Impactul Amenajarilor Turistice Asupra Mediului Inconjurator
Impactul amenăjărilor turistice asupra mediului înconjurător
CUPRINS:
Declarația pe propria răspundere
INTRODUCERE
.
Capitolul I. AMENAJĂRILE TURISTICE ȘI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR: ASPECTE GENERALE
1.1. Contextul general al problemei protecției mediului ambiant la etapa actuală
1.2. Amenajarea turistică – particularitățile de funcționare și evoluții actuale
1.3. Aspecte privind raporturile dintre amenajarea turistică și mediul înconjurător
Capitolul II. PROMOVAREA ACTIVITĂȚILOR DE AMENAJARE TURISTICĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA ȘI REPERCURSIUNILE ASUPRA MEDIULUI
2.1. Promovarea dezvoltării durabile în zonele naturale de interes turistic
2.2. Amenajarea turistică a parcurilor și a rezervațiilor naturale
2.3. Consecințele amenajării turistice asupra habitatului natural pe teritoriul Republicii Moldova
Capitolul III. POSIBILITĂȚI DE AMENAJARE TURISTICĂ A PARCURILOR ȘI REZERVAȚIILOR NATURALE DIN ZONA MOLDOVEI. STUDIU DE CAZ: REZERVAȚIA NATURALĂ ’’CONDRIȚA’’
3.1. Perspective de dezvoltare a turismului în rezervația naturală ’’Condrița’’
3.2. Studierea oportunității înființării unei stațiuni de agrement în zona rezervației naturale ’’Condrița’’ și consecințele asupra mediului
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Actualitatea investigației. Turismul este dependent direct de mediul înconjurător, care reprezintă materia sa primă, obiectul și domeniul de activitate și, totodată, suportul cadru și purtătorul resurselor sale. Turismul se desfășoară în mediu și prin mediu, și, ca urmare, de calitatea acestuia depinde dezvoltarea sau asistarea activităților turistice.
Între turism și mediul înconjurător există o relație complexă, legăturile dintre ele manifestându-se în ambele direcții, mediul natural (prin componentele sale: apă, aer, sol, floră, faună etc.) reprezintă resursele de bază ale turismului, iar pe de altă parte activitatea turistică are influență asupra mediului, modificându-i elementele componente.
Dezvoltarea activității turistice trebuie să presupună, în mod constant, acordarea unei atenții deosebite calității mediului, prin măsuri de conservare și dezvoltare a calității sale în zonele intrate în circuitul turistic sau în perspectivă de a intra, precum și de controlul consecințelor activității turistice, în vederea utilizării raționale a resurselor turistice.
Ca orice industrie care se dorește competitivă și prosperă, turismul apelează la o materie primă unică și inestimabilă, mediul ambiant, capabilă să satisfacă condițiile de calitate solicitate pentru adaptarea și satisfacerea exigențelor mereu crescânde ale turiștilor, în accepțiunea tuturor ofertanților de turism. De altfel, păstrarea unui nivel ridicat de calitate a resurselor naturale constituie condiția necesară pentru perpetuarea și dezvoltarea continuă a consumului turistic.
În lucrare se pune accentul pe relația turism – mediu, care are o importanța deosebită, ocrotirea și conservarea mediului ambiant reprezentând condiția de desfășurare și dezvoltare a turismului.
Turismul modern ne demonstrează că activitățile umane de profil, modifică mediul atât în sens pozitiv, cât și negativ, iar consecințele nu sunt ușor de prevăzut. Turismul necontrolat poate contribui la degradarea mediului și, implicit, la autodistrugerea sa. Este tot mai evident că perpetuarea unui turism ce consideră legitimă ignorarea mediului ambiant este imposibil să rămână valabilă pe termen lung.
Teza reprezintă o lucrare de cercetare care tratează aspectele legate de potențialul turistic, amenajarea și protejarea Parcurilor Naționale și Rezervațiilor precum și posibilitățile de valorificare și dezvoltare a turismului în aceste arii protejate și care, prin idee, concepție, structură, conținut și metode utilizate, reprezintă o sinteză de înalt nivel științific cu multe elemente și interpretări de mare originalitate și, în aceeași măsură, o contribuție însemnată la îmbogățirea geografiei turistice în spectrul conceptelor operaționale în sfera ariilor protejate.
Gradul de studiere a temei: La nivel mondial cele mai timpurii lucrări consacrate studierii specificului turismului de odihnă sunt realizate de: Stanislawa Golinowska și Loukas Tsoukalis.
În spațiul ex-sovietic, prin anii ’80 ai secolului trecut, își fac apariția un șir de lucrări științifice, în care din punct de vedete teoretic se analizează și se definesc multiple concepte, care ulterior au și constituit suportul metodologic al pieței turistice ca concept teoretic. Aceste studii au fost, în primul rînd, legate cu numele unor asemenea savanți precum Н.И. Волошин, В.А Квартальнова, Г.М. Долматов etc.
Conținutul tematicii privind particularitățile aplicării strategiilor de odihnă în contextul dezvoltării turismului la nivelul parcurilor și rezervațiilor naturale cunoaște o mare preocupare a savanților din România. Dintre savanții români, care au abordat și sunt preocupați de problematica dată, se numără: Cristureanu C., Daianu D., Vrânceanu R., Glăvan V., Minciu R. etc.
În Republica Moldova la studierea serviciilor turistice la nivelul parcurilor și rezervațiilor naturale, precum și a perspectivelor aplicării strategiilor în contextul dezvoltării turismului european, au adus o deosebită contribuție cercetătorii: Bîzgu I., Ciubotaru M., Guțu I., Guțuțui, Veaceslav, Livandovschi Roman, Miron Viorel, Platon Nicolae etc.
Obiectivul de bază a tezei propuse pentru susținere servește elaborarea unor instrumente teoretico-practice care să poată impulsiona valorificarea turismului la nivelul parcurilor și rezervațiilor natural în Uniunea Europeană și Republica Moldova. În acest context sunt propuse strategiile europene pentru sporirea eficienței economice și asigurarea unei dezvoltări stabile și durabile a ramurii turistice la nivelul UE.
Scopul cercetării constă în fundamentarea și elaborarea bazelor teoretice și metodice pentru evidențierea și valorificarea serviciilor turistice de odihnă în Republica Moldova la nivelul parcurilor și rezervațiilor naturale, determinarea potențialului de creștere a ramurii precum și argumentarea unor propuneri de eficientizare a utilizării patrimoniului atractiv al Republicii Moldova și țărilor europene, care să poată fi puse la bază unor măsuri strategice orientate spre diversificarea economiei spațiului urban și rural, a cercetării particularităților aplicării strategiilor în contextul dezvoltării turismului la nivelul comunitar și al statelor mebre.
Reieșind din scopul propus în teză, au fost formulate următoarele obiective:
Contextul general al problemei protecției mediului ambiant la etapa actuală
Amenajarea turistică – particularitățile de funcționare și evoluții actuale
Aspecte privind raporturile dintre amenajarea turistică și mediul înconjurător
Promovarea dezvoltării durabile în zonele naturale de interes touristic
Amenajarea turistică a parcurilor și a rezervațiilor natural
Consecințele amenajării turistice asupra habitatului natural pe teritoriul Republicii
Perspective de dezvoltare a turismului în rezervația naturală ’’Condrița’’
Studierea oportunității înființării unei stațiuni de agrement în zona rezervației naturale ’’Condrița’’ și consecințele asupra mediului
Amenajarea turistică și impactul acestei activități asupra mediului în România.
Suportul metodologic și teoretico – științific: Suportul informativ al lucrării l-au constituit datele Ministerelor Economiei, Departamentului Statistică și Sociologie al Republicii Moldova, datele sociologice și statistice din țările Uniunii Europene etc.
Cercetarea s-a efectuat cu utilizarea mai multor metode aplicabile în domeniul științelor socio-umanistice, precum observația structurată și nestructurată, analiza și sinteza, cunoașterea istorică și logică, analiza cantitativ-calitativă, analiza sistemică, analiza structurală, analiza factorială, funcțională, comparativă și corelațională. Rezultatele evaluării subiective a pieței turistice europene au fost obținute prin cercetările sociologice cu aplicarea chestionarelor în teren cît și a studiilor de experți.
În teză au fost utilizate metoda sistemică, metoda normativă, metoda statistică, metoda de sinteză, analiză economică, comparare, inducția și deducția, econometria, analize diagnostice și de prognozare, precum și alte procedee și instrumente de cunoaștere științifică a proceselor economice.
Importanța teoretică și practică a lucrării constă în obținerea anumitor cunoștințe teoretice și tendințe sociale noi privind studierea serviciilor turistice de odihnă în Republica Moldova la nivelul parcurilor și rezervațiilor naturale.
Structura și volumul lucrării: Structura tezei de licență este una obișnuită, avînd la baza structurii sale lista întroductivă, trei capitole, concluziile urmate de lista bibliografică a materialelor utilizate în elucidarea temei, anexele și abrevierile.
În "Introducere" se analizează actualitatea temei investigate, scopul și sarcinile, suportul metodologic și teoretico-științific, gradul de elaborare a temei de investigare, noutatea științifică a lucrării, semnificația și valoarea ei aplicativă.
Încheierea tezei reprezintă o generalizare, în baza constatărilor, observațiilor și concluziilor făcute pe parcursul realizării tezei a principalelor rezultate ale investigației.
Capitolul I. AMENAJĂRILE TURISTICE ȘI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR: ASPECTE GENERALE
1.1. Contextul general al problemei protecției mediului ambiant la etapa actuală
Poluarea mediului înconjurător a atins proporții colosale și reprezintă problema ecologică numărul unu. Aceasta influențează direct existența umană – se micșorează lungimea medie a vieții oamenilor, se înrăutățește sănătatea populației.
Termenul de mediu (environment, uinwelt, milieu) a fost folosit începînd din secolul al XlX-lea în sens biologic, ca ambianță naturală a viețuitoarelor, ulterior, în domeniul geografiei este definit ca spațiul locuit și influențat de către om. La originea sa, termenul a izvorît din substantivul englezesc environment, preluat apoi în franceză sub forma l'environnement și în alte limbi, și a avut rolul de a desemna spațiul din jurul omului (medio ambiente în spaniolă, meio ambiente în portugheză, al biah în arabă ș.a.).
Odată cu apariția și amplificarea problemelor ecologice, mai ales în a doua jumătate a secolului trecut, și acțiunile concrete – de natură economică, juridică, instituțională etc. – în vederea prevenirii și combaterii poluării au reclamat circumscrierea și definirea mai precisă a conceptului de mediu și a elementelor sale componente. Astfel în anul 1972, el a fost definit în "Le Grand Larousse" ca fiind ansamblul elementelor naturale și artificiale care condiționează viața umană.
De fapt, noțiunea de mediu, fiind o noțiune cameleon, cum este caracterizată de Michel Prieur, cunoaște nenumărate valențe și este folosită mai mult sau mai puțin în numeroasele medii ale societății umane. Oamenii de știință, economiștii, juriștii, politicienii, slujitorii artelor, sensibilizați de importanța covîrșitoare a imperativului de protecție a mediului și a resurselor naturale, reliefează anumite aspecte ale mediului care, de fapt, este unic.
Autorii români atestă existența a două sensuri diferite pe care le îmbracă expresia de mediu. O primă accepțiune, izvorîtă din științele naturii și aplicată societății umane, deci o abordare ecologică (ansamblul de elemente și echilibre de facto care condiționează viața unui grup biologic), cealaltă accepțiune, care este datorată limbajului arhitecților și urbaniștilor, se referă la zona de contact dintre spațiul construit și mediul natural (deci între spațiul artificial și cel natural). Deci, în sens larg, această noțiune este definită ca fiind ansamblul tuturor influențelor și condițiilor externe care afectează viața și dezvoltarea unui organism.
Conceptul actual al mediului, privit și sub aspect juridic, are un caracter dinamic, exprimînd tendința generală – națională și internațională – pentru includerea în compunerea sa atît a elementelor naturale, cît și a celor create de om, în interaamenii de știință, economiștii, juriștii, politicienii, slujitorii artelor, sensibilizați de importanța covîrșitoare a imperativului de protecție a mediului și a resurselor naturale, reliefează anumite aspecte ale mediului care, de fapt, este unic.
Autorii români atestă existența a două sensuri diferite pe care le îmbracă expresia de mediu. O primă accepțiune, izvorîtă din științele naturii și aplicată societății umane, deci o abordare ecologică (ansamblul de elemente și echilibre de facto care condiționează viața unui grup biologic), cealaltă accepțiune, care este datorată limbajului arhitecților și urbaniștilor, se referă la zona de contact dintre spațiul construit și mediul natural (deci între spațiul artificial și cel natural). Deci, în sens larg, această noțiune este definită ca fiind ansamblul tuturor influențelor și condițiilor externe care afectează viața și dezvoltarea unui organism.
Conceptul actual al mediului, privit și sub aspect juridic, are un caracter dinamic, exprimînd tendința generală – națională și internațională – pentru includerea în compunerea sa atît a elementelor naturale, cît și a celor create de om, în interacțiunea și interdependența lor. Această orientare pare a fi pe deplin justificată, dacă avem în vedere faptul că relația om-natură, înțeleasă în accepțiunea unei conexiuni organice între elementele ce o compun, a constituit întotdeauna – și azi mai mult ca oricînd – una dintre condițiile esențiale ale propășirii societății omenești, definind în ultimă instanță însăși calitatea vieții și nivelul de civilizație.
În literatura de specialitate din Republica Moldova întîlnim următoarele definiții ale mediului: totalitatea lucrurilor, fenomenelor, influențelor de natură să cauzeze schimbări de diferit ordin în activitatea umană și a omului însuși, precum și cele ce nu provoacă influență, dar pot fi influențate de către om, precum și cele ce nu produc influență și nu pot fi influențate de om, dar formează un anturaj al vieții lui; totalitatea factorilor naturali și artificiali din jur; mediul natural înconjurător este constituit din natură (mediul natural, în sens restrîns, ca realitate obiectivă ce există independent de conștiința omului, ca urmare a dezvoltării evolutive a lumii materiale, constituită din sisteme ecologice naturale; mediu natural neinfluențat de activitatea economică a omului) și mediul înconjurător al omului (parte a mediului natural, modificată în procesul activității antropogenice a omului, constituită din unitatea organică a sistemelor ecologice naturale modificate și transformate de om).
Mediul natural are o însemnătate deosebită pentru calitatea vieții pe Terra, deoarece elementele sale îl înconjoară pe om și celelalte viețuitoare, reprezentînd condiția existenței acestora. La rîndul său, mediul artificial reprezintă același mediu natural, însă modelat (transformat) potrivit necesităților concrete ale omului și, respectiv, se prezintă a fi la fel de important și valoros pentru existența și dezvoltarea omului. Deci, elementele naturale și artificiale ale mediului influențează direct existența și activitatea omului, dar și omul prin acțiunile sale influențează, la rîndul său, starea elementelor mediului. Anume din aceste considerente se impune ca deosebit de imperativă și stringentă protecția mediului înconjurător sub toate formele posibile.
Conceptul protecției mediului înconjurător este definit în literatura de specialitate ca fiind: "o activitate conștientă a fiecărei persoane fizice sau juridice, inclusiv a statului și a organelor lui, îndreptată spre protecția mediului natural și artificial etc. – activități efectuate nemijlocit sub custodia statului și care au scopul ridicării nivelului de trai al omului, creării condițiilor prielnice pentru dezvoltarea fizică și psihică a individului actual și a celui viitor"; "o activitate umană conștientă, care are drept scop ocrotirea și, în limitele posibilităților, îmbunătățirea condițiilor cantitative și calitative ale vieții omului"; "o activitate deosebit de complexă, științific fundamentată, prin care se asigură protejarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a tuturor componentelor, biotice și abiotice, ale mediului, între care omul este un component și un factor determinant, fiind ocrotit ca atare, printr-o serie de măsuri tehnico-organizatorice și sociale, reglementate prin norme juridice cu caracter imperativ"; "o activitate umană conștientă, științific fundamentată, îndreptată spre realizarea unui scop concret, constînd în prevenirea poluării, menținerea și îmbunătățirea condițiilor de viață pe Pămînt"; "un sistem de măsuri orientate spre păstrarea, îmbunătățirea mediului natural și prevenirea consecințelor negative ale activității economice sau de altă natură a omului"; "o activitate orientată spre păstrarea unui mediu înconjurător favorabil, prevenirea degradării în procesul dezvoltării sociale și spre restabilirea și menținerea echilibrului ecologic" etc.
În esență, protecția mediului înconjurător tinde spre înlăturarea influențelor negative asupra mediului natural și artificial, prin descoperirea cauzelor poluării și înlăturarea acestora, reducerea efectelor ei, precum și eliminarea totală a acestora.
Scopul principal al protecției mediului înconjurător, realizarea căruia se urmărește printr-un complex de activități umane, este ocrotirea omului însuși, a vieții acestuia, crearea condițiilor pentru dezvoltarea fizică și psihică a lui într-un mediu favorabil dezvoltării. Astăzi se impun, deja în mod conștient, pretutindeni în lume, din ce în ce mai insistent, acțiuni permanente în cele mai variate domenii ale activității sociale în sprijinul protecției mediului înconjurător, ca una din preocupările contemporane prioritare, ce se justifică tocmai prin interesele vitale ale oamenilor.
Ecosistemele constituie comunități de viață interdependente, care formează, sub aspect organic, un tot unitar, omul face parte și el în mod organic din aceste comunități de viață. De aceea, dacă se protejează ecosistemele, urmărindu-se supraviețuirea lor, se realizează și dăinuirea omului. Întrucît prin vătămarea mediului înconjurător este expusă pericolului și calitatea vieții umane, însăși viața umană, prin activitatea de protecție a mediului se urmărește, într-adevăr, nu pur și simplu păstrarea nealterată a mediului uman, ci și păstrarea vieții umane în întregul ei.
Întrucît restabilirea echilibrului ecologic afectat de poluare sau, altfel formulat, protecția diferitelor elemente ale mediului nu se mai realizează automat, prin funcționarea spontană a diferiților factori naturali – aceasta și datorită faptului că în toate domeniile se fac prezente consecințele nu numai pozitive, ci și negative ale activității umane – tot omul trebuie să intervină, în mod conștient și eficient, pentru restabilirea echilibrului ecologic perturbat, pentru protejarea mediului natural și artificial. Este vorba deci de intervenția omului printr-o activitate complexă, rațională, științific fundamentată, prin care se urmărește prevenirea poluării, refacerea mediului poluat și îmbunătățirea condițiilor de mediu.
Astfel, protecția mediului înconjurător se realizează prin utilizarea rațională a resurselor naturale conform principiului dezvoltării durabile, prin prevenirea și combaterea poluării de orice natură și a efectelor dăunătoare a fenomenelor naturale. Protecția mediului înconjurător, ca acțiune a individului, are o importanță majoră, deoarece de acesta depinde nu numai sănătatea și viața unui individ, ci și a societății. Protecția și îmbunătățirea condițiilor de mediu este, în același timp, o problemă de importanță majoră care afectează viața oamenilor și dezvoltarea economică a țărilor și a lumii întregi. De aceea, ea constituie o datorie pentru toate guvernele.
