I.GENERALITĂȚI DESPRE LITURGICĂ + „ LITURGICA GENERALĂ ” II.CĂRȚI DE CULT ȘI EDIȚII CRITICE ALE ACESTORA III.TIPIC BISERICESC ȘILAUDELE BISERICEȘTI… [616152]

1BIBLIOGRAFIE LA LITURGICĂ
I.GENERALITĂȚI DESPRE LITURGICĂ + „ LITURGICA GENERALĂ ”
II.CĂRȚI DE CULT ȘI EDIȚII CRITICE ALE ACESTORA
III.TIPIC BISERICESC ȘILAUDELE BISERICEȘTI
IV.SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA LITURGHIE
V.SFINTELE TAINE ȘI IERURGII (EVHOLOGHIONUL)
GENERALITĂȚI DESPRE LITURGICĂ + „LITURGICA GENERALĂ”
A.În limba română:
1.***BIBLIA sauSFÂNTA SCRIPTURĂ, ediția Sinodală, București, 1988 / 1991. În unele situații, ne
vom folosi și de alte ediții ale Sfintei Scripturi, inclusiv în alte limbi și mai ales în originalul grecesc;
2.***CANOANELE BISERICII ORTODOXE. Note și Comentarii de Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca,
București, 1992 și Sibiu, 2005;
3.BRANIȘTE Ene, Pr. Prof. ,Liturgica generală (LG, 1993), Buc. 1993. Acest „manual” a fost reeditat
într-o variantă puțin revizu ită, în două volume (Galați, 2002);
4.BRANIȘTE Ene, Pr. Prof. ,Liturgica specială (LS, 2005), Ed. Lumea Credinței, București, 2005;
5.BRANIȘTE Ene, Pr. Prof. ,Originea, instituirea și dezvoltarea cultului creștin, în “Studii Teologice”,
nr. 3-4/1963.
6.BRANIȘTE Ene, Pr. Prof. ,Probleme de actualitate ale Bisericilor de azi. Dezvoltare (evoluție) și
revizuire (adaptare) în cult, din punct de vedere ortodox, în rev. “Ortodoxia”, nr. 2/19 69;
7.BUBURUZ , Pr. Petru , Sfântul Ipolit Romanul și Tradiția Aposto lică,Chișinău, 2002, 264 pag.;
8.CABASILA , Nicolae, Despre viața în Hristos , traducere de Prof. Dr. Ene Braniște, Ed. a II -a , IBMBOR,
București, 1997.
9.CHIRILal Ierusalimului, Sfântul, Cateheze, Ed. IBMBOR, București, 2003;
10.DIONISIE Areopagitul, Sfântul, Despre Ier arhia Bisericească ,trad. rom. în volumul: „Opere
complete”, Ed. Paideia, București, 1996.
11.EGERIA (Silvia), Pelerinaj în locuri sfinte; ediție bilingvă, Ed. Galaxia Gutemberg, 2009 . A se vedea și
Pr. Dr. Marin Braniște, Însemnările de călătorie ale peleri nei Egeria ;teză de doctorat, în rev.
Mitropolia Olteniei nr. 4 -6/1982, pp.225 -292.;
12.ICĂIoan jr., diacon (editor),Canonul Ortodoxiei, vol. 1: Canonul Apostolic al primelor secole, Ed.
Deisis / Stavropoleos, 2008, 1040 pag.;
13.KARAISARIDIS Konstantinos, Pr. ,Opinii ale teologilor actuali ai Bisericii Greciei în legătura cu
problema revizuirii cultului ortodox ,în rev. “Studii Teologice”, nr. 1 -2/1980.
14.MAKARIOS Simonopetritul, Ieromonahul, Triodul Explicat. Mis tagogia timpului liturgic ,trad. rom.,
Ed. Deisis, Sibiu 2000, 559 pag.;
15.NECULA, Pr. Prof. Dr, Nicolae, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică , vol. I și II, Editura Episcopiei
Dunării de Jos, Galați, 1996, 2001; vol. III, EIBMBOR , București, 2004;
16.PRUTEANU Petru, Ierom. Dr., Curs de arheologie bise ricească, www.teologie.net
17.PRUTEANU Petru, Ierom. Dr., Timpul liturgic și calendarul bisericesc, www.teologie.net
18.PRUTEANU Petru, Ierom. Dr., Posturile în Biserica Ortodoxă ,www.teologie.net
19.PRUTEANU Petru, Ierom. Dr., Perioada Triodului. Studiu istorico -liturgic,www.teologie.net

220.SAVA Viorel Pr., Ostenitori și rodiri în ogorul Teologie Practice; (Gh id bibliografic), Ed.Erota, Iași ,
2003;
21.SIMEON al Tesalonicului, Sfântul, Tractat asupra tuturor dog melor noastre ortodoxe…, trad. Toma
Theodorescu, Buc., 1865 și reeditat în II volume la Suceava, 2003;
22.SCHMEMANN Alexander, Introducere în Teologia Litur gică,trad. Ierom. Vas ile Bârzu, Ed. Sofia,
Buc. 2002;
23.SCHMEMANN Alexander, Postul cel Mare, Editura „Doris”, București 1998;
24.TAFTRobert F., Ritul bizantin, trad. rom., Pr. Du mitru Vanca și Alin Mehes, Editura Reîntregirea,
Alba Iulia, 2008;
25.VINTILESCU P etre,Despre poezia imnografică, Bucrești 1937.
