Impactul Adoptarii Monedei Euro In Economia Romaniei
IMPACTUL ADOPTĂRII MONEDEI EURO ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI
CUPRINS
Introducere
Capitolul I. Euro, moneda Uniunii Europene
1.1. Euro, scurt istoric
1.2. Adoptarea monedei Euro – criteriile de convergență nominală
1.3. Avantajele adoptării monedei Euro
Capitolul II. ERM 2
Capitolul III. Impactul adoptării monedei Euro în economia României
3.1. Pierderea autonomiei politicii monetare
3.2. Estimarea efectelor inflaționiste ale pierderii autonomiei politicii monetare în România după adoptarea monedei euro
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Euro înseamnă, o politică monetară fermă cu un singur obiectiv fundamental – stabilitatea în plan monetar. În același timp, introducerea monedei euro pune bazele unui edificiu la a cărui ridicare va trebui să participăm cu toții. Pentru a nu se transforma într-o realitate tot mai îndepărtată, economia românească trebuie să fie axată pe politici de stabilizare, care să aducă în următorii ani, o încercare de apropiere a indicatorilor macroeconomici de limitele impuse de Uniunea Europeană.
Toate statele membre Uniunii Europene au obligația de a adopta moneda unică, cu excepția Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a Danemarcei, însă momentul adoptării monedei Euro rămâne la latitudinea fiecărui stat. Scopul principal al instituirii monedei unice este acela de a conferi stabilitate economică statelor membre. „Independența băncilor centrale nu este un scop în sine, ci reprezintă un instrument esențial pentru atingerea obiectivului fundamental al fiecărei BCN care trebuie să fie exprimat în mod clar, să nu lase loc incertitudinilor juridice și să fie în deplin acord cu obiectivul fundamental de menținere a stabilității prețurilor prevăzut în Tratat.”
Trecerea la zona euro nu trebuie accelerată în mod inutil, iar adoptarea monedei unice nu trebuie tratată drept un scop în sine. Pe lângă atingerea obiectivelor de convergență nominală, realizarea în cel mai scurt timp a convergenței reale reprezintă obiectivul căruia ar fi indicat să i se subsumeze politicile urmate de autoritățile românești.
Prin aceasta prismă, România nu trebuie să-și precipite aderarea la zona euro, întrucât țara noastră are de recuperat decalaje serioase. Intrarea în zona EMR ÎI era proiectată pentru anul 2012, astfel încât trecerea la zona euro să poată avea loc la orizontul anului 2014 – admițând că în întreaga perioadă premergătoare acestui moment se va înregistra o tendință semnificativă de îngustare a decalajelor în domeniul economiei reale.
Capitolul I. Euro, moneda Uniunii Europene
1.1. Euro, scurt istoric
Prin Tratatul de la Maastricht, semnat pe 7 februarie 1992, opțiunea integrării graduale, pe măsura îndeplinirii condițiilor de convergență, a câștigat acordul statelor participante la conferință, considerându-se ca fiind rezultatul apropierii reale a performanțelor economice și a condițiilor care generează mărimea și variația cursului valutar. În plus, condiția de renunțare la autonomia politicii monetare trebuie făcută treptat, să evolueze de la sine.Aici nu trebuie eludate aspectele psihologice ale tradiției monedei naționale sau cele tehnice ce vor apărea pe parcursul înfăptuirii depline a uniunii monetare. Prin acest tratat, s-au adus modificări Tratatului de la Roma și în ceea ce privește realizarea unei Uniuni Economice și Monetare. Astfel, în cuprinsul Art. B din Titlul I, specificul realizării unei Uniuni Economice și Monetare consta în:
– realizarea celor două entități având ca obiective, mijloace de realizare și termene proprii;
– realizarea acestui obiectiv într-un anumit interval de timp și în trei etape;
– la finalul procesului trebuia să înceapă să funcționeze piața internă comună.
În ceea ce privește competențele pentru realizarea Uniunii Monetare, Tratatul de la Maastricht stabilea foarte clar că inițiativa de acțiune revine în exclusivitate instituțiilor și organismelor comunitare ce au fost create special pentru acest obiectiv. Apoi, fiecare etapă de constituire a acestei Uniuni avea obiectivele sale ce trebuiau atinse de fiecare din statele membre până la anumite termene limită și după o analiză atentă trebuia să se treacă la o nouă etapă. Hotărârea de începere a acestui proces s-a luat la Consiliul European de la Madrid din Iunie 1989 și a demarat un an mai târziu, în Iulie 1990, cu o primă etapă în care statele membre ale Comunității s-au coordonat pentru a întări coeziunea politicilor lor economice și sociale și pentru a reduce decalajele de dezvoltare dintre ele.
Astfel, ele au stabilit ca „să fie eliminate ultimele bariere în calea tranzacțiilor monetare, să se întărească coordonarea politicilor economice și bugetare a statelor membre, să se intensifice cooperarea între băncile centrale ale statelor membre”. Etapa următoare s-a derulat începând cu 1 Ianuarie 1994 și a constat în măsurile pe care statele membre le-au luat pentru a îndeplini condițiile necesare introducerii monedei unice europene (cum ar fi reducerea deficitelor bugetare), precum și crearea Institutului Monetar European, organism provizoriu având sarcina de a coordona politicile monetare naționale și de a pregăti crearea Sistemului European al Băncilor Centrale și a Băncii Centrale Europene. Aceasta a fost de fapt etapa de teanziție pentru a se putea îndeplini criteriile de convergență ce au fost stabilite la Maastricht. Totodată a fost constituit Institutul Monetar European „organism financiar bancar cu character provizoriu, având sarcina de a pregăti instituirea Sistemului European al Băncilor Centrale”, al cărei obiectiv era „menținerea stabilității prețurilor și sprijinirea politicilor economice comunitare, prin acțiuni corespunzătoare principiilor economiei de piață”.
În sfârșit, ultima etapă a început la 1 Ianuarie 1999 și a constat în principal în crearea condițiilor de introducere a monedei unice, încheiat cu punerea în circulație a acesteia la 1 Ianuarie 2002. Totodată, la începutul celei de-a treia etape, Consiliul European a stabilit rata de conversiune între monedele naționale și rata la care euro urma să înlocuiască aceste monede, pentru a se crea condițiile necesare introducerii monedei unice pe piață și pentru a se asigura stabilitatea prețurilor. Tot atunci, Institutul Monetar European a fost înlocuit cu Banca Centrală Europeană și s-a creat și Sistemul European al Băncilor Centrale.
Prima instituție nou înființată avea menirea de a autoriza emisiunile de bilete de bancă și să efectueze operațiuni cu alte state și organisme internaționale din afara Uniunii, iar a doua instituție nou creată (care grupează toate băncile centrale din statele comunitare plus Banca Central Europeană) avea rolul de a implementa politica monetară a Comunității, de a păstra și administra rezervele valutare oficiale ale statelor membre și de a organiza desfășurarea operațiunilor de schimb în raport cu fostele monede necomunitare.
Conform hotărârii Consiliului European (Council Regulation (EC) No. 2866/98) si luându-se în calcul ratele bilaterale centrale conform ERM (Exchange Rate Mechanism), la 31 decembrie 1998 au fost fixate irevocabil paritățile monedelor țărilor participante în raport cu noua monedă EURO, iar EURO a înlocuit ECU în raport de 1:1(1 EURO=1 ECU), pe baza calculului ratei oficiale de schimb a ECU la 31 decembrie 1998.
Apariția monedei unice și sub formă materială a schimbat datele problemei. Începând cu 1 Ianuarie 2002 euro a luat și o formă fizică intrând în circulație în paralel cu moneda națională a statelor participante la zona euro, iar începând cu 28 Februarie 2002 unitățile monetare naționale s-au retras de pe piață. La început, rolul euro era unul mai degrabă regional și utilizarea acestuia era predominantă și în țările limitrofe celor 12 țări membre ale zonei euro. În plus, o parte importantă a cererii și ofertei de obligațiuni emise în euro provenea de la investitorii din zona euro. Apoi, după 1 Mai 2004 când a avut loc aderarea celor 10 state la Uniunea Europeană, s-a manifestat o creștere ușoară a monedei unice ca monedă de facturare, rapoartele Băncii Centrale Europene confirmând acest lucru.
1.2. Adoptarea monedei Euro – criteriile de convergență nominal
Adoptarea monedei Euro de către statele membre Uniunii Europene, reprezintă o obligație juridică pentru fiecare stat cu excepția Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord respectiv Danemarcei. Trebuie precizat faptul că momentul adoptării monedei euro de către fiecare stat rămâne la latitudinea acestuia. Prin tratatului de la Maastricht au fost stabilite și criteriile de convergență nominală ce trebuie să fie îndeplinite de către țările care doresc să acceadă la moneda Euro. Astfel, prin realizarea convergentei nominale s-a urmărit îndeplinirea criteriilor monetare și fiscale stabilite prin Tratatul de la Maastricht.
● Criteriile monetare:
• Stabilitatea prețurilor – inflația nu trebuie să depășească mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratelor de inflație a primelor 3 state membre UE cu cele mai stabile prețuri.
• Stabilitatea cursului de schimb – trebuie respectate limitele normale de fluctuație prevăzute de ERM II (Exchange Rate Mechanism), respectiv ± 15% timp de cel puțin 2 ani înainte de adoptarea monedei euro, fără devalorizarea monedei naționale. Ca și în cazul stabilității prețurilor aceasta îndeplinirea acestui criteriu este esențială deoarece probează capacitatea fiecărei țări de a face față șocurilor interne și externe, fără a utiliza devalorizarea propriei monede ca mijloc de ajustare. În plus regulile uniunii monetare nu permit ca o țară să acceadă la aceasta cu moneda devalorizată întrucât ar echivala cu avantaje din punct de vedere al competitivității.
• Convergenta ratelor de dobândă pe termen lung – valoarea ratelor de dobândă nu trebuie să depășească cu mai mult de 2 puncte procentuale media ratelor de dobândă din cele mai performante 3 țări în domeniul stabilității prețurilor.
● Criteriile fiscale:
• Deficitul bugetar – poate să fie maximum 3% din PIB.
• Datoriile publice – poate să fie de cel mult 60% din PIB.
Prin urmare, îndeplinirea acestor condiții permite unei țări membre Uniunii Europene să facă un pas spre ERM II, unde pe parcursul a minim 2 ani trebuie să dovedească că îndeplinește criteriile într-o manieră sustenabila, adică într-o manieră de durată, iar după aceasta i se permite intrare în Zona Euro. Pe lângă criteriile de convergență nominală care presupun un proces durabil și sustenabil, Tratatul de la Maastricht stipulează și un set de criterii de convergență reală, dar care nu reprezintă o condiție de accedere la Zona Euro. Aceste criterii fac referire la:
• Gradul de deschidere al economiei, exprimat prin ponderea exporturilor și importurilor în PIB;
• Ponderea comerțului realizat cu țările membre ale Uniunii Europene în total comerț exterior al unei țări;
• Structura economiei, respectiv ponderea pe care o au sectoarele cele mai importante în crearea PIB;
• Nivelul PIB/locuitor, care este de fapt și cel mai important criteriu.
În ceea ce privește obiectivele urmărite prin introducerea monedei unice, trebuie amintit faptul că se dorește ca economiile statelor membre să fie sustenabile (durabile) pentru a asigura stabilitate la nivelul întregii comunități. Astfel, obiectivele propuse au vizat în principal:
• Diminuarea volatilități cursurilor de schimb, astfel încât resursele financiare sau fie alocate într-o manieră cât mai eficientă la nivelul Uniunii Europene;
• Scăderea inflației și a ratelor de dobândă;
• Consolidarea stabilității monetare internaționale;
• Reducerea costurilor de tranzacționare generate de conversia monedelor naționale.
1.3. Avantajele și dezavantajele adoptării monedei Euro
Moneda Euro a fost lansată la data de 1 ianuarie 1999, fiind utilizată ca “monedă scripturală”, respectiv denominarea instrumentelor de plată și a transferurilor bancare, dar și pentru efectuarea de plăți electronice, în timp ce monedele naționale erau utilizate pentru efectuarea plăț Consolidarea stabilității monetare internaționale;
• Reducerea costurilor de tranzacționare generate de conversia monedelor naționale.
