Îmbogătirea Vocabularului Românesc cu Termnologia de Origine Engleză

Îmbogățirea vocabularului românesc cu termnologia de origine engleză

Îmbogățirea vocabularul românesc

Vocabularul (Lexicul)

Limba română este o limbă vorbită de aproximativ 28 de milioane de oameni, cu origine romanică și foarte similară cu italiana, franceza, portugheza sau spaniola.

Istoria ei poate fi urmărită pe parcursul unor anumite perioade istorice pe care le-a traversat. Spre exemplu, cu 2000 de ani în urmă, teritoriul de astăzi al României a fost locuit de daci ale căror preocupări includeau agricultura, viticultura sau crescutul animalelor. Au rămas din acea perioadă câteva cuvinte legate de corpul omenesc și relațiile familiale (cap, mână, picior). Însă dacii nu sunt unicii strămoși ai românilor și a limbii române. Românii au jucat un rol important în istoria și dezvoltarea limbii române atunci când i-au asimilat pe daci încetul cu încetul.

Un al exemplu este cel al slavilor care de-a lungul secolelor VII, VIII și IX, slavii au venit pe teritoriul actualei Românii. Limba lor a influențat limba română dar slavii au invățat și ei limba latină. Limba slavă a influențat limba română mult în pronunție ceea ce se vede mai clar în iodizarea sau palatizarea lui "e" la începutul cuvintelor ca "el", "ea" sau "este".

În prezent, limba română este foarte influențată de franceză și de engleză. Totuși, în ciuda influențelor primite, limba română și-a păstrat originea romanică.

Vocabularul (lexicul) limbii române este format din: vocabularul fundamental și masa vocabularului.

Vocabularul fundamental cuprinde circa 1500 de cuvinte din cele mai uzuale: numele unor obiecte și acțiuni foarte importante (casă, masă), numele unor alimente, numele părților corpului omenesc (mână, picior), numele unor culori importante, numele unor familii și ale unor rude, cele mai bine reprezentate în vocabular fiind cuvintele de legătură, pronumele, numeralele.

Masa vocabularului cuprinde 90% din totalitatea cuvintelor existente în limba română: arhaisme (chezasie – garanție), regionalisme (cucuruz – porumb), termeni de argou (polonic – bucătar), termeni de jargon (merci). Este foarte bine știut faptul că limba este în continuă schimbare, schimbare apărută în primul rând datorită dezvoltării tehnologice și economice. Fiecare epocă a avut neologismele sale: slavonisme (cuvinte intrate în limbă în special prin traducerile de cărți bisericești), grecisme, turcisme (în perioada fanariotă), ungurisme (mai ales în perioada stăpânirii austro-ungare în Transilvania), franțuzisme (mai ales în epoca modernă), anglicisme și americanisme mai recent.

Luând drept exemplu influența limbii engleze, primul fapt demn de menționat este că vorbim de un fenomen internațional (nu numai european, ci și mondial). Împrumutul masiv de termeni anglo-americani s-a manifestat după al doilea război mondial în majoritatea limbilor europene și nu numai.Vorbim de un fenomen explicabil mai ales prin progresul anumitor domenii ale tehnicii. Trebuie subliniat faptul că aceste împrumuturi și influențe sunt necesare, chiar pozitive, atâta timp cât nu devin exagerate.

Împrumutul de termeni anglo-americani reprezintă un fenomen desfâșurat în limba noastră mai ales în ultimele decenii. E o pătrundere masivă, care continuă să crească într-un ritm accelerat, dar care își găsește motivația în necesitatea de a desemna anumite realități extralingvistice. Aceste realități au uneori nevoie de termeni neechivoci (în special termeni tehnici ce necesită precizie) pentru a fi desemnate.

Un rol foarte important în difuzarea inovațiilor lexicale îl are presa, care, pe lângă faptul că este considerată „a patra putere în stat”, este și un important factor cultural-educativ. Prin larga sa audiență, prin autoritatea pe care o impune, presa scrisă și audio-vizuală ia parte la „educarea lingvistică” a publicului, dar și la diversificarea și difuzarea inovațiilor lexicale.

Aspectele influenței engleze în limba română poate fi abordată din perspectiva normativă: pe de o parte norma socio-culturală, iar pe de altă parte norma lingvistică.

Norma socio-culturală reglementează motivația și funcția împrumutului în raport cu specificul unui anumit stil sau registru al limbii. Conform celor două categorii stabilite de Sextil Pușcariu, anglicanismele care apar în presa actuală se pot încadra în: „necesare” sau „de lux”.

1. Împrumuturile necesare sunt acele cuvinte, sintagme sau unități frazeologice care nu au un corespondent în limba română sau care prezintă unele avantaje în raport cu termenul autohton. În acest sens, anglicismele necesare au avantajul preciziei, al brevilocvenței și nu în ultimul rând al circulației internaționale. Ele sunt motivate de noutatea referentului. În același timp, luăm în calcul și o motivare denotativă și, chiar una conotativă (stilistică), în anumite situații, chiar dacă mai puține la număr.

Anglicismele denotative nu au, în general, echivalente în limba română, întrucât denumesc realități apărute recent în diferite domenii ale culturii materiale și spirituale.

2. Anglicismele ,,de lux” sunt împrumuturi inutile, care țin de tendința de ordin subiectiv a unor categorii sociale de a se individualiza lingvistic în acest mod. Asemenea termeni nu fac decât să dubleze cuvinte românești, fără a aduce informații suplimentare.

Compunerea cuvintelor întregi

În faza actuală a limbii române, compunerea reprezintă o metodă însemnată de îmbogățire a lexicului, în special limbajul cultivat, în stilul tehnico-științific și cel publicistic. Într-adevăr, astăzi, în româna literară există un mare număr de cuvinte compuse în care, în majoritatea situațiilor, al doilea constituient imediat este apoziția primului, ca de exemplu: actor-cetățean, an-lumină, angajat-mandatar, arhitect-șef, bloc-lamă, bloc-turn, cartier-satelit, casă-laborator, cifră-record, ciorap-pantalon, club-bar, declarație-program, macara-turn, oraș-erou, pictor-decorator, raid-anchetă, sală-studio, spectacol-lectură, stradă-coridor, student-actor. Termenii de mai sus, sunt des utilizați nu numai în vorbire, dar și în scris, ceea ce demonstrează vitalitatea procedeului în discuție, cel puțin în sfera lingvistică amintită.

În cele ce urmează nu vom discuta dacă anumite secvențe de unități lingvistice semnificative constituie un singur cuvânt sau o succesiune de cuvinte, nici nu vom examina productivitatea diverselor tipuri de compunere în limba literară actuală, ci vom semnala câteva dintre caracteristicele noilor formațiuni, cuvinte recente (neînregistrate în lucrările de specialitate și dicționare), excerptate din presa cotidiană și implicit, ale constituienților imediați din care sunt alcătuite acestea.

Compusele formate prin juxtapunere

În limba actuală se manifestă o anumită preferință către compuse formate – prin juxtapunere – din două segmente echivalente ca forță, din constituienți imediați de un tip special, în care focarul și vecinătatea își pot schimba între ele locurile. Această situație există, ca tip, în limbile romanice, dar ceea ce poate fi surprins ca nou astăzi este, pe de o parte, numărul crescând de formații de acest fel, și pe de altă parte, posibilitatea reversibilității raporturilor determinat-determinant, capacitatea de permurtare a elemntelor formative fără ca sensul degajat de constituient să sufere vrio modificare. De exemplu:

Actor-poet față de poet-actor

… prilej pentru a-l revedea în rolul Ion pe actorul-poet Emil Botta. (Inconsecvențele în utilizrea linioarei în exemplele citate mai jos se explică prin felul de scriere întâlnit în ziarele din care am extras citatele; Inf. Buc. XVII, 5007, 24.IX.1969, p. 2, col. 1)

… întâlniri – la granița dintre arte – cu poetul-actor Emil Botta. (Săpt., VII, 38 (352), 19.IX.1969, p. 3, col. 3).

Bufet-bar este perfect echivalent cu bar-bufet:

Unul dintre autobuze destinat trupei de actori este prevăzut cu cabine cu dușuri și cu bufet-bar pentru public, iar o altă mașină transportă generatorul pentru energie electrică (Rom. lib., XXV, 6924, 21.I.1967, p. 3, col. 7,8).

Clișeul de mai sus înfățișează un aspect din acest ultim bar-bufet (Rom. lib., XXV, 7118, 8.IX.1967, p. I, col. 6).

De observat că, în exemplele de care dispunem pentru acest caz, termenii A+B deveniți B+A apar în numeroase cazuri chiar în același context mai larg, ceea ce constituie o dovadă a împrejurării că, semantic, conținutul segmentului a rămas același, deci că nu se pune problema ”predominării” unuia dintre cei doi constituienți; de exemplu:

actor-cântăreț și cântăreț actor

În activitatea teatrului există căutări spre depășirea unor anumite clișee și stereotipi, spre o formare mai complexă a unui actor-cântăreț sau cântăreț-actor, spre profesionalizarea interpreților (Sc., XXV, 7057, 31.VII. 1966, p. 4, col. 6-7; și Fl., oct. 1969 (titlu pe coperta a II-a: Cântărețul-actor sau actorul-cântăreț. Cum preferați…)

clasă-laborator și laborator-clasă:

Pe linia continuei perfecționări și modernizări a procesului de învățământ se înscrie și punerea în funcțiune a primului laborator-clasă din regiunea lui, amenajat în incinta liceului din localitate. Sala-amfiteatru ce adăpostește clasa-laborator este înzestrată cu 40 de semi-cabine fonice, microfoane, difuzoare … (Rom. lib., XXIV, 6888, 9.XII.1966, p. 1, col. 4-5);

erou-copil și copil-erou:

Silvia încetase să mai fie actriță întruchipând toată gama eroilor copii, de la Gavroche la Nică Fără Frică. Copilul-erou era ea însăși (Inf. Buc., XVII, 5038, 30.X.1969, p. 2, col. 7);

spital-policlinică și policlinică-spital:

La Hârșova s-a dat în folosință un nou spital-policlinică, cu secții de chirurgie, interne, radiologie, fiziologie, O.R.L., oftalmologie, ginecologie etc., în care se pot efectua lunar aproape zece mii de consultații… de asemenea policlinica-spital are un laborator și o farmacie (Sc., XXXVI, 202, 24.XII.1966, p. 3, col. 4).

