Igiena Buco Dentară A Prescolarului

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ THOMA IONESCU PLOIEȘTI

PROIECT

IGIENA BUCO-DENTARĂ A PREȘCOLARULUI

COORDONATOR: ABSOLVENT: Profesor Iorga Cristina Miclescu Diana-Ioana

Asistent medical generalist

2016

CAPITOLUL I

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A CAVITĂȚII BUCALE

I.1.CAVITATATEA BUCALĂ ȘI LIMBA

Cavitatea bucală (cavum oris) reprezintă primul segment al tractului digestiv, prin intermediul căruia alimentele sunt preparate pentru digestie și ingerate. In același timp, cavitatea bucală constituie camera rezonatoare pentru sunetele emise de corzile vocale și participă la respirație.

Raporturile cavității bucale

anterior comunică cu exteriorul prin orificiul bucal, delimitat superior și inferior de buze, unite în parțile laterale prin intermediul comisurilor labiale.

posterior comunică cu orofaringele prin istmul orofaringian, delimitat in parțile laterale de arcadele palatoglose, superior de palatul moale și inferior de „V”-ul lingual ce desparte zona orală a limbii (2/3 anterioare) de cea faringiană (1/3 posterioară).

superior este desparțita de cavitatea nazală prin intermediul palatului.

inferior este delimitată de structuri musculare, precum mușchii milohioidieni, geniohioidieni si limbă.

lateral cavitatea este închisa de obraji, a caror pereți sunt constituiți in cea mai mare parte de mușchii buccinatori.

ANATOMIA CAVITĂȚII BUCALE

Cavitatea bucală este compartimentată de arcadele dentare în:

Vestibul bucal (vestibulum oris)

Vestibulul bucal este compartimentul anterior al cavității bucale, are forma de potcoavă și este cuprins între buze și suprafețele profunde ale obrajilor pe plan extern și arcade dentare și gingii pe plan intern. De sus pană jos, vestibulul este limitat de reflexia mucoasei de la nivelul buzelor și obrajilor pană la nivelul gingiilor ce acoperă arcurile alveolodentare superioare și inferioare respective, formand șanțurile gingivo-labiale superioare si inferioare. Anterior comunica cu exteriorul prin orificiul bucal delimitat de buze. Posterior, in timpul ocluziei dentare, vestibulul comunica cu cavitatea bucala propriu-zisa printr-o apertura determinata de arcadele alveolodentare incepand cu cel de-al treilea molar, numita spatiul retromolar si prin spatiile interdentare. Peretii laterali al vestibulului sunt constituiti din obraji, ce cuprind muschii buccinator captusiti de mucoasa cavitatii bucale. Ductul glandei parotide, canalul Stenon se deschide printr-o papila mica la nivelul celui de-al doilea molar superior.

Cavitatea bucala propriu-zisa (cavum oris proprium)

Cavitatea bucala propriu-zisa reprezinta compartimentul posterior. In fata si lateral este marginita de arcadele alveolodentare, iar posterior comunica cu faringele printr-o apertura constrictiva, anume istmul faringian. Plafonul este format din palatul dur si moale, iar cea mai mare parte a planseului este reprezentat de limba, careia i se alatura mucoasa reflectata din partea laterala si inferioara a limbii pana la gingia ce captuseste fata interna a mandibulei. Cavitatea bucala propriu-zisa primeste secretia salivara de la glandele sublinguale si submandibulare.

Cavitatea bucala (schema)

Mucoasa cavitatii bucale, cuprinde:

Mucoasa masticatorie cu epiteliu pavimentos stratificat keratinizat pentru palat dur si parakeratinizat pentru gingii.

Mucoasa de acoperire cu epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat gros, in restul cavitatii, ce se descuameaza si se innoieste o data la 12 zile.

Buzele (labia oris)

Formeaza regiunea labiala a cavitatii bucale, sunt in numar de doua, superioara si inferioara si inconjura orificiul bucal. Buzele sunt formatiuni musculo-membranoase, captusite la exterior de tegument si la interior de mucoasa cavitatii bucale si prezinta un rol important in fizionomie.

Obrajii (buccae)

Constituie peretii laterali ai cavitatii bucale si fac parte din regiunea geniana a fetei.

Dintii si gingiile

Dintii (dentes) sunt atasati in cavitati mici, numite alveole sapate in doua arcuri osoase crescute inferior pe mandibula si superior pe maxilarul superior, numite arcuri alveolodentare.

Gingiile (gingivae)

Sunt regiuni specializate ale mucoasei orale masticatorii care inconjoara dintii si acopera zonele adiacente ale osului alveolar.

Plafonul cavitatii orale (palatul)

Este constituit din palat (palatum), ce cuprinde 2 parti, anterioara determinata de palatul dur si posterioara de palatul moale. Palatul dur (palatum durum) separa cavitatea orala de cea nazala si este reprezentat de o placa osoasa captusita superior si inferior de mucoase. Palatul moale (palatum molle) continua posterior palatul dur si actioneaza similar unei valve care se poate deprima pentru a contribui la inchiderea istmului orofaringian sau se poate eleva pentru a separa nazofaringele de orofaringe.

Limba

Limba (lingua) este principalul organ de simt al gustului, avand importanta majora si in vorbire. De asemenea intervine in procesele de masticatie si deglutitie. Limba este o structura musculara ce face parte din elementele planseului cavitatii orale, iar extremitatea posterioara a acesteia intra in alcatuirea peretelui anterior al orofaringelui.

Glandele salivare

Glandele salivare mari si mici se deschid si secreta saliva in cavitatea bucala. Cele mai multe sunt glande mici intalnite in straturile submucoase si mucoase ale epiteliului oral ce captuseste limba, palatul, obrajii si buzele. Acestea se deschid in cavitatea orala direct sau prin intermediul unor ducte. Glandele mari sunt reprezentate de glandele parotide, submandibulare si sublinguale.

Fiziologia cavitatii bucale

Functia digestiva

In cadrul sistemului digestiv, cavitatea bucala este implicata in special in procesele fizice pe care alimentele introduse le sufera. Astfel ca prin impregnarea alimentelor cu saliva si fragmentarea acestora prin masticatie se formeaza bolul alimentar a carui propulsie catre segmentul urmator al tractului digestiv este indeplinita prin etapa bucala a deglutitiei.

Saliva este rezultatul amestecului secretiilor celor 3 perechi de glande salivare mari si al restului de glande mici dispersate in cavitatea orala. Saliva finala este o solutie hipotona ce cuprinde intre 97 – 99,5% apa si are un pH de 6,87.

Masticatia

Reprezinta procesul prin care alimentele introduse in cavitatea bucala sunt fragmentate suficient sa fie declansata deglutitia. In acelasi timp prin masticatie alimentele sunt expuse mai eficient la activitatea substantelor din compozitia salivei. Mecanismul masticatiei consta in ansamblul de miscari executate de mandibula pe masivul maxofacial, prin care suprafetele ocluzale ale dintilor de pe arcadele superioara si inferioara sunt puse in contact, prelucrandu-se astfel mecanic alimentele, prin procedee de taiere, zdrobire sau macinare in functie de dintii implicati.

Deglutitia

Este un act reflex motor in care sunt implicati peste 22 de muschi de la nivelul cavitatii bucale, faringelui si esofagului coordonati de centrii deglutitei din medulla oblongata si punte. Comunicarea centrilor nervosii cu muschii implicati in procesul deglutiei se face prin intermediul ramurilor din trigemen, facial, glosofaringian si hipoglos.

Functia respiratorie

In cadrul sistemului respirator, cavitatea bucala asigura trecerea bidirectionala a aerului din exterior in plamani si invers, prin inspiratie si respectiv expiratie. De asemenea, la acest nivel aerul este supus unor procese de umectare si incalzire.

Functia de relatie

Pe langa functia digestiva si respiratorie, cavitatea bucala participa si la desfasurarea unor functii de relatie prin care organismul se integreaza in mediul de viata. Astfel in cavitatea bucala se percepe sensibilitatea gustativa, la care i se adauga si sensibilitatea generala, prin care sunt transmise senzatii tactile, termice si dureroase. De asemenea, importanta majora in cadrul acestei functii o reprezinta transformarea sunetelor emise de corzile vocale in cuvinte prin intermediul palatului moale, a limbii si buzelor, cavitatea bucala conferind rezonanta vocii.Limba (lingua) este principalul organ de simt al gustului, avand importanta majora si in vorbire. De asemenea intervine in procesele de masticatie si deglutitie. Limba este o structura musculara ce face parte din elementele planseului cavitatii orale, iar extremitatea posterioara a acesteia intra in alcatuirea peretelui anterior al orofaringelui. Partea anterioara a limbii este reprezentata de apexul limbii (apex linguae), de forma triunghiulara cu varful orientat anterior, pozitionat imediat posterior de dintii incisivi. Radacina limbii (radix linguae) este atasata la mandibula si hioid. 2/3 anterioare reprezinta partea orala a limbii orientata orizontal. Partea dorsala (dorsum linguae) sau 1/3 posterioara a limbii se curbeaza inferior si devine orientata predominant in plan vertical. Suprafetele orale si faringiene sunt despartite de sulcus terminalis, santul terminal in forma de „V”, ce formeaza marginea inferioara a istmului orofaringian intre cavitatile orale si faringiene. La nivelul varfului „V”-ului lingual se gaseste o mica depresiune, foramen cecum, ce reprezinta vestigiul canalului tireoglos. La unele persoane acest canal persista si face conexiunea intre limba si glanda tiroida.

Suprafata superioara a limbii este acoperita de papilele gustative, cu diferite forme si dimensiuni:

Papilele filiforme au forma de con si se intalnesc sub forma unor proiectii ale mucoasei cu varful ramificat predominant in 2/3 anterioare ale limbii. Papilele filiforme nu contin muguri gustativi.

Papilele fungiforme au forma de ciuperca, mai mari, insa mai putin numeroase decat cele filiforme si sunt asezate inaintea „V”-ului lingual, concentrate in special pe marginile limbii.

