Impactul Agriculturii Industrializate Asupra Mediului

BIBLIOGRAFIE

Florina BRAN – Probleme economice și riscuri economice;

www.ecomagazin.ro/urbanismul-si-efectele-lui-asupra-mediului;

Radulescu H – Poluarea si tehnici de depoluare a mediului, Ed.Eurobit, Timisoara, 2003

http://biblioteca.regielive.ro/referate/energetica/masuri-legislative-pentru-protectia-mediului-25832.html?ref=doc3

Site-ul web al [NUME_REDACTAT] dedicat schimbărilor climatice http://ec.europa.eu/environment/climat/home_en.htm

Comunicat de presă al [NUME_REDACTAT] de Mediu http://www.eea.europa.eu/highlights

http://reports.eea.europa.eu/technical_report_2008_6/en

[NUME_REDACTAT] si productie la nivel national.

Aspecte legislative privind protectia mediului si a desfasurarii agriculturii

Efecte ale agriculturii asupra mediului

RELAȚIILE AGRICULTURII CU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, IN PROCESUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ

AGRICULTURA UNIUNII EUROPENE ÎN CONTEXTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE – EMISII DE GAZ METAN

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

CUPRINS

TOC \o 2-2 \t "Heading, 3"

Introducere PAGEREF _Toc \h 2

Rezerve si productie la nivel national. PAGEREF _Toc1 \h 3

Aspecte legislative privind protectia mediului si a desfasurarii agriculturii PAGEREF _Toc2 \h 11

Efecte ale agriculturii asupra mediului PAGEREF _Toc3 \h 15

RELAȚIILE AGRICULTURII CU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, IN PROCESUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ PAGEREF _Toc4 \h 18

AGRICULTURA UNIUNII EUROPENE ÎN CONTEXTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE – EMISII DE GAZ METAN PAGEREF _Toc5 \h 24

Concluzii PAGEREF _Toc6 \h 38

BIBLIOGRAFIE PAGEREF _Toc7 \h 39

[NUME_REDACTAT] lungul istoriei sale omul a cunoscut o evoluție ascendentă, înregistrând în mod continuu noi și noi descoperiri. Această afirmație este destul de evidentă dacă privim sfârșitul mileniului doi: avionul supersonic, trenurile de mare viteză, blocurile “zgârienori”, explorarea spațiului cosmic ș.a.m.d.

Drept urmare, amprenta dominantă a acestui secol o constituie nivelul de cunoaștere tot mai ridicat al umanității și, în consecință, nivelul de trai al acesteia înregistrează astăzi în țările dezvoltate, cota cea mai ridicată din istorie (acesta fiind determinat de transpunerea în practică a descoperirilor din activitatea de cercetaredezvoltare).

Tendința de dezvoltare tot mai accentuată capătă un caracter exploziv ca urmare a creșterii și diversificării producției, a productivității activității economice tot mai ridicate, a metodelor, tehnicilor și tehnologiilor utilizate, tot mai competitive. Dar, nu trebuie uitat că primul factor care a stat la baza dezvoltării umane la constituit mediul înconjurător: apă, aer, sol, subsol, vegetație și faună din care omul a extras fără încetare, uneori până la epuizare resursele necesare – materii prime: lemn, sare, fier, cupru, cărbune, petrol, apă, substanțe chimice – fără de care nu ar fi putut înregistra progresul ce caracterizează astăzi omenirea.

În evoluția sa, acest progres științificotehnic, sa materializat întro agricultură mecanizată și chimizată, întro industrie automatizată și robotizată, în mijloace de transport din ce în ce mai rapide, mai confortabile și mai eficiente, omul stabilinduși habitatul întâi în așezările rurale, apoi în orașe care sau dezvoltat atât pe orizontală cât și pe verticală.

În prezent, între progresul științificotehnic și noțiunea de urbanism se află o relație directă: progresul a determinat dezvoltarea orașelor și intensificarea activității economicosociale. Urbanismul reprezintă o activitate de interes general, cu caracter continuu, care se desfășoară pe întreg teritoriul național, având la bază principiul dezvoltării durabile – sustainable growth – adică, deciziile generației prezente trebuie să asigure dezvoltarea societății fără a compromite dreptul generațiilor viitoare la existență și dezvoltare.

Agricultura constituie din cele mai vechi timpuri și continuă să rămână și azi un domeniu vital de activitate a omului. Rămâne unica sursă de hrană, un furnizor important de materie primă pentru industrie și totodată o însemnată piață de desfacere pentru producția acesteia. Importanța relativă a agriculturii diferă de la o țară la alta, dar ea se menține ca ramură principală a economiei naționale în toate statele inclusiv în cele puternic dezvoltate. Experiența ultimelor decenii a demonstrat că problemele economiei mondiale nu pot fi soluționate făcând abstracție de agricultură.

Rezerve si productie la nivel national.

Agricultura reprezinta una din componentele economiei romanesti, fara de care aceasta din urma nu ar cunoaste o dezvoltare fireasca. Inca din cele mai vechi timpuri, agricultura a fost ocupatia economica de baza a romanilor. In secolul al XIX-lea , aceasta evolua de la structura pastoral-agricola in care predominau pasunile si cresterea animalelor, la cea extensive cerealiera, in care predominau culturile de cereale. Transformarile aduse de [NUME_REDACTAT](1831-1832) in domeniul agrar au afectat in timp toate structurile societatii, impunand reactii in lant, orientate spre modernizare societatii in ansamblul ei. Nevoia obtinerii unei productii destinate pietei, cresterea valorii pamantului, extinderea rezervei mosieresti au drept consecinta – in conditiile

deosebite ale celor 2 tari-limitarea loturilor acordate in folosinta taranilor dependenti, inmultirea obligatiilor in munca, accentuarea tendintelor de acaparare a pamanturilor taranilor liberi, de comasare a mosiilor.S-a extins munca salariata, au sporit preocuparile orientate spre modernizarea productiei, s-a generalizat arendasia, agricultura fiind sursa esentiala de castig a vremii.

Agricultura este o ramură tradițională a economiei românești care are ca mijloc de producție fondul funciar (totalitatea terenurilor situate între granițele unei țări ,inclusiv cele aflate sub ape) agricol, care asigură produsele alimentare necesare populației, materii prime unor ramuri industriale și produse pentru export.

Se practică în țara noastră încă din perioada preistorică, multă vreme predominând păstoritul, practicat în mai multe forme inclusiv transhumant (pendularea turmelor în funcție de anotimp din zonele înalte în cele joase). În secolul al XIX-lea după Pacea de la Adrianopol, structura modului de utilizare al terenurilor se modifică în favoarea culturii plantelor, mai ales cereale , România devenind „grânarul Europei” în sec. XX.

În a doua jumătate a sec. XX, a fost sesizat un anumit progres în agricultură datorită: mecanizării, chimizării, irigațiilor etc, dar în ansamblu datorită colectivizării se remarcă interesul țărănimii pentru producție s-a redus.

Pentru finantarea agriculturii, în aprilie 1937 a fost create o instituție de credit: [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] cu un capital de un miliard (din care [NUME_REDACTAT] a României cu 42% și statul cu 50%)ce era abilitata să emită obligațiuni și să acorde credite cu dobânda redusa pentru intreprinderi. Referitor la evoluția suprafeței totale arabile, acesta a crescut, în anii 1936-1939 fiind folosite circa 600.000 ha. mai mult decât media anilor 1931-1935. Procentul de creștere a terenului cultivat a fost mai ridicat la cultura plantelor industriale (floarea soarelui, rapiță, cânepă, in, sfeclă de zahăr, tutun, bumbac etc.), la plante alimentare (fasole, mazăre, linte, cartofi, ceapă, varză, pepeni etc.) și mai redus la cereale sau la fânețuri cultivate. Cu toate acestea, cerealele au continuat să ocupe primul loc în

suprafața cultivată (peste 82%), plantele alimentare deținând doar 3,6–3,8%, iar cele industriale între 2,8–3,6% din suprafața totala cultivată.

