IFIC: ABSOLVENT: Prof. univ. dr. Vrăsma ș Ecaterina Pe ș tică Mihaela-Alexandra Bucure ș ti 2019 [604956]

UNIVERSITATEA DIN BUCURE
Ș
TI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
Ș
I
Ș
TIIN
Ț
ELE EDUCA
Ț
IEI

LUCRARE DE LICEN
Ț
Ă

EDUCAREA LIMBAJULUI PRIN POVE
Ș
TI:

PERSPECTIVA PĂRIN
Ț
ILOR

COORDONATOR
Ș
TIIN
Ț
IFIC: ABSOLVENT: [anonimizat]. univ. dr. Vrăsma
ș
Ecaterina Pe
ș
tică Mihaela-Alexandra

Bucure
ș
ti

2019

CUPRINS:

Introducere

Capitolul I

LIMBAJUL
Ș
I POVE
Ș
TILE LA VÂRSTA PRE
Ș
COLARĂ

1.1 Limbajul
ș
i comunica rea

1.2 Teorii privind dezvoltarea limbajului

1.3 Evolu
ț
ia limbajului la copii

1.4 Caracteristici ale limbajului la vârsta antepre
ș
colară
ș
i pre
ș
colară

1.5 Pove
ș
tile la vârsta pre
ș
colară

1.6 Importan
ț
a activită
ț
ilor literare asupra dezvoltării estetice
ș
i intelectuale a pre
ș
colarului

Capitolul II

ROLUL FAMILIEI ÎN DEZVOLTAREA INTERESULUI PENTRU LECTURĂ LA COPII

1.1 Copilul, familia
ș
i grădini
ț
a

1.2 Rolul părin
ț
ilor în edu ca
ț
ia copiilor

1.3 Stimularea interesului pentru lectură

1.4 Rolul pove
ș
tilor în via
ț
a copilului

1.5 De ce să le spunem pove
ș
ti copiilor?

1.6 Activită
ț
i de educare a limbajului acasă
ș
i la grădini
ț
ă

1.7 Mesajele transmise prin pove
ș
ti

Capitolul III

CERCETARE- IMPLICAREA PĂRIN
Ț
ILOR ÎN ACTIVITĂ
Ț
ILE DE LECTURĂ

1.1 Contextul cercetării

1.2 Scopul
ș
i obiectivele c ercetării

1.3 Ipoteza cercetării

1.4 Subiec
ț
ii cercetării

1.5 Metodologia cercetării

1.6 Rezultatele cercetării
ș
i interpretarea lor

1.7 Limitele cercetării

1.8 Concluziile cercetării

CONCLUZII

REFERIN
Ț
E BIBLIOGRAFICE

ANEXE

Introducere

„Po
ț
i să ai averi nespuse , tangibile, lădi
ț
e cu bijuterii
ș
i cufere cu aur. Mai bogat decât mine

nu vei fi niciodată. Eu am avut o mamă care îmi citea. ” –
​
Strickland Gillian (poet
ș
i umorist

american)

„Unul dintre cele mai mari daruri pe care adul
ț
ii le pot face, urma
ș
ilor
ș
i societă
ț
ii, este să le

citească copiilor lor”
​
– Carl Sagan

Numele
meu
este
Pe
ș
tică
Mihaela-Alexandra,
studentă
la
Facultatea
de
Psihologie
ș
i

Ș
tiin
ț
ele
Educa
ț
iei
din
cadrul
Universită
ț
ii
Bucure
ș
ti,
iar
pentru
tema
de
licen
ț
ă
mi-am
ales
ca

ș
i
domeniu
educa
ț
ia
timpurie
deoarece
mi-ar
plăcea
foarte
mult
să
lucrez
pe
această
ramură
ș
i

cred
cu
tărie
că
este
ceea
ce
mi
se
potrive
ș
te.
Sunt
o
persoană
creativă,
caldă,
răbdătoare,
îmi

place
orice
are
legătură
cu
copii
ș
i
îmi
oferă
satisfacere
faptul
că
pot
fi
persoana
în
mâinile

căreia
ei
se
vor
forma.
Mi
se
pare
fascinant
tot
ceea
ce-i
înconjoară,
de
la
jocuri
ș
i
jucării
la

partea artistică
ș
i creativă .

În
redactarea
lucrării
de
fa
ț
ă,
am
pornit
la
drum
cu
întrebarea:
„Cât
de
des
părin
ț
ii
le

citesc
pove
ș
ti
copiilor
lor?”
a
ș
a
că
mi-am
ales
tema
„Educar ea
limbajului
prin
pove
ș
ti:

perspectiva
părin
ț
ilor”
din
dorin
ț
a
de
a
descoperi
cât
de
impor tante
sunt
pove
ș
tile
în
via
ț
a

unui copil
ș
i modul în car e adul
ț
ii îi ajută pe cei mici să descopere lumea minunată a acestora.

Părin
ț
ii
sunt
un
factor
cheie
în
dezvoltarea
ș
i
educarea
copilului,
astfel
pove
ș
tile
sunt

instrument
important
prin
care
putem
stimula
dragostea
pentru
lectură
ș
i
totodată
rela
ț
ia
copil-

părinte.

În
opinia
mea,
odată
ce
descoperă
acest
univers,
cei
mici
încep
să-
ș
i
dezvolte
atât

limbajul,
cât
ș
i
imagina
ț
ia,
încep
să-
ș
i
îmbunătă
ț
ească
abilită
ț
ile
de
ascultare
ș
i
în
ț
elegere,

încep
să-
ș
i
dezvolte
creat ivitatea.
Pove
ș
tile
nu
ajută
doar
la
îmbu nătă
ț
irea
vocabularului
unui

copil,
ele
transmit
valori,
credin
ț
e,
atitudini
ș
i
norme
sociale
care
la
rândul
lor,
modelează

percep
ț
iile
copiilor
asupr a
realită
ț
ii.
De
ș
i
copilul
comunică
în
fiecare
zi
cu
persoanele
din

jurul
său,
nu
este
de
ajuns.
Lectura
oferă
o
gamă
variată
de
cuvinte
sau
expresii
pe
care
cel

mic nu le poate auzi în via
ț
a de zi cu zi.

Există
copilărie
fără
pove
ș
ti?!,
Există
copil
fără
să
fi
auzit
o
poveste?!
sunt
două

întrebări
la
care
ar
fi
greu
să
dăm
un
răspuns
negativ.
Acestea
sunt
ș
i
motivul
alegerii
temei

de licen
ț
ă.

Pove
ș
tile
sunt
ș
i
pentru
oamenii
mici,
dar
ș
i
pentru
oamenii
mari.
Vârsta
nu
ar
trebui

să
fie
un
impediment
în
calea
faptului
că
ne
plac
pove
ș
tile,
desenele,
jocurile
sau
orice
alte

activită
ț
i
care
au
legătu ră
cu
copilăria.
În
lumea
lor,
a
pove
ș
tilor,
orice
adult
se
poate

transforma
în
copil
ș
i
se
poate
întoarce,
măcar
pentru
câteva
momente,
în
cea
mai
frumoasă

etapă
din
via
ț
ă,
copilăria.
„Scufi
ț
a
Ro
ș
ie”,
„Pungu
ț
a
cu
doi
bani”,
„Capra
cu
trei
iezi”,
„Albă

ca
Zăpada”,
„Frumoasa
adormită”
sunt
doar
câteva
dintre
pove
ș
tile
pe
care
le-am
auzit
atunci

când
eram
mici
fie
de
la
părin
ț
i,
bunici,
educatoare.
Pove
ș
tile
ne
înva
ț
ă
ce
înseamnă

bunătatea, în
ț
elepciunea, curajul, sinceritatea, for
ț
a, generozitatea.

Un
alt
motiv
care
m-a
determinat
să
aleg
această
temă
a
fost
faptul
că
mi-am
dorit
să

descopăr
ce
mesaje
ș
i
valori
le
sunt
transmise
copiilor
prin
intermediul
pove
ș
tilor
ș
i
modul
în

care
noi,
adul
ț
ii,
le
prezen tăm
celor
mici.
Uneori
pot
avea
un
impact
puternic
asupra
celui
mic

ș
i
pot
genera
sentimente
precum
teama,
furia.
De
exemplu,
eu
în
copilărie
am
avut
câteva

experien
ț
e
care
m-au
marcat
ceva
vreme.
Ca
orice
copil,
mă
uitam
la
desene,
iar
la
un

moment
dat
descoperisem
o
rubrică
destinată
pove
ș
tilor,
această
rubrică
se
numea

„Povestitorul
Andersen”.
Acolo
am
descoperit
pove
ș
ti
precum
„Crăiasa
Zăpezii”,
„Soldă
ț
elul

de
plumb”,
„Dege
ț
ica”,
etc.
Modul
în
care
erau
prezentate
aceste
povesti
avea
un
impact
atât

de
mare
asupra
mea,
încât
de
fiecare
dată
când
le
vizionam,
începeam
să
plâng.
Mesajul
avea

o
încărcătură
emo
ț
ională
foarte
puternică,
iar
modul
în
care
se
derulau
scenele
ș
i
vocea

povestitorului
te
făcea
să
treci
prin
stările
ș
i
emo
ț
iile
prin
care
treceau
personajele
respective,

a
ș
adar
de
fiecare
dată
rămâneam
marcată
de
întâmplările
respective.
Câteva
din
pove
ș
tile
lui

Hans
Christian
Andersen
au
un
final
tragic,
de
exemplu
„Feti
ț
a
cu
chibriturile
sfâr
ș
e
ș
te

înghe
ț
ată, „Mica Sirenă” se tope
ș
te
ș
i dispare în spuma mării.

Consider
că
este
foarte
important
să
alegem
pove
ș
tile
în
func
ț
ie
de
particularită
ț
ile
de

vârstă
ale
fiecărui
copil,
de
nevoile
lui,
de
influen
ț
ele
pe
care
le
poate
avea
asupra
caracterului

celui mic.

Având
în
vedere
cele
prezentate
mai
sus,
acestea
au
fost
principalele
motive
care

m-au determinat să-mi elaborez teza pentru finalizarea studiilor.

Lucrarea de fa
ț
ă este structurată pe trei capitole.

În
primul
capitol,
​
intitulat…
​
.
am
surprins
aspecte
teoretice
ce
ț
in
de
limbaj
ș
i
am

abordat
teme
precum:
limbajul
ș
i
comunicarea-
no
ț
iuni
generale,
teorii
privind
dezvoltarea

limbajului,
evolu
ț
ia
limbajului
la
copii,
caracteristici
ale
limbajului
ale
perioadei

antepre
ș
colare
ș
i
ș
colare e tc.

În
cel
de-al
doilea
capitol
m-am
axat
pe
importan
ț
a
ș
i
beneficiile
lecturii,
rolul

părin
ț
ilor
ș
i
implicarea
acestora
în
cultivarea
interesului
pentru
lectură
ș
i
mesajele,
valorile
ș
i

credin
ț
ele transmise prin pove
ș
ti.

Ultimul
capitol
este
destinat
păr
ț
ii
practice,
ș
i
anume
cercetarea
care
are
ca
scop
să

identifice
măsura
în
care
părin
ț
ii
sunt
implica
ț
i
în
activită
ț
ile
de
lectură
ș
i
cum
acestea

influen
ț
ează dezvoltarea l imbajului la pre
ș
colari.