În condițiile actuale ale dezvoltării economico-sociale, trebuie să ne gîndim mai mult și mai profund la repercusiunile acțiunilor noastre asupra mediului. Aceasta, deoarece putem din neștiință sau neglijență să cauzăm pagube considerabile și ireparabile mediului înconjurător, de care depinde sănătatea, bunăstarea și viața omului. Prin urmare, aprofundîndu-ne cunoștințele și acționînd cu multă chibzuință, putem asigura pentru noi și posteritate condiții de viață mai bune, într-un mediu mai bine adaptat necesităților și aspirațiilor umanității.
Există perspective reale pentru îmbunătățirea calității mediului înconjurător, ceea ce presupune eforturi intelectuale și financiare însemnate, o acțiune ordonată și bine coordonată. Protecția și îmbunătățirea condițiilor de mediu a devenit pentru umanitate un obiectiv primordial, o sarcină a cărei realizare presupune nu numai eforturi materiale și organizatorice naționale și internaționale, ci și cristalizarea unor concepții științific fundamentate.
În contextul de mai sus, merită atenție faptul că în literatura de specialitate se menționează că protecția mediului înconjurător apare ca o a doua știință, alături de ecologie, cu care este puternic înrudită. Ecologia pune la dispoziția protecției elementele necesare pentru aplicarea sa, fiind cauza științifică a protecției mediului înconjurător, pentru că fundamentează biologic luarea unor măsuri de protecție socială, economică, politică sau juridică.
1.2. Amenajarea turistică – particularitățile de funcționare și evoluții actuale
Prin amenajarea turistică trebuie să înțelegem acțiunea de punere în valoare estetică și economică a unui obiectiv, complex atractiv sau zonă turistică. Ea generează prin edificarea unei anumite părți din infrastructura turistică produsul turistic sau oferta turistică integral. Simpla existență în spațiul geografic a unui fond turistic remarcabil nu generează o mișcare turistică importantă, este nevoie de intrarea în scenă a unor elemente infrastructurale care să asigure accesul în zonă după care trebuie edificată baza tehnico-materială necesară unui turism modern .
Sunt cunoscute în literatura de specialitate numeroase zone austere din perspectiva fondului turistic a căror cotă a fost ridicată prin amenajări turistice de excepție (vezi spațiul geografic al petro-dolarului aferent Golfului Persic, unde, numeroase spații deșertice și semi deșertice au fost transformate în bijuterii turistico-arhitectonice ; aici a apărut primul hotel de 7 stele – Burj –al-Arab, Dubaiul fiind recunoscut ca un paradis turistic ce a sfidat rigorile deșertului ).
La polul opus este recunoscut faptul că nici 50% din oportunitățile oferite de România nu sunt valorificate, noi fiind, de pildă, pe locul al II-lea în Europa, după Franța, la capitolul potențial turistic morfo-peisagistic.
Prin amenajarea turistică a spațiului geografic se urmărește în primul rând estetizarea locurilor respective și abordarea unor lucrări care să ducă în final la cizelarea fondului turistic.
Analizat în ansamblu procesul amenajării vizează :
1.Estetizarea și cizelarea fontului turistic ;
2.Dezvoltarea bazei tehnico-materiale (pentru cazare, servicii, recreere, distracții și alte activități de agrement ) ;
3.Îmbunătățirea căilor și mijloacelor de acces în teritoriu;
4.Ridicare cotei prestațiilor de servicii la nivelul cerințelor moderne și în concordanță cu nevoile principalelor categorii de turiști ;
5.Îmbunătățirea sistemului informației turistice prin realizarea atât a unui mix publicitar divers și eficient cât și prin înființarea unor servicii care să furnizeze informații turiștilor în regim non-stop.
Proiectarea amenajării turistice
Ansamblul tuturor măsurilor și intervențiilor tehnice aplicate în scopul creerii condițiilor optime pentru valorificarea și exploatarea integrală a potențialului natural dintr-o regiune reprezintă procesul de amenajare turistică a unui teritoriu. Actul amenajării concrete trebuie să fie precedat de un studiu foarte bine documentat cu elementele de fezabilitate la care trebuie adăugate câteva expertize tehnice care vizează teritoriul respectiv (analize geotehnice, repere hidrotehnice, observații meteo-climatice, etc.)
Pentru o cât mai corespunzătoare valorificare turistică a unui teritoriu trebuie respectate câteva reguli și măsuri foarte importante :
calcularea și respectarea unui prag de toleranță a utilizării mediului înconjurător prin limitarea volumului de construcții dintr-un teritoriu ;
stabilirea unui raport rezonabil între extensiunea spațiului ce urmează a fi construit și caracterul limitat al resurselor turistice din spațiul respectiv ;
stabilirea unei densități a componentelor turistice în raport cu necesarul pentru populația din teritoriu (atenția trebuie îndreptată mai ales spre spațiile verzi, a căror suprafață este recomandabil să nu fie diminuată ).
Aceste praguri nu constituie limite absolute deoarece ele pot fi stabilite în deplină concordanță cu existența unor coeficienți de armonie între diferitele activități economice și dezvoltarea turismului în zona. Există de pildă, pentru anumite zone turistice, calculate praguri specifice de capacitate maximă : 1450 persoane / ha de plajă, 25 persoane / km de drum sau potecă turistică, etc.
Pentru realizarea acțiunii de amenajare turistică se impune luarea în considerare a următorilor factori:
a) Particularitățile fondului natural care se poate manifesta favorabil sau restrictiv în procesul de amenajare turistică. Există unele bariere orografice care au un important potențial de atractivitate turistică dar care prin relieful accidentat diminuează posibilitățile de amenajare turistică a spațiului respectiv;
b) Dimensiunea și valoarea potențialului atractiv, care își va pune amprenta asupra complexității procesului de amenajare, deoarece intervenția în teritoriu este proporțională cu cererea turistică. Cu cât potențialul va fi mai bogat, cu atât o amenajare mai complexă este pe deplin justificată.
c) Distanța dintre zona receptoare și cea emițătoare de turiști joacă un rol de prim ordin în privința cheltuielilor și consumului de energie de către turiști. Interesul acestora descrește odată cu amplificarea distanțelor.
d) Potențialul demografic al zonei este foarte important dintr-o dublă perspectivă:
– cea a oamenilor capabili să presteze servicii turistice către vizitatori;
– cea a potențialilor turiști.
Principiile amenajării turistice
Principiul unicității prestației duce la ideea că fiecare obiectiv turistic este o entitate separată. Obiectivul edificat în zona respectivă trebuie să se caracterizeze și prin elemente de unicitate.
Principiul stabilității are în vedere faptul că amenajarea vizează situarea obiectivelor într-un loc bine precizat, strâns legat de elementele de atractivitate turistică, elemente caracterizate prin stabilitate și prin lipsa probabilității de a fi strămutate.
Principiul interdependenței vizează relația de interdependență între amenajarea turistică și cea economică a regiunii, rezultând că infrastructura care va deservi celelalte ramuri economice va deservi și turismul si invers.
Principiul polivalenței sugerează constituirea unei oferte turistice cât mai variate, fapt ce are urmări asupra satisfacerii cererii dar și asupra intensificării fluxurilor turistice.
Tipuri și modele de amenajare turistică
a) Amenajarea turistică univocă presupune includerea într-o formă de exploatare turistică a unor obiective singulare (un izvor mineral, o sursă hidro-termală, un edificiu istoric, etc.)
b) Amenajarea turistică plurivocă vizează un teritoriu mai larg, care deține numeroase obiective turistice de aceeași factură sau de tipuri diferite.
c) Amenajarea turistică echivocă are în vedere teritoriile care conțin obiective cu un grad mai redus de atractivitate turistică, iar punerea în valoare a acestora stă numai sub comanda cerințelor ce vin dinspre zonele emițătoare de turiști. Într-o asemenea situație sunt multe arii peri urbane, unde valoarea de atracție a obiectivelor (în special cele naturale) este modestă, dar în lipsa altora nu se poate renunța la ele, impunându-se scoaterea lor la circulația turistică.
Amenajarea turistică răspunde cerințelor multiple ce vin dinspre cerere și ofertă dar totdeauna necesită o adecvare la situația concretă a teritoriului, de aceea, amenajarea propriu-zisă va îmbrăca forma unui model abstract, prin care se urmărește optimizarea activităților din sfera turistică și crearea unor relații eficiente între diferitele componente ale sistemului turistic .
Cele mai răspândite modele sunt:
a) Modelul amenajării în cascadă se aplică cu succes de-a lungul unor axe de circulație intensă, indiferent de relieful pe care acestea îl străbat.
b) Modelul amenajării în releu se aplică regiunilor în care există o mare concentrare de obiective turistice. Aici trebuie conturată baza principală situată în spațiul de maximă densitate a obiectivelor turistice iar bazele secundare vor fi concepute și amenajate spre periferia celei dintâi, căpătând astfel rangul II, III,…
c) Modelul amenajării în rețea este strâns condiționat de dispersia obiectivelor turistice naturale în teritoriu (ex. răspândirea izvoarelor minerale a determinat apariția unor amenajări speciale în punctele respective).
d) Modelul amplasării în centre concentrice este valabil pentru acele arii care au o dispersie a obiectivelor turistice dintr-un punct central spre inelele periferice (de pildă Munții Apuseni, cu fenomene carstice răspândite din zona centrală a Bihorului spre masivele periferice).
e) Modelul amenajării izolate în vedere obiectivele turistice singulare și izolate dar care prezintă atractivitate turistică substanțială (Peștera Urșilor).
1.3. Aspecte privind raporturile dintre amenajarea turistică și mediul înconjurător
Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent de mediul înconjurător, aceasta reprezentând”materia sa primă”, obiectul și domeniul de desfașurare a turismului, fiind suportul său cadru, purtătorul resurselor sale. Turismul se desfașoară în mediu și prin mediu, calitatea acestuia putînd favoriza sau nega activitațile turistice.
Relieful, padurile, râurile, lacurile, marea, monumentele naturii sau de artă și arhitectură, aerul sau apele minerale, componente ale mediului, se constituie și ca resurse turistice ce favorizează desfășurarea turismului de odihnă și recreere, de tratament balnear ,de litoral sau cultural, drumeții. Cu cât aceste resurse sunt mai variate și complexe și, mai ales, nealterate, cu proprietăți cât mai apropiate de cele primare, cu cât interesul lor turistic este mai mare, iar activitățile pe care le generează sunt mai valoroase și mai atractive, răspunzând unor foarte variate motivații turistice.
Cu cât degradările produse acestuia ia o amploare mai mare, cu atât serviciile turistice sunt mai afectate.
Din punct de vedere economic, neajunsurile semnalate, ca urmare a existenței de resurse turistice, degradate se reflectă, în primul rând în imposibilitatea valorificării lor turistice ca surse de venituri, constituind, astfel o pierdere definitivă pentru economie.
Sub aspect socio-cultural, efectele negative sunt, de asemenea, importante. Dacă se acceptă ca cele mai importante funcții ale turismului modern sunt cele recreativ-recuperatitive și instructiv-educative se întelege mai ușor raportul dintre turism și mediul înconjurător. Afectarea, chiar și mica măsură, a acestuia reduce posibilitatle de refacere a sănătății și a forțelor umane, prin diminuarea calității factorilor terapeutici sau a celor ce favorizează odihna și, recreerea ca și a posibilitaților de satisfacere a necesitiiților de cultură și educație a oamenilor.
Potențialul turistic fiind o parte integrantă a mediului înconjurător, existența și dezvoltarea lui depind în mod obiectiv de calitatea acestuia, deci, poate fi considerat un posibil indice de calitate pentru mediul său, altfel spus, un „barometru” al calitiiții acestuia: se practică intens acolo unde sunt întrunite condiții bune sau se diminuează și dispare treptat în zonele unde, din diverse motive, o componentă sau alta a mediului înconjurător ca, de exemplu, peisajul, aerul sau apa, se degradează. În același timp, prin „exigențele” pe care le revendică, turismul poate fi o soluție practică pentru păstrarea nealterată a mediului.
Iată de ce ocrotirea naturii și conservarea calităților sale devin pentru turism o necesitate, acțiunile întreprinse în acest sens concurând la protecția potentialului turistic.
Datorită ansamblului de măsuri luate în țara noastră pentru protecția mediului înconjurător, turismul are asigurat, în general un cadru corespunzîtor desfășurării sale, legislația ce se va adopta cuprinzând numeroase reglementări eficiente care implică apariția conflictului turism-natură.
Dezvoltarea societății supune mediu înconjurător la două tipuri principale de presiuni: una care este urmarea directă a exploziei demografice și a expansiunii orașelor, ritmul rapid și creșterii considerabile înregistrate de industrie, agricultură și alte domenii de activitate, amplificarea circulatței și a sistemelor de transport și comunicații, exploatării intensive și extensive a resurselor naturale, și alta, mult mai putin gresivă și cu caracter predominant sezonier; care decurge din folosirea mediului înconjurător pentru activități de turism și agrement.
De aceea se admite, în general, că degradarea mediului înconjurător și a resurselor turistice provine de la două mari grupe de factori :
1. factori care sunt urmare directă a dezvoltării economice,
2. factori care provin din folosirea mediului ambiant pentru turism și agrement.
Prima: grupă de factori rezultați, în principal, din intensificarea activităților industriale, agricole și transport, afectează atât mediul cat și cadrul general de desfășurare a activitatilor turistice.
Dintre aceștia, o problemă deosebită o pune poluarea aerului produsă de industrie, sursele de impurificare cu repercusiuni asupra potențialului turistic fiind considerate, în ordinea descrescătoare a activității: industria energetică, metalurgică, chimică, petrochimică, materiale de construcție, prelucrarea lemnului, alimentară. Emisiile mixte de pulberi, gaze nocive,substanțe iritante și mirositoare produse de unitățiale acestor industrii pot polua resursele ce stau la baza desfășurării de activități specifice turismului balnear, de odihnă și recreere, cultural, vânătorii și pescuitului sportiv.
Deosebit de gravă este poluarea peisajului unul dintre cele mai valoroase resurse ale potențialului turistic.
Factorii de degradare.a peisajului se regăsesc în ansamblul factorilor cu actiuni distructive asupra elementelor sale componente (vegetație, faună, rețea hidrografică, etc.) In care se adaugă tăierile nedirijate de păduri, depozitarea necontrolată a deșeurilor industriale și menajere, realizarea de construcții neaspectuoase sau neadecvate locului (prin neutilizarea judicioasă a culorilor si a volumelor) acestea fiind numai câteva aspecte dintre cele ce urâțesc natura, tocmai acolo unde este mai cautată pentru frumusețea ei. Semnificative în acest sens sunt degradările peisajului, produse de șantierele de construcții hidroenergetice și de drumuri industriale.
Capitolul II. PROMOVAREA ACTIVITĂȚILOR DE AMENAJARE TURISTICĂ ÎN REPUBLICA ȘI REPERCURSIUNILE ASUPRA MEDIULUI
2.1. Promovarea dezvoltării durabile în zonele naturale de interes turistic
Analizînd în cadrul paragrafului dat aspectele promovării dezvoltării durabile în parcurile naționale și în rezervațiile naturale, vom porni de la clarificarea conceptului de dezvoltare durabilă în turism. Turismul durabil acoperă toate formele și activitățile din industria ospitalității, incluzând turismul convențional de masă, turismul cultural, turismul de afaceri, turismul rural, turismul de croazieră, turismul religios și turismul sportiv, turismul urban. Procesul de orientare către durabilitate trebuie să fie, în mod normal, coordonat la nivel național de către factorii guvernamentali și susținut de factori locali, la nivelul comunităților.
Durabilitatea, pentru turism la fel ca și pentru alte industrii, are trei aspecte independente: economic, social-cultural și de mediu. Dezvoltarea durabilă implică permanență, ceea ce înseamnă că turismul durabil presupune utilizarea optimă a resurselor (inclusiv a diversității biologice), minimizarea impactului negativ economic, socio-cultural și ecologic, maximizarea beneficiilor asupra comunităților locale, economiilor naționale și asupra conservării naturii. Ca o consecință firească, durabilitatea se referă și la structurile manageriale necesare în vederea îndeplinirii acestor deziderate.
Scopul realizării unui turism durabil trebuie să fie subordonat planurilor naționale și regionale de dezvoltare economică și socială. Acțiunile pot acoperi scopuri economice (creșterea veniturilor, diversificarea și integrarea activităților, controlul, potențarea și zonarea dezvoltării), scopuri sociale (ameliorarea sărăciei și a inegalității distribuției veniturilor, protecția patrimoniului socio-cultural indigen, participarea și implicarea comunităților locale) ori scopuri ecologice (protejarea funcțiilor ecoturismelor, conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității). Unii specialiști preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă a turismului, mai degrabă decât despre un turism durabil, primul referindu-se la toate aspectele dezvoltării, iar al doilea la unele aspecte și componente ale turismului – cum ar fi transportul aerian la mare distanță care pot pur și simplu să nu fie durabile, în condițiile tehnologiilor actuale, chiar și cu utilizarea celor mai bune practici.
Implementarea politicilor și planurilor turistice reprezintă o responsabilitate atât a guvernului, cât și a sectorului privat. Sectorul public răspunde de stabilirea tacticii, planificării și cercetării, realizarea infrastructurii de bază, dezvoltarea anumitor atracții turistice, stabilirea și administrarea normelor de oferire a facilităților și serviciilor, stabilirea măsurilor de administrare și valorificare a teritoriului și de protecție a mediului înconjurător, stabilirea standardelor pentru pregătirea și perfecționarea în domeniul turismului, menținerea sănătății și securității publice.
Sectorul privat răspunde de dezvoltarea serviciilor de cazare, a operațiunilor agențiilor de turism, de activitatea întreprinderilor comerciale cu specific turistic, și se bazează pe infrastructură, pe dezvoltarea unor atracții turistice și promovarea acestora prin activități specifice de marketing. Angajamentul politic în vederea dezvoltării turismului într-o manieră planificată și durabilă este esențial. De asemenea, organizațiile nonguvernamentale sunt implicate din ce în ce mai mult în aspecte legate de dezvoltarea turismului.
Sunt utilizate diferite tehnici de implementare. Montajul logic și programarea proiectelor de dezvoltare și a programelor de acțiune turistică sunt de asemenea importante. În turism trebuie să existe organizații eficiente, atât sectorul public, cât și în cel privat care să asigure protecția mediului înconjurător și standardele facilităților turistice. Proiectele specifice turismului trebuie dezvoltate într-o manieră sistematică, aplicându-se metoda drumului critic. Suportul financiar al proiectelor, atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat, este o condiție foarte importantă. Pentru fiecare activitate turistică ar trebui să se stabilească o strategie de finanțare.
