II. Scrisoarea de dragoste [606676]

II. Scrisoarea de dragoste

2.1. Arta de a scrie

Friedrich Nietzche a fost primul care a descoperit că arta scrisului ne modelează
gândurile, considerând că nu oricine poate a ș terne cuvinte pe o foaie de hârtie, ci numai
oamenii ”cu o educa ț ie peste medie” , urmând ca viitorul ș i noile descoperiri să-l 1
contrazică.
Despre participiul ​ scris/ scrise mul ț i savan ț i moderni s-au încumetat să explice ș i de
multe ori au precizat că ar trebui ”citit cu oarecare nefien ț ă” datorită faptului că scrisorile
antice erau de cele mai multe ori dictate. Fie că era vorba de un analfabet sau un om
bogat ș i cu o cultu ră bogată, cuvintele care urmau a fi a ș ternute pe hârtie erau dictate unui
scrib al satului.
Pe de altă parte, ideea lui Cicero despre această metodă este opusă, sus ț inând că
”este nepoliticos să nu scrii cu mâna propria o scrisoare” , mai ales dacă este adresată 2
unei rude sau mai ales persoanei iubite. Putem spune acela ș i lucru despre scrisul la
calculator, dar lucrurile sunt discutabile aici deoarece un calculator poate imita grafia
scrisă de mână, de ș i pentru persoanele mai preten ț ioase ș i atente la detalii, aceasta ar fi o
insultă.
O pagină simplă, albă cu mai multe cuvinte frumoase a ș ternute este diferită ș i
chiar banală fa ț ă de una scrisă de mână, cu un stilou care reu ș e ș te să rotunjească cuvintele
după sentimentele îndrăgostitului, fiului, tatălui, nepotului, etc. Po ț i sim ț i parfumul
destinatarului imprimat în hârtie ș i lacrimile care au curs în timpul redactării acesteia, iar
scrisul de mână presupune un efort suplimentar din partea destinatarului.
1 ​ Erotographos 50+1, Coordonator Antoaneta Tănăsescu, ​ Scrisoarea de iubire, dragoste, amor ​ , Ars Docendi,
Universitatea din Bucure ș ti, Bucure ș ti, 2009-10-14, p.11.
2 Ibidem ​ , p.12.

În prezent, această practică a scrisului de mână e pe cale de dispari ț ie, oamenii au
renun ț at la aceast ă frumoasă metodă de a- ș i exprima gândurile, experien ț ele în favoarea
re ț elor sociale de care sunt absorbi ț i în totalitate. Acest lucru nu este neapărat un
dezavantaj pentru societate, însă no ț iunea de ​ scrisoare lipse ș te cu desăvâr ș ire din
vocabularul multor oameni, ne ș tiind cum se redactează corect, de ș i sunt instrui ț i la
ș coală.
Trăim în secolul vitezei, iar lucrurile se schimbă radical într-un timp foarte scurt.
Angaja ț ii nu mai trimit scrisori superiorilor lor, ci e-mail-uri, astfel informa ț ia ajunge
mult mai repede la destinatar.
Dacă ne întoarcem în trecut, vom descoperi că prima scrisoare nici măcar nu
semana cu o epistolă, era doar ”o misterioasă tăbli ț ă însemnată cu semne tainice ș i
indescifrabile.” De atunci, s-au tot scris numeroase epistole, bile ț ele, telegrame, iar odată 3
cu dezvoltarea tehnologiei, e-mail-uri ș i mesaje pe re ț elele sociale.
O practică interesantă regăsită în perioada antichită ț ii este recitirea scrisorii.
Aceasta a fost marcată de legenda dintre Leukippe ș i Cleitophon, doi îndrăgosti ț i care ”de
teamă că părin ț ii nu vor fi de acord cu căsătoria, ei fug cu o corabie la Alexandria, dar în
drum sunt ataca ț i de pira ț i, care o iau prizonieră pe Leukippe, în vreme ce Cleitophon
reu ș e ș te să scape, dar e convins că iubita lui a fost ucisă de pira ț i. Nu e a ș a, Leukippe e
doar vândută ca sclavă a unei văduve, Melitta, care se îndrăgoste ș te de Cleitophon ș i îl
convinge să se însoare cu ea. Imediat după ceremonia nup ț ială, îndată ca fiind al iubitei
pierdute. El începe prin a citi oarecum mecanic misiva, întrebându-se la sfârsitul primei
lecturi dacă scrisoarea i-a parvenit lui Hades, drept care recite ș te scrisoarea: am revenit la
text, scrutând fiecare cuvânt, de parcă a ș fi vazut, de parcă a ș fi vazut-o chiar pe ea
printre litere).” 4
Structura ”printre rânduri” este destul de des folosită de teoreticieni pentru ”a conferi
prezen ț ă celor absen ț i ș i de a provoca adevărate epifanii” . Îndrăgostitul vorbe ș te direct 5
cu scrisoarea ș i se simte prezent în scenele descrise, iar când îi răspunde iubitei folose ș te
3 Ibidem ​ , p. 14.
4 ​ Ibidem ​ , p. 17
5 ​ Ibidem ​ .

