Impactul activităților economice asupra sitului ROSPA 0102 Suhaia [305603]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

Domeniul de licență : Știința Mediului

Program de studii: Licență

LUCRARE DE LICENȚĂ

Impactul activităților economice asupra sitului ROSPA 0102 Suhaia

Coordonator științific:

Lect. Univ.Dr. Vânău Gabriel Ovidiu Absolvent: [anonimizat]-Gabriela Streche

BUCUREȘTI

2018

CUPRINS

INTRODUCERE 3

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI TEORETICE FUNDAMENTALE 4

CAPITOLUL 2. LOCALIZARE ȘI LIMITE 9

CAPITOLUL 3. [anonimizat] 13

3.1 [anonimizat] 13

3.2 [anonimizat] 29

CAPITOLUL 4. ACTIVITĂȚI ANTROPICE 37

CAPITOLUL 5. PROBLEME DE GESTIONARE ALE AREALULUI DE STUDIU 46

CONCLUZII 54

BIBLIOGRAFIE 55

INTRODUCERE

Scopul prezentei teme de cercetare este acela de a [anonimizat], asupra unui sit de protecție avifaunistică ce are ca principal obiectiv protejarea și conservarea unor specii de viețuitoare ce reprezintă un eșantion atât la nivel național cât și internațional.

Lucrarea este structurată pe 5 capitole, [anonimizat]: Primul capitol (capitolul 1), [anonimizat], culturală sau estetică. În capitolul 2 sunt prezentate localizarea sitului ce reprezintă arealul de studiu pentru prezenta lucrare și detalii referitoare la această zonă. Capitolul 3 [anonimizat]-[anonimizat]. În capitolul 4 sunt prezentate activitățile antropice efectuate în situl ROSPA 0102 Suhaia și efectele acestora asupra elementelor din sit. Ultimul capitol (capitolul 5) prezintă problemele de gestionare ale arealului de studiu ce pot duce la degradare acestuia și posibile soluții.

[anonimizat]-sudică a [anonimizat], Lisa, Viișoara și Seaca la 12 [anonimizat] 40 [anonimizat]. [anonimizat], gura de vărsare a râului Călmățui și o porțiune din Dunăre cuprinsă între orașele Zimnicea și Turnu Măgurele.

Prezenta lucrare denumită ”Impactul activităților economice asupra sitului ROSPA 0102 Suhaia ” are ca obiective principale identificarea principalelor forme de impact asupra sitului ROSPA 0102 Suhaia, evaluarea efectelor acestora asupra elementelor din sit și definirea unor soluții de reducere a impactului activităților umane asupra sitului.

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI TEORETICE FUNDAMENTALE

Pentru înțelegerea mai exactă a scopului lucrării este necesară definirea și detalierea mai multor termenii precum: [anonimizat] 2000, directivă, [anonimizat].

Ariile protejate sunt definite în mod generic ca zone terestre și/sau marine special dedicate protecției și menținerii diversității biologice, a resurelor naturale și a [anonimizat]. (IUCN).

O altă definiție a unei arii protejate poate fi cea dată de către Asociația Română de Mediu ce definește o arie protejată ca fiind o zonă terestră, acvatică și/sau subterană, cu perimetru legal stabilit și având un regim special de ocrotire și conservare, în care elementele și formațiunile biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică sau culturală deosebită, care au un regim special de protecție și conservare stabilit conform prevederilor legale.

Conform legislației de mediu există mai multe categorii de arii protejate clasificate conform IUCN:

Ia. Rezervații științifice – Arii protejate administrate pentru interes științific.

Ib. Zone de sălbăticie – Arie protejată administrată pentru protecția zonelor naturale sălbatice.

II. Parcuri naționale – Arii protejate administrate pentru protejarea ecosistemelor și recreere.

III. Monument al naturii – Arie protejtă administrată pentru conservarea caracteristicilor naturale specifice.

IV. Arie de management pentru habitat/specie – Arie protejată administrată pentru conservarea naturii pentru intervenții manageriale.

V. Peisaj terestru/marin protejat – Arie protejată administrată pentru conservarea peisajului terestru/marin și recreere.

VI. Arie protejată pentru managementul resurselor – Arie protejată administrată pentru folosirea durabilă a ecosistemelor naturale.

Ariile protejate din România au mai fost împărțite și în variații regionale ale categoriilor IUCN:

Rezervații științifice (categoria I).

Parcuri naționale (categoria a II-a).

Monumente ale naturii (categoria a III-a).

Rezervații ale naturii (categoria a IV-a).

Parcuri naturale, inclusiv geoparcuri (categoria a V-a).

Pe teritoriul României mai există și alte tipuri de arii protejate:

Rezervații ale biosferei (recunoscute în cadrul Programului UNESCO Omul și Biosfera) – Delta Dunării,Retezat,Rodnei.

Situri ale Patrimoniului Natural Universal UNESCO – Delta Dunării.

Situri RAMSAR – Delta Dunării,Insula Mică a Brăilei.

Situri Natura 2000 – SCI/SPA.

Siturile care au un număr mai mare pe teritoriul României sunt siturile cuprinse în Rețeaua Natura 2000, care cuprind două tipuri de situri (SCI și SPA) subordonate celor două directive guvernamentale, Directiva Habitate respectiv Directiva Păsări.

Rețeaua Natura 2000 reprezintă o rețea europeană de zone naturale protejate, creată în anul 1992, care cuprinde un eșantion reprezentativ de specii sălbatice și habitate naturale de interes comunitar. A fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci și pentru menținerea acestor bogății naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.

În anul 1979 Comunitatea Europeană recunoaște necesitatea protejării naturii prin abordarea unei directive guvernamentale numite Directiva Păsări (1979/409/CEE revizuită 2009/147/EC).Această directivă se referă la conservarea speciilor de păsări care se găsesc în mod natural în sălbăticie pe teritoriul european al statelor membre.

Principalele obiective ale acestei directive sunt protecția, managementul și controlul acestor specii și stabilirea regulilor pentru conservarea lor. Acestă directivă se aplică în cazul păsărilor, ouălelor, cuiburilor și habitatelor lor, prin declararea Zonelor Speciale de Protecție.

Directiva Păsări este un rezultat al celui de-al doilea Program de Acțiune pentru Mediu (1977-1981) al Comunității Europene și reprezintă, alături de Directiva Habitate (92/43/CEE), baza legală pentru constituirea Rețelei Natura 2000.

Directiva Habitate 92/43/CEE a fost creată pentru a conserva atât speciile de plante și animale sălbatice,cât și habitatele naturale din Uniunea Europeană, prin înființarea Ariilor Speciale de Conservare. Toate acțiunile bazate pe această directivă sunt axate pe menținerea unui statut de conservare favorabil sau pe reabilitarea speciilor și habitatelor propuse.Toate măsurile de conservare ar trebui să aibă în vedere și aspectele economice și sociale la nivel regional și local.Cele două directive stau la baza înființării rețelei Natura 2000 și a protejării naturii pe teritoriul Uniunii Europene.

În anul 2007, prin Ordonanța de Urgență nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, transpune în legislația națională cele două directive europene ce reglementează regimul de protejare a speciilor și habitatelor din UE și anume Directiva Păsări (1979/409/CEE revizuită 2009/147/EC) și respectiv Directiva Habitate (92/43/CEE); fapt care duce la începerea activității proiectului rețelei Natura 2000.

Natura 2000 este o rețea ecologică constituită din situri de două tipuri:

SCI – Situri de Importanță Comunitara;

SPA – Arii de Protecție Avifaunistică;

acestea fiind implementate conform celor două directive guvernamentale europene (Directiva Habitate, respectiv Directiva Păsări).

Siturile de Importanță Comunitară (SCI) – sunt acele arii naturale protejate de interes comunitar; scopul acestora este de a conserva, menține și, acolo unde este cazul, readuce la o stare de conservare favorabilă habitatele naturale și/sau populatiile speciilor. Fac parte din Rețeaua Natura 2000, conform Directivei Habitate.

Arii de protectie specială avifaunistică (SPA) – sunt acele arii naturale protejate care au ca scop conservarea, menținerea și, acolo unde este cazul, readucerea la o stare de conservare favorabila a speciilor de păsări si a habitatelor specifice. Fac parte din rețeaua Natura 2000, conform Directivei Păsări. Mijloacele de conservare se aplică păsărilor, cuiburilor, ouălor si habitatelor.

