Imaginea Armatei Romanei Si Implicarea Mass Mediei In Formarea Acesteia

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 : COMUNICAREA – CONSIDERATII GENERALE

Definitia si evolutia comunicarii

1.1.1 Comunicarea. Repere istorice

1.1.2 Definirea conceptului de comunicare

Procesul de comunicare

Necesitatea procesului de comunicare

Realizarea procesului de comunicare

Tipuri de comunicare

Comunicarea mass-media

Definitia conceptului

Caracteristicile comunicarii de masa

Mijloace mass-media

Efecte ale comunicarii de masa

CAPITOLUL 2: MASS-MEDIA SI IMAGINEA ARMATEI ROMANE MODERNE

2.1 Functiile mass-mediei

2.2 Rolul mass-mediei in societate

2.2.1 Cultivarea si mentinerea unor relatii stranse cu mass-media

2.2.2 Formarea imaginii unei organizatii

2.2.3 Mass-media – “cea de-a patra putere in stat

2.3 Rolul mass-mediei in crearea imaginii Armatei Romane modern

CAPITOLUL 3: STUDIU DE CAZ PRIVIND IMAGINEA ARMATEI ROMANE MODERNE SI IMPLICAREA MASS-MEDIEI IN FORMAREA ACESTEIA.

3.1 Obiectivele cercetarii

3.2 Prezentarea demersului investigative

3.3 Metodologia si instrumentele cercetarii

3.4 Prezentarea si interpretarea datelor

3.5 Concluzii asupra investigatiei

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Cuvântul comunicare a devenit un însoțitor al celor mai tulburătoare experimente intelectuale, un concept atrăgător, utilizat cu o frecvență de invidiat, care poate “înghiți” orice. “Comunicarea este terenul de întâlnire conceptuală unde se intersectează relațiile interpersonala și inovațiile tehnologice, stimulentele politico-economice și ambițiile socio-culturale, divertismentul ușor și informația serioasă, mediile ambiante locale și influențele globale, forma și conținutul, substanță și stilul ”.

În ultimele două secole ale acestui mileniu, dar mai ales în secolul XX, evoluția tehnologică și noile descoperiri din domeniul științelor comunicării au oferit o mare diversitate de soluții, fiecare dintre ele fiind menită să răspundă unei nevoi sau unui vis de comunicare. Ne aflăm în secolul informațiilor. “Moneda” de schimb, bun inestimabil, piatra de temelie a societății actuale, informația este folosită de noi toți pe zeci de canale de comunicare. Emițător, transmițător sau pur și simplu receptor de informații diverse, omul se afla permanent sub influența acestora. Fie că ne referim la televiziune, radio, presa scrisă, internet sau obișnuitele contacte interumane, toate au același numitor: schimbul de informații.

Mass-media este o denumire generală a tuturor mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare a maselor: presa scrisă, radioul, televiziunea, internetul și alte mijloace de stocare și transmitere a informației (discuri, casete audio și video, CD-uri). Mass-media a devenit în lumea modernă un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății: sistemul economic, sistemul politic, sistemul ideologic, sistemul cultural, sistemele și subsistemele sociale. Cei care fac presa(proprietari, reporteri, editori, producători,etc) sunt frecvent, persoane influențe, vedete sau personalități ale vieții culturale și științifice. Varietatea și mobilitatea fenomenelor comunicării de masă(de la programul de radio de dimineață până la serialul de seară, de la ziarul ori revista preferată până la CD-ul ascultat în intimitate) impun aceste produse și servicii că lucruri cotidiene, banale, parcă “de la sine înțelese”.

În societatea actuală, mass-media joacă un rol crucial în viața cotidiană, devenind, de-a lungul timpului, o putere crescândă și indispensabila, cu o influență puternică asupra segmentelor societății. Prezența lor activa se simte în viața financiar- bancară, în dezvoltarea industriei, în evoluția tehnologiei, în viața politică, dar și în viața cotidiană, construind la rândul lor o industrie proprie.

Opinia publică a avut întotdeauna un rol important atât pentru societate în ansamblul ei, cât și pentru clasa aflată la conducerea unei țări sau a unei comunități. Deciziile cele mai bune s-au dovedit, de cele mai multe ori, cele luate în acord cu părerea maselor. Indivizii exprimă adesea idei pe care le dobândesc din anumite situații, care țin mai mult sau mai puțin de experiența lor de viață; acceptă anumite fapte, lucruri, concepte, le inserează în conștiință și apoi le exprimă ca și cum ar fi produsul propriu. De aici reiese și puterea mass-mediei într-o societate. Acele idei și valori pe care indivizii și le formează pot fi produsul unor campanii mediatice de îndoctrinare. Fiind înconjurați zilnic de acesta “tornadă” de informații provenite din media, încetul cu încetul, fără a ne putem da seama, în mintea noastră se înfiripa aceste valori și ideologii transmise prin media și ne vom exprima opiniile și dorințele sunt convingerea că sunt credințe proprii și reprezintă ceea ce este mai bine pentru noi.

Ca efect mediatic, creșterea gradului de cunoaștere reprezintă un aspect pozitiv. Mass-media contribuie esențial la diseminarea informației. Totuși la nivel general s-a observat și un efect negativ. Ca urmare a consumului mediatic, distanța dintre “cei care știu” și “cei care nu știu” se mărește. Din studiile făcute, s-a constatat că “cei care știu” sunt oamenii cu educație superioară. Ei se țin la curent cu fenomenele sociale, mai ales prin citirea presei. “Cei care nu știu” se informează mai ales prin intermediul televiziunii.

Mijloacele de comunicare în masă au o uriașă forță de influențare a consumatorului de informație, a publicului. Acest lucru este valabil atât în domeniul comercial, cât și în cel al vieții publice și politice. Mai mult decât atât, se remarca faptul că tehnicile din domeniul comercial sunt transferate în zona politicului. Un politician este prezentat, “lansat” publicului cu aceleași tehnici utilizate și pentru lansarea unei mărci noi de pastă de dinți sau săpun.

În prezenta lucrare am încercat să răspund la câteva întrebări precum: “Ce rol are mass-media în societate?”, “Cât de tare ne influențează mass-media viața?”, “Care este imaginea pe care a creat-o media cu privire la Armata Română?”. În urma documentării și analizării răspunsurilor la aceste întrebări am structurat lucrarea în trei mari capitol împărțite la rândul lor în subcapitole.

În primul capitol am prezentat un scurt istoric al procesului de comunicare, tipurile de comunicare și am demonstratat necesitatea acestui proces. Tot aici am abordat și subiectul despre mijloacele mass-media și efectele comunicării de masă.

Al doilea capitol se axează pe detalierea aspectelor cu privire la acest mijloc de comunicare în masă, și anume mass-media. În acest capitol am prezentat funcțiile mass-mediei și rolul acesteia în societate

În cel de al treilea capitol am încercat, în urma chestionării unor persoane civile, să descopăr percepția românilor despre Armata Română. Aplicând un număr de 20 de întrebări am putut vedea ce părere au oamenii despre rolul organizației militare în statul român, despre aderarea forței armate române la forța armată internațională NATO și totodată despre cum le influențează mass-media percepția asupra armatei.

CAPITOLUL I: Comunicarea – CONSIDERAȚII GENERALE

1.1 Definiția și evoluția comunicării

1.1.1 Comunicarea. Repere istorice.

Termenul de “comunicare” este legat de existența noastră ca oameni, mai apoi ca societate,datorită faptului că ființele umane și comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj, noi ca ființe ce interacționăm și relaționăm în cea mai mare parte, existența noastră pe pământ ar fi inutilă.

Comunicarea a fost percepută ca un element fundamental al existei umane încă din antichitate. În fapt, însăși etimologia cuvântului sugerează acest lucru; cuvântul “comunicare” provine din limba latină “cummunis” și înseamnă “a pune de acord”, “a fi în relație” sau “a fi în legătură”. Totuși, în vocabularul anticilor cuvântul “comunicare” era folosit cu sensul de “a transmite și celorlalți” sau “a împărtăși ceva celorlalți”.

Deși termenul este de origine latină, grecii au avut primele preocupări pentru comunicare.Pentru aceștia, arta cuvântului, măiestria de a-și construi discursul și de a-l expune era o condiție indispensabilă statutului de cetățean. Elemente concrete de teoria comunicării apar însă pentru prima dată în lucrarea “Arta retoricii” a lui Corax din Siracuza în secolul al VI- lea I.Hr. Platon și Aristotel vor continua aceste preocupări, instituționalizând comunicarea ca disciplina de studiu alături de filosofie sau matematica.Romanii vor prelua de la greci aceste preocupări, dezvoltându-și și elaborând în anul 100 I.Hr primul model al sistemului de comunicare.

Odată cu dezvoltarea bisericii și a creșterii rolului său în viața oamenilor, odată cu dezvoltarea drumurilor comerciale și cu formarea primelor state, procesul de comunicare va capăta noi dimensiuni. În aproape toate statele existau, pe lângă liceul autohton, persoane special educate care aveau datoria de a se ocupa cu redactarea actelor oficiale și elaborarea legilor. Începe să se formeze anumite sisteme de simboluri și semne în unele zone ale lumii, spre exemplu, folosirea limbii latine în zona apuseană ca limba de circulație.

1.1.2 Definirea conceptului de comunicare

“Comunicarea” este un termen amplu dezbătut dealungul anilor fără a se ajunge însă la un consens cu privire la definirea termenului întrucât comunicarea este un proces complex, dinamic și ireversibil, adică se poate adapta la nevoile interlocutorilor iar mesajul comunicat se întipărește în mintea receptorului.

Comunicarea reprezintă un proces de interacțiune între persoane, grupuri, ca relație mijlocită prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn. Prin intermediul ei, indivizii își împărtășesc cunoștințe, experiențe, interese, atitudini, simțăminte, opinii, idei. Privită ca proces, comunicare consta în transmiterea și schimbul de informații (mesaje) între persoane. Comunicarea, înseamnă a spune celor din jur cine ești, ce vrei,pentru ce dorești un anumit lucru și care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ți atinge țelurile. În acest sens, a comunica înseamnă și a tăcea, a aștepta răspunsul, reacția celui căruia ai vrut să-l anunți că exiști și chiar vrei să-i spui ceva.

În sensul cel mai larg, prin “comunicare” se înțelege schimbul de mesaje între doi sau mai mulți indivizi, din cadrul unei organizații în vederea realizării obiectivelor, sau mai simplist, un schimb de mesaje intre un emițător(E) și un receptor(R).

În dicționarul explicativ al limbii române găsim trei definiții ale termenului de “comunicare”:

Înștiințare, aducere la cunoștință;

Contacte verbale în interiorul unui grup sau colectivități;

Prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei sau relații spirituale.

Dicționarul Enciclopedic, vol. I, oferă termenului comunicare o definiție mai complexă care acoperă aproape toate domeniile în care acest concept este folosit:

Înștiințare, știre, veste – aducere la cunoștința parților dintr-un proces a unor acte de procedura în vederea exercitării drepturilor și executării obligațiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, în limita unor termene care curg obișnuit de la data comunicării;

Prezentare într-un cerc de specialiști, a unei lucrări științifice;

Mod fundamental de interacțiune psiho-sociala a persoanelor, realizată în limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informații, a obținerii stabilității sau a unor modificări de comportament individual sau de grup.

Procesul de comunicare

1.2.1 Necesitatea procesului de comunicare

Comunicarea este fundamentală atât pentru existența individuală, cât și pentru stabilirea raporturilor individului cu ceilalți, cu societatea. Comunicarea are rolul de a-I pune pe oameni în legătură unii cu ceilalți și urmărește realizarea anumitor scopuri și transmiterea anumitor idei și sentimente.

Omul are nevoie de comunicare zilnică, ca să facă schimb de informații, sentimente, idei și dorințe. Nu ne putem face înțeleși, dacă nu știm, nu unicare o definiție mai complexă care acoperă aproape toate domeniile în care acest concept este folosit:

Înștiințare, știre, veste – aducere la cunoștința parților dintr-un proces a unor acte de procedura în vederea exercitării drepturilor și executării obligațiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, în limita unor termene care curg obișnuit de la data comunicării;

Prezentare într-un cerc de specialiști, a unei lucrări științifice;

Mod fundamental de interacțiune psiho-sociala a persoanelor, realizată în limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informații, a obținerii stabilității sau a unor modificări de comportament individual sau de grup.

Procesul de comunicare

1.2.1 Necesitatea procesului de comunicare

Comunicarea este fundamentală atât pentru existența individuală, cât și pentru stabilirea raporturilor individului cu ceilalți, cu societatea. Comunicarea are rolul de a-I pune pe oameni în legătură unii cu ceilalți și urmărește realizarea anumitor scopuri și transmiterea anumitor idei și sentimente.

Omul are nevoie de comunicare zilnică, ca să facă schimb de informații, sentimente, idei și dorințe. Nu ne putem face înțeleși, dacă nu știm, nu credem și nu simțim ceea ce dorim să transmitem. Comunicarea este ca un fir care leagă o întreagă societate.

Totodată, prin utilizarea celor mai noi modalități de comunicarea, televiziunea, presa scrisă, radioul, internetul, oamenii primesc informații despre lumea în care trăiesc, nu se simt excluși din comunitate, dimpotrivă se simt în siguranță și pot împărtășii impresii și dorințe cu privire la lucrurile care îi înconjoară. Psihologia, disciplină centrată în esență pe individ a ajuns la concluzia că persoana izolată este o abstracțiune, cadrul ei firesc de viață și de activitate fiind ambianța socială. S-a stabilit că toate fenomenele psihice, de la cele elementare, în speță preverbale (senzații, percepții, emoții) și până la cele superioare (gândire, sentimente etc.) sunt influențate, modelate de procesul de comunicare din cadrul societății. Fiecare individ al unei societății își dezvoltă încă de la o vârstă fragedă abilitatea de a comunica în urma contactelor cu alți indivizi astfel rezultând o persoană capabilă să comunice și să interactineze cu cei din jur, capabilă să se descurce într-o societate și o resursă umană valoroasă pentru dezvoltarea societății.

Omul,"zoo politikon"=”animal social”, cum spun grecii, și, fiindcă trăiește printre semenii săi, el are nevoie să cunoască pe alții și să se facă cunoscut.; aceasta e menirea comunicării; dacă societatea nu știe de tine, poți spune că nu exiști.Prin urmare comunicarea e o necesitate sine qua non,fără de care nu se poate; omul simte nevoia să comunice.

1.2.2 Realizarea procesului de comunicare

Comunicarea este asemenea funcționarii unei orchestre fără dirijor, în care fiecare interacționează cu toți și toți interacționează între ei, iar acest proces de interacțiuni continue creează realitatea socială, care este o realitate socio-comunicationala. Niciun fel de activitate, de la banalele activități ale rutinei cotidiene și până la cele mai complexe activități desfășurate la nivelul organizațiilor, societăților sau culturilor, nu mai pot fi imaginate în afară procesului de comunicare.

Aparent paradoxal, în tot acest ocean de comunicare ce ne înconjoară, simțim mai peste tot absența unei comunicări reale: aceleași cuvinte au sensuri diferite pentru interlocutori deosebiți ca pregătire și experiență; stările emoționale, sentimentele și intențiile cu care interlocutorii participa la comunicare deformează mesajul; ideile preconcepute și rutina influențează receptivitatea; diferențele culturale par a fi, mai mult ca niciodată, obstacole de netrecut.

Realizarea procesului de comunicare ține seama de există unor reguli și presupune existența următoarelor componente:

emitentul (sursa). Este orice membru al organizației care deține informații, idei, intenții și obiective ce privesc comunicarea. Aceasta formulează mesajul, alege limbajul, receptorul (destinatarul) și mijlocul de comunicare. Deși are cel mai important rol în inițierea comunicării, nu poate controla pe deplin ansamblul procesului.

receptorul(destinatarul). Este oricare membru al organizației, capabil să recepteze mesajele transmise de emitent și să poată juca la rândul său rol de emițător.

Mesajul poate fi transmis prin intermediul limbajului verbal, nonverbal sau paraverbal. În cadrul procesului de comunicare, pondera cea mai mare o are limbajul nonverbal, 55%, datorită faptului că acest tip de comunicare este deosebit de subtil și de complex.

1.2.3 Tipuri de comunicare

Literatura de specialitate distinge o mare varietate de forme ale comunicării, oferită de diversitatea criteriilor de clasificare a acestora. Comunicarea este prezentă peste tot în jurul nostru. Câteodată nici nu ne dăm seama de ea, alteori suntem mulțumiți sau nemulțumiți de rezultatele pe care le obținem în comunicare. Formele de comunicare apar și se dezvoltă odată cu mijlocul principal de comunicare între oameni, care este limba sau limbajul, în două forme de întrebuințare: orală și scrisă.

Comunicarea între oameni a constituit și constituie încă, obiectul de studiu al mai multor științe, având o importanță relativ superioară cercetării celorlalte sfere ale comportamentului uman.

Într-o analiza întreprinsă pe mai multe spaliere sunt enumerate șase tipuri de comunicare:

După criteriul partenerilor:

Comunicare intrapersonală

Comunicare interpersonală

Comunicare în grup mic

Comunicare publică

După statutul interlocutorilor:

Comunicare verticală

Comunicare orizontală

După codul folosit:

Comunicare verbală

Comunicare paraverbală

Comunicare nonverbală

Comunicare mixtă

După finalitatea actului comunicativ:

Comunicare accidentală

Comunicare subiectivă

Communicate instrumental

După capacitatea autorelării:

Comunicare lateralizată

După natura conținutului:

Comunicare referențială

Comunicare operațional-metodologică

Comunicare atitudinală

În ceea ce privește comunicarea verbală, paraverbală și nonverbală voi încerca să expun pe scurt caracteristicile acestor tipuri de comunicări astfel:

Comunicarea verbală: Comunicarea verbală este folosită în viața de zi cu zi, dar și în relațiile interumane din cadrul unei organizații. Comunicarea verbală presupune existența a doi sau mai mulți interlocutori, permite emițătorului să observe cum a fost primit mesajul și să-l modifice în funcție de reacțiile receptorului. Deasemenea facilitează comunicările delicate și permite folosirea unei game variate de exprimare a unui mesaj (dialog, expunere, raport, prelegere).

Comunicarea paraverbală: Forma comunicării verbale este constituită de elementele paraverbale: volum, ton, ritm, accent, pauze și dicție. Cu ajutorul acestora transmitem mesaje subliminale, ce influențează interlocutorul la nivel inconștient: în favoarea sau contra noastră.

Comunicarea nonverbal: Comunicarea nonverbală sau limbajul trupului este o formă importantă de comunicare, un limbaj natural, inconștient, care transmite sentimentele și intențiile reale ale unei persoane. Atunci când oamenii interacționează unii cu alții, își transmit și primesc semnale nonverbale.

1.3 Comunicarea mass-media

1.3.1 Definiția conceptului

Procesul de comunicare este, în linii generale, asemănător în comunicarea interpersonală, de grup sau de masă. În continuare voi încerca să precizez trăsăturile specific comunicării de masă. Noțiunea de mass-media sau “mediumuri de masă” utilizată la începuturi de anglosaxoni prin îmbinarea cuvântului latin media(mijloace) cu termenul mass(cantitate mare) se referă la suporturile și mijloacele de transmitere a mesajelor pe când noțiunea de “comunicare de masă” se referă la ansamblul procesului de comunicare “care încorporează ceea ce este vehiculat, pe cine vehiculează și pe cei care primesc mesajele”.

În comunicarea de masă elementele structurale sunt mai numeroase și au funcții specifice: sursa(transformă o informative într-un mesaj), emițătorul (transformă mesajul în informative transmisibila) ,mesajul, canalul(asigură transportul informației), receptorul și elementele de distorsiune(care pot intervenii și bruia transmisia mesajului).

Oamenii au început să folosească pentru prima dată termenul de “media” în preajma anilor 1920 și abia 30 de ani mai târziu apărea o revoluție a comunicării. În prezent mass-media pare o arenă unică de patternuri comportamentale, structuri sociale și relații interinstituționale ce oferă oportunitatea de a analiza complexitatea vieții sociale și politice. Rolul presei în societate este foarte important deoarece ne raportăm cumva la presă atunci când logica activităților instituțiilor include și relația cu mass-media.

Producătorii de mesaje, mass-media și consumatorii au relevat raporturi complexe, de interdependentă, care leagă instituțiile de presă de publicul lor și într-un plan general, sistemul politic, economic,cultural de ansamblul celor ce primesc mesajele și-și transmit răspunsul folosindu-se de canalele comunicării de masă. Societatea generează cererea de informație și divertisment(la care mass-media trebuie să răspundă), precum și resursele de bani și timp necesare dezvoltării industriilor comunicării. Mesajele(liderilor politici, ale oamenilor de cultură, ale oamenilor obișnuiți) nu ar putea ajunge la public dacă nu ar beneficia de un sistem de distribuție generalizat, așa cum este mass-media.

1.3.2 Caracteristicile comunicării de masă

Comunicarea, înțeleasă în sensul său larg, ca act tranzacțional, inevitabil în situații de interacțiune, devine esențială, fundamentală atât pentru viața personală cât și pentru cea socială a individului. Astfel, noțiuni precum “comunicare”, “limba”, “limbaj” sunt polisemice, ele comportând o pluritate de sensuri. Acest fapt provine nu numai din complexitatea fiecărei noțiuni, ci și din aceea că ele constituie obiectul de investigație al mai multor discipline științifice: lingvistică, sociologia, abordare, care nu sunt întotdeauna identice sau măcar complementare.

Pornind de la modelul elementar ar comunicării interpersonale, trăsăturile specifice comunicării de masă pot fi observate astfel: cineva transmite un mesaj prin intermediul unui canal, mesaj ce poate ajunge la unul sau mai mulți beneficiari. În ceea ce privește mass-media: mesajele sunt create și distribuite de “un ansamblu de indivizi, în care fiecare îndeplinește sarcini specifice” ; canalul, reprezentat de un ansamblu de tehnologii controlate de numeroase instituții specializate, aferente mediei, acestea permițând creșterea ariei de transmitere a mesajului și a vitezei de transmitere; publicul, constituit dintr-o multitudine de oameni, de religii și etnii diferite, cu valori și tradiții separate, răspândiți din punct de vedere geographic, legați doar prin receptarea aceluias mesaj prin intermediul mass-mediei; conținutul, vândut ca și un bun de consum, “Un produs mass-media este o marfă sau un serviciu vândut unor consumatori potențiali, în concurență cu alte produse mass-media”.

Comunicarea mass-media are ample componente și se extinde pe mai multe planuri. Persoane specializate în producerea de mesaje trimit un număr foarte mare de mesaje către un număr foarte mare de potențiali beneficiari. Comuninarea este unidirecționala, emițătorul dominând actul de transmitere a mesajelor iar receptorul este tardive, fără puterea de a schimba traseul ori conținutul comunicării.

1.3.3 Mijloace mass-media

Mass-media are o structură de organizare și de norme instituționalizate care o reglementează atât în activitatea internă cât și în relația cu alte instituții. Cunoaște forme specifice în ceea ce privește difuzarea mesajului și posedă modalități adecvate de finanțare (abonamente, publicitate,etc).

Media cuprinde toate sursele/mediile de informație publice care ajung la un număr foarte mare de persoane, ca de exemplu televiziune, radio, internet, presă inclusiv aparițiile periodice ca ziare, reviste sau foiletoane. Aceasta presupune că produsul respectiv este ușor de obținut și are un preț accesibil pentru toate grupurile sociale.

Presa scrisă această formă de comunicare trebuie abordata din punctul de vedere al emitentului unui mesaj deoarece prin ea se primesc majoritatea cunoștințelor în procesul instructiv – educative școlar, apoi se realizează însușirea și perfecționarea cunoștințelor profesionale. Tot prin intermediul comunicării scrise se difuzează zilnic informații prin presa, unul din cele mai obișnuite canale comunicaționale în societatea modernă, satisfăcându-se astfel, și necesități de tip ludic.

Televiziunea poate fi definită ca un ansamblu de principii, metode și tehnici utilizate pentru transmiterea electrică pe un canal de comunicație a imaginilor în mișcare. Văzută ca un mod de comunicarea în mass-media, televiziunea cunoaște un mare avânt tehnologic, existând unele canale de televiziune ce pot transmite cu ajutorul sateliților informații la distanțe și în cantități foarte mari. Viteza și libertatea de circulație a informației reprezintă indicatori de bază ai stadiului dezvoltării unei societăți. Apariția și dezvoltarea televiziunii “au transformat informația într-un fenomen exploziv cu nuanțe de agresare a individului și a societății”.

Radioul a fost la origine o metodă de transmitere a sunetelor prin unde radio, care prin natura lor sunt unde electromagnetice. Azi se transmit prin radio (unde radio) o largă gamă de semnale diferite și fluxuri enorme de date. Undele radio călătoresc prin aer și pot trece prin cele mai multe corpuri nemetalice inclusiv corpul omenesc. Față de celelalte mijloace audio-vizuale de comunicare, radioul are anumite avantaje precum costul scăzut, mesajul se recepționează rapid și parcurge distanțe mari, este prompt și se adresează și analfabeților.

Internetul a fost “creat” inițial în 1968-1969 cu sprijinul Administrației Proiectelor de Cercetare Avansată a Departamentului de Apărare al Statelor Unite fiind numit la început ARPANET. Într-o perioadă de dezvoltare tehnologică accelerată, internetul a cunoscut o extindere nemaiîntâlnită, în prezent peste 85% din populația Terrei folosind aceste mijloc de comunicare. În ceea ce privește avantajele acestui nou suport mass-media, accesul cvasi-instantaneu la această bază de date imensă, transfrontaliera ce nu este subordonată factorilor politici sau altor grupuri de presiune capabili să restricționeze dreptul la informare este cel mai mare avantaj pe care îl are internetul.

1.3.4. Efecte ale comunicarii de masa

O dată cu impunerea mass-mediei ca și componentă esențială a lumii contemporane, comunicarea de masă a devenit un actor activ în viața socială modelând celelalte subsisteme ale societății. Mass-media are un rol profund și constant în viața indivizilor fiind parte a vieții noastre de la naștere și până la moarte spre deosebire de alte etape ale vieții noastre cum ar fi școală sau biserica. “În plus, mass-media are o universalitate pe care nu o are nici o altă instituție; presa oferă un bagaj comun de idei și imagini, care depășește barierele sociale și geografice”.

În conformitate cu Denis McQuail, mass-media poate acționa asupra indivizilor, grupurilor, instituțiilor și chiar asupra întregii societăți. Totodată media poate afecta personalitatea umană în dimensiunea cognitivă(schimbarea imaginii despre lume), domensiunea afectivă(crearea sau modificarea unor atitudini și sentimente) cât și în dimensiunea comportamentală(schimbări ale modului de acțiune).

În prezent s-a concluzionat că mass-media poate să conducă, la nivelul receptorilor indivizilor, la realizarea acordului, identificării sau internalizarii valorilor ori a sensurilor transmise prin presa.

Acordul definește acceptarea conștientă a influenței unui mesaj în urma conștientizării faptului că valorile transmise prin respectivul mesaj și propriile valori sunt de aceeași natură.

Identificarea presupune însușirea valorilor transmise prin mass-media și în consecință imitarea comportamentului promovat de aceasta.

Internalizarea implica asimilarea valorilor și modelelor de comportament difuzate de mass-media și folosirea acestora în modul de comportare a indivizilor în lume. În urma acestui process ce atinge maximul de eficacitate în acțiunea de influențare a mass-mediei.

Controlarea mediei înseamnă controlarea mesajelor și informațiilor transmise. Prin intermediul comunicării de masă indivizii pot fi influențați în numeroase feluri. În ceea ce privește efectele mass-mediei au fost realizate numeroase lucrări și analize însă în această lucrare voi deosebi: teoriile efectelor puternice, teoriile efectelor limitate și teoriile efectelor slabe.

Pentru a putea înțelege mai bine efectele comunicării de masă asupra percepției oamenilor și a evidenția teoriile efectelor puternice voi începe prin a vorbii despre modelul “stimul – răspuns”. Ideea centrală a acestui model este că opinia publică este modelată complet de mass-media într-un mod “agresiv” și debordant. În lucrarea “Le viol des foules”, Serge Tchakhotine prezinsta faptul că oamenii sau grupurile de oameni rupți de societate și care trăiesc doar după valorile tradiționale sunt foarte ușor de manipulat prin mass-media, având ca exemplu campaniile mass-media bine orchestrate ale unor șefi de stat precum Htiler sau Stalin. În aceste situații relația dintre mesajele presei și individ sunt este una de tip “stimul – răspuns”, factorul rațional fiind aproape eliminate.

Pe măsură ce oamenii de știință au început să aprofundeze problematica influenței mass-media, studiile lor au relevat faptul că diversele conținuturi mass-media (de la programele de știri la desenele animate) generează, în condiții diferite (de la normalitatea cotidiană la starea aparte a unei crize), efecte diferite, ale căror formă și amploare depind de categoria de public afectată. Cea mai lapidara și elocvență concluzie a acestor cercetări a fost formulată de Bernard Berelson în studiul  Comunicare și opinie publică: "Anumite tipuri de comunicare, referitoare la anumite probleme, aduse în atenția anumitor categorii de public, în anumite condiții, pot produce anumite efecte" .Astfel influența pe care o are mass-media asupra indivizilor nu mai este una totală ci una determinate de anumiți factori și anumite circumstanțe.

Teoriile efectelor limitate vorbesc astfel despre un grad limitat de manipulare al individului în urma unor circumstanțe și maniere potrivite. Lucrarea de căpătâi a acestor teorii se numește The people choice și a fost realizată de P. Lazarfeld, B. Berelson și H. Gaudet în anul 1944, care împreună cu alți scriitori și filosofi au descris un model teoretic numit fluxul în doi pași și care presupune apariția unui factor intermediar în procesul comunicării de masă numit în present “lider de opinie”. Din această perspectivă mass-media nu mai exercita o influență directă ci una mediata, în doi pași, asupra individului.

În zilele noastre, există numeroase posturi de televiziune, astfel că receptorii au de ales dintr-o gamă variată. Publicul este, așadar, factorul decisiv, iar producătorii mass-media trebuie să țină cont de preferințele publicului, devenit din ce în ce mai pretențios și să știe să îl atragă în direcția dorită.

În ceea ce privește teoriile efectelor slabe situația se schimbă. Mesajele transmise de media trebuie să satisfacă nevoile auditorului, să fie difuzate la momentul potrivit și să conțină informația potrivită. Conform modelului “utilizării și gratificații”, cercetările se concentrează asupra condițiilor psiho-sociologice ale utilizatorilor media; consumul mediatic este unn act de utilizare, în funcție de așteptări, nevoi și foloase.

CAPITOLUL 2: MASS-MEDIA SI IMAGINEA ARMATEI ROMANE MODERNE

2.1 Funcțiile mass-mediei

Societatea umană este văzută de mulți gânditori ca un ansamblu integrat de elemente. Fiecare parte din acest ansamblu îndeplinește o activitate specifică, necesară menținerii în viață a întregului. Din această perspectivă, mass-media îndeplinește anumite funcții.

Fiind atât de prezență în viața oamenilor, mass-media a adus diferite schimbări și a lăsat amprenta în diferite situații. Influența ei asupra vieții sociale a determinat modificări în acțiunile indivizilor și a grupurilor. Având în vedere toate aceste interacțiuni intre media și societate, jurnaliști, oameni politici, sociologi și psihologi au încercat să determine care e locul pe care mass-media îl ocupa în viața socială, care sunt legăturile ce se stabilesc între mass-media și diferite grupuri sau persoane, ce natura au aceste legături și care este influența lor în procesele de transformare socială, economică, politica,etc. Și pentru că presa răspunde unor cerințe, unor așteptări și reușește să satisfacă, sau nu, nevoile indivizilor, ea își asumă anumite funcții. De asemenea, privind la definiția data termenului de funcție: „funcția este contribuția pe care un element o aduce la satisfacerea unei cerințe din care face parte, contribuind la menținerea și dezvoltarea acestuia” se observa implicarea și contribuția mass-mediei în viața socială.

Diferite cercetări asupra funcțiilor mass-mediei au condus la identificarea unor serii de funcții. Potrivit cercetătorului H. Lasswell, mass-media ar avea trei funcții consacrate: supravegherea mediului înconjurător, corelarea diferitelor părți ale societății și transmiterea tradițiilor de la o generație la alta.

Un alt sociolog american, Leo Thayer, identifica mai târziu șapte funcții ale mass-mediei: de identificate, de informare , de mitologizare, de compensare, de socializare, de educație și de divertisment.

Charles Wright publică studiul intitulat “Analiza funcțională și comunicarea de masă”, unde notează că mass-media satisface nevoi globale ale sistemului social (ordinea, integrarea, continuitatea, adaptarea, motivația) și că, astfel, contribuie la funcționarea subsistemelor sociale sau chiar a societății în ansamblu. Tot el elaborează și o schemă prin care evidențiază cele cinci funcții ale mediei din perspectiva sa:

1) funcțiile 3) manifeste

Care sunt : sau sau

2) disfuncțiile 4) latente

5) supravegherii (informațiile) 9) societate

ale : 6) corelării (comentariile) pentru: 10) subgrupuri

7) transmiterii culturale (educația) 11) indivizi

8) divertismentului 12) subsisteme culturale

În fața unui câmp atât de vast, în care cercetătorii au realizat diferite terminilogii și tipologii, se concentrează a atenția asupra unei liste elementare, dar bine gândită spre a discuta despre cele mai importante funcții ale mediei.

Funcția de informare: face referire la nevoia indivizilor și a grupurilor de a controla mediul înconjurător. Oamenii cunosc ceea ce se petrece în jurul lor și primesc informații prin mass-media, analizează evenimentele importante, tratează cu atenție ceea ce este important și ceea ce ar putea să-i afecteze direct, și prin urmare iau decizii cu privire la modul viitor de acțiune.Din fluxul mesajelor ce patrand zilnic în viețile indivizilor, doar o parte oferă informații „vitale”(starea vremii, situația prețurilor, transportul în comun,noutăți din magazine,etc), cu ajutorul cărora oamenii se orientează în „jungla” marilor orașe, dobândesc instrumente informaționale prin care controlează mediul în care trăiesc și își organizează viața de zi cu zi.

Funcția de divertisment: se traduce prin produsele cu care mass-media răspunde nevoii oamenilor de relaxare, de odihnă, de evadare din grijile cotidiene. Datorită stresului zilnic, datorită creșterii nevoii oamenilor de a se destinde, presa a devenit instituția care vinde divertismentul la cele mai mici costuri observadu-se astfel că numărul celor care merg la cinematograf sau la teatru se afla într-o continuă scădere. Sociologul francez Jean Cazeneuve, referindu-se la capacitatea mass-media de a oferi „trăiri prin procura”, susține că, prin divertisment, omul „regăsește imaginea a ceea ce se teme să vrea să fie și a ceea ce își mărturisește că visează să fie”.

Funcția de interpretare: face referire la posibilitatea jurnaliștilor, ziariștilor de a interpreta și a expune o știre, un eveniment într-un anume mod, acordându-i un anume grad de importantă și stabilind o ierarhie a evenimentelor. Prima formă de interpretare se regăsește chiar în decizia de a face publică sau nu o informație și continuă cu responsabilitatea pe care jurnaliștii și-o asuma prin stabilirea priorităților și punerea accentului pe anumite informații de interes general. Dacă selectarea și ierarhizarea reprezintă forme directe și implicite de interpretare, punerea în context și comentarea știrilor constituie forme directe , asumate, de semnificare a evenimentelor.

Funcția de legătură: „În fiecare seară, timp de o jumătate de oră, jurnalul de actualități de la televiziune trece în revistă cele mai importante evenimente ale zilei. . . . . . . . .cel puțin jumătate din populația unei țări este imobilizată, timp de o jumătate de oră, în fața televizorului”. Fiind înconjurați de ceea ce înseamnă mass-media, fiind expuși zilnic acelorași mesaje, oamenii se simt legați între ei, simt că împărtășesc aceleași credințe și aceleași valori. Prin întinderea și rapiditatea cu care mass-media trimite mesaje și cultiva o anumită credință, oamenii ajung să posede cunoștințe asemănătoare, să gândească prin idei, povești și simboluri analoage, astfel că, oricât de diferiți ar fi, și orice ce bariere morale, religioase, culturale i-ar diferenția, oamenii se simt interconectați.

Funcția de culturalizare: încă de la vârste fragede copii sunt modelați de mediul social în care trăiesc. Dacă în timpurile mai vechi familia reprezenta cel mai important model de valori morale și intelectuale, în prezent, prin conținuturile distribuite de mass-media circula și se fixează noi norme de comportament general acceptate. Datorită puterii de a oferii numeroase modele de comportament, mass-media se afla într-o poziție bivalenta; pe de o parte, exercita o acțiune educativă iar pe de altă parte poate fi folosită în vederea influențării și manipulării comportamentului indivizilor.

2.2 Rolul mass-mediei in societate

Trăim într-o lume media. În țările industrializate, oricine poate primi informații despre orice, la orice oră. Mass-media clasică – mai ales ziarele, radioul sau televiziunea – intră în legătură cu publicul larg, iar internetul este cel care facilitează comunicarea și accesul la informații

  În societatea actuală, mass-media joacă un rol crucial în viața socială, devenind, de-a lungul timpului, o putere crescândă și indispensabila, cu o influență puternică asupra segmentelor societății. Prezența lor activa se simte în viața financiar- bancară, în dezvoltarea industriei, în evoluția tehnologiei, în viața politică, dar și în viața cotidiană, construind la rândul lor o industrie proprie.

Rolul mass-media în societate a devenit foarte important, informațiile reprezentând o sursă vitală pentru orice tip de decizie, iar media este principalul mediu de difuzare a acestora. Dincolo de rolul de informare, prin intermediul mass-media se conturează opinii, idei și se formează atitudinile individului.

Prin intermediul mass-media sunt transmise atât pe plan intern, cât și pe plan internațional și chiar mondial variate mesaje informaționale cu caracter recreativ-distractiv și anume: științifice, tehnice, culturale, artistice, politice, economice, etice, juridice, sportive, religioase. Dezvoltarea mijloacelor de informare în masă a dus la o răspândire pe scară largă a informației, aceasta fiind rezultatul dorinței indivizilor de a fi informați. Receptarea mesajelor transmise prin mijloacele prezentate mai sus se face pe trei căi principale, care pot fi combinate sau separate, și anume: audio-ca ascultător, video-ca vizualizator și scris ca cititor.

Mass-media a devenit în decursul timpului una dintre cele mai importante ramuri ale societății moderne. În urma analizei asupra efectelor pe care le produce și a funcțiilor pe care le îndeplinește înțelegem că media se regăsește în fiecare cămin și în mintea fiecărui individ, ajutându-l, influențându-l și modificându-i comportamentul în concordanță cu informațiile transmise și valorile promovate. Comunicarea în masă, viteza de transmitere a mesajelor și distanțele foarte mare la care se poate trimite o informație fac posibilă o interconectare a oamenilor de pretutindeni, care se „hrănesc” cu aceleași informații și-și formează aceeași ideologie.

2.2.1 Cultivarea si mentinerea unor relatii stranse cu mass-media

O companie sau o organizație foarte bine cunoscută trebuie să se preocupe de păstrarea propriei imagini și a reputației, de obținerea unui public mai numeros și de transmiterea imaginii unei organizații care gândește în perspectivă și care, doar pentru că a avut succes, nu crede că succesul nu trebuie menținut și protejat. Multe organizații care odată erau numărul unu nu s-au mai concentrat asupra eforturilor și astfel competitorii mai agresivi le-au luat locul.

Relațiile cu mass-media trebuie să fie dezvoltate și nu pot fi luate ca atare. Un reporter, editor sau producător care este responsabil de bună prezentare a unei companii sau organizații într-un articol nu va promite că va oferi același tratament mereu. Organizațiile care au ajuns la un stat de lideri trebuie să le amintească mereu celor din media cum au ajuns să ocupe această poziție, cum o vor păstra și de ce merită anumite aprecieri în domeniul respectiv.

Dacă o instituție media vorbește despre o organizație, fie și pentru simplul motiv că în acea zi nu sunt multe știri, fie pentru că face o favoare cuiva, sute de lideri ai altor organizații vor observa acest lucru și vor fi convinși că este foarte ușor să se genereze informare publică prin intermediul mass-mediei și că, la rândul lor, vor fi îndreptățiți să beneficieze de același tratament.

Totodată specialiștii în relații publice sunt persoane creative și proiectează abordări pline de imaginație pentru prezentarea mesajului unei companii sau organizații. În anumite situații însă conducerea trebuie să fie realistă. Nu i se poate face atâta reclamă unei organizații necunoscute sau mai puțin cunoscute încât să devină celebră și foarte populară peste noapte. Este nevoie de o propunere unică de promovare, de o poveste bună, diferită și interesantă, pentru a fi relatata.

În zilele noastre au luat naștere chiar structuri ce au ca obiectiv înregistrarea întregii activități a unei organizații și apoi trimiterea într-un mod cât mai bine structurat și compact a acestor informații către media spre a fi răspândite către publicul larg. Spre exemplu, Serviciul Relații cu Societatea Civilă și Mass-Media este interfața între Primăria Sectorului 6 și presa centrală, și are scopul de a crea și menține o imagine cât mai favorabilă instituției. Obiectul de activitate constă în reflectarea în presă a întregii activități desfășurate în cadrul Primăriei și a serviciilor descentralizate, subordonate Consiliului Local Sector 6, asigurând legătura cu mass–media prin intermediul comunicatelor/informațiilor de presă, prin mediatizarea evenimentelor organizate de Primărie și prin organizarea conferințelor de presă.

Accentul pus în zilele noastre pe imaginea organizației și modul în care se poate face publicitate cât mai ieftin și cu un impact cât mai mare asupra publicului larg a determinat apariția unor astfel de organisme ce au ca scop principal lucrul cu mass-media. Fiecare organizație care se respectă și care dorește să fie bine reprezentată în fața întregii națiuni, are în structura departamente special pregătite și personal special instruit pentru lucrul cu reporterii, jurnaliștii și alte persoane din mass-media.

2.2.2 Formarea imaginii unei organizatii

Din perspectiva conținutului, produsele mass-media au un caracter mixt: ele incorporează mesaje produse de jurnaliști, ca rezultat al activității jurnalistice și alte mesaje aparținând unor indivizi sau unor instituții care doresc să transmită anumite informații pe suporturile oferite de presă.

Mesajele pe care indivizii sau grupurile încearcă să le transmită cu ajutorul mass-mediei sunt strict legate de interesele prosprii, de promovarea unor idei sau bunuri materiale având astfel un caracter de persuasiune, care surclasează elementele de informare sau divertisment.

Având în vedere că imaginile se interpun între oameni, le influențează atitudinile, opțiunile și evaluările, este o necesitate că organizațiile, cu cât sunt mai mari și realizează activități mai complicate, să acționeze astfel încât să se evite formarea unor imagini eronate despre ele, despre cei care adoptă decizii în organizații sau despre produsele lor.

Imaginea unei organizații poate fi considerată obiect de “patrimoniu” indiferent dacă este moștenită sau inclusă în totalitatea bunurilor organizației. Imaginea unei firme este mai valoroasă decât mijloacele fixe ale acesteia .

În cartea sa, Roger Mucchielli definește imaginea ca fiind „reprezentarea sau ideea pe care și-o formează indivizii unui mediu sau ai unui segment al publicului, după ce percepe informații despre acel obiect social”.

Problematica elaborării și inducerii imaginilor care pot fi favorabile organizației este una deosebit de complicată deoarece astfel de imagini se cer a fi diferențiate în funcție de opțiunile strategice și au menirea să susțină îndeplinirea obiectivelor strategice.

Imaginea este de asemenea, sinonimă cu reputația, termen ce implica un anumit nivel de adevăr, în timp ce imaginea are o conotație mai superficială, fiind asociata cu iluzia. În ceea ce privește o companie, o organizație sau o persoană, este adevărat că acțiunile vorbesc mai bine decât cuvintele, dar cuvintele chiar contează în crearea și menținerea reputației.

Imaginea și reprezentările apar în conștiința oamenilor ca urmare a unor activități psihice complexe, cu caracter constructiv, care vizează sinteza datelor senzoriale, reacțiile și acțiunile concrete ale indivizilor asupra realității.

Imaginea socială a unei organizații depinde de informațiile care se propagă către urechile publicului, care își formează o imagine din cele auzite și văzute.

Totodată imaginea se cristalizează în mentalitatea oamenilor și datorită celor două tipuri de mesaje care sunt clasificate astfel:

mesaje rezultate din funcționarea organizației;

mesaje emise deliberat de structurile specializate.

Dezvoltarea imaginii se face pe termen lung, pentru că modificarea atitudinilor și formarea unei imagini pozitive în rândul publicului sunt operații delicate și de lungă durată. Imaginea publică se compune dintr-un ansamblu de fenomene destinate să structureze personalitatea organizației, respectiv atitudinile personalului, activitățile de participare socială, publicitatea ofertelor. Stabilirea de relații de fidelitate între publicuri și organizație se aplică atât în sectorul privat, cât și în cel public.

În general, o strategie de construire a imaginii unei organizații trebuie să aibă în vedere ca obiectiv primordial realizarea și consolidarea identității în mentalul grupurilor-țintă relevante pentru echilibrul și buna funcționare a organizației. Pentru a formula o strategie trebuie să se țină seama de factorii strategici care definesc starea de ansamblu a organizației, situațiile favorabile care pot fi folosite de aceasta și elementele din mediul social care-i sunt potrivnice.

O strategie de construire a imaginii cuprinde, de regulă, elementele următoare:

scopul și obiectivele propuse;

principalele componente ale imaginii organizației;

categoriile de public-țintă;

principalele mesaje care trebuie transmise pentru fiecare categorie de public- țintă;

canalele de comunicare a mesajelor în raport cu specificul destinatarilor acestora;

termenele de îndeplinire a activităților planificate;

resursele materiale necesare;

elaborarea și aplicarea programelor de relații publice pentru implementarea strategiei de creare a imaginii.

Acest tip de strategie urmărește construirea unei imagini pozitive a organizației prin proiectarea personalității, caracterului și a identității acesteia în mentalul individual și colectiv.

Totodată au fost consacrate pe parcusul timpului câteva tehnici de construire a imaginii organizației, printre care:

utilizarea “efectului haloului” – utilizarea imaginii unei organizații, a unui fenomen sau individ care are deja o reputație formată în obținerea unei credibilități avansate pentru propria organizație;

răsturnarea imagologică – ansamblu de activități de relații publice care urmăresc schimbarea în scurt timp a caracterului imaginii unei organizații – din preponderent negativă în preponderent pozitivă – prin asocierea produselor și serviciilor acesteia cu elemente pozitive de largă audiență și cu implicații majore în viața și activitatea oamenilor;

utilizarea unitară a multiplicatorilor de imagine – informarea unitară a multiplicatorilor de imagine – angajați, foști membri ai organizației, clienți, vecini, administratori, mass-media – cu speranța că aceștia vor retransmite semnale și mesaje relativ unitare;

diferențierea imaginii – diferențierea mesajului transmis cu accent strict numai pe caracteristicile proprii organizației.

Crearea, menținerea sau schimbarea unei imagini se axează pe creativitate și talent, dar abilitatea de a reuși într-un astfel de efort depinde de gradul ridicat de acuratețe și de autenticitate a informației pe care se bazează un plan.

Companiile și organizațiile trebuie să mediteze asupra următoarelor întrebări:

Care este profilul publicului său al segmentului de public care constituie tinta efortului organizației?

Ce contează mai mult pentru acest public-tinta în ceea ce privește așteptările pe care le are de la organizație?

Cum măsoară subiectul integritatea, experiență, credibilitatea și fiabilitatea?

Ce crede publicul-tinta(clienți,acționari,mass-media,angajați,etc) despre organizația în sine și despre concurența?

Se cunoastea poziția conducerii organizației fata de responsabilitatea socială? Le pasa clienților de acest aspect?

Prin a comunica se înțelege a construi imaginea unei organizații. Misiunea comunicării are o cale binecunoscută, o misiune menită să poziționeze organizația, să-i dea personalitate recunoscută de publicul larg și să-i acorde o identitate diferită de cea a concurentei sale.

2.2.3 Mass-media – “cea de-a patra putere in stat”

Datorită rolurilor sale de formare, influențare și/sau manipulare a opiniei publice este clar că presa reprezintă o putere în stat. De multe ori anumite decizii politice sau juridice au fost influențate de apariția unor informații în presă. Nu putem vorbi de o obiectivitate absolută deoarece și presa este reprezentată de oameni, care pot fi mai mult sau mai puțin obiectivi, în funcție de subiectul tratat, situație, implicarea sau neimplicarea în situația prezentată în presă, și nu în ultimul rând în funcție de apartenența sau simpatia pentru un anumit segment politic, în funcție de gradul de cultură și de experiența profesională a ziariștilor.

Cunoașterea este puterea la cea mai înaltă calitate. Ea poate fi folosită pentru a pedepsi, răsplăti, convinge, transforma. Celelalte forțe depind de cunoaștere iar cunoașterea nu se epuizează.

Nimic nu poate exista în afara sistemelor de comunicații, iar defectarea sau funcționarea în alți parametri a rețelelor de transmitere a datelor, fie și pentru câteva ore, poate genera adevărate seisme sociale cu efecte greu de imginat, mergând chiar, afirmă unii specialiști, până la paralizarea vieții naționale și internaționale, izbucnirea panicii și a unor revolte ce se pot transforma în manifestări de dezordine, care să pună în primejdie echilibrul și siguranța statelor, anihilarea capacităților de comandă și control etc.

Presa s-a afirmat în dispută cu puterea, în dispută mai ales cu simbolul acesteia -puterea executivă. Libertatea presei este văzută ca o expresie a drepturilor cetățenilor, ca o condiție a bunei guvernări. Ea mărește șansele deciziilor corecte, ca o premisă a atingerii și a impunerii adevărului.

Atunci când discutam despre puterea mass media, centrul de greutate al analizei se cere mutat în domeniul efectelor pe termen mediu și lung, în cel al unei influențe care are nevoie de timp pentru a se materializa. Mass media nu au un impact de la o zi la alta. Media nu „ia măsuri", ca să putem vorbi despre influența imediata ci informează, oferă analize și evaluări, construiește pentru noi o „realitate", realitatea mediatică, un mediu de reprezentări, în funcție de care judecăm, evaluam, luăm atitudine.

Mass-media intervine în toate aspectele vieții cotidiene și nu într-o manieră imediată, ci prin ideologizare, prin capacitatea de a modela comportamente și a crea valori. Puterea mass-mediei nu este văzută decât dacă se analizează efectele pe care le are asupra indivizilor și asupra politicului, economiei și culturii.

2.3 Rolul mass-media in crearea imaginii Armatei Romane moderne

După cum am văzut și mai sus, mass-media, supranumită și „a patra putere în stat” este implicată în toate aspectele vieții sociale. Își întinde ramurile în toate domeniile vieții și nu cunoaște bariere când vine vorba de propagarea mesajelor către auditoriu. Organizația militară face parte din societate, deținând cel mai important rol în securitatea și apărarea țării, tocmai de aceea a reprezentat și reprezintă un subiect de mare interes pentru mass-media și pentru masele largi de oameni. Mass-media vinde acele informații care au valoare, care satisfac cerințele indivizilor, activitatea desfășurată de organizația militară fiind tot timpul o astfel de informație valoroasă pentru media.

Activitatea de relații publice din Armată, ca și în cazul sistemului civil, nu se desfășoară la întâmplare, ci pe baza unei proiecții sistemice care cuprinde o strategie de acțiune, o structură organizatorică, o tehnologie de construcție și mijloace tehnice și financiare necesare.

Transparenta este necesară pentru a menține încrederea populației în sistemul militar, pentru a propaga imaginea unei armate care se pregătește pentru apărarea țării și nu pentru agresiuni, și pentru a preîntâmpina deformările din presă rezultate dintr-o documentare îndoielnică sau din rea intenție. Aceasta transparentă va fi întotdeauna corelată cu păstrarea secretului militar, astfel încât populația să știe ce face armata pe care o susține prin contribuția sa la impozite, dar ceea ce știe să nu afecteze capacitatea de luptă a unităților.

Ca orice altă organizație și organizația militară are un departament de relații publice, chiar mai mult, fiecare unitate militară are un ofițer desemnat pentru relații cu publicul, deoarece imaginea fiecărei unități militare contează în formarea imaginii organizației militare moderne.

Organizația militară este foarte importantă pentru orice stat și totodată deține o bogată cultura organizațională. Fie că execută un antrenament sau o desfășurare de tehnică, o defilare de ziua națională sau cu prilejul altei zi de sărbătoare, Armata este un subiect foarte apreciat de publicul larg și de aici această luptă pe care o duce media pentru a deține cât mai multe informații și a avea un rating cât mai bun.

Pe de altă parte, organizația militară, că orice altă organizație are nevoie de publicitatea realizată cu ajutorul mass-mediei și dorește să-și creeze o imagine bună în ochii populației de rând, având nevoie de sprijinul oamenilor pentru o bună desfășurare a activităților atât pe timp de pace cât și de război.

S-a demonstrat științific, în urma unor cercetări ca un stat nu poate supraviețuii fără armată și că populația are nevoie să se simtă în siguranță pentru a-și putea desfășura activitățile de zi cu zi, tocmai de aceea imaginea armatei trebuie să fie una pozitivă care să inspire încredere și devotament pentru patrie.

Oamenii din țările mai dezvoltate încearcă în mod special să fie critici, cinici chiar, la adresă mijloacelor de informare în masă, în special a emisiunilor de televiziune, reclamelor și practicilor gazataresti. Cu toate acestea, mass-media este una dintre cele mai puternice surse de influentare din lume, majoritatea oamenilor afirmând că au cea mai mare încredere în media și în credibilitatea mesajelor transmise de această. Mass-media ajută la acoperirea distanței dintre macrosocial și microsocial și aduce teme publice în ambiante private, unde influențează condițiile, orientările, autoritățile și practicile locale.

Dupa revolutia din anul 1989 mass-media românească a manifestat un interes permanent față de problematica amplă a securității naționale, apărarea națională fiind una dintre componentele importante ale domeniului securității care, nu de puține ori, a reprezentat în toată această perioadă un pol de interes jurnalistic foarte important. În urmă acelei perioade de instabilitate și insecuritate prin care populația a trecut, după căderea comunismului, construirea unei armate capabile care să ofere protecția pe care cetățenii români și-o doreau era mandatorie și de aceea informațiile pe care mass-media le difuză pe diferite canale audio-vizuale erau la mare căutare când cuprindeau diferite date despre organizația militară.

Mai târziu, atât prin capacitatea economică de care dispunea, cât și datorită capacității militare, țara noastră devine membră a Alianței Nord-Atlantice iar stimă, respectul pentru imaginea organizației militare cât și sentimentul de siguranță națională cresc considerabil. Pe de altă parte, imaginea organizației militare este bravată la scară largă și datorită profesionalismului și pregătirii de care militarii români dau dovadă în misiunile internaționale la care participă împreună cu camarazii lor din alte state. Teatrele de operații din Afganistan, Kosovo, Bosnia-Herțegovina, Irak, etc au reprezentat o încercare nu foarte ușoară pentru militarii români , însă, în cele din urmă, s-a dovedit că Armată Română și-a câștigat pe merit statutul între armatele statelor din NATO.

Imaginea organizației militare contemporane este una favorabilă datorită competenței și abilității de care armată a dat dovadă dealungul anilor și de aici interesul mass-mediei în obținerea a cât mai multor informații cu care apoi să atragă auditoriul.

CONCLUZII

Inca din cele mai vechi timpuri comunicarea, cu toate formele pe care le imbraca, a fost cel mai important mod de interactiune intre oameni. Oamenii nu pot traii singuri, izolati ci doar intr-o comunitate alaturi de alti oameni cu care interactioneaza pe tot parcursul vietii formandu-si personalitatea si dezvoltand abilitati de comunicare si relationare. Folosim comunicarea pentru a externaliza ceea ce simtim si gandim. Comunicarea este vitala intrucat face parte din activitatile zilnice intreprinse, modul cum comunicam cu noi insine se reflecta si in modul cum relationam cu persoanele din jurul nostru.

Omul are nevoie sa comunice zilnic pentru a se imbogati atat in plan intelectual cat si in plan spiritual. La orice moment omul primeste informatii prin surse precum televiziunea, radioul, internetul despre lumea care il inconjoara facandu-l sa se simta in siguranta ca parte a societatii.

Comunicarea intre oameni presupune un anumit algoritm si anumite componente precum doi sau mai multi interlocutori, unul sau mai multe mesaje de transmis si canalul sau canalele de transmitere a mesajelor. De asemenea, comunicarea poate fi clasificata in mai multe feluri in functie de anumite criterii: verbala, nonverbala si paraverbala sau dupa criteriul partenerilor, dupa statutul interlocutorilor, dupa codul folosit, dupa finalitatea actului comunicativ si dupa natura continutului, etc.