Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir [626992]

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

11

1. CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. Cadrul istorico -geografic

Cunoscut puțin în occident – cunoscut mai ales după ce Istoria Imperiului Otoman a fost
tradusă în engleză de Nicholas Tindal în 1734 – 1735, de Johan Schmit în germană, opera lui
vastă și de multe or i esențială pentru anumite domenii intelectuale este cunoscută de cei din țara
sa de origine, România, și într -o oarecare măsură, din Turcia unde a trăit în tinerețe – și din
Rusia, unde a ajuns în jurul vârstei de 38 de ani și unde a murit.
Cantemir ocup ă, printre domnii români, o poziție aparte și specifică. Destinul său, în cei
50 de ani de viață, i -a împlinit numai în parte visurile. Viața i -a dăruit puțin din ceea ce a
nădăjduit și doar scurtă vreme.
Dimitrie Cantemir este umanistul răsăritean care î n 1714 este ales în Academia din Berlin
fondată de Leibnitz și scrie, apoi, în latină Descriptio Moldavie și în românește, Historia Moldo –
vlahica, adică geografia și istoria neamului său1.
Portretul făcut de contemporanul său Neculce: portetul unui om învățat, nelacom și
nedornic de mărire, adică nu trufaș, dar schimbător la fire (în tinerețe și în pribegie, printre
străini), nerăbdător și iute la mânie, chivernisit, în genere, în treburile țării, alteori aspru și
insensibil la sfaturile bune ale partizani lor săi.
Grecul Ieremia Cacavela, profesorul său, prefațează Divanul – prima lui scriere în
românește – lăudându -i „noblețea minții”.
Costache Negruzzi crede (1851) că lui Dimitrie Cantemir îi plac mai ales filosofia și
matematicile și că, dimineața, se ocupă de literatură, iar după masă, după ce își face siesta, se
apucă de citit și de scris. Hașdeu este de părere (1898) că Dimitrie Cantemir este cel dintâi istoric
al românilor. Filosoful și poetu l Lucian Blaga scrie, în 1923, că Dimitrie Cantemir este „ întâiul
spirit al nostru de dimensiuni europene”. Iorga remarcă la el „nesfârșita tinerețe de suflet”, iar G.
Călinescu îl numește „Lorenzo de Medici al nostru”2.

1 Dimitrie Cantemir, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Institutul de istorie și Teorie
Literară „G. Călinescu”. Sesiune de comunicări științifice (2011; București), Editura Bi blioteca Bucureștilor,
București, 2011.
2 Ibidem .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
12 După anul 1685 și până la începutul epocii fanarioților, istoria Moldovei e dominată de
Cant emirești: Constantin și cei doi fii ai săi, Dimitrie și Antioh.
Constantin Cantemir și -a ob ținut domnia (1685 -1693), una dintre cele mai lungi ale
perioadei, cu sprijinul domnului muntean Șerban Cantacuzino, un timp cei doi rămânând aliați,
în plus câștig ând de parte a sa pe Suleiman pașa Ainigi, un renegat bosniac. Bătrânul Cantemir
nu avea știință de carte, în schimb în lunga sa carieră dobândise multă experientă politică și
militară. Mai întâi slujise în armata polonă, în cadrul „steagurilor moldoveneșt i”3, ca oștean,
ajungând, se pare, și la unele grade militare.
Bătrânul Cantemir a rămas întreaga domnie alături de Poartă , care l -a sprijinit împotriva
polonilor, în acest sens plasându -se alături de Rusetești. Confirmarea acestei orientări este dată și
de tratatul secret cu imperialii, încheiat de trimișii lui Cantemir la Sibiu, la 5/15 februarie 16904.
Acesta cuprindea clauza ruperii relațiilor cu Poarta și a jurământului de credință către împăratul
Leopold I, care, la rândul său recunoștea domnia pe vi ață a lui Cantemir, numai atunci când
trupele imperiale ar fi ajuns la Brăila și la Siret, pentru ca turcii sau tătarii să nu jefuiască țara
drept represalii. Actul urmărea să garanteze neîncorporarea Moldovei la Coroana Polonă, în caz
de eliberare de sub stăpânirea otomană.
Constantin Cantemir era în vârstă deja, decesul său fiind previzibil, Ruseteștii în frun te cu
Iordache Ruset și Lupul Bo gdan, au pregătit, alegerea și ridicarea în scaun a celui de -al doilea fiu
al lui Constantin vodă, care se afla la curtea domnească de la Iași.
Dimitrie Cantemir s -a născut, după spusele sale, la Galați în anul 1673, mama sa fiind cea
de-a treia soție a lui Constantin Cantemir, Ana, născută Bantăș, dintr -un vechi neam de boieri
moldoveni. El a fost botezat și a căpăta t chiar numele nașului său, Dumitrașco Cantacuzino,
domnul țării, care i -a dăruit un sat din propriile domenii: la Valea Ilei. Rămas orfan de mamă la
vârsta de patru ani, în 1677, Dimitrie o va evoca mai târziu în culori luminoase în scrierea
închinată tat ălui său, Vita Constantini Cantemyrii. În anul 1685 Constantin Cantemir reușește să
obțină domnia Moldovei. Spre a fi recunoscut de Poartă, noul domn a trebuit să -l dea pe fiul său
cel mare, Antioh, ca ostatic la Constantinopol, împreună cu alți șase copii ai boierilor celor mai
de seamă. Constantin Cantemir a păstrat, însă, pe lângă sine, pe celălalt fiu, Dimitrie. În timpul
expediției în nordul țării, pentru a -i izgonii pe poloni, tânărul vlăstar domnesc a rămas la Iași;
aici a întâmpinat cu toată cinstea pe Șerban vodă Cantacuzino. Cu acest prilej, Dimitrie afirmă,
în scrierea închinată tatălui său, că Șerban Vodă a văzut în el pe viitorul său ginere, după dorința
exprimată de Constantin Cantemir, de a se încuscrii cu domnul muntean. Proiectul de căsători e a
fost susținut și de văduva lui Șerban, doamna Maria Cantacuzino, refugiată cu familia în

3 Istoria Românilor, Academia Română, vol. V, Editura Enciclopedică, București, 2003, p. 296.
4 Ibidem , p. 298.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

13 Transilvania, și luată sub protecția autorităților imperiale, dar Constantin Cantemir, de teama
repercursiunilor politice, fiind supus otomanilor, nu a acceptat of erta, pretextând vârsta fragedă a
viitorilor miri. De altfel, el intenționa să -l trimită pe Dimitrie la Poartă, ca ostatic, spre a -l
schimba pe Antioh.
Domnul , de obârșie modestă, un oștean fără știință de carte, a ținut însă ca feciorii, și în
special Di mitrie, care arăta o inteligență nativă să fie cât mai bine instruit și să aibă o educație
îngrijită. Bătrânul Constantin a adus la curtea sa din Iași, la 1688, pe învățatul dascăl grec din
Creta, Ieremia Cacavela, ce -și făcuse studiile la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena, spre a se
ocupa de odrasla sa. Acesta a învățat grecește, latinește și slavonește și a căpătat primele noțiuni
de retorică și filosofie. Pentru prima dată tânărul Dimitrie va fi trimis la Constantinopol, în 1689 –
1691, unde și -a desăvârși t învățătura. După cum mărturisește chiar el, prin mijlocirea părintelui
său reușește să statornicească legături și corespondență „către părțile europenești”5 cu alți soli.
În mediul cosmopolit al Țaringradului, Dimitrie Cantemir nu s -a inițiat numai în
domeniul limbilor orientală (turcă, arabă, persană), dar și în cel al cultelor, literaturii, muzicii și
religiei islamice, desăvârșindu -și educația primită în Moldova. Prin contactele sale cu erudiții –
profesând sau formați la faimoasa Academie grecească d in Fanar – tânărul principe și -a adâncit
cunoștințele în filosofie.
Dimitrie Cantemir a într eținut legături cu înalți ierarhi învățați ai Bisericii Răsăritului, din
rândul cărora s -au detașat figurile lui Calinic al II -lea – patriarh de Constantinopol și D ositei al
II-lea Notara, patriarh al Ierusalimului.
În 1691, împlinindu -se sorocul de ședere la Poartă, ca ostatic, Dimitrie a fost rechemat în
țară și înlocuit cu fratele său Antioh. Tot atunci a sosit în Moldova și un sol din partea lui
Constantin Brânco veanu, boierul Cornea Brăiloiu, viitor ban, care a ținut să -l întâlnească pe
Dimitrie, sub motiv că stăpânul său ar dorii să -l facă ginere. Condus la curtea vlăstarului
domnesc, el remarca că, „deși tânăr, este înconjurat de cărți și de arme. De unde putem bănui că
e aplecat către amândouă învățăturile”6. În complicatul joc diplomatic dintre Brâncoveanu și
Constantin Cantemir nimic nu era sincer, fiecare dintre adversari străduindu -se să înțeleagă,
substr atul acțiunilor celuilalt, spre a lua măsurile cuveni te.
În luna august 1692, otomanii au trimis o oștire în frunte cu Mustfa Daltaban pașa,
Cantemireștilor, ca să asedieze Soroca . Privațiunile îndurate de domn în timpul campaniei ca și
vârsta sa înaintată, i -au agravat în iarna anilor 1692 -1693, suferința, iar ulterior s -a sfârșit într -o
luni 13/23 martie7 1693. Mai înainte și -a exprimat dorința în fața sfetnicilor săi de încredere, ca

5 Vita Constantini Cantemyri…, ed. Dan Slusanchi, Ilie Cămpeanu, în Opere Complete, VI, Buc urești, 1996, p. 167.
6 Ibidem , p. 173.
7 Istoria Românilor, ed. cit., p. 302 .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
14 să-i succeadă în scaun unul din fii. Deoarece Antioh era ostatic la Poartă și la Iași se afla numai
Dimitrie, tânăr de 19 a ni, apreciat însă pentru însușirile și învățătura sa, alegerea boierilor s -a
oprit asupra persoanei acestuia.
După înscăunare, voievodul s -a îngrijit de înmormântarea tatălui său, în prezența înalților
ierarhi ai Bisericii Răsăritului, care se afla atunci în capitala Moldovei.
Dimitrie Cantemir nu ș i-a putut păstra tronul, căci Constantin Brâncoveanu, prin influența
sa politică și pungile vărsate la Poartă, a obținut domnia Moldovei pentru tânărul Constantin, fiul
lui Gheorghe Duca, pe care dorea să și -l facă ginere. Cu porunca sultanului, a fost trimis la Iași,
pentru anunțarea numirii lui Duca și aducerea tânărului Dimitrie la Poartă împreună cu boierii
Ruset și Bogdan, acuzați de prădarea țării. Mehmed Cerchez pașa cunoscuse bine pe Constantin
Cantemir și-i fusese favorabil, luând sub protecția sa pe fiii fostului domn, susținuți și de marele
comis din sfatul domnesc. Dimitrie a purces din Iași după o scurtă domnie, nerecunoscută de
Poartă, de numai 20 de zile.
Odată reîntors din capitala Imperiului Oto man, Dimitrie s -a alăturat fratelui său Antioh,
fiind reținuți acolo din pricina pârilor ridicate de Constantin Brâncoveanu și Constantin Duca,
printre altele pentru pretinse datorii bănești. Ei s -au bucurat de protecția lui Mehmed Cerchez
pașa. Aici, Dimi trie și -a reluat viața de studii, întreruptă vreme de doi ani, cât a stat în Moldova.
În acestă perioadă, ajuns la 24 de ani, și -a comp letat instruirea prin învățătură și cu experiența
militară. Astfel, el a însoțit armatele otomane, conduse de Mustafa al II-lea, la asediul din Serbia.
Campania a fost dezastruoasă pentru otomani, care au suferit o usturătoare înfrângere de la
imperiali, Cantemir asistând la înfrângerea oștilor sultanului.
La sfârșitul anului 1697, Cantemir s -a aflat la Adrianopol, unde a d esăvârșit prima lucrare
hărăzită tiparului, Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea …, scriere de filozofie și etică
creștină, alcătuită sub influența dascălului său Ieremia Cacavela. A tipărit -o în dublă versiune,
greacă și română, la 30 august 1698, fiind prefațată de învățatul Cacavela, șezător la Iași, care a
supravegheat și culegerea textului grecesc. El a elogiat opera elevului său într -un stil retoric,
socotind -o minunată, alcătuită cum se cuvine și „împodobită cu ritoricesc meșteșug”8, astfel că ,
nu în îndelungată vreme autorul ei va fi numărat în rândul marilor înțelepți.
În timpul șederii sa le în Moldova, Dimitrie a asistat pe fratele său Antioh la primirea
oficială a ambasadorului regelui Poloniei la Poartă, Ra fael Leszczynsky, în trecerea ace stuia pe
la Iași, în drum spre Constantinopol, unde urma să ratifice tratatul de pace de la Carlovăț.
Purtarea aleasă a lui Dimitrie a fost remarcată și de Leszczynsky, care, în relatare a propriei sale

