Ierarhia Bisericeasca

Planul

Introducere

I. Episcopul

II. Preotul

III. Diaconul

IV. Clerul Inferior

IV.1. Ipodiacon

IV.2. Citețul

IV.3. Psaltul

IV.4. Acolutul

IV.5. Exorciștii

IV.6. Ușierii

IV.7. Groparii

IV.8. Diaconesele

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Încă din primele trei secole, organizația Bisericii a avut un rol important în viață și activitatea ei. Plecând de la mici comunități împrăștiate prin câteva provincii și izolate în depărtarea și autonomia lor, Biserica s-a constituit în unități provinciale organizate sinodal formând la începutul secolului al IV-lea un organism care se întindea aproape în tot Imperiul.

„În noțiunea de Biserică deosebim două elemente: pe de o parte aspectul ei spiritual, nevăzut, ca purtătoare a darurilor și puterilor care transforma pe credincioși în împărăția lui Dumnezeu, iar pe de altă parte aspectul ei văzut extern, ca societate a celor ce mărturisesc credința în Hristos. Că societate văzută, Biserica este înzestrată cu un sistem administrativ propriu care să exercite întreita slujire a Domnului: Vestirea Cuvântului dumnezeiesc, sfințirea prin administrarea Sfintelor Taine și conducerea sau păstorirea credincioșilor potrivit poruncii Sale: Drept aceea mergând învățați toate neamurile, botezându-le…, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă (Matei 28, 19-20)”.

Care este originea sistemului de organizare al Bisericii? Este pur omenescă sau dumnezeiască? Sfânta Scriptură arată că Domnul dorind ca opera Sa de mântuire să continuie peste veacuri și să fie folositoare tuturor credincioșilor și-a ales 12 Apostoli, i-a ținut în jurul Său timp de 3 ani, învățându-i tainele împărăției lui Dumnezeu și sfințindu-i i-a trimis la propovăduire, dându-le putere de a lega și dezlega păcatele oamenilor: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl și Eu vă trimit pe voi, Și zicând acestea a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ținea, vor fi ținute (Ioan 20, 21-23).

Prin urmare, „Sfinții Apostoli au trimitere specială de la Domnul și misiunea de a învăța, a conduce și a împărtăși harul. Iar acest lucru îl face Mântuitorul nu numai prin cuvântul, ci și prin suflarea Sa, adică printr-un semn sensibil instituindu-i în serviciul de slujitori ai lui Dumnezeu și, prin aceasta, statornicind Taina Hirotoniei. Puterea deplină pentru slujbă în care sunt rânduiți, o primesc ei în ziua Cincizecimii, prin pogorârea Duhului Sfânt asupra lor”.

Slujba dată lor este inaugurată la Cincizecime și nu se referă numai la ei, ci și la urmașii lor. Domnul le spune că va fi cu ei până la sfârșitul veacurilor. Dar cum ei nu aveau să trăiască până la sfârșitul veacurilor, înseamnă că harul ce li s-a dat se va transmite prin ei urmașilor lor.

Acest lucru a fost înțeles perfect de Sfinții Apostoli. De aceea vedem că nu mult dupa Înălțarea Domnului, ei mijlocesc și altora, în diferite grade. Harul, adică puterea pe care au primit-o de la Mântuitorul, printr-un anumit ritual, punerea mâinilor, post și rugăciune. Harul pe care l-au primit Sfinții Apostoli direct de la Mântuitorul și de la Duhul Sfânt, nu se mai coboară direct, asupra celor ce se hirotonesc, ci se coboară conform celor orânduite de Domnul, numai prin mijlocirea lor și a urmașilor lor constituind continuitatea apostolică.

Din cele arătate mai sus reiese că Taina Preoției este instituita de Mântuitorul Iisus Hristos după învierea Sa.

I. Episcopul

Episcopul sau episcopatul ori arhieria, este prima și cea mai înaltă treaptă a clerului slujitor în Biserica Ortodoxă. El este următor / succesor Apostolilor în slujirea și ocârmuirea Bisericii. Episcopii slujesc în locul și ca tip/imagine vie a lui Hristos) în Biserică.

