poți să faci bani.

Angajat – În calitate de angajat ai un loc de muncă, un program fix, lucrezi zilnic 8 ore, adică ți-ai vândut o treime din zi unei companii. În schimbul acestui timp, primești un salariu, echivalent cu circa 20% din ceea ce valorează munca ta.

Liber profesionist – În această calitate, toți banii pe care-i produci sunt ai tăi. Ești proprietarul unei slujbe, poate și al unui spațiu în care îți desfășori activitatea. Stăpânești o profesie care-ți permite să produci bani lucrând de unul singur, fără a fi angajatul nimănui. Banii pe care-i câștigi sunt limitați de capacitatea ta fizică și intelectuală. Dacă într-o zi ești bolnav și nu lucrezi sau dacă decizi să pleci în vacanță, în acea perioadă de timp, nu câștigi nimic. Acesta este modul în care fac bani majoritatea specialiștilor – medici, avocați, brokeri, contabili, consultanți, mecanici auto ș.a.m.d.

Patron – Este ipostaza de proprietar al unei afaceri. În calitate de patron, câștigi timp personal și bani cumpărând timpul de muncă al altora, angajații tăi. Ei sunt la dispoziția ta 8-10 ore/zi, timp în care lucrează pentru atingerea țelurilor tale. Mare parte din banii pe care-i produc angajații ajung în administrarea ta. Dacă-i investești cu grijă și conduci afacerea cu pricepere, această situație te poate conduce la libertate financiară, o formă de bunăstare materială. Este cazul fericit în care îți poți permite să-ți iei vacanță, să nu mai lucrezi o perioadă de timp, pentru că firma funcționează și fără aportul tău direct, iar angajații produc în continuare pentru tine. Cel mai greu este să găsești 3 sau 5 oameni de încredere, cărora să le delegi o parte dintre sarcinile și responsabilitățile afacerii. Este ca un fel de clonare. Practic, timpul patronului, care are 5 angajați, lucrează simultan pentru îndeplinirea unui țel comun, iar patronul câștigă un venit rezidual de la fiecare dintre acești angajați.

Investitorul reprezintă situația ideală. Investitorul este un om care nu mai trebuie să muncească pentru bani, iar banii lucrează singuri pentru el, producând continuu alți bani din investiții și plasamente. Gândiți-vă la marii investitori imobiliari, la acționarii unor bănci sau ale unor multinaționale de succes, la patronii unui brand. Situația de investitor este cea mai eficientă metodă de a produce bani și a dat lumii cei mai mulți dintre miliardarii ei. De asemenea, este știut că majoritatea miliardarilor lumii sunt bogați la prima generație, nu pentru că au moștenit averi fabuloase, ci pentru că au învățat să investească și și-au folosit inteligența creatoare.

Această clasificare aparține lui Robert Kiyosaki. Miliardarul american de origine japoneză, explică, în cărțile sale, mecanismele care conduc la bunăstarea materială și spirituală. Robert Kiyosaki vorbește despre primii pași în investiții și dă idei de start absolut necesare oricărui întreprinzător privat. Cărțile sale din colecția "Tată bogat, tată sărac" și, în special, "Cadranul Banilor" fac parte din "abecedarul" dezvoltării personale și cel mai scurt drum către succes, pentru oricine are ochi să vadă și minte să înțeleagă.

Mulți oameni se află simultan în două dintre cele patru "cadrane ale banilor", fiind simultan angajați și investitori, liber profesioniști și investitori sau patroni și investitori. Cei care rămân toată viața într-unul dintre primele cadrane (angajat sau liber profesionist), au șansa să ajungă bogați doar dacă vor câștiga la loterie și vor învăța să investească eficient banii sau dacă se vor căsători cu o persoană foarte bogată.

Principalele motive pentru care majoritatea angajaților rămân săraci și nefericiți pornește de la barierele lor mentale. Majoritatea angajaților cred că banii vin de la casierie, de la serviciul financiar, de la bancă sau direct din buzunarul patronului. Majoritatea angajaților nu au viziune și refuză să gândească mai departe decât fișa postului și atribuțiile lor uzuale. De regulă, angajații nu pot sau nu vor să înțeleagă că banii provin din vânzarea unor produse și servicii ale companiei, la producerea cărora și-au adus aportul și ei. Angajații nu sunt interesați de felul în care se conduce o afacere, nu vor să știe de unde are bani patronul și, adesea, refuză să învețe despre investiții și plasamente. O altă greșeală comună a angajaților este că nu sunt loiali, nu se simt legați de misiunea, viziunea și obiectivele firmei și, de aceea, refuză să se implice total în prosperitatea ei. Tendința angajaților este de a evita joburile plătite în funcție de realizări, pe cele care presupun eforturi de prospectare a pieței, atragere de noi clienți.

Statistic, din 100 de oameni, 35 dispar prematur din pricina unor boli sau accidente înainte de vârsta pensionării; 58 trăiesc la 60 de ani din pensie, dar continuă să lucreze și după pensionare din nevoia acută de a-și suplimenta veniturile. Doar 5% dintre oameni ating libertatea financiară și doar 1% devin bogați. Bogații sunt acei oameni care ajung la privilegiul de a nu mai munci deloc, la posibilitatea de a se retrage din activitate mai devreme decât vârsta standard de pensionare și la o situație materială care le permite să-și satisfacă toate capriciile pentru tot restul vieții lor.

Libertatea financiară presupune un cumul de libertăți, dar nu este similară cu bogăția, pentru că, deși ești liber să faci ce vrei, nu ai atâția bani cât să poți să-ți satisfaci toate capriciile fără să mai muncești niciodată.

Deci, statistic, 6% dintre oameni au șansa să fie fericiți și împliniți material și spiritual. Decizia de a face parte din acest procent este legată strict de calitățile native, capacitatea de motivare și acțiune, dorința de a evolua, de a învăța, de a-ți depăși limitele și bariere mentale.

1.1.1. Sărăcia directă și indirectă

Sărăcia este o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viață considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivități date. Accentul cade pe lipsa resurselor, în mod special pe lipsa resurselor economice, dar componența economică rămâne, fără îndoială, cea mai importantă dimensiune a sărăciei, dar nu mai mult decât o componentă printre altele.

Ringen notează faptul că sărăcia poate fi definită direct, în termeni de deprivare și nesatisfacerea necesităților definite social, sau indirect, în termeni de subzistență, ca lipsă a resurselor necesare asigurării consumului.

Analizând tipul de definire și modul de măsurare a sărăciei, Ringen identifică trei combinații consistente: definire și măsurare indirectă, definire directă și măsurare indirectă, definire și măsurare directă. Cel de-al patrulea tip posibil (măsurare directă pentru o definiție indirectă) este considerat a constitui un non-sens.

Definirea indirectă a sărăciei și măsurarea ei indirectă, prin intermediul veniturilor, reprezintă, în opinia lui Ringen o opțiune ideologică, dată de interesul pentru măsurarea inegalității de venit. Măsurarea indirectă a sărăciei definite direct, în termeni de deprivare, reprezintă o alegere dictată de numărul redus de oportunități și de costurile ridicate ale măsurării directe. Estimările obținute sunt valide, însă prezintă riscul clasificării eronate a celor aflați la granița dintre sărăcie și bunăstare sau având nevoi diferite de majoritatea populației. Definirea și măsurarea directă a sărăciei este opțiunea susținută de Ringen. O exemplificare a acesteia este dată de deprivarea relativă.

Jurgen Kohl (2011) notează și el, analizând distincția operată de Ringen, că deosebirea dintre sărăcia indirectă și cea directă este dictată de "proveniența celor două din concepții diferite asupra bunăstării; primul se referă la resursele aflate la dispoziția indivizilor sau gospodăriilor, iar al doilea la condițiile de viață ale indivizilor sau gospodăriilor". Kohl sistematizează diferențele dintre cele două tipuri de concepte, operaționalizând implicațiile lor asupra metodelor de investigare a sărăciei și formelor de combatere a acesteia.

Tabelul nr. 1

Concepții directe și indirecte asupra sărăciei

Sursa: C., Chirca, M., Molnar, S., Pârciog, P., Wagner, C., Zamfir, M., Câmpeanu, D., Gheorghe, F., Panduru, L., Pop, M., A., Pop, B., Vasalie, Metode și tehnici de evaluare a sărăciei, INS, București, 2011, p. 136

1.1.2. Banii și bunăstarea națională

Pentru a înțelege natura și cauzele sărăciei și bunăstării, trebuie mai întâi să scăpăm de niște prezumții frecvent întâlnite. Sărăcia nu reprezintă, pur și simplu, lipsa banilor. Bunăstarea nu înseamnă numai a avea bani. Sărăcia și bunăstarea înseamnă mult mai mult decât absența sau prezența banilor.

Banii pot fi folosiți, uneori, ca măsură a bunăstării, un mijloc de a depozita avuția și un important set de simboluri pentru schimbul acesteia. Dar banii nu reprezintă bunăstarea, și natura sărăciei este mult mai interesantă și mai provocatoare decât simpla absență a banilor. Odată ce ați plecat de la această idee radicală și revoluționară, că bunăstarea înseamnă mai mult decât prezența banilor și sărăcia este mai mult decât absența acestora, atunci veți ști cum să atacați inamicul comun, sărăcia.

Dacă banii nu înseamnă același lucru ca bunăstarea, și doar adăugând bani nu vom elimina sărăcia, atunci ce este bunăstarea și cum vor ajuta banii lupta împotriva sărăciei?

Dacă privim definițiile economiștilor referitor la bunăstare, vom vedea cum pot fi utilizați banii în lupta contra sărăciei. Economiștii vorbesc despre "bunuri și servicii" cu valoare, dar chiar și "bunurile" au valoare numai în limita în care oferă un serviciu. Conceptul cheie, aici, este valoarea. Un anumit bun are o valoare relativă, în conformitate cu două atribute: (1) dacă este relativ folositor și (2) dacă este relativ rar.

Oricare dintre noi care a rămas fără bani la un moment dat, credem că știm ce înseamnă sărăcia. Dar experiența sărăciei individuale, care este alinată de primirea unor sume de bani, este foarte diferită de problema socială a sărăciei care este o problemă a întregii economii. Problema socială a sărăciei este lipsa bunăstării, și nu lipsa banilor. Pentru persoanele cu venituri reduse, sărăcia reprezintă, de asemenea, modul în care bunăstarea este distribuită în societate. Dacă veți alimenta sistemul cu bani, veți crea numai inflație, și asta nu face ca societatea să scape de sărăcie. Așadar, răspunsul în lupta contra sărăciei ca problemă socială este nu adăugarea de bani, ci crearea sau generarea bunăstării, de aceea, titlul acestei lucrări se referă la generarea bunăstării și nu numai generarea unui venit.

Puteți să faceți trei lucruri cu bunăstarea: (1) să o consumați, (2) să o depozitați și (3) să o investiți.

Pentru a ilustra cele mai sus menționate, să luăm exemplul unui fermier african. De vreme ce majoritatea fermierilor de pe continent sunt femei și fete, vom utiliza pronumele personal "ea", dar nu vom discrimina sau uita bărbații. Să spunem că ea tocmai a strâns o recoltă de porumb. Ea poate să (1) o consume, (2) înmagazineze sau (3) investească. Ea poate să gătească și să mănânce o parte din recoltă cu prietenii și rudele, adică să (1) o consume. Ea poate să pună o parte din recoltă în containere, adică să o (2) înmagazineze. Dacă paraziții și bolile distrug o parte din porumbul depozitat, o vom numi o formă regretabilă de consum. Ea poate, de asemenea, să păstreze o parte din porumb pentru a-l folosi ca sămânță, pentru a planta și crește recoltele viitoare. Aceasta este o modalitate de (3) investire a avuției sale (porumbul, care este relativ limitat și folositor).

Prin urmare, indiciul unei bunăstări în dezvoltare într-un sistem economic este investiția, unde consumul imediat din prezent sau din viitorul apropiat este neglijat în favoarea producerii unei bunăstări sporite în viitor. Lumea noastră modernă și complexă nu este la fel de simplă ca aceea a unui fermier care are trei opțiuni, dar principiul rămâne același, investirea duce la o bunăstare sporită și contracarează sărăcia.

CAPITOLUL II.