8 Dimitrie Cantemir, Divanul, I, ed. Virgil Cândea, Maria Marinescu Himu, în Opere c omplete, ed. îngrijită de
Virgil Cândea, București, 1974, p p. 120 -121.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

15 misiuni , ținea să precizeze că acesta era „un bărbat î nvățat în limba latină și cu școală aleasă, ca
și cum ar fi educat în Polonia”9; el a observat că acesta se pricepea puțin și la muzică.
Ultima decadă a șederii lui Dimitrie Cantemir la Poartă, între 1700 -1710, s -a caracterizat
printr -o deplină integrare a sa în universul spiritual cosmopolit de la Stambul, unde pulsa o
extraordinară viață la conf luența dintre mediul grecesc al Orientului ortodox, cu rafinata
civilizație islamică și unele idei de modernitate pulsând în lumea ambasadelor puterilor
europene. Este epoca mo dernizării lui , a pășirii sale hotărâte în lumea creației științifice, literare
și artistice din Constantinopol, a cristalizării ideologiei și opțiunilor sale politice și a luptei
necurmate pentru atingerea țelului dorit, domnia Țării Româneș ti. Într -adevăr, prin căsătoria cu
Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino, el se considera succesorul său de drept în scaunul de la
București și de ac eea lupta cu Brâncoveanu a căpătat uneori accente dramatice.
Totuși, după reîntoarcerea lui Dimitrie la Co nstantinopol, înaintea mazilirii fratelui său
Antioh, el s -a dedicat din nou preocupărilor științifice, scriind în latină a doua sa lucrare de
filosofie religioasă, sub impactul influenței lui Cacavela, Sacrosantae scientiae indepingibilis
imago (Imaginea științei sacre, care nu se poate zugrăvii), cuprinzând o disertație asupra
metafizicii și o incursiune asupra eticii. Lucrarea a fost scrisă într -o perioadă de oarecare
descumpănire morală, când se simțea cuprins de îndoieli, afectat de griji materiale, ch inuit din
pricina depărtării de patrie și de greutățile întâmpinate în activitatea sa de capuchehaie la Poartă.
Se pare chiar că era nemulțumit și de fratele său Antioh, care acaparase toate moșiile pă rintești
din județul Fălciu. Curând după aceasta, prin 1701, Cantemir mai scria o ultimă lucrare de
filosofie din tinerețe Compendiolum universae logics institutiones (Prescurtare a sistemului
logicii generale), dedicată exclusiv științei logicii și alcătuită în paralel cu tratatul mai extins p e
această temă r edactat de Caca vela, ce a putut fi folosită și ca „ manual de învățământ pentru elevii
autorului”10.
Dificila situație financiară a Moldovei și extinderea dărilor i -au nemulțumit pe boierii din
protipendadă, în frunte cu Ruseteștii, care s -au refugiat la cu rtea lui Brâncoveanu. Înaintea
reîntoarcerii în țară, Brâncoveanu a lăsat la Adrianopol o seamă de mari boieri care, împreună cu
cei moldoveni, s -au întrunit acolo într -o adunare satirizată cu mult talent de Dimitrie Cantemir în
romanul său alegoric Istori a ieroglifică, de fapt un pamflet politic, unde povestește versiunea sa
asupra evenimentelor de care a avut cunoștință, în urma căreia a fost ales domn al Moldovei
marele spătar Mihai Racoviță, fost cumnat a lui Antioh și Dimitrie, trecut acum în tabăra
adversarilor.

9 Vezi Călători străin i, vol. VIII, Editura Academiei Române , București, 1997, pp. 177 -179.
10 P.P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir. Viața și opera, București, Editura R.P.R., 1958, p. 62.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
16 Raporturile dintre Antioh și Dimitrie s -au răcit, după ce Antioh arătase indiferență față de
Dimitrie , nefiind dispus să plătească bani pentru eliberarea lui atunci când fusese întemnițat de
bostangii, arătându -se la fel de zgârcit și când a c ăpătat domnia, după cum se plângea Dimitrie
într-o scrisoare trimisă lui Scarlat Ruset cu care se împăcase. De aceea nu l -a mai reprezentat pe
fratele său la Poartă în cea de -a doua domnie și nici nu a mai venit în Moldova, trăind ca un
pribeag pe malurile Bosforului, în palatul său de la Ortakoy, îndeletnicindu -se cu studiile, cu
muzica și cu scrisul. În cursul anilor 1704 -1705, prins în vârtejul patimilor politice, Dimitrie și -a
găsit timp pentru a -și justifica activitatea și menirea lui, să aștearnă în s cris sub o formă criptică,
alegorică, întâmplările trăite de la 1700 și istovitoarea luptă cu Brâncoveanu și susținătorii săi,
care ia sfârșit odată cu înțelegerea încheiată cu domnul muntean și revenirea lui Antioh în
scaunul de domnie a Moldovei. Istoria ieroglifică, alcătuită într -o frumoasă limbă română,
constituia o scrisoare cifrată, bine camuflată, spre a nu dezvălui adversarilor otomani adevărata
sa stare de spirit și repulsie față de împilările la care erau supuse Țările Române de către puterea
suzerană, Poarta otomană. Totuși în orgoliul său, autorul, care se identifică în lucrare cu
„Inorogul”, un animal fantastic, plin de virtuți, iar dușmanii săi erau înfierați prin întruparea în
diferite jivine sau păsări de pradă, spre a -și aduce răzbunarea pâ nă la capăt, a lăsat pentru
posteritate și „scara numerelor și cuvintelor ieroglicești tâlcuitoare”, adică acea „cheie”
lămuritoare pentru identificarea personajelor și acțiunilor lor. Istoria ieroglifică a rămas totuși o
lucrare „de sertar” vreme îndelung ată, până la publicarea ei, de -abia în secolul al XIX -lea.
Perioada anilor 1706 -1710 din viața lui Dimitrie Cantemir este mai puțin cunoscută, fiind
învăluită într -o anumită discreție. Este cert că nu s -a mai angajat în lupta politică activă și chiar
după mazilirea fratelui său, Antioh, din a doua domnie nu a intervenit pentru susținerea vreunui
candidat la scaunul Moldovei; ca și Brâncoveanu, de altfel, Dimitrie a dus o viață de familie11
retrasă, consacrată mai mult studiului, nu fără a -și păstra și întăr ii vechile relații cu unii dregători
otomani influenți și cu diferiți reprezentanți ai puterilor europene la Poartă.
În această epocă, (sfârșitul secolului al XVII -lea și începutul secolului al XVIII -lea)
Dimitrie și -a dovedit și cunoștințele în materie j uridică, luând apărarea creștinilor de pe ulița de
la Stambul, cărora turcii le intentase proces, „voind a le lua și biserica”12.
Înclinările lui Dimitrie către artă și muzică s -au împlinit în această perioadă. El însuși a
compus și unele piese muzicale or ientale, însoțind melodiile cu tamburina, pe la ospețele marilor
demnitari ai porții unde era poftit. Dimitrie a mai vădit preocupări de ordin artistic și chiar de
arheologie, fiind un pasionat colecționar de stampe , manuscrise și cărți vechi despre rândui elile

11 Din căsătoria cu Casandra, au rezultat șase copii: Maria (născută la Iași în 1700), iar to ți ceilalți la Constantinopol:
Smaranda (1701), Matei (1703), Constantin (1705), Șerban (1706) și Antioh (1708), cf. La vie du Prince Dimitrie
Cantemir… , p. 213; Sever Zotta, Despre neamul Cante mireștilor , Academia de Științe a Moldovei. Institutul de
Istorie, Stat și Drept. C oordonator acad. Andrei Eșanu, Editura Pontos, Chișinău, 2010.
12 Dimitrie Cantemir , în Opere c omplete , VIII, ed.cit. , p. 151.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

17 și obiceiurile turcilor, căzute, după părăsirea Moldovei la 1711, în mâinile marelui dragoman al
Porții, Ioan Mavrocordat .
Perioda de relativă acalmie din viața lui Cantemir ia sfârșit în 1710, când, prins în vârtejul
politicii, ajunge din nou la tro nul Moldovei. După înscăunare, Dimitrie Cantemir, și -a întocmit
sfatul domnesc din boieri credincioși familiei sale. În afara unor sfetnici încercați, slujind încă
din vremea tatălui său Constantin Cantemir, domnul și -a ales colaboratori dintr -o generație mai
tânără, cu care se înrudea, ca de pildă Ion Neculce, cronicarul, mare spătar, Ilie Catargi, mare
vistier, Pavel Rugină, mare comis, dar și exponenți ai protipendadei: Lupu Costache, mare vornic
al Țării de Jos, Ion Sturza, mare vornic al Țării de Sus, Antioh Jora, mare hatman, Sandu Sturza,
mare stolnic, Constantin Costache, mare comis. Totodată, spre a stinge vechile animozități, a
numit și pe Nicolae Costin, fiul cronicarului Miron, ucis din porunca tatălui său, ca mare logofăt.
Dimitrie Cantemir a c ăutat să aplice în viața politică a țării unele principii ce figurau, în
parte, și în tainica Istorie Ieroglifică , susținând ideea unei monarhii stabile, ereditare. În primul
rând el a urmărit să impună contemporanilor ideea dreptului ereditar la tron, în sânul aceleiași
dinastii, afirmând chiar din primele hrisoave de judecată și privilegii care le promulgă că
Dumnezeu l -a împuternicit sa succeadă părintelui și fratelui său.
În același timp, în afara boierimii, domnul a căutat să -și atragă de partea sa și Biserica, de
care avea nevoie ca un sprijin prețios, mai ales în planurile de alianță cu Rusia. Încă după urcarea
în scaun, la 26 decembrie 1710, el a ținut să -și reglementeze raporturile cu mănăstirile închinate
Sfântului Mormânt printr -o înțelegere cu p atriarhul Ierusalimului, Hrisant Notara, prin care erau
restituite țării din rândul acelora bogate și însemnate: Bistrița, Tazlău și Probota, rămânând în
subordine a acestei patriarhi i doar câteva din orașul Iași și Sf. Gheorghe de la Galați; acestea din
urmă erau scutite de bir, urmând a plăti doar o taxă anuală visteriei domnești, ce -și asigura astfel
un venit fix. Dimitrie Cantemir a acordat înlesniri fiscale și altor câteva biserici din Moldova:
episcopia Huși, Mă năstirii Trei Ierarhi din Iași.
În timpu l domniei, a ținut nu numai să promoveze dreptul ereditar în Moldova, în
favoarea unei singure dinastii, în speță cea a familiei sale, dar și legimitatea pretențiilor lui
asupra Scaunului Țării Românești, în calitate de ginere a lui Șerban Cantacuzino. De aceea, el a
folosit în pecetea proprie pe lângă bourul Moldovei și acvila cruciată a Țării Românești, reunind
astfel cele două însemne heraldice ale Principatelor înlăuntrul aceleiași steme.
Pe plan extern Dimitrie Cantemir a obținut domnia Moldovei în co ndițiile răzb oiului
declarat între Imperiul O toman și Rusia, fiind socotit un fidel reprezentant al intereselor Porții,
cu misiunea de a -l supraveghea pe Constantin Brâncoveanu și a -l preda turcilor la momentul
potrivit. Totodată ca domn „de oaste”, moșten itor al tradițiilor războinice ale tatălui său,
Constantin vodă, Dimitrie trebuia să facă pregătirile necesare pentru a ajuta oștirile sultanului în

