Imaginea Minorilor In Stirile Televizate

Introducere

Ultimul secol a fost marcat de o puternică evoluție a valorilor, normelor și modelelor juridice care reglementează statutul minorului. Responsabilitatea mass-media prin calitatea sa de multiplicator de informație este aceea de a transmite publicului informații de interal, însă cu protejarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale minorului, aceasta reprezentând o condiție sine qua non a însăși existenței mass-media.

În ultima perioadă datorită numărului mare de materiale televizate cu minori au făcut ca specialiștii să fie mult mai atenți la drepturile personalității, în special la dreptul la imagine, deoarece este considerat abuz folosirea fără drept sau în mod nejustificat a imaginii acestuia.

Dreptatea reprezintă unul dintre reperele morale ale vieții sociale, influențând atât teoria socială cât și acțiunea socială. De aceea, justiția este considerată una dintre cele mai importante activități care se desfășoară în cadrul unei societăți.

Rolul civic al mass-mediei într-o societate democratică este bazat, pe de o parte, pe calitatea și acuratețea informațiilor oferite și, pe de altă parte, pe impactul social pe care îl au, la nivelul indivizilor sau al autorităților, materialele prezentate. Jurnalistul are responsabilitatea de a informa cititorul dar în același timp de a construi modele, de a propaga valori morale și de a previziona consecințe. Televiziunea, ca și componentă a societății civile, poate influența legislația din domeniul protecției minorului. Totodată, joacă un rol esențial în diseminarea cunoașterii și în conștientizarea drepturilor minorilor de către opinia publică și poate fi un mijloc de promovare a competenței sociale în sfera protecției acestuia.

Mesajul transmis de televiziunea din România poate contribui la modelarea valorilor, la schimbarea prejudecăților sau stabilirea de sancțiuni morale în societate. De aceea este important ca jurnaliștii să expună nu numai relatări ale evenimentelor particulare dar și să dezvolte sau să promoveze reguli și modele de bună practică, prin care să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei.

Societate în care trăim este tot mai însetată de informații și de noutate, fiind tot mai tentată de noile tehnologii ale informației. Dealtfel, organizarea administrativă a statului moder, mod de viață și de muncă, determinat de o evoluție industrială puternică, cere un nivel cât mai ridicat de specializare, de educație și de informare.

Motivele pentru care oamenii folosesc tot mai mai multă informație sunt diferite, deoarece condiții de muncă specializate cer un standard tot mai ridicat, evoluția socială presupune o educație ridicată la anumite standarde, relațiile interumane solicită o anumită cultură, apariția cultului informării științifice și enciclopedice este tot mai dezvoltat, iar omul informat face față evoluției tehnilogice actuale.

Societatea actuală în care trăim a fost educată în setea de informare, în cultul științific și într-o dorința de a afla noi date despre cât mai multe subiecte, din cât mai multe domenii. Această necesitate de informare este satisfăcută prin apariția mijloacelor de comunicare în masă și astfel s-a creat o nou concept asupra a tot ce înseamnă noutate în informație, și anume cultura de masă în care publicul este un consumator însetat de informație.

În ceea ce privește minorul, studiul sociologic vizează viața acestuia ca individ în relație cu apropiații săi, cu mediul social în care el își desfășoară activitățile, de la familie, la școală, prieteni de joacă, dar și imaginea acestuia redată în mass-media. Minorii sunt cea mai vulnerabilă țintă din mass-media, fie căsunt subiecți activi sau pasivi ai materialelor. Tât socialogii, cât și experții juridici analizează impactul puternic pe care îl are mass-media asupra minorilor: „se propun soluții însăcomunicarea de masă are o putere asupra lor care nu poate fi, existând atât consecințe pozitive, dar de cele mai multe ori, negative”.

Minorii reprezintă o categorie socială aparte având legități proprii și prezentând importante și multiple particularități în raport cu alte categorii de vârstă studiate de știința sociologiei. Comportamentul minorului este supus permanent unui controlului social, la început cu precădere în cadrul familial, apoi într-un cadrul general al comunității în care evoluează.

Statutul de minoritate este prezentat în mod distinct și de către domeniul juridic în special pentru faptul că un minor nu dobândește capacitate de exercițiu deplină până la vărsta de 18 ani, ceea ce înseamnă că nu poate lua decizii singur. Minorul este considerat o categorie aparte și în cadrul analizei sociologice, datorită dezvoltării sale psihice și fizice pe care acestă etapă de vârstă o prezintă.

Abuzul sub diversele lui forme face parte din realitatea cotidiană, iar publicul are dreptul să fie informat cu privire la aceasta și să-și formeze astfel propria sa opinie, însă în ceea ce privește minorul trebuie acordată o mai mare atenție în prezentarea imaginilor și a faptelor în care minorul este subiect active sau pasiv. Abuzul asupra minorilor poate fi considerat orice formă de violență, abuz fizic, psihic sau sexual la care este supus un copil, iar mass-media ar trebui să acorde o atenție deosebită tuturor acestor forme de abuz, deoarece pot exista repercursiuni negative asupra acestuia.

Oamenii sunt considerați ca fiind „indici de audiență”, în funție de cerințele lor se și realizează materialul jurnalistic. Totodată, oamenii au o încredere destul de mare în mass-media, astfel i-au acordat statutul de a patru putere în stat. De cele mai multe ori, mass-media deține puterea informației și poate tranforma o persoana necunoscută într-un om celebru, sau invers, poate schimba statutul unei persoane, formează opinii în societate, informează rapid și despre orice subiec publicul.

Mass-media există prin publicul său diversificat, iar consumatorii, la fel ca informatorii media au drepturi și libertăți: liberatea de a alege, drptul la exprimare și la viața privată, egalitatea în drepturi față de comunicarea audiovizuală și față de legislația actuală. Totodată, un jurnalist trebuie să respecte trei reguli esențiale și anume, să înformeze corect publicul, să existe libertatea de exprimare și să existe transparență. Prin informarea corectă se înțelege că orice persoană care este consumator de media are dreptul să fie informat corect prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, cu privire la subiectele materialelor care reprezintă obiectul activității de presă sau televiziune.

După cum afirmă și Danion Vasile: „mass-media este considerată ca o Evanghelie a zilelor noastre; este lumina după care se călăuzesc masele de oameni care așteaptă vestea cea bună a fericirii pământești”. Este o realitate și totul se învârte azi în jurul comunicării mediatice, este o forță ce nu ar trebui să o neglijăm, ci dimpotrivă, să o cultivăm deoarece ea formeaza, ea crește tinerii din zilele noastre.

În preambulul la „Recomandarea nr. R (97) 19 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la reprezentarea violenței în mijloacele electronice de comunicare în masă”, se amintește că violența sub diversele ei forme și abuzul de orice fel fac parte din realitatea cotidiană și că publicul are dreptul să fie informat cu privire la aceasta și să-și formeze astfel propria sa opinie. Recomandarea Consiliului Europei stabilește că accentul trebuie pus pe responsabilitatea primară a profesioniștilor din mijloacele de comunicare în masă și pe importanța educației publicului. Același document vorbește și despre prejudiciile care pot fi aduse evoluției fizice, psihice și morale a publicului, în special a tinerilor, cum ar fi creșterea insensibilității la suferință, a sentimentului de insecuritate și neîncredere.

Totodată, Federația Internațională a Jurnaliștilor atrage la rândul său atenția asupra faptului că în general mass-media acordă atenție copilului în contextul abuzului, al exploatării și al știrilor senzaționale. În consecință devine foarte necesar ca mass-media să contribuie nu numai la prezentarea onestă și cu acuratețe a experienței copilăriei, ci și să ofere un spațiu de expresie pentru opiniile diverse și creative ale copiilor înșiși. Printre aspectele pe care Federația Internațională a Jurnaliștilor le supune unei mai atente evaluări din partea profesioniștilor din media se numără și stereotipurile și prezentarea senzațională a materialului jurnalistic.

Conform legislației țării noastre, instituțiile statului sunt obligate să prevină și să protejeze minorul de orice act de violente și totodată să vegheze asupra dezvoltării normale a minorului până când dobândește capacitate deplină de exercițiu la vârsta de 18 ani.

Elemente introductive. Teorii. Definiții. Concepte.

Definirea conceptului de comunicare

Termenul de comunicare presupune: „interacțiunea cu ajutorul unor simboluri și transmiterea intenționată de informații prin cel care comunică, interpretată ca fiind informatică de către observator”.

Dicționarul explicativ al limbii române definește verbul „a comunica” în felul următor: „a face cunoscut, a da știre, a informa, a înștiința, a spune”, definind astfel procesul cognitiv în comunicare.

Comunicarea este o condiție esențială a existenței individuale sau colective și se realizează prin diferite medii de comunicare. Cea mai folosită prezentare a comunicării este cea de transmitere a ideilor, a informațiilor, ce formează convingeri și dă naștere unor emoții.

Comunicare de masă

Conceptul de comunicare de masă este asociat cel mai adesea cu transmiterea informațiilor prin intermediul ziarelor, revistelor, televiziunii sau a publicității. Comunicarea de masă joacă un rol important în viața socială, având efecte atât asupra individului, cât și asupra societății, în ansamblul ei.

Mijloacele de comunicare de masă fac parte din structura instituțională a societății și își conservă acest statut câtă vreme furnizează informații importante mediului social. În zilele noastre, mass-media se ridică la standardele cerințelor sociale, deoarece evoluția informatică a ajuns la nivelul în care omul nu mai poate trăi fără să fie continuu informat. Informațiile despre ordinea socială și despre individ le aflăm de cele mai multe ori prin intermediul mijloacelor de comunicare.

O definiție a comunicării de masă se definește astfel: ,,Comunicarea așa-zis de masă este specifică mass-media și e o formă de comunicare mediatizată. Caracteristica fundamentală a mass-media este că aceasta se adresează unui număr foarte mare de oameni. Comunicarea de masă poate fi obiectivă sau subiectivă. În cazul formelor subiective de comunicare în masă putem spune că acestea au drept scop manipularea opiniei publice în sensul dorit de comunicatori. Despre comunicatori se vorbește în general în domeniul publicisticii și al mediilor de informare în masă.”

Efectele comunicării de masă reprezintă ansamblul de procese și de consecințe pe care le presupune receptarea mesajelor, procese și consecințe care nu pot fi atribuite decât actului de comunicare sau toate modificările la nivel individual și social pe care le produc mass-media prin tipul de mesaje.

În perioada de dezvoltare a științei comunicării au fost prezentate diverse modele comunicaționale, iar în 1948, cercetătorul american Harold D.Lasswell a trasat direcțiile cercetării comunicării de masă. Laswell a început cercetarea de la premisa că, în orice acțiune de comunicare, trebuie să avem în vedere și să încercăm să răspundem la cele cinci întrebari fundamentale: cine spune?, ce spune?, prin ce canal?, cui?, cu ce efect?. „Formula clasică a comunicării trasează totodată și principalele domenii de cercetare în știința comunicării: întrebări formulate în jurul elementului „cine” se focalizează pe cercetarea comunicatorului, elementul „ce” este legat de analiza mesajelor, prin intermediul cărui canal este conex cu cercetarea media, elementul „cui” se focalizează pe cercetarea utilizatorilor media cu alte cuvinte a publicului, iar la întrebarea ce efect caută un răspuns cercetarea asupra efectelor comunicării. Modelul H.Laswell este un model liniar, care pune accentul în special pe ideea de efect.”

Totodată, comunicarea de masă poate fi definită ca fiind ansamblul mijloacelor media tipărite, radio, televiziune, cinema, noile media, prin care se realizează informarea publicului, sau modalitatea prin care se realizează procesul de comunicare cu opininia publică. „Informația are o valoare strategică, atât pentru activitatea care se desfășoară în spațiului public, cât și pentru modernizarea societăților, competiția economică și tehnicile de comunicare, care reînnoiască aptitudinile noastre intelectuale”.

Comunicarea mediatică

Comunicarea mediatică este o comunicare transmisă prin intermediul unui mediu. Comunicarea mediatică este realizată de obicei prin intermediul media, pe când comunicarea de masă se realizează prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă. Atunci când o persoană comunică prin intermediul telefonului, înseamnă că este o comunicare mediatică, dar nu putem vorbi despre o comunicare de masă, deoarece telefonul este un mediu de comunicare informală. Comunicarea de masă este inclusă în comunicarea mediatică, însă comunicarea prin intermediul televiziunii este considerată atât comunicare mediatică, cât și comunicare de masă.

Funcțiile comunicării mediatice

Harold D. Laswell considerat întemeietorul disciplinei comunicării, consideră că mass-media funcționează în beneficiul societății din patru puncte de vedere, și anume: are funcția de informare și supraveghează mediul înconjurător, prin funcția redacțională corelează un răspuns informațiilor strânse, distrează cititorul, telespectatorul prin funcția de divertisment și transmite cultura generațiilor care vin prin funcția de socializare.

Comunicarea prin mass-media are următoarele funcții: funcția de informare, funcția de interpretare, funcția de liant, funcția educativ-culturală și funcția de divertisment.

Funcția de informare

Prin funcția de informare, mass-media influențează, orientează și dirijează opinia publică, interesele și motivațiile oamenilor, poate realiza instalarea unei apatii sau, chiar distrugerea discernământului; poate distruge voințade a înțelege și a acționa.

Una dintre definițiile funției de informare o aflăm de la Mihai Coman: Între mass-media și societate se instaurează un mediator, o nouă instituție care adună informații, le selectează, le ansamblează în forme accesibile, după care le difuzează, ușurând astfel accesul nostru la realitate, un număr tot mai mare de oameni, grupuri, colectivități, depind de mass-media pentru a înțelege, stăpâni și judeca lumea în care trăim.

Funcția de interpretare presupune, calitatea noastră de consumatori de informații,simțim nevoia de a primi o prezentare cât mai ordonată și coerentă, încărcată cu un anume sens șideja ordonată după o anume ierarhie, a lumii care ne înconjoară, a evenimentelor din jurulnostru, pentru a putea lua mai ușor anumite deciziile firești ale vieții de zi cu zi.