B.În limba rusă:
1.АЛЫМОВ Виктор, Лекции по Исторической Литургике, Curs de la „ Holy Trinity Orthodox
School” (cursul este disponibil pe mai multe site -uri de Internet);
2.БУЛГАКОВ С. В.,Настольная книга священн о-церковнослужи теля, Мoscova, 1993, 2 tomuri;
3.ГУМИЛЕВСКИЙ Филарет архиеп., Исторический обзор песнопевцев и песнопений греческой
Церкви,СПб, 1902.
4.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Агапа,//«Православная Энциклопедия» ( în continuare –ПЭ), том 1;
Un studiu despre Agapeeste șiîn românește la Ierom. Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă: istorie și
actualitate;
5.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Александрийское Богослужение ,înПЭ, том 1 (www.pravenc.ru );
6.ЖЕЛТОВ Михаил (cuИ.О. Попов, А.В. Силкин), Антиминс, înПЭ, том 2, pp. 489 -493. Cele mai
importante informații din acest studiu se pot găsi și la Ierom. Petru Pruteanu, Curs de arheologie
bisericească ;
7.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Антиохийское Богослужение ,înПЭ, том 2, pp. 534 –535;
8.ЖЕЛТОВ Мих аил, Диакон ,Апостольские Постановления ,înПЭ, том 3, pp. 113 -119;
9.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Диакон ,înПЭ, том 14, pp. 571 -580;
10.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Диаконикон ,înПЭ, том 14, p. 580;
11.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Чин освящения храма и положения свя тых мощей в
византийских Евхологиях XI века // Реликвии в искусстве и культуре восточнохристианского
мира, М., 2000, pp. 111 –126;
12.ЖЕЛТОВ Михаил șiПРАВДОЛЮБОВ С. прот.,Богослужение РПЦ в Х -ХХ вв,înПЭ, том РПЦ,
pp. 485-517;
13.КУМАРИАНОС Павлос, Pr. Prof., Историко -литургические аспек ты в византийской
традиции; // Referat citit la Conferința te ologică internațională „Învățătura Ortodoxă despre Tainele
Bisericii”, Moscova (13 -16 noiembrie 2007);
14.КРИВОШЕИН Василий, архиепископ ,Некоторые богослужебные особенности у гр еков и
русских и их значение // Referat ținut la Pa ris în 1975, apud, www.liturgica.ru;
15.ПАРЕНТИ Стефано, Prof., Местные обычаи в традициях со вершения таинств в Византии:
Костантинополь, Ближний Восток, Южная Италия // Referat citit la Conferința teologi că inter-
națională „Învă țătura Ortodoxă despre Tainele Bisericii”, Moscova (13 -16 noiembrie 2007);
16.ПОНОМАРЕВ А.В.,Апостольское Предание ,înПЭ, том 3, pp. 125 -129;
17.СОВЕБ.И.,Проблема исправления богослужебных книг в России вХIХ -ХХ веках //
Богословские труды, М., 1970, № 5;

318.УСПЕНСКИЙ Б.А., Литургический статус царя в Русской Церкви: Приобщение Св. Тайн
(Историко -литургический этюд) // Rev.«Учебные Записки », Moscova2/1996, pp. 130 -170;
CĂRȚI DE CULT ȘI EDIȚII CRITICE ALE ACESTORA
A.În limba română:
1.***ARHIERATICON, Ed. IBM BOR, București, 1993 ș.a.;
2.***LITURGHIER, edițiile Sinodale ale B.O.R., București, 1927, 1937, 1974, 1987, 2000, 2003, 2008 și
ediția în mai multe limbi (română, greacă, engleză, franceză, germană, italiană) tipărită la Editura
Andreiana, Sibiu, 2007. Sunt foarte importante edițiile locale vechi: ediția slavo -română –București,
1680, apoi traducerile românești de la București 1713 (a Sf. Antim Ivireanu), Iași, 1759, Chișinău, 1815
(2 diferite). A se vedea și „Dumnezeiasca Liturghie ”,în traducerea Sfântului Ierarh DOSOFTEI ,
Mitropolitul Moldovei –1679 // ediție critică de N.A. Ursu, Iași, 1980; și traducerea diaconului
CORESI, în ediția critică a lui Al. Mareș, București, 1969;
3.***MOLITFELNIC1,Edițiile: Iași 1681 (a mitropolitulu i Dosoftei), București 1854, Chișinău 1859,
Cernica 1926 ,București 2002și multe alte ediții românești . Un deosebit interes îl prezintă Molitfelnicul
tipărit de preotul Ioan Zoba din Vinț –Bălgrad (Alba Iulia) 1689, a căror izvoare încă nu au fost
identificate pe deplin ;
4.***CEASLOV (CEASOSLOV), OCTOIH, TRIOD, PENTICOSTAR, MINEI(12 vol.pentru fiecare
lună)ș.a., diferite traduceri românești și ediții, comparate cu edițiile grecești și slavonești.
