II.1.Limba română [613440]

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
II.1.Limba română
Limba româna este vorbita in: România,
Repub lica Moldo va, Voivodina, Rusia,
Ucraina, Israel, Serbia, Ungaria, Balcani,
Canada, SUA, Span ia, Italia, Germ ania
Classifica re:limbi indo-
europene, italice,romanice,romanice
orientale, română .
Statut oficial:
Moldova
Muntele Athos(Grecia)
România
Voivodina(Serbia);
Organ izatii internationa le:
UniuneaEuropeană
Uniunea Latină.
Reglementat a de Academia Rom ana
națională oficială minoritat e națională
minoritat e UE Țări și teritor ii vorbitoare de
limbă română (Românime)
țarăvorbitori
(%)vorbitoripopulație
(2005)
Asia
neoficială :
Israe l3,7%250 0006 800 000
Kazahsta n 10,1%20 05414 953 126
Rusia 10,12%178 000145 537 200
Europa
Români a91%19 736 51721 698 181
Moldova 276,5%2 588 3553 383 332
Transnistria 331,9%177 050555 500
Voivodina
(Serbia)1,5%29 5122 031 992
neoficială :
Timoc
(Serbia) 48,2%58 221712 050
Ucraina 50,8%327 70348 055 439
Ungaria0,08%8 48210 198 315
America
neoficială :
Canada0,2%60 52032 207 113
State le
Unite0,11%300 000281 421 906
1 Mulți s unt moldo veni, in clusiv deportați2 Datele se refer ă la raioane le din dreapta
Nistrului (făr ă Transni stria ș i mun icipiu l Tighina)
În Moldo va, limba s e num ește "moldo venea scă"3 Independ ența T ransni striei nu este recunoscută
Aici limba se cheamă "moldove nească" și este
scrisă în alfabetul c hirilic4 Împărțiți ofi cial în vlahi și ro mâni (v . Evoluția
demografi că a rom ânilor din Serb ia)5 În nordul Bucov inei 170 000, Buge ac 78 300, în
Transc arpati a 31 800, în teritoril e de peste Nistru
48 000.
77

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Limba română (sau dacor omână) este o limbă indo-euro pean ă, din grupul italic,
făcând parte din subgrup ul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna
este a cincea ca mărime după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughez ei,
franceze i și italienei.
Ea este vorbită în toată lumea de aproximativ 26 de milioane de persoan e. Dintre
acestea, 20 de milioane se află în România (unde româna este limbă oficială și, confor m
datel or din 2002, limbă maternă pentru mai bine de 90% din populație). Limba română se
bucur ă de statutul de limbă de stat în Republica Moldova (potrivit Constitu ției „limba
moldovene ască”,[2] fiind limba matern ă pentru 80% din populație) și este una dintre cele
șase limbi oficiale ale Provinciei Autono me Voivodina (Serbia). De asemenea este limbă
oficială sau administrativă în câteva comunități și organizații internaționale (prec um
Uniunea Latină sau Uniunea Euro pean ă — de la 1 ianuar ie 2007).
Distr ibuție geografică
Limba română ca lim bă secu ndară în es tul Europei
maternă peste 3% 1-3% sub 1% n/a
Limba română este li mba oficia lă și na țională în România. Nu este e xclus ca însuș i
numele țării să se mnifice etimologic aria lingvistică a limbii române, ma i degrabă d ecât
România, den umirea ad ministrativă tardivă a Imperiului Ro man de Răsăr it, apoi a
Imperiu lui Biz antin.
În afară de Ro mânia, limba română se ma i vorbește în:
•Republica M oldova, ca limbă ofici ală, este limba m atern ă pentru 2,5 milioane d e
locuitori (red enumită limba moldoveneasc ă în an umite cadre ofic iale d in mot ive
politice, deși este recu noscută oficia l identitatea sa cu limba ro mână ).
•Provincia Autono mă V oivodina, Serb ia, unde este li mbă oficială.
•Țările vecine R omâniei și Rep ublicii Moldova , și anu me în Ucra ina, Ungaria, Serb ia
(Valea Timocu lui), și Bulgaria.
•Extrem ele ar iei lingvistice românești se află la apus în bazinul cursul ui mi jlociu a l
Dunării (Croația, Slovenia, Slovacia și Polonia) iar la răsăr it, dincolo d e Nistru.
•Cea mai mare comunitate de vorbitori de l imba ro mână din Asia se găs ește în
Israel, und e în 1995 limba ro mână era vorbită de 5% din populație.
78

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
•Româna este vorbită ca li mbă străină de ar abi di n Orientul M ijlociu care a u studiat
în România. Se esti mează că aproape ju mătate de m ilion d e arabi d in Orientul
Mijloci u au studiat în România în anii 198 0.
•Prin de portări m asive, în speci al ale m oldovenil or din RSS M oldovenească, româna
a devenit o limbă m inoritară în Azerbaidjan, Kazahsta n, Kârgâzstan, Rusia,
Tadjikistan și Turkmenistan.
•Vorbitori d e limbă ro mână se găsesc și în multe alte ță ri occid entale (d atorită
emigrației), precu m Italia, Span ia, Statele Un ite, Canada, Franța, Germ ania sau
Austral ia (cf. români). Peste 3 000 000 de vorbitori de rom ână locuiesc legal în
Europ a și America de Nor d.
•Româna este una di ntre cele cinc i limbi în care sunt ofici ate servicii re ligioase în
statul mo nastic Muntel e Athos, o regiune auton omă din Grecia, fiind vorbită în
schitur ile Prodromu și Lacu.
Româna ca a doua limbă ș i ca l imbă st răină
Folos irea românei ca a doua limbă este întâlnită între minoritățile etnic e din România și
Republica Moldova. În cadrul recens ământul ui din 1979, desfășurat în RSS
Moldovenească (așa cum se numea Republica Moldova pe atunci), aproximativ 4% din
populație a indicat româna/m oldoveneasc a ca a doua limbă. Rezultate le eurobarometrul ui
de op inie 64.3/2005, desfășur at în perioada no iembrie-dec embrie 20 05, arată că 4% dintre
cetăț enii români vorbesc limba română ca limbă străină. Același sondaj arată că 1% din
respo nden ții bulgari și ciprioți, și 3% din cei maghiari sunt capa bili să desfășoare o
conversaț ie în limba ro mână.
Româna este studiată și predată în unele țări est-eur open e, în care există comunități
semnificative românești, cum ar fi Serb ia (Voivodina), Bulgaria, Ucra ina și Ungaria.
Institutul Cultural Român (ICR) organize ază încă din 1992 cursur i de vară pentru
perfec ționarea cadre lor didactice care predau limba română în aceste țări. În unele școli
bilingve, învață și membri ai altor comunități etnice decât cea română, studii nd româna ca
limbă străină (de exem plu Li ceul N icolae Bălcesc u din Gyula, Ung aria).
Circa 400 000 de evrei vorbitori de limba română din România și circa 40 000 de evrei
din Republica Moldova au emigrat în Israe l.
Curs uri de limba română ca limbă străină sunt organizate în institu ții de învăță mânt din
38 de țări ale lumii, cum ar fi Spania, Italia, Germania, Olanda, Statel e Unite, Mexic,
Sued ia, și altel e.
Româna pe Internet
Taste românești p e tastatura unui lap top Apple MacBo ok Pro
Chiar dacă limba engleză rămâne predominantă pe Internet, statisticile arată un
progr es consta nt al principalelor limbi neolatine (franc eza, italiana, portughez a, româna și
span iola) în rețea. Un studi u realizat de Fundația Rețele și Dezvoltare (Funred es) în
colaborar e cu Uniunea Latină, arată că între 1998 și 2005, prezen ța limbilor neolati ne pe
79

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Internet aproape s-a dublat, în timp ce engleza a scăzut de la 75% la 45%. În anul 1998,
preze nța limbii române pe Intern et era cotată la 0,15%. Tendința limbii române a avut un
parcurs neregulat, înreg istrând o scăder e dramatică de la 0,22% în 2000 la 0,11% în 2003
(acest fapt se datoreaz ă și anumitor schimbări operate în metodologia de realizare a
studiu lui). Conform statistici i, între luna februarie a anului 2003 și martie a anului 2005,
preze nța limbii române pe Intern et aproape s-a dublat ating ând cota de 0,17%. Situa ția
celorlalte limbi romanice este prin comparație mai bună: preze nța span iolei în Internet este
de 4,60 la sută, a franceze i de 4,95 la sută, a italienei de 3,05 la sută și a portughez ei de
1,87 la sută.
Este evide nt că valoril e de prezen ță absolută nu constituie un indicator perfect al vigorii
unei limbi în cadrul rețelelor. Pentru a obține un rezultat semnificati v, valori le care exprimă
preze nța limbilor pe Internet trebui e adaptate la dimensiunile prezen ței acestora în lumea
reală. Astfel, luând în consi derare număru l de vorbitor i al limbii române (estim at la 30 de
milioane de Uniunea L atină, adică 0,5 % din po pulația mondială), se obține u n coeficie nt de
0,33 pentru prezen ța ponder ată a limbii pe Intern et, față de 0,59 pentru limba portugh eză
sau 0,74 pentru limba spaniolă. Acest coefici ent este mai mic decât 1 în toate cele trei
cazur i, motiv pentru car e este co nsider at redus.
Același studiu arată că există aproxim ativ 4,4 milioane de internau ți românofon i, adică
aproape o șesime din totalul vorbitori lor de română și 0,4% din totalu l interna uților. Potrivit
Ministerulu i Dezvoltării Inform aționale din Republica Moldova, la începutul anului 2005,
erau înre gistrate 85 000 de do menii .ro și 7 200 d e domenii .md.
Clasif icare și limbi înrudite
Distribuția vorbitorilor de limbă ro mână ca lim bă m aternă după țară
Limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-
europene, prezentând multe similarități cu limbile franc eză, italiană, spaniolă sau
portug heză.
Este general acceptată ideea că limba română a apărut simultan atât la nord cât și la
sud de cursul inferi or al Dunării, cu mult înaintea apariției triburilor migratoare slave în
această zonă. Limba română vorbită în nordul Dunării, în România și Republica Moldova,
este dese ori numită limba dacorom ână, pentru a o deoseb i de celelalte trei limbi romanice
de est, care sunt foarte apropiate genetic de aceasta, și sunt cons iderate de unii lingviști a
fi chiar di alecte al e aceleiași limbi:
•arom âna (var. armâna) sau macedoromâna, vorbită pe arii relativ largi din
Maced onia, Albania, Greci a, Bulgaria, Serbia și România, unde există importante
80

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
comunități aromâne, mai ales în Dobrogea. Se presup une că despărțirea dintre
limba aromână și dacoro mână s-a prod us între seco lele a l IX-lea și al XII-l ea.
•meglenita sau meglenoromâna, vorbită pe o arie relativ mică în regiunea Meglen
din sudu l Peninsulei Balca nice. Se crede că meglenoromâna s-a separat mai târziu
decât aromâna, și anume aproximativ în secolu l al XIV-lea, motiv pentru care
asemănarea cu li mba rom ână actuală este ma i pregnantă.
•istroromâna, vorbită în câteva sate din nord-estul peninsu lei Istria din Croația,
geografic mult mai apropiată de Italia decât România, dar prezentân d asemănări
evidente cu limba română. Comunitatea de istroro mâni se pare că există aici
dinainte de secolul al XII-le a.
Toate aceste patru li mbi formează așa-n umitul grup estic al limbilor romanice. Distinc ția
dintre dialect și limbă este un subiect contro versat în lingvistică, și foarte adese a influențat
de interese politice. Din acest motiv nu există un consens în privința statutulu i celor patru
limbi din grupul de est al limbilor romanice. Numeroși cercetători, printre care și
majoritatea lingviștilor români, susțin că aceste limbi nu sunt altceva decât dialecte ale
aceleiași limbi. Alți lingviști afirm ă că este vorba de patru limbi înrudite, dar separ ate. Un
mic număr de lingviști, mai ales din Grecia, susțin teoria potrivit căreia limba aromână nu
s-a desprins din limba română, ci s-a format indepen dent prin romanizare a unei populații
grecești; această ipoteză este însă criticată de majoritatea lingviștilor deoarece nu explic ă
o serie întreag ă de caracteristic i ale limbii aromâne, ca de exemplu artico lul hotărât
enclitic. Originea istror omânei nu este înțeleasă în termenii clasici ai latinită ții post-romane
și contin uă să provoace teoreticie nii lingvisticii co mparate ind o-euro pene.
Vitalitatea limbilor înrudite
În timp ce limba română prezintă toate însuș irile unei limbi de sine stătătoare cu șans e
indiscutab ile de a conti nua să fie transm isă genera țiilor viitoare, celelalte trei limbi înrudite
se află în diferite gra de de peric ol de dis pariție:
•Limba aromână se află în cea mai bună situa ție, având un număr relativ mare de
vorbitori (estim at astăz i la circa 700 000), dar duce lipsă de acce ptarea ca limbă
minoritară oficia lă, de învățământ în limba maternă, de un organism de
reglementare echivalent Acade miei Române, iar o mare parte din vorbitori sunt
bilingvi, cu o pro porție îngri jorătoar e de vorbitor i pasivi în rând ul tineri lor.
•Situa ția meglenoro mânei (vorbită în preze nt de un număr mic de perso ane, între
5 000 și 12 000) și cea a istrorom ânei (care are sub 1 000 de vorbitori) este în
schimb îngrij orătoare, lucru care a determ inat UNES CO să le includă pe lista
limbilor afl ate în ma re per icol de d ispar iție.
„Limba mold ovenească” (la aceasta tema r evenim mai sus)
Varianta românei vorbită în Republica Moldova era numită „moldovene ască“ în
docu mentele oficiale ale autorită ților sovietic e, lucru care a rămas în vigoar e în Moldo va și
după destrăm area URSS. Cei mai mulți lingviști nu recunosc existenț a acestei limbi ca de
sine stătătoare, deși au existat și voci venite în sprijinul moldovenis mului (cf. Vasile Stati).
Identitatea dintre limba română și limba moldoveneasc ă este recunoscută prin legislația
moldovene ască.
81