1.3. Avantajele și dezavantajele adoptării monedei Euro
Moneda Euro a fost lansată la data de 1 ianuarie 1999, fiind utilizată ca “monedă scripturală”, respectiv denominarea instrumentelor de plată și a transferurilor bancare, dar și pentru efectuarea de plăți electronice, în timp ce monedele naționale erau utilizate pentru efectuarea plăților în numerar. Mai târziu, în 2002 au fost introduse în circulație bancnotele și monedele euro. Simbolul monedei euro a fost inspirat din litera grecească epsilon (€), totodată și prima literă a cuvântului „Europa”, iar cele două linii care îl străbat reprezintă stabilitatea monedei unice. Înlocuind monedele naționale, moneda euro a eliminat riscurile generate de variațiile de curs, dar și costurile de tranzacționare, astfel în cele ce urmează vor fi expuse principalele avantaje ce decurg din utilizarea monedei euro, pentru populație, companii cât și pentru economiile țărilor membre:
● Beneficiile utilizării monedei euro pentru populație:
• Prețuri mai stabile – moneda euro a determinat un nivel mai scăzut al inflației și o oarecare stabilitate a prețurilor. Astfel nivelul redus al inflației a condus la conservarea puterii de cumpărare și totodată a nivelului economiilor populației.
• O piață mai competitiva – astfel populația are posibilitatea de a compara prețurile bunurilor din zona euro și prin urmare să achiziționeze acele bunuri care au prețurile cele mai scăzute. În acest fel este stimulată concurenta între producători/ comercianți, prețurile bunurilor/serviciilor fiind menținute la un nivel scăzut.
• Dobânzi mai mici la creditele contractate – având în vedere faptul că nivelul ratei inflației este scăzut, costurile aferente împrumuturilor bancare contractate vor fi mai puțin împovărătoare pentru populației, mai ales ținând cont de faptul că riscul valutar este eliminat de la început.
• Mai multe locuri de muncă – fiind eliminat riscul de schimb valutar, companiile sunt stimulate să investească în țările din zona Euro, creându-se astfel noi locuri de muncă pentru populația din țările respective.
● Beneficiile utilizării monedei euro pentru companii:
• Oportunități mai mari de investiții – Având în vedere rata inflației mai scăzută în zona Euro și implicit a ratelor de dobândă la credite este redusă incertitudinea în mediul economic, facilitând astfel investițiile. Prin urmare va crește cantitatea de bunuri și servicii distribuite pe piață, dar și o productivitate mai mare fiind antrenată astfel creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă.
• Stimularea comerțului în zona Euro – înainte de introducerea monedei euro, comerțul implica mai multe monede naționale ce aveau cursuri fluctuante. Pentru a reduce riscul tranzacționării companiile vindeau la prețuri mai ridicate în străinătate, descurajând astfel comerțul. În prezent în țările care au adoptat moneda euro acest risc a dispărut astfel că prețurile ofertei de bunuri și servicii sunt mai scăzute. „De asemenea și companiile din țările din afara zonei euro sunt interesate să deruleze tranzacții comerciale cu țările din zona Euro deoarece beneficiază de o piață mare în care se utilizează o singură monedă.”
• O mai bună integrare a piețelor financiare – prin eliminarea riscului valutar și prin armonizarea reglementărilor piețelor financiare a fost facilitata o mai bună circulație a capitalurilor, deci o eficiență crescută a plasării fondurilor. „În plus, dimensionarea pieței financiare din zona euro atrage mai multe fonduri pentru investiții, permițându-le investitorilor să-și disperseze riscurile într-o măsură mult mai mare.”
● Beneficiile ce decurg din utilizarea monedei Euro pentru țările membre U.E.:
• Împrumuturi guvernamentale mai ieftine – dat fiind nivelul scăzut al ratei inflației împrumuturile guvernamentale sunt mai ieftine, nefiind afectate de deprecierea masei monetare. Astfel, plata unor dobânzi mai scăzute la datoria publică deblochează banii pe care guvernele îi pot folosi pentru serviciile publice sau pentru reducerea impozitelor, cu efecte benefice asupra contribuabililor.
• Stabilitatea și creșterea economică – ținând cont de faptul că statele din zona Euro trebuie să respecte criteriile de la Maastricht, respectiv să nu înregistreze un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB și nici o datorie publică ce depășește 60% din PIB este determinată astfel stabilitatea și creșterea economică în Zona Euro.
• Activ de rezervă – datorită stabilității și încrederii generate, moneda euro este atractivă pentru statele din afara zonei Euro, ca activ de rezervă.
Prin urmare, principalele avantaje generare de adoptarea monedei euro, provin în special din eliminare riscului valutar.
Un prim dezavantaj ar fi faptul că prin introducerea monedei unice, băncile comerciale pierd veniturile provenite din serviciile de schimb valutar oferit populației. Cu toate acestea, în anul introducerii monedei unice numai sistemul bancar din 3 state membre, respectiv Germania, Finlanda și Luxemburg, au resimțit efecte negative asupra nivelului venitului brut provenit din activitățile financiare reprezentat de nivelul scăzut al veniturilor din dobânzi. Trebuie precizat faptul că după adoptarea monedei euro, nivelul creditelor bancare a crescut mai repede decât nivelul depozitelor. În ceea ce privește statele din vechiul bloc comunist, 5 dintre acestea au aderat deja la Zona Euro sau sunt în curs de aderare la Zona Euro, iar aici ne referim concret la Slovenia care a aderat în anul 2007, Slovacia în 2009, Estonia în 2011, Letonia la începutul acestui an și Lituania în cel mai scurt timp, posibil în 2015, aceasta fiind deja în ERM2.
Problema se pune însă raportat la celelalte state membre fostului bloc comunist, printre care se numără și România. Potrivit declarațiilor guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, faptul că cele 5 țări din fostul bloc comunist, ce fac parte din Zona Euro sunt de dimensiuni mici, nu este întâmplător. Suprafețele reduse ale statelor respective sunt definitorii, întrucât intrarea într-un anumit bloc monetar nu presupune numai un anumit nivel de dezvoltare ci și o anumită omogenitate a economiei, a societății, care este mai greu de atins într-un stat de dimensiuni mai mari, într-o economie mai mare.
Astfel, potrivit studiilor realizate de instituțiile Vest-Europene, dacă am lua în considerare numai zona orașului București și împrejurimile, respectiv județul Ilfov, aceasta are un grad de dezvoltare comparabil cu zona Lisabonei sau chiar zona Berlinului. Deci, această zonă s-ar putea integra foarte repede în Zona Euro, însă nu toate regiunile României s-ar integra la fel de ușor, de pildă zonele mai puțin dezvoltate precum zona de Nord-Est sau cea de Sud-Vest. Prin urmare aderând la Zona Euro, deși nu suntem destul de bine pregătiți, pot rezulta mai multe dezavantaje decât beneficii, cum s-a întâmplat și în cazul Greciei. Astfel se explică faptul că niciuna dintre cele 5 țări nu au stabilit încă dată ținta pentru aderarea la Zona Euro.
Analizând acești indicatori constatăm că într-adevăr aderarea la Zona Euro din punctul de vedere al criteriilor nominale de convergență nu este o problemă, majoritatea țărilor din fostul bloc comunist, și aici este inclusă și România au îndeplinit sau vor îndeplinii în cel mai scurt timp aceste condiții, adică sunt foarte aproape de valorile prevăzute în Tratatul de la Maastricht. Prin urmare trebuie văzut de unde această atitudine de expectativă a acestor tari, de ce niciuna nu dorește momentan să intre în Zona Euro, ce presupune momentul prielnic pe care aceste țări îl așteaptă.
În ultima vreme, avantajele adoptării monedei unice au devenit mai puțin evidente comparativ cu costurile care sunt tot mai vizibile. Apartenența unui stat nu mai implica în mod automat reducerea costurilor de finanțare, care reprezenta principalul avantaj al monedei unice, prin eliminarea riscului valutar. Cel mai elocvent exemplu este situația Greciei, care nu s-a mai putut împrumuta de pe piețele internaționale, iar România și Cehia din contră, mai ales dacă ne referim la faptul că pentru România costul de împrumut a ajuns mai scăzut decât cel pentru Italia, tara membră a Zonei Euro. Atunci apare imediat întrebarea „De ce să ader la Zona Euro?”, „Ce beneficii îmi aduce?”. Astfel, este de remarcat și faptul ca monedă unică a început să piardă teren, tot mai mulți fiind de părere că adoptarea monedei Euro nu aduce unui stat numai avantajele sperate ci din contră.
Așadar, un proces de integrare este un proces complicat ce necesită timp. Pe de altă parte, s-a constatat că țările Europei Centrale și de Est cu regim de curs flotant, printre care și România, au rezistat mai bine perioadei de criză, iar cel mai bun exemplu în acest sens este Polonia care nu „cunoscut” recesiunea. Practic cursul de schimb flotant permite intervenția BNR pe piață pentru stabilizarea situației economice la un moment dat, pe când în situația unui curs de schimb fix nu mai există aceeași flexibilitate.
Nu trebuie omis și faptul că în perioada de criză au apărut costuri ocazionate de criza datoriilor suverane și instituirea mecanismelor de rezoluție, iar aceste cheltuieli au fost achitate din contribuția statelor membre Zonei Euro, inclusiv cele care au aderat de curând. Având în vedere contextul dat, se pune problema dacă mai este motivant pentru celelalte state să-și dorească să adere la Zona Euro sau dacă sunt suficiente criteriile de la Maastricht.
În perioada premergătoare crizei economico-financiara, toate statele se grăbeau să adopte moneda unică pentru a beneficia de avantajele generate, însă o dată cu instituirea crizei în statele europene au început treptat să iasă la iveală și costurile determinate de moneda euro. Astfel, au apărut noi costuri ocazionate de criza datoriilor suverane și instituirea mecanismelor de rezoluție. În plus a fost și exemplul unor state membre Zonei Euro, precum Italia care s-a împrumutat mai scump decât România sau Cehia. Cu cât au devenit mai evidente costurile generate de adoptarea monedei unice, cu atât statele membre Uniunii Europene, dar care nu fac parte din Zona Euro, au devenit mai reticente cu privire la acest subiect și au decis să adopte o atitudine de expectativă.
Înainte de a lua decizia de a adopta moneda unică, statele trebuie să se asigure că economia internă este destul de stabilă încât o dată intrat în Zona Euro, șansele de a redresa economia unui stat scad, deoarece există mai puține mijloace de intervenție a Băncii Naționale în economie, iar intrarea în Zona Euro presupune adoptarea unei strategii șablon care nu permite prea multă flexibilitate. S-a demonstrat și faptul că ideea potrivit căreia o dată intrat în Zona Euro, toate celelalte state vor contribui la sprijinirea statului nou intrat; solidaritatea la nivelul Zonei Euro este deja pusă la încercare, existând riscul să se deterioreze și mai puternic în situația în care noi state privite ca fiind insuficient pregătite ar adera la Zona Euro.
După ce moneda euro a fost adoptată mai întâi în statele fondatoare, statele Vest-Europene, iar efectele au fost pozitive, celelalte state membre ale Uniunii Europene, care chiar dacă îndeplineau criteriile de convergență nominală de la Maastricht, poate nu aveau nivelul de dezvoltare la fel de ridicat ca celelalte state, sperau să obține aceleași rezultate benefice și uneori poate chiar au „aranjat” indicatorii pentru a se încadra în intervalele stabilite prin Tratat, grăbind astfel adoptarea monedei unice. S-a demonstrat însă faptul că rezultatele nu au fost în toate cazurile cu cele obținute de statele europene dezvoltate.
Capitolul 2. ERM2
Înaintea de a adapta moneda euro, România va trebui să participe la ERM2, iar momentul solicitării de a participa la acest sistem aparține exclusiv României și a fost fixat, în principiu, pentru 2010-2012, termen care a fost depășit datorită crizei economice mondiale care a afectat și economia românească. Intrarea prematură va prelungi perioada de așteptare iar amânarea va slăbi motivația pentru un ritm susținut al reformelor. Intrarea monedei naționale în acest mecanism se va face în baza unui acord al BNR cu BCE și respectând Rezoluția Consiliului European.