In perioada 1941-1944 va creste rolul statului in economie.In ceea ce priveste agricultura, sunt infiintate obsti agricole, asociatii ce erau obligate prin lege sa se supuna unei anumite planificari agricole realizata de organele specializate ale statului. Totodata, sunt luate masuri pentru finantarea sectorului agricol, in aceasta perioada investitiile crescand de la 483 milioane lei la 1404 milioane lei. [NUME_REDACTAT] va introduce regimul de munca fortata in baza caruia taranii erau pusi sunt comanda ofiterilor rezervisti nemobilizati in razboi.

În primii ani de după 1945, agricultura fost marcată de o nouă reformă agrară. [NUME_REDACTAT] adoptată la 22 martie 1945 au fost expropriați marii proprietari (cei care dețineau peste 50 ha), criminalii de război, cei care dețineau mai mult de 10 ha și nu le cultivaseră în ultimii 7 ani consecutivi, colaboraționiștii etc.4 În urma acestei reforme a fost expropriată o suprafață de aproximativ 1,46 mil ha, din care 1,1 mil ha (74,9%) a fost atribuită țăranilor, iar diferența de 368 mii ha a fost constituită ca rezervă a statului. Au fost împroprietăriți cca. 918 mii țărani care nu dețineau deloc pământ sau aveau foarte puțin, creându-se astfel aproximativ 400.000 de noi gospodării, iar alte 500.000 și-au sporit suprafața deținută anterior.Potrivit legii, cele 368 mii ha expropriate au devenit proprietate de stat, iar ulterior au fost utilizate pentru înființarea stațiunilor de mașini și tractoare (SMT) și a gospodăriilor agricole de stat (GAS). Se urmărea în realitate pregătirea psihologică a țăranilor și obișnuirea acestora cu ideea muncii în comun, urmând a se realiza ulterior marea cooperativizare.

Condițiile naturale și sociale care influențează producția agricolă sunt:

Conditiile naturale- reprezentate de:

relief- joacă rol de prag termic, determinând o diferențiere a practicilor agricole pe mari unități de relief:

zonele montane⇒ predomină creșterea animalelor

zonele de deal și podiș⇒ predomină viticultura și pomicultura, creșterea animalelor

zonele de câmpie⇒ predomină cultura cerealelor, plantelor industriale și legumicole

clima-în general favorabilă, uneori apar fenomene care compromit parțial recoltele (îngheț, seceta, etc)

solurile- sunt cu fertilitate ridicată în câmpie (molisoluri), medie în zonele de deal și podiș (argiluvisoluri și cambisoluri), fiind uneori afectate de procese geomorfologice necesitând lucrări ameliorative

Condițiile tehnico- materiale- reprezentate de mecanizare și chimizare, indică faptul România se află mult în urma altor țări (10 tractoare/ 1000 ha, 50 kg îngrășăminte/ha)

Condițiile demografice- creșterea numărului populației impune producții mai mari și mai diversificate, în același timp în zonele cu densități mari ale populației se impune practicarea unor culturi ce necesită forță de muncă mai numeroasă , iar în zonele cu densitate redusă, mecanizarea agriculturii.

Condițiile industriale-sunt reprezentate de ramurile industriale care condiționate de repartiția culturilor agricole (întreprinderile de zahăr, ulei, conserve etc), astfel remarcându-se, în vederea reducerii costurilor de producție și a eficientizării producției, amplasarea acestora în zonele de cultură

Fondul funciar=23,7 mil. ha

Cuprinde:

terenurile agricole- 14,8 mil. ha (62%)- reprezintă totalitatea terenurilor utilizate în agricultură și include:

terenuri arabile-9,4 mil. ha

pășuni și fânețe naturale- 4,8 mil. ha

vii și livezi- 0,6 mil. ha

suprafețele forestiere- suprafețele ocupate de păduri- 6,6 mil. ha

apele și bălțile- 0,8 mil. ha

alte suprafețe – 1,5 mil. ha

Formele de proprietate a terenurilor sunt:

privată- 78%

de stat ≈12%

publică ≈10%

Forme de organizare:

gospodăriile agricole individuale-cele mai numeroase

exploatațiile agricole familiale

exploatațiile agricole comerciale-cele mai competitive

societățile autonome: Romcereal, stațiunile de cercetare

CULTURA PLANTELOR

Cultura cerealelor

este predominantă 2/3 din terenurile arabile, locul X în lume

se cultivă mai ales:

grâu-regiunile joase: C. Română, Dobrogea (centru și sud), C. Moldovei

porumb (locul II în Europa și IX pe Glob)-extensiune mai mare: Pod. Getic, Pod. Moldovei, Pod. Transilvaniei, [NUME_REDACTAT], depresiuni intramontane

orz, orez (C. de Vest, S țării), secara, sorg etc.

în unii ani datorită calamităților naturale (secetă, inundații) România importă cereale

Cultura plantelor industriale

reprezintă materie primă pentru diverse ramuri industriale

sunt introduse în cultură la noi în țară relativ recent (excepție inul și cânepa)

se cultivă mai ales:

floarea soarelui (V Europa, VIII Glob): C. Română. C. de Vest, Pod. Dobrogei, C. Moldovei

sfecla de zahăr: C. Română. C. de Vest, Pod. Dobrogei, Pod. Moldovei, Dep. Transilvaniei

inul, cânepa, soia

Cultura cartofului

este introdus în țară abia de 2 secole, preferă zonele răcoroase și umede

locul VIII în Europa, XIV pe [NUME_REDACTAT]. Sucevei, depresiunile intramontane din [NUME_REDACTAT], S Dep. [NUME_REDACTAT] legumelor și zarzavaturilor

includ: tomatele, fasolea, mazărea etc

se cultivă în zonele joase, luncile marilor râuri, zonele periurbane (în sere și solarii)

Viticultura

datorită condițiilor favorabile de climă și relief se practică încă din Antichitate

în prezent suprafețele viticole sunt mai reduse datorită cheltuielilor mari ce le impun

România ocupă locul VIII la producția de vin pe Glob

caracteristică mai ales zonelor de deal și podiș⇒regiuni viticole:

[NUME_REDACTAT]:

[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] cu centrele: Pietroasele, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. Moldovei:

[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Ostrov (struguri de masă)

Dep. [NUME_REDACTAT] Târnavelor și Mureșului cu centrele: Jidvei, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și Dealurile de [NUME_REDACTAT] Aradului cu centrele: Pâncota, Șiria, Miniș, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Valea lui [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Strehaia

C. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

se practică încă din Antichitate datorită condițiilor favorabile, mai ales în colinare și de podiș

predomină mărul și prunul

bazine pomicole:

prun > măr: regiunea colinară din S (jud. Vrancea până în jud. Mehedinți), Dep. Hațeg, Iași

măr >prun: [NUME_REDACTAT], Bistrița, Sibiu, Pod. Sucevei (Fălticeni-Rădășeni)

prun = măr: Timiș, Domașnea

piersic: Dobrogea, NV țării

cireș și vișin: Banat, S și V țării

păr, nuc

II. CREȘTEREA ANIMALELOR

Și acest sector este afectat de tranziție, înregistrând un regres în ceea ce privește șeptelul, datorită:

desființării C.A.P-urilor

calamităților naturale, lipsei fondurilor financiare a producătorilor particulari, etc

Cele mai importante sectoare sunt:

Creșterea bovinelor- reprezintă sectorul zootehnic unde efectivele au cunoscut cele mai drastice reduceri

predomină în zonele cele mai înalte: montane, de podiș, deal- pe baza pășunilor și fânețelor naturale

regiuni: N Moldovei (Pod. Sucevei) și S C. Moldovei, Maramureș, N și E transilvanei ( jud. Cluj-Bistrița și respectiv jud. Covasna-Harghita)

Creșterea ovinelor- este tradițională zonelor înalte din [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și respectiv Pod. Moldovei, dar în ultimele decenii, datorită sistemelor intensive de creștere cele mai mari efective sunt întâlnite în Dobrogea (jud. Constanța), C. Română (jud. Brăila, Galați), C. de Vest (jud. Arad)

