Impactul Biocombustibililor Asupra Mediului

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE BIOLOGIE

Departamentul de Ecologie Sistemica si Sustenabilitate

LUCRARE DE LICENȚĂ

Impactul biocombustibililor asupra mediului

Coordonator științific:

 Dr.ing.Mihaela OPRINA-PAVELESCU

  Lector universitar Absolvent :

Dobrin Daniela Florentina

CUPRINS:

INTRODUCERE:

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND BIOCOMBUSTIBILII-IMPACTUL DE MEDIU AL PRODUCERII ȘI UTILIZĂRII LOR

1.1.Biocombustibilii. Dezechilibre produse de subprodusele rezultate la fabricarea biocombustibililor

1.2.Impactul producerii de biocombustibili asupra solului

CAPITOLUL II

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND CULTURA DE RAPIȚĂ

2.1. Descriere

2.2. Fertilizarea

2.3. Efectul antipoluant al combustibilului biodiesel și măsuri de mentenanță

CAPITOLUL III

BENEFICIILE CULTURII DE RAPIȚĂ

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CERCETARE-CULTURA DE RAPIȚĂ-IMPACT ASUPRA MEDIULUI.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

INTRODUCERE:

În ultimii ani, problema epuizării resurselor energetice și a securității energetice domină agendele actorilor scenei mondiale. Competiția pentru resurse energetice în lumea contemporană rămâne încă o sursă importantă de crize și conflicte, cu un rol deosebit de polarizare și/sau de catalizare a forțelor, atâta timp cât cererea crește mult mai rapid decât oferta, iar rezervele majore de hidrocarburi sunt localizate în zone caracterizate de profunde dezechilibre politico-economice și instabilitate (Bari, 2001)

Având în vedere creșterea semnificativă a prețului petrolului, precum și îngrijorările sporite cu privire la sursele de aprovizionare cu energie stabile, sigure și adaptate la mediu, promovarea utilizării biocombustibililor în sectorul transporturilor reprezintă o prioritate pe agenda politică europeană.

Sectorul transporturilor în Europa se dezvoltă în mod constant. Mașinile și camioanele oferă avantaje socio-economice atât de mari, încât ar fi greu de imaginat cum ne-am descurca astăzi fără ele. Cu toate acestea, situația devine de neconceput. O treime din emisiile de CO2 provin din transporturi, gazele cu efect de seră fiind principalul motiv pentru schimbarea climei. În viitor, se preconizează o creștere semnificativă a acestor emisii. În plus, sectorul transporturilor se bazează în proporție de 98% pe petrol, o cantitate semnificativă importată de combustibil fosil care va deveni mai scump pe măsură ce rezervele se vor diminua.

UE propune o soluție imediată pentru această situație: încurajează înlocuirea motorinei și a benzinei cu biocombustibili. Aceștia sunt combustibili curați, regenerabili, produși din material organic. Dezvoltarea acestui sector va conduce și la crearea de locuri de muncă și va deschide noi piețe pentru producția agricolă. De asemenea, biocombustibilii contribuie la soluționarea aspectelor comune complexe respectiv, diversificarea surselor de energie și realizarea obiectivelor prevăzute în Protocolul de la Kyoto.

O serie de politici pot contribui la stimularea utilizării și producerii de biocombustibili la nivel european. Scutirea de taxe reprezintă o formă de sprijin pe termen lung pentru sectorul biocombustibililor. De asemenea, mai multe state membre au anunțat introducerea obligațiilor privind biocombustibilii. Astfel, furnizorii sunt obligați să plaseze pe piață un procent de biocombustibili, oferind investitorilor o rețea sigură și dezvoltând industria biocombustibililor.

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND BIOCOMBUSTIBILII-IMPACTUL DE MEDIU AL PRODUCERII ȘI UTILIZĂRII LOR

1.1.Biocombustibilii.

Dezechilibre produse de subprodusele rezultate la fabricarea biocombustibililor

Trebuie spus că, actualmente, pentru industria din România producția de biodiesel constituie un element de noutate.

Dacă în loc de combustibilii fosili am folosi combustibili obținuți din semințe de plante, s-ar crea un circuit al carbonului în natură și în timp s-ar elimina excesul de dioxid de carbon, deoarece cantitățile de CO2 provenite de la combustibilii fosili se reduc în timp. Prin acest lucru se vor salva zăcămintele de petrol .

Biocombustibilii sunt combustibili pentru transport sub formă lichidă sau gazoasă, produși din biomasă. Biomasa este partea biodegradabilă din produse, deșeuri și reziduuri din agricultură (inclusiv substanțe vegetale și animale), sectorul forestier și industria aferentă și parte din deșeurile industriale și municipale;

Conform reglementarilor existente numai produsele prezentate mai jos pot fi considerate ca biocombustibili:

(a)"bioetanolul": etanol produs prin fermentație din biomasă și/sau din partea biodegradabilă a deșeurilor;

(b)"biodiesel": un metil-ester produs prin transesterificare din ulei vegetal sau animal, de calitatea dieselului;

(c)"biogaz": un combustibil gazos rezultat din biomasă și/sau din partea biodegradabilă a deșeurilor care poate fi purificat la calitatea gazului (natural) pur,

(d)"biometanol": metanol produs prin fermentație din biomasă și/sau din partea biodegradabilă a deșeurilor;

(e)"biodimetileter": dimetilester produs din biomasă, (f)"bio-ETBE (etil-terțo-butil-ester)": ETBE este produs pe bază de bioetanol.

Procentul în volum de bio-ETBE socotit ca biocombustibil este de 47%;

(g)"bio-MTBE (metil-terțo-butil-eter)": un combustibil pe bază de biometanol. Procentul în volum de bio-MTBE socotit ca biocombustibil este de 36%;

(h)"biocombustibilii sintetici": hidrocarburi sintetice sau amestecuri de hidrocarburi sintetice care au fost produse din biomasă;

(i)"biohidrogen": hidrogen extras din biomasă și/sau din partea biodegradabilă a deșeurilor, pentru a fi folosit ca biocombustibil.

(j) "ulei vegetal crud"; ulei vegetal produs din culturile oleaginoase, prin presare, extracție sau proceduri comparabile, brut sau rafinat, dar nemodificat chimic, atunci când este compatibil cu motoarele la care este folosit și când este conform cerințelor normelor privind noxele.

Sistemul cel mai folosit pentru propulsarea mijloacelor de transport este motorul cu ardere internă. Motoarele cu ardere internă cu piston sunt cele mai utilizate pentru mijloacele de transport terestre și utilizează în prezent drept carburant hidrocarburile petroliere. În funcție de tipul motorului carburanții sunt: benzina pentru motoarele cu aprindere prin scânteie (Otto), respectiv motorina pentru motoarele cu aprindere prin compresie (Diesel).

Un mare inconvenient al motoarelor cu ardere internă este dependența acestora de resursele limitate de hidrocarburi. Studiile efectuate în acest sector au demonstrat că, o dată cu dezvoltarea transportului auto bazat pe motoarele cu ardere internă, a crescut și nevoia producerii unei cantități mai mari de carburanți din hidrocarburi. Din păcate resursele de petrol, pe care se bazează obținerea carburanților auto, sunt limitate. O comparație între necesarul de produse petroliere și producția acestora pentru următorii ani este prezentată în figura 1. Dacă producția de carburanți petrolieri prezintă o pantă descendentă de-a lungul timpului, nu același lucru se observă la necesarul de petrol, care crește odată cu dezvoltarea permanentă a societății. Diferența dintre cererea de petrol dictată de dezvoltarea, în principal, a transporturilor auto, și disponibilul împuținat datorită declinului producției trebuie acoperită din alte surse, iar biocombustibilii reprezintă una din aceste surse. Principalul avantaj al biocombustibililor este compatibilitatea lor cu soluțiile tehnice larg utilizate actual și cu infrastructura existenta (de fabricare, transport si distribuție).

Biocombustibili sunt de asemenea neutri din punct de vedere al efectului de seră.

Se spune despre un combustibil că este neutru atunci când nu se produce un surplus de CO2 în atmosferă prin arderea lui. Biocombustibilii sunt neutri pentru că la arderea lor se eliberează în atmosferă cantitatea echivalentă de bioxid de carbon care a fost fixată fotosintetic de plante când s-a produs materia primă vegetală din care s-au obținut biocombustibilii.

Extinderea producerii și folosirii biocombustibililor nu se datorează numai configurațiilor legate de reducerea efectului artificial de seră. Există și aspecte ale producerii și utilizării biocombustibililor care sunt mai puțin clare la o analiza superficială. Prețul petrolului, excedentele agricole, volatilitatea zonei Orientului Mijlociu (principal zona exportatoare de petrol), atitudinea Rusiei (principalul furnizor de gaze naturale) și dependența (de risipă) de energie au determinat guvernele europene (și ale celorlalte state industrializate) să stimuleze producerea și folosirea biocombustibililor.

diferența

Necesarul de petrol

Producția de petrol

Fig. 1. Necesarul mondial (existent și estimat) de petrol comparativ cu producția

existentă si cea estimată.

In fig. 2 este prezentată diagrama obținerii acestor biocombustibili. .

alge Plante oleaginoase Plante zaharoase Plante amidonoase Material

diatomee Rapita, Soia, trestie de zahar, porumb, grâu lignocelulozic

Floarea-soarelui sfecla de zahar, frunze,tulpini, lemn

sorg zaharat

Pre-tratament

Extractie Extractie Hidroliza Gazeificare

enzimatica

Purificarea fermentatie purificare singaz

Transesterificare Distilare Sinteza catalitica

Dehidratare

Ulei crud Biodiesel Bioetanol Biometanol

Fig.2. Diagrama obținerii principalilor biocombustibili.

Principalii biocombustibili care sunt larg utilizați în prezent sunt uleiul crud (pentru motoarele diesel neperfecționate, de pe autocamioane si tractoare); biodieselul (pentru motoarele diesel cu rampa comună sau cu pompă duză); bioetanolul (pentru motoare Otto sau pentru amestecul cu motorină sub formă de E-diesel); biometanolul (pentru motoare Otto și pentru producerea de biodiesel).

Biodieselul este un amestec de esteri metilici ai uleiurilor vegetale, care se obține printr-o serie de reacții de tranesterificare. In general esterii acizilor grași se pot obține prin tehnologii de derivatizare chimică (esterificarea directă a acizilor grași rezultați ca subproduse la fabricarea săpunurilor sau rafinarea uleiurilor vegetale brute) sau prin semisinteză (prin alcooliza trigliceridelor naturale prezente în uleiuri vegetale și grăsimi animale). În cazul utilizării tehnologiilor de semisinteză, esterii acizilor grași se pot obține printr-un proces necostisitor și eficient din gliceride cu conținut mare de acizi grași. Sinteza acestora implică reacția de trans-esterificare a trigliceridelor conținute în surse de origine animală sau vegetală cu alcooli C1-C4, obținându-se alchilesteri C1-C4 și glicerină brută ca subprodus. Reacțiile de alcooliza (metanoliza) a trigliceridelor pentru producerea de biodiesel sunt prezentate mai jos.