Rolul ERM2 este dublu. În primul rând se testează paritatea centrală a monedei naționale. În acest test moneda națională a unui stat poate să fluctueze într-un interval îngust, în jurul unei rate de paritate fixă. Astfel, Slovacia, care a adoptat moneda euro la 1 ianuarie 2009, a restrâns în iulie 2008 rata centrală de paritate a coroanei în cadrul ERM2, în principal pentru a reduce inflația. De asemenea, rolul ERM2 este de a orienta așteptările pieței în vederea minimizării riscurilor și vulnerabilităților. Aceasta se realizează printr-un cadru de politică monetară credibilă și sustenabilă.
Atât stabilirea momentului intrării în ERM2 cât și stabilirea parității centrale se fac ținând seama de îndeplinirea criteriilor obținute în îngustarea decalajelor din economia reală și de atingerea unui raport favorabil cost-beneficii. Stabilirea parității centrale a cursului de schimb este deosebit de importantă. Evaluarea corectă a factorilor ce influențează valoarea de echilibru a monedei naționale determină ca și paritatea centrală a cursului de schimb să devină rata de conversie finală a monedei naționale în euro. Stabilirea parității centrale a monedei naționale este un proces tehnic intern. Totodată se încheie acorduri cu BCE,cu țările care participă deja la ERM2 și cu celelalte țări din zona euro.
Toate aceste părți implicate prin acorduri, atunci când este cazul de a evita presiuni speculative, au dreptul de a solicita aplicarea procedurilor de realiniere a parității centrale. Participarea la ERM2 presupune legarea monedei naționale de euro și angajamentul de a menține evoluția curs de schimb într-o anume bandă de fluctuație. Momentul intrării în ERM2 și durata participării la acest mecanism reprezintă două decizii extrem de importante pentru România. În perioada de cel puțin doi ani de rămânere în acest mecanism, moneda națională va trebui să aibă un grad ridicat de stabilitate în raport cu euro. Stabilitatea cursului de schimb depinde de îndeplinirea criteriului privind rata inflației. O apreciere în termeni reali a cursului de schimb ajută, în general, procesul de dezinflație.
Până la intrarea în ERM2, perioadă intermediară a integrării monetare, politica de curs de schimb va fi tratată, în conformitate cu Tratatul de la Maastricht, ca o politică de interes comun a României și a statelor membre ale Uniunii Europene. Conform legii privind Statutul BNR, problema cursului de schimb se află între obiectivele exprese pe care le urmărește autoritatea monetară. Până atunci BNR va menține politica cursului de schimb subordonată obiectivelor de inflație. BNR trebuie, deci, să continue procesul de dezinflație fără a forța convergența nominală.
Atât timp cât leul nu participă la ERM2 evaluarea criteriului referitor la stabilitatea cursului de schimb nu poate fi realizată cu acuratețe. Până la intrarea în ERM2 referitor la politica cursului de schimb se pot identifica două coordonate principale:
– accentuarea flexibilității cursului, în contextul menținerii regimului de flotare administrată;
– coexistența tendinței de apreciere, în termeni reali, cu variabilitatea, pe termen scurt, a cotațiilor.
Prin acest regim se asigură un grad ridicat de independență a politicii monetare, a cărei eficacitate, în controlul inflației, va crește. De asemenea, regimul cursului de schimb flotant administrat este în concordanță cu alegerea inflației ca ancoră nominală. Acest sistem permite un răspuns flexibil la șocurile neprevăzute ce pot interveni. Odată cu strategia de țintire directă a inflației, BNR a trecut la un regim de flotare cvasi-liberă. În ceea ce privește aprecierea progresivă a leului pentru perioada următoare această ajustare va contribui la procesul de susținere a convergenței reale și nominale a economiei românești. Potrivit problemei „imposibilei trinități” (cazul României) nu pot exista simultan o politică monetară independentă, un curs fix și o mișcare liberă a fluxurilor de capital.
În România, în perioada actuală există politică monetară independentă, o liberalizare deplină a fluxurilor de capital și un curs flexibil. Flexibilitatea cursului de schimb va permite BNR să asigure stabilitatea prețurilor interne prin creșterea eficacității politicii monetare. Pentru creșterea flexibilității cursului de schimb este importantă neintervenția BNR pe piața valutară. Intervențiile valutare ale BNR sunt permise, dar ele trebuie subordonate obiectivului de inflație. BNR își rezervă dreptul de a interveni dacă va considera că nivelul cursului de schimb se abate periculos de mult de la nivelul justificat de factorii fundamentali intrinseci economiei naționale.
Până în prezent BNR a avut intervenții indirecte (care sunt considerate periculoase) dar și directe pe piața valutară. Intervențiile BNR asupra cursului de schimb, spre exemplu, în 2007, au vizat frânarea aprecierii spectaculoase a leului, dar și stimularea fenomenului de corecție. În ultimii aproximativ trei ani, aprecierea leului a afectat foarte mult competitivitatea industriei, cauzând încetinirea economiei. „Considerăm că intervențiile realizate de BNR pe piața valutară trebuie să fie selective, să aibă loc doar atunci când există riscul unor puternice atacuri speculative.”
Până la intrarea în ERM2 cursul de schimb al monedei naționale va continua să fie determinat de raportul cerere-ofertă de pe piața valutară cu precizarea că strategia de țintire directă a inflației este compatibilă cu flotarea controlată și /sau cu intervențiile BNR pe piață. În anii 2005-2006 evoluția cursului de schimb leu-euro, din punct de vedere tehnic, a îndeplinit exigențele criteriilor de la Maastricht, considerând că banda tolerată pentru apreciere este de 15%, iar cea de depreciere de numai 2,25%. Astfel, în anul 2005 variația medie a fost de + 11,9% (apreciere), iar în 2006 de +2,8% (apreciere).
În anii anteriori, având în vedere, printre altele, modificarea radicală a cadrului de operare al politicii monetare – trecerea de la țintirea agregatelor monetare la țintirea inflației, permisiunea acordată nerezidenților de a deschide conturi bancare în lei, la băncile rezidente, începând cu aprilie 2005 în cadrul liberalizării graduale a contului de capital ca și devenirea euro drept valută de referință implicit pentru cursul de schimb, începând cu 2005 nu s-a putut urmări corespunzător o îndeplinire a criteriilor de la Maastricht.
În anul 2006, când aprecierea nominală a fost de 2,8%, s-a putut constata o anumită stabilizare a cursului leu-euro. La începutul anului 2007 aprecierea leului a ajutat la menținerea inflației în marjele propuse de BNR. Se cunoștea că leul era umflat artificial, nu prin performanțele economiei. Riscul de volatilitate al cursului de schimb al monedei naționale a fost ridicat în acest an. Politica de venituri „nesustenabilă pe termen lung” și necorelată cu creșterea de productivitate a muncii a influențat cursul valutar, care a necesitat o corecție începând cu iulie 2007.
Alt factor care a influențat cursul de schimb a fost percepția bună a investitorilor străini față de România comparativ cu alte state din regiune. Apoi au fost intrările masive de capitaluri financiare care s-au menținut la nivel ridicat și care au supraapreciat moneda națională. Fondurile speculative au creat o importantă presiune pe cererea de valută ducând cursul la valori de neînchipuit la începutul anului. Din această cauză corecția de apreciere poate fi considerată ca binevenită. Deprecierea monedei naționale a fost provocată de factori externi, precum conjunctura internațională – retragerile de lichidități din economiile emergente (inclusiv din România) în contextual turbulențelor masive pe piețele de credit internaționale (deprecierea leului este legată desigur, de efectul deprecierilor din toată zona)- ,ca și de factori interni: de creșterea puternică a deficitelor externe și de finanțarea pe datorie în creștere (peste 60% din deficitul de cont curent în 2007).
Astfel, dacă în anul 2006 deficitul de cont curent a fost finanțat prin investiții străine directe în proporție de 80%, în anul 2007, finanțarea deficitelor externe a devenit tot mai precară, și anume sub 40% din deficitul de cont curent a fost finanțat din investiții străine directe, restul însemnând îndatorarea, în special a sectorului privat. În circumstanțele în care finanțarea deficitelor externe n-a avut o structură adecvată, creșterea economică a fost rapidă, dar împinsă, în 2008, de consum, de cererea internă.
Creșterea foarte mare a deficitului de cont curent a făcut ca și România, alături de Bulgaria și țările baltice, să devină vulnerabilă la șocuri externe. Și aceasta s-a văzut când în septembrie 2007 moneda națională s-a depreciat mai mult decât alte monede din Europa Centrală. Așadar, în contextul evoluțiilor monetare regionale, evoluțiile cursului leului pot fi considerate firești. Având în vedere că în relația leu-euro moneda națională a avut, față de celelalte monede (zlotul, coroana cehă și slovacă, moneda ungară), cea mai lungă și mai puternică apreciere în anul 2007, atunci și deprecierea a fost una puternică.
După corecțiile din anul 2007, judecând după fundamentele economice, cursul leu-euro a fost supraapreciat. Din această cauză până în februarie 2008 leul a suferit altă corecție, astfel încât, după aprecierea multor specialiști, ajunsese la un nivel compatibil cu fundamentele economice. În prima parte a anului 2008 monedele din statele emergente europene, precum Polonia, Ungaria, Cehia, atinseseră cotații record față de euro. Principalul factor care a alimentat aprecierea cotațiilor îl găsim în rezultatul intervențiilor agresive ale băncilor centrale pentru combaterea inflației și anume în majorarea dobânzilor. Aprecierea cotațiilor acestor monede a afectat exporturile acestor țări. Dar, pe de altă parte, monedele puternice au contribuit la temperarea inflației.
Se consideră faptul că până la adoptarea euro pe piață se pot produce numeroase fenomene care vor aprecia sau deprecia aceste monede însă rezultatul final va fi aprecierea acestora. Spre deosebire de aceste monede, în prima jumătate a anului 2014 leul era rămas în urmă, însă și el în creștere. În acest an, aprecierile temporare ale leului au fost urmate, cel mai adesea, de deprecieri. Atât factori interni, cât și externi, au influențat evoluția monedei naționale, atât în sensul deprecierii, cât și al aprecierii acesteia. Astfel, amintim:
– deficitul uriaș de cont curent și inflația mare care au slăbit încrederea străinilor într-o evoluție favorabilă a economiei pe termen mediu provocând ieșiri de lei, totodată, în viitor, deficitul de cont curent și deficitul bugetar, se pot concretiza în reducerea ratingului de țară, cu impact major asupra monedei naționale;
– creșterea puternică a economiei, alimentată, îndeosebi, din consum (consumul a rămas în cea mai mare măsură acoperit din importuri, oferta internă nefiind suficient de mare pentru a satisface cererea);
– creșterea prețului la energie și petrol;
– creșterea inflației în zona euro, dar și în SUA;
– măsurile administrative de limitare a creditului (în special creditul în valută). Pe termen scurt aceste măsuri au redus oferta de valută din piață, iar pe termen lung vor determina întărirea monedei național, în special prin efectele benefice generate asupra cererii agregate și a dezechilibrului extern;
– majorările succesive de dobândă de politică monetară (astfel de majorări fac din leu o monedă atractivă pentru investitori).
Momentul adoptării mecanismului ERM2 trebuie astfel ales încât să ofere flexibilitate de politica monetară și de curs de schimb (pe termen limitat) pentru a facilita continuarea procesului de ajustare structurală, să mențină motivația pentru aplicarea în continuare a reformelor în ritm susținut și să dea posibilitatea estimării mai precise a cursului valutar de echilibru prin paritatea centrală. Intrarea în ERM2 trebuie să se facă ținând cont de credibilitatea conferită de etapa finală a procesului (adoptarea euro) și de accelerarea procesului de ajustare, de posibilele fluxuri volatile de capital în condițiile flexibilității limitate a cursului de schimb și de țintă de inflație căreia să-i fie subordonată evoluția cursului de schimb.
