Imaginea Miliției In Societatea Comunistă Românească

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE

Imaginea miliției ȋn societatea comunistă românească

Coordonator științific,

PETRESCU DRAGOȘ

Absolvent,

DOCHIOIU MĂDĂLINA

BUCUREȘTI

2016

CUPRINS

ARGUMENT …………………………………………………………………………… pag. 3

CAPITOLUL I

Brigada Diverse ………………………………………………………………………… pag. 7

CAPITOLUL II

Nea Mărin Miliardar …………………………………………………………………… pag. 14

CAPITOLUL III

Reconstituirea …………………………………………………………………………. pag. 20

CAPITOLUL IV

Amza Pellea – Toma Caragiu, biografii comparative ………………………………… pag. 28

CONCLUZII ………………………………………………………………………….. pag. 34

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………… pag. 37

ARGUMENT

Tema lucrării de licență, spre care mi-am îndreptat atenția, poartă numele de “Imaginea miliției în societatea comunistă românească” temă care, din punctul meu de vedere, este una de actualitate. Spun asta pentru că, despre perioada comunistă s-au scris multe cărți și articole, fiecare dintre autori căutând să aducă noi clarificări cu privire la modul cum funcționa societatea comunistă și asupra mecanismelor instituționale care asigurau rezistența în timp a acestui sistem politic totalitar din România. Tocmai de aceea, m-am gândit că ar fi interesantă, în opinia mea, o analiză a imaginii pe care o aveau în ochii opiniei publice instituțiile de menținere a ordinii publice. Ca urmare, am ales ca subiect de analiză și interpretare, instituția Miliției care după înființarea sa în anul 1948, a constituit alături de Direcția Generală a Securității Statului, cunoscută îndeobște sub numele de Securitate, cei doi piloni de bază ai societățtii comuniste, al căror rol esential era de a veghea la asigurarea liniștii publice și la înlăturarea oponenților politici anticomuniști, prin orice mijloace, inclusiv fizice.

Astfel, mi-am propus o analiză a modului cum era percepută în societatea românească activitatea acestei instituții de menținere a ordinii publice, a gradului de încredere în ochii populației, punând accentul mai ales, pe mecanismele de propagandă comunistă ce aveau rolul bine definit, pe de o parte, de a umaniza imaginea acestei instituții, prin realizarea unor filme gen comedie, ce aveau în centrul acțiunii milițieni fie, pe de altă parte, de a face cunoscute abuzurile regimului comunist, cum a fost cazul filmului numit “Reconstituirea”. În primul caz, cel al producerii de filme destinate îmbunatățirii imaginii miliției în ochii opiniei publice, sunt de referință seriile de filme intitulate “Brigada Diverse” și “Nea Mărin Miliardar”. În cel de-al doilea caz, cel mai elocvent, în direcția scoaterii la lumină a abuzurilor săvârșite de această instituție, este filmul “Reconstituirea”.

Această inițiativă a mea, de a realiza o lucrare care să surprindă slăbiciunile unui sistem corupt, abuziv și agresiv, se bazează pe numeroase și diverse surse de informare, atât de natură teoretică cât și de natură vizuală, care au în centrul analizei o serie de documente precum cele intitulate „Filmul surd în România mută” , scris de criticul și jurnalistul Cristian Tudor Popescu, “Dicționar universal de filme” care îi aparține lui Tudor Caranfil sau lucrarea “Filmat în România”, ce a fost scrisă de către Bujor T. Râpeanu. De asemenea, am folosit analize și rapoarte de specialitate privind prezența, ca număr, a spectatorilor la acest gen de filme, analize și rapoarte făcute publice de Centrul Național de Cinematografie București.

Din punct de vedere vizual, am urmărit și analizat filmele românești, create la comanda comuniștilor, identificând scopul urmărit de autoritățile comuniste și anume de a folosi această formă de exprimare artistică, ca instrument de manipulare a opiniei publice în direcția schimbării în ochii cetățenilor a imaginii negative pe care o aveau autoritățile de menținere a ordinii publice, o imagine caracterizată prin violență, agresivitate, corupție și abuzuri de tot felul.

Gradul de investigare, este unul profund și sistematizat, ce are la bază o bună cunoaștere a mecanismelor de funcționare a regimului comunist. El se bazează pe o bogată bibliografie, ce cuprinde informații relevante despre ce se dorea a se obține prin acest instrument artistic. Astfel, “Consiliul Culturii și Educației Socialiste”, organism de propagandă a Partidului Comunist Român, a solicitat realizarea a două filme cu milițieni cu scopul clar definit de a “repara” imaginea agresivă a unui plutonier din filmul “Reconstituirea”, film ce fusese realizat de regizorul Lucian Pintilie.

Cele două filme cu milițieni comandate – “ Brigada Diverse în acțiune” și “Brigada Diverse în alertă”, au fost realizate sub forma unei comedii, fapt ce a atras aprecierea populației, motiv pentru care a mai fost realizat și un al treilea film din seria “Brigada Diverse” intitulat “Brigada Diverse la munte și la mare”. Un alt film de comedie, a fost “Nea Mărin Miliardar”. El are o structură ideologică asemănătoare seriei “Brigada Diverse” și a fost realizat în anul 1970, avându-l ca regizor pe pe Sergiu Nicolaescu. Acest film a fost pe locul I în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile, potrivit unui comunicat al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. Despre genul acestui film, regizorul Sergiu Nicolaescu spunea că, din punctul lui de vedere, “comedia e un gen greu abordabil și rar se ridică la o calitate superioară” și, de asemenea, tot el completa despre acest gen că, “din toate genurile de filme, cel mai greu este comedia pentru mine”. Acest film este o reușită parodie a omului de afaceri miliardar de tip capitalist (Mister Juvete) și a polițistului Colombo din filmele americane.

De asemenea, același film este considerat modelul după care s-au inspirat alte câteva producții cinematografice de după revoluție, cum sunt “Miss Litoral”, “A doua cădere a Constantinopolului” sau “Garcea și oltenii”, fiind considerate identice ca stil de regizare cu filmele de comedie americane destinate ca țintă gustului cinematografic al cawboy-lor și camionagiilor, ce îl aveau în centrul acțiunii lor pe actorul american Burt Reynold’s. Ultimul film avut în vedere ca investigație vizuală, este filmul “Reconstituirea”, regizat de Lucian Pintilie în anul 1969. Critica de film a fost foarte exigentă cu acest film. Unii critici afirmă că în acest film nu se poate observa cu claritate “cine, pentru ce și de ce se luptă în acest film”. Consiliul de Cultură, a interzis filmul la vremea respectivă întrucât se considera că el aduce grave prejudicii imaginii tineretului care era prezentat sub forma unor huligani, în totală contradicție cu spiritul civic al “omului nou” pe care regimul comunist și-l dorea să-l construiască. De asemenea, imaginea milițianului (plutonierului), a slujitorului statului ce avea ca misiune menținerea ordinii publice, era de asemenea, în concepția propagandei de partid, grav distorsionată și inacceptabilă. Pentru toate aceste motive, s-a solicitat retragerea filmului de pe piață și pedepsirea autorilor acestuia.

Un alt critic de film, Dana Duma, afirma despre film că îl vede că un “un mânios pamflet împotriva manipulării imaginii cinematografice. Dacă ar fi numai secvența în care procurorul se joacă într-o doară cu aparatul de filmat și-i potrivește obiectivul rânjind și tot te trec fiorii simțind că este vorba despre relația dintre putere și cinematograf. (…) Reconstituirea este o patetică profesiune de credință avertizând asupra vinovăției cineaștilor care se lasă manipulați de putere. Verdictul său este necruțător – complicitate la crimă”. Fiind alcătuit sub forma unui reportaj, a unui film documentar cu tematică de anchetă polițistă, ce poate fi o adevărată sursă istorică de informare cu statut de cronică polițistă, filmul “Reconstituirea”, are o valoare estetică deosebită, fiind o veritabilă epopee a experiențelor reale trăite de către indivizi în perioada comunistă.

La cele expuse mai sus, am considerat de cuviință că este necesar să aducem un omagiu și să subliniem rolul deosebit pe care l-au avut cei doi mari actori pentru cinematografia românească, Toma Caragiu și Amza Pellea. Tocmai de aceea, în capitolul al IV-lea al lucrării, am făcut o analiză comparativă a celor două personalități cinematografice, având grijă să scoatem în evidență ceea ce îi aseamănă dar și ceea ce îi deosebește pe cei doi actori, căci fiecare dintre ei reprezintă o notă de unicitate în cinematografia românească, a căror valoare și perfecțiune artistică este foarte greu de atins, chiar și în zilele noastre.

Plecând de la cele expuse de mine mai sus, mi-am stabilit un scop foarte clar și bine definit și susținut istoriografic, acela de a reuși ca la finalul lucrării să scot în evidență, realitatea intrinsecă a societății românești din perioada comunistă, o realitate care din păcate, în cea mai mare parte, era una marcată de dilentantism, corupție, prostie, slugărnicie, lipsă de respect față de valorile umane (respect față de aproapele tău, demnitatea și respectul față de lege), abuzuri de tot felul, o realitate “păstorită” de Partidul-Stat, într-o deplină și nefirească colaborare, cu autoritățile statului a căror misiune ar fi trebuit să fie slujirea cetățenilor și nu a membrilor de partid.

Inovația științifică pe care am abordat-o în lucrarea de față, face trimitere la tehnicile moderne de abordare a mecanismelor de inducere în mentalul colectiv a unei realități paralele, total deformate, în acord cu obiectivele înscrise în documentele de stat și de partid ce urmăreau construirea “omului-nou”, total subordonat partidului unic și conducătorului său. Am folosit astfel, ca metode moderne observația, analiza și interpretarea faptelor istorice așa cum sunt descrise ele la “rece” în documentele istorice dar și discuțiile frontale și individuale cu persoane care au trăit în perioada respectivă, fie că au avut legătură directă cu autoritățile, în calitate de angajați ai Ministerului de Interne (Miliție și Securitate), fie că au fost simpli angajați ai statului ce își formaseră din exterior o opinie asupra modului de acțiune a autorităților statului, în raport cu cetățenii.

Importanța științifică a lucrării mele, constă în faptul că ea aduce contribuții deosebite ce pot fi necesare și clarificatoare în ceea ce privește intenția și dorința noastră de a înțelege rostul celor întâmplate în perioada comunistă, de a înțelege care au fost resorturile interioare ale sistemului care au produs atâtea deformări ale realității, care au afectat, în mod iremediabil de foarte multe ori, viața cetățenilor acestei țări. De asemenea, importanța lucrării intitulată “Imaginea miliției în societatea comunistă românească”, reiese și din aplicabilitatea acestei lucrări la clasă, unde profesorii de istorie și elevii în cadrul orelor de opțional, o pot folosi ca material bibliografic, în cadrul anumitor teme din programa școlară, ce au în centrul atenției studierea mecanismelor de funcționare instituționale de la nivelul societății comuniste, în ansamblul ei.

Drept urmare, acestea sunt argumentele care m-au determinat să abordez această temă cu care vin în fața dumneavoastră spre a v-o supune spre analiză și aprobare, considerând, din punctul meu de vedere, că este o temă interesantă, necesară și utilă în același timp, pentru a ne putea completa o imagine de ansamblu asupra unei perioade destul de îndelungate din istoria noastră și anume perioada comunistă.

CAPITOLUL I

BRIGADA DIVERSE

Filmul românesc, a fost întotdeauna una dintre fereastrele de comunicare cu populația. În același timp, acesta a fost de cele mai multe ori, un instrument aflat în mâna autorităților, ce le-a permis să exercite o puternică influență asupra populației, reușind prin diferite tehnici de exprimare cinematografică, să manipuleze opinia publică în direcția dorită. Propaganda comunistă, căci despre ea este vorba, s-a folosit de filmul românesc pentru a induce o anumită atitudine și un anumit comportament, în mentalul colectiv față de diferite autorități ale statului, fie că erau politice sau de menținere a ordinii sociale. Astfel, Miliția, organ de menținere a ordinii publice înființată în 1948, la început ca departament separat în cadrul Ministerului de Interne alături de Direcția Generală a Securității Statului, a jucat un rol deosebit în perioada comunistă, motiv pentru care cinefilii aflați sub presiunea autorităților comuniste au fost constrânși să realizeze documentare sau filme cu subiecte de natură polițistă menite să scoată în evidență rolul jucat de această instituție în bunul mers al societății.

În spatele secventelor de film, unde milițianul apărea ca un om simplu dedicat muncii aflat mereu în sprijinul populației, se aflau propagandiștii sistemului grupați în Consiliul Artistic, organism care dădea aprobarea pentru rularea în fața publicului a oricărei producții cinematografice, execitând o cenzură strictă asupra oricărei manifestări de tip artistic. Filmele dedicate Miliției române, au fost destul de numeroase. Ies insă, în evidență, seria de filme intitulate Brigada Diverse, care au fost special create, ca pe lângă nota umoristică cu care acestea au fost încărcate, să aibă și o puternică componentă educativă în spiritul celor gândite și trasate de conducerea de partid și de stat în frunte cu Nicolae Ceaușescu.

Seria de filme Brigada Diverse, conține trei părți și anume Brigada Diverse în acțiune, Brigada Diverse în alertă și Brigada Diverse la munte și la mare. “Brigada Diverse în acțiune”, film care apare de cele mai multe ori sub prescurtarea B.D. în acțiune, este un film realizat în 1970, ce are o distribuție românească, în care rolurile principale sunt interpretate de mari actori ai momentului respectiv precum Iurie Darie, Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Jean Constantin și Puiu Călinescu. Acest film a fost regizat de către Mircea Drăgan, în același an 1970. Acest film, este primul din seria de filme intitulate “Brigada Diverse” și cuprinde două momente diferite în care angajații unei secții de miliția din București, din perioada comunistă, anchetează și rezolvă două cazuri, care sunt repartizate unei echipe conduse de Toma Caragiu. Cele două momente sunt legate de furtul unui cățel și de dispariția unei broșe. Cele două părți sunt intitulate “Hoțul de câini” și “Profesorul de mimică”.