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Harta graiurilor vorbite pe teritoriul Rom âniei
Graiuri
Limba română este împăr țită în diverse graiuri, câteo dată numite subdialecte, care au
difere nțe minore de pronun ție și vocabu lar, dar sunt inteligibile între ele. Graiurile limbii
române, în afara rom ânei standard, inc lud:
•Româna băn ățeană
•Româna crișea nă
•Româna mo ldovene ască (Ro mânia)
•Româna mo ldovene ască (Rep ublica Mold ova)
•Româna ma ramureș eană
•Româna mu ntene ască
•Româna tim ocea nă
Istor ie
Harta Balcanilor cu regiunile l ocuite de români (vlahi)
Istoria limbii române este la fel de controversată ca și cea a poporului român, din două
motive principale: penuria izvoare lor istorice, în spec ial a celor scrise, și interes ele politice.
Din aceste cauze există mai multe variante de istorie a limbii române, din acestea
derivând variante de istori e a poporu lui ro mân.
82

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Este interesa nt de observat că pentru a impune o variantă sau alta de istorie a
poporului, se pornește în mare măsură de la istoria limbii acestu ia. Astfel se poate spun e
că istoria limbii române este chiar mai disputată și controversată decât cea a acestui
popor, deoarece o conc luzie definitivă în acest sens ar duce automat la o concluzi e
defin itivă și în cealaltă privință.
Romaniza rea
Varianta oficială a istori ei limbii române, cea mai răspândită între istorici i conte mporani
este acee a deriva tă din teoria romanizării Daciei. Confor m aceste i variante, Imperiu l
Roman a colonizat Dacia într-o perioa dă foarte scurtă de timp cu o masă reprezentativă
de col oniști veniț i din tot Imper iul, dar în specia l de cultură lat ină (aproxim ativ 80%).
Argu mentele pentru această colonizare intensivă sunt în particu lar legate de dârzen ia
remarcabilă a apărări i dacice, care a aruncat în luptă aproape toată populația de sex
masculin a provincie i, lăsând în urma războ aielor o populație decimată. S-a ajuns astfel la
o reprezentar e infimă a numelor geto-dac ice în inscrip țiile rămase (au fost studiate
aproxim ativ 4 000 de inscrip ții, dintre care numai 2% conțineau nume de geto-dac i, față de
aproxim ativ 30% ca re prezentare a p opulației auto htone în alte provincii romanizate).
În urma acestei colonizăr i neobișnuite a unei provinci i romane (acest fenomen nu se
mai petrec use niciodată în Imper iu), limba originală a provinci ei, limba dacă, ar fi dispărut,
mai puțin câteva cuvinte păstrate în bagajul cur ent al limbii rom âne.
Contin uitatea
Varianta oficială a istori ei limbii române este contestată de varianta continu ității geto-
dacice în regiune. Această teorie a conti nuită ții se împarte la rândul ei în mai multe sub-
versiuni – unele mai îndrăzn ețe, altele care încearcă doar să rezolve discre panțele și
improbabilitățile din teori a romanizării co mplete a Daciei.
Astfel, limba română ar continua direct limba dacă, în aceeaș i arie lingvistică (o limbă
din grupul tracic, despre care există date puține și intens controversate). După înche ierea
cucer irii romane a Daciei, în 106, și până la retragerea trupe lor imperiale la sud de Dunăre
din 275, populația locală dacic ă este desigur romanizată. Cu toate acestea, s-a
argumentat că intervalul de 169 de ani nu a fost un timp suficient pentru schimbarea
completă, într-un teritoriu relativ întins, a caracterulu i lingvistic local. Mai mult, din
cons idera ții socio-lingvistice, se cons ideră că pr oporția m ilitarilor și administratoril or romani
la nord de Dunăre în comparație cu un număr foarte redus de vorbitori ai limbii latine culte
a împiedicat impunerea acestora din urmă în fața vorbitor ilor de latină vulgară. Acest lucru
a deter minat existenț a în întreg bazinul Dunării de Jos a unei limbi proto-rom ânești, ca o
"lingua franca", o limbă unică, com ună tuturor dialecte lor române.
Astfel apare o ipoteză care ar explica trăsăturil e latine atât de manifeste ale limbii
române, prin existen ța unei îndel ungate latinități pre-ro mane în Dacia. Un argument
comparativ adus dese ori în discuție aici este caracterul mult mai latin, evide nt, al românei
în raport cu acela al limbilor vechi celtice, pictice și scotice din insulele britanic e – care au
fost ocupate militar și continuu romanizate timp de aproape șase secole (55 î. Hr. – 430 d.
Hr. apoi pân ă la invazia sa xonă).
Există chiar și o teorie alternativă a originilor limbii române mai vech i decât Imper iul
roman însuși. Această soluție este bazată pe observațiile originale ale umanistu lui
Buon aventura Vulcanius, bibliotecar ului Simon Pelloutier, sau istoric ului Barth old Georg
83

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Niebuhr. Bogat ilustrată de encicloped istul Hașde u, teoria, cunoscută drept pelasgică, a
fost dezvoltată mai ales în monumentalu l proiect Etymolog icum Magnum Romaniae, dar și
de istoric ul Nicolae D ensuș ianu în vasta, mult controversata Dacie Pre istorică.
Unitatea lingvistică românească este însă oprită în seco lul XI odată cu scăderea
influenței imperiale biza ntine și creșterea ro lului slavonei litur gice.
O caracteristic ă esen țială a limbii române este lipsa dialectelor . Pretutind eni la nord de
Dunăre, unde daco-ro mâna se confundă cu româna, graiurile din Munten ia, Moldova,
Banat, Maramureș și întrea ga Transilvanie sunt aproape identice, existân d și relativ puține
regionalisme. Un filolog de reputaț ia lui Alexandru Philippide insistă chiar asupra unicită ții
limbii române ca limbă fără dialecte, vorbind doar de subd ialecte. Este interes ant de
menționat aici că alte limbi europe ne foarte vechi, deci conservatoare, la fel de stabile și
„mereu vii“ ca româna, de exemplu euskara (limba bască) au în zilele noastre, pentru circa
800 000 vorbitori declarați, pe un teritori u relativ mic față de aria lingvistică româneasc ă,
cinci sau opt dialecte principale (bascii au nevoie să o unifice artifici al prin normare
euskar a batua). Alf Lombard a calificat starea de fapt a unicității în care se află limba
română drept una „fără prece dent“. Maturitatea și armonia limbii române pot fi puse în
legătură cu succesu l fenomenal al „patrie i comune“ din care s-au răspândit, în neoliticul
îndep ărtat, toate limbile indo-e uropene, dintre care foarte aproape de trunc hi, mai aproape
ca latin a, se află l imba dac ilor.
Nenumăratel e popoare le migratoare (germanice, turcic e, slavice, sau fino-u grice) care
au parcurs aria lingvistică românească, au contri buit la rândul lor, intervenind fiecare
punctu al, în evoluț ia limbii române, prin diversificare a fondului de cuvinte neprincipa l,
lăsând însă structura gramatica lă „latină“ sau pre-lati nă apro ape ne atinsă.
Faptul că celelalte limbi romanice de est, din sudu l Dunării, nu au suferit influe nța
lexicală slavă cu aceeași intens itate ca daco-ro mâna este pus de obicei în legătură atât cu
bilingvism ul cât și cu istoria co mplexă a țaratelor ro mâno-bu lgare.
Primele atestă ri
Cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, este Scrisoare a lui Neacșu de Câm pulung, datând
din anul 1521. Aceas ta a fost scrisă c u alfabetul chirilic.
Doi cronicar i bizanti ni, Teofan Mărturisitor ul din seco lul VI și Teofilact din Symocatta
seco lul VII amintesc faimosul ep isod al expedi ției mi litare contra a varilor, din 587, cunosc ut
sub numele de (re)tor na, (torna,) fratre. Există numeroase ediții și comentari i ale acestor
pasa je care spulberă mitul lipsei de docu mente istorice ale limbii române vechi. Poate cea
mai remarcab ilă trimitere va rămâne Patro logiae cursus completus. Series graec a, vol.
116, col. 109, 531, 13 61 editat de JP Migne.
Cel mai vechi document păstrat, scris în română, este Scriso area lui Neacșu, o
scriso are din 1521, în care Neacșu de Câmpulung îi scria primarului brașovean despre
atacuri le iminente ale turcilor . Aceasta era scrisă cu alfab etul chirilic, la fel ca majoritatea
scrier ilor românești din acea perioadă. O primă folos ire a alfabetu lui latin este atestată
84

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
printr-un document trans ilvănean, scris după convențiile alfabetulu i maghiar la sfârș itul
seco lului XVI.
Iată mai jos un text de la încep utul seco lului XIX, care folosește o versiu ne arhaică a
alfab etulu i latin:
Liturg iariu:
"Santu esci cu adeveritu, si présantu, si nu
este mesura maretîei santîei tale, si dreptu
esci intru tóte lucrur ile tale. Ca cu dreptate
si cu multa sîlintia adeverita, ne ai adusu
tóte. Ca plasmuindu pe omu, si luandu
terana d'in pamentu, si cu tipulu teu
cinsti ndulu, Dumnedieule, pusulu ai in
raiulu resfaçu lui, fogadu indui intru padia
porunciloru tale, vieati'a ceea fara de mórte
si moscenire a bunatatîloru tale celoru
vecinice…"Transliterare:
"Sfânt ești cu adevărat și preasfânt, și nu
este măsură măreției sfinției tale, și drept
ești întru toate lucrur ile tale. Căci cu
dreptate și cu multă silință adevărată ne-ai
adus toate. Că plăsmuin d pe om, și luând
țărână din pământ, și cu chipul tău
cinstind u-l, Dumnezeule, pusu-l -ai în raiul
răsfățu lui, făgădu indu-i, întru paza
porunc ilor tale, viața cea fără de moar te și
moștenirea bu nătăților tal e celor veșn ice…"
De asemenea, recent,a fost descop erit la Prima Scoala Romaneasca din Scheii
Brasovului de catre profesoru l Vasile Oltea n, un manual scolar ("Om niliar") din secol ul XI.
Documentul este in limba romana si scris cu caractere chirilice. Chiar daca nu este
propr iuzis contestat ca fiind primul text in limba romana, acesta nu este recunosc ut
deoc amdata ca atare.
Influența altor limbi
Limba dacă
Limba dacă era o limbă indo-eur opea nă vorbită de geto-daci. Se presupun e că ar fi
fost prima limbă care a influențat latina vorbită în Dacia, însă se știu prea puține despre
această limbă. S-au găsit aproximativ 300 de cuvinte pur românești (în toate dialectel e)
sau cu cores pond ente în limba albaneză despre care se crede că ar putea fi moșten ite din
limba dacă, multe dintre ele legate de viața pastora lă (de exemplu: balaur, brânză, mal; a
se vedea listă de cuvinte dacice). Câțiva lingviști afirmă că albanezii ar fi daci
neromanizați, care au m igrat înspr e sud.
Un alt punct de vedere afirmă că aceste cuvinte non-latin e (multe cu cores pond ente
albanez e) nu sunt neapăr at de origine dacă, ci ar fi fost aduse pe teritoriul României de
păstori romanizați care migrau din Albania, Serb ia și Grecia de nord în spațiul carpato-
danubiano-p ontic, devenind mai târziu poporul român. Totuși, substratul est-rom anic pare
să fie o limbă satem, în timp ce limbile paleo-b alcan ice vorbite în nordul Grecie i (limba
macedonea nă antică) și Albania (limba iliră) erau ma i degrabă l imbi centu m.
Se consi deră că limba dacă era o limbă satem, asemenea limbii trace. Daca era ori o
limbă apropiată limbilor albaneze sau balto-sl avice, ori o membră a unei subfa milii
distincte a limbilor indo-euro pene.
85

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Uniunea lingvistică balcanică
Deși cea mai mare parte a gramatic ii și morfologiei românești se baze ază pe cea a
latinei vulgare, limba română prezintă câteva trăsături spec ifice Balcanilor, care nu se
găsesc în cel elalte l imbi romanice.
Limbile din această uniune lingvistică aparțin unor subfam ilii distincte de limbi indo-
europene: bulgara, macedonea na, și sârba sunt limbi slave, albaneza este o limbă traco-
iliră iar greac a formează propr ia subfa milie.
Printre trăsături le comune în cadru l acestei uniuni lingvistice se numără articolul
hotărât enclitic, sincretis mul cazuri lor genitiv și dativ, formarea timpurilor viitor și perfect,
precu m și evitarea infi nitivului.
Limbile slave
Influen ța slavă a fost prima survenită în timpul formării limbii române, datorită migrației
tribur ilor slave (care traversa u teritori ul României de astăzi). Este interesant faptu l că slavii
au fost asimilați la nord de Dunăre, în timp ce au asimilat aproape complet populația
romanizată sud-d unăre ană (vlahi).
Influen ța slavă a continu at în Evul Mediu, în special prin folos irea limbii slave bisericești
în cadrul servicii lor religioase, până în secolul al XVIII-lea. Celelalte limbi învecinate (toate
de sorg inte slavă, cu e xcep ția limbii maghiare) au infl uențat româna.
Influen ța slavă se simte atât la nivel fonetic cât și lexical. Până la 20% din vocabu larul
limbii române este de origine slavă (a iubi, glas, nevo ie, prieten). Totuși, multe cuvinte
slave sunt arhaisme și se estimeaz ă că doar 10% din lexicul românei moderne este de
origine sl avă.
Alte influențe
Până în seco lul al XIX-lea, româna a intrat în contact cu câteva limbi apropri ate
geografic de ace asta:
•germană (de exemplu: cartof < Kartoffel; bere < Bier; șurub < Schrau be)
•greac ă (de exemplu: folos < ófelos; buzunar < buzunára; proaspăt < prósfatos)
•maghiară (de exem plu: oraș < város; a cheltui < költeni; a făgăd ui < fogad ni)
•turcă (de exemplu: cafea < kahve; cutie < kutu; papuc < papuç)
Neologisme
Începâ nd cu secolul al XIX-lea, multe neologisme împrumutate din alte limbi romanice,
în specia l din franceză și italiană, au pătruns în limba română (de exemplu birou, avion
sau exploata). S-a estimat că aproximativ 38% din cuvinte le românești sunt de origine
franceză sa u italiană.
Câteva cuvinte de origine latină au pătru ns în limba română de două ori, odată în
nucleul lexical (vocabu larul popular) și ulterior ca neologisme. De obicei, cuvântul popular
este un substantiv , iar neologismul este adjectiv (de exemplu: frate / fratern, deget / digital,
apă / acvatic, frig / frigid, och i / ocul ar).
86