5.BARTOLOMEU Anania, ÎPS, Cartea deschisă a Împărăției. O însoțire liturgică pentru preoți și
mireni,Ed. IBM BOR, București, 2005;
6.BRANIȘTE Ene, Pr. Prof. ,Noua ediției a Liturghierului Românesc –1950,în rev.ST nr. 9-10/1950;
7.BRANIȘTE Ene, diac., Observațiuni și propuneri pentru o nouă edi ției a Liturghier ului românesc ,în
rev. BOR nr. 11 -12/1945;
8.PRUTEANU Petru, Ierom., Rânduiala Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur. Text (critic) destinat
studiului liturgic ,în „Liturghia Ortodoxă: istorie și actualitate”, Ed. Sophia, București, 2008, pp. 175-
283;
9.VINTILESCU Petre Pr., Contribuții la revizuirea liturghierului ro mân: Proscomidia și Liturghia
Sfântului Ioan Gură de Aur. Studiu și text . București, 1931;
B.În limbile slavonă și rusă:
1.*** СЛУЖЕБНИК ,ediția Sinodală a Bisericii Ortodoxe Ruse –Moscova, 2004, dar ș i edițiile vechi:
Târgoviște 1508, Moscova 1623, Kiev 1629, Moscova 1730 și Petersburg 1911. Pe lângă acestea, am
consultat și reconstrucți ile după mss. din secolul al XIII -lea: 1017 de la Solovăț și 518 -519 de la Sofia
Novgorodului (aflate în Biblioteca Națională Rusă –РНБ)și publicate electronic2, precum și unele
mss. publicate electronic din fondul Bi bliotecii Lavrei Sfânta Treime din Serghiev Posad3. Din bi-
1În limba română apare și o variantă prescurtată a Molitfelnicului , numită Aghiazmatar (a nu se confunda cu obiectul
bisericesc cu același nume), dar această carte nu prezintă nici un interes din punct de vedere științific;
2http://byzantinorossica.org.ru/sluzhebnics.html .
3http://www.stsl.ru/manuscripts/index.php .

4bliotecile românești am studiat următoarele Liturghiere slavonești: ma nuscrisul pe pergame nt
(rotulus) din Biblioteca Sfântului Sinod –secolul al XIV -lea, precum și manuscrisele nr. 26, 27, 28, 30,
619, 650, 651 și 664 din Biblioteca Academiei Române –toate din secolele al XVI -lea–al XVII-lea și, în
general, de proveniență medio -bulgară;
2.***ТРЕБНИК (ПОТРЕБНИК) ,mai multe manuscrise și edițiitipărite, inclusiv prima ediție tipărită
(Veneția 1539) precum și ediția în 3 volume a lui Petru Movilă (Kiev, 1646). Din bi bliotecile românești
am studiat manuscrisele nr. 32, 33, 34 și 421 din Bibliote ca Academiei Române –toate din secolele al
XVI-lea–al XVII-lea și, în general, de proveniență medio -bulgară;
3.АРРАНЦ Михаил SJ.,Избранные сочинения по Литургике :Таинства Византийского
Евхология , 5томов,Рим-Москва, 2003 -2006.Remarcăm că în această lu crare excepțională sunt
analizate textele a mai multor manuscrise (originale) de bază ale Evhologhionului :Barberini gr. 336 –
secolul al VIII -lea; Bessarion, ms. Grottaferrata gr. Gb1, XI –secolul al XI -lea; Euchologion Stratigios, ms.
Coislin gr. 213 –anul 1027; Ms. Athenae gr. 662 –secolul al XIII -lea; Euchologion Porfirius, ms. S. Peterburg
gr. 226–secolul al X -lea; Ms. Sevastianov -Rumiantsev gr. 474 –secolele al X -lea–al XI-lea; Ms. Sinai gr. 959 +
multe alte texte editate în diferite colecții de manuscrise, precum cele ale lui A. Dmitrevski, F.E.