Că urmare a anchetei, se descoperă noi infracțiuni, miliția descoperind în primul caz, o delapidare de mari proporții înregistrată la serviciul comercial al unei întreprinderi, care duce în final la uciderea șefului serviciului respectiv. Plecând de la reclamația depusă la miliție, maiorul Dobrescu (Iurie Darie), repartizează acest caz spre rezolvare Brigăzii Diverse conduse de căpitanul Panait (Toma Caragiu), care îi avea în subordine pe plutonierul Căpșună (Sebastian Papaiani), sergentul-major Cristoloveanu (Dumitru Furdui) și câinele lup Costel. Reclamanta, doamna Rizescu, posesoarea câinelui declarat a fi fost furat pe nume Pufi, spune că în seara precedentă furtului, ar fi fost plecată la o prietenă în vizită și că în acest timp crede ea, că s-ar fi produs furtul, prin forțarea ușii de la intrarea în apartament cu un șpecraclu. Ca o dovadă în plus pentru a-și susține reclamația, doamna Rizescu le arată milițienilor veniți la fața locului, un manechin făcut din gips de către soțul său, care când pleca de acasă era așezat în așa fel încât să fie văzut de pe gaura cheii. Ori faptul că fusese mutat din poziția sa, arăta clar că au pătruns în apartament persoane străine. Căpitanul Panait, îl bănuiește pe hoțul de câini recidivist Fănica Patraulea (Jean Constantin). Mergând la el acasă, acesta recunoaște în cele din urmă furtul spunând că îl făcuse la comandă și că i se promisese în schimb 200 de lei. Întorcându-se la casa doamnei Rizescu, plutonierul Căpșună observă o urmă de pantof pe pervaz. Căpitanul Panait, merge pe aceste urme și în final descoperă că din apartamentul doamnei Rizescu se ajunge foarte ușor în birourile întreprinderii ICSMD, unde descoperă cadavrul șefului serviciului comercial. Milițienii extind ancheta și organizează un flagrant, unde cad în capcană doi angajați ai ICSMD, care făceau parte dintr-o rețea de persoane al căror principal obiectiv era furtul de mărfuri din întreprindere și comercializarea lor.

În al doilea caz, mergând pe firul furtului acelei broșe, milițienii ajung să descopere și să anihileze o vastă rețea de infractori, care se ocupa cu furtul de mărfuri din Magazinul Universal Unirea. De data aceasta, reclamația vine de la o altă doamnă ce locuia pe strada Mimozelor, nr. 208, pe nume Vera Manolache. Obiectul reclamației îl constituie o broșă în valoare de 300 de lei. Brgada Diverse, condusă de același căpitan Panait, se deplasează la locuința reclamantei, unde constata că acea broșă fusese data profesorului de mimică și mișcare scenică, maestrul Trandafir (Puiu Călinescu). Mergând apoi, la profesorul Trandafir acasă, milițienii descoperă că acesta nu avea autorizație de practician al meseriei, el având obiceiul de a cere în schimbul orelor de meditator, diferite obiecte de valoare (150.000 lei), pe care apoi le comercializa. Mai mult decât atât, căpitanul Panait află că Trandafir oferise lecții unor indivizi în care acestia îi solicitaseră să învețe să o facă pe surzii, orbii și șchiopii, contribuind fără să-și dea seama la formarea unei întregi generații de infractori.

Tot Trandafir, le spune milițienilor, că pregătise un individ care învățase să stea nemișcat ore întregi, fapt care îi face pe aceștia să devină suspicioși și să extindă ancheta. Drept urmare, o trimit sub acoperire pe lt. major Paula Deleanu, pentru a afla cine este acel infractor. În cele din urmă, îl identifică pe un personaj numit Ion Stambuliu, care de două săptămâni, deghizându-se în manechin, reușise să sustragă din Magazinul Universal Unirea mărfuri în valoare de 10.000 de lei. Infractorul este prins și întreaga rețea este destructurată. Filmul Brigada Diverse în acțiune, se încheie cu arestarea lui Gogu Steriade (Dem Rădulescu), prieten cu ceilalți doi infactori Patraulea și Trandafir, pentru afaceri ilegale cu autoturisme. El intră în legătură cu diferite persoane posesori de autoturisme, în care se angaja să le facă rodajul, după care dădea aceste mașini unor infractori, care le foloseau la desfășurarea unor infracțiuni.

Al doilea film din seria celor trei enunțate mai sus, a fost intitulat “Brigada Diverse în alertă”. Prescurtat de multe ori, sub forma “B.D. în alertă”, acest film a fost creat în anul 1971, având același regizor ca și în cazul primul film și anume pe Mircea Drăgan. Distribuția pe rolurile principale este aceeași cu Iurie Darie, Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Jean Constantin și Puiu Călinescu. Și de această dată sunt prezentate două cazuri: descoperirea și anihilarea unei bande de răufăcători care punea în circulație bani falși, cumpărând tablouri valoroase de la colecționari amatori și revânzându-le apoi la „Consignația”, și destrămarea unei rețele de hoți din locuințe din care făcea parte un grup de femei (Vasilica Tastaman, Carmen-Maria Strujac, Lucia Boga), ce se dădeau drept văduve, spre a stârni compasiunea unor barbați creduli și a-i jefui. Cele două părți în care este structurat acest film, se numesc “Femeia fără semnalmente” și “Văduve cu termen redus”.

Începutul filmului îi are în centrul atenției pe cei trei infractori mărunți (Steriade, Patraulea și Trandafir), care odată ieșiți din închisoare, își jură să-și schimbe viața. Astfel, ei își stabilesc ca principale obiective imediate pe de o parte, pe plan personal-afectiv, căsătoria și întemeierea unei familii iar, pe de altă parte, pe plan profesional, să se angajeze legal într-o meserie ce ține de planul cultural-artistic. Fiecare dintre ei visează să devină ceva în viață. Patraulea își dorește să devină cântăreț și prestidigitator, Trandafir să ajungă instructor artistic la un ansamblu, cu care visa să iasă în turnee, în străinătate, iar Steriade își dorea foarte mult să devină ghid O.N.T., pentru turiștii străini.

Prima parte a filmului, intitulată “Femeia fără semnalmente”, are în centru o rețea de falsificatori de bani, despre care Brigada Diverse află de la maiorul Dobrescu. Evenimentele se desfășoară în jurul unei femei numită doamna Simion, pe care mulți o consideră o femeie avută și cu multă influență. În capcana ei, cad și cei trei infractori care ajung să cumpere cu bani falși, în locul ei, cantități mari de alimente pe care le revindeau apoi cu prețuri mici. Mai mult decât atât, Gogu Steriade, intră fără să-și dea seama, în rețeaua care se ocupa cu achiziționarea de tablouri de valoare. În final, infractorii sunt arestați de maiorul Dobrescu și de căpitanul Panait, în urma unui flagrant pus la cale de către milițieni.

A doua parte a filmului intitulată “Văduve cu termen redus”, are în centrul acțiunii sale o asociație care oferă asistență medicală, materială, juridică și despăgubiri, tinerelor văduve. În realitate, aceasta asociație numită “Asociația Tinerelor Văduve”, este un paravan pentru a-și desfășura activitatea hoții de locuințe. Acești infractori sunt foarte bine organizați. Operațiunea începe cu un grup de patru femei tinere ce joacă rolul unor văduve (Agripina, Margareta, Amalia și Ingrid), care au ca principală misiune rolul de a agăța bărbați cu stare materială, în diferite locuri din oraș (Gara de Nord sau în fața hotelurilor). Dupa ce sunt invitate în casă de către victime, acestea într-un moment de neatenție, fac copii ale cheilor originale pe care le distribuie complicilor ce așteptau în fața ușii de la intrare. Apoi, sub pretextul că doresc să se distreze, le cer acesora să iasă la barul de noapte Melody. Pe perioada cât sunt plecați, complicii intrau apoi în casă cu acele copii ale cheilor originale și furau tot ce găseau de valoare (banii, hainele, mobilierul, obiectele electronice și obiectele de artă). Printre cei care au avut de suferit au fost domnul Vornicescu (Ion Besoiu), director la CSMF dar și cei trei infractori, care fără să știe aduseseră în casă chiar pe cele patru așa-zis văduve. În cele din urmă, miliția intră pe fir și ca urmare a unor acțiuni de supraveghere și urmărire, aceasta filieră de hoți este prinsă în totalitate.

Filmul s-a numit inițial “B.D. se afirmă”. El a intrat în etapa de producție în 1970 iar cheltuielile s-au ridicat la 2.900.000 lei. Acest film a avut un mare success la public fiind vizionat, așa cum arată o situație prezentată de Centrul Național al Cinematografiei de 5.649.930 de spectatori. De asemenea, potrivit unui comunicat dat de “Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România”, filmul “Brigada Diverse în alertă”, se află pe locul 22 în topul celor mai vizionate filme românești.

Al treilea film din seria Brigada Diverse, a fost numit “Brigada Diverse la munte și la mare”. Fiind și acesta prescurtat sub numele de “B.D. la munte și la mare”, el a fost realizat în anul 1971, de aceeași echipă ce îl avea ca regizor pe Mircea Drăgan. Filmul a fost realizat ca urmare a succesului înregistrat de seria filmelor Brigada Diverse și a fost împărțit în două momente intitulate: “Prafuri pentru mama-mare” și “Icoana făcătoare de minuni”. Și în acest film, începutul este marcat de prezența celor trei infractori (Gogu Steriade, Patraulea și Trandafir), care de data aceasta, imediat dupa ce ies din închisoare, se căsătoresc în același timp – Gogu Steriade cu Stela Mocuța, Trandafir cu Maricica Teica și Patraulea cu Luminița Mardare. La ieșirea din Primărie, din fața ofițerului stării civile, cei trei se întâlnesc cu membrii echipei “Brigada Diverse”, care veniseră la oficierea căsătoriei plutonierului Căpșună cu doamna Angela (Reka Nagy).

În prima parte intitulată “Prafuri pentru mama-mare”, echipa Brigada Diverse, este trimisă în concediu pe litoralul Marii Negre, de către maiorul Dobrescu (Iurie Darie), cu misiunea clară de a participa la o misiune alături de Miliția din Constanța, ce avea drept scop, prinderea unui grup de infractori ce se ocupa cu transportul și distribuirea de droguri. După ce se cazează la un hotel din stațiunea Venus, membrii echipei ies în oraș și se întâlnesc din nou în Mangalia, cu cei trei infractori. Patraulea și Trandafir, organizaseră un spectacol la grădina de vară din Mangalia, iar Gogu Steriade se angajase drept ghid al unui infractor străin numit Mișu Vasilesco (Ion Finteșteanu), care fusese plecat de 30 de ani din țară și acum se reîntorsese cu gândul de a-și pune planul în aplicare de a fura obiecte de valoare pe care apoi să le vândă din nou în străinătate.

Ca urmarea a unor informații primite, milițienii se îndreaptă spre Vama Veche, locul presupus pe unde ar fi trebuit să intre drogurile în țară. Situația se complică apoi. Suspicios, complicele român caută intermediari pentru a transporta drogurile. În cele din urmă, acestea ajung la Patraulea, acesta luându-le de la un ospătar pe nume Gicu care îi spune că sunt prafuri pentru mama care este bolnavă de ulcer. Patraulea, i le dă lui Trandafir care din neatenție ia o doză de droguri. În final, drogurile ajung la Gogu Steriade care aflat în situația de a-l conduce pe Vasilesco la Constanța, acceptă să le ducă la destinație. Miliția intră pe fir și reușește în scurt timp să o aresteze pe logodnica complicelui român care le descrie modul cum funcționează rețeaua. Astfel, ea le spune că în schimbul transportului drogurilor la Oradea, ce urmau să fie ascunse în motorul mașinii, logodnicul ei trebuia să se întâlnească cu traficanții în fața Cazinoului din Constanța, pentru a-și primi banii (15.000 lei). Milițienii merg la locul de întâlnire și îi arestează pe traficanți și le confiscă drogurile.

În a doua parte a filmului “Brigada Diverse la munte și la mare”, intitulată “Icoana făcătoare de minuni”, membrii echipei “Brigada Diverse”, recent întorși de la Constanța, primesc de la maiorul Dobrescu o nouă misiune. Ca urmare a reclamației făcute de starețul Mânăstirii Agapia, căpitanul Panait și colegii săi merg la mânăstire pentru a da de persoana învinuită că nu și-a plătit cheltuielile față de mânăstire pentru perioada cât a fost găzduit acolo. Cu acest prilej descoperă că icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Agapia fusese furată și înlocuită cu o copie. Ca urmare a anchetei făcute în imrejurimi și pe baza portretului-robot, căpitanul Panait își dă seama că este vorba despre Gogu Steriade. Acesta, în schimbul promisiunii de a li se oferi contracte în străinătate, la Londra, Paris și Tokyo, alături de ceilalți doi infractori Patraulea și Trandafir, acceptă misunea dată de Vasilesco de a merge la Schitul Sihăstria, pentru a recupera și a-i aduce o planșetă de desen, în care se afla, fără știrea celor trei, Icoana făcătoare de minuni. În cele din urmă, echipa Brigada Diverse îi arestează pe toți complicii lui Vasilesco, iar pe acesta împreună cu cei trei infractori îi arestează pe aeroport.

