Îmbunătățirea Bunăstării Sociale Prin Reforma Sistemului Educațional Preuniversitar DIN România

ÎMBUNĂTĂȚIREA BUNĂSTĂRII SOCIALE PRIN REFORMA SISTEMULUI EDUCAȚIONAL PREUNIVERSITAR DIN ROMÂNIA

Cuprins:

Cuprins

Rezumat

Introducere

Relația dintre educație și bunăstare

Scurt istoric al învățământului preuniversitar din România

Sistemul educațional preuniversitar din România, anul 2013-2014

Actorii și rolurile lor

Structura sistemului educațional

Curriculumul

Problemele și obstacolele sistemului de învățământ din România

Necesitatea reformei sistemului de învățământ actual

Identificarea oportunităților reformei

Scopurile educației și tranziția către o societate bazată pe cunoaștere

Reforma sistemului educațional preuniversitar din România

Componentele reformei

Etapele procesului de reformă

Scopurile reformei

Prezentarea altor sisteme educaționale preuniversitare

Sistemul educațional preuniversitar din Anglia

Sistemul educațional preuniversitar din Canada, regiunea Ontario

Sistemul educațional preuniversitar internațional IBDP

Analiză comparativă între calitatea sistemului educațional preuniversitar din România și calitatea altor sisteme educaționale preuniversitare

Calitatea sistemului educațional preuniversitar din România

Calitatea sistemului educațional preuniversitar din Anglia

Calitatea sistemului educațional preuniversitar din Canada, regiunea Ontario

Calitatea sistemului educațional preuniversitar internațional IBDP

Concluzii

Anexe

Biblografie

Rezumat

Rezumatul lucrării, pe jumătate de pagină. Rezumatul precizează succinct întrebările lucrării, metodele, tipul de informații utilizate și concluziile principale.

Introducere

Motivația alegerii temei.

Întrebările la care lucrarea își propune să răspundă, formulate cu concepte specifice asistenței sociale și folosind o perspectivă sociologică de analiză.

În activitatea mea de consultant educațional pentru studii gimnaziale și liceale în străinătate, intru în contact direct atât cu părinții și elevii care își doresc un sistem educațional mai stabil și mai performant decât cel autohton cât și cu reprezentații școlilor din Anglia, Germania, Elveția, Canada, etc. care reprezintă sisteme educaționale ce corespund cerințelor actuale.

Numărul tot mai mare de solicitări pe care îl primim și rezultatele obținute de elevi la examenele și evaluările naționale reprezintă un semnal de alarmă la adresa sistemului educațional preuniversitar din România, semnal ce nu poate fi ignorat.

De asemenea nu trebuie ignorat faptul că scorul obținut de elevii români la testele PISA ne poziționează de fiecare dată la sfârșitul clasamentului.

Acoperind trei domenii principale, citire/lectură, matematică și știinte, testele PISA evaluează cunoștințele și deprinderile de bază necesare educației continue și integrării pe piața muncii. Această evaluare internațională din domeniul educației ne arată, cât de bine știu elevii in vârstă de 15 ani să aplice cunoștințele dobândite pe durata învățământului obligatoriu, în situații concrete din viața de zi cu zi, ne arată dacă acești elevi au competențele necesare pentru a reuși în lumea reală.

Identificând care sunt caracteristicile sistemelor educaționale performante, pe baza datelor rezultate în urma studiilor PISA, factorii cu putere de decizie politică și cadrele didactice din țările participante, pot căuta soluții de modificare și adaptare a politicilor naționale, în vederea obținerii unei educații de calitate.

Dacă ne dorim să fie eficiente, politicile trebuie să se axeze pe îmbunătațirea învățământului preuniversitar, iar investițiile trebuie să fie direcționate către dezvoltarea competențelor și formării profesionale precum și către facilitarea accesului la educație a grupurilor vulnerabile.

