Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir [626989]

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
41

2. FOLCLOR ȘI CULTURĂ MEDIEVALĂ

2.1. Interpretarea folclorului

Dimitrie Cantemir este cunoscut în cultura română datorită faptului că a menținut vii
tradițiile naționale, prin trecerea lor în documentele vremii. El a pus în valoare cultura română
din perspectivă etnologică, folclorică, cu toate părțile ei componente: eroi, mitologie, simboluri,
ritualuri, rituri de trecere etc.
El este un deschizător de drumuri în domeniul păstrării tradițiilor și folclorului românesc,
deoarece până la el nu s -a mai scris despre acesta. Lucrările lui Cantemir privitoare la folclorul
românesc constituie adevărate izvoare ale culturii naționale. Argumentele istoriografice
provenite din fol clor sunt mai variate ca cele et nografice, fără a fi cu mult mai numeroase. E
vorba despre o serie de exprimări orale legate de datini: orația de nuntă, bocetul, colindul, de
proverbe (românești și turcești) și zicători, parabole, exprimări metaforice în stil popular1.
Redarea în scris a culturii populare, precum și interpretarea pragma tică a acesteia a dus, în
decursul timpului, la apariția unei discipline, folcloristica.
În Descrierea Moldovei se află probabil prima sumară culegere de folclor din istoria
folcloristicii2. Cunoscuta orație care începe cu fraza „Înaintașii noștri, moșii și strămoșii,
umblând la vânătoare prin păduri, au găsit ținutul pe care -l locuim astăzi și-n care trăim acum
(…); preamăritul stăpân cu tare, umblând după vânat pe câmpii, în păduri și -n munți, a dat peste o
ciută sau căprioară (…)” este pentru Dimitri e Cantemir proba păstrării de către tradiție a celui de –
al doilea descălecat al Moldovei (în special) și al principatelor dunărene (în general)3.
Fragmentul de bocet reprodus este ales cu grijă, urmând să indice profunzimea gândirii unui
popor vechi, ale c ărui începuturi nu fuseseră deloc lipsite de cultură, dar care, prin îndelunga sa
cercetare de către barbari fusese silit să țină în mână mai mult sabia și mai puțin cartea:
„Al lumii cânt cu jale cumplită viață,
Cum se sfarmă și se rupe ca un fir de a ță.4”

1 Ecaterina Țarălungă , Dimitrie Cantemir. Contribuții documentare la un portret, Editura Minerva, București, 1989,
p. 172.
2 Ibidem .
3 Ibidem .
4 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973 , p.
194.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
42 Plângerea nu se referă la ființa celui dispărut, ci la soarta precară a umanității înseși, la
raportul dintre viață și moarte.
Multe sunt proverbele, zicătorile și f razeologismele folclorice românești, incluse de
Cantemir în scrierile sale; preponder ent, cu devieri de la structura și textul zicerii populare, în
mai puține cazuri, forme neschimbate, așa cum circulau în gr aiul viu al poporului. Și unele și
altele nuanțând mesajul operei, sunt pilde ce ilustrează dăinuirea pe parcurs de cel puțin trei
secole a frumoaselor vorbe din moș i-strămoș i5.
Din Istoria ieroglifică , desprindem expresii pe care le putem auzi și astăzi: „cu o falcă -n
ceriu și alta în pământ”, „de -a fir-a-păr”, „De oi grăi -oi muri, de oi tăcea -oi plesni”, „Unii
seamănă și alții seceră” , „Rar mincinos nelăudăros”, „Lăcomia își vinde neamul și moșia”6. De
origine folclorică, deși mai puțin caracteristice mediului oral contemporan, prezente în aceeași
operă, sunt expresiile: „Scânteia amnariului, până a nu să stinge, iască aprinde”, „Pre c ela ce -l
mușcă șarpele, și de șopârlă se ferește”, „Cine nu va să frământe, toată dzua cerne”7.
În Hronicul vechimei (…) sunt incluse neschimbat parimii autentice: „Gura care singură
presine să laudă, pute”, „Plata păcatului – ca despletitura ciorapului” , „Câtu -i negrul supt
unghe”, „Le -au eșit pe nas”, „Minciună cu coarne”; și cu formă schimbată: „Ce ție a -ți fi nu
voiești, altuia să nu faci”, „Grâul din neghină să aliagă”, „I s -au făcut și lui ce i -au plăcut altuia
să facă”8.
În Divanul sau Gâlceava înț eleptului cu lumea , prima lucrare c antemireană (scrisă în
limba greacă), este folosit un proverb românesc puțin cunoscut în zilele noastre însă echivalent
parimiilor: „Vinde pe murgul în târg și el e în crâng”9, „Vinde pielea lupului, și lupu în
pădure”10.
Cantemir folosește implicit folclorul în lucrările de istorie. E vorba de mai mult decât de
vorbirea populară, cu savoarea ei indicibilă, care ne indică forța vizionară a unui mare prozator
apărut pe solul fecund al unei limbi vi i și puternice; e vorba des pre cunoașterea în profunzime a
unor specii ale literaturii populare. Țâșnesc astfel, la momentul oportun, personaje de basm,
blesteme înglobate în ample construcții savante11.
În Istoria Imperiului Otoman , Cantemir face „aprecieri” cu valoare de adevărat b lestem,
la adresa lui Mahomed, care a impus un caracter războinic religiei, și a Imperiului Otoman, care
o răspândește. Astfel, despre Mahomed aflăm că este „puiul de năpârcă, părintele minciunii, fiul

5 Victor Cirimpe i, „Dimitrie Cantemir etnolog ”, în Andrei Eșanu (coord.), Dinastia Cantemireștilor (secolele XVII
– XVIII), Chișinău, Editura Știința, 2008, p. 366 .
6 Ibidem .
7 Ibidem .
8 Ibidem , p. 367.
9 Ibidem , p. 368.
10 Ibidem .
11 Ecaterina Țarălungă, op. cit. , p. 173 .

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
43 întunecimilor, diavolul întrupat, lațul lui Satan, gur ă a iadului, ocara lumii, fala musulmanilor12.
Sinecdoca „turcul” pentru armata otomană este primul termen al unei comparații, al doilea fiind
„zmăul cu șapte capete” dispus să înghită răsăritul și apusul creștin „cu larg și nesăturat gîrtan”13.
Actul de cul tură pentru Cantemir n -a însemnat nici pe departe universul livresc cuprins în
lumea cărților și destinat percepției elitelor intelectuale. Voia să vorbească unor mentalități și
deprinderi astfel încât, dincolo de politica unui moment sau altuia, să determ ine acea mișcare din
adâncuri capabilă să echilibreze lumea, făcând -o mai armonioasă și mai bună. Alături de cultura
elitelor la intresat deci cultura populară, acel limbaj comun al său cu populația majoritară, care
era limbajul comun al tuturor oamenilor simpli, calea lor de acces spre cultură și viața
spiritului14. Dimitrie Cantemir, a lăsat rânduri pline de mândrie și admirație, în primul rând,
pentru scumpa și frumoasa țară, din care a fost nevoit să plece. Tânărul Dimitrie, aflându -se în
Turcia, la Cons tantinopol , a studiat obiceiurile și datinile țării, ale patriei sale15; concomitent a
cercetat îndeaproape cultura popoarelor musulmane.
Cantemir se referă la civilizaț ia și cultura popoarelor bazându-se pe mituri, credințe,
practici magice, descânt ece, v răji, blesteme , obiceiuri, artă populară, folclor coregrafic, muzical
și literar; creația folclorică literară vizind în preocupările sale povestirea populară, legenda,
basmul, strigătura, cântecul, bocetul, ghicitoarea, frământarea de limbă16.
Referințe la materiale de caracter etnologic întâlnim în aproape toate lucrările prolificului
cărturar17. Unele creații folclorice însă, apar în haina lor populară, așa cum circulau din om în
om.
La parcurgerea lucrării Descrierea Moldovei putem sesiza că datinile, ob iceiurile și
credințele românilor de la începutul mileniului al III -lea sunt în fond aceleași care au fost și trei
sute de ani în urmă, aproximativ aceleași la nuntă și înmormântare , la petrecerile ritualice de vară
și de iarnă; aceleași datini, obiceiuri și credințe – eresuri dăinuind peste secole cu fireștile
amprente ale timpului18.
O atenție specială este acordată jocului popular , cu predilecț ie călușului, joc bărbătesc
spectaculos și magic, care se manifestă odată pe an, „între înălțarea la cer a lui H ristos și
sărbătoarea Rusaliilor”. Spectacolul reprezintă un dans „plin de eres”, care trebuie alcătuit dintr –
un număr fără soț de dansatori – șapte, nouă, unsprezece19. Aceștia se cheamă „Călușeri”. Sunt
îmbrăcați în veșminte femeiești, capul și -l încing c u o cunună împletită din frunze și flori, glasul

12 Ibidem , p. 174.
13 Ibidem .
14 Ibidem , p. 169.
15 Victor Cirimpei, „ Dimitrie Cantemir etnolog ”, în Andrei Eșanu (coord.), Dinastia Cantemireștilor (secolele XVII
– XVIII), op. cit. , p. 361.
16 Ibidem .
17 Ibidem .
18 Ibidem , p. 362.
19 Ibidem .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
44 și-l prefac ca de femeie și, ca să nu poată fi recunoscuți, își acoperă fața cu o pânză albă.
Căpetenia cetei se numește „Stareța”; al doilea „Primicer” sau „Muta”20. Vreme de zece zile, ei
se străduie și tru desc neîncetat, străbat toate târgurile și satele jucând și alergând. În acest timp ei
nu dorm niciodată decât sub acoperământul unei biserici, și cred că, de -ar fi să se culce în altă
parte, ar fi năpădiți de Iele, pe care le numesc „Frumoasele”21. Dacă o ceată de „Călușeri” dă pe
drum peste o alta, au amândouă a se lupta: cei înfrânți le fac cale biruitorilor. Cine a fost, o dată,
primit într -o atare ceată, trebuie, vreme de nouă ani, să umble cu ea, în fiecare an: de se va lăsa
să facă așa, se spune că va fi bântuit de duhul rău și muncit de „Frumoase”22. Ei sunt socotiți și
vindecători printr -un ritual ce se respectă riguros. Tămăduirea se face astfel: După ce bolnavul s –
a așternut la pământ, ei își încep jocul și, la un anume loc al descântecului, îl calc ă, pe rând, pe
cel ce zace, din cap și până la călcâie, iar la urmă, îi șoptesc anumite vorbe, cu grijă tilcuite, la
ureche, și poruncesc să -i iasă boala. Odată ce vor fi repetat asta de trei ori, vreme de trei zile, cel
mai adesea, reușita împlinește năde jdea, iar bolile cele mai grele care -și bătuseră joc de
meșteșugul celor mai iscusiți medici, vor fi astfel alungate fără mare trudă. Atât de multe poate
credința, chiar și în eres23. Astfel, șapte, nouă sau unsprezece bărbați tineri, mascați femeiește:
fețele, îmbrăcămintea, numele și vorbirea, având însă acțiuni deloc feminine, cu săbii gata pentru
apărare; o astfel de ceată, odată constituită, execută anual jocuri culturale misterioase, cu figuri
de mare virtuozitate, timp de nouă ani la rând, în decurs d e câte zece zile premergătoare
sărbătorii Rusaliilor, mai având și posibilitatea lecuirii, poate mai mult sugestiv, a unor maladii24.
Dimitrie Cantemir face o scurtă descriere a jocului caprei , personaj integrat în alaiul de
Anul Nou: „În ziua de Crăciun s e pune cuiva o căpățână de cerb cu coarne mari, de care se leagă
o mască făcută din fâșii de pânză colorată și atât de lungi încât acoperă și picioarele celui care o
poartă. Peste acesta se așază altul care se face un bătrân ghebos, și așa străbat toate ul ițele și
casele, jucând și cântând, cu o mulțime de lume după ei”25.
Jocurile sunt la moldoveni cu totul altfel decât la celelalte neamuri. Ei nu joacă doi sau
patru inși laolaltă, ca la franțuzi și leși, ci mai mulți roată sau într -un șir lung26. Când se pr ind
unul pe altul de mână și joacă roată, mergând de la dreapta spre stânga cu aceiași pași potriviți,
atunci zic că joacă hora ; când stau însă într -un șir lung și se țin de mâini în așa fel că fruntea și
coada șirului rămân slobode și merg împrejur făcând felurite întorsături, atunci acesta se
numește, cu un cuvânt luat de la leși, „danț”27.