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Recent au intrat în limbă multe cuvinte englezești, precum gem (jam), interviu
(intervie w), meci (match), manager (manager). Aceste cuvinte primesc gen gramatica l și
se acord ă conform regulilor limbii ro mâne.
Vocab ular
Vocabu larul reprez entati v (de bază) al limbii române, (cf. Sala, M. et.al., Vocab ularu l
repre zentativ al limbil or romanice, Ed. Șt. Encic l. Bucur ești, 1988, p.19-79), situa ția se
prezintă astfel:
•Elemente romanice 71.66%, din car e
o30,33 % latinești m oșten ite
o22,12 % franceze
o15,26 % latinești savante
o3,95% ita liene
•Form ații inter ne 3,91% (m ajoritatea fiin d bazate pe etim oane latin e)
•Slave total 1 4,17%, din care
o9,18% sl ava veche
o2,6% bu lgărești
o1,12% rus ești
o0,85% sâr bo-croate
o0,23% ucr ainene
o0,19% p oloneze
•Germ ane 2,47 %
•Neogrecești 1,7%
•Traco-d ace de substrat 0,96%
•Maghiare 1,43 %
•Turcești 0,73 %
•Englezești 0,07% (în creștere)
•Onom atope e 0,19%
•Origi ne incertă 2,71 %
Procenta jul elementulu i autohto n este discutabi l, mulți cercetători consider ând că ar
avea o ponder e mai mare (în parale l cu existen ța unor false slavism e și maghiarisme) –
circa 2%.
Gramatică
Substantivele românești se declină în funcț ie de gen (feminin, masculin și neutru),
număr (sing ular și plural) și caz (nominativ/acuzativ , dativ /genitiv și vocativ) . Articolu l,
asemenea adjectivelor și pronumelor, se acordă în gen și număr cu substanti vul pe care îl
deter mină.
Româna este singura limbă romanică în care artico lul hotărât este enclitic, adică este
atașat la sfârșitul substa ntivului. Articole le au evoluat din pronumele demonstrative din
limba latină.
Româna are patru conjugări verbal e. Verbele pot fi puse la patru moduri perso nale, și
anume (indicativ, conjunctiv, condițional-optativ și imperativ și patru moduri imperson ale
(infinitiv, gerunz iu, supin și partic ipiu).
87

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Sunete
Limba română folos ește șapte vocale: /a/, /e/, /i/, /o/, /u/, /ə/ și //ɨ. În plus, vocalele /ø/ și
/y/ pot să apar ă în un ele cuvinte.
La sfârș itul cuvintelor , după cons oane (rar în interioru l cuvintelor) poate apărea un /i/
scurt non-si labic, care se marchează în AFI cu //ʲ și este pronunțat ca o palataliz are a
conso anei precede nte. Un sunet similar, terminația u surd, exista în româna veche, dar a
dispărut cu timpul în limba stand ard.
Există de ase menea patru se mivocal e și douăzec i de conso ane.
Diftongi
•Diftong i descen denți: ai, au, ei, eu, ii, iu, oi, ou, ui, ăi, ău, îi, îu
•Diftong i ascend enți: ea, eo, ia, ie, io, iu, oa, ua, uă
Triftongi
•cu vocala intercal ată între do uă semivoca le): eai, eau, ia i, iau, iei, ieu, ioi, io u, oai.
•cu dou ă semivoca le în fața vocalei: eoa, ioa.
Evoluții fonetice
Dator ită izolării, evolu ția fonetică a românei este diferită de a celorlalte limbi romanice,
dar seamănă întrucât va cu cea italiană, de exem plu prin evoluția grupări i [kl] în (lat. clarus
> rom. chiar, ital. chiaro) și cea dalmată, de exem plu prin evoluția grup ării [gn] în [mn] (lat.
cognatus > rom. cumnat, dalm. comnut).
Princ ipalele sch imbări fonetic e constau în:
•apariția diftong ilor vocalel or e, i, o
lat. cera > rom . ceară
lat. sole > rom. soare
•iotac ism [e] → [i]
lat. herba > rom. iarbă
•conso anele velar e ([k], [g]) → cons oane la biale ([p] , [b], [m])
lat. octo > rom. opt
lat. lingua > rom. limbă
lat. signum > rom. semn
lat. coxa > rom. coapsă
•rotacis m [l] → [r]
88

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
lat. caelum > rom. cer
•conso anele alveol are [d] și [t] se palatalizează în [dz]/[z] și respectiv [ts] înainte
sunete lor [e] și [i]
lat. deus > rom. zeu
lat. tenem > rom. ține
Ortografie
În principiu, li mba română are o ortografie fone mică. Cu toate ac estea, ortogr afia
conte mporană prez intă o serie d e excepț ii de la principiul fonetic.
Istor ic
Limba română a fost scrisă în istoria sa cu răbojuri sau vechi „rune“ europe ne, alfabete
latine, grecești, glagolitice, paleo-sl ave, alfabete de tranzi ție și în fina l din no u latine.
Despre epoca și formele adoptăr ii alfab etulu i chirilic în scrierea limbii române, au
existat multe părer i contra dictorii. Dimitrie Cante mir, în Descripti o Moldaviae, scrisă în
1716 în limba latină, afirma că s-a scris cu litere latine până la Conc iliul de la Floren ța
(1439). Domnitoru l Alexandru cel Bun, sfătuit de mitropolitul său, ar fi poruncit arderea
cărților și textelor scrise până atunci cu litere latine, introducân d, în loc, alfabetul chirilic și
limba slavă, pentru a împiedica răspândir ea catolic ismului în țară. Mihail Kogă lniceanu, un
mare istoric și cărturar român, a susținut aceeași teză, la 1838, în revista Alăuta
Românească.
În a doua jumătate a secol ului al XIX-lea, învățați ca Timotei Cipariu, episcop ul
Melchised ec, Bogdan Petriceic u Hașdeu, Dimitrie Onciul și alții au afirm at că limba slavă a
fost introdus ă în țările române înainte de Conc iliul de la Floren ța, respecti v în secolele X-
XII, după crești narea bulgarilor, aducân d în acest sens argumente și izvoare de ordin
filologic și istor ic.
Primele documente românești, care au ajuns până la noi, erau toate scrise cu ajutorul
alfab etulu i chirilic, datorită influențelor limbii slavone (limba slavă bisericească), care era
folos ită ca limbă de cult și de cance larie în spațiul balcanic în seco lele XI – XVII. La
sfârșitul secolului al XVIII-lea, învățații Școlii Ardelene, remarcân d originea latină a limbii
române, au început implementarea alfab etulu i latin. Alfab etul chirilic a conti nuat să fie
folos it până în anii 1860, când li mba rom ână a început să fie re glementată oficial.
La încep ut, alfab etul latin folos it pentru limba română avea ca litere cu diacr itice
următoar ele: â, é, ó, î și ç.
•á se folosea în cu vinte m onosilabice d e obicei, pentru a deoseb i ă de a.
•â se folosea doar în cuvinte le în care sunetu l â apărea în interiorul cuvintelor , în
afara unei naza lizări, dar unde etimologic trebu ia să apară un a. Astfel, se scria
„câtu“, însă „cantecu“ (fără sem n diacritic), căci e vorba de o vocală naza lă.
•î se folos ea doar în cuvinte le în care sunetul î apărea la încep utul sau în interior ul
cuvintelor , în afara unei nazalizări, dar unde etimologic trebu ia să apară un i sau un
e. Astfel, se scria „a urî“, însă „vent“ (nu „vînt“, nici „vânt“) , căci e vorba de o vocală
naza lă.
89

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
•é și ó apar ca vocale tipic ardelene, cores punzâ nd lui è din limba franc eză și
respectiv lui å din limbile nordice. În alte regiuni acestea se pronunță drept diftong i
ea și oa.
•ç cores pund ea sunetulu i ț, atunci când acesta apărea independ ent de vocal a i și
etimologic provenea din c latinesc. Astfel, se scria „faça“ (față) și „Ióniçe“ (Ioniță)
datorită for mei l atine Ioann icius, însă „tiéra“ (țară).
În rest, regu lile de citire erau d estul de sim ple.
•Un a la capăt de cuvânt se citea ă.
•Un an sau in sau en se citea în.
•Pentru a citi a înaintea unui n, se scria nn. De pildă, „manna“ (pentru a citi „mană“),
spre a se deos ebi de „ mana“ (mână).
•Pentru a deos ebi un ă final (form a feminină neartic ulată) de un a final (forma
articu lată), se punea un apostrof: „viéti'a“ (viața), pentru a se deoseb i de forma
neartic ulată „ viétia“ (viață).
•che și chi se citea u ca în ziu a de azi, însă ch înaintea altor caractere dec ât e și i se
citea ca în limba latină. Uneori, ch se scria din motiv pur etimologic, fără prea multă
grijă de pron unțare. Astfel, se scria: „Christos“, „chrestin“, „chrisanté ma“, „stich“.
•di se citea z sau dz, ti se citea ț. La fel, existau ca în ziua de astăzi grupurile ce, ci,
ge, gi.
•k înlocuia uneori qu din latină, pentru numele propr ii. Astfel se scria: „Kiriniu“
(Quiri nius).
•sc se scria etimologic, ceea ce corespu nde pronun țărilor bănățene sau bistri țene.
Exemplu: „Buc uresci“.
•u final, mut sau citit, se scri a, ca în siciliană și corsic ană.
•Etimologic, se folosea caracter ul y pentru numele de orașe sau de perso ane, însă
nu și pe ntru substanti ve. Astfel, se scria: „Cyril“, „Myra“, dar totod ată: „cirilic“, „santul
mir“.
•formele scurte ale pronumelui persona l în acuz ativ se lipeau de cuvântul preced ent:
„Apo ilu intré ba.“ (Apoi îl întrea bă.)
Scrier ile din acest timp, datorită rolului școlii ardelene, aveau forme tipice ardelene:
„acm u“, „tipu“, „resfaçu“, pentru „acum “, „chip“, „desfătare“. Princ ipiul ortogr afic era cel
folos it în limba ne erlandeză: scrie m toț i la fel, dar fiecare pron unță ca în regiunea sa.
Mai târziu s-au adăugat alte glife sau litere cu semne diacritice: ă, à, ḑ, ě, ê, ș, ț, ů,
precu m și d iftongii ea și oa; s-au scos á, ç. S-au modificat și regu lile ortografice.
Pe urm ă, treptat, s-a scos ê, apo i ů. În cele d in urm ă s-a introd us ortografia fonetic ă.
Înainte de 1989, în RSS Moldoveneasc ă se folosea o versiune spec ială a alfabetul ui
chirilic. Legea cu privire la folosirea limbilor pe teritor iul repub licii (septe mbrie 1989) a
confir mat re venirea la alfabetul ro mânesc pe baz ă latină.
Româna li turgică
Anumite cuvinte creștine românești (Domn, „a mărturis i“, „a ierta“) sunt unice pentru
română, între limbile ro manice.
Crez ul primelor sinoade ecumenice, cel din 325 de la Niceea, și cel din 381 de la
Constantinop ol este rostit până azi nesch imbat, prin cuvinte cu etimologii latine. Mai
90

