Impactul Crizei Asupra Evolutiei Somajului In Romania

Economie

Impactul Crizei Asupra Evolutiei Somajului In Romania

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE DISERTAȚIE

IMPACTUL CRIZEI ASUPRA EVOLUȚIEI ȘOMAJULUI ÎN ROMÂNIA

CUPRINS

Lista figurilor și tabelelor

Figura: 2.1 Curba Philips în anul 1960 pag. 27

Graficul 3.1 Evoluția ratei șomajului între anii 1991 – 2012 pag. 31

Graficul 3.2 Numărul total al șomerilor înregistrați, în România în anii 1991 – 2012 pag. 31

Graficul 3.3 Variația creșterii Produsului intern brut pag. 33

Graficul 3.4 Rata șomajului și evoluția PIB pag. 32

Figura 3.1 Histograma seriei Rata șomajului pag. 36

Figura 3.2 Histograma seriei PIB pag. 37

Figura 3.3 Cronograma seriei Rata șomajului pag. 39

Figura 3.4 Cronograma seriei PIB pag. 39

Figura 3.5 Reprezentarea și interpretarea norului de puncte pag. 40

Figura 3.6 Ipoteza de independență a erorilor pag. 48

Figura 3.7 Ipoteza de normalitate a erorilor pag. 49

Figura 3.8 Valori previzionate pag. 51

Introducere

Forța de muncă cuprinde populația ocupată sau totalitatea persoanelor care lucrează sau care caută de lucru; această noțiunea acoperă și populația ocupată, dar și șomerii.

Categoria de șomaj înseamnă surplusul de forță de muncă pe termen scurt care este reflectat în cererile individuale de ajutor specific și înseamnă o forță de muncă subutilizată. Șomajul reprezintă un fenomen economic negativ, și înseamnă incapacitatea economiei unei țări de a oferi locuri de muncă pentru toți cetățenii săi, care sunt apți de muncă; șomajul este și o însușire contemporană a pieței muncii și constă în faptul că cererea de muncă din partea agenților economici este mai mică decât oferta de muncă.

În această lucrare vom încerca să analizăm statistic șomajul din România, comparând în diferite perioade de timp evoluția anumitor indicatori.

Lucrarea este împărțită în trei capitole. Primele două capitole constituie partea teoretică a lucrării, pe când al treilea capitol constituie partea practică. În primul capitol vom analiza unele concepte, cum ar fi, fluctuațiile activității economice, criza economic, și somajul. În ultima parte a primului capitol vom prezenta politicile anticiclice.

Capitolul al doilea prezintă șomajul. La începutul acestui capitol vom prezenta conceptele fundamentale precum, șomajul și șomerul. Mai departe vom prezenta tipurile șomajului, cauzele, formele, dimensiunea și măsurarea șomajului. Iar la sfărșitul capitolului vom analiza relația între inflația și șomaj și vom prezenta produsul intern brut.

Capitolul al treilea este ultimul capitol și constituie partea practică a lucrării. În prima parte vom prezenta evoluția ratei șomajului între anii 1991-2012. O să lucrăm cu ajutorul programului Eviews unde o să urmăm următorii pași:

Din lista prezentată se vor alege doi indicatori dependenți. Se va nota cu Y mărimea dependentă și cu X cea independentă. Se vor culege date legate de nivelul celor două mărimi pe o perioadă cât mai mare de timp (2000 – 2012, dacă e posibil), de pe www.bnr.ro sau www.insse.ro

Pentru cele două mărimi X și Y se vor calcula, folosind softurile Eviews sau Excel următoarele mărimi:

Valoarea medie

Valoarea mediană

Abaterea medie pătratică

Coeficientul simplu de variație

Coeficientul de asimetrie

Coeficientul de boltire

Toate rezultatele se vor interpreta.

Se vor reprezenta, pe două grafice distincte, folosind softul Eviews, cronogramele celor două variabile. Se va interpreta aspectul acestora.

Se va studia legătura dintre cele două variabile:

Se va reprezenta grafic norul de puncte. Se va comenta aspectul acestuia.

Se va studia intensitatea legăturii dintre cele două variabile la nivelul eșantionului de valori studiat (perioada 2000-2012) cu ajutorul raportului de corelație, și se va generaliza rezultatul la nivelul populației totale cu ajutorul testului Fisher.

Se vor identifica două forme plauzibile ale legăturii dintre cele două variabile, plecând de la aspectul norului de puncte.

Se vor estima parametrii pentru funcțiile de regresie identificate la punctul c. și se va testa semnificația acestora cu ajutorul testului Student.

Dintre cele două ecuații de regresie se va alege acela care are performanța cea mai bună (criteriul Akaike).

Se vor verifica ipotezele de homoscedasticitate (testul White), independență (metoda grafică și testul DW) și normalitate a erorilor modelului (histograma erorilor, testul Jarque Berra).

Dacă modelul este valid, se va face o previziune pentru nivelul variabilei Y pentru următoarele două perioade.

Capitolul 1. Fluctuațiile activității economice

Abordări conceptuale

Fluctuațiile activității economice se caracterizează prin compararea creșterilor economice reale cu creșterile economice potențiale (sporul anual al capacității de a produce a unei țări).

Din cadrul economiei naționale a tras atenția unui mare număr de cercetători. Succesiunea acestor fluctuații a dus la elaborarea conceptului de „ciclul afacerilor” sau altfel spus ciclul economic.

Primul cercetător care a pus bazele analizei ciclului afacerilor a fost economistul sovietic Eugen Slutsky, el a analizat ciclurile afacerilor ca răspuns la șocurile aleatoare din economie.

O preocupare similară a avut și economistul Ragnar Frisch de la Universitatea Oslo, primul laureat al Premiului Nobel pentru economie 1969, alături de Olandezul Jan Timbergen, care a elaborat în paralel teoria propagării prin impulsuri a fluctuațiilor economice.

Desigur a trecut ceva timp până când aceste idei teoretice au fost aplicate la studiile empirice asupra fluctuațiilor economice, studii ce au demonstrat că fazele ciclurilor, deși nu sunt identice au totuși importante caracteristici generale comune, fapt ce le-a transformat în subiectele unor studii sistematice.

Ciclul afaceriilor este un tip de fluctuație a activității economice și astăzi putem defini mai concis ca fiind: „ modelul de succesiune a etapelor de recesiune a activității economice în jurul trendului de creștere economică”.

Factorii activității economice au o evoluție nelineară, fiecare factor acționează cu o intensitate diferită și are o perioadă diferită de reproducție și utilizare eficientă, Drept urmare, dinamica reală a activității economice este fluctuantă, cunoscând, în timp, creșteri, stagnări sau reduceri. Periodic, economia națională, în ansamblul ei, sau domenii importante ale acesteia, cunosc dezechilibre semnificative ce pun în evidență stări de criză sau recesiune.

1.2 Tipuri de fluctuații

Astăzi amintim următoarele forme mai importante ale fluctuațiilor:

Fluctuații sezoniere ale activității economice. Ele au loc de regulă în interiorul unui an calendaristic și sunt generate de cauze naturale sau sociale și au un grad mai ridicat de previzibilitate. Ca și exemplu putem să amintim caracterul sezonier al unora dintre principalele activități ce se desfășoară în agricultură – semănatul, întreținerea culturilor, recoltatul. Situații asemănătoare se întâlnesc și în domeniul transporturilor și în alte domenii. La acestea se adaugă variațile activității economice generate de unele împrejurări sociale cum sunt obiceiurile și tradițiile, sărbătoriile religioase sau laice, etc.

Așa cum se știe în perioadele care premerg unele sărbători au loc însemnate creșteri ale producției și ale volumului de mărfuri vândute. După trecerea sărbătorilor respective se înregistrează o anumită educare atât a producției, a vânzărilor, cât și a gradului de ocupare a brațelor de muncă.

Fluctuații întâmplătoare generate de cauze și evenimente cel mai adesea neobișnuite cum sunt cataclismele naturale, evenimente politice și sociale deosebite.

Fluctuații economice ciclice generate de cauze economice interne legate de mecanismul de funcționare a vieții economice la scară micro, macro și mondoeconomică. Acestea sunt fluctuații agregate și se reproduc cu o anumită regularitate.

Keynes a explicat fluctuațiile activitătii economice cu ajutorul cererii agregate și justifică avântul economic prin dezvoltarea producției în ramurile ale căror bunuri sunt cerute pe piață, iar depresiunea economică prin scăderea cererii de investiții. Întrucât cererea de investiții este insensibilă la modificarea ratei dobânzii, iar expansiunea monetară este ineficace în stimularea cererii și a ofertei de bunuri, Keynes propune o politică stabilizatoare care să folosească instrumente fiscale. Ieșirea din depresiune și evitarea intrării în depresiune pot fi rezultate prin reducerea fiscalității și prin creșterea cheltuielilor guvernamentale.