20 Ibidem .
21 Ibidem , p. 363.
22 Ibidem .
23 Ibidem .
24 Ibidem .
25 Descrierea Moldovei , op.cit, p. 315 .
26 Ibidem, p. 313 .
27 Ibidem .

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
45 În privinț a datinilor de căsă torie, la nunți, înainte de cununie au obicei să joace în ogrăzi
și pe ulițe, în două șiruri, unul de bărbați, iar celălalt de femei. La a mândouă se alege o
căpetenie, un om bătrân și cinstit de toți, care poartă în mână un toiag poleit cu aur sau pestriț,
legat la capăt cu o năframă cusută frumos. Moldovenii își însoară copiii la vârsta la care trebuie
să se facă după legile bisericești, cu nunia. Dacă unui flăcău îi place o fată, atunci el trimite la
părinții ei oameni pe care ei îi numesc, cu o rostire latinească stricată, pețitori, adică petitores28.
Aceștia iscodesc mai întâi pe departe gândurile bătrânilor, ca să nu pățească rușinea să n u vrea
părinții fetei. Cel mai de frunte dintre pețitori, numit staroste , începe să spună cuvinte , care
aproape pretutindeni sunt la fel: „ Moșii și strămoșii părinților noștri, umblând la vânat prin codri
au dat peste țara în care locuim noi acum și în țar a asta trăim, ne hrănim și ne întărim cu laptele
și mierea ei. Înboldit de pilda lor, măritul boier cutare, în vreme ce umbla după vânat pe câmpii,
prin codri și prin munți, a dat de o ciută, care sfioasă și cuminte nu i -a îngăduit să -i vadă fața, ci
a lua t-o la fugă și s -a ascuns. Am pornit pe urmele lăsate de copitele ei, care ne -au adus până în
casa aceasta; de aceea voi trebuie sau să ne dați sau să ne arătați încotro a fugit vânatul pe care l –
am gonit cu osteneală și sudoare din pustietăți”29. Acela ce rostește vorbele acestea mai adaugă
încă vreo câteva alte vorbe cu tâlc și înflorite pe care le poate ticlui. Părinții răspund la început că
în casa lor n -ar fi venit acest fel de vânat; oamenii s -au încurcat în urmele pe care au venit, ciuta
ar putea fi a scunsă pe la vecini. Iar dacă pețitorii stăruie să li se arate vânatul, atunci se aduce o
fată bătrână, urâtă și îmbrăcată în zdrențe și îi întreabă dacă aceasta e ciuta pe care o urmăresc.
Pețitorii răspund: „nu!” și adaugă că „vânatul lor are plete bălai e, ochi de șoim, dinți ca șiragul
de mărgele, buze mai roșii decât cireșele, trup ca de leoaică, gât ca de lebădă, degete mai netede
decât ceara și fața mai strălucitoare decât soarele și luna”30. Dacă părinții tăgăduiesc din nou că
un astfel de vânat s -ar fi arătat vreodată la ei, pețitorii le dau răspuns că ei au cei mai buni câini
de vânătoare, care nu i -au înșelat niciodată și care le -au dat semnele cele mai adevărate că ciuta
pe care o caută ei se află tăinuită aici31.
La urmă, când pețitorii se laudă c u sila și cu armele atunci părinții scot fata la iveală,
împodobită după puterile lor. Când o văd, pețitorii spun îndată că ea este ciuta căutată. Este
chemat un preot și logodnicii își schimbă inelele și se hotărăște ziua nunții32. Când mirii sunt
copii de boieri, atunci nu se poate face nici logodna și nici binecuvântarea preotului fără
încuviințarea Domnului și mărturia arhiereului. Prin aceasta se caută să nu se facă vreo nuntă
neîngăduită de leg ile creștinești și preoțești. De remarcat este faptul că st atutul social al mirilor
evidențiază oficierea cununiei religioase. Cununia se face pe seară după slujba de Vecernie. În

28 Ibidem , p. 321.
29 Ibidem .
30 Ibidem .
31 Ibidem .
32 Ibidem .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
46 mijlocul bisericii se așeajă un covor, mirele va sta în dreapta, iar mireasa în stânga. La cei mai
înstăriți, sub covor se vor așeza ga lbeni, iar la cei săraci se pun taleri33, simbolizând renunțarea la
orice urmă de materialism și dorința unei căsătorii spirituale, călcând în picioare simbolul
bogăției. Dacă fata nu a fost virgină, mirele cheamă toate rudele sale arătându -le cămașa
nepăta tă. Aceștia îi înhamă pe părinții fetei la căruțele cele mai rele, urmând a sui în căruță pe
fată, și prin bătăi, părinții să tragă căruța până la casa lor. Despre acest obicei, Dimitrie Cantemir
relatează următoarele: „Iară dacă fiica lor și -a fost strica t fecioria mai dinainte, atuncea a doua zi
după mâncare, chiamă mirele la sine pe toate rudeniile sale și le arată că nu ș -a găsit mireasa
fecioară, deci ei caută căruțele cele mai rele și cu curele rupte înhamă pe părinți în loc de cai,
după ce vin și pe fiica lor o pun în căruță, iară pe dânșii îi silesc cu bătăi ca să o tragă singuri
până la casa lor; și așa o ia înapoi ca pe o curvă și nimeni nu poate să le facă sminteală la drum.
Iară îndrăsnind cineva să -i sloboază pe dânșii, atuncia unul ca acela ose bit de alte bătăi se mai
pedepsește și de către judecătorul locului ca un călcător de legile și de obiceiurile țării”34.
Prin frumoasa descriere a datinilor de căsătorie, înțelegem cât de stabil a rămas
ceremonialul în legătură cu acest moment în existența colectivității românești.
Descrierea obiceiurilor de înmormântări găsite la Cantemir au rămas aceleași și astăzi la
țară. Îndată ce moare cineva, îl îmbracă cu hainele cele mai noi; se așează apoi trupul pe năsălie
în mijlocul pridvorului35. Mortul nu se îngroapă chiar în ziua cea dintâi, ci se așteaptă până a
treia zi. Vecinii se adună când aud clopotele și își arată întristarea către rudele de sânge care stau
în jurul mortului. În ziua sorocită pentru îngropăciune, toți vecinii se adună și -l petrec pe mo rt,
după ce se termină slujba în biserică, în vreme ce preoții merg înaintea lui, iar rudele la urmă.
După ce se împlinesc datinile bisericești, trupul mortului este îngropat în curtea bisericii36.
Când se ducea la mormânt un ostaș, era obiceiul să se vadă și calul după sicriu, acoperit
cu o pânză neagră. Înaintea mortului este purtată o suliță de care atârnă o sabie fără teacă și cu
mânerul în jos. După îngropare se cânta la mormânt, un bocet37. Dacă moare un țăran, feciorii lui
trebuie să umble cu capul go l șase luni, chiar dacă este în toiul iernii, și să -și lase să crească părul
și barba. Dacă a murit fratele unei fete de țăran, după obicei ea își taie o șuviță de păr și o atârnă
pe crucea ce se pune la groapa lui și poartă grijă un an întreg ca nu cumva să se piardă sau să
cadă. De obicei se adună cu toții în fiecare duminică la groapă vreme de un an și -și plâng morții.
Cei bogați năimesc bocitoare, care știu felurite cântece de jale, în care arată ticăloșia și
deșertăciunea vieții38.

33 Ibidem , p. 323.
34 Ibidem , p. 327.
35 Ibidem , p. 331.
36 Ibidem .
37 Ibidem .
38 Ibidem , p. 332.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
47 În afara acestor mome nte esențiale, Cantemir se mai ocupă de descrierea unor
„superstiții” cum le numește el, în realitate credințe populare cu substrat vechi39.
Sânzienele erau reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe.
Ele împart rod holdelor și apără semănăturile de grindină: „…când încep să se coacă
semănăturile, toate fetele țăranilor din satele învecinate se adună și o aleg pe cea mai frumoasă
dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o
cunun ă împletită din spice și cu multe basmale colorate și îi pun în mâini cheile de la jitnițe.
Drăgaica aceasta împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă cu mâinile întinse și
cu basmalele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, și cutreieră toa te satele din care s -a adunat
lume s -o petreacă cântând și jucând laolaltă cu toate tovarășele ei de joc, care o numesc foarte
des sora și mai -marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusință. Fetele din Moldova doresc
din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deși în cântecele lor spun mereu, după
datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât după trei ani”40. Dacă oamenii
nu sărbătoresc cum se cuvine sărbătoarea Sânzienelor, ele devin Iele.
Când este secetă, o amenii de la țară „cheamă” ploaia cântând Paparuda : „În vremea
verii, când semănăturile sunt primejduite de secetă, oamenii de la țară îmbracă o copilă mai mică
de zece ani cu o cămașă făcută din frunze de copaci și buruieni. Toate celelalte copile și copi ii de
aceeași vârstă o urmează și se duc jucând și cântând prin împrejurimi; iar oriunde sosesc, babele
au obicei de le toarnă apă rece în cap. Cântecul pe care -l cântă este alcătuit cam așa: Paparudo!
sui-te la cer, deschide -i porțile, trimite de acolo pl oaia aici, ca să crească bine secara, grâul,
meiul și altele”41.
Joimărițele sunt „femeile despre care zic că umblă în joia verde, dis -de-dimineață, și dacă
dau de o femeie dormind, fiindcă în Moldova se face de obicei în toate casele focul la vremea
aceea, o pedepsesc să fie de atunci în colo trândavă la tot lucrul de peste an ”42.
Striga „…la moldoveni are același înțeles ca și la romani, adică zic că e o vrăjitoare
bătrână, care omoară copiii nou născuți, pe neștiute, cu meșteșug drăcesc”43. Acest eres es te
răspândit cel mai mult la ardeleni. Ei zic că: „atunci când umblă Striga, găsesc copiii înăbușiți în
leagăne, fără să fi fost mai înainte bolnavi. Dacă au propus pe vreo femeie bătrână, atunci o leagă
de mâini și de picioare și o aruncă într -un râu. Dac ă de duce la fund, atunci zic că e nevinovată;
iar dacă plutește deasupra apei, atunci zic că e destul de vinovată și o ard de vie, fără să mai facă
cercetări, în vreme ce bătrâna strigă în zadar că e nevinovată, până își da duhul”44.