Un episcop eparhiot „este responsabil peste toate parohiile din eparhia sa. Întreaga autoritate sacramentală și bisericească a clericilor dintr-o eparhie (preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți etc.) vine de la episcopul lor. De aceea este este pomenit la fiecare slujbă și niciuna din sfintele slujbe nu poate fi săvârșită în afara harului și binecuvântării episcopului. Sfântul Ignatie Teoforul merge până acolo încât spune că cine lucrează fără episcop, împlinește lucrarea diavolului”.

Din punct de vedere liturgic, „toți arhiereii sunt absolut egali ca putere harismatică sau sacramentală, indiferent de funcțiunile administrative sau onorifice pe care le pot avea, adică fie că sunt simpli arhierei (vicari sau locotenenți), episcopi în funcțiune, arhiepiscopi sau mitropoliți, patriarhi etc”. Ei au moștenit drepturile și puterile prin succesiunea neîntreruptă a hirotoniei de la Sfinții Apostoli, ai căror urmași direcți sunt. Episcopii au dreptul și puterea de a săvârși toate sfintele slujbe și toate lucrările sfinte ale cultului, fără nici o excepție, precum și dreptul de a transmite, prin hirotonie, această putere, fie întreagă – ca la arhierei-, fie parțială, celorlalte două trepte subordonate lor, adică preoților și diaconilor. Cele mai multe dintre funcțiunile liturgice ale episcopilor pot fi trecute, prin hirotonie, preoților; pe altele, care sunt fundamentale pentru viața liturgică a Bisericii, episcopii le-au păstrat exclusiv pentru ei înșiși, și anume: sfințirea Sfântului și Marelui Mir, hirotonia clericilor și sfințirea bisericilor și a antimiselor (sfințirea bisericilor o pot face în vremurile mai noi și anumiți preoți sau arhimandriți, cu delegația expresă a episcopului, de la caz la caz).

Ca și în trecut, arhiereul este și astăzi, de drept, înainte-stătător sau protosul (cel dintâi în slujire) oricărei adunări de cult la care ia parte, indiferent dacă slujește sau nu. În această calitate îi sunt rezervate anumite acte și formule liturgice, îndeosebi cele pentru binecuvântare (ca de exemplu: urarea Pace tuturor), pe care le rostește chiar atunci când nu slujește, ci doar asistă la serviciul divin.

„În exercițiul funcțiunii lui liturgice, adică în timpul slujirii, arhiereul reprezintă pe Mântuitorul Însuși, ca mare preot sau arhiereu; de aceea, el slujește de obicei cu fast și solemnitate, numai în sobor, adică însoțit și ajutat de preoți și diaconi, precum și de membri ai clerului inferior. Deținând însă deplinătatea puterii slujitoare, arhiereul poate sluji și singur, atunci când voiește, când se află în situații excepționale, sau când nu dispune de preoți și diaconi (ca de exemplu în călătorie, pe câmpul de război, când este singur în chilia sa etc).

El dă binecuvântarea asupra credincioșilor cu amândouă mâinile, după exemplul Mântuitorului (vezi Luca 14, 50) și are dreptul de a fi pomenit la ectenii și în diferite momente din sfintele slujbe, în cuprinsul eparhiei pe care o păstorește, iar în alte eparhii numai acolo unde slujește sau asistă la serviciul divin din biserică”.

Tot arhiereilor – individual sau adunați în sinoade – le aparține dreptul de a supraveghea săvârșirea corectă a cultului și de a lua hotărâri privitoare la rânduiala serviciilor divine în eparhiile respective.

Arhiereul este hirotonit de mai mulți arhierei (doi sau trei).

„Atât practica ortodoxă, cât și practica abuzivă a hirotonirii episcopilor, se sprijină pe Canonul 1 Apostolic, care spune că un episcop să fie hirotonit de doi sau trei episcopi. Pornind de la acest canon, atât în Biserica Ortodoxă cât și în cea catolică, s-au propagat multe schisme. Fiecare grupuscul schismatic a făcut eforturi să scoată ca din pământ doi sau trei episcopi necaterisiți, care să le hirotonească un altul, și astfel să obțină continuitatea apostolică, într-o logică omenească, neteologică și de cele mai multe ori perversă.

