Imaginea Femeii Politician In Pamfletul Actual

Comunicare

Imaginea Femeii Politician In Pamfletul Actual

Byadmin ianuarie 1, 2024

Imaginea femeii politician în pamfletul actual

Cuprins

Introducere

Perspective asupra imaginii femeii

Studiile de gen și imaginea femeii

Abordarea sociologică a imaginii femeii

Imaginea Femeii în media

Femeia politician

2.1. Rolul femeilor în sfera publică

2.2. Femei în politica românească

Pamfletul și perspectiva asupra diferenței de gen

Definiția și tipologia pamfletului

Feminin versus masculin: abordarea mediatică a genului

Imaginea femeii politician în pamfletul actual

Teme pamfletare și imaginea femeii

Femeile din politica românească în paginile pamfletare

Concluzie

Bibliografie

Introducere

Femeie politician sau bărbat politician? Cine reușește să reprezinte cel mai bine interesele unui partid și al cetățenilor, în viziunea jurnaliștilor? Care este tonalitatea jurnaliștilor în textele referitoare la femeile politician? Cu aceste întrebări preliminare, am conturat premisa demersului meu de cercetare: imaginea femeii politician în pamfletul actual este denaturată? Dacă da, în ce sens? Care sunt limitele și valorile stilistice ale acestui tip de pamflet?

Demersul acestei teze este unul deductiv. Stabilind coordonatele conceptului de imagine, l-am particularizat, delimitând modalitatea în care imaginea femeii a fost receptată de-a lungul timpului, oprindu-mă asupra imaginii mediatice din ultimii ani. Am ales ca unitate de analiză pamfletul din presa românească, un gen jurnalistic care se confundă cu editorialul sau reportajul, în ceea ce privește lungimea textului jurnalistic sau stilul adoptat.

Primul capitol va trece în revistă perspectivele imagologice, sociologice și feministe asupra imaginii femeii. Am considerat că este necesar să abordez imaginea femeii prin prisma unor paradigme diferite, pentru a obține o contextualizare completă și obiectivă a propriului demers de cercetare.

În cadrul celui de-al doilea capitol, voi încerca să punctez într-un mod deductiv impactul femeilor în spațiul public, cu precădere rolul lor în politică. Pentru a putea concluziona dacă femeile din politica românească sunt prezente într-un număr suficient în agora publică, o comparație cu evoluția pe scena politică europeană sau mondială este necesară.

Capitolele III și IV reprezintă analiza personală de conținut. În primul rând, în cadrul celui de-al treilea capitol, am definit genul jurnalistic asupra căruia mă voi axa, pamfletul. Odată stabilite coordonatele cercetării propriu-zise, am realizat o grilă de analiză, incluzând itemi precum tonalitatea jurnalistului, prezența/absența ilustrațiilor, precum și comentariile cititorilor. Orice „artificiu” jurnalistic orientează percepția cititorului, de cele mai multe ori rezultatul fiind o imagine negativă a femeilor din politică. În cadrul ultimului capitol, am ierarhizat datele obținute în urma analizei de conținut, evidențiind cele mai contestate/admirate politiciene, situațiile în care s-au remarcat sau din contră s-au discreditat. Imaginea rezultată este o imagine trunchiată, fiind echivalentul viziunii jurnaliștilor, așadar o posibilă continuare a temei de cercetare ar fi intervievarea femeilor politician care au devenit subiect de știre, pentru a obține o perspectivă echilibrată asupra încadrării media a știrilor care vizează femeile din politica românească.

Consider că lucrarea Imaginea femeii politician în pamfletul actual este un demers de cercetare original și inedit, ale cărei rezultate pot fi potențialul punct de plecare pentru o altă cercetare în mediul academic.