39 Ecaterina Țarălungă, op. cit. , p. 170 .
40 Descrierea Moldovei , op. cit., p. 341.
41 Ibidem , p. 343.
42 Ibidem .
43 Ibidem .
44 Ibidem .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
48 Cantemir face referir e la norodul din Moldova care „este foarte plecat spre eres și încă nu
s-a curățat desăvârșit de necurăția cea veche, încât se mai închină și acuma în poezii și cântece,
la nunți, îngropăciuni și alte întâmplări știute, la câțiva zei nerecunoscuți și care se vede că se
trag din idolii cei vechi ai dacilor”45. Așa sunt Drăgaica, Sânzienele, Joimărițele, Paparuda,
Striga și multe asemenea.
Dimitrie Cantemir lua aminte și asculta atent opiniile oamenilor de rând privitor la
practicile și tradițiile poporului, la diverse fenomene greu de explicat. În Descrierea Moldovei ,
Cantemir povestește ce a văzut el însuși: „Cămărașul cel mare al răposatului meu tată avea un cal
de mare preț, care fusese mușcat pe câmp de un șarpe și i se umflase într -atât trupul, că nimeni
nu mai trăgea nădejde să scape. Cămărașul a chemat o vrăjitoare bătrână, (…aceea) a poruncit
stăpânului calului să caute un izvor și să aducă din apa aceea, neîncepută, cât o putea mai
degrabă. Acela i -a dat ascultare și a adus babei un ulcior mare cu a pă. Baba a descântat apa cu un
descântec neînțeles și i -a dat cămărașului să bea toată apa adusă. După ce a băut -o, îndată a văzut
cum calul său, care zăcea la pământ aproape mort, nu departe de el, își venea în fire (… ), însă el
se umfla și îl apucase n iște dureri de nesuferit. După ce baba a mai descântat o dată, într -un sfert
de ceas s -a însănătoșit (…) calul, iar cămărașul a vărsat apa, fără să -i lase vreo urmă de durere
sau de boală.
Altă babă a vindecat pe de -a-ntregul în câteva zile un grajd înt reg de cai, care se umpluse
de râie – cu toate că se afla la o depărtare de trei zile de drum – prin descântece pe care le -a rostit
deasupra unui smoc de păr de cal”46.
Cantemir a descris astfel două cazuri de descântare de către babe , ambele cu efecte
bene fice.
Cărturarul moldovean descrie descântecul ca fiind o practică ezoterică, transmisă de la o
generație la alta. Descântecele reprezintă poeme ce dețin o funcție ritualică puternică, actul
descântatului fiind principalul purtător de eficiență magică.
Un alt exemplu – obținerea untului din stropi de rouă: „Se mai găsește spre miazănoapte
pe apa Ceremușului, în cotul unde se întâlnesc hotarele Moldovei, Lehiei și Transilvaniei, un alt
șir de munți, numit de către locuitori Ineul , care nu se poate asemăna ca înălțime cu Ceahlăul ,
dar este tot așa de mirare printr -un joc ciudat al firii, care nu se mai vede nicăieri în altă parte.
Locuitorii adună roua ce cade de pe frunzele ierburilor înainte de răsăritul soarelui și, după ce au
strâns -o într -o oală, ei găs esc plutind deasupra apei un unt foarte bun, cu nimic deosebit de untul
obișnuit, nici la miros, nici la culoare, nici la gust. Lucrul acesta nu se petrece tot anul, ci numai
în trei luni – martie, aprilie, mai; în celelalte ori prea umede, ori prea uscate , nu se mai întâmplă.

45 Ibidem , p. 341.
46 Victor Cirimpei, „ Dimitrie Cantemir etnolog ”, în Andrei Eșanu (coord.), Dinastia Cantemireștilor (secolele XVII
– XVIII), op. cit. , p. 374.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
49 În untul acesta se află atâta putere de hrană, încât dacă turmele de oi sunt duse la păscut la munte
în această vreme a anului, după puține zile se sufocă de prea multă grăsime; de aceea ciobanii,
care știu aceasta din faptă, își lasă turmele în acele luni la poalele muntelui”47.
Cantemir se referă ș i la alte obiceiuri populare , reproducâ nd și fabuloasa convingere
populară despre vânarea ieruncilor: „Se mai află în Moldova, și la hotarul dinspre Pocuția, o
pasăre căreia locuitorii țăr ii îi zic ieruncă, iar leșii glușca , adică surda; seamănă cu un cocoș
sălbatic, este însă mai mică, și proastă și surdă din firea ei. Dacă un vânător găsește o sută într -un
singur copac , poate să le împuște pe toate rând pe rând , iar celelalte se uită cum se prăbușesc una
după alta”48.
De altă natură este exemplul de expu nere cantemireană a unei vechi realități istorice –
relatarea despre obiceiurile din mănăstirile Moldovei: „Toate mănăstirile din Moldova sunt
așezate pe unul și același temei și ele țin can oanele date călugărilor de sfântul Vasile”49. În
Moldova s -a făcut un obicei ca domnii sau boierii, dacă doresc să înalțe vreo mănăstire, să -și
împartă toată averea între mănăstire și fiii săi și să lase moștenire mănăstirii tot atât cât
dobândește fiecare dintre copiii săi. Fiecare călugăr din mănăstire își cunoștea rânduiala: „În
mănăstirile slobode, călugării trebuie să are, să prășească și să secere ei singuri, iar în ceasurile în
care sunt slobozi de împlinirea trebilor lor duhovnicești, ei trebuie să s e îndeletnicească cu
meșteșuguri hotărâte de către stareț, să lucreze în vie, pe ogoare și în grădinile lor și să gătească
roadele adunate pentru folosul mănăstirii”50. Cheltuielile mănăstirii se încredințează celor mai
bătrâni, cinstiți și cu bune „năravur i”. Orice drumeț care se oprește acolo – fie el drept credincios
ori evreu, ori turc, ori armean – nu numai că este bine primit, ba chiar, dacă ar voi să zăbovească
acolo un an întreg, cu toate carele și dobitoacele sale, i se dă de mâncare și i se poartă de grijă –
după puterile mănăstirii – cu cinste, cum se cuvine și fără murmu r51.
Cantemir descrie obiceiurile moldovenilor: „…obiceiuri pe care străinii nu le cunosc ori le
cunosc prea puțin – atunci patriotismul ne îndeamnă să lăudăm neamul căruia -i apa rținem; dar
dragostea de adevăr și dreptate ne împiedică să lăudăm ceea ce merită blamare. Toate defectele
omenești se întâlnesc și la moldoveni, nu în număr mare, dar nici mai mic. Aroganța și mândria
sunt mama și sora lor. Dacă un moldovean are un cal bu n și arme bune, crede că nimeni nu -l
poate întrece și ar fi în stare să se ia la luptă – dacă ar fi posibil – chiar cu Dumnezeu”52.
Moldovenii sunt îndrăzneți „semeți și foarte puși pe gâlceavă”, dar nu țin mult supărarea,
ci se împacă repede cu potrivnic ul. Altfel sunt „glumeți și veseli”, foarte direcți și sinceri, „ceea

47 Descrierea Moldovei , op.cit., p. 103.
48 Ibidem , p. 119.
49 Ibidem , p. 359.
50 Ibidem .
51 Ibidem .
52 300 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir, Editura Academiei RSR, 1974, p. 98.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
50 ce au în suflet le stă și pe buze”. Le place „să petreacă la ospețe” toată noaptea, dar numai la
sărbători sau „când e vreme rea iarna”, bând mai ales vin. Cantemir povestește: „Se spune că
odată un moldovean și un muntean s -au luat la întrecere din băut, pe podul de la Focșani (hotar
între Moldova și Țara Românească). Munteanul a căzut mort de atâta băutură, dar moldoveanul a
rezistat…, iar domnitorul țării l -a făcut boier pentru aceas tă vrednicie”53. Cantemir mai adaugă:
„Precum climatul este deosebit dintr -un loc într -altul, tot astfel și obiceiurile diferă în nordul și
sudul Moldovei. Locuitorii din sud, obișnuiți cu îndelungatele lupte contra turcilor și tătarilor,
sunt mai buni sold ați decât cei din nord. Sunt de asemenea mai înclinați spre revoltă; și când nu
au cu cine să se războiască, se răscoală contra boierilor sau chiar a domnitorului. Nu sunt prea
religioși. Mulți dintre ei – și, în general, poporul de jos – cred că Dumnezeu a fixat o dată a
morții pentru fiecare om și nimeni nu poate să moară înaintea acestui moment. Și această
credință le dă atâta curaj, încât se reped orbește asupra dușmanului…”54. Ospitalitatea este
trăsătura cea mai deosebită și specifică moldovenilor, d eoarece „chipul cu care primesc oaspeții
străini și drumeți e vrednic de cea mai mare laudă”. Deși sunt săraci, nu se dau înapoi să dea de
mâncare și să găzduiască un călător timp de trei zile împreună cu calul său, ca „și când le -ar fi
frate sau altă rude nie”55. Tradiționala ospitalitate impresionează.
Criticul Al. Bistrițeanu face următoarea apreciere: „O dată cu Dimitrie Cantemir noțiunea
de creație populară începe să capete contur în cultura noastră: producția colectivă a maselor
constituie un domeniu a parte, distinct de acela al gândirii cărturărești (…). Materialul folcloric
servește la psihologia maselor populare”56.

2.2. Sfera culturală

Dacă dorim să înfățișăm un tablou al cugetării, a l științei și literelor românești în faza de
trecere de la evu l de mijloc la cel modern prin opera unui singur cărturar întru totul reprezentativ ,
ne vom opri fără ezitare la Dimitrie Cantemir . În scrierile sale se află rezumate ideile majore ale
predecesorilor, o aleasă expresie românească, registrul larg al gândiri i europene și orientale,
culorile vii ale înțelepciunii populare, afirmarea limpede a noilor idealuri românești și
prefigurarea celor mai multe din știin țele noastre moderne umane57.
Spațiul românesc al sfârșitului de secol șaptesprezece și început de seco l optsprezece
rămâne însă conectat în măsură covârșitoare la lumea Orientului Apropiat și a fostului Bizanț.