În fapt, practica ortodoxă de aproape 2000 de ani cu privire la hirotonirea unui nou episcop este aceasta:

Un episcop este hirotonit de doi sau trei dintre episcopii riverani (episcopii vecini scaunului pe care îl va ocupa), care sunt de fapt delegați ai Sinodului mitropolitan (al regiunii, care are în frunte un mitropolit sau un primat). Deci cei doi sau trei episcopi nu participă la hirotonire de voia lor, ci reprezintă: semnul că acea hirotonie este cu binecuvântarea Sinodului în care episcopul urmează să se integreze (căci nu există biserică și preot și episcop și parohie ortodoxă dacă nu este integrată unui Sinod ortodox); episcopii vecini erau de multe ori înlocuitori ai scaunului episcopal vecin vacant și cunosc situația locului și adeseori erau implicați direct în alegerea noului episcop, deci ei sunt trimiși și pentru aceste motive (la care se adaugă motive de bună-vecinătate și iubire între episcopi, atât de importante pentru armonia lucrării ortodoxe)”.

Tocmai în virtutea acestei înțelegeri ortodoxe a lucrurilor, canonul 1 apostolic nu a dat o cifră exactă pentru numărul de episcopi necesari hirotonirii, ci a spus doi sau trei pentru că nu e în primul rând o chestiune de număr, ci una de împlinire a lucrului în rânduiala ortodoxă a tradiției Părinților, fundamentată pe iubire.

De aceea, practicile de hirotonire de genul celor care se pot vedea la toate grupările și grupusculele schismatice sunt de fapt lovite de nulitate canonică și sunt fără vreo valoare harică. Un act bisericesc trebuie să fie făcut cu binecuvântarea Bisericii lui Hristos (episcopul se referă la sinodul lui, preotul la episcopul lui, credinciosul la preotul și la duhovnicul lui), altminteri nu e decât un soi de magie albă ortodoxă, ceea ce este o aberație adesea întâlnită în ziua de azi în lumea creștină.

II. Preotul

Preotul sau presbiterul este un creștin hirotonit pentru a sluji o obște creștină, îndeosebi prin vestirea a ceea ce creștinii numesc Cuvântul lui Dumnezeu, și prin prezidarea și administrarea tainelor (sacramentelor) Bisericii, totodată fiind reprezentantul obștii al cărei președinte este.

El este „înzestrat cu puterea harica de a săvârși toate sfintele slujbe, cu excepția celor pe care nu le poate săvârși decât episcopul. Un preot nu poate săvârși: Sfânta Taină a Preoției, sfințirea Sfântului și Marelui Mir, sfințirea Antimiselor. Preotul este părintele duhovincesc al credincioșilor săi: îi botează, îi miruiește, le dezleagă păcatele, îi împărtășește, îi cununa, le este alături la necaz, prin slujba maslului. Prin tot ceea ce face, preotul are datoria să îi conducă pe credincioși pe calea mântuirii”.

„Un bărbat intră în rândul preoților prin Sfânta Taină a hirotoniei, care este realizată doar de un episcop. Însă este necesar și acordul credincioșilor, astfel că la momentul potrivit, membrii parohiei spun în cor cu voce tare Axios sau Vrednic este!. Înainte de a fi hirotonit în taina preoției, candidatul trebuie să fie hirotonit întâi în treaptă diaconiei”.

Preoții ortodocși se împart în două grupuri distincte: clerul căsătorit (clerul secular, sau de mir) și clerul monahal. În Biserica Ortodoxă un bărbat poate fi hirotonit după căsătorie, dar atât el cât și soția sa trebuie să fie la prima căsătorie. Dacă rămâne văduv, el nu se poate recăsători și continua să fie preot.

În general, dacă un celibatar este hirotonit, el trebuie să devină monah pentru a-și putea păstra preoția citare / referință critică necesară. Un preot-călugăr este numit ieromonah.