Dezvoltarea resurselor umane pentru turism trebuie să fie o prioritate în vederea oferirii serviciilor de calitate așteptate de piața turistică și necesită o abordare sistematică a proiectării nevoilor de personal și stabilirea modalităților de instruire necesare pentru a furniza personal calificat atât în sectorul public, cât și în cel privat. Dacă instituțiile naționale și regionale specializate în pregătirea în domeniul hotelier, cateringului și turismului nu pot satisface necesitățile locale, atunci trebuie înființată pe plan local ca o instituție specializată.
De asemenea, este esențială folosirea tehnicilor și metodelor marketingului turistic: stabilirea obiectivelor și strategiilor de marketing și realizarea unui program promoțional. Activitățile de marketing trebuie să se desfășoare la nivelul oficiilor de turism guvernamentale, la oficiul turistic local și în sectorul turistic privat pentru că dezvoltarea unei imagini pozitive a noului sector turistic pe piețele turistice potențiale este foarte importantă.
Turismul este un sector important al economiei mondiale și are o tendință de creștere permanentă la nivel internațional. Industria turismului cuprinde o gamă variată de întreprinderi publice și private, generatoare de beneficii economice și sociale, de noi locuri de muncă pentru diferite categorii de angajați, oferind oportunități de angajare mai cu seamă pentru femei. Republica trebuie să se promoveze eficient ca o destinație turistică pe piețele turistice internaționale.
Industria turismului este extrem de fragmentată, fiind constituită din diferite întreprinderi mici și mari, atît din sectorul public, cît și din cel privat. Evoluarea ei necesită coordonare, investiții, instruire și marketing, ceea ce determină coordonarea dintre Guvern, autoritățile administrației publice locale, întreprinderile comerciale și comunități. Turismul constituie o activitate economică ce se răsfrînge asupra majorității sectoarelor sociale. Acest moment urmează a fi conștientizat de instituțiile vizate și de întreaga populație. A devenit iminent faptul de a demonstra că turismul nu se referă doar la unele persoane, care își petrec anual vacanțele, ci, prin serviciile prestate, poate avea un impact pozitiv asupra întregii societăți.
Necesitatea dezvoltării economice durabile relevă și mai mult importanța elaborării și aprobării unei strategii, al cărui obiectiv final rezidă în faptul ca potențialul turistic natural și antropic al Republicii Moldova să nu fie afectat negativ de turism, ci să fie protejat spre binele generațiilor viitoare. Strategia identifică deficiențele existente în oferta turistică a Republicii Moldova și determină direcțiile strategice de înlăturare a lor, precum și organizațiile responsabile de realizarea scopurilor scontate.
Definiția dezvoltării durabile a fost formulată Mondiale pentru Mediul Înconjurător și Dezvoltare din anul 1987. Ea a fost aprobată de Agenda 21 din cadrul Summitului Mondial privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc de Janeiro, în 1992, și acceptată, de asemenea, privind Turismul Durabil, ce și-a ținut lucrările în Lanzarote, în anul 1995.
Organizația Mondială a Turismului a dat următoarea definiție turismului durabil: "Dezvoltarea durabilă a turismului satisface necesitățile actuale ale turiștilor și ale regiunilor de primire, protejînd și sporind oportunitățile pentru viitor. Managementul tuturor resurselor trebuie să se efectueze într-un mod care ar permite să fie satisfăcute necesitățile economice, sociale și estetice, menținîndu-se integritatea culturală, procesele ecologice esențiale, diversitatea biologică și sistemele de suport ale vieții."
Dezvoltarea turismului trebuie să fie durabilă sub aspect ecologic, viabilă și rentabilă sub raport economic și echitabilă din punct de vedere etic și social pentru populația locală. La nivel de comunitate, turismul urmează a se dezvolta în context cu turismul regional, național și internațional.
Pentru ca turismul să poată contribui la o dezvoltare durabilă a economiei, el trebuie să integreze mediul natural, cultural și uman, să respecte echilibrul fragil, caracteristic multor destinații turistice.
Figura 2.1. Prezentarea grafică a dezvoltării durabile a turismului
Sursa: elaborat de autor
Dezvoltarea durabilă a turismului are următoarele aspecte (vezi figura 2.1.) :
– durabilitatea ecologică, care garantează o dezvoltare adecvată în condiții de respectare a diversității biologice și a resurselor biologice;
– durabilitate socială și culturală, care contribuie la dezvoltarea și protejarea valorilor culturale;
– durabilitate economică, ce garantează o dezvoltare a societății în condiții de gestiune adecvată a resurselor cu obținerea unor efecte economice atît pentru prezent, cît și pentru viitor.
În contextul celor de mai sus, este important aspectul dezvoltării durabile în parcurile naționale și în rezervațiile naturale. La momentul actual, în Republica Moldova problema dezvoltării durabile în parcurile naționale și în rezervațiile naturale vizează următoarele aspecte: protecția și conservarea mediului, necesitate obiectivă a dezvoltării turismului, promovarea dezvoltării durabile în Parcurile Naționale și în Rezervațiile Naturale, promovarea ecoturismului în Parcurile Naționale, piața ecoturismului în ariile protejate, principii de acțiune ecoturistică, turismul durabil în Parcurile Naționale și Rezervațiile Naturale și proiectarea infrastructurii sitului conform conceptului de dezvoltare durabilă.
În continuare, asupra unei continuități a dezvoltării durabile a parcurilor și rezervațiilor natural, se iscă necesitatea încadrării acestora în cadrul a patru regiuni economico-geografice din Republica , și anume:
I. Zona economico-geografică de nord. Zona economico-geografică de nord a Republicii Moldova este caracterizată de un potențial turistic al 102 arii protejate de stat cu o suprafață totală de cca.16,6 mii ha, 2 plaje de importanță națională (Soroca, Costești), 20 muzee, 178 edificii eclizeastice de importanță națională și 454 de importanță locală. Aceste resurse implicit determină eventuala specializare a zonelor turistice din regiune.
Ariile naturale protejate de stat sunt caracterizate prin 7 tipuri (cca.25% din suprafața fondului de arii naturale), inclusiv cea mai mare rezervație științifică din țară “Pădurea Domnească”, 13 rezervații naturale, 12 rezervații peisajistice, 46 monumente ale naturii (inclusiv una dintre cele mai mari peșteri din lume – “Emil Racoviță”), 10 parcuri vechi ș.a. care au importanță primordială pentru dezvoltarea activităților turistice și excursioniste. Forma eficientă de valorificare a resurselor turistice din regiune este crearea de zone turistice cu stațiuni de importanță națională și locală, care să diversifice destinațiile turistice prin nordul Republicii . Asemenea zone turistice potențiale sunt delimitate în număr de opt, două dintre care de importanță națională. Mai jos sunt determinate direcțiile strategice de dezvoltare a zonelor turistice prezente în nordul țării, precum și descrierea acestora.
II. Zona economico-geografică de centru. În regiunea de centru a Republicii Moldova sunt 124 arii naturale de valoare protejate de stat cu o suprafață totală de 39,4 mii ha, 2 zone naționale de odihnă (Vadul lui Vodă, Vatra), 32 muzee, 274 edificii de cult de importanță națională și 27 de importanță locală, care îi conferă o atractivitate investițională avantajoasă.
Fondul ariilor naturale în centrul țării ocupă cca 60% din suprafața totală de natură protejată. Aici sunt 70 de rezervații de diferit tip, inclusiv cele mai mari pesajistice și de plante medicinale, 44 monumente ale naturii, 10 parcuri și grădini.
Acest important potențial natural concentrat la distanțe relativ mici de la centrele orășenești stimulează dezvoltarea turismului de odihnă și tratament (aici sunt 3 din 5 sanatorii ale țării), turismul ecologic și rural. În același timp un număr mare de populație preferă formele neorganizate de turism în spațiile verzi, fapt explicat de oferta nediversificată a agențiilor de turism pentru turism intern.
III. Zona economico-geografică de sud. Potențialul turistic al zonei economico-geografică de sud a Republicii este reprezentat de un număr de 40 arii naturale protejate de stat pe o suprafață totală , datorat reliefului de stepă și gradului redus de împădurire.
În localitățile din regiune sunt 11 muzee și 37 edificii ecleziastice de importanță națională și locală. În regiune nu sunt desemnate zone de agrement de importanță națională.
Caracterul dispers al resurselor turistice și starea actuală a acestora determină numărul mic de posibile zone turistice. Acestea sunt încadrate în zona orașului Cahul, precum și în cele două raioane cu populație de etnie bulgară și găgăuză. Acest fapt și determină direcțiile strategice de dezvoltare a turismului în regiune.
IV. Zona economico-geografică de sud-est. Potențialul turistic al zonei de sud-est a Republicii este reprezentat de un număr de 16 arii naturale protejate de stat pe o suprafață totală 12.8 mii ha desemnate drept elemente ale viitorului parc național “Nistrul inferior”. În localitățile de aici sunt 3 muzee și 30 edificii ecleziastice de importanță națională.
În concluzie vom menționa că la momentul actual, în Republica Moldova este nevoie de o abordare atentă a mai multor probleme, exprimată prin: analize pertinente în loc de conflicte de interese sunt aspecte care se pun atunci când intervenții brutale prin amenajări pun în pericol spațiile de interes turistic, fapt care face ca gestionarea lor să fie dificilă, cu efecte negative imediate. Numai o reală tranziție graduală între zonele folosite intensiv și zonele de protecție pot să amelioreze procesul de valorificare. Mai important este să gestioneze atent decât să se permită o exploatare contradictorie și intensivă: între utopic și realitate se găsesc de multe ori cei ce administrează zonele protejate, care în mod curent trebuie să soluționeze probleme dificile.
2.2. Amenajarea turistică a parcurilor și a rezervațiilor naturale
La momentul actual este cert faptul că fondul ariilor naturale protejate de stat constituie unul dintre principalele elemente, care prin atracția lor sunt capabile să orienteze fluxul de turiști și alți vizitatori spre localitățile moldave. Cu precădere în localitățile rurale, deoarece în preajma lor sunt amplasate marea majoritate a obiectelor cu valoare turistică din fondul zonelor naturale. Astfel la 1679 de localități în Republica sunt 308 de arii naturale protejate.
Statele contemporane și-au creat un sistem integru de rezervații naturale de diverse tipuri capabil să asigure conservarea reliefului, florei și faunei specific fiecărei țări. Astfel sunt puse în valoare anumite arii protejate scoase din circuitul agricol sau al altor activități gospodărești, unde sunt încurajate practicile nonpoluante și turismul. Iar de aceasta profită comunitățile locale în raza cărora se găsesc aceste resurse naturale. Astfel se obține o utilizare durabilă a potențialului turistic natural, capabil să atragă noi turiști. Suprafețele împădurite, sectoarele de stepă și ariile naturale protejate de stat acoperă în Republica Moldova cca.2% din teritoriul țării, indice inferior mediei din Europa Centrală și de Est (9%) și Europa de Vest (15%).
De exemplu, pe parcursul perioadei cuprinsă între sec XIX-XXI suprafețele de păduri din Republica Moldova au avut tendințe de scădere până la 222 mii ha în 1945, iar începând cu anul 1966 – de creștere cu circa 30 mii ha în mediu anual.
1918 1945 1966 1973 1978 1983 1988 1997 2005 2007 2012
Figura 2.2. Evoluția suprafețelor acoperite cu păduri în Republica Moldova, mii ha
(1918-2012)
Sursa: Stinfaci V., Protecția florei și faunei in RM, Chișinîău 2013, pag 23
Comparativ cu alte țări, Republica Moldova denotă indici foarte mici specifici resurselor forestiere (vezi figura 2.2.). Putem vedea căci pentru fiecare locuitor al republicii revine câte , 10 mc masă lemnoasă în picioare și 0,1 mc lemn recoltat. Astfel, pentru Europa gradul mediu de împădurire este de 30,5%, țările CSI – 40,1%, America de Nord – 25,1%. În linii generale, taxele pentru lemnul eliberat pe picior este influențată de specia acestuia și importanța sa ca actegorie funcțională. Astfel, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe și categorii funcționale Nr.1008 din 30.10.97, în raport cu importanța economică, amplasarea și funcțiile ce le revin, pădurile din fondul forestier al Republicii Moldova sînt clasificate în categorii funcționale.
Deci, compoziția pădurilor Moldovei este predominată de specii de foioase (97,8 procente), inclusiv cvercinee – 143,8 mii ha (39,6%), frăsinete – 16,6 mii ha (4,6%), cărpinete – 9,4 mii ha
(2,6%), salcâmete – 131,0 mii ha (36,1%), plopișuri – 5,7 mii ha (1,6%) etc., rășinoasele fiind prezentate doar în proporție de 2,2%.
Figura. 2.3. Repartiția pădurilor pe principalele formațiuni forestiere pe anul 2011, mii ha
Sursa: Stinfaci V., Protecția florei și faunei in RM, Chișinîău 2011, pag 25
Deci, volumul total al masei lemnoase pe picior din pădurile Moldovei constituie circa 45 milioane metri cubi (vezi figura 2.3.), la un hectar revenind în mediu 124 metri cubi. Creșterea medie a pădurilor constituie 3,3 metri cubi/an/hectar, iar creșterea medie totală constituie circa 1196,9 mii metri cubi/an. Clasa medie de producție constituie 2,3. Structura pe vârste la toate speciile forstiere este dezechilibrată, îndeosebi la cele de productivitate inferioară.
La momentul actual, conform prevederilor art 2 din Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat nr. 1538-XIII din 25.02.98, prin parc național se înțelege un spațiu natural reprezentativ cu diverse peisaje geografice, obiecte și complexe naturale și cultural-istorice, specii floristice și faunistice autohtone, destinat utilizării în scop științific, recreativ, economic, cultural, turistic, instructiv, educativ etc.; prin rezervație naturală se înțelege acel spațiu natural, valoros din punct de vedere științific, destinat păstrării și restabilirii unui sau a mai multor componente ale naturii pentru menținerea echilibrului ecologic.
La nivel național al Republicii , parcul național are ca obiectiv păstrarea complexelor naturale de o deosebită importanță ecologică, estetică și cultural-istorică în vederea armonizării peisajelor geografice și folosirii lor durabile în scopuri științifice, culturale, turistice, instructive și educaționale. Conform prevederilor legale actuale, parcul național are următoarele sarcini:
conservarea și protejarea peisajelor geografice, a obiectelor geomorfologice, a regnului vegetal și animal, a monumentelor istorice și culturale în scopuri științifice, cognitive, recreative și economice;
crearea de condiții pentru turism și odihnă;
elaborarea și aplicarea metodelor științifice de conservare a obiectelor și complexelor naturale în condițiile folosirii lor în scopuri recreative;
popularizarea cunoștințelor privind protecția mediului, educarea și instruirea ecologică a populației.
Teritoriul parcului național se divizează în următoarele zone funcționale:
zona A, de protecție integrală, care include terenuri destinate restabilirii complexelor naturale din parc, protejării monumentelor istorico-culturale și arheologice și în care este interzisă orice activitate recreativă și economică. În această zonă se efectuează numai cercetări științifice conform unui program aprobat de consiliul științific al parcului și coordonat cu autoritatea centrală pentru mediu;
zona B, de recreație, în care sînt asigurate condiții pentru vizitarea locurilor pitorești ale parcului și pentru un scurt agrement. Poate avea cărări turistice, adăposturi pentru timp nefavorabil, locuri pentru ruguri, rezerve de combustibil, puncte de observație, obiecte sanitare, indicatoare, panouri de avertisment, scheme ale amplasamentului obiectelor naturale, cultural-istorice și de deservire socială. În această zonă se efectuează, după caz, lucrări silvice pentru păstrarea și restabilirea peisajelor geografice;
zona C, de recreație, destinată unui agrement de lungă durată. În această zonă se permite amplasarea de campinguri, hoteluri, moteluri, poiene pentru bivuacuri, baze turistice, birouri de excursii, centre informaționale, unități de alimentație publică, comerciale și de asistență socio-culturală;
zona D, economică, unde derulează activități economice care nu contravin regimului parcului național, și anume: cultivarea plantelor agricole tradiționale pentru zona dată, folosindu-se metode biologice de combatere a dăunătorilor, aplicîndu-se îngrășăminte și chimicale în strictă conformitate cu normele tehnologice și cu regulile de securitate sanitară; funcționarea diferitelor unități în baza utilizării tehnologiilor nepoluante, respectîndu-se regulile de protecție a mediului.
Deservirea recreativă a vizitatorilor este organizată de administrația parcului și de ministerele și departamentele interesate, de comun acord cu autoritatea centrală pentru mediu. Pentru vizitarea zonelor B și C se plătește taxă, stabilită în regulamentul parcului național.
În parcul național se instituie un consiliu tehnico-științific și un consiliu consultativ de administrare, care examinează și reglementează activitățile din cadrul parcului în limitele legislației în vigoare. Componența și regulamentul consiliului tehnico-științific și cele ale consiliului consultativ de administrare sînt aprobate de autoritatea ierarhic superioară. Statul de funcții al parcului național se stabilește de autoritatea ierarhic superioară de comun acord cu autoritatea centrală pentru mediu.
La momentul actual, în Republica sun următoarele parcuri naturale:
ocolul silvic Ivancea, ocolul silvic Seliște, ocolul silvic Vatici, ocolul silvic Teleșeu;
ocolul silvic Bravicea;
Comunele (satele) Morozeni, Ghetlova, Puțintei, Neculăieuca, Vatici, Donici, Teleșeu, Seliște, Peresecina, Ivancea, Pohorniceni, Trebujeni din raionul Orhei;
Comuna Codreanca și satele Țigănești, Romănești din raionul Strășeni;
Comuna Săseni și satul Bravicea din raionul Călărași;
Comuna Mașcăuți din raionul Criuleni.
În continuare vom menționa rezervația naturală are ca obiectiv asigurarea condițiilor optime de protejare și restabilire a speciilor, a comunităților vegetale și animale semnificative din punct de vedere național. Rezervațiile naturale se află în subordinea autorităților administrației publice centrale sau locale. În cadrul rezervației naturale se efectuează cercetări științifice.
Deci, rezervațiile naturale sunt spații naturale valorificate intens în turismul internațional. Acestea constituie valoroase resurse naturale din punct de vedere științific și sunt destinate păstrării și restabilirii unui sau mai multor componente ale naturii pentru menținerea echilibrului ecologic. Se administrează în scopul conservării biodiversității prin ameliorarea condițiilor de habitat și asigurarea integrității și continuității speciilor floristice și faunistice. Pe întreg teritoriul țării sunt repartizate dispers 63 de rezervații naturale. Ele reprezintă suprafețe ocupate de anumite specii de floră și faună, care prin valoarea lor științifică și estetică necesită protecție. Administrația publică locală este responsabilă de respectarea regulamentului rezervației naturale și ale altor rezervații specificate mai jos, care se găsește în raza teritoriului subordonat. Legislația în vigoare încurajează odihna, recrearea și turismul în locuri special amenajate (cu implicarea antreprenorilor locali) și interzice manifestările de turism neorganizat (Anexele 6, 7). Rezervațiile naturale din Republica Moldova (cu 12% din suprafața totală a fondului ariilor naturale protejate) sunt aproape în totalitate gestionate de A „Moldsilva” și se clasifică în 3 categorii: (i) 51 silvice (), exemplu: Rosoșeni, Sadova, Sărata Galbenă etc.; (ii) 9 de plante medicinale (), exemplu: Logănești, Sărata Galbenă, Cahul, Cernoleuca, Bugeac etc.; (iii) 3 mixte (212ha ), exemplu: Cantemir, Crocmaz ș.a.
