Impactul Amenințărilor Globale Asupra Securității Naționale A Republicii Moldova
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR…………………………………………………………………..
ADNOTARE (în limba română, rusă și engleză)…………………………………….
INTRODUCERE……………………………………………………………………………….
DIMENSIUNILE ISTORIOGRAFICE ȘI CONCEPTUALE ALE SECURITĂȚII NAȚIONALE ÎN CONTEXTUL AMENINȚĂRILOR GLOBALE…………………………………………………………………………………………………..
Istoriografia cercetării securității naționale în contextul amenințărilor globale………………………………………………………………………………………………………….
Bazele conceptuale ale securității naționale și amenințării…………………
Caracterul și tipologia amenințărilor globale la adresa securității naționale……………………………………………………………………………………………………….
Concluzii la capitolul 1………………………………………………………………..
IMPACTUL AMENINȚĂRILOR GLOBALE ASUPRA SECURITĂȚII NAȚIONALE A REPUBLICII MOLDOVA…………………………
Cadrul normativ și instituțional de asigurare a securității naționale a Republicii Moldova…………………………………………………………………..
Principalele amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale a Republicii Moldova…………………………………………………………………
Opțiunile de securitate ale Republicii Moldova în contextul amenințărilor globale……………………………………………………………………………………..
Concluzii la capitolul 2…………………………………………………………………
ÎNCHEIERE ………………………………………….
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei. Consolidarea proceselor democratice și intereselor statului nu pot fi realizate în afara unui cadru adecvat de securitate. Se consideră că obiectivul esențial al politicii de securitate constă în crearea și menținerea unor condiții favorabile pentru dezvoltarea economică, socială, politică și culturală a țării. Asigurarea securității naționale este scopul central urmărit în realizarea politicii interne și externe, cu atît mai mult că sfîrșitul secolului XX și începutul secolului XXI sunt caracterizate prin transformări profunde ale mediului de securitate și prin apariția unor amenințări și vulnerabilități noi la adresa statelor și societăților.
În condițiile în care lumea devine tot mai interdependentă, iar problemele cu care se confruntă statul tind să comporte din ce în ce mai mult un caracter global, securitatea, la rîndul ei, depășește granițele naționale. Mecanismul de asigurare a securității naționale depinde de caracterul multiaspectual al proceselor internaționale, care tinde să determine caracterul noilor riscuri și amenințări la adresa securității.
Alegerea temei de cercetare științifică este determinată de necesitatea de examinare a formelor și proceselor de manifestare a vulnerabilităților și amenințărilor globale, generate de schimbări calitativ noi proprii sistemului internațional și a impactului pe care acestea le pot avea asupra securității naționale. Actualitatea temei este determinată și de faptul că problemele securității, în general, și a securității naționale, în particular, ating cele mai diverse aspecte ale dezvoltării sociale și umane. Într-un mod sau altul, se interferează și cu sfera militară, cu activitatea politicii externe, cu domeniul economic, problemele democrației, drepturile omului, etc.
Astăzi mai mult ca niciodată este pus sub semnul întrebării rolul statului în relațiile înternaționale, se acordă o sporită atenție altor actori internaționali care subminează rolul acestuia ca unic actor relevant. Creșterea interdependențelor economice, politice, sociale între state duc la apariția unor noi probleme și amenințări cu caracter transnațional și transfrontalier. Multe pericole au un caracter regional sau chiar planetar: catastrofe ecologice și tehnologice, criminalitatea transnațională, terorismul internațional, etc. Expansiunea necontrolată a unor modele culturale de calitate îndoielnică aduce un prejudiciu tradițiilor naționale și culturale ale popoarelor amenințînd originalitatea lor.
Abordarea problemei interconexiunii amenințărilor globale și securității naționale a Republicii Moldova este determinată de faptul că securitatea națională a țării depinde de două grupuri de factori: interni și externi, al căror echilibru dinamic formează conținutul esențial al oricărei politici de securitate. Pe plan intern, politicile de securitate sunt determinate de factori, precum puterea națională, predispozițiile naționale, procesele politice. Contextul extern pentru Republica Moldova reprezintă o forță ce condiționează politicile de securitate. În acest context, o actualitate majoră o capătă problema găsirii noilor soluții de asigurare a securității naționale în contextul amenințărilor globale. Procesul de globalizare sporește enorm rolul factorilor externi, fapt care determină statele să adere la organizații regionale și internaționale, ce au ca obiectiv apărarea securității globale și, implicit, a celei naționale.
Necesitatea studierii problematicii asigurării securității naționale sub impactul amenințărilor globale prezintă un interes deosebit, deoarece securitatea Republicii Moldova este un proces complex de activități, privind asigurarea securității naționale cu atingerii obiectivelor de realizarea atît a politicii interne, cît și a celei externe. Eforturile politico-militare ale țării, pe plan extern, au fost determinate în Concepția politicii externe a Republicii Moldova, care a definit prioritățile, principiile, direcțiile principale și scopul strategic al acesteia. Printre aceste putem enumera participarea țării la edificarea unei Europe noi, integrarea ca partener egal în noile structuri europene de securitate, colaborarea cu alianța trataului Atlanticului de Nord(PpP), crearea unui sistem de relații care va asigura stabilitate și perspectivă în relațiile Moldovei cu alte state.
Republica Moldova se bucură de relații pașnice cu vecinii, iar probabilitatea apariției unei amenințări majore la adresa securității sale este minimă. Totuși, instabilitatea regională poate determina accentuarea riscurilor pe termen scurt. În acest context, interesele de securitate ale Republicii Moldova sunt nemijlocit legate de poziția statului în confluența unor spații geografice purtătoare de tensiuni latente sau evidente, la limita sferei de influență a fostei URSS și aria de extindere a NATO, de dislocarea pe teritoriul țării a trupelor militare străine, aspirațiilor separatiste și existența formațiunilor militare subordonate structurilor neconstitutionale din țară.
Actualitatea și necesitatea cercetării problemei în cauză este dicitată și de faptul că problema securității naționale și stabilității Republicii Moldova, în contextul amenințărilor globale depinde, într-o mare măsură, de situația internă și externă a statului și nu, în ultimul rând, de relațiile bilaterale și multilaterale a Republicii Moldova cu statele vecine și organizațiile internaționale, care sînt implicate direct sau indirect în politica Republicii Moldova.
Gradul de investigație a temei. Pentru cercetarea securității naționale în contextul amenințărilor globale, în special, cazul Republicii Moldova, au fost cercetate mai multe lucrări teoretice și empirice. Dintre cercetătorii care au studiat direct sau tangențial problema securității naționale și au contribuit la elaborarea unei baze teoretice precum și la diferențierea variatelor aspecte ale acesteia, putem evidenția: D. Baldwin, B.Buzan, V. Cuc, N. Albu, E. Ciupercă și Ș. Vlădulescu, Ch. S. Browning și M. McDonald, S. Sprincean, A. Ivan etc. Analizînd lucrările acestor autori, am constatat faptul că ei abordează problematica securității naționale mai mult din aspect teoretic. Autorii se referă, în studiile sale, la definirea termenului de securitate națională, la determinarea formelor sale, precum și la elaborarea unor modele de structuri de securitate.
Totodată, putem menționa autori ca: B. Buzan și O. Waever, A. Sarcinschi, I. Sava, A. Barbăneagră, V. Buță și I. Emil, V. Juc, E. Plagov, V. Conacu etc. care, în cercetările sale, examinează problematica securității naționale într-un cadru mai complex, plasînd securitatea națională drept o componentă de valoare imediată în cadrul sistemului de relații internaționale. Acestei cercetători nu doar definesc notiunile, dar și efectuează o analiză detaliată a nivelului de interacțiune a securității naționale cu un concept superior acesteia, adică securitatea globală.
În continuare, constatăm faptul că conceptul securității naționale și cel al amenințărilor globale, sunt într-o interconexiune strînsă, fapt care a fost remarcat și de unii cercetători în lucrările sale: T. Frunzetti, A. Giddens, Gr. Alexandrescu, C. Grineaev, N. Afanas, S. Moraru, P. Duțu, T. Fuior etc.
Unii autori abordează problematica securității prin prisma cazului Republicii Moldova. Autorii T. Busuncean, N. Chirtoacă, V. Cibotaru, I. Coropcean, V. Juc etc., au efectuat o cercetare detaliată a aspectelor securității naționale a statului nostru, realizind o analiză a cadrul normativ și instituțional de asigurare a securității naționale a Republicii Moldova, strategiilor și politicilor de securitate națională.
Problema de cercetare o reprezintă securitatea națională a Republicii Moldova, în contextul amenințărilor globale.
Obiectul de cercetare al temei îl constituie cercetarea manifestării securității naționale și impactul amenințărilor globale asupra acesteia, în cazul Republicii Moldova.
Scopul și obiectivele tezei. În conformitate cu actualitatea și gradul de investigare a temei, ne propunem drept scop analiza dimensiunilor istoriografice și conceptuale ale securității naționale, în condițiile amenințărilor globale, și evaluarea influenței acestora asupra securității naționale a Republicii Moldova. În vederea realizării scopului propus, au fost formulate următoarele obiective:
analiza istoriografei cercetării securității naționale în contextul amenințărilor globale;
cercetarea bazelor conceptuale ale securității naționale și amenințării;
determinarea caracterului și stabilirea tipologiei amenințărilor globale la adresa securității naționale;
identificarea cadrului normativ și instituțional de asigurare a securității naționale a Republicii Moldova;
evaluarea principalelor amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale a Republicii Moldova;
formularea opțiunilor de securitate ale Republicii Moldova în contextul amenințărilor globale
Suportul metodologic al lucrării. Cercetarea manifestării securității naționale și impactul amenințărilor globale asupra acesteia, în cazul Republicii Moldova presupune aplicarea unor metode teoretice și empirice.