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
18 momentul când ele se deplasau prin țară în campaniile în care erau angajate. Cantemir a avut de
înfruntat d ificultăți din partea auxiliarilor cazaci și a ostașilor poloni ai palatinului de Kiev, Iosif
Potoki. Aceștia, încartiruiți la Iași, după dispoziția de la Stambul, se dedau la prădăciuni și jafuri
în oraș și în împrejurimi. Domnul era totodată silit să pro cure pâine dar și lemne pentru
întreținerea cetății Tighina, sărăcind țara, care suferise de pe urma unei recolte slabe.
La 16 iulie 1711, domnul și -a strâns familia și credincioșii și a părăsit pentru totdeauna
reședința de scaun, îndreptându -se spre Prut , la Zagarancea, unde s -a alăturat armatei ruse.
Ajunși la Nistru, țarul și țarina, în fruntea armatei, cu comandan ții ei, precum și Cantemir cu
familia și boierii ce au rămas cu el, au trecut fluviul pe la Mohilău, între 29 iulie și 1 august,
părăsind ter itoriul Moldovei.
Gândurile sale mărețe de ridicare a Moldovei, reîntregită în frunta riile ei firești și
transformată într -o monarhie ereditară condusă în mod au toritar, nu s -au putut îndeplin i. Pentru
Cantemir se deschidea ultima etapă a vieții, umbrit ă uneori de amărăciunea unor decese în
familie sau de neînțelegerile dintre însoțitorii săi și, mai ales, de dorul nestins de țară, dar și
luminată de satisfacțiile realizărilor obținute pe plan științific. Departe de a renunța la idealurile
sale de a -și vedea țara eliberată de sub domnia Porții otomane, va înlocui spada cu condeiul,
pentru a milita pe tărâmul științific și a face cunoscut întregii Europe savante imaginea
pământului strămoșesc, originea latină a poporului român și soarta vitregă a acestui n eam,
încălcat veacuri de -a rându de cotropitori. Retras cu familia pe moșiile dăruite de țar în regiunea
Harkov, iar mai târziu la Moscova, fostul domn al Moldovei a reunit în jurul său un mic grup de
învățați destoinici, funcționând ca secretari sau dască li ai copiilor săi, și care l -au secondat în
laborioasa sa activitate intelectuală.
Domnul cărturar se va adâncii tot mai mult în studii, definitivând operele pe care le avea
în lucru, cea mai de răsunet fiind Incrementa atque decrementa Aulae Othomanicae . El va fi
marcat și de pierderea celor mai apropiați sfetnici boieri moldoveni care, sătui de viața amară de
pribeag, s -au întors în țară. Cea mai dureroasă a fost despărțirea de Ion Neculce, hatmanul
retrăgându -se mai întâi în Polonia, pentru a trece în Moldova în 1719.
Între 1714 și 1716, Dimitrie Cantemir alcătuia monumentala sa istorie a creșterii și
descreșterii puterii Curții otomane, în limba latină, dar tradusă ulterior și tipărită în limbile de
circulație europeană, engleză, franceză și germană, prin grija fiului său Antioh, diplomat în
slujba Curții imperiale a Rusiei. Și tot în 1716 a isprăvit ampla monografie inchinată țării sale,
Descriptio Moldaviae, o adevărată enciclopedie a cunoștințelor istorice, geografice, economice și
politice despre acest principat, scrisă tot în latină și editată târziu, în germană și rusă.
După 1718, Cantemir, înțelegând că nu va mai putea reveni vreodată în scaunul
Moldovei, s -a mutat la St. Petersburg, într -un palat pe malurile Nevei, urmărind să se integreze

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

19 mai mult în viața de stat a Rusiei. Prin noua sa căsătorie, contractată în 1720, cu Anast asia
Ivanova Trubețkoi, și apoi prin numirea, la 20 februarie 172113, în calitate de consilier secret al
țarului și de membru al Senatului, poziția lui Cantemir se consoli dează. Fără a renunța la studiu
și la creația intelectuală, Dimitrie și soția sa iau parte la viața de la Curtea lui Petru „cel Mare”,
întărindu -și relațiile cu marii demnitari ruși și cu reprezentanții lumii diplomatice.
În pofida activității politice a lui Cantemir în Senat și a prezenței sale la Curtea țarului, el
a mai elaborat, în 1720 -1721, două texte etico -religioase de mai mică întindere. Primul era o
broșură, Loca obscura in Catbechisi quae ab anonymo authore slaveno idiomate edita… (Locuri
întun ecate în catehismul publicat de un autor anonim în limba slavonă…), cea de -a doua fiind
Pismo knjazja Dimitriia Kantemira k grafu Gavriilu Golovkin (Scrisoarea domnului Dimitrie
Cantemir către contele Gavril Golovkin).
Dimitrie Cantemir, ca specialist î n probleme de orientalistică, a însoțit armata țarului,
având la dispoziție o tipografie de campanie cu litere arabe, pentru imprimarea unor manifeste
elaborate de țar și traduse în limbile arabă, persană și tătară.
Din nefericire, oboseala și privațiunil e expediției din Caucaz, însoțită de o criză de
friguri, au agravat diabetul lui Cantemir, de care suferea mai de mult, fiind nevoit să părăsească
teatrul de operații, în decembrie 1722, spre a se înapoia, după o istovitoare călătorie, la moșia sa.
După câ teva luni de suferință, el se stingea din viață în ziua de 21 august 1723, fără a fi împlinit
vârsta de 50 de ani14.
În viața relativ scurtă, Dimitrie a avut două căsătorii. Casandra Cantacuzino, prima soție a
principelui moldovean, a fost cea de -a doua fi ică a domnului muntean Șerban Cantacuzino și a
doamnei sale Maria. Doamna Casandra prin educația și gustul ei rafinat a jucat un rol important
nu numai în creșterea și educația copiilor săi, dar și în amenajarea palatelor, în care a locu it
familia principe lui. Elegantă și inteligentă era mereu prezentă alături de soțul ei la întrevederile
și recepțiile de la ambasadele străine de la Constantinopol.
La 18 noiembrie 1710 du pă numirea lui la tronul Moldovei, acesta în mare grabă plecă
spre Iași, iar Casandra cu întreaga familie în „dechemvrie în 23 dzile”15, în ajun de Crăciun, după
oficializarea înscăunării soțului ei.
Dacă iarna lui 1710 – 1711 și primăvara devreme au trecut destul de liniștit pentru tânăra
doamnă, apoi pe măsură ce se apropiau oștile ruseșt i de hotarul Țării Moldovei și concomitent au
fost întreprinse anumite acțiuni în vederea pregătirii pentru viitoarele confruntări armate de către

13Istoria Românilor, ed. cit., p. 334 .
14 Ibidem ., p. 335.
15Andrei Eșanu, Valentina Eșanu, „Doamnele lui Dimitrie Cantemir”, în Andrei Eșanu (coord.) , Dinastia
Cantemireștilor (secolele XVII – XVIII), Chișinău, Editura Știința, 2008, p. 448.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
20 partea otomană neliniștea s -a strecurat în palatul domnesc16. Cantemir hotărî ca doamna
Casandra cu copiii și jupânesele boierilor să se retragă la mănăstirea Cetățuia din preajma
Iașului. În iunie 1711, Casandra s -a alăturat soțului ei în ceremonia de întâmpinare a înaltelor
fețe împărătești ruse. Dacă Dimitrie i -a acordat toată cinstea și atenția Țarului Petru c el Mare,
apoi Casandrei doamna i -a revenit onoarea de a se întreține cu țarina Ecaterina17.
După praznicul Sf. Petru și Pavel, Dimitrie Cantemir și Petru cel Mare se văzuseră
nevoiți să revină la treburile lor legate de desfășurarea în continuare a acțiuni i militare
întreprinse contra otomanilor18. După încheierea păcii de la Stănilești, Cantemir își ia soția și
copiii, câteva lucruri și lua calea către Imperiul Rus. În Rusia doamna Casandra a fost inclusă în
anturajul curții împărătesei19, semn de înaltă apr eciere a originii sale princiare.
Fie drept urmarea puternicelor stresuri, prin care a trecut, fie din cauza drumului
îndelungat, dar și măcinată de dorul de patrie și de rudele apropiate, Casandra doamna se
îmbolnăvi grav „de fruguri”20. Dat fiind faptul că starea sănătății doamnei se înrăutățea de la o zi
la alta, Dimitrie hotărî să plece, în pofida iernii, cu întreaga familie la Moscova, unde spera să
găsească toate cele necesare pentru a -i salva viața soției21. Spre nenorocul Casandrei, doctoriile
nu au avut efectul scontat, tânăra doamnă se stinse din viață22, pe data de 11 mai 1713. Dimitrie
Cantemir a înălțat pe mormântul ei o biserică din piatră în numele protectorilor și apărătorilor
Moldovei – Sfinții Constantin și Elena -, viitoarea criptă a familie i Cantemir și Cantacuzino23.
Anastasia Ivanovna Trubețkaia, fiica cea mică a cneazului Ivan Iurevici Trubețkoi a fost a
doua soție a principelui Cantemir. Încântat de frumusețea, tinerețea și eleganța prințesei, Dimitrie
s-a hotărât să o ceară în căsătorie prin acordul părinților și al țarului. Prin căsătoria cu Anastasia
Trube țkaia principele a intrat în rândurile marii aristocrații ruse24 cu calificativul de noblețe și a
fost acceptat cu mai multă încredere de Petru cel Mare , care l -a ridicat la 20 februari e 1721 la
demnitatea de senator și consilier al său25. În urma acestei căsătorii, principele moldovean acorda
preponderent atenție tinerei sale soții, care avea vârsta celei mai mari dintre fiicele lui cu prima
soție. După nuntă, tânăra familie se văzu atra să în tumultul vieții politice, dar mai ales, în cel al
activităților pline de burlesc, cu baluri, mascarade, petreceri, recepții și vizite zgomotoase26.

