. Imaginea Despre Victima In Viziunea Detinutilor

CUPRINS

CAP. I Victima .si victimologia … 1

Definirea termenilor. Istoricul victimologiei ca stiinta … 1

Aspecte ale tipologiei victimale … 5

Victimizarea femeii …

Victimizarea copilului … 9

Victimizarea persoanelor in varsta …

CAP. II Agresor. Agresivitate. Elemente defmitorii … 12

CAP. III Psihologia cuplului penal vctima-agresor

(factorii ce determina trecerea la act) … 21

CAP. IV Sentimentul de culpabilitate.

Aspecte privind integrarea in mediul penitenciar … 27

CAP. V – hnaginea de sine. Imaginea despre celalalt.

Perceptia sociala … 36

CAP. VI Obiectivele cercetari si ipotezele urmarite … 48

Descrierea esantionului … 49

Prezentarea metodelor si desfasurarea cercetarii … 50

Prezentarea si prelucrarea datelor … 54

CAP. VII Concluzii generale … 85

Directii de cercetare si recomandari practice … 87

Anexe … 89

Bibliografie … 100

CAP. I – Victima S11 victimologia

Definirea termenilor. Istoricul victimologiei ca stiinta

Termenul de "victimologie" – victima (latina) & logos (greaca) – se refera in sens primar, la studiul, stiinta despre victima.

Dictionarul Oxford explica termenul de "victima" prin:

a) "flinta vie sacrificata unei zeiteti on o performanta de sacrificare in cadrul tului rit religion";

b) "o persoand sau un obiect lezat sau distrus ca urmare a satisfacerii

unei pasiuni" ;

c) "o persoand care sufera din pricina unui eveniment, circumstante, boli, accident".

Actualmente, criminologia opereaza cu termenul de "victima" in sens restrans, ca hind "orice persoand fizica sau morale care sufera – in urma unei actiuni sau inactiuni criminale – in mod incidental sau accidental" (T. Bogdan).

In clarificarea termenului de "victima" s-au propus mai multe delimit-an'.
Agentul victimizator nu trebuie neaparat confundat cu infractorul. "0 persoand care
pune in actiune un fapt criminal nu poate fi considerata drept victima nici macar in
cazul in care si ea are de suferit de pe unna actiunii intreprinse" (J. H. Reiman).

"Numai o fiinta umana poate fi considerata victima, dar un om care se
sacrifice pentru o idee nu intra in categoria logica a victimelor" (Lernell Leszek).
Termenul de victima se afla in strdnsa corelatie cu notiunile de ""inclinare
victimala" (W. Reckless) si "receptivitatea victimala" (Mendelsohn). Aceste notiuni
ilustreaza o anumita categorie de indivizi care, prin trasaturile for de personalitate
sent mai vulnerabili fate de agresiunile infractorilor sau chiar isi "invite" ffifractorii
sa actioneze.

Exner sustinea existenta predispozitiilor victimogene: find vorba de
persoana ilnpotriva careia este comisa infractiunea, calitatile acesteia, felul sau de a

1

fi, constitutia sa, relatia ei cu infractorul. Prezenta acestei predispozitii personale
spre a fi victirnizat ar constitui o parte determinants a situatiei infractionale.
Se spera ca intr-un victor apropiat sa se amelioreze posibilitatile de
evaluare-masurare, prin calcularea indexului vulnerabilitatii. Acesta va conduce
catre prezicerea "sansei" unui individ dat sa devina victima unei anumite categoric
de infractiuni.

Este foarte surprinzator ca nevoia de a studia victima unui act criminal, care acum ne apare ca axiomatica, a scapat atentiei criminologilor si criminalistilor pe parcursul a mai multor decenii.

Mai intai in centnil interesului a stat gravitatea actului comis, jar apoi s-a accentuat prezenta fizica & psihica a criminalului. Dar, avand in vedere ca fiecare delict conventional comports un act, un delincvent si o victims, unnatoarea etapa a constituit-o transferarea atentiei specialistilor asupra victimei. De-abia la sfarsitul celui de-al II-lea razboi mondial, s-a inteles ca studiul fenomenului criminal ar fi incomplet daca s-ar neglija conceptul de "victims". Acest fapt a constituit punctul de plecare pentru o noua discipline stiintifica: victimologia.

Primul eseu de victimologie stiintifica a fost publicat in 1948 de catre Hans von Hentig sub titlul de "Crjminalul si victima sa". De la aparitia cartii sale, aceasta noua ramura a stiintei criminologice pare sa fi captat interesul criminologilor, psihologilor si psihiatrilor, care nu au incetat de atunci sa sublinieze necesitatea de a include victima in orice model si schema explicative a criminalitatii.

Hans von Hentig, eel care a contribui la schimbarea fundamentals asupra felului in care era vazuta victima, a fost impulsionat in studierea aprofundata a victimei de anu mite impresii din beletristica interbelica.

Desi nu se poate contesta importanta lui von Hentig in fondarea
victimologiei, au existat autori care 1-au recunoscut pe Mendelsohn ca find primul
vehiculator al termenului de "victimologie". Totusi, lucrarea lui von Hentig a fost
cea care a deschis drumul catre tratarea din mai multe unghiuri a aceluiasi subiect:
studiul criininologului belgian P. Cornil ("Contribution de la victimologie aux

sciences criminologiques"- 1959), lucrarea canadianului H. Ellenberger ("Relations
psychologiques entre le criminel et la victime") ca si cartea reputatului S. Schafer
("Victimology The victim and his Criminal"). De asemenea, scoala de la Mainz isi

2

propane ca objective cercetarea caracteristicilor victimale si reintegrarea sociala a victiinelor.

Italianul F. Grammatica incearca sa elaboreze o profilaxie victimala si un sistem de tratament victimal.

M. Wolfgang subliniaza ideea ca si infractorul poate fi considerat ca victima, devenind victima felului sau de a fi sau a ambiantej sociale.
In 1976, B. Stephen propune studierea amanuntita a obligatiilor victimei.
Toate aceste cercetari ulterioare arata ca sfera conceptului de "victima" se largeste din ce in ce mai mult, dar largirea implica, din nefericire, o pierdere in profunzime.
Comportamentul uman nu poate fi izolat de situatia care 1-a declansat si
analiza cauzala a genezei acestui comportament trebuie sa tine cont de toate elementele care au conditionat trecerea la act. De aceea, este foarte posibil ca insasi victima sa fi favorizat situatia propice pentru declansarea crimei si sa fi determinat fie grin atitudine, fie prin comportament, trecerea la act.

Aceasta face ca victimologia sa nu fie tratata ca un subject efemer, ci ca o
realitate stiintifica care se impune in randul stiintelor criminologice.
Deja de 15 ani exista o Societate Mondiala care organizeaza un simpozion
international o data la 3 ani si, de asemenea, exista multe reviste de specialitate

consacrate acestui domeniu.

Ca once tanara discipline, victimologia a suferit mai multe transformari. Priinele cercetari victilnologice se orientau esential spre etiologia comportamentului criminal. Aveau drept scop transformarea cercetari] cauzelor dintr-un studiu static si unidimensional, al trasaturilor ce predispun la delincventa, intr-un studiu dinamic al rolului cauzal al factorilor situationali, catalizatori, declansatori.

Studiul victimei, interactiunile cu criminalul, comportamentul sau faceau parte din ceea ce se numeste "criminodinamica". Actul criminal este tratat nu ca o infractiune, ci ca o reactie, raspuns comportamental la stimuli din mediu, mediu in care victima este o dimensiune principals.

0 alts etapa importanta in evolutia victimologiei au constituit-o anchetele
victimizarii care au evidentiat vohunul, intinderea victimizarii, distributia sa
ecologica in timp si spatiu, decelarea caracteristicilor sociodemografice ale
populatiei de victime. Aportul stiintific al acestor anchete a fost enorm. Astfel,
acestea au demonstrat ca riscurile de a deveni victima nu sunt repartizate intr-o

maniere egale in populatie, ca rolurile delincventului si al victimei nu sunt antagoniste, ci intersanjabile si complementare. Acest fapt presupune un pasaj, o trecere continua de la un rol la altul. Cu alte cuvinte, victimele de Teri sunt adesea delicventii de azi si delicventii de azi suet frecvent victimele de maine.

Printre cazurile tipice ale acpstei schimbari de roluri, se pot cita copiii maltratati ce-si ucid parintii, femeile batute ce-si ucid agresorii, victimele abuzurilor sexuale ce devin delicventi sexuali.

Neindoielnic ca abordarea criminologica traditionala, bazate pe distinctia nets, transanta intre delicventi & victime, era sortita esecului. Aceste exemple grata ce modelul predator-prada, preluat din lumea animals, nu este util pentru a explica relatiile si comportamentele fiintelor umane. Victimizarea si delicventa sunt vazute in prezent ca doua fatete ale aceleiasi medalii.

De asemenea, o alts directie pe care a luat-o evolutia disciplinei de victiinologie este reprezentate de preocuparea unor victimologi pentru afirmarea drepturilor victimelor si pentru lupta de ameliorare a destinului lor.

Drept consecinte, victirnologia este din ce in ce mai mult perceputa nu ca o discipline academics si stiintifica, ci ca o miscare ideologica.
Victimologia se caracterizeaza printr-un conflict intre doua pozitii orientate
spre suferinta umana:

orietarea Lunaniste & orientarea stiintifica

Crimiilologul american D. Cressey descrie conflictul in felul urmetor: "munca umanistilor tirade sa fie denigrate pentru ca este considerate propagandists mai degrabe decat stiintifica, iar munca savantilor tinde se fie dezaprobata pentru ca nu este sufficient orientate spre actiune socials".

In prezent victima nu mai este elementul care pierde, iar infractorul cal care castiga, ci victima devine elementul care it formeaza pe infractor, deoarece personalitatea victimei determine comportamentul infractional.

In tara noastra, desi termenul de victimologie nu a fost intrebuintat, cel care

s-a apropiat strans de problemele victimologiei a fost prof. Mina Minovici. De
asemenea, T. Bogdan & E. Tomorug au adus contributii substantiale la un domeniu
care, din nefericire, la not nu prea a luat avant. De fapt, Tiberiu Bogdan este si

4

considerat "parintele" psihologiei judiciare din Romania, iar metodele sale
experimentale an fost extrem de ingenioase si convingatoare. Nu trebuie omisi

F.Stefanescu-Goanga, Adina & S. Chelcea, T. Butoi, Z. Barbu (Psihologia

onestitatii), Al. Rosca (Psihologia martorului).

Aspecte ale tipologiei victimale

Datorita complexitatii si varietatii fenomenelor circumscrise domeniului
victimologiei, s-a impus necesitatea ordonarii for sistematice, guvernate de anumite
principii de clasificare. Desi incercarea de aranjare a cazurilor individuale in
anumite clase s-a lovit de anumite dificultati (cum ar fi marea diversitate a

categoriilor de victime, apartenenta victimelor la toate categoriile de variabile, diferentele marl interindividuale intre grupurile de victime), totusi autorii s-au straduit sa sublinieze ca "o bung clasificare este un instrument util pentru devictimizarea multor indivizi".Deci, tipologiile victimale s-au nascut din dorinta de a combate eficient si constant criminalitatea.

Un prim criteriu de clasificare ar fi categoria infractionala care determine victimizarea unei persoane: victime ale infractiunii de fort, victime ale infractiunii de omor, victime ale infractiunii de vatamare corporals, victime ale infractiunii de viol, victime ale infractiunii de talharie.

Cronologic, prima tipologie a fost elaborate de insusi "parintele" victimologiei Hans von Hentig, care a folosit ca pullet de plecare factorii psihologici, biologici si sociali. Acesti factori au contribuit la conturarea a treisprezece categorii fundamentale, von Hentig distingand victimele innascute de victimele societatii.

1. Victimele nevarstnice . Copiii, datorita naivitatii, neevolutiei fizice, lipsei de experienta, pot fi folositi drept complici la infractiuni sau victimizati prin abuz sexual.

2. Femeile ca victime . Datorita considerentelor de ordin biologic, ele pot declansa infractiuni cu mobil sexual sau material.

3. Varstnicii, prin slabiciunea fizica, reprezinta ocazii pentru furturi si

talharii.

4. Consurnatorii de droguri si alcool "prototipul autovic ale infractiunii de omor, victime ale infractiunii de vatamare corporals, victime ale infractiunii de viol, victime ale infractiunii de talharie.

Cronologic, prima tipologie a fost elaborate de insusi "parintele" victimologiei Hans von Hentig, care a folosit ca pullet de plecare factorii psihologici, biologici si sociali. Acesti factori au contribuit la conturarea a treisprezece categorii fundamentale, von Hentig distingand victimele innascute de victimele societatii.

1. Victimele nevarstnice . Copiii, datorita naivitatii, neevolutiei fizice, lipsei de experienta, pot fi folositi drept complici la infractiuni sau victimizati prin abuz sexual.

2. Femeile ca victime . Datorita considerentelor de ordin biologic, ele pot declansa infractiuni cu mobil sexual sau material.

3. Varstnicii, prin slabiciunea fizica, reprezinta ocazii pentru furturi si

talharii.

4. Consurnatorii de droguri si alcool "prototipul autovictirnizarii".

5

5. Irnigrantii datorita credibilitatii si necunoasterii noilor locuri, cad victime ale escrocilor.

6. Minoritatile etnice, victimizate pe baza discriminarii rasiale.

7. Indivizii normali, dar cu o inteligenta redusa nu se pot apara impotriva manevrelor infractionale.

8. Indivizii deprimati a caror neajutorare, lipsa de speranta si apatie sunt exploatate cu usurinta.

9. Indivizii achizitivi sunt supusi victimizarii datorita dorintei

nestavilite de marire si averi.

10. Indivizii desfranati si destrabalati ce devin vulnerabili prin indiferenta, dispret fata de legi.

11. Indivizii singuratici, "cu inima zdrobita", datorita credulitatii marite, cad repede victime ale fraudelor sau crimelor.

12. Chinuitorii creeaza situatii tensionale msuportabile in urma carora vor cadea el insisi victime.

13. Indivizii "blocati" si cei "nesupusi" sunt cei incurcati in datorii, ce accepta orice fel de solutii si cei care nu se lasa usor victimizat.
Desi acest sistem clasificatoriu nu este fundamentat pe baze suficient de
solide si nu se dovedeste a fi de mai mare generalitate, T. Bogdan si colaboratorii subliniaza doua puncte de maxima importanta: von Hentig atrage atentia asupra unor categorii de victime mai rar analizate si deschide o noua directie de cercetare prin ordonarea grupelor de victime pe criterii de similitudine.

Criticand tipologia lui von Hentig, Stephen Schafer arata ca ea nu se refera la caracteristicile victimelor ci, mai degraba, la tipurile de situatii sociale si psihologice. Luand drept criteriu gradul de participate si de raspundere a victimei in comiterea infractiunii, Schafer stabileste sapte categorii victimale:

1. Victime care anterior faptului infractional nu au avut nici o legatura cu taptasul – intalnirea dintre victima si infractor este total intamplatoare, iar victima nu are vreo parte de viva;

2. Victime provocatoare – cele care anterior faptei infractionale an
comis ceva – constient, inconstient – ce a declansat "trecerea la act" a infractorului;

3. Victime care precipita declansarea actiunii raufacatorului –

comportamentul neglijent al victimei (nu incuie portiera masinii) incita infractorul la

corniterea de acte ilegale, deci o parte de viva ii apartine;

4. Victime slabe sub aspect biologic – datorita slabiciunii fizice,

psihice pot starni interesul raufacatorilor;

5. Victime slabe sub aspect social – persoane ce apartin unor grupuri

rninoritare etnice sau unor religii neagreate- cad victime agresiunilor bra sa aiba

i vreo vina personals;

6. Victime autovictimizante – persoane ce orienteaza victimizarea

asupra for insele (dragoman, suicidari, cartofori);

7. Victime politice – persoane ce au suferit din cauza convingenlor lor, chiar daca acestea nu se concretizeaza in actiuni.

Tot gradul de implicare & responsabilitate al victimelor este utilizat ca si criteriul de clasificare de catre Mendelsohn (1956) ce diferentiaza urmatoarele categoric:

1. complet inocent;

2. avand o vinovatie minors;

3. la fel de vinovat ca si infractorul;

4. mai vinovat decat infractorul;

5. cel mai vinovat, responsabilitate totals in comiterea infractiunii;

6. simulant sau confabulator.

In functie de acelasi criteriu, in 1967 Fattah propune cazurile de:

1. nonparticipare;

2. latent, predispus;

3. provocator;

4. participant;

5. fals

car Lamborn (1968) arata ca "intalnirea" victims-infractor poate aparea sub forma de:

1. initiere;

2. facilitare;

3. provocare;

4. comitere, savarsire;

5. cooperare;

6. instigare.

0 tipologie ce evidentiaza rolul jucat de victima in comiterea infractiunii este cea a lui Sheley (1979):

1. infractor activ-victima;

2. infractor activ-victima semi-activa;

3. infractor activ-victima activa;

4. infractor semi-pasiv – victima activa;

5. infractor pasiv-victima activa.

Trecerea in revista a numai cateva dintre tipologiile victimale, fa-rd pretentia
de a epuiza exhaustiv cercetarile teoretice cu acest subiect, evidentiaza faptul ca se
au in vedere formele majore de victimizare, ca efecte ale actiunii unor devianti.

Daca in criminologic se poate aproxima cu anume certitudine "cifra neagra
in victimologie acest lucru este cu neputinta. Motivul ar fi acela ca- o mare parte din
victime refuza sa faca cunoscuta victimizarea for (mai ales escrocheriile sau

agresiunile de ordin sexual) deoarece aceasta demascare le-ar leza profund statutul social si demnitatea.

Victimizarea femeii

Datorita particularitatilor constitutionale si psihice, femeia apartine
categories persoanelor cu un grad mare de vulnerabilitate victimala. Desi societatea
traditionala conturase imaginea femeii ca find inegala in drepturi si inferioara
barbatului, din toate plunctele de vedere, societatea moderna a condus catre o
recastigare a statutului femeii in fata barbatului. Avand un rol mult mai activ in plan
social si psihorelational, si gradul de implicare, de responsabilitate a femeii, ca
victima, in comiterea infractiunii este mult mai ridicat, jar riscul de victimizare
creste o data cu varsta.

Totusi nu trebuie uitat ca Schafer, in urma unei ceretari in Florida, trage

concluzia ca barbatii alcatuiesc majoritatea criminalilor si tot ei sunt expusi la riscuri victimale cu caracter violent mult mai frcvent decat femeile.
Printre cele mai frecvent intdhiite forme de victimizare a femeii se numara
violul, maltratarea / uciderea femeii de catre sot, jaful.

8

Acceptarea unei situatii de inferioritate si dependenta economics, social morals de barbat, o fac pe femeie toleranta fats de abuzurile barbatilor. Considerate slabe din punct de vedere biologic, neopunand decat o rezistenta minima, femeile chiar faciliteaza savarsirea faptei.

-Frecvent se poate vorbi de violare psihica, manifestata prin amenintsri privind integritatea corporals, injuraturi constante, crearea unei stars de frica de mare intensitate, exercitate de catre sot sau concubin.

0 alts forma de victimizare este maltratarea, uciderea femeii de catre sot, in care cauzele sunt numeroase: conflicte intraconjugale, infidelitatea sotiei sau suspiciuni ale sotului privind fidelitatea conjugala, gelozia, alcoolismul, bolile psihice. Victimizarea sotiei se poate datora conduitei ostile, agresive a sotului dar poate sa existe si o contributie mai mare sau mai mica a conduitei sotiei, ce poate provoca actele victimizante ale sotului.

Victimizarea tipica a femeii ramane violul, ca agresiune fizica si psihica si, ca toate victimele, si cele ale violului vor provoca un raspuns social negativ si se vor trezi cu dispretul, devalorizarea si stigmatizarea comunitatii. Prostituatele sunt mai expuse riscului victimal decat alte persoane feminine, datorita prejudecatii ca ele ar fi mai supuse si nu ar opune o rezistenta prea mare.

Totusi este foarte important ca in stabilirea responsabilitatii victimei sa fie cunoscuta istoria relatiei interpersonale pentru evaluarea potentialului conflictogen al diadei.

Victimizarea copilului

Particularitatile specifice de varsta si psihocomportamentale (lipsa de

aparare, incapacitate de anticipare, de intelegere a consecintelor propriilo actiuni, nivel inalt de sugestibilitate, credulitate) fac ca si copilul sa apartina categories persoanelor cu vulnerabilitate victimala crescuta.

Cele mai grave forme de victimizare se int alnesc in cadrul familiei: bataia,

incestul in cazul parintilor cu mariaj instabil sau divortati, in cazul parintilor ce au fost ei insisi maltratati in copilarie sau care-si vad copilul ca pe o modalitate de a le satisface propriile nevoi, impunandu-le actiuni ce le depasesc posibilitatile, in cazul parintilor cu tulbura- i psihologice, psihiatrice.

Metodele coercitive, punitive au drept consecinta aparitia unor tulburari nevrotice, timiditatea excesiva, agresivitatea exagerata, evitarea interactiunii.
Consecinte negative si mai pregnante capata molestarea sexuala a copilului:
inalt grad de anxietate si depresie, nivel scazut de autoestimare sexuala, probabilitate crescuts pentru victimele masculine de a deveni homosexuals. Atat bataia cat si abuzul sexual pun in primejdie dezvoltarea fizica, intelectuala, morals a copilului, find traume pe termen lung.

Dar victimizarea copiilor nu inseamna neaparat brutalizare fizica, se poate vorbi si de un abuz psihologic prin care parintii ignora, terorizeaza, corup copilul. Copilul este victima ideals, care in cele din urms are toate sansele sa devina pervertit moral, individ asocial.

Victimizarea persoanelor in varsta

Batranetea cu tot ceea ce implica ea in plan fizic si psihic (diminuarea capacitatii de efort, de rezistents, da aparare, reducerea potentialului energetic, accentuarea fenomenelor involutive, a sentimentului de insecuritate, cresterea gradului de dependents interpersonala) reprezinta un factor important in ceea ce priveste vulnerabilitatea victimala.

Principalele forme de victimizare sunt crima si jaful, infractorii actionand in
baza presupunerii ca batranii an bunuri adunate pe parcursul vietii. Tot aici intrs si
maltratarea ca agresiune fizica, psihica, exploatare fmanciara, neglijare emotionala

si, de obicei, acestea au loc tot in cadrul familiei.

Victimizatorul persoanelor in varsta este cel mai frecvent o ruda, iar victima tipica este femeia de peste 60 de ani, bolnavicioasa, sufermda. In cele mai multe cazuri, victima si victimizatorul locuiesc in aceeasi casa. Totusi s-a constatat ca barbatii mai in varsta sunt mai frecvent victimizati decat femeile in varsta.

Ca si concluzie la acest prim capitol, victimologia are ca obiect esential:
interactiunea dintre agresor si victima ca si evolutia sociodinamica a situatiei.

Victimologia se preocupa de examinarea acestei legaturi, incepand cu atitudinea si comportamentul victimei si ajungand la perceptia realizats de infractor ca si interpretarea data acestui comportament.

10

-Obiectivul vizat de victimolog este a intelege "de ce" un anume act a fost coins impotriva unei anumite victime.

Uneori, actul este rezultatul unei erori de perceptie si/sau de interpretare din partea infractorului.

Studiile de victimologie (imaginea despre victima) pot sta la baza elaborarii unui sistem profilactic de initiere infonnationala a victimelor potentiale si a persoanelor supuse recidivei victimale, in scopul luarii celor mai bune masuri pentru evitarea efectelor negative ale imprudentelor.

11

CAP. II – Agresor. Agresivitate. Elemente definitorii

In calitate de concept, actul infractional si-ar pierde continutul dace n-ar implica alaturi de persoana victimizata si persoana care victimizeaza, adica agresorul. Prezenta celor doi membri ai cuplului penologic face ca actul infractional sa presupuna agresivitate, prin excelenta.

Agresivitatea ca forma de comportament instate, se poate manifesta cu
tarie si poate duce la violente, crime, ca actium individuale sau colective.
Conform "Dictionarului de psihologie" Larousse, agresivitatea este
"tendinta de a ataca pe oricine susceptibil de a interpune un obstacol in fata
satisfacerii imediate" sau este o "forma de comportament ofensiv al individului, care
se consu na in plan actional/verbal, constituind reactia sa la o opozitie, reala on
imaginara, din partea celorlalti" (Dictionar de psihologie socials).
Totusi, agresivitatea nu trebuie inteleasa numai in sensul ei distructiv; tin
coraportalnent agresiv poate fi o tentative mai mult sau mai putin reusita de
adaptare la mediu si nu doar o simple proiectie a energiei interne.
Un comportament agresiv este intotdeauna rezultatul unei intalniri intre
doua fiinte inane intr-o situatie data. Criminologii ce au studiat mult notiunea
"trecerii la act", schematizeazd aceasta intalnire in maniera a metoare:

individ + situatie 0 infractiune + victims (trecere la act)

Aceasta schema rezuma numeroasele interactiuni ce intervin in declansarea si exprimarea unei manifestan agresive.

Agresivitatea nu este sinonima cu violenta fizice, pentru ca se poate traduce
prin comportamente diferite: de la atitudini agresive (privire, mimics), cuvinte

agresive (ameninteri, insulte sau ironii, causticitate) pang la fantasmele inconstiente cu valoare agresive.

12

Agresivitatea se desfasoara pe o paleta large si variata, . jar dace
comportamentul agresiv poate fi exagerat, nociv cateodata, evolutia unor
mecanisme ingenioase poate dirija aceasta agresivitate spre cai inofensive.