Compusele prin repetarea constituientului secund

O altă particularitate a compuselor limbii literare actuale este repetabilitatea constituientului secund. Această trăsătură specifică a fost sesizatăde Iorgu Iordan în LRA, p. 230, când notează în paranteză în dreptul juxtapunerii casă-model: „și alte substantive în locul lui casă”. Observații asemănătoare sunt făcute la p.231, op. cit., în legătură cu locomotivă-tip, regină-mamă. Constituientul a doilea este, de cele mai multe ori, un substantiv (uneori adjectiv) care achiziționează cu timpul valoare calificativă.

În limba actuală ne referim la constituiente de tipul scenă-cheie, întrebare-cheie; piesă-document, fotografie-document; stație-pirat, avion-pirat etc., în care focarul asupra căruia se efectuează operația de substituire este, respectiv, scenă, întrebare, piesă etc., iar vecinătatea (contextul) cheie, document sau pirat.

În ordine descrescătoare, notăm în continuare, pe baza materialului care mi-a stat la dispoziție, următoarele clase de distribuție ale termenilor mai des întâlniți în situația descrisă:

Locul întâi îl ocupă, și nu numai în limba română, cheie, a cărui clasă de distribuție cuprinde 23 de membri în formațiile recent înregistrate:

factor-cheie, film-cheie, condiție-cheie, conflict-cheie, operă-cheie, episod-cheie, capitol-cheie, imagine-cheie, silabă-cheie, poziție-cheie, scenă-cheie, frază-cheie, precizare-cheie, idee-cheie, ipostază-cheie, împrejurare-cheie, întrebare-cheie, secvență-cheie, replică-cheie, post-cheie, element-cheie, punct-cheie.

Clasa de distribuție școală cuprinde 11 membri:

rol-școală, traseu-școală, joc-școală, spectacol-școală, restaurant-școală, hotel-școală, atelier-școală, azil-școală, fregată-școală, bandă rulantă-școală, navă-școală.

Clasa de distribuție document cuprinde 8 membri:

spectacol-document, teatru – document, piesă- document, film – document, dramă – document, fotografie – document, peliculă – document, foto – document.

Clasele de distribuție cu 7 membri:

anchetă: film-anchetă, radio-anchetă, teatru-anchetă, buletin-anchetă; emisiune-anchetă, foileton-anchetă, documentar-anchetă;

pirat: radio-pirat, stație-pirat, emisiune-pirat, navă-pirat, avion-pirat, ediție-pirat, cisternă-pirat;

model: cinematograf-model, sat-model, structură-model, statut-model, lot-model, pășune-model, vânătoare-model.

Clasele de distribuție cu 5 membri:

fulger: spălătorie-fulger, interviu-fulger, turneu-fulger, replică-fulger, tur-fuger;

pilot: stație-pilot, liceu-pilot, plan-pilot, uzină-pilot, experiență-pilot.

Clasele de distribuție cu 4 membri:

lecție: conferință-lecție, film-lecție, concert-lecție, disc-lecție;

gigant: film-gigant, restaurant-gigant, local-gigant, cerb-gigant;

etalon: faptă-etalon, magazin-etalon, unitate-etalon, gospodărie-etalon;

monstru: proces-monstru, film-monstru, uzină-monstru, copil-monstru;

simbol: sculptură-simbol, cap-simbol, întrebare-simbol, scenă-simbol.

Clasele de distribuție cu 3 membri:

fluviu: raport-fluviu, film-fluviu, interviu-fluviu;

record: cifră-record, timp-record, vârf-record;

maraton: interviu-maraton, turneu-maraton, tele-maraton;

limită: clipă-limită, stare-limită, situație-limită;

mamut: spectacol-mamut, pod-mamut, film-mamut.

Clase de distribuție cu 2 membri:

bilanț: calcul-bilanț, discurs-bilanț.

Clasele de distribuție cu un membru:

program: declarație-program;

șoc: fapt divers-șoc;

frână: cauză-frână;

vârf: moment-vârf.

În general, considerăm că termeni precum cei amintiți, fiind frecvent utilizați, își pierd treptat semnificația inițială și devin cu timpul, printr-un proces îndelungat, simple afixe. În exemplele discutate ne aflăm deci în fața unui caz de tranziție a unor segmente de la statutul elemente de compunere (cu poziția a II) la acela de afixe.

Desigur, ne putem întreba asupra rolului semantic deținut de elementul secund. După cum se poate remarca, în cazul în speță, cheie, bilanț, fluviu etc. sunt morfeme care, în analiza distribuțională, diferă de substantivele independente cheie, bilanț, fluviu, astfel încât sânt clare ”distanțele” dintre, pe de o parte , condiție-cheie, rol-școală, film-fluviu și, pe de altă parte, aceleași cuvinte în contextele: “am uitat cheia acasă”, “s-a clădit o nouă școală”, “podul de peste fluviu” etc. În formațiile de mai sus, elementul secund are rolul de a aduce o modificare, de a introduce substantivul într-o categorie semantică deosebită; prevăzute cu morfeme de acest tip, noile formații pot fi clasificate în diferite grupe din punct de vedere semantic, în care ”numitorul comun” este tocmai segmentul secund. Astfel se conturează arhisemantemul ”model, ghid” care apare exprimat de morfemele școală, lecție, model, etalon, pilot, simbol. Substantivele monstru, mamut, fluviu, (căror li se adaugă adjectivul propriu-zis gigant) exprimă arhisemantemul ”mare, gigantic, imens”. Arhisemantemul ”rapid” are ca morfeme elementele fulger, maraton, iar arhisemantemul ”extremitate” – morfemele limită și vârf (evident, situațiile expuse nu epuizează posibilitățile limbii).

Trebuie făcute două observații la cele de mai sus. Mai întâi, că în interiorul grupărilor operate după criteriul semantic nu trebuie absolutizată identitatea morfemelor, la fiecare putându-se releva note semantice suplimentare. De exemplu, în pilot se include ideea de ”primat”, în raport cu model (astfel că o uzină-pilot nu poate fi ”egală” cu o uzină-model, în timp ce acesta din urmă este echivalentă cu o uzină-etalon). Un alt caz: unul dintre elemente poate avea sensuri diferite originar, păstrate și în noile formații. Să se compare, de exemplu, proces-monstru și film-monstru cu copil-monstru; maraton, în raport cu record și fulger, conține, pe lângă ideea de lungime, nuanța de ”obositor”.

A doua observație, legată de prima, este că, în cazurile amintite ”sinonimia” dintre diferitele posibilități de exprimare prin constituientul al doilea este totuși atât de mare, încât termenii pot fi uneori interșanjabili. De exemplu: în materialul citat se constată că în interiorul unei anumite sfere semanice elementele pot comuta. De exemplu: film-monstru și film-gigant sau turneu-fulger față de turneu-maraton.

Observații lexicale în presă

În româna literară actuală, mai ales în aspectul ei cultivat, tendința de formare a cuvintelor noi prin compunere este tot mai accentuată. Într-adevăr, în limba actuală se înregistrează un număr mare de cuvinte compuse, formate din două (eventual, mai multe) elemente, dintre care al doilea este, majoritatea cazurilor, apoziția primului, de exemplu: bloc-turn, locuință-laborator, pictor-decorator, student-actor, articol-program etc.

Într-un alt articol, am luat în discuție această tendință care se manifestă în cazul a două cuvinte unite prin apartenența lor la aceeași sferă culturală, film și piesă (de teatru), care au, prin însăși natura lor, numeroase atribute noi ce tind, datorită frecvenței folosirii, să se fixeze ca atare. Desigur, ne aflăm unui proces incipient, dar care nu este mai puțin interesant sub aspectul dinamicii limbii.

Pentru a putea demonstra vigoarea procesului de compunere în limba română, am continuat să înregistrez atestări scrise – mai ales din presă – ale secvențelor în care apar sintagmele menționate, la care am adăugat încă două, din același domeniu semantic, teatru și spectacol, acesta din urmă fiind termenul general care înglobează toate tipurile de reprezentație.

În urma comparării sintagmelor care conțin termenii film și piesă atestate în româna literară până în 1966, cu cele care apar în următorii zece ani (1967-1977), prima observație care se impune privește creșterea numerică a compuselor lui film și piesă, creștere datorată noilor modalități de expresie scenică. Față de 17 termeni compuși cu film, înregistrați în 1988: film-anchetă, film-antologie, film (de) artă, film- (în) culori (color), film-dezbatere, film-gigantic, film-interviu, film-jurnal, film-lecție, film-mamut, film-meditație, film-monolog, film-monstru, film-mozaic, film-povestire, film-sketch, film-surpriză, ne găsim astăzi în prezența a 47 de termeni compuși cu substantivul film – înregistrați în ultimii zece ani -, care exprimă fiecare alte caracteristici: film-afiș, film-antologie, film (de) analiză, film-album, film-avertisment, film-balet, film-povestire, film-carte, film-catastrofă, film-cocktail, film-cheie, film-comandă, film-divertisment, film-document, film-epitaf, film-eseu, film-experiment, film-eveniment, film-experiență fundamentală, film-fluviu, film-evadare, film-ficțiube, film-foileton, film-gigant, film-invenție, film-manifest, film-muzeu, film-reportaj.

Tot astfel, raportul dintre atributele substantivului piesă este de 3 (piesă-dezbatere, piesă-document, piesă-proces) la 14: piesă-anchetă, piesă-povestire, piesă-bazar, piesă-cheie, piesă-confesiune, piesă-feerie, piesă-gigant, piesă-mărturie, piesă-metaforă, piesă (cu) probleme, piesă-radio, piesă-trofeu, piesă (exemplar) unic, piesă-vestigiu.

Celelalte două substantive luate în discuție, teatru și spectacol, apar de asemenea, într-un mare număr de combinații, conturând fiecare un alt aspect al înfățișării moderne a teatrului și a spectacolului; astfel, teatru este înregistrat în 13 compuși: teatru-anchetă, teatru-atelier, teatru (de) cabaret, teatru-cinema, teatru-cutie, teatru-gazdă, teatru-imagine, teatru-laborator, teatru-mărturie, teatru(mobil) pliant, teatru-muzeu, teatru-muzical, teatru-vedetă; cât despre spectacol, termenul este prezent în 29 compuși: spectacol-afiș, spectacol-colaj, spectacol-antologie, spectacol-compus, spectacol-concert, spectacol-concurs, spectacol-demonstrație, spectacol-dezbatere, spectacol-divertisment, spectacol-document, spectacol-epopee, spectacol-eveniment, spectacol-examen, spectacol-lectură.

Am renunțat la prezentarea unor citate care ar fi necesitat un spațiu prea larg, dar simpla enumerare a secvențelor în cauză – care, la origine, pot fi creații personale sau împrumuturi – ne atrage atenția asupra a două fenomene.