16 Ibidem .
17 Ibidem , p. 449.
18 Ibidem .
19 Ibidem , p. 451.
20 Ibidem .
21 Ibidem .
22 Ibidem , p. 452.
23 Ibidem .
24 Ibidem , p. 454.
25 Ibidem .
26 Ibidem , p. 455.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

21 Din relația principelui cu Anastasia se naște o fiică botezată Smaragda, în amintirea fiicei
lui Dimit rie Cantemir din prima căsătorie, Smaragda care murise cu puțin timp în urmă. Este
unicul copil rămas în viață din căsătoria celor doi nobili.
Participând la pregatirea campaniei persane (1722 – 1723), Dimitrie Cantemir a luat cu
sine întreaga lui familie , la fel și pe prințesa Anastasia. Drumul lung și anevoios, condițiile de
viață aride de la Marea Caspică, primejdiile de tot felul, au făcut ca cei din familia Cantemir să
se îmbolnăvească, între care și tânăra sa soție27. Ajunși la moșia Dimitrovka, unde după o scurtă
ameliorare a sănătății, Cantemir a fost răpus de diabet. Moartea lui a pus în fața Anastasiei o
serie de probleme mai ales de ordin material și de raporturi cu copii lui Dimitrie.
Pentru a evita disensiunile care ar fi putut apărea între Ana stasia și copiii săi pentru
moștenirea rămasă de la el, principele Dimitrie, în punctul al 5 -lea din scrisoarea sa testamentară
adresată țarinei Ecaterina își exprima dorința: „soția mea Anastasia Ivanovna să aibă toate
diamantele, rochiile și alte lucruri , care eu i le -am dăruit atât până, cât și după nuntă, și copiii
mei în aceste trebi să nu aibă a se amesteca, dar cu condiția, ca ea să le păstreze toate aceste în
întregime ca zestre pentru fiica mea Smaragda”28.
Familia a folosit în comun averea în prim ele luni după moartea principelui, încât nu a fost
nevoie de a duce la îndeplinire condițiile scrisorii testamentare. Starea incertă a făcut ca tânăra
văduvă, care cu sprijinul tatălui ei, om cu influență la curte, s -a decis să ceară cota ei parte din
averile rămase de la soț, formând în acest sens demesuri către Senat, care prin decizia din 3 mai
1725 a hotărât să redea Anastasiei partea cuvenită din moștenire29.
Prin diploma din 12 mai 1732 a împărătesei Anna Ioannovna principelui Constantin
Cantemir i se confirmă dreptul de moștenitor asupra a trei părți din averea imobilă rămasă de la
Dimitrie Cantemir, iar cea de a patra parte rămânea Mariei și celorlalți frați30.
În urma procesului din 1736 cu prințul Constantin, Anastasia a obținut pătrimea legală
din a verea mobilă a principelui Dimitrie.
Anastasia se căsătorește la 3 februarie 1738 cu prințul Ludwig – Wilhelm de Hessen –
Homburg, aflat în serviciul de stat al Rusiei în rang de general – feldzeichmeister31, care, după
implicarea în lovitura de palat de p artea Elisavetei Petrovna (fiica lui Petru cel Mare), aceasta
luând tronul, a fost ridicat la rangul de general – feldmareșal32, iar Anastasia a fost onorată cu
titlul de doamnă de curte și cu ordinul Sf. Ekateina33. După moartea prințului Ludwig – Wilhelm

27 Ibidem , p. 457.
28 Ibidem .
29 Ibidem .
30 Ibidem , p. 459.
31 Ibidem , p. 460.
32 Ibidem .
33 Ibidem .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
22 de Hessen – Homburg , Anastasia a călătorit mult, frumusețea și cultura ei fiind admirată în multe
capitale europene34. A murit la 2 decembrie 1755 și a fost înmormântată la Sankt – Petersburg la
mănăstirea „Aleksandr Nevski”35.
Căsătoria lui Dimitrie Cantemir cu doamna Casandra Cantacuzino a fost binecuvântată cu
cinci copii. Primul copil născut a fost Maria (1700 – 1757), căreia destinul i -a hărăzit o viață
relativ îndelungată. A fost o femeie deosebit de instruită și educată, deșteaptă și energică. Prin
puterea minții, prin educația pe care o primise, ocupa o poziție de frunte printre doamnele din
Rusia în acea perioadă36.
Smaragda Cantemir (1701 – 1720), a fost educată în același mediu și de aceiași dascăli ca
și sora sa Maria. Clima aspră a Rusiei a fost de favorabilă gingașei făpturi, decedând sub ochii
surorii mai mari Maria la 4 iulie 172037. A fost înmormântată în biserica grecească cu hramul
„Sf. Nicolae”, alături de mama sa38.
Matei Cantemir (1703 – 1771), primul băiat în familia lui Dimitrie Cantemir s -a născut la
18 octombrie 1703, la Istambul39. Deși se trăgea dintr -o renumită seminție princiară, Matei, a
fost înscris în regimentul de elită Preobrajenski al țarului la început ca soldat de rând și numai
după câțiva ani de slujbă a fost ridicat în rang ofi țeresc40.
Matei ducea o viață dezordonată în tovărășii suspecte iar sora Maria, care își asumase
grijile familiei, a hotărât să -l însoare și, astfel, să pună capăt unei asemenea stări de lucruri în
viața fratelui ei41. După căsătoria cu Agrafena, fiica cneaz ului Iakov Ivanovici Lobanov –
Rostovski, Matei își schimbă spre bine modul de viață. Matei Constantin moare la Moscova la 30
noiembrie 1771, fiind înmormântat în biserica cu hramul „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.
Constantin Cantemir (1705 – 1747) numit în amintirea bunicului său, s -a născut la
Istambul la 29 iulie 1705. Dimitrie Cantemir, participând activ la educația copiilor săi a văzut
lipsa de interes față de cultură și carte a fiului său Constantin. Cu toate acestea, vrând să -și
plaseze urmașii cât mai reușit în sferele înalte ale societății ruse, l -a înscris, încă de copil în
rândurile unuia dintre cele mai prestigioase polcuri ale țarului – Preobrajenski, unde urma să facă
o carieră militară. Urmând această cale, el a ajuns la rangul de căpitan42. Împreună cu frații Matei
și Serghei, Constantin a participat la războiul ruso – turc din anii 1735 – 173943. Pe 24 mai

34 Ibidem .
35 Ibidem , p. 461.
36 Ibidem , p. 478.
37 Ibidem , p. 479.
38 Ibidem .
39 Ibidem .
40 Ibidem , p. 480.
41 Ibidem .
42 Ibidem , p. 484.
43 Ibidem .

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

23 172744, se căsătorește cu Anastaia, fiica cneazului Dmitri Mihailovici Golițân, personaj influent
la curtea imperială.
Se stinge din viață la 19 ianuarie 1747 și a fost înmormântat la mănăstirea „Alexandr
Nevski” din Petersburg.
Serghei (Șerban) Cantemir (1706 – 1780) s -a născut la Constantinopol, la 11 august
170645. Înscris de țar în polcul său de gardă Preobrajenski, Șerba n a slujit, ca ș i frații săi, ca
soldat de rând, iar după câțiva ani deveni ofițer de carieră, ajungând până la rangul de căpitan, iar
când a trecut în rezervă, i s -a dat rangul de brigadier.
Ca ofițer în armata activă, în cadrul războiului ruso – turc din anii 1735 – 1739, participă
în iulie 1737 la una din operațiile de luare a Oceakovului46. Serghei s -a ales cu o prizonieră – o
frumoasă turcoaică, cu care a avut două fiice – Elena și Eudochia, deși nu s -a căsătorit.
Spre sfârșitul vieții Șerban Cantemir a acumulat o bo gată bibliotecă din care au făcut
parte cărți și manuscrise ale tatălui și fraților săi. Colecția sa încludea și letopisețe rusești dintre
care redacții ulterioare cronicilor din sec. al XV -lea, întocmite la Moscova și Rostov47.
Principele Șerban s -a stins din viață la 24 aprilie 1780, fiind înmormântat la mănăstirea
stavropighială Donskoi.
Smaragda – Ecterina Ca ntemir – Golițâna (1720 – 1761) a fost unicul copil rămas în viață
din cea de -a doua căsătorie a lui Dimitrie Cantemir cu Anastasia Trubețkaia. Rămasă micuță de
tot fără tată, de creșterea și educația ei s -a ocupat unchiul I. I. Bețkoi. Smaragda – Ecaterina a
moștenit de la părintele ei dragos tea față de științe și muzică48. Frumoasă și deosebit de elegantă,
ajunsă la maturitate, Smaragda acumulase o bogată zestre spirituală. Știa să cânte la clavecin și
în voce, interpretând cele mai complicate concerte49. Se căsătorește în 1751 cu Dmitri
Mihailovici Golițân, căpitan al regimentului Ismail, care a copleșit -o în scurta lor viață împreună
cu deosebita sa dragoste.
Faptul că nu putea avea copii a marcat -o profund. Ecaterina a hotărât să ajute pe alte
femei din Rusia să devină mame, punând temeliile instituțiilor ginecologice din Moscova. Cu
sprijinul ei, studen ți ai Universității din Moscova au fost trimi și la studii medicale în străinătate.
Revenind în patrie, acești tineri, au contribuit la acordarea serviciului ginecologic și la pregătirea
cadrelor de moașe din Rusia50.

44 Ibidem .
45 Ibidem , p. 487.
46 Ibidem , p. 488.
47 Ibidem , p. 490.
48 Ibidem , p. 492.
49 Ibidem .
50 Ibidem , p. 494.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
24 Prințesa Smaragda – Ecaterina s -a stins din viață la 2/3 noiembrie 1761, la Paris.
Rămășițele ei pământești au fost aduse la Petersburg și înhumate la mănăstirea „Aleksandr
Nevski”, în apropiere de mormântul mamei sale. Soțul ei, din dragoste și în amintirea soției lui a
construit, la Moscova, un spital pentru cei săraci, care a intrat în istorie cu denumirea „Spitalul
Golițân”.
Prestigiul Cantemireștilor se pierde odată cu dispariția lui Antioh. Nici unul din membrii
săi nu -i va egala pe Dimitrie și pe fiul său pe plan intelectual și nici nu va reuși să aducă
strălucire numelui lor51.
Ultimii descendenți ai Cantemireștilor par urmăriți de neputința de a perpetua numele
familiei iar femeile născute cu nu omele de Cantemir încearcă același regret52. Visul dinastic al
bătrânului Constantin Cantemir este definitiv îngropat odată cu dispariția ac estor u oltimi
reprezentanți ai familiei.

1.2. Viața și opera

Dimitrie Cantemir este cel mai mare umanist din perioada feudală a literaturii române. Cu
el numele de român a trecut granițele țării căreia aparținea . Cantemir, omul politic și savantul,
care a tr ăit ca o torță între un asfințit și un răsărit de veac, și, prin genialele lui intuiții, la
confluența a două lumi, se numără printre marii făurari de cultură românească53. Cantemir făcea
parte dintr -o familie modestă, tatăl lui, Constantin Cantemir i -a dat fiului său numele de
Cantemir în amintirea unei vestite și temute căpetenii, Cantemir, celebru oștean tătar, de la
începutul veacului al XVII -lea, împotriva căruia luptaseră codrenii din Fălciu. După acte, familia
sa este din satul Silișteni , ținutul Fălc iu, sat astăzi dispărut. Nu erau oameni prea înstăriți, fapt
care explică neștiința de carte a lui Constantin Cantemir. Se căsătorește cu nepoata soției lui
Duca -Vodă, cu ea a avut pe cei doi fii: Antioh și Dimitrie.
Dimitrie , fiul mai mic a lui Constanti n Cantemir, s -a născut la 26 octombrie 1673. Toată
tinerețea sa este îndreptată spre studii foarte variate. Studiase la Lipsca și Viena, devenind un
profund cunoscător al culturii grecești. În aceeași măsură era un erudit în materie de teologie.
Venind din Moldova, a fost angajat ca profesor la Școala domnească din Iași . De aici a
trecut în Țara Românească la curtea lui Șerban Cantacuzino, unde și -a căpătat reputația de mare
cărturar. O influență pozit ivă asupra lui a avut și mama sa, Ana Bantăș, originară dintr -o familie

51 Ștefan Lemny, Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII -lea, Editura
Polirom, Iași, 2010, p. 265 .
52 Ibidem .
53 Constantin Măciucă, Dimitrie Cantemir, Editura Tineretului, Bucuresti, 1962, p. 289.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

25 moldovenească, femeie cu instrucție aleasă. De la tatăl său moștenise înfățișarea și aptitudinile
pentru meșteșugul armelor.