Printre acestea menționăm: Deducția și inducția au fost folosite la formularea dimensiunilor teoretice ale securității naționale și amenințărilor globale. De asemenea, aceaste metode au permis examinarea influenței amenințărilor globale asupra securității naționale.
Analiza și sinteza au fost utilizate la determinarea bazelor conceptuale ale securității naționale și pentru evaluarea specificul amenințărilor globale. Aceste metode au contribuit și la evaluarea și stabilirea caracterului și tipologiei amenințărilor globale la adresa securității naționale, în special, în cazul Republicii Moldova.
Metoda empirică a contribuit la identificarea principalelor surse de insecuritate a statelor în contextul noilor schimbări globale și servește drept punct de reper în procesul de revizuire a vechilor strategii naționale de securitate și cooperare.
Metoda istorică a servit ca instrument de analiză a evoluției sistemului național de securitate al Republicii Moldova.
Metoda comparativă a contribuit la relevarea trăsăturilor politicii de securitate a Republica Moldova pe plan intern și extern; precum și compararea politicii și a metodelor folosite de statul moldovenesc în ameliorarea situației actuale.
Noutatea științifică a lucrării. Lucrarea dată conține descrierea și analiza a mai multor lucrări din țară și de peste hotare. Putem să afirmăm că lucrarea este actuală și originală, deoarece în contextul lucrării sunt incluse și idei proprii ale autorului. Au fost introduse și multiple idei ce țin de situația Republicii Moldova, văzută din exterior. Caracteristic este și faptul că aici s-au abordat teze și informații strîns legate de prezent.
Caracterul inovator al investigației rezidă în faptul de a construi un tablou integru al principalelor acțiuni, strategii și eforturi desfășurate în scopul asigurării securității naționale prin prisma evaluării amenințărilor globale. Pornind de la aceasta, originalitatea investigației constă în relevarea riscurilor la adresa securității naționale a Republicii Moldova și a căilor de asigurare a securității prin prisma experților. Un alt caracter inovator constă în efectuarea analizei privind interacțiunea binomului securitate internațională – națională în contextul noilor provocări și probleme globale. Prezintă interes și potențarea necesității de reevaluare a vechilor strategii de securitate, în cazul în care strategiile actuale de securitate devin potențiale surse de insecuritate.
Volumul, structura și sumarul compartimentelor tezei. Lucrarea are _______ pagini. Reieșind din scopul și sarcinile propuse, investigația de față este compusă din: introducere, două capitole, încheiere, bibliografie.
În capitolul 1 sunt analizate dimensiunile istoriografice și conceptuale ale securității naționale în contextul amenințărilor globale. Acest compartiment include cercetarea istoriografei securității naționale în contextul amenințărilor globale; determinarea bazelor conceptuale ale securității naționale și amenințării și evaluarea caracterului, și tipologiei amenințărilor globale la adresa securității naționale.
În capitolul 2 este examinat impactul amenințărilor globale asupra securității naționale a Republicii Moldova. Acest compartiment include proiectarea cadrului normativ și instituțional de asigurare a securității naționale a Republicii Moldova, stabilirea principalelor amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale a Republicii Moldova și evaluarea opțiunilor de securitate ale Republicii Moldova în contextul amenințărilor globale.
DIMENSIUNILE ISTORIOGRAFICE ȘI CONCEPTUALE ALE SECURITĂȚII NAȚIONALE ÎN CONTEXTUL AMENINȚĂRILOR GLOBALE
Istoriografia cercetării securității naționale în contextul amenințărilor globale
Examinarea securitătății naționale a Republicii Moldova, în contextul amenințărilor globale, constituie un subiect de cercetare de o importanță majoră pentru domeniul științelor politice în arealul investigațional autohton. Datorită importanței și actualițătii domeniului în cauză de cercetare, în prezent, dispunem de un spectru larg de lucrări care au drept scop cercetarea și explorarea conceptului de securitate națională din diverse perspective, inclusiv din perspectiva amenințărilor globale.
Pentru cercetarea securității naționale în contextul amenințărilor globale, în special, cazul Republicii Moldova, au fost cercetate mai multe lucrări teoretice și empirice. Dintre cercetătorii care au studiat direct sau tangențial problema securității naționale și au contribuit la elaborarea unei baze teoretice precum și la diferențierea variatelor aspecte ale acesteia, putem evidenția: D. Baldwin, B.Buzan, V. Cuc, N. Albu, E. Ciupercă și Ș. Vlădulescu, Ch. S. Browning și M. McDonald, S. Sprincean, A. Ivan etc. Analizînd lucrările acestor autori, am constatat faptul că ei abordează problematica securității naționale mai mult din aspect teoretic. Autorii se referă, în studiile sale, la definirea termenului de securitate națională, la determinarea formelor sale, precum și la elaborarea unor modele de structuri de securitate.
Totodată, putem menționa autori ca: B. Buzan și O. Waever, A. Sarcinschi, I. Sava, A. Barbăneagră, V. Buță și I. Emil, V. Juc, E. Plagov, V. Conacu etc. care, în cercetările sale, examinează problematica securității naționale într-un cadru mai complex, plasînd securitatea națională drept o componentă de valoare imediată în cadrul sistemului de relații internaționale. Acestei cercetători nu doar definesc notiunile, dar și efectuează o analiză detaliată a nivelului de interacțiune a securității naționale cu un concept superior acesteia, adică securitatea globală. De asemenea, ei analizează eficiența strategiilor de securitate națională în vederea creării unei concepții eficiente de valorificare și protejare a intereselor naționale la niver internațional, precum și de modul în care acestea se evidențiază la nivel global, ținînd cont de amplele procesele ale globalizării.
Astfel, cercetătorii ne oferă abordări teoretico-conceptuale, unele studii istoriografice și politici ale noțiunilor de securitate internațională și națională, ajungînd la concluzia că asigurarea securității atât internaționale, cît și celei naționale, constituie prioritatea principală în politica statelor. În ceea ce privește nemijlocit conceptul de securitate națională, el reprezintă baza pentru formularea doctrinei militare și a concepției de politică externă.
Totodată, putem menționa autori ca: B. Buzan și O. Waever, A. Sarcinschi, I. Sava, A. Barbăneagră, V. Buță și I. Emil, V. Juc, E. Plagov, V. Conacu etc. care, în cercetările sale, examinează problematica securității naționale într-un cadru mai complex, plasînd securitatea națională drept o componentă de valoare imediată în cadrul sistemului de relații internaționale. Acestei cercetători nu doar definesc notiunile, dar și efectuează o analiză detaliată a nivelului de interacțiune a securității naționale cu un concept superior acesteia, adică securitatea globală.
În continuare, constatăm faptul că conceptul securității naționale și cel al amenințărilor globale, sunt într-o interconexiune strînsă, fapt care a fost remarcat și de unii cercetători în lucrările sale: T. Frunzetti, A. Giddens, Gr. Alexandrescu, C. Grineaev, N. Afanas, S. Moraru, P. Duțu, T. Fuior, etc. Pornind de la scepticismul cu privire la democratizarea țărilor în perioada postconflict și analizînd numărul mare al intervențiilor militare, al programelor de asistență postconflict, justificate prin logica păcii democratice, autorii au remarcat importanța elaborării concepțiilor de sucuritate națională de către guvernele naționale, justificînd pozițiile sale prin apelarea la conflictele internaționale de o frecvență și amploare semnificativă care, la rîndul lor, fac problematica studiată mai actuală și de o importanță imperativă.
Unii autori abordează problematica securității prin prisma cazului Republicii Moldova. Autorii T. Busuncean, N. Chirtoacă, V. Cibotaru, I. Coropcean, V. Juc etc., au efectuat o cercetare detaliată a aspectelor securității naționale a statului nostru, realizind o analiză a cadrul normativ și instituțional de asigurare a securității naționale a Republicii Moldova, strategiilor și politicilor de securitate națională.
Autorii, în cercetările sale, pornesc de la faptul că securitatea Republicii Moldova este o parte componentă a securității mondiale. Emergența amenințărilor asimetrice, în epoca globalizării contemporane, implică necesitatea consolidării relațiilor de parteneriat durabil în cadrul sistemului complex al comunității informative în scopul diminuării riscurilor ce pun în pericol securitatea națională și regională. Ei afirmă că prevenirea și contracararea amenințărilor la adresa securității Republicii Moldova este un demers în care Serviciul de Informații și Securitate cooperează cu serviciile speciale și structurile partenere, în plan regional și internațional, formînd, astfel, un cadru juridic și politic favorabil pentru cooperarea atît națională, cît și internațională, în domeniul asigurării securității statale.
Cercetînd problematica în cauză, în literatura occidentală, ne referim la A. Wolfers, un reprezentant al istoriografiei cercetătorilor americani care a adus un aport considerabil în problematica securității naționale. În lucrările sale, el își îndreaptă atenția asupra studiului problemei asigurării securității statale, stabilind provocările și amenințările survenite din exteriorul propriului teritoriu, făcînd racordare la chintesența interesului național ca element indispensabil și constitutiv al politicii externe al statului. Termenul de interes național încorporează în sine și preocuparea față de asigurarea securității statului; autorul propunînd sintagma de interes național de securitate.