1.3 Cauzele fluctuațiilor economice

Cicilicitatea economică este rezultatul acțiunii a două categorii de factori:

Factori cauzali;

Factori perturbatori.

Factorii cauzali ai ciclicității economice sunt cei care conduc la formarea și întreținerea acestor fenomene. Ei pot fi sistematizați în:

Factori de infrastructură: se referă la factorii care condiționează procesul economic sub aspectul înzestrării cu resurse economice.

Factorii de structură: se referă la structura activității economice din cadrul sistemului în care este studiată ciclicitatea.

Factori de reglementare: se referă la intervenția statului prin pârghii și mecanisme economice. Factori de anticipare: se referă la orientarea comportamentului agenților economici în funcție de asteptările lor cu privire la dinamica diferitelor variabile economice care le afectează bunăstarea.

Factorii perturbatori ai ciclicității economice nu constituie cauze propriu-zise ale acesteia, dar ei pot determina elemenetele specifice ciclicității. Ei pot fi sistematizați în:

Perturbații naturale: calamități naturale de origine terestră, calamități naturale de origine cosmică, accidente climatice etc.

Perturbații sociale: care se referă la fenomene și procese de natură socială (războaie, revoluții, schimbări în regimul politic etc. )

Perturbații electorale: se referă la incidența pe care ciclul electoral sau ciclul politic o are asupra ciclicității.

Perturbații intraciclice: se refera la situațiile în care o anumită ciclicicitate economică se suprapune peste o altă ciclicitate economică (de exemplu, o ciclicitate pe termen scurt peste una pe termen lung va produce o deformare specifică a ciclicității pe termen scurt).

În cursul ciclului economic, anumite variabile sunt dispuse unor fluctuații mult mai intense decât altele. Deși pe parcursul sec. al XIX-lea au fost evidențiate fluctuațiile ciclice, în activitatea economică, încrederea în „ Legea lui Say” i-a determinat pe teoreticieni să caute fazele crizelor în afara sistemului economic prin:

teorii exogene;

teorii endogene

1.4 Criza economică

Criza economică este rezultatul unui complex de factori, care includ în principal: erori de politică monetară, distorsionarea stimulentelor agenților economici și patologia politicii de reglementare financiar-bancară.

Criza economică internațională este o perioadă caracterizată printr-o scădere dramatică a activitații economice mondiale. Într-o țară ea se manifestă prin scăderea puterii economice a țării din care rezultă o scădere a PIB-ului (Produsul Intern Brut) o evaporare a lichidităților și o creștere / scădere a prețurilor din cauza unei inflații / deflației. Crizele economice pot lua forma unei depresii economice, si uneori poate duce la colaps economic.

Îomic.

Începând cu secolul XX., forma ciclică a activității economice s-a conturat cu claritate tot mai mare în țările dezvoltate ale timpului din spațiul economico-geografic europene, chiar începând cu anul 1825 economia țărilor avansate ale vremii au cunoscut un fenomen economic nou numit criză economică de supraproducție chiar dacă atunci însă crizele economice de supraproducție s-au ținut lanț, repetându-se la intervale de 7, 11 și 12 ani. Astfel, istoria a înregistrat crizele din 1825, 1836, 1847, 1857, 1866, 1873, 1882, 1890, 1900, 1907, 1912, 1920, 1929-1933, 1937-1938.

Aceste mișcări ciclice a activitățiilor economice au fost destul de grav influențate de anumite pregătiri ale doilea război mondial și practic a fost întreruptă din cauza desfășurării acestuia și de catastrofele pe care le-a generat unui mulțime de țări.

Primii treizeci de ani după cel de al doilea război mondial au fost trei decenii de creștere economică rapidă și practic neîntreruptă „treizeci de ani glorioși” în decursul cărora crizele industriale, dacă nu au dispărut au fost puternic atenuate.

Anul 1973 reținut ca fiind momentul în care a izbucnit o criză economică de supraproducție profundă cu caracter mondial. Economia SUA a cunoscut 6 recesiuni – în 1948, 1953, 1957, 1973, 1980 și 1990-1993 care au fost precedente de boom, trebuie însă menționate faptul că în anii 1964-1966 economia SUA a înregistrat un boom care nu a fost urmat imediat de recesiune.

Crizele economice de supraproducție contribuie o negare de factori a legii debușeelor, deoarece supreproducția de mărfuri sau, ceea ce este același lucru, oferta excendentă, a exprimat un dezechilibru fundamental general și nu o neconcordanță minoră, în plus, criza economică din anii 1929-1933 a pus sub semnul întrebării nu numai legea debușeelor ci și capacitatea automatismelor liberale de restabilire prin ele însele a echilibrelor necesare pentru desfășurarea eficientă a activității economice și de valorificarea cât mai înaltă a factorilor de creștere economică.

În literatura economică contemporană problema crizei fiind larg dezbătută primește diverse interpretări, astfel economiștii liberali identifică criza cu încetinirea ritmului creșterii economice, obiectiv stagnarea și scăderea volumului afacerilor. Alte opinii văd criza ca o fromă de manifestare explozivă a contradicțiilor reproducției, a unor grave dereglări în ansamblul ei și între fazele sale. Criza economică de supraproducție marchealză și momentul când începe schimbarea calitativă a condițiilor de desfășurare a reproducției economice, pregătind premisele în vederea noului salt prin crearea unor noi structuri și echilibre. Dacă până la începutul secolului al XIX-lea, tipice au fost crizele economice de supraproducție provocate de fenomenele naturale (secetă, mari inundații) ori de împrjurări social politice, atunci economiilor de piață bazate pe tehnica mașinistă și pluralism formelor de proprietate sunt specifice crizele economice de supraproducție.

În teoria marxistă, crizele economice de supraproducție sunt considerate ca un însoțitor permanent al capitalismului; ele trebuie să se repete cu regularitate în anumite intervale de timp, deoarece Marx considera cauza principală a crizelor contradicția fundamentală a capitalismului, contradicția între caracterul social al producției și însușirea privată a rezultatelor ei. Deci Marx a dedus crizele economice din anumite trăsături, caracteristici social-economice importante ale sistemului capitalist.

1.5 Politici anticiclice

Subiecții economiei și guvernele, întreprind o serie de măsuri elaborând și promovând anumite scenarii, strategii și politici pentru atenuarea anumitor cicluri economice în special pentru evitarea sau contracrearea consecințelor negative antrenate de crize și depresiuni, deoarece pentru atingerea acestor obiective au la dispoziție diferite instrumente, pârghii și politici economice.

De către John Maynard Keynes politicile de anticriză se contribuie într-o componentă importantă a politicii economice generale deci în esență politica anticriză cuprinde în structura sa politica cheltuielilor publice, politica monetară și de credit și politica fiscală.

Luând pe rând prima este Politica cheltuielilor publice în cadrul căreia putem observa crșterea cheltuielilor efectuate de la bugetul statului sau chiar printr-o emisiune monetară suplimentară în fazele de criză și depresiuni în scopul sporirii cererii globale solvabile, prin acesta se impulsionează creșterea producției și trecerea la expansiune. Cheltuielile publice sunt orientate în special spre achiziții de stat, investiții cu caracter socio-cultural și spre investiții în întreprinderi publice.

Trecând mai departe Politica monetară și de credit acționează în principal prin intermediul modificării masei monetare, al ratei dobânzii, al creditului în general. Aceste pârghii se aplică în mod diferențiat în perioadele și în condițiile de boom, de recesiune (criză) și de depresiune, astfel în condiții de boom prelungit se majorează rata dobânzii se impune restricții suplimentare la acordarea de credite, se intensifică și se împărtășește controlul asupra masei monetare.

Asemenea demersuri au drept urmări frânarea cererii de bunuri de consum, încetinirea investiților și a activității economice în ansamblul ei. În faza de criză și de depresiune, măsurile sunt chiar inverse: se reduce rata dobânzii, sporindu-se volumul creditelor ce se acordă, mărindu-se cantitatea de bani aflată în circulație. Pe aceste căi și cu ajutorul acestor pârghii se stimulează și încurajează cererea și investițiile care, la rândul lor, conduc la creșterea gradului de folosire a capacității de producție, mărire și/sau modernizarea acestei capacități; la ridicarea nivelului de ocupare a mărimii de lucru, la sporirea producției și a ofertei de mărfuri.