K.Lorenz, care s-a ocupat indeaproape de acest subject, sublinia faptul ca
agresivitatea nu are nimic patologic sau rau, ci ea este un instinct care ajuta la
supravietuirea speciilor. Totusi Lorenz nu merge atat de departe cu optimismul
astfel incat sa nu observe ca in cazul omului, acest instinct si-a depasit utilitatea si
si-a inultiplicat posibilitatile de distrugere. In conceptia sa, cauza comportamentului
agresiv rezids in instinctul de lupta al fiintei umane prin care energia agresiva se
acumuleaza si se descares in mod social dezirabil / nedezirabil (de cele mai multe
on din nefericire).

Robert Feldman este de parere ca agresivitatea este cel mai mult facilitate
prin expunerea la agresivitatea altora (oamenii cand sunt ranti fizic tind sa

raspunda cu agresivitate spre, catre sursa durerii).

Autorul identifica o class de indivizi numiti "undercontrolled aggressors" care sunt responsabili in a adopta o conduits violenta si in a utiliza agresivitatea ca o parte naturals a vietii lor, agresivitatea devenind o modalitate de trsi.

Probabil ca in acest caz apare forma cea mai dramatics, mai grave a agresivitatei, caci este transfonnats dintr-un instinct cu valoare temporary, intr-un mod de existents per nanenta.

Se pare ca omul este specia cea mai agresiva. Dace la animale, agresivitatea intraspecifica e atat de ritualizata incat vatsmarea adversarului este evitata, la om tendinta de agresivitate intergrupals se bazeazs pe dispozitia ffinascuta a fricii de stain si a respingerii lor.

Un rol important in manifestarea agresivitati it detine si imaginea

individului despre sine. Dace realitatea data nu este convenabils, el va trece la

substituirea acesteia cu o realitate cognitive care sa-i permits sa-si mentina o imagine de sine satiscatoare.

Pierre Karli evidentia faptul ca " individul tine ca imaginea personals ss-i fie recunoscuta, valorizats de catre grup, deci el se va stradui sa reduce discordantele percepute in imaginea pe care grupul i-o reds despre sine insusi".

Contactul cu nefamiliaritatea sau incertitudinea poate declansa atitudini ostile (neofobie).

l3

De asemenea, "sub efectul angoasei generate de confruntarea cu alteritatea, un subiect poate manifesta un comportament agresiv, nu din cauza agresivitatii sale, ci pentru ca se straduieste sa compenseze timiditatea sau tun sentiment de inferioritate". (P. Karli)

Deci, agresivitatea poate fi expresia compensatiei aduse unei imagini de
sine negative sau modalitatea prin care individul actioneaze in exterior pentru a se
simti cat mai confortabil in interior, in propria sa piele. Paradoxal, desi agresivitatea
presupune o anumita tensitme deblocate, dezlantuita, ea contribute la anularea tmei
tensiuni provenita din neconcordanta eu-lume; este un mecanism defensiv si ofensiv
in acelasi timp.

Omul este eel mai agresiv animal din lume caci obtine placere din chinuirea, uciderea altor animale; el supttne aceluiasi tratament si pe semenii sai.
Desi multe curente psihologice au dat interpreteri teoretice agresivitatii,
psihanaliza furnizeaza abordarea cea mai complete.

Freud vorbeste, despre despre infruntarea a doue forte pulsionale antagoniste: erosul (instinctul vietii ce inglobeaza sexualitatea, forty constructive) si thanatosul (instinctul mortii, forty destructive indreptata spre exterior sub forma agresivitatii si al caret scop ultim este readucerea organicului la stadiul anorganic care 1-a precedat).

Deci, in conceptia freudiane agresivitatea este manifestarea si rezultatul
f i nal al instinctului mortii indreptat spre exterior – acting out. Dar Freud confunda
agresivitatea cu distructivitatea, Dupa cum arata V. Dem. Zamfirescu, sensul

natural, originar, biologic al agresivitatii este de a conserva viata speciei si a

indivizilor; nu are nimic de-a face cu cruzimea si distructivitatea. Agresivitatea umana este un fenomen supradeterminat.

Pentru M. Klein agresivitatea, foarte importanta in prima copilarie, joaca un
rol fundamental in procesul de maturizare al personalitatii, in particular prin

structurarea progresive a subiectului in raport cu obiectul.

" Orice comportament agresiv este tut comportament instrumental ce se inscrie intr-o strategic ale carei scopuri stint fie afirmarea de sine si satisfacerea nevoilor, fie apararea contra a ceea ce ameninta integritatea fizica, echilibrul relational " (P. Karli ).

14

Tot in sprijmul ideii conform careia agresivitatea are o functie pozitiva vin si cercetarile etologice. Instinctul agresivitatii are ca scop asigurarea ca animalul este capabil sa intre in competitie in lupta pentru supravietuire, selectia sexuala a celui mai puternic mascul, asigurarea ordinii si linistii in comunitate. Jar in ceea ce priveste luinea umana, " omul este un animal teritorial si de aceea dispune de o mare cantitate de ostilitate innascuta catre vecinul sau " (A. Storr).

"Daca societatea e periculoasa, aceaste se datoreaza nu agresivitatii omului,
ci datorita reprimarii propriei agresivitati in indivizi". Probabil o cale de a diminua
agresivitatea si pericolul derivat din ea este nu indepartarea instinctului din zona
constiintei, ci tocmai constientizarea lui si canalizarea spre modalitati acceptate
social.

In viata adulta, instinctul agresiv, care in copilarie 1-a impiedicat pe individ sa se desprinda de dominatia parentala, serveste la mentinerea si definirea identitatii. De cate on identitatea este amenintata de aproprierea, de similaritatea cu ceilalti, va exista o crestere a agresivitatii care sa conduca la o diferentiere.

A. Storr demonstreaza teoretic puternica legatura dintre agresivitate si imaginea de sine, constiinta de sine, identitatea de sine.

Pentru a-si creste propria valoare ca persoana, omul poate recurge si la
devalorizarea celuilalt, fapt care faciliteaza agresivitatea. Toti persecutorii, toti
agresorii sunt convinsi sau se straduiesc sa se convinga ca- victunele for reprezinta
mai putin decat nimic si este convenabil " sa le strivesti ca pe plosnite " (P. Karli).

Cu cat valoarea celui victimizat este anulata, cu atat valoarea agresorului in
propri sai ochi este mai mare. Deci, victima devine o modalitate de afirmare,
confirmare a propriei identitati a agresorului. Deci, agresivitatea care guverneaza
actul infractional este o forma de obtinere a unei impacari cu sine, a unei imagini
favorabile pentru sine si pentru ceilalti. Dar efectul scontat este rovers : ca agresori,
indivizii vor suferi o etichetare negativa din partea societatii. In urma procesului de
stigmatizare, indivizii vor dobandi statutul social de devianti. Isi vor reorganiza
personalitatea in finctie de noul rol social, astfel desemnat, ceea ce va avea ca
rezultat ancorarea in propria for devianta. Si iata formarea unui cerc vicios din care
iesirea este imposibila : nu devianta conduce la controlul social, ci controlul social
conduce spre devianta.

15

Devianta este ansamblul conduitelor, stsrilor pe care membrii unui grup le judeca drept neconfonne cu asteptarile, normele, valorile for si care, in consecinte, risce sa trezeasce din partea for reprobare si sanctiuni.

.Devianta este produsul judecerii unei conduite sau a unui fel de a fi. Ea nu este ca atare o proprietate inerenta unor comportamente, ci o calitate atribuite de anturaj. Deci notiunea de devianta nu poate fi inteleasa in afara interactiunii deviantului cu aceia care it judeca. Intensitatea deviantei variaza rovers proportional cu frecventa sa, pentru ca este imposibil ca, intr-un grup, oameni se condamne cu indignare extreme actiuni condamnabile cu caracter frecvent.

Nici un comportament nu este intrinsec deviant, el devine astfel numai in virtutea unei etichetari. Devianta este cealalts fats a nonnei sociale.
Toate aceste idei expuse de Maurice Cusson in capitolul dedicat deviantei
din "Tratatul de sociologic" converg spre o idee fireasce cu insemnetate pentru terra abordata: dace devianta provine dintr-o etichetare a societatii, si reactia la deviants stigmatizarea – provine tot dintr-o atribuire a grupului social.
Stigtnatizarea se produce cand unui deviant i se aplica o mesurs de
excludere care it scoate din zona de influents a grupului si are ca efect exacerbarea deviantei intrucat ii este lilnitata, respinsa posibilitatea de integrare socials. La aparitia deviantei contribuie nu numai individul insusi ci si societatea care tocmai prin inlaturarea deviantului, promoveaza devianta.

Act-al deviant, inteles si ca act infractional, nu este numai rezultatul unei
decizii prin care agresorul a cantarit avantajele si inconvenientele optiunilor, ci si
rezultatul unei presiuni din partea grupului social in care agresorul devine un paria.
Un act deviant remane totusi o tentative de imbunatatire a situatiei autorului sau.

Revenind la cercetsrile etologice, V. Dem. Zamfirescu era de perere ca
augmentarea agresivitatii se datoreaza anonimatului sub semnul caruia stau relatiile
interpersonale; de aceea cunoasterea personals dintre indivizi ar constitui biologic

unul din inijloacele naturale de inhibare a agresivitatii.

Existenta omului in cadrul grupului mic a creat unnstoarea dihotomie atitudinala, naturals fats de ceilalti: cu noscut = prieten; necunoscut dusman

(potential). Legatura cu oameni necunocuti este mutt mai slabs decat cea fats de
oameni cunoscuti. "In conditiile sociale anonime, actiunea frenatoare exercitata de
legaturile personate dintre oameni, nu mai este prezente, de aceea lipsa de scrupule

16

este mult mai frecventa, singura grija find cea a mvulnerabilitatii juridice". (Zamfrescu)

Luand ca exemplu furtul, se poate presupune ca una din cauzele sale ar fi relatiile interpersonale anonime: hotii nu fury de la persoane cunoscute si delincventii respects in grup anumite norme de conduits.

Ideea conform careia consecinta micsorarii distantei individuale ar fi
cresterea agresivitatii interindividuale, este sustinuta si de alti etologi – D. Morris,

Eibl – Eibesfeldt.

Eibl – Eibesfeldt subliniaza existenta inlauntrul fiecarui individ a uuiui
conflict normativ: norma culturala "ucide-ti dusmanul !" care este considerat ca

nonom, se opune normei naturale "sa nu ucizi!". Acest specialist in antropologie fonnuleaza o ipoteza teoretica interesanta a carei confirmare, insa, din punct de vedere practic std sub semnul intrebarii.

"Daca percepem adversarul doar de la distanta, atunci suntem inclinati, in confonnitate cu filtrul de norme culturale, sa-1 ucidem; insa, de indata ce intram in contact personal cu el, inhibitiile innascute ale agresivitatii devin active in noi, find activate modelele coinportamentale ale contactelor prietenesti".

Aceasta ipoteza este similara ideilor teoretizate de Zainfirescu in "Etica si
etologie", dar este foarte posibil ca practica sa infirme afirmatiile celor doi autori.
In cuplul penologic, cei doi membri: victima si agresorul joaca roluri bine
definite, chiar daca uneori aceste roluri sunt intervertibile. Victima poate fi
elementul care it fonneaza pe agresor. Agresorul poate deveni "tapul ispasitor" al
societatii (societatea it alege drept victims asupra careia transfers toate cusururile
societatii). Victima isi poate "chema" agresorul; victima nu este aleasa la
intamplare, ci adesea pe baza unor trasaturi de personalitate, a aparentelor fizice
sau a unor comportamente care la agresor declanseaza "trecerea la act". Se poate
vorbi chiar de o complicitate inconstienta a victimei cu infractorul.
Exists tin siint al agresorului de a recepta impresionabilitatea victimala a
viitoarelor jertfe. In caz de victimizare, responsabilitatea nu apartine exclusiv
agresoruhu sau exclusiv victimei; societatea are si ea o parte din villa pentru ca nu
poate preveni victimizarea, pentru ca protejeaza insuficient victima potentials.

Alaturi de incercarea de a incadra victimele intr-o clasificare satisfa-cstoare (vezi cap.), psihologii s-au straduit sa tipologizeze, sa portretizeze si infractorii, pentru o mai bung cunoastere a variabilelor cuplului penologic.

Astfel L. Yablonski ( '90 ) folosind drept criteriu modul in care

personalitatea celui ce incalcs legea afecteaza comportamentul sau criminal,

diferentiaza patru categorii:

1. infractori socializati, care prezinta mult mai multe tulburari

emotionale decat alts persoana conformists; ei nu prezints trasaturi accentuat agresive, nu sunt violenti, sunt orientati spre violarea proprietetii;

2. infractori nevrotici a caror acte antisociale au la baze compulsiunile for nevrotice; anxietatea for este atat de mare meat se poate exprima in forma unor activitati compulsive de tipul cleptomaniei, piromaniei, furtului din magazin;

3. infractors psihotici caracterizati prin dezordine accentuate la nivelul
personalitatii; perceptie complet eronata asupra realitatii, ganduri iluzorii, ides

delirante; nedetinand un,control constient, ei se pot antrena in conduite infractionale

bizare, culminand chiar cu omorul;

4. infractori sociopati ce prezenta mars tulburdri caracteriale si o

personalitate predominant egocentrics; ei victimizeaza usor cu un minimum de

sentiment de anxietate, vinovatie.

Referitor la gradul de pregatire infractionala, tot Yablonski diferentiaza doua categorii de infractori:

1. criminalii situationali, determinati de factori contextuali

– infractori datorita unor situatii emotionale (crima pasionala) – infractori datorita unei situatii fmanciare (fraude, delapidari) – infractori datorita unei situatii politice.

Aceasta categorie presupune prezenta unei probleme ce a solicitat actiunea, alegerea actiunii care constitute violare legii, conferirea persoanei arestate, condamnate. Statutul de infractor si faptul ca pans la comiterea infractiunii, infractorul s-a supus sistemului normativ.

2. criminalii de cariera sunt socializati intr-un sistem de valori, norme, reguli diferit de cel utilizat de cetre societate pentru majoritatea populatiei si tind sa is initiativa in comiterea actelor antisociale chiar si cand sunt "vulnerabili" in a fi arestati, condamnati.

18

In general agresorii, intelesi ca infractori, prezinta un nivel scazut al maturitatii interpersonale ( Sullivan ), au manifesteri de indecizie si incertitudine interioara, au o profunda dificultate de autoreprezentare, lipsa de capacitate de a se vedea pe sine in mod realist si stradania de a ascunde propria personalitate (G.Canepa).

"Infractorul este la fel cu omul normal, cu singura deosebire ca in
personalitatea actului se intercaleaza o perioada de transformare a personalitatii
(proces de degradare autoimpus ) care face posibila trecerea la act. Intre

delincventi si nondelincventi exista o deosebire psihica de ordin cantitativ si nu calitativ" (E. de Greef – pag. 70 "Psihologia penitenciara").

J. Pinatel realiza o clasificare a delincventilor rezultata din combinare capacitatii criminale cu adaptabilitatea sociala:

a. periculozitate mare – adaptabilitate mare (escroci, delapidatori);

b. periculozitate mare – adaptabilitate redusa (cu mteligenta scazuta, neprevazatori, conflictuali );

c. periculozitate redusa – adaptabilitate mare (comit acte in situatii

conflictuale puternice);

d. periculozitate redusa – adaptabilitate redusa (debili mintali,

psihopati ).

Comportamentul agresiv, ca forma de vetemare intentionata a propriei persoane sau a altor oameni, este caracteristica esentiala a oricerei categorii de infractori.

Petermann & Petermann au relevat multiple modalitati de manifestare a

agresiunii :

– agresiunea manifestata deschis/acoperita, ascunsa; – agresiune manifestata activ/receptata pasiv;

– agresiune directa / indirecta;

– agresiune orientate spre exterior / spre interior

( pag. 112 – Revista de Stiinte penitenciare nr. 1 / 1995 )

Elementul primar al oricarui comportament agresiv este sentimentul foarte redus al valorii de sine.

"Agresiunea/agresivitatea este privity ca o transgresiune a codului, un ultraj
la armonia realitetii sociale. Infractorul si victima iinplicati in aceasta transgresiune,

19

comisa de unul din ei, suferita de celalalt, nu sunt ntunai niste indivizi in fata judecatonilui, ci si niste actori sociopolitici.

Actul infractional ne apare ca o radiografie a autonilui sau, care ne da ocazia sa percepem partea inteligibila, creatoare a fiintei sale, reactia sa la motivatiile care o inspira, motivatii venite din profunzimile lurnii sale".

20

CAP. III. Psihologia cuplului penal victim AN-agresor
(factorii ce determinii trecerea la act)

Victimologia a apyrut ca discipline autonomy din nevoia de a stadia rolul
jucat de victims in cadrul actului agresiv si consecintele acestui act asupra

personalitatii agresatului.

In functie de anumite dimensiuni (intdietatea atacului cu rezultatele actului
agresiv si prejudicial fizic, psihic produs) exists o permanents intersanjabilitate a
rolurilor de victims si agresor, o mobile trecere de pe o pozitie pe alta. Aceasta
presupune de fapt o crestere a agresivitatii la ambii parteneri si intrarea in functiune
a sistemului de apyrare a celui atacat, astfel meat agresatul devine cu usurints
agresor.

Problema cuplului penal constituia, drept urmare, o iota a complexitatii
campului victimologic, nu de patine on vorbindu-se chiar si despre an "triplet
penal". Notiunea introdusa de catre Ante Carich se refers la existenta intre faptas si
victims a unui al trilea protagonist cu rol de catalizator al actiunii. Deci, trecerea la
act este major influentats nu numai de personalitatea autorului (cum teoretizasera
studiile clasice) ci si de personalitatea victimei si de situatia concrety ce se creeaza
intre ele. "Campul, spatial psihologic reprezinta o vasty retea de forte contradictorii
in continua tensiune, creind mereu situatii conflictuale intre forte opuse ce solicits
optiuni si decizii din partea individului"(T. Bogdan – Probleme de psihologie

judiciary).

Initierea actiunii agresive rezida atat in situatia cat si in caracteristicile victimei insasi. De aceea studiile moderne accentueaza rolul persistent al victimei in crearea unui media propice pentru o decompensare comportamentala de tip agresiv (faptasul nu mai este considerat drept unicul "tap ispasitor").

Gradul de periculozitate, de risc al situatiei agresogene depinde in mai mare masura de gradul de receptivitate si vulnerabilitate a victimei.

21

Se poate am-nn ca interrelatia agresor-victima se desfasoara sub forma unui joc subtil prin care oricine trezeste in celalalt tendinte latente ce cer doar un catalizator pentru a le declansa. Practic, aceasta inseamna o complicitate constienta a victimei cu infractorul; deci nu se poate vorbi despre o dihotomie clara intre victima si agresor si nici despre o delimitare neta a gradului de responsabilitate in cadrul actului infractional.

T. Bogdan preciza in "Probleme de psihologie juridica" fazele actului infractional:

– reprezentarea actului,

-dorinta, tendinta de a-1 efectua,

– deliberarea, ezitarea (lupta motivelor), – conturarea intentiei,

– alegerea mentala a mijloacelor si a victiunei,

– sesizarea momentului oportun si a ocaziei ivite, – executarea actului.

In fiuictie de aceste faze, cuplul penal poate fi conturat sub doua aspecte : in faza preinfractionala elementele cuplului sunt sau indiferente (majoritatea cazurilor) sau se atrag reciproc (ex.: crima pasionala); in faza postinfractionala cele doua elemente se resping reciproc, devenind elemente antagoniste.

Relatia prin care victima este apropiata de agresor in "cadrul actului
agresional derive din structura fzica, obiectiva a agresiunii, ea insasi find rezultatul
structure psihice a celor doua elemente ale actului agresional" (T. Prune –

"Psihologia juridica" pag. 196).

Intre victima si agresor se stabileste tin raport defnit de masura in care
agresorul constrange prin actiunea sa victima, angajand toate capacitatile de
lamurire, sugestie, fortare, precum si de atitudinea victimei sau starea acesteia.
Motivul fundamental care determine orientarea spre obiectul agresivitatii este
valoarea reala sau valoarea simbolica pe care agresorul o confera obiectului sau
situatiei.

Intre infractor si victima exista o relatie nevrotica, o relatie biopsihologica, care caracterizeaza atractia reciproca dintre cele doua tipuri constitutionale complementare, ca si relatia genobiologica bazata pe ereditatea similara.

22

Constantin Paunescu este de parere ca agresorul se ghideaza in trecerea la act dupa anumite tipuri de indicatori. Astfel, indicatorii exteriori sunt cei perceputi eel mai usor: infatisare fizica, varsta, vestimentatie, gestica, comportament neglijent, nivel de cultura, limbaj. A doua categorie o constituie elementele psihorelationale: starea psihologica afectiva, nivelul mintal, dezorientarea morals, sugestibilitatea, dorinta de aventura, lipsa de seriozitate, gradul de dependents, dorinta de satisfacere, lipsa de relatii sociale stabile, starea de nemultumire, nevoile materiale, lipsa familiei.

In al treilea rand sunt elementele conjuncturale ce intervin in functie de
imprejursrile extrem de diverse ale vietii si care maresc sansele de succes ale
agresorului. Trebuie subliniat faptul ca agresorul nu porneste de la o cunoastere
rationale a structurii psihice a victimei, ci de la sesizarea aproape spontana a
gradului de dezorganizare, de dezorientare si de dificultate in care se afla, de la
perceperea brusca a punctului nevralgic ce ofera ocazia de a fi atacat.
"Agresivitatea este o realitate relevate victimei ca o reactie spontana si uneori
incontrolabila, dependents de experienta intima individuals a faptuitorului, dar si de
reactie de soc, de surpriza victimei" (Tanssescu, Florescu -" Victima si agresorul"
pag. 15).

Trecerea la act, definite ca situatie, imprejurare in care se produce scurtcircuitarea intre agresor si agresat, consta in actiunea concomitenta a trei categoric de factori:

a) factori de rise agresiv intrapersonali ai partenerilor;

b) factori de risc conjucturali;

c) factori de rise generati de mediul natural si sociorelational.

Intr-o opinie destul de reprezentativs, trecerea la actul infractional n-ar fi

consecinta directs a factorilor sociali, cat consecinta unei configuratii extern a
eului. La o categorie de delincventi se manifests o consecinta slabs a unitatii si
echilibrului fundamental al eului, iar la o alts categorie se manifests o personalitate
forte cand iese in prim plan sentimentul de aparare. Dacs in mod obisnuit, in fata
solicitarilor cotidiene, un infractor apare inconstient, pueril, dezechilibrat, el poate
dovedi in conceperea, pregatirea si executarea unei infractiu.ni, luciditate, calm,
atentie, perspicacitate, tenacitate. Dualitatea eului ni-1 poate infatisa pe infractor fie
aidoma unui sfant care aplica procedee inedite pentru reusita unor infractiuni, sau

23

poate sa aiba aparenta unui "diavol" gata de toate riscurile. (Revista de Stiinta

Penitenciara nr. 1-2/1993 – pag. 100)

Trecerea la act poate lua forma raptusului sau a comportamentului agresiv intentional.

"Raptusul reprezinta acel comportament neasteptat, exploziv, impulsiv si
expriina necesitatea imediata de descarcare a unei star afective intense printr-un act
ce poate atrage dupa sine consecinte grave (omucideri, sinucideri, mutilari) "

(Constantin Paunescu – pag. 167-168). In antiteza, comportamentul agresiv

intentional presupune o anumita pregatire prealabila, deci un anumit grad de

intentionalitate.

Exista nevoia de descarcare prin atac in exterior si exista intentia de cautare, alegere a victimelor in baza unor motive reale sau inventate. Daca actul nu este corns din diferite ratiuni psihice sau fizice, agresorul apeleaza la anumite descarcari partiale (certuri, loviri, insulte).

Comiterea actului presupune o anuinita structurare a comportamentului agresiv prin construirea unor strategii, scenarii, care sa creasca sansa agresarii victimei si sa scada posibilitatea prinderii si arestarii faptasului.

Orice persoana care cade drept victima prezinta anumite elemente
provocatoare, potentiale sau active, ce stimuleaza agresorul.
Aceste elemente provocatoare care tin de aspectul fixic, gestica, mimica
victimei, pot fi interpretate si ca efecte ale comunica-ni totale metalingvistice. Deci,
intre agresor si victima exista de cele mai multe on canale de comunicare bine
definite.

Comunicarea, in sens general si in sens particular, aplicat la cazul cuplului penal, este "tin mod fundamental de interactiune psihosociala a persoanelor, realizat prin intermediul simbolurilor si al semnificatiilor social-generalizate ale realitatii, in vederea obtinerii stabilitatii on a unor modificari de comportament". (Dictionar de psihologie sociala)

Procesul, activitatea de comunicare consta in transmisia si schimbul de

infonnatii, mesaje, codare si decodare. Neinndoielnic, membrii cuplului penal sunt
cuprinsi in activitatea complexa de comunicare: exista o persoana ce initiaza,
formuleaza mesajul (victima = emitator), exista sistemul de emisie, de codificare, o
cale de comunicatie, transmitere, un aparat de receptie si destinatarul ce decodifica,

24

interpreteazs mesajele (agresor = receptor). Indivizii angajati in comunicare

(victima si agresorul) devin reciproc expeditori si destinatari, asigurand
functionarea complets a sistemului comunicational interuman. Activitatea de
comunicare dintre cei doi membri al cuplului penal se distinge printr-o nots aparte:
incompatibilitatea comunicationala, Neexistand nici o consistenta de continut a
mesajelor (cantitatea de informatie principals nu e suficienta sau semnificativa) si
nici o inteligibilitate a celor comunicare (informatiile nu sunt organizate si nu dispun
de un nivel de acces la ele adecvat), atunci este evident ca procesul de comunicare
intre cei doi parteneri nu se desfasoara in conditii optime. Neconcordanta dintre
mesajul transmis si eel receptionat pune in evidenta existenta zgomotelor, a
bruiajelor in cadrul canalului de comunicare. Efectul fatal al interrelationarii
agresor-victims consta tocmai in incongruenta informationala (eel mai adesea

trecerea la act presupune o intelegere, interpretare eronata de catre agresor a mesajelor emise de victims sau rovers).