Referitor la acest film, scriitorii Vintilă Corbu și Eugen Burada, au subliniat într-o scrisoare deschisă publicată în decembrie 1971, în Revista “Săptămâna”, faptul că sunt asemănări numeroase ȋntre personaje și unele replici, ȋntre seriile de film intitulate “Brigada Diverse” și propriul proiect intitulat “Caravana”. Ei au remarcat astfel, umatoarele: „asemănările stupefiante de situații, de personaje și de replici” dintre seria de filme „Brigada Diverse” și un proiect cinematografic propriu intitulat „Caravana”, care fusese contractat și preluat de Studioul București în anul 1965 și casat în 1968, după mai multe variante de lucru. La acest aspect, mai trebuie adăugat și faptul că filmul a avut cheltuieli mari de producție care s-au ridicat la suma de 2.800.000 lei. De asemenea, filmul “Brigada Diverse la munte și la mare”, a avut succes deosebit la publicul românesc, fapt atestat de situația numărului de spectatori înregistrați, situație prezentată de Centrul Național al Cinematografiei.

Privitor la filmele, din seria Brigada Diverse, ar trebui să abordăm și motivația conceperii acestora. Astfel, Consiliul Culturii și Educației Socialiste, este răspunzător de apariția acestui gen de film. Acest organism a comandat două filme cu milițieni (“B.D. în acțiune” și “B.D. în alertă”), cu scopul de a “îndulci” imaginea dură a plutonierului din filmul “Reconstituirea”, creat în 1969 de către regizorul Lucian Pintilie. Deși, inițial se vorbise doar de două filme, ca urmare a sucesului înregistrat la public, s-a mai realizat și un al treilea film (“B.D. la munte și la mare”). Fiind un film în care apăreau angajați ai Miliției, a fost nevoie de acordul și de sprijinul Inspectoratului General al Miliției. Sprijinul a fost menționat și pe pelicula de film și el a fost asigurat de către consultanții militari, colonelul Valeriu Buzea și căpitanul George Sandu.

Acest film, a fost unul de propagandă. Inițial a purtat numele de “Brigada mărunțișuri”, fiind schimbat ulterior în “Brigada Diverse” iar cheltuielile pentru acest film, s-au ridicat la suma de 2.400.000 de lei.

Desfășurarea filmărilor are un parfum local aparte. Multe dintre scene, au fost filmate în diferite locații care apoi în anii ’80, din dispoziția lui Nicolae Ceaușescu au fost demolate. Astfel, scenele de detenție au fost filmate în închisoarea Văcărești. Apoi, scenele din Restaurantul Odobești, au fost filmate într-un restaurant de pe strada Galați (astăzi Vasile Lascăr), care a fost și acesta demolat.

În secvență din restaurant, cânta Ștefan Bănică Senior, sub numele de scenă Ion Bănică, câteva cântece compuse de Ion Cristinoiu, pe versurile scrise de Mihai Dumbravă. Sunt celebre câteva versuri interpretate de Ștefan Bănică „Eu sunt Fane-ncurcă-lume/ Mi-am făcut în târg renume/ De te uiți în ochii mei/ N-ai să știi cât ai să bei!”. De asemenea, în același local, sunt prezentate o serie de numere de iluzionism, interpretate de Aurel Iosefini. Este de asemenea interesant de remarcat ceea ce spun actorii despre modul cum au mers filmările. Astfel, având în vedere că regizorul filmului Mircea Drăgan era specializat pe filme istorice și nu pe comedii, el i-a lăsat pe actori să impovizeze, fapt care a contribuit la reușita filmului. Ca exemplu, Jean Constantin a afirmat că regizorul îi lăsa liberi, iar „multe replici îmi aparțin, improvizam foarte mult”.

Atmosfera relaxată de la filmări era demonstrată și de câteva amintiri ale participanților, unele legate de Jean Constantin. Din cauza faptului că acesta făcea naveta de la Constanța cu trenul, ȋntârzia uneori, fapt care îl provoca pe Toma Caragiu, care avea o replică la adresa lui Jean Constantin ce provoca râsul general “Paștele mamei lui de țigan! Ăsta, precis a furat ceva din tren. L-au prins și de-aia nu mai vine…”. Un alt aspect interesant, este legat de audiența foarte mare la public al acestui film. Astfel, potrivit situației alcătuită de Centrul Național de Cinematografie din București, filmul a fost vizionat de 4.618.451 de spectatori în cinematografele românești, în perioada scursă de la premieră și până în 2007.

Recenziile critice la acest film, s-au situat pe o paletă foarte largă, începând cu cei care dădeau o apreciere deosebită notei educative a filmului și mergând până la cei care îl vedeau ca un film propagandistic, care nu are nicio legătură cu realitatea. În primul rând, criticul Călin Căliman, sublinia faptul că propaganda comunistă s-a folosit de priza deoasebită la publicul românesc a unor actori de comedie precum Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Jean Constantin și Dem Rădulescu, pentru a prezenta infracțiunile ca pe niște fapte mărunte, ce nu au un impact deosebit asupra ordinii sociale instaurate. Profesorul Florian Potra, considera că filmul este reușit doar “parțial”, deoarece în ciuda faptului că se folosesc în film actori foarte buni, replicile și glumele sunt de cele mai multe ori forțate. În aceeași notă de idei, Irina Coroiu afirma că succesul filmului se datorează unei “distibuții de aur”, care au primit roluri “pline de sevă”.

Criticul Tudor Caranfil, susține faptul că acest film a avut ținte mediatice clare fixate de propaganda comunistă care au fost atinse cu sprijinul organelor de menținere a ordinii sociale, lansând următorul comentariu referitor la statutul acestei serii de filme: „Comedie realizată cu complicitatea „organelor” de Miliție, pentru evidente ținte mediatice. Intriga rudimentară e susținută într-un abundent dialog regulamentar, animat de actori cu „cârlige estradistice”. Când nu are dialog, Puiu Călinescu strecoară câteva demonstrații antologice de pantomimă. Ca atracții, mai cităm: Bănică lansându-se în cântece de chef („Eu sunt Fane Încurcă-Lume” de Ion Cristinoiu care a asigurat muzica întregului triptic) și colecția de măști a lui Bob Călinescu.”

Un alt cunoscător avizat, este jurnalistul Cristian Tudor Popescu, doctor în cinematografie și profesor asociat la UNATC. Acesta are o opinie interesantă, afirmând despre filmul Brigada Diverse, că are un profund caracter politic și propagandistic, asemenea multor filme din perioada comunistă. El continuă prin a spune, ca mulți alții de altfel, ca acest film este o încercare a autorităților comuniste de a crea un film care să fie o contrapondere la filmul “Reconstituirea”, regizat de Lucian Pintilie. În același timp, Cristian Tudor Popescu, subliniază că acțiunea filmului s-a produs în plină epoca socialistă, în așa cum îi spune el “socialismul consolidat”, unde infracțiunile majore au dispărut cu desăvârșire, deoarece marea majoritatea a oamenilor muncii, își desfășoară activitatea cinstit.

Cât despre ofițerii și subofițerii miliției române, aceștia sunt prezentați într-o lumină pozitivă, fiind “oameni inteligenți, educați, culți, cu simțul umorului, corecți prin vocație și apărători ai cetățenilor onești”, în totală contradicție cu imaginea reală a acestora în societatea românească, pe care jurnalistul o descrie astfel: “brute microcefale, corupți și răi, comportându-se discreționar și mitocănește cu cetățenii.”

CAPITOLUL II

Nea Mărin Miliardar

Film de comedie românesc, regizat de Sergiu Nicolaescu în anul 1979, a avut la bază un scenariu scris de Amza Pellea, Vintilă Corbul și Eugen Burada. În rolurile principale au fost distribuiți actori foarte cunoscuți dintre care îi amintim pe Amza Pellea, Stela Popescu, Colea Răutu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Draga Olteanu Matei și Ștefan Mihăilescu-Brăila. În acest film, Amza Pellea joacă un dublu rol. În primul dintre ele, joacă rolul unui țăran din localitatea olteană Băilești, pe nume Nea Marin Juvete iar în al doilea rol, joacă rolul unui american miliardar pe nume Marlon Juvett, cu care datorită asemănării fizionomice foarte mari, ajunge să se confunde în diferite scene din film.

Aceeași asemănare, persistă și în cazul celor două serviete, pe care cele două personaje le purtau cu ei, una aparținându-i lui Nea Marin Juvete în care acesta își ținea brânza și prazul și cealaltă deținută de Marlon Juvett, în care ținea un million de dolari cu care dorea să-și răscumpere fiica, ce fusese răpită de niște mafioți. Caracterul comic al situațiilor din film este amplificat de sosirea pe litoral a soției lui Nea Marin Juvete, pe nume Veta, jucată magistral de un alt actor foarte iubit de plublicul românesc și anume Draga Olteanu Matei.

Filmul începe cu deturnarea unui avion ce urma să se deplaseze pe ruta Frankfurt – Hong Kong, de către doi pirați ai aerului, jucați de Mircea Albulescu și Alexandru Dobrescu. Aceștia, sub amenințarea unei bombe aflate într-o geantă, pe care ar fi detonat-o dacă nu le erau satisfăcute cererile, obțin aprobarea de la pilotul avionului ca aeronava să se îndrepte către Insula Capului Verde. Pe drum însă, cei doi pirați împreună cu Samantha Juvett, jucată de Brândușa Marioțeanu, ce fusese adormită prin punerea unui somnifer în cafea, se parașutează deasupra Mării Mediterane, de unde sunt recuperați de o șalupă, care îi duce apoi la întâlnirea cu banda condusă de Doe, personaj jucat de Ștefan Mihăilescu-Brăila. Cele două bande, fac schimb Samantha fiind dată lui Doe, primind drept răsplată o anumită sumă de dolari. Însă, imediat după ce pleacă, mașina celor doi, care aduseseră fata în schimbul banilor, explodează ca urmare a unei bombe ce fusese pusă la bordul mașinii de către oamenii lui Doe.

Tatăl fetei, miliardarul american Marlon Juvett, jucat de Amza Pellea, este căutat de Doe și după ce cei doi i-au legătura, Doe îl amenință că dacă nu-i oferă în schimbul fetei un million de dolari, o va ucide. După ce în prima fază, americanul pierde avionul la Frankfurt, acesta acceptă întâlnirea pentru a face schimbul cerut la Constanța. Între timp, despre afacere, afla o bandă rivală ce vroia să pună mâna pe banii aduși de american, banda fiind condusă de un oarecare Teach, jucat de actorul Jean Constantin. De asemenea, pe fir, intră și poliția americană care îl trimite pentru rezolvarea cazului pe locotenetul Colombo, jucat de actorul Puiu Călinescu.

Este momentul când intră în scenă, actorul principal și anume Amza Pellea, care îl joacă în film pe Nea Marin Juvete din Băilești, care plecat la Marea Neagră în concediu, ajunge să treacă printr-o serie de întâmplări neprevăzute. Ajuns la mare, nepotul său, Gogu lui Pupăză, jucat în film de actorul Sebastian Papaiani, îl duce la Hotelul Vega pentru a-l caza pe Nea Marin. Cum nu erau locuri libere, pentru a nu se face de râs în sat, recepționerul Sache, jucat de actorul Mihai Mălaimare, tot oltean și el, îl cazează pe Nea Marin în Apartamentul Imperial, rezervat doar personalităților, spunându-i că până în dimineața următoare să nu iasă din cameră, până când nepotul său Gogu urma să vină să-l ia și să-l ducă în alt loc, pentru a-l caza. A doua zi ȋnsă, Gogu întârzie.

Între timp, apare în cameră miliardarul Marlon Juvette, jucat tot de Amza Pellea, care așează într-o servietă cumpărată, milionul de dolari adus pentru răscumpărare. Fără să știe însă, în cameră se afla o altă servietă identică cu a sa, adusă de Nea Marin, în care acesta își ținea brânza și prazul, fără de care nu pleca niciunde. Camerista care făcea curățenie în cameră, jucată de actrița Adina Popescu, încurcă servietele în așa fel încât, miliardarul la plecarea sa din cameră, ia din greșeală servieta lui Nea Marin, pe care pun apoi mâna banda lui Teach, după ce îl atacaseră pe american în lift. Întorcându-se în cameră, miliardarul american se întâlnește cu Nea Marin și îl roagă pe acesta să joace rolul său și să participe în locul său la activitățile care îi fuseseră pregătite, pentru a avea timp să se ocupe de situația fetei sale. Drept urmare, Nea Marin acceptă și însoțit de o damă de companie, jucată de Stela Popescu, care era de fapt spioana lui Doe, participă la programul de relaxare pus la dispoziție de conducerea hotelului, al cărui director era jucat de Colea Răutu.

Samantha, reușește pentru o scurtă perioadă de timp, să scape de bandiți, în urma unei urmăriri cu motociclete pe plajă. Este însă prinsă și bandiții lui Teach, stabilesc ca loc de întâlnire barul Ritz. Cealaltă bandă, schimbă însă locația și ora desfășurare a întâlnirii, stabilind să se vadă cu miliardarul american în barul din holul hotelului, cu o oră mai devreme. La întâlnire, servieta pe care o primesc bandiții este cea a lui Nea Marin și după o bătaie cu frișcă și intrarea în scenă a soției lui Nea Marin, Veta, adevărata geantă cu bani este luată de locotenetul Colombo. Bandiții, văzând că în geantă nu se afla milionul de dolari, îl răpesc pe Nea Marin, confundându-l cu miliardarul american, cu gândul de a-l folosi drept răscumpărare. Gogu lui Pupăză, îi cheamă pe toți oltenii aflați la mare să-l elibereze pe Nea Marin. Mergând la vila unde acesta era reținut, Gogu împreună cu Veta, Sache, Juvette și Samantha, îl găsesc pe Nea Mărin cântând amețit de băutură iar pe toți ceilalți răpitori dormind buștean, din cauza faptului că se îmbătaseră. Colombo îi returnează miliardarului servieta cu banii și îi arestează pe bandiți, pentru a-i duce în America.