În ce privește regimul de curs de schimb, o opțiune fezabilă pentru România este probabil actualul regim de flotare controlată, care poate preveni acumularea de dezechilibre nominale și permite utilizarea cursului de schimb că instrument de ajustare în situația apariției unor șocuri negative. Flotarea poete fi utilizată fără constrângeri chiar și după aderare. Totuși un regim de curs de curs mai predictibil ar putea reprezenta o opțiune care nu poate fi ignorată. Este greu de crezut însă, ca în condițiile liberalizării contului de capital, și mai ales în condițiile de țintire a inflației, BNR va trece al un regim de curs fix.
Alegerea unui regim de curs flexibil este motivată și de experiența Ungariei, care a încercat să implementaze un regim similar ERM2 fără a fi suficient pregătită și fără a avea sprijinul BCE. BNR trebuie să mențină un anumit control al cursului de schimb, chiar dacă acesta va fi bazat numai pe ținte interne. Dacă politica de țintire a inflației va avea succes și va aduce credibilitate băncii centrale, ținta de inflație va reprezenta o ancoră nominală cel puțin la fel de puternică ca rata de schimb.
Dacă strategia de țintire a inflației va fi însa marcată de ratarea inflației, trebuie luat în calcul un regim de curs de schimb tare, care să poată ancora anticipările inflaționiste și să transmită semnale pozitive piețelor. Un astfel de regim de schimb va putea fi menținut numai cu respectarea regulii de aur: creșterea productivității muncii să fie mai mare decât suma dintre aprecierea reală a leului și creșterea reală a salariilor. Mai mult, regimul trebuie să facă față provocării fluxurilor speculative. Una din cele mai complicate decizii de tip monetar va ține de alegerea momentului participării la ERM2 și stabilirea ratei centrale de participare, de care va depinde rata finală d econversie cu care România va intra în zona euro.
Din experiența neplăcută a Ungariei în cadrul unui mecanism de tip EMR2 se poate trage o lecție importantă, care poate fi sintetizată astfel: o dată anunțată data probabilă de adoptare a euro, întreaga societate trebuie să se mobilizeze în sprijinul acestei opțiuni, iar deciziile de politică macroeconomică și microeconomica trebuie să i se subordoneze. De asemenea, din lecția ungară se pot trage și alte câteva învățăminte:
– banda de curs largă (± 15 la sută) sau îngusta (± 2.25 la sută) poate fi apărată numai în măsura în care politicile fiscale și salariale sprijină acest demers;
– este periculos a se lăsa cursul de schimb să fluctueze în apropierea benzii, întrucât aceasta poate invita la atacuri speculative;
– în economiile mici și deschise este foarte dificilă consolidarea dezinflatiei atunci când are loc o deteriorare a contului curent (cum este cazul României), datorită importanței canalului cursului de schimb;
– prezintă un risc ridicat liberalizarea deplină a contului de capital înainte ca dezinflatia și dobânzile să fi coborât la niveluri neatractive pentru influxurile de capital speculativ.
Așadar, atât dezinflația, cât mai ales accelerarea creșterii sustenabile a economiei în vederea atingerii convergentei reale depind într-o mare măsură de coerentă de ansamblu a programelor economice. Situația economică în România beneficiază în prezent de o conjunctură favorabilă: creștere economică într-un mediu în care inflația scade rapid. Este adevărat că progresul viitor va depinde de continuarea reformelor structurale, reducerea ineficientei în economie și a deficitelor cvasifiscale.
În cazul perioadei de participare la ERM2 nu există restricții, în afară de limita minimă de doi ani. Anumite țări și-au exprimat deja intenția de a adopta moneda unică imediat după expirarea perioadei de doi ani, însă BCE recomandă perioade mai lungi mai ales pentru țările care au fost confruntate cu o volatilitate accentuată a cursului în trecut. Cu atât mai mult cu cât adoptarea monedei euro implică pierderea controlului la nivel național asupra politicii monetare și a cursului de schimb, perioada de tranziție specifică ERM trebuie să ducă la consolidarea unor mecanisme alternative de politică economică.
Pe lângă criteriile de convergență nominală, adoptarea monedei euro presupune și respectarea unor criterii implicite de convergență reală, legate de reducerea decalajului dintre veniturile pe cap de locuitor, condiționată de creșterea productivității și convergența prețurilor relative. Evaluarea convergenței reale face mai degrabă obiectul interpretărilor politice dat fiind că nu există nici o definiție economică precisă a acestui fenomen și nici un set standard de criterii pentru evaluarea sa. Deși venitul pe cap de locuitor este folosit pentru evidențierea diferențelor de structură economică între țări, nu există dovezi că aceste diferențe sunt corelate cu anumite evoluții ale inflației și ale cursului de schimb.
În baza acestei observații au fost formulate critici la adresa tezei că statele candidate mai sărace ar trebui să petreacă mai mult timp în ERM2, pentru ca nivelul lor scăzut de dezvoltare economică să nu inducă perturbări în nivelul inflației și al cursului de schimb după aderarea la uniunea monetară. În condițiile în care majoritatea celor 10 țări care au aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004, dar mai ales Polonia, Republica Cehă, Slovacia și Ungaria, au fost interesate de adoptarea cât mai rapidă a monedei euro, pentru România este important de urmărit calendarul intrării acestora în zona euro pentru a se putea formula o strategie adaptată la condițiile concrete de evoluție a Eurosistemului.
Figura 2.1. Indicele armonizat al prețurilor bunurilor de consum
Sursa: Eurostat, BNR
În prezent, dacă ne focalizam atenția asupra criteriilor de convergență nominală ce trebuie îndeplinite de toate statele ce vor să adere la Zona Euro, constatăm faptul că singurul criteriu ce încă nu este îndeplinit de România vizează creșterea prețurilor. Astfel, graficul de mai sus are rolul de a reliefa poziția statelor analizate.
Potrivit previzionărilor realizate, BCE, considera evoluția viitoare a IAPC în cazul României ca fiind favorabilă, însă atrage atenția asupra faptului că trebuie luate în considerare și „dinamica prețurilor materiilor prime și ale prețurilor administrate, în cazul celor din urmă, în special pe termen mediu.” Privind în perspectivă, faptul că PIB/locuitor și nivelul prețurilor sunt încă semnificativ reduse în România comparativ cu zona Euro este posibil ca acești doi factori să influențeze negativ evoluția inflației în următoarea perioadă.
De asemenea, în perioada de referință, România nu a participat la mecanismul de curs de schimb ERM II. Cursul de schimb al leului raportat la euro a prezentat un grad de volatilitate relativ ridicat, deși comparativ cu alte state, în medie volatilitatea a fost mai redusă. Atât deficitul bugetar, cât și gradul de îndatorare s-au situat în intervalul stabilit; de asemenea și ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat la un nivel inferior punctului de maxim stabilit. Din punctul de vedere al Băncii Centrale Europene, „Legislația României nu îndeplinește toate cerințele referitoare la independența băncii centrale. România este stat membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în Tratat.”
Creșterea economică din 2014 depășește cele mai optimiste previziuni ale experților consultați de Societatea Academică Română (SAR), pentru al doilea an consecutiv. Datele provizorii disponibile indică un avans al PIB-ului de 2,9%. Rata șomajului la sfârșitul anului a fost de 5,29%, foarte aproape de cele mai optimiste așteptări și în pofida măririi salariului minim pe economie, despre care unii comentatori avertizau că va duce indicatorul pe o tendință de creștere. Și rata inflației a consemnat o performanță surprinzător de bună, cu o medie de doar 1,1% la final de an – comparabilă cu a economiilor așezate, în condițiile stabilității istorice a cursului valutar, care durează deja de șase ani. Contul curent a încheiat anul în echilibru aproape perfect, confirmând o așteptare care se poate materializa oricând – aceea ca balanța de plăți externe să treacă pe excedent.
Deficitul bugetar a fost de 1,85% – în interiorul intervalului de estimări avansat de experții consultați de SAR (1,6% – 2,5%) dar sub medie (2,25%). Principalul indice bursier – BET – a crescut cu 10%, în linie cu așteptarea medie, iar piața imobiliară dă la rândul ei semne de revenire. Pe scurt, se poate spune că performanța economică a României în 2014 a fost bună spre foarte bună, cel puțin din punct de vedere cantitativ. Practic, România îndeplinește în acest moment, și cu o marjă bună de siguranță, toate condițiile tehnice pentru aderarea la euro, dacă dorește.
Tabel 3.1. Previziuni indicatori economici pentru 2015
Sursa: Institutul Național de Statistică
Pentru anul 2015, experții SAR continuă să fie rezervați, tratând cei doi ani de supraperformanță mai degrabă ca pe niște excepții decât ca pe repere din care să se poată extrapola o tendință pe termen lung. Totuși, așteptările sunt în general pozitive, cu zero derapaje substanțiale anticipate. Potrivit estimărilor medii, economia ar urma să crească cu 1,5% (cu un maximum avansat de 3,25%), iar inflația se va menține destul de scăzută, la 1,78% (cu un minim prognozat de 0,5%). Oscilațiile preconizate ale ratei șomajului sunt minimale, iar deficitele continuă să se învârtă la cel mult unu-două procente distanță de zero. Cursul valutar ar urma să oscileze cu 5% în sus sau în jos față de o valoare reper de 4,5 lei pentru un euro, atât ca medie anuală, cât și la sfârșitul perioadei. Potrivit așteptărilor experților consultați, bursa își va continua tendința crescătoare începută în 2012, iar piața imobiliară va confirma impulsul incipient de creștere.
Teoretic, România poate decide în orice moment să intre în mecanismul ERM II unde timp de 2 ani cursul nu trebuie să varieze cu mai mult de 15%. Și are toate șansele să ducă această etapă la bun sfârșit. Practic, această decizie va fi una pur politică, atât din partea României cât și a membrilor actuali din zona Euro. Cu un deficit bugetar de numai 1,85%, România reușește să se încadreze în prevederile Tratatului Fiscal mult mai bine decât majoritatea celorlalte țări, ceea ce face ca acordul cu Fondul Monetar Internațional să devină aproape irelevant. Totuși, această performanță este obținută cu prețul unei taxări împovărătoare (al treilea cel mai ridicat nivel de TVA și a șaptea cea mai mare povară fiscală pe muncă) și ineficiente (colectarea este la doar două treimi din potențial cu o extremă teribilă în cazul TVA, unde se ridică la numai 40%).
Pe de altă parte, cheltuielile sunt în continuare puțin eficiente, cu unele dintre cele mai mici alocări bugetare pentru educație și sănătate sau pentru cheltuieli sociale. În schimb, sunt favorizate achizițiile de bunuri și servicii, preferabil prin licitații netransparente sau negocieri cu o singură sursă, respectiv investițiile „din bani de la buget”, care să ocolească rigorile procedurale și de oportunitate ale fondurilor europene. Una dintre cele mai la îndemână rezolvări pentru guvern este pregătirea în forță a absorbției banilor din exercițiul bugetar 2014-2020 al Uniunii Europene.
O strategie de succes ar pune automat în ordine o mare parte dintre lucrurile care acum merg rău: de exemplu, chiar calculele făcute de autorități arată că autostrada Comarnic- Brașov, cu un cost de construcție de 1,8 miliarde de euro și unul total de 8,5 miliarde pe 26 de ani, se poate construi și cu un miliard de euro din care o parte co-finanțare de la Uniunea Europeană. De altfel, recentele dosare ale DNA care dezvăluie că „regula” este ca orice contract care trece prin ministere să fie taxat cu 10% (la care se adaugă un supra-profit cel puțin egal al corupătorului), arată potențialul uriaș de economisire adus de combaterea corupției – procente bune din PIB, adică bani suficienți pentru a finanța corespunzător sectoarele pentru care nu există alternativă privată.