Alaturi de elementele exterioare cc tin de comunicarea metalingvistica, studiile actuale subliniaza, faptul ca fiecare individ dispune de un potential bioelectric care se transmite instantaneu si de o capacitate de receptie a lungimilor de unda. In mod inconstient, indivizii isi transmit startle negative sau pozitive traite, una dintre cele mai periculoase find starea agresiva.

Starea agresiva poate f alimentats si transformata in comportament violent
de catre factorii de rise conjuncturali si cei generati de mediul natural, social.
Ambele categorii de factori (denigra-ri publice, aparitia persoanelor in stare de

ebrietate, atacuri la persoana / explozii solare, temperaturi exagerate, seisme)

reprezinta agenti de provocare ai descarcarii tensiunii agresive.

"Agresiunea nu coincide insa cu notiunea agresorului despre agresiune, nu coincide nici cu rezultatul direct al acesteia, dar nrci cu notiunea victimei despre agresiune". (Tanasescu, Florescu – pag. 19 , "Victima si agresorul")

Conceptul de "agresiune" pune in evidenta eel mai bine imcompatibilitatea
comunrcationala a celor doi parteneri : ceea cc reprezinta agresiumea pentru victims
(o forma de violents, de patrundere fortata in intimitatea fizica, psihica) nu coincide
cu ceea cc semnifca agresiunea pentru agresor (o forma de exteriorizare a unei
mentalitati, a conceptiei despre lume si despre sine). Actul infractional devine in
viziunea agresorului o consecints fireasca a afirmarii sale ca individ in relatia cu

hunea, .reproducand sensul psihologiei sale rasvratite fata de un om sau fata de o luine.

Agresivitatea, un tip specific de limbaj cu feed back tragic, constitute elementul de legatura al celor doi parteneri, fapt care conduce la o diferentiere dificila intre victima si agresor. Insasi notiunea de "cuplu penal" implica ideea unei relatii indestructibile, unei dependente in care prezenta unuia nu este justificata decat prin prezenta celuilalt. "Cuplul penal" poate fi privit de asemenea ca un sistem complex cu relatii biunivoce.

Stint de o maxima importanta cunoasterea si intelegerea psihologiei cuplului penal pentru detectarea particularitatilor individuale ale victimei, ale agresorului si sesizarea caracteristicilor situatiei de trecere la act. Interpretarea corecta, adecvata a datelor de natura psihologica va sta la baza deslusirii motivatiei actului infractional, a descoperirii infractorului, a ameliorarii starii victimei, a preventiei repetarii ulterioare a delictelor.

Deci, psihologia cuplului penal este deosebit de semnificativa atat in diagnoza cat si in prognoza fenomenului infractional.

26

CAP. IV – Sentimentul de culpabilitate.

Aspecte privind integrarea in mediul penitenciar

Sentimental de culpabilitate reprezinta, conform Dictionarului de psihologie
Larousse, un sentiment constient sau inconstient de rusine care ar fi forma sub care
eul percepe critica supraeului. Sentimental de culpabilitate a fost pus in evidente
prima oars de catre Freud in nevroza obsesionala, in care el subliniaze revolta eului
contra -criticii care copleseste eul ideal. Caracterul neurotic al sentimentului de
culpabilitate este legat de imposibilitatea pentru subject de a-si depasi problematica
oedipiana. Totusi, in cazul rezolvarii normale a coinplexuluj lui Oedip, sentjmentul
de culpabilitate ramane in mare parte inconstient, deoarece aparitia constiintei
morale este intim legate de complexul lui Oedip, care apartine inconstientului.

Sentimental de culpabilitate inconstient este, dupe parerea lui Freud, unul
dintre obstacolele majore intalnite"`cura analitica. Singurul mijloc de a-1 combate
consists in transformarea lui progresive in sentiment de culpabilitate constient.

De asemenea, " Vocabularul Psihanalizei " se refers la aceaste culpabilitate ca la o stare afectivs consecutive unui act pe care subiectul it considers condamnabil, motivul invocat putand fi mai mult sau mai putin adecvat, si ca la un sentiment difuz de degradare morale personals fare legatura cu un act precis si pe care subiectul si-l impute.

Analiza it prezinta ca pe un sistem de motivatii inconstiente ce explice comportamentele de esec, actele de delincventa, suferintele pe care subiectul si le impune. Freud arata ca e vorba de un adevarat clivaj al eului in acuzator (supraeul) si acuzat, clivaj care provine dintr-un proces de interiorizare a unei relatii intersubiective.

Diferentierea supraeului ca instants critics si punitive in raport cu eul
introduce culpabilitatea ca relatie intersistemice in cadrul aparatului psihic.

27

"Sentimentul de culpabilitate este perceptia care, la nivelul eului, corespunde acestei critici [ a supraeului ] ".

Freud considers ca sentimentul de vinovatie constient / inconstient se

reduce intotdealula la o relatie topics – aceea dintre eu si supraeu, relatie ce este o relicva a complexului Oedip.

0 alts definitie este oferita din alts perspective de " Dictionarul de
Psihologie Socials ", care identifica culpabilitatea cu o stare afective specific
umana, ce apare in unna incalcarii unor norme legate sau morale si care in planul
constiintei indivizilor este trait ca vinovatie pentru incalcarea comisa. Starea de
culpabilitate este realizata de persoana in functie de sistemul de norme si valori din
colectivitate, de grupul de apartenenta, ca si in functie de gradul de responsabilitate
atins de fiecare. In evaluarea socials, sentimentul culpabilitatii, ca si rezistenta la
tentatia indivizilor de a nesocoti normele sociale, devine aspect al constiintei for
morale.

Sentimentul de culpabilitate al delincventilor capate anumirte caracteristici aparte, find in stransa legatura cu aspectele psihosociale ale mediului penitenciar. Mediul penitenciar presupune inainte de toate privare de libertate, caracterizats prin standardizarea modului de viata si anularea diferentelor interindividuale. Restrangerea acute a libertatii, lipsa de informatii, regimul autoritar, mediul inchis, activitatile monotone sunt resimtite ca atingeri ale integritatii fiintei umane. Mai mutt decat atat, timpul pe care orice detinut it petrece cu sine insusi este bogat, astfel incat fiecare va reusi se-si evalueze, reevalueze fapta savarsita si sa traiasca in raport cu ea un sentiment de vinovatie mai mutt sau mai putin puternic. Sentunentul de culpabilitate se va modifica pe masura trecerii timpului, pe masura adaptarii detinutului la mediul penitenciar si la sine insusi.

Se pot intalni mai multe situatii care ilustreaza dinamica acestei culpabilitati

constiente, situatii evidentiate de catre Tiberiu Prune in " Psihologia judiciary ".

Dace cel condamnat se considers nevinovat, el va aprecia hotararea judecatoreasca drept o mare nedreptate care i-a fost facuta. Poate manifesta nesupunere la ordinele si dispozitiile care reglementeaza viata penitenciarului sau poate sa ajunga sa urasca oamenii investiti cu supravegherea si prin extensie, pe toti din afara. Poate, de asemenea, sa se inchida in sine, sa se izoleze, refuzand comunicarea, cooperarea cu oricine, sau chiar sa ajunga la ideea de sinucidere.

28

Dace eel condamnat se considers vinovat, atunci ne putem astepta ca el sa parcurga perioada de detentie fa-rd tulbureri notabile de comportament, acceptand rigorile si servitutile acesteia, cautand sa se integreze la un nivel acceptabil in sistemul vietii de penitenciar, chiar proiectandu-si un modus vivendi onorabil pentru perioada cand va fi pus in libertate.

Sunt si cazuri mult mai rare de infractori care se considers mai vinovati decat au fost etichetati in mod oficial de catre completul de judecata. Unii ajung sa f i e dominati de un putemic sentiment de culpabilitate, atingand chiar un delir de vinovatie. Astfel el avanseaza mental anumite solutii reparatorii fats de cei ce le-au cazut victime, iar fats de propria fiinta adopts un sistem de masuri cu caracter autopunitiv pentru a-si spala pacatele, privatiuni diverse, autoflagelari fizice, chiar manifestari sinucigase.

Intr-un articol aparut in " Eseuri de psihanaliza aplicate Raufacatorii

din sentiment de vinovatie " ), Freud lanseaza interesanta ipoteza ca anumite fapte delincventiale se explica prin aceea ca sunt interzise si ca realizarea for aduce pentru faptasi o usurare sufleteasce. Acesta este apasat de un puternic sentiment de vinovatie de origine necunoscuta si dupe ce a comis un anume act, se simte usurat. Vinovatia a fost intr-un fel justificata . Vinovatia nu isi are originea in act, ci actul in vinovatie, deci vinovatia precede actul.

Acest obscur sentiment de vinovatie este legat de complexul Oedip, find o reactie la cele doua intentii criminale de a-1 ucide pe tats si de a avea relatii sexuale cu mama. Actul nepermis ce serveste la fixarea sentimentului de vinovatie constituie o usurare pentru eel chinuit.

La raufacatorii adulti, care comit crime fare sa se simta vinovati, fie nu s-au
dezvoltat inhibitiile morale, fie ca se silnt justificati in fapta lor.
Pentru majoritatea raufacatorilor pentru care sunt formulate pedepsele
juridice, o astfel de motivare a faptei poate fi luata in considerare pentru a lumina

multe puncte intunecate ale psihologiei for si pentru a da o noua fundamentare

psihologica pedepsei.

Tot din perspective psihanalitica, comportamentul deviant este considerat a
fi o modalitate simptomatica de adaptare, apararea impotriva anxietatii. Criminalul
sufera de o nevoie compulsive de a fi pedepsit in vederea usurarii starii de

29

vinovatie, datorate sentimentelor incestuoase inconstiente de tip oedipian dill copilarie. Crimele sunt comise in vederea autodepasirii si a purificarii de vinovatie.
Sentimentul de culpabilitate este accentuat in perioada crizei de detentie,
cand delincventul traieste o serie de framantari psihice recurgand fie la " carapacea tacerii ", fie la comportamente agresive, autoagresive.

Socul incarcerarii se resimte dramatic mac ales prin limitarea severa a spatiului de miscare si organizarea stricta a timpului, reguli ce vor conduce la manifestarea unor fenomene ancestrale de teritorialitate: apararea indarjita a spatiului personal.

Frustrarea va creste odata cu renuntarea fortata la o seamy de obiecte de uz
personal si individual va tinde catre cautarea unor " surogate de satisfactii ".
"Fenomenul de prizonizare ( socializarea la subcultura devenita a detinutilor)
presupune si adoptarea unei strategic de supravietuire cu diferite elemente
componente:

– atitudine ostila fata de personalul inchisorii si loialitate fata de ceilalti detinuti, sprijinire reciproca;

– respectarea normelor carcerale, datorita necesitatii apartenentei la grup.

Fiecare detinut va incerca sa se integreze grupului informal si sa se supuna neconditionat liderului informal.

Aderarea la sistemul de norme si valori informale are rolul de mecanism de
aparare (consolare) fata de propriile remuscari : individul accepta modul de gandire
si judecatile de valoare emise de detinutii care-i ofera ratiuni deculpabilizante
(Gh.Florian). Deci, se poate presupune ca tocmai integrarea in grupul informal va
distruge posibilele sentimente de culpabilitate. Cu cat detinutul va iesi din calitatea
lui de individ izolat si va incerca sa devina membru component, integrat, cu atat
vinovatia sa vis-a-vis de fapta savarsita se va atenua in timp (individul chiar

ajungand sa creada in propria-i nevinovatie).

Apartenenta la un astfel de grup infonnal presupune anumite statute si
roluri, un limbaj specific de mascare a intentiilor, traditii transmise din generatie in
generatie, chiar fenomene socioafective (atragere, respingere, indiferenta) intre

indivizi.

Mediul penitenciar este guvernat dupa legitati specifice, proprii, unde
predomina caracterul monoton, repetitiv care induce dezumanizarea. Acest ritm

30

plat, egal, monoton it determine pe detinut sa traverseze un proces de desensibilizare ce reduce sentimentele, sterile de vinovatie, rusine, remuscare, mustrari de constiinta.

Alt mecanism de apsrare in fata connecintelor puternice ale culpabilitatii ii constituie denigrarea victimei. Actele de cruzime vor fi posibile numai cand victima este vazuta fare valoare, inferioara umanului, ca o tints pentru ostilitate si agresivitate.

Vazandu-si victima cu trasaturi negative, infractorul isi considers actele victimizante ca fiind justificate, jar alegerea obiectului victimizarii ca legitima. Astfel, el isi neutralizeaza orice sentiment de vinovatie.

In cazul sentimentelor de culpabilitate, psihologul cauta rasunetul unei actiuni antisociale in sistemul de valori al delincventului, dar ignore faptul ca tocmai acest sister de valori este modificat la delincvent. Se cauta responsabilitatea fats de un act, dar se ignore responsabilitatea fats de propriul destin, incapacitatea de scapa de culpabilitate ca stare de constiinta. Orice devalorizare a eului va atrage un sentiment de culpabilitate fats de sine.

Cei ce-si recunosc cu seninatate viva, lass impresia ca fapta ii onoreaza; se produce un fenomen de dedublare: fapta nu este a lui, cel care intotdeauna dreptate, ci a celuilat despre care toti stiu ca n-are dreptate.

Un alt mecanism de aparare impotriva culpabilitatii incriminatoare este rationalizarea. Cand delincventul savarseste un fapt ce nu se incadreaza in normele morale, este un fapt reprobabil, nici nu poate suprima faptul, nici nu poate accepta condamnarea opiniei sociale. AtLinci transforms interpretarea, gasind un pretext, un rotiv care sa-i justifice fapta. Cu cat delincventul este mai inteligent, cu atat justificarea este mai ingenioasa (V. Pavelcu).

Culpabilitatea se refers la o stare a persoanei care este marcata, dominate de ideea ca a comis o greseala, o abatere de la norms, ca nu si-a indeplinit o datorie, ca incalcat anumite prevederi legale. Sub raportul continutului, sentimental de culpabilitate include :

– elemente informationale – cognitive (in ce consta greseala) ;

– elemente emotional-afective de tip astenic (nemultumire, insatisfactie,

depresie);

31

– elemente de tip motivational – actional (autoacuzare, acceptarea unei

pedepse).

Exists posibilitatea ca individul sa-si cunoasca sentimental de culpabilitate
(acceptandu-1 ca pe un dat necesar sau respingandu-1) sau culpabilitatea sa-i scape
de sub controlul constient, datorita plasarii unei categoric de elemente in plan

inconstient.

De asemenea, culpabilitatea poate fi reala, obiectiva sand se datoreazd unei

incalcari efective a unei reguli, legi, prescriptii sau poate sa existe si in afara

greselii, cu caracter obiectiv. Fizionomia particulars a starii de vinovatie este dependents de structura personalitatii.

In general, culpabilitatea reala, obiectiva blocheaza capacitstile individului,
exercitand anumite presiuni constrangatoare asupra lui. Totusi, atunci cand
sentimentul de vinovatie nu atinge valori inalte, cu influente dezorganizatoare
asupra conduitei, el joaca un rol pozitiv in reechilibrarea din plan psihomoral,
limitand not tentative de a repeta greseli de acelasi gen. Aceasta idee, formulate de
catre Iolanda Mitrofan in " Familia de la A la Z " naste fireasca intrebare se

poate considera o modalitate de limitare a recidivei la anumiti detinuti, dezvoltarea express a sentimentului for de culpabilitate, deci instituirea unui proces de culpabilizare a for ? ".

Dar, din nefericire, pentru majoritatea cazurilor " trecerea la act " constituie
o eliberare, o descercare a infractorului, care poate atinge un perfect confort organic
si psihic. Nu se atribuie actului nici o semnificatie negative din punct de vedere
uman si social. Tar perioada de ancheta si condamnare este centrata in jurul
problemei pierderii libertatii, a ruperii unor relatii afective cu cei din jur, si nu a
culpabilitatii.

In penitenciar, sub presiunea reeducativa, a constrangerii de regim si circumstanta, este posibil ca detinutul sa realizeze un model exterior al culpabilitatii (un model cultural), strain structurii psihice intime. Se poate afirma ca instituirea unui proces de culpabilizare va conduce la o culpabilitate disimulata, exterioara care va constitui axul central al modificerilor caracteriale din timpul detentiei, al alienarii personalitatii.

Aplicarea pedepsei privative de libertate oblige individul sa traiasca in
mediul de constrangere, astfel incat el ajunge ss adopte punctul de vedere al

32

incarceratului privind societatea inchisorii si hunea exterioara. Rolul de incarcerat
este al unui proscris, care apoi se subiectivizeaza si este pus in actiune.
Apare "personalitatea institutionala" (Goffinan), adica indivizii sunt dependenti
de modul de viata institutional, nemaiputandu-se readapts la viata libera. Grupul
institutional va servi drept cadru de referinta pentru formarea imaginii de sine, un
cadru negativ, pentru care normele formale sent respinse in formarea
contranormelor.

Intr-un studiu asupra perceptiei mediului penitenciar, publicat in " Revista de Stiinta Penitenciara " nr. 3-4 / 1995 se sublinia ideea ca pe masura trecerii

timpului pedepsei sale, infractorul are tendinta de a-si minimaliza vina, judecand subiectiv infractiunea comisa si consecintele ei, care devine un fel de accident sau hazard datorat nesansei. Deci gravitatea faptei infractionale este perceputa atenuat in timp ce dimensiunea pedepsei este considerate a fi prea mare raportata la infractiunea comisa. Infractorii cu pedepse mici au tendinta de a recidiva si considers (pedeapsa) penitenta ca inutile, iar infractorii cu pedepse mai maxi o percep ca pe o necesitate.

Penitenta in sine it detennina pe individ sa-si elaboreze o strategie de
supravietuire constand fie intr-un comportament agresiv – defensiv (rezistenta –
retragere), fie comportament de consimtire – integrare (conformare pasiva sau

relationare active cu ceilalti detinuti).

Fenomene specifice ca regresiunea satisfactiilor, recentrarea interesului pe
lucruri marunte, alterarea comunicsrii, somatizarea durerilor sufletesti, nivelul de
aspiratii scazut, lipsa preocuparii pentru viitor contureaza treptat, dar sigur o
imagine negative de sine, precum si credinta ca etichetarea, stigmatizarea sa va fi
definitive.

Asupra "pedepsei privative de libertate in optica drepturilor omului" se opreste si Alice Yotopoulos intr-un interesant articol , aparut tot in Revista de Stiinte Penitenciara " (nr. 1 – 2 /1993). Autoarea demonstreaza teoretic ca detentia, prin constrangerea totals a personalitatii, prin daunele cauzate sanetatii psihice si fizice, multiplica factorii ce aduc atingere personalitatii detinutului si dreptului sau la autodeterminare. Deci, omul inchis este atins foarte gray in drepturile sale f i mdamentale ale conditiei de fiinta umana.

33

Prin urmare, inchisoarea constitute tun factor criminogen, un factor care
f i xeaza atitudinea delincventa. Culpabilitatea (in sensul responsabilitatii) presupune
un blam asupra greselii comise si se aplica doar in cazul indivizilor cu capacitate de
imputabilitate. Culpabilitatea este legate de starea psihica a autorului
actului antisocial in momentul comiterii si gradul de vinovatie trebuie sa antreneze o
pedeapsa retributive proportionala cu greseala. Paradoxul sesizat de aceasta autoare
este ca pedepsele privative de libertate, care antreneaza privatize ii in lant a altor
drepturi fundamentale, nu satisfac de fapt scopurile legislative invocate.

Inchisoarea devine o restragere a drepturilor f indamentale care nu este confonna legit, deci constitutiei, capata tendinta sa consolideze comportamentul criminal. Socul incarcerarii produce o serie de modificeri profunde in structura personalitatii unui infractor:

– atitudine reactive, agresiva, hipersensibilitate la once forma de restrictie sau impunere, deci pragul for de toleranta la frustratii este nul;
– treirea unui sentiment de culpabilitate, prin ideea ea nimeni nu-1 mat crede,
nu-1 mat doreste, nimeni nu-i mai acorda valoarea pe care el totusi si-o atribuie sau accentuarea sentimentului strain ca ar fi victima unor nedreptati si ajung se dispretuiasca fa-tis "conceptul de justitie;

repriinarea propriei istorii de viata, neacordand importanta experientei dramatise constunate in executarea sanctiunii penale;

– tulburarea esentiala a mecanismului reglator al constiintei, ca reflectare subiectiva a lumii objective si a mecanismelor franatorii ale vointei;
– regresie a eului, indiferenta afectiva;

– conduite dezarmonce in perioada precondamnatorie;

– adaptarea in sensul reorganizarii psihice, favorizata de ideea acceptarii pedepsei, duratei si angajarea in evitarea surselor de stres, in perioada poetcondamnatorie.

Desi pedeapsa privative de libertate are ca dublu obiectiv sa-i determine pe potentialii infractori sa nu mai savarseasca actlil respectiv (preventie generala) si se determine un individ care a coins deja un delict sa-si schimbe hotararea de a mai comite un nou act infractional (preventie speciala), de cele mai multe on pedeapsa atinge obiective contrare, chiar nocive propuse.

34

"Notiunea de libertate se goleste de continut, identificandu-se cu o alta
hrana, cu o alta vestilnentatie disparand total sentimentul apartenentei la social, al
dorintei de integrare activa si de adecvare la comunitatea social-umana" (T. Butoi).

CAP. V. Imaginea de sine. Imaginea despre celalalt.
Perceptia sociala

Un rol important in "trecerea la act", in manifestarea concreta a agresivitatii, it detine irnaginea pe care agresorul si-o construieste atat despre sine cat si despre celalalt, in cadrul amplului proces de perceptie sociala.

Perceptia sociala reprezinta un proces cognitiv, constient, realizat prin experienta sociala a individului, cu ajutorul patternurilor culturale, a sistemului de simboluri verbale ale limbii, cu semnificatii generalizante.

Exista o perceptie reala a comportamentului social manifestat cu identificarea adecvata a interactiunii psihosociale, si exista de asemenea o perceptie prezumtiva de reflectare a ceea ce asteapta subiectul de la persoana data, cu identificarea a ceea ce presupune individul ca va manifesta celalalt, chiar o perceptie proiectiva a subiectului.

Spre deosebire de obiectele si evenimentele lumii materiale, persoanele sent percepute nu ca stimuli, ci ca "centre de actiune", ca finite generatoare de atitudini care ne pot face bine/rau, ne pot aproba/dezaproba, ne cauta/evita. De regula, percepem ceilalti indivizi, constienti ca si ei ne percep, ne observa, ne evalueaza. Si in sprijinul perceptiei stimulului – persoana vin mai multi indici de ordin psihosocial: comportament social, relatie intre persoane, indici atitudinali, de cunoastere reciproca, evaluatori.

In procesul de perceptie sociala, asa cum semnala in acelasi "Dictionar de Psihologie Sociala" A.T. Bogdan – pot aparea o serie de erori datorate sistemului categorial si tendintei de clasificare cu care opereaza subiectul, proiectiei catre celalalt a propriilor trasaturi, procese si tra-iri.

36

Exista, de asemenea, un "fenomen de aperare perceptive sociala" manifestat prin ridicarea gradului perceptiei, acesta indeplinind un rol defensiv in raport cu stimulii neagreati, disonanti.

Dictionarul de Psihologie Sociala prezinta si conceptul de "inertie a perceptiei sociale" cc se refera la un anumit decalaj intre caracteristicile prezente ale obiectului sau persoanei evaluate si irnaginea noastra initiala despre realitatea care s-a modificat intre timp.

Perceptia sociala presupune intercunoastere, dar intercunoasterea nu se reduce la perceptia indivizilor, la reflectarea celorlalti ca centre de actiune; intercunoasterea implica procese mult mai complexe: de gandire sociala, de realizare a imaginii cat mai adecvate despre sine si despre celalalt, de apreciere reciproca adecvate si obiectiva.

Dictionarul de Psihologie – Larousse intelege prin perceptia sociala nu

nurnai rprezentarea pe care subiectul si-o face despre indivizii si mediul for social,
ci si judecata, evaluarea, aprecierea despre ei. Deci, nu este vorba despre o simply
inregistrare a unor informatii cu ajutorul sirnturilor, ci mai ales o procesare a acestor
informatii in plan mental si emiterea unei judecati concluzive (evident cu valoare
temporary). Dar perceptia sociala nu trebuie confundata cu conceptia despre o
anumita persoana, notiune cc implica o note ridicata de stabilitate si permanenta in

timp.

Perceptia sociala, ca impresie globala pe care ne-o forrrrem despre o anumita persoana, este definite de suina caracteristicilor individuale presupuse a descrie aceeasi persoana (Asch).

Ansamblul trasaturilor care caracterizeaza o persoana formeaza un tot
organizat in care semnificatia fiecarei trasaturi depinde de toate celelalte. Mai mult
in impresia globala asupra unei persoane nu toate trasaturi au aceeasi importanty;
uncle caracteristici sunt percepute ca find centrale si determinante, iar altele

periferice si secundare.

