Imaginea Etnicului German In Spatiul Cultural Romanesc

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………

CAPITOLUL I:

DIVERSITATEA – ALTERITATEA MINORITĂȚII GERMANE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

1.1. Definirea sintagmei "minoritate națională". Caracteristici…………………………..

1.2.Comunicare /vs./ Excluziune socială…………………………………………………………..

1.3.Minoritatea germană. Perspectivă diacronică. Aportul cultural în spatiul românesc…………………………………………………………………………….

1.4.Diversitate – interculturalitate a comunităților germane în spațiul românesc…….

CAPITOLUL II:

IMAGINEA ETNICULUI GERMAN ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ. ASPECTE LINGVISTICE

2.1. Etimologia cuvintelor "german" și "neamț"………………………..

2.2. Interferențe lingvistice în cadrul minorităților germane

2.3. Aspecte dialectale ale proverbelor românilor despre germani.

2.4. Proverbe germane în spațiul cultural românesc……………………

CAPITOLUL III:

IMAGINEA GERMANULUI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ

3.1. Figura etnicului german în folclorul românesc…………………….

3.2. Figura etnicului german în spațiul literar cult………………………

CAPITOLUL IV

PLURILINGVISMUL ȘI EDUCAȚIA

Predarea limbii germane ca limbă modernă. Aspecte culturale………

CONCLUZII…………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE……………………………………….……………

INTRODUCERE

O privire de ansamblu a situației actuale privind imaginea minorităților din România ar duce la concluzia că aceasta nu este promovată suficient pe teritoriul nostru, deoarece există deficiențe de comunicare între reprezentanții minorităților și români (???). Nu este de înlăturat (???) aspectul prin care românii promovează cultura românească prin prisma conservării influențelor externe. De exemplu, Transilvania va rămâne în istoria poporului nostru drept regiunea românească de tip medievală, având influențele germanice indiferent de schimbările culturale și ale civilizațiilor ulterioare. Totodată, este de admirat aspectul prin care neamțul dorește să promoveze spațiul adoptiv – cultural românesc – în partea vestică a Europei și nu numai, atât din punct de vedere diacronic, cât și social. Astfel, românii pot prelua modelul acesta cu ușurință, prin promovarea simultană a tradițiilor din spațiul românesc cu obiceiurile germanice. Cu alte cuvinte, minoritățile etnice se confruntă cu dificultăți de promovare a propriilor datini, prin rezervarea expunerii libere a ceea ce îi reprezintă. Desigur că există, din nefericire, insuficiente resurse materiale și umane pentru o ameliorare a tot ce inseamnă conviețuire, comunicare, înțelegere dintre cele două societăți: majoritară (românească) și minoritară (exemplu: germană). NU CRED. IDEEA ASTA AR TREBUI RECONSIDERATA.

A trăi în România sau într-o țară adoptivă nu presupune doar a te supune tradițiilor și obiceiurilor tipic românilor, ci consider că fiecare cetățean, indiferent de origini, care dorește să locuiască în spațiul românesc ar trebui să prezinte interes față de formarea acestui popor, influențele de-a lungul timpului și, nu în ultimul rând, să învețe să accepte și pe ceilalți din jur, oricare ar fi naționalitatea.

Ideal este ca românul – locuitor autohton – să promoveze imaginea civilizației din care provine nu doar prin etimologia cuvântului român, ci prin îmbinarea tuturor influențelor pătrunse de-a lungul anilor, care au dus la formarea unei Românii cunoscute peste hotare. NU PREA E CLAR! Astfel, consider ca minoritățile etnice au un rol benefic în dezvoltarea umană și socială, iar urmașii latinilor ar trebui să se autoeduce pentru a beneficia de bonusurile (???!!!) (beneficiile?) aduse ulterior in spațiul carpato-danubiano-pontic.

Cu alte cuvinte, imaginea minoritatilor etnice va fi promovată doar prin îmbunătățirea comunicării dintre cele două extreme, însă pentru aceasta sunt necesare două elemente ce țin de noi – cetățenii: timpul și conștiința națională.

Prin această lucrare, îmi doresc să prezint imaginea germanului în spațiul cultural românesc din perspectiva majorității etnice, prin cultivarea modelului cultural din ambele părți. Cu alte cuvinte, promovarea influențelor germanice simultan cu cele românești asupra evoluției unei Românii culturale este necesară.

Totodată, actualul studiu este constructiv atât la nivel social, cât și la nivel psihologic, mai ales dacă privim dintr-o perspectivă obiectivă poziționarea românului în ceea ce privește acceptul sau refuzul altor influențe în formarea individuală. CE CONSTRUIESTI CU EL? Cu alte cuvinte, consider că a-i accepta pe ceilalți din jur este destul de dificil în zilele noastre, întrucât există multe bariere ce impun acest aspect negativ, ceea ce ar duce iminent la o excluziune socială, care ar presupune un dezastru social, politic și economic în istorie.

Așadar, raportul dintre diversitate și alteritate este înrădăcinat în conștiința fiecărui român apt de a promova valorile autohtone, dar nu este suficient, deoarece este posibil ca aceste valori să fi suferit din punct de vedere istoric anumite modificări datorate influențelor minorităților etnice. Germanii sau nemții stabiliți aici reprezintă un popor – țintă asupra căruia voi incerca să abordez (???) anumite aspecte privind modul de influențare privind cultura, limba, societatea și, nu în ultimul rând, raportul de counicare dintre român și german.

Toata introducerea asta e o insiruire de vorbe goale. Nu ai spus absolut nimic concret. De pilda, despre structura lucrarii.

CAPITOLUL I

MINORITATEA GERMANĂ: DIVERSITATE / ALTERITATE ÎN

SPAȚIUL ROMÂNESC

Definirea sintagmei "minoritate națională". Caracteristici

Spațiul cultural românesc a reprezentat de-a lungul anilor un refugiu al conservării influențelor altor popoare ce și-au pus amprenta asupra teritoriului autohton.

Conform DEX, minoritatea națională presupune "un grup de oameni de aceeași limbă și etnie, care se deosebesc de cele ale majorității locuitorilor unui stat" . Altfel spus, ca o minoritate să poată conviețui cu acest statut socio-politic, este nevoie de o țară-gazdă, cu resurse umane și materiale, pe care să le poată însuși din perspectivă străină și să aibă capacitatea de a insera tradiții și obiceiuri, prin influențarea unei zone anumite a țării respective.

Din perspectivă politică, s-a discutat în cadrul Organizațiilor Națiunilor Unite o încercare a definirii sintagmei de minoritate națională, însă fără vreun rezultat oportun.

Există anumite aspecte care sugerează, în mod indirect, o caracterizare a minorității naționale, printre care sunt cele legate de faptul că locuiesc pe un teritoriu și au dobândit cetățenia acelui stat și sunt preocupați de contribuirea la constituirea și conservarea identității naționale, comună cu cea a țării – suport, prin cultură, civilizație, religie și limbă.

Comunicare /vs./ Excluziune socială

Pornind de la conceptul lui John Dewey despre comunicare și anume: Comunicarea e un mod de a exista al comunității, locuitorii unei comunități își găsesc modalități de a trăi în comun prin ceea ce fac împreună; altfel spus, oamenii pot comunica fără ezitare dacă au termeni în comun de spus. În România, problema excluziunii sociale a devenit importantă în ultimii ani, iar acest aspect se datorează în principal comunicării. Incapabilitatea oamenilor de diferite etnii de a comunica în societate va duce cu siguranță la fenomenul de excluziune socială. (Dewey; 2009)

Globalizarea este un fenomen politico-social pe care țările europene încearcă să îl mențină cu orice preț la nivel mondial, astfel încât excluziunea socială să fie suprimată definitiv din conștiința poporului român. Cetățenii sunt oarecum interesați în privința educării conștiinței față de semenii lor. Altfel spus, aceștia fac tot posibilul să dețină controlul asupra teritoriului pe care s-au născut –involuntar- și pe care doresc să îl obțină irevocabil, astfel încât cei din jur să observe și să cedeze în fața celui mai puternic. Această situație este lesne de observat și în cazul relației român – minoritatea etnică, mai ales când vine vorba despre modul în care sunt privite minoritățile din România atât de către cetățeanul de rând, cât și de presă.

Comunicarea rămâne principalul element în anularea promovării conceptului de excluziune socială, mai ales în rândul generațiilor postdecembriste. Consider că, pentru evitarea acestui eveniment de promovarea negativă a imaginii țării noastre, elementul primordial al educației civice îl reprezintă conceptul de viață social-cetățenească în ansamblul ei într-un stat democrat. Înțelegerea acestuia se realizează prin dobândirea unor noțiuni, cunoștințe prin intermediul cărora locuitorii unui stat să înțeleagă diversele manifestări de comportament civic în viața cotidiană (în familie, în școală, în societate, respectarea semenilor, valoarea muncii legată de diferitele ocupații) sau noțiuni care au în vedere familiarizarea cetățenilor cu instituțiile statului, cu minoritățile din România, cu locul țării noastre între celelalte state ale lumii.

Eliminarea barierelor de comunicare dintre majoritate și minoritățile naționale s-ar realiza numai printr-un echilibru bine definit al conștiinței naționale din ambele părți și menținerea procesului comunicativ într-o permanentă evoluție pozitivă, fără a declina echilibrul inițial realizat.

Minoritatea germană. Perspectivă diacronică. Aportul cultural în spatiul românesc

Așa cum am amintit mai devreme, termenul minoritate nu poate fi definit exact; se poate discuta despre o comunitate sau mai multe comunități germane de pe teritoriul românesc. De-a lungul timpului, sașii au emigrat în diferite zone ale țării.

În Transilvania, primele populații germane – sașii ardeleni – au apărut după anul 271 d.Hr., atunci când teritoriul Daciei a fost părăsit de către romani. Astfel, în timpul regelui maghiar Geza al II-lea vor fi aduși, din ordinul său, țărani și meșteșugari germani. În această perioadă, Cavalerii Teutoni vor apăra teritoriul din inima Carpaților de invazia musulmanilor, contribuind totodată la dezvoltarea administrativă (gospodării) până în zona Brașovului.

Numele de sași vine de la termenul generic latin saxones, care denumește pe locuitorii provinciei Saxonia. Locuitorii acestui teitoriu l-au numit Siebenburgen (trad. Țara celor șapte cetăți). Cele șapte orașe amintite sunt: Sighișoara, Sibiu, Brașov, Orăștie, Mediaș, Bistrița și Alba.