Papilele circumvalate sunt cele mai mari, de forma cilindrica si se gasesc in numar de 8-12 inaintea „V”-ului lingual. Acestea nu sunt proeminente spre deosebire de celelalte, fiind invaginate in mucoasa linguala. Intre ele, la exterior sunt delimitate de santuri circulare acoperite de epiteliu ce contine muguri gustativi.

Papilele foliate se prezinta sub forma unor pliuri lineare asezate perpendicular preponderent in regiunile posterioare ale marginilor limbii.

In general, papilele maresc aria de contact intre suprafata limbii si continutul cavitatii orale, avand toate muguri gustativi, cu exceptia celor filiforme. Fata inferioara a limbii (facies inferiori linguae) nu prezinta papile ci doar cateva repliuri ale mucoasei linguale. Fraul limbii (frenulum linguale) continua mucoasa ce acopera planseul cavitatii orale si se suprapune cu marginea inferioara a septului mediosagital care separa pe plan intern partea dreapta de cea stanga a limbii. De fiecare parte a frenului limbii se gaseste cate o vena sublinguala, vena ranina, iar lateral de aceasta se observa cate o creasta numita plica fimbriata. Mucoasa ce acopera suprafata faringiana a limbii prezinta un contur neregelulat datorita prezentei nodulilor limfoizi de la nivelul submucoasei. Acesti noduli sunt asociati cu amigdalele linguale. Pe suprafata faringiana nu exista papile gustative.

Muschii limbii

In cea mai mare masura limba este alcatuita din muschi intrinseci si extrinseci. Limba este compartimentata de septul mediosagital format din testut conjunctiv intr-o jumatate stanga si dreapta, motiv pentru care toti muschii sunt pereche de-o parte si de alta a septului.

Muschii intrinseci se gasesc la interior reprezentati de longitudinal superior si inferior, transvers si verticali. Acestia sunt responsabili cu modificarea formei limbii prin:

alungirea si scurtarea limbii;

rasucirea apexului si marginilor

aplatizarea si ondularea suprafetei.

Colaborand in perechi sau solitari, muschii intrinseci ai limbii contribuie la realizarea miscarilor asociate de precizie necesare in vorbire, masticatie si deglutitie.

Muschii extrinseci ajung la limba de pe structurile invecinate acesteia, iar cei mai importanti pe fiecare parte sunt muschii genioglosi, hioglosi, stiloglosi si palatoglosi.

Muschii genioglosi se intind sub forma unui evantai pe fiecare parte a septului mediosagital aducand o contributie semnificativa la structura limbii.

Insertia de origine se face pe tuberozitatea mentoniera superiora a spinei de pe fata posterioara a simfizei mandibulare, imediat superior de originea muschilor geniohioidieni de pe tuberculii mentonieri inferiori. De la acest nivel de origine, fibrele musculare parcurg un traiect postero-superior, cele mai multe inserandu-se distal pe osul hioid, pentru ca celelalte sa se alature muschilor intrinseci.

Muschii genioglosi deprima partea centrala a limbii si sunt implicati in miscarile de scoatere din cavitatea orala a partii anterioare a limbii prin orificiul bucal.

Inervatia este realizata prin intermediul nervului hipoglos. Din punct de vedere clinic, functionlitatea nervului hipoglos poate fi testata prin solicitarea pacientului „sa scoata limba afara”. In cazul in care nervii sunt functionali limba iese din cavitatea orala uniform in raport cu linia mediana, iar in caz contrar varful limbii va indica partea in care nervul nu functioneaza la parametri normali.

Muschii hioglosi sunt de forma patrulatera, subtiri, pozitionati lateral de muschii genioglosi. Fiecare muschi hioglos isi are insertia de origine pe marele corn si zonele adiacente de pe corpul osului hioid. La origine, fibrele musculare se gasesc lateral de muschii mijlocii contrictori ai faringelui dupa care urmeaza un traiect anterior si superior prin trigonul format de constrictorii superiori, mijlocii si milohioidieni pentru a se insera ulterior pe suprafata laterala a limbii intre geniohioid lateral si stiloglos medial. Muschiul hioglos prin actiunea sa deprima limba si este inervat de nervul hipoglos. Hioglosul reprezinta un reper important pentru planseul cavitatii bucale, printre fibrele acestuia artera linguala, provenita din artera carotida externa, ajungand la nivelul limbii. De asemenea, la limba ajung de pe fata externa a muschiului hioglos, nervii hipoglos si lingual, ram din nervul mandibular.

Muschii stiloglosi au insertia de origine pe fata anterioara a procesului stiloid de pe osul temporal si pe ligamentul stilomandibular. De la acest nivel, fiecare muschi trece inferior si medial prin trigonul format de constrictorii mijlocii, superiori si milohioidieni pentru a ajunge pe fata laterala a limbii unde se imbina cu marginea superioara a hioglosului precum si cu muschii intrinseci. Stiloglosii intervin in actiunea de retractie a limbii, tragand superior extremitatea posterioara a limbii. La fel ca ceilalti muschi extrinseci si stiloglosii sunt inervati de nervul hipoglos.

Muschii palatoglosi au fost descrisi ca muschi ai palatului moale, acestia realizand legatura palatului cu limba, inserandu-se distal pe fata laterala a limbii. Prin activitatea intreprinsa de fibrele musculare de a eleva extremitatea posterioara a limbii concomitent cu coborarea palatului moale este facilitata inchiderea istmului orofaringian, separand astfel cavitatea orala de orofaringe. Spre deosebire de ceilalti muschi extrinseci ai limbii, muschii palatoglosi sunt inervati de nervul vag.

Vascularizatia arteriala a limbii

Principala sursa de vascularizatie arteriala a limbii este artera linguala. De fiecare parte, artera linguala se desprinde din artera carotida externa la nivelul varfului cornului mare al osului hioid. De la origine formeaza o curba ascendenta dupa care se onduleaza descendent si inainte pentru a patrunde in profunzimea muschiului hioglos, insotind muschiul prin apertura descrisa de marginile milohioidului, constrictorul superior si mijlociu pentru a intra ulterior in planseul cavitatii bucale. De la acest nivel, artera linguala se continua inainte in planul format de muschii hioglos si genioglos pana la apexul limbii. In traiectul sau artera linguala emite colaterale pentru glandele sublinguale, gingii si pentru mucoasa orala de la nivelul planseului cavitatii bucale.

Vascularizatia venoasa a limbii

Sangele venos de la nivelul limbii este drenat in principal de venele dorsale si profunde linguale. Vena linguala dorsala insoteste artera linguala printre muschii hioglosi si genioglosi si se varsa in vena jugulara interna. Venele linguale profunde sunt vizibile prin mucoasa sublinguala. Desi initial acestea acompaniaza artera linguala in partea anterioara a limbii, ulterior se separa posterior de muschii hioglosi. De fiecare parte, vena linguala profunda insoteste nervul hipoglos pe suprafata externa a muschiului hioglos dupa care trece de planseul cavitatii orale prin apertura formata de marginile muschilor constrictori superiori, mijlocii si milohioidieni. In final se varsa in vena jugulara interna.

Limfaticele limbii

Vasele limfatice de la nivelul limbii sunt drenate de lantul cervical profund format de nodulii din lungul venei jugulare interne.

Limfa din partea faringiana a limbii este drenata prin peretele faringian direct in nodulul jugulodigastric al lantului cervical profund.

Limfa din partea orala a limbii este drenata atat direct in nodulii cervicali profunzi cat si indirect in acestia, vasele limfatice trecand initial pe sub muschiul milohiodian prin nodulii submentali si submandibulari. Nodulii submentali se gasesc inferior muschiului milohioidian si intre muschii digastrici, iar nodulii submandibulari se afla sub planseul cavitatii orale pe fata interna a marginei inferioare a mandibulei.

Vasele limfatice de la nivelul apexului limbii trec prin muschiul milohioid in nodulii submentali, dupa care limfa este drenata de nodulul juguloomohioidian din lantul cervical profund.

Inervatia limbii

Este complexa si implica mai multi nervi.

Nervul glosofaringian paraseste cutia craniana prin foramenul jugular coborand in lungul fetei posterioare a muschiului stilofaringian, dupa care trece pe fata laterala a acestuia pentru a aluneca posterior de trigonul format de muschii constrictori superior, mijlocii si milohioidieni. Nervul trece apoi inaintea peretelui orofaringian imediat pe sub polul inferior al tonsilelor palatine si patrunde prin partea faringiana a limbii in profunzimea muschilor stiloglosi si hioglosi. Nervul glosofaringian conduce inervatia senzoriala generala si sensibilitatea gustativa din 1/3 posterioara a limbii. De asemenea, fibre nervoase din glosofaringian ajung anterior „V”-ului lingual distribuindu-se papilelor circumvolate.

Nervul lingual se formeaza din nervul mandibular. De la origine, din fosa infratemporala trece anterior in planseul cavitatii orale prin apertura dintre muschii contrictori superiori, mijlocii si milohioidieni. De la acest nivel, nervul lingual se plaseaza imediat inferior de insertia constrictorului superior pe mandibula dupa care se continua inainte pe fata mediala a mandibulei, in profunzimea gingiei din proximitatea ultimului molar. Din acesta pozitie, nervul lingual isi continua traiectul antero-medial peste planseul cavitatii orale, se onduleaza pe sub ductul submandibular dupa care ascensioneaza pana la nivelul limbii pe fata externa si superioara a muschiului hioglos. Pe langa inervatia senzoriala generala din 2/3 anterioare ale limbii, nervul lingual asigura si sensibilitatea generala de la nivelul mucoasei sublinguale si gingiilor asociate cu dintii de pe arcadele inferioare.

Nervul facial conduce sensibilitatea gustativa din 2/3 anterioare ale limbii. Fibrele senzoriale ale nervului facial parasesc limba si cavitatea orala prin intermediul nervului lingual, dupa care se angajeaza prin nervul coarda timpanului, ram din nervul facial ce se alatura lingualului in fosa infratemporala.