Capitolul I

LIMBAJUL
Ș
I POVE
Ș
TILE LA VÂRSTA PRE
Ș
COLARĂ

1.1 Limbajul
ș
i comunic area

„Limbajul
este
un
sistem
complex
ș
i
dinamic
de
simboluri
conven
ț
ionale
care
este

utilizat în gândire
ș
i com unicare” (Harwood, Miller & Vasta, 2010, p. 442).

Pentru
a
comunica,
oamenii
folosesc
limbajul.
Comunicarea
prin
limbaj
se
face
cu

ajutorul limbii. Limba reprezintă mijlocul de comunicare între indivizi.

Pentru
a
comunica,
oamenii
utilizează
diferite
mijloace
de
comunicare
verbale
ș
i

nonverbale.
Limbajul
verbal,
care
este
specific
doar
fiin
ț
elor
umane,
a
luat
na
ș
tere
din
nevoia

omului
de
a
se
exprima
ș
i
a
se
face
în
ț
eles.
Regulile
de
utilizare
a
limbajului
ș
i
vocabularul

sunt
învă
ț
ate
încă
din
primii
ani
de
via
ț
ă
ș
i
se
dezvoltă
pe
tot
parcursul
acesteia.
​
„Limbajul
ș
i

comunicarea
se
formează
ș
i
se
dezvoltă
pe
toată
durata
existen
ț
ei
fiin
ț
ei
umane
ș
i
debutul
lor

se produce odată cu venirea copilului pe lume” (E. Verza & F. Verza, 2017, p. 183).

„Însu
ș
irea
limba jului
este
un
proces
complex,
începe
din
primul
an
de
via
ț
ă
ș
i
se

înfăptuie
ș
te
prin
comunic area
verbală
cu
adultul
ș
i
sub
influen
ț
a
împrejurărilor
concrete
de

via
ț
ă
ș
i
a
rela
ț
iilor
mere u
noi,
ce
se
stabilesc
între
copil
ș
i
realitatea
înconjurătoare”
(E.

Popescu,
1982,
p.
184).
Încă
din
primele
zile
de
via
ț
ă,
copilul
ș
i
adultul
reu
ș
esc
să
comunice

ș
i
să
se
în
ț
eleagă
utilizând
limbajul
nonverbal:
prin
gestică ,
mimică,
expresii
faciale.

Dezvoltarea
limbajului
oral
depinde
în
foarte
mare
măsură
de
interac
ț
iunea
cu
mama
ș
i
cu

ceilal
ț
i
membrii
ai
famili ei.
Primele
forme
de
exprimare
verbală
se
concretizează
în
scâncete,

plânsete,
sunete
asociate
diferitelor
stări
precum:
oboseală,
foame,
sete
etc.
„Dezvoltarea

limbajului
ș
i
a
comunică rii
verbale
se
realizează
într-un
timp
extrem
de
rapid,
cu
progrese

evidente
de
la
o
lună
la
alta
ș
i
cu
etape
distincte
pentru
semnifica
ț
ia
nivelului
ascendent
al

dezvoltării” (E. Verza & F. Verza, 2017, p.198)

Limbajul
nu
influen
ț
ează
doar
rela
ț
iile
copilului
cu
ceilal
ț
i,
ci
ș
i
abilită
ț
ile

intelectuale, întrucât limbajul este mijlocul prin care copilul înva
ț
ă (Golu, 2015).

Limbajul
reprezintă
una
dintre
caracteristicile
care
îi
diferen
ț
iază
pe
cei
mici
la

intrarea
în
ș
coală.
Nivelu l
exprimării,
fonetica,
lexicul
sunt
aspecte
prin
care
se
eviden
ț
iază

aceste diferen
ț
e.

Conform lui (E. Verza & F. Verza, 2017), limbajul se poate împăr
ț
i în trei categorii:

a)
limbajul
„mic”-
​
nu
are
o
structură
gramaticală,
este
alcătuit
în
principal
din
cuvinte

onomatopee, holofraze.

b)
limbajul
situativ-
​
are
structură
gramaticală,
cuvintele
au
o
semnifica
ț
ie
concretă
însă

sunt întrepătrunse de exclama
ț
ii, gestică

c)
limbajul contextual-
​
are o structură coerentă

1.2 Teorii privind dezvoltarea limbajului

Achizi
ț
ia
limbaj ului
a
fost
disputată
de
mai
mul
ț
i
cercetători,
printre
care:
B.F.

Skinner,
N.
Chomsky,
J.
Piaget,
L.S.
Vîgotski.
Astfel
au
fost
elaborate
patru
teorii
referitoare

la dezvoltarea limbajului:

–
abordarea axată pe învă
ț
are

–
abordarea nativistă

–
abordarea axată pe dezvoltarea cognitivă

–
abordarea socioculturală

1.
Abordarea axată pe învă
ț
are

B.F
Skinner
sus
ț
ine
că
învă
ț
area
limbajului
se
bazea ză
pe
experien
ț
ă
ș
i
este
un

rezultat
al
condi
ț
ionării
operante.
Prin
gângurit,
cei
mici
produc
sunete
asemănătoare

fonemelor,
de
asemenea
ș
i
oamenii
produc
un
număr
foarte
mare
de
foneme
în
momentul
în

care
comunică
între
ei.
Înseamnă
că
cei
mici
sunt
capabili
să
producă
fonemele
pe
care
le

folosesc
ș
i
oamenii.
Astfel,
Skinner
spune
că
cel
mic
înva
ț
ă
să
vorbească
gra
ț
ie

comportamentului
său
operant,
care
mai
apoi
este
condi
ț
ionat
de
interac
ț
iunea
copilului
cu
cei

din
jurul
său.
În
momentul
în
care
pronun
ț
ă
întâmplător
cuvântul
„ma-ma”,
ceilal
ț
i
sunt

impresiona
ț
i,
iar
cel
mic
prime
ș
te
recompense
pentru
comportam entul
său;
acestea
din
urmă

mărind
posibilitatea
repetării
comportamentului.
Încetul
cu
încetul,
cel
mic,
văzând
că
este

încurajat
ș
i
recompensat ,
produce
din
ce
în
ce
mai
multe
cuvinte
pe
care
le
roste
ș
te
la

momentul potrivit.

Această
teorie
nu
explică
ș
i
motivul
pentru
care
cei
mici
pot
compune
sintagme/

grupuri
de
cuvinte
pentru
a
forma
propozi
ț
ii.
Astfel
spus,
sunt
mult
prea
multe
îmbinări
de

cuvinte
pe
care
cei
mici
ar
trebui
să
ș
i
le
însu
ș
ească
doar
prin
imita
ț
ie
ș
i
recompensă.
Chiar

dacă
imita
ț
ia
ș
i
încurajarea
ajută
la
evolu
ț
ia
limbajului,
nu
o
pot
demonstra
în
totalitate;
mai

degrabă, cei mici asimilează un set de reguli lingvistice pe care le pun în practică.

2.
Abordarea nativistă

Abordarea
lui
Skinner
asupra
limbajului
a
fost
criticată
de
Noam
Chomsky.
Acesta

din urmă propune abordarea nativistă care pune în eviden
ț
ă mecanismele înnăscute.

Chomsky
a
sus
ț
inut
ideea
conform
căreia
toate
limbile
au
o
„gramatică
universală”

care
vizează
regulile
pe
care
omul
le
are
asupra
sa
în
momentul
în
care
se
na
ș
te,
reguli
care

reprezintă
baza
limbajului
ș
i
care
ajută
la
schimbarea
conceptelor
în
propozi
ț
ii.
Dobândirea

limbajului
implică
un
mecanism
numit
de
Chomsky
„mecanism
de
achizi
ț
ie
a
limbajului”,

acesta
are
rolul
de
a
analiza
vorbirea.
Acest
mecanism
facilitează
însu
ș
irea
limbajului
de

către
copii
prin
intermediul
examinării
acestuia
ș
i
deslu
ș
irii
regulilor
de
bază.
Pentru
a
învă
ț
a

multitudinea
de
combina
ț
ii
de
cuvinte,
copilul
trebuie
doar
să
audă
alte
persoane
vorbind

pentru
a-
ș
i
provoca
o
dezvoltare
rapidă
a
vocabularului.
A
ș
adar,
odată
ce
regulile
de
bază
au

fost
învă
ț
ate,
copilul
poate
în
ț
elege
ș
i
se
poate
exprima
printr-o
multitudine
de
propozi
ț
ii.
Una

din
criticile
aduse
acestei
idei
s-a
bazat
pe
faptul
că
odată
ce
au
achizi
ț
ionat
o
parte
din

limbaj, cei mici încep destul de târziu să vorbească corect din punct de vedere gramatical .

3.
Abordarea axată pe dezvoltarea cognitivă

Această
abordare
pune
accent
pe
faptul
că
achizi
ț
ia
limbajului
de
către
copii
ia

na
ș
tere
ca
urmare
a
în
ț
elegerii
anumitor
no
ț
iuni
ș
i
rela
ț
ii.
Odată
ce
capătă
o
mai
bună

experien
ț
ă
în
ceea
ce
prive
ș
te
partea
cognitivă,
copilul
este
capabil
să
progreseze
în
privin
ț
a

dezvoltării limbajului.

Există
deci
o
legătură
în
ceea
ce
prive
ș
te
achizi
ț
ia
limbajului
ș
i
cogni
ț
ie.
J.Piaget
era

de
părere
că
limbajul
este
o
oglindire
a
ceea
ce
individul
în
ț
elege.
În
zilele
noaste,

teoreticienii
pun
accent
pe
faptul
că
atât
limbajul
cât
ș
i
gândirea
ac
ț
ionează
unul
asupra

celuilalt.
În
ceea
ce
prive
ș
te
începutul
vorbirii,
conceptele
pot
preceda
cuvintele,
dar
ș
i

cuvintele pot preceda conceptele în momentul în care copilul cre
ș
te.

4.
Abordarea socioculturală

Această
abordare
pune
accent
pe
faptul
că
interac
ț
iunile
sociale
conduc
la
achizi
ț
ia

limbajului
întrucât
copiii
intră
în
contact
cu
alte
persoane,
concep
ț
ii,
valori,
atitudini
total

diferite
de
propria
persoană,
astfel
cei
mici
înva
ț
ă
să
vorbească
deoarece
au
nevoie
de
limbaj

pentru a cunoa
ș
te tot ceea ce îi înconjoară
ș
i ulterior pentru a se putea exprima.

1.3 Evolu
ț
ia limbajului

Importan
ț
a limba jului constă în faptul că acesta permite comunicarea cu ceilal
ț
i.

Plânsul
ș
i
zâmb etul
constituie
prima
formă
de
comunicare.
Primul
zâmbet,
primele

sunete,
primele
cuvinte
constituie
forme
de
comunicare,
de
exprimare
a
unei
dorin
ț
e,
a
unei

stări.
Înainte
de
a
începe
să
vorbească
ș
i
de
a-
ș
i
exprima
nevoile
pe
cale
verbală,
plânsul
este

prima
formă
de
comunicare
prin
care
copilul
î
ș
i
exprimă
trebuin
ț
ele.
Plânsetele
diferite
pe

care le emit copiii sunt reprezentate de nevoi precum: foame, ajutor, afec
ț
iune, frică, durere.