Pentru a menține drepturile și privilegiile sașilor din Transilvania, aceștia vor fi sprijiniți în anul 1486 de către regele Matei Corvin pentru înfințarea unei instituții numită Universitatea Săsească. Etimologia cuvântului este latină, deoarece universitas presupunea totalitatea organizărilor politice, militare și administrative a sașilor din Transilvania, având la bază documentul Andreanum în anul 1224, prin intermediul căruia toți aveau dreptul de a întrebuința terenurile după propriile reguli.

Sașii din Transilvania au contribuit la conservarea culturii și tradițiilor românești prin promovarea acestora în paralel cu menținerea limbii germane și a identității proprii prin predarea acesteia în școală și biserică. Totodată, au ajutat la formarea României Mari, participând la proclamarea unirii cu Regatul României din data de 8 ianuarie 1919.

În secolul al XVIII-lea au fost deportați austrieci în Transilvania din cauza religiei lor protestante. O parte dintre ei au revenit la cultul romano-catolic, pe când alții au trecut la confesiunea lutherană. Deportații proveneau dintr-o zonă superioară a Austriei, numită Landl, fiind numiți landleri pe teritoriul Transilvaniei. Aici au trăit alături de sași și români, fiind integrați cu ușurință în comunitate, instituții publice, școli și biserici.

Zona Banatului a fost ocupată în secolul al X-lea de către unguri, iar șase secole mai târziu, turcii vor fi cei care vor prelua prelua teritoriul. Partea vestică bănățeană era populată în număr infim, astfel încât după cucerirea orașului Timișoara de către armata austriacă a prințului Eugen de Savoya, noii locuitori vor contribui la dezvoltarea administrativă a ținutului prin venirea propriilor meșteșugar și funcționari. Astfel, în scurtă perioadă au fost aduși locuitori din sudul Germaniei, numiți șvabi.

De-a lungul timpului, au loc perioade de epidemii, boli și foamete, însă aceste aspecte nu i-a împiedicat să contruiască biserici și școli cu predare în limba germană: "Cu toate aceste măsuri organizatorice deosebite, coloniștii au avut de înfruntat numeroase greutăți, iar în primii ani mulți au fost răpuși de foamete, boli și epidemii, până când, după mai multe generații, au reușit să își consolideze așezările și să facă pământul roditor.".

Ulterior, teritoriul Banatului a fost recucerit de către maghiari, iar procesul de maghializare a populației va constrânge pe iluștrii contemporani precum Edmund Steinacker și Adam Müller-Guttenbrunn să lupte pentru menținerea identității proprii și buna înțelegere cu celelalte minorități. Astfel, șvabii bănățeni vor contribui la alăturarea Banatului la România, împotrivindu-se incontestabil la unirea acestuia cu Iugoslavia.

Teritoriul Banatului montan va fi ocupat îndeosebi de către germanii care erau în evidența conducătorilor de la Viena. Astfel, din perspectivă economică, zona se va dezvolta, mai ales datorită resurselor de minereuri, exploatate corespunzător și a industriei forestiere și metalurgice. Limba de circulație în domeniul muncii era germana, reușind astfel toți cei care nu erau de aceeași naționalitate să stăpânească același idiom. Petru a se menține teritoriul prosper economic privind silvicultura și apărarea granițelor, au mai fost aduși coloniști germani la începutul secolului al XIX-lea.

O altă comunitate care a contribuit la dezvoltarea economică a unei regiuni teritoriale autohtone a fost cea a țipserilor, care au fost aduși dintr-o zonă a Slovaciei de azi numită Zpis, care s-a identificat prin munca forestieră: "muncitori forestieri, tăietori de lemne și plutași" în Maramureș.

Imperiul Habsburgic a pătruns și a cucerit nordul Bucovinei, care se afla sub suzeranitate otomană. Germanii au dezvoltat industria minieră și cea forestieră, iar conducătorii vienezi au permis românilor, ucrainienilor, evreilor, polonezilor și maghiarilor să trăiască alături de germani, asemeni unei comuntăți. Din perspectivă culturală, a fost deschisă prima universitate germană la Cernăuți (1875). De asemenea, serviciul militar, taxele către curtea regală au fost abrogate. Germanii au trebuit să părăsească locuințele, întorcându-se fie în Germania, fie migrând spre Bucovina sudică, unde vor fi luați sub administrație românească, în urma înțelegerii germano-sovietice.

Germanii dobrogeni au ajuns datorită ordinului Imperiului Țarist din sudul Rusiei, acolo unde au fost colonizați. Deși Dobrogea era sub stăpânire otomană, acest aspect nu i-a împiedicat pe nemți să își croiască un drum decent, ba chiar în primele decenii au trăit în condiții neprecare și au fost jefuiți, mai ales că era o regiune stăpânită de otomani. După trecerea Dobrogei la autonomie românească, în urma Războiului de Independență, toți locuitorii au primit locuințe și terenuri; germanii participau la cursuri și la slujbele oficiate în limba română, iar după terminarea orelor și a slujbelor, aceștia rămâneau pentru a fi erudiți de cei mai în vârstă în limba maternă germană. În perioada Primului Război, germanii au fost declarați inamici ai teritoriului românesc, deoarece România intrase în război, fiind împotriva Germaniei. Astfel, unii dintre germani au reușit să se întoarcă acasă. În perioada interbelică, aceștia au avut posibilitatea să revină în Dobrogea în urma unei înțelegeri dintre cele două state europene, însă o parte din ei s-au întoars, reușind să contribuie la dezvoltarea societății culturale românești.

În urma acestei abordări istorice, poate fi lesne de remarcat aportul pe care germanii sosiți din toate colțurile Europei l-au adus, reușind să contribuie la dezvoltarea societății românești din perspectivă socio-culturală, prin înființarea diverselor instituții publice, a școlilor cu predare paralelă în limba germană și română, promovarea cultului religios, fiind un model demn de apărare a credinței, arhitectura autentică a bisericilor, a școlilor păstrează atmosfera vie a perioadei medievale, lăsând în urma sa o pată de nostalgie, dar totodată o mândrie a poporului român care a acceptat să dezvolte tradițiile culturale prin ajustarea tiparelor proprii cu cele ale sașilor, țipserilor, landlerilor și a germanilor, care vor oferi populației-gazdă o dezvoltare economică și administrativă, o atitudine de respect privind alipirea anumitor regiuni la statul România și clasă, conform standardelor unui stat european autentic.

Imaginea neamțului presupune un lung proces și sinuos de identificare în spațiul românesc. Prima imagine a "neamțului"este surprinsă în vremea Ligii Sfinte în ipostază militară și antiotomană, fiind susținută prin date istorice. Sunt remarcabile însemnările care conservă accepția unui termen colectiv despre "neamț", despre "craiul nemțesc" sau "împărăția nemțească", care nu desemna populația germană din Banat, ci autoritatea, stăpânirea, administrația, statul.

Ceea ce atrage atenția este disocierea românească de evenimentele politice zonale, neimplicarea, reținerea, asistarea la evenimentele istorice. Dacă în însemnările de început se remarcă această disociere, mai târziu, după 1788, se consemnează o atitudine asociativă, căci războiul nu-l mai poartă neamțul, ci poporul român. La fel se întâmplă și în 1848, atunci când românii din reginunea militarizată luptă alături de nemți împotriva inamicului ungur, răspunzând chemării nemțești, deoarece ea recunoscuse identitatea românească și o respectase.

Cunoașterea limbii germane devenise pentru cei din Banat un lucru comun, având chiar un prestigiu, nu doar din considerente legate de aspirația la funcții administrative, de comerț și industriale, ci și de ordin spiritual. Neamțul e văzut ca vorbitor al unei limbi de prestigiu și purtător al unei civilizații occidentale. Prestigiul ei este pus în evidență de însemnările făcute în sate românești, de români, pe cărți românești, motivate din dorința de a pune în evidență elevația.

Neamțul nu e perceput doar ca autoritate, fiindcă în relație directă umană, își pierde atributul autoritar. Autoarea Valeria Leu exemplifică dintr-o scrisoare trimisă acasă de un subofițer : "Insă nu sunt vrednic de a mulțumi celui ceresc Domn, de sănătate și de bunătățile domnului căpitan Woyman." (Leu,V.; 1996)

O altă ipostază a neamțului este cea de constructor, de participant la viața socială, prezent în viața comunității românești. În însemnările de la începutul secolului al XIX-lea, participă la construirea Băilor Herculane, săvărșind o lucrare durabilă. Mai târziu, este consemnată priceperea "neamțului" la construcția bisericii românești ortodoxe, depășindu-se astfel clișeele care vedeau în neamț nu numai un străin, ci și un om de altă credință.

O ultimă ipostază pe care o surprinde autoarea până la sfârșitul secolului al XIX-lea, este aceea de ofertant al unui model economic viabil. Petre Nemoianu își amintește că, pentru tatăl său, "progresul de la oraș i-a deschis un nou orizont, i-a desemnat un nou ideal de viață. În curând de la vagi suspine a trecut la fapte și schimbările în gospodăria noastră se țineau lanț. Muncea și alerga de zor, încât nu mai ajungea să stea de vorbă cu nimeni. La întrebările celorlalți plugari, el răspundea clar și sugestiv: vreau să-mi fac rânduială ca la neamț.". Altfel spus, imaginea neamțului este pozitivă prin aportul său istorico-politic la extinderea teritoriul românesc, la îmbogățirea bagajului de cunoștințe istoric și, nu în ultimul rând, la succesul admirației față de arhitectura germană, influență asupra celei românești.

Diversitate – interculturalitate a comunităților germane în spațiul românesc

Utilizarea unei limbi minoritare impune simultan factori sociali și economici care au ca scop facilitarea folosirii unei limbi și totodată crearea unor condiții favorabile învățării de către locuitorii spațiului românesc.

Identitatea etnică este promovată în România prin accentuarea relațiilor de comunicare optima între români și germani, astfel încât comunitățile germane să își mențină autenticitatea tradițiilor entice, religioase cu scopul de a diversifica perspectiva subiectivă din partea majorității.

Interculturalitatea presupune un procedeu de identificare culturală, etnică, autonomă din partea celor două societăți (românească și germană), însă acest aspect având loc sub semnul egalității din ambele părți. Cu alte cuvinte, egalitatea dintre popoare va duce la o optimizare a relațiilor socio-instituționale prin conservarea afirmării entice.