ALCOOLIZA TRIGLICERIDELOR

A) REACTII PRINCIPALE

R1COOR dechciliesgrars

CH2_ OCOR1

+

CH _ OH 2

al

ad

te

CH2_ OH

CH _ OCOR2 + ROH

CH _ OCOR2

CH _ OCOR

+ ROH

CH _ OH

+ R2COOR

alchilester

CH _ OCOR

2

3

CH2_ OCOR3 de acid gras

2

triglicerid

3

diglicerid

R = alchil C1- C4

monoglicerid

+ ROH

R1 – R3 = catene hidrocarbonate

C14 – C22 alchil

B) REACTII SECUNDARE CH2_ OH

R1COOH + MOH

acid gras

R1COOM + H2O

apã

CH_ OH

+ R3COOR

alchilester

CH2

_ OH

de acid gras

R1COOR + MOH

R1COOM + ROH

GLICERINÃ

alchilester bazã sãpunuri alchilalcool

de acid gras M = metal metalice

In reacția de transesterificare de mai sus se pot utiliza o mare varietate de catalizatori cum ar fi: catalizatori acizi, enzime, săruri metalice sau catalizatori alcalini. Se preferă catalizatorii alcalini ca hidroxizii de sodiu sau de potasiu sau alcoxizi, datorită faptului că sunt eficienți, se separă ușor din produsul de reacție și sunt compatibili cu sistemele tehnologice convenționale.

Glicerina brută rezultată din procesul de tranesterificare se poate acidula, degresa și usca parțial sau complet. Calitatea glicerinei se poate îmbunătăți prin distilare cu vapori, distilare la vid, decolorare pe cărbune etc. Procedeele sunt însă costisitoare și energofage (din apele glicerinoase se elimină apa prin fierbere). Producerea de glicerină la fabricarea biodieselului a dezechilibrat deja piața de glicerol datorită excedentului introdus pe piață. Sunt necesare noi utilizări pentru glicerină pentru a limitat efectele dezechilibrului produs pe piață datorită producerii de biodiesel.

Cercetările privind obținerea combustibilului biodiesel s-au axat în principal pe transesterificare grăsimilor cu metanol, utilizarea etanolului pentru producerea de biodiesel prin tranesterificare fiind puțin studiată. Din punct de vedere al normelor de securitate a muncii și pentru mediu etanolul este mult mai convenabil decât metanolul. Metanolul este foarte toxic, nu produce scânteie vizibilă atunci când arde, este 100% miscibil cu apa și penetrează pielea cu ușurință, generând probleme grave pentru organisme și mediu.

Etanolul prezintă în plus avantajul că se poate utiliza pentru a produce prin tranesterificare un biodiesel prin utilizarea exclusivă a resurselor naturale regenerabile și a tehnologiilor biochimice.

Bioetanolul se obține prin distilarea fermentatului unor zaharuri simple (glucoza, maltoza, rafinoză). Aceste zaharuri simple se obțin din:

– plante zaharifere (sfeclă-de-zahăr; trestie de zahăr; sorg-zaharat);

– plante amidonoase (porumb, grâu, cartof);

– material lignocelulozic (biomasa reziduală).

Amidonul și materialul lignocelulozic (de fapt hemiceluloze si celuloze) se transformă în zaharuri simple prin procedee de degradare (hidroliză) enzimatică (fig.3).

Soluția de zaharuri fermentescibile se tratează cu drojdie-de -bere (sau, în tehnologiile avansate cu bacterii Zygomonas mobilis) si se lasă la fermentat. Fermentația alcoolica durează 2-3 zile în cazul drojdiilor, câteva ore în cazul bacteriilor. Vasele în care se produce fermentația trebuie răcite, deoarece prin fermentarea fiecărui kg de zahăr fermentescibil se degajă 133 kcal. Bioxidul de carbon format in acest timp poate fi colectat în gazometre (și ar trebui colectat pentru că altfel contribuie negativ la efectul de seră).

Prin fermentația alcoolică se produce un lichid, numit plămadă, care conține până la 18 % alcool, restul fiind apă, cantitatea mici de glicerină, alcooli propilic, butilic, amilic etc. Acest lichid este supus unei prime distilări, in urma căreia rezulta etanolul brut, de 90 % concentrație. Reziduul de la distilare se numește borhot si este folosit ca furaj, deoarece conține proteine, grăsimi etc. Alcoolul brut este supus rectificării, în coloană de rectificare, obținându-se ca produs de distilare un alcool de 95,6 %, iar ca reziduu de distilare glicerina și fuzelul, un lichid uleios, format din alcooli superiori (propilic, butilic, amilic).

Amidon Procese

(porumb) enzimatice zaha procese Biocombustibili

ruri Fermen

fermen tative

biomasa pre- celuloza procese tesci noi materii

reziduala tratament enzimatice bil prime

Procese

fermen-

t

Fig. 3. Producerea de zaharuri fermentescibile și fermentarea lor prin hidroliza enzimatică.

Alcoolul de 95,6 % este un amestec azeotrop, cu punct de fierbere 78,15oC; de aceea, pentru obținerea unui alcool pur (alcool absolut, necesar pentru a fi utilizat ca bioetanol) nu se poate recurge la încă o distilare (pentru ca azeotropul distila ca o substanță pură), ci se aplică metode speciale de deshidratare (de exemplu tratarea cu substanțe care se combină cu ușurință cu apa ca oxidul de calciu, sulfat de calciu calcinat etc.) urmată de distilare.

Producerea biocombustibililor implică un lanț întreg, care pornește cu fermierul are cultivă planta energetică și sfârșește la pompa de combustibil. In lume principalele țări producătoare de biocombustibili sunt: Brazilia (bioetanol din trestie de zahăr); SUA (bioetanol din porumb); China (bioetanol din sorg); Uniunea Europeană (biodiesel din rapiță). In fig. 4 sunt prezentate principalele zone producătoare de biocombustibili.

Brazilia 16,9 MT

Altii

0,8 MT

Europa 3,9 MT

Europa Altii

3,1 MT 6,6 MT

US 16,4 MT

Biodiesel 8,9 %

Bioetanol 86,8 %

Fig. 4. Principalele țări producătoare de biocombustibili.

Principalele culturi energetice pentru România sunt rapița, floarea-soarelui (cu conținut ridicat de acid oleic), sorgul zaharat și porumbul.

Dintre plantele de cultură de mai sus condițiile cele mai favorabile le au în România floarea-soarelui (Helianthus annuus L.) și porumbul (Zea mays L.) Floarea-soarelui însă produce un ulei alimentar cu o bună acceptantă în rândul populației, iar excedentul de semințe își găsește rapid valorificarea pe piețele externe. Porumbul are de asemenea multe alte întrebuințări, iar interesul pentru producerea de bioetanol este mic atât în rândul producătorilor de combustibili cât și al agricultorilor. Considerente fiscale (nivelul ridicat de accizare al alcoolului, lipsa unor structuri eficiente de colectare a veniturilor statului) fac ca bioetanolul să nu beneficieze încă de nici un fel de facilități fiscale – ceea ce reduce din start interesul pentru acest biocombustibil.

Oricum planta cea mai convenabilă pentru producerea de bioetanol în condițiile României este sorgul zaharat. Sorgul zaharat este cultivat în ultimii 25 de ani numai experimental în România.

Sorgul zaharat este o plantă anuală asemănătoare cu porumbul, foarte rezistentă la secetă, cu un ciclu vegetativ rapid, cu exigențe mult mai reduse pentru îngrășăminte în comparație cu porumbul.

Principalele argumente în sprijinul extinderii cultivării și industrializării integrale a sorgului zaharat în România sunt:

• Eficientizarea suprafețelor extinse de teren agricol neexploatate sau ineficiente prin culturi masive de sorg și crearea de noi locuri de muncă;

• Cultivarea sorgului poate produce cantități foarte mari de biomasă (80-120 t/ha) cu conținut de 15-30% zahăr (5-7 t zahăr/ha), materie primă regenerabilă pentru industria chimică, petrochimică, agricultură, industria alimentară, farmaceutică și altele.

• Prin industrializarea totală a sorgului se pot obține: bioetanol (biocombustibil pentru mijloace de transport, utilaje agricole mobile și fixe), sirop, oțet și alcool alimentar, celuloză și hârtie, acid acetic și etilenă, fibre naturale, proteine vegetale, furaje pentru zootehnie, etc.;

• Biocarburantul produs din sorg este ecologic, contribuind la reducerea emisiilor de bioxid de carbon, principalul responsabil pentru efectul de seră suferit de atmosfera terestră în ultima perioadă de timp;

• Tehnologiile industriale pot utiliza instalații existente sau puțin adaptate din industria chimică, nu produc deșeuri toxice sau reziduuri neutilizabile.

Conform estimărilor tehnico-economice, în România s-ar putea produce bioetanol din sorg zaharat prin tehnologiile convenționale, la un preț total mai mic de 200 euro pe tonă, inclusiv taxe vamale, costul transportului, comisioane, etc., preț concurențial pe piața europeană, în cazul obținerii unei producții de circa 5 tone etanol la hectar. Împreună cu producția de ulei de rapiță, estimată la o tonă la hectar, cele două tipuri de biocombustibil completează spectrul necesarului energetic al fermelor agricole, cele două specii de plante fiind complementare în asolamentul culturilor agricole.

Reziduul sau pulpa (bagasa) rămasă după extracția sucului dulce din tulpini conține celuloză în proporție de circa 31-35% și o serie de alte glucide convertibile în bioetanol după hidroliză enzimatică cu enzime specifice (fig.3).

Bagasa de sorg se poate folosi și la obținerea de celuloză. Celuloza obținută din sorg este de calitate asemănătoare cu cea din lemnul de foioase (specii inferioare) destinate producției de celuloză. Producția de celuloză albită la hectarul de sorg zaharat este mai ieftină și de 2,5-3 ori mai mare decât cea obișnuită de pe un hectar de pădure.

Uniunea Europeană este însă o zonă cu preponderență a biodieselului. Pentru biodiesel cultura de bază este rapița. Pe plan mondial, în anul 2004, suprafața cultivată cu rapiță a fost de 27.558 mii ha, pe plan european de 857 mii ha, iar în țara noastră suprafețele cultivate cu rapiță au fost de 83 mii ha.

Producția medie de sămânță a crescut în perioada 1990-2000 de la 1368 la 1543 kg/ha pe plan mondial, de la 2779 la 2935 kg/ha în Europa și de la 916 la 1338 kg/ha în țara noastră.

Producția mondială de rapiță este în creștere, după rapoartele FAO, au fost obținute 36 de milioane de tone în sezonul 2003-2004 și 46 milioane tone în 2004-2005.

