II. Caracterizare fizico-geografica [308318]

Masivul Ciucas

II. [anonimizat]

2.1 [anonimizat], o [anonimizat], care il detaseaza net fata de regiunile inconjuratoare.

[anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat] 1400 – 1500 m. [anonimizat], dar crestele crenelate ale Zaganului sau proeminenta Varfului Ciucas si a Tigailor apar aproape tot atat de impunatoare

Conturarea masivului este strans legata de constitutia lui litologica si de structura. [anonimizat], fapt care ii confera individualitate prin inaltimi de peste 1700 m, [anonimizat] – nord-vest si in cea de est.

[anonimizat]-cenomaniana – care formau in cretacic o [anonimizat]-marnos-grezos de varsta cretacic inferior (baremian-aptian) si cretacic superior (turonian-seronian).

Conglomeratele, a caror grosime atinge in Ciucas pana la 600 m, [anonimizat] (calcare) [anonimizat]-[anonimizat]. Dimensiunea lor variaza de la blocuri de cativa metri cubi pana la cativa centimetri diametru. Eroziunea a [anonimizat] (1613 m) si Dungu (1502 m) , [anonimizat] 1100 – 1300 m [anonimizat]. Modul de comportare a [anonimizat], a [anonimizat], ciuperci, stanci in forma de “capatani de zahar”, [anonimizat], vantul si apa din precipitatii au jucat un rol insemnat.

Urmare a [anonimizat], care, [anonimizat], [anonimizat] 1300 – 1400 m. Ciucasul devine astfel un adevarat “castel de ape”, [anonimizat], Ramura Mica cu Babarunca. [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], unde apar la suprafata prin eroziune si se inscriu in peisaj prin mici proeminente cu lapiezuri si doline sau prin chei si vai seci.

Masivul Ciucas nu depaseste altitudinea de 1850 – 1900 m decat in varful Gropsoarele (1883 si 1853 m) si Varful Ciucas (1954 m). [anonimizat] 500 si 1000 m ([anonimizat] 1000 m; Varful Zaganu – Poiana Stanei circa 800 m; Varful Gropsoarele – Valea Tampa circa 900 m).

Infatisarea actuala a Masivului Ciucas constituie efectul unei evolutii indelungate, pe etape, a reliefului, in care rolul important l-au avut constitutia geologica, modificarea nivelului de baza al apelor si clima.

Nivelarile succesive ale reliefului, petrecute incepand din miocen, au lasat urme in morfologia masivului. Micile platouri si culmi rotunjite din Bratocea si Gropsoarele, aflate la circa 1700 – 1750 m inaltime, se racordeaza cu intinsa platforma din Muntii Grohotis – platforma Bobu Mare. Un al doilea nivel se recunoaste cu usurinta la circa 1500 – 1600 m in culmile rotunjite din Muntele Chirusca, si care, in afara Masivului Ciucas, formeaza inaltimile Muntilor Tataru la 1400 – 1450 m. Cel de-al treila nivel se dezvolta mai ales pe versantul nordic al Ciucasului, la 1000 – 1200 m inaltime, unde netezeste relieful Muntilor Urlatoarea, dar si pe cel sudic, in culmea Buzaianu (Gh. Niculescu, 1982).

Privit in ansamblu, Ciucasul este alcatuit din doua culmi principale – Culmea Bratocea – Ciucas, cu directie sud-vest – nord-est, si culmea Gropsoarele – Zaganu, orientata nord-vest – sud-est, despartite de Teleajen prin cursul sau superior (Paraul Berii). Cele doua culmi sunt unite in nord prin inseuarea larga a Muntelui Chirusca, o culme mai joasa cu intinse suprafete netede, despadurite, ce staruie in jur de 1500 – 1600 m.

Culmea Ciucas – Bratocea reprezinta partea de vest a masivului, in care se disting doua compartimente separate de Saua Tigailor. Culmea Ciucas (compartimentul nordic) atinge cea mai mare altitudine din masiv (Varful Ciucas, 1954 m). In jurul Varfului Ciucas este caracterisitc relieful ruiniform – ciuperci, stanci izolate, precum Babele la Sfat, Mana cu Cinci Degete, capatani de zahar, cueste, suprafete structurale fragmentate, abrupturi puternice in partea de vest, elemente ce maresc valoarea peisajului regiunii. Dincolo de Saua Ciucas (1525 m), Culmea Ciucas se prelungeste spre nord-este prin Muntele Urlatoarea (1440 m), Muntele Strambu si dealurile Seciului si Dragomir, pana spre Valea Buzaului.

Culmea Bratocea (compartimentul sudic) se intinde spre sud-vest pe distanta de peste 4 km, fiind caracterizata prin suprafete mai netede, cueste, suprafete structurale slab fragmentate si inaltimi ce coboara de la 1827 m, in Varful Bratocea, pana la 1263 m, in pasul Bratocea. Pantele de nord-vest sunt mai abrupte spre deosebire de cele din est, care sunt mai dulci. Relieful este mai monoton, conglomeratele inscriindu-se in peisaj mai ales in partea de sud, unde apar colti, stanci in forma de capatani de zahar, stanci razlete – Sfinxul si Coltii Bratocei. Pasunile, care acopera partea superioara a culmii, coboara lin pana la 1600 m, ceva mai jos pe versantul estic, oferind largi perspective celor care o strabat.

Coltii Bratocei

Din Culmea Bratocei se rasfira spre Valea Berii urmatoarele culmi:

Culmea Tigaile Mari (1844 m), orientata vest-est, porneste din Varful Ciucas, fiind cea mai reprezentativa culme a Ciucasului. Ea coboara in trepte catre est prin abrupturi si turnuri ce domina Valea Berii; dintre acestea, Turnul Caprioarei se detaseaza proeminent din padurea de molid. O serie de cueste, uneori etajate, sunt puse mai bine in evident prin vegetatia ierbacee instalata pe polite structurale si fete de strat. Caracteristicile sunt turnurile, ciupercile, stalpii si “padurea” de stanci in forma de capatani de zahar, toate la un loc formand frumoasa “Cetate a Tigailor” care a adus faima Ciucasului.

Culmea Tigaile Mici se desprinde din Varful Bratocea (1827 m), catre est, si coboara spre Valea Berii tot prin abrupturi mari. Padurea ce o acopera urca pana la 1500 – 1550 m, cu lobi adanci pe valea larga si seaca a Tigailor.

Culmea Gropsoarele – Zaganu constituie partea de est a Masivului Ciucas si este formata dintr-o culme principal cu directive nord-sud si o serie de culmi ce pornesc radiar din ea, din punctual numit “La Rascruce”. Culmea propriu-zisa Gropsoarele – Zaganu, cu o lungime de aproximativ 4 km, se caracterizeaza printr-un relief greoi, mai masiv si mai monoton in partea de nord – Muntele Gropsoarele (1883 m) – unde sunt caracteristice suprafetele netede, largi, cu frumoase puncte de perspective. Vaile dinspre vest, inguste si adanci, cu obarsiile seci, se strecoara printre pinteni stancosi, rupti in trepte. Ele constituie fagase umplute cu sfaramaturi de stanca, ce formeaza grohotisurile, partial fixate cu vegetatie, partial mobile, facandu-le vizibile de la mari departari. Punctele de mare altitudine au forme rotunjite si sunt despartite prin sei largi, ondulate, cu profil longitudinal domol, incat parcurgerea culmii nu prezinta dificultati.

