Imaginea Mediatica a Vietii Religioase din Romania Postdecembrista
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Religie și comunicare
1.1. Religia – Concepte de referință
1.2. Caracteristici ale religiei
1. 3. Relația dintre religie și mass-media
1.3.1. Convergențe și divergențe
1.3.2. Mass media și religie – forme de interacțiune
1.3.2.1 Arhetipul și politicul
1.3.2.2 Arhetipurile și mass media
a. Eroul salvator
b. Apocalipsa
1.4. Concluzii
Capitolul II. Reprezentarea socială a faptului religios
2.1. Religia în societatea post-decembristă
2.2. Construcția știrilor – construcția socială a realității
2.2.1. Teoria reprezentării sociale…..
2.2.2. Construcția socială a stereotipurilor
2.3. Concluzii
Capitolul III Aspecte ale vieții religioase din România reflectate în presa scrisă
3.1. Premise de cercetare
3.2. Metode de cercetare
3.3.Corpusul cercetării
3.4. Aspecte teoretice privind teoria framing – teoria cadrelor de interpretare
3.5. Operaționalizarea și codarea datelor
3.6. Rezultate și interpretare
3.6.1. Aspecte ale vieții religioase din România reflectate în ziarul Gândul
a. Vizibilitatea cultelor religioase
b. Diversitatea
c. Frecvența de apariție
. d. Teme abordate
e. Cadre de interpretare
3.6.2. Aspecte ale vieții religioase din România reflectate în ziarul Libertatea
a. Vizibilitatea cultelor religioase
b. Diversitatea
c Frecvența de apariție
. d. Teme abordate
e. Cadre de interpretare
3.6.3. Aspecte ale vieții religioase din România
b. Diversitatea
c. Frecvența de apariție
. d. Teme abordate
e. Cadre de interpretare
Concluzii
Limite ale lucrării și perspective de cercetare
Bibliografie
Introducere
Lucrarea de față a plecat de la întrebarea de cercetare „Cum construiește mass media imaginea vieții religioase din România?”, obiectivul fiind acela de a identifica modul în care presa scrisă a prezentat, după 1989, aspecte legate de acest domeniu. La realizarea tezei am avut în vedere, în primul rând, prezentarea unor concepte de referință în definirea religiei și, de asemenea, am prezentat teorii ale mass-media utilizate în cercetarea religiei, pentru a vedea dacă jurnaliștii prezintă aspecte legate de religie în mod obiectiv sau cadrul utilizat de aceștia este mai degrabă unul orientat spre senzațional.
În literatura de specialitate, aspectele legate de interferențele dintre religie și mass-media au stârnit interesul cercetătorilor, care au studiat nu doar conținutul știrilor religioase, ci și mass media și audiența. Religia și comunicarea au o relație de lungă durată, în special în cercetarea din Statele Unite ale Americii. Aici s-au scris primele lucrări care analizează legăturile care s-a format între cele două domenii, atât din punct de vedere istoric, cât și instituțional. Astfel, cercetătorii L.S. Clark și S. M. Hoover au considerat religia ca fiind un domeniu concurențial pe piața știrilor, domeniu care alături de sport, politică sau divertisment face parte din obiectul muncii jurnalistului. Daniel A. Stout și Judith M. Buddenbaum, în lucrarea „Religion and Mass Media: Audiences and Adaptations”, formulează o serie de întrebări legate nu doar de conținutul media, ci și de natura audienței, în timp ce absența religiei din acoperirea media a fost atribuită de alți cercetători ostilității jurnaliștilor. În plus, pentru a contracara aspectele negative pe care presa seculară le reflectă, reprezentanții bisericilor și ai cultelor religioase și-au înființat propriile instituții de media. Cercetătorii Vultee, Craft și Velker, analizând modul în care a fost încadrată religia în două dintre cele mai mari ziare din Statele Unite, au ajuns la concluzia că modalitatea de redare a fost mixtă, cu accente legate de perioadă și evenimentele relatate.
„Diviziunea sacru-secular” a definit jurnalismul american din secolul XX. Daniel A. Stout este unul dintre cercetătorii care au abordat relația dintre religie și media din punct de vedere istoric, teoretic și cultural, în condițiile în care studiul religiei a fost obiect de analiză al altor discipline, cum ar antropologie, sociologie, psihologie, furnizând o hartă a modului în care legăturile dintre cele două discipline pot fi analizate. „Comunicarea este o condiție definitorie a religiei. Fără comunicare nu există nici rugăciune, nici predici, nici ritualuri. Cu toate acestea, studiul academic al comunicării și religiei a apărut în discipline separate, neexistând o disciplină care să aprofundeze această legătură”.
În cercetarea din România, relația dintre religie și mass-media nu a fost una dintre cele mai atractive teme. În aceste condiții, am dorit să aprofundez modul în care s-a derulat de-a lungul timpului această relație, să evidențiez transformările care s-au produs, precum și cadrul în care religia a fost prezentată audienței. Pentru aceasta, mi-am propus să ating două obiective ale cercetării:
1. Identificarea cadrelor în care mass-media scrisă a prezentat aspecte legate de viața religioasă din România;
2. Identificarea transformărilor pe care le-a suportat imaginea mediatică a vieții religioase din România începând cu anul 1989 și până în prezent;
Pornind de la aceste obiective, am decis să testez valabilitatea a două ipoteze:
În România, mass-media scrisă a reflectat cu preponderență senzaționalul oferit de viața religioasă;
Interesul mass-media din România pentru reflectarea aspectelor ce țin de viața religioasă a scăzut de-a lungul timpului, în condițiile în care, potrivit sondajelor de opinie, încrederea în Biserică în anul 2014 a atins cele mai scăzute valori de după 1989.
Lucrarea este alcătuită din trei capitole. În primul capitol am analizat conceptul de religie, pornind de la gândirea lui Durkheim, care a propus o diferențiere a noțiunilor de sacru și profan. Acesta a presupus că se poate face o distincție între sacru și profan, stârnind astfel dezbateri despre cele două noțiuni, a căror linie de diferențiere, în epoca actuală media, se consideră a fi „blurată” (blurred).
Capitolul doi al tezei analizeză reprezentarea socială a faptului religios, pornind de la teoria reprezentărilor sociale și terminând cu teorii ale efectelor mass-media aplicabile în comunicarea religioasă. Potrivit sociologului francez Jean-Paul Willaime, mediatizarea religiei este un fenomen care include mult subiectivism, începând de la procesul de selecție a știrilor religioase care ar putea interesa audiența și terminând cu hypermediatizarea care crează evenimentul. Acesta a costatat că personalitățile și instituțiile religioase atrag într-o mai mare măsură interesul mass-media în cazul în care acestea se referă la probleme ale societății, decât dacă acestea se referă în special la probleme religioase, concluzia fiind că „mediatizarea secularizează religiile”. „Ea le clericalizează punând în scenă în prim plan clerul. Succesul mediatic al lui Papa Ioan Paul al II-lea este un element esențial al repapalizării catolicismului post-conciliar (după Conciliul de la Vatican II). Aceste două tendințe, secularizarea și clericalizarea care, la prima vedere, pot părea contradictorii sunt, de fapt, complementare: clericalizarea religioșilor este destinată creării unei afaceri rezervate câtorva specialiști și nu o afacere care privește pe toată lumea în viața de zi cu zi”. Nu întotdeauna media este un aliat al comunităților religioase, fiind întâlnite cazuri în care reprezentanți ai diverselor culte religioase s-au arătat nemulțumiți de modul în care sunt portretizați. La reprezentarea religiilor contribuie incultura religioasă a jurnaliștilor (cu excepțiile de rigoare), o incultură pe care aceștia o împărtășesc cu ceilalți și care complică abordarea mediatică a faptelor religioase. Media contribuie la contrucția realității sociale, la formarea și accentuarea stereotipurilor. Convingerile personale ale jurnaliștilor sunt parte distinctă în formarea stereotipurilor, care sunt tratate ca produse ale influenței media și nu doar ale procesului cognitiv.
Capitolul trei reprezintă partea de cercetare propriu-zisă. Pentru validarea ipotezelor formulate, am analizat prin metoda analizei cantitative și calitative știrile ce au legătură cu viața religioasă din România. Am selectat trei dintre ziarele cu cea mai mare audiență și am identificat modul în care jurnaliștii au încadrat subiecte legate de religie în perioada 2005-2013. La finalul tezei sunt expuse concluziile privind validarea sau invalidarea ipotezelor formulate și modul în care au fost atinse sau nu obiectivele propuse.
Capitolul I Religie și comunicare
1.1. Religia – concepte de referință
Capitolul întâi realizează o abordare teoretică a conceptului de religie, prin prisma numeroaselor definiții formulate de cercetători, pornind de la semnificațiile conceptuale și terminând cu funcțiile sociale.
Încă de la începuturile antropologiei, când s-a început studiul științific al formelor de credință în supranatural în comunitățile exotice, au fost construite numeroase definiții ale religiei. Una dintre cele mai vechi definiții, susținută de către Tylor, definește simplu religia ca fiind credința în ființele supranaturale. Întrebarea (despre) ce înțelegem prin „supranatural” nu a primit un răspuns unanim acceptat, pentru că viziunea asupra acestuia variază, ca orice altă formă de cunoaștere: ceea ce este natural pentru noi este supranatural pentru alții și invers. O altă posibilitate în lupta pentru o definiție general acceptată este oferită de gândirea lui Durkheim, care a presupus că se poate face o distincție între profan și sacru, că opoziția există în fiecare societate și că se poate limita religia domeniului sacrului. Durkheim, de asemenea, a arătat că funcția religiei în „societățile primitive”constă în crearea solidarității și în integrarea membrilor în societate, adică respectarea normele sociale, prin ritualuri și „reprezentări colective” generate de religie. Pentru Durkheim, religia, la nivelul ei cel mai profund, este o formă culturală prin care societatea se venerează pe ea însăși. O abordare diferită este oferită de Clifford Geertz. El definește religia ca un sistem de simboluri care acționează pentru a stabili o stare de spirit și o motivație puternică, atotpătrunzătoare și de durată a oamenilor, prin formularea concepțiilor despre un nivel general de existență. Ulterior, aceste concepte sunt îmbrăcate cu o aură de factualitate, astfel încât stările de spirit și motivațiile par de un realism specific. Cu alte cuvinte, el susține că, în loc să privim la funcțiile sociale ale religiei, noi ar trebui să explorăm semnificațiile ei contextuale, respectiv ce înseamnă religia pentru oamenii dintr-o anumită cultură, cum îi ajută să dea sens lumii și cum dă un sens și o direcție existenței umane. Savanții ar trebui să studieze religia în sine, nu cauzele ei sociale, iar scopul final al unei astfel de investigații ar trebui să fie înțelegerea modului în care lumea și existența umană pot deveni semnificative, datorită religiei, pentru cel credincios.
Pe de altă parte, una din disticțiile cele mai importante din antropologie separă religiile orale de cele scrise. Religiile scrise sau „religii ale cărții”, în formula lui Jack Goody, sunt legate de un text sacru revelat sau o de colecție de texte sacre și credincioșii sunt obligați să aibă cel puțin un minim de cunoștințe referitoare la conținutul acestora. Astfel de religii, incluzând iudaismul, islamismul și creștinismul, consideră conținutul lor sacru ca derivat de textul revelat unui om în care s-a întrupat divinitatea. Din moment ce sunt legate de un asemenea text, aceste religii pot fi propăvăduite oamenilor în întreaga lume, chiar dacă aceștia au moduri foarte diferite de viață. Islamul, de exemplu, este principala religie în țări atât de diferite precum Java, Niger, Egipt și Iran; în timp ce creștinismul domină în țări ca Filipine, El Salvador și Germania.
Religiile scrise, și în special cele monoteiste cu originile în Orientul Mijlociu, pot fi, de asemenea, descrise ca religii de „convertire” – sisteme de credință la care cineva poate fi convertit și în care acel cineva trebuie să-și afirme credința. Spre deosebire de alte religii, ele tind să fie exclusive (chiar radicale) și să nu accepte „sincretisme”. Misionarii creștini în Africa, prin urmare, au dus o luptă seculară pentru a separa închinarea africanilor către Dumnezeul Bibliei, de închinarea către spiritele acvatice, telurice sau ale strămoșilor. Unele religii scrise îndeplinesc acest model doar parțial, în special cele asiatice (hinduismul și budismul), care au o doctrină mai puțin fixă, practici mai flexibile și insistă mai puțin pe supunerea la texte decât religiile scripturale monoteiste.
2. Caracteristici ale religiei
În ciuda varietății extraordinare a manifestărilor religioase, identificarea elementelor caracteristice a fost un demers care a stârnit preocuparea cercetătorilor. Mircea Eliade, în operele sale referitoare la formele de manifestare a sacrului, subliniază că „descoperirea sacrului este strâns legată de conștiința unei lumi reale și semnificative. Este greu să ne imaginăm cum ar putea funcționa spiritul uman fără a avea convingerea că ceva ireductibil real există în lume; prin experiența sacrului, spiritul uman a sesizat diferența între ceea ce se relevă ca fiind real, puternic, bogat și semnificativ și ceea ce este lipsit de aceste calități, adică curgerea haotică și periculoasă a lucrurilor”. Pe scurt, Mircea Eliade definește sacrul ca fiind „un element în structura conștiinței și nu un stadiu în istoria acestei conștiințe. La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca ființă umană este în sine un act religios, căci alimentația, viața sexuală și munca au o valoare sacramentală. Altfel spus, a fi sau mai degrabă a deveni om înseamnă a fi religios”. Realizând o amplă cercetare asupra sacrului și profanului, Mircea Eliade identifică trăsăturile specifice ale experienței religioase. „S-ar putea spune că istoria religiilor, de la cele mai primitive până la cele mai elaborate, este alcatuită dintr o acumulare de hierofanii, din manifestările realităților sacre. De la hierofania cea mai elementară, ca de pildă, manifestarea sacrului într-un lucru oarecare, o piatră ori un copac, până la hierofania supremă care este, pentru un creștin, întruparea lui Dumnezeu în Isus Cristos, nu există ruptură”.
Winston King, în lucrarea Enciclopedia religiilor, editată de Mircea Eliade, a prezentat pe larg o serie de caracteristici ale religiei:
1.2.1. Tradiționalismul. Îndiferent cât de mari sunt schimbările istorice într-o anumită formă religioasă, forța tradiționalismului reușește să mențină acea religie egală cu ea însăși. Reformatorii religioși vorbesc despre o reformă a religiei prin întoarcerea la trecutul său mult mai sfânt decât prezentul, deci printr-o renaștere a tradiției. Potrivit lui Klauss Heitmann „conceptul de tradiționalism, avându-și originea în latinescul tradere – a transmite, a lăsa ca tradiție, se definește ca acea ideologie, întemeiată pe tot ceea ce, venind de la străbuni, se presupune a fi adevărat și corect, dacă nu cumva chiar sfânt, reprezentând făgăduința într-o izbândă aflată în opoziție principială față de radicalismul înnoirilor”. Tradiționalismul apare sub diferite forme, în funcție de diferitele religii: islamismul revizionist vorbește de întoarcerea la credința și practica pură QurDanică; protestantismul a căutat o revenire la creștinismului Noului Testament, eliminând toate „adăugirile” romano-catolice; iar biserica romano-catolică a răspuns că doctrina, autoritatea și ritualul ei au fost demonstrabil mai vechi decât orice mergând înapoi până la Hristos însuși. Putem spune că tradiționalismul îmbracă diferite haine, dar esența este aceeași.
În opinia lui Winston King, toate încercările de a găsi o „religie primitivă” care să cuprindă forma primordială a tuturor religiilor ulterioare, s-au lovit de două probleme insurmontabile. Prima este caracterul pur arbitrar al oricărui efort de a fixa într-un anumit moment sau loc și într-o singură formă originea tuturor tipurilor de religie. A doua derivă din faptul că ori de câte ori o religia considerată ca „primitivă” este studiată de savanți, ei se lovesc de o tradiție existentă care cuprinde acțiuni simbolice și reprezentări referitoare obiectivele actelor religioase, indiferent cât de puțin evoluate spiritual ar fi acestea. Modurile actuale de activitate religioasă întotdeauna par să se uite înapoi către origini, precedente și modele încetățenite. De-a lungul istoriei, culturile au devenit din ce în ce mai complexe, iar aceste tradiții vechi de gândire și practică au devenit și ele mai elaborate și mai sofisticate. Indiferent de gradul de elaborare, orice religie consideră ca sacre începuturile – acțiunea originară creatoare, viața și cuvintele unui fondator individual, chiar vechimea anonimă a unei tradiții a scrierilor. Acestea sunt considerate ca modele de puritate și putere, deplin autoritare pentru toți membrii grupului sau adepții credinței; astfel tradiția unei religii este chiar elementul care îi dă identitatea specifică.
1.2.2. Existența miturilor. Mircea Eliade, în lucrarea Aspecte ale mitului, arată că „este greu să dăm o definiție mitului care să fie acceptată de toți savanții și care să fie accesibilă nespecialiștilor”. „Mitul este povestea unei faceri, este înfățișarea modului în care au luat ființă datorită intervenției ființelor supranaturale fie o realitate totală, Cosmosul, sau numai un fragment: o insulă, o specie vegetală, o comportareumană sau o instituție. Mitul relatează numai fapte care s-au întâmplat realmente, care au avut loc pe deplin. Personajele implicate în scenariul miturilor sunt ființe supranaturale cunoscute mai ales prin ceea ce au făcut în timpul prestigios al începuturilor”.
Analizând caracteristicile religiei, Winston King a constatat că aceasta este plină de mituri și abundă de cele mai diferite simboluluri. Miturile religioase au devenit modele de acțiune, „prin care omul religios caută să înțeleagă semnificația lumii și să construiască sisteme de norme de comportament. Simbolul oferă un limbajul specific mitului. Atunci când natura extrem de importantă, dar misterioasă a realității ultime – preocuparea de bază a omului religios – poate fi văzută numai printr-un geam întunecat, singura formă posibilă de a vorbi de aceasta este forma simbolică. Prin urmare, limbajul religios este bogat în analogii, metafore, poezie, acțiuni stilizate (ritualice)”. În încercarea de a răspunde preocupărilor omului despre realitatea ultimă, religiile sunt prolifice în producerea, utilizarea și elaborarea formelor simbolice; astfel, nu este surprinzător faptul că religiile au fost sursa de inspirație a unor forme de artă copleșitor de diverse. Într-adevăr, în cele mai multe culturi ale trecutului, religiile au fost izvorul central al culturii: ele au creat imensa varietate de ritualuri, de gesturi stilizate, de discursuri ale oficianților, de artefacte utilizate în ritualuri, de picturi și sculpturi, de altare și sanctuare etc. Simbolurile sunt mai durabile decât formele lor explicative, doctrinare, deoarece acestea se adresează imaginației umane și sentimentelor umane, nu numai simțului rațional. Simbolurile religioase adesea întruchipează ceea ce este considerat a fi realitatea centrală religioasă; ele sunt forma sa sacră, care trebuie să fie conservată mai presus de toate.
1.2.3. Conceptul de mântuire. Mântuirea este doar un alt nume pentru religie. Mai exact, toate religiile sunt la baza lor concepute ca mijloc de salvare a oamenilor, la un nivel sau altul. Există două aspecte ale mântuirii: de cine trebuie să fie salvați oamenii și către ce trebuie să fie salvați; de cine și către ce variază foarte mult de la cultură la cultură și de la religie la religie. La nivelul primitiv al religiei, mântuirea atât “de cine” și “către ce” se realizează în principal cu referire la pericolele fizice. Omul primitiv caută prin ritualurile sale să se salveze de la foamete, de la moarte în timpul furtunii, de boli, de animale sălbatice și de dușmani și să atingă îndestularea cu hrană și să aibă un adăpost sigur. Obținerea mântuirii este dorită prin toate mijloacele religioase posibile, cu ajutorul ritualului, rugăciunilor, incantațiilor si magiei. În schimb, marile tradiții religioase ale iudaismului, budismului, hinduismului, creștinismului și islamismului sunt toate orientate spre viața interioară. Doctrinele, textele și disciplinile religioase vizează cultivarea vieții interioară, prin rugăciune, credință, iluminare, puritate, pace interioară, sacrificiu de sine, dragoste de aproape ca formă de conștientizare a bunătății absolute. Mântuirea prin religie este un mijloc de a îndeplini nevoi și dorințe, chiar și atunci când nevoile și dorințele sunt insuflate „de mai sus.” Formele prin care se poate atinge mântuirea au valori specific religioase, dar ele sunt completate sau alteori se opun altor valori, nereligioase; variatele contexte culturale ale religiilor oferă, fiecare, o altă perspectivă asupra situației existențiale a omului – bunurile și obiectivele sale, pericolele și amenințările sunt definite diferit de la o epocă la alta. Aceste perspective diferite influențează în mare măsură forma pe care o va lua mântuirea religioasă: hindușii africanii, musulmanii, evreii, protestanții și creștinii ortodocși definesc nevoile și bunurile religioase în moduri destul de diferite.
1.2.4. Locuri și obiecte sacre. Oameni din diferite colțuri ale lumii au fost motivați prin credință să-și construiască o viață mai frumoasă, să-și exteriorizeze prin obiecte de artă trăirile și sentimentele. Cele mai profunde taine ale sufletului au ieșit la iveală prin arta creștină, prin forma, culorile și imaginile obiectelor create pentru împărați, regi, fețe bisericești sau oameni simpli. Obiectul de artă sacră a fost și va rămâne pe de o parte reper admirativ, iar pe de altă parte, sursă de har. Icoanele, vasele liturgice lucrate în metal prețios, catapetesmele și stranele sculptate, veșmintele liturgice brodate, prin cromatică, desen, mod de realizare, au scos la iveală caracterul oamenilor și relația lor cu Dumnezeu. Una dintre caracteristicile religiilor este prezența unor zone speciale consacrate activităților religioase și a unor structuri arhitecturale create în afara spațiului comun și marcate de bariere ritualice, fizice și psihologice. Capele, biserici, moschei, sinagogi și lăcașuri sfinte sunt manifestările extrem de vizibile ale separării dintre spațiile religioase și lumea înconjurătoare. Diverse acțiuni fizice sunt adesea solicitate celor care intră în zonele sacre, pentru a indica simbolic această separare: curățare, scoaterea încălțămintei, rugăciuni și incantații, plecăciuni și îngenuncheri, tăcere, posturi pregătitoare, haine speciale și actele preliminare de pregătire a unor alimente și băuturi. Mai mult, în special în incinta unor clădiri mai spațioase, există spații de sacralitate care expun obiectele considerate dotate cu puteri supranaturale: altarul ce expune pâinea și vinul sacramental sau icoanele și moaștele în Bisericile Catolice și Ortodoxe. Templele budiste în Asia de Sud conțin relicve sacre sau imagini consacrate ale lui Buddha, care sunt onorate prin scoaterea încălțămintei sau prin prezentarea ofertelor florale. Templele budiste japoneze conțin, de obicei, imagini de mari dimensiuni ale lui Buddha în spatele unor altare bogat ornamentate. Templele hinduse variază, oarecum în acest sens; unele au un sanctuar sfânt interior în care numai adepții puri din punct de vedere ritualic pot intra, în timp ce altele oferă acces relativ deschis către imaginile zeului venerat. Moscheea islamică are o nișa semicirculară aflată în peretele din spate (Qiblah), care trebuie să fie orientată spre cel mai sfînt dintre sfintele locuri musulmane, KaEbah în Mecca, astfel încât credincioșii care se roagă se fie mereu cu fața în această direcție.
Experiențe unice pot fi oferite vizitatorilor atunci când aceștia decid să viziteze locuri și obiecte sacre. Vorbim despre un fior mistic, fior care se relevă chiar și acelora care nu se declară persoane religioase. Sunt locuri sacre pe care anumite religii sunt de părere că este obligatoriu să fie văzute cel puțin o dată în viață. Un astfel de clasament a fost realizat de jurnaliștii de la România TV, care au realizat un top al locuri sacre, de o frumusețe deosebită, încărcate o religiozitatea desăvârșită. Redăm în cele de urmează aceste descrieri, sun imperiul subiectivismului ce ne caracterizează. Templul Bodh Gaya este locul de pelerinaj al credincioșilor budiști din toată lumea. Aici se află copacul sub care Buddha stătea mult timp în meditație și unde s-a iluminat. În acest templu, Siddhartha Gautama, în jurul anului 530 î.Hr., a atins iluminarea și a devenit Buddha sub un ficus sacru. Moscheea Albastră din Istanbul sau Moscheea Imperială a sultanului Ahmed este cea mai mare moschee din Istanbul și moscheea națională a Turciei, fiind unul dintre simbolurile acestei țări.
Muntele Kailaș, din Tibet, este punctul de răscruce al celor patru religii: Hindu, Jain, Bon și Buddism. Muntele Sinai, Egipt, numit și Muntele lui Moise, acesta este locul unde Dumnezeu a vorbit cu Moise și i-a dat Cele 10 Porunci, scrise pe două table de piatră. Evenimentul este unanim acceptat de cele trei mari religii ale lumii, creștinism, iudaism și islamism, fiind consemnat ca atare în Biblie, Tora și Coran. Numeroase grupuri religioase au ridicat aici lăcașuri de cult și mii de pelerini vin pentru a se ruga în acest loc sacru. Mecca, în Arabia Saudită, este locul în care fiecare musulman trebuie să ajungă la Mecca măcar o dată în viață. Situată în Arabia Saudită, Mecca este locul sfânt al islamului, locul de naștere al Profetului Mahomed. Kaaba, sanctuarul în formă de cub în jurul căruia se găsește Moscheea Sfântă din Mecca, este considerat de religia islamică drept primul și cel mai sfânt lăcaș de cult. Coranul subliniază că Kaaba a fost construită de către Avraam și fiul său Ismail. Unul dintre cele mai sfinte orașe ale lumii, Ierusalimul, este în mod ironic unul lipsit de pace și ordine, din cauza frecventelor ciocniri dintre israelieni și palestinieni. Aceste confruntări datează din timpuri biblice și sunt cauzate de dispute teritoriale, dar cu toate acestea Ierusalimul este considerat în continuare locul sacru a trei religii: iudaism, creștinism și islam. Dintre cele trei, pentru creștinism este un loc cu totul special, fiind locul unde a trăit, predicat și murit Iisus. Milioane de pelerini refac an de an drumul Mântuitorului, vizitează camera în care a avut loc Cina cea de Taină, Grădinile Ghetsimani unde a fost prins Iisus, Via Dolorosa, pe unde și-a purtat crucea, și Muntele Golgota, unde a fost răstignit. Între locurile sfinte ale creștinilor se numără Biserica Sfântului Mormânt, Biserica Nașterii Domnului, Biserica Înmulțirii Pâinilor și a Peștilor sau Biserica Sfântului Arhanghel Gavriil. Pe de altă parte, Zidul Plângerii este cel mai venerate loc în tradiția evreiască.
1.2.5. Acțiuni sacre (ritualuri). În opinia lui Mircea Eliade, sacrul este „o structură a conștiinței care dă naștere unei forme de a fi în lume caracaterizate în primul rând prin deschiderea către Transcendență, care se constituie ca sursă de semnificație și de valoare supraumană”. Este imposibil de conceput o religie fără ritualurile sale, chiar dacă sunt simple sau elaborate. Formele de ritual sunt familiare credincioșilor, implicând recitarea anumitor cuvinte, plecăciuni sau îngenuncheri, ofrande de diferite tipuri, inclusiv jertfe animale, dans și creație muzicală. Câteva caracteristici sunt importante în cele mai multe ritualuri, potrivit lui Winston King: una este ordinea. Într-adevăr, un model ritualic de îndeplinirea organizată a unor acțiuni sacre sub conducerea unui lider. Această organizare se dezvoltă de obicei în istoria timpurie a unei tradiții. Inițial, acțiunile sacre sunt, mai mult sau mai puțin, informale și spontane, apoi, pas cu pas, devin proceduri ordonate și standardizate și în final, pot deveni modele ritualice elaborate, care necesită o cantitate considerabilă de materiale și personal (preoți). Rigiditatea pattern-ului ritual, care implică o mare grijă și precizie în utilizarea de cuvinte, actiuni și obiecte, trimite spre o altă caracteristică a ritualului, dusă la extrem în jertfele hinduse: performarea meticuloasă. La fel ca și în magie, în care succesul depinde de rigurozitatea respectării unei formule date, tot așa în ritualul religios starea dorită de vindecare, fertilitate, securitate, prosperitate, nu va fi atinsă dacă ritualul este efectuat necorespunzător. Cuvintele ritualice sunt cuvinte puternice. Ritualul hindus de sacrificiu menționat mai sus implică preoți special desemnați pentru a corecta orice lipsuri (cuvintele greșite sau acțiuni incorecte), intonând vrăji ritualice. Uniformitatea ritualică are, de asemenea, un avantaj practic, oferind practicianului sau utilizatorului un sentiment de familiaritate și eliberare, precum și de identificare cu o tradiție și cu un grup.
1.2.6. Scrierile sacre. În societațiile literate, scrisul este adesea de o importanță religioasă considerabilă. De obicei, scrierile sacre cuprind cuvintele rostite de oamenii sfinți din trecut – profeți, sfinți, fondatori de credințe, cum ar fi Zarathushtra, Moise, Buddha, Muhammad, Hristos sau Nanak. Ca atare, ele sunt de o importanță primordială ca întrupări ale adevărului și ca expuneri ale modului corect de a trăi (în societățile a-literate tradițiile orale servesc același scop). Atunci când există scripturi, trebuie să existe și interpreți: interpretările succesive variază foarte mult, chiar și când au cele mai bune intenții, interpreții sunt prinși între dorința lor de a fi loiali cuvântului sacru original și de a face interpretarea sa relevantă și semnificativă pentru generația lor. O multitudine de diviziuni sectare bazate pe interpretarea scripturală diferită se află în toate tradițiile religioase majore. Poate că numărul de scripturi în tradițiile budiste și hinduse dă un avantaj interpretărilor, dar sectanții creștini și islamici au fost aproape la fel de prolifici cu o bază scripturală mai mică. În general, scripturile budiste și hinduse pot fi interpretate mult mai variat decât textele sacre creștine, din cauza varietății lor mai mari și a accentului pe un adevăr care trebuie să fie adecvat nivelul de înțelegere a ascultătorului.
1.2.7. Comunitatea sacră. Fiecare religie crează un sens al apartenenței la o comunitate. Ritualul este, în esență, un act religios de grup, cu excepția ritualurilor magico-religioase îndreptate către dorințele personale. Prin urmare, ritualul aproape întotdeauna implică oficianți rituali specializați și un grup reunit de practica ritualului și de credința comună. Unele grupări rituale sunt conjuncturale: ne putem gândi la grupurile ocazionale generate de participarea la un pelerinaj. În alte situații, singura comunitate sacră pare a fi formată din preoții strânși în jurul unui altar religios, persoane calificate prin formare sacerdotală pentru astfel de funcții. Budismul și Creștinismul instituționalizează astfel de grupuri speciale de interes religios în ordinele lor monastice: aici participanții se retrag din lume ca să caute o cale religioasă mai intensă, care nu este posibilă în viața laică. Musulmanii, ca și creștinii, se consideră membri ai unui grup sacru, diferențiat de alții, prin credință și prin practicarea religiei lor, unde în mod ideal, există o unitate mai puternică decât orice alte legături.
1.2.8. Experiența sacră. Winston King este de părere că anumite experiențe au loc într-un context religios bine delimitat și sunt, prin urmare, determinate religios și de o intensitate emoțională specială. Aceste experiențe speciale reprezintă o continuare a experiențelor religioase din cadrul ceremonial obișnuit, experiențe relativ ușoare, repetitive și frecvente, prin amplificarea intensității până la pragul unde ajung sa fie considerate ca experiențe mistice. În acest context s-ar putea pune întrebarea dacă toate experiențele profunde, revelații ale transcendenței, care generează stări neobișnuite în minte și în corp, ar trebui să fie luate în considerare pe picior de egalitate cu experiențele religioase: transa șamanului este sau nu o experiență religioasă? Dar a participanților la un act magic de vindecare de tip woodoo?
