Imaginea Copilului In Presa Nationala

IMAGINEA COPILULUI ÎN PRESA NAȚIONALĂ

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: IMAGINEA COPILULUI ÎN MASS-MEDIA: ABORDĂRI CONCEPTUALE

I.1. Copilul și mass-media: aspecte generale

I.2. Criterii, indice și principii etice de abordare a problematicii copilului

CAPITOLUL II: IMAGINEA COPILULUI ÎN PRESA SCRISĂ – ÎNTRE SENZAȚIONAL ȘI RESPONSABILITATEA. Studiu de caz

Concluzii generale și recomandări

Bibliografie

Anexe

Introducere

Mass-media joacă un rol important în respectarea prevederilor Convenției cu privire și le poate oferi copiilor și tinerilor posibilitatea de a-și face auzite vocile. Însă, în același timp, mass-media poartă o mare responsabilitate față de copii. Ultimele decenii au fost marcate de evoluții în mass-media iar imaginea copilului în presă a fost folosită pentru sensibilizarea unor subiecte sociale și pentru a spori senzaționalul într-un articol. Utilizarea titlurilor incendiare în care sunt incluse minori și utilizarea fotografiilor sunt un mod de a atrage publicul instantaneu. Care sunt limitele respectate de presă atunci când scrie despre copii și până unde poate ajunge aceasta vom cerceta în această teză.

Actualitatea temei este complicată de mai mulți factori. Tehnologiile sofisticate fac ca schimbarea sau modelarea realității, adică ceea ce vede, aude și trăiește publicul, să fie din ce în ce mai rapidă și simplă. Creșterea competiției pentru obținerea știrilor, din ce în ce mai puțin numeroase, îi determină pe profesioniști să creeze pseudo – drame, în loc să se limiteze la un adevăr plictisitor. Acesta este un complex de provocări pentru care nu există soluții simple. În care circumstanțe valoarea de noutate a evenimentului depășește interesul superior al copilului? Ce tehnici sunt potrivite pentru a construi imaginea unor copii și tineri, mai ales pentru a ilustra subiectele în care identificarea copiilor și tinerilor ar putea atrage riscuri?

Chiar dacă, datorită evoluțiilor cerințele lor cresc, aceștia vor rămâne mereu un factor actual și o temă de discuție. Anume copii sunt resursa cea mai prețioasă a tuturor societăților, astfel trebuie să ținem cont de ceea ce scriem pentru ei și despre ei.

Scopul lucrării constă în analizarea modului în care mass-media reflectă imaginea copilului. Analizarea subiectelor în care copilul apare atât primar, cât și secundar. Analizarea acestora din punct de vedere al tematicii și genurilor informative în care este încadrat. Astfel, scopul lucrării constă în următoarele:

Analiza cantitativă și calitativă a materialelor din presă în care apare imaginea copilului și rolul lui, respectiv, a modelelor și valorilor de gen surprinse și promovate de presă;

Identificarea materialelor în care se abordează imaginea copilului prin prisma negativă și pozitivă;

Analiza comparativă a publicațiilor naționale din perspectiva abordării imaginii copilului;

Analiza comparativă a publicațiilor naționale din perspectiva abordării imaginii copilului între anii 2014 – 2015;

Elaborarea recomandărilor pentru revizuirea materialelor jurnalistice și pentru îmbunătățirea situației privind publicarea articolelor în care apar copiii.

Pentru a obține sarcinile propuse din scopul lucrării am analizat produsele jurnalistice privind volumul, genul, procedeele de abordare a subiectelor pe tema imaginii copilului, tonalitatea, limbajul utilizat etc.

Publicațiile analizate sunt următoarele: „Săptămâna”, „Moldova Suverană”, „Timpul” din ianuarie până în martie 2014 și din ianuarie până în martie 2015. Ulterior, am analizat:

frecvența apariției imaginii copilului;

contextul în care este prezentat copilul;

genurile jurnalistice în care este, de obicei sunt încadrate imaginea copilului;

imaginea-foto a copiilor în publicațiile respective.

Suportul metodologic al studiului. În urma analizelor efectuate, am observat abordările imaginii copilului în presa națională și cea locală. Astfel am utilizat cercetarea calitativă a tuturor materialelor în care s-a observat prezența copilului, fiind utilizate metode ca: analiza, sistematizarea, sinteza, precum și comparația dintre rezultatele obținute. Am folosit, de asemenea, metode cantitative de cercetare, care au permis structurarea datelor obținute și realizarea unor grafice reprezentative pentru investigația temei examinate.

Gradul de studiere a temei investigate. Imaginea copilului în presă a fost abordată foarte puțin în Republica Moldova. Doar în fost realizat un studiu privind monitorizarea mai multor publicații în care apar copiii. Acest studiu a fost înfăptuit de către Asociația Presei Independente. Aceștia au elaborat o cercetare referitor la modul în care copiii apar ca subiecți ai știrilor și materialelor din presa scrisă. Referiri la imaginea copilului în presă găsim în „Ghidul de bune practici în domeniul Jurnalismului pentru dezvoltarea umană” de către Igor Guzun și Vsevolod Cernei (2005), dar și în „Violența împotriva copiilor: ce și cum relatăm” Ghid de bune practici pentru mass-media de Aurelia și Igor Guzun.

O analiză în domeniul imaginii copilului în presă a fost realizată și în România, de către Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Astfel a fost elaborat un raport de analiză și dezbateri pentru protecția copilului și imaginea acestuia (2004). Autorii acestui raport sunt: Valentin Burada și Diana Berceanu

De asemenea, o cercetare în acest domeniu găsim în cartea „Etica mass-media. Studii de caz” (2001) de către Clifford G. Christians, Mark Fackler, Kim B. Rotzoll și Kathy B. Mckee.

Dacă vorbim de studiile realitate în Republica Moldova acestea cum am spus și mai sus sunt foarte puține. Abordarea problemei în cauză găsim în câteva capitole din „Stimularea gândirii critice a jurnaliștilor” (2001) care scrie despre felul în care mass-media reflectă materialele în care apar minorii. De asemenea, în „Ghid de stil cu norme etice pentru jurnaliști” editat de către Asociația Presei Independente relatează despre cum ar trebui să relatăm despre copiii.

Noutatea științifică a studiului. Lucrarea de față este axată pe o cercetare complexă a modului în care presa scrisă reflectă copilul în societate. Originalitatea lucrării este pusă în valoare de cercetarea, din perspectiva copilului, și a publicațiilor locale, nu doar a celor naționale. Studiul oferă o sistematizare timp de o lună a tuturor materialelor care au vizat copilul, în publicațiile „Moldova Suverană”, „Săptămâna”, „Timpul” precum și o analiză comparativă a rezultatelor monitorizării presei naționale.

Structura lucrării. Teza „Imaginea copilului în presa națională” cuprinde: introducerea, două capitole, care redau conținutul de bază al cercetării, bibliografia și anexele.

Astfel, în introducere, este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt precizate scopul, sarcinile cercetării, suportul metodologic de studiu, gradul de studiere a temei investigate și noutatea științifică a acesteia.

Primul capitol „Imaginea copilului în mass-media: abordări conceptuale” prezintă rolul mass-mediei în formarea imaginii copilului. De asemenea, găsim aici definiția copilului din mai multe aspecte.

Al doilea capitol, constă în monitorizarea a trei publicații, acestea sunt ziarul „Moldova Suverană”, revista „Săptămâna” și ziarul „Timpul”. Acesta conține analiza calitativă și cantitativă a fiecărui ziar în parte, din perspectiva modului în care a fost reflectată imaginea copilului și, de asemenea, analiza comparativă dintre publicațiile naționale între anii 2014 – 2015.

Studiul este încheiat cu o serie de concluzii referitor la tema studiată și de un compartiment constituit din recomandări practice.

CAPITOLUL I. IMAGINEA COPILULUL ÎN MASS-MEDIA: ABORDĂRI CONCEPTUALE

I.1. Copilul și mass-media: aspecte generale

Mass-media organizează și asigură continuitatea în flux a circuitului informațional grație exercitării multiplelor funcții social-comunicaționale. Mijloacele de informare în masă pot fi considerate drept instrumente majore ale stabilității unei societăți, or ele asigură însăși existența și reproducerea sistemului social. [7, p.158] Presa, deci, este o componentă a societății civile care poate avea un impact major și un efect instantaneu asupra oamenilor, în primul rând copiilor. Jucând un rol fundamental în răspândirea informațiilor și în conștientizarea drepturilor copilului de către opinia publică, media poate fi un mijloc de promovare a competenței sociale în sfera protecției copilului.

Sociologii au fost cei care au sesizat primii că între cercetarea socială și jurnalistică există multe puncte comune. Presa nu poate dispensa de utilizarea rezultatelor cunoașterii științifice sistematice în fundamentarea propriilor demersuri. Datele puse la dispoziție de către sociologi devin ”arme” în mâinile jurnalistului, care poate servi de acestea pentru a-și susține un articol sau altul. [15, p.14] Aproape că nu există ziar sau revistă fără un departament social. Secțiunile sau paginile dedicate oscilează între genericul ”social” și societate. Așa că, socializarea a devenit un proces prin care fiecare dintre noi capătă niște valori, ulterior punându-le la baza deciziilor noastre viitoare. Valorile la rândul său influențează atitudinile pe care le iau oamenii, iar în funcție de atitudini aceștia exprimă opinii, opinii pe care le găsim și în paginile de ziar.

Dacă vorbim despre copii, atunci copilăria este cea mai prețioasă perioadă a vieții. Copiii și tinerii stau la baza societății viitorului în virtutea vârstei și oportunităților virtuale. În acești ani, tinerii descoperă și învață lumea aflând și acumulând informații la orice pas. Provocările și riscurile cu care se confruntã pot fi multiple: de la un acces redus la educație și servicii de sănătate până la violență și excludere socială. Acestor dificultăți li se adăuga deseori o atitudine de neîncredere din partea maturilor. Sunt considerați o sursă de probleme, iar aceastã abordare este prezentă, cu părere de rău, și în mass-media. Deseori, media a prezentat tinerii în cel mai bun caz ca o problemã și în cel mai rău – doar ca personaje ale cronicii criminale. [6, p.6]

În terminologia și practicile Organizației Națiunilor Unite se regăsesc următoarele definiții principale pentru copii și tineri:

Copii – persoane cu vârste sub 18 ani;

Adolescenți și persoane cu vârste între 10 și 19 ani (care cuprinde adolescența timpurie, medie și târzie);

Tineret – persoane cu vârste între 15 și 24 de ani;

Tineri – toți cei cu vârste între 10 și 24 de ani.

DEX-ul însă definește copilul ca: băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic = sugar. [22]

Protecția drepturilor și a imaginii copiilor în mass-media nu este reglementată de legislația Republicii Moldova, regăsindu-se doar în documentele și codurile de autoreglementare jurnalistică care stabilesc principii etice și de conduită pentru profesioniștii media. Însă legea Republicii Moldova cu privire la tineret definește tinerii și tineretul ca fiind persoane cu vârsta cuprinsã între 16 și 30 ani. De asemenea, legea folosește noțiunea de familie tânăra cu referire la un cuplu, format prin căsătorie, în care nici unul dintre soți nu a atins vârsta de 30 ani; familie formatã dintr-un singur părinte de până la 30 de ani și copil (copii).

Oricare ar fi definiția copilului jurnaliștii sunt cei responsabili atunci când scriu ceva despre aceștia, pentru că publicul privește și ascultă lumea prin ochii și urechile lor și își exprimă opiniile prin vocea lor. Profesioniștii din mass-media ocupă un loc special în construcția socială, beneficiind de un statut care le permite să urmărească eforturile tuturor actorilor implicați în dezvoltarea umană și să semnalizeze situații dificile. [11, p. 27].

Jurnaliștii pot aduce în prim plan subiecte ce vizează drepturile copilului și multe alte oportunități pentru tineri. De asemenea, jurnaliștii și fotografii prezintă deseori situația unor copii surprinșicția socială, beneficiind de un statut care le permite să urmărească eforturile tuturor actorilor implicați în dezvoltarea umană și să semnalizeze situații dificile. [11, p. 27].

Jurnaliștii pot aduce în prim plan subiecte ce vizează drepturile copilului și multe alte oportunități pentru tineri. De asemenea, jurnaliștii și fotografii prezintă deseori situația unor copii surprinși în circumstanțe pe care aceștia nu le pot controla, sau supuși abuzurilor ori exploatați de către adulți. Însă este la fel de important de a privi și celelalte evenimente din „perspectiva copiilor”, nu doar cele cu conotație negativă. Trebuie întâi de toate să ne gândim dacă această schimbare va aduce copiilor beneficii sau suferințe.

Maniera în care media prezintă sau, dimpotrivă, ignoră copiii poate influența deciziile care îi privesc pe copii și opiniile societății față de ei. De multe ori, mass-media îi descriu pe copii pur și simplu ca „victime” tăcute sau ca „inocenți” fermecători, sporind astfel atenția cititorilor. Pentru că atunci când vorbim de mass-media, aceasta are puterea de a influența opinia publică, dar și puterea de a obține un profit. Astfel, deși pretind că respectă conceptele ca adevărul, onestitatea și virtutea, acestea urmăresc, de fapt, să facă bani, propagandă sau ambele.[3‎] De aceea, instituțiile media trebuie să le ofere copiilor și tinerilor posibilitatea de a vorbi despre ei înșiși – despre speranțele și fricile lor, despre propriile realizări și despre impactul pe care îl are comportamentul adulților asupra vieții lor – profesioniștii media pot reaminti publicului că și copiii merită a fi respectați ca ființe umane.

Responsabilitatea mass-media, prin calitatea sa de multiplicator de informație, reprezintă o componentă esențială în respectarea drepturilor și libertăților copilului într-o societate democratică, așa cum libertatea de expresie reprezintă o condiție sine qua non a însăși existenței mass-media.[24‎] Astfel, jurnaliștii trebuie să aibă o atitudine mai responsabilă atunci când abordează subiectele sensibile ce au în prim plan copii în suferință, pentru că prin mediatizarea cazurilor de abuz săvârșite în adresa minorilor pot fi provocate și mai multe daune.

Protecția drepturilor și a imaginii copiilor în mass-media nu este reglementată de legislația Republicii Moldova. Regăsim doar în documentele și codurile de auto-reglementare jurnalistică principii etice și de conduită pentru profesioniștii media. Unele recomandări în ce privește drepturile copilului se regăsesc în Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. De asemenea, în anul 2009, Asociația Presei Independente a editat Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști, care conține și un capitol special – „Ghid de bune practici privind relatările despre copii”, elaborat în baza prevederilor Convenției ONU cu privire Acțiunile care au fost întreprinse la etapa actuală sunt semnificative, dar nu suficiente pentru a se putea afirma că legislația națională corespunde standardelor dreptului internațional.[14, p. 58‎]

Din păcate, respectarea acestor coduri rămâne a fi o problemă pentru jurnaliștii din Moldova, astfel că în mass-media sunt frecvente articolele și reportajele în care sunt prezentați, cu încălcarea normelor de etică și conduită profesională, copii aflați în situații limită și jenante (abuzați fizic, psihic, sexual, bolnavi incurabili sau în stare de suferință maximă etc). Deseori, jurnaliștii neglijează drepturile elementare ale copilului din dorința de a face materialul jurnalistic mai atractiv pentru public, astfel ridicându-și raiting-urile, fără să fie luate în calcul efectele psihologice și sociale pe care le pot avea aceste materiale jurnalistice asupra copiilor.

Setea de adevăr este o trăsătură comună tuturor celor care tind spre o comunicare etică. Totuși profesioniștii din relații publice pot fi prinși în hățișurile dificultăților provocate tocmai de rolul de legătură pe care îl joacă. [1, p. 216]. Profesioniștii se bucură de multe oportunități de a modela informația comunicată publicului. Unele dintre cele mai puternice imagini ale tragediei, conflictelor prezentate de media au implicat copiii. Folosirea imaginilor cu tineri și copii implicați în război, crime și dezastrelor naturale solicită bun simț și delicatețe.