Extinderea culturii de rapiță a fost determinată pe de o parte de progresele înregistrate în ameliorarea acestei specii și de avantajele economice, iar pe de alta de factorul ecologic ce limitează suprafețele cultivate cu plante oleaginoase clasice, soia și floarea soarelui, fapt ce a impus atragerea în cultură a altor specii cu conținut bogat în lipide și proteine, din cadrul cărora rapița (Brassica napus, var. oleifera) a cunoscut cea mai largă răspândire. Suprafața cultivată cu rapiță în Europa (2004) este de aprox. 4,5 milioane hectare, reprezentând un sfert din producția mondială și se estimează la 4,63 milioane hectare pentru 2005 – 2006. Deși va fi cultivată o suprafață mai mare, producția de semințe de rapiță destinată fabricării uleiului va fi mai mică datorită creșterii cererii de biodiesel.

În România rapița s-a cultivat pe suprafețe mai mari înainte de primul război mondial si între cele doua războaie mondiale. Astfel, în anul 1913, ea a ocupat 80,38 mii ha, iar în anul 1930 cca. 77,32 mii ha. Cultura de rapiță prezintă următoarele particularități în România.

Zone de favorabilitate:

– zona foarte favorabila (zff): partea de vest si de est a tarii, Podișul Transilvaniei si zonele colinare adăpostite; – zona favorabila (zf): partea de sud a tarii, in condiții de irigare.

Perioada de vegetație si de campanie:

– perioada de vegetație – 270 – 300 zile;

– perioada de semanare- 5-15 septembrie, pentru sudul tarii ; 1-10 septembrie, pentru rest (pentru rapița de primăvara, semănatul se face timpuriu, în prima urgenta;

– perioada recoltării – se recoltează in doua moduri :a) recoltarea in doua faze, tăierea plantelor in faza de coacere in pârga – lăsarea pana la uscare completa- treierare cu combina , la o umiditate de 12-14%.

Evoluția suprafețelor cultivate (fig.5) rapiță denotă un interes crescut al fermierilor români pentru această cultură. Deși riscul compromiterii culturii în iernile fără zăpadă și cu geruri puternice (cum s-a întâmplat și ianuarie 2006) este foarte mare, cererea din ce în ce mai crescută a determinat creșterea suprafețelor cultivate cu rapiță în România.

Este de așteptat ca suprafețele cultivate cu rapiță să se extindă și mai mult în viitor și din această perspectivă este necesară o evaluarea corespunzătoare a impactului produs de această extindere asupra mediului în general și asupra solului, în special.

Fig.5. Dinamica suprafețelor cultivate cu rapiță în perioada 1995-2005 în România.

Sursa: http://www.eco-research.eu/CURS%2012%20ECO.pdf

1.2.Impactul producerii de biocombustibili asupra solului.

Producerea de bicombustibili nu este o activitate care prezintă numai efecte pozitive. Un exemplu deja menționat este cel al dezechilibrării piețelor agroa-alimentare și ale produselor derivate. Producerea de bioetanol din sfeclă de zahăr de către Brazilia a determinat o creștere ușoară a prețului zahărului. Mult mai grav este impactul produs de utilizarea porumbului de către SUA pentru producerea de bioetanol, impact care a dus la reducerea rezervei mondiale de cereale și la reapariția spectrului foametei.

Evaluarea riscurilor pentru sol a diferitelor culturi energetice pentru România este prezentată în tab.1. Se remarcă faptul că porumbul este o cultură cu impact negativ asupra solului și că pentru filiera bioetanol este recomandabilă utilizarea sorgului zaharat.

A este risc scăzut, C este risc crescut

Tab.1. Evaluarea riscurilor pentru sol al diferitelor culturi pentru biocombustibili.

Dezechilibre produse de subprodusele rezultate la fabricarea biocombustibililor.

La fabricarea biocombustibililor rezultă următoarele produse secundare:

Biodiesel din rapiță:

– glicerină;

– șroturi de rapiță

Bioetanol din sorg zaharat

– bagasa de sorg (tulpini de sorg stoarse de zahăr);

– drojdie de fermentație / borhot

Bioetanol din porumb – borhot de porumb

– drojdie de fermentație

Aplicarea Directivei 2003/30/EC (publicată în Official Journal of the European Union, L 123/42, din 17.05.2003) la nivelul României implică un necesar de circa 400.000 tone de biodiesel – necesar care generează concomitent peste 200.000 tone de glicerină și peste 500.000 tone de șroturi de rapiță. Șroturile de rapiță nu pot fi folosite în proporții mari în hrana animalelor (conțin tioglicozizi goitrogeni și urme de acid erucic cardiotoxic), iar glicerina, deși este un produs valoros, nu are utilizări care să acopere toată cantitatea (care va fi produsă).

Soluția tehnologică clasică de recuperare a glicerinei presupune distilarea apei la presiune normală, urmată de distilarea glicerinei sub vid și purificarea finală prin filtrare. Pe o instalație Crown Iron Works (recunoscută ca fiind una dintre cele mai eficiente) consumurile de abur sunt de 612 kg abur 6 bar pentru 450 kg glicerina farmaceutică și 45 kg glicerină sub-standard. Costurile energetice (la o căldură specifică de 2257kJ/kg abur și 35700 kJ/Nm3 de gaz metan) se mențin sub valoarea de 1000 lei, adică sub 2.5% din valoarea de piațã a produsului. Creșterea previzibilă a costurilor energiei (practic dublarea lor) va menține costurile energetice sub valoarea de 5% din valoarea de piață, menținând procedeul viabil din punct de vedere economic. Problema nu este însă cea a costurilor energetice a recuperării glicerinei. O instalație de tipul celei menționate costă milioane de euro și este furnizată după 12-18 luni de la lansarea comenzii ferme – pentru a recupera un produs care este oricum excedentar în Uniunea Europeană!

Producerea în România a circa 500 milioane de tone de bioetanol din sorg zaharat va genera peste 1 milion tone de bagasa. Folosirea bagasei ca sursa de hrana pentru rumegătoare nu este foarte recomandata pentru ca bagasa de sorg zaharat favorizează producerea de metan (gaz cu efect de seră mai pronunțat decât bioxidul de carbon).

Sunt necesare noi abordări, care sa permită noi utilizări ale acestor sub-produse rezultate de la fabricarea biodieselului.

Glicerina brută / apele glicerinoase rezultate de la fabricarea biodieselului poate intra în componența unor amelioratori de sol (împreună cu hidroxid de sodiu și acid acetic, sau catalizator și acid citric)care se aplică prin pulverizare pe soluri. Acest tip de produs ajută la dezvoltarea plantelor, reducând agresivitatea solurilor acide și stimulând dezvoltarea microorganismelor benefice (de ex. fixatori de azot). De asemenea regenerează solul, facilitează absorbția substanțelor nutritive în țesuturile plantelor și contribuie la sporirea recoltelor. Tratamentul solurilor nisipoase cu un astfel de ameliorator pe bază de glicerină brută, urmat de irigarea acestuia, permite retenția umidității timp îndelungat. Compoziția funcționează ca un tampon acido-bazic, menținând balanța pH-ului din sol.. Este prevenită astfel spălarea ionilor metalici care trebuie reținuți în sol până la absorbția de către rădăcini și translocarea lor spre părțile aeriene ale plantelor.

Apele glicerinoase pot fi utilizate și ca adjuvant la aplicarea produselor agrochimice condiționate ca pulberi de

prăfuit și în special a pesticidelor granulate, transformând ingredientele active solide sub formă de pulberi în particule fine, lipicioase, foarte adecvate pentru aplicări de refacere a structurii solului.

Tot ca agent antiprăfuire, pentru limitarea efectelor de dispersie pe parcursul aplicării, intră în compoziția unor fertilizanților anorganici generatori de praf (de exemplu DSF – disintegrating sulfur fertilizer), fără a interveni în procesul util de eliberare gradată a agentului activ (sulf, fosfat de amoniu, fosfat de calciu, nitrat de amoniu, nitrat de potasiu, clorură de potasiu, sulfați de potasiu).

Valorificarea optimă (din punct de vedere a protecție solului) a surplusului de biomasă rezultată din culturile

tehnice folosite pentru producerea de biocombustibili este compostarea lor și utilizarea compostului ca ameliorator de sol.

Compostarea este definită în general ca un proces de descompunere prin oxidare biologică a constituenților organici din deșeuri, practic de orice natură, în condiții controlate. Deoarece compostare este un proces biologic de descompunere a materiei organice, necesită condiții speciale, în particular, determinate de valori optime ale temperaturii,

umiditate, aerare, pH și raport C/N, necesare asigurării unei activități biologice optime în diferitele stadii ale procesului.

Principalii produși ai procesului de compostare aerobă sunt: dioxidul de carbon, apa, diferiți ioni minerali și materie organică stabilizată, denumită humus sau compost.

Procesul decurge în două faze distincte: (1) mineralizarea și (2) humificarea. Mineralizarea este un proces foarte intens care implică degradarea substraturilor organice ușor fermentabile, cum ar fi glucide, aminoacizi, etc. Degradarea este însoțită de o intensă activitate microbiana prin care se produce căldură, dioxid de carbon și apă, ca și reziduuri organice parțial transformate și stabilizate.

Când fracția organică este consumată, unele celule se descompun prin autooxidare pentru a furniza energie celulelor rămase. In timpul primei faze a compostării este necesară furnizarea unei cantități suficiente de oxigen (5-15%) pentru a permite atât un bun start al transformării microbiene, cât și creșterea temperaturii, necesară menținerii condițiilor igienice de biodegradare a materialului organic.

Procesul de transformarea a substanțelor organice este completat în a doua fază a compostării – cea termofilă, care se desfășoară în condiții mai puțin oxidative, care permit formarea substanțelor cu caracter de humus și eliminarea compostului toxic mai dens, format eventual în prima fază. In cea de-a doua fază a compostării este preferat un proces mai puțin oxidativ pentru a evita mineralizarea excesivă a substratului organic.

In decursul fazei de maturare, necesarul de oxigen este mai redus (5%), deoarece procesul biologic devine foarte slab si are ca efect reducerea temperaturii.

Se realizează astfel, prin procesul de compostare controlată, reciclarea materiei organice și reducerea volumului deșeurilor solide.

CAPITOLUL II STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND CULTURA DE RAPITA

2.1.Descrierea plantei

Rapița (Brassica napus L.) (fig. 1) face parte din familia plantelor crucifere (Brassicaceae).

La flori se formează păstăi de 5-10 cm cu semințe de forma rotunda, de culoare negru-albăstrui pana la maro-albăstrui, care au o greutate la 1000 de semințe intre 3,5 si 6,5 g. Intre începutul perioadei de înflorire si maturitate este o distanta de 70 zile.

Rapița (Brassica napus oleifera și Brassica rapa oleifera) este o plantă din familia cruciferelor Brassicaceae cu florile galbene și cu tulpina subțire, lungă și ramificată. Semințele sale sunt bogate în ulei folosit la producerea biodieselului.

Rapița – canola este o marcă înregistrată a unui hibrid de rapiță, inițial produsă și cultivată în Canada, în zone cu clima uscată temperat continentală excesivă . Uleiul din semințe de rapiță a fost produs în secolul al 19-lea ca o sursă de lubrifiere pentru motoarele cu abur. Uleiul are un gust amar din cauza nivelului ridicat de acizi. Canola a fost produsă tocmai pentru a reduce această cantitatea de acid, rezultând un ulei gustos.