După ce sunt declarate ca situri, SCI sau SPA, indiferent de tipul lor ariile protejate devin SAC-uri (Arii Speciale de Conservare).

La definirea acestor situri nu s-a plecat de la ideea unei protecții stricte, care să interzică activitatea umană; dimpotrivă, în numeroase situri Natura 2000 activitățile umane de gospodărire a resurselor naturale pot și au continuat. În multe cazuri supraviețuirea până în prezent a habitatelor și speciilor din situri se datorează în special tehnicilor agricole tradiționale, care au contribuit la gospodărirea durabilă a pădurilor, pășunilor sau a fânețelor.

În multe situații, speciile și habitatele protejate din siturile Natura 2000, au apărut și s-au menținut ca urmare a activităților umane de exploatare durabilă a resurselor naturale. Ca urmare, în majoritatea siturilor sunt menținute activitățile economice, dar cu accent deosebit pe conservarea speciilor și habitatelor pentru care au fost declarate arii protejate.

Managementul acestor zone trebuie să țină cont de faptul că Natura 2000 este în primul rând, un instrument de conservare a biodiversității. Totuși, planurile de management pot include acele activități economice care ajută la menținerea și protejarea naturii și a mediului.

În siturile Natura 2000 pot fi permise activități agricole tradiționale, unele dintre acestea necesare pentru menținerea peisajelor (ex: pajiștile montane), cultivarea și obținerea de produse ecologice (legume, fructe, produse lactate, carne, sucuri de fructe, activități de vânătoare și pescuit) cu condiția ca siturile să își păstreze obiectul conservării.

Exploatarea terenurilor agrigole nu trebuie să conducă însă la degradarea sau distrugerea habitatelor naturale și a speciilor de plante și animale de interes comunitar, pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000.

Activitățile desfășurate în cadrul unui sit trebuie să respecte măsurile minime de management privind speciile de interes comunitar, de exemplu:

Respectarea perioadelor de reproducere, cuibărit, popas și iernat ale păsărilor.

Exploatarea masei lemnoase în funcție de habitatul/specia pentru care zona a fost declarată sit.

Construcții din materiale tradiționale, în acord cu arhitectura zonei.

Activități de promovare și dezvoltare a turismului durabil, cu accent pe ecoturism.

În zonele protejate nu vor fi permise construcții și lucrări de infrastructură ce pot afecta habitatul declarat sit SCI/SPA; excepție făcând lucrările care sunt importante pentru siguranța oamenilor sau de importanță națională conform legislației în vigoare (activitățile din siturile Natura 2000 vor fi supuse procedurilor de evaluare a impactului de mediu.)

Evaluarea impactului de mediu asupra mediului nu va fi însă necesară pentru activitățile zilnice; de asemenea,declararea unei zone ca sit nu va afecta dreptul de proprietate asupra terenurilor (în cazul în care vor exista activități care trebuie oprite, datorită declarării unei zone drept sit, fermierii, proprietarii, administratorii și concesionarii de terenurii vor primi plăți compensatorii).

Pe lângă conservarea capitalului natural, rețeaua Natura 2000 oferă importante oportunități pentru dezvoltarea economică durabilă, atât prin posibilitatea atragerii de fonduri, cât și printr-un management economic eficient în beneficiul oamenilor și naturii. Întreaga rețea europeană Natura 2000 este ilustrată în harta de mai jos (Fig. 1).

Fig. 1 Harta rețelei europene Natura 2000

Sursa: http://natura2000.eea.europa.eu

În prezent pe teritoriul României există un număr de 381 de situri Natura 2000 (numărul acestora este în creștere), 108 SPA și 273 SCI, distribuite conform hărții de mai jos; de unde se poate observa concentrarea mare de situri în zonele montane/submontane și în Delta Dunării (Fig. 2).

Fig. 2 Harta rețelei Natura 2000 în România

Sursa: http://natura2000.eea.europa.eu

CAPITOLUL 2. LOCALIZARE ȘI LIMITE

Situl ROSPA0102 Suhaia este un sit de protecție avifaunistică situat în sudul României ( la 12 km de extremitatea sudică a țării, orașul Zimnicea ), în partea central-sudică a județului Teleorman, pe teritoriile administrative ale comunelor Suhaia (25%), Viișoara (4%), Lisa (15%) și Seaca (3%) ( Fig. 3).

Fig. 3 Localizarea sitului ROSPA 0102 Suhaia

Sursa: www.prefectura-teleorman.ro

Zona a fost declarată Arie de Protecție Specială Avifaunistică (sit SPA) prin Hotărârea de Guvern nr. 1284 din 28 octombrie 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrată a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România).

Situl se întinde pe o suprafață de 4 473 ha, cuprinse altitudinal între 2 și 58 m, pe teritoriul acestuia aflându-se și rezervația naturală Balta Suhaia cu o suprafață de 1 455 ha.

Aria de Protecție Specială Avifaunistică Balta Suhaia este amplasată pe teritoriul cadastral al Comunei Suhaia, Județul Teleorman, în partea de sud-vest.

Coordonatele geografice ale zonei sunt :

Limita de N pornește de la DC 190 care limitează zona mlaștinoasă adiacentă lacului propriu-zis de extravilanul comunei Viișoara, urmareste conturul nordic al luciului de apa pe o distanta de circa 5.300 m care se invecineaza cu extravilanul comunelor Viisoara si Suhaia, pana la drumul de acces in zona baltii dinspre comuna Suhaia, unde se afla casa fermei piscicole Suhaia.

Limita de E porneste din dreptul intersecției CN 650 cu DE 648, se continuă pe acest drum, după care urmărește conturul luciului de apa pâna la intersecția cu DE 624.

Limita de S urmărește DE 624, după care se continuă pe DE 695 învecinat cu Gârla Iancului, până la vărsarea acesteia în Dunăre.

Limita de V urmărește digul de apărare al Gârlei Iancului și zona de stufăriș adiacentă acesteia, se continuă pe conturul digului de apărare al luciului de apă și zonă de stufăriș adiacentă acestuia până la limita DC 190.

Accesul în arie se face din DN 51 A prin localitățile Suhaia și Viișoara. Punctele de acces către aria protejată sunt semnalizate prin panouri informative (Fig. 4) în care sunt prezentate câteva informații despre aria de protecție specială avifaunistică Balta Suhaia (Fig. 5).

Comuna Suhaia este o comună în județul Teleorman,Muntenia, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Aceasta este situată în sudul județului, la aproximativ 12 km de orașul Zimnicea, la 40 km de municipiul Alexandria, la 45 km de municipiul Turnu Măgurele și 130 km de capitala București.

Începând din iunie 2012 situl este protejat și prin Convenția Ramsar ca zonă umedă de importanță internațională, important pentru protecția a două specii faunistice: pelicanul creț (Pelecanus crispus) și a unui pește cunoscut sub denumirea populară de țigănuș (Umbra krameri); specii considerate vulnerabile ce se află pe lista roșie a IUCN.

Are o suprafață de 19 594 ha (suprafață ce coincide cu suprafața Ariei de Importanță Avifaunistică) și cuprinde atât rezervația Balta Suhaia cât și mlaștini, canale, stufărișuri, o zonă din cursul Dunării (între Zimnicea și Turnu Măgurele) care include grinduri, japșe, privaluri, brațe moarte, adâncituri cu ape temporare.

Balta Suhaia (sau Lacul Suhaia) este o rezervație naturală aflată în Lunca Dunării, pe teritoriul comunei omonime, ce a fost declarată arie protejată la 30 octombrie 2004 prin Hotărârea de Guvern nr. 2151; aceasta având o suprafață de 1 455 ha.

Aceasta este alimentată cu apă din Dunăre printr-un canal numit Gârla Iancului și reprezintă o zonă cu luciu de apă, pajiști, turbării, mlaștini cu floră și faună specifică zonelor umede ce conferă loc de găzduire, condiții de hrană și cuibărit pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj și sedentare.

Aria protejată este o zonă umedă aflată într-o bioregiune de tip continental și reprezintă o zonă naturală formată din lacuri, râuri, mlaștini, turbării, pajiști și canale de drenaj ce asigură un debit constant al apei și condiții de viețuire și cuibărit pentru diverse specii de păsări.