1.2.1. Viața și cariera politică

Dimitrie Cantemir ajunge domnitor în Moldova la 14 noiembrie 1710, domnind până la
16 iulie 1711. În acest timp el a fost preocupat de două lucruri esențiale: eliberarea țării de sub
jugul otoman prin alianța cu Rusia și doborârea regimului aristocrației din Moldova și
instaurarea unei monarhii autoritare54.
Tratatul de alianță dintre Cant emir și Petru cel Mare, încheiat în 1711, înseamnă
începutul unei perioade noi în istoria relațiilor ruso -române. Familia Cantemir va forma dinastia
ereditară a Moldovei, cu dreptul de a transmite tronul în linia fiilor și ramurilor colaterale.
Războiul î mpotriva turcilor, pentru eliberarea Moldovei, de la Stănilești, a fost un război
popular, deoarece atunci când Dimitrie Cantemir a dat proclamația pentru adunarea oștirii, au
început a veni sub arme o mulțime de oameni din toate categoriile sociale. Aceas ta o afirmă Ion
Neculce în cronica sa55. Bătălia nu a avut sorți de izbândă iar acesta împreună cu familia părăsi
Iașul pentru tot deauna.
Primii ani de ședere în Rusia sunt întunecați. În primăvara anului 1713 îi muri soția și tot
în același an, o parte di n boierii care -l însoțiseră primesc învoirea de la țar să se întoarcă în
Moldova, unde fuseseră iertați de Poartă pentru trecerea de partea rușilor.
Anul 1714 avea să adauge vieții sale un deosebit succes, ca o compensare a multor
necazuri încercate între timp. Dimitrie Cantemir primește diploma de membru al Academiei de
științe din Berlin.
Cu gândul mereu la țara de care se despărțise, el se hotărăște să -i consacre două cărți în
care să descrie pe larg frumusețile, obiceiurile și trecutul istoric. E vorb a de Descriptio
Moldavi ae compusă între 1714 și ianuarie 1716 ca și de Hronicul vechimii romano –
moldovlahilor început în anul 1717 a cărui primă versiune a fost Historia Moldo -Vlahica. Afară
de aceste două lucrări, cărturarul a mai scris două cărți, una le gată de istoria universală, care i -a
creat reputația de istoric european intitulată: Incrementa atque decrementa anulae othomanicae
și alta legată de interesele familiei: Vita Constantini Cantemyrii .

54 P.P. Panaitescu , op. cit. , p. 97 -101.
55 I. Neculce, Letopisețul Țării Moldovei și O samă de cuvinte, text stabilit, glosar, indice și studiu introductiv de I.
Iordan, ediția a II -a, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București 1959, p. 268.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
26 Ultima maniferstare politică a lui Dimitrie Cantemir a f ost participarea sa la campania lui
Petru cel Mare în Caucazia. El avea misiunea să redacteze proclamațiile țarului în limba
localnicilor. Cu această ocazie, el și -a strâns date în vederea unei lucrări despre Caucazia, cu
privire la geografia și istoria cu lturii ei.

1.2.2. Activitate culturală

În tematica bogată și variată a operelor cărturarului și în activitatea prodigioasă a
principelui de regăsesc toate notele caracteristice unei perioade hotărâtoare pentru evoluția
istorică și culturală a poporului nostru. Rareori un om și opera sa au putut mai bine defini o
epocă mare din viața și creația unui popor, rareori s -au identificat mai bine cu aspirațiile și au
exprimat mai înalt calitățile acestui popor. Plecând de la această evidență, situarea lui Dimitrie
Cant emir în cultura românească nu este numai o problemă de repere istorice, de stabilire a
raporturilor învățatului cu predecesorii și cu urmașii săi, ci devine o pasionantă căutare a
înaltelor rațiuni care au făcut din opera lui Cantemir o dimensiune permanen tă a genului creator
românesc56.
Orizontul cu ocltural – politic al u ocmanistului combata nt principele Dimitrie Cantemir a fost
acela al unui intelectual cu dragoste de țară, într -o perioadă a istoriei românilor când noțiunea de
intelectual, ca și aceea de țară, aveau mare nevoie să crească la scară națională, precum s -a
întâmplat cu un veac mai târziu, ca să izbân ocdească după aceea. Marea diversitate de disciplin oce
care umplu sfera de preocupări ale lui Cantemir, ne sunt înfățișate de acest mare învățat c u o
grijă permanentă față de acuratețea și de autenticitatea științifică a cercetărilor sale, prin
confruntarea documentelor și arg umentelor, în vederea unor concluzii obiective57. El prezintă în
Descrierea Moldovei , de exemplu, tezele sale filologice spunâ nd: „noi nu cutezăm să hotărîm
care din două ar fi aproape de adevăr, de teamă că dragostea de patrie s -ar putea să ne orbească și
să lăsăm să scape privirii noastre unele lucruri pe care alții ar putea să le vadă lesne, de aceea
lăsăm pe bunul cititor să judece singur”58.
Trebuie reținut ca o trăsătură specifică a lucrului său cultural, recunoașterea datoriei
cărturarului de a servi interesele țării sale, cu simțul dreptății și în respectul adevărului, fiindcă
numai ce este drept și omenesc este durabil.

56 300 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir: Sesiune științifică Dimitrie Cantemir, Editura Academiei R.S.R.,
București, 1974, p. 61.
57 Ibidem , p. 133.
58 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei , Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973 , p.
30.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

27 Majoritatea covârșitoare a operei lui Dimitrie Cantemir este inseparabilă de veacul țării
sale și al lumii contemporane cu el, începând cu certurile între „baronii” autohtoni, – familiile
boierești și domnești din principate și terminând cu conflictele din tre familii sau state străine cu
pondere determinantă în viața contemporanilor săi. El trece și mai departe fiindcă, cu opera sa,
prințul Cantemir a participat la „lupta ideilor” universale, încercând să găsească o punte valabilă
între concepțiile rămase d in vechime și cele noi, așa precum a încercat și a reușit să realizeze o
punte între culturile separate până atunci de islamism și creștinism, între răsărit și apus,
domnitorul nostru oferind cel dintâi exemplu de cunoscător și precursor al relațiilor mult ilaterale
est – vest, printre oamenii politici ai Europei de -acum 300 de ani59.
Cel care se visase eliberator și organizator de țară, întemeietor de dinastie, devine astfel,
în lumina istoriei contemporane, reprezentantul primei tentative reușite de integr are a culturii și
politicii românești în cultura și politica euro – asiatică modernă, în înțelesul diplomației
tradiționale a voievozilor noștri și anume a aceea de a permite „neamului romano – moldo –
vlahilor” să reziste tuturor presiunilor și agresiunil or străine venite din cele două continente, să -și
mențină identitatea și ființa milenară, ca să -și câștige și să -și apere mai apoi suveranitatea și
independența statului lor național60.
Im ocportanța lui Dimitrie Cantemir ca om de știință și cultură contemp oran se întemeiază
nu numai pe meritele consemnate în dicționare și enciclopedii, ci în raportarea lui istorică la
timpul și spațiul românesc în care s -a dezvoltat, și a acelui timp și spațiu limitat, la celălalt, a
istoriei politice mai lungi a țării sale , pentru că, spre deosebire de toți colegii săi academici, din
primul sfert al veacului al XVIII -lea, Cantemir a fost prin excelență un om politic, prin tot ce a
scris și a făcut, prin toate su occcesele și înfrângerile lui, a căror explicare, în lumina
materialismului istoric și d ocialectic, a politologiei moderne, constituie astăzi cea mai pasionantă
aventură intelectuală a admiratorilor și urmașilor lui61.
Adus la pu octere într -un moment în care Imperiul Otoman are nevoie, în Moldova, de un
domnitor care s ă asigure pacea hotarelor pentru a ține piept celorlalte obligații ale strategiei sale
politice europene și asiatice, Dimitrie Cantemir venea la Iași investit cu un prestigiu mai
important decât înaintașii săi la tron, fiindcă se bucura, în plus, de atenți a și simpatia tuturor
solilor străini la Constantinopol. Stimat, era „omul potrivit la locul potrivit”, atunci, la timpul
potrivit.
În virtutea tratatului de la Luțk, Rusia va garanta suveranitatea Moldovei și succesiunea
urmașilor lui Cantemir la tron pe teritoriul lui Ștefan cel Mare. Dacă acea tentativă de înțelegere
între cei „doi mari” ar fi putut depinde numai de Cantemir, ales de soartă să -și conducă, în tihnă,

59 300 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir , ed. cit., p. 135 .
60 Ibidem .
61 Ibidem , p. 136.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
28 poporul, spre bunăstare și cultură, istoria românilor ar fi putut înregistra un însemnat avans pe
drumul, atât de lung și greu, al dreptăților sale62.
Elemente politice imprevizib ile au condus la alt deznodământ. Turcii, revenind brusc la o
politică dură față de români, Cantemir se descoperă dezarmat în fața pretenț ociilor marelui Imperiu
Otoma n și trebuie să aleagă o cale la care nu se gândise până atunci a se decide. Ce -i rămânea de
făcut iubitorului de pace și patrie? El nu poseda averi, ca Brîncovean ocu, ca să -și asigure retragerea
într-un colț prin occiar. Sigura -i avere person ocală era știi nța lui.
Apărător declarat al noroad ocelor creștine, țarul era singura speranță a celui care, jucând
cartea tradițională antiotomană a românilor, a pierdut63.
Pe plan in octern, să vedem ce -ar fi putut realiza Cantemir, pentru poporul său, dacă n -ar fi
domnit atât de puțin. Poate că s -ar fi împăcat cu „frații săi munteni și transilvăneni” de pe tronul
celorlalte principate române și ar fi pus la cale o mai bună în ocțelegere între frați, în conformitate
cu concepția exprimată în Hronic și-n celelalte cărți ș i tratate ale sale, pregătind cu o „oră” mai
devreme unirea tuturor românilor inițiată de Mihai Viteazul.
Poate ar fi făcut o Acad ocemie la Iași și ar fi reintrodus alfabetul latin în administrație și
biserică, poate ar fi reînnoit și modernizat structuril e administrației în folosul maselor, poate ar fi
deschis drumurile comerțului și ar fi reconstruit porturile. Poate că ar fi creat noi cadre de
conducere, din tineretul studios și în oștire, pregătindu -se și o armată cu dragoste de patrie.
Cantemir a evol uat, cu o forță proprie de cuget și cu o in ocițiativă științifică personală
exemplară și a încercat să intervină cu bagajul său intelectual în destinul politic al neamului său:
„că cine adevărul de la rădăcină cearcă, știința în vîrful înălțimii află”64.

Însemne și simboluri heraldice

Preocupările arheologice ale lui Cantemir au fost în strânsă legătură cu cele de
numismatică, heraldică și genealogie. Interesul pentru heraldică este destul de redus, deși atestă o
bună cunoaștere a subtilităților acest eia. În afară de stema Moldovei, desenată și cântată în
versuri încă de la începutul primei sale lucrări, Divanul, Cantemir mai menționează o sigură
stemă: cea aflată pe zidurile Sucevei, ca și pe o piatră la Harkov, stemă ce înfățișează șapte
turnuri de c etate deasupra cu o coroană imperială susținută de doi lei și cu doi pești solzoși
dedesupt65. Sub pești capul de bour al Moldovei cu o stea cu șase raze între coarne. Dacă din

62 Ibidem , p. 137.
63 Ibidem , p. 138.
64 Dimi trie Cantemir, Istoria ieroglifică, ediție de P. P. Panaitescu și Ion Verdeș, vol. I -II, Editura pentru Lit eratură,
București, 1964, p. 319 .
65 Ecaterina Țarăl ungă, Dimitrie Cantemir, Contribuții documentare la un portret, Editura Minerva, București,
1989, p. 165.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

29 punct de vedere heraldic descrierea lui Cantemir vrea să ne indice o ascendență romană a
Moldovei, practic acest tip de stemă e puțin plauzibil să fi existat, chiar și în ipoteza, menționată
de Cantemir însuși, că ia a fost inventată odată cu restaurarea zidurilor Sucevei de către locuitorii
ei din epoca post -romană, dar înainte de se pararea Daciei în provincii66.
Cea mai veche stemă cunoscută a lui Dimitrie Cantemir datează din anul 1716, fiind
redată ca supralibros pe manuscrisul lucrării „Hronicul vechimei a roma no-moldo -vlahilor”67. Se
presupune că aceasta ar reprezenta calitatea de domnitor al Moldovei, deținută de Cantemir în
perioada martie -aprilie 1693 și 1710 -1711.
Domnitorul cunoștea și utiliza simboluri și procese tipice alchimiei pentru a descrie
diverse relații politice, stări de spirit și balanțe de forțe ale personajelor („Istoria ieroglifică”). În
acest sens, duelul dintre Leu (Moldova) și Vultur (Țara Românească), mediat de Pești (Imperiul
otoman), reprezintă un trio alchimic – pământul aerul și apa.
Cantemir păstrează o puternică amprentă heraldică tipic românească, fa pt ce atestă
menținerea unui interes constant față de Moldova și Țara Românescă în ciuda apartenenței sale
la nobilimea țaristă. Astfel, limbajul heraldic instrumentat de Dimitrie Cantemir prin stemele sale
devine un foarte sensibil sistem de înregistrare a realităților politice și aspirațiilor sale personale,
cu atât mai mult cu cât personalitatea sa intelectuală, anunțând Iluminismul secolului al XVIII –
lea, pare să fi fost direct implicată în redactarea acestor steme.
În calitate de domni ai Țării Moldov ei, Constantin, Antioh și Dimitrie Cantemir au
respectat tradiția heraldicii de stat existentă în acest principat din epoca respectivă, folosind în
reprezentările heraldice oficiale numai stema Moldovei, însemnele puterii domnești și elemente
ornamentale f ără scop de individualizare personală sau familială68.