53 Ibidem .
54 Ibidem .
55 Ibidem .
56 Al. B istrițeanu, Creația populară ca preocupare și izvor de inspirație la D. Cantemir și N. Bălcescu , în Studii și
Cercetări de istorie literară și folclor , anul II, 1953, p. 40.
57 300 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir, Editura Academiei RSR, Bucurest i, 1974, p. 61.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
51 Este edificator faptul că o serie de patriarhi ai Ierusalimului sau Constantinopolului a u înfiin – țat
tipografii la Iași și București (mai ales Dos itei), au scris despre țările române sau pur și simplu
personalități politice și culturale formate în lumea orientalo -bizantină au publicat lucrări58 menite
să impună standardul cultural al acestui spațiu (Constantin Duca a scris filosofie, Nicolae
Mavrocor dat a publicat dialoguri în stil platonic și a editat autori greco -bizantini). O recucerire a
Occidentului poate fi remarcată și pe această cale ocolită. Așa de pildă Hrisant Notara studiase în
Italia și la Paris, Ieremia Cacavela la Viena, Leipzig și Camb ridge, Alexandru Mavrocordat la
Patova59 etc. Accentul preponderent al activității acestor personalități culturale rămâne cel
polemic: Orientul ortodox e opus Occidentului catolic. Ambiția de a menține în Balcani și mai
departe supremația spiritului bizanti n, adică ortodox în fața avansului spre est a spiritului
european a fost receptată de tânărul Cantemir la justa ei valoare. El citează lucrările acestor
autori creștini nu doar în lucrările din tinerețe, ci și în cele de maturitate60.
Pentru formarea unei personalități culturale și politice nu faptul biografic în sine are
importanță, c ât capacitatea de a stabili conexiuni între evenimentele trecute și prezente, de a
prevedea desfășurarea celor viitoare. În acest scop trebuie educată o capacitate specială a
spiritului, bazată pe o mare mobilitate și pe reacția prom ptă. Acestă capacitate se formează nu
atât în procesul propriu -zis de învățare sau nu numai, cât în practica propriu -zisă61.
Când Dimitrie Cantemir s -a născut, la 26 octombrie 1673, tatăl său avea 5 9 de ani. Ana
Bantăș, mama sa, era cea de -a treia soție a vârstnicului tată. Aparținea unei familii boierești și se
înrudea, prin doamna Anastasia, soția lui Duca vodă, cu una din familiile domnitoare ale
Moldovei. Constantin Cantemir considera că trebuie să le asigure fiilor săi Antioh și Dimitrie cea
mai bună educație. Dascălul Ieremia Cacavela, cel care l -a învățat carte pe Dimitrie, a contribuit
la ridicarea nivelului și calității informației culturale, producând un viraj spectaculos de la
cultura slavo -bizantină de care ar fi avut parte fiul de domn în virtutea tradiției moldovenești a
secolului al XVI -lea, spre umanismul de tip european. Cacavela reprezentase profesorul tot atât
cât duhovnicul. Amprenta personalității lui s -a săpat adânc în plasma spir ituală a adolescentului.
De altfel, primele trei lucrări, aparținând etapei de început a creației lui Dimitrie Cantemir, îi și
sunt dedicate lui Cacavela: Divanul…, Imaginea… științei sacre, Logica. De altfel, în Istoria
ieroglifică, îl cinstește, numin du-l Privighetoarea. Toți maeștrii săi de la Patriarhia din
Constantinopol, înțelepții turci cu care a venit în contact, personalitățile occidentale au adăugat
câte ceva acestui gigant spiritual, fără a -l modifica însă în esență decât greu și târziu.

58 Ecaterina Țarălungă, Dimitrie Cantemir. Contribuții documentare la un portret, Editura Minerva, București,
1989, p. 5.
59 Ibidem .
60 Ibidem , p. 45.
61 Ibidem , p. 54.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
52 Acad emia Patriarhiei din Constantinopol era cea mai înaltă formă de învățământ a
creștinătății orientale62. Ea păstra tradițiile fostului Bizanț, ambiția de a educa la o înălțime egală
cu cea a înaltelor școli ale creștinătății occidentale, de a folosi forme de învățământ egale cu ale
fostului Imperiu Roman de Apus. La acestă Academie s -au format Petru Movilă, mitropolitul
Kievului, Alexandru Mavrocordat, Exaporitul și fiii săi Nicolae și Ion, Constantin Duca,
Constantin Cantacuzino Stolnicul, Dimitrie Cantemir. Apoi Antoniu și Spandoniu, filosofi,
Iacomiu, specialist în gramatică, de la care Cantemir a deprins elementele filosofiei, Sevastus,
teolog, specialist în controversa dintre Biserica greacă și latină63, Alexandru Mavrocordat64,
mare dragoman al Porții, Mel etie, arhiepiscop de Arta și Atena, geograf, reputat autor al unei
Geografii universale65. Tânărul Dimitrie Cantemir nu numai că era un mediu absorbant pentru
cunoștințele transmise de maeștrii săi, dar avea să încerce, mai târziu, să implice numele
Moldove i în această mare arie culturală66.
Modelul cultural al lui Dimitrie Cantemir, cel după care se formase, era unul bazat pe
antichitatea greco -latină și pe cultura orientală. Locul tradiției românești, apartenența sa la
cultura universală erau ferm încadrat e în tot acest ansamblu. Pe parcursul activității sale
Cantemir i -a adăugat informații provenite din diverse modele ale umanismului occidental,
îndeosebi italian și francez. Trebuie precizată în chip explicit aspirația spre Occident a acestui
specialist în Orient. Intuia că, așa cum trecutul aparținuse Orientului, viitorul aparținea Europei.
Aflat în zona mediană a Balcanilor, în spațiul tuturor întâmplărilor posibile, dar și al tuturor
rupturilor, Dimitrie Cantemir, care n -a avut decât puțin șansa să trăia scă marea istorie, ca și pe
aceea a poporului său, în sensul plenar al desfășurării sale, s -a revanșat scriind. A acoperit mai
multe zone ale cunoșterii, unele dintre ele considerate de vârf atunci ca și acum67.
Dimitrie Cantemir a trăit o adevărată dramă intelectuală, „fiind stânjenit de dogmatismul
ortodoxismului de tradiție bizantină, ca și de atmosfera prăfuită a sferei greco -slave, din care
provenea și unde se formase”68. Umanismul enciclopedist moldovean, continuă autorul,
„întrunește, îmbinate, caract erele a două tipuri de civilizație” – orientală și o ccidentală, în timp
ce domnul Moldovei „vrând să dovedească latinitatea noastră (cf. Descriptio Moldaviae și
Hronicul ), neagă tradiția slavo -bizantină în practica domnească a ideologului. Orientarea final ă
este hotărât apuseană; drumul său, din Stambulul diplomatului până în Rusia occidentalizatului

62 Ibidem , p. 55.
63 Ibidem , p. 56.
64 Alexandru Mavrocordat (1641 -1709) a fos t mare dragoman al Porții. Grec, educat în Italia, a scris un tratat despre
circulația sangvină periferică la om. A fost profesor la Academia Patriarhiei din Constantinopol unde a fost elev,
între alții, Dimitrie Cantemir. Alexandru Mavrocordat preda filos ofia, gramatica și retorica. A fost doctor în
medicină și filosofie.
65 Ecaterina Țarălungă, op. cit. , p. 56 .
66 Ibidem .
67 Ibidem , p. 67.
68 Mircea Muthu, Balcanismul literar românesc, l, Etapele istorice ale conceptului, Editura Dacia, Cluj – Napoca,
2002, p . 44.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
53 Petru cel Mare, reprezintă liniamentul biografic al evoluției sale de gândire”69. Istori a ieroglifică
reflectă acest timp de răscruce și această dramă intelectu ală, de care e marcat atunci spiritul și
mentalitate balcanică, proiectate pe două planuri diametral opuse: cel deschis și orientat spre
progres, cultură și civilizație, și cel duplicitar și cufundat în întunericul începuturilor
rudimentare. Feericul alternează, în această lume, cu burlescul .
„Portetele acide declanșează procesul de convertire în farsă, ce nu poate ascunde însă
nota amară, predominantă. Drumul animalelor spre cetatea Epithimiei este inevitabil, acesta
exercitând o atracție magică. Atmosfer a halucinantă subliniază fantasticul simbolic și de viziune.
Sensul general al acestuia este unul centripetal : lighioanele procedează ritualic, Epithimia
coagulând cercul fatal. Din interiorul său vizibilitatea este extremă, condeiul aglomerează
trăsături psihico -fizice alcătuindu -se astfel imagini compozite, polimorfe70”.
Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea poartă amprenta vizibilă a interferențelor și
contactelor interculturale la frontiera Orient -Occident. „Din această operă – scria academicianul
Virgil Cândea – aflăm care era atunci primul inventar al cunoștințelor sale: limbi străine, lecturi
persane, grecești, moldovenești și latine, religioase și laice. Aici ne dezvăluie modul său de a
vedea lumea, omul, raportul dintre macro și microcosmos, oro area sa pentru arivismul social al
feudalilor hrăpăreți, atitudinea sa rezervată față de asceză și favorabilă vieții laice. Din paginile
Divanului desprindem preocupările literare ale tânărului învățat, care păstra pe masă Golestanul
lui Saadi alături de b ătrânele manuscrise de acasă, care împletea înțelepciunea lui Miron Costin
cu cumințenia lui Seneca, rigoarea lui August cu morala reformată a lui Wissowatius”71.
O adevărată comoară de înțelepciune, Divanul rămâne și astăzi un izvor nesecat estetico –
artistic și etico -moral în istoria spiritualității noastre.
„În general, scrierea lui Dimitrie Cantemir vădește libertatea sa față de izvoare. Este
atitudinea obișnuită a gânditorului umanist, bucuros că ideile sale găsiseră la alți autori o
exprimare fericit ă, pe care o adoptă fără rezerve. Ceea ce împrumută un asemenea autor
reprezintă deci propria gândire. Aceasta ne permite să afirmăm că, indiferent cât de mare este
aportul străin în Divanul , opera însăși reprezintă în forma sa ultimă o creație exclusivă a lui
Cantemir, înfățișând un studiu propriu de formație filosofică, etică și literară”72. Vasile Coroban
opinează întemeiat: „ Divanul lui Cantemir se prezintă ca o operă unică în felul ei în literatura
moldovenească. E o lucrare îndrăzneață de tratare a tem elor morale în plan teoretic, lucru
nemaiîntâlnit până la dânsul nu numai în Moldova, ci și în țările din această parte a lumii”73.

69 Ibidem , p. 49.
70 Ibidem , p. 68.
71 Virgil Cândea , Studiu introductiv la Divanul lui Dimitrie Cantemir, Editura pentru literatură și artă, București,
1969, p. IX.
72 Dimitrie Cantemir, l, Opere, București, p. 38 -39.
73 Vasile Coroban , Dimitrie Cantem ir – scriitor umanist, Eitura Cartea Moldovei, Chișinău, 2003, p. 164 .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
54 Tema disputei dialogate dintre suflet și trup, cu triumful final al sufletului, este familiară
întregului orient grecesc și o găsim mereu exploatată, foarte devreme, dar și foarte aproape de
timpul lui Cantemir74. Dimitrie Cantemir este unul dintre ultimii scriitori europeni care tratează
acest subiect. Cel care tratează tema aceasta „porneau, în fond, de la unele pasaje din epi stolele
apostolului Pavel către Galateni (5/17) în care se arată opoziția radicală dintre aspirațiile înalte
ale spiritului și pornirile josnice ale trupului75.
În cazul literaturii noastre vechi, Divanul este prima carte de atitudine filozofică, de
pedago gie ortodoxă. Este o carte de cugetare, înscriindu -se alături de Răspunsul lui Varlaam, de
Viața lumii a lui Miron Costin și de Didahiile lui Antim Ivireanul, în rândul cărților originale ale
culturii noastre feudale. Prima carte a lui Dimitrie Cantemir, Divanul , rămâne importantă în
primul rând prin conținutul ei. Este o carte de gândire proprie, cu influențe clasice, cu încercare a
de a reforma limba literară prin creare de cuvinte noi și prin schimbarea topicei frazei76.
Istoria ieroglifică cuprinde, în t imp, 17 ani din istoria Țării Moldovei și a Țării
Muntenești, începând cu anul 1688 – anul înscăunării la domnie a lui Constantin Brâncoveanu –
și terminând cu anul 1705, cea de a doua domnie a lui Antioh, fratele mai mare a lui Dimitrie
Cantemir. Întreaga fabulație a scrierii însă e una de roman satiric social, și nu de relatare
cronologică și documentară a faptelor reale istorice propriu -zise77.
În felul de a -și alc ătui romanul, Dimitrie Cantemir a luat ca model romanul popular
grecesc Aethiopica sau cu titlul cu care a pătruns în literatura românească: „A lui Iliodor istorie
ethiopicească”. Autorul acestei cărți populare este Heliodor, anterior secolului al V -lea, e.n.
Romanul i -a fost cunoscut lui Dimitrie Cantemir în perioada studiilor la Constantinopo le, căci în
limba română a fost tradus abia în a doua jumătate a veacului al XVIII -lea. Dovadă că și -a
alcătuit romanul după acesta, e ste chiar mărturia proprie „…întocmai ca maimuța, așa și eu,
urmele lui Iliodor scriitorul istoriei ethiopicești am urma t: mijlocul istoriei la început am pus și
începutul la mijloc; iar sfârșitul, scaunul său păzînd”. Din aceste cuvinte trebuie să înțelegem că
Dimitrie Cantemir și -a alcătuit planul – dar numai planul – după acela al romanului grecesc. Și în
adevăr, după cu m autorul grec ne introduce de -a dreptul în mijlocul acțiunii principale, pentru ca
apoi, prin mărturisirea unuia dintre eroii principali să ne dezvăluie peripețiile anterioare, tot
astfel ș i Dimitrie Cantemir, în opera nu respec tă firul cronologic al fapt elor, ci ne introduce în
mijlocul desfășurării lor, pentru ca mai târziu, cu prilejul unui incident, să ne dea capătul
intrigilor78.