Funcția de liant

“În fiecare seară, timp de o jumătate de oră, jurnalul deactualități de la televiziune trece în revista cele mai importante evenimente ale zilei; cu toateacestea, faptul social cel mai important, despre care jurnalul nu vorbește niciodată este acela căcel puțin jumătate din populația unei țări este imobilizata, timp de o jumătate de oră, în fata jurnalului televizat.

Această funcție este consecința celor anterioare și putem spune că astfel oameni foarte diferiți, de naționalități diferite, pot descoperii că au aceleași judecați morale când dezbat subiecte precum o emisiune televizata sau un serial

Funcția educativ-culturală

Este acea funcție care dă măsura capacității mass-mediade a socializa explicit indivizii, prin emisiuni, articole, campanii create în acest stop și, implicit prin obținerea, pe diverse teme, a solidarității sau a consensului.”

Procesul de culturalizare afost, foarte mult timp, pus în slujba familiei (părinți, rude, prieteni), a bisericii și, mai apoi, așcolii. Apariția și evoluția mass-mediei a preluat o mare parte din funcția de formator de opinie șia comportamentului și de transmitere a valorilor și cunoștințelor cultural – științifice.

Funcția de divertisment

Prin această funcție mass-media răspundedorinței de relaxare, de odihnă a omului stresat de solicitările profesionale, personale, dar și seteide evadare într-un univers imaginar a persoanei care nu-și găsește locul în realitatea cotidiană. Nu numai că, procentual, emisiunile sau paginile dedicate amuzamentului sunt în continuăcreștere, dar, mai mult, se constată o orientare tot mai marcanta către tratarea în termeni despectacol a tuturor subiectelor abordate de mijloacele de comunicare în masă.

În ultimele decenii, resursele remarcabile ale mass-media (în deosebi ale televiziunii)de a oferi un răspuns adecvat nevoilor umane de relaxare și evaziune au condus la amplificareaacestei funcții în detrimentul celei de informare sau de transmitere a valorilor culturale fundamentale.

Mass-media

Mass-media joacă un rol fundamental în societatea contemporană. Mass-media exercită o influență puternică asupra mediilor noastre, nu numai că oferă divertisment, ci furnizează și modelează o mare parte din informații pe care le utilizăm, în exercitarea noastră cotidiană.

Mass-media desemnează „mijloacelor de informare în masă” sau ansamblul mijloacelor și metodelor tehnice de informare a maselor de oamni și s-a format prin alăturarea cuvântului englez „mass”, ce înseamnă masă de oameni și a cuvântului latin „media”, fiind pluralul substantivului „medium” (intermediar, mijloc, transmițător). În limba germană și în limba franceză, pluralul este evidențiat prin cuvintele: „die Medien” și „les medias”. Prin termenul de „medium” se înțelege acel canal prin care mesajul transmis parcurge distanța dintre emițător și receptor sau distanța dintre sursă și destinatar.

Coform definiției date de DEX, mass-media înseamnă: „Totalitatea mijloacelor tehnicede comunicare în masă a informațiilor și cuprind toate sursele de informație publice, televiziune, radio, internet, inclusiv aparițiile periodice din ziare, reviste sau foiletoane”.

Totodată, o altă definiție a mass-media dată de Dicționarul Politic: „Presupune un ansamblu mijloacelor sau al modalităților tehnice de informare și care influențează masele de oameni prin intermediul presei, radioului, televiziunii, discursurilor și al altor mijloace.”.

„Mass-media își desfășoară activitatea ca un sistem ce furnizează informații esențiale pentru societatea în acre trăim, existând și consecințe importante asupra populației. Atâta timp cât sistemul mass-media răspunde la necesitățile societății și îl informează, sinstemul va rămâne același”.

„Opinia publică este motorul care antrenează roțile democrației și se exprimă, în principal prin mass-media. Formarea opiniei publice și menținerea comunicării între membrii acestor comunități în contunuă expansiune au fost posibile prin introducerea și generalizarea maass-media.”

Au fost produse două teorii de bază referitoare la rolul pe care îl are mass-media, decătre mediile social-politice din ultimele cinci secole:

Teoria autoritară își are originea în societatea controlată a renașterii, conform căreiao castă, presupusă înțeleaptă și nu foarte numeroasă, decidea ce trebuie să știe și să facăsocietatea. Acesta teorie autoritară a presei există și în zilele noastre în acele zone undesocietatea este controlată de o clasă, în dauna maselor largi.

Teoria liberală apăruta în Anglia prin secolul al XVII-lea și se impune în secolul al XIX-lea. Această teorie prevede că masele de oameni capabile să deosebească și că pot să se exprime liber prin intermediul mass-media. Totodată, consideră că într-o societate liberă, este important ca atât majoritatea, cât și minoritatea, atât cel slab, cât și cel puternic, să aibă acces liber și egal la exprimarea publică.”

Mass-media este o sursă de putere, influență și control, un spațiu de manifectare a voinței publice, o sursă de imagine a realității sociale, iar termenul de media are o dublă semnificație, pe de o parte materială, iar pe de altă parte ideatică sau intelectuală. Cele două dimensiuni le întâlnim și în cadrul programelor de televiziune, în primă instanță este receptat mesajul vizual, după care este interpretat materialul în funcție de trăirile fiecărei persoane.

Efectele mass-mediei sunt acele forme de exercitare a influenței mas-media asupra cititorului, receptorului și telespectatorului. Totodată, un efect al cominicării prin mass-media se realizează atunci când orice schimbare în comportamentul publicului este cauzată de expunerea unui mesaj media, efectulse maninestă la nivelul comportamental al telespectatorului.

Televiziunea

Definiții. Concepte

Prin televiziune se înțelege acea tehnică de transmitere la distanță a unor imagini în mișcare, pe calea unor unde vizuale. Din punct de vedere tehnic, televiziunea este definită ca un procedeu de descompunere, transmitere la distanșă și apoi de recompunere a imaginilor.

Televiziunea este mijlocul de comunicare cel mai complex, deoarece oferă posibilitatea de a convinge telespactatorul prin intermediul unei prezentări senzoriale. Prin intermediul televizunii se îmbină cuvintele și a imaginile și pătrundinvoluntar în mintea telespectatatorului mai mult decât orice alt mijloc de comunicare. Totodată, televiziunea este instituția care realizează materiale televizate și le transmite prin cadrul programelor televizate.

Roger Silverston, referitor la sistemul tele-tehnologic, din acdrul televiziunii spune următoarele: Tehnologiile, incluv televizorul, sunt obiecte atât simbolice, cât și reale. Dar sunt obiecte constituie printr-o gamă de proiecte și de utilitate, în concepție și în practică și nu pot fi înțelese inafara implantării lor sistematice în dimensiunile politice, economice și culturale ale societății moderne.

Acest mijloc de comunicare a apărut în perioada celor două războaie mondiale și a început să se dezvolte la nivel de public la sfârșitul anilor 1940, în Statele Unite și apoi în Europa.

Redactarea textelor pentru televiziune

Modul de transmitere al unui text, în formă scrisă, prin intermediul revistelor, ziarelor, sau vorbită, prin intermediul, radioului sau televiziunii, inflluențează receptarea sa, de aceea un jurnalist trebuie să își adapteze stilul și să își adapteze organizarea informației în funție de canalul de comunicare prin care transmite mesajul.

Mesajul audio și video este prezentat în flux continuu, de aceea trebuie să existe o concordanță între cele două, deoarece ceea ce nu se înțelege în mometul difuzării rămâne o informație pierdută, televiziunea fiind un mediu instantaneu.

Prin alăturarea lor, între imagini și cuvânt pot exista anumite relații, spre exemplu o imagine foarte captiantă prin dramatismul și ineditul ei poate distrage atenția telespectatorului de la comentariu. De altfel, un comentariu interesant va putea pune în umbră imaginea care îl însoțește. Un text nu este absolut liniar, el poate să conțină pasaje mai mult sau mai puțin interesante, la fel se întâmplă și în ceea ce privește succesiunea de imagini. De aceea momentele cele mai bune ale discursului vizual nu trebuie să coincidă cu momentele cele mai bune ale discursului verbal și de cele mai multe ori atenția telespectatorului trebuie să fie condusă alternativ între palierul vizual și cel auditiv.

Imaginea reprezintă reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru sau a unei scene din viață, obținută prin desen, picture, poză sau filmare.

Imaginile sunt stocate în memorie și asociate cu mediul care le-a furnizat, însă au apărut și consecințe negative ale dominației imaginii în televiziune, fapte care nu ar fi catalogate drept știri sunt acum difuzate numai pentru că imaginile filmate la fața locului sunt impresionante. Spre exemplu, toate infracțiunile și crimele prezentate la știrile de la ProTV de la ora 17.00. Violența transmisă chiar și prin intermediul media ajunge să fie tot mai căutată de către public, de aceea se și realizează materiale cu acest conținut.

Prin influența cuvântului asupra imaginii se înțelege că o imagine nu poate să numească o persoană, un lucru sau un eveniment, imaginea nu oferă decât indicații generale despre locul sau momentul în care a fost înregistrat materialul. Totodată, influența imaginii asupra cuvântului are un rol inportant în transmiterea mesajului, deoarece imaginea are un efect mai rapid și poate comunica o mai mare cantitate de informații.

Posturile de televiziune se adresează unei unui public larg, cu un bagaj culrural eterogen, dispunând de capacități de înțelegere diferită. Materialele audio-vizuale difuzate să fie cât mai accesibile, permițând telespectatorului să înțeleagă imediat, fără greutate, sensul mesajului.

Știrea de televiziune

Concept

Știrea de televiziune este o relatare audio vizuală succintă despre un fapt, o problemă sau o situație, de actualitate ce interesează un număr mare de persoane. O știre trebuie să răspundă la cele șase întrebări Cine? Ce? Când? Cum? De ce?, care determină caracterul subiectului despre care se vorbește. Totodată, știrile de televiziune prezintă fapte care se caracterizează prin numărul de persoane care sunt afectate, prin prezența unui element de conflict, prin spectaculozitate, prin dramatism sau printr-un interes uman justificat.

Tipologii de știri

După criteriul conținutului, știrile de televiziune se pot delimita conform domeniului căruia îi circumscriu, în: politice, medicale, culturale, sociale, sportive etc. și presupun strategii de producție diferite.

După gradul lor de interes în timp, știrile unui jurnal televizat aparțin categoriei de actualitate imediată (hard news), fiind știri cu impact puternic, dar de scută durată și cu un grad înal de spectaculozitate, sau categoriei de largă actualitate (soft news), ca relatări care nu primesc decizii ori schimbări majore, ci fac referire la fapte diverse, fără dependenșă fașă de momente precize și a căror difuzare nu reclamă o urgență maximă.

După criteriul duratei lor, știrile de televiziune pot fi: flash-uri (evenimentul este doar enunțat în maxim 30 de secunde), știri cu durată medie (cuprinse între 30 de secunde și două minute) și știri ample (care depășesc două minute, dar nu trec de patru minute).

Conform raportului dintre momentul difuzării unei știri de televizune și momentul producerii evenimentului despre care se relatează, se disting: știri în curs (focalizate pe evenimete aflate în desfășurare), știri anticipatoare (prognozează evenimente din perspectiva imediată) și știri „post factum” (fac referire la evenimente încheiate).

În funcție de relația dintre imagine și comentariu, o știre de telviziune poate să se instituie ca: „imagine comentată, comentariu ilustrat cu imagini generice, comentariu cu imagini aleatorii”.

Structura știrii televizate

Indiferent de modul de structurare al informației, știrea de televiziune este o arhitectură cu trei niveluri atacul sau lansarea, corpul știrii și finalul (engl. lead-out).

Jurnalismul de televiziune desemneză prin lead textul de prerzentare, de anunț al știrii, citit de pe prompter de prezentatorul jurnalului televizat. Durata acestui text este cuprinsă între 5 și 15 secunde și emisă întotdeauna în direct. Prin lead se captează atenția telespectatorului, se prezintă perspectiva din care va fi tratat subiectul și oferă o minimă localizare în context a evenimentului.

În corpul știrii este prezentat materialul video realizat de reporter și cameraman și prezintă desfășurarea acțiunii” în cadre și text prin care se spune o poveste ce are un fir narativ.

În lead-out prezentatorul citește de pe prompter un text post-știre, la încheierea difuzării imaginilor filmate. Îrin acest text, prezentatorul face trecerea către textul următor din cadrul jurnalului de știri.

Elaborarea știrii de televiziune

Principala calitate a unei informații care este transformată în știre, trebuie să facă referire la: „evenimente, fapte și opinii care interesează un număr mai mare de oameni”. Între criteriile de selecție a știrii de televiziune se caută proximitatea, importnța evenimentului, personalitățile implicate, conflictul, senzaționalul, consecințele și interesul uman.

În primul rând, jurnalistul trebuie să îmi asume subiectul pe care îl realizează, după care trebuie să își caute sursele de informații. Cea mai frecventă sursă este internetul, platfornele agențiilor de presă sau de la acei colaboratorii permanenți și corespondenții din teritoriu. Trebuie să existe echipa completă care se deplasează pe teren, în vederea realizării materialului sau abordării unui eveniment.

După stocarea materialelor de pe teren, înregistrarea de cadre, interviuri, declarații, materiale la fața locului cu subiectul propus, toate materialele se trimit pentru a fi prelucrate în studiorile de televiziune. După realizarea produsul final acesta va fi transmis pe post în cadrul jurnalului de știri.

Influența televiziunii

Exista foarte multe cauze ale abuzuri din societatea contemporană: creșterea într-ofamilie dezorganizată, abuzurile la care au fost supuși copiii, continua goană după oportunitățimereu refuzate, frustrarea legată de nivelul de trai, dificultatea din ce în ce mai mare de a trece peste prăpastia care separă categoriile sociale, greutatea de a alege singur un drum în viață etc.Din această cauză este mai greu să facem diferența între efectele violenței media și influențacelorlalți.