sintagma ”absen ț a prezen ț ei tale” care este menită să sensibilizeze receptorul, adică 6
iubita dărâmată de dorul lui Cleitophon.
Începuturile scrisorii datează încă din secolul al XVI- lea. Primul text în limba
română a fost- întâmplător sau nu- o scrisoare, mai exact ”o scrisoare particulară a
boierului Neac ș u din Câmpulung, adresată lui Johannes Bekner, judele sas al Bra ș ovului
con ț inând o inform are despre incursiunea unor trupe turce ș ti peste mun ț i.” 7
Scrisoarea este de o ”rară frumuse ț e” după cum precizează Grigore Brâncu ș ș i descrie
epoca în care textul a fost scris prin faptul că ”exista un model de scriere a epistolei,
calchiat după modelul slavon”. 8

2.2. Stilul epistolar- repere teoretice

Formulele de început specifice secolului XVI sunt înso ț ite întototdeauna de
indica ț ii în ceea prive ș te destinatarul ș i adresează o urare: ”De la jupan Preda postelnicul.
Scris-am de la Dumnezău bucurie la ei miei cisti ț i ș i preaiubi ț ș i dulci ș i drag părin ț i mai
mari, jupânul Lucaci, marele bulgăr, ș i la jude ț ul cel mare al cetă ț iei Sibiiului, multă
viia ț ă ș i sănătate treme ț domniia-voastră.” Regăsim în aceste structuri erori gramaticale 9
ș i cuvinte împrum utate din limba slavonă. Mai târziu, formulele de început au evoluat în
”dragă X” ce par a fi mai dezvoltate ș i mai sincere.
Majoritatea scrisorilor specifice secolului al XVI-lea con ț in acel tip de polite ț e de natură
negativă: “Domnia-Voastră” (în diverse variante), iar actele de vorbire sunt prefa ț ate de
expresii ilocu ț ionare de tip ”dăm în ș tire, să ș ti ț i, vă scriem”.
În ciuda erorilor gramaticale ș i a formulelor atipice secolului nostru, scrisorile din
această perioadă puteau fi în ț elese de către orice persoană, la fel cum mesajele codificate
în prescurtări, parcă de neîn ț eles, pe care tinerii le schimbă zi de zi.
6 ​ Ibidem ​ .
7 ​ Ibidem, p. 24.
8 ​ Ibidem ​ .
9 ​ Ibidem, p. 25, ​ *Transilvania, noiembrie 1599-septembrie 1600

Scrisoarea reprezintă nucleul dur al stilului epistolar, fiind urmată de alte
subspecii ca telegrama, e-mail-ul sau mesajele pe robot. Mesajul unui asemenea text
trebuie să aibă o linie comună- în cazul scrisorii- sau mai multe mesaje ( însemnarea,
telegrama, biletul).
Emi ț ătorul, în acest stil poate îndeplini atât func ț ia de creator, cât ș i cea de executant, iar
de cealaltă parte receptorul este mai degrabă pasiv, excep ț ie făcând doar cazul scrisorii
electronice când ”capătă o func ț ie activă prin sistemul ​ reply ​ .” 10
Se poate observa o diferen ț ă clară a codului dintre scrisoarea clasică ș i cea
electronică. Scrisoarea clasică poate fi, desigur, personalizată cu ”semne” ale
expeditorului, poate fi parfumată, într-un col ț al scrisorii poate fi lăsată- inte ț ionat sau nu-
amprenta celui care redactează textul.
În cazul scrisorii electronice, codul este unul fad, anumite simboluri poate doar imitate,
dar aceasta î ș i pierde din autenticitate.
Aceste caracteristici sunt absolut valabile ș i în secolul vitezei când oamenii ignoră
detaliile care pot marca anumite diferen ț e ș i pot isca anumite stări inedite.
Genera ț ia noastră, a tinerilor absorbi ț i de tehnolo gie este destul de superficială ș i
naivă. Credem în emoticoane care ne descriu sentimentele, în loc să scriem pe o foaie de
hârtie tot ceea ce avem de spus.
Desigur, înainte de a redacta o sccrisoare trebuie să ț inem seama de ni ș te reguli
care nu întotdeauna sunt respectate. Aceste reguli datează încă din anii 1840-1900
precizate în „Eratographos 50+1” ș i sunt încurajate a fi urmate de către oricine î ș i
propune să scrie o epistolă.
În primul rând, trebuie să ț inem seama de gramatică, de regulile de a scrie corect
ș i coeren ț a con ț inutului. Scopul ș i cuprinsul scrisorii sunt elemente foarte importante, iar
detaliile mult prea multe pot face ca subiectul scrisorii să se piardă.