Asch a demonstrat, in unna cercetyrilor sale practice, ca infonnatia prirnita
in primul rand ar determina o impresie mai puternica decat cea primita la sfarsit.
Impresiile initiale ar constitui un context pe care se formeaza impresiile ulterioare,
acestea din urrna putand f modificate prin prisma impresiei initiale. Aplicand
aceasta constatare asupra cuplului penologic, in care procesul de perceptie sociala

37

functioneaza la fel de bine ca si in cazul celorlalte relatii interumane, este de presupus ca agresorul initiaza "trecerea la act" tocmai in virtutea acestei impresii initiale pe care si-o construieste spontan despre victims. Jar impresiile ulterioare nu mai au nici o forty in eventuala schunbare a primei imagini despre victims, chiar uneori pot sd intareasca trasaturile negative percepute initial.

Pe baza totalitatii trasaturilor care permit constituirea unei irnpresii globate asupra individulai, se pot face si inferente privind alte trasaturi. Or, daca agresorul percepe initial o trasaturi negativa a potentialei sale victime, este foarte probabil ca sd o extrapoleze asupra intregului sau prin inferenta sd descopere o serie de alte trasaturi negative.

Mecanismul de inferare nu va reprezenta altceva decat sistemul sau de
aparare impotriva oricarei remuscari sau culpabilitati pe care ar putea-o resimti mai
tdrziu.

Oamenii considers, in general, ca in perceptia, in imaginea pe care si-o construiesc despre celalalt, anumite atribute merg impreuna, iar altele nu. Deci, el actioneaza in baza unor prejudecati si ce este mai gray, nu se pot abate de la aceste prejudecati.

O alts distorsiune a perceptiei sociale poate fi data (alaturi de prejudecati si
inferare) de fenomenul de atribuire. Atribuirea este procesul prin care subiectul
proiecteaza asupra obiectului perceptiei sale sociale, anuinite caracteristici, stari
proprii, care-1 permit o structurare mai bona si o organizare subiectiva a obiectelor

sociale percepute. Astfel, in perceptia persoanei celuilalt multitudinea de mesaje primite se codifica in functie de subiectul care percepe, dar sunt atribuite de catre acesta motivatiel, sentimentelor, credintelor celuilalt.

V. Pavelcu considera atribuirea, proiectia tot un mecanism defensiv al eului: "cand ne izbim de o rezistenta pe care nu o putem invinge, ii gasim cusururi, defecte; not nu ne dam seama adeseori cat de bine se reflects propria noastra personalitate ("Invitatie la cunoasterea de sine").

S-ar putea afinna, in urma acestei constatari, ca modul in care isi percepe
agresorul victima ar fi de fapt modul in care este el insusi. Observarea anulnitor
trasaturi, comportamente face individul capabil de a categorisi lumea in anumite
prototipuri si ii pennite sa-si formeze asteptari despre comportamentul altora. Desi
prototipurile au rol pozitiv datorita rapiditatii de organizare a infonnatiei, in

38

interactiunea agresor-victims interventia acestor prototipuri defavorizeaza substantial imaginea agresonilui despre victims si, deci, faciliteaza "trecerea la act". Avem de-a face, de asemenea, cu efectul halo prin care cunostintele initiale ale agresorului ca potentials victims are trasaturi negative, sunt folosite pentru a infera in mod uniform alte caracteristici negative.

Un alt fenomen ce apare in cadrul cuplului penologic este "profetia autoilnpliilirii" in care expectanta unui individ conduce catre un comportament care face ca expectanta sa devina realitate – deci rolul considerabil jucat de expectanta agresorului ca victims safe victims.

Mecanism defensiv cu total special it constituie deinviduatia, prin care
constiinta de sine este redusa, teama de evaluare negativa din partea celorlalti este
diminuata, jar acestea fac individul apt sa se angajeze in activitati antisociale si sa-i
creasca agresivitatea. Deinviduatia – starea psihologica in care constiinta de sine
este scazuta, frica de a f evaluat negativ de altii este de asemenea scazuta, individul
fund apt sa se angajeze in activitati antisociale, sanctionabile – reprezintd de fapt un
proces de desensibilizare cu dubls directie. 0 data exists aceasta atenuare, anihilare
a imaginii de sine, o restrangere a campului constiintei agresorului astfel meat
cenzura sa nu mai functioneze, culpabilitate sa nu apese jar impulsurile, sa aiba frau
liber. Si exists, de asemenea, denigrarea victimei, perceperea el ca o nonvaloare,
inferioara umanului, astfel meat actele de agresiune sa fie justificate, legitime, chiar
necesare.

In ambele cazuri se observa o subminare a eului, o mjnimalizare ce joaca tot
rol defensiv impotriva eventualelor sentimente de remuscare, mustrsri de constiinta,

vinovatie.

Toate aceste mecanisme de aparare care intra in functiune la nivel inconstient demonstreaza faptul ca "trecerea la act" nu este un simplu act fizic de agresionare a unui individ, ci inlantuire complexa de strategii constiente si inconstiente. Nici perceperea celuilalt nu este o simply relatie directs, nemijlocita intre persoane, ci reprezinta o sinteza a experientei trecute cu faptele de observatie actuale sj cu perceptia de sine.

Complexitatea interactiunii agresor-victims rezida in multitudinea de
variabile care concurs la schitarea momentului de trecere la act si la constructia

39

perceptiei sociale. Nu de putine on numarul mare de variabile intrate in joc
contribuie la distorsionarea perceptiei, constituind obstacole ale corectitudinii sale.
Perceptia sociala are ca rezultat irnaginea despre altul si se diferentiaza de
perceptia de sine ce are ca rezultat Imaginea de sine; este influentata de experienta
anterioara, filtre, tipare de ordin sociocultural. Nu numai cel ce percepe este o fiinta
activa, " ci si persoana perceputa este o cantitate activa ce percepe, evalueaza,
apreciaza. Se poate vorbi de o interperceptie, in care ambii parteneri pun in joc o
serie intreaga de imagini despre sine si despre celalalt, care , pe masura reluarii
activitetii de interperceptie sunt supuse unui proces de corectie.
De cele mai multe on interactiunea perceptive intre agresor si victima este
singulars sau se realizeaza de prea putine on ca acest proces de corectie sa
functioneze. Distorsiunea apare nu numai in perceptia despre celalalt, ci si in
perceptia de sine.

Autocunoasterea este tocmai procesul care are drept rezultat irnaginea de
sine, parerea pe care o are o anumita persoana despre sine, avand in vedere intreg
ansamblul personalitatii sau Boar anumite trasaturi, comportamente ale acesteia.

Imaginea de sine poate fi in concordanta cu caracteristicile capacitatii reale
a personalitatii, cared individul este deplin constient de propriile posibilitati si limite,
sau poate sa nu concorde cu realitatea, cand individul fie se supraapreciaza (are o
parere mult mai bona despre sine), fie se subapreciaza (are o parere defavorabila).

Autocunoasterea si intercunoasterea sunt legate indestructibil: cu cat este

mai inalt gradul de obiectivitate a celor doua tipuri de imagini (despre sine si despre
altul), cu atat cresc mai mult sansele integrarii optirne in viata sociala.
Orice distorsiune a imaginii de sine si despre altul reprezinta o sursa de
disfunctii, asa cum se intampla in cazul cuplului penologic.
Imaginea despre victima este inainte de toate pentru agresor un pretext
pentru a-si rezolva conflictele, pentru a-si descarca tensiunile si pentru a se avanta
in hone – victima are rol de element de uniune, de pasarela intre agresor si societate.
In realitate victima nu va face decat sa-i blocheze accesul spre lume. Imaginea
despre victima a agresorului constituie chiar intrarea victimei in posesia agresorului.
Modul de respingere a celuilalt (victima) constituie m indiciu al

nonacceptarii propriei aparente fizice. Deci, minimalizarea imaginii despre altul
atrage implicit minimalizarea imaginii despre sine pang la negare. Autodenigrarea

40

este replica unui complex de inferioritate si contribuie la stimularea nevoii celorlalti de menajare, de subliniere a unor calitati pozitive reale, inventate.
Eul agresor se confunda cu actiunea sa si prin aceasta, el se valorizeaza sau
se devalorizeazs pe sine. Constient de numeroasele delicte, el se percepe ca incarnarea insusi a rau catonilui. Intretinuta de toti, aceasta iluzie it conduce la considerarea conduitei sale ca o trasatura innascuta, niciodats susceptibila de o redresare (Ctin. Paunescu).

Integrarea, interiorizarea sentimentului de culpabilitate in constiinta sa va genera forte ce modifica relatiile agresorului cu lumea si chiar propria reprezentare. Se va cauta, probabil, rasunetul actului antisocial in sistemul sau de valori, dar va ignora faptul ca tocmai acest sistem de valori este modificat la delincvent. Se va cauta responsabilitatea fats de act, dar se va ignora responsabilitatea fats de propriul destin. Deci, va rezulta o incapacitate de a scapa de culpabilitate ca stare de constiinta (Ctin Paunescu).

Actiunea agresorului nu este posibila fara aptitudinea de a se detasa de sine, de o anumita dezinteresare, de a nu ramane strict concentrat asupra sa, de a lasa posibilitatea celui apropiat sa accepte o falsa comuniune.

Agresorul isi impune el insusi un proces de regresiune morals, adica isi creeaza o personalitate pentru care delictul nu este resimtit ca un act gray, intolerabil astfel incat sunt anihilate sentimentele de culpa. Inainte de a trece la act, agresorul are reprezentarea mentala apriorica a credintei sale viitoare a carei tranzitie de la potential la real are drept punt de plecare manifestarea sa de vointa (Rodica Stanoiu).

Imaginea negativs despre sine, despre victims este de fapt imaginea pe care o are agresorul despre lumea din care face parte si care se exprima intr-o tendinta de atacare permanents.

Puternic saturata afectiv, prin urs sau scepticism aceasta it determine sa
considere societatea ca tm dusman personal, atribuindu-i principala responsabilitate
pentru situatia in care se afla (Tiberiu Pnina). Astfel ca infractiunea reprezinta actul
politic prin care delincventul isi exprima refuzul fats de organizarea socials
existents.

Imaginea de sine si despre altul devine parte components a conceptiei,
mentalitatii de viata a agresonilui. Aceasta conceptie are un rol activ, influentand,

41

orientand hoterstor exstenta individului. Conceptia de viatd reprezinta o atitudine stabile, permanents cc implica unitatea dintre elementul intelectual-emotional si comportament. Ea devine un factor determinant pentru creearea, functionarea cuplului penologic, manifestandu-se prin intennediul subcomponentelor sale: convingerile. Asadar, "trecerea la act" implied nu numai perceptie socials, ci mai mult decat atat: o mentalitate de viatd cc ghideaza individul, isi pure amprenta asupra tuturor actiunile sale.

Mentalitatea este partea cea mai statics a constiitei colective, materializata
intr-tug mod particular de a vedea si se intelege lumea, ansamblul de opinii,
prejudecati, credinte. Rolul social jucat de individ in imprejurari concrete determine
formarea tuiei structuri de opinii prin care acesta se relationeaza cu lumea. Exists o
mentalitate stabilizata, data de exercitarea pennanenta a unui rol si o mentalitate de
conjuncture, adoptats numai in situatii specifice. In "trecerea la act" este posibil ca
individul sa actioneze in numele ambelor mentalitati. Dar ambele mentalitati
presupun o ierarhie gresita de valori sociale. Agresorul, mai putin rational si mai
mult rationalizator, nu inceteaza a-si construi justificari, motivatii pentru fapta
comisa, din nevoia de a indeparta remuscarile si a pastra nepatata imaginea de sine.

Mentalitatea de viatd constituie chiar motorul cc declanseazd "trecerea la act". Tar "trecerea la act" reprezinta o revolts nu impotriva unui individ, ci impotriva unei mentalitati "nesanatoase" a societetii.

Mentalitatea de viatd este incluse in stilul de viatd cc contine expresia perspectives individuale proprii asupra existentei si afirma prezenta unui cod unificator care simplified perceptia asupra dinamicii rationale/irationale a sensului vietii. Stilul de viatd se refers la expresia personals pe care fiecare tine sa o dea modului in care isi imtampina evenimentele istoriei traite. Este foarte importanta imaginea despre stilul de viatd al delincventilor pentru ca aceasta a stat la baza comiterii actului infractional.

"Spre diferente de modul de viatd care se refers la viata oamenilor ca la un fapt exterior, stilul de viatd trilnite la un principiu organizator intern, capabil sa realizeze unitatea vietii" (C. Zamfir).

Modul de viatd are un caracter determinant, impus pe cand stilul de viatd
presupune alegerea, libertatea optiunii. Modul de viatd este rezultatul asimilerii de
catre individ a modelelor imperative recomandate de societate, calea prin care isi

42

organizeaza viata. Flexibilitatea norrnelor de conduita reprezinta baza alcatuirii
stilului de viata, ca intermediar intre cultura obiectiva si cultura traita.
In cadrul cuplului penologic stilul de viata apare ca o modalitate de insertie
in actul antisocial, o modalitate de traire a experientei, a actiunii antisociale, o
modalitate de "prezentare" a agresorului in relatia cu victima, chiar de a protesta

sau exprima nernultumirea.

Trecerea la act se bazeaze pe stilul de viata adoptat de agresor si it
ilustreaza. Stilul de viata dobandit in timp se exprima si printr-o imagine asupra
mediului in care individul traieste, adica printr-o conceptie despre lume. Conceptia
sa despre lime va continua sa functioneze si in mediul penitenciar, cand conditiile
restrictive, rigide, privarea de libertate vor afecta profund imaginea de sine a
detinutului.

T. Bogdan a gasit cateva elemente sub influenta carora imaginea de sine se modifica: imaginea pe care detinutul si-o face despre penitenciar, imaginea pe care si-o face despre repercursiunile detentiei asupra vietii sale de mai tarziu si imaginea fate de autoritate.

In momentul inchiderii, teama de probabila stigmatizare pe care o va resimti dupe eliberare ii scade simtitor imaginea de sine. Pe masura trecerii timpului, are loc tun fenomen de prizonerizare, un proces de integrare detentionala, ca urmare a careia detinutul devine ostil intreg sistemului de justitie si intregii societati.

Intrarea in comunitatea detinutilor va face ca activitatea infractionala, pang atunci reprobate de societate, aici sa fie apreciata. Individul gaseste suport moral, sprijin afectiv spre deosebire de societate unde era dispretuit si heituit.

Obtindnd "consideratie sociala", aprecierea de sine va creste, iar imaginea despre propria persoana se va ameliora (se trece de la o depreciere serioasa la o autoapreciere foarte bung odate cu trecerea timpului).

Spre etapa apropierii elibererii, se inregistreaza o incercare usoara de detasare de subcultura detinutilor, moment prielnic pentru procesul de reeducare, fapt ce subliniaza ca integrarea detentionala nu este totala.

Dace mentalitatea de viata este cea hotaratoare pentru parcurgerea unui
anumit drum existential, perceptia sociala este in egala masura hotaratoare pentru
structurarea relatiei victilna-agresor. Perceptia sociala trebuie inteleasa conform
opiniei franceze, ca tin proces global in care cel care percepe determine perceptia

4 3

lnai mutt decat stimulul insusi, ca o cunoastere a intentiilor, atitudimlor, emotiilor, trasaturilor pe care le inferam observand actiunile altora.

Perceptia, evaluarea persoanei observate poate sd depinda de faptul ca
actele sale au consecinte favorabile/nefavorabile pentru eel care le percepe.
S-a sustinut ideea conform careia actul agresiv ar reprezenta insasi
modalitatea de adaptare a uldividului la societate, un amplu fenomen de comunicare
prin informatiile eterogene pe care le dezvaluie (de nature existentialists,

psihologica, etica, criminologica, sociologica), precum si prin influenta asupra celorlalte constiinte (Tanasescu & Florescu).

Relatia dintre criminal si lumea in care traieste it determine sa se replieze
asupra propriului univers, it indeparteaza de indatoririle & raspunderile sociale.
Victima va fi perceputa ca o fiinta izolata, va fi scoasa din lumea criminalitatii, in
sensul ca "uciderea" prin suferints individuals va fi crezuta vindecabils. Victima,
considerandu-se un "nimic", recunoaste superioritatea agresorului, astfel incat nu va

putea ajunge la indiferents fats de el. Inss agresorul isi trateazs cu indiferenta
victima pentru ca o considers o aparitie neesentiala in spatiul sau victimologic
(indiferent la devotamentul exagerat al victimei, la prosternarea acesteia) –

(Tanasescu & Florescu).

Agresivitatea nu reprezinta numai un lilnbaj, canal de comunicare intre agresor si victims, ci chiar o modalitate proprie, specified de comunicare a agresoruiui cu lumea, de dezvaluire a propriei personalitati in fata lumii, o forma de expresie caracteristics.

Pentru a-i intelege comportamentul, este important modul in care individul

isi reprezinta si organizeaza mental lumea. Conceptul de sine este vazut ca un sistem de cunostinte despre propriul eu, folosite pentru a recunoaste si interpreta stimuli relevanti pentru individ. Conceptul de sine este numai unul din factorii care concurs la fonnularea judecatilor despre altul, alaturi de anumite stereotipuri, relatia socials, contextul interactiunii. Eul faciliteaza cautarea informatiei despre altii, fiind o structure cu mare putere de decizie in selectarea stimulilor.

S-a aratat in "Psihologia socials" – coordonats de A. Neculau – ca "ii

judecam pe ceilalti cu mults acuratete tocmai pe dimensiunile pe care ne cunoastem pe not insine eel mai bine".

44

Functionarea eului ca punct de referints pentru evaluarea, judecarea

celorlalti in perceptia socials presupune tendinta individului de a-i privi pe ceilalti ca similari.

In comparatiile pe care le facem intre not si altii, avem tendinta de a ne considera modele, de a-i privi pe altii similari cu not si nu pe not insine ca asemanatori celorlalti. Sentimentul de unitate rsmane nestirbit.

"Drumul catre tine trece prin ocolul lumii" (M. Ralea). Procesul de

identificare de sine este un proces mediat de imagine si cunostinte pe care ni le
formam despre altii si imagini pe care ni le ofera altii despre noi.
.P. Golu sublinia in "Psihologia socials" ca cel ce ne std in fats este si un
construct al nostru, deoarece not facem atribuiri, inferente asupra partenerului de
interactiune. Constientizarea celuilalt trece prin filiera unei multitudini de stimuli ce
devin semnale de recunoastere si apreciere a celuilalt, jar semnalele cele mai
frecvente se transforms in repere pentru orientarea proprie in raport cu celaialt.
Individul perceput este la randul lui o fiinta care percepe astfel incat
persoana A cuprinde in campul perceptiv pe B si obiectul perceptiei lui B, in care
un loc aparte it ocupa chiar A. De aceea, in procesul interactiunii A si B actioneaza
nu numai ca entitati objective, ci si ca sisteme de imaginj (imaginea lui A/B despre
sine, imagmea lui A/B despre B/A). Este foarte posibil ca A sa actioneze ca A' (ass
cum se.vede pe sine) asupra lui B" (ass cum it vede A pe B).

In cadrul cuplului penologic apar distorsiunj in interactiunea interpersonala, deoarece B este intr-un fel, jar A it vede in cu totul altfel sau deoarece exists un decalaj intre caracteristicile lui A, ca entitate objectiva, si parerea despre sine a lui A (A'). Miguel de Unamuno surprindea artistic ideea ca, atunci cand doi oameni intra in interaction, de fapt sunt sase cei implicate in interactiune : cei doi, imagines fiecaruia despre sine si imaginea fiecaruia despre celalalt.

Capacitatea de adaptare a partenerilor unii la altii depinde de corectitudinea
cu care fiecare percepe si apreciaza modul cum apare in proprii sai ochj si modul
can apare in ochii celorlalti. Acest joc de imagini de sine si imagini despre altii are
la baza si in relatia victims-agresor o serie de schimburi interpersonale mitre
parteneri (cunostinte, sentimente, stare) care sunt tot atatea valori ce se transmit.

Orice cognitie interpersonala are doua nivele: cel socioperceptiv si cel
socioepistemic. Deci, in procesul de cunoastere a celuilalt intervin imagines

45

perceptive a insusirilor exterioare si judecata apreciativa de valoare, cu continut moral. Aceasta inseamna ca simultan realizam o impresie despre partenerul de interactiune si it judecem, it valorizam.

Perceptia interpersonala este tin decodaj axat pe percepere, intelegere,

interpretare a lui ego de cetre alter si rivers. Decodajul cuprinde elemente precum:

aprecierea starii afective, aprecierea status-rolului lui alter, clasarea lui alter in categorii socioculturale.

Agresorul tinde sa-si pastreze nemodificata aceasta perceptie asupra victimei, dovedind o anumita inertie a cognitiei sociale care este daunatoare procesului relational.

Perceptia interpersonala se structureaza in jurul conceptului "imagine de
sine" care in viziunea lui M. Golu este "factorul mediator intre solicitarile interne si
cele externe, este un complex construct mintal ce se elaboreaza treptat in cursul
evolutiei ontogenetice a individului, in interactiune cu elaborarea constiintei lumii
objective".

Imaginea de sine, alcatuite din doua componente: imaginea eului fizic si imaginea eului psihosocial ce se interconditioneaza, reprezinte o "directie esentiala a devenirii personalitatii", "o cerinte esentiala unei coechilibrari cu lumea exterioara".

Formarea imaginii de sine se contureaza pe doua cal: fie prin capacitatea de autoscindare a constiintei umane, ce devine object de investigatie, analiza, fie prin compararea in relatia interpersonala a imaginii despre sine cu imaginile pe care altii Si le formeaza despre el.

Complexitatea imaginii de sine rezida in interactiunea celor trei fatete caracteristice ale sale:

a) "asa cum se percepe si se apreceaza individul la un moment dat";

b) "asa cum ar don subiectul sa fie si sa pare";

c) " asa cum crede subiectul ca este perceput, apreciat de altii".

Fateta a) este veriga mediatoare in desfasurarea comportamentului situational si participa la formularea scopurilor, alegerea mijloacelor.
Fatetele b), c) stau la baza procesului de automodelare, autoperfectionare si
reglarea relatiilor interpersonale.

46

Functia imaginii de sine este obtmerea si mentinerea identitatii. Imaginea de sine, ca filtrul prin care tree solicitarile interne, extern si care conditioneaza modul concret de a proceda al persoanei in situatiile particulare, poate fi un factor optunizator sau predispozant la tulburari de personalitate.

In jurul imaginii de sine se elaboreaza si mecanismele de aparare ale eului:
reprimarea, starea reactiva (negarea itnpulsurilor si afirmarea vehementa a unuia
opus), intelectualizarea (decuplarea de continutul emotional al unei experiente si
examinarea din punct de vedere rational), izolarea, anularea (incercarea prim

repetarea continua a unui impuls, sentiment sd it slabeasca, sa-1 is sub control).

Relatia victims-agresor se bazeaza pe un mod de evaluare eronata a situatiei cu semnificatie negativa.

Subestimarea are drept consecinta inlocuirea comportamentului normal de precautie cu eel abeyant de nepasare, intampinare. Subestimarea valentelor negative ale situatiei exterioare inseamna de fapt supraestimarea capacitatilor propru, adica iluzia ca individul se situeaza deasupra lumii, iar eul propriu este hipertrofiat pang la dimensiuni cosmice.

In cazul agresorului nu se poate vorbi, din pacate, si de o supraestimare a semnificatiei negative care ar duce la o accentuare excesiva a mecanismelor de cenzura si dezvoltarea unor comportamente defensive.

Apararea eului este una din functiile perceptiei, in conceptia lui D. Anzieu.
Perceptia permite individului sd mentina constants in el o stare de anxietate pentru
care el a achizitionat un grad adecvat de toleranta. Cand campul perceptiv devine
nestructurat, anxietatea creste si individul nu mai poate folosi scheme vechi,
inadecvate, eul este obligat sd proiecteze pentru a stabili not relatii adecvate cu
mediul si pentru a se simti in securitate. Astfel, realitatea fizica, socials este
investits cu nevoi, dorinte, fantasmele subiectului percepator. Deci, perceptia
individului se gsseste colorata de elemente ale personalitatii sale si aceste elemente
antreneaza o distorsiune a realitatii pentru a se simti in securitate.

Personalitatile delinevente isi gasesc adaptarea psihica in inadaptarea
socials pe care chiar o transforms in norms comportamentala. Inadaptarea socials
ajunge in mod paradoxal sd le securizeze iar agresivitatea devine modul particular
de interactiu ne mterpersonala, chiar modul for de a fi, de a exista in relatie cu
celalalt.

47

CAP. VI – Obiectivele cercetarii si ipotezele urmiirite

Studiul de fate a avut ca principal obiectiv expunerea imaginii pe care infractorul, acum in calitate de detinut, si-a scut-o despre persoana victimizata. Scopul realizarii acestei investigatii s-a nascut in urma observsrii lipsei maxi de lucrari fmalizate in domeniul victimologiei si datorita alannantei ignorari a victimei prin centrarea exclusive pe eel care victimizeaza. Aceaste cercetare se doreste a fi o impingere spre mai departe a unei problematici vag conturate in psihologia judiciara: victimologia.

Premise principals de la care s-a pornit a fost aceea ca o bung si nuantata cunoastere despre victims poate facilita procesul recuperativ de restructurare, integrare care trebuie exercitat asupra detinutului. De asemenea, aceasta cercetare ar putea permite specialistilor de a lucra diferentiat, in penitenciare, raportandu-se si la criteriul pozitiei detinutului fate de victims.

Un obiectiv particular a fost intentia strict personals de a participa si de a face cunoscut intreg spectacolul ce are loc in spatele gratiilor, de a surprinde regulile nescrise ale unei existente absolut alterate si specificul interactiunii dintre cadrele militare si cei privati de libertate.