Creșterea porcinelor- se practică în zonele de cultură a porumbului Banat (jud. Timiș), C. Română (jud. Călărași, Brăila, Ialomița), sau a cartofului ⇒Transilvania(jud. Mureș, Brașov)

Creșterea cabalinelor- pentru tracțiune sau de rasă⇒ hergheliile Rușețu, Cislău, Mangalia, Sâmbăta de [NUME_REDACTAT] păsărilor- mai ales în zonele periurbane, cerealiere, datorită cererii mai mari

Apicultura-de tradiție, se practică mai ales în S și SE ( C. Română, [NUME_REDACTAT], Dobrogea)

Sericicultura 8creșterea viermilor de mătase)- Banat, C. [NUME_REDACTAT] legislative privind protectia mediului si a desfasurarii agriculturii

Principalele resurse pentru care agricultura isi poate desfasura activitatea sunt reprezentate de catre sol, apa, aer, lumina. Trei dintre ele fiind poluate din cauza proceselor de ingrijire, crestere si procesare a produselor agricole. Unul dintre cele mai poluate elemente este solul, deoarece agricultura reprezintă unul dintre principalii factori în ceea ce privește poluarea solului, o măsură importantă pentru ameliorarea stării de calitate a solurilor este utilizarea îngrășămintelor după Codul bunelor practici agricole.

[NUME_REDACTAT] Mediului 137/1995, [NUME_REDACTAT] 310/2004, [NUME_REDACTAT] Funciare 84/1996, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 107/1999, pentru aprobarea Ordonanței de Urgență 81/1998 privind măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, conțin prevederi care sunt în concordanță cu legislația internațională. Totuși, în prezent, cadrul legislativ este incomplet, impunându-se necesitatea elaborării unei legislații speciale pentru protecția solului, organizarea teritoriului, ameliorarea terenurilor degradate.

Intervențiile antropice asupra solului, ca și procesele naturale menționate ca surse de degradare, au determinat modificarea însușirilor acestuia, în special în sens negativ. Aceste modificări se reflectă în primul rând asupra potențialului productiv, în sensul limitării sau anulării calităților biologice și de fertilitate, dar și asupra ocupării neraționale și scoaterii din circuitul agricol a unor terenuri. Fertilitatea solurilor este diminuată din cauza degradărilor produse de eroziune, alunecări de teren, salinizări, alcalinizări, acidifieri și inundații.

Tăierile masive de arbori, tăieri de exploatare din pădurile aflate în proprietate privată și nu numai, fără a se urmări reîmpădurirea științifică, duc la apariția fenomenelor de alunecare, la apariția fenomenelor de alunecare, totodată schimbând starea habitatelor naturale și determinând modificări ale climei. Agricultura, alături de industrie, poate deveni una dintre sursele importante de agenți poluanți, cu impact negativ asupra calității mediului ambiant prin degradarea sau chiar distrugerea lui. Prin lucrările de ecologizare se urmărește refacerea terenurilor degradate și repunerea lor în circuitul agricol și, după caz, silvic, refacerea cadrului peisagistic al zonelor și aducerea suprafețelor afectate la starea naturală inițială, care să corespundă și din punct de vedere al calității mediului.

Defrișările reprezintă cauza principală a eroziunilor, alunecărilor de teren, determinând, de asemenea, creșterea aridității climei, intensificarea vântului, apariția inundațiilor, reducerea potențialului productiv al pământului, reducerea biodiversității etc. Defrișările masive, dispariția covorului vegetal natural, cultivarea terenurilor în pantă, distrugerea perdelelor vegetale naturale, care au constituit adevărate bariere în calea acțiunii vântului, sunt doar câteva din cauzele ce au dus la accentuarea fenomenului de eroziune. Practicile agricole agresive reprezintă un generator însemnat al eroziunii solului. Datorită avantajelor economice, menținerea monoculturii pe perioade îndelungate conduce la sărăcirea solului, scăderea potențialului productiv, reducerea producțiilor și, în final, degradarea solului vegetal.

Pentru rezolvarea problemelor ridicate de fenomenul de secetă și, în general, de problemele deșertificării, România a întreprins o serie de acțiuni:

Acțiuni legislative:

ratificarea Convenției ONU privind Deșertificarea (Legea 629/1997);

includerea unor referiri indirecte privitoare la aceste probleme în unele acte legislative

Legea fondului funciar (18/1991 și 1/2000),

Legea îmbunătățirilor funciare (50/1994),

Legea protecției mediului (137/1996), Legea apelor (310/2004) etc.

Acțiuni organizatorice:

constituirea [NUME_REDACTAT] privind combaterea deșertificării în România;

stabilirea în cadrul A.S.A.S. (Academia de [NUME_REDACTAT] și Silvice) a unui [NUME_REDACTAT] pentru secetă.

Acțiuni în domeniul cercetării și proiectării:

proiectul multidisciplinar, de cercetare „Prevenirea și combaterea fenomenului de

secetă” (1995-1998);

Strategia națională și Programul de Acțiuni privind [NUME_REDACTAT], degradării terenurilor și secetei (2000);

[NUME_REDACTAT] de Combatere a Deșertificării în România (2001-2002) – colaborare româno- spaniolă;

inițializarea unui proiect nou în cadrul programului AGRAL „Microzonarea pe terenurile agricole din România a claselor de favorabilitate (bonitare) a proceselor de degradare a solurilor și a deșertificării (2002- 2004);

organizarea în cadrul A.S.A.S. a sărbătoririi zilei naționale pentru Combaterea deșertificării și secetei – 17 iunie 2002 și 2003;

organizarea Conferinței internaționale„Solurile și [NUME_REDACTAT] Globale”, o

provocare pentru secolul 21 (septembrie 2002). participarea activă la 7 seminarii Carpato-Balcanice asupra secetei.

Măsuri prevăzute pentru prevenirea și combaterea deșertificării:

-scenarii de determinare a arealelor de manifestare a deșertificării;

-protecția factorilor de mediu în condiții de secetă și deșertificare;

-reabilitarea și dezvoltarea sistemelor de irigații;

-crearea de perdele și cordoane forestiere;

-îmbunătățirea regimului hidrologic în zonele îndiguite ale râurilor;

-terasarea terenurilor în pantă pentru reținerea apei pe versanți;

-promovarea de culturi agricole alternative rezistente la secetă și a măsurilor agrotehnice speciale;

-reconstrucția ecologică a pădurilor afectate de uscare;

-gestiunea resurselor de apă în condiții de secetă;

-monitorizarea zonelor de risc de deșertificare și secetă.

[NUME_REDACTAT] a existat, din totdeauna, un interes pentru conservarea și prezervarea diversității biologice valoroase, interes inițiat și susținut de diverși specialiști.

România a participat continuu la politica internațională de mediu, semnând și ratificând cele mai importante convenții, rezoluții, declarații și acorduri de mediu. Astfel, a participat la: [NUME_REDACTAT] Unite pentru [NUME_REDACTAT] Inconjurător, Stockholm 1972, în 1992 la [NUME_REDACTAT] Unite de la Rio de Janeiro, ratificând în 1994 [NUME_REDACTAT] Biologice, în 2002, la [NUME_REDACTAT] Unite de la Johanesburg. Totodată, a ratificat Convenția privind [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] (Ramsar, 1991), Convenția de la Berna privind Conservarea speciilor sălbatice și habitatelor naturale (1993), Convenția de la Bonn privind [NUME_REDACTAT] Mici din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

România a devenit membră a multor foruri și componente structurale din rețeaua ocrotirii și conservării mediului: BIRDLIFE, ECONET, EMERALD, GREEN CROSS, etc.

România este una din țările europene cu un capital natural deosebit de divers și bine conservat, aceasta datorându-se în mare măsură interferenței pe teritoriul țării a cinci regiuni biogeografice, din cele 11 europene, respectiv alpină, continentală, panonică, stepică și [NUME_REDACTAT] (

Trebuie precizat că, în majoritatea țărilor europene, legislația referitoare la ocrotirea speciilor aflate în pericol este riguros aplicată. Aceste condiții încep a fi create și în România, prin promulgarea și aplicarea unei legislații adecvate. In unele cazuri, pentru menținerea și refacerea populațiilor aflate în continuu declin numeric, se impun măsuri particulare deosebite.