74 Dan Bădărău, Filozofia lui Dimitrie Cantemir, Editura Academiei RPR, București, 1964, p. 117.
75 Virgil Cândea , op. cit. , p. XXV .
76 I. D. Lăudat, Dimitrie Cantemir: viața și opera, Editura Junimea, Iasi, 1973, p. 65.
77 Haralambie Corbu, „ Dimitrie Cantemir – scriitor ”, în Andrei Eșanu (coord.), Dinastia Cantemireștilor (secolele
XVII – XVIII), , Editura Știința, Chișinău , 2008 , p. 379.
78 Cf. I. D. Lăudat, op. cit. , p. 81 .

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
55 Istoria ieroglifică , ca întreg scrisul lui Dimitrie Cantemir, e marcată de cultura și tradițiile
Orientului și Occidentului , dar fără a fi neglijate cele ale propriului popor, chiar dacă circa două
decenii din anii adolescenței și tinereții sale s -a văzut obligat să -i petreacă în capitala Imperiului
Otoman.
Hronicul este ultima scriere a lui Dimitrie Cantemir. Planul ei cupri ndea istoria românilor
de la origini până în vremea autorului. Două dintre ideile acestei cărți sunt preluate de
istoriografia de azi: una privește continuitatea poporului român în Dacia, iar a doua se referă la
ideea despre viața neîntreruptă a românilor pe întrega Dacie , nu numai în regiunile muntoase79.
Dimitrie Cantem ir credea că istoria unui popor trebuie să împrumute forma expunerii
cronologice80. De aceea, istoria trebuie să înceapă cu expunerea originii lui, de la colonizarea
Daciei de către romani pe timpul lui Traian, urmărind în continuare desfășurarea evenimentelor
în ordine cronologică. De aici, denumirea de Hronicul vechimii romano -moldovlahilor.
Cu toate că Hronicul este o operă cu caracter științific prin subiectul propus, prin
demonstrațiile d in el, totuși, de multe ori în paginile cărții apar și procedee de compoziție
specifice scriitorului.
Deși a stat 22 de ani la Constantinopol, Dimitrie Cantemir nu s -a înstrăinat de „graiul
moldovenesc” cum își numește el limba maternă în Descrierea Moldo vei, după cum nu a uitat
obiceiu rile și folclorul.
Descrierea Moldovei este un studiu științific despre istoria, cultura, tradițiile populare,
arta și spiritualitatea moldovenilor, împreună cu toate celelalte lucrări de filosofie, istorie,
etnologie, socio logie, psihologie, etc., scrise și tipărite în limbile greacă și latină, formează un cu
totul alt compartiment al moștenirii spirituale cantemiriene – acela al gânditorului și savantului
de dimensiuni intercontinentale și intercultural – civilizaționale. A utorul indică destinatarul
ostenelilor sale, „în slava și folosința moldovenescului niam” sau – ce-i, în fond, același lucru –
„a provoslavnicului moldovenescului nărod”81.
Istoricul literar Mircea Muthu numește, și pe drept cuvânt, timpul istoric în care a trăit
Dimitrie Cantemir – timp de răscruce , domnitorul aflâ ndu-se la răspântie de culturi și epoci,
această fisură de Renaștere . Dimitrie Cantemir a trăit o adevărată dram ă intelectuală „fiind
stânjenit de dogmatismul ortodoxismului de tradiție bizantină, ca și de atmosfera prăfuită a sferei
greco -slave, din care provenea și de unde se formase”82.
Descrierea Moldovei cuprinde trei părți: partea geografică, partea politică (i storică),
despre starea bisericească și literară a Moldovei. Partea geografică se deschide cu un capitol

79 Ibidem , p. 195.
80 P. P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir: viața și opera, Editura Academiei RPR, București, 1958, p. 227.
81 Haralambie Corbu, „ Dimitrie Cantemir – scriitor ”, în Andrei Eșanu (coord.), Dinastia Cantemireștilor (secolele
XVII – XVIII ), op. cit. , p. 380.
82 Ibidem .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
56 despre originea romană a poporului român, intitulat Despre numele cel vechi și cel de acum al
Moldovei . Se vorbește despre împărțirea Daciei în trei pă rți mari, dintre care una este Moldova.
Venind prin aceste părți popoarele migratoare, i -au silit pe locuitorii acestui ținut să se retragă în
Maramureș „apărați ca într -o cetate naturală”83, cu „voevozii și legile lor”84. De aici, ei s -au
coborât înapoi de unde veniseră cuprinzând țara pe care au numit -o Moldova „după apa
Moldei”85.
Partea a doua a cărții, partea politică sau istorică, este prețioasă nu atât pentru relatarea
unor fapte petrecute cu sute de ani înainte de domnia lui, cât pentru faptele din vre mea sa.
Dimitrie Cantemir face adesea greșeala să creadă că unele instituții și moravuri din timpul său
existau întocmai cu sute de ani înainte de el86.
Pornind de la „descrierea moravurilor moldovenilor”, Dimitrie Cantemir mărturisește că
este conștient de două lucruri: mai întâi că dragostea de patrie și de popor ar trebui să -l facă să
laude neamul din care s -a născut; dar pe de altă parte, dragostea de adevăr îl obligă să relateze
faptele așa cum sunt ele, conștient fiind și de faptul că le va fi mai de f olos moldovenilor dacă le
spune în față cusururile, decât dacă -i va înșela lăudându -i și ei vor crede că ceea ce fac este bine.
Înșirând cusururile moldovenilor , vedem că ele nu sunt nici multe, nici deosebite de ale celorlalți
români. Dragostea de poporul din care a ieșit îl face să împletească mereu aspectele negative cu
cele pozitive87. Dimitrie Cantemir descrie jocurile din lumea satelor: hora, „danțul”, călușarii88.
Descriind obiceiurile de la logodnă și de la nuntă, cunoscute în lumea satelor, Dimitrie
Cantemir face pe alocuri operă de folclorist, înregistrând începutul unei frumoase orații de nuntă
în care -și strecoară propriile sale sentimente de dragoste pentru patria părăsită. „Moșii și
strămoșii părinților noștri, umblând la vânat prin codri au dat peste țara în care locuim noi acum,
în care trăim, ne hrănim și ne întărim cu laptele și mierea ei”89. În spirit tradițional sunt
prezentate și obiceiurile de la înmormântare90. Se insistă și aici asupra practicilor folosite la
înmormântarea țăranilor cât ș i a boierilor. Cu această ocazie, Dimitrie Cantemir reproduce și
două versuri dintr -un bocet, asemănătoare cu primele versuri din poemul fatalist a l lui Miron
Costin:
„Cînt cu jale viața rea a lumii acesteia,
Cum se sfarmă și se rupe ca un fir de ață”.

83 I. D. Lăudat, op. cit. , p. 106.
84 Ibidem .
85 Ibidem .
86 Ibidem , p. 110.
87 Ibidem , p. 120.
88 Ibidem .
89 Descrierea Moldovei, op.cit, p. 321 .
90 Ibidem , p. 333.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
57 În partea a treia a scrierii, Dimitrie Cantemir își propune să informeze cititorii despre
religia moldovenilor și despre mitologia lor91. În ceea ce privește religia moldovenilor din
vremea sa, C antemir spune că nu există nici o mărturie care să arate când au abandonat
moldovenii cultul zeilor practicat de strămoșii lor dacii și romanii și au adoptat creștinismul.
Dimitrie Cantemir descrie obiceiurile care se încadrează în aceste considerente: drăgaica,
sânzienele, joimărițele, paparuda, chiraleisa, colinda, țurca, zburătorul, tricolici etc.92.
Sunt interesante observațiile în legătură cu graiul moldovenesc , și al celorlalți locuitori
care descind din tulpina daco -romană.
În privința „literelor moldovenilor”, Dimitrie Cantemir crede că limba slavonă și
alfab etul slavonesc s -au introdus în biserica țărilor românești după sinodul de la Florența (1439)
pentru a opri pe români de a trece la catolicism. „Se știe însă că numeroase privilegii ale lui
Alexandru cel Bun și ale predecesorilor săi sunt scrise tot în sl avonește, ceea ce arată
netemeinicia părerii emisă de Dimitrie Cantemir”93.
Descrierea Moldovei are o deosebită valoare literară prin patosul cu care Dimitrie
Cantemir scoate în evidență frumusețea locurilor, varietatea bogățiilor, vitejia moldovenilor pe
câmpurile de luptă, compasiunea pentru sărmanii țărani, cărora stăpânirea le pune atâtea biruri
încât de mirare este cum își mai pot duce viața.
Peisajul moldovean i se pare miraculos. „Cu greu vei găsi într -o altă țară așa de mică cum
e Moldova, ape mai multe, mai spumegătoare, câmpii mai mănoase, plaiuri mai frumoase, natură
mai împodobită ca aici”94. Ceahlăul este comparat cu Olimpul, Pindul sau Pelias prin frumusețea
și măreția sa între toți munții Moldovei95.
Moldovenii sunt, de asemenea, cei mai viteji oameni: „Nu este vre un alt neam, care, deși
avînd hotare mai înguste pentru gloria războiului și vitejiei să țină piept la mai mulți vrăjmași
deodată, cu care să facă război, sau să se apere de război sînt așa de viteji, încît cu toți cu care s –
au bătut au fost învingători”96.
Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago (Imaginea științei sacre care nu se poate
zugrăvi) a fost scrisă în anul 1700, la Constantinopol, în timpul primei domnii a fratelui său
Antioh. Ideologic, cartea poartă încă pecetea influe nțelor dascălului său rămas în Moldova,
Ieremia Cacavela. Imaginea științei sacre este apreciată ca una dintre primele scrieri filozofice în
cultura românească prin problemele pe care le ridică, cu toate că rezolvarea acestora nu
depășește concepția teolog ică a vremii.