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
concret, el nu a fost niciodată tradus în limba română, însă el a evoluat, deodată cu limba
română.
O dată cu introd ucerea ritului bizantin și a limbii slavone în cult, prin anul 990, limba
română liturgică s-a slavizat putern ic, îndeos ebi în terminologia oficia lă, dar anumite
cuvinte vechi s-au păstrat în limbajul poporul ui. Românii au păstrat – în limbă de
asemenea – anumite caracteristic i ale vechiulu i rit galic în folosință până atunc i. De aceea,
diaconu l Coresi, precu m și episcopu l de la Muncaci u, Vasile Tarasco vici în 1646, au
îmbogă țit pe mai departe un lexic dogmatic și liturgic deja foarte amplu, tocm ai pentru a
ușura folosirea limbii române în biserică. Biblia de la Bucur ești, sau Biblia lui Șerb an, este
un monument de limbă română liturgic ă. Totuși, dat fiind faptul că Ardealul a fost primul a fi
săvârșit slujbele în limba română, aici s-a oprit pierdere a termenilor vechi romani și
înlocu irea lor cu termeni slavi. Unirea biseric ii din Transi lvania cu Roma în 1698 a
deter minat o scindare între termenii liturgic i folosiți în Vechiu l Regat (de origine slavă) și
cei folos iți în Transilvania (de orig ine lati nă).
Coduri internaț ionale SIL și ISO 639-x
Standar dul inter național etnol ogic ISO 639 confer ă limbii române cod urile ro (ISO 639-
1), rum (ISO 639-2/B), și m ai rec ent ron (conform ISO 639-2/T). Limbii moldovenești i-au
fost atrib uite codur ile mo și respectiv mol.
Autori
Constantin No ica a elaborat o sinteză v astă și adânc ă a limbii române ca li mbaj al
filozofiei, pornind de la Rostirea fil ozofică rom ânească. Iată câteva exem ple d e autori:
•Anon imul care a strig at torna, torna, fratre, citat de Teofilact di n Symocat ta
•Autorul a nonim al Codicelui Voronețean
•Coresi
•Mitropo litul Dosoftei
•Mitropo litul Varlaam
•Mitropo litul Antim Ivireanul, născut în Iviria, (Geor gia cauc azian ă)
•Grigore Ur eche
•Mihai Em inesc u
•Bogd an Petriceic u Hașde u
•Nicolae D ensuș ianu
•Ovid Dens ușianu
•George Murnu
•Dan Botta
•Constantin No ica , Rafa il Noic a
Propun să urm ărim și niște date despre zisa limbă mold ovenea scă.
II.2.Limba moldoven easc ă
„Limba moldo veneas că” este denumirea dată în unele medii ofic iale limbii române în
Republica Moldova. Stand ardul intern ațional ISO 639 a atribuit limbii moldovenești
codur ile mol și mo; nu există un cod Ethnol ogue echivalent. Autorităț ile moldovene
folosesc în unele docu mente oficiale termenul de „limbă moldovenească” cu referir e la
limba oficială a țării; în alte docum ente sunt folos iți termenii „limba de stat” sau „limba
91

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
română”. Clasificarea sa ca limbă de sine stătătoar e este puternic contestată. Major itatea
lingviștilor spec ializați pe limba română și o mare parte a populației Republicii Moldo va
care vorbește limba română ca limbă maternă, susțin că limba moldovenească este pur și
simplu limba română reden umită după criter ii politice, deși au existat și voci venite în
sprijinul moldovenis mului (cf. Vasile Stati). Limba este maternă pentru aproximativ 2,5
milioane de locuitori ai Moldo vei (a proximativ 60% din p opulația țăr ii).
Legea din 1989 cu privire la folosire a limbilor pe teritori ul RSS Moldovenești, care este
încă în vigoare conform Constituț iei moldovenești, menționează identitatea moldo-română
realmente existentă. Totodată, în Declarația de independ ență a Republicii Moldova,
acee ași limbă este denumită „ro mână”.
Titlul I, Artico lul XIII al Constitu ției Republicii Moldova o denumește „limba de stat“. În
republica separatistă Transnistria, limba moldoveneasc ă este co-of icială cu limbile
ucraineană și rusă, iar în Găgăuz ia cu găgăuz a și rusa.
Premise
La nivel oral, idiomul moldovenesc și româna standar d sunt ușor inteligibile, dar există
difere nțe de vocabu lar, care a u următoarele cauze:
•influența limbii ruse și, într-o mai mică măsură, a limbii ucrain ene, care sunt limbi
dominante la n ivel reg ional în Republica Moldova;
•regionalismele: faptul că Repub lica Moldova a fost separată politic de România
după cel de Al Doilea Războ i Mondial, a micșor at oportun itățile de unificare a
vocab ularului. Astfel, multe cuvinte care au devenit arhaisme în România, dar care
încă mai sunt folosite în comunități restrâ nse în provincia românească Moldova, au
rămas în vocabu larul de zi de zi al moldovenilor. De asemenea, câteva cuvinte și
calcuri rusești sunt încă utilizate. Totuși, dator ită influenței mass-me dia și a
învățământul ui, româna stand ard tinde să se i mpună și în Republica Moldova.
Istor ie
Basara bia, provincie istoric ă din care face parte teritori ul actual ei Republici Moldova, a
fost parte componentă a principatului (voie vodatulu i) românesc Moldov a în timpul Evulu i
Mediu. In 1812, însă, Basarabi a a fost anexată de Imper iul Rus (Țarist). În 1918 Sfatu l
Țării d e la Chișinău a hotărât un irea cu România.
În regiunea din stânga Nistrulu i autor itățile sovietice au înființat în 1924 RASS
Moldovenească, ca o republică autonomă subordo nată RSS Ucrain eană. Aici își are
obârș ia teoria unei limbi moldovenești diferită de română, prin această teorie URSS
încercân d să-și justifice pr etenț iile asupra Basar abiei.
Țăran ii moldoveni din Transnistria erau în mare parte analfab eți și nu cunoștea u limba
română literară. Autorităț ile sovietice au încercat să creeze o nouă limbă literară, scrisă în
alfab et chirilic și cît mai depărtată de limba română. Cu crearea noii limbi literare s-a
ocup at lingvistul Leonid Madan, dar nu a exista t niciodată o acceptare unanimă a
invenț iilor acestuia de către autorităț ile sovietice. Metodel e folosite la crear ea noii limbi
literare moldovenești au i nclus:
•Notare a în scris a tuturor diferen țelor de rostire dintre graiul vorbit al moldovenilor
din Transn istria sau Basara bia și li mba rom ână literară.
92

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
•Folos irea unor î mpru mutur i din rusă, de pi ldă: galstu h = crava tă, slovari = dicționar
•Născ ocirea unor neologisme mai ales pentru noțiuni abstracte care lipsea u din
vorbirea obișnuită a țăranilor moldoveni analfabe ți. Exem ple de neologism e
născoc ite cu acest prilej: unofeln ic = monoton, singurcîr muiri = autoa dministrare,
unogîndir i = unitate de idei, am uvrem nic = contem poran
Exemplu de "limbă moldovenească " din anii '20 (trans pusă în alfabet latin): "De-amu v-
o două luni di zăli, dicînd "Plugaru Roș" își lunjește discusîia dispri orfografia
moldovine ascî, mai întîi trebu i di spus cî sfada merji nu dispri limba moldov ineascî, dar
dispri orfogr afii, adicî dispr i sămnuirea sunitilor cari sînt în limba jii moldovin eascî" (Petru
Chior, comisar al poporului pentru învățămînt în RSSA Moldovenească, în broșura
"Despre orfogr afia moldoveneasc ă" din 1929).
În perioada 1932-19 38 sovieticii au renun țat la teoria moldovenistă, trecâ ndu-se la
folos irea alfabetul ui latin și a limbii române literare. În 1938 alfabetul chirilic a fost
reintrodus, adepții alfabetu lui latin trimiși în pușcări i, iar teoria limbii moldovenești diferită
de română a revenit în forță. După al doilea război mondial, autorită țile sovietic e au
introd us alfabetu l chirilic și noțiunea de limbă moldov eneasc ă și în Basarabia, fără însă să
se revină la formele extreme de diferen țiere față de română propăvădu ite în anii '20.
Limba literară moldovenească de după al doilea războ i mondial a fost practic identică cu
limba literar ă română, cu excep ția fol osirii alfabetul ui chir ilic și a câtorva cuvinte diferite.
Difer ențele di ntre limba m oldovenească l iterară și li mba rom ână co nstau în:
•Cuvinte oarecu m "oficia le" în URSS: soviet supre m = parlament, soviet sătesc
(raional) = consi liu (sfat) local, ucaz = decret, colhoz = coop erativă agrico lă, sovhoz
= întrepr inder e agrico lă de stat
•Evitarea unor neo logisme din română în favoarea unor sinonime care însă se află și
ele în limba rom ână l iterară, nefii nd specific m oldovenești: biruință = vic torie, taină =
secret, norod = popor (se for mase și a djectivul norodnic = popular, al po porului)
•Cazuri relativ rare de folosire a unor forme dialectale: răsăr ită = floarea soarelu i,
păpușoi = poru mb, har buz = pepen e verde (lub eniță)
În 1989, limba moldoveneasc ă a fost declar ată limbă oficială a Moldovei (pe atunc i
încă RSS M oldovenească), iar folos irea alfa betulu i latin a fost restaur ată.
După declararea independe nței Moldovei în 1991, constitu ția a conti nuat promovarea
existen ței limbii moldovenești. O încercar e din 1996 a președ intelu i moldovean Mircea
Sneg ur de a schimba numele limbii în română a fost anulată de către parlamentul
moldovean.
În 2002 guvernul Moldovei a încerc at să dea limbii ruse aceleași privilegii ca limbii de
stat, prin introducer ea acestei limbi ca limbă străină obligatorie în ciclul primar de
învățământ – limba rusă este disciplină obligatori e în curric ulumul gimnazial. Această
măsură a stârnit un val de indignar e în rândul populației majoritare vorbito are nativă de
română, fiind organizate proteste împotriva acestei decizii în Chișinău și în alte orașe
importa nte. În cele di n urmă noi le leg i au fost susp endate.
Distr ibuție geografică
Potrivit datel or finale ale recens ământului din 2004, 558 508 (16,5%) din cei 3 383 332
de locuitori ai Republicii Moldova (fără regiunea nistrea nă) au declarat limba română ca
93

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
limbă maternă, în timp ce 2 029 847 (60%) au declarat ca limbă matern ă "limba
moldovene ască".
Totodată, la capitolul limba vorbită de obicei dintre cele 2 milioane 564 de mii de
perso ane care se declară etnic i moldoveni, aproape 2 milioane (58,8%) declară că
vorbesc, zilnic, „limba moldovene ască”. Alte 475 de mii afirmă că vorbesc româna.
Acestora li se adaugă și aproxim ativ 70 de mii de cetățeni care se cons ideră etnici români,
ridicând totalu l celor care declară că vorbesc româna la peste jumătate de milion (16,4 %),
dar totuș i de aproape 4 ori mai puțin decât numărul celor ce declar ă că vorbesc de obicei
"moldovenească ".
Numărul celor care vorbesc româna este mai mare în mediul urban, unde aproximativ
23% din cei chestion ați au afirm at că au limba română ca limba maternă și că aceasta
este limba în care vorbesc de obicei. De asemenea 40% din populația Moldovei a indicat
limba moldovenească ca limbă matern ă în mediul urban, dar procentul scade până la 37%
în capitolul li mba vorbită de obicei. În mediul rural, raportul între română și moldovene ască
este de unu l a șapte.
Româna și moldoveneas ca în rec ensământ
Populațialimba maternă limba v orbită de obicei
mold.%română%mold.%română%
general2 029 84760%558 50816,5%1 988 54058,8%554 81416,4%
urban521 32340%302 85723,2%481 11436,8%299 81522,9%
rural1 508 52472,6%255 65112,3%1 507 42672,5%254 99912,3%
Note :1 Datele au fost înregistrate la recensă mântul din 2004 și au fost publicate în aprilie 2006 de Biroul Național
de Statistică. 2 Proc entele s unt raportate la p opulația totală (respectiv total urb ană sau total rural ă) a Republicii Moldova.
Modul în care s-a desfășurat recensăm ântul din 2004 la capitolu l apartenen ță etnică și
limba vorbită, a fost criticat de către reprez entan ții Consiliului Euro pei. Potrivit unui articol
al porta lului „Mold ova Azi“ din 18 mai 2005, grupul de experț i intern aționali în
recens ăminte a declarat că "în general, recensă mântul moldovean a fost organiz at de o
manieră profesion istă", dar au remarcat că subiectel e din chesti onare ce țin de
naționalitate și limbă au fost cele mai delicate, în spec ial înregistrarea răspu nsuri lor de
"moldovean" sau "român" și de aceea a concl us că o atenție deose bită va trebui să fie
acord ată la utiliz area acestor date.
Șeful grupului de observatori ai Consiliului Europe i care au monitoriz at recensă mântul,
John Kelly, a declarat atunci că șapte din cele zece grupuri de observatori internaționali au
înregistrat un număr cons idera bil de cazuri în care recenzorii le-au recomandat
respo nden ților să se decl are mo ldoveni și n u români.
Identi tate
În școli, limba se numește română, iar în primii ani de democrație a fost studiată chiar
cu manuale din România. Acade mia de Științe a Moldo vei folos ește termenul de limbă
română. Înainte de 19 iunie 2006 majoritate a institu țiilor oficiale moldovenești folos eau
același termen, inclusiv pe situri le lor web. O hotărâre a guvernu lui cu privire la modul de
94