Politica fiscală vizează utilizarea pârghiilor fiscale în scopul atenuării fluctuațiilor ciclice și mai ales a consecințelor negative asupra creșterii și dezvoltării economice și nu în ultimul rând, asupra standardului de trai și calității vieții populației. În fazele de criză și de depresiune statul recurge în principal la reducerea impzitelor pe venituri și la diminuarea taxelor percepute asupra consumului, aceste demersuri contribuie la sporirea veniturilor nete ale actorilor aconomici și ale populației și implicit la creșterea disponibilităților lor pentru consum și pentru investiții. În faza de boom economic mișcarea va fi inversă: se măresc impozitele pe venituri, sporesc taxele ce se percep asupra consumului, deci ca urmare se diminuează veniturile nete disponibile se descurajează și se slăbește înclinația spre consum, se reduce cererea și apoi și oferta, pe de altă parte pe această cale se asigură încasări suplimentarela bugetul statului, care contribuie la acoperirea deficitelor cumulate în fazele de recesiune și depresiune.

Capitolul 2. Șomajul și factorii de influență

2.1 Conceptul de șomaj

„Cuvântul „șomaj” se traduce în limba engleză prin „unemployment”, dar acest din urmă termen a începur să fie folosit abia la jumătatea anilor 1890, până atunci utilizându-se „want of employment” (dorința de angajare) și „involuntary idleness” (inactivitate involuntară). Cuvântul uzual german pentru șomaj, „Arbeitslosigkeit” (literal: starea de a nu avea de lucru) a fost de asemenea rar folosit înainte de 1890. Marx a folosit în „Capitalul” termenul „die Unbeschaftigen” (inactiv, neocupat).”

Una dintre definiții spune că „șomajul constă din acea neocupare, din acea folosire incompletă a mâinii de lucru, din acel ansamblu de persoane neocupate care ar fi dispuse să lucreze pentru un salariu real mai mic decât cel existent, astfel că, atunci când cererea efectivă de forță de muncă, va spori și gradul ei de ocupare va crește.”

După o altă definiție „șomajul reprezintă un fenomen economic negativ, caracterizat prin incapacitatea economiei unei țări de a asigura locuri de muncă pentru toți cetățenii săi apți de muncă; el este o însușire contemporană a pieței muncii care constă în faptul că oferta de muncă este aproape tot timpul, sau chiar tot timpul, mai mare decât cererea de muncă din partea agenților economici.”

Categoria de șomaj înseamnă surplusul de forță de muncă pe termen scurt care este reflectat în cererile individuale de ajutor specific și înseamnă o forță de muncă subutilizată. Șomajul este și un stoc din categoria forței de muncă. Intrarea sa în corelație cu inflația recapătă o dificultate, din acest punc de vedere, adică din relația între un stoc și un flux.

Totodată „șomajul reprezintă excedentul de ofertă de muncă față de cererea de muncă. Intensitatea lui se exprimă prin rata șomajului, care reprezintă greutatea specifică a acelor care caută un loc de muncă (…) în totalul populației active.”

Șomajul afectează întreaga societate:

– statul pierde impozite pe venituri, fiind necesar să suporte în plus serviciile sociale, medicale, etc. pentru șomeri;

– operatorii economici pierd profiturile pe care le-ar fi obținut dacă ar fi utilizat întregul personal.

– întreaga populație a țării pierde veniturile suplimentare pe care le-ar fi obținut ca o consecință a unei producții naționale superioare;

– creșterea șomajului mărește oferta de muncă și acesta poate conduce la o scădere a salariilor.

La început, șomajul era considerat ca un fenomen trecător, conjunctural. Realitatea însă a demonstrat din toate țările că șomajul are un caracter permanent și astfel economiștii și-au îndreptat atenția asupra șomajului încă din zprii economiei ca știință.

Șomajul a fost asociat cu capitalismul liberei inițiative, deoarece, în capitalism munca este liberă și, sistemul a mărit dependența muncitoriilor cu separarea muncii de mijloacele de producție. Numai cei care lucrează ca salariați și cei care au libertatea să-și părăsească locurile de muncă, pot deveni șomeri.

Această definiție a șomajului, se sprijină pe patru concepte:

locul de muncă sau ocuparea,

vârsta de muncă,

disponabilitatea,

căutarea.

Șomajul „reprezintă situația în care se află unele persoane cere au început involuntar să muncească și/sau nu se pot angaja din cauza inposibilității de a găsi un loc de muncă. Șomajul se poate aprecia cu rata șomajului, care reflectă acea fracțiune a forței de muncă care nu poate găsi slujbe (servicii). Orice creștere a șomajului duce la o reducere a PNB real.”

„Termenul de șomer nu are pentru toți economiștii aceeiași accepțiune. Pentru unii dintre ei, șomerii sunt toți aceia care nu au un loc de muncă deși îndeplinesc condițiile de muncă și sănătate, pentru alții sfera acestui concept este ceva mai restrânsă. În acest sens se vorbește despre șomajul voluntar și șomajul involuntar și se consideră că numai acesta din urmă este adevăratul șomaj.”

„Șomajul voluntar există atunci când muncitorii refuză oportunitățile de a se angaja în anumite slujbe, la salariile existente pe piață. Șomajul involuntar există atunci când în economie sunt însuficiente locuri de muncă, la salariile existente. Procentul șomerilor care sunt neangajați voluntari este cunoscut, potrivit unor definiții, ca rată naturală a șomajului.”

„Șomerul în viziunea Biroului Internațional al Muncii este orice persoană care îndeplinește concomitent și cumulativ următoarele condiții:

are o vârstă de peste 15 ani,

este apt de muncă,

nu are un loc de muncă,

este disponibil pentru munca salariată sau nesalariată,

este efectiv în căutarea acestui loc de muncă.”

„Se știe că șomajul nu afectează în aceeași măsură toate categoriile demografice și sociale ale populației. Pentru a degaja reparația, structura șomajului, sau, altfel spus, pentru a afla care sunt categoriile de populație cele mai afectate de șomaj, este necesar să se aibă în vedere delimitarea și studierea numărului total al șomerilor în funcție de diverse criterii. În acest sens, sociologul R. Ledrut propunea selectivitatea șomajului după vârstă, sex, origine socială, straturi marital, ocupație, meserie, regiune, diferențe de ocupabilitate. Acestea vorfi, în general, criteriile pe care le vom avea și noi în vedere pentru a determina incidența șomajului în rândul diferitelor categorii de populație.”

Șomerii înregistrați reprezintă persoanele apte de muncă, ce nu pot fi încadrate din lipsa locuri de muncă disponibile (Legea nr.1/1991 republicată în anul 1994 și completată prin Ordonanța Guvernului nr.47/1997) și care s-au înscris la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, începând cu 1 martie 2002 a intrat în vigoare Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și din acest sens prevederiile noii legi, șomer înregistrat este persoana care îndeplinește următoarele condiții:

este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare;

starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;

nu are loc de muncă, nu realizează de venituri sau din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valorea indicatorului social de referință definit în textul legii nr.76/2002;

este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă

Asimilații șomeriilor sunt:

absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale

persoanele care înainte de efectuarea stagiului militar nu au fost încadrate în muncă și care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării lor la vatră nu s-au putut încadra în muncă

Șomajul în ansamblul său se caracterizează prin:

• Nivelul șomajului: se poate măsura absolut, prin numărul de șomeri, sau relativ, prin rata șomajului. Aceasta din urmă se exprimă ca un raport relativ fie între numărul de șomeri și populația activă, fie între numărul de șomeri și populația ocupată. Atunci când într-o economie,

rata șomajului este între 2% și 4%, aceasta este considerată o rată naturală a șomajului.

• Intensitatea șomajului: arată că șomajul poate fi total (datorită pierderii totale a locului de muncă) sau poate fi parțial (datorită diminuării perioadei de muncă odată cu reducerea salariului).

• Durata șomajului: indică intervalul de timp de la pierderea locului de muncă și până la reluarea activității. Pe această perioadă se acordă indemnizația de șomaj.

• Structura șomajului: evidențiază diferențierea șomajului pe categorii de vârstă, pe sexe, rasă, religie, categorii profesionale, etc.

2.2 Cauzele și formele șomajului

„O incursiune în bibliografia șomajului conduce la constatarea că teoriile care se ocupă cu descoperirea și explicarea cauzelor care generează șomaj pot fi reunite în două grupe:

teorii care explică șomajul prin piața muncii,

teorii care explică șomajul prin interacțiunea dintre piețe.

Și uneler și altele se caracterizează printr-o filiațiune mai mult sau mai puțin directă cu teoria neoclasică standard și printr-o influență mai mult sau mai puțin marcată din partea curentului instituționalist.”

Cauzele șomajului sunt următoarele:

reducerea personalului în întreprinderi în perioadele de restrângere a activităților acestuia sau din cauza restructurării factorilor de producție;

concedierea unor persoane care nu au prestat o muncă corespunzătoare față de pretențiile întreprinderilor;

părăsirea locurilor de muncă de către persoanele care caută un alt loc de muncă mai potrivi pentru pretențiile lor;

creșterea ofertei de muncă din partea acelor persoane care vor să intre prima dată pe piața muncii, precum tinerilor ajunși la vârsta de muncă și șomerilor voluntari (de exemplu: femeile casnice).