Perspective asupra imaginii femeii

Studiile de gen și imaginea femeii

Imaginea Femeii Politician se detașează în „agora” publică prin contrast cu imaginea Bărbatului Politican. Potrivit Monicăi Lotreanu (1996) politicianul (prin care se subînțelege că este vorba de un bărbat, pe când în cazul femeii politician trebuie menționată identitate de gen) este cel care inițiază legi, forme de organizare, pe când rolul femeilor, potrivit Giselei Bock (2002) s-ar rezuma la acela de a fi spectatoare ale acțiunilor masculine sau sunt învestite cu roluri negative (curtezane, femei care și-au condus soții spre dizgrația publică etc.). De cealaltă parte, studiile mediatice din ultima perioadă precum raportul Altfem, în mod special axate pe analiza publicității tind să descrie femeile prin perfecțiunea trupului (sunt femei frumoase acele persoane cu un trup perfect) sau a sentimentelor reprezentate de produsul consumat (sunt femei moderne acele persoane care consumă produse la modă).

Privită într-o ordine istorică, influența femeilor în politică a fost un gest survenit după secole în care acestora nu le era permisă decât existența în sfera privată (familie, relații sociale de prietenie), pe când bărbații puteau dezbate și participa efectiv la viața publică, exercitându-și dreptul la vot. Cărțile-manifest din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, amintind Al doilea sex scrisă de Simone de Beauvoir, încearcă să corecteze această imagine deficitară. De exemplu, feminista Betty Friedan afirma că femeile au fost excluse sau marginalizate din viața publică, în urma unei conspirații a bărbaților, dornici să le mențină într-un rol social, acela de protectoare a căminului, care nu le-ar fi periclitat propria poziție socială. Acest aspect social se va schimba global, începând cu anii 1980, grație unor instituții internaționale precum Organizația Națiunilor Unite, care încearcă să impună egalitatea de șanse în viața publică, pentru a consolida democrația ca direcție politică.

Politica a fost îndelungat privită ca un domeniu de activitate exclusiv masculin, în care femeile erau considerate incapabile să ia decizii politice, fiind asemuite unor ființe lipsite de raționalitate. În ultimele decenii, cu precădere începând cu anii 1980, femeile sunt subiectul unor reglementări globale privind dreptul la muncă, protecția împotriva violenței domestice ceea ce orientează dezbaterile publice spre o toleranță mult mai mare în ceea ce privește rolul femeilor în politică. Totodată, creșterea vizibilă a participării femeilor în viața politică este încă un subiect delicat pe agenda publică din fiecare comunitate, femeile fie sunt luate în derâdere cum este cazul Elenei Udrea, un exemplu de femeie politician pe care îl voi analiza detaliat, fie sunt trecute pe planul secund în cadrul știrilor, prezența masculină din jurul lor fiind considerată mai importantă (exemplul cuplului Daciana Sârbu-Victor Ponta).

Studiile feministe au abordat relația femeilor cu spațiul politic cu o doză de subiectivitate inerentă demersului de cercetare (feminismul se opune patriarhatului asupritor), dar există câteva detalii, care pot fi punctate, pentru a orienta un studiu obiectiv. De exemplu, feminismul a considerat că întotdeauna există o dominație masculină în societate, așadar femeilor le sunt alocate doar rolurile de mamă, soție sau obiect sexual. Este interesant de observat dacă în contextul actual, mesajele mediatice reflectă o atitudine similară, considerând că media este o „oglindă” a evoluțiilor sociale. Întrucât mișcarea pentru dreptul de vot a fost o bătălie feministă îndelungată, femeile de astăzi folosesc acest drept pentru a se reprezenta?

Inevitabil, o analiză a imaginii femeilor din politică se va intersecta cu domenii precum viața privată sau acțiuni sociale ale acestora, întrucât „politicienele”, mai mult decât „politicienii” sunt monitorizați de media ca persoane publice, așadar orice detaliu care poate fi transformat într-o știre senzațională, va fi imediat speculat de jurnaliști.