Pe de o parte, se poate observa că unii constituienți din poziția a doua apar ca atribute ale mai multor termeni luați în discuție, de exemplu, adoi dintre aceștia: teatru-laborator, spectacol-laborator; teatru-mărturie, film-mărturie; teatru-muzeu, film-muzeu; piesă-poveste, film-poveste; piesă-cheie, film-cheie; piesă-proces, spectacol-proces; piesă-gigant, film-gigant; spectacol-afiș, film-afiș; spectacol-antologie, film-antologie; spectacol-eveniment, film-eveniment.

Câteodată în cazuri mai rare, același atribut este prezent chiar în trei combinații; este vorba de constituienți secundari anchetă, document, dezbatere: piesă-anchetă, film-anchetă, spectacol-anchetă; film-document, spectacol-document, teatru-document; piesă-dezbatere, film-dezbatere, spectacol-dezbatere.

Formațiile pe care le-am citat și care manifestă tendința folosirii unor atribute comune pentru a exprima particularități asemănătoare constituie o dovadă a strânselor relații care există în zilele noastre între diferitele modalități ale spectacolului.

Pe de altă parte, se poate remarca faptul că în noile formații înregistrate se manifestă efortul de a găsi termenii cei mai adecvați pentru a acoperi un conținut similar care reunește note distinctive ale spectacolului din zilele noastre. Astfel, pentru fiecare dintre cei patru termeni luați în discuție regăsim o anumită sinonimie în exprimarea caracterului de dezbatere (a selua termenul ca factor comun) pe care îi presupune spectacolul actual. Uneori sinonimia (evident, parțială) se dovedește a fi ceva mai bogată: film-analiză, film-dezbatere, film-document, film-manifest, film-meditație, film-mărturie, film-mesaj, film-pledoarie; piesă-document, piesă-demonstrație, piesă-meditație, piesă-proces; spectacol-dezbatere, spectacol-document, spectacol-demonstrație, spectacol-meditație, spectacol-proces, alteori, mai săracă: teatru-anchetă, teatru-mărturie. În cazurile menționate, constituienții secundari apar – date fiind nuanțele aceleiași sfere semantice.

O altă trăsătură caracteristică a unor nume de spectacol actuale este aceea de a fi compuse dintr-un anumit număr de unități care se unesc în jurul unui fir conducător. Această proprietate apare în formațiile: film-mozaic, film-sketch, spectacol-compus, spectacol-cocktail.

Alte formații au menirea de a exprima caracterul experimental al anumitor spectacole: iteatru-atelier, teatru-laborator, spectacol-școală, spectacol-laborator, film-experiment. Acestea sânt formate din substantive comutabile, precum: atelier, experiment, laborator, școală.

În sfârșit, o altă tendință a spectacolului din zilele noastre este cea a grandiosului, a giganticului, atât în ceea ce privește distribuția – foarte numeroasă -, cât și durata în timp. Astfel arhisemantismul grandios, conține morfemul (morfemele) colos, fluviu, gigantic, mamut, maraton; filmul poate fi colos, gigantic, mamut, spectacolul – mamut,maraton, piesa – gigantică.

Așa cumobservăm și în articolul din ”Beitrage”, 1969, citat mai sus, este evident că nu toate formațiile menționate au aceleași șanse de a se impune în limbă și că ele se bucură de o răspândire diferită. Unele sânt creații demoment, spontane, având un foarte pronunțat caracter perisabil (de exemplu: spectacol-sărbătoare, film-pilulă, tetru-imagine etc.). Prin conținutul lor strâns legat de realitățile epocii noastre,multe dintre ele și-au croit drum în limbă, iar unele s-au impus deja.

Unele atribute ale spectacolului discutate în acest articol sânt atât de importante încât la un moment dat devin autonome, acumulând, fără îndoială, ”încărcătura” semantică a celor doi termeni. De exemplu, termenul musical, la origine atribut, se substituie azi frecvent compusului film-musical; tot așa, atelier se întâlnește cu sensul teatru-atelier etc.

Observațiile de mai sus privitoare la atributele spectacolului în româna actuală dovedesc, o dată în plus, modul în care expresia lingvistică se ”pliază” în funcție de exigențele realității sociale și spirituale. De altfel, nu ne-am propus decât o ncercare de a contura vitalitatea procedeului de compunere într-un anumit domeniu. Și sperăm că ne-am atins scopul.

Compunerea savantă

Aspecte ale pseudoprefixării înlimba română actuală

Pseudoprefixare – procedeu de compunere a cuvintelor cu ajutorul căruia se formează (în compunerea savantă) termeni tehnici și științifici.

În ansamblul procedeelor de formare a cuvintelor, pseudoprefixarea ocupă un loc aparte în rolul ei în faza actuală a limbii române. Numeroase cuvinte recente s-au născut din compunerea unui cuvânt deja existent ăn limbă cu un pseudoprefix (sau preixoid), elemnt formativ provenind din teme care, în limbile de origine (greacă sau latină), aveau sens în sine (teme nominale, pronominale, verbale). Într-adevăr în anumite aspecte alelimbii române actuale (și este vorba în primul rând de stilul presei, în accepțialargă a termenului), procedeul pseudoprefixării, la origine savant, livresc, se bucură de mare succes. Iorgu Iordan a atras atenția asupra acestui procedeu în urmă cu aproape un sfert de secol și a inventariat pseudoprefixele cele mai obișnuite.

Putem afirma, fără teama de a fi contraziși de fapte, că pseudoprefixele des folosite, precum: aero-, auto-, bio-, cine(ma)-, electro-, foto-, hidro-, macro-, micro-, pseudo-, tele-, multi-, radio-, semi-, mini-, au devenit productive înlimba română actuală, procedeul impunându-se în ultima etapă de dezvoltare a acesteia. Pentru a explica acest proces, trebuie invocat, fără îndoială, împrumutul numeroșilor termeni tehnici formați cu elemente latinește și grecești care au făcut ca nu numai elementele acestor formații, dar și principiile înseși ale combinării cuvintelor să devină familiare în română.

Marele număr de pseudoprefixe din noile formații nu trebuie să surprindă; cantitatea relativ mică de cuvinte compuse cu ajutorul unui pseudoprefix în limba română de până acum 40 de ani și,mai ales, folosirea lor de către cercuri restrânse se datorauposibilităților de cultură mai reduse ale poporului. Astăzi, paralel cu procesul de culturalizare generalizată, pseudoprefixarea ”apropae nu contează” în viața limbii.

Este evident că nu toate cuvintele compuse cu ajutorul pseudoprefixelor sânt creații stricte ale limbii române, unele fiind adaptări ale unor termeni străini, ca de exemplu cosmonavă după rusescul kosmokorabl, sau chiar împrumuturi propriu-zise, de exemplu autogol din englezescul autogoal, însă cea mai mare parte a termenilor luați în discuție s-au născut pe teritoriul românesc.

E greu de făcut deosebirea dintre noile creații realizate pe teritoriul românesc și neologismele împrumutate, cu atât mai mult cu cât prefixoidele se atașează de preferință la neologisme. Dar acest lucru nu împiedică studierea tendințelor limbii în domeniul formării cuvintelor. Din punct de vedere al originii lor, noile formații atestă o vizibilă preferință pentru prefixoidele de origine grecească: aero- < gr. aer “aer”, astro- < gr. astron “astru”; bio- < gr. bios “viață”; cardio- <gr. kardia “inimă”.

Dar prefixoidele de origine grecească sânt superioare nu numai cantitativ (38 de origine grecească și 22 de origine latină); superioritatea lui se manifestă și pe planul productivității; ceea ce poate fi dovedit în două situații:

cea mai mare parte a formațiilor prefixoidale sunt constituite cu prefixoide grecești (în perioada în care am extras materialul discutat, am înregistrat 73 de formații noi cu auto-, 72 cu micro-, 41 cu tele-, 27 cu pseudo-, 18 cu cine(ma)-, 15 cu electro-, 12 cu aero-, în timp ce dintre prefixoidele latine doar semi-, 35 de formații noi), radio- (24 de formații noi) și mini- (16) se dovedesc productive);

în cazul sinonimiei semantice dintre un prefixoid de origine grecească și altul de origine latină, prefixoidele grecești își dovedesc prioritatea în cele mai multe cazuri: ex. gr. macro- (8 formații) și lat. maxi- (1 formație); gr. micro- (61) și lat. mini- (16). Prefixoidele cinema- și moto-, cosmo- și mondo- au fost, semantic vorbind, tot “sinonime”, dar ele au dezvoltat sensuri diferite în română, la fel ca în celelalte limbi modern.

Este de remarcat că în formațiile recente prefixoidele sunt câteodată alipite la cuvinte mai vechi, formate deja cu ajutorul prefixoidelor sau al prefixelor: diacronic, este deci vorba de termini compuși cu dublu prefixoid (angiomicrocitografie, arhisupraclasic, balistocardiogramă, imunoelectroforeză, microautomobil, microhidrocentrală, mototurbopompă, semiseperproducție, semitelecomandat, autosupraapreciere, pluviocinematoscop) sau chiar triplu (citospectrofotometrie, semiautobiografie, autocitoradiogarafie), dar sincronic în cuvintele mai vechi, prefixoidul nu mai este simțit ca atare, ceea ce face ca, din punct de vedere a vorbitorului actual, termenii recenți ca microanchetă și microhidrocentrală să fie considerați pe același plan.

Dovadă că așs sânt înțelese lucrurile în realitate este crearea de formații pseudoprefixate, cu un prefixoid sinonim cu cel deja existent: microminiaturiza, sau chiar identic: micromicrofon, miniminifilm.

Demn de remarcat este și faptul că întro serie de cazuri prefixoidul nu se adaugă unui singur cuvânt, ci unei sintagme: autoinducere în eroare, pseudocronică istorică, aerotaxi sanitar, microidee fixă, microindeferent ce, aceste cuvinte fiind cu siguranță creații efemere, de moment, fără nici o șansă de a dăinui, dare le sânt în măsură să demonstreze vitalitatea prefixoidelor.

Pentru a înțelege ”vitalitatea” procedeului și tendințele de formare a cuvintelor, considerăm că sunt interesante nu numai formațiile definitive din limbă, ci și cele de moment, trecătoare, căci nu se poate ști dinainte câte dintre formațiile pe care astăzi le considerăm efemere vor putea să câștige teren de dezvoltarea viitoare aromânei.