Zâmbetul
apare
pe
la
6
săptămâni,
însă
în
prima
etapă
apare
în
intervale
mai
lungi
de

timp,
după
care
este
evident
ș
i
des
exprimat
până
în
luna
a
patra,
urmând
să
se
rărească
din

nou.
După
această
etapă
frecven
ț
a
zâmbetului
depinde
de
mediul
familial,
de
interac
ț
iunile

interumane,
de
rela
ț
ia
copil-părinte.
De
ș
i
apare
ca
un
stimul
înnăs cut,
zâmbetul
se
dezvoltă
ca

răspuns la comunicarea dintre copil
ș
i persoanele cu care interac
ț
ionează.

Achizi
ț
ia
limba jului
este
un
proces
complex:
în
prima
fază
copilul
trebuie
să

deosebească
sunetele
unele
de
celelalte,
să
le
găsească
un
sens,
urmând
să
înve
ț
e
să
le

folosească
după
reguli
exacte.
Un
lucru
esen
ț
ial
pentru
dezvoltarea
limbajului
îl
reprezintă

comunicarea
ș
i interac
ț
iunea cu cei din jur.

În
ceea
ce
prive
ș
te
dezvoltarea
limbajului,
un
loc
aparte
îl
ocupă
însu
ș
irea

vocabularului,
acesta
fiind
latura
cea
mai
activă
ș
i
cea
mai
dinamică
a
perioadei

antepre
ș
colare.
Copilul
simte
nevoia
să
comunice,
să
interac
ț
ioneze
cu
cei
din
jurul
său,
ceea

ce
duce
la
acumularea
unui
volum
foarte
mare
de
cuvinte.
Astfel,
la
vârsta
de
12
luni,
copilul

posedă
un
vocabular
alcătuit
din
aproximativ
100
de
cuvinte,
urmând
ca
la
vârsta
de
3
ani
să

aibă
un
vocabular
de
aproximativ
1100
de
cuvinte,
rezultând
faptul
că
este
alimentată
dorin
ț
a

copilului
de
a
comunica,
de
a
se
face
în
ț
eles,
de
a
cunoa
ș
te
ș
i
de
a
denumi
obiectele
cu
care

intră
în
contact.
(E.
Verza
&
F.
Verza,
2017).
Acestea
sunt
doar
câteva
cifre,
fiecare
copil
este

unic, diferit, poate vorbi mai devreme sau are nevoie de mai mult timp.

Dorin
ț
a
copilulu i
de
a
comunica
este
întărită/
stimulată
ș
i
de
nevoia
de
a-
ș
i
exprima

sentimentele,
emo
ț
iile,
gândurile
ș
i
ac
ț
iunile,
dar
ș
i
ceea
ce
vrea
să
facă,
pe
cine
vrea
să
aibă

în preajma lui, cu cine vrea să stea etc.

În
ț
elegerea
ș
i exprimarea

Limbajul
verbal
implică
două
aspecte,
ș
i
anume:
în
ț
elegerea
ș
i
exprimarea.
În
primii

ani
de
via
ț
ă
cele
două
aspecte
nu
sunt
în
concordan
ț
ă
întrucât
copilul
este
capabil
să
în
ț
eleagă

mai multe cuvinte fa
ț
ă de câte pronun
ț
ă.

În
primele
luni
de
la
na
ș
tere,
copilul
produce
sunete
sub
forma
ț
ipetelor
ș
i

plânsetelor,
având
semnifica
ț
ii
diverse
(foame,
sete,
nemul
ț
umire,
disconfort).
În
perioada

următoare,
aceste
sunete
devin
voluntare
ș
i
nu
reprezintă
doar
nevoi
fiziologice.
Copilul

începe
să
gângurească,
producând
vocale
(„ooo”,
„aaa”).
Următoare
sunete
pe
care
le
produce

sunt consoanele („ba-ba”, „pa-pa”).

În
aceste
condi
ț
ii,
în
primul
an
de
via
ț
ă
distingem
două
etape
importante
ș
i
anume:

etapa
gânguritului
ș
i
etapa
silabisirii,
urmate
de
rostirea
de
cuvinte
scurte
fără
a
în
ț
elege

semnifica
ț
ia lor, acestea f iind dobândite prin imita
ț
ie.

În perioada antepre
ș
colar ă se cunosc patru etape:

➔
prima
etapă
se
constituie
în
jurul
vârstei
de
1
an,
cel
mic
este
capabil
să
reproducă

anumite
cuvinte
cărora
le
în
ț
elege
semnifica
ț
ia,
pronun
ț
ă
nume
de
persoane,
obiecte,

animale etc.

➔
în
a
doua
etapă
se
produce
extinderea
sensului
fiecărui
cuvânt,
intensificându-se

caracteristica polisemantică

➔
în
a
treia
etapă
copilul
începe
să
utilizeze
predominant
două-trei
cuvinte
alăturate,

unele
sunt
pronun
ț
ate
cu
dificultate,
însă
sunt
în
ț
elese
de
copil
ș
i
acesta
ș
tie
cu

exactitate
ceea
ce
exprimă.
De
asemenea,
în
această
perioadă
are
loc
ș
i
o
cre
ș
tere

accentuată
a
vocabularului
facilitând
exprimarea
sentimentelor,
trebuin
ț
elor,
nevoilor

etc.

➔
a
patra
etapă
constituie
punctul
culminant
al
dezvoltării
limbajului
ș
i
comunicării.
Are

loc
o
cre
ș
tere
accentuată
a
comunicării
verbale
atât
din
punct
de
vedere
calitativ,
cât
ș
i

cantitativ.
Dacă
în
etapele
anterioare
copilul
este
capabil
să
denumească
obiecte,

fenomene,
persoane,
ac
ț
iuni;
în
cea
de-a
patra
etapă
le
atribuie
însu
ș
iri.
Sunt
asimilate

cuvinte
concrete
legate
de
persoane,
obiecte,
fenomene,
ac
ț
iuni.
(E.
Verza
&
F.

Verza, 2017).

Dobândirea
acestor
aspecte
legate
de
limbaj
duce
la
dezvoltarea
capacită
ț
ii
copilului

de
a
se
exprima
în
propozi
ț
ii,
favorizând
povestirea
unor
întâmplări,
unor
pove
ș
ti,
dar
ș
i

dialogul.

Reac
ț
ia
adultulu i
la
sunetele
emise
de
copil
stimulează
încercarea
de
a
vorbi.
Imita
ț
ia

ș
i
întărirea
(încurajările
primite
din
partea
celorlal
ț
i
de
a
repeta
cuvinte)
reprezintă
mecanisme

explicative
ale
apari
ț
iei
ș
i
dezvoltării
limbajului.
De
aseme nea,
aspectele
care
ț
in
de

interac
ț
iunea
cu
mediul ,
comunicarea
dintre
copil
ș
i
membrii
familiei,
experien
ț
ele
de

învă
ț
are ale acestuia, toat e contribuie într-o foarte mare măsură la achizi
ț
ia limbajului.

Primele cuvinte

Rostirea
primelor
cuvinte,
în
general
„mama”
sau
„tata”
are
loc
în
jurul
vârstei
de
1

an.
La
început
vocabularul
se
măre
ș
te
foarte
lent,
după
pronun
ț
area
primului
cuvânt
urmează

o perioadă de repaus de câteva luni, după care volumul se măre
ș
te considerabil.

În
general,
primele
cuvinte
fac
referire
la
obiecte,
la
persoane
ș
i
în
final
se
ajunge
la

desemnarea
ac
ț
iunilor.
Copilului
îi
place
să
reproducă
zgomotele
diferitelor
obiecte,
animale

(„vrum-vrum”,„ham-ham”).

În
jurul
vârstei
de
15-18
luni
utilizează
cuvintele
cu
valoare
de
propozi
ț
ii.
De

exemplu:
atunci
când
spune
„apa”
poate
avea
în
ț
eles
diferit
în
func
ț
ie
de
context:
„a
bea
apă”,

„a face baie”, „plouă” etc.

Odată
cu
evolu
ț
ia
limbajului
se
dezvoltă
ș
i
capacitatea
de
în
ț
elegere.
Copilul

reac
ț
ionează
la
ac
ț
iuni
familiare
precum:
„Vino!”,
„Ia-
ț
i
jucăria”,
„Pune-o
pe
masă”,
poate

indica obiectele pe care adultul le men
ț
ionează, păr
ț
ile corpului, ale fe
ț
ei.

A
ș
adar,
până
la
vârsta
de
2
ani,
copilul
este
capabil
să
emită
sunete,
să
pronun
ț
e

cuvinte, să indice
ș
i să în
ț
eleagă sensul obiectelor familiare, să int erac
ț
ioneze cu ceilal
ț
i.

Începând
cu
vârsta
de
2
ani
apar
primele
întrebări.
Copilul
vrea
să
afle
numele

tuturor lucrurilor, utilitatea lor, originea
ș
i cauza unor fenomene, cum
ș
i de ce se întâmplă.

Cel
mic
poate
în
ț
elege
semnifica
ț
ia
anumitor
cuvinte,
în
principal
cele
pe
care
cei
din

jurul
său
le
folosesc
mai
des
ș
i
le
poate
rosti
pe
acelea
care
sunt
alcătuite
din
mai
pu
ț
ine
silabe

ș
i care sunt u
ș
or de pronun
ț
at.

Vorbirea în propozi
ț
ii

Volumul
mare
de
cuvinte
pe
care
copilul
le
de
ț
ine
favorizează
dezvoltarea
unei
noi

abilită
ț
i
ș
i
anume:
construirea
propozi
ț
iilor.
În
primă
fază
cel
mic
combină
cuvintele
două

câte
două,
de
exemplu:
„jucărie
stricat”,
„eu
apă”.
De
ș
i
vocabularul
se
îmbogă
ț
e
ș
te,
pronun
ț
ia

lasă
de
dorit.
Jocul
ș
i
jucăriile
sunt
un
mijloc
de
exersare
a
abilită
ț
ilor
verbale.
Copiii
vorbesc

cu jucăriile, povestindu-le experien
ț
e, întâmplări, explicându-le diferite fenomene.

Copilul
începe
încet-încet
să
utilizeze
vorbirea
în
propozi
ț
ii,
se
structurează
regulile

gramaticale,
conducând
la
evolu
ț
ia
tot
mai
puternică
a
vorbirii,
astfel
încât
la
sfâr
ș
itul

stadiului
antepre
ș
colar,
copilul
este
capabil
să
folosească
o
vorbire
aproximativ
fluentă

respectând regulile gramaticale.

În
jurul
vârstei
de
3
ani,
copilul
este
capabil
să
alcătuiască
fraze
ș
i
poate
în
ț
elege

diferite
cerin
ț
e
chiar
dacă
nu
sunt
înso
ț
ite
de
gesturi,
de
exem plu:
„Du-te
ș
i
ia
creionul”.

Totodată,
reac
ț
ionează
la
indica
ț
ii
care
au
mai
multe
etape,
de
exemplu:
„
Mergi
în
camera
ta,

ia
jucăria
ș
i
adu-o
aici”.
Este
atras
de
poezii,
de
cântece,
de
pove
ș
ti.
Îi
plac
în
mod
special

pove
ș
tile
simple
ș
i
ilustrate,
pove
ș
ti
care
au
legătură
cu
experien
ț
ele
sale
ș
i
cu
care
se

identifică.

