Imaginea Organizatiei. Rolul Relatiilor Publice In Crearea Si Gestionarea Imaginii Scolii Gimnaziale ,,alexandru Costescu “
Imaginea organizației. Rolul relațiilor publice în crearea și gestionarea imaginii
Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu “
Cuprins
Introducere
Rolul și locul imaginii în existența organizației
Delimitări conceptuale în ce privește organizația și imaginea
Rolul imaginii în cadrul organizației
Abordări teoretice
Imaginea de marcă a organizației
Vizibilitatea distală și proximală
Valoarea imaginii pentru organizație
Managementul imaginii organizației
Relațiile publice și imaginea organizației
Relațiile publice
Modele ale relațiilor publice în gestionarea imaginii organizației
Tehnici folosite în activitatea de relații publice în construirea și dezvoltarea imaginii organizației
Crearea si gestionarea imaginii Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu
Scurt istoric al Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu
Organizarea și funcționarea Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu
Relațiile Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu” cu comunitatea
Imaginea Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu” în comunitate
Comunicarea în Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu
Modalități de dezvoltare a imaginii Școlii Gimnaziale ,, Alexandru Costescu” în comunitate
Concluzii
Anexe
Anexa1- Proiectul planului de școlarizare la învățământul primar și gimnazial pentru anul școlar 2015 – 2016
Anexa 2- Graficul ședințelor cu părinții
Anexa 3 – Lectoratele cu părinții
Anexa 4 – Foto: Serbarea de Crăciun
Anexa 5- Afiș Campania Ecoatitudine
Anexa 6 – Afiș Ziua porților deschise
Anexa 7- Afiș Siguranța ta are prioritate
Anexa 8 – Foto: vizită la biserică
Anexa 9 – Organigrama
Bibliografie
Introducere
Prin „imagine” se înțelege reprezentarea unor atitudini, opinii sau prejudecăți față de o persoană, un grup de persoane ori față de o instituție. Cu alte cuvinte, imaginea este o părere a unei persoane, grup de persoane sau a opiniei publice despre instituția respectivă.
Imaginea unei instituții se gestionează ca orice obiect de patrimoniu iar în unele situații imaginea unei instituții este mai valoroasă decât întreg patrimoniul firmei respective . Gestionarea imaginii instituțiilor este o obligație a tuturor funcționarilor și în special al conducătorilor acestora, îndeosebi în cazul instituțiilor publice. Ca urmare, la nivelul instituției în strategia întocmită trebuie desprinse activități de „îndoctrinare” a personalului cu o filozofie a instituției, încât să se considere coparticipant la succesul ori insuccesul acesteia.Personalul instituției are un rol important în promovarea unei imagini pozitive.
Teoria comunicării în relațiile publice, reprezintă interes, deoarece aici a comunica înseamnă a lua atitudine și decizii pe baza receptării și oferirii de informație. Definirea termenului de „relații publice" a fost influențată de poziția pe care s-au situat diferiți teoreticieni. Aceste relații au fost privite de către unii din punct de vedere psihologic, de către alții din punct de vedere sociologic, filosofic, teoretic sau aplicativ etc, ceea ce explică existența a câtorva mii de definiții. Toată această mare varietate de definiții exprimă, evident în maniere diferite, o concepție nouă despre modul în care o instituție sau întreprindere trebuie să-și creeze relații cu oamenii, să le mențină și să le dezvolte.
În realizarea acțiunilor de relații publice se are în vedere informarea obiectivă a publicului. Prin relații publice se popularizează o firmă, o întreprindere, o instituție. Prin conținutul lor, acțiunile realizate prin relațiile publice sunt mai ales sociale. De aceea, se vorbește de „relații publice" ale statului și ale organismelor de stat, cum ar fi: armata, poliția, instituții de învățământ și cultură etc.
În capitolul I al acestei lucrări am prezentat din punct de vedere conceptual imaginea și organizația stabilind și rolul imaginii in cadrul organizației. Tot aici am evidențiat valoarea imaginii pentru o organizație și ce reprezintă managementului imaginii organizației.
În cel de-al doilea capitol am abordat relațiile publice în raport cu imaginea organizației. Modele ale relațiilor publice și tehnicile folosite in activitatea de relații publice se regăsesc și ele în cadrul acetui capitol.
În cel de-al treilea capitol am analizat imaginea Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu” și rolul relațiilor publice în crearea și gestionarea imaginii acestei școli bucureștene. Această instituție de învățământ este locul în care îmi desfășor activitatea profesională de mai mulți ani.
Rolul și locul imaginii în existența organizației
Implicarea imaginilor în orientarea manifestărilor oamenilor (manifestări atitudinale, comportamentale și acționale) sunt cele ce impun ca aceasta să prezinte un interes deosebit. Imaginea este studiată de specialiștii în comunicare dar și în cadrul altor științe: psihologia, psihologia socială, psihonaliza, antropologia, sociologia culturii, sociologia mass-media etc.
Imaginile despre organizații apar în procesul comunicării, drept rezultat al acestui proces – ce se desfășoară atât în interiorul organizației, cât și în exteriorul acesteia –, și, pe măsură ce se conturează, impun caracterul dominant al unui anumit tip de comunicare.
Imaginile implicate în comunicare constituie complexe de reprezentări asupra indivizilor și organizațiilor care comunică și constituie , de asemenea, reprezentări asupra lumii în general, asupra instituțiilor, posibilităților de cunoaștere, fluxurilor sociale informaționale, orizonturilor de interpretare, asupra actului de comunicare însuși. Imaginile care se creează în toate domeniile vieții sociale simplifică sau amplifică, facilitează sau complică comunicarea prin faptul că în jurul lor se cristalizează opinii, atitudini, convingeri, credințe, teorii, ideologii, doctrine și, în ultimă instanță, acțiuni ale oamenilor. Se poate spune că imaginea joacă rolul de mediator între oameni și organizații, între oameni și instituții, între organizații și instituții. Forța imaginilor constă în faptul că ele se impun în procesul comunicării orientând opiniile, atitudinile, convingerile, credințele, comportamentul și acțiunile oamenilor în mediul social și nesocial.
Imaginile organizațiilor în mediul extraorganizațional sunt rezultate, în primul rând, ale proceselor ce se desfășoară în interiorul organizațiilor (procese de socializare, procese de formare, sedimentare și interiorizare a culturii organizaționale), prin care acestea se manifestă, dar și ale modalității în care oamenii și organizațiile receptează și procesează informațiile despre aceste procese. La cristalizarea imaginilor despre organizații concură, de asemenea, și situațiile care prilejuiesc procesele informaționale despre acestea (evenimente, crize etc), genurile de raporturi ce există între organizații sau între organizații și instituții.
Delimitări conceptuale în ce privește organizația și imaginea
Conceptele organizațație și imagine cunosc o mare diversitate de abordări și definiții.
Din punct de vedere al vieții sociale organizatia poate fi definită ca : ,,Asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activități organizate “ (DEX, 1998, p. 727). Etimologia cuvântului „organizație” provine din grecescul „organon” care se traduce prin „instrument”. Potrivit explicației etimologice, organizațiile ar reprezenta instrumente cu ajutorul cărora se pot îndeplini diferite scopuri.
Imaginii i s-au atribuit diverse definiții în funcție de domeniul științific pentru care a fost obiect de studiu. În psihologie imaginea este asociată cu termenii de: percepție, opinie, atitudine, convingere, credință, comportament, acțiune. Ipoteza de la care se pleacă este aceea că imaginea indivizilor despre un obiect social este condiționată de cunoașterea acelui obiect social, dar și de convingerile sau credințele lor, care se structurează în măsura în care există confirmări practice. Teoriile fenomenologice despre om consideră că experiențele personale sunt cele care direcționează comportamentele indivizilor. Tema fundamentală a fenomenologiei este subiectul. În acest caz, orientarea spre obiect a subiectului este vizarea unui obiect constituit în conștiință. Aceste teorii iau în considerare procesele psihice neconștientizate, care relevă mecanisme mai complicate de formare a reprezentărilor și imaginilor. Rezultă că imaginile se construiesc în interiorul unor procese ce rămân neconștientizate și se actualizează la solicitarea mediului în modalități care rămân inaccesibile conștientului, însă cu un anumit grad de accesibilitate pentru introspecție și intuiție. Psihologia socială analizează imaginile și reprezentările oamenilor din perspectiva experimentului.
Imaginea este reprezentarea care s-a format ca o sumă de credințe, atitudini, opinii, prejudecăți, experiențe sau presupuneri (așteptări), la grupe de persoane sau în cadrul opiniei publice asupra unei persoane fizice sau juridice, instituții/organizații sau orice fenomene sau obiecte (Stancu, Stoica, Stoica , 1998, p.10).
Orice organizație își formează o imagine a sa în conștiința publică, indiferent dacă dorește sau nu. Imaginea se referă la modul în care publicul percepe o organizație, pe baza a ceea ce face și ce spune despre ea însăși organizația respectivă. Se poate afirma că imaginea este reprezentarea publică a reputației, personalității sau identității unei organizații.
Reprezentarea se constituie ca o consecință a ceea ce face, ce comunică organizația respectivă despre ea însăși și ce se spune despre ea. Imaginea se concretizează prin opinia pe care și-o face consumatorul sau cetățeanul despre caracterul și personalitatea instituției sau organizației deoarece imaginea publică este reprezentarea sau ideea pe care publicul și-o face despre o instituție sau o organizație.
Personalitatea unei organizații se definește plecând de la: cultura organizațională și imaginea publică. Aceste două realități se completează și interacționează una cu cealaltă. Imaginea publică este mai vizibilă decât cultura organizațională deoarece se exprimă într-un mod manifest și se articulează pe scena publică.
Identitatea reprezintă totalitatea modalităților prin care o rganizație poate să se identifice pe sine în fața diferitelor publicuri țintă: istoria organizației, convingerile și filozofia sa, tehnologia, acționarii, angajații, personalitatea liderilor, strategiile sale, valorile etice și culturale.
Imagologia este o știință socio-umană interdisciplinară, ce se formează la confluența psiho-sociologiei, filosofiei, logicii, semioticii, marketing-lui economic, filologiei, ecologiei umane, ingineriei sociale, precum și a altor discipline.
Rolul imaginii în cadrul organizației
Abordări teoretice
Termenul de imagine nu se referă restrictiv la reproducerea materială a unei realități date, ci la un atribut al vieții psihice, bazat pe capacitatea psihicului uman de a construi reprezentări mentale, determinat de relația comunicațională.
Roger Muchielli (Muchielli, 2008, p. 110) definește imaginea ca „reprezentarea sau ideea pe care și-o formează indivizii unui mediu sau ai unui segment al publicului – ca urmare a receptării unor informații despre un obiect social. În cazul imaginii, este vorba despre o opinie sau despre o atitudine ale căror rădăcini sunt pentru majoritatea iraționale.”
Abordările teoretice întreprinse în cadrul școlii franceze, situate în cadrul concepției constructiviste, stipulează că reprezentările sociale sunt ,,un aparat evaluativ, o grilă de lectură a realității, o situare în lumea valorilor și o interpretare proprie dată acestei lumi.
Importanța imaginii este dată de posibilitatea ei de a contribui la formarea conduitelor și la orientarea comunicărilor sociale în modalități diverse : difuzare, propagare și propagandă ; ordinea schimbării esta, acționarii, angajații, personalitatea liderilor, strategiile sale, valorile etice și culturale.
Imagologia este o știință socio-umană interdisciplinară, ce se formează la confluența psiho-sociologiei, filosofiei, logicii, semioticii, marketing-lui economic, filologiei, ecologiei umane, ingineriei sociale, precum și a altor discipline.
Rolul imaginii în cadrul organizației
Abordări teoretice
Termenul de imagine nu se referă restrictiv la reproducerea materială a unei realități date, ci la un atribut al vieții psihice, bazat pe capacitatea psihicului uman de a construi reprezentări mentale, determinat de relația comunicațională.
Roger Muchielli (Muchielli, 2008, p. 110) definește imaginea ca „reprezentarea sau ideea pe care și-o formează indivizii unui mediu sau ai unui segment al publicului – ca urmare a receptării unor informații despre un obiect social. În cazul imaginii, este vorba despre o opinie sau despre o atitudine ale căror rădăcini sunt pentru majoritatea iraționale.”