Problema securității statului și interesului național sunt analizate comparativ, ajungîndu-se la concluzia că că ambele, într-o oarecare măsură, urmăresc obiective comune. În viziunea autorului, interesul național, spre deosebire de interesul național de securitate, se axează mai mult pe necesități care se difuzează atât de la o colectivitate în ansamblu, cît și de la un individ, care formează obiectul politicii externe, direcționate și promovate în vederea obținerii și realizării tuturor nevoilor și necesităților sociale. Pornind dintr-o altă perspectivă, interesul național constă în afirmarea tuturor valorilor naționale, de către un stat, în scopul asigurării stabilității și prosperității statului, respectiv a dezvoltării și propășirii națiunii. Interesul național de securitate, la rîndul său, constă în proctecția valorilor naționale, asigurarea stabilității în regiune, asigurarea inviolabilității frontierelor și protecției propriilor cetățenii de amenințările din exterior, precum și de atentatele și manifestea terorismului.
B. Buzan s-a remarcat prin studiile sale făcute în domeniul securității, fiind un exponent activ al Școlii de la Copenhaga în care se coaugulează o nouă viziune conceptuală asupra fenomenului dat, ridicîndu-se problema analizei securității la scară globală prin identificarea domeniilor vulnerabile ale statelor, la acest capitol. Autorul, în lucrarea sa, pune în discuție paradigma ce se referă la dimensiunile securității. În cercetare este analizat spectrul de aplicabilitate a fenomenului securitate, la general, și securitate națională, în particular, argumentîndu-se că în cazul securității, discuția constă în a scădea amenințările. În contextul sistemului internațional, securitatea desemnează capacitatea statelor și societăților să-și păstreze autonomia identității și integrității lor funcționale.Un alt element important, introdus de Barry Buzan în analiza securității, este departajarea statelor în state puternice (cu un grad avansat de coeziune politică și socială) și state slabe (cu legitimitate internă scăzută și control fragil asupra instituțiilor puterii). Aceste nuanțe sunt vitale pentru a înțelege natura securității și securității naționale și a faptului că statele reacționează la pericole și amenințări în funcție de vulnerabilitățile pe care le au. În viziunea reprezentantului Școlii de la Copenhaga este nevoie de făcut o delimitare între “statele slabe” și “statele puternice” care se referă la gradul și nivelul acestora de coeziune socială și economică.
R. Smoke s-a perocupat intens de problematica securității naționale, mai ales, că în perioada cînd își editează lucrarea, a observat faptul că o definiție concretă și general acceptabilă a securității nu există între exponenții domeniului dat, de asemenea contextul internațional în urma apariției dilemei nucleare impunea comunitatea statelor să identifice noi soluții pentru rezolvarea problemelor de securitate.
D. Baldwin încearcă să poziționeze conceptul de securitate în supeoritate față de alte repere. El consideră că securitatea este definită în raport cu două repere clare, amenințările și forța militară, între care există o legătură cauzală. Autorul incearcă să poziționeze conceptul de securitate față de alte repere, formînd o serie de intrebări în acest sens: Securitatea pentu cine? Securitatea căror valori? Cît de multă securitate? Față de care amenințări? etc. Analiza conceptuală realizată de D. Baldwin se referă la clarificarea înțelesului noțiunii de securitate, cu atât mai mult cu cât, în multe situații, securitatea este o problemă de percepție și se referă mai puțin la construcția unor teorii ori testarea ipotezelor, deși este relevantă în ambele cazuri.
În esență, stategiile de securitate națională vizează echilibrarea relațiilor dintre obiective și mijloacele de îndelinire a acestora, intenții și capabilități avute la dispoziție sau potențiale, scopuri și resurse, oferind, în totalitate sau parțial, răspunsuri adecvate la intrebările formulate de D. Balwin cu mulți ani în urmă.
J. Kirshner prezintă un studiu detaliat al notunii de securitate națională și a influențării acesteia de către procesele globalizării. Autorul explică ca din punct de vedere al politicilor de securitate națională, globalizarea obligă statele să-și integreze elementele militare și nemilitare ale puterii. Cheia unui astfel de efort este coordonarea strânsă a domeniilor politic militar, economic, ordine publică, servicii de informații, cultură, știință și tehnică. La fel, el menționează că în domeniul puterii, globalizarea favorizează apariția de noi centre de putere dintre care companiile transnaționale și organizațiile nonguvernamentale internaționale sunt cele mai cunoscute șă care influențează major securitatea internațională, precum și cea națională, cum ar fi NATO sau UE.
S. Boncudefineste securitatea ca fiind starea de conviețuire a unei colectivități și de funcționare a instituțiilor acesteia, caracterizată de lipsa oricărei amenințări la adresa existenței lor normale. De asemenea, autorul prezintă o serie de concepte care vin în completarea termenului de securitate, în special, la nivel regional. S. Boncu realizează o serie de principii care vin în ajutorul creării strategiei de securitate, la nivel european. Pentru autor, conceptul de securitate semnifică situația în care o persoană, grup de persoane, stat, alianțe, în urma unor măsuri specifice adoptate individual sau în înțelegere cu alți actori, capătă certitudinea că existența, integritatea și interesele lor fundamentale nu sunt puse în pericol. El explică că dacă termenul de securitate semnifică liniște, sentimentul de a fi în afara pericolelor, de a fi protejat, insecuritatea este termenul opus securității și presupune sentimentul de pericol și risc, impresia de a fi amenințat, libertatea îngrădită.
Cercetătorul rus S. Grineaev , în lucrarea sa, evidențiază noțiunea de securitate națională prin prisma proceselor globale, el menționînd că globalizarea este un factor esențial în asigurarea securității naționale și regionale, însă aceasta trebuie să fie fundamentată prin asigurarea securității globale. De asemenea, el afirmă că securitatea națională, regională și globală sunt în raport de cauzalitate.
O lucrare semnificativă, ce ține nemijlocit de definirea și abordarea conceptului de securitate națională a Republicii Moldova este cea a lui N. Chirtoacă , în cadrul căreia el realizează o retrospectivă a evoluției termenului de securitate națională a Republicii Moldova, începînd cu data de 27 august 1991, cînd ea și-a căpătat independența, devenind subiect de drept internațional. La fel, în studiul său, el prezintă o gamă largă de probleme și amenințări cu care statul nostru s-a confruntat în evoluția sa, prezentînd, de asemenea, eventualele riscuri pe care comunitatea internațională ni le prezintă.
N. Albu, în lucrarea sa, arată că odată cu intensificarea procesului de globalizare are loc și apariția unor noi tipuri de vulnerabilități și amenințări, care au aprofundat dezbaterile asupra securității printre teoreticieni și factori decizionali, deopotrivă. La fel, autorul efectuează o analiză comparată asupra dezbaterilor cu privire la componentele securității naționale și a modurilor de asigurare a securității care au devenit din ce în ce mai complexe și mai specializate.
Autoarea menționează că securitatea națională reprezintă condiția fundamentală a existenței națiunii și statului, care are drept scop apărarea și promovarea intereselor și obiectivelor naționale, contracararea riscurilor și amenințărilor la adresa intereselor naționale care și determină orientarea politicii externe și interne a statului, în contextul securității regionale și globale. Astfel, prin prisma acestor elemente definitorii, autorul expune unele idei strategice de securitate ale Republicii Moldova, evidențiind spațiul geopolitic în care se află.
A. Munteanu, in lucrarea sa, cercetează și stabileste unele obiective prioritare de fortificare a securității naționale a Republicii Moldova, din perspectiva integrării europene. În lucrarea sa, ea efectuează indentificarea spectrului de amenințări și riscuri la adresa securității naționale a Republicii Moldova și studiază oportunităților de diminuare a acestor factori destabilizatori. Autorul realizează o analiză a cadrului juridico-normativ de asigurare a securității statului Republica Moldova și formulează unele principii, menite să eficientizeze această activitate. Prin urmare, lucrarea dată vizează definirea și analiza trăsăturilor inerente ale procesului de continuă democratizare a societății moldovenești și interdependența dintre aceasta cu securitatea națională.
S. Moraru, în studiul său, realizează abordarea securității naționale a Republicii Moldova prin prisma principalelor amenințări și vulnerabilități care ar putea afecta existența statului. Autorul menționează despre amplele procese ale golobalizării care, prin sinea lor, reprezintă un pericol major pentru suveranitatea națională, inclusiv și pentru securitatea statului național. De asemenea, în cadrul lucrării sale, el incearcă să proiecteze unele directive care ar spori eficacitatea tehnicilor și strategiilor de protejare a statului pe arena internațională.
Pornind de la faptul că Republica Moldova, în ciuda faptului că este un stat cu un potențial economic și politic scăzut, ea reprezintă un interes geopolitic ridicat pentru marile puteri de pe arena internațională. Acest fapt este relatat de către I. Caraman, în lucrarea sa, reprezentănd un studiu din punc de vedere geopolitic, în care Republica Moldova este un factor important în realizarea strategiilor de influentă regională a actorilor mondială. Autorul menționează roulul actorilor internaționali, precum NATO și UE, în realizarea politicilor naționale de securitate a Republicii Moldova care, prin statutul lor, sunt principalii motori care influențează direct implementarea unor sau altor strategii politice de apărare.