În România, există în diferite orașe instituții culturale in care limba germană este limbă maternă de predare sau de comunicare; de exemplu, în Cluj-Napoca, în cadrul Universității Babeș-Bolyai există facultăți a căror limbă de predare principală este germana, iar în Timișoara există Deutsches Staatstheater Temeswar (Teatrul German de Stat din Timișoara), unde elevi, studenți și chiar adulți pot audia și viziona piese de teatru celebre în limba germană.

Diversitatea reprezintă o modalitate de asimilare a diverselor informații de natura culturală, atât din partea românilor (majoritatea), cât și din partea comunitășilor germane (minoritatea) prin promovarea turismului, tradițiilor, instituțiilor de învățământ, istoriei. De asemeni, germanii ce locuiesc în spațiul românesc sunt promovați de Forumul Democrat al Germanilor din România, care prezintă sucursale în toate colțurile țării, iar în Parlamentul din România, există un reprezentant al intereselor.

Statul român permite în învățământul românesc (public sau privat) predarea limbii germane atât ca limbă modernă, cât și ca limbă maternă. Astfel, participarea la cursurile de predare a acestei limbi este opțională în învățământul preșcolar, ulterior devine limbă modernă de predare conform programei școlare în vigoare. Astfel, primii oameni care iau contactul cu o limba germană minoritară, respectiv cu cadre didactice și elevi de origine germană sunt preșcolarii, urmați de elevi, liceeni, iar mai târziu de studenți și nu numai.

Pentru o bună funcționare și perpetuare a promovării interculturalității prin diversitate a limbii germane, sunt necesare anumite măsuri care pot fi îndeplinite cu ușurință de ambele popoare (român și german). Astfel, programe de dezvoltare profesională a cadrelor didactice care predau limba germană să fie derulate în fiecare an, nivelul de predare-învățare să fie reînnoit prin metode activ-participative, astfel evaluatul să aibă interes deosebit pentru limba germană, promovarea diversității etnice și a limbii minoritare ar trebui să se realizeze prin promovarea valorilor culturale la nivel înalt, astfel încât să existe programe de finanțare pentru formatori deja evaluați și acceptați în domeniu socio-cultural.

În concluzie, limba germană este o limbă minoritară în spațiul românesc, care și-a câștigat dreptul la promovarea valorilor socio-culturale și etnice prin autenticitate, istoricul tradițiilor, conservarea limbii și, totodată, promovarea în instituții culturale, în presă, învățământ, astfel tot mai mulți părinți aleg pentru copiii lor limba germană ca limbă modernă de predare.

În România, este discutat și stabilit dreptul egalităților etnice, astfel copiii români pot participa la predarea materiilor școlare direct în limba germană, lipsiți de prejudecăți ori diferențieri.

CAPITOLUL AL II-LEA

IMAGINEA ETNICULUI GERMAN ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ.

ASPECTE LINGVISTICE

2.1. Etimologia cuvintelor "german" și "neamț". Incursiune a civilizației germane în spațiul cultural românesc

Lucrarea de față propune dezbaterea acestui subiect strict legat de poporul german, care a reușit să contribuie la modernizarea poporului român autohton, prin influențele proprii autentice. De-a lungul timpului, spațiul românesc a fost ocupat de diferite popoare care și-au pus amprenta în dezvoltarea culturii și a civilizației românești.

Conform DEX, cuvântul german este sinonim cu neamț, dar privind aceste două structuri din punct de vedere lingvistic, se vor observa îndeaproape aspecte ce dezvăluie istoricul poporului sosit în spațiul carpato-danubiano-pontic. La prima vedere, a fi german presupune a fi de origine germană, de pe teritoriul Germaniei, însă limba germană nu aparține numai unui singur popor, adică a Germaniei, ci aparține tuturor popoarelor care au limba națională oficială- germana.

Conform DLR, cuvântul german, precum și derivatele sale amintesc de aparținătorii "acestui grup de popoare indoeuropene, care se distingea, ca tip, prin păr blond și ochi albaștri, și care ca limbă era mai apropiat de grupul slavo-baltic". Popoarele germanice sunt acele popoare care pot vorbi, de asemeni, limba germană, dar acestea sunt independente în ceea ce privește valoarea socio-culturală. În Europa, austriecii, elvețienii, germanii propriu-ziși, suedezii, danezii și olandezii fac parte din grupul de popoare germanice. Performanța statelor germanice a constat in a germaniza spațiul cultural românesc prin ocuparea locurilor mai ales din zonele-limită cum ar fi: Transilvania, Maramureș, Bucovina și Dobrogea.

Privind din perspectiva sinonimică, cuvântul neamț are sensul de german ori austriac, fără a se referi la celelalte națiuni mai sus menționate. Cu alte cuvinte, a fi neamț este o însușire atribuită unui locuitor al Germaniei sau al Austriei, deși în limbajul cotidian sensul lexemului a fost preluat ca fiind locuitor doar al Germaniei.

În percepția populară, nemții reprezintă un tot unitar; imaginea neamțului este identificată de către poporul român ca fiind valabilă pentru locuitorii Germaniei, Austriei ori germanii care trăiesc în România, așa cum afirmă Klaus Heitmnn: „Rareori se face vreo deosebire cât de cât sensibilă între germanii din țările de limbă germană și cei trăind în Transilvania sau România”. De asemeni, definițiile oferite cuvintelor neamț, sas și șvab din DEX întăresc această premisă:

“Neamț = (pop.) german sau austriac; sas = persoană care face parte din populația germană colonizată între sec. XII și XIII, în unele regiuni ale Transilvaniei; șvab = nume generic dat coloniștilor germani, francezi, italieni, spanioli și bulgari așezați succesiv în unele regiuni din Banat și Transilvania, prin sec. XVIII; persoană care face parte dintre urmașii acestor coloniști”. (DEX; 1996)

Altfel spus, identitatea neamțului este percepută ca fiind aceeași fie într-un stat a cărui limbă oficială este germana, fie pe teritoriul României, iar acest aspect a dus la formarea unor mentalități comune privind traiul în comun al românilor și germanilor.

De-a lungul secolelor, imaginea unui anumit popor se formează prin intermediul judecăților poporului „gazdă” care au o inerție foarte mare și diversă, fără a se mai putea schimba în vreun mod. Aceste judecăți sunt construite pe baza unor expresii idiomatice și proverbe care au luat naștere de-a lungul timpului din activitățile locuitorilor unei anumite zone.

A trăi într-o comunitate nu presupune a avea numai mulțumiri, ci un astfel de trai în comun poate aduce simultan insatisfacții, mâhniri, iar în cele din urmă exagerările sunt rezultatele neajunsurilor din partea unui popor vis-a-vis de poporul „gazdă” .

2.2. Interferențe lingvistice în cadrul minorităților germane

Statul român poate fi un spațiu multietnic datorat prezenței diversității culturale a comunităților ce viețuiesc alături de români în diferite colțuri ale țării. Deși fiecare comunitate etnică păstrează valorile naționale străbune, odată ajunsă în aria geografică străină, aceasta va adopta în mod inevitaabil alte valori culturale specifice zonei și invers, poporul român va accepta și va prelua o parte din valorile culturale ale comunității pe care a primit-o, pentru a se crea o nouă specificitate și o nouă identitate culturală.

Termenul de coabitare a fost introdus de Bodo Barna, fiind potrivit coexistenței în același spațiu a mai multor etnii: „Sensul potrivit de coabitare acoperă o arie mai largă decât sfera culturii, interacțiunea comunităților […] trimite la o realitate fizică, diversitatea culturală indică un proces închis […]”. (Barna; 2002: pp. 177-187). Cu alte cuvinte, Barna confirmă ideea de existență a mai multor comunități în același spațiu care nu are la bază doar prezența fizică, ci urmărește evoluția acestora rezultată din transformările ulterioare provocate de evenimentele socio-culturale.

Interacțiunea dintre culturi duce în cele din urmă la crearea multiculturalității; această viziune asupra culturilor nu va îndepărta identitatea specifică fiecărui popor, din contră, va ajuta la realizarea interculturalității prin multiculturalitate. De exemplu, comunitățile germane conservă culturalitatea prin realizarea diverselor evenimente la care sunt invitați români, fără a determina îndepărtarea specificul cultural românesc (realizarea unor târguri culinare cu specific german în orașe din vestul României). De asemeni, românii au zile calendaristice în care sunt sărbătorite anumite evenimente naționale la care sunt invitați nemții, fără a fi afectată cultura specifică (data de 24 iunie în care este sărbătorită bluza românească specificului etnic românesc – ia).

Interculturalitatea și coabitarea sunt văzute prin prisma educației bazată pe alteritate, diversitate și pe comunicare, mai ales în cadrul minorităților care pot fi uneori victime ale majorității. Din fericire, există legi cu privire la drepturile minorităților naționale în România, care au ca punct de vedere documentele Uniunii Europene ce prevăd combaterea rasismului și a xenofobiei.

Interferența lingvistică are în vedere raportul social dintre minoritate (aici: germană) și majoritatea (poporul român), care beneficiaza de disponibilitatea de a percepe comportamentul propriu, al celeilalte comunități prin cultură și limbă. Din nefericire, există un aspect care nu trebuie trecut cu vederea și anume acela al comunităților germane care vor avea un grad de divergență privind cultura autentică în funcție de distanța față de țara originară. Cu alte cuvinte, dacă o comunitate se dezvoltă într-un spațiu mai extins, departe de origini, atunci deosebirile lingvistice și socio-culturale vor fi mai ridicate, în timp ce interferențele lingvistice se vor crea pe acest principiu, într-un raport invers proporțional cu spațiul autentic. Așadar, acestea se extind atunci când minoritățile germane sunt în contact strâns și frecvent cu românii, iar spațiul este unul cât mai restrâns (teritoriul României).

Desigur că acest fenomen restrâns al conservării culturii și limbii va aduce la o multiculturalitate lingvistică, respectiv aceea a bilingvismului, care presupune ca limba vorbită pe teritoriul – gazdă să fie învățată la fel ca un vorbitor nativ, având ca efect pozitiv o integrare a propriei persoane – bilingvismul individual și vis-a-vis de societate – bilingvismul social. Așa cum afirmă Paul Hermann, bilingvismul reprezintă “ cunoașterea mai mult sau mai puțin perfectă a unei limbi străine”. Învățarea limbii române ca limbă străină reprezintă un avantaj socio-cultural pentru neamț, deoarece are posibilitatea de a se integra în societatea româneacă mult mai repede, astfel fiind mai ușor de înțeles în cadrul discursului său lingvistic. Cu alte cuvinte, un cetățean al minorității poate fi mai repede integrat în societate, întrucât punctul de vedere propriu va fi mult mai lesne de înțeles, iar efectul socio-cultural va avea un feed-back pozitiv din partea poporului român.