Geograf și istoric

În ceea ce privește activitatea de geograf a lui Cantemir, acesta este interesat în primul
rând de geografia politică. Eventualele hărți istorice ori fizice sunt subordonate acestui sens
politic. În plus, geografia e înțeleasă ca oferind o serie de argumente istoriografiei.

66 Ibidem .
67 Ioan N. Mănescu, Stemele lui D. Cantemir și locul lor în heraldica Țărilor Române în ,,Revista Arhivelor ”,
XXXV, București, 1973, p. 473.
68 Silviu, Andrieș – Tabac , „Stemele Cantemireștilor” , în Andrei Eșanu (coord.), Dinastia Cantemi reștilor (secolele
XVII – XVIII), Chișinău, Editura Știința, 2008, p. 583.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
30 În perioadele de ședere la Constantinolpol, i -a avut în calitate de profesori la Academia
Patriarhicească din partea locului pe celebrii cărturari Meletie de Art a și Hrisant Notara, care
avea un vast orizont științific modern în diverse domenii, inclusiv în cel al științei geografice69.
Dimitrie Cantemir prin intermediul cărții a știut să acumuleze vaste cunoștințe de
geografie istorică, dar și de geografie modern ă. A știut să învețe, să acumuleze cunoștințe
geografice și în timpul călătoriilor sale prin ținuturile Țării Moldovei, din numeroasele sale
călătorii de la Iași la Istambul și împrejurimile acestuia, din participarea la campaniile militare
ale Imperiului Otoman, și chiar din plimbările sale în lung și în lat prin capitala imperiului și
zonele maritime adiacente70.
O experiență bogată de viață, dar și de cunoaștere a mediului, o adevărată lecție i -a oferit
principelui refugiul său în Rusia, unde i s -a desch is o nouă panoramă geografică în imperiul
nordic cu marile sale deosebiri de relief, climă, ape, de geografie umană (habitat, tradiții),
structuri de stat, de proprietate ș.a. Numeroasele studii, experiențe și acumulări de durată în
domeniul științei geogr afice au fost reflectate într -un șir de scrieri și lucrări cartografice.
O primă lucrare geografică și cartografică este considerată Planul Constantinopolei71,
conceput sau poate și început după unii istorici la Istambul și definitivat în Rusia, paralel cu
încheierea lucrului asupra Istoriei Imperiului Otoman72. Acest plan topografic se distinge prin
exactitate, prin mulțimea de detalii pe care le conține, inclusiv trama stradală, piețe cu târguri, căi
de acces în oraș, zone interne funcționale etc. În exter iorul zidurilor orașului sunt incluse sate,
moșii. Dintre elementele principale fixate fac parte: seraiul sultanilor, haremul imperial, Eski
Saray, palatul Eyub, Saray Burnu, fostul Acropole, Sfânta Sofia, Hipodromul, palatul viziresc,
palatul amiralității , reședințele de la țară ale sultanilor (Daud – Pașa și Kara Agac Saray) ș.a.73
Din întreaga operă cantemireană cea mai importantă lucrare, cu conținut descriptiv
geografic, este considerată Descrierea Moldovei , unde Cantemir preferă să aprofundeze
cunoștin țele despre o țară aparte, scoțând în evidență specificul geografic al Țării Moldovei. Prin
această lucrare autorul depășește caracterul descriptiv și tinde să explice și să compare originea,
evoluția și manifestarea fenomenelor geografice și este consider at, în această privință, un
precursor al gândirii științifice moderne74.
Cantemir prezintă Moldova în Descriere ca o țară de o relativă întindere cu hotare
distincte între munții Carpați, Nistru, Dunăre și Marea Neagră, cu munți faimoși, păduri, câmpii,
lacuri și ape curgătoare, cu bogate zăcăminte de aur, sare, fier, cu pășuni întinse, cu o faună și

69 Andrei Eșanu, Valentina Eșanu, „Dimitrie Cantemir – geograf ” în Andrei Eșanu (coord.), Dinastia
Cantemireștilor (secolele XVII – XVIII), Chișinău, Editura Știința, 2008, p. 298.
70 Ibidem .
71 Ibidem .
72 Ibidem .
73 Ibidem , p. 300.
74 Ibidem , p. 301.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

31 floră de mare diversitate; o țară cu oameni viteji, harnici, ospitalieri și buni creștini, cu un trecut
glorios, cu tradiții culturale, coborâtoare din vechea s tirpe latină75. Printr -un scurt discurs istoric,
Cantemir încearcă să întrevadă, prin negura de vremi, procesul de individualizare a spațiului
geografic, de la est de Carpați cu hotare distincte dinspre Transilvania, Valahia la vest și sud -vest
și câmpurile barbare la est, spațiu în care secole la rând au avut loc confruntări cu numeroase
seminții nomade până la con stituire unui stat independent – Țara Moldovei76.
Cu mândrie Cantemir scrie că „abia de mai găsi ape mai multe împodobite prin jocuri ale
firii î n vreun alt ținut la fel de strâmt, precum este Moldova”77.
Istoria Imperiului Otoman de factură istorică este totodată și una de geografie istorică. În
urma participării sale în campania persană (1722 -1723) a acumulat material de pe teren în formă
de note și însemnări de călătorie, a făcut desene și schițe de hărți78.
Cantemir considera harta drept sursă importantă de informare. A definit -o în felul
următor : „mappa altă nu iaste, fără numai istorie în șiruiri însămnată, carea decât istoriia în slove
spusă, mai chiar și mai aievea arată părțile locului și ținuturile țărâi”79.
Cea mai de seamă operă cartografică a lui Dimitrie Cantemir din cele cunoscute până
astăzi este Harta Moldovei componentă a Descrierii80.
Dimitrie Cantemir a fost înainte de toate istoric, cu toate domeni le cugetării și cunoașterii
în care a răzbătut mintea lui veșnic iscoditoare, viziunea aceasta a familiei și contemporanilor se
cuvine să rămână și a noastră. Aici nu e vorba numai de stăruința efortului sau de întinderea
scrierilor, ci și de formele atât de felurite ale interesului său pentru trecut, de pasiunea pusă în
descifrarea acestuia de valoarea, până la urmă, a investigațiilor sale istorice. La toate acestea se
adaugă cheagul pe care -l reprezenta legătura permanentă în care se află, în gândirea lui
Cantemir, istoria și viața.
El a manifestat un mare interes atât față de istoria românilor, cât și față de istoria
universală. În lucrările sale, istoria națională este strâns legată de cea universală, cele două istorii
deseori făcând co rp comun. Concepția lui ca istoric consta în respectul și prețuirea față de
noblețea și vechimea strămoșilor, față de lupta lor pentru păstrarea ființei naționale, iar pentru
aceasta se profila înțelesul pe care el îl atribuia științei istorice, care trebuia să ofere
contemporanilor săi pildă și îndemn în lupta pentru „moșie”, adică pentru patrie81.

75 Ibidem .
76 Ibidem .
77 Ibidem , p. 302.
78 Ibidem , p. 305.
79 Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimei a romano – moldo – vlahilor , ed. Stela Toma, vol. II, București, 2000, p.
161.
80 Andrei Eșanu, V alentina Eșanu, „ Activitatea cartografică a lui Dimitrie Cantemir ” în Andrei Eșanu (coord.),
Dinastia Cantemireștilor (secolele XVII – XVIII), Chișinău, Editura Știința, 2008 , p. 310.
81Andrei Eșanu, Valentina Eșanu, „ Dimitrie Cantemir – istoric ” în Andrei Eșanu (coord.), Dinastia Cantemireștilor
(secolele XVII – XVIII), op. cit. , p. 266.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
32 Marele interes față de istoria, cultura și civilizația poporului român, în special față de tot
ce ținea de trecutul și prezentul Țării Moldovei, Cantemir l -a mani festat încă din adolescență.
Studiul îndelungat i -au permis elaborarea, în perioadele de aflare la Constantinopol, și mai ales
în Rusia, a unei întregi serii de opere monumentale dedicate trecutului poporului român din
Antichitate până către începutul seco lului al XVIII -lea82.
Dintre acestea cele mai importante sunt: Hronicul vechimii a romano – moldo – vlahilor,
Istoria moldo – vlahică, Descrierea Moldovei, Viața lui Constantin Cantemir ș.a. O altă operă
celebră, ce ține de istoria universală este, Creștere a și descreșterea Curții Otomane83.
Hronicul vechimei a romano – moldo – vlahilor este cea mai importantă dintre lucrările
dedicate istoriei naționale. Noțiunea de „hronic” trebuia să arate în spiritul vremii că e vorba de
un letopiseț/cronică, care ar con ține expunerea an de an a istoriei românilor în vatra vechii Dacii
de la împăratul Traian până în timpul vieții autorului84.
De Hronic ca lucrare istorică este stâns legată Descrierea Moldovei . În ceea ce privește
aspectele și unele detalii istorice, la el aborarea Descrierii , Cantemir recurge la numeroase surse
interne cronicărești și documentare, desemnate de autor prin noțiunea de „diplomele vechilor
Princip” și cele „ale vechilor spițe”85 boierești interne și externe, făcând referință la cronicarii
unguri , poloni, bizantini și sud – slavi86.
Descrierea , privită în ansamblu, pe lângă importante aspecte geografice, politice și
cultural – bisericești, conține și importante pasaje istorice în care Dimitrie Cantemir vine cu
întregiri, fie cu viziuni și interpre tări proprii la numeroase probleme de istorie a Moldovei. Prin
diversitatea și bogăția de informații, Descrierea prezintă o importantă sursă de cercetare în
numeroase domenii ale cunoașterii istoriei și tradițiilor populare, a realităților din Țara Moldove i
de la hotarul sec. XVII – XVIII87.
Prin opera Vita Constantini Cantemyrii , dedicată chiar tatălui său, Cantemir încearcă să
argumenteze cât mai temeinic originea nobilă a neamului Cantemireștilor și drepturile lor
legitime de a deține tronul Țării Moldov ei. Principele își caracterizează tatăl drept o mare
personalitate politică și istorică, un bun oștean, dregător și diplomat iscusit, un grijuliu părinte,
un mare domnitor al Moldovei. Într -un fel, această scriere este o continuare a Letopisețului Țării
Moldovei , al lui Miron Costin, care ajunge cu descrierea evenimentelor doar până în 1661, iar
Dimitrie Cantemir duce povestirea până la moartea tatălui său în 169388. Această lucrare ocupă