Odată
cu
debutul
vârstei
de
4
ani
apare
perioada
„de
ce-urilor”.
Este
perioada
în
care

vrea
să
descopere
lumea
ș
i
tot
ceea
ce
îl
înconjoară.
Încă
apar
dificultă
ț
i
în
pronun
ț
area

anumitor
sunete,
de
exemplu
„
ș
”
(sapte
în
loc
de
ș
apte),
„j”
(zoc
în
loc
de
joc),
„r”
(la
ț
a
în
loc

de
ra
ț
ă).
De
asemenea,
cel
mic
este
capabil
să
plaseze
ac
ț
iunea
în
func
ț
ie
de
timpul

desfă
ș
urării
ei:
trecut,
prezent,
viitor,
de
exemplu:
„
Am
fost
la
bunici”,
„Mă
duc
la

grădini
ț
ă”, „Mâine merg î n parc”.

În
jurul
vârstei
de
5
ani
se
angajează
fără
probleme
în
conversa
ț
ii,
î
ș
i
imaginează

pove
ș
ti
pe
care
le
spune.
Ș
tie
utilitatea
obiectelor,
de
exemplu:
masa-
mâncăm
pe
ea,
scaunul-

stăm pe el, tricoul- ne îmbrăcăm cu el când e cald afară.

La
6
ani
cel
mic
vorbe
ș
te
clar,
corect
ș
i
ordonat
având
un
vocabular
destul
de
bogat,

circa
10.000
de
cuvinte.
De
ț
inerea
unui
vocabular
bogat
în
jurul
vârstei
de
5-6
ani
este
un

aspect
important,
însă,
ceea
ce
este
cu
adevărat
însemnat
este
faptul
că
cel
mic
poate
alcătui

propozi
ț
ii,
ș
tie
să
se
raporteze
în
timp
utilizând
corect
trecutu l,
prezentul
ș
i
viitorul,
ș
tie

semnifica
ț
ia sensului cuv intelor.

Întrucât
achizi
ț
ia
limbajului
se
face
treptat,
este
important
ca
cel
mic
să

interac
ț
ioneze
cât
mai
mult
cu
persoanele
din
jurul
său,
în
special
cu
părin
ț
ii
care
au
un
rol

foarte important în dezvoltarea intelectuală, morală, fizică
ș
i psihică a copilului.

Interac
ț
iunea
permanentă
cu
celelalte
persoane
ș
i
cu
mediu
înconjurător
dă
na
ș
tere

nu
numai
la
aspectele
legate
de
limbajul
verbal,
ci
ș
i
la
cele
nonverbale
cum
ar
fi:
intona
ț
ia,

mimica, gesturile, exclama
ț
iile, acestea ajutând la întregirea comunicării.

Dezvoltarea
vocabularului
copilului
depinde
în
foarte
mare
măsură
de
implicarea

familiei
în
acest
proces,
dar
ș
i
de
nivelul
ș
i
structura
vocabularului
membrilor
familie.

Structura,
con
ț
inutul,
diversitatea
cuvintelor
cunoscute,
însu
ș
irea
vorbirii
în
propozi
ț
ii,

formularea
coerentă
ș
i
logică
a
ideilor,
în
ț
elegerea
etc.
sunt
strâns
legate
de
mediul
ambiant

ș
i de nivelul de cultură al membrilor familiei.

1.4 Caracteristici ale limbajului la vârsta antepre
ș
colară
ș
i pre
ș
colară

Tabelul 1- caracteristici ale limbajului la copiii cu vârsta cuprinsă între 0-6 ani

Vârsta

Caracteristici

0-6 luni

–
apare gânguritul,

–
plânge/ râde în func
ț
ie de nevoi,

–
reu
ș
e
ș
te să identifice vocea mamei
ș
i

este atent când aceasta îi vorbe
ș
te,

–
este atent la expresiile fe
ț
ei,

–
emite sunete de bucurie,

–
râde în hohote,

6-12 luni

–
identifică provenien
ț
a sunetelor

auzite,

–
reac
ț
ionează la tonul vocii prin

zâmbet, încruntare,

–
în
ț
elege tonul prin care i se transmite

informa
ț
ia,

–
silabise
ș
te: „ba-ba”, „ma-ma”,

–
reac
ț
ionează când este strigat,

–
imită sunete din vorbirea adultului:

„da-da”,

–
reac
ț
ionează atunci când i se spune

„nu”,

–
utilizează gesturi pentru a comunica:

întinde bra
ț
ele, indică obiectele cu

degetul,

–
asociază anumite silabe producând

combina
ț
ii vocale care ulterior se vor

transforma în cuvinte,

–
apar primele cuvinte: „mama”,

„tata”,

1-2 ani

–
copilul este capabil să denumească

unele obiecte
ș
i să ceară informa
ț
ii

despre altele,

–
începe jocuri vocale,

–
un cuvânt are diverse semnifica
ț
ii:

de exemplu „apa” înseamnă tot ce

este lichid,

–
reac
ț
ionează atunci când este chemat

–
recunoa
ș
te obiectele familiare atunci

când le indicăm,

–
ș
tie să pronun
ț
e aproximativ 20 de

cuvinte,

–
în
ț
elege indica
ț
ii simple cum ar fi:

„Vino!”, „Ia jucăria”, „Urcă-te în

pat”,

–
emite sunete produse de diferite

animale
ș
i le poate recunoa
ș
te în

imagini,

–
este pregătit să înceapă un dialog,

2-3 ani

–
vocabularul se extinde extrem de

mult, acesta con
ț
ine 200-300 de

cuvinte în jurul vârstei de 2 ani
ș
i

600-800 la 3 ani,

–
indică obiectele numite de adult,

–
începe perioada întrebărilor,

–
alcătuie
ș
te propozi
ț
ii simple fără a

face însă acordul, de exemplu: „bebe

cade”,

–
în
ț
elege anumite indica
ț
ii,

–
folose
ș
te nega
ț
ia,

3-4 ani

–
vorbe
ș
te cu jucăriile când se joacă

–
folose
ș
te pronume, adverbe,

prepozi
ț
ii, adjective,

–
indică obiectele prin rolul său, de

exemplu: „Cu ce desenăm?”,

–
ș
tie cântece, poezii,

–
se poate prezenta, î
ș
i poate spune

vârsta,

–
ezită să pronun
ț
e cuvintele mai

complexe
ș
i mai „dificile”,

4-5 ani

–
apare perioada „de ce-urilor”,

–
întâmpină dificultă
ț
i în pronun
ț
area

anumitor sunete:
ș
, r, j,

–
în
ț
elege fraze complexe,

–
se poate angaja în conversa
ț
ii fără

probleme,

5-6 ani

–
utilizează diferite timpuri verbale

–
crează pove
ș
ti
ș
i le poveste
ș
te pe

cele care îi plac,

–
ș
tie utilitatea diferitelor obiecte, de

exemplu: masa- mănânci pe ea,

scaunul- stai el,

–
vocabularul depă
ș
e
ș
te 10.000 de

cuvinte.

Sursa:
Ferland,
F.
(2011).
Copilul
nostru
de
zi
cu
zi:
din
leagăn
la
ș
coala
primară.

Bucure
ș
ti: Editura Miner va.

Limbajul- componenta fonetică

Limba
română
are
47
de
foneme
dintre
care
7
sunt
vocale
ș
i
40
de
consoane.

Fonemul
este
cea
mai
mică
unitate
sonoră
a
limbii
ș
i
ajută
la
distingerea
semnifica
ț
iei
unui

cuvânt.

Însu
ș
irea
limbaju lui
se
datorează
progreselor
func
ț
ionale
ale
aparatului
fonator,
dar

ș
i
mediul
extern.
Asimila rea
structurii
sonore
a
limbajului
începută
în
perioada
antepre
ș
colară

continua
pe
tot
parcursul
perioadei
pre
ș
colare,
la
sfâr
ș
itul
acesteia
înregistrându-se
progrese

evidente.
În
jurul
vârstei
de
3-4
ani
apar
dificultă
ț
i
în
ceea
ce
prive
ș
te
pronun
ț
ia
deoarece

sunetele
nu
sunt
distinse
cu
u
ș
urin
ț
ă.
De
asemenea,
apar
omisiu nile-
anumite
sunete
nu
sunt

pronun
ț
ate
(spre
exemplu :
„fumos”
în
loc
de
„frumos”),
substituirile-
înlocuirea
unui
sunet
cu

unul
asemănător
(de
exemplu:
„zoc”
în
loc
de
„joc”),
inversiunile-schimbarea
ordinii

obi
ș
nuite
a
sunetelor
(de
exemplu:
„clo
ț
opel”
în
loc
de
„clopo
ț
el”,
„prentu”
în
loc
de

„pentru”).
Aceste
tulburări
dispar
în
timp
odată
cu
perfec
ț
ionarea
aparatului
fonator.
În
cazul

în
care
aceste
dificultă
ț
i
persistă
este
recomandată
interven
ț
ia
logopedului,
întrucât
acestea

pot crea dificultă
ț
i în însu
ș
irea scris-cititului.

Limbajul- componenta lexicală

Când
ne
raportăm
la
lexic
sunt
urmărite
pe
de-o
parte
progresele
în
ceea
ce
prive
ș
te

volumul vocabularului (numărul de cuvinte), cât
ș
i dobândirea semnifica
ț
iei cuvintelor.

Îmbogă
ț
irea vocabularulu i depinde de ocaziile de comunicare dintre adult-copil.

La
intrarea
în
grădini
ț
ă,
aspectul
lexical
diferă
de
la
un
copil
la
altul
ș
i
este
generat

de
o
multitudine
de
factori
cum
ar
fi
stimulii
de
ordin
verbal
la
care
este
supus
copilul
de
către

familie, absen
ț
a comunică rii cu adultul etc.

„Însu
ș
irea
unor
cuvinte
cu
semnifica
ț
ie
corect
în
ț
eleasă,
se
realizează
pe
baza

materialului
intuitiv,
asociind
învă
ț
area
cuvintelor
cu
perceperea
directă
a
obiectivelor
sau

situa
ț
iilor,
ori
prin
manip ularea
obiectului
a
cărui
denumire
este
învă
ț
ată.”
(E.
Popescu,
p.188,

1982)

Limbajul- aspectul gramatical

Sub
aspect
gramatical,
limbajul
pre
ș
colarului
se
caracterizează
prin
dezacorduri

între
subiect
ș
i
predicat,
nerespectarea
topicii
obi
ș
nuite
(se
fac
modificări
în
ceea
ce
prive
ș
te

ordinea
normală
a
cuvintelor
în
propozi
ț
ie
sau
a
propozi
ț
iilor
în
fraze),
se
fac
gre
ș
eli
ș
i
în
ceea

ce
prive
ș
te
folosirea
timpurilor
verbale
(dacă
în
propozi
ț
iile
simple
verbul
este
pus
la
timpul

corect, în cazul frazelor logica evenimentelor nu este clară).