In conformitate cu aceste objective mai mult sau mai putin generale, cercetarea s-a ghidat dupe urmatoarele ipoteze:

1. presupunem ca exists o relatie directs intre imaginea de sine a detinutului si nivelul sau de senatate psihica, morale atins in conditiile detentiei;

2. credem ca imaginea favorabila sau nefavorabila despre victims (valoarea pozitiva sau negative a imagmii despre victims) variaze in functie de infractiumea comisa;

3. ne asteptsm ca imaginea despre victims privita in perspectiva

bogstiei continutului si a ierarhizarii elementelor componente sa varieze in functie de infractiunea comisa;

48

4. presupunem ca sentimentul de culpabilitate variaza in functie de infractiunea comisa;

5. ne asteptem ca imaginea despre victime, a detinutului sa fie
influentata de sentimentul de culpabilitate (modul in care imaginea despre victima
este mfluentata de sentimentul de culpabilitate sa varieze in functie de infractiunea
comisa).

Descrierea esantionului

Cercetarea s-a desfasurat in cadrul Penitenciarului de maxima securitate

Rahova – Bucuresti sub indrumarea directa a domnului comandant Gheorghe

Florian.

Esantionul investigat a fost format dintr-un numer de 30 de persoane ce executau o pedeapsa privative de libertate si prezenta unnatoarele caracteristici:
– varsta cuprinsa intre 19 – 50 ani

– sex masculin

– infractiune: – omor 15 persoane

– fort 15 persoane

7� hnfractiune Omar Fort

Studij

pang la 8 clase 7 10

9 – 10 clase 5 4

11 – 12clase 2 5

peste 12 clase 1 –

Initial lotul investigat a fost format din 50 detinuti, dar s-a ajuns la 30 din motive objective: fie eliberare, fie transfer in alt penitenciar, fie refuzul. unor subjecti de a participa la cercetare. Selectia subiectilor a fost aleatoare.

49

Prezentarea metodelor si desfasurarea cercetarii

In vederea recoltarii datelor s-a apelat la urmatoarele instrumente psihologice:

– metoda anchetei pe bazd de interviu;

– scalele de acceptare de sine (Sa), sentimentul de bunastare personals

(Wb), toleranta (To) si flexibilitate (Fx) extrase din Inventarul de Personalitate

California (CPI);

testul "Cine sunt eu ?" (M. Zlate);

– "Indexul de adaptare si valori" (Bills); – metoda analizei documentare.

Cercetarea, care s-a desfasurat o perioadd de doua luni, a debutat cu o serie
de discutii preliminare bazate pe un ghid de interviu (vezi anexe: Ghid de interviu
pentru surprinderea imaginii despre victims). Prin alegerea interviului individual,
focalizat, s-a urmsrit inlsturarea suspiciunilor, temerilor firesti ale detinutilor,
castigarea increderii for in cercetstor si stabilirea unui primy contact fizic, verbal
pentru familiarizarea reciproca. Aceastd forma de anchets a permis investigarea
unui numar mare de subiecti intr-un timp relativ scurt si, mai ales, recoltarea unui
material bogat. Interviul era focalizat pe problematica victimei, dar, concomitent, s-
au obtinut si pretioase informatii despre personalitatea delincvents in ansamblu.
Focalizare a condus spre sondarea atitudulilor, opiniilor, punandu-se accent pe

evenimentul perceput.

Interviul, desi presupule o dirijare a subiectului, in conformitate cu o anumita schema de lucre, a fost, ca tehnica de aplicare, intensiv, mai putin formal si cu tin grad ridicat de flexibilitate.

In a doua etapa au fost administrate scalele extrase din inventarui de personalitate (CPI) datorita rapiditatii de aplicare si de prelucrare a rezultatelor si datorita faptului ca su prind aspecte legate de imaginea despre victims.

"Sa" vizeaza imaginea de sine si masura in care mdividul si-o accepta, increderea in sine si sentimentele de culpabilitate.

"Wb" evidentiaza gradul de sanatate fizica si psihica a detinutului in penitenciar, nivelul sau de vitalitate, integrarea resimtita subiectiv.
"To" masoara gradul de acceptare a celorlalti asa cum sunt, prim
prezenta/absenta unor atitudini sociale permisive, lipsite de prejudecati.
"Fx" conduce la identificarea capacitatii de adaptare, de schimbare in
gandire si in conduita.

"Indexul de adaptare si valori" (IAV) a fost aplicat intrucat surprinde

decalajul, discrepanta dintre eul real si eul ideal (deci si imaginea de sine) alaturi de
modul in care traieste individul aceasta discrepanta in plan psihic.
Instrumental lui R. Bills a fost tradus si adaptat de psiholog Anca Tomescu
si preluat de la "Centrul de Studii si Cercetari pentru probleme de tineret".
La testul proiectiv "fine sunt eu 2" s-a recurs pentru a inlesni cunoasterea
psihologica a subiectilor investigati, pentru a declansa procesul de autocunoastere si
pentru a observa nivelul de autocunoastere la care au ajuns subiectii.
,Datele obtinute prin CSE vin sa completeze informatiile despre
personalitatea delincventa, culese prin intennediul interviului, si aduc un plus de
obiectivare in cunoasterea psihologica. Ele permit descoperirea unor aspecte
personale care au scapat relatiei fata in fata (in scris omul devine mai sincer pentru
ca se afla in contact direct cu sine insusi si devine propriu-i confesor).
De asemenea, proba CSE poate constitui un mijloc de control a imaginii
cercetatorului vis-a-vis de imaginea despre sine a detinutului. Si inca un avantaj
important consta in posibilitatea prelucrarii rezultatelor prin corelarea analizei
calitative cu analiza cantitativa.

!' ` P A treia etapa a constat in studierea documentelor, a dosarelor penale, in

special, a fiecarui rechizitoriu in parte. S-a facut apel la aceasta metoda deoarece oferea posibilitatea surprinderii ilnaginii despre victima, conturata intr-un moment mull mai apropiat de savarsirea faptei, decat cel al interviului.

In acelasi timp s-a presupus ca informatiile culese prin interviu vor fi mai

mult sau mai putin concordante cu realitatea, mai mult sau mai putin modificate,
mistificate, eronate. Deci, studiul dosarelor penale a jucat rolul until mijloc obiectiv

51

de control, verificare a deformarilor subjective si mijloc de elucidare a continutului relatarilor.

In ciuda inceresrii de a tine cat mai mult sub control variabilele aleatoare,
au aparut si dificultatile inerente oricarei investigatii de teren. Astfel, cercetarea a
fost ingreunata de faptul ca unii dintre subiecti, desi trecusera prin etapa interviului,
nu mai ajungeau sa fie testati intrucat, mitre timp, fusesera eliberati sau transferati in
alt penitenciar. De asemenea, alti subiecti au raspuns la o parte din teste, dar au

abandonat la restul. Deci, subiectul care nu mai corespundea solicitarilor trebuia de

i fecare data inlocuit cu altul.

,Alta dificultate care a impiedicat mentinerea in lot a subiectilor initial investigati, a constat in faptul ca multi dintre ei erau transportati la puncte de lucru pe durata intregii zile, jar chestionarele le erau transmise prin intermediul cadrelor de supraveghere. Aceasta mediere a condus la refuzul de a raspunde, pe considerentul neintelegerii sarcinilor si a subliniat cercetatorului importanta majors a relatiei fats in fats Cu subiectul analizat. Din aceasta cauza lotul investigat nu a putut depasi nu ndrul de 30 de subiecti.

In cazul subiectilor care au abandonat, s-a recurs tocmai la incercarea de convingere personals a for de a continua si , de cele mai multe on, refuzul lor, transmis indirect prin supraveghetori, se transforma in acord, datorita contactului direct cu cercetatorul.

Aproape de fiecare data s-au folosit stimulente verbale pentru a inlatura suspiciunile unora legate de faptul ca raspunsurile la teste vor veni impotriva for in instants. De asemenea, Ti s-a subliniat ideea ca se va pastra confidentialitatea, anonjmatul fiecaruia in parte si ca aceasta cercetare nu urmareste decat a fi o inofensiva lucrare de licenta.

Mobilizarea verbala a venit si din partea cadrelor militare superioare cu formula: "haideti s-o ajutdin, ca sa is nota 10 !". Deci, s-a constatat ca atitudinea generals a detinutilor a fost deschisa, suportiva, binevoitoare, avand o motivatie profunda: intretinerea acelui nou eveniment, datorat prezentei strain, pentru a sparge acerba monotonie.

Si mai mult decat o simply atitudine pozitiva, s-au inregistrat initiative de a
lua contact cu cercetatorul, initiative expuse in scris, prin care se solicita ca
cercetatorul sa is legatura cu ei. Acest fapt a demonstrat ca detinutilor nu le. este

52

indiferenta prezenta unei persoane care sa-i asculte, a unei persoane care sa le ofere ajutor verbal.

.Pe de alta parte au existat detinuti care nu fa-ceau parte din grupul investigat, dar care s-au rugat sa fie luati si ei, sa fie si el bagati in seama, sa rasptmda si ei la chestionar. Frustrarea si-a spus inca o data cuvantul.

53

Prezentarea si prelucrarea datelor

Trebuie subliniat ca un obiectiv particular teoretic al acestei cercetari consta tocmai in confirmarea sau infinnarea ipotezelor ce an stat ca punct de plecare in alegerea instru nentelor si in desfasurarea propriu-ziss a investigatiei.

1. Prima ipoteza presupunea ideea existentei unei relatii directe intre imaginea de sine a detinutului si nivelul de integrare in penitenciar (nivelul de sanatate fizica si morals).

In unna aplicsrii celor doua scale extrase din CPI, scala de acceptare de
sine (Sa) si scala sentimentului de btmastare personals (Wb) s-au obtinut anumite
rezultate individuale (vezi anexe: tabelele nr. 1 si nr. 2). Aceste rezultate an fost

supuse unui calcul de corelatie liniara simpla (pentru date parametrice) astfel meat valoarea obtinuta a coeficientului de corelatie Bravais-Pearson a fost de r = 0,327.
Avand in vedere ca valoarea critics a lui r la un prag de semmficatie a=0,05
si v = n – 2 grade de libertate este de 0,306 pentru testul unilateral, atunci valoarea calculate este mai mare decat valoarea tabelara.

Deci ipoteza nula este infirmata, iar ipoteza noastra de lucru este confinnata.

Cu cat imaginea de sine a detinutului este mai malts, mai favorabils, cu atat nivelul -sau de integrare subiectiva, gradul sau de sanatate interioara este mai ridicat.
0 acceptare a propriei personalitati, o anuunita incredere in propriile
capacitsti, o bung toleranta fats de calitatile si defectele personale, antreneaza implicit o annonie interioara, o reducere a conflictelor launtrice, o anumitd consonants a eului cu sine si cu luinea.

Imaginea de sine pozitiva presupune o echilibrare intre structurile personalitatii, echilibrare care va genera un sentiment de vitalitate fizica si psihica, un sentiment de bunastare personals.

54

De altfel, o imagine de sine favorabila este si conditia absoluta unei adaptari, integrari eficiente intr-un anumit context, atat de particular cum este cel al detentiei.

Invers, o incapacitate de autoacceptare, o redusa autoincredere si o imagine de sine slab structurata, conflictuals nu vor fi decat premisele pentru o adaptare ineficienta sau inadaptare chiar pentru o sanatate precara in totalitate.

2. A doua ipoteza presupunea faptul ca aspectele pozitive/negative care
transpar din imaginea despre victima (valoarea pozitivs/negativa a imaginii

despre victima) variaza in functie de infractiunea comisa, omor sau furt.

Imaginea despre victima a fost extrasa din datele obtinute prin interviu si informatiile oferite de dosarele penale. S-au atribuit imaginii despre victima unnatoarele valori :

+ 1 pentru o imagine favorabila, pozitiva fats de victima;
0 pentru o imagine neutra care nu include valorizarea
pozitiva/negativa fats de victima;

– 1 pentru o imagine nefavorabila, negativa fats de victima.

S-a intocmit tin tabel de contingents cu doua intrari (vezi anexe: tabel nr. 5)
in care s-au inscris frecventele teoretice si cele empirice ale subiectilor cu
infractiunea de omor si furt care au o imagine despre victima pozitiva, neutra,
negativa.

In urma aplicarii testului chi-patrat ()C2) s-a obtinut o valoare a lui x2 =4,34.
Comparand aceasta valoare cu cea critics, tabelara la un prag de
semnificatie a = 0,05 si v = 2 grade de libertate care este egal cu 5,99, se observa

ca 7,2 < 1-a X2v. Deci, ipoteza Ho este acceptata, in timp ce ipoteza noastrs de
lucru este infirmata.

Nu se poate afinna ca- aspectele pozitive/negative+ 1 ale imaginii despre

victima variaza in functie de infractiunea comisa. Nu exists diferente semnificative intre subiectii cu omor si subiectii cu fart in ceea ce priveste valoarea imaginii despre victima.

55

In canna acestei constatari, o explicatie riguroasa a lipsei de variatie poate f
cautata intr-o noua cercetare care sa porneasca de la investigarea unui esantion mai
larg. In acest caz insa ar trebui luata in considerare variabila "timp", care a permis
eliminarea unei diferentieri nete intre imaginea despre victims pozitiva si cea
negativa. Nu se poate observa o dihotomizare clara intrucat exists o

intrepatnundere a celor trei valori. Astfel, imaginea despre victims la cei cu omor nu este exclusiv negativa, ci apar si elemente pozitive, victima find descrisa ca un amestec de calitati si defecte, in egala masura.

Tar la cei cu fort imaginea despre victims nu este numai neutra, ca urmare a relatiei impersonate dintre cei doi, ci aceasta include valorizari favorabile, defavorabile deopotriva.

"Dimensiunea temporala presupune restructurarii atat ale imaginii de sine cat si ale imaginii despre celalalt. Se pare ca detinutii au neutralizat mecanismul de aparare bazat pe imaginea despre victims si au activat intens mecanismul de aparare centrat pe imaginea, de sine: supraevaluarea, supradimensionarea propriului eu. Astfel incat valoarea imaginii despre victims apare undeva in subsidiar, un loc mai important ocupandu-1 imaginea de sine.

Dimensiunea temporala si modifcarile pe care ea le implica la diferite nivel ri ale personalitatii detinutului, poate constitui una din explicatiile faptului ca aspectele pozitive/negative ale imaginii despre victims nu variaza in functie de infractiune.

3. In a treia ipotezy ne asteptam ca imaginea despre victims, privity din perspectiva bogatiei continutului si ierarhizarii elementelor componente, ss varieze in functie de infractiunea comisa.

In urma analizei relatarilor din cadrul f ecanu interviu, s-a constatat ca la nivelul intregului lot, elementele de continut ale imaginii despre victims erau constituite din:

– trasaturi fizice;

– trasaturi de identitate;

– trasaturi de statut;

trasaturi caracteriale;

– trasaturi temperamentale.

56

S-a trecut la o insumare categoriale a insusirilor de personalitate,(termenilor descriptivi) calitati sau defecte, pe care subiectii le atribuiau victimei in relatarile din timpul interviului. Astfel s-au obtinut urmatoarele valori :

– traseturi fizice 2

– treseturi de identitate 11

– trdsdturi de statut 20

– trdsdturi caracteriale 59

– trdsdturi temperamentale 11

Dupe cum se poate observa, imaginea despre victima este construita preponderent pe baza traseturilor caracteriale, adice exact acele trdsdturi susceptibile de a f evaluate pozitiv sau negativ. Se poate sublinia faptul ca subiectii delincventi silnt nevoia ca atunci cand isi alcatuiesc imaginea despre victima sa se raporteze la componenta caracteriala, singura ce poate fi asociata cu o valoare morals. "In caracter se manifests esenta socials a ornului, se obiectivizeaza valoarea lui morals" (M. Zlate – note de curs).

Trasaturile caracteriale sunt predominante in imaginea despre victims, deoarece ele ies cel mai repede in evidenta, find durabile, constante, defnitorii, specifice pentru un anumit om.

Caracterul insusi este nucleul personalitatii si profilul psihomoral distinctiv, modul de a fi al omului, care poate fi cel mai bine cunoscut. Suprematia trasaturilor caracteriale in componenta imaginii despre victims poate fi explicate prin aceea ca detinutul trebuie sa ofere ratiuni justificative ale faptei comise tocmai evaluandu-si, apreciindu-si pozitiv sau negativ victima.

.Apeland la traseturile de caracter ale victimei, detinutul reuseste sa-si ofere
siesi si operatorului de interviu o motivatie a actului infractional. De fapt, de la
modul de percepere a victimei porneste total: imaginea despre victima, favorabila
sau nefavorabila, face parte din sistemul de rationalizari elaborat de catre detinut.

0 alts observatie ce poate fi fa-cute este ca intre lotul subiectilor cu omor si lotul subiectilor cu fort nu exists o diferenta in ceea ce priveste componenta imaginii despre victima (apar aceleasi categorii de tresaturi). Dar exists diferenta in ceea ce priveste ierarhizarea acestor trsseturi.

Dace la subiectii cu omor un loc central it ocupa trasaturile caracteriale din
considerentele expuse mai sus, la cei cu fort accentul cade pe traseturile de statut.

57

Explicatia este simply. Infractiunea de fort nu presupune o relatie anterioara intre victiina si infractor, astfel incat infractorul nu poseda suficiente informatii despre trasaturile intime ale victimei. In schimb, conteaza deosebit de mult impresia generala asupra victimei. Se iau in calcul indicatorii de statut: banii, imbracamintea, aparenta fizica, marca autoturismului, tipul de use de la locuinta, zona in care este amplasata locuinta, mijloacele de transport in comun folosite, modul de intretinere al ferestrelor apartarnentului. Agaturi de acestia mai agar si alte variabile independente de prezenta fizica a persoanei victimizate: aglomeratia, orele de varf, "ponturile", zonele centrale ale orasului, momentul noptii.

Indicatorii exteriors de statut cunt cei perceputi cel mai usor, alaturi de
elementele conjuncturale ce maresc sansele de succes ale agresorului.
In acord cu afinnatiile teoretice ale lui Ctin Paunescu se observe ca
agresorul-hot nu se opreste asupra cunoasterii rationale a structurii psihice a
victimei, ci porneste de la "sesizarea spontana a gradului de dezorganizare, de
dezorientare, de la perceperea brusca a punctului nevralgic ce ofera ocazia de a fi

atacat".

0 diferenta sernnificativa care vine in sprijinul ipotezei formulate apare intre
cele doua loturi de cercetare in ceea ce priveste bogatia imaginii despre victima.
Dace la subiectii cu infractiunea de flirt insumarea trasaturilor atinge valoarea 32, la
subiectii cu infractiunea de omor suma trasaturilor este dublata (71). Deci, se poate
afirma ca imaginea despre victima, in cazul infractiunii de omor, este mult mai
bogata, mai amply, mai extinsa, chiar mai nuantata decat in cazul infractiunii de
fort.

Ipoteza de cercetare este astfel confrrmata. Bogatia imaginii despre victima (bogatie inteleasa ca numar de trasaturi pe care le contine) variaza in functie de infractiunea comisa. Explicatia acestei constatari rezida in relatia anterioara comiterii faptei, stability intre victima si infractor. In cazul omorului, aceasta relatie s-a extins pe o perioady lunge de timp, avand in vedere ca intre cei dos membri al cuplului penologic au existat legaturi de rudenie primary, legaturi de prietenie sau legaturi de vecinatate. Natura relatiei, impregnate puternic afectiv, a facilitat si a adancit procesul de intercunoastere. Profunzimea intercunoasterii se reflecta firesc in bogatia imaginii despre victima.

58

In cazul f irtului relatia dintre cei doi "actori sociopolitici" este de scurta durata sau chiar inexistenta, deci procesul cunoasterii este superficial, limitandu-se la cateva aparente exterioare, perceptii fugitive sau chiar la prejudecati extrapolate Para nici un temei. Deci, imaginea despre victima este pe masura relatiei: inautentica, fluctuanta, abia schitata, saracacioasa.

4. A patra ipotezA presupunea faptul ca sentimentul de culpabilitate variaza in functie de infractiunea comisa, omor sau furt.
Sentimentul de culpabilitate a rezultat din informatiile din interviu.
Ain stabilit 4 categorii ale culpabilitatii:

– culpabilitate declarata si reald, notata simbolic cu + +

– culpabilitate declarata, dar nu reala, notata simbolic cu +

– culpabilitate nedeclarata si nereala, notata simbolic cu – –

– culpabilitate nedeclarata, dar reala, notata simbolic cu +

La ultima categoric s-a renuntat deoarece nu a aparut in cazul nici unui

subiect.

S-a intocmit un tabel de contingents cu doua intrari (vezi anexe: tabel nr. 6)
in care s-au inscris frecventele teoretice si cele empirice ale subiectilor cu
infractiunea de omor si flirt, care se situau in Lola dintre cele trei categorii ale

culpabilitatii.

In urma aplicarii testului chi-patrat (x2) s-a obtinut o valoare a lui x2 = 1,11.
Valoarea critics este de 5,99 la un prag de semnificatie a = 0,05 si v = 2 grade de

libertate. Se observa ca x2 < 1-a x2v Deci ipoteza Ho este acceptata, in timp ce

ipoteza noastra de lucru este infirmata.

Nu se poate afirma ca sentimentul de culpabilitate variaza in functie de infractiunea comisa, cu alte cuvinte nu exists diferente semnificative intre subiectii cu omor si subiectii cu fort, in ceea ce priveste sentimentul de culpabilitate.

Explicatia psihologica a acestei constatari ar fi faptul ca intervievarea
subiectilor a fost fa-cuta la o perioada lungs de timp de la producerea infractiunii.
Dunensiunea temporala aduce modificari in personalitatea individului deoarece
f i ecare reuseste sa-si reevalueze fapta savarsita. Studiile teoretice demonstreaza ca

59

sentimentul de culpabilitate se va atenua pe mssura adaptarii detinutului la mediul penitenciar si la sine insusi. Fenomenul de prizonizare, adica aderarea la sistemul de norme, valori informale, joacs un rol defensiv pentru remuscarile infractorului. Individul, pe masura departarii de momentul infractiunii, incepe sa-si caute justificari, se compara cu ceilalti, construieste rationalizari. Accepts modul de gandire si judecatile de valoare emise de ceilalti detinuti pentru ca acestia ii ofera ratiuni deculpabilizante. Asadar, sentimentele de culpabilitate rsman de cele mai multe on doar la nivel declarativ. Cu cat individul incearca sd devina membru component al subculturii delincventiale, cu atat va ajunge chiar sd creads in propria-i nevinovatie. Infractiunea devine un fel de accident sau hazard datorat nesansei. De asemenea intervene si factorul recidiva care face ca detinutul sd fie deja obisnuit cu actele infractionale, cu condamnarile, cu blamul grupului familial, profesional, deci si cu sentimentul de culpabilitate.

Psihologia generals aminteste o lege a afectivitatii conform careia prin
actiunea repetata a stimulului, se produce o tocire a afectivitatii si o diminuare a
intensitatii. Aceasta lege isi dovedeste valabilitatea in acest caz. Expunerea repetata
la actele infractionale duce la diminuarea si tocirea sentimentului de culpabilitate.
Este posibil ca sub presiunea reeducativs din detentie, detinutul sd realizeze un
model exterior al culpabilitatii, un model cultural, strain structurii psihice intime.

In alts ordine de idei, se vorbeste de o culpabilitate constienta care exists sau nu exists, dar si de o culpabilitate inconstienta, imposibil de evidentiat intr-un timp atat de scurt. De asemenea este foarte dificil de decelat intre modelul cultural al culpabilitatii si adevsrata culpabilitate. Aceasta dificultate se poate transforma intr-un factor perturbator al anumitor rezultate.

Desi nici scala Sa nu evidentiaza diferente semnificative intre cei cu omor si cei cu fort privind sentimental de culpabilitate, totusi subiectii cu omor percep pedeapsa ca pe o necesitate, jar subiectii cu flirt o considers inutila, de unde si tendinta de a recidiva.

Detinutii cu omor se considers mai vinovati, chiar daca culpa for nu
transpare vizibil (in urma rezultatelor la teste) si parcurg periada de detentie fa-rd

tulburari notabile.

Detinutii cu fort se considers nevinovati si apreciaza hotararea
judecatoreasca ca o mare nedreptate, ear integrarea for este problematica. Trebuie

60

subliniat faptul ca sentimentul de culpabilitate este o problems mult prea complexa pentru a fi redusa doar la relatarile subiectilor din timpul interviului.
Aceasts lipsa de variatie a vinovatiei in functie de infractiunea comisa este o
expresie a inautenticitatii, artificialismului arborat in fata cercetatorului, din dorinta de a parea mai buni decat sent.

Ca indicator al sentimentului de culpabilitate poate fi considerata chiar starea de sanatate morals, nivelul subiectiv al integrarii in pentenciar.

5. A cincea ipoteza sustine ca imaginea despre victims a detinutului este influentats de sentimentul de culpabilitate.

Atat imaginea despre victims cat si sentimentul de culpabilitate au rezultat
din interviu. S-a intocmit pentru subiectii cu infractiunea de omor un tabel de
contingents cu doua intrsri (vezi anexe: tabel nr. 8), in care s-au inscris frecventele
teoretice si cele empirice ale subiectilor care au o imagine despre victims pozitiva,
neutra, – negativa si care prezinta o culpabilitate declarata reala (++), declarata

nereala (+-), nedeclarata nereala (–).

In urma aplicarii testului chi-patrat (x2) s-a obtinut valoarea x2 = 10,3.

Valoarea critics este de 9,49 la un prag de semnificatie a = 0,05 si v = 4 grade de libertate.

Se observa ca x2 > 1-a x2v

Deci ipoteza nula este respinsa, in timp ipoteza noastra de lucru este

confinnata.