Așadar, bilingvismul poate fi o consecință mediatoare a interferenței lingvistice dintre minoritate și majoritate.

Privind din perspectivă pedagogică, învățarea unei limbi străine este utilă atât pentru cei minoritari (germani), cât și pentru majoritari (români). Astfel, învățarea limbii germane ca limbă străină poate aduce beneficii nu doar spațio-interculturale, ci poate determina dorința de cunoaștere a altor spații geografice, care nu pot asigura vorbirea limbii române ca limbă maternă. Învățarea unei limbi străine presupune dezvoltarea unor capacități intelectuale care educă personalitatea umană și totodată ajută la integrarea în societate cât mai rapidă, înțelegerea unor expresii idomatice, limbajului specific .

Schimbul de limbi vorbite este definit de Weinrich a fi un amestec (“mélange”, “mixture”) care privește nu doar cele două tipuri de bilingvism amintite mai sus, ci totodată consecințele ce presupun urmărirea comunității în care se vorbesc cel puțin două limbi. Altfel spus, grupurile care vorbesc limbi materne diferite constituie, drept consecință, comunități etnice sau culturale diferite; bilingvismul socio-individual este urmarea benefică a înlăturării posibilelor conflicte cu privire la cultură, rasă, iar acest impact de acțiune interculturală duce la o interferență lexico-culturală ce presupune medierea situațiilor comune de cultură și limbă/ limbaj. (Weinrich; 1968)

Interferențele lingvistice scad atunci când într- o regiune a României limba română domină -prin numărul de locuitori și vorbitori- în timp ce limba germană ca limbă maternă este diminuată, iar tendința de asimilare a cunoștințelor lingvistice este ridicată, de vreme ce atunci când distanța este mai mare dintre țara originară și limba minoritară, sistemul lingvistic este mai deschis influențelor străine, iar dialogul dintre persoane este mult mai diferit având loc diversitatea culturalității.

Așadar, amestecul socio-cultural al limbajului dintr-un spațiu unitar a dus la formarea unor mentalități comportamentale diferite ce au în vedere tipologii umane, privind caracterul și personalitatea atât a minorității germane, cât și a majorității, redate de-a lungul secolelor prin expresii idiomatice și proverbe specifice atât anumitor zone din România, cât și construcția sistemului conceptual privind cuvântul neamț (trăsături pozitive ori negative ale omului) ori derivatul acestuia – nemțesc (obiceiuri, tradiții, statut social), astfel încât acestea sunt utilizate în ziua de azi.

2.3. Aspecte dialectale ale proverbelor românilor despre germani

Comunitățile germane au reușit să creeze de-a lungul timpului în viziunea poporului român anumite tipare ale caracterului uman, privind atât părțile pozitive, cât și cele negative ale acestuia. Altfel spus, viețuirea laolaltă, contactul iminent între entități și influențele practice (statutul social, tradițiile și obiceiurile) au dus la descoperirea calităților și a defectelor privind nemții de pe teritoriul gazdă.

Proverbele, strigăturile, expresiile idiomatice există ca o consecință a traiului comun; acestea au rolul de a dezvălui trăsături specifice personalității românului, prin exagerare cu raportare la germani. Astăzi sunt utilizate frecvent expresii care, prin deducere, duc mentalitatea umană la caracterul germanului (mai bun sau mai puțin bun) – locuitor în România; cu alte cuvinte, au caracter moralizator, indirect, al românilor.

Cuvântul neamț și derivatul său nemțesc au fost componente în utilizarea expresiilor care au dezvăluit de peste șapte secole relația interlingvistică germano-română.

Printre trăsăturile pozitive ale germanilor, sunt evidențiate ordinea, perseverența, cinstea, mândrețea, hărnicia, inventivitatea, inteligența, echilibrul emoțional, meșteșugul.

Activitățile zilnice au contribuit la formarea unei culturi deosebite care, prin intermediul acestor expresii, au dezvăluit comparativ relația dintre români și germani rezultat.

A fi ordonat poate fi substituit cu următoarele expresii:

La neamț cucul cântă în casă, unde cucul simbolizează statornicia unei gospodării, iar cântatul acestuia face referire la timpul necesar acordat ordinii, care este valoros în viziunea acestuia, înainte de orice activitate în gospodărie, aspect confirmat de expresia:

Neamțul întîi și-a făcut ceasornic, după aceea a tăiat cocoșul.

Disciplina este observată comparativ cu porunca: Neamțul știe de poruncă și-n foc se aruncă, unde focul – element purificator – este amintit pentru a dezvălui încrederea desăvârșită în cuvântul neamțului.

Îndeplinirea sarcinilor prin ordine presupune a supraviețui, a avea hrană:

Toate la neamț îs cu rînduială, să nu rămînă cu burta goală, astfel acesta își asigură traiul de-a doua zi prin trudă și rânduială, alte două calități definitorii.

A fi perseverent presupune a avea o atitudine insistentă, sârguincioasă, fără a se abate de la țelul propus, aspect confirmat de următoarele expresii diomatice:

Merge înainte ca pajura nemțească.

Neamțul și pe dracul l-a învățat ca să meargă încălțat.

Pajura și dracul sunt elemente care definesc neînfricarea, stăruința. Astfel, ambiția neamțului este confirmată comparativ cu aceste două elemente care nu pot avea adversar: pajura sau acvila este o pasăre răpitoare ce nu poate fi clintită, iar dracul este demonul neînfricat din mitologia românească de care poporul se teme; în mod contradictoriu, neamțul îi preia locul puterii, astfel demonul –dușman nestăvilit – ajunge să fie învățat ca să meargă încălțat.

A fi cinstit înseamnă a fi drept sau a spune drept, ca neamțul sau a păzi ca neamțul. Dreptatea este o virtute care se dovedește prin cinste, adevăr și respect. Aceste calități au putut fi întâlnite în cazul neamțului, ba chiar cinstea a fost confundată cu naivitatea acesteor comunități, așa cum reiese din expresia: Neamțu-i prost că spune drept. Așadar, cinstea este o trăsătură pozitivă care poate fi ușor confundată cu încrederea naivă.

Mândria unui neamț este incomparabilă; a merge drept ca un neamț ori neamțu-i fălos și nu merge pe jos denotă seriozitatea și respectul pe care îl impune în fața poporul român; deși este reprezentativ pentru încredere, neamțul a reușit de-a lungul timpului să se mențină ferm în statutul său social, având o ținută dreaptă, curajoasă, perseverentă, indiferent de circumstanțe. Altfel spus, mândria care îl caracterizează nu face decât să dezvăluie încă o dată că este un om al cuvântului, dreptății. O altă pasăre ce devine simbol al mândriei și stăruinței o reprezintă cocoșul, așa cum apare în expresia cocoșul neamțului pe vârful bisericii ce evidențiază rolul cocoșului, acela de a înlătura diavolul din calea germanului.

Hărnicia unui neamț poate fi ușor remarcabilă în viziunea populară, astfel există comparații ce fac referire la pământul lucrat: Ogorul neamțului îi ca ochiul dracului ori la românce, care conturează imaginea unor hargate: fata românului poate ajunge hargată, a neamțului niciodată. Imaginea fetei românului dezvăluită într-un mod negativ pune în lumină calitatea de a fi harnică a femeii nemțoaice. Astfel, cuvântul neamț postează în societatea românească drept o persoană harnică, cinstită, ce impune respect, nu doar prin prezența bărbatului, femeia neamțoaică fiind o imagine definitiorie a statutului social. Atitudinea destoinică a acestora este demonstrată în următoarele expresii:

Dacă vrei să vezi hărnicie, du-te la neamț în gospodărie.

Neamțu-i și paur, neamțu-i și faur.

Inventivitatea și arta meșteșugului sunt alte două tiplologii definitorii ale neamțului, așa cum reiese din expresiile date:

Neamțul a scornit căruța cu foc, s-ajungă iute-n alt loc; neamțul face banul bătând cu ciocanul; neamțul nu-și găsește loc, și-a făcut moară cu foc; neamțu-i șod, face peste apă pod; neamțul cu scula, tu cu sula; neamțu cu țugu, românu cu plugu.

Elementele care definesc cele două trăsături sunt preluate fie din societatea contemporană (banul, țugul, scula), fie din popor (focul, căruța, ciocanul, moara, sula, podul, plugul). Totodată, imaginea neamțului modern este conturată contrastiv cu cea a românului demodat, arhaic.

Neamțul este deștept, astfel încât este capabil de a minți fără a fi prins:

Neamțu-i așa de deștept, că se trage cu toți în piept. Expresia a trage în piept este sinonimă cu „a înșela”, „a minți”; a ști să minți fără a fi descoperit denotă un grad de inteligență ridicat; totodată verbul „a tăcea” este utilizat pentru a contura aceeași trăsătură a personalității sale: a tăcea ca neamțul- este taciturn, puțin comunicativ, aspect ce relevă uneori ocolirea adevărului.

Echilibrul emoțional îl caracterizează pe neamț: Lasă-te, cum s-a lăsat neamțul de ismene, ceea ce reflectă o insensibilitate față de semenii săi, își caută singur calea și nu ține cont de lucrurile inutile.

Mentalitatea românilor este reflectată în aceste proverbe și expresii idiomatice pentru a evidenția totodată imaginea neamțului într-o viziune unică, dezvăluind trăsături negative ca: prefăcutul, zgârcitul, tiranul, neîngrijitul, bețivul, intolerantul ori exploatatorul.

Prefăcutul este o trăsătură negativă comportamentală a germanului: țăranul cu țărănia, neamțul cu fudulia; a se face (a fi) neamț presupune a se preface că nu știe nimic, că nu înțelege.

Avarul sau zgârcitul: unde pune neamțul mâna, își ia Dumnezeu mila; a plăti nemțește; câinele neamțului mănâncă și mere pădurețe. Aceste proverbe dezvăluie faptul că germanul este o persoană economă, care duce în cele din urmă la zgârcenie din dorința de a economisi.