82 Ibidem , p. 267.
83 Ibidem .
84 Ibidem , p. 269.
85 Ibidem , p. 274.
86 Ibidem .
87 Ibidem , p. 285.
88 Ibidem .

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

33 un loc aparte în întreaga creație a lui Dimitrie Cantemir în ciclul să u de lucrări în domeniul
istoriei naționale.
Un important spațiu în opera lui Dimitrie Cantemir ocupă și istoria universală. De -a
lungul timpul ui, prin studii și vaste lecturi și -a format o largă viziune asupra procesului istoric
mondial.
Cea mai de seam ă operă de istorie universală a lui Dimitrie Cantemir este Istoria
Imperiului Otoman . Prima parte intitulată Incrementa Aulae Othmanicae se deschide prin
capitolul dedicat lui Suliman Szah și stirpea sa din care se trage fondatorul imperiului Othoman I
(1284 – 1326), urmați de domnia altor sultani și două perioade până la Murad al II -lea (1421 –
1451), inclusiv.
În centrul atenției autorului se află evoluția politico -militară a Imperiului Otoman și este
centrată pe biografiile sultanilor.
În partea a II -a lucrării, intitulată Decrementa Aulae Othmanicae , autorul expune
evenimentele politice din ultima perioadă a domniei sultanului Mehmed al IV -lea până la bătălia
și încheierea păcii de la Stănilești din 1711. O atenție sporită istoricul acordă situației in terne a
statului otoman, campaniilor militare otomane, în special luptelor de asediere a Vienei, luptelor
de la Zenta și Petrovaradin, Stănilești. Prezentând starea de lucruri care s -a creat în imperiu în
ultimul sfert al secolului al XVII -lea și începutul secolului al XVIII -lea, autorul arată că acesta
este cuprins de intrigi, vrajbă, corupție și degradare morală atât în înaltele sfere ale puterii de la
Curtea Otomană, cât și în cele ale armatei, de unde reiese că Imperiul Otoman este în declin
politic și economic evident și prin urmare, a sosit timpul ca diriguitorii marilor puteri creștine să –
și unească forțele și să pornească război contra ‹‹ Zmeului cu șapte capete ››89.
Prin tratatele sale istorice, Dimitrie Cantemir a constituit o întreagă epocă, a fo st un
istoric modern cu vaste și profunde viziuni asupra istoriei naționale și universale.

Locul lui Dimitrie Cantemir în cultura românească

Cum sublinia P.P. Panaitescu, „opera lui Cantemir se integrează în cultura noastră cu
rădăcini în trecut, cu prel ungiri în viitor”90.
Din cei 50 de ani neîmpliniți ai vieții sale, Cantemir a petrecut 30 în străinătate, în Turcia
și Rusia. Această precizare este importantă pentru evaluarea locului său în cultura românească
deoarece, indiferent de depărtarea lui de țară , învățatul a continuat să gândească și să scrie
românește ca orice cărturar de acasă. Capodopera care este Istoria ieroglifică a fost scrisă la

89 Ibidem , p. 296.
90 P.P. Panaitescu, op. cit. , p. 258 .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
34 Constantinopol, iar opera majoră a lui Cantemir, Hronicul vechimei a roma no-moldo -vlahilor , în
ultimii ani ai e xilului său din Rusia. Prin limbă, idei, informație și atmosferă, aceste opere se
înscriu în fruntea scrisului românesc al timpului.
Ne-am obișnuit să aflăm numele lui Dimitrie Cantemir la începuturile multor domenii ale
culturii românești moderne. El a f ost precursor în etică, prin Divanul; în logică, prin
Compendiolum universae logices institutiones; în filozofie, prin Sacrosanctae scientiae
indepingibilis imago; în muzică, prin cunoscutul său tratat, în geografie, prin Descriptio
Moldavie; în orientalis tică, prin Istoria Imperiului otoman; în istoria religiilor, prin Sistemul
religiei muhamedane; în literatură prin Istoria ieroglifică.
Și tot așa el a fost precursor în filologia noastră prin marele număr de neologisme, cu care
a îmbogățit limba română; î n stilistică, prin încercarea de a introduce rafinamentele
manierismului greco -latin în scrisul românesc91. Dicționarele enciclopedice îl prezintă pe
Dimitrie Cantemir drept un cărturar umanist, o personalitate cu preocupări enciclopedice,
poliglot, compara bil cu umaniștii Renașterii. A scris în latină, în turcă, dar și în română. Este
unul dintre ctitorii beletristicii românești prin lucrarea intitulată Istoria ieroglifică.

Naționalism și umanism

Întreaga operă a lui Cantemir, ca și activitatea lui pildui toare de om de stat, este călăuzită
de o concepție larg umanistă care cuprinde în ea atât trăsăturile generale ale umanismului
european, cât și cele care aveau să definească specificul umanismului românesc.
Așa cum, ca istoric, va fi frământat de nevoia d ovedirii continuității și latinității poporului
român, tot astfel, ca gânditor și om de cultură, el afirmă necesitatea reluării preocupărilor și
spiritului culturii antice . Dar, în același timp, a fost conștient de un imperativ care străbate
activitatea și opera lui: de a implanta acest spirit umanist în solul destinului și problematicii
spirituale a patriei sale . De aceea se va strădui el pentru cultivarea în limba națională a „celor
mai adânci învățături”92, introducând neologisme sau făurind cuvinte român ești pentru noțiuni
științifice și filozofice de o importanță majoră: materie, energie, dialectică, argument, neam93 etc.
Ceea ce conferă un mare preț gânditorului Cantemir nu este numai faptul, istoricește
considerabil, că a strălucit în domeniul filozofi ei, el și -a adăugat meritul deosebit de a fi fost pe
de-a-ntregul un gânditor umanist, necontenit preocupat de problemele naționale, sociale și
umane94.

91 300 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir ,ed. cit., p. 67.
92 Ibidem , p. 43.
93 Ibidem .
94 Ibidem , p. 44.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

35 Latura umanistă și naționalistă a personalității, se justifică la Cantemir prin lupta cu pana
sau sabia, pentru apărarea demnității și libertății naționale.

Preocupări etnografice

Pentru Cantemir actul de cultură n -a însemnat nici pe departe universul livresc cuprins
între lumea cărților și destinat elitelor intelectuale. El dorea să pătrundă prin mesaj ul său în
adâncimile spirituale ale poporului român și în conștiința lumii europene și orientale
deopotrivă95. Alături de cultura elitelor l -a interesat deci cultura populară, acel limbaj comun al
său cu populația majoritară , care era și limbajul comun al t uturor oamenilor simpli, calea lor de
acces spre cultură și viața spiritului, deci spre înțelegerea istoriei.
Mențiunile etnografice urmează, aceeași mare linie a istoriografiei -problema românească
și cea otomană, fiind o încercare de demonstrare a specif icului fiecăruia din cele două popoare,
adică a deosebirii lor substanțiale. Obiceiurile de nuntă și de înmormântare sunt descrise atât la
moldoveni cât și la turci. El compară ceremonialul popular cu cel boieresc demonstrând astfel
cum începeau să pătrund ă în suprastructură obiceiurile turcești. În cazul fiicelor de boieri, fața
miresei era acoperită cu un văl roșu, prins cu două săgeți, care apoi erau trase de nuntași în
perete, deasupra capetelor mirilor. O asemănare între ceremonialul tătar și cel moldo venesc era
furatul miresei96. Acest ritual era considerat de Cantemir nu numai rodul conviețuirii, ci și un
substrat arhaic care vorbea deopotrivă la moldoveni și tătari. În ceea ce priveste c redințele
populare în legătură cu înmormântarea, Cantemir conside ră că există un substrat comun, dar și
obiceiuri diferite. Atât românii cât și turcii, cred că sufletul mortului nu -și găsește odihna decât
după patruzeci de zile97.
Pe lângă aceste ceremonialuri, sumar, lucrările lui Cantemir ating și problema legendelor
și miturilor.

95 Ecaterina Țarăl ungă , op. cit. , p. 169 .
96 Ibidem , p. 170.
97 Ibidem .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
36
Perspective filozofico -teologice

O teorie cantemireană a religiilor atestă primul mare moment al înțelegerii urmărilor
produse în cultura română din cauza diverg ențelor dintre crestinism si mahomedanism . Ar fi
greșit să considerăm că e l intensifică în toate punctele aceste divergențe . În acest punct Cantemir
afirmă nu numai principalele divergențe interne ale islamismului și creștinismului , ci și
pulverizarea în secte mai mult sau mai puțin marginale a fiecăruia dintre ele98.
Cele două atitudini opțional diferite ale Orientului și Occidentului în probleme religioase
i-au prilejuit lui Cantemir marile deschideri spre filosofie și istorie. Prin urmare alături de
mitologie și magie ca forme simbolice ale conștiinței, religia este cea de -a treia care -i permite lui
Cantemir accesul spre înțelegerea științei istorice. Cât despre filosofie, ea a constituit în formula
spiritului cantemirian un punct de conștientizare a propriului său demers și de implicare a lui în
marile orizonturi culturale. Fi e și numai prin acest fapt și Cantemir se prezintă, spiritual, ca o
conștiință modernă99. Nu este de aceea întâmplător faptul că, în ordine cronologică, filosofia
constituie începutul preocupărilor cantemiriene.
Activitatea filozofică și literară a princip elui moldovean nu se datorează unei situații
întâmplătoare, ci unui program clar al autorului, de ridicare culturală a neamului din care făcea
parte. Această ridicare culturală însemna însă și o creare a limbii de cultură a poporului român:
nu era posibilă o cultură superioară la români, decât dacă și limba acestui popor devenea un
instrument de expresie asemănător limbilor de cultură ale vremii100.
Terminologia filozofică din Divanul se regăsește în Istoria ieroglifică , ceea ce dovedește
că Dimitrie Cantemir s-a oprit la ea, cel puțin în epoca de tinerețe, în care a scris lucrări
filozofice și un roman101. El a văzut din capul locului că poporului român îi lipsește o
terminologie filozofică bogată și stabilă și a încercat de la prima sa operă tipărită, Divanul , s-o
creeze, plecând de la ce i se părea deja fixat și util, în terminologia filozofică românească
existentă pe atunci. Astfel, fire „natură” și ființă „substanță”, „esență” se regăsesc în
terminologia filozofică102.
Dimitrie Cantemir trebuie considerat, pe lângă vocația sa de istoric, drept un umanist care
și-a început activitatea ca filozof și romancier, dând și în aceste domenii opere de seamă,
importante chiar pe plan mondial.

98 Ibidem , p. 314.
99 Ibidem , p. 315.
100 300 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemi r, ed. cit., p. 125.
101 Ibidem , p. 129.
102 Ibidem .