Presa scrisă constituie unul dintre izvoarele principale pentru cercetători în restabilirea evenimentelor epocilor precedente. Deci, ea rămâne în istorie ca document al timpului, rol ce nu poate fi îndeplinit de televiziune și de radio din motive tehnice.[7‎] Reporterii primesc informația, o analizează și scriu despre ea, îndeplinind pentru public rolul de păzitor de porți. Dar informația primită va fi trecută cu siguranță prin filtrul, înainte de a ajunge mai târziu la public. Înșiși fotojurnaliștii se plâng de faptul că imaginile realizate de ei sunt folosite în mod nepotrivit și în afara contextului în care au fost făcute. Lucrătorii sociali se plâng de prezența camerelor de luat vederi care fotografiază copii neajutorați în tabere de refugiați, fără să bănuiască faptul cã frica și traumatismele copiilor ar putea fi chiar rezultatul contactului neașteptat cu jurnaliștii străini. Organizațiile nonguvernamentale care se grăbesc să reproșeze că mass-media încalcă drepturile copilului ar putea ele însele să exploateze imagini patetice ale copiilor și tinerilor pentru a strânge fonduri. [8, p.82]

A relata despre violența împotriva copiilor înseamnă a face cunoscută o nedreptate. Cu mijloacele pe care le au la îndemână – cuvinte, vorbe și imagini – și cu puterea pe care o exercită asupra minții oamenilor, profesioniștii din mass-media se află într-o poziție potrivită pentru a se bate personal cu violența împotriva copiilor și a-i îndemna și pe alții să o facă. [5, p.5]

La tot mai multe manifestații, sunt aduși și puși în fata copii, fie ca sunt manifestații organizate de niște preoți habotnici, fie pentru Roșia Montana, fie împotriva guvernului sau președintelui, fie pentru autonomia etnica a secuilor, fie chiar la mitinguri electorale, etc. Sigur, organizatorii sau mass-media îi trece și pe aceștia la “numărul celor care protestează” sau “care-și exprimă suportul”, chiar dacă minorii n-au nici drept de vot și nici măcar nu știu sau nu înțeleg exact pentru ce adulții îi aduc acolo.[ 23] Copii sunt folosiți ca instrumente de presiune în spațiul public de părinți. De multe ori, apar altercații între manifestanți și jandarmi, iar în acest caz copiii devin “scuturi vii” și posibile “daune colaterale”, fiind răniți și suferind chiar traume psihice. Un exemplu viu fiind 33 de minori bătuți până la inconștiență de polițiști în timpul protestelor din 7 aprilie 2009, iar alți 60 au fost reținuți. [25] Însă, conform Codului Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova, jurnalistul protejează identitatea minorilor implicați în evenimente cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, dispute familiare, sinucideri etc), inclusiv ca martori. În acest sens, înregistrările video și fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității minorilor.

Jurnaliștii care lucrează pentru mass-media adverse conectate de interese organizate funcționează parțial ca niște propagandiști. Cei care activează în organismele serviciului public tradițional operează sub anumite restricții: ei tind să adopte o atitudine mai curând detașată decât una implicată, cu un accent deosebit pus pe medierea adevărurilor concurente și nu descoperirea adevărului. Cei care acționează în organismele orientate spre profit definesc adeseori profesionalismul în termenii valorii pieței. Toate aceste abordări divergente contribuie la pluralismul perspectivelor, pe care un sistem mediatic sănătos ar trebui să-l promoveze. Dar există și necesitatea unui voci adiționale – aceea a jurnalistului independent, căutător al adevărului – operând în cadrul unui mediu care încurajează autonomia jurnalistică. [9, p.248]

La moment, însă media se bazează mai mult pe subiectele media ce au în vizor cazuri de violență împotriva copiilor ocupă, aceste articole de regulă, sunt pe primele locuri în buletinele de știri sau în paginile ziarelor. Materialele sunt consumate cu mult interes și cu multe emoții de public, intensitatea emoțiilor crescând odată cu dramatismul istoriei copilului victimă. Despre tragedia sau drama unui copil bătut cu cruzime de cei care i-au dat viață vor vorbi sute, mii de oameni. Peste câteva zile însă subiectul va fi epuizat, locul lui preluându-l alt eveniment social, politic sau economic. Ce se va întâmpla însă cu acest copil după prezentarea evenimentului media? Cuvintele, imaginile folosite de jurnaliști pot salva destine, pot proteja copiii de violență, dar pot provoca suferință și durere, pot chiar ucide. [5, p.5]

Articolele privind violența împotriva copiilor răspund dreptului publicului de a cunoaște experiențele traumatizante, ce împiedică supraviețuirea și dezvoltarea copilului. Mass-media poate avea o influență puternică, încurajând atitudini, decizii și comportamente ale adulților în favoarea copiilor, pentru a putea rupe cercul violenței și lipsurilor. Tinerii sunt mai degrabă victime decât autori ai crimelor. Comportamentul violent și antisocial al copiilor este determinat inevitabil de violența adulților și atitudinile lor față de acestea.

Potrivit unui studiu al Secretarului General ONU, prezentat în octombrie 2006 Adunării Generale a Națiunilor Unite, actele de violență împotriva copiilor se produc – oriunde în lume și, probabil, Moldova nu face excepție – în cinci medii: violența în casă și familie, violența în școală și mediile educaționale, violența în instituțiile de îngrijire și cele judiciare, violența în comunitate și pe străzi.

Dacă materialul jurnalistic abordează temele importante pentru public, evident va apărea o mai mare audiență decât un subiect inventate în redacție. Ziarul ”Light”, din Austin, SUA, a inițiat o campanie pentru protecția copiilor în locurile de joacă și pe străzi, după ce a constatat că siguranța acestora se numără printre preocupările potențialilor cititori. Campania nu s-a limitat la semnalizarea fenomenului, ci a propus și soluții. [15, p. 21] De aceea, jurnaliștii nu trebuie să se limiteze numai la mediatizarea actelor de violență, dar ar trebui și să abordeze diferite teme pentru cititori. Siguranța copiilor pentru părinți a fost mereu pe primul loc, așa că mass-media ar trebui să promoveze diferite campanii pentru protecția copiilor.

Întrebări pe care le pun facilitatorii proiectelor de dezvoltate, dar care sunt folositoare și jurnaliștilor sunt:

”Cum cred membrii comunității că pot fi soluționate problemele cu care se confruntă?”

”Ce se știe despre posibilitățile de soluționare a problemelor din comunitate?”

”Care sunt liderii ce își pot asuma rolul de antreprenori sociali, (…) care știu să se organizeze și pun misiunea socială a eventualului proiect mai presus de interesele lor materiale imediate?”

Uneori, presa își poate asuma rolul de lider în aceste proiecte sociale. [15, p. 21]

În conformitate cu Legea nr. 45 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, fenomenul (violența în familie) este definit în felul următor: „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare sau de apărare a unor alte persoane, manifestată fizic sau verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic ori prin cauzare de prejudiciu material sau moral, comisă de un membru al familiei contra unor alți membri, inclusiv contra copiilor, precum și contra proprietății comune sau personale. [26]

Relatând despre un act de violență împotriva unui copil, jurnalistul riscă să facă lucrurile mai complicate pentru copil sau rudele acestuia ori contribuie la recunoașterea publică a fenomenului dat. Practicile bune sugerează jurnaliștilor realizarea materialelor astfel încât acestea să nu dăuneze nici unora, nici celorlalți. Deci profesionalism înseamnă etică și responsabilitate. Astfel jurnalist ar putea alege una din cel puțin patru variante: să pedepsească abuzatorul, să ajute copilul, să atenționeze societatea asupra fenomenului sau să expună copilul.

Se știe că aproape fiecare copil își are idolul său pe care încearcă să-l imite, un părinte, un erou din basme sau un personaj de film care îl fascinează prin puterea pe care o are. Copiii nu țin cont că această putere care este folosită în mod distructiv uneori. Faptul că eroul și-a rezolvat singur toate problemele și și-a făcut dreptate îl transformă în ochii copilului într-un personaj cu care va dori să semene tot mai mult. El va pune în practică ceea ce a învățat de la eroul lui, nu din răutate sau instincte violente, ci pentru că nu reușește să deosebească binele de rău, realitatea de ficțiune și pentru că violența eroului nu este aproape niciodată pedepsită și apare ca un lucru necesar.

Mesajul violent pe care în are prin urmare astfel de articole are următoarele efecte:

Facilitează agresivitatea și comportamentul anti-social

Dezvoltă insensibilitatea la violență sau la victimele violenței

Creează impresia că trăiesc într-o lume periculoasă în care ei pot deveni victime.

Între 5-15% din violența reală este cauzată de influența directă a mass-mediei. Iar un caz recent în care cântărețul Smiley și actorul Pavel Bartoș au filmat pentru o companie de telefonie fixă un spot publicitar în care apar mergând pe un tren aflat în mișcare a cauzat moartea a 6 tineri. Copiii nu au făcut diferența între reclamă și realitate, și i-au copiat. [27] Așadar, jurnalistul posedă o armă cu două tăișuri. Pe de o parte, se află așa-numita nevoie a publicului de violență, pe de alta, se află nevoia jurnalistului de a acționa etic și ar trebui ca aceștia să fie precauți ca să nu dăuneze nimănui. Cu mijloacele pe care le au la îndemână – cuvântul scris și vorbit, și imagini – și cu puterea pe care o exercită asupra minții oamenilor de rând și asupra deciziilor persoanelor cu funcții înalte, reporterii și editorii se află într-o poziție potrivită pentru a oferi cuvântul celor neauziți, pentru a lupta personal cu violența împotriva copiilor ori pentru a restabili adevărul și echilibrul, atunci când lipsa acestora afectează cel mai mult copiii. [6, p.43]

Atunci când vine vorba despre intervievarea un copil supus violenței, aceasta este un lucru delicat și chiar riscant. Există cel puțin trei argumente pentru a nu intervieva un copil:

Copilul retrăiește trauma psihică;

Copilul ar putea fi hărțuit, mai târziu, de abuzator;

Copilul ar putea oferi informații inexacte.

Dacă un copil care răspunde la întrebările jurnalistului trăiește din nou momentele traumatizante și suferă din această cauză, atunci acțiunea reporterului poate fi calificată drept abuz. În cazul în care subiectul dezvăluie identitatea copilului și dezvăluirile lui pot fi privite ca acuzații, atunci copilul ar putea fi urmărit de agresor și supus altor acte de violență. Nu este ilegal să intervievezi un copil sub 16 ani, dar de cele mai multe ori nu este etic. Este vorba despre ceea ce se numește consimțământ informat. [5, p.11]

I.2. Criteriile, indicii și principii etice

Este importantă planificarea atentă a implicării copiilor în toate formele de producție media, astfel încât fiecare copil să înțeleagă ce poate și ce nu poate să facă. Cum spunea David Tuller: „Nu scrieți despre nici o categorie de oameni fără a petrece cât mai mult timp posibil cu membrii acestui grup. Atitudinea voastră față de ei trebuie să fie deschisă, adică să auziți cu adevărat ceea ce spun ei” [1, p. 57]. În special când este vorba despre un copil, acest citat este foarte potrivit. Trebuie în primul rând să ținem cont fiecare cuvânt spus de ei. Iar în fiecare caz, copilul este „o persoană”, „o ființă umană” și are nevoie, pentru a crește cu demnitate, de o atitudine demnă, exprimată inclusiv de mass-media, în termeni neutri. Deci, pentru a scrie despre copii, vom folosi cuvinte neutre, ce încurajează dezvoltarea și independența copiilor – „copil”, „adolescent”, „tânăr”, „elev”, nu „micuț”, nu „copilaș”, nu „pici”. [6, p.43]

Copii nu trebuie discriminați, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie. De asemenea, naționalitatea, apartenența etnică de originea socială, de situație materială sau incapacitatea fizică nu este un motiv pentru a-i trata altfel.

Prin urmare, nu trebuie să tratăm copiii și tinerii – în cuvinte și atitudini – „nici ca pe niște porțelanuri, dar nici ca pe arici”. Copiii nu sunt „minori”. În limbajul curent, acest cuvânt are o conotație negativă: numaidecât unei minore i s-a întâmplat ceva rău sau un minor a comis un delict. Simpla menționare a comisiilor pentru minori sau a inspectoratelor pentru minori creează deja un context negativ și o atitudine negativă. Astfel, chiar dacă terminologia juridică face referiri, de exemplu, la „persoane minore” sau la „legislația privind munca minorilor”, vom alege să le spunem acestor persoane „copii” și să evităm cuvântul „minor”. [6, p.44]

Mediile joacă un rol important în acțiunea de a sensibiliza societatea privind drepturile copilului. Jurnaliștii trebuie să-și dea seama de consecințele relatărilor lor. Orientarea lor spre garantarea drepturilor și demnității copiilor este un reper important, în special dacă recunoașterea drepturilor copiilor este un factor primordial. Pentru a-și face treaba bine, jurnaliștii trebuie să învețe să găsească unghiul de abordare astfel încât să răspundă și necesității de a avea subiecte relevante pentru public, și celei de a respecta oamenii despre care scriu. De asemenea, mass-media are datoria de a difuza copiilor informații care urmăresc promovarea bunăstării lor sociale, morale, educaționale și culturale, care respectă formația lor culturală. Materiale jurnalistice trebuie să fie în beneficiul copiilor, să-i protejeze împotriva informațiilor care dăunează bunăstării lor.

La maturitate, un copil dintr-o familie aparținând unui grup aflat la periferia societății va încălca mai ușor normale, pentru că nu este motivat de valori cum ar fi respectul față de lege și ordine, nici de moralitate sau de nevoia de a dobândi admirația semenilor. Un copil rom, de exemplu, nu este predispus genetic să fure, așa cum încearcă să acrediteze „simțul comun”. El s-a format într-o familie în care măcar unul dintre adulții – model, eventual chiar tatăl, era frecvent arestat. Respectul se câștigă, în „lumea marginalizaților”, prin abaterea de la lege, nu prin alinierea la normele societății.[10, p. 33] Exemplele de succes fac parte din așa-numita acțiune pozitivă ori discriminare pozitivă, cum mai este numită. Statul trebuie să compenseze eșecul familiei în socializarea copiilor din grupurile marginale, oferindu-le o educație mai bună. Majoritatea are de câștigat pe termen lung: vor fi mai puține infracțiuni iar viața individului va fi mai bună.

Copiii nu sunt așa cum îi descriu diminutivele. Acestea diminuează statutul copilului ca persoană. O „fetiță micuță”, îmbrăcată în „hăinuțe”, „cu ochișorii mereu triști”, care „locuiește, sărmănica, în niște condiții dezastruoase” și este o „făptură nevinovată și greu încercată de suferință”, are nevoie, la vârsta ei de 14 ani, nu de mila cititorilor, a celor din jur, ci de înțelegere, de sprijin și de intervenția serviciilor sociale. Jurnalismul nu trebuie să trezească milă, ci acțiune. Nu vom spune că s-a creat o situație dramatică ori că acest lucru este fantastic sau extraordinar. Vom arăta asta. Iar dramatismul situației și faptul că ceva este fantastic ori extraordinar pot fi povestite în ansamblu, prin descrierea unui detaliu. [6, p.44]

Faptul de a asculta reprezintă cheia unui interviu realizat cu copii. Este important să fie ascultate nu doar cuvintele lor, ci auzite și sentimentele din spatele acestora. Un copil poate avea o istorie minunată de povestit, dar nu are rost să spui cuiva care nu te ascultă. Copiii știu foarte bine aceasta, așa că cu cât îi asculți mai atent cu atât e mai ușor să lucrezi cu ei. Copilul are dreptul să spună ceea ce crede și ce simte atunci când este vorba de persoana lui sau situațiile care îl privesc. Potrivit Convenției privind Drepturile Copilului, libertatea de exprimare a copilului trebuie să fie realizată doar în interesul lui superior și fără a încălca drepturile altora.

Sociologii au identifica două stiluri de moderare a unui interviu de grup: amuzant sau distant. Intervievatorul poate încerca să detensioneze atmosfera, să înceapă cu o glumă, ori să ceară copilului să povestească o întâmplare amuzantă, în legătura cu tema discuției, dacă este posibil. Dese ori, tinerii presează la o astfel de abordare. [10, p. 51]

Vom intervieva copiii nu pentru a ne amuza că ei „spun lucruri trăsnite”, nu pentru a umple rubricile de „curiozități” și „perle”. Vom intervieva copiii pentru „a da cuvântul celor neauziți”. Dacă violența se consumă undeva în spatele unor uși închise, a intervieva un copil supus violenței înseamnă a face ca soarta lui invizibilă să fie cunoscută de public. Și interviul realizat de un jurnalist poate fi, uneori, singura oportunitate pentru copil de a-și face cunoscută istoria.