Muntele Zaganu (1817 m), continuarea spre sud a Muntelui Gropsoarele, complet diferit ca infatisare,prezinta un relief ruiniform, cu tancuri si abrupturi mai puternice. Profilul longitudinal accidentat rezulta din succesiunea de varfuri semete si tancuri despartite prin sei bine conturate. Culmile cad abrupt spre vest, sud si mai ales catre est, unde apar si calcarele (Coltul Vanatorului), fiind sfartecate si de vai salbatice. Frumusetea si varietatea peisajului au facut ca regiunea sa prezinte o mare atractivitate turistica.

Din punctul “La Rascruce” (1805 m), nod orografic important, pornesc o serie de culmi ce se rasfira in toate directiile:

Muntele Rosu coboara abrupt circa 100 m spre vest printr-o culme prelunga cu doua proeminente – Muntele Rosu (1765 m), un varf masiv, despadurit, cu largi perspective in toate directiile, si un alt varf, mai coborat (1648 m), usor impadurit. Ele sunt despartite printr-o sa (1577 m) inscrisa pe cumpana de ape dintre paraiele Tampa – Gropsoarele si Paraul Berii. In sud, Muntele Rosu se prelungeste pana spre Depresiunea Cheia prin piciorul aluingit si domol al Dealului Cucului (1292 m) si prin culminatia Muntelui Balabanu (1278 m), pe care sunt taiate serpentinele soselei ce urca la cabana Muntele Rosu. Vaile de obarsie ale paraului Gropsoarele pun in evidenta structura intima a muntelui, conglomerate si microconglomerate in partea superioara si calcare in cea inferioara. Suprafetele structurale si cuestele dau abrupturi mari in sud, versantul nordic fiind mai domol. Calcarele se inscriu in peisaj prin stanci razlete si lapiezuri, arabescuri minunate sapate de apele de siroire.

Primavara, Muntele Rosu parca palpaie de rosul purpuriu al smirdarului foarte abundent aici, fapt care se reflecta in topicul muntelui.

Pe aceasta culme se face legatura intre cabana Muntele Rosu, asezata la 1280 m, pe piciorul mai neted, impoienit, si Muntele Grospoarele, fiind unda din cele mai frecventate zone.

Culmea Stancoasa, cu directia vest-est, despadurita, ce se continua la sud prin culmea impadurita a Suvitelor, coboara prin picioare lungi, domoale, de la 1805 m la 1300 – 1400 m spre Valea Stanei. Ambele culmi sunt alcatuite din conglomerate marunte in partea superioara si calcarele in cea inferioara, in care sunt taiate cheile Paraului Alb si ale Vaii Stanei. Vaile sunt salbatice, impadurite, in majoritate seci. Aceste culmi sunt strabatute numai de poteci pastorale, potecile turistice marcate aflandu-se numai pe vaile dintre ele.

Culmea Albele, cu directie sud-vest – nord-est, are inaltime de 1200 – 1500 m. Ea se continua spre sud prin Culmea Vaii Stanei, care se mentine la 1200 – 1450 m altitudine, ele fiind alcatuite predominant din calcare. Ambele sunt acoperite cu pasuni in partea superioara si cu paduri in rest. Pantele abrupte cu vai scurte, salvatice in vest, catre bazinul Telejenelului, le fac greu accesibile, spre deosebire de versantul estic, spre bazinul Buzaului, unde culmile sunt mai prelungi, domoale, mai usor de abordat. Traseul de creasta (marcat cu banda rosie), ce vine dinspre Varful Ciucas, urmareste in intregime Culmea Vaii Stanei pana in Pasul Boncuta.

Muntii Tesla si Dungu, situati in partea de vest a Ciucasului, primul cuprins intre paraiele Babarunca si Tesla, al doile intre Dalghiu si Zizin, reprezinta doua proeminente care se detaseaza fata de relieful din jur.

Muntele Tesla (1613 m), cu o cusma de arbori pe crestet, este alcatuit partial din calcare compacte la baza. Muntele Dungu (1502 m), format din conglomerate, ceva mai la nord si mai anonim datorita padurii care il acopera complet, reprezinta o continuare a inaltimilor ce se succed spre miazanoapte.

Muntii Grohotis se intind la sud de Pasul Bratocea, pana spre Maneciu Ungureni, intre Teleajen (in est) si Doftana (in vest). Ei depasesc, din punct de vedere geografic, arealul Muntilor Ciucas, fiind asociati acestora numai din considerente turistice. Spre deosebire de Masivul Ciucas, Muntii Grohotis au un aspect domol, culmile sunt usor ondulate, cu inaltimi cuprinse intre 1300 – 1750 m, cele mai reprezentative intalnindu-se in partea central-nordica – Bobu Mare, 1757 m, Grohotis, 1767 m – varfuri tesite si ce ofera un larg tur de orizont.

Muntii Grohotis sunt alcatuiti din formatiunile flisului grezos-conglomeratic – flis de Bobu – de varsta albiana; gresiile si conglomeratele genereaza un relief mai proeminent. In general, culmile sunt rotunjite, cu o suprafata intinsa in jur de 1700 – 1750 m, platforma Bobu Mare, in rest culmile mentinandu-se in jur de 1400 m. Padurea urca pana la 1400 – 1450 m, deasupra acestei linii desfasurandu-se larg pajistile subalpine. Un traseu turistic strabate culmile muntilor Grohotis si Garbova pana in Predeal.

Creasta Gropșoarele-Zăganu

2.2 Reteaua Hidrografica

Teritoriul Masivului Ciucas este brazdat de paraie ce apartin la trei bazine hidrografice: Buzaului, Teleajenului si Tarlungului. In drumul lor spre regiunile mai joase de la poalele muntelui, apele au sapat vai adanci, dand nastere adesea unor chei salbatice sau formandu-si lunci largi si terase.

O trasatura caracteristica a hidrografiei Ciucasului o constituie faptul ca la obarsie vaile sunt lipsite de apa, izvoarele propriu-zise aparand abia la circa 1200 – 1350 m altitudine, la baza conglomeratelor din care este alcatuit masivul.

Linistite pe vreme frumoasa, dar necrezut de navalnice pe timpul averselor, apele ce coboara pantele muntelui sunt limpezi si bine oxigenate, ele asigurand conditii prielnice dezvoltarii pastravului.

TELEAJENUL

Teleajenul, desi ocupa locul doi in aria Masivului Ciucas, dupa suprafata bazinului, face parte organica din masiv, aceasta vale fiind cea mai accesibila turistilor. Hidronimul Teleajen a desemnat, din vechime, acea vale cu drum de care (telegi), pe ea facandu-se legatura dintre Muntenia si Transilvania. Prin sectorul sau superior, numit Paraul Berii, el desparte culmea Bratocei de culmea Gropsoarele – Zaganu.