În analiza cauzelor șomajului se ține seama de procese demografico – economice, tehnico – științifice, economice, precum:

evoluția populației active;

rata de creștere economică;

dinamica producției naționale;

tehnicile și tehnologiile folosite;

conjunctura internă și internațională;

restructurarea agenților economici;

progresul tehnici – științific etc.

2.3 Dimensiunea și măsurarea șomajului

Metoda administrativă este prima matodă de măsurare a dimensiunilor șomajului, care „numără” persoanele în scrise la șomaj și la Oficiile de forță de muncă, și oferă date lunare cu privire la persoanele înregistrate, separate pentru cei care beneficiează de ajutor de șomaj, sau beneficiează de alocație de sprijini și acele persoanele care nu beneficiază de dreptul bănești.

„În virtutea Legii nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, sunt considerat șomeri persoanele în vârstă de cel puțin 18 ani, apte de muncă, ce nu pot fi încadrate din lipsă de locuri de muncă disponibile corespunzătoare pregătirii lor, înscrise la oficiile de forță de muncă și șomaj, indiferent dacă beneficiază sau nu de prestații bănești.”

Conceptul românesc de șomaj în cazul beneficiarilor de prestații bănești, este mai restrictiv, pune expres următoarele condiții:

certificarea stării de sănătate;

înscrierea la oficiul de forța de muncă;

impune și o anumită vechime, cu expecția absolvenților, care este diferențiată pe tranșe, ca și unul dintre criteriile de calcul pentru mărimea ajutorului de șomaj;

controlul resurselor și veniturilor persoanei care solicită un loc de muncă.

În cea ce privește relația dintre formare – ocupare, persoanele care sunt neocupate și urmează un curs sau alte forme de pregătire ca să reintre în activitate sunt considerate ocupate și sunt excluse din rândul șomerilor, și dacă în timul școlarizării aceste persoane sunt plătite din fondurile alocate pentru ajutorul de șomaj.

„Șomerii în sensul Biroului Internațional al Muncii B.I.M. sunt persoanele de 15 ani și peste care în decursul perioadei de referință îndeplinesc următoarele condiții:

nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri;

sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode pentru a-l găsi,

sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă.”

A doua metodă care se utilizează în măsurarea șomajului, se ocupă cu chestionarea unui eșantion de indiviz întrebându-le dacă au de lucru sau nu, sunt dispuși să lucreze și care au fost pașii pe care au întreprins în acest sens. Această metodă este utilizabilă cu ajutorul „Anchetei asupre forței de muncă din gospodării.”

„Ancheta asupra forței de muncă în gospodării (AFM) este o metodă modernă pentru cercetarea statistică a pieței forței de muncă având ca obiectiv principal măsurarea populației active – ocupate și în șomaj – și a populației inactive. Concepută ca sursă importantă de informații intercenzitare asupra forței de muncă, ancheta furnizează date esențiale asupra tuturor segmentelor de populație, cu numeroase posibilități de corelare și structurare după caracteristici demo-socio-economice diverse, în condiții de comparabilitate internațională.”

Începând cu trimestrul IV 1998, ancheta se realizează trimestrial asupra forței de muncă în gospodării, ca o cercetare continuă, permitând obținerea de date conjuncturale asupra structurii și mărimii ofertei de forță de muncă și marcarea fenomenelor cu caracter sezonier care se arată pe piața forței de muncă.

Se utilizează în cadrul anchetei chestionare de două tipuri: chestionarul gospodăriei și chestionarul individual.

Chestionarul gospodăriei cuprinde date de identificare, informații despre clădiri și locuințe, despre componenței gospodăriei și câteva caracteristici demografice prsoanelor din gospodărie.

Chestionarul individual cuprinde întrebări despre nivelul de instruire a persoanelor și situația economică, grupate în următoarele module:

întrebări generale adresate persoanelor care au mai mult de 14 ani,

întrebări adresate persoanelor ocupate;

întrebări pentru persoanele neocupate(șomeri și inactivi);

întrebări adresate persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă(persoane care chiar caută un alt loc de muncă și șomeri);

întrebări referitoare la mobilitatea geografică și socială;

întrebări, care privesc nivelul de instruire și formare profesională.

2.4 Rata naturală șomajului

Rata naturală șomajului corespunde funcșionării normale a pieței muncii și este asociată cu ocuparea toatlă a forței de muncă și șomajul poate fi considerat excesiv în orice țară dacă depășește nivelul său natural.

Definirea ratei naturale a șomajului este destul de dificilă, dar există câteva abordări în acest sens, unii economiști definesc rata naturală a șomajului ca fiind rata la care atât salriile, cât și inflația sunt fie stabile, fie la niveluri acceptabile, după alți autori în schib rata naturală a șomajului este rata șomajului pentru care locurile de muncă vacante sunt egale cu numărul de șomeri.

2.5 Tipologia șomajului

Șomajul a devenit o problemă o dată cu dezvolatarea industrială, respectiv începând cu cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în perioadele de recesiune, când întreprinderile industriale își micșoreau producțiile și ca urmare eliberau un număr important de muncitori, care astfel deveneau șomeri.

La început era considerat un fenomen trecător, conjunctural, dar toate țările au demonstrat că are un caracter permanent, astfel economiștii și-au îndreptat atenția asupra lui încă din zorii economiei ca știință.

2.5.1. Șomajul ciclic și șomajul neciclic

„Șomajul ciclic sau șomajul prin insuficiența cererii, care apare atunci când cererea de bunuri și servicii din toate sectoarele economiei ( economia reală, sectorul menaje sau restul lumii ) este mai mică decât oferta. Consecința este o ofertă de forță de muncă mai mare decât cererea.” După o altă definiție „șomajul ciclic este acel șomaj care depășește șomajul fricțional; acesta survine atunci când output-ul se situează sub nivelul său de ocupare completă a forței de muncă.”

Practica confirmă, că, există un șomaj natural și o rată naturală a șomajului, șomaj care se dovedește a fi un „rău necesar” a economiei de piață, chiar și în condițiile utilizării integrale forței de muncă. Acest șomaj, corespunzător ratei naturale a șomajului, definim ca fiind ca șomajul neciclic. Șomajul neciclic este șomajul care rezultă din structura pieței muncii, din economie din natura locurilor de muncă.

Nivelul producției însă nu se află întotdeauna datorită fluctuațiilor ciclice din economie, la nivelul ocupării integrale forței de muncă. Șomajul care este peste nivelul celui natural, care apare atunci când producția se află sub nivelul de ocupare de plină forței de muncă se numește șomaj ciclic.

„Prin urmare dacă N este numărul populației apte de muncă, N* este nivelul ocupării integrale a forței de muncă și N1 este nivelul actual al ocupării forței de muncă, atunci:

( 2.1.)

Unde:

Snc reprezintă nivelul șomajului neciclic, iar:

, ( 2.2. )

Unde:

Sc reprezintă nivelul șomajului ciclic”

2.5.2. Șomajul sezonier

„Șomajul sezonier este similar celul ciclic, în sensul că este determinat de fluctuațiile cererii de forță de muncă. În acest caz fluctuațiile cererii de muncă pot fi anticipate și urmează un model sistematic de-a lungul anului. De exemplu, cererea de muncă în agricultură sau construcții scade în luinile de iarnă.”

În condițiile angajării variațiile sezoniere sunt o sursă continuă de șomaj. Tracând prin acest proces de șomaj sezonier, la sfărșitul fiecărui sezon mulți muncitori trebuie să ceară sclujbe noi. Flucturările sezoniere, de asemenea ridică nivelul ofertei pe piața muncii. Ca exemplu, este ratele șomajului la tineri, care se ridică brusc vara pentru studenții la cei care caută temporar slujbe.

2.5.3. Șomajul fricțional

„Șomajul fricțional – înregistrat în intervalul de timp în care foștii salariați ( rămași fără loc de muncă ) sunt în căutarea unui loc de muncă sau în așteptarea unei conjuncturi favorabile pe piața muncii. În cadrul acestei categorii se face, în ultimul timp, distincție între șomajul de căutare ( a unui loc de muncă ) și șomajul fricțional. Perioada de căutare este direct proporțională cu standardul de viață, înplicit cu cuantumul ajutoarelor de șomaj.”

Șomajul fricțional apare deoarece piața muncii este inerent dinamică, datorită imperfecțiunii fluxului de informații și deoarece trebuie să treacă un timp până când șomerii și firmele ce oferă slujbe vacante să se găsească unii pe alții.