Există mai multe argumente pentru a intervieva copiii:

Cuvintele spuse de copii sunt credibile pentru public;

Copiii povestesc lucruri proaspete și interesante;

Copiii oferă o perspectivă asupra realității diferită de cea a adulților;

Unele subiecte – precum abuzul asupra copiilor, educația, jocul – afectează mai mult copiii decât adulții, iată de ce ei trebuie să spună ce cred despre acestea;

Un interviu îi oferă copilului sentimentul propriei valori, sporindu-i încrederea în propriile forțe și abilități. [6, p.45]

Copiii au o viziune pură, ei spun foarte firesc niște adevăruri pe care adulții le ascund în virtutea corectitudinii politice sau a politeții. Un interviu bun depinde nu doar de o listă cu întrebări reușite. Dialogul cu ei îl vom face în mediul lor obișnuit, ci nu într-un spațiu care-i poate trezi emoții negative ori într-un cadru formal, pentru că copilul trebuie să se simtă în siguranță în timpul discuției. Tăcerea mai poate fi o modalitate de a obține informații, pur și simplu așteptarea. În fond, este vorba despre o normă de comunicare, care are menirea de a stimula participanții la discuție. Momentele de tăcere generală determină aproape automat intervenția unor subiecți, deoarece o normă fundamentală de comunicare cere ca fluxul comunicațional, într-o asemenea situație să nu fie oprit.[10, p. 51]

Interviul trebuie să fie cât mai scurt posibil, iar pentru aceasta trebuie să fim pregătiți înainte de întâlnirea cu copilul. Să studiem până la interviu comunitatea sau mediu din care provine copilul. Pentru că, copii sunt la fel ca adulții, nu sunt impresionați de vizitatorii ignoranți care pierd timpul cu întrebări plictisitoare. De asemenea, prin întrebările noastre putem influența copilul să dea informații spre un răspuns așteptat. Interviurile repetate, cu întrebări sugestive, pot conduce la o situație în care copilul oferă răspunsuri false și confirmă lucruri pe care intervievatorul dorește să le obțină.

La fel, nu vom fotografia un copil, nici în cadrul privat, nici în cel public, fără permisiunea părinților, a tutorelui sau a unui reprezentant legal. Excepție sunt situațiile în care surprindem că acest copil este agresat, este implicat într-un accident sau i se încalcă drepturile. Și vom folosi aceste poze dozat, fără ca acest copil să fie recunoscut, doar pentru a restabili demnitatea copilului, drepturile lui, pentru a genera discuții publice asupra unor fenomene îngrijorătoare sau periculoase, și nu în calitate de produs mediatic. IMPORTANT: Vom evita să adresăm copilului aflat în stare de risc întrebarea „Cum te simți?”. Cercetările spun că astfel de întrebări sunt contra productive și pot face rău copilului. [6, p.49]

Faptul de a asculta reprezintă cheia unui interviu realizat cu copii. Este important să fie ascultate nu doar cuvintele lor, ci auzite și sentimentele din spatele acestora. Un copil poate avea o istorie minunată de povestit, dar nu are rost să spui cuiva care nu te ascultă. Copiii știu foarte bine aceasta, așa că cu cât îi asculți mai atent cu atât e mai ușor să lucrezi cu ei. Copilul are dreptul să spună ceea ce crede și ce simte atunci când este vorba de persoana lui sau situațiile care îl privesc. Potrivit Convenției privind Drepturile Copilului, libertatea de exprimare a copilului trebuie să fie realizată doar în interesul lui superior și fără a încălca drepturile altora.

Pentru ca procesul de socializare a indivizilor să fie cât mai eficient, iar mass-media să-și realizeze maximal obiectivele propuse, este nevoie de a identifica și a selecta reușit subiectele, de a le trata obiectiv și echidistant și de a le expune pe înțelesul tuturor. [7, p. 164] Așadar, modul în care jurnalistul relatează despre un copil este unul care contează foarte mult, pentru că un material jurnalistic trebuie să ofere nu numai informații noi, dar și valori.

CAPITOLUL II. IMAGINEA COPILULUI ÎN PRESA SCRISĂ – ÎNTRE SENZAȚIONAL ȘI RESPONSABILITATE

În perioada 1 ianuarie 2014 până pe 1 martie 2014, dar și 1 ianuarie până pe 1 martie, am monitorizat trei ziare naționale. Publicațiile analizate sunt următoarele: „Săptămâna”, „Moldova Suverană” și „Timpul”. Ulterior, am examinat: frecvența apariției imaginii copilului, contextul în care este prezentat copilul, genurile jurnalistice în care este, de obicei sunt încadrate imaginea copilului, imaginea-foto a copiilor în publicațiile respective etc.

Lista instituțiilor de presă analizate:

Timpul – ziar cu acoperire națională, 5 apariții pe săptămână, limba română, tiraj săptămânal 35.530;

Moldova Suverană – ziar cu acoperire națională, 4 apariții pe săptămână, limba română, tiraj săptămânal 16.888;

Săptămîna – revistă săptămânală cu acoperire națională, limba română, tiraj 11.333.

În aceste perioade cele 3 instituții au publicat în total 17 materiale jurnalistice în anul 2014 și 24 materiale în 2015, care au vizat copii direct sau indirect. Cele mai multe materiale din 2014 au fost publicate în luna ianuarie (în total: 13 texte jurnalistice), după care a urmat o descreștere constantă a subiectelor cu asemenea tematică: februarie – 4 materiale despre copii. Cele mai fidele subiecte despre copii au fost în ziarul „Moldova Suverană” cu un total de 7 de articole, „Săptămîna” (5articole) și „Timpul” (4 articole). În cazul ziarului „Săpămîna”, cele mai multe articole reprezintă scrisori la redacție, scrise de copii la rubrica „Samariteanca”.

Același lucru însă nu-l putem afirma pentru 2015, pentru că cele mai multe materiale au fost publicate în luna februarie (în total: 16 texte jurnalistice). Ca și în 2014, ziarul „Moldova Suverană” din publicat cele mai multe articole despre copii cu un total de 11 articole. Celelalte ziare au publicat la fel mai multe articole cu tematica copiilor în luna februarie. Ziarul „Timpul” a publicat un număr total de 5 articole, iar „Săptămîna” 3 articole.

Ianuarie – Februarie 2014

Ziarul „Moldova Suverană”

Începând cu monitorizarea ziarului „Moldova Suverană”, pe data de 10 ianuarie 2014 găsim un articol intitulat „Copii reținuți pentru jaf”. În acest material se vorbește despre 3 tineri care sunt bănuiți despre comiterea a cel puțin trei jafuri, însă vârsta acestora e cuprinsă între 17 – 19 ani. Însuși materialul este publicat la rubrica „Infracțional” ceea ce rezultă că autorul acestui articol a conturat o tendință clară de a se focusa pe subiecte tragedie/dramă și de a le aborda prin prismă senzațională. Observăm aici că titlul acestui articol nu corespunde cu conținutul materialului. E clar că prin titlu a vrut să atragă cititorii, pentru că copiii cum am scris în capitolul anterior, sunt băieții sau fetele în primii săi ani de viață – până la adolescență, adică până la 17 ani. De asemenea, observăm că titlul sună așa „Copii reținuți pentru jaf”, însă la sfârșitul știrii vedem „… dacă vor fi găsiți vinovați copii riscă închisoare de la 5 ani până la 7 ani”.

Jurnalistul nu este cel care stabilește cine este criminal și cine nu. Iar până la momentul verdictului final oricine este protejat de prezumția de nevinovăție, pentru că Codul Deontologic precizează că jurnalistul respectă prezumția de nevinovăție și consideră că orice persoană este nevinovată până la pronunțarea unei sentințe definite și irevocabile împotriva sa. Ziarul însă a evitat să identifice suspecții înainte ca poliția să dea un verdict, evitând de a da numele complet ceea ce este prielnic pentru un articol de genul. Totuși, aceștia s-au folosit de sensibilizarea cuvântului „copii” în titlul dat pentru a manipula subiectul și a face materialul mai senzațional. Cred că s-a abordat imaginea copilului dintr-o prismă negativă.

Din perspectiva justiției juvenile, mass-mediei îi revine un rol important în prevenirea delicvenței – cel de asigurare a accesului cât mai larg al copiilor la informație diversă, atât locală cât și internațională, de informare despre facilitățile și serviciile care există pentru ei și de care pot beneficia. De asemenea, jurnaliștii pot juca un rol important în prezentarea imaginilor pozitive a tinerilor, prezentând succesele și contribuțiile lor importante și încurajându-i astfel la acțiuni și fapte bune.

În Republica Moldova copiii acuzați de comiterea unor delicte sunt în prezent anchetați în cadrul aceluiași sistem instituțional în care sunt cercetați și adulții. Copiii nu beneficiază de reprezentanță legală adecvată sau de asistență specializată a lucrătorilor sociali și petrec perioade lungi în instituțiile de detenție preventivă. Condițiile proaste de detenție afectează serios sănătatea, psihicul, morala și șansele lor de reintegrare în societate și viitorul lor.

Pe data de 16 ianuarie, tot în „Moldova Suverană” găsim un material cu titlul „7 persoane au decedat în urma unui accident lângă Vatra”. În accidentul produs pe traseul Chișinău – Ungheni sunt implicați și doi copii, unul de un an și altul de numai o lună. De asemenea, în acest articol se vorbește și despre un adolescent de 16 ani care s-a stins din viață de Urgența în dimineața acelui eveniment. Observăm în acest articol că 4 persoane dintre care și un adolescent sunt internați în spital în stare gravă, deci numai 3 persoane au decedat și nu 7 cum scrie în titlu. Totuși, trebuie de remarcat că autorul articolului nu s-a folosit de senzațional pentru a aduce în prim plan moartea a celor 3 minori. Știrea este urmată de o fotografie mică alb-negru produsă la fața locului, fără implicarea copiilor.

Următorul articol de pe aceeași dată și din același ziar este cu titlul „ Greenpeace alertează asuprea toxinelor prezente în hainele copiilor”. De fapt, aceasta este o știre informațională care spune și alertă despre toxinele prezente în hainele de brand ale copiilor. Organizația internațională Greenpeace a publicat un raport privitor la această problemă. Analizele au demonstrat că 61 la sută dintre hăinuțele conțineau nonilfenol, un compus chimic care poate aduce la tulburări hormonale, în timp ce 94 la sută conțineau ftalați folosiți în mod obișnuit pentru balsam în industria textilă și care afectează sistemul reproductiv la mamifere. În pofida acestora încă nu se cunoaște riscul pe care îl prezintă contactul cu acești produși chimici și care ar putea fi consecințele pentru copii pe care le poate aceste haine.

Materialul este preluat de la agenția de presă Agerpres și respectă toate normele deontologice. Știrea este urmată de imaginea a unor copii – trei la număr, care se presupune că sunt îmbrăcați în haine de brand. [Anexa 1]

Pe data de 21 ianuarie găsim o știre în rubrica „Infracțional” despre o familie care au fost condamnați la 7 ani de pușcărie pentru că a impus o minoră să cerșească timp de 4 luni. La fel este și titlul articolului. Autorul a folosit în acest material termenul de „minoră”, ceea ce este nerecomandabil. Copiii nu sunt „minori” cum am spus și în capitolul anterior. În limbajul curent, acest cuvânt are o conotație negativă. Astfel, chiar dacă terminologia juridică face referiri, de exemplu, la „persoane minore” vom alege să le spunem acestor persoane „copii” și să evităm cuvântul „minor”. Inclusiv în mass-media, jurnalistul trebuie să aibă o atitudine neutră față de ceea ce scrie, în special dacă scrie despre copii.

Discriminarea și exploatarea îi amenință pe copii pe toată durata vieții. Copii după cum știm sunt mai vulnerabili decât adulții la actele de neglijență sau exploatare. Însăși supraviețuirea lor este amenințată, iar dezvoltarea lor deplină este compromisă. De aceea, trebuie să avem grijă atunci când scriem despre un copil aflat într-o astfel de situație.

Totuși, jurnalistul a respectat principiile directoare privind reportajul despre acest copil. Nu a fost accentua stigmatizarea copilului și s-a evitat descrierea manierii în care a fost expusă represiunilor. Ci s-a descris contextul exact al articolului despre acest copil. De asemenea, s-a asigurat anonimatul acestui copil ceea ce este binevenit, pentru ca ulterior acest copil să nu fie supusă unor riscuri ori să fie discriminat.

Pe data de 24 ianuarie în ziarul „Moldova Suverană” apare o știre cu titlul „Fiecare al treilea copil de la sat trăiește în sărăcie”. Acest material este despre studiul realizat Monitorul Social „Calitatea vieții copilului – un factor de impact în dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova”, prezentat de IDIS „Viitorul”. Potrivit studiului circa 85% dintre copiii săraci trăiesc în zonele rurale. Pe lângă faptul că se vorbește despre copiii de la sat într-o prismă negativă aceștia trăind în sărăcie, autorul mai precizează, de altfel, că copiii de la sat vizitează medicul de două ori mai rar decât copiii din mediu urban. Ca rezultat, la sat se atestă mai multe cazul de retard fizic, fiind depistate 14, 8 cazuri de retard fizic la 1000 de copii. Conform Codului Deontologic vom trata și nu vom discrimina în materialele de presă reprezentanții tuturor categoriilor sociale, fie de vârstă, gen, rasă, etnie etc. Este menționat faptul că vom evita expresii de genul „retard” ori „persoane cu probleme psihice”. Iar în locul lor vom utiliza expresii de genul „persoană cu probleme de sănătate mintală”, ci nu expresii discriminatorii.

Deasupra acestei știri apare o fotografie, în prim plan se vede doi copii săraci care stau așezați jos pe pământ lângă un gard, iar pe planul doi este un alt copil care pare la fel de trist ca cei din fața lui. În jurul lor sunt aruncate hârtii și este murdărie. Activitatea jurnalistică vine în contact cu viața și bunăstarea copiilor, astfel, trebui de ținut cont de situația vulnerabilă în care se află aceștia. Cred că mass-media nu trebuie să considere și să prezinte condițiile copiilor numai ca pe niște evenimente, ci să relateze continuu despre procesul care a condus sau conduce la apariția acestor evenimente, pentru ca ulterior aceste probleme să trezească interesul atât autorităților, cât și publicului. Astfel, apariția acestor probleme să nu mai continue și să fie rezolvată această situație.

În aceeași zi, pe pagina principală la rubrica „Incredibil” mai apare o știre despre povestea fetei de opt ani care divorțează după patru ani de căsătorie. Fatima Mangre din India, a fost căsătorită la vârsta de 4 ani. Băiatul cu care s-a căsătorit nu este și el mai mare, Arjun Bakridi are și el doar 10 ani. Astfel, Fatima a devenit cea mai tânără fată din India care divorțează, mai ales că a avut și o căsătorie de 4 ani. Totuși, este paradoxal cum s-au căsătorit tinerii, pentru că potrivit legii căsătoria înainte de 18 ani este interzisă.

Simplul fapt că descrie o situație în care se află copilul riscă să prejudicieze acestora securitatea sau să-i expună stigmatizării. Demnitatea și drepturile copiilor trebuie respectate în orice circumstanțe, ceea ce nu vedem în articolul dat că s-a respectat, pentru că jurnalistul a dezvăluit numele persoanei aflate în această știre, atât a fetei cât și a băiatului.

Jurnalistul trebuie să trateze cu o deosebită atenție drepturile tuturor copiilor la confidențialitate și respect pentru viața privată, să respecte dreptul copilului de a fi ascultat și de a participa la luarea deciziilor pe care îl privesc. Indiferent de vârsta copilului și maturitatea sa, atunci când este determinat interesul superior al copilului, trebuie ținut cont de dreptul copilului la opinie, ceea ce nu s-a respectat în articolul dat.