Germanul tiran este amintit de asemeni în expresia mai sus redată câinele neamțului mănâncă și mere pădurețe, precum și în alte expresii: neamțul îți dă de mâncare, dar cere ascultare; neamțul se crede cel mai mare și cere la toți ascultare. Astfel, corectitudinea exagerată duce în mod cert la un temperament despotic.

Neîngrijitul este asemeni neamțului gol, îmbrăcat pistol și la cârciumă dator, aspect ce subliniază importanța minoră acordată aspectului exterior.

O altă caracteristică negativă a neamțului este aceea de bețiv: a vorbi nemțește; neamțu-i cuminte după-amiază, cînd are mintea trează; cîtu-i el de neamț, cîteodată doarme-n șanț. Atunci când cineva este în stare de ebrietate, se poate aminti expresia a prins luleaua neamțului, întrucât luleaua era singurul obiect de care germanul nu se putea desprinde cu ușurință, doar dacă acesta era amețit de alcool.

Neamțul este în viziunea românului acel individ care își respectă cuvântul și care dorește să nu fie mințit; o înșelătorie îl va determina să devină intolerant ori răzbunător: mintea românului după urmă nu-i bună, mintea neamțului după pățanie se răzbună. Astfel, românul este caracterizat pozitiv, ca fiind iertător al erorilor produse, în timp ce neamțul nu are chip de înțelegere: neamțu-i de altă lege și cu noi nu se-nțelege.

A fi profitor presupune a trăda pe cei din jur: arde-l-ar focul pe neamț că țara mi-a pus în lanț; neamțu-i pîn’ce piere neamț și ține pe altu-n lanț. Totodată, mândria acestora trădează statutul social prin exploatarea celorlalți (a românilor): nemții cu împărăția, românii cu cătănia.

Așa cum a menționat Octavian Gabor în articolul “Despre sași numai bine”, publicat în “Dilema” , imaginea neamțului privind curățenia și ordinea în gospodărie este dezvăluită de un sătean din Cincu – județul Brașov prin expresia e rânduială ca în pivnița la sași , conform căreia au fost lansate și alte remarci ale curățeniei acestora: în casa neamțului nu știi care e podul; toate la neamț îs cu rânduială, să nu rămână cu burta goală. Totodată, hărnicia remarcată în gospodării reiese din proverbul german: Germanii au inventat oțelul turnat, românii hoția, pe când românii aveau un statut social inferior nemților. (între specificul orașului și cel al satului).

Altfel spus, germanul era definit în viziunea românilor de rând ca un reprezentant al Europei de Vest, o persoană modernă, emancipată, ba chiar îmbrăcămintea era după „după moda occidentală” , astfel încât în secolul al XVIII-lea exista un contrast al celor două civilizații: cea occidentală a nemților și cea a românilor a căror influență era orientală. Stilul vestimentar este reprezentativ prin expresiile idiomatice ca: neamțul nu știe ce-i cușma ori a se îmbrăca nemțește – adică a se îmbrăca la costum, elegant. De asemeni, verbul a se nemți este utilizat cu sensul de a se îmbrăca orășenește. (DLR; 2010)

Un obicei al nemților era acela de a consuma cartofi, ceea ce a dus la crearea unor expresii definitorii, respectiv la identificarea unor porecle sugestive: „cotofleanț” și „Kukurutzpanzer” care erau consumatorii de porumb: Neamțul mănâncă barabule, românul borș cu fasule; Neamț, neamț cotofleanț. Ospitalitatea și mărinimia românilor sunt evidențiate în contrast cu avariția germanilor în expresia: neamțul te poftește-o dată, românul de zece ori. Cu alte cuvinte, românul reflectă imaginea țăranului simplu și ospitalier, în timp ce neamțul reprezintă imaginea cetățeanului modern și zgârcit. De asemenea, conștiința națională a neamțului este conservată în băutura specifică neamului său, astfel încât dacă-i dai neamțului bere, apoi vin el nu mai cere.

Statutul social este evident la nemți prin abordarea femininului nemțoaică, astfel a ajunge nemțoaică ori a ajunge Fräulein este denumirea specifică ocupației de guvernantă la Curtea Regală.

Adjectivul nemțesc este utilizat în structuri ca: haine nemțești (haine de oraș), cald nemțesc (frig, adjectivul kalt din limba germană înseamnă rece), junele nemțesc (se referă la bărbații germani care se căsătoresc după vârsta de 30 de ani ori niciodată), punga turcească și sermaia nemțească (face referire la cel care își face planuri, dar fără a avea o bază, ceva sigur). Românii atribuie obiectelor nemțești ideea de ai de calitate; lucrurile care merg țais sunt cele care merg conform așteptărilor, denumirea fiind după numele opticianului german Karl Zeiss. Sintagma a fi franț face referire la substantivul propriu Franz de origine germană care desemnează nu doar proveniența persoanei (german), ci presupune a nu fi suficient de inteligent; cu alte cuvinte, a fi franț înseamnă a fi mediocru.

Datorită acestor expresii idiomatice și proverbe a fost posibilă asimilarea unui volum de cunoștințe generale cu privire la mentalitatea românilor despre comunitățile germane, astfel spiritul etnicului german fiind remarcat fie prin admirație, fie prin indignare; alteritatea este expresivă mai ales în domeniul obiceiurilor și activităților gospodărești, adesea negativă.

Comunicarea interculturală a adus aportul cu referire la imaginea neamțului care, în viziunea poporului român, a devenit reprezentantul Europei de Vest, ba chiar fiind comparat cu imaginea europeanului. De altfel, conviețuirea celor două naționalități în spațiul românesc a dus la formarea raportului contrastiv privind civilizația germană având influență occidentală vis-a-vis de influența orientală atribuită românilor. Din perspectiva statutului social, neamțul rămâne în cultura românească simbolul spațiului citadin, în timp ce românul reflectă imaginea satului arhaic autohton.

2.4. Proverbe germane în spațiul cultural românesc

Conviețuirea dintre români și germani în spațiul românesc a înregistrat urmări de natură lingvistică și literară prin crearea unui spațiu cultural autentic. Este de apreciat faptul că românul a acordat o deosebită atenție neamțului prin exprimarea liberă privind traiul din aceeași comunitate.

Studiul proverbelor și al zicătorilor din spațiul românesc au reprezentat o curiozitate de a identifica modalitatea perceperii a celor din jur fie prin felul unic de a se afirma, fie prin activitățile derulate de-a lungul timpului. La nivel lingvistic, există proverbe cu formă diferită, dar sensul este comun. Cu alte cuvinte, proverbele germane se regăsesc în cadrul spațiului cultural românesc traduse ad litteram:

Lieber später als nie! = Mai bine mai târziu decât niciodată!

sau adaptat:

Durch Fehler lernt man! – Din greșeli se învață!

Lügen haben kurze Beine!= Minciunile au picioare scurte / Minciuna are picioare scurte! (traducere adaptată proverbului românesc).

Au fost selectate proverbe germane cu teme sugestive care privesc traiul comun respectiv caracterul omului.

A zice adevărul nu este întodeauna cel mai indicat, însă mărturisirea lui aduce cu sine riscuri și responsabilități: Oft kommt ein nützliches Wort aus einem schlechten Mund =Adesea un cuvânt necesar vine dintr-o gură proastă/ – Gura păcătosului adevăr grăiește.

Im wein liegt die Wahrheit! = În vin stă adevărul!

Cine dovedește ambiție arată că are curaj și voință, mergând până la risc: Wer zum Spiel kommt, muss spielen = Cel ce vine în joc, trebuie să joace/ dacă ai intrat în joc, trebuie să joci.

Wer "A" gesagt hat, muss auch "B" sagen! =Cine a spus "A", trebuie să spună și "B"!

Was du heute kannst besorgen, das verschiebe nicht auf morgen = De ceea ce te poți îngriji azi, nu anula pe mâine/ Nu lăsa pe mâine ce poți face azi.

Bătrânețea nu reprezintă în mod deosebit un moment din viață plin de înțelepciune, așa cum reiese din următrul proverb: Alter schützt vor Torheit nicht. – Dacă ești bătrân, nu înseamnă că ești înțelept.

Binele făcut e întotdeauna răsplătit mai devreme sau mai târziu, afirmație confirmată de zicala: Wer Gutes tut, wird Gutes finden.= Cine face bine, va găsi bine. /- Bine faci, bine găsești.

Caracterul unui om poate fi descoperit după înfățișare: Kleider machen Leute.= Hainele fac oameni./ Nu haina îl face pe om.

Der Apfel fällt nicht weit vom Baum.= Mărul nu cade departe de pom.

Blut ist dicker als Wasser.= Sângele este mai gros decât apa.

Traducerea adaptată a ultimelor două proverbe este Așchia nu sare departe de trunchi, Sângele apă nu se face= Blut wird nicht Wasser.

Un proverb sugestiv pentru inteligență este: Ein reines Gewissen ist ein sanftes Ruhekissen. = Cugetul bun e cea mai moale pernă; altfel spus, dacă tăceai, filozof rămâneai.

Hărnicia este o calitate întâlnită în cultura celor două popoare, fiecare folosind aspecte culturale diferite:

Morgenstund hat Gold im Mund = Ora matinală este valoroasă. Wer früh aufsteht, bringt es weit. = Cine se scoală de dimineață, departe ajunge.

Nenorocul vine rar singur sau necazul nu vine niciodată singur, adaptat limbii române este utilizat de câtre germani fără abatere de la sens, utilizând denotativ cuvântul: necazul.

Din punct de vedere semantic, proverbele enunțate arată mentalitatea comună a celor două naționalități, respectiv trăsăturile personalității amintite în cele două subcapitole.

Cu alte cuvinte, expresiile paremiologice utilizate în ultimele două subcapitole au evidențiat aspecte cu privire la mentalitatea românilor despre comunitățile germane și a elementelor comune ce arată natura caracterului uman, cu rol de a transmite situații generale veridice despre activitățile derulate de-a lungul timpului.

CAPITOLUL AL III-LEA

3.1. Figura etnicului german în folclorul românesc

Prin prisma relațiilor dintre români și germani pot fi elaborate ipoteze cu privire la mentalitatea românilor și atitudinea lor față de germanii ce locuiesc pe teritoriul românesc, respectiv o altă ipoteză cu privire la figura etnicului german identificat în textele populare autohtone.

