Idolii Si Dumnezeu

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Universitatea din București

Ieremia 10, 1-16

Idolii și Dumnezeu

Coordonator: Asist. Dr. Cristinel Iatan

Student:

București

2016

Preliminarii

Profetul Ieremia al cărui nume înseamnă ”Dumnezeu a izgonit pe poporul Său”, s-a născut cam pe la finalul domniei lui Manase (687-642 î.Hr.), fiind fiul preotului Hilchia. Familia profetului locuia în Anaot, astăzi Anata, localitate situată la 4 km N-Est de Ierusalim. Profetul nu a fost căsatorit căci Însuși Dumnezeu i-a poruncit să nu facă lucrul acesta: ,,Și a fost cuvântul Domnului către mine: «Să nu-ți iei femeie și să nu ai nici fii, nici fiice în locul acesta…” (Ιer. 6,1-2).

Ieremia are parte de o autentică chemare la slujirea profetică, fiind ales de Dumnezeu pentru această misiune înainte ca el să fi fost născut: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit prooroc pentru popoare ” (Ier. 1,5). Cuvântul lui Dumnezeu este auzit pentru prima de către Ieremia în anul al treisprezecelea al domniei regelui Iosia (627/26 î.Hr.). Auzind cuvântul lui Dumnezeu, Ieremia încearcă să fugă de chemarea pe care o avea încă din pântecele maicii sale, și aduce ca scuză vârsta lui, socotindu-se nevrednic să vorbească poporului: „Iar eu am raspuns: O, Doamne Dumnezeule, eu nu știu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr” (Ier.1,6). Chemarea lui Ieremia corespunde cu chemarea Apostolului Pavel (vezi Gal.1,15).

Din cauza mesajului său care era totdeauna neplăcut pentru urechile conducătorilor poporului, Ieremia este persecutat fără încetare și disprețuit, ca unul care era considerat trădător. Dar cu toate acestea profetul Ieremia va rămâne pe deplin fidel misiuni sale, cu care a fost încredințat direct de Dumnezeu, dând dovada de o neobișnuită tărie în înfruntarea primejdiilor care în repetate rânduri i-au amenințat viața.

Activitatea profetică a lui Ieremia s-a întins sub domnia a cinci regi, cuantificând aproxiativ 40 de ani: sub Iosia 17 ani, sub Ioahaz 3 luni, sub Ioiachim 11 ani, sub Iehonia 3 luni, și sub Sedechia 11ani. Perioda în care Ieremia activează este una de mari frământări interne și externe, dat fiind faptul că regatul lui Iuda era într-o totală decadență, atât politică cât și religioasă . Regele Manase a introdus și a încurajat cultul zeilor păgâni în locul adevarătului Dumnezeu. Dar urmașul său Iosia, a fost un rege pios care a restabilit cultul adevăratului Dumnezeu, operă la care a contribuit și profetul Ieremia. Sub acest rege pios, Ieremia și-a început activitatea sa profetică. Dupa moartea lui Iosia au urmat regi necredincioși, de pe urma cărora Ieremia a avut mult de suferit. Ieremia a avut de suferit pentru că a făcut cunoscut oamenilor mesajul lui Dumnezeu; iar acest mesaj nu era conform cu ceea ce liderii politici doreau să audă. Ei se bizuiau pe pseudo-profeții, care aduceau un mesaj de pace, mesaj care nu privea starea morală și spirituală a omului, pentru că însuși cel care aducea acest mesaj era un om imoral care nu căuta să pună stravilă imoralități altora. Pe când Ieremia nu vine cu un mesaj de pace politică, el luptă împotriva imoralității și cheamă poporul la sfințenie, având chiar mai mult un mesaj de judecată cu privire la păcat (vezi Ier.23,9-29). Tot pe acest fundament se bazează și tema de care ne ocupăm, Ieremia este trimis de către Dumnezeu să meargă în fața Templului și să rostească de acolo un cuvânt prin care să le arate fiilor lui Israel că purtarea lor religioasă nu mai este una pură, ci a suferit un amestec sincretist de practici care nu sunt conforme cu adevărata închinarea ce trebuie adusă lui Yahve. De remarcat este aici tonul bipolar al mesajului profetic, al având o tentă dualistă aflată oarecum în antiteză: o tentă de mângâiere ce vine în urma îndreptării; dar și o tentă de pedeapsă ce vine în urma neascultării (Ier.7,1-20).