Abordările teoretice întreprinse în cadrul școlii franceze, situate în cadrul concepției constructiviste, stipulează că reprezentările sociale sunt ,,un aparat evaluativ, o grilă de lectură a realității, o situare în lumea valorilor și o interpretare proprie dată acestei lumi.
Importanța imaginii este dată de posibilitatea ei de a contribui la formarea conduitelor și la orientarea comunicărilor sociale în modalități diverse : difuzare, propagare și propagandă ; ordinea schimbării este una clară – de la modificarea opiniilor (partea flexibilă), la atitudini și în final, modificarea convingerilor/credințelor (nodul central sau nucleul).
Teoriile fenomenologice situează imaginea în sfera experiențelor personale și a comportamentului individului. Ca urmare, experiența în desfășurare, imediată, trăită de
oameni este fundamentală, esențială în constituirea imaginilor.
Prin urmare, imaginile sociale depind de orizontul informațional încare se constituie. Se poate afirma că, nu există „imagine în sine”, există imaginea unei anumite persoane despre un obiect social anume, formată în raport cu caracteristicile procesorilor săi de informații. Acești procesori sunt condiționați de vârstă, sex, nivel de instruire, apartenență/neapartenență la organizații, nivel de cultură.
Pentru a avea aplicabilitate imaginea este definită ca un complex informațional generat de emiterea a două tipuri de mesaje :
mesaje rezultate din funcționarea organizației ;
mesaje emise deliberat de structurile de specializate.
Imaginea de marcă a organizației
Imaginea de marcă a devenit in zilele noastre din ce în ce mai prezentă. Într-o economie, caracterizată la inceputul secolului 21 prin globalizare și competiție acerba, triada marca-identitate-imagine are un rol esențial pentru a da substanță și a impune o marcă. Societatea de astăzi a trecut de la producția de masă la o productie din ce în ce mai personalizată, și astfel decizia de cumpărare s-a modificat. Oamenii au devenit pe zi ce trece mai bogați în informații și mai săraci în timp. Astfel, metoda de a compara calitățile produselor în vederea alegerii unuia nu mai este viabila. Astăzi, alegerile cumpărătorilor se bazează mai mult pe atribute simbolice.
În funcție de obiectul reprezentării și de publicul care își construiește acea reprezentare, imaginea publică are mai multe fațete (Stancu, Stoica, Stoica , 1998, p.12):
imaginea de produs;
imaginea de marcă;
imaginea organizației;
imaginea managerilor;
imaginea personalului;
autoimaginea personalului instituției;
imaginea managerului cu privire la proprii angajați sau la serviciile și produsele pe care instituția/organizația le oferă.
Aceste componente se conjugă și se influențează, constituindu-se într-un ansamblu care răspunde unui obiectiv comun, și anume, acela de a da o viziune pozitivă asupra organizației și asupra ofertelor sale.
Dezvoltarea imaginii se face pe termen lung, pentru că modificarea atitudinilor și formarea unei imagini pozitive în rândul publicului sunt operații delicate și de durată.
,,O marcă este mai mult decât un produs. Dacă putem spune că orice marcă este un produs, nu putem spune că orice produs este o marcă. O marcă este un simbol complex. Marca este suma imaterială a atributelor produsului, numele său, ambalajul, prețul, istoria, reputația și felul în care este promovat. O marcă este de asemenea definită prin impresiile consumatorilor care au folosit-o, ca și de propria lor experiență în raport cu aceasta” (Kotler, 2008, p. 224).
Diferența dintre o marcă și o marfă poate fi rezumată în expresia „valori adăugate”. O marcă este mai mult decât o simplă sumă a părților sale componente. Ea reprezintă, pentru cumpărător sau utilizator, atribute suplimentare. Rolul imaginii de marcă este acela de a particulariza o companie, un produs sau un serviciu, permițând utilizatorului să le distingă de altele asemănătoare prin memorarea atributelor specifice, să le acorde semnificație în plan psihologic și să stabilească cu ele relații afective în propriile orizonturi de așteptare.
Vizibilitatea distală și proximală
Raportată la percepția realității, de către individ sau un grup social, imaginea unei organizații se realizează în doua câmpuri (Stancu, Stoica, Stoica, 1998, p.20):
un câmp al vizibilității proximale (nemijlocite), în care realitatea unei organizații este percepută în mod direct, prin simțuri, având practic dimensiuni reduse, fiind dependentă de poziționarea individului în spațiul social și de sistemul lui de referință;
un câmp al vizibilității distale (mijlocite, mediate) care îl depășește pe primul, inaccesibil în mod direct, dar accesibil prin intermediul unui mijloc (media). În seria acestor media, mijloacele de comunicare în masă ocupă un loc central. În același timp nu pot fi excluși de la calitatea de media alți mijlocitori: clienți, angajați și foști angajați ai organizației, vecini ai acesteia, zvonuri etc. Ei pot fi multiplicatori de imagine pozitivă sau negativă fapt ce determină organizațiile să adopte politici coerente de imagine în raport cu/și prin intermediul acestora.
În câmpul vizibilității proximale, cel ce schematizează realitatea și extrage din aceasta numai ceea ce are relevanță pentru propriul sistem de referință este persoana sau grupul ce percepe realitatea.
În câmpul vizibilității distale percepția se realizează de către media. Ea extrage din realitatea nemijlocita acele note ce i se par esențiale și care corespund propriilor clișee, ropriului sistem de referință despre realitate. Media, aidoma observatorului din câmpul vizibilității proximale, recreează realitatea. Spre deosebire de observatorul din câmpul vizibilității proximale, media multiplică realitatea nou creată și o distribuie grupurilor consumatoare de realități mediate. Aria de acoperire a cererii de realitate mediată poate varia de la câteva persoane (în cazul în care imaginăm posibilitatea ca o persoană să relateze altora despre organizația care face obiectul reprezentării, la milioane de persoane (atunci când media este mass-media cu mare grad de acoperire a cererii de realitate mediata). Este evident că și în primul, dar mai ales în al doilea caz, avem de-a face cu o transmisie ce poartă cu sine atât schematizarea realității cât și sistemul de referință al media. Media are capacitatea de a selecta evenimentele.
Valoarea imaginii pentru organizație
Rezultat al procesului de comunicare, imaginea este cea care face posibilă cristalizarea opiniilor, convingerilor, atitudinilor, credințelor. Adevărate sau false, pozitive sau negative, imaginile duc la susținerea,modificarea sau respingerea unei idei si influențează puternic comportamentul uman.
Imaginea publică este considerată obiect de patrimoniu al unei organizații. Sistemele juridice ale multor state, printre care se număra și România, apără dreptul la ,,propria imagine” ca pe un drept al persoanei sau instituției ca activitatea acesteia să fie corect reflectată în opinia publică. Un argument în plus cu privire la importanța propriei imagini pentru o organizație este faptul că, pentru unele firme, imaginea proprie este considerată mai valoroasă decât totalitatea mijloacelor fixe aflate în proprietatea lor.
Imaginea unei organizații, fiind obiect de patrimoniu (fie că este moștenită, fie că este inclusă în totalitatea bunurilor organizației, fie că este apreciată ca o dimensiune nematerială, subiectivă, dar care poate fi apreciată în bani, fiindcă are valoare de piața) se administrează la fel ca orice alt bun patrimonial al organizației, indiferent de natura acestuia. Propria imagine are un rol foarte important pentru o organizație deoarece o imagine favorabilă îi va spori reputația în mod substanțial, contribuind nemijlocit la succesul organizației.
În sens contrar, o imagine defavorabilă va știrbi serios prestigiul organizației, cu consecințe mergând până la eșec total și definitiv. O imagine bună a unei organizații influențează covârșitor reușita în afaceri, iar o imagine negativă poate afecta foarte mult succesul organizației.
Prestigiul sau imaginea favorabilă a unei firme determină climatul de receptare a tuturor mesajelor sale, făcându-le mai mult sau mai puțin eficiente decât ar fi fost meritul lor intrinsec.
Fiecare organizație are o personalitate individuală și este important ca imaginea sa să fie în mod favorabil percepută de societate. Impresiile pe care le face organizația, ca și atitudinile pe care le determina îi sunt vitale; relațiile publice încearcă să vândă această imagine atrăgătoare, să creeze din punct de vedere psihologic o imagine favorabilă a organizației și a activităților sale.
Mai exact, relațiile publice dezvoltă o atmosferă de simpatie fondată pe cunoașterea, înțelegerea și credibilitatea organizației.Imaginea instituțională trebuie dezvoltată, deopotrivă, în direcția publicului intern, cât și a publicului extern.
Dezvoltarea comunicării instituționale s-a adaptat dorinței crescânde a populației de a fi informată. Pentru a răspunde acestei nevoi de informare, organizația se va situa mereu la dispoziția publicului. Publicitatea instituțională dă organizației o personalitate puternică, înlătură barierele din mediul înconjurător, dă coerență acțiunilor și insuflă dinamism. Publicitatea imaginii instituționale are ca scop crearea unei imagini a personalității organizației în cadrul opiniei publice, caută să maximizeze reprezentarea favorabilă în rândul audienței.
Managementul imaginii organizației
O strategie de construire a imaginii unei organizații trebuie să aibă în vedere ca obiectiv primordial realizarea și consolidarea identității în mentalul grupurilor-țintă relevante pentru echilibrul și buna funcționare a organizației. De aceea sunt evidențiate în literature de specialitate preocupările tot mai mari ale firmelor care urmăresc rezolvarea cât mai adâncă a problemelor interne și externe pe teme de imagine și în special captarea atenției, bunăvoinței și încrederii publicului.
Pentru a formula o strategie trebuie să se țină seama de factorii strategici care definesc starea de ansamblu a organizației, situațiile favorabile care pot fi folosite de aceasta și elementele din mediul social care-i sunt potrivnice.
Printre cei mai cunoscuți factori strategici (analiză SWOT) ai organizației cu mari implicații asupra imaginii ei sunt:
punctele tari ale organizației;
punctele slabe;
oportunitățile (ocaziile favorabile);
amenințările.
O strategie de construire a imaginii cuprinde, de regulă, elementele următoare:
scopul și obiectivele propuse;
principalele componente ale imaginii organizației;
categoriile de public-țintă;
principalele mesaje care trebuie transmise pentru fiecare categorie de public- țintă;
canalele de comunicare a mesajelor în raport cu specificul destinatarilor acestora;
termenele de îndeplinire a activităților planificate;
resursele materiale necesare;
elaborarea și aplicarea programelor de relații publice pentru implementarea strategiei de creare a imaginii.
Acest tip de strategie urmărește construirea unei imagini pozitive a organizației prin proiectarea personalității, caracterului și a identității acesteia în mentalul individual și colectiv.
Cele mai cunoscute tehnici de construire a imaginii organizației sunt:
efectul haloului ;
răsturnarea imagologică;
utilizarea multiplicatorilor de imagine;
diferențierea imaginii.
Efectul haloului constă în transferul credibilității unei persoane, instituții, etc. foarte cunoscute, care se bucură de o imagine pozitivă pe piață si care are deja o reputație solidă, asupra imaginii organizației, în vederea cresterii notorietății si credibilității acesteia. De exemplu o firmă care are un client popular și de succes, va avea mult mai multe uși deschise datorită haloului creat de acel client. Deși este o tehnică deosebit de utilă, reusind să realizeze un transfer de imagine între organizație , membrii săi si produsele sau serviciile oferite pe piață, efectul haloului se poate produce si în sens invers, în cazul imaginilor negative. Altfel spus, o gafă managerială, o atitudine necorespunzătoare a angajaților, o campanie de promovare a vânzărilor defectuos realizată, toate acestea pot să influențeze în termeni nefavorabili imaginea organizației.
Răsturnarea imagologică reprezintă ansamblul activităților de relații publice care au ca scop modificarea imaginii organizației dinspre negativ către pozitiv. Pentru a obține acest efect, se apelează la asocierea produselor sau serviciilor oferite cu evenimente de largă audiență si recunoastere națională sau internațională, punându-se accentul pe modificarea, îmbunătățirea sau înnoirea produselor/serviciilor oferite. De exemplu: pentru produsele sportive – Cupa Mondială de Fotbal ; pentruținute vestimentare – Festivalul Eurosvision, etc. Pentru a beneficia de avantajele acestei tehnici de construire a imaginii, companiile trebuie să țină cont de faptul că ea poate deveni foarte riscantă, dacă afirmațiile nu sunt susținute faptic, dacă nu se bazează pe adevăr.