Filmul se încheie cu un Happy-end, miliardarul american acceptând rugămintea fetei sale Samantha, de a mai rămâne în România o săptămână, pentru a merge în vizită la Nea Mărin, la Băilești. Potrivit unui comunicat dat publicității în anul 2006, de către Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, filmul “Nea Mărin Miliardar”, se află pe locul I, în topul celor zece dintre cele mai vizionate filme românești de-alungul timpului. Referitor la producția filmului, acesta a avut mai multe momente de întrerupere, cauzate de decizia președintelui C.C.E.S., Miu Dobrescu, de “a da posibilitatea regizorului să termine cele 2 filme din planul de producție a anului 1977” , filme ce deveniseră o prioritate pentru regimul comunist. Este vorba despre filmele “Independența” – un serial produs pentru televiziune și “Pentru patrie”, un film aniversar.

Acest film, a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. Pe genericul final al filmului, sunt desfășurate locațiile unde s-au realizat filmările. Astfel, scenele de interior au fost filmate în Hotelul Intercontinental din București iar cele exterioare, în Snagov, Otopeni și pe Litoralul Marii Negre, îndeosebi în stațiunea Olimp. În acest loc se filmează scenele desfășurate la barul hotelului. Scenele de la începutul filmului, au fost filmate pe Aeroportul din Frankfurt, în zona neutră, din simplul motiv că actorii nu aveau viză pentru a se deplasa în Republica Federală Germania. Filmarea scenelor a durat o singură zi, desfășurându-se în ziua de 7 decembrie 1978, autoritățile germane lăsându-i pe actori să procedeze cum doresc, fără să le ceară bani. După terminarea filmărilor, la sfârșitul aceleiași zile, toți cei care se deplasaseră acolo pentru filmări, s-au întors acasă.

Referitor la modul cum s-au desfășurat filmările în această locație, regizorul Sergiu Nicolaescu afirma că „ne-am plimbat prin aeroport de la 9 dimineața până la 3 după-amiază, am filmat ce voiam și ne-am întors acasă”. L-a producția filmului au contribuit Compania română de transport aerian TAROM, alături de Ministerul Apărării Naționale și de Ministerul Sportului și Turismului. Scenele de film, au fost realizate în vara anului 1978 și s-au desfășurat ca timp, de-alungul a 32 de zile. Într-o primă fază a filmărilor, acestea s-au desfășurat greoi din cauza unei crize de sciatică a regizorului, care pentru a putea coordona filmările, fusese legat de o targă și apoi ridicat în poziție verticală pentru a putea vedea cum merg filmările.

Totalul sumei necesare producției filmului a fost de 3.702.000 lei, fapt considerat o performanță financiară având în vedere că aceste cheltuieli în final au fost mai mici decât cele destinate realizării unor filme de aceeași anvergură. Apartamentul în care se desfășoară scenele cu cei doi “Nea Marin”, este Apartamentul Imperial, aflat la etajul 19 al Hotelului Intercontinental. Acesta are o suprafață de 240 metri pătrați și este dotat cu două dormitoare. Ca mobilă, aceasta este făcută din lemn de nuc, fiind poleită cu aur. Ca obiecte de iluminat, acestea sunt fabricate din sticlă de Murano. Rolurile interpretate de actori au fost deosebit de reușite. Despre Amza Pellea, regizorul Sergiu Nicolaescu spunea că nu a fost nevoie să-i dea vreo indicație deoarece se adaptase foarte bine rolului, fiind foarte natural în interpretarea rolului său.

Regizorul îl caracteriza foarte plastic spunând despre el că „era personal, era natural, era firesc, era popular, stătea de vorbă cu oricine îl aborda. Spunea glume, povestea întâmplări pline de haz. Avea lipici la public”. Un alt actor foarte iubit de public, care a jucat în acest film, a fost Sebastian Papaiani, care a jucat rolul lui Gogu, o rudă de-a lui Nea Marin Juvete, de la Băilești. Actorul, spunea că i-a venit foarte greu la început să intre în rol deoarece a trebuit să învețe să vorbească și să se poarte ca un oltean. Într-una din scenele, în care a trebuit să simuleze că se tot împiedica, el s-a lovit de un fotoliu și în cădere și-a fracturat două coaste. De asemenea, având în vedere faptul că Sebastian Papaiani și Amza Pellea, râdeau foarte zgomotos la filmări, regizorul a fost nevoit de foarte multe ori, să-i scoată din cadru.

Este foarte amuzantă o întâmplare pe care actorul Papaiani, a trăit-o atunci când în cadrul filmărilor au trebuit să fie folosite bancnote ce imitau moneda americană, dolarul. În timpul filmărilor, au fost folosite astfel de bancnote care pe o parte aveau imprimată valoarea acesteia iar pe verso avea inscripționată expresia „bloc-notes”. După filmări, Sebastian Papaiani, a păstrat o asemenea bancnotă de un dolar american, pe care a pus-o la păstrare, ca amintire, pe masă, sub o mască de sticlă. Unul dintre cei care veniseră în vizită la el, probabil că a văzut această bancnotă și a raportat la miliție, astfel că în zilele următoare, actorul s-a trezit la ușă cu doi milițieni care l-au luat la întrebări de unde are acei bani. Actorul le-a arătat milițienilor bancnota care după ce s-au uitat la ea, au plecat râzând.

Un alt actor, la fel de iubit de publicul român, care a jucat în acest film, a fost Draga Olteanu Matei. Cea mai reușită scenă în care actrița iese în evidență, este cea filmată în barul de noapte, când Veta își face loc prin mulțimea care dansa, lovindu-i în cap cu papornița plină de praz. Regizorul Sergiu Nicolaescu, afirma că a avut mari emoții în realizarea filmului, deoarece era conștient că nu avea experiența în realizarea filmelor gen comedie. Tot el afirma că, de fapt, el își dorea să producă un film din genul celor polițiste, motiv pentru care se apucase să studieze comedia americană. Coloana sonoră a acestui film a avut ca suport două piese muzicale de pe albumul editat în 1978 cu numele de „Jeff Wayne's Musical Version of The War of the Worlds”. Aceste piese se numesc The Eve of the War și Horsell Common and the Heat Ray. La acestea se mai adaugă și o altă piesă extrasă de pe albumul “Disco Connection” , care îi aparține lui Isaac Hayes, editat în anul 1975, piesa fiind numită în mod asemănător, “Disco Connection”.

Filmul “Nea Mărin Miliardar”, a avut un succes deosebit la public. Astfel, imediat după ce a fost trimis spre vizonare în sălile de cinema, în scurt timp s-au vândut 14.643.840 de bilete. După revoluție, filmul a fost redifuzat începând cu data de 6 aprilie 2001, încă din prima zi fiind vândute1.746 de bilete. Astfel, filmul “Nea Marin Miliardar, a devenit cel mai de succes film românesc din toate timpurile, fapt demonstrat de un comunicat dat în anul 2006, de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, filmul fiind apoi cumpărat de toate statele socialiste dar și de unele state din Occident.

Criticii de film, au fost extrem de binevoitori atunci când au trebuit să se exprime asupra elementelor pozitive sau negative ale acestui film. Astfel, criticul literar Ovidiu S. Crohmălniceanu, analizând cele două personaje, unul real (Amza Pellea) și celălalt produs al scenariului (Nea Mărin), spune despre aceștia că Amza Pellea, este elementul central în jurul căruia gravitează toată desfășurarea filmului, deoarece actorul a fost înzestrat în mod natural cu un fin simț al observației comportamentului țăranului oltean român, ceea ce îi permite să intre foarte ușor în pielea personajului de film. Cât despre personajul de film Nea Mărin, același critic literar spune că acesta este profund original, autentic și înzestrat cu o identitate specifică satului românesc dintr-o regiune anume a țării numită Oltenia. Tot el mai spune despre acest film că, a fost “creat în întregime de Amza Pellea, el este în întregime opera unui excelent actor și fin observator al psihologiei omenești, înzestrat totodată cu multă invenție umoristică, personajul neavând o configurație anterioară mitică, așa ca Păcală sau Tândală. Acum Nea Mărin există în deplinătatea cuvântului, are o identitate incontestabilă, aceasta constituind principala lui virtute artistică, deloc neglijabilă. Sergiu Nicolaescu a trebuit doar să-i dea drumul în film, fiindcă oricare ar fi calitatea acestuia, Nea Mărin, și încă miliardar, umple sălile de spectacol”.

Un alt critic, de data aceasta specializat pe analiza și interpretarea filmului, Tudor Caranfil, subliniază nota pozitivă a acestei comedii românești reprezentată de reușita interpretării dublului rol de către Amza Pellea și interpretarea fără cusur a lui Puiu Călinescu în rolul locotenetului Colombo. În același timp, criticul scoate în evidență și o notă negativă ce face referire la faptul că numeroasele întâmplări la care este supus Nea Mărin în film, îl fac în final, să-și piardă identitatea și autenticitatea. Astfel, criticul afirma că „în această comedie, la scenariul căruia a colaborat și Amza, regizorul a izbutit o eficace și adesea irezistibilă farsă parodică în care protagonistul a apărut într-un memorabil dublu rol, iar Puiu Călinescu a uluit într-o reușită pastișă a unui șleampăt și pedant Columbo. Record absolut de spectatori: 14.643.840! Totuși, rezerva formulată în «Istoria filmului românesc» de Călin Căliman are temeiul ei: «…Printre încurcăturile de situații ale intrigii, personajul devenit legendar al lui Nea Mărin, cu identitatea falsificată, își pierde atuul principal, arta povestirii». Dar are, oare, «arta povestirii» fotogenie?…”.

De asemenea, un al treilea critic de film Andrei Gorzo, spune despre acest film că este doar o copie a scenelor din filmele de comedie americane, o serie de tipizate scenografice și regizorale din perioada filmelor mute cum ar fi bătaia cu frișcă, alergatul după persoane care fug și apoi se împiedică sau trasul de șuturi în fund. Andrei Gorzo, critică dur acest film, afirmând despre el că scenariul filmului arată ca și cum ar fi fost scos „din fundul magaziei de vechituri a teatrului de comedie”, iar regia lui Sergiu Nicolaescu s-ar fi limitat “doar la câteva priviri distrate aruncate pe un episod sau două din Cascadorii râsului”.

Ceea ce trebuie arătat însă, este faptul că acest film a fost modelul după care s-au inspirat apoi, o serie de producții cinematografice de după revoluție, cum au fost “Miss Litoral”, “A doua cădere a Constantinopolului” sau “Garcea și oltenii”, toate aceste producții având la rândul lor drept model comediile americane, ce-l aveau în centrul acțiunii pe actorul american Burt Reynold’s. Filmul Nea Mărin Miliardar, se înscrie pe aceleași coordonate ale regimului comunist din vremea lui Nicolae Ceaușescu, care urmăreau îmbunătățirea imaginii autorităților de menținere a ordinii publice, în special a Miliției, folosind pentru atingerea acestui obiectiv, genul comediei în transpunerea pe peliculă, a slăbiciunilor unei societăți aflate într-un imobilism cultural și spiritual permanent. Prezența locotenetului Colombo, cu o imagine vădit construită în așa fel încât să ironizeze autoritățile de menținere a ordinii publice americane, arată o încercare subtilă și evidentă a propagandei de partid, de a scoate în evidență superioritatea ideologică și instituțională, a regimului comunist în raport cu cel capitalist.

CAPITOLUL III

RECONSTITUIREA

Reconstituirea, este un film românesc, realizat în imagine alb-negru, de către Lucian Pintilie în anul 1968, fiind catalogat de specialiști, drept o dramă ce a avut ca sursă de inspirație nuvela scrisă de de Horia Pătrașcu, nuvelă care la rândul ei pornește de la un eveniment real desfășurat în anii ’50, pe malul Timișului. Alături de regizorul Pintilie și de scenaristul Horia Pătrașcu, au contribuit la producerea filmului o întreagă echipă de tehnicieni dintre care îi amintim pe cei care s-au ocupat de asigurarea sunetului (Andrei Papp), a montajului (Eugenia Naghi), a imaginii (Sergiu Huzum), a costumelor (Tomina) și a decorurilor (Aureliu Ionescu).

Potrivit unui comunicat al Asociației Criticilor de fim din România, această producție cinematografică a primit titlul de cel mai bun film românesc din toate timpurile. Filmul, are distribuiți în rolurile principale o serie de actori tineri, aflați la începutul carierei, dintre care îi amintim pe Vladimir Găitan, George Constantin, George Mihaiță, Emil Botta, Ernest Maftei, Ileana Popovici, Ștefan Moisescu. Filmul a fost produs în studiourile de film “Filmstudio București”, având premiera pe data de 15 octombrie 1971. După trei zile de rulare în cinematografele din România, filmul “Reconstituirea”, a fost retras de pe piață la ordinul autorităților comuniste, fiind reluată producția, abia după revoluția română din 1989.

Subiectul filmului este o întâmplare dintr-un bar al unui sat de pe malul Timișului, unde a avut loc o petrecere organizată de elevii seraliști ai unui liceu. Aflați sub influența băuturilor alcoolice consumate, doi tineri intră în conflict cu barmanul, pe care după ce-l iau la bătaie, produc mai multe pagube barului, spărgând diferite obiecte aflate în calea lor. Dorind să folosească această întâmplare nefericită pentru a crea un film cu scopul de a-i educa pe tineri, autoritățile de partid (P.C.R.) și de stat (Miliția, Procuratura) împreună cu Școala de unde proveneau tinerii-problemă, au trecut la reconstituirea firului evenimentelor, încercarea fiind filmată de un cinefil amator. Toată această poveste devine subiect de film pentru Lucian Pintilie, care reușește să introducă în film, prin intermediul replicilor spuse de actori, diferite situații care devin subiect de meditație pentru spectatori.