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
publicare a inform ației pe paginile oficiale ale autorită ților administra ției publice în rețeaua
Internet de la acea dată stipula că „inform ația pe paginile-web oficia le ale autorităț ilor
administra ției publice va fi publicată, în mod obligatoriu, în limba moldovene ască și în
limba rusă, în confor mitate cu legislația în vigoar e privind funcționare a limbilor”. Unele
situri web s-au confor mat normei, deși există în continuar e situri web care folosesc
denumirea de „limbă română” sau abrevieri ale acesteia. Printre situri le web care folosesc
în conti nuare denumirea de „limba română” se numără Ministerul Administrației Publice
Locale, Consi liul Național pentru Acreditare și Atestare, Agenția Privatizare de pe
lângă Ministe rul Economie i și Comerțulu i, Departa mentu l pentru Migrație, Academia
de Științe a Moldo vei, Agenția Națională pentru Reglem entare în Telecomun icații și
Informatică, Agenția Relații Funciare și Cadastru, Agenția Națională de Dezvoltare
Rurală și multe altele. Există și situri web dispon ibile doar în limba română (deci care nu
au indicator i de limbă) sau care în locul limbii afișează un steag tricolor (uneor i cu stema
Moldovei), e vitân d astfel problema denumirii limbii.
În 1993, Vasile Stati și-a exprim at convingeri lor ce susțineau existen ța unei limbi
moldovenești de sine stătoare, diferită de cea română, în cartea sa „Moldov enii în lume”.
Cartea sa conținea o mulțime de neadevăruri și falsuri, lucruri care i-au atras o mulțime de
critici. Lui Stati i se părea totod ată de neomis faptu l că anterior , mulți autori moldoveni își
numeau limba moldoveneasc ă, de la Grigore Ureche la Miron Costin sau Dimitrie
Cantem ir.
Euge n Coșeriu, implicat și el în dezb aterea referitoar e la gloto nimul de „limbă
moldovene ască”, preciza că înșiși susținători i moldovenis mului scriu într-o română
îngrijită, pe care o denumesc „moldovenească”, fapt care constituie un argument irefutab il
împotriva existenț ei acestei limbi ca limbă de sine stătătoare și în favoarea punctulu i de
vedere că cele două gloton ime sunt pur și simplu sinonime. Ion Stici afirma că nicio limbă
nu poate avea două denumiri, în timp ce fostul președinte moldovean, Mircea Snegur
găse a recunoaștere a a două gloton ime pentru o limbă incompatibilă cu adevărul științific.
Sneg ur afirma în discurs ul său din 27 aprilie 1995: „Numele corect al limbii pe care o
vorbim este română, iar cei ce nu vor să înțele agă – să consulte savanții, care știu mai
multe despr e etimolo gia și de zvoltarea l imbii n oastre. ”
Totodată, idiomul moldovenesc este de cele mai multe ori asoc iat celorlalte graiuri
vorbite pe teritoriul României, muntenesc, crișe an ș.a., așadar o echivalare între cele două
este nepotrivită (după Ion Stici, Silviu Berej an, Vitalie Marin, Euge n Coșeri u). Astfel,
cuvintele lui Stati despre așa-n umita „limbă moldovenească” sunt de cele mai multe ori
calificate drept „himere”, „un fals științific”, o „absurditate”, o „utopie”, un „act de genoc id
etnic și cultur al”. Gloton imul de „limbă moldovenească” a primit la rându l său calific ative ca
„fals” (Nicolae Leahu, Gheorghe Mihă ilă), „himeric” (Vlad Cubreacov), „artistic”
(Moldopres, 20 iu lie 1995).
Din punct de vedere interna țional, termenul de „limbă română” este folosit pentru a
denumi limba oficială în Repub lica Mold ova de către diverse instituț ii și organizații, ca
ONU, Uniunea Europe ană, Banca Mondia lă, CIA sau Departam entul d e Stat al SUA.
În anul 2002, ministrul moldovean de Justiț ie Ion Morei, a declarat că româna și
moldovene asca sunt una și aceeași limbă, și că Constitu ția Republicii Moldova ar trebui
modificată, nu neapăr at prin schimbar ea cuvântulu i moldove nească în română, ci prin
adăugare a sintag mei „Româna și moldov eneasc a sunt aceeaș i limbă“. Ministru l
moldovean al Învăță mântulu i, Valentin Beniuc, zicea: „Am spus nu o dată că noțiunile de
limbă moldov eneasc ă și limbă română reflectă unul și același fenomen lingvistic în
esență“.
95

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Acade micianul Silviu Berej an, cercetător știintific principa l în cadrul Institutul ui de
Lingvistică de pe lângă Academia de Științe a Moldovei, a pledat în Conferința privind
denumirea limbii de stat a Republicii Moldov a pentru inexistența unei așa-n umite limbi
moldovenești.
Unele dintre cele mai impresion ante contribu ții în sprijinul identităț ii sunt lucrările lui
Nicolae Mătcaș, printre care și Comunicare a prezentată la Congresu l al V-lea al Filologilor
Români, Iași-Chișinău, 6-9 iulie 1994. Mătcaș, la fel ca și Coșeriu, reformulează
„argu mentele“ moldoveniste (așa încât acestea să sune a texte științifice), după care
desfi ințează teoria moldovenistă, paragraf cu paragr af. La sfârșit filologul își „justifică“
gestul: „Știința nu trebu ie să se afle la cheremul cutăru i sau cutărui conducător sau partid,
scopu l suprem al ei constând în a sluji adevăru l.“
Conform relatăr ilor despre recentu l recens ământ moldovean, aproxim ativ 2/3 din cei
care și-au declar at limba maternă ca fiind română sau moldovenească au folosit primul
termen. Ulterior, datele oficiale finale ale recensă mântulu i au arătat că doar puțin peste o
cincime din vorbitorii de limbă română/moldoveană au indicat româna ca limă maternă,
însă rezultate le cu privire la acest subiect au fost puse la îndo ială.
Bilingvism
Dialectul moldovenesc îmbogățit cu elemente de vocabu lar din limba rusă este
preponder ent folosit la nivel național. În orașe (cu excep ția Transnistri ei, româna
moldovene ască și rusa sunt folosite într-un raport de 50:50, deși dialectul moldovenesc
câștigă tere n în ulti mii ani ca l imbă ofici ală și li mbă vorbită d e obicei.
Un fenomen frecvent este folosirea cuvintelor și construcți ilor rusești, a calcurilor de
formă și sens în limba vorbită în Moldova . De obicei, cuvântu l rus vine declinat după
regulile gramaticale ale limbii române. Există totuși cazuri când o astfel de adaptare la
forma de plural a substantivului este greoaie sau chiar imposibilă din punct de vedere
fonetic. În acest caz, cuvântul ui îi este atașat un articol enclitic la forma sa rusă de plural.
Elocvente pentru această situație, care apare la substanti vele rusești terminate în „-чка”,
„-жка” (și analog la cele cu terminația „-ска”, „-шка”, „-вка” printre altele) sunt exem ple ca
„tapocichi le” (pantofii sport), „bulocichile” (chiflele), „leajchi le” (bătătoar ele), „sosischil e”
(cârnăc iorii), „slivchile” (cremele). Vocabu larul cultural și terminologia științifică este aliniat
în schimb limbii române.
O altă marcă a bilingvismului este penetrarea balcanis melor în limba rusă. În acest
sens, se remarcă nedifer ențierea între dese mnarea locului (prepoz ițional) și direc ția
deplasăr ii (acuzativ), de exemplu „oни приехали в городе” în loc de „в город” (au venit în
oraș/sunt veniți în oraș). Mai rar, apare folos irea formelor persona le în locul infinitivului
„позволяет, чтоб мы работали” (ne permite a lucra/ne permite să lucrăm ). De remarcat
este și tranz itivitatea acțiunii substa ntivului, de exemplu „oб увеков ечении имя певицы”
(despr e eternal izarea numelui cântăre ței), sau expresii ca „это я тоже имею
заплан иров ано” însemnând asta am plănuit și eu (folosită și de președ intele Petru
Lucinschi în discurs ul său din 29 noiembrie 1996), care ilustrează folosire a construc ției
perfectul ui după modelul limbilor vest-europen e (romanice) în limbile slavice (un fapt
asemănător apare în limba macedo nean ă, datorat substratului său aromân).
96

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Diferențe
Ortografie și alfabet
Princ ipala diferen ță de ortografie între cele două variante consta înainte de publicarea
„Dicționaru lui ortogr afic al limbii române (ortopepic, morfolo gic, cu norme de punctuați e)”
(elaborat de Academia de Științe a Moldovei și recomandat spre editare în urma ședinței
din 15 noiembrie 2000) în folosirea literelor â și î. În timp ce în româna standard sunt
folos ite ambele glife (cu excep ția unor publicații care continu ă să folosească ortografia de
dinainte de 1990), cu reguli clare de folosire (a se vedea â și î), în româna moldovenească
era recomandată folos irea lui î din i. Totuși, multe publicații de limbă română din Republica
Moldova folose au și înainte de acest moment â (Flux, Accente, Ziarul de Garda, Timpul,
etc.), la fel cum în România există publicații care folos esc vechea ortogr afie (Acade mia
Cațavencu printre altele). Faptu l că ortografia oficială reglementată în Republica Moldova
impunea folosire a în exclusivitate a literei î se datora faptu lui că, după perioada sovietică
în care româna era scrisă cu alfabetul chirilic, când Academia de Științe a Moldovei a
adoptat alfabetul latin cu ortografi a din România, Academia Română încă nu
reintrodusese si mbolul â în forma inspir ată de ortografia inter belică.
Din acelaș i motiv, cuvântul sunt se scria în M oldova sînt.
În perioada comunistă, și în primii ani de după revolu ție, româna din România folosea
la rândul ei aceeaș i ortografie (scrier ea cu î din i și sînt). Decizia de a reform a ortografia
pentru a in clude și caracterul „â” a fost luată de Academia Română în 1993.
Cu toate acestea în noua ediție a „Dicționaru lui ortogr afic al limbii române (ortopepic,
morfolo gic, cu norme de punctuați e)” se aplică Hotărâre a Adunării genera le a Academiei
Române din 17 februari e 1993 privind la revenir ea la „â” și „sunt” în ortogr afia limbii
române. „Dicțion arul ortografic al limbii române (ortopep ic, morfolog ic, cu norme de
punctu ație)” este elaborat pe baza „Dicțion arulu i ortografic cu elemente de ortoep ie și
morfolo gie”, apărut la Chișinău în anul 1990, care, la rândul lui, a fost pregătit după
„Dicționaru l ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”, publicat la Editur a
Acade miei Române în anul 1982, și reprez intă, în esen ță, o ediție adăugată a acestora.
Ediția s-a îmbog ățit cu 25 000 d e unități lexicale, aj ungâ nd astfel la cifra de 75 000.
În Republica Moldova, alfabetul chirilic a fost înlocuit de cel latin în 1989. Confor m unui
studiu AEGEE din 1997, aproap e toată populația urbană moldoveneasc ă cunoaște
alfab etul latin, deș i mulți moldoveni de p este 30 de ani pr eferă literele chirilice.
Vocabular
În 2003, Vasile Stati, un promotor al argumentului „moldovenist“, a publicat un dicționar
moldovenesc-r omân, cu o prefa ță virule ntă și cu scopu l declarat de a demonstra că în cele
două țări se vorbesc limbi diferite. Lingviștii Acade miei Române au declarat că toate
cuvintele moldovenești sunt de asemenea cuvinte românești. Și în Republica Moldova,
șeful Institutul ui de Lingvistic ă din cadru l Acade miei de Științe a Moldovei, Ion Bărbu ță, a
descr is dicționaru l ca fiind o „absurd itate, servind scopuri politice“. Aceste reacții
acad emice au fost catalog ate ca tendințe expansion iste românești de către Stati, care a
acuzat guvernul ro mân de aceasta în fața foruri lor intern aționale.
97

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Situaț ia din Ucraina
În perioada sovietică, în RSS Ucrain eană minoritate a românofonă a fost împăr țită între
"moldoveni" și "r omâni" pe baza criter iului geo grafic, astfel:
•În regiunea Odesa care cuprind e Sudul Basarabi ei și cele 8 raioane din fosta RASS
Moldovenească care în 1940 au fost incluse în Ucraina, toți românofonii au fost
eticheta ți drept moldoveni, iar limba vorbită de ei dr ept moldovenească.
•În Transcarp atia (Maram ureșu l de Nord) românofon ii erau recunoscu ți ca având
naționalitate română.
•În regiunea Cernăuți populația românofon ă era împărțită între "moldoveni" și
"români" după criteri i nu foarte exacte (uneor i în cadrul aceleiași familii existau
asemenea împărțiri artifici ale), însă ca regulă generală nu foarte strict aplicată, în
partea basarab eană a regiunii (fostul județ Hotin) românofon ii erau declara ți
moldoveni, iar în partea bucovineană a regiunii era acce ptată și declarar ea
naționalității rom âne.
•În celelalte regi uni ucra inene unde existau sate românești, locu itorii er au considerați
moldoveni.
În sistemul de învăță mînt pentru minoritatea românofon ă se folosea exclus iv "limba
moldovene ască" scrisă cu alfab et chirilic. Inclus iv românilor din Maramureșul de Nord,
care niciodată nu s-au considerat moldoveni și erau recunosc uți oficial drept români de
autorită țile so vietic e, li se preda în școli " limba moldoveneasc ă".
După trecerea la alfabetul latin în Repub lica Moldova , au trecut la alfab etul latin și
moldovenii din Ucr aina.
În Ucrain a, învăță mânt în limba română/moldovenească e xistă do ar în reg iunile Odesa,
Cernăuți și Transcarpati a. În perioada de început a URSS, înainte de al doilea războ i
mondial, au exista t școl i moldovenești și în alte regiuni.
Situaț ia lingvistică în stânga Nistrulu i
Așeză minte moldovenești sunt menționate în stânga Nistrulu i încă din secolul XVII, cu
toate că acestea nu au făcut niciodată parte din Princ ipatu l Moldovei. Până la includerea
acestui spațiu în Imper iul Rus la sfârșitu l secolului XVIII, așezăril e s-au aflat sub
stăpân irea tătarilor, cu excepț ia nordul ui inclus în Regatu l Poloniei. Odată cu formarea în
1924 a Republicii Sovietice Socialiste Autono me Moldov enești, limba română a fost
introd usă în educa ție, presă și publicistic ă. Până în 1928 s-a dezvoltat limba română,
scrisă inițial cu caractere chirilice – pentru acomodarea populației, iar mai apoi cu alfabetul
latin. Această dezvoltare a fost întreru ptă în anii următor i, în scopu l sincroniz ării cu politica
de proletcu ltism a Uniunii Sovietic e, care cerea anular ea realizărilor progr esive ale
societății civile. Acest fapt a afectat și idiomul moldovenesc care trebu ia să funcț ionez e ca
o limbă independ entă față de limba română, politică al cărui principal susținător era
lingvistul Leonid Madan. Noile norme fonetice și gramaticale, precum și neologismele
introd use nu s-au bucurat de succes și au fost eliminate în 1932, fapt urmat de adoptar ea
normei literare limbii române cu alfabet latin. Această perioadă nu a durat decât până în
1938, până la începere a terori i staliniste, a cărei victim e au fost „românizatorii”, alături de
milioane de alți „dușmani ai poporului”. Limba standard a fost din nou scrisă cu caracter e
chirilice și îmbogățită cu cuvinte de sorginte rusă, după o normă constru ită de I. C.
Cioban u.
98