O bună parte dintre experții consultați de SAR fie nu consideră posibilă reducerea de cheltuieli bugetare, fie nu cred în oportunitatea ei – însă există un consens larg referitor la faptul că este loc de îmbunătățire, respectiv ca banii existenți să fie cheltuiți mult mai bine. Până acum, chiar și în anii în care criza economică a atins maximum de severitate, cheltuielile publice totale au continuat să crească, iar reducerile s-au produs doar pe o componentă sau alta – fie că este vorba de tăierile salariale din 2010, fie de micșorarea volumului de investiții începând cu 2012. Indiferent dacă economiile rezultate sunt folosite pentru investiții, pentru cheltuieli sociale mărite sau dimpotrivă, pentru tăieri de taxe, potențialul este relativ mare, iar principala componentă care se poate modifica, în mod direct sau indirect, este „captura statului”, adică robinetele deschise în mod deliberat pentru ca banii publici să se scurgă în mod ilegitim în pâlnii private.
Schimbarea relevantă din ultimul an este intensificarea până la un nivel fără precedent a activității Direcției Naționale Anticorupție, iar întrebarea este dacă, odată identificate robinetele, ele vor fi închise (prin politici publice decisive) sau dacă doar se schimbă beneficiarii. Principalele recomandări ale experților consultați de SAR privind modul de creștere a veniturilor bugetare se referă la remediile deja clasice – lărgirea bazei de impozitare, combaterea evaziunii fiscale, respectiv recuperarea mai eficientă a prejudiciilor în cazurile de corupție descoperite și soldate cu condamnări.
Ca propunere concretă, se remarcă un calendar de rebalansare a taxării între muncă și capital, în condițiile în care taxarea muncii este încă la un nivel care plasează România în top 10 mondial pe când proprietatea este impozitată relativ modest. O singură sursă de venit este însă de natură a aduce rezultate substanțiale pe termen scurt: fondurile europene. După o performanță cu sincope și vârfuri îmbucurătoare, gradul de absorbție este din nou la un nivel foarte scăzut. Vestea este cu atât mai proastă cu cât se apropie desfășurarea următorului exercițiu bugetar pe șapte ani al UE, iar România nu pare să fi internalizat mecanismele de absorbție necesare.
Capitolul III. Impactul adoptării monedei Euro în economia României
3.1. Pierderea autonomiei politicii monetare
Au trecut deja 135 de ani de la înființarea BNR și este posibil ca la 140 de ani un nou pas să fie făcut spre o altă monedă. Fără a desființa instituția, România urmează să adopte o monedă – euro – în care, poate, aceleași sentimente și speranțe să fie investite pentru o nouă alonjă de timp, de data aceasta contopite cu cele ale “cetățeanului european”, acesta din urmă fiind privit ca un factor multiplicator al încrederii împărtășite într-un spațiu politic și economic extins la scară continentală.
Reînnoirea unui posibil calendar al adoptării euro trebuie prezentat ca un fapt natural, care are la bază deja o voință politică națională exprimată și asumată. Vorbim doar despre o etapă de pregătire și un moment la care România este deja angajată în cadrul unui proiect din care face parte și urmează să-și aducă propria contribuție. Participarea deplină la UEM a României, prin adoptarea euro, este un angajament ireversibil atât timp cât principiul tratatelor, de a fi respectate întru totul, rămâne valabil.
Pentru a asigura stabilitatea și pentru a preveni efectele colaterale nedorite pe care le pot avea deciziile luate într-o țară, UE reglementează, parțial, politicile economice. Instrumentul fundamental de coordonare și orientare a procesului de elaborare a politicii economice în statele membre este Pactul de stabilitate și de creștere. Acesta stabilește două reguli principale:
• Datoria publică (suma pe care a împrumutat-o statul respectiv) nu poate depăși 60 % din PIB (valoarea totală a producției unei țări într-un an). Împrumuturile sunt o măsură necesară când o țară investește în ceea ce îi poate asigura creșterea economică, însă dacă sumele sunt prea mari, atunci ele pot îngreuna dezvoltarea economică.
• Deficitul național (diferența dintre cheltuieli și venituri într-un an dat) nu poate să depășească 3 % din PIB. Când cheltuielile depășesc veniturile, atunci țara respectivă trebuie să împrumute pentru a umple golurile, ceea ce înseamnă că datoria publică va crește.
Procesul de elaborare a politicii economice prin Pactul de stabilitate și de creștere a evoluat treptat pentru a face față provocărilor nou apărute și continuă să evolueze. Criza economică și financiară care a început în 2008 a scos în evidență, în mod special, necesitatea consolidării guvernanței economice la nivelul UE și al zonei euro.
UE are o uniune monetară, cu o monedă unică în zona euro și o Bancă Centrală Europeană, însă s-au făcut mai puține progrese în ceea ce privește uniunea economică. Pe parcursul anilor, țările UE s-au dezvoltat în mod diferit din punct de vedere al creșterii economice, inflației și competitivității și este nevoie ca eventualele efecte negative ale acestor diferențe să fie prevenite printr-o coordonare economică mai strânsă. În situația de criză actuală, unele țări din UE se confruntă cu provocări de natură economică, nu în ultimul rând cele din zona euro. Prin urmare, de curând au fost luate măsuri concrete pentru asigurarea unei mai bune coordonări a politicilor economice ale statelor membre, cu scopul de a le ajuta să iasă din criză, să revină la o situație stabilă și să genereze locuri de muncă și creștere economică durabilă.
Unul dintre costurile adoptării monedei euro este pierderea autonomiei politicii monetare. Intrarea în Uniunea Economică și Monetară implică transferul elaborării și conducerii politicii monetare de către Banca Centrală Europeană. Politica monetară unică acționează într-o manieră unitară pentru înreaga zonă euro, fără a lua în considerare particularitățile fiecării economii naționale. Prin urmare, pentru că politica monetară să fie eficientă este necesar un grad înalt de omogenitate al economiilor ce compun zona euro. În acest sens, criteriile de convergență reală prezintă o importanță deosebită pentru țările candidate, neîndeplinirea acestora la momentul adoptării euro va aduce mai multe costuri decât beneficii.
Principalele criterii de convergență reală sunt:
• gradul de deschidere al economiei;
• ponderea comerțului bilateral cu țările membre ale UE în totatul comerțului exterior;
• structură pe sectoare a economiei;
• nivelul PIB/locuitor, atât în termeni nominali, cât și la paritatea puterii de cumpărare.
Deși Tratatul de la Maastricht nu prevede criteriile legate de zonele monetare optime (mobilitatea forței de muncă, gradul de deschidere al economiei, integrarea financiară, gradul de flexibilitate a salariilor și prețurilor, similaritatea ratei inflației, diversificarea producției și consumului, integrarea fiscală și integrarea politică), îndeplinirea acestora prezintă o importanță deosebită pentru minimizarea costului abandonării autonomiei politicii monetare și a cursului de schimb. Evaluarea acestor criterii se rezumă la analiza sincronizării ciclului de afaceri al țării respective cu zona euro. Nesincronizarea ciclurilor de afaceri indică o probabilitate mai mare a apariției șocurilor asimetrice.
Odată cu adoptarea euro, politica monetară care stabilește dobânzile de pe piața monetară va fi implementată de Banca Centrală Europeană (BCE) fără să ia în considerare anumite particularități ale unei economii sau ale alteia. În plus, aderarea la zona euro presupune pierderea funcției de stabilizator pe care rata de schimb liberă o poate avea pentru economie. O rată de schimb care este determinată de piață poate prelua din tensiunile acumulate în economie. De exemplu, atunci când economia crește peste potențial, rata de schimb se va aprecia ducând la o competitivitate mai mică a economiei și o temperare a ritumului de creștere. Pe de altă parte, când economia a suferit un șoc negativ al cererii și produsul intern scade, valuta proprie se va deprecia crescând competitivitatea prin intermediul prețului mai mic al exporturilor și trăgând, astfel, economia în sus.
Intrarea într-o uniune monetară și renunțarea la politica monetară autonomă aduce în prim-plan problema legată de flexibilitatea pieței forței de muncă. După aderarea la zona euro, ajustarea salariului real, sau libera circulație a forței de muncă, va deveni singurul mecanism, în afară de politica fiscală, care pot atenua efectele negative ale unor șocuri asupra cererii agregate. Să luăm un exemplu practic în care apare un șoc negativ asimetric, concentrat pe o singură țară sau o regiune în interiorul zonei euro.
Ca urmare, regiunea suferă o scădere a cererii, o reducere a producției și a ocupării forței de muncă. În cazul în care factorii de producție, forța de muncă și capitalul, sunt suficient de mobili, mișcarea lor dintr-o țară ce a suferit un șoc negativ la nivelul cererii într-o țară care are o creștere a cererii ar putea permite o revenire la echilibru macroeconomic în ambele țări și o reducere a creșterii șomajului. Cu toate acestea, eficiența practică a acestui mecanism este limitată, în primul rând, de mobilitatea scăzută a capitalului de producție și de cea a forței de muncă – unde pe lângă limitele insituționale există și bariere de limbă și de cultură.
În această situație, de mobilitate limitată a forței de muncă, efectele negative ale șocurilor asimetrice pot fi diminuate, în principal, prin ajustări ale salarialului real. Dar piața românească a muncii nu are un mecanism care să funcționeze în direcția atenuării efectelor negative ale șocurilor asimetrice. Ca în orice economie cu o istorie recentă marcată de comunism există o rigiditate naturală a salariilor reale. Prin urmare, eliminarea monedei naționale și renunțarea la politica monetară poate duce la creșterea șomajului și scăderea veniturilor într-o economie cu salarii rigide și lovită de un șoc similar celui din 2008 – retragerea capitalurilor pe termen scurt.
În lipsa politicii monetare, politica fiscală trebuie să preia rolul de stabilizator în economie. În momentul evaluării costului de abandonare a politicii monetare autonome vulnerabilitatea țării la șocurile asimetrice este de o importanță majoră. Evaluarea acestei vulnerabilități este influențată de modul în care ciclurile de afaceri din țara în cauză și restul uniunii monetare sunt sincronizate. În cazul în care ciclurile de afaceri sunt convergente, șocurile asimetrice sunt relativ mai puțin frecvente. În aceste condiții, necesitatea menținerii unei rate de schimb flexibile care să permită o ajustare automată a economiei după ce aceasta a fost afectată de șocuri pe canalul cererii externe este mai mică.
Gradul de integrare economică între țări, în special integrarea comercială, este un factor-cheie care afectează gradul de convergență. Cu cât relațiile comerciale dintre state sunt mai puternice, cu atât mai mare este convergența. Acest lucru contribuie la o creștere în aliniere a ciclurilor de afaceri. În cazul țării noastre 70% din comerțul exterior se efectuează cu țări membre ale Uniunii Europene. Din păcate, România are o balanță comercială pe deficit în relația cu UE și zona euro – importă mai mult decât exportă.
Teoretic aderarea la zona euro ar trebui să conducă la creșterea volumului exporturilor către această zonă. Dar, cum competitivitatea produselor românești nu ar mai putea fi îmbunătățită printr-un curs de schimb depreciat, ar fi nevoie de o industrie a exporturilor mult mai productivă. În primă fază, dacă această industrie nu este restructurată există riscul ca exporturile României către statele din zona euro să scadă după aderarea la UEM. Experiența țărilor din zona euro arată că este foarte greu să treci din postura de importator net în cea de exportator net odată cu intrarea în UEM.
Chiar și după 11 ani, țările care au intrat în zona euro cu o balanță comercială indicând un deficit în relația cu statele din această zonă, nu au putut să schimbe situația. Din contră, în ultimii ani lucrurile s-au înrăutățit pentru acestea Până în 2008 pierderea independenței monetare cât și a propriei valute erau analizate prin prisma reducerii costurilor de tranzacționare și a scăderii dobânzilor nominale. Nu se înțelegea în acel moment că aceste beneficii pot fi eliminate de existența anumitor rigidități dintr-o economie. În plus, s-a dovedit că majoritatea beneficiilor prezentate în favoarea adoptării monedei unice erau foarte nocive pentru un anumit tip de țări.