Teleajenul are o lungime de 113 km, din care zonei de munte ii revin 27 km, iar Masivului Ciucas (pana la confluenta cu Tampa) numai 10 km.

Izvorul propriu-zis al Teleajenului, cunoscut si sub numele de Paraul Berii, care se pare ca isi are la origine tot un cuvant slav, cu semnificatia a duce, a purta (ber), se gaseste la circa 1350 m altitudine, apa ivindu-se de sub stiva groasa de conglomerate, si este marcat de fantana “Nicolae Ioan”, construita in memoria fostului presedinte al asociatiei turistice “Romania Pitoreasca”, fantana stiuta in trecut sub denumirea de “Trei Izvoare” (in prezent, refacuta, are numai doua guri).

Fântâna "Nicolae Ioan"

In amonte de izvor, valea Paraului Berii, impreuna cu micii lui afluenti, este lipsita total de apa, cu exceptia perioadelor cu ploi torentiale. De aceea, profilul longitudinal este accentuat, cu multe repezisuri, iar in albie se intalnesc bolovani cu dimensiuni mari, trunchiuri si crengi aduse de viituri. Dupa circa 2 km de la izvor, versantii se departeaza, valea largindu-se considerabil. Intram in mica depresiune cu fundul plat, unde apa curge lin, loc cunoscut drept Podul Berii. Aici, langa podul soselei, este si locul de varsare al Paraului Rosu ce coboara de sub Muntele Rosu, precum si cel al Paraului Bratocea, care isi are obarsia sub Coltii Bratocei si se uneste cu Paraul Berii intr-o portiune mai joasa, in care primavara apa musteste abundent.

Din aval de pod pana in statiunea Cheia, raul este cunoscut sub numele de Cheita – de la care si-a luat numele si statiunea – panta lui se accentueaza, iar valea se ingusteaza pe circa 1,5 km, fiind incadrata de fersantii abrupti ai culmilor Balabanu si Babes. Aici intalnim cascade si repezisuri, in prezent mult atenuate datorita materialului degajat in timpul constructiei soselei, fapt care a diminuat si salbaticia lui initiala. In dreptul cheilor, Cheita primeste afluent pe dreapta Babesul, care coboara uneori involburat, cu numeroase cascade. Imbogatita cu apele Babesului, Cheita isi continua drumul prin valea stramta, printre blocuri mari de piatra, ca apoi sa patrunda in frumoasa depresiune de la Cheia, unde primeste pe stanga Paraul Cucului, curgand printre maluri joase.

Dupa ce strabate statiunea, un grup de paraie ce isi au obarsia sub Muntele Zaganu – Tampa, Gropsoarele, Zaganu si Baicu – unite sub numele de Tampa, imbogatesc zestrea de apa a Teleajenului, care se indreapta spre sud, catre Maneciu Ungureni.

Telejenelul, cel mai important afluent al Teleajenului, isi intinde obarsiile pana sub pasul Boncuta si in culmea stancoasa din estul Ciucasului; el este cunoscut sub denumirea de Telejenel abia din Poiana Valea Stanei, unde se inmanuncheaza mai multe paraie – Boncuta, Valea Stanei, Paraul Alb si Paraul Cetatii.

Boncuta, socotit izvorul Telejenelului, coboara linistit de sub cumpana de ape cu Buzaul, avand un curs scurt si domol, umbrit de padure pana la Poiana Valea Stanei.

Valea Stanei, parau cu un traseu mult mai lung, isi are obarsia mult spre nord, pe versantul nordic al Culmii Stancoase. Valea lui este lipsita de apa in cea mai mare parte (pana la circa 1200 m), dar din punct de vedere turistic prezinta interes deosebit prin frumusetea cheilor. Unit cu Boncuta in poiana ce-i poarta numele, contribuie la alimentarea lacurilor de la pastravarie. Tot dinspre culmea Gropsoarele – Zaganu razbate si Paraul Alb, numit astfel datorita calcarelor pe care le strabate. Lipsit in majoritate de apa, el curge printre culmile Suvitele si Gropsoarele – Zaganu, formand chei pitoresti. Dupa ce culege cateva valcele pe dreapta, unele cu apa, se uneste cu Paraul Sterp, apoi se indreapta spre Telejenel completandu-i zestrea de apa.

Pe stanga, Telejenelul primeste apele Paraului Cetatii, parau bogat, cu izvoarele in Masivul Tataru, sub Tabla Butii, unit cu paraul Caprelor,Chiojdu si Manaila, si acestea lasandu-si bogatia de ape in dreptul pastravariei. Mai jos, pe dreaptra, Sipotele venit de sub Varful Zaganu coboara printre culmile Buzaianu si Cazaturile, se uneste cu Buzaianu si se pierde in Telejenel.

Dupa ce strabate un mic defileu, Telejenelul se carsa in Teleajen, la nord de Maneciu Ungureni. La confluenta lor se construieste un baraj pentru apa industriala. Oglinda apei ce se va adanci prin doua brate va spori si valoarea peisagistica a regiunii.

Barajul Măneciu – Harta 3D

BUZAUL

Buzaul curge pe teritoriul Ciucasului pe o lungie de circa 15 km (pana la Vama Buzaului); el isi aduna apele prin intermediul a doua izvoare ce vin din directii diferite: Paraul Fetei, cu obarsia in culmile nord-vestice ale muntelui Tabla Butii si Paraul Strambu, cu obarsia in versantul nordic al Ciucasului si cu traseu foarte sinuos. Inainte de a culege pe dreapta afluentii Chirusca Seaca si Piscul cu Apa, Paraul Strambu coteste brusc spre sud, apoi, unit cu ele, formeaza frumoasele chei taind bara de calcare ce se continua dinspre Piatra Laptelui; mai primeste ca afluenti, tot pe dreapta, Paraul Laptelui si Albele si, printr-un cot brusc, se varsa in Buzau.

In continuare, raul se indreapta spre nord catre Vama Buzaului; aici Buzaul primeste pe stanga unul din principalii lui afluenti – Dalghiul – care isi aduna apele de pe pantele nordice si vestice ale Masivului Ciucas, precum si de pe cele estice alte Teslei si Dungului. Dalghiul curge, la inceput, pe directie sud-nord, avand o panta accentuata cu profil in “V”, lunca redusa si versanti impaduriti. Numai dupa confluenta cu paraul Prundu, valea se largeste in mica depresiune din Poiana Dalghiului. Dincolo de confluenta cu Dalghiasul, venit din stanga, Dalghiul isi schimba brusc directia spre est, valea se largeste si mai mult, apar terase intinse. Ocolind de la nord Masivul Ciucas el se varsa in Buzau dupa ce isi ingusteaza temporar valea.

TARLUNGUL

Tarlungul dreneaza partea de vest a Ciucasului prin doua paraie: Babarunca, insinuat intre Muntele Tesla si Culmea Bratocei, cu un curs sinuos, versanti impaduriti si chei salbatice si Ramura Mica, care izvoraste de sub Muntele Babes, parau ce poarta la obarsie numele de Chiscanu. Ramura Mica insoteste o buna parte soseaua nationala; unita cu Babarunca, ea se varsa in Tarlung in apropierea cabanei Babarunca. De la aceasta confluenta, Tarlungul avand o vale larga, cu poieni intinse, se indreapta catre Depresiunea Barsei.