Nervul hipoglos este responsabil cu inervatia muschilor limbii, cu exceptia palatoglosului, inervat de nervul vag. Nervul hipoglos paraseste cutia craniana prin canalul hipoglosului dupa care prezinta un traiect descendent aproape vertical pana la nivelul imediat inferior de unghiul mandibulei. De aici, nervul se angajeaza in jurul ramurii arteriale sternocleidomastoidiene din artera occipitala, incruciseaza artera carotida externa dupa care se continua inainte traversand ondulatia descendenta a arterei linguale pentru a ajunge ulterior la suprafata externa a 1/3 inferioare a muschiului hioglos. De la acest nivel, nervul hipoglos urmeaza muschiul hioglos prin apertura determinata de marginile muschilor constrictor superior, mijlociu si milohioidian pentru a se distribui in final, limbii.

La nivelul superior al gatului, din ramul ventral al lui nervului cervical C1 se desprinde un ram colateral ce insoteste nervul hipoglos. Cele mai multe dintre fibrele provenite din nervul C1 parasasesc ulterior nervul hipoglos la nivelul radacinii superioare a ansei cervicale. In vecinatatea marginii posterioare a muschiului hioglos, restul fibrelor ramase din C1 parasesc hipoglosul formand ramuri nervoase:

ramul tirohioid ce ramane sa inerveze muschiul tirohioid;

ramul geniohioid ce trece prin planseul cavitatii bucale sa inerveze muschiul geniohioid.

I.1.1 Dantura

Dintii (dentes) sunt atasati in cavitati mici, numite alveole sapate in doua arcuri osoase crescute inferior pe mandibula si superior pe maxilarul superior, numite arcuri alveolodentare.

Gingiile (gingivae) sunt regiuni specializate ale mucoasei orale masticatorii care inconjoara dintii si acopera zonele adiacente ale osului alveolar. Gingiile sunt formate din epiteliu pavimentos stratificat keratinizat si prezinta santul gingival, in forma de „V”, la baza dintelui de care este atasata prin epiteliul jonctional ce formeaza smaltul. Santul gingival impreuna cu smaltul si tesutul conjunctiv de sustinere aferent formeaza complexul dentoparodontal.

Diferitele tipuri de dinti se disting din punct de vedere al pozitiei, morfologic si functional.

La adulti, in cavitatea orala se gasesc 32 de dinti, 16 pe arcul superior si 16 pe cel inferior. Pe fiecare parte, stanga si dreapta, de pe ambele arcuri, maxilar superior si mandibular se gasesc cate 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari si 3 molari.

Incisivii (dentes incisivi) sunt „dintii din fata”, cate unul central si unul lateral pentru fiecare hemiarcada superioara si inferioara. Acestia au o singura radacina, iar coroana lor este subtire, utila in taierea alimentelor in bucati.

Caninii (dentes canini) sunt pozitionati lateral de incisivi, cate unul pe fiecare hemiarcada superioara si inferioara. Acestia sunt cei mai lungi dinti din cavitatea orala, coroana lor este unicuspida si sunt intrebuintati la procesarea fizica initiala mai ampla a alimentelor precum carnea, fructe sau legume proaspete.

Premolarii (dentes praemolares) continua arcul dentar de la canini, prezenti in numar de 2 pe fiecare hemiarcada superioara si inferioara. Premolarii au coroana bicuspida cu un varf spre obraji si unul catre regiunea linguala, pentru maxilarul inferior si regiunea palatina, pentru maxilarul superior. Toti premolarii au cate o radacina, in afara de primul premolar de pe maxilarul superior care prezinta doua radacini. In masticatie premolarii sunt utilizati in special pentru maruntitul alimentelor.

Ultimii dinti ai arcului dentar sunt molarii (dentes molares), cate 3 pentru fiecare hemiarcada superioara si inferioara. Primul molar apare la varsta de 6 ani, iar cel de-al doilea in jurul varstei de 12 ani. Cel de-al treilea molar este cunoscut ca „maseaua de minte” si se definitiveaza la persoanele cu varsta intre 17 si 25 de ani. Molarii de pe maxilarul inferior au doua radacini, in timp ce molarii de pe maxilarul superior au trei radacini. Coroanele prezinta intre 3 si 5 cuspe, prin intermediul carora in procesul masticatiei, molarii deservesc la macinarea alimentelor.

Vascularizatia arteriala a dintilor si gingiilor

Arterele furnizate dintilor provin direct sau indirect din artera maxilara.

Artera alveolara inferioara iriga toti dintii de pe arcada inferioara. Aceasta se desprinde din artera maxilara la nivelul marginii inferioare a fibrelor muschiului pterigoidian lateral in fosa infratemporala, patrunde in canalul mandibular trecand anterior de mandibula pana la nivelul gaurii mentoniere unde se divide in ramul incisiv si mentonier. Ramul mentonier iese prin foramenul mentonier si se distribuie mai departe obrazului, in timp ce ramul incisiv continua artera alveolara inferioara pentru a se distribui ulterior dintilor anteriori si structurilor adiacente, paradontiul si procesul alveolar aferent dintilor respectivi. De asemenea, in canalul mandibular, artera alveolara inferioara trimite ramuri pentru vascularizatia premolarilor, molarilor si a structurilor adiacente.

Arterele alveolare superioare iriga toti dintii de pe arcada superioara.

Artera alveolara superioara posterioara se desprinde din artera maxilara, imediat dupa ce aceasta patrunde in fosa pterigopalatina parasind-o prin fisura pterigomaxilara. Ulterior coboara pe fata postero-laterala a maxilarului superior unde se ramifica si intra in canale osoase mici distribuindu-se dintilor premolari si molari.

Arterele alveolare superioare anterioara si mijlocie se desprind din artera infraorbitala care isi are originea in artera maxilara. Artera infraorbitala paraseste fosa pterigopalatina prin fisura infraobitala si patrunde in cavitatea orbitala angajandu-se in santul infraorbital. La acest nivel strabate canalul infraorbital si emite arterele alveolare superioare anterioara si mijlocie, din care se desprind ulterior ramuri pentru premolari si structuri alveolare adiacente din cea mijlocie si ramuri pentru incisivi, canini si structurile adiacente acestora din cea anterioara.

Gingiile sunt vascularizate de multiple ramuri, iar sursa acestora este diferita in functie de fetele gingiei astfel ca:

– Fata externa a gingiilor de pe arcada inferioara este aprovizionata de ramuri din artera alveolara inferioara in timp ce la fata interna ajung ramuri din artera linguala.

– Fata externa a gingiilor de pe arcada superioara este aprovizionata de ramuri din arterele alveolare superioare, iar pe fata interna ajung ramuri din artera nazopalatina si palatina mare.

Vascularizatia venoasa a dintilor si gingiilor

Venele corespunzatoare dintilor superiori si inferiori in general insotesc arterele.

Venele alveolare superioare si inferioare sunt drenate in plexul venos pterigoidian la nivelul fosei infratemporale. De asemenea, unele vene care pleaca de la dintii anteriori sunt drenate de venele tributare ale venei faciale. Plexul venos pterigoidian se dreneaza la randul sau in vena maxilara ce ajunge in vena retromandibulara si ulterior in sistemul venos jugular. De asemenea, mici vase comunicate trec superior plexului pterigoidian si ajung la baza craniului unde se conecteaza cu sinusul cavernos din cutia craniana. Astfel, infectia de la nivelul dintilor poate patrunde in cutia craniana prin intermediul acestor mici vene emisare.

Venele corespunzatoare gingiilor insotesc arterele si ajung in final vena faciala sau plexul venos pterigoidian.

Limfaticele dintilor si gingiilor

Vasele limfatice de la dinti si gingii sunt drenate in nodulii limfatici submandibular, submentonier si cervicali profunzi.

Inervatia dintilor si gingiilor

Nervii dinților

Inervatia dintilor si gingiilor este realizata de ramuri din nervul trigemen.

Dintii de pe arcada inferioara sunt inervati de ramuri din nervul alveolar inferior, originar din nervul mandibular, din care pleaca la nivelul fosei infratemporale. Nervul alveolar inferior impreuna cu vasele ce il acompaniaza patrunde in foramenul mandibular de pe fata mediala a ramurilor mandibulei, trecand anterior osului in canalul mandibular. Ramurile pentru dintii posteriori se desprind direct din nervul alveolar inferior. La nivelul primului premolar, nervul alveolar se divide in ramul incisiv si mentonier. Ramul incisiv inerveaza primii premolari, caninii, dintii incisivi si structurile aidacente. Nervul mentonier iese din mandibula prin foramenul mentonier si furnizeaza ramuri pentru barbie si buza inferioara.

Dintii de pe arcada superioara sunt inervati de ramuri din nervii alveolari superiori anterior, mijlociu si posterior, care isi au originea direct sau indirect din nervul maxilar.

Nervul alveolar superior posterior se desprinde direct din nervul maxilar in fosa pterigopalatina pe care o paraseste prin fisura pterigopalatina si coboara pe fata postero-laterala a maxilarului superior. In maxila patrunde printr-un foramen la aproximativ jumatatea distantei dintre fisura pterigomaxilara si ultimul dinte molar, trecand prin peretele sinusului maxilar. Ulterior, nervul alveolar superior posterior ajunge sa inerveze molarii prin intermediul plexului nervos alveolar superior.

Nervii alveolari superiori mijlociu si anterior provin din ramul infraorbital al nervului maxilar. Nervul alveolar superior mijlociu se formeaza din nervul infraorbital la nivelul santului infraorbital, dupa care trece in peretele lateral al sinusului maxilar si inerveaza dintii premolari prin intermediul plexului nervos alveolar superior. Nervul alveolar superior anterior se formeaza din nervul infraorbital la nivelul canalului infraorbital, dupa care trece in peretele anterior al sinusului maxilar, iar prin plexul nervos alveolar superior inerveaza dintii canini si incisivi.

Inervatia gingiilor se face prin ramuri formate din trigemen. Astfel ca gingia asociata cu dintii de pe arcada superioara este inervata de ramuri derivate din nervul maxilar, iar cea asociata cu arcada inferioara este inervata de ramuri derivate din nervul mandibular.