În
func
ț
ie
de
vârstă,
limbajul
este
stăpânit
în
mod
diferit.
Astfel,
spre
sfâr
ș
itul

perioadei
pre
ș
colare
copilul
este
capabil
să-
ș
i
însu
ș
ească
anumite
structuri
gramaticale,

oferindu-i
posibilitatea
formulării
de
propozi
ț
ii
ș
i
fraze
chiar
dacă
nu
sunt
prea
lungi.
În

această perioadă limbajul începe să devină mai logic, mai coerent.

Tulburări de pronun
ț
ie
ș
i întârzierea vorbirii

Limbajul
este
o
parte
importantă
a
comunicării.
În
primii
ani
de
via
ț
ă,
to
ț
i
copiii

deformează
cuvintele,
urmând
ca
acest
aspect
să
se
amelioreze
în
timp,
însă
există
ș
i
situa
ț
ii

când
anumite
cuvinte
sunt
pronun
ț
ate
defectuos
o
lungă
perioadă
de
timp.
Printre
cauze
se

pot
enumera:
dezvoltarea
lentă
a
sistemului
fonator,
anomalii
ce
ț
in
de
denti
ț
ie,
incapacitatea

de
a-
ș
i
mi
ș
ca
limba
ș
i
buzele
astfel
încât
să
producă
sunetul
dorit.
Odată
cu
intrarea
în

grădini
ț
ă,
aceste
dificult ă
ț
i
de
pronun
ț
ie
se
vor
ameliora,
întrucât
copilul
î
ș
i
exersează

vorbirea
ș
i trebuie să se fa că în
ț
eles de ceilal
ț
i pentru a avea o comunicare eficientă.

În
ceea
ce
prive
ș
te
întârzierea
vorbirii
este
mult
mai
întâlnită
în
cazul
băie
ț
ilor.
Este

absolut
normală
până
la
un
punct,
întrucât
fiecare
copil
are
ritmul
său
propriu
de
dezvoltare,

însă
acest
lucru
poate
fi
stimulat
prin
implicarea
celui
mic
în
discu
ț
ii,
adresarea
de
întrebări,

oferirea libertă
ț
ii de a se e xprima.

Cauzele
care
vizează
întârzierea
vorbirii
sunt
diverse,
iar
verdictul
în
ceea
ce
prive
ș
te

complexitatea acestui fenomen trebuie dat doar de un specialist.

Capitolul II

ROLUL FAMILIEI ÎN DEZVOLTAREA INTERESULUI PENTRU

LECTURĂ LA COPII

1.1 Copilul, familia
ș
i grădini
ț
a

„Mediul
din
care
provine
copilul
ș
i
capacită
ț
ile
sale
intelective
imprimă
un
anumit

nivel al dezvoltării limbajului” (Verza, E. Verza, F. 2017 p. 370)

Părin
ț
ii
sunt
întrutotul
responsabili
de
alimentarea
nevoilor
intelectuale
ale
copiilor.

Instruirea
nu
se
produce
în
momentul
în
care
cel
mic
este
înscris
într-o
institu
ț
ie
de

învă
ț
ământ,
ci
are
loc
încă
de
la
na
ș
tere.
Familia
este
primul
mediu
cu
care
copilul
intră
în

contact,
părin
ț
ii
sunt
prim ii
educatori
din
via
ț
a
copilului
ș
i
au
menirea
de
a-i
oferi
acestuia

primele
sfaturi,
norme,
primele
informa
ț
ii
despre
tot
ceea
ce
îl
înconjoară.
Învă
ț
area
începe

acasă
ș
i
continuă
în
cadru l
activită
ț
ilor
desfă
ș
urate
în
institu
ț
iile
de
învă
ț
ământ
pe
care
copilul

le va frecventa.

Fiecare
persoană
care
intră
în
contact
cu
copilul
este
capabilă
să-i
insufle
cuno
ș
tin
ț
e,

este
capabilă
să
facă
din
orice
experien
ț
ă
un
moment
potrivit
din
care
cel
mic
să
înve
ț
e

spontan.

Primele
experien
ț
e
ale
copilului
în
ceea
ce
prive
ș
te
lectura
iau
na
ș
tere
în
primul
rând

în
familie,
la
care
se
adaugă
comunitatea
ș
i
institu
ț
iile
de
învă
ț
ământ.
Adultul
trebuie
să
fie

cel
care
face
legătura
între
carte
ș
i
copil
ș
i
să
îl
facă
pe
acesta
din
urmă
să
iubească
lectura.

Mama,
mai
mult
decât
educatoarea,
este
în
măsură
să-i
ofere
copilului
satisfac
ț
ia
descoperirii

a
ceea
ce
este
frumos
ș
i
captivant.
Dezvoltarea
limbajului
începe
odată
cu
interac
ț
iunea

copilului
cu
părin
ț
ii,
prin
comunicare,
joc,
cântec,
lectură,
observarea
mediului
înconjurător,

etc.

Rolul
grădini
ț
ei
nu
este
acela
de
a
înlocui
absen
ț
a
mamei
ci
supline
ș
te
ș
i
extinde

rolul
acesteia,
deci
grădini
ț
a
nu
face
altceva
decât
să
continue
munca
mamei.
Grădini
ț
a
are
un

rol
important
deoarece
oferă
copiilor
posibilitatea
de
a
crea
rela
ț
ii
personale
ș
i
cu
alte

persoane,
altele
decât
părin
ț
ii.
Educa
ț
ia
din
grădini
ț
ă
pune
accentul
pe
joc,
pe
utilizarea

pove
ș
tilor, a desenelor
ș
i a muzicii.

Educatoarea
ia
asupra
sa
o
parte
din
atribu
ț
iile
ș
i
îndatoririle
mamei
în
intervalul
de

timp
în
care
copilul
este
la
grădini
ț
ă,
fără
a
dezvolta
o
legătură
maternă
cu
acesta.
Menirea
sa

este
de
a
men
ț
ine
ș
i
de
a
îmbogă
ț
i
rela
ț
ia
copil-părinte,
lărgind
în
acela
ș
i
timp
orizonturile

celui mic.

Educatoarea
trebuie
să
ofere
instrumente
ș
i
oportunită
ț
i
necesare
dezvoltării
creative

ș
i
intelectuale
a
celor
mici,
dar
ș
i
mijloace
prin
care
ace
ș
tia
să-
ș
i
exprime
fantasmele
ș
i
via
ț
a

dramatică. (D.W. Winnicott, 2013)

1.2 Rolul părin
ț
ilor în ed uca
ț
ia copiilor

Educa
ț
ia
începe
acasă.
Educa
ț
ia
este
responsabilitatea
institu
ț
iilor
de
învă
ț
ământ,
a

educatorilor,
a
învă
ț
ătorilor,
a
profesorilor,
ș
i
în
special
a
părin
ț
ilor.
Implicarea
părin
ț
ilor
în

educa
ț
ie
este
esen
ț
ială
pentru
succesul
ș
colar
al
copiilor
ș
i
nu
numai.
Implicarea
părin
ț
ilor
în

educa
ț
ia
copilului
trebuie
să
înceapă
de
la
na
ș
tere
ș
i
să
nu
se
oprească
niciodată.
Unii
părin
ț
i

consideră
că
odată
ce
copilul
lor
este
integrat
într-o
institu
ț
ie
de
învă
ț
ământ,
responsabili

pentru
educa
ț
ia
lui
sunt
cadrele
didactice;
însă
educa
ț
ia
este
o
responsabilitate
comună
ce

revine atât familiei cât
ș
i grădini
ț
ei/
ș
colii.

Dezvoltarea
vocabularului
copilului
depinde
în
foarte
mare
măsură
de
implicarea

familiei
în
acest
proces,
dar
ș
i
de
nivelul
ș
i
structura
vocabularului
membrilor
familie.

Structura,
con
ț
inutul,
diversitatea
cuvintelor
cunoscute,
însu
ș
irea
vorbirii
în
propozi
ț
ii,

formularea
coerentă
ș
i
logică
a
ideilor,
în
ț
elegerea
etc.
sunt
strâns
legate
de
mediul
ambiant

ș
i de nivelul de cultură al membrilor familiei.

1.3 Stimularea interesului pentru lectură

Copilăria
este
cea
mai
frumoasă
etapă
din
via
ț
a
oricărui
om
ș
i
nu
poate
exista
fără

lumea fabulosului întâlnită în basme, povestiri
ș
i pove
ș
ti.

Ce
pot
face
părin
ț
ii
pentru
a
promova
lectura
ș
i
pentru
a
face
cititul
un
mod
de
via
ț
ă?

În
primul
rând,
exemplul
propriu
poate
fi
una
dintre
metode.
Obiceiurile
părin
ț
ilor

influen
ț
ează
ac
ț
iunile
copilului,
astfel
dacă
părintele
are
o
atitud ine
pozitivă
fa
ț
ă
de
lectură,

fa
ț
ă de căr
ț
i, fa
ț
ă de activ ită
ț
ile intelectuale
ș
i copilul manifestă interes în această direc
ț
ie.

Ce
mai
pot
face
părin
ț
ii?
Este
atât
de
simplu,
răspunsul
este:
să
citească.
Există

nenumărate
resurse,
de
la
romane
la
ziare
ș
i
reviste.
Ceea
ce
este
important
este
să
arate

copilului că lectura poate fi o activitate zilnică, este un mod de via
ț
ă
ș
i o activitate relaxantă.

Studiile
arată
că
lectura
are
efecte
benefice
asupra
personalită
ț
ii
copilului
încă
de
la
o

vârstă
fragedă.
Vârsta
pre
ș
colară
reprezintă
un
moment
prielnic
pentru
a
familiariza
copilul

cu
căr
ț
ile,
pentru
a-i
satisface
nevoia
de
cunoa
ș
tere
ș
i
pentru
a-i
insufla
interesul
pentru

lectură.
Atitudinea
pozitivă
fa
ț
ă
de
lectură,
interesul
pentru
aceasta,
pasiunea
cu
care
cite
ș
te

adultul
sunt
aspecte
importante
pentru
a-i
oferi
copilului
un
model.
Valoarea
ș
i
interesul
pe

care
familia
îl
acordă
căr
ț
ii
ș
i
învă
ț
ării
în
general
se
reflectă
asupra
atitudinii
copilului
fa
ț
ă
de

acestea.
Citind
pove
ș
ti
celui
mic
nu
numai
că
îi
vom
stimula
interesul
pentru
lectură,
în
felul

acesta îl vom ajuta să-
ș
i dezvolte vocabularul.

Lectura
reprezintă
un
pion
important
al
reu
ș
itei
ș
colare.
Este
una
din
activită
ț
ile
care

îi
ajută
pe
copii
să
se
dezvolte
pe
plan
afectiv
ș
i
nu
numai,
oferindu-le
prilejul
de
a
descoperi

imaginarul
ș
i fascinantul, care mai târziu vor pune bazele interesului pentru lectură.