10 ​ Ibidem ​ , pp. 18-19

Mul ț i autori celebri optau deseori pentru cuvinte deosebite sau cum le-am numi
noi „pompoase”. Spre exemplu, Mihai Eminescu în coresponden ț a sa cu Veronica Micle:
„pe cât de mitică e ș ti tu, pe atât de ​ perfidă ​ , îmi ​ imputezi ba că n-am treabă, ba că nu- ț i
trimit ​ Timpul ​ regulat, fiindcă uit să ț i-l trimit.” De aceea este important să cunoa ș tem 11
foarte bine destinatarul pentru a adapta stilul de scriere ș i modul de adresare.
Regulile generale de a ș ezare în pagină le poate ghici orice persoană: „data se scrie
sus pe întâia pagină, la dreapta, iar în epistolele adresate persoanelor superioare nouă,
data se scrie la sfâr ș itul epistolei de-a stânga înaintea sau în urma semnăturei. Ea trebuie
să coprindă lămurit ș i exact locul, anul, luna ș i ziua în care se scrie epistola.” 12
Ideile trebuie să fie bine gândite ș i chiar formulate pentru ca expeditorul să fie
în ț eles. Pe lângă cuprins, contează, desigur ș i „ambalajul”, în cazul acesta fiind plicul
care trebuie să fie nou sau bine îngrijit. Datele scrise pe plicul scrisorii sunt diferite
uneori datorită func ț iei destinatarului. Spre exemplu, „unui militar adăugăm lângă nume
gradul, regimentul, batalionul, batalionul, compania ș i ora ș ul de garnizoană.” 13
De asemenea, modul cum redactăm scrisoarea depinde de rela ț ia cu persoana în
pauză ș i func ț ia sa. „În scrisorile adresate doamnelor, nu se folo ș este decât „Doamnă”,
titlul ș i calitatea lo r sunt numite numai în reclamă ș i în adresa de pe plic.”
Într-adevăr, nu există vreun subiect anume despre care să nu putem scrie o
epistolă. Dintotdeauna formulele de început ș i de final au variat în timp, iar „în cazul
formulei de adresare se poate vorbi de un caz de conven ț ionalizare.” 14
Majoritatea scrisorilor începeau cu o indicare a destinatarului ș i o urare de
sănătate: „ La ai no ș tri preaiubi ț i ș i de la inimă fra ț i, jupan. Dan vistiiar ​ i ​ jupan Ventilă
clieucear ​ i ​ jupan Ioan aga ​ i Preda postealnic ​ i ​ jupan Jipa portar ​ i ​ Stanciul logofet ​ i ​ Mihaiu
logofet, sănătate ș i închinăciune tremeatemu domnilor-voastre. ( Scrisoare, Târgovi ș te, 5
septembrie, 1599).” 15
11 ​ Ibidem ​ , p. 218
12 ​ Ibidem ​ , p. 47
13 ​ Ibidem ​ , p. 49
14 ​ Ibidem ​ , p. 20
15 ​ Ibidem ​ .