Zonarea interioară a ariei de protecție specială avifaunistică Balta Suhaia este următoarea, conform Planului de Management al ariei naturale de protecție specială avifaunistică Balta Suhaia:

zona A : zona de protecție strictă : parcelele 1, 2 cu o suprafață de cca 313 ha, din cadrul Tarlalei HP 623 și parcela 3, cu o supafață de cca 79 ha, din cadrul Tarlalei HP 360.

zona B : zona de protecție integrală : parcela 4, cu o suprafață de cca 1.000 ha, din cadrul Tarlalei HP 623.

zona C : zonele – tampon : parcelele 5, 6, 7, 8, 9 cu o suprafață de cca 35 ha, din cadrul Tarlalelor Hb 359, Hb 375, Hb 377, Hb 387, Hb 494.

zona D : zona de dezvoltare durabilă : parcela 10 cu o suprafață de cca 27,94 ha, din cadrul Tarlalei P 191

Fig. 4 Panou informativ situat într-un punct de acces spre Balta Suhaia

Fig. 5 Informații despre situl RSPA 0102 Suhaia

CAPITOLUL 3. ELEMENTE DE CADRU FIZICO-GEOGRAFIC

3.1 Aspecte fizico-geografice

Conform Formularului Standard al sitului, 83% din suprafață este acoperit cu râuri și lacuri, 9% cu mlaștini, 8% cu teren agricol. Există un luciu de apă de 972 de hectare, pepiniere piscicole pe 240 de hectare, stufărișuri pe 120 de hectare, mlaștini cu vegetație plutitoare pe 20 de hectare și 101,5 de hectare ocupate cu diguri și canale de legătură.

Fig. 6 Distribuția suprafeței în cadrul sitului ROSPA 0102 Suhaia

Lacul Suhaia este un lac natural de acumulare fluviatilă ce s-a format prin acțiunea fluviatilă de eroziune și acumulare, ce prin combinare duce la crearea unor elemente negative morfohidrografice care cu timpul devin depresiuni lacustre.

În urma procesului de eroziune laterală a râurilor (Călmățui, cu afluenții săi Călmățuiul Sec, Sohodol și Urlui și a Teleormanului), de deplasare și de schimbare a cursurilor de apă , unele meandre și porțiuni de râuri sunt izolate prin aluvionarea zonelor de legătură, formându-se astfel lacuri de meandru, de braț părăsit; exemple de astfel de depresiuni lacustre sunt foarte numeroase în Lunca și Delta Dunării.

Cel mai cunoscut tip de depresiune lacustră de acumulare fluviatilă este cel al lacurilor de luncă (al bălților), ce se găsesc dominant în zona maginală a luncii între grindurile fluviatile marginale și zona înaltă de contact cu terasa.

Din punct de vedere geologic, situl Suhaia, este situat pe Platforma Moesică, ce se afundă lent spre nord și, în parte, pe avanfosa pericarpatică. Pentru relieful de câmpie, care caracterizează teritoriul, prezintă o importanță deosebită evoluția lui în ultima perioadă geologică – Cuaternar. Începând cu Pleistocenul Inferior până în Holocen are loc retragerea lacului getic către est, fenomen petrecut sub influența ultimelor înălțări ale Carpaților, precum și a suprapunerilor masive de sedimente constituite, în special, din pietrișuri de Cândești și Frătești.

Ulterior a avut loc depunerea peste stratul de calcare cretacice a unui complex de formațiuni marnoase și nisipoase cu grosimi de cca. 18 m, peste care urmează o cuvertură de aluviuni argiloase, argilo-nisipoase fine și loess cu grosimi de 6-8 m; ceea ce determină o dinamică lentă a acviferului freatic. Pe marginea estică a lacului putem vedea depuneri de loess, cu grosimi mai mari decât în restul sitului, cu versanți cu râpe.

Fig. 7 Versanți pe latura nordică a lacului

Fig. 8 Versanți pe latura estică a lacului

În ceea ce privește terasele formate pe malurile lacului, se poate observa o diferență între versanții aflați în partea nordică (terasele sunt mai abrupte, prezintă denivelări cauzate de lipsa vegetației cu scop de stabilizare a acestora și escavarea lor pentru folosirea rocii în diverse scopuri) și cei aflați în partea estică (teraselele sunt modelate de mișcările masei de apă provocate de episoadele de secetă și inundații și au formă aproximativ plană) (Fig. 7, Fig.8)

În ceea ce privește zonele de luncă și terasă a fluviului Dunărea și pîrîului Calmățui, putem menționa prezența unui strat relativ subțire (0,5-2,50 m) de pământuri coezive și semicoezive ce acoperă un strat de nisipuri și pietrișuri acvifere ale luncii Dunării și Călmățuiului.

Între albia minoră a Dunării și grindul ei principal apare mai întâi o zonă cu mici depresiuni lacustre numite ,,listeve”, apoi o zonă centrală, dincolo de grind, formată din complexe de dimensiuni mici invadate de vegetație și una marginală, respectiv lunca externă cu cele mai mari depresiuni lacustre, izolate și întrerupte din loc în loc de Dunăre.

Fig. 9 Listeve ce servește drept izlaz comunal

Aria specială de protecție avifaunistică Balta Suhaia, județul Teleorman, beneficiază de o avantajoasă poziție geografică, fiind situată pe malul stâng al Dunării, într-o zonă de șes la 27 m deasupra mării.

Din punct de vedere pedologic situl ROSPA 0102 Suhaia are condiții speciale de luncă, cu inundații periodice, umiditate scăzută sau excesivă în unele perioade ale anului, aluviuni cu textură variată bogate în substanțe nutritive; determină formarea unor pajiști de lucă dezvoltate pe soluri azonale puțin evoluate sub care se află destul de apropae de suprafață un strat acvifer.

Din punct de vedere hidrologic, Lacul Suhaia, ca lac de luncă, este strâns legat de ritmul de viață al Dunării (revărsări, retrageri, stare de normalitate). Forma hidrografului și a nivelelor lacului Suhaia este dată de pătrunderile și retragerile apelor Dunării. Lacul Suhaia comunică cu Dunărea prin canale amenajate fie direct, Nord – Sud, fie indirect colateral.

Râul Călmățui se varsă în N. Lacului Suhaia, are o lungime de 134 km și un bazin hidrografic de 1 379 km2 . Afluentul său important fiind Urlui, care are o lungime de 43 km și un bazin hidrografic de 99 km2 . Panta medie a râului Călmățuiu la intrarea în lacul Suhaia este de 15 cm/km. Nivelul apei în lac este legat de variația nivelului Dunării, și anume creșterea nivelului în lac se face cu câteva zile mai târziu față de creșterea nivelului Dunării.

Perioada de creștere a nivelului lacului este în anotimpul de primăvară începând de la sfârșitul lunii februarie – începutul lunii mai. În ceea ce privește relația cu acviferul freatic, pe malul lacului Suhaia există un aliniament de izvoare. Orizontul acvifer freatic are o extindere mare în zona de luncă a Dunării dar și în lunca Călmățuiului.

Din punct de vedere climatologic,Lacul Suhaia se află la ,,zona de interferență a circulațiilor majore” de Vest cu cele de Est, proprii părții centrale a Câmpiei Române. Din repartiția lunară multianuală a precipitațiilor în care maximul este atins în luna iunie, precedat de mai și urmat de iulie, ceea ce este caracteristic climei temperat continentale indiferent de nuanțarea ei locală.

Lacul Suhaia este ferit atât de vânturile puternice din Vest cât, mai ales, de cele estice care se stîng treptat în spațiul geografic al Câmpiei Române între Mostiștea la est și Olt la vest.

Clima lacului Suhaia derivă din clima globală a țării care este temperat continentală de tranziție, dar este mult îndulcită din cauza amplasării sale geografice complete:

în lunca Dunării, la adăpostul frunții uneia dintre terasele Dunării;

în zona de interferență a circulațiilor de vest și de est din Câmpia Română, acolo unde se ,,sparg vânturile”.

Deoarece cuveta lacustră nu are o adâncime mare (maxim 2,2 m) iar suprafața este variabilă în funcție de anotimp, aceste caracteristici morfometrice fac ca temperatura apei să fie în strânsă legătură cu temperatura aerului, iar vântul chiar dacă are intensități reduse produce un amestec intens în masa de apă.

Flora existentă în zonă este flora caracteristică regiunilor de silvostepă, în care se întrepătrund elemente specifice luncilor.