Fata externa a gingiilor de pe arcada superioara este inervata de ramuri ce provin din nervii alveolari superiori, care inerveaza si dintii adiacenti. Fata interna a gingiilor de pe arcada superioara este inervata de nervul nazopalatin care se distribuie gingiilor asociate cu dintii incisivi si canini si nervul palatin mare pentru gingiile asociate cu dintii premolari si molari. Fata externa a gingiilor de pe arcada inferioara asociata cu dintii incisivi, canini si premolari este inervata de ramul mentonier din nervul alveolar inferior, iar fata externa a gingiei asociata cu dintii molari este inervata de nervul bucal care se desprinde din nervul mandibular la nivelul fosei infratemporale. Inervatia fetei interne a gingiilor asociate cu dintii de pe arcada inferioara provine din nervul lingual.

I.2.1 Bolile cavitatii bucale

Cavitatea bucala impreuna cu limba si dintii sunt indicatori ai statusului functiei sistemice a intregului organism, deoarece la acest nivel se pot manifesta sau pot aparea simptomele a aproximativ 300 de boli.

Afectiuni localizate la nivelul cavitatii bucale

Cele mai frecvent intalnite afectiuni ale cavitatii orale sunt cariile dentare, parodontitele, cancerul oral, boli infectioase orale, traume orale sau leziuni ereditare.

In intreaga lume, intre 60-90% de copii de nivel scolar si aproape 100% din adulti au avut sau au carii dentare, care duc de cele mai multe ori la durere si discomfort.

Forma severa de boala parodontala, care poate implica pierderea dintilor, se gaseste la aproximativ 15-20% dintre adultii de varsta mijlocie, intre 33 si 44 de ani.

Cariile dentare si parodontitele reprezinta principalele cauze ale pierderii dintilor. Pierderea completa a dintilor naturali se poate manifesta la orice varsta, cu precadere insa la persoanele batrane. Astfel, la nivel global, aproximativ 30% din persoanele cu varsta intre 65 si 74 de ani nu mai au dinti naturali.

Incidenta cancerului oral variaza intre 1 – 10 cazuri / 100. 000 de persoane in majoritatea regiunilor globului. Predominanta cancerului oral este relativ mai ridicata in cazul sexului masculin, la persoanele in varsta precum si in randul persoanelor cu nivel scazut de educatie si venituri. Tutunul si alcoolul sunt factorii majori de cauzalitate.

Aproape jumatate, intre 40-50%, din persoanele HIV-pozitive prezinta diverse infectii orale fungice, bacteriene sau virale. Acestea apar deseori in stadiile initiale ale infectiei cu HIV, primele semne clinice fiind reprezentate prin afte, herpes oral sau leucoplazia paroasa.

Peste tot in lume, aproximativ 16-40% dintre copii cu varstele cuprinse intre 6 si 12 ani sunt afectati de traumatisme orodentare, datorita locurilor de joaca nesigure, accidentelor rutiere sau in urma violentei.

Noma sau stomatita gangrenoasa este o leziune ce afecteaza copii care traiesc in conditii precare in special din Africa si Asia. Leziunile se manifesta sever la nivelul gingiilor, consecutiv cu distrugerea prematura a tesuturilor, instalandu-se necroza de obicei la nivelul buzelor si barbiei. Multi dintre copii afectati de stomatita gangrenoasa sufera si de alte infectii precum rujeola sau HIV. Fara niciun tratament, maladia conduce la exitus aproximativ 90% dintre acesti copii.

Defectele congenitale, precum labioschizis sau palatoschizis apar la aproximativ 1 / 500-700 nasteri. Aceasta rata variaza considerabil intre diferite grupuri etnice si zone geografice.

Afectiuni multiorganice cu exprimare si la nivelul cavitatii orale

Deoarece reprezinta o locatie anatomica importanta pentru anumite procese fizologice, precum digestia, respiratia sau vorbirea, cavitatea bucala este frecvent implicata in diferite boli multiorganice, de obicei, implicarea orala anticipand aparitia altor simptome sau leziuni in alte locatii.

Afectiuni gastero-intestinale

Cavitatea orala este poarta de intrare in tractul digestiv, fiind astfel deseori implicata la indivizii cu afectiuni ale sistmului gastrointestinal.

In boala Crohn implicarea orala apare la 8-29% dintre pacienti si poate preceda implicarea intestinala. Simptomele orofaciale includ edeme ale mucoaselor, ulcere aftoase sau chieilita angulara.

Colita ulcerativa se manifesta asupra cavitatii orale prin ulcere aftoase si stomotita angulara la aproximativ 5-10% din pacienti.

Refluxul gastroesofagian prin regurgitarea continutului gastric, de pH 1-2, scade pH-ul cavitatii orale sub 5,5, mediul acid incepand sa distruga smaltul dintilor, in special fetele palatinale ale danturii arcadei superioare.

Singura manifestatie clinica de afectiune hepatica avansata vizibila a mucoasei orale este icterul, pigmentarea galbena ce rezulta prin depozitarea bilirubinei la nivelul submucoasei.

Tulburari hematologice

Afectiuni ale mucoasei orale precum glosite, afte recurente, infectii candidozice si stomatite recurente sunt mai frecvente la pacientii cu anemie. Inflamatia limbii poate fi primul semn al deficientei de vitamina B12. Stomatita angulara este de obicei cauzata de o infectie candidozica, fiind asociata cu deficienta de fier.

Histiocitoza X sau histiocitoza cu celule Langerhans determina simptome la nivelul cavitatii orale in functie de entitatea patologica prin care se manifesta, astfel:

– Boala Hand-Schuller-Christian include ulceratii neregulate la nivelul palatului dur, inflamatia gingivala si noduli ulcerati, halena si dificultati in masticatie.

– Boala Letterer-Siwe include ulceratii, echimoze, gingivita, parodontita, pierderi dentare.

– Granulomul eozinofilic include ulceratii orale la nivelul gingiilor, palatului sau planseului cavitatii orale, rezultate din implicatia mandibulei si maxilarului superior.

Tulburari ale tesutului conjunctiv

Modificarile orale in sindromul Sjogren apar ca urmare a scaderii secretii salivare si includ dificultati in deglutitie, tulburari ale gustului si in vorbire, risc crescut de aparitie a cariilor dentare precum si predispozitie la infectii. Sindromul Sjogren este al doilea ca frecventa in randul bolilor autoimune, afectand cu predilectie sexul feminin, aproximativ 3% dintre femeile cu varsta de peste 50 de ani.

Boala Kawasaki se manifesta la nivelul cavitatii orale prin umflarea papilelor de pe suprafata limbii concomitent cu prezenta unui eritem intens al mucoasei insotit de ulceratii.

Afectiuni pulmonare

Implicatia orala in granulomatoza Wegener este frecventa, in urma autopsiilor efectuate pacientii care au manifestat boala fiind afectati in cele mai multe cazuri. Leziunile orale includ ulceratii si inflamatii gingivale aflate in corelatie cu progresia maladiei.

In cazul sarcoidozei, cele mai frecvente simptome la nivelul cavitatii orale pot include multiple ulceratii nodulare ale gingiei, mucoasei bucale, mucoasei labiale si palatului. De obicei, implicarea orala in sarcoidoza este manifestata dupa dezvoltarea simptomelor sistemice.

Afectiuni metabolice

Manifestarea clinica cea mai comuna la nivelul cavitatii orale in amiloidoza este macroglasia, care apare la 20% dintre pacienti. Edeme submandibulare pot succeda macroglasia, conducand la obstructia cailor respiratorii. In cazuri rare, pot fi prezente si ulceratii orale.

Reactii adverse la medicamente

Agentii farmacologici sunt printre cele mai frecvente cauze ale stomatitelor aftoase, cunoscute si ca ulcere bucale. Cele mai intalnite care provoaca aceste ulcere bucale sunt antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) , nicorandilul si inhibitoarele enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) . Marimea ulcerelor variaza de la 1-3 mm, considerate afte minore ce apar in aproximativ 80% din cazuri pana la 1 cm, afte majore ce apar in aproximativ 15% din cazuri. Acestea sunt de obicei destul de dureroase, insa autolimitate, aftele minore dispar in 7-10 zile, iar cele majore in 14-21 zile.

Un alt efect advers al multor medicamente reflectat la nivelul cavitatii orale este ”uscaciunea gurii”, caracterizata prin hiposalivatie sau xerostomie. Cauzele variaza de la un medicament la altul, de la diuretice prin deshidratare la antidepresive prin activititati anticolinergice. Simptomul de "gura uscata" determina alterarea gustului, sporeste riscul de infectii fungice, carii dentare si ulceratii traumatice din cauza lipsei de lubrifiere. Dificultatile in masticatie si deglutitie survenite ulterior pot implica reducerea aportului alimentar si malnutritie.

Implicatia frecventa in urma administrarii de steroizi inhalatori este candidoza. La nivelul cavitatii orale, candidoza este manifestata prin aparitia unor papule mici si albicioase sau placi. Tesutul de sub aceste placi este deseori inflamat si poate sangera. Infectia este de obicei autolimitata, iar utilizarea de steroizi poate continua, insa pentru a preveni exacerbarile este recomandata scaderea frecventei administrarii de steroizi sau clatirea cavitatii orale dupa administrare.

Hiperplazia gingivala se dezvolta la aproximativ 50% din pacientii carora le este administrat fenitoina. Hiperplazia gingivala asociata cu administrarea de nifedipina are o prevalenta de aproximativ 38%, iar in asocierea cu ciclosporina rata de debut a afectiunii variaza intre 13-85%. De asemenea, riscul dobandirii hiperplaziei gingivala in administrarea de blocante ale canalelor de calciu este de doua ori mai mare decat in cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensieni (IECA) . Inflamatia gingivala preexistenta rezultata din igiena orala precara poate predispune sau exacerba simptomele de hiperplazie gingivala.