Șomajul fricțional disting trei lucruri de alte tipuri de șomaj. În primul rând, admitem că există destule slujbe pentru cei care sunt în șomaj fricțional- există cerere de muncă. Al doilea, admitem că cei care sunt în șomaj fricțional pot efectua slujbele disponibile. Și în al treilea rănd admitem că timpul de căutare a unei sluijbe va fi relativ scurt.

2.5.4 Șomajul structural

„Șomajul structural, care desemnează acea situație de neocupare din motive de natură economică și în funcție de fazele ciclului pe termen lung. Acesta este specific proceselor de restructurale a economiilor în condițiile în care aparatul de producție existent și-a epuizat valențele ce potențiează creșterea economică.”

Șomajul structural apare atunci când schimbări importante în cererea de muncă determină o nepotrivire între calitățile și competențele profesionale ale muncitorilor, cerute și oferite pe piața muncii. Dacă salariile ar fi complet flexibile și costurile mobilității geografice și ocupaționale ar fi reduse, atunci acest tip de șomaj ar fi rapid eliminat de ajustările pieței. În practică, aceste condiții nu sunt întotdeauna indeplinite, iar șomajul structural poate apărea ca o problemă foarte serioasă.

Cea mai generoasă cauză a șomajului structural este aceea că oferta de muncă este mediată de un număr de instituții și reglementări. Oferta colectivă de muncă ce întălnește cererea de muncă la echilibru nu răspunde exact comportamentului ofertei individuale. Unii lucrători se află în șomajul involuntar chiar și atunci când salariile reale determină egalizarea ofertei colective de muncă cu cererea din partea firmelor.

“Șomajul structural încalcă condiția a doua a șomajului fricțional – că neangajații pot executa slujbele disponibile. Șomajul structural este analog cu jocul scaunelor musicale în cate există destule scaune pentru fiecare, dar unele dintre ele sunt prea mici să stai în ei. Șomajul structural este mult mai serior afectat decât șomajul fricțional și este incompăatibil cu orice noțiune de full employment”.

2.5.5. Șomajul conjunctural

Este generat de reducerea volumului activității economice a întreprinderilor ca urmare a deteriorării conjunctura economice interne și internaționale, a variațiilor conjuncturale ale cererii și ofertei de bunuri și servicii care provoacă o reducere a necesarului de forță de muncă.

2.5.6. Șomajul clasic

Reprezintă a reținerii întreprinzătorilor de a produce o cantita mai mare de bunuri și servicii chiar dacă există o cerere efectivă, întreprinzătorii nu sunt interesați de lărgirea capacitățiilor de producție și de angajare de forță suplimentară de producție deoarece firmele fie sunt în pierdere de competivitate – ca urmare a costurilor de producție mai mari – fie nu-și asumă mari riscuri; acest tip este numit și șomaj prin eficiență a producției.

2.5.7. Șomajul fantomă

Deși, subangajați și descurajați muncitorii în statisticile ofociale referitoare la șomaj nu sunt luați în considerare. Mulți oameni chiar și când ei au un interes de a găsi o slujbă spun că sunt în căutarea unui slujbe. Unii extind politica publicului în actualitate și încurajează fiecare comportare. De exemplu, încercarea multor adulți de căutare a unei slujbe, sau încercarea multor mame care prefera să-și petreacă tot timpul crescând copiii. Rezultatul acestor persoane în căutarea unor slujbe este improbabil, este minim, incluzând poate dar un drum la oficiul de amplasare a forței de muncă. Asemănător, cu acesta cele mai multe guverne condiționează obținerea ajutorului de somaj de dovada că persoanele acelea sunt în căutarea unei slujbe, chiar și dacă unii beneficiari o scurtă perioadă pot să beneficieze de ajutorul de șomaj. Aici, putem să ascundem raportând șomajul forța de muncă neparticipantă.

2.6 Relația inflație-șomaj-Curba Philips

Curba lui Philips este prezentată în graficul de mai jos, această curbă subliniează relația negativă dintre cele două neajunsuri pereche ale macroeconomiei și anume inflația și șomajul.

O țară poate suferi de inflație ridicată dar să aibă un șomaj scăzut sau de șomaj ridicat cu inflație scăzută, această relație poarte numele primului economist care a observat această legătură dintre cele două fenomene și anume A. W. Philips de la școala de economie de la Londra.

La sfârșitul aniilor 1950 el a reprezentat grafic rata anuală de creștere a salariilor nominale sau inflația prin salarii pentru Anglia în perioada 1861-1957, în raport cu rata șomajului, descoperind o corelație negativă remarcabil de robustă.

Curba lui Philips a fost interpretată cândva ca un arbitraj între șomaj și inflație reprezentând o gamă de opțiuni posibile dintre care guvernanții puteau să alege de exemplu: ei puteau să menține șomaj scăzut pe baza existenței unei anumite inflații, sau puteau limita inflația numai prin acceptarea șomajului.

O astfel de situație de inflație ridicată și șomaj ridicat se numește stagflație. Fenomenul de stagflație este oarecum de un mister, deși mulți economiști cred că rezultă din schimbări în termenul de eroare a ecuației declarat anterior curba Phillips. Aceste erori pot include lucruri cum ar fi creșterea costurilor de energie și de creșterea prețurilor la produsele alimentare. Dar, indiferent de sursa acesteia, stagflație din anii 1970 și începutul anilor 1980 pare să infirme aplicabilitatea generală a curbei Phillips.

Sursa: Ehberg, R., Smith, R.- Modern Labor Economics, 4th Edition, HarperCollins Publishers, 1991

Figura: 2.1 Curba Philips în anul 1960

Curba Phillips nu trebuie să fie privit ca un set exact de puncte la care economia poate să ajunge și apoi să rămână puțin în echilibru. În schimb, curba descrie un tablou istoric în care rata inflației a avut tendința de a fi în raport cu rata de șomaj. Atunci când relația este înțeles în acest mod, devine evident că curba Phillips este util, nu ca un mijloc de a alege o pereche șomajului și rata inflației, ci mai degrabă ca un mijloc de a înțelege cum a șomajului și a inflației s-ar putea muta datele istorice.

2.7 Produsul intern brut

Produsul intern brut (PIB) este un indicator macroeconomic care exprimă valoarea brută a producției finale produse în decursul perioadei de calcul de subiecte economice care-și desfășoară activitatea de producție în interiorul țării.

Reprezintă expresia sintetică a rezultatelor activității economice produse în interirul teritoriului economic într-o perioadă, indiferent de contribuția pe care au adus-o subiecții interni sau din străinătate. PIB măsoară valoarea bunurilor și serviciilor finale, produse în interior într-o perioadă de timp (de regulă un an sau un trimestru), respectiv este valoarea mărfurilor și serviciilor produse în interior după scăderea valorii bunurilor consumate în procesul de producție (consumul intermediar).

Calcularea acestei indicator se face cu ajutorul metodei de producție și metoda utilizării finale:

Metoda utilizării finale

Metoda utilizării finale sau metoda cheltuielilor pornește de la însumarea elementelor în care se concretizează folosirea finală a bunurilor economice (materiale și servicii) evaluate la prețurile pieței, mai puțin valoarea bunurilor importate. Aceste elemente sunt: consumul privat (Cpv); consumul public (Cpb); investițiile brute sau formarea brută a capitalului (FBC); exportul net (Exp.n) calculat ca diferența între valoarea bunurilor exportate și importate.

Metoda de producție

Metoda de producție sau metoda valorii adăugate, presupune agregarea valorii adăugate brute corespunzătoare ramurilor de activitate, evaluată la prțuri de bază, și corectarea acesteia pentru a ajunge la prețuri de piață.

(2.3)

unde:

PIB = produsul intern brut la prețuri de piață;

VABj = valoarea adăugată brută la prețuri de bază ale ramurii j (j = l, k, ramuri);

IP = impozitele pe produs inclusiv taxa pe valoare adăugată;

TV = taxele vamale;

SP = subvențiile pe produs și pentru export.

Valoarea adăugată brută se calculează ca diferență între valoarea brută sau totală bunurilor produse de un sector sau ramură și consumul intermediar. Calculul se face pe ramuri. Mărimea absolută exprimă valoarea adăugată brută a sectorului sau ramurii economice. Deci:

(2.4)

Metoda se utilizează îndeosebi în situațiile când interesează contribuția agenților la producția de bunuri finale și serviciile.

Capitolul. 3 Evoluția ratei șomajului din România în perioada 1991-2012

3.1 Evoluția ratei șomajului din România

Graficul 3.1 Evoluția ratei șomajului între 1991 – 2012

Graficul de mai sus ne arată faptul că rata șomajului a fost cea mai mare în anul 1999 cu 11,8% după ce a urmat o scădere ușoară până în anul 2009 unde 7,8% a fost rata șomajului.