Statele membre care se confruntă astăzi cu probleme majore în interiorul zonei euro sunt toate țări care au îndeplinit condițiile stipulate în Tratatul de la Maastricht. Și totuși, Grecia a intrat în faliment iar Portugalia, Irlanda, Spania și Italia sunt într-o situație din ce în ce mai dificilă – în această ordine. Astfel, simpla îndeplinire a condițiilor Tratatului de la Maastricht nu garantează o dezvoltare sustenabilă în cadrul Uniunii Economice și Monetare. În același timp există și state care au beneficiat major de pe urma adoptării monedei unice.
Integrarea monetară și perfecta mobilitate a capitalurilor determină paralizarea politicilor monetare. În momentul integrării depline, băncile centrale ale statelor membre vor fi absorbite de o bancă centrală supranațională. Dispariția unei asemenea instituții, ca și variațiile dirijate ale cursurilor de schimb pot da naștere unor probleme serioase dacă ritmurile de evoluție a salariilor, productivității și prețurilor au tendințe diferite în diversele țări membre. Impactul pierderii autonomiei politicii monetare depinde de șocurile ce afectează întreaga economie din zona euro. Dacă aceste șocuri sunt similare și corelate, politica monetară a BCE este capabilă să tempereze influența acestora asupra economiei.
În caz contrar, când șocurile sunt independente și asimetrice, costurile adoptării monedei unice sunt foarte mari, întrucât fiecare economie are nevoie de un răspuns diferit al politicii monetare Studii empirice au arătat că rata dobânzii stabilită de Banca Centrală Europeană nu este optimă pentru toate statele Uniunii Economice și Monetare, întrucât zona euro nu îndeplinește condițiile pentru o zonă monetară optimă, zona euro fiind caraterizată prin lipsa mobilității forței de muncă. În aceste condiții, asimetria șocurilor conduce la diferențe de inflație și, prin urmare, la divergențe ale ratelor reale ale dobânzii printre țările zonei euro. Astfel, țările cu o rată a inflației mai mare decât media zonei euro consemnează o scădere a ratei reale a dobânzii, fiind un stimulent pentru cererea agregată. Pentru a evita aceste inconveniente este necesară sincronizarea ciclului de afaceri între țările zonei euro.
Implementarea noului Cod fiscal începând cu anul 2016 va avea un impact pozitiv asupra economiei, în general, și asupra consumului privat și investițiilor, în special. Față de scenariul de bază prezentat în varianta actuală a Programului de Convergență, prognoza creșterii economice în condițiile create de măsurile fiscale estimează o creștere suplimentară a produsului intern brut, în termeni reali, de 0,5-0,8 puncte procentuale. Cererea internă se va accelera, înregistrând contribuții la creșterea produsului intern brut de circa 4,8 procente, în medie, anual. Consumul privat se va majora semnificativ, cu ritmuri anuale de circa 4,9 față de 3,9% în scenariul de bază. Formarea brută de capital fix se va majora cu circa 6,6%, față de 6,2% în scenariul de bază. Acoperirea cererii interne suplimentare va necesita pe lângă surse interne în creștere și importuri majorate, astfel că exportul net va avea o contribuție mai negativă la creșterea reală a produsului intern brut.
Efectele implementării măsurilor fiscale se vor resimți și în plan social. Astfel, creșterea economică suplimentară va genera, pe de o parte, un număr mai mare de salariați și, pe de altă parte, o creștere a veniturilor populației, în funcție de comportamentul agenților economici. Adoptarea monedei euro în 2019 ar pune economia României în competiție directă pentru resurse si capital cu celelalte țări din zona euro. În plus, România la nivelul la care se găsește astăzi pornește dintr-o poziție mult mai dificilă decât cea în care au fost țările PIIGS. În această situație România va fi forțată ori să se restructureze foarte rapid în primii ani după aderarea la zona euro, ceea ce va însemna șomaj și creștere economică redusă, ori să amâne aceste reforme și să acumuleze dezechilibre de genul celor văzute la țările PIIGS: creșterea deficitelor externe și a datoriei publice”.
România s-a angajat ferm ca la un moment dat să adopte moneda unică europeană și în această privință nu are de ales. Dar poate să aleagă momentul cel mai bun de aderare la zona euro. Din punct de vedere al convergenței reale și al costului pe care aceasta îl presupune, o dată realistă ar fi după 2020. În acest fel avem șansa să beneficiem din plin de următoarea perioadă de creștere economică în afara zonei euro și, în același timp, să se restructureze economia. Altfel, există riscul ca în perioada de boom să acumulăm aceleași dezechilbre din cazul PIIGS și în perioada de ajustare România să fie exact unde sunt astăzi Grecia și Portugalia.
Economia românească a lăsat în urmă „criza economică” la capătul a șase ani, după ce a reușit în 2014 să egaleze sau să întreacă performanțele anului 2008. Cifrele arată surprinzător de bine însă ele sunt media unor evoluții spectaculoase din anumite sectoare, contrabalansate de întârzieri nepermise în altele. Rezolvarea acestor probleme poate contribui la confirmarea tendinței pozitive de până acum, în plus exând un potențial substanțial de creștere calitativă a performanței economice în interiorul cifrelor brute existente.
3.2. Estimarea efectelor inflaționiste ale pierderii autonomiei politicii monetare în România după adoptarea monedei euro
Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale. Este un indicator final, care arăta la sfârșit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc la o stabilitate a prețurilor de consum. Rata dobânzii definește cota procentuala ce se aplică de către bănci la creditele acordate și se încasează de către acestea la datele convenite prin contractele de credit sau la disponibilitățile care sunt păstrate în conturi bancare.
Mărimea ratei dobânzii este dată de cererea și oferta de resurse pe piața bancară, taxa oficială a scontului, puterea economică a unui stat, rata inflației, politica adoptată de fiecare bancă în parte. Rata dobânzii de politica monetară reprezintă plafonul ratelor dobânzilor la care BNR atrage depozite pe termen de o lună de pe piața monetară interbancară. Schimbul de valute se realizează într-un raport determinat. Acest raport cantitativ, în care o valută se schimbă cu alta, se muneste curs valutar. El se poate defini și ca preț al unei monede naționale, exprimat în altă monedă. Cursul valutar depinde de capacitatea de cumpărare a monedelor naționale care se schimbă între ele, raportată însa nu la un singur set de bunuri, ci la mai multe.
Experții FMI au subliniat faptul că reduc erea la minimum a neconcordanței dintre dobânzile de pe piața interbancară și cele de politică monetară prin operațiuni open-market este importantă pentru consolidarea mecanismului de transmisie a ratelor dobânzii. În 2005, BNR a adoptat țintirea inflației. Acest cadru de politică le acordă un mandat limitat băncilor centrale: acela de a modifica rata dobânzii de politică monetară pentru a atinge ținta de inflație. Din punct de vedere politic, acest mandat a fost atractiv pentru BNR, întrucât consacra principiul dublei neutralități, atât față de prioritățile (potențial populiste) ale guvernelor, cât și în raport cu piețele financiare. Înainte de adoptarea, în 2005, a țintirii inflației, BNR conta pe intervenții controversate (în opinia FMI) pe piețele monetare și era adesea presată să acorde credite preferențiale sectoarelor economice susținute de guvern.
Dimpotrivă, prin țintirea inflației, BNR s-a angajat să intervină pe un singur segment, cel al pieței monetare interbancare, cu unicul scop de a de se asigura că dobânzile pieței se modifică în acord cu deciziile sale privind rata dobânzii de politică monetară. Acest lucru va stabili costul finanțării pentru bănci și va transmite semnale în ceea ce privește prețurile activelor și alte dobânzi pe termen lung (mecanismul de transmisie). Astfel, BNR va modela dinamica cererii agregate și inflației.
Modelele teoretice după care se ghidează regimurile de țintire a inflației au fost aspru criticate de la izbucnirea crizei, inclusiv de către experții FMI, pentru faptul că ignoră dimensiunea financiară (a se vedea Blanchard și ceilalți, 2010). Cu toate acestea, în evaluările FMI asupra regimului de țintire a inflației din România, nu tratarea teoretică a dimensiunii financiare de către BNR este cea care contează, ci eficacitatea instrumentului de politică – rata dobânzii de politică monetară. Începând din 2009, diferite rapoarte de țară au ridicat în mod repetat o problemă: decalajul dintre rata dobânzii de pe piața monetară și cea a dobânzii de politică monetară, cauzat de excedentul de lichiditate de pe piața monetară interbancară.
Figura 3.1. Piața monetară din România și ratele dobânzii de politică monetară
Sursa: date de pe www.bnr.ro
Figura 3.1 ilustrează acest aspect îngrijorător. În parte, volatilitatea dobânzilor de pe piață provine din faptul că BNR operează un coridor larg de variație a facilităților permanente – 800 puncte de bază până în martie 2012 și 600 ulterior. Prin comparație, atât Rezerva Federală a Statelor Unite cât și Banca Centrală Europeană stabilesc acest coridor de variație la maximum 50 de puncte de bază. Punctul de plecare constă în a stabili modul în care sunt implementate în practică deciziile privind rata dobânzii de politică monetară. În cadrul modelelor de țintire a inflației, sectorul bancar are un deficit agregat de rezerve. Acest fapt determină presiuni ale cererii asupra pieței monetare interbancare, pe care băncile tranzacționează rezerve. Dacă banca centrală nu aplanează această cerere prin operațiuni open-market, dobânzile vor crește peste rata dobânzii de politică monetară.
Limita superioară este stabilită de dobânda facilității directe de creditare a băncii centrale (fereastra de scont), având în vedere că nicio bancă centrală nu ar refuza să crediteze băncile, de teama declanșării unei crize a sistemului bancar. Băncile centrale preferă să injecteze rezerve prin intervenții directe de piață (cumpărând active de la băncile comerciale, fie definitiv, fie temporar, prin acorduri de răscumpărare), întrucât contractarea de credite prin fereastra de scont reprezintă un stigmat pentru băncile comerciale, dând naștere la suspiciuni în ceea ce privește capacitatea acestora de a obține finanțări pe piață. Cum țintirea inflației este prevăzută să funcționeze în egală măsură pe baza de dobânzi și de credibilitate, recurgerea de către bănci la fereastra de scont poate submina, în ultimă instanță, credibilitatea regimului de politică. Prin urmare, băncile centrale preferă să se implice activ pe piețele monetare, unde acționează drept creditori neți ai băncilor comerciale.
Pentru ca România să beneficieze de avantajele adoptării monedei unice trebuie ca structurile economice ale țării noastre să fie similare cu cele din zona euro pentru a evita șocurile asimetrice. Însă sincronizarea ciclului de afaceri cu zona euro nu este o condiție suficientă pentru ca România să nu înregistreze un nivel al ratei inflației peste media zonei euro. Rezultatele studiilor empirice cu privire la simetria șocurilor de cerere și ofertă dintre România și zona euro sunt diferite. Astfel, Dumitru evidențiază o corelație pozitivă aferentă șocurilor de ofertă, iar șocurile de cerere sunt invers corelate cu cele ale zonei euro, în timp ce Bojeșteanu și Manu susțin că România înregistrează un grad ridicat de simetrie a șocurilor de ofertă cu cele din zona euro, iar în cazul șocurilor de cerere nu se identifică corelații semnificative. Prin urmare, renunțarea la autonomia politicii monetare în contextul șocurilor asimetrice va avea efecte negative asupra economiei românești.
Lipsa de sincronizare a ciclurilor de afaceri între România și zona euro este un indiciu că politica monetară unică va fi incompatibilă cu cerințele interne ale economiei românești, având un impact negativ asupra ratei inflației. De pildă, dacă România va înregistra o creștere economică peste media europeană va determina o creștere a cererii interne și implicit, va avea nevoie de o politică monetară restrictivă care să tempereze presiunile inflaționiste. Pierderea autonomiei politicii monetare nu va permite creșterea ratei dobânzii și, prin urmare, rezultatul va fi o rată a inflației ridicată.
Adoptarea monedei unice presupune un curs de schimb fix față de euro, ceea ce înseamnă că elimină fluctuațiile cursului de schimb și, implicit, impactul asupra inflației. În cazul flotării controlate a cursului de schimb, scăderea cererii externe determină deprecierea monedei naționale. Întrucât volumul importurilor în țara noastră este relativ mare (peste 40%), variațiile cursului de schimb influențează nivelul ratei inflației. Astfel, în perioada 2010-2014, scăderea cererii externe în România a fost însoțită de deprecierea leului în raport cu moneda europeană și de creșterea ratei inflației.