IMPACTUL CRIZEI ECONOMICE ASUPRA BUNĂSTĂRII ECONOMICE

2.1. Conceptul de bunăstare economică. Contextul economic și social în perioada crizei economice

Conceptul de bunăstare a preocupat dintotdeauna pe fiecare individ, precum și pe specialiști. Rezolvarea acestei probleme este specifică fiecărui stadiu de evoluție economico-socială și gradul de cunoaștere științifică. În prezent, «lumea se îmbogățește într-un ritm niciodată cunoscut până acum. Orașe ca Hong Kong și Singapore, altădată antrepozite ale Imperiului Britanic, sunt acum mai bogate decât fostul stăpân, Anglia».

Puteți să faceți trei lucruri cu bunăstarea: să o consumați; să o depozitați; să o investiți. Lipsa banilor este o măsură și un simptom al sărăciei, nu o cauză. Tratând simptomele, nu vom vindeca boala.

Conceptul de bunăstare implică un standard de viață decent, normal atât la nivelul individului, cât și la cel al unei colectivități. El se referă la o anumită stare a aspirațiilor oamenilor, corelate cu disponibilitățile acestora de a le acoperi. Bunăstarea este o componenta esențială a situației umane, reflectând un model al sistemului de nevoi, corespunzător contextului economico-social în care se integrează fiecare om, din perspectiva proprietății, tipului și nivelului de consum, stării material-financiare, ierarhiei sociale și culturale etc. Astfel, bunăstarea apare ca o stare optimală la care aspiră omul, printr-un raționament de a produce, a economisi și a consuma. De aceea, acest concept se corelează organic cu justiția socială, oferind siguranță și asigurând temelia pe care se pot înfăptui șansele dezvoltării ființei umane.

Crearea bunăstării sociale este scopul important al economiei sociale de piață, deoarece acesta reprezintă premiza existenței unei ordini economico-sociale echitabile și durabile.

Bunăstarea socială sau colectivă reprezintă acel « tip de bunăstare înțeleasă în sensul care toți membrii colectivității trebuie să dispună de un stoc minim de bunuri economice considerat a fi decent, normal ».

Se impune o diferențiere între bunăstarea individuală și bunăstarea colectivă.

Bunăstarea individuală –modelare a sistemului de nevoi proprii fiecărui individ potrivit cadrului social economic în care este integrat.

Bunăstarea economică –acea bunăstare ce se poate exprima prin bunuri consumabile exprimate în termeni momentului.

Întrebarea care se ridică este: cum ar vrea oamenii să arate regimul bunăstării din țara lor?

Căror politici sociale este dispusă populația să acorde suport și cine ar trebui să se bucure de ajutor în viziunea românilor ?

O serie de studii realizate în țările post-comuniste indică un suport crescut pentru indicarea statului în furnizarea bunăstării. Conform acestora, populația din țările excomuniste preferă ca statul să se implice în rezolvarea problemelor majore ale societății și tot statul să fie cel care redistribuie resursele în cadrul societății.

Conform lui Sztompka, apelul la suportul guvernamental, mai degrabă decât bazarea pe propriile forțe, face parte din « cultura de bloc» comunist și reprezintă o reminiscență a perioadei în care statul era singurul agent cu rol în gestionarea resurselor sociale. Autorul arată că această cultură a fost însușită prin socializare și este de așteptat să persiste atâta timp cât majoritatea populației este formată din persoane socializate în perioada comunistă. În acest context, este de așteptat ca populația României să susțină statul ca principal agent în furnizarea bunăstării și să-i acorde un rol important în redistribuirea resurselor în cadrul societății.

Bunăstarea economică este o parte a bunăstării umane. Ea se poate aprecia ca bunăstare a individului sau familiei și ca bunăstare a grupurilor sau colectivă.

Bunăstarea economică reprezintă ansamblul condițiilor de existență materială (economică) a oamenilor, ca și nevoile satisfăcute, apreciate absolut și relativ în raport cu aspirațiile umane. Gradul de bunăstare economică este condiționat de nivelul eficienței și modul de repartizare a valorii adăugate, reflectându-se în felul cum acced oamenii la bunurile economice, într-o anumită cantitate, calitate și structură.

Bunăstarea implică un anumit tip de distribuție a veniturilor, potrivit căruia oamenii să dispună de un venit optim care să permită accesul la bunurile materiale, serviciile și informațiile care le definesc personalitatea. În evoluția societății se integrează grade diferite de bunăstare, apreciate din perspectiva elementelor constitutive și a măsurii în care oamenii beneficiază de utilitatea lor. Aceste grade se manifestă între limita minimă considerată normală, decentă, dezirabilă și o limită maximă, determinată de măsura în care nevoile oamenilor se corelează cu resursele rare, printr-o constrângere bugetară adecvată. Ca poli de referință, apar individul și societatea care intră în relații permanente pe diferite paliere cu interese mereu mai complexe și instrumente deosebite, toate urmărind respectarea vieții, dezvoltarea armonioasă a trăsăturilor specifice ființei umane. Între cei doi poli sociali se regăsesc numeroase grupuri sociale care dispun de o bunăstare modestă, ceea ce demonstrează cerința unei analize diferențiate a bunăstării și a aspectelor de protecție socială.

Bunăstarea surprinde atât paleta nevoilor materiale, biologice, social-culturale, elementare, cât și elevate sau complexe, cât și permisele pentru satisfacerea lor prin mecanisme și instrumente specifice. Asemenea elemente au un comportament diferit, putând fi influențate, pornind de la cunoașterea teoriei pe care ele se fundamentează. În acest sens, se pot folosi: teoria naturii umane, în sensul că omul, prin caracteristicile sale intrinseci, urmărește sistematic realizarea interesului individual; teoria comportamentului individual decizional, în sensul că omul alege singur bunurile economice de care are nevoie, urmărește asigurarea alegerii optime și este răspunzător de bunăstare proprie; teoria influenței nefavorabile a statului asupra comportamentului individual de consum, în sensul că implicarea statului limitează drastic manifestarea personalității individului și a capacității individuale de a decide asupra consumului.

Pe un astfel de fundament teoretic, analiza bunăstării economice trebuie să contribuie la soluționarea unor probleme majore ca: relevarea tradiției strategiei bunăstării și a valorii ei; demonstrarea relației optime dintre stat și bunăstarea economică; precizarea coordonatelor distribuirii bunăstării; reliefarea relației dintre bunăstarea economică, pe de o parte, și politică economică și socială, pe de altă parte.

În condițiile economiei cu piață concurențială, crearea bunăstării se asigură prin diferite pârghii economico-monetare, ce se integrează în mecanisme specifice, cum ar fi: distribuirea primară a bunăstării prin pârghii economice pe piață; redistribuirea bunăstării prin pârghii economice pe piață; redistribuirea bunăstării prin acțiunile sociale.

În economia cu piață concurențială actuală, bunăstarea evoluează pe mai multe traiectorii, fiind efect și cauză în raport cu creșterea și dezvoltarea economică și cu exigențele politicii sociale, care trebuie să țină seama de structura bunăstării și de gradul acesteia proiectat în fiecare țară. Bunăstarea este o stare favorabilă, care angajează un efort, îndeosebi sub forma prețului bucuriei de a trăi.

2.2. Conceptul de sărăcie economică

Deși sărăcia a apărut odată cu omenirea și i-a însoțit istoria tot timpul până astăzi, totuși, primele sale abordări științifice au apărut de-abia din a două jumătate a secolului trecut. Ele însă n-au avut viață lungă în lumea ideilor științifice din lipsă de coeziune și rigoare. De o cercetare realmente științifică a fenomenului sărăciei se poate vorbi doar din perioada postbelică, mai ales după 1960, când ravagiile foametei și mizeriei cronice din imensa lume a treia au ajuns pe ordinea de zi a dezbaterilor ONU și a Organizației sale Mondiale pentru Alimentație și Agricultura (FAO).

Pentru omul de rând, sărăcia înseamnă foamete, mizerie și boli. Sub presiunea acestei nevoi, specialiștii din sistemul ONU, OECD și Banca Mondială au convenit să rezolve două aspecte metodologice indispensabile: pe de o parte, să identifice elementele comune care circumscriu în zona lor de relevanță conținutul conceptual al sărăciei, iar pe de altă parte, să se stabilească sistemul de indicatori necesari măsurării atât a sărăciei ca atare, cât și progresele în combaterea ei. Conform specialiștilor, sărăcia îmbrăca mai multe forme, fiecare distingându-se printr-un conținut propriu:

Sărăcia umană. Caracterizată prin absența capacităților umane de bază: hrană, sănătate, învățătură etc., acest tip de sărăcie include, mai concret, fenomene (și indicatori) ca:

malnutriție, prezența mai ales prin foamete totală sau carențială;

analfabetism la nivelul populației totale (în rândul tineretului și femeilor);

speranța de viață redusă;

sănătate maternă proastă, datorită unei maladii evitabile;

acces precar la bunuri și servicii de utilitate publică generală.

Sărăcie monetară sau bănească. Este tipul de sărăcie caracterizat prin insuficiența veniturilor bănești necesare acoperirii nevoilor unui trai normal, decent. Ea apare în două ipostaze ca: sărăcie generală sau relativă și ca sărăcie extremă sau absolută.

Din cauza căderii generale a economiei, urmată de restructurarea întreprinderilor de stat și dezvoltarea șomajului, numărul de salariați s-a redus continuu, reducându-și activitatea și, implicit, fondul de salarii, și-au micșorat considerabil contribuția de asigurări sociale. Nu mai vorbim de evaziune, arierate și blocaje care afectează și vărsămintele la bugetul de asigurări sociale. Împreună, aceste tendințe au deteriorat substanțial raportul de susținere a bugetului de asigurări sociale, ceea ce a impus necesitatea ajustării veniturilor acestui buget.

Sărăcia face parte din binomul specific societății contemporane « bogat-sărac », fiind generată, de regulă, de inegalitatea în venituri și avere. Inegalitatea reprezintă baza perpetuării sărăciei și suportul complex de natură materială, monetar-financiară, al pozițiilor sociale nefavorabile, ce se manifestă într-un anumit cadru concret istoric.

Sărăcia reflectă lipsa materială și monetar-financiară, situată sub un prag considerat minim de existența decentă a omului. Ea este urmarea inegalității șanselor și a folosirii unor metode și instrumente inechitabile de distribuire și redistribuire a veniturilor.

Conceptul de sărăcie poate fi abordat din mai multe perspective, astfel:

din perspectivă psihologică, punându-se accentul pe consecințele dezvoltării economico-sociale asupra comportamentului cotidian al omului;

din perspectivă sociologică, punându-se accentul pe relația dintre om și mediul social;

din perspectivă economică, pornindu-se de la resursele economice de existență a oamenilor, exprimate prin posibilitățile reduse de obținere a veniturilor și averii. Această abordare vizează analiza sărăciei și sub aspectul accesibilității inegale și scăzute la mecanismele care furnizează dobândirea veniturilor necesare, cum ar fi mecanismele pieței muncii (ocupare, reconversia forței de muncă etc.) și mecanismele pieței monetar-financiare.

În esență, sărăcia este un mod de viață generat de multiple cauze independente, cum ar fi: sporirea populației în corelație cu inegalitatea șanselor economico-sociale ale oamenilor și cu folosirea unor modele de consum iraționale, risipitoare, care lezează resursele fundamentale ale existenței omului; accesul inegal la efectele benefice ale creșterii economice în țările dezvoltate, în corelație cu ineficacitatea reformelor economice în țările slab dezvoltate; deteriorarea relației dintre om și mediul în care el trăiește, ceea ce duce la degradarea mediului ambiant etc.

Teoria economică actuală a sărăciei presupune înțelegerea sărăciei prin corelarea organică a cel puțin două aspecte: un model uman, definit prin ansamblul dorințelor, idealurilor, aspirațiilor, nevoilor omului în continuă dezvoltare și diversificare; un model al comportamentului uman, determinat prin inegalitățile dintre oameni din cauza diferenței în privința mentalității, opțiunii, înclinație, dotării intelectuale, educației etc.

Acest comportament reflectă modul în care se îmbină variabile ce caracterizează omul, cu variabilele care definesc mediul creat de om. Înțelegerea științifică și realistă a conceptului de sărăcie prezintă o însemnătate specială, întrucât permite aprecierea corectă a dimensiunilor procesului, a cauzelor care îi condiționează geneza, a influențelor pe care le resimte el în timp și spațiu. Totodată, aceasta favorizează elaborarea și înfăptuirea unei politici corespunzătoare pentru eradicarea sărăciei, înțeleasă ca un fenomen concret istoric și relativ. Astfel, trebuie să se țină seamă de ansamblul împrejurărilor în care se manifestă. Referindu-se la acest fenomen în țările slab dezvoltate, specialiștii subliniază că «în centrul procesului se află întotdeauna același mecanism: o putere coruptă care face cheltuieli inutile pentru a deturna banii publici, fonduri de investiții golite imediat sau programe de ajutor social deturnate de la scopurile inițiale».