Infectia HIV

De la debutul pandemiei HIV, o serie de entitati patologice la nivelul cavitatii orale au fost descrise ca fiind asociate cu infectia HIV. Rareori acestea se manifesta cand nivelul celulelor CD4 este mai mic de 400 celule/µL sugerand o valoare predictiva pozitiva pentru declinul sistemului imunitar. Candidoza orala este de obicei primul semnal de infectare cu HIV ce apare la aproximativ 90% dintre pacienti care au dobandit teribila maladie. Simptomele la nivel oral difera in functie de forma de manifestare a candidozei:

– Candidoza pseudomembranoasa manifestata prin papule alb-galbene ce descopera eroziuni deseori la nivelul mucoasei bucale, palatului sau vestibulului bucal.

– Candidoza eritematoasa determina aparitia eritemelor de forme neregulate, deseori pe palat sau in partea posterioara a limbii sau in ambele regiuni ca rezultat al autoinocularii.

– Candidoza hiperplazica este mai putin frecventa si se manifesta prin intermediul unor placi albe aderente.

– Chieilita angualara se manifesta prin fisuri ulceroase in colturile orificiului bucal urmate sau nu de simptome intraorale.

De cele mai multe ori, virusul herpes simplex determina leziuni intraorale ale mucoasei keratinizate de la nivelul limbii, gingiilor si palatului dur. Se manifesta prin dezvoltarea unor vezicule unice sau multiple cu margini neregulare ce erup in ulceratii. In cazul persoanelor imunocompromise virusul herpes simplex se reflecta si asupra mucoasei nekeratinizate, ce cuprinde mucoasa labiala, planseul cavitatii orale, mucoasa bucala si palatul moale.

Leucoplazia paroasa ca simptom initial la pacientii HIV pozitivi este manifestata in proportie de 5%, insa ramane complicatia cea mai specifica a infectiei HIV la nivelul cavitatii orale. Leucoplazia paroasa este caracterizata prin dezvoltarea unor placi albe verucoase de dimensiuni variate care nu sunt premaligne si de obicei asimptomatice. Din punct de vedere clinic, aceste leziuni se pot confunda cu candidoza, trebuind efectuata o biopsie pentru stabilirea diagnosticului definitiv.

Sarcomul Kaposi la nivel oral se manifesta prin prezenta unor papule sau placarde violet sau rosii pe palatul dur, mucoasa orala si gingie. La nivel oral, leziunile initiale in sarcomul Kaposi se manifesta prin prezenta unor macule plate sau placarde violet, rosii la suprafata mucoasei orale, pe palatul dur sau gingii. In timp aceste leziuni devin nodulare, deseori ulcerate si pot sangera.

La pacientii imunocompromisi, citomegalovirusul se manifesta rareori intraoral, insa cand simptomele apar, acesta determina ulceratii profunde penetrante ale mucoasei orale la nivelul limbii, buzelor sau faringelui. Infectia cu HPV, virusul papilloma uman este mai frecvent intalnita la indivizii HIV-pozitiv, iar manifestarea intraorala este reprezentata prin dezvoltarea unor papiloame sau condiloame la nivelul gingiilor si mai rar la nivelul buzelor si mucoasei labiale.

Afectiuni cutanate

Lichen plan bucal este o afectiune cutaneomucoasa care se poate manifesta si independent la nivelul mucoasei bucale. Lichenul plan bucal apare la 22-60% din persoanele ce sufera de forma cutanata a maladiei. Afectiunea intereseaza cu precadere persoanele de sex feminin, cu varste cuprinse intre 40-60 de ani. De asemenea, simptome de lichen plan pot aprea si in urma administrarii unor medicamente precum inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), beta-blocante, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), diuretice, hidroxiclorochina sau zidovudina.

Psoriazisul este o afectiune cutanata inflamatorie papuloscuamoasa cronica ce poate genera uneori simptome si la nivelul cavitatii orale, mucoasa, buze, limba, palat si gingii, cea mai frecventa complicatie implicand limba geografica.

Manifestarile orale in cazul acantozei nigricans sunt mai frecvente in forma maligna de boala, prezente la aproximativ 25-50% dintre pacienti, implicand de obicei buzele, limba si palatul. Uneori poate determina si simptome de hiperplazie gingivala.

I.2.2 Bolile danturii

Anodonția

Este o afecțiune geneticǎ rarǎ, caracterizatǎ prin lipsa de dinți. În anodonția completă, există o absență totală a dinților, ȋn anodonția parțială cunoscutǎ sub numele de hipodonție sunt absenți unul pȃnǎ la șase dinți permanenți, în timp ce oligodonția se referă la absența a mai mult de șase dinți.

Hipodonția și oligodonția sunt mai frecvente decȃt anodonția completǎ. Acest defect este de obicei asociat cu alte condiții genetice cum ar fi sindromul Down. Anodonția nu este o boalǎ care sǎ punǎ viața pacintului ȋn pericol, iar aceasta poate fi tratatǎ cu ajutorul implanturilor dentare și a protezelor pentru copii mai mari de doi ani. Lipsa congenitală a unuia sau mai multor dinți tinde să apară mai mult la bărbați decât la femei.

La pacienții cu aceastǎ afecțiune, boala nu va fi evidentǎ abia decȃt atunci cȃnd dinții primari încep să erupă. Un copil cu anodonție completǎ nu poate dezvolta setul inițial de dinți. Alții pot prezenta o erupție parțialǎ. Afecțiunile congenitale asociate cu anodonția implicǎ de multe ori pielea și țesutul conjunctiv.

Diagnostcarea anodonției

În cazul în care un medic pune un astfel de diagnostic, screening-ul pentru probleme dentare va fi recomandat. Acest lucru poate permite medicilor sǎ identifice orice probleme potențiale cât mai curând posibil. Pentru pacienții care au anodonția parțială, ȋngrijirea medicalǎ poate face ca dinții naturali nu se dezvolte strâmb sau sǎ ȋși schimbe poziția, din cauza lacunelor de la nivelul maxilarului. Radiografiile dentare pot arăta dacă dinții întârzie ȋn dezvoltare sau dacǎ pacientul nu va dezvolta dinți.

.

Cea mai frecventă cauzǎ a durerilor de dinți este reprezentatǎ de cariile dentare, iar durerile scurte și ascuțite apar ca răspuns la consumul de alimente calde, reci sau dulci. În cazul în care durerea de dinți durează mai mult de 3 minute și se repetǎ ȋn mod frecvent este bine sǎ cereți sfatul medicului dentist.

Cauzele durerilor de dinți

• Cariile dentare

• Fracturǎ a dintelui.

• Un dinte fisurat.

• Iritare a nervului ca urmare a unui tratament dentar.

• Pierderea unui dinte prin traumatism

• Cancer oral

• Infecții la nivelul sinusurilor sau ai urechii

Următoarele probleme pot provoca, de asemenea, dureri de dinți:

• Ulcere la nivelul gingiilor (gingivita ulceroasǎ acutǎ)

• Ulcere la nivelul țesuturilor moi, la nivelul limbii și al buzelelor

• Multe alte afecțiuni pot provoca, de asemenea, durere la nivelul dinților – țineți minte cǎ deși durerea se poate simți doar într-un anumit dinte, problema poate fi de fapt la nivelul altui dinte, chiar și la nivelul maxilarului opus.

Fluoroza dentara

Este o afecțiune foarte comunǎ, caracterizatǎ prin apariția pe dinți a unor pete de culoare gǎlbuie sau, în cazurile mai severe, a unor pete de culoare maro ȋnchis. Consumul unor cantitǎți prea mari de flor ȋn copilǎrie, respectiv ȋn timpul creșterii dinților duce la formarea fluorozei. Cu toate acestea, afecțiunea nu se mai dezvoltǎ o datǎ ce dinții au crescut. Acesta apare, mai des, la copii mai mici de șapte ani ȋnsǎ specialiștii nu o considerǎ o boala, cȃt mai mult un aspect inestetic al danturii.

Cauzele care duc la apariția fluorozei dentare

Principala cauzǎ care duce la dezvoltarea fluorozei dentare este rerezentatǎ de o expunere excesivǎ la fluor (de expemplu copii care traiesc ȋn zone cu apǎ fluoruratǎ sau care ȋnghit pastǎ de dinți).

Copiii cu vȃrste ȋntre trei luni și opt ani sunt cei mai susceptibili la dezvoltarea acestei afecțiuni, ȋnsǎ o datǎ ce „dinții de lapte" au cǎzut, copilul nu mai este în pericol de a dezvolta fluoroza dentară.

Specialiștii reamintesc faptul cǎ deși fluorul este o substanțǎ ce protejeazǎ dinții, ȋn cantitǎți excesive poate duce la dezvoltarea afecțiunilor dentare.

Simptomele fluorozei dentare

Dinții afectați de o fluorozǎ ușoarǎ sunt mai greu de identificat deoarece nu existǎ schimbǎri vizibile. Cu toate acestea, pe mǎsurǎ ce afecțiunea avanseazǎ, pe suprafața dinților se vor putea observa dungi albe sau pete. Dacǎ pacientul nu consultǎ un medic stomatolog pentru a remedia problema, afecțiunea se poate transforma ȋn fluorozǎ severǎ, caracterizatǎ prin apariția unor pete maro pe dinți iar ȋn unele cazuri chiar „gropi" la nivelul dintelui.

Abcesul

Reprezintǎ o pungǎ de puroi, localizatǎ la baza dintelui, ca urmare a unei infecții bacteriene. Abcesul dentar este o afecțiune comunǎ, ȋnsǎ dacǎ este netratatǎ poate duce la apariția complicațiilor. Abcesul se poate preveni printr-o ȋngrijire adecvatǎ a dinților, o dietǎ sǎnǎtoasǎ dar și prin vizite regulate la medicul stomatolog.

Cauzele care duc la apariția abcesului dentar

Abcesul dentar apare, ȋn special, atunci cȃnd organismul luptǎ cu o infecție. Cauzele care duc la dezvoltarea unui abces dentar sunt multiple. Astfel, o carie netratatǎ, o afecțiune a dintelui sau o igienǎ oralǎ precarǎ, toate pot duce la dezvoltarea unui abces.