Pentru a putea fi produs, filmul avea nevoie de aprobarea Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă. Bazându-se pe rapoartele pozitive întocmite de Ecaterina Oproiu și de Ioan Grigorescu, membri ai acestui organism, filmul primește aprobarea în unainimitate de la Consiliului Artistic, pe data de 10 iunie 1968. Din acest organism de cenzură mai făceau parte Ion Brad, Vasile Tomescu, Mircea Drăgan, Constantin Pivniceru, Petre Sălcudeanu, Victor Iliu, Dumitru Fernoagă, Vasile Tomescu, Nicolae Dragoș, Titus Popovici, Mihai Iacob, Aurel Barangă, Ioan Grigorescu, Marius Teodorescu, Florian Potra, și Lucia Olteanu. Ca urmare a aprobării în unanimitate, filmul a intrat în etapa de producție pe data de 1 iulie 1968, filmările fiind realizate în perioada 23 august – 23 octomrie 1968. Scenele exterioare au fost fimate la Sinaia, scenariul suferind câteva modificări, în special în privința unor replici ale personajelor, la cererea Comitetului de Stat pentru Cultură. Deși filmul, conform planului stabilit anterior, trebuia să fie terminat în aprilie 1969, montajul versiunii finale a filmului s-a încheiat abia în data de 15 septembrie 1969, tocmai din cauza intervențiilor repetate ale cenzurii comuniste.

Acest film, a nemulțumit autoritățile comuniste, care au luat imediat atitudine. Astfel, în cadrul ședinței Secretariatului C.C. al P.C.R. din data de 10 februarie 1970, Virgil Trofin ce răspundea cu organizarea activităților de partid, afirma că filmul “Reconstituirea” pune într-o lumină proastă instituția Miliției, afectând grav autoritatea acesteia în societate. De asemenea, tot el critică realizatorii filmului pentru cheltuielile prea mari, multe dintre ele nejustificate, pentru relizarea filmului. Din acest organism politic făceau parte Nicolae Ceaușescu, Paul Niculescu-Mizil, Virgil Trofin, Manea Mănescu, Dumitru Popescu, Mihai Gere, Vasile Patilineț și Ion Iliescu.

Nicolae Ceaușescu, Secretarul General al Partidului Comunist Român, le răspunde, spunând că se exagerează cu toate criticile făcute. El face o distincție clară între realitatea prezentată în film și justificarea sa artistică. El spune că nu este nimic greșit să fie criticați milițienii, mai ales că sunt foarte mulți proști în această instituție, acesta fiind un obicei normal în țările capitaliste, obicei care ar trebui preluat și de autoritățile de stat din țara noastră. Ceea ce-l deranjează foarte tare însă, pe Ceaușescu, este faptul că tinerii noștri sunt prezentați într-o lumină negativă, creând falsa impresie că toți tinerii sunt la fel. Tot el sugerează că pentru a vedea calitatea artistică a filmului, acesta trebuie să fie trimis să ruleze în Occident și trecut pe lista de filme ce urmau să participe din partea României la diferite concursuri externe.

În cadrul aceleiași ședințe, Ion Iliescu ce fusese invitat în calitate de activist de partid, ce răspundea de problemele tineretului, în cuvântul său adresat participanților are o poziție foarte dură la adresa filmului. Despre realizatori, spune că sunt niște înfumurați, reticenți la orice critică, care nu nu pot accepta că și activiștii de partid pot avea o părere despre film. Despre regizorul Pintilie, spunea că, prin susținerea acestui film a încurajat o serie de elemente negative și că s-a folosit de un întreg sistem de relații pe care și-l făcuse în cinematografie pentru a-și atinge scopul. Toate aceste elemente, spunea Iliescu, împiedicau efortul de a realiza o producție cinematografică de valoare, în acord cu obiectivele de stat și de partid, ce aveau în centrul preocupărilor lor, crearea “omului nou”. El încheia prezentarea sa cu afirmația că, “acest film sau alt film al său nici măcar nu ridică o problemă serioasă ca să facă atâta paradă de curajul și îndrăzneala lui de a aborda nu știu ce probleme”. Aceeași poziție intransigentă față de film a avut-o și vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, Ion Brad, care afirma că “scenariul filmului deformează realitatea”, cerând insistent ca scenele din film caracterizate drept violente, să fie scoase din film. Mai mult decât atât, el solicita respectarea indicațiilor venite din partea reprezentanților Partidului Comunist Român de ,,a se opri lucrul la film și a se vedea cine este răspunzător de faptul că se deformează atât de grosolan realitatea”. Interviul dat de Lucian Pintilie la Europa Liberă în toamna anului 1969, în care critica abuzurile administrației culturale de a interzice difuzarea filmului, a avut ca efect o creștere a presiunilor atât pe plan intern cât și internațional, ducând la redifuzarea filmului. Astfel, autoritățile comuniste decid ca producerea filmului să fie terminată și să se treacă apoi la redifuzarea sa limitată pe piața internă. Difuzarea a ținut trei zile după care filmul a fost interzis definitiv.

În ceea ce privește audiența pe care a avut-o filmul de la lansarea sa în 1970, cu toate că pe plan intern difuzarea filmului a fost oprită, plecând de la analiza făcută de B.T. Ripeanu, în primul an de rulare au fost înregistrați 454.263 de spectatori, pentru ca în următorii 10 ani să se mai înregistreze doar 40.000 de spectatori. Pe plan extern, o copie a acestui film, a fost difuzată mai întâi în Franța, în ciuda opoziției autorităților de la București, în cadrul Festivalului de la Cannes, la secțiunea Quinzaine des réalisateurs, pentru ca apoi, să participe la Festivalul de la Pesaro din Italia și în Cehoslovacia. Referitor la acest film, criticii avizați au avut poziții pro sau contra, în ceea ce privește substanța scenariului și a efectelor pe care le-a generat de-alungul timpului, în mentalul colectiv. Este foarte interesant de remarcat că atât criticii contemporani cu momentul lansării filmului în anul 1970 cât și cei de după 1990, au văzut în egală măsură filmul “Reconstituirea”, ca ocupând prima poziție în topul celor mai bune filme românești din toate timpurile.

Astfel, într-un articol scris în ziarul Contemporanul în 1970, criticul Maria Narti, sublinia încăpățânarea fără rost a autorilor (baieții care s-au bătut și procurorii) și a spectatorilor reconstituirii, de a transforma acest eveniment într-unul cu profund caracter educativ, căutând un al sens decât cel firesc, normal, acela al unei întâmplări neplăcute din viața unor adolescenți oarecare. Criticul afirma că “cei care greșesc – autorii și spectatorii reconstituirii, sunt cei care își închipuie că pot reconstitui întâmplarea ca o demonstrație, că îi pot da un alt sens, altul decât acela pe care l-a avut și anume o explozie neprevăzută a energiilor care zac dincolo de aparențe”. Dana Duma, afirma în 1990 ca acest film este un veritabil instrument de atitudine împotriva ideii de manipulare a cineaștilor și de folosire a filmului drept mijloc de influențare a opiniei publice într-o anumită directie, criticând relația incorectă stabilită de propaganda comunistă, între putere și cinema. Ea afirma că “Reconstituirea este un mânios pamflet împotriva manipulării imaginii cinematografice. (…) este o patetică profesiune de credință avertizând asupra vinovăției cineaștilor care se lasa manipulați de putere. Verdictul este necruțător și anume, complicitate la crimă”.

Romulus Rusan, aprecia că filmul în ansamblul său scoate în evidență consecințele pe care le poate avea o asemenea perspectivă negativă asupra evenimentelor, prin transformarea tuturor în vinovați direcți sau indirecți, creând impresia unei culpabilizări generale. El sublinia astfel ca “dejucând mecanismele tragediei antice, voioșia Reconstituirii insistă în schimb asupra consecințelor extreme pe care le poate avea antanta amabilă a vinovaților și nevinovaților. Complicitatea care se naște din ea, este numai aparent inofensivă și sfârșește prin a-i culpabiliza în egală măsură pe interpreții și spectatorii jocului”.

Roxana Pană, aprecia în revista România liberă, că filmul de față este unul dintre cele mai reprezentative filme românești care reușesc să prezinte cât mai aproape de realitate modul cum funcționa societatea românească în vremea comunismului, la nivelul mentalului colectiv, afirmând că “Reconstituirea este, fără îndoială, filmul nostru reprezentativ. Filmul cel mai cunoscut în Europa, analizat în cele mai prestigioase reviste de cinema din lume, una dintre acele opere ce pot da seamă oricând de lumea în care au fost zămislite, de starea ei de spirit, de specificul și interogațiile ei”.

Eugenia Vodă, spunea despre opera lui Pintilie că “viața din film, ca și arta lui, nu și-a alterat adevărul. Filmul are un sunet clasic și proaspăt în același timp. O scriitură de mare modernitate în simplitatea ei”, subliniind astfel faptul c,ă pentru regizorul filmului, a fost mult mai important să respecte adevărul istoric decât să mulțumească cenzura comunistă.

Într-un articol foarte relevant, publicat în anul 2010, criticul Magda Mihăescu sublinia și ea, la rândul ei, caracterul curat și firesc al expunerii întâmplărilor din filmul lui Lucian Pintilie, arătând cruzimea unei societăți etatizate și transformate ideologic afirmând că “în bună măsură (…), autorul sfidează reperele metaforice. Realitatea, despuiată de orice înveliș protector, este etalată cu cruzime în întreaga nuditate a celor mai banale detalii, obligate să semnifice. Stilul și conținutul sunt aici, cu o formulă împrumutată din vocabularul lui Starobinski, precum cele două fețe ale unei coli de hârtie, care respiră prin aceeași pori”.

Filmul “Reconstituirea”, a avut premiera pe data de 5 ianuarie 1970. Povestea filmului, pleacă cum spuneam anterior, de la o experiență banală a unui grup de tineri care după ce beau câteva pahare cu prilejul unei petreceri, îl agresează pe barman, proprietarul barului și îi sparg o fereastră. Autoritățile statului, un milițian și un procuror, însoțiți de o echipă de filmare, merg acasă la cei doi și îi arestează pe numiții Vuica, jucat în film de actorul George Mihaiță și Ripu, jucat de actorul Vladimir Găitan. Pentru a scăpa de închisoare, cei doi seraliști trebuie să accepte propunerea autorităților, aceea de a juca într-un film documentar ce urmărea combaterea alcoolismului, documentar ce urma să fie sprijinit financiar de stat. Experiențele pe care cei doi le trăiesc în timpul filmărilor, le va schimba viziunea despre viață și despre societatea în care trăiau.

Regizorul Corneliu Porumboiu, spunea despre film că i-a schimbat viața afirmând că, în opinia lui, “Reconstituirea este cel mai reușit film din istoria cinematografiei românești. A avut un impact major asupra generației mele”. Criticul Mircea Dumitrescu arata că, filmul este o poartă deschisă către mentalul românesc, strâns legat de mentalul balcanic, care poate fi caracterizat printr-o tendință continuă de a trata viața în spiritului bășcăliei morale și spirituale, spunând că, „Reconstituirea este primul film care în ton ironic, malițios, cinic, ne introduce în infernul românesc, moral și spiritual, în labirintul bășcăliei, varianta specific românească și degradată a spiritului balcanic”.

Filmul “Reconstituirea”, a făcut parte din programul intitulat “Cinemateca Românească al Institutului Cultural Român, care a avut în vedere prezentarea la Londra a celor mai reușite filme de după 1990, fiind al doilea din acest program ce a urmărit să facă cunoscute în Occident, cele mai bune filme românești din toate timpurile. El a fost prezentat de alte trei pelicule intitulate “Filantropica” de Nae Caranfil (2002), “O lacrimă de fată” de Iosif Demian (1980) și “California Dreamin” de Cristian Nemescu (2006). Tema filmului “Reconstituirea”, este tema unei societăți a căror tineri trec printr-o perioadă dificilă. În ședința restrânsă a C.C. al P.C.R. din februarie 1970, l-a care au participat doar șapte activiști de partid (Ceaușescu, Niculescu-Mizil, Trofin, Manea Mănescu, Dumitru Popescu, Gere și Patilineț) și un grup restrâns de invitați, printre care și Ion Iliescu ce răspundea de problemele tineretului utecist, au fost analizate o serie de probleme raportate de autoritățile statului cum ar fi faptul că s-au înmulțit furturile de tot felul și că tinerii refuză să muncească, fiind mai degrabă preocupați să se distreze, să se înscrie în tot felul de formații hippy, refuzând ordinea socială impusă de autoritățile comuniste.

Aceleași autorități, vorbesc despre “tinerii descompuși”, cerându-le deputaților Marii Adunări Naționale, să adopte o serie de măsuri menite să repare situația. Astfel, după reabilitările politice din anul 1968, Marea Adunare Națională votează “Legea ilicitului”, potrivit căreia oricine era învinuit că deținea venituri ilicite, pe baza unui simplu denunț, putea fi arestat și anchetat. Pentru sume ce depășeau o sută de mii de lei, era introdusă pedeapsa cu moartea. Paul Niculescu-Mizil, propunea micșorarea numărului de baruri și pedepse mai aspre împotriva celor care făceau scandal, în timp ce Ion Iliescu, propunea campanii uteciste în care toți cei învinuiți de fapte antisociale, să fie puși în discuția colectivelor de învățătură sau de muncă, din care făceau parte.

Filmul “Reconstituirea”, pleacă de la o motivație extrem de “subțire” a autorităților comuniste de a folosi filmul în direcția urmărită de propaganda de partid și de stat, respectiv aceea de a contura un discurs de film care să contribuie la educația sănătoasă a tineretului român. Folosindu-se cu tact și inteligență, de așa-zisa anchetă a procuraturii și miliției, Lucian Pintilie reușește să introducă în film o incursiune în subconștientul mental colectiv, prin analizarea profunzimilor gândirii umane raportate la cele două personaje, Vuicu și Ripu, ce pot fi asemănați cu personajele biblice, Cain și Abel.