Brightman, C.A. Swaison, P. Trempelas și alte Evhologhii;
4.ДМИТРЕВСКИ ЙА.А,Евхологион IV -го века Серапиона, епис копа Тмуитскаго ,Киев 1894;
5.ДМИТРЕВСКИ ЙА.А,Описание литургических рукописей хранящ ихся в библиотеках
Православного Востока ,vol. I: Kiev, 1895; vol. III: Petrograd, 1917;
6.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Барберини Евхологий ,înПЭ, том 4, pp. 131 -132;
7.ЛОВЯГИН Е.И.,ГЛОРИАНТОВ Н.И. & ТРОИЦКИЙ И.Е.,Собрание древних литургий
восточных и западных ,Изд. «Даръ», Москва 2007 ;
8.КРАСНОСЕЛЬЦЕВ Н., Сведения о некоторых литургических рукописях Ватиканской
Библиотеки ,Казань, 1885;
9.ОРЛОВ М.И., Литургия св. Василия Великого. Первое кри тическое издание, СПб, 1909;
10.СОВЕБ.И.,Проблема исправления богослужебных книг в России в ХIХ-ХХ веках //
Богословские труды, М., 1970, № 5;
C.În alte limbi:
1.***IERATIKON, ediția Sinodală a Bisericii Elene, Athena, 1995 și 2002, alte texte grecești tipărite în
anii 1776 și 1811 (Biblioteca MMB –Iași).EVHOLOGHIONUL de la Const antinopol de până la 1902
încă conțin și textul Liturghiilor. Sunt importante pentru studiu mss grecesc I -18/411, descoperit în
BCU din Iași –secolul al XVI -lea (?), precum și mss nr. 937 -939 din Biblioteca Academiei Române –
toate trei din seco lul al XV II-lea;
2.***ΕΥΧΟΛΟΓΙΟΝ ,pe lângă textele vechilor Evhologhii editate de Goar, Dmitrevski, Arranz ș.a., sunt
importante și edițiile t ipărite, inclusiv cele moderne;
3.GOAR Jacob, Euchologion sive Rituale Graecorum complectens ritus et ordines divinae liturgi ae,
Paris 16671, Veneția 17302;
4.Hänggi A. & Pahl I. (eds.), Prex Eucharistica, Éditions Universitaires –Fribourg 1968. Aceasta este cea
mai vastă colecție de Anaforale latine și grecești;
5.JACOBAndre,Histoire du formulaire grec de la liturgie de Saint Jean Chrysostome ,2 vol., Louvain,
1968;
6.PARENTI Stefano & VELKOVSKA Elena,L' Eucologio Barberini gr. 336, Bibliotheca «Ephemerides
Liturgicae Subsidia» no 80, Edizioni Liturgiche, Roma 20002;

57.TREMPELAS P.,Αἱτρεῖςλειτουργίαν κατὰἐνἈθήναιςκώδικας .Athena, 1935;
TIPIC BISERICESC ȘI LAUDELE BISERICEȘTI
A.În limba română:
1.***Tipic bisericesc (al BOR) , Ed. IBM BOR, București 1976;
2.***Tipicul [ Mănăstirii ] Sfântul Sava, ediție diortosită și comentată de monahul Petru Pruteanu, Ed.
Credința Noastră, Bu curești 2003;
3.MATEOS Juan, Utrenia bizantină, Ed. Renașterea, Cluj Napoca, 2009;
4.PRUTEANU P etru,Ierom. Dr., Evoluția rânduielilor tipiconale în Ră săritul Ortodox. Studiu
istorico-liturgic, Ed. I în rev. „Studii Te ologice” nr.1/2006, Ed. a II -a:www.teologie.net
5.PRUTEANU P etru,Ierom. Dr., Istoria și explicarea Vecerniei și Utreniei, www.teologie.net
B.În limbarusă:
1.ARRANZ Mihail (SJ), История Типикона , curs dacti lografiat la Academia Duhovnicească din
Leningrad, 1978, 112 p .
2.DMITREVSKI A.A.,Древнейшие Патриаршие Типиконы: Святогробский Иерусалимский и
Великой Константинопольской Церкви ,Kiev1907;
3.KLIMENKO M.M.,Особенности совершения всенощного бдения в монастыр ях св. горы
Афон, www.liturgica.sp.ru;
4.KRAVEȚKI A. G.,Проблемы Типикона на Поместном Соборе (1918) ,în Analele Universității
Ortodoxe Ruse „Sf. Ioan Teologul” din Moscova, nr.1/1995;
5.MANSVETOV Ivan prot., Церковный Устав: его образование и судьба в греческой и русской
Церкви, Moscova, 1885 ;
6.JELTOV M.S.,Афонское Богослужение ,apud,Православная Энциклопедия, томIV;
7.JELTOV Mihail și TKACENKO A., Всенощное бдение //Православная Энциклопедия, т ом IX.
8.НИКОЛЬСКИЙ К.прот.,Пособие к изучению устава Бо гослужения Православной
Церкви , Sankt Peterburg, 1907;
9.PENTCOVSKY Alexei,Типикон патриарха Алексия Студита в Византии и на Руси ,(teză de
doctorat), Moscova 2001;
10.PENTCOVSKY A.,Константинопольский и иерусалимский богослужебные уставы, în
Журнал Московской Патриархии, 4/2001 , pp.70-78;
11.PENTCOVSKY A.,Иерусалимский типикон в Костантинополе в Палеологовский период ,
în«Журнал Московской Патриархии », 5/2001pp. 77-87
12.SKABALANÓVICI Mihail,Толковый Типи кон.Объяснительное изложение Типикона с
историческим введением ,Moscova, 1995, 3 volume comasate (494+336+80 pag.);
13.Успенский Н.Д .,Православная вечерня: Историко -литургический очерк. Чин всенощного
бдения на православном Востоке и в Русской Церкви ,Издательство Московской
Патриархии ,Москва 2004 ;
14.ХРИЗОСТОМ Иеромонах, Святогорский Устав церковного последования [Монастыря
Кариес, Святая Гора Афон], trad. rus., Свято -Троицкое Сергиева Лавра, 2002, 22 4 pag.

6SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA LITURGHIE4
A.În limba română:
1.BĂBUȘ Gr, Mag. Protos., Constituțiile Apostolice ca izvor pentru stu diul Liturghiei creștine ,în rev.
„Studii Teologice”, Nr. 9 -10/1955;
2.BOTEZAN Florin Pr., Explicarea Sfintei Liturghii , apud,www.biserica -mihai-viteazul.ro ;
3.CABASILA Nicolae, Despre viața în Hristos ,trad. rom., Ed. IBMBOR Buc., 1997;
4.CABASILA Nicolae, Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii ,trad. rom., Ed. IBMBOR, Buc. 1997;
5.CÂNDEA Spiridon, Pr. Prof. Dr., Liturghiile Primare sau Aposto lice, în rev. „Mitropolia Ardealului”,
nr. 1–2/1959;
6.CÎMPEANU Ilie, Pr., Anafora sau Rugăciunea Sfintei Jertfe în Li turghia Clementină din
Constituțiile Apostolice și în Liturghiile Bizan tine,în rev. „Glasul Bisericii ”,nr. 7-8/1961;
7.FELMY K arl Christian, De la Cina cea de Taină la Dumnezeiasca Li turghie a Bisericii Ortodoxe. Un
comentariu istoric, trad. Pr. Prof. Ioan Ică, Deisis, 2004;
8.FOUNDOULIS Ioannis, Dialoguri liturgice ,vol. I, trad. Pr. Victor Manolache, Ed. Bizantină, 2008, 276
pag.
9.GHERMAN Sfântul, arhiepiscopul Constantinopolului, Tâlcuirea Sfin tei Liturghii ,trad. rom.,
Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2005;
10.MATEOS Juan,Celebrarea Cuvântului în Liturghia Bizantină .Traducere și note: Cezar Login. Ed.
Renașterea, Cluj -Napoca, 2007;
11.NICODIM Aghioritul și Neofit Kavsokalivitul, Despre dumnezeiasca împărtășanie cu preacuratele
lui Hristos Taine ,trad. rom. Ed. Orthodoxos Kypseli, Thesalonic, 1992;
12.SCHMEMANN Alexander, Euharistia–Taina Împărăției, trad. Pr. Boris Răduleanu, Editura
Anastasia, 250 pag;
13.STĂNILOAE D., Pr. Prof. Dr., Spiritualitate și Comuniune în Li turghia Ortodoxă ,Craiova 1986, 440
pag.;
14.STREZA C iprian, Lect. Univ. Dr., Este Sfântul Vasile cel Mare auto rul Liturghiei ce îi poartă
numele? // Studiu în volumul omagial Ale Tale dintru ale Tale , dedicat împlinirii a 60 de ani a ÎPS
Laurențiu Streza, Editura Andreiană, Sibiu, 2007, pp. 320 -337;
15.TAFTRobert SJ, A History of the Liturgy of St. John Chrysostom. Volume IV. The Diptychs ,OCA
238, Roma, 1991;
16.TEODORde Andida, Comentariu liturgic ,trad. rom., Editura Mitropo lia Olteniei, Cra iova, 2006;
17.VINTILESCU Petre Pr., Istoria Liturghiei în primele trei vea curi,Ed. Nemira, 2001, 143 pag.
18.VINTILESCU Petre, Pr. Prof. Dr., Liturghierul explicat, București, 1998;
B.În limbarusă:
1.АЛЕКСОПУЛОС Стефан, Pr. Prof., Богословские аспекты Литу ргии Преждеосвященных
Даров, // Referat citit la Conferința teolo gică internațională „Învățătura Ortodoxă despre Tainele
Bisericii”, Mos cova (13-16 noiembrie 2007);
2.АРРАНЦ Михаил SJ.,Евхаристия Востока и Запада ,Moscova , 1999;
4La această categorie se includ mai mult e titluri din cele prezentate mai sus.

73.АСМУС Михаил, К вопросу об освящении поминальных частиц за Божественной
Литургии ,înВестник ПСТГУ, 2005, Выпуск 14, С. 5 -22.
4.АСМУС Михаил, О всех и з а вся,//Ежегодная богословская конференция ПСТБИ, Материалы
2000 г. (Москва, 2000);
5.ВОРОНОВ Ливерий, Prof. Prot., Литургия по „Testamentum Do mini nostri Jesu Christi” ,БТ, vol.