Cadrul legal privind Strategia de conservare a diversității biologice este asigurat de Legea nr. 137/1995 privind protecția mediului, Legea nr. 5/2000 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, HG nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, Legea nr. 462/2002 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

Ocrotirea naturii și a diversității biologice, protecția mediului față de presiunea crescândă a activității umane au ajuns printre cele mai importante probleme ale omenirii, deoarece de rezolvarea lor depinde dezvoltarea durabilă a societății, pe plan național și internațional

Efecte ale agriculturii asupra mediului

Alături de industrie, agricultura reprezintă una dintre sursele importante de agenți poluanți cu impact negativ asupra mediului. Poluarea apei și solului cu o multitudine de agenți poluațti, de la nitrați și pesticide până la metale grele și produse petroliere, proveniți din agricultură, afectează grav sănatatea oamenilor și distrug ecosisteme întregi.

Printre agenții poluanți, proveniți din agricultură putem enumera: reziduurile zootehnice, nămolurile orășenești (de canalizare și menajere), nămolurile provenite de la procesarea sfeclei de zahăr, a inului și cânepii, a celulozei etc., substanțr chimice utilizate în diferite lucrări agricole, care pot depăși concentrațiile maxim admisibile metale grele, substanțe organoclorurate din clasa HCH (hexacloran , lindan, gamexan) și DDT, triazine, compuși ai azotului și fosforului etc.dar și diferiți agenți patogeni.

Consecințele nocive ale acestor substanțe se regăsesc în efectele cancerigene și mutagene, acumularea în verigile lanțului trofic, toxicitate mare, compuși chimici nocovi, toate contribuind la perturbarea gravă sau distrugerea echilibrului natural.

Irigația și drenajul incorect, asociate cu alte practici necorespunzătoare (monocultură sau asolamente de scurtă durată, afânare excesivă a solului, cu precădere prin lucrări superficiale numeroase, etc.) la care se mai adaugă o gestionare și exploatare necorespunzatoare a terenurilor agricole; în combinație cu exploatarea irațională a fondului forestier, nu ne putem aștepta decât la apariția și intensificarea degradării fizice a solului.

La nivelul județului Vrancea , din păcate, nu ducem lipsa unor astfel de efecte .

În zona de câmpie, sunt evidente fenomenele de eroziune de suprafață ca o consecință si a reducerii sau neînființării de suprafețe cu vegetație forestieră (perdele de protecție). În zonele unde acestea există erodarea terenurilor s-a redus foarte mult .

În zonele de deal și munte se înregistrează fenomene de alunecare a versanților, pe lângă degradarea terenurilor, punându-se în pericol gospodării individuale, drumuri, etc..

Fenomenul de eroziune de suprafata si adancime este diferit in cele trei zone distincte ale judetului, cea mai mare intensitate inregistrandu-se in zona de munte .

Din suprafata agricola cartata (studiata de O.C.A.O.T.A.) cca.30% este afectata de eroziune in diferite stadii de evoluție; cca. 46% puternic si excesiv degradata .

La aceste suprafete se adauga (majorandu-se anual) cele afectate prin fenomene hidro-meteorologice accentuate datorita lipsei sau insuficientei functionale a lucrarilor de amenajare a cursurilor de apa (Siret, Ramna, Milcov, Putna, Domosita etc) si in special a celor de amenajare a torentilor si versantilor (probleme majore pe segmentul subcarpatic: Vartescoiu-Carligele-[NUME_REDACTAT]).

Prezența nitriților și altor compuși chimici, atât în sol cât și în apele de suprafață sunt o consecință a utilizării intensive a îngrășămintelor chimice(până în 1989) si altor substanțe chimice, în detrimentul substanțelor organice, în cel al utilizării produselor cu toxicitate și remanență redusă și numai în cantități minimale .

Există încă , din nefericire, o practică generalizată în agricultură, dar total în contradicție cu conceptul de dezvoltare durabilă : ELIMINAREA, ÎN MOD VOLUNTAR, a deșeurilor și resturilor de pesticide în șanțuri, ape de sprafață sau pe terenurile agricole .

Acestea provin din: excedentul de lichide de pulverizare; spălarea utilajelor; pierderi de lichide de pulverizare în timpul alimentării acestora sau în timpul operațiilor tehnologice; ambalaje și recipienți care mai conțin pesticide și care sunt aruncate sau depozitate necorespunzator; lichide reziduale provenite de la băi de imersare sau de la îmbăierea oilor; ape ce au servit la spălarea produselor agricole; scurgeri din ambalaje sau recipienți sparți sau crăpați; pesticide eliminate datorită expirarii termenului de valabilitate.

Totodată, agricultura poate afecta calitatea mediului înconjurător prin zootehnie, necesară pentru satisfacerea nevoii de hrană a populației urbane; astfel, din marile complexe zootehnice rezultă însemnate concentrații de dejecții și ape uzate. Zootehnia reprezintă o sursă de poluare și prin cantitățile mari de sodă calcinată și detergenți folosiți în acțiunea de igienizare. De asemenea, agricultura, poate fi la rândul ei victima activității urbane prin extinderea teritoriului localităților, ocuparea de terenuri de către construcțiile industriale, de către drumuri etc.

În ultimii ani se resimte tot mai puternic o extindere teritorială a orașului, extindere care acționează asupra zonelor învecinate; se realizează astfel un flux continuu de distrugere a terenului arabil și, apoi, a pădurilor datorită defrișărilor efectuate pentru extinderea culturilor agricole.

Astfel, în cele mai multe cazuri, punerea în circuitul agricol a unor noi suprafețe arabile se face pe seama defrișării pădurilor, ducând treptat la dispariția acestora de pe mari suprafețe.

Continuând, pe plan mondial, cu ritmul actual de defrișare, de două hectare pe minut, se apreciază că pădurile ar urma să dispară complet în următorii 8085 de ani. Defrișările pentru mărirea suprafețelor arabile, concomitent cu practicarea unei agriculturi intensive duc la scăderea apei freatice și la accentuarea dezechilibrului ecologic pe mari întinderi. Sub efectul creșterii demografice și exodului rural așezările umane, și, în special, orașele devin o amenințare pentru mediul ambiant. Suprafețele de teren sustrase agriculturii prin procesul de urbanizare și industrializare în raport cu cele existente reprezintă cote importante în țările dezvoltate: 28,0% în Belgia, 12,0% în [NUME_REDACTAT], 9,2% în Olanda. Și în România proporțiile acestui fenomen sunt îngrijorătoare; de exemplu, capitala București are o populație de câteva ori mai mică decât a Franței, Paris, dar ocupă o suprafață mai mare decât aceasta. Nu odată fixarea platformelor industriale sa făcut fără o preocupare pentru protejarea terenurilor arabile, ca și cum suprafața acestora ar fi nesfârșită.

Drept urmare, principalul factor de producție din agricultură – solul – cade victimă activității urbane, fie ca urmare a degradării lui printro activitate chimizată și mecanizată care forțează pământul peste puterea și capacitatea sa de a furniza alimente pentru o populație urbană în creștere, fie prin introducerea în compoziția chimică a acestuia a unor substanțe nocive: îngrășăminte chimice, reziduuri industriale deversate în apele râurilor, apele de ploaie care adună substanțele otrăvitoare (uleiuri minerale, benzine, detergenți) din orașe, reziduuri menajere care, în final, ajung în sol.

RELAȚIILE AGRICULTURII CU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, IN PROCESUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ

Astăzi , este unanim acceptat că agricultura intensivă poate conduce la poluarea solului și apei prin utilizarea excesivă a îngrășămintelor , a pesticidelor , a apei pentru irigații necorespunzător cantitativ și calitativ , în special pentru terenurile arabile excesiv afânate .

De aceea , asigurarea dezvoltării durabile a agriculturii reprezintă o sarcină prioritară pentru [NUME_REDACTAT] , dar și extrem de dificilă, fiind abordată prin prisma conceptului, așa cum a fost definit de către [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] și Dezvoltare:

" Dezvoltarea durabilă reprezintă capacitatea omenirii de a asigura continuu cerințele generației prezente, dar fără a le compromite pe cele ale generațiilor viitoare".