Una din principalele prevederi ale tuturor codurilor deontologice jurnalistice impune protecția persoanelor private în special ale copiilor, pentru că persoanele private au în mai mare măsură drept la intimitate decât cele publice. Codul deontologic al Republicii Moldova prevede respectarea drepturilor la viața privată. Atunci când vine însă vorba de copii, nu trebuie să uităm și de acordul părinților în materialele jurnalistice. În știrea dată nu știm dacă autorul a scris cu acordul părinților sau nu, pentru că nu e indicat nici o sursă.

Jurnalistul trebuie să indice, de regulă, sursa informațiilor noastre, și vom întreprinde demersuri pentru a obține informații din surse citabile. Credibilitatea ziarului este de importanță vitală. Dacă jurnaliștii scriu articole neobiective sau lipsite de acuratețe, cititorii vor înceta să aibă încredere în ziar.

Vom găsi cel puțin două surse independente una de alta sau alte dovezi pe care să le cităm, în cazul subiectelor controversate. Vom ține cont ca sursele să aibă experiențe diferite sau chiar relații diferite cu subiectul. Iar în cazul dat puteau intervievate ambele familii aflate în acesta caz. Vom identifica neapărat sursele, dezvăluindu-le numele, prenumele, funcția, după caz, statutul social sau vârsta. Acest lucru va crește credibilitatea articolului și integritatea ziarului. Plus la aceasta cititorul va fi sigur că persoana care ne oferă informația poate fi crezută.

Deasupra acestui articol mai este și fotografia fetei. După cum știm nici în cadru privat și nici în cel public nu avem dreptul să fotografiem un minor fără permisiunea părinților, tutorelui sau al unui reprezentant legal, ceea ce nu știm dacă autorul știrii a făcut sau nu.

Următorul articol și ultimul articol din luna ianuarie în ziarul „Moldova Suverană” este intitulat astfel – „Jumătate din nașteri extraconjugale au loc la fetele de 15-17 ani”. În această știre scrie cum în ultimii 12 ani numărul nașterilor în rândul adolescentelor este în creștere cu 19%, iar numărul nașterilor totale este de 52,1%. Datele sunt prezentate de către „Calitatea vieții copilului – un factor de impact în dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova”, prezentat de IDIS „Viitorul”.

Sarcina neplanificată servește drept un motiv pentru încheierea căsătoriilor. Pentru că primele nașteri din copilărie este drept urmare la încheierea căsătoriilor ori la avort. Fapt care se scrie la fel în articol. Avorturile în rândul adolescenților, care sunt de peste 15 mii, iar vârsta cuprinsă a adolescentelor este de la 9 ani la 15 ani. Un factor care contribuie la rata ridicată a avorturilor este gradul scăzut de utilizare a contraceptivelor. Ceea ce vedem aici de fapt, este că la 9 ani ori la 10 ani acestea sunt niște copii, ci nu adolescente. Articolul dat vine ca o alertă și un avertisment pentru părinți și societate. Majoritatea cazurilor de sarcină în rândul copiilor ar putea fi prevenite prin informarea și educarea lor atât din familie cât și din școli.

Bunăstarea și progresul familiei, comunității și țării depind de investițiile în copiii. Există informații care pot ajuta la protejarea dezvoltării sănătoase a generației tinere. Aceste informații pot fi puse în practică de toți părinții, la un cost foarte mic. Iar o bună planificare familială înseamnă evitarea sarcinii înainte de vârsta de 18 ani. Totodată, răspunderea penală pentru cei care întrețin relații sexuale cu minore rămâne încă o problemă neabordată în Republica Moldova.

În luna februarie este publicat doar un articol în ziarul „Moldova Suverană”, acesta având titlul „Doi oameni au murit după ce un elev a intrat cu pușca în instituție”. Un elev a intrat cu o pușcă în liceul din Moscova în care învăța acesta, a deschis focul asupra unui polițist și a luat ostatici peste 20 de copii. Ulterior în știre se scrie că „bărbatul a intrat în clădire”, „bărbatul a luat ostatici”, „bărbatul i-a eliberat pe mai mulți dintre elevi”. Mai departe vedem că de fapt bărbatul este tatăl unui elev care învață în această școală. Ceea ce creează o contradicție între cele scrise în titlu și cele relatate în știrea dată. Totuși, mai departe scrie o cu totul altă informație, că de fapt potrivit poliției, autorul atacului este un elev. Deci cine până la urmă este atacatorul, bărbatul ori un elev?

În codul deontologic este scris clar că jurnalistul verifică, de regulă, informațiile din două surse independente una de alta. Jurnalistul publică doar informațiile despre care, în urma verificărilor, are convingerea că sunt veridice. Acesta prezintă informațiile într-o manieră onestă, echilibrată și numai după ce a făcut demersuri pentru verificarea lor. Pentru că nu putem să dăm la începutul știrii o informație, iar mai departe să scriem cu totul altceva. Devine o neclaritate și o neînțelegere de cele spuse de către autorul acestei știri. Jurnalistul nu lasă loc pentru speculații și nu există nici o scuză pentru inexactități mai ales în cazul în care sunt copiii protagoniștii acestor subiecte de știri.

Este de datoria autorului știrii să verifice cele scrise de el, să găsească fapte – unicele care pot fi dovedite și să ni le comunice astfel, încât să nu punem la îndoială afirmațiile. Totuși, considerăm că autorul știrii a urmărit un alt scop – senzaționalul și atragerea publicului.

Revistă „Săptămâna”

Pe lângă faptul că în această revistă găsim în fiecare număr scrisorile copiilor scrise pentru redacție și unele pagini pentru copii, mai identificăm aici și unele articole referitoare la imaginea copilului. Majoritatea articolelor au fost parte a rubricilor „Samariteanca”, unde copiii și tinerii își împărtășesc experiența de dragoste și „Parlamentul copiilor”, unde sunt plasate informații utile/curiozități pentru copii sau părinți. Pe lângă acestea au fost publicate câteva materiale jurnalistice ce au în vizor copilul.

Pe data de 17 ianuarie în rubrica „Înstrăinați”, găsim un articol cu titlul „ și în toată țara”. Acest articol este despre faptul că locuiesc 1100 de copii care au unul sau ambii părinți plecați peste hotare. Potrivit șefului Direcției municipale pentru asigurare socială și protecția familiei, în municipiul Bălți a fost creată o bază de date în care au fost incluși copiii din familii defavorizate, din cele în care în care un părinte sau ambii sunt plecați în străinătate la muncă. Această bază are scopul să înlesnească activitatea lucrătorilor sociali din localitate pentru a evalua situația și stabili susținerea necesară pentru fiecare copil.

Acest articol este destul de motivator, dat fiind faptul că Republica Moldova se confruntă cu emigrarea în masă a părinților peste hotare. Potrivit sociologilor, categoria respectivă de copii are nevoie de asistența lucrătorilor sociali, profesorilor, medicilor, psihologilor și chiar polițiștilor. După cum observăm și în știre, conform informației Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, în peste 105 de familii din Republica Moldova unul sau ambii părinți sunt plecați peste hotare, ceea ce vizează 14, 5% din țară.

Este deci un plus că și în raioanele Republicii autoritățile nu uită despre situația copiilor rămași singuri, iar acest subiect a fost abordat și în ziar. Activitatea jurnalistică vine în contact cu viața și bunăstarea copiilor, trebuie să țină cont întotdeauna de situația vulnerabilă a copiilor. Ziariștii și organizațiile mass-media trebuie să tindă spre menținerea celor mai înalte standarde de comportament etic atunci când abordează problemele copiilor cum am menționat și în capitolul anterior.

Totuși, în ultimii ani finanțatorii internaționali și organizațiile nonguvernamentale au oferit sprijin semnificativ Guvernului în elaborarea programelor de asistență socială. În cele mai multe cazuri, plasarea în instituțiile de tip internat rămâne a fi principala formă de protecție a copiilor în situație de risc sau în dificultate din cauza plecării părinților peste hotare.

Următorul articol la fel din aceeași dată este despre copiii supradotați și imaginea lor școlară. Acest articol explică cum, de obicei, arată copii supradotați, presupunând că un copil supradotat poate avea IQ peste 130, reprezentând circa 2% din populația statistică. Acest articol nu încalcă nici o normă deontologică. Jurnalistul a luat în considerare evitarea de stereotipuri și prezentarea senzațională pentru a promova materialul jurnalistic referitor la copii. Plus la aceasta, această știre este foarte informativă și foarte utilă pentru un copil și pentru crearea și dezvoltarea lui.

Ultimul articol din acest ziar în acea zi este despre câștigătorii concursului lunii decembrie 2013 „Moldovenii sânt deștepți”. În acest articol este scris numele tuturor copiilor câștigători care au participat la acest concurs, urmate de niște detalii. Jurnalistul a respectat toate normele deontologice.

Pe data de 31 ianuarie în revista „Săptămâna”, apare un articol intitulat „În sfârșit, Moldova are lungi troiene”. Acest articol este despre viscolele și troienele de care au cauzat daune prin localitățile Republicii Moldova. La sfârșitul știrii însă este o informație în care apare imaginea copilului. Potrivit informațiilor Spitalului de Urgență, doi copii de 12 ani și 13 ani au fost găsiți digerați în capitală. Aceștia au rămas în stradă după ce bunica cu care locuiau a fost internată în spital și au rămas fără cheile de la apartament. Ulterior, copii au fost transportați municipal pentru tratament recuperator.

Știrea este urmată de o fotografie mare în care apar 5 copii îmbrăcați gros și de jur împrejur e zăpadă și ninge, ceea ce redă știrii o notă mai realistă. Imaginea este foarte sugestivă și descrie tema abordată în articolul dat. Nu știm dacă însă jurnalistul a folosit metode cinstite, deschise și simple pentru a obține imaginea dată. De asemenea, nu știm dacă imaginea a fost obținută în cunoștință de cauză ori cu consimțământul copiilor ori al unui adult.

Pe data de 28 februarie în „Săptămâna” apare o știre cu titlul „Copii din Japonia”. În această știre se spune despre elevii și profesorii japonezi care au un program de curățire obligatoriu în școli și licee. Ei participă împreună, în fiecare zi, timp de 15 minute, la un program de curățire generală în școlile și liceele frecventate. În acest fel, copii sunt învățați de mici să respecte ordinea și curățenia. Se mai specifică aici că japonezii fiind poporul cel mai bogat și civilizat din lume, aceștia nu angajează femei de serviciu pentru curățenie în casă. De aceasta răspunzând părinții și copii din familie. Datorită acestui articol, copiii se pot mobiliza și ulterior face și ei în școlile și liceele în care învață. Autorul știrii a respectat toate normele codului deontologic, revocând idei noi și propuneri pentru copii.

Ziarul „Timpul”

În cele 45 de apariții, au fost publicate 4 materiale jurnalistice având ca subiect copilul. Pe toată durata celor 2 luni de monitorizare, cotidianul „Timpul de dimineață” și-a menținut un interes destul de scăzut pentru subiectele ce vizează copilul. Totodată, puținele subiectele selectate de ziar au fost de interes general și au luat în vizor drepturile copilului și cazurile când acestea sunt încălcate: dreptul la familie, educație, viață fără violență etc. Abordarea subiectelor a fost, în general, echilibrată, lipsită de senzaționalism și clișee. Ziarul a publicat mai multe materiale publicitare, în care au apărut copii, fără să le marcheze așa cum cere deontologia profesională.

Primul articol în care apare copilul îl găsim pe data de 10 ianuarie 2014. Titlul acestui articol este „Anul școlar în satul Donici s-a început cu protest”. În această știre părinții și elevii din satul Donici au ieșit la proteste fiind nemulțumiți că gimnaziul din localitatea dată a fost reorganizat. Autoritățile locale susțin însă că la mijloc sunt interesele de partid ale unor consilieri comuniști.

Consiliul raional Orhei a decis să lichideze gimnaziile din satele Donici, Hulboaca, Sirota și școlile primare din localitatea Șercani și Păhărceni. Motivele principale invocate ale autorităților raionale au fost numărul mic de copii și lipsa cadrelor didactice. În total, în cele cinci instituții învață puțin peste 200 de copii, iar pentru întreținerea lor este nevoie de circa trei milioane de lei. Ulterior în această știre sunt invocate mai multe detalii privitor la această problemă. Jurnalistul a respectat toate normele codului deontologic, pentru că pe parcursul știrii apar mai multe surse, inclusiv părerea elevilor privitor la evenimentul dat.

Al doilea articol din ziarul „Timpul” este intitulat în felul următor „Educația și profesorii, între bani, etică și viitorul copiilor”. În acest articol se spune despre cheltuielile din domeniul învățământului, care au crescut de la 2,8 mii lei per elev la 10,4 mii lei per elev, adică de circa 4 ori față de anii precedenți. În același timp, bugetul anului 2014 este de 31,6 milioane lei pentru învățământul preșcolar și respectiv 735,4 milioane lei pentru cel secundar. Totuși după câte vedem în știre mijloacele bugetare sunt insuficiente pentru funcționarea adecvată a învățământului. Datorită acestora părinții sunt nevoiți să achite taxe de înmatriculare, de asemenea, părinții ulterior sunt nevoiți să achite taxe lunare, ceea ce afectează bunul mers al lucrurilor când vine vorba de copiii care nu achită și aceștia sunt puși într-o situație neplăcută.

Această știre este scrisă conform normelor jurnalistice și respectă Codul Deontologic, pentru că sunt intervievați și părinții, și copii și profesorii.

Următoarea știre este din luna februarie, data de 14. Titlul acestei știri este de „În era părinților carieriști, tot mai mulți copii sunt crescuți cu bone”. Această știre este despre faptul că în ultimul timp copii cresc în grija bonelor, pentru că părinții sunt prea ocupați pentru a avea grijă de ei. De altfel, este explicată și părerea părinților care spun că copii trebuie să interacționeze cu cineva în permanență și este un lucru pozitiv. Pe de altă parte în această știre avem și părerea unui psiholog care ne spune că crescând copii cu o dădacă pot exista anumite riscuri. Copii rămânând în grija bonei preia ideile acesteia și formându-i niște atitudini personale față de lumea înconjurătoare. De asemenea, atunci când vine vorba de bonă părinții trebuie să fie conștienți că o dată ce aceasta e angajată, ulterior va face parte din familie, de aceea e binevenit ca copii să-și accepte dădacele și să le placă. Pe lângă acest fapt mai avem și părerea bonelor ceea ce este foarte bine. Astfel, cititorul își formează o părere proprie, identificându-și valorile proprii.

Ultima știre din ziarul „Timpul”, de pe data de 28 februarie are următorul titlu „ Copii – minune ai zilelor noastre”. În articolul următor sunt descriși cinci copii genii: Kim Ung-Yong (copilul cu cel mai mare IQ din lume), Gregory Smith (la 12 ani nominalizat pentru Pace), Marko Calasan (la 9 ani angajat ), Michael Kevin Kearney (absolvent de universitate la doar 10 ani), Saul Aaron Kripe (la 10 ani profesor ). Copii considerați genii sunt cei care trec testul „Mensa” (organizație cu filiale în toată lumea care măsoare coeficientul de inteligență), acest test a avut drept scopul de a descoperi cei mai inteligenți copii. Aceștia având un IQ de peste 150, ceea ce îi fac să fie genii. Știrea, de fapt, este una informativă și respectă toate normele Codului Deontologic.

Ianuarie – Februarie 2015

Ziarul „Moldova Suverană”

Monitorizând ziarul național „Moldova Suverană”, în luna ianuarie am remarcat că sunt foarte puține articole despre copii. Chiar și așa, spre sfârșitul lunii găsim câteva articole cu această tematică. Primul articol este publicat pe data de 27 ianuarie 2015 cu titlul „Un chirurg din Bălți a fost condamnat pentru neglijența în acordarea asistenței medicale”. Plasat la rubrica „Infracțional”, chirurgul în vârstă de 72 de ani a cauzat decesul unei fete de numai opt ani în urma unei operații de extirpare a adenoizilor.

În acest articol jurnalismul nu a dezvăluit identitatea victimei, protejând identitatea minorei. Nici numele chirurgului din Bălți nu a fost publicat, respectând astfel Codul Deontologic. Dar pe tot parcursul acestei știri jurnalistul folosește foarte des cuvântul „fetița” și „copila”. Atunci când scriem însă despre un copil, trebuie să folosim termeni neutri, tratând copilul ca pe o ființă demnă de respect și demnitate. Copiii nu sunt așa cum îi descriu diminutivele pentru că acestea diminuează statutul copilului ca persoană.