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

37 Contribu ții la istoria muzicii turcești

În timpul cât a stat la Constantin opol, pe lângă faptul că a învățat limba turcească, a
studiat, timp de 15 ani și muzica, atât din punct de vedere teoretic cât și practic103. Într-o notă din
Istoria imperiului otoman , el ne dă câteva informații în legătură cu istoria muzicii turcești și cu
valoarea acesteia. „Pe timpul lui Mahomed sultanul, arta muzicii nu numai a reînviat, ci, încă s -a
ridicat la cea mai mare perfecție prin Osman Effendi , nobil din Constantinopol. Acesta a format
mai mulți elevi atât în muzica vocală, cât și în cea instrume ntală”104.
Dintre i nstrumentele muzicale, Dimitrie învățase să cânte la tambură și la neiu (un fluier
de trestie asemănător cavalului românesc).
Pe lângă muzica instrumentală, Dimitrie Cantemir i -a învățat pe elevii săi și partea
teoretică a muzicii turceșt i. El a învățat notele pentru a exprima cântecele turcești. Popoarele
orientale, printre care și turcii, nu cunoaștem până la acea dată semnele cu care să -și poată nota
muzica105. Notele muzicale inventate de Dimitrie Cantemir erau literele alfabetului arab, litere
adoptate și de turci. Cu vremea, aceste note au dispărut cu totul106. Cantemir a scris o carte mică
în limba turcească despre arta muzicii și se intitul a „Tarifu ilmil -musiki ala vețki mah sus”
(Explicarea muzicii teoretice într -un chip pe scurt)107.
Afară de micul tratat asupra teoriei muzicii turcești el a mai compus și un număr de bucăți
de muzică turcească, parte pentru voce numite Beste sau Pestade și parte pentru instrumente
numite Pesrevuri sau Pestrefuri. Ariile acestea ale lui Dimitrie Cantemir s-au auzit multă vreme
și se numeau „ariile lui Cantemir”. Ele au fost adunate în colecția Cartea cântecelor după gustul
muzicii turcești, și s-a bucurat de cinste, multă vreme. O arie cunoscută ca aparținând lui
Dimi trie Cantemir a fost pusă pe note de Ch. Fonton înainte de 1751, la Constantinopol108.
Sunt interesante și opiniile lui Dimitrie Cantemir despre valoarea muzicii turcești. Ele
sunt expuse pe scurt într -o notă din Istoria Imperiului otoman.
Kitab -i ilm-i musiki (Cartea științei muzicii ) a fost r ed ocactată în timpul șed ocerii lui Dimitrie
la Istambul. Tratatul dem oconstrează profun ocda lui cunoaștere a societății otomane, a cărei
sensibilitate artistică și -a însușit -o în întregime. La Curtea otomană aveau loc concerte de muzică

103 I.D. Lăudat, Dimitrie Cantemir, Viața și opera, Editura Junimea, Iași, 1973, p. 76.
104 P.P. Panaitescu, op. cit. , p. 63 .
105 I.D. Lăudat, op. cit. , p. 77.
106 Ibidem .
107 Ibidem , p. 78.
108 Ibidem .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
38 destinată cunoscăto rilor – adevărați melomani educați, rafinați, care savurau muzica cultă
compusă special pentru asemenea ocazii109.
Edu occația sa, inclusiv cea muzicală, a fost cultivată mai întâi în Moldova, de călugărul
Cacavela, iar muzica și interpretarea instru ocmental ă le-a deprins de la Ahmed Kemadi – care l -a
învățat să cânte Kemânce și de la grecul Angeli – care l -a introdus în tainele tanbur –ului.
Ope ocra lui m ocuzicală cuprinde două părți: tratatul propriu -zis și o culegere de melodii
otomane, dintre care mai mu lte sunt compoziții originale. El dă impresia unei lucrări de mare
anvergu ocră pentru un autor de la începutul secolului al XVIII -lea, impresie confirmată de
specialiștii în muzica otomană. Cantemir se comportă ca un maestru incontestabil al artei pe care
o practică.
Luă ocrile sale de poziț ocie în dezbatere intervin într -un moment crucial pentru evoluția
muzicii otomane. Principala noutate a tratatului constă în sistemul de notație alfabetic al literelor
arabe și turcești, care reprezentau 33 de sunete dif erite. Mândru de invenția lui, autorul își laudă
meritele. Grecii, am ocintește el, au utilizat un sistem aproape similar, dar care nu cunoștea notațiile
măsurii și ale ritmului. Europenii și rușii au luat în calcul tocmai necesitatea de a nota ritmul,
însă ei nu cunoșteau muzica orientală110.
Rem ocarcăm importanța acordată de el rațiunii în abordarea sa teoretică: doar ea poate
deosebii compoziția muzicală de cântecul păsărilor, oricât de dulce și duios ar fi . Capacitatea de
a raționaliza este cea care îngădu ie pătrunderea în oceanul științei muzicale, domeniu cu
posibilități infinite, pe măsura combinațiilor de note și ritmuri111.
Virtu ocozitatea sa devine notorie, mai ales ca interpret la tanbur, iar repertoriul se
îmbogățește cu numeroase compoziții proprii , mult apreciate de cunoscători112.
Importanța lui Cantemir se dovedește a fi încă o dată fără echivoc când vorbim despre
lucrările sale în varii domenii de interes pentru societatea occidentală din vremea sa. Operele
sale, indiferent de domeniul abordat, co nstituie și în prezent surse de primă mână pentru
cercetătorii evenimentelor din trecutul nostru113.
Cunoscut mai puțin ca muzician, principele moldav dovedește că și -a meritat locul în
istoria sonoră a acestui areal cultural, devenind o personalitate marca ntă a cărei operă nu se poate
trece cu vederea114.

109 Carmen Che laru, Cantemir – oglu – interpret, compozitor și muzicolog, în Dimitrie Cantemir, Perspective
interdisciplinare, coord. Bogdan Crețu, Editura Institutul European, București, 2012, p. 226.
110 Ștefan Lemny, Cantemireștii, Editura Polirom, op. cit. , p. 75.
111 Ibidem , p. 76.
112 Carmen Chelaru, op. cit. , p. 232.
113 Răileanu, Constantin, Dimitrie Cantemir. Melo , Integrala compozițiilor cantemiriene din „Kitab -1 Îlmi’l -musiki
ala Vechi’l -Hurafat” (Cartea științei muzicii după felul literelor), București, 2017 , p. 55 .
114 Ibidem .

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

39 Activitatea literară

Opera lui Dimitrie Cantemir, foarte bogată, poate să fie studiată după criterii variate.
Adoptând criteriul cronologic, deosebim: scrieri de tinerețe – Divanul, Logica, Imaginea
științei sacre etc. Sunt scrieri filozofice alcătuite sub influența culturii dobândită în familie și în
mediul constantinopolitan. Perspectiva teologică din care sunt dezbătute problemele ridicate de
aceste lucrări se explică prin mediul în care a trăit Cantemi r115.
Acestei perioade îi urmează una de tranziție, în care principele moldovean scrie Istoria
ieroglifică, operă cu caracter istoric -politic -literar.
A treia perioadă – de maturitate – reprezentată prin scrieri istorice, geografice,
etnografice etc, coin cide cu vremea șederii sale în Rusia. Scrie opere ca: Istoria Imperiului
otoman, Descrierea Moldovei, Viața lui Constantin Cantemir, Historia moldovlahica, Hronicul
vechimii romano -moldo -vlahilor, Sistema religiei mahomedane. Cele mai multe dintre aceste
opere îl impun ca un mare învățat al vremii. Operele lui Dimitrie Cantemir ar mai putea să fie
clasificate după limba în care au fost scrise. Cantemir a alcătuit multe scrieri în limba latină,
fiindcă pe atunci aceasta era încă limba universală a științei. Scriind latinește, el se adresa întregii
lumi învățate116.
Operele lui Cantemir s -ar mai pu tea grupa după domeniile pe care le reprezintă. Din acest
punct de veder e observăm că opera lui reprezintă, la vremea respectivă, un câmp foarte variat de
preocupări. Nici un scriitor din epoca literaturii noastre vechi nu poate concura cu el în privința
varietății cunoștințelor. El este un savant de renume european, care a scris în domeniile:
filozofie, istorie, geografie, etnografie, folcloristică, muzicolog, orienta list117.
Prima sa carte, Divanul sau gîlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul trupului cu
sufletul , trimisă de autor din Turcia la Iași și publicată acolo în 1698, în limbile elenă și română,
este o carte de educație religioasă. Această ca rte este urmată aproape imediat de o a doua, scrisă
în limba latină, cu titlul: Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago, adică „Imaginea ce nu se
poate reda a științei sacre”. După cum arată însuși titlul, această carte încearcă să definească
poziția față de filosofi e a unui gânditor aflat încă sub influența misticii ortodox e118.
Ca în multe alte lucrări ale sale, Dimitrie Cantemir nu se lasă copleșit de fondul grav al
problemelor. Structura de luptător străbate în stilul său vioi, familiar, deseori polemic, în
invec tivele ca și în proverbele populare sau împrumutate din vechile scrieri.

115 I.D. Lăudat, op. cit. , p. 44.
116 Ibidem .
117 Ibidem , p. 45.
118 300 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir, ed. cit. , p. 9.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
40 Tot în această perioadă a vieții lui Cantemir trebuie plasate alte trei lucrări ale sale:
Logica, Tratatul de muzică turcească și Istoria ieroglifică. Într-o perioadă în care ajutoru l și
sprijinul din țară începuseră a slăbi, Dimitrie Cantemir și -a valorificat cunoștințele primite,
trecute prin filtrul inteligenței sale de o rară putere analitică, scriind cărți pentru discipoli ai săi,
turci sau greci.
Așa a apărut Logica, așa a apăr ut Tratatul de muzică turcească, pe care l -a dedicat
Sultanului, în semn de admirație pentru muzica turcească.
Cea mai importantă dintre lucrările amintite până acum este Istoria ieroglifică , scrisă în
românește. După însuși titlul, cartea este un adevăra t pamfl et politic. Autorul utilizează toate
resursele sale stilistice pentru a prezenta sub formă alegorică situația politică și socială a
principatelor românești de dincoace de Carpați, lupta pentru putere dusă cu toate mijloacele,
inclusiv mita, denunțur ile și trădarea, de către boierii celor două principate, mediul deosebit de
favorabil al unor asemenea acțiuni pe care îl constituia Imperiul Otoman în descompunere119.
În refugiu, Dimitrie Cantemir a scris cea mai importantă parte a operei sale. Operă
considerabilă prin întindere, prin erudiția deosebită pe care a dovedit -o în sprijinirea
argumentărilor sale, argumentări strânse cu caracter de propoziții matematice, rezultat al
educației sale polivalente, în care știința timpului intra cu o parte însemnată.
Prima lucrare scri să în refugiu este Descriptio Moldaviae, întocmită la cererea Academiei
de Științe din Berlin, al cărui membru era. Lucrarea constituie un adevărat model de monografie
a Moldovei, în care toate aspectele: istoric, geografic, etnografic, lingvistic, social, politic,
economic sunt prezentate și analizate.
Nicăieri, poate, ca în această lucrare, mică în întindere, dar densă în conținut, nu apare
atât de puternic personalitatea complexă de savant, de mare patriot, de om politic al lui Cante mir.
Nicăieri ca aici nu și -a desfășurat el calitățile sale de organizator metodic al unui material foarte
variat, grupat în jurul unei singure teme: „Moldova”.
Odată cu țara sa, Cantemir s -a descris implicit și pe sine. Căci el nu s -a putut mărgini la
expunerea, atrăgătoare prin claritatea sa, dar totusi riguroasă, a omului de știință, ci a însoțit -o cu
aprecieri calde, în care deseori rigoarea seacă a savantului cedează pasul lirismului poetului,
asupra frumuseților și bogățiilor țării asupra trecutului s ău glorios, asupra nobleței originii sale.
A doua mare lucrare a savantului român scrisă în refugiu este Historia incrementorum
atque decrementorum Aulae Othomanicae. Scrisă în latinește, ca și prima lucrare cartea a fost
tradusă, spre sfârșitul vieții lui Cantemir, în limba rusă.

119 Ibidem , p. 39.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir

41 Hronicul vechimii a romano -moldo -vlahilor a fost lucrarea la care Dimitrie Cantemir a
lucrat până la sfârșitul prematur al vieții sale. Scrisă în limba română, ca o dezvoltare a unei
prezentări condensate, ea a rămas până aproape în zilele noastre sub formă de manuscris.
Aceste opere îl oglindesc fidel pe creator: un nobil de țară, de o inteligență excepțională;
un boier care analizează cu luciditate viciile clase i boierești; un savant umanist al epocii sale, în
înțelesul plin al acestui cuvânt, cunoscut și recunoscut ca atare în toate centrele de cultură ale
Europei; un om pe care dorința nestăpânită de -a cunoaște și de -a înțelege cât mai mult și cât mai
adânc nu l -a îndepărtat nici o clipă de la obiectivul principal al nobilei s ale strădanii, acela de a
strânge date cât mai multe privind originea poporului său, continuitatea așezării sale de -a lungul
secolelor, unitatea de limbă și de aspirații a românilor de dincoace și de dincolo de Milcov, de
dincolo și de dincoace de Carpați, date pe care le vro ia aduse la cunoștința tuturor.