Figura 3.2. Proiecția ratei anuale a inflației.
Prin urmare, evoluția cererii externe după aderarea la zona euro nu va mai avea efecte negative asupra inflației importate. Însă acesta nu este singurul factor determinant al cursului de schimb; de pildă în perioada analizată evoluția cursului de schimb a fost influențată de creșterea aversiunii față de risc a investitorilor financiari provocate de extinderea la nivel mondial a efectelor crizei de pe piața creditului ipotecar din SUA. Pentru a beneficia de efectele stabilității cursului de schimb, România trebuie să mărească ponderea comerțului cu Uniunea Europeană, în prezent acesta fiind de 72,5 % din totalul importurilor.
În literatura de specialitate există numeroase studii empirice care arată divergența ratelor inflației în cadrul Uniunii Economice și Monetare în primii ani după adoptarea monedei euro, datorită existenței factorilor ciclici și structurali. De pildă, manifestarea efectului Balassa-Samuelson și după adoptarea monedei unice va conduce la diferențe de inflație față de zona euro, având în vedere imposibilitatea absorbției de aprecierea nominală a cursului de schimb. Prin urmare, economia românească se va confrunta cu rate reale ale dobânzii mici care vor crea presiuni inflaționiste. Creșterea prețurilor de consum și, implicit, diferența de inflație față de zona euro va persista o lungă perioadă de timp, întrucât inerția ratei inflației este un factor important de creștere a prețurilor în România.
Figura 3.3. Rata inflației în România 2014
Capacitatea Băncii Naționale a României de a influența masa monetară prin intermediul ratei dobânzii este limitată, deoarece rata dobânzii stabilită de BNR influențează doar creditele în lei, nu și cele în valută, acestea din urmă fiind determinate de evoluția ratei dobânzii externă. După adoptarea euro, rata dobânzii stabilită de Banca Centrală Europeană va influența volumul creditului total, întrucât toate creditele vor fi în moneda euro și, în consecință, rata inflației. De asemenea, după aderarea la zona euro prețurile de consum vor fi influențate foarte mult de fluctuațiile cursului de schimb al monedei euro în raport cu dolarul american, întrucât, în prezent, cursul de schimb al leului în raport cu dolarul reprezintă un factor esențial în explicarea variației prețurilor de consum.
Chiar dacă economiile zonei euro sunt omogene, există diferențe în mecanismul de transmisie a politicii monetare, întrucât preferințele consumatorilor sunt diferite, importul de petrol diferă de la țară la țară. De exemplu, impactul prețurilor materiilor prime și a petrolului pe piețele internaționale în perioada septembrie 2013-decembrie 2014 asupra ratei inflației a fost diferit în țările zonei euro.
Figura 3.4. Impactul prețului petrolului asupra inflației.
Astfel, chiar dacă România va înregistra un grad înalt de convergență reală la momentul adoptării monedei unice, există riscul înregistrării unui nivel al ratei inflației diferit de media zonei euro. Competitivitatea produselor românești va influența nivelul cererii externe și, prin urmare, produsul intern brut și rata inflației. De aceea, este necesar ca moneda națională să nu fie supraevaluată în raport cu euro la momentul fixării ratei de conversie pentru a nu avea consecințe negative pentru exportatorii români, întrucât peste 70% din volumul exporturilor sunt orientate spre zona euro. Pentru a contracara efectele negative ale adoptării politicii comune este necesar promovarea unei politici fiscale și a veniturilor restrictivă pentru a nu determina o creștere excesivă a cererii agregate, aceasta neputând fi temperată prin intermediul ratelor dobânzii.
Deși în programul de convergență se specifică că nu vor mai avea loc majorări salariale în perioada următoare în vederea reducerii deficitului bugetar, considerăm că această măsură va avea efecte negative asupra ratei inflației după adoptarea euro. În perioada premergătoare adoptării euro este necesar indexarea salariilor în raport cu ritmul de creștere al productivității muncii fără a depăși ritmul de creștere al prețurilor, astfel încât salariul real să nu se majoreze, în scopul evitării presiunilor inflaționiste. Reducerea ratei de creștere a salariilor în perioada pre-UEM pentru a îndeplini criteriile de la Maastricht poate genera apariția grevelor după adoptarea euro, creșterile de salarii prin greve fiind mult mai mari decât prin indexare. În consecință, imposibilitatea temperării cererii prin majorarea ratelor dobânzii va avea ca rezultat o rată a inflației ridicată, România repetând experiența Sloveniei.
Credibilitatea Băncii Centrale Europene poate influența pozitiv nivelul ratei inflației prin ancorarea fermă a anticipațiilor inflaționiste. Dacă agenții economici anticipează o creștere a prețurilor de 2%, prețurile și salariile vor fi stabilite pe această bază. Deși ne așteptăm la creșterea gradului de corelare a șocurilor cererii și ofertei cu zona euro, pierderea autonomiei politicii monetare va avea efecte atât pozitive, cât și negative asupra ratei inflației din România. Astfel se poate estima că rata inflației va crește pe termen scurt după adoptarea euro, însă pe termen lung, România va înregistra un nivel al ratei inflației compatibil cu definiția cantitativă a stabilității prețurilor adoptată de Banca Centrală Europeană, întrucât capacitatea politicii monetare comune de a controla evoluția prețurilor este mai ridicată decât cea a politicii monetare naționale.
Pierderea autonomiei politicii monetare reprezintă cel mai mare cost al adoptării monedei euro, cu impact negativ asupra ratei inflației. Minimizarea cestui cost presupune sincronizarea ciclului de afaceri între țările zonei euro. Cu toate acestea, apariția unor șocuri interne se repercutează asupra activității economice și ulterior, asupra ratei inflației.
Pierderea autonomiei monetare va avea consecințe și asupra ratei inflației din România. Continuarea procesului de catching-up după aderarea la zona euro va avea implicații negative asupra ratei inflației datorită imposibilității absorbției efectului Balassa-Samuelson de aprecierea nominală a cursului de schimb. Chiar dacă gradul de corelare a șocurilor va fi ridicat, există riscul apariției unor factori structurali care vor influența rata inflației. De pildă, ponderea diferită a bunurilor și serviciilor în coșul de consum, preferințele consumatorilor, gradul de dependență de importul de petrol reprezintă factori care pot determina creșterea diferențialului de inflație față de zona euro în cazul creșterii prețurilor pe piețele internaționale. În acest caz se creează spirala inflaționistă. Are loc reducerea ratelor reale ale dobânzii care vor stimula cererea agregată. Odată ce diferența de inflație față de zona euro a apărut, aceasta va persista o lungă perioadă de timp, deoarece rata inflației nu poate fi redusă brusc, existând o anumită inerție în evoluția sa.
Concluzii
România ca stat membru al UE, deocamdată trebuie să răspundă integrării în UME prin adoptarea euro, iar din acest punct de vedere, dar mai ales al perspectivei Uniunii Politice, adoptarea euro este o obligație care trebuie îndeplinită. „Plusul” derogării este strict legat de îndeplinirea unor condiții și nu o alternativă de a fi sau nu în zona euro. A asigura completitudinea zonei euro, în final toate statele membre ale UE să folosească moneda unică, este un drum cu sens unic, atât timp cât proiectul Europei Unite rămâne pe făgașul lui vizionar, conceptual. Dar, însăși rămânerea lui pe direcția stabilită înseamnă angajamentul politic al fiecărui stat membru de a respecta și contribui la zidirea acestuia mai ales din interiorul lui.
Anul 2014, practic cu un an înainte de prima dată preconizată pentru adoptarea euro de către România, schițează configurarea unui nou consens politic – instituțional, comun președinției și guvernului – privind aderarea la zona euro, data nouă de țintă fiind stabilită pentru anul 2019. Pentru un astfel de obiectiv, considerat din multe puncte de vedere esențial pentru continuitatea unei convergențe de principiu în actul de guvernare pe termen mediu și lung, necesitatea unei decizii politice și comunicarea acesteia atât în plan intern, cât și cel extern, este mai mult decât un punct de plecare.
Inițializarea unui proces de adoptare a monedei unice a avut loc o dată cu semnarea tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, această construcție integraționistă cuprinzând în mod obligatoriu și apartenența la Uniunea Monetară și Economică. Derogarea obținută de România nu se referă la acest obiectiv, ci la data desăvârșirii lui din punct de vedere al unui stat membru, respectiv atunci când acest stat este pregătit pentru pasul trecerii la euro, iar Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană validează această pregătire prin prisma criteriilor de convergență.
Ca urmare, obiectivul devenirii unei țări – stat membru a UE – membru al zonei euro – este un act înscris deja în parcursul integrării, așa cum este definit prin tratatele de funcționare a UE. Decizia politică de a stabili o dată țintă pentru acest obiectiv definește, în fapt, momentul de la care începe o concentrare bine direcționată a ansamblului guvernanței naționale – politice, economice, de securitate și sociale – de consolidare credibilă a tuturor acelor indicatori, mai ales economici, care pot asigura circulația euro și în România de o manieră sustenabilă, iar economia României să poată manifesta reziliență (rezistență la competiție) la politica monetară a BCE, acest atribut fiind cedat de banca centrală națională odată cu renunțarea la moneda proprie.
Decizia politică privind data de adoptare a euro nu face decât să confirme continuitatea unei decizii politice de fond, consensualizată în 1995 (prin exercițiul/strategia Snagov) și revalidată prin strategia de dezvoltare a României pe termen mediu și lung din anul 2000 (Isărescu – Prodi), aceasta din urmă devenind baza negocierilor de aderare la UE în 2007. De asemenea, decizia politică consensualizată din anul 1995 este parte a unei decizii politice mult mai largi și mai ales de forță la nivel continental, care a pus bazele proiectului Europei unite și materializarea lui în construcția instituționalizată a UE și procesul de integrare european.
Bibliografie
Andrei, C. Liviu, Economie europeană, București: Editura Economică, 2011.
Bache, Ian; George, Stephen. Politics in the European Union. Oxford: Oxford University Press, 2006.
Bărbulescu, Iordan Gheorghe. Uniunea Europeană: de la economic la politic. București: Tritonic, 2005.
Bojeșteanu, E., Manu, A.S., Analiza Empirică a Sincronizării Ciclului de Afaceri și a Similarității Șocurilor între România și Zona Euro, MPRA Paper, 31295, 2011.
Caporeale, G.M. and A.M. Soliman, The asymmetric effects of a common monetary policy in Europe, Journal of Economic Integration, 24, 2009.
Cerchez, Octavia. Politica comerciala a Uniunii Europene. București: Logos, 2008.
Danu, Marcela-Cornelia, Economie europeană: curs universitar, Bacău: Alma Mater, 2012.
Dardac, N., Barbu, T., Moneda, București: Editura ASE, 2009.
Darvas, Z., The Case for Reforming Euro Area Entry Criteria, Institute of Economics, Hungary Academy of Sciences Discussion Papers 22, 2010.
Dăianu, D., Kallai, E. și Lungu, L., Adoptarea Pactului Euro Plus: Implicații asupra politicii fiscale a României. SPOS 2011, Studiul Nr. 2, București: Institutul European din România, 2012.
Dinu, M., Socol, C., Marinaș, M., Mecanisme de convergență și coeziune, București: Editura Economică, 2005.
Dinu, Laurențiu Mihai, Strategii de crestere economica in Uniunea Europeana. (teză de doctorat) Bucuresti: ASE, 2010.
Drăgan, G., Pascariu, G., Romania and the Euro’s Adoption. Between Real and Nominal Convergence, Romanian Economic, vol. 11(27), 2008.
Dumitru, I., Adoptarea Euro în România, MPRA Paper, nr. 18612, 2009.
Fuerea, Augustin, Manualul Uniunii Europene, București: Editura Universul Juridic, 2010.