V. Cibotaru realizează un studiu consacrat analizei comparative a factorilor decizionali în domeniul politicii de securitate națională din trei state vecine – Republica Moldova, România și Ucraina, a constituit o continuare firească a cercetărilor efectuate de Institutul de Politici Publice în domeniul transformărilor și reformelor sectorului de securitate al Republicii Moldova, în 2000-2005. În cadrul studiului, el evaluează structura strategică a securității și apărării naționale a Republicii Moldova. În acest context, el indentifică ca cea mai mare problemă pentru societatea moldovenească este de a revizui atât strategia securității, cât și întregul sistem de apărare și asigurare a securității naționale.
În lucrarea sa, V. Moraru prezintă o analiză detaliată a situației Republicii Moldova ca marionetă în cadrul reglării relațiilor dintre SUA și Federația Rusă. Lucrarea dată este o prezentare explicită a intereselor geostrategice și militare a SUA și a Rusiei pe teritoriul Republicii Moldova, cea din urmă fiind teatrul, în care statele sus menționate incercă să impiedice reciprop proiectele de influență in regiune. Autorul evidențiază in lucrarea sa că strategiile de securitate a Republicii Moldova sunt, în mare parte, influențate de acești mari acori internaționali, evidențiind conflictul transnistrean ca un rezultat a acestor actiuni reglatorii.
O contribuție deosebită în analiza termenului de securitate națională atît la niver teoretic, cît și practic, cazul Republicii Moldova, a fost realizată de V. Juc. În lucrarea sa, el a înfăptuiește o analiză a noțiunilor de securitate. În definirea acestui concept el apelează la mai multe forme de securitate precum cea militară, politică sau societală. De asemenea, autorul examinează strategiile de securitate a Republicii Moldova.
M. Bencheci vine cu un studiu foarte minuțios privind experiența Republicii Moldova în definitivarea politicii de securitate și apărare, autorul face o retrospectivă evolutivă a sistemului național de securitate, prezentînd factorii principali de influență asupra intereselor naționale.Se pune problema de analiză a securității naționale prin prisma interacțiunilor și a corelației mediilor de securitate, la nivel național și internațional, accentuîndu-se necesitatea studierii acestui domeniu, identificîndu-se subiectele și domeniile cele mai vulnerabile din cadrul sistemului național de securitate, fiind prezentate unele recomandări alternative de soluționale sau îmbunătățire a a acestui sector.
V. Conacu, în articolul ,,Analiza securității internaționale din perspectiva studiului istoriografic”, ne oferă un tablou asupra gradului de studiere a problematicii securității din perspectiva geografică. El cercetează lucrările unor autori consacrați din Federația Rusă, SUA, România, Republica Modova care s-au preocupat de definirea și identificarea conceptuală a termenului de securitate. Autorul ajunge la concluzia că pentru Republica Moldova, problematica securității constituie un domeniu în devenire, deoarece s-au efectuat puține cercetări care s-ă aibă un impact de implementare practică.
V. Mija, în articolul ,,Riscuri contemporane la adresa securității naționale a Republicii Moldova”, prezintă un studiu în care cercetează complex securitatea națională a Republicii Moldova, oferind anumite opțiuni de evitare a riscurilor la adresa acesteia. Autorul prezintă cîteva puncte de vedere la acest aspect. Primul punct de vedere se referă la faptul că în condițiile proximității geografice ale Republicii Moldova cu Europa, țara noastră are destinul să fie solodară cu UE, prin devenirea eventual ca stat membru deplin. Cel de-al doilea punct de vedere est eprezentat prin faptul că cea mai bună soluție pentru Republica Moldova este păstrarea statutului de neutralitate permanent cît mai întelungat timp pentru fundamentarea independenței și suveranității statului. În final autorul ajunge la concluzia că Republica Moldova are nevoie să sporească capacitatea statală pentru încadrarea în inderdependența economic europeană și mondială, ceea ce va provoca consolidarea securității naționale a statului.
În concluzie menționăm faptul că cercetarea și analiza lucrărilor științifice, în domeniul studiilor de securitate, ne oferă un tablou complex de ansamblu, privind evoluția procesului de instituționalizare și edificare a securității naționale, în plan intern, cît și familiarizarea cu specificul activităților statelor, privind edificarea unui sistem de securitate internațională, a strategiilor și colaborării comunității internaționale, în contextul prevenirii și contracarării situațiilor de amenințare și risc la adresa securității statelor. Domeniul asigurării securității, este foarte actual datorită faptului că această activitate a cuprins elementele de conexiune a intereselor naționale vitale, astfel încît lupta statelor în asigurarea acestor interese le-a identificat supravețuirea în sistemul internațional. Este de remarcat faptul că, în literatura de specialitate contemporană, domeniul securității este cercetat permanent, dar s-a observat faptul că, în ultimele decenii, i se acordă o atenție mai mare, deoarece majoritatea fenomenelor, în plan internațional și global, sunt strîns legate de acesta. Cercetările istoriografice ne permit să evidențiăm un bogat material analitic în care sunt prezentate elementele și mecanismele de funcționare a sistemelor de securitate națională a diverșilor actori în diferite perioade istorice, problemele și deficiențele sistemului de securitate internațională. Analizînd cercetările din Republica Moldova, constatăm că cercetătorii studiază fenomenul securității naționale din perspectiva problemelor existente și a situației în care se află țara noastră.
Bazele conceptuale ale securității naționale și amenințării
Marile mutații în conținutul proceselor ce țin de domeniul securității, produse pe plan internațional, generează, în perioada actuală, eforturi susținute pentru elaborarea unor strategii de securitate corespunzătoare. Statele încep să-și reconsidere limitele în ceea ce privește suveranitatea națională în accepțiunea sa tradițională, punînd accentul pe sintagme noi, cum ar fi comunități de națiuni, fapt ce necesită un grad mai ridicat de securitate economică și militară. În acest context, apare necesitatea actualizării politicilor de securitate națională, cu luarea în considerare a unei lumi mai multipolare și tot mai interdependente. Dat fiind faptul că în practica relațiilor internaționale și în lucrările de specialitate, ne ciocnim cu diferite abordări ale acestui fenomen, apare necesitatea determinării unei baze conceptuale ale securității, securității naționale, risc și amenințare la adresa securității.
În urma cercetării lucrărilor de specialitate, constatăm faptul că conceptul de securitate are un sens vag și imprecis, de cele mai multe, fiind utilizat ca justificare sau scuză pentru efectele unor decizii sau acțiuni deranjante, pe plan regional sau internațional. În acest sens, este necesar să facem o concretizare a termenului de securitate, la general, ca să putem să înțelegem ce presupune securitatea națională, în particular, cu toate trăsăturile ei distincte, locul și rolul acesteia, în contextul relațiilor internaționale.
Propunerea unei definiții atotcuprinzătoare în cazul securității este greu de realizat, întrucît natura securității nu permite obținerea unei definiții general acceptate a acesteia. Din punct de vedere etimiologic, noțiunea de „securitate” provine din latinescul „securitas, securitatis”, ceea ce în traducere ar însemna absența amenințărilor împotriva unor valori importante. După A. Wolfers, securitatea în sens obiectiv, se referă la absența amenințărilor la adresa valorilor dobîndite, iar în sens subiectiv, la absența temerii că asemenea valori ar fi atacate. Unii autori conferă securității accepțiunea de rezultantă a proceselor ce se produc, în mod corelat, pe plan obiectiv, în care există realmente posibilitatea de a fi la adăpost de orice pericol, precum și pe plan subiectiv, care se referă la sentimentul generat de percepția lipsei de amenințare.
Abordările din perspectiva sistemică, definesc securitatea ca ansamblul de acțiuni pentru menținerea funcționalității unei entități naționale în anumite limite care nu-i periclitează starea sau poziția. Într-o altă accepțiune, securitatea națională este atît o stare, cît și un proces ce are o componentă internă (ce depinde de ordinea de drept, ce guvernează sistemul) și una externă (geopolitică și strategică).
Conform definiției, oferită de S. Boncu, securitatea desemnează starea de echilibru dinamic macrostructural, de același nivel (stat – stat, structură suprastatală – structură suprastatală) și cu sfere diferite de cuprindere, realizată prin corelarea proceselor organizante și dezorganizante, și managementul schimbării, într-o asemenea modalitate, încît să nu fie afectate obiectivele lor fundamentale, general acceptate, existența lor ca entități și posibilitățile lor de reproducere. Autorul evidențiază și caracterul pluridisciplinar și sistemic al securității naționale, dimensiunile căreia, în opinia lui, se condiționează reciproc, suma lor fiind un produs factorial în care rolul determinant poate să difere în funcție de natura, amploarea și profunzimea factorilor de risc interni și externi. Riscul de insecuritate implică prezența unor factori activi sau potențiali care pot afecta securitatea națională. Amenințarea presupune atît existența factorilor de risc, precum și detectarea voinței politice de a pune în acțiune mijloacele de lezare a securității.
Termenul de securitate națională, pentru prima dată, este atestat în declarația lui Th. Roosevelt, care s-a adresat Congresului, argumentînd necesitatea ocupării militare a Canalului Panama în numele „intereselor securității naționale americane”. În viziunea autorilor F. N. Trager și F. N. Simonie, securitatea națională este acea parte a politicii guvernamentale care are drept obiectiv crearea condițiilor, naționale și internaționale, favorabile pentru protejarea sau extinderea valorilor naționale vitale împotriva adversarilor existenți sau potențiali. Evident că fenomenul securității naționale este sesizat mai devreme, odată cu conștientizarea și identificarea identității naționale a statelor. Securitatea națională este interpretată de comunitatea academică din perspectiva interesului național, deoarece acesta este forța motrică și elementul catalizator al relațiilor dintre state. R. Smoke identifică termenul de securitate națională ca studiul problemelor de securitate ale unei națiuni, politicile și programele de rezolvare a acestor probleme și procesul guvernamental prin care aceste procese și programe sînt dezvoltate și realizate”.