Pentru o cunoștere mai bună a fenomenelor macroeconomice o să prezentăm analiza relației șomaj și produsul intern brut, pentru că rezultatele ne arată faptul că în anii precedenți a fost prezentă o legătură puternică care a fost întreruptă de efectele crizei economice manifestate și în țara noastră.

Sursa: Banca națională a României – Buletine lunare

Graficul 3.2 Numărul total al șomeriilor înregistrați, în România în anii 1991-2012

Din graficul prezentat mai sus putem afirma o legătură clară prezentă în teorie în cadrul ciclurilor economice: atunci când economia crește nivelul șomajului scade și când economia scade nivelul șomajului crește și atunci când Produsul intern brut scade, ritmul de creștere al șomajului devine mai mare.

Numărul șomerilor a fost foarte aproape de zero în 1990, existau în jur de de 8.156 mii de salariați și 3.577 mii de pensionari. Pe vremea lui Ceausescu, numai în teorie exista termenul de șomaj.

Între anul 1990 și anul 1994, pe fondul mediului economic extrem de neprietenos, numărul salariaților a scăzut cu 1.7 milioane și astfel ajungând la 6.44 milioane de salariați, iar numărul șomerilor a ajuns la 1.22 milioane. Tot în această perioadă numărul pensionarilor a crescut cu 1.34 milioane și astfel ajungând la 4.9 milioane.

Populația activă, în același timp, a crescut de la 10.8 milioane la 11.2 milioane, iar PIB-ul din anul 1994 nu reprezentă din cel înregistrat în 1989 decât, 79.1%. În primii 5 ani de dupa Revoluție, observăm că economiă a creat: +1.2 milioane șomeri, – 1.7 milioane angajați, și + 1.3 milioane pensionari. De aici rezultă că mulți angajați au fost pensionați ca să nu intră în șomaj, iar creșterea economică din anul 1993 si 1994 nu a reușit să provoacă scăderea ratei șomajului, doar să îi încetineasca ritmul de creștere. În graficul de mai jos este prezentat voluția ratei șomajului și a PIB-ului.

Sursa: Institutul Național de statistică; Banca națională a României

Graficul 3.3 Variația creșterii Produsului intern brut

După cum putem observa din graficul mai sus putem afirma că între anii 1997 și 2008 Produsul intern brut a avut o evoluție ascendentă după în anul 2009 a scăzut brusc de la 107.3 până la 93.4.

Sursa: http://businessday.ro/11/2009/cum-au-evoluat-pib-ul-si-somajul-intre-1991-si-2009/1995-1999

Graficul 3.4 Rata șomajului și evoluția PIB

Dupa scăderea economică semnificativă din perioada 1990-1992, domnul Văcăroiu a reușit să aducă economia României pe creștere din nou, astfel că în anul 1996, numărul șomerilor a ajuns la 657.000, și rata șomajului era de 6.6%, iar numărul șomerilo scăzând la jumatate în anii 1995 si 1996.

Tot între anul 1995 și 1996, a crescut și numărul pensionarilor cu 435.000, iar numărul salariaților scâzând cu 500.000, acesta înseamnând că politica de pensionare a persoanelor care au pierdut locul lor de muncă, a funcționat.

După anul 2000-2001 România a înregistrat o perioadă de creștere economic, datorită faptului că a intrat într-un proces de redresare economic. Cu toate că numărul salariaților nu s-a schimbat ci a rămas stabil (4,5 milioane în 2005), rata șomajului în anul 2005 a scăzut până la valoarea de 5,9%.

Din punct de vedere al creșterii PIB-ului, anii 2000-2008 au reprezentat una dintre perioadele cele mai faste prin care a trecut în toata istoria ei economia românească. Numărul șomerilor a scăzut în anul 1999 de la 1.1 milioane, la 368.000 în anul 2007, rata șomajului ajungând în așa fel la 4%.

Rata brută de activitate, raportul dintre populația activă civilă și populația totală a țării, a scăzut continuu, și în așa fel a ajuns de la 50% în anul 1992 la 43% în anul 2000 și 42.2% în anul 2007.

3.2 Modelare econometrică a ratei șomajului și Produsului intern brut în perioada 2000 – 2013

Dispunem de 56 de observații asupra mărimii variabilelor rata șomajului și pib . (Tabel cu indicatori Anexa)

Obiectivele cercetării noastre sunt: să determinăm dacă între cele două variabile există legătură la nivelul eșantionului și dacă există, să vedem dacă se extinde rezultatul la nivelul populației totale. Pentru asta se aplică testele Student, Fisher etc.

Obiectivul principal este de a previziona valoarea imediat următoare a variabilei dependente (prima din tabel).

Metodologia cercetării presupune parcurgerea următorilor pași:

Se pleacă de la Teoria economică;

Plecând de la Teoria economică se elaborează un model econometric și anume un model de regresie liniară simplă. Acest lucru se realizează cu ajutorul norului de puncte;

Se testează validitatea modelului cu ajutorul testului Student, Fisher;

Se testează ipotezele referitoare la erori: ipoteza de homoscedasticitate, de independență, de normalitate;

– În final se va realiza previziunea.

1. Interpretarea datelor pentru Rata șomajului (X) și Produsului intern brut (Y – variabila care este dependentă de rata șomajului).

Histograma seriei Rata șomajului

Figura 3.1 Sursa: Prelucrările autorului folosind programul Eviews

Interpretarea datelor:

Valoarea medie

X = 6,698750

Valoare medie a ratei șomajului din România înregistrată pe parcursul a 52 de trimestre este de 6,698750.

Valoarea mediană

Me = 6,1250

În jumătate din numărul trimesterol studiate, rata șomajului a înregistrat valori mai mici de 6,1250%, pe când în celelalte trimestre, rata șomajului a înregistrat valori de peste 6,1250 %.

Abaterea medie pătratică

σ = 2,247999

Abaterea medie pătratică a variantelor ratei șomajului luate în calcul este de 2,247999.

Coeficientul simplu de variație

Cv = < 40% => Cv = = 33,55 > 40%

Din calculul realizat mai sus, putem spune că seria care aparține variabilelor ratei cursului de schimb nu este omogenă.

Coeficientul de asimetrie

α = 1,012350 > 0

După cum se poate observa, coeficientul de asimetrie este mai mare decât 0, ceea ce reflectă faptul că seria prezintă asimetrie pozitivă sau de stânga.

Coeficientul de boltire (al lui Fisher)

β4 = 3,440605 > 0

Graficul seriei ratei șomajului este mai ascuțit și mai înalt decât graficul curbei normale, de unde rezultă faptul că seria este leptocurtică.

Histograma seriei PIB

Figura 3.2 Sursa: Prelucrările autorului folosind programul Eviews

Interpretarea datelor:

Valoarea medie

X = 102.8554

Valoare medie a PIB- ului din România înregistrată pe parcursul a 52 de trimestre este de 102.8554.

Valoarea mediană

Me = 104.1000

În jumătate din numărul trimesterol studiate, rata PIB-ului a înregistrat valori mai mici de 104.1000%, pe când în celelalte trimestre, rata PIB-ului a înregistrat valori de peste 104.1000%.

Abaterea medie pătratică

σ = 4.904429

Abaterea medie pătratică a variantelor ratei PIB-ului luate în calcul este de 4.904429.

Coeficientul simplu de variație

Cv = < 40% => Cv = = 2,097 > 40%

Din calculul realizat mai sus, putem spune că seria care aparține variabilelor ratei PIB-ului nu este omogenă.

Coeficientul de asimetrie

α = -1.092604 < 0

După cum se poate observa, coeficientul de asimetrie este mai mic decât 0, ceea ce reflectă faptul că seria prezintă asimetrie negativă sau de dreapta.

Coeficientul de boltire (al lui Fisher)

β4 = 4.397269 > 0

Graficul seriei ratei PIB-ului este mai ascuțit și mai înalt decât graficul curbei normale, de unde rezultă faptul că seria este leptocurtică.

2. Reprezentarea și interpretarea cronogramelor celor două variabile studiate

Cronograma seriei Rata șomajului

Figura 3.3 Sursa: Prelucrările autorului folosind programul Eviews

Privind graficul, se observă că seria diferențiata a ratei șomajului din România în perioada 2000-2012 este fluctuantă. Din anul 2002 până în 2008 se pot observa variații puternice pe un trend descendent. În perioada imediat următoare, rata șomajului are o creștere bruscă în anul 2010. Totuși, la începutul anului 2012, rata șomajului începe să aibă valori mai mici de cele dorite.

