Impactul Antropic al Amenajarii Teritoriului In Ariile Naturale Protejate. Studiu de Caz Judetul Vrancea

=== 3e04257f6cfdf367f2889f2583ff3c0fa0174c95_468516_1 ===

Impactul antropic al amenajării teritoriului în ariile naturale protejate. Studiu de caz: Județul Vrancea

Introducere

Multitudinea de sisteme naturale se confruntă, astăzi, cu o presiune tot mai ridicată, aspect ce le determină să funcționeze sub egida unei eficiențe mai scăzute ori să fie amenințate cu dispariția. În acest context, impactul antropic nu este imediat vizibil, în cele mai multe dintre cazuri, degradarea sistemelor ecologice fiind lentă în timpul tranziției dintre etapele progresive de uzare și de simplificare (Knapp, Raileanu, Matenco, Mocanu, Dinu, 2005, pp. 311 – 323).

În mod frecvent, consecințele acțiunilor antropice sunt dificil observabile pentru moment, trecând neobservate însă în alte cazuri afectează interesele economice ale individului, în unele conjuncturi (în condițiile în care afectează biocenoze întregi), fiind totalmente catastrofale în ceea ce privește existența populațiilor umane din respectivele zone.

Prin raportare la județul Vrancea, eforturile în ceea ce privește conservarea biodiversității și a cadrului natural s-au intensificat semnificativ în ultima perioadă, lucru ce a condus la extinderea suprafeței totale a ariilor protejate și, ulterior, la înființarea unui parc natural. În ultimii ani s-a constat o creștere a suprafețelor, de la 2800 de hectare la peste 4000 de hectare, în prezent existând 23 de arii protejate de interes național, identificabile în rezervații naturale ale județului Vrancea (Trifu, Radulian, 1991, p. 96).

Este imperios ca spațiul să fie dezvoltat, valorificat și conservat în așa măsură încât atât generațiile actuale cât și cele viitoare să se bucure de o calitate ridicată a vieții, în conjuncturi cât mai similare cu cele ce descriu statele dezvoltate (Onjeru, Bonjer, 1997, pp. 291 – 302).

În prezentul articol se va evidenția prin raportare la conjuncturile prezente, impactul antropic pe care amenajările teritoriale în ariile protejate de interes național (rezervații naturale) aflate pe teritoriul administrativ al județului Vrancea îl au, dat fiind potențialul complex antropic și natural din spațiul vrâncean

Poziția geografică a județului Vrancea, precum și evoluția istorică a impactului antropic foarte activ au determinat o frecvență mai ridicată a fenomenelor naturale ce se identifică în riscuri majore pentru siguranța terenurilor, a albiilor ori a versanților și, în mod expres, pentru obiectivele de ordin social – economic și pentru viață, per genere.

Una dintre cele mai importante arii protejate ale județului Vrancea se identifică în Parcul Natural Putna – Vrancea, ocupant a 41,32% din aria montană a județului (Wenzel, Lorenz, Sperner, Oncescu, 1999, pp. 15 – 25).

Nevoia desemnării zonei ca arie protejată a reieșit dintr-un total de 12 habitate de interes comunitar dintre care trei de ordin primordial și, totodată, datorită prezenței speciilor de plante ca floarea de colț – Leontopodium alpinum -, papucul doamnei – Cypipedrium calceolus -, bulbucii de munte – Trollius europaeus -, jneapănul – Pinus mugo – ori arborele de tisă – Taxus baccata (Oncescu, Trifu, 1987, pp. 149 – 154).

Tabel nr. 1 Numărul de hectare al Parcului Natural Putna – Vrancea între anii 2010 – 2015

Sursă: Institutul Național de Statistică

Se observă că între anii 2010 – 2014 numărul de hectare al Parcului Natural Putna – Vrancea este același (38190 ha) comparativ cu anul 2015 unde numărul de hectare al parcului scade la 38060, cel mai probabil din cauza intervențiilor de amenajare a respectivului teritoriu. În cadrul rețelei locale, Parcul Natural Putna – Vrancea a avut și are o funcție – cheie prin asigurarea scăderii impactului antropic și, totodată, a celui impus de impedimentele antropice.

Acțiunea conjugată a factorilor pedologici identificabili în factori antropici, în relief, în apele stagnante și freatice, în climă și în rocă, a condus la alcătuirea prezentului covor de soluri.

Astăzi, pe fundamentul geomorfologic al Carpaților de Curbură, alunecările de teren reprezintă un fenomen aproape firesc, alunecări ce sunt determinate și de activități antropice, dintre care unele au devenit istorice, având consecințe și în prezent.

În ceea ce privește specificitățile naturale ale râurilor, ce sunt legate de complexitatea largă a factorilor de mediu, care influențează intens specificitățile biologice și chimice ale apelor râurilor, este adăugat și factorul artificial (poluarea), ce reflectă ponderea influenței antropice, reprezentativ diminuată în ultimii ani.

Fig. nr. 1Tipurile de sol ale județului Vrancea

Sursă: Institutul de Geografie al Academiei Române 2015

În Subcarpați activitatea antropică a schimbat reprezentativ ponderea unor categorii de asociații vegetale, întrucât vegetația naturală a rămas, în mod expres pe terenuri în conjuncturi neavantajoase în scopul utilizării agricole – terenuri în pantă, afectate de alunecări.

Fig. nr. 2 Vegetația județului Vrancea

Sursă: Oncescu, Bojer, Rizescu, 1999, pp. 27 – 42