Copilul, la vârsta ei de opt ani, sau părinții care au suferit în urma acestui caz au nevoie nu de mila cititorilor, ci de înțelegerea acestuia, de sprijin și de intervenția serviciilor sociale. Jurnalismul nu trebuie să trezească milă prin cuvintele, ci acțiune pentru a preveni astfel de cazuri ulterior. Nu vom spune că s-a creat o situație dramatică ori că acest lucru este unul de neconceput pentru părinții fetei, ci vom arăta asta prin cuvintele noastre. Iar dramatismul situației și faptul că ceva este de nedescris pot fi povestite în ansamblu, prin descrierea unui detaliu.

Următorul articol este pe data de 28 ianuarie, titlul acestuia este de „Circa patru mii de copii își vor putea controla gratuit vederea”. Articolul este plasat în rubrica „Evenimente pe scurt” și relatează despre un program organizat de către Compania Națională de Asigurări în Medicină care prevede controlul gratuit al copiilor care se află în cadrul instituțiilor de tip rezidențial din Republica Moldova. Jurnalistul a respectat normele deontologice, fără a discrimina copiii utilizând următoarele expresii: „copii cu deficiențe fizice și senzoriale” și „tulburări de vedere la copii”, nicidecum „chiori” ori „calici”.

Ultimul articol din luna ianuarie în ziarul „Moldova Suverană” este pe data de 29 ianuarie. Începutul articolului dat este amplasat pe prima pagină a ziarului, iar continuarea o putem vedea pe pagina următoare. Titlul este următorul „Scrisoare de la un profesor bun către un părinte bun”. Chiar dacă în acest articol se abordează copilul indirect, o profesoară vorbește despre problemele care apar atunci când un copil începe a crește și despre faptul cum un părinte ar putea să-l ajute pentru a se dezvolta. Nu este un studiu anume pe care se bazează profesoara ori o statistică cu niște date concrete despre aspectul copilului, ci acest articol vine de fapt ca o referire și un îndemn către toți părinții, unde profesoara își expune propriile ei idei și doleanțe.

Este bine că redacția ziarului a publicat această scrisoare pentru că părinții sau viitorii părinți să înțeleagă ce efecte poate avea propria implicare în viața lor. Doar profesorii sunt observatorii principali și cei mai competenți atunci când vorbim despre copii. Din articol este clar că nu numai profesorii sunt persoanele care au o responsabilitate atunci când copii au o problemă ci și părinții tot ar trebui să se implice. După părerea mea, materialul dat ar fi trebuit de delimitat printre știrile de pe prima pagină. Ori pur și simplu de publicat în întregime pe cea de-a doua pagină, fără a fi confundat cu celelalte articole.

În luna februarie ziarul „Moldova Suverană” a publicat mai multe articole despre tematica copilului. Primul material este pe data de 3 februarie și titlul acestuia este de „Copiii din familiile nevoiașe din Bălți vor fi scutiți de plata pentru grădinițe”. Știrea care este de ordin social, vrea de fapt să ne spună că părinții sunt cei care vor fi scutiți de plata pentru grădinițe și nu invers. Doar nu copii sunt cei care plătesc această taxă, dar părinții ori familiile copiilor. Acest titlul ne duce în eroare printr-o greșeală de ordin stilistic.

Pe lângă această, începutul știrii este despre faptul că peste 500 de copii din municipiul Bălți vor fi scutiți de plată pe parcursul anului curent. Însă, ulterior vedem în știre că deja în municipiul Bălți, 300 de copii din instituțiile preșcolare sunt eliberați totalmente de această taxă lunară. Iar de azi înainte alți peste 200 de copii din familiile defavorizate nu vor achita plata. Rezultă că nu 500 de copii anul curent vor fi scutiți de plată cum spune începutul știrii ci numai 200.

Pe lângă prezentarea evenimentului care este foarte important pentru copii din municipiul Bălți, mai este important ca reporterul să delimiteze clar informațiile pe care le are. Adică să nu inducă în eroare cititorul, la început zicând o cifră, iar pe parcursul știrii observăm că de fapt este alta. Jurnalistul trebuie să-i explice cititorului informația în așa fel încât acesta la rândul său să primească clar informația, fără a avea semne de întrebare și neclarități. Plasând în contextul potrivit datele pe care le are, jurnalistul va fi mai aproape de cititor.

Următorul articol este pe data de 11 februarie. Materialul este publicat la rubrica „O lume a terorii de tip medieval obscurantist” cu titlul „Când propriile libertăți democratice ale Occidentului îi subminează criminal propria civilizație avansată”. Acest articol nu are nici o legătură cu tematica copilului, ci din contra abordează o problemă cu totul diferită. Este de fapt despre atacul terorist la sediul publicației de satiră „Charlie Hebdo” din Paris, unde 12 persoane au fost omorâte pentru că au publicat niște caricaturi în care era înfățișat profetul Mohamed. Ceea ce atrage atenția însă este o fotografie în care apare un copil cu un panou în mână pe care este scris „Je suis Charlie” în traducere fiind „Eu sunt Charlie”. Sloganul „Je suis Charlie” a fost frecvent difuzat pe rețelele de socializare după acest atac.

Cum am spus în capitolul anterior la tot mai multe manifestații, sunt aduși și puși în fata copii, iar mass-media îi trece și pe aceștia la “numărul celor care protestează” sau “care-și exprimă suportul”, chiar dacă minorii n-au nici drept de vot și nici măcar nu știu sau nu înțeleg exact pentru ce adulții îi aduc acolo. Copii în acest caz sunt folosiți ca instrumente de presiune în spațiul public de părinți. Manifestațiile în masă au scopul de a atenționa opinia publică asupra unor probleme, prin urmare, pentru efectuarea înregistrărilor nu este necesar acordul participanților. La cererea persoanelor prinse în obiectiv, comportamentul cărora denotă că ei nu se identifică cu participanții la manifestație, materialul va fi redactat prin mijloace tehnice disponibile. Dar chiar atunci când vorbim despre copii, ei au prioritate și trebuie evitat participarea lor la diferite manifestații în masă.

Pe lângă faptul că mai apar în fotografie și alte persoane, totuși copilul cu panoul este în prim plan. Este clar că jurnalistul intenționat a folosit această fotografie, publicând-o o dată cu acest articol. Imaginea este una foarte sugestivă, dar după cum scrie și în Codul Deontologic, jurnalistul este cel care protejează imaginea minorilor implicați într-un eveniment cu conotație negativă, inclusiv ca martori. Iar acest eveniment cu siguranță este unul care este lipsit de însușiri bune. De aceea, fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității copilului. Însă autorul acestui articol a hotărât să folosească această fotografie pentru a sensibiliza și a atrage atenția cititorului.

Fotografia a devenit un element importat al oricărui ziar, dar ca și textul jurnalistic aceasta are și ea niște principii etice pe care jurnalistul trebuie să le respecte. Chiar dacă această fotografie este una simbol, în care redă imaginea parizienilor care au ieșit la un miting de comemorare, copilul din fotografie îmbrăcat gros cu mănuși stând pe umerii unui adult este folosit pentru emoționa cititorul. Dar după cum știm nici în cadru privat și nici în cel public nu avem dreptul să fotografiem un minor fără permisiunea părinților, tutorelui sau al unui reprezentant legal, așa că nu știm dacă autorul știrii a făcut sau nu.

Următorul articol este publicat pe 12 februarie, titlul acesta este „A fost lansat concursul „Cel mai bun elev inovator”. În cadrul rubricii „Evenimente pe scurt”, știrea dată este despre elevii din Republica Moldova care își pot trimite dosarele pentru a participa la acest concurs. Elevii în urma ideilor lor creative pot primi premii. Scopul concursului fiind promovarea ideilor inovatoare și creative, dar și talentele elevilor. Jurnalistul nu a încălcat nici o normă deontologică, din contra sunt binevenite astfel de știri pentru a susține tinerii creatori.

Încă un articol în ziarul „Moldova Suverană” a fost publicat pe 12 februarie. Titlul acestuia este „Coreea de Sud: Ciocnire în lanț a peste 100 de mașini, soldată cu doi morți”. În această știre se scrie despre un accident în lanț provocat de o ceață densă în apropierea de capitala sud-coreeană, Seul în care două persoane și-au pierdut viața și alte peste 60 au fost rănite. Ulterior, vedem că autorul acestui articol spune că totuși în total 65 de oamenii au fost transportați la spital, șapte dintre ei fiind în stare gravă. Dar aceasta este o greșeală nesemnificativă pe lângă cea pe care a comis-o autorul acestui articol. Tematica copilului în acest material a fost abordată dintr-o prismă negativă. Fiind o știre socială, ceea ce mi-a atras atenția este faptul că jurnalistul specifică că printre răniți se aflau: șapte copii chinezi, cinci thailandezi, doi vietnamezi, dintre care unul în stare gravă, doi japonezi, un copil rus, un elvețian și un copil din Bangladesh.

Știrea este urmată de o fotografie alb-negru unde apar câteva mașini ciocnite și câțiva agenți de poliție. În această fotografie nu apare nici un copil. De asemenea, jurnalistul a evitat publicarea fotografiilor sângeroase de la acest accident grav.

Atunci când scriem despre ceva trebuie să tratăm tolerant și nu vom discrimina în nici un caz în materialele de presă reprezentanții vreo unei categorii sociale, de vârstă, gen, rasă, etnie, apartenență politică, apartenență religioasă și așa mai departe, în special atunci când scriem despre copii. Chiar dacă avem o atitudine mai puțin pozitivă față de o anumită etnie, profesia de jurnalism nu își asumă rolul de a judeca vreo una din ele. Din contra, jurnalistul trebuie să fie cel care tratează cu respect orice copil, iar pe măsură ce mass-media se informează, acest proces fiind caracterizat ca unul global și inevitabil, riscurile de conflict între dreptul la viața privată și libertatea exprimării devin mai acute.

Sunt niște norme deontologice pe care jurnalismul trebuie să le respecte atunci când vine vorba despre discriminare. Informațiile pe care le-a publicat privind naționalitatea copiilor au un caracter personal, iar faptul că reporterul a aflat aceste informații personale nu-i dă nici un motiv ca să le publice. Jurnalistul a dobândit aceste informații, nu știm însă pe ce cale le-a dobândit, dar el de asemenea putea să păstreze aceste informații, ci nu să le difuzeze pentru că aceste informații nu sunt de interes public. Pe cititor nu-l interesează din ce categorie ori din ce etnie fac parte acești copii. O dată cu relatarea despre acest accident, deja este clar că mulți oamenii au avut de suferit. Autorul acestui material putea să evite să scrie și să remarce faptul că răniți au fost copii: chinezi, ruși, japonezi etc.

Nu putem să informăm și să accentuăm intenționat prin intermediul articolelor sentimentele de supremație a unei națiuni sau a unei rase față de alta. Vom trata echilibrat, iar în acest caz se putea de evitat remarca pe care o face autorul privind la etnia fiecărui copil rănit. În nici un caz nu vom menționa naționalitatea copiilor care au avut de suferit în urma acestui eveniment negativ, pentru a nu discrimina un grup etnic. Așa că, putem concluziona că autorul acestui material a comis o greșeală foarte mare atunci când a specificat naționalitatea copiilor.

Următorul articol din luna februarie este pe data de 17. Materialul este publicat la rubrica „Infracțional”, iar titlul acestuia este următorul „Un bărbat a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru violul unei minore”. În știre aflăm despre faptul că bărbatul a fost în stare de ebrietate atunci când și-a violat propria nepoată de numai 11 ani. Autorul acestui material folosește necontenit cuvinte ca „minora” și „fetița”. Nu este nici o noutate în ziarul „Moldova Suverană” astfel de expresii, pentru că în acest capitol am mai analizat articole care abordează astfel o știre, chiar dacă experții în drepturile copilului menționează conotația negativă a cuvântului „minor”, iar cuvântul „fetiță” fiind un diminutiv care este recomandabil de evitat.

Mass-media utilizează cuvântul „minor” ca sinonim al cuvântului „copil”, așa că trebuie să găsim o limită în care putem să tratăm și să scriem despre copiii și tinerii cu cuvinte și atitudini demne de o persoană. Pentru a-și face treaba bine, jurnaliștii trebuie să învețe să găsească unghiul de abordare astfel încât să răspundă și necesității de a avea subiecte relevante pentru public, și celei de a respecta oamenii despre care scriu.

Jurnalistul însă a protejat identitatea sursei și nu a divulgat numele fetei care este o victimă a agresiunilor sexuale. Niciodată nu vom publica numele lor fără permisiunea în scris a părinților ori tutorilor, pentru că impactul unei astfel de fapte asupra vieții personale a victimei este imens și nu ar trebui adâncit și de aducerea acesteia la cunoștința publicului. Fiind victima unei infracțiuni, jurnalistul nu a căzut tentației pentru a crea o știre senzațională și nu a dezvălui cine este copila. Autorul doar a dat denumirea raionul în care s-a produs abuzul și motivul pentru care bărbatul a venit în casa victimei. De altfel, interesul public a prevalat asupra dreptului la protecția identității copilului-victimă a abuzului sexual, aflată într-o situație extrem de vulnerabilă, așa că cititorului nu a avut nevoie de numele fetei ori alte detalii.

Niciodată nu vom dezvălui detalii precum adresa, domiciliul, numele părinților, rudelor etc, care poate duce la identificarea victimei. În acesta caz, autorul a folosit doar localitate în care s-a produs evenimentul, evitând să dea mai multe detalii. Astfel acesta a respectat normele Codului Deontologic.

În aceeași zi a mai fost publicat un articol în care este abordat tematica copilului. Titlul acestuia este „Un copil a decedat din cauza unei infecții respiratorii vitale acute”. Jurnalistul în acest material jurnalistic dă câteva detalii despre copilul decedat. Acesta remarcă că copilul care avea 11 ani este originară din satul Valea Perjei, raionul Taraclia și se trata Ceadîr-Lunga. Pe lângă acestea jurnalistul folosește cuvinte ca „minora” și „fetița”. Cum am scris și mai sus, aceste cuvinte sunt des folosite în articolele din ziarul „Moldova Suverană”. Iar după părerea mea ele ar fi trebuit de evitat. Per general, articolul nu încalcă alte norme deontologice.

Pe data de 20 februarie apare o știre la rubrica „Evenimente pe scurt”, titlul acestuia este de „Un nou serviciu pentru copii și familiile defavorizate”. de întreținere temporară și reabilitară a copiilor din municipiul Bălți și-a început activitatea serviciu pentru îngrijirea copiilor de până la trei ani. În cadrul acestui proiect mai mulți copii din familiile defavorizate vor beneficia pe parcursul zilei de asistență socială, medicală, pedagogică, psihologică. Jurnalistul nu a încălcat nici o normă deontologică atunci când a scris acest articol.

Ultima știre din luna februarie în ziarul „Moldova Suverană” este pe 27 februarie 2015. Această știre are titlul următor „Un nou serviciu electronic de la Î.S. CRIS Registru”. Știrea este despre faptul că Î.S. „CRIS Registru” a lansat un nou serviciu electronic, privind vizualizarea informațiilor cu datele cu caracter personal. Serviciul se prestează în mod gratuit și poate fi accesat pe portalul serviciilor electronice de către titularii buletinului de identitate electronice al Republicii Moldova și de către deținătorii altor certificate ale cheilor publice.

Însă, ceea ce mi-a atras atenția în această știre este faptul că jurnalistul a utilizat ca imagine o fotografie în care apare un copil. Fetița ține în mână și răsfoiește un pașaport, nicidecum un buletin electronic așa cum scrie în conținutul știrii. Observăm, de asemenea, că fotografia dată nu are nici o legătură cu știrea publicată. Pentru că, în materialul jurnalistic se spune clar despre posibilitățile unui nou serviciu electronic de la „Î.S. CRIS Registru” enumerând toate beneficiile prestării, ca: depunerile declarațiilor fiscale, contribuțiile asigurărilor medicale, datele din registru bunurilor imobilului, actele de stare civilă etc. Nu s-a menționat nimic despre copii ori dacă și copii vor putea folosi de acest serviciu. Totodată, observăm că toate beneficiile enumerate mai sus despre serviciu dat în nici un caz nu pot fi folosite de către un copil, așa că imaginea publicată nu se potrivește în nici un fel. [Anexa 2]

Jurnalistul este responsabil de informația pe care o transmite, dar pe lângă asta el mai este responsabil și de fotografiile pe care le utilizează alături de articolele lui. Veridicitatea oricărei comunicări nu are nici un rost dacă imaginile pe care le folosește nu corespund cu textul scris. În acest context putem vorbi despre responsabilitatea profesională pe care o are jurnalistul. Indiferent de situație, autorul materialului trebuia să găsească posibilități și resurse suficiente pentru a-și îndeplini calitativ datoria sa de jurnalist și a utiliza corespunzător fotografiile.

Pentru a ilustra articolul, reporterul cred că a căutat prin internet o fotografie-simbol. Ca rezultat, el a decis să folosească această fotografie, însă imaginea nu are nici o legătură cu subiectul dat. Astfel, reporterul a lezat drepturile copilului din poză și nu a respectat drepturile de autor. În toate articolele analizate din ziarul „Moldova Suverană” nu am găsit să se specifice cine este autorul vreo unei fotografii, așa că putem deduce că jurnaliștii au utilizat toate fotografiile încălcând drepturile de autor.

Revista „Săptămâna”

Ca și în anul 2014, revista „Săptămîna” din 2015 și-a păstrat specificul și în fiecare număr sunt publicate scrisorile copiilor pentru redacția revistei. Pe lângă acestea însă s-au publicat foarte puține articole referitoare la imaginea copilului. Ca și în anul precedent majoritatea articolelor au fost parte a rubricilor „Samariteanca”, unde copiii și tinerii și-au împărtășit experiența de dragoste, de viață, etc. O pagină particulară pentru copii este și „Parlamentul copiilor”, unde sunt plasate informații utile/curiozități pentru copii sau părinți. Pe lângă acestea au fost publicate doar câteva materiale jurnalistice ce au în vizor copilul.

Primul material de acest fel este publicat pe 16 ianuarie 2015. La rubrica „Sănătate” materialul este intitulat „Cum îți dai seama că nu bei suficientă apă”. Deasupra titlului acestui material, de asemenea, lângă titlul rubricii găsim încă o denumire a articolului „Bătrânețea ne usucă”. Ceea ce mi-a atras atenția este însă o fotografie care ocupă aproximativ 50 % din spațiul articolului în care o copilă bea un pahar cu apă.

Chiar dacă titlul acestui articol este unul generalist iar informația din el ne dă de înțeles că s-ar potrivi pentru toate categoriilor de vârstă, fotografia accentuează ideea că putem găsi informații și despre copii. Totuși, în acest material autorul scrie despre beneficiile consumului de apă și despre efectivele problemele care pot apărea în cazul deshidratării, cum ar fi: durerile de spate și de încheieturi, pielea uscată, ridurile pronunțate etc. Deci, observăm că textul dat este dedicat mai mult persoanelor mai în vârstă decât copiilor. Iar de-a lungul articolului nu e specificat nimic despre consumul de apă pentru copii, ori despre câtă apă este suficientă pentru un copil.

Remarcăm astfel, că fotografia utilizată cred eu ca simbol nu se potrivește cu textul și cu informația din acest articol. Pe lângă faptul că deasupra titlului scrie „Bătrânețea ne usucă” și ulterior trebuie să aflăm cum să ne dăm seama câtă apă e suficientă pentru un om, concluzionăm că imaginea nu are nici o legătură cu copiii, de altfel nici textul acestuia.

Următorul articol în revista „Săptămâna” este pe data de 23 ianuarie. În rubrica „De-ale creierului” este publicat un articol cu titlul „Fumatul în adolescență”. Autorul scrie în acest articol despre riscurile care pot apărea atunci când adolescenții încep a fuma încă din adolescență. Prezentând niște informații utile demonstrate și de savanți, jurnalistul nu a încălcat nici o normă deontologică.

Ultimul articol este pe data de 30 ianuarie, iar titlul acestuia este de „Cum mergem voioși la școală”. În acest articol este abordată copilăria și nevoia pentru un copil de a merge la școală după 7 ani. Psihologul Maria Vârlan explică care este vârsta biologică de a merge la școală și necesitatea unui părinte de a se adresa unui psiholog atunci când dă copilul într-o instituție de învățământ. Articolul dat respectă normele deontologice.

Primul articol din februarie 2015 este pe data de 13, cu titlul „Cum știi dacă ai râie?”. La rubrica „Contactul corporal”, articolul explică despre riscurile care pot apărea în cazul când avem râie, despre tratamentul acestuia și chiar despre cum arată însăși râia. Autorul articolului a mai folosit ca imagine o fetiță zâmbind care își spală mâniile la chiuvetă. Chiar dacă în tot textul jurnalistul nu menționează nimic despre afecțiunea în rândul copiilor, prin imaginea asta subînțelegem că copiii sunt cei mai predispuși de a se molipsi de râie. De asemenea, putem subînțelege prin această imagine că autorul a folosit fotografia ca un îndemn pentru copii ori pentru părinții acestora pentru ca copiii lor să se spele mai des pe mâni pentru a nu se infecta de râie.

Spre sfârșitul lunii februarie în revista „Săptămîna” apare încă un articol informațional care abordează imaginea copilului. Titlul articolului este de „Cum mănânci așa înveți”. În articolul dat aflăm despre faptul că copiii care au o dietă alimentară sănătoasă au rezultate mult mai bune la școală. Cu cât obiceiurile alimentare ale elevilor erau mai bune din punct de vedere calitativ și al variației, cu atât probabilitățile de a obține rezultate proaste la teste erau mai mici. Conform Codului Deontologic acest articol nu încalcă nici o normă, ba din contra prezintă informații utile pentru copii dar și părinții acestora. Acest articol nu este urmat de nici o imagine, iar rubrica la care a fost publicat se numește „Dieta și școala”.

Ultimul articol din luna februarie este la fel pe 27 februarie ca și articolul precedent. Titlul acestui articol este „Copiii și televizorul”. Un studiu la care au participat 70 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani care au folosit un dispozitiv de monitorizare care reduce timpul petrecut în fața televizorului, astfel acest dispozitiv a ajutat mai mulți copii obezi să slăbească și să mănânce mai puțin. La rubrica „Dacă știi parola”, articolul dat este unul scurt care prezintă informații folositoare pentru toți.

De altfel, ca o concluzie despre analiza articolelor din revista „Săptămîna” în această perioadă s-au publicat foarte puține articole despre tematica copilului. Iar articolele totuși publicate au constat în informații utile și scurte despre copii sau pentru copii. Pe lângă acestea, cred că totuși revista „Săptămâna” ar trebui să abordeze mai des tematica copilului, ci nu doar să publice niște informații generaliste. Totodată, puținele subiectele selectate de ziar au fost de interes general lipsită de senzaționalism și clișee. Ziarul a publicat mai multe materiale publicitare, în care au apărut copii, fără să le marcheze așa cum cere deontologia profesională.

Ziarul „Timpul”

Spre deosebire de anul precedent ziarul „Timpul” din 2015 și-a menținut un interes mai mare ca în 2014 pentru subiectele ce vizează copilul. În analizele ce urmează vom găsi mult mai multe fotografii cu copii, unele dintre ele publicate într-un colaj alături de materialul jurnalistic. Dacă anul trecut numărul de articole era egal dintre ianuarie și februarie, anul acesta observăm un număr mai mare de articole pentru luna februarie cu tematica copilului.

Primul articol din ziarul „Timpul” este publicat pe data de 9 ianuarie, iar titlul acestuia este de „Lucrăm, dar tot săraci suntem”. Articolul este publicat chiar pe prima pagină a ziarului, iar titlul este urmat de o fotografie coloră în care apare o familie în fața unei case sărăcioase. Toți cei cinci membri ai familiei sunt îmbrăcați gros, pentru că afară este iarnă și e frig. Ulterior răsfoind ziarul găsim în interiorul lui tot reportajul dat. Reportajul este realizat de către Dorin Galben, iar în el găsim istoria unei familii sărace din satul Țipala. Reportajul se întinde pe două pagini, iar deasupra textului propriu-zis sunt câteva fotografii. Ceea ce mi-a atras atenția sunt legendele care sunt urmate de fotografii. Spre deosebire de ziarul „Moldova Suverană” și revista „Săptămîna” care nu avea nici o legendă și nici nu era indicat cine a realizat fotografia. În acest reportaj, fotografiile sunt împânzite cu imaginile fraților din această familie despre care este realizat reportajul.

Pe lângă faptul că descrie pe tot parcursul reportajului viața grea pe care o trăiește familia Solomon, spre sfârșitul materialului jurnalistic găsim și abordarea reporterul care descrie și viața copiilor din această familie. Trei la număr, Patricia de 4 ani, Cristi de 8 ani și Marin de 10 ani își poartă hainele pe rând pentru că părinții lor nu-și permit să le cumpere la fiecare haine. Familia lor primește în fiecare lună numai 1500 de lei, fapt ce și vorbește de la sine despre neputințele pe care le au părinții pentru a le procura ceva copiilor. Marin, cel mai mare băiat este în clasa patra și îi place foarte mult fotbalul însă situația în care se află familia lui îl deosebește de ceilalți copii, pentru că nu are nici echipament sportiv, dar nici minge cu care să se joace. Astfel, este limitat în a practica acest sport pe care îl preferă.

Reporterul dă și alte detalii despre cei doi frați descriind totalitatea împrejurărilor care determină la momentul dat condițiile în care trăiesc acești copii. La sfârșitul materialului jurnalistic, Dorin Galben (reporterul), menționează faptul că dacă cineva vrea să ajute această familie cu haine și încălțăminte pentru copii, ori mâncare, cărți, bani și alte lucruri utile pot să contacteze la adresa de email ori la numărul de telefon indicat la sfârșitul reportajului.

Acest reportaj este unui care sensibilizează cititorul, iar imaginile care îl însoțesc fac ca material dat să fie unul motivator. Vorbind despre sărăcia în care se află Republica Moldova, reporterul mai menționează în text că „Studiile recente arată că sărăcia este una dintre cele mai serioase probleme cu care se confruntă Republica Moldova, cu circa 30 la sută din populația săracă. Iar circa 64 de procente din cei săraci trăiesc la sat.”, ca și eroii din reportajul dat. Cred că presa nu trebuie să prezinte condițiile copiilor numai ca pe niște evenimente, ci să relateze continuu despre procesul care a condus sau conduce la apariția acestor evenimente. Iar în Moldova cele 30 % sunt o sursă și un subiect pentru reportaj, ca în cazul dat, pe care jurnalistul nu ar trebui s-o ignore. De altfel, ulterior aceste probleme de sărăcie descrie în ziar vor trezi interesul atât autorităților, cât și publicului. Iar apariția acestor probleme să nu mai continue și să fie rezolvată această situație ori măcar să se încerce să se rezolve situațiile vulnerabile în care se află majoritatea familiilor în care sunt și copii.

Fotografiile atașate la textul descris de reporter sensibilizează cititorul instantaneu. Iar în acest reportaj imaginile în care apar copiii au un rol deosebit. Pentru că pe lângă descrierea situației, cititorul mai poate vedea cu ochii lui cum trăiesc acest copii. Cele 11 fotografii color publicate, dintre care trei imagini în care apar copiii sunt urmate de legende. Cum am spus și mai sus prima fotografie este pe prima pagină a ziarului în care apare întreaga familie în fața casei lor. Totuși în ziar, la pagina unde găsim reportajul mai apare încă fotografie cu toată familia deja în interiorul casei. Dedesubtul fotografiei găsim legenda imaginii în care scrie „Părinții Petru și Inga Solomon, împreună cu cei trei copii: Patricia, Marin și Cristi”. Iar în această fotografie copiii și părinții schițează un zâmbet spre obiectiv, mama și copiii sunt așezați, iar tatăl stă în picioare. Chiar dacă în jurul lor se vede sărăcia în care încearcă să supraviețuiască zi de zi, zâmbetul lor emană multă căldură și speranță.

Ultima fotografie în care apare imaginea copilului este urmată de o legendă în care scrie „Patricia este gata de săniuș”. În ea apare cel mai mic membru al familiei, îmbrăcată gros ținând în mână șnurul de la sanie, iar fetița zâmbește spre obiectiv.

Reporterul nu a încălcat nici o normă deontologică, ba din contra. În prezentarea evenimentelor el a făcut o distincție clară între informațiile oferite de la fața locului de opiniile și de impresiile care le-a avut când a ajuns la familia Solomon. Respectând și separând faptele de opiniile lui proprii, reporterul a evitat orice confuzie. Dacă vorbim de fotografiile date, jurnalistul a încercat să redea pe cât de mult posibil realitatea și viața pe care o trăiesc această familie săracă. Pe lângă toate acestea am observat însă căldura și zâmbetele oferite aparatului de fotografia. Pentru că era un cadru privat împreună cu părinții copiilor, jurnalistul a folosit imaginea copilului pentru a da un pic de sentimentalism reportajului.

Următorul articol și ultimul articol din ianuarie din ziarul „Timpul” este pe data de 23 ianuarie, iar titlul acestuia este de „Ce ar trebui să facem cu pedofilii?”. Acesta este de fapt un editorial realizat de Marin Basarab. El își exprimă frustrarea față de ne solidaritatea presei și oamenilor în privința unui caz odios, în timp ce această solidaritate este îndreptată spre alte cazuri care nici nu merită o mediatizare atât de frecventă. Cazul despre care scrie Marin Basarab este în legătură cu știrea difuzată de postul de televiziune „Pro Tv”, în care o fetiță de , de numai șapte ani a fost maltratată și violată apoi pe jumătate moartă a fost aruncată în fântână.

Opiniile exprimă gânduri, idei, convingeri, judecăți de valoare ale ziariștilor prin mijloacelor de informare în masă, în cazul dat jurnalistul și-a exprimat ideile într-un editorial din ziarul „Timpul”. Aceste comentarii asupra evenimentului nu au negat ori a ascuns vreun fapt sau vreo dată reală. Pentru că problema ar trebui dezbătută și analizată la toate nivelele și de toată societatea. Astfel, această problemă va fi prevenită din timp ca să nu mai avem parte de cazuri și știri de acest fel, iar copiii să fie în siguranță. Așa că jurnalistul prin acest editorial face apel la societate și la organele competente pentru a fi solidar și în cazul copiilor.

Prima știre din luna februarie care abordează tematica copiilor este pe data de 13 februarie. Titlul articolului este de „Criminalitatea în rândul copiilor în Republica Moldova este în creștere”. În știre se vorbește despre tendințele și structura delicvenței juvenile care denotă o creștere constantă în ultimul timp. Copiii figurează în 223 de cauze penale privind viața sexuală, pe când în 2013 aceste date erau mai mici, înregistrându-se doar 166 de cazuri penale de acest gen. Reporterul abordează problema prezentând date concrete și statistici care sunt destul de alarmante pentru societate. Pentru că rămâne a fi îngrijător faptul că problema copiilor care comit infracțiuni până la atingerea vârstei la care survine responsabilitatea penală. Iar față de anul trecut numărul acestora din acest an a constituit 312 copii, inclusiv:

24 de copii – cu vârstă sub 10 ani;

139 de copii – cu vârstele cuprinse între 10-13 ani;

149 de copii – cu vârstele cuprinse între 14- 15 ani.

Observăm astfel că cu cât copiii cresc mai mari, cu atât ei sunt mai predispuși la delicvențe. Totodată, această știre este și un avertisment pentru părinți pentru a fi mai atenți și mai alerți atunci când vine vorba despre copiii lor. Autorul materialului nu a încălcat nici o normă deontologică.

Următorul articol din luna februarie este la fel în același număr de ziar. Titlul acestuia este de „Borogani –satul împărțit în două imperii”. Acesta este un reportaj realizat în satul Borogani, raionul Leova de Viorica Vioară. Materialul jurnalisc ne vorbește despre greutățile prin care trec sătenii și viața lor zilnică urmată de câteva evenimente nesemnificative pentru ei. Ceea ce însă mi-a atras atenția în acest reportaj este sfârșitul lui care a fost rezervat pentru copii din satul Borogani, ori despre instituțiile în care aceștia își petrec mai tot timpul.