Fig. 6. Rapița (Brassica napus L.)

Rapița se cultivă pe o suprafață de peste 27 mil. ha., la nivel global. Cele mai mari

cultivatoare sunt China cu 7,2 mil. ha. si India cu peste 6,9 mil. ha., urmate de Canada cu 5,1 mil. ha., Germania cu 1,3 mil. ha., si Franta cu 1,2 mil. ha.

Progresele realizate pe plan mondial si in tara noastra, in ameliorarea acestei plante si in utilizarea multipla a uleiului motiveaza pe deplin reconsiderarea suprafetelor cultivate cu aceasta planta si in Romania.

Radacina este pivotanta, slab ramificata; patrunde in sol la 70-100 cm adancime. Masa principala de radacini este raspandita la adancimi de 25-45 cm.

Tulpina este erecta, ramificata, inalta de 1,2-2 m, rezistenta la cadere; gradul de ramificare este mult influentat si de densitatea culturii.

Frunzele bazale sunt petiolate, lirate, penat-sectate; cele mijlocii si de varf sunt sesile, lanceolate sau oblong-lanceolate.

Inflorescenta este un racem. Florile sunt alcatuite pe tipul patru. Polenizarea este predominant alogama, entomofila.

Fructul este o silicva cu 10-30 seminte. Pe o planta se pot forma pana la 800 de silicve. La maturitatea deplina silicvele se deschid usor, semintele putandu-se scutura.

Semintele sunt rotunde, cu suprafata neregulat-reticulata. Continutul de grasimi este de 37, 2 – 49,6%. Germinația este epigeica.

Perioada de vegetație a soiurilor de toamna este de 270-300 zile, iar a soiurilor de primăvara de 110-130 de zile.

2.2. Fertilizarea

Rapița de toamnă ocupă un rol foarte important în economia mondială, fiind situată pe locul trei, după soia și palmier, în obținerea de uleiuri vegetale.

Pentru a fi însă o cultură profitabilă, trebuie respectate toate verigile din tehnologia de cultivare; starea de fertilitate a solului și evoluția acesteia trebuie să ocupe un rol prioritar.

Din cauza necunoașterii rezervei de elemente nutritive din sol, în ultimii ani, ne lovim de apariția carențelor masive în elemente nutritive, care în anumite condiții devin factori limitativi ai producției.

Pentru a administra în sol cantitățile de nutrienți necesare ca să obținem sporuri de producție, este nevoie să cunoaștem rezerva din sol, reacția (pH – ul solului), tipul de sol etc; toate aceste determinări făcându-se prin lucrările de cartare agrochimică, cel puțin o dată la 4-5 ani.

Rapița de toamnă se numără printre culturile cu cele mai mari nevoi față de elementele nutritive, având consumuri specifice foarte ridicate. Dintre elementele minerale, consumurile cele mai mari se înregistrează în cazul K₂O, N, P₂O₅, S, Mg, Ca și B.

Consumul principalelor elemente nutritive

(3,5-4 t/ha) (CETIOM, 2011)

O foarte mare importanță practică în fertilizarea economica a acestei culturi este cunoașterea ritmului de absorbție pentru fiecare element nutritiv în parte, de la semănat, la maturitatea sa fiziologică.

Ca și cantități absorbite, potasiul atinge valorile cele mai mari, al cărui nivel depășește celelalte elemente nutritive, înregistrându-se un maxim în perioada de formare a silicvelor. Este urmat de azot, apoi sulful cu o absorbție maximă spre sfârșitul înfloritului și momentul formării silicvelor.

În ceea ce privește absorbția microelementelor, borul, zincul și molibdenul au un rol deosebit în fructificare, formarea florilor și polenizare, atingând un maximum de absorbție în periada înfloritului și formare a silicvelor.

“Hrănirea” în toamnă

Fosforul și potasiul sunt elemente extrem de importante în nutriția rapiței, fără de care nu se pot obține producții constante și sigure. Dar, din cauza faptului că sunt foarte puțin mobile în sol (disponibile în funcție de tipul de sol și a disponibilității lor natural), se vor aplica înainte de semănat, neapărat cu încorporare, dar nu sub aratură (în cazul în care se optează pentru această lucrare). Este de preferat, ca îngrășămintele greu levigabile să se introducă la adâncimi de 15-20 cm, în zona radiculară activă.

În lipsa analizelor chimice, dozele variază în funcție producția scontată între 50-120 kg s.a. P₂O₅/ha și 65-150 K₂O/ha, mai ales dacă se constată lipsa acestora.

La aplicarea azotului (N) în toamnă, avem în verdere cantitatea de resturi vegetale de la planta premergătoare, fie prezente, fie încorporate în sol. Prezența acestora generează lipsă de N, pentru că bacteriile responsabile cu procesul de nitrificare consumă azotul înainte ca acesta să fie preluat de plante. Astfel, se crește doza de azot cu 5-7 kg/t de resturi vegetale. Raportul dintre producția de boabe – resturi vegetale este următorul: grâu 1:1,3; orz și orez 1:1, iar la ovăz 1:1,5. Cu tote acestea, în toamnă, nu se va administra o cantitate mai mare de 50 kg s.a.N/ha, pentru a se evita levigarea acestuia și slăbirea rezistenței la îngheț a plantelor din cauza creșterilor intense.

Până la intrarea în iarnă, plantele de rapiță normal dezvoltate absorb în jur de 40 kg N/ha.

Primăvara, din materia organică a solului, rezultă, prin mineralizare, între 20-40 kg s.a. N/ha (valorile pot fi mult mai mari în solurile care primesc în mod regulat îngrășăminte organice). Chiar dacă o parte din frunze sunt distruse de ger, se consideră că o jumătate din azotul conținut de acestea este reutilizat de plante în cursul primăverii.

Aplicarea îngrășămintelor cu sulf în toamnă, este mai puțin eficientă, din cauza ionilor de sulfat care sunt foarte ușor levigabili, cu excepția superfosfatului care se recomandă a fi aplicat cu încorporare.  

“Alimentarea” în primăvară

Pe durata iernii, consumul de elemente nutritive al rapiței de toamnă este aproape neglijabil. Dar, de la reluarea vegetației (februarie-martie) și până la înflorire, absorbția devine intensă în ceea ce privește azotul, fosforul, potasiul și sulful, atingând aproape 70 de procente. Diferența de cantitate este absorbită în fazele următoare, de formare și umplere a boabelor.

Din aceste motive, rapița de toamnă reacționează favorabil aplicării fracționate a azotului, asigurând obținerea de producții în conformitate cu hibrizii cultivați.

Primul pas în stabilirea strategiei de fertilizare a rapiței în primăvară, este determinarea stadiului de dezvoltare al plantelor și statusul culturii. Pentru acest lucru ne vom raporta la: data semănatului, desimea plantelor înainte de iarnă, stadiul de dezvoltare al plantelor la intrarea în iarnă și, nu în ultimul rând, densitatea plantelor după ieșirea din iarnă și statusul culturii.

Momentul semănatului este important pentru că, în cazul unui semănat timpuriu, vom avea plante mai dezvoltate, respectiv un consum mai ridicat de azot. Cât privește desimea – un câmp cu densitate mai ridicată, va consuma mai mult azot față de unul cu o densitate mai mică; iar un câmp în stadiul de 4 frunze va consuma mult mai puțin N față de un câmp în stadiul de 12 frunze și un diametru al coletului de 18 mm.

Astfel, în primăvară, după evaluarea culturii, putem avea următoarele trei situatii:

În cazul unei ierni blânde – câmpuri fără pierderi de densitate și foarte puține pierderi de frunze – cultura a trecut de iarnă în condiții perfecte;

Condiții normale – pierderi de frunze în urma înghețurilor, meristeme verzi, câteva pierderi de plante, însă câmpul promite obținerea de producții bune.

Condiții grele de iarnă – temperaturi foarte scăzute, fără strat de zăpadă; cultura este distrusă și fară șanse de supraviețuire. 

Condiții grele de iarnă

Doar primele două situații le vom avea în vedere pentru aplicarea unei strategii corecte de fertilizare.

În primul caz, când nu avem pierderi de plante, ci doar câteva frunze uscate, strategia ce o vom aplica este de maximizare a producției.

În cazul în care avem pierderi de plante peste iarnă, dar desimea plantelor în primăvară este corespunzătoare (peste și ușor sub 50%) – strategia este ca prin fertilizare să regenerăm plantele și să ajutăm la dezvoltarea acestora pentru atingerea unei recolte rentabile economic. În caz de pierderi totale de plante, se recomandă întoarcerea culturii.

Atât în situația maximizării producției, cât și în situația regenerării plantelor, se recomandă cel puțin două aplicări: una la momentul reluării vegetației, iar cea de a doua, din a doua decadă a lunii martie până la început de aprilie, în funcție de condițiile climatice. Dacă dorim să maximizăm producția, aplicăm și a treia fracție de azot, în luna mai dar cu cel puțin 2 săptămâni înaintea înfloririi.

În ceea ce privește cantitatea de azot necesară pentru atingerea producției de 3,5 – 5,5 t/ha, rapița are nevoie de 220 – 230 kg/ha N s.a., inclusiv doza din toamnă.

La aplicările faziale, nu se va depăși doza de 150 kg s.a. N /ha până la alungirea tulpinii, altfel, riscăm să avem creșteri vegetative foarte mari, elongație celulară și crăpături, ramificarea și înflorirea vor fi întârziate; de asemenea, vom avea înflorire ne-omogenă și, totodată coacere ne-omogenă, reflectându-se într-o recoltare dificilă și pierderi.

Dacă întreaga cantitate de azot alocată fertilizării rapiței de toamnă nu depășește 100 kg N s.a/ha, atunci aplicarea acesteia se va face dintr-o singură trecere.

Deosebit de important: aplicarea sulfului în primăvară cu prima sau a doua fracție de azot, iar înainte de înflorire este necesar să se administreze B și Mg.

Cele mai bune rezultate se obțin când îngrășămintele cu sulf sunt aplicate odată cu cele cu azot. În lipsă de anlize ale solului, se recomandă o aplicare de 25-32 kg s.a./ha. În cazul rapiței, raportul dintre azot și sulf trebuie să fie de 7/1.

Forma de azot recomandată în funcție de momentul aplicării

Pentru situația în care avem un câmp fără pierderi de plante în primăvară și optăm pentru maximizarea producției, este bine să se utilizeze îngrășăminte pe bază de azot amoniacal (NH₄⁺) sau amidic (NH₂) la fertilizările timpurii. La a doua aplicare, se va utiliza forma nitrică (NO₃ˉ), după 2-3 săptămâni de la prima aplicare. Forma nitrică se absoarbe foarte bine la temperaturi scăzute, dar slăbește rezistența plantelor după repornirea în vegetație, în cazul unor înghețuri târzii. Așadar, nu e cea mai bună alegere ca aplicarea lui să se facă la temperaturi sub 0°C. Această formă are un efect pozitiv la regenerarea meristemelor și a tulpinilor, dar și în dezvoltarea ramificațiilor laterale.