În Republica Moldova, rezervațiile naturale se clasifică în:
Silvice:
La nord de satul Șerpeni, ocolul silvic Anenii Noi, Voinova, parcela 41 – Raionul Anenii Noi.
Ocolul silvic Briceni, Rosoșeni, parcelele 11, 12, 14, subparcela 2 – Raionul Briceni;
La sud de satul Baurci-Moldoveni, ocolul silvic Larga, Români, parcela 25, subparcelele 1, 9; parcela 36, subparcelele 1, 2, 4; parcela 37, subparcela 4 – Raionul Cahul;
Ocolul silvic Camenca, Sitișchi, parcela 32; Ocolul silvic Camenca, Vadul, parcelele 6, 7; La sud de satul Caterinovca, ocolul silvic Rașcov, Colohur, parcelele 22, 23, 25 – Raionul Camenca;
La est de satul Ciobalaccia, ocolul silvic Baimaclia, Aluniș, parcela 34, subparcelele 14, 15 – Raionul Cantemir;
Ocolul silvic Răzeni, Vila Molești-Răzeni, parcelele 30-32; subparcelele 1, 2, 7; parcela 33, subparcelele 1, 5 – Raionul Căinari;
Ocolul silvic Hîrjauca, Vila Hîrjauca, parcela 26; Ocolul silvic Călărași, Sadova, parcelele 33, 34; Ocolul silvic Hîrjauca, Hîrjauca-Sipoteni, parcela 31; Ocolul silvic Hîrjauca, Scăfăreni, parcela 49; La vest de satul Onești, ocolul silvic Pitușca, Voinova, parcela 11 – Raionul Călărași;
La sud de satul Hagimus, ocolul silvic Căușeni, parcela 21, subparcela 6 – Raionul Căușeni;
Ocolul silvic Mihailovca, Hîrtopul Moisei, parcela 15 – Raionul Cimișlia;
În apropierea satului Frumușica, ocolul silvic Congaz, Liceul Bolgrad, parcela 26, subparcela 2 – Raionul Comrat;
Ocolul silvic Grigoriopol, Dubăsari, parcela 38, subparcelele 14, 20-22; Ocolul silvic Criuleni, Zoloceni, parcela 24 – Raionul Criuleni;
Între satele Popești, raionul Drochia și Băxani, raionul Soroca – Raioanele Drochia și Soroca;
Ocolul silvic Cărpineni, Dancu, parcelele 2, 3; Ocolul silvic Onești, Nemțeni, parcela 2 subparcelele 2, 3; Ocolul silvic Cărpineni, Sărata Galbenă, parcelele 28, 32, 33; Ocolul silvic Bozieni, Vila Caracui, parcela 37; Ocolul silvic Cărpineni, Sărata-Răzeși, parcela 15, La vest de satul Sărata-Răzeși (raionul Leova), ocolul silvic Cărpineni, Pogănești-II, parcela 14, subparcelele 1, 4-7 – Raionul Hîncești;
La sud de satul Molești, ocolul silvic Răzeni, Vila Molești – Răzeni, parcela 11, subparcela 1; parcela 12, subparcela 3; Între satele Malcoci și Condrița, ocolul silvic de scumpie Scoreni, Scoreni, parcela 22, subparcelele 1, 2, 4, 7; parcela 23, subparcela 3 – Raionul Ialoveni;
Ocolul silvic Hîrtop, Ostianova, parcelele 23-26 – Raionul Leova;
Ocolul silvic Păruceni, Seliște-Leu, parcela 27-30; Ocolul silvic Iurceni, Cabac, parcela 7, subparcela 17; parcela 8, subparcela 20; parcela 11, subparcela 6; Ocolul silvic Grozești, Zberoaia-Lunca parcela 8, subparcelele 1-41 – Raionul Nisporeni;
Ocolul silvic Ocnița, Ocnița, parcela 16; Ocolul silvic Ocnița, Mestecăniș, parcela 9; Ocolul silvic Ocnița, Climăuți, parcela 50 – Raionul Ocnița;
Ocolul silvic Susleni, Vîșcăuți, parcela 43, subparcelele 11, 15; Ocolul silvic Susleni, Cobîleni, parcela 1, subparcela 2; parcela 2, subparcelele 1, 3 – Raionul Orhei;
Ocolul silvic Rîșcani, Stînca, parcela 4; Ocolul silvic Rîșcani, Pociumbeni, parcela 1, subparcelele 13, 19; Ocolul silvic Rîșcani, Șaptebani, parcela 7, subparcela 9; Ocolul silvic Rîșcani, Lucăceni, parcela 19, subparcelele 3, 5, 11,18; parcela 20, subparcela 2 – Raionul Rîșcani;
Ocolul silvic Condrița, Condrița, parcela 17, subparcela 1; Ocolul silvic Ghidighici, Rădeni, parcelele 10, 11, subparcelele 6, 7 – Raionul Strășeni;
La nord-vest de satul Mateuți, ocolul silvic Șoldănești, Hligeni, parcela 31 – Raionul Șoldănești;
La sud-est de satul Olănești, ocolul silvic Ștefan Vodă, Olănești, parcela 23 – Raionul Ștefan Vodă;
La sud-vest de satul Ghiliceni, ocolul silvic Mîndrești, Ghiliceni, parcela 24, subparcelele 1, 9, 11; La nord de satul Crăsnășeni, ocolul silvic Telenești, Vila Telenești, parcela 50 – Raionul Telenești;
Ocolul silvic Slobozia, Vadul lui Isac, parcela 33; Ocolul silvic Vulcănești, Flămînda parcela 14, subparcela 3; parcela 15, subparcela 4; parcela 22, subparcelele 9, 12; parcela 24, subparcelele 2, 7; parcela 26, subparcelele 6, 9; parcela 28, subparcela 3; parcela 32, subparcela 5 – Raionul Vulcănești.
De plante medicinale.
Ocolul silvic Briceni, Rosoșeni, parcelele 2, 5, 6, 8, 9 – Raionul Briceni;
Ocolul silvic Larga, Români, parcelele 28, 29, 31-33, 39, 40 – Raionul Cahul;
Ocolul silvic Camenca, Valea Hrușca, parcelele 3-5 – Raionul Camenca;
La vest de sediul brigăzii nr.2 – Raionul Comrat;
Ocolul silvic Dondușeni, Cernoleuca, parcelele 43, 46-48 – Raionul Dondușeni;
Ocolul silvic Logănești, Vila Logănești, parcelele 13-15, 18-20, 23, 24; Ocolul silvic Cărpineni, Sărata Galbenă parcelele 24, 30, 31, 35, 36 – Raionul Hîncești;
Ocolul silvic Păruceni, Seliște- Leu, parcelele 27-30 – Raionul Nisporeni;
Ocolul silvic Alexăndreni, Rădoaia, parcela 23 – Raionul Sîngerei.
Mixte.
Lunca inundabilă a rîului la sud de orașul Cantemir – Raionul Cantemir;
La nord-vest de orașul Leova – Raionul Leova;
La est de satul Crocmaz, de la albia Nistrului, ocolul silvic Olănești, parcela 27 – Raionul Ștefan Vodă.
O atenție deosebită merită de acordat rezervației cultural-naturale “Orheiul Vechi”. Rezervația cuprinde următoarele componente cultural-istorice și naturale, cu suprafața determinată în mod analitic, utilizînd vectori cu referință geografică în sistem național de proiecție stereografic:
a) Complexul muzeal “Orheiul Vechi”, care ocupă sectorul central al rezervației și are statut de rezervație istorico-arheologică, constituită în conformitate cu Hotărîrea nr.77 a Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești din 15 martie 1968;
b) Rezervația peisagistică “Trebujeni”, care ocupă sectorul de vest al peisajului cultural și constituie parte integrantă a fondului ariilor naturale protejate de stat conform Legii nr.1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat;
c) masivele de pădure administrate de Agenția pentru Silvicultură “Moldsilva”;
d) intravilanul satelor Trebujeni, Butuceni și Morovaia;
e) terenurile agricole și de pășunat, drumurile aflate în proprietatea comunei Trebujeni;
f) sectoarele adiacente cu terenuri agricole și de pășunat, drumurile din proprietatea comunelor Ivancea, Susleni (raionul Orhei), Holercani (raionul Dubăsari) și Mașcăuți (raionul Criuleni);
g) terenurile agricole private;
h) pensiunile agroturistice și casele de vacanță private.
La momentul actual este cert faptul că elaborarea planului de amenajare a parcurilor și a rezervațiilor naturale trebuie precedată de studii detaliate (de prefezabilitate) cu caracter interdisciplinar asupra potențialului natural, cultural și social-economic, de care trebuie să se țină seama în organizarea, utilizarea publică și gestionarea durabilă a acesteia.
În contextul înaintării unui plan de amenajare turistică a parcurilor și a rezervațiilor natural din Republica , acesta se va axa pe analiza următoarelor categorii de componente:
topografice – – valoarea pantelor, importantă sub aspectul gradului de accesibilitate; prezența unor elemente de discontinuitate a suprafeței topografice (rupturi de pantă, faleze etc.) și a spațiilor de punere în valoare a peisajului (puncte de belvedere, circuri glaciare);
geologice și geomorfologice, ca suport al exploatării biotice și antropice – vor fi evaluate caracteristicile litologice și morfologice (complexele morfolitologice, morfometria, procesele morfodinamice etc.); vor fi inventariate siturile geologice și geomorfologice importante sub aspectul cercetării științifice, care vor necesita o protecție riguroasă; vor fi identificate siturile de interes turistic deosebit (aflorimente, cariere, forme carstice etc.); vor fi realizate materiale cartografice sugestive, menite să pună în evidență morfostructura și morfolitologia ariei protejate, procesele de modelare actuală, arealele cu risc geomorfologic ridicat etc.
edifice cu rol determinant sau restrictiv pentru exploatarea biotică și antropice – studiile asupra învelișului edafic vor urmări aspecte legate de structura și textura solurilor, reacția ionică, granulometria, conținutul în substanțe nutritive, umiditatea acestora etc.
hidrologice și hidrogeologice – vor fi efectuate studii asupra apelor stătătoare și curgătoare de suprafață, apelor de adâncime, precum și asupra pânzei freatice; vor fi analizate zonele de infiltrare a apei, zonele inundabile, arealele cu risc hidrologic ridicat.
Climatologice – vor fi prelucrate și interpretate datele climatice uzuale referitoare la: temperatură, pluviozitate, nivometrie, vânturi, insolație, evapotranspirație etc; vor fi cartate complexele bioclimatice, riscurile climatice generale sau specifice unei anumite activități (avalanșe, furtuni, secete etc.); vor fi delimitate arealele de disconfort climatic
botanice și fitogeografice – se vor face aprecieri asupra diversității și distribuției spațiale a grupărilor vegetale, dinamicii în timp geologic și în timp istoric a lumii vegetale; se va evidenția importanța practică și estetică a grupărilor vegetale; va fi realizat spectrul fitogeografic al perimetrului protejat; va fi analizată endemicitatea floristică și vulnerabilitatea elementelor floristice indicatoare de biodiversitate în raport cu diferitele forme de presiune antropică; va fi întocmită o hartă generală a vegetației; vor fi indicate arealele valoroase din punct de vedere floristic, precum și cele care adăpostesc specii periclitate datorită intervenției antropice; vor fi delimitate arealele de interes touristic.
zoologice și zoogeografice – vor fi efectuate aprecieri asupra diversității și distribuției spațiale a grupărilor animale, dinamicii în timp geologic și în timp istoric a lumii animale; va fi realizat spectrul zoogeografic al perimetrului protejat; va fi analizată endemicitatea faunistică și vulnerabilitatea elementelor faunistice indicatoare de biodiversitate în raport cu diferitele forme de presiune antropică; vor fi specificate arealele de interes turistic și recreativ.
Ecologice – se vor pune în evidență ecosistemele și arealele fragile sub aspectul raportului potențial ecologic – exploatare biotică – activitate antropică.
sociale și economice – va fi analizată dinamica activităților umane desfășurate în teritoriul aferent ariei protejate (exploatări forestiere, pășunat, culturi agricole, activități industriale și de transport, amenajarea căilor de comunicație și a perimetrului construit); va fi evaluată dimensiunea impactului activităților umane asupra componentelor naturale ale peisajului.
valorificarea turistică actuală și în contextul amenajării parcului sau rezervației natural – va fi analizată dinamica utilizării turistice a teritoriului actual al ariei protejate și impactul acesteia în peisaj; vor fi delimitate spațiile conflictuale din punct de vedere al utilizării turistice; vor fi estimate utilizările posibile în perspectiva amenajării ariei protejate.
valoarea peisagistică a teritoriului propus pentru protecție și conservare – va fi abordată din punct de vedere senzorial: peisaj real versus peisaj subiectiv, imagistica peisajului analizat, descrierea peisajului privit sub aspectul formelor și liniilor, al mișcării, cromaticii, parfumurilor, zgomotelor etc., accesibilității siturilor și a punctelor de belvedere; va fi subliniată valoarea patrimonială a peisajului, fie numai din punct de vedere natural, istoric, turistic, economic, fie privit ca o combinație variabilă între aceste component.
constrângerile și favorabilitățile cu care se confruntă arealul considerat – vor fi evidențiate arealele de conflict trecute, prezente și prognozate pentru viitor; vor fi cartate arealele echipotențiale din punct de vedere al favorabilităților și restrictivităților pentru desfășurarea activităților recreative.
2.3. Consecințele amenajării turistice asupra habitatului natural pe teritoriul Republicii Moldova
La momentul actual este cert faptul că popularitatea utilizării turistice a parcurilor și a rezervațiilor naturale a crescut în ultimii ani, de la inițiative cu caracter individual s-a ajuns la o adevarată alternativă de petrecere a timpului liber.
Parcurile și rezervațiile naturale au ca obiectiv principal protecția naturii, fiind totodată deschise activităților turistice organizate. Frecventarea turistică a parcurilor și rezervațiilor naturale constituie în majoritatea cazurilor o sursă potențială de dificultăți; presiunea turistică este însă mai intensă în situația ariilor protejate în cadrul cărora turismul nu este deloc sau este prost gestionat, datorită lipsei de implicare a administratorilor în direcția atragerii vizitatorilor educați pentru natură și a monitorizării atente a activităților turistice, în general.
Consecințele utilizării turistice asupra mediilor naturale protejate sunt multiple, însă adesea insuficient cunoscute, datorită complexității lor; acestea reclamă studii și analize pluridisciplinare, colaborări nestânjenite de barierele lingvistice, diferențele de opinii în plan științific, metodele și mijloacele utilizate de cercetătorii în domeniul științelor naturii, științelor sociale, științelor economice și juridice.
Studiile pluridisciplinare asupra ecosistemelor biologice și asupra evoluției acestora (rezistență sau degradare) în raport cu activitățile turistice permit identificarea celor mai fragile și valoroase zone din punct de vedere științific. Ele trebuie să constituie puncte de plecare în amenajarea ariilor protejate, în delimitarea riguroasă a zonelor funcționale, în elaborarea planurilor de gestionare care vor include și căile de valorificare turistică diferențiată.
Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicării turismului în perimetrul și în proximitățile parcurilor și rezervațiilor naturale sunt legate de:
circulație (drumuri, piste, trasee, pârtii de schi, utilizarea elicopterelor, a ambarcațiunilor);
infrastructura de cazare (echipamente „grele” versus echipamente „lejere” de cazare);
prelevări (vânătoare, pescuit, colecționări);
alte perturbări.
Degradările datorate circulației sunt cele mai vizibile în peisaj; ele îmbracă diferite aspecte, funcție de caracteristicile proprii mediilor-suport, dar și de tipul de rețea de circulație și de mijloacele de transport utilizate.
Principalele forme de degradare legate de circulația în interiorul ariilor protejate și care ridică probleme deosebite sub aspectul gestionării acestora sunt datorate șoselelor și traficului rutier aferent. În Europa, un mare număr de parcuri naționale este traversat de șosele, unele dintre acestea fiind foarte intens circulate; spre exemplu, aproape toate parcurile naționale din Franța, Italia și chiar din Elveția pot fi parcurse cu automobilul sau autobuzul. Aceste mijloace de transport deranjează peisajul, atât prin tulburarea climatului de liniște specific habitatelor naturale ale organismelor animale, cât și prin poluarea generată de gazele de eșapament sau chiar accidentarea unor specii faunistice.
Vizite ale rezervațiilor naturale. Fondul ariilor naturale protejate de stat din este potrivit legislației naționale deschis pentru forme organizate de turism, activități de agrement și odihnă a populației.
În realitate, însă, în ofertele turistice sunt prezente doar câteva zone naturale drept destinații finale sau ca obiecte adăugătoare în trasee combinate spre mănăstiri și locuri istorice.
Tabelul 2.1
Structura vizitelor în zone naturale din oferta agențiilor de turism naționale
Sursa: Elaborată de autor în baza datelor BNS
În contextul de mai sus, principala sursă de poluare în raza parcurilor și rezervațiilor naturale din Republica Moldova, este transportul auto (vezi tabelul 2.1.). Se știe că un automobil pe parcurs de un an utilizează un volum de aer curat egal cu volumul necesar pentru respirația a 100 de oameni. Gazele de eșapament ale automobilelor conțin: oxid de carbon, hidrocarburi, oxizi de azot, funingine, bioxid de sulf, compuși ai plumbului, benz-α-pirenă, aldehide și metale grele. Să examinăm influențagazelornocive emise în atmosferă asupra organismului omului:
Oxidul de carbon (CO) este foarte otrăvitor. Acest gaz fixeazăhemoglobina din sânge. Primele simptoame ale intoxicării grave sunt durerile de cap și amețelile, ulterior persoana intoxicată își pierde cunoștința. Toxicitatea extremă a oxidului de carbon, lipsa culorii și mirosului de acest gaz, absorbția foarte slabă de către cărbunele activat al măștii antigaz obișnuite – toate acestea transformă oxidul de carbon într-un gaz foarte periculos. În caz de intoxicație cu acest gaz primul lucru, ce se recomandă este aerul liber și curat.