Frecvența anumitor termini în presă sau în limbajul curent: autosifon, autotaxare, autorironiza, fonoabsorbant, microunivers, microroman, microstagiune, microantologie, micromonografie, microanchetă, microhidrocentrală, autoacuza, autocontempla, biocurent, cosmoviziune, fotoexpoziție, semisimfonic, hidroameliorare, minijupă, minifustă, paleospeolog, semicristal, semiartă, semiremorcă, radiostea, radioundă, teleanchetă, telecronică, teleecran, teleemisiune, teleînregistrare, telepublicitate, telesăptămână, telespeaker, teleemisie, trifruct, trivaccin, videotelefon și faptul că uneori prefixoidul se adaugă nu unui cuvânt, ci mai multor cuvinte din aceeași familie: autopastișă și autopastișa, biotelemetric și bietelemetrie, autoironie și autoironiza, cinemator și cinematorism, telepublicitate și telepublicistic, demonstrează de asemenea forța de expansiune a pseudoprefixoidelor.

Faptul că procedeul s-a impus în limba comună, în ultima etapă de dezvoltare a românei, nu numai sub aspect propriu-zis cultivat, este dovedit și de prezența pseudoprefixelor într-o serie de cuvinte având character hazliu sai ironic, ca de exemplu: lactociudățenie, miniscară, teleașteaptă, microbănuială, autointerviu, pseudonoutate, teleplictisit, micropoet, motocicletomanie. Dacă acest procedeu nu ar fi fost atât de frecvent în limbă, asemenea construcții nu ar fi fost posibile. Cu tot caracterul efemer al unor construcții recente de acest tip, nu ar trebui să nesocotim remarcabila lor funcție de diagnosticare atunci când ne propunem să ne determinăm tendințele care se manifestă în evoluția formării cuvintelor. Iar printer aceste tendințe una dintre cele mai puternice este chiar larga utilizare a pseudoprefixelor.

Din cele expuse mai sus putem trage mai multe concluzii:

Pseudoprefixarea este, în limba română actuală, un procedeu viu: este prezentă îndeosebi în limbajul persoanelor instruite, dar la trecut și în limba standart;

Cuvintele formate cu ajutorul pseudoprefixelor sânt în număr tot mai mare comparative cu faza precedent a limbii, ilustrată în LRA. În această privință. Iorgu Iordan a observant, pe bună dreptate, că în principiu, nu există limită pentru o creație lingvistică de acest fel.

Cuvintele cu pseudoprefixe nu sânt doar împrumuturi, ci au fost adesea create pe teritoriul românesc.

Pseudoprefixarea a pierdut cel mai adesea caracterul artificial, elementele ei de compunere fiind sesizate cu ușurință de vorbitorii de limba română.

În afara acestor concluzii, socotim necesar să exprimăm o serie de reserve care ne-au fost impuse de la natura materialului studiat și pe care le supunem reflecției cititorului:

cercetarea se bazează pe un număr restrâns de termeni, căci se înțelege că nu am avut posibilitatea să excerptez toate cuvintele în acest scurt timp.

cea mai mare parte a cuvintelor sânt în situație de hapax dar noi am considerat necesar să le folosim, pe de oparte, pentru că orice cuvânt poate avea o anumită importanță în istoria unei limbi și, pe de altă parte pentru că este foarte posibil ca o parte din acești termini să mai fi fost înregistrați fără ca să fi știut.

Elemente de compunere savantă

În subacapitotul ce urmează voi prezenta un șir de cuvinte savant sau elemente de compunere savantă, prin aceasta găsind modalități mai eficiente de reținere a sensurilor unor cuvinte care aparțin limbajelor de specialitate și nu numai. În dicționare de neologisme aceastea sunt prezentate ca articole distinct, precizându-le sensurile, filiera prin care au pătruns în limba română, precum și etimonul.

Prefixoide și sufixoide la modă

Compunerea cu afixe

În general formarea cu prefixe este trecută la compunere, dar e mai logic să păstrăm acest din urmă termen numai pentru combinarea a două teme dotate ambele cu valoare noțională. Alții denumesc pseudoprefix sau prefixoid (profanii chiar prefix) primul termen al cuvintelor compuse, în special când acest termen participă la maimulte formații (electro- , hidro- etc.), ba se vorbește și de sufixoide în loc de al doilea termen al compuselor (-fil, -log etc.), deși în cazurile acestea avem de-a face cu elemente care exprimă noțiuni. Ce e drept, uneori nu e ușăr de diferențiat derivatele de compuse (de exemplu, în cazul formațiilor cu auto- sau cu -fica; acestea din urmă au fost temă verbală în latinește, dar în românește e mai curând sufix).

Prefixele sunt de cele mai multe ori prepoziții sau foste prepoziții; sufixe noi se formează în perioada istorică a limbilor prin aglutinarea unor substantive (lat. rapida mente „cu mintea iute” > ital. rapidamente „repede” ), prin falsă despărțire (electr-on este înțeles ca elec-tron și, pe această bază se formează ciclotron), prin accidente fonetice (în franțuzește, adjectivul petit, pronunțat pti are femeninul petite, pronunțat ptit, pentru că la masculina căzut It I final, iar la femenin a căzut vocala finală, dar t, devenit final, n-a mai căzut; după acest model în unele graiuri regionale s-a format femeninul jolite, pronunțat jolit, de la masculinul joli, care n-a avut niciodată un t; astfel –t a ajuns să fie sufix de formare a femeninului).

În indo-europeana primitivă, după cum s-a menționat, cuvintele erau invariabile, formate din rădăcini; mai pe urmă s-au creat unele elemente de dezvoltare a rădăcinilor (din rădăcina ten- se formează pe de o parte lat. teneo, pe de altă parte lat. tendo), elementele care constituie punctul de plecare pentru formarea sufixelor. De asemenea se formează relativ numeroase prefixe.

În limbă, la etapa actuală, prefixele tradiționale, atât de origine latină, cât și din slavă, își văd domeniul restrâns de apariția unor prefixe internaționale, aproape fără excepție reluate din latinește sau cel puțin grecești intrate prin excepție latină. Mai servește și azi în- , dar pe de o parte e concurat de in- (incasa alături de încasa), pe de altă parte diverse derivate formate cu ajutorul lui trec drept rustice (împudra etc.). Iată câteva exemple regionale pe care limba literară nu le-ar accepta: încălugăresc, îngăure, îngăurit, îngăurită, înemerit, înschimba, învăcsi, împonta,înconcentra, încontra, îndelecat, înforța.

Prefixul contrar, des- , este mai puțin șubred, pentru că paralela lui internațională îi seamănă bine (de-), ceea ce face să se producă unele încrucișări între ele (despersonaliza, desmonta etc.), iar la temele care încep cu s- confuzia este totală (descuama, deservi etc.). Negativul ne- continuă să fie productiv, se folosește și alături de cuvinte internaționale (neprobabil), totuși e concurat de in- și de a-. Cât despre răz-, acesta este foarte slab productiv astăzi.

Se introduc în schimb, masiv, prefixe internaționale:

din grecește: a- privativ (apolitic), anti- (antirasist), dia- (diacronic), dis- (dispersie), pro- (prognoză), sin- (sincronic);

din latinește : ante- (antebraț), co- (con-, com-) (condensa), contra- (contraindicat), de- (delimita), dis- (dispărea), ex- (extrage), extra- (extraplan), in- „ne” (inelegant), in- „în” (invoca), infra- (infraroșu), inter- (interurban), intra- (intravenos), pre- (predispune cu două prefixe), pro- (prodecan, produce), re- (reangaja), super- (superbombă), supra- (suprasicita), trans- (transfug), ultra- (ultraviolet).

În multe cazuri informațiile nu sunt direct analizabile pentru noi, deoarece nu avem în limbă forma fără prefix, dar deoarece avem paralele cu diverse prefixe, fiecare din ele ajută la înțelegerea celorlalte, de exemplu in-stitui alături de con-stitui, de-stitui, re-stitui, sub-stitui.

În ce privește prefixele internaționale, lucrurile au mers mai departe, căci multe dintre ele sunt astăzi productive în românește, cum se dovedește cu faptul că le găsim atașate la teme moștenite sau împrumutate din limbile vecine: antetrupiță, antevorbitor, antiregalist, codevălmășie, copărtaș, contramăsuri, depăși, expune. extrașcolar (ex și extra se întrebuințează și izolat), interorașe, prenumăra, propăși, reclădi, supraîncălzi, ultrascurt. Este indiferent faptul că unele dintre exemplele citate sânt calcuri.

Altă obiecție posibilă: după cum în trecut s-au împrumutat sufixe și prefixe care mai târziu au fost eliminate din limbă, tot așa acum se împrumută prefixe care nu vor rezista multă vreme. Este posibil, fără îndoială, că unele dintre cele citate să se piardă, dar nu se poate crede că noile prefixe, în ansamblul lor, vor fi părăsite, după cum nu vor fi eliminate nici cuvintele internaționale. Pentru moment mă mulțumesc să arăt că prefixele noi ocupă de pe acum spații întinse în dicționarele noastre. Cel mai mult folosit dintre prefixele vechi, în- (cu varianta îm-) ocupă în DLRM aproximativ de pagini (n-am dat la o parte din aceste pagini cuvintele la care în- sau îm- nu e prefix), iar ne-, pagini (este însă evident că la acest din urmă prefix am putea ușor mări numărul derivatelor, deoarece putem oricând să fabricăm oricât vrem); cu echivalentele neologice găsim : pentru in- (il-, im-, ir ;am neglijat varianta ig-), 16 pagini (și aici unele cuvinte sânt fără prefix), iar pentru a- n-am putut socoti pe pagini, dar este evident că formează multe derivate (Dicționarul de neologisme conține mult mai multe decât DLRM). Alt sondaj: cu des- (dez-) am găsit aproximativ 11 pagini (n-am eliminat exemplele ca deșira, desigila), iar cu de- , 14 pagini, și cu dis-, 5; cu răs- (răz-), 4 pagini, iar cu re- , 20. De fapt re- se poate astăzi alătura aproape la orice temă verbală. Mai adaug că com- (con-, fără co-) ocupă vrio 13 pagini.

Aceste informații permit să tragem o concluzie importantă. Nu numai că prefixele vechi sunt înlocuite cu altele noi, dar se schimbă însuși procedeele de formare a cuvintelor, căci, de unde până nu demult derivarea cu prefixe juca un rol secundar în românește, astăzi ea capătă o mare întrebuințare și aceasta nu va rămâne fără urmări în ce privește structura limbii în general.