6;
6.ВИНКЛЕР Габриель ,Эпиклеза и рассказ об установлении Ев харистии в анаф оре свт.
Василия Великого // Referat citit la Con ferința teologică internațională „Învățătura Ortodoxă despre
Tainele Biseri cii”, Moscova (13 -16 noiembrie 2007);
7.ДЖИРАУДО Чезаре, Литературная структура евхаристической молитвы ,// Referat citit la
Conferința teologică inter națională de la Moscova (13 -16 noiembrie 2007). Remarcăm că acest referat
este o sin teză (făcută chiar de autor) la remarcabila teză de doctorat cu ace lași nume: La struttura
letteraria della preghiera eucaristica: Saggia de una ge nesi letteraria di una forma, Roma, 1981, Analecta
Biblica 92;
8.17. ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Accessus ad altarem ,(în lb. rusă), înПЭ5, vol. I, pp. 428 -430;6
9.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Анафора, înПЭ,том2;
10.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Анафора ап. Фомы из Евхология Б елого монастыря //
KANISKION: Юбилейный сборник в честь 60 -летия проф. И. С. Чичурова, М., 2006, pp. 304 –317.
11.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Анамнесис, înПЭ,том2;
12.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Апостольские Постановления ,înПЭ, том 3, pp. 113 -119;
13.ЖЕЛТОВ Михаил, Диако н,Архиерейский чин Божественной литургии: история,
особенности, соотношение с ординарным («иерейским») чином // Богословский сборник,
М., 2003, №11, pp. 207 –240.
14.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Барберини Евхологий ,înПЭ, том 4, pp. 131 -132.7
15.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Василий Великий / Богослужебные тексты, înПЭ, том 7, pp.
149-150.8
16.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Вход,înПЭ, том 10, pp. 33 -38;
17.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Дейр-Балайзы папирус, înПЭ, том 14, pp. 320 -321.
18.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Древние александрийские анафоры //Богословские Труды, М.,
2003, volumul 38, pp. 269 –320;
19.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон (și alții), Евхаристия , înПЭ, том 17, pp. 533 -696;
20.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Описания Небесной Литургии в евхаристических молитвах
Древней Церкви, www.theolcom.ru ;
21.ЖЕЛТОВ Михаил, Ди акон,Римский папа —автор византийской литургии? К вопросу об
авторстве литургии Преждеосвя щенных Даров // Доклад на XVII Всероссийской научной
сессии визан тинистов „Византия и Запад” (Москва, 26 –27 мая 2004 г.);
22.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Чин Божественной Литургии в древ нейших (XI -XIV вв.)
славянских рукописей , // Богословские Труды, сборник 41, Москва, 2007;
5ПЭ= Православная Энциклопедия.
6O bună parte din lucrările diaconului profesor Mihail Jeltov pot fi acce sate pe site -ul personal: http://mzh.mrezha.ru . Tot pe
acest site găs im sute de cărți și studii ale clasicilor liturgicii ruse. Ne -am folosit foarte mult și de articolele sale și ale altor
specialiști din „Enciclopedia Ortodoxă” („ Православная Энциклопедия”) pe care Biserica Rus ă o scoate din anul 2000
încoace, ajungând î n acest moment la volumul X XII.
7În „Enciclopedie” acest articol apare ca anonim, dar în CV -ul său, pă rintele Mihail Jeltov îl trece ca aparținându -i.
8Aceeași problemă, vezi nota de mai sus.

823.ЖЕЛТОВ Михаил, Диакон ,Чин Тайной вечери в представлениях современных
литургистов // Ежегодная Богословская конфе ренция ПСТГУ: Материалы 2005, Моск ва, 2006,
том 1. pp. 66 –74.
24.ЗАХАРОВИЧ Филарет Игумен, Чин Литургии Св. Иоанна Златоустаго , по изложению
старопечатных Служебников, Moscova, 1899, 96 pag.;
25.КАРАБИНОВ И.,Евхаристическая молитва (Анафора) ,СПб, 1908;
26.КАРАБИНОВ И .,Св. Чаша на Литургии Прежде освященных Даров, I-II, Petrograd, 1915;
27.КЕРНКиприан, Arhim. Prof., Евхаристия, Moscova, 1999;
28.КРАСНОСЕЛЬЦЕВ Н., Материалы для истории чинопос ледования литургии св. Иоанна
Златоустого. Вып. 2: Уставы патриарха Константинопольского Филофея и протонотария
Великой церкви Димитрия Гемиста по рукописям XIV в. // Православный собеседник,
Казань, 1895;
29.МАТЕОС Хуан,Развитие византийской Литургии ,apudhttp://kiev-orthodox .org;
30.МЕТЦГЕР Марсэль, Евхаристия и другие чины в литургико-канонических сборниках II -IV
вв.//Referat citit la Conferința teologică internațională „Învățătura Ortodoxă despre Tainele
Bisericii”, Moscova (13 -16 noiembrie 2007);
31.МУРЕТОВ С., К материалам для истории чинопоследования Литургии, Сергиев Пос ад,
1895, 130 pag;
32.МУРЕТОВ С., Чин проскомидии в греческой Церкви с XII до по ловины XIV века (до
патриарха Филофея) // Чтения в Обществе любителей духовного просвещения, Москва, 1894;
33.МУРЕТОВ С., О поминовении Бесплотных сил на проскомидии, Москва, 1897;
34.СЛУЦКИЙ А.С.,Византийские литургические чины „Сое динения Даров” и „Теплоты”.