1.3. Relația dintre mass-media și religie
1.3.1. Convergențe și divergențe
Religia și politica pot fi analizate din perspectiva modului în care cele două lucrează pentru obținerea și totodată menținerea puterii. Atât politica cât și religia implică controlul asupra relațiilor sociale și subliniază integrarea socială (politica în preocuparea pentru ordinea din societate și religia în preocuparea pentru respectarea ordinii și a obligațiilor în interiorul congregației). Dar ele se diferențiază prin obiectivele concrete, prin valorile pe care le proiectează asupra Puterii și prin divergențele în concepțiile lor asupra naturii și sursei puterii. În lumea modernă, puterea, întrupată în instituții politice, este laică; în trecut, asocierea ei cu religia crea o relație transcendentală, făcea ca deținerea puterii să fie de o altă calitate, să vină dintr-o altă lume. Dar, în timp ce politica este axată pe relațiile oamenilor cu alți oameni, religia este mai mult orientată spre relațiile dintre oameni și zei sau alte forțe spiritual concepute. La un nivel general, religiile și politica tind să fie opuse din punct de vedere conceptual: religia se ocupă cu sacrul, politica cu profanul. Religia și politica se folosesc de calculul rațional și de apelul la emoție, dar religia este întemeiată pe revelație, în timp ce politica încearcă să se păstreze în limitele rațiunii. Religia operează în numele unui principiu al adevărului, în timp ce politica are de-a face, de multe ori, cu adevăruri relative, bazatre pe criterii de oportunitate. Opoziția dintre religie și politică, în special atunci când este exprimată în termenii practici (concretizați prin principiul separării bisericii de stat), trebuie să fie privită în perspectivă istorică. Este în mare măsură un construct al civilizației occidentale și, prin aceasta, este relativ modernă. Proiectul modernității a fost instituționalizat în forma statului-națiune, statului laic, statului centrat pe individ: în acesta un anumit tip de organizare politică, statul suveran teritorial, a fost structural cuplat cu un anumit tip de identitate colectivă, „comunitatea imaginată” a națiunii. Instituția cetățeniei, compusă din statutul de membru al unui stat, din drepturi individuale și identității naționale, dezvăluie în mod clar această formă particulară de organizare socială, de cuplare politică și culturală colectivă.
În timp, această schimbare adusă de sfera politică „laică” a redus influența religiei în legitimarea puterii și în definirea colectivității; această evoluție nu presupune însă ca elemntele „religioase”, în general, și tradiția creștină, în particular, să devină irevelante public. Dimpotrivă, ceea ce a fost acum numit „religie” ar putut fi încorporată în proiectele statului-națiune de raționalizare și disciplinare a institițiilor componente. De fapt, cele trei mari religii care pretind a fi „universale” și (într-un sens) apolitice, au fost, geografic, comasate într-o parte a planetei – creștinismul în Occident, budismul în Estul îndepărtat, și Islamul în centura dintre ele. Statul a câștigat controlul asupra a instituțiilor și a practicilor organizaționale, care anterior au fost plasate sub autoritatea „spirituală” a bisericii – cum ar fi educația sau știința. În secolul al XVIII-lea, atunci când o nouă opoziție conceptuală a fost formulată și anume aceea dintre stat și ceea ce a fost atunci înțeles ca „societatea civilă” și „sfera publică”, concepute ca puncte de reper ale unui model laic al funcționării democrațieie în interiorul statului, religia a fost plasată în zona vieții private și însușită (conceptual) ca o zonă a opțiunilor individuale. În cele din urmă, începând cu Revoluția Franceză, dihotomia semantică tradițională a religiei cu politica modernă și autonomă, a fost exprimată cu conceptul de „laic”. În fiecare din etapele sale, procesul de „laicizare”, conturat pe fundalul politico-teologic al creștinismului, a contribuit la definirea, legitimarea și înțelegerea culturală a statalității și a identității naționale moderne. La nivel practic, în ciuda pretențiilor religiei la unicitate și autonomie, în Occident, la fel ca în oricare altă parte a lumii, universul religios poate fi supus constrângerilor politice. O conducere de stat poate sprijini sau suprima activitatea religioasă, poate distinge (prin privilegii sau constrângeri) între religiile care au o „biserică” și celelalte, marginale, sau poate defini o religie prin acordarea de garanții constituționale de liberă practică pentru ceea ce este definit ca rituri specifice unui grup religios. Statul poate prescrie îndatoririle unui cetățean în așa fel încât să arate că alegerile religioase ale unei persoane sunt negative, în raport cu ordinea politică, socială sau morală. Spre exemplu, rezistența unor culte religioase la recrutarea membrilor lor pentru serviciul militar ilustrează modul în care opoziția față de stat și insistența excesivă asupra obligațiilor religioase poate duce la sancțiuni judiciare. În Occident, chiar și statele cele mai tolerante au fost uneori obligate să intervină în cazul în care activitățile unui cult religios extremist păreau să exercite o presiune nejustificată asupra persoanelor fizice sau să provoace suferințe inutile, sau să fie amenințătoare pentru ordinea publică.
În sens contrar, o religie poate circumscrie, defini sau califica activitatea politică sau instituțiile statului. Penetrarea intereselor religioase organizate în domeniul politic este un fapt comun într-o democrație occidentală. Raymond Firth, în lucrarea „Religion: A human interpretation”, a ilustrat modalitățile prin care „interesele religioase pot solicita privilegii puterii politice”. Potrivit autorului, acestea apar în sistemele electorale occidentale sau occidentalizate în cazurile în care un partid național a avut și are în mod explicit obiective religioase și compoziție religioasă. Așa sunt Creștin-Democrații în Italia sau Germania, Uniuniea Islamică (Sarekat Islam) și Partidul Indonezia Musulmană (Partai Muslimin Indonezia), în Indonezia antebelică și respectiv postbelică, Asociația Pan-Malaeziană Islamică (Persatuan Islam Sa-Tanah Melayu, acum Partai Islam) în Malaezia sau Partidul Republican Islamic în Iran. Un exemplu frapant este cel al Sirka Gakkai, o asociație imensă organizată piramidal de japonezii religioși, organizație cu stramoși militanți naționaliști activi încă din secolul al XIII-lea, dar care se manifestă în modernitate prin marșuri de protest pentru pace și pentru un guvern „curat”. Cât de acute pot fi efectele politice ale acțiunii bazate pe premize declarat religioase se poate vedea din persistența cu care grupuri de evrei se stabilesc în anumite părți ale Israelului biblic, dar ale Palestinei actuale, pe motivul că teritoriul a fost divin și că le-a fost alocat cu circa 2000 de ani în urmă – în ciuda conflictelor declanșate de ocuparea lui și de sustragerea teritoriilor de la populația arabă rezidentă. Așadar religia poate fi un instrument politic foarte puternic. Puterea de convingere exercitată asupra adepților săi, certitudinea că acțiunile acestora beneficiază de o legitimitate transcendentă, puterea de organizare a clerului, toate pot conduce la acțiuni pentru a contesta politicul sau pentru a oferi sprijin politic. O religie poate sprijinii integral organizarea statală (cum se întâmplă în Iran), poate oferi o alternativă revoluționară la un sistem politic stabilit (cum a fost cazul Poloniei comuniste), sau poate conduce acțiuni politice pentru a defini competențele relative ale bisericii și statului (situație întâlnită în numeroase state occidentale).
Kenneth Wald consideră că religia poate promova acțiunea politică prin trei elemente: credința, instituțiile, grupurile sociale. Credința este produsul unui proces lent de educare religioasă și include valori și norme de comportament care pot influența participarea sau non-participarea la viața politică sau aderarea la o anume ideologie politică, la un anume program politic. Instituțiile religioase organizează și coordonează viața religioasă a comunității: ele sunt factorul de socializare religioasă, de control comportamental și de influențare a intențiilor politice. Segmente ale societății sunt reprezentate de comunitățile de aderenți la o religie, grupate în jurul unor anumite instituții religioase; ele dezvoltă o cultură comună și pot participa în viața politică nu în forma acțiunii indivizilor autonomi, ci a unor acțiuni de grup, produs al mobilizării sociale realizate de respectivele instituții. Spre exemplu ”First Baptist Church” din Jacksonville, Florida, numără o comunitate de 25.000 de aderenți, o biserică enormă, proprietăți imobiliare și un buget de 9 milioane dolari. Ea include numeroși lideri politici și administrativi. Biserica declară cu nu face politică, dar rezultatele electorale arată că acei candidați care au beneficiat de sprijinul ei au avut cu 15-20% mai multe voturi decât candidați
Relația religiei cu politicul în modernitate este, după Philip Schlesinger și François Foret influențată de mai mulți factori:
Primul factor reflectă dimensiunea multi-etnică și totodată multiculturalismul în creștere ale societății moderne, fenomen care ridică următoarea întrebare: cum ar trebui noi să gestionam viața colectivă pe principiul loialității față de un stat, atunci când o parte tot mai mare a societății are valori care sunt în concurență cu această loialitate? Loialitatea islamiștilor pakistanezi din Marea Britanie este îndreptată spre guvernul britanic, spre statul pakistanez sau spre religia musulmană?
A doua dificultate derivă din extinderea relativismului moral, care apare ca o provocare pentru sistemul tradițional de organizare atât religioasă cât și politică (de exemplu, acceptarea unui cod de conduită comun, care este capabil să transceandă identitățile individuale sau de grup, reflecția critică, libertatera de exprimare a opiniilor etc).
A treia provocare constă în creșterea gradului de conștientizare a modelelor alternative de relații între biserică și stat din Europa, care sunt mai deschise la exprimarea publică a divergențelor și la afirmarea diferențelor religioase.
Confruntate cu un pluralism religios în creștere, statele se văd confruntate și cu presiunile globalizării; astfel ele reacționează cu neîncredere sporită la aceste evoluții care limitează prerogativele statului și loialitatea indivizilor față de stat, având probleme în a accepta pe deplin formele de pluralism cultural, de pluralism religios, mai ales cele care sunt, sau par a fi, legate de o cultură străină, sau forme de religie care refuză să se limiteze la sfera privată sau la domeniul de cult. Sub dezbaterea publică despre religiile imigranților sau despre vechile și noile secte se află, adeseori, un fond de intoleranță față de cei care au ales să trăiască în mod diferit, în numele unui ideal religios si să efectueze educarea copiilor lor în consecință. În prezent fenomenul religios se individualizează prin două tendințe: “pe de o parte, o prezență mai consistentă în spațiul privat și, pe de altă parte, o invazie a spațiului public cu diferite simboluri religioase de tradiție mai mult sau mai puțin europeană”. Pluralismul cultural și extinderea mijloacelor de comunicare a condus la o globalizare simbolică, astfel încât există posibilitatea, în momentul de față, “să primești prin intermediul televiziunii, presei sau internetului informații și mesaje de natură religioasă din partea tuturor religiilor lumii, fără a fi obligat să părăsești spațiul privat”.
1.3.2. Mass media și religie – forme de interacțiune
O dilemă majoră pentru liderii religioși este dacă trebuie să refuze sau îmbrățișeze mass-media – produs prin excelență al culturii laice. Retorica dualistă a „mass mediei ca producătoare de divertisment” nu reușește să capteze modurile complexe de interferență a religiei cu mass-media și cu alte aspecte ale culturii populare; genuri, cum ar sitcom-urile care au fost odată condamnate, sunt acum folosite pentru scopuri spirituale. Printre protestanți, spre exemplu, astfel de produse mass-media cum ar fi romanele religioase, talk-show-urile TV și muzica rock au apărut ca noi genuri hibride, amestec de propăvăduire și divertisment. Programe cum ar fi „Clubul 700” și „Ora Puterii” combină formatul de știri TV și conținutul de divertisment, cu elementele specifice unei reuniuni tradiționale a bisericii. Mulți baptiști au protestat împotriva filmului „Ultima ispită a lui Hristos”, dar cea mai mare parte dintre ei au lăudat „Patimile lui Hristos”, proiectând filmul în locașurile bisericești. Unele biserici baptiste utilizează, de asemenea, serialul TV din anii ’60, „Andy Griffith Show”, pentru a preda tinerilor principii morale în Școala de Duminică. Sofisticarea, diversificarea precum și influența radiodifuziunilor religioase sunt aspecte încă puțin studiate ale scenei religioase la nivel mondial la începutul secolului al XXI-lea. Din India spre Europa și din America Latină până în Statele Unite, radiodifuziunea religioasă a devenit un furnizor dominant de învățăminte și de divertisment religios pentru o mare parte din populația lumii. Potrivit unui raport din 2002 al Barna Research Group, într-o lună, mai mulți adulți din Statele Unite (cca. 141 milioane) primesc mesajele de credința creștină transmise prin intermediul radioului, televiziunii sau cărților creștine, decât cei care le primesc la o reuniune a bisericilor creștine (cca. 132 milioane). Intrând în detaliile acestui raport, s-a descoperit că 52 % din adulții americani au ascultat un program de radio creștin în luna precedentă, că 38 % din acești ascultători au ascultat o pildă, o predică, sau un talk-show și că 43 % din aceaștia din urmă au ascultat chiar un post de muzică creștină; 43% din toți adulții, aproximativ 90 de milioane de oameni, se uitau la posturi sau emisiuni creștine pe lună și aproximativ același număr de persoane frecventează măcar o dată pe săptămână și bisericile creștine din zonă; studiul a mai observat că femeile și afro-americanii erau majoritari printre acești ascultători ai radiourilor creștine. Oarecum surprinzător, mai mult de 15.000.000 de atei, agnostici, și membrii adulți ai unor credințe non-creștine au avut un anumit grad de expunere la credința creștină, prin diferite forme de radiodifuziune religioasă.
Multe dintre cele mai longevive biserici care difuzează programe, din Europa și Asia, s-au bazat pe radio (prezentarea de mai jos urmărește liniile generale ale sintezei propuse de cei doi specialiști americani).
Unul din cele mai vechi, postul Vocea din Anzi, și-a început emisiunile sale pe unde scurte în 1931, acoperind America de Sud. La începutul secolului al XXI-lea, acesta opera cu trei stații puternice pe unde scurte de emisie care transmiteau emisiuni de radio și televiziune în întreaga lume într-o varietate de limbi. Radio Vatican a transmis, de asemenea, emisiunea inaugurală în 1931. De-a lungul anilor, această operațiune condusă de Iezuiți și-a extins programele sale pentru a include un serviciu de știri profesioniste, programe muzicale, liturghia zilnică, transmisiuni în direct a audiențelor papale sau ale papei recitând rugăciunile de duminică. Emisiunile sunt oferite în 34 de limbi și sunt trimise pe unde scurte și medii, FM și sateliți.
Compania Far East Broadcasting Company (FEBC) și-a început emisiunile sale de radio în 1948, în Filipine. Deja în anii 1950, FEBC difuza programele sale în 36 de limbi și dialecte pentru Republica Populară Chineză și alte țări asiatice, utilizând stații de emisie pe unde medii. Acum FEBC difuzează programele sale creștine în peste 30 de stații din Asia, Europa de Est, Australia și America Latină. Trans World Radio (TWR) a reușit să străpungă interdicțiile împotriva programelor evanghelice pe care guvernele est-europene le introduseseră asupra posturilor de acest fel în timpul anilor războiului rece. TWR a achiziționat drepturile de difuzare în Principatul Marocului și a început difuzarea programelor sale în întreaga Europă pe noile sale emițătoare de unde scurte în 1960. Apoi, au construit stații pe AM și au angajat lideri religioși locali și muzicieni pentru a produce programe în 40 de limbi. La fel ca si FEBC, acest post a eludat cu succes eforturile de bruiaj ale autorităților din țările comuniste. Astăzi emisiunile lor sunt globale și ajung la aproape 80 % din populația lumii cu programele lor creștin-evanghelice.
Căderea comunismului în Europa de Est a deschis un domeniu nou pentru bisericile care aveau programe de radiodifuziune religioasă. Până la începutul secolului al XXI-lea, un număr de radiodifuzori au acaparat fosta Uniune Sovietică și sateliții săi. Printre acestea se află și Agape Europa, o organizație interconfesională care distribuie programe de televiziune creștină în estul și vestul Europei, și United Christian Broadcasters Europe (UCBE), care utilizează tehnologia digitală prin satelit și cablu pentru a difuza predici, studii biblice, muzică, televiziune și programe de interes general, în întreaga Europă continentală, Marea Britanie și Irlanda. Radiodifuziunea religioasă este în plină expansiune în întreaga lume de la începutul noului mileniu. Australia este deservită de mai mult de 40 de posturi de radio creștine, America Latină, cu mai mult de 150 de posturi de televiziune creștină și 1.000 de posturi de radio și Africa de un număr tot mai mare de stații. Radiodifuzori islamici, cum ar fi America’s Nation of Islam, Egypt’s Voice of the Holy QurDa-n(Holy Qur’an), and Libya’s Voice of Islam (Națiunea Americană a Islamului, Vocea Sfantă a Qur’an-ului Egiptean și Vocea Islamului din Libia) devin tot mai profesioniști, atât în formatele lor de emisiuni cât și de expertiza tehnică. În India, toate grupurile religioase, musulmanii, șikhții, creștinii și hindușii, au canale de televiziune prin cablu, care oferă programe religioase non-stop pentru publicul lor. Gama de emisiuni include tot, de la predicile clericilor islamiști la melodiile devoționale ale muzicii hinduse și cruciadele de vindecare ale lui Benny Hinn.
Răspândirea radio-ului în întreaga lume a luat mai puțin de o jumătate de secol: grupurile religioase de peste tot din lume, în special creștinii protestanți, au recunoscut rapid potențialul radio-ului ca un instrument de comunicare a crezului lor. Alte tipuri de religii au îmbrățișat, de asemenea, radioul. Prin apariția Internetului, acum este posibil să se conecteze și să se asculte transmisiile care exprimă diferitele aspecte ale tuturor religiilor majore din lume. De la emisiuni non-stop de discursuri spirituale despre hinduism, la radioul budist-tibetan pe Internet, până la posturi radio pentru creștini, evrei și musulmani, radioul confesional este înfloritor. Scopul său este în mod normal construirea credinței și prozelitismul. Alături de stațiile confesionale, numeroase servicii publice de stat, comunitare și comerciale de radiodifuziune oferă oportunități pentru transmisii religioase, comentarii și dezbatere. Radio-ul religios, în aceste contexte devine, de cele mai multe ori, un loc de concurență între religii sau de confruntare cu puterea politică. De exemplu, în Thailanda în 2004, a fost înființat un comitet special pentru a monitoriza predicile radiodifuzate ale calugărilor budiști, în urma unei critici indirecte în timpul unei predici radio asupra planurilor guvernului de a construi un nou cazinou. Multe dintre controversele provocate atunci de interacțiunea dintre radio și religie ar fi fost de neimaginat la momentul invenției radio-ului cu peste o 100 de ani în urmă.
Discuția despre televiziune și rolul ei în instituțiile religioase, culturale și viața de zi cu zi cuprinde nu numai analiza modificărilor aduse conținuturilor religioase de specificul suportului televizual, dar și studiul rolului noilor tehnologii de difuzare prin cablu, prin satelit și prin transmisiuni digitale, precum și home video / DVD – tehnologii folosite pentru a transmite o mulțime de mesaje religioase. Conform analizelor de specialitate, deși experiența americană nu este reprezentativă la nivel internațional în termeni fie de diseminare tehnologică sau de istorie religioasă și culturală, cercetările americane asupra televiziunii și religiei sunt semnificative și pot fi un exemplu util pentru examinarea altor experiențe naționale. În timp ce tele-evangelismul este cu siguranță intersecția cea mai bine cunoscută dintre religie și televiziune, el nu este nici pe departe forma dominantă de emisiune religioasă de televiziune. Pentru a înțelege atât cultura religioasă, cât și televiziunea în Statele Unite, trebuie să subliniem mai mulți factori: separarea bisericii de stat, pe de o parte și sistemul de reglementare a audiovizualului, pe de alta; la acestea se poate adauga și lipsa unei biserici de stat și libertatea consacrată constituțional a religiei – toate au creat o piață în care concurența religioasă pentru aderenții între secte a devenit o realitate asemănătoare concurenței pentru piețe, clienți sau audiențe. Deoarece nici o confesiune nu s-a putut baza pe sprijin din partea statului sau pe un anumit număr de membri afiliați tradițional unei religii dominante în cadrul unei națiuni, grupurile religioase individuale au trebuit să caute în mod activ membri.
Daniel Stout a sintetizat modul în care a fost reglementat timpul alocat emisiunilor religioase transmise la televiziune. Potrivit acestuia, primelor stații de emisie li s-au dat o frecvență specifică și li s-a spus să furnizeze anumite tipuri de programare (de învățământ, de cult, de probleme de interes general) în scopul de a servi interesului public, fără a fi fost nevoite să obțină aprobarea emisiunilor de la guvern sau să difuzeze emisiuni guvernamentale. Din cauza orientării ”pieței”, atât a televiziunii cât și a religiei și din cauza caracterului limitat al intervenției guvernamentale, această intersecție dintre religie și televiziune a fost una echilibrată, care, chiar dacă nu a fost unică pentru Statele Unite, a influențat în mod direct sau indirect și alte sisteme mass-media naționale si religioase. În timp ce emisiunile religioase americane au fost scutite de intervenții din partea guvernului, acest lucru nu înseamnă că au fost scutite de controlul și critica din partea altor culte religioase și organizații. Primul exemplu notabil în acest sens este chiar în existența emisiunilor religioase difuzate, în care controlul a fost dat către Consiliul Național al Bisericilor, care a fost dominat de principalele confesiuni. Aceste confesiuni au fost silite să ofere timpul necesar pentru sectele Evanghelice și s-au opus, în aceeași măsură, la crearea de emisiuni mai creative decât serviciile religioase televizate (rugăciuni, slujbe, predici). Evanghelicii au fost obligați să găsească modalități de a plăti pentru timpul de difuzare și au fost, astfel, nevoiți să creeze programe în care telespectatorii ar putea să-i sprijine cu donații; aceasta a creat tipul de tele-evanghelism, de obicei asociat cu televiziunea religioasă. Cum cerințele radiodifuzorilor de a oferi timp de difuzare gratuit bisericilor au fost reduse de către autoritățile reglementatoare, bisericile principale s-au trezit nepregătite pentru finanțarea propriilor programe și au cedat în cele din urmă frecvențele evanghelicilor. Odată cu creșterea serviciilor prin cablu, ca un mijloc de a oferi canale suplimentare, programatorii religioși au fost dornici să umple timpul disponibil și acest lucru a dus la tipuri suplimentare de programare, mai variate decât cele de cult televizat, de apeluri la convertire și evanghelice. Astfel au apărut programe de interes general, cum ar fi 700 Club; la fel ca și canalele favorizând un public conservator creștin, cum ar fi Postul Familiei și rețeaua PAX, ambele emițând reluari de filme mini-serii, cum ar fi Waltons.
În timp ce creștinii domină televiziunile religioase americane, tipul de home video a fost, de asemenea un punct de interes pentru creatorii din Israel de mass-media care au dezvoltat seria Shalom Susan și seria Alef Bet Blast-off!, care oferă informații de bază despre cultura evreiască și israelită într-un mod accesibil copiilor fără tonul prozelitist moștenit de la mass-mediile creștine. Atât seriile pentru creștini cât si cele pentru evrei sunt puternic influențate de stilul video comercial pentru copii și fac uz creativ de animație, muzică și tehnici rapide de editare video, în scopul de a obține și menține atenția copiilor.
Chiar dacă unele „tele-evangeliste” de succes au fost femei (Maica Angelica, Kathryn Kuhlman, Aimee Semple McPherson, Tammy Faye Bakker Messner, Joyce Meyer, Elizabeth Clare Prophet, și Rexella Van Impy), amvonul electronic american rămâne o fortăreață, în cea mai mare parte, de sex masculin (John Ankerberg, Herbert și Garner Ted Armstrong, Cerullo Morris, Kenneth Copeland, James Dobson, Jerry Falwell, Billy Graham, Benny Hinn, Humbard Rex, D. James Kennedy, Roberts Oral, Pat Robertson, Robison James, Robert Schuller, Charles Stanley, Robert Tilton, Jack Van Impy). Mulți tele-evangheliști își prezintă spectacolele pe posturi religioase cunoscute, precum Rețeaua Creștină de Radiodifuziune (CBN) și Rețeaua de Radiodifuziune Treimea (TBN), dar mulți alții își difuzează spectacolele prin ”sindicalizare” pe stații individuale. Cercetările au arătat că peste 75 de milioane de americani nu merg la biserică în mod regulat, deși mulți dintre aceștia pot fi ușor spectatori ai mesajelor trimise de către tele-evangheliști în fiecare săptămână.
Deși „Club-ul 700” al lui Pat Robertson și ”Asociația Evanghelistă” a lui Billy Graham, de exemplu, rugau telespectatorii lor să se implice în bisericile lor locale, mulți tele-evangheliști nu stabilesc parteneriate cu puterile laice și nu încurajează implicarea în instituțiile locale. De-a lungul timpului, au fost exprimate reacții negative cu privire la încercările unor tele-evangheliști de a influența campaniile politice americane. Jerry Falwell și organizația lui „Majoritatea Morală” și Pat Robertson cu al lui „Club 700” și ajutorul oferit de aceștia în bătălia în nominalizarea candidatului republican în alegerile prezidențiale din 1988, sunt un exemplu. Este însă imposibil de măsurat exact impactul atitudinii politice ale acestor lideri religioși asupra electoratului, dar succesele unor lideri politici au fost revendicate de către aceste grupări. Pe de altă parte, argumentele aduse împotriva implicării religioase fățișe în politică pornesc de la doctrina modernă a separării bisericii de stat.
Sintetizând aceste aspecte, putem considera, urmându-l pe Gunther Thomas, că relația dintre mass-media și religie se concretizează în patru forme:
1. Auto-prezentare
În acest caz este vorba despre „auto-prezentarea religiilor tradiționale explicite sau recunoscute în mod public, cum ar fi creștinismul, islamul, budismul sau iudaismul”. În Statele Unite ar fi incluse în această categorie de auto-prezentare, emisiunile de servicii religioase sau a diferitelor tipuri de așa-numita „televiziune religioasă”. În aceste cazuri, comunitatea religioasă se folosește de televiziune pentru scopuri auto-descriptive, care pot completa un ritual religios special. Această subcategorie include materiale informative (jurnalistice) și produse de ficțiune (orientate spre divertisment); esențial pentru acest prim nivel de interacțiune este faptul că televiziunea acționează în principal ca mijloc de descriere, chiar dacă aceasta descriere a fenomenului religios nu poate fi absolut neutră.
2.Motive, simboluri, roluri, povestiri și teme.
Interacțiunile între religie și mass media se referă la ”motive, simboluri, roluri, povestiri și teme în emisiuni de ficțiune și nonficțiune care sunt luate din istoria religiilor sau care pot fi trimiteri către ele”. “Personajele salvatoare” pătrund în filme și chiar în seriale polițiste. Motivele paradisiace apar în reclame TV, iar idei din literatura de înțelepciune de orientare religioasă, precum și tratarea întrebărilor fundamentale în ceea ce privește sensul efemer al vieții și moartea sunt prezente în numeroase produse mass media. Aceste motive, simboluri, roluri, povestiri și teme nu sunt în mod necesar religioase. Totuși, în trecutul nu foarte îndepărtat, ele au fost în mod evident situate îndeosebi în discursurile religioase, iar patrimoniului religios al omenirii conține un bogat material teologic, creat pentru interpretarea lor.
3. Rituri religioase performate la televiziune
La al treilea nivel, este vorba de evenimente care sunt create nu pentru actul religios individual, ci pentru consumarea în comun, la nivelul audiențelor uriașe: astfel practicile și ritualurile religioase originale sunt mutate din spațiul bisericii și plasate în cadrul mass media. În aceste cazuri televiziunea nu înfățișează ceva, ci ”efectuează mai degrabă ceva, prin transmisia sa. Scopul acțiunii ei este de construcție, nu doar pur și simplu de explicare. Emisiunile ca eveniment performativ nu arată doar, ci fac într-adevăr ceva cu oamenii”. Unele emisiuni prezintă acte magice care par a fi aproape de miracolele religioase, slujbe de nuntă ce par să înlocuiască nunțile reale și multe programe asemănătoare unor confesiuni publice. Unele talk show-uri pot să funcționeze ca dramatizări ale principiilor ordinii morale; ca și în cazul unui media-event, uneori aceste programe culturale formează și pun în scenă evenimente care au loc în afara spațiului social al privitorilor și la care aceștia au acces numai datorită televiziunii. La acest al treilea nivel, televiziunea absoarbe și modifică formele din domeniul religios, un proces care devine vizibil dintr-o perspectivă antropologico-religioasă.
4. Intervenția culturală.
Ultimul nivel de interacțiune este concentrat pe aspectele structurale și forma de televiziune în sine: prelucrarea și prezentarea realității în și prin acest mediu. Aici ”scopul cercetării este de a descrie similitudini și analogii cu formele religioase, care nu sunt legate de emisiuni distincte, dar încorporate chiar în forma instituției culturale”. Transformarea mitică și prezentarea realității de către televiziune face parte, de asemenea, din acest nivel de interacțiune. Aici obiectul de analiză este chiar fluxul mass-media, formele predominante de prezentare a televiziunii ca o invenție culturală și practica lor. La acest al patrulea nivel, aspectele structurale sunt unite de considerente ale funcțiilor individuale și sociale ale televiziunii. În funcție de rezultatele acestei analize, o nouă interpretare poate fi apoi aplicată asupra nivelelor trei și doi; care sunt de fapt pe tipurile de programe (nivelul 3), precum și motivele, simbolurile și temele în cadrul programelor (nivelul 2) care se integrează acestui mecanism?
Cele două studii de caz care vor urma se înscriu, conform modelului celor patru forme de interacțiune dintre religie și mass media, în categoria acelor situații în care presa preia ”motive, simboluri, roluri, povestiri și teme, care sunt luate din istoria religiilor sau care pot fi trimiteri către ele”. În cazul de față vom vorbi despre două teme, „personajul salvator” și „apocalipsa” și le vom aplica pe două situații politice: confruntarea electorală dintre Traian Băsescu și Adrian Năstase din campania electorală din 2004 și dezbaterile referitoare la criza economică (2010, 2011).
1.3.2.1. Arhetipul și politicul
Termenul de « arhetip » a fost prima oară utilizat de Philo Judaeus (imaginea lui Dumnezeu în om). În « Corpus Hermeticum », Dumnezeu este numit to archetypon phos (arhetip al luminii), dar ideea de arhetip apare, de asemenea, în scrierile lui Iranaeus și Sionysius Areopagitul.
De-a lungul timpului și prin contribuțiile aduse de diferitele curente de gândire, noțiunea de arhetip s-a încărcat cu multiple semnificații. Beverly Moon, în Encyclopaedia of Religions definește archetipul ca „un pattern care influențează experiența umană (în mod conștient sau inconștient) și care astfel este perceput ca ceva vital și sfânt”. Northrop Frye la finalul cărții sale « Anatomia criticii » în cadrul unui mic dicționar explicativ al termenilor folosiți, definea într-un mod simplu și concis arhetipul ca fiind un „simbol, de obicei, o imagine, care revine destul de frecvent în literatura pentru a putea fi recunoscută ca element al întregii experiențe literare acumulate de un individ”. Iar K. Jung susținea că arhetipul este „un pattern de comportament care este deteminat biologic”. Astfel, din perspectiva istoriei religiilor, arhetipul este înțeles ca un semn prin care se transmite o reveleție de origine divină, din perspectiva psihanalizei el este un construct al Inconștientului, iar din perspectiva teoriei literaturii el este sinonim cu o temă literară recurentă.
Cea mai importantă elaborare teoretică a conceptului de arhetip aparține lui Carl Jung. Viziunea lui Jung asupra arhetipului a suferit modificări pe măsură ce studiile sale asupra funcțiilor inconstientului au avansat. El preciza în articolul « Despre natura psihicului », ca reprezentările arhetipale (imaginile și ideile) pe care le receptăm prin intermediul inconștientului nu trebuie în nici un caz să fie confundate cu « arhetipurile ca atare ». Cele din urmă sunt niște structuri abstracte, modele ipotetice și nereprezentabile, care nu pot fi percepute direct, ci numai prin actualizarea lor în mituri, vise și fantezii. În concluzie, în psihicul uman, arhetipul există ca o formă fără conținut: conceptul jungian de arhetip pur este înrudit cu eidos-ul platonic și cu categoriile apriorice ale percepției, așa cum au fost ele definite de Kant.
Întrucât arhetipurile sunt de fapt niște potențialități ideale, numărul reprezentărilor lor este practic nelimitat. Există însă și un set de idei și imagini simbolice care au o frecvență specială în diferitele mitologii, în literatură sau în fenomenele psihologice. Acestea sunt surprinse în categoria personajelor-prototip, ca de pildă bătrânul înțelept, magicianul, învățătorul, spiridușul, copilul cu puteri miraculoase. Adepții școlii psihanalitice, văzând că în doctrina lui Jung, arhetipul apare ca o noțiune « ontologizantă », au încercat să îl definească într-un mod mai flexibil. Astfel, Erich Neumann susține că arhetipurile nu sunt numai niște tipare fixe, atemporale, nemodificate de istorie, ci « structuri psihice amorfe » modificate de mediile prin care trec (timpul, locul și « constalația psihologică a individului », în care se manifestă). Arhetipul Mamei, o imagine dinamică a substraturilor psihice, își păstrează întotdeauna identitatea, afirmă Neumann, dar adoptă stiluri (aspecte, culori emoționale) diferite în circumstanțe diferite. Neumann păstrează accepțiunea arhetipului jungian, dar atenuează importanța inconștientului colectiv, « scufundându-l » în istorie.