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
În iunie 1940, după 22 de ani de la unirea din 1918, Uniunea Sovietică reocu pa
Basara bia și ocupa Bucovina de Nord și ținutul Herța. Un an mai târziu, România a atacat
URSS-u l, ca parte a Opera țiunii Barb arossa și a eliberat ținutur ile vremelnic ocupate, în
același timp ocup ând și teritori ile dintre Bug și Nistru (care au primit prin extensie numele
de Transnistria). Dupa o perioadă numai de 3 ani în care limba și alfabetu l moldovenești
au fost înlocuite de limba română și grafia latină, zona a fost reocu pată de URSS în 1944
și a răm as în cadrul statului unional so vietic pân ă disoluția acestuia din 1991. După război,
cond ucerea sovietic ă a renun țat la planuri le de introducere a unei limbi de stat bazată pe
dialectul moldovenesc, urmând ca după mai multe concesii limba română să devină limba
standar d, dar scrisă încă cu caractere chirilice. Statutul limbii în Transnistria era până în
1989 identic cu cel din Basarabia, deși în mediul cotidian româna avea o importanț ă mult
mai redusă în stânga Nistrul ui – o cauz ă a acestui fapt era și faptul că moldoveni i
constitui au doar 40% din populație, iar prestig iul limbii era chiar și printre ei mai scăzut
decât în restul RSS M oldovenești. În tim p ce deja în 1989 în Basarab ia limba era den umită
„română”, fiind introdus și alfabetul latin, autorităț ile de la est de Nistru și-au declarat
unilatera l indepe nden ța față de Repub lica Moldova și au adopta rusa, ucraineana și
moldovene asca ca limbi oficiale. De fapt însă, limba de stat în republica separatistă
nistrea nă este rusa, dominantă în mediul urban, în speci al în capital a Tiraspo l. În mass
media este folosită și așa-n umita „moldovenească”, limba română standard scrisă cu
alfab etul chiriclic. Universitatea, care a folosit pentru o perioadă de timp alfabetu l latin, a
fost mutată la Chișinău. Astfel, Universitatea de Stat din Tiraspol se află în Chișinău, iar la
Tiraspol funcționează Universitatea Nistea nă Șevcenco. În genera l, dialectu l moldovenesc
joacă un rol per iferic în mediul din stânga N istrulu i.
Republica s-a autode numit „Nistrenia”. Numele de „Transnistria” era folosit în România
înainte a izbucn irii celui de Al Doilea Război Mondia l, fără să posede conotații speciale. În
URSS însă, numele făcea referire la regimul de ocupa ție româno-ger man asupra
teritoriu lui dintre Nistru și Bug (cu centrul la Odess a) din perioada 1941-1944, motiv pentru
care termenul este evitat în zilele noastre. Cu toate aceste a, termenul „Nistren ia” se
confor mează normei lingvistice rom ânești.
În vara lui 2004, milițiile separ atiste au început să închidă școlile din Transnistria în
care se preda limba română cu alfab et latin, iar părinții și elevii care s-au opus au fost
aresta ți. O parte din elevii care au luptat la acea vreme pentru a se putea exprima în limba
română și-au petrectut sărbători le de iarnă din 2004 în România la invitaț ia Ministeru lui
Afaceri lor Externe. Școlilele românești închise au fost apoi redeschis e, însă acestea au
statut de "școli neguverna mentale ", și în consecin ță nu primesc fonduri de la autorită țile
RMN. Potrivit agenției de presă oficiale de la Tiraspo l, Olivia-Press, în școlile din stânga
Nistru lui, 11 200 de elevi învață în „limba moldovenească” (cu alfabetul chirilic), în vreme
ce 3.400 de elevi sunt înscriși în cele 6 instituț ii de învățământ neguverna mentale în care
se în vață în „limba română” (cu alfa betul lati n).
99

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
II.3.Istor ia limbii române în Republica Mo ldova
Invățătoare și el evi la o școală rural ă din Basarabi a în
perioa da interb elică
Istoria „limb ii moldo venești” se referă la
istoria limbii rom âne în reg iunile istoric e și
politice Basarabia și Transnistri a, unde poartă
în mo d ofici al nu mele de „limba
moldovenească”.
Situația limbii vorbite în
Moldo va înainte de 1812
Domnul Lațcu (aproximativ 1365-1 373), fiul primului domnitor al Moldovei, era
recun oscut de către Sfântu l Scaun ca "Duce al Moldovei" printr-o scrisoare în care se
adăuga că Moldo va este parte a națiunii vlahe (române): dux Moldavie partium seu
natio nis W lachie.
Cronicaru l polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii și valahi i "au aceleași
limbă și obiceiuri". Trimiteri la o așa-numită "limbă moldovenească " pot fi găsite în lucrări
timpurii precum cea a lui Grigore Urech e Letopisețu l Țării Moldove i, unde autoru l notează
că de fapt această li mbă este vorbită de moldoveni, valah i și vlahii transilvănen i.
Miron Costi n, în lucrar ea sa De neamul moldoven ilor, afirm ă că națiunea română
trăiește în Moldova, Muntenia și ținuturi le ungurești și mai notează că, deși oamenii din
Moldova se autod enumesc "moldoveni ", ei își numesc limba "româneasc ă", nu
moldovene ască.
Marele cărturar Dimitrie Cantem ir afirmă în Descripti o Moldav iae (Berlin 1714) că
moldovenii vorbesc aceiași limbă cu valahii și trans ilvănenii. Cantem ir este primul care
introd uce ide ea că anu mite cuvinte rom ânești a u rădăci ni dacice.
Rusificarea limbii în Basarabia ocupată de Imper iul Rus
În primii ani ai ocupației țariste de după 1812, peste 95% din populația regiunii era
românească, iar limba română a foat acceptată ca limbă oficială în instituți ile basarab ene,
alături de limba rusă.
Gradua l, limbii ruse a început să i se acorde o tot mai mare importan ță. Confor m
autorită ților imperiale, din 1828 actel e oficiale au început să fie publicate numai în limba
rusă, iar pe la 1835, s-a acordat un termen de 7 ani în care instituț iile statu lui mai puteau
accepta acte red actate în limba română.
Limba română a mai fost acce ptată ca limbă de predare în învăță mântul public până în
1842, din acest moment statutul ei devenind unul de obiect secundar . Astfel, la seminarul
din Chișinău limba română s-a regăsit printre materiile obligatoriu de studi u, (10 ore pe
săptă mână) până în 1863, când catedr a respectivă a fost desfiin țată. La Liceul nr. 1 din
Chișinău, elevii aveau posibilitatea să aleagă studi ul uneia dintre următo arele limbi:
100

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
română, germană și greac ă până pe 9 februar ie 1866, când autor itățile imperiale au
interz is studierea limbii române, oferin d următoarea explica ție: "elevii cunosc această
limbă în modul practic, iar în vățarea e i urmărește alte scopur i".
Prin 1871, țarul a emis un ucaz "Asupra suspe ndării studier ii limbii române în școlile
din Basarabia" de oarece "în I mperi ul Rus nu se stud iază li mbile locale".
Statutul limbii moldo venești în timpul stăpâniri i rusești
Situa ția lingvistică din Basarabi a din 1812 până în 1918 a evolu at de la bilingvism până
la impunere a unei singure limbi oficiale – limba rusă. Limba rusă a căpatat statut de
singură limbă oficială, în timp ce limba română era limba majorității populației. Evoluția
acestei situ ații și inventarea no ii limbi moldov enești poate fi împărțită în cinci per ioade.
Prima fa ză: 1812 – 1828
Perioada 1812 – 1828 a fost una de bilingvism funcțional. Deși limba rusă avea o
poziție privilegiată, limba română era folosită în special în domeniile administra ției publice,
învățământul ui public (în spec ial cel religios) și culturi i. În anii care au urmat imediat
anexării Basara biei, păstrarea limbii și obiceiurilor naționale deveniseră foarte importante.
La Seminarul teologic din Chișinău, desch is în 1813, a fost publicată o gramatică a limbii
române, iar imprimeriile din Chișinău au început tipărirea de carte religioas ă în limba
română.
A doua fază: 1828 – 1843
Perioada 1828 –1843 a fost una a bilingvism ului parțial diglosic. În această perioadă, a
fost interzis ă folos irea limbii române în administra ție. Româna a fost exclusă din codu l
civil, dar a continuat să fie folosită în învățământ, dar numai ca un subiect separat. Au fost
publicate manuale bilingve, așa cum a fost gramatic a româno-rus ă Bucoavne a lui Iacob
Ghincu lov. Cărțile religioase și predicile de duminică din biser ici au rămas singurele forme
de manifestare publică a limbii române. Până în 1843, înloc uirea limbii române din
administra ție a fost completă.
A treia fază: 1843 – 1871
Perioada dintre 1843 și 1871 a fost aceea a asimilării. Limba română a mai conti nuat
să fie obiect de studiu până în 1866 la "Liceul regional", până în 1867 la "Seminarul
teolo gic" și până în 1871 în școlile primare din teritoriu. După acest moment, studier ea
limbii române a fost interzis ă prin le ge.
A patra fa ză: 1871 – 1905
Perioada 1871 – 1905 a fost una de monoglotis m oficial în rusă. Orice folosire publică
a limbii române a fost înlocuită cu limba rusă. Româna a continuat să fie folos ită doar în
familie și între prieteni. Aceasta a fost una dintre perioadele cu cel mai înalt grad de
asimilare din Imper iul Rus. În 1872, Pavel Lebedev a ordonat ca toate docum entel e
101

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
bisericești să fie scrise exclusiv în limba rusă, iar, în 1882, tiparnița biseric ească din
Chișinău a fost închisă di n ordinul Sfântulu i Sinod.
A cincea fază: 1905 – 1917
Perioada 1905 – 1917 a fost una a creșteri i confl ictelor lingvistice, apărute odată ce
redește ptarea conștiin ței naționale românești. În 1905 și 1906 zemstvele basarabe ne au
cerut reintroduc erea limbii române ca "limbă obligatorie de studiu" și "libertate a de studiere
în limba matern ă (română)". În același timp, au început să apară primele ziare în limba
română: Basarabia (1906), Viața Basara biei (1907), Moldovan ul (1907), Luminătorul
(1908), Cuvînt moldoven esc (1913), Glasu l Basarabiei (1913). Din 1913, Sfântu l Sinod a
permis " biser icilor din Basar abia să folos ească li mba rom ână".
Limbă moldove nească a fost o inveț ie a acestor timpuri, scop ul statului țarist fiind acela
al creării unei limbi care să se deosebe ască cel puțin prin nume de limba română. Cu
toate aceste a, Ștefa n Margeală, care publica în 1827 un dicționar biligv, afirma în prefa ță
că lucrar ea sa dorește "să ofere celor 800.000 de români care trăiesc în Basarab ia,… ca și
milioanelor de români care trăiesc de cealaltă parte a Prutu lui, posibilitatea cunoașter ii
limbii ruse și, de asemenea, fiind destinată rușilor care doresc să studiez e limba română".
În 1865, Ioan Doncev, în prefa ța abec edaru lui său și a manualului de gramatică, afirm a că
moldovene asca este valaho-română, ori română. Totuși, după această dată, termenul
"limba română" apare numai sporadic în cores pond ența autor ităților școlare. În mod
gradual, limba moldov eneasc ă devine singur a denumire acceptată pentru limba vorbită de
majoritatea populației băștinaș e. Această situa ție s-a dovedit folositoare pentru cei care
doreau o separ ație cultura lă a Basarab iei de România.
Deși se referă la o altă perioadă istorică (cea de după 1991), afirmația lui Kl. Heitmann
este valabilă și pentru ce s-a întâmplat la sfârșitul seco lului al XIX-lea începutu l celui de-al
XX-lea: "Teoria a două limbi – română și moldovenească – a servit atât la Moscova , cât și
la Chișinău, pentru combatere a veleităților naționaliste ale Republicii Moldova, fiind în fapt
o acțiune împotriva naționalismului românesc". (Heitmann, 1965). Obiectivele ale politicii
lingvistice rusești în Basarab ia s-a schimbat de la interz icerea limbii române la
dialecti zarea ei. A. Arțimovici, un funcționar super ior al Departa mentu lui Educ ației cu
sediul la Odessa, scria într-o scrisoare către Ministerul Instrucț iunii Publice ( 11 februarie
1863): "Opinia mea este că va fi greu de oprit populația românească din Basarab ia să
folose ască limba din principatel e învecin ate, unde populația românească concentrată
poate dezvolta limba bazată pe elementele ei latine, care nu sunt bune pentru limba slavă.
Direcțiile guvernam entale legate de acest caz, care urmăresc să creeze un nou dialect in
Basara bia, mai putern ic bazat pe limba slavă, vor fi, așa cum se va vedea, fără folos: nu
putem sili profesori i să predea o limbă care va muri curând în Moldova și Valahia… părinții
nu vor dori ca urmașii lor să învețe o limbă diferită de cea pe care o vorbesc în mod
curent ". Deși anumiți oficiali, asemeni lui Arțimovici, și-au dat seamă că dezvoltarea unui
dialect diferit de limba vorbită în Princ ipatel e Unite nu va fi niciodată o încercare
încunu nată de succes, cei mai mulți funcționari guverna mentali țariști,"ur ărind țelul
îndep linirii politicii guvernului, au numit în mod tenden țios limba majoritară
moldovene ască, chiar și in contex tele în care română se folos ise întotdea una până
atunci ".
Începuturi le limbii moldovenești
102