Să nu uităm că investiția într-o educație de calitate este fundamentală pentru viitorul unei țări. Prin rolul cheie pe care îl are în dezvoltarea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor necesare unei participări active și eficiente în societate și în economie, educația are o influență puternică asupra bunăstării sociale. Investind în educație, atât familiile cât și guvernele pot atinge mai multe obiective economice și sociale în același timp. O persoană educată este o persoană are mai mare grijă de sănătatea sa, participă mai activ la viața politică și a comunității din care face parte, comite mai puține infracțiuni și se bazează mai puțin pe asistența socială.

Relația dintre educație și bunăstare

Literatura de specialitate este foarte vastă însă, atunci când vorbim de bunăstare, trebuie să ținem cont de faptul că bunăstarea, ca și concept, implică un standard de viață decent, atât la nivel individual cât și la nivelul întregii societăți.

Evaluarea nivelului de trai se face luându-se în considerare mediul natural, cadrul social, politic, economic, ușurința accesului la educație, cultură, sănătate și la serviciile de aigurare, gradul de ocupare a forței de muncă, etc. Acești parametri, luați în considerare la evaluarea nivelului de trai, precum și aspirațiile și nevoile oamenilor, se modifică odată cu evoluția umanității. Din acest motiv, bunăstarea este percepută diferit de la o persoană la alta, de la o clasă socială la alta, de la o societate la alta.

Putem spune că bunăstarea reflectă raportul dintre sistemul de nevoi și gradul de satisfacere a acestora, ținând cont de contextul social-economic la care individul se raportează. Fiecare dintre noi aspiră la bunăstare prin modul personal de a produce, economisi și consuma.

Dacă bunăstarea individuală poate avea o conotație subiectivă și rațională, acest lucru nu mai este valabil atunci când ne referim la bunăstarea socială. Bunăstarea socială nu coincide cu suma bunăstării indivizilor din societate. Bunăstarea socială (colectivă) implică un anumit tip de egalitate: toți membrii colectivității trebuie să dispună de bunurile și serviciile necesare asigurării unui standard de viață normal.

Ca o reacție la limitele impuse de economia de piață, în realizarea unei bunăstări colective acceptabile, se disting două modele diferite de producere a bunăstării colective:

Statul capitalist al bunăstării, dezvoltat în Occident pe baza unei economii de piață;

Statul socialist al bunăstării, înființat pe o economie de tip socialist.

Ca și mecanisme ce caracterizează economia de piață în producerea bunăstării, menționez următoarele:

Alocarea optimă a resurselor și orientarea producției;

Motivator al muncii și investirii;

Mobilizarea resurselor;

Distribuția veniturilor și bunurilor.

În societățile capitaliste, se disting două mecanisme de producere a bunăstării colective:

Primar, prin intermediul economiei de piață. Acest mecanism presupune ob’inerea veniturilor prin eforturi proprii: venitu din muncă (salariul, venituri din munca proprie) și venituri din proprietate (dobândă, chirii, arendă).

Secundar, prin mecanismele politicii sociale. Prin redistribuirea resurselor primare se obțin resurse secundare, acestea fiind folosite pentru activități organizate în jurul unor obiective sociale (pentru activități non-guvernamentale, voluntare sau pentru acțiuni sociale ce iau forma de politică socială propriu-zisă).

Această redistribuire a bunăstării se poate realiza ăn mai multe forme:

Finanțarea bunurilor publice sau de interes public. În categoria bunurilor publice sau de interes public, finanțate de către stat dar și de către colectivitate, se încadrează: sănătatea, educația, cultura, lucrările de infrastructură, urbanism, protecția mediului.

Transferurile financiare de la cei cu resurse mai multe la cei cu resurse mai puține (care sunt în nevoie). Prin intermediul acestor transferuri statul obține acele venituri secundare pe care le redistribuie celor aflați în nevoie.

Ca și mecanisme de transfer financiar, se disting:

Transferuri financiare contributorii (asigurările sociale), universale (categoriale, non-contributorii) și transferuri financiare non-contributorii dar bazate pe verificarea mijloacelor financiare (asistența socială financiară);

Transferuri în natură (educație, îngrijire medicală, servicii sociale).