Analiza acestor abordări conceptuale creează premise pentru cercetarea concepțiilor și strategiilor tradiționale și contemporane de securitate. Actualmente, securitatea nu mai poate fi definită în termeni strict militari, nici o națiune neputîndu-se limita la asigurarea securității sale doar prin mijloace militare unilaterale. Alături de componenta militară, o alternativă a puterii și ca elemente de interferență și complementaritate, sunt prezente și cele economico-financiare, diplomatice, informaționale, culturale sau psihologice, generatoare de securitate.
Multiplele accepții și definiții existente cu privire la termenul de securitate ne conduc la concluzia că această noțiune nu este absolută, ci relativă, proiectarea ei, în plan național sau internațional, relevă o anumită gradualitate a abordării lor. Din termenul „securitate”au derivat, în teoria și practica relațiilor internaționale, o serie de noțiuni și concepte: securitate internațională/mondială; securitate continentală/regională; securitate multiregională; securitate colectivă; securitate prin cooperare.
Securitatea internațională reprezintă un mod de organizare a relațiilor internaționale, caracterizat prin aceea că toate statele lumii sunt la adăpost de orice agresiune, act de forță, de amenințare cu folosirea forței, de orice atentat la adresa independenței și suveranității naționale sau a integrității lor teritoriale. Totodată, constatăm faptul că conceptul are o accepțiune mult mai extinsă care exprimă interdependența tot mai accentuată a factorilor militari, politici, economici, sociali, tehnologici, geografici. Subliniem faptul că securitatea este un proces și nu o stare, deoarece încercările unui actor al sistemului internațional de a obține o securitate absolută pot produce efectul contrar, inducerea unei stări de insecuritate.
Securitatea, înțeleasă ca stare, nu trebuie confundată cu politica de securitate a statului sau organizației și nici cu potențialul sau acțiunile, desfășurate pentru asigurarea sa. Ea apare, din această perspectivă, ca rezultat al acțiunii politice, desfășurate în scopul eliberării dinamice a forțelor generatoare de stabilitate și progres. Privită din prisma politicii care o amplifică, securitatea poate fi tratată drept un proces continuu și dinamic, în care se combină într-un act integrator strategii, resurse și eforturi ale unor vaste arii din sfera socialului, prin care nu numai că se prezervă, dar se și promovează interese de anvergură ale ființării unor macrogrupuri sociale.
Securitatea apare, în cele mai multe situații, ca o precondiție a funcționalității organizației sociale, în raport cu acțiunea unor factori perturbatori, interni sau externi, generatori de insecuritate. Pacea și securitatea internațională sunt rezultatul sumei păcii și securității fiecăruia dintre statele membre ale comunității internaționale și nu pot fi obținute fără cooperarea lor totală. Concomitent cu pacea și securitatea există și războiul și insecuritatea.
Astfel, specialiști din domeniul securității, printre care I. Wallerstein, J. Meyer și A. Bergesen, au evidențiat importanța combinării analizei puterii și bunăstării cu cea a elementelor culturale și de suveranitate ale statului. Toate aceste tendințe au generat nevoia de a lărgi și adînci înțelesul conceptului de securitate.
Pornind de la conceptul de pace pozitivă, a lui J. Galtung și cel de pace stabilă, a lui K. Boulding, W. Lippmann a elaborat următoarea definiție a securității naționale care poate fi expusă în felul următor: „o națiune este în siguranță în măsura în care nu se află în pericolul de a trebui să sacrifice valori esențiale, dacă dorește să evite războiul și, poate, atunci cînd este provocată, să și le mențină, obținînd victoria într-un război". I. Bellany ajunge la concluzia că securitatea, în sine, este o relativă absență a războiului combinată cu o relativ solidă convingere că nici un război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o înfrîngere”. L. Martin subliniază dimensiunea economică, afirmînd că securitatea este asigurarea bunăstării viitoare. La acel moment, bunăstarea era considerată ca fiind rezultatul direct și neproblematic al creșterii economice, însă teoriile sociale și economice ulterioare au infirmat această ipoteză, considerînd că la fel de importanți sunt și factorii culturali și psihologici. O. Waever definește securitatea drept ceea ce se numește în teoria limbajului un act de vorbire … afirmarea însăși constituie actul.
Se observă că fiecare definiție poate fi plasată într-un anumit context istoric. Problemele de securitate nu sunt fixe, ci, din contra, s-au schimbat de-a lungul timpului. De exemplu, la începutul secolului XX, politicile pronataliste erau considerate a fi cele mai bune modalități de întărire a puterii și securității naționale. În perioada interbelică, teoria eugenismului a marcat o tranziție parțială de la numărul populației la calitatea acesteia, tot ca măsură a puterii și securității naționale. După anul 1945, s-a produs o schimbare dramatică în percepția politicilor de control al populației: specialiștii nu le-au mai considerat a fi sursa securității, ci a bunăstării. În anii Războiului Rece, securitatea a fost definită în termeni militari, oglindind, astfel, principalele preocupări ale celor două blocuri opozante. În perioada imediat următoare, a fost lărgită sfera de cuprindere a conceptului, fiind incluse și dimensiuni nonmilitare: politic, economic, social, ecologic.
Principalele curente de gândire care, de-a lungul timpului, s-au dedicat asupra studiului securității sunt următoarele:
Pozitivismul promovează studiile strategice și studiile de securitate, descrise de către criticii curentului drept abordări obiective, care nu pun probleme, ale ontologiei și epistemologiei securității. Specialiștii fac, totuși, distincția între abordarea tradiționalistă în studiile de securitate, cu o viziune centrată pe stat și pe dimensiunea militară, și abordarea vastă a securității, ce dorește să lărgească agenda de securitate prin analiza problemelor militare și non-militare.
Constructivismul se bazează pe credința că lumea este produsul interacțiunii sociale, ce poate fi măsurată și analizată cu mijloace științifice specifice. Această formă de constructivism social folosește, în studiul securității, ontologia subiectivă și epistemologia obiectivă, cu alte cuvinte afirmă că lumea este construită social și poate fi măsurată și analizată.
Postmodernismul este caracterizat de o mare diversitate a studiilor de securitate. Metodologia aferentă acestui curent de gîndire este construită în jurul credinței că lumea este produsul interacțiunii noastre sociale și nu poate fi măsurată și analizată cu ușurință din cauza naturii contestate a cunoașterii (ontologie și epistemologie subiective). Rezultatele studiilor postmoderniste ridică multe întrebări referitoare la rolul pozitivismului în studiul securității, din mai multe puncte de vedere: metodologic, istoriografie, epistemologic, ontologic și normativ.
Între toate aceste curente de gîndire se remarcă Școala de la Copenhaga, ai cărei reprezentanți, B. Buzan, O. Waever și J. de Wilde, sunt adepții lărgirii sferei de definire a securității. Răspunzînd acuzațiilor aduse de tradiționaliști, care afirmau că acest nou model este incoerent, reprezentanții acestei școli oferă o metodă operațională constructivistă, ce presupune, pe de o parte, încorporarea principiilor tradiționaliste, iar, pe de altă parte, eliminarea frontierei artificiale dintre securitate și economie, și propunerea unor noi modalități de studiu a interrelaționării domeniilor vieții sociale.
Securitatea este definită în funcție de perceperea amenințării la adresa existenței unui obiect de referință ce este puternic valorizat. Acesta face parte dintr-o mulțime vastă, ce poate include: actori non-statali, principii abstracte și chiar natura, în sine. De asemenea, sursa amenințării poate fi identificată în statele agresive, tendințele sociale negative sau în diversitatea culturală. În consecință, în concepția Școlii de la Copenhaga, amenințările se pot manifesta într-o varietate de contexte politice sau domenii ale vieții: politic, economic, militar, cultural, demografic, ecologic etc.
Amenințarea, de-a lungul timpului, a fost permanent prezentă în relațiile dintre oameni, perfecționîndu-și formele și metodele specifice, stând la baza cauzelor nenumăratelor stări conflictuale care au umbrit evoluția societății omenești. Literatura de specialitate o evidențiază, iar studiile psihologice o prezintă ca o atitudine negativă, care se adresează înainte de toate afectivității individuale sau de grup și nu rațiunii celor vizați. Ea dispune de o gamă largă de tehnici și procedee ce se întinde de la persuasiune la manipulare.
Astfel, în accepțiunea unor autori, amenințarea reprezintă o expresie a intenției de a impune dezavantaje sau atingeri unei persoane prin mijloace de coerciție sau constrângere. O altă definiție prezintă amenințarea drept acțiunea de a pune pe cineva într-o situație periculoasă, sau ceva care să pericliteze situația unei persoane. De asemenea, prin amenințare se înțelege o acțiune psihică asupra unei persoane în scopul de a o pune să îndeplinească cerințele stabilite de altcineva. Dicționarul „Explicativ al limbii române” definește termenul de amenințare drept intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva).
În domeniul apărării și securității se operează cu noțiuni și se practică un limbaj care folosește o terminologie specifică. Pornind de la accepțiunea generală, definiția amenințării de cu conținut politico-militar, se referă la lezarea drepturilor fundamentale ale statelor sau sistemelor de securitate.