Sufixele păstrate din latinește și mult folosite sunt următoarele:

pentru formarea femeninului, -ă (cucoană), -oaie (doftoroaie) și -easă (mireasă), cu formele complexe –ăreasă, -ereasă (cârciumăreasă, lenjereasă), -uleasă (Păsculeasă)

nume de acțiune, infinitivele lungi (cântare), -mânt (legământ), -ciune (urâciune), -ință (folosință), -tură (târâtură);

abstracte, colective etc., -ie (nemernicie), cu dezvoltări ca –torie (spălătorie), -tate (ușurătate), -ețe (bătrânețe), -et (foșnet), -et (brădet), -ime (boierime);

nume de agent, -tor (otrăvitor), -ar (văcar), -ăreț (săltăreț);

nume de instrument, -ar (pieptar), -toare (răzătoare);

adjective, -esc (femeiesc), -os (răpciugos), -atec (furtunatec);

diminutive, -el (băiețel), -uț (căluț), -ică (fetică), -șor (lucrușor);

argumentative, -oi (băboi).

Dintre toate acestea, -ăreț ar putea fi în vreun fel legat de -eț, de origine slavă, iar -șor pare a fi lat. –iolus combinat cu un element autohton.

Inventarul de sufixe s-a mărit mult cu elemnte de origine slavă:

pentru formarea femeninului, -că (puică), dezvoltat apoi în –ancă, -oaică etc. (lupoaică; -oaie sigur este aproape complet ieșit din uz);

nume de acțiune, -eală (spoială), -anie și -enie (pățanie, tâmpenie);

colective, -iște (porumbiște);

numele de agent, -ar (de la verbe: pândar), -nic (devin în cea mai mare parte adjective: amarnic);

nume de instrument, -niță, dezvoltat în –arniță (acarniță), -elnuță (urechelniță);

argumentative, -an (bețivan);

numele locuitorilor, -ean (bucureștean);

diminutive, -eț, dezvoltat nume de agent și diminutive, este de origine complexă. parte slav (bogătaș), parte maghiar și poate autohton (arcaș);

alături de diminutivele în –aș (băiețaș), găsim altele în –uș (măgăruș).

Sufixe maghiare sânt în orice caz -șag, -șug (rămășag, beteșug), -ău, -eu (alergău, feteleu). Grecești –si la verbe (plimbarisi), -ache pentru diminutivele (ursulache). Turcești, -giu pentru nume de agent (reclamagiu; mintagiu) și –lâc pentru colective (savantlâc).

Pentru sufixele cu care se formează femeninul, -ă a căpătat viață nouă sub influiența romanică apuseană, astfel că au apărut derivate ca doctoră, pictoră, ingineră etc. Dar în general astăzi se folosește puțin femeninul numelor de meserii; -easă se mai foloește (generaleasă), concurat de varianta internațională –esă (contesă, negresă) : dacă acesta din urmă nu se poate atașa la teme vechi, nici primul nu se prea mai folosește pe lângă teme noi; -oaie e utilizat numai pe lângă numele de familie, dar e vulgar; -oaică e rezervat pentru nume de animale (tigroaică, dar parcă mai curând tigresă). Deci în general se formează mai puțin femenine de la masculine.

Pentru nume de acțiune se folosește infinitivul lung, în limitele arătate mai sus (eternizare), iar supinul, ca această valoare, e în scădere (vom zice mai curând imprimarea decât imprimatul); -mânt nu mai produce nimic, nici de la teme vechi; de asemenea, -ciune e scos de mult din uz, fiind înlocuit cu –ație, -iție, cu preferință în unele cazuri pentru formele mai lungi, cu –iune (un afiș e semnat Direcțiunea, chiar dacă vorbim de direcția administrativă, nu de direcțiunea administrativă; nu se poate spune tensie, ci numai tensiune); -ință nu se mai folosește , iar –tură a căpătat o nuanță peiorativă (adunătură), însă rămâne în uzajul normal sub forma internațională –atură (registratură); -tate este viu, dar cu vocala de legătură –i- , internațională (cf. legalitate paralel cu vechiul bunătate); -ie este și el viu (perfidie), dar varianta internațională coincide în totul cu cea tradițională; -et nu mai e folosit, iar –ime destul de slab (funcționărime).

Pentru numele de agent se folosește în continuare –tor, dar pentru temele noi se folosește vocala de legătură sub forma internațională (iarovizator și, cu atât mai mult, normator); de asemenea e viu –ar (parchetar), care se confundă în întregime cu varianta internațională provenită din lat. –arius; -ăreț e puțin folosit, în stilul familiar în general cu nuanța peiorativă. Pentru nume de instrumente se folosește în continuare –ar (instrumentar), și aici aspectul vechi fiind identic cu cel internațional; -toare se folosește rar, pentru temele noi, cu vocala –a- (vezicatoare, dar și vezicătoare). Diminutive se folosesc în general mult mai puține; pentru temele noi se utilizează nici –el, nici –uț, nici -șor, nici –ică (de la un termen ca agronom nu putem forma un diminutiv, așa cum mai de mult s-au format unele ca aadvocățel). Pentru adjective se folosește –atic (sistematic), confundat cu varianta neologică, -os (infecțios), care e simțit ca paralel cu fr. –eux, it. –oso etc) și –esc (ingineresc) a cărui utilizare e limitată.

Derivarea continuă să fie cel mai bine reprezentat procedeu intern de îmbogățire a lexicului, deși în ultima vreme, este concurat în mod evident de compunere. Cel mai productiv afix este sufixul pentru denumirea agentului –ist, urmat de sufixul abstract –re (care creează infinitivele lungi devenite substantive) și de sufixul abstract –ism. În cazul prefixelor, cele mai frecvente sunt prefixelele negative anti- și ne-, urmate de re-, ultra-,

super-. Comparativ, formațiile sufixale sunt superior numeric celor prefixale. Deși în cele mai

multe cazuri, derivatele apar în textele jurnalistice cu valori denotative, există și numeroase

valorile stilistice/conotative din sfera ironiei, adeseori cu nuanțe si conotații peiorative sau

depreciative. Dincolo de contextul lingvistic, aceste valori sunt evidențiate și de combinația

discrepantă dintre un afix neologic și un cuvânt-bază din zona lexicului comun sau argotic (bâlcist, fripturist, heirupism, mi-se-rupism etc.) sau invers, dintre un afix vechi și o temă

neologică (comitetorlâc, a flatarisi etc.). Remarcăm în limbajul publicistic si tendința formării

superlativului absolut cu ajutorul unor prefixe, acestea atașându-se inclusiv elementelor argotice

(supernașpa). Cele mai frecvente sunt: supra-, ultra- si sub influență străină (cel mai probabil

engleză și franceză – v. supermarket, hypermarket, hipertehnologie etc.) super-, hiper-. Din

categoria prefixelor negative „la modă” mai ales după 1990 face parte anti-. În același timp,

studiul nostru confirmă faptul că sufixele substantivale și cele adjectivale dau naștere celor mai

variate și numeroase derivate, depășind astfel sufixele verbale sau adverbiale. În opinia noastră,

șanse reale de impunere în limba română o au derivatele denotative – v. unitățile din domeniul

informaticii: dezvoltator, digitizare sau din domeniul politic, economic – preaderare,

postaderare, postprivatizare, proglobalizare, subfinanțare etc., ori termenii care desemnează

membrii unor partide.

Influiențele limbii engleze în limba română actuală

Prezentarea care urmează are în vedere un aspect de strictă actualitate din domeniul vocabularului românesc: avalanșa de anglicisme care au invadat limba noastră în ultimele decenii și al cărăr număr continuă să crească într-un ritm accelerat, îndeosebi după 1989. Nu intră în sfera acestei cercetări împrumuturile englezești asimilate de limba română începând de la sfârșitul secolului trecut. Date fiind vechimea lor și circulația în limbajul unor categorii sociale variate, termenii respectivi – împrumuturi „prin filieră” franceză, împrumuturi direte și „false anglicisme” (pseudoanglicisme) – s-au adaptat sub aspect fonetic, ortografic și morfologic, comportându-se asemănător cuvintelor românești.

În cuprinsul acestui capitol, termenul anglicism desemnează împrumuturi recente din engleza britanică și americană, incomplet sau deloc adaptate (ca atare, ele se scriu și se rostesc în română într-un mod foarte apropiat sau identic cu cel din limba de origine).

Deși în bibliografia românească referitoare la problematica în discuție se operează, de regulă, cu trei categorii de termeni (împrumuturi propriu-zise; anglicisme și americanisme; xenisme), realitatea lingvistică actuală nu permite, în opinia noastră, o delimitare precisă între anglicisme/americanisme (cuvinte în curs de asimilare) și xenisme (cuvinte neadaptate, numite și barbarisme, cuvinte aloglote sau străinisme ori, pur și simplu, cuvinte străine). În sprijinul afirmației noastre poate fi invocat faptul că încadrarea cuvintelor de origine engleză în una dintre cele trei categorii stabilite de autoarea DCR, este, în numeroase cazuri, discutabilă, dată fiind dinamica generală a lexicului. Astfel, între împrumuturile considerate neasimilabile (xenisme) se înscriu – în mod impropriu – cash, jogging, puzzle, show, staff, story, summit, talk-show, trend (considerate cuvinte englezești), ca și master, racket, supermarket (prezentate drept cuvinte din engleza americană). În opinia mea ele pot fi considerate anglicisme (respectiv americanisme), în virtutea frecvenței și a circulației lor, precum și a faptului că se află în curs de asimilare morfologică, iar show, puzzle, și racket au înregistrat și evoluții semantice pe teren românesc.

Din rațiuni similare, calificarea de anglicism ni se pare neopotrivită în cazul unor împrumuturi deja asimilate și frecvent utilizate, inclusiv în limba vorbită, precum fan, job, hit, star, stres, șorț, top.

Pe de altă parte, dicționarul amintit acordă cu prea mare ușurință statutul de anglicism unor împrumuturi neasimilate, cu sferă de circulație foarte restrânsă; brunch „ceva între mic-dejun și prânz; free-lancer „colaborator extern la un ziar, post de radio sau TV”; pick-pocket „hoț de buzunare”; shuttle „navetă spațială”.

Împrumutul masiv de termeni anglo-americani reprezintă un fenomen socio-cultural care s-a manifestat după al doilea război mondial în majoritatea limbilor europene.

