IMPACTUL ACTIVITĂȚILOR COMPLEMENTARE ASUPRA [608958]
IMPACTUL ACTIVITĂȚILOR COMPLEMENTARE ASUPRA
PERSONALITĂȚII ELEVILOR
Prof. CALIU SENIHA
Școala Gimnazială nr.1, Ciocârlia
Proiectul pe care doresc să îl aduc înaintea dvs. se desfășoară în școala noastră de aproape
doi ani. A pornit din dorința firească a unui profesor descurajat de faptul că majoritatea elevilor
nu citesc, iar cei ce o fac, din ce în ce mai puțini, din nefericire, preferă literatura universală
contemporană. A fost o mare provocare să găs esc metoda de a -l ajuta pe elev să-și formeze
comportamente noi, adecvate pentru manifestarea creativității, inițiativei, a spontaneității și a
complexității personalității sale , fără a insista pe acel „trebuieˮ și fără constrângerea notelor.
Deoarece acti vitatea la clasă reprezintă un cadru organizatoric cu multe rigori și cu forme
insuficiente privind motivare a și atragere a elevilor către carte și lectură , am simțit nevoia de o
diversificare a activității didactice cu m utarea accentului de pe informativ p e formativ, de pe
instrucție pe educație , conform cerințelor programelor de evaluare națională, dar și
recomandărilor instituțiilor europene. Astfel, am ales Cercul de lectură și de scriere, ca o
rememorare a timpurilor trecute, dar ca o mare oportunitate de a face ceva altfel și de a promova
alt tip de relație profesor -elev și de a-mi lasă mai multă libertate de exprimare și acțiune .
Proiectul inițial al Cercului de lectură și scriere a urmă rit atragerea elevilor către lectură
pentru îmbunătățirea și nuanțarea vocabularului și valorificarea potențialului creativ al elevilor ,
dar și pentru promovarea și valorizarea literaturii române . Pe parcurs însă, am identificat ocazii
ca elevii să -și form eze deprinderile de a lucra în echipă, de a colabora, de a asculta opiniile
celorlalți, fără a judeca sau ironiza, de a -și dezvolta stima de sine și de a -și organiza rațional
timpul liber într -o atmosferă relaxantă .
O altă premisă care a determinat aleger ea acestui tip de activitate – Cercul de lectură și
scriere – o reprezintă posibilitatea de abordare transdisciplinară a conținuturilor și a strategiei, în
raport cu tendințele contemporane ale politicilor educaționale europene.
În urma chestionarului priv ind inventarul intereselor pentru lectură aplicat la prima
întâlnire, cum era de așteptat, pe primul loc au ieșit lecturile din domeniul fantasy, urmate de
aproape de comedie, familie și prietenie. Nu m -a suprins dezinteresul elevilor pentru domeniul
istorie sau biologie, dar s -a observat interes ul unor elevi pentru mitologie , fapt datorat, probabil,
interesului lor pentru eroi și mituri cunoscute prin intermediul filmelor.
În funcție de dorințele elevilor, am proiectat activități care vizează conținuturi d in diverse
arii curriculare, precum Limbă și comunicare, Arte, Om și societate. Am propus spre lectură atât
texte literare, cât și texte nonliterare , în vederea eliminării dificultăților cu care se confruntă
elevii în abordarea textului nonliterar, care es te destul de marginalizat, în ciuda faptului că există
în structura subiectelor de examene naționale și internaționale. Planificarea cuprinde vizionări și
analizări de spectacole de teatru și ecranizări ale operelor literare , vizionări de spectacole de
balet, audieri de concerte de muzică ușoară sau clasică, pretexte pentru a discuta interferențele
literaturii și celelalte arte ( pictur ă, sculptur ă, muzic ă, cinematografie , coregrafi e, teatru ). Pentru
că omul, în viața de zi cu zi, va fi pus în fața redac tării unor texte funcționale , la modulul de
scriere, pe lângă elaborarea de texte narative și descri ptive, elevii au compus cereri, CV-uri,
felicitări, i nvitații , anunțuri și articole de ziar. Pentru a menține atenția și concentrarea elevilor,
informațiile important e sau noțiunile teoretice sunt oferite prin prezentări interactive, cu ajutorul
videoproiectorului .