Analiza problematicii sărăciei în mișcare spațială și temporală reliefează cerința aprecierii sărăciei în mod veridic. Ea nu trebuie nici supraevaluată, nici subevaluată.

Supraevaluarea sărăciei poate conduce la mărirea nerealistă a numărului oamenilor săraci, generând deturnarea unor resurse economice de la exigențele creșterii și dezvoltării economice, spre o parte a populației care este, în mod artificial, considerată săracă.

Subevaluarea sărăciei determină alocarea unor resurse insuficiente pentru protecția unei populații care, realmente, este îndreptățită să solicite protecție socială. Astfel, se erodează stabilirea socială, se stimulează tensiunile sociale care afectează calmul necesar pentru progresul economico-social.

Importanța aprecierii realiste a sărăciei determină și cerința abordării ei ca sărăcie absolută și sărăcie relativă.

Sărăcia absolută reflectă acea situație a unei persoane sau a unei colectivități umane care se caracterizează printr-un standard minim de viață, concretizat în condiții minime de hrană, de locuință, de îmbrăcăminte, încălțăminte, de sănătate cerute de menținerea randamentului uman fizic. Această accepțiune a sărăciei a constituit, ulterior, temeiul pentru definirea «nivelului de subzistență». Aceasta are ca premisă consumul de alimente și se mișcă în raport cu trăsăturile fizice personale, condițiile de climă, tradițiile de muncă, obiceiurile etc.

Sărăcia relativă exprimă acea situație generată de resursele insuficiente în raport cu un nivel de trai normal, decent. Ea se analizează sub dublu aspect: sub aspect obiectiv, se iau în calcul condițiile propriu-zise ale inaccesibilității oamenilor la bunurile necesare; sub aspect subiectiv, se examinează manifestarea sentimentelor oamenilor, specifice inaccesibilității la bunurile corespunzătoare.

Sărăcia relativă presupune anumite criterii de referință la care se raportează situația oamenilor. Criteriile de care se ține seama în compararea oamenilor cu ei înșiși sunt dependente de esența sistemului economico-social și cultural. Astfel, inaccesibilitatea vizează un evantai larg de norme, drepturi, trăsături morale sau de justiție socială etc.

Cerința economică a analizei sărăciei relative este realizată de unii specialiști prin folosirea conceptului de decalaj. O asemenea cercetare apreciază sărăcia ca decalaj între grupul uman cel mai sărac și restul colectivității. Dimensiunea acestui decalaj determină felul în care săracii înșiși consideră că situația lor se află la un asemenea nivel în cadrul colectivității umane.

Sărăcia și decalajul sunt corelative, dar nu sunt identice, astfel că transferul de venituri de la o persoană din grupa celor care au venituri medii spre grupul de venituri mari sporește decalajul, dar nu schimbă proporțiile sărăciei. Însă, atunci când are loc o sporire generală a veniturilor care menține decalajul, poate să aibă loc o diminuare a sărăciei. Rezultă că sărăcia și decalajul au elemente comune, în sensul că sărăcia reprezintă omul cu problemele sale, iar decalajul reprezintă mediul în care omul trăiește și activează. Sărăcia și bunăstarea au conotații istorice prin raportare la paleta nevoilor și la nivelul de civilizație.

Politica socială reprezintă un sistem de scopuri și mijloace de analiză cu ajutorul cărora statul înfăptuiește alocarea resurselor publice și distribuirea veniturilor în viziunea umanistă a justiției sociale. Statul apreciază politica socială ca o componentă pentru calmarea tensiunilor, conflictelor economice, sociale, politice și ameliorarea calității vieții oamenilor.

Politica socială a statului vizează o sferă cuprinzătoare de activități pentru reglarea într-o direcție specifică a vieții sociale a unei comunități. Se urmărește, astfel, stimularea multor obiective din domeniile: demografic, cultură, educație, sănătate, mediul ambiant etc. «asigurându-se egalizarea oportunităților oamenilor din aceste entități».

În funcție de esența și organizarea societății, politica socială a statului cuprinde o arie mai cuprinzătoare sau mai restrânsă de obiective, care se înfăptuiesc prin acțiuni și mijloace statale corespunzătoare.

În același timp, pot fi stimulate sau blocate acțiunile instituțiilor non-guvernamentale sau private pentru a contribui, alături de stat, la soluționarea problemelor sociale. În acest fel, se facilitează realizarea unui echilibru social și uman acceptat la nivelul colectivității.

Configurația societății actuale determină consensul în înțelegerea caracterului integrativ al politicii sociale, în conținutul căruia se intercondiționează obiectivele principale și mecanismele ei în fața provocărilor relațiilor economico-sociale. Corelarea organică a politicii sociale vizează obiectivul central, acela al distribuirii veniturilor în contextul unei evidente diferențieri între distribuirea realizată de stat și distribuirea privată.

Politica socială interesează întreaga populație preocupată de multiplele probleme ale dezvoltării umane pe termen lung, precum și sindicatele, patronatele și alte organizații profesionale, în acțiunea lor comună de a formula baza unitară pentru cerințele lor în domeniile de negociere, în cadrul parteneriatului și al consensului social.

În scopul asigurării unei evoluții economice normale, se impune sincronizarea politicii sociale cu politica economică, în sensul că obiectivele acestora să nu se contrapună, ci să influențeze concentrat asupra creșterii și dezvoltării umane durabile pe termen lung.

România înregistrează transformări profunde în situația economică și socială a oamenilor, reflectată prin bunăstare și/sau sărăcie.

Soluționarea acestor probleme depinde de schimbările radicale din societate, deoarece acestea se concretizează inevitabil în conținutul, în formele și în traiectoriile specifice situației economice și sociale a populației.

În acest sens, se impune respectarea unor criterii metodologice, pentru a realiza o analiză-diagnostic realistă și pentru formularea unei strategii științifice pe termen lung, corespunzătoare condițiilor concret istorice ale României.

Din această perspectivă, sunt necesare criterii, cum ar fi: proiectarea unui sistem de bunăstare care să țină seamă de stadiul actual și de posibilitățile de creștere și dezvoltare economică în țara noastră; compararea trăsăturilor sistemului de bunăstare nou conceput cu modelele existente în lume, bazate pe economia de piață concurențială; încorporarea diverselor servicii, funcționarea normală a întregului sistem social, abandonându-se procesul luării în calcul doar pentru persoanele aflate în suferință; trecerea de la protecția distinctă a unor persoane sau grupuri către protecția la nivelul întregii societăți; urmărirea sistematică a influenței factorilor economici, demografici, politici, culturali, educaționali asupra sărăciei din România; proiectarea unei politici sociale adecvate țării noastre etc.

Realitatea economiei românești impune necesitatea unei strategii coerente în domeniul bunăstării, ținându-se seama de diferitele tipuri de regim de bunăstare existente în lume: conservator-corporatist, liberal, social-democrat. În acest sens, trebuie luați în calcul anumiți factori specifici care au un rol însemnat în conturarea trăsăturilor strategiei românești de bunăstare, cum ar fi: natura și caracterul revoluției din 1989, influența politică directă și indirectă a condițiilor internaționale, influența economică și monetară a organismelor internaționale, cum sunt Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

Modelul strategic de bunăstare specific românesc trebuie să țină seama de experiența internațională, însă nu poate fi o simplă copie a metodelor din alte țări, datorită factorilor endogeni, precum și celor exogeni, proveniți din locul și rolul României în mediul economic mondial. Astfel, se conturează tot mai pregnant faptul că perspectiva economică este mai agreată pentru realizarea bunăstării economice în țara noastră decât în alte spații geografice.

Din această perspectivă, statul se profilează ca principal susținător și posesor al forței de producere a bunăstării prin mecanisme, procedee și forme corespunzătoare. În țara noastră, bunăstarea și/sau sărăcia poartă amprenta puternică a reformei economice pe baza privatizării.

Procesul complex al privatizării este menit să favorizeze și crearea, tipul de bunăstare corespunzător exigențelor românești, într-un context al accentuării integrării economice internaționale. În conformitate cu reglementările legale, privatizarea a fost declanșată, înregistrându-se unele avansuri în diferite domenii, mai ales în sfera circulației bunurilor economice. Ritmul lent și discrepanțele înregistrate în procesul privatizării influențează direct starea bunăstării și sărăciei.

Privatizarea favorizează creșterea locurilor de muncă, sporirea randamentelor, mărirea veniturilor, asigurând o bază temeinică pentru manifestarea bunăstării la parametri superiori. Cu toate acestea, privatizarea nu constituie, până în prezent, acel fundament al bunăstării, ci este un stimul pentru sărăcia populației, deoarece, prin modul în care se realizează, duce la apariția de canale de deturnare a unor importante venituri și de diminuare a impozitelor și taxelor.

Sărăcia în România actuală este considerată de unii specialiști ca rezultat a societății în care trăim, întrucât ea se manifestă concomitent cu accentuarea corupției, evaziunii fiscale, a inegalității în venituri și avere. Un aspect important al manifestării bunăstării și/sau sărăciei derivă din existența sau inexistența locurilor de muncă.

Privatizarea devine benefică pe măsură ce efectele ei economice formează o bază pentru crearea de locuri de muncă. Dezvoltarea economică înseamnă investiții în structuri ce pot aduce ridicarea nivelului de bunăstare, în primul rând, în structurile specifice capitalului uman, singurul care poate garanta dezvoltarea economică pe termen lung, reducându-se șomajul. Se impune să se țină seama, în acest context, de faptul că populația trăiește pe datorie, având perspective din ce în ce mai înguste pentru acoperirea acestei datorii. Experiența României, ca și alte experiențe, demonstrează că între piață și bunăstare există o legătură organică.

O economie care rupe această relație este incompatibilă cu funcționarea stimulentelor corespunzătoare propriilor interese, mecanismul ei având ca rezultat fie producția de dragul producției în sine, fie un consum fără producție, care afectează bunăstarea.

Reforma economică din România trebuie să țină seama de faptul că privatizarea și respectarea drepturilor omului la bunăstare ce rezultă de aici reprezintă o condiție necesară, dar nu și suficientă, a cadrului instituțional. Proprietarii privați, pe deplin protejați, trebuie constrânși sub aspectul comportamentului pe piață pentru a nu extinde și transforma dreptul de proprietar în dreptul de formare și impunere a pozițiilor de monopol pe piață.

Respectarea dreptului de proprietate, ca și garantarea intrării și ieșirii libere de pe piață trebuie să se asigure prin restructurare și privatizare. Piața concurențială separată de acești parametri este o formă fără conținut și, deci, nu-și poate îndeplini nici funcția de a contribui la sporirea bunăstării. O asemenea piață nu contribuie la dezvoltarea economico-socială, ci, poate chiar să pună în pericol starea demografică a țării, sub multiplele aspecte cantitative, calitative și structurale. În România, s-a accentuat prin concurență inegalitățile în venituri și patrimoniu.

O altă latură esențială a politicii sociale, menită să favorizeze bunăstarea, o constituie asigurarea unei monede naționale și cu putere de cumpărare ridicată.

Viața demonstrează că guvernele au folosit și folosesc emisiunea monetară pentru a confisca valoare de la cetățeni, acceptă erodarea drepturilor sociale ale oamenilor, pentru a servi intereselor lor. Un asemenea comportament trebuie frânat și limitat prin introducerea în reforma economică și respectarea unor norme și reguli precise în domeniul monetar-financiar. Diminuarea și apoi lichidarea blocajului, în acest sens, reprezintă o coordonată esențială ce trebuie înfăptuită pentru asigurarea resurselor și condițiilor necesare bunăstării populației.

Înfăptuirea în practică a bunăstării implică o serie de principii de etică și justiție socială, de comportament cultural și civic elevat. Din această perspectivă, putem delimita două situații: una în care participanții la activitatea economică se comportă, în general, în concordanță cu ceea ce putem numi moralitatea economică, cu efecte benefice asupra eficienței și bunăstării; a doua situație este aceea în care participanții la activitatea economică caută să exploateze orice posibilitate de a realiza câștiguri personale, încălcând moralitatea economică, îmbogățindu-se nu întotdeauna justificat. Această situație trebuie anihilată, deoarece generează stimulente perverse și favorizează tensiunile sociale.