Dr. Tiberiu Mircea, șeful Clinicii de Psihiatrie Infantila din Timișoara, susține: “Atâtatimp cât nu ai o cercetare la bază, afirmația că violența din mass- media influențează psihiculcopiilor și adolescenților tine doar de un aspect generalizator. Nu se poate nega însă ca mass-media, televiziunea în special, prezintă cel mai adesea cazuri în care violența apare ca mijloc derezolvare a problemelor. Cred însă că violența este în primul rând o problemă de comunicare.Acolo unde individul nu este capabil să comunice, intervine violenta. Și mass-media promoveazănon-comunicarea, iar incitarea la violența este amplificată”.

Tinerii asasini, in comiterea faptelor lor, nu iau in calcul realitatea mortii sau raniriicelor din fata lor, considerand ca, consecintele nu sunt asa grave si persoana respectiva isi va reveni, asa cum se intampla in filme, acestia nefiind conștienți de consecințele reale ale faptelor lor. Cu cat se uita mai mult la violenta de la televizor cu atat copiii au tendința de a empatiza maigreu, acestia protesteaza tot mai puțin la nedreptăți și sunt din ce in ce mai puțin atenți lasuferințele îndurate de ceilalți în viața reală. Acești copiii au tendința de a considera violențareală lipsită de conotații negative si sunt mult mai puțin afectați de ea.

Faptul ca exista violenta nu este ceva nou, dar aceasta nu trebuie ignorata. Mai putemspune sica reflectarea ei nu este intotdeauna negativă. “Descrierea violenței în artă, muzică, pictură și teatru poate fi pozitivă în măsura în care artistul are capacitatea de a ne face părtași lafrământările personajelor, la dilemele pe care înfruntă acestea înaintea unui act de violență. Înmăsura în care, prezentată ca o opțiune, este combătută cu argument, violența nu poate fieliminată din reflectarea realității. Un aspect pe care ar trebui să se pună mai mult accent estemodul în care ideea crimei pătrunde în mintea personajului, confruntării cu sistemul lui de valori,în așa fel încât violența să capete în mintea telespectatorului trăsături clare, conținând atâtcauzele cât și efectele ei. El trebuie convins că acest lucru nu trebuia să se întâmplă, că nu eranecesar.

Fundamentul teoretic. Cadrul Legal

Cadrul legal este cel care delimitează și reglementează calitatea unei persoane și ne oferă informații cu privire la statul și capacitatea pe care acesta o deține într-o societate. În cele ce urmează voi prezenta reglemantarea statutului minorului în legislația actuală.

Din punct de vedere al cadrului legal, pentru a realiza acestă lucrare voi folosi materiale juridice și legislative care reglementează raporturile dintre persoanele fizice, juridice și stat, printre care se enumeră: Constituția României, Noul Cod Civil, Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, Codul de reglementare al conținutului audiovizual, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la care voi adăugă jurispudența aferentă materialelor alese.

Constituția este legea fundamentală a unui stat în cadrul căreia sunt consemnate principiile esențiale ale organizării statului și totodată, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor. Articolele relevante din Constituție pentru prezenta lucrare sunt prevăzute la Capitolul II „Drepturile și libertălile fundamentale” și anume: „Articolul 22. Dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică”, „Articolul 26. Viața intimă, familială și privată”, „Articolul 30. Libertatea de exprimare” și „Articolul 49. Protecția copiilor și a tinerilor”.

Noul Cod Civil este un actul normativ în care sunt cuprinse reglemetări referitoare la raporturile dintre persoanele fizice și juridice private. În conținutul textului normativ la Titlul II, intitulat „Persoana Fizică”, Capitolul II „Respectul datorat ființei umane și drepturile ei inerente”, Secțiunea a 3-a „Respectul vieții private și al demnității persoanei umane”, regăsim următoarele drepturi cu privire la viața persoanei și a minorului: „Articolul 70. Dreptul la libertatea de exprimare”, „Articolul 71. Dreptul la viața privată”, „Articolul 72. Dreptul la demnitate”, „Articolul 73. Dreptul la propria imagine” și „Articolul 74. Atingeri aduse vieții private”.

Legea audiovizualului nr.504/2002 veghează asupra legalității conținuturilor programelor de televiziune și radio, fiind principalul izvor de drept pentru dreptul comunicării audiovizuale. Reglementarea cu privire la libertatea de exprimare și dreptul la viața privată o regăsim la următoarele articole: „Articolul 39”, „Articolul 40” și „Articolul 41”.

În Codul de reglementare al conținutului audiovisual, Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011, la Titlul II „Protecția Minorilor”, iar la Titlul III, „Protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine”, găsim reglementat statutul minorului în mass-media.

Cu privire la convențiile și tratatele international la care România ia parte, voi prezenta articolele relevante din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și anume: „Articolul 8. Dreptului la respactarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței”, iar la „Articolul 10. Libertatea de exprimare”.

Dreptul la viața privată

Respectul pe care îl datorăm persoanelor constituie o parte integratoare esențială a libertății umane, motiv pentru care s-a impus adoptarea unor reglementări atât la nivel internațional, cât și la nivel național, care să creeze un mecanism jurisdicțional de protecție a persoanei fizice.

Viață privată a unei persoane este alcătuit din mai multe părți, și anume: partea fizică, cea informațională, organizatorică, emoțională, morală, intelectuală, integritatea corporală, sănătatea, libertatea și tot ce ține de viața sa intimă. Orice persoană poate să dispună de toate aceste drepturi o dată cu nașterea sa și până în momentul în care se stinge din viață, fiind drepturi personale nepatrimoniale care sunt strâns legate de persoana ființei umane și nu de partea materială, evaluabilă în bani.

O altă componentă a conceptului de viață privată este cea informațională, ce constă în sfera informațiilor pe care un individ nu le-ar dori dezvăluite, cum ar fi cele despre religie, afinități politice, orientare sexuală, situația medicală sau informații de natură financiară. Din punct de vedere organizațional, conceptul de viață privată implică adoptarea măsurilor organizatorice necesare pentru asigurarea securității bazei de date existente la nivelul fiecărei entități. Totodată, viața privată are și o componentă emoțională și intelectuală, iar fiecare individ are dreptul să decidă în ce măsură aceste informații pot fi făcute publice sau nu.

Fiecare persoană poate să decidă asupra vieții sale private și are posibilitatea de a alege care informații pot fi făcute publice, în ce circumstanțe și în ce modalitate.

Alain Westin consideră dreptul la viață privată ca o solicitare a indivizilor de a putea determina singuri când, cum și ce informații despre ei înșiși comunică altora, arătând că acest drept poate fi descris de patru noțiuni: singurătate, intimitate, anonimitate, rezervă.

Dreptul la viața privată în Constituția României

Conform Constituției țării noastre, dreptul la viață reprezintă un drept fundamental al omului, care prin importanța sa depășește sfera interesului personal, având relevanță pentru întreaga societate.

În sistemul legislativ din România, persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.” Conceptual legat de principiul libertății individuale, articolul 21, dreptul la viață privată este abordat în strânsă legătură cu principiul inviolabilității domiciliului, articolul 27 și al secretului corespondenței, articolul 28. Articolul 22 din Constituție garantează dreptul la integritatea fizică și psihică, interzicând tortura, pedepsele și tratamentul inuman și degradant de orice fel, totodată este interzisă și pedeapsa cu moartea în sistemul constutuțional român.

Articolul 26 din Constituția României a statuat „Dreptul la viață intimă, familială și privată”, prevăzând că: „Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată”. Potrivit acestui articol, autoritățile publice au obligația de a respecta și ocroti viața intimă, privată și familială a unei persoane, deoarece persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică și bunele moravuri. Totodatată, alineatul 6 din articolul 30 prevede limitele libertății de exprimare, și anume că poate prejudicia onoarea, demnitatea, viața privată și nu poate aduce atungeri nici dreptului la propria imagine al persoanei, ceea ce însemnă că nu poate prejudicia viața privată a persoanei și nu poate încălca aceste drepturi.

Dreptul la viața privată în Noul Cod Civil

În articolul 71 din Noul Cod Civil se precizează faptul că „orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private” și că nimeni nu poate interveni și suprima viața intimă, personală și de familie fără consințământul persoanei în cauză.

Dreptul la demnitatea umană reglementat în articolul 72, recunoaște în mod intrinsec valoarea egală a ființelor umane. Fiecare ființă umană are o valoare indiferent de statutul său social sau productivitatea economică, acestă valoare fiind la fel la toate ființele umane, indiferent de sex, rasă, etnie, origine socială, vârstă etc. La alineatul 1 articolul prevede că „orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale”, iar alineatul 2 interzice orice atingere adusă onoarei și reputației, fără consințământul persoanei în cauză. Cu privire la dreptul la demnitate, acesta este încălcat în momentul în care aduci atingere onoarei și reputației unei persoane fără a avea consințământul acesteia. Spre exemplu, dezvăluirea idențității unei persoane care a fost agresată fizic fără consințământul acesteia de către media, poate duce la distrugerea reputației și chiar la agravarea stării de sănătate psihice a acelei persoane. De aceea, fiecare jurnalist trebuie să conștientizeze gravitatea lucrurilor și să ofere informații care nu încalcă drepturile oamenilor.

Tot o problemă care duce la crearea unor situații de cumpănă între media si lege, are loc atunci când se utilizează corespondența unei persoane fără consințămăntul acesteia. Utilizarea unei corespondențe adresate unei persoane necesită consimțământul destinatarului.

Articolul 73 poartă denumirea „Dreptul la propria imagine” și prevede explicit că orice persoană are dreptul la propria imagine. Imaginea persoanei este definită în alinineatul 2 al articolul 73 „înfățișare fizică ori vocea unei personane”, care include caracteristicile particulare și individuale a fiecărei persoane în parte. Pentru a asigura protecția acestui drept, articolul 73 alineat 2 prevede că „orice persoană poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri”, interzicând astfel folosirea oricăror mijloace tehnice de reproducere a trăsăturilor personale ale individului. Totodată, trebuie precizat că articolul 73 alineat 2 mai prevede că orice persoană are dreptul să își apere imaginea, astfel cum este reglementată de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Articolul 74 poarta denumirea „Atingeri aduse vieții private” și conține exemple de fapte și acțiuni determinate care prejudiciază viața privată. Încă de la început, legiuitorul precizează că faptele enumerate pot fi considerate ca atingeri aduse vieții private numai sub rezerva aplicării dispozițiilor articolului 75. Aceasta înseamnă că faptele indicate în articolul 74 nu pot fi calificate în orice condiții ca încălcări ale vieții private, ci numai dacă ele nu se înscriu printre atingerile permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale ratificate de România. Mai precis, acele fapte nu atrag răspunderea civilă, spre exemplu plata de despăgubiri dacă prin ele au fost aduse vieții private atingeri permise potrivit Convenției Europene și jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului.

2.3.3. Dreptul la viața privată în Legea audiovizualului nr. 504/2002

Legea audiovizualului prevede că menirea oricărei forme de comunicare audiovizuală este protejarea vieții uname și demnității persoanei, incluzând astfel și prevederi speciale care reglementează statutul minorilor.

Legea audiovizualului stipulează la articolul 39: este interzisă difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune și de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentașă sau morală a minorilor.

Totodată, difuzarea materialelor în care se regăsește violența și pornografia trebuie să respecte un anumit interval orar, astfel încât minorii să nu aibă acces la materialele audio și video respective, iar pe toata durata programului se prezintă un simbol vizual de avertizare.

Articolul 40 precizează că este interzisă difuzarea de programe care contin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex sau orientare sexuală, ceea ce înseamnă că orice persoană indiferent de statutul său social sau moral are dreptul să îi fie respectată viața privată.

Persoanele fizice sau juridice ale căror drepturi sau interese legitime, mai ales reputația și imaginea publică, au fost prejudiciate prin prezentarea unor fapte care nu sunt adevărate în cadrul unui program audiovizual, beneficiază de dreptul la replică sau la rectificare, conform articolului 41.

2.3.4. Dreptul la viața privată în Codul de reglementare al conținutului audiovizual

Respectarea drepturilor și libertăților fundamentale sunt reglementate și de către Codul de reglemetare al conținutului audiovizual Titlul II, Articolele 30- 47, „Protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine”.

Articolul 30 din prezentul Cod reglementează principalul domeniu juridic cu privire la viața privată: „Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la propria imagine.”

Codul de reglementare al conținutului audiovizual precizează că sunt interzise orice acțiuni exercitate de media asupra persoanei fără consințământul acesteia însă, dacă există un interes justificat care se regăsește în textul articolului 31 al prezentului Cod, atunci este permisă și publicarea acestor informații.

Noțiunea de „interes public justificat” este definită în articolu 31 din Codul de reglemetare al conținutului audiovizual. Astfel, interes public justificat poate fi motivat atunci când există probleme, fapte sau evenimente care pot influența societatea sau comunitatea în care trăim, în special cu privire la prevenirea sau dovedirea săvârșirii unei fapte de natura penală; protejarea sănătății sau siguranței publice; sau în aczul în care sunt semnalate anumite afirmații neconforme cu adevărul sau există situații de incompetență care pot afecta publicul.

În privința imaginilor cu camera ascunsă este necesar acordul persoanei pentru difuzarea acestora, cu excepția cazului în care este vorba despre un interes public justificat. Interesul public justificat nu poate fi lăsat la aprecierea furnizorului de prograne audiovizuale, acesta se analizează de către Consiliul Național al Audiovizualului. Persoana care se consideră prejudiciată se poate adresa, însă, în mod direct instanțelor de judecată care vor da o hotărâre și vor decide dacă a fost încălcat dreptul la imagine sau la viața privată a persoanei.

Articolul 33 la alineatul 1 prevede că orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și corespondenșei, iar la alineatul 3 prevede că este interzisă difuzarea de materiale de știti, dezbateri, reportaje sau anchete prin care se poate încălca dreptul la viața privată a persoanei, dacă nu există în prealabil acordul acesteia.

Totodată, articolul 34 se prevede că „orice persoană are dreptul la propria imagine” și că este interzisă difuzarea imaginii sau vocii persoanei aflate întrun spațiu privat, fără acordul scris al acesteia. Dar, tot în art. 34, se prevede că pot fi difuzate imagini sau vocea persoanei, fără acordul acesteia, dacă aceste informațiile sunt de interes public justificat.