Utilizarea multiplicatorilor de imagine (angajați, fosti angajați, susținători, mass-media) este o tehnică ce presupune informarea unitară a acestora cu privire la companie, la produsele/serviciile sale, la acțiunile de responsabilitate socială pe care le practică, la succesele sale, în speranța că vor retransmite informațiile si mesajele primite. Limitele acestei tehnici sunt date de riscul deformării si denaturării informațiilor, context în care se poate forma chiar o imagine nefavorabilă organizației.
Diferențierea imaginii este o tehnică utilizată cu succes în afacerile economice, putând fi însă folosită si în instituții necomerciale. Ea constă în diferențierea mesajului transmis, astfel încât să se pună accentul pe anumite caracteristici si calități propriei organizației sau produsului.. Alte tehnici ce pot fi utilizate cu succes în practică, sunt cele de promovare aimaginii organizației. Acestea pun accentul pe importanța activităților desfăsurate de aceasta pentru comunitate, prin diverse acțiuni sociale, culturale, umanitare. Deloc de neglijat este evidențierea membrilor marcanți ai organizației, a profesionalismului, competenței și onestității angajaților prin participarea acestora la acțiuni de anvergură și evidențierea evenimentelor de importanță naționale organizate.
Aceste tehnici se utilizează pentru aplicarea individuală sau se pot combina în funcție de scopurile urmărite, de starea imaginii pe care o are organizația, orizontul de interpretare a mediului social în cadrul căruia funcționează organizația, categoriile de interese ale publicului-țintă, caracteristicile spațiului mediatic în care se construiește imaginea organizației în cauză.
Gestionarea imaginii publice a organizațiilor necesită, în prealabil, efectuarea unui
proces de evaluare, menit să permită analizarea periodică si cuantificarea acesteia. Trebuie
atent studiată imaginea reală a organizației, astfel încât să poată identifica poziția sa,
comparativ cu rezultatul care se doreste a fi obținut. Imaginea se prezintă sub o triplă ipostază (Boier, 1994, p. 58):
imaginea percepută – care desemnează reprezentările principale pe care și le-au format publicările organizației, la un anumit moment de timp, despre produsele, serviciile oferite sau despre întreaga companie, despre personalul acesteia;
imaginea dezirabilă – care reprezintă modul în care organizația vrea să fie percepută de către categoriile sale de public.
Există numeroase situații în care cele două ipostaze menționate mai sus diferă în mod semnificativ. În acest caz, specialistii organizației trebuie să cerceteze si să diagnosticheze imaginile construite despre organizație, să obțină explicații ale imaginilor identificate, precum si ale diferențelor dintre ele, astfel încât să poată remedia această situație.
imaginea presupusă – care este proiecția propriei percepții cu privire la imaginea care se crede că există în exteriorul organizației.
Printre cele mai utilizate modalități de evaluare a imaginii organizației se numără:
studiul notorietății;
studiul credibilității;
diferențiatorul semantic;
evaluarea globală.
Criza de imagine este acel stadiu de deteriorare a graduluide notorietate, a reputației și încrederii publice ce pune în pericol funcționarea sau existența unei organizații.
Caracteristicile crizei de imagine:
Nu apare brusc .Spre deosebire de crizele organizaționale sau crizele mediatice, criza de imagine are o evoluție mai lentă și mai complexă. Dezvoltarea ei este influențată denu mărul categoriilor de public implicate în proces, de capacitatea de comunicare a organizației și de ostilitatea mediului comunicațional. Schimbările la nivelul convingerilor indivizilor sunt mai lente decât la nivelul opiniilor, atitudinilor, iar evaluarea, ce are ca rezultat o imagine, este influențată dec onvingerile profunde ale indivizilor.
Se suprapune și este determinatăde o criză de identitate specifică culturii organizaționale. Poate determina la rândul ei apariția unei crize de identitate.
Este mai greu de identificat decât alte tipuri de crize. Necesită analize și evaluări mai complexe, conduse de structuri specializate care să identifice atitudinileși încrederea salariaților și publicului extern. Datorită acestui fapt, efectele ei pot fi ușor confundate cu cele ale unei crize organizaționale.
Efectele crizei de imagine se manifestă pe termen lung . Credibilitatea unei organizații se obține greu, se menține cu eforturi mari și se recâștigă și mai greu, cu cheltuieli foarte mari. Efectele crizei organizatorice înceteazăo data cu rezolvarea ei prin restructurare, redefinirea scopurilor și obiectivelor, eliminarea cauzelor incidentelor, accidentelor și conflictelor. Efectele crizei mediatice încetează imediat ce mass-media consideră că și-a făcut datoria de a supune judecății publice activitatea organizației și, între timp, a găsit un nou subiect fierbinte. Criza de imagine este însă cumulativă și mult mai profundă decât alte tipuri de criză. Datorită crizei de imagine, o organizație poate rămâne stigmatizată pe toată durata existenței sale, dacă nu se întreprinde nimic pentru refacerea imaginii publice. De altfel, într-o asemenea situație, existența ei poate fi foarte scurtă. Spre exemplu, cazul fondurilor de investiții și mutuale sau al cooperativelor populare de credit (bănci de credit)
Rolul „actorilor” crizei se stabilește identificând pe cei care au declanșat sau au agravat criza și deopotrivă pe cei care au potențial în rezolvarea ei. Analiza eficientă în acest sens stabilește „rolurile principale” și „rolurile secundare” în funcție de informațiile și capacitatea decizională a actorilor implicați. Analiza detaliată a rolurilor actorilor implicați surprinde inclusiv stările acestora (temeri, frică, indiferență, resemnare sau dimpotrivă,atitudini constructive, creativitate, capacitate organizatorică, eficiență, sacrificiu).
Implicarea structurilor este de asemenea importantă, trebuie să se cunoască în ce
structuri a apărut criza, traseul „contaminării”, care structuri s-au „contaminat”. Analiza va
solicita o atenție specială în monitorizarea fiecărei structuri departamentale urmând modificările în fiecare etapă a crizei.
Criza de imagine este generatoare de opoziții și contradicții. Acestea la rândul lor, determină membrilor organizației reprezentări negative, opinii și atitudini nefavorabile orientate către persoane și structuri, acțiuni ce pot scăpa de sub control. Ca urmare, trebuie identificate principalele opoziții în organizație și în exteriorul acesteia și prin urmare, soluționate.
Puterea unei organizații se măsoară si se vede mai ales în situații de criză. Gestionarea imaginii organizațiilor trebuie să fie concepută ca o funcție a conducerii acestora, strategia de criză nu trebuie improvizată sau inventată pe loc. Prin gestionarea imaginii de către managementul organizației se asigură funcționarea normală a acesteia, reproducerea în modalități care facilitează integrarea în mediul social, evitarea disfuncționalităților de comunicare din interior, dar si către exterior.
Succesul inițial al unei organizații poate fi atât de „îmbătător”, astfel încât managementul acesteia să considere că are strategia infailibilă. Criza de imagine evidențiază cât de importantă este adaptarea, schimbarea și racordarea la prezent. E absolut necesar să se conștientizeze că s-a intrat într-o lume nouă a organizațiilor în schimbare
Deși crizele de imagine apar ca fenomene legate de modernitate întrucât soluționarea lor depinde de calitatea actorilor sociali, de o cât mai bună informare, de o cât mai bună utilizare, cultivare, aprofundare a capacităților individuale în spiritul adevărului rostit simplu, se poate afirma că, în definitiv, criza de imagine poate fi și un instrument de cunoaștere și deopotrivă maniera, cu adevărat dură de testare atât a actorilor sociali traversați de vectori colectivi (fiecare în parte reflectându-și apartenențele, istoria relațională, mediul, contradicțiile) cât și a puterii mediului organizațional.
Relațiile publice și imaginea organizației
Relațiile publice sunt o funcție a conducerii organizației ce realizează legătura dintre public și organizație (factor esențial pentru succesul respectivei organizații) iar în acest context misiunea specialiștilor de relații publice este de a concepe și implementa programe referitoare la momentul .
De-a lungul istoriei, relațiile publice au fost folosite pentru promovarea războaielor, pentru lobby în slujba unor cauze politice, pentru promovarea religiei, pentru a vinde produse, pentru a strânge bani și pentru a face cunoscute evenimente și oameni. Multe dintre scopurile pentru care societatea modernă folosește relațiile publice nu sunt noi, iar practicienii de astăzi ai relațiilor publice au învățat mult studiind strategiile primilor experți și formele în care trebuie desfășurate acțiunile de comunicare.
Relațiile publice au fost practicate din antichitate dar într-un mod diferit față de zilele noastre. Aceste acțiuni sunt mult mai complexe în ziua de azi dar urmăresc aceleași scopuri. Studierea evoluției și dezvoltării structurilor de relații publice furnizează elemente care ajută în înțelegerea funcțiilor acestora:
controlarea publicurilor, direcționând ceea ce gândesc oamenii pentru a satisface nevoile sau dorințele unei instituții;
să răspundă publicurilor, să reacționeze la evoluțiile, la problemele sau la inițiativele celorlalți;
crearea unor relații mutual benefice între toate publicurile pe care le are o instituție, cultivând schimburi armonioase între diferitele publicuri ale instituției (a arăta publicului care este imaginea sa exterioară).
Imaginea instituțiilor publice este foarte importantă pentru funcționarea în cadrul societății. În această situație, se pot identifica numai două alternative realiste: organizațiile sunt percepute ca parteneri sociali, de încredere, care gestionează eficient resursele societății sau sunt percepute ca parteneri sociali neviabili, care irosesc resursele societății, fără rezultate substanțiale în folosul acesteia.
Literatura de specialitate relevă preocuparea instituțiilor de a pune în practică strategii care urmăresc crearea unui climat pozitiv, marcat de credibilitate și încredere, crearea unei imagini distincte și clare în mediul social relevant și în sferele de interese, determinarea și motivarea liderilor de opinie cu privire la problemele principale și rolul instituției, captarea atenției, bunăvoinței și încrederii cetățenilor.
Formularea unei strategii de imagine trebuie să țină seama de factorii strategici care definesc starea de ansamblu a instituției, situațiile favorabile care pot fi folosite de aceasta și elementele din mediul social care îi sunt potrivnice. Cei mai cunoscuți factori strategici, cu implicații majore asupra imaginii instituției, sunt: punctele tari ale acesteia, punctele slabe, prilejurile favorabile (oportunitățile) și amenințările.
Relațiile publice
Relațiile publice reprezintă o componentă importantă a știintelor comunicării. În legatură cu definirea conceptului exista înca multe confuzii, îndeosebi între sintagma "relații publice" și expresia "relații cu publicul", precum și considerarea relațiilor publice sinonime cu marketingul, cu publicitatea, cu propaganda sau cu manipularea.
Modurile diferite de întelegere a relațiilor publice influențate de poziția pe care s-au situat diverși teoreticieni, diversitatea organizațiilor în care se desfășoară, numeroasele forme și obiective de lucru s-au concretizat într-o mare varietate de definiții, mai mult sau mai puțin reprezentative. Dintre numeroasele definiții se rețin următoarele:
,,Relațiile publice reprezintă o activitate de conducere cu character permanent si organizat, prin intermediul căreia o întreprindere sau un organism privat sau public caută să obțină si să mențină înțelegerea, simpatia și concursul celor cu care are sau ar putea avea de-a face; în acest scop, ea va trebui să analizeze starea opiniei în ceea ce o priveste, să-si adapteze pe cât posibil comportamentul si, prin practica unei largi informări, să obțină o cooperare mai eficientă, care să țină cont efectiv de interese comune “ ( Dagenais, 2002,p. 55 ).