În învățătura de credință a Bisericii este precizat că toți clericii trebuie să se străduiască să realizeze lucrarea Harului primit de ei prin punerea mâinilor în cel mai bun mod cu putință. Dar Biserica învață că realitatea și eficacitatea Sfintelor Taine ale Bisericii realizate de preoți nu depind de virtuțile lor personale, ci de prezența și lucrarea lui Iisus Hristos, Care acționează în Biserica Sa prin Sfântul Duh. Astfel, preoția este un dar al Bisericii – Trupul lui Hristos în istorie -, în slujba comunități eclesiale, iar nu un dar personal al celui care devine preot. La fel se întâmplă și în cazul episcopilor, unde Hristos este cel care lucrează ca învățător, păstor bun, iertător și vindecător. Hristos este cel care șterge păcatele și vindecă bolile fizice, mentale și spirituale ale lumii întregi. Preotul este icoana lui Hristos.

În exercițiul funcțiunii sale liturgice, preotul ortodox îndeplinește un rol dublu: „pe de o parte, în virtutea harului sfânt primit de la episcop prin hirotonie, el este un slujitor al lui Dumnezeu, un reprezentant său continuator al preoției Mântuitorului, iar pe de alta el este un interpret, delegat al Bisericii, adică al obștii credincioșilor pe care îi păstorește, fiindcă el se roagă nu numai în numele său personal ci și în numele credincioșilor și pentru ei. Ca reprezentant al credincioșilor, el prezintă lui Dumnezeu cuvenita ofrandă a acestora, adică darurile, închinarea și rugăciunile lor, iar ca vas ales al harului, el transmite credincioșilor ceea ce vine de la Dumnezeu, adică harul dumnezeiesc, iertarea păcatelor, viața veșnică și, în general, toate darurile spirituale și bunătățile materiale pe care le primim de la Dumnezeu. Preotul slujitor este astfel verigă de legătură între Dumnezeu și credincios, între cer și pământ. Acest lucru este vizibil în practica liturgică a Bisericii Ortodoxe, unde preotul este, pe de-o parte, cu fața la Răsărit (și cu spatele la credincioși) când poartă rugăciunea sau ofranda poporului credincioșilor în fața Tronului lui Dumnezeu, și, pe de altă parte, cu fața la credincioși, atunci când poartă cuvântul lui Dumnezeu către ei (de exemplu: citirea Evangheliei, predică)”.

Ca semn că nu are deplinătatea puterii sacramentale, preotul binecuvântează cu o singură mână (dreapta).

În mod normal, preoții au funcția de preoți de parohie, funcție care în Biserica Primară era deținută de episcopi. Ei sunt liderii comunității locale de creștini. Ei prezidează la Sfânta Liturghie și învață, predică, sfătuiesc și exercită funcția de iertare și vindecare.

Deoarece preoții sunt numiți de episcop și aparțin acelei comunități unde au fost numiți, ei nu au autoritatea sau datoria de a sluji în afara propriei comunități. Pe Sfânta Masă din altarul fiecărei parohii, există o țesătură numită antimis, semnată de episcop, care semnifică permisiunea dată acelei comunități de a se întâlni și acționa ca Biserica. Fără antimis, preotul și poporul de credincioși ai comunității nu pot sluji în mod legitim.

III. Diaconul

Diaconul este al treilea și cel mai mic grad al ordinelor mari ale clerului din Biserica Ortodoxă, fiind după episcop și preot. Cuvântul diacon înseamnă servitor și inițial se referea la o persoană care servea/slujea la masă în comunitățile primilor creștini.

Diaconul este ajutorul preotului și episcopului în slujbele bisericii și îi ajută la săvârșirea tainelor. Totuși, un diacon nu poate săvârși slujbele de unul singur.

„Cu binecuvântarea preotului sau a episcopului care slujește, diaconul conduce comunitatea prezentă în rugăciunile colective și citește din Sfânta Scriptură în timpul slujbelor. De asemenea, el este responsabil de amenajările necesare în timpul slujirilor publice și îi atenționează pe oameni la momentele necesare.

În plus, diaconul mai poate realiza și alte sarcini legate de viața Bisericii, din când în când, cu binecuvântarea și sub îndrumarea preotului sau episcopului său”.