În ulimele trei blocuri de text cu intertitlul ”Copiii”, Viorica Vioară scrie despre viitorul Boroganilor, adică despre copiii de la grădinița ori școala locală. Cei 180 de copii frecventează cea mai mare grădiniță din Leova, fiind îngrijiți cu multă atenție și răbdare. Sursa pe care o folosește jurnalistul este chiar directoarea acestei grădinițe, Maria Lungu. Mulți dintre acești copii sunt rămași singuri, pentru că majoritatea părinților sunt plecați peste hotare. Astfel, copiii de sărbători devin mai triști, ne spune directoarea grădiniței. Pe lângă toate acestea, Maria Lungu (directoarea grădiniței), vorbește și despre greutățile prin care sunt nevoiți să supraviețuiască această instituție. Fiind deschisă deja de peste 40 de ani, grădinița a funcționat ani la rândul fără încălzire, iar unica sursă de căldură pe timp de iarnă a fost un calorifer. Copiii au fost nevoiți să treacă prin multe încercări, însă acum grădinița este curs de renovare. Au fost aduse pătuțuri noi pentru copii, iar unele încăperi au fost reparate și modernizate.

Reportajul este urmat de o serie de fotografii colore, în unele dintre ele apar și viitorul Boroganilor, adică copiii. Din tot colajul de fotografii doar în trei imagini sunt prezenți copiii. În prima imagine cu legenda ”Copiii din Borogani întorcându-se de la școală”, sunt cinci copii cu vârsta aproximativ de șapte ani care își duc ghiozdanele în spate. Ei își croiesc drumul mergând prin glodul din sat. Reporterul nu a avut nevoie de permisiunea părinților, tutorelui sau al altui reprezentant legal pentru a fotografia minorii, pentru că aceștia se manifestă într-un loc public. Totuși, ținând cont de asta jurnalistul a avut grijă ca copiii să se afle la o distanță mai mare de un metru.

Următoarea fotografie în care apar copiii are următoarea legendă ”La intrarea în Borogani, trei bărbați dezasamblează un tractor ruginit pentru a-l da la fier vechi”. Observăm însă că în această fotografie mai este și un copil, chiar dacă în legendă scrie că sunt doar trei bărbați. Copilul se află chiar în prim planul imaginii în partea dreaptă. În timp ce bărbații își caută de lucrul cu fierul vechi în spatele tractorului, copilul stă în față alături de autovehiculul dat. Jurnalistul nu a menționat și acest copil, ignorând prezența lui în legendă.

Ultima fotografie în care apare tematica copilului este făcută chiar în una dintre cele mai importante instituții pentru o localitate – grădinița. Legenda acestei fotografii este ”Copiii la grădinița din Borogani”, iar în ea observăm redată camera în care copiii dorm la amiază. De asemenea, în această fotografie sunt prezenți și copiii. Pătuțurile strâns alăturate una de alta, evidențiază spațiul mic în care sunt nevoiți aceștia doarmă. Totuși copiii par a fi destulde fericiți, fiecare în pătuțul lui.

Ceea ce îl definește pe un jurnalist este calitatea lui morală. În acest reportaj observăm modul reporterului de a fi onest și de a reda atât părțile pozitive dintr-o localitate, dar și cele negative. Prin faptul că jurnalistul ca profesionalist, prin deciziile lui pe care el le ia atunci când scrie un reportaj sunt în măsură să schimbe starea lucrurilor, fie în bine, fie în rău, de aceea, responsabilitatea lui socială este cea mai importantă în mass-media. Pentru că mass-media prin activitatea sa, trebuie să fie una de calitate și să aducă beneficii majore unei întregi societăți. Iar prin acest reportaj, societatea află atât despre o istorie întreagă a unei localități, dar și are posibilitatea de a contribui cumva în dezvoltarea acestei localități. Putem vedea din reportaj că grădinițele și școlile mai au nevoie de ajutor pentru ca copii să poată frecventa în siguranță acestei instituții. De aceea, cred că acest reportaj este unul bun.

Următorul articol care abordează tematica copilului este la fel pe 13 februarie 2015. Este un articol care se întinde pe o pagină de ziar și este realizat de Dorin Galben, iar titlul acestuia este de ”Îi mulțumim mamei lor că i-a născut pentru noi”. Acest articol este despre faptul că în Republica Moldova sunt unele familii care își doresc să aibă un copil, dar din anumite motive nu pot avea. Încercând metode tradiționale, dar și pe cele ne tradiționale, aceste familii apelează la adopția copiilor, iar într-un final cuplurile ajung la concluzia că acest lucru a meritat tot efortul.

Soții Andrei și Ana Stratulat sunt eroii principali în acest reportaj, iar imaginea copilului este abordată atât în plan principal, el fiind cauza articolului, dar și din plan secundar. După 10 ani de încercări eșuate de a concepe un copil, soții Stratulat au hotărât să adopte un copil. Totuși, în urma unor mai multe consecințe și așteptări cuplul a adoptat până la urmă doi frați, Patricia cea mai mare de numai 2 ani și Mihăiță fratele cel mai mic. Cu trecerea timpului aceștia au devenit parte a familiei și s-au integrat foarte bine. Reporterul descrie povestea acestui cuplu, dar observăm și sursele citate în articol. Aceste surse sunt mama și tatăl copiilor adoptivi. Chiar dacă copiii sunt adoptați părinții spun că nu vor ascunde acest lucru de ei. Mama lor biologică este o tânără dintr-o familie social vulnerabilă și nu a avut posibilitate să-i crească pe cei doi.

Sfârșitul articolului este chiar titlul acestuia în care mama Ana spune ”mulțumesc că i-a născut pentru noi”. Iar dedesubtul articolului este o notă în care scrie ”Notă! Numele și prenumele persoanelor menționate au fost modificate pentru a le asigura anonimatul”. Vom aplica anonimatul ca să protejăm securitatea persoanei, să n-o punem într-o situație jenantă. Iar atunci când publicăm un articol, jurnalistul ar trebui să se asigure că identificarea sursei nu este posibilă nu doar de publicul larg, dar și de alți membri ai familiei sau prietenilor. În acest articol nu putem stabili cine sunt eroii principal, de altfel oricine din Republica Moldova ar putea avea astfel de istorie. Textul fiind urmat de o fotografie-simbol, în ea apar doar umbrele unei familii, adică mama,tatăl și cei doi copii. Așa că, cititorul nu poate nicidecum să afle cine se află în spatele acestei povești. Acest articol mai poate fi ca și un îndemn pentru cuplurile disperate care nu pot avea copii, ulteriori adoptând vreun copil. În Republica Moldova, puțini riscă să adopte copii, aceștia fiind ignorați și uitați de societate, oarecum discriminați. Copiii din astfel de instituții sunt etichetați ca niște copii răi ori fără valoare.

Următorul articol din ziarul ”Timpul” este pe data de 20 februarie, iar titlul acestuia este de ”Copiii nimănuni”. Acest reportaj este realizat de Dorin Galben, iar conținutul acestuia este despre trei frați din satul Izbiște, raionul Criuleni care au rămas pe drumuri după ce unica persoană care aveau grijă de ei a fost răpunsă de cancer. Rudele acestora spun că o duc foarte greu și nu pot lua în grija lor acești copiii rămași pe drumuri. Între timp, autoritățile locale încearcă să găsească soluții, dar cel mai probobil micuții vor ajunge la orfelinat, lucrul care îi sperie cel mai mult.

Obervăm la începutul reportajului descrierea pe care o face reporterul atunci când pentru prima dată o întâlnește pe cel mai mic copii dintre cei trei. Alisa care avea doar un leu în mână a venit la magazin după o ”surpriză”, pe când ceea ce își dorea fata costa 5 lei. Reporterul afându-se la magazin, astfel a aflat și despre povestea ei, descriind-o în felul următor ”O fetiță de șase ani, îmbrăcată sărac și foarte subțire… mânuțele îi tremurau și destul de des își freca pumnișorii”, chiar dacă în Ghidul cu norme etice pentru jurnaliști este specificat că copiii nu sunt așa cum îi descriu diminutivele, micșorându-i statutul lor ca persoană. Jurnalistul prin cuvintele lui redă o stare de milă cititorului. Însă, din contra reporterul trebuie să trezească o acțiune atât pentru asistenții social, cât și pentru cititori. Atitudinea în presă față de copii, mai ales față de copiii care se află într-o situație de risc trebuie să fie una care deschide uși, care oferă perspective pentru viitorul lor. Vom relata faptele, dar nu vom insista doar asupra celor negative. Vom vorbi și despre speranțele, succesele și posibilitățile acestora.

Totuși, prin aceste diminutive și detalii care sensibilizează cititorul jurnalistul încearcă să arate lumii cât este de jalnică situația în care se află cei trei copii. Cât sunt de săraci rudele acestor frați, încât nu au suficienți bani să-și mai crească proprii nepoții. Jurnalistul mai folosește ca surse și vânzătoarea de la magazinul din sat. Aceasta spune cu multă jale și tristețe că bunica lor încerca din greu să-i hrănească, chiar dacă avea datorii la magazin, bunica nu renunța. Alături de textul scris apare și o fotografie cu legenda ”Alisa și Valeria alături de frații mamei lor și alte rude”, în această imagine sunt numai doi dintre cei trei copii care au rămas singuri, pentru că fratele lor Valeriu a fugit în sat crezând că au venit să-i ia la orfelinat. Totuși, după ce vor fi perfectate toate documentele copiii oricum vor ajunge la orfelinat,contrar voinței lor.

Ultimul articol din ziarul ”Timpul” este publicat pe data de 27 februarie, iar titlul acestuia este de ”Copiii în hățișurile Internetului”. Articolul se întinde pe o pagină de ziar și este realizat de Victoria Vioară. Conținutul articolului constă în efectele negative ale internetului în cazul copiilor. Tehnologia nu doar diminuează atenția, dar și răbdarea scrie Victoria Vioară. Sursă de informare pe care o folosește jurnalista este psihologul Alexander Tarasov. Acesta vorbește despre aspectele negative, dar și cele pozitive ale internetului. Pentru că depinde de fiecare copil ce alege să facă, unii potcitit cărțile on-line sau informat electronic, alții însă sunt atrași de un conținut distractiv, de un articol scrurt, o imagine colorată ori o înregistrare video. Pe lângă această sursă, mai observăm și părerea altui psiholog, Liuba Ceban de Aceasta vorbește de faptul că în primul rând copiii sunt expuși la pericole atunci când navighează pe Internet. Vorbind despre traficanții de ființe umane și despre efectele nedorite asupra dezvoltării intelectuale ale copiilor, în cazul accesării unor informații prelucrate de-a gata.

Autorul materialului jurnalistic a folosit două surse independente una de alta, fiecare dintre ele punctându-și punctul său de vedere și oferind date statistice. De asemenea, observăm că sursele au fost identificate și avem în text numele, prenumele și funcția fiecăruia. Acest lucru crește credibilitatea articolului, dar și integritatea ziarului.

Totodată, jurnalistul nu numai oferă informații despre primejdiile internetului, dar oferă și informații utile pentru părinți, prevenindu-i sau prezentându-le diverse trucuri pe care le pot pune în practică atunci când vine vorba despre proprii copiii. Totuși, jurnalista sfârșește articolul un citat de-a lui Eistein care spune în felul următor ”În lumea aceea lumea va avea o generație de idioți”. Presupunem astfel că și Viorica Vioară (jurnalista) este de acord cu spusele lui Eistein, crezând că copiii din ziua de astăzi sunt niște idioți. Ca fotografie autorul reportajului a folosit o imagine-simbol, în care apare un copil care privește nedumerit spre un laptop.

Principii generale în cazul relatărilor despre copii:

Obiectivitate/corectitudine

Majoritatea materialelor publicate au respectat principiul general al obligativității celor două surse. Au existat, însă, subiecte sensibile sau controversate când a fost citată o singură sursă sau în general fără a face trimitere la o sursă de informație. De exemplu știrea despre Fatima Mangre din India, care a fost căsătorită la vârsta de 4 ani. Jurnaliștii au descris detalii de atmosferă, fără a fi prezenți la fața locului sau fără a cita surse concrete, astfel fiind încălcat principiul corectitudinii și al obiectivității relatării. În multe articole, jurnaliștii aparent apelează și la cea de-a doua sursă, dar fac acest lucru de formă și superficial. Astfel, sursele nu sunt tratate egal, unele fiind prezente cu comentarii desfășurate, iar altele – cu răspunsuri telegrafice și formale.

Mai găsim încă un exemplu în „Moldova Suverană” din 2014, unde „Doi oameni au murit după ce un elev a intrat cu pușca în instituție”. La început scrie despre un elev și mai apoi despre un bărbat.

Separarea faptelor de opinii

Pe durata celor două luni de monitorizare din anul 2014 și 2015, au fost înregistrate puține cazuri de încălcare a acestui principiu. În câteva articole din presa scrisă s-a dat dovadă de mai puțină acuratețe profesională, fiind vizibilă opinia subiectivă a reporterului.

Prezumția nevinovăției

Deși nu este o tendință, au fost înregistrate cazuri în care jurnaliștii au inserat formulări acuzatorii la adresa copiilor, vinovăția cărora nu fusese probată de instanța de judecată. De exemplu în cazul celor de la ziarul „Moldova Suverană” din 2014, în articolul intitulat „Copii reținuți pentru jaf”. În acest material se vorbește despre 3 tineri care sunt bănuiți despre comiterea a cel puțin trei jafuri.

Toleranță și nediscriminare

De cele mai dese ori, acest principiu a fost încălcat în subiectele despre copiii minori. De exemplu în ziarul „Moldova Suverană” din anul 2014 în știrea cu titlul „Fiecare al treilea copil de la sat trăiește în sărăcie”. Ulterior în știre se scrie că la sat se atestă mai multe cazul de retard fizic. Ceea ce este o discriminare.

Tot în „Moldova Suverană” pe data de 21 ianuarie 2014 găsim o știre în rubrica „Infracțional” despre o familie care au fost condamnați la 7 ani de pușcărie pentru că a impus o minoră să cerșească timp de 4 luni. Autorul a folosit în acest material termenul de „minoră”, ceea ce este la fel o discriminare.

În 2015 am observat însă o schimbare în abordarea principiului de discriminare, de exemplu în articolul ”Circa patru mii de copii își vor putea controla gratuit vederea”. Jurnalistul a respectat normele deontologice, fără a discrimina copiii utilizând următoarele expresii: „copii cu deficiențe fizice și senzoriale” și „tulburări de vedere la copii”, nicidecum „chiori” ori „calici”.

Totuși pe data de 12 februarie 2015, în ziarul ”Moldova Suverană” știrea cu ”Ciocnirea în lanț a peste 100 de mașini în Coreea de Sud”, observăm greșeala pe care o face jurnalistul, discriminând naționalitatea copiilor specificând-o pe fiecare.

Identificarea suspectaților

Nu am identificat cazuri în care jurnaliștii au dezvăluit detalii (nume, adresă, domiciliu, numele părinților, rudelor etc.) care pot conduce la identificarea suspectaților. Totuși am găsit un articol în care persoanele au vrut să-și păstreze anonimatul, iar reporterul a încercăt să nu dea prea multe detalii despre aceste persoane.

Tratamentul victimelor/martorilor

La fel ca și în cazul suspectaților, nu am depistat cazuri în care ziariștii au divulgat detalii ce conduc ușor la identificarea victimelor sau martorilor.

Fotografiile

De cele mai multe ori, fotografiile care au însoțit subiectele despre copii au fost conforme principiilor deontologice. În cazul subiectelor sensibile, mass-media a optat pentru imagini simbol. În situațiile în care au fost plasate fotografii ale personajelor subiectului, ziariștii afirmă că au avut consimțământul acestora sau a părinților/tuturilor. În știrea minorei Fatima Mangre din India, a fost căsătorită la vârsta de 4 ani, aceasta apare într-o fotografie. Nu știm dacă autorul știrii a respectat sau nu normele Codului Deontologic.

Totuși, au fost înregistrate câteva cazuri de utilizare a imaginilor cu copii în scop de a atrage atenția ori de a sensibiliza. La fel în ziarul „Moldova Suverană” 2014 apare o știre cu titlul „Fiecare al treilea copil de la sat trăiește în sărăcie”. Deasupra acestei știri apare o fotografie, în prim plan se vede doi copii săraci care stau așezați jos pe pământ lângă un gard, iar pe planul doi este un alt copil care pare la fel de trist ca cei din fața lui. În jurul lor sunt aruncate hârtii și este murdărie.

La fel găsim și în ”Moldova Suverană” din 2015 în articolul cu titlul Când libertățile democratice ale Occidentului îi subminează criminal propria civilizație avansată”. În acest articol apare imaginea unui copil,care și participă la acest eveniment după atacul de , ținând în mână un panou cu inscripția ”Ju suis Charlie”. Autorul acestui articol a optat pentru anume această fotografie pentru a sensibiliza publicul.

Principii specifice relatărilor despre copii:

Terminologia

Cele mai frecvente încălcări se referă la utilizarea diminutivelor derivate de la “copil” (fetiță, băiețel, odraslă) și a cuvântului „minor” utilizat nejustificat ca sinonim al cuvântului „copil”. Experții în drepturile copilului menționează conotația negativă a cuvântului „minor”, asociat cu „pedepsirea copilului pentru săvârșirea unei ilegalități”.

Cifrele/datele statistice despre copii

În general, jurnaliștii au folosit cifrele în materialele lor pentru a prezenta amploarea fenomenului sau a completa subiectul cu informații factologice. Astfel, găsim în următoarele exemple de știri: pe data de 17 februarie 2014 în rubrica „Înstrăinați”, articol cu titlul „ și în toată țara”. Acest articol este despre faptul că locuiesc 1100 de copii care au unul sau ambii părinți plecați peste hotare. peste 105 de familii din Republica Moldova unul sau ambii părinți sunt plecați peste hotare, ceea ce vizează 14, 5% din țară.

Următorul articol din luna ianuarie în ziarul „Moldova Suverană” 2014 este intitulat astfel „Jumătate din nașteri extraconjugale au loc la fetele de 15-17 ani”. În această știre scrie cum în ultimii 12 ani numărul nașterilor în rândul adolescentelor este în creștere cu 19%, iar numărul nașterilor totale este de 52,1%.

Pe data de 24 ianuarie în ziarul „Moldova Suverană” 2014 apare o știre cu titlul „Fiecare al treilea copil de la sat trăiește în sărăcie”. Potrivit studiului circa 85% dintre copiii săraci trăiesc în zonele rurale. Ca rezultat, la sat se atestă mai multe cazul de retard fizic, fiind depistate 14, 8 cazuri de retard fizic la 1000 de copii.

În 2015 însă, nu prea au fost articole în care să se prezinte atât de des date sau statistici despre copii. Găsim doar în ziarul ”Timpul” o știre pe data de 13 februarie 2014 intitulată „Criminalitatea în rândul copiilor în Republica Moldova este în creștere”. În știre se vorbește despre tendințele și structura delicvenței juvenile care denotă o creștere constantă în ultimul timp. Copiii figurează în 223 de cauze penale privind viața sexuală, înregistrându-se doar 166 de cazuri penale de acest gen. Iar față de anul trecut numărul acestora din acest an a constituit 312 copii.

Concluzii și recomandări

Timp de două luni din 2014 , cele mai multe materiale despre copii a publicat ziarul „Moldova Suverană” și revista „Săptămîna”, iar cele mai puține articole – „Timpul”. Însă în 2015 ziarul ”Moldova Suverană” și-a păstrat apariția publicațiilor care abordează tematica copilului, publicând astfel 11 articole. Spre deosebire de anul trecut revista”Săptămîna” a publicat mai puține articole anul acesta, însă articolele publicate pentru copii erau subiecte generaliste care descriau diferite trucuri și informații utile, de exemplu „Cum îți dai seama că nu bei suficientă apă” sau ”Fumatul în adolescență”. Ziarul timpul în publicat mai multe articole față de anul precedent. Iar articolele publicate abodau direct problema socială a copilului. Publicândîn total un număr de 7 articole, ziarul ”Timpul” a scos la lumină istorii din sate de care nici nu prea auzeam. Istorii despre cum trăiesc lumea de acolo, dar și descrii despre viața copiilor. Mass-media percepe copilul ca pe o sursă pasivă de informare, fără drepturi și putere, promovând imaginea unui copil neajutorat, sărac, victimă a violenței sau traficului, aflat în conflict cu legea. Din această cauză, copiii au fost de cele mai deseori sursa unor subiecte cu tentă senzațională. Totuși în 2015, în ziarul ”Timpul” observăm o schimbare a abordării atitudinii față de copii. Autorii materialelor încearcă să pună în prim plan copii, relatând diverse istorii și suferințe prin care trec aceștia.

De asemenea, am observat reportaje realizate de Dorin Galben ori Viorica Vioară care aduc în prim plan copilul ca o ființă vulnerabilă și neajutorată. Acești reporteri au abordat des în articolele lor tematica copilului făcând apel în cazurilor copiilor care aveau nevoie de ajutor atât la serviciile responsabile, dar și la cititori.

În marea lor majoritate, subiectele despre copii au fost focusate doar pe acțiunile produse cu implicarea copiilor sau care i-au vizat pe aceștia, nu și pe cauzele situației/fenomenului: cum putea fi prevenit cazul, cine e responsabil etc. Totuși, mass-media în general promovează imaginea unui copil neajutorat, sărac, oferind prioritate știrilor de senzație, în care copiii sunt victime, se află în conflict cu legea sau sunt parte a unor drame, suferințe, conflicte.

Știrile originale, subiectele pozitive despre copil, subiectele de analiză care prezintă lucrurile dincolo de istoria îngustă a unui caz concret, scot în prim-plan personalitatea copilului, succesele acestuia, opinia lui despre problemele și situațiile ce îl vizează și afectează au fost minoritare. De obicei, am depistat astfel de știri în revista „Săptămîna”din anul 2014. Acest gen de subiecte au fost plasate, de cele mai multe ori, în paginile de final ale ziarelor monitorizate, în primele pagini fiind publicate doar subiectele-senzație despre copii.

Mass-media a perceput copilul ca pe o sursă pasivă de informare, fără drepturi și putere. În majoritatea articolelor, vocea copiilor a lipsit, ei fiind prezentați ca executori taciți ai unor decizii ale maturilor privind viața, educația, securitatea lor. Majoritatea materialelor mass-media au respectat principiul deontologic al celor două surse. Totodată, în unele articole care au prezentat subiecte sensibile sau controversate, cu mare încărcătură emoțională și impact/consecințe atât asupra opiniei publice, cât și asupra persoanelor vizate în subiect și a apropiaților acestora, acest principiu a fost încălcat.

Pe toată durata monitorizării, s-a conturat predilecția unor instituții mass-media pentru subiectele, care au fost abordate prin prismă senzațională. Rolul atribuit copilului a fost unui de a atrage și sensibiliza publicul, astfel mass-media a folosit imagini în care apar copiii pentru a atrage cititorii.

În minoritate au fost și subiectele pozitive despre copil, subiectele de analiză, ce prezintă lucrurile dincolo de istoria îngustă a unui caz concret, ce scot în prim-plan personalitatea, succesele, viziunea lui asupra unor situații/fenomene concrete, opinia lui despre problemele și situațiile ce îl vizează și îl afectează. Singurele subiecte pozitive despre copii au fost cele despre participarea lor la diferite concursuri locale, naționale, internaționale în domeniul culturii, științei, sportului. De cele mai multe ori însă aceste informații au fost prezentate sub forma unor știri scurte.

De asemenea, cele mai frecvente articole au fost cele informațional, de tip generalist. Aceste articole prezentau diferite sfaturi utile atât pentru copii, dar și pentru părinții acestora.

Deși nu este o tendință, au existat cazuri când jurnaliștii au inserat formulări acuzatorii la adresa copiilor, vinovăția cărora nu fusese probată de instanța de judecată. De cele mai multe ori, fotografiile care au însoțit subiectele despre copii au fost conforme principiilor deontologice, în cazul subiectelor sensibile, fiind utilizate imagini-simbol. Au fost înregistrate câteva cazuri, când fotografia/imaginea copiilor a fost folosită cu scop de manipulare.

Mass-media utilizează cuvântul „minor” ca sinonim al cuvântului „copil”, chiar dacă experții în drepturile copilului menționează conotația negativă a cuvântului „minor”, asociat cu „pedepsirea copilului pentru săvârșirea unei ilegalități”.

Protecția copiilor față de orice acte de violență, abuz, exploatare și discriminare înseamnă o viață sănătoasă, productivă și plină de beneficii la maturitate. Aceasta poate fi contribuția jurnalismului la dezvoltarea umană în Republica Moldova. Mass-media pot fi vocea copiilor.

Recomandări. Recomandăm instituțiilor mass-media să reevalueze politicile editoriale, astfel încât subiectele despre copii să fie considerate subiecte de interes general, plasate în paginile de top nu doar în cazurile de violență, trafic de ființe umane, infracțiuni, accidente și alte situații dramatice cu implicarea copiilor.

Se solicită o abordare mai responsabilă și profesionistă a subiectelor care vizează copiii aflați în situații-limită, ca să nu fie provocate alte suferințe, iar copiii să nu fie expuși unor noi riscuri. Se recomandă renunțarea la abordarea senzațională, îngustă a subiectului în favoarea analizei cazului, a complexității fenomenului și a cauzelor care au provocat situația respectivă.

Se recomandă să nu accepte pentru publicare subiecte care nu respectă rigorile profesionale și etice. Se solicită respectarea principiilor de bază ale jurnalismului responsabil: prezența obligatorie a mai multor surse independente una de alta, separarea faptelor de opinie.

Protejarea identității copilului, precum și nedivulgarea datelor ce îl pot expune, trebuie respectate cu strictețe atunci când copilul sau părinții acestuia sunt victime ale violenței, traficului de ființe umane, aflați în conflict cu legea sau trăiesc o suferință profundă.

Se recomandă promovarea/încurajarea subiectelor pozitive care scot în evidență personalitatea copilului și succesele acestuia. Se solicită prezența vocii/opiniei copilului față de deciziile ce îl vizează, îi afectează viața de zi cu zi.

Se solicită revenirea la subiectele de rezonanță pentru a arăta evoluția cazului. Astfel, mass-media își va îndeplini nu doar rolul de sursă de informare despre anumite întâmplări șocante, ci și rolul de educare a cetățenilor.

Se recomandă instruirea specializată a jurnaliștilor privind respectarea drepturilor copilului în mass-media.

BIBLIOGRAFIE:

[1] Clifford G. Christians, Mark Fackler, Kim B. Rotzoll și Kathy B. Mckee, Etica mass-media. Studii de caz, Polirom, 2001

[2] Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, Chișinău, 2011

[3] Coman Mihai. Introducere în sistemul mass-media. , Polirom, 1999

[4] Guzun Igor și Vsevolod Cernei „Ghidul de bune practici în domeniul Jurnalismului pentru dezvoltarea umană”, Chișinău USM, CIJ, Unicef, 2005

[5] Guzun Igor și Guzun Aurelia „Violența împotriva copiilor: ce și cum relatăm” Ghid de bune practici pentru mass-media, Chișinău USM, CIJ, Unicef, 2005

[6] ”Ghid de stil cu norme etice”, Chișinău, 2005

[7] Georgeta Stepanov, Introducere în studiul jurnalismului, Chișinău 2013, CEP USM

[8] ”Imaginea tinerilor” Ghid, 2005

[9] Păunescu Andrei. Jurnalism tematic, București, 2005

[10] Pop Doru. Mass media și democrația, Polirom, 2001

[11] Mass-media și Drepturile Copilului, UNICEF 2005

[12] RAPORT DE MONITORIZARE A MASS-MEDIA PRIVIND RESPECTAREA DREPTURILOR COPILULUI, Chișinău, 2014

[13] Randall David. Jurnalismul universal. Iași: Polirom, 1998

[14] Mass-media și legislația. Analiză. Opinii. Propuneri, Editura „Universul”, Chișinău 2003

[15] Vâlcu Val. Jurnalismul social, Polirom, 2007

PUBLICAȚII PERIODICE:

[16] Ziarul „Moldova suverană”, 2014

[17] Ziarul „Moldova suverană”, 2015

[18] Revista „Săptămîna”, 2014

[19] Revista „Săptămîna”, 2015

[20] Ziarul „Timpul”, 2014

[21] Ziarul „Timpul” , 2014

SITE-URI WEB ACCESATE:

[22] http://dexonline.ro/definitie/copil; Accesat la 27.04.2015

[23] http://www.curaj.net/?p=94516; Accesat la 01.05.2015

[24] www.fdsc.ro/documente/32.doc‎; Accesat la 01.05.2015

[25] http://www.infoprut.ro/2011/olga-ceaglei-copiii-batuti-si-torturati-de-politisti-la-7-aprilie-2009-bantuiti-de-procese.html; Accesat la 01.05.2015

[26] Legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, Nr. 45 din 01.03.2007, Monitorul Oficial Nr. 55-56, 18 martie 2008; Accesat la 28.04.2015

[27] http://unica.md/monden/stiri-externe/reclama-cu-smiley-si-bartos-a-luat-viata-a-sase-copii/?fb_action_ids=651757151556440&fb_action_types=og.likes; Accesat la 28.04.2015

Anexe

Anexa 1

Anexa 2

BIBLIOGRAFIE:

[1] Clifford G. Christians, Mark Fackler, Kim B. Rotzoll și Kathy B. Mckee, Etica mass-media. Studii de caz, Polirom, 2001

[2] Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, Chișinău, 2011

[3] Coman Mihai. Introducere în sistemul mass-media. , Polirom, 1999

[4] Guzun Igor și Vsevolod Cernei „Ghidul de bune practici în domeniul Jurnalismului pentru dezvoltarea umană”, Chișinău USM, CIJ, Unicef, 2005

[5] Guzun Igor și Guzun Aurelia „Violența împotriva copiilor: ce și cum relatăm” Ghid de bune practici pentru mass-media, Chișinău USM, CIJ, Unicef, 2005

[6] ”Ghid de stil cu norme etice”, Chișinău, 2005

[7] Georgeta Stepanov, Introducere în studiul jurnalismului, Chișinău 2013, CEP USM

[8] ”Imaginea tinerilor” Ghid, 2005

[9] Păunescu Andrei. Jurnalism tematic, București, 2005

[10] Pop Doru. Mass media și democrația, Polirom, 2001

[11] Mass-media și Drepturile Copilului, UNICEF 2005

[12] RAPORT DE MONITORIZARE A MASS-MEDIA PRIVIND RESPECTAREA DREPTURILOR COPILULUI, Chișinău, 2014

[13] Randall David. Jurnalismul universal. Iași: Polirom, 1998

[14] Mass-media și legislația. Analiză. Opinii. Propuneri, Editura „Universul”, Chișinău 2003

[15] Vâlcu Val. Jurnalismul social, Polirom, 2007

PUBLICAȚII PERIODICE:

[16] Ziarul „Moldova suverană”, 2014

[17] Ziarul „Moldova suverană”, 2015

[18] Revista „Săptămîna”, 2014

[19] Revista „Săptămîna”, 2015

[20] Ziarul „Timpul”, 2014

[21] Ziarul „Timpul” , 2014

SITE-URI WEB ACCESATE:

[22] http://dexonline.ro/definitie/copil; Accesat la 27.04.2015

[23] http://www.curaj.net/?p=94516; Accesat la 01.05.2015

[24] www.fdsc.ro/documente/32.doc‎; Accesat la 01.05.2015

[25] http://www.infoprut.ro/2011/olga-ceaglei-copiii-batuti-si-torturati-de-politisti-la-7-aprilie-2009-bantuiti-de-procese.html; Accesat la 01.05.2015

[26] Legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, Nr. 45 din 01.03.2007, Monitorul Oficial Nr. 55-56, 18 martie 2008; Accesat la 28.04.2015

[27] http://unica.md/monden/stiri-externe/reclama-cu-smiley-si-bartos-a-luat-viata-a-sase-copii/?fb_action_ids=651757151556440&fb_action_types=og.likes; Accesat la 28.04.2015

Anexe

Anexa 1

Anexa 2