Statistic, în viața politică prezența femeilor se rezumă la un procent cuprins între 3%-5%, depinzând de contextul politic din fiecare stat. De exemplu, procentul cel mai redus de femei reprezentate există în țările care au adoptat un sistem de vot majoritar, pe când scrutinul de tip proporțional, similar votului uninominal, favorizează mult mai mult egalitatea între sexe pe scena politică. Astfel, în 2004, în Europa, 19.8% dintre membrii parlamentelor erau femei în cazul sistemelor proporționale, pe când în țările bazate pe sisteme majoritare doar un procent de 10.8% puteau accede la o funcție publică. Teoretic, sistemele proporționale sunt mai deschise spre ideea de candidați noi sau unui număr mai mare de candidați decât în mod normal admite un sistem majoritar. O altă deosebire esențială este că într-un sistem proporțional, mai mulți candidați reprezintă diferite segmente ale societății, pe când în sistemul majoritar, un singur candidat reprezintă o comunitate eterogenă, numeroasă, așadar șansele de a o reprezenta corect sunt reduse.

Din perspectiva studiilor feministe a ultimelor decenii (în literatura de specialitate sunt punctate studiile din anii 1980, 1990), implicarea femeilor în politică și acordarea egalității de șanse în acest domeniu de activitate a cunoscut o amploare internațională. Concomitent cu acest interes, organizațiile feministe sau forurile legislative s-au axat pe problema muncii (accesul la funcții considerate discriminatorii, plata egală a femeilor și a bărbaților), protecția femeilor împotriva violenței domestice, precum și dreptul la o viață sexuală liberă, în acest sens disputa asupra avortului a suscitat interesul autorităților, opiniei publice și comunităților religioase. Imaginea femeii degajată în urma acestor dezbateri în spațiul public global este imaginea unei femei conștiente de drepturile sale civile, dar admițând existența unor încălcări în viața cotidiană din diferite motive, cum ar fi teama de a fi respinsă de un anumit grup social. Totodată există clivaje între spații culturale, cum este cazul Vestului sau Estului Europei, America de Nord sau America de Sud. De regulă, în state cu regimuri democratice îndelungate, drepturile civile ale cetățenilor, incluzând egalitatea de șanse în toate aspectele vieții cotidiene, sunt respectate, pe când în statele sărace sau cu regimuri autoritare, femeile sunt încă considerate un element „secund” pe scensa politică sau în familie.

Privită evolutiv, imaginea femeii pe plan mondial s-a îmbunătățit gradual în ultimii ani. De exemplu, în anul 1993, în cadrul Conferinței Mondiale de la Viena reprezentanții ONU au considerat că drepturile femeilor sunt drepturi ale omului, așadar orice discriminare contravine naturii umane. Un an mai târziu, într-o conferință similară la Cairo, ONU a pus semnul de egalitate între problematica sănătății feminine (avort, traumele violenței domestice) și programde de dezvoltare sustenabilă, pe când în 1996, la Beijing reprezentanții ONU au adopta un program internațional prin care se garantează drepturile femeilor, indiferent de spațiul cultural de care aparțin. Deși această perspectivă este una revoluționară și greu de implementat, tendința Conferinței Mondiale de la Beijing a impulsionat organizațiile feministe să solicite cu mai multă insistență respectarea drepturilor femeilor în comunitatea lor.