Bacteriile din gurǎ, ȋmpreunǎ cu particule mici de alimente și salivǎ formeazǎ placa bacterianǎ care se acumuleazǎ pe dinți. Mai mult, alimentele și bǎuturile bogate ȋn carbohidrați (zahar sau amidon), creazǎ mediul perfect pentru ca bacteriile sǎ se reproducǎ. Asocierea dintre bacterii și acidul ȋn exces este unul din cauzele care duc la apariția unui abces dentar.

Simptomele unui abces dentar

• Inflamarea gingiilor

• Durere care pulseazǎ, ȋn special la atingerea dintelui

• Sensibilitate la cald sau rece

• Febră

• La baza dintelui apare o umflǎturǎ asemǎnǎtoare unei acnee

• Frisoane

• Respirație urȃt mirositoare

• Dureri de cap

• Tumefierea obrazului

• Scurgerea de sȃnge și puroi din abces

Tipuri de abces dentar

Există două tipuri de abces dentar:

Abcesul periapical – acesta este cel mai frecvent tip de abces dentar și este localizat ȋn pulpa moale a dintelui. Este cauzat de accesul bacteriilor ȋn interiorul dintelui;

Abcesul parodontal – bacteriile afecteazǎ doar gingia nu și dintele;

Diagnosticarea unui abces dentar

Abcesele dentare sunt indentificate cu ușurințǎ de medicul dentist. Stomatologul poate atinge dinte afectat pentru a identifica tipul de abces dentar sau poate efectua:

O radiografie dentarǎ su alte teste imagistice pentru a stabili dacă infecția s-a răspândit.

Teste de laborator. În unele cazuri, identificarea bacteriei care a produs abcesul poate duce la personalizarea tratamentului cu antibiotic, ȋn funcție de bacteria identifcatǎ.

Extragerea dintelui. Dacă dintele afectat nu poate fi salvat, medicul extrage dintele pentru a elimina sursa infecției.

Tratamentul la domiciliu constǎ ȋn aplicarea de comprese reci la nivelul obrazului, pentru a reduce durerile. De asemenea, cǎldura ȋn zona afectatǎ trebuie evitatǎ. Pentru calmarea stǎrii de febrǎ sau a durerilor, pacientul poate recurge la unele medicamente care se elibereazǎ fǎrǎ prescripție medicală precum antifebrilele sau analgezicele. Cu toate acestea, aceste metode reduc durerea doar temporar, motiv pentru care se recomandǎ un examen stomatologic.

Bruxismul

Este o boalǎ ȋn care pacientul scrâșnește din dinți. Dacă suferiți de bruxism, puteți scrȃșni din dinți ȋn mod inconștient ȋndiferent de perioada zilei. Dacǎ bruxismul este ușor, acesta nu va necesita tratament. Cu toate acestea, acesta poate fi destul de frecvent și sever și poate duce la tulburǎri ale maxilarului, dureri de cap, dinți deteriorați și alte probleme. Este posibil să aveți bruxism și ȋn somn și să nu fiți conștienți de acest lucru până la dezvoltarea complicațiilor, motiv pentru care este importnat sǎ vǎ ȋngrijiți dantura ȋn mod regulat.

Cauzele bruxismului

Medicii nu înțeleg în totalitate care este cauza bruxismului. Cu toate acestea, pot exista atȃt cauze fizice cȃt și psihologice, iar acestea pot fi:

• Anxietate, stres sau tensiune

• Furie sau frustrare suprimatǎ

• Aliniere anormala a dinților superiori și inferioari (malocluzie)

• Probleme de somn

• Ca rǎspuns la o durere de urechi sau de dentiție

• Complicație rezultatǎ dintr-o afecțiune, cum ar fi boala Huntington sau Parkinson

• Un efect secundar neobișnuit al unor medicamente psihiatrice, inclusiv al anumitor antidepresive

Simptomele bruxismului

Scrȃșnitul din dinți pune presiune pe mușchi, pe țesuturi și pe alte structuri ale maxilarului, iar zgomotul produs poate fi suficient de puternic cȃt sǎ trezeasca partenerul.

• Dinții devin aplatizați sau ȋncep sǎ se rupǎ

• Smalțul dinților are de suferit iar ca rezultat apare expunerea straturilor profunde ale dintelui

• Sensibilitatea dinților crește

• Dureri la nivelul maxilarului

• Dureri faciale cronice

• Daune pe interiorul obrazului

• Probleme la nivelul limbii

Diagnosticarea bruxismului

Examinarea se poate face de cǎtre medicul dentist, ȋn special pentru a exclude alte afecțiuni care pot cauza dureri la nivelul maxilarului sau dureri de urechi, precum: tulburările dentare, tulburările acustice sau probleme ale articulației temporomandibulare.

I.2.3. Prevenirea bolilor cavitatii bucale si danturii

Cariile dentare pot fi prevenite prin menținerea unei igienei orale sǎnǎtoase și prin spǎlarea zilnicǎ a dinților. De asemenea, se recomandǎ vizitele regulate la medicul dentist, astfel ȋncȃt placa dentară sǎ fie eliminatǎ ȋnainte de a se forma cariile.

Pentru prevenirea cariilor se recomandǎ:

• Evitarea cosumului excesiv de zahǎr

• Suplimentarea consumului de calciu din lapte și legume

• Evitarea alimentației de timp fast food și a bǎuturilor carbogazoase.

Fluorul are un rol foarte important în consolidarea dinților iar renunțarea la acestǎ substanțǎ pentru a nu dezvolta fluorozǎ dentarǎ nu este o opțiune.

• Supraveghearea copilului atunci cȃnd se spalǎ pe dinți si asigurarea cǎ are pe periuța de dinți o cantitate de pastǎ de dimensiunea unui bob de mazǎre;

• Educarea copilului sǎ se perieze corect și sǎ nu ȋnghitǎ pasta de dinți. Evitați pastele de dinți cu arome pentru a diminua șansele de ȋnghițire a pastei;

• Nu lǎsați produsele cu flor la ȋndemȃna copilului și nu ȋl administați suplimente de fluor decȃt ȋn cazul în care nu există cantități suficiente de fluor în apa de băut și doar la recomandarea medicului.

• Dacǎ aveți dubii privind apa potabilǎ consumatǎ de copil puteți realiza un test de verificare a conținutul apei. Pentru evitarea abcesului dentar se recomandǎ:

Pt prevenirea abcesului dentar

• Periajul dinților de cel puțin douǎ ori pe zi cu o pastǎ de dinți cu fluor;

• Un consult stomatologic regulat;

• Utilizarea aței dentare pentru a curăța și zona dintre dinți;

• Schimbarea periuței de dinți la fiecare trei sau patru luni;

• O alimentație echilibrată, precum și limitarea alimentelor bogate ȋn zahǎr.

Tratamentele cavitatii bucale

a)Tratamentul anodonției

Implanturile dentare pot ajuta pacienții sǎ articuleze clar cuvintele dar și sǎ facǎ alte actiuni uzuale precum mestecatul. Controale periodice sunt necesare pentru ca medicul sǎ se asigure că protezele încă se potrivesc în mod corespunzător și sunt plasate confortabil în gură. Pe mǎsurǎ ce copiii cresc, maxilarul lor ȋși poate schimba forma și mǎrimea. De asemenea, alte proceduri pot fi necesare pentru a limita resorbția maxilarului, o problemǎ care poate apare în asociere cu anodonția .Tratamentul presupune protezele totale fixe sau, la candidații corespunzători, implanturi dentare . Tratamentul cu implanturi mandibulare este indicat în cazuri severe de anodonție iar pe durata creșterii trebuie utilizatǎ o proteza detașabilǎ

b)Tratamentul durerilor dentare

Dacă o durere de dinți este lǎsatǎ netratată, ȋn timp, aceasta se poate ȋnrǎutǎți. Introducerea aței dentare ȋntre dintele inflamat pentru a îndepărta orice fel de resturi alimentare. Clătirea ușor a gurii cu apǎ sǎratǎ cǎlduțǎ. Pentru calmarea temporarǎ a durerii utilizarea acetaminofen sau ibuprofen. O compresǎ rece aplicatǎ la nivelul feței, dacă a avut loc o traumǎ, pentru a reduce durerea și inflamația. Un abces dentar va necesita un tratament de canal ȋn cazul ȋn care dintele poate fi salvat sau chiar extracția dintelui. Cu toate acestea, se se evita alimentele calde, reci sau dulci. Acest lucru ajută la prevenirea a durerii de dinți.

c)Tratamentul fluorozei dentare

Primul pas ȋn tratamentul fluorozei dentare este reprezentant de prezentarea la medicul stomatolog.Petele produse de fluorozǎ sunt permanente, motiv pentru care scopul tratamentului este acela de a ‚masca" porțiunile de dinte afectat. Ȋn cazul ȋn care fluoroza dentarǎ nu este vizibilǎ sau afecteazǎ doar dinții din spate, nu este neapǎrat necesar sǎ se aplice tratament. Ȋnsǎ ȋn cazul în care petele devin vizibile, medicul dentist vă poate sugera albirea dinților sau, ȋn cazuri mai severe, acoperirea acestora prin lipirea unor fațete speciale.

d)Tratamentul unui abces dentar

Scopul tratamentului este de a drena abcesul și de elimina infecția. Pentru a realiza acest lucru, medicul dentist poate alege metoda terapeuticǎ pe care o considerǎ optimǎ pentru pacientul sǎu:Administrarea de antibiotice. Dacă infecția s-a extins la dinții din apropiere, la maxilar sau ȋn alte zone, medicul dentist va prescrie antibiotice pentru a opri răspândirea infecției. Antibioticele pot fi, de asemenea, recomandate dacă pacientul are un sistem imunitar slăbit.

Drenarea și eliminarea puroiului. Aceastǎ procedurǎ poate ajuta la eliminarea infecției și la salvarea dintelui. Pentru a face acest lucru, medicul realizeazǎ o incizie pentru a ȋndepǎrta țesutul bolnav și pentru a elimina puroiul.