Scrisorile se împart în două categorii după domeniul de adresabilitate:
administrativ-oficiale (autonome prin formule ș i tipare fixe) ș i familiale, însă există
desigur o categorie aflată la grani ț a dintre cele două amintite. În această categorie se află:
scrisoarea de felicitare, de mul ț umire, de invita ț ie, de condolean ț e.
Pe lângă aceste categorii, în stilul epistolar putem încadra: biletul ș i telegrama, urarea/
felicitarea. Scrisoarea de inte ț ie, scrisoarea electronică, mesajele pe robot.
Scrisorile între so ț i ​ / ​ logodnici con ț in multe însemnări ș i diverse moduri de
adresare care pot reprezenta evolu ț ia unei rela ț ii. Formulele de adresare diferă în func ț ie
de „treptele rela ț iei”. Un exemplu potrivit pentru această caracteristică a scrisorii ar putea
fi coresponden ț a dintre G. Călinescu ș i so ț ia sa Alice-Vera Trifu care acoperă o perioadă
de aproape patruzeci de ani, iar în total au fost douăzeci ș i nouă de scrisori. Primele cinci
scrisori dezvăluie o rela ț ie la început, care se dezvoltă în timp. Formulele de început
evoluează de la „Dragă Alice” la „Dulcele meu Alice” ș i „scumpul meu Alice”. După
căsătorie, tonul scrisorii se schimbă, devenind parcă mai formal („Alice, scumpa mea
so ț ioară”, ”O sărutare înfocată de la al tău so ț ș i prieten”), dar pe de altă parte mult mai
grijuliu în ceea ce prive ș te sănătatea so ț iei („Mânu ț a ta s-a vindecat? Vezi să nu se
infecteze. Spune-mi ș i de asta. Să faci în fiecare seară cum te-am învă ț at.” ) 16
Marii conducători din lumea întreagă au scris so ț iilor, logodnicelor sau iubitelor
de-a lungul timpului, iar sub aparen ț ele care dezvăluiau ni ș te oameni serio ș i ș i autoritari,
a fost descoperită latura sensibilă ș i romantică. George Bush, pre ș edintele cu numărul 41
al S.U.A îi scrie Barbarei Pierce nenumărate scrisori în perioada războiului care s-au
pierdut ulterior, reu ș ind să păstreze doar una ca pe o comoară. 17
Fostul pre ș edinte o alintă pe iubita sa în cele mai frumoase moduri („scumpa mea”,
„comoara mea”, „frumoasa mea”) ș i se destăinuie ca un adolescent pustiit de dorul pentru
persoana care i-a furat inima.

16 ​ Ibidem, ​ p. 23.
17 David H. Lowenherz, ​ 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile, ​ Ruxandra Toma, Bucure ș ti,
Nemira, 2017, pp. 49-50.

Se adresează direct, folosind persoana a II-a singular: „Mi se părea că
îndeplinirea acelui ț el era tot ce mi-a ș fi putut dori, dar, Bar, tu ai schimbat totul.” (…)
„Bar, tu mi-ai împlinit via ț a într-un fel în care doar visam- această fericire desăvâr ș ită din
sufletul meu trebuie că este un semn al iubirii pe care ț i-o port.”
Napoleon Bonaparte, general francez ș i împărat al Fran ț ei era un romantic
incurabil chiar dacă a ascuns urmele pove ș tii sale de dragoste cu iubita sa Josephine.
În cuprinsul uneia dintre scrisorile găsite în casa frumoasei iubite, î ș i destăinuie
adevăratele trăiri prin sintagme ca: „departe de tot ce iubesc”, „am sufletul nespus de
greu” ș i multe alte le care descriu în amănunt starea deprimantă a îndrăgostitului.
În anii ‘90, îndrăgosti ț ii obi ș nuiau să scrie versuri în scrisorile trimise, fie
compuse personal, fie preluate pentru a transmite sentimentele care îi măcinau. Desigur,
versurile scrise de către îndrăgosti ț i erau ș i au rămas mult mai profunde datorită efortului
de a a ș eza cuvint ele pe hârtie ș i a le da un sens. Putem regăsi în cadrul acestor poezii
anumite întrebări retorice care sunt menite să trezească amintiri destinatarului („ Mai ș tii
sărutul nostru/ Pe serile cu lună/ Lângă acea pădure?”) sau să proiecteze în viitor imagini
feerice alături de expeditor.
Elementele cosmice sunt prezente în crea ț iile îndrăgosti ț ilor ș i ajută la crearea
unui tablou perfect pentru a transmite sentimentele ș i gândurile dorite („Pe bolta
necuprinsă/ Clipesc atâtea stele”). De asemenea, natura se armonizează perfect cu
declara ț iile sincer e de iubire: „Pe când iarba care cre ș te/ Ș i se înal ț ă tot mai sus/ A ș a te
iubesc pe tine/ Dar în fa ț ă nu ț i-am spus…”. Toate aceste mărturisiri erau a ș teptate
întotdeauna cu nerăbdare ș i citite cu multă emo ț ie ș i lacrimi, trăiri care în secolul
tehnologiei s-au pierdut în majoritatea cazurilor.
Tinerii absorbi ț i de ecranele strălucitoare nu mai acordă importan ț ă anumitor
gesturi sau detalii ș i î ș i declară sentimentele prin postări în mediul virtual, iar acestea sunt
reprezentate de versuri din melodii, citate sau declara ț ii de iubire.( vezi anexele 1, 2).
De asemenea, mul ț i dintre posesorii de conturi pe aceste re ț ele sociale preferă să scrie în
limba engleză dorindu- ș i să fie astfel în pas cu moda.