În cazul lui Eric Gould, autorul unor studii recente de critică antropologică, arhetipul este universal, dar în același timp subiectiv, întrucât nu poate exista în afara interpretării. Gould afirma că « arhetipul își dovedește utilitatea mai puțin ca obiect al credinței, ca o componentă fixă a unui sistem și mai mult ca fenomen tranzacțional, ce își dezvăluie treptat forma, numai în limbă și interpretare. Este obiectiv doar în măsura în care există ca element semiotic, ce ne face să îl conectăm cu alte semne și să ne modificăm presupozițiile despre el și despre noi înșine. Singura definiție a arhetipului care diferă fundamental de viziunea jungiană este aceea a lui Northrop Frye. Criticul canadian separă arhetipul de rădăcinile sale psihologice, transformându-l într-un fenomen pur literar, bazat pe convenție și repetiție. El este definit ca o unitate comunicabilă, o imagine tipică sau recurentă, un simbol care unește un text de altul, contribuind la unificarea și sistematizarea experienței literare. Premisa lui Frye este, evident, aceea a intregii critici arhetipale: vechile mituri (pagane, iudaice, crestine) au oferit, prin schematizarea extremă a acțiunilor și convenționalizarea personajelor, o adevarată gramatică a arhetipurilor literare. Arhetipurile fiind structuri, se impune o analiză structurală a textelor propuse spre studiu. Frye refuză punctul de vedere istoric al analizei arhetipurilor, dar nu pot fi ignorate depunerile în timp peste schemă mitică inițială, contextele mereu deosebite în care le regăsim. Critica arhetipală își propune o înțelegere a structurii operei și nu a criteriilor exterioare literaturii, “pentru ca mitul este și a fost întotdeauna un element constitutiv al literaturii și pentru că din vremea lui Homer interesul poeților pentru mituri și mitologie a fost constant”. Ca structură verbală autonomă, literatura nu imprumută forme de la viață, ci doar de la tradiția literară și, în ultimă instanță, de la mit: “Asemenea modele verbale pot ramâne fixe vreme de secole; semnificațiile atribuite lor se schimbă însă într-o măsură care le face de nerecunoscut; sentimentul ca structură verbală trebuie să rămână neschimbat și necesitatea consecventă ei de a o reinterpreta pentru a fi în acord cu schimbările istorice aduce operațiile critice în centrul vieții sociale”. De altfel, vorbind despre “mitologii particulare” și analizându-le magistral pe acele ale lui William Blake și T.S. Eliot, Frye acordă acelor structuri pe care le numește arhetipuri, posibilitatea unor modificări care introduc dimensiunea timpului în viziunea arhetipală. Arhetipurile sunt grupări asociative care se deosebesc de semne prin caracteristicile lor de complexe variabile. Un arhetip cuprinde deseori în cadrul său un mare număr de asociații specifice, comunicabile numai datorită faptului că un număr mare de oameni aparținând unei anumite culturi, le cunosc semnificația. Intelesul generic al “simbolismului” în viața de toate zilele este acela de arhetip cultural, dupa modelul crucii, al coloanei sau al anumitor asociații convenționale de genul celei a albului cu nevinovatia sau celei a verdelui cu gelozia. Unele arhetipuri sunt atât de strâns legate de o anumită asociație convențională încât este aproape imposibil să nu o sugereze; un exemplu în acest sens este figura geometrică a crucii care în mintea noastra se asociază inevitabil cu moartea lui Cristos.
1.3.2.2.Arhetipurile și mass-media
Mihai Coman precizează că sistemul mass-media apare simultan ca purtător și generator al unor mitologii moderne și că este locul în care apar sau sunt create mituri vechi și noi. El vorbește de ambiguitatea astfel creată: dacă știrile sau produsele de divertisment sunt mituri, atunci ele produc o mitologie și invers, dacă există o mitologie a culturii de masă, atunci elementele ei componente sunt mituri. Mass media nu ne oferă mituri, ci « texte » care, fie cuprind anumite elemente care prezintă analogii (tematice) cu unele manifestări mitice, fie trimit la elemente extra-textuale (funcții sociale, psihologice sau logice) comune cu cele ale mitului. Din punct de vedere antropologic, nu se poate susține că în mass-media putem identifica mituri « autentice », ci mai degrabă se poate observa în cadrul unor produse ale comunicării de masă, prezența unor elemente de tip mitic- arhetipuri sau relicve- sau a unor funcții similare celor din creația și gândirea mitică. Antropologul studiază elementele mitice extrase pe baza unor analogii (de funcție, de formă, de conținut sau de structură, de profunzime), fără să invoce atributele specifice mitului (legătura cu ritul, statutul de poveste adevarată, exemplară, revelatoare, liminalitatea, oralitatea, conținutul fabulos).
Coman precizează că în cadrul dezbaterilor privind relațiile dintre conținuturile media și universul miturilor, s-a apelat la trei paradigme interpretative : modelul arhetipal (elemente mitice apar în textele jurnalistice ca prelungiri ale unor scheme epice și simboluri stravechi din fondul cultural al unui popor), modelul funcționalist (știrile și mitul răspund unor nevoi umane) și modelul cognitiv (ambele sisteme, cel mediatic și mitic se bazează pe mecanisme de gândire și de semnificare ce utilizează aceleași operații mentale). « Ca și mitul, mass media structurează o realitate conform unor arhetipuri care se adresează unor colectivități vaste, recicland marile teme ale umanității și ridicând eroii lor la rangul unor modele arhetipale ».
Jack Lule în studiul său „Știrile ca mituri-știrile cotidiene și miturile eterne” utiliza ca definiție a mitului „o poveste despe societatea care exprimă idei, ideologii, valori și credințe dominante; o structură narativă socială esențială, un aspect bogat și durabil al existenței noastre, care se trage din figurile și formele arhetipale pentru a oferi modele exemplare pentru viața socială”. Mass media sunt o formă de actualizare modernă a unor modele culturale pre-moderne. În cadrul acestui studiu, mitul este definit ca expresia arhetipurilor umane. Canalele mediatice joacă rolul unor naratori: ele reiterează istorisiri care funcționează ca mijloace de interpretare a problemelor existențiale ale grupurilor de indivizi. Astfel, diferențele dintre genuri de divertisment și informare se eludează.
Jurnaliștii nu trebuie să creeze în fiecare zi o poveste care nu a mai existat, ci să recompună din structurile narative existente deja o altă poveste. Inainte de a investiga în profunzime o poveste, jurnaliștii încadrează într-o anumită categorie informațiile primite, ei au nevoie de o grilă de interpretare a evenimentelor și își compun aceasta grilă din poveștile existente până în acel moment și așteptările și fondul cultural al publicului. « Mass media utilizează formele narativității pentru a da un sens lumii imediate (…) ei fac apel la elementele narative (scheme de actiune, personaje, sisteme de semnificare) existente în interiorul acelui repertoriu cultural pe care îl împărtașesc cu publicul lor. » Jurnaliștii devin niste bricoleuri, ei construiesc numeroase povestiri despre evenimentele concrete, combinând diferite unități narative și coduri existente în vocabularul cultural. « Poveștile arhetipale oferă modele exemplare, pentru viața socială. Miturile folosesc figurile și formele arhetipale pentru a oferi modele exemplare care reprezintă valori comune, confirmă credințe esențiale și ajută oamenii să se implice, să aprecieze și să înțeleagă jocurile și necazurile complexe ale vieții umane.”
a. Eroul salvator
Așa cum este bine știut (Coman, Durand, Eliade, Lule ) eroul salvator se individualizează printr-un destin aparte, marcat de obstacole, dar care conduc inevitabil către consacrarea finală. Miturile de acest tip conțin teme consacrate, cum ar fi originea eroului (de regulă, umilă), călătoria și căutarea inițiatică, înfruntarea cu forțe malefice, victoria decisivă.
După L. Segal studiul miturilor eroului datează cel puțin din 1871, atunci când, în Cultură Primitivă, antropologul E.B. Tylor a susținut că mulțe dintre ele urmează o intrigă uniformă: eroul este în pericol la naștere, este salvat de oameni sau alte animale, și crește până va deveni un erou național. Autorul amintit consideră că, între încercările de a delimita modele i de a stabili originea, funcția, și obiectul miturilor eroului, cele mai importante au fost ale psihanalistului vienez Otto Rank (1884-1939), ale lui Joseph Campbell (1904-1987) și ale folcloristului englez Lord Raglan (1885-1964). Pornind de la schema propusă de L. Raglan:
Mama eroului este o fecioară regală.
Tatăl său este un rege și
Adesea o rudă a mamei sale, dar
Împrejurările conceperii lui sunt neobișnuite, și
El este de asemenea presupus a fi fiul unui zeu.
La naștere se încearcă uciderea lui, de obicei de către tatăl său sau bunicul din partea mamei, dar
El este dus departe și
Educat de către părinți adoptivi , într-o țară îndepărtată.
Nu se spune nimic despre copilăria lui, dar
La vârsta maturității se întoarce sau merge la viitoarea împărăție.
După victoria asupra unui rege și/sau asupra unui gigant, dragon sau animal sălbatic,
Se căsătorește cu o prințesă, adesea fiica predecesorului lui (înaintașului lui) și
Devine rege.
Pentru o perioadă , el domnește fără evenimente speciale și
Prescrie legi, dar (sau stabilește legi ?)
Mai târziu el pierde grațiile (favorurile) zeilor și/sau supușilor săi și
Este alungat de la tron și din oraș, după care
Are parte de o moarte ieșită din comun, de obicei pe vârful unui deal.
Copiii lui, dacă are, nu îi urmează. (nu îl moștenesc).
Trupul nu îi este îngropat, totuși
El are unul sau mai multe morminte
Segal identifică următoarele asemănări și deosebiri între cele trei teorii: „E limpede că, punctul unu până la treisprezece corespunde în totalitate schemei lui Rank, deși Raglan nu l-a citit niciodată pe Rank. Victoria care îi aduce tronul eroului nu este oricum oedipală, iar învinsul nu este neapărat tatăl sau. Dar secvențele de la patrusprezece la douăzeci și doi nu corespund deloc schemei lui Campbell. Exilul liber consimțit al eroului seamănă cu călătoria eroului, dar pentru Raglan, este fără cale de întoarcere. Pentru Raglan, dragostea îl face pe erou să piardă domnia (regatul). Orinde sunt regi, eroii lui Campbell se lasă conduși de sentimente. Eroul lui Campbell poate fi orice adult. Eroul lui Raglan trebuie să fie nu doar bărbat, ci și rege. Eroul lui Campbell trebuie-sau ar trebui-să fie cu dragoste de oameni. Eroul lui Raglan poate fi în același timp de origine divină sau umană. Pentru Rank eroii sunt viteji pentru că îndrăznesc să îndeplinească acțiuni pentru ei înșiși. Pentru Campbell și Raglan, eroii sunt viteji pentru că sunt dispuși să servească comunitățile lor. Eroii servesc comunitățile prin sacrificarea vieții lor. Miturile descriu viețile – și morțile – ca idealuri ale regilor. Fără eroii lui Raglan, comunitatea ar muri; fără eroii lui Campbell, ar rămâne primitivă, înapoiată”.
Elementele arhetipale ale „eroului salvator” au fost folosite atât de echipa care s-a ocupat de campania lui Traian Băsescu, cât și de jurnalițtii care au acoperit campania electorală. Mitul eroului, care are încă un impact important în lumea modernă, accentuează dimensiunea teatralității politicului. Eroul apare, acționează, provoacă adeziune, se încarcă cu puterea emanată de oamenii simplii, pe care îi reprezintă: de exemplu discursului lui Stolojan din anul 2002 :„Eu muncesc! Eu sunt economistul competent! Eu nu vin la ciolan! Eu îmi asum responsabilitatea!”. Afirmarea autorității și a puterii de a face ceva pentru ceilalți, mult mai slabi, confirmă formula lui R Girardet: „imaginea salvatorului așteptat – visat în taină sau chemat în mod violent – tinde să se definească, cel mai adesea, sub forma unui fel de substitut al autorității paterne”. Astfel, aspirația integrarii in NATO, construită pe mitul reîntoarcerii în paradisul pierdut (integrarea în Europa Occidentala din care comunismul ne-a gonit) a fost unul din cele mai mediatizate mituri sociale în Romania. El a insuflat ideea potrivit căreia aceasta integrare trebuie să fie visul oricărui român, căci numai în aceste condiții România va beneficia de un viitor bun, sigur. S-a vehiculat ideea că dacă aceasta integrare nu va avea loc, corupția va avea proporții majore, iar democrația, și așa fragilă, se va pierde în favoarea unor facțiuni sau grupuri de interese. Personajul principal a fost Emil Constantinescu (construit de mass media în cadrele mitului Eroului Salvator). Aceeași situație s-a repetat mai târziu cu integrarea în Uniunea Europeană, unde personajul central a fost președintele Traian Băsescu. Și campania electorală a acestuia s-a axat tot pe acest motto-ul: „Să trăiți bine!” care avea în vedere un președinte pentru toți românii, dar și un președinte european.
Imaginile oamenilor politici sunt construite de specialiștii în comunicare, de mass media, de zvonuri, de opinia publică – totul în conformitate cu anumite stereotipuri. Prin aceasta oamenii politici au statut asemănător vedetelor, pe de o parte, și brandurilor din economie, pe de altă parte. În termeni de marketing, brandul este o marcă care promovează sau vinde ceva, iar oamenii politici pot fi și ei încadrați în categoria „produselor” care trebuie vândute. Dacă un produs are anumite calități care impresionează, brandul personal impresionează prin stil, prin modalități de a comunica și de a se comunica pe sine în fața celorlalți, în general prin tot ceea ce se adresează emoțiilor.
Pentru un om politic, capitalul său de imagine este foarte fragil: dacă un produs comercial oarecare poate fi relansat la un moment dat într-un ambalaj nou, termenul de valabilitate al politicienilor este foarte fragil. Notorietatea e ca un bun de care trebuie să ai grijă dacă vrei să te menții în joc. Dacă vrem să coborâm la exmple concrete ar trebui să analizăm trei nume ale pieței actuale românești: Gigi Becali sau Traian Băsescu. Aceștia au legătură cu televiziunea în măsura în care sunt de fapt produsul ei. Tot în zona politica, Cosmin Alexandru continuă clasificările: Băsescu este considerant cel mai voloros brand, Tăriceanu – un brand în defensivă tot timpul, iar Stolojan – un brand repoziționat. Lista lor este completată de Macovei și de Renate Weber, branduri date de societatea civilă, de Cristian Tudor Popescu, Adrian Ursu, Ion Cristoiu – cu toții oameni care au ajuns branduri personale numai după ce au putut fi văzuți la televizor.
Explicațiile pentru faptul că un brand politic se poate menține pe piață trebuie căutate și în sistemul reprezentărilor colective naționale, acolo unde imaginarul autohton crează își crează singur imaginile de care are nevoie pentru a supraviețui într-o perioadă în care amintirile unui sistem paternalist sunt încă foarte vii. În reprezentările sociale trebuie să ținem întotdeauna cont că există două fațete, sunt de părere doi cercetători elvețieni: fațeta „aceea a imagini și aceea a semnificației care-i corespunde; fiecărei imagini i se poate atașa un sens și fiecărui sens o imagine. Ele constituie o formă particulară de gândire simbolică, odată ce imaginile concrete cuprind, direct și simultan, o trimitere la un ansamblu de raporturi foarte sistematice ce dau semnificație și mai amplă acestor imagini concrete.”. Băsescu s-a impus în anul 2004 în imaginarul colectiv românesc deoarece oamenii l-au perceput ca un conducator providential, isteț și hotărât, care are capacitatea să îi ”scoată din nevoi”.
Spre exemplu, în campania electorală din anul amintit, Băsescu a fost plasat, în două momente, în ipostaze tipice pentru consacrarea eroului salvator. Astfel, în deschiderea turneului electoral, în timpul vizitei la Constanța, în Parcul Primăriei, spațiu de referință al urbei, Băsescu urcă pe scena special amenajată împreuna cu candidații împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu, Mona Muscă și Adriean Videanu. Ritualul celorlalte mitinguri electorale ale Alianței din campania electorală pentru alegerile locale este păstrat și de data aceasta, pe scenă fiind invitate și soțiile liderilor și alte figuri reprezentative politic. Candidatul este astfel înconjurat de spectatori din sfera politică și familială, care construiesc o imaginea inserării acestuia într-un micro-cosmos simbolic. La finalul ceremoniei, Băsescu primește de la Stelian Duțu, candidat al Alianței la Parlament, două cadouri: un fluier și o sabie militară din vremea Regelui Carol. Candidatul la preșidinție se legitimează astfel prin gestul primirii obiectelor care îi evidențiază statutul de lider. Fluierul este simbolul poporului român, asociat cu miturile pastorale, mioritice, în timp ce sabia lui Carol este simbolul puterii și face raportarea la mitul elitelor. Înmânarea armei cu însemnele regale sugerează în același timp o perpetuare a autorității unsului lui Dumnezeu. Distincțiile oferite lui Traian Băsescu înseamnă o recunoaștere avant la lettre a autorității.
Mai târziu, Băsescu inaugurează (pe 26 noiembrie) parcul din fața Bisericii Sfântul Gheorghe, ale cărui lucrări de amenajare fuseseră încheiate chiar în aceeași zi. Aflat în apropierea lăcașului de cult de la kilometrul 0, candidatul își exprimă dorința de a participa la slujba religioasă. Scenariul gestual al lui Traian Băsescu la liturghia ținută în biserica Sfântul Gheorghe se supune sistemului normativ și axiologic promovat de celălalt centru de autoritate, centrul religios. Candidatul, sobru, conform relatărilor din presă, stă în fața altarului și murmură împreună cu preotul „Tatăl noastru”. După slujbă, preotul l-a binecuvântat și l-a stropit cu agheasmă. Acesta este gestul care exprimă în cel mai înalt grad poziționarea sub semnul protecției divine, cu atât mai mult cu cât Traian Băsescu primește binecuvântarea in biserica cu hramul Sfântului Gheorghe, cel care răpune balaurul. Stropirea cu aghiasmă înseamnă în același timp și sfințire, adică separare de profane, separare ce decurge din cunoașterea legilor divine și ceremoniale. Tot aici are loc un transfer de capital simbolic dinspre fața religioasă spre candidat, prin binecuvântarea primită de la preot pentru construcția parcului: „Dumnezeu să vă dea sănătate că acum, înainte de alegeri, avem șansa uriașă ca la km 0 să avem un monument al României”, dar și în perspectiva alegerilor. Astfel, părintele îl îndeamnă pe Traian Băsescu să lupte „ca președinte al României împotriva celor potrivnici”, îndemn care are în același timp statut de gir, preotul anticipând întrucâtva victoria candidatului în alegeri. Sacralizarea politicului se produce în acest context dintr-o întâmplare: „A fost o coincidență că m-am aflat aici. Nu a fost planificat nimic dinainte, dar astăzi s-au încheiat lucrările la acest parc”, afirmă Băsescu. Însă candidatul asimileză întâmplarea ca pe un mesaj divinității precizând: „Poate ca e un semn de la Dumnezeu”.
Schema mitologică a „eroului salvator” a fost folosită și de mass media. Dacă discursul de marketing politic nu a atins tema nașterii aparte a eroului, presa a accentuat această dimensiune prin intermediul a două interviuri luate Elenei Băsescu, mama noului președinte, în primele două zile de după anunțarea victoriei la prezidențiale. Astfel, „mama noului președinte își amintește cum l-a născut acasă, fără moașă”; „moșit de cele două bunici” ( Evenimentul zilei, 15 decembrie).
În schimb, tema eroului-luptător este prezentă în ambele discursuri. În cadrul dezbaterii televizate cu Adrian Năstase, Traian Băsescu a subliniat importanța luptelor cu natura duse pe navă, a calităților câștigate în urma călătoriei pe mare: „Toată cariera este legată de servit țara, acolo unde a trebuit să mi-o servesc: la bordul navelor, în zone de război, în incendii, în furtună (…) Deci, sunt un om care are o meserie grea, aspră”. Tema luptătorului apare și în presă: „A pornit pe ultima sută de metri și a câștigat de unul singur alegerile care l-au făcut primar. A pornit, din nou, pe ultima sută de metri și a câștigat de unul singur alegerile care l-au făcut președinte” (Evenimentul zilei, 15 decembrie).
Tema eroului salvator este amplu dezvoltată în articolele care comentează victoria sa electorală : „România s-a salvat în ultimul moment de la naufragiu” (Evenimentul zilei, 14 decembrie,); „Traian Băsescu e salvatorul firavei democrații românești” (Evenimentul Zilei, 14 decembrie); „Dacă el ar fi pierdut, criza politică din România risca să se cronicizeze”; (Revista 22, 16 decembrie); „Victoria… inaugurează un nou capitol în cadrul consolidării democratice din România” (Jurnalul Național, 16 decembrie); „Victoria lui Traian Băsescu – care de fapt a și câștigat, arătând cum un singur om, în ciuda trucurilor murdare, poate pune cu botul pe labe hidra pesedistă” (idem). În felul acesta, victoria electorală apare nu numai ca împlinirea unui destin exemplar, ci și ca o salvare a comunității : prin eroul ”ales” întreaga națiune se purifică și se eliberează de blestemul (post)comunismului.
b. Apocalipsa
După o definiție concisă acest cuvânt „desemnează grupul de texte oraculare prevestind sfârșitul lumii și Judecata de apoi”. Comentând felul în care terminologia biblică a ajuns să fie semnificată în lumea modernă, un alt cercetător remarcă: „În limbajul curent, cuvântul apocalipsă este asociat cu sfârșitul lumii, cu o mare catastrofă. Folosirea metaforică a termenului apocaliptic este, inevitabil, imprecisă, iar asemănarea lui cu sensul principal al cuvântului este o chestiune de aproximare”. În mitologiile lumii „apocalipsa poate conduce la re-instaurarea haosului primordial, sau la o re-așezare a lumii; aceasta este acum purificată, fie printru-un gest cosmogonic (zămislirea oamenilor de către Deucalion și Pyrrha, după potopul trimis de Zeus pentru a pedepsi „generația de bronz”), fie prin „judecata de apoi” (care evaluează faptele săvârșite de oameni și zei) și prin instaurarea lumii eterne, paradisiace; în multe sisteme mitologice, culte și religii acest fapt apare ca o „profeție” – textele constată decăderea omului și anunță atât sfârșitul apropiat, cât și condițiile și formele renașterii și instituirii unei lumi mai bune (miturile milenariste)”.
Este dificil să se facă o separare radicală între mitologia apocaliptică și alte constructe mitologice, cum ar fi milenarismul, un termen care este el însuși derivat din așteptarea unei domnii de o mie de ani din Apocalipsa 20, dar care a ajuns să însemne așteptarea unei schimbări radicale și a unui viitor utopic, sau mesianismul, adică așteptarea unui mesia sau personaj salvator. Acest termen derivă de asemenea, din tradiția evreiască și creștină, inițial sa referea la restaurarea regalității native în Iudeea, dar ulterior a ajuns să desemneze orice apariție a unui erou care va purifica lumea profană .Dar, dacă așa cum observă Mircea Eliade „de la începuturile lui, creștinismul s-a dezvoltat sub semnul apocalipticii”, acesta înseamnă că imaginarul apocaliptic a impregnant profund cultura creștină – și deci și imaginarul modern.
Criza economică și, mai ales, măsurile luate de guvernul condus de Emil Boc, au fost sursa a numeroase luări de poziție vehemente în mass media românească. La o lectură obișnuită am fost surprins să văd cât de des este folosit termenul apocalipsă. O căutare pe Internet, în care am folosit ca termeni de referință „apocalipsa”, ”Băsescu”, ”Boc” ne-a permis identificarea a 22 materiale de presă, din care 20 în intervalul 2010-2011 (textele din 2008 și 2009 preiau două declarații ale Președintelui României); precizez că am investigat 5 pagini pentru fiecare combinație de termeni și că nu am luat în discuție materialele de pe bloguri, ci numai articolele din presa majoră; de asemenea, același articol, chiar dacă postat pe mai multe siteuri, a fost luat în calcul doar o singură dată. În aceste articole termenul biblic apare de 55 de ori; de remarcat faptul că alte cuvinte asociate temei apocaliptice și profund religioase precum Dumnezeu, Anticrist, Diavol nu apar de loc. Termenul apocalipsă este folosit de Traian Băsescu, de diverși politicieni și, mai ales de către jurnaliști.
Băsescu
Băsescu: Nu sunt de acord cu cei care propovăduiesc apocalipsa economică în România
(Realitatea TV 07 nov 2008):
Președintele Traian Băsescu a afirmat astăzi, într-o declarație de presă susținută înaintea deplasării la Bruxelles, că România nu are cum să rămână în afara crizei economice, dar că are mijloace "să strunească criza". În acest context, președintele a declarat că nu poate fi de acord cu "cei care propovăduiesc apocalipsa", dacă s-ar pune în aplicare majorările salariale din învățământ. "Sunt în profund dezacord cu cei care propovăduiesc apocalipsa. România are mijloace să strunească criza. Nu fac nicio speculație de ce este propovăduită apocalipsa după ei", a spus Băsescu.
Băsescu: Streinu-Cercel prăvălea apocalipsa pe România ((Mediafax 2 Noiembrie 2009)
"M-a alertat declarația secretarului de stat Streinu-Cercel, care prăvălea apocalipsa peste România și impunea importul imediat de vaccin antigripal. România nu va importa niciun vaccin, avem în acest moment la Institutul Cantacuzino un milion de doze, iar în zece zile putem avea încă un milion.
Jurnaliști
Titluri
1.Apocalipsa dupa Tariceanu si raiul dupa Basescu (Ziare.com, 28 oct, 2008)*
2.Apocalipsa după Băsescu (Libertatea 17 Octombrie 2009)*
3.Apocalipsa după Boc și Băsescu (Adevarul, 28 iunie 2010)*
4.Apocalipsa”, “varianta neîncrederii” și “ravagii peste tot” – ce au spus Băsescu, Boc și miniștrii despre creșterea TVA (Gandul.info, 27.06.2010)
5.Apocalipsa lui Boc se amână o lună (Click, Luni 7 Iunie 2010)
6.Apocalipsa TVA. Boc merge mai departe (Jurnalul de vrancea, 26/06/2010)
7.Apocalipsa după Boc continuă: Guvernul dă afară 59.000 de bugetari (Realitatea.net, 30 iun 2010)
8.Apocalipsa lui Boc (Financiarul.ro, 29 Iunie 2010)
9.Guvernul Boc dezlănțuie „Apocalipsa taxelor“ (Realitatrea.net 26 iunie 2010)
10.Suspendarea lui Basescu, adevarata apocalipsa a Romaniei (Ziare.com, 23 Septembrie 2010)
11. Dezvaluiri despre apocalipsa romanilor din 2011 (Ziare.com, 8 Decembrie 2010)*
12. Apocalipsa, acum (HotNews.ro Luni, 20 septembrie 2010)*
13.Antonescu nu crede că Apocalipsa vine pe 21 mai (Evenimentul Zilei, 20 Mai 2011)
14.Dan Diaconescu: 2015 va fi apocalipsa pentru români (Cotidianul, 22 august, 2011)
15.Apocalipsa a trecut, la ce ne-a folosit (Adevarul 24 mai 2011)*
16.Apocalipsa Gr/eciei baga spaima in leul romanesc (Business.ro, 18 Iunie 2011)
17.Apocalipsa economică, 2012 (BuzzNews, 18 iulie 2011)
18.Ne paște Apocalipsa economică. Omul care a prevestit criza mai anunță una (Ziua veche, 13 iunie 2011)
Formule în text:
1.Premierul deseneaza o Romanie apocaliptica, in pragul dezastrului, adusa acolo doar de majorarile salariilor din educatie. (Ziare.com, 28 oct, 2008)
2. Ca de-obicei, adevarul pe undeva pe la mijloc: nici apocalipsa dupa Tariceanu, nici raiul dupa Basescu. (Ziare.com, 28 oct, 2008)
3.Nici nu trebuie sa sarim in apa si sa vorbim apocaliptic asa cum procedeaza pana acum euforicul Tariceanu … (Ziare.com, 28 oct, 2008)
4.Referirea explicita la episodul nepromulgarii pensiilor din cauza unei alte apocalipse de care premierul apoi s-a dezis fara complexe (Ziare.com, 28 oct, 2008)
5.S-ar fi evitat și Apocalipsa anunțată cu iz de șantaj de către Băsescu: finanțare externă sistată, salarii și pensii neplătite. (Libertatea 17 Octombrie 2009)
6.Cabinetul Boc a început să urce cele „opt trepte ale apocalipsei“, acestea nefiind altele decât cele mai importante efecte negative ale majorării impozitelor (Gandul.info, 27.06.2010)
7. Acesta a contrazis discursul premierului Boc, care făcea apel la calm, catalogând decizia de creștere a TVA drept o soluție „apocaliptică". „Creșterea TVA nu este ceea ce credem că este bine pentru România și pentru economia românească. Sperăm ca această măsură să nu ducă la o apocalipsă", a încheiat Vlădescu, sceptic. (Realitatea.net 26 iunie 2010)
8. A venit și cu o veste care să îndulcească măcar o lună apocalipsa anunțată: tăierea pensiilor și a salariilor nu va fi făcută începând cu 1 iunie ci, probabil, abia de luna viitoare (Click, Luni 7 Iunie 2010)
9. Adevarat va spun voua, apocalipsa e aproape. Care-i mielul, care-i lupul? Ne uitam ca boii la televizor, iar unii chiar cred ca lupul paste impreuna cu mielul, ca leul mananca paie si ca sarpele se hraneste cu tarana. Rezulta clar din ultimele sondaje.(Hotnews, 20 septembrie 2010)
10.Sfidarea instantelor de judecata, a deciziilor Tribunalelor si instaurarea prin forta a propriilor valori face din partidul de guvernamant o adevarata apocalipsa pentru viitorul romanilor (Ziare.com, 8 Decembrie 2010).
12……aceeași slugărnicie libidinoasă față de cei trei cavaleri ai apocalipsei, Băsescu – Boc – Udrea … (Jurnalul de Vrancea, 15 ian 2011)
13.Chiar dacă apocalipsa s-a amânat, Emil Boc zice că mai stă. Amânarea sfârșitului lumii, cel puțin până în luna octombrie, i-a dezamăgit probabil pe mulți dintre români. (Adevarul 24 mai 2011)
14.În vreme ce Grecia și SUA sunt pândite de faliment și nici Italia nu se simte prea bine, la Cluj există încă un oarecare optimism în rândul oamenilor de afaceri și a analiștilor economici: criza nu se va adânci, apocalipsa economică se amână (BuzzNews, 18 iulie 2011)
15."În opinia mea după 2012 va fi prăpăd. Iar intrarea în zona euro, după 2015, va fi o adevărată Apocalipsă pentru români. (Cotidianul, 22 august, 2011)
În corpusul analizat, putem semnala mai multe situații:
materiale cu tematică economică unde criza este prezentată în termenii apocalipsei (Ex : ”Ne paște Apocalipsa economică. Omul care a prevestit criza mai anunță una”, Ziua Veche, 2011-06-13 ; ”Apocalipsa economica” 2012, BUZZNEWS 18 iulie 2011)
articole fără substanță politică, referitoare la istoria calendarului mayas și prezicerilor acestuia, în care politicianul intervievat folosește conceptul de apocalipsă pentru a discuta chiar ipoteza sfârșitului lumii – și cu aceasta ocazie aruncă o săgeată otrăvită către Putere: ”Crin Antonescu nu cred că Apocalipsa vine mâine. Întrebat de jurnaliști dacă se teme că, potrivit unei teorii lansate de un așa-zis cercetător american, ar urma să vină sfârșitul lumii pe 21 mai, liderul PNL a spus că termenul reprezintă o "aberație". "Mi se pare o aberație, dar sunt pentru libertatea de manifestare. Eu sunt creștin ortodox și, ca atare, cred despre Apocalipsă ce scrie în Apocalipsă, nu ceea ce citesc diverși specialiști în calendare maya, inca, aztec, în Apocalipsă însăși, pentru că e o istorie lungă. Dacă vreți să o dezvoltăm, poate că e mai instructiv să vorbim, decât despre Băsescu și aberațiile lui, vorbim despre aberațiile ăstora", a răspuns Crin Antonescu, spunând apoi că în textul biblic al Apocalipsei "nu se spune ora". Apocalipsa e prin excelență o sumă de formule metaforice și citate”. (Evenimentul Zilei, 20 Mai 2011)
reacții ofensive ale politicienilor : aceștia își acuză adversarii pentru erorile de strategie, accentuând aceste erori prin folosirea termenului biblic ; este cazul celor două declarații ale lui Traian Băsescu, din 2008 și 2009, a comentariului fostului ministru al finanțelor Sebastian Vlădescu referitor la creșterea TVA și a acuzațiilor din 2011 ale lui Dan Diaconescu. Băsescu este, credem, primul care lansează termenul de apocalipsă în arena publică și o face pentru a crea o antiteză între adversarii politici, care ”sperie” populația cu viziuni catastrofice și atitudinea sa, de calm și echilibru. Discursul lui Băsescu se înscrie în cadrele mitului ”eroului slavator”, părintele națiunii, cel care nu se lasă intimidat de atitudinile defetiste ale celor din jur, cel care vede clar situația politică și economică și cel care are soluții pentru a evita nenorocirile.
formule ale jurnaliștilor. În corpusul folosit am identificat 17 titluri și 15 paragrafe în care apare cuvântul apocalipsă. În aceste cazuri, aspectul cel mai frapant este contradicția dintre frecvența mare a termenului în titluri și utilizarea sărăcăcioasă din texte (din cele 15 paragrafe, 3 ocurențe sunt atribuiri la declarații politice și alte 2 sunt în articole de analiză economică). Se pare că pentru jurnaliști, termenul apocalipsă este considerat ca unul puternic în titluri, dar slab în textul propriu-zis. Ceea ce confirmă observația lui J Collins : ”Folosirea metaforică a termenului apocaliptic este, inevitabil, imprecisă, iar asemănarea lui cu sensul principal al cuvântului este o chestiune de aproximare” (2005). Pentru ziariști, apocalipsă este un sinonim (mai plastic) pentru criza economică și măsuri nepopulare. Niciuna din conotațiile relevate de studiile de istorie a religiilor nu este exploatată de jurnaliști. Astfel, viziunea apocaliptică se definește prin ”preocuparea pentru vicisitudinile politice ale marilor imperii; crizele istorice sunt văzute ca momente prevestitoare, mesianice; există o preocupare pentru mersul istoriei, mers care va conduce la terminarea tribulațiilor poporului lui Israel; în literatura apocaliptică, renașterea nu este subiectul unor speculații teoretice, ci un proces care a început deja și a cărui împlinire este relativ iminentă; o altă caracteristică este faptul că evenimentele istorice mesianice au un mers al lor, implacabil, indiferent de comportamentul oamenilor”. Niciunul din aceste elemente nu apare în discursul jurnaliștilor; apocalipsa este un fenomen local, fără legătură cu destinul marilor imperii, este rodul unui accident legat de deciziile proaste ale cuplului Băsescu-Boc (deci fără un mers supra-individual implacabil) și ea nu prevestește vreo renaștere sau împlinire mesianică, ci doar prevestește noi dificultăți. Ceea ce înseamnă că mass media ese doar ”ecoul” unui termen religios încărcat de conotații, ecoul sărăcit la o singură semnificație: nenorocire.