Sub aspect științific, istoric, social-politic, precum și psihologic, afirmarea principiilor fundamentale ale politicii economice și ale celei sociale este un proces complex, în cadrul căruia autoritatea politică trebuie să asigure cadrul legal și etic favorizat sporirii bunăstării.

CAPITOLUL III.

STUDIU DE CAZ

ANALIZA FENOMENULUI DE SĂRĂCIE A POPULAȚIEI ÎN ROMÂNIA ȘI DETERMINAREA EVOLUȚIEI ACESTEIA

3.1. Metode de estimare a sărăciei

Esența metodei constă în faptul că definește pragul de sărăcie ca fiind cheltuielile totale de consum la care este de așteptat ca o persoană să se hrănească potrivit specificului societății în care trăiește.

O primă precizare constă în utilizarea conceptului de sărăcie relativă. Semnificația dată acestui concept diferă în funcție de autor. Prin sărăcie relativă, unii autori se referă, de fapt, la pragurile monetare relative (calculate ca un procent din veniturile sau cheltuielile medii sau mediane), în timp ce alți autori de lucrări în domeniu, prin sărăcie relativă, înțeleg evaluarea sărăciei prin utilizarea altor praguri decât cele monetare. Pentru a evita orice posibile confuzii, precizez că prin praguri relative ale sărăciei înțelegem metodele de estimare relative utilizând pragurile monetare. Metodele care utilizează alte praguri decât cele monetare sunt incluse în "alte metode de estimare a sărăciei".

În al doilea rând, am avut în vedere doar metodele de evaluare, plecând de la pragurile monetare, și aceasta din mai multe motive. Primul, și cel mai important, este că estimarea sărăciei se poate face plecând de la datele existente în sistemul statistic național, în timp ce evaluarea sărăciei prin alte metode ar presupune inițierea și implementarea unor cercetări speciale. Al doilea este că pragurile monetare, în general, și metoda absolută, în special, sunt recomandate țărilor mai puțin dezvoltate (cum este și cazul României), respectiv țărilor care au încă o pondere considerabilă a cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor.

În al treilea rând, diferențierea între pragurile absolute și cele relative este văzută diferit, respectiv caracterul absolut fiind dat mai mult de faptul că acestea nu se modifică în timp, decât de modul efectiv de calcul, iar caracterul relativ, de faptul că acestea se modifică în fiecare an, odată cu caracteristica avută în vedere în calculul pragului. Abordări asemănătoare sunt și cele date de Danziger și Haveman, Blank și Greenberg, sau de Citro și Michael, ultimii apreciind natura pragului după rezultatul obținut și nu după metoda folosită. Astfel, abordarea subiectivă, de exemplu, conducând la un prag absolut, este considerată metodă absolută și nu o metodă distinctă de estimare a sărăciei.

Pragurile absolute pot fi calculate prin mai multe metode. Cel mai frecvent utilizate sunt metodele:

aportului de energie alimentară;

costului nevoilor de bază;

insuficienței consumului;

metoda bugetului standard.

Aceste metode, plecând toate de la normative de consum stabilite de către experți nutriționiști sunt, de multe ori, întâlnite sub numele de metode normative.

În afară de aceste metode, mai amintim metoda Băncii Mondiale, care, în loc să plece de la normative de consum, pleacă de la consumul real al celor mai sărace 30% dintre gospodării, și metoda subiectivă care determină pragurile pe baza unei anchete realizate în rândul populației.

Pragurile relative sunt calculate după nivelul veniturilor (un anumit procent din media sau mediana acestora), sau în funcție de poziția veniturilor (centilă, în care se situează pragul de sărăcie considerat).

Pragurile de altă natură sunt cele care nu pot fi estimate în bani. Cele mai cunoscute metode de estimare a sărăciei cu ajutorul acestora sunt:

indicele de privare (Townsend);

indicele de privare multiplă (Mack și Lansley);

metoda capabilității (Sen).

Principalul avantaj al pragurilor absolute în analiza sărăciei, prin faptul că acestea nu se modifică în timp, ci sunt doar indexate în funcție de evoluția prețurilor, este faptul că reflectă foarte bine dinamica fenomenului. Ceea ce li se impută în schimb este faptul că nu reflectă mutațiile care survin prin schimbarea opțiunilor sau a posibilităților populației.

În ceea ce privește pragurile relative, marele avantaj al acestora este că, fiind calculate ca procent din media sau mediana veniturilor, acestea se actualizează de la sine, ori de câte ori se face calculul, în funcție de mutațiile generate de opțiunile sau posibilitățile populației. În schimb, privite în dinamică, acestea reflectă, mai degrabă, schimbările în ceea ce privește distribuția veniturilor decât evoluția sărăciei.

Nivelul sărăciei absolute a continuat să scadă în 2013. Perioada de creștere rapidă înregistrată de România începând cu anul 2000 a cauzat o scădere accentuată a nivelului sărăciei absolute. Numărul de persoane afectate de sărăcie s-a redus de la 2,1 milioane de persoane în 2012 la aproximativ 1,22 milioane de persoane în 2013, ceea ce corespunde unei scăderi a ratei sărăciei de la 9,8% la 5,7%. De asemenea, numărul copiilor (cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani) care trăiesc în sărăcie absolută a scăzut de la aproximativ 407.000 (12,3% din numărul total de copii) în 2012 la 256.000 (7,8% din numărul total) în 2013.

În 2014, România s-a confruntat cu recesiunea, iar sărăcia nu a mai scăzut. Conform datelor obținute în urma cercetării efectuate, în România există o puternică corelație între creșterea economică și nivelul sărăciei. Estimările ale FMI și ale Guvernului pentru anul 2014 indicau o scădere cu 4% a PIB și, ca urmare, era de așteptat o creștere a nivelului sărăciei. Cu toate acestea, este posibil ca nivelul de trai al diferitelor grupuri de populație să fie afectat de criza economică în diferite moduri, în funcție de canalele specifice de propagare. În cazul României, cele mai probabile canale sunt:

Piața forței de muncă (șomajul, ajustările salariilor);

Rata cursului de schimb valutar/rata dobânzii;

Transferurile de fonduri.

Șomajul/ retragerea persoanelor din forța de muncă. Pe măsură ce criza economică devine tot mai gravă, numărul șomerilor va crește progresiv. De asemenea, se prevede că numărul de persoane care se vor retrage din forța de muncă, descurajate fiind de situația actuală, va continua să crească, iar economia va intra în recesiune. Surse din Ministerul Muncii, precum și din cadrul FMI, estimează o rată a șomajului de 8-8% din forța de muncă totală în acest an (o creștere cu 4% față de anul 2013). Deși guvernul a aprobat creșterea ajutorului de șomaj și a prelungit durata acestuia, o recesiune prelungită va avea impact negativ asupra bunăstării populației.

Cu toate acestea, șocurile cu efecte negative asupra economiei vor duce la reacții asimetrice de adaptare în diverse sectoare (public/privat, formal/informal). În sectorul public (care reprezintă aproximativ o treime din sectorul formal) este mai probabil ca reacția să se materializeze în « înghețarea » și scăderea salariilor, decât în disponibilizări, spre deosebire de sectorul privat, în care această adaptare se va realiza, probabil, prin disponibilizări. Pe de altă parte, în sectorul informal, atât cel agricol, cât și cel non-agricol, adaptarea va fi reprezentată de salarii/venituri mai mici și un număr mai scăzut de ore lucrate.

În primul trimestru al anului 2014, rata șomajului înregistrat a atins 5,6%, cu 1,4 procente mai mare decât în decembrie 2013 și cu 1,5 procente mai mare decât în martie 2013. Datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) indică o creștere a numărului de șomeri înregistrați din sectorul formal cu aproximativ 90.000, în primul trimestru al anului 2014. Cu toate acestea, proiectele de buget ale ANOFM pentru anul 2014 au fost elaborate plecând de la un scenariu caracterizat de o creștere medie anuală de aproximativ 100.000 șomeri, eligibili pentru ajutor de șomaj (provenind din sectorul formal).

Cursul de schimb valutar/rata dobânzii. Moneda României a suferit, în ultimele luni, însemnate presiuni în direcția deprecierii, în timp ce, în țară, riscul implicit a crescut, ducând la o creștere a ratelor dobânzilor pentru împrumuturi. O parte importantă a creditelor non-guvernamentale este exprimată în valută străină, aceasta reprezentând o solicitare suplimentară pentru veniturile gospodăriilor cu datorii, ducând, de asemenea, la o scădere a veniturilor disponibile. Conform datelor acumulate, ponderea creditelor neperformante a crescut.

Transferurile de fonduri. Un număr semnificativ de români au părăsit țara în căutare de oportunități mai bune în străinătate, în principal în U.E. Se estimează că circa 10% din populație (sau 25% din forța de muncă) a emigrat după căderea sistemului comunist. Muncitorii români care lucrează în străinătate trimit în țară, în fiecare an, o sumă legală cu aproximativ 5-6% din PIB, concretizată în transferuri de fonduri, fapt care contribuie substanțial la finanțarea deficitului comercial (comparabil cu intrările de numerar FDI). O mare parte din acești bani este destinată sprijinului consumului familiilor din țară, în special în zonele rurale și în orașele mici. Având în vedere că recesiunea din U.E. a afectat, în primul rând, sectoarele în care sunt angajați muncitori români (cum ar fi agricultura sau construcțiile), este de așteptat ca fluxul de transferuri de fonduri să scadă, fapt care va afecta bunăstarea familiilor emigranților români, inclusiv numărul semnificativ de copii care au rămas în țară. Există deja dovezi cu privire la scăderea numărului de transferuri de fonduri.

Estimările privind sărăcia, raportate prin această notă, se bazează pe un model simplu, care ia în considerare două elemente de bază: încetinirea creșterii economice și adaptările probabile de pe piața forței de muncă. Astfel, modelul ignoră alte canale, în afara șomajului și a ajustărilor salariale și distribuie impactul crizei asupra gospodăriilor domestice în funcție de statutul ocupațional/de activitate al conducătorului acestora, prin utilizarea unor ipoteze simplificatoare cu privire la propagarea încetinirii creșterii. Principalele ipoteze de la care s-a plecat pentru elaborararea estimărilor privind sărăcia pentru anul 2014 sunt:

Canalizarea integrală a ratei de creștere economică către nivelurile de consum echivalente ale adulților. Ipoteza de canalizare integrală se bazează pe relația analizată dintre consumul echivalent per adult și PIB pe cap de locuitor în perioada 2005-2012. În această notă vom folosi o rată de creștere a PIB de -4%, conform ultimelor estimări ale FMI și ale Guvernului, respectiv o scădere de -4% a nivelului global de trai al gospodăriilor domestice (de exemplu, consumul echivalent per adult).

Persoanele care se confruntă cu riscul de a deveni șomeri sunt muncitorii cu salarii mici din sectorul formal. Vom utiliza un scenariu care va cuprinde un număr de aproximativ 100.000 angajați din sectorul formal care vor intra în șomaj în anul 2015 și vom simula acest scenariu prin selectarea aleatorie a unui număr corespunzător de angajați cu salarii mici din cadrul Sondajului privind Bugetul Gospodăriilor casnice și modificând statutul acestora la cel de « șomer ». Nivelul de bunăstare al gospodăriilor din care fac parte aceste persoane va fi scăzut cu 19%, în conformitate cu coeficientul de corelare parțială al unui model de regresiune, care leagă consumul pe adult echivalent de o serie de variabile, inclusiv existența unor membri șomeri ai gospodăriei în cauză.

Deoarece scenariul cu 100.000 angajați din sectorul formal care devin șomeri este considerat a fi un scenariu optimist, fiind simulat și un scenariu cu un număr mediu net de 200.000 șomeri, provenind din sectorul formal. Diferențele dintre cele două scenarii sunt nesemnificative.

Am preferat utilizarea primului scenariu în cadrul analizei, deoarece este mai apropiat de prognozele utilizate pentru revizuirea recentă a Bugetului alocat pentru ajutorul de șomaj. Gospodăriile conduse de către angajatori și de către angajați cu salarii mari din sectorul formal vor putea să-și protejeze mai eficient nivelul de bunăstare și, astfel, am estimat o scădere a nivelului de consum al acestora la jumătate din rata de creștere a PIB-ului (respectiv -2%).

Gospodăriile conduse de persoane care desfășoară activități independente în agricultură, care sunt inactive (de exemplu, pensionari) sau care sunt deja șomere (fără a-i include pe noii șomeri) se vor confrunta cu o scădere la nivelul bunăstării egală cu rata de creștere a PIB (respectiv -4%).