Amenințările generează mereu apariția unor replici, necesare de contracarat. Astfel, se poate iniția o reacție în lanț, greu de controlat, în care acțiunile se pot intensifica până la distrugerea sistemului care l-a generat. Această atitudine poate fi mai des generată de amenințările asimetrice, concept care se folosește destul de des în literatura de specialitate, semnificînd amenințarea reieșită din posibilitatea de a întrebuința mijloace sau metode diferite pentru a lovi sau neutraliza punctele forte ale unui adversar exploatând slăbiciunile sale în scopul de a obține un rezultat disproporționat.
La fel de des întâlnim și noțiuni ca amenințarea cu forță (acțiunea prin care un stat sau mai multe state săvârșesc acte politice, economice, militare sau de altă natură, cu scopul de a impune altui stat sau altor state să renunțe la deplina exercitare a drepturilor și atributelor suverane) sau amenințarea militară externă, pe care analiștii o înțeleg ca fiind amenințarea ce privește securitatea pe plan militar și a cărei sursă se situează în afara frontierelor naționale. Ea poate să aibă ca origine revendicări teritoriale, o ingerință în problemele interne ale unei țări, prezența unor focare de conflict armat îndeosebi aproape de frontierele unui stat sau de cele ale aliaților săi sau desfășurarea și amplificarea puterii grupărilor de forțe susceptibile de a bulversa echilibrul de forțe existent în zonă.
În opinia specialiștilor danezi, studiile de securitate ar trebui să fie centrate pe identificarea, localizarea și evaluarea celor mai importante măsuri de „securizare" inițiate de actorii principali ai vieții sociale. Ei ilustrează acest cadru de analiză prin aplicarea sa atît în domeniul militar, cît și în cele non-militare ale securității, iar rezultatul constă într-o „hartă" a problemelor contemporane ale securității, fiecare fiind identificată în funcție de patru variabile:
caracteristica spațială (local, regional, global);
localizarea sectorială (militar, politic, economic, cultural, ecologic);
identitatea principalului actor (state, actori societali, organizații internaționale);
natura obiectului de referință (state, națiuni, principii, mediul înconjurător).
După cum se remarcă, deseori, în literatura de profil, în centrul problematicii securității în ansamblu, continuă să fie securitatea militară. Securitatea militară se referă la interacțiunea reciprocă a capabilităților armate ofensive și defensive ale statelor, adică prevenirea activităților militare ale altor națiuni pentru a depăși frontierele fizice este cea mai îngustă funcție a puterii militare.
Securitatea politică se referă, în mod exclusiv, la stabilitatea unei ordini sociale, enumerând printre pericolele cheie cele care amenință suveranitatea statului. De asemenea, se are în vedere stabilitatea organizațională a statelor, a sistemelor de guvernare, a ideologiilor ce le conferă legitimitate și a strategiilor de dezvoltare, pe plan intern și extern.
Când vorbim despre securitate societală, ne referim la menținerea identității naționale colective, a modelelor tradiționale ale limbii, culturii, religiei și obiceiurilor unui popor. Securitatea societală este extrem de importantă, însă nu poate fi realizată fără a avea la bază securitatea indivizilor.
În documentele internaționale întâlnim des și noțiunea de securitate socială. Autorii ne oferă următoarea definiție: „Securitatea socială este starea de protecție de diverse pericole, care amenință interesele vitale ale persoanei și relațiile dintre grupuri sociale cu privire la situația lor și locul în societate”. De fapt, criteriile de bază ale securității sociale se consideră următoarele: condițiile activității vitale ale omului și perfecționării spirituale a personalității; poziția familiei ca instrument social; gradul stabilității sociale a societății; măsura degradării societății și a populației. Astăzi, garanțiile securității sociale au luat forma unei asigurări sociale contra riscurilor de bază ale vieții industriale: accidente la locul de muncă, boli profesionale, șomaj, bătrânețe.
Dacă ne referim la dimensiunea economică, se are în vedere fundamentarea economică a puterii militare, dar și aspectul pur economic al securității la toate cele cinci niveluri ale sale. După părerea economistului V. Senceagov, esența securității economice poate fi definită ca o stare a economiei și instituțiilor de putere prin care se asigură protecția garantată a intereselor naționale, dezvoltarea generală orientată social a statului, potențialul militar suficient, chiar și în cazul dezvoltării mai puțin favorabile a proceselor de ordin extern și intern. Astfel, securitatea economică se referă la capacitatea statului de a avea acces la resurse strategice, la spații necesare pentru a menține puterea sa și buna sa existențănu numai în condiții de pace, ci și de război. Pentru realizarea unei securități economice este necesară instituirea unui sistem de protecție a resurselor economice, a invențiilor, a locurilor și zonelor de interes strategic. În acest context, posesia, disponibilitatea și utilizarea efectivă a resurselor naturale, în special a celor energetice, reprezintă o sursă de tensiuni, crize sau chiar conflicte.
Putem concluziona că sfârșitul Războiul Rece și globalizarea au condus la o modificare a conceptului de securitate, astfel încât securitatea ajunge să aibă nu doar o singură dimensiune, cea militară, ci mai multe, toate la fel de importante. De asemenea, rolul statului ca obiect de referință al securității este tot mai contestat, subliniindu-se necesitatea concentrării securității pe individ. Cu toate acestea, statul nu și-a pierdut în totalitate capacitatea de a asigura securitatea, doar că vorbim acum mai mult de securitatea individuală și internațională, decât de securitatea națională. În ceea ce privește teoria relațiilor internaționale, subliniem apariția a tot mai multe abordări care nu au drept scop rezolvarea problemelor, ci înțelegerea problemelor, analiza modului în care acestea au apărut și care pun accentul pe rolul cunoașterii și al înțelegerii comune, privind securitatea. Securitatea a devenit, în prezent, un concept tot mai complex, însă cu siguranță evoluția acestui concept nu se va opri aici, depinzând nu doar de evoluțiile tehnologice și din domeniul militar, ci și de evoluțiile din mediul cultural, social, ecologic și politic al statelor.
Caracterul și tipologia amenințărilor globale la adresa securității naționale
Secolul XXI au adus schimbări profunde în mediul internațional. Tendințele de dezvoltare au creat diverse oportunități pentru sporirea păcii și întărirea securității, însă, în același timp, a dus la apariția unor noi tipuri de riscuri, pericole și amenințări, ce derivă dintr-o combinație ale noilor forțe ale pieții globale și dezvoltarea inegală a omenirii: violența ia amploare, ecosistemele cedează sub influența industriei și a creșterii consumului, prăpastia dintre săraci și bogați se adîncește etc.
Analiza teoretică a amenințărilor globale demonstrează că problemele globale cu care se confruntă omenirea în zilele noastre, în majoritatea cazurilor, sunt produsul civilizației tehnologizate. Cataclismele ecologice, crizele globale în domeniul politicii securității internaționale, populației, arată că nivelul progresului, în formele tradiționale tehnologizate, practic, și-a finisat rezervele. Toate aceste lucruri ne fac să analizăm, din punct de vedere critic, perspectivele dezvoltării mondilale din unghiul problemelor globale ale modernității. Realitatea demonstrează că amenințările globale constituie principala sursă a amplificării insecurității. Principalul obiectiv al componentelor funcționale ale sistemului de asigurare a securității internaționale, în general, și a cel al securității naționale, în particular, constă în analiza și aprecierea amenințărilor, elaborarea, în baza unor principii conceptuale, a complexului de măsuri adecvate pentru localizarea și neutralizarea acestora. După unii autori, o amenințare la adresa securității reprezintă totalitatea condițiilor și a factorilor ce creează pericol pentru interesele vitale ale statelor pe arena internațională. O astfel de amenințare reprezintă în sine un atentat la integritatea interesului național al unui stat. În principiu, amenințările cu caracter obiectiv apar în rezultatul contradicțiilor dintre state în procesul interacțiunii lor.
Clasificarea amenințărilor se face după:
amplasament (externă, internă );
stadiul de formare (potențială, reală);
caracter (naturală, antropogenă);
sfera activității vitale (economică, socială, politică).
Clasificarea amenințărilor are o importanță deosebită la crearea și funcționarea sistemului de asigurare a securității. Depistarea la timp a amenințărilor și reacționarea adecvată la ele, are o importanță primordială pentru activitatea practică ce ține de protecția intereselor vitale ale statelor. Caracterul și nivelul amenințărilor determină principalele direcții de activitate privind prevenirea și localizarea lor, formele, procedeele, mijloacele și metodele de soluționare a problemelor de asigurare a securității internaționale.
În ceea ce privește categoriile amenințărilor globale, acestea nu sunt altceva decît rezultatul proceselor globale, care reprezintă, la rîndul lor, expresia unei schimbări consecutive, logice, de o finalitate negativă în evoluția și dezvoltarea fenomenelor globale. Prin prisma unei abordări mai simpliste, amenințările globale reprezintă o sarcină de ordin practic care urmează a fi soluționată. Orice amenințare globală întrunește patru criterii de bază:
comportă un caracter planetar, vizînd întraga omenire;
afectează interesele vitale ale omenirii;
constituie un pericol la adresa securității și a existenței vieții pe pămînt;
poate fi soluționată doar prin conjugarea eforturilor comune.