1.4. Concluzii
Două simboluri majore ale universului biblic, două arhetipuri culturale – eroul salvator și apocalipsa – au beneficiat de tratamente diferite în mediul politic și în acela al presei. Folosind o metaforă am putea spune că din unul s-a preluat miezul, iar din celălalt doar coaja. Eroul salvator a fost folosit pentru construirea unui lider politic – dar, la rândul său, acest arhetip a fost construit și re-semnificat de caracteristicile discursului mediatic în circuitul căruia a intrat. Apocalipsa a fost folosită doar pentru a numi criza economică, eventual pentru a da mai mult dramatism acesteia; dar repetarea termenului, fără dezvoltarea figurilor simbolice asociate acestuia (fără Mesia si Anticrist, fără prevestirile milenariste și, adeseori, cu sugestii eronate (cavalerii apocalipsei sunt patru, nu trei cum apare în textul 12!) a condus la demonetizarea acestuia.
Capitolul II. Reprezentarea socială a vieții religioase
2.1. Religia în societatea post-decembristă
Sfera vieții religioase a suferit modificări majore după anul 1989, Biserica Ortodoxă fiind nevoită să facă față unor schimbări de natură organizațională, pornind de la configurația religioasă și terminând cu apariția unor instituții de pregătire religioasă sau deschiderea unor noi lăcașe de cult. În ceea ce privește configurația religioasă din România, potrivit recensământului din 2011, în țara noastră, dintr-un total de 21.698.181 locuitori, 85,9% sunt ortodocși, 4,6% romano-catolici, 3,2% reformați, 1,9% penticostali, 0,6% baptiști, ateii reprezintând sub 0,1%. Între evenimentele importante de după 1989, menționăm reînființarea a unui număr de șapte eparhii desființate în 1948, precum și înființarea altora noi. Pe lângă acestea, mai trebuie notat faptul că în anul 1992 a fost reactivată Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei. În sectorul vieții culturale, notăm înființarea de noi instituții de învățământ teologic, atât la nivel liceal, cât și la cel universitar. În domeniul mass-media, au apărut o serie de publicații periodice, precum Ziarul Lumina, Vestitorul ortodoxiei la București, Candela Moldovei la Iași, Învierea la Timișoara, Renașterea la Cluj, Tomisul ortodox la Constanța etc. Începând cu anul 2007 au început să emită, de la studiourile din București, Radio Trinitaas și Trinitas TV, ca parte a Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române.
În noul context de după anul 1989, românii s-au declarat credincioși. Dacă la noi procentul celor care nu se asociază cu nicio religie abia dacă ajunge la 0,1%, în alte țări, ei sunt majoritatea: de exemplu, în Estonia, 68% sau în Cehia 60%. România este de departe lider în Uniunea Europeană la procentul celor care declară că au credință în Dumnezeu.
Conform datelor prezentate de The Pew Research Center în decembrie 2011, în lume sunt cca 2.184.060.000 de creștini, ceea ce reprezintă 31,7% din populația globului. (Pe locul II sunt musulmanii cu 23% din populația globului, apoi hindușii cu 15%). Romano-catolicii reprezintă aproximativ 50% din numărul total de creștini, fiind în număr de aproximativ 1.094.610.000. Protestanții de diferite denominațiuni (inclusiv neo-protestanții) reprezintă aproximativ 36,7% din numărul total de creștini, adică aproximativ 800.640.000 de persoane. Creștinii orientali (ortodocși și monofiziți, calculați împreună de acest institut) reprezintă 11,9% din numărul total de creștini, adică cca 260.380.000 de credincioși. Cei mai mulți creștini monofiziți sunt în Etiopia (cca 36 milioane) și Egipt (cca 3,5 milioane), iar alții în Armenia, Siria și Liban.
Clasamentul țărilor cu cei mai mulți creștini ortodocși, potrivit The Pew Research Center, arată în felul următor:
– Rusia: 101.450.000 credincioși, adică 39% din numărul total de ortodocși
– Ucraina: 34.850.000 credincioși, adică 13,4% din numărul total de ortodocși
– România: 18.750.000 credincioși, adică 7,2 din numărul total de ortodocși
– Grecia: 10.030.000 credincioși, adică 3,9% din numărul total de ortodocși
După numărul de credincioși apartenenți Bisericilor Autocefale, aproape 60% din toți ortodocșii de pe glob aparțin Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei). Urmează Biserica Ortodoxă Română (locul II), Biserica Ortodoxă a Eladei (locul III) și celelalte.
Apariția statului modern a dus la o diminuare a rolului Bisericii și al religiei în administrarea treburilor publice. Motivul principal a fost determinat de dorința puterii centrale de a nu fi concurată de către o altă autoritate. Astfel, Biserica a ajuns să joace un rol politic indirect, influent, dar limitat în același timp. Situația este valabilă pentru spațiul European și, în special, pentru cel catolic și protestant. În spațiul ortodox, autonomia Bisericii a fost redusă, ea fiind într-un raport istoric de subordonare față de stat. Cu toate acestea, puterea Bisericii nu a fost niciodată contestă, în condițiile în care Biserica Ortodoxă Română este a doua biserică ortodoxă din lume din punct de vedere numeric, după cea a Rusiei, iar Patriarhul este liderul spiritual a 85,9% din populația țării. Patriarhul Bisericii se poate bizui pe nu mai puțin de 13.124 de preoți, la care se adaugă circa 15.000 de angajați laici ai Bisericii (cântăreți bisericești, îngrijitori, clopotari, paznici etc.). Nici din punct de vedere financiar, puterea Bisericii nu trebuie neglijată, dacă ținem cont că administrează una dintre cele mai mari averi ale României. În plus, nu trebuie uitată nici puterea pe care Biserica o deține în domeniul mass-media, unde administrează ziare, reviste, post de televiziune și radio.
Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, în colaborare cu Asociația Română pentru Evaluare și Strategie – ARES, a realizat un studiu cu privire la percepțiile populației din România asupra religiei și au analizat opiniile acesteia referitoare la credință, în general, indiferent de modul de manifestare a acesteia, dar și pe cele referitoare la alte câteva aspecte legate de morala creștină. Studiul a fost realizat în luna august 2013, în condițiile în care presa occidentală a sesizat faptul că, după anul 1989, religia a câștigat mult capital, fenomen care a condus la construirea unui număr mare de biserici, în dauna altor domenii unde s-ar fi putut face investiții.
Studiul a relevat faptul că, pentru români, importanța religiei vine din familie, principalul rol perceput al Bisericii fiind acela de a oferi răspunsuri problemelor sociale, în același timp Biserica ar trebui să abordeze într-o mică măsură teme legate de politică, pe listă regăsindu-se însă problemele lumii a treia, cele legate de ecologie, de indifelitate sau de avort. Totuși, legătura dintre Biserică și politică devine evidentă atunci când vine vorba despre persoana care ar urma să ocupe o funcție publică, acest lucru fiind în mică măsură acceptabil dacă respectivul individ nu crede în Dumnezeu.
Circa 90% dintre români cred în Dumnezeu și în existența sufletului, 75% ar dori ca Biserica să trateze teme precum infidelitatea sau problemele lumii a treia, 27% recunosc că și-au sfințit deja mașina, în timp ce 10% sunt multumiți și nu regretă nimic în viata. Conform acestui studiu, pentru români, importanta religiei vine din familie, principalul rol perceput al Bisericii fiind acela de a oferi răspunsuri problemelor sociale. În același timp, Biserica ar trebui să abordeze într-o mică măsură teme legate de politică, pe listă regăsindu-se însă problemele lumii a treia, cele legate de ecologie, de infidelitate sau de avort, concluzionează autorii studiului.
Sondajul mai relevă și că în ciuda proliferării sfinților, canonizați cu generozitate de biserica ortodoxă, românii țin la suflet o singură sfântă: Maica Domnului. E un semn de extraordinară supraviețuire a celei mai importante sfinte a cultului ortodox, în ciuda persecuției consecvente și susținute a fostului regim comunist. Dând lui Dumnezeu ce i se cuvine, românii ar vrea ca biserica să nu se implice în lumea seculară, ce ar trebui lăsată în grija Cezarului. În schimb, și într-o majoritate la fel de mare, românii ar vrea ca biserica să se ocupe de bârna din ochiul ei și să îi pedepsească pe preoții corupți, ce se bucură de banii săracilor.
2.2. Realizarea știrilor – construcția socială a realității
După anul 1989, aspectele privind fenomenul religios, dar și modul în care oamenii aderă și împărtășesc viața religioasă au fost prezentate în diferite moduri de mass-media, care a devenit o componentă principală a societății. Libertatea presei a fost unul dintre marile câștiguri obținute după căderea comunismului, mass media ajungând să dețină un rol central în societate, influențând atitudinile, luările de poziție, reacțiile și comportamentul oamenilor. Potrivit lui Ioan Drăgan, în aceste condiții, mijloacele de comunicare în masă au fost percepute ca fiind purtătoare ale valorilor majorității, accesul la informații fiind practic imposibil în absența acestora: „mass-media constituie principalul element de referință în exprimarea și distribuirea opiniilor. Mesajele presei sunt concepute ca un fel de martori ai distribuirii opiniilor legitime, fiind utilizate de indivizi ca indicatori selectivi pentru a determina cine este în drept să vorbească public și cine trebuie să rămână tăcut – media, mai exact comunicatorii, ziariștii, au puterea de a decide și de a defini ceea ce este important și legitim în judecarea diferitelor evenimente sau elemente ale vieții publice”, este de părere Ioan Drăgan.
În condițiile în care mass-media au devenit un element indispensabil al comunicării globale, putem observa imensa provocare adresată de acestea religiei. Vorbim despre două sfere diferite, dar care se întrepătrund, relațiile fiind mult mai complexe decât pot părea la o primă vedere. Întrebarea care se pune este următoarea: Cum analizează mass media fenomenul religiei? Există în această abordare aspecte sociale, politice, culturale sau legate de senzațional? Și care dintre acestea stârnește interesul mediei?
Sociologul francez al religiilor, Jean Jean-Paul Willaime, este de părere că personalitățile și instituțiile religioase atrag într-o mai mare măsură interesul mass-media în cazul în care acestea se referă la probleme ale societății, decât dacă acestea se referă în special la probleme religioase, deoarece mediatizarea secularizează religiile, le clericalizează punând în scenă clerul. ,,Aceste două tendințe, secularizarea și clericalizarea – la prima vedere contradictorii – sunt, de fapt, complementare: clericalizarea religioșilor este destinată creării unei afaceri rezervate câtorva specialiști și nu o afacere care privește pe toată lumea în viața de zi cu zi. Această secularizare mediatică a religiosului trece, de asemenea, în mod paradoxal, de fascinația mass-media pentru formele cele mai angajate și mai radicale ale vieții religioase (viața monahală, la fel ca și formele netolerate de angajamentele religioase)”.
Acesta este de părere că religia în ritmul timpului mediatic este în special cea a momentelor de neuitat, a marilor adunări și figuri carismatice, urmate de perioade de latență, ca și cum am fi religioși intermitenți. ,,O religie mediatică într-un ritm similar celei individuale, care se manifestă în momentele de neuitat ale vieții (faimoasele ritualuri ale nașterii, ieșirii din perioada copilăriei, căsătoriei și doliului)”.
Societatea trăiește din ce în ce mai mult raportarea la sine prin intermediul spațiului mediatic, comunicarea devenind vectorul privilegiat al căutării omogenizării într-o societate fragmentată și aflată în căutarea de amintiri. La fel ca religiile, mass-media crează o linie socială. Dominique Wolton insistă, în mod special, asupra televiziunii ca „una dintre principalele linii sociale ale societății individale de masă ()…”. ,,Televiziunea este singura activitate împărtășită de toate clasele sociale și de toate vârstele, creând totodată un liant între aceste mijloace. Starurile mass-media sunt, de asemenea, mari mediatori care administrează emoțiile colective și momentele de comunicare universală de dinainte și de după evenimente de dimensiuni mondiale, cum ar fi campionatele mondialele de fotbal sau funeraliile Prințesei Diana. Poate părea surprinzătoare apropierea evenimentelor atât de diferite de diferite; dar hypermediatizarea lor comună o autorizează. În aceste cazuri, nu mediatizarea evenimentului este cea mai importantă, ci hypermediatizarea care crează evenimentul”.
Religia a fost și este unul dintre domeniile majore ale vieții sociale, politice și culturale, dar și al interesului mass-media. Religia este prezentă în știri, în interviuri, în documentare, în filme sau în reality-show-uri, iar modul în care este reprezentată a constituit obiect de studiu multidisciplinar. Potrivit lui Jean-Paul Willaime, mass-media contribuie la transformarea raportului religios la fel cum contribuie la transformarea altor domenii de activitate (munca, timpul liber, politica, sportul). În fiecare din aceste domenii mass-media au o responsabilitate. În domeniul politic acestea pot contribui la amplificarea crizei politice sau, din contră, pot încerca să reabiliteze politicul. În realitate, fac ambele lucruri în același timp. Într-o situație de anomie religioasă, acestea pot să întărească anomia oferind imaginea unui religios destrămat în tendințe contradictorii sau să le ofere indivizilor debusolați mijloacele de a-și construi coerența simbolică. Și în acest caz, mass-media au tendința de a face ambele lucruri deodată: mass-media reflectă la fel de bine societatea pe care nu o informează și o educă. În numele mondializării comunicării este posibil ca, fără să își dea seama, mass-media să hrănească anomia religioasă contemporană, poziționarea mass-media vizavi de fenomenele religioase solicitând mutarea în conjuctura socio-culturală contemporană.
Preocupările studierii impactului media asupra publicului vizavi de mediatizarea vieții religioase se înscriu în sfera efectelor și influențelor la nivel macrosocial. Teoriile sociologice ale efectelor mass-media au fost împărțite în funcție de perioadele în care acestea au fost studiate: 1. etapa de început (1920-1940) – tema all-powerful media; 2. etapa criticii (1940-1970), când puterea mediatică a fost pusă sub semnul întrebării; 3. perioada din 1970 până astăzi, privind reconsiderarea puterii mass-media. Potrivit lui M. Coman, teoriile privind efectele media se structurează pe niveluri de profunzime, dar și în funcție de intensitatea impactului asupra publicului, acesta vorbind despre teoriile efectelor puternice, limitate și slabe. Prima categorie corespunde perioadei interbelice, având ca premise un public slab, căruia îi este imposibil să conteste conținutul vehiculat de media. Teoriile efectelor limitate, încadrate în perioada anilor 1950-1970 vorbesc despre acumularea de către public a unui nivel de educație care îi permite să filtreze mesajul primit. Teoriile efectelor slabe sunt asociate cu creșterea capacității publicului de a se informa din medii diferite, filtrând informația provenită din media și limitând puterea de manipulare a acesteia.
Așadar, teoriile privind efectele mass-media vorbesc despre etape diferite, care evidențiază situații diferinte în ceea ce privește influența mass-media asupra publicului. Indiferent de influența pe care o manifestă, mass-media contribuie la înțelegerea lumii, a evenimentelor care o compun, interpretând o realitate care ulterior este filtrată și contextualizată.
Comunicarea în masă poate avea ca efect modificarea modului în care oamenii percep realitatea sau imaginea globală pe care o au asupra universului. Această sintagmă, construcția socială a realității, ar putea fi definită ca fiind procesul prin care o persoană își crează propria viziune asupra a tot ceea ce o înconjoară. Apreciat ca un fenomen complex, construcția socială a realității a constituit obiect de cercetare a mai multor discipline. În cele ce urmează vom analiza acest concept din punctul de vedere al evoluției lui în domeniul comunicării de masă, domeniu în care construcția socială a realității se regăsește sub denumirea de „construcție a realității sociale”.
Acest concept a fost lansat pentru prima dată de sociologii Peter Berger și Thomas Luckmann, în lucrarea ,,The social construction of reality (Construcția socială a realității)”. Teoria formulată de cei doi sociologi excludea mass-media din procesul de construcție socială a realității, aceștia vorbind în principal despre rolul pe care socializarea îl are în definirea cunoașterii. Berger și Luckmann vorbesc despre cunoașterea subiectivă și obiectivă, explicând, pe larg, fenomenul socializării primare și secundare, dar și efectele pe care cele două etape le produc asupra înțelegerii realității. Cei doi sociologi au ajuns la concluzia că „sociologia cunoașterii se bazează pe sociologia limbajului și, de asemenea, sociologia cunoașterii fără sociologia religiei este imposibilă”.
Primele teorii care au abordat aceast concept, de construcție a realității, au fost formulate de Walter Lippmann, autorul operei „Public Opinion” (1922). Lippmann aduce în dezbatere publică conceptul de ,,pseudo-mediu”, imaginea mentală a oamenilor despre evenimente pe care nu le-au experimentat, dar la care răspund ca și când ar fi fost părtași la evenimentul desfășurat în realitate. Lippmann observă că ,,imaginea ce se formează în mentalul unui individ este singura imagine existentă asupra unui eveniment pe care respectiva persoană nu l-a experimentat”. Acesta a lansat ideea că acțiunile și comportamentul oamenilor se bazează pe imaginile create în urma informațiilor primite de la o altă persoană, existând însă și pericolul de a primi o informație distorsinată, manipulată de propriile interese.
În perioada efectelor puternice ale mass-media, Lippmann a evidențiat faptul că publicul nu își poate forma o opinie proprie în problemele ce țin de societate în general, fiind dependent de media, care trebuie nu doar să informeze, ci și să creeze opinii. În opinia acestuia, noțiunile de „știri” și „adevăr” sunt total diferite, fiind absolut necesar ca cititorii să își formeze propria imagine despre realitate, pe care pot să o construiască la început într-un mod mai simplu, pentru ca apoi să poată opera cu diferitele metamorfoze și combinații. Urmare a procesului de construire a realității parcurs de fiecare individ în parte, imaginea rezultată, denumită de Lippmann „imaginea din mintea noastră” ajunge să fie realitatea însăși,
Conceptul de construcție socială a realității a devenit obiect de studiu pentru mulți cercetători, interesați de modul în care se formează realitatea. Între aceștia, un rol important l-a avut George Gerbner care, împreună cu colegi de la Universitatea din Pennsylvania, au realizat o cercetare referitoare la efectele televiziunii asupra audienței. Studiul s-a impus sub denumirea de teoria cultivării a condus la concluzia că „televizorul devine un membru al familiei, în condițiile în care o persoană urmărește programele timp de minim patru ore pe zi”.
Cea de-a treia fază în studiul cercetării comunicării este marcată de îndreptarea atenției către analiza efectelor pe termen lung pe care le produce media. Acest concept a fost surprins în teoria agenda-settig, o peorie care stabilește importanța mass-media în fixarea agendei publicului, din perspectiva alegerii unui fapt, includerea lui pe lista de dezbatere și ulterior preluarea de către public, care, mai devreme sau mai târziu, ajunge la același subiect de analizat. Mass-media fixează agenda publică, stabilește ierarhia. Cercetătorii americani McCombs și Shaw au realizat un studiu referitor la alegerile prezidențiale din anul 1968, formulând o serie de concluzii care s-au impus în teoria comunicării: consumul mediatic, la nivelul întregului electorat, crește o dată cu aproprierea alegerilor. Creșterea consumului mediatic în timpul campaniilor electorale determină o creștere a interesului pentru politică și-i face pe alegători să înțeleagă care sunt obiectivele importante ale campaniei. Creșterea consumului mediatic și al gradului de implicare determină necesitatea de a fi tot mai bine informat și orientat în dezbaterea politică, ceea ce amplifică, de asemenea, consumul mediatic și comunicarea interpersonală.
P. Hartman și C. Husband relevă și ei importanța mijloacelor de comunicare în masă în construirea realității: ,,Mass media pot influența conștiința publică, determinând ceea ce este larg cunoscut și ceea ce rămâne necunoscut, ca și ceea ce este considerat important”.
2.2.1. Teoria reprezentării sociale
Studiul reprezentărilor sociale este un domeniu de dată relativ recentă, debutul fiind consemnat în anul 1961, anul în care a fost publicată teza de doctorat a lui Serge Moscovici, cel care a preluat conceptul de reprezentare colectivă de la Emil Durkheim. Pornind de la conceptul de reprezentare colectivă propus de părintele sociologiei, Serge Moscovici a introdus noțiunea de reprezentare socială, un rezultat al transformărilor și frământărilor sociale existente la acel moment.
În 1984, Moscovici a scris un capitol despre reprezentări sociale, în care el descrie patru principii esențiale pe care un psiholog social, care lucrează în domeniul reprezentărilor sociale, trebuie să le aibe în vedere. Mai întâi de toate, Moscovici spune că reprezentările sociale au propriul lor conținut specific, care este diferit în fiecare societate și este imposibil să se facă o distincție clară între ,,modul în care gândim” și ,,ceea ce gândim”. Acest lucru înseamnă că procesul și conținutul sunt cuplate, iar scopul este acela de a vedea cum cele două crează un sistem comun, nu de a găsi procese universale, dar decontextualizare. Potrivit interpretării autorului, mesajul acestui principiu a fost de a pune un accent real nu doar asupra procesului, ci și a conținutului reprezentărilor sociale explorate.
Al doilea punct se referă la metode, Moscovici favorizând utilizarea observării ca metodă de lucru și criticând metodele experimentale. Mai exact, el sugerează punerea mai mult accent pe observație, dar fără a pierde complet avantajele experimentelor. Al treilea punct insistă asupra faptului că, în loc să testeze ipoteze în laborator, cercetătorii trebuie să conștientizeze fapul că este mult mai important să lucreze la îmbunătățirea calității datelor generate de metoda observației și interviului. Obiectul social poate fi înțeles numai din descrierea atentă a structurii sale sociale, ținând cont de contextul în care aceasta a fost construit. Al patrulea punct se referă la aspecte legate de timp. Reprezentările sociale sunt în mod substanțial bazate pe construcțiile istorice; ele influențează indivizii, în cadrul unui grup social, bazat pe experiența din copilărie, prin procesul de socializare.
Unul dintre cei mai importanți teoreticieni în domeniul reprezentărilor sociale, Jean Claude Abric, a lansat teoria „nodului central”, potrivit căreia reprezentările sunt ierarhizate în două sisteme : unul central și unul periferic, cu roluri compelmentare. Potrivit acestuia, reprezentările sociale sunt ,,produsul și procesul unei elaborări psihologice, prin care un individ prezintă realitatea și care are un înțeles special pentru el”.
Denise Jodelet, una dintre cele mai importante figuri din lumea științelor sociale, considera că „reprezentările sociale sunt caracterizate printr-o serie de trăsături: sunt elaborate social, împărtășite social, au un scop practic în ceea ce privește organizarea și controlul mediului și contribuie la construirea unei realități comune unui ansamblu social”.
Scurta cercetare a modului în care autori consacrați au prezentat viziunea lor asupra reprezentărilor sociale au condus la identificarea unor elemente comune, și anume: fiecare individ generează propria reprezentare socială, provenită dintr-o perspectivă proprie de abordare a realității ; în baza acestei viziuni se formează o serie de raporturi sociale, care generează la rândul lor formarea unui grup ce împărtășește aceleași idei și percepții asupra realității. Individul acționează spre o reprezentare subiectivă a faptului, bazată pe decizii, reprezentare care, în final, conduce la construirea realității sociale. Acesta are rolul de a ghida parcursul subiectului în procesele de definire a vieții de zi cu zi și de interpretare a aspectelor legate de atitudinile și deciziile care se impun în diferite situații concrete.
Potrivit lui Dumitru Cristea, „realitatea se constituie din ansamblul reprezentărilor sociale prin intermediul cărora dăm sens și consistență existenței. Procesele care stau la baza elaborării sistemelor de reprezentări au ca element central diferitele tipuri de scheme cognitive, matrice generative de sens, având totodată un accentuat caracter operațional și funcțional”. „Construirea realității sociale presupune elaborarea unui ansamblu de reprezentări, de scheme cognitive și acționale care vor mijloci priceperea, interpretarea și evaluarea diferitelor acțiuni ale existenței sociale și elaborarea unor comportamente adaptative adecvate”.
Ca participant activ în fluxul de informație, publicul este în permanență expus mesajelor provenite din mass-media, înmagazinând, direct sau indirect, informații, imagini și sunete, astfel încât o cantitate mică din ceea ce consumatorii consideră ca fiind realitate socială se sprijină exclusiv pe experiența personală. În acest caz, realitatea socială se bazează pe informații neverificate de receptor, informații care sunt transmise prin intermediul unui mijloc de comunicare, ce reprezintă un fundament ușor accesibil pentru generalizarea și organizarea cantităților de informație pe care le consumăm zilnic.
2.2.2.Construcția socială a stereotipurilor
Una dintre tehnicile utilizate în acest proces al construcției sociale a realității este utilizarea stereotipurilor, un set de imagini care contribuie la identificarea grupurilor sociale proprii și a diferențelor culturale sau sociale care există între acestea și grupurile exterioare. Cuvântul ,,stereotip” provine din cuvintele grecești ,,stereo” și ,,type” și se referă la placă tipografică dintr-o matrice utilizată la multiplicare repetată a unei lucrări. În discursul figurativ, stereotipul este o concepție, opinie sau credință, convențională, schematică și de obicei suprasimplificată, despre o persoană, despre un grup sau despre un eveniment și este considerat ca surprinzând tipologia obiectului la care se referă sau cu alte cuvinte, ,,scurtături mentale” care, în loc să faciliteze comunicarea, o îngreunează.
Experiențele sociale pe care le acumulăm, direct sau prin diferite canale de mediere, ne dau sentimentul că aparținem unui anume grup, față de care dezvoltăm un atașament individual și social și prin care învățăm să definim realitatea socială. Cei care nu împărtășesc aceste experiențe devin exteriori grupului. Astfel, stereotipurile, ca expresie atât a procesului cognitiv cât și a experiențelor sociale, devin instrumente pentru formarea unui sentiment de apartenență și de distincție între interiorul și exteriorul grupului. Sub acest aspect, stereotipurile au devenit, de asemenea, concepte centrale în studiul relațiilor inter-grupuri și interculturale.
Indivizii nu se nasc cu anumite stereotipuri, ci le învață și în același timp le schimbă, prin socializare și prin procesul de mediere, pe tot parcursul vieții. De aceea, stereotipurile nu sunt un dat universal, ci sunt învățate prin interacțiunea cu sursele interpersonale și cu instituțiile sociale care participă la procesul socializării, una dintre acestea fiind mass-media. În procesul sterotipizării, mass media sunt văzute ca surse majore de informație ușor accesibilă, posibil ca puternice canale de informare și fabrici de imagine, creând și susținând credințe stereotipice.
Cercetătorii Shoemaker și Reese consideră că mass media joacă un rol vital în formarea percepțiilor despre lume. De fapt, teoria construcției sociale a realității susține că mass media nu reflectă lumea într-un sens empiric, ci ajută la construirea și menținerea acesteia prin re-prezentarea unor înțelesuri și concepții ale ,,realității”. Media sunt parte al unor procese sociale mai largi care construiesc și încurajează anumite viziuni (în general pe cele ale grupurilor sociale dominante), în detrimentul altora (în general a grupurilor subordonate social) și fac acest lucru prin intermediul discursului, (limbajul care este subîntins de anumite viziuni și nu de altele). Definiția stereotipurilor pe care o dă Lippman subliniază tocmai acest aspect: stereotipurile sunt ,,proiecția asupra lumii a propriilor noaste valori, a propriei noastre poziții și a propriilor noastre drepturi”.
Formarea stereotipurilor a avut parte de o atenție limitată în domeniul comunicării. Așa cum a observat M. Pickering, ,,atunci când cercetările din studiile de media au făcut referire la literatura psihologică despre stereotipizare, au făcut-o fie oblic, fie foarte selectiv. Există puține exemple de cercetări media care angajează în mod serios această literatură și, în general, acestea adoptă o atitudine extrem critică”. De aceea, analiza rolului pe care mass-media în deține în acest proces este interesant de abordat în cercetarea privind mecanismelr care conduc la stereotipuri, deoarece mass media nu doar transmit stereotipurile, ci le și perpetuează și le consolidează prin mesaje. Cercetătorii în media sunt foarte interesați de felul în care mass media utilizează tehnica pentru a reprezenta realitatea. De exemplu, Shoemaker și Reese sugerează că mass-media trasmit mult mai mult decât simplă informație, deoarece preiau elemente culturale, le amplifică, le contextualizează și le livrează audienței, prin aceasta ,,impunând logica lor în crearea mediului simbolic”. În analiza rolului mediei în înțelegerea realității, autorii utilizează conceptul de stereotip al lui Lipmann pentru a sublinia distincția importantă dintre „realitate” și „realitate socială” – aceasta fiind, în termenii lui Lippman, distincția dintre „lumea exterioară” a evenimentelor reale și cunoașterea noastră mediată a acestor evenimente. Shoemaker și Reese concluzionează: „cunoașterea lucrurilor care se află dincolo de câmpul nostru perceptiv imediat depinde de surse secundare… Percepția unui obiect sau a unui eveniment se află la milă acurateței și completitudinii acestor surse.” De fapt, Shoemaker și Reese oferă o examinare a procesului complex de creare a conținutului media și al diseminării acestuia. Conform lor, „conținutul mass media – atât cel de divertisment cât și cel de știri este modelat, ponderat, constrâns și încurajat de multiple forțe”. De aceea, mass media are potențialul de a media realitatea. Pentru cei care au multe contacte personale într-o mare varietate de contexe sociale, mass media sunt doar o sursă de cunoaștere a aspectelor politice sau a celor legate de diferite grupuri etnice, naționale și culturale. Informațiile și impresiile pe care oamenii le primesc din mass media au o influență mult mai redusă asupra celor care au experința directă a acestor grupuri, pe seama cărora își constuiesc propriile imagini.
Concluzii
Odată ce religia este percepută ca o practică de mediere între oameni și divin (sau mai pe larg: tărâmul de dincolo de realitatea empirică), adoptarea mass-mediei moderne ca un instrument de comunicare nu apare ca ceva cu totul nou, ci doar ca trecere de la un mijloc de comunicare la altul sau cel puțin la adoptarea unui nou mijloc de comunicare alături de cele vechi. Altfel, în ansamblul practicilor de mediere specifice religiei, mass media nu mai apare ca un corp străin de corpul religiei, ci ca o condiție indispensabilă de care în cele din urmă depinde orice încercare de a accesa și a face prezent divinul și de a asigura comunicarea între practicienii religioși.