Cronograma seriei PIB

Figura 3.4 Sursa: Prelucrările autorului folosind programul Eviews

Privind graficul, se observă că seria produsului intern brut din România în perioada 2000-2006 cunoaște un trend ascendent dar în anul 2008 putem observa o scădere bruscă după ce urmează o creștere.

3. Studierea legăturii dintre cele două variabile: rata șomajului și cursul de schimb lei/euro

Reprezentarea și interpretarea norului de puncte

Figura 3.5 Sursa: Prelucrările autorului folosind programul Eviews

Existența legăturii: Întrucât punctele nu sunt grupate, nu sunt plasate pe o dreaptă, se reflectă faptul că cele două variabile nu se modifică simultan după o anumită regulă. Astfel, putem afirma faptul că între X și Y nu există o legătură foarte puternică la nivelul eșantionului.

Sensul legăturii: Deoarece punctele nu se găsesc pe o dreaptă bine definită, existând o constanță pe grafic a norului de puncte, cu o mică tendință de creștere, putem afirma că sensul legăturii este direct.

Forma legăturii: Forma fâșiei pe care sunt repartizate punctele sugerează forma legăturii dintre cele două variabile. În cazul nostru, punctele se situează pe o anumită parabolă, de unde rezultă o legătură de gradul doi Y=aX^2+bX+c+ε.

Intensitatea legăturii: Lățimea fâșiei pe care se află punctele este invers proporțională cu intensitatea legăturii. O fâșie lată indică o legătură de intensitate mică, o fâșie îngustă, una puternică, strânsă. În cazul nostru, punctele nu sunt situate pe o fâșie bine delimitată, fiind destul de împrăștiate, ceea ce indică o intensitatea mică la nivelul eșantionului de valori.

Studierea legăturii cu ajutorul testului Fisher

Coeficientul de corelație R2 exprimă rolul jucat de ansamblul variabilelor exogene asupra variabilei endogene. Cu cât valoarea acestuia este mai apropiată de 1, cu atât legătura dintre variabile este mai intensă.

Valoarea raportului de corelație la nivel de eșantion este R-squared = 0,020607 ≠ 0. Deoarece valoarea coeficientului de corelație Ry/x este mult mai mică decât 1, intensitatea legăturii dintre variabile este mică.

Această expresie nu ține cont de numărul observațiilor și nici de numărul variabilelor explicative din model. O valoare mai precisă a lui R2, care ține cont de numărul observațiilor T = 56 și numărul variabilelor exogene p = 1 este următoarea: R2corectat = 0,002470 .

Pentru generalizarea acestei valori vom folosi testul Fisher a cărui valoare este calculată Fcalc = 1.136191. Valoarea tabelară pentru pentru probabilitatea de 95% și un număr al observațiilor mai mare de 40 este Ftab = 4,08.

Testarea reprezentativității lui

H0: = 0

H1: ≠ 0

Se compară valoarea calculată a lui F cu cea tabelară. Regulile de decizie sunt următoarele:

– dacă Fcalc < Ftab, ipoteza nulă este cea care este acceptată, fapt echivalent cu inexistența unei legături între cele două variabile la nivel de populației totală.

– dacă Fcalc > Ftab, ipoteza nulă este cea care se respinge, acceptându-se cea alternativă.

Întrucât Fcalc = 1.136191 < Ftab = 4,08 rezultă că se respinge ipoteza H1, deci nu există legătură între variabile la nivelul populației totale.

c) identificarea a două forme plauzibile ale legăturii dintre cele două variabile

– între cele două variabile există legătură exponențială

-între cele două variabile există o legătură aferentă a ecuației de gradul I

d) Generalizarea rezultatelor celor doi parametri cu ajutorul testului [anonimizat] coeficienților estimați la nivel de eșantion pentru primul model sunt – exponențial

C(1) = -0.023

C(2) = 104,041

Pentru parametrul a=c(1) emitem ipotezele:

H0 : a = 0, cu alternativa

H1 : a ≠ 0

Pentru parametrul C(1) valoarea tcalc = -1,29

tcalc = -1,29 > ttab = 1,96 => Comparând cele

Pentru probabilitatea de 95% valoarea ttab = 1,96 două valori, tragem concluzia că valoarea coeficientului diferă semnificativ de 0 cu o probabilitate de 95%, ceea ce înseamnă că există legătură între cele două variabile.

Pentru parametrul b=c(2) emitem ipotezele:

H0 : b = 0, cu alternativa

H1 : b ≠ 0

Pentru parametrul C(1) valoarea tcalc = 92,3

tcalc = 92,3 > ttab = 1,96 => Comparând cele

Pentru probabilitatea de 95% valoarea ttab = 1,96 două valori, tragem concluzia că valoarea coeficientului diferă semnificativ de 0 cu o probabilitate de 95%, ceea ce înseamnă că există legătură între cele două variabile.

Valorile coeficienților estimați la nivel de eșantion pentru cel de-al doilea model sunt – ecuație gradul I

C(1) = -0.3131

C(2) = 104.953

Pentru parametrul a=c(1) emitem ipotezele:

H0 : a = 0, cu alternativa

H1 : a ≠ 0

Pentru parametrul C(1) valoarea tcalc = -1.06

tcalc = -1.06 > ttab = 1,96 => Comparând cele

Pentru probabilitatea de 95% valoarea ttab = 1,96 două valori, tragem concluzia că valoarea coeficientului diferă semnificativ de 0 cu o probabilitate de 95%, ceea ce înseamnă că există legătură, dar nu foarte puternică, între cele două variabile.

Pentru parametrul b=c(2) emitem ipotezele:

H0 : b = 0, cu alternativa

H1 : b ≠ 0

Pentru parametrul C(1) valoarea tcalc = 50.59

tcalc = 50.59 < ttab = 1,96 => Comparând cele

Pentru probabilitatea de 95% valoarea ttab = 1,96 două valori, tragem concluzia că valoarea coeficientului diferă de 0 cu o probabilitate de 95%, ceea ce înseamnă că există legătură, dar nu foarte strânsă, între cele două variabile.

e) Criteriul Akaike

Conform Criteriului Akaike, un model este cu atât mai bun (surprinde fidel comportamentul variabilei dependente în funcție de variabila indepenedentă) cu cât valoarea Akaike info criterion este mai mică.

Comparăm valorile aferente celor două modele:

Modelul mai potrivit pentru a explica evoluția variabilei RS în funcție de cea a variabilei RI este cel liniar întrucât are valoarea Akaike info criterion mai mică. Dealtfel se observă și faptul că valoarea coeficientului de corelație este mai mare în cazul modelului liniar (0,029 față de 0,020), ce confirmă ipoteza anterioară.

f) Verificarea ipotezei de homoscedasticitate prin intermediul celor trei teste

Testul White

Testul Durbin-Watson și metoda grafică

Testul Jarque-Berra și histograma erorilor

Testul White

Scriem ipotezele:

H0: R2 = 0

H1: R2 ≠ 0

Valoarea tabelară a testului Fisher pentru testarea semnificației raportului de corelație este pentru probabilitatea de 95%, Ftab=3,92

Comparăm Fcalc cu Ftab => Fcalc=4,21 > Ftab= 4,08 => întrucât valoarea lui Fcalc este mai mare decât valoare lui Ftab, ipoteza H0 se respinge, deci modelul este heteroscedastic.

Ipoteza de independență a erorilor, metoda grafică:

Figura 3.6 Sursa: Prelucrările autorului folosind programul Eviews

Privind graficul, nu putem trage o concluzie fermă cu privire la independența erorilor (există porțiuni pe care erorile se afla de o parte și de alta a axei Ox, fără o regulă – aceasta este partea în care erorile sunt independente, însă pe alte porțiuni de grafic există zone în care majoritatea erorilor sunt pozitive sau negative – aici erorile sunt corelate.

Testul Durbin Watson

Emitem ipotezele

H0: erorile sunt independente

H1: erorile sunt dependete

DWcalc = 0.927998 se compară cu d1 și d2 care în cazul studiat sunt d1=1,50 și d2=1,59.

După cum se poate observa 0<DWcalc=0.927<d1=1,50 => erorile sunt corelate pozitiv, modelul nu este valid, deci nu poate fi folosit la previziuni.

Ipoteza de normalitate a erorilor

Figura 3.7 Sursa: Prelucrările autorului folosind programul Eviews

iii. Testul Jarque-Berra

Emitem ipotezele

H0: erorile sunt distribuite normal

H1: erorile sunt nu sunt distribuite normal

Regulile de decizie:

– dacă H0 nu se poate respinge, deci erorile sunt normal distribuite

– dacă se acceptă H1, deci se respinge ipoteza de normalitate a erorilor

JB calc = 8,18, iar = 4,08, deci nici ipoteza de normalitate a erorilor nu poate fi acceptată.

g) Realizarea previziunii la nivelul variabilei

3.3 Previziune

Modelul este valid dacă sunt verificate ipotezele legate de erori:

erorile sunt homoscedastice;

erorile sunt independente;

erorile sunt normal distribuite;

În cazul nostru modelul nu este valid, verificându-se doar 1 ipoteză.