Modalitatea de exprimare a discursurilor este una intenționat neserioasă, care sugerează prostia, ce duce în final la crimă. Mediul în care se desfășoară acțiunea filmului, este unul dominat de oameni lipsiți de principii, needucați, care folosesc replici pline de bășcălie, doar ca un mecanism de autoapărare în fata neștiinței și a prostiei autorităților însăși, despre care însuși Nicolae Ceaușescu era conștient. Având în vedere tehnicile folosite la realizarea filmului, în sinea sa, această producție cinematografică poate fi încadrată la mai multe genuri de film cum ar fi reportaj, film-documentar, film-anchetă, film-dosar de existență sau film-fapt de cronică a unor evenimente cu caracter social.

Este relevant însă, privind acest film prin prisma a ceea ce a reprezentat el pentru cetățeni într-o perioadă tulbure din istoria României, că această peliculă poate fi considerată ca un punct de reper din punct de vedere al mentalității colective, o epopee, o frescă a infernului spiritual și cultural în care au trăit românii, vreme de aproape patruzeci de ani. Filmul poate fi analizat și din punct de vedere filosofic, al sensurilor univoce determinate de acțiunea filmului. Astfel, deși el poate fi văzut din perspectivă spirituală- creștinească, drept o crimă oribilă asupra aproapelui nostru și mergând mai departe chiar împotriva noastră ca indivizi, din punct de vedere filosofic, el se poate ȋnscrie pe linia unei tragedii antice, căci în finalul filmului, putem observa aceeași poziție a omului marcată de individualism și egoism, preferând să caute o scuză și să-și exprime regretele pentru pierderea suferită decât să adopte o poziție de rezistență, în fața unor asemenea scene ce atentează la siguranța indivizilor.

Este interesant de reținut, faptul că în acest film, poate fi observată aceeași atitudine de renunțare de tip mioritic, personajele preferând să sufere în fata nedreptății, să filosofeze pe tema vieții și a destinului, așteptând pedeapsa divină ce va să vină, decât să reacționeze. Pentru o serie de actori care au jucat în acest film, cum au fost George Constantin, Emil Botta, Ernest Maftei, Ileana Popovici, Ștefan Moisescu, rolurile pe care le-au interpretat în acest film, au fost cele mai reușite din întreaga lor carieră cinematografică. Filmul în sinea sa, este o operă de conștiință interioară, adaptată foarte bine prin rolurile actorilor, la “realismul socialist”, care funcționa după una din expresiile ce apar în film care spunea că “ai spart păharul, spargi păharul. Ai spart sifonul, spargi sifonul. Să fie ca-n viață. Să faceți cum spunem noi”, cu alte cuvinte indiferent de câtă frustrare ai acumulat, de cât de demn sau vertical încerci să fii, în final avem suficiente pârghii care să ne ajute să te remodelăm, în așa fel încât să „corespunzi” principiilor de viață pe care noi le promovăm, spre binele societății socialiste.

Însuși finalul filmului este foarte elocvent din perspectivă educativă, filosofico-morală. Imaginea celor doi tineri, retrași într-o zi de Duminică, la o bere și o gustare sărăcăcioasă, urmărind o partidă de fotbal, demonstrează prin replicile spuse de cei doi actori că au reușit să înțeleagă faptul că, cel ucis simbolizează de fapt pierderea unor valori intrinsece ale lor dar și ale noastre, ale tineretului în special, valori cum sunt naivitatea, puritatea sau generozitatea umană. Filmul „Reconstituirea”, a fost un protest cinematografic reușit la adresa politicii promovate de Partidul Comunist Român, protest care a beneficiat încă de perioada de „dezgheț” ideologic și economic ce s-a manifestat de-alungul anilor 1960-1970, de o anumită libertate de exprimare.

După reîntoarcerea lui Nicolae Ceaușescu, dintr-o vizită de lucru făcută în China și Coreea de Nord, viziunea șefului statului se schimbă radical astfel că, perioadei de libertate interioară și exterioară i se pune capăt, aceasta fiind înlocuită cu una dictatorială, care nu mai accepta sub nicio formă exprimarea opiniilor personale față de politica partidului sau privitor la modul cum își fac datoria autoritățile de menținere a ordinii publice, în speță Miliția și Procuratura. Creația lui Pintilie este cu atât mai valoroasă cu cât el are curajul să spună lucrurilor pe nume, într-o vreme în care arta era pusă în slujba minciunii iar spiritul de libertate era din ce în ce mai firav. Pentru a înțelege și mai bine importanța demersului făcut de regizorul Lucian Pintilie în filmul „Reconstituirea”, trebuie cunoscute condițiile în care au jucat actorii la vremea respectivă. Astfel, actorii trăiau și jucau într-o perioadă în care aceștia erau strict supravegheați de autorități, încă de la înființarea poliției politice (Securitatea) și a Miliției.

În anumite perioade de timp, pentru a putea controla situația din teren, de multe ori, ofițerii Securității deveneau „critici de film și de teatru” și alcătuiau rapoarte, în funcție de care cenzura propagandei comuniste, dădea aprobarea sau cerea interzicerea acestor producții teatrale sau cinematografice. Securiștii nu urmăreau doar replicile „destabilizatoare” ale actorilor ci și eventuale scene în care apăreau personaje și roluri ce semănau pefect cu ei înșiși. De asemenea, un alt obiectiv urmărit de aceștia, era acela de a gestiona economic și financiar instituțiile de teatru și de film. De foarte multe ori, o serie de obiective impuse precum, rentabilizarea economică și autogestiunea financiară, creau mari probleme de supraviețuire acestor instituții. Ca urmare, o serie de actori de la Teatrul Nottara, precum Alexandru Repan și Horațiu Mălăele, în frunte cu unul din protagoniștii filmului „Reconstituirea”, George Constantin, au luat atitudine și s-au revoltat spunând că teatrul românesc nu mai poate supraviețui în socialism „când sarcinile impuse de autogestiune sunt atât de mari”.

Un alt actor, de la aceeași instituție, pe nume Dorin Varga, a fost și mai radical afirmând că rentabilizarea este doar o perdea de fum, care trebuie să ascundă faptul că actorii sunt concediați în urma „unor dispozițiuni din rațiuni mult superioare”. Poziția adoptată de actorii români de la Teatrul Nottara, în care spuneau că teatrul și filmul sunt controlate de stat și de partid, nu era una singulară căci, aceleași lucruri le reclamau și colegii lor de la alte teatre din București cum erau, Teatrele Giulești, Bulandra și Țăndărică. Această poziție, într-o vreme în care teama față de Securitate atinsese cote inimaginabile, demonstrează foarte mult curaj dar și o mare responabilitate față de meseria pe care actorii de film sau de teatru și-o aleseseră din pasiune, aceea de actor total dedicat cetățeanului.

Filmul „Reconstituirea”, este o capodoperă a cinematografiei românești, care reușește să surprindă cu mare finețe pe de o parte, obiceiurile denaturate ale sistemului comunist de a căuta cu orice preț noi mijloace de „reeducare” a „tinerilor descompuși”, care nu puteau fi de acord cu viziunea sistemului iar, pe de altă parte, modificările de esență ce sunt evidente la nivelul mentalului colectiv, materializate printr-un anumit soi de individualism și egoism, ce poate fi justificat doar, printr-o profundă nevoie de supraviețuire.

AMZA PELLEA – TOMA CARAGIU

BIOGRAFII COMPARATIVE

Plecând de la cele două filme, ce reprezintă adevărate puncte de reper pentru filmografia românească de comedie, putem face o analiză a celor două personalități actoricești, în jurul cărora s-au “croit” cele două capodopere cinematografice. Aceste personalități, au fost actorii Amza Pellea și Toma Caragiu, care au rămas în amintirea poporului român ca fiind actorii care au reușit prin prestațiile lor să descrețească frunțile celor mulți, într-o lume apăsată de tot felul de nevoi și dominată de un regim politic opresiv și rigid față de orice manifestare liberă personalității propriilor cetățeni.

Amza Pellea, s-a născut în județul Dolj, în localitatea Băilești pe data de 7 aprilie 1931, într-o familie cu cinci copii și a murit în București, pe 12 decembrie 1983. Tatăl său, numit tot Amza Pellea, era directorul cooperativei “Munca Noastră” din Băilești. După ce a absolvit cursurile Colegiului Național “Carol I” din Craiova și Școala tehnică de electrotehnică din același oraș, actorul Amza Pellea a urmat cursurile de actorie, jucând după terminarea lor, în numeroase teatre cum sunt Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București. Către sfârșitul vieții sale, actorul a devenit profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC), fiind un cadru didactic devotat studenților săi și în același timp, foarte respectat și iubit de aceștia.

Pe scena teatrului din Craiova, Amza Pellea a jucat 14 roluri, dintre care amintim piesele de teatru intitulate “Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, unde l-a interpretat pe Jack Worthing, piesa Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, unde l-a interpretat pe Vlădica Ilarion și piesa Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu, unde a jucat rolul Colonelului Dobre. Pe scena teatrului de comedie, a jucat numeroare roluri din care amintim rolul Voievodului Basarab, în filmul “Croitorii cei mari din Valahia”, regizat în anul 1969, de A. T. Popescu. Pe scena Teatrului Național din București, a jucat roluri memorabile din care amintim figura lui Vlad Țepeș, într-un film făcut de Marin Sorescu în anul 1979, film intitulat “A treia țeapă”.

Amza Pellea, a fost un actor complet care a jucat teatru și film, el rămânând în conștiința colectivă, drept actorul care l-a interpretat pe “Nea Mărin”, un rol care i-a venit mănușă și prin care a reușit să demonstreze disponibilități mari pentru filmul de comedie. De asemenea, actorul a interpretat și roluri de personalități istorice românești foarte reușite, în filme precum Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna și Mihai Viteazul, unde a reușit să se adapteze foarte ușor la profilul personalităților pe care le interpreta.

Pentru rolurile interpretate, actorul Amza Pellea a primit în anul 1977, Premiul pentru interpretare masculină, fiind numit cel mai bun actor din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul lui Manolache Preda, jucat în filmul “Osânda”, alături de alți doi mari actori ai scenei românești, Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, ȋntr-un film regizat de Sergiu Nicolaescu. Amza Pellea a fost căsătorit timp de 25 de ani, cu Domnica Mihaela din familia craioveană Policrat, fiind tatăl actriței Oana Pellea. După ce în perioada 1973-1974, a fost directorul Teatrului Național din Craiova, Amza Pellea a decedat la București pe 12 decembrie 1983, la vârsta de 52 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

Un alt actor pe care îl supunem analizei noastre este Toma Caragiu, născut într-o familie de aromâni, în localitatea greacă Argos pe 21 august 1925 și decedat ca urmare a cutremurului din 4 martie 1977. Familia sa, era originară din satul grecesc Aetomilitsa, situat în regiunea Epirului, pe tatăl său chemându-l Nico Caragiu iar pe mama să chemând-o Atena Papastere Caragiu. După primii ani de viață petrecuți în Grecia, Toma se refugiază împreună cu familia (mama, tata și cele două surori mai mici, Matilda și Geta) în Cadrilater, pe atunci în România. După o serie de peregrinări, se stabilesc în Ploiești, unde Toma termină liceul. Ajuns în clasa a opta, familia să se stabilește deci în Ploiești, pe strada Rudului, numărul 144 fapt care îi oferă prilejul actorului să declare că „…am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”. După ce i se remarcă talentul literar deosebit, este convins să scrie pentru revista liceului “Frământări”, primind apoi în 1945, diploma de bacalaureat.

În anul 1952, se căsătorește cu o colegă de teatru pe nume Maria Bondar, alintată de prieteni “Bebe”, căsnicia lor fiind una cu foarte multe neînțelegeri. După ce adoptă o fetiță de trei ani, care va primi numele de Maria (Doina) Caragiu, în 1962 divorțează de soția sa. Fata sa, nu îi va urma cariera artistică, ea declarând într-un interviu dat în anul 2007, că „nu am talentul lui, cultura lui, nici măcar nu-i continui meseria”, ea beneficiind totuși după moartea actorului de drepturile de autor după tatăl său. În anul 1963, se recăsătorește cu actrița Elena Bichman, aflată și ea la a doua căsătorie, după ce divorțase de actorul și dramaturgul Paul Ioachim, căsătorie care se pare că nici ea nu a fost prea reușită din cauza temperamentului actriței. După moartea artistului, Elena Caragiu alintată „Mimi”, părăsește în 1977 țara și se stabilește în Statele Unite ale Americii, continuându-și viața și recurgând la diverse experimente sub numele de Helen Cara-Chester.

Din 1964, actorul se mută în București împreună cu soția unde, cumpără o casă rustică în satul Brătulești, comuna Periș, aflată la circa 29 km de Capitală, unde își petrece timpul liber, casa fiind vândută ulterior, după moartea maestrului, de către moștenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu. Are o inițiativă de a urma Facultatea de Drept unde se înscrie dar în scurt timp părăsește cursurile acestei școli pentru a da examen la Conservatorul de Artă Teatrală și Dramatică din București, unde intră la clasa lui Victor Ion Popa. Înclinația sa către acest domeniu se observa inclusiv în vacanțe când, actorul joacă într-o serie de piese teatrale cum sunt “Tache, Ianke și Cadâr” de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, urmat apoi de “Trandafirii roșii”, regizat de Zaharia Bârsan, prilej cu care adună în jurul său numeroși artiști cu ajutorul cărora va pune bazele “Brigăzii culturale Prahova”, care în anul 1947 își schimbă denumirea în “Teatrul Sindicatelor Unite”, instituție din care se va naște apoi, în anul 1949, “Teatrul de Stat Ploiești”.