Gospodăriile conduse de persoane care desfășoară activități independente în alte sectoare decât cel al agriculturii se vor confrunta cu un nivel al bunăstării, determinat endogen, pentru a atinge o modificare globală a consumului pe echivalent adult egal cu rata creșterii PIB pe cap de locuitor. Acest grup se va resimți cel mai puternic în urma crizei, confruntându-se cu o scădere a nivelului bunăstării de 21%.

3.1.1. Evoluția sărăciei în România utilizând praguri absolute

Pentru a estima ratele de sărăcie folosind pragurile normative, am plecat de la pragurile de sărăcie absolute (decent și de subzistență) estimate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții și publicate în lucrarea ˝Metode și tehnici de evaluare a sărăciei˝.

În elaborarea acestora praguri, ICCV a pornit de la normativele de consum elaborate de către nutriționiști, încercând să păstreze un echilibru între elementele unei alimentații corecte, diferențiate în funcție de vârstă și sex. Valoarea coșului alimentar determinat în acest fel a fost considerat că reprezintă cheltuielile necesare pentru a asigura un consum alimentar decent.

Nivelul de subzistență a fost estimat prin reducerea la 80% din valoarea obținută pentru coșul alimentar. În această estimare, s-a plecat de la premisa că se poate menține structura consumului alimentar, utilizând prețuri de cumpărare mai reduse. Nivelul de subzistență reprezintă, în acest fel, acel prag limită la care individul își poate asigura, totuși, o alimentație corectă, prin cumpărarea produselor alimentare la prețuri mai scăzute decât cele mediane.

La evaluarea consumului nealimentar și de servicii, s-a plecat de la câteva grupe de produse nealimentare și servicii considerate de strictă necesitate. Pe baza elementelor selectate, s-au determinat următoarele categorii de cheltuieli: de întreținere a locuinței și dotare a locuinței, de transport, igienă personală și sănătate, îmbrăcăminte, încălțăminte, necesități școlare pentru copii, de activități culturale.

Pentru estimarea necesităților, s-a ținut cont de cele două tipuri majore de cheltuieli. Cele neelastice, considerate obligatorii, imposibil de evitat, cum ar fi cele de întreținere, energie electrică, telefon, transport, etc., respectiv cele elastice, dependente de resursele disponibile ale gospodăriei.

Pragurile au fost actualizate din punctul de vedere al evoluției prețurilor și ajustate de asemenea în natură încât incidența sărăciei să fie la valori cât mai apropiate de cele estimate în lucrarea mai sus amintită.

Dinamica incidenței sărăciei față de cele două praguri absolute (decent și de subzistență) este prezentată în tabelul următor.

Tabelul nr. 2

Ratele de sărăcie pe medii de rezidență, în perioada 2002-2014, față de pragurile absolute (decent și de subzistență) estimate de ICCV

Sursa: INS, 2014

O altă metodă pe care am utilizat-o pentru estimarea ratelor absolute ale sărăciei este metoda Băncii Mondiale, mai exact, metoda derivată din metodologia Băncii Mondiale utilizată în România la calculul indicatorilor terțiari de excluziune socială. Aceasta este, practic, metoda oficială de calcul a sărăciei în România. Chiar dacă pragul de sărăcie este calculat plecând nu de la normative de consum, ci de la consumul real al chintilelor 2 și 3 din distribuția populației, pragurile fiind menținute constante, respectiv actualizate doar în concordanță cu evoluția prețurilor, metoda a fost inclusă în rândul metodelor absolute (tabelul 3).

Tabelul nr. 3

Ratele de sărăcie și sărăcie severă estimate folosind metoda Băncii Mondiale, în perioada 2002-2014, pe medii de rezidență

Sursa: INS, 2014

Pentru a estima pragurile subiective, am utilizat răspunsurile la întrebarea introdusă din anul 2008 de Institutul Național de Statistică în anchetă asupra bugetelor de familie: "După părerea dvs., în care grupă de venit net lunar ar trebui să se încadreze gospodăria dvs. pentru a putea face față cheltuielilor curente?"

Având în vedere că întrebarea de mai sus poate fi interpretată permisiv, era evident că nivelul pragului de sărăcie va fi foarte ridicat. Aceasta ar trebui înlocuită cel puțin cu una mai restrictivă, de exemplu, cea propusă pentru prima dată de Goedhart: "Ce nivel de venit considerați dvs. personal a fi absolut minimal? Mai bine spus acela față de care, având mai puțin, nu vă mai puteți acoperi nevoile", sau de un set de întrebări utilizând mai multe niveluri.

Ratele au fost calculate din venitul pe adult-echivalent, inclusiv autoconsumul gospodăriilor.

În afară de nivelul foarte ridicat al ratelor de sărăcie determinate pe baza pragurilor subiective, se pot remarca unele inadvertențe, cum ar fi în anii 2007 și 2010 în care ratele de sărăcie din mediul urban le depășesc pe cele din mediul rural. Aceasta se datorează, pe de o parte, nivelului foarte ridicat al pragurilor rezultate din cercetarea subiectivă – care depășesc atât nivelul mediu, cât și pe cel median, iar pe de altă parte, a diferenței relativ mari între pragurile din mediul rural și cele din mediul urban rezultate în urma cercetării subiective.

Niște valori mult mai realiste am obținut prin reducerea la jumătate a valorii pragurilor de sărăcie rezultate în urma cercetării subiective (justificate oarecum de modul în care a fost formulată întrebarea). Se observă că, în acest caz, au dispărut o serie dintre inadvertențele generate de nivelul mult prea ridicat al pragurilor (tabelul 4).

Tabelul nr. 4

Ratele de sărăcie obținute cu ajutorul pragurilor subiective

Sursa: INS, 2014

Un alt aspect care se consideră că trebuie remarcat la aceste praguri este faptul că estimarea subiectivă din mediul rural se ridică la 93,5% din cea pentru mediul urban, valoare extrem de apropiată de 91,5%, valoarea calculată pentru ajustarea pragurilor din mediul rural folosită în metoda derivată din cea a Băncii Mondiale aplicată la calculul indicatorilor terțiari de incluziune socială în țara noastră.

3.1.2. Estimarea sărăciei cu ajutorul pragurilor relative

Spre deosebire de pragurile de sărăcie absolute, pragurile de sărăcie relative se calculează, de regulă, pe baza veniturilor (sau, mai rar, pe baza cheltuielilor sau a consumului) curente ale populației, mai precis, ale unui anumit procent suficient de reprezentativ din aceasta, constituită în eșantioanele anchetelor pe ale căror rezultate se fac calculele de determinare a indicatorilor aferenți sărăciei.

Cel mai frecvent argument folosit pentru a susține utilizarea acestor praguri este că persoanele sunt elementele sociale angrenate în cadrul unui sistem de relații sociale. Participarea integrală la relațiile din cadrul unei societăți presupune ca ei să activeze și să se manifeste în concordanță cu ceilalți. Persoanele care dispun de resurse considerabil mai mici decât ale celorlalți membri ai societății, chiar dacă își pot asigura strictul necesar supraviețuirii din punct de vedere fizic, nu reușesc să participe în mod adecvat în relațiile sociale, și, de aceea, nu participă integral în societate.

Pragurile de sărăcie relativă sunt utilizate în Uniunea Europeană, de către Eurostat, ca indicatori primari și secundari de incluziune socială. În afară de faptul că se calculează ușor, acestea se consideră că au avantajul că permit efectuarea de comparații între țările membre. Metoda este cea a nivelului veniturilor, pragul stabilit în Uniunea Europeană pentru indicatorii primari fiind de 60% din valoarea mediană a veniturilor, iar pentru indicatorii secundari de incluziune socială, fiind stabilite trei praguri, respectiv de 40%, 50% și 70% din această valoare.

În vederea unei analize comparative, voi estima valorile ratelor de sărăcie pentru aceste patru praguri pe total și pe medii de rezidență, urban și rural.

Așa cum era de așteptat, ratele de sărăcie relative reflectă, mai degrabă, distribuția veniturilor decât evoluția sărăciei. Deși tendința urmează, în general, tendința de evoluție a fenomenului reflectată și de alte metode, amplitudinea fenomenului însă este mult mai redusă. Excepție fac anii 2009 și 2011, ani în care, practic, sărăcia a continuat să se reducă, dar care, așa cum sunt reflectate de pragurile relative de sărăcie, arată o creștere destul de substanțială (tabelul 5).

Tabelul nr. 5

Ratele de sărăcie, pe baza pragurilor relative calculate din mediana veniturilor gospodăriilor pe adult-echivalent

Sursa: INS, 2014

Ratele de sărăcie au fost calculate față de veniturile mediane ale gospodăriilor pe adult-echivalent; aceasta nu numai pentru a avea o imagine comparativă cât mai credibilă față de estimările rezultate prin aplicarea celorlalte metode, ci, în principal, pentru a asigură comparabilitatea între gospodarii de mărimi și structuri diferite.

Evoluția ratelor de sărăcie relative confirmă considerațiile teoretice făcute, și anume, că acestea reflectă mai mult distribuția veniturilor decât incidența sărăciei. Cazurile în care, deși incidența sărăciei crește, ratele relative scad, sau invers, pe fondul unei revigorări economice cu repercusiuni directe în creșterea consumului final al populației, sunt frecvente. Cu toate acestea, analiza evoluției față de cele patru praguri ale sărăciei, alături de evoluția distribuției veniturilor, poate da o imagine asupra unor aspecte specifice privind evoluția sărăciei. De asemenea, aceste rate pot fi utile în abordarea programelor de asistență socială în care intervine, în plus, un criteriu determinant: fondurile disponibile.

Întrucât ratele de sărăcie estimate prin celelalte metode pleacă de la consumul pe adult echivalent al gospodăriilor, am calculat și ratele de sărăcie relativă față de mediana consumului. Rezultatele obținute sunt centralizate în tabelul 6.

Tabelul nr. 6

Ratele de sărăcie, pe baza pragurilor relative calculate din mediana consumurilor gospodăriilor pe adult echivalent

Prin faptul că inegalitățile în distribuția consumului sunt mai mici decât cele care apar în distribuția veniturilor, consecința directă este că valorile incidenței sărăciei sunt mai apropiate de la un an la altul.

În ceea ce privește dinamica fenomenului, aceasta, până în anul 2007, este practic inversă fenomenului real. În timp ce sărăcia se accentua în România, incidența sărăciei estimată cu ajutorul pragurilor monetare relative arată o diminuare sau cel mult o stagnare a fenomenului. După anul 2010, deși amploarea sărăciei începe să scadă, ratele relative continuă să crească până în anul 2012, după care intră în sfârșit pe făgașul normal, indicând o scădere.

3.1.3 Diferența între rezultatele obținute

Analiza comparativă a acestor rezultate ne poate ajuta atât la o evaluare cât mai corectă a evoluției acestui fenomen, cât și la susținerea unei metode care să fie utilizată în estimarea sărăciei. Este adevărat că, prin H.G. nr. 488 din 26 mai 2010 privind aprobarea sistemului național de indicatori de incluziune socială, practic, România a intrat în rândul puținelor țări care au o metodologie de calcul a sărăciei aprobată oficial. Cu toate acestea, atât în rândul specialiștilor din administrația publică, angrenați fie în producerea datelor statistice necesare acestor estimări, fie în utilizarea rezultatelor, dar și printre cercetătorii cu preocupări în acest domeniu, există un curent de opinie conform căruia metodologia de calcul a indicatorilor sărăciei ar trebui reevaluată.

Pentru analiza diferențelor ce apar prin aplicarea diferitelor metode, am grupat, în tabelul 7, principalele rezultate obținute.

Tabelul nr. 7

Ratele de sărăcie obținute prin aplicarea diferitelor metode

Sursa: INS, 2014

După cum putem observa de la bun început, incidența sărăciei estimate cu ajutorul pragurilor relative, chiar dacă este inclusă ca indicator primar de excluziune socială și utilizat în comparațiile internaționale din cadrul Uniunii Europene, nu reflectă câtuși de puțin evoluția în dinamică a fenomenului. Totuși, dacă aceste comparații se fac între țări cu un nivel de dezvoltare apropiat, pot da o imagine asupra țărilor cu un risc mai ridicat de sărăcie, de regulă, pusă pe seama unor programe de protecție socială mai puțin eficiente.