Dacă toate cele trei ipotezele ar fi verificate, atunci modelul ar fi valid, deci ar putea fi folosit pentru realizarea de previziuni.

În ipoteza că cele trei ipoteze au fost verificate, se poate trece la efectuarea de previziuni astfel:

se dorește estimarea valorii la care va ajunge ratei șomajului în anul 2014 în trimestrul 1,2,3 și 4 , plecând de la ipoteza că valoarea cursului de schimb leu/euro va fi: 5.20000, 5.150000, 5.100000, 5.000000.

Figura 3.8 Sursa: Prelucrările autorului folosind programul Eviews

Se observă seria RSF care conține valorile previzionate prin model și de aici putem să citim valorile previzionate ale variabilei pentru fiecare lună în parte, inclusiv pentru cele 4 trimestre ale anului 2014.

Astfel rata șomajului pe trimestrul 1 în anul 2014 este de 5.20000, în trimestrtul 2 este de 5.150000, în trimestrul 3 este de 5.100000 și în trimestrul 4 este de 5.000000.

Concluzii

În urma realizării acestei lucrări putem afirma că șomajul este un fenomen care produce consecințele foarte profunde în activitatea economică și socială a unei țări. Omul trebuie să fie situat în centrul fiecărui cercetări asupra evoluției sistemului economic și asupra dezvoltării.

Șomajul este, cel care reprezintă starea în care se află unele persoane care nu se pot angaja din cauza inposibilității de a găsi un loc de muncă, dar au nevoie de acesta pentru a întreține familia sau pe ele însuși. Aceste persoane, adică șomerii sunt toți aceia care nu au un loc de muncă deși ei îndeplinesc condițiile de muncă și sănătate.

Din analizele făcute putem observa că problemele viitorului muncii și ocuparea forței de muncă sunt unele dintre cele mai importante probleme cu care și România se confruntă.

În primii 5 ani de dupa Revoluție, observăm că economiă a creat: +1.2 milioane șomeri, – 1.7 milioane angajați, și + 1.3 milioane pensionari. De aici rezultă că mulți angajați au fost pensionați ca să nu intră în șomaj, iar creșterea economică din anul 1993 si 1994 nu a reușit să provoacă scăderea ratei șomajului, doar să îi încetineasca ritmul de creștere.

În anul 1994, în România, șomajul a ajuns la cifra record de 1.224.000 șomeri înregistrați. În oficiile de forță de muncă, rata șomajului a ajuns chiar la 10,9%. Iar în anul 1995 și în anul 1996 rata șomajului a scăzut la 9,5% și 7%, dar peste un an în anul 1997 se estima o creștere nouă la aproape 11%. Tot între anul 1995 și 1996, a crescut și numărul pensionarilor cu 435.000, iar numărul salariaților scâzând cu 500.000, acesta înseamnând că politica de pensionare a persoanelor care au pierdut locul lor de muncă, a funcționat. În 1998 numărul pensionarilor au depășit numărul salariaților, consecințele fiind suportate atunci, când sustenabilitatea sistemului național de pensii erau puse sub semnul întrebării.

Cu ajutorul programului Eviews am interpretat datele pentru rata șomajului și produsul intern brut. De unde putem trage concluzia că valoarea medie a ratei șomajului este 6,698750, în comparație cu produsul inern brut unde este de 102.8554. Privind graficul cronograma seriei se observă că seria diferențiata a ratei șomajului din România în perioada 2000-2012 este fluctuantă. Din anul 2002 până în 2008 se pot observa variații puternice pe un trend descendent. În perioada imediat următoare, rata șomajului are o creștere bruscă în anul 2010. Totuși, la începutul anului 2012, rata șomajului începe să aibă valori mai mici de cele dorite.

Am văzut că la norul de puncte că punctele nu sunt grupate, nu sunt plasate pe o dreaptă, se reflectă faptul că cele două variabile nu se modifică simultan după o anumită regulă. Astfel, putem afirma faptul că între X și Y nu există o legătură foarte puternică la nivelul eșantionului Valoarea raportului de corelație la nivel de eșantion este R-squared = 0,022447 ≠ 0. Valoarea coeficientului de corelație Ry/x este mult mai mică decât 1, intensitatea legăturii dintre variabile este mică.

La ipoteza de independență a erorilor privind graficul, nu putem trage o concluzie fermă cu privire la independența erorilor (există porțiuni pe care erorile se afla de o parte și de alta a axei Ox, fără o regulă – aceasta este partea în care erorile sunt independente, însă pe alte porțiuni de grafic există zone în care majoritatea erorilor sunt pozitive sau negative – aici erorile sunt corelate.

Am făcut previziuni pe anul 2014 unde am dat valori în funcție de evoluția trimestrelor anterioare.

Rezultatele analizei datelor statistice au demonstrat că între șomaj și Produsul intern brut din România, în anii 1995-2007 a fost o relație destul de puternică dar declanșarea crizei financiare la nivelmondial a modificat și evoluția celor doi indicatori.

Bibliografie

Adrian Florea, Elemente de Macroeconomie, Ed. Universității din Oradea, 2008

Alexandru Ciorna, Economie, Ed. Servo-Sat, 2000

Alexandru Farcaș, Economia de piață, Ed. Cibris, Cluj-Napoca, 1996

Angelica Băcescu – Cărbunaru, Analiza Macroeconomică, Ed. Economică, București, 2002

Anuarul statistic al județului Bihor 2013, Oradea Andrei Saguna 4

Băbăiță I., Silași Gr., Duță Alexandrina – Macroeconomia, Editura, , Orizonturi Universitare’’, Timișoara, 1999

Băcescu – Cărbunaru, Angelica, Statistică macroeconomică, Editura Universitară, București, 2009

Băcescu, M., Băcescu – Cărbunaru, Angelica, Macroeconomie, Editura ALL, București, 1993, p.327

Băcescu Cărbunaru, Angelica, Analiza macroeconomică, Editura Economică, București, 2002

Băcescu, M., Băcescu – Cărbunaru, Angelica, Macroeconomie și politici macroeconomice, Editura ALL Educational, București, 1998

Bădulescu, Alina, Ocuparea și șomajul: între abordări teoretice și realități contemporane, Editura Universității din Oradea, 2006

Bădulescu, Alina, Dodescu, Anca, România și provocările crizei economice. Răspunsul tinerilor economiști, Editura Universității din Oradea, 2011

Brăilean, T., Economie generală, Editura Institutul European, Iași, 2004

Cârnu, D., Fleșer, A., Boncea, A., Vifălean, I., Macroeconomie, Editura Edyro press, Petroșani, 2003

Costin C. Krițescu – Moneda mică enciclopedie, Ed. Științifică și enciclopedică 1982, București

Daniel Arnoldm, Analyse des crises economiques d’ hier et d’anjound hen, Ed. Dunad, Paris, 1989

Daniel Tobă – Macroeconomie, Ed. Universității din Craiova, 2004

Dornbusch, R., Fischer, S., Startz, R., Macroeconomie, Editura Economică, București, 2007

Diana Lupu – Cursul de schimb – Rol și evoluție în cadrul economiei, Iași 2010

Farkas, A., Economia de piață micro, macro, mondeoeconomie, Editura Libris, Cluj –Napoca, 1996

Ioan Bari, „Tratat de economie politică globală”, Editura Economic, 2010

Ionescu, C., Dicționar statistic economic, Direcția generală de statistică, București, 1969.

Liviu, A., Economie, Editura Economică, București, 2007

Liviu C. Andrei – Economie, Politică și politici economice, Ed. Economică 1999

Maghear, D., Macroeconomie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2011.

Maghear, Diana, Macroeconomie Aplicații, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2010.

Olah, G., Florea, A., Macroeconomie, Editura Treira, Oradea, 1999

Pecican, E., Macroeconomie, Editura Economică, București, 1996

Popescu, G., Economia României în complexitatea integrării, Editura Economică, București, 2002.

Silași Gr., Sîrghi Nicoleta – Macroeconomia în fișe, Editura Mirton, Timișoara, 2005

Țigănescu, I., Roman, M., Macroeconomie O abordare cantitativă, Editura Economică, București, 2005

Sitografie

http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap6.pdf

http://www.statistica.md/public/files/Rapoarte/Metodology_AFM.pdf

http://www.mmuncii.ro/j33/images/buletin_statistic/Somaj_anul_2013.pdf

http://www.zf.ro/infografice/evolutia-ratei-somajului-in-romania-sursa-anofm-8881453