Studiile de gen, dar și cercetările politice din ultima perioadă s-au axat și pe problema reprezentării femeilor în politica mondială, analizând performanțele femeilor politician din câteva spații culturale. Dacă studiile de gen pot fi considerate într-o oarecare măsură subiective, întrucât autorii (de regulă femei) manifestă simpatie față de ideile feministe, cercetătorii din sfera studiilor politice promovează o abordare echidistantă, obiectivă. În linii mari, femeile sunt destul de puțin interesate de politică, de exemplu conform unui chestionar aplicat de Stephen Coleman și Jay Blumler (2009), doar 41% dintre respondente au considerat că politica din țara lor li se adresează, fiind reticente în a discuta teme politice la locul de muncă sau cu prietenii. Dacă la nivel individual, interesul pentru politică este redus, în ceea ce privește implicarea în politică în calitate de candidat sau demnitar este și mai scăzută. Un motiv ar fi contextul dificil, în care o femeie ar putea accede la o funcție publică. Pentru a face parte din legislativul unei țăteresate de politică, de exemplu conform unui chestionar aplicat de Stephen Coleman și Jay Blumler (2009), doar 41% dintre respondente au considerat că politica din țara lor li se adresează, fiind reticente în a discuta teme politice la locul de muncă sau cu prietenii. Dacă la nivel individual, interesul pentru politică este redus, în ceea ce privește implicarea în politică în calitate de candidat sau demnitar este și mai scăzută. Un motiv ar fi contextul dificil, în care o femeie ar putea accede la o funcție publică. Pentru a face parte din legislativul unei țări, de regulă o femeie trebuie să depășească trei bariere: prima, să creadă în forțele proprii că poate câștiga voturi sau încrederea unor factori decizionali; a doua, să fie propusă de un partid sau să găsească sponsori pentru o campanie independentă și în ultimul rând, să fie aleasă printr-un număr suficient de voturi. Neîndeplinirea oricărei din etapele enunțate va duce la apariția unui sentiment de dezamăgire, care va împiedica femeia politician să continue demersurile sale. Autorii aduc în discuție și rezultatul unui studiu din Europa, potrivit căruia 62% dintre respondente consideră că politica și implicit femeile politician nu le pot rezolva problemele, ceea ce denotă o încredere redusă în implicarea femeilor pe scena politică, o situație paradoxală, având în vedere că femeile politician includ în programele lor electorale programe destinate protecției sociale, care vizează drepturile femeilor în societatea respectivă. De exemplu, ca președinte al unei organizații de femei afiliate unui partid, actualul Ministru al Muncii, propunea o serie de măsuri menite să îmbunătățească viața femeilor din România, precum crearea de locuri de muncă, facilitarea accesului la orice formă de educație, protecție împotriva violenței domestice, sprijinirea femeilor din mediul rural, dar și accesul la funcții economice sau politice. Ca în cazul oricărei femei politician din România, aceste propuneri au fost salutate cu entuziasm de partid sau organizații care militează pentru respectarea drepturilor omului, dar concretizarea lor încă este un capitol deschis.

În cadrul structurilor politice sau publice (partid, instiuție), accesul la o funcție similară pozițiilor ocupate de bărbați se dovedește a fi o misiune dificilă. În primul rând, pentru că femeile își încep carierele politice mai târziu față de bărbați, ipostaza maternă sau a vieții de familie este un motiv în acest sens. Dacă reușesc să stârnească interesul și susținerea unui grup politic prin programul propus, apare factorul prohibitiv al finanțării. Chiar dacă finanțarea este asigurată, femeia politician poate fi criticată, iar partidul să-și orienteze atenția spre candidați care promit să câștige mai multe voturi, astfel programul său politic va fi trecut într-un plan secund. Chiar și în cazul unei femei politician care a depășit toate obstacolele menționate, apare o serie de impedimente de-a lungul carierei sale politice. De exemplu, poate fi considerată un element esențial al partidului, numai după o perioadă de probă care de regulă presupune deplasări în teritoriu, muncă prelungită, în virtutatea perfecționării calităților sale. În ceea ce privește implicarea bărbaților în sarcinile unui partid, aceștia sunt priviți de la început ca performanți, iar obligațiile familiare nu sunt un obstacol major pentru ei. Această perspectivă discriminatorie asupra femeilor și bărbaților din politică este menținută tacit în rândurile partidelor, bazată pe o cutumă a performanțelor din trecut, putând influența într-un mod negativ evoluția femeilor care doresc să-și impună punctul de vedere politic și astfel să devină candidate pentru o funcție politică.