În aceste condiții ne putem întreba ce trebuie făcut ca adoptarea unei noi media, cu formatele și stilurile pe care ea le produce, să interacționeze cu și, eventual să transforme relațiile dintre practicanții religioși, și dintre aceștia și orizontul divin. Din acest punct de vedere, adoptarea recentă a mass-mediei de către diferitele tradiții religioase poate fi pusă în perspectivă: ea nu reprezintă o ruptură iremediabilă cu un trecut religios „tradițional”, în care divinul ar fi fost numaidecât și imediat accesibil, ci o etapă nouă în istoria funcțiilor ei de mediere. Prima problemă care se pune acum este aceea a adecvării mass-media la misiunea de a-l „media” pe Dumnezeu de a permite comunicarea cu divinul; această problemă poate da naștere unor dezbaterii pătimașe și unor dezacorduri vehemente, consacrate gradului de adecvare mediilor radio și TV ca „transportatori” adecvați ai Duhului Sfânt (complexitatea teologică a chestiunii mediilor în care se poate întrupa divinul urmărește istoria creștinismului). Dar problema nu este nouă: să ne amintim, de exemplu, de cazul protestanților, care au încercat să înlocuiască cultul catolic al venerării imaginilor (statui sau obiecte de cult din biserică) printr-o abordare textuală, centrată pe cuvântul scris din Biblie. La fel cum dezbaterile asupra oportunității citirii la radio a tafsir-ului (explicația versetelor din Coran), pentru a marca sfârșitul Ramadanului în nordul Nigeriei, sau utilizarea de predici pe casetă audio ca un nou mijloac de inducere a pietății islamice Pe de altă parte, numeroasele exemple referitoare la utilizarea noilor media de comunicare (de la tipar la Internet) pentru amplificarea schimburilor între credincioși, sugerează puterea acestora de a provoca schimbări radicale în modul de funcționare al instituțiilor religioase și al comunicării religioase. Ceea ce nu a fost niciodată lipsit de dezbateri critice cu privire la potențialul acestor media de a genera și susține o experiență religioasă autentică și de a crea forme de autoritate în interiorul tradițiilor religioase existente. Astfel, tehnologia nu vine niciodată într-o formă „pură”, strict instrumentală, doar ca simplă posibilitate tehnologică în serviciul imaginației religioase; ea trebuie să fie încorporată în sistemul religios printr-un proces, de multe ori complicat, de adaptări, negocieri, bătălii, contestări etc.
Capitolul III Imaginea vieții religioase din România în presa scrisă
3.1. Premise de cercetare
Capitolul trei al tezei are ca obiectiv identificarea modului în care trei dintre cele mai reprezentative publicații din România au abordat aspecte legate de viața religioasă în perioada post-decembristă. Această perioadă de timp a fost selectată pentru că reflectă o scădere a încrederii populației în Biserică, potrivit datelor furnizate de sondajele de opinie. Increderea în Biserica Ortodoxă Română a atins în februarie 2013 cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani. În cadrul unui sondaj realizat de Compania de Cercetare Sociologică și Branding (CCSB) se arată ca 66% dintre respondenți au „foarte multă” și „destul de multă” încredere în biserică, fiind pentru prima dată în 23 de ani când indicatorul scade sub 70%. Ar mai fi de menționat că, în cazul bisericii – și când ne referim la biserică ne referim la Biserica Ortodoxă, având în vedere că aproximativ 86% din populația României este ordotoxă – la începutul anilor 1990, încrederea se situa undeva la un nivel de aproape 90% din populație. Nivelul de încredere a crescut ușor în perioada 1990 – 1996, după care s-a menținut, cu mici variații, în jurul valorii de 85%. În perioada 2002-2011, numărul persoanelor care și-au declarat aparteneța la ortodoxism și catolicism a scăzut, în timp ce cultele penticostal și baptist au înregistrat o creștere a numărului de membri.
În cercetarea noastră am pornit de la faptul cert că în România încrederea în Biserică a scăzut pe parcursul celor 24 de ani de la Revoluție. De asemenea, potrivit datelor înregistrate la recensământul din anul 2011, numărul persoanelor care se declară ortodoxe a scăzut, fiind în creștere numărul persoanelor care se declară de altă religie. Având în vedere aceste date, în cadrul cercetării vom urmări validitatea a două ipoteze:
1. În România, mass-media scrisă a reflectat cu preponderență senzaționalul oferit de viața religioasă; mass-media se interesează mai mult de fenomenul de contestare a prezenței religioase în spațiul public decât de opera spirituală și socială a Bisericii, accentul fiind pus pe spectacol, pe clipa imediată în detrimentul „memoriei lungi” reprezentată de Biserică.
2. Interesul mass-media din România pentru reflectarea aspectelor ce țin de viața religioasă a scăzut de-a lungul timpului, în condițiile în care, potrivit sondajelor de opinie, încrederea în Biserică în anul 2014 a atins cele mai scăzute valori de după 1989.
Pornind de la aceste două ipoteze, întrebările care au ghidat partea de cercetare au fost următoarele:
1. Care sunt cele mai vizibile culte religioase în presa scrisă?
2. Articolelele publicate reflectă proporțional diversitatea religioasă existentă în România sau presa este interesată de subiecte care prezintă aspectele legate de ortodoxism?
3. Care sunt aspectele religioase de care media sunt interesate?
4. Care sunt perioadele în care religia este mai vizibilă în media?
5. Care sunt cadrele în care mass media reflectă evenimentele religioase?
6. Care sunt diferențele dintre ziare? Există un fenomen unitar al prezenței și perceperii religiei sau acest lucru este influențat de politica editorială a publicației?
7. Cum sunt reflectate de către mass-media diferitele religii ? Există diferențe de reprezentare între religiile majoritare și cele minoritare?
Scopul cercetării este acela de a demonstra în ce măsură și sub ce formă aspecte ale vieții religioase au fost acoperite de presa scrisă și dacă acestea au avut sau nu legătură cu partea de senzațional și spectacol.
3.2 Metode de cercetare
Pentru testarea ipotezelor, voi îmbina metode de cercetare de tip cantitativ si calitativ: analiza de conținut cantitativă și calitativă. Analiza de conținut, ca metodă și tehnică de înregistrare, dispune de mai multe circumscrieri, în prezent neexistând un acord unanim asupra termenului. Conform lui Titscher et al., analiza conținutului „este cea mai veche metodă de analiză a textului dintre totate metodele empirce de investigare socială. La început ea desemna doar acele metode care se concentrează în mod direct și precis asupra aspectelor cuantificabile ale conținutului textual și asupra frecvenței absolute ori relative a cuvintelor per text sau per unitate de suprafață”. Cercetătorii Ryan și Bernard apreciază analiza de conținut ca fiind una dintre „tradițiile majore de codificare”, fiind de părere că ea reprezintă „inima și sufletul” întregii analize a textului. După ei, analiza clasică a conținutului „cuprinde tehnici de reducere a textelor la o matrice de unitate și analizarea cantitativă a acestei matrici pentru a testa ipotezele”. Potrivit celor doi, cercetătorul poate crea o matrice aplicând un set de coduri unui set de date calitative, premiza fiind că în prealabil au fost descoperite și descrise codurile relevante.
La ora actuală, definiția care întrunește cel mai mult consensul general este aceea formulată de Holsti: „analiza de conținut este orice tehnică de a face interferențe în identificarea obiectivă și sistematică a caracteristicilor de care dispun mesajele”. Septimiu Chelcea vorbește despre obiectivele pe care și le propune utilizatorul analizei de conținut: „Analizăm un text pentru a trage concluzii, pentru a face interferente de natură psihologică și sociologică. Caracteristicile specifice ale textului ne interesează numai în măsura în care acestea ne dau informații despre trasăturile de personalitate sau structurile sociale”. Petru Iluț enumeră o serie de „virtuți” ale analizei de conținut, dintre care amintim:
– aduce rigoare în interpretarea documentelor;
– permite comparații vaste în timp și spațiu;
– cost relativ redus față de alte metode de cercetare;
– nu există o influență a cercetătorului asupra obiectului de studiu.
În literatura de specialitate din științele comunicării se face diferența între două tipuri mari de analiză de conținut: analiza de conținut cantitativă și analiza de conținut calitativă. Traian Rotaru și Petre Iluț realizează o delimitare interesantă a noțiunii de cantitativ, apelând la măsurare și numărare pentru a explica acest termen și, prin opoziție, noțiunea de calitativ. „Una dintre sursele cele mai serioase de neînțelegere constă în aceea că termenii de calitativ și cantitativ nu sunt clar definiți și nu sunt utilizați întotdeauna cu aceeași accepțiune. Abordarea cantitativă în sens de numărare presupune identificarea unităților empirice de un anume gen și inventarierea lor. Ea nu siluiește cu nimic abordarea fenomenelor sociale, fiind o prelungire firească și o depășire normală a cunoașterii comune. Singurul aspect criticabil în acest demers constă în aceea că, în procesul de numărare, atenția se centrează spre masa de indivizi și nu spre fiecare entitate luată ca atare, scapându-se deci din vedere infinita varietate a aspectelor cercetate și caracterul unic al entităților cu care se lucrează (de regulă, indivizi umani)”.
Instrumentul de lucru în cazul unui proiect de cercetare care utilizează metoda analizei de conținut este „schema de codificare” a conținutului ce urmează a fi studiat. Această schemă, asemănătoare unui chestionar, este alcătuită dintr-o serie de cuvinte cheie care se află în strânsă legătură cu unitatea de analiză. „Schema de codificare” este un instrument de investigație, constând dintr-o listă de variabile care trebuie codificate pentru fiecare unitate de analiză ce urmează a fi cercetată. La rândul său, unitatea de analiză poate fi diferită, spre exemplu în media scrisă se poate folosi cuvântul, tema, paragraful sau chiar articolul în totalitatea sa, în timp ce în mediul audiovizual unități de analiză pot fi persoanele, locurile sau acțiunile.
Așadar, am ales ca metodă de cercetare analiza de conținut, cantitativă și calitativă, iar procesul de cercetare a fost structurat în trei etape, respectiv : prezentarea cadrului teoretic, operaționalizarea și codificarea datelor, iar la final analiza conținutului celor trei ziare.
3.3. Corpusul cercetării
Suportul tehnic și material pentru efectuarea cercetării îl constituie articolele care fac referire la religie, apărute în perioada 2005-2013, în paginile de internet a trei cotidiene naționale: Gândul (publicație care apare exclusive on-line din anul 2011), Jurnalul Național și Libertatea, ziare cu distribuție națională. Având în vedere diferențele de poziționare a presei de calitate și a celei tabloide, în cercetare a fost inclus și aceast tip de presă, publicația aleasă fiind ziarul Libertatea, din motive ce țin de existența unei bune arhive on line a știrilor.
3.4 Aspecte teoretice referitoare la frame – teoria cadrelor de interpretare
Încadrarea știrilor a fost una dintre preocupările constante ale cercetătorilor, în condițiile în care diferențele de redare a unui eveniment sunt generate de activitățile de selecție și punere în discursul jurnalistic. Rosengren a sugerat o clasificare foarte clară a activităților de selecție, făcând diferența între controlul accesului selectiv, cantitativ și calitativ. Potrivit acestuia, jurnalistul parcurge trei etape: etapa instituționalizării selective, care se referă la momentul luării deciziei privind transformarea unei informații în știre, etapa a doua – care face referire la dimensiunile pe care informația devenită știre le va avea și în cele din urmă, etapa finală, calitativă, generată de evidențierea în paginile publicației, considerând că o prezență mai bună influențează valoarea știrii. Construirea realității sociale a avut un rol important în conceptualizarea framing-ului ca teorie a efectelor comunicării. Analiza rolului pe care media și audiența le dețin în abordarea constructivistă a necesitat cercetări în diferite domenii, cum ar fi sociologia, psihologia socială. În comunicarea de masă, lipsa teoriilor privind legăturile care se formează între cele două entități : indivizii care lucrează la construirea înțelesurilor și cei care formează audiența a generat apariția acestei teorii, teoria framing, o teorie considerată ca fiind „un pod de legătură între domeniul social și cultural și înțelegerea realității sociale de zi cu zi”.
Când vorbim despre frame, trebuie precizat de la bun început că este vorba despre o teorie nouă, care încă stârnește divergențe de opinii. Frame-ul îmbină cercetări din diverse câmpuri disciplinare, cum ar fi psihologie, economie, sociologie, științe politice sau comunicare, dar încă prezintă inconsistență în aplicare. Părinții acestei teorii pot fi considerați cercetătorii Tversky și Kahneman, care au utilizat cadrele de interpretare pentru a analiza modul în care oamenii iau decizii. În opinia acestora, atunci când vorbim de încadrare vorbim despre efectul pe care îl produce formularea problemei, urmat de caracteristicile, valorile, normele de gândire ale persoanei care realizează această încadrare. Lipsa unui model teoretic unanim acceptat de cercetători a dus la existența unor critici referitoare la ambiguitatea acestei teorii. Mai mult, Hertog și McLeod au criticat una dintre cele mai frustrante tendințe în studiul teoriei frame și anume: cercetătorii au tendința de a genera un set unic de cadre pentru fiecare studiu. Cu toate acestea, teoria s-a bucurat de atenția cercetătorilor, care au subliniat diferite aspecte în definițiile lor. Robert Entman a formulat una dintre cele mai citate definiții, apreciind frame-ul drept o paradigmă fracturată, ce se bazează pe două componente de bază: selecție și proeminență. „A încadra înseamnă a selecta anumite aspecte ale realității și a le amplifica în comunicare, încât să fie puse în evidență definirea unui aspect particular, interpretarea, evaluarea morală și propunerea de rezolvare pentru aspectul selectat”. La rândul său, Todd Gitlin este de părere că frame-ul a fost folosit pentru a identifica „principiile de selectare, accentuare și prezentare folosite de ziariști în munca desfășurată, frame-urile fiind înțelese ca moduri de interpretare prin care simbolurile transformă activitatea în rutină. Cadrele organizează lumea atât pentru jurnaliștii care scriu, cât și pentru aceia care se bazează pe ceea ce jurnaliștii scriu”.
Pornind de la aceste definiții, nu puțini au fost cercetătorii care au studiat tipurile de cadre utilizate în teoria framing. În anul 1991, politologul S. Iyengar a pus bazele unor noi teorii asupra modului în care televiziunea încadrează subiectele politice, din punct de vedere al atribuirii responabilității pentru deciziile luate în acest domeniu. Pornind de la premisa că, în televiziune, știrile pot fi episodice sau tematice, el ajunge la concluzia că media acționează asupra responsabilizării auditoriului în special în ceea ce privește problemele de ordin politic, în dauna aspectelor sociale sau a celor care țin de reponsabilitatea guvernării. Cadrele episodice implică un studiu de caz sau un reportaj al unui eveniment, un caz particular, care generează o sensibilitate deosebită, în care jurnaliștii reflectă episoade curente, la zi, limitându-se a cita declarații, în timp ce încadrarea tematică tratează aspecte de interes public într-un context social mai larg sau aspecte impersonale. Efectele încadrării episodice sau tematice asupra opiniei publice au fost analizate de K. Gross, care a ajuns la concluzia că tipul emoției depinde de modul în care a fost încadrat conținutul știrii și măsura în care acesta se suprapune peste firul narativ al respectivei emoții.
De Vreese sugerează o tipologie mai generală a frame-urilor, ținând cont de conținutul acestora: specifice, potrivite pentru interpretarea unor aspecte particulare, cazuri personalizate și generice, potrivite pentru teme generale, aplicabile indiferent de perioadă sau context. Cercetătorii Semetko și Valkenburg au stabilit cinci tipuri de frame: conflictul, dimensiunea umană, atribuirea responsabilității, moralitate și dimensiunea economică. Cadrul conflictual se referă la divergențele apărute între indivizi, grupuri sau diferite entități. Dimensiunea umană aduce în față individul, problemele sale personale, prezentate dintr-un unghi de abordare emoționant, cadrul responsabilității prezintă problemele astfel încât identifică atribuirea responsabilității producerii sau rezolvării unui grup sau unei unei instituții. Cadrul moralității include informația în contextul unor evenimente religioase sau ale unor norme de moralitate. Cadrul consecințelor economice abordează un eveniment din prisma impactului economice pe care acesta le produce asupra unei singure persoane sau asupra unei comunități.
Încadrarea religiei, a aspectelor ce țin de viața religioasă prezintă o serie de particularități, care generează un proces diferit față de alte domenii. În religie, situația trebuie analizată din perspectiva credinței religioase, care este un aspect personal, ce ține de fiecare individ în parte. Construirea de cadre religioase este ultimul pas în procesul de construcție a realității sociale, deoarece oamenii, chiar dacă au credințe religioase identice, încadrează în mod diferit și personal aceste aspecte. Situația se aplică și în cazul jurnaliștilor care, pentru a reda știrile trebuie să aplice aceeleași criterii profesionale ca și în cazul altor subiecte prezentate, în condițiile în care pregătirea de specialitate de cele mai multe ori este inexistentă. Vorbind la general, jurnaliștii sunt mai puțin religioși decât marea majoritate a populației. Rezultatul este acela că ei tratează subiectele religioase în mod diferit, deoarece fie nu le înțeleg bine și sunt preocupați de efectele pe care le poate produce modalitatea lor de interpretarea, fie din cauza lipsei de empatie și susținere.
În demersul lor de a realiza încadrarea știrilor religioase, Daniel A.Stout și J. M. Buddenbaum pornesc de la formularea unui răspuns la întrebarea referitoare la „natura procesului prin care jurnaliștii prezintă religia pentru audiența lor”. Cei doi cercetători sunt de părere că în studiul celor două domenii analiza încadrării trebuie să abordeze atât ceea ce media transmite audienței despre o anumită religie, cât și să identifice tipurile de conținut de știri care contribuie la percepția publicului.
3.5 Operaționalizarea și codarea datelor
În cercetarea noastră, primul pas a fost acela de a utiliza metoda analizei de conținut cantitativă. Am folosit această metodă pentru a vedea care este vizibilitatea cultelor religioase în mass-media, dacă articolele reflectă diversitatea religioasă în raport cu ponderea religiei la nivelul populației, precum și perioadele în care media este mai interesată de subiecte cu tentă religioasă. Unitatea de analiză utilizată a fost articolul. În primă fază, au fost selectate acele articole care au conținut cel puțin o referire la religie, folosind cuvintele cheie: ortodox, romano-catolic, penticostal, baptist. Am ales aceste cuvinte cheie pentru că ele definesc principalele biserici și culte religioase din țara noastră, în jurul cărora gravitează viața religioasă, cu o reprezentare bine proporționată din punct de vedere geografic, fără a fi concentrate exclusiv într-o anumită zonă a țării. Pentru a fi codate, articolele trebuie să conțină o referire clară la religie și să conțină cel puțin unul dintre cuvintele cheie stabilite. Am exclus articolele care reiau același subiect, articolele care menționează religia doar în treacăt, fără o legătură reală cu subiectul, articolele cu conținut religios din afara României, încadrate la secțiune extern sau internațional. De asemenea, au fost excluse din analiză articolele în care noțiunile de ortodox, romano catolic, baptist sau penticostal aparțineau unei rubrici de ziar, cum ar fi de exemplu calendar ortodox. În selecția finală s-a urmărit ca fiecare dintre cele patru cuvinte cheie să facă parte din cel puțin o frază care să fie reprezentativă pentru conținutul articolului. Articolele incluse în cercetare au fost centralizate într-un tabel, organizat pe ani, aferent fiecărui cuvânt cheie în parte. Știrile religioase au fost definite ca fiind acele știri care au ca subiect principal aspecte legate de religie, grupuri religioase, figuri sau evenimente religioase.
Pornind de la datele oferite de analiza de conținut cantitativă, mi-am propus să identific frame-urile folosite de jurnaliști pentru a reda aspecte ale vieții religioase din România, cercetând ce anume i-a interesat: aspecte cu privire la opera socială a bisericii, aspecte ce țin de partea spirituală sau aspecte ce țin de senzațional. Având în vedere faptul că în cercetarea românească nu s-a realizat încă o astfel de lucrare, am considerat că pentru o analiză eficientă este nevoie de stabilirea unor cadre de interpretare specifice realității din România.
Utilizând metoda analizei de conținut calitativă, am trecut la codarea și operaționalizarea datelor. Cercetătorii Ryan și Bernard sunt de părere că identificarea cadrelor este una dintre cele mai importante sarcini în analiza de conținut calitativă, fiind rareori prezentată în mod explicit în articole și cercetări – de cele mai multe ori în notele de subsol sau în anexe. Tehnicile variază de la procedura de numărare a unor cuvinte cheie, până la analiza în profunzime, realizată pe texte întregi, linie cu linie. Analiza textului implică mai multe etape: identificarea temelor și a subtemelor, stabilirea importanței temei pentru cercetare, stabilirea ierarhiei acestor teme și transformarea temelor într-un model teoretic.
Dat fiind vidul de lucrări de specialitate și profitând de tendințele existente, acelea de a constitui un set de frame-uri pentru fiecare cercetare în parte, am considerat oportună realizarea unei scheme de codare proprie, reflectată în crearea unui set propriu de cadre de interpretare – în ideea că acestea vor constitui și o bază de cercetare pentru alte studii viitoare. Am dezvoltat aceste cadre printr-o combinație de metode inductive și deductive, începând prin a examina câteva ziare, pentru a vedea ce cadre apar în articolele având ca temă religia și cum le putem categoriza. Am aplicat apoi lista noastră de frame-uri la un eșantion aleatoriu de articole, revizuind corespunzător schema de codare. În cele din urmă, am realizat o nouă rundă de testare, dezvoltând un un cod de itemi care definește fiecare cadru în parte. În construcția propusă de noi, multe opțiuni sunt lăsate la latitudinea cercetătorului, dar utilizarea acesteia dă asigurări că acest raționament va fi aplicat explicit și în conformitate cu programul de cercetare. Această tipologie a frame-urilor este similară celei folosite de cercetătorii Semetko and Valkenburg, care au operaționalizat un număr de întrebări ce solicită în mod explicit cuvintele cheie ale acestor cadre. Setul conține cinci categorii de cadre ce vor fi aplicate oricăror aspect legate de religie, în orice context comunicațional.
1. Cadrul spiritual, definit de credință, tradiție, cultură și obiceiuri. În limbajul teologic, cuvântul tradiție este scris cu majusculă, neavând plural. Este vorba despre Sfânta Tradiție, calea prin care se transmit, din generație în generație, prin viu grai, datini, creații spirituale, învățături, obiceiuri, păstrate de Biserică din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Vorbim despre datini creștine, create de Biserică sau de obiceiuri cu rădăcini păgâne, dar care au fost acceptate sub aspect folcloric, făcând parte din tezaurul spiritual și religios al românilor.
2. Putere politică: atât reprezentanții bisericilor și ai cultelor religioase, cât și politicienii au avut momente când au depășit cadrul activităților specifice, interferând și combinând, din motive ce țin de o creștere a vizibitității, cele două domenii de activitate.
3. Activitate socială: Modul în care reprezentanții bisericilor și ai cultelor se implică în acțiuni ce țin de viața comunității pe care o reprezintă.
4. Derapaje morale: media difuzează știri ce țin de acțiuni ale fețelor bisericești care ies din cadrul moralității
5. Senzaționalul sistemului religios: media difuzează evenimente care sunt prezentate într-o manieră ce minimalizează importanța religioasă, accentual fiind pus pe elemente care scad valoarea. Media prezintă aspecte religioase ce au legătură cu viața vedetelor, în special cele de televiziune sau sport: căsătorii, botezuri, înmormântări, folosind religia în treacăt, accentul fiind pus pe latura mondenă.
Pentru identificarea fiecărui cadru au fost formulate o serie de întrebări ajutătoare, la care răspunsul a fost da sau nu.
Astfel, pentru identificarea cadrului Spiritual au fost formulate următoarele întrebări:
Articolul reflectă obiceiuri?
• Articolul se referă la tradiții sau sărbători religioase?
• Articolul se referă la credință?
Pentru identificarea cadrului Putere politică, întrebările au fost următoarele:
Articolul oferă un exemplu de implicare a bisericilor și cultelor în politică?
• Articolul oferă exemple ale politicienilor care intervin în viața religioasă?
• Articolul conține informații care duc la ideea că oamenii politici exploatează subiecte religioase pentru a-și face imagine pozitivă?
Articolul abordează aspecte ale vieții politice în care sunt implicați slujitori ai
bisericii?
Pentru identificarea cadrului Activitate socială întrebările au fost următoarele:
• Articolul sugerează că biserica și reprezentanții ei sunt implicați în activități de ordin social, caritabil?
• Articolul sugerează că biserica și reprezentanții ei au puterea de a atenua sau rezolva probleme ce țin de viața socială a oamenilor?
• Articolul sugerează soluții pentru rezolvarea problemelor ce țin de viața socială?
• Articolul sugerează că anumite aspecte și probleme sociale necesită urgent luări de poziție și acțiune?
Pentru identificarea cadrului Derapaje morale întrebările au fost următoarele:
• Articolul conține un mesaj despre moralitate?
• Articolul face referire derapaje comportamentale?
• Articolul face referiri la nomele religioase de comportament?
Pentru identificarea cadrului Senzațional întrebările au fost următoarele:
• În articol sunt menționate aspecte legate de evenimente ce țin de senzațional?
• Sunt menționate aspecte legate de evenimente din viața bisericească abordate într-o manieră minimalistă, sub nivelul de importanță ce ar trebui conferit în mod real?
Am codificat fiecare articol în conformitate cu frame-ul dominant, indiferent de faptul că în știre se regăsesc mai multre frame-uri. În completare, am identificat tonul fiecărui articol, diferențiind-ul în pozitiv și negativ. Pentru aceasta, am definit într-o primă fază conceptul de viață religioasă, folosind o listă de variabile pozitive și negative. Itemi pozitivi: credință, implicare socială, tradiție, obiceiuri, sărbătoare, cultură, aferente cadrelor spiritual și activitate socială. Itemi negativi: scandal, comportamente deviante, colaborare cu securitatea, corupție, aferente cadrelor senzațional, politic și derapaje morale. Fiecare dintre acești termeni a fost aplicat articolelor incluse în cercetare, pentru a identifica tonalitatea adoptată de publicație în reflectarea vieții religioase. Indicatorul de tendință a fost calculat după formula AT = (F-D)/L unde AT este indicatorul analizei de tendință, F numărul de unități favorabile, D numărul de unități nefavorabile și L numărul de unități referitoare la temă. Indicatorul analizei de tendință poate lua valori între +1 și -1.
3.6 Rezultate și interpretare
3.6.1 Aspecte ale vieții religioase din România reflectate în ziarul Gândul
a. Vizibilitatea cultelor religioase
În cotidianul Gândul, data la care se poate citi arhiva on-line a știrilor este anul 2005. În perioada monitorizată, 2005-2013, folosind cuvintele cheie ortodox, romano-catolic, penticostal, baptist, am analizat un număr de 2431 de articole. Fiecare dintre acestea a fost studiat individual, pentru a vedea în ce măsură religia are legătură cu tema în cauză. Au fost excluse articolele care fac referire la subiecte ce țin de manifestările religioase din afara țării. De asemenea, au fost excluse din analiză articolele în care noțiunile de ortodox, romano catolic, baptist sau penticostal aparțineau unei rubrici de ziar, cum ar fi de exemplu calendar ortodox. În selecția finală s-a urmărit ca fiecare dintre cele patru cuvinte cheie să facă parte din cel puțin o frază care să fie reprezentativă pentru conținutul articolului. In urma acestei selecții au rămas un număr de 183 de articole, care au format corpusul analizei calitative. Articolele incluse în cercetare au fost centralizate într-un tabel, organizat pe ani, aferent fiecărui cuvânt cheie în parte.
Tabel 1. cuprinzând titlurile articolelor incluse în cercetare
În urma analizei cantitative, au rezultat un număr de 136 de articole care fac referire la aspecte legate de cuvântul ortodox, 29 de articole referitoare la romano catolic, 14 articole referitoare la penticostal și 4 articole referitoare la baptist.
Tabel 2. Tabel privind articolele publicate în Ziarul Gândul în perioada 2005-2013
Jurnaliștii sunt interesați de aspecte legate de cultul ortodox, majoritar în România, în timp ce cultele romano-catolic, baptist și penticostal putem afirma că interesează în procente mult mai mici: 16% din știri au ca subiect aspecte ale vieții religioase romano-catolice, în timp ce 7%, respectiv 2% din știri abordează aspecte legate de penticostali și baptiști.
b. Diversitatea
Articolele publicate reflectă proporțional diversitatea cultelor religioase existente în România sau presa este interesată de articole care prezintă aspectele legate în special de ortodoxism ?
În România nu există o o religie de stat, deoarece, potrivit art. 29 al.5 din Constituție, cultele religioase sunt autonome față de stat. Conform recensământului din 2002, 18.806.428 de cetățeni, reprezentând 86,8% din populație, s-au declarat ortodocși, 1.028.401 s-au declarat romano-catolici (4,5% din populație), 698.550 reformați (3,7%), 330.486 penticostali (1,5%), 195.481 greco-catolici (0,9%), 129.937 baptiști (0,6%). La recensământul din anul 2011, structura confesională a fost declarată de 18.861,9 mii persoane din totalul populației stabile și arată că 86,5% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă; 4,6% s-au declarat de religie romano-catolică, 3,2% de religie reformată, 1,9% penticostală, 0,8% greco-catolică și 0,6% baptistă.
Raportat la procentul populației, vizibilitatea în mass-media a vieții religioase ortodoxe este cu 12,5% mai mică, în timp ce faptele religioase ce au legătură cu celelalte biserici și culte sunt mai bine mediatizate. Astfel, știrile care au ca subiect aspecte ale vieții religioase romano-catolice sunt cu 11,4% mai multe, iar în cazul cultului penticostal vizibilitatea este cu 6,1% mai mare față de ponderea deținută în cadrul populației. Mediatizarea aspectelor ce țin de cultul baptist este de asemenea mai mare față de ponederea deținută în rândul populației, procentul fiind de 1,4%.
c.Frecvența aparițiilor
Care sunt perioadele în care religia este mai vizibilă în media?