2.3 Conditii climatice

Clima Masivului ciucas se incadreaza in tinutul climei de munti cu altitudine mijlocie (800-1700 m) si, mai putin, in clima muntilor inalti. Ea este ceva mai calda decat cea din masivele inalte ale Carpatilor, fapt care se reflecta si in extensiunea mai redusa a pajistilor subalpine propriu-zise, fata de alte masive montane din tara.

Configuratia reliefului, vaile care taie adanc masivul au generat diferente relativ insemnate pe verticala, intre poalele muntelui si Varful Ciucas fiind o diferenta de nivel de aproximativ 1000 m.

Pana in prezent, lipsa unor statii meteorologice in perimetrul apropiat a facut sa nu putem dispune de date inregistrate direct din masiv, ci corelate cu cele obtinute de la statiile apropiate. Statia automata de pe Muntele Chirusca, aflata in constructie, va face ca in viitor datele meteorologice sa reflecte mai exact situatia climatica a masivului. De asemenea, statia meteorologica de la Cheia, recent infiintata, dupa un sir de ani va putea furniza date pretioase in acest sens.

Culmea inalta a Ciucasului este caracterizata prin temperaturi medii anuale de 1 – 2°C si mai ridicate in statiunea Cheia (in jur de 4°C). Iarna, media lunii ianuarie prezinta valori cuprinse intre -8 … -9°C pe creste si -6 … -7°C la Cheia, iar vara media lunii iulie ajunge la 10 – 12°C pe creste si 15 – 16°C la Cheia. Amplitudinea termina insumeaza astfel valori de 18,5 – 19°C pe creste si 20°C la Cheia. Prima zi cu temperatura medie in jur de 0°C este aproape de 1 aprilie. Intervalul cu temperaturi medii zilnice de 0°C este de 140 – 150 zile pe creste si circa 220 zile la Cheia.

Precipitatiile care cad in Masivul Ciucas sunt relativ abundente, dar acestea prezinta variatii in privinta repartizarii lor sezoniere. Cantitatea medie anuala de precipitatii este de 1200 mm spre poalele muntelui si de 1300 – 1350 mm pe culmi. In semestrul rece ea scade la circa 350 mm la Cheia, pe creste ajungand pana la 400 mm, In semestrul cald, media precipitatiilor este in jur de 500 mm la Cheia si aproape de 600 mm pe creste.

In timpul unui an precipitatiile se produc intr-un numar de aproximativ 160 – 180 zile, cele mai abundente fiind repartizate in intervalul mai – iulie; in timpul averselor exceptionale, ploile pot totaliza 50 – 100 mm. Cele mai putine precipitatii cad la sfarsitul verii si inceputul toamnei, cand vremea devine mai stabila. Atunci se pot face cele mai frumoase excursii, in ciuda faptului ca zilele sunt ceva mai scurte, la aceasta contribuin si peisajul neasemuit de variat prin coloritul padurii.

Stratul de zapada destul de abundent in Ciucas apare, de obicei, incepand din luna octombrie si se mentine pana la jumatatea lunii mai, in special pe versantii cu expunere nordica si nord-vestica. Numarul anual de zile cu strat de zapada este de 150 – 180 in regiunea inalta si de numai aproximativ 100 zile la Cheia.

Viscolele, mai frecvente pe creste, in locurile deschise, se produc in ianuarie si mai ales in februarie si sunt caracterizate prin viteza mare a vantului si prin scaderea temperaturii, prelungita dupa incetarea acestuia, precum si prin cantitati mari de zapada.

Tinand seama de zapezile abundente si de durata mare a stratului de zapada, cea mai indicata perioada pentru practicarea sporturilor de iarna este ianuarie – inceputul lui martie, uneori aceasta prelungindu-se ori scurtandu-se, in functie de conditiile climatice din anul respectiv.

Un fenomen aparte, care se inscrie in peisajul de iarna prin frumusetea lui, este chiciura, produsa pe timp de ceata, in perioade cu umiditate ridicata, cu temperaturi scazute si vant. Chiciura imbraca crengile pomilor intr-o dantela de cristale minuscule inramurate, ce confera arborilor un minunat vesmant sarbatoresc de iarna.

Durata de stralucire a soarelui insumeaza in Masivul Ciucas un numar de peste 1800 ore annual. Cu toate acestea, numarul de zile in intregime cu cer senin nu depaseste annual 40 de zile, mai frecvente septembrie si jumatatea lui octombrie, pe cand zilele cu cer acoperit insumeaza 120 – 140 zile. Nebulozitatea oscileaza intre 6,5 – 7,0 zecimi, in functie de altitudine. Raman insa nesterse imaginile pe care ti le ofera acele zile geroase de iarna sau cele dupa ploile torentiale, cand cerul fara o pata de nor contrasteaza puternic cu creasta de argint a Ciucasului; iar daca atunci te afli pe creasta poti avea una din cele mai frumoase si cuprinzatoare perspective, asupra muntilor inalti suspendati deasupra unui nivel general de ceata.

In masivul Ciucas cea mai mare frecventa o au vanturile din sectorul nord-estic (Crivatul), care aduce viscolele, si din vest – Vantul de Vest – bogat in precipitatii. Vaile, prin directie si adancime, modifica, local, directia vanturilor, canalizandu-le in jurul lor. In general, viteza medie anuala a vanturilor este de 4 – 5 m/s, ea marindu-se la 7 m/s pe culmi. Desigur, zona cea mai expusa este creasta, lipsita de obstacole, zonele cele mai adapostite fiind regiunile mai joase ale masivului, mai impadurite. Nu rareori, pe creste intalnim molizi chirciti datorita vanturilor puternice sau pe cei cu coroana “in steag”, lipsiti de crengi in partea dinspre care bate vantul puternic.

Ca mai in toate regiunile muntoase, si in Masivul Ciucas se remarca brizele de munte – vale formate, ziua, prin aerul cald care urca spre inaltimi si, noaptea, prin aerul rece ce coboara de-a lungul pantelor.

Unul dintre fenomenele meteorologice care intereseaza turismul montan este ceata; ea se produce in tot cursul anului, dar mai frecvent in sezonul rece si ingreuneaza vizibilitatea, in special pe creasta. Pentru evitarea accidentelor si a ratacirilor, se recomanda respectarea riguroasa a potecii marcate.

Temperatura și precipitațiile medii pe ultimii 30 de ani în Masivul Ciucaș

Acoperirea cu nori, soarele și zilele de precipitații pe ultimii 30 de ani în Masivul Ciucaș 2.4 Flora si vegetatia

Bogatia si diversitatea elementelor care alcatuiesc covorul vegetal al Masivului Ciucas se datoreaza si ele conditiilor impuse de clima, relief, soluri precum si asezarii geografie a tarii la raspantia mai multor areale de vegetatie a numeroaselor plante.