Prima condiție pentru atingerea bunăstării este existența unei economii puternice deoarece, caracteristicile și evoluțiile mediului economic, își pun amprenta asupra politicilor sociale. Volumul și modul de organizare a resurselor economiei sunt dictate de structura politicilor sociale.

Bunăstarea cetățenilor unui stat este cu atât mai mare cu cât statul găsește soluții mai bune de gestionare a resurselor de care dispune.

Bunăstarea individuală și colectivă este asigurată pornind de la eforturile individuale conjugate cu eforturile colective și sociale.

Deoarece bunăstarea reflectă raportul dintre sistemul de nevoi și gradul de satisfacere a acestora, ținând cont de contextul social-economic la care individul se raportează, este foarte important să definim nevoile. În funcție de modul în care sunt definite și înțelese nevoile și bunăstarea individului, depinde tipul intervenției sociale.

Definirea nevoilor presupune un grad ridicat de subiectivism, având în același timp și o puternică determinare social-culturală.

Luând în considerare piramida trebuințelor (nevoilor) umane a lui Abraham Maslow, avem următoarea ierarhizare a trebuințelor.

Trebuinte fiziologice: hrană, îmbrăcăminte, somn, sex, adăpost, odihnă, salariul minim, condiții de muncă ce permit desfășurarea corespunzătoare a activităților profesionale.

Trebuințe de siguranță, de securitate și protecție: loc de muncă sigur, condiții de muncă lipsite de pericol, asigurare medicală, asigurarea pensiei, plata peste nivelul minim de supraviețuire și libertatea de a sindicaliza, programe de pensii și asigurări în caz de accidente în muncă, invaliditate.

Trebuințe sociale, de dragoste și apartenență: dragoste, afecțiune, apartenență la un grup, comunitate, companie, prietenie, posibilitatea de a interacționa cu alții la locul de muncă, supraveghere amicală și dispusă la ajutor, șansa de a lucra în echipă, posibilitatea de a dezvolta noi relații sociale.

Trebuințe de stimă: încredere în forțele proprii, libertate, autonomie, responsabilitatea propriei vieți, nevoia de a te respecta și de a fi respectat de către ceilalți.

Trebuințe de creștere, de auto-împlinire: creștere și dezvoltare ca om, cunoașterea și înțelegerea realității, dezvoltarea abilităților, talentelor, a potențialului real până la posibilitîți maxime.

Principiul ierarhizării nevoilor este exprimat prin următoarele: trebuința odată satisfăcută nu mai motivează în mod suficient individul uman. Oamenii nu trec la satisfacerea unei cerințe de ordin superior înainte de a-și fi satisfăcut în mod convenabil o cerință de ordin inferior.

Deoarece funcția bunăstării depinde și de nivelul acesteia, atunci când vrem să „măsurăm” bunăstarea avem două metode de abordare:

Reducerea bunăstării la aspectele strict monetare (venituri, consum);

Pe lângă consumul monetar, trebuie luați în considerare și alți factori: bunurile existente, gradul de acces la anumite tipuri de servicii sociale, timpul liber.

Aceste măsuri sunt esențiale în stabilirea bunăstării indivizilor, consumul fiind măsura cea mai frecvent utilizată atunci când se măsoară bunăstarea monetară.

Sursele bunăstării sociale sunt:

Economia de piață (venituri primare, distribuție primară);

Protecția socială (redistribuția veniturilor secundare pe verticală și pe orizontală: gratuități, subvenții, prestații sociale, servicii sociale).

Dacă e să privim educația ca și sursă a bunăstării putem spune că există o relație pozitivă între educație și bunăstare deoarece, un nivel ridicat de educație determină un nivel ridicat de creștere economică. Creșterea economică duce la creșterea resurselor și astfel se asigură prosperitate și bunăstare socială. De asemenea, creșterea calității educaționale are drept rezultat dezvoltarea umană și reducerea sărăciei.