Pentru a răspunde la această întrebare, am întocmit un tabel în care fiecare an a fost împărțit în luni. Știrile au fost introduse în funcție de data la care au fost publicate, dar și în funcție de cult.
c1. Frecvența apariției știrilor referitoare la cultul ortodox
Tabel 3. privind frecvența apariției știrilor referitoare la cultul ortodox
Analizând tabelul de mai sus constatăm că, pe parcursul celor 9 ani, lunile martie și aprilie au fost lunile în care s-a scris cel mai mult despre cultul ortodox. Acest lucru se explică în special prin existența sărbătorilor de Florii și de Paște, sărbători care ocupă un loc important în viața religioasă din România. Față de știrile obișnuite, în aceste două luni au fost scrise articole care fac referire la obiceiurile și tradițiile care există la români, legate de cele două sărbători. Astfel, au fost prezentate informații ce privesc prepararea mirului pentru sfințirea din Joia Mare: Preoții au început prepararea mirului pentru sfințirea din Joia Mare, au fost detaliate aspecte legate de slujbele care se oficiază de către Biserică, precum și implicarea credincioșilor în aceste ritualuri sfinte: Paștele, patimă, moarte, înviere, cea mai solemnă sărbătoare creștină (2010) Obiceiuri de PAȘTE în Alba: "Păștenii", "Prăgșorul", "Statul la vase" și "Pomeana copiilor (2012). Peste 2.000 de persoane au înconjurat Catedrala Mitropolitană din Cluj la slujba de Înviere (2012). De asemenea, un nou obicei a fost prezentat de ziariști. Aducerea Luminii sfinte de la Ierusalim la București, acțiune în care prezența politicului și-a făcut simțită prezența și a fost prezentată într-un cadru nu tocmai pozitiv. Interesul jurnaliștilor a fost de asemenea accentuat în lunile de iarnă, când tradițiile specifice perioadei de post și Sărbătoarea Crăciunului au fost bine reflectate: POSTUL CRĂCIUNULUI. Restricții și obiceiuri în perioada postului (2012); Postul Crăciunului începe vineri și durează 40 de zile, cu multe dezlegări la pește, ulei și vin (2013). Superstițiile de Sfântul Andrei au fost și ele prezentate într-un cadru senzațional. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă "viteaz" sau "bărbătesc") apare, deopotrivă, pe 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran și anglican. Sfântul Apostol Andrei, este creștinătorul neamului românesc, el fiind numit "Cel dintâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Națională: Ziariștii prezintă atât partea religioasă, creștină, cât și unele obiceiuri, tradiții, superstiții spectaculoase, de sorginte precreștină, vizând protecția atât a oamenilor, cât și a locuințelor și animalelor lor: În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute și cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului. SUPERSTIȚII DE SFÂNTUL ANDREI: noaptea strigoilor și farmecelor de dragoste (2012); Sfântul Andrei – noaptea când apar strigoii, se fac farmece și se prezice rodnicia ogorului (2013). Lunile de vară au fost lunile în care viața religioasă a interesat cel mai puțin, știrile scrise fiind în număr de doar cinci, atât pentru iulie, cât și pentru august.
c2. Frecvența apariției știrilor referitoare la cultul romano catolic
Tabel 4. privind frecvența aparițiilor articolelor privind cultul romano catolic
În ceea ce privește aspectele conferite vieții religioase de cultul romano catolic, situația se prezintă puțin diferit. Sărbătoarea Paștilor și cea a Floriilor reprezintă ocazii prielnice pentru a scrie știri : Peste 30.000 de polițiști, jandarmi și pompieri asigură ordinea de Florii și Paștele catolic (2012) ; Ritualul sfințirii bucatelor de Paște. Peste 7.000 de persoane au participat la slujba de la Miercurea Ciuc (2012) ; PAȘTE CATOLIC 2012. Catolicii sărbătoresc duminică Învierea Domnului(2012). Alături de cele două se regăsește și sărbătoarea Rusaliilor, moment în care romano-catolicii organizează pelerinaje la care participă zeci de mii de oameni, atât din țară, cât și din afara ei. La Miercurea Ciuc – cea mai mare procesiune religioasă, după pelerinajul de la Mecca (2010) ; Pelerinajul de Rusalii. Aproximativ 120.000 de persoane au mers pe muntele Șumuleul Mic (2011) ; RUSALII 2012. Aproximativ 15.000 de credincioși au ajuns deja pe muntele Șumuleu Mic. Alte 40.000 de persoane urcă spre locul de pelerinaj (2012).
c3. Frecvența apariției articolelor referitoare la cultul penticostal
Tabel 5. privind frecvența articolelor referitoare la cultul penticostal
Frecvența de apariție a știrilor având ca temă cultul penticostal nu este dată de o anume sărbătoare, tradiție sau obicei din viața religioasă, ci de evenimente spontane, din categoria senzaționalului. Din totalul celor 14 știri analizate, 10 au legătură cu un fapt deosebit de sângeros, uciderea unui copil de către mama sa. Știrile legate de acest subiect apar pe toată perioada anului 2012, în ideea de a oferi noutăți legate de caz. Cele patru articole rămase fac referire, de asemenea, la evenimente care nu pot fi anticipate; moartea subită a regelui țiganilor, Florin Cioabă sau implicarea unui pastor penticostal într-o rețea de pornografie infantilă.
c.4. Frecvența apariției știrilor referitoare la cultul baptist
Tabel 6. privind frecvența articolelor referitoare la cultul baptist
La fel ca și în cazul cultului penticostal, și în ceea ce privește aspectele vieții religioase oferite de cultul baptist, acestea nu pot fi încadrate într-un grafic de frecvență. Într-o perioadă de nouă ani, cuvântul cheie ,,baptist” a fost identificat în patru știri, două în anul 2008 și două în anul 2013. Și aici vorbim despre știri determinate de evenimente spontane, din categoria senzaționalului: înmormântarea regelui Cioabă, omorârea unui pastor baptist și a soției sale, decesul președintelui Cultului baptist din România sau un miting spontan al tinerilor care doresc subiecte ușoare la Bac, protest condus de un elev de la liceul baptist.
d. Teme abordate
Analizând parcursul știrilor, am constatat că ziariștii au avut o serie de teme abordate cu predilecție, teme care au fost actualizate în funcție de schimbările intervenite de-a lungul zimpului. În anul 2005, unul dintre aspectele abordate a fost acela al retrocedării proprietăților care au aparținut Bisericii, în articolele „Dosarele de retrocedare a 192.000 ha padure catre Fondul Bisericesc Ortodox Bucovina – respinse de Comisia judeteana de fond funciar”; „Episcopia Covasnei si Harghitei se razboieste cu Guvernul pentru un imobil”. Tema retrocedărilor a apărut și în anul 2006, „5.000 de preoti, calugari si enoriasi din Suceava vor iesi la miting pentru retrocedarea codrilor Bucovinei” , în anul 2009 „Fondul Bisericesc al Bucovinei va primi 166.613 ha de păduri” sau în anul 2012 „Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, sâmbătă, referindu-se la o declarație a ministrului Finanțelor Publice despre proprietățile naționalizate, că va cere în coaliție ca restituirea în natură a imobilelor să fie reintrodusă în legislație”. În anul 2013 „IPS Pimen, la Putna: Pădurea este jecmănită, noi am dovedit că facem mai bine și mai repede decât statul”.
O altă temă care a constituit un subiect de actualitate a fost colaborarea preoților cu Securitatea. S-a scris în anul 2006 despre IPS Andrei, care „recunoaste ca a semnat angajamentul cu Securitatea, dar zice ca nu a „turnat” pe nimeni. În anul 2007, CNSAS a devenit din nou subiect de articol, în condițiile în care „Cucernicii din Parlament se reped asupra CNSAS”. Verdictele date de această instituție au ajuns periodic subiect de presă, înalți prelați și fețe bisericești contestând verdictele primite, referitoare la colaborarea cu securitatea: „Andrei Andreicuț contestă decizia CNSAN de poliție politică”, „Arhiepiscopul Pimen, verdict de poliție politică”. (2007). Cazul acestuia a strârnit interesul constant al jurnaliștilor, care au urmărit subiectul de-a lungul timpului. „IPS Pimen spune că nu știe cum va acționa în continuare, după decizia Curții de Apel Cluj” (2013). În „vizorul celor de la CNSAS, implicit al cititorilor, prin știrile publicate, au intrat și „Capii bisericilor ortodoxă și romano-catolică, cei doi fiind „declarați nevinovați din lipsă de probe” (2007).
Unul dintre subiectele care a stârnit interesul a fost acela legat de căsătoriile între persoanele de același sex. Schimbările legislative promovate în Constituție au stârnit adevărate polemici între fețe bisericești, dar și actori politici, ale căror reacții au fost prezentate de ziarul Gândul: „Mitropolia Moldovei vrea familia alcătuită din bărbat și femeie în Constituție”. "Nu șade bine ca Biserica să își ceară locul la revizuire, dar ar fi frumos ca statul să îl recunoască”(2013). Reacții asupra încălcării valorilor tradiționale creștine ale românilor au fost publicate în paginile acestui ziar începând cu anul 2007, data de la care România a intrat în Uniunea Europeană și a dat startul demersurilor de aliniere a legislației interne la aquisul comunitar, care interzice discriminarea cetățenilor pe motive de orientare sexuală. Pe acest suubiect s-au pronunțat însuși președintele României, Traian Băsescu, acesta manifestând toleranță față de subiect : „Băsescu, despre căsătoriile gay: "Sunt de acord cu libertatea fiecărui om să facă ce vrea cu viața lui. E problema lor" (2013). De la egal la egal, replica a venit din partea patriarhului Daniel : „Cum sună în biserică toleranța creștinului Băsescu pentru relațiile gay. Patriarhul Daniel: Nu subminați valoarea familiei creștine tradiționale”. Cu excepția poziției președintelui țării, ziarul a publicat doar opinii contra implementării acestui text în legislația națională. Pe rând, replicile acide ale unor parlamentari sau conducători ai Bisericii au fost publicate. „IPS Pimen îl felicită pe deputatul care se declara împotriva celor care "confundă fericirea cu fundulețul” (2013); „Liderul PNL Suceava: "Îi rog pe cei care nu au descoperit femeia să o facă. Să știți că nu mușcă” (2013) ; „Deputatul PNL Alexandru Băișanu, cercetat pentru discriminare în urma declarațiilor privind homosexualii”(2013) ; „Oltean: Nu sunt de acord cu căsătoriile gay. Suntem un popor credincios în proporție de aproape 100 la sută” (2013). În plus, au fost publicate și rezultatele unor sondaje pe acesaă temă, sondaje realizate chiar în interiorul forului legislativ suprem : „79% dintre parlamentari consideră că printre colegii lor există homosexuali”(2013)
Schimbările care au intervenit, de-a lungul anilor, în conducerea bisericilor au fost reflectate de ziarul Gândul. Au fost publicate articole despre alegerea noului episcop ortodox al Oradei, Bihorului și Sălajului „Noul episcop ortodox al Oradei, Bihorului si Salajului – ales marti” (2007). Atitudinea adoptată de acesta a constituit, de asemenea, subiect de presă : „La intrarea in România, noul episcop ortodox al Oradei a ingenunchiat, sarutand pamantul” (2007). Unul dintre cele mai importante evenimente din viața Bisericii Ortodoxe, decesul PF Teoctist, a foat amplu tratat de ziarul Gândul, care a prezentat modul în care acesta a condus Bisedrica Ortodoxă Română : „Sunetul care zidește Teoctist a condus Biserica Ortodoxă Română peste 20 de ani”(2007). Realizările PF Daniel, Patriarhul ortodox al României, nu au fost nici ele neglijate : PF Daniel – cinci ani de patriarhat, dominat de hotărârea fermă pentru construirea Catedralei”(2012). Ziariștii s-au aplecat asupra alegerii IPS Andrei Andreicuț în funcția de mitropolit al Clujului (2011) sau asupra decesului arhiepiscopul emerit George Guțiu. „Viața unui cleric care și-a petrecut 14 ani în temnițele comuniste”. (2011). Nu doar schimbările din viața românilor ortodoxi și romano-catolici au fost prezentate, ci și din viața cultelor penticostal și baptist. Moartea autoproclamatului regeal rromilor, Florin Ciobă, a fost pe larg analizată : „Lideri ai cultelor penticostal și baptist vor oficia slujba de înmormântare a lui Florin Cioabă” (2013). La fel decesul liderului baptiștilor din România a fost prezentat în paginile publicației, moartea acestuia fiind legată de verdictul primit de acesta privind colaborarea cu securitatea : „Petru Dugulescu, președintele baptiștilor din România, a murit de inimă” (2008)
Perioadele de dinainte sau din timpul sărbătorilor religioase au fost momente ideale pentru a prezenta obiceiuri, superstiții, vechi tradiții, locuri destinate pelerinajelor sau rețete culinare păstrate din generație în generație. Când pică Paștele 2012. De astăzi a început postul de carne (2012) ; PAȘTELE – cea mai mare SĂRBĂTOARE a creștinătății. ÎNVIEREA – singura minune care se arată tuturor (2012) ; Obiceiuri de PAȘTE în Alba: "Păștenii", "Prăgșorul", "Statul la vase" și "Pomeana copiilor (2012) ; POSTUL CRĂCIUNULUI. Restricții și obiceiuri în perioada postului (2012) ; SUPERSTIȚII DE SFÂNTUL ANDREI: noaptea strigoilor și farmecelor de dragoste (2012). Postul Crăciunului începe vineri și durează 40 de zile, cu multe dezlegări la pește, ulei și vin (2013); Sfântul Andrei – noaptea când apar strigoii, se fac farmece și se prezice rodnicia ogorului (2013) ; Peste 5.000 de persoane au participat la sfințirea bucatelor pascale, la Miercurea Ciuc (2013).
Manifestările religioase au fost prezentate ca fiind ocazii perfecte pentru actorii politici de a-și manifesta înclinarea spre cele sfinte, în condițiile în care religiozitatea acestora a fost prezentată ca fiind un atuu în plus la momentul votului : „Sfanta Parascheva – inchisa cu VIP-urile in biserica” – 2005.
Scandalurile care au avut ca subiect fețe bisericești nu au fost nici ele lăsate deoparte. Au ajuns în paginile ziarului înregistrări realizate pe ascus: „Scandal între preoți cu înregistrări pe ascuns” (2008), scandaluri erotice care i-au avut ca protagoniști pe diverși preoți, fără a distinge între catolici și ortodocși : „Preoții ortodocși au scăpat mai ieftin decât cei catolici din scandalul erotic” (2007); „Un calendar cu fotografii în care ar fi ilustrați preoți români în ipostaze provocatoare face turul blogosferei. Reacția Patriarhiei” (2012), imagini cu ritualuri de exorcizare : „SECTELE DIN ROMÂNIA. Exorcizări și miracole contra cost – imagini cutremurătoare într-un reportaj „România, te iubesc”(2011), reportaje care ne-au arătat modul în care își caută neveste viitorii preoți : AFACEREA "SOȚIA ȘI PAROHIA". Cum își caută neveste VIITORII PREOȚI "Motanul Dănilă", "Drăcușorul Cristian" și "Alec – la suflet copil, în rest bărbat" (2011).
Implicarea preoților în politică și implicarea politicienilor în viața religioasă au fost, de asemenea, două dintre temele care s-a regăsit de-a lungul timpului în ziarul Gândul, în special în anii electorali. S-a scris despre politicieni care se implică în legiferarea unor acte normative care să permită implicarea Bisericii Ortodoxe în politică : „Oltean inițiază o lege prin care Biserica Ortodoxă Română să aibă reprezentanți în Parlament” (2008), despre preoți implicați sub diferite forme în politică : „Preoți puși să semneze „declarație de imparțialitate“ cu iz electoral” (2008), „Un preot catolic îi garantează lui Marko Bela unanimitate și încă ceva in plus: „…că de nu, îi sparg pe toți” – VIDEO(2008). Campaniile electorale au fost ocazii în care ziariștii au speculat relațiile dintre preoți și politicieni „DELIRUL. PRM îl face pe Iisus agent electoral, PSD împarte anafura. Reacția Bisericii după materialul publicat de Gândul” (2012), „Candidatul USL la Primăria Tg. Mureș susține că protopopul e "agent electoral" al primarului Florea” (2012), „Sfântul Sinod cere liderilor de partid să nu implice Biserica și clericii în politică. "Opțiunea politică se exprimă prin vot" (2012).
e. Cadre de interpretare
Care sunt cadrele în care mass media reflectă aspectele referitoare la viața religioasă?
e.1. Cadre de interpretare – articole referitoare la cultul ortodox
În anul 2005, indicatorul de tendință a fost de -1. Ziariștii au redat știrile referitoare la viața religioasă ortodoxă preponderant în cadrul senzaționalului oferit de pelerinajul la moaștele Sfintei Paraschieva, de retrocedarea pădurilor sau de scandalul provocat de bătălia pe un imobil. Articolul „Sfanta Parascheva – inchisa cu VIP-urile in biserica prezintă diferențele de abordare utilizate de fețele bisericești în tratamentul politicienilor vs pelerini de rând: „Amarnic au mai tras pelerinii, ieri, in ziua praznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, de manerele matahaloaselor usi ale Catedralei Moldovei si Bucovinei din Iasi. In spatele portilor ferecate si pazite deopotriva de calugari si jandarmi, se savarsea slujba de canonizare a fostului Mitropolit Dosoftei si de preacinstire a moastelor Paraschevei si fragmentului din moastele Sfantului Apostol Pavel, aduse din Veria-Grecia. Infrigurati, osteniti de atata drum, nedormiti si uzi pana la piele de ploaia sacaitoare si rece, multimii i-a fost interzis accesul in somptuoasa Catedrala. Imprejurare fara precedent la Iasi, dar mai ales intr-un lacas de cult de rit ortodox. Portile s-au deschis insa larg, cu plecaciuni, pentru "pelerinii de lux" Adrian Nastase, Mircea Geoana, Mona Musca, Teodor Melescanu, Varujan Vosganian, Andreea Raicu si Irina Schrotter, alaturi de parlamentari locali si cohorta de invitati agreati si de inaltii clerici mitropolitani. Pelerinii, care asteptau de mai bine de 15 ore sa le vina randul la racla si chivot, au batut pasul pe loc pret de trei ceasuri pentru ca soborul si oaspetii "cu staif" sa treaca pe sub acoperamantul cu moaste”. Articolul descrie munca la foc automat ce se desfășoară în astfel de cazuri: se sfințesc icoane, iconițe, buchete de flori, se împart sarmale, se fac bani din cazarea pelerinilor, se calcă în picioare credincios pe credincios. Un alt articol, legat de retrocedarea proprietăților bisericii devine subiect senzațional, în condițiile în care comisia de specialitate se afla in fata unei „situatii de fapt paradoxale", adica „vrea sa retrocedeze, are proprietatea, dar nu are proprietarul".
În anul 2006, indicatorul de tendință a fost de -0,66. Trei articole au fost încadrate la categoria senzațional. „Cu Dumnezeu pe chat, mantuirea vine printr-un simplu click. Rugaciunile online, ultima moda la romani. In loc de agheasma, se primesc cativa pixeli binecuvantat”i „Completati formularul de mai jos pentru a trimite rugaciunea dumneavoastra. Cererile vor fi trimise la grupa de rugaciune online. Daca doriti ca cererea sa apara si pe website, nu bifati casuta «Privat»." Articolul „Mica rugaciune, marele dejun” prezintă atmosfera creată la un eveniment religios, "Micul dejun cu rugaciune", actiune organizata de deputatii si senatorii membri ai grupului pios al Camerelor. Belșugul și abundența bucatelor contrastează cu tematica întânirii, care ar fi trebuit să stea sub auspiciile unui regim mai puțin opulent. Un singurul articol a fost încadrat pozitiv, „PC a tras clopotele "in drunga", articol în care „Clopotele au batut, miercuri, la Catedrala din Deva, pentru a atrage atentia ca legiferarea casatoriei intre homosexuali ar duce la scaderea demografica”.
În anul 2007, indicele de tendință a fost pozitiv : +0,1. Din cele 20 de articole analizate, 11 au redat aspecte legate de credință, implicare socială – spre exemplu, „la biserica "Sfantul Sava", din Iasi, un preot si doi absolventi de teologie "traduc" slujba, cantarile si rugaciunile in limbajul semnelor. La randul lor, enoriasii surdo-muti canta si se roaga, tot prin semne”; Preoții din Alba Iulia binecuvântează holdele împotriva dăunătorilor și oferă informatii despre Uniunea Europeana. A existat o abordare pozitivă a vieții religioase prin prezentarea unui articol legat de un festival cultural: „Aproape o sută de copii, participanți la a treia ediție a unui eveniment unic în lume: festivalul-concurs internațional de bătut toaca, desfășurat la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Victoria (Brașov) ”. Un număr de 9 articole au făcut referire la colaborări ale fețelor biseicești cu securitatea : „Andrei Andreicuț contestă decizia CNSAN de poliție politică” ; „Arhiepiscopul Pimen, verdict de poliție politică” ; „Capii bisericilor ortodoxă și romano-catolică, declarați nevinovați din lipsă de probe, ” la implicarea preoților în diferite scandaluri erotice sau sfințiri de sedii de partide politice.
În anul 2008, tendința s-a menținut negativă, raportul fiind de -0,4. Cadrul politicianist, generat de implicarea actorilor politici în viața religioasă a fost de asemenea prezent: „Oltean inițiază o lege prin care Biserica Ortodoxă Română să aibă reprezentanți în Parlament”; „Scandal între preoți cu înregistrări pe ascuns. Un preot ortodox din Oradea și-a dat în gât superiorul pe care îl acuză cu dovada audio în mână că i-a impus să cedeze un teren al bisericii”.; „Preoți puși să semneze „declarație de imparțialitate“ cu iz electoral. Consiliul Județean Hunedoara, condus de candidatul PNL la un nou mandat Mircea Moloț, sponsorizează condiționat 300 de biserici. Preoții semnează o „declarație de imparțialitate” prin care se obligă să nu intre în „conflict de interese” cu „autoritatea finanțatoare”.
În anul 2009, coeficientul de tentință s-a menținut negativ, -0,45. Cadrul predominant abordat a fost cel al puterii politice, prin care au fost redate știri referitoare la implicarea preoților în politică și implicarea actorilor politici în aspectele legate de viața religioasă. S-a scris despre vizita președintelui Traian Băsescu în Harghita și Covasna, despre boicotatea sărbătorii drapelului de către oficialii maghiari, despre pașapoartele biometrice și reglementările legislative care trebuie adoptate în domeniul evidenței populației, despre procentul de elevi care nu frecventează orele de religie, modalitatea în care se desfășoară aceste ore și impactul lor asupra elevilor.
Anul 2010 a fost un an în care știrile au fost prezentate din nou, într-un cadru negativ, indicatorul de tendință fiind de -0,33. S-a scris sub impulsul senzaționalului, despre canonizarea poetului național Mihai Eminescu, propunere venită din partea Ligii Scriitorilor din România, care doresc să-l așeze pe marele poet în calendarul Sfinților Ortodocși Români. Subiectul a fost amplu dezbătut, fiind prezentate motive în favoarea acestei propuneri, dar și împotrivă, precum și modul în care Patriarhia procedează în cazul canonizărilor : „Canonizarea presupune o procedură aparte, în care contează evlavia, nu doar reputația culturală și patriotică, ori entuziasmul și dorința publică. (Să fie sau nu făcut sfânt Eminescu. Cum se fac sfinții în România: BOR a făcut 89 de sfinți după 1989) ”. Cadrul politic a revenit în prim plan, în condițiile în care pe lângă prezentarea unor datini și tradiții de Paște, s-a scris despre deplasarea lui Gheorghe Flutur, marcant membru PDL, la Ierusalim, pentru a aduce Lumina Sfântă, în condițiile în care, cu un an înainte, acesta adusele Lumina Sfântă fără acordul PF Daniel. Tot în cadrul senzaționalului s-a scris pentru ce se mai roagă românii: să se vindece de vrăji, fisuri anale și să li se întoarcă acasă câinii pierduți”, despre acțiunie BOR, care își deschide curățătorie chimică, un sfert pentru hainele preoțești și diferența pentru cle ale mirenilor, în același timp cu un atelier de croitorie.
Senzaționalul a fost cadrul dominat al știrilor în anul 2011, iar indicatorul de tendință s-a menținut negativ, fiind de -0,26. S-a scris despre modul în care unii absolvenți ai facultății de teologie își aleg viitoarele preotese, apelând la site-uri matrimoniale, sub acoperământul unor nick-name-uri care le conferă anonimatul : „AFACEREA "SOȚIA ȘI PAROHIA". Cum își caută neveste VIITORII PREOȚI "Motanul Dănilă", "Drăcușorul Cristian" și "Alec – la suflet copil, în rest bărbat". S-a scris, deasemenea, despre sectele din România, despre exorcizări și miracole contra cost, despre politicieni și oameni de afaceri care apar, fără prejudecăți, ca răsplată pentru banii miluitori, pe pereții lăcașelor de cult, drept personaje ale picturilor votive : „România, ȚARA TUTUROR SFINȚILOR. Preoții care se închină la Becali, Bush și Gorbaciov”. Nu au fost uitați nici politicienii, a căror legături cu viața religioasă au fost prezentate în mai multe artciole. În ceea ce privește aspectele pozitive, Gândul a realizat „RECENSĂMÂNTUL MOAȘTELOR: extraordinarul drum al oaselor sfinte prin bisericile din România”.
În anul 2012, indicatorul de tendință a revenit la un nivel pozitiv, fiind de 0,33. S-a scris într-un cadru predominant spiritual, care face referire la sărbători tradiționale, credințe strămoșești, obiceirui religioase. S-a scris despre postul Paștelui – „Postul Paștelui este considerat cel mai lung și cel mai aspru dintre cele patru posturi care se țin pe durata unui an. Timp de șapte săptămâni, atât cât durează, este interzis fumatul și consumul de alcool. De luni până vineri, sunt interzise legumele fierte sau prăjite, acestea trebuie mâncate doar crude, asta dacă vrem să respectăm canoanele”. De asemenea, s-a scris despre obiceiurile care se practică în Postul Paștilor : Păștenii", "Prăgșorul", "Statul la vase" și "Pomeana copiilor" și nu în ultimul rând despre „Sărbătoarea Învierii Domnului – cea mai mărită, îmbucurătoare și solemnă dintre sărbătorile anului. Duminica Învierii guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric la lumină și de la moarte la viață”. Obiceiurile și superstițiile legate de Sărbătoarea Sfântului Andrei au fost și ele prezentate pe larg : „Fetele care vor să-și afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfințit, astfel încât chipul acestuia să le apară în vis, apelează la "făcutul cu ulcica", folosind un vas nou de lut, cărbuni încinși și incantații magice, sau, la miezul nopții, se uită într-un pahar cu apă "neîncepută", așezat pe cenușă, în care lasă să cadă o verighetă sfințită. În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se așază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână”, la fel ca și restricțiile și obiceiurile din perioada postului Crăciunului – „al doilea ca importanță după postul Paștilor, începe în 14 noiembrie și se încheie în 24 decembrie, în cele 40 de zile, cei care postesc pot mânca doar produse vegetale, fără carne și produse lactate, iar în toate zilele de sâmbătă și duminică au dezlegare la pește”.
Și în anul 2013, indicatorul de tendință a fost pozitiv, deși în scădere ușoară față de 2012. Cadrul principal a fost acela al implicării sociale, fiind scrise articole ce fac referire la subiecte de actualitate, care afectează un număr mare de persoane, cum ar fi exploatarea gazelor de șist și scandalul de la Pungești, inclusiv îndemnurile formulate de Biserica ortodoxă de a evita implicarea în această problemă controversată : „Patriarhia Română cere ca autoritățile competente ale Statului român să exprime o poziție clară referitoare la acest proiect considerat strategic și să asigure o informare completă și corectă la nivelul comunităților locale despre avantajele și consecințele pozitive și negative ale unei asemenea exploatări”. Decesul marelui regizor Sergiu Nicolaescu și decizia de incinerare au fost subiecte de știri, la fel ca și dezbaterile privind includerea în Constituiție a prevederilor referitoare la căsătoria între persoane de același sex : „Cum sună în biserică toleranța creștinului Băsescu pentru relațiile gay. Patriarhul Daniel: Nu subminați valoarea familiei creștine tradiționale politic”. Analizând cele 136 de știri publicate în ziarul Gândul, am constatat că indicatorul de tendință a fost negativ în șase dintre cei nouă ani.
Știrile au fost analizate în funcție de cadrul predominant, rezultând următorul procentaj, calculat prin adunarea aparițiilor aferente item-urilor ce definesc frame-urile inițiale și împărțirea cifrei obținute la numărul total de știri.
Așadar, jurnaliștii de la Gândul au reflectat senzaționalul oferit de viața religioasă ortodoxă. Activitatea socială a bisericii și reprezentanților săi a ocupat un procent de 24,27 % din știri, urmată de prezentarea aspectelor ce țin de credință, tradiție cultură și spiritualitate. Puterea politică a ocupat locul patru în ceea ce privește prezența în articole, cele mai puține știri abordând cadrul derapajelor morale. Raportat la ani, se poate observa că aspectele ce țin de cadrul implicării sociale au fost abordate cu precădere la sfârșitul perioadei analizate, la fel și în cazul articolelor din cadrul activității politice. Senzaționalul a fost o prezență constantă în articole, în timp ce, spre exemplu, colaborarea cu securitatea, încadrată în rândul derapajelor morale, a fost subiect de presă în special la începutul perioadei analizate.
e.2. romano catolic
Utilizând aceiași coeficienți de termeni pozitivi și negativi, am analizat cadrele în care aspectele ce țin de viața religioasă romano-catolică au fost prezentate în articolele selectate :
Știrile au fost analizate în funcție de cadrul predominant rezultând următorul procentaj:
După cum se poate constata, în ceea ce privește aspectele ce țin de viața religioasă generată de romano-catolici, ziariștii au abordat în special cadrul politic : 26,66 % din știri au fost încadrate în spectrul religios-politic. Asocierea declarațiilor liderilor politici ai UDMR : Marko Bela, Kelemen Hunor cu religia romano-catolică și manifestările maghiarilor s-a regăsit în multe dintre articolele scrise de-a lungul anilor. S-a scris, astfel despre preoți romano catolici implicați în politică: Un preot catolic îi garantează lui Marko Bela unanimitate și încă ceva in plus: „…că de nu, îi sparg pe toți”(2008); Kelemen Hunor și vicepremierul ungar au asistat la arborarea drapelului secuiesc, la Miercurea Ciuc, în timp ce Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, sâmbătă, referindu-se la o declarație a ministrului Finanțelor Publice despre proprietățile naționalizate, că va cere în coaliție ca restituirea în natură a imobilelor să fie reintrodusă în legislație (2012). Indicatorul de tendință a fost pozitiv în ultimii doi ani analizați, perioadă în care s-a vorbit mult despre monseniorul Ghika, unul dintre cei mai credincioși romano-catolici, care a fost și beatificat de Biserica Romano-Catolică. Cadrul tradiției, spiritualității și obiceiurilor religioase a fot acoperit printr-un număr de 13 știri, reprezentând un procent de 43,33% și a detaliat aspecte din tradiția sărbătorilor de Florii sau de Paști la catolici, precum și obiceiuri de Rusalii.
e.3 penticostal
Analizând cadrele în care au fost reflectate știrile privind viața religioasă generată de cultul penticostal, au reieșit următoarele date:
Știrile au fost analizate în funcție de cadrul predominant rezultând următorul procentaj:
Un număr de 11 știri au fost încadrate la categoria derapaje morale. Ziariștii au insistat în mod excepțional asupra cazului mamei care și-a ucis bebelușul, insistând asupra apartenenței acesteia la cultul penticostal, prin repetarea aceleași fraze la finalul tuturor articolelor scrise pe această temă. Potrivit vecinilor, bărbatul mai lucrează cu ziua, însă nu are un venit constant, familia, care aparține cultului penticostal, trăind din ajutoarele primite de la Biserica Penticostală. (2012). S-a scris, de aemenea, despre un scandal în care au fost implicați membri ai cultului penticostal, dar și despre Percheziții la suspecți de pornografie cu minori, la Reșița. Printre cei vizați se numără un pastor penticostal (2013). Știrile rămase în analiză fac referire la decesul regelui Cioabă, a cărui religie a fost penticostală.
e.4. baptist
Un număr de doar patru știri au indeplinit criteriile de selectare și au intrat în corpusul cercetării. Toate cele patru știri au fost încadrate în categoria senzațional, făcând referire la următoarele aspecte : decesul subit al președintelui cultului, generat de publicarea în mass-media a unor informații privind colaborarea sa cu fosta Securitate, uciderea unui fost pastor baptist, organizarea unui miting condus de un elev baptist pentru obținerea unor subiecte mai ușoare la Bac sau oficierea slujbei de înmormântare a regelui Cioabă de către președintele cultului baptist.
Știrile au fost analizate în funcție de cadrul predominant rezultând următorul procentaj:
Ziariștii au publicat știri ce vizează senzaționalul generat de aparteneța la acest cult, fără a intra în profunzimea aspectelor religioase.
3.6.2. Aspecte ale vieții religioase din România reflectate în ziarul Libertatea
a. Vizibilitatea cultelor religioase
Potrivit analizei realizate în cotidianul Libertatea, data la care se poate citi arhiva on-line a știrilor este anul 2005. În perioada monitorizată, 2005-2013, folosind cuvintele cheie ortodox, romano-catolic, penticostal, baptist, situația se prezintă astfel: în corpusul cercetării au intrat un număr de 502 articole. Fiecare a fost analizat, pentru a vedea în ce măsură religia are legătură cu tema în cauză. Și de această dată au fost excluse articolele care fac referire la subiecte ce țin de manifestările religioase din afara țării. De asemenea, au fost excluse din analiză articolele în care noțiunile de ortodox, romano-catolic, baptist sau penticostal aparțineau unei rubrici de ziar, cum ar fi de exemplu calendar ortodox. În selecția finală s-a urmărit ca fiecare dintre cele patru cuvinte cheie să facă parte din cel puțin o frază care să fie reprezentativă pentru conținutul articolului. Studiul a fost realizat în final pe un corpus de 271 de articole, considerate reprezentative pentru realizarea portretului vieții religioase din România.
Tabel cuprinzând titlurile articolelor incluse în analiză
În urma cercetării, am identificat un număr de 236 de articole ce fac referire la aspecte ale vieții religioase ortodoxe, 25 ale cultului romano-catolic, 5 penticostal și 5 baptist.
Tabel privind articolele publicate în Ziarul Libertatea în perioada 2005-2013
La fel ca și jurnaliștii de la Gândul, cei de la Libertatea sunt interesați de aspecte legate de cultul ortodox (87% din știri). Cultele romano-catolic, baptist și penticostal putem afirma că interesează în procente mult mai mici: 9% din știri au ca subiect aspecte ale vieții religioase romano-catolice, în timp ce pentru cultele penticostal și baptist procentul este același: 2%.
b. Diversitatea
Articolele publicate reflectă proporțional diversitatea cultelor religioase existente în România sau presa este interesată de articole care prezintă aspectele legate în special de ortodoxism ?