Iancu, A, Convergenta Institutionala si Integrarea in UE, Studii Economice, National Institute of Economic Research, 2009.
Iancu, A., Pecican, E. S. & D. Olteanu, The Regression Calculus Of Economic Convergence And The Contribution Of The Institutional Factor, Working Papers of National Institute of Economic Research, National Institute of Economic Research, 2010.
Isărescu, M., Reflecții economice. Contribuții la teoria macrostabilizării, Editura Expert, București, 2006.
Isărescu, M., România: drumul către euro, Prezentare la Conferința organizată de Colegiul Academic al Universității Babes –Bolyai, 2007.
Isărescu, M., Probleme ale convergenței reale în drumul spre euro, Academia Română, București, 2008
Ispas, Gabriel-Liviu, Uniunea Europeană: Evoluție. Instituții. Mecanisme, Bucuresti: Universul Juridic, 2011.
Jinga, Ion, Uniunea Europeană în căutarea viitorului: studii europene. București: C. H. Beck, 2008.
Jovanovic, M., The Economics of European Integration.Limits and Prospects, Edward Edgar Publishing Ltd, Cheltenham, 2005.
Krugman, Paul R., Obstfeld, Maurice. International Economics: Theory and Policy, 8th edition, Pearson Education Inc., by Addison-Wesley, 2009.
Marcu, Viorel, Drept Comunitar Partea Specială. Politicile Comunitare, Buurești: Editura Lumina Lex, 2003.
Marelli, E., Specialisation and convergence of European regions, The European Journal of Comparative Economics, Vol. 4, n. 2, 2007.
Milea (Rezeanu), Oana Maria, Economie europeană, București: Editura Universitară, 2014.
Mureșan, Maria, (coord.), Europa si noi: studii de istoria economiei. Bucuresti: Editura ASE, 2005.
Niță, Ion, Economia tarilor membre ale Uniunii Europene. Bucuresti: Lumina Lex, 2007.
Popescu, Gheorghe H., Economie europeană, București: Editura Economică, 2007.
Rinaldi-Larribe, M.J., Is economic convergence in New Member States sufficient for adoption of the Euro, The European Journal of Comparative Economics, Vol. 5, n. 2, 2008.
Rusu, Alina, Relațiile economice externe ale Uniunii Europene la început de mileniu III, București: Editura ASE, 2005.
Scăunaș, Stelian, Uniunea Europeană: construcție, reformă, instituții, drept, București: Editura C. H. Beck, 2008.
Schneider, F., The Shadow Economy in Europe 2011, A.T. Kearny Report, 2011.
Wallace, Hellen, Wallace, William, Pollack, Mark, A. Elaborarea Politicilor în Uniunea Europeană. București: Institutul European din România, 2011.
WTO, World Trade Report. Trade and Development: recent trends and the role of WTO. Geneva: WTO, 2014.
http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf , accesat la 20.05.2015.
http://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/escb/html/ convergence-criteria.ro.html#price, accesat la 20.05.2015.
http://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/escb/html/convergence-criteria.ro.html#price, accesat la 20.05.2015.
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/adoption/index_ro.htm, accesat la 20.05.2015.
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/cash/index_ro.htm, accesat la 20.05.2015.
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/why/index_ro.htm, accesat la 20.05.2015.
http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/euro-internationalrole201307en.pdf?f4c76471697 141917926e0f0011372ee, accesat la 20.05.2015.
http://www.nbs.sk/_img/Documents/BIATEC/BIA07_08/7_1.pdf, accesat la 21.05.2015.
https://www.youtube.com/watch?v=unUh-9TA3ks&feature=youtu.be, accesat la 21.05. 2015.
http://www.bnro.ro/Discursul-domnului-Academician-Mugur-Isarescu-10613.aspx, accesat la 21.05.2015.
http://www.nbs.sk/_img/Documents /BIATEC/BIA07_08/7_1.pdf, accesat la 20.05.2015.
http://eudirect.ro/pdfs/ref_3.pdf, accesat la 20.05.2015.
http://www.bnro.ro/Prezentari-si- interviuri–1332.aspx, accesat la 20.05.2015.
http://ec.europa.eu/economy_finance/sgp/deficit/index_ro.htm, accesat la 21.05.2015.
http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf, accesat la 21.05.2015.
http://sar.org.ro/category/media-sar/articole-ale-expertilor-sar/, accesat la 24.05.2015.
http://www.bnr.ro/Rapoarte-asupra-stabilitatii-financiare–7673.aspx, accesat la 24.05. 2015.
http://sar.org.ro/category/media-sar/articole-ale-expertilor-sar/, accesat la 24.05.2015.
http://www.bnr.ro/Rapoarte-asupra-stabilitatii-financiare–7673.aspx, accesat la 28.05.2015.
http://www.scribd.com/doc/46639537/inflatia la 23 martie 2012, accesat la 29.05.2015.
http://www.efin.ro/credite/glosar_economic_R/rata_dobanzii.html, accesat la 29.05.2015.
http://www.financiarul.ro/2008/09/13/ ce-este-rata-dobanzii-de-politica-monetara/, accesat la 29.05.2015.
Bibliografie
Andrei, C. Liviu, Economie europeană, București: Editura Economică, 2011.
Bache, Ian; George, Stephen. Politics in the European Union. Oxford: Oxford University Press, 2006.
Bărbulescu, Iordan Gheorghe. Uniunea Europeană: de la economic la politic. București: Tritonic, 2005.
Bojeșteanu, E., Manu, A.S., Analiza Empirică a Sincronizării Ciclului de Afaceri și a Similarității Șocurilor între România și Zona Euro, MPRA Paper, 31295, 2011.
Caporeale, G.M. and A.M. Soliman, The asymmetric effects of a common monetary policy in Europe, Journal of Economic Integration, 24, 2009.
Cerchez, Octavia. Politica comerciala a Uniunii Europene. București: Logos, 2008.
Danu, Marcela-Cornelia, Economie europeană: curs universitar, Bacău: Alma Mater, 2012.
Dardac, N., Barbu, T., Moneda, București: Editura ASE, 2009.
Darvas, Z., The Case for Reforming Euro Area Entry Criteria, Institute of Economics, Hungary Academy of Sciences Discussion Papers 22, 2010.
Dăianu, D., Kallai, E. și Lungu, L., Adoptarea Pactului Euro Plus: Implicații asupra politicii fiscale a României. SPOS 2011, Studiul Nr. 2, București: Institutul European din România, 2012.
Dinu, M., Socol, C., Marinaș, M., Mecanisme de convergență și coeziune, București: Editura Economică, 2005.
Dinu, Laurențiu Mihai, Strategii de crestere economica in Uniunea Europeana. (teză de doctorat) Bucuresti: ASE, 2010.
Drăgan, G., Pascariu, G., Romania and the Euro’s Adoption. Between Real and Nominal Convergence, Romanian Economic, vol. 11(27), 2008.
Dumitru, I., Adoptarea Euro în România, MPRA Paper, nr. 18612, 2009.
Fuerea, Augustin, Manualul Uniunii Europene, București: Editura Universul Juridic, 2010.
Iancu, A, Convergenta Institutionala si Integrarea in UE, Studii Economice, National Institute of Economic Research, 2009.
Iancu, A., Pecican, E. S. & D. Olteanu, The Regression Calculus Of Economic Convergence And The Contribution Of The Institutional Factor, Working Papers of National Institute of Economic Research, National Institute of Economic Research, 2010.
Isărescu, M., Reflecții economice. Contribuții la teoria macrostabilizării, Editura Expert, București, 2006.
Isărescu, M., România: drumul către euro, Prezentare la Conferința organizată de Colegiul Academic al Universității Babes –Bolyai, 2007.
Isărescu, M., Probleme ale convergenței reale în drumul spre euro, Academia Română, București, 2008
Ispas, Gabriel-Liviu, Uniunea Europeană: Evoluție. Instituții. Mecanisme, Bucuresti: Universul Juridic, 2011.
Jinga, Ion, Uniunea Europeană în căutarea viitorului: studii europene. București: C. H. Beck, 2008.
Jovanovic, M., The Economics of European Integration.Limits and Prospects, Edward Edgar Publishing Ltd, Cheltenham, 2005.
Krugman, Paul R., Obstfeld, Maurice. International Economics: Theory and Policy, 8th edition, Pearson Education Inc., by Addison-Wesley, 2009.
Marcu, Viorel, Drept Comunitar Partea Specială. Politicile Comunitare, Buurești: Editura Lumina Lex, 2003.
Marelli, E., Specialisation and convergence of European regions, The European Journal of Comparative Economics, Vol. 4, n. 2, 2007.
Milea (Rezeanu), Oana Maria, Economie europeană, București: Editura Universitară, 2014.
Mureșan, Maria, (coord.), Europa si noi: studii de istoria economiei. Bucuresti: Editura ASE, 2005.
Niță, Ion, Economia tarilor membre ale Uniunii Europene. Bucuresti: Lumina Lex, 2007.
Popescu, Gheorghe H., Economie europeană, București: Editura Economică, 2007.
Rinaldi-Larribe, M.J., Is economic convergence in New Member States sufficient for adoption of the Euro, The European Journal of Comparative Economics, Vol. 5, n. 2, 2008.
Rusu, Alina, Relațiile economice externe ale Uniunii Europene la început de mileniu III, București: Editura ASE, 2005.
Scăunaș, Stelian, Uniunea Europeană: construcție, reformă, instituții, drept, București: Editura C. H. Beck, 2008.
Schneider, F., The Shadow Economy in Europe 2011, A.T. Kearny Report, 2011.
Wallace, Hellen, Wallace, William, Pollack, Mark, A. Elaborarea Politicilor în Uniunea Europeană. București: Institutul European din România, 2011.
WTO, World Trade Report. Trade and Development: recent trends and the role of WTO. Geneva: WTO, 2014.
http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf , accesat la 20.05.2015.
http://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/escb/html/ convergence-criteria.ro.html#price, accesat la 20.05.2015.
http://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/escb/html/convergence-criteria.ro.html#price, accesat la 20.05.2015.
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/adoption/index_ro.htm, accesat la 20.05.2015.
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/cash/index_ro.htm, accesat la 20.05.2015.
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/why/index_ro.htm, accesat la 20.05.2015.
http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/euro-internationalrole201307en.pdf?f4c76471697 141917926e0f0011372ee, accesat la 20.05.2015.
http://www.nbs.sk/_img/Documents/BIATEC/BIA07_08/7_1.pdf, accesat la 21.05.2015.
https://www.youtube.com/watch?v=unUh-9TA3ks&feature=youtu.be, accesat la 21.05. 2015.
http://www.bnro.ro/Discursul-domnului-Academician-Mugur-Isarescu-10613.aspx, accesat la 21.05.2015.
http://www.nbs.sk/_img/Documents /BIATEC/BIA07_08/7_1.pdf, accesat la 20.05.2015.
http://eudirect.ro/pdfs/ref_3.pdf, accesat la 20.05.2015.
http://www.bnro.ro/Prezentari-si- interviuri–1332.aspx, accesat la 20.05.2015.
http://ec.europa.eu/economy_finance/sgp/deficit/index_ro.htm, accesat la 21.05.2015.
http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf, accesat la 21.05.2015.
http://sar.org.ro/category/media-sar/articole-ale-expertilor-sar/, accesat la 24.05.2015.
http://www.bnr.ro/Rapoarte-asupra-stabilitatii-financiare–7673.aspx, accesat la 24.05. 2015.
http://sar.org.ro/category/media-sar/articole-ale-expertilor-sar/, accesat la 24.05.2015.
http://www.bnr.ro/Rapoarte-asupra-stabilitatii-financiare–7673.aspx, accesat la 28.05.2015.
http://www.scribd.com/doc/46639537/inflatia la 23 martie 2012, accesat la 29.05.2015.
http://www.efin.ro/credite/glosar_economic_R/rata_dobanzii.html, accesat la 29.05.2015.
http://www.financiarul.ro/2008/09/13/ ce-este-rata-dobanzii-de-politica-monetara/, accesat la 29.05.2015.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Adoptarii Monedei Euro In Economia Romaniei (ID: 140866)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.