In cazul infractiunii de omor, rezultatele conduc catre concluzia ca
sentimentul de culpabilitate exercita o anumita influents asupra imaginii despre
victims. Acest fapt este foarte posibil avand in vedere ca victima unei infractiuni de
omor este de cele mai multe on ruda a detinutului (sotie, mama, fiu, tats) sau o

persoana foarte apropiata (prieten) a acestuia. Deci, constiinta ar trebui sa fie mai incarcata si remuscarile cu atat mai profiande, cu cat a existat in prealabil o legatura afectiva intensa intre victima si infractor.

Spre deosebire de infractiunea de fart (vezi anexe: tabel nr. 7) (unde acelasi
test x2 conduce spre infirmarea ipotezei de lucru deoarece x2 calculat = 4,92 este
mai mic decat valoarea tabelars 1-a x2v = 9,49 ) in cazul omorului victima nu mai

61

este o persoans alease la intamplare pe strads, deci adeseori necunoscuta, ci tocmai o persoans care la un anumit moment s-a aflat in campul de interese, preocupari, afectivitate al infractorului.

Dacs infractiunea de flirt presupune adeseori o stare de vinovatie abia schitata (si chiar si atunci vinovatia nu este resimtite pentru deprivarea unui om de bunurile sale, ci pentru ca infractorul a fost prins), in cazul omorului vinovetia este mai accentuate si mai des declarata. Dar nici infractiunea de omor nu este lipsite de f i restile rationalizsri care fac viata mai suportabile, mai elibereaza constiinta si mai atenueaze sentimentul de culpabilitate.

In cazul infractiunii de fort, imaginea despre victima nu este influentate de
sentimentul de culpabilitate deoarece individul nu resimte nici o stare de vinovatie.
Nu are cum sa se simte vinovat avand in vedere ca relatia sa cu victima std sub
semnul anonimatului absolut. Impersonalitatea relatiei cu victima ar constitui chiar
una din cauzele furtului, asa cum explica V. Dem. Zamfirescu in "Etics si etologie".

In schimb detinutul cu omor este angajat intr-o puternica relatie cu victima
si deci, imaginea pe care acesta si-o construieste despre ea va suferi modificeri sub
impactul remuscerilor si al vinovatiei. El isi considers victima fie extraordinar de
buffs, virtuoasa, plina de caliteti, fie proiecteaza asupra ei propriile-i defecte pentru
a da o justificare faptei sale si a se apara impotriva presiunii culpabilitatii.

Concluzionand, se poate afirma ca un factor decisiv in constructia imaginii
despre victima it constituie sentimental de culpabilitate al celui condamnat pentru
infractiunea de omor, observatie care, inse, nu o constata n in cazul infractiunii de
f l irt.

Pentru a veni in sprijinul tuturor informatiilor evidentiate ca urmare a confirmsrii sau infirmarii ipotezelor, am recurs la doue studii de caz, relevante atat in ceea ce priveste imaginea despre victims cat si personalitatea detinutului.

62

Studiu de caz

G.G. – nescut in 1968: varsta 30 ani;

– inchis si condamnat in 1997 la o pedeapsa de 15 ani pentru infractiunea de omor calificat cu premeditare;

– nerecidivist;

– profesia: macaragiu;

– nivel educational: 10 clase.

La interviu se prezinta cu o atitudine calms, temperate, tinand inca de la
inceput sa precizeze ca nu are de ce se atribuie fapta sa unei conjuncturi nefericite,
deoarece el a vrut sa se intample asa. De asemenea, el subliniaza cu o anumita
einfaza ca nu a fost sub influenta alcoolului si gradul de luciditate al constiintei sale
a fost maxim.

Victima se dovedeste a fi bunica sotiei sale, in varsta de 68 ani, care era
alcoolica si traia in concubinaj cu altcineva. Detinutul demonstreaza intr-o poveste
coerenta si logics cum el a fost eel care a indeplinit visul intregii familii (a sotiei si a
socrilor) de a scapa de aceasta batrana, cum el "a pus capat cosmarului" general.

Batrana era considerate o pacoste si detinutul avea o parere foarte proasta despre ea deoarece aceasta era ceva "irecuperabil, era foarte deranjanta si nu-i lasa in pace deloc".

De fapt, totul incepuse atunci cand bunica sotiei incepuse sa-1 jigneasca,
sa-1 face tigan. Detinutul completeaza repede ca el de fapt nu este tigan ci doar tin
pic mai inchis la culoare. Lezarea propriei demnitati ca si slaba toleranta la

minimalizare, la respingere din partea celorlalti, a provocat sentimentul de frustrare

care, la un moment dat, a dat nastere la agresivitate.

In timpul interviului am avut pregnanta senzatie ca ma aflu in fata unui
Raskolnikov, care a scapat societatea de un "paduche" de nici un folos nimanui si
prin acest lucru, crima lui a fost absolut necesare si justificats. Detinutul manifests

6 3

o incredere absoluts in necesitatea faptei lui si convingerea ca a eliberat familia de o corvoada. Datorita acestei convingeri si a faptului ca totul a decurs cu "bung stiints", sentimentul de culpabilitate este inexistent. El spune "nu-mi pare rau de cadavru, imi pare rau ca sunt aici".

Fapta sa a fost putin blamata si chiar intarita de catre familie: socrii s-au
bucurat, iar sotia sa a plans gandindu-se la pedeapsa pe care el urma sa o execute.
Transpus in ipostaza de salvator este firesc ca el sa nu resimta nici o unda de
vinovstie. De asemenea, absenta sentimentului de culpabilitate transpare si din
planificarea, premeditarea omorului: dups ce "a ticluit o poveste in cazul unor
eventuate suspiciuni", a sufocat-o pe batrana- cu perna, anuntand-o inainte "te

omor t

Atitudinea adoptata in tilnpul interviului: zambet superior, incredere mare in sine si in povestea sa, ton detasat, lipsa oscilatiilor emotionale, stapanirea gesturilor, chiar o savoare de a povesti in detaliu intrega fapts, o anumita voluptate a retrairii omorului, demonstreaza o foarte bung autoacceptare, o imagine de sine favorabila, chiar un complex de superioritate.

Semnificatia mimicii si pantomimicii este sustinuta de scorul relativ inalt
obtinut la scala Sa care pune in evidenta aceeasi tendinta de supraestimare. Scala
Wb indica o diminuare a vitalitatii, o incapacitate de adaptare, o sanatate morals,
psihica precara, datorate absentei culpabilitstii. Diluarea sentimentului de bunastare
personals este surprinsa in cadrul interviului prin faptul ca detinutul se simte

abandonat de familie, fara rost, fa-rd nici un suport afectiv, insecurizat. El este framantat de convingerea ca familia sa s-a bucurat de infaptuirea crimei si ca acum 1-a uitat pentru a profita de avantajele materiale ale mortii bstranei.

Detinutul provine dintr-o familie dezorganizata, cu un climat tensionat, tatal
sau field un alcoolic inrsit care isi teroriza sotia si copiii. Datorita faptului ca
dezaproba categoric naravul tatalui sau, a crescut aproape de mama sa, dezvoltand
tin puternic atasament fats de ea si in acelasi timp find in proaste relatii cu sora sa.

Momentul dramatic al existentei sale 1-a constituit moartea mamei a carei cauza a fost supsrarea profunda vis-a-vis de comportamentul destructurat al celui care era sot si tats. Probabil ca detinutul a manifestat de atunci intense sentimente de rejectie fats de tats si i-a atribuit acestuia o permanents invinovatire.

64

Tinand cont ca prmcipalele defecte pe care detinutul le gaseste victimei sunt
alcoolismul, incapacitatea de a se ingriji Si refuzul de a primi ajutor, este foarte
posibil ca el sa o f identificat pe batrana cu tatal sau alcoolic, jar crima sa f fost
modalitatea sa particulars, tardiva, inconstienta de a razbuna moartea mainei. Dar
aceasta rsmane o simpla ipoteza reliabila, insa deocamdata Inca nevalidata.

Se constata in acest caz procesul de degradare morals autoimpus, de care
amintea De Greef, prjn care detinutul isi ceeaza o personalitate in care delicttil nu
este resuntit ca tut act gray, intolerabil. Astfel sunt anihilate sentimentele de cuipa.

Denigrarea victimei constituie un alt mecanism de aparare impotriva culpabilitatii. Actele agresive au fost posibile pentru ca victima era vszuta fra valoare, inferioara umanului, ca o tints pentru ostilitate. Din aceasta cauza, detinutul isj considers actele victimizante ca find justificate, jar alegerea obiectului victimizarii ca legitima.

Subiectul investigat face parte dintre aceia care isi recunosc cu seninatate crima si lass impresia ca fapta it onoreaza. Se produce un fenomen de dedublare: fapta nu este a lui, cel care are intotdeauna dreptate, ci a celuilalt despre care toti stiu ca n-are dreptate.

Acest fenomen de dedublare demonstreaza, in cazul lui G.G., existenta unei
personalitati descompuse, lipsita de umtate si consistenta, fa-rd coerenta structurilor
interne.

65

Studiu de caz

N.P. – nsscut in 1963; varsta 35 am

– inchis si condamnat in 1991 la o pedeapss de 15 ani pentru infractiunea de omor calificat

– multirecidivist

– profesia: frizer

– nivel educational: 10 clase

– porecla: Craiu

La interviu se prezinta cu o atitudine deschiss, sincers, manifests o anumits
placere in a comumca si in a se descarca verbal. Povestea pe care o relateazs este

concentrate in jurul ideii de rszbunare.

IUnul dintre amicii sai, pe care-1 cunostea ince din copilsrie, pstrunde, beat find, in casa fostei sotii a detinutului si incearca ss-i violeze fetita de 12 ani. El afls de-abia a doua zi, dar nu is nici un fel de initiative pang nu aude si varianta "amicului". Acesta isi recunoaste intentia si tentativa, dar modul in care isi cere scuze ("razaild, in zeflemea") it provoacs pe N.P., care isi promite siesi ca amicul sau va avea parte de o "rszbunare tigeneasca".

Faptul de a fi fost luat in bstaie de joc atunci nand la mijloc era vorba

despre ceva foarte serios, 1-a provocat, 1-a instigat, pentru a-i raspunde pe mssurs.
Un alt factor care a precipitat fapta a fost grupul de prieteni, de fapt imaginea de
sine in fata grupului, care fiisese serios alterata de ironiile "amicului". Atunci "s-a
simtit inferior, u nilit in fata prietenilor, chiar injosit de vorbele si intentiile acestui
amic". Deci, s-a conturat trebuinta de salvare a onoarei personale, de a corecta
sentimentul de inferioritate pe care i-1 crease "amicul" in fata grupului. Astfel,

stirbirea prestigiului propriu reprezinta momentul declansator al faptei.

66

Trecerea la act este in egala masure facilitate si de parerea pe care detinutul o avea.despre victims. Desi copilarisera impreune, nu it accepta pentru ca era lm om violent, era de profesie "violator si tathar", dar cu o anumite dozy de lasitate, intrucat ataca pe la spate si nu avea scrupule. Victima este, de asemenea, infatisata ca un escroc sentimental, ce punea baza pe faptul ca trecea drept berbat bine si toate femeile erau cu ochii pe el. Jar el nu facea decat sa trags foloase de pe urma atractiei pe care o exercita in randul femeilor. Detinutul nu it agreea deoarece victima isi luase rolul de "zmeul cartierului".

N.P. nu a manifestat nici un fel de teams in fata acestei inevitabile confruntari, pentru ca fscuse sport si reusise de fiecare data sa-1 bate. De data aceasta bstaia dintre ei a fost mult mai serioasa, intrucat s-a transformat in lovituri cauzatoare de moarte.

Detinutul isi marturiseste sentimentele de vinovatie mentionand ca s-a dus la mormantul victimei sa se reculeaga si a incercat sa ceara iertare familiei vicimei, fate de care a simtit o mare rusine.

Pedeapsa de 15 ani nu i se pare mare, avand in vedere ca a savarsit un

omor.

Integrarea sa in penitenciar este normala, chiar adecvata deoarece detine tun
statut privilegiat atat printre detinuti, cat si printre cadre. Superioritatea statutului
sau rezide in faptul ca el este prietenul apropiat a lui Fane Spoitoru, respectat si
admirat pentru ca nu a fost prins pang acum. De asemenea, detinutul este celebru
prin "plimbarile sale prin toats lumea, unde a profesat cu mare arty si rafmament

meseria de hot.

Celetoriile in strainstate, contactul cu diferite culturi, informatiile
achizitionate echivaleaza cu puterea in fata celorlalti. Pe de alts parte, detinutul este
un vechi client al penitenciarelor, deja cadrele it cunosc dupe porecla ("Craiu") si it
trateaza diferentiat, mult mai familiar si mai permisiv. Iar prin meseria lui este un
individ deosebit de solicitat de ceilalti detinuti, zilnic aceasta pennitandu-i sa se
deplaseze liber de la o celula la alta, lucru interzis in general detinutilor.

Datorits acestui statut aparte, integrarea sa in mediul detentiei este bung,
fapt reflectat si prin scorul inalt obtinut la scala sentimentului de bunastare
personals (Wb). Concordant cu buna adaptabilitate (puss in evidenta de rezultatul
la scala Fx), subiectul manifests o vitalitate crescuts, o incredere in propria-i

persoana, jar Scala Sa indica un grad ridicat de autoacceptare si o imagine de sine favorabila. In acest caz imaginea de sine nu mai is forma until complex de superioritate, ca mecanjsm de aparare, ci este cu precadere intretinuta de modul favorabil in care it vad ceilalti.

"Este o imagine despre sine construita pe baza parerii celor din jur despre el
si pe baza impactului pe care it are personalitatea sa asupra celorlalti.
Spre deosebire de alti infractori carora tocmaj mediul penitenciar le
zdruncina increderea in ei insisi, N.P. isi intretine imaginea pozitiva in proprii ochi
prin contactul cu detinutii si cu cadrele, care ii confera un statut superior majoritatii.
La proba "Cine sunt eu?" intr-o prima faza refuza sa se implice in sarcina,
pretextand ca pentru a face o relatare asupra persoanei sale, ar trebui sa scrie o
carte. In a doua faza, la insistenta mea, accepta sa scrie cateva cuvinte despre el.
"Eu stmt o fire maleabila, sociabil, intelegator, optimist, si imi place mult sa
f i u Tiber cugetator. Nu-mi place sa fiu iritat, nu-mi place sa flu manipulat, raspund la
provocari. Imi place foarte mult sa flu ajutdtor, imi place ce este frumos. Cunosc
mai multa rusine ca fried".

Dupd cum se observa, autodescrierea se bazeazd pe trasaturi caracteriale si preferinte, dar numarul extrem de red-Lis de teme abordate nu indica neaparat o calitate slaba a autocunoasterii, ci mai degraba o detasare, o superficialitate in raportarea la sarcina.

Subiectul reuseste sa surprinda cu fmete diferenta de mentalitate, de conceptil ale celor din vest si din est, din punctul de vedere al celui care si-a facut din fart o adevarata meserie. Pentru ca, trebuie specificat, alaturi de crima, subiectul este si un hot inveterat.

-In primul rand, subliniaza N.P., furtul este o arta, nu este la voia intamplarii. In viziunea lui, omul cu disponibilitate victimala la fort este cel care are bani, care "promite', "care este imbracat bine". Abilitatea hotului consta tocmaj in a surprinde acesti indicatori de statut: "un hot are fler, are simtul banului", "studiaza".

N.P. imi da in timpul interviului anumite reguli dupa care se ghideaza un
hot:

1. "trebuie sa-1 Iasi pe om sa aiba o ocupatie, sa fie concentrat pe ceva";

2. " trebuie sa stiff sand sa-1 furi";

3. " trebuie sa surprinzi momentul de zapaceala, de busculada, de iures";

68

4. trebuie sa prinzi momentul de enervare al clientului, de cearta";

5. " trebuie sa to duci la furat imbracat prezentabil, alaturi de o femeie eleganta, mai ales la puncte turistice, pentru a abate atentia de la tine";

6. " daca vezi niste tigani, poti sa furl linistit langa ei, pentru ca viva va cadea cu siguranta asupra for".

Cat despre persoana victimei, N.P. spune ca acorda o anumita importanta sexului in functie de tara in care se afla: in Romania fora de la barbati pentru ca, in general, femeile sunt rnai amarate, iar in Occident fora numai de la femei pentru ca acestea sunt bogate si distrate.

Trecerea la act depinde foarte mult de aparenta fizica a potentialei victime, de aerul pe care aceasta it degaja.

"Ma uit la fata lui, daca este prost, bland, imi zic ca pot sa-1 protesc, in caz ca sent prins. Dar nu ma dau la oameni "antipatici" care au fete de duri, sar imediat cu gura si pe care nu am cum sa-i pacalesc. De asemenea, daca victima ma vede la fata nu mai far".

Subiectul investigat face dovada clara a unui profesionalism, intrucat nu
actioneaza la intamplare. Momentele sunt alese cu grija (de preferinta seara),

locurile sunt alese cu grija (in aglomeratie, in statie, in masina, la punctele de
vanzare-cumparare) si mai ales victima este selectata dupa anumite criterii.
0 categorie aparte de persoane cu predispozitie victimala o reprezinta
turistii, care Bunt atat de absorbiti de cele vizitate, incat isi ingusteaza mult campul
atentiei.

Trecerea la act nu este un moment spontan, ci presupune multa rigurozitate,
un anumit grad de premeditare, de planificare a timpului si persoanei.
Imaginea despre victima este un factor major al trecerii la act, ca si
imaginea pe care infractorul incearca s-o lase victirnei. Stereotipiile sociale ale
oamenilor, modul in care se raporteaza in general la viata ("in Occident, oamenii nu
sent curiosi, jar daca se intampla ceva, lumea spune ca nu a vazut nimic") devin
componente la fel de importante care influenteaza, facilitand sau paralizand
conduita infractorului. Infractorul ii vizeaza nu numai pe cei care par mai avuti, dar
isi calculeaza chiar riscul de a fi prins in functie de aparenta fizica a omului.
Imaginea despre victima nu se opreste doar la simpla imbraca-minte, ca semn al

69

statutului, ci infractorul incearca sa desluseasca anumite semne care sa spuna ceva despre personalitatea individului respectiv.

De asemenea, el isi calculeaza riscul de a fi prins, in functie de propria imagine pe care o lase victimei. Are loc un joc subtil de imagim care reprezinta de fapt mecanismul trecerii la act: imaginea infractorului despre victima si imaginea victimei despre infractor.

Se pare insa ca modul in care victima it vede pe infractor nu apare ca important decat in cazul infractiunii de fort. Subiectii cu omor nu isi ridica problema manierei in care sunt ei perceputi, apreciati de catre persoana pe care o victimizeaza.

De aceea, infractiunea de fort implica un grad mult mai ridicat de planificare, adica functioneaza mai intens prepararea mentala. Hotul este un individ mai calculat, mai rational, el isi construieste mental imaginea despre potentiala victima, imaginea despre contextul spatio-temporal in care el va actiona. Jar dace aceste imagini nu corespund cu ceea ce pentru el ar trebui sa duce la succes, el isi poate inhiba conduita, poate amana momentul trecerii la act.

Din nefericire, in cele mai multe cazuri de omor, agresiunea orientate spre victima este un drum ireversibil, criminalul nemaiavand nici capacitatea de a-si calcula riscul, nici abilitatea de a anticipa consecintele. In comparatie cu rationalitatea hotului profesionist, criminalul este un instinctual.

Este foarte interesant de vazut cum toti hotii care nu mai sunt amatori, se ghideaza dupe principii fenne, dupe tin cod nonnativ propriu, in care exists atat reguli pennisive, cat si restrictive. Ideea fundamentals este. ca pentru a fi eficient intr-o anumita directie, nu poti actiona haotic. Chiar dace infractorii se opun normelor societatii, ei tebuie sa respecte totusi anumite norme.

Trebuie facuta o distinctie clara intre hotii profesionisti si hotii amatori,
distinctie care este observata f cand o comparatie a relatarilor din timpul
interviului. Spre deosebire de hotii profesionisti, pentru care furtul este meserie si
arty si chiar le aduce o anumita implinire sufleteasca, prin statutul conferit, prin
increderea in sine dobandita, hotii amatori raman niste instinctuali ca si criminalii.
Ei nu isi pun in functiune componenta mentala, jar furtul nu reprezinta pentru ei
decat o modalitate de a iesi din impas, o solutie personals la o anumita problems

70

temporara. De aceea ei stint mult mai anxiosi, jar culpabilitatea este resimtita mai putemic decat la cei profesionisti.

Revenjnd la subjectul analizat, N.P. apare la interviu ca un om deschis, dispus sa comunjce, cu o anumita mandrie vis-a-vis de faptele sale, fara nici o umbra de anxietate si foarte cooperant. Este printre putjnij subiecti care nu a evitat sa vorbeasca despre victima si a furnizat informatij pretioase despre imaginea sa despre victuna.

71

Aplicarea celor 4 scale din Inventarul de Personalitate California a relevat
scoruri mai inalte la cei cu omor fate de cei cu flirt (vezi anexe: tabel nr 3). Astfel
media aritmetica a tuturor rezultatelor obtinute la scala Sa atinge valoarea 18,4

(vezi annexe: tabel nr. 4). Scorul relativ ridicat este expresia unei sigurante a valorii personale, a unei accceptari de sine solide, a unei increderi in propria persoana, chiar exacerbate.

Se poate vorbi de un complex de superioritate care devine, de fapt, mecanismul de aparare specific detinutului. Numai printr-o autovalorizare inalta reuseste sa face fate privarii de libertate. De asemenea, scorul indica o prezenta relative a sentimentului de culpabilitate si o anumita tendinta de autoblamare. Dar in cazul infractiunii de omor, vinovatia resimtita si reprosurile fate de sine sunt mai clar conturate decat in cazul infractiunii de fort. Explicatia este conferita de tipul de relatie pe care infractorul 1-a dezvoltat cu victima: personalizata, impregnate afectiv pentru omor si foarte rar personalizata pentru fort.

0 alta cauza a autosupraestimarii poate fi gasita si in modificarile pe care
dimensiunea temporala le aduce in personalitatea detinutului. Dace in momentul
inchiderii, asa cum arata studiile teoretice , teama de probabila stigmatizare pe care
individul o va resimti dupe eliberare ii scade simtitor unaginea despre sine, pe
masura trecerii timpului fenomenul de prizonizare implica o serie de restructurari la
nivelul autoaprecierii. Astfel, integrarea detentionala va face ca activitatea
infractionala, reprobate de societate, aici sa fie apreciata. Individul gaseste suport
moral, sprijin afectiv spre deosebire de societate unde era dispretuit si haituit.
Obtinand "consideratie sociala", aprecierea de sine va creste si se va trece la o
autoacceptare foarte bung, la o imagine despre propria persoana dilatata.

In stransa corelatie cu Scala Sa, apar rezultatele la scala Wb in care se poate vorbi de o diferenta a acestora in functie de infractiune. La cei cu omor scorul mai inalt (Ma = 29,3) indica un anumit grad de sanatate psihica, o stare relativ stenica si o anu vita vitalitate fate de cei cu fort la care Ma este 25,2 (vezi anexe: tabel nr. 3). Se pare ca detinutii condamnati pentru omor reusesc sa face mai bine fate conditiilor impuse ale mediului penitenciar. Ei traiesc cu convingerea ca trebuie sa execute pedeapsa si sa suporte toate consecintele negative.

Chiar dace pedeapsa li se pare uneori mare, ei stint mai linistiti si mai
impacati cu ideea ca trebuie sa plateasca, fiind constienti de gravitatea faptei. In

schimb, condamnatii pentru fort la care vinovatia este mult diminuata, stmt
pennanent nemultumiti, se simt frustrate, au o vitalitate diminuatd, sunt mai
encapabili sa se adapteze. Deci, se poate stabile o relatie directs intre sentimentul de
culpabilitate si sentimentul de bunastare personals via-a-vis de conditiile inchisorii.

Scorurile relativ scazute la scala To (Ma generals = 12,7) demonstreazs la
nivelul intregului lot indiferenta, superficialitate, egocentrism in. relatiile cu celalalt
(deci implicit si in relatie cu victima ), o insensibilitate marcanta fats de necazurile
althea, rigiditate, inflexibilitate in rap-garea interpersonala si un sentiment accentuat
de multumire de sine. Toate aceste trasaturi sunt parte components a structurii de
personalitate de tip delencvential si explics in mare masura comportamentul
antisocial.

Scala Fx (flexibilitate) ale carei scoruri scazute dau o Ma generals de 4,76
(vezi anexe: tabel nr. 4), evidentiindu-se un nivel diininuat al adaptabilitstii in

gandire si in comportament, incapatanare si indarsdnicie, conventionalism si rigiditate in atitudine, cenzura puternica ca premiss pentru izbucniri imprevizibile.
Aparentul se surprinzatorul respect fats de autoritate apare probabil ca o
consecinta a subiectului infractor de a se plasa intr-o lumina favorabila in fata cercetatorului.

Administrarea "Indexului de Adaptare si Valori" (Bills) a avut ca scop
sustinerea celorlalte informatii, in special a celor furnizate de scala sentimentului de
bunastare personals. S-au obtinut 3 valori pentru fiecare subiect in parte, care

reprezmta suma fiecsrei coloane: eul actual, eul acceptat, eul ideal.

S-a fa-cut diferenta intre suma punctelor de la coloane eului actual si suma punctelor de la coloana eului ideal. Aceasts diferenta, ntunita indice de discrepanta, evalueaza gradul de adecvare, de congruenta intre ceea ce este individul in momentul actual si cum si-ar dori sa fie (compatibilitatea, suprapunerea intre imaginea de sine prezents si imaginea de sine dezirabila).