Din oricare parte am urca in Masivul Ciucas, primii pasi ne poarta prin poienile de la poalele muntelui si apoi prin padurea de ameste care inconjoara muntele ca un brau de la 800 la 1400 m. Ea este formata predominant din fag (Fagus sylvatica), care pe alocuri constituie paduri masive, formand asociatii pure de fagete. Asociat intalnim carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Fraxinus excelsior), gorunul (Quercus petraea), ulmul de munte (Ulmus glabra), sorbul (Sorbus aucuparia), iar mai jos mesteacanul (Betula verrucosa) care-I dau un aspect mai variat.

Pe vai patrund paduri de arin formate din diverse specii, cu frunze verzi albicioase, care devin argintii in razele soarelui. In etajul montan superior si subalpin apar stufarisuri de arin verde (Alnus virdis).

Cand primavara incepe sa isi faca simtita prezenta, poienile si padurile prind viata. Florile scot capul din frunzisul de rugina sau din iarba uscata, iar mugurii fagilor, ascutiti ca niste sulite, incep sa se deschida in evantai, formand minunata coroana prin care se hraneste copacul.

Intai isi fac aparitia gingasele cupe de ghiocei si maseaua ciutii cu splendidele ei flori alb-rosiatice, cu stamine albastre si frunze verzi cu pete albe, care, impreuna cu ghioceii, vestesc inceputul primaverii.

Dupa topirea zapezii isi deshid florile vioreaua, dediteii, brandusa de primavara, cu cupe violete, ciubotica cucului, cu flori galbene asezate ca o umbrela, spanzul, cu flori verzi, floarea pastelui alba sau galbena, brebenelul de munte cu flori albe sau rosiatice asezate in ciorchine, vinarita cu petale mici albe, leurda, cu flori albe ca niste stelute adunate in umbrele sau toporasii si laptele cucului cu latexul otravitor.

Pe vaile umede sau unde musteste apa, coada calului (Equisetum palustre) formeaza, uneori, mici padurici, iar brustanul sau laptucul oii care se remarca prin frunzele late si florile mari galbene.

In luminisurile taieturilor masive se instaleaza zmeurul, iar la baza cioturilor de fag aproape putrede sau prin luminisuri gasim palcuri de fagi. Tot aici isi fac aparitia iarba stupului sau roinita, cu flori albe cu miros de lamaie, degetar, cu flori galbene ca niste clopotei, iova, socul si zburatoarea, planta melifera ce ajunge pana la 2 metri inaltime, cu flori rosii care transforma muntele in buruienis, mai ales toamna cand semintele se imbraca intr-un puf bogat.

Padurea de fag este bogata si in ciuperci sau bureti. Dintre cei comestibili amintim buretii laptosi, manatarcile, buretii vineti, ghebele.

La limita sa superioara, fagul se intrepatrunde cu rasinoasele, in cele din urma cedand locul acestora. Totusi in Masivul Ciucas, datorita inversiunilor termice, molidul coboara mult pe vai, dand acel farmec de neuitat padurii toamna, prin coloritul sau variat.

Padurile de conifere sunt constituite, predominant, din molid formand asociatii de molidisuri. Razlet intalnim bradul si laricele sau zada, conifer cu frunze cazatoare, pe care il gasim in palcuri in capatul de nord si in estul statiunii Cheia, pe Zaganu, punctand padurea de pe Culmea Albele sau dinspre Pasul Bratocea cu coroana lui mai ramuroasa si acele fine.

Coniferele imbraca pantele masivului pana la 1500 – 1600 maltitudine sau patrund pe vai sub forma unor lobi. Tulpina dreapta se inalta spre lumina, unde se dezvolta si coroana in forma de trunchi de con. Ramurile mladioase sunt incovoiate in jos, spre a suporta greutatea zapezii, iar frunzele sunt ascutite si pieloase pentru a rezista vitregiilor climei. Conurile barbatesti se aduna in varful ramurilor de jos, spre deosebire de cele femeiesti, care se afla pe crengile din varf. Desimea coroanelor le face mai mohorate, vegetatia infiripandu-se sporadic pe coastele cu mici luminisuri si este formata indeosebi din muschi si ferigi. Muschii formeaza pernite moi, umede. Ferigile, multe comune padurilor de fag se aduna in boschete sau se agata de stanci. Specific este si bradisorul, care se taraste pe pamant ca serpii. Dar coniferele nu sunt ferite de aprigul dusman matreata bradului care, uneori le sufoca.

Dupa topirea zapezii marginea padurilor de molid se ingalbeneste de ciubotica cucului, iar micile luminisuri sunt inviorate de florile purpurii de breaban sau de crucea voinicului cu flori albastre ca niste stelute. In mai – iunie degetarutul, cu clopotei albastri, umplu luminisurile. Strans la baza molizilor sau prin muschi creste macrisul iepuresc, ca un trifoi, cu gust acrisor; pe alocuri se ivesc si paralutele de munte, cu flori mici, albe, placut mirositoare.

De la 1600 m inaltime incepe domeniul vegetatiei subalpine cu tufarisuri si pajisti. Conditiile climatice – vantul puternic, presiunea mai scazuta care favorizeaza evaporatia, perioada scurta de vara – fac ca aici sa se dezvolte o vegetatie specifica.

Maria Ciuca (1984) apreciaza ca din cele circa 10 000 ha de pajisti din Masivul Ciucas, 2606 ha reprezinta pajistile alpine care cuprind 600 specii, 140 fiind mentionate pentru prima oara in Ciucas, unele endemisme, elemente dacice sau raritati.

Molizii apar sporadic, se chircesc sau au coroana in forma de steag datorita frecventei vanturilor dintr-o anumita directie. Jneapanul vegeteaza sub limita sa superioara in mici palcuri pe Culmea Bratocea si la nord de Varful Ciucas, avand regim de ocrotire. Alaturi de el, intalnim ienuparul, fie pur, fie formand asociatii impreuna cu afinul acoperind mari suprafete mai ales pe versantii nordici si nord-vestici.

Dar ceea ce a facut faima Ciucasului si a creeat chiar un toponim, datorita culorii pe care o capata muntele in vapaia infloririi lui (Muntele Rosu) este bujorul de munte (Rhododendron kotschyi), o planta lemnoasa din familia Ericacee, cu frunze lucioase, verzi si iarna, ce creste in special pe “dosuri de munte” (versantii nordici si vestici). Infloreste in buchete in perioada mai-iulie, cand florile roz-violacee acopera muntele ca un foc ce palpaie usor un adierea vantului. Toamna, deseori, gasim buchetele mici de flori (inflorite pentru a 2-a oara), dand viata vegetatie ce incepe sa paleasca.

Flora subalpina este compusa in majoritate din plante erbacee. Cele mai numeroase si variate sunt ierburile ce formeaza pajistile subalpine.

Desi caldura incepe mult mai tarziu decat in zonele mai joase, dogoare mai puternic datorita puritatii aerului micsorand astfel perioada de vegetatie a plantelor.