Conversa ț iile virtuale durează la nesfâr ș it, iar uneori nerăbdarea de a întâlni
persoana care se află la capătul tuturor declara ț iilor de iubire dispare încet-încet deoarece
se simt mult mai în siguran ț ă ș i pot face orice mărturis ire fără teama înfruntării fa ț ă-n
fa ț ă.
Scrisorile care ajungeau la destinatar erau, de obicei, înso ț ite de un cadou, un
obiect pentru uz personal care să îi amintească mereu de expeditor. Odată cu trecerea
timpului, cadourile erau înso ț ite de felicitări sau bile ț ele.
Scrisorile de ruperi de rela ț ii, de repro ș uri, de adio ​ sunt conversa ț iile interminabile de
astăzi care o avalan ș ă de stări la fel ca în cazul epistolelor.
„Nu, Diano, nu mă iube ș ti. Nu pot crede în amorul tău când te văd rezervată pînă la
nepăsare, punând neîncetat o piedică între noi. Ah!Dacă a ș puteacel pu ț in zice: ea nu mă
mai iube ș te! Dar n-am nici această mângâiere pentru că tu nu m-ai iubit niciodată!
Îndoială aceasta e prea crudă. Îmi trebuie o explicare, Dianoi, respinge-mă, gone ș te-mă,
gone ș te-mă, dar d ă-mi cel pu ț in secretul nepăsării tale. ” 18
De ș i în majoritatea scriorilor de adio îndrăgosti ț ii cer uitarea, nu ezită să
repro ș eze anumite lucruri, cum ar fi anumite interese ascunse.
„O, văd, nu inima mea o vre ț i, ci numele meu. Nu voi da pe unul fără cealaltă. Un
poet a zis: Floarea de portocal e simbolul căsătoriei. Florile-i sunt albe ș i roadele
galbene. Mă tem de gălbenare ș i mă retrag în cortul meu. Adio,
R.” 19
Repro ș urile sunt „la modă” în secolul tinerilor absorbi ț i de tehnologie, iar acestea
rezultă de cele mai multe ori din frustrări. Despăr ț irile se produc ini ț ial în mediul virtual
pentru a fi vizibile, iar dacă îndrăgosti ț ii decid la un moment dat să se împace totul revine
la normal. Aceste schimbări de manifestă pe re ț elele sociale ș i constau în
ș tergerea/ascunde rea pozelor cu persoana iubită, a comentariilor, etc. Ulterior fiecare
partener tinde să afi ș eze o atitudine rece, indiferentă ș i suferindă pentru a face vizibilă
într-un mod subtil despăr ț irea.
18 ​ Erotographos 50+1, Coordonator Antoaneta Tănăsescu, ​ Scrisoarea de iubire, dragoste, amor ​ , Ars Docendi,
Universitatea din Bucure ș ti, Bucure ș ti, 2009-10-14, p. 57.
19 Ibidem.

Despăr ț irile nu se rezumă la o singură ceartă, iar îndrăgosti ț ii prelungesc agonia ruperii
rela ț iei pe mai multe zile ș i uneori chiar săptămâni sau luni. Chiar ș i după o perioadă
lungă de timp care a trecut de la despăr ț ire, tinerii postează statusuri din care se poate
în ț elege că ș i-au recăpătat libertatea ș i se simt mult mai bine singuri (Vezi anexele 3,4, 5,
6).