În ceea ce privește evoluția femeilor politician din România, putem afirma că recomandările Uniunii Europene au avut un impact pozitiv. Încă de la primele alegeri europarlamentare, un număr însemnat de femei au fost votate, precum Daciana Sârbu, Adina Văleanu sau Elena Băsescu. Datorită legăturilor de sânge sau a celor maritale, aceste politiciene au fost intens criticate în mass-media, fiind subiectul unor pamflete, care vor fi analizate în ultimele capitole ale lucrării. De asemenea, viitoarele alegeri europarlamentare au stârnit deja controverse în mass-media, Daciana Sârbu și Adina Văleanu fiind criticate pentru slaba performanță din mandatul trecut și intenția de a candida încă o dată pentru funcția de europarlamentar.

Abordarea sociologică a imaginii femeii

Din punct de vedere sociologic, femeia este definită prin opoziție genetică cu bărbatul: ea este cea dă naștere copiilor, totodată este și cea care trebuie să fie protejată, întrucât prin structura sa fiziologică nu poate face față unor activități fizice intense ca bărbații (vânătoare, construcții etc.). Sociologul britanic Anthony Giddens (2003) consideră că exact această natură contradictorie a femeii a fost cea care a suscitat intense dezbateri de-a lungul secolelor în cultura europeană. Gisela Bock (2002) nuanțează ideea dezvoltată de sociologul britanic, evidențiind că disputa asupra naturii umane a femeii (întrucât doar bărbații erau considerați a fi demni de a reprezenta interese publice, începând cu Evul Mediu până în anii 1800) își regăsește incipitul într-o perspectivă religioasă, dezvoltată îndeosebi de catolicism.

Timp de secole, femeia a fost privită ca fiind cea răspunzătoare de apariția păcatului în lume, trupul femeii fiind socotit „necurat”, pe când bărbatul era cel care putea lupta împotriva tentației sexuale și astfel să-și definească superioritatea morală. Această perspectivă deficitară a fost menținută până la apariția primelor feministe, care s-au revoltat împotriva opacității sociale, exprimându-și părerile în spațiul public și creând cărți-manifest, care au impulsionat alte femei să-și schimbe „destinul social”.

Începând cu anii 1800, putem vorbi de o revoluție sociologică, puternic influențată de mișcările liberale din acea perioadă, precum Revoluția Franceză. Feminismul ca orice altă mișcare socială din zona liberalismului este orientată spre împlinirea idealurilor de libertate și egalitate. De exemplu, feminista franceză Marie Gouze a redactat un manifest specific noii mișcări sociale, „Declarația Drepturilor Femeilor”, care încă din titlu sugerează aproprierea de documentul esențial al Revoluției Franceze, „Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului”. Feminista se întreba la acel moment, „cum poate fi dobândită adevărată egalitate, atâta vreme cât jumătate din populație este exclusă de la privilegiile de care se bucură bărbații, în mod special dreptul la vot?”. În linii mari, acest raport discriminatoriu a fost perpetuat de studii feministe, evident fiecare adecvându-se la realitatea contextului social existent: necesitatea dreptului la vot a fost înlocuită de alte necesități: dreptul de a fi reprezentate pe scena politică, dreptul de a dispune de propriul corp sau dreptul ca o femeie să fie plătită corect pentru munca depusă.

Feminismul ca mișcare socială a reușit să impună schimbări sociale și politice, care au determinat receptarea femeilor într-o altă perspectivă, cea de cetățeni cu drepturi depline, salariate cu drepturi sociale sau persoane care pot dispune de viața lor privată. Deși mișcarea feministă s-a diversificat, necesitatea drepturilor civile a rămas „nucleul” societăților moderne. Întrucât dreptul la vot a fost garantat, femeile au putut deveni membre de partid și să concureze înt-o bătălie electorală, au putut să invoce dreptul la un salariu corect sau au putut să lupte împotriva prejudecăților de gen.