Capitolul II Educatie pt sanatate

II.1 Sanatate – Boala

Sanatate este un drept de baza al omului ,ea este vazuta ca o sursa pentru viata de zi cu zi . Pentru individ sanatatea este o stare de care trebuie sa se bucure , sa o pretuiasca , sa o apere deoarece sanatatea il ajuta sa se adapteze la diferite situatii. Sanatatea ii permite individului sa joace un rol important in societate si astfel societatea infloreste si prospera economic si cultural. Exista inegalitatii in domeniul sanatatii in lume determinate de nivelul economic al fiecarei societati , al fiecarui individ si de influentele mediului inconjurator asupra starii de sanatate.

Dimensiunea colectivitate – sanatate: sanatatea nu se adreseaza numai individului ci si colectivitatii astfel indivizii sanatosi reprezinta o colectivitate sanatoasa.

DEFINITIE OMS: Sanatatea reprezinta starea de bine mental ,fizic, social care nu consta numai in absenta bolii sau infirmitatii

DEFINITIE VIRGINIA HERDENSON: Sanatatea reprezinta starea in care nevoile fundamentale sunt satisfacute in mod autonom si nu se limiteaza la absenta bolii.

Alte definitii ale sanatatii:

Starea de echilibru bio, psiho-social, cultural si spiritual

Starea de autonomies i independent fara a fi egala cu absenta bolii sau infirmitatii

Ansamblul fortelor biofizice , affective, psihice , sociale mobilizate pentru a infrunta , compensa si depasii boala

Este o stare dinamica a organimului care da posibilitatea individului de a ramane in echilibru cu mediul intern si extern

SANATATE HOLISTICA repezinta un sistem de medicina preventive care considera individual ca pe un intreg avand responsabilitati pentru propria lui stare de bine, de influentele fizice, sociale, psihice din mediul care ii poate afecta sanatatea.

CONCLUZII:

Din definitiile date sanatatii reiese:

Nu exista o definitie unica ci o pluraritate de definitii.

Sanatatea se defineste dupa mai multe criteria: bunastarea functionala a organismului , capacitatea de adaptare la conditiile de viata si munca, satisfacerea nevoilor fundamentale umane.

Pluraritatea este determinate de cunostintele accumulate in timp despre sanatate si caracterul evolutiv al sanatatii.

Starea de sanatate este o calitate a vietii , o stare de interactiune intre starike de bine sub aspect fizic,mental,emotional si social.

Boala reprezinta ruperea echilibrului din organism , un semn de alarma tradus prin suferinta fizica si psihica. Este o dificultate de adaptare la o situatie noua provizorie sau definitiva , este un eveniment care duce la respingerea sociala a individului din anturajul sau. Boala este un proces patologic caracterizat prin simptome , semne care pot afecta intreg organismul sau numai o parte a sa , etiologia , patologia si prognosticul pot si cunoscute sau nu. Boala poate fi cauzata de doua categorii de factori :

Factori specifici ca dereglarile interne ale unor procese patologice (accident vascular cerebral, infarct de miocard)

Factori externi (accidente, traumatisme, radiatii)

Pe langa impactul asupra individului, boala mai are impact si asupra familiei:

Habitatul

Amenajarea spatiului in care este ingrijit bolnavul

Amenajarea spatiului cu aparate , sisteme, mobilier

Impactul psihic

Impactul structural se refera la faptul ca un alt membru al familiei trebuie sa preia sarcinile persoanei bolnave pe o perioada scurta sau pentru tot restul vietii daca persoana este infirma

II. 2 STILUL DE VIATA-MODUL DE VIATA

Stilul de viata si modul de viata sunt doua notiuni apropiate si tratate uneori ca sinonime. Ele reprezinta totalitatea activitatilor care compun viata unei personae, a unui grup, a unei colectivitati.

Modul de viata se refera la obiectivele modului de a trai, la conditiile economice, material,sociale ale vietii oamenilor.

Stilul de viata se refera la aspectul subiectiv al modului de viata , este o strategie pentru care individul opteaza si pentru care el se orienteaza cu toate manifestarile particulare. Are la baza credinte , imagini, reprezentari ale individului despre lume si viata in virtutea acestor reprezentari el allege ce trebuie sa faca si cum sa se comporte. Aceste alegeri il pot conduce la reusita , iar unele optiuni deternina alterarea sau sau dezechilibrarea starii de sanatate individual asumandu-si unele riscuri precum:

Tabagismul

Consumul excesiv de alcool

Consumul de droguri

Alimentatie excesiva sau redusa

Promiscuitate sexuala

Practice sexuale riscante

Ore insuficiente de somn si odihna

Lipsa timpului liber

Incapacitatea de a face fata stresului cotidian si celui professional in mod adecvat

Uneori aceste riscuri sunt determinate de conditiile sociale si economice ale persoanelor: saracia, somajul, discriminarea sociala , discriminarea etnica, conflicte.

Schimbarea stilului de viata impune modificari comportamentului personal si a conditiilor de viata. Fiecare individ are propriul stil de viata pe care il formeaza de-a lungul intrgii vieti. La copil nu se poate vorbi de un stil de viata , iar in adolescent se cristalizeaza stilul de viata proriu influentele cele mai mari venind din partea familiei , a scoliu , a altor institutii educative , a grupului de prieteni, mass-media si literature

Toate acestea ofera tipologii diferite ale stilului de viata . Individul poate copia un stil de viata, refuza sau prelua un stil si chiar valorifica un alt stil de viata.

Stilurile de viata care favorizeaza sanatatea sunt:

Practicarea exercitiilor fizice

Evitarea sedentarismului

Alimentatie bogata si variata

Evitarea fumatului

Evitarea consumului de excesiv de alcool

Igiena personala

Alegerea partenerilor

Folosirea mijloacelor de protectie contra bolilor cu transmitere sexuala

Efectuarea controalelor medicale periodice

Programele de promovare a sanatatii au la baza educarea persoanelor pentru cunoasterea si optimizarea stilului de viata sanatos. Prin aceste programe ,fiecare individ cunoscand elementele negative ale propriului til de viata poate sa-si remodeleze stilul transformandu-l intr-un stil de viata sanatos.

Ponderea factorilor determinant ai sanatatii:

Stilul de viata intr-un procent de 51%

Factori biologici 20%

Sistemul ingrijirilor de sanatate 10%

Modul de viata are ca indicatori:

Natura muncii(ocupatia, durata, timpul de activitate)

Studiile(calificarea profesionala,efectuarea unei activitati in functie de calificarea profesionala)

Rezistenta si circulatia(timpul afferent deplasarii, mijloace de transport)

Locuinta(m2 pe persoana,gradul de confort de care dispune,echipamentul cu care este dotata)

Conditii de igiena si asistenta medicala

Mijloace de comunicare si telecomunicare existente

Informatiile si cultura

Timpul liber

La acesti indicatori se adauga sistemul traditiilor,obiceiurilor, morala si cultura societatii. Orice mod de viata este produsul unei istorii si reflexul unei culturi si traditii specific. Se pot distinge trei moduri de viata:

Specific societatii traditionale rurale

Al societatii industrial de tip urban

Al societatii super industrializata

Atitudinea individului fata de actul medical – individual poate fi preocupat de sanatatea sa , dar si a celor din jur, aceste preocupari manifestandu-se prin prezenta la controale medicale periodice .

II.3. PROGRAM DE EDUCATIE PENTRU SANATATE

Educatia pentru sanatatea si promovarea sanatatii sunt doua concepte dinamice de imbunatatire a sanatatii populatiei.

Educatia pentru sanatate este o activitate organizata sistematizata care consta in dezvoltarea nivelului de cultura sanitara a populatiei si de formare a unui comportament sanogenetic. Aceasta activitate este un process de predare- invatare directa a indivizilor sau a grupurilor sociale. Este o preocupare a medicine omului sanatos.

Rolul educatiei este realizarea unei opinii publice bine informate si o cooperare active a populatiei.

OBIECTIVELE EDUCATIEI PENTRU SANATATE:

Dezvoltarea nivelului de cultura sanitara a populatiei

Dezvoltarea atitudinilor pozitive pentru sanatate

Formarea comportamentului sanogenetic a populatiei

Scopul final al educatiei pentru sanatate il constituie imbunatatirea starii de sanatate a individului si a populatiei.

Educatia pentru sanatate este un obiectiv al politicilor nationale de sanatate in vederea ridicarii nivelului de cultura a populatiei. Sub aspect educational educatia pentru sanatate reprezinta un process de informare , de formare , de dezvoltare a omului tanar sau adult in domeniul sanatatiisi inzestrarea individului cu obisnuinte si cunostinte privind sanatatea.

Educatia pentru sanatate are trei laturi:

Cognitiva – se refera la comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare apararii si mentinerii sanatatii.

Volitionala – se refera la convingerea populatiei cu privire la necesitatile prevenirii si combaterii bolilor si dezvoltarea armonioasa a indivizilor prin raspandirea masurilor de sanogeneza.

Comportamentala – se refera la insusirea deprinderilor si obisnuintelor sanogenetice si aplicarea lor in practica cotidiana.

Functiile educatiei pentru sanatate:

Sanogenetica: optimizarea(imbunatatirea) sanatatii individului si colectivitatii.

Preventionala (prevenirea bolilor) – primara,secundara,tertiala

Prevenirea primara se adreseaza persoanelor sanatoase,copiilor, tinerilor si se refera la igiena ,alimentatie, contraceptive,relatii personale. Se refera in deosebi la prevenirea bolilor si calitatea vietii.

Prevenirea secundara a bolilor se adreseaza pacientilor informandu-I cu privire la conduit lor pentru restabilirea sanatatii prin schimbarea comportamentului.

Prevenirea tertiala se adreseaza persoanelor a caror boala nu a putut fi prevenita sau nu se poate vindeca complet.

Prin educatie pacientul si familia invata care sunt restrictiile si care sunt complicatiile care pot sa survina sin in ce consta programul de restabilire, de recuperare.