2.3. ​ Tradi ț ional vs electronic

În secolul vitezei, al schimbărilor de la o zi la alta aproape orice serviciu sau
răspuns la o nevoie este la distan ț ă de un simplu click, să scrii o epistolă pentru a- ț i
exprima anumite gânduri este un lucru demodat, pare o pierdere de timp.
În ciuda acestor concep ț ii, Lewis Caroll „putea oricând să găsească o scrisoare
expediată sau primită cu mul ț i ani în urmă între cele peste 98.000 de scrisori ale sale ș i să
î ș i amintească ceea ce a scris în ea.” Secretul lui poate fi descoperit în „Opt sau nouă 20
cuvinte în ț elepte despre coresponden ț ă” publicate în 1990. Astfel, oricine poate în ț elege
că „nu numai un softwear poate organiza o coresponden ț ă, ci ș i un caiet de 200 pagini
solid legate ș i ingenios liniate. În acele vremuri (anii 1920) redactarea unei scrisori
implica ceva timp ș i spa ț iu; încă erau la modă epistolele ample ș i trimise la intervale de
timp relativ scurte, implicând a ș a-zise „pierderi de timp pre ț ios.”
Toate astea veneau în contradic ț ie cu dorin ț a de eficien ț ă ș i de viteză a epocii.
Beerblock cere mai mult timp pentru via ț a ș i activitatea proprie a fiecărui om ș i mai pu ț in
pentru tot ce ar intra în categoria hâr ț ogărie.” 21
Fie că scriem pe hârtie sau în format digital, într-o scrisoare ne expunem
gândurile ș i senti mentele în toată splendoarea lor deoarece atunci când scriem e printre
pu ț inele „momen te în care omul permite sau e posibil să comunice cu dublul,
incon ș tientul, iden titatea sa sensibilă.” 22
20 ​ Ibidem, ​ p. 62.
21 ​ Ibidem ​ , p. 63
22 ​ Ibidem ​ , p. 65.

Rareori putem face mărturisirile scrise în fa ț a persoanei căreia îi scriem deoarece ne
lipse ș te curajul sau pur ș i simplu nu putem rosti acele cuvinte deoarece sunt ascunse în
subcon ș tientul nostru. Chiar ș i în scris ezităm să spunem anumite lucruri fiindcă suntem
tenta ț i de multe ori să exagerăm sau pur ș i simplu evităm adevăratele mărturisiri. Lăsăm
imagina ț ia „să zbu rde” ș i adevărul se rătăce ș te, iar sentimentele î ș i pierd esen ț a.
„În chip destul de paradoxal, aceste scrisori, citite mai îndeaproape , par pe cât de
sentimentale, pe atât de lipsite de sentiment.” 23
Acest fapt se întâmplă ș i în cazul scrisorilor electronice sau mesajelor specifice diferitelor
aplica ț ii. Falsitate a mesajelor nu este remarcată la prima vedere deoarece emoticoanele,
gif-urile, selfie-urile romantice arată doar o fa ț adă a rela ț iei, aceea pe care restul lumii
trebuie să o cunoască.
După cum spun englezii, „less is more”, iar bile ț ele fie ele de amor sau de
prietenie au un impact mult mai puternic, de ș i con ț inutul este mult mai mic în compara ț ie
cu apistola.
Motivul pentru care această practică de a scrie bile ț ele este îmbră ț i ș ată cu atâta căldură
este lipsa ve ș nică a timpului: „Nu mai avem timp să scriem ș i să citim scrisori.” 24
În zilele noastre, este vorba despre cu totul altceva, „de viteză, de motoare, de
claxoane, de amortizoare, de parbriz,” iar sentimentele sunt lăsate la o parte. 25
Timpul ne limitează anumite activită ț i, totul se întâmplă cu o viteză ame ț itoare, iar atunci
când sacrificăm câteva clipe pentru a scrie o epistolă înseamnă că este o cauză importantă
(moartea unei persoane dragi-scrisoare de regret, scrisoare de amor pentru a cuceri o
femeie, scrisoare destinată familiei pentru a anun ț a o veste).
Totu ș i, când sunte m pu ș i în situa ț ia de a alege între bile ț el, scrisoare sau SMS preferin ț ele
diferă în func ț ie de anumi ț i factori.
În primă instan ț ă, ne raportăm la vârsta destinatarului ș i la rela ț ia pe care o avem
cu acesta. Declinul scrisorii poate fi remarcat în textul lui Maurice Beerblock care „pune
această problemă alegerii pe un ton grav” 26
23 ​ Ibidem, ​ p. 69.
24 ​ Ibidem, ​ p. 71.
25 ​ Ibidem ​ , p. 72.
26 ​ Ibidem ​ , p. 73.