În articolul 35 se prevede că este interzisă difuzarea convorbirilor ori a materialelor în care apar cadre cu imagini înregistrate cu camera ascunsă, însă există o excepție în care aceste materiale nu pot fi obținute prin alte mijloace și conținutul lor prezintă un interes public justificat. Din nou există un interes public justificat care trebuie constata de către mass-media pentru a nu încălca drepturile persoanelor vizate.

2.3.5. Dreptul la viața privată în Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Convenția Europeană a Drepturilor Omului la articolul 8 prevede dreptul unei persoane la viața sa privată și de familie, la domiciliu și la corespondență. Totodată, protejează persoana de amestecul autorităților publice, considerate legitime doar atunci când sunt prevăzute de lege și când acestea reprezintă o măsură necesară și obligatorie.

Articolul 8 din Convenție prevede dreptul la respectarea vieții private și de familia și ne precizează următoarele reglementări la alineatul 1, că persoana are dreptul la respectarea vieții sale, iae în componenta acesteia intră și viața de familie, domiciliul și corespondența, La alineatul 2: „Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege”. Acest articolul impune, în primul rând, „o obligație negativă” în sarcina autorităților statale de a nu aduce atingere exercițiului acestui drept de către titularii săi, fie ei persoane fizice sau persoane juridice de drept privat. Între noțiunile de viață privată și viață de familie există o strânsă legătură, viață privată acoperind acele relații personale, inclusiv pe cele de familia.

Deoarece viața privată este un drept complex, este și mai greu de delimitat, de aceea Convenția Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut o interpretare extrem de largă acestei noțiuni și a inclus în această categorie o sferă foarte extinsă de relații personale.

În ceea ce privește minorii, aceștia intră în sfera persoanelor care pot invoca dreptul la viața de familie, întrucât instanța europeană a decis că noțiunea de familie avută în vedere de art. 8 din Convenție are drept consecință faptul că un copil care s-a născut dintr-o asemenea uniune juridică este inserat pe deplin în cadrul ei; aceasta înseamnă că din momentul și datorită înseși împrejurării nașterii sale există între copil și părinții săi o legătură constitutivă de viață de familie , indiferent că acesta este născut din căsătorie sau în afara acesteia.

Fiica prințului Rainier III de Monaco este un exemplu din Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de încălcare a dreptului la viața privată a minorilor. Mai multe reviste germane au publicat poze cu reclamanta, surprinse când se afla în afara domiciliului său și în cadrul activităților sale cotidiene Conform Anexei 1, Curtea a considerat că permisiunea acordată de către statul german cu privire la intruziunile în viața privată a reclamantei constituie o violare a dreptului acesteia la viață privată.

2.4. Libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare reprezintă unul dintre fundamentele esențiale ale societății democratice și cuprinde libertatea de a căuta, a primi și a comunica informații. Prin libertatea de exprimare se urmărește să se informeze cetățeanul cu privire la acțiuni și evenimente ce țin de „interesul public” . Prin libertatea de exprimare se înțelege că orice persoană poate să își exprime liber gândurile, trăirile și sentimetele, fără a fi constrânsă de o forță exterioară.

Libertatea de exprimare în Constituția României

Conform Constituției, libertatea de exprimare este un drept valabil exprimat pentru toate statele democratice și este evidențiat prin libertatea gândirii. În ceea ce privește această libertate, fiecare persoană care se naște cu acest drept și presupune libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a da mai departe informații, exprima idei, fără ca autoritățile publice să intervină. Libertatea de exprimare un poate fi exercitată decât în limitele legii, ea poate fi restricționată pentru a nu aduce atingere principiilor generale, drepturilor și libertășilor fundamentale prevăzute de Constituție în conformitate cu normele de drept internaționale.

Dreptul la libertatea de exprimare este un drept constituțional și îl regăsim la articolul 30, alineat 1 din Constituție, conform căruia „libertaetea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile”. Libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete, implică libertatea presei și a audioviualului. Libertatea este garantată de articolul 30, alineat 2 care prevede că „cenzura de orice fel este interzisă”, iar punctul 3 al aceluiași articol arată că „libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații”, în condițiile legii. Totodată, prezentul articol precizează că nici o publicație un poate fi suprimată, iar legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării și condițiile de autorizare.

Libertatea de exprimare implică o responsabilitate prevăzută la alineatele 6 și respectiv 7 din articolul 30, care arată în mod expres că această liberate nu poate prejudicia viața unei persoane, și anume: demnitatea, onoarea, viața particulară și dreptul la propria imagine. Totodată, legislația țării noastre interzice „defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura națională, rasială, de calsă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism territorial și la violența publică, precum și la manifestările obscene contrare bunelor moravuri”.

Libertatea de exprimare în Noul Cod Civil

În Codul Civil la articolul 70 regăsim reglementarea pentru libertatea de exprimare și prevede că: „orice persoană are dreptul la liberă exprimare și că exercitarea acestui drept un poate fi restrâns decât în anumite situații expres prevăzute la articolul 75”, din prezentul Cod. Acest articol consacră dreptul oricărei persoane la libertatea de exprimare dar cu condiția exercitării acesteia cu bună credință și cu respectarea tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte.

Libertatea de exprimare în Legea audiovizualului nr. 504/2002

Articolul 3 la alineatul 1 legea audiovizualului prevede că: „Prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului”. Ceea ce înseamnă că trebuie să existe o libertate de exprimare a presei, dar acestă libertate să nu încalce drepturile și libertățile generale ale cetățeanului.

La alineatul 2 prevede că acestă libertate de exprimare trebuie să fie verosimilă și transmisă obiectiv pentru ca telespectatorul să își formeze singur o opinie: „Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor”.

Libertatea de exprimare în Convenția Europeană a Drepturilor Omului

În Convenșia Europeană a Drepturilor Omului, obiectul protecției dreptului la libertatea de exprimare este reglementat prin articolul 10. Sfera de aplicare a acestei libertăți a fost progresiv extinsă și acoperă în prezent orice tip de discurs, indiferent de natura lui politică, jurnalistică, literarăsau artistică, comercială sau de suportul pe care acesta îl îmbracă.

Libertatea de exprimare include mass-media, dar nu se rezumă la ele, ci se referă la libertatea pe care o are orice persoană de a exprima opinii și de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere .

Libertatea de exprimare cuprinde două componente: libertatea de opinie și libertatea de informare. În ce privește această libertate, textul articolul 10 prevede că fiecare persoană are dreptul la libertate de exprimare, iar această liberate include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații fără amestecul autorităților publice. Liberatatea de informare trebuie înțeleasă ca libertatea de a comunica, de a difuza informații pe care le realizezi cu un anumit scop.

Cu privire la alineatul 2 al acestui articol, acesta precizează întinderea și limitelor dreptului cu privire la libertatea de exprimare, fiind supravegheat și sancționat conform legi. Se urmărește protejarea intereselor țări și interesele indivizilor, iar exercitarea acestor drepturi poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege. Libertatea de informare trebuie să fie exrcitată fără nici o ingerință din partea autorităților publice, iar mesajul adresat publicului trebuie să fie liber. Referitor la presă, libertatea este supusă unor limite, care privesc protecția valorilor sociale și drepturile persoanelor.

Statul democratic recunoaște dreptul la viață și libertatea de exprimare, iar în același timp urmărește respectarea și ocrotirea prevederilor acestora. În prezent, având în vedere evoluția statatelor din punct de vederi economic, politic, juridic și informațional se lărgesc tot mai mult domeniile de aplicabilitate a legii. Cu toate acestea, având în vedere faptul că prevederile Convenției se aplică cu prioritate față de orice altă dispoziție legală, instanțelor interne au în continuare obligația de a asigura eficacitatea punerii în valoare a drepturilor garantate de lege.

Minorul. Reglementări de natură juridică

Principiile care guvernează legislația internă cu privire la drepturile și liberățile minorului, sunt: dreptul superior al minorului, dreptul la viață și dezvoltare, dreptul de a-și exprima liber opinia, dreptul la imagine și nediscriminarea.

Articolul 49 din Constituția României reglementează constituționalitatea în ceea ce privește „Protecția copiilor și a tinerilor”, care au un regim special de protecție și de asistență în exercitarea drepturilor.

Pentru domeniul audiovizual, înserează în mod special prevederi din alineatul 1, „copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.” La alineatul 3 este precizat faptul că: „Exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală, sunt interzise”. Din acest text de lege rezultă că imaginea minorilor nu poate fi exploatată dacă acest lucru ar putea afecta sănătatea sau îngreuna dezvoltarea fizică și psihică a acestuia, iar la alineatul 5, Constituția stipulează în ce constă protecția copiilor și a tinerilor.

Prin definirea termenului de „copil” sau „minor” se înțelege acea persoană care nu are capacitatea de exercițiu deplină, și în consecință nu a împlinit vărsta de 18 ani. Dacă minorul este subiect al materialelor audiovizuale, radiodifuzorii au obligația să respecte principiul care prevede interesului superior al acestuia, deoarece are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale private. Reglementarea legală a protecției minorului în mass-media este stabilită de către Codul de reglementare al conținutului audiovizual și este este guvernată de „Principiul Interesului superior al copilului”.

Prevederile Noului Cod Penal, așa cum sunt formulate se referăă la protecția minorilor prin mai multe articole. Sub aspectul dreptului comunicării audiovizuale, cele mai relevante prevederi sunt ale articolului 374 despre pornografia infantilă și prevede: “producerea, deținerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziționarea, stocarea, expunereapromovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție în orice mod, de materiale pornografice cu minori, se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la 5 ani.”

Codul de reglementare al conținutului auduivizual, conform Deciziei nr. 220/ 2011, conține în Titlul II, „Protecția Minorilor”, două capitole consacrate protecției minorilor. Capitolul 1, intitulat „Respectul dreptului minorului în programele audiovizuale” și Capitolul 2, „Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecției minorilor”, cuprinzând 27 de articole.

O distincție se face între drepturile minorului de până la 14 ani, căruia îi lipsește capacitatea de exercițiu, față de cel cu vârsta între 14 și 16 ani, care are capacitate de exercițiu restrânsă, respectiv minorul cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, care poate dobândi capacitate de exercițiu anticipată pentru motive temeinice.

Reglemetări privind minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani

Cele mai drastice interdicții se referă la cazul minotului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, fiind interzisă difuzarea de indicii cu privire la identificarea minorului în cazul în care acesta a fost victimă a unui abuz sexual, este acuzat de comiterea unor infracțiuni sau a fost martor la săvârșirea acestora.

În cazurile în care minorul care nu a împlinit 14 ani este victimă, a altor infracțiuni decât abuzul sexual, difuzarea de imagini sau declarații, este posibilă numai cu acordul părinților sau reprezntantului legal.

În cazul în care minorul ce nu a împlinit încă vârsta de 14 ani a fost supus unor abuzuri fizice sau psihice de către unul dintre părinți sau de reprezentantul acestuia legal, pentru a fi difuzate imagini, ori declarații cu minorul, acest lucru este posibil doar cu încuviințarea celuilalt părinte, sau al autorității tutelare care este responsabilă cu cu protejarea acestuia.

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani poate participa la emisiuni audiovizuale numai dacă își exprimă consințământul scris, atât el cât și părinții sau reprezentantul legal. Înainte de filmare sau înregistrare pentru emisiuni, sau materiale televizate, minorul împreună cu părinții sau reprezentantul legal trebuie să fie informați cu privire la drepturile pe care le au.

Reglemetări privind minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani, atunci când acesta este victimă, făptuitor sau martor a unor infracțiuni. Este interzisă difuzarea oricăror indicii care ar putea duce la identificarea copilului, în cazul infracțiunilor sexuale, dacă acesta este victimă, autor sau martor.

Este interzisă difuzarea de emisiuni realizate în direct de câtre radiodifuzori licentiate în România după ora 22.00 la care participă minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani.

Reglemetări privind minorul cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani

În ceea ceea ce îl privește pe minorul cu vârsta între 14 și 16 ani, difuzarea de imagini sau declarații este posibilă cu acordul scris al acestuia, al părinților sau reprezentantului legal și cu asistența avocatului.

Minorul cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani dacă este victimă a unei infracțiuni ori abuz fizic, psihic sau sexual, ori este acuzat de comiterea unei infracțini, poate să apară în materiale televizate, reportaje sau știri, însă trebuie să se îndeplinească cumulativ anumite condiții. În primul rând trebuie să existe consințământul preralabil al acestuia, în al doilea rând să existe și consințământul prealabil al părinților sau reprezentanțiolor legali, consințământ în formă scrisă, totodată acesta trebuie să fie asitat pe parcursul transmiterii în direct sau înregistrării de către părinte, reprezentant legal, respectiv al unui avocat în cazul în care este cercetat penal, reținut sau arestat.

Regmenetări privind minorul cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani

În cazul minorului cu vărsta cuprinsă între 16 și 18 ani, este necesar acordul explicit al acestuia, ce poate fi probat, totodată, trebuie eliminate elemente de identificare a acestuia dacă a fost victima unui abuz fizic sau psihic.

Dacă minorul a fost victimă a unui abuz fizic, psihic sau sexual, sau a fost martor la comiterea unor infracțiuni, este necesar acordul explicit al acestuia, iar la solicitarea lui, pot fi eliminate datele care pot duce la identificarea sa.

Dacă minorul a fost acuzat de săvârșirea unor infracțiuni este nevoie de acordul explicit al acestuia și trebuie să fie asistat de către un avocat în situația în care este cercetat penal, reținut sau arestat.

Dreptul la imagine al minorului în mass-media

Protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine este un drept reglementat la nivelul declarațiilor și actelor normative internaționale, europene, comunitare și naționale, în cadrul cărora sunt specificate reglementări exprese cu privire la comunicarea audiovizuală.

Principii care guvernează legislația internă în acest domeniu, sunt: interesul superior al copilului, dreptul la viață și dezvoltare, dreptul de a-și exprima liber opinia, dreptul la imagine și nediscriminarea.