Prima sa apariție pe scena Teatrului Național, a avut loc în anul 1948 când, fiind încă student în anul III, i se oferă rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmado, piesă regizată de Ion Șahighian. Diploma de absolvire a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, o obține în anul 1949, la vârsta de 24 de ani, pentru ca în anul 1951 să se angajeze la Teatrul de stat din Constanța, unde joacă rolul lui Rică Venturiano din piesa “O noapte furtunoasă”. La vârsta de 28 de ani, în anul 1953, este numit director al Teatrului de Stat din Ploiești funcție pe care a deținut-o 12 ani. Perioada este una bogată în apariții scenice, Toma Caragiu interpretând 34 de roluri. În 1965, la invitația regizorului Liviu Ciulei, se transferă la Teatrul Bulandra din Capitală, unde a jucat pe scenă alături de alți actori renumiți precum Ștefan Bănică, Octavian Cotescu și Anda Călugăreanu.

Toma Caragiu a murit tragic, sub dărâmăturile blocului său în care locuia, ca urmare a cutremurului din 4 martie 1977, cutremur care a făcut numeroase victime și în rândul artiștilor, amintindu-l aici pe regizorul Alexandru Bocăneț. Astfel, în seara zilei de 4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film și TV Alexandru Bocăneț, venit să sărbătorească finalizarea filmului său „Gloria nu cântă”, în care maestrul juca rolul principal. Blocul în care locuia numit „Continental”, a fost distrus de cutremur până la etajul al treilea, Toma Caragiu locuind la etajul al doilea. Din păcate, cei doi artiști, au fost surprinși încercând să fugă pe scări și prinși sub dărâmături. Trupul actorului a fost găsit la șase zile după cutremur, funeraliile având loc a doua zi, pe 11 martie 1977, în Cimitirul Bellu, unde a și fost înmormântat cu sprijinul actorului Ion Besoiu, alături de Eminescu, Coșbuc, Caragiale și Nichita Stănescu, pe care i-a iubit și prețuit nespus.

Actorul Toma Caragiu, a fost distins cu o înaltă distincție pentru serviciile sale deosebite aduse pentru promovarea culturii românești și anume Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Plecând de la biografiile celor doi mari actori expuse mai sus, putem face o analiză comparativă din perspectiva caracterului lor dar și din poziția de fini observatori ai sensibilității artistice a celor doi actori, care le-a determinat în fapt parcursul profesional al celor două personalități artistice.

În primul rând, putem scoate în evidență ceea ce îi deosebește pe cei doi actori. Astfel, originea lor natală este una care diferă, Amza Pellea fiind oltean da le Băilești din județul Olt în timp ce Toma Caragiu, întruchipa caracteristici ce aparțineau unor culturi amestecate moștenite de la părinții săi greci peste care s-au grefat apoi împrumuturi locale, pe care le-a asimilat pe parcursul vieții sale din locurile pe unde a locuit, cum au fost localitățile Ploiești sau București. Originea natală diferită, își are importanța sa deoarece și-a pus amprenta asupra profilului psihologic al artistului, Amza Pellea fiind o persoană deschisă și veselă, extrovertită, care avea darul a lua viața în râs, fiind o fire care degaja optimism, caracteristici specifice zonei din care provenea. Acesta este și motivul pentru care Amza Pellea a fost distribuit mai ales în filme de comedie, căci acesta era genul care i se potrivea foarte bine profilului său actoricesc, cel mai reușit dintre ele fiind rolul lui „Nea Mărin”.

Toma Caragiu, o moștenea pe mama sa de origine greacă, fiind o persoană sensibilă, îndreptată încă de la naștere către profesiuni artistice care să-i pună în valoare sensibilitatea sufletească fiind un foarte bun recitator de poezii, cântând de foarte multe ori cu plăcere, atât pe scenă cât și în grupul de prieteni, cu diferite ocazii. Sunt astfel cunoscute aparițiile scenice ale lui Toma Caragiu împreună cu Anda Călugăreanu, interpretând numeroase melodii pe scenă, în diferite spectacole desfășurate fie pe scena teatrelor din țaăa sau la televiziune, unde a fost promovat de prietenul său Alexandru Bocăneț.

Un alt aspect care îi deosebește pe cei doi actori ar putea fi acela al carierei profesionale și artistice pe care cei doi au urmat-o. Este important de reținut faptul că Amza Pellea a avut și o carieră didactică predând studenților de la IATC, spre deosebite de Toma Caragiu care nu a urmat o asemenea carieră. De asemenea, un alt aspect care îi deosebește este acela legat de rolurile pe care le-au primit și le-au interpretat. Astfel, Amza Pellea a fost distribuit mai ales în filme romanești de comedie și filme istorice românești, unde a avut un deosebit succes. Toma Caragiu, era un actor care s-a remarcat în numeroase scenete de televiziune de scurt metraj și mai ales în seria de filme concepută pentru televiziune la comanda partidului, intitulată „Brigada Diverse”, unde a jucat, cu un deosebit succes, rolul maiorului Panait. Toma Caragiu, era un om mai ales al teatrului, el reușind să-i impresioneze pe toți cei din jurul său, profesori, colegi și spectatori, fapt demonstrat de modul cum au fost primite primele sale apariții din piesele „Take, Ianke și Cădar“ sau „Trandafirii roșii“.

O altă deosebire între cei doi actori este legată de faptul că Toma Caragiu și-a îndreptat atenția și către dramă, spre deosebire de Amza Pellea. Mulți critici ai momentului l-au numit pe Toma Caragiu un Chaplin al românilor. Realitatea faptului este că, o comedie prezintă, cu umor, o adevărată dramă, conform zicalei: „A râde de necaz“, cât și caracterizarea lui Toma Caragiu ca având „un umor genial, dublat de o adâncă seriozitate“, au făcut pe unii critici să îl situeze alături de marii actori, precum Chaplin. Mulți nu știu că Charlie Chaplin, prin comediile sale și-a prezentat de fapt, drama unei vieți zbuciumate.

De asemenea, ceea ce îi deosebește este faptul că spre deosebire de Amza Pellea, Toma Caragiu nu a avut copii bilogici el ȋnfiind-o pe Maria Doina Caragiu. De asemenea, un alt aspect este legat de legătura pe care cei doi o aveau cu religia. Spre deosebire de Amza Pellea care își exprima credința în mod public, Toma Caragiu deși născut și crescut într-o familie ortodoxă, a avut serioase îndoieli de credință, fapt confirmat de spusele fetei lui care afirma că „mama și părintele Galeriu încercau să îl facă să creadă în Dumnezeu, dar nu aveau spor. Totuși, de fiecare dată când intra în scenă, tata își făcea cruce“. Cu siguranță, personalitatea puternică și darul pastoral excepțional al părintelui Galeriu, au reușit să insufle mai puțin credinciosului Toma Caragiu, acest imbold de a se închina la intrarea pe scenă.

Analiza comparativă a celor doi mari actori, poate scoate în evidență și asemănări. Astfel, ambii actori au jucat în scenete de scurt metraj televizate, Amza Pellea în seria de apariții cu Nea Mărin povestind pățaniile sale cu soția Veta și nepotul său Sucă iar, Toma Caragiu, cu numeroasele sale sketch-uri televizate sau înregistrate la radio, cu care reușea să descrețească frunțile tuturor, dintre care amintim „Fabula“, „Omul cu șopârla“, „Moș Gerilă“ sau „Așa-i în tenis“. Aceste scenete au disimulate în conținutul lor o fină ironie la adresa comunismului, care era foarte subtil transmisă publicului cu ajutorului talentului deosebit al lui Toma Caragiu. Se spune că înșiși soții Ceaușescu se distrau de fiecare dată la aparițiile televizate ale celor doi actori, fiind foarte apreciați de cei doi dictatori români.

Un alt aspect care îi aseamănă foarte mult, este faptul că cei doi actori, erau foarte iubiți fiind mereu înconjurați de numeroși prieteni. Darul lor actoricesc și tehnica lor ireproșabilă de a juca, le dezvăluiau tuturor colegilor de teatru sau de film, de la cei experimentați până la debutanți, secretele meseriei pe care le înveți doar practicând meseria alături de cei mai buni, nicidecum de pe băncile școlii de teatru și film. Și-au respectat partenerii de scenă, admirându-i pentru ceea ce făceau bine și criticându-i exact pentru greșeli. Deschiderea lor spre lume și bucuria lor de a fi împreună cu alții le-au dăruit lui Toma Caragiu și lui Amza Pellea, numeroși prieteni de nădejde, care le-au purtat memoria vie, după ce aceștia au murit. Nume mari, precum Octavian Cotescu, Ștefan Bănică, Liviu Ciulei, Mircea Diaconu, Anda Călugăreanu, Virgil Ogășanu, Victor Rebengiuc, Nichita Stănescu, Marin Preda, Ana Blandiana, Sergiu Nicolaescu și mulți alții le-au fost aproape. Regizorul Dan Mihăescu, colaboratorul și cel mai bun prieten al actorului Toma Caragiu, îl descria scurt spunând că „Toma Caragiu a fost cu totul altceva. Din păcate, irepetabil“.

Însuși Toma Caragiu, spunea despre el că „eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor!“, ceea ce este adevărat căci, personalitatea și talentul său inepuizabil îl declară ca fiind un om născut pentru a juca pe scenă, un rol asumat din copilărie și desăvârșit pe parcursul întregii vieți. Din păcate, din înregistrările televizate cu Toma Caragiu, au rămas doar 118 minute deoarece, o singură bandă înregistrată a reușit să fie salvată de lipsa de caracter și de grijă a unor oameni din televiziune, cuprinși de euforia și spaima Revoluției din 1989. Aceste 118 minute au fost editate în anul 2003 pe un DVD și oferite publicului, prilejuindu-ne astfel, bucuria de a-l regăsi pe marele actor în aceste înregistrări și de a ne crește permanent admirația și a recunoștința pentru Toma Caragiu.

Aceleași sentimente, le nutrim și față de actorul Amza Pellea, un spirit artistic fără de egal în lumea teatrului și cinematografiei românești, care a lăsat în urmă o imagine emblematică a țăranului român, transpusă în personalitatea lui Nea Mărin, care a rămas nealterată de trecerea timpului. Sensul existenței lor ca actori, era publicul însăși, fiind fericiți când puteau face oamenii să râdă și chiar să plângă. Simpla lor prezență la repetiții, transforma miraculos încordarea muncii de elaborare a spectacolului într-o sărbătoare a creației. Cei doi actori, primeau indicatiiile cu o deschidere totală, le prelucrau și le executau cu o bucurie atât de mare, încât la capătul a patru ore de repetiție – pe care le așteptai cu înfrigurare de la o zi la alta – ajungeai tu, regizorul aflat la început de drum, la convingerea că ești egal cu Peter Brook și asta te stimula încontinuu, obligându-te în a-ți justifica statutul pe care ei, cu generozitate, ți-l creau". Un lucru este cert însă și anume ca “actori precum Amza Pellea și Toma Caragiu, se nasc odată la câteva sute ani!”.

CONCLUZII

Plecând de la primii comisari ai lui Nicolaescu, care erau special concepuți fie pentru a umaniza imaginea miliției, în comedii la care lipsește nota gravă și amintim aici seria de filme “Brigada Diverse” fie în scop propagandistic, având ca idee centrală elogierea comuniștilor, filmele românești din perioada comunistă au avut ca misiune centrală demascarea infernului românesc, moral și spiritual din perioada de tristă amintire, relevant în acest caz fiind filmul “Reconstituirea” sau de a susține toate bancurile cu polițiști proști, cel mai bun exemplu fiind seria de filmulețe intitulate “Garcea” ori, de a arăta probleme de conștiință, ele construind de-a lungul timpului imagini ale câtorva milițieni memorabili.

În această ordine de idei, am considerat că sunt foarte relevante pentru a scoate în evidență felul cum sunt promovate instituțiile de ordine publică în rândul populației filmele “Brigada Diverse”, “Nea Mărin Miliardar” și “Reconstituirea”, deoarece ele au beneficiat de sprijinul profesional al unor actori foarte cunoscuți și apreciați în acea perioadă cum au fost Amza Pellea și Toma Caragiu. Criticul Călin Căliman, sublinia faptul că propaganda comunistă s-a folosit de priza deoasebită la publicul românesc a unor actori de comedie precum Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Jean Constantin și Dem Rădulescu, pentru a prezenta infracțiunile ca pe niște fapte mărunte, ce nu au un impact deosebit asupra ordinii sociale instaurate.

Seria de filme denumită “Brigada Diverse”, este foarte clar structurată pe acțiuni specifice meseriei de milițian, fiind un prilej pentru spectatori să ia cunoștință despre modul cum acționează aceștia pentru prinderea răufăcătorilor, ceea ce la vremea respectivă, reprezenta o noutate și o posibilitate unică pe care o aveau cetățenii într-o societate totalitar-comunistă, marcată de restricții și de un accentuat cult al personalității conducătorului. Această serie de filme este concepută la solicitarea propagandei de partid care dorea cu orice chip să găsească noi mijloace pentru a îmbunătăți imaginea Miliției.

Pentru a atinge acest obiectiv, scenaristul și regizorul au construit întreaga desfășurare a acțiunilor din film, în jurul unor actori de renume precum Iurie Darie, Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Jean Constantin și Puiu Călinescu, actori care au interpretat un scenariu ce a avut o puternică tentă umoristică, din simplul motiv că în felul acesta cenzura comunistă considera că lucrătorii din Miliție vor apărea în ochii opiniei publice mai umanizați, mai apropiați de nevoile oamenilor, fapt ce demonstrează clar intenția autorităților comuniste de reface imaginea unei instituții ce avusese de suferit mai ales după scoaterea pe piață a filmului “Reconstituirea”. Astfel, Consiliul Culturii și Educației Socialiste, este răspunzător de apariția acestui gen de film. Acest organism a comandat două filme cu milițieni (“B.D. în acțiune” și “B.D. în alertă”), cu scopul de a “îndulci” imaginea dură a plutonierului din filmul “Reconstituirea”, creat în 1969 de către regizorul Lucian Pintilie. Deși, inițial se vorbise doar de două filme, ca urmare a sucesului înregistrat la public, s-a mai realizat și un al treilea film (“B.D. la munte și la mare”).