Flora din cadrul ariei protejate este reprezentată de: stuf (Phragnites australis), papură (Typha sp.), iarba câmpului (Agrostis stolomifera), rogoz (din speciile Corex brevicollis, Coris stenophylla, Corex vulpina, Corex acutifornis), pipirig (Juncus compressus), spetează (Juncus effusus), cini-degete (Potentilla reptaus), coada-racului (Potentilla auserina), șuvară (Poa trivialis), pipiriguț(Elocharis palustris), cicoare (Cichorum inthybus ), răchitan(Lythrum salicaria), lintiță(din speciile Lemna trisulca, Lemna minor), peștișoară(Salvia nataus), nufăr alb (Nymphaea alba), nufăr galben (Nuphar lutea), plutică (Nymphoides peltata), săgeata apei (Sagittaria safittifolia), specia de garoafă Dianthus capitatus, țâța-vacii(Primula elatior), otrățel(Utricularia vulgaris),  iarba broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae),  brădiș (Myriophyllum verticillatum, Myriophyllum spicatum), cosor (Ceratophyllum submersum), sârmuliță (Vallisneria spiralis), inarița (Najas marina), boz(Sambucus ebulus), broscăriță (genul Potamogeton),  cornaci (Trapa natans), gălbenuși (Crepis tectorum nigrescens), ciuboțica cucului (Primula elatior), lumânărică (Verbascum glabratum), orhidee de mlaștină (Epipactis palustris).  La malul Dunării există păduri de luncă, constituite din salcie (Salix alba) și plop (Populus alba), pe care urcă lianele de viță sălbatică (Vitis silvestris).

Fig. 10 Boz (Sambucus ebulus )

Fig. 11 Cicoare (Cichorum inthybus)

Fig. 12 Roiniță (Melissa officinalis)

Fig. 13 Salcie (Salix alba) și măceș (Rosa canina)

Unele plante întâlnite pe teritoriul sitului sunt folosite ca plante cu proprietăți medicinale ce sunt folosite de către bătrâni pentru tratarea diferitelor afecțiuni prin realizarea de infuzii din diferite componenete ale plantelor folosite fie pentru consum, fie pentru realizarea de spălături, tincturi, unguente ( Fig. 10 ,Fig. 11, Fig. 12, Fig. 13 ).

Fig. 14 Pâlc de Cenușer și cenușer înflorit (Ailanthus altissima)

În perioada comunistă, suprafața teraselor aflate între locuințe și lac era ocupată de culturi întinse de viță-de-vie, plantații de salcâm, de dud, salcie, pomi fructiferi cu rolul stabilizării solului și cu rol economic; după 1989 aceste suprafețe au fost dezgolite de vegetația inițială, lemnul fiind folosit de localnici și terenurile fiind folosite ca loc de iernat pentru animale ca mai apoi să fie abandonate.

În locul vegetației inițiale au apărut pâlcuri din ce în ce mai extinse de vegetație invazivă, extinderea cea mai mare având-o cenușerul (Ailanthus altissima) (Fig. 14) , care este o plantă cu înmulțire și dezvoltare rapidă, rezistent la modificări ale mediului, folosit de către localnici pentru foc (cu toate că are o putere calorică foarte redusă), supot pentru legumele plantate în câmp (deoarece este elastic și nu se rupe ușor sub acțiunea vântului) și astfel acesta ajunge să fie răspândit în toate zonele atât natural cât și prin acțiune antropică.

Fig. 15 Vegetație palustră în zona mlăștinoasă de lângă lac

În unele zone unde acum există fie teren agricol, fie pășune, fie mlaștini rezultate în urma secării și colmatarea canalelor de desecare putem observa fostele zone umede după existența vegetației palustre care rămâne ca ”martor” al formei și tipului de zonă care a existat în locul respectiv.

Fauna este reprezentată de o gamă de diverse specii de mamifere, păsări și în cadrul rezervației naturale diverse specii de pești; unele dintre specii fiind incluse pe lista roșie a IUCN.

Specii de mamifere: mistreț (Sus scrofa), iepure de câmp (Lepus europaeus), popândău (Spermophilus citellus), șoarece de câmp (Apodemus agrarius), arici (Erinaceus), vulpe (Vulpes vulpes crucigera), pisica sălbatică (Felis silvestris silvestris) și șacalul auriu (Canis aureus) care a devenit o specie invazivă din ce în ce mai prezentă și numeroasă în acest areal.

Fig. 16 Iepure de câmp (Lepus europaeus)

Sursa: www.avpsinteragro.ro

Fig. 17 Popândău (Spermophilus citellus)

Sursa: www.chettusia.com

Fig. 18 Șacal auriu ( Canis aureus)

Sursa: www.chettusia.com

Fig. 19 Vulpe (Vulpes vulpes crucigera)

Sursa: www.chettusia.com

Specii de păsări (alături de pelicanul creț (Pelecanus crispus): lăcarul mare (Acrocephalus arundinaceus), lăcar-de-mlaștină (Acrocephalus palustris), lăcar-de-lac (Acrocephalus scirpaceus), lăcar-de-rogoz (Acrocephalus schoenobaenus), fluierar de munte (Actitis hypoleucos), ciocârlia-de-câmp (Alauda arvensis), pescăruș albastru (Alcedo atthis), rața lingurar (Anas clypeata), rață fluierătoare (Anas penelope), rață mare (Anas platyrhynchos), rață pestriță (Anas strepera), rață cârâitoare (Anas querquedula), gârliță mare (Anser albifrons), gâscă cenușie (Anser anser), stârc cenușiu (Ardea cinerea), stârc roșu (Ardea purpurea), ciuf-de-pădure (Asio otus), rață-cu-cap-castaniu (Aythya ferina), rața moțată (Aythya fuligula), rață roșie (Aythya nyroca), buhai de baltă (Botaurus stellaris), gâsca cu piept roșu (Branta ruficollis), nisipar (Calidris alba), fugaci mic (Calidris minuta), fugaci roșcat (Calidris ferruginea), cânepar (Carduelis cannabina), fugaci mic (Calidris minuta), sticlete (Carduelis carduelis), florinete (Carduelis chloris), prundașul gulerat mic (Charadrius dubius), chirighiță-cu-obraz-alb (Chlidonias hybridus), chirighiță neagră (Chlidonias niger), chirighiță-cu-aripi-albe (Chlidonias leucopterus), barză albă (Ciconia ciconia), erete de stuf (Circus aeruginosus), barză neagră (Ciconia nigra), dumbrăveancă (Coracias garrulus), cuc (Cuculus canorus), lăstun de casă (Delichon urbica), egretă albă (Egretta alba), egretă mică (Egretta garzetta), măcăleandru (Erithacus rubecula), presură bărboasă (Emberiza cirlus), lișiță (Fulica atra), vânturelul roșu (Falco tinnunculus), șoimul rândunelelor (Falco subbuteo), becațină comună (Gallinago gallinago), ciovlica roșcată (Glareola pratincola), piciorong (Himantopus himantopus), codalb (Haliaeetus albicilla), piciorongul (Himantopus himantopus), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), pescăruș argintiu (Larus cachinnans), pescăruș râzător (Larus ridibundus), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio), sfrânciocul cu frunte neagră (Lanius minor), prigoare (Merops apiaster), presură sură (Miliaria calandra), codobatură galbenă (Motacilla flava), grangur (Oriolus oriolus), pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus), bătăuș (Philomachus pugnax), lopătar (Platalea leucorodia), lebădă de vară (Cygnus olor), codroș de munte (Phoenicurus ochruros), țigănuș (Plegadis falcinellus), corcodel-mare (Podiceps cristatus), ciocîntors (Recurvirostra avosetta), pițigoi-pungar (Remiz pendulinus), mărăcinar (Saxicola rubetra), chiră de baltă (Sterna hirundo), călifar alb (Tadorna tadorna), corcodel mic (Tachybaptus ruficollis), fluierar de mlaștină (Tringa glareola), fluierarul de zăvoi (Tringa ochropus), fluierar de lac (Tringa stagnatilis), sturzul cântător (Turdus philomelos), mierlă (Turdus merula) sau nagâț (Vanellus vanellus).