Întrucât tema lucrării vizează imaginea femeii politician, consider că este necesară o trecere în revistă a obținerii dreptului la vot în lume, pentru a putea contextualiza evoluția politicii din România. Așadar, prima țară în care a fost recunoscut dreptul la vot în cazul femeilor a fost Noua Zeelandă în 1893, pe când Europa a cunoscut o evoluție diferențiată. În prima fază, țările nordice precum Finlanda, Norvegia sau Danemarca au recunoscut acest drept la începutul anilor 1900, pe când țări din centrul sau estul Europei cum este cazul României, Albaniei (1946) sau Greciei (1952) au obținut recunoașterea dreptului mult mai târziu, în perioada 1940-1950.

Tabel 1. Câștigarea dreptului la vot egal, după Anthony Giddens, 2003, p. 381.

Cazul României este unul „paradoxal”. Susan Gal și Gail Kligman (2003) afirmă că natura paradoxală, adică neaplicarea efectivă a dreptului la vot a fost justificată de schimbările politice din țara analizată, astfel dreptul a fost acordat în timpul unui regim democratic, dar în scurt timp (1947) regimul comunist a decis să „niveleze” diferența între genuri, pentru ca o serie de drepturi să fie uitate de cetățenii români. Femeile au devenit elemente ale pieței muncii, chiar și în industrii grele, totodată regimul comunist a fost interesat să orienteze sfera privată a familiei, sugerând că o „mamă” model trebuie să aibă un anumit număr de copii. Imaginea creionată de regimul comunist a fost cea de femeie obedientă, atât față de soț, familie, cât și față de statul paternalist propus în acea perioadă.

Odată cu revenirea la un regim democratic în 1989, imaginea femeii a revenit în discuție. Organizațiile feministe, recent înființate, au încercat să aducă în atenție teme existente în spațiul european, iar partidele politice au înființat organizații specifice, organizațiile de femei, menite să încurajeze accesul femeilor în politică și să le reprezinte interesele în politică.

Imaginea Femeii în media

În 2005, sociologul Laura Grünberg și colaboratorii (2005) a realizat o amplă monitorizare de presă scrisă și televiziune, pentru a evidenția care este imaginea mediatică a femeilor în România. Concluziile la care a ajuns autoarea și echipa sa este că media, în loc să corecteze stereotipurile de gen existente în societate, le perpetuează, întrucât aduc rating sau tiraj mai bun.

În cele ce urmează, voi prezenta câteva dintre rezultatele evidențiate de Laura Grünberg și colaboratorii (2005), esențiale pentru tema aleasă, întrucât este menționată și femeia politician în cadrul materialelor jurnalistice analizate. În ceea ce privește presa scrisă, autoarea a analizat peste 1700 de articole atât din presa generalistă, cât și din cea tabloidă, dintre care 20,61% menționau femeile ca personaje ale știrilor. Această proporție sugerează faptul că femeile devin destul de rar subiectul unei știri, față de bărbați.

Analiza de conținut, pe care și-au construit demersul de cercetare Laura Grünberg și colaboratorii (2005), a inclus și o componentă calitativă. Astfel evidențierea articolelor care menționează fie femei, fie bărbați (analiză de conținut cantitativă) a fost completată de o analiză a modalității în care imaginea fiecărui sex este construită. Astfel, bărbații sunt menționați în articole din domeniu „masculine” precum Sport, Politică, Actualitate sau Viață internațională, pe când femeile sunt asociate cu domenii de activitate mai puțin vizibile în ierarhia subiectelor zilei, precum Cultură, Tineret sau Sănătate.

Grafic nr. 1. Distribuția tematică a articolelor în care apar bărbați și femei în presa scrisă, după Laura Grünberg, 2005, p. 18.