Un diacon poate primi binecuvântare de la episcopul sau preotul său paroh să împartă Sfânta Euharistiecredincioșilor, fie din al doilea potir la Sfânta Liturghie obișnuită (atunci când slujește un preot), fie la slujba numită obednița care se slujește atunci când preotul este absent. Cu toate acestea, în niciunul din cazuri, diaconul nu sfințește Sfintele Daruri de unul singur.

Din punct de vedere al Tainelor, toți diaconii sunt egali între ei. Cu toate acestea, ei au rangul și slujesc în funcție de vechimea de la hirotonire.

„La fel ca în cazul episcopilor și preoților, există diferite ranguri administrative printre diaconi. Un diacon în vârstă al unei catedrale sau al unei biserici importante poate primi titlul de protodiacon și pretinde prioritate atunci când slujește împreună cu alți diaconi. Diaconul șef numit pe lângă persoana unui episcop este numit arhidiacon. Un diacon care este și monah este numit ierodiacon”.

În Biserica Ortodoxă Română, conform Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, „rangul de arhidiacon poate fi acordat de către episcopul locului, pentru activitate îndelungată și deosebită, diaconilor din clerul de mir. Această distincție îi dă dreptul de a purta și cruce pectorală”.

IV. Clerul Inferior

IV.1. Ipodiacon

Un subdiacon (sub-diacon sau ipodiacon) este cel mai înalt rang din ordinele mici ale clerului Bisericii. Acest rang este mai mare decât cel de citeț și mai mic decât cel de diacon.

„Rolul esențial al unui subdiacon este să îl asiste pe episcop în timpul unei Sfinte Liturghii arhierești (o Sfântă Liturghie în care este prezent un episcop care prezidează) la îmbrăcarea acestuia, ține cartea de slujbă, îi duce lucrurile, îi ține dicherul și tricherul etc. Există o slujbă specială pentru hirotesia unui subdiacon, cu toate că în timpurile moderne un acolit sau un citeț poate primi binecuvântare de la episcop ca să se poată îmbrăca și sluji ca subdiacon, fie cu anumite ocazii, fie permanent. Motivul principal pentru aceste practici se găsește în canoane, adică în Canonul Apostolic 26, care interzice diaconilor să se căsătorească după ce au primit hirotesia (la fel ca și diaconii și preoții). Această ultimă stipulare a dus la rezervarea acestei slujbe pentru candidații la preoție, cu toate că aceasta nu este universală”.

Cu toate că canoanele spun că subdiaconii nu se pot căsători după hirotesia în subdiaconat, în practica modernă unele Biserici le permit să se căsătorească. (Ca și în cazul altor canoane, felul în care sunt aplicate diferă).

Subdiaconul este îmbrăcat în stihar, cu un orar legat în jurul mijlocului până peste umeri (formând o cruce în X în spate), și cu capetele atârnând în față, petrecute pe sub bucata din jurul mijlocului. Ca și citeții, subdiaconilor li se permite să îmbrace o sutană, cu toate că mulți o poartă doar în timpul slujbei.

Când nu este prezent nici un episcop, un subdiacon va avea rolul acolitului, asistându-l pe preot în timpul slujbei religioase în altar.

IV.2. Citețul

Lectorii sau citeții (lectores) sunt primii clerici inferiori cunoscuți, după exorciști, care în secolul I erau harismatici. Lectorii făceau citiri din Sfânta Scriptură la cult și aveau în grijă păstrarea ei. Ei trebuiau să cunoască bine textul și scrierea, să aibă îndemânare la citire. Poate că în unele locuri lectorii traduceau sau explicau textul citit.

IV.3. Psaltul

Psalții erau cântăreți. La început se cântă de către credincioși din psalmii Vechiului Testament; cu timpul s-au compus și cântări creștine. În unele biserici (în Siria, la Edesa) se cântă antifonic, de către doi psalți sau două coruri. Psalții nu sunt socotiți de toți istoricii clerici inferiori.

IV.4. Acolutul

Acoluții erau însoțitori ai episcopilor. Ei ajutau la cult, purtând luminile la ceremoniile bisericești. Ca și ipodiaconii, acolutii erau trimiși uneori de episcop să ducă scrisori; numărul lor varia.