Text, context anterior, posterior

Secțiunea capitolelor 7-9 se încheie cu imaginea judecății legată de tăierea împrejur. Secțiunea începe cu Templu și se încheie cu tăierea împrejur. Atât Templul cât și tăierea împrejur sunt prezentate în cadrul unei imagini despre judecată. Ori, tocmai aceste două elemente erau argumentele supreme ale poporului în fața amenințării judecății prin gura lui Ieremia. Căci ei spuneau: Noi am fost aleși de Domnul ca popor al Său (semnul era tăierea împrejur) și avem pe Domnul în mijlocul nostru (dovada era Templul) și-i aducem jertfe. Cum să ne lase în mâinile vrăjmașului? Dar Dumnezeu le explică faptul că nici Templul și nici tăierea împrejur nu le folosește la nimic. Și celelalte neamuri practicau circumcizia (de exemplu preoții egipteni în mod obligatoriu trebuiau să fie circumscriși). Accentul cade pe tăierea împrejur a inimii, singurul semn care te poate izbăvi din ziua judecății. Căci tăierea îmrpejur era semnul unei alegeri istorice, dar doar tăierea împrejur a inimii era semnul alegerii pentru mântuire. Textul e foarte dur pentru urechile evreilor, căci Israel e pus efectiv printre celelalte neamuri. Faptul că ești ales de Domnul nu te scutește de ziua judecății, ci te pune în poziția în care să fii judecat primul. Cui i se dă mult i se cere mult. Tăierea împrejur și Templul te responsabilizează, căci ți s-a dat mai mult. Judecata nu este anulată de Templu, ci începe de la Templu! Cine este mai aproape de Domnul va fi ars mai repede de focul sfințeniei Lui! Deci prima sursă a împietririi din Israel e legată de Casa Domnului, de tăierea împrejur, de mitul de a fi ales de Domnul. Pervertirea acestora face posibilă fățărnicia care naște o falsă înțelepciune și blochează pocăința. Dar aceasta nu e singura sursă a rătăcirii. A doua sursă pare a fi tratată în următoarea secțiune: capitolele 10-12. Ea are în vedere seducția idolilor. Căci fățărnicia acoperă idolatria și o face ascunsă. Dar dacă idolii nu te-ar mai atrage nu a-i mai fi motivat să te trudești să-i justifici prin religiozitate și fățărnicie. Deci e normal ca să fie desconspirată o a doua sursă a rătăcirii și a împietririi poporului, și anume idolatria.

LXX este aproximativ mai scurtă cu 1/8; sau aproape 275 de cuvinte, decât versiunea ebraică. LXX în general nu folosește expresia „zice Domnul,” când este folosită între paranteze, și titluri ca „profetul” după numele lui Ieremia, și „împăratul” după numele monarhului domnitor. În general același lucru este adevărat și în titluri divine ca „Dumnezeul lui Israel” sau „Dumnezeul oștirilor.”

Anumite părți întregi consistând din mai multe versete, de asemenea nu apar în Septuaginta, comparativ cu Textul masoretic. Dintre acestea cele mai demne de notat sunt următoarele: cap. 8, 10b-13a; cap. 10, 6-10; cap. 17, 1-5a; cap. 27 (cap. 34 în LXX) 1 ,7 și 13-21; cap. 29,16-20 (cap. 36 în LXX); cap. 33, 14-26 (cap. 40 în LXX); cap. 39, 4-13 (cap. 46 în LXX); cap. 48, 45-47 (cap. 31 în LXX); cap. 51, 44c-49a (cap. 28 în LXX) și cap. 52, 27b-30. Pe lângă acestea mai sunt deosebiri nesemnificative constând îndeosebi din fraze sau simple cuvinte.

Pentru a lămuri aceste deosebiri de text unii bibliști occidentali au recurs la teoria unei îndoite revizuiri a cartii lui Ieremia. Ei presupun că una din acestea s-a întâmplat în Palestina, și cealaltă în Egipt. Alții cred că traducătorul/traducătorii LXX cu buna știință a scurtat textul prin omiterea repetărilor, simplificarea stilului, și prin excluderea exprimărilor greoaie. De exemplu, omiterea pasajului din cap. 8, 10b-12 în LXX poate fi datorată asemănării cu cap. 6, 12-15. Iarăși, se susține că omisiunea unui pasaj sau două poate fi foarte simplu datorată greșelii prin sărirea privirii de la un rând la altul cu aceeași terminație și astfel lăsând traducerea fără materialul din omisiune, practică denumită homoeoteleuton (sfârșit asemănător). Deosebirile prezentate, deși mult mai întinse decât în alte cărți ale Vechiului Testament, nu dăunează prea mult temei de bază sau construcției cărții.