Rapița de toamnă reacționează foarte bine la fertilizările aplicate foliar. Aceste îngrășăminte foliare contribuie la creșterea cantității și a calității producției, fiind luate în calcul în strategia de maximizare a producției. În general, scopul lor este de a stimula și suplimenta nutriția plantelor din partea a doua a vegetației. Pe langă microelementele pe care le conțin îngrășămintele foliare, prezența macroelementelor, în special a azotului și a sulfului, are numeroase beneficii în creșterea cantității și a calității producției.

Un rol deosebit în nutriția rapiței îl au și biostimulatorii de creștere. Conținutul lor în amino-acizi liberi și microelemente duce la intensificarea proceselor de natură enzimatică și pe cel de fotosinteză, ajutând la creșterea conținutului de clorofilă.

O practică frecventă în țările europene cultivatoare de rapiță de toamnă (Polonia, Cehia, Germania), dar și în unele ferme din România, este aplicarea foliară a ureei solubile, după scuturarea petalelor și începutul formării silicvelor. Pentru aceasta se poate folosi uree solubilizată – 22kg uree în 250 l apă/ha – vom avea aprox. 10kg s.a N/ha + Sulfat de magneziu, 10kg. Pe cât posibil, tratamentul trebuie făcut pe timp de noapte.

Modul de preparare a soluției :

1.se umple rezervorul la 50% din cantitatea de apă, se amestecă non stop!

2. se adaugă urea;

3. se adaugă sulfatul de magneziu;

4. apoi fungicidul (dacă e necesar și este compatibil cu soluția)

5. apoi insecticidul (dacă e necesar și e compatibil cu soluția)

6. se completează cu restul de apă și se amestecă non stop.

Tipuri de îngrășăminte des utilizate

Sulfatul de amoniu– (NH₄)₂SO₄ – contine până la 24% S, descrește pH în solurile alcaline! Nu este recomandat pe solurile ușoare, nisipoase sau cu pH acid, dar poate fi o opțiune pentru fertilizarea cu S. Aplicarea sulfatului de amoniu ca sursă de sulf pe plante înghețate sau ude poate provoca arsuri.

Azotatul de amoniu – conține două forme de azot: NH₄⁺ și NO₃ˉ. Ușor solubil, proces de nitrificare rapidă, dar scade rezistența plantelor la îngheț. Este o alegere bună pentru fertilizarea din primăvară a rapiței, dar rezultate foarte bune se obțin în special la a doua fracție de N.

Urea – conține 46% N amidic NH₂, ușor solubil. N poate fi preluat cu ușurință de către plante, în urma hidrolizei enzimatice. Acest proces are nevoie de temp >6⁰C. La fertilizarea rapiței, ureea se recomandă pentru aplicarea primei fracții de N (la reluarea vegetație) și în strategia de maximizare a producției în soluție de 5-8% în preajma înfloritului.

3. FERTILIZAREA CULTURII DE RAPIȚĂ

Fertilizarea este unul dintre elementele tehnologice cu cel mai mare impact asupra producției.

Rapița este una dintre culturile cu cele mai ridicate consumuri specifice (cantitățile de elemente nutritive exprimate în kilograme substanță activă convențională, utilizate pentru producerea unei tone de recoltă principală și a cantității corespunzătoare de biomasă).

Dozele recomandate (în lipsa analizelor chimice), variază în funcție de recolta scontată între 80-180 kg N/ha, 50-120 kg P2O5/ha și 65-150 K2O/ha.

Pentru realizarea producțiilor, plantele de rapiță folosesc îngrășămintele aplicate și elementele din sol, în funcție de fertilitatea solului. Solurile din România „oferă" plantelor anual între 20-60 (80) kg N, în jur de 20-25 kg azot pentru fiecare procent de humus.

De asemenea, ajung în soluția solului cca. 1,6-1,8 kg P2O5 pentru fiecare ppm P și1,6 kg K2O pentru fiecare ppm de K. De exemplu, un sol care are 3% Humus, 30 ppm P și 200 ppm K, va pune la dispoziția plantelor următoarele cantități: 60-75 kg N/ha, 48-54 kg P2O5/ha și 320 K2O/ha.

Când fertilizarea a fost necorespunzătoare, sau condițiile climatice au influențat negativ absorbția nutrienților, pot apărea simptome ale carențelor în diferite elemente chimice.

2.3. Efectul antipoluant al combustibilului biodiesel si masuri de mentenanta

1. Efectul antipoluant

Biodieselul este un combustibil mult mai curat decat motorina si care a inceput sa fie folosit pe scara larga in 200 Poate fi folosit pentru orice motor diesel, fara ca el sa aiba nevoie de modificari.

Biodieselul emana cu pana la 80% mai putine noxe decat combustibilul fosil (figurile xxx).

Fig. 7. Circuitul bioxidului de carbon la folosirea combustibilului clasic

S-a constatat ca prin simpla amestecare a dieselului cu biodiesel (20%) se micsoreaza drastic emanarea gazelor toxice. Deoarece cerintele ecologice europene sunt tot mai severe privind micsorare gazelor nocive emanate de autovehicole, este un motiv in plus pentru folosirea biodieselului, acesta fiind un carburant nepoluant.

Fig. 8 Circuitul bioxidului de carbon la folosirea combustibilului biodiesel

Sursa: http://www.qreferat.com/referate/mecanica/UTILIZAREA-COMBUSTIBILULI-BIOD755.php

Fig. 9. Concentratia produsilor toxici la folosirea diferitelor tipuri de combustibili 1

Sursa: http://www.qreferat.com/referate/mecanica/UTILIZAREA-COMBUSTIBILULI-BIOD755.php

De asemenea, utilizarea pe scara mai larga a biocarburantilor contribuie la indeplinirea angajamentelor de la Kyoto privind schimbarile climatice. Aceasta datorita reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera. Romania s-a angajat, semnand Protocolul de la Kyoto, sa reduca aceste emisii cu 8% in perioada 2008-2012, fata de nivelul lor din 1989.

Fig. 10 Concentratia produsilor toxici la folosirea diferitelor tipuri de combustibili 2

Sursa: http://www.qreferat.com/referate/mecanica/UTILIZAREA-COMBUSTIBILULI-BIOD755.php

2. Măsuri de mentenanță

Deși, combustibilul bio se amestecă cu cel traditional, acesta poate fi utilizat ca atare. Biodieselul nu este doar curat, ci este și un bun curățător. Se recomandă ca, atunci când se trece pe consum de biodiesel, să se verifice mai des filtrele și să se schimbe atunci când este necesar. Una dintre opțiuni ar fi montarea unui filtru mai ieftin înaintea celui clasic. Dacă mașina a stat mai mult timp cu motorina în rezervor s-ar putea ca fundul acestuia să rugineasca, iar combustibilul bio să infunde filtrul.

Totodata trebuie știut că piesele din plastic ce vin in contact cu biodieselul se vor distruge.

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CERCETARE-CULTURA DE RAPIȚĂ, IMPACT ASUPRA MEDIULUI

3.1 Descrierea zonei de studiu

Prezenta documentație se referă la înfiintarea unei unități de producere a biodieselului prin realizarea unei investiții în intravilanul Municipiului Marghita, județul Bihor. Investitia va consta din realizarea unei linii de producție a uleiului din rapiță ce constituie materie primă pentru instalația de obținere a biodieselului.

Capacitatea de producție proiectată pentru instalația de producere biodiesel este de 20,37 t/zi, timp de lucru 24 h/zi, 220 zile/an, procesul de fabricație fiind continuu.

Materia primă, uleiul de rapiță se obține în cadrul aceleiași investiții prin valorificarea culturilor de rapiță de pe terenurile cultivate din zonă, capacitatea instalației de prelucrare este de 50 t/zi de semințe, ceea ce conduce la o cantitate de 21 t ulei de rapiță/zi.

Investiția se va dezvolta pe o suprafață de teren de 10.267 mp, teren proprietate privată, situat în intravilanul Municipiului Marghita, județul Bihor, conform Contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 732/20.04.2011. La data întocmirii prezentei documentații, terenul este liber de construcție, folosința actuală a terenului fiind „teren cu construcți”.

Destinația nou propusă corespunde reglementarilor din documentația de urbanism nr. 15/1996, faza PUG, aprobată prin HCL nr. 37 din 26.07.2001 a Municipiului Marghita.

S.C. ENERGY AGROCOMERT S.R.L. intentionează realizarea unei investiții ce va consta în construirea unei instalații de producere biodiesel utilizând ca materie primă uleiul de rapiță produs în cadrul obiectivului.

Obiectivul de investiții va avea la baza Certificatul de Urbanism nr. 44/21.04.2011 eliberat de Primaria Municipiul Marghita, județul Bihor, ținând seama de precizările și recomandările din avizele solicitate.

Investiția se va realiza pe un teren situat în intravilanul teritoriului administrativ al municipiului Marghita, județul Bihor, teren proprietate privată ce a avut ca destinație anterioară teren cu construcții. Conform PUG-ului Municipiului Marghita, în zona în care urmează a se dezvolta noua investiție sunt prevăzute permisiuni pentru realizarea funcționalului acesteia.

Suprafața de teren de 10.267 mp amplasată în incinta Fermei 12 Baraca nr. 201, parcela 1, lotul 2, pe care urmează a se realiza investiția, este proprietate privată a societății, aceasta fiind liberă de construcții la data întocmirii prezentei documentații.

Investiția va fi constituită dintr-un ansamblu omogen de construcții cu un funcțional pentru amplasarea instalațiilor de producere ulei din rapiță și carburant neconventional-biodiesel, spații de depozitare, instalații tehnico-edilitare aferente, platforme și căi de acces betonate, conturându-se necesitatea amenajării zonei cu dotări complementare, racorduri electrice, apă potabilă din sursă proprie subterană și bazine betonate subterane pentru colectarea apelor uzate, precum și spații verzi.

Prin natura activității din cadrul noii investiții în curs de realizare, aceasta se înscrie în domeniul industriei constând din fabricarea produselor chimice – biodiesel, glicerina ca subprodus, și a fabricării uleiurilor vegetale – ulei de rapiță ce constituie materia primă.

Instalația de biodiesel este proiectată să producă carburant neconvențional – biodiesel din uleiul rezultat prin prelucrarea rapiței.

Materia primă pentru producerea biodieselului în cazul investiției constă din uleiul de rapiță ce se obține în cadrul instalației de prelucrare semințe de rapiță, prin presarea la cald a acestora, filtrarea și depozitarea în depozitul de ulei de rapiță.

Semințele de rapiță sunt preluate de pe rampa de recepție într-o cuvă amplasată subteran, de unde printr-un sistem de preluare prevăzut cu transportor cu melc, sunt dirijate către 6 silozuri de stocare cu capacitate de 35 mc/bucata, respectiv V total = 210 mc.