Informațiile legate de minorul aflat în plasament sau încredințare, în formă audio, video, scrisă sau sub orice altă formă pot fi furnizate în următoarele condiții. După obținerea acordului prealabil scris al directorului serviciului public specializat pentru protecția drepturilor copilului, solicitantul va menționa scopul pentru care solicită datele ori informațiile, modalitățile de obținere a acestora, precum și data și modalitatea mediatizării acestora. Totodată, solicitantul este obligat să declare pe propria răspundere că datele ori informațiile ce urmează a fi obținute vor fi utilizate fără a aduce atingere imaginii și dreptului la intimitate al minorului.

Conform codului de reglemantare al continutului audiovizual minorul are dreptul la protejarea imaginii sale publice, a vieți sale intime, private și de familie. Această regulă enunțată are în vedere protecția copilului în orice calitate (victimă, făptuitor, martor), dar în interacțiune cu dreptul la informare, în funcție de gravitatea faptelor prezentate se realizează și gradarea restricțiilor.

O primă restricție pentru infracțiunile sexuale, este interzisă difuzarea indiciilor care duc la identificarea minorului care poate fi victimă, martor sau autor al infracțiunii. Dacă nu este victima unor abuzuri sexuale, însă a fost supus unor abuzuri fizice sau psihice, imaginile pot fi difuzate cu acordul scris al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal, în grija căruia se află. În situația în care este supus unor abuzuri de către unul dintre părinți, difuzarea de materiele, declarații sau imagini, este posibilă cu acordul celuilalt părinte sau al autorității tutelare responsabile. Totodată, în fiecare dintre aceste situații, la solicitarea minorului pot fi eliminate datele sale de identificare în prezentarea materialeloe.

Radiodifuzorii au obligația de a lua toate măsurile astfel încât copilul implicat, în orice mod, în emisiuni de radio sau de televiziune să nu fie expus nici unui risc fizic, psihic ori moral care ar putea decurge din realizarea respectivelor emisiuni. Este interzisă orice referire peiorativă sau discriminatorie la originea etnică, naționalitatea, rasa ori religia copilului, precum și la un eventual handicap al acestuia.

Difuzarea interviurilor sau a declarațiilor este posibilă numai cu acordul consințământului scris al al copilului, părinților sau a reprezentanților legali. Totodată, participarea copilului la emisiunile televizate este posibilă numai cu consințământul acestuia, al parinților sau reprezentantului legal, însă copiii nu pot fi folosiți în emisiuni audiovizuale în care sunt reconstituite infracțiuni, abuzuri sau evenimente dramatice.

Declarațiile și interviurile realizate cu minori trebuie realizate în asa fel încât să nu îi creeze acestuia o stare de disconfort și nu trebuie să se insiste pe subiecte referitoare la problemele intime și de familie, opinii care ar putea fi afectate de capacitatea sa de judecată.

Este interzisă, în cadrul programelor de știri, al dezbaterilor sau al reportajelor, difuzarea de imagini ori de fotografii ale copilului care s-a sinucis. De asemenea, este interzisă difuzarea de emisiuni al căror scop principal este exploatarea aspectului fizic al copilului sau expunerea acestuia în ipostaze nepotrivite vârstei si difuzarea emisiunilor în care copilul este folosit sau expus de către părinte, rudă, reprezentant legal ori avocat în scopul de a obține avantaje personale de orice fel.

Radiodifuzorii, reprezentați prin stațiile de radio și televiziune sunt obligați să difuzeze la principalul buletin de știri din prime-time, precum și la buletinele de știri difuzate în următoarele 24 de ore, imaginile și datele minorilor dispăruți, la solicitarea Inspectoratului de Poliție.

Articolul 11 reinterează o prevedere cu caracter general, pe care o incriminează Codul penal, și o reglementeză și legislația audiovizuală, Inclusiv Titlul III al acestei decizii, cu privire la protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine.

Acest articol precizează este interzisă orice referire sau discriminatorie la originea etnică, naționalitatea, rasa ori religia minorului, precum și la un eventual handicap al acestuia.

La rândul său, Decizia 220/2011 prinvind Codul de reglementare al conținutului audiovizual, interzice difuzarea în intervalul orar 6.00-23.00 de producții care prerzintă Violență fizică, psihică sau de limbaj în mod repetat; scene de sex, limbaj sau comportament obscen, persoane în ipostaze degradante, lupte libere nereglemtate de federații sportive, naționale sau intrnaționale.

În funcție de gradul de violență, erotism, pornografie, sponsorizări din partea producătorilor de băuturi spirtoase, cele ale producătorilor de tutun fiind interzise total, sunt stabilite orare și condiții specialepentru programele care se difuzează linear.

Având în vedere dubla calitate a Consiliului Național al Audiovizualului, de garant al interesului public și de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, acesta veghează asupra respectării libertății de exprimare și a vieții private a minorului. Respectarea acestăr drepturi constituie fundamente esentiale ale unei societati democratice, asigurând totodată un nivel ridicat de protectie a obiectivelor de interes general, în special de protecție a minorilor și a demnității umane.

3. Studiu de caz „Imaginea minorilor știrile televizate”

Ipoteze și întrebări de cercetare

În lucrarea mea de cercetare cu privire la „Imagiena minorului exploatata în mass-media” încerc să caut răspuns la probleme legate de apariția tot mai frecventă în zilele noastre a imaginii minorului în diferite ipostaze în știrile televizate, de aceea mă voi opri asupra următoarelor ipoteze:

Cum sunt distribuite materialele în care apar minorii în materiaele televizate

În materialele redate pe posturile de televiziune se încalcă dreptul la viașa privată și dreptul la imagine al minorilor.

Este folosită abuziv imaginea minorilor în materialele televizate.

Pentru a verifica aceste ipoteze, îmi propun să răspund la următoarele întrebări:

Cum este redată imaginea minorilor pe cele trei programe generaliste de televiziune?

Se creează stereotipuri despre minori în știrile televizate?

Cum este folosită imaginea minorului în știrile televizate?

Metodologie

Înformațiile care stau la baza studiului le voi obține prin folosirea metodei cantitative și voi utiliza grila de analiză pentru aflarea rezultatelor dorite.

Pentru a evidenția tema studiului, „Imaginea Minorului exploatată în mass-media” vreau să mă axez pe știrile în care apare minorului, pe trei posturi generaliste de televiziune, și anume: ProTV din Trustul de televiziune MediaPro, Antena 1, din Trustul Intact Media și Kanal D din trustul de televiziune turc Doğan. Am ales aceste trei programe deoarece în materialele televizate redate de acestea în cadrul buletinelor de știri, imaginea minorului se regăsește cel mai frecvent. În cadrul acestor trusturi există o luptă pentru audiență, de aceea fiecare încercă să își atragă publicul prin diferite mijloace, printre care se folosesc și de imaginea minorilor pentru a ajunge cât mai aproape de telespectator.

ProTV face parte Trustul Media Pro este o instituție privată media, înființată de Adrian Sârbu și care în prezent face parte de grupul Central European Media Enterprises, o companie americană ce deține un procent de 95% din televiziunile MediaPro. Trustul cuprinde publicații, precum: Acasă Magazin, Business Magazin, Promotor.ro, ProTv Magazin, The One; posturi de televiziune: ProTv, Acasă Tv, ProTv Internațional, MTV România și radiouri: ProFm și InfoPro.

Antena 1 face parte din Trustul Intact Media Group este deținut de omul de afaceri Dan Voiculescu și de familia acestuia, este un trust cu un capital integral românesc, fiind prima afacere media de tip greenfield din România. Trustul Intact cuprinde publicații, precum: Jurnalul Național și Gazeta Sporturilor; posturi de televiziune: Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia Lifestyle, Antena Internațional, ZU TV; și radiouri: Radio ZU și Romantic FM.

Kanal D (de la Kanal Doğan) este o televiziune din trustul de televiziune turc Doğan care emite conținut mixt și este construită pe modelul televiziunii cu același nume din Turcia. Televiziunea Kanal D a fost înființată în anul 2007, prin asocierea trustului Dogan cu Ringier, care deține 25% din acțiuni.

Pe baza analizei cantitative mi-am propus să evaluez modul în care sunt prezentate pe aceste posturi de televiziune informațiile despre minori, pornind de la o serie de elemente pe baza cărora voi putea structura și analiza imaginea minorului în media televizată și realizând astfel un studiul de caz intitulat: „Imaginea minorului în știrile televizate”.

Cercetarea am realizat-o pe o perioadă de șase luni: octombrie 2014 -martie 2015, în care am încercat să monitorizez modul și frecvența în care apare minorul în cadrul programelor de știri televizate.

Analiza datelor

În prima parte a raportului voi analiza cantitativ datele cu privire la apariția minorilor în știrile televizate pe perioada octombrie 2014 -martie 2015 și voi cerceta următoarele aspecte cu privire la:

Imaginea minorului redată pe cele trei programe generaliste de televiziune:

minorul în știrile televizate din perioada octombie 2014 – martie 2015;

contextul în care este surprins minorul în știrile televizate;

mediul de rezidență rural/urban în care sunt prezentat minorul în știrile televizate;

spatial social în care apare minorul în știrile televizate.

În a doua parte a acestui studiu voi prezenta principalele “stereotipuri” sub care sunt prezentați minorii în mass-media televizată:

Stereotipuri despre minori în știrile televizate:

minorul abuzat;

minorul victimă a accidentelor;

minorul infractor;

minorul instituționalizat;

minorul talentat și supradotat.

Minorul în știrile televizate în perioada octombrie 2014 – martie 2015

Imaginea minorului redată pe cele trei programe generaliste de televiziune o voi analiza prin conținutul știrilor în apar minorii în perioada octombrie- decembrie 2014, redate pe cele trei posturi generaliste de știri: ProTv și Antena 1 și Kanal D.

În urma monitorizării celor trei programe de știri, am realizat o bază de date care cuprinde 511 înregistrări cu referire la minori care le voi clasifica în funcție de perioada apariției pe post.

Tabel 1- Minorul în știrile televizate: octombrie 2014- marie 2015
Fig. 1- Minorul în știrile televizate: octombrie 2014- martie 2015

În ceea ce privește analiza cu privire la apariția minorului în știrile televizate pe perioada celor șase luni, putem observa că în știrile de pe canalul ProTv, minorul apare cel mai frecvent în diferite ipostaze, existând un numar de 203 de știri cu acest conținut și un procentaj de peste 40% din numărul total de știri, aproape jumate. De aici putem gtrage concluzia că programul de știri ProTv prezintă un număr mare de materiale în care apare minorul, acordândui-se acestuia o mai mare importanță.

ProTv este urmat de Antena 1, care deține un număr de 176 de știri cu un conținut în care se regăsește minorul, iar pe ultimul loc se află postul Kanal D, cu un număr de 132 de știri.

De asemenea, luna martie aduce cele mai multe informații în cadrul celor trei posture de știri cu privire la minori, contextual fiind zilele festive de 1 Martie și 8 Martie, în care sunt redate cele mai multe știri cu un conținut în care apare minorul. Totodată se poate observa că există o evoluție în ceea ce privește numărul de știri, cu fiecare lună putem observa o creștere a știrilor în care apar minorii.

În total cele trei programe însumează un număr de 511 știri cu un conținut în care se regăsește minorul în diferite ipostaze pe care le voi analiza în continuare.

3.3.2. Contextul în care este surprins minorul în știrile televizate

În analiza mea mă raportez la trei contexte în care se regăsesc minorii pe cele trei programe de televiziune, și anume, existența unui context negativ, a unui context pozitiv și știrile cu un conținut neuru de informare.

Context negativ- minori abuzați, minori victime ale unor accidente, minori infractori.

Context pozitiv- minori excepționali, talentați, minori care participă în diferite proiecte, atât personale, cât și în cadru organizat de instituțiile școlare.

Context neutru- articole care încearcă o prezentare a situației și a problemelor minorilor pe baza unor argumente sociologice sau juridice, din: legislație, statistici oficiale, studii și rapoarte în care apar minorii.

Tabel 2- – Distribuția cadrului contextual în știrile despre minori

Fig. 2 – Distribuția cadrului contextual în știrile despre minori

Minorul prezentat într-un context negativ predomină în 37% din materialele monitorizate. Este un lucru recunoscut faptul că în general mass-media televizată manifestă o înclinație deosebită pentru spectacol, pentru știri cu un conținut bogat în violență, menit să șocheze audiența. Pentru a defini acest de tip de jurnalism se folosește tot mai des conceptul de „infotainment” , termen ce poate definit ca strategie a mass-media de a combina informația și divertismentul pentru a atrage un public mai larg și mai constant. Cele mai multe știri cu acest conținut le-am regăsit în formatul  știrilor de la ora cinci și a a buletinelor de știri de seară.

Materialele cu un conținut negat atreag cel mai mult atenția și sunt realizate în așa fel încât să stârnească curiozitatea, de multe ori existând și un mesaj moralizator, atât pentru părinți, cât și pentru instituțiile unde aceștia își desfășoară activitățile

Știrile în care regăsim contextul pozitiv au un procent de 33%, cele mai multe îi surprind pe minori realizând diverse proiecte sau participând la concursuri și evenimente pentru vârsta lor. Materialele cu un conținut neutru au un procent apropiat de cele cu un conținut pozitiv, și anume de 30% din numărul materialelor analizate, de obicei aceștia apar în statistici, studii sau sunt victime ale bolilor încă de la o vârstă fragedă.

3.3.3. Mediul de rezidență rural/urban în care este prezentat minorul în știrile televizate

Mediul urban este o zonă caracterizată printr-o densitate mai mare a populației, o economie mai dezvoltată, grupate în orașe.

Mediul rural reprezintă totalitatea spațiilor din afara orașelor unde principala activitate este agricultura, existând sate, grupate în commune, cu populație mai redusă decat a orașelor.

Tabel 3 – Distribuția în funcție de mediul de rezidență

Fig. 3 – Distribuția în funcție de mediul de rezidență

Analiza evidențiază faptul că există un contrast între tipul știrilor despre mediul urban și cel rural. Se poate remarca faptul că mediul urban deține un procent de 58% și este mult mai mediatezat decât mediul rural pe cele trei posturi generaliste de știri.