Franceza s-a confruntat cu invazia anglicismelor încă din anii '50. Reacția lingviștilor s-a concretizat într-o serie de lucrări al căror numitor comun este atitudinea puristă, culminând cu propuneri legislative menite să proiecteze limba națională. Cea mai cunoscută din această serie rămânelucrarea lui R. Etirmble care a impus termenul franglais pentru a desemna idiomul hibrid rezultat din împestrițarea francezei cu anumite cuvinte, frazeologisme și elemente de compunere anglo-americană. Anglomania este prezentată de Etiemble ca o epidemie periculoasă, care a contaminat toat sectoarele limbii lui Moliere (lexicul, procedeele de formare a cuvintelor, morfosintaxa). Îmbinând rigoarea cercetătorului cu violența pamfletarului, autorul acuză „martirizarea” limbii franceze în presă și în jargonul publicitar (numai în sloganurile publicitare ale anului 1961, Etiemble a inventariat 1300 de cuvinte de origine anglo-americană). Confruntat cu dilema „liberalism sau dirijism”, autorul citat propune o serie de măsuri drastice pentru terapia acestei „maladii reale și grave a limbii franceze”, realizabile – în opinia sa – prin acțiunea conjungată a școlii, a mijloacelor de informare în masă și a Academiei. În termeni și mai severi, anglomania este considerată de Felix de Grand Combe „o rătăcire deplorabilă și antipatriotică”, o manifestare din sfera „patologiei mentale”, având drept principală cauza „veleitarismului intelectual” Folosirea abuzivă a anglicismelor generează fenomenul de „inflație stilistică”, specific stilului publicistic (preponderent în rubricile de publicitate și în cele sportive): „Nu putem și nu trebuie să pierdem din vedere că în limbă, ca și în economie, inflația prelungită duce la devalorizare. Este o dovadă de înțelepciune să păstrăm întotdeauna măsura și respectul pentru limba noastră”.

Mulțimea anglicismelor și americanismelor pătrunse în franceză a impus publicului un dicționar de termeni „la moda” și a unei antologii de texte legislative menite să apere limba de invazia cuvintelor de origine engleză. Ultimalucrare include lista de termeni recomandați oficial spre a înlocui anglicismele considerate indezirabile în cadrul unor terminologii (de exemplu, se propun termenii francezi cadreur, industrie du spectacle, palmares, animateur, moyn, postonorisation ca echivalente pentru anglicismele cameraman, show-business, hit-parade, disk-jokey, media, play-back). Chiar dicționarele de uz general ale limbii franceze (de exemplu, Le petit Larousse, 1995, abreviat aici PL) menționează în cazul unor anglicisme indezirabile „nerecomandat” (fr, deconseille), oferind și echivalentul francez. Asemenea precizări se fac în dicționarul menționat pentru anglicisme precum cash, discount, sponsor, walkman etc.

În Europa de Est, ritmul de pătrundere a anglicismelor s-a accelerat odată cu ieșirea țărilor respective din sfera totalitarismului izolaționist și cu abandonarea așa-zisei „limbi de lemn”.

Între vocile care au criticat vehemen invazia de anglicisme, pot fi menționați celebrul scriitor rus Alexandr Soljenițîn, scriitorul și publicistul Octavian Paler, poetul Geo Dumitrescu, dar și simpli cetățeni care au adresat protestele lor, de reguă exagerate, unor publicații centrale.

Deși ponderea influienței engleze în româna actuală este comparabilă cu cea din franceză, lingviștii români nu au manifestat înverșunarea puristă a autorilor francezi menționați. Atenția cercetătorilor români s-a concentrat asupra aspectelor strict lingvistice, dintr-o perspectivă predominant descriptivă. Printre acestea se enumeră: etimologia, căile de pătrundere în română, sferele de circulație, adaptarea grafică, fonetică și morfologică, modl de înregistrare în dicționare. O secțiune mai restrânsă a bibliografiei privește aspectele normative implicate în utilizarea anglicismelor, deși o asemenea cercetare se impune cu acuitate în prezent.

Opțiunea noastră pentru abordarea anglicismelor din stilul publicistic dintr-o perspectivă predominant normativă are la bază convingerea că presa reprezintă nu numai „a patra putere în stat”, ci și un important factor cultural-educativ. Prin larga sa audiență, prin autpritatea cuvântului tipărit sau rostit la microfon, presa poate contribui pe de o parte la „educarea lingvistică” a publicului, iar pe de altă parte la îmbogățirea, diversificarea și difuzarea inovațiilor lexicale este pus în evidență de un dicționar al limbii engleze utilizate în emisiunele postului BBC World Service în ultimii patru ani.

Materialul examinat aici provine dinpresa scrisă și audio-vizuală aperioadei postdecembriste. Am avut în vedere, cu precădere, anglicismele neânregistrate în dicționarele românești de neologisme (DN3, DCR2), dar utilizate relativ frecvent în presă. Dintre anglicismele incluse în dicționarele respective, ne vom referi numai la cele care au suferit modificări semnificative de frecvență, de formă, și/sau de sens ori de valoare stilistică.

Deși în bibliografia de specilitate norma lexicală nu este precis definită, în continuare vom da conceptul de o accepție bilaterală, considerând norma ca un ansamblu complex de condiționări de natură sociu-culturală și lingvistică.

Norma socio-culturală reglementează motivația și funcția împrumutului în raport cu specificul unui anumit stil sau registru al limbii.

Din această perspectivă, anglicismele care apar în presa actuală pot fi încadrate în una din cele două categorii de împrumuturi stabilite de Sextil Pușcariu („necesare” vs „de lux”).

Împrumututile necesare

Împrumuturile „necesare” sunt cuvinte sau unități frazeologice care nu au corespondent românesc sau care prezintă anumite avantaje în raport cu termenul autohton (precizie, brevilocvență, expresivitate, circulație internațională).

Ținând seama de complexitatea discursului publicistic, caracterizat prin îpletirea funcțiilor referențială (informativă), conativă (persuasivă) și expresivă, anglicismele „necesare” pot fi motivate denotativ sau stilistic (conotativ).

Categoria anglicismelor denotative cuprinde, în general, termeni de specialitate care nu au echivalente românești, deoarece denumesc realități apărute recent în diverse domenii ale culturii materiale și spirituale. Printre avnatajele utilizării acestor termeni se înscriu: precizia sensului, scurtimea și simplitatea structurii (cf. mass-media față de mijloace de comunicare în masă), precum și caracterullor internațional, care facilitează schimbul de informații și tehnologii între specialiști.Deoarece îndeplinesc numai funcții denominative, acești termeni sunt lipsiți de exprisivitate.

Dintre anglicismele înregistrate în DN3 cu mențiunea „rar”, au cunoscut o evidență creștere a frecvenței (nu numai în presă, ci și în limbajul standart curent) hobby, lider, snack-bar, la care s-ar putea adăuga și alte anglicisme, neînsoțite de respectivă de precizare. Acestea aparțin, în majoritatea, unor terminologii specializat, cum ar fi cea economică (business, manager, management, marketing, sponsor), artistică (best-seller, fan, muzical pentru musical, show, story, thriller, top, western), tehnico-științifică (cameraman, computer, flash, stres), dar includ și termeni uzuali ca job, shop, week-end etc. Dintre anglicismele absente din DN3, dar înregistrate în DCR1, și-au sporit frecvența și circulația broker, disk-jockey, hit, juice, jogging, team, workshop.

În presa actuală circulă numeroase anglicisme denotative care nu figureză în dicționarele românești de neologisme sau ale căror definiții nu (mai) corespund sensului actual. Majoritatea aparțin unor terminologii, dar prezența lor în presă este o dovadă a faptului că au depășit granițele strictei specializări,tinzând să pătrundă în varianta standard a limbii.

Domeniile preponderente terminologiei engleze

Terminologia economică, financiară, comercială și a profesiilor

Baby-sitter, înregistrat în DCR2 (p.41) cu un sens generic – „îngrijitor de copii” – , poate fi considerat un anglicism necesar în virtutea sensului său specializat, care nu permite substituirea adecvată prin sinonime românești. Sensul specializat, care nu permite substituirea adecvată prin sinonime românești. Sensul specializat este precizat într-un anunț publicitar pentru cursuri intensive care includ „tehnici de îngrijire, supraveghere și educare copii preșcolari și școlari (inclusiv copii cu nevoi speciale)”. Mai puțin frecvent, în presă apare și numele englezesc pentru activitatea respectivă: „În decursul anilor de studenție, Carolyn Besette a făcut baby-sitting”.

Broker și dealer figurează în DCR2 cu sensuri insufiecient diferențiate, întrucât pentru amândoi se indică echivalentul românesc „intermediar”.

Cei doi termeni se utilizează în presă cu sensuri identice celor din engleză și franceză. Dat fiind caracterul lor specializat, ei apar glosați în text: „broker (operator pe piață în numele clientului)”; „pentru ca o banca să poată opera ac dealer (să facă tranzacții în devize în nume propriu).

Drive-in este înregistrat în DCR2, (p.90) cu sensul „cinematograf în aer liber, în care se intră cu mașina”, mai restrâns decât cel originar, consemnat în BBC – „cinema, restaurant sau alt local care oferă servicii cliennților fără ca aceștia să-și părăsească mașinile”. În româna actuală, termenul se utilizează numai cu sensul „restaurant”: „Unul dintre localuri – cel clasic – va fi amplasat în centrul municipiului, iar al doilea, de tip drive-in – în zona orașului universitar timișorean”. O soluție pentru evitarea anglicismului greu asimilabil se oferă în titlul unei știri : „Fast Food la volan”.

Ca sinonim pentru drive-in apare drive-through (Inexistent în BBC): „un lanț de unități de alimentație publică de tip drive-through […] din care să se poatăcumpăra din mers, la repezeală, adică, ceva de mâncare”.

Duty-free, absent din DCR, figurează în BBC (p.341) ca adjectiv (referitor la „mărfuri cumpărate pe aeroporturi, nave sau în avion, la prețuri mai mici, fiind scutite de taxe”) în sintagma duty-free shop. În presa actuală – ca și în limba vorbită – el apare atât ca adjectiv invariabil („regim duty-free) cât și ca substantiv („taxa de înștiințare a unui duty-free).

Futures, înregistrat în BBC (p.458) ca substantiv („mărfuri cumpărate sau vândute la bursă cu un prețconvenit, ce urmează a fi plătit la o dată ulterioară”), apare ca adjectiv în sintagme consacrate în terminologia economică – „piață futures”, „cotație futures”; „bursa futures” – fiind explicat în context: „contracte la termen (futures)”. Izolat, anglicismul apare și ca substantiv, prin elipsa termenului determinat („interesul pentru futures pe valută se anunță deja foarte mare”, ibidem).

Non-profit este o trunchire conpusului non-profit-making (BBC, p.750) „care nu caută să obțină profit”. Se folosește în terminologia economică și administrativă ca adjectiv invariabil: „Centrele de transfer tehnologic […] sunt unități non-profit”.