Din aceste silozuri prin transportoare cu melc, semințele sunt dirijate la sistemul de presare la cald, constituit din 5 prese, încălzirea preselor realizându-se prin intermediul unui schimbător de căldură ce utilizează ca agent termic – apa caldă.

Conform capacității proiectate prin prelucrarea celor 50 tone de semințe de rapiță pe zi, rezultă 21 tone ulei de rapiță zilnic și deșeu valorificabil – 29 tone coji și resturi de semințe ce pot fi utilizate drept furaj în fermele de animale datorită valorii nutritive a acestuia.

Uleiul de rapiță rezultat este trecut printr-un sistem de filtrare și depozitat în parcul de rezervoare – 36 rezervoare cu capacitate de 35 mc/bucata, respectiv un volum total de 1.260 mc. Uleiul de rapiță constituie materia primă pentru obținerea biodieselului, prin prelucrarea chimică a acestuia se obține ca produs finit principal biodieselul și ca subprodus glicerina ce este valorificată în industria cosmetică.

Biodieselul poate fi utilizat drept combustibil în proporție de 100% sau poate fi adăugat în amestec de 20% la motorina obișnuită, acesta fiind un bun lubrifiant și conduce la ridicarea cifrei octanice a motorinei.

În ceea ce priveste natura biodieselului, acesta este un combustibil ecologic, având un punct de aprindere ridicat (120 – 130°C) față de alți carburanți, netoxic și biodegradabil în apă sau sol, microorganismele existente conducând la distrucția acestuia în 28 de zile.

Procesul tehnologic de obținere a biodieselului constă în reacția de trans-esterificare dintre uleiul vegetal uscat – ulei de rapiță – și alcoolul metilic, în prezența unui catalizator bazic. Reacția de transesterificare este reversibilă încât pentru deplasarea echilibrului de reacție spre obținerea biodieselului se utilizează în exces alcool metilic.

Prin trans-esterificare se realizează înlocuirea moleculei grele de alcool a uleiului gliceriol, cu o moleculă mai ușoară de alcool și anume alcoolul metilic. Uleiul vegetal modificat, respectiv biodieselul, este cunoscut în termeni tehnici ca acid gras metil ester.

Reacția de trans-esterificare are loc într-un reactor tip Biotron-ST1000 cu capacitate de prelucrare din rezervoarele de stocare aferente instalației și dirijate prin pompare în sistemul de preîncălzire al reactorului la 30°C, unde are loc începerea reacției de transesterificare. Debitul reactantilor este monitorizat, prin senzori ce conduc la deschiderea automată a unor valve electrice în vederea realizării amestecului, cu respectarea procentelor optime de realizare a acestuia, privind componenții.

Amestecul preîncălzit este dirijat în reactorul de transesterificare, procesul fiind definitivat sub vid în flux continuu și rezultând biodiesel și glicerină în amestec. Din reactor, biodieselul și glicerina sunt dirijate către coloana de separare, cu alimentare continuă laterală și evacuare continuă – la partea superioară biodieselul și la partea inferioară glicerina.

Prin utilizarea unui stabilizator lichid, acesta previne amestecarea biodieselului și glicerinei separate cu amestecul ce este introdus continuu din reactor. Biodieselul ce trece din coloana de separare pe la partea superioară, este dirijat spre un sistem de filtre de mărimi diferite pentru reținerea impurităților și a urmelor de apă, de unde este dirijat apoi spre parcul de rezervoare constituit din 4 rezervoare cu V = 35 mc/buc.

Glicerina obținută este dirijată spre parcul de rezervoare compus din 2 rezervoare a câte 35 mc fiecare. Instalațiile din cadrul investiției constând din instalația de producere a uleiului de rapiță și instalația de producere biodiesel, sunt complet automatizate. Instalația proiectată ce urmează a fi realizată are ca scop producerea de carburant neconvențional – biodiesel, prin valorificarea superioară a culturii vegetale de rapiță, aceasta fiind amplasată într-o zona agricolă.

Investiția ce se va realiza în intervalul 2012-2014 are la bază un plan privind desfășurarea lucrărilor:

– faza de construcție – 1 an;

– faza de exploatare – durata determinată de rentabilitatea produsului; – faza de refacere – 6 luni.

Utilizarea materiilor prime și a materialelor auxiliare se realizează cu respectarea practicilor BAT în domeniu:

– Evidențierea lunară a consumurilor specifice de materii prime și materiale auxiliare, analiza periodică a consumurilor realizate, în vederea stabilirii eficienței utilizării lor;

– realizarea controlului calității materiilor prime și a produselor finite, astfel încât impactul asupra mediului să fie nul sau redus.

Materia primă utilizată în procesul de prelucrare chimică nu constitue un risc pentru mediul înconjurator – ulei vegetal.

– În cazul alcoolului metilic și a metilatului cu caracter alcalin soluție 30%, în condițiile nerespectării proceselor tehnologice privind depozitarea, manipularea precum și utilizarea în proces pot constitui o posibilă sursă de poluare a factorilor de mediu, ca urmare a gradului de inflamabilitate și toxicitate a acestora. Pentru diminuarea riscului apariției unor explozii sau incendii se vor respecta dotările din proiectele de execuție, procesul tehnologic și condițiile de exploatare a instalației.

Prezentarea pricipalelor substanțe periculoase utilizate pe amplasament: Metanolul este un lichid clar, incolor, inflamabil cu un miros ușor, plăcut.

Popular este denumit alcool de lemn sau spirt de lemn. În ciuda acestor denumiri, care îl indică că și produs rezultat din distilarea lemnului, el este produs aproape exclusiv pe căi sintetice, iar ca pondere ocupă al 22-lea loc din producția de chimicale a USA. Deoarece metanolul este un produs natural de fermentație concentrația lui poate ajunge la mai mult de 300 mg/l in vinuri și este mai mare în produse și distilate din fructe.

Metanolul este mai puțin inflamabil decât benzina.

Metanolul are limita inferioară de explozie mai ridicătă decât benzina la fel și temperatura de aprindere, reducându-se riscul incendiului. Din această cauză zona marcată de scurgerile accidentale, unde incendiul esteposibil să apară, este considerabil mai redusă. Metanolul lichid nu arde la temperaturi sub 11 0C. Metanolul arde cu flacără mică și relativ rece. Stingerea focului este ușoară deoarece radiația termică este scăzută. Focul cu metanol nu produce fum și subproduse ca

benzina. Metanolul este complet solubil în apă. Zona incendiată poate fi stinsă prin diluția cu apă. (EIA Sohar Methanol Plant, September 2004).

În caz de incendiu sau în zonele cu posibile scăpări de metanol este obligatoriu a se purta masca de protecție.

Efectele metanolului asupra omului

Ca și istoric cel mai mare numar de intoxicații au fost observate la ingestie. Otrăvirea cu metanol poate fi cauzată de materiale ca: lacuri de lemn, lichide de multiplicare, și alcool denaturant care poate induce starea de ebrietate direct dacă este utilizat ca și băutură. Efecte acute

Metanolul și alți solvenți organici hidrocarbonați au capacitatea de a provoca iritații senzoriale ireversibile: dureri de cap, greață sau narcoză prin inhalare, nivel la care se pot produce modificări patologice specifice fiecărui organ.

Persoanele expuse acut la nivele mari de metanol prin ingestie, inhalație sau contact extins pe piele pot dezvolta afecțiuni severe metabolice, oculare și neurologice. Efectele inițiale ale intoxicării cu metanol sunt similare celor produse de etanol; lentoarea proceselor cognitive și senzoriale care poate duce la slăbirea funcțiilor cerebrale la doze foarte mari. După o perioadă de latență de 12-24 h, intoxicația cu metanol, poate da tulburări de vedere și ale stării de conștiință pe măsura acumulării metabolitilor toxici. Au fost confirmate și simptome oculare neobișnuite cum ar fi senzația de “furtună de zapadă”. La examinarea oftalmologică s-au putut constata defecte de câmp visual centrale și periferice iar pupila reacționează slab la lumină dar se acomodează normal. Mai poate apăre eritemul nervului optic cu edem papilar care se instalează devreme. Rareori se pot întâlni hemoragii în forma de flacară. Necroza porțiunii distale a nervului optic ajungând până la atrofie puse în evidență prin paloarea nervului optic la zile sau săptămâni după expunere.

Expunerea cronică

Persoanele expuse intermitent sau cronic prin aer la doze mici de metanol, insuficiente pentru a provoca acidoza sistemică, se plâng de iritații oculare, pete în campul vizual, iritația căilor respiratorii superioare, cefalee, greață, fotofobie toate fiind reversibile în aceste condiții. Expunerea cronică de scurtă durată, cutanată poate provoca iritații și degradări ale pielii.

Biodiesel (NREL/TR-580-30004, Biodiesel Handling and Use Guidelines) – Descrierea produsului: Ester metilic de natură lipidică

– Numar CAS: Metil Soyate: 67784-80-9; RME:73891-99-3; Methyl Tallowate: 61788-71-2 – Compoziție/Informații privind ingredientele

– Acest produs nu conține materiale periculoase.

– Identificarea pericolelor

– Efecte potențiale asupra sănătații:

Informatii despre poluarea fizică și biologică generata de activitate

Considerate categorii aparte de poluanți care afectează mediul și implicit

comunitățile umane, poluanții de natură fizică și biologică pot genera efecte de poluare grave ireversibile, în cazul în care prezența acestora în mediu depășește limitele de suportabilitate. Aceștia constituie în primul rând factori de stres având și potențial poluator puternic.

Dat fiind specificul activității, nu există posibilitatea contaminării mediului cu germeni patogeni sau apariția vreunui impact de natură biologică.

O categorie aparte de poluanți fizici, o constituie zgomotul și vibrațiile în comunitatea umană, mai ales din activitățile industriale.

Zgomotul de fond urban constituie principalul factor de stres în comunitățile umane, pe lângă poluanții care se găsesc în mod curent în atmosfera orașelor.

Ca factori fizici de stres, care ar putea fi generați ca urmare a activității de construcție / modernizare a instalației de producere biodiesel și funcționării sale ulterioare, sunt zgomotul și vibrațiile.

Zgomotul și vibrațiile sunt considerate principalele surse de poluare în timpul construirii / modernizării obiectivului, constituind factori generatori de stres, mai ales pentru angajații care deservesc utilajele din șantier, angajații altor agenți economici din zonă și pentru populația riverană.

Calculul teoretic de previzionare a nivelului de zgomot nu indică o depățire a valorilor limită actuale ale legislației naționale și nici a limitelor practicate în țările UE.

Exemplu norma germană TA zgomot indică:

– în zonele rezidențiale pure: ziua 50 dB(A), noaptea 35 dB(A);

– în zone mixte: ziua 60 dB(A), noaptea 45 dB(A);

– în zone cu activități: ziua 65 dB(A), noaptea 50 dB(A);

Cerințe BAT pentru minimizarea zgomotului produs de instalație:

– Operatorul trebuie să folosească măsuri de bună practică pentru controlul zgomotului Aceasta poate include o mentenanță adecvată a echipamentelor, a căror deteriorare poate conduce la creșterea zgomotului;

– Operatorul trebuie să folosească tehnici de control a zgomotului care să asigure ca zgomotul produs de instalație nu conduce la cauze rezonabile de sesizări ale populației din vecinătate.