Sfaturi pentru a favoriza interesul pentru lectură:

–
căr
ț
ile alese trebui e să corespundă nivelului de vârsta a celui mic;

–
alegerea
momentului
oportun
pentru
activitatea
de
lectură
(climatul
să
fie
unul

favorabil, fără a-l distrage pe cel mic);

–
vocea
celui
care
cite
ș
te
trebuie
să
fie
caldă,
duioasă,
blândă,
să
dea
via
ț
ă
fiecărui

personaj;

–
pove
ș
tile scurte re u
ș
esc să atragă aten
ț
ia copilului;

–
implicarea
copilului
în
lectură
prin
adresarea
de
întrebări
prin
care
i
se
solicită

părerea;

–
copilul
trebuie
să
aibă
căr
ț
ile
la
îndemână
ș
i
trebuie
încurajat
să
î
ș
i
aleagă
ceea
ce
vrea

să i se citească;

–
părin
ț
ii
sunt
un
exemplu
pentru
copii,
a
ș
a
că
cititul
în
preajma
copilului
îi
oferă

posibilitatea
de
a
con
ș
tientiza
că
este
o
activitate
plăcută,
dorind
să
experimenteze
ș
i

el;

–
în
cazul
în
care
copilul
nu
este
atras
de
o
carte,
nu
trebuie
să
se
insiste
pe
aceasta.
Se

vor alege alte căr
ț
i în func
ț
ie de preferin
ț
ele acestuia;

–
lectura
nu
trebui
să
fie
o
activitate
obligatorie,
ci
trebuie
să
se
desfă
ș
oare
într-un

context plăcut
ș
i copilul să fie atras
ș
i interesat;

–
lectura trebuie integrată în activită
ț
ile de zi cu zi, astfel va deveni o obi
ș
nuin
ț
ă.

Interesul
pentru
lectură
se
dobânde
ș
te
în
timp,
trebuie
cultivat
încă
de
la
o
vârstă

fragedă
ș
i odată ce cre
ș
te în acest mediu, pentru copil devine o ob i
ș
nuin
ț
ă.

1.4 Lectura în via
ț
a copi lului

Lectura
este
benefică
pentru
copil
încă
de
la
o
vârstă
fragedă
ș
i
este
necesar
să
fie

integrată
în
via
ț
a
de
zi
cu
zi
a
celui
mic
pentru
a-
ș
i
forma
o
rutină,
pentru
a
lua
contact
cu
cât

mai multe căr
ț
i
ș
i pentru a păstra contactul cu acestea.

Copilăria
este
perioada
în
care
cel
mic
înva
ț
ă
majoritatea
cuvintelor
pe
care
le

utilizează
mai
târziu,
iar
o
importan
ț
ă
deosebită
o
au
pove
ș
tile
întrucât
îl
ajută
să
se

familiarizeze
cu
noi
cuvinte,
deci
primul
pas
pentru
a-l
ajuta
să-
ț
i
dezvolte
limbajul
este

citirea
de
pove
ș
ti.
Chiar
dacă
provocarea
de
a-i
citi
cel
pu
ț
in
o
poveste
pe
zi
celui
mic,
pare

una
extrem
de
grea
ș
i
de
solicitantă
pentru
un
părinte
care
nu
are
timp
pentru
o
astfel
de

activitate,
nu
are
răbdarea
ș
i
energia
necesară,
un
moment
oportun
în
care
se
poate
desfă
ș
ura

această
activitate
este
chiar
înainte
ca
cel
mic
să
adoarmă.
Aceste
momente
copil-părinte
au
o

mare
valoare
afectivă.
Pe
lângă
faptul
că
asigură
reu
ș
ita
ș
colară,
lectura
prezintă
o
importan
ț
ă

deosebită privind dezvoltarea personală, intelectuală
ș
i afectivă a celui mic.

În
ceea
ce
prive
ș
te
dezvoltarea
personală,
lectura
are
rolul
de
a-i
reda
copilului

diferite
situa
ț
ii
de
via
ț
ă,
contexte,
mesaje,
emo
ț
ii,
sentimente,
ajutându-l
să-
ș
i
contureze

propria
identitate.
Copilul
se
identifică
cu
eroii
din
lumea
imaginară
ș
i
alege
anumite

elemente cu ajutorul cărora î
ș
i modelează propria identitate.

În
ceea
ce
prive
ș
te
dezvoltarea
afectivă,
lectura
oferă
contextul
ideal
prin
care

părin
ț
ii
se
pot
apropia
de
copil,
ajută
la
men
ț
inerea
unei
bune
rela
ț
ii
copil-părinte,
stabilind
o

rela
ț
ie de ata
ș
ament reciproc.

În
ceea
ce
prive
ș
te
dezvoltarea
intelectuală,
lectura
reprezintă
o
importantă
sursă
de

învă
ț
are.
Ajută
la
dezvolt area
imagina
ț
iei,
a
creativită
ț
ii,
a
gândirii,
a
în
ț
elegerii,
a
aten
ț
iei,
a

deprinderii de a asculta, a vocabularului.

Conform
lui
E.
Verza
ș
i
E.
Verza
​
,
​
la
aproximativ
1
an
jumătate,
copilul
este
capabil

să
în
ț
eleagă
povestiri
foarte
scurte,
cu
două
personaje,
a
căror
rela
ț
ie
să
nu
fie
una
complexă,

iar
spre
sfâr
ș
itul
perioad ei
antepre
ș
colare
(3
ani)
se
poate
trece
spre
povestiri
cu
trei-patru

personaje, scurte, lipsite de fic
ț
iune,cu evenimente care îi sunt oarecum familiare celui mic.

Odată
cu
în
ț
elegerea
pove
ș
tilor
se
ajunge
la
descope rirea
unor
emo
ț
ii
puternice

diferite
de
cele
pe
care
cel
mic
le
trăie
ș
te
în
via
ț
a
de
zi
cu
zi,
fapt
care
îi
stârne
ș
te
plăcere
în

ceea
ce
prive
ș
te
dorin
ț
a
de
a
audia
cât
mai
multe
ș
i
totodată
duce
la
îmbogă
ț
irea
percep
ț
iei

asupra universului, asupra a tot ceea ce îl înconjoară.

Spre
sfâr
ș
itul
perioadei
antepre
ș
colare,
în
ț
elegerea
pove
ș
tilor
ascultate
este
destul
de

evidentă, iar copilul poate repovesti cât de cât logic anumite secven
ț
e.

1.5 De ce să le spunem pove
ș
ti copiilor?

Atunci
când
alegem
pove
ș
tile
trebuie
să
ț
inem
cont
atât
de
particularită
ț
ile
de
vârstă

cât
ș
i
de
cele
individua le.
Cei
foarte
mici
recep
ț
ionează
mesajul
transmis,
dar
nu
pot

reproduce
cu
u
ș
urin
ț
ă
din
cauza
flexibilită
ț
ii
limbajului,
astfel
sunt
recomandate
pove
ș
tile

scurte.

Vă
aduce
ț
i
amin te
cum
în
serile
de
iarnă
când
afară
totul
era
sub
împără
ț
ia
zăpezii,

bunicul
sau
bunica
vă
spuneau
pove
ș
ti
despre
Crăiasa
Zăpezii,
fulgul
de
nea
sau
omul
de

zăpadă?
Vă
aduce
ț
i
aminte
cum
în
copilărie
mama
vă
citea
pove
ș
ti,
iar
ochii
ș
i
urechile

voastre
erau
a
ț
intite
spre
povestitor?
Vă
aminti
ț
i
cum
seara,
înainte
de
culcare,
făcea
ț
i
o

călătorie
în
lumea
fantastică?
Vă
aminti
ț
i
cum
povestea
vă
prindea
în
mrejele
ei,
iar

suspansul,
curiozitatea
ș
i
finalul
pove
ș
tii
erau
mai
importante
decât
somnul?
Vă
aminti
ț
i
cum

o ruga
ț
i pe mama sau bun ica să vă spună din nou povestea cu „prin
ț
esa”?

Pove
ș
tile
au
fost
ș
i
sunt
prezente
în
via
ț
a
noastră
încă
de
la
na
ș
tere.
Povestea

reprezintă
o
metodă
de
a
comunica
o
informa
ț
ie,
de
a
transmite
anumite
valori
ș
i
lec
ț
ii

importante de via
ț
ă.

Cuvintele
magice
„
A
fost
dată
ca
niciodată…”
invită
cititorul
ș
i
ascultătorul
într-o

călătorie în lumea imaginară, într-un tărâm al învă
ț
ării.

Pove
ș
tile
pot
fi
folosite
ca
formă
de
comunicare
ș
i
educare,
având
rolul
de
a
modela

idei,
credin
ț
e,
comportam ente
ș
i
totodată
de
a
transmite
de
la
o
genera
ț
ie
la
alta
valori,

atitudini.
Psihologul
G.
W.
Burns
a
identificat
câteva
caracteristici
ale
pove
ș
tilor
printre
care

se
numără:
interactivitatea,
sporirea
imagina
ț
iei,
transmiterea
unor
valori,
dezvoltarea

abilită
ț
ii
de
a
lua
decizi i,
de
a
rezolva
probleme.
„Împărtă
ș
irea
de
pove
ș
ti
poate
construi

rela
ț
ii,
poate
na
ș
te
idei,
poate
oferi
modele
pentru
compo rtamente
viitoare
ș
i
poate

îmbunătă
ț
ii în
ț
elegerea” (G.W. Burns, 2011, p. 38).

Pove
ș
tile
nu
fac
parte
doar
din
vie
ț
ile
copiilor,
ele
trăiesc
prin
orice
persoană.

Diferite
motive
întâlnite
în
basmele
din
copilărie
se
regăsesc
în
gândurile,
dorin
ț
ele,

aspira
ț
iile
ș
i
speran
ț
ele
noastre.
Spre
exemplu,
oricine
î
ș
i
dore
ș
te
să
întâlnească
acel
prin
ț
/

acea
prin
ț
esă
care
să
ne
facă
să
devenim
comple
ț
i,
sperăm
ca
problemele
întâmpinate
să
aibă

o
rezolvare
ș
i
un
final
fericit
ș
i
frumos
precum
în
basme
sau
a
ș
teptăm
ca
ceva
miraculos
să
se

întâmple
ș
i
să
rezolve
situa
ț
ia.
Acestea
sunt
doar
câteva
exemple
care
ne
dovedesc
că

pove
ș
tile se află în fiecare persoană.

1.6 Activită
ț
i de educare a limbajului acasă
ș
i la grădini
ț
ă

„Grădini
ț
a
este
prima
institu
ț
ie
care
asigură
intensificare a
învă
ț
ării
printr-o
activitate

ordonată,
încadrată
într-un
regim
de
joacă,
efort
ș
i
rela
ț
ionări,
aceasta
conducând
la
achizi
ț
ii

ș
i
progrese
în
sfera
cogn itivă,
afectivă
ș
i
psihomotorie
a
pre
ș
colarului.”
(F.
Golu,
2015,
p.

127)

Odată
cu
intrarea
copilului
în
grădini
ț
ă
ocaziile
de
dezvoltare
ș
i
exersare
a
limbajului

se
diversifică.
Activită
ț
ile
de
învă
ț
are
din
grădini
ț
ă
dă
copilului
ș
ansa
de
a
face
saltul
de
la

limbajul
situativ
la
cel
contextual.
Limbajul
se
îmbunătă
ț
e
ș
te
calitativ
din
punct
de
vedere

fonetic
ș
i
gramatical.
De
ș
i
ș
i-a
însu
ș
it
în
mare
parte
sunetele
limbii,
sonoritatea
cuvintelor

este
încă
nedefinitivată.
Sunt
prezente
anumite
tulburări
de
pronun
ț
ie
cum
ar
fi:
dislalii,

omisiuni, substituiri, inversiuni.