„A face o op ț iune exclusivistă pentru unul dintre cele trei mijloace de comunicare
înseamnă să ne limităm spiritul, în loc să-l modelăm după fiecare situa ț ie de via ț ă , după
oamenii care se află în jurul nostru ș i pe care îi apreciem diferit, individual, în func ț ie de
o mul ț ime de crite rii subiective ș i obiective, nu lua ț i la grămadă.
Suntem personalită ț i flexibile, nu robo ț ei programa ț i să gândească la fel în fiece situa ț ie.
Trebuie să avem libertatea de a avea mai multe op ț iuni în această problemă, de a alege
toate cele trei tipuri de comunicare, de a le folosi după bunul plac ș i, în acela ș i timp, în
func ț ie de preferin ț ele celor cărora ne adresăm.
Trebuie să ne rezervăm dreptul ș i libertatea de a opta pentru ce ni se pare frumos ș i
pentru ceea ce iubim ș i ne face să ne sim ț im împlini ț i.” 27
Suntem ancora ț i în mrejele tehnologiei, de ș i nu am recunoa ș te asta în ruptul
capului pentru că sună ca o dependen ț ă ș i nu vrem să fim trata ț i ca ni ș te droga ț i. Acesta
este adevărul. Nu ne putem despăr ț i de ecranul telefonului, este cel mai important obiect
pe care îl avem cu noi oriunde mergem. Aceast comportament dus la extrem poate avea
urmări grave deoarece ne îndepărtăm tot mai mult de realitate, trăim în lumea live-urilor,
a reac ț iilor, a comentariilor, a tot ceea ce este nou ș i are legătură cu prietenii virtuali. Nu
mai putem lega rela ț ii reale, iar la întâlniri nu comunicăm deoarece suntem prea ocupa ț i
să postăm tot ceea ce facem, mâncăm sau bem. Această realitate tristă se reflectă ș i în
comportamentul nostru.
Sunt foarte multe exemple care ne demonstrează că omul modern denotă o
comoditate exagerată: folosirea calculatorului de buzunar anulează capacitatea
individului de a mai face calcule cu două sau trei cifre, automobilul devine o extensie a
propriilor noastre picioare de care devenim dependen ț i ș i nu mai suntem capabili să
mergem pe jos pe o distan ț ă relativă scurtă, etc.
Cartea a redus memoria omului de-a lungului timpului deoarece în cultura orală indivizii
se bazau foarte mult pe memorie, însă aceasta păstrează anumite func ț ii. La fel se
întâmplă ș i în caz ul tehnologiei, însă până la un anumit punct.
27 ​ Ibidem ​ , p. 74.

Toate aplica ț iile existente în telefoanele noastre sau în orice alt device ne
completează puterile până când reu ș e ș te să le anihileze ș i să le substituie complet. Un
exemplu observat recent a fost atunci când am servit masa într-un restaurant ș i de ș i nu am
folosit absolut deloc telefonul, fără ca acesta să aibă func ț ia de GPS activată, am primit
notificare pentru a evalua vizita în loca ț ia respectivă.
Inteligen ț a artificială ne domină fără să ne dăm seama. E adevărat, e important ca
totul să se mi ș te cu o viteză mai mare decât în era precedentă, însă e mult mai important
să facem asta cu propriile for ț e. Mersul pe jos ajută la men ț inerea optimă a sănăta ț ii,
căutarea informa ț iilor în căr ț i dezvoltă aten ț ia ș i capacitatea selectivă. Dacă substituim o
parte din func ț iile fiziologice cu tot felul de surogate, vom con ș tientiza mult prea târziu
gre ș elile făcute. De ș i câ ș tigăm mai mult timp prin diferite metode, suferim de depresie
sau de diverse alte boli.
Omul prezentului a început încet-încet să renun ț e la cultură, la carte mai exact.
Oamenii nu mai citesc, se mul ț umesc cu obiecte înlocuitoare reprezentate de imagini sau
cu trăiri de moment. Boom-ul care a dus la dezvoltarea rapidă a tehnologiei a afectat
autenticitatea stilului epistolar, transformându-l într-o practică învechită.