În agricultură, ca și în oricare ramură a economiei, nici un sistem nu poate fi considerat durabil dacă nu este viabil din punct de vedere economic. Aceasta, constituie de fapt singura alternativă pe termen lung la criza mediului înconjurător generată de societatea umană.

Măsuri de protecție a mediului legate de agricultură – în procesul integrării în UE:

Având în vedere complexitatea surselor de poluare a solurilor, activitățile de protecție a acestora se pot grupa în :

activități de îmbunătățiri funciare ;

activități de prevenire și combatere a poluării .

Prevenirea poluării solului este, în primul rând, o activitate conceptuală, de elaborare a unor norme tehnice privind protecția calității solului și, în al doilea rând, de respectare a acestora în activitatea curentă. În acest sens, a fost elaborat, conform Continutului-Cadru din Anexa 3 a H.G. nr. 964 din 13 oct. 2000 privind aprobarea Planului de actiune pentru protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati proveniti din surse agricole , Codul de bune practici agricole .

Codurile de bună practică agricolă reprezintă un ansamblu de cunoștinte științifice și tehnice puse la dispoziția producătorilor agricoli, a fermierilor pentru a fi implementate în practică. Însușite de către fiecare producător agricol și implementate corect, practicile agricole respective pot contribui, atât la obținerea unor producții calitativ superioare și rentabile, cât și la conservarea mediului ambiental, cu limitarea consecințelor ecologice nefavorabile la nivel național, regional, local, pe termen mai scurt sau mai lung. Astfel de coduri au fost elaborate și sunt acum implementate în diferite țări ale UE.

În forma actuală, codul este armonizat cu cerințele [NUME_REDACTAT] Europene privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din agricultură EEC/91/676 din 12 Decembrie 1991, și , în același timp cuprinde și alte recomandări specifice țării noastre. Sunt incluse, de asemenea, prevederi existente sau care urmează a fi cuprinse în reglementările legale privind agricultura și protecția mediului.

Însușirea și implementarea măsurilor, practicilor, metodelor etc. cuprinse în acest cod de catre producătorii agricoli și fermieri, este necesara deoarece acestia trebuie să conștientizeze că interesele lor economice în obținerea de producții profitabile trebuie armonizate cu exigențele privind protecția și conservarea mediului înconjurător, pentru a conviețui în prezent dar și în viitor .

Normele tehnice de protecție a calității solului se referă la prevenirea poluării solului datorită:

degradării stării fizice ;

acidifierii, ca urmare a aplicării unor îngrășăminte chimice cu potențial de acidifiere ;

dereglării regimului de nutriție din sol (exces sau carență) ;

eroziunii ;

excesului de apă; sărăturării secundare; poluării chimice, biologice, radioactive .

Cu privire la prevenirea poluării solului, ca urmare a degradării stării fizice a acestuia, normele prevăd următoarele măsuri minime :

efectuarea lucrărilor de pregătire a solului numai în condiții de umiditate optimă a solului ;

reducerea la strictul necesar a lucrărilor de pregătire a solului, întreținere a culturilor, combatere a

dăunătorilor, de recoltare, transport al recoltei etc., cu evitarea executării lor când umiditatea solului este excesivă ;

întreruperea udărilor pe terenurile cu culturi irigate cu suficient timp înainte de executarea oricărei

lucrări a solului, inclusiv a recoltatului, transportului etc., pentru a se permite realizarea condițiilor de umiditate optimă a solului ;

aplicarea la sistemele de irigație, când solul este prea uscat, de udări cu norme reduse, astfel ca

lucrarea solului să se poată realiza în condiții de umiditate optimă ;

tocarea și încorporarea în sol, prin arătură, a miriștei și a oricăror altor resturi vegetale, neutilizabile în

alte scopuri economice ;

reducerea la minimum a numărului de treceri ale tractoarelor prin efectuarea mai multor lucrări la

o singură trecere, formând agregate de mașini sau utilizând mașini multioperaționale ;

reglarea mașinilor, mai ales a plugurilor și celorlalte mașini de lucrare a solului, pentru realizarea de

lucrări corespunzătoare calitativ ;

asigurarea presiunii în pneuri conform prevederilor tehnice pentru reducerea efectului de compresie

asupra solului, respectiv a efectului de distrugere a structurii și de tasare a solului ;

adaptarea de dispozitive speciale la tractoare și mașini (roți suplimentare cu zăbrele etc.) , în cazurile

în care, în mod excepțional, se lucrează pe soluri excesiv de umede .

Cu privire la prevenirea poluării solului datorită acidifierii , ca urmare a aplicării de îngrășăminte chimice cu potențial de acidifiere , normele prevăd următoarele măsuri minime :

folosirea sortimentelor de îngrășăminte cu azot lipsite de potențial de acidifiere, pe solurile moderat

și slab acide ;

prevenirea acidifierii solului, în cazul folosirii pe asemenea soluri a îngrășămintelor cu potențial de

acidifiere, prin administrarea de amendamente calcice în cantitățile necesare combaterii acidifierii, care pot fi de ordinul a 150-300 kg/ha CaCO3 ;

executarea controlului stării de acidifiere a solului, prin determinarea pH-ului și aplicarea de

amendamente calcice .

Cu privire la prevenirea poluării solului datorită dereglării regimului de nutriție din sol (exces sau carență) , normele prevăd următoarele măsuri minime :

realizarea și menținerea în primii 20 cm ai solului a unei asigurări bune cu fosfor și potasiu ;

amendarea calcică a solurilor, astfel încât să nu se ajungă la valori pH în apă mai mari de 6,2-6,5, în

scopul prevenirii carențelor de microelemente ;

efectuarea de studii agrochimice pentru cunoașterea stării de calitate a solurilor cu privire la

macro și microelemente și stabilirea, pe baze științifice, a tratamentelor necesare .

Cu privire la prevenirea poluării solului prin sărăturare secundară , normele prevăd următoarele măsuri minime :

– menținerea nivelului apei freatice mineralizate la adâncimile minime, în funcție de zona climatică,prin: asigurarea bunei funcționări a sistemului de desecare – drenaj; reducerea pierderilor prin rețeaua de irigați; prevenirea stagnării îndelungate a apei pe teren .

– prevenirea ridicării gradului de mineralizare a apelor freatice la niveluri dăunătoare calității solului prin: asigurarea bunei funcționări a sistemului de desecare – drenaj în vederea colectării și evacuării apelor mineralizate și a soluțiilor saline din sol și a înlocuirii lor treptate cu apele de spălare sau irigație mai puțin mineralizate; irigații de spălare, în partea a doua de vegetație sau spălări profilactice, aplicate special, în afara perioadei de vegetație, atunci când, în anumite puncte, gradul de mineralizare a apei freatice depășește limitele optime; prevenirea sărăturării secundare a solului datorită creșterii conținutului de săruri ușor solubile pe profilul solurilor la niveluri și adâncimi dăunătoare calității solurilor prin :

asigurarea bunei funcționări a sistemului de desecare – drenaj pentru a favoriza circulația

descendentă a soluțiilor saline din sol și îndepărtarea din sol a sărurilor solubile, o dată cu apele de evacuare ;

irigații de spălare, în partea a doua de vegetație sau spălări profilactice, aplicate special, în afara

perioadei de vegetație, atunci când , în anumite puncte, conținutul de săruri solubile pe profilul solurilor limitele optime; folosirea la irigat a apei de calitate ținând cont de însușirile solului, culturile agricole și faza de vegetație; organizarea sistemului de monitoring cu privire la calitatea solurilor și situația hidrogeologică în punctele reprezentative, pentru prevenirea sărăturării secundare a solurilor din jurul perimetrelor irigate și acumulărilor de apă, în luncile râurilor cu regim barat, prin determinarea periodică, în stațiuni pedohidrogeologice, a gradului de mineralizare a apelor freatice și de sărăturare a solurilor, prognozarea evoluției intensității și naturii proceselor dăunătoare calității solurilor, avertizarea asupra arealelor cu pericol potențial și indicarea măsurilor de prevenire și combatere adecvate; reducerea la minimum a pierderilor de apă în sistemele de irigații; prevenirea formării crustei la suprafața solurilor prin executarea lucrărilor necesare la culturile prășitoare, ca mijloc de evitare și reducere la minimum a evaporării apei capilar-ascendente din sol; asigurarea acoperirii cât mai îndelungate a solului cu un covor vegetal dens sau resturi vegetale, pentru reducerea evaporării apei direct de la suprafața solului ;