3.2 Evaluarea impactului

Impactul produs prin evacuarea apelor uzate tehnologice, menajere și pluviale evacuate din zona obiectivului este diminuat ca urmare a dotărilor prevăzute în proiecte și realizate în execuții.

Calitatea acestor ape evacuate comparativ cu condițiile prevăzute de legislația în vigoare va conduce la un impact redus asupra funcționării staței de epurare spre care sunt dirijate aceste ape.

Prin natura activității desfășurate, cât și prin modul de colectare și depozitare temporară a apelor uzate generate în bazine betonate subterane, hidroizolate, vidanjabile, calitatea acestor ape va trebui să se încadreze în limitele NTPA 002/2002, HG 352/2005, acestea fiind dirijate către stația de epurare.

Prin proiectul de realizare a construcțiilor noi amenajate, a platformelor pentru amplasarea depozitelor, a căilor de acces circulabile din incintă s-a avut în vedere măsurile de protecție a factorilor de mediu (sol-apă freatică), precum și realizarea de noi rețele de canalizare interioare aferente noului obiectiv.

Prin măsurile preconizate cât și prin dotările prevăzute în proiecte, prin acțiunea de monitorizare a factorilor de mediu impactul produs va fi minim.

Eventuale surse de poluare a apei de suprafață din vecinătate și a apelor subterane o pot constitui următoarele surse:

– igienizarea instalațiilor și a incintelor tehnologice generează ape uzate cu conținut de grăsimi cu dirijare către un bazin betonat subteran, impermeabilizat, vidanjabil periodic;

– grupuri sanitare și zona filtrului sanitar generează ape uzate cu caracter menajer cu dirijare către un bazin betonat subteran, impermeabilizat, vidanjabil periodic;

– ape meteorice neimpurificate provenite din zona amplasamentului, ce conțin suspensii pământoase ce sunt preluate prin pante și rigole cu dirijare pe terenurile invecinate cu infiltrare lentă în sol;

– ape meteorice impurificate cu urme de produs petrolier și substanțe pământoase provenite de pe platforma circulabilă și parcare, sunt dirijate prin pantă către separatorul de produs petrolier cu evacuare pe terenurile învecinate.

Prin urmare, nu se prognozează un impact semnificativ asupra apelor de suprafață și subterane.

Deoarece pe durata execuției lucrărilor nu rezultă ape uzate tehnologice, nu s impun amenajări speciale pentru aceste tipuri de ape.

Prin natura apelor evacuate în perioda de funcționare se impune amenajarea de instalații de preepurare ape uzate tehnologice și menajere – separatoare de grăsimi și respectiv produse petroliere, în perioada de funcționare.

Apele uzate rezultate de la igienizarea instalațiilor și incintelor tehnologice aferente corpului B, vor fi dirijate prin rețele de canalizare realizate în sistem divizor – conducte din PVC sau PP, Dn 110 mm către bazinul betonat subteran vidanjabil cu V = 150 mc, cu trecere în prealabil printr-un separator de grăsimi cu V = 3 mc, bicompartimentat.

Apele uzate menajere rezultate de la grupurile sanitare aferente incintelor corpurilor B, C și D, vor fi dirijate prin rețele de canalizare executate din PVC sau PP DN 110 mm cu pante către bazinul betonat subteran, hidroizolat cu V = 100 mc, situat pe latura sudică în vecinatatea corpului D.

CONCLUZII SI PROPUNERI

Rapița este una din plantele agricole pentru semințe care solicită o deosebită atenție în ceea ce privește stabilirea momentului de recoltare. Întârzierea recoltării acestei culturi poate duce la pierderi foarte mari astfel, tecile de rapiță după o anumită perioadă plesnesc înregistrându-se astfel, prin scuturare pierderi de 30-40 și chiar 50 %. Recoltarea rapiței se face atunci când plantele sunt aplecate, întreg lanul capătă o culoarea galbenă ruginie, tecile sunt galbene-liliachii, iar pe majoritatea semințelor se observă un punct cafeniu.

Recoltarea directă cu combina este o metodă mai practică. Este eficientă numai dacă pierderile sunt minime. Se lucrează numai dimineața sau seara, iar timpul în care întreaga suprafață trebuie recoltată este de 2-3 zile.

Pentru a se diminua cât mai mult pierderile se iau următoarele măsuri:

înlăturarea rabatorului sau reducerea vitezei de rotație a acestuia la 20 rotații/minut,

viteza de înaintare a combinei 2-3 km/oră;

turația tobei 500-700 rotații pe minut;

reglarea corespunzătoare a distanței între bătător și contrabătător pentru a nu se sparge sau decoji semințele.

Cu toate măsurile de precauție, această metodă de recoltare determină pierderi însemnate, boabele au conținut ridicat de apă, iar în masa lor se găsesc resturi de tulpini cu umiditate ridicată. După recoltare semințele se curăță imediat de impurități (restul de tulpini)

Reducerea consumului de combustibili fosili, cum s-a stabilit prin COP 21, înseamnă creșterea consumului de combustibili alternativi sau, în primă fază, diminuarea nivelului de compuși toxici eliminați în atmosferă de combustibilii folosiți în prezent. Aprofundând această teorie, am descoperit că există o Directivă europeană care dispune creșterea  graduală a procentajului de biodiesel din carburanți, directivă care a fost preluată și de România. Există chiar o Hotărâre de guvern care stabilește creșterea acestui procentaj de la 5 la 6,5% începând cu ianuare 2016, ceea ce înseamnă că avem, nu doar cadrul necesar pentru a respecta noul acord de climă, dar putem crește si veniturile statului aplicând o astfel de prevedere.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ABRAHAM B., CECILIA ROMAN, GABRIELA PITL, M. CHINTOANU, E. CORDOȘ, L.. NEAG, GH. TOT, 2004, Biocombustibili ecologici alternativi obținuți din uleiuri vegetale, Revista “TRANSURB” nr. 1/2004 a Uniunii Române de Transport Public

ABRAHAM B., M. CHINTOANU, GABRIELA PITL, CECILIA ROMAN, 2004, Ecological biodiesel obtained through chemical processing of the rapeseed, Proceedings – 31th International Conference of Slovak Society of Chemical Engineering, Tatranské Matliare in Hotel Hutník (Slovakia), May 24 – 28, Proceeding ISBN 80-227-2224-3, pag. 263

ALI Y., M.A. HANNA, 1994, Alternative diesel fuels from vegetable oils. Bioresour Technol;50(2):153–63

ALTIN R., S. CETINKAYA, H.S. YUCESU, 2001, The potential of using vegetable oil fuels as fuel for diesel engines. Energy Convers Manage;42(5):529–38.

BATAGA N., AL. NAGHIU, I. BARABAS, M. CHINTOANU, VIRGINIA COMAN, C. COLDEA, B. VARGA, ADRIANA COSTEA, P. BRANZAS, N. FILIP, A. TODORUT, B. ABRAHAM, I. IVAN, E. BORZA, N. VLAD, N.N. CORDOS, „Rapita o provocare pentru fermieri si energeticieni”, 2002, ISBN 973923457-7

BARI IOAN, Globalizarea si probleme globale, Editura Economică, București, 2001

BERBECEL,O., GH.VLAHUȚĂ, 1960, Zonarea ecologică a plantelor agricole. Principiile și metoda de lucru. Editura Academiei Române, București,

BERCA, M.; (1996), Combaterea buruienilor din culturile agricole, Editura Fermierul Român, București

BÎLTEANU, GH., 1983, Fitotehnie, Ed. Ceres, București

BORCEAN, I., A. BORCEAN, 2004, Cultura și protecția integrată a cerealelor, leguminoaselor pentru boabe și plantelor tehnice, Ed. De Vest, Timișoara

BORLAN, Z. și colaboratorii, 1994, Fertilitatea și fertilizarea solurilor – Compendiu de Agrochimie, Ed. Ceres, București

BOTZAN, M., 1959, Culturi irigate, Ministerul Agriculturii și Silviculturii, ED. Agro-silvică de Stat, București

BOTZAN M., 1972, Bilanțul apei în solurile irigate, Ed. Academică București

BUDIU V., 1993, Studiu cu privire la necesitatea irigației în condițiile zonei subumede din Transilvania, Buletinul USA Cluj-Napoca, A-H, 47/2, 75-83;

BURNETE N., B. VARGA, GABRIELA PITL, CECILIA ROMAN, B. ABRAHAM, M. CHINTOANU, 2005, Reducing atmospheric pollution by using the mixture of biofuels and fossils fuels for supplying the Diesel engines Proceedings – 32nd International Conference of Slovak Society of Chemical Engineering, Tatranské Matliare in Hotel Hutník (Slovakia), May 23 – 27, Proceeding ISBN 80-227-2224-3, pag. 263

CANAKCI M., H. SANLI, 2008, Biodiesel production from various feedstocks and their effects on the fuel properties. J Ind Microbiol Biotechnol; 35(5):431–41

CHINTOANU M., B. ABRAHAM, CECILIA ROMAN, GABRIELA PITL, E. CORDOȘ, 2003a, Biodiesel, Buletin CHIMINFORM

CHINTOANU M., LIVIA NAGHIU, CECILIA ROMAN, 2008, Strategia națională de dezvoltare a producției și utilizării biocombustibililor – Analiza SWOT, Agricultura, agricultural practice and science journal, 67, 3-4

CHINTOANU M., B. ABRAHAM, M. ROMAN, GABRIELA PITL, ADRIANA GOG, E. LUCA, F.D. IRIMIE, 2008, Glycerol derivatization through acetylation and carbonatation for the production of ecologic diesel-like additives, Studia Universitatis Babes-Bolyai, Ambientum L III, 1-2, 33-38

CHINTOANU M., AL. NAGHIU, LIVIA NAGHIU, 2009, Resurse de biomasa pentru producerea de bioenergie (I), Agricultura-știință și practică, 1-2 (69-70), 112-116

DIMANCEA, ȘT., A. DORNEANU, I. BEJAN, C. DRAGNEA, V. RĂDULESCU, 1970, Probleme agricole, Rev. Cereale și plante tehnice, nr. 3, 32-37

DÎRJA M., 2004, Îmbunătățiri funciare, Ed. Academic Pres, Cluj-Napoca

DORNEANU, A., 1984, Concepții moderne în fertilizarea organică a solului, ED. Ceres, București

FLORESCU GH., I. PLEȘA, 1965, Folosirea irigațiilor la principalele culturi de câmp, ED. Agrosilvică, București

FLORESCU GH., 1967, Întrebări și răspunsuri privind irigarea culturilor, Ed. Agrosilvică, Bucureșri

GAFFNEY J.S., N.A. MARLEY, 2009, The impacts of combustion emissions on air quality and climate—from coal to biofuels and beyond. Atmos Environ;43(1):23–36.