IV.5. Exorciștii

Exorciștii, numiți uneori și eporchisti au avut la început caracter harismatic. Slujba lor era vindecarea celor posedați de duhuri necurate (energumeni) sau a celor ce sufereau de boli sufletești. Exorciștii ajutau și la botezul catehumenilor. Serviciul lor îl îndeplineau uneori alți clerici.

IV.6. Ușierii

Ușierii (ostiarii) aveau în grijă paza ușilor și a porților. Ei vegheau ca să nu intre în biserica necreștini. În epoca persecuțiilor, însărcinarea lor era necesară și importantă.

IV.7. Groparii

Groparii sunt cunoscuți dintr-un document din timpul persecuțiilor lui Diocletian (303), dar trebuie să fi fost mai vechi, mai ales la Roma și acolo unde se mai săpau catacombe. Ei au fost trecuți în clerul inferior, împreună cu lectorii, prin două legi ale împăratului Constantiu (351).

IV.8. Diaconesele

Diaconesele (ministrae) îndeplineau servicii auxiliare, mai ales pe cele pentru care erau mai potrivite decât diaconii bărbați; asistau la botezul femeilor, la împărțirea ajutoarelor pentru femei, la vizitarea bolnavilor, la agape. Ele se alegeau dintre fecioarele vârstnice, care făceau vot de castitate, sau dintre văduvele căsătorite o singură dată, evlavioase și virtuoase. Un timp a existat și un serviciu al văduvelor; ele aveau în fruntea lor o intaistatatoare. Făceau servicii pentru femei și se ocupau cu rugăciunea și îngrijirea locașului de cult.

Concluzii

Ierarhia bisericească, în toate treptele ei instituite de Mântuitorul și rânduite în viața bisericească de către Sfinții Apostoli este dovedită scripturistic și confirmată de mărturii ale bărbaților apostolici și ale Sfinților Părinți.

Cu toate că principiul ierarhiei slujirilor apare în Evrei 7, 7, unde se arată că ceea ce este inferior este binecuvântat de ceea ce este superior, acest principiu n-a primit o motivare teologică decât începând cu scrierile lui Dionisie Areopagitul, care vede în ierarhia bisericească o imitare a ierarhiei cerești. Pentru acesta, treptele ierarhice nu sunt altceva decât cele trei grade de sfințenie de pe scara desăvârșirii: episcopul este simbolul perfecțiunii; prezbiterul, al iluminării; iar diaconul, al purificării. Tendința de a explica în mod simbolic și analogic formele de slujire bisericească este mult mai veche. De pildă, pentru sfântul Ignatie Teoforul, episcopul este chipul și imitatorul lui Dumnezeu-Tatăl; prezbiterii, adică sfetnicii și coliturghisitorii episcopului, reprezintă colegiul apostolic care înconjoară pe Hristos; diaconii, ajutătorii direcți ai episcopului, sunt chipul lui Hristos, sau imitatorii cetelor îngerești. Ghelasie, în Istoria Sinodului I ecumenic, compară pe episcop cu chipul lui Hristos, prezbiterii fiind o reprezentare a tronului serafimilor, iar diaconii a heruvimilor.

Bibliografie

, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte DANIEL – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008.

Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica generală, Ed. E.I.B.M.B.O.R., București, 1993.

Mircea, Pr. Dr. Ioan, Dicționar al Noului Testament, Ed. E.I.B.M.B.O.R., București, 1995.

Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Spiritualitate și comuniune în Liturghia Ortodoxă, Ed. E.I.B.M.B.O.R., București, 2004.

5.http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/sfintele-taine/ierarhia-bisericeasca-69141.html.

6. http://ro.orthodoxwiki.org/Diacon.

7. http://www.patriarhia.ro/_upload/documente/statutul_bor.pdf.

8.http://www.crestinortodox.ro/religie/preotul-omul-iertator-jertfelnic-liturghisitor-138495.html.

9. http://www.crestinortodox.ro/religie/preotul-135009.html.

10. http://ro.orthodoxwiki.org/Episcop.

11. http://ro.wikipedia.org/wiki/Episcop.

12.http://www.sfaturiortodoxe.ro/invatatura-crestina-ortodoxa/catehism-invatatura-credinta-crestina-ortodoxa-hirotonia-preotia.htm.