Dinamica este prezentată comparativ și arată evoluția sărăciei estimată prin metodele:

normativă pe bază pragului calculat de ICCV;

a Băncii Mondiale adaptată pentru România;

subiectivă, cu pragul situat la 50% din estimările populației;

relativă, aplicată la consumul populației;

prin metoda ancorării în timp a pragurilor relative.

Ceea ce se evidențiază este evoluția foarte asemănătoare dintre cele trei metode absolute și metoda ancorării în timp a pragurilor relative. Cu toate acestea, evoluția lor nu este identică. Ratele sărăciei estimate față de pragurile relative ancorate în timp pleacă de la cel mai ridicat nivel, la care se mențin până în anul 2010, fiind apoi depășite pe rând de ratele calculate față de pragul normativ și apoi de cele estimate față de cel subiectiv. Rămân, totuși, superioare ratelor estimate prin metoda derivată din cea a Băncii Mondiale, de care se apropie cel mai mult în anul 2012. Această evoluție se datorează faptului că, spre deosebire de pragurile absolute, pragurile ancorate în timp nu sunt influențate numai de evoluția prețurilor, ci și de mutațiile voluntare sau fortuite intervenite în structura consumurilor populației. Acesta este, în fapt, și cel mai mare avantaj oferit de această metodă. Diferențele care apar în evoluția ratelor de sărăcie calculate pe baza pragurilor subiective față de cele estimate pe baza celorlalte praguri absolute se datorează și faptului că pragurile subiective se referă la venitul populației, în timp ce toate celelalte praguri au în vedere consumul.

Dintre diferențele care mai au influență asupra evoluției ratelor estimate prin metodele de mai sus, trebuie să menționăm:

Ratele calculate prin metoda națională, derivată din cea a Băncii Mondiale, țin cont atât de evoluția prețurilor pentru toate cele trei componente – alimentară, nealimentară și servicii, cât și de diferențele dintre pragurile estimate pentru mediul urban și cel rural. Din acest punct de vedere, sunt cele mai complete.

Ratele calculate pe baza pragurilor subiective țin cont, de asemenea, de mediul de rezidență, dar, din punctul de vedere al variației prețurilor, pragul fiind stabilit direct în unități monetare, acesta poate avea în vedere doar indicele general al prețurilor.

Pragul absolut normativ stabilit de Institutul de Cercetare a Calității Vieții a fost, de asemenea, indexat, ținând cont doar de indicele general al prețurilor, acesta având o componentă alimentară, dar neavând componente distincte pentru cheltuielile nealimentare și servicii. Are, în schimb, distinctă componența de cheltuieli pentru locuință, pentru care însă nu dispunem de indici separați ai prețurilor.

Pragurile relative ancorate în timp țin, de asemenea, cont doar de indicele general al prețurilor, pe baza acestuia făcându-se, practic, ancorarea în timp. Ele nu țin cont însă de mediile de rezidență. Un calcul separat al nivelului pragului de 60% din veniturile mediane făcut separat, pe medii de rezidență, ar putea duce la situații în care incidența sărăciei din mediul urban să o depășească pe cea din mediul rural. Această problemă s-ar putea remedia însă prin utilizarea unor praguri diminuate în mediul rural, estimate pe baza unor cercetări conexe, cum ar fi cele făcute în aplicarea metodei naționale sau a celor rezultate din aprecierea subiectivă a populației.

Pragurile relative nu țin cont de niciuna dintre componentele de mai sus, respectiv nici de indicele prețurilor, cu atât mai puțin de componentele alimentare, nealimentare sau ale serviciilor și nici de mediul de rezidență. De aceea, ratele sărăciei calculate pe medii de rezidență (față de același prag) arată un nivel al sărăciei mai mare în mediu rural față de cel urban, comparativ cu metodele care țin cont de această diferență. Acest aspect poate fi imputat, de asemenea, pragurilor relative ancorate în timp.

Analiza evoluției sărăciei s-a axat în întregime pe pragurile monetare, care se pot calcula pe baza datelor din anchetele derulate de Institutul Național de Statistică. O analiză comparativă care să aibă în vedere și alte metode, cum ar fi determinarea sărăciei cu ajutorul indicelui de privare al lui Townsend, a indicelui de privare multiplă, de genul celor efectuate de Mack și Lansley sau a unei metode plecând de la capabilitățile populației dezvoltate de Amartya Sen, pot fi făcute numai prin cercetări specializate care, pentru a putea permite și o analiză în dinamică, ar trebui efectuate sistematic. Aceasta se pare însă că rămâne una dintre problemele pe care România, cu toate progresele făcute în ultimii ani, încă nu este pregătită să le abordeze.

Concluziile esențiale care se pot desprinde din analiza rezultatelor obținute prin aplicarea diferitelor metode de evaluare a sărăciei ar fi:

Problematica sărăciei și excluderii sociale, așa cum apare reflectată în lucrările de specialitate dedicate, rămâne suficient de controversată și, de multe ori, influențată de deciziile politice. Dincolo de acest aspect, ceea ce este important rămâne identificarea modelelor și metodelor de evaluare a sărăciei care se pretează să fie aplicate societății românești și sunt în concordanță cu posibilitățile de aplicare pe plan național.

Sursa principală de date ce poate fi utilizată, deocamdată, în evaluarea sărăciei în România, rămân anchetele în gospodării, efectuate de Institutul Național de Statistică, cercetări care oferă estimări suficient de precise pentru realizarea unor studii. Având în vedere complexitatea acestui fenomen, ar fi normal să se utilizeze și la alte surse de date, cum ar fi cele din sistemul administrativ, care însă, până în momentul de față, nu sunt puse, încă, la dispoziția cercetătorilor.

Aplicarea mai multor metode de estimare a sărăciei, aplicate acelorași surse de date, au condus la rezultate ce se încadrează într-o plajă relativ restrânsă, singura excepție fiind incidența sărăciei cu ajutorul pragurilor monetare relative.

Diferențele care apar între estimările făcute în prezenta lucrare și alte evaluări ale sărăciei făcute în România pot fi puse, în mare măsură, pe seama scalelor de echivalență utilizate.

Fiecare dintre metodele aplicate are atât avantaje, cât și limite. De aceea, în decizia asupra susținerii/recomandării unei anumite metode, am încercat să am în vedere, alături de performanțele metodei, necesitatea aplicării, cât și existența surselor de date care să le facă operaționale.

Fiecare dintre pragurile de sărăcie, indiferent prin ce metodă ar fi calculate, înglobează în ele o doză considerabilă de subiectivism și relativitate. De aceea, ca soluție de evaluare a evoluției în timp a sărăciei, cea mai adecvată și, în același timp, cea mai puțin laborioasă și costisitoare, se pare că este evaluarea sărăciei relative cu ajutorul pragurilor ancorate în timp. Această metodă permite stabilirea unui nivel inițial de plecare, indiferent de metoda absolută sau relativă prin care este determinată și construirea unei serii de indici ai evoluției sărăciei, plecând de la acest nivel care să reflecte evoluția reală în timp a acestui flagel. Un avantaj mare față de alte metode este că, implicit, ține cont inclusiv de schimbările ce intervin în opțiunile/posibilitățile de consum ale populației pentru care se face cercetarea.

Dintre avantajele folosirii metodei relative cu praguri ancorate în timp, așa cum a fost descrisă mai sus, susțin:

Calculul pragurilor de sărăcie este foarte simplu.

Nu este necesară o actualizare a pragului de sărăcie în funcție de schimbările survenite în consumul specific al populației de referință, de regulă extrem de laborioasă, costisitoare și implicând introducerea unei doze considerabile de subiectivism și relativitate.

O serie formată din indici ai evoluției sărăciei cu bază lanț (față de anul precedent calculată pe bază pragurilor relative ancorate în timp) permite raportarea la orice nivel situat oriunde în seria de date analizată, evoluția sărăciei fiind, astfel, redată mult mai fidel, atât comparativ cu evaluarea prin utilizarea pragurilor absolute care nu țin cont de schimbările survenite în opțiunile sau posibilitățile de consum ale populației, dar și față de pragurile relative ale căror principale limite au fost menționate.

Pentru calculul indicatorilor aferenți sărăciei prin această metodă sunt suficiente datele din anchetele în gospodării existente în sistemul statistic național.

3.2. Abordări teoretice privind esența și necesitatea eradicării sărăciei

Aici sunt relevante aspecte de analiză privind principalele teorii și concepte cu privire la eradicarea sărăciei. O atenție deosebită se acordă materialelor științifice publicate în ultimii ani.

Se evidențiază natura, cauzele, caracteristicile de bază, variabilele de evaluare și analiza comparativă a eradicării sărăciei. Se formulează problemele de cercetare, scopul și obiectivele eradicării sărăciei. Se conturează esența noțiunii, caracteristicile de bază și variabilele de evidență și analiză, menționându-se pluridimensionalitatea acestei categorii.

Reducerea sărăciei a fost și este un obiectiv major al puterilor guvernamentale atât la nivel internațional, cât și național. Acesta este cuprins în diverse programe de guvernare adoptate în ultimii ani, fiind puse în practică mai multe măsuri care să conducă la prevenirea sărăciei. Prin intermediul obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, comunitatea internațională abordează majoritatea dimensiunilor dezvoltării umane, inclusiv reducerea cu jumătate până în anul 2015 a ponderii persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă.

Sărăcia și măsurile de diminuare au fost studiate din antichitate ca un fenomen opus bogăției. În Grecia Antică, în poemul lui Hesiod "Munci și zile" creat la sfârșitul sec. al VIII-lea i.e.n. se vorbește despre muncă, proprietatea privată și diviziunea în clase sociale fiind considerate drept izvoare ale bogăției. Platon preciza implicarea acestuia în procesul de repartiție și consum. Analizând statul existent pe timpul său, el ajunge la concluzia că acesta este organizat pe principii individualiste care au condus la formarea a două clase antagonice – bogați și săraci. Bogații nu doresc, iar săracii nu au posibilitatea de a munci din lipsa mijloacelor necesare, iar dacă activitatea economică încetează, statul se destramă, dispare. Pentru a evita acest lucru, Platon propune în lucrarea "Republica", modelul de organizare a unui Stat Ideal, perfect, just, bazat, în mare măsură, pe principii colectiviste.

Evoluția abordărilor reflectate în lucrările lui S. Rowntree, A.Sen, P. Townsend, A. Atkinson ș.a. argumentează relativitatea definirii sărăciei în dependență de timpul și locul la care se referă (Tabelul 8).

Tabelul nr. 8

Abordări teoretice privind esența și evaluarea "sărăciei"

Sursa: Stănculescu Manuela Sofia, coordonator, „Sărăcie urbană și sărăcie rurală”, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, București, 2014

Fiecare etapă arată și o varietate de variabile caracteristice, forme de manifestare și cauzele de apariție.

Prima definiție a sărăciei, abordată și argumentată științific, este dată de S. Rowntree ca lipsa resurselor (veniturilor) pentru satisfacerea nevoilor de bază – hrană, îmbrăcăminte, locuință, încălzire sau a volumului bunurilor strict necesare supraviețuirii. Definiția contemporană a sărăciei – ca dimensiune cumulativă a unor dezvantaje și privațiuni cu care se confruntă persoane sau grupuri de persoane din punct de vedere a limitării resurselor (materiale, culturale, sociale) și a statutului ocupațional, astfel încât acestea sunt excluse de la un mod de viață cu un anumit nivel minim acceptat. Autorul concretizează următoarea definiție: "sărăcia este starea manifestată prin lipsa (insuficiența) accesului la resurse care limitează activitatea și satisfacerea nevoilor considerate au fost absolut necesare pentru existența în colectivitatea de conviețuire".

Problematica sărăciei devine un subiect – cheie a multor studii și cercetări, care s-a materializat prin mai multe explicații cu privire la cauzalitatea sărăciei, începând cu explicațiile ce puneau accent pe individ ca fiind singurul vinovat de starea în care se află și terminând cu explicațiile potrivit cărora sistemul social ar fi de vină în ceea ce-i privește pe săraci și starea acestora (Tabelul 9).

Tabelul nr. 9

Abordări teoretice privind esența și necesitatea eradicării sărăciei

Sursa: Stănculescu Manuela Sofia, coordonator, „Sărăcie urbană și sărăcie rurală”, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, București, 2014

Toate abordările au conturat, de-a lungul evoluției teoriei economice, și viziuni asupra politicilor de eradicare a sărăciei, specificate în dependență de cauzele și formele de manifestare.