Fiecare persoană este un capital uman, drept urmare, asigurarea unui anumit nivel de educație reprezintă o investiție în capitalul uman. Capitalul uman reprezintă un element ia, atunci când vrem să „măsurăm” bunăstarea avem două metode de abordare:

Reducerea bunăstării la aspectele strict monetare (venituri, consum);

Pe lângă consumul monetar, trebuie luați în considerare și alți factori: bunurile existente, gradul de acces la anumite tipuri de servicii sociale, timpul liber.

Aceste măsuri sunt esențiale în stabilirea bunăstării indivizilor, consumul fiind măsura cea mai frecvent utilizată atunci când se măsoară bunăstarea monetară.

Sursele bunăstării sociale sunt:

Economia de piață (venituri primare, distribuție primară);

Protecția socială (redistribuția veniturilor secundare pe verticală și pe orizontală: gratuități, subvenții, prestații sociale, servicii sociale).

Dacă e să privim educația ca și sursă a bunăstării putem spune că există o relație pozitivă între educație și bunăstare deoarece, un nivel ridicat de educație determină un nivel ridicat de creștere economică. Creșterea economică duce la creșterea resurselor și astfel se asigură prosperitate și bunăstare socială. De asemenea, creșterea calității educaționale are drept rezultat dezvoltarea umană și reducerea sărăciei.

Fiecare persoană este un capital uman, drept urmare, asigurarea unui anumit nivel de educație reprezintă o investiție în capitalul uman. Capitalul uman reprezintă un element important în dezvoltarea economică, iar o societate dezvoltatăă din punct de vedere economic este o societate ce poate oferi bunăstare socială.

Atunci când discutăm despre relația dintre educație și bunăstare trebuie să ținem cont de faptul că educația a fost, este și va fi în primul rând un bun social și apoi un bun economic. Școala ne pregătește întâi pentru viață și abia apoi pentru piața muncii. Pentru a atinge succesul economic trebuie să existe o bază socială solidă.

De asemenea, trebuie să existe un echilibru între cererea și oferta de locuri de muncă, în concordanță cu pregătirea capitalului uman, pentru a preveni apariția șomajului.

Scurt istoric al învățământului preuniversitar din România

Dezvoltarea subiectului. Citarea surselor folosite – cărți, legislație, articole, internet sau reviste.

Sistemul educațional preuniversitar din România, anul 2013-2014

Scriu câteva rânduri introductive.

Actorii și rolurile lor

Structura sistemului educațional

Curriculumul

Problemele si obstacolele sistemului de învățământ din România

Abandonul școlar.

Necesitatea reformei sistemului de învățământ actual.

Scriu câteva rânduri introductive.

Definiția reformei.

Identificarea oportunităților reformei

Scopurile educației și tranziția cître o societate bazată pe cunoaștere

Reforma sistemului educațional preuniversitar din România

Componentele reformei

Etapele procesului de reformă

Scopurile reformei

Prezentarea altor sisteme educaționale preuniversitare

Sistemul educațional preuniversitar din Anglia

În Anglia învățământul este obligatoriu pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 16 ani, învățământul preuniversitar fiind împărțit în învățământ primar și învățământ secundar. Învățământul primar se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, iar învățământul secundar se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 11 și 16 sau 18 ani.

Data nașterii este foarte importantă în sistemul educațional britanic, copiii având 5 ani împliniți înainte de începerea primului an de studiu, urmând să împlinească 6 ani pe durata de desfășurare a acestuia. Anul școlar începe la 1 septembrie și se încheie la 31 august.

Guvernul central, cu sediul în Londra, stabilește în Curriculum Național ceea ce fiecare elev din Anglia trebuie să studieze în fiecare an. Toate școlile de stat din Anglia trebuie să urmeze programul de studii stabilit de guvern. Pentru a verifica respectarea Curriculum-ului Național guvernul trimite în școli inspectori de la Oficiul pentru Standarde în Educație (OFSTED The Office for Standards in Education) iar elevii susțin testele naționale.