După cum am amintit în capitolul anterior, vestimentația neamțului este de tip occidental, ce impune o anumită categorie socială și seriozitate, așa cum este redat într-un vers cules din folclor:

”Fata care-mi place mie,

Se tot poartă pe nemție,

Ca să-mi facă necaz mie.” (DLR; 2010: 282) , ce exprimă ideea vestimentației alese, citadine. În opoziția acestei idei este evidențiată într-un alt vers dintr-o baladă anonimă, în care un cioban autohton atribuie hainelor germanului peiorativ cuvântul zdreamțăle:

”hai, diri, diri, neamțule,

Cum îți cură zdreamțăle!”

Cuvântul nemțoaică (DLR; 2010: 283) are sensul de guvernantă, care era preocupată de educația copiilor, regăsindu-se în familiile de români înstăriți. Totodată, acesta este o ”femeie care face parte din populația de bază a Germaniei ori a Austriei sau e originară din Germania ori Austria”:

”La cârciuma din pârloage

mi-este vin de trei soroace

și mi-l vinde trei nemțoaice.” (DLR; 2010: 283)

Solidaritatea unor comunități presupune simultan atât acceptarea obiceiurilor minorităților germane, cât și preluarea acestora de către români. Astfel, dacă în înalta societate valsul este un dans deosebit de origine austriacă, în mediul rural, dansurile tradiționale și melodiile proprii au fost preluate pe teritoriul nostru. Astfel, denumirile regionale ”Neamțul”, ”Nemțișorul” sunt dansuri împrumutate de țăranii români.

Folcloristul S.Dumistrăcel amintește de un joc cu o tematică diversă, dansul înrolării băieților în armată, care presupunea o ”horă jucată cu cântec, în trecut, la înrolarea recruților, în Bucovina și Transilvania”; acest dans are mai multe denumiri, în funcție de răspândirea geografică respectiv: Barbuncul din Gherla, Verbuncul ori Barbunca, având la bază termenul german die Werbung tradus recrutarea, înrolarea, fiind înregistrat în interiorul arcului carpatic și în județul Dâmbovița.

Calitatea soțiilor nemțoaice este dezvăluită într-un cântec de consolare care îl privește în mod direct pe neamț; hărnicia și frumusețea le definesc cel mai bine:

”Cum îți cură zdreamțăle!

Las‘ să cure, că nu-mi pasă,

Că mi-e nemțoaica frumoasă,

Pune ața și le coasă!”(Dumistrăcel; 1997: 226).

Sașii sau cei îmbrăcați în haine nemțești erau tratați cu deosebit respect, astfel fiind numiți jupâni, termen înregistrat inițial în Transilvania, în timp ce în Moldova jupânii erau numiți peiorativ evreii. Astfel, într-o notă cu referire la strigăturile din Ardeal:

”Chite Honti cu șișme mari,

Toate hoațe și tâlhari;

Chite vomini de pudure

Toate vomenile bune”, unde este surprins sasul jucând. Termenul ”hont” este varianta regională a numelui german Hans, corespondent românesc – Ioan. În literatura populară, cu precădere în snoave, apare această poreclă (hont), desemnând caracterul germanului: ”Pate să fie Hans cât de prost, numa lung să fie, să ajungă la slanină”. (Hertioga; 2004: 201). Filologul I.A.Candrea oferă drept exemplu o snoavă în care jupânul Hont joacă atunci când românul îi poruncește: ”Să joci, sasule, că dacă nu, e vai de sufletul tău.” Același apelativ este întâlnit într-un text cules de P.Ispirescu intitulată ”Cum cugeta sasul”, în care este prezentat modul de închipuire a raiului de către hont:

”[…]știind rugăciunea Domnului unde zice: «cum în cer și pe pământ», el cu mintea lui a socotit că totuna este dacă ar întoarce vorba […]«precum este pe pământ așa va fi și în cer», fiindcă el nu știa pe pământ a face altcva decât a ciurui orzul cailor, a râni curtea, a duce felinarul seara la grajd și a curăța alamurile de la hamuri, tot cam astfel e treabă credea că are să facă și în rai”, astfel, sasul prezintă o notă de modestie exacerbată datorată calității sale de gospodar.

Prin cele prezentate în acest subcapitol, am dorit să reamintesc că îndelungata conviețuire dintre români și germani și-a lăsat amprenta culturală nu numai asupra încercării de a contura imaginea etnicului german în folclorul românesc privit din perspectiva aspectelor dialectale și ale faptelor săvârșite, de asemeni, construirea portretului neamțului a fost posibilă datorită majorității naționale și a limbii române care au înregistrat iminent variații de atitudini față de germani și de limbaj al germanilor ce au stat mărturie de-a lungul timpului pe teritoriul nostru.

3.2. Figura etnicului german în spațiul literar cult

”În istorie nu lucrează numai ideile adevărate. Ba s-ar putea chiar ca eroarea, falsul și minciuna să joace un rol mult mai mare în viața popoarelor.”

Afirmația lui A.D.Xenopol demonstrează diversitatea mentalităților oamenilor care a dus la crearea unei imagologii, fiind o disciplină care se ocupă cu studiul modelelor de gândire și care a luat naștere în urma controverselor apărute fie de natură socială, fie națională având ca reper figura etnicului german în spațiul literar cult; altfel spus, imaginea germanului a fost creată în timp, pe baza unor tipologii de gândire, fără grad de veridicitate:

”Desfășurarea evenimentelor se face pe baza ideilor. Este absolut indiferent dacă acestea conțin adevărul sau contrapartea lui”. (Heitmann; 1995:7)

Nu trebuie înlăturată atenția poporului germano-austriac care și-a îndreptat atenția asupra poporului gazdă – român – care a contribuit în mod sigur la crearea unor evenimente culturale, prin momentele istorice (menționate în Capitolul I) și prin fenomenele lingvistice (aspectele dialectale din Capitolul al II-lea) care constituie o realitate a trecutului, determinând valorificarea perspectivelor românilor expuse în literatură. De asemenea, poporul român rămâne figura populației rurale, arhaice, de vreme ce neamțul reprezintă imaginea burgheziei, fiecare dintre ele ilustrând specificul național.

Sfârșitul primului război mondial amintește de un dinamism cultural în spațiul român; Heitmann amintește în lucrarea sa Oglinzi paralele despre contribuția scriitorului german Richard von Lukawetsch (Kunisch) cu referire la basmele valahe ( îndeosebi ”Fata în grădina de aur”) publicate în lucrarea sa, Bukarest und Stambul, care au devenit notă folclorică primară pentru poemul Luceafărul ce aparține poetului național, Mihai Eminescu. Kunisch a numit basmele ”valahe” preluate din folclorul autohton, deoarece acestea au fost culese din Țara Românească. Există, de asemenea, o altă publicație care aparține fraților Albert și Arthur Schott, având același nume, însă desemnează faptul că au fost preluate de pe teritoriul românesc, însă din Banat. Cu alte cuvinte, lexemul ”valahe” este sinonim cu ”românești”, de origine românească. Basmul ”Fata în grădina de aur” își are originea în ”Făgărași, în apropierea Moldoveanului; este un basm toponimic care încifrează adică modul de ajungere dintr-un loc în altul.” Astfel, veridicitatea provenienței basmului este confirmată, mai ales că aurul este metalul ce substituie valoarea inegalabilă a copacilor și a florilor întâlnite ca motive folclorice în basm, ce demonstrează autenticitatea acestuia. De asemeni,”câmpia dorului” este un topos preluat din realitate, mai exact din munții Bucegi în care se regăsește Valea Dorului. Conform Heitmann (1996: 90), personajele redate în basm ar fi putut influențat instanțele prezente în poemul ”Luceafărul” și în basmul eminescian ”Făt-Frumos din lacrimă”, privind raportul cosmic-terestru, relația ființă-neființă, muritor-nemuritor, melancolia neîmplinirii iubirii și fondul folcloric.

În viziunea lui G.Ibrăileanu, cercetarea unei opere literare presupune definirea ei prin ”caracterele ei, iar un scriitor prin caracterele tuturor operelor sale”. Astfel, despre opera eminesciană crede că ”este o operă de creație, și în sfârșit are calitatea eminentă de a te face să gândești” (Volovici; 1965: 152). Autorul este circumpsect în privința geniului, afirmând că ”a căzut ca un meteori din alte lumi”, încercând să prevadă apariția personalității eminesciene, alături de Alecsandri, Caragiale ori Sadoveanu (Volovici; 1965: 153). De asemenea, autorul amintește de cele două puncte de sprijin ale literaturii române și anume: asimilarea influențelor străine, emanciparea de sub influențe și absorbirea fondului național de poezie populară și tradiții:

”Prin literatura română normală înțelegem acea literatură care s-a influențat de literaturile străine, dar care a asimilat acele influențe organismului sufletesc național” .(Volovici; 1965: 153). Cu alte cuvinte, datorită acestor influențe, poezia eminesciană se caracterizează prin sentimente exprimate printr-un material de imagini strict necesar, iar textul său scurt are capacitatea muzicii; muzicalitatea versurilor sale invocă lectorului o stare nebănuită de sentimente. Cultura română asimilează idei, expresii artistice fără a-și pierde din specificul autohton, din contră influența germană a avut un rol dezvoltator în cariera literară a autorilor români. Astfel, o urmare a influenței germane a fost romantismul cunoașterii și căutării de sine pentru a dezvolta o cultură română modernă.

Germanul este văzut de către român ca o persoană civilizată, un reprezentant al europeanului occidental, afirmație susținută de I.Creangă: ”S-a prefăcut într-un băiet ca de opt ani, îmbrăcat cu straie nemțești”, de I.Slavici: ”Luase hotărârea de a-și cumpăra cu cei șapte poli un rând de haine nemțești” , unde adjectivul nemțești arată contrastul dintre clasele sociale din acele vremuri respectiv specificul orașului occidental, modern și cel al satului arhaic, cu influențe orientale în cadrul civilizației boierimii. De asemeni, C.Petrescu menționează despre boierii ”îmbrăcați nemțește, cu pălării tari” (DLR; 1971: 282); cu alte cuvinte, cultura occidentală se afirmă în opoziție cu cea orientală.