Femeile menționate de media sunt de regulă tinere, din mediul urban, dar creionate într-un mod negativ. Un procent însemnat de femei este reprezentat de femeia-VIP (25,1%), descrisă ca puternică, independentă financiar, dar excesiv de senzuală, urmată de personalitățile feminine din cultură (9.54%) sau sportive (9, 65%), femei care excelează și ele în domeniile de activitate menționate, dar lipsite de senzualitatea vedetelor. Aceste detalii demonstrează că media transmit stereotipuri de gen, contribuind la perpetuarea unei imagini deficitare a femeilor din România. Categoria punctată de cercetătoare „Soție de politician” (4,63%) denotă faptul că în 2005 femeile din politică nu au devenit destul de vizibile în spațiul public, fiind amintite doar femeile dependente de figura unui om politic. În cadrul analizei, pe care o propun, mă voi axa pe figura femeii politician, încercând să determin dacă reușește prin forțe proprii să atragă atenția media sau este doar un „accesoriu” asociat cu un personaj masculin din politica autohtonă.

Grafic nr. 2. Profilul femeilor care apar în presa scrisă, după Laura Grünberg, 2005, p. 36.

În cazul analizei de conținut dedicată știrilor tv, Laura Grünberg (2005) și colaboratorii au luat în calcul un număr de 700 de știri din jurnalele a trei posturi de televiziune naționale: ProTV, Antena 1 și TVR. Ca și în cazul presei scrie, autoarea a descoperit existența unei imagini negative a femeilor, totodată a subliniat prezența tot mai crescută a femeilor în producțiile de televiziune față de anii precedenți.

Impactul stereotipiilor de gen, perpetuate prin televiziune, nu este deloc neglijabil. De exemplu, întreruperea unei femei în timpul unei emisiuni este concretizarea stereotipului „femeile vorbesc mult și nimeni nu le ascultă”. Prezentatoarea știrilor tv este îmbrăcată elegant, cu o tentă senzuală, pe când moderatorul masculin este caracterizat prin sobrietate vestimentară. Prezentatoarele introduc de regulă soft news, pe când prezentatorii „marile evenimente”. În cadrul știrilor tv, femeile sunt prezentate uneori în ipostaze degradante: prostituate, femei în suferință, femei în stare de șoc. Bărbatul ca agresor este simbolul puterii fizice, iar femeia este slabă și neajutorată, dependentă de bărbat.

Femeile sunt „vocea” problemelor sociale, a divertismentului și a vremii. În schimb, bărbații sunt „vocea” problemelor politice, economice și sportive. 53% dintre știrile politice, economice, sportive sau sociale au ca actori bărbații. În schimb știrile de fapt divers abundă în actori feminini, ceea ce confirmă stereotipul că „știrile” serioase sunt tărâmul bărbaților.

Grafic nr. 3. Proporția femeilor și bărbaților în știrile tv, după Laura Grünberg, 2005, p. 63.

Față de referințele din presa scrisă, menționarea femeilor în producțiile de televiziune pot fi ierarhizate sub forma unor valori media. Femeile se regăsesc în rolurile de mamă (8%), soție- femeie dependentă (30%), dar cea mai mare pondere o are rolul de victimă (36%). „Prototipul patriarhal clasic este cel al bărbatului puternic, agresiv, conducător, salvator, căruia i se opune imaginea feminității: slabă, victimă, dependentă, în așteptarea protectorului”.

Grafic nr. 4. Stereotipuri despre femei în televiziune, după Laura Grünberg, 2005, p. 69.

Rezultatele raportului Altfem, o monitorizare a presei scrise și televiziunii în anul 2011 nu a punctat deosebiri semnificative. În continuare, actorii principali ai știrilor sunt bărbați (88%), de exemplu în cazul talk-showurilor tv femeile sunt invitate destul de rar (12%), pe când în cazul presei scrise, femeile ajung la un raport de egalitate cu bărbații: 46% referințe despre femei, 54% referințe despre bărbați în cadrul articolelor analizate.

Stereotipurile de gen se mențin și la nivelul profilului invitaților/persoanelor citate, astfel persoanele din showbiz, în mod covârșitor femei (46%) sunt prezente în presa scrisă sau televiziune. Comparativ cu analiza de conținut din 2005, raportul Altfem punctează faptul că aluziile sexuale la adresa femeilor au crescut (40%) mai ales în cazul emisiunilor de divertisment și a știrilor de aceeași factură, denotând tendința media de a menține imaginea deficitară a femeilor, cu scopul de a obține mai mult profit. Pe de altă parte, în paginile ziarelor femeile expert (personalități într-un anumit domeniu de activitate) sunt mult mai bine reprezentate față de anul 2005, fiind evidențiate peste 35% de femei performante, ceea ce contribuie la o îmbunătățire a imaginii mediatice a femeilor din România.