Necesitatea sistematizării și clasificării amenințărilor globale constituie un imperativ al domeniului științific de specialitate, întrucît permite depistarea și localizarea cauzelor ce au generat apariția acestora, precum și a soluțiilor de rezolvare a lor. Astfel, a fost propusă următoarea tipologie a amenințărilor globale, din perspectiva relației om – societate – natură și impactului globalizării asupra acestei relații:
amenințări globale, apărute ca rezultat al dezechilibrării raportului om-natură: epuizarea resurselor naturale; poluarea acvatică, aeriană, terestră; distrugerea echilibrului Oceanului Planetar; ascensiunea procesului de deșertizare; eroziunea solului; utilizarea irațională a substanțelor chimice; creșterea nivelului mării; modificarea curenților marini; urbanizarea excesivă și efectele acestui proces asupra mediului ambiant; efectul de seră;
amenințări globale, generate de încălcarea relațiilor armonioase dintre om și societate: pauperizarea în masă; șomajul; nivelul insuficient de acordare a asistenței sociale; probleme legate de ocrotirea sănătății; probleme cu caracter demografic;
amenințări globale, cu caracter internațional, apărute ca rezultat al dezechilibrului relațiilor dintre societăți: problema războiului și a păcii; intensificarea conflictelor interetnice, interculturale, interconfesionale; proliferarea armelor de distrugere în masă; terorismul internațional; crizele internaționale în domeniu economic, politic, valutar, diplomatic; problema migrației internaționale; erodarea statului național; diversificarea actorilor sistemului internațional; naționalismul extremist și fundamentalismul religios; creșterea interdependențelor excesive dintre state;
Conform unei alte clasificări, amenințările globale ale omenirii pot fi grupate în cîteva categorii:
probleme politice și social economice (păstrarea păcii și evitarea războiului nuclear, limitarea goanei înarmărilor, dezarmarea, intensificarea dezvoltării comunității mondiale );
probleme, legate de dezvoltarea economico-naturală (ecologică, energetică, materii prime, alimentară, păstrarea mediului ambiant);
problemele sociale (conflicte între naționalități, probleme demografice, problemele culturii, învățămîntului, sănătății);
problemele mixte apărute și nerezolvate care atentează la viața oamenilor (conflicte militare și religioase, crime, infracțiuni, catastrofe tehnogene, pericol tehnogen, calamități spontane);
problemele științifice (cucerirea spațiului cosmic, pronosticuri pe termen lung în diferite domenii);
La etapa actuală, în procesul de clasificare a amenințărilor globale, unii consideră că pe locul întîi rămîne problema prevenirii războiului nuclear, alții consideră că pe primul loc se situează problema ecologică, iar cel de-al treilea grup de autori consideră că prioritară este problema demografică sau cea de ordin economic. Cert este însă faptul că problema asigurării securității internaționale rămîne a fi primordială într-o lume care pășește pe o nouă traptă a dezvoltării sale, caracterizată prin noile modificări ale sistemului internațional dictate de realitățile procesului de globalizare.
În condițiile luptei pentru supremație pe arena internațională, securitatea este, de regulă, văzută ca un derivat al competiției dintre actorii internaționali, reprezentînd nivelul la care unul sau mai multe state reușesc să-și asigure respectarea intereselor naționale în condițiile menținerii unei balanțe mondiale a echilibrului de forță. Totodată, amenințările la adresa securității internaționale provin, mai ales, din incapacitatea statelor de a gestiona crizele locale, regionale, ecologice, financiare, social-umane, a căror consecințe depășesc cu mult frontierele naționale, provocînd întreaga securitate mondială.
Pornind de la aceasta, o societate internațională, constituită din actori stabili, este cu atît mai puternică, cu cît reușește să diminueze amenințările la adresa fiecărei componente în parte, la fel cum orice membru al acestei comunități este mai în siguranță dacă reușește să-și sincronizeze politicile cu ceilalți membri ai societății globale. Astfel, indivizii, statele și ceilalți actori se vor simpți mai în siguranță și, respectiv, vor beneficia de garanții mai sigure de securitate pe măsură ce vor contribui ei înșiși la prevenirea amenințărilor de orice nivel. Aplicînd aceiași logică sectoarelor economice, politice, militare, ecologice etc., se observă faptul că asigurarea securității în cadrul fiecăreia din ele este posibilă mai curînd prin asigurarea securității schimburilor dintre ele decît prin asigurarea primatului vreuneia. În condițiile globalizării, nici securitatea economică, nici cea politică și socială, ecologică și umană nu pot fi asigurate în mod independent una față de cealaltă. Ideea conform căreia securitatea este interdependentă, și deci internațională, conduce la înțelegerea faptului că orice tip de securitate poate fi obținută mai sigur în context internațional.
În ceea ce privește terorismul sau folosirea mijloacelor violente pentru descurajarea adversarului și atingerea unor scopuri politice, economice, religioase, naționale sau personale, suntem de acord cu cei ce afirmă că acest fenomen nu va putea fi prevenit atîta timp cît nu vor putea fi înlăturate cauzele sale la toate cele trei nivele: individual, național sau global. Contextul geostrategic nou format, noul cadru economic și tehnologic, instaurat în ultimul deceniu al secolului XX, au diversificat semnificativ amenințările la adresa securității.
În acest sens, globalizarea este percepută nu doar ca procesul de formare la scară mondială a unui spațiu financiar-informațional unic, aducător de beneficii și progres tuturor locuitorilor săi, dar și ca o tendință globală ce favorizează afirmarea identităților naționale, etnice și culturale ca reacție la americanizare, occidentalizare sau chiar democratizare. Drept urmare, progresul societăților prospere este perceput ca fiind obținut pe seama statelor în curs de dezvoltare, fostelor colonii și societăților în tranziție. De aici și numeroasele acțiuni de protest – antiglobalizare, răsturnări de guverne impuse din afară, revolte civile, mișcări de emancipare națională, mișcări religioase, naționalist-extremiste, grupări militare și teroriste care pot fi regăsite în orice colț al Globului, dar în special în Lumea a treia.
Este firesc ca globalizarea să aducă nu doar beneficii, prosperitate și pace în întreaga lume. Este acceptabil ca realitatea să nege acele speculații teoretice, care identifică occidentalizarea și democratizarea cu prosperitatea și securiatea internațională, însă a lupta împotriva realității reprezintă o eroare cu consecințe dezastruoase.
În epoca globalizării, statele nu pot acționa fără a ține cont de consecințe și nici răspunde desinestătător amenințărilor la adresa securității internaționale. Din această perspectivă, asimilarea culturilor naționale în rezultatul globalizării constituie poate consecința cea mai invocată de statele care și-au deschis larg frontierele în calea neoliberalismului și corporatismului occidental. Instabilitatea economică și financiară poate afecta mult mai ușor economiile în curs de dezvoltare, decît pe cele din statele dezvoltate.
O tendință la fel de negativă, ce a apărut ca urmare a atomizării relațiilor internaționale este legată de intensificarea și răspîndirea conflictelor etnice și religioase în statele în curs de dezvoltare. Chiar dacă globalizarea nu este singura cauză a răspîndirii unor asemenea conflicte, odată cu extinderea proceselor de regionalizare și federalizare are loc așa numitul fenomen de „diluare a frontierelor”, ceea ce poate conduce la intensificarea conflictelor interetnice.
În fine, ca urmare a integrării statelor în procesele de globalizare are loc procesul cedării suveranității, care poate avea consecințe imprevizibile asupra stabilității politice a democrațiilor în tranziție. În acest context, acțiunile și contra-acțiunile actorilor nestatali sunt de natură să contribuie la creșterea securității internaționale, compensînd unele funcții ale statelor, sau să distrugă fragilul echilibru stabilit, prin acțiuni violente îndreptate împotriva politicilor guvernamentale.
Diverșii actori interconectați într-o rețea „traversează” cu ușurință granițele politice, economice, religioase, culturale, avînd nu numai putiința de a schimba modalitatea de ducere a războiului sau de înfăptuire a păcii, ci și abilitatea de a îngreuna realizarea unei distincții clare între război și pace. În acest context, țările dezvoltate se bucură de avantajul conferit de capacitatea de supraveghere, de dezvoltarea mass-mediei și a rețelelor militare, în timp ce o parte a celorlalte țări ale lumii, dar și ale actorilor nonstatali de tipul grupărilor teroriste, bandelor criminale și diverselor ONG-uri exploatează potențialul politic al folosirii tehnologiilor în rețea pentru colectarea, transmiterea și stocarea informațiilor în scop distructiv.
În aceste condiții, globalizarea este cea mai importantă și puternică forță în crearea unei noi matrice a securității. Ea este asociată cu creșterea insecurității, în principal, din cauza uneia dintre caracteristicile sale, anume creșterea interdependențelor. Evoluția acestui proces nu numai că a transformat caracteristicile riscurilor, pericolelor și amenințărilor deja existente, ci a creat unele noi, specifice unei lumi în care timpul și spațiul par a se contracta.