Patru cincimi din totalul subiectilor (vezi anexe: tabel nr. 10) au obtinut un

indice de discrepantd cu valoare negativs, ceea ce semnifics o stare de insatisfactie, nefericire, neadaptare, o tendinta generals spre depresie. Doar o cincime din subiecti au obtinut o valoare pozitivs a lui "d", ceea ce exprimd un anumit grad de autosatifactie, o relativa intergrare.

73

Trebuie retinut faptul ca tendinta generala spre depresie completeaza scorurile scazute ale sentimentului de bunastare ce demonstreaza diminuarea vitalitatii, astenie, neliniste, neadaptare.

Proba "Cine sunt eu ?" (CSE) poate fi incadrata in categoria testelor

proiective de completare, deci a fost utilizata in scopul sondarii personalitatii.

In administrarea probei, care este prin excelenta comprehensive, s-a pornit de la premisa ca ofera posibilitatea detectyrii modalitatii de structurare reala a personalitatii pang la un anumit moment dat. Ca test de descriptie si elaborare proiectivy, cu valente diferite, in aceasta cercetare CSE a luat forma unei probe de cunoasteri psihologice a subiectilor experimentati. De asemenea s-a urmarit, prin acest test, irnbogytirea si completarea rezultatelor obtinute in unna aplica-rii scalei de acceptare de sine si in urma interviului.

Primul pas in prelucrarea datelor 1-a constituit analiza primary de continut,
adica stabilirea temelor cunoasterii de sine. Media aritmetica generala (la nivelul
intregului lot) a temelor abordate atinge valoarea 7,83, ceea ce reprezinta destul de
putin comparativ cu numarul maxim al temelor 27. Dar nici la nivelul celor doua
loturi separate nu exists diferenta spectaculoase (Ma la cei cu omor = 7,13; Ma la
cei cu flirt 8,53) dar, dupe cum se poate observa, subiectii cu fart s-au angajat in
probe cu grad de seriozitate un pic mai ridicat si au dat dovadd de un nivel de

autocunoastere superior celor cu omor.

Dupe stabilirea temelor principale la fiecare subject in parte, s-a trecut la
evaluarea acestora dupe anumite criterii dinainte stabilite. Astfel, la nivelul
intregului grup s-a constatat o anumita incompletitudine a lucrarilor, ceea ce
demonstreaza reticenta, o slabs cunoastere de sine, o redusa transparenta psihica, o
anumita superficialitate. In ceea ce priveste dominanta temelor (vezi anexe: tabel nr.

9), s-a observat o frecventa relative pentru tema statutului persoanei in lume, manifestandu-se atat o certitudine a statutului ("sunt un infractor" , "sunt un

detinut") cat si o incertitudine ("nu mai stiu cine sunt"). Compunerile reflects

pregnant nevoia individuals de depasire a vechilor statute si dobandire a unora noi. Aceasta nevoie ilnperioasa devine expresia restructurarii fundamentale si dureroase la care i-a supus procesul de prizomzare. Chiar dace multi dintre ei sunt multirecidivisti, deci obisnuiti cu mediul penitenciar, totusi de fiecare data ei tree inconstient prin fenomenul de mutilare sufleteascy, psihica.

74

Autocunoasterea isi centreaza interesul si asupra tematicii trasaturilor psihice. Daca in descrierea, prezentarea propriei personalitati lipsesc cu desavarsire informatii privind eul fizic (infatisarea fizica), in schimb accentul cade asupra eului psihic, in special asupra trasaturilor pozitive caracteriale si aptitudinale. Luarea in considerare cu predilectie a aspectului pozitiv al trasaturilor face ca acestea sa apara in calitate de forte motrice ce dau stabilitate, echilibru personalitatii. Aceasta constatare apare in stransa corelatie cu valorile inalte ale acceptarii de sine din CPI. Se subliniaza ideea ca imaginea de sine functioneaza pe baza mecanismului de aparare al supraestima-rii, al supravalorizarii.

Pentru a face fata conditiilor restrictive, privative, frustrante ale inchisorii,
individul supune imaginea de sine unui fenomen de dilatare. Numai acceptadu-se pe
sine asa cum este, asa cum a ajuns, va reusi sa accepte tot ceea ce vine din exterior.
Scoaterea in evidenta a propriilor trasaturi caracteriale vine in concordanta cu
imaginea pe care si-o construieste despre victima in care ca element de referinta

apar tot trasaturile caracteriale. Componenta caracteriala este singura ce poate fi asociata cu o valoare morala, susceptibila de a starni reactii pozitive/negative din partea anturajului. Or subiectul supus examinarii este constient ca trebuie sa apara intr-o lumina cat mai favorabila in fata cercetatorului. In acessta tendinta cat si in gradul inalt de acceptare de sine std explicatia notarii a cat mai multor trasaturi pozitive despre sine.

Dar procesul autocunoasterii se orienteaza net, ca punct de maxim interes
asupra tematicii atitudinii fata de sine (vezi anexe: tabel nr. 9). Astfel, tendinta

generala este cea de autoacceptare si resemnare, atitudine care implica o oarecare stagnare, o lipsa a dorintei de schimbare in propria persoana:

"Sunt tm om", "sunt un om ca toti oamenii"; "sunt o fiinta umana care respira aerul din atmosfera, un copil al universului"; "sunt o persoana obisnuita"; sunt acel copil lipsit de noroc in viata"; "sunt o simpla persoana ca toate celelalte"; "sunt tin ratat"; "sun1t o fiinta a raului si a binelui".

Aceasta autoacceptare este in stransa corelatie cu gradul inalt al scalei Sa.
Atitudinea fata de sine include sporadic sentimentul de autonemultumire sau
descurajare, dar apare cu precadere o proiectare a trasaturilor pozitive si chiar o tendinta de exibitionism, autoetalare:

"De la nastere am fost insemnat";

75

"la un moment dat mi-am dat seama ca nu mai eram ca ceilalti"; "nu sunt mai presus decat ceilalti, dar nici mai prejos";

"imi placea sa fac lucruri neobisnuite, sa pot sa ies in evidenta fata de ei, sami atrag de partea mea cat mai multi prieteni";

"ma bucuram de succesul meu".

0 frecventa mai mare (vezi anexe: tabel nr. 9) poate fi observata la nivelul temelor: preferinte, dorinte si sistemul relational. Descrierea si prezentarea propriei persoane se face nu nlunai din perspectiva trasaturilor caracteriale, ci si prin prisma a ceea ce ii place sau nu individului, a ceea ce-si doreste sau nu. De cele mai multe on preferintele, dorintele sunt legate de timpul liber sau sunt profunde, de mare perspectiva exprimand nevoia de a schimba cursul vietii si de a se integra sub un alt chip in societate. Nevoia de integrare sociala este surprinsa, in sfera sistemului relational, prin permanenta raportare la ceilalti: familie, prieteni. Cei apropiati nu ntunai ca reprezinta o alta dimensiune a cunoasterii de sine ("sunt tatal fetitei mele"), dar si stimuleaza, intretin nevoia de schimbare, de implicare in "devenirea propriei personalitati" (alta tema frecvent abordata).

Devenirea sinelui nu ar fi posibila fara un sistem orientativ de valori, ca
motivatori superiori al comportamentului. Se pare ca ceea ce le ghideaza existenta
sent munca, cinstea, onoarea, prietenia, familia, religia. Totusi aceasta aparenta
inlantuire de valori nu concorda cu stilul for de viata. Daca valorile declarate ar fi si
interiorizate, cu siguranta el nu ar fi ajuns la statutul de delincventi. Deci, este
foarte probabil ca valorile sa se situeze doar la nivel declarativ, fie pentru a se plasa
intr-o lumina favorabila, fie pentru a se proteja inconstient de efectele negative ale
infractiunii.

Impresia generala pe care o dau compunerile for este cea a unor oameni
virtuosi, plini de calitati, dar supusi ironiei soartei, la indemana hazardului
implacabil. Este clar ca aceasta impresie contravine flagrant cu realitatea
delincventionala. Valorile enuntate sunt pure fabricatiuni cu rol defensiv. Dovada
acestor constructii artificiale poate fi interesul foarte scazut pentru temele: "filtrarea
personals a ideilor, a actiunilor" si "nevoia de autenticitate". Interesul scazut,
aproape anihilat nu releva decat absenta nevoa de personalizare, de a fi el insusi,
chiar acceptarea trucani personalitatii. Tendinta ca autoprezentarea si

76

autocunoasterea sa include terra "identitatij" (nurne, varsta, sex) demonstreaza o dorinta de afisare a unicitatii. Individul este uric dar inautentic.

In ceea ce priveste continutul lucrarjlor, se desprinde o incarcatura
cognitive, la cei mai putin sensibilizati de problematica autocunoasterii, si 0

incarcatura afectiv-motivationala, la cei care s-au angajat in sarcina si carora sarcina le-a trezit un anumit ecou.

Totusi implicarea sau tratarea superficiala a sarcinii nu este direct legate de
coerenta, incoerenta compunerii. Dificultatea in exprimare, lipsa de cursivitate si de
suplete intelectuala se datoreaza nu gradului de angajare, cat nivelului intelectual,
cultural, bagajului cunostintelor (cei mai multi nu depasesc nivelul scolii generale –
vezi descrierea esantionului, pag. 49), chiar susceptibilitatii ca aceste compuneri

vor fi folosite in detrimentul for in instanta.

Cat despre relevanta trasaturilor descrise, se poate afirma ca subiectii nu se lase usor descoperiti jar ceea ce etaleaza sunt doar insusirile de suprafata ale personalitatii.

Analiza secundara de continut a constat in stabilirea manierei generale de redactare a lucrarilor predominand astfel: maniera tip "amalgam" si maniera "autoanalizei, autoprezentarii objective".

Cea care a precedat cele doua tipuri de analize (primary si secundara) a fost analiza- preliminary prin care se cerceta "prima reactie" a subjectului fate de intrebarea formulate. Cei mai multi dintre subiecti nu au semnalat o astfel de "prima reactie", indicju al tratarii rapide , incomplete a sarcinii.

Calificativele acordate intrebarii au fost variate existand un acord general asupra faptului ca intrebarea a fost binevenita:

" intrebare bine gandita""intrebare-cheje", "intrebare foarte bung", "utila"",

"intrebare venita ca un dus rece, menit a to scoate din letargie", "punctul culminant
al vietii fiecaruja dintre noj", "interogatoriu cu eul din tine", "introducere in albumul
vietii".

Au existat si subiecti care au considerat ca aceasta intrebare nu este bine formulate, avand in vedere statutul for actual si au preferat sa raspunda la intrebari precum "cine am fost eu?", "cine voi fi eu?".

Reactijle starnite de intrebare an pus in evidenta si un grad scazut de fainiliarizare a subiectuluj Cu procesul autocunoasterii:

77

"reactie de parere de rau, intristare sufleteasce, rusine morale", "reactie instinctive de a ma uita in urma", "reamintirea a ceea ce s-a intamplat anterior".
IDesi intrebarea ii provoaca la o confruntare directs cu propriul eu, subiectii
nu sunt nurnai coplesiti de regrete si durere, ci uneori an si o "reactie de surprindere" fate de faptul ca cineva se intereseaza de ei si chiar o secrete bucurie ce li se de prilejul sa se descarce.

Dar nu se poate vorbi doar de o minima familiarizare cu sine insusi, ci si de tin soc pe care subiectul it traieste in fata intrebarii. Lipsa unei deschideri autentice in fata cercetatorului este de fapt lipsa deschiderii in fata propriei persoane.

Este mai degraba vorba de un refuz mai molt sau mai putin inconstient de a
se autodezvalui, refuz folosit ca un mecanism de aparare impotriva propriilor
infamii.

Totusi, intrebarea are un rol deosebit de util, rol intuit atat de cei pentru care aceasta intrebare nu este noua, cat mai ales de cei care si-au pus-o pentru prima data. Pererea unanima este ca oricine trebuie sa-si puny aceasta intrebare. Subiectii isi dau seaina de obligativitatea, de necesitatea unei incursiuni in propria for personalitate.

Raportand grupul cu infractiune de omor la grupul celor cu infractiune de furt, apar anumite diferente in ceea ce priveste interesul manifestat fate de anmmnite teme (vezi anexe: tabel nr. 9). Astfel, primul grup pune accentul in autoprezentare mai molt pe trasaturile psihice caracteriale. Aceaste diferente era constatate si in nivelul imaginii despre victims al carei continut era reprezentat de trasaturile caracteriale (la cei cu omor) si de trasaturile de statut (la cei cu fort).

Se pare insa ca- cei cu infractiunea de fort sunt centrati mai mult pe sistemul relational decat ceilalti, deoarece ei sunt mai bine integrati in familia si in anturaj Blamul social inca nu i-a marginalizat intrucat furtul este perceput ca o infractiune putin grave, chiar accesibila multora, puss pe seama neajunsurilor vietii, deci justificabila. In schimb subiectii cu omor deja an fost transformati in paria, iar integrarea for in familie este extrem de defectuoase (cu atat mai mult cu cat victimele for an fost chiar membrii apropiati din familie).

In acelasi timp infractorii cu fort manifests o mai large inclinatie spre a-si
exprima atitudinile fate de viata si problemele ei: atitudini optimiste, increzatoare

pentru ca si pedeapsa este scurta, comparativ cu pedeapsa data pentru infractiunea de omor.

Se observa o tendinta generals a compunerilor ca individul, in
autodescriere, sa prezinte de fapt punctele esentiale ale existentei sale, sa descrie
acele evenimente care 1-au marcat si 1-au determinat sa ajunga infractor. Cei mai
multi pun accent pe copilarie si pe relatia cu parintii, care adeseori a fost frustranta
afectiv si a transmis modele negative. De asemenea, povestesc modul in care ei au
evoluat si cum si-au intemeiat familia actuala. Multi imi declara afectiunea pentru
sotie si copii, iar pentru ei cea mai mare pedeapsa este de a fi despartiti de acestia.

Cu cat legatura cu familia este mai puternica, cu atat integrarea for in
penitenciar este mai problematica. Deoarece se instaleaza o "stare de apatie, in care
ma scufund, ca o adevarata boala ce to macina in interior, mai rau ca un cancer in
ultima faza de evolutie". Tot ceea ce-si doreste detinutul este sa nu ajunga "un mort

viu" .

"Este greu sa traiesti mitre patru pereti si sa al pennanent senzatia ca spatiul se micsoreaza de la o zi la alta, ca traiesti exact ca un animal in cusca, cu speranta ca odata va scapa si va redeveni ce-a fost: o fiinta libera"

Daca in general detinutul isi astuna fapta, subliniind ca a fost o greseala datorata in egala masura lui si nesansei, exists si indivizi a caror fapta isi are sursa intr-o cauzalitate absolut exterioara: presiunea anturajului, alcoolul, nedreptatile justitiei, caderea comunismului.

Se invoca ca un factor perturbator, mai greu suportabil decat insusi mediul detentiei; "aroganta, cinismul, umorul negru al unor persoane ce se cred net superioare dar care sunt de fapt net inferioare" , facandu-se referire la cadrele de supraveghere, care uneori uita normele nescrise ale moralei.

Uneori, tendinta de eschivare a subiectului de la propria persoana este atat de mare incat relatarea se pierde intr-o mare abstractiune.

"Cine sunt eu? – o inlantuire de particule, molecule si elemente reunite sub
titulatura de om, "cine sunt eu"? – trecutul, prezentul si viitorul prefigurand

renasterea cenusii purificatoare, "cine sunt eu"? – dincolo de aceasta masca aparenta
exists un alt eu (alter ego), ceva ce pare nedefinit, pare numai pentru cine '"nu
vede".

"Priviti-ma. Sunt. Sunt aici pritre randuri si ganduri, sunt, sunt part] din mine – Cogito ergo sum"

Intrebarea este calificata ca find extrem de interesanta si necesitand reflectie, jar reactia la intrebare consta in incercarea de intelegere a propriei fiinte, "ca un prim impuls la aceasta sageata". Individul constientizeazy dificultatea autocunoasterii si, uneori, chiar imposibilitatea de a se edifica asupra anumitor "cotloane" din Pinta sa.

Tendinta de filosofare, maniera impersonala de redare a compunerii, detasata pune in evidenta o anumita eschivare, abatere voluntary de la sarcina, jar frainantarile filosofale adauga o nuanta de sofisticare, poza, mimetism. Putem vorbi de o dedublare a personalitatii "sunt ! exist! voi exista chiar dacs fizic vol pali; este in firea lucrurilor asa-zisa pieire, sau altfel spus transformarea, trecerea intr-o alty forina a starii actuale".

In cazul acestui subiect, condamnat pentru omor calificat deosebit de gray, fa-cdlid o comparatie mitre modul in care se autoprezinta in compunere si modul cum apare in timpul interviului, se observa ca tendinta de a abate atentia de la propria persoana este similara cu incercarea de a evita sa dea amanunte despre cele doua victime ale sale.

La interviu specifics clar ca nu doreste sa vorbeascs despre victimele sale,
sotia si tatal sau, si sustine ca nu stie de ce si cum a comis crimele. Pune mult
accent pe forma in care isi prezinta fapta (vorbeste stilat, isi alege cu grija cuvintele,
iar tonal este afectat si teatral), dar ignora continutul, tematica. Exists aceeasi
tendinta de a abate interlocutorul de la substanta discutiei, spre forma stilistica care
imbraca discutia. De asemenea, atitudinea fats de victime este la fel de evitanta ca

si atitudinea fats de sine. Se poate stabili o relatie intre imaginea despre propria persoana si imaginea despre victims. In dosarul penal, personaliatea sa este descrisa ca find "o stocare de furie, ura, razbunare ce poate exploda cu o criza de agresivitate". De altfel, este singurul detinut din tot penitenciarul care este condamnat pe viata.

Atitudinea superioara adoptata in timpul interviului ca si maniera aparte de
autoprezentare a subiectului B.I. apar in stransa legatura cu scorurile suspect de
marl obtinute de cele 4 scale din CPI (vezi anexe: tabel nr. 2). Supraevaluarea

propriei persoane este nu numai o forma a mecanismului de aparare la care ne-am

80

referit inainte, ci si o constientizare a faptului ca, din punt de vedere intelectual, este mult deasupra celorlalti. Desi nivelul sdu educational nu depaseste 10 clase, subiectul tine sd imi precizeze ca a fost un autodidact si foloseste in discutie cuvinte pared extrase din dictionar.

Nivelul malt al vitalitatii morale (Wb) se datoreaza faptului ca este solicitat in penitenciar sa participe la diferite munci iar gradul sa de eruditie stameste admiratia cadrelor, care-i acordd o importantd mai mare.

Subiectul si-a format o deprindere din a impresiona anturajul, chiar dacd aceastd impresionare nu este zgomotoasd, spontana ci studiata, prefabricate. Este posibil ca scorurile inalte sd fie expresia acestei dorinte de a impresiona si de a se plasa intr-o lumina favorabila in fata cercetatorului.

Subiectul face parte din categoria acelor infractori violenti, clasificati de
cdtre Megargee, el find chiar prototipul supracontrolatului: omul supus, de varstd
medie, care nu a fost capabil sd manifeste niciodatd ostilitate fate de nimeni, dar
care la un moment dat izbucneste intr-o explozie de furie in care isi cioparteste
victimele cu toporul. Apoi el isi petrece restul vietii linistit ca un detinut model.

Desi nu pot f extrase concluzii cu valoare de generalitate in urma analizei suinare a acestui caz, totusi se desprinde o functie importantd pe care ar putea sa o indeplineasca proba "Cine sunt eu?". Descifrand modul in care persoana se dezvdluie si se raporteazd la sine, putem descifra modul in care persoana se raporteazd la ceilalti, implicit la victims.

Atat imaginea de sine cat si imaginea despre victims se constituie ca nucleu
al unei dimensiuni mai complexes atitudinea fate de sine si fate de celalalt.
Atitudinea, ca si components caracteriala, include 4 categorii de elemente:
afectiv-emotionale (sentimentele vis-a vis de); cognitive (cunostinte despre .);

conative (intentiile de a … .); actionale (comportamente manifeste).

In ceea ce priveste imaginea de sine, aceasta se stuctureaza in jurul elementelor cognitive si conative: individul poseda informatii despre propria persoand mai mult sau mai putin concordante cu realitatea si manifesta o oarecare intentie de a se schimba sau de a-si schimba viata

Cat despre imaginea vis-a-vis de victima, aceasta cuprinde preponderent
elemente afective si actionale: individul se raporteazd la victims prin prisma

81

sentimentelor pe care aceasta i le provoaca si prin intermediul unor comportamente specifice cu tenta agresiva.

Proba "Cie sunt eu?" releva o flagranta discrepanta intre ceea ce subiectii
dezvaluie despre ei insisi si ceea ce sunt ei in realitate. Ei sunt de fapt nu ceea ce
arata prin cuvant, ci ceea ce au facut in fapta. Ei sunt fapta lor, chiar daca incearca
cu disperare sa se ascunda in spatele valorilor invocate sau chiar in spatele credintei

religioase.

"Supt o flinty umana, inzestrata de Dumnezeu cu constiinta si ratiune, cu obligatie de respect fata de Dumnezeu si aproapele meu, cu obligatie de a lupta si a spera" – afirma un subiect condamnat la 20 de aili inchisoare pentru omor deosebit de gray, comis prin cruzime, actionand cu ferocitate prin 27 lovituri de cutit (dupa cum scrie in rechizitoriul din dosarul penal).

"Doar tin singur lucru ma bucura, ca exista UN DUIVINEZEU si ca Domnul ISUS HRISTOS a murit pentru pacatele noastre, si pot sa imi cer iertare pentru toate faptele mele rele pe care le-am fa-cut, si mica- mai pot sa fiu curat in fata lui Dumnezeu, si sa devin un copil al LUI pentru ca nu imi doresc nimic ce este in lumea asta decat sa fiu in imparatia lui Dumnezeu" – acestea sunt confesiunile altui subiect condamnat pentru furt la 7 ani inchisoare.

Cum se impaca religia cu infractiunea, uneori atat de sangeroasa si inumana, este o problema care merita sa fie aprofundata, mai ales printr-o noua discutie fata in fata cu subiectii.

Chiar daca compunerile realizate evidentiaza o deformare a personalitatii reale a subiectilor, totusi un singur lucru este veridic si constientizat dureros de fiecare in parte: schimbarea pe care o provoaca penitenciarul:

"Mie aici imi este nespus de greu, nici nu va puteti inchipui, nu stiu daca dumneavoastra ma intelegeti pe mine. Am foarte multe intrebari pe care mi le pun si nu-mi pot da nici un raspuns in momentul de fata. Nici eu nu mai ma inteleg, sunt foarte confuz, nici eu nu mai stiu ce se intampla cu mine; de cand am fost arestat si pang in momentul de fata mi-am dat seama ca nu mai sunt acelasi care am fost inainte si m-am inchis in mine".

Un alt pas in prelucrarea si interpretarea informatiilor obtinute din

compuneri a fost tnmatorul.

82

Realizand o insumare a treseturilor de personalitate proprii pe care detinutii le prezinta in proba CSE si o insumare a insusirilor prin care isi caracterizeaza victima in timpul interviului, s-a constatat o anumita diferents:

numenll trasaturilor incluse in imaginea de sine: 128

numerul trasaturilor incluse in imaginea despre victima: 32

numerul tresaturilor incluse in imaginea despre sine: 107

omor

numarul traseturilor incluse in imaginea despre victima: 71

Astfel se poate observa ca cei cu infractiunea de fort sunt centrati asupra ilnaginii de sine, pe care incearce se o prezinte cat mai complet, in timp ce imaginea despre victima este mai schematics, mai incomplete. Cei cu infractiunea de omor stint preocupati in mai mica masurs de imaginea de sine, in schimb imaginea despre victima este mult mai ample si mai bogata in continut.

Dace cei cu fort isi justifica fapta prin prisma propriei for personalitati, a propriei for istorii de viats si a propriei for deveniri, cei cu omor se deculpabilizeaza prin imaginea despre victima, pe care o transforms in mecanism defensiv.

S-ar putea stabili, in unna acestor constatari, o relatie rovers proportionala intre imaginea de sine si imaginea despre victima, in ceea ce priveste continutul acestora:

– cu cat imaginea de sine este mai extinsa, cu atat imaginea despre victima este mai aproximativa;

– cu cat imaginea de sine este mai incomplete, cu atat imaginea despre victima este mai bogata in continut.

Aceaste relatie ulss trebuie verificate mai amanuntit printr-o noua cercetare, cu ajutorul altor instrumente.

De asemenea s-ar putea verifica, ca o alts directie de studiu, ce relatie

exists intre imaginea de sine si imaginea despre victima, in ceea ce priveste valoarea for pozitiva / negative.

Cu toate ca este foarte dificil de surprins prin proba "Cine sunt eu?"
veritabila personalitate a fiecaruia, totusi aceasta ofere infonnatii bogate despre
cum vor sa pars subiectii, despre proiectiile lor, despre mecanismele de aperare pe
care le adopts, despre mastile pe care le afiseaza, despre momentele cheie ale vietii

83

i fecaruia, toate pang la urma reprezentand o modalitate indirecta de a surprinde

specificul personal al fiecaruia.

84

CAP. VII – Concluzii generale

In unna coreldrii tuturor rezultatelor obtinute, s-a ajuns la o serie de constatdri cu valoare concluzivs:

1. Modul in care detinutul traieste in plan psihic integrarea sa in penitenciar depinde de modul in care este structuratd imaginea de sine:
– cu cat imaginea de sine este mai favorabile, cu atat gradul sdu de
sdndtate interioard este mai ridicat;

cu cat imaginea de sine este mai destructurate, cu atat capacitatea de integrare este mai defectuoase.