Dacă privim cu atenție momentele prezentate în film, putem observa faptul că ele sunt bazate pe posibile experiențe din viața omului de rând, pe care oricare dintre noi le putem întâlni în viață. Astfel, toate aceste momente precum “Hoțul de câini”, “Profesorul de mimică”, Femeia fără semnalmente”, “Văduve cu termen redus”, “Prafuri pentru mama-mare” și “Icoana făcătoare de minuni”, sunt cu alte cuvinte, cazuri pe care milițienii le întâlneau mereu în meseria lor.

Ceea ce trebuie subliniat în opinia noastră este scopul urmărit de aceste filme. Astfel, pe lângă obiectivul oficial de a îmbunătăți imaginea acestei instituții această serie de filme avea și un scop educativ, căci populația putea înțelege astfel mecanismele după care acționează răufăcătorii, fiind un exemplu edificator menit să-i ajute să înțeleagă, ce trebuie să facă pentru a nu cădea victime acestora. Filmul “Nea Mărin Miliardar”, este o altă peliculă care are un scenariu foarte reușit ce își desfășoară acțiunile în jurul unui actor pe nume Amza Pellea ce joacă un rol dublu, cel al lui Nea Mărin, oltean din Băilești si pe cel al unui miliardar american pe nume Mister Juvett, venit la Constanța să-și recupereze fiica ce fusese răpită de o bandă de răufăcători.

În rolurile principale au fost distribuiți actori foarte cunoscuți dintre care îi amintim pe Amza Pellea, Stela Popescu, Colea Răutu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Draga Olteanu Matei și Ștefan Mihăilescu-Brăila. Caracterul comic al situațiilor din film, cu pierderea cele două serviete, pe care cele două personaje le purtau cu ei, una aparținându-i lui Nea Mărin Juvete în care acesta își ținea brânza și prazul și cealaltă deținută de Marlon Juvett, în care ținea un million de dolari cu care dorea să-și răscumpere fiica, este amplificat de sosirea pe litoral a soției lui Nea Marin Juvete, pe nume Veta, unde rolul ia revenit actriței Draga Olteanu Matei.

Despre film, criticul literar Ovidiu S. Crohmălniceanu, analizând cele două personaje, unul real (Amza Pellea) și celălalt produs al scenariului (Nea Mărin), spune despre aceștia că Amza Pellea, este elementul central în jurul căruia gravitează toată desfășurarea filmului iar despre film mai spune că a fost “creat în întregime de Amza Pellea, el este în întregime opera unui excelent actor și fin observator al psihologiei omenești, înzestrat totodată cu multă invenție umoristică”. Prezența locotenetului Colombo, cu o imagine vădit construită în așa fel încât să ironizeze autoritățile de menținere a ordinii publice americane, arată o încercare subtilă și evidentă a propagandei de partid, de a scoate în evidență superioritatea ideologică și instituțională, a regimului comunist în raport cu cel capitalist.

O altă peliculă cinematografică, pe care am avut-o în vedere a fost “Reconstituirea”, un film extrem de sugestiv, când facem o analiză a metodelor pe care le folosea Miliția în raport cu cetățenii. De această dată, instituția Miliției este prezentată în film asa cum apărea ea în realitate, fără a fi cosmetizată la comandă, așa cum apărea ea în celelalte filme amintite mai sus. Scenariul și regia filmului, s-au bazat pe evoluția unor actori tineri, aflați la începutul carierei dintre care îi amintim pe Vladimir Găitan, George Constantin, George Mihaiță, Emil Botta, Ernest Maftei, Ileana Popovici, Ștefan Moisescu.

Filmul a provocat o adevărată dispută între membrii conducerii de partid și de stat și Nicolae Ceaușescu. Dacă primii considerau că filmul era o adevăra frondă adusă instituțiilor de ordine publică și că filmul ar trebui interzis deoarece denaturează imaginea tineretului, Nicolae Ceaușescu, demonstrează prin atitudinea pe care a avut-o, un echilibru în analiză și interpretare, considerând filmul o simplă desfășurare de evenimente fără a avea legătură cu realitatea. Potrivit lui Ion Iliescu, filmul aducea grave prejudicii efortului de a realiza o producție cinematografică de valoare, în acord cu obiectivele de stat și de partid, ce aveau în centrul preocupărilor lor, crearea “omului nou”, afirmând despre Lucian Pintilie ca “acest film sau alt film al său nici măcar nu ridică o problemă serioasă ca să facă atâta paradă de curajul și îndrăzneala lui de a aborda nu știu ce probleme”.

Ceea ce trebuie subliniat în legătură cu acest film, este faptul că el prezintă societatea așa cum era ea, oferind prilejul publicului să observe și să înțeleagă mecanismele denaturate ale gândirii celor care slujeau comunismul și care, de cele mai multe ori, nu aveau nicio legătură cu rațiunea și realitatea cotidiană. Criticul Mircea Dumitrescu, spunea despre film ca acesta “…ne introduce în infernul românesc, moral și spiritual, în labirintul bășcăliei, varianta specific românească și degradată a spiritului balcanic”. Filmul “Reconstituirea”, pleacă de la o motivație extrem de “subțire” a autorităților comuniste de a folosi filmul în direcția urmărită de propagandă de partid și de stat, respectiv aceea de a contura un discurs de film care să contribuie la educația sănătoasă a tineretului român.

La finalul concluziilor, exprimate mai sus, considerăm că, ceea ce trebuie să reținem, este faptul că filmul românesc din perioada comunistă, s-a direcționat permanent după directivele de stat și de partid, ce se stabileau în organele politice de conducere, aflate în subordinea directă a lui Nicolae Ceaușescu și a familiei sale. Această realitate poate fi ușor obsevată dacă citim cele spuse în documentele de partid și de stat care afirmau că „principala sarcină a artei cinematografice este rolul ei deosebit de important în formarea omului nou, constructor al socialismului și comunismului, al omului chemat să făurească societatea cea mai dreaptă, în care comunismul să se poată manifesta din ce în ce mai larg și în forme tot mai desăvîrșite”.

BIBLIOGRAFIE

1. Nea Mărin miliardar, piesă de teatru respinsă la «Comedie»”, în „Adevărul”, 5 decembrie 2007.

2. „Nea Mărin miliardar”, cel mai vizionat film, în „Jurnalul Național”, 22 noiembrie 2006, accesat 24 martie 2016.

3. Nea Mărin miliardar pe situl personal al regizorului Sergiu Nicolaescu, accesat la 10 mai2016.

4. Tudor Caranfil – „Dicționar universal de filme” (Ed. Litera Internațional, București, 2008), p. 621.

5. Andrei Gorzo – „Amintirile sunt făcute și din asta”, pe situl Liternet.ro, aprilie 2006. Accesat la 7 ianuarie 2016.

6. Uncle Marin, the Billionaire (1979) la Internet Movie Database.

7. Miliardarul cu lipici la praz, 20 iunie 2005, Cătălina Iancu, Jurnalul Național.

8. Dana Fodor Mateescu – „BD în acțiune. Povești din culisele Brigăzii Diverse”, în "Puterea", 22 iunie 2011.

9. Brigada Diverse intră în acțiune pe secvente.ro, accesat la 31 mai 2016.

10. Ioana Bogdan – „Brigada Diverse” face săli pline, în "Adevărul", 6 septembrie 2008.

11. Cristian Tudor Popescu – „Filmul surd în România mută” (Ed. Polirom, Iași, 2011), p. 111.

12. B.D. la munte și la mare pe secvente.ro, accesat la 31 mai 2016.

13. Tudor Caranfil – „Dicționar universal de filme” (Ed. Litera Internațional, București, 2008), p. 134.

14. Tudor Caranfil – „Dicționar universal de filme” (Ed. Litera Internațional, București, 2008), p. 134.

15. Bujor T. Râpeanu – „Filmat în România” (Ed. Fundației Pro, 2005).

16. Situația numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei până la data de 31.12.2006 și 2007” (PDF). Centrul Național al Cinematografiei. 31 decembrie 2007. Accesat la 14 septembrie 2011.

17. Scandalul filmului „Reconstituirea“ – criticile lui Ceaușescu și Ion Iliescu, 22 ianuarie 2013, Lavinia Betea, Adevărul.

18. Aniversarea la I.C.R. Londra a 40 de ani de la premiera filmului “Reconstituirea“, 14 aprilie 2010, Amos News.

19. Dana Fodor Mateescu – „BD în acțiune. Povești din culisele Brigăzii Diverse”, în "Puterea", 22 iunie 2011.

20. Brigada Diverse intră în acțiune pe secvente.ro, accesat la 31 mai 2016.

21. Ioana Bogdan – „Eu sunt Fane-ncurcă-lume!”, în "Adevărul", 10 septembrie 2008.

22. Ioana Bogdan – „Brigada Diverse” face săli pline, în "Adevărul", 6 septembrie 2008.

23. „Situația numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei până la data de 31.12.2006 și 2007” (PDF). Centrul Național al Cinematografiei. 31 decembrie 2007. Accesat la 14 ianuarie 2016.

24. Călin Căliman – „Istoria filmului românesc (1897-2000)” (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), p. 240.

25. Tudor Caranfil – „Dicționar universal de filme” (Ed. Litera Internațional, București, 2008), p. 133.

26. Cristian Tudor Popescu – „Filmul surd în România mută” (Ed. Polirom, Iași, 2011), p. 111.

27. Călin Căliman – „Alexandru David, pasul dintre tehnică și poezie”, în vol. „Cinci artiști ai imaginii cinematografice” (Editura Reu Studio, București, 2009), p. 98-99.

28. Brigada Diverse intra în actiune la Internet Movie Database.

29. Brigada Diverse intră în acțiune la CineMagia.

30. B.D. intră în acțiune pe PORT.ro.

31. Sebastian S. Eduard – Top – „Nea Mărin miliardar”, cel mai vizionat film, în „Jurnalul Național”, 22 noiembrie 2006.

32. B.D. în alerta, la Internet Movie Database.

33. Brigada Diverse în alertă!, la CineMagia.

34. B.D. la munte si la mare la Internet Movie Database.

35. B.D. la munte și la mare la CineMagia.

36. B.D. la munte și la mare pe secvente.ro, accesat la 31 mai 2016.

37. Raluca Ștefan – „Apartamentul imperial – Brunch pe Bulevard: Muzică jazz live, vin spumos și bufet sofisticat”, wall-street.ro, 19 septembrie 2008.

38. Nea Mărin miliardar pe situl personal al regizorului Sergiu Nicolaescu, accesat la 10 mai 2016.

39. http://mirceadumitrescu.trei.ro/reconstituirea.htm.

40. adev.ro/mh1ntw.

41. Ultima soție a lui Toma Caragiu ucisă… în Libertatea din 12.06.2002.

42. Formula AS no. 573 din 2003.

43. „Citat Toma Caragiu, Tema Origine: Am copilarit si am facut scoala la Ploiesti. Sunt deci…”. Citate celebre. Accesat la 24 februarie 2016.

44. Toma Caragiu – Magicianul Geo Călugăru, 2006.

45. Fata lui Caragiu – "Pentru mine traieste", 22 ianuarie 2007, Dana Cobuz, Jurnalul Național, accesat la 5 mai 2016.

46. Fiica lui Toma Caragiu obtine 20 000 lei… cf. Mediafax 22. 01. 2009.

47. Cornel Galben (C. Hanganu). Rememorări Daniela Caurea.

48. Monica Andrei. „Ultimele ore din viața lui Toma Caragiu”. Accesat la 7 februarie 2016.

49. Să ne aducem aminte de un fost mileniu în revista Magazin din 10. 01. 2001.

50. Decretul nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial nr. 96 din 7 noiembrie 1967.

51. Perla zaibăr, 20 iunie 2005, Dana Andronie, Jurnalul Național, accesat la 30 mai 2016.

52. Amza Pellea pe PORT.ro.

53. Amza Pellea pe Internet Movie Database.

54. Nea Mărin, un prototip național, 23 februarie 2004, Ciprian Chirvasiu, Jurnalul Național.

55. Pacificatorul, 2 octombrie 2006, Loreta Popa, Jurnalul Național.

56. Douăzeci de ani fără Amza, 13 decembrie 2003, Gazeta de Sud.

57. Interviu Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“, 22 aprilie 2013, Andrada Văsii, Ziarul Metropolis.

58. Amza Pellea, o despărțire emoționantă, 6 decembrie 2013, Ziarul Metropolis.

59. Video 30 de ani fără Amza Pellea. Cum râdeau marii actori cu nea Mărin, 14 decembrie 2013, Anca Vancu, Adevărul.

60. Colivă, azmă, zaibăr și lumini, 29 decembrie 2008, Dana Andronie, Jurnalul Național.

61. Nea Mărin Viteazu, 20 iunie 2005, Jurnalul Național.

62. Miliardarul cu lipici la praz, 20 iunie 2005, Catalina Iancu, Jurnalul Național.

63. Fomeia Suca, 20 iunie 2005, Dana Ciobanu, Jurnalul Național.

64. Săracu' Amza…!, 20 iunie 2005, Miron Manega, Jurnalul Național.

65. Figură istorică, 20 iunie 2005, Catalina Iancu, Jurnalul Național.

66. "Noi cu puiul, el cu banii", 20 iunie 2005, Dana Andronie, Jurnalul Național.

67. Amza online, 20 iunie 2005, Dana Ciobanu, Jurnalul Național.

68. Perla zaibăr, 20 iunie 2005, Dana Andronie, Jurnalul Național.