“ Relațiile publice reprezintă o funcție de conducere, de gestiune si de comunicare, cu caracter permanent, grație căreia un organism public sau privat vizează stabilirea,menținerea și promovarea unor relații de încredere, fondate pe cunoașterea și înțelegerea mutuală dintre acest organism si publicurile sale interne si externe, ținând cont de drepturile, nevoile si atitudinile lor, totul conform interesului publicului“ (Dagenais, 2002,p. 55)
Din conținutul acestor definiții se desprind următoarele elemente principale:
activitate de conducere: relațiile publice trebuie să fie considerate funcție a conducerii, la fel ca și celelalte, în toată amplitudinea lor. Ca funcție de gestiune, relațiile publice trebuie să fie asociate tuturor etapelor de luare a deciziei. Înainte de a se lua o decizie, relațiile publice, trebuie să dea răspuns la o serie de întrebări ca: cât va costa decizia?, dacă sunt resursele necesare?, dacă merită să se facă investiția?, dacă decizia este oportună?, va fi bine primită decizia, produsul sau serviciul respectiv de către public?, este oportun sau nu pentru a face cunoscută decizia? etc. În ansamblu, trebuie gestionată problema sau miza prin comunicare, nu trebuie doar făcută cunoscută decizia luată .
activitate cu caracter permanent si organizat: relațiile publice construiesc și îmbracă personalitatea unei întreprinderi, organizații, instituții sau persoane. Adesea, această imagine servește drept fundal pentru noile provocări. Acest lucru nu se face ocazional, sporadic. Este nevoie de continuitate. Relațiile publice nu trebuie să constituie o sarcină temporară încredințată câtorva persoane, pentru a rezolva o problemă dificilă, ci o sarcină permanentă a unui serviciu permanent.
activitate în slujba organizației: relațiile publice sunt înainte de toate activități în slujba unei organizații, și nu în cea a publicului. Ele trebuie să-i asigure dezvoltarea economică, socială sau de orice fel, în funcție de caracterul organizației. Relațiile publice sunt un instrument de gestiune atât pentru instituțiile private, cât si pentru cele publice, pentru o națiune, o colectivitate, un grup mare sau o persoană. Se pun în valoare acele elemente care îi vor putea fi favorabile organizației.
activitate pentru a crea un curent de simpatie: scopul prim al activități de relații publice este de a crea legături de simpatie cu publicul său. Ceea ce înseamnă că se pune problema de a lucra cu elemente ce nu sunt palpabile, ci difuze și simbolice. Cum se poate crea simpatia? Simpatia se exprimă prin comportamente tangibile: fidelitatea de o marcă, de un magazin, un produs. Imaginea pozitivă care rezultă de aici se măsoară prin sondaje. Acestea sunt expresii palpabile. Fiecare eveniment organizat, fiecare initiative luată are drept scop crearea lentă a unei rețele strânse de prietenie, astfel încât să se construiască un capital de simpatie, vizibilitate si notorietate, care va putea fi utilizat la momentul potrivit. Pentru a crea această rețea, trebuie atrasă atenția asupra existenței organizației, trebuie informat și influențat publicul, trebuie apărate interesele firmei și, totodată onorate cererile jurnalistilor, care sunt principalele legături prin care se transmit valorile și preocupările organizației .
activitate prin care se gestionează provocările la adresa întreprinderii, organizației sau a unei instituții: relațiile publice servesc pe lângă crearea unei imagini și la gestionarea problemelor, provocărilor, produselor și serviciilor organizației. Relațiile publice în acest context servesc finalității pe termen scurt si lung. Viteza lor de reacție pe termen scurt poate împiedica degradarea imaginii pe termen lung, de exemplu.
relațiile publice constituie și o activitate pe lângă diferite categorii de public: relațiile publice ajută la stabilirea de legături, la menținerea căilor de comunicare, de acceptare și de cooperare dintr-o organizație și publicul său, la crearea unui climat de simpatie. Pentru a defini categoriile de public ale unei întreprinderi, organizații sau instituții acestea trebuie :
identificate: și anume, publicul intern (muncitori, funcționari, angajați, reprezentanți, cadre etc.), cât și publicul extern (consumatori, lideri de opinie, puteri publice, marele public, celelalte organizații, mass-media, furnizori etc.).
satisfăcute: deși relațiile publice sunt în serviciul unei organizații, ele trebuie mai întâi de toate să vizeze satisfacerea clientului. Nu este vorba de impunerea voinței întreprinderii, organizației sau a instituției în fața clientului, ci de certitudinea că organizația își înțelege publicul, se adaptează în funcție de el și-l serveste bine. Dacă nu, mai devreme sau mai târziu și-l va pierde.
convins: relațiile publice caută adeziunea publicului pentru a-i obține înțelegerea, simpatia și participarea. Relațiile publice pentru a realiza acest lucru trebuie să realizeze două obiective, și anume:
să facă cunoscută acțiunea organizației;
să facă înțeleasă acțiunea, pentru a obține reacții favorabile.
relațiile publice constituite o practică de informare: toate activitățile de relații publice se articulează în jurul informației: culegerea, analiza, punerea ei într-o anumită formă, circulația și evaluarea ei. Organizația trebuie să se asigure că pune în circulație informații ce corespund imaginii pe care vrea să o dea despre ea însăsi, ele având o rezonanță anume pentru publicul pe care vrea să îl atragă. Pentru a face aceasta, trebuie să stăpânească bine practica informării, în toate dimensiunile sale, adică, să știe să construiască politici de comunicare, să pregătească și să realizeze planuri de comunicare si să execute aceste planuri printr-o multitudine de tehnici de comunicare .
relațiile publice se constituie într-o activitate ce urmărește realizarea unui interes: relațiile publice urmăresc interesul comun al organizațiilor și al publicului său. Fără interesul comun publicul se va îndepărta de organizație. De aici decurge responsabilitatea managementului oricărei firme, organizații sau instituțiile de a se afla în slujba publicului. Exemplu: Dacă firma nu se preocupă de calitatea și securitatea produselor pe care le pune pe piață, oamenii legii, organizațiile non-guvernamentale / grupurile de presiune și de apărare a intereselor publice vor reacționa. Relațiile publice trebuie practicate cu o etică riguroasă, pentru a nu însela publicul pe care îl servește. Activitățile de relații publice pot – direct sau indirect – să aducă profit si organizațiilor și publicului în general.
Acțiunile de relații publice se desfășoara atât în interiorul organizației cât și în afara acesteia.
Relațiile publice interne ale organizației au rolul de a "îndoctrina" personalul cu o filozofie a organizației respective, în care rolul predominant îl constituie întelegerea rostului economic și social al acesteia. Prin intermediul acestor acțiuni se urmărește ca fiecare om să se considere coparticipant la activitatea organizației respective, iar organizația să-i apara în minte ca fiind cea care îi permite să-și manifeste din plin spiritul inventiv, creator, personalitatea.
Relațiile publice externe vizează clientela și marele public, diferențiat, în raport cu diverse criterii (vârsta, sex, profesii, mediul rural sau urban etc.).
Relațiile publice reușesc sa atragă din ce în ce mai mulți simpatizanti. Tinzând spre profesionalism, practicarea relațiilor publice capătă consistență și le întărește valoarea pentru că:
relațiile publice reprezintă și articuleazș dorințele și interesele unor tipuri variate de public în fața unor instituții care, uneori, nu dau importanță demersurilor și intereselor lor;
relațiile publice ajută la stabilirea unor relații mai netede între instituție și societate, încurajând înțelegerea reciprocă;
relațiile publice oferă modalități de rezolvare a divergențelor prin cooperare, astfel încât coerciția și mădsurile limită nu sunt necesare;
relațiile publice distribuie informații prin intermediul canalelor de comunicare, contribuind la informarea publicului;
persoanele care lucrează în relații publice pot și ajută la stimularea și conștientizarea responsabilităților sociale ale unei instituții;
relațiile publice functionează în toate aspectele vieții, atâta timp cât principiile lor se identifică cu impulsul uman de căutare a acceptării sau a afecțiunii din partea celorlalți;
relațiile publice ajută conducerea organizației să formuleze obiective mai bune care au în vedere interesul public.
O organizație există și funcționează daca este acceptată de publicul ei. Programele de relații publice trebuie sa conducă la conștientizarea și cunoașterea opiniilor, atitudinilor și comportamentelor celor afectați. Relațiile publice ajută societatea la funcționarea ei mai eficient, caci contribuie la înțelegerea mutuală între grupuri și instituții.
Modele ale relațiilor publice în gestionarea imaginii organizației
Conștientizarea conexiunii dintre performanța organizației și imaginea ei în mediile relevante, a determinat preocupări tot mai sistematice pentru gestionarea imaginii organizației și acceptarea faptului că gestionarea imaginii este o funcție a conducerii organizație. În aceste condiții, se poate susține că valoarea strategiilor de creare a imaginii, de promovare a imaginii și valoarea metodologiilor de evaluare a imaginii organizațiilor condiționează capacitatea acestora de a se gestiona.
O strategie de construire a imaginii unei organizații trebuie să urmărească, în primul rând,
realizarea și consolidarea identității acesteia în mentalul publicului relevant, responsabilitate care
aparține departamentului de relații publice, bineînțeles cu concursul liderului și membrilor
organizației. În ultimul timp organizațiile au conștientizat necesitatea de a pune în practică strategii care urmăresc „crearea unui climat pozitiv, marcat de credibilitate și încredere, crearea unei imagini distincte și clare în mediul social relevant și în sferele de interes, creșterea numărului de membrii și susținători loiali ai organizației, creșterea succesului pe piață prin captarea atenției, bunăvoinței și încrederii publicului“ (Chiciudean, Valeriu, 2002, p. 19)
Având în vedere că „relațiile publice sunt funcția managerială care evaluează atitudinea
publicurilor, identifică politicile și procedurile unui individ sau ale unei organizații față de
interesul public, elaborează si execută un program pentru a dobândi înțelegerea și acceptarea
publicului“ (Grunig, Hunt,1984, p. 8) atunci modelul de relații publice folosit în gestionarea imaginii organizației ar trebui să se bazeze pe crearea unor relații mutual benefice între publicurile interne și externe pe care le are o organizație și aceasta, adică pe un model tranzacțional, în care consumatorul este considerat partener de afaceri.
Teoria și practica demonstrează că organizațiile mai aplică alte două modele în gestionarea imaginii organizației, și anume cel manipulativ, care-l consideră pe consumator o victimă, și urmăreste controlarea publicului, prin satisfacerea nevoilor organizației, și modelul serviciului, care-l vede pe consumator un rege, și care urmăreste să răspundă publicurilor, să reacționeze la problemele celorlalți.
În anul 1984, James E.Grunig si Todd Hunt, au constatat că între teoria si practica relațiilor publice de gestionare a imaginii organizației există o diferență greu de tolerat. În timp ce definițiile relațiilor publice din acea perioadă vorbeau despre comunicare bidirecțională și echilibrată cu scopul de a atinge acea stare de echilibru între organizație si publicurile sale, în practică tot mai multe organizații foloseau termenul de „relații publice“ pentru a eticheta acțiuni de comunicare care nu aveau nicio legătură cu interesul reciproc al părților implicate.
Grunig si Hunt urmărind variația următorilor indicatori: fluxul comunicării, poziția celor
implicați în procesul de comunicare, calitatea informației transmise și valoarea de adevăr a acesteia, scopul pe care organizația la urmărit prin transmiterea mesajului etc., au identificat patru modele de relații publice, care pot fi folosite în gestionarea imaginii unei organizații sau individ, pe care initial le-au asociat anumitor perioade istorice. Ulterior au revenit, considerând că toate modelele sunt încă practicate de organizații.
Modelul agentului de presă și al informării publice (publicity)
Modelul a apărut în a doua jumătatea a secolului al XIX-lea, este caracterizat de o comunicare unidirecțională, dinspre organizație către public, în cadrul căruia strategiile de comunicare nu se încadrează într-o matrice fundamentată teoretic. Este cel mai simplu model, având un scop propagandistic, prin care se încearcă, cu ajutorul persuasiunii, convingerea auditoriului de veridicitatea celor afirmate, chiar dacă în esență, nu sunt neapărat adevărate. Este un model manipulativ, încercând să construiască o imagine neconformă cu realitatea. Desi se află în opoziție cu definițiile relațiilor publice. 15% dintre organizații practică acest model.