A
ș
a
cum
este
normal,
copilul
trebuie
să
deprindă
capacitatea
de
a
comunica
cu

ceilal
ț
i,
să-
ș
i
exprime
cerin
ț
ele,
nevoile,
sentimentele.
În
momentul
în
care
cel
mic
începe

grădini
ț
a
dezvoltarea
limbajului
ia
amploare
datorită
activită
ț
ilor
dirijate
ș
i
sistematice
la
care

ia parte copilul, datorită mediului
ș
i întregii colectivită
ț
i.

Programa
activită
ț
ilor
instructiv-educative
din
grădini
ț
a
de
copii
men
ț
ionează

dezvoltarea
vorbirii
ca
fiind
unul
dintre
obiectivele
principale,
în
vederea
pregătirii
ș
i

instruirii copilului pentru intrarea în
ș
coală.

Progresul
în
ceea
ce
prive
ș
te
vorbirea
se
face
treptat,
prin
dezvoltarea
rela
ț
iilor

verbale
cu
ceilal
ț
i,
prin
exprimarea
curiozită
ț
ii
copilului
referitoa re
la
cunoa
ș
terea
obiectelor,

însu
ș
irea
lor,
dar
ș
i
prin
prisma
atitudinii
interogative
despr e
originile
ș
i
cauzele
unor

fenomene.
După
cum
spune
ș
i
E.
Popescu:
pentru
copil,
limbajul
nu
este
doar
un
instrument

de
comunicare
a
gândurilor,
emo
ț
iilor,
dorin
ț
elor
ș
i
intereselor,
ci
ș
i
un
mijloc
de
dobândire
a

noilor cuno
ș
tin
ț
e.

Dezvoltarea
vorbirii
sub
toate
aspectele
(fonetic,
semantic,
lexical,
gramatical)
se

realizează
atât
prin
modalită
ț
i
specifice
dezvoltării
vorbirii
(lectura
după
imagini,
povestirea,

repovestirea,
memorizarea,
conversa
ț
ia),
cât
ș
i
prin
alte
activită
ț
i
cuprinse
în
programul
din

grădini
ț
ă.

În
cadrul
activită
ț
ilor
de
educare
a
limbajului,
se
utilizează
diferite
mijloace
de

exersare
ș
i
însu
ș
ire
a
limbii,
cum
ar
fi:lectura
după
imagini,
jocul
didactic,
memorizarea

povestirea (educatoarei sau a copiilor), repovestirea, , convorbirea.

–
Lectura
după
imagini
​
–
prin
intermediul
acesteia
cel
mic
este
capabil
să
compună
mici

povestiri
în
func
ț
ie
de
ceea
ce
observă
în
imaginile
prezentate.
Este
antrenată
în
felul

acesta exersarea vorbirii, capacitatea de analiză, în
ț
elegerea, imagina
ț
ia.

–
Jocul
didactic
​
–
urmăre
ș
te
învă
ț
area
pronun
ț
ării
corecte
a
unor
sunete
sau
grupuri
de

sunete, verificarea vocabularului, îmbunătă
ț
irea structurii gramaticale.

Exemple de jocuri didactice specifice educării limbajului:

➔
„
​
Eu
spun
una
tu
spui
mai
multe
​
”-
prin
acest
joc
cei
mici
pot
învă
ț
a
pluralul
corect
al

cuvintelor.

➔
„
​
Al cui este
​
”- prin acest joc se înva
ț
ă exprimarea corecta a cazului genitiv.

➔
„
​
Ce
este
ș
i
unde
îl
a
ș
ezi?
​
”
–
prin
acest
joc
copiii
pronu n
ț
ă
denumirea
obiectelor
ș
i

totodată formulează propozi
ț
ii simple atunci când indică locul obiectului în sală.

➔
„
​
Ce
animal
este
ș
i
cum
face
​
?”-
prin
acest
joc
copiii
recunosc
animalele
prezentate
în

imagini
ș
i scot sun ete specifice fiecăruia.

➔
„
​
Cine face, ce face?
​
” – prin acest joc copiii înva
ț
ă acordul dintre subiect
ș
i predicat.

➔
„
​
Cine
este,
cine
sunt?
​
”-
prin
acest
joc
copiii
înva
ț
ă
să
utilizeze
corect
pronumele

personale.

➔
„
​
Găse
ș
te
cuvinte
asemănătoare/opuse
​
”-
prin
acest
joc
copiii
î
ș
i
îmbogă
ț
esc

vocabularul cu sinonime/ antonime.

➔
„
​
Cine
sunt
personajele
ș
i
ce
ș
tii
despre
ele?
​
”-
prin
acest
joc
copiii
recunosc
pove
ș
tile,

personajele
ș
i treb uie să le facă o scurtă caracterizare a acestora.

–
Memorizarea
​
–
are
în
prim-plan
dezvoltarea
memoriei
logice
voluntare
a
celor
mici
în

legătură
cu
procesele
psihice
specifice
vârstei
lor.
Memoria
are
trei
faze:
achizi
ț
ie,

re
ț
inere,
reactivar e
ș
i
împreună
cu
gândirea
favorizează
procesul
de
învă
ț
are.
Acest

mijloc de învă
ț
are este utilizat adesea în însu
ș
irea poeziilor.

–
Povestirea
​
–
este
una
din
principalele
modalită
ț
i
de
educare
a
limbajului.
În
grădini
ț
ă

sunt
utilizate
două
tipuri
de
povestiri:
pe
de-o
parte
povestirile
educatoarei,
iar
pe
de

altă
parte
povestirile
copiilor.
Povestirile
educatoarei
constă
în
prezentarea
orală
a

unor
opere
literare.
În
cadrul
acestei
activită
ț
i
copiii
deprind
no
ț
iuni
legate
de
limbă,

expresii
poetice,
vorbire
cursivă,
ritm,
intona
ț
ie.
Temele
întâlnite
în
pove
ș
ti
sunt

diverse
ș
i
fac
referire
la:
vie
ț
uitoare,
copilărie,
familie,
lumea
imaginară.
Povestirile

copiilor
se
concentrează
pe
două
aspecte
ș
i
anume:
repovestirea
ș
i
povestirile
făcute

de
copii.
Repovestirea
ajută
la
dezvoltarea
capacită
ț
ii
de
a
comunica
liber,
la

dezvoltarea
gândirii
logice
ș
i
în
acela
ș
i
timp
este
verif icat
ș
i
nivelul
de
în
ț
elegere

privitor
la
ceea
ce
s-a
povestit
anterior.
Povestirile
făcute
de
copii
îi
ajută
pe
ace
ș
tia

să-
ș
i
formeze
o
exprimare
fluentă,
ajută
la
dezvoltarea
imagina
ț
iei
ș
i
creativită
ț
ii.
În

acest
tip
de
povestire
copiii
se
pot
ajuta
de
diferite
„
ș
abloane”:
un
ș
ir
de
ilustra
ț
ii,
un

început dat, o situa
ț
ie dată, un model, un plan pe care să-l urmeze.

–
Repovestirea
​
–
oferă
posibilitatea
de
expune
în
mod
logic
întâmplări
care
au
fost

povestite.
În
felul
acesta,
cel
mic
construie
ș
te
ac
ț
iunea
ș
i
personajele
în
func
ț
ie
de

ceea ce i-a atras aten
ț
ia
ș
i ceea ce i-a plăcut.

–
Convorbirea
​
–
este
un
mijloc
valoros
de
activizare
a
vocabularului.
Cel
mic
înva
ț
ă
să

î
ș
i
exprime
corect
atât
din
punct
de
vedere
logic
ș
i
cât
ș
i
gramatical
propriile
idei.
De

asemenea,
oferă
posibilitatea
ascultării
reciproce
ș
i
împărtă
ș
irea
ideilor
cu
ceilal
ț
i

copii.

1.7 Mesajele transmise prin pove
ș
ti

Adesea,
copiii
se
comportă,
gândesc
sau
ac
ț
ionează
precum
personajele
pe
care
le

întâlnesc în pove
ș
ti sau de sene.

Pove
ș
tile
reprez intă
un
mijloc
cu
ajutorul
căruia
copiii
î
ș
i
lărgesc
orizontul

cunoa
ș
terii.
Din
acestea
cei
mici
înva
ț
ă
să
facă
diferen
ț
a
între
ceea
ce
e
bine
ș
i
ceea
ce
e
rău,

ceea
ce
este
moral
ș
i
corect
de
ceea
ce
este
imoral,
înva
ț
ă
ce
înseamnă
să
fii
un
om
bun
ș
i
un

om
rău.
Încă
de
mici,
copiii
sunt
mai
maleabili
în
ceea
ce
prive
ș
te
educa
ț
ia
morală,
a
ș
adar

pove
ș
tile
îi
oferă
posibili tatea
celui
mic
să
în
ț
eleagă
de
ce
e
bine
să
ac
ț
ionezi
într-un
fel
ș
i
ce

consecin
ț
e au ac
ț
iunile nepotrivite.

Charles
Perrault
subliniază
rolul
educativ
ș
i
stimulativ
al
pove
ș
tilor
ș
i
arată
cum

lupta
dintre
bine
ș
i
rău
este
disputată
ș
i
cum
aceste
norme
moral e
sunt
însu
ș
ite
de
către
copii:

„
oricât
de
simple
ș
i
de
u
ș
oare
ar
părea
aceste
pove
ș
ti,
el
nasc
fără
îndoială,
între
copii,

dorin
ț
a
de
a
fi
asemănăto ri
cu
cei
buni
care
ajung
ferici
ț
i.
În
acela
ș
i
timp
se
na
ș
te,
în
sufletul

lor, teama fa
ț
ă de nenoroc irile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi.”

Lectura
pove
ș
tilor
are
o
importan
ț
ă
educativă
prin
prisma
faptului
că
atât
calită
ț
ile

cât
ș
i
ac
ț
iunile
eroilor
reprezintă
modele
demne
de
urmat.
Cel
mic
în
ț
elege
mult
mai
u
ș
or
ceea

ce
este
bine
ș
i
ceea
ce
este
rău
raportându-se
la
conduita
altora
decât
la
propriul

comportament, a
ș
adar cop ilul
ș
tie să distingă exemplele pozitive d e cele negative.

Pove
ș
tile
îi
atrag
pe
micii
ascultători
prin
conturarea
eroilor
cu
calită
ț
i
ș
i
fapte
pe

care
oricine
ș
i
le-ar
dori
să
le
aibă.
Din
pove
ș
ti
cei
mici
înva
ț
ă
să
fie
curajo
ș
i,
perseveren
ț
i,

buni,
cinsti
ț
i,
harnici,
mode
ș
ti,
iar
morala
ajută
la
constituirea
normelor
de
conduită
socială.

Pove
ș
tile
au
un
impact
foarte
mare
asupra
dezvoltării
afective
ș
i
a
comportamentului

copilului,
ele
îi
pe
cei
mici
valorile
morale,
valori
precum:
cinstea,
responsabilitatea,
iubirea,

mila, încrederea, răbdarea, amabilitatea, curajul, acceptarea celorlal
ț
i etc.