Ipostaza femeilor nemțoaice se reflectă de asemeni în textele literare ale lui Al.Vlahuță: ” crescuse până la paisprezece ani sub îngrijirea unei nemțoaice bătrâne” , ceea ce însemna că în perioada interbelică în Țara Românească și în Moldova, familiile înstărite angajau nemțoaice pentru a le asigura copiilor o educație cuvenită și, totodată, învățarea limbii germane; de aici își are originea expresia a ajunge/ a fi nemțoaică cu sensul de a fi guvernantă. M.Sadoveanu folosește structura ochi de nemțoaică : ”într-un an au fost negri; într-altul niște ochi albaștri de nemțoaică”, care desemna privirea rece a femeii modeste de la țară.

Figura etnicului german este evidențiat drept imaginea omului tehnic identificat în aceeași operă literară, atribuindu-i-se o unealtă de meșteșug: ”Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială […]fiecărui neam. […]neamțului i-a dat șurubul.” (Sadoveanu; 2006:17)

De asemeni, V.Alecsandri utilizează în opera sa ”Cucoana Chirița în voiagiu” cuvântul șoacăță, forma de gen feminin a cuvântului șoacățcu sens peiorativ la adresa germanilor desemnând cultul religios, respectiv opoziția dintre românii ortodocși și nemții catolici: ”Ba încă să vedeți: trecând odată pe sub o hrubă lungă care-i zic tunel[…]șoacăță de baron și-a întins botul ca să mă sărute.” Alte cuvinte peiorative la adresa germanilor sunt nemțălău și nemțoi care, prin utilizarea sufixelor augmentative –ălău și –oi, desemnează deprecierea acestora în registrul popular românesc.

Pornind de la adjectivul kalt (care înseamnă ”rece” în limba germană) și opoziția lui din limba română, cald, s-a realizat o formulare semantică cu tentă ironică, care este întânită în scrierile lui I.L.Caragiale: ”Așa îndrăcit cald nemțesc de mult n-am mai pomenit.” (DLR; 1971: 281).

În concluzie, figura etnicului german rămâne în spațiul literar cult drept o imagine exemplară, manifestând în anumite perspective o tentă ușor umoristică, însă aprecierile românilor asupra germanilor au pornit în mod cer de la perceperea exactă a lucrurilor, oferindu-le un loc aparte în literatura română cultă și populară.

Imaginea neamțului este pozitivă, datorită perceperii trăsăturilor acestora, astfel seriozitatea, spiritul gospodăresc, cinstea și controlul au fost identificate în textele autentice pe teritoriul românesc, respectiv tradițiile acestora cu privire la doinele și jocurile de cătănie ori ipostaza nemțoaicei s-au regăsit în operele literare propuse, oferind de-a lungul timpului o notă de respect și valorificare a istoriei.

CAPITOLUL AL IV-LEA

PLURILINGVISMUL ȘI EDUCAȚIA

Predarea limbii germane ca limbă modernă. Aspecte culturale

Conform definiției date de Nicolae Smarandu si Manuela Nevaci, și anume conceptul de plurilingvism este definit în sens restrâns ca folosire alternativă a mai multor limbi de către un indivd și, în sens larg, folosirea alternativă a mai multor sisteme lingvistice, indiferent de statutul acestora: limbi distincte, dialecte ale aceleiași limbi sau chiar varietăți ale aceluiași idiom de către o persoană anume sau de un grup de indivizi.. Plurilingvismul lingvistic în Europa a devenit un necesar în rândul tuturor populațiilor.

În anul 2001 s-a pus accent pe competențele lingvistice ale oricărei persoane și s-a stabilit de comun acord că fiecare cetățean european ar trebui să dețină competențe comunicative în cel puțin două limbi străine pe lângă limba maternă, în vederea încurajării cooperării europene și a mobilității între instituțiile de învățământ. Cu alte cuvinte, importanța studiului limbilor străine reprezintă un avantaj, astfel încât s-au creat diverse programe de formare continuă a profesorilor de limbi străine, cu scopul de a ridica la standarde conform cerințelor solicitate în țările europene și nu numai.

În continuare, voi încerca să arăt importanța limbii germane, prin evidențierea unor date cu privire la evoluția ei, respectiv la poporul german și, nu în ultimul rând, la vorbitorii acesteia. Limba germană (în germană ”Deutsche Sprache”, uzual ”Deutsch” aparține grupului vestic al limbilor germanice. Formează împreună cu neerlandeza un continuum dialectal. Aceasta este vorbită ca limbă maternă de majoritatea populației în Germania, Austria, Elveția, Luxemburg și Liechtenstein, în estul Belgiei, precum și în regiunea Schleswigul de Nord (Nordschleswig) din sudul Danemarcei, în regiunea autonomă Tirolul de Sud (Südtirol) din nordul Italiei, în voievodatul Opole al Poloniei și în regiunile Alsacia (Elsaß) și Lorena (Lothringen) din Franța. De asemenea, germana e vorbită ca limbă maternă de 45 mii de persoane în Cehia (mai ales în regiunea istorico-geografică Egerland) și de cca 110 mii de persoane în Ungaria (cu precădere în regiunea istorico-geografică Dunantul fiind folosită ca limbă oficială locală în orașul Sopron). În România, limba germană este vorbită de circa 60 mii de persoane.

Germanii din România numără 0,3% din populație. La recensământul din 2002 erau peste 60 000 de locuitori, care au declarat că au origine germană, aceștia fiind sași, șvabi sătmăreni, șvabi bănățeni și țipțeri – fiind vorbitori nativi de limbă germană.

În România, nemții vorbesc dialectul săsesc sau șvab. Aceștia nu sunt un grup etnic unitar, prin urmare, pentru a înțelege limba lor, cultura și istoria acestora trebuie priviți drept o serie de grupuri distincte, în care sașii sunt cel mai cunoscut grup, șvabii sătmăreni sau bănățeni sunt o parte a protestanților Landler, țipțarii sunt germanii din Maramureș, germanii bucovineni, regățeni și dobrogeni au fost colonizați în trei etape (între 1840 și 1891) pe teritoriul țării noastre. Aceștia au drepturi care sunt promovate de către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), cu sediul central la Sibiu.

Germana este a treia limbă străină din România, fiind predată la toate facultățile de limbi și literaturi din țară. La Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, 10 dintre cele 21 de facultăți oferă programe de studii în limba germană. La Timișoara funcționează Teatrul German de Stat (Deutsches Staatstheater Temeswar), fiind unul dintre puținele teatre de limbă germană din afara spațiului germanofon. Există publicații în limba germană ce apar pe teritoriul României, publicații naționale sau regionale precum Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien (ADZR); Hermannstädter Zeitung und Banater Zeitung. De asemeni, există un program cultural TV, emis de Televiziunea Română cu diverse teme culturale, istorice, geografice: Akzente, subtitrat în limba română.

Referitor la învățământul cu predare în limba germană, acesta înregistrează 262 de unități și secții, aproximativ 19 800 de elevi în toate ciclurile de învățământ preuniversitar, 585 personal didactic și 2650 de studenți. Învățământul cu predare în limba germană se adresează atât celor care au germana ca limbă maternă (Muttersprache), cât și celor doritori de a învăța limba germană ca limbă străină (Deutsch als Fremdsprache).

Învățământul preuniversitar cu predare în limba germană este reprezentat în județele Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș, București. În județele Mehedinți, Suceava și Sălaj există învățământ preșcolar și primar, cu predare în limba germană, iar în județul Constanța există învățământ preșcolar cu predare în limba germană.

Centrul pentru Formare Continuă în Limba Germană din Timișoara, la filiala de la Mediaș, Institutul Goethe din București și filialele acestuia din țară formează cadre prin programe didactice cu predare în limba germană a limbii germane moderne.

În Constanța, aceasta este predată în următoarele școli gimnaziale: Școala Nr. 28 ”Dan Barbilian”, Școala Nr. 24 ”Ion Jalea”, Școala Nr. 29 ”Mihai Viteazul”, Școala Nr. 43 ”Ferdinand”, Școala Nr. 12 ”B.P. Hasdeu”, iar în liceele: Colegiul Național Mircea cel Bătrân – există clase unde se studiază intensiv germana – ca prima limba străină de studiu (L1) sau ca a doua limbă străină de studiu (L2) , Colegiul Național G. Călinescu, Colegiul Național M. Eminescu, Colegiul Pedagogic, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Albatros. La Universitatea Ovidius, există Specializarea Limba germană, ca limbă secundară în cadrul Faultății de Litere și, totodată, specializare secundară; de asemeni, are loc predarea cursurilor de limba germană la Facultatea de Economie în cadrul aceleiași Universități.

Ce cuprinde curriculumul învățării unei limbi străine? Componentele acestuia sunt: competențe generale, urmărite pe întregul parcurs al învățământului obligatoriu; competențe specifice, exemple de activități de învățare și conținuturi (teme, funcții comunicative și elemente de construcție a comunicării proiectate pentru fiecare clasă); standarde curriculare de performanță pentru clasa a VIII-a – atât pentru Limba 1, cât și pentru Limba 2.

Conform standardelor lingvistice europene, există următoarele niveluri lingvistice de competență: A1-A2 (utilizatorul de bază), B1-B2 (Utilizatorul independent), C1-C2 (utilizatorul performant). Programa pentru limba germană ca limbă modernă presupune urmărirea unor competențe-cheie, ce au rolul de a accentua dimensiunea formală, de a menține și de a reactualiza deprinderile pe care elevii ajung să le dețină la un moment dat. Acestea sunt definite de Cadrul European și putem da exemple precum: Competențe în utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicație, Competențe pentru a învăța să înveți, Competențe de relaționare interpersonală și competențe civice, Sensibilizare culturală și exprimare artistică. Scopul este de a învăța copiii să se adapteze schimbărilor ce apar și se oferă astfel posibilitatea de a-i educa astfel încât să fie capabili, la rândul lor, să se descurce acelor cerințe ulterior solicitate; mă refer la acele competențe care ajută la deprinderea stategiilor de învățare ce sunt esențiale în procesul de formare pe parcursul întregii vieți.

Competențele-cheie sunt definite de Ionela Neagu ”un pachet de cunoștințe, deprinderi și atitudini de care toți indivizii au nevoie pentru angajare, includere, educație ulterioară, cât și pentru realizarea și evoluția personală”. Fiecare compentență este definită și descrisă din trei puncte de vedere: cunoștințe, deprinderi și atitudini.

Cunoștințele necesare sunt acele elemente de vocabular, noțiuni și reguli gramaticale și de stil și au ca rol recunoașterea principalelor trăsături ale diferitelor tipuri de texte literare.