La inceputul verii predomina culorile albastru si violet, iar in iulie – august galbenul si albul. Primele flori care apar sunt brandusele de munte care rasar din omatul intarziat aici, apoi degetarutul, ciubotica cucului, sisineii de munte, ochiul gainii violet deschis. In luna iunie, stanjeneii pitici se aduna in mici colonii pe culmea stancoasa a Zaganului, pe Bratocea si Tigai; campanulele pitice, ale caror cupe albastru violacee se zaresc din iarba, abunda peste tot. Larg raspandite sunt gentianele, cu clopotei albastri, dar mult mai rar, pe branele insorite sau versantii din Ciucas, Gropsoarele si Tigai, putem zari ghintura, planta ocrotita.

Alaturi de paius, firuta si paius rosu, pajistile sunt smaltuite de clopotei, vulturica, cu flori mici galben-caramizii, macul cucului, azalea taratoare, sclipetii de munte, anghelina, garofitele de munte,albe, roz si rosii, suav parfumate, sangele voinicului, plante ocrotite, rosioara, luceafarul, romanita de munte,ciurul zanelor, martisorul, cu flori galbene, bujorul de munte, etc.

Rhododendron kotschyi

2.5 Fauna

Ca si vegetatia, fauna cunoaste o etajare pe verticala, fiind influentata in special de temperatura si umiditate. Limitele in care animalele isi desfasoara viata sunt insa mai largi si mai putin conturate, iar numarul speciilor scade o data cu altitudinea.

Dintre mamifere, caprioara salasluieste in padurile dese, fara sa urce mai sus, iar cerbul se face simtit pana la limita superioara a padurii. Mai rar se intalneste rasul, bursucul, hermalina, nevastuica si dihorul atat in padurile de fag cat si in cele de molid. Prin padurile dese, dar mai ales prin cotloanele ascunse ale muntilor de sub Culmile Bratocei sau ale Zaganului, se poate intalni ursul, care nu se sfieste sa coboare iarna pana la Cheia. In poienile umede din arboretele compacte, uneori si prin cele din jurul statiunii, pe Valea Stanei, pe valea Paraului Berii se vad urmele lasate de mistret, pamantul fiind rascolit ca de tractor. Tot dintre animalele mari se remarca lupul si vulpea, care cateodata provoaca pagube. Nu lipsesc nici jderul de copac si jderul de piatra.

Deseori printre crengile copacilor se zaresc veveritele, cu coada stufoasa si ochi jucausi. Dintre felinele mici se remarca pisica salbatica cu blana pestrita si privirea agera.

Pentru utilizarea mai eficienta a resurselor naturale din zona subalpina, de curand a fost colonizata cu bune rezultate capra neagra (Rupicapra rupicapra) si capra Ibex.

Lumea pasarilor cuprinde numeroase specii mici, pe care le intalnim in paduri, in poieni sau scrutand teritoriul prin zboruri largi. Datorita altitudinii mai mici, in Ciucas vom gasi numai pasarile adaptate acestor conditii, care se mai intalnesc si in muntii Europei cu latitudini asemanatoare sau in tinuturile eurasiatice.

In padurile de fag si amestec (fag si molid), mai luminoase, cu vai largi si poieni, putem intalni: sitarul de padure, ierunca, vanturelul mic, gaia rosie, pitulicea fluieratoare, sturzul de vasc, lastunul de stanca, mugurarul comun, mugurarul rosu.

Alaturi de acestea se afla numeroase pasari care se urca si spre etajul padurii de conifere: fluierarul de munte, soimul calator, sorecarul comun, uliul pasarar, huhurezul mare, ciocanitoarea neagra, mierla de piatra, mierla de apa, presura de munte, codobatura.

In padurile de conifere se adapostesc cocosul de munte, cucuveaua pitica, minunita, ciocanitoarea cu trei degete, auselul cu capul galben si cel sprancenat, mierla gulerata, brumarita de padure, pitigoiul de bradet, cel motat si de munte, scatiul, forfecuta comuna, gaita de munte, corbul.

Dincolo de limita padurii, in pajistile subalpine se pot intalni ciocarlia urecheata si fasa de munte; printre bolovanisuri apar brumarita de stanca sau codrosul de munte, iar pe peretii stancariilor abrupte fluturasul de stanca; rareori zarim zborul elegant al acvilei de munte.

Alaturi de mamifere si de pasari, care atrag prin colorit dar mai ales prin cantecul lor, muntele ofera adapost si unor vietuitoare mai mici.

Dintre soparle mantionam soparla de ziduri in zona forestiera, soparla de munte si mai rar, in locurile mai umede, soparla fara picioare. Dintre reptile se remarca vipera comuna, care urca pe stanci si in locurile insorite din padure.

Pestii sunt reprezentati prin pastrav indigen si pastravul curcubeu care traiesc in apele repezi de munte, bine oxigenate, sau in pastravariile de la Valea Stanei si Maneciu Pamanteni.

Nevertebratele sunt prezente printr-o serie de gandaci (Coleoptere), multi frumos colorati, cu luciu metalic, croitori, carabusi, radaste care se adapostesc in frunzarul padurii, sub scoarta arborilor sau pe sol.

Fluturii (Lepidopterele), de la cei albi pana la cei viu colorati, isi iau zborul in zona forestiera, dar mai ales asupra fanetelor inflorite. Dintre acestia mentionam specia Boloria pales carpatho-meridionalis, un fluture deosebit de frumos, rosu cu pete negre.

Foarte numerosi sunt si melcii, unii dintre ei caracteristici regiunii, cum sunt speciile endemice Alopia canescens, A. helenae etc.

Cucuveaua pitica Pisica salbatica

Soimul calator Lupul

2.6 Rezervatii naturale

Frumusetea si ineditul peisajului Muntilor Ciucas, la care se adauga numeroasele specii floristice, din care unele endemice, dacice sau raritati, a dus la constituirea unor rezervatii in care acestea sa fie ocrotite si mentinute nealterate atat pentru generatiile noastre, cat si pentru cele viitoare.

Zona cu Rhododendron din Muntii Ciucas, situata in zona de intalnire a potecii ce urca pe Muntele Rosu cu cea care vine de la Culmea Gropsoarele, pune sub ocrotire o suprafata de 2 ha cu smardar, planta ocrotita, declarata monument al naturii. Alaturi de acesta vegeteaza afinul, ienuparul, merisorul s.a.

Culmea Zaganului, care cuprinde zona de stancarie cu o suprafata de 3 ha. Este o rezervatie complexa – botanica si zoologica – cu plante endemice si rare, dintre care mentionam Koeleria transsilvanica, Aconithum anthora, Erysimum wittmanni, Dianthus kitaibelli ssp. Spiculifolius, Hieracium villosum, Seneciorupestris; de asemenea, numeroase specii ale melcului Alopia.

Tigaile Mari, cu o suprafata de 3 ha, in care intra culmea de stancarie, pana la poteca ce duce spre Varful Ciucas. Are un caracter complex – botanic si geologic – pe intinsul ei fiind ocrotite atat formatiunile geologice specifice, cat si plantele endemice sau rare, precum si cele calcicole si termofile. Dintre acestea amintim clopotelul, horsti, stanjenelul de munte, cupe, floarea de colt, garofite s.a.