Nu există, însă, o definire a sărăciei unanim acceptată și caracteristică tuturor timpurilor. Datele analitice la nivel internațional arată că din 1990 până în 2014, ponderea populației care trăiește cu mai puțin de un dolar SUA pe zi a scăzut de la 42% la 25%. În 2000 aceștia constituiau 1,8 mlrd. persoane, 2007 – 1,1 mlrd. persoane, 2010 – 1,2 mlrd. persoane, 2014 – 1,4 mlrd. persoane. Ea persistă pe tot globul, însă în mod diferit. Și după cum se menționează în majoritatea programelor internaționale, sărăcia este o problemă națională, are un specific național și, prin urmare, necesită soluții naționale. În esență, fenomenul sărăciei reprezintă:

un complex economic-social-psihologic-cultural;

un mod de viață individual, familial și social;

integrează caracteristicile necesităților, posibilităților, condițiilor de trai, modului, stilului de viață și orientările valorice.

Cuantificarea valorică a fenomenului sărăciei este foarte diversă, dar vizează primordial stabilirea unui etalon numit pragul sărăciei, ce are la bază două aspecte de importanță majoră:

nivelul veniturilor disponibile;

nivelul cheltuielilor de consum exprimat prin valoarea calorică și valoarea monetară.

Metodologia de cuantificare a sărăciei presupune: abordarea absolută, abordarea relativă, abordarea subiectivă și include variabile corespunzătoare de evaluare.

În baza analizei mai multor lucrări și rapoarte ale cercetărilor în domeniu se atestă că majoritatea țărilor ce acceptă în special abordarea absolută apreciază concomitent noțiunile de abordare absolută și relativă și dezvoltă metodologia multidimensională de determinare a sărăciei. Pentru evaluare se utilizează o serie de indicatori care cuprind următoarele grupe de indicatori: monetari și non-monetari, cantitativi și calitativi, unidimensionali și multidimensionali, indicatorii Foster-Greer-Thorbecke ai incidenței, profunzimii și severității sărăciei, Indicele Sărăciei Umane 1 și 2, Indicatorii Inegalității. Ei permit constituirea "imaginii sărăciei" și pot servi la analiza evoluției sărăciei, monitorizarea și evaluarea politicilor realizate, dimensionarea cheltuielilor necesare pentru eradicarea sărăciei. În contextul abordărilor conceptuale și metodologice existente se propune o modalitate alternativă de definire și măsurare a sărăciei, bazată pe evaluarea ei prin deprivări și restricții la viața socială, pe care le suportă o parte a populației.

3.3. Profilul sărăciei

Această secțiune prezintă un profil succint al sărăciei, prin utilizarea rezultatelor metodologice descrise. Bazat pe scenariul cu o creștere a PIB de -4% și un număr de 100.000 angajați din sectorul formal care își pierd slujbele din cauza crizei economice, estimările noastre indică faptul că, în anul 2015, sărăcia absolută va afecta 7,4% din populație (1,59 milioane persoane). Numărul de copii afectați de sărăcie (0-14 ani) va crește în mod corespunzător de la 256.000 la 351.000 (de exemplu, de la o rată a sărăciei de 7,8% în 2014, la 10,7% în 2015).

Numărul de gospodării cu copii care se confruntă cu sărăcia absolută va crește, de asemenea, de la 131.000 în 2014 la 178.000 în anul 2015.

Populația săracă este în continuare concentrată în zonele rurale, dar nivelul de sărăcie al zonelor urbane va crește mai rapid în 2015. Dacă în anul 2014, populația săracă reprezenta 9,8% din populația rurală, în zonele urbane, rata sărăciei a fost de 2,3%. În anul 2015, conjunctura economică va determina o creștere a ratelor sărăciei, atât pentru zona urbană, cât și pentru cea rurală, atingând valori de 3,2%, respectiv 12,4%. Deși peste 75% din populația săracă va continua să fie situată în zonele rurale, nivelul sărăciei va crește mai repede în mediul urban decât în mediul rural, ca o consecință a ajustărilor de pe piața forței de muncă, care au efecte mai pronunțate asupra ocupării forței de muncă din mediul urban, din sectoarele non-agricole.

Persoanele din sectorul non-agricol care desfășoară activități independente (de exemplu, lucrătorii din sectorul informal non-agricol) reprezintă categoria profesională cea mai afectată de criză, conform ipotezelor utilizate în cadrul modelului folosit de noi. În 2015, rata persoanelor afectate de sărăcie din cadrul categoriei care desfășoară activități independente în sectorul non-agricol va crește brusc, atingând 21,5% pentru persoanele care desfășoară activități independente în sectorul non-agricol, și 18,4% pentru persoanele care desfășoară activități independente în sectorul agricol.

Riscul de sărăcie al șomerilor, deși este mai mare decât riscul angajaților sau pensionarilor, este mult mai scăzut față de cel al persoanelor care desfășoară activități independente (în sectorul agricol sau în afara acestuia).

Persoanele care desfășoară activități independente reprezintă 44% din persoanele afectate de sărăcie, în vârstă de 15 ani sau de peste 15 ani. Se estimează că numărul de persoane care desfășoară activități independente în sectorul agricol și care sunt afectate de sărăcie va scădea de la 31% în 2014 la 28% în 2015, în timp ce numărul de persoane care desfășoară activități independente în sectoare non-agricole și care sunt afectate de sărăcie va crește de la 12% la 15%.

Persoanele de etnie rromă se confruntă cu un risc de sărăcie disproporționat de mare. Rata sărăciei persoanelor de etnie rromă a fost de 31,1% în 2014 (față de 5,7% pentru « media » populației). Ca o consecință a numărului mare de persoane care desfășoară activități independente în rândul populației de etnie rromă, rata sărăciei acestora va crește în 2015, atingând 42,2%, respectiv de 6 ori mai mult decât 7,4%, pentru populația totală. În orice caz, fracțiunea persoanelor de etnie rromă afectate de sărăcie/vulnerabile a reprezentat 20%.

3.4. Sărăcia care afectează copiii

Față de alte grupuri de vârstă, copiii (cu vârstă cuprinsă între 0 și 14 ani) și tinerii (cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 ani) se confruntă cu cel mai mare risc de sărăcie. În 2014, rata sărăciei care afecta copiii și tinerii a fost de 1,7-1,8 ori mai mare decât cea care afecta persoanele cu vârsta de 25 ani sau care depășeau această vârstă. Prin comparație cu situația existentă în anul 2014, scenariul pentru anul 200915 indică o creștere substanțială a riscului de sărăcie pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani.

Gospodăriile mari cu copii (0-14ani) se confruntă cu un risc mai mare de sărăcie în 2015. Persoanele din cadrul gospodăriilor cu 3 sau mai mulți copii s-au confruntat cu o rată de sărăcie de 19,6% în anul 2014. Riscul acestora de a se confrunta cu sărăcia absolută crește în 2015 la 27,6%, respectiv de 3 ori mai mult față de riscul persoanelor care trăiesc în gospodarii cu 0-2 copii.

Un procent de 60% din populația expusă la riscul de sărăcie în 2015 locuiește în gospodării cu copii. Gospodăriile cu copii afectate de sărăcie sunt situate în special în mediul rural, fiind conduse de persoane căsătorite, cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, români sau de etnie rromă, cu un nivel de studii scăzut, necalificați, de profesie muncitori în sectorul informal (inclusiv persoane care desfășoară activități independente în agricultură) sau șomeri.

Marea majoritate a copiilor săraci (76%) se găsește în continuare în zonele rurale. Din 95.000 de copii din gospodăriile care se vor confrunta cu sărăcia în anul 2015, 69.000 locuiesc în mediul rural.

3.5. Rețeaua de securitate socială asigură protecție suficientă împotriva șocurilor

Rezultatele inițiale ale simulării indică o nevoie sporită de protecție a persoanelor afectate de sărăcie, atât a celor existente în prezent, cât și a celor care vor apărea în viitor. Adaptările ajutoarelor de șomaj vor oferi, cel puțin temporar, sprijin șomerilor care provin din sectorul formal. Cu toate acestea, o mare parte din gospodăriile afectate nu va beneficia de un astfel de sprijin și va trebui să identifice strategii alternative pentru a face față impactului crizei asupra bunăstării lor. Astfel, o investigație cu privire la capacitatea rețelei de securitate socială existentă de a asigura protecția grupurilor vulnerabile, identificate prin această simulare, reprezintă un demers legitim.

Datele pentru anul 2014 cu privire la performanțele programelor de asistență socială indică faptul că principalele transferuri de numerar, efectuate în scopul de a proteja familiile cu copii, au un impact mic asupra bunăstării beneficiarilor acestora, acoperind doar o mică parte din consumul acestora. În același timp, alocațiile cele mai generoase adresate copiilor (alocația universală pentru copii) transferă doar 30% din fonduri celor mai săraci 20% dintre copii, în timp ce jumătate din fonduri ajung la categoriile mai înstărite.

Indicele de generozitate al alocațiilor pentru copii și pentru familii: principalele constatări ale celor mai recente analize calitative ale comunităților în care partenerii non-guvernamentali ai UNICEF implementează proiecte comunitare axate pe prevenirea vulnerabilității copiilor și a familiilor acestora la o serie de riscuri sociale și economice confirmă concluziile studiilor anterioare, axate pe serviciile de asistență socială. La nivel comunitar, resursele financiare pentru asistență socială sunt insuficiente, fapt care limitează capacitatea autorităților locale de a oferi accesul mai larg la serviciile de asistență socială de calitate.

Cea mai mare parte a cheltuielilor sociale sunt legate de furnizarea de beneficii sociale plătite de la bugetul de stat prin Direcțiile Județene de Muncă și Protecție Socială. Serviciile locale tind să se limiteze la acordarea de beneficii sociale și reacționează slab la problemele complexe ale comunității. Serviciile de prevenire și activitățile desfășurate în acest sens în cadrul comunității au un caracter marginal sau lipsesc cu desăvârșire. Majoritatea comunelor din România (peste 65%) au doar un angajat cu responsabilități legate de asistența socială. Majoritatea acestor angajați sunt absolvenți de liceu, angajați ca "referenți", iar cea mai mare parte dintre aceștia nu dețin pregătirea sau nivelul de educație necesar în domeniul asistenței sociale. Datorită educației primite și a tipului de contract de angajare, o mare parte a asistenților sociali sau a referenților nu poate oferi servicii de consiliere, iar activitatea lor se limitează la elaborarea "dosarelor" sociale și la efectuarea de evaluări de asistență socială.

Alte resurse umane pentru serviciile locale, cum ar fi asistențele comunitare și mediatorii socio-comunitari pentru sănătatea rromilor sunt, de asemenea, insuficiente, în special în zonele rurale. În fiecare comunitate există diferite grupuri vulnerabile, dintre care cele mai frecvent menționate sunt persoanele afectate de sărăcie, rromii și persoanele fără documente de identitate.

De asemenea, în fiecare comunitate sunt înregistrate abuzuri, acte de neglijență și violență domestică, cu diferite grade de intensitate, care, de obicei, sunt ținute sub tăcere și care nu sunt abordate într-un mod proactiv de către serviciile locale de asistență socială.

Având în vedere impactul fiscal al crizei economice, este foarte puțin probabil ca sistemul actual de alocații pentru familii și copii să poată proteja, într-o manieră corespunzătoare și eficientă, familiile cu copii care prezintă un risc de sănătate în 2015.

Ca urmare a nivelului scăzut de beneficii, alocațiile familiilor ale căror venituri vor fi afectate nu vor atinge un nivel de performanță suficient în ceea ce privește reducerea riscului de sărăcie al beneficiarilor acestora, față de alocația universală pentru copii. Cu toate acestea, dacă efectuăm o comparație între performanțele legate de reducerea nivelului sărăciei cu costul programelor, vom constata că performanțele alocației universale pentru copii în ceea ce privește reducerea nivelului de sărăcie este dublu, comparativ cu alocațiile familiale, dar costurile sunt de cinci ori mai mari.