Oxizii de azot ( NOx) cu excepția protoxidului de azot, sunt otrăvitori. Otrăvirea cu aceste gaze este periculoasă prin faptul că căile respiratoare se irită slab și simptoamele mai evidente și grele (boli în piept, respirație greoae ș. a.) vin mai târziu, abia peste câteva ore după ce a fost inspirat gazul. În cazul otrăvirilor cronice se observă dereglări ale funcționării inimii, catarul căilor respiratoare, tuse cu sânge și distrugerea dinților. Ca măsuri de primă asistență medicală urgentă în caz de otrăviri acute se utilizează laptele proaspăt, care se bea din abundență, respirație artificialăcuoxigen, prelucrarea căilor respiratoare cu camfor.
Bioxidul de sulf (SO2), chiar și în concentrații mici, formează un gust neplăcut în cavitatea bucală și irită mucoasă din ea. Inspirația aerului ce conține mai mult de 0,2 % bioxid de sulf provoacă răgușeală, o respirație greoae și pierderea rapidă a cunoștinței. Intoxicarea cronică duce la pierderea poftei de mâncare și inflamareacăilorrespiratorii.
Plumbul (Pb) este toxic în toate formele. Cel mai periculos este pentru copii de până la 6 ani, fiindcăfrâneazădezvoltarea mintală și creșterea copiilor. Compușii plumbului atacă sistemul nervos central al omului, dereglează funcțiile organelor interne. Din cauza acestor compuși suferă și sistemul reproductiv al omului.
În tabelul de mai jos prezentăm componența și cantitatea emisiilor în atmosferă a substanțelor nocive, parvenite de la arderea a de combustibil în motoarele automobilelor:
Tabelul 2.2
Conținutul substanțelor poluante în diverse tipuri de combustibil
Sursa: Lobanov N., Lobanov E. Patriotismul economic – un slogan din arsenalul protecționismului. Revista ECONOMICA nr. 6(70). ASEM. Chișinău: 2012, p.104
Cea de-a doua categorie de emisii a poluanților surselor fixe de poluare din industria și sectorul energetic al republicii, potrivit datelor rapoartelor statistice (vezi tabelul 2.2.), cantitatea totală a poluanților emiși de sursele fixe pe parcursul anului constituit 17,369 mii tone, inclusiv:
particule solide – 3,345 mii tone,
dioxid de sulf – 2,005 mii tone,
oxizi de azot – 3,184 mii tone,
oxid de carbon – 5,389 mii tone,
altele – 3,446 mii tone.
Alte aspecte negative generate de circulația rutieră rezidă în:
Facilitarea accesului acelor vizitatori ale căror motivații de frecventare a ariilor protejate contravin principiilor de utilizare publică a acestora (organizarea de picnicuri zgomotoase, parcarea mașinilor în locuri improprii și chiar abandonarea deșeurilor în perimetrele protejate).
Utilizarea nisipului și mai ales a sării pentru prevenirea derapajului în timpul iernii; sarea împrăștiată pe carosabil contaminează solul ecosistemelor naturale, uneori deosebit de fragile, perturbând circuitul biogeochimic și periclitând astfel existența biocenozelor;
Accidentele rutiere care por conduce la poluarea solurilor și a apelor cu substanțe toxice; în acest sens, este relevant accidentul produs pe o șosea cu trafic intens, care traversează Parcul Național Plitvice din Iugoslavia, unde, un camion care transporta hidrocarburi s-a răsturnat, deversând încărcătura în apele unui lac.
Activarea proceselor geomorfologice actuale și destabilizarea versanților, ca urmare a amenajării căilor de comunicație.
Căile de comunicație au fără îndoială un rol determinant în modificarea calității agrementului dar și a supraîncărcării teritoriului ariilor protejate; o mare arteră rutieră atrage inevitabil un turism de masă, dar în același timp, poate diminua ineditul și spectaculozitatea unui peisaj. În ultimul timp, din ce în ce mai mulți administratori conștientizează acest fapt și acționează în consecință; în Parcul Național Munții Tatra, unele șosele au fost închise circulației, autovehiculele motorizate fiind înlocuite de cele cu tracțiune animală; o alternativă la circulația pe șosele cu trafic intens în spațiile protejate o reprezintă înlocuirea acestora cu piste și poteci.
Comparativ cu căile rutiere, infrastructura reprezentată de piste și poteci corespunde într-o măsură mult mai mare dezideratelor ariilor protejate; aceasta favorizează plimbările la pas, echitația, schiatul, mersul cu bicicleta, skateboard-ul etc., escaladările, excursiile științifice, motiv pentru care, în special în cadrul parcurilor naționale, preponderența acestora trebuie încurajată. Parcurile europene sunt în general bine echipate din acest punct de vedere, pistele și potecile fiind primele elemente de infrastructură turistică ce însoțesc amenajarea refugiilor.
Dacă aceste piste, poteci și trasee reprezintă mijlocul ideal pentru descoperirea peisajului parcurilor naționale, nu este mai puțin adevărat faptul că ele antrenează unele perturbări și degradări care, în anumite locuri pot pune probleme; trasarea acestora necesită măsuri speciale în raport cu eroziunea pe care o antrenează utilizarea lor de către vizitatorii adesea brutali cu natura locurilor vizitate. Studiile științifice americane efectuate în parcurile naționale din Munții Stâncoși au concluzionat faptul că, atunci când o potecă turistică este bine trasată și întreținută, impactul utilizării turistice este minor; pe de altă parte, dacă poteca a fost creată spontan, de trecerea repetată a grupurilor de turiști prin locuri alese de aceștia în scopul diminuării efortului, impactul asupra peisajului poate fi major. Legat de relația poteci – eroziune, Bettie Willard Scott-William, membru al IUCN (1967) conchide: „drumul cel mai scurt este adesea o sursă de eroziune”.
Efectele frecventării turistice a ariilor protejate prin intermediul potecilor se manifestă și la nivelul învelișului biotic. Studiile efectuate în Parcul Național Grand Paradiso au arătat faptul că, datorită echipamentului greu, înaintarea alpiniștilor pe poteci este lentă, astfel încât comportamentul muflonilor nu este perturbat; dintre animale, păsările sunt cele mai vulnerabile la prezența omului în peisaj; spre exemplu, cocoșul de munte își abandonează cuibul atunci când este deranjat; alte animale, ca de exemplu marmotele, sunt mai sociabile și se adaptează bine prezenței umane, ceea ce, în anumite parcuri (parcul Engadine), le transformă în veritabile atracții turistice.
În fapt, în timp ce natura substratului vegetația, panta, factorii climatici și traseul ales condiționează calitatea unei poteci, la rândul ei, utilizarea turistică depinde de mai mulți factori: frecvența, numărul turiștilor, perioada în care se efectuează activitățile turistice, tipologia turiștilor și a echipamentelor folosite, mijloacele de deplasare utilizate (schi, cal, bicicletă), comportamentul vizitatorilor etc.
Studiile asupra raporturilor existente între evoluția numărului de vizitatori ai unui spațiu dat și numărul de poteci, demonstrează creșterea corelativă a acestora cu intensitatea frecventării turistice. Aceste studii ar trebui să constituie puncte de plecare obligatorii pentru o amenajare coerentă, în spiritul respectului pentru natură și, în special, pentru teritoriile protejate care pot fi puse în valoare cu ajutorul unor tehnici și materiale simple, de exemplu, ansambluri de pietre, care protejează solurile și stabilizează versanții (într-adevăr costisitoare sub aspectul bugetului de timp alocat amenajărilor). O astfel de amenajare se întâlnește de exemplu în Parcul Național Munții Tatra, unde accesul către Lacul Negru (amonte de Morskie Oko) se realizează pe un traseu pavat cu blocuri de piatră sau dale groase, bine asamblate, astfel încât înaintarea este facilă, chiar și pentru turiștii fără încălțăminte corespunzătoare; eroziunea este minimă, iar din punct de vedere estetic, traseul se încadrează foarte bine în peisaj. Trebuie precizat faptul că, amenajarea de trasee confortabile, adică pe pante ce nu depășesc 8 grade, pavate corespunzător, canalizează fluxul turistic și distrage interesul vizitatorilor pentru abaterea către siturile aflate sub protecție.
Totuși, parcurile și rezervațiile naturale aflate pe teritoriul Republicii pot fi precăutate ca factor de producție. Clasicul economiei politice Michel Didier specifică, că oricare ar fi sectorul de activitate, pentru a produce trebuie folosiți factori de producție: materii fabricate de alte întreprinderi, capital fix, muncă și factori naturali. Îmbinarea armonioasă a mediului natural reprezentat prin parcurile și rezervațiile naturale cu cel istoric este un lucru important pentru dezvoltarea durabilă a țării – un principiu de bază al Convenției privind Peisajul European. Astfel, parcurile și rezervațiile natural pot fi o resursă economic importantă, contribuind la sporirea interesului pentru cultura și mediul rural al țării și atragerea turiștilor, dar pe de altă parte, el este un factor important al calității vieții oamenilor.
Degradări datorate infrastructurii de cazare. Numeroase parcuri naționale cuprind și astfel de dotări, mai ales în situația localizării în proximitatea unor teritorii locuite; este cazul a numeroase arii protejate nord-americane sau din Africa de Est unde, printre altele, se consideră că suprimarea posibilității de cazare în cadrul parcurilor ar priva vizitatorii de spectacolul magnific pe care îl oferă natura; mai mult, dată fiind suprafața întinsă pe care o ocupă acestea, există părerea că, fără a periclita echilibrul peisajului, pot fi prevăzute mici enclave, perfect amenajate și organizate, destinate primirii turiștilor. Acest tip de organizare a spațiilor de cazare este puțin justificat în cazul parcurilor naționale din Europa, ale căror dimensiuni sunt mult mai reduse (în medie, , față de în și în America de Nord), iar la periferia lor există spații locuite în cea mai mare parte a anului. Deși este preferabil, nu întotdeauna este posibil ca întreaga infrastructură destinată cazării angajaților, a cercetătorilor, construcțiile în scopuri tehnice sau de agrement să fie amplasate în afara limitelor parcului; în acest sens, poate fi citat cazul Parcului Național Tanap din Slovacia care, chiar înainte de înființarea sa, poseda mici stațiuni termale și echipamente destinate sporturilor de iarnă. În aceste condiții, este necesară o monitorizare atentă a impactului acestor amenajări, o preocupare permanentă pentru ca ele să permită administratorilor ariei protejate să ofere un exemplu în materie de respect pentru mediu și pentru calitatea arhitecturală tradițională, pentru sintagma „a realiza fără a degrada”. În prezent, țările europene dispun de mijloace tehnice sofisticate, astfel încât impactul amenajării structurilor de cazare să fie minimizat; acest aspect depinde evident de mijloacele financiare alocate, de voința gestionarilor ariei protejate și nu în ultimul rând, de bunăvoința politică.
Structurile de cazare de talie mare și foarte mare, cu destinații turistice, reprezintă sursa unor numeroase perturbări; ele antrenează un flux turistic intens, adesea distructiv și, prin urmare, prezența lor în perimetrul ariilor protejate nu trebuie permisă. Echipamente de cazare lejere sunt considerate cele destinate turismului sezonier: camping-uri, caravane și refugii.
Camping-ul organizat este adaptat în mod deosebit unui parc, datorită faptului că permite un contact strâns cu natura, în condițiile în care nu depășește anumite limite, fiind perfect controlat. Terenurile de campare trebuie să beneficieze de dotări diverse: toalete, bungalow-uri, mese pentru picnic, prize electrice, restaurante, mini magazine. În condițiile în care densitatea de primire nu este prea ridicată, iar monitorizarea este atent efectuată, acest tip de cazare se poate integra perfect în cadrul mediilor naturale protejate, cu atât mai mult cu cât, este funcțional doar câteva luni pe an.
Un aspect particular al camping-ului îl reprezintă așa numitul „camping sălbatic” sau itinerant, respectiv mersul cu cortul în spate și camparea în locuri liber alese. În Europa, unde parcurile naționale au suprafețe prea mici, iar potențialii practicanți ai camping-ului sălbatic sunt prea numeroși, administratorii nu încurajează dezvoltarea unei astfel de practici, care ar expune natura unor riscuri deosebit de grave: incendii, acumulări de deșeuri, poluarea cursurilor de apă etc. Camping-ul sălbatic este deci în general interzis sau tolerat timp de o noapte pe culmile înalte ale munților, deși adesea, protagoniștii săi se află la originea unor degradări, ca: recoltarea de lemn pentru foc, dislocarea de roci pentru amenajarea de adăposturi, abandonarea de ambalaje sub stânci sau pietre, deschiderea de spații în interiorul tufărișurilor pentru a proteja mai bine corturile etc.
Refugiile constituie tipul de cazare cel mai bine adaptat și integrat mediului natural. Printre altele, ele oferă garanția securității utilizatorilor: adăpost în caz de vreme rea, posibilitatea radiocomunicației cu regiunile locuite, prezența altor expediționari, rezerve de hrană, atunci când sunt supravegheate. În cazul în care sunt accesibile de pe șosele ele pun problema suprafrecventării, însă prezintă și anumite avantaje: materialele necesare sunt ușor de transportat, evacuarea deșeurilor este mai lesnicioasă, apele uzate pot fi tratate etc. Una dintre problemele importante cu care se confruntă refugiile, cu precădere cele nesupravegheate, o constituie insuficiența dotărilor sanitare.
De exemplu, la nivelul parcurilor și rezervațiilor naturale situate în zona economico-geografică Nord, industria turistică este caracterizată de 18 hoteluri și unități similare, inclusive 5 în Bălți, cu un total de 2415 locuri. În anul 2012 acestea au deservit 24754 persoane. Taberele pentru copii reprezintă 64 de unități, unde în 2012 s-au odihnit 14079 persoane. Nu sunt date statistice privind circuitele excursioniste, însă în regiune există un număr de cca.142,3 mii elevi, principalii consumatori a serviciilor excursioniste, din 487 de școli de toate tipurile, iar orășenii constituie cca. 359,7 mii persoane, care reprezintă piața potențială a activităților excursioniste și de turism.
Degradări datorate prelevărilor. Teoretic, activități ca: vânătoarea, pescuitul și colecționările de orice fel sunt interzise în perimetrul parcurilor naționale. În realitate, teritoriile parcurilor care concentrează specii faunistice și floristice inedite constituie locuri privilegiate sub aspectul tentațiilor. Mai mult, limitele parcurilor fiind arareori materializate, animalele pot depăși perimetrul acestora, astfel încât este greu de probat faptul că vânătorii au acționat pe teritoriul protejat. Studiile efectuate în acest sens sunt insuficiente, datele sunt incomplete, însă fenomenele mai sus menționate se petrec neîndoielnic, în mai mică sau mai mare măsură, funcție de capacitatea de monitorizare, de pază și control a structurilor administrative din fiecare parc în parte.
Vânătoarea este actualmente interzisă în majoritatea parcurilor naționale, cu atât mai mult cu cât, în timp istoric, ea a fost responsabilă de dispariția a numeroase specii faunistice; în țările Europei de Est, datorită faptului că deținerea de arme de vânătoare este strict reglementată, numărul de vânători naționali este destul de redus; în aceste țări, în principiu, vânătoarea este interzisă în perimetrul parcurilor naționale. Europa de Vest oferă numeroase exemple de extincții datorate practicării pe scară largă a vânătorii. În țările Europei de Vest, vânătoarea a constituit timp îndelungat una dintre puținele activități de agrement pentru populațiile rurale izolate, îndeosebi din spațiul montan, cu o deosebită încărcătură simbolică și socială. Chiar în ariile protejate au existat situații de compromis, efectele fiind uneori regretabile. Astfel, administrația anumitor parcuri scandinave a decis să tolereze vânătoarea lupului de către laponi, în scopul protejării turmelor de reni; în timp, această măsură a condus la dispariția speciei din regiune. Parcul Național Cevennes face în mod oficial excepție de la interzicerea vânătorii, datorită prezenței în regiune a mai mult de o jumătate de milion de locuitori permanenți și bineînțeles presiunii intense a vânătorilor din regiunile învecinate.
În numeroase cazuri, cei însărcinați cu stabilirea limitelor parcurilor și rezervațiilor natural au ținut seama de necesitatea protejării teritoriilor de vânătoare ale vânătorilor locali. Din acest motiv, areale care dețineau elemente valoroase ale naturii au fost ocolite de limitele perimetrelor protejate, uneori într-o manieră scandaloasă; este cazul Parcului Național Grand Paradiso unde, văile Val de Rhemes și Valsavarenche, inițial incluse parcului, ulterior s-au regăsit în afara acestuia. Ori, cele două văi care pătrund profund în perimetrul ariei protejate, fiind perpendiculare pe căile de migrație ale caprelor negre și bouquetin, constituiau de fapt în afara parcului veritabile poteci, de pe urma cărora profitau deopotrivă vânătorii și braconierii. A trebuit să treacă mult timp până când cele două văi să fie reintegrate în perimetrul protejat, iar vânătoarea în spațiul lor să fie interzisă. Această situație explică faptul că, numeroase comune nu au inclusă în cadrul ariilor protejate decât o parte din teritoriul administrativ, aspect foarte avantajos pentru vânători, întrucât la periferia spațiilor protejate, ei profită de abundența animalelor care vin din interiorul parcurilor. Din acest punct de vedere, teritoriile parcurilor se comportă ca adevărate „rezervoare de vânat”, din care provin numeroase animale care repopulează arealele periferice; de exemplu, la periferia Parcului Național des Grisons (Elveția), vânătoarea se desfășoară în condiții excepționale în anii în care, vremea deosebit de aspră de pe înălțimile munților obligă caprele negre să migreze către arealele periferice cu condiții de adăpost, în perioada în care vînatul este permis în acest canton.
Totuși, o atracție turistică important în direcția vizitării parcurilor și rezervațiilor naturale poate fi fondul de vânătoare al Republicii Moldova, care este delimitat în 80 de suprafețe din componența a 16 întreprinderi silvice de stat, inclusiv în 56 de ocoluri silvice. În prezent fondul ocupă 234,2 mii ha, inclusiv 132,8 mii ha păduri (56,7%) și 101,4 mii ha terenuri (43,3%) în rază de 500 metri în jurul pădurilor (grădini, vii, pășuni, pârloagă, terenuri degradate). Suprafața ocupată de păduri ale fondului de vânătoare alcătuiește cca. 38% din totalul terenurilor împădurite din (fără regiunea transnistreană) sau de două ori mai mult decât suprafața împădurită a ariilor naturale protejate de stat. Cele mai mari teritorii ale fondurilor de vânătoare se găsesc pe domeniile gestionate de ÎSS Chișinău, Edineț și Orhei. Activitatea de vânătoare pe teritoriul Moldovei este reglementată de un regulament special al Asociației Naționale a Vânătorilor și Pescarilor, legislația ecologică națională, normativele de vânătoare în vigoare, care în linii mari sunt favorabile dezvoltării turismului de vânătoare.