Concluzia raportului Altfem este una edificatoare pentru conturarea propriului demers de cercetare: „femeia are un rol controversat, marcat de stereotipuri tradiționaliste sau sexiste. Predomină discursul conservator (transmis prin glume, snoave, istorii de viață sau prin apel la cutumă) și tendința de a prezenta femeia ca fiind un actor social care își dobândește statutul datorităasocierii cu un bărbat puternic sau calităților fizice și sexuale”.

Bibliografie:

Antohe, Cătălin, articolul „Top 10 europarlamentari români, după importanța muncii din PE”, disponibil la http://europeanul.org/impact-romania/top-10-europarlamentari-romani-dupa-importanta-muncii-din-pe/, accesat la 7.05.2014.

Băluță, Oana, Gen și putere, Editura Polirom, Iași, 2006.

Băluță, Oana, Gen și interese politice. Teorii și practici, Editura Polirom, Iași, 2008.

Bădică, Petre, articolul „Daciana Sârbiu, Adina Vălean și Elena Băsescu primesc 4300 de euro pe lună ca să fie invizibile pentru români”, disponibil pe http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/daciana-sarbu–adina-valean-si-elena-basescu-primesc-4300-de-euro-pe-luna-ca-sa-fie-invizibile-pentru-romani-286032?c=q2561, accesat pe 13.04.2014.

Bock, Gisela, Femeia în istoria Europei : din Evul Mediu până în zilele noastre, Editura Polirom, Iași, 2002.

Carilli, Theresa; Campbell, Jane, Challenging Images of Women in the Media: Reinventing Women`s Lives, Lexington Books, Plymouth, 2012.

Coleman, Stephen; Blumler, Jay, The Internet and Democratic Citizenship, Cambridge University Press, Cambridge, 2009.

Gal, Susan; Kligman, Gail, Politicile de gen în perioada postsocialistă, Editura Polirom, Iași, 2003.

Giddens, Anthony, Sociologie, Editura All, București, 2003.

Grossu, Dan, articolul Daciana Sârbu, ignorată de Victor Ponta?, disponibil la http://www.libertatea.ro/detalii/articol/daciana-nu-pupi-victor-ponta-484753.html, accesat pe 4.04.2014.

Grünberg, Laura (ed.), Mass media despre sexe, Editura Tritonic, București, 2005.

Inglehart, Ronald; Norris, Pippa, Rising Tide: Gender Equality and Cultural Change Around the World, Cambridge, Cambridge University Press, 2003.

Nicolaescu, Mădălina, Cine suntem noi? Despre identitatea femeilor din România modernă, Editura Anima, București, 1996.

Petrescu, Alexandra, Sistemul electoral românesc și egalitatea de gen, în „Sfera Politicii”, nr. 128, 2005.

Pop, Lia, Politicul și puterea politică, Editura Cogito, Oradea, 1996.

Popescu, Liliana, Politica sexelor, Editura Maiko, București, 2004.

Raport Altfem, Imaginea femeii în societatea românească. Raport de analiză media, disponibil la http://www.altfem.ro/stiri/imaginea-femeilor-si-barbatilor-in-mass-media-si-publicitate, accesat la 7.05.2014.

Țugui, Teodora, articolul „Elena Udrea, luată la mișto de cititorii ei”, disponibil la http://www.cotidianul.ro/elena-udrea-luata-la-misto-de-cititorii-ei-183023/, accesat pe 4.04.2014.

Weldon, Laura, Protest, Policy and the Problem of Violence against Women, University of Pittsburgh Press, Pittsburgh, 2002.