2.4. ​ Email-ul – „vedeta” secolului XXI

Putem spune despre această formă de comunicare că a devenit „celebră” mai mult
în cadrul companiilor ș i în rela ț iile formale dintre oameni (profesor-student,
medic-pacient, etc). Câ ț iva ani la rând, email-ul s-a bucurat de o perioadă de glorie în
care oamenii comunicau prin intermediul lui mult mai u ș or. Mai târziu a fost înlocuit de
aplica ț ii precum Messenger, What’s up, Instagram, etc. ​ Totu ș i, emailul este o formă de
comunicare mai formală, cu peste 250 de miliarde de trimiteri zilnic.
„Din 1970 emailul a început să devină tot mai utilizat, însă doar de către
utilizatori specializa ț i. Pu ț in mai târziu, în 1983, email urile comerciale au început să
prindă amploare în urma creării MCI mail – cei care utilizat MCI mail puteau trimite ș i

primi emailuri în cadrul sistemului. În 1989 a fost oferit către utilizatori CIS mail, urmat
de Lotus Express ș i alte programe pentru email.” 28
Bineîn ț eles că orice om ar prefera să trimită un email în defavoarea scrisorii
pentru că informa ț ia ajunge mult mai rapid la destinatar, totodată ș i răspunsul va ajunge
într-un timp mai scurt. Unii dintre noi nu mai ș tim cum se scrie o scrisoare, ne-am pierdut
îndemânarea ș i nu ne-am întoarce pentru nimic în lume la vechile practici.
Silvia Chimi ț a redă într-o frumoasă povestioară drama prin care trece tânărul
Google atunci când vrea să îi trimită o scrisoare iubitei sale Yahoo.
În disperarea sa, descoperă că laptopul ș i telefonul nu pot fi utilizate, a ș a că este nevoit să
caute o pană de gâscă, găsind într-un final doar un amărât de pix cu pastă „al cărui capăt
imită pana celebrelorfurnizoare de foie gras.” 29
Prin această povestioară, autoarea articolului strecoară informa ț ii pre ț ioase
referitoare la originile instrumentelor de scris: „ tocul sau condeiul se puteau confec ț iona,
odinioară ș i din trestie (în grece ș te Kalami); de aici ș i „călimară”, adică „vas în care se
pune kalami” (un condei de trestie). Pentru tânărul Google finalul scrisorii contează:
„N-am să mă sinucid din cauza superficialită ț ii cititorilor. Dragă Y, fugim împreună!”
Simte o căldură atunci când strânge scrisoarea la piept, un fel de magie pe care nu mai
sim ț ise până acum .
Miruna Ț echeră relatează o povestioară din via ț a ei ce cuprinde momentele
„epistolare” dintre ea ș i prietenele ei. Distan ț a le-a for ț at să găsească o nouă formă de
comunicare, iar în ciuda încercării de a păstra tradi ț ionala metodă de comunicare prin
scrisori, au preferat schimbul de scrisori electronice. E adevărat, nu întotdeauna a fost atât
de u ș or să transm i ț i o informa ț ie. Misterioasele bile ț ele fie de amor sau care con ț ineau
glume menite să aducă necazuri colegilor au creat amintiri frumoase multor genera ț ii.
Nerăbdarea oamenilor ș i disponibilitatea tehnologiei au transformat scrisoarea într-o
practică învechită. Avem multe de spus persoanelor dragi ș i suntem mult prea curio ș i să
alfăm părerea lor.
28 ​ https://www.mxhost.ro/scurta-documentatie-despre-email-posta-electronica/ ​ -18.04.2018, 13.00
29 ​ Dilema veche, săptămânal de tranzi ț ie, anul IX, Nr. 452, 11-17 octombrie 2012, p. 4

Sunt foarte pu ț ine persoane care ar confirma utilizarea email-ului în scopuri
personale deoarece această formă de comunicare a ocupat deja o sferă destul de formală.
Comunicăm prin intermediul email-ului când confirmăm anumite întâlniri importante sau
când suntem nevoi ț i să scriem un mesaj formal unei persoane cu un statut ridicat. Emai-ul
este „vedeta” secolului nostru deoarece în companii unde lucrează mii de oameni este
utilizat destul de des ș i permite ata ș area documentelor sau a imaginilor care ajung la
destinatar în mai pu ț in de 10 secunde. De asemenea, este folosit un limbaj specific pe
care doar angaja ț ii fiecărei companii îl pot în ț elege prin anumite prescurtări, semne sau
englezisme.
Putem spune că tehnologia domină omenirea, dar fără aceasta multe lucruri nu ar
mai fi posibile sau nu s-ar petrece cu aceea ș i viteză ame ț itoare, iar în jurul nostru s-ar
crea un haos total.

Anexa 1

Anexa 2

Anexele 3, 4, 5, 6

SPÎNU ANGELA, CRP III