Prima referire la promovarea sanatatii s-a facut in 1978 la Conferinta Internationala a OMS cu tema “Ingrijiri primare de sanatate”. Prin lucrarile conferintei a reiesit ca toate guvernele sii lucratorii din strainatate au datoria de a proteja si promova sanatatea. In 1986 , in Canada s-a tinut Conferinata Internatonala cu tema “promovarea sanatatii” lansandu-se strategia “Sanatate pentru toti”

Promovarea sanatatii este un proces care permite oamenilor sa aibe un control mai mare a sanatatii lor , sa-si imbunatateasca propia lor stare de sanatate , sa a tinga un stadiu de bunastare fizica , mentala si sociala. Promovarea sanatatii nu este numai responsabilitatea sectorului sanitar ,ci este a individului insasi , dar societatea trebuie sa-l ajute prin promovarea sanatatii.

Principiile promovarii sanatatii:

Implicarea popilatiei ca un intreg ceea ce necesita ca populatia sa fie informata.

Orientarea populatiei asupra determinantilor sanatatii

Folosirea metodelor si abordarilor diferite si complementare pentru ca populatia singura bu poate sa-si promoveze sanatatea(rolul mass-mediei este foarte important)

Promovarea sanatatii este mediatizata daca individul transforma cunostintele dobandite intr-un comportament zilnic.

Implicarea cadrelor medico-sanitare impunadu-se mai ales la nivelul serviciilor primare: medicina de familie si cea scolara

III. 4. Educatia pentru sanatate in randul scolarilor

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, sănătatea individului este definită drept „o stare de bine fizică, mentală și socială, și nu doar absența bolii sau infirmității”. Din perspectivă publică, sănătatea constituie, datorită imenselor sale implicații individuale, dar și sociale și demografice, unul dintre elementele cele mai vizate de politicile și strategiile guvernamentale din întreaga lume. În acest sens, în 1977, statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (inclusiv România), au decis în mod unanim că „țelul social principal al guvernelor și OMS în decadele viitoare să fie realizarea unei stări de sănătate a întregii populații a Globului, care să permită tuturor oamenilor să ducă o viață productivă din punct de vedere economic și social.

Educația pentru sănătate la nivelul școlii reprezintă una dintre principalele căi de promovare a cunoștințelor corecte privind diferite aspecte ale sănătății și totodată de formare a atitudinilor și deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil și sănătos. În multe țări educația pentru sănătate este obligatorie în școli, începând din clasa întâi până într-a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe și materiale didactice adecvate vârstei.Există mai multe argumente ce pot fi aduse în favoarea realizării educației pentru sănătate în cadrul unităților de învățământ.

În primul rând, unul dintre scopurile în sine ale activității din învățământ este informarea autorizată a copiilor și adolescenților privind diferite domenii ale culturii și științei, în paralel cu dezvoltarea de abilități practice. În acest sens, educația pentru sănătate, ca parte a științelor medicale, vizează nu numai transmiterea către elevi a unui bagaj informativ corect din punct de vedere științific, cât mai ales crearea unor comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini ce corespund idealului educațional.Școala este un loc ideal pentru difuzarea acestor cunoștințe în rândul maselor de tineri; nici o altă instituție nu are abilitatea și capacitatea de a cuprinde și de a se adresa, în timp, unui procent atât de ridicat din populație.

Unul dintre elementele esențiale pentru dezvoltarea impactului dorit este inițierea și realizarea programelor de educație pentru sănătate la vârste cât mai tinere. Conduita preventivă devine astfel un comportament care se edifică în timp în paralel cu dezvoltarea educativă. Asupra unei persoane deja formate, adulte, astfel de activități au întotdeauna un impact mai redus decât acțiunile similare, realizate la vârste mai timpurii.

Școala reprezintă, în același timp, o instituție cu mare autoritate morală, oferind cadrul educației formale, informale și nonformale, iar materiile de studiu oficiale din școli dobândesc implicit, la nivelul psihologic individual.

PROGRAMUL DE EDUCATIE PENTRU SANATATE AL ELEVILOR DIN CLASA PREGATITOARE S-A DESFASURAT LA SCOALA CU CLASELE I-VII GORNET-CRICOV PE UN LOT DE 14 COPII

Locul de desfasurare: Comuna Gornet-Cricov

Echipa de lucru:

Coordonator: Miclescu Diana

Sustinatori:

Participanti: Elevii clasei pregatitoare

1.Identificarea si caracterizarea beneficiarilor

Pe baza evaluarii chestionarului initial si a discutiilor cu participantii, majoritatea nu aveau toate conostinte despre importanta sanatatii cavitatii bucale.

Colectivul clasei pregatitoare:

– este format din 14 copii cu varste cuprinse intre 7 si 8 ani

– toti locuiesc in mediul rural

– nu isi fac controale periodice

2.Identificarea nevoii de educatie pentru sanatate

Nevoi de cunoastere:

– a factorilor care determina boli ale cavitatii bucale

– a masurilor de prevenire si tratament

Nevoi de formare a deprinderilor:

– de a merge la control periodic

– de a efectua periajul corect

Nevoi de schimbare a atitudinilor:

– asupra controlului medical stomatologic

– cu privire la efectele benefice ale periajului

-consumul redus de dulciuri in favoare fructelor si legumelor

3.Formarea scopului si obiectivelor educatiei pentru sanatate:

Scopul:

-de a informa elevii cu privire prevenirea la bolile cavitatii bucale,depistarea precoce a acestora

Obiective de cunoastere:

– sa cunoasca factorii care determina bolile cavitatii bucale

– sa cunoasca necesitatea controlului medical stomatologic

Obiective de actiune:

-periajul de 2 ori pe zi timp de 3 minute

-schimbarea periutei o data la 3 luni

-controale din 6 in 6 luni la medicul stomatologic

Obiective de schimbare a atitudinii:

-sa incerce sa se fereasca de factorii daunatori

4.Resurse utilizate

Resurse umane formate din:

-14 elevi ai clasei pregatitoare de la scoala cu clasele I-VIII Gornet-Cricov

-Sustinatori: Boiangiu Florica-directoarea scolii

Marinescu Adriana-invatatoare

Resurse materiale :

Chestioanare initiale si finale,pliante,periute

Resurse de timp: 45minute

Echipamente:

– Calculator

– Imprimanta

5.Desfasurarea activitatilor

Metode si mijloace de folosire

1. CONVERSATIA EURISTICA

2. EXPLICATIA

3. DEZBATEREA – avand loc discutii pe tema aleasa

Mijloace utilizate:

-Chestionarele initiale si finale

6. Actiunea propriu-zisa

S-a desfasurat intr-un mediu ambiant , fara incidente. Elevii erau incantati de aceasta activitate si au sustinut ca au aflat lucruri noi in legatura cu prevenirea bolilor cavitatii bucale. Actiunea s-a desfasurat in 45 minute timp in care elevii au desenat si au completat chestionarele.
La sfarsitul activitatii ,acestia au primit cate o periuta de dinti

7.Evaluarea rezultatelor

9 din 14 elevi sustin ca efectueaza periajul de 2 ori pe zi

10-14 sustin ca merg periodic la medicul stomatologic

5 din 14 sustin ca seara dupa periaj mai consuma alimente

Capitolul III-Aplicație practică

Scopul aplicației practice este testarea cunoștințelor elevilor in domeniul igienei buco-dentară.Pe baza răspunsurilor oferite putem observa un nivel de cunoștințe mediu spre avansat al elevilor, iar pentru nivelul avansat a fost necesar un studiu aprofundat.

Din tabelul de mai sus reiese faptul că toți elevii provin din mediul rural,71% din aceștia au vârste cuprinse intre 6-7 ani, 29% intre 7-8 ani, 57% dintre elevi sunt de sex feminin și restul de 43% sunt de sex masculin.

Chestionar inițial se axeaza pe nivelul de cunoștințe al culturii generale al elevilor.

Din graficul de mai sus reiese că 71% sunt elevi cu vârste cuprinse între 6-7 ani si 29% au vârste între 7-8 ani.

Din graficul 2 reiese ca 64% din elevi au raspuns afirmativ la întrebare, iar un procentaj de 36 au susținut ca uneori se spală pe dinți.Graficul 3 are un procentaj egal, de 50% al răspunsurilor obținute.

În graficul 4 se observă că 79% din elevi cunosc noțiunea de carie,dar 43% au mers la medicul stomatolog pentru a le trata conform graficului 5.

Din graficele 6 și 7 se observă că majoritatea elevilor consuma mai multe dulciuri decât fructe.

Conform graficului 8 nici un elev nu a știut cați dinți are un om,deoarece până la varsta de 8 ani nu au fost informați.

În graficul 9 reiese ca 36% se spală pe dinți timp de 2 minute,43% un minut iar restul de 21% timp de 10 secunde.

Graficul 10 evidențiaza ca 64% din elevi consuma o gustare seara după ce se spală pe dinți.

Chestionar final

In urma prezentarii,elevii au fost evaluați cu întrebările de mai jos si astfel reiese nivelul lor de receptivitate la informatii noi.

Aflând noile informații 72% din au reținut că în mod normal omul are 32 dinți,14% au spus 25,iar restul de 14% au răspuns 34 dinți.

La întrebarea numarul 2, 86% au răspuns afirmativ conform graficului.

Dupa informațiile primite toti elevii au reținut ca este indicat să se spele de 2 ori pe zi.

79% din elevi au reținut ca periajul se efectueaza timp de 2 minute ,14% un minut si 7% zece secunde.

Elevii au înteles ca un consum excesiv de dulciuri favorizează apariția cariilor.

Elevii au reținut în procentaj de 100% că vizita la medic se face din 6 în 6 luni.

Din graficul de mai sus se observă că majoritatea elevilor au reținut că pentru profilaxia cariilor este important consumul de fructe.

Elevii au reținut ca intervalul de timp pentru schimbarea periuței este de 3 luni.

Elevii au înțeles în procentaj de 100% că durerea este un factor favorizant al apariției cariilor.

La intrebarea 10 privind igiena dinților majoritate au înțeles că periajul corect,evitarea consumului excesiv de dulciuri,vizita la medicul stomatolog,schimbarea periutei la 3 luni ajută la păstrarea dinților sănătoși.

Activitate practică

Bibliografie