Versiuni de traducere la textul Ieremia 10, 1-16

1᾿Ακούσατε τὸν λόγον κυρίου, ὃν ἐλάλησεν ἐφ᾽ ὑμᾶς, οἶκος Ισραηλ· 2 τάδε λέγει κύριος Κατὰ τὰς ὁδοὺς τῶν ἐθνῶν μὴ μανθάνετε καὶ ἀπὸ τῶν σημείων τοῦ οὐρανοῦ μὴ φοβεῖσθε, ὅτι φοβοῦνται αὐτὰ τοῖς προσώποις αὐτῶν. 3 ὅτι τὰ νόμιμα τῶν ἐθνῶν μάταια· ξύλον ἐστὶν ἐκ τοῦ δρυμοῦ ἐκκεκομμένον, ἔργον τέκτονος καὶ χώνευμα· 4 ἀργυρίῳ καὶ χρυσίῳ κεκαλλωπισμένα ἐστίν· ἐν σφύραις καὶ ἥλοις ἐστερέωσαν αὐτά, καὶ οὐ κινηθήσονται· 5 αἰρόμενα ἀρθήσονται, ὅτι οὐκ ἐπιβήσονται. μὴ φοβηθῆτε αὐτά, ὅτι οὐ μὴ κακοποιήσωσιν, καὶ ἀγαθὸν οὐκ ἔστιν ἐν αὐτοῖς. 6,7, 8, 9 ἀργύριον τορευτόν ἐστιν, οὐ πορεύσονται· ἀργύριον προσβλητὸν ἀπὸ Θαρσις ἥξει, χρυσίον Μωφαζ καὶ χεὶρ χρυσοχόων, ἔργα τεχνιτῶν πάντα· ὑάκινθον καὶ πορφύραν ἐνδύσουσιν αὐτά· 10, 11 οὕτως ἐρεῖτε αὐτοῖς Θεοί, οἳ τὸν οὐρανὸν καὶ τὴν γῆν οὐκ ἐποίησαν, ἀπολέσθωσαν ἀπὸ τῆς γῆς καὶ ὑποκάτωθεν τοῦ οὐρανοῦ τούτου. 12 κύριος ὁ ποιήσας τὴν γῆν ἐν τῇ ἰσχύι αὐτοῦ, ὁ ἀνορθώσας τὴν οἰκουμένην ἐν τῇ σοφίᾳ αὐτοῦ καὶ τῇ φρονήσει αὐτοῦ ἐξέτεινεν τὸν οὐρανὸν 13 καὶ πλῆθος ὕδατος ἐν οὐρανῷ καὶ ἀνήγαγεν νεφέλας ἐξ ἐσχάτου τῆς γῆς, ἀστραπὰς εἰς ὑετὸν ἐποίησεν καὶ ἐξήγαγεν φῶς ἐκ θησαυρῶν αὐτοῦ. 14 ἐμωράνθη πᾶς ἄνθρωπος ἀπὸ γνώσεως, κατῃσχύνθη πᾶς χρυσοχόος ἐπὶ τοῖς γλυπτοῖς αὐτοῦ, ὅτι ψευδῆ ἐχώνευσαν, οὐκ ἔστιν πνεῦμα ἐν αὐτοῖς· 15 μάταιά ἐστιν, ἔργα ἐμπεπαιγμένα, ἐν καιρῷ ἐπισκοπῆς αὐτῶν ἀπολοῦνται. 16 οὐκ ἔστιν τοιαύτη μερὶς τῷ Ιακωβ, ὅτι ὁ πλάσας τὰ πάντα αὐτὸς κληρονομία αὐτοῦ, κύριος ὄνομα αὐτῷ.

Septuaginta LXX

1 Audite verbum, quod locutus est Dominus super vos, domus Israel. 2 Haec dicit Dominus: " Iuxta vias gentium nolite discere et a signis caeli nolite metuere, quae timent gentes,3 quia leges populorum vanae sunt. Quia lignum de saltu praecidit opus manuum artificis in ascia,4 argento et auro decoravit illud, clavis et malleis firmavit, ut non moveatur; 5 sicut formido in cucumerario sunt et non loquentur, portantur, quia incedere non valent: nolite ergo timere ea, quia nec male possunt facere nec bene ". 6 Non est similis tui, Domine; magnus es tu, et magnum nomen tuum in fortitudine. 7 Quis non timebit te, o rex gentium? Te enim decet, quoniam inter cunctos sapientes gentium et in universis regnis earum nullus est similis tui. 8 Pariter insipientes et fatui sunt; doctrina vanitatis eorum lignum est. 9 Argentum involutum, quod de Tharsis affertur, et aurum de Ophaz, opus artificis et manuum aurificis, hyacinthus et purpura indumentum eorum; opus artificum universa haec. 10 Dominus autem Deus verus est, ipse Deus vivens et rex sempiternus; ