II.Procesul de comunicare

“Comunicarea este asemenea unui nor gros pe care vînturile îl tot împing și destramă și care plutește peste toate științele”. Comunicarea nu este nici pe departe un proces nou, ea este la fel de veche ca istoria umanității, chiar dacă a fost recunoscută ca știință de puțină vreme. Așadar, pentru a ne fi mai ușor să înțelegem teoria comunicării, în primă instanță trebuie să vedem ce este comunicarea. Armand și Michèle Mattelart spun că “noțiunea de comunicare are o mulțime de sensuri. Dacă lucrurile sunt așa de multă vreme, proliferarea tehnologiilor și profesionalizarea practicilor nu au făcut decât să adauge în această polifonie glasuri noi, la sfârșitul unui secol care făcea din comunicare o figură emblematică a societății celui de-al treilea mileniu.”Amploarea și importanța pe care comunicarea, ca știință, a dobândit-o în ultima jumătate de secol își face simțită prezența, mai ales prin implicarea activă a mai multor cercetători și prin rezultatul lucrărilor sau studiilor lor științifice. Pentru a fi mai exactă, un exemplu bun ar fi Școala de la Palo Alto. La începutul anilor ’50, în orașul Palo Alto (în apropierea orașului San Francisco), s-a conturat o mișcare culturală condusă de un grup de cercetători care aveau în comun aceeași filosofie a comunicării. Aceștia au adus în prim-plan așa zisele principii ale comunicării. Aceste principii sună în felul următor: comunicarea este inevitabilă, comunicarea se dezvoltă în planul conținutului si cel al relației, comunicarea este un proces continuu și nu poate fi abordat în termeni de cauza-efect sau stimul–reactie, comunicarea este un proces ireversibil și lista poate continua. De asemenea, Jean Caune afirmă că “fenomenele culturale și procesele de comunciare fac parte, mai mult decât oricând din orice viață comunitară”.
II.Procesul de comunicare
Atunci când trebuie să definească comunicarea, cea mai mare parte a vorbitorilor se gândesc la a “a aduce la cunostinta”, “a da de stire” sau “a informa”. Comunicarea nu înseamnă doar atât ci trebuie înțeleasă ca un proces ce are la bază patru componente fundamentale:emițătorul, receptorul, mesajul și canalul. Esența procesului constă în transmiterea mesajului de la emițător la receptor prin intermediul unui canal de comunicare. Însă comunicarea sau mai bine zis, procesul de comunicare nu se sfârșește niciodată la simpla înțelegere a mesajului între cei doi actori ai comunicării. Aici apare termenul de feed-back, care reprezintă răspunsul prin care receptorul confirmă primirea și înțelegerea mesajului transmis de către emițător. Mesajul pe care aceștia și-l transmit este unitatea de bază a comunicării, situat la granița dintre comunicare și reprezentarea realității. Mesajul poate reprezenta orice, de la o poză la vorbe. Suportul fără de care mesajul nu poate fi transmis este canalul, care are rolul de distribuire a mesajului. De asemenea, pentru a transmite mesajul, folosim un limbaj (cod) pe care receptorul trebuie să-l decodifice pentru ca comunicarea să fie eficientă. Cel mai comun limbaj utilizat de oameni este limajul natural( scris sau vorbit) unde sunt utilizate cuvintele. Aceste cuvinte, sunt obiecte în realitatea obiectivă, în realitatea mentală ele sunt simboluri. Această idee, a cuvintelor ca simbol al realității interioare este foarte veche în gândirea umană.Celebrul filosof Aristotel explica acest mecanism în felul următor: obiectele din realitatea externă declanșează în interiorul nostrum sentimente care sunt exprimate apoi prin vorbe, care mai departe pot fi simbolizate prin cuvinte scrise. Mai departe putem spune că limbajul a fost și este in continuare intrumentul cel mai puternic prin care specia umană a căpătat un avantaj biologic față de speciile animale. O caracteristică a comunicării în acest sens este faptul că oamenii folosesc limbajul într-un mod foarte eficient. Acest lung proces este exprimat și schematic datorită unor specialiști prin diverse modele ale comunicării. Modelul matematic al comunicării al lui Claude Shannon și Warren Weaver din 1949. Acest model s-a născut în 1949 odată cu apariția lucrării “The Mathematical Theory of Communication”. Modelul matematic propus de cei doi americani este un model ce trimite la metafora telegrafului; reprezintă principala sursă după care s-au conturat studiile comunicării. Acest model susține următoarele idei esențiale: informația pe care mesajul transmis o are este însușită cu întreaga cantitate de semne emise de emițător și primite de receptor; odată ce informația intră pe canalul de transmisie este amenințată de diferite perturbații care o pot bruia, asemenea mesajelor trimise prin telegraf. Așadar, cei doi au vrut să pună la punct această problemă, a transmisiei telegrafice. Semnalul trebuie să ajungă de la o sursă la alta cât mai descifrabil și corect chiar dacă semnalul poate fi afectat sau bruiat de diferiți factori. Ei au propus un prim model al comunicării care se inspiră de la transmiterea acestor mesaje prin telegraf .(Fig 1.1 respectiv Fig 1.2)
Fig. 1.1 Fig 1.2 Transmiterea mesajului emițător-mesaj-receptor
III.Cum era privită comunicarea. Etapele dezvoltării comunicării umane.
Încă din cele mai vechi timpuri, strămoșii noștri își petreceau timpul confecționând unelte, dezvoltând tot felul de tehnologii pentru nevoile de zi cu zi, dar mai ales pentru vânătoare și găsirea unui adăpost. Progresele realizate de homo sapiens nu au depins doar de ceea ce am menționat mai sus , mai mult decât atât, omul preistoric a reușit să perfecționeze un sistem de comunicare (simboluri, desenele de pe pereții peșterilor). Putem spune că “abilitatea din ce în mai mare de a comunica complet și precis a fost cea care a condus la dezvoltarea progresivă a tehnologiei complexe, la crearea miturilor, legendelor, explicațiilor, obiceiurilor și regulilor complexe de comportament care fac posibilă civilizația.” O istorie completă se rezumă și la dezvoltarea comunicării umane iar aici voi face distincție între șase epoci care au avut câte ceva de spus din această prismă, a comunicării sociale și de masă.
Epoca semnelor și semnalelor. Această epocă, destul de limitată din punct de vedere comunicațional a avut implicații majore asupra procesului de gândire și asupra vieții sociale, practic această epocă a dat start-ul unui lung lanț de evenimente ce aveau să constituie în final, comunicarea propriu zisă. De asemenea, în această epocă comunicarea se realiza doar prin zgomotele pe care oamenii le produceau și prin mișcările corpului.
Epoca vorbirii și a limbajului. Această epocă este situată acum 40.000 de ani, când oamenii Cro Magnon sau mai bine spus European early modern humans, au dezvoltat limba și laringele, avantaje anatomice care le-au facilitat procesul de vorbire. Aceste avantaje le-au oferit mai multă speranță de viață față de specia Neandethal care se spune că nu ar fi dezvoltat această capacitate și din păcate nu au putut supraviețui prea mult. Revenind la avantajul pe care oamenii Cro Magnon l-au avut , limba i-a ajutat să transmită mesaje din ce în ce mai sofisticate pentru o coordonare mai bună a vieții de zi cu zi.