Principalele constatări ale acestei note nu sunt surprinzătoare, ci, mai degrabă, sunt în conformitate cu concluziile de bază ale studiilor anterioare efectuate cu privire la sărăcie și cu privire la sărăcia în rândul copiilor. Este posibil că acestea să fie influențate de limitările modelului, care folosesc un singur canal de transmisie pentru a anticipa schimbările la nivelul bunăstării gospodăriilor. De asemenea, un scenariu bazat pe o estimare a unui număr de 100.000 de șomeri, în contextul crizei economice, ar putea fi considerat că fiind prea optimist. În pofida acestor limitări, persoanele afectate de sărăcie care au făcut obiectul analizei acestui studiu sunt expuse unor șocuri care necesită mecanisme eficiente de atenuare, inclusiv accesul la un sistem eficient de protecție socială. Scurta analiză prezentată cu privire la principalele transferuri de numerar efectuate în scopul de a proteja copiii indică faptul că gradul de adecvare al alocațiilor familiale este prea mic pentru a fi semnificativ pentru persoanele afectate de sărăcie, în timp ce principalul program pentru combaterea sărăciei (GMI) este caracterizat atât de o acoperire deficitară, cât și de un grad de adecvare scăzut, ceea ce înseamnă că beneficiile pecuniare de asistență socială sunt susceptibile de a eșua în demersul de protecție a persoanelor afectate de sărăcie, în timpul crizei.

Analiza serviciilor locale de asistență socială demonstrează, de asemenea, că acestea sunt fie insuficiente, fie la nivelul calitativ necesar pentru a proteja grupurile cele mai afectate de copii. Pentru o reacție mai bună la impactul crizei, Guvernul României ar trebui să îmbunătățească nivelul de adecvare și orientare a beneficiilor sociale pentru copii, asigurând o finanțare adecvată și calitatea serviciilor de asistență socială.

CONCLUZII

Dacă banii nu înseamnă același lucru ca bunăstarea, și doar adăugând bani nu vom elimina sărăcia, atunci ce este bunăstarea și cum vor ajuta banii în lupta împotriva sărăciei?

Potrivit definițiilor economiștilor referitor la bunăstare, vom vedea cum pot fi utilizați banii în lupta contra sărăciei. Economiștii vorbesc despre "bunuri și servicii" cu valoare, dar chiar și "bunurile" au valoare numai în limita în care oferă un serviciu. Conceptul cheie, aici, este valoarea. Un anumit bun are o valoare relativă, în conformitate cu două atribute: dacă este relativ folositor și dacă este relativ rar.

Oricare dintre noi care a rămas fără bani la un moment dat, credem că știm ce înseamnă sărăcia. Dar experiența sărăciei individuale, care este aliniată de primirea unor sume de bani, este foarte diferită de problema socială a sărăciei care este o problemă a întregii economii. Problema socială a sărăciei este lipsa bunăstării, și nu lipsa banilor. Pentru persoanele cu venituri reduse, sărăcia reprezintă, de asemenea, modul în care bunăstarea este distribuită în societate. Dacă veți alimenta sistemul cu bani, veți crea numai inflație, și asta nu face ca societatea să scape de sărăcie. Așadar, răspunsul în lupta contra sărăciei, ca problemă socială, este nu adăugarea de bani, ci crearea sau generarea bunăstării, de aceea, titlul acestei lucrări se referă la generarea bunăstării și nu numai la generarea unui venit.

Puteți să faceți trei lucruri cu bunăstarea: să o consumați; să o depozitați; să o investiți.

Pentru a ilustra cele mai sus menționate, să luăm exemplul unui fermier african. De vreme ce majoritatea fermierilor de pe continent sunt femei și fete, vom utiliza pronumele personal "ea", dar nu vom discrimina sau uita bărbații. Să spunem că ea tocmai a strâns o recoltă de porumb. Ea poate să o consume, să o înmagazineze sau să o investească. Ea poate să gătească și să mănânce o parte din recoltă cu prietenii și rudele, adică să o consume. Ea poate să pună o parte din recoltă în containere; adică să o înmagazineze. Dacă paraziții și bolile distrug o parte din porumbul depozitat, o vom numi o formă regretabilă de consum. Ea poate, de asemenea, să păstreze o parte din porumb pentru a-l folosi ca sămânță, pentru a planta și crește recoltele viitoare. Aceasta este o modalitate de investire a avuției sale (porumbul, care este relativ limitat și folositor).

Prin urmare, indiciul unei bunăstări în dezvoltare într-un sistem economic este investiția, unde consumul imediat din prezent sau viitorul apropiat este neglijat în favoarea producerii unei bunăstări sporite în viitor. Lumea noastră modernă și complexă nu este la fel de simplă ca aceea a unui fermier care are trei opțiuni, dar principiul rămâne același, investirea duce la o bunăstare sporită și contracarează sărăcia.

Ce cauzează sărăcia ? Problema socială a sărăciei: lipsa banilor este o măsură și un simptom al sărăciei, nu o cauză. Tratând simptomele, nu vom vindeca boala. Cauzele problemei sociale a sărăciei se regăsesc printre mai mulți factori, în special cei cinci mari factori: boala, ignoranța, lipsa de onestitate, apatia și dependența.

Boala face ca aportul de muncă al societății să fie mai puțin productiv. Maladiile și moartea reduc unul dintre cei trei factori majori ai producției, forța de muncă. Boala însăși poate fi redusă printr-o mai mare înțelegere a modalităților de prevenire a îmbolnăvirilor și luarea măsurilor necesare pentru a ne asigura că bunăstarea publică menită să fie utilizată în scopul prevenirii și tratării maladiilor nu va fi deturnată către un câștig personal. Așadar, factorii sărăciei sunt inter-conectați. Necinstea și ignoranța contribuie la boală și toți cei trei factori contribuie la sărăcie.

Ignoranța, cum era menționat undeva, nu este un lucru rușinos, ci este pur și simplu un fapt. Aceasta este cauzată de izolare, astfel încât unele persoane nu cunosc anumite lucruri, pur și simplu pentru că nu au auzit niciodată de ele (informație). Și alți factori ai sărăciei pot contribui la ignoranță, incluzând boala și necinstea. Ambii factori contribuie la un acces mai scăzut la educație și informație.

Lipsa de onestitate, pe de altă parte, este o cauză majoră a sărăciei ca problemă socială. Când o persoană care se află într-o funcție investită cu încredere deturnează o sută de unități de valoare către uzul personal, societatea va pierde mult mai mult decât o sută de unități de valoare care ar putea să contribuie la dezvoltarea și reducerea sărăciei. Aceasta este ceea ce economiștii numesc "efectul multiplicator". Lipsa de onestitate "înflorește" într-o atmosferă de apatie, ignoranță și dependență, așadar, iată un exemplu de factori interconectați ai sărăciei.

Observați că aceasta nu este o judecată de valoare. Nu spunem că lipsa de onestitate, boala, ignoranța și apatia sunt rele. Este menirea liderilor noștri religioși să ne învețe despre bine și rău. Aceasta este doar o analiză științifică a factorilor sărăciei. Pentru a lupta împotriva problemei sociale a sărăciei, dacă aceea este decizia populației, este necesară identificarea și analiza cauzelor sărăciei.

Acești factori sunt, pe rând, rezultatele a cinci cauze cheie: apatia, boala, lipsa de onestitate, dependența și ignoranța.

Lipsa facilităților și serviciilor așezărilor umane comune aparține tipului de proprietate publică sau de grup. Aceasta include lipsa accesului la facilitățile medicale și educaționale, lipsa infrastructurii, precum și drumurile, piețele, electricitatea sau telefonia, lipsa altor infrastructuri comune, precum instituțiile sanitare, apa potabilă și o aprovizionare sigură cu hrană.

Aceste forme de bunăstare comună diferă de proprietatea personală unde sărăcia se manifestă prin salarii modeste sau lipsa unui salariu, lipsa pământului și a altor proprietăți, lipsa capitalului proprietate privată (unelte, clădiri, fabrici) și lipsa abilităților umane.

BIBLIOGRAFIE

Arpinte Daniel, Bădoi Adrian, Cace Sorin, Cristina Tomescu, Stănescu Iulian , „Politici de incluziune socială”, Revista „Calitatea vieții”, XIX, nr. 3-4, Editura Academiei Române, București, 2012;

Chirca, C., Molnar, M., Pârciog, M., S., Wagner, P., Zamfir, C., Câmpeanu, M., Gheorghe, D., Panduru, F., Pop, L., Pop, M., A., Vasalie, B., ″Metode și tehnici de evaluare a sărăciei″, INS, București, 2011;

Chirca, C., Dinculescu, V., R., Lăzăroiu, S., Minoiu, S., Câmpeanu, M., Gheorghe, D., Ivan-Ungureanu, C., Molnar, M., Panduru, F., Pop, M., A., ″Coordonate ale sărăciei în România – Dimensiuni și factori″, INS, București, 2014;

Chirca, C., Teșliuc, E., D., Câmpeanu, M., Gheorghe, D., Halus, R., Panduru, F., Pop, M., A., Sandu, D., ″De la sărăcie la dezvoltare rurală″, INS, București, 2014;

Cohen D., „Bogăția lumii, sărăcia națiunilor”, Ed. Eurosong, București, 2013;

Crețu C., „Sărăcia în România, de patru ori mai mare decât media europeană”, articol disponibil on-line pe adresa www. orinacretu.wordpress.com, accesat 20.03.2015;

Didier M., „Economie: Regulile jocului”, Ed. Humanitas, București, 1994;

FDSC, „Rata sărăciei a crescut în România în ultimii patru ani, în ciuda creșterii economice”, articol disponibil on-line pe adresa www.monitorulsv.ro, accesat 01.02.2015;

Galbraith, J.K., „Societatea perfectă”, Ed. Eurosong, București, 1997;

Guvernul României, Comisia Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale, Planul Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale, HG nr. 829/2014, Monitorul Oficial al României, Nr. 662/6 septembrie, 2014

Marshall G., „Dicționar de Sociologie”, Ed. Enciclopedică, Oxford, 2004;

Mihăilescu Adina, „Minimul de trai și costurile sociale: concepte operaționale în analiza calității vieții”, Editura Polirom, Iași, 2007;

MMFPS, Direcția Programe Incluziune socială, „Analiza influenței acordării principalelor transferuri sociale asupra sărăciei în 2011”, articol disponibil on-line pe adresa www. mmuncii.ro, accesat 13.02. 2012;

Planul Național de Dezvoltare 2015-2020;

Salvați copii. România: Fiecare copil contează, disponibil on-line www. gsk.ro, accesat 30.03.2014;

Stănculescu Manuela Sofia, coordonator, „Sărăcie urbană și sărăcie rurală”, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, București, 2014;

Teșliuc Cornelia Mihaela, Pop Lucian, Teșliuc Emil Daniel, „Sărăcia și sistemul de protecție socială”, Editura Polirom, Iași, 2011;

Zamfir Cătălin (coordonator), „Dimensiuni ale sărăciei”, Editura Expert, București, 2009;

Zamfir, C., ″Situația sărăciei în România″, UNDP, București, 2014;

Zamfir, E., ″Strategii antisărăcie și dezvoltare comunitară″, Editura Expert, București, 2014;

*** World Bank, Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse, Institutul Național de Statistică, România: Raport de evaluare a sărăciei, editat de WB Romania, București, noiembrie 2014

*** World Bank, Choosing and Estimating a Poverty Line, © 2012 The World Bank Group, Washington D. C., All Rights Reserved, http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/ TOPICS/EXTPOVERTY/EXTPA/0,,contentMDK:20242879~isCURL:Y~menuPK:435055~pagePK: 148956~piPK:216618~theSitePK:430367,00.html.

*** World Bank Romania, Poverty assessment, Report No. 26169–RO, edited by WB Romania, Bucharest, June 2013, apărut sub același număr și în limba română: România: Raport de Evaluare a Sărăciei, București, octombrie 2013

*** World Bank Romania, Romania: Poverty and Social Policy, Report No. 16462–RO, edited by WB Romania, Bucharest, April 2007

*** UNICEF, International Child Development Centre, Public Policy and Social Conditions, Regional Monitoring report No. 1, editat de UNICEF, ICDC, Florence, 2010

***Situația sărăciei în România, articol disponibil online la adresa www.mmuncii.ro, accesat 1.03.2014;

***România a fost una dintre cele mai sărace țări europene, articol disponibil online la adresa www.m.ziare.ro , accesat 12.02.2015;

***Eurostat newsrelease, 21/2014-8 february, At risk of poverty or social exclusion in the EU27. In 2014, 23% of population were at risk of poverty or social exclusion

ANEXE

ANEXA 1

Corelațiile Consumului Gospodăriilor pe Adult Echivalent, 2014

ANEXA 2

Comparația scenariilor alternative cu 100.000 și 200.000 șomeri provenind din sectorul formal

ANEXA 3

Ratele sărăciei pentru 2014 și 2015, în cadrul unor scenarii diferite

ANEXA 4

Ratele sărăciei în 2015, în funcție de situația ocupațională, în cadrul unor scenarii diferite