Rating este utilizat de economiști și publiciști cu un sens mai restrâns față de cel din engleză („categorie,clasificare, clasă, rang): „Această acțiune precedă acordarea rating-ului – (evaluării riscului de țară)”.

Compusul telebanking și sintagma electronic banking (neatestate în BBC) denumesc servicii presupun furnizarea de infomații bancare prin telefon/fax (telebanking) sau calculator (electronic banking).

Tour-operator s-a impus în terminologia turismului cu un sens identic cu acela din engleză („companie care organizează și vinde vacanțe prin intermediul unui agent turistic”): „puternica firmă TUI, cel mai mare tour-operator german”. Termenul circulă și sub formă calchiată – parțial „romanizată” – „Turoperator acreditat de Consulatul Franței”.

Voucher are în engleză sensul „document care poate fi folosit, în loc de bani, pentru a achita ceva” (BBC, p.1270). În română, termenul s-a impus în domeniul turismului, așa cum rezultă din următorul context: „Documentul care atestă acest lucru (achitarea în avans a serviciilor turistice) se numește ‘voucher‘, el fiind rezultat al înțelegerii dintre două firme […].

Terminologia tehnică

Airbag – absent din BBC – se utilizează în română cu sensul din franceză („pernă gonflabilă destinată să protejeze, în caz de ciocnire, pasagerii de pe locurile din față ale unui automobil”, PL, p. 50): „La Brașov se vor produce centuri de siguranță și airbag-uri”.

Hard și soft reprezintă trunchieri (neatestate în BBC) ale unor termeni compuși din cibernetică (hardware și software) înregistrați în DN3. În DCR2 figurează numai termenul software (p. 214).

În presa românească, hard („aparatura”) și soft („programe de computer”) sunt utilizate atât ca substantive („În informatică, cea de gestiune în special, datele valorează mai mult decât softul și hardul la un loc”), cât și ca adjective („piraterie soft”).

Lap-top, prezent în BBC (p. 628) în sintagma „lap-top computer” este utilizat în română numai substantival: „lap-top (calculatoare portabile) pentru membrii Biroului Permanent”.

Screening apare în româna cu unul dintre sensurile înregistrate în BBC (p. 1002) – „examen medical realizat cu raze X”: Noul Centru Medical Medicover vă oferă toată gama de servicii medicale, de lamedicină generală până la cea de specialitate, inclusiv toate serviciile de screening și diagnostic”. Echivalentul românesc, derivat de sufixul substantival –re de la infinitivul adaptat al verbului englezesc, a fost atestat într-un interviu televizat cu un medic („Colaborăm cu Universitatea din Oxford pentru scrinarea unor markeri genetici ai diabetului”).

A scana reprezintă forma „romanizată” a verbului englezesc to scan ”a examina ceva în detaliu, cu ajutorul unui fascicul de raze X” (BBC, p.995): „Cel de-al treilea, Roman Marius Laurențiu, l-a ajutat pe Marius Constantina să scaneze bancnota de 50.000 lei, multiplicată apoi până la un miliard de lei”; „O rețea automată va scana toate statele nucleare pentru a detecta orice explozie nucleară”.

Shipping apare ca termen din domeniul marinei comerciale (BBC p.1032) cu sensul „expediere de mărfuri cu ajutorul navelor”: „Privatizarea în shipping-ul românesc”; „Criza navalului pe piața mondială a shippingului”.

Site s-a impus în română cu sensul specializat (neânregistrat în BBC) „spațiu/pagină pe Internet”: „4000 de accesări pe site-ul porno autohton”.

Walkman, prezent în BBC (p.1080), s-a impus nu numai în presă, ci și în limbajul literar standard cu un sens identic celui din engleză și franceză: „Walkman – numele casetofonului portativ cu căști, la care pot fi ascultate, ‘din mers‘ înregistrări muzicale”.

Termeni din domeniul comunicațiilor și presei

Banner, cu sensul „fâșie lungă de pânză pe care este scris un mesaj, un sloganetc.” (BBC, p.80) a apărut inițial în cronici sportive: „La peluza stadionului Cotroceni, unde stau de obicei ‘ultrașii‘ alb-albaștri, a fost etalat un banner pe care era inscripționat ‘Brigada 13 septembrie‘”. Ulterior, termenul și-a extins circulația la domeniul politic și la cel publicitar („Coloana – precedată de […] două bannere ‘Deșteaptă-te Române!‘ – a străbătut traseul tradițional, parcurs în ‘87‘).

Clip, înregistrat în DCR2 (p.65) cu sensul „scurt film (publicitar) dat la televiziune”, circulă în limba actuală și cu sensul de franceză („film de scurt-metraj sau video care ilustrează un cântec, care prezintă opera unui artist”, PL, p.235): „Ritmo Latino [emisiune TV] prezintă video-clipuri musicale ale unor top-staruri internaționale”. Anglicismul și-a extins sfera de utilizare și în domeniul propagandei politice: „Votați partidul ale cărui clipuri date la televizor v-au cucerit!”; „clipuri electorale”.

Hot-line, având în BBC (p. 543) sensul „linie telefonică prin care publicul poate contacta poliția sau alte servicii pentru a da informații despre anumite situații speciale”, apare în presa românească având aceeași semnificație, dar ortografiat cu cratimă: „Hot-line împotriva vioelenței în familie”; „Hot-line pentru minori”. În virtutea scurtimii sale și a caracterului internațional, anglicismul este preferabil față de sintagma echivalentă linie telefonică de urgență sau de calcul frazeologic linie ferbinte (utilizat în presă și cu sensul „telefon erotic”, motivat deaccepția pe care o are adjectivul hot în engleza vorbită – „excitant, atractiv sexual”). Ulterior, au fost adoptate încă două compuse realizate după tiparul hot line, care nu presupun semul „de urgență”, prezent în semnificația modelului.

Primul – help-line (înregistrat în BBC, p.523-524) – se utilizează în română în paralel cu calcul corespunzător: „Help-line pentru bătrâni din sectorul V al Capitalei”; „Linia telefonică de ajutor pentru bătrâni”. Al doilea (neînregistrat în BBC) are sensul consemnat în următoarea știre de presă: „Guvernul României a deschis o linie telefonică unidirecțională de tip ‘blue-line‘ dedicată n exclusivitate apelurilor de la cetățeni […] oferind informații și consiliere”.

Termeni din domeniul învățământului și cercetării

Curriulum, cu sensul „programă școlară pentru o anumită disciplină” (BBC, p. 268), a fost adoptată după 1989 în contextul reformei învățământului românesc, dând naștere și unui derivat adjectival (curricular „referitor la curriculum”): „Conținuturile învățării prezentate în acest manual răspund obiectivelor de referință și activităților de învățare propuse în curriculum”.

Grant s-a impus recent în terminologia cercetării științifice, cu un sens mai restrâns decât cel consemnat în BBC (p. 488). În documente ale Ministerului Educației Naționale (Buletinul nr. 3, septembrie 1996, p.3) se precizează: „Grantul reprezintă o sumă de bani nerambursabiă acordată unui cercetător individual, echipe de cercetare, institut de cercetare pentru realizarea, într-o perioadă de timp determinată, a unei activități de cercetare științifică sau a unei activități conexe activități științifice.” În virtutea monosemantismului său (care îi asigură precizia, diferențiindu-l față de alți termeni din același câmp semantic, precum bursă, finanțare, sonsorizare etc.), anglicismul a fost acceptă în terminologia oficială.

Master, atestat în engleză în sintagmele Master of Arts și Master of Science, care desemnează absolvenți ai învățământului superior artistic și socio-uman – în primul caz – și al celui științific – în al doilea caz, este folosit în terminologia românească de specialitate mai arar cu sensul din engleză („Programul este destinat obținerii titlului de master într-o universitate sin SUA”) și mai frecvent cu semnificația termenului mastere din franceză, consemnată în PL, ca echivalent al sintagmei studii aprofundate, (de specializare): „Admiterea în ciclu de studii aprofundate (master) în ASE București va începe la 18 septembrie”. Pentru a evita ambiguitatea pe care o poate genera utilizarea termenului master cu ambele sensuri, considerăm necesară adoptarea perechii masterat (prin analogie cu doctorat) „perioadă de studii dpă obținerea licenței”, echivalent cu studii aprofundate și master „titlu obținut la absolvirea ciclului respectiv de învățământ”. Un exemplu de utilizare corectă a celor doi termeni (a căror adoptare ni se pare justificată de circulația internațională a anglicismului master) se regăsește în următorul anunț: „Programul de master în economie Goteborg […] se va finaliza prin obținerea titlului de master în economie al acestei instituții de învățământ”. DCR2 (p. 146) înregistrează ambii termeni (master și masterat), prezentându-i ca sinonime perfecte.

Terminologia sportivă

Canyoning – sport extrem constând în coborârea pe văile unor torenți din munți.

Playoff este utilizat în română cu un sens identic cu acela din engleză („joc suplimentar pentru a decide ordinea finală în cazul unor competitori aflați la egalitate”, BBC p.843): „După disputarea partidelor din playoff, numai 10 formații reprezentative se vor califica la turneul final al Campionatului European din anul 2000”.

Rafting, glosat „proba plutașilor”, într-un articol despre expediția „Marlboro Adventure Team”, desemnează coborârea în barcă de cauciuc a unui râu vijelios, cu obstacole, care necesită manevre dificile din partea coechipelor.

Skate „patinaj pe rotile” reprezintă rezultatul unei elipse și al unei contaminări dintre compusele englezești roller-skates „patine cu rotile” și roller-skating, care desemnează sportul respectiv: „Skate-ul extrem nu e lipsit de pericole”; „noul skate-parc din Capitală” .

Skateboard (trunchiere a compusului englezesc skateboarding „sportul practicat cu ajutorul planșei pe role”, BBC, p.1052) circulă în presă (și înlimba vorbită) cu două accepții. El desemnează, corect, planșa („Fericiți că și-au confecționat skate-board, doi copii au ajuns sub roțile unei Dacii”) și în mod impropriu, sportul respectiv („Se vor instala rampe pentru skateboard”).

Snow-board (inexistent în BBC) reprezintă un caz similar cu cel discutat anterior: același termen desemnează sportul și planșa cu acre acesta se practică („Austriecii au înregistrat 89 de decese pe pârtiile de schi, victimele fiind practicanți ai schiului sau snow-board-ului”).