Ранние славянские версии ,www.byzantinorossica.org.ru/sources ;
35.СЛУЦКИЙ А.С.,Диалог священнослужителей после Великог о Входа в славянских
служебниках XIII -XIV веков ,în volumulХристианский Восток , том 2, С -Петербург, 2001, pp.
242-254;
36.СЛУЦКИЙ А.С.,Заамвонные Молитвы в рукописных славя нских служебниках ,
Византинороссика, 2005, том 3, pp. 184 -211;
37.СЫРКУ П.А., Литургические труды патриарха Евфимия Тырновского [К истории
исправления книг в Болгарии в XIV в. том 1]: Выпуск 2, Санкт -Петербург, 1890;
38.ТАФТРоберт, Богословские аспекты исторического развития анафоры Св. Иоанна
Златауста // Referat citit la Conferința teolo gică internațională „Învățătura Ortodoxă despre Tainele
Bisericii”, Mos cova (13-16 noiembrie 2007);
39.ТАФТРоберт, Было ли традиционно для ранней Церкви чтение вслух литургических
молитв? , (traducere din engleză pe Internet) ;
40.ТАФТРоберт, Византийский це рковный обряд , trad. rus. după The Byzantine Rite. A Short
History, Editura АЛЕТЕЙА, Sankt Petersburg, 2005. Între timp a apărut și traducerea românească
realizată de Pr. Du mitru Vanca și Alin Mehes, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2008;
41.УСПЕНСКИ ЙН.Д.,Анафора. Опыт историко -литургического анализа , БТ 13 [1975] , M.
2006r;
42.УСПЕНСКИ ЙН.Д.,Богослyжебные отпyсты, www.liturgica.ru ;
43.УСПЕНСКИ ЙН.Д.,Византийская Литургия. Историко -литурги ческое исследование ,în 5
părți //БТ 21-26 [1981-1985],M. 2006r;
44.УСПЕНСКИ ЙН.Д.,Из истории молитвы „Никтоже достоин”, www.liturgica.ru ;

945.УСПЕНСКИ ЙН.Д.,К вопросу о происхождении литургии Преждеосвященных Даров //
Журнал Московской Патриархии, М., 1976, № 2;
46.УСПЕНСКИ ЙН.Д.,Коллизия двух богословий в исправлении русских богослужебных
книг в XVII веке // Богословские труды, М., 1975, № 13;
47.УСПЕНСКИ ЙН.Д.,Литургия Преждеосвященных Даров ,// Богословские Труды, 15 -1976,
tradus și în românește în cartea Pr. Vio rel Sava, „În Biserica sl avei Tale”, vol. III, Iași, 2006;
48.УСПЕНСКИ ЙН.Д.,Молитвы Евхаристии св. Василия Великого и св. Иоанна Златоуста (в
чине православной литургии) ,БТ 2 [1961];
49.УАЙБРУ Хью,Православная Литургия. Развитие евхаристи ческого богослужения
византийского обряда, Moscova, 2000/2006.
C.În alte limbi:9
1.BORNET Réné,Les commentaires byzantines de la divine liturgie du VIIe au Xe si ècles,Paris 1966.
2.BOUYER Louis, Eucharistie .Théologie et spiritualité de la prière eucharistique, Ed. Cerf, 19661,
20092;
3.FENWICK J. R. K.,The Anaphoras of St. Basil and St. James: An Investigation into their Common
Origin, Roma, 1992. (OCA; 240);
4.RAHMANI Efrem II,Faist della Chiesa patriarcale Antiochena ,Roma, 1920;
5.STUCKWISCH D. Richard, The Basilias Anaphoras // Essays on Early Eas tern Eucharistic Prayers /
Paul Bradshow, Minnesota, 1997
6.TAFTRobert,Byzantine Communion Spoons: A Review of the Evidence , // Dumbarton Oaks Papers
50 (1996). Noi am folosit traduce rea rusă a lui S. Golovanov pe URL: http://www.krotov.info ;
7.TAFTRobert SJ, Great Entrance. A history of the Transfer of Gifts and other Preanaforal Rites of
the Liturgy of St. John Chrysostom, Ed. I–OCA10200, Roma, 1978, Ed. II –PIO, 1994;
8.TAFTRobert SJ, The Precomunion Rites, Roma 2000, OCA 261, 573 pag. Vezi și Recenzia diaconului
Mihail JELTOV // Византийский Временник. Мoscova, 2002. pp. 218 –223;
9.TAFTRobert,Textual Problems in the Diaconal Admonition before the Anaphora in the Byzantine
Tradition, OCP11. 1983. Vol. 49;
10.TAFTRobert, The Authenticity of the Chrisostom Anaphora Revisited. Determining the
Authorship of Liturgical Texts by Com puter,OCP 56 (1990);
11.ZHELTOV M., The Anaphora and Thanksgiving Prayer from the Barcelona Papyrus: An
Underestimat ed Testimony to the History of the Anaphora in the Fourth Century // Vigiliae
Christianae. Leiden, 2008. Vol. 62. pp. 467 –504.