Utilizând datele prezentate de INS la recensământul din anul 2011 – 86,5% dintre români
sunt de religie ortodoxă; 4,6% s-au declarat de religie romano-catolică, 1,9% penticostală și 0,6% baptistă – am realizat raportul dintre procentul religiei și vizibilitatea în mass-media. În cazul ziarului Libertatea, situația se prezintă astfel: raportat la procentul populației, vizibilitatea în mass-media a vieții religioase ortodoxe este cu 0,5% mai mare, în timp ce știrile care au ca subiect aspecte ale vieții religioase romano-catolice sunt cu 4,4% mai multe. Situația se schimbă în cazul cultului penticostal, care este doar cu 0,1% mai mult mediatizat față de ponderea deținută în rândul populației, în timp ce știrile care au legătură cu baptiștii sunt cu 1,4% mai multe.
c. Frecvența de apariție
Având în vedere procentul majoritar al știrilor legate de cultul ortodox, analiza privind perioadele de vizibilitate maximă a fost realizată pentru fiecare dintre culte în parte, pentru a avea un rezultat relevant în contextul cercetării. Aspectele legate de cultul penticostal și baptist, dat fiind numărul mic al știrilor, au fost declarate pur aleatorii, fiind cauza unor evenimente și întâmplări neprevăzute.
c.1 Frecvența apariției știrilor referitoare la cultul ortodox
Analizând tabelul de mai sus constatăm că, pe parcursul celor 9 ani, luna aprilie a fost luna în care s-a scris cel mai mult despre cultul ortodox, motivul fiind în principal cele două mari sărbători religioase: Paștele și Floriile. Ziariștii de la Libertatea au prezentat informații legate de modul în care românii se pregătesc să întâmpine cele două sărbători și obiceiurile care există în viața Bisericii și a credincioșilor. S-a scris despre costurile financiare pe care le presupune fabricarea mirului „Sfantul Mir costa mii de euro (2007)”, dar și despre tradiția politico-bisericească de a aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim. S-a scris, de asemenea, despre modul în care vedete de televiziune și doamne implicate în politică se pregătesc pentru masa de Paști. „Nevasta de milionar la vopsit oua (2008)” ; „ A dat pentru masa de Paste 1.300 de lei (2008)”.
Interesul jurnaliștilor pentru știrile ce fac referire la viața religioasă a fost deosebit de mare și în luna iunie, lună în care, de-a lungul anilor, au fost identificate nu mai puțin de 26 de știri. Lunile de iarnă au fost lunile în care viața religioasă a interesat cel mai puțin, lunile ianuarie și februarie fiind luni în care evenimentele ce țin de calendarul religios au fost foarte puțin prezentate.
c.2. romano catolic
În ziarul Libertatea am identificat un număr de 25 de articole ce se referă la cultul romano-catolic din România. Luna în care s-a scris cel mai mult a fost luna martie, lună în care, pe lângă subiecte ce țin de cotidian, jurmaliștii au abordat și aspecte legate de sărbătorile religioase: Peste un milion de romani au sarbatorit ieri Pastele catolic (2008); Catolicii organizează duminică, procesiunea de Florii (2012).
c.3. Cultul penticostal
Cele cinci știri identificate în ziarul Libertatea, știri care au legătură cu membrii cultului
Penticostal, se referă la evenimente ce țin de neprevăzut, unul dintre acestea fiind decesul regelui
țiganilor, Florin Cioabă, de religie penticostal. Ziariștii au scris despre acesta și, ulterior, au
prezentat modul în care se desfășoară o adunare în cultul penticostal, având în vedere audiența de
care s-a bucurat și interesul pentru detalii.
c.4. Cultul baptist
La fel ca și în cazul cultului penticostal, și în ceea ce privește aspectele vieții religioase oferite de cultul baptist, acestea nu pot fi încadrate într-un grafic de frecvență. Într-o perioadă de nouă ani, cuvântul cheie ,,baptist” a fost identificat în cinci știri, una în 2011, două în anul 2012 și două în anul 2013. Și aici vorbim despre știri determinate de evenimente spontane, din categoria senzaționalului, cum ar fi : înmormântarea regelui Cioabă, omorârea unui pastor baptist și a soției sale.
d. Teme abordate
Analizând știrile publicate în cei nouă ani de ziariștii de la ziarul Libertatea, am constatat că aceștia au fost interesați de aspecte religioase ce au legătură cu viața vedetelor, în special cele de televiziune sau sport: căsătorii, botezuri, înmormântări. Senzaționalul care însoțește aceste evenimente a fost de fiecare dată reliefat, dat fiind și specificul tabloid al acestei publicații. În paginile ziarului s-a scris cu multe detalii despre nunta lui Oprița, Zenga, a lui Consuelo, nunta Monicăi Gabor, nunta Biancăi Drăgușanu, nunta lui Duckadam sau nunta lui Nadine. Ceremoniile de botez au avut și mai mare success, nu mai puțin de 13 asemenea evenimente fiind cap de afiș, indiferent că a fost vorba despre botezul unor copii nou născuți sau botezul unor adulți care s-au trecut de la o religie la alta, pentru a putea oficia căsătoriile dorite. S-a scris despre botezul lui Consuelo, care a devenit ortodox pentru a se putea căsători (2005), la fel despre botezul Monicăi Gabor (2006) și al fetiței acestei, Irina Colombeanu, botez care a costat, potrivit ziariștilor, 250.000 de euro. Despre botezul fetiței lui Chivu s-a scris pe larg, la fel și despre botezul fiicei lui Mutu (2006), despre botezul copiilor Nicoletei Luciu, al băiețelului Mariei Marinescu, despre botezul nepoatei președintelui Traian Băsescu. Culmea articolelor a reprezentat-o știrea legată despre Andreea Marin și viitorul soț al acesteia, precum și condițiile în care se va face botezul unui posibil copil al cuplului (2013).
În paginile ziarului s-au regăsit obiceiuri și tradiții specific sărbătorilor creștine, prezentate din punct de vedere informativ, religios. Au fost însă și articole care au tratat aceste obiceiuri din prisma acțiunilor unor vedete de televiziune sau din politică: Bote a petrecut la Paris Înălțarea Domnului (2009); Nevasta de milionar la vopsit de ouă – Monica Columbeanu; A dat pentru masa de Paste 1.300 de lei – Elena Udrea (2008); Daniela face pauza la sex (2008) ; Sexul în Postul Mare: Păcat sau nu? (2011).
S-a scris de asemenea, și despre sinucideri ale vedetelor, precum și ritualuri de înmormântare, toate legate tot de viața vedetelor: sinuciderea Mălinei Olinescu, a Mădălinei Manole, înmormântarea Valeriei Peter Predescu, a lui Ovidiu Iuliu Moldovan sau inciderarea lui Sergiu Nicolaescu.
Pe parcursul anilor, ziariștii de la Libertatea au scris și despre schimbările care au avut loc la conducerea Bisericii. Știrile au fost abordate tot din prisma senzaționalului : 1. 'Nu se mai aude vocea lui' 01 August 2007; 'Sap mormantul lui Teoctist si plang' 02 August 2007 ; PF Daniel a primit flori si promisiuni 23 Iulie 2008 ; Teofan e noul Mitropolit 06 Martie 2008 ; Cel mai tanar episcop ortodox, hirotonit de Bartolomeu Anania 02 Mai 2008; ÎPS Andrei Andreicuț este noul Mitropolit al Clujului 18 Martie 2011.
e. Cadre de interpretare
Care sunt cadrele în care mass media reflectă aspectele referitoare la viața religioasă?
Finalizând analiza de frecvență, am început analiza calitativă, pentru a avea o privire clară asupra modului în care ziarul Libertatea a prezentat aspecte ce țin de viața religioasă la români, contextul în care acestea au făcut interesul ziarului și dacă s-au înregistrat sau nu diferențe de abordare de-a lungul anilor. Am păstrat schema de codificare, utilizând aceiași coeficienți de termeni pozitivi și negativi, aplicabili știrilor ce țin de fiecare religie în parte, iar datele obținute au reliefat următoarele situații:
e.1. Cadre de interpretare – articole referitoare la cultul ortodox
Indicatorul de tendință a fost în toți cei nouă ani analizați, negativ.
În anul 2005, indicatorul de tendință a fost de -1. Senzaționalul a fost cadrul în care s-a scris în ziarul Libertatea, toate cele șapte articole analizate fiind încadrate în această categorie. Căsătorii – cea a fotbalistului stelist Oprița sau cea a fotbalistului Adrian Mutu, scandaluri legate de tratamentele îndurate de o măicuță în mănăstire, o biserică pictată cu motive tricolore sau un furt de icoane vechi de o sută de ani au fost știrile legate de ortodoxism. Ziariștii au preferat extragerea acelor subiecte care oferă încărcătură senzațională, care se folosesc de simbolurile religioase, pentru a avea motiv să scrie.
În anul 2006, indicatorul de tendință a fost de -1. Cele două știri selectate au avut ca pretex două evenimente religioase, două botezuri. Pornind de la evenimentul religios în sine, care a constituit un pretext pentru știre, au fost prezentate publicului în special modul în care s-au comportat participanții, atitudinile și reacțiile acestora, fiind ignorate cu desăvârșire ceremonialurile religioase, slujba în sine. S-a pus accentul pe ritualurile de după, aici fiind incluse meniurile care au fost servite la masă sau cadorile oferite sărbătoriților.
În anul 2007, indicatorul de tendință a fost din nou negativ, de -0.19. Pe parcursul acestui an jurnaliștii de la Libertatea au abordat, dincolo de știrile ce țin de senzaționalul oferit de viața bisericească și aspecte pozitive, legate de implicarea socială a bisericii, credință sau tradiții. S-a scris despre sfinții din calendarul Ortodox: Sfânții Împărați Constantin și Elena, Sfântul Ilie, Sfinții Mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis și Philippos, dar și despre Duminica tuturor sfinților, dedicată sfinților români și celor care, născuți în alte părți, au fost martirizați aici și sunt cinstiți ca sfinți de Biserica Ortodoxă Română. Anul 2007 a marcat și moartea Patriarhului Teoctist, eveniment care a fost amplu prezentat, cadrele fiind și ele diferite. Evenimentul în sine, dat fiind amploare și însemnătatea lui pentru România, a fost prezentat într-un cadru spiritual, ce ține de credința ortodoxă a românilor, dar au fost extrase și acele elemente care au un potențial puternic pe piața emoțională, a senzațiilor și care au dus la schimbarea cadrului, transformându-l într-unul senzațional.
În anul 2008, indicele de tendință a fost tot negativ : -0,38. Din cele 42 de articole analizate, 21 au redat aspecte definite de senzațional, pornind de la subiectele cu tentă religioasă, folosite ca pretext. Spre exemplu, Postul Paștelui : cel mai lung post din calendarul crestin-ortodox. Dureaza sapte saptamani si este unul dintre cele mai restrictive. A tine post inseamna a te abtine de la carne, oua si produse lactate, de la sex si de la vorbele si gandurile necurate. Multi dintre crestini obisnuiesc sa respecte aceste restrictii doar in prima si, dupa caz, in ultima saptamana din lungul post. Nici vedetele nu fac exceptie de la aceasta regula. Unele abia acum invata ce e acela post, altele postesc partial… și de aici discuția este purtată în direcția atitudinii adoptate de vedete : Daniela Gyorfi, Costi Ionță, Lavinia, Adina Postelnicu, fostul iepuras Playboy Andreea Spataru, comportamentul și credințele fiecăruia dintre aceștia constituind subiect de știre. Un alt exemplu poate fi identificat în articolul Nevasta de milionar la vopsit oua. Pregătirile de Paște sunt în detaliu prezentate de către ziariștii care au mers în casa doamnei Columbeanu, pentru a vedea cum se desfășoară pregătirile, începând de la rețeta pentru vopsit ouă și terminând cu cadourile de Paști, de la Monte Carlo, precum și cu iepurașul în valoare de 1000 de euro, pentru întregirea atmosferei, unic în România, primit de micuța Irina.
În anul 2009, coeficientul de tentință s-a menținut negativ, -0,57. Și în acest an senzaționalul a dominat știrile publicate. S-a scris despre aspecte colaterale ale ceremoniilor religioase, cum ar fi Boboteaza, De Bobotează s-au călcat în picioare! S-au călcat în picioare ca să-l atingă pe Patriarh. Cadrul predominant abordat a fost cel al senzaționalului, prin care au fost redate știri
Anul 2010 a fost un an în care știrile au fost prezentate din nou, într-un cadru negativ, indicatorul de tendință fiind de -1. S-a scris sub impulsul senzaționalului, cadru care a fost determinant și în anul 2011, an în care indicatorul de tendință s-a menținut negativ, fiind de -0,38. În anul 2012, indicatorul de tendință a revenit la un nivel negativ, fiind de -0,43.Și în anul 2013, indicatorul de tendință a fost negativ. Cadrul principal a fost acela al senzaționalului, fiind menținute procedurile de captare a atenției, utilizate în toți ceilalți ani. Pornind de la evenimente religioase : nunți, botezuri, înmormntări, s-a ajuns la prezentarea unor aspecte laice, cotidiene : Titlurile articolelor conțin termeni care atrag privirea, pentru a stârni interesul cititorului : „Dezvăluiri alarmante!” „HALUCINANT!” „ȘOC!” „EXCLUSIV !” Marea majoritate a titlurilor se termină printr-un semnul exclamării, care subliniază imperativul știrii.
Analizând cele 236 de știri publicate în ziarul Libertatea, am constatat că jurnaliștii au prezentat senzaționalul oferit de viața religioasă. Jurnaliștii au folosit ca punct de plecare evenimente și momente religioase, pe care le-au prezentat din punct de vedere laic, accentuând aspectele profane. S-a scris despre nunți, botezuri înmormântări, despre atitudinea reprezentanților bisericii, în opoziție cu instituțiile bisericești. Știrile au fost analizate în funcție de cadrul predominant, rezultând următorul procentaj:
Așadar, jurnaliștii de la Libertatea au reflectat senzaționalul oferit de viața religioasă ortodoxă. Au scris despre nunți, botezuri, înmormântări care au avut legătură cu vedete de muzică, sport sau televiziune, despre sfințiri de biserici unde oamenii s-au călcat în picioare, despre tradiții și obiceiuri religioase și modul în care vedetele se implică și păstrează aceste obiceiuri. Prezentarea activității sociale a bisericii a fost ca și inexistentă, puține fiind știrile care au tratat astfel de subiect. Știrile care au evenimente din viața religioasă îmbrăcate în haina credinței, a tradiției și a spiritualității au ocupat locul doi în cadrul ziarului, celelalte trei cadre regăsindu-se într-un procent mult mai mic.
e.2. romano catolic
Utilizând aceiași coeficienți de termeni pozitivi și negativi, am analizat cadrele în care aspectele ce țin de viața religioasă romano-catolică au fost prezentate în articolele selectate :
Știrile au fost analizate în funcție de cadrul predominant rezultând următorul procentaj:
După cum se poate constata, în ceea ce privește aspectele ce țin de viața religioasă generată de romano-catolici, ziariștii au păstrat specificul tabloid, preferând cadrul senzațional: 48% din știri au fost încadrate în spectrul senzaționalului. Cadrul tradiției, spiritualității și obiceiurilor religioase a fost acoperit printr-un număr de 6 știri, reprezentând un procent de 24%, la egalitate cu știrile care prezintă derapaje de comportament.
e.3 penticostal
Analizând cadrele în care au fost reflectate știrile privind viața religioasă generată de cultul penticostal, au reieșit următoarele date:
Știrile identificate în ziarul Libertatea au păstrat specificul tabloid, fiind încadrate la categoria senzațional, urmate de cadrul credinței, tradiției și spiritualității, rezultând următorul procentaj:
e.4. baptist
Un număr de doar cinci știri au indeplinit criteriile de selectare și au intrat în corpusul cercetării. Toate cele cinci știri au fost încadrate în categoria senzațional, făcând referire la următoarele aspecte : atitudinea lui Gigi Becali față de un pastor baptist, uciderea unui fost pastor baptist sau metodele unui dascăl de la liceul baptist de a-i face pe elevi să nu copieze.
Știrile au fost analizate în funcție de cadrul predominant rezultând următorul procentaj:
Ziariștii au publicat știri ce vizează senzaționalul generat de aparteneța la acest cult, fără a intra în profunzimea aspectelor religioase.
3.6. 3. Aspecte ale vieții religioase din România reflectate în ziarul Jurnalul Național
a. Vizibilitatea cultelor religioase
Care sunt cele mai vizibile biserici și culte religioase?
În Jurnalul Național, în corpusul cercetării au intrat un număr de 502 articole, din care au întrunit condițiile necesare 364 de articole. Am folosit aceleași criterii de selecție ca și în cazul ziarelor Gândul și Libertatea.
Potrivit analizei realizate în Redau mai jos tabelul cu titlurile articolelor intrate în selecție:
Au rezultat un număr de 278 de articole care fac referire la cultul ortodox, 61 la cel romano-catolic, 16 la penticostal și 9 la baptist.
Tabel privind articolele publicate în Ziarul Jurnalul National în perioada 2005-2013
Jurnalul național s-a arătat interesat de aspecte sunt interesați de aspecte legate de cultul ortodox (76% din știri). Cultele romano-catolic, baptist și penticostal putem afirma că interesează în procente mult mai mici: 17% din știri au ca subiect aspecte ale vieții religioase romano-catolice, în timp ce pentru cultele penticostal și baptist procentul este de 4%, respectiv 3%.
b. Diversitatea
Articolele publicate reflectă proporțional diversitatea cultelor religioase existente în România sau presa este interesată de articole care prezintă aspectele legate în special de ortodoxism ?
Din nou, raportat la procentul populației, vizibilitatea în mass-media a vieții religioase ortodoxe este cu 10,8% mai mică, în timp ce știrile care au ca subiect aspecte ale vieții religioase romano-catolice sunt cu 12,5% mai multe. Situația se schimbă în cazul cultului penticostal, care este doar cu 2,1% mai mult mediatizat față de ponderea deținută în rândul populației, în timp ce știrile care au legătură cu baptiștii sunt cu 2,4% mai multe.
c. Frecvența de apariție
Care sunt perioadele în care religia este mai vizibilă în media?
Având în vedere procentul majoritar al știrilor legate de cultul ortodox, analiza privind perioadele de vizibilitate maximă a fost realizată pentru fiecare cult în parte.
c.1 ortodox
Analizând datele ce reies din tabelul de mai sus, am constatat în ziarul Jurnalul Național, luni de maximă vizibilitate au fost lunile premergătoare sărbătorii Floriilor și a Paștelui, respectiv martie și aprilie. De asemenea, luna noiembrie, lună în care începe Postul Crăciunului, a fost o perioadă în care s-a scris mult despre tradiții, obiceiuri și superstiții. Jurnaliștii au profitat de aceste sărbători pentru a informa cititorii despre aspecte spirituale, ce definesc viața bisericească : Bucurie – Sapte zile pline de lumina si sperante 21 Apr 2006 – Floriile: ziua care ne anunta lumina 15 Apr 2006 ; Credincioșii prezenți la slujba de Înviere de la Patriarhie vor primi Lumină de la Mormântul Sfân 15 Apr 2009.
c.2. romano catolic
La fel ca și în cazul cultului ortodox, și la catolici lunile aferente Sărbătorilor Pascale au stârnit interesul jurnaliștilor pentru știri care reflectă viața bisericească. Dincolo de aceste două sărbători, jurnaliștii au scris despre pelerinajul de la Șumuleul Mic, eveniment la care au participat peste 125.000 de persoane (2012), de sărbătoarea Rusaliilor(2009), despre Sfânta Liturghie la Catedrala Sfântul Iosif pentru victimele poloneze ale accidentului aviatic (2010) sau despre Beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea (2011). În plus, tentativa de reînhumare a "apostolului secuilor", Nyírő József, a fost pe larg prezentată, alături de tensiunile diplomatice româno-ungare generate de acest eveniment.
c.3. penticostal
În ceea ce privește cultul penticostal, nu se poate vorbi despre un grafic de frecvență. Știrile apărute sunt rezultatul unor evenimente spontane, ce țin de cadrul senzaționalului sau de cadrul politic. La fel ca și celelate două publicații, și Jurnalul Național a scris despre mama care și-a tranșat bebelașul. Implicarea în politică a liderilor acestui cult a fost subiect de știri, șase dintre cele 16 știri scrise de-a lungul timpului abordând subiecte de acest gen, cum ar fi : Pastor penticostal, primar de Arad (2008) ; PROTOCOL. Premierul Tăriceanu și președintele Cultului Creștin Penticostal, Pavel Riviș Tipei, au semnat un protocol (2008); Gașcă de penticostali, ghici escrocherie ce-i! (2011).
c.4. baptist
Și în cazul cultului Baptist, nu putem vorbi despre o frecvență a apariției știrilor. Evenimentele reflectate au fost din categoria senzaționalului sau a politicii, evenimente care țin de neprevăzut, neplanificate, dar care atrag prin faptele descrise.
d. Teme abordate
Analizând articolele publicate de-a lungul timpului în ziarul Jurnalul Național am constatat că jurnaliștii au avut ca temă principală prezentarea datinilor, tradițiilor și obiceiurilor legate de viața religioasă ortodoxă din România : Credinte – Ajunul Bobotezei Publicat (2005) ; TRADITII (2005) ; Biserica Romano-Catolica celebreaza Pastile Publicat la (2005); Sarbatoare – La romano-catolici, Hristos a inviat Publicat la (2005) ; Sarbatoare – Inaltarea Sfintei Cruci (2006). De asemenea, jurnaliștii au prezentat, de-a lungul timpului și schimbările intervenite la conducerea Bisericilor, și ÎPS Bartolomeu Anania a trecut la cele veșnice 31 Ian 2011 – ÎPS Andrei și PS Irineu Bistrițeanul – candidați la Mitropolia Clujului 14 Mar 2011; Funeraliile lui Teoctist Publicat la 04 Aug 2007; PF Daniel, reformatorul (2007).
e. Cadre de interpretare
Care sunt cadrele în care mass media reflectă aspectele referitoare la viața religioasă?
e.1. Cadre de interpretare – articole referitoare la cultul ortodox
În anul 2005, cadrul în care s-a scris a fost acela spiritual, al tradițiilor, obiceiurilor și sărbătorilor religioase. Jurnaliștii au scris despre superstiții legate de sărbătorile tradiționale, superstiții acceptate mai mult sau mai puțin de Biserica Ortodoxă. S-a scris despre credințele care însoțesc sărbătoarea de Bobotează : In aceasta noapte se deschid cerurile, iar ingerii pazitori vestesc fetelor necasatorite cum le va fi norocul. Cine va sta treaz in aceasta noapte si va avea norocul sa vada cerurile deschizandu-se va primi de la Dumnezeu orice va cere. Cei care tin astazi post negru vor fi sanatosi si lipsiti de necazuri tot anul. (Credinte – Ajunul Bobotezei 2005). De asemenea, s-a scris despre supresitițiile legate de moarte, superstiții pe care Biserica Ortodoxă le condamnă sau la care nu face o referire explicită : Personificarea mortii in satul Chintelnic: de Boboteaza, localnicii se mascheaza in hazi, pentru a alunga spiritele rele. In peste 140 de proverbe si zicatori romanesti, oala este termen polivalent de comparatie. Suna a oala! pentru omul grav bolnav, sinonim cu zicala e pe duca, trage sa moara; S-a facut oale si ulcele, pentru omul mort de multa vreme, transformat in pamant din care se fac oalele si urcioarele. Confectionarea si spargerea oalei de pamant au fost asemuite cu nasterea si moartea omului. Oala arsa in cuptor are viata si, ca urmare, poate fi jertfita. (Oale și ulcele, cu suflete-n ele, 2005).
Babele de primăvară au fost un nou prilej de a vorbi despre datini, tradiții și obiceiuri: Pe 1 martie, fetele si femeile "isi pun o baba", ca sa stie cum vor fi tot anul: linistite si frumoase sau suparate si urate… Dupa cum le e baba. Sarbatorile si obiceiurile de la inceputul lunii martie sunt legate, multe dintre ele, de Dochia sau Baba Dochia, personaj mitic care apare des in folclorul romanesc. Legendele Dochiei au fost legate de ceea ce se intampla intr-o viata de om, in lumea satului. Soacra si nora, aceste doua personaje antagonice, au inspirat si una dintre legendele despre Baba Dochia.(Babele, 2005).
Credințe populare, tradiții și semne legate de Sărbătoare Sfintei Cruci și-au găsit și ele un loc în paginile ziarului. Astazi, conform calendarului popular, este ziua in care se inchide pamantul si se culeg ultimele plante de leac.In Sfintele Scripturi se spune ca semnul Sfintei Cruci va straluci pe cer inainte de sfarsitul lumii "si atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului" (Matei 24,30). Sarbatoarea Inaltarea Sfintei Cruci, praznuita astazi, este dedicata culegerii ultimelor plante de leac: boz, micsunele, matraguna, navalnic, iarba de najit si altele. Local, sarbatoarea se numeste Carstovul Viilor sau Ziua sarpelui.
Tradițiile din postul Crăciului au fost prezentate pe larg, deoarece în această perioadă petrecerile sunt lăsate deoparte, singura adunare în care se veselesc oamenii fiind șezătorile. Acum se spun povesti cum nu s-au mai auzit : In acest timp, in care este asteptata Nasterea Pruncului Iisus, credinta se amesteca in unele locuri cu ritualuri care vin de dincolo de aparitia crestinismului. Lasatul secului, sarbatoare nocturna (13/14 noiembrie) care deschide Postul Craciunului de 6 saptamani (15 noiembrie-24 decembrie,) OVIDENIA. Ziua intrarii in Biserica a Fecioarei Maria, zi care corespunde in Calendarul popular cu celebrarea unei naprasnice divinitati a lupilor, Filipul cel Schiop sau Filipul cel Mare (21 noiembrie). BUTUCUL DE CRACIUN. A fost multa vreme substitut al zeului mort reprezentat de un trunchi de stejar taiat din padure si ars pe vatra (incinerat) in noaptea de 24/25 decembrie. Copacul taiat (butucul) simboliza moartea anuala a zeului autohton Craciun, care renastea prin ritul funerar de incinerare specific geto-dacilor inainte de crestinare. IGNATUL. Divinitatea Calendarului popular legata de cultul focului si al soarelui, care a preluat numele si data de celebrare ale Sfantului Ignatie Teofanul (20 decembrie) din Calendarul ortodox, este numita de romani Ignat sau Ignatul Porcilor. Sacrificiul sangeros al porcului, …
Sfaturi și povețe creștinești, oferite de diferiți preoți sau călăgări, pentru cei care vor să se aplece asupra vieții bisericești, dar și pentru cei care doresc să știe mai multe despre post și însemnătatea lui au putut fi citite de asemenea, în paginile ziarului. Ce cale trebuie sa urmeze crestinul ortodox pentru ca, la vremea cuvenita, sa primeasca LUMINA in suflet? Protosinghelul Mihail Stanciu, de la Biserica Antim, ne-a oferit cateva sfaturi cu privire la Postul cel Mare, la starea de Post si mai ales la cum se tine acesta.(Călători spre lumină, 2005). Asadar, postul reprezinta infranarea mai ales de la pacate, dar si de la unele bucate care intretin o stare patimasa, molesita. Postul nu are un inteles negativ dat de o lista de interdictii (sa nu mananci aia, sa nu bei aia, sa nu faci aia), ci are un inteles pozitiv dat de indemnul dumnezeiesc de a ajuta semenii suferinzi.
Sărbătorile din calendarul popular, asociate cu sărbătorile religioase, au fost descrise cu amănunte, fiind prezentate tradiții și obiceiuri legate de acestea. In Calendarul Popular, romanii au multe obiceiuri, activitati care se suprapun cu diverse sarbatori din Calendarul Ortodox. Am ales cateva dintre ele pentru a arata un timp in care omul, ca si natura, se trezeste la viata si se pregateste pentru activitatile agricole grele ce vor veni. Pe 17 martie, in Calendarul Popular se sarbatoreste Alexi (Mos Alexe sau Alexie Caldu). Se spune despre el ca ar incalzi si ar deschide Pamantul in ziua lui, situata in preajma echinoctiului de primavara (17 martie), pentru a slobozi vietatile care au iernat in el. Dupa sase luni, la Ziua Crucii (14 septembrie), in preajma echinoctiului de toamna, Alexie incuie Pamantul.Sarbatoarea de Alexi se mai numea, local, Ziua Sarpelui, Ziua Pestelui si Retezatul Stupilor. Spre deosebire de alti sfinti care poarta la brau o singura cheie cu care deschid un anotimp (Sangiorz – vara si Samedru – iarna), Alexie poarta doua: cu una descuie vara la 17 martie si cu alta iarna la 14 septembrie.
ZIUA CUCULUI. Pe 24 martie e Ziua Cucului. Cucul ocupa in traditiile populare un loc privilegiat. El nu-si face cuib, nu-si cloceste ouale si nu-si hraneste puii. Fiind simbolul primaverii, al timpului frumos si al dragostei patimase, poporul ii iarta totul. Cucul marcheaza doua evenimente astronomice foarte importante: incepe sa cante la echinoctiul de primavara (Bunavestire sau Blagovestenia) si inceteaza brusc a canta la solstitiul de vara (Sanzienele sau Dragaica).
BUNAVESTIRE. Vineri, 25 martie, este Bunavestire (Blagovestenia). Bunavestire sau Blagovestenia este ziua cand Biserica Crestina praznuieste vestea adusa Fecioarei Maria de Arhanghelul Gavriil ca va naste Fiul fara inaintasi, Iisus Hristos. Sarbatoarea, situata in imediata apropiere a echinoctiului de primavara, cand sosesc randunelele si incepe cucul a canta, este numita si Ziua Cucului. La Blagovestenie se efectuau multe acte de purificare a spatiului. In alte zone se considera ca este o zi neprielnica.
LAZARELUL. Sambata, 23 aprilie, avem Sangiorzul, Lazarelul. In satele din sudul Romaniei se efectua in Sambata Floriilor un ceremonial complex, structurat dupa modelul colindelor dedicat unei zeitati a vegetatiei.
FLORIILE. Floriile, pe 24 aprilie, sunt personificari ale florilor celebrate in ziua care le poarta numele, Duminica Floriilor, peste care Biserica Crestina a suprapus sarbatoarea Intrarii triumfale a Domnului Iisus in Ierusalim. Ramura de salcie sfintita la biserica este un simbol al castitatii si renasterii anuale a vegetatiei.
TARNOASELE, ZIUA CAND SE ALEG OUALE
Ziua de miercuri, 6 aprilie, din mijlocul Postului Pastilor, este numita Miezul Paresimilor sau Sarbatoarea Oualor. Acum, gospodinele separau ouale roditoare, bune pentru prasila, de cele fara rod, care urmau a fi vopsite sau incondeiate la Pasti. Clostile puse pe oua in ziua de Tarnoase scoteau puii dupa trei saptamani chiar in ziua Pastelui (Banat).
JOILE OPRITE SAU JOILE VERZI
Ciclul de noua joi, cuprinse intre Pasti si saptamana a doua dupa Rusalii, cand erau interzise anumite activitati casnice, agrare si pastorale, era numit Joile Oprite. Joile Oprite, numite si Joile Verzi in sudul tarii si Joile Pomenite in est, erau potrivnice omului: aduceau ploi insotite de grindina si piatra, furtuni si vanturi puternice, trasnete si incendii, brume si ingheturi tarzii. In speranta ca acestea pot fi imbunate si transformate din forte malefice in forte benefice, in Calendarul popular au fost instituite in aceste zile interdictii de munca, de unde si numele lor de Joi Oprite.
SAMBRA SAU MASURISUL OILOR
Prima mulsoare a turmei de oi la inceputul sezonului pastoral (varatul) in ziua de Sangiorz sau in alta zi de la inceputul lunii aprilie si inceputul lunii mai si urmata de o frumoasa petrecere campeneasca este numita Sambra Oilor, Arietul, Ruptul Sterpelor, Masurisul Oilor. Acum se angajau ciobanii, se construiau stanele, se intarcau mieii, si asa mai departe. La Sambra Oilor se masura si se cresta pe rabojul de lemn laptele de la oile fiecarui sambras pentru a i se calcula cantitatea de branza cuvenita la spargerea stanei, numita Alesul, Rascolul. (Tradiții, 2005).
Evocarea trecutului apare în interviurile pe care ziariștii le-au luat unor presonalități ale vieții religioase, una dintre acestea fiind chiar Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, care prezintă momente unice ale trecutului Bisericii noastre (ISTORIA BISERICII ROMANE).