Fig. 20 Pelican creț (Pelecanus crispus)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 21 Pelican comun (Pelecanus onocrotalus)

Fig. 22 Rață mare (Anas platyrhynchos)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 23 Rață mică (Anas creca)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 24 Fluierar de mlaștină (Tringa glareola)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 25 Fluierar de lac (Tringa stagnatilis)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 26 Vânturel de seară (Falco vespertinus)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 27 Dumbrăveancă (Coracias garrulus)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 28 Ciovlica roșcată (Glareola pratincola)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 29 Bătăuș (Philomachus pugnax)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 30 Pescăruș râzător (Larus ridibundus)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 31 Lopătari (Platalea leucorodia)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 32 Rață roșie (Aythya nyroca)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 33 Gâște cenușii (Anser anser)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 34 Barză albă (Ciconia ciconia)

Fig. 35 Cormoran mic ( Phalacrocorax pygmeus)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 36 Egretă mică (Egretta garzetta)

Sursa: dr. Peter Lengyel

Fig. 37 Lebădă de vară (Cygnus olor)

Specii de pești (alături de țigănuș (Umbra krameri)):plătică (Abramies brama),babușcă (Rutilus rutilus), țipar(Misgurnus fossilis) denumit local fâță, săbiuță (Pelecus cultratus), văduviță(Leuciscus idus), crap (Cyprimes carpio), știucă (Esox lucius), biban (Perea fluvitatilis), somn (Silurus glanis), boarță (Rhodeus seriaeus), lin (Tinca tinca), șalău (Stizostedion lucioperca), roșioară (Scardinius erythrophtalmus), etc.

Specii de amfibieni: tritonul cu creastă (Triturus cristatus),triton comun(Triturus vulgaris), izvoraș cu burtă roșie (Bombina bombina), broasca râioasă verde (Bufo viridis), broasca de pământ brună (Pelobates fuscus), broaște de lac verzi (Rana ridibunda, Rana esculenta), brotăcelul (Hyla arborea).

Specii de reptile: țestoasa de baltă(Emys orbicularis), gușter(Lacerta viridis), șopârla de câmp (Lacerta agilis), șarpe de apă (Natrix tesselata), șarpe de casă (Natrix natrix).

Fig. 38 Țestoasa de baltă (Emys orbicularis)

Din cauza degradării arealului de răspândire, mai multe specii de amfibieni și reptile din această arie devin vulnerabile, numărul lor scăzând în principal din cauza extinderii zonelor agricole prin desecări ale zonelor umede și a migrării spre alte zone devenind victime din cauza circulației autovehiculelor în zonă sau sunt luate ca animal de companie sau drept cadou ( carapacea țestoaselor folosită ca scrumieră) (Fig. 38 ).

3.2 Caracteristici socio-economice

Comuna Suhaia, beneficiază de o avantajoasă poziție geografică în partea sudică a României, fiind situată pe malul stâng al Dunării.

Coordonatele geografice ale localității sunt: 43ș 37’07” latitudine nordică și 25ș15’00” longitudine estică.

Aceasta este situată într-o zonă de șes in cadrul Luncii Dunării la 47 m deasupra mării, pe versantul stâng al Dunării si de-a lungul fostului lac Suhaia, respectiv pe terasa a VI-a a Dunării.

Potrivit datelor din 2017 preluate de pe site-ul INSSE, comuna Suhaia are o populație de 2177 locuitori cu o tendință de scădere deoarece, în urma recensământului din anul 2011 avea o populație de 2338 de locuitori.

În graficul de mai jos se poate observa evoluția populației comunei în ultimii 25 de ani:

Fig. 39 Evoluția populației în comuna Suhaia (1992-2017)

Se observă o scădere continuă a populației în toată acestă perioadă ( 1992-2017), cu modificări minore, până în anul 2004, unde se poate observa o scădere semnificativă a populației cu aproximativ 2000 de locuitori, ceea ce arată faptul că populația comunei este un îmbătrânită, sporul natural este unul negativ și numărul de nașteri este din ce în ce mai mic.

O altă cauză a scăderii populației este migrația în masă a locuitorilor fie spre orașele medii și mari, fie spre alte țări.

Densitatea populației raportată la anul 2017 este de 0,03 locuitori/km2 .

Suprafața comunei Suhaia este de 7485 ha din care:

Intravilan: 159,13 ha

Extravilan: 7325,87 ha

În graficul de mai jos se poate observa distribuția suprafeței comunei Suhaia, pe cele două tipuri de zone, raportate în procente:

Fig. 40 Distribuția suprafeței comunei

Suprafața localității este împărțită astfel:

Arabil – 4767 ha,

Islaz – 731 ha,

Apă și stuf – 1317,87 ha,

Păduri – 155 ha,

Drumuri – 75 ha,

CNA Dunărea – 200 ha,

SNIF canale – 80 ha

Graficul de mai jos ilustrează distribuția suprafeței comunei, în procente. Din acest grafic observându-se faptul că primele 3 tipuri de suprafețe sunt ocupate de terenurile arabile, izlaz și suprafețe ocupate de apă și stuf.

Proporția mare de teren arabil indică și faptul că zona este pretabilă pentru practicarea agriculturii, fapt ce a reprezentat și un prim motiv pentru realizarea desecărilor în perioada comunistă.

Fig. 41 Distribuția suprafeței de extravilan a localității

Graficul atașat mai jos prezintă distribuția procentual a suprafeței totale a localității, din care putem observa că pe primele patru poziții privind procentul de ocupare îl dețin suprafețele agricole (38%), suprafețe arabile care sunt folosite și cu alt scop decât cel pentru agricultură (32%), totalul de terenuri ce nu sunt folosite în scop agricol (12%), suprafața ocupată de apă, bălți ( 9% ).

Fig. 42 Modul de distribuire a suprafeței totale a comunei Suhaia

Graficul următor ilustrează rata șomajului în comuna Suhaia în perioada februarie 2017-februarie 2018. Apogeul privind rata șomajului s-a înregistrat în perioada iulie – noiembrie 2017 deoarece o mare parte a populației, care este una majoritar parte a grupei de vârstă 60-65 de ani, este trecută la stadiul de șomer de către angajator timp de câteva luni înainte de termenul de pensionare. O scădere semnificativă a acestei rate este întregistrată în perioada imediat următoare, ca o consecință a acțiunii anterioare, crește numărul de pensionari și scade numărul șomerilor.

Fig. 43 Rata șomajului în comuna Suhaia (02.2017-02.2018)

Graficul de mai jos reprezintă distribuția pe sexe a numărului de șomeri din localitatea Suhaia, județul Teleorman.

Fig. 44 Numărul de șomeri pe sexe în comuna Suhaia (02.2017-02.2018)

Se poate observa că numărul persoanelor de sex feminin șomere este mai mic deoarece majoritatea întreprinderilor au ca forță de muncă femei, în timp ce reprezentanții de sex masculin au oportunități scăzute privind locurile de muncă, ceea ce face ca numărul șomerilor de sex masculine să fie mai mare.

O altă cauză a acestei discrepanțe, este vârsta de pensionare care la femei este de mai redusă (63 de ani), decât la bărbați (65 de ani).

Fig. 45 Piramida vârstelor locuitorilor din Suhaia (1992)

Fig. 46 Piramida vârstelor locuitorilor din Suhaia (2002)

Fig. 47 Piramida vârstelor locuitorilor din Suhaia (2011)

Fig. 48 Piramida vârstelor locuitorilor din Suhaia (2017)

Graficele atașate mai sus reprezintă piramide ale vârstelor pentru anii 1992, 2002, 2011 și 2017, primii 3 ani reprezentând ultimele 3 recensăminte asupra populației, unde se observă că majoritare ca număr de persoane sunt categoriile de vârstă cuprinse între 40 și 84 de ani cu mici modificări ale valorilor în cazul fiecărei perioade analizate.

Faptul că populația majoritară este populația adultă postreproductivă duce la scăderea ratei natalității, îmbătrânirea populației și implicit creșterea mortalității, ceea ce face ca sporul natural să fie unul negativ ca în cazul majorității localităților din județ respectiv din țară.

Lipsa locurilor de muncă și a creșterii ratei șomajului, ce poate să ofere venituri decente la nivelul familiilor și un nivel de trai rezonabil, face ca din ce în ce mai mulți locuitori ai comunei să facă parte din categoria persoanelor ce sunt asistate social și astfel principala activitate ce poate oferi beneficii economice este agricultura, aceasta constituind și cea mai frecventă activitate economică cu efecte asupra mediului și în special asupra siturilor ROSPA.

CAPITOLUL 4. ACTIVITĂȚI ANTROPICE

Asupra suprafeței actualului sit s-au făcut modificări majore între anii 1960-1970, aceste modificări constând în faptul că lacul a fost desecat aproape în proporție de 80% pentru utilizarea terenurilor, atunci submerse, în scop agricol.