Cu privire la prevenirea poluării chimice , biologice și radioactive a solului, se au în vedere:

aplicarea, ca îngrășământ sau amendament pentru sol, a oricăror deșeuri, reziduuri sau dejecții solide

ori lichide, provenite de la orice activitate economică, numai în conformitate cu recomandările și instrucțiunile emise de organele autorizate care, totodată, trebuie să aibă în vedere prevenirea poluării solului prin carențe sau excese de macro și/sau microelemente nutritive pentru plantele cultivate sau spontane și sporirea cantitativă și calitativă a producției vegetale agricole ;

folosirea ca pesticide numai a produselor aprobate de organele autorizate, cu aplicarea acestora

sub supravegherea riguroasă a organelor de specialitate, conform indicațiilor acestora și ținerea la zi, pe parcele și culturi, a evidenței tratamentelor aplicate, a.i. metodele de folosire a pesticidelor, precum și cantitățile aplicate, să nu aibă ca efect, imediat sau de lungă durată, poluarea solului, acumularea în sol de reziduuri dăunătoare vieții din sol, florei și faunei, mediului înconjurător în ansamblu ;

depozitarea, aruncarea, deversarea sau împrăștierea unor materii utile, a deșeurilor, reziduurilor sau

dejecțiilor solide, lichide sau gazoase etc., care pot duce la poluarea solului sau scoaterea terenului din folosință, numai în zonele și perimetrele amenajate special în acest scop și cu respectarea cu strictețe a reglementărilor în vigoare privind protecția mediului înconjurător ;

întocmirea, de către fiecare unitate cu activitate economică sau socială, a evidenței deșeurilor ,

reziduurilor și dejecțiilor încă nevalorificate și a căror degajare necontrolată poate periclita calitatea solului sau a altor elemente componente ale mediului înconjurător .

Desigur, toate aceste măsuri se referă la acțiuni specifice prelucrării și amenajării solului. În afara acestor măsuri, care pot mări capacitatea de rezistență și suport a solului, un rol primordial îl au acțiunile de evitare a depozitării necontrolate a deșeurilor, emisiile de noxe și poluanți în apă sau aer care, implicit, au efecte și asupra calității solului .

AGRICULTURA UNIUNII EUROPENE ÎN CONTEXTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE – EMISII DE GAZ METAN

1. Schimbările climatice, o realitate

Schimbările climatice sunt recunoscute în prezent ca una dintre cele mai serioase provocări de mediu, societale și economice cu care se confruntă lumea. Este dovedit științific faptul că, din cauza activităților umane, concentrațiile ridicate de gaze cu efect de seră (GES) din atmosferă intensifică „efectul de seră” natural, determinând astfel creșterea temperaturii Pământului.

Concentrațiile de GES, în special de dioxid de carbon (CO2), au crescut cu 70 % față de 1970.

Figura 1: Efectul de seră

Sursa: http://www.combatclimatechange.ie/index.asp

În ultimul secol, temperatura a crescut în Europa cu aproape 1 °C, mai rapid decât media pe glob. Cea mai mare creștere a avut loc în ultimii 50 de ani. Deși nu pare a fi dramatic, această tendință a avut un impact semnificativ asupra multor sisteme fizice și biologice (apă, habitate, sănătate), care devin tot mai fragile. Condițiile climatice au devenit variabile. Ploile și căderile de zăpadă au crescut semnificativ în nordul Europei, provocând inundații mai dese, în timp ce în sudul Europei ploile au scăzut considerabil (a se vedea Figura 1), iar secetele sunt mai frecvente. Temperaturile au devenit extreme. Pierderile economice provocate de evenimente meteorologice extreme au crescut mult în ultimele decenii.

Aceste schimbări climatice vor continua timp de zeci de ani, chiar dacă emisiile se opresc în acest moment, din cauza acumulării constante de gaze în atmosferă. Impactul schimbărilor climatice se va agrava progresiv la nivel global. Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (IPCC) − grup care reunește experții la nivel mondial în domeniul climei − consideră că în mare parte, creșterea temperaturii rezultă din activitățile umane, în special din arderea combustibilului fosil și a despăduririlor, ambele provocând emisii de

CO2 și de alte gaze. [NUME_REDACTAT], energia și transportul sunt cele mai mari surse de astfel de emisii.

Astăzi, schimbările climatice reprezintă o dublă provocare: reducerea emisiilor de gaze care determină încălzirea (cunoscută ca atenuare) și adaptarea la schimbarea climatică viitoare în vederea reducerii efectelor adverse. Acestea sunt provocările majore pentru agricultura din [NUME_REDACTAT] (UE) și pentru elaborarea politicilor agricole. Această lucrare explică modul în care agricultura este afectată de încălzirea globală și o influențează totodată, și cum

poate aborda UE, aceste provocări.

Eforturi internaționale și ale UE împotriva schimbărilor climatice

Încă de la începutul anilor ’90 au fost întreprinse acțiuni internaționale. UE a jucat un rol-cheie în dezvoltarea Convenției-cadru a [NUME_REDACTAT] privind schimbările climatice (UNFCCC), și a Protocolului de la Kyoto, care stabilesc norme legislative obligatorii pentru țările industrializate în vederea reducerii emisiilor de GES. Statele membre ale UE-15 se obligă ca până în anul 2012 să reducă emisiile de GES la sub 8 % față de nivelul înregistrat în anul 1990.

La începutul anului 2007, UE a mers chiar mai departe, promițând atingerea unor obiective și mai dure: reducerea emisiilor de GES cu cel puțin 20 % până în 2020 și reducerea GES cu 30 % dacă toate țările dezvoltate își asumă același angajament.

Figura 2: Tendință observată privind ploile anuale medii (1900–1998) – regiunea mediteraneană

Sursa: [NUME_REDACTAT] de Mediu (EEA), Raport tehnic nr. 7/2005

2. Dubla provocare a schimbării climatice pentru agricultură

Deși la o scară mai redusă decât alte sectoare economice, agricultura emite la rândul ei GES în atmosferă. Agricultura nu este însă un emițător de CO2 – cel mai răspândit gaz cu efect de seră. Mai mult, terenurile agricole, care ocupă peste jumătate din teritoriul UE, rețin rezerve mari de carbon ceea ce ajută la reducerea CO2 din atmosferă.

Cu toate acestea agricultura trebuie să se preocupe de reducere a emisiilor de GES în atmosferă și să de adapteze la noile condiții climatice.

Reducerea emisiilor din agricultură

Agricultura reprezintă o sursă importantă de emisie a două puternice gaze cu efect de seră: oxid de azot (N2O) și metan (CH4) (a se vedea figura 3):

• N2O este eliberat în atmosferă de către terenurile agricole, în principal din cauza transformării microbiene a îngrășămintelor din soluri, ce conțin nitrogen. Emisiile de N2O reprezintă peste jumătate din totalul emisiilor din agricultură;

• Emisiile de CH4 se datorează în mare parte îngrășămintelor provenite din procesele de digestie ale animalelor rumegătoare (în principal vaci și oi);

Atât emisiile de CH4, cât și cele de N2O se produc din depozitarea și împrăștierea

îngrășămintelor animale.

Figura 3: Repartizarea emisiilor de GES din agricultură și cota în emisiile totale din UE (UE-27 ) – 2005

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Sursa: Elaborare a [NUME_REDACTAT], DG Agricultură, pe baza datelor EEA

Adaptarea la riscurile schimbărilor climatice

Schimbările climatice afectează multe sectoare. Agricultura este unul dintre domeniile cele mai expuse, din cauza dependenței sale de condițiile meteorologice.