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Harta Ro mâniei di n 1924. România cu prind ea la acea dată cea ma i mare parte a ceea ce este azi Republica
Moldova. Pe malul s tâng al Nistrului se află RSSA Moldoven easc ă, (1924 – 1 940), care es te azi în ce a ma i
mare parte r egăsit ă în Transnistria.
Teritor iul Basarab iei, care formează cea mai mare parte a Republicii Moldova din zilele
noastre, și care reprezintă partea estică a regiunii istoric e a Principatulu i Moldova, a fost
anexată de Imper iul Rus în 1812 și a rămas sub stăpâ nirea rușilor până în 1917. În 1918,
Basara bia s-a un it cu Ro mânia.
În Uniunea Sovietică, autorităț ile comuniste au luat în 1924 inițiativa creării RSSA
Moldovenești în cadrul RSS Ucra iniene. Autor itățile au proclamat că limba vorbită de
moldoveni este "limba moldovene ască", după cum pare, pentru a da regiunii o identitate
separ ată de cea română. Alfabetu l latin, care fusese folos it pentru scrierea limbii în ultimii
80 de ani a fost înlocuit cu o versiune a alfab etulu i chirilic, derivată din alfabetul rus.
Justificare a autor ităților a fost aceea că, în urmă cu 80 de ani, limba fusese scrisă cu
alfab etul chir ilic.
După 1944, când Basara bia a ajuns din nou sub stăpân ire rusească, refug ierea unei
părți a populației băștin așe în România, deportări le etnic ilor români din Basar abia și
încuraj area așez ării în noua republică sovietică a cetățenilor din restul URSS-ul ui, a făcut
ca în RSS Moldoveneasc ă să apară mari comunități de rusofo ni. În perioada sovietică,
moldovenii au fost încuraja ți să învețe limba rusă ca premisă obligator ie pentru acces ul la
învățământul super ior, la un statut social și politic super ior. Toate aceste acțiuni au dus la
proliferare a împru mutur ilor lingvistice rusești în limba băști nașilor.
Românizatori i și origina liștii
În perioada de existenț ă a RSSA Moldo venești a existat o dispută între suporterii –
"românizator ii" sau "româniștii" – și oponen ții – "originaliștii" – convergenței limbilor
moldovenești și ro mâne.
În partic ular, originaliștii încercau să pună bazele unei limbi literare moldovenești
bazate pe graiul local. Au fost create neologisme pentru acop erirea articolelor tehnic e
pentru care limba locală nu avea echivale nte. Ca urmare, textele științifice, de exemplu din
botan ică sau fizică, au devenit de neîn țeles p entru neinițiați.
În februar ie 1932, comuniștii moldoveni au primit sarci na din partea Partid ului
Comunist Ucrainian să schimbe grafia limbii moldovenești astfel încât să se folos ească
alfab etul latin. Aceasta era o parte a unei mai vaste campanii în URSS, care urmărea
latinizare a alfabetelor limbilor naționalităților mai puțin numero ase. Acțiunea se baza pe
103

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
teoria lingvistul ui sovietic Nicolai Marr, care postul a convergen ța către o singur ă limbă
mondială, care trebu ia să fie limba societă ții fără clase – comunismul. Această directivă a
fost sabotată pasiv de "originaliști", până când Stanislav Kosior (Secretar General al
Partidu lui Comunist Ucra inian) și o delegație de comuniști moldoveni au fost primiți de
Stalin – unde, după cum se afirmă, s-a insitat pe o mai rapidă latiniz are, cu scopul suprem
al convergenței culturi lor moldovenești și română, care urmăre a ca, într-un viitor apropiat,
Moldova și România să fie unite, evident sub domnia sovietică. Totuși, rezisten ța la
românizare a persistat și, după 1933, un număr de "originaliști" reprezentativi au fost
întam nițați, cărțile lor d istruse, iar neologismele inventate de ei, interzise.
După Plenara CC al PC al URSS din februari e-ma rtie 1937, care a exacerbat epurăr ile
staliniste, atât romanizatorii, cât și originaliștii au fost declara ți "spioni imperialiști": primii
ca"agen ți ai României boierești " ("Боярс кая Румыния"), iar cei din urmă datorită sabotăr ii
latinizări i alfabetu lui.
In februarie 1938, comuniștii moldoveni au emis o declarație prin care treceau încă o
dată modul de scriere la alfabeltul chirilic, această declarație fiind oficia lizată printr-o lege
a republicii auton ome. Motivul invocat de această dată a fost acela că latinizarea a fost
folos ită de "elementele burghez o – naționaliste" pentru "îndep ărtarea populației
moldovenești de cele ucrainiene și ruse, cu scopul final al separării Moldovei Sovietic e de
URSS ".
Limba moldo venească în RSS Moldo venească
În iunie 1940, după 22 de ani de la unirea din 1918, Uniunea Sovietică reocu pa
Basara bia și ocupa Bucovina de Nord și ținutul Herța. Un an mai târziu, România a atacat
URSS-u l, ca parte a Planului Barb arossa și a eliberat ținutur ile vremelnic ocupate, în
același timp ocup ând și teritori ile dintre Bug și Nistru (care au primit prin extensie numele
de Transnistria). Dupa o perioadă numai de 3 ani în care limba și alfabetu l moldovenești
au fost înlocuite de limba română și grafia latină, zona a fost reocu pată de URSS în 1944
și a răm as în cadrul statulu i unional sovietic pân ă disoluția acestui a din 1991.
În 1956, în timpul reabilitării victimelor repres iunilor staliniste, a fost făcut un raport
spec ial cu privire la statutul limbii moldovenești, prin care se afirma că discuțiile dintre
romanizatori și originaliști din decen iul al patrulea au fost în mare parte neștiin țifice, de
vreme ce în republică erau foarte puțini lingviști, iar gramatica și vocabul arul de bază al
limbilor literar e română și moldoveneasc ă erau practic identice, în timp ce diferen țele erau
nees ențiale. Planul de convergență al limbilor română și moldovene ască a fost aprobat
încă o dată, în substrat fiind situ ația din Republica Popu lară Ro mână.
Cu toate acestea, ultimul plan nu a fost pus niciodată în practică. Mai mult, pentru a
justific a ocup area Basarab iei, teoriile eliberăr ii poporu lui moldovenesc de sub jugul
otom an de către ruși, a trădării naționale a burghezo-m oșierimii moldovene reprezentate
în Sfatul Țării, care a procl amat Unirea din 1918, a ocup ației românești, ca și teoria
aberantă a existen ței a încă unui popor neolatin în răsăritul Euro pei (ceea ce ar fi implicat
existen ța a încă unei limbi romanice – limba moldovene ască), născut prin romanizarea
separ ată a dacilor și a geților, au fost ridicate la rang de politică oficia lă în RSS
Moldovenească.
Difer iți repreze ntanț i ai lumii științifice sovietice, istorici sau lingviști, s-au străd uit în
cadru l unor diferite întâln iri interna ționale să obțină recunoașter ea teoriilor
desn aționalizato are.
104

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
Revenirea la grafia latină
În 1989, versiu nea din acel moment al alfabetu lui român a fost proclamată alfab et
oficial în RSS Mold ovene ască, unde limba oficială se numea în continuar e
moldovene ască.
După proclamarea indepe nden ței Moldovei din 1991, "româna" a fost procl amată limbă
oficială, (alături de alte simboluri oficiale de inspirație românească: imnul național
Deștea ptă-te, române!, steagu l tricolor albastru-ga lben-r oșu, stema națională), pentru ca,
în 1994, prin noua constitu ție să se revină la denumire oficială din perioada sovietică,
acee a de "limbă mo ldovene ască".
Când în 1992, Acade mia Română a schimbat unilatera l ortografia oficială a limbii
române, Institutul de Lingvistic ă al Academiei de Științe a Moldovei nu a făcut schimbăr i
asemănătoare.
În 1996, o încercare a preșe dinte lui Mircea Snegur de schimbare a numelui limbii
oficiale în "română" a fost respinsă de Parla mentul moldovenesc, sub motivul că ar
încuraj a expans ionismul rom ânesc.
În 2002, o încercare a guvernul ui de la Chișinău de a acord a limbii ruse statutul de a
doua limbă oficială și de obiect obligator iu de studi u în școli a provocat un val de indignare
populară în capitală și în numeroase localități ale republicii. În fața valulu i de proteste, s-a
renunțat la această hotărâre.
În 2003, a apărut la Chișinău un Dicționar Moldov enesc-R omânesc al cărui autor ,
Vasile Stati, relua practic multe dintre teoriile lingvistice sovietic e. Lingviștii Academiei
Române au demonstrat că toate cuvintele moldovenești din dicționar sunt și cuvinte
românești, iar cele câteva care nu-și au coresp onde nt sunt neologisme rezultate în urma
rusific ării. La Ch ișinău, președi ntele Acade miei Moldovei, Ion Băr buță, a descr is dicționarul
ca pe "o absurditate, servind intereas e politice". Stati, a acuzat pe membrii celor două
acad emii naționale de pro movarea "co lonialismului românesc ".
La recensă mântul din 2004, presa a afirmat că două treim i din populația
moldovene ască a republicii a declarat că limba lor matern â este "româna", iar o treime –
"moldoveneasca ", acesta fiind motivul pentru care rezultate le oficia le ale recensă mântului
oficial au întârziat să fie publicate.
105

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
II.4.De neamul moldové nilor, din ce țară au ieșit
strămoșii lor
de Miron Costin
Capul al șaselea – De numerile neamului acestor țări și de port
și de limba graiului , de unde au luat, așijderea și de tunsura,
carei să află și acmu la prostime pe supt munte, lăcui torii ce
suntu și de lége creștinească, de unde au luat
Mare dovadă neamurilor, din ce rădăcină și izvor suntŭ, numile care au și în de sine și
la alte țări streine și măcară că nici un neam nu ieste în toată lumea să aibă numai un
nume, ci unile dispre capeti le céle dintăi a vreunui norod stăpânito are, alte nume suntŭ di
pre locuri, de unde suntŭ începute, multe di pre cetăț i mari, multe de pre ape vestite. Cum
vedem neamul nemțescŭ suptŭ acéste numere: întăi și mai ales și mai de cinste: alamani
și așa le zic istoriile céle vechi și turcii; al doilea nume: gherman, adecă doi frați, latinéște
ghermanus; o seamă de istoric i le zicŭ tevtones, di pre capul lor Tevton, italiianii zicu
tudesco, poate fi iară di pre Tevton; léșii, moscalii, noi zicem némți. Mai apoi alte numere
desp ărțite ca crăngile dintr-un copaciŭ: șvedzi i, danii, franțozii, saxoni i, belghii, batavii și
alte ță ri ma i mărunte, totŭ din răd ăcina ce a véche a ala manilor crăngi și părți suntŭ.
Așa hișpanii; ibării, țiltiberii, portog alii, iară tot un neam suntŭ; franțozii, galii tot un
neam suntŭ. Turcii, de pre locul lor, Turhistan, de pe capul lor cel dintăi Osmang ic:
otom ani, osmanlâi. Moscalii, rusi i, bolgarii, sârbii, harvaț ii, slovații, boh emii, raț ii, pol ații totŭ
un neam slovenescŭ suntŭ, fără alte numere ce suntŭ la streini. Că întăi acestui neam
grecii le-au zis savromatis, de pe ochi mierăi și albene ți, adecă ochi de șopârlă. Tătari i,
tartari, de pe apa Tartara, schitii de pe sălbătăcie, nohai. Așa toate neamurile suptŭ multe
numere toate suntŭ. Ungurii: huni, maghiari, ugrii, iară sasii: dachii, sații, goții, masagheti i.
Și acéstea nu toate numerile, numai unile dintr-însi le ți le-am însem natŭ, pentru înțelesul
numerilor mai lesne neamului și acestor țări, Moldovei și Țărâi Munten ești și românilor din
Ardea l.
Așa și neamul acésta, de carele scriem, al țărâlor acestor a, numele vechiŭ și mai
dirept ŭ ieste rumân, adecă râmlean, de la Roma. Acest nume de la discălicatu l lor
de Traian, și cât au trăit pănă la pusti irea lor di pre acéste locuri și cât au trăitŭ în
munți , în Maramoroș și pe Olt, tot acest nume au ținut și țin pănă astăzi și încă mai
bine muntén ii decât moldovéni i, că ei și acum zic și scriu țara sa rumâneas că, ca și
românii cei di n Arde al.
Iară streini i și țările împrejur le-au pus acestŭ nume vlah, de pe vloh, cum s-au mai
poménit, valios, valascos, olah, voloșin, tot de la streini suntŭ puse acéste numere, de pre
Italiia, cărora zic vloh. Apoi mai târziu, turcii, de pre numere domnului carile au închinat
țara întăi la turci, ne zic bogdani, munténilor cara-vlah, grecii bogda no-vlah, munténilor
vlahos. Că acestŭ nume, moldovan, ieste de pre apa Moldovei, după al doilea discălicatul
acești i țări de Dragoșu-vodă. Și munténilor, ori de pe munte, muntean, ori de pe Olt,
oltea ni, că léșii așa le zic, molteani.
Măcară dară că și la istorii și la graiul și streinilor și înde sine cu vréme, cu
vacuri, cu primenéle au și dobân descŭ și alte numere, iară acela carile ieste vechiŭ
nume stă întem eiat și înrădăcinat: rumân. Cum vedem că, măcară că ne răspundem
acum mold ovéni, iară nu întrebăm : știi moldo venéște?, ce știi românéște?, adecă
106