Aceste lucrări de desecare s-au realizat prin îndiguiri, construirea de canale adiacente care sa regleze fluxul de apă și să servească și drept „rezervoare” pentru apa folosită la irigații, prin construirea de maluri betonate pentru a împiedica erodarea malurilor și inundarea suprafețelor agricole noi rezultate.

Date exacte despre suprafața inițială nu există prea multe, se știe doar că lacul avea un luciu de apă de 20 km lungime și 4 km lățime, unde în prezent mai are decât 5 km lungime și 2 km lățime.

Scrierile lui Grigore Antipa au un rol esențial în construirea unei imagini de ansamblu asupra stării naturale a regiunii inundabile a Dunării, involuntar și a lacului Suhaia deoarece din următorul citat ne putem face o imagine despre cum arăta lacul Suhaia înainte de 1960:

„De la Turnu Măgurele această zonă iarăși începe și merge în mod constant până la Călărași, lărgindu-se din ce în ce mai mult. Pe distanța de 41 km între Turnu Măgurele și Zimnicea ea ocupă o suprafață de peste 21.000 de hectare și merge lărgindu-se până înspre Cioara și Lisa, unde se unește cu valea Călmățuiului și ajunge la o lățime de 10 km. De aci înainte ea cuprinde Ezerul Suhaia (cu o suprafață liberă de stuf de 3.268 hectare), care se alimentează din Dunăre prin gârla Bălții sau gârla Suhaia și este foarte bogat în pește.”

Din imaginile atașate mai jos se pot observa diferențele de mărime a lacului în anul 1908 (Fig. 49), prezentată în prima schiță și situația actuală prezentată printr-o imagine satelitară (Fig. 50).

Fig. 49 Balta Suhaia(1908)

Sursa: Antipa,1910

Fig. 50 Balta Suhaia (2017)

Sursa: http://natura2000.eea.europa.eu

Din balta Suhaia prezentată de către Grigore Antipa in cartea „Regiunea inundabilă a Dunării. Starea ei actuală și mijloace de a o pune în valoare” ce avea o suprafață de 3268 de hectare (se întindea și pe teritoriul administrativ al satului Fântânele), se poate observa cum a rămas decât lobul vestic cu o suprafață de 1455 de hectare .

Tot Grigore Antipa spune că „a seca bălțile sau a miscșora chiar și suprafața lor ,fără a le înlocui cu alte izvoare de umiditate ,cel puțin egale cu ele,ar fi să producem un dezechilibru în economia naturii,care ar avea efecte foarte periculoase,atât pentru viitorul agriculturii , cât și în general pentru clima acestor regiuni și a tot ce depinde de dânsa”.

De aici putem deduce că desecările făcute în perioada de apogeu agricol din perioada comunistă 1960-1970 nu au modificat doar aspectul peisajului ci a produs și unele dezechilibre greu de controlat în ceea ce privește ecologia arealului respectiv, biodiversitatea și chiar clima; în prezent (ultimii 6 ani) terenurile încep să se confrunte cu fenomenul de deșertificare, canalele de legătură utilizate la irigații s-au colmatat parțial sau total în proporție de 60 % , fauna și flora au avut de suferit (modificări majore au suferit flora și ihtiofauna prin diminuarea sau chiar dispariția unui număr mare de exemplare din diverse specii ) ; și chiar viața oamenilor care aveau ca principala sursă de venit și hrană pe lângă utilizarea terenurilor agricole deja existente și pescuitul.

În perioada 15 septembrie 2003 – 20 noiembrie 2009 o suprafață de 1604.30 ha , din care, 1534 ha amenajate pentru piscicultură, au fost concesionate de către A.D.S. București firmei S.C. Sunrise Fish Prod București.

În această perioadă accesul, până atunci liber, a fost limitat până la restricționare de către concesionar care a îngrădit terenul concesionat, cu ajutorul unui card din beton și sârmă bordurată care există și în prezent, și alte câteva terenuri agricole private din împrejurimi abuziv.

Fig. 51 Delimitarea proprietății concesionarului de restul extravilanului

Fig. 52 Poarta de acces către proprietate

Tot în această perioadă, până în 2007 când zona a fost declarată sit ROSPA, s-au efectuat acțiuni de pescuit până la gradul de industrial, introducerea unor specii noi de pește care au provocat dezechilibre ecologice în lanțul trofic existent atunci, braconaj asupra păsărilor și animalelor existente la momentul respectiv în sit, ce erau folosite drept cadou sau trofee persoanelor apropiate concesionarului.

Din anul 2014 până în prezent concesionar este firma SC. AVPS InterAgro .SRL , cu scopul dezvoltării turismului în zonă , atragerea de turiști, valorificarea masei piscicole și creșterea capitalului economic al zonei prin oferirea de locuri de muncă cetățenilor comunei Suhaia.

Acesta a concesionat și suprafața ocupată abuziv de fostul concesionar, păstrând aceeași delimitare a proprietății de restul extravilanului, prin gardul destul de convingător ce are și o poartă de acces permanent păzită.

La câțiva metri de proprietatea bine îngrădită a concesionarului, se află un panou informativ (Fig. 53) ca o limită de unde începe Aria de protecție specială avifaunistică ROSPA 0102 Suhaia.

Fig. 53 Panou informativ AVPS InterAgro

La confluența Dunăre-Călmățui-Gârla Iancului-Balta Suhaia, unde se află o microdeltă, este amplasat un hotel plutitor care este proprietate a concesionarului menționat anterior (Fig. 54 ).

Fig. 54 Hotel Plutitor Danubius Pontic

Principalele activități economice desfășurate în cadrul comunei Suhaia și a sitului ROSPA 0102 Suhaia sunt:

Agricultura

Creșterea animalelor

Comerț- Pescuitul

Fig. 55 Animale ce pasc pe terasele din cadrul arealului

Fig. 56 Eroziune a solului cauzată de tăierea copacilor

Fig. 57 Pâlc de salcâmi (Robinia pseudoacacia)

Pe teritorul sitului ROSPA 0102 Suhaia există un fond de vânătoare deținut de către patronul AVPS InterAgro. SRL cu scopul menținerii echilibrului trofic (vânatul exclusiv al speciilor cu tendință de supraînmulțire), dar și cu scopul atragerii de turiști și pasionați de vânătoare în zonă pentru a impulsiona turismul în zonă și a aduce beneficii economice comunității locale prin oferirea de locuri de muncă, în principal pentru paza în zonă și oferirea de indicații celor ce vin în zonă fie pentru vânătoare, fie pentru vizitarea locului.

Printre speciile cele mai vânate ale fondului de vânătoare sunt mistrețul (Sus scrofa), iepurele de câmp (Lepus europaeus) (Fig. 16), popândăul (Spermophilus citellus) (Fig. 17), șacalul auriu (Canis aureus) (Fig. 18) care este o specie invazivă ce a pătruns în țara nostră în ultimii ani provocând dezechilibre în lanțurile trofice invadând arealele de răspândire ale lupului (Canis lupus) și vulpilor (Vulpes vulpes crucigera) (Fig. 19) în special. Acesta este un animal care consumă tot ce găsește, fiind foarte periculos deoarece vânează și consumă de la rozătoare mici, ouă ale păsărilor acvatice ( fiind foarte bun înotător poate ajunge cu ușurință la cuiburile păsărilor ), păsări de talie mică sau mare până la pui de mistreț, vulpe, pui ale animalelor domestice și uneori poate ataca chiar și animale de talie mare și rareori, când este prea înfometat, omul.

Acțiunile de desecare a zonelor umede din Lunca Dunării și Delta Dunării, cu amploarea cea mai mare, au avut loc între anii 1960-1970, în timpul regimului comunist și avea ca scop principal transformarea zonelor de luncă bogate în nutrienți, aduși de apele Dunării ce inundau periodic suprafețe extinse, în terenuri cu caracter agricol ce puteau oferi o producție mai mare și cantități mai mari de cereale; acest lucru ajutând la păstrarea statutului deținut în acea perioadă a țara nostră, acela de ”grânar” al Europei. De aceea, în perioada comunistă s-au înființat în județul Teleorman 2 porturi fluviatile (Zimnicea și Turnu Măgurele) prin care se realiza un tranzit constant de mărfuri spre și dinspre restul Europei.