Pove
ș
tile
îl
ghide ază
pe
copil
pe
calea
descoperirii
identită
ț
ii
ș
i
chemării
ș
i
îi
prezintă

acestuia
experien
ț
e
utile
pentru
a-l
ajuta
să-
ș
i
dezvolte
caracterul.
„Un
copil
are
încredere
în

ceea
ce
spune
un
basm
fiindcă
imaginea
despre
lumea
din
poveste
concordă
cu
cea
pe
care

ș
i-a
făcut-o
el”
(B.
Bette lhein,
p.
69,
2017).
Mesajele
transmise
prin
pove
ș
ti
implică
solu
ț
ii,

dar
nu
sunt
exprimate
ca
atare.
Dacă
rolul
unei
pove
ș
ti
este
acela
de
a
încânta
ș
i
distra,

valoarea stă în puterea ei de a-i ajuta pe cei mici să facă fa
ț
ă conflictelor interioare.

De
ce
pove
ș
tile
sunt
captivante?
De
ce
ele
au
un
farmec
atât
de
mare?
O
posibilă

explica
ț
ie
ar
fi
faptul
că
ele
oferă
o
adevărată
aventură
incitând
imagina
ț
ia.
În
spatele

secven
ț
elor
cu
prin
ț
i
ș
i
prin
ț
ese,
balauri,
vrăjitoare,
animale
cu
super-puteri
etc.
se
ascund

adevărate lec
ț
ii de via
ț
ă.

Printre
pove
ș
tile
cunoscute
ș
i
îndrăgite
de
copii
se
numără:
„Albă
ca
Zăpada
ș
i
cei

ș
apte
pitici”,
„Cenu
ș
ăreasa”,
„Capra
cu
trei
iezi”,
„Cei
trei
purcel u
ș
i”,
„Frumoasa
din
Pădurea

Adormită”,
Fata
babei
ș
i
fata
mo
ș
neagului”,
„Motanul
încăl
ț
at”,
„Scufi
ț
a
Ro
ș
ie”,
„Ră
ț
u
ș
ca

cea urâtă”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Pinocchio”, „Hansel
ș
i Gretel”

În
„
​
Albă
ca
zăpada
ș
i
cei
ș
apte
pitici
​
”
sunt
prezentate
capcanele
ș
i
greută
ț
ile
pe
care

le
întâmpină
eroina
datorită
frumuse
ț
ii
ș
i
bunătă
ț
ii
de
care
dă
dovadă.
Invidia
ș
i
ura
mamei

vitrege
o
fac
pe
aceasta
să
recurgă
uciderea
fetei,
însă
frumuse
ț
ea,
bunătatea
ș
i
milostenia
sunt

mai
puternice
decât
ura
ș
i
răul.
Morala:
să
nu
ai
niciodată
încredere
în
persoanele

necunoscute,
răul
poate
lua
cea
mai
inofensivă
înfă
ț
i
ș
are.
Simp litatea
este
cea
mai
de
pre
ț

frumuse
ț
e, iubirea aproap elui ne face frumo
ș
i.

În
„
​
Capra
cu
trei
iezi
​
”
vicleanul,
maleficul
ș
i
lacomul
lup
îi
păcăle
ș
te
ș
i
îi
înghite
pe

iezii
neascultători,
însă
capra
în
ț
eleaptă
ș
i
iedul
cel
mic,
ascultător
ș
i
cuminte,
îi
dau
o
lec
ț
ie

lupului.
Morala:
răul
făcut
nu
o
să
fie
niciodată
iertat,
iar
faptele
rele
î
ș
i
au
răsplata.
O
altă

învă
ț
ătură ar fi: să ascul
ț
i mereu de părin
ț
i
ș
i să nu ai încredere în necunoscu
ț
i.

În
„
​
Scufi
ț
a
Ro
ș
ie
​
”
sunt
prezentate
urmările
naivită
ț
ii
ș
i
credulită
ț
ii,
neascultarea

sfatului
părintesc.
Personajul
principal
este
caracterizat
de
bunătate.
Feti
ț
a
este
veselă,
naivă,

sensibilă,
este
atrasă
de
frumuse
ț
ile
naturii.
Personajul
care
surprinde
viclenia,
răutatea
ș
i

lăcomia este lupul. Morala: nu conversa
ț
i cu străinii indiferent dacă au inten
ț
ii bune sau nu.

În
„
​
Fata
babei
ș
i
fata
mo
ș
neagului
​
”
este
eviden
ț
iată
antiteza
bun-rău,
harnic-lene
ș
,

frumos-urât.
Fata
mo
ș
neagului
este
bună
la
inimă,
frumoasă,
modestă,
harnică,
ascultătoare,

răbdătoare;
pe
când
fata
babei
este
rea,
ursuză,
lacomă,
invidioasă,
obraznică.
Morala:
faptele

bune
sunt
răsplătite,
iar
oamenii
harnici
ș
i
buni
sunt
recompensa
ț
i
ș
i
au
întotdeauna
de

câ
ș
tigat, pe când oamenii răi
ș
i lacomi pierd.

Antiteza
bun-rău
este
întâlnită
ș
i
în
„
​
Cenu
ș
ăreasa
​
”,
personajul
principal
al
cărui

nume
sugerează
ș
i
denum irea
pove
ș
tii
este
bună,
ascultătoare,
harnică;
pe
când
surorile
ei
ș
i

mama
vitregă
sunt
caracterizate
de
mândrie,
răutate,
îngâmfare,
invidie,
minciună.
Morala:

bunătatea este cea mai de pre
ț
calitate
ș
i în cele din urmă va primi o răsplată pe măsură.

În
„
​
Ursul
păcălit
de
vulpe
​
”
este
subliniată
ideea
conform
căreia
„nu
tot
ce
zboară

se mănâncă”, naivitatea ursului dă frâu liber vicleniei
ș
i lăcomiei de care dă dovadă vulpea.

„
​
Cei
trei
purcelu
ș
i
​
”
ne
înva
ț
ă
că
lucrul
făcut
bine,
rezistă
în
timp
ș
i
de
ș
i
munca

pare
grea,
va
primi
o
recompensă
pe
măsură;
„
​
Pinocchio
​
”
ne
arată
că
minciuna
are
picioare

scurte,
în
„
​
Hansel
ș
i
Gretel
​
”
este
întâlnit
curajul,
„
​
Ră
ț
u
ș
ca
cea
urâtă
​
”
ne
înva
ț
ă
despre

răbdare
ș
i
acceptarea
diferen
ț
elor,
„
​
Frumoasa
din
pădurea
adormită
​
”
ne
înva
ț
ă
să
nu
ne

aventurăm în locuri necunoscute.

Multe
dintre
aceste
pove
ș
ti
nu
sugerează
doar
comportamente
potrivite
pe
care

copiii
ar
trebui
să
le
aibă,
ci
arată
ș
i
consecin
ț
ele
ignorării
lor.
Cu
toate
că
anumite
pove
ș
ti
pot

fi
prea
„dure„
(exemplu:„
​
Capra
cu
trei
iezi
​
”),
în
cele
din
urmă,
finalul
este
unul
fericit.
O

altă
valoare
a
pove
ș
tii
este
aceea
că
permite
copilului
să
gândească,
să
simtă
ș
i
să
ac
ț
ioneze

conform
propriilor
gânduri
ș
i
nu
i
se
impune
un
anumit
model.
A
ș
adar,
pove
ș
tile
pot
motiva,

pot
transmite
valori,
pot
educa,
pot
disciplina,
pot
facilita
rezolvarea
de
probleme.
Povestea

devine
cheia
magică
prin
care
părintele
îi
vorbe
ș
te
copilului
despre
ceea
ce
este
bine
ș
i
ceea

ce este rău.

Tabelul 2- câteva exemple de pove
ș
ti
ș
i valorile promovate

Poveste

Valori

„Albă ca zăpada
ș
i cei
ș
apte pitici”

„Cenu
ș
ăreasa”

armonie, încredere

„Ciubo
ț
elele Ogarului”

„Cei trei purcelu
ș
i”

„Fata babei
ș
i fata mo
ș
neagului”

„Făt frumos din lacrimă”

„Frumoasa din pădurea adormită”

„Hansel
ș
i Gretel”

„Motanul încăl
ț
at”

„Pinocchio”

dragoste, devotament

„Ră
ț
u
ș
ca cea urâtă”

„Sarea în bucate”

„Scufi
ț
a Ro
ș
ie”

Sursa:
Burns,
G,
W.
(2011).
101
pove
ș
ti
vindecătoare
pentru
copii
ș
i
adolescen
ț
i.
Bucure
ș
ti:

Editura Trei.

BIBLIOGRAFIE:

1.
Burlea, G. (2007). Tulburările limbajului scris-citit. Ia
ș
i: Editura Polirom.

2.Bonchiș,
E.,
(coord.).
(2011).
Familia și
rolul
eiîn
educarea
copilului.
Ia
ș
i:Editura

Polirom.

3.
Ciofu,
C.
(1998).
Interac
ț
iunea
părin
ț
i-copii,
edi
ț
ia
a
II-a.
Bucure
ș
ti:
Editura
Medicală

Amaltea.

4.

5.

6.

7.
Department
of
Education
Science
and
Training
(DEST)
2005.
Literacy
and

Numeracy; A review of the Literature. Canberra, Australia.

8.
Mitu,
F.,
Antonovici,
Ș
.
(2005).
Metodica
activită
ț
ilor
de
educare
a
limbajului
în

învă
ț
ământul pre
ș
colar. Bucure
ș
ti: Editura Humanitas.

9.

10.

11.
OECD
(2012),
Let’s
Read
Them
a
Story!
The
Parent
Factor
in
Education,
OECD

Publishing.

12.
Stahl,
S.A.
(2003).
What
do
we
expect
storybook
reading
to
do?
How
Storybook

reading
impacts
word
recognition
in
A.
Van
Kleeck,
Stahl,
S.A.
&
Bauer,
E.B

(Eds)On
reading
books
to
children:
Teachers
and
Parents.
Mahwah,
N.J,
Lawrence

Erlbaum Associate.

13.

14.

15.
Raikes,
H.,
Pan,
B.
A.,
Luze,
G.,
Tamis-
Le
Monda,
C.S.,
Brooks-Gunn,
J.,

Constantine,
J.,
Tarullo,
L.
B.,
Raikes,
H.
A.,&
Rodriguez,
E.T.
(2006),
Mother-child

bookreading
in
low-income
families:
Correlates
and
outcomes
during
the
first
three

years of life. Child Development, 77(4), 924-953.

16.
Szekely,
E,
M.
(2006).
Literatura
pentru
copii
ș
i
tineri
(edi
ț
ia
a
doua
revizuită
ș
i

adăugită). Târgu-Mure
ș
: Editura Universită
ț
ii Petru Maior.

17.
Ș
chiopu,
U.,Verza ,
E.
(1995).
Psihologia
vârstelor.
Ciclurile
vie
ț
ii
(edi
ț
ie
revizuită).

Bucure
ș
ti: Editura Didactică
ș
i Pedagogică.

18.
Vrăsma
ș
,
E.
(1999),
Educa
ț
ia
copilului
pre
ș
colar.
Elemente
de
pedagogie
la
vârsta

timpurie. Bucure
ș
ti: Editura Pro Humanitate.

19.