91 Ibidem, p. 337.
92 I. D. Lăudat, op.cit. ., p. 121.
93 P. P. Panaitescu, op. cit., p. 158.
94 Descrierea Moldovei, op. cit., pp. 65,109.
95 Ibidem , p. 101.
96 I. D. Lăudat, op. cit. , p. 125.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
58 În privința modului de expunere a problemelor, acesta se face sub forma unei convorbiri
dintre creator și creatura sa, folosindu -se alegoria. Creatorul este înfățișat printr -un bătrân
înțelept care vorbește autorului. Revelația este înfățișa tă printr -o oglindă, care se află pe pieptul
bătrânului (creatorului) și în care cel inițiat se poate uita ca să afle originea lucrurilor97.
Scrierea conține referiri și la alte probleme neîntâlnite în vreo lucrare românească până la
el, cum este aceea a or iginii limbajului pe care o soluționează în conformitate cu aceeași
concepție dominantă a vremii sale, cea teologică. „Limba maternă, spune Cantemir, se învață de
la sine. Grecii învățați fac greșeli de gramatică. Un barbar vorbește corect limba lui; deci, limba
nu este o chestiune de civilizație, ci, e un dar de la divinitate”98.
Logica , o lucrare de filozofie a lui Dimitrie Cantemir, pare a fi alcătuită cu scopuri
didactice. Este scrisă în limba latină și poartă titlul: Compendiolum universae logices
institutionis99. Comparată cu tratatele de logică scolastice, anterioare, Logica lui Dimitrie
Cantemir nu se deosebește de ele decât prin faptul că aici materia este simplificată în vederea
prezentării ei unor oameni care se inițiau în acest domeniu100. Ideea că f ilozofia și știința pot
înălța pe om este demnă de subliniat, ea prefigurând pe savantul de mai târziu. Apreciind cultura
antichității, el se revelează încă de pe acum ca un umanist101.
Istoria Imperiului Otoman , scrisă în limba latină, se intitulează: Incr ementa atque
decrementa aulae othomanicae. Cantemir și -a început scrierea în anul 1714 și a terminat -o în
preajma anului 1716. Ultimul eveniment istoric menționat, este lupta dintre turci și austrieci la
Peterwaradin, din 3 august 1716102. În scrierea sa, au torul urmărește, în ordine cronologică, șirul
împăraților turci, arătând luptele acestora și terminând fiecare domnie cu o caracterizare a
sultanului respectiv.
În susținerea intereselor Moldovei, Dimitrie Cantemir a pus la contribuție toate ocaziile
pe care le -a avut în relațiile sale cu Petru cel Mare, dovadă stă scrierea Panegiricul lui Petru cel
Mare , în care este vorba de o cuvântare ținută de fiul său, Șerban, în limba greacă în fața lui
Petru cel Mare, cu ocazia vizitei pe care o face Cantemir țarul ui în 1714, însoțit de doi fii și de
fiica sa Maria. Panegiricul a fost publicat în latinește și rusește, în 1714.
Cercetarea monarhiilor pe baza filozofiei fizice , este manuscrisul unei lucrări filozofice
scrisă în limba latină și înmânată țarului cu oca zia pronunțării panegiricului de către fiul său
Șerban. Dacă în cuvântarea ținută cu acea ocazie, dorințele moldoveanului exilat erau învăluite
în haina alegoriei, în lucrarea aceasta el demonstra că istoria nu are o desfășurare haotică, ci, din

97 P. P. Panaitescu, op. cit. , p. 57.
98 Dimitrie Cantemir, Metafizica , Editura Acum. INFO, București, 2015, p. 73.
99I. D. Lăudat, op. cit. , p. 74.
100 Ibidem , p. 76.
101 P. P. Panaitescu, op. cit. , p. 63.
102 I. D. Lăudat, op. cit. , p. 130.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
59 contra, cu rsul evenimentelor urmează o anumită ordine indispensabilă societății, care se află în
continuă evoluție, potrivit legilor care o guvernează103.
Viața petrecută în Rusia de către Cantemir a fost consacrată activității politice ca sfetnic
apropiat al țarului Petru cel Mare, precum și unei variate munci de cercetare în diferite domenii:
orientalisticei, religiei și trecutului poporului român.
De muro Caucaseo (Despre zidul Caucazului) se poate adăuga la lucrările de
orientalistică. Este o scrisoare publicată d e T. S. Bayer, profesor la Academia din Petersburg, în
Comentarii Academiae Scientiarum Imperialis Petropolitanae104. Profesorul, a adăugat la datele
găsite în lucrarea lui Cantemir altele culese de el, dar de mai mică importanță. În 1722, cu ocazia
razboiul ui cu p erșii, Dimitrie Cantemir îl însoțește pe Petru cel Mare ca specialist în chestiunile
musulmane, având atribuția să redacteze proclamații către triburile din acele regiuni. După
cucerirea orașului Derbent și a regiunilor înconjurătoare, Dimitrie Cant emir este tentat să
cunoască de aproape zidul caucazian. El a cules date despre triburile, provinciile, orașele de pe
coasta apuseană a Mării Caspice. Așa a luat naștere lucrarea lui Cantemir. În notele rămase de la
el sunt descrise moschei, morminte, pala te, reproduce inscripții, figuri alegorice din desenele
găsite pe monumentele respective. Cele mai multe note de acest fel privesc orașul Derbent105.
Cantemir și -a făcut însemnările în limba latină.
Loca obscura in Catechisi face parte din lucrările cu cara cter religios și reprezintă
atitudinea lui Cantemir față de discuțiile religioase ale vremii, din Rusia.
Petru cel Mare a privit cu interes lucrarea lui principelui moldovean, căci țarul, el însuși
un credincios al bisericii ortodoxe, voia să se servească de autoritatea bisericii pentru ridicarea
culturii în Rusia și pentru ca ea să îl ajute în centralizarea puterii monarhice. Pentru aceasta, voia
să aibă o biserică cu o doctrină necontestată de nimeni din sânul ei106.
Dimitrie Cantemir, în istoria culturii românești din epoca feudală, ocupă un loc foarte
însemnat prin varietatea operei sale și prin conținutul ei astfel:
Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul (Iași 1698)
cu toate că în esență este o carte teologică, rep rezintă o poziție înaintată prin unele elemente de
pedagogie și de filozofie pe care le conține107.
Istoria ieroglifică (1705) se carcterizează printr -o treptată eliberare de preceptele
religioase. Este o scriere de tranziție între Divan – carte de factură religioasă – și scrierile de mai
târziu, de natură istorico -geografică, cu vădite tendințe realiste108.

103 Ibidem , p. 207.
104 Ibidem , p. 209.
105 Ibidem , p. 210.
106 Ibidem , p. 211.
107 Ibidem , p. 212.
108 Ibidem , p. 213.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
60 Istoria Imperiului Otoman (1714 -1716) cuprinde date referitoare nu numai la războaiele
otomane de expansiune, ci și date cu privire la instituțiile și cu ltura turcească.
Sistema religiei mahomedane (1722) carte scrisă în rusește, cuprinde bogate date
privitoare la instituțiile mahomedane și la viața spirituală și materială a acestor popoare.
Descrierea Moldovei , alcătuită între anii 1714 -1716, este valor oasă pentru datele
geografice și etnografice descrise.
Hronicul vechimii romano -moldovlahilor (1717) este importantă în cadrul istoriografiei
vremii fiind cea mai documentată lucrare din acest domeniu109, făcând trecerea de la cronică la
istorie prin analiz a critică a izvoarelor istorice, cât și prin prelucrarea lor într -un mod personal.
Atât Descrierea Moldovei cât și Hronicul au fost redactate în limba latină. Dragostea
pentru această limbă reprezintă un alt aspect al umanismului său. Ea arată admirația l ui față de
cultura și limbile antichității greco -latine110.
Din întreaga operă a lui Dimitrie Cantemir se vede și un alt ideal umanist: pasiunea
pentru domenii de cunoaștere variate: teologie, istorie, filozofie, geografie, amator al variatelor
arte: arhite ctura, poezia, muzica.
Întreaga operă a lui Cantemir este străbătută de spirit umanist. Nu numai faptul că scrie
cărți întregi în latinește și în grecește, că subliniază originea romană a poporului îl așază în
rândul umaniștilor. În special conceptul de c ivilizație este în opera lui Cantemir cel umanist111.
Dimitrie Cantemir a fost un mare compozitor, instrumentist și pedagog. Există uneori, în
activitatea de ansamblu a unei personalități creatoare, demersuri care marchează începuturile,
coline singuratice părăsite apoi de pașii celui pornit în marea aventură a cunoașterii112. Acesta
este cazul muzicii în existența creatoare a lui Dimitrie Cantemir. Fiind un reprezentant de vază al
umanismului renascentist, el a întrunit în formația sa intelectuală o pronunțat ă vocație artistică.
Dotat cu potența intelectuală proprie geniului, Cantemir s -a manifestat cu brio în majoritatea
ramurilor culturii muzicale a epocii: componistică, muzicologie, estetică muzicală, interpretare
instrumentală, acustică muzicală, organolog ie, etnografie muzicală și pedagogie muzicală113.
Muzica a ocupat un loc de cinste în familia Cantemir. Familia Cantemir a creat frumosul
sub diferite forme, evidențiindu -se, în primul rând, predilecția pentru muzică și artele plastice.
Continuitatea artist ică a neamului cantemiresc este întreținută de alți membri ai familiei, Ana
Bantăș, soția lui Constantin Cantemir, și Antioh, fiul său cel mare, care acceptă și concep
valorile culturale drept resort de îmbogățire a cugetului. O asemenea mentalitate era în curajată și

109 Ibidem , p. 214.
110 Ibidem .
111 Haralambie Corbu, „Polifonism cultural ș i civilizațional la D. Cantemir ”, în Andrei Eșanu (coord.), Dinastia
Cantemireștilor (secolele XVII – XVIII), Chișinău, Editura Știința, 2008 , p. 439.
112 Ecaterina Țarălungă, op. cit. , p. 262 .
113 Victor Ghilaș, „Dimitrie Cantemir și arta muzicală ”, în Andrei Eșanu (coord.), Dinastia Cantemireștilor (secolele
XVII – XVIII), Chișinău, Editura Știința, 2008, p. 389.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
61 de atmosfera generală din principate din a II -a jumătate a secolului al XVII -lea, dominată de „o
remarcabilă și complexă activitate culturală, datorită diversificării domeniilor de creație și
numărului în creștere a beneficiarilor acesteia”114, cu achiziții importante pe acest segment.
Climatul spiritual, în care este educat Dimitrie Cantemir, a fost unul benefic pentru
afirmarea -i ulterioară inclusiv pe segmentul artei sonore. Instruit într -un mediu ales, Dimitrie
Cantemir continuă tradiția neam ului, pentru că și în propria familie educația și instruirea vor
constitui „o necesitate și un element indispensabil al vieții cotidiene”115. În casa părintească,
atmosfera muzical artistică este întreținută de studierea culturii greco -latine. Dimitrie Cante mir,
la Iași, va lua cuno ștință pe parcursul a doi ani de muzică bizantină și gregoriană sub îndruma rea
dascălului Ieremia Cacavela, care a supravegheat îndeaproape formarea muzicală a tânărului
Dimitrie. Mai apoi, cunoștințele muzicale Dimitrie Cantemir ș i le aprofundează la
Constantinopol, frecventând cursurile Academiei Patriarhiei Ortodoxe grecești din Fanar, vreme
de cinsprezece ani cu doi profesori de tambur – instrument de coarde la care se cânta prin ciupire
– anume Kiemani Ahmed, un grec renegat, ș i Angeli, ortodox116.
Cantemir a pornit la drum, pe lângă datele naturale – o bună ureche muzicală, degete
lungi, cunoscând de acasă muzica populară românească și, în chip mai mult întâmplător, muzica
europeană.
Activitatea sa de muzician la Istambul „se î nscrie în circumstanțele prielnice pentru
dezvoltarea muzicii clasice turcești, marcate de eforturile muzicienilor de a deschide un drum
creației originale”117.
Printre problemele abordate și s oluționate de Dimitrie Cantemir figurează notația
muzicală, organ izarea acustico -muzicală a materialului sonor, configurația ritmică a muzicii și
analiza formelor muzicale. Aceste obiective sunt realizate în celebra lucrare Kitâb-u ’ilm-il
musikî ’ alâ vedjh -il hurufâ t (Cartea științei muzicii după felul literelor)118. Fie care capitol
dezbate și teoretizează o anumită problemă, care în ordinea respectivă sunt: Semnele sunetelor
muzicale; Prefața științei muzicii; Modurile muzicale; Numărul și numele modurilor după teoria
mea; Analiza modurilor în tonurile acute; Analiza mod ului închipuit; Analiza structurilor
uzitate; Simțul înrudirii și potrivnica nepotrivire; Modurile muzicale după teoria veche.
Rigurozitățile de ordin estetic, artistic și utilitar îl fac pe Cantemir să elaboreze un sistem
de grafologie muzicală pe baza l iterelor și cifrelor arabe, cu ajutorul căruia muzica clasică va