2. In constructia imaginii despre victima, detinutii cu infractiunea de omor pun accent pe trdsdturile caracteriale, iar detinutii cu infractiunea de furt pornesc in descrierea victimei de la trdsdturile de statut.

Astfel, primul caz se explicd prin relatia personalizata cu victima, relatie puternic impregnate afectiv ce std la baza unei valorizeri morale a victimei.
In cel de-al doilea caz, relatia infractorului cu victima std sub semnul
anonimatului, este impersonala si ceea ce atrage atentia in primul rand infractorului sunt indicatoni de status (bani, imbracdminte, aspect fizic).

3. Nature relatiei infractor-victims (penalizatd/impersonala) este un factor major care conditioneazs bogatia imaginii despre victima.

in acest sens, dace imaginea despre victima a subiectilor cu omor este molt mai ample si extinss, subiectii cu furt prezints o imagine schematics, superficiala, sdrdcdcioass. Deci, bogatia imaginii despre victima variazd in functie de infractiunea comiss.

85

4. Nu se poate constata o variatie semnificativa a sentimentului de culpabilitate in functie de infractiunea comisa pentru ca la ambele categoric infractionale, acest sentiment se atenueaza pe masura adaptari detinutului la mediul penitenciar si la sine msusi.

Dimensiunea temporala este o variabila care afecteaza sentimental de vinovatie, slabindu-1 in intensitate.

5. Culpabilitatea poate fi puss in evidenta indirect prin indicatorul "starea de sanatate morala". In acest caz se observa o usoara variatie intre cele doua categoric infractionale.

Astfel, detinutii cu omor se considers mai vinovati si starea de sanatate morala este mai bung calitativ.

Detinutii cu fart se considers nevinovati , de aceea integrarea subiectiva este problematica.

6. Sentimentul de vinovatie std la baza unei atitudini diferite fats de executarea pedepsei:

– subiectii cu omor cunt convinsi ca trebuie sa execute pedeapsa, suporta toate frustrarile si privatiunile;

– subiectii cu fart se simt persecutati de nedreptatea de nedreptatea justitiei, suet nemultumiti de mediu si se plang de conditii.

7. Imaginea despre victims este modificata de sentimentul de culpabilitate in cazul infractiunii de omor, fapt explicat tot prin natura relatiei dintre infractor si victims (relatie personalizats).

Aceasta modificare nu este constatata la subiectii cu fart, a caror vinivatie este inexistenta datorita implicarii intr-o relatie anonima cu victima.

8. Ca o modalitate de adaptare, dar si ca un mecanism de aparare, se observa tendinta generals a detinutilor de supraestimare a imaginii despre sine, conturandu-se chiar un complex de superioritate.

86

9. In cazul omorului, trecerea la act este explicate printr-o acumulare in timp de tensiuni afective, ostilitate, resentimente, emotii negative si printr-o descercare a acestora intr-un context nefericit.

Subiectii inceares sa-si justifice fapta printr-un "trecut", csutand in permanents "ratiuni deculpabilizante".

In cazul furtului se observe o anumits profesionalizare, specializare pe anumite "ramuri": fort de masini, fort din avutul privat, fort din avutul colectiv, fort din apartamente.

De asemenea, apare o dihotomizare intre hotii amatori, care actioneazs la intamplare, si hotii profesionisti, care deja au atins o anumita perfectiune si a caror "trecere la act" este planificata foarte riguros. Pentni acestia imaginea despre victims se construieste pe baza unor clisee si stereotipuri sociale (ei fora numai de la persoanele care dau ilnpresia unui statut ridicat).

10. Un factor extrem de important care declanseaza "trecerea la act", la ambele categorii infractionale, (aiaturi de imaginea despre victims) este alcoolul in cantitati masive, care scoate brusc la iveals acele tension latente. Problema alcoolului este cel mai bine evidentiata de catre dosarele penale si este o problems care caracterizeaza intreg lotul de subiecti.

Intr-o mai mica masurs, dar nu de trecut cu vederea, apare ca element precipitator presiunea anturajului asupra individului.

Directii de cercetare si recomandari practice

Aceasta cercetare asupra imaginii detinutului despre victims se vrea a fi o simple, dar fenny deschidere cetre not probleme specifice mediului penitenciar.
In primul rand s-ar putea face un studiu care sa demonstreze
existenta/nonexistenta unor diferente semnificative ale imaginii despre victims in functie de sex (barbati/femei) si in functie de nivelul instructiv-educativ (primar, mediu, superior).

87

In al doilea rand s-ar putea verifica daca apare un specific al imaginii despre victima in functie de fiecare tip de infractiune.

In al treilea rand ar trebui verificat daca se poate vorbi de o atenuare a
sentimentului de culpabilitate pe masura ce creste gradul de recidiva.
In al patrulea rand, si poate cel mai important, ar trebui efectuata
comparatia intre imaginea despre victima atunci cand infractorul se afla in arestul
politiei- (deci foarte aproape de momentul producerii faptei) si imaginea despre
victima la cativa ani dupa ce a fost inchis in penitenciar. Aceasta comparatie ar
demonstra modul cum evolueaza in timp imaginea despre victima si motivatia
infractionala.

De asemenea, pornind de la premisa ca- in detentie individul isi construieste imaginea despre victima, preluand elemente din povestirile celor din jtnul sau, s-ar putea realiza un studiu comparativ al imagini despre victima a celor in conditii de supraaglomerare si a celor in conditii normale de convietuire.

0 alta cercetare ar putea fi efectuata pentru a surprinde tipul relatiei (directa/indirecta) intre imaginea de sine a detinutului si imaginea despre victima, in ceea ce priveste aspectele pozitive/negative, favorabile/defavorabile care transpar din aceste doua imagini.

Pornind de la premisa ca o bung cunoastere a victimei permite
"reconstituirea" fizionomiei particulare a relationarii interpersonale infractor-
victima, cunoasterea imagini despre victima constitute un instrument de preventie a
actelor infractionale. Astfel studiile asupra imagini despre victima pot sta la baza
elaborarii unui sistem profilactic de initiere informationala a victimelor potentiale si
a persoanelor supuse recidivei victimale, in scopul luarii celor mai bune masuri
pentru evitarea efectelor negative ale imprudentelor si pentru reducerea riscului

victimal.

88

Ghid de interviu pentru surprinderea imaginii despre victims

1. Nume si prenume

2. Varsta

3. Starea civila

4. Studii

5. Profesia

6. Ocupatia

7. Starea de recidiva

8. Infractiunea actuala

9. Vechimea in penitenciar (in aceasta pedeapsa)

10. Specificul relatiei sale anterioare cu victima

11. Relatarea contextului in care s-a produs infractiunea

12. Descrierea victimei

13. Parerea infractorului despre victims

14. Parerea infractorului despre propria-i fapta

15. Considerarea pedepsei ca fiind justificata, mai mare sau mai mica in
raport cu fapta

16. Relatiile infractorului cu familia inainte de producerea faptei

17. Relatiile infractorului cu familia in momentul actual

18. Modul obiectiv de integrare in penitenciar si impactul psihologic,
subiectiv al acestei integrari

19. Precizarea criteriilor in functie de care isi alege victima

20. Influenta alcoolului ca factor precipitator al infractiunii

21. Presiunea grupului, a anturajului ca si conditie preexistenta infractiunii " 22. Atitudinea sa fats de viitor

23. Influenta pe care crede ca o are penitenciarul asupra vietii de mai tarziu

24. Atitudinea sa fats de lege si fats de pedeapsa

89

Scorurile subiectilor cu infractiunea de furt la cele patru scale

extrase din C.P.I.

– tabel nr. 1 –

Nine Sa Wb To Fx

(acceptare de sine) (bunsstare (tolerants) (flexibilitate)

personals)

G.I. 17 32 17 3

P.I. 15 31 15 5

K.A. 18 36 20 4

B.M. 12 25 12 3

E.V. 22 24 15 5

M.I. 20 20 12 8

T.L. 17 25 13 1

O.N. 23 26 15 3

P.N. 18 34 8 6

M.M 18 19 7 3

B.R. 17 19 8 5

D.M. 23 19 8 5

M.N. 19 28 14 1

O.G. 19 25 11 7

C.M. 13 15 6 8

90

Scorurile subiectilor cu infractiunea de omor la cele patru scale
extrase din C.P.I

– tabel nr. 2 –

Nume Sa Wb To Fx

(acceptare de (bunsstare (tolerants) (flexibilitate)

sine) personals)

B.I. 20 36 19 5

N.I. 21 23 8 4

G.L 17 37 18 4

P.C. 18 23 17 1

B.M. 17 14 5 2

E.Z. 20 23 15 3

I.R. 20 33 16 5

D.C. 17 34 15 9

P.N. 18 34 8 6

B.N. 15 31 10 5

M.G. 22 37 18 9

C.C. 19 37 17 6

R.N. 20 22 9 7

F.I. 18 25 12 5

C.M. 20 31 14 5

91

Media aritmetica a scorurilor obtinute la cele patru scale, in
functie de categoria infractionala

– tabel nr. 3 –

Sa To Fx

Omor 18,8 29,3 13,4 5,06

Furt 18,06 25,2 12,06 4,46

Media aritmetica a scorurilor obtinute la cele patru scale de catre

intreg lotul

– tabel nr. 4 –

To I Fx

18,4 27,2 12,7 4,76

92

Tabel de contingents pentru determinarea variatiei imaginii despre
victims in functie de infractiunea comiss

– tabel nr. 5 –

iunagtnea +1 0 -1 Total

despre victims (pozitivs) (neutrs) (negativs)

infractiune

Omor 5 2 8 15

Furt 6 6 3 15

Total 11 8 11 30

93

Tabel de contingents pentru determinarea variatiei sentimentului
de culpabilitate in functie de infractiunea comiss

tabel nr. 6 –

+ + Total

\infractrune

Omor 4 5 6 15

Fort 5 3 7 15

Total 9 8 13 30

94

Tabel de contingents pentru determinarea variatiei sentimentului
de culpabilitate in functie de infractiunea comisa

– tabel nr. 6 –

C

Omor 4 5 6 15

Furt 5 3 7 15

Total 9 8 13 30

94

Tabel de contingents pentru determinarea influentei sentimentului
de culpabilitate asupra imaginii despre victims, in cazul
infractiunii de furt

– tabel nr. 7 –

Ct lpabilitate + + – Total

Imagines +

despre victims

-1 – – 3 3

0 2 2 2 6

+1 3 2 6

Total 5 3 7 15

95

'l'abel de contingents pentru determinarea influentei sentimentului
de culpabilitate asupra imaginii despre victims, in cazul
infractiunii de omor

– tabel nr. 8 –

culpabilitate + + – Total

Imagine despr + – –

victima

4 4

0 1 1 2

+1 4 5

Total 4 5 6 15

96

Frecventa subiectilor (in functie de infractiune si la nivelul intregului lot) pentru fiecare din teniele probei
"Cine sunt eu?"

– tabel nr. 9 –

1 2 4 5 6 7 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 251 261 27

WA 0 2 9 10 I 0 3 3 5 3 7 10 6 8 6 12 1 6 4 1 4 2 8 1 6

omor 6 0 11 3 8 7 5 3 4 3 0 6 7 1 6 2 13 1 0 9 4 0 0 4 3 0 1

total 13 0 19 5 17 17 5 6 7 8 3 13 17 7 14 8 25 2 1 15 8 1 4 6 11

97

Denumirea temelor probei "Cine sunt eu?"
– continuare tabel nr.9 –

1. Identitatea

2. Infatisarea fizica

3. Trasaturi psihice

4. Rezultatele in munca

5. Preferinte, dorinte

6. Sistemul relational

7. Opinii si experiente

8. Cautare de sine

9. Unitatea persoanei

10. Unicitatea persoanei

11. Izolarea si inchiderea in sine

12. Adaptarea si integrarea socials

13. Atitudini fats de viata si problemele ei

14. Valoarea autocunoasterii

15. Devenirea personalitatii

16. Nevoia de autoperfectionare si autodepasire

17. Atitudinea fats de sine

18. Filtrarea personals a ideilor, actiunilor

19. Nevoia de autenticitate

20. Sistemul orientativ de valori

21. Marile intrebari si frainantari specifice varstei, persoanei in cauza

22. Conflicte si contradictii

23. Idealul de sine

24. Sistemul de imagini despre altii

25. Statutul persoanei in lume

26. Eul

27. Tipurile de personalitate

98

Indicele de discrepanta – d – pentru fiecare categoric infractionala

– tabel nr. 10 –

Nume Omor Nume Furt

B.I. 0 G.I. -8

N.I. -5 P.I. -4

G.I. -5 K.A. -7

P.C. -4 B.M. +21

B.M. -2 E.V. -1

E.Z. -10 M.I. -27

I.R. -5 T.L. -20

D.C. -13 O.N. -8

P.N. -20 P.N. -20

B.N. +4 M.M. -6

M.G. -5 B.R. -28

C.C. -11 D.M. +3

R.N. -7 M.N. -3

F.I. 15 O.G. -3

C.M. -39 C.M. +3

99

BIBLIOGRAFIE

1. Anzieu D. – "Les methodes projectives"

Paris 1973

2. Barnett S.A. – "Biologie si libertate",

Editura Stiintifica, Bucuresti, 1995

3. Bogdan A. – "Dictionar de Psihologie sociala",

Editura Stiintifica si Enciclopedica,

Bucuresti, 1981

4. Bogdan T., – ""Victime si infractori. Cazuri comentate de

Santea I. crime, violuri si talharii",

Editura Niculescu SRL, Bucuresti, 1996

5. Bogdan T. – "Probleme de psihologie judiciary"

Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1973

6. Boudon R. – "Tratat de sociologie",

Editura Humanitas, Bucuresti, 1997

7. Butoi T. – "Psihanaliza crimei",

Societatea Stiinta si Tehnica, Bucuresti, 1996

8. Cytineanu T. – "Elemente de etica",

Editura Dacia, Cluj Napoca, 1982

9. Dragomirescu V. – "Psihologia comportamentului deviant",

Editura Universitytii, Bucuresti, 1994

10. Doise W., Deschamp J. – "Psihologie sociala experimentala",

Mugny G.

11. Engel L., Ferguson T.

12. Eibl – Eibesfeldt. I

Editura Polirom, Iasi, 1996

– "La culpabilite",

France, 1990

– "Agresivitatea umana",
Editura Trei, Bucuresti, 1995

100

13. Feldman R. – "Social Psychology"

(cap.: "Person perception, social cognition and
atribution";

"Interpersonal attraction: liking and loving others";

"Agression: hurting others")

14. Florian Gh. – "Psihologie penitenciara",

Editura Oscar Print, Bucuresti, 1996

15. Fraisse P, Piaget J. – "Trate de psychologie experimentale",

vol. IX, "Psychologie sociale"

France, 1969

– 16. Golu M. – "Dinamica personalitatii"

Editura Geneze, Bucuresti, 1993

17. Golu P. – "Psihologie sociala"

E.D.P., Bucuresti, 1974

18. Karli P. – "L'homme agressif

19. Lorenz K. – "L'agression"

France, 1969

20. Mitrofan I, Mitrofan N.

21. Mitrofan N.

Zdrenghea, V

Butoi, T.

22. Neculau A.

23. Negrier Dormont, L.

24. Pavelcu V.

25. Paunescu C-tin

-26. Pruna T.

– "Familia de la A la Z"

Editura Stiintifica, Bucuresti, 1991 – "Psihologie judiciary"

Casa de editura "Sansa", Bucuresti, 1994

– "Psihologie sociala"

Editura Polirom, Iasi, 1996

"La recherche fondamentale en psychologie "

Paris, 1996

– "Invitatie la cunoasterea de sine"
Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970
"Agresivitatea si conditia umany"

Editura Tehnica, Bucuresti, 1994 – "Psihologie judiciary"

Editura Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1994

101

27. Radu I.

28. Rsdulescu S,

Banciu D.

28. Rsscanu R.

29. Stsnoiu R.

30. Storr A.

31. Tsnssescu I,

Florescu B.

32. Vasilescu I.P.

33. Zainfirescu Dem. V.

34. Zlate M.

35. xxx

36. xxx

37. xxx

38. xxx

– "Metodologie psihologica si analiza datelor"

Edit ura Si ncron, Clj Na up oca , 1993

"Sociologia crimei si criminalitstii""
Editura Sansa, Bucuresti, 1996

– "Psihologia comportamentului deviant"
Editura Universitstii, Bucuresti, 1994
– "Criminologie"

Editura Academiei, Bucuresti, 1995 – "Human agression"

Great Britain, 1968

– ""Victima si agresorul"

Editura "Ins", Bucuresti, 1994

– "Statistics informatizats pentru stiinte despre
om""

vol. I + II, Editura militars, Bucuresti, 1991 -"Etics si etologie"

E.S.E., Bucuresti, 1982

-"Eul si personalitatea"

Edit ura Tre iB , ucures ti , 1997

-"Revista de Stiints penitenciars"

Directia Generals a Penitenciarelor,

Bucuresti, 1992-1995

"Grand dictionnaire de la psychologie –
Larousse", France, 1994

"Vocabularul psihanalizei"

Editura Humanitas, Bucuresti, 1994
"Revue Internationale de la criminologie et de
police technique"

France n° 1,3 / 1994, n° 2,3 / 1995

102

27. Radu I.

28. Radulescu S,

Banciu D.

28. Rdscanu R.

29. Stanoiu R.

3 0. Storr A.

31. Tanasescu I,

Florescu B.

32. Vasilescu I.P.

33. Zamfirescu Dem. V.

34. Zlate M.

35. xxx

– "Metodologie psihologica si analiza datelor"

Editura Sincron, Cluj Napoca, 1993 – "Sociologia crimei si criminalitatii"
Editura Sansa, Bucuresti, 1996

– "Psihologia comportamentului deviant"
Editura Universitatii, Bucuresti, 1994
– "Crilninologie"

Editura Academies, Bucuresti, 1995 – "Human agression"

Great Britain, 1968

– "Victima si agresorulif

Editura "Ins", Bucuresti, 1994

– "Statistics informatizata pentru stiinte despre
om"

vol. I + II, Editura militara, Bucuresti, 1991 -"Etica si etologie"

E.S.E., Bucuresti, 1982

-"Eul si personalitatea"

Editura Trei, Bucuresti, 1997

-"Revista de Stiinta penitenciara"

Directia Generals a Penitenciarelor,

Bucuresti, 1992-1995

-"Grand dictionnaire de la psychologie –

Larousse", France, 1994

Vocabularul psihanalizei"

Editura Humanitas, Bucuresti, 1994
"Revue Internationale de la criminologie et de
police technique"

France nO 1,3 / 1994, n° 2,3 / 1995

102

Tabel de contingents pentru determinarea influentei sentimentului
de culpabilitate asupra imaginii despre victims, in cazul
infractiunii de furt

– tabel nr. 7 –

Ct lpabilitate + + – Total

Imagines +

despre victims

-1 – – 3 3

0 2 2 2 6

+1 3 2 6

Total 5 3 7 15

95

'l'abel de contingents pentru determinarea influentei sentimentului
de culpabilitate asupra imaginii despre victims, in cazul
infractiunii de omor

– tabel nr. 8 –

culpabilitate + + – Total

Imagine despr + – –

victima

4 4

0 1 1 2

+1 4 5

Total 4 5 6 15

96

Frecventa subiectilor (in functie de infractiune si la nivelul intregului lot) pentru fiecare din teniele probei
"Cine sunt eu?"

– tabel nr. 9 –

1 2 4 5 6 7 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 251 261 27

WA 0 2 9 10 I 0 3 3 5 3 7 10 6 8 6 12 1 6 4 1 4 2 8 1 6

omor 6 0 11 3 8 7 5 3 4 3 0 6 7 1 6 2 13 1 0 9 4 0 0 4 3 0 1

total 13 0 19 5 17 17 5 6 7 8 3 13 17 7 14 8 25 2 1 15 8 1 4 6 11

97

Denumirea temelor probei "Cine sunt eu?"
– continuare tabel nr.9 –

1. Identitatea

2. Infatisarea fizica

3. Trasaturi psihice

4. Rezultatele in munca

5. Preferinte, dorinte

6. Sistemul relational

7. Opinii si experiente

8. Cautare de sine

9. Unitatea persoanei

10. Unicitatea persoanei

11. Izolarea si inchiderea in sine

12. Adaptarea si integrarea socials

13. Atitudini fats de viata si problemele ei

14. Valoarea autocunoasterii

15. Devenirea personalitatii

16. Nevoia de autoperfectionare si autodepasire

17. Atitudinea fats de sine

18. Filtrarea personals a ideilor, actiunilor

19. Nevoia de autenticitate

20. Sistemul orientativ de valori

21. Marile intrebari si frainantari specifice varstei, persoanei in cauza

22. Conflicte si contradictii

23. Idealul de sine

24. Sistemul de imagini despre altii

25. Statutul persoanei in lume

26. Eul

27. Tipurile de personalitate

98

Indicele de discrepanta – d – pentru fiecare categoric infractionala

– tabel nr. 10 –

Nume Omor Nume Furt

B.I. 0 G.I. -8

N.I. -5 P.I. -4

G.I. -5 K.A. -7

P.C. -4 B.M. +21

B.M. -2 E.V. -1

E.Z. -10 M.I. -27

I.R. -5 T.L. -20

D.C. -13 O.N. -8

P.N. -20 P.N. -20

B.N. +4 M.M. -6

M.G. -5 B.R. -28

C.C. -11 D.M. +3

R.N. -7 M.N. -3

F.I. 15 O.G. -3

C.M. -39 C.M. +3

99

BIBLIOGRAFIE

1. Anzieu D. – "Les methodes projectives"

Paris 1973

2. Barnett S.A. – "Biologie si libertate",

Editura Stiintifica, Bucuresti, 1995

3. Bogdan A. – "Dictionar de Psihologie sociala",

Editura Stiintifica si Enciclopedica,

Bucuresti, 1981

4. Bogdan T., – ""Victime si infractori. Cazuri comentate de

Santea I. crime, violuri si talharii",

Editura Niculescu SRL, Bucuresti, 1996

5. Bogdan T. – "Probleme de psihologie judiciary"

Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1973

6. Boudon R. – "Tratat de sociologie",

Editura Humanitas, Bucuresti, 1997

7. Butoi T. – "Psihanaliza crimei",

Societatea Stiinta si Tehnica, Bucuresti, 1996

8. Cytineanu T. – "Elemente de etica",

Editura Dacia, Cluj Napoca, 1982

9. Dragomirescu V. – "Psihologia comportamentului deviant",

Editura Universitytii, Bucuresti, 1994

10. Doise W., Deschamp J. – "Psihologie sociala experimentala",

Mugny G.

11. Engel L., Ferguson T.

12. Eibl – Eibesfeldt. I

Editura Polirom, Iasi, 1996

– "La culpabilite",

France, 1990

– "Agresivitatea umana",
Editura Trei, Bucuresti, 1995

100

13. Feldman R. – "Social Psychology"

(cap.: "Person perception, social cognition and
atribution";

"Interpersonal attraction: liking and loving others";

"Agression: hurting others")

14. Florian Gh. – "Psihologie penitenciara",

Editura Oscar Print, Bucuresti, 1996

15. Fraisse P, Piaget J. – "Trate de psychologie experimentale",

vol. IX, "Psychologie sociale"

France, 1969

– 16. Golu M. – "Dinamica personalitatii"

Editura Geneze, Bucuresti, 1993

17. Golu P. – "Psihologie sociala"

E.D.P., Bucuresti, 1974

18. Karli P. – "L'homme agressif

19. Lorenz K. – "L'agression"

France, 1969

20. Mitrofan I, Mitrofan N.

21. Mitrofan N.

Zdrenghea, V

Butoi, T.

22. Neculau A.

23. Negrier Dormont, L.

24. Pavelcu V.

25. Paunescu C-tin

-26. Pruna T.

– "Familia de la A la Z"

Editura Stiintifica, Bucuresti, 1991 – "Psihologie judiciary"

Casa de editura "Sansa", Bucuresti, 1994

– "Psihologie sociala"

Editura Polirom, Iasi, 1996

"La recherche fondamentale en psychologie "

Paris, 1996

– "Invitatie la cunoasterea de sine"
Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970
"Agresivitatea si conditia umany"

Editura Tehnica, Bucuresti, 1994 – "Psihologie judiciary"

Editura Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1994

101

27. Radu I.

28. Rsdulescu S,

Banciu D.

28. Rsscanu R.

29. Stsnoiu R.

30. Storr A.

31. Tsnssescu I,

Florescu B.

32. Vasilescu I.P.

33. Zainfirescu Dem. V.

34. Zlate M.

35. xxx

36. xxx

37. xxx

38. xxx

– "Metodologie psihologica si analiza datelor"

Edit ura Si ncron, Clj Na up oca , 1993

"Sociologia crimei si criminalitstii""
Editura Sansa, Bucuresti, 1996

– "Psihologia comportamentului deviant"
Editura Universitstii, Bucuresti, 1994
– "Criminologie"

Editura Academiei, Bucuresti, 1995 – "Human agression"

Great Britain, 1968

– ""Victima si agresorul"

Editura "Ins", Bucuresti, 1994

– "Statistics informatizats pentru stiinte despre
om""

vol. I + II, Editura militars, Bucuresti, 1991 -"Etics si etologie"

E.S.E., Bucuresti, 1982

-"Eul si personalitatea"

Edit ura Tre iB , ucures ti , 1997

-"Revista de Stiints penitenciars"

Directia Generals a Penitenciarelor,

Bucuresti, 1992-1995

"Grand dictionnaire de la psychologie –
Larousse", France, 1994

"Vocabularul psihanalizei"

Editura Humanitas, Bucuresti, 1994
"Revue Internationale de la criminologie et de
police technique"

France n° 1,3 / 1994, n° 2,3 / 1995

102