Comunicare persuasivă,
propagandistică
Emițător (Organizație) Receptor (Public )
Fig. 2.1 Modelul impresariat/publicitate
Sursa: www.google.ro
Modelul informării publice (public information)
Spre deosebire de modelul anterior nu are un scop propagandistic, ci unul informativ. Se
folosește în general pentru a informa populația despre anumite evenimente, folosind doar informații adevărate, clare și precise. Comunicarea rămâne unidirecțională, dinspre organizație spre public, nefundamentată teoretic, dar noutatea constă în utilizarea unei informații reale și complete. În consecină, nu mai este vorba de a câstiga publicul cu orice preț, ci vorbim despre o politică de transparență, în care adevărul este cel care leagă publicul de organizație. Se estimează că este folosit si în ziua de astăzi în aproximativ 50% dintre organizații, în principal de agențiile guvernamentale, de organizațiile nonprofit si de asociații. Organizațiile care practică acest model încearcă să reprezinte atât interesul organizației, cât si interesul publicului.
Diseminarea informațiilor,
adevărul important
Emițător (Organizație) Receptor (Public )
Fig. 2.2 Modelul informării publice
Sursa: www.google.ro
Modelul comunicării bilaterale asimetrice (Two-Way Assymetric Model)
Acest model favorizează organizația. Aduce cea de-a doua schimbare în cadrul relațiilor publice, și anume, se renunță la sistemul comunicării unidirecționale, pentru a fi înlocuit de un sistem bidirecțional, în care feedback-ul joacă un rol important în procesul de autoreglare. Prin strategiile de comunicare se încearcă a persuada publicul să fie de acord cu punctul de vedere al organizației, prin urmare cele două fluxuri de comunicare nu sunt simetrice, organizația fiind cea care controlează procesul de comunicare. În consecință, feedback-ul este folosit în scopuri de
manipulare, nevoile diferitelor publicuri ale organizației sunt folosite pentru interesul organizației. Acest model este folosit în principal pentru promovarea unor produse și servicii noi, iar puterea de persuasiune este dată de combinarea mesajelor slogan, cu mesajele imagine. Astăzi, 20% dintre organizațiile care funcționează pe piețe foarte competitive folosesc acest model.
Persuadare stiințifică
Emițător (Organizație) Receptor (Public )
Feedback
Fig. 2. 3 Modelul bidirecțional și asimetric
Sursa: www.google.ro
Modelul comunicării bilaterale simetrice (Two-Way Symetric Model)
În acest caz scopul relațiilor publice este să creeze înțelegerea mutuală între managementul unei organizații și publicurile pe care acea organizație le afectează. Feedback-ul este folosit nu numai ca un instrument de realizare a obiectivelor organizaționale, dar și de identificare a nevoilor publicului și de asemenea modalităile de a le satisface. Performanța relațiilor publice este determinată de medierea intereselor celor două entități, ajungându-se la un punct de echilibru. Astfel, între organizație și public se stabileste un parteneriat de lungă durată, în care fiecare își asumă responsabilități specifice. Organizația nu mai este văzută ca sursă de comunicare și publicul ca receptor, ci ca două entități implicate într-o tranzacție. Autorii estimează că 15% dintre organizații, în special cele care constientizează funcția socială pe care o au de îndeplinit, practică acest tip de relații publice. Dar, aspectul cel mai important este că domeniul relațiilor publice, odată cu acest model, a fost așezat pe fundamente etice și deontologice. În general acest model este aplicat de organizațiile nonprofit care urmăresc câstigarea încrederii comunităților care beneficiază de serviciile lor.
Înțelegerea reciprocă
Interpret (Organizație) Interpret (Public )
Fig. 2. 4 Modelul bidirectional și simetric
Sursa: www.google.ro
Referitor la cele patru modele ale relațiilor publice care pot fi folosite în gestionarea imaginii unei organizații, construite de Grunig si Hunt, criticile cele mai vehemente au fost centrate pemodelele unu si patru, considerându-se că readucerea în actualitate a modelului impresariat publicitate, nu face decât să întărească și mai mult percepțiile negative ale unora în raport cu domeniul relațiilor publice. Acest model de promovare, chiar dacă nu are ce căuta în zona relațiilor publice, tehnicile pe care le-a perfecționat sunt încă întâlnite în zona show business-ului sau în alte domenii în care organizațiile au ceva de promovat.
A doua categorie de oponenți se referă la caracterul ideal al modelului comunicării bilaterale și simetrice, considerându-se că un astfel de model nu există, pentru simplu motiv că acțiunile unei organizații sunt justificate numai de interesul acesteia. Studiile arată că totul se reduce la cultura organizațională, depinde de fiecare organizație în parte să dorească să aplice un model bazat pe comunicare bidirecțională simetrică în gestionarea imaginii.
Variabile care influențează poziționarea organizaței:
Gradul de expunere al domeniului în care activează organizația;
Întrebările la care trebuie să răspundă pentru a se reusi încadrarea modelul relațiilor publice practicat de o organizație sunt: „Cât de largă este aria pe care activează organizația?“, „Care sunt așteptările publicului în raport cu organizația?“, „Cât de des domeniul ca atare este ținta discuțiilor publice?“ De exemplu, dacă organizaŃia activează într-un domeniu controversat, care poate determina si efecte negative, probabilitatea ca acest tip de activitate să fie în ținta mass-media,opiniei publice sau ONG-urilor este mult mai mare.
Gradul de includere a specialiștilor în relații publice în coaliția dominantă;
Se consideră că modelul de relații publice care caută să stabilească o relație pozitivă cu
publicurile ei, bazată pe încredere, funcționează probabil în organizațiile care privesc acest sistem ca o funcție distinctă a managementului.
Valorile pe care membrii coaliției dominante le împărtășesc;
Dacă decidenții unei organizații au viziuni liberale și dacă organizația este orientată spre
inovație, probabilitatea să se promoveze un model de relații publice bidirecționale și simetrice este mult mai mare. De asemenea, o viziune conservatoare, va conduce, în general către o comunicare bidirecțională asimetrică.
Alte variabile identificate ca având impact asupra alegerii modelului de relații publice folosit de organizație în gestionarea imaginii sunt:
– gradul de urgență al problemei pe care organizația o are de revolvat;
– natura solicitărilor care vin din partea publicurilor;
– caracteristicile publicurilor externe;
– natura oportunităților sau a amenințărilor;
– costurile corespunzătoare fiecărei politici propuse;
– gradul de influență (putere) pe care publicurile îl au asupra coaliției dominante;
– disponibilitatea resurselor.
În urma studiilor s-a dovedit că o serie de variabile nu au un impact semnificativ asupra
comportamentului organizațional, vizavi de modelul relațiilor publice:
– influența exercitată de mediul politic, economic și social;
– forma de proprietate asupra organizației (de stat sau privată);
– gradul de stratificare a personalului;
– gradul de pregătire a specialistilor de relații publice în domeniul metodelor de cercetare.
Tehnici folosite în activitatea de relații publice în construirea și dezvoltarea imaginii organizației
Pentru elaborarea strategiei de relații publice, cât și pe formarea acesteia, agentul de relații publice derulează o serie de activități specifice ce pot fi:
generale;
audio-vizuale.
Tehnici cu caracter general:
Tehnica negocierii – urmărește armonizarea intereselor până la acceptarea unui compromis din care părțile trebuie să aibă de câștigat.
Negocierea are loc între beneficiar și agentul de relații publice pentru elaborarea și implementarea strategiei, dar și între agentul de relații publice și instituții ori colaboratori de sprijin.
Tehnica interviului
Interviul este un instrument de culegere de date și informații, necesare abordării unei tehnici de lucru adecvate. Este folosit anterior întocmirii strategiei, cât și pe parcursul derulării acesteia ori în faza evaluării finale.Poate fi sub forma unor discuții directe sau chestionare.Interviul are trei mari faze:
pregătirea – constă în culegerea de date și informații despre persoane cu care vom intra în contact;
stabilirea obiectivelor – identificarea aspectelor ce trebuie urmărite;
realizarea propriu-zisă.
Legătura permanentă cu mijloacele de informare în masă
Cea mai mare parte a activităților de comunicare în relațiile publice se face prin mass-media și cu ajutorul acesteia.
Pentru ca această activitate să se desfășoare în bune condițiuni, este necesar în cazul activităților de mai jos, să se respecte câteva reguli:
Alegerea canalului de mediere. Acestea trebuie să fie alese dintre cele cu audiență la public, să aibă credibilitate, existență prelungită.
Elaborarea comunicatelor de presă. Comunicatul de presă pentru activitatea de relații publice urmărește informarea publicului numai pentru anumite evenimente, în vederea câștigării încrederii, pentru o anumită instituție, excluzându-se intereselor particulare. Sub aspectul formei trebuie să fie laconic, bogat în informație, clar în exprimare și cu o adresă precisă.
Buletinul de presă – presupune difuzarea la intervale regulate a informațiilor, fără ca acestea să fie urgente sau absolut necesare.
Dosarul de presă cuprinde totalitatea documentelor ce vor fi puse la dispoziția presei, periodic sau cu ocazia conferințelor de presă, cu scopul de a readuce în atenția publicului țintă elemente ale strategiei de relații publice avute în vedere.
Tehnici audio-vizuale:
Folosirea conferinței de presă – este o manifestare special rezervată reporterilor care au ocazia să primească de la o persoană avizată informații, de regulă, de noutate.
Purtătorul de cuvânt este cel ce se ocupă organizatoric și are obligația de a îndeplini următoarele sarcini:
să întocmească declarația de presă;
să anticipeze întrebările și să aibă răspunsurile adecvate;
să organizeze logistic evenimentul;
să înregistreze fonic și video evenimentul;
să conducă evenimentul.
Folosirea purtătorului de cuvânt – reprezintă pe conducătorul instituției în relațiile cu mass-media și, în același sens, mandatul pe care îl primește din partea acestuia îi dă dreptul la un anumit grad de autonomie.
Folosirea discursurilor oficiale – are rolul de a mări baza de credibilitate în instituție și în conducătorii ei.
Crearea și gestionarea imaginii Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu“
Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu “ este situată în București, strada Amintirii, nr 26, sector 1, într-un cartier liniștit de case din zona Șoselei Chitila.
Scurt istoric al Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu”
La 29 septembrie 1929 începe construcția școlii pe terenul donat de familia Costescu, motiv pentru care va purta numele de „Școala Costească”. Vechea denumire a fost schimbată abia în anul 2002 în Școala cu clasele I-VIII, nr. 182, ,,Alexandru Costescu “.
Fig. 3.1 Foto intrare
Din momentul dării in folosință, clădirea școlii va fi consolidată progresiv, în funcție de fondurile existente. În anul 1930, în această acțiune, un rol deosebit l-au avut oficialitățile locale din primărie și consiliul comunal.
Deși pentru început școala a funcționat separat ca școală de fete și școală de băieți, în 1935 s-a trecut la învățământul mixt.
Clădirea școlii a fost deosebit de afectată de bombardamente în timpul celui de-al doilea război mondial, zidurile sale fiind distruse în mare parte. Între anii 1944 și 1945 clădirea s-a aflat în reparații, cursurile desfășurându-se în case închiriate. După terminarea războiului, viața școlii a intrat în ritmul ei firesc adaptându-se condițiilor economice și social-politice ale vremii.
Datorită existenței unui corp profesoral cu o înaltă pregătire profesională și cu dragoste și pasiune pentru activitatea didactică, dar și a unui director de excepție, învățătorul-institutor Nicolae Necula, școala și-a păstrat menirea ei de formator și îndrumător de conștiințe.
În 1997 a început derularea proiectului de renovare a cladirii școlii care s-a încheiat în anul 2000, școala dispunând acum de o clădire modernă și îngrijită.
Fig. 3.2 Foto interior
Școala funcționează la parametri optimi datorită eforturilor susținute ale cadrelor didactice care s-au dedicat profesiei lor, dar și a părinților și persoanelor care doresc să-și educe copiii într-o instituție modernă compatibilă cu evoluția științei și tehnicii.
Organizarea și funcționarea Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu”
Activitatea de instruire și educație din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu” se desfășoară potrivit principiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului ale Convenției cu privire la Drepturile Copilului și potrivit actelor normative generale și speciale.
Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu” este organizată și funcționează în baza legislației generale și speciale, a actelor normative elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, a deciziilor Inspectoratului Școlar al Municipiului București și a Regulamentului Intern care este este aprobat de Consiliul de Administrație, cu participarea reprezentanților organizației sindicale existente în școală și cuprinde reglementări specifice condițiilor concrete de desfășurare a activității în Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu” în concordanță cu prevederile legale în vigoare. Acest regulament intern, conține norme privind organizarea și funcționarea Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu” în conformitate cu Legea Educației Nationale nr.1/ 2011.
În Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu” se organizează cursuri de zi ale învațământului preuniversitar, după cum urmează:
Învățământ primar: 12 clase, cuprinzând un total de 323 elevi în anul școlar 2014–2015
Învățământ gimnazial:10 clase, cuprizând un total de 268 elevi în anul școlar 2014– 2015
Sursa datelor : Proiectul planului de școlarizare la învățământul primar și gimnazial pentru anul școlar 2015 – 2016, ( Anexa 1)
În anul scolar 2014-2015 în unitatea de învățământ funcționeză:
28 de cadre didactice dintre care 23 femei și 5 bărbați;
4 angajați personal auxiliar – dintre care 2 femei;
8 angajați personal nedidactic – dintre care 6 femei și 2 bărbați.
Sursa datelor: Mapa directorului
Numărul cadrelor didactice calificate este în procent de 100%;
Titulari :22.
Suplinitori: 6
Sursa datelor: Mapa directorului
Situația statistică a cadrelor didactice în funcție de vechimea în învățământ:
Debutanți – 4;
Definitivi – 14 (între 2-6 ani – 2; între 6-10 ani – 5; între 10-14 ani -1; între 18-22 ani – 1; între 25-30 ani 1, între 30-35 ani – 1).
Gradul II – 3 ( între 6-10 ani – 1; între 10-14 ani – 2)
Gradul I – 7 ( între 6-10 ani 1; între 10-14 ani – 2; între 18-22 ani – 1; între 25-30 ani – 1; între 30-35 ani – 1).
Sursa datelor: Mapa directorului
Număr cadre didactice aflate în plata cu ora : 0,34 posturi
Sursa datelor: Mapa directorului
Atragerea de resurse bugetare, monitorizarea folosirii eficiente a resurselor materiale și financiare, crearea unui climat ambiental deosebit al sălilor de clasă, asigurarea cu material didactic și mobilier școlar în limita resurselor financiare existente, toate acestea au reprezentat priorități ale conducerii școlii și cadrelor didactice.
Sala de sport a școlii a fost dotată cu materiale necesare bunului mers al orelor.
În școală funcționează un laborator de informatică, un laborator de fizică, un laborator de chimie, cabinet de religie, bibliotecă, centrul de documentare și informare și cabinet medical.
Securitatea scolii este asigurată de firma Scorseze.
O preocupare constantă a fost cea a găsirii resurselor extrabugetare. Din acest motiv a fost închiriată sala de sport într-un interval orar care să nu afecteze procesul instructiv – educativ.
Programul cu publicul al secretariatului este zilnic între orele 1200-1400
Programul de audiențe al directorului școlii este: Marți: 1300-1500 , Joi: 1300-1500, Vineri: 1200-1300
Conducerea Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu” este asigurată în conformitate cu prevederile Legii Educatiei Nationale nr.1/ 2011. Directorul este subordonat Inspectoratului Școlar reprezentat prin inspectorul școlar general.
Relațiile Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu” cu comunitatea
Relația Școlii Gimnaziale ,, Alexandru Costescu” cu comunitatea are la bază principiul complementarității serviciilor sociale oferite de către diversele organizații care activează în comunitate.
Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini specifice, strategii și cunoștințe pe care părțile implicate trebuie să le cunoscă și să le folosească. Succesul parteneriatului școală – comunitate locală este bazat pe legătura permanentă, constantă între agenții comunitari și reprezentanții școlii.
Școala ca și organizație, pentru a-și atinge obiectivele, are un sistem managerial adecvat definit prin funcții specifice: proiectare, decizie, organizare, coordonare, evaluare etc. Toate acestea se află stipulate în Planul Managerial al Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu “ și în Planul managerial al activităților educative.
Agenții comunitari cu care școala colaboreză sunt : familia, autoritățile locale, agenții economici, unitățile sanitare, poliția, biserica, organizațiile neguvernamentale.
Implicarea familiei în parteneriatul școlii este condiționată de gradul de interes al familiei față de școală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează școala.
Cu cât școala reprezintă o valoare a familiei cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniți de părinți, care au în familie atitudini pro-școală adecvate obțin performanțe școlare ridicate și au un grad de aspirație ridicat față de nivelul de școlarizare pe care doresc să-l atingă. Atitudinea familiei față de școală se transferă și copiilor și se manifestă în gradul de interes față de activitățile școlii, față de teme, față de rezultatele evaluării, față de aprecierile cadrelor didactice etc.
În ceea ce privește relația dintre familie și părinți cele mai frecvente forme de organizare a acestei relații sunt:
Ședințele cu părinții.
Fiecare profesor diriginte sau profesor învățător are un Grafic de desfășurare al ședințelor cu părinții care au loc lunar sau atunci cand este nevoie.(Anexa 2)
Discuții individuale între cadrele didactice și părinți.
Organizarea unor întâlniri cu părinții sau Lectoratele cu părinții (Anexa 3)
Implicarea părinților în manifestări culturale ale școlii și activități recreative.
Astfel, părinții au fost implicați în organizarea serbărilor de Crăciun, Paste,etc.(Anexa 4)
Voluntariatul
De exemplu :părinții s-au implicat activ în recoltarea de deșeuri reciclabile în Campania Ecoatitudine2014. (Anexa 5)
Asociația de părinți
Asociația de Părinți a Școlii Gimnaziale „Alexandru Costescu” a fost înființată în august 2014 prin bunăvoința unor părinți din școală, care au avut viziunea de a contribui la îmbunătățirea și dezvoltarea procesului de învățământ al școlii .
Conform Regulamentului școlar părinții au dreptul de a alege unitatea școlară. Școala organizează anual Ziua porților deschise, prilej cu care părinții pot cunoaște mai bine școala și oferta școlii. Acest eveniment este programat înainte de începrea înscrierii copiilor la clasa pregătitoare.(Anexa 6)
La nivelul școlii, părinții sunt implicați în mai multe tipuri formale de organizare:
1. Consiliul reprezentativ al părinților / Asociația de părinți
2. Consiliul clasei
3. Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității în școală
4. Comitetul de părinți ai clasei
Parteneriatul școală – familie a luat și forma unor servicii dezvoltate de către școală și de care familiile elevilor să beneficieze. În școală există un centru de consiliere care se adresează elevilor dar și părinților. Școala oferă posibilitatea practicării sportulu în în afara orelor de curs și beneficiază de un after-school.Oferta de servicii a Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu” pentru familii reprezintă o strategie de întărire a relațiilor școală familie. Părinții capătă încredere în școală, instituție care devine mai transparentă și mai apropiată de nevoile comunității.
În parteneriatul școală – autorități publice locale s-a stabilit o colaborare puternica mai ales prin constituirea Parteneriatului Civic pentru Educatie CIVITAS (Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret al Primăriei Municipiului București, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Federația Națională a asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” și Consiliul Municipal al Elevilor). În săptamâna „Să știi mai multe, să fii mai bun”, 6 – 10 aprilie 2015, sub egida acestuia s-a organizat circuitul turistic: “Bucurestiul prin ochii tai” în care elevii au putut vizita câteva obiective din București (Zoo, Muzeul Satului, Muzeul Aviației, Muzeul Militar, Centrul Vechi, Arena Națională).
Modalitățile de colaborare ale autorităților publice locale cu atribuții în domeniul educației sunt:
în realizarea demersurilor pentru participarea copiilor la învățământul preșcolar și învățământul obligatoriu.
organizarea unor cursuri de pregătire pentru copiii ce nu pot răspunde cerințelor programei naționale și celor care au abandonat școala, în vederea reintegrării lor școlare.
organizarea și dezvoltarea unor posibilități adecvate de petrecere a timpului liber și odihnă.
realizarea sau inițierea demersurilor necesare pentru prevenirea abandonului școlar din motive economice.
În comunitate, Poliția reprezintă o instituție de referință pentru locuitorii săi.
Parteneriatul dintre școală și poliție are la bază îndeplinirea obiectivelor comune:
Asigurarea integrității personale a elevilor, cadrelor didactice, a locuitorilor comunității în general;
Prevenirea delincvenței juvenile și a criminalității;
Violența în familie, stradală, în cadrul școlii;
Prevenirea consumului, a traficului de droguri;
Educația rutieră;
Promovarea respectului față de lege;
Promovarea drepturilor omului și ale copilului;
Promovarea unui comportamnet civilizat în societate;
Promovarea imaginii pozitive ale Poliției în comunitate și creșterea încrederii în instituție;
Culegerea de informații și date de interes în cazuri speciale;
Menținerea ordinii și liniștii publice în unitățile de învățământ, în afara acestora (perimetrul școlii, traseul de la școală – acasă al elevilor), în comunitate;
Realizarea / proiectarea unor programe/proiecte de parteneriat;
Stabilirea identității persoanelor și educarea copiilor pentru utilizarea actelor care atestă identitatea;
Recrutarea viitoarelor cadre ale instituției.
În școală sau desfășurat proiectele : Unde-i lege nu-i tocmeală și Siguranța are prioritate. ( Anexa 7)
Parteneriatul școală – unități sanitare s-a realizat prin prisma responsabilităților comunitare pe care unitățile sanitare le au (prin avizele pentru orele de educație fizică, prin informarea școlii cu privire la anumite cazuri de elevi care necesită izolare, etc).
Una dintre instituțiile cu un mare rol comunitar este biserica. Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu”și biserica din apropiere au colaborat permanent.
Cele mai frecvente manifestări ale parteneriatului au fost și sunt:
organizarea unor manifestări cultural artistice comune (serbări, expoziții de icoane , spectacole etc.) cu ocazia marilor sărbători creștine: Crăciun, Paști, Florii, Ziua Eroilor neamului etc.;
participarea reprezentanților bisericii la manifestări organizate de către școală: deschiderea/închiderea anului școlar, sfințirea lăcașului școlii, lectorate cu părinții, întâlniri ale reprezentanților bisericii cu elevii;
organizarea de excursii, pelerinaje la diverse așezăminte bisericești (mănăstiri, schituri);
(Anexa 8)
În parteneriatul școală – agenți economici se poate aminti colaborarea veche cu rețeaua de magazine Carrefour. Bianual, de Crăciun și de Paște elevii școlii participă cu desene la expoziția – concurs organizată de aceasta.
Imaginea Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu” în comunitate
Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu “ sectorul 1, București, reprezintă din multe puncte de vedere un exemplu de bune practici în ceea ce privește parteneriatul și formele de manifestare ale acestuia.
Situată în mediul urban, posibilitățile de acces la servicii și resurse diverse sunt foarte mari. Școala situată într-o zonă accesibilă a capitalei este foarte atractivă pentru cadrele didactice și părinți, are o bună imagine în zona în care funcționează și printre celelalte unități școlare.
Realitatea școlii confirmă ipoteza conform căreia accesul la resurse multiple ale comunității conduce la o mare diversitate a parteneriatului și răspund unei mai largi palete de nevoi ale elevilor, familiilor acestora, cadrelor didactice.
Managementul de calitate al școlii a făcut din aceasta un punct de referință pentru mulți părinți, cadre didactice, elevi, alte școli.
Unitatea de învățământ are o imagine proprie promovată în comunitate, are un nume care o diferențiază printre alte școli, organizează multe manifestări care țin de cultura organizațională a școlii. Rezultatele bune la olimpiadele și concursurile școlare, procentul mare de promovabilitate la Evaluările Naționale, evenimentele culturale, artistice și sportive care se desfășoară în cadrul școlii aduc un plus de imagine. Toate acestea și multe altele pot fi descoperite prin accesarea site-ului : www.scoalaalexandrucostescu.ro.
Fig.3.3 Uniforma școlară
Comunicarea în Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu “
În Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu “ comunicarea are loc conform unei proceduri care se aplică tuturor membrilor, personalului didactic, nedidactic, auxiliar cât și elevilor, familiilor acestora, instituțiilor partenere sau ierarhic superioare și persoanelor din exterior interesate de anumite probleme legate de activitatea desfășurată sau care urmează a se desfășura în cadrul unității școlare. Ea se efectuează potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățămant preuniversitar și Regulamentului Intern.