Deprinderile au în vedere cele patru dimensiuni (interacțiune, mediere, producere, receptare) ale utilizării limbii în Uniunea Europeană, prin deprinderi de comunicare orală și scrisă, de citire prin adoptarea unor strategii variate, de căutare, colectare și procesare a informațiilor scrise în vederea organizării sistematice a cunoștințelor de vorbire, de scriere, de utilizare a diferitelor texte în scopuri variate, de argumentare, de folosire a tehnicilor de sprijin în prezentări, de selectare a informațiilor relevante, de identificare a surselor pentru dezvoltarea persoanlă și culturală, de concentrare îndelungată asupra materialelor extinse.

Atitudinile se încadrează în tiparul efectelor formative ce privesc educația intelectuală, educația morală (încrederea în sine, atunci când se adresează politic), educația estetică (calitatea discursului dincolo de corectitudinea sa gramaticală, remarcându-se astfel dragostea pentru literatură) și educația civică (deschiderea față de opiniile și argumentele celorlalți și orientarea multiculturală).

Programa prevede orele făcute având în vedere nivelul elevilor și dificultatea materiei de studiu. Trebuie avut în vedere faptul că prima limbă străină începe să se studieze obligatoriu de la 9 ani (începutul clasei a III-a) și de la 11 ani (începutul clasei a V-a) cea de-a doua limbă străină (limba franceză, engleză sau germană), acest lucru fiind stabilit de specificul școlii și de către direcțiunea acesteia. În Constanța, limba germană se întâlnește încă de la grădiniță, prin predarea în aproximativ 20 de minute, pe diverse teme. Astfel le oferă posibilitatea părinților de a continua cu opționalul de limba germană în clasele I și a II-a. Continuitatea limbii străine la vârstele mici, cât și schimbarea metodelor de predare, caracterizată prin trecerea de la activitatea principală – jocul – din grădiniță până la activitatea de învățare și scriere din cadrul școlii ajută elevii să asimileze sub diferite forme limba străină, iar la clasele primare opționalul este plătit de către părinți, având în vedere că orele de germană sunt de 1-2 pe săptămână.

În clasele V-VIII, numărul de ore alocat crește săptămânal. Importanța este atribuită celor două limbi străine, prin punerea de note fiecărei discipline. Astfel, elevii sunt motivați să învețe, spre deosebire de alți ani, în care erau atrași prin joc sau alte metode distractiv-interactive. Profesorii de limba germană pot încheia contracte cu diverse firme sau agenții care promovează pe de o parte turismul, iar pe de altă parte, cultura și civilizația germană, oferind programe de excursii sau burse în străinătate, cu scopul de a cerceta, perfecționa sau, de ce nu, de a realiza proiecte, de a participa la conferințe (cadrele didactice); astfel, atât firmele turistice, cât și profesorii, elevii și editurile care oferă materiale didactice au de câștigat în urma experienței. Nu trebuie uitat internetul, care oferă acces la o sumedenie de informații, respectiv exerciții, aplicații, manuale didactice. Interesul față de studiul unei limbi devine intens atunci când elevul cercetează aplicând pe diverse programe de rezolvare a exercițiilor online sau atunci când profesorul vine la oră cu diverse fișe de lucru interactive, create de obicei de alți profesori, a căror limbă maternă este germana.

Din nefericire, încă se mai păstrează metode tradițională de a preda o limbă străină prin traducerea textelor și rezumarea unei lecții strict la exercițiile din manual. Însă, după cum am scris mai sus, metodele moderne de predare-învățare promovează comunicarea traducerilor prin diverse metode: imagini, ghicitori și, de ce nu, obiecte. Manulele germane elimină limba română, au caiete speciale (Arbeitsbuch), oferite împreună cu cartea (Kursbuch) și CD-uri. Nu trebuie uitat și prețul achiziționării acetui tip de manuale, care încă este destul de ridicat; însă raportul achiziționării este preț-calitate.

Manuale moderne sunt cele precum: Berliner Platz 1,2,3, Schritte 1,2,3,4,5,6, Ping Pong, Ideen, Aktuell. Aceste manuale sunt special concepute pentru a atinge competențele lingvistice urmărite, fiind un ajutor atât pentru profesorii cu vechime în învățământ, mai ales pentru cei debutanți (fiind instruiți la programe moderne de formare continuă), dar și pentru elevi care participă interactiv la ore și învață repede, modern și de lungă durată, având astfel posibilitatea să își verifice nivelul competențelor lingvistice în cadrul instituțiilor amintite anterior.

Prin urmare, studierea limbii germane reprezintă un mare avantaj, având în vedere beneficiile ulterioare: este accesibilă datorită metodelor moderne și a materialelor puse la dispoziție pentru un studiu interactiv, este posibilă autopromovarea prin aplicarea la o bursă, în același timp testarea competențelor lingvistice, ajungându-se la nivelul B2 în timp record; în grădinițe, există materiale didactice interactive prin joc și cântece, care atrag preșcolarii la învățare, ajutând la deprinderile pronunțării corecte a cuvintelor.

Ceea ce e de remarcat în zilele noastre, este faptul că tot mai mulți studenți merg la studiu, dar și medici și ingineri emigrează în Germania, Elveția și în Austria, ceea ce dovedește încă o dată faptul că limba germană a devenit o limbă străină accesibilă și, de ce nu, ușor de învățat, existând motivații bine întemeiate (de natură socială, economică).

În concluzie, limba germană este o limbă de circulație internațională și națională, vorbită și predată în orice instituție specializată, iar acest aspect subliniază că valorile etnice, diversitatea și interculturalitatea sunt elemente definitorii ale mixturii dintre români și germani.

BIBLIOGRAFIE

Academia Română , Dicționarul explicativ al limbii române. Ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996

Academia Română , Dicționarul Limbii Române, Editura Academiei Române, București, 1971, Tomul VII

Academia Română, Dicionarul Limbii Române, Editura Academiei Române, București, 2010, Tomul VI

Academia Română , Dicționarul Limbii Române, Editura Academiei Române, București, 2010, Tomul X

Barna, B., Banat și interculturalitate în vol. Interculturalitate – Cercetări și perspective românești, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002

Bârseanu, A. și Jarnik, J.Urban, Doine și strigături din Ardeal,, Editura Academiei Române, București, 1968

Cândrea, I.A., Iarba firelor. Studii de folclor. Din datinile și credințele poporului român, Editura Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2001

Creangă, I., Povești și povestiri, Editura Corint, București, 2014; ”Povestea lui Stan Pățitul”

Dewey, J. Democracy and education: An introduction to the philosophy of education. New York: WLC Books, 2009

Dumistrăcel, S., Expresii romînești. Dicționar, Editura Institutului European, Iași, 1997

Dumistrăcel, S., Lexic românesc. Cuvinte, metafore, expresii. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980

Dumistrăcel, S., Pînă-n pânzele albe.Expresii românești.Biografii-motivații, Insititutul European, Iași, 2007

Gabor, O., articolul Despre sași numai bine, publicat în revista Dilema, nr.334, 2-8 iulie 1999

Hâncu, D., "<Noi> și germanii <noștri>. 1800-1914", Editura Univers, București, 1998

Heitmann, K, Imaginea Românilor în spațiul lingvistic german. Un studiu imagologic, 1985 Traducere în limba română de Dumitru Hîncu, Editura Univers, București, 1995

Heitmann, Klaus, Imaginea românilor în spațiul lingvistic german, Editura Univers, București, 1995

Heitmann, Klaus, Oglinzi paralele, Editura Fundației culturale române, București, 1996

Hertioga, Mădălina, Alterität am Beispiel der Siebenbürger Sachsen in Identität und Alterität. Imagologische Materialien für den Landeskundenunterricht (coord. Guțu, G., Zhria, Mihaela), Editura Universității din București, București, 2004

Istoria minorităților din România, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008

Kunisch, R., București și Stambul. Schițe din Ungaria, România și Turcia, Ediție de Viorica Nișcov, Editura Humanitas, București, 2014

Leu, Valeria, Imaginea "neamțului" în însemnările pe cărți vechi românești din Banat, în Zub, A., Identitate/alteritate în spașiul cultural românesc. Culegere de studii, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 1996

Neagu, Ionela, Politici lingvistic eeducaționale în România – instrumente europene utilizate în evaluarea curriculum-ului de limba engleză, EdituraUniversității Petrol-Gaze, Ploiești, 2008

Negreanu, C., Structura proverbelor românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983

Nemoianu, P., Amintiri, Lugoj, 1928, p.39 apud Leu, Valeria, Imaginea "neamțului" în însemnările pe cărți vechi românești din Banat, București, 1985

Volovici, L., G.Ibrăileanu-Istoric literar, în Anuar de lingvistică și istorie literară, Iași, 1965

Sadoveanu, M., Baltagul, Editura Gramar, București, 2006

Saramandu, N. , Nevaci, Manuela, Multilingvism și limbi minoritare în România, Institutul de lingvistică Iorgu Iordan- Alexandru Rosetti, București, 2009

Slavici,I., Pădureanca, Moara cu noroc și alte nuvele, Editura Andreas, București, 2014; ”Comoara”

Șăineanu, L, Dicționar Universal al Limbii Române.Enciclopedie, Editura Mydoo center, Iași, 1995

Vlahuță, Al., România pitorească, Editura VOX, București, 2007

Weinrich, U., Languages in conact. Findings and problems, Mouton, The Hague-Paris, 1968

Sursă Internet:

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=PAJUR%C4%82

http://www.archive.org/details/cu 31924026442586 – cartea autorului Hermann,P., Principles of the history of language, Longmans, Green and co., London, 1891

http://dexonline.ro/

http://www.fdgr.ro/ro/prezentare_generala/

http://www.gsis.ro/Documente/Programe_scolare/limba_germana_moderna_5_8_L1.pdf

http://www.onokormanyzat.ro/minoritati.pdf. – cartea autorului Horvath, I., Aplicarea legislației cu privire la drepturile minorităților naționale în România, drepturi lingvistice în administrația publică locală

https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_cu_Coco%C8%99_din_Cluj

http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_german%C4%83

https://ro.wikisource.org/wiki/Cucoana_Chiri%C8%9Ba_%C3%AEn_voiaj

http://www.știri.ro/germania.investește.nemțește

http://tezaur.cimec.ro/Vizualizare.aspx?IDDomeniu=13&IDFateta=3