114 Ibidem , p. 391.
115 Ibidem .
116 Ecaterina Țarălungă, op. cit. , p. 262.
117 Victor Ghilaș, Dimitrie Cantemir și arta muzicală , în Andrei Eșanu (coord.), Dinastia Cantemireștilor (secolele
XVII – XVIII) , op. cit. , p. 392.
118 Ibidem , p. 394.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
62 putea fi notată, definindu -l în Istoria Imperiului Otoman drept „…metod nou inventat de mine
pentru a exprima cântecele și doinele prin note, invențiune necunoscută mai nainte turcilor”119.
Cantemir învățase așa de bine muzica turcească, încât a avut și elevi. Pe lângă muzica
instrumentală, Dimitrie Cantemir i -a învățat pe elevii săi și partea teoretică a muzicii turcești.
Răspunzând dorințelor elevilor săi – mărturisește Dimitrie Cantemir în Istoria Imperiului
Otoman – „am făcut o carte mică în limba turcească despre arta muzicii și am dedicat -o lui
Ahmed III120, sultanul (1705 -1739)”. De acele reguli s -au servit multă vreme turcii. Cărticica se
intitula Tarifu ilmil -musiki ala veghi maksus. (Explicarea muzicii teoretice într -un chip mai
scurt).
Dimitrie Cantemir face importante considerații referitoare la muzica vocală turcească,
prețioase în special, fiind cele ce relatează despre muzica de cult și categoriile ei: elahi – cântec
ritual practic at de derviși (călugări musulmani) împreună cu dansul – simbol al baletului
plantelor – ce durează câte două trei ore121; ezan – cântec religios cu caracter solemn, imn „ce
conține profesiunea credinței mahomedanilor”122; naat – cântec religios de glorificare a
prorocului și întemeietorul islamului; fase – ul și semaia123 – cânturi monodice vocale
asemănătoare psalmodierii simple din cultul creștin .
Dimitrie Cantemir, în domeniul teoriei muzicii clasice turcești, s -a conturat pe deplin în
timp, el impunându -se ca un demers de valoare incontestabilă în istoria culturii muzicale.
Domeniul componisticii muz icale i -a prilejuit un teren propice de manifestare a fanteziei
și a imaginației artistice. Conștient de misiunea nobilă a muzicii, raporturile ei cu realitatea,
adună melodii folclorice, studiază, experimentează, însușește tehnica componisticii întru
utilizarea cu măiestrie a mijloacelor de expresie sonoră în procesul creației. Arta muzicală – cum
mărturisește însuși muzicianul – este cuprinsă în sunete, dorind a exprima dulceața melodiilor și
farmecul căutării muzicii124. Muzician înzestrat, completat de un profund gânditor și om de
cultură, Cantemir pledează în concepțiile sale artistice în favoarea esențializării frumosului pe
scara valorilor dictate de realități le epocii, dar, totodată, supunându -l unui proces de sinteză
personală. Caracteristic pentru gândirea muzicală a compozitorului a fost, dintotdeauna, nu
simplu joc sau înlănțuirea de sunete, ci un anume sincretism, liantul puternic dintre sunet și
cuget, î n accepția consacrată a noțiunii – trăsătură evidentă atât în arta tradițională, cât și în
spiritualitatea artiștilor de aleasă cultură125.

119 Ibidem .
120 I. D. Lăudat, op. cit. , p. 77.
121 Dimitrie Cantemir și arta muzicală , ed. cit., p. 403.
122 Ibidem .
123 Ibidem .
124 Ibidem , p. 405.
125 Ibidem , p. 406.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
63 Predilecția lui Dimitrie Cantemir pentru interpretarea instrumentală și pedagodia
muzicală vine, probabil, atât pe ca le nativă, cât și din concepția iluministă consacrată despre
actul de cultură.
Apariția culturii componistice în cultura turcească a secolului al XVII -lea a determinat,
pentru practica muzicală, o emulație paralelă a creșterii nivelului tehnico -interpretat iv. Opere i
componistice ale lui Cantemir i se alătură prestația în domeniul artei interpretative.
Încă din secolul al XVII -lea, eruditul și talentatul moldovean obține faima de virtuoz al
instrumentelor orientale în mediul aristocratic constantinopolitan, posedând un vast repertoriu de
muzică instrumentală. Datorită talentului său nativ și cu contribuția decisivă a profesorilor săi,
atinge perfecțiunea tehnică în posedarea a două instrumente consacrate dificile din cultura
muzicală turcească – tanburul și n eyul126. Tanburul – instrument tradițional, caracteristic în
Turcia secolelor XVII -XVIII – era considerat „pianofortele artei muzicale clasice turcești”.
Documentele de epocă, de asemenea, semnalează: „Cantemir din instrumente cânta cu
Neiul”127 – aerofon car e o vreme a circulat și în mediul tradițional de la noi. Aprecierea dată
acestuia în Istoria Imperiului Otoman (produce „un sunet dulce” incomparabil cu cel al altor
instrumente) este confirmată și de alți cercetători: „Instrumentul cel mai plăcut din spec ia
fluierelor, mai dulce și mai simpatic în privința sunetelor, era după cum ne spun bătrânii,
neiul”128.
Cariera didactică a lui Dimitrie Cantemir se desfășoară în condițiile când criteriile
estetice și bazele teoretice ale muzicii turcești luaseră conturur i precise. Pe acest temei,
principiile pedagogice muzicale promovate presupuneau două laturi unitare ale unuia și aceluiași
proces instructiv – didactic – cel teoretico – didactic ( formarea culturii muzicale la nivel teoretic)
și cel aplicativ (atitudinea axiologică față de arta sunetelor cu capacitatea de a interpreta opere de
artă muzicală)129. Din Descrierea Moldovei , dar și din alte lucrări se poate deduce că marele
nostru înaintaș pleda pentru afirmarea în țara sa a științelor și artelor, pentru funcțion area unui
sistem instituțional de învățământ laic ce ar fi capabil să realizeze activitățile instructiv –
educative în cadrul triadei socio -umaniste: a) formarea lui homo cogitans (a omului care
gândește); b) formarea lui homo faber (a omului care crează) și c) formarea lui homo estimans (a
omului care apreciază și valorizează)130.
O altă convingere care decurge din opera lui Cantemir, având în vedere Divanul,
Imaginea științei sacre sau Metafizica se rezumă la următoarele: deprinderile bune, sănătoase
trebu ie cultivate la om din copilărie și adolescență. Pragmatismul lui Dimitrie Cantemir este

126 Ibidem , p. 414.
127 Ibidem , p. 415.
128 Ibidem .
129 Ibidem , p. 417.
130 Ibidem .

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
64 justificat și explicabil, el vizând direct și ocupațiile muzicale, autorul acestei opinii educându -și
dexteritățile artistice de la vârsta tinereții. Unul din factorii de maximă importanță în conceperea,
proiectarea, organizarea și desfășurarea procesului de instruire și educație îl prezintă
personalitatea pedagogului , căreia, în paginile romanului Istoria ieroglifică , luminatul principe
îi acordă o atenție deosebită în pregătirea profesională și morală a discipolilor. Cantemir ajunge
la această concluzie inteligibilă și datorită faptului că el însuși a avut parte de pedagogi
merituoși: Ieremia Cacavela la Iași, Kîemani Ahmed, Angeli, Meletie de Arta la
Constantinopol131, lucru care s -a făcut simțit pe parcursul întregii sale activități artistice.
Alături de studiile fundamentale, înclinațiile muzicale, Cantemir a avut și o activitate
importantă de plastician. Activitatea de plastician a lui Dimitrie Cantemir cuprinde o se rie de
desene cu caracter simbolic sau doar artistic, ca și inluminuri făcute pentru ilustrarea cărților sau
hărților sale. Prima lucrare Divanul sau Gâlceava Înțeleptului cu Lumea , publicată în românește
și grecește de autor la Iași, conține două desene: stema Moldovei și reprezentarea Lumii și a
Înțeleptului.
Gama tematică a subiectelor transpuse în picturile cantemiriene era una variată, constând
în redarea plastică a portretelor diferitelor divinități, cneji, sultani, împărați, a imaginii părților
Terrei, a unor fortificații militare, a unor figuri zoomorfe; alte lucrări reproduc picturi murale,
figuri hieroglifice, totemice, peisaje montane, campestre, marine, insulare, etc.132. Un desen care
ilustrează istoriografia cantemiriană a fost făcut pentru Sistemul sau întocmirea religiei
muhammedane . E vorba de un desen alegoric, foarte bine executat din punct de vedere al
mișcării corpurilor și modelării veșmintelor133.
Desenele cantemiriene executate în expediț ia de la Marea Caspică reproduc pictură
murală înso țită sau nu de inscripții uneori cu explicațiile autorului în latină. Figurile pe care le
reproduce sunt considerate de Cantemir fie hieroglifice, fie totemice.
Problemele cele mai importante pe care le -au pus dinto tdeauna muzica și arta plastică au
fost acelea de rezolvare spir ituală și emoțională a sugestiilor spațiului și timpului de răspuns
uman dat acestor două dimensiuni care -l transce nd. Marile stiluri ale culturii au avut înfățișări
diferite unul de altul – pe de o parte în muzică, pe de alta în pl astică – și din pricina modalităților
diferite în care soluționau chestiunea relației dintre om pe de o parte, spațiu și timp, pe de alta134.
Privind din această perspectivă, activitatea de muzician și de plastician a lui Cantemir,
complement al întregii sa le activități creatoare, indică unitatea profundă a ființei interioare care a
fost principele Cantemir.