Totodată, diferențele socio-economice existente între mediul urban și rural sunt reflectate, pe de o parte de frecvența mai mare a cazurilor de infracționalitate juvenilă sau de abuzuri asupra copilului în mediul urban, iar pe de altă parte de incidența mai ridicată a copiilor victime ale accidentelor datorate neglijenței părinților sau condițiilor structurale din mediul rural.

Imaginea generală pe care televiziunea o creează reprezintă un procent de 58% mai mare în ceea ce privește mediul urban, pe când știrile care vizează mediul rural reprezinta un reprezinta un procent de 42%.

3.3.4. Spațiul social în care apare minorul în știrile televizate

Spațiul social în care se regăsește minorul este dat de cele două dimensiuni fundamentale: familia și spațiul public. Spațiul public este tot ceea ce se află în afara limitelor familiei și ale căminului și este completat de alte două dimensiuni secundare importante a căror prezentare distinctă este relevantă din punct de vedere social: școala si instituțiile de ocrotire.

Spațiul public reprezintă opoziția dintre spațiile private, care aparțin familiilor și spațiul public, care nu aparține practic nimănui, dar care se află, din contră, la dispoziția tuturor și în care interacționează subiecții sociali.

Școala este o instituție de învățământ public unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; p. ext. activitate legată de acestă instituție; învățătură, învățământ. Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 

Familie- Formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți). Ansamblu de trăsături comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun; neam, descendență.

Instituții de octotire se referă la centre sau cămine unde se află minorii abandonați sau cu dizabilități și presupune acele spații în care minorii sunt ocrotiți și își desfășoară activitățile.

Aceste instituții de ocrotire sunt constituite în interesul minorului lipsit de familie și de un mediu în care să poată crește, învăța, trata de anumite boli, fiind un spațiu în care se poate dezvolta normal.

Tabel 4 – Spațiul social în care sunt reflectate acțiunile minorului

Fig. 4 – Spațiul social în care sunt reflectate acțiunile minorului

În cadrul celor trei programe de știri, minorul apare cel mai frecvent în Spatial public, știrile cu acest conținut reprezentând un procet de 28%, urmat de Familie care ocupă un procent de 22 % din știri, iar Școala cu un procent mai puțin, 21%. Instituțiile de ocrotire dețin un procent de 13 % din știrile televizate, iar un procent de 16% îl dețin alte medii cu privire la spațiu social în care se regăsește minorul.

Stereotipurile despre minori în știrile televizate

Stereotipul este un concept, o imagine redată simplificat sau standardizat, care se seferă la un anumit grup de persoane. Stereotipurile pot fi clasificate în pozitive și negative și se bazează pe cunoașterea minimă sau limitată a grupului de persoane analizat, în cazul de față a minorilor.

Definirea stereotipurilor despre minori este bazat pe caracteristicile ce le au în comun aceștia, în cazul de fașă, cum se grupează aceste asemănări în materialele redate pe posturile de televiziune.

Programele de știri analizate reprezintă minorul într-un dublu rol: pe de o parte acesta este „subiect” și actor activ al evenimentelor, creator al evenimentelor; pe de altă parte el este „obiect” și actor pasiv, cel care trebuie să suporte consecințele acțiunii sau non-acțiunii altor actori din societate.

Principalele ipostaze în care apare minorul în televiziune sunt: minorul abuzat, minorul victimă a accidentelor, minorul infractor, minorul instituționalizat și minorul talentat sau supradotat, de aceea voi clasifica materialele cu minori redate pe cele trei posturi de televiziune, ProTv, Antena 1 și Kanal D.

Tabel 5- Principalele ipostaze în care apare copilul în televiziune

Fig. 5- Principalele ipostaze în care apare copilul în televiziune

Minorul victimă a accidentelor

Se referă la minorii care sunt victime ale unor violențe non-intenționale, accidente auto, fenomene naturale extreme sau accidente domestice. Minorii sunt în general actori pasivi, iar responsabilitatea în aceste cazuri este atribuită cel mai adesea în mod implicit neglijenței părinților sau condițiilor de trai: sărăcie, subdezvoltare, nivel scăzut de educație.

Mediul de rezidență este de obicei cel rural, iar circumstanțele naturale sau artificiale care conduc la accidente în care sunt implicați minorii au loc de cele mai multe ori în mediul rural, și se datorează condițiilor structurale în care trăiesc: sărăcie, nivel scăzut de educație.

Minorul victimă a accidentelor apare cel mai frecvent în știrile televizate, iar pe perioda celor 6 luni analizate au fost realizate un număr de 113 de articole pe acestă temă, deținând astfel un procent de 22%, ceea ce înseamnă un sfert din știrile realizate. ProTv deține 46 de știri, având cel mai mare număr de materiale pe această temă.

Cele mai multe materiale cu accidente în care apare minorul sunt cele cele casnice, neglijența părinților care duce la vătămarea copilului, sau accidentele rutiere, în care minorul este victima neatenției șoferilor. Pentru cei nou născuți, cele mai multe accidente sunt din incinta spitalelor sau a centrelor specializate.

Minorul abuzat

În această categorie au fost incluse cazurile minorilor victime directe sau indirecte ale abuzurilor umane sau instituționale. Duritatea și violența abuzurilor la care sunt supuși minorii este prezentată în detaliu de către jurnaliști. Contextul în care au loc abuzurile este extrem de variat și implică autoritățile școlare, cele tutelare sau orice alt spațiu public, din mediul urban și rural. Abuzurile comise asupra copiilor și prezentate de către media cuprind: abuzul fizic, abuzul sexual, neglijarea sau abuzul indirect al instituțiilor statului.

Cele mai frecvente știri se referă la abuzul sexual, situație datorata incidenței crescute a evenimentelor de acest tip și impactului puternic pe care îl au aceste imagini asupra publicului. Relatarea acestor situații poate fi privită ca modalitate de conștietizare a opiniei publice privitor la implicațiile psihologice pe care le poate avea abuzul (în special cel de natură sexuală) asupra dezvoltării normale a copilului. Cea mai mare parte știrilor de această natură se limitează la relatarea unei situații în care minorii sunt victime ale abuzului. Majoritatea materialelor se concentreză asupra victimelor și asupra agresorilor, accentul fiind pus asupra descrierii actului de violență, și mai puțin pe prezentarea cauzelor, circumstanțelor și efectelor sociale sau psihologice ale abuzurilor.

Din cele 511 știri cu un conținut în care se regăsește minorul, putem observa că un număr mare din materiale vizează imaginea minorului abuzat, ProTv având 42 articole, Antena 1, 35 articole, iar Kanal D, 27 articole, în total însumând 104 de articole cu privire la abuz, deținând astfel un procent de 20% din materialele de știri televizate.

Minorul infractor

Cuprinde materiale în care se face referire la infracțiunile comise de către minori, aceștia fiind prezentați în general ca subiect activ. Majoritatea cazurilor de infracționalitate sunt întâlnite la minorii cu vârste mai mari, adolescent, între 14 și 18 ani. Televiziunea prezintă minorul în ipostaza de infractor implicat în infracțiuni cum ar fi furturile de bunuri, abuzurile sexuale, traficul de droguri, prostituția sau crime.

Potrivit analizei realizate, minorul infractor deține un procet de 17% din știrile analizate, cu un număr de 89 de știri, din care 35 de materiele pe ProTv, 30 pe Antena 1 și 24 de materiale pe Kanal D.

Minorul talentat 

Minorii supradotați, printre care regăsim olimpicii internaționali sau minorii cu talent artistic, apar predominant în materialele care abordează acest subiect. Această categorie include două ipostaze ale minorului supradotat: ipostaza recunoașterii la diferite concursuri, organizate la nivel local sau internațional, a capacităților și abilităților sale, respectiv ipostaza minorului care este valorizat doar prin posedarea acestor calități.

Pe posturile celor trei canale de știri, minorul talentat și suprodotat apare în 85 de material cu acest conținut, deținând astfel un procent de 17% din totalul știrilor care îi vizează pe minori. De cele mai multe ori minorii care obțin diferite premii sau medalii sunt prezentați în materiale ca exemple pozitive, de aceea ar trebui să ne axăm mai mult pe acet tip de materiale.

Minorul instituționalizat

Pe parcursul celor 6 luni, pe postul celor trei canale de știri au fost difuzate 54 de știri cu privire la minorul instituționalizat, deținând astfel un procent de 11% din știrile televizate.

Televiziunea manifestă un interes sporit în ceea ce privește cazurile copiilor străzii sau a acelora care se află in grija instituțiilor specializate, minori orfani sau minori cu dizabilități. Cele mai multe materiale se referă la programele destinate minorilor instituționalizați în centre de plasament sau cei cu dizabilități.

Minorii din centrele de plasament sau din centrele pentru copiii cu dizabilități apar adesea în materielele televizate deoarece sunt întâmpinate probleme în ceea ce privește personalul care se ocupă de aceștia sau lipsurile de diferite tipuri la care sunt supuși acești copii.

Rezultate analiză

Responsabilitatea mediei televizate poate fi apreciată prin prisma conținutului imaginilor care sunt adresate telespectatorului. Mediatizarea excesivă de către cele trei programe de știri ProTv, Antena 1 și Kanal D are drept consecință exploatarea indirectă a imaginii minorului în mass-media în ultima perioadă de timp.

Acestă lucrarea a avut ca scop analizarea frecvenței cu care apar minorii în știrile televizate pe o perioadă de trei luni: octombrie 2014- martie 2015 și a modului în care se formnează stereotipuri de imagine în media televizată.

Pentru a răspunde la întrebarea: “Este folosită abuziv imaginea minorului în media televizată?”, pot afirma pe baza cercetării realizate că minorul apare în mod repetat în știrile redate pe cele trei posturi generaliste de televiziune, înregistrând 511 materiale pe perioada celor trei luni.

Distribuția materialelor televizate în funcție de ipostaza în care apar minorii, permite observarea preferințelor editoriale ale posturilor de televiziune. Generalizând, pot afirma că cele trei posturi de știri sunt interesate de mediatizarea tuturor situațiilor în care apar minorii, atât cele pozitive, cât și cele negative, existând totuși un număr mai mare de știri cu privire la imaginea minorului în context negative. Raportul evidențiază faptul că predomină în general articolele cu privire la minori din mediul urbam, iar spațiul social în care este reprezentat minorul cel mai des este cel al domeniului public, urmat de mediul școlar.

Prin raportul de monitorizare a celor trei programe de știri am urmărit să scot în evidență principalele stereotipuri de reflectare a imaginii minorului în media televizată. În ceea ce privește stereotipurile, pot afirma că minorul apare în mai multe ipostaze în materialele redate pe posturile de știri, printre care regăsim: minorul infractor, minorul victimă a accidentelor, minorul instituționalizat, minorul supraerou și minorul abuzat. Stereotipurile care apar cel mai frecvent în materialele televizate sunt: minorul victimă a accidentelor, umat de minorul supradotat și talentat.

În opinia mea, prin materialele televizate se poate crea o cultură media care să promoveze cu prioritate drepturile minorilor și ale tinerilor, în special ale celor aflați în ipostaze negative și totodată, consider că se poate educa publicul prin realizarea unor materiale cu un conținut preponderent pozitiv.

Necesitatea unui cod etic poate să ducă la crearea unui set de valori, norme și principii după care jurnaliștii să acționeze în conformitate cu activitățile profesionale. „Etica nu poate fi confundată cu legea, deoarece aceasta se referă la moralitatea lucrurilor făcute din punct de vedere individual sau profesional”. Odată ce respecți regulile, conduita și legea, fluiditatea informațiilor și calitatea acestora nu vor avea de suferit. Însă, cea mai importantă decizie este cea pe care o ia instituția media: „Dacă este mai important să spui adevărul sau să respecți intimitatea unei persoane?”

Nu în ultimul rând, consider că atât legea căt si mass-media vizează omul în mijlocul societătii, iar atâta timp căt jurnalismul poate preveni și informa populația, legea se va ocupa de protejarea persoanei umane, cele două coexistând împreună. „Nu există lege mai mare în jurnalism decât aceea de a spune adevărul și de a înșela diavolul.”

Recomandări

4. Etică și deontologie știrile televizate

4.1. Introducere în tematica cercetării

4.1.1. Realizarea unei scurte prezentări a literaturii în domeniu

Etica ocupă un loc important atât în mass-media cât și în evoluția persoanei și a vieții sale sociale. Odată cu trecerea timpului impactul pe care l-a avut media asupra omului și a mediului în care trăiește a accentuat tot mai mult nevoia eticii. Statul și justiția nu pot interveni în totalitate în afirmarea dreptului la libera informare și în spațiul media, de aceea trebuie să exite anumite conduite pentru o bună funcționare jurnalistică, și anume: „Să se practice o etică a informației, care presupune obligații față de societate, față de subiecții informării și față de destinatarii acesteia”.

Din punct de vedere teoretic, etica jurnalistică este formată din două părți, pe de o parte situațiile de amenințare la adresa jurnaliștilor, iar pe de altă parte, o formă de amenințare pe care jurnalismul și mass-media o reprezintă pentru societate. În prima situație, răspunsul la aceste amenințări vine din partea societății și poate fi concretizează prin reglementări având un conținut juridic ce au rolul de a proteja jurnalismul și sistemul mediatic. În cea de-a doua situație, răspunsul vine din partea comunității profesionale care este sub forma unor prescripții etico-deontologice ce încearcă să protejeze societatea și publicul în raport cu jurnaliștii și sistemul media.

4.1.2. Prezentarea principalelor teorii și direcții de cercetare în domeniu

În mass-media există doua tipuri de reglementări, normele obligatorii care sunt mai riguroase și cele care sunt autoimpuse și anume codurile deontologice: „De aceea unele coduri deontologice aparținând unor instituții de presă beneficiază de suportul și mijloacele administrative de ordine interioară, iar pentru a nu fi confundate se face un transfer de la legislația autoimpusă la dreptul comun”. În ceea ce priveste știrile televizate, deontologia profesională pe care fiecare jurnalist trebuie să și-o însușească și presupune un set de reguli si principii pentru practicarea profesiei de jurnalist având scopul de a răspunde nevoi societății cu informații reale și care să vizeze interesele cetățeanului.