Jneapanul de pe Muntele Bratocea, situat la limita superioara a padurii de molid, este constituit din mai multe palcuri (circa 2 ha) ce se gasesc pe versantul de vest al Culmii Bratocei, sub Varful Bratocea (1827 m), usor de remarcat din Sura Tigailor, ca si in stancariile de la vest si nord de Varful Ciucas si sub stanca Mana Dracului.

Suvitele Benii, de pe Culmea Suvitelor, cuprinde asociatii vegetale cu floarea de colt in suprafata de 2 hectare. Alaturi de ea se intalnesc clopotei, garofite, gentiane.

III. Potential turistic si valorificare

3.1 Cai de acces si puncte de pornire pe traseu

In ciuda faptului ca Masivul Ciucas este relativ departat de localitati mai importante, accesul pana la poalele muntelui se face relativ usor si aproape din toate directiile. Vaile care patrund radiar spre masiv reprezinta principalele cai pe care s-au croit poteci, drumuri, s-au construit cai ferate inguste si drumuri forestiere; in prezent se poate ajunge cu masina pana la Cheia si la Cabana Muntele Rosu, pe soseaua modernizata, sau la Poiana Valea Stanei, pe un drum pietruit.

Dinspre sud, directie din care pornesc peste 75% dintre turistii care cutreiera Ciucasul, valea Teleajenului reprezinta principala artera de acces spre Masivul Ciucas. Ea este insotita de o cale ferata pana la Maneciu Ungureni si de drumul national 1 A Bucuresti – Cheia – Brasov .

Drumul strabate dealurile spre Valenii de Munte (oras cu importante obiective turistice), apoi o serie de localitati subcarpatice pana la Maneciu Ungureni, de unde peisajul capata aspect montan, valea devenind mai salbatica, cu ingustari pitoresti, drumul urcand sau coborand serpentine.

Dupa ce lasam in stanga manastirea Suzana (km 128), soseaua se angajeaza spre valea larga, cu versanti domoli. Din punctul Mogos – de unde porneste spre dreapta, pe valea Pridvarea, drumul catre Poiana Valea Stanei de pe Telejenel – soseaua aproape dreapta si orizontul deschis, dezvaluie panorama sudica a muntelui, cu creste si abrupturi impadurite catre poale.

Anjungem in statiunea Cheia, importanta baza de cazare (motel, popas turistic, vile).

De la Cheia, soseaua se continua spre Brasov, ocolind satiunea prin partea de est si nord si ajunge in Pasul Bratocea (1263m), de unde coboara catre Brasov.

Tot dinspre sud, accesul catre masiv se poate face si pe drumul forestier Mogos – Valea Pridvarea – Valea Telejenelului – Poiana Valea Stanei, drum pietruit ce se desprinde din drumul national la km 131,5. Acest drum inlocuieste in prezent, partial, vechiul drum ce pornea din Maneciu Ungureni, pe Telejenel, vale salbatica si ea, deosebit de pitoreasca;barajul de la confluenta Teleajenului cu Telejenelul a dus la desfiintarea lui pe aproximativ 15 km.

Dupa 11 km ajungem la Poiana Valea Stanei, loc de pornire in traseele 12, 21, 22 si 23.

Dinspre nord-vest, venind de la Brasov pe Valea Tarlungului, urmam soseaua pana la Babarunca, apoi pe afluentul acestuia, Ramura Mica.

Din orasul sacele soseaua se indreapta spre sud-est, trece pe langa lacul de acumulare Tarlung. La km 157, din punctul Podul Teslei, o poteca marcata cu cruce rosie urca spre Ciucas (traseul 19), apoi, la km 154, de la cabana Babarunca, porneste o alta poteca, marcata cu banda rosie, ce se intalneste dupa 45 minute cu cea precedenta. De la cabana Babarunca soseaua paraseste Valea Tarlungului, urmarind malul drept al paraului Ramura Mica pana in Pasul Bratocea (acces la traseele 1, 2, 3 si 14), de unde coboara in serpentine stranse pana la Cheia.

Pe parcurs se dezvaluie Sfinxul Bratocei, sub alta infatisare decat cea cunoscuta dinspre Cheia, detasandu-se dintr-un grup de 4 stanci, deasupra padurii de molid.

Dinspre nord si nord-est Valea Buzaului prin cursul sau superior si afluentul acestuia Dalghiul sunt caile de acces catre Ciucas. Ele patrund pana sub crestele principale ale muntelui, prin vai salbatice cu chei mici si spectaculoase, insotite de poieni si paduri insorite. Putem porni de la Intorsura Buzaului spre Vama Buzaului (14 km), de unde urmam Valea Buzaului in amonte (traseul 24) sau valea Dalghiului pana in Poiana Dalghiului (traseul 18 descris in sens invers).

Intorsura Buzaului (695 – 720 m altitudine) oras situat pe valea superioara a Buzaului, in locul unde aceasta face un unghi de aproape 180° indreptandu-se spre sud-est. Aici se poate ajunge cu trenul de la Brasov (36 km), trecand prin cel mai lung tunel din tara (Teliu, 5 km), sau pe drumul national 10 de la Brasov (45 km) sau de la Buzau (102 km).

Vama Buzaului (740 -820 m altitudine) se afla la confluenta Buzaelului si Dalghiului cu Buzaul, la 14 km de Intorsura Buzaului, 52 km de Brasov si 112 km de Buzau. Cazarea se poate face numai la localnici. De aici porneste un drum nemodernizat spre Zizin, Valea Dalghiului, care ocoleste Masivul Ciucas prin nord-vest. Din Poiana Dalghiului intalnim marcajele cruce rosie si cruce albastra ce insotesc potecile ce urca spre culmea muntelui. De aici porneste traseul 24.

Maneciu Ungureni (480 – 640 m altitudine), comuna asezata pe terasa principala a Teleajenului, la iesirea lui din regiunea muntoasa, respectiv la confluenta cu Telejenelul. Aici se afla capatul liniei ferate Ploiesti – Maneci Ungureni, in continuare spre Cheia transportul efectuandu-se cu autobuzele (20 km). Prin clima sa placuta, localitatea Maneciu Ungureni poate fi asemanata cu o mica statiune climaterica.

3.2 Statiunea CHEIA

Vedere satelitara – Statiunea Cheia

Sursa foto : Google Maps

STATIUNEA CHEIA, asezata in mica depresiune de la poalele Ciucasului, are un peisaj deosebit de atragator, cu poieni, paduri umbroase, ape limpezi cu alibi puternic aluvionate. Interfluviile intinse si joase, poienite, au permis extinderea statiunii pana spre poalele muntelui. Dezvoltata initial ca o mica asezare in jurul manastirii, ea s-a marit treptat datorita extinderii exploatarilor forestiere din primele decenii ale secolului nostru, ajungand astazi una din statiunile climaterice foarte solicitate.