Domeniul vieții mondene (modă, divertisment, gastronomie)

Body („corp”, în engleză) apare în română cu sensul din franceză (PL, p.148) – „obiect de lenjerie feminină, cunsocut și sub numele de justaucorps” – în absența unui termen autohton: Body – această piesă vestimentară în mare vogă, amintit de corsetul bunicii, dar și de costum de aerobic, cunoaște, în funcție de împrejurări, multiple valențe”. Termenul apare și sub forma „romanizată” bady.

Bodypainting (ortografiat și body-painting), neinclus în BBC, apare glosat în text: „Spectacolul s-a încheiat cu două demonstrații de pictură pe corp – bodypainting”.

Fan club este definit în BBC (p.399) ca „un grup organizat, ai cărui membri admiră aceeași persoană – un cântăreț pop sau un star de film ori un club de fotbal”. În română, el are atât sensul din engleză (denotativ), cât și unulmai larg, cu conotații peiorative („fondarea fan-clubului ‘Eu, tu și Pacea ‘ pe ruinele justiției române”).

Grill (cu sensul generic „grătar”, înregistrat în BBC și în PL) este utilizat în română cu un sens specializat („Cine răspunde corect câștigă un grillde grădină, adică un grătar ultramodern de grădină, cu gaz metan”).

Roll on (neînregistrat ca atare în BBC) este utilizat în română pentru recipiente (de uz cosmetic, medical etc.) cu bilă (de exemplu: „Roll on uguent pentru pevenirea înțepăturilor de țânțari” – reclamă „Megan Image”).

Stick este folosit în limba vorbită cu sensul din franceză (PL, p.963) „deodorant prezentat sub formă de baton” (atestat în reclame „Megan Image”).

Stripper, definit în BBC (p. 1121) ca „persoană care câștigă bani făcând striptease”, este atestat în română numai cu cu referire la persoane cu sex masculin, deoarece pentru feminin s-a impus termenul de stripteuză (fr. stripteaseuse): „La emisiunea ‘Prezentul simplu‘ – o zi din viața unui stripper”. Dubla valoare (de masculin și feminin)a substantivului stripteuz(ă) „femeie sau bărbat care face streptease” nu poate fi acceptată (deși termenul stripteuz este atestat în presă, cu derivat regresiv), tot așa cum nu se justifică pseudofranțuzismul stripteur (care apare paralel cu strippterîn același text).

Top este utilizat în română, în afara sensului consacrat („clasament”), cu un sens atestat în franceză (PL, p.1015), unde desemnează „o piesă vestimentară scurtă, asemănătoare corsajului, care acoperă bustul”.

Un al treilea sens al termenului (mai greu de explicat etimologicși de acceptat) este cel din contextul următor: „Colecția prezentată ieri s-a axat pe lenjeria de corp, vedetele pentru linia tineret fiind body-uriledin dantelăși top-urile (brasieră și chilot alungit)”.

Împrumuturile stilistice reprezintă o categorie mai bogatăși mai eterogenădecât cele denotative. Nota lor distinctivă este prezența „conotațiilor străine”, care le asigură expresivitatea în raport cu posibileleechivalente românești.

Înainte de 1989, asemenea termeni aveau un pronunțat caracter livresc, utilizarea lor fiind limitată la literatura de călătorii, la cărți sau periodice specilaizate (din domenii precum cinematografia, muzica, sportul).

În presa postdecembristă, anglicismele stilistice au cunoscut o evidentă creștere cantitativă și o extindere a sferei de utilizare în domeniile politic, social, economic, comercial, pătrunzând chiar în limbajul curent (în varianta sa familiară, colocvială).

Întrucât anglicismele de acest tip sunt utilizate întotdeauna deliberat (cu intenție expresivă, evocatoare, ironică etc.), cititorul este, de regulă, avertizat asupra caracterului străin al termenilor prin mărci specifice înserate în text.

Cea mai simplă modalitate este marcarea anglicismului prin glimele și asocierea lui în context cu echivalent românesc: „Un fermier bogat, un ‘rancher‘”; „A fost o vreme când lamodă erau fimele cu spargeri (‘hold-up movies‘). În funcție de rarietatea și dificultatea termenului străin, glosarea anglicismului se poate face printr-un cuvânt sinonim, printr-o sintagmă sau un enunț mai dezvoltat: „În fond, ‘brain drain‘ („fuga creierelor”) a unor specialiști cu înaltă calificare e inevitabilă, oricât de mari ar fi salariile. Acest exod ai inteligenților […]”.

Uneori, explicațiile în limba română au rolul de a sublinia conotațiile peiorative ale anglicismului. De exemplu, sintagma gossip columnist, având în BBC (p.209) sensul „(ziarist) titular unei rubrici privind viața particulară a personalităților” apare astfel glosat: „Meseria de ‘gossip columnist‘ sau gossipist, adică colportor de bârfe, de cancanuri ca inevitabil produs secudar al Hollywood-ului, este una dintre cele mai temute”.

Pe lângă indicarea sinonimului și/sau glosare apar frecvent indicații privind contextul etnic ori socio-cultural în care circulă anglicismul respectiv: „Serialele TV pe care americanii le numesc în derâdere ‘soap operas ‘ pentru că, destinate cu precădere gospodinelor, sunt sponsorizate, evident în scopuri publicitare, de firmele de detergenți”. Domeniul de referință, respectiv terminologia în care apare anglicismul, este evidențiat în următoarele enunțuri: „În cadrul a ceea ce stiliștii denumesc ‘look‘ („imagine, înfățișare”) se manifestă două tendințe”; „Este ceea ce se cheamă în limbajul de specialitate ‘a sequel‘, adică o urmare la un film care a obținut un oarecare succes”.

Anglicismele stilistice se pot grupa în mai multe categorii, în funcție de motivația utilizării lor.

Evocarea „culorii locale” se realizează cu ajutorul unor anglicisme sau americanisme care sugerează – prin conotațiile lor – un anumit mediu geografic, social sau cultural: „Există în Occident procedeul ca o personalitate a vieții publice să-și scrie memoriile împreună cu un shadow-writer (scriitor din umbră)”; „Mulți s-au înghesuit în pub-urile [„berăriile”] situate în partea de nord-vest a orașului [Manchester]”; „modele de inspirație folclorică (asemeni tendințelor din Scoția sau Germania, unde kilt-ul [„fusta plisată ecosez”] și costumul tirolez au stat la baza multor colecții); („alb, de origine anglo-saxonă și de religie protestantă – sigla care desemnează primul val de imigranți în America”; „hot-dogs, hamburgeri ori pizza și, în general, tot ceea ce americanii numesc, pe bună dreptate, ‘junk food‘, adică deșeuri alimentare, nehrănitoare, dar cu mare surplus caloric”.

Numeroase sintagme, preluate ca atare din engleza americană, desemnează în manieră figurată (adesea informală sau chiar peiorativă) genuri de filme mai puțin cunoscute la noi. Respectivele sintagme „colorează” prezentările din filme TV din rubricile specializate ale cotidianelor: „film care face parte din categoria denumită de americani ‘tear-jerkers‘, adică storcătoare de lacrimi”; „așa-numitele ‘beach movies‘, filme a căror acțiune se petrece pe plajă”; „unul din acele filme după care americanii se dau în vânt, așa-numitele ‘court dramas‘ (drame judiciare)”.

Împrumuturile stilistice pot avea rolul de a desemna tipuri de eroi specifici filmelor americane: „Charles Bronson în rolul tipic pentru el al unui killer (‘ucigaș, asasin‘) de profesie”. Prima analogie, termenul apare ți în alte contexte, unde sunt evocate conotațiile pe care le are americanismul în română: „În primăvara anului trecut, un grup de infractori din mafia țigănească a strâns suma de 5 miliarde de lei pentru a plăti un killer care să-l lichideze pe șeful Poliției Române”.

Din aceeași categorie de termeni pot fi citați rancher „fermier” („estern de tip clasic cu Gregory Peck în rolul unui ‘rancher‘”); rider „aventură captivantă petrecută pe patru roți, în care protagoniștii sunt maniacii vitezei, așa-numiți ‘riders‘”.

În articole sau știri consacrate unor realități specifice societății americane, împrumuturile stilistice sugerează „culoarea locală”, chiar dacă termenii au echivalente românești (care apar, uneori, și ele în text): „La Centrul Cultural American s-a sărbătorit în stil tipic american. Mesele au fost pline cu ‘peanuts‘ (alune), ‘crackers‘ (biscuiți) crocanți și sărați, ‘hot-dogs‘ (crenvuști), coca-cola, pepsi-cola, bere și vin”; „Sute de ‘marines‘ (pușcași marini americani) au făcut cea mai impresionantă captură de arme”; „documente ‘top secret‘ difuzate din greșeală pe Internet de Pentagon”; „Deranjată de ultimele scurgeri de informații referitoare la impeachement [„inculparea și demiterea unui președinte american în funcție”], Casa Albă îl dă în judecată pe procurorul independent Kenneth Starr”.

Aglomerarea de americanisme (provenind inclusiv din argou) – într-un articol cu impresii de călătorie din SUA, intitulat „Americii i s-a urât cu binele” (semnat de Cristian Tudor Popescu) – are o evidentă funcție stilistică (de creare a atmosferei și de „colorare” a expresiei), dar și sociolingvistică: „Se zice politically correct african-american. […] Ei bine, la televiziunea Americană n-ai voie să pronunți cuvântul ‘black‘. Deci să fie limpede, nu e vorba de ‘nigger‘ sau ‘crow‘, apelativele insultătoare de pe vremuri […].Insulta de argou preferată a negrilor americani adresată albilor este ‘whonkey‘ – maimuță alba. Care vas ă zică, o droaie de negri sunt ținuți prin sinecure bugetare ca să nu creeze tulburări de stradă – nici pe astea n-ai voie să le numești ca lumea ‘riot‘, ci ‘social unrest‘, neliniște socială”.

Între împrumuturile stilistice se înscriu și anglicismele frecvent întâlnite în varianta colocvială a limbii, de unde le preia și presa. Dintre împrumuturile mai vechi, înregistrate și în DN3 sunt de semnlat substantivele boss, high-life(ortografiat hailaif) și speech (ortografiat spici), adjectivul sexy, precum și o serie de frazeologisme.

– Boss, având în DCR2 (p.50) sensul „patron; căpetenie [inițial în America]”, apare ca termen familiar într-un context precum „Hagi a ajuns boss la Galatasaray”, fiind ulterior decodat, în știrea respectivă, ca „membru în consiliul de administrație al clubului turc”. De regulă însă, americanismul este utilizat în presă cu conotații peiorative: „prestațiile tot mai mari ale ‘bossului‘ țărănist”; „un comando condus de Miron Cozma, bossul minerilor”

Bibliografie