Codul reprezintă cartea de baza a unui jurnalist nu este doar o lege care trebuie respectată ci mai mult de atât, reprezintă un set de valori după care un jurnalist se ghidează. Prin Codul deontologic se exprimă dorința jurnaliștilor de a-și face meseria onest și în respectul interesului public. Codul Deontologic Unic al Jurnalistului este un ansamblu de principii care își au sursa în fundamentele morale ale persoanei și care influențează pozitiv întreaga activitate profesională a acesteia. Codul cuprinde 16 articole cu privire la: meseria de jurnalist, integritate, conflicte de interese, cadouri si alte beneficii, corectitudine, verificarea informatiilor, rectificarea erorilor, separarea faptelor de opinii, viata privata, protectia victimelor, protectia minorilor, detalierea elementelor morbide, discriminarea, prezumtia de nevinovatie, protectia surselor si tehnici speciale de colectare a informatiilor.

Codul deontologic impune anumite limitări, iar la articolul 11 cuprinde o prevedere legată de protecția minorilor. Jurnalistul este îndatorat moral să păstreze anonimă identitatea minorilor în situații cu o conotație negativă, cum ar fi dispute, infracțiuni sau probleme familiale. Astfel, „înregistrările video și fotografiile vor fi modificate pentru protejarea identității minorilor”, se arată în art. 11. Există însă două situații în care acest drept al minorului, de a rămâne anonim, poate fi încălcat. Fie atunci când prevalează interesul public, ceea ce poate ridica un semn de întrebare referitor la momentul în care se întâmplă acest lucru, fie atunci când presa acționează, prin acord cu familia, în interesul superior al minorului. Această prevedere a Codului poate lăsa loc de interpretări. Asta pentru că o noțiune precum interesul public este greu de definit sau de limitat. Codul nu precizează care este punctul de la care minorul nu mai trebuie protejat. Neexistând o limită clară, această noțiune a devenit ambiguă, lăsând loc de interpretări.

Conform Codului Deontologic există reglementări la articolul 8 și în ceea ce privește viața private a persoanei, iat alineatul 1 prevede: “Jurnalistul este dator să respecte dreptul la viața private și demnitatea persoanelelor, inclusive aspect ce țin de familie, domiciliu și corespondență. “

Totodată, se vorbește despre un interes public justificat sunt considerate acele fapte sau evenimente care influențează societatea sau o comunitate, în special cu privire la: “prevenirea sau dovedirea săvârșirii unei fapte de natura penală; protejarea sănătății sau siguranței publice; semnalarea unor afirmații înșelătoare sau a unor cazuri de incompetență care afectează publicul.”

Codul deontologic prevede că: “Amestecul în viața privată este permis numai atunci când interesul public prevalează în fața protecției imaginii persoanei” și se permite publicarea de informații care privesc viața private a unei persoane.

avea publicarea acestor informații asupra acestuia.

Necesitatea unui cod etic poate să ducă la crearea unui set de valori, norme și principii după care jurnaliștii să acționeze în conformitate cu activitățile profesionale. „Etica nu poate fi confundată cu legea, deoarece aceasta se referă la moralitatea lucrurilor făcute din punct de vedere individual sau profesional”. Odată ce respecți regulile, conduita și legea, fluiditatea informațiilor și calitatea acestora nu vor avea de suferit. Însă, cea mai importantă decizie este cea pe care o ia instituția media: „Dacă este mai important să spui adevărul sau să respecți intimitatea unei persoane?”

Filosoful american Frank Deaver ne vorbește despre responsabilitățile jurnalistului cu privire la relatarea informațiilor care ar putea influența imaginea și viață a persoanelor despre care scrie: „în absența unei conștiințe inividuale a comunicatorilor ca persoane, nu există decât puține alte posibilități de reglementare care să garanteze practici responsabile și etice, fără a aduce atingere elementului cheie al stilului de viață liberă”. Deși există o responsabilitate morală în realizarea materielelor și prezentarea acestora publicului, acestea au doar repercusiuni morale asupra conștiinței fiecărui jurnalist de cele mai multe ori acesta neavând sanțiuni care să atragă răspunderea acestuia.

Efectele pe care mass-media le are asupra copiilor sunt încă cercetate în domeniul științelor sociale. În funcție de conținut, presa poate genera efecte negative sau pozitive, iar acestea sunt mult mai importante atunci când este vorba despre copii. Asta pentru că receptorul mesajului nu este unul pasiv. Acesta îl interpretează, îl raportează la experiențele proprii, își formează o opinie despre cele citite. Așadar, este de prisos punerea la îndoială a necesității existenței eticii în mass-media. Însă este de remarcat, totodată, dificultatea impunerii unor limite, datorită dreptului garantat la libera exprimare. Cenzura este interzisă chiar de către Constituție. Așa cum spune și Frank Deaver, „în absența unei conștiințe inividuale a comunicatorilor ca persoane, nu există decât puține alte posibilități de reglementare care să garanteze practici responsabile și etice, fără a aduce atingere elementului cheie al stilului de viață liberă”.

În publicarea unui material cu probleme etice nu este de vină doar jurnalistul. În spatele realizării unui articol stă o linie editorială trasată de mai mulți oameni. De la conducere „se așteaptă să posede talente de oameni de afaceri, nu conștiință morală. […] Un număr mare de patroni nu sunt decât funcționari, responsabili în fața acționarilor, aceștia din urmă neinteresându-se decât de bilanț”. Astfel, niciun jurnalist preocupat de deontologie nu are interesul de a intra în contradicții cu cei care dețin puterea în instituția din care fac parte. Există, însă, o categorie de jurnaliști aparte, cu o responsabilitate sporită: conducătorii redacției. Aceștia sunt cei cărora jurnaliștii le pot refuza realizarea de materiale care contravin principiilor lor, pe baza clauzei de conștiință. Rolul acestor profesioniști este decisiv, deoarece ei pot recurge la sancțiuni pentru a impune reguli. Astfel, limitarea constă în sisteme de autoreglementare, ceea ce nu afectează dreptul la libera exprimare.

Se conturează o responsabilitate socială a mass-mediei, astfel publică diferite subiecte pe motiv că este responsabilitatea sa de a trage un semnal de alarmă. Dacă vorbim despre articolele care fac referire la minori, poate fi invocată, foarte ușor, responsabilitatea socială a presei, de a semnala diverse cazuri, cu scopul de a le diminua prin aducerea lor în atenția societății. „Această responsabilitate nu are în vedere numai aspecte privind etica mass-media, doar responsabilitatea etică a profesiei, ci și responsabilitatea media în raport cu rezolvarea problemelor sociale și cu societatea în înțelesul său global”. Pentru ca această responsabilitate să poată exista, organizația care o invocă trebuie să fie supusă legislației, să facă profit, să aibă un comportament etic și să vină în sprijinul unor nevoi sociale ale comunității.

Filosoful Jean-Claude Bertrand analizează mijloacelor de comunicare în masă și modul prin care acestea transmit informația din punct de vedere etic: “Deontologia lor nu ține de justiție, nici chiar, la limită, de moralitate, dacă luăm acest termen in sens direct. Mass-media se definește și printr-o mare ambiguitate, astfel că majoritatea problemelor etice derivă de aici”. Chiar și acolo unde nu este necesară intervenția mass-mediei, ea își invocă atributul său în serviciul public, chiar daca nu are un statut juridic sau garanții constituționale care să îi justifice prezența. Tocmai din această cauză, stabilirea cu exactitate a corectitudinii implicării sau neimplicării acesteia în anumite probeme este greu de stabilit prin parametri exacți.

Limitele impuse pot fi depășite în anumite situații, însă momentul în care acest lucru este posibil este foarte vag descris de către codurile deontologice, chiar și de către legislație. Datorită unor noțiuni abstracte precum interesul public, presa nu știe până unde poate merge: “Scopul mijloacelor de comunicare nu poate fi doar acela de a cîștiga bani. Nici acela de a fi libere: libertatea este o condiție necesară, dar nu și suficientă. Scopul este acela de a avea medii care să se pună în slujba tuturor cetățenilor.” Din punct de vedere teoretic, prevederile Codului deontologic prezintă prevederi și limite similar cu legislația.

Intruziunea în viața privată din partea mass-mediei devine un subiect din ce în ce mai sensibil în zilele noastre deoarece există un număr mare de instituții de comnunicare mass-media, o gamă variată de subiecte și totodată o libertate de exprimare pe care fiecare jurnalist încercă să o exploateze. Se pune un accent mare pe viața intimă și pe protecția ei, fie că se prevalează de legi sau etică, existând o necessitate ridicată a oamenilor de a avea intimitate, astfel că publicarea informațiilor despre ei în mass-media devine de nedorit.

4.1.3. Prezentarea “problemei” care urmează a fi investigată

Problema etică pe care îmi propun să o analizez în aceasta lucrare se referă la imaginea minorilor în materielele televizate cu încălcarea prevederilor Codului Deontologic Unic. Am decis să scriu despre acest subiect în continuarea studiului de caz analizat în acestă lucrare “Imaginea minorului în știrile televizate”, deoarece se regăsesc nu numai situașii sanționate de lege ci și abateri de la normele etice și deontologice ale jurnalistului.

Principalele stereotipuri despre minori pe care le-am identificat în prezenta lucrare sunt: minorul abuzat, minorul victimă a accidentelor, minorul infractor, minorul instituționalizat și minorul talentat sau supradotat.

În continuarea studiului meu de cercetare voi analiza dacă informațiile publicate despre minori sunt justificate din punct de vedere etic, dacă sunt sau nu relevante pentru public, de aceea voi prezenta cazul “Măriuca”, a minorul instituționalizat și voi analiza evoluția și personajul, în jurul căruia s-au construit toate materielele televizate ( știri și emisiuni) din cadrul programelor ProTV, Antena și Kanal D.

4.1.4. Motivarea alegerii făcute (frecvență, gravitate, importanță)

Protecția minorilor este o problemă de etică des întâlnită în televiziune. Sub diferite forme, televiziunile publică adesea informații personale ale minorilor, motivându-le fie cu existența unui interes public, fie cu interesul minorului.

Am ales Cazul “Măriuca” deoarece acestă fetiță de doar câțiva anișori a fost subiectul îndelungatelor materiale cu un conținut negative, de cele mai multe ori certuri dintre vedeta Luminița Anghel și mama naturală, Angelica Constantin. Frecvenșa cu care au apărut materialele și întinderea acestora pe o perioadă de trei ani nu fac decât să mă ducă cu gândul la situația minorei și cum a ajuns aceasta să fie constant în materiale de scandal și certuri, de cele mai multe ori alimentate chiar de mama maturală a acesteia.

4.2. Realizarea cercetării

4.2.1. Scopul cercetării

Scopul realizării cercetării este de a analiza modul prin care jurnalistul și mass-mass media realizeză materielele redate pe posturile de televiziune în care sunt surprinși minorii în diferite ipostaze. Deși de cele mai multe ori materielele sunt realizate corect din punct de vedere legalității conținutului, există și situații care nu se încalcă legislația și cadrul legal, însă se încalcă principiile prevăzute de codurile de conduită deontologică și etică naționale și internaționale.

4.2.2. Obiectivele cercetării

Obiectivul lucrării mele este acela de a analiza modul în care imaginea minorului este redată în materialele televizate, dacă identificarea minoruluieste justificată și etică sau dacă imaginea minorului este folosită într-un mod abuziv și fără justificarea de către instituțiile media.

Obiectivul principal este acela de a verifica, făcând referire la imaginea Măriucăi redată pe cele trei posture de televiziune, ProTv, Antena 1 și Kanal D, dacă informațiile publicate despre ea sunt justificate din punct de vedere etic, dacă sunt sau nu relevante pentru public. Analiza se va face pe baza prevederilor din Codul deontologic.

4.2.3. Ipoteze și întrebări de cercetare

În lucrarea de cercetare etică îmi propun sa analizez următoarele ipoteze:

În materialele în care apar minorii este încalcă Codul deontologic unic.

În articolele televizate se protejează imaginea minorilor.

În artiolele redate de televiziune se încalcă dreptul la viața privată a minorilor prevăzut de Codul deontologic etic.

Pentru a verifica aceste ipoteze, îmi propun să răspund la următoarele întrebări:

Imaginea Măriucăi pe cele trei programe de știri?

Contextul în care apare măriuca în materialele televizate?

Ce informații sunt furnizate despre imaginea Măriucăi? Încalcă aceste informații prevederile din Codul deontologic?

Informațiile în care apar minori încalcă dreptul la viața privată al acestora?

3.5. Metodologie

Înformațiile care stau la baza studiului le voi obține prin folosirea metodei de cercetare a analizei de conținut și voi analiza cazul minorei Măriuca, fetița luată în plasament de cântăreața Luminița Anghel și conflictul creat de mama naturală a cesteia, Angelica Constantin.

Pentru a analizarea din punct de vedere etic acest caz voi căuta răspuns la întrebările de cercetare și voi încerca să vin cu soluții. Analiza o realizez pe baza prevederilor articolului 9, despre “Viața private” și a articolului 11, “Protecția minorilor” din Codul deontologic unic.

Pentru a analiza „Cazul Măriuca” vreau să mă axez pe matrialele în care apare imaginea fetiței, pe trei posturi generaliste de televiziune, și anume: ProTv din Trustul de televiziune MediaPro, Antena 1, din Trustul Intact Media și Kanal D din trustul de televiziune turc Doğan. Am ales aceste trei programe deoarece în materialele televizate redate de acestea în cadrul buletinelor de știri și a emisiunilor, imaginea Măriucăi se regăsește cel mai frecvent.

Pe baza analizei cantitative mi-am propus să evaluez modul în care sunt prezentate pe aceste posturi de televiziune informațiile despre Măriuca, pornind de la o serie de elemente pe baza cărora voi putea structura și analiza studiul de caz: “Imaginea Măriucăi în materielele televizate”.

Cercetarea am realizat-o pe o perioadă de trei ani: primavera anului 2013 până în present, mai 2015. În cercetare am încercat să monitorizez modul și frecvența în care apare Măriuca în materielele televizate.