GRUMEZA N., O. MERCULIEV, C. TUSA, 1988, Consumul de apă al plantelor cu aplicații în proiectarea și exploatarea amenajărilor de irigații, Redacția de propagandă tehnică agricolă București

GRUMEZA N., O. MERCULIEV, C. KLEPS, 1989, Prognoza și programarea aplicării udărilor în sistemele de irigații , Ed. Ceres Bucuresti

GRUMEZA N., C. KLEPS, C.TUȘA, 1990, Evoluția nivelului și chimismului apei freatice din amenajările de irigații în interelație cu mediul înconjurător, Ed. Tehnica Agricolă, București

GRUMEZA N., C. TUȘA, 2000, Consumul de apă și evoluția teritoriului amenajat pentru irigații din România, Buletinul AGIR, nr.3, București

HALDAR S.K., A. NAG, 2008, Utilization of three non-edible vegetable oils for the production of biodiesel catalysed by enzyme. Open Chem Eng J;2:79–83.

IONESCU-SISEȘTI V., 1971, Culturi irigate, Ed. Didactică și Pedagogică București; IONESCU-SISEȘTI V. și colab., 1982, Irigarea culturilor, Ed. Ceres, București;

JENSEN, PEDER; (2003), Scenario Analysis of Consequence of Renewable Energy Policies for Land Area Requirements for Biomass production — Studiu pentru DG JRC/IPTS

JINGA I., 1971, Cercetări privind valorificarea prin infiltrație a apelor reziduale provenite de la complexele pentru creșterea și îngrășarea industrială a porcilor, Teză de doctorat, IAMB, București;

JINGA I., I. PLEȘA, S. CÎMPEANU, 1993, Baze pentru experimentarea amenajării terenurilor agricole în vederea fertilizării cu ape uzate și nămoluri provenite din complexele animaliere în vederea combaterii poluării solului, Contract ISPIF – SA București;

KINAST J. A., 2003, Production of Biodiesels from Multiple Feed stocks and Properties of Biodiesels and Biodiesel/Diesel Blends, Final Report, Report 1 in a series of 6, NREL/SR-510-31460, March

KNOTHE, G., J. VAN GERPEN, J. KRAHL, 2005, The Biodiesel Handbook. Champaign, IL:AOCS Press, 2005.

KRAHL, J., G. VELLGUTH, M. GRAEF, A. MUNACK, 1994, Utilization of rape seed oil and rape seed oil methylester as fuels – Exhaust gas emissions and their effects on environment and human health. Proceedings of the 8th European Conference on Biomass for Energy, Environment, Agriculture and Industry. October 3-5. Vienna, Austria

LIN Y., LEE W, H. CHAO, S. WANG, T. TSOU, G. CHANG-CHIEN, et al., 2008, Approach for energy saving and pollution reducing by fueling diesel engines with emulsified biosolution/biodiesel/diesel blends. Environ Sci Technol;42(10):3849–55.

LUCA E., 1994, Cercetări privind tehnologia și regimul de irigare la porumbul cultivat în condiții ecologice din zona subumedă a Transilvaniei, Teză de doctorat, Cluj-Napoca;

LUCA, E., Z. NAGY, Al. TURDEAN, M. BERCHEZ, 1994, Efectul irigării și desimii de semănat asupra producției la porumbul siloz, Buletin USACN, A+H, 48/2

LUCA E., Z. NAGY, 1999, Irigarea culturilor, Ed. Genesis Tipo Cluj-Napoca;

LUCA, E., și colab., 2004, Tehnologii ecologice pentru cultura plantelor, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca

LUCA, E., V.BUDIU, A. CIOTLĂUȘ, 2008, Exploatarea sistemelor de îmbunătățiri funciare – Irigații, Ed. Risoprinnt, Cluj-Napoca

LUP A., 1997, Irigațiile în agricultura României, Ed. Agris – Redacția Revistelor Agricole; MABEE WE., 2007, Policy options to support biofuel production. Biofuels;108:329–57. MARSHALL W.F., 1994, Biodiesel, commercialization of a renewable fuel. Technical report

No. 2. BDM-Oklahoma, Inc., National Institute for Petroleum and Energy Research, Bartlesville, OK. February 21

MAXIM A., 2008, Ecologie generală și aplicată, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca

MOGOȘANU P., TATIANA DIBLARU, C. NICOLESCU, 1999, The Diminution of Water and Energy Consumption on Crops Irrigation, Proceedings of the International Symposium on New Approaches in Irrigation, Drainage and Flood Control Management and Interim Meeting of the European Regional Working Group of the ICID, Bratislava, Republica Slovaca, înregistrare CD

MURUGESAN A., C. UMARANI, T.R. CHINNUSAMY, M. KRISHNAN, R. SUBRAMANIAN, N. NEDUZCHEZHAIN, 2009, Production and analysis of biodiesel from non-edible oils—a review. Renew Sustainable Energy Rev;13(4):825–34

MURUGESAN A., C. UMARANI, R. SUBRAMANIAN, N. NEDUNCHEZHIAN, 2009, Bio-diesel as an alternative fuel for diesel engines—a review. Renew Sustainable Energy Rev;13(3):653–62

NAGHIU AL., M. CHINTOANU, B. ABRAHAM, GABRIELA PITL, CECILIA ROMAN, 2007, Studii și cercetări privind dezvoltarea unui sistem integrat de producere și utilizare a combustibililor tip biodiesel în ferme Simpozionul Internațional „Biocombustibilii în România”, 27-28 sept., București

NAGHIU AL., M. CHINTOANU, N. BURNETE, ADRIANA PAULA DAVID, 2007, Considerations upon the potential of Romania for biofuels production and use, Acta Technica Napocensis, Series Applied Mathematics and Mechanics, 50 (5), 337-342

NAGHIU AL., I. TRIPȘA, M. CHINTOANU, S. APOSTU, 2007, Considerations upon a method for superior energy recovery of urban and agri-forestry solid cumbersome waste for obtaining second generation biofuels, ACTA TECHNICA NAPOCENSIS – AMMA 2007, 50 vol. V, pg.. 343-348

NAGY, Z. 1972a, Curs de culturi irigate, at. de mat. Did. I.A. „Dr. Petru Groza” Cluj-Napoca

NAGY, Z., F. BIANU, 1972b, Lucrări practice de irigarea culturilor, Tipo Agronomia, Cluj-Napoca

NAGY Z., E. LUCA, 1994a, Irigarea culturilor, curs, Tipo Agronomia, Cluj-Napoca

NAGY Z., E. LUCA, AL. TURDEANU, 1994b, Cercetări privind consumul de apă al principalelor culturi de câmp din zona colinară a Transilvaniei, Buletinul IACN, Seria Agricultură, nr. 48;

NICOLESCU C., 2000a, The research concerning technics of irrigation trough control supplies underground water (subirrigation), în: Proceedings of Cooperation of Science and Technology on Irrigation and Drainage, vol.II, ICITID Baneasa–ICH Hebei, China, ISBN 973-8115-08-6, p.17-24

NICOLESCU C., 2001, Regimul de irigație – consumul de apă, elementele tehnice ale udării și instalații recomandate pentru unele culturi de câmp», în:,,Cereale și plante tehnice’’, anul LI, nr. 12, Editura SC–AGRIS Redacția revistelor agricole- SA, ISSN 1220 – 1197, București, p. 36 – 38

NICOLESCU C., 2002, Ciclul de udare și importanța sa (I)’’, în : <<Cereale și plante tehnice>>, nr.8, Editura SC – AGRIS – Redacția revistelor agricole –SA, ISSN 1220 – 1197, București, p. 29 – 31

NICOLESCU C., 2004, Tehnica irigației în provincia Hebei din China, Editura AGIR, ISBN 973 – 8466 – 34 – 2, București, 58 p.

NICOLESCU C., 2005a, Considerations concerning the rational use of irrigation water, în:,,Lucrări științifice“, seria Agronomie, vol 48, ISSN 1454 – 7414, Simpozionul cu participare internațională,, Agricultura și mediul – prezent și perspective „Edidat cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării, Editura Ion Ionescu de la Brad Iași, p.172 – 179

ONCIA SILVICA, 1999, Cercetări cu privire la consumul de apă al principalelor culturi irigate în condițiile Câmpiei Banatului, Teză de doctorat, USAMV a Banatului, Timișoara

ONCIA SILVICA, 2004, Îmbunătățiri funciare, Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara;

PINZI S., I.L. GARCIA, F.J. LOPEZ-GIMENEZ, M.D. LUQUE DE CASTRO, G. DORADO, M.P. DORADO, 2009, The ideal vegetable oil-based biodiesel composition: a review of social, economical and technical implications. Energy Fuels; 23(5):25–41

REECE, D.L., X. ZHANG, C.L. PETERSON, 1996, Environmental and health effects of biodiesel. Liquid Fuels and Industrial Products from Renewable Resources. Proceedings of the Third Liquid Fuel Conference, American Society of Agricultural Engineers, Nashville, TN. September 15-17. Pp. 166-176

RIEUL L.; ET COLAB., 1992, Irrigation, Guide pratique, Cemagref, Grupe France Agricole, Paris

ROMAN CECILIA, GABRIELA PITL, N. BURNETE, M. CHINTOANU, 2004, „Surse regenerabile de energie”/2004, Cap. Utilizarea biocombustibililor în transportul urban de călător, pag. 182-224, Editura Chiminform, ISBN 973-87023-1-3

ROMAN M și colab, 2010, Biofuels and sustainability principles, Agricultura-stiinta si practica, 3-4, 75,

ROMAN M., ADRIANA GOG, M. CHINTOANU, LACRIMIOARA SENILA, E. LUCA, AL. NAGIU, F.D. IRIMIE, CECILIA ROMAN, 2010, Sweet sorghum- a good solution for bioethanol, Agricultura, stiinta si practica, 73-74, (1-2), 99-103

TRIPȘA, I., 2006, Utilizarea surselor regenerabile de energie, Promovarea in România a surselor regenerabile de energie, ISBN 10:973-88183-0-3, Editura CHIMINFORM DATA, București

*** Directiva 2003/30/EC a Parlamentului European și a Consiliului din 8 mai 2003 cu referire la promovarea utilizarii combustibililor ecologici sau a altor combustibili regenerabili pentru transport

http://istis.ro/files/folders/catalog_isti ) http://rapeseed.com/

http://www.botanical.com/botanical/mgmh/r/rapese04 http://www.canolacouncil.org/uploads/Standards1-2.pdf, http://www.ebb-eu.org/

http://www.eco-research.eu/CURS%2012%20ECO.pdf

http://www.fertilizer.org; http://www.madr.ro, http://www.nk.com/uk/rape-seed http://www.nk.com/uk/rape-seed; http://www.nk.com/uk/rape-seed; http://www.rapeseed.com/; http://www.sdadefend.com/canola.htm;

http://www.worc.ac.uk/departs/envman/FieldCourses/RFS/Biofuel.html; http://www.truthorfiction.com/rumors/c/canolaoil.htm

http://www.qreferat.com/referate/mecanica/UTILIZAREA-COMBUSTIBILULI-BIOD755.php