Tirurile de selecție și braconajul pot fi considerate forme particulare de vânătoare, care se practică uneori în perimetrele protejate. Așa numitele „tiruri de selecție” apar ca răspuns la problemele menționate anterior, cu care se confruntă unele parcuri naționale; ele sunt justificate de necesitatea eliminării animalelor bolnave sau malformate care, într-un ecosistem natural, ar putea fi eliminate în mod normal de către prădători. Aceste tiruri pot fi executate de către personalul parcului (de preferat) sau de către vânători care pot da o interpretare mai subiectivă noțiunii de tir de selecție. În orice caz, administrația parcurilor naționale trebuie să desfășoare aceste activități cu maximă discreție și să reducă pe cât posibil astfel de intervenții.
Braconajul reprezintă un subiect asupra căruia se discută destul de puțin în contextul parcurilor și rezervațiilor naturale. Aceasta nu înseamnă că el nu există. Numeroase echipe de protecție și pază din parcurile naționale (în Franța numite „gărzi-monitor”) preferă să abordeze aceste probleme prin intermediul educației ecologice, în special în rândul tineretului, lăsând eforturile de represiune a braconajului în sarcina gărzilor de vânătoare și a jandarmeriei.
Pescuitul. În parcurile naționale europene, ca și vânătoarea, pescuitul este în general interzis sau cel puțin riguros reglementat; măsurile referitoare la acest gen de activitate au fost însă mai bine acceptate decât cele care vizează vânătoarea, din următoarele considerente: pescarii n-au constituit niciodată un grup de presiune așa cum s-a întâmplat în cazul vânătorilor; suprafețele de pescuit sunt relativ numeroase și mult mai extinse în afara parcurilor naționale, comparativ cu terenurile de vânătoare; biocenozele acvatice sunt fără îndoială mai bogat reprezentate comparativ cu cele terestre; pescuitul nu se bazează pe utilizarea armelor care ar avea un impact negativ asupra ecosistemelor acvatice
Pentru parcurile litorale sau insulare, pescuitul ca formă de agrement mai agresivă poate pune unele probleme prin utilizarea unor tehnici și materiale sofisticate: harpoane, butelii pentru scufundări etc.; el nu necesită obținerea unui permis și se desfășoară în spațiile destinate turismului de masă. Conflictele între gestionarii parcurilor și pescarii profesioniști sunt inevitabile: cei dintâi folosesc argumente ce susțin protecția și gestionarea patrimoniului natural pentru binele public și al colectivităților locale; ceilalți invocă legitimitatea lor ca cetățeni ce trăiesc în respectivă de generații, cu mult înaintea instituirii parcului național. Pentru aplanarea posibilelor conflicte, este binevenită includerea unui/unor reprezentanți ai pescarilor în cadrul Consiliului de administrație.
Culesul, alături de vânat și pescuit, face parte din categoria prelevărilor care au existat dintotdeauna în istoria omenirii, asigurând resursele necesare subzistenței și dezvoltării societății. Această activitate, fundamentală la început, ocupă în prezent o poziție periferică în majoritatea țărilor europene. Această situație, coroborată cu reglementările stricte, ce merg uneori până la interzicerea acestei activități în parcurile naționale europene, s-ar părea că nu ridică nici un fel de probleme. Activitățile legate de cules au deținut de-a lungul timpului un rol economic deloc neglijabil pentru populațiile locale și, pe de altă parte, ele exprimă legătura puternică dintre om și spațiul său vital. În acest context, orice intervenție care ar putea aduce atingere acestor practici cu valoare economică, simbolică și culturală nu poate decât să fie percepută negativ și să antreneze atitudini de respingere, cum ar fi interzicerea afectării integrității ecosistemelor umanizate și a deposedării comunităților rurale de o parte din drepturile lor asupra terenurilor.
În afara populațiilor locale există și alte categorii de vizitatori care intervin, într-o manieră privilegiată, în peisajul parcurilor și rezervațiilor naturale: cercetătorii, în scopuri științifice, colecționarii, culegătorii de plante medicinale, turiștii neorganizați și neinformați și, în ultimă instanță, vandalii. Dintr-o perspectivă globală, se poate afirma că importanța culesului este direct proporțională cu intensitatea frecventării turistice; chiar și cea efectuată de către populația locală este în relație mai mult sau mai puțin strânsă cu turismul, acesta impulsionând-o sensibil, prin cererea de produse naturale specifice: afine, fructe de pădure, ciuperci etc. În ceea ce privește culesul sau prelevările realizate de către oamenii de știință, se poate spune că acestea sunt independente de activitățile turistice; în anumite situații însă, ecologii și biologii, antrenați de pasiunea lor și la adăpostul cercetărilor fundamentale, prin prelevarea de eșantioane destinate continuării cercetărilor in situ cu cele în condiții de laborator, pot prejudicia natura ca și grupurile de turiști neinstruiți. Pentru evitarea unor astfel de situații, în ultimul timp, prelevarea de probe biologice din natură este înlocuită de utilizarea mijloacelor tehnice din ce în ce mai performante, care pot surprinde imaginea detaliată a eșantioanelor care fac obiectul diferitelor studii; de asemenea, se recomandă amplificarea cercetărilor efectuate in situ, în cadrul laboratoarelor naturale pe care le reprezintă perimetrele protejate.
Alte perturbări ale mediilor naturale vizează în mod special fauna. Alături de vânat, pescuit, perturbări datorate transporturilor, trebuie menționate activitățile legate de observarea animalelor în general și pe cea a păsărilor (bird watching), în particular. Intensitatea perturbărilor la nivelul lumii animale depinde de tipul de echipamente utilizate (tururi de observație, cabane etc.), de numărul și de cunoștințele vizitatorilor, precum și de reacțiile animalelor observate; unele dintre acestea suportă bine prezența umană, însă altele, nu. Observarea de la mică distanță este foarte nocivă îndeosebi în perioada clocitului: ouăle abandonate de către părinți se răcesc sau pot cădea pradă consumatorilor; puii, rămași singuri timp îndelungat, pot fi îndrumați să părăsească cuibul sau pot cădea victime prădătorilor.
Hrănirea animalelor de către turiști este de asemenea nerecomandată, datorită efectelor negative pe care le poate induce. Întrucât anumite cervide au locuri fixe pentru hrană, deșeurile menajere, ambalajele diverse abandonate în vecinătatea acestora de către turiști, pot răni și afecta sănătatea animalelor.
Nitrificarea solurilor reprezintă un alt tip de risc la care sunt expuse organismele vegetale, dar și cele animale din ecosistemele afectate de prezența contingentelor mari de turiști. Echilibrul ecosistemelor este deranjat, prin dezvoltarea exuberantă a speciilor ruderale (buruieni) în detrimentul celorlalte specii; de asemenea, speciile animale sinantrope (legate de prezența omului) se instalează rapid în locurile cu frecventare curentă: șoareci, șobolani, specii de corbi etc.
În concluzie, dată fiind frecvența abaterilor de conduită ale vizitatorilor care uită că se află în cadrul unor perimetre protejate sau nu cunosc interdicțiile pe care acestea le impun, rolul gardienilor este acela de a le aminti și a le motiva aceste interdicții. În parcurile și rezervațiile naturale, gardienii trebuie să fie în măsură să asigure atât paza, cât și informarea și educarea turiștilor.
Capitolul III. POSIBILITĂȚI DE AMENAJARE TURISTICĂ A PARCURILOR ȘI REZERVAȚIILOR NATURALE DIN ZONA MOLDOVEI. STUDIU DE CAZ: REZERVAȚIA NATURALĂ ’’CONDRIȚA’’
3.1. Perspective de dezvoltare a turismului în rezervația naturală ’’Condrița’’
Perioada de tranziție a Republicii Moldova spre noile relații ale economiei de piață se caracterizează printr-un șir de reforme, inclusiv în domeniul științei și inovării, și care au drept scop restructurarea acestui important sector al economiei naționale.
Transformările radicale de ordin politic, social și economic, care au avut și au loc în Republica în ultimii ani, vizează toate compartimentele dezvoltării umane, inclusiv cel ce țin de știință. La declanșarea acestor transformări s-a ținut cont de faptul că știința, ca domeniu specific de activitate și cu un rol mereu în creștere, trebuie să corespundă cerințelor modernizării economiei și societății în momentele istorice cruciale.
Este bine cunoscut faptul că succesele economice ale statelor sînt determinate direct de calitatea sistemelor de învățămînt și că cel mai eficient factor de producție este capitalul uman, exprimat în cunoștințele, competențele, capacitățile creative și calitățile morale ale membrilor societății, pe care le formează în mare măsură sistemul de învățămînt. Specialiștii menționează, în acest sens, că în economia secolului XXI sistemul de învățămînt va deveni o ramură prioritară de producție, fiind privit ca o sferă ocupațională și ca o sferă de investiții avantajoase. Această concepție asupra misiunii învățămîntului va domina politica educațională în majoritatea statelor lumii în secolul XXI.
Odată cu proclamarea independenței, în Republica au fost inițiate transformări politice, economice și sociale radicale, orientate spre crearea unei economii de piață bazate pe proprietatea privată și publică, pe libera inițiativă și concurență. În 1994 Parlamentul a adoptat Constituția Republicii Moldova, în care este consfințit dreptul la studii pentru toți cetățenii, fără vreo limitare sau discriminare, iar învățămîntul obligatoriu a fost declarat laic și gratuit în toate instituțiile de stat.
Tranziția de la economia centralizată la economia de piață a determinat necesitatea modificării politicii culturale a tînărului stat independent, prin lansarea unor strategii de resort, inclusiv în domeniul dezvoltării patrimoniului cultural-istoric din
Lipsa unor documente strategice de dezvoltare a patrimoniului natural-istoric, elaborat de administrația centrală în perioada anilor 2001- fost suplinită prin unele studii și analize efectuate cu sprijinul financiar al donatorilor externi. În cadrul programului MOSAIC al Consiliului Europei (2000-2001) a fost elaborat primul raport privind politica culturală în Republica Moldova, Fundația SOROS de comun acord cu Fundația Culturală Europeană au lansat Programul de Politici Culturale, în cadrul căruia au fost realizate mai multe proiecte: „Consolidarea sectorului cultural în Moldova”, Proiectul-pilot „Viziuni de viitor: politica culturală a Moldovei de la schimbări la viabilitate”, UNESCO a finanțat studiile privind educația artistică în Republica Moldova și mecanismele de interacțiune între teatre și stat ș.a.
Aceste studii oferă material necesar analizei problemei și priorităților percepute de către experți, oamenii de cultură și societatea civilă în perioada anilor 2001-2009. Schimbarea radicală a vectorului de dezvoltare politică, economică și socială a statului după impus revizuirea obiectivelor strategice de dezvoltare a culturii, racordarea mediului cultural la procesele de integrare europeană, democratizare a societății și impulsionare a dezvoltării economice a țării.
Ținînd cont de experiența acumulată în realizarea documentelor anterioare de politici în domeniul culturii, propunem un set de acțiuni ce ar viza dezvoltarea turismului în rezervația naturală ’’Condrița’’.
Obiectivul general: Asigurarea unui mediu natural durabil în Republica Moldova în general, și în rezervația naturală ’’Condrița’’, în special, prin crearea unui sistem modern de conservare și punere în valoare a patrimoniului natural, promovarea potențialului natural contemporan și a industriilor naturale, a diversității naturale și dialogului, modernizarea instituțiilor de conservare și protecție a naturii, instituirea sistemului transparent și participativ de administrare și monitorizare a procesului natural la nivelul rezervației naturale ’’Condrița’’.
Obiective specifice:
(OS1) Stoparea procesului de degradare a patrimoniului natural la nivelul rezervației naturale ’’Condrița’’, prin crearea unui sistem modern și eficient de conservare și punere în valoare a patrimoniului, conform viziunii „Patrimoniu natural pentru dezvoltare durabilă”.
(OS2) Modernizarea societății prin promovarea potențialului natural la nivelul rezervației naturale ’’Condrița’’, conform viziunii „Creativitate natural-istorcă pentru modernizare”.
(OS3) Crearea condițiilor și mecanismelor favorabile dezvoltării florei și faunei, conform viziunii „Potențial natural pentru dezvoltare socială”.
(OS4) Promovarea diversității naturale, conform viziunii „Diversitate naturală pentru integrare”.
(OS5) Reformarea sistemului și principiului de finanțare a rezervației naturale ’’Condrița’’ pe bază de proiecte și priorități naționale, conform viziunii: „Finanțare axată pe priorități și proiecte pentru asigurarea drepturilor ecologice naturale”.
(OS6) Instituirea sistemului transparent și participativ de administrare a procesului natural, conform viziunii: „Sistem transparent și participativ a procesului natural pentru o guvernare democratică”.
În continuare, propunem următoarele acțiuni de dezvoltare a patrimoniului natural-istoric din rezervația naturală ’’Condrița’’, și anume:
Acțiuni de dezvoltare a patrimoniului arheologic
Stoparea procesului de degradare a patrimoniului arheologic imobil prin crearea sistemului național de protejare a siturilor arheologice: Sistemul de protejare a siturilor arheologice va cuprinde măsuri de informare și conlucrare cu autoritățile publice locale, autoritățile de drept, persoane fizice și juridice care dețin terenuri cu patrimoniu arheologic; Instalarea semnelor de protecție pe locul siturilor arheologice; Informarea populației.
Instituirea arheologiei preventive ca instrument de stopare a procesului de distrugere a patrimoniului arheologic; Instituirea sistemului de avizare de către Agenția Națională Arheologică a tuturor proiectelor de construcții noi și alte activități care afectează solul în adâncime; Executarea cercetărilor arheologice preventive în zonele preconizate pentru construcții noi sau alte activități care afectează solul în adâncime.
Excluderea „arheologiei ilegale” prin crearea unui sistem de monitorizare sistematică a siturilor arheologice, conlucrării eficiente cu autoritățile locale și de drept; Instituirea unui sistem de activități cu autoritățile locale, poliția, procuratura, alte autorități în scopul prevenirii „arheologiei ilegale”, identificării și tragerii la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de încălcarea legislației; Promovarea activităților de informare privind pericolul „arheologiei ilegale”.
Definitivarea procesului de elaborare a actelor normative din domeniul patrimoniului arheologic; Elaborarea Normelor de prețuri pentru săpături arheologice; Elaborarea documentației tehnice pentru obținerea autorizației de săpături arheologice; Elaborarea documentarului de evidență a săpăturilor arheologice.
Documentarea patrimoniului arheologic imobil. Formarea dosarelor de evidență a siturilor arheologice; Actualizarea periodică a dosarelor de evidență a siturilor arheologice
Crearea Registrului Arheologic Național: Formarea Registrului Arheologic Național în baza Registrului monumentelor ocrotite de stat; Actualizarea în baza descoperirilor arheologice de după anul Registrului național Arheologic
Crearea Repertoriului Arheologic Național: Elaborarea și publicarea Repertoriului Arheologic Național
Formarea Cadastrului Arheologic al Republicii : Formarea Cadastrului Arheologic al Republicii : Încadrarea Cadastrului Arheologic în Cadastrul bunurilor imobiliare al republicii .
Crearea sistemului informațional „Patrimoniul arheologic național”: Elaborarea metodologiei sistemului informațional; Crearea softului informațional; Crearea bazei electronice de date.
Formarea profesională a personalului din domeniul administrării patrimoniului arheologic
Dotarea Agenției Naționale Arheologice cu utilaj și echipament modern necesar pentru evidența, documentarea, cercetarea și monitorizarea patrimoniului arheologic.
Valorificarea potențialului cognitiv, educațional și economic al patrimoniului arheologic.
Acțiuni de dezvoltare a patrimoniului material
Evidență eficientă a patrimoniului: întocmirea unui inventar pentru evaluarea valorii patrimoniale a bunurilor și asigurarea protecției juridice a celor mai reprezentative (completarea unui formular pentru fiecare bun, bazat pe criteriile de selecție specificate în documentele internaționale); întocmirea unui cadastru detaliat a terenurilor în care vor fi introduse datele referitoare la patrimoniu (cu imobile sau complexe clasate, cu imobile sau complexe incluse în inventar); actualizarea documentelor de amenajare a teritoriului și de urbanism, integrând în ele rezultatele inventarierii și evidenței cadastrale și indicând toate zonele de valoare patrimonială.
Crearea unui sistem eficient de protejare a patrimoniului natural material: menținerea unui cadru legislativ coerent în perspectiva integrării europene a Republicii Moldova; stabilirea unor priorități în ceea ce privește lucrările de restaurare, punere în valoare și revitalizare a monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, pornind de la rolul pe care acestea îl au în conștiința publică și de la posibilitățile de integrare cu rețelele de servicii turistice, astfel încât să se acorde prioritate celor care prezintă posibilități rapide de atragere a publicului și de amortizare a cheltuielilor; „reabilitarea” bunurilor patrimoniului cultura trebuie să fie operată în același timp cu o re-utilizare a lor naturală sau economică; stabilirea unor planuri integrate de protejare a patrimoniului natural și natural, în conformitate cu principiile conținute de convențiile internaționale la care Republica Moldova este parte; instituirea unei proceduri de salvgardare/conservare rapidă care să permită într-o perioadă scurtă de timp (de la 6 luni la 1 an) salvarea bunurilor aflate în pericol de la demolarea totală sau parțială; instituirea unei proceduri de consultare obligatorie pentru zonele protejate sau pentru bunurile protejate înaintea punerii în aplicare a oricăror solicitări de schimbare de destinație, de construcție sau de demolare, între proprietarul clădirii, arhitectul lui și diferite autorități de nivel stat sau local. Introducerea sancțiunilor drastice în caz de nerespectare a acestei reguli; asigurarea supravegherii lucrărilor/intervențiilor efectuate la bunurile incluse în registrele de protecție din partea autorităților competente din cadrul Ministerului Culturii; Introducere în legislație a unor înlesniri financiare (scutiri de taxe la lucrările de reabilitare și întreținere) în favoarea proprietarilor de bunuri patrimoniale pentru a reduce parțial costurile excesive provenite din utilizarea tehnicilor specifice de restaurare.
Asigurarea suportului politico-administrativ: asigurarea, la cel mai înalt nivel de luare a deciziilor în stat, a unui consens și a unei voințe clare de a transforma patrimoniul natural (în sensul larg al acestuia) într-o forță motrice pentru dezvoltare; asigurarea cooperării/colaborării inter-ministeriale (în baza principiilor internațional recunoscute de protejare a patrimoniului natural); fortificarea capacității operaționale a autorităților de stat responsabile de patrimoniul natural, astfel încât acestea să joace un rol mai decisiv/determinant de control/supraveghere și educațional; stimularea autorităților locale pentru inițierea unor proiecte legate de patrimoniul natural imobil, care să fie susținute din fonduri externe și investiții particulare.