4.Analizarea datelor

4. 1. Prezentarea Cazului „Măriuca”

Primele informații cu privire la caz le aflăm în luna mai a anului 2013, mai exact în data de 13 mai când artista Luminița Anghel este învitată la emisiunea Happy Hour de la ProTv, moderată de Cătălin Măruță, pentru a vorbi despre viața ei, alături de ea fiind David, fiul ei și Măriuca fetița pe care a luat-o în plasament, moment din care se descoperă și identitatea fetei. „Luminita Anghel are grija de mai bine de patru ani de Mariuca, o fetita pe care a cunoscut-o intr-un centru de plasament. Cantareata nu a adoptat-o pe micuta, ci i-a fost incredintata prin instanta. In primii doi ani, fetita a venit doar in vizita, apoi a putut sa o ia plasament”.

Aflând identitatea fetei de la televizor, mama naturală a acesteia pornește un scandal care durează până în prezent, inițial pentru custodia fetei, însă pe parcurs s-a dovedit că vroia să obțină foloase materiale de pe urma vedetei. O săptămână mai târziu tot în cadrul emisiunii, Angelica mama natura a Măriucăi face declarații care vor duce la conflicte și nenumărate apariții televizate a celor două „mame”. Angelica Constantin face acuzații grave și vrea să scoată în evidență că vedeta nu ar deține custodia legală a fetiței: „Vizitam fetita de doua ori pe saptamana. Am mers la centrul de plasament si o doamna mi-a dat un plic cu poze si un alt plic cu multi bani. Am vazut prin gaurica aia ca sunt multi bani, erau albastri, nu stiu cati, nu i-am numarat. Am intrebat-o pe doamna cu cine am onoarea si ea mi-a spus ca e de la protectia copilului. Nu am luat banii fiindca eu mi-am vrut fetita inapoi. Eu am dat-o la centrul de plasament doar pentru an, cu conditia sa o vad cand vreau”.

Invitată în aceeași emisiune, Luminița Anghel relatează cum a a ajuns să o îngrijească pe Măriuca: „In urma cu patru ani, am facut o vizita la casa de copii. Era o vizita informala la care a participat si familia Geoana. Eu am facut oficiile de gazda. La sfarsitul dupa-amiezei respective am pus o intrebare involuntara, am intrebat ce copil nu merge la masa pascala in familie. 'Pusesem' ochii pe trei fetite foarte frumoase, dar mi-au spus ca nu fiindca se intorc in familie de Pasti. Si atunci am intrebat cine nu merge. Mi-au aratat-o pe Mariuca, care era un copil apatic, foarte trist, avea cearcane, se ascundea dupa fusta unei doamne. Nu mi-a atras atentia acest copil fiindca era foarte trist”.

În anul 2014 cele mai multe informații le aflăm cu privire la procesul pentru custodia fetei, materialele in care se discuta despre avantajele de a fi data spre adopție Luminiței sau să ajungă din nou la mama care a parasite-o la doar câteva luni.

În ianuarie 2015 cazul se soluționează iar din nefericire Măriuca ajunge în urma unei hotărâri judecătorești din nou în centrul de plasament, custodia nefiind împărțită între vedetă și mamei biologică. Astfel, după prima apariție televizată a minorei în anul 2013 și până în prezent nu au făcut decât să ducă la consecințe negative asupra minorei Măriuca, iar în urma certurilor mediatizate fetița ajune tot de unde a plecat, în centru de plasament.

Totodată, trebuie să avem în vedere faptul că Luminița Anghel este o persoană publică, o cântăreață cunoscută, iar aparițiile ei televizate sunt nenumărate, însă Măriuca fata luată acasă de către cântăreață va fi târâtă pe parcursul celor trei ani doar în materiele cu un conținut negativ în care este principalul subiect.

Astfel, conflictul se întinde pe trei ani, perioadă în care există nenumărate apariții televizate și informații cu privire la statutul minorei și aici mă refer la faptul că a fost pasată de la o mamă la alta, ajungând în final din dou la centrul de plasament, ceea ce pot spune că prenta în materialele televizate i-au adus prejudicii atât imaginii ei, fiind doar un minor, cât și statutului ei, în primul material fiind prezentată în sânul unei familii care o iubea, după care a ajuns din nou în instituția de ocrotire. În luna aprilie 2015, afăm faptul că mama naturală, Angelica Constantin, pe toată perioada celor trei ani a vrut doar să apară la showrile televizate pentru foloase materiele, nici ea ca mamă și nici instituția media nu au protejat imaginea și integritatea fetiței.

4.2. Analiza Cazului „Măriuca”

În cele ce urmează voi prezenta prevederile din Codul etic cu privire la felul în care se poate scrie despre minori și dacă sunt premise intruziunile în viața lor privată, prin prisma unui caz destul de mediatizat în în ultimii trei ani în mass-media și anume viața Măriucăi, minora luată în plasament de către actrița Luminița Anghel și conflictul iscat între es și mama biologică a acesteia.

Codul deontologic impune anumite limitări, iar la articolul 11 cuprinde o prevedere legată de protecția minorilor. Jurnalistul este îndatorat moral să păstreze anonimă identitatea minorilor în situații cu o conotație negativă, cum ar fi dispute, infracțiuni sau probleme familiale. Astfel, „înregistrările video și fotografiile vor fi modificate pentru protejarea identității minorilor”, se arată în art. 11. Există însă două situații în care acest drept al minorului, de a rămâne anonim, poate fi încălcat. Fie atunci când prevalează interesul public, ceea ce poate ridica un semn de întrebare referitor la momentul în care se întâmplă acest lucru, fie atunci când presa acționează, prin acord cu familia, în interesul superior al minorului. Această prevedere a Codului poate lăsa loc de interpretări. Asta pentru că o noțiune precum interesul public este greu de definit sau de limitat. Codul nu precizează care este punctul de la care minorul nu mai trebuie protejat. Neexistând o limită clară, această noțiune a devenit ambiguă, lăsând loc de interpretări.

În cazul de față nu se poate poate vorbi despre un interes public justificat și nici de situația în care jurnalistul acționează cu acordul părinților sau a tutorelui, în interesul superior al minorului, deoarece nu consider că a existat un interers superior, din contra, consecințele apariției au readu-o pe Măriuca din nou în centrul de plasament.

Totodată, în ceea ce privește viața privată, jurnalistul este obligat să respecte acest drept și demnitatea persoanelor, inclusive detalii ce țin de familie, domiciliu și corespondență, conform articolului 9 din Codul deontologic unic. Din nou, la alineatul 9.2 se vorbește despre un interes public justificat, atunci când prevalează în fața protecției la imagine a persoanei.

4.2.1. Imaginea Măriucăi pe cele trei programe de știri

Voi analiza materialele în conținutul cărora apare Măriuca în perioada 2013-2015, redate pe cele trei posturi generaliste de știri: ProTv și Antena 1 și Kanal D.

În ceea ce privește analiza cu privire la apariția minorului în știrile televizate pe perioada celor șase luni, putem observa că în știrile de pe canalul ProTv, Măriuca apare cel mai frecvent în diferite ipostaze, existând un numar de 72 de știri.

Totodată, în anul 2013 apar cele mai multe informații cu privire la minoră pe cele trei posturi de televiziune , un număr de 56 de materiale.

În urma acestei analize pot trage concluzia ca pe perioada unui an, imaginea și numele minorei Măriuca apare în aproximativ 50 de materiale.

6.2.2. Contextul negative/pozitiv în care este suprinsă imaginea Măriucăi

Imaginea Măriucăi este redată preponderent din materiale cu un conținut negativ. Trei sferturi din materialele în care acesta apare este subiec activ sau pasiv și sunt cu un conținut preponderent negativ care nu numai că au un impact asupra publicului, dar și asupra vieții private a cesteia.

Pe cele trei programe generaliste de știri apar în jur de 100 materiale în care nu mumai că poate fi identificată minora, ci este asociată cu materiale de scandal și certuri alimentate atât de mass-media, cât și de mama naturală a acesteia.

7. Rezulate analiză

Datele de identificare ale Măriucăi pe perioada celor 3 ani le voi expune în Anexa 1 în cadrul căreia prezint elementele de identificare ale fetei și modalitatea prin care aceste informații au ajuns publice.

Conform Anexei 1, Măriuca poate fi identificată prin următoarele elemente: fotografie, nume, vărstă, nume părinți, imagine părinți, localitatea, județul de unde provine, iar informațiile cu privire la identificarea ei le aflăm atât de la mama biologică, cât și de la cântăreața Luminița Anghel.

Conform anexei 2 afăm că surse principale sunt atât mama biologică, cât și cântăreața Luminița Anghel, cea care a luat minora în plasament, existând și intervenția instituției de ocrotire în anumite ipostaze.

În cazul Măriucăi, expunerea vieții sale private a fost justificată până la un punct, însă faptul că mediatizarea subiectului au atras consecințe negative asupra minorei, nu pot decât să constat că au fost încălcate prevederile articolul 9 din Codul Deontologic Minora a fost făcută identificabilă fără niciun scop care să aibă urmări pozitive asupra ei, deși probabil intenția era alta, datele de identificare și situația acesteia au dus la instituționalizarea acesteia din nou.

Imaginea Măriucăi este redată preponderent în materiale cu un conținut negativ, fie că a fost subiect activ sau pasiv în materiele, existând astfel repercursiuni asupra vieții private și a imaginii acesteia. Iar numărul mare de materiale si întinderea acestora pe o perioaă de trei ani, nu numai că a afectat imaginea acesteia, au ajus să aibă repercursiuni și asupra vieții sale intime.

Protecția minorilor este o problemă socială des întâlnită în mass-media sub diferite forme. Televiziunile publică adesea informații personale ale minorilor, motivându-le fie cu existența unui interes public, fie cu interesul minorului, ceea ce nu justifică impactul negativ pe care l-ar putea

8. Propuneri și recomandări

Prin munca depusă cu pasiune și corectitudine, jurnalistul își câștigă o reputație impecabilă și e mulțumit de ceea ce a realizat prin forțele proprii, devine un model pentru ceilalți și este apreciat cu adevărat. În zilele noastre tot mai mulți jurnaliști încalcă aceste reguli de conduită etică și astfel se ajunge la distorsionarea informatiei, sau a mesajului transmis, astfel folosindu-se de statutul de jurnalist, iar pentru a atrage atenția asupra materialului realizat se expun inclusiv minorii în aceste materiele. “Pentru a-și însuși și practica zilnic un comportament etic adecvat profesiei lor, ziariștilor le sunt recomandate “regulile de aur” ale profesiei care sunt valori și exigent de ordin etic pe care orice tânăr debutant în ale meseriei trebuie să le cunoască și să și le însușească în practica zilnică.”

Ținând cont de cele trei elemente: documente, persoane, procese, consider că un sistem de autoreglementare ar trebui să cuprindă reguli etice cu privire la protecția minorilor, având următoarele prevederi:

Pentru ca niciun minor să nu fie făcut identificabil, se iau următoarele măsuri: în cazul unui material de presă cu conotație negativă, nu se va preciza numele minorului, localitatea din care provine, numele părinților, numele sau imagini ale cunoscuților, școala la care învață sau numele unui grup din care face parte.

Dacă este vorba despre dispariția unui minor, se vor publica doar acele informații care ajută la găsirea acestuia: nume, vârstă, fotografie, semnalmente, posibile locuri în care ar fi putut merge. Aceste lucruri se vor preciza în așa fel încât să nu poată deveni, sub nicio formă, motiv de batjocură la adresa minorului, din partea anturajului, după găsirea lui.

Redacția va prezenta strict faptele, nu va insinua nimic în legătură cu posibile orientări sau preferințe ale minorului. Dacă vor fi folosite fotografii blurate cu minorul, relatându-se despre un caz negativ, se va blura întreaga față a acestuia și se vor respecta simultan primele două prevederi.

Chiar dacă jurnalistul primește de la familie informațiile personale ale minorului, deci nu încalcă dreptul la viața privată prin publicarea lor, acesta va selecta informațiile pe care le publică, ținând cont de urmările care ar putea să existe asupra minorului. Se va ține cont de faptul că familia nu este conștientă, atunci când furnizează informații, de puterea pe care o are mass media.

Aceste prevederi trebuie respectate de către întreg colectivul de redacție, după caz: reporterul, editorul, redactorul-șef, editorul de montaj, editorul foto, regizorul de emisie. În cazul încălcării acestor reguli, editorul și editorul video/foto sunt principalii vinovați, în funcție de eroarea comisă (dacă este la nivel de text, responsabil va fi redactorul; dacă eroarea s-a comis la nivelul imaginii, vinovat va fi editorul foto/video). Redactorului șef îi revine responsabilitatea de a sancționa nerespectarea acestor reguli la nivel de redacție. Prima modalitate de sancționare a jurnalistului/ realizatorul unei emisiuni este obligația de a retrage automat materialele în care apar minorii, în cazul de față a imaginilor cu Măriuca. Fiind vorba de sancțiuni doar pentru erori etice, jurnalistul/ realizatorul unei emisiuni va putea fi sancționat și financiar, în baza unui cod de ordine interioară a redacției. Totodată, în funcție de gravitatea erorii comise, jurnalistul poate fi supus unei continue verificări a fiecărui pas din activitatea sa.

Concluzii

Televiziunea apare ca având cea mai mare influență în ceea ce priveste însușirea unor

valori și atitudini „mediatice” precum: vedetismul, sexualitatea, lipsa de scrupule, violența, plăcerile vieții, agresivitate și vulgaritate.

Influența televiziunii apare ca fiind cea mai complexă și cel mai mult orientată pe antivalori. Promovarea lor nu este neapărat intenționată, vizibilitatea negativului fiind mai mare din motive de creștere a audienței, deci din nevoia de profit comercial. Nu trebuie uitat însă că televiziunea promovează cu precadere spectacularul și modele din viață reală, cu accent pe succesul financiar mai mult decât pe cel cultural sau intelectual.

Accentul cade pe satisfacerea unor exigențe consumeriste și mai puțin pe cele socioeducaționale cum e școala sau cele morale precum familia. Promovarea de catre televiziune a unor valori, mai bine zis, antivalori în discordanță cu școala și familia sunt văzute de unii ca semnale ale unei emancipări culturale, însă de pe urma căreia avem de suferit.