Comunicare internă: – se referă la schimbul de mesaje ce se realizează în interiorul organizației, atât pe verticală cât și pe orizontală. Comunicarea este formală atunci când mesajele sunt transmise pe canale prestabilite. Atunci când informațiile circulă prin canale ce nu înscriu în sfera relațiilor de subordonare, este vorba de comunicare neformală. Comunicarea internă se desfășoară în conformitate cu organigrama instituției; (Anexa 9)
Comunicarea externă: – face legătura organizației cu instituții, persoane, grupuri din afara școlii, în probleme legate de misiune și viziunea școlii, prestări de servicii, solicitări oficiale, informații de ordin general etc.
Comunicarea internă : Toate documentele și dovezile pe baza cărora se face comunicarea se află în dosarele comisiilor/compartimentelor și în documentele echipei manageriale.
Resursele umane implicate :
Directorul adjunct ( consilierul educativ) răspunde de buna desfășurare a activității de informare, urmărind ca toate persoanele interesate și care reprezintă obiectul acestei proceduri să aibă acces direct la informațiile cu caracter general sau informațiile particulare de care sunt interesate.
Serviciul secretariat este responsabil de punerea la dispoziție în mod nemijlocit a informațiilor cu caracter general, prin afișarea la avizierul școlii a acestora sau a informațiilor cu caracter particular solicitate de către persoanele interesate, în cadrul biroului secretariat. Fiecare informare scrisă va fi înregistrată în registrul de intrări-ieșiri.
Șefii compartimentelor, șefii de catedre/comisii metodice sunt responsabili de transmiterea informației în cadrul structurii proprii și de preluarea informațiilor, asigurând feed-back.
Personalul cabinetului medical pentru informarea tuturor cadrelor didactice și nedidactice interesate, precum și acordarea asistenței când este cazul.
Profesorii diriginți se ocupă de informarea elevilor și a familiilor acestora asupra situației la învățătură și a situației disciplinare, la cerere sau de câtre ori este cazul.
Comunicarea pe verticală (de sus în jos și de jos în sus), se realizează după modelul „rețelei lanț” în care informația pleacă de la nivelul 1 (emitent) spre nivelele 2,3 (receptor), iar feed-backul informației se realizează în sens invers. În funcție de nivelul apariției informației, ea poate fi comunicată doar anumitor nivele.
Astfel:
Informațiile de interes general sunt prezentate în cadrul Consiliului Profesoral și Consiliului de Administrație . de către director sau director adjunct și transmise de secretar prin e-mail tuturor celor care sunt vizați.
Informațiile cu caracter de serviciu se transmit de către director/director adjunct, prin intermediul secretarului, către toți șefii de compartimente sau șefii de catedre/comisii metodice în vederea informării tuturor persoanelor din structură, atât în formă scrisă cât și în format electronic. Informațiile cu caracter de serviciu se pot obține de către personalul angajat folosind laboratorul de informatică unde vor avea acces la internet, accesând site – urile: www.ismb.edu.ro, www.edu.ro, www.scoalaalexanducostescu.ro,
Informațiile oficiale vor fi puse la dispoziția celor interesați, la cererea acestora de către serviciul secretariat. De asemenea vor fi postate și pe site-ul școlii.
Comunicarea pe orizontală (între membrii compartimentelor de lucru, catedrelor, comisiilor) se desfășoară în „rețea cerc”, adică fiecare persoană este considerată partener de discuție și nu șef sau subaltern.
Astfel:
Informația primită de la șeful compartimentului se dezbate în cadrul catedrei apoi decizia este comunicată de șeful de catedră nivelului superior.
Informația se păstrează în sub formă scrisă în dosarul catedrei.
Director
Consiliul de Administrație Consiliul Profesoral
Secretariat
Responsabili comisii metodice Șefi de compartimente
Afișare
Diriginți Angajați
Elevi Email, site-ul școlii
Fig. 3.4 Comunicarea internă
Sursa: www.scoalaalexandrucostescu.ro
Comunicarea externă: Se realizează dinspre școală(emițător) înspre receptor (Inspectoratul Școlar al Municipilui București, Primărie, Furnizori de servicii etc) sau invers. Informația este emisă sub formă scrisă, semnată și ștampilată, inregistrată după care se transmite către receptor.
Astfel:
Secretariatul școlii are obligația de a asigura de recepționarea informației de către receptor.
Informațiile de ordin general se transmit în exterior prin intermediul secretariatului, în formă scrisă sau electronică de pe adresa de email a școlii.
Informațiile de ordin personal sunt expediate în formă scrisă prin poștă, având confirmare de primire.
Informațiile solicitate în scris din exterior se vor repartiza sectoarelor responsabile, urmând ca răspunsul să fie dat în termenul legal.
Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu “
Părinți Instituții Publice,
Agenți,
Parteneri
Fig. 3.5 Comunicarea externă
Sursa: www.scoalaalexandrucostescu.ro
Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu “
Instituții partenere M.E.C.S. I.S.M.B.
Fig. 3.6. Comunicarea instituțională
Sursa: www.scoalaalexandrucostescu.ro
Modalități de dezvoltare a imaginii Școlii Gimnaziale ,, Alexandru Costescu” în comunitate
Interacțiunea Școlii Gimnaziale ..Alexandru Costescu” cu comunitatea oferă cadrul desfășurării unor eforturi specifice în ceea ce privește promovarea imaginii scolii. Acestea sunt coordonate, ample și orientate spre atingerea unor obiective corelate, care vor permite școlii să atingă în viitor un scop pe termen lung.
În Planul de promovare a imaginii școlii 2014 – 2015 sunt specificate următoarele Obiectivele generale:
Crearea si promovarea unei imagini instituționale pozitive în comunitate;
Elaborarea unor proiecte locale care să vizeze multiplicarea experienței pozitive și a exemplarelor de bună practică în managementul institutional;
Personalizarea oferteieducaționale la nivel instituțional prin diversificarea și flexibilizarea acesteia în funcție de nevoile și interesele partenerilor și beneficiarilor procesului educational;
Colaborarea eficientă cu toți reprezentanții minorităților etnice;
Promovarea unor proiecte focalizate pe reducerea abandonului școlar, integrarea elevilor pe piața muncii, susținerea elevilor cu dezavantaj social și conduite de risc, susținerea elevilor în alte abilități;
Armonizarea ofertei de servicii educaționale și formare permanentă cu nevoile specifice identificate în unitatea școlară si comunitatea locală;
Promovarea imaginii instituției și factorilor ce își asumă responsabilitățile în procesele de descentralizare și asigurare a calității educației.
Acțiunile specifice pentru punerea în practică a acestor obiective sunt :
A.
Reactualizarea periodică a paginii WEB;
Asigurarea funcționării site-ului, eventual realizarea unui forum de discuții;
Constientizarea importanței aplicării pachetului de sarcini pe probleme de comunicare și relații cu publicul;
Reconsiderarea strategiei privind imaginea instituțională în rândul elevilor, părinților, comunității;
Organizarea și distribuirea de responsabilități speciale legate de relația cu beneficiarii actului educational.
B.
Organizarea și participarea la acțiuni comunesi relevante pentru comunitate;
Stabilirea unor legături, participarea responsabilă a tuturor persoanelor implicate la problemele comune ale societății civile pentru realizarea proiectelor proprii-școală, instituții publice locale si județene.
Asigurarea transparenței necesare participării responsabile a tuturor membrilor în structuri parteneriale, conducerea locala, părinții oamenii de afaceri în ceea ce privește adecvarea ofertei educaționale a școlii la specificul comunitar( întâlniri, ședințe cu caracter informativ, lucrativ, de analiză, de consultare).
Promovarea imaginii instituționale;
Rapoarte evaluative întocmite de consilierul de imagine.
Marketing educațional, inițierea, implementarea de acțiuni cu parteneri educaționali, comunitari în ideea promovării ofertei educaționale, participarea la sedințele cu părinții la grădinițele din zona limitrofă.
Organizarea și desfășurarea simulărilor la disciplinele specifice Evaluărilor Naționale , conform reglementărilor legale.
Realizarea unor planuri operaționale vizând relația școală – părinți ca factor determinant în realizarea obiectivelor comune
Identificarea de oportunități la nivelul comunității locale pentru sprijinirea copiilor și tinerilor proveniți din familii cu resurse financiare reduse.
Inițierea activităților educative școlare și extrascolare diferențiate care să răspundă socializării tinerilor ( concursuri, reuniuni, întâlniri cu agenții economici,personalități).
Inițierea de programe de formare a elevilor pentru realizarea unor proiecte în beneficiul comunității (participarea la acțiuni organizateîn scop umanitar)
Derularea programului de protecție a mediului.
Conlucrare cu reprezentanții administrației publice locale în confirmarea rețelei școlare și a planului de școlarizare.
Identificarea nevoilor de educație ale comunității și posibilităților de realizare în cadrul legal existent ți cu resurse disponibile.
Elaborarea planului de dezvoltare a unității școlare pentru satisfacerea nevoilor proprii și ale comunității locale.
Armonizarea mesajelor și moderarea/medierea/prevenirea disfuncțiilor în relațiile dintre unitatea școlară și autoritățile locale.
Inițierea de acțiuni vizând accesarea fondurilor comunitare;
Inițierea de programe proprii înscrise în strategia privind Integrarea Europeană.
Întreținerea și dezvoltarea patrimoniului școlar pentru crearea unui ambient favorizant procesului de învățământ.
Toate aceste acțiuni au un caracter permanent. Responsabilitaea pentru buna lor desfășurare revine în principal : directorului școlii și consilierului educativ dar și tuturor diriginților, informaticianului, tuturor cadrelor didactice.
Obiectivul propriu-zis este de a influența mediul extern al școlii. Scopul este ca numărul elevilor care ferecventeză Școala Gimnazială ..Alexandru Costescu” să crească iar potențialii elevi să aleagă școala. În acest sens, promovarea ajută să informeze grupul-țintă despre ceea ce oferă școala și să stimuleze interesul pentru educația oferită de această școală.
Reliefarea permanentă a aspectelor pozitive ale școlii poate fi realizată de fiecare angajat care în acest mod poate fi un comunicator extern, cu mesaj centrat pe eficiența și calitatea instiuției de învățamânt. Acest lucru presupune ca angajatul să știe (ceea ce ține de eficiența comunicării interne), să creadă (coerența dintre ceea ce spune și acțiunile sale concrete) și să vrea (să simtă dorința de a vorbi despre organizație, să fie motivat s-o facă).
Echipa managerială a Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu“ pleacă de la presupunerea că o școala nu este bună prin ceea ce crede ea; o școală este bună dacă lumea crede asta. Impresia despre o școală are la bază o mixtură de factori obiectivi, observabili și interpretările/așteptările subiective ale celor din afara școlii. Imaginea școlii are o puternică influență asupra așteptărilor, iar aceste așteptări influentează alegerea. Este important ca imaginea pe care o proiecteaza asupra comunității să fie aceeași cu ceea ce dorește școala să realizeze. Construirea și consolidarea unei imagini pozitive a acestei școli a presupus ani de grijă, de muncă sistematică de comunicare și de calitate.
Concluzii
Imaginea poate fi definită drept ansamblul de reprezentări obiective (despre fapte, caracteristici materiale, rezultate etc.) și subiective (atribute, simboluri) pe care un individ le are în legătură cu un produs ori o întreprindere/organizație.
Conceptul de imagine este utilizat de vocabularul comercial pentru a defini „reprezentarea” pe care un individ, grup social sau segment de populație și-o formează despre un produs sau serviciu, o marcă sau o întreprindere, organizație.
Există mai multe categorii de imagini: imaginea instituției, imaginea produselor sau serviciilor oferite, imaginea managerilor, imaginea unui serviciu din cadrul instituției, autoimaginea personalului instituției, imaginea managerului cu privire la proprii angajați sau la serviciile și produsele pe care instituția, organizația le oferă ș.a.m.d. De asemenea imaginea poate fi pozitivă, negativă, distală , proximală etc.
O imagine se formează progresiv, de-a lungul anilor, prin informațiile obținute din presă, publicitate, din comentariile personalului instituției , organizației, precum și prin satisfacția obținută în urma utilizării serviciilor și produselor.
Imaginea este esențială în determinarea cererii de servicii, produse etc. Acest fapt justifică acțiunile de relații publice pentru gestionarea imaginii de marcă a instituției, precum și cele de promovare pentru imaginea produsului sau serviciului oferit. Bătălia între imaginile instituțiilor, organizațiilor, produselor și serviciilor oferite este cel puțin la fel de importantă ca și calitatea acestora din urmă.