Cu toate că acțiunile s-au desfășurat în a doua jumătate a secolului al XX-lea, planurile inițiale legate de transformarea Luncii și Deltei Dunării în zone cu caracter agricol au apărut ,conform ASAS, încă din secolul al XIX-lea când au fost observate succesele înregistrate în țări precum Italia (lunca Padului) și Olanda (cursul inferior al Rinului) privitor la valorificarea zonelor de luncă. Astfel în 1895 au avut loc primele îndiguiri în țara noastră, în Delta Dunării, însă fără rezultate majore; urmând ca în 1910 să apară ”Legea pentru punerea în valoare a pământurilor din zona inudabilă a Dunării„ în cadrul Ministerului Agriculturii și Domeniilor (MAD) sub conducerea inginerului Anghel Saligny ce prevedea ca desecarea să se facă doar prin diguri insubmersibile, terenurile rezultate să fie destinate numai agriculturii și doar cele joase pisciculturii.

Nu doar influența exterioară a dus la continuarea acțiunilor de desecare a zonelor umede, ce au fost întrerupte de cele 2 războaie mondiale, ci și nevoia de compensare a unor zone agricole pierdute în urma celui de-al doilea război mondial și apoi a pagubelor provocate de seceta din anii 1946-1947 ce a accentuat nevoia de găsire a altor zone productive din punct de vedere agricol.

Acțiunile inițiale de amenajare și desecare a zonelor inundabile au fost realizate în urma cercetărilor efectuate în principal de agronomul Gheorghe Ionescu Sisești și biologul Grigore Antipa ce au evidențiat prin cercetările efectuate fertilitatea ridicată a solurilor respective și fezabilitatea derulării acțiunilor de desecare prin amenajarea de terenuri arabile, pășuni și fâneșe în zonele înalte și de orezării și ferme piscicole în zonele mai joase ce prezintă o umectare mai ridicată. În anul 1960 sunt reluate acțiunile ținându-se cont de cercetările efectuate ulterior,dar și de avizele date de către IPA.

Asupra lacului Suhaia s-au realizat acțiuni de desecare a 12 850 ha, din cele 14 200 ha îndiguite; dintre care 6 000 ha au fost menajate pentru irigații pentru terenurile rezultate și 4 200 ha pentru orezării, irigarea realizându-se cu ajutorul unor stații de pompare și prepompare amenajate longitudinal pe 31 km între Zimnicea și Seaca. Aceste stații au fost folosite și pentru reglarea regimului hidric al Dunării în perioadele de creștere a cantității de apă provenită din precipitații sau topirea zăpezii dar și ca bazine de creștere a puietului piscicol; stații care dupa 1992 nu au mai fost întreținute fiind abandonate și rămânând doar ca o dovadă a acțiunilor anterioare ce avea ca scop dezvoltarea economică a zonei și a țării.

Fig. 58 Foste stații de pompare și prepompare

Fig. 59 Fostă cherhana

CAPITOLUL 5. PROBLEME DE GESTIONARE ALE AREALULUI DE STUDIU

O primă problemă de gestionare a arealului ce constituie suprafața sitului ROSPA 0102 Suhaia este reprezentată de fragmentarea necontrolată a habitatului viețuitoarelor existente în sit, fragmentare provocată de mai mulți factori:

Agricultură.

Incendierea suprafețelor palustre.

Turism practicat necorespunzător.

Activitățile economice de valorificare a masei piscicole.

Braconaj folosind lațuri, plase, curent electric, improvizate, otravă,etc.

Tăierea copacilor ce au ca rol susținerea teraselor și împiedicarea alunecărilor de teren.

Folosirea de pământ ca bază pentru acoperirea gropilor sau la construcția de materiale de construcție tradiționale; ceea ce duce la destabilizarea versanților și prăbușirea lor.

Tăierile de vegetație palustră pentru crearea de noi locuri de pășunat pentru animale sau crearea de noi căi de a ajunge mai rapid spre locurile de pescuit.

O problemă de gestionare a sitului a reprezentat-o și inundațiile ce au avut loc începând cu sfârșitul lunii martie ce au avut loc din cauza topirii zăpezii ce a făcut ca debitul Dunării și Călmățuiului să crească, să apară un surplus de apă ce nu a putut fi redirecționat și inundațiile să fie astfel evitate. Acest lucru întâmplându-se din cauza colmatării a peste 60% din canalele de drenaj, ce au fost construite cu acest scop între anii 1960-1970 și a fostelor brațe ale Dunării (Dunărica și Râul Pasărea).

Cu toate că inundațiile sunt o calamitate naturală, efectul acestora putea să fie evitat dacă activitatea antropică din cadrul sitului era mai redusă și gestionarea și managerierea sitului era mai bună, deoarece malurile care după desecarea lacului au fost securizate și consolidate cu dale din ciment pentru a împiedica eroziunea nu au fost reconsolidate, în unele locuri aceste dale au dispărut și astfel apa a erodat malurile ,ceea ce a dus la prăbușiri și ulterior pătrunderea mai rapidă a apei în unele suprafețe și în perioadele cu surplus de apă, inundarea acestora.

Din cauza unui management deficitar sau dezinteresat al zonei, în perioadele cu inundații a trebuit să se intervină de către autoritățile pentru situații de urgență și reprezentanți ai ”Apele Române ” cu o acțiune de înălțare a digurilor de pe rama estică și vestică a lacului pentru prevenirea distrugerilor apărute asupra terenurilor agricole din zona adiacentă lacului ce constituie habitat pentru păsările aflate în cadrul sitului ROSPA 0102 Suhaia.

Inudațiile ce au avut o durată de 10 zile au avut asupra malurilor un efect de erodare intensiv, în unele locuri digurile fiind rupte și astfel locurile unde păsările stăteau sau aveau cuiburi au fost inundate și distruse.

Fig. 60 Mal erodat- rama estică a lacului

Pentru controlarea excesului de apă și împiedicarea ruperii digurilor pe ambele rame ale lacului s-a inundat controlat o suprafață de 500 m de teren agricol, folosit în trecut ca orezărie și astfel s-a împiedicat inundarea a 3000 de ha de teren agricol, distrugerea locurilor de cuibărit și reproducere ale păsărilor, migrația forțată a speciilor de pești aflați în lacul Suhaia.

În cadrul sitului ROSPA 0102 Suhaia sunt întâlnite mai multe specii de păsări al căror habitat și zonă de distribuție s-a diminuat, în unele zone dispărând complet, din cauza activităților antropice realizate din ce în ce mai intensiv.

Pentru expansiunea suprafeței agricole cu scopul valorificării acesteia se realizează frecvent pe suprafețe medii spre extinse incendieri ale vegetației palustre, ca mai apoi terenul rezultat să fie supus lucrărilor agricole; această acțiune duce de la schimbarea modului de utilizare a terenului până la efecte asupra păsărilor și animalelor precum: pierderea locurilor de cuibărit și de iernat în cazul păsărilor și a habitatelor animalelor, în special al rozătoarelor și chiar a amfibienilor dacă aceste zone sunt înmlăștinite. Această schimbare a modului de utilizare a terenului se realizează în decursul a câteva luni prin incendiere, arat, discuit și însămânțarea de cereale (primăvara, vara târziu și toamna). Nu doar vegetația palustră este incendiată, ci și terenurile unde au fost cultivate cereale păioase pentru ”curățarea” terenului și pregătirea acestuia pentru viitoarele culturi; aceste acțiuni duc la efecte asupra majorității viețuitoarelor din zonă, la degradarea solului și afectarea fertilității naturale alea acestuia iar în unele cazuri din cauza nesupravegherii acestora, ajung să se extindă afectând suprafețe mai extinse și chiar culturi încă prezente în zona respectivă (Fig. 61, Fig. 62).

Fig. 61 Suprafață fost ocupată de vegetație palustră, actual incendiată

Fig. 62 Suprafață actual ocupată de culturi agricole, fostă suprafață ocupată de vegetație palustră

Potrivit Societății Ornitologice Române în cadrul sitului Suhaia există 5 specii de păsări al căror număr de indivizi a scăzut dramatic în ultimi ani, acestea devenind din ce în ce mai rare din mai multe cauze, cum ar fi: distrugerea habitatelor, fapt care a dus și la migrația permanentă către alte zone, perturbarea perioadelor de cuibărit, apariția prădătorilor în noile habitate, braconajul, dispariția altor specii de păsări sau pești de care acestea sunt dependente. Aceste specii de păsări, ce au un număr de indivizi cuprins între 1 și maxim 10 sunt următoarele:

Pelicanul creț (Pelecanus crispus) în luna mai a anului 2010 au fost identificați un număr de 5 indivizi compartiv cu luna septembrie a anului 2017 când au fost observați doar 2 indivizi. Această specie este din ce în ce mai rară din cauza pierderii habitatului, braconaj. Cu toate că scăderea numărului de indivizi nu este prea mare, zonele unde acastă specie este întâlnită este foarte restrânsă, acest lucru făcând-o obiect al programelor de protecție și conservare (Fig. 20).