Situata la 860 – 920 m altitudine, dispune de un climat de depresiune intramontana, caracterizat prin ierni reci (media lunii ianuarie 6-7 °C) si veri relativ racoroase (media lunii iulie 16 °C), temperature medie anuala fiind in jur de 4 °C. Durata de stralucire a soarelui insumeaza annual 1800 ore, numarul mediu annual de zile cu cer senin este in jur de 40, iar cel cu cer acoperit in jur de 130. Precipitatiile, mai frecvente primavera si la sfarsitul toamnei, ating o cantitate de circa 750 mm; la Cheia se inregistreaza circa 100 de zile cu strat de zapada, cu maximum in a doua decada a lunii februarie. Aerul este puternic ozonat datorita padurilor din imprejurimi.

Temperatura si precipitatiile medii STATIUNEA CHEIA

Sursa grafic: https://www.meteoblue.com/ro/vreme/prognoza/modelclimate/cheia_românia_682219

Factorii naturali terapeutici: bioclimat tonic stimulent, caracterizat printr-o presiune atmosferica scazuta, aer curat lipsit de praf si alergeni, bogat in radiatii ultraviolete, cu ionizare pronuntata a atmosferei.

In statiune, langa manastire, se afla Statia de sol pentru receptionarea semnalelor transmise prin satelit, statie principal a Romaniei, cu aparatura moderna si o statie meteorologica.

Obiective turistice:

Manastirea Cheia, construita in perioada 1835 – 1839 de doi ciobani din Salistea Sibiului. Edificiul are aspect monumental, are plan treflat cu pridvor mare sustinut de coloane cu arcade semicircular. Deasupra acoperisului se inalta trei turle rotunde. In interior atrage atentia tampla sculptata, suflata cu aur, pictata de Naum Zugravul. De o deosebita valoare sunt insa cele patru icoane din registrul inferior al tamplei, pictate de Gh. Tatarescu, imbricate ulterior in argint. Manastirea are si un mic muzeu cu obiecte de arta bisericeasca veche. In curte se afla o fantana iar de jur imprejurul bisericii chiliile cu cerdac. Zidurile inconjuratoare construite din piatra au contraforturi. Deasupra portii de la intrare se gaseste clopotnita.

Expozitia permanenta “Natura vaii superioare a Teleajenului” este situata pe drumul ce urca de la biroul de cazare (Vila Liliana). Prin tematica sa – organizata pe incaperi in care sunt expuse macheta Ciucasului, fotografii color, esantioane de roci, ramuri si frunze din speciile de arbori din regiune, plantele de la parterul padurii sau din pajisti, precum si specii de animale existente, plante si animale ocrotite – muzeul infatiseaza biocenozele caracteristice regiunii, ajutand la imbogatirea informatiilor privitoare la natura Ciucasului si imprejurimilor sale.

Manastirea Cheia

Sursa foto : http://www.dreamdestinations.ro/manastirea-cheia-cheia-romania-9555/

Vilegiaturistii din statiune pot face mici excursii in imediata apropiere spre manastirea Suzana, pe drumurile forestiere care urca pe vai, catre padure, sau pe numeroasele poteci din jur.

Localitatea Cheia este insa cel mai important loc de pornire pe traseele marcate din Masivul Ciucas. Tinand cont si de faptul ca in Ciucas capacitatea cabanelor, vara, este insuficienta fata de solicitari, o serie de trasee vor fi descrise ca circuite din Cheia, mai putine fiind cele de intrare in masiv sau de legatura.

In acest fel turistii vor putea sa opteze pentru alegerea lor, in functie de timpul avut la dispozitie.

3.3 Marcajele

Varietatea peisajului si relative usoara posibilitate de ascensiune in Masivul Ciucas au facut ca acesta sa constituie un punct de atractie turistica, inca de la inceputul celui de-al treilea deceniu al secolului nostru.

Urmand la inceput potecile ciobanilor sau drumul spre Tabla Butii, unde anual au avut loc nedei, oamenii au indragit muntele si pentru frumusetea lui intrinseca, cautand sa-si marcheze aceste poteci , mai intai cu momai de pietre apoi cu semen specific turismului. Astfel, in 1940 se consemneaza in Ciucas 8 trasee marcate:

Cheia – Muntele Rosu – cabana Ciucas

Cheia – Varful Ciucas – peste Bratocea

Cheia – Zaganu – Gropsoarele – cabana Ciucas

Cheia – cabana Ciucas pe Valea Berii

cabana Ciucas – Poiana Stanei – manastirea Cheia

cabana Ciucas – Tesla – Brasov

cabana Ciucas – Varful Ciucas – Zizin

cabana Ciucas – Vama Buzaului

Asadar, putem afirma ca Masivul Ciucas era servit de o retea de marcaje relative densa inca de la sfarsitul deceniului al patrulea.

In prezent, Ciucasul totalizeaza peste 100 km de trasee marcate, ceea ce reprezinta, raportat la suprafata sa, o densitate de aproape 0,700 m/km². Daca la acesta adaugam numeroasele poteci nemarcate, putem spune ca este unul din masivele muntoase cu o bogata retea de poteci.

In general, traseele marcate urmaresc creasta principal a masivului, caile de access pre punctele central si potecile care traverseaza muntele.

Actiunea Consiliului National al Organizatiei Pionierilor, prin care creasta principal a intregului lant carpatic a fost marcata numai cu banda rosie, a determinat si in Ciucas modificarea radicala a unor marcaje. Daca, sporadic, au mai ramas semne din vechiul marcaj , ele pot deruta turistii fiind aproape sterse; numai pe culmea Buzaianu (semnul banda rosie) acesta deranjeaza prin frecventa lui.

In general, marcajele sunt bine plantate si usor vizibile. In 1984 au fost refacute aproape integral marcajele de pe traseele Cheia – Poiana Valea Stanei si Poiana Valea Stanei – cabana Ciucas. Totusi mai exista portiuni cu semne neclare sau sterse de vreme, la raspantii sau acolo unde se schimba directia de mers, locuri in care turistii ar trebui sa aiba indrumari precise (mai ales in caz de vreme rea sau in amurg); exista, de asemenea, situatii datorate construirii unor drumuri forestiere, cand traseele marcate au fost scindate sau distruse pe anumite portiuni.

Ceea ce poate deruta mult, mai ales pe turistii incepatori, si de aceea trebuie remediat, este lipsa stalpilor cu table indicatoare, de la intrarea pe traseu la schimbarea de directive sau la intalnirea mai multor trasee. In prezent, pe alocuri, acestia lipsesc sau sunt trantiti la pamant, iar la cei existenti scrierea nu mai este lizibila.

Siguranta pe care o da turistului indicatia privitoare la traseul pe care il urmeaza poate fi astfel zdruncinata, incat se impune ca forurile in drept sa ia masurile necesare pentru remedierea acestor neajunsuri. E necesar insa ca totul sa fie facut cu atentie, conform normelor in vigoare, respectandu-se semnul, dimensiunea, frecventa si plasarea lor.

Pentru a suplini lipsa marcajelor in astfel de zone, am cautat sa dam o descriere mai amanuntita, cu repere care pot orienta turistul pe drumul cel bun. Asa sunt unele portiuni din potecile ce urca din Vama Buzaului, portiuni cu vegetatie bogata sau ierburi fara repere marcate etc.