Guvernul stabilește când se susțin testele naționale. În acest sens, guvernul a grupat primii 11 ani de studiu în patru grupe, denumite etape cheie (KS – Key Stages). La finalul fiecarei etape cheie elevii susțin testele naționale, denumite SATs (Standard Assessment Tasks) pentru primele trei etape cheie. Rolul acestor teste naționale este să măsoare modul în care un elev progresează și să stabilească dacă acesta are nevoie de sprijin educațional suplimentar. Elevii sunt evaluați pe o scară de la 1 la 7, aceasta evaluare permițând școlii să stabilească care clasă sau grupă este recomandată fiecărui elev, în funcție de abilitățile acestuia. În Anglia nu există noțiunea de repetare a anului. La finalul celei de-a patra etape cheie elevii susțin examenele GCSE (General Certificate of Secondary Education). Deoarece ultimii doi ani de studiu nu sunt obligatorii, aceștia nu sunt cuprinși într-o etapă cheie, ei fiind denumiți „Sixth Form”.

Tabel 1. Etapele cheie și testele naționale în sistemul educațional preuniversitar din Anglia.

Structura curriculum-ului național, organizat pe baza celor patru etape cheie și a celor douăsprezece materii, este prezentată în tabelul 2.

Tabel 2. Structura curricumul-ului național în sistemul educațional preuniversitar din Anglia.

De asemenea, toate școlile trebuie să predea educație religioasă și educație sexuală și relațională, conform datelor prezentate in tabelul 3.

Tabel 3. Predarea orelor de educație religioasă și a celor de educație sexuală și relațională.

Începând cu vârsta de 14 ani, artele (care cuprind artă și design, muzică, dans, teatru și mass-media), design și tehnologie, știintele umaniste (care cuprind istoria și geografia) și limbile străine moderne nu mai sunt materii de studiu obligatorii însă, fiecare elev are dreptul legal de a studia un subiect din fiecare din aceste patru domenii. În etapa cheie 4 (clasele a 10-a și a 11-a), toți elevii aleg în general 10 materii pe care își doresc să le studieze în detaliu și renunță la celelalte subiecte. Engleza, matematica și științele sunt materii obligatorii, celelalte fiind alese de către elevi, în funcție de preferințele lor. Pe lângă materiile studiate în mod tradițional până la începutul clasei a 10-a, elevii pot alege să studieze și alte materii cum ar fi inginerie sau afaceri. Materiile alese sunt studiate timp de doi ani (clasele a 10-a și a 11-a) urmand ca la finalul clasei a 11-a elevii să susțină examenele GCSEs.

După susținerea examenelor GCSEs elevii au următoarele opțiuni:

Continuarea studiilor cu programul A-Levels

Continuarea studiilor cu programul IB (International Baccalaureate)

Continuarea studiilor cu programul AVCE (Advanced Vocational Certificate of Education)

Ucenicia

Programul A-Levels este un program care specializează, se desfășoară pe durata ultimilor doi ani de studiu, respectiv clasele a 12-a și a 13-a, și necesită susținerea de examene la finalul fiecărui an de studiu (AS și A2). În primul an de A-Levels (AS) elevii studiază în profunzime 4-5 materii pe care le aleg în funcție de specializarea pe care o doresc la universitate. Cele cinci consilii de examinare oferă liste vaste de materii din care elevii își aleg subiectele de studiu, acestea putând fi generice (matematică, științe) sau de specialitate (filozofie, guvern și politică, antropologie, studii media, etc.). La finalul clasei a 12-a elevii susțin examenele AS. Din materiile studiate în AS elevii aleg 3–4 materii pe care le studiză în al doilea an de A-Levels (A2). La finalul celui de-al doilea an elevii susțin examenele A2.

Programul IB (International Baccalaureate), oferit de tot mai multe școli din Anglia, este conceput de către o organizație ce își are sediul în Geneva, Elveția. Este un program de doi ani ce necesită studierea a șase materii, trei la nivel avansat și trei la nivel standard, precum și realizarea unui eseu extins și a unor ore de voluntariat. Examenele se susțin la finalul celor doi ani. Acest program internațional este o alternativă la programul A-Levels și va fi detaliat într-un capitol separat.