Acestea ne afectează pe toți în Europa, deoarece fermele, terenurile agricole și pădurile ocupă aproximativ 90 % din suprafața UE. Variabilitatea climatică de la an la an este una dintre principalele cauze a randamentelor variabile ale culturilor și unul dintre riscurile inerente ale agriculturii. Agricultura se află, prin urmare, în prima linie în bătălia împotriva efectelor schimbărilor climatice.

3. Cum influențează agricultura schimbările climatice

Emisiile de GES din agricultură scad

Emisiile din sectorul agricol al UE-27 reprezintă aproximativ 9 % din toate emisiile de GES ale UE. Totuși, în UE influența agriculturii asupra emisiilor este în scădere. În plus, eforturile permanente depuse în sectorul agricol ar trebui să conducă la alte diminuări.

Emisiile totale din sectorul agricol al UE au scăzut cu 20 % în perioada 1990–2005, în mare parte datorită tehnicilor agricole precum utilizarea redusă de îngrășăminte cu nitrogen și mai puțin șeptel (a se vedea figura 5). Această scădere a avut loc însă pe fondul unei creșteri globale a emisiilor din agricultură cu aproape 17 %. Reducerea emisiilor din agricultură este cu aproximativ 8 % mai mare decât reducerea generală de emisii în toate sectoarele UE. Prin urmare, agricultura UE a contribuit semnificativ la realizarea angajamentului de la Kyoto.

Figura 5: Tendințe ale numărului de bovine și ale utilizării îngrășămintelor cu nitrogen 1990–2005 (indexat comparativ cu nivelurile din 1990) – UE-25

Sursa: Elaborare a [NUME_REDACTAT], DG Agricultură, pe baza datelor EEA (indicatori agricoli și de mediu)

Agricultura va reduce în continuare emisiile

În agricultură este planificată o reducere continuă a emisiilor − cu 23 % (UE-27) comparativ cu 1990 și cu 15 % în UE-15. Această tendință anticipată se datorează îmbunătățirii tehnicilor agricole, scăderii continue a șeptelului, efectelor permanente ale măsurilor de reformă prevăzute în [NUME_REDACTAT] Comună din 2003 (PAC) și ale legislației de mediu. Această situație este semnificativ comparabilă cu celelalte sectoare (a se vedea figura 6).UE este singura regiune din lume în care se anticipează reducerea emisiilor agricole.

Figura 6: Tendințe anticipate privind emisiile agricole până în 2013 (UE-15)

Sursa: [NUME_REDACTAT]

4. Cum contribuie politicile UE la reducerea emisiilor

Spre deosebire de alte sectoare, eliberările de gaze din agricultură nu pot fi controlate prin simpla apăsare a unui buton. Activitățile agricole implică procese biologice și ecologice complexe.

Măsurile care contribuie la reducerea emisiilor de GES din agricultură sunt acționate de politici care vizează sustenabilitatea pe termen lung și de către propriile inițiative ale producătorilor agricoli.

PAC joacă un rol puternic

În PAC s-au întreprins deja măsuri pentru integrarea preocupărilor privind schimbările climatice. Reforma PAC din 2003 a trecut de la asistența financiară pentru producătorii agricoli, la ajutoare directe, independente de producție (ex: nu în funcție de cantitățile produse), diminuând astfel stimulentele pentru producția intensivă.

Această asistență „independentă” aduce obligații producătorilor agricoli în a-și gestiona terenurile mod durabil. „Condiționalitatea” angajează plățile directe pentru producătorii agricoli vizavi de respectarea legislației privind mediul și a altor prevederi. De asemenea o serie de măsuri privind dezvoltarea rurală contribuie la atenuare, spre exemplu asistența pentru modernizarea fermelor prin echipamente și clădiri eficiente energetic, prin instruire și servicii de consultanță, dar și prin promovarea producției de biogaz.

Legislația privind mediul are rolul său

În timp ce multe probleme privind schimbările climatice legate de agricultură sunt abordate prin tehnicile de gestionare agricolă, astfel de acțiuni se derulează în limitele legale stabilite pentru diferite practici. Un astfel de exemplu este Directiva privind nitrații. Aceasta este aplicată de către [NUME_REDACTAT] și implică: monitorizarea calității apei, desenarea zonelor vulnerabile la nitrați și stabilirea de coduri de bune practici în agricultură (limitele de utilizare ale unui astfel de îngrășământ și condițiile de împrăștiere, metode de depozitare a îngrășământului natural, limite de densitate a șeptelului și cerințe pentru rotația culturilor).

5. Cum este afectată agricultura de schimbările climatice

Schimbările climatice afectează agricultura la nivel global

Experții consideră că până și creștererile mici în încălzirea globală vor reduce randamentele culturilor și vor determina o variabilitate mai mare a randamentului în regiunile de latitudine mică. Efectele negative asupra randamentelor agricole vor fi exacerbate de evenimentele meteorologice extreme tot mai frecvente (precum inundații, valuri de căldură și secetă). Micii agricultori și agricultorii de subzistență vor fi în special afectați, deoarece capacitatea lor de adaptare este mai mică. Se preconizează creșterea riscului de foamete, în special în continentul african.

Agricultura din UE este de asemenea afectată – preocupări cheie privind schimbările

climatice

În timp ce unele efecte anticipate pot fi benefice pentru agricultură în anumite regiuni europene, în special în zonele nordice (de exemplu prelungirea anotimpului de vegetație și îmbunătățirea randamentelor culturilor datorită climei mai calde), majoritatea lor vor fi cel mai probabil adverse, conducând la pierderi economice, ele făcându-și apariția în regiuni aflate deja sub presiune din cauza factorilor socio-economici și a celor de mediu, precum penuria de apă.

Variațiile regionale anticipate în condițiile climatice sunt semnificative, însă, de-a lungul secolului XXI, efectele prevăzute pot fi rezumate în ierni mai blânde și mai umede, veri mai calde și mai uscate și evenimente meteorologice intense tot mai frecvente. Este posibil ca cele mai grave consecințe ale schimbărilor condițiilor meteorologice să nu se simtă până în 2050, însă se anticipează mai devreme efecte adverse rezultate din evenimentele meteorologice extreme, precum valuri de căldură frecvente și prelungite, secete și inundații.

Riscuri specifice pentru agricultură

Majoritatea efectelor schimbărilor climatice asupra agriculturii sunt rezultate din apă. Lipsa de apă are un impact major asupra producției agricole și asupra peisajului european. În multe zone, mai ales în țările din sudul UE, irigațiile sunt folosite de sute de ani, ele fac parte din tradiția agricolă – acestea vor trebui însă să revizuiască tehnicile de irigare. Agricultura trebuie de asemenea să-și îmbunătățească eficiența folosirii apei și să reducă pierderile.

Efectele schimbărilor climatice

Sursa: IPCC

Efecte adverse se anticipează de asemenea și prin creșterea probabilă a distribuției și intensității pestelor, bolilor , dar și a creșterii buruienilor din cauza temperaturilor și umidității mai ridicate.

Este probabil ca efectul să fie regionalizat. Schimbările climatice anticipate vor afecta nivelul și variabilitatea randamentelor culturilor, iar pe termen lung, cultivarea anumitor culturi agricole s-ar putea transfera în zone de latitudine nordică.

Efecte climatice diferite între regiunile UE

Regiunile UE simt tot mai mult efectele adverse ale schimbărilor climatice, însă unele zone vor fi mai afectate decât altele. [NUME_REDACTAT] și bazinul mediteranean vor simți efectul combinat al creșterilor mari de temperatură și al precipitațiilor reduse. De asemenea sunt în special vulnerabile zonele de munte, mai ales Alpii, și insulele mici. Câmpiile aluviale dens populate vor fi amenințate de riscul crescut al furtunilor, al ploilor intense și al inundațiilor subite care vor provoca daune pe arii extinse. Schimbările climatice vor mări diferențele regionale în ceea ce privește resursele naturale ale Europei.