SFINTELE TAINE ȘI IERURGII (EVHOLOGHIONUL)12
A.În limba română:
1.GAVRILĂ Vasile, Cununia –viața întru Împărăție, București 2004;
9La acest capitol sunt foarte importante scrierile unor liturgiști germani precum Hieronimus Engberding și Gabriele Winkler,
precum și a cercetătorului america nPaul Bradshow, dar la multe dintre ele nu am avut acces.
10Orientalia Christiana Analecta –Colecție periodică a Institutu lui Ponti fical din Roma.
11Orientalia Christiana Periodica –Colecție periodică a Institutu lui Ponti fical din Roma.
12La această categorie se includ mai multe titluri de mai sus (în toate limbile) , mai ales cele patristice și izvoarele critice .

102.PRUTEANU Petru ieromonah, Sfintele Taine și numărul lor în Tradiția Ortodoxă, URL:
www.blog.teologie.net ;
3.PRUTEANU Petru ieromonah, Studiu istorico -liturgic asupra slujbei Cununiei, URL:
www.blog.teologie.net
4.SCHMEMANN Alexander, Din apă și dun Duh. Studiu liturgic al botezului, Ed. Symbol, 1992.
5.STREZA Laurențiu, Mitropolit, Botezul în diferite rituri liturgice creștine, ( teză de doctorat),
București, 1985;
6.VINTILES CU Petre preot, Spovedania și duhovnicia ,Alba Iulia, 1995.
7.VISCUN Paisie ierodiacon, Istoria rânduielii Sfântului Maslu, (teză de licență), Rezumat la adresa:
www.blog.teologie.net
B.În limba rusă:13
1.АЛЕНТОВ , Венедикт, иером .,К историй Православного богослужения .Историко –
литургическое и архелогическое исследование о чине тайнства елеосвящения, изд. св.
Льва, Папа Римского, Киев, 2004 .
2.АЛМАЗОВ А. ,История чинопоследований Крещения и Миро помазания ,Казань, 188 4, 779
pag.
3.АЛМАЗОВ А .,Тайная исповедь в Православной восточной Цер кви: Опыт внешней
истории (Исследование преиму щественно по рукописям), Одесса, 1894, 3 volume.
4.АЛМАЗОВ А. И.К истории молитв на разные случаи: Заметки и памятники. Одесса, 1896.
5.АЛМАЗО ВА. И.Врачевальные молитвы: К материалам и исследованиям по истории
русского рукописного Требника. Одесса, 1900.
6.НЕСЕЛОВСКИЙ А. З.Чины хиротесий и хиротоний: Опыт историко -археологического
исследования. Каменец -Подольск, 1906.
7.ЖЕЛТОВ Михаил Диак. ,Венчание брака //Православная Энциклопедия, том 7, pp. 661–668;
8.ЖЕЛТОВ Михаил Диак. ,История чинопоследования венчания в византийской традиции ,
// Referat citit la Conferința teologică internațională: „Învățătura Ortodoxă despre Tainele Bisericii”,
Moscova (13 -16 noiembrie 2007);
9.ЖЕЛТОВ Михаил, диак. Комментарии к книге: Освящение храма. Сборник. М., 2006.
10.ЖЕЛТОВ Михаил, диак. Православное чинопоследование освящения храма в истории:
Доклад на XIЕжегодной Богословской конференции ПСТБИ (Москва, 31 января —3 февраля
2001 г.)
11.ПАЛЬМОВ Н. Н.Пострижение в монашество: чины пострижения в монашество в
греческой Церкви (историко -археологический этюд). Киев, 1914.
12.РЕМOРОВ , И., Диак., Византийское чинопоследование Таинства Елеосвящения // Referat
cititlaConferința teol ogică internațională: „Învățătura Ortodoxă despre Tainele Bisericii”, Moscova
(13-16 noiembrie 2007);
13.СУВОРОВ Н. С.Вероятный состав древнейшего исповедного и покаянного устава в
восточной Церкви // Византийский временник. СПб., 1901. Т. 8. С. 357 –434; 1902. Т. 9. С. 378 –417.
13Mai multe referate în limba ru să cu privire la Sfintele Taine se pot găsi la adresa: www.theolcom.ru , rubrica dedicată
Conferinț ei teologice internațional e: „Învățătura Ortodoxă despre Tainele Bisericii”, Moscova (13 -16 noiembrie 2007) , la care
auparticipat cei mai renumiți liturgiști din întreaga lume.

Similar Posts