În preajma duminicii mironisițelor, jurnaliștii au prezentat viața unor cuvioase mai puțin cunoscute, care au adus Domnului drept mir vietuirea lor in sfintenie (Fericitele femei ale desertului 2005) : …Una dintre sfintele femei care a renuntat la viata lumeasca, dedicandu-se lui Dumnezeu, a fost patriciana Anastasia. A trait 28 de ani intr-o pestera. Cand a simtit ca sfarsitul i se apropie, a trimis dupa Avva Daniil sa vina sa o spovedeasca si sa-i dea Sfintele Taine. Sfanta Anastasia se serbeaza la 10 martie… O alta sfanta din vechime este Eufrosina, pomenita in calendarul ortodox la 25 septembrie, de loc din Alexandria, traitoare in timpul imparatului Teodosie cel Mic (408-450). Cuvioasa Ilaria, fiica mare a imparatului Zenon (474-491), a primit o educatie aleasa si crestineasca in acelasi timp. Fiind impresionata de martiriul celor 49 de mucenici de la Schit, s-a hotarat sa se calugareasca si ea, spre supararea tatalui ei, fireste. Ca si alte sfinte din acea vreme, Ilaria a imbracat haine barbatesti, in felul acesta ascunzandu-se mai bine, dar si pentru a fi expusa mai putin la primejdii. …In Patricul egiptean se vorbeste si despre o femeie Paisia, care a trait in veacul al IV-lea. Ea ramasese orfana si luand averea mostenita a mers la parintii Schitului din pustie si s-a facut primitoare de straini…
Jurnalul național a început o campanie denumită Descoperirea României, campaniei în care a prezentat popasuri monahale și slujitori ai lui Dumnezeu. S-a scris despre lecțiile de viață pe care le poți învăța de la Maica Maria, de la Mănăstirea Brazii, un loc in care Dumnezeu a facut un legamant cu localnicii, iar cerul s-a apropiat de pamant, despre sora Clara, care la 93 de ani este bucuroasa ca a putut sa patimeasca pentru Biserica si Hristos. (Gratii pentru Dumnezeu). Mănăstirea Cureta de Argeș a fost primul popas al caravanei popasurilor monahale, articolul vorbind pe larg despre legenda Meșterului Manole, dar și despre credința în Dumnezeu.
În paginile ziarului s-a publicat una dintre cele mai celebre predici, "Romania, Gradina Maicii Domnului", rămasă în memoria multor credincioși, predică susținută în data de 15 august 1992de unul dintre cei mai mari duhovnici ai României : Parintele Arhimandrit Ioan Iovan, de la Manastirea Recea, langa Targu-Mures. Maria este Sfanta cu patru sarbatori mari, cea din care Mantuitorul lumii, Iisus Hristos, s-a nascut. Nasterea si viata Preafericitei Nascatoare de Dumnezeu sunt ele insele minuni, pilde din care oamenii au ce sa invete si in care sa gaseasca alinare. Romanii au o relatie speciala cu Maica Domnului…La Manastirea Dalhauti, de langa Focsani, se pastreaza o icoana facatore de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul in brate. …
Peste 200.000 de credinciosi au impresurat, ieri, ca in fiecare an de ziua Adormirii Maicii Domnului, curtea Manastirii de la Nicula, judetul Cluj. Ortodocsi si greco-catolici din tot Ardealul au pornit in pelerinaj catre lacasul de cult, tinand astfel o traditie veche de sute de ani, pe care nici macar comunismul nu a doborat-o. Scanteia care a aprins, in 1694, obiceiul celebrelor pelerinaje a fost vestea ca Icoana Maicii Domnului, adapostita in biserica parohiala din Satul Nicula, a lacrimat. Chiar si astazi, credinciosii care se cred ingreunati de pacate se trudesc sa inconjoare, incovoiati, sprijiniti pe coate si tarandu-si alene genunchii prin tarana, vechea bisericuta din lemn. Slujba a fost oficiata de IPS Bartolomeu Anania, arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, care a cuvantat enoriasilor despre Fecioara Maria, a carei praznuire a fost ieri.
Jurnaliștii au scris și despre înmormântarea Mitropolitului Ardealului, Crișanei și Maramureșului, Antonie Plămădeală, ceremonie care a avut loc la Mănăstirea Sâmbăta, din județul Brașov. (Ultima liturghie)
În anul 2006, În anul 2006, în Jurnalul Național s-a scris despre credințe, sărbători religioase, obiceiuri și tradiții. Au fost realizate interviuri cu preoți sau călugări, au fost atinse domenii de interes public referitoare la credință, iubire de Dumnezeu sau educația pe care părinții trebuie să o acorde copiilor, în spiritual tradițional artodox. (Credinta – Ispitele copiilor) S-a scris, de asemenea, despre însemnătatea sărbătorilor din calendarul ortodox (Credinta – Ierarhii de aur ): La 30 ianuarie este marea sarbatoare crestina a celor Trei Mari Ierarhi si dascali ai lumii: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur. Invatamantul teologic ortodox ii are ca patroni spirituali, iar una din bijuteriile arhitecturale din Moldova, Biserica Trei Ierarhi din Iasi, le este inchinata celor trei sfinti. De asemenea, s-a luat atitudine despre intenția de a scoate orele de religie din școli, prin publicarea unui articol cu Danion Vasile, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați autori de cărți cu conținut ortodox, doctorand în teologie la Salonic: "Cand se va scoate religia din scoli, pierderea va fi foarte mare, pentru ca multi copii si-au atras parintii la biserica” .
În anul 2007, popasurile monahale au fost la loc de cinste între temele abordate de jurnaliști. Mănăstirea Roznov sau Manăstirea Sfantul Prooroc Ilie, de la Toplița au fost două dintre popasurile monahale care au fost descrise în culori calde, odihnitoare, care îmbie la credință și cinstirea celor care se ocupă de aspecte ce țin de sufletele pelerinilor. În 2008, abordarea spre credință și destăinuire a fost un trend care s-a menținut. Jurnaliștii au scris despre însemnătatea posturilor și a sărbătorilor de peste an, și odată cu ele, despre nevoințele pe care credincioșii trebuie să le ducă la bun sfâșit, potrivit religiei ortodoxe. Tradiții – Postul Paștilor este precedat de Săptămâna Vârstată și Săptămâna Albă, în care se face trecerea treptată de la mâncarea de dulce la cea de post. Lăsatul Secului de carne este ultima zi în care se mai pot mânca preparate din carne. În satele românești, această zi este prilej de petrecere, iar pe lângă bucatele alese care se consumă, se aprind focuri pe ulițe sau pe dealuri. Acestea au rolul de a îndepărta întunericul și frigul iernii și sunt percepute ca o ofrandă adusă soarelui. În 2009, între articolele scrise în déjà tonul obișnuit s-au strecurat și aspecte legate de senzațional sau de politic, pentru ca în anul 2010 să se vorbească din nou despre sărbătorile existente în calendarul ortodox sau despre sfinții cinstiți de Biserică. În anii 2011, 2012 și 2013 s-a constatat o ușoară creștere a știrilor care au vizat conceptul negativ, fiind prezentate luări de poziție politice referitoare la subiecte de interes religios, dar și social, unul dintre aceste fiind, la fel ca și în celelate două publcații, căsătoriile între persoane de același sex.
Analizând cele de 278 de știri publicate în ziarul Jurnalul Național, am constatat că indicatorul de tendință a fost pozitiv în toți cei nouă ani.
Știrile au fost analizate în funcție de cadrul predominant, rezultând următorul procentaj:
Așadar, jurnaliștii de la Jurnalul Național au reflectat înt-un procent semnificativ aspecte ce țin de latura spirituală oferită de viața religioasă ortodoxă, urmate de aspecte ce țin de implicarea socială a Bisericii. Senzaționalul a fost o prezență minoră, la fel și derapajele de atitudine și comportament, jurnaliștii nefiind interesați de aceste specte decât în cazuri excepționale.
e.2. romano catolic
Utilizând aceiași coeficienți de termeni pozitivi și negativi, am analizat cadrele în care aspectele ce țin de viața religioasă romano-catolică au fost prezentate în articolele selectate :
Știrile au fost analizate în funcție de cadrul predominant rezultând următorul procentaj:
După cum se poate constata, în ceea ce privește aspectele ce țin de viața religioasă generată de romano-catolici, ziariștii au abordat și de acestă dată cadrul spiritualității, chiar dacă a fost vorba despre romano-catolici. Puterea politică nu a lipsit însă din rândul știrilor, jurnaliștii asociind formațiunea politică UDMR cu aspecte ce țin de viața religioasă.
e.3 penticostal
Analizând cadrele în care au fost reflectate știrile privind viața religioasă generată de cultul penticostal, au reieșit următoarele date:
Știrile au fost analizate în funcție de cadrul predominant rezultând următorul procentaj:
Și în cazul acestei publicații, ziariștii au insistat în mod excepțional asupra cazului mamei care și-a ucis bebelușul, accentuând asupra apartenenței acesteia la cultul penticostal, prin repetarea aceleași fraze la finalul tuturor articolelor scrise pe această temă. Potrivit vecinilor, bărbatul mai lucrează cu ziua, însă nu are un venit constant, familia, care aparține cultului penticostal, trăind din ajutoarele primite de la Biserica Penticostală. (2012). Cadrul politic a fost abordat cu precădere, insistându-se pe aparteneța la relia penticostală a unor politicieni, în special ai PDL.
e.4. baptist
Un număr de doar nouă știri au intrat în corpusul cercetării, patru dintre acestea la categoria senzațional, iar două la politic. Spre deosebire de aplecarea spre cadrul credinței, manifestată în ceea ce privește ortodoxismul, în acest caz jurnaliștii au preferat o altă dimensiune de redare a informațiilor, în special în categoria senzațional.
Știrile au fost analizate în funcție de cadrul predominant rezultând următorul procentaj:
Ziariștii au publicat știri ce vizează senzaționalul generat de aparteneța la acest cult, fără a intra în profunzimea aspectelor religioase.
Concluzii asupra tezei
Observațiile și rezultatele acestei teze despre reprezentarea religiei și a minorităților religioase în mass-media din România pun la dispoziția celor interesați o serie de date noi. În demersul nostru, am avut ca obiectiv identificarea modului în care trei dintre cele mai cunoscute ziare din România au abordat aspecte legate de viața religioasă post-decembristă, lucrarea pornind de la întrebarea de cercetare „Cum construiește mass media imaginea vieții religioase din România?”Având în vedere lipsa unor lucrări pe această temă, mi-am propus să aprofundez modul în care s-a derulat de-a lungul timpului această relație, să evidențiez transformările care s-au produs, precum și cadrul în care religia a fost prezentată publicului. Pentru aceasta, mi-am propus următoarele obiective generale ale cercetării:
1. Identificarea cadrelor în care mass-media scrisă a prezentat aspecte legate de viața religioasă din România;
O. 2. Identificarea transformărilor pe care le-a suportat imaginea mediatică a vieții religioase din România începând cu anul 1989 și până în prezent;
Urmărind aceste obiective, am propus spre testare două ipoteze:
1. În România, mass-media scrisă a reflectat cu preponderență senzaționalul oferit de viața religioasă;
2. Interesul mass-media din România pentru reflectarea aspectelor ce țin de viața religioasă a scăzut de-a lungul timpului, în condițiile în care, potrivit sondajelor de opinie, încrederea în Biserică în anul 2014 a atins cele mai scăzute valori de după 1989.
Cercetarea a fost realizată în paginile on-line ale trei dintre cele mai reprezentative publicații din România: Gândul, Libertatea și jurnalul Național, pe o perioadă de 9 ani, semnificativă din punct de vedere a evoluției transformărilor existente atât la nivelul media, cât și în spectrul religios.
Mass-media joacă un rol important atât în stabilirea agendei publice și a ierarhiei problemelor, cât și în structura și organizarea societății. Din acest motiv, este posibil să afirmăm că mass-media construiește înțelegerea doar parțială a problemelor sociale, deoarece unele dintre aspectele relevante ale realității sunt lăsate în afara agendei publice, ceea ce duce la dezinformarea publicului referitoare la probleme sau abordări. Acest fapt este valabil și în ceea ce privește aspectele vieții religioase. În literatura de specialitate există studii care pun absența religiei din paginile ziarelor pe seama politicii editoriale a publicațiilor. De asemenea, abordarea mediatică a faptului religios conține mult subiectivism, generat de cultura jurnaliștilor, dar și de publicul țintă căruia i se adresează respectiva publicație. Faptul că mass-media a ales unele subiecte în detrimeniul altora are un impact important asupra a ceea ce citește și urmărește publicul și, în cele din urmă, asupra a ceea ce publicul ajunge să ia în considerare. Încadrarea faptelor are o mare influență asupra societății, indivizii fiind înclinați să preia punctele de vedere formulate de media, indiferent dacă sunt conștienți de acest lucru sau nu. De Vreese expune consecințele încadrării faptelor asupra individului și a societății: pe plan individual, consecința poate fi alterarea atitudinii adoptate vizavi de un subiect, în condițiile expunerii constante la un anumit cadru. La nivel de societate, frame-ul contribuie la modelarea proceselor sociale, cum ar fi luarea deciziilor sau acțiunile colective.
Religia este un domeniu complex, care se referă la experiența personală, dar care cuprinde și o componentă de gândire abstractă, credințe proprii și interpretări care sunt dificil de exprimat într-o știre. Cele mai multe evenimente religioase mediatice sunt ritualurile și ceremoniile mari, care au valoare vizuale și sunt ușor de prezentat de către mass-media. În cazurile în care știrile vorbesc despre viața spirituală personală sau experiențe religioase personale, aceste aspecte sunt prezentate de obicei ca fiind cazuri extreme. Din aceste motive, faptele religioase care apar în mass-media cu valoare de știre sunt legate de cadre senzaționale, conflictuale și negative. Preponderența cadrelor negative nu este o fenomen legat exclusiv de știrile despre religie, ci mai degrabă este o tendință în mass-media. Totuși, această tendință devine mai evidentă atunci când este legată de un grup religios minoritar, care apare în sfera publică doar atunci când există un eveniment negativ. Este posibil să spunem că, prin faptul că a eșuat în prezentarea aspectelor serioase legate de religie, mass-media au contribuit la diminuarea importanței problemele religioase, reducând prezentarea lor doar la evenimente dramatice, crize sau povești cu o latură negativă. Ceea ce devine foarte clar este faptul că mass-media nu încurajează minoritățile să fie prezente sau să își exercite dreptul de a se exprima religios în sfera publică. Pe de altă parte, în general, se poate spune că jurnaliștii nu sunt într-adevăr preocupați de importanța libertății religioase.
Analizând știrile religioase din paginile ziarelor celor trei cotidiene, se poate constata că, de-a lungul anilor, viața religioasă a fost prezentată de media în cadre diferite. Două dintre cele trei publicații au prezentat aspectele ce țin de viața religioasă în principal în cadrul senzaționalului. Gândul și Libertatea au procedat la prezentarea unor aspecte senzaționale ale faptelor religioase, în timp ce ziariștii de la Jurnal Național au prezentat viața religioasă din punct de vedere spiritual, al datinilor, obiceiurilor și tradițiilor ortodoxe și romano-catolice. În condițiile în care analiza s-a realizat pe culte religioase, putem spune că jurnaliștii au contribuit din plin la crearea și accentuarea stereotipurilor religioase, în special în ceea ce privește cultele. Dacă ortodoxismul și catolicismul au fost asociate în special cu știri domestice, atingând subiecte legate de familie, viață religioasă, persoane cărora le sunt asociate numele de tradiții și obiceuri ortodoxe, nu același lucru se poate spune despre modul în care jurnaliștii acoperă aspectele legate de cultul baptist și penticostal. Acestea au de-a face cu subiecte ce se referă la crimă, extremism religios, întrebări fundamentale legate de religie și încredere. În toate cele trei ziare analizate, cultul penticostal a fost asociat știrilor senzaționale, cultivând stereotipuri legate de religie și comportamente dacă nu deviante, cel puțin diferite de cele tradiționale. Poziționarea mass-media vizavi de fenomenele religioase cere mutarea în conjuctura socio-culturală contemporană. În procesul de construcție a realității sociale, constatăm că media se folosește de stereotipuri, pentru a reda aspecte ce țin de religie și confesional. Unul dintre cele mai elocvente este acela al femeii care și-a ucis bebelașul. Știrea a fost prezentă în toate cele trei publicații, iar modul de redare a fost același peste tot. O mamă, sub presiunea unei boli psihice de care suferea, și-a ucis copilul. Un detaliu a făcut însă diferența în tonalitatea de abordare: credința. Femeia este penticostală. Nu este de religie ortodoxă. Dacă audiența este conștientă de valența portretelor media și, în particular, de posibilitatea ca portretele media să fie afectate de prejudecată, acest lucru ar influența acest fapt felul în care receptează stereotipurile vehiculate în media. Stereotiurile se numără printre cele mai discutate constructe sociale care, amplificate de mass media, devin instrumente de legitimizare și instuționalizare a relațiilor sociale dintre grupurile dominante și marginale din societate. Cercetătorii media au solicitat în mod constant să fie investigată relația dintre stereotipuri și legitimitatea pe care o dau puterii și au afirmat totodată necesitatea de a educa audiența televiziunii, radioului și presei scrise în legătură cu puterea potențială a stereotipurilor. Cu toate acestea, în România, nu putem vorbi despre o prezență de 100% a senzaționalului religios în media.
În ceea ce privește ipoteza a doua, aceasta nu s-a confirmat. Deși, potrivit sondajelor de opinie, încrederea românilor în biserică se înscrie într-un trend descrescător, publicațiile analizate au menținut un ritm relativ constant de prezentare a știrilor referitoare la viața religioasă. În plus, comparând numărul știrilor identificate în anul 2005 cu cele din anul 2013, constatăm că, în toate cele trei publicații, acesta din urmă este de câteva ori mai mare. Astfel, se poate spune că, pe măsură ce încrederea românilor în biserică scade, interesul pentru știrile legate de viața religioasă este în creștere. Acest fapt se explică prin faptul că mass-media se interesează mai mult de fenomenul de contestare a prezenței religioase în spațiul public decât de opera socială a Bisericii, accentul fiind pus pe senzațional, pe spectacol, pe clipa imediată.
Referitor la cadrele folosite de media pentru a reda viața bisericească, am constatat că rolul social al bisericii se situează în cel mai bun caz pe poziția a doua, dacă nu chiar mai departe în preferințele jurnaliștilor. Acest lucru se poate analiza din punct de vedere al atitudinii adoptate de Biserica Ortodoxă, care înregistrează o prezență destul de rezervată atât în comunicarea acțiunilor sale sociale, cât și față de social în general. Biserica Ortodoxă română s-a făcut însă remarcată negativ, prin mediatizarea unor erori de atitudine ale reprezentanților săi, portretizați prin fapte de corupție, scandaluri sau devieri comportamentale. Biserica Ortodoxă moștenește o atitudine pasivă, atitudine cu care s-a confruntat înainte de anii 1990, în regim dictatorial. Schimbarea atitudinii referitoare la modalitatea de comunicare publică a acțiunilor sale ar trebui luată în considerare, utilizând o atitudine mai deschisă față de prezentarea acțiunilor sale sociale.
În fine, cel de-al treilea cadru prezent în toate cele trei publicații a fost cadrul senzaționalului, tendință care se manifestă pe plan mondial. Ar fi simplist să luăm în considerare raporturile mass-mediei și religiilor, opunând mondializarea mass-media. Cercetătorii Pamela Shoemaker și Stephen Reese au propus cinci categorii principale de influențe care acționează asupra conținutului media. Este vorba despre influențele jurnaliștilor, generate de pregătirea personală și profesională, influența rutinelor mass media, afectată de practica de zi cu zi, inclusiv termenele-limită și alte constrângeri de timp, valoarea știrilor, gradul de obiectivitate și bazarea reporterilor pe sursele oficiale. Tot aici intervin influențele din afara organizației, presiunile realizate de grupurile de interese, reglementările legislative și nu în ultimul rând ideologia, goana după profit.
Așadar, rezultatele și noutatea științifică pe care le aduce această teză pot fi rezumate în cinci puncte. În primul rând, la nivelul României, acoperirea dimensională a religiei de către mass-media nu se potrivește cu distribuirea religioasă a populației. Raportat la procentul populației, vizibilitatea în mass-media a vieții religioase ortodoxe a fost dată de toate cele trei ziare, cu procente sensibil egale, ca fiind mai mică, în timp ce faptele religioase ce au legătură cu celelalte biserici și culte sunt mai bine mediatizate raportat la procentul populației. În al doilea rând, mass-media românească oferă detalii în special cu privire la religia ortodoxă și romano-catolică, prezentând datini, tradiții, obiceiuri, în timp ce exploatarea în profunzime a aspectelor ce țin de spiritualitatea aferentă celorlalte culte lipsește cu desăvârșire, în ciuda naturii multilaterale a acestora. În al treilea rând, articolele apărute în presă prezintă diferențe de abordare între cultele religioase, penticostalii și baptiștii fiind stereotipizați de media scrisă. În al patrulea rând, mass-media analizată oferă detalii de multe ori în profunzime despre religia ortodoxă, în timp ce aspectele ce țin de celelelate culte sunt extrem de sumare, în ciuda complexității acestora. În al cincilea rând, ortodocșii sunt intervievați, apar cu declarații, au posibilitatea de a se exprima, de a vorbi despre aspectele ce caracterizează religia lor, în timp de penticostalii, baptiștii, chiar și romano-catolicii rareori sunt lăsați să vorbească în nume propriu. Acest lucru se poate explica prin faptul că, în general, cunoștințele religioase ale jurnaliștilor sunt limitate, drept pentru care aceștia nu intră în aspecte profunde, neglijând amănuntele, detaliile.
Limite ale lucrării și perspective de cercetare
Teza de față a plecat de la necesitatea de a suprinde modul în care a evoluat relația dintre religie și mass-media, optând pentru o cercetare calitativă cu elemnte cantitative. Rezultatele obținute sunt inedite pentru cercetarea din România, însă trebuie avut în vedere că există și o serie de limite ale lucrării, dintre care menționăm: alegerea pentru studiu doar a trei dintre ziarele scrise, un număr mai mare fiind poate mai relevant din punct de vedere al rezultatelor obținute. De asemenea, extinderea cercetării la alte țări similare din punct de vedere al reprezentării religioase ar fi oferit termene de comparație, fiind interesat de aflat dacă rezultatele obținute în România se înscriu într-un trend global. Aceste limite ale lucrării pot să fie însă pasul de pornire pentru noi teme de cercetare, care pot veni să aprofundeze subiectul reprezentării vieții religioase de către mass-media.
Bibliografie:
Abric, J.C., Coopération, compétition et représentations sociales, Cousset: Delval., 1987
Adoni, Hanna, Mane, Sherrill, Media and the Social Construction of Reality: Toward an Integration of Theory and Research, Communication Research 11(3), 1984
Bauer, Julien, Politique et religion, Paris, PUF, 1999
Berger, P. , Luckmann, T., The social construction of reality, London: Allen/Penguin Press, 1967, disponibil la adresa: http://perflensburg.se/Berger%20social-construction-of-reality.pdf
Carp, Radu, Dumnezeu la Bruxelles. Religia în spațiul public european, Cluj Napoca, editura Eikon, 2009
Chelcea, Septimiu, Chestionarul în investigația sociologică, București, Editura Științifică și enciclopedică, 1985
Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, București, Editura Economică, 2001
Clark, L. S, Hoover, S. M., At the intersection of media, culture, and religion: A bibliographic essay. In Hoover, S. M., Lundby, K., (ed.), Rethinking media, religion and culture, Thousand Oaks, CA: Sage Publications, Inc, 1997
Collins, J., Apocalyps, an overview. In Joners Lindsay (ed.) Encyclopedia of Religions, Detroit, Thompson Gale Publ, 2005
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Iași, editura Polirom, 2007
Coman, Mihai, Introducere în Sistemul Mass-Media, Iași, Editura Polirom, 1999
Coman, Mihai, Mass media în România post-comunistă, Iași, editura Polirom, 2003
Coman, Mihai, Studii de mitologie, București, editura Nemira, 2009
Cowan, Douglas E., Religious Movements Home Page, disponibil la adresa: http://religiousmovements.lib.virginia.edu/
Cristea, Dumitru, Bazele psihologiei sociale, București, Editura Universității Titu Maiorescu, 2005
Culianu, Petre, Cult, magie, erezii, Iași, editura Polirom, 2003
De Vreese, C. H., News framing: Theory and typology, Information Design Journal, 13(1), 2005
Drăgan, Ioan, Comunicarea, Paradigme și teorii, București, editura RAO, 2007
Durkheim, Émile ,The Elementary Forms of Religious Life, Free Press, 1995
Ecseev, Ivan, Enciclopedia semnelor și simbolurilor culturale, Iași, editura Armacord, 1999
Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, București, editura Universitară, 1978
Eliade, Mircea, Istoria credințelor religioase, București, editura Științifică, 1988
Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, București, editura Univers Enciclopedic, 2000
Eliade, Mircea, Sacrul și profanul, București, editura Humanitas, 2000
Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, București, editura Humanitas, 1992
Entman, Robert M, Framing: Towrard Clarification of a Fractured Paradigm, Northwestern University, Journal of Communication 43(4), 1993
Fine, Lawrence, Apocaliptic litterature, in Joners, Lindsay (ed.) Encyclopedia of Religions, Detroit, Thompson Gale Publ, 2005
Friedland, L.A., Zhong, M., International television coverage of Beijing spring 1989: A comparative approach. Journalism and Mass Communication Monographs, 156,1996
Frye, Northorp, Anatomia criticii, București, Ed.Univers, 1972
Geertz, Clifford, The Interpretation of Cultures: Selected Essays, New York, Basic Books, 1973
Géraud, Marie-Odile, Leservoisier, Olivier, Pottier, Richard, Noțiunile-cheie ale etnologiei, Iași, editura Polirom, 2001
Girardet, Raul, Mituri și mitologii politice, Iași, editura.Institutul European, 1997
Gitlin, T., The whole world is watching: Mass media in the making and unmaking of the new left. Berkeley, University of California Press, 1980
Goethals, Gregor, Lucas Philip, Religious Broadcasting. In Johns, Lindsey (ed.), Encyclopedia of religions, New York, McMillan, 2005
Goody, Jack, Religion and Ritual: The Definitional Problem, The British Journal of Sociology, Vol. 12, No. 2 iun. 1961
Green, John, The Faith Factory: How Religion Influences American Elections, Westport, Praeger, 2007
Gross, K., Framing persuasive appeals: Episodic and thematic Framing, emotional response, and policy change. Political Psychology, 29, 2008.
Guellouz, Azzedine, Islamul. In Delumeau, Jean (coord.), Religiile lumii, București, editura. Humanitas, 1996
Heitmann, Klaus, Aspecte ale tradiționalismului în gândirea românească a secolului XX, Vatra, Nr. 7 / 2010, disponibil la adresa: http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=15508
Hertog, J. K., McLeod, D. M., A multiperspectival approach to framing analysis: A field guide. In Reese, S. D., Gandy, O. H. and Grant, A. E., (eds.), Framing public life, NY, Lawrence Erlbaum, 2001
Hoover S., Stewart M., Mass Media Religion: the Social Sources of Electronic Church, London, Sage Publ, 1988
Hoover, Stewart M., Religion. In The News: Faith and Journalism in American Public Discourse, Thousand Oaks: Sage, 1998
Hoover, Stewart, Lundby, Knut, (eds.), Rethinking Media, Religion and Culture, London, Sage Publ Hoover, Stuart, Media. In Stout, Daniel (ed), Encyclopedia of religions, Communication and Media, New York, Routledge, 2006
Ibroscheva, Elza, Is There Still an Evil Empire? The Role of the Mass Media in Depicting Stereotypes of Russians and Eastern Europeans, Global Media Journal, vol1. Issue 1, 2002, disponibil la adresa http://lass.purduecal.edu/cca/gmj/fa02/graduatefa02/gmj-fa02-ibroscheva.htm,
Iyengar, S., Is anyone responsible? How Television Frames Political Issues, Chicago, The University of Chicago Press, 1991
Jodelet, D., Représentation sociale. In Grand dictionnaire de la psycho-logie, Larousse, Paris, 1991
King, Winston, Religion. In Eliade, Mircea (coord.), The Encyclopedia of Religions, vol. XII, New York, MacMillan Publ. vol 11, 1987
Kobb, Kelton, The Blakwell Guide to Theology and Popular Culture, Maldem Blakwell, 2005
Lichter, R, Rothman, S., Lichter, L., The media elite, Bethesda, Md.: Adler & Adler, 1986
Lippmann, Walter, Public Opinion, disponibil la adresa: http://xroads.virginia.edu/~Hyper2/CDFinal/Lippman/contents.html,
Lule, Jack, News as Myth – Daily News and Eternal Stories. In Rothenbuhler, Eric, Coman, Mihai, Media Anthropology, Thousand Oaks, Sage Publications, 2005
McQuail, Denis,Comunicarea, Iași, editura Institutul European, 1999
Mitchell, Jolyon, Radio. In Stout, Daniel (ed.), Encyclopedia of religion, Communication and Media, New York, Routledge, 2006
Moon, Beverly, Archetypes. In Joners, Lindsay (ed.) Encyclopedia of Religions, Detroit, Thompson Gale Publ, 2005
Moscovici, S., (ed.), Psychologie sociale Paris, PUF, 1984.
Newman, Jay, Religion vs. Television, Westport, Praeger publ, 1996
Pickering, M., The politics and psychology of stereotyping. In Media, Culture, Society, 17, 1995
Rosengren, Karl Eric, International News: Intra and Extra Media Data, Acta Sociologica 13, 1970
Rotariu, T., Iluț, P., Ancheta sociologica și sondajul de opinie, Iași, editura Polirom, 1997
Ryan, Gery W., Bernard, H. Russell, Techniques to Identify Themes, Field Methods, Vol. 15, No. 1, February 2003
Ryan, GW, Bernard, HR, Data management and analysis methods. In NK Denzin & YS Lincoln (Eds.), Handbook of qualitative research (2nd Edition), Thousand Oaks: Sage Publications, 2000
Scheufele, D.A,. Framing as a theory of media effects, Journal of Communication, Volume 49, Issue 1, 1999
Schlesinger, Philip, Furet, François, Political Roof and Sacred Canopy? Religion and the EU Constitution. In European Journal of Social Theory, vol. 9, nr. 1, 2006
Segal, Robert, Heroic Myths. In Lindsay Jones (ed.) Encyclopedia of Religions, Detroit, Thompson Gale Publ, 2005
Semetko, H.A., Valkenburg, P.M., Framing European Politics: A Content Analysis of Press and Television News, Journal of Communication 50 (2), 2000
Severin, Werner J., Tankard Jr., James W., Perspective asupra teoriilor comunicării de masă, Iași, editura Polirom, Iași, 2004
Shoemaker, P. J., Reese, S.D., Mediating the message, White Plains, NY: Longman, 1996.
Stavre, Ion, Reconstrucția societății românești prin audiovizual, București, editura Nemira, 2004
Stout, D., Buddenbaum, J.M., Media, religion, and framing. In Journal of Media & Religion, 2(1), 1-3, 2003b
Stout, Daniel A., Media and Religion: Foundations of an Emerging Field, Routledge, 2012
Stout, Daniel A., Buddenbaum, Judith M., (eds.), Religion and Mass Media: Audiences and Adaptations. Tousand Oaks, Calif.: Sage Publications Inc., 1996.
Stout, Daniel A.,(ed.), Encyclopedia of religion, communication and media, New York, NY, Routledge, 2006
Stuart, Wright, Media Coverage of Unconventional Religion: Any ‘Good News’ for Minority Faiths?, Review of Religious Research 39, 2, 1997
Surdulescu, Radu, Critica mitic-arhetipală: De la motivul antropologic la sentimentului numinosului, București, editura ALLFA, 1997
Thomas, Gunter, The Emergence of Religious Forms in Television. In Rothenbuhler, Eric, Coman, Mihai (ed.), Media Anthropology, Thousand Oaks, Sage, 2005
Titscher, S., Woda, R., Meyer, M. , Vetter, E., Methods of text and discourse Analysis, London, Sage, 2000
Tversky, A., Kahneman, D., The Framing of Decisions and the Psychology of Choice, Science 211, 1981
Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O., Noomen, G.W., Știința comunicării, București, editura Humanitas, 1998.
Velasco, Juan Martin, Mircea Eliade – o nouă hermeneutică a sacrului. Locul lui Mircea Eliade în știința religiilor, în Eliadiana, Iași, editura Polirom, 1997
Vultee, F. , Craft, S., Velker, M., Faith and Values: Journalism and the Critique of Religion Coverage of the 1990s, Journal of Media and Religion, 9(3), 2010
Wald, Kenneth, 2003, Religion and Politics in the United States, Lanham, Rowman Publ
Willaime, Jean-Paul, Les médias et les mutations contemporaines du religieux. In: Autres Temps. Caiete de etică socială și politică . N°69, 2001. pp. 64-75. doi : 10.3406/chris.2001.2257 disponibil la adresa : http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/chris_0753-2776_2001_num_69_1_2257
Wright, Stuart, Media Coverage of Unconventional Religion: Any ‘Good News’ for Minority Faiths?, Review of Religious Research 39, 2, 1997
Zsolt, Enyedi, Creștin-Democrația. In Alina Mungiu-Pipidi (coord.), Doctrine politice, Iași, editura Polirom, 1998
Firth, Raymond, Religion: A Humanist Interpretation, London, Routledge, 1996
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Imaginea Mediatica a Vietii Religioase din Romania Postdecembrista (ID: 167630)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.