Impactul schimbărilor condițiilor meteorologice poate fi deja văzut. Se observă numeroase efecte:

înaintarea perioadelor de înflorire a copacilor,

prelungirea sezonului viticol,

schimbări ale altor cicluri naturale ale plantelor.

Schimbările din calendarul operațiunilor agricole (semănatul, culesul etc.)

Toate acestea sugerează că producătorii agricoli se adaptează deja noilor condiții climatice

Figura 7: Efecte anticipate ale schimbărilor climatice în diferite regiuni ale UE

6. Agricultura poate contibui mai mult la combaterea schimbări lor climatice

Sectorul agricol din UE este perfect conștient de provocările schimbărilor climatice și răspunde la acestea. Agricultura poate fi parte a efortului de abordare a schimbărilor climatice în trei moduri principale: reducerea propriilor emisii de gaze, îmbunătățirea funcției de puț de carbon a solurilor agricole, contribuția la producerea energiei regenerabile și a produselor biologice. Iată câteva exemple practice:

Conversia deșeurilor animale în biogaz

Sădirea de plante cu digestie anaerobă este eficientă pentru reducerea emisiilor în special în regiunile cu densități mari de animale și volume de nămol și gunoi. Digestia anaerobă este procesul natural de degradare biologică a materialului organic în absența aerului. Digestivele anaerobe sunt sisteme făcute de om care utilizează acest proces pentru tratarea diferitelor tipuri de deșeuri organice și pentru producerea de biogaz. Biogazul se poate transforma apoi în căldură și electricitate. Procesul reduce emisiile gazoase din materialul introdus, oferind în același timp energie regenerabilă de valoare.

Îmbunătățirea funcției puț de carbon a solurilor agricole

Se pot înlătura cantități semnificative de CO2 din atmosferă și se pot depozita în soluri printr-o serie de practici agricole, printre care: agricultură organică; sisteme zero sau reduse de cultivare a solului prin care se evită perturbarea solului; cultivarea de culturi proteaginoase; plantarea de arbuști; întreținerea de pășuni permanente și transformarea terenului arabil în pășuni. Se pot, de asemenea, reține cantități semnificative de carbon prin împădurire, deoarece diferitele specii de pădure rețin mult mai mult carbon decât culturile agricole.

Furnizarea de resurse regenerabile pentru bioenergii și produse biologice

Bioenergiile produse din biomasa agricolă pot înlocui alte surse de energii cu emisii puternice, precum combustibilul fosil. Producătorii agricoli se implică tot mai mult în culturile energetice pentru biocarburanți, în centralele electrice mici sau chiar mari sau pentru centralele termice cu producție combinată la ferme. Există de asemenea o tendință în creștere pentru utilizarea mai largă de resurse agricole regenerabile în industrie, precum materialele agricole, plasticul ecologic sau produsele biochimice.

7. Agricultura trebuie să găsească modalități de adaptare

Există o gamă largă de măsuri de adaptare, de la opțiuni tehnologice până la îmbunătățirea practicilor de gestionare a fermelor, dar și a instrumentelor politice (ex. planuri de acțiune pentru adaptare). Pentru a face față schimbărilor anticipate, ale condițiilor climatice, producătorii agricoli își pot schimba rotația culturilor pentru cea mai bună utilizare a apei disponibile, pot adapta datele de semănat conform tiparelor de temperatură și ploi, pot folosi varietăți de culturi mai potrivite noilor condiții meteorologice (ex. mai rezistente la căldură și secetă) sau pot planta arbuști sau împăduri mici zone pe terenul arabil pentru reducerea scurgerii apei și pentru a acționa ca paravânt.

Este de asemenea importantă o mai bună informare a producătorilor agricoli privind riscurile climatice și soluțiile de adaptare realizabile. [NUME_REDACTAT] au întreprins deja acțiuni pentru adaptare. O mare parte din eforturile depuse până în prezent s-au concentrat pe prevenirea efectelor extremelor meteorologice, percepute ca risc iminent (precum inundațiile).

Cum sprijină PAC eforturile de adaptare ale producătorilor agricoli

Producătorii agricoli nu pot face față singuri poverii schimbărilor climatice. Politica publică trebuie să ofere sprijinul potrivit astfel încât producătorii agricoli să-și adapteze structurile agricole și metodele de producție și să continue să furnizeze servicii pentru mediul rural. PAC conține deja elemente constitutive care ar trebui să faciliteze adaptarea la schimbările climatice. Facilitarea accesului producătorilor agricoli la instrumente de gestionare a riscurilor, ca de exemplu programele de asigurare, ce pot să îi ajute să facă față pierderilor din dezastre provocate de vreme, urmare a schimbărilor climatice.

Politicile de dezvoltare rurală oferă șanse de compensare a efectelor adverse pe care schimbările climatice le pot provoca producătorilor agricoli și economiilor rurale, spre exemplu oferirea de ajutor pentru investiții în echipamente de irigare mai eficiente. Programele agricole și de mediu pentru încurajarea mai bunei gestionări a solului și a resurselor de apă de către producătorii agricoli sunt de asemenea importante pentru adaptare.

Schimbările climatice, agricultura și consumatorul

Producătorii agricoli nu fac eforturi pentru abordarea independentă a problemelor privind schimbările climatice. Ei răspund cererii de pe piețele lor, uneori legată de schimbările climatice, cât și inițiativelor UE. Mulți producători și consumatori de hrană încearcă tot mai mult reducerea amprentei carbonice prin alegerile făcute în ceea ce privește producția și consumul (ex. cumpărarea la nivel local pentru reducerea distanței de transport a hranei).

Unii producători agricoli optează pentru tehnici agricole mai sustenabile ecologic (ex. gestionarea organică și integrată a culturilor). Se poate dezvolta până la urmă o formă de etichetare, însă aceasta nu este încă gata. Schimbările climatice pot avea de asemenea un impact asupra prețurilor hranei și a stabilității prețurilor – acesta fiind unul dintre motivele creșterilor recente ale prețurilor cerealelor în UE cauzate, în parte, de condițiile meteorologice excepțional de rele în Europa.

[NUME_REDACTAT] climatică care se detașează ca prioritate prin consecințele sale economice, sociale și politice la nivel mondial a fost demonstrată fără niciun echivoc de către [NUME_REDACTAT] privind Clima – IPCC ([NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT] – 2007), evaluându-se o creștere a temperaturii medii globale de 0,6°C în secolul trecut (0,74°C între 1906-2005).

Scenariile schimbărilor climatice prefigurează pentru secolul actual o încălzire în continuare, cuprinsă între 0,1°C și 1,5°C până în anul 2029 și de 4,0°C și 5,0°C până în 2099, în funcție de restructurările activităților antropice efectuate în timp real. Referindu-ne la domeniul agriculturii, fiecare dintre manifestările meteorologice deviate de la normal exercită efecte negative devastatoare, care merg până la distrugeri integrale de recolte, periclitarea vieții animalelor și a oamenilor și, în final, a economiei țărilor afectate.

Politica agricola comuna trebuie sa raspunda in mod ferm si eficient noilor provocari reprezentate de schimbarile climatice. Agricultura poate contribui substantial la limitarea emisiilor si captarea carbonului dar pentru ca acest lucru sa fie posibil, este insa nevoie de o finantare adecvata, de aceea este necesar ca la nivelul Uniunii bugetul acordat agriculturii sa ramana unul substantial.

BIBLIOGRAFIE

Florina BRAN – Probleme economice și riscuri economice;

www.ecomagazin.ro/urbanismul-si-efectele-lui-asupra-mediului;

Radulescu H – Poluarea si tehnici de depoluare a mediului, Ed.Eurobit, Timisoara, 2003

http://biblioteca.regielive.ro/referate/energetica/masuri-legislative-pentru-protectia-mediului-25832.html?ref=doc3

Site-ul web al [NUME_REDACTAT] dedicat schimbărilor climatice http://ec.europa.eu/environment/climat/home_en.htm

Comunicat de presă al [NUME_REDACTAT] de Mediu http://www.eea.europa.eu/highlights

http://reports.eea.europa.eu/technical_report_2008_6/en