Războiul, de exemplu, a evoluat de la definiția clasică (conflict armat deschis, adesea prelungit, ce implică violență organizată între națiuni, state sau facțiuni motivată politic) la interpretări care ilustrează noile caracteristici ale mediului de securitate influențat de globalizare, de terorism și de inovațiile tehnologice surprinzătoare. Aceste definiții contemporane iau în considerare diversificarea actorilor și modificarea formelor de violență, referindu-se la un act de violență realizat de un stat, o organizație criminală, o grupare teroristă, un grup revoluționar sau o coaliție de state cu scopul de a-l determina pe inamic să se supună unor anumite reguli, să accepte o ideologie specifică sau pentru a preveni sau a permite o activitate criminală. Este evident că s-a petrecut o modificare de substanță și în sursele războiului, de la expansiunea geopolitică și aspecte ideologice, la conflicte asupra resurselor și identităților. Începând cu 1945, puține războaie au fost duse între state suverane. În unele cazuri, inclusiv India și Pakistan, Grecia și Turcia, Israel și statele arabe, excluzînd războiul dintre Iran și Irak, acestea au fost soluționate, în general, prin intervenția unei superputeri. De fapt, în cea mai mare parte a secolului XX, războaiele au implicat fie blocuri de state (Războiul Rece), fie națiuni și grupuri ce au luptat pentru autodeterminare (Rusia – Cecenia, Israel – Palestina) sau grupuri etnice (Asia Centrală), rasiale și tribale (Africa), religioase (Orientul Mijlociu și Asia de Sud) ce au declanșat genocide și războaie civile, indicînd eroziunea controlului de stat asupra forțelor armate. Emergența noilor actori transnaționali în „războaiele” secolul XXI demonstrează multiplicarea puterilor care pot lupta pentru a realiza, îmbunătăți sau conserva capacitatea lor de a funcționa ca actori independenți ai sistemului internațional.
Criminalitatea transnațională bazată pe o logică economică implică o variată gamă de activități: de la traficul ilegal cu armament, droguri și substanțe radioactive până la comerțul cu oameni (imigranți, prostituate, copii, organe etc.).
Asemenea fluxuri transfrontaliere pun la încercare capacitatea statelor și a actorilor internaționali de a evalua și gestiona activitățile economice din lume. Puterea acestui tip de organizații de a genera teamă și de a provoca distrugeri a devenit evidentă după 11 septembrie 2001. De la nașterea statului-națiune, existența amenințărilor era discutată la nivelul actorilor statali; apariția terorismului a mutat dezbaterile la nivel internațional, indicînd faptul că statul nu mai reprezintă singurul actor capabil să inițieze un conflict militar. Chiar dacă sursele terorismului sunt multiple și complexe, globalizarea se evidențiază atît ca scop, cît și ca mijloc prin care terorismul capătă noi puteri. Grupările teroriste transnaționale au răspuns la globalizare aidoma corporațiilor multinaționale care și-au reevaluat funcțiile și resursele.
Din împletirea criminalității transnaționale cu terorismul rezultă o amenințare deosebit de importantă la adresa securității: armele de distrugere în masă. Potențialitatea unui atac din partea unui grup criminal transnațional care posedă astfel de armament crește odată cu sporirea permeabilității granițelor și cu dezvoltarea tehnologiei specifice. În același context, cyber-terorismul reprezintă un risc ce preocupă comunitatea internațională, în condițiile în care grupările teroriste își pot centra acțiunile asupra sistemelor în rețea ale țărilor și organizațiilor internaționale.
Proliferarea armelor de distrugere în masă a devenit una dintre cele mai importante și, în aceeași măsură, dramatice caracteristici ale noului mediu de securitate. Armele chimice, bacteriologice, radiologice și nucleare reprezintă o amenințare de maximă importanță la adresa păcii și stabilității internaționale, un pericol de primă mărime pentru chiar existența vieții pe Pămînt.
În ansamblul sistemelor de distrugere în masă, armamentul nuclear își păstrează pe mai departe poziția de primă mărime, constituind instrumentul capabil să realizeze cea mai rapidă, masivă și radicală anihilare a resurselor umane și materiale. Mutațiile intervenite la nivelul înaltei tehnologii contemporane au extins an de an atît puterea distructivă a încărcăturilor nucleare, cît și capacitatea operațională a vectorilor, cu precădere a sistemului de rachete.
Globalizarea insecurității este accentuată și de existența statelor eșuate („failed states”). Sărăcia, lipsa stabilității economice și incapacitatea de a furniza bunăstare socială și securitate în acest tip de state, pot crea condiții favorabile revoltelor și mișcărilor transnaționale de insurgență. Mai mult, statele eșuate pot găzdui grupări și activități teroriste și reprezintă adesea sursa crizei refugiaților, extremismului religios și politic, degradării mediului și acțiunii organizațiilor criminale.
Problema resurselor și a competiției pentru resurse reprezintă un alt aspect important al globalizării insecurității. Interdependențele dintre resurse, pe de o parte, și dezvoltare, prosperitate, putere, pe de altă parte, au modelat decisiv evoluția politică a lumii. Revoluția industrială a adus în atenție ideea, promovată în zonele în care resursele erau vitale, că acestea, îndeosebi cele naturale, se găsesc acolo unde „nu trebuie” și în posesia „celor care nu le merită”. Raritatea resurselor precum apa și hrana pot produce disfuncționalități nu numai la nivel individual și comunitar, ci, mai ales, la nivelul întregii comunități internaționale. De asemenea, lipsa resurselor energetice, în special a petrolului, reprezintă o preocupare majoră a multor state, întrucît consumul în creștere, corelat cu rezervele în scădere, va conduce la o reformulare dramatică a intereselor strategice în lume.
Din aceste motive, lumea dezvoltată ar putea fi atrasă într-un conflict pentru resurse cu țările care le posedă și care doresc să își protejeze interesele. Un alt element al matricei insecurității este reprezentat de epidemii. Securitatea umană, ca și societatea globală, sunt amenințate de extinderea relativ rapidă la nivel global a HIV/SIDA, tuberculozei, malariei etc. Situația este cu atît mai complexă, cu cît realitatea demonstrează că țările care înregistrează cele mai mari creșteri demografice sunt cele sărace, fără posibilități de dezvoltare a cercetării științifice și de implementare a măsurilor necesare pentru eradicarea acestor boli. Problemele ecologice sunt și ele strîns legate de globalizarea insecurității. Numeroase organizații ecologice internaționale și agenții guvernamentale au sesizat că, în ultimul deceniu, au avut loc schimbări semnificative ale climei. În anii ce vor urma, aceste schimbări vor afecta toate aspectele activității umane, și, prin urmare, bunăstarea economică și socială a statelor.
Așadar, se observă o puternică tendință de globalizare a insecurității. Procesul de globalizare a generat o serie de noi probleme și amenințări la adresa securității internaționale, prevenirea și contracararea cărora presupune conjugarea eforturilor commune a tuturor statelor. Nu avem pretenția că matricea prezentată constituie paternul de bază al acestui proces. Ea constituie doar o variantă de sistematizare a unui proces atât de complex, precum cel analizat.
Amenințările la adresa securității au o natură mult mai complexă. Situația existentă impune folosirea de tehnici noi de contracarare adecvate circumstanțelor concrete. Globalizarea a devenit o realitate de necontestat, fiind un proces obiectiv al dezvoltării lumii contemporane, dar care aduce în prim plan și amenințări la adresa securității. Percepția este diferită de cea dominantă din perioada Războiului Rece deoarece și sursele sunt diferite. Lumea de azi ne determină tot mai mult să ținem seama de faptul că nu putem să ne asigurăm securitatea, ca stare obligatorie pentru progres și prosperitate, fără de cel de lângă noi și în nici un caz împotriva acestuia. Depindem tot mai mult unii de alții, avem nevoie de solidarități împărtășite pentru a combate amenințările la adresa viitorului nostru.
Concluzii la capitolul 1
Cercetarea amplă a diversității de idei, viziuni și opinii științifice a demonstrat că problema securității a fost amplă studiată de către specialiștii științelor politice și relațiilor internaționale. Totodată studierea caracterului teoretico-conceptual al termenului de securitate și impactul amenințărilor globale asupra acesteia, atrage tot mai mult atenția cercetătorilor din domeniu. În baza analizei fenomenului de securitate au fost cercetate cele mai importante idei și concepții, privind securitatea în contextul relațiilor internaționale, în cadrul cărora se realizează o distincție clară între securitatea internațională și securitatea națională, iar insecuritatea statelor și a sistemului internațional sunt considerate derivate din natura individului, statului, sistemului internațional și, în ultimă instanță, din condițiile specifice de distribuție a puterii militare între state
Analiza cadrului conceptual al securității, în contextul amenințărilor globale, relevă necesitatea unui dialog dintre state și cooperarea dintre acestea, atît la nivel regional, cît și global. Tradițional relațiile de cooperare intre state includ atît diplomația bilaterală ,cat și diplomația multilaterală, precum și încheierea diferitor alianțe și convenții ce prevăd coordonarea reciprocă a liniilor politice: ca de exemplu, reglamentarea conflictelor, asigurarea securității și menținerea păcii, realizarea unor interese comune, utilizarea anumitor resurse limitate etc. În acest sens este de menționat că analiza amenințărilor globale în adresa securității necesită a lua în considerație un larg complex de categorii, așa ca: securitatea statului, interesul statului, interesul comun, cooperarea, conflictele de interese, negocieri, forme și dimensiuni a cooperării. Argumentele științifică au sistematizat pentru a demonstra valoarea teoretică și caracterul aplicativ al subiectului. În acest context, statele trebuie să promoveze dialogul de securitate și gestionarea crizelor, să creeze sisteme de cooperare militară, bazate pe constrângeri reciproce sau pe capacități comune pentru misiuni de pace, să aplice standarde democratice și să respecte drepturile omului, promovovând securitatea prin mecanisme economice și nu numai, dar și prin abordări cooperative ale riscurilor și provocărilor, inclusiv terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Amenințărilor Globale Asupra Securității Naționale A Republicii Moldova (ID: 116191)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.