Programul AVCE (Advanced Vocational Certificate of Education), cunoscut și sub denumirea de A-Levels vocațional, este un program ce pune accent mai mare pe cunoștințele practice și a fost proiectat pentru a oferi o pregătire mai largă, ca bază pentru trecerea în învățământul superior sau pentru trecerea în câmpul muncii. În cadrul programului elevii își dezvoltă abilitățile generale, cunoștințele și conceptele care stau la baza unor ocupații sau profesii. AVCE pregătește elevii în domenii precum: afaceri, sănătate și asistența socială, inginerie și tehnologia informării și comunicării, media (comunicare și producție), artă, turism, etc. Programul durează doi ani, clasele a 12-a și a 13-a (AS și A2). Majoritatea materiilor ce se pot studia în cadrul programului au echivalentul a doua materii studiate in programul A-Levels. Principala diferența constă în modul în care materiile sunt studiate și evaluate. AVCE se studiază în module trimestriale. Fiecare materie are șase module, în cadrul programului studiindu-se câte trei module pe an, adică un modul pe trimestru. Un modul poate fi evaluat în diferite moduri: pe baza lucrărilor practice efectuate de elevi (organizarea unui eveniment), prin evaluarea participării din timpul orelor de curs și prin examinarea scrisă. Aproximativ o treime din evaluare este efectuată de către comisii externe. Tipul de evaluare externă variază în funcție de domeniul ales.

Ucenicia este o opțiune bună pentru cei care își doresc o pregătire practică în locul pregătirii academice tradiționale. Cei care fac ucenicie au oportunitatea de a obține o calificare și experiență la locul de muncă. De asemenea, programul este recomandat și celor care știu în ce domeniu își doresc să profeseze și doresc să își mențină deschisă opțiunea de a-și continua ulterior studiile la universitate. Pe durata efectuării uceniciei, elevii pot urma cursurile unui colegiu în vederea obținerii unei diplome. Ucenicii urmează programul de pregătire în cadrul unei companii și sunt plătiți pe durata de desfășurare a uceniciei. Ucenicia se poate face la nivel intermediar, avansat și superior, în funcție de diploma de studii pe care o au ucenicii.

Sistemul educațional preuniversitar din Canada, regiunea Ontario

Sistemul educațional preuniversitar internațional IBDP

Analiză comparativă între calitatea sistemului educațional preuniversitar din România și calitatea altor sisteme educaționale preuniversitare

Calitatea sistemului educațional preuniversitar din România

Calitatea sistemului educțional preuniversitar din Anglia

Calitatea sistemului educațional preuniversitar din Canada, regiunea Ontario

Calitatea sistemului educațional preuniversitar internațional IBDP

Concluzii

Scriu cateva concluzii bine argumentate si susținute.

Anexe

Adaug tabele si toate materialele care îmi pot fi de folos ca și anexă la această minunată lucrare de licență.

Bibliografie

Tabelul 1 (2014). The national curriculum. [Online] Disponibil pe: https://www.gov.uk/national-curriculum/overview [Accesat la data de 03.05.2014].

Tabelul 2 și 3 (2013). National curriculum in England:complete framework for key stages 1 to 4. [Online] Disponibil pe: https://www.gov.uk/government/publications/national-curriculum-in-england-framework-for-key-stages-1-to-4 [Accesat la data de 04.05.2014].

Bibliografie

Tabelul 1 (2014). The national curriculum. [Online] Disponibil pe: https://www.gov.uk/national-curriculum/overview [Accesat la data de 03.05.2014].

Tabelul 2 și 3 (2013). National curriculum in England:complete framework for key stages 1 to 4. [Online] Disponibil pe: https://www.gov.uk/government/publications/national-curriculum-in-england-framework-for-key-stages-1-to-4 [Accesat la data de 04.05.2014].