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
râmlenéște, puțin nu zicem: sțis romanițe ? pre l imba latineas că. Stă dară numele cel
vechiŭ ca un teméi neclătit , deși adaog ori vrémi le îndel ungate, ori streini adaog și
alte numer e, iară cela din rădă cină nu să mută. Și așa ieste acestor țări și țărâi
noastre, Moldo vei și Țărâi Muntenești numele cel direptŭ de moșie, ieste rumân,
cum să răspundŭ și acum toți acéia din Țările Ungurești lăcuitori și muntén ii țara lor
și scriu și ră spundŭ cu graiul: Țara Rom âneasc ă.
Și acestŭ nume vlah de la turci și de la greci ieste, de la némți vallios, de la franțoji
valahos, de la léși voloș in, de la moscali și de la rusi tot așa voloș in și de la unguri olah;
acesta nume tot de pe vloh ieste și vloh ieste italiianŭ, din care țări a vlohul ui, adecă a
Italie i, au pornitŭ Traian, împăratul Râmului, fără număr mulțime de norod și i-au așezatŭ
în aceste țări a Dachiei cei vechi. Să fie acest nume vlah de pre Fleac hatma nul Râmului,
precu m scri u unii, bas ne suntŭ.
Și așa dovedin dŭ numele neamului acestuia, cum vezi din isto-r ici mari și mărturiia
țărâlor înprejur, ne trage rându l a pomeni de portul. Care acum portu l stătători ŭ ca numele
și ca limba nu ieste, ci ia un neam de la alt neam portur ile cu vréme. La care schimbarea
hainelor face și locul, de le caută a face și îmbrăcă minte trupu lui, precum ieste firea
ceriului a vreunii părți de lume. Că întăi la acéste părți de lume, unde trăéscŭ moscalii,
rusii, tătarii, să fie omul îmbrăcat în haine franțozești, ar crăpa de frigŭ. Și măcară și la noi
pre aicea ce ierni suntŭ, Țara Italiei ierni ca acéstea nu are niciodată, ci foarte blânde ierni,
cum suntŭ la nŭoi toam nile, și mare darŭ au acéle țări a Italiei, cât și vara năduș ăli nu
suntŭ ca aicea la noi, ci călduri cuvioase, puțin nu ca primăvara, cum ieste la noi la maiu,
la iunie. Le-au căutatŭ dară acestora oameni mutați pre acéste locuri a-și schimba portul
hainelor după v rémea acestor locuri.
Cătră acéstea toate, caută ce scrie de portul rumânilor iscusitul istoric Lavrenti e
Topeltin din Medii ași, cuvintel e lui ți le izvodescŭ: Rumânii de Ardea l, ai noștri, poartă o
haină de la umere pănă peste tot trupul îmbrăca ți, ne fac mare învățătur ă portulu i de
vacurile céle de demult, care au ținut părțile acéstea de la septentri on, adec ă părțile carile
suntŭ aproape spre miiazăn oapte, tot trupul acoperitŭ, care feliŭ de haine pomenéște un
dasca l anume Marți alis, că să chiema endromida, cu aceste cuvinte: Îți trimitem
endromida, vechiŭ portŭ, nu mândru, iar bun de luna lui dichemvrie. Șlice au de pâslă, pe
limba noastră dețască cuglă (eu socotesc cu chivere, care am apucatŭ eu și la boieri
aicea). Caută ce zice de opinci tot acela istoric Topeltin, și nu de la sine, ci pune cuvintele
a mai vechi de sine istoricilor, anume Alfon-sŭ și pre Plavt și pre Ag. Ghel, carile au scris
cărți de portur ile céle vechi limbilor: Féliul încălțămintelor a românilor ieste cu piiéle crudă,
de fiéștece dobitoc, piste picior învălit bine în obiiele de lână încal ță și apoi piielea acéia
leagă cu curea piste picior, de înfăș oară piciorul de la dégite pănă sus, toată glezna. Și
acéstea ieste portul râmlénilor celor vechi, străm oșilor lor, care purta la oști. Acestŭ fél de
încăl țăminte a slujitor ilor oșténi era la râmléni. Numai atâta osebir e vedem, pe cum cetim
în istori ile céle vechi, că oșténi i Râmului nu învălii a în obiiele, ce gol piciorul încălța cu
piiele și cu legături în cruciș, ca gratia; în opinci numai cât, ține piciorul la călcăi lega.
Acéstea suntŭ cuvintile acelui istoric, din cuvântŭ în cuvântŭ. La noi de necinste ieste
acést fél de încălțăminte acum, la acéstea vacuri, care era de cinste la râmléni și de vitejie
portŭ. Vedem acum la cerchez i că acest, fél de port de încăl țăminte pentru spri ntenii e țin.
Aicé ieste locul a pomeni și de tunsur a acia, de care au scris un Simion Dasc al și mai
nainte de dâns ul Istratie logofătul.Precu m s-au arătat de portul și încăl țămintele opincilor
din historicu l Topeltin și iarăș i dintr-însul să arată, de care aș ea dzice: M ă mirŭ cum de doo
feluri de tunsuri au luat ardelenii noștri de la râmléni, carii o țin o samă și pănă astădzi: un
fel de tunsură mai adânc ŭ la tunsură, pe lângă peliță aproape, alt fel mai departe de peliță
prin peptine tund părul. Și acei tunsuri mai aproape de pieliță noi dach ii o numim schieren,
107

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
iar acesta mai depărtat de peliță o numim coluen. Și tot Topeltin dzice: Râmlenilor le
placea a rade și în chipul ceatle ului acoperiè cărunte țile sale și pricină da că la cap din
dos, la ceafă, tundea părul, să fie capul totŭ slobod de sudori și în răcoreal ă la ostene le.
Vede-se dară că ieste vechi ŭ obiceiŭ tunsura aceasta, care și pănă astădzi se vede la o
samă de lăcuitori i a țărâi noastre și-n Ardeal, și ieste de la râmléni aceasta, sămnŭ
slujitorescŭ, că în chipul cetlăul ui își învălui a capul slujitor ii Râmului cu taftă supțire, ca-n
chip de cunun ă slujitorească. Vădu-s ă dar basne le acelor scriitori mai sus pomeniți,
Simion Dasca lul și Istrate logofătul și acel amăgeu, Misail Călugărul, carii au scris că
sămnul acei tunsur i ca un cetlău au fostŭ sămnŭ tălhărescŭ, cu carei însam nă râmlenii cei
de rău făcători.
Rămâne aici rândul a arăta de graiul și slovele, de unde ieste izvorât, acestor țări de
care pomenim. Precum dar s-au arătat de-plin neamul acestor țări aședzate pe aceste
locuri de râmleni, așè și graiul totŭ de la râmleni izvorât, cu ciilalți historici mărturiséște și
Topeltin, care așè dzice: Am dovedit mai sus a fi Italiia pricina descălic ării valahilor, așè și
aicè aceiiaș laudă mărturis im, că limba lor ieste limba vechilor romani, amestec ată sau
mai mult stricată cu sârbască, rusasc ă, dățască, horvăț ască slovenească procâi. Și dzice
precu m și un historicŭ ce-i dzic Covați iocie au socotit precum graiul de casă a ardelenilor
mai mult are în sine însămnarea graiului românescŭ și lătinescŭ, decât a graiului de acmu
a ital iianilor.
Și cu vréme îndel ungată, ce nu străm ută și nu astupă, vestite împărății, crăii, domnii,
așè și graiul romanilor pre aceste locuri cu îndelungată vréme și răsip ă lăcuitorilor , romanii
de supt aceste locuri, care pusti indu-să de năvala tătarâ lor, să mutase aceștia de aicè la
Maramorăș, cei din Țara Munten ească la locurile Oltulu i, trecândŭ munții, ș-au strem utat,
și gra iul. Că und e dzice lăti néște: Deus, noi dzic em: Dz ău sau Du mnădzău, me us, al mieu,
așijdere a, unde țelum ei, ceriu l, homo, omul, frons u, fruntea, anghelus, îngeru l. Iar nice
unili cuvinte nu suntŭ să nu fie protivnice cu lătinéște, sau la început, sau la mijloc sau la
fârșit, iar unele stau neclătite, cumu-i barba-bar ba, luna-luna și altete ca acestea: vinum –
vinul, panis-p âne, ma nus-m ena, culter-cu țit.
Și așè cum amu dzis, cu vrémea ș-au schimbat graiul și s-au amestecat cu
slovenescŭ, dațescŭ și cu alte care le-am pomenit dintru Topeltin. Pe această poveste
cură și aflatu l slovelor , cu care și scrisoare a de la sirbi o au luat-o, amu după a doa
descă lecătură d e Dragoș-vodă aic è în țară și la m unténi Negr ul-vodă.
Cătră acestea adaog im rândul aicè obiceilor meselor și ospețelor, carii să văd că-s
vechi ținute aicè într-aceste țări și le ieste de la vechii romani, precum a închin a păhar
pentru sănătăț ile priietinilor ș-a împăraților, că scrie Dion vestitul histor icul, care întru laudă
împăratul ui Avgustŭ cum vechiŭ obicei au fostŭ ca nărodul giurând pre piedzii cei buni sau
năroc irea împăratulu i, să bè la ospețe pentru sănătatea lui. Ciiarcă de aceasta mai pre
largŭ la Pliniie. Acestŭ obiceiŭ și la némți și la unguri, la ardeléni, vechi i romani și la noi pe
urmă, de pomenesc la mese sănătă țile domnilor cu păhare pline de băutur i, așè și a
priietinilor. La acestea și obiceiul ce stă încă într-ac este țări, adec ă aicè la noi și la muntèn i
și la darea datoriei de opște, adec ă la moarte, vechiŭ obiceiŭ, că dzice Topeltin: În Arde al
dach ilor, obiceiŭ cu mare petrecer e a duce mortul la groapnița; mărgŭ înaintea boierilor
cântăre ții și preuții, pe urmă viniia cielaltă mulțime, închipuind cum și ceielalți vor mérge
unde și cel mortŭ, ca cum ar dzice: mergi, că noi te vom urma. Vechiŭ obiceiŭ și la
râmleni; le dzicé trimbițe înaintea osălor, cum mărturiséște Ovidius: Cantabat moestis tibia
funeri bus adec ă: Cânta trâmbiță de jelea astrucări i. Și aceasta la cei mai de cinste oameni
să făcè, precum și astădzi la aceste țări, la astrucări domnilor și la alții oameni de cinste.
Și iar tot acel Topeltin dzice: Muieri le daților osăle părinților, a ficiorilor, a bărbaților și altor
rudenii cu bocet nespus mărgŭ după ose, cu plânsuri de mirat și cuvinte de jele cuprindŭ
108

Capitolul II. Limba r omână vs. lim ba moldoven ească
osăle și cu glas mare toată viiața omeneasc ă o plângŭ. Scrie Varro în cartea a 4, de viiața
romanilor, cum cerca muiere, care avea glas mai bun, de cânta la osă, precum aceastaș și
aici în țară să face și pănă astă dzi și cu alăute. Și acestea l e-am arătat ca și dintru acéștea
să să cuno ască niiamul cu ob icéiur ile că au i eșit de la Râ mŭ.
II.5. Academia Română, prezidată de Ionel Haiduc, a criticat
sever pe aceia care susțin exis tența unei "limbi moldo venești" ,
spunâ nd că acest concept sf idează ade vărul științific.
Într-un comunicat de presă, Acad emia de la București, reamintește că împotriva
conce ptulu i de "limbă moldovene ască" s-au pronun țat de-a lungul vrem ii numeroși
romaniști de prestig iu, inlcuis din fosta URSS.
"Acum o jumătate de secol, doi renumiți profesor i ai Universită ții din Moscova ,
romanistul R.A. Budagov și slavistul S.B. Bernstei n, au trimis revistei Voprosî
jazâkoznanij a (Prob leme de lingvistică) artico lul Cu privire la unitatea de limbă româno-
moldovene ască, articol ce a fost publicat abia în 1988 în revista Nistru ", se spune în
comunicat.
"Cei doi savanț i arătau în mod clar că s-au irosit multe forțe și mult timp pentru a
demonstra teza eronată cum că moldovenii și românii vorbesc limbi romanice înrud ite, dar
diferite. Dovezi în favoarea aceste i teze n-a u existat și nu pot exista."
În comunicatul Academiei se reamintește și poziția expri mată în 1997 de renumitul
lingvist Euge n Coșeri u, originar din Basar abia.
"A promova sub orice formă o limbă moldovene ască deoseb ită de limba română, este,
din punct de vedre strict lingvistic, ori o greșea lă masivă, ori o fraudă științifică; din punct
de vedere istoric și practic, este o absurd itate și o utopie; din punct de vedere politic, e o
anulare a identităț ii etnic e și cultural e a unui popor și deci un act de genoci d etnic și
cultura l," spun ea regretatul Eu gen Coș eriu.
Recent, europarl amentari i PSD au criticat o rezolu ție a Parlamentu lui Euro pean cu
privire la regimul de vize pentru cetăț enii Republicii Moldova, în care era menționată
"limba m oldovenească ".
Iar președinte le Vladimir Voroni n a acordat o serie de interviuri în care critica sever pe
aceia din Ro mânia și Republica Moldova care neagă existenț a "limbii m oldovenești".
Acade mia Română reamintește și de poziția exprim ată de Uniunea Scriitorilor din
Republica Moldova, în acord cu poziția Acade miei de Științe, care declara în septe mbrie
1994: "Folos irea gloton imului 'limba moldoveneasc a' creează o confuzie peric uloasă în
fața lumii civiliz ate și ne face de rușine în faț a copiilor noștri și a gen erațiilor care v or veni.'"
Forur ile politic e din România și din Republica Moldova trebuie să asculte glasul rațiunii,
să aper e cu fermitate adevărul științific și dr eptul românilor de pr etutindeni de a avea o limbă
unică, în conce rtul li mbilor europene și al lumii civilizate.( ACADEMIA ROMAN A)
109