Strategiile didactice au fost alese astfel încât să dezvolte gândirea critică a elevilor,
deprinderile de comunicare scrisă și orală, cooperarea ș i valorizarea experiențelor proprii. Pentru
a favoriza instruirea centrată pe elev și activitatea de grup, a fost necesară folosirea atât a
metodelor didactice tradiționale (conversația, explicația, expunerea, exercițiul), cât și a celor
moderne (problemat izarea, dezbaterea, brainstorming -ul, învățarea prin descoperire, jocul
didactic). Un impact pozitiv au avut și au încă asupra elevilor tehnicile racordate la metodele de
predare – învățare: cvintetul, jurnalul cu dublă intrare, diamantul, cadranele, explo zia stelară,
turul galeriei, cubul, mozaicul, puzzle -ul, piramida, organizatorul grafic ș.a.
În scopul facilitării interacțiunii și comunicării dintre elevi, apelez la exercițiile de
spargere a gheții, care au drept scop diminuarea barierelor în comunicare și instalarea unui climat
de lucru relaxant, la tehnicile motivaționale, ce trezesc entuziasmul prin jocuri educative și
provoacă o atitudine pozitivă. În permanență urmăresc crearea unui mediu care să nu constrângă,
să stimuleze comunicare a și să permită obține rea feed-back -ului. În acest sens, nu ezit să apelez
la câteva procedee de organizare a activității:
1. Cartonașele colorate. Participarea elevilor la activitățile cercurilor fiind opționa lă, elevii pot
folosi c artonașele colorate cu următoarele semnificații: roșu = nu știu, am nevoie de ajutor!,
galben = aș vrea să nu răspund!, albastru = iau o pauză!
2. Panoul întrebărilor. Pe mese există întotdeauna foi țe autoadezive pe care elevii pot scrie
păreri, întrebări, curiozități ș.a. ș i le pot lipi pe panou, fără a deranja activitatea celorlalți.
3. Aplauzele elevilor după răspunsuri corecte, originale aduc o serie de beneficii, precum:
încurajarea, aprecierea, recunoștința, confirmare, empatizarea, creșterea energiei pozitive.
4. Și tu poți fi organizat! La fiecare început de lună, la modulul de Scriere, elevii primesc câte un
calendar în care își notează activitățile pe care doresc să le realizeze în luna respectivă, date de
naștere sau alte evenimente.
5. BUN DE CITIT! La fiecare sf ârșit de activitate, le trimit elevilor pe grupul format pe
WhatsApp câte un link cu o recomandare de lectură. Lecturile fac parte din bibliotecile existente
on-line.
Momentul final al activităților este marcat prin diferite tehnici prin care primesc feed-
back în legătură cu progresul elevilor, modul de desfășurare al activităților sau propunerile lor
pentru consolidarea unor conținuturi. Tehnicile sunt variate, de tipul celor în care elevii își
apreciază prestația: Cvintet, Confesiunea bomboanelor, Chestio nare, Interviul în direct, desenare
de emoticoane, Turul galeriei etc.
Deoarece mi -am propus să ies din tiparele rigide ale lecției clasice, am apelat la metode și
tehnici de evaluare alternative: observarea sistematică, proiectul, portofoliul, interevalua rea,
autoevaluarea. Elevii nu știu că sunt în permanență observați și evaluați. Datele obținute în urma
observației sunt înregistrate, la final, după ce elevii pleacă , în fișele de monitorizare. Iar pentru
aprecierea compozițiilor elevilor, am aplicat, pre dominant, autoevaluarea și evaluarea reciprocă,
pe baza grilelor cu care elevii sunt familiarizați. Am apelat și la metoda portofoliului, pe care o
consider completă și complexă, prin care urmăr esc progresul elevilor pe o perioadă mai mare de
timp. Felul î n care își organizează mapa, completând -o tot timpul cu ceea ce s -a lucrat, dovedește
atitudinea și implicarea lor în proiect.
Eram conștientă că în epoca rețelelor de socializare, a adolescentului rebel și neînțeles, va
fi foarte greu să îi atrag într-o activitate care nu face parte din hobby -urile lor. Dar proiectu l
demonstrează că implicarea activă, motivată și fără niciun fel de constrângere în altfel de
activități a elevilor face ca deprinderile și priceperile acestora să fie mai trainic form ate și mai
eficiente.
Sunt sigură că în anii școlari următori cercul se va bucura de un success mai mare,
deoarece cei mai buni promotori vor fi elevii ce au participat deja și care așteaptă cu interes
următoarele activități.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: IMPACTUL ACTIVITĂȚILOR COMPLEMENTARE ASUPRA [608958] (ID: 608958)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