Lopătar (Platalea leucorodia ) au fost indentificați în luna mai a anului 2010 un număr de 45 de indivizi, comparativ cu luna septmbrie a anului 2017 când au fost observați doar două exemplare. Această specie este identificată ca una rară deoarece din cauza braconajului, pierderii habitatului și a locurilor de clocit, a prădătorilor din zonele unde s-au refugiat pentru clocit, numărul acestora a scăzut. Arealul de răspândire a acestei specii este unul restrâns, lopătarii fiind întâlniți în puține zone ale țării ( Fig. 31 ).

Vânturel de seară (Falco vespertinus) în luna mai a anului 2010 a fost identificat un număr de 17 exemplare comparativ cu luna septembrie a anului 2017 când au fost observați 4 indivizi. Scăderea numărului de exemplare ale acestei specii de păsări prădătoare este cauzată de pierderea habitatului prin reducerea populațiilor de ciori de semănătură (Corvus frugilegus), în cuiburile cărora acestea își depun ouăle, de scăderea numărului de amfibieni, de braconaj (Fig. 26 ).

Cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus) au fost identificați în luna decembrie a anului 2010 un număr de 318 de indivizi comparativ cu luna septembrie a anului 2017 când a fost observat un singur exemplar. Scăderea mare a numărului mare de indivizi ai acestei specii este cauzată de pierderea habitatului, braconaj, migrația și stabilirea în alte zone (Fig. 35 ).

Rață roșie (Aythya nyroca) în luna mai a anului 2010 au fost identificate 19 exemplare comparativ cu luna septembrie a anului 2017 când au observate două exemplare. Scăderea numărului de indivizi ai acestei specii este cauzată în principal de vânătoare, legală sau braconaj, pierderea locurilor de cuibărit și reproducere, migrația spre zone noi unde pot să fie hrană pentru prădători (Fig. 32).

Pe lângă aceste specii de păsări, care au număr de indivizi foarte scăzut și astfel sunt considerate specii rare, toate specii de păsări existente în sit au de suferit din cauza piederii habitatului, perturbarea în perioada de depunere a ouălelor și clocit, a vânătorii (deoarece pe teritoriul sitului există și un fond de vânătoare deținut de concesionarul sitului) în sezonul de vânătoare sau în afara acestuia, a braconajului cu capcane, otravă sau alte metode ilegale.

Acest lucru poate duce și la migrația forțată a acestor păsări și stabilirea lor momentannă sau permanentă în alte zone unde se pot confrunta cu pericolul existenței unor prădători care poate reduce considerabil numărul de exemplare din specia respectivă.

Conform unei clasificări făcute de către Natura 2000 cele mai întâlnite amenințări apărute asupra siturilor SPA, implicit și asupra sitului ROSPA 0102 Suhaia sunt:

Intensificarea agriculțurii în tot mai multe zone.

Cultivarea excesivă a unor plante care nu aduc beneficii nutritive solului, ceea ce duce apoi la necesitatea folosirii de fertilizatori chimici ce sunt absorbiți de sol și prin ploaie sunt spălați și ajung în pânza freatică și în apa din lac.

Modificarea practicilor de cultivare prin folosirea din ce în ce mai des a utilajelor agricole de ultimă generație care produc de la pulberi în suspensie, zgomot la vibrații ce pot perturba păsările prezente în sit.

Abandonarea terenurilor agricole din zonele unde nu se poate ajunge cu utilajele agricole și care necesită realizarea practicilor agricole prin metode tradiționale.

Utilizarea de biocide și chimicale pentru combaterea speciilor de vegetație invazivă și dăunătoare culturilor.

Folosirea de compuși chimici pentru a fertilizarea solurilor și transformarea lor din soluri ce nu au productivitate nativă în soluri productive.

Lipsa cositului pășunilor pentru a asigura un circuit constant de regenerare a vegetației și astfel evitarea degradării solului prin insolație.

Folosirea bărcilor cu motor pentru pescuit și asigurarea securității în cadrul arealului.

Flux din ce în ce mai mare de autovehicule în cadrul sitului cu scopul de a ajunge spre și dinspre zonele de pescuit și vânătoare.

Necesitatea conservării lacurilor de luncă, categorie din care face parte și lacul Suhaia, acvifer component al sitului ROSPA 0102 Suhaia, este datorată numărului de efecte mai puțin benefice asupra mediului din ce în ce mai crescut prin:

Pierderea suprafețelor acvatice.

Distrugerea habitatelor diverselor specii de păsări și pești, unele existente doar în cadrul României, prezente și în situl ROSPA 0102 și care își pot schimba ușor statutul din specii periclitate în endemice sub presiunile antropice continue.

Efecte asupra solurilor care prin lipsa vegetației, a îngrijirii celei existente sau a schimbării modului de utilizare a terenurior se degradează și astfel își pierde din fertilitate.

Efecte asupra climei prin controlul și influențe asupra temperaturii și umidității aerului, fiind vorba de Lunca Dunării unde temperaturile au valori crescute și preciptațiile cad în cantități reduse.

Pierderea potențialului turistic și economic al zonei prin reducerea suprafețelor lacustre.

Deoarece în ultimul deceniu s-au observat efectele negative ale activităților antropice ce au o amploare tot mai mare, mai ales efectele acțiunilor de desecare asupra zonelor umede, mai multe instituții și ONG-uri propun proiecte,de exemplu ”Coridorul verde a Dunării”, de renaturare a zonelor umede din Lunca și Delta Dunării pentru stoparea expansiunii ,uneori necontrolate în unele zone, agriculturii și diminuarea pagubelor produse de inundațiile produse în special primăvara.

Soluțiile privind reducerea impactului activităților economice asupra zonelor umede și a sitului ROSPA 0102 Suhaia sunt:

Limitarea expansiunii agriculturii.

Delimitarea mai bună a zonelor aflate în vecinătatea sitului și prezintă vulnerabilități de mediu.

Managerierea mai bună a posibilelor calamități și a efectelor acestora.

Decolmatarea canalelor de desecare și irigații.

Repunerea în stare de funcționare a stațiilor de pompare pentru a asigura un debit constant al apei Dunării și Călmățuiului și astfel prevenirea periodelor de secetă ce afectează zona.

Respectarea perioadelor de migrație și cuibărit a păsărilor și de migrație și depunere a icrelor în cazul peștilor.

Permiterea vânatului și pescuitului doar în sezon și aplicarea de contravenții în caz contrar.

Asigurarea unei gestiuni a elementelor existente în cadrul sitului pentru identificarea eventualelor pierderi naturale sau cauzate de braconaj.

Informarea populației cu privire la existența sitului și ce presupune acesta.

Introducerea în școli, încă de la clasele mici, discuții despre elementele naturale sau antropice importante, existente în zona respectivă și modalitățile de conservare și protejare ale acestora.

Reducerea poluării în zonă.

Practicarea ecoturismului, introducerea pescuitului sportiv în perioadele de extrasezoniere și accesul până la locurile de pescuit să se realizeze cu mijloace de transport cât mai tradiționale.

CONCLUZII

În concluzie, zonele umede sunt areale ce prezintă elemente reprezentative din punct de vedere ecologic, cultural, turistic cât și beneficii asupra mediului.

Activitățile economice realizate în zonele ce prezintă specii de interes comunitar, cum este și situl ROSPA 0102 Suhaia, au un efect negativ dacă nu sunt realizate în urma unui plan management bine stabilit care să permită efectuarea activităților cu efecte cât mai reduse asupra elementelor componente în sit, elemente ce constituie obiectivul declarării zonei drept arie de protecție specială avifaunistică (SPA).

În cadrul prezentei teme de cercetare au fost îndeplinite toate obiectivele propuse: identificarea formelor de impact asupra sitului ROSPA 0102, evaluarea efectelor activităților economice asupra elementelor din sit și definirea unor soluții de reducere a impactului activităților umane asupra sitului.

Pe parcursul elaborării acestei lucrări au existat anumite limitări teoretice, din cauza lipsei unor date exacte referitoare la activitățile economice realizate în cadrul sitului și în zonele adiacente acestuia și piedici în furnizarea unor date ce nu prezintă un grad de confidențialitate crescut.