131 Ibidem , p. 418.
132 Ibidem , p. 419.
133 Ecaterina Țarălungă, op. cit. , p. 301.
134 Andrei Eșanu, Valentina Eșanu, „Activitatea cartografică a lui Dimitrie Cantemir ”, în Andrei Eșanu (coord.),
Dinastia Cantemireștilor (secolele XVII – XVIII), Chișină u, Editura Știința, 2008, p. 310.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
65 Plasticianul Dimitrie Cantemir și -a fost lui însuși mai puțin vizibil decât muzicianul. În
timp ce muzicianul s -a autoanalizat prin teoria sa muzicală, și-a găsit traseele spirituale și
emoționale, a intrat în rezonanță cu lumea, plasticianul s -a considerat, până aproape de sfârșitul
carierei, un auxiliar al creatorului. Abia târziu, spre sfârșitul vieții, după ce toate celelalte
experiențe legate de pro blema spațiului – inclusiv experiența politică – fuseseră traversate,
Cantemir a făcut marea descoperire asupra felului cum trebuie raporatat omul la acest obiectiv. A
proiectat un drum de legătură, de la spațiul simbolic al artei plastice ca semn al realității la
spațiul geografic real și de la el la spațiul istoric. Regăsirea acestei dimensiuni fundamentale a
spiritului cantemirian – timpul – pe coordonatele spațiului real rămâne marele câștig al desenului
cantemirian135.
Încărcătura culturală cu care Cant emir vine în întâmpinarea istoriografiei ar mai trebui
completată cu informații provenite în special din domeniul învățământului și științelor. În ceea ce
privește învățământul are grijă tot timpul să facă paralela între otomani și popoarele creștine, iar
în cadrul creștinătății între Orientul ortodox și aria catolică, să raporteze cultura română – mai
ales a Moldovei – la toate aceste zone136.
În Precuvântarea cărții a cincea a Sistemului sau întocmirii religiei muhammedane ,
intitulată chiar Despre religia muhammedană , întâlnim, în chip de justificare a preceptelor luate
din Epictet și care au ghidat metodologia de lucru, această apreciere lucidă a propriei condiții de
autor: „Îmi stau în față greutăți foarte complicate care mă împiedică să satisfac dorințe le
cititorului. Dar trei sînt principalele cauze ale acestui lucru: mai întîi faptul că nu sunt așa de
expert în doctrina, legile și regulile muhammedane ca să pot relata la perfecție (fără primejdie
despre fiecare lucru ce se spune la ei, se cinstește și se crede). Al doilea că cele pe care fie le -am
citit în tinerețe pentru a învăța limbile orientale, fie le -am auzit într -o continuă conversație cu
oameni de felurite ranguri de pe lîngă Poarta Otomană timp de douăzeci și doi de ani și le -am
întipărit în me morie ca într -o ceară moale (…) încărcat fiind cu atîtea treburi atît publice cît și
private și departe de asemenea conversații, aproape că mi -au ieșit toate din minte ( …) Al treilea
că în toate privințele sîntem din numărul celor ce stăruiesc la învă țătură și a căror știință nu e în
inimă, ci se ascunde în cărți și biblioteci, așa încît (…) n -avem deloc cărți turcești și persane și
mai ales pe cele care se potrivesc cu lucrarea și planul nostru. Le -am căutat în Biblioteca de Stat
a Rusiei, dar (deși e foarte înzestrată și foarte bogată în alte cărți) nici acolo nu le -am putut
găsi”137. Pasajul citat ne indică o bună cunoaștere de către autor a propriei tipologii culturale.
În lucrările sale, Cantemir face o serie de referiri la procedurile învățământu lui judecat
comparativ, după paradigma cunoscută în tot demersul cultural cantemirian: Orient/Occident. În

135 Ibidem , p. 312.
136 Andrei Eșanu, Valentina Eșanu, „ Viața și activitatea politică – Prima domnie ”, în Andrei Eșanu (coord.),
Dinastia Cantemireștilor (secolele XVII – XVIII), Chișină u, Editura Știința, 2008, p. 174.
137 Ibidem , p. 175.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
66 mai multe puncte ale Sistemului religiei Cantemir ne dă de înțeles că s -ar fi ocupat, în această
lucrare anunțată și nefinalizată din cauza morții sa le premature, de procesul de educație în
Imperiu ca unul dintre factorii definitorii ai succeselor pe care le -a repurtat în lume. Problema
culturii ca problemă esențială a impunerii în universalitate a unui popor este astfel pentru prima
oară abordată de u n cercetător român138.
În Istoria Imperiului Otoman (p. 218), Cantemir spune cu privire la muzică: „voi trata
despre această artă într -un op separat după sistema și opinia lumei otomane”.
Chestiunea culturii orientale văzută prin prisma învățământului e adâ ncită de Cantemir
prin analiza structurilor sale organizatorice, adică a procesului formativ propriu zis. El
menționează de pildă că atât fetele cât și băieții mergeau la școală de la cinci ani. În ce privește
retribuirea profesorilor și fixarea pe post, s ensul politic al sistemului este pentru Cantemir
limpede. În această direcție el considera că europenii pot căpăta un avans considerabil nu doar
preluând și perfecționând structurile lumii orientale, ci insistând asupra acelora care nu erau atât
de mult ci nstite acolo: științele practice139.
În Descrierea Moldovei , Cantemir face referiri la faptul că boierimii îi revine datoria de a
impune și un standard cultural cult. Vasile Lupu este lăudat pentru că „a adus chiar și o
tipografie grecească și moldovenească poruncind să se tipărească cărți bisericești și pravile, ceea
ce a avut ca urmare ca mai întîi să se citească în limba țării evanghelia și apostolul și apoi toată
liturghia140. Remarca lui Cantemir se referă la introducerea limbii naționale în biserică, cee a ce
considera a fi un început bun pentru ridicarea nivelului cultural al țării, început venit, cum i se
părea firesc, din inițiativa domnească, laică și nu religioasă. Pe lângă aceasta, introducerea unei
limbi de cultură – greaca – avea pentru el semnific ația renașterii literelor române care foloseau
haina de împrumut a alfabetului slavon141.
Cantemir constată că există mulți neștiutori de carte, deși nu e o barbarie mai mare ca
neștiința de carte. Dar această stare n -a fost inițială (Dacia asimilând cultura romană) ci mai
târzie, datorită năvălirilor barbare care făceau viața nesigură142. În schimb nu există învățământ
sistematic și de masă, atât în Muntenia cât și în Moldova ființează tipografii vestite în toată
lumea Orientului143. Lui Constantin Brâncoveanu ș i lui Vasile Lupu le recunoaște cele mai mari
merite în ridicarea nivelului general cultural al principatelor dunărene.
Dimitrie Cantemir a aparținut acelui veac de început în aventura formării conștiinței
moderne. Morfologia spiritului cantemirian concent reză formele simbolice prin care el a înțeles
lumea, a transmis contemporanilor și posterității un mesaj despre înfățișările ei. Aceste forme,

138 Ibidem , p. 177.
139 Ibidem .
140 Ibidem , p. 178.
141 Ibidem .
142 Ibidem .
143 Ibidem , p. 179.

Imaginea istoriei în literatura lui Dimitrie Cantemir
67 acele zone ale cunoașterii pe care le -a abordat, i -au permis să se implementeze cu propriul spirit
în lumea veacu lui său grație unor metodologii diversificate pentru fiecare domeniu de care s -a
ocupat, al artei sau al științei.
Cantemir reprezintă în istoria noastră imaginea unui creator de cultură complexă, a
omului de știință medieval total. Pentru aceste calități deosebite el a fost și rămâne apreciat drept
una din personalitățile fondatoare ale neamului și spiritualității lui.
Complexul și multidimensionalul Dimitrie Cantemir continuă să rămână un miracol în
cultura noastră, în multe privințe nedesțelenit și neas imilat. Pentru a -l înțelege, e nevoie să te
înalți la nivelul vastelor lui cunoștințe și preocupări, ceea ce nu îi este dat fiecăruia . Apoi, pentru
a-i aprecia virtuțile și meritele deosebite în timp și spațiu, trebuie să cobori în realitățile unei
lumi ca re demult s -a consacrat , plin de virtuți, dar și de păcate, prezent pe care îl traversăm cu
toții144.
Renașterea și Dimitrie Cantemir . În opinia lui Andrei Oțetea, noțiunea de umanism „are
două înțelesuri distincte; pe de o parte cuprinde ideea unei educați i care -și propune să realizeze
idealul de om desăvârșit, iar pe de altă parte înseamnă orientarea studiilor într -o anumită direcție,
spre Antichitatea clasică, în care tipul omului ideal s -a realizat mai complet. Ideea de humanitas ,
care stă la baza aceste i concepții, se completează deci prin credința că idealul despre om s -a
realizat o singură dată deplin și, prin urmare, Antichitatea e singurul izvor din care trebuie să se
inspire orice sistem de educație rațională. Umanism și clasicism sunt sinonime. Art a, literatura,
știința și limbile greco – latine sunt exptresia integral, clasică (desăvârșită), a culturii umane”145.
Originea și latinitatea neamului, lupta împotriva oligarhiei feudale pentru instaurarea unei
monarhii ereditare, prețuirea și valoarea ine stimabilă a omului ca individ în opera lui Dimitrie
Cantemir din teoriile și practicile umanismului se trag146.
De la o perioadă istorică la alta, Renașterea apare în felul ei ca o fază de tranziție. „Din
însuși faptul că umanismul este ideologia unei perio ade de tranziție, a tranziției de la economia
orășenească la cea capitalistă, decurge împletirea elementelor laice despre lume cu elemente ale
ideologiei medievale. Chiar la unii umaniști italieni ideile laice se îmbină cu rămășițele gândirii
teologice și, pe de altă parte, nici umaniștii înaintați nu au atacat direct dogmele religiei. Cu atât
mai contradictorii sunt concepțiile umaniștilor din țările mai puțin avansate…”147. Opera lui
Cantemir ilustrează pe deplin acest tip de civilizație în tranziție.
Întreaga operă a lui Dimitrie Cantemir este străbătută de spirit umanist. Multiplicitatea
preocupărilor științifice și artistice pe care le reflectă în operele lui, legătura organică între toate

144Polifonism cultural și civilizațional la D. Cantemir , ed. cit., p. 441.
145 Andrei Oțetea , Renașterea, București , Editura Stiințifică, 1964, p. 238 .
146 Polifonism cultural și civilizațional la D. Cantemir , ed. cit., p. 438.
147 Petru Vaida, Dimitrie Cantemir și umanismul, Editura Minerva, București, 1972, p. 35.

Rareș – Sorin ȘOPTEREAN
68 strădaniile creatoare ale omului sunt caracteristică pentru uma nism. În special, conceptul de
civilizație este în opera lui Cantemir cel umanist.
Dimitrie Cantemir, adept al monarhiei luminate , luptă pentru un stăpânitor luminat și
înțelegător. „Dacă robul drept este mai tare ca tiranul strâmb , firește că stăpânitorul drept are
toată admirația lui. Domnul nu este de drept divin, el trebuie să țină seamă de gurile noroadelor
și de șoaptele gloatelor , el nu trebuie să exploateze țara și pe supuși, pentru că pungile de bani
sunt sudorile săracilor ”148.
Dimitrie Cantemir apa re drept un mare cugetător social, numele lui fiind înscris, alături
de numele altor personalități celebre, pe frontispiciul mănăstirii Sainte -Genevieve, transformată
în timpul Marii Revoluții Franceze din 1789 – 1794 în bibliotecă149.

148 P. P. Panaitescu, op. cit. , p. 84.
149 Haralam bie Corbu , op. cit. , p. 439.