Raportată la percepția realității, de către un individ sau un grup social, imaginea unei organizații se realizează în două câmpuri: un câmp al vizibilității proximale (nemijlocite), în care realitatea unei organizații este percepută în mod direct, prin simțuri, având practic dimensiuni reduse, fiind dependentă de poziționarea individului în spațiul social și de sistemul lui de referință și un câmp al vizibilității distale (mijlocite / mediate), care îl depășește pe primul, inaccesibil în mod direct, dar accesibil prin intermediul unui mijloc (media). În seria acestor media, mijloacele de comunicare în masă ocupă un loc central. În același timp nu pot fi excluși de la calitatea de media alți mijlocitori: clienți, angajați și foști angajați ai organizației, vecini ai acesteia, zvonurile ș.a.m.d. Imaginea joacă rolul de mediator între oameni și organizații, între oameni și instituții, între organizații și instituții. Forța imaginilor rezidă în faptul că ele se impun în procesul comunicării, orientând opiniile, atitudinile, convingerile, credințele, comportamentul și acțiunile oamenilor.
Imaginea socială condiționează din ce în ce mai mult și mai subtil performanțele organizațiilor, raporturile dintre ele și raporturile dintre oameni și organizații. Imaginile sociale devin astfel părți componente ale patrimoniului organizațional și componente ale procesului de reproducere performantă a acesteia. Ca urmare, promovarea unei imagini pozitive (devine element esențial al afirmării organizației, obiectiv important al strategiilor de gestionare performantă a acesteia. În aceste condiții, organizația trebuie să dialogheze și să comunice cu toți beneficiarii, prin intermediul structurilor specializate, iar strategiile de gestionare a imaginii, ca părți componente ale managementului organizațional, să facă posibile acțiuni preventive care să înlăture sau să diminueze pericolul ca organizațiile să genereze situații care pot induce imagini de natură să împiedice realizarea propriilor interese, conlucrarea cu alte organizații, atitudinea rezervată sau ostilă a unor organizații sau instituții publice. În condițiile concurenței tot mai mari instituțiile caută să-și construiască o personalitate puternică.
Relațiile publice pot fi definite ca fiind ansamblul de mijloace folosite de către instituții și întreprinderi pentru a crea un climat de încredere și simpatie în rândul propriului personal, precum și în rândul publicului.
În realizarea acțiunilor de relații publice, se are în vedere informarea obiectivă a publicului. Prin relații publice se popularizează o firmă, o întreprindere, o instituțiee. Prin conținutul lor, acțiunile realizate prin relațiile publice sunt mai ales sociale. Relațiile publice, atât prin scopul general, cât și prin maniera specifică în care se realizează, sunt considerate ca fiind necesare și posibile la orice instituție și întreprindere și la orice nivel.
O instituție sau o întreprindere, desfășoară acțiuni de relații publice interne și acțiuni de relații publice externe.
Acțiunile de relații publice interne pot fi realizate în modalități diferite, ca: reuniuni informative cu personalul, în cadrul cărora se discută activitatea pe compartimente sau în ansamblu, perspectivele, măsurile de luat etc., se pot difuza filme realizate de personalul propriu; se pot folosi emisiuni radio și de televiziune, broșuri, pliante, comunicare personală etc. Esențialul este ca fiecare om să se considere coparticipant la activitatea instituției sau întreprinderii respective, iar instituția să-i apară în minte ca fiind cea care îi permite să-și manifeste din plin spiritul inventiv, creator, personalitatea.
Relațiile publice externe acordă o atenție deosebită clientelei și marelui public. Ele nu trebuie să ia forma unei campanii publicitare; ele trebuie să prezinte nu produsele sau serviciile întreprinderii, ci acțiunile, intențiile și perspectivele acestora.
Relațiile publice se bazează în totalitate pe sentimentul de încredere pe care îl creează persoanele sau instituțiile interesate, la nivelul altor instituții sau publicului larg. Este vorba despre un ansamblu de activități care trebuie derulate pe o perioadă de timp delimitată sau nelimitată, unde sunt angrenați mai mulți angajați și care acționează pe baza unui plan foarte bine stabilit, respectându-se reguli stricte. Toate elementele trebuie privite într-un întreg și, mai mult decât atât, rezultatul este planificat, prevăzut și așteptat chiar.
Educația este un sistem de bunuri educaționale ce ȋnsumează instituțiile, dar și activitățile implicate ȋn promovarea și difuzarea ei. Promovarea imaginii școlii trebuie să țină cont de calitatea actului educațional, de investigațiile făcute ȋn asigurarea unor bune condiții de desfășurare a activității, de calitatea profesorilor care susțin educația. Evaluarea calității o fac consumatorii, după realizarea prestațiilor educaționale. Ei cumpără actul educational ȋnainte de a-i percepe valoarea. Desigur, se iau ȋn considerare și informațiile existente până la aceea data despre o anumită unitate școlară, ȋnsă adevărata valoare se stabiliște la sfârșitul școlarizării, ȋn funcție de performanțele de care sunt capabili absolvenții școlii respective. Serviciul educațional odată evaluat, va determina o afluență mai mică sau mai mare de elevii . Serviciile educaționale sunt activității prestate ȋn beneficiul consumatorilor de educație, cu sau fără participarea lor direct, cu scopul de a le ȋmplini anumite nevoi și a le produce satisfacții intelectuale.
Promovarea imaginii școlii implică o activitate umană sau un sistem de activități orientate spre satisfacerea cerințelor consumatorilor actuali și potențiali. Promovarea ȋn domeniul educational necesită din partea cadrelor didactice dăruire, perseverență, consecvență, cinste, dragoste pentru elevi. Alături de școală care asigură maxima comunicare ȋntre generații, familia și comunitatea au o deosebită valoare ȋn formarea personalității copilului.
Ȋn calitate de ofertante, școlile trebuie să țină relații strânse cu publicul, cu exponenții colectivității umane și consumatorii potențiali. Organismele publice, organizațiile neguvernamentale, mediile de informare ȋn masă reprezintă un partener privilegiat al serviciilor educaționale.
Un prim demers al activitățiilor de promovare constă ȋn cunoașterea cerințelor consumatorilor. Investigarea cererii de educație necesită evaluarea structurii și dimensiunilor ei, a reprezentării spațiale și a eșalonării ȋn timp, a sesizării unor tendințe ȋnregistrate. Investigarea potențialilor consumatori de educație presupune cunoașterea imaginilor pe care le au ei despre valorile și serviciile educaționale.
Politica de promovare trebuie elaborată prin studierea motivațiilor și a reprezentărilor simbolice ale consumatorilor, prin definirea opțiunilor fundamentale ale grupurilor și indivizilor, dar mai ales prin stabilirea unor obiective generale prin care se urmărește în principal crearea și promovarea unei imagini instituționale pozitive ȋn comunitate.
Un rol important ȋl au târgurile educaționale organizate de instituțiile de ȋnvățământ, și ,,Ziua porților deschise”. Târgul educațional trebuie sa ofere celor interesați multe informații dintr-un domeniu sau altul, prin panouri, fotografii, grafice, pliante, ghiduri, etc. Promovarea se mai poate face cu prilejul unor sărbători și prin organizarea unor manifestări cultural-artistice, aniversări, etc
Prestigiul Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu” are o temelie solidă clădită pe muncă, dăruire, onestitate, dragoste față de copii a multor generații de cadre didactice. Astfel, ȋn opinia publică școala este cunoscută ca o școală ,,bună’’, ȋn care elevii dobândesc cunoștințe temeinice care ȋi situează pe locuri fruntașe la olimpiadele școlare, la evaluările naționale, la admiterea ȋn liceele de prestigiu, la competițiile sportive. Există olimpici la fazele superioare la diverse discipline. Activitățile extracurriculare constituie un plus de imagine.
O atenție deosebită a fost acordată și strategiilor de colaborare și comunicare cu familiile elevilor. Școala se face cunoscută și prin contactul direct cu viitorii elevi. Este vorba de contactarea copiilor din gradinițe prin participare la activitățile metodice desfășurate de aceștia, prin realizarea unor proiecte școală – grădiniță.
Proiectele ecologice au contribuit și ele la creearea unei bune imagini a școlii.
Echipa managerială și-a orientat activitatea de promovare a imaginii Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Costescu” în funcție de așteptările comunității.
Anexe
Anexa 1
Anexa 2
Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu”
Graficul ședințelor cu părinții
Cls a V-a, 2014 – 2015, sem I
Anexa 3
Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu”
Tematica lectoratelor cu părinții
2014-2015, sem. I , cls. a V-a .
Diriginte :
Anexa 4
Anexa 5
Anexa 6
Anexa 7
Anexa 8
Anexa 9
Bibliografie
Botezat, E. A.; Dobrescu E. M.;Tomescu M. (2007), Dicționar de comunicare, negociere și mediere, Editura C. H. Beck, București.
Chiciudean, I.;Țoneș, V.(2002), Gestionarea crizelor de imagine, Editura comunicare.ro, București.
Dagenais, B. (2002), Campania de relații publice, Editura Polirom, Iași.
David, G. (2008), Tehnici de relații publice: comunicarea cu mass – media, Editura Ploirom, Iași.
Grunig, J.E. ; Hunt, L.A.(1984), Managing Public Relations, , Editura Holt Rinehart and Winston, New York.
Kotler,P. ( 2008), Marketing în sectorul public, Editura Meteor Press, București.
Mucchielli, A. (2008), Comunicarea în instituții și organizații, Editura Polirom, Iași.
Pânișoară, I. O. (2004), Comunicarea eficientă – Metode de interacțiune educațională, Editura Polirom, Iași.
Pricopie, R.(2005), Relațiile publice, evoluție și perspective, Editura Tritonic, București.
Rădulescu, C. (2009), Comunicare și protocol, Editura Universității din București, București.
Stancu, V.; Stoica, M.; Stoica, A. (1998), Relații publice, succes și credibilitate,
Editura Concept, București.
*** DEX (1998), Editura Univers Enciclopedic, București.
***
www.google.ro
www.monitoruloficial.ro
www.scoalaalexandrucostescu.ro
Bibliografie
Botezat, E. A.; Dobrescu E. M.;Tomescu M. (2007), Dicționar de comunicare, negociere și mediere, Editura C. H. Beck, București.
Chiciudean, I.;Țoneș, V.(2002), Gestionarea crizelor de imagine, Editura comunicare.ro, București.
Dagenais, B. (2002), Campania de relații publice, Editura Polirom, Iași.
David, G. (2008), Tehnici de relații publice: comunicarea cu mass – media, Editura Ploirom, Iași.
Grunig, J.E. ; Hunt, L.A.(1984), Managing Public Relations, , Editura Holt Rinehart and Winston, New York.
Kotler,P. ( 2008), Marketing în sectorul public, Editura Meteor Press, București.
Mucchielli, A. (2008), Comunicarea în instituții și organizații, Editura Polirom, Iași.
Pânișoară, I. O. (2004), Comunicarea eficientă – Metode de interacțiune educațională, Editura Polirom, Iași.
Pricopie, R.(2005), Relațiile publice, evoluție și perspective, Editura Tritonic, București.
Rădulescu, C. (2009), Comunicare și protocol, Editura Universității din București, București.
Stancu, V.; Stoica, M.; Stoica, A. (1998), Relații publice, succes și credibilitate,
Editura Concept, București.
*** DEX (1998), Editura Univers Enciclopedic, București.
***
www.google.ro
www.monitoruloficial.ro
www.scoalaalexandrucostescu.ro
Anexe
Anexa 1
Anexa 2
Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu”
Graficul ședințelor cu părinții
Cls a V-a, 2014 – 2015, sem I
Anexa 3
Școala Gimnazială ,,Alexandru Costescu”
Tematica lectoratelor cu părinții
2014-2015, sem. I , cls. a V-a .
Diriginte :
Anexa 4
Anexa 5
Anexa 6
Anexa 7
Anexa 8
Anexa 9
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Imaginea Organizatiei. Rolul Relatiilor Publice In Crearea Si Gestionarea Imaginii Scolii Gimnaziale ,,alexandru Costescu “ (ID: 159500)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.