Sensibilizarea societății: lansarea unor proiecte educaționale comune cu Ministerul Educației; prin intermediul mass-media – pe lângă prezentarea anumitor abuzuri, de asemenea, să se răspândească cunoștințe; prin continuarea editării publicațiilor referitoare la protejarea patrimoniului natural destinate publicului larg și celui științific; Prin intermediul „Zilelor Patrimoniului Natural” sau altor scheme similare; Prin încurajarea difuzării cunoștințelor în domeniul patrimoniului natural prin intermediul Internetului; Prin mediatizarea unor proiecte-pilot în mass-media
Crearea unui sistem de formare profesională: Formarea autorilor de proiecte – arhitecților și inginerilor specializați în domeniul patrimoniului natural. În acest scop va fi necesară organizarea unor cursuri suplimentare în școli și facultăți. Fiind deja realizată această opțiune, ar fi convenabilă aderarea la rețelele europene de mobilitate a cadrelor didactice și a studenților (ERASMUS, SOCRATES etc.). Odată ce se vor stabili contactele cu facultăți din diferite țări, va fi mai ușor de realizat schimburile de documentație în domeniu.
Asistență autorităților guvernamentale implicate – organizarea vizitelor de studiu, oferindu-se prioritate contactelor cu organisme similare, pe subiectul schimbării destinației bunurilor de patrimoniu. Participarea la colocvii pe teme/subiecte legate de patrimoniul natural.
Formarea profesională a meseriașilor/muncitorilor în domeniu: prin intermediul schimburilor cu centrele de formare de peste hotare. Înființarea unei școli-șantier de teren.
Acțiuni de dezvoltare a patrimoniului immaterial la nivelul localităților din jurul rezervației naturale ’’Condrița’’
Elaborarea Registrului național al patrimoniului natural imaterial (inclusiv în versiunea electronică) prin care vor fi luate la evidență de stat elementele cu care se identifică grupurile etnice de pe teritoriul Republicii , precum și obiectele PCI digitalizate
Elaborarea registrelor raionale ale patrimoniului natural imaterial ca parte componentă a Registrului național al patrimoniului natural imaterial.
Elaborarea și difuzarea metodologiilor de inventariere, completare a dosarelor de patrimoniu și de înscriere a elementelor PCI în Registrul național al patrimoniului natural imaterial.
Identificarea comunităților, grupurilor și/sau a persoanelor care păstrează vii elemente aparținând patrimoniului natural imaterial și stimularea acestora prin titlul onorific de Purtător al Tezaurului Uman Viu.
Asigurarea condițiilor de recalificare și acreditare profesională în domeniul patrimoniului natural imaterial a specialiștilor din cadrul sistemului de management natural și a celui de activitate artistică de amatori cu caracter instituționalizat.
Constituirea la nivel local și/sau zonal, a unor comisii consultative, de expertiză și altele asemenea, menite a sprijini autoritățile în procesul de implementare a strategiilor, măsurilor și programelor de protejare și conservare a PCI.
Informarea publicului cu privire la valorile PCI, factorii ce pun în pericol elementele PCI, precum și cu privire la măsurile ce se impun pentru salvgardarea lui, inclusiv prin demararea unor campanii de informare și promovare.
Cooperarea cu organismele similare din țările semnatare ale Convenției UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Natural Imaterial, aprobată în data de 17 octombrie 2005.
La fel, în scopul dezvoltării a patrimoniului natural-istoric din satele RM, Ministerul Culturii a inițiat și a promovat ratificarea de către RM a Convenției UNESCO privind protecția patrimoniului mondial, natural și natural (Paris, 1972), Convenția Europeană pentru protecția patrimoniului arheologic (, 1992), Convenția Europeană pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei (Grenada, 1985), Convenția Europeană privind protecția peisajului european (Florența, 2000) în scopul asigurării cadrului juridic pentru activitatea eficientă în domeniul protecției monumentelor, armonizării legislației naționale cu cea internațională. Pentru a împiedica degradarea și distrugerea patrimoniului natural moștenit și pentru a-l putea transmite în stare nealterată generațiilor viitoare, MC și alte structuri specializate lucrează la definitivarea cadrului juridic și organizatoric privind protecția eficientă a monumentelor.
3.2. Studierea oportunității înființării unei stațiuni de agrement în zona rezervației naturale ’’Condrița’’ și consecințele asupra mediului
În cadrul paragrafului dat vom studia oportunitatea înființării unei stațiuni de agrement în zona rezervației naturale ’’Condrița’’ – pe care o vom numi pensiunea turistică ’’’’.
Pensiunea turistică ’’’’ este analizată ca un produs turistic unic, care trebuie lansat pe piață. Pentru aceasta trebuie elaborate politicile clasice de marketing: de produs, de preț, de distribuție, de promovare.
Politica de produs. Pensiunea turistică ca un tot întreg se analizează reeșind din atracția acesteia, dotarea cu infrastructură și prezența întreprinderilor care efectiv deservesc turiști. Această analiză diagnostic trebuie să cuprindă:
motivarea opțiunii pentru lansarea pe anumită piață.
așezarea geografică, inclusiv: amplasare față de principalele orașe ale țării; amplasare în relief; avantajul teritorial sau de nișă.
căi de acces: autostrăzi, transport public și regim de funcționare, caracteristica graficului trenurilor, ambarcațiuni turistice sau de agrement, rute aeriene și organizarea transferului aeroport-stațiune.
istoric: localitate, primele activități turistice în zonă, date și repere istorice privind dezvoltarea stațiunii.
atracții turistice: potențial natural și antropic, manifestări culturale sau etnofolclorice, evenimente sportive.
climat: caracteristici pe anotimpuri, regim termic, regimul precipitațiilor, durata strălucirii soarelui, durata sezonului turistic.
factori balneari și terapeutici: bioclimatul, factorii naturali de cură, caracteristica comparativă cu alte stațiuni similare, indicații terapeutice, echipamente și proceduri de tratament.
sectorul de cazare/alimentare: număr de hoteluri și structuri similare, de campinguri și structuri similare, caracteristica calitativă a fondului cazare, organizarea sectorului de alimentație publică, numărul de unități de alimentare și locuri la mese, caracteristica calitativă a unităților de alimentație.
structuri de agrement: posibilități existente de agrement, caracteristica calitativă a unităților de organizare a agrementului, noi oportunități de organizare a agrementului.
Această caracteristică potrivit practicilor internaționale se face pe fiecare din indicatori prin note de la 1 la 10 în comparație cu alte stațiuni similare sau stațiunile etalon (în cazul metodologiei TECDEV). Pentru pensiunea turistică ’’’’ sunt indicate pentru comparație stațiunile din zonae similar naturale a României sau cele din regiunea premontană și de stepă a Ucrainei, care sunt similare ca condiție de relief și modalitate de organizare a activității turistice. Pentru fiecare din abateri pozitive sau negative de la stațiunile luate spre comparație de regulă se face un comentariu.
Politica de preț desemnează valoarea și diversele nivele ale tranzacțiilor cu diferiți consumatori reali. De regulă în descrierea stațiunilor turistice se prezintă prețurile minime-maxime pentru:
sectorul de cazare: odăi cu 1, 2, 3 și/sau mai multe paturi (separate, matrimoniale), apartamente, diferențele de sezon, comisioanele practicate pentru agenții de turism și turoperatoare sau clienți corporative
sectorul de alimentare: tarifele pentru alimentare în sistem “all inclusive”, demipensiune (2 mese) sau pensiune completă (3 mese), alimentație pentru copii, alimentație specială, tipul de bucătării (naționale, europene, exotice)
sectorul de agrement: nomenclatorul serviciilor de agrement, etc.
Pentru diferite piețe (locală, națională, internațională) se prezintă modalitățile de efectuare a plăților (cheș, virament, card bancar, cecuri de călătorie) precum și avantajele sezoniere sau de procurare a călătoriei în credit.
Politica de distribuție, ca și în cazul unor alte bunuri, stabilește rețeaua prin care se lansează oferta spre consumatorul final. În cazul zonelor turistice moldovenești este importantă utilizarea tuturor canalelor de distribuție a informației despre destinațiile naționale:
(I) agenții de turism și partenerii acestora, prin programe proprii de promovare;
(II) sisteme de oferire a exclusivității comercializării destinațiilor turistice pe diverse piețe;
(III) stimulente financiarbancare;
(IV) rețele de vânzare interactiv a pachetelor turistice, inclusiv gestionate de autoritățile locale;
(V) companii de transport, ș.a. Această prezentare trebuie efectuată în profilul schemelor de comercializare atât a produselor turistice din localitate cât și oferta generală a destinației. Astfel se impune existența câtorva oferte sandard, care prin modificăre sau combinăre poate genera diverse oportunități de organizare a vacanței într-o destinație concretă.
Politica de promovare sunt construite în funcție de conjunctura de pe piață și de regulă conțin niște planuri de întreținere a relațiilor cu clientela reală și potențială pentru destinația turistică respectivă. În cazul pensiunii turistice ’’’’, acestea pot fi:
(a) programe de mediatizare a turismului național;
(b) cataloage despre destinații turistice naționale și alte pliante similare;
(c) sisteme informaționale turistice, inclusiv emisiuni și interviuri de specialitate;
(d) însemne unice, mărci naționale cu caracter turistic;
(e) analize economice privind dezvoltarea sectorului turistic dintr-o zonă națională;
(f) rețele de vânzare interactiv a pachetelor turistice, inclusiv gestionate de autoritățile locale;
(g) diverse informații despre destinații naționale pe diferite suporturi (video, audio, etc) cu specific național, local sau promovează diversitatea culturală;
(h) târguri de turism și expoziții profesionale,etc.
Folosirea tehnicii “mixului de marketing” în cazul pensiunii turistice ’’’’, necesită studii de fundamentare a investițiilor. Calculele care stau la baza deciziilor de a investi în industria turistică sunt argumentate prin datele:
(I) mediul în care se realizează investiția;
(II) proiectul investiției;
(III) analiza riscului investiției;
(IV) estimarea impactului și rentabilității investiției. Pentru micșorarea diverselor riscuri privind amplasarea și direcționarea investițiilor în zonele turistice, sunt necesare măsurările diferitor indicatori a performanțelor economice a plasamentelor de capital: rezultatul brut al exploatării, investiția maximă necesară, incasările previzibile, etc.
Vorbind în continuare despre serviciile de agrement care ar putea fi oferite de pensiunea turistică ’’’’, vom porni de la afirmația că serviciile turistice se prezintă ca un ansamblu de activități ce au obiect satisfacerea tuturor nevoilor turistului în perioada în care se deplasează și în legătură cu aceasta. Unele dintre activitățile ce dau contur prestației turistice se referă la acoperirea unor necesități obișnuite, cotidiene (odihna, hrana), iar altele prezintă caracteristici specifice turismului și respectiv formelor particulare de manifestare a acestuia.
Serviciul turistic, prin natura sa, trebuie să asigure condiții pentru refacerea capacității de muncă simultan cu petrecerea plăcută și instructivă a timpului liber. De asemenea, el trebuie conceput în așa fel, încât în urma consumului turistic individul sa dobândească un plus de informații, cunoștințe, chiar deprinderi noi. Numai în aceste condiții putem vorbi de un turism aliniat cerințelor epocii moderne.
Asigurarea unei odihne active a turistului este o altă cerință a consumului turistic, la aceasta serviciul turistic, prin conținutul său este chemat să contribuie efectiv. Dimensiunile timpului liber, zilnic și săptămânal au crescut ca urmare a reducerii săptămânii de lucru, date fiind creșterea productivității muncii, perfecționarea proceselor de conducere.
De aici rezultă că odihna activă devine din ce în ce o componentă tot mai importantă a serviciului turistic, fiind, totodată, un procedeu modern, eficient, de deconectare, de tratament pentru ameliorarea consecințelor nefavorabile ale suprasolicitării nervoase.
Una dintre preocupările fundamentale ale organizatorilor de turism este diversificarea serviciilor turistice. Aceasta reprezintă una dintre modalitățile de stimulare a cererii turistice și de realizare a unui nivel calitativ ridicat de satisfacere a nevoilor turiștilor. Dacă perfecționarea serviciilor de bază urmărește mai ales aspectul calitativ, în cazul serviciilor complementare se pune accent pe apariția noilor tipuri de aranjamente și facilități.
Deci, de o importanță desăvârșită în creșterea activității turistice se va impune pensiunea turistică ’’’’.
Printre serviciile de bază care ar putea fi oferite de pensiunea turistică ’’’’, sunt cele de restaurant. Restaurantul cu același nume va propune spre atenția tuturor un meniu tradițional pregătit de cei mai iscusiți bucătari.
Fig.3.1 Modele de bucate ce ar putea fi servite la restaurantul ’’’’
Sursa: Resurese electronice: http://www.reteteculinare.ro/romanesti/#
Figura 3.2. Modele de bucate ce ar putea fi servite la restaurantul ’’’’
Sursa: Resurse electronice: http://www.hanulluivasile.md/content/index.php
La fel, pe perioada de vară restaurantul ’’’’ propune savurarea mesei (vezi figura 3.2.). La fel, este posibilă organizarea unei mese festive sau a unei cine de afaceri la una din terasele de vară ce au o capacitate de la 20 – 40 persoane.
Nu și în ultimul rînd vom menționa că, tendințele specifice activității restaurantului din cadrul pensiunii turistice ’’’’ la etapa actuală, sunt următoarele:
Preferințe accentuate pentru preparate tradiționale. La momentul actual a fost sesizată o „migrare” a clienților spre restaurantele din afara orașului Chișinău, în special în cele cu specific național. Odată cu creșterea numărului de sosiri ale străinilor în RM, sporește cererea pentru localuri „etnice”, străinii fiind expuși într-o măsură mai mare atracțiilor turistice ale țării și bucătăriei tradiționale aferente.
Micșorarea meniului. Deși unele restaurante încă mai utilizează meniuri de un volum mare (specifice perioadei sovietice), restaurantul din cadrul pensiunii turistice ’’’’ deja a optat pentru meniuri de tip occidental.
Apariția unui număr mare de localuri specializate pe bucătăria altor țări.
Intensificarea cererii pentru delicatese, cu care deja s-au obișnuit gurmanii țărilor dezvoltate.
Actualizarea meniurilor conform sezonalității. Unele restaurante au început să practice actualizarea meniului în perioada de vară, micșorând prețurile la produsele de sezon, aceasta vizând atragerea clienților în perioada cu un număr redus de clienți.
Angajarea unor bucătari-șefi străini cu renume în domeniu, cu scopul preluării unor noi tehnici, standarde de calitate și experiență specifică țărilor cu tradiție în arta restaurației.
Atenția sporită acordată calităților estetice și prezentării preparatelor culinare. Accentul deseori se pune pe decor și rafinament. Sosurile oferite au devenit mai sofisticate, fiind preparate mai mult pe bază de bulion, vin și legume fierte.
Impulsul în dezvoltarea serviciilor de restaurație ca urmare a intensificării numărului de vizitatori străini în . Dezvoltarea turismului a căzut sub incidența interesului guvernanților și au început a fi întreprinse anumite măsuri în acest sens.
Creșterea numărului antreprenorilor-femei în domeniul serviciilor de restaurație. În ultima perioadă tot mai multe femei încearcă rolul de proprietar/manager al restaurantelor.
Implementarea unor noi concepte în specificul restaurantelor. La etapa actuală, un număr tot mai impunător de restauratori încearcă să acopere cererea crescândă la produse exotice.
Figura 3.3 Sala pentru întîmpînarea oaspeților
Surse: Resurse electronice: http://www.hanulluivasile.md/content/index.php
O altă categorie de servicii care vor fi oferite de către pensiunea turistică ’’’’, sunt sălile de ceremonii (vezi figura 3.3.). În sensul dat, restaurantul este amenajat in mai multe nivele.
Figura 3.4. Căsuțele din lemn pentru 2 persoane – 5 la numar.
Surse: Resurse electronice: http://www.hanulluivasile.md/content/index.php?submenu=GALERIE%20FOTO&submenu2=GALERIE%20FOTO&name=GALERIE%20FOTO&number=5&lang=ro
La fel, pensiunea va oferi și spații de cazare pentru turiști (vezi figura 3.4.). Pentru un sejur ideal Pensiunea turistică ’’’’ propune camere de hotel sau casuțe de lemn în special amenajate pentru confortul și relaxarea turistului.
CONCLUZIE
Principalele aspecte cuprinse în acest capitol sunt: potențialul turistic al Rezervației naturale ’’Condrița’’, conservarea și ecoturismul în Rezervația naturală ’’Condrița’’ – model de planificare turistică durabilă, turismul în Rezervația naturală ’’Condrița’’, perspective de dezvoltare a turismului în Rezervației naturale ’’Condrița’’, elaborarea planului de management pentru Rezervației naturale ’’Condrița’’, Rezervația Biosferei Rezervației naturale ’’Condrița’’, exploatarea ecologică a Rezervației naturale ’’Condrița’’, studierea oportunității înființării unei stațiuni de agrement în zona de pre-parc, definirea temei de cercetare, stabilirea populației cercetate, stabilirea tipului cercetării, obiectivele cercetării și ipotezele de lucru, redactarea chestionarului, determinarea mărimii eșantionului, desfășurarea activității de teren (culegerea datelor), analiza și interpretarea datelor de marketing, posibilitatea amenajării unei stațiuni în Condrița, construirea unei pensiuni turistice model pentru zona de pre-parc: „”.
Studiul de caz pe care îl propune lucrarea are ca subiect Rezervației naturale ’’Condrița’’, care este înzestrat cu bogate și variate resurse turistice naturale, ceea ce îi conferă o mare disponibilitate pentru turism. Acest potențial turistic valoros se concretizează în diverse și spectaculoase forme de relief și peisaje pitorești, armonios îmbinate pe întreg teritoriul, floră bogată, specii faunistice de interes cinegetic și vânătoresc, frumoase lacuri glaciare, tradiții populare etc. și poate satisface, printr-o multitudine de forme de turism, variate motivații ale turiștilor moldoveni și străini.
Totodată, pentru studierea cererii turistice și pentru a demonstra oportunitatea înființării unei stațiuni de agrement s-a realizat o cercetare complexă de marketing având ca destinație Rezervației naturale ’’Condrița’’, utilizându-se instrumentarul adecvat de marketing și metodele și tehnicile moderne de amenajare turistică.
În lucrare se propune amenajarea unei stațiuni montane specializată pe agrement sportiv și de aventură. Se prevede crearea unor spații de agrement, structuri turistice cu destinație de cazare și de restaurație, iar pentru accesul în această nouă stațiune se va amenaja o modernă rețea de infrastructură generală și cu specific. Stațiunea „” se va dezvolta și ca stațiune balneară, urmare directă a creșterii importanței și solicitării acestui areal care dispune de un bioclimat de cruțare și de aer puternic ozonat. În partea finală a lucrării este propus un proiect model viabil și sustenabil pentru construirea unei pensiuni turistice cu un grad sporit de confort, în localitatea Condrița, aflată în proximitatea Rezervației naturale ’’Condrița’’, ca suport pentru prestarea de servicii turistice cu caracter de unicat într-un pachet integrat. Se vor asigura servicii turistice cu caracter permanent (servicii de odihnă, recreare, tratament profilactic, alimentație naturistă și ecologică) și se va promova turismul de parcuri și de rezervații. În cadrul pensiunii se va organiza un centru de informare turistica permanent pentru primirea și distribuirea turiștilor în localitatea Condrița. Pensiunea turistică se adresează tuturor categoriilor de turiști iubitori de natură, artă, cultură, inclusiv iubitorilor de turism rural.
Așadar, lucrarea tratează cu rigoare științifică și competență aspecte legate de potențialul turistic, amenajarea și protejarea Parcurilor Naționale și Rezervațiilor precum și posibilitățile de valorificare și dezvoltare a turismului în aceste arii protejate, utilizând metode și tehnici de management și marketing moderne.
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE:
Convenția privind protecția Patrimoniului Mondial, Cultural și Natural, adoptată de Conferința Generală a U. N. E. S. C. O, , la 16 noiembrie intrat în vigoare la 17 decembrie 1975. Convenția a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L 143 din 30.04.2004, p. 56-75
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat nr. 354-XVI din 24.11.2006. Monitorul Oficial nr.195-198/922 din 22.12.2006
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de statnr. 200 din 12.07.2013. Monitorul Oficial nr.191-197/617 din 06.09.2013
Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 61 din 01.04.2011. Monitorul Oficial nr.86/221 din 24.05.2011
Legea privind constituirea Rezervației cultural-naturale “Orheiul Vechi” nr. 251-XVI din 04.12.2008. Monitorul Oficial nr.1-2/4 din 13.01.2009
Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat nr. 1538-XIII din 25.02.98. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.66-68/442 din 16.07.1998
Hotărîre cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe și categorii funcționale nr.1008 din 30.10.97. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.82-83/828 din 11.12.1997
MANUALE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DIDACTICE, BROȘURI:
AGENDA SECOLULUI XXI, aprobată Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare, Rio de Janeiro, 1992
BABII V., SPĂTARU T. Fundamentarea conceptului dezvoltare durabilă. În. Legea și viața, 2006, nr.4, p. 45
BACAL P. Evaluarea și gestionarea economică a impactului transporturilor asupra mediului in Republica . In: Impactul transporturilor asupra mediului ambiant: Tezele Con. Int. Chișinău: Evrica, 2008, p. 255
BARBU GH. Turismul și calitatea vieții. -București: Ed. Politică, 1980, pag 65
BELECCIU Ș., A. ROTARU, Legislația ecologică a Republicii Moldova: concept și esență. Revista Națională de Drept", 2010, nr.1, pag.44
BOBICĂ N., Elemente de ecologie și dreptul mediului înconjurător, , Ed. Fundației “Chemarea”, 1994, p. 22
BURIAN AL., NEGRU C., PELIPEȚCHI C., Obiectul dreptului internațioanl al mediului. În: Funcționarea Instituțiilor Demografice în Stat de Drept: Meâateriale ale conferinței teoreticoțștiințifice, Bălți 2003, p. 44
CÂNDEA M., BRAN FLORINA- Spațiul geografic românesc. Organizare – Amenajare – Dezvoltare, Editura Economică, București, 2005.67
CÂNDEA M., ERDELI, G., SIMION, T., România potențial turistic și turism, Ed.Universitatea din București, 2008 . 46
CAPCELEA A., Perspectivele integrării ecologice europene, Chișinău, 2000, p. 27
COMAN F., Dreptul internațional public, Ediția a II-a, Bucureștii 2002, p. 169
CONSTANTIN, L., DANIELA, Introducere în teoria și practica dezvoltării regionale, Ed.Economică, 2008. 111
CONSTANTINESCU N. N, Protecția mediului natural – cerință intrinsecă a unei dezvoltări economice modern. În „Economistul”, nr. 180 din 3-6 aprilie 1992, p. 77
CRISTIREANU C., Economia și politica turismului internațional. București: Ed.Abeona, 1992, pag 92
CRISTIREANU C., NEACȘU N., BĂLTĂREȚU A., Turism internațional. Studii de caz. Legislație. București: Editura “Oscar Print”, 2002, pag 72
DIACONU I., Drept internațional public, Ediția a II-a, Casa de Editură și Presă „Șansa” S.R.L. București 1995, p. 112
DUȚU M. Considerații privind principiul ocrotirii mediului în explorarea și exploatarea spațiului extraatmosferic. În Revista română de studii internaționale, ian-feb. 1987, p. 55-62
DUȚU M., Dreptul mediului, Tratat, Vol. I, București, Ed. Economică, 1998, p. 104
ERDELI G. , GHEORGHILAS A.- Amenajari Turistice, Ed. Universitară, București, 2007, p. 44
FIROIU D.- Turism-Reglementarea Activității, Editura Best Publishing, 2008, p. 18
FLETCHER J. „Economics of International tourism”, în Jamal, T. și Robinson, M. (coord.) The Sage Handbook of tourism studies, , Londra, , , : Sage, 2012, p. 168
FLOREA S., Patrimoniul turistic al Republicii . Chișinău: Î.S.F.E.- P. „Tipografia centrală”, 2005, pag 28
FRENȚ, C. Impactul economic al turismului. Statistică și metode de evaluare, București: Ed. Universitară. 2009, p. 17
GEAMĂNU GH., Drept internațional contemporan, Editura didactică și Pedagogică, București 1995, p. 327
GLĂVAN V. Geografia turismului, București: Editura Fundației „România de Mâine”, 2005, p. 47
IANCU GH., Drepturile fundamentale și protecția mediului, București, Monitorul Oficial, 2008, p. 107
Inspectoratul Ecologic de Stat. Anuarul IES – 2010 „Protecția mediului în Republica ” / Inspectoratul Ecologic de Stat ; col.red.: GRIGORE PRISĂCARU (președinte), VALENTINA ȚAPIȘ, VADIM STÎNGACI [et al.]. – : S. n., 2011, p. 63
IOZON D., Ecologie și protecția mediului, curs, Cluj- Napoca, Tipo Agronomia, 1996, p. 107
LUPAN E., Dreptul mediului – Partea specială – Tratat elementar, Ed. Lumina Lex, 1993
MARINESCU D., Dreptul mediului înconjurător, București, Casa de Editură și Presă “Șansa S.R.L.”, 2006, p. 32
MARTON A., NICOLAE S., , Protecția mediului, , 1997
Materialele conferinței internaționale din Chișinău, 7-8 decembrie 2001 Participarea în Pactul de stabilitate ca accelerator a reformelor social-economice în regiune. Organizată de MAE, ISPRI, IPP. Chișinău, 2002, pag 304
MIRON V., Afaceri în turism rural. Amenajarea și tehnologia deservirii oaspeților în pensiunea turistică. Chișinău: Tipografia centrală, 2005, pag 47
MIRON V., Organizarea activității turistice. Îndrumar metodic, Chișinău, 2004, pag 77
MIRON V., Turismul rural în . Chid pentru autoritațile publice locale, Chișinău: Știința, 2002, pag 69
MITRACHE S., V. MANOLE, M. STOIAN, F. BRAN, ISTRATE. Agroturism și turism rural, Fax Press – București, 2006, p. 44
MOISĂ C., Unele aspecte economice ale călătoriilor tinerilor, Analele Universității din Oradea, Știinte Economice, Tom XIV, 2005, pag 78
MOLDOVANU D. Economia politică. Chișinău: Editura „Arc”, 2001. pag 156
OLTEANU V., Marketingul serviciilor. București: Ed. Ecomar, 2011, pag 244
PÂRVU C.-B., Acordul de mediu si autorizatiile de mediu. În: Economie și administrație locală, 2007, v. 12, nr. 11, p. 49-52
POPESCU C., Conceptul de turism internațional, Sesiunea științifică Symposia Proffessorum, Universitatea Liberă Internațională . -Chișinău, 2002, pag 215
POPESCU D., NĂSTASE A., Drept internațional public, Ed. Șansa, București 1997, p. 202
PUIU N. Management în turism, București: Editura ASE, 2002, p. 65
SNAK O., Economia și organizarea turismului, Ed. Sport-turism, București, 2008, pag 78
Starea mediului în Republica în a.a. 2007-2011: (Raport. Naț.): (pentru uzul specialiștilor în domeniu) / Inst. de Ecologie și Geografie. –: Inst. de Ecologie și Geografie, 2012, p. 55
TURCOV E. Coordonarea turismului. – Chișinău:. Editura ASEM, 2006, p. 107
TURCOV E. Dezvoltarea durabila a turismului, probleme și oprtunitati. În: Conferința Stiintifica Internationala Competitivitatea si inovarea in economia cunoasterii: pobleme si solutii pentru Romania si Republica Moldova, 2008, Vol. I, p.206-207
БРИНЧУК М. Экологическое право. Москва. Юристъ. 2000, p. 77
КАБУШКИН Н. И., Менеджмент туризма: Учебник. Минск: ООО “Новое знание”, 2002, c 88
КВАРТАЛЬНОВА В.А, Менеджмент туризма: Экономика туризма: М.: Финансы и статистика, 2001, c 36-37
КУЗНЕЦОВ В. Международное право. Москва. Юристъ. 2001, p. 99
ТРУНЦЕВСКИЙ Ю. САВВИЧ Н. Экологическое право. Москва. АО ЦентрЮрИнфоР. 2001, p. 104
ЧИЖОВ П., Проблема актуализации гуманного отношения человека к природе. – Бишкек: ИФП НАНКР, 2008, p.11
Resurse electronice:
Tourist pension ‘Hanul lui Vasilie’, restaurant, sali de ceremonii, cazare. Disponibil: http://www.hanulluivasile.md/content/index.php?submenu=GALERIE%20FOTO&submenu2=GALERIE%20FOTO&name=GALERIE%20FOTO&number=5&lang=ro
Hanul lui Vasilie. Disponibil: http://www.hanulluivasile.md/content/index.php
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE:
Convenția privind protecția Patrimoniului Mondial, Cultural și Natural, adoptată de Conferința Generală a U. N. E. S. C. O, , la 16 noiembrie intrat în vigoare la 17 decembrie 1975. Convenția a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L 143 din 30.04.2004, p. 56-75
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat nr. 354-XVI din 24.11.2006. Monitorul Oficial nr.195-198/922 din 22.12.2006
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de statnr. 200 din 12.07.2013. Monitorul Oficial nr.191-197/617 din 06.09.2013
Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 61 din 01.04.2011. Monitorul Oficial nr.86/221 din 24.05.2011
Legea privind constituirea Rezervației cultural-naturale “Orheiul Vechi” nr. 251-XVI din 04.12.2008. Monitorul Oficial nr.1-2/4 din 13.01.2009
Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat nr. 1538-XIII din 25.02.98. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.66-68/442 din 16.07.1998
Hotărîre cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe și categorii funcționale nr.1008 din 30.10.97. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.82-83/828 din 11.12.1997
MANUALE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DIDACTICE, BROȘURI:
AGENDA SECOLULUI XXI, aprobată Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare, Rio de Janeiro, 1992
BABII V., SPĂTARU T. Fundamentarea conceptului dezvoltare durabilă. În. Legea și viața, 2006, nr.4, p. 45
BACAL P. Evaluarea și gestionarea economică a impactului transporturilor asupra mediului in Republica . In: Impactul transporturilor asupra mediului ambiant: Tezele Con. Int. Chișinău: Evrica, 2008, p. 255
BARBU GH. Turismul și calitatea vieții. -București: Ed. Politică, 1980, pag 65
BELECCIU Ș., A. ROTARU, Legislația ecologică a Republicii Moldova: concept și esență. Revista Națională de Drept", 2010, nr.1, pag.44
BOBICĂ N., Elemente de ecologie și dreptul mediului înconjurător, , Ed. Fundației “Chemarea”, 1994, p. 22
BURIAN AL., NEGRU C., PELIPEȚCHI C., Obiectul dreptului internațioanl al mediului. În: Funcționarea Instituțiilor Demografice în Stat de Drept: Meâateriale ale conferinței teoreticoțștiințifice, Bălți 2003, p. 44
CÂNDEA M., BRAN FLORINA- Spațiul geografic românesc. Organizare – Amenajare – Dezvoltare, Editura Economică, București, 2005.67
CÂNDEA M., ERDELI, G., SIMION, T., România potențial turistic și turism, Ed.Universitatea din București, 2008 . 46
CAPCELEA A., Perspectivele integrării ecologice europene, Chișinău, 2000, p. 27
COMAN F., Dreptul internațional public, Ediția a II-a, Bucureștii 2002, p. 169
CONSTANTIN, L., DANIELA, Introducere în teoria și practica dezvoltării regionale, Ed.Economică, 2008. 111
CONSTANTINESCU N. N, Protecția mediului natural – cerință intrinsecă a unei dezvoltări economice modern. În „Economistul”, nr. 180 din 3-6 aprilie 1992, p. 77
CRISTIREANU C., Economia și politica turismului internațional. București: Ed.Abeona, 1992, pag 92
CRISTIREANU C., NEACȘU N., BĂLTĂREȚU A., Turism internațional. Studii de caz. Legislație. București: Editura “Oscar Print”, 2002, pag 72
DIACONU I., Drept internațional public, Ediția a II-a, Casa de Editură și Presă „Șansa” S.R.L. București 1995, p. 112
DUȚU M. Considerații privind principiul ocrotirii mediului în explorarea și exploatarea spațiului extraatmosferic. În Revista română de studii internaționale, ian-feb. 1987, p. 55-62
DUȚU M., Dreptul mediului, Tratat, Vol. I, București, Ed. Economică, 1998, p. 104
ERDELI G. , GHEORGHILAS A.- Amenajari Turistice, Ed. Universitară, București, 2007, p. 44
FIROIU D.- Turism-Reglementarea Activității, Editura Best Publishing, 2008, p. 18
FLETCHER J. „Economics of International tourism”, în Jamal, T. și Robinson, M. (coord.) The Sage Handbook of tourism studies, , Londra, , , : Sage, 2012, p. 168
FLOREA S., Patrimoniul turistic al Republicii . Chișinău: Î.S.F.E.- P. „Tipografia centrală”, 2005, pag 28
FRENȚ, C. Impactul economic al turismului. Statistică și metode de evaluare, București: Ed. Universitară. 2009, p. 17
GEAMĂNU GH., Drept internațional contemporan, Editura didactică și Pedagogică, București 1995, p. 327
GLĂVAN V. Geografia turismului, București: Editura Fundației „România de Mâine”, 2005, p. 47
IANCU GH., Drepturile fundamentale și protecția mediului, București, Monitorul Oficial, 2008, p. 107
Inspectoratul Ecologic de Stat. Anuarul IES – 2010 „Protecția mediului în Republica ” / Inspectoratul Ecologic de Stat ; col.red.: GRIGORE PRISĂCARU (președinte), VALENTINA ȚAPIȘ, VADIM STÎNGACI [et al.]. – : S. n., 2011, p. 63
IOZON D., Ecologie și protecția mediului, curs, Cluj- Napoca, Tipo Agronomia, 1996, p. 107
LUPAN E., Dreptul mediului – Partea specială – Tratat elementar, Ed. Lumina Lex, 1993
MARINESCU D., Dreptul mediului înconjurător, București, Casa de Editură și Presă “Șansa S.R.L.”, 2006, p. 32
MARTON A., NICOLAE S., , Protecția mediului, , 1997
Materialele conferinței internaționale din Chișinău, 7-8 decembrie 2001 Participarea în Pactul de stabilitate ca accelerator a reformelor social-economice în regiune. Organizată de MAE, ISPRI, IPP. Chișinău, 2002, pag 304
MIRON V., Afaceri în turism rural. Amenajarea și tehnologia deservirii oaspeților în pensiunea turistică. Chișinău: Tipografia centrală, 2005, pag 47
MIRON V., Organizarea activității turistice. Îndrumar metodic, Chișinău, 2004, pag 77
MIRON V., Turismul rural în . Chid pentru autoritațile publice locale, Chișinău: Știința, 2002, pag 69
MITRACHE S., V. MANOLE, M. STOIAN, F. BRAN, ISTRATE. Agroturism și turism rural, Fax Press – București, 2006, p. 44
MOISĂ C., Unele aspecte economice ale călătoriilor tinerilor, Analele Universității din Oradea, Știinte Economice, Tom XIV, 2005, pag 78
MOLDOVANU D. Economia politică. Chișinău: Editura „Arc”, 2001. pag 156
OLTEANU V., Marketingul serviciilor. București: Ed. Ecomar, 2011, pag 244
PÂRVU C.-B., Acordul de mediu si autorizatiile de mediu. În: Economie și administrație locală, 2007, v. 12, nr. 11, p. 49-52
POPESCU C., Conceptul de turism internațional, Sesiunea științifică Symposia Proffessorum, Universitatea Liberă Internațională . -Chișinău, 2002, pag 215
POPESCU D., NĂSTASE A., Drept internațional public, Ed. Șansa, București 1997, p. 202
PUIU N. Management în turism, București: Editura ASE, 2002, p. 65
SNAK O., Economia și organizarea turismului, Ed. Sport-turism, București, 2008, pag 78
Starea mediului în Republica în a.a. 2007-2011: (Raport. Naț.): (pentru uzul specialiștilor în domeniu) / Inst. de Ecologie și Geografie. –: Inst. de Ecologie și Geografie, 2012, p. 55
TURCOV E. Coordonarea turismului. – Chișinău:. Editura ASEM, 2006, p. 107
TURCOV E. Dezvoltarea durabila a turismului, probleme și oprtunitati. În: Conferința Stiintifica Internationala Competitivitatea si inovarea in economia cunoasterii: pobleme si solutii pentru Romania si Republica Moldova, 2008, Vol. I, p.206-207
БРИНЧУК М. Экологическое право. Москва. Юристъ. 2000, p. 77
КАБУШКИН Н. И., Менеджмент туризма: Учебник. Минск: ООО “Новое знание”, 2002, c 88
КВАРТАЛЬНОВА В.А, Менеджмент туризма: Экономика туризма: М.: Финансы и статистика, 2001, c 36-37
КУЗНЕЦОВ В. Международное право. Москва. Юристъ. 2001, p. 99
ТРУНЦЕВСКИЙ Ю. САВВИЧ Н. Экологическое право. Москва. АО ЦентрЮрИнфоР. 2001, p. 104
ЧИЖОВ П., Проблема актуализации гуманного отношения человека к природе. – Бишкек: ИФП НАНКР, 2008, p.11
Resurse electronice:
Tourist pension ‘Hanul lui Vasilie’, restaurant, sali de ceremonii, cazare. Disponibil: http://www.hanulluivasile.md/content/index.php?submenu=GALERIE%20FOTO&submenu2=GALERIE%20FOTO&name=GALERIE%20FOTO&number=5&lang=ro
Hanul lui Vasilie. Disponibil: http://www.hanulluivasile.md/content/index.php
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Amenajarilor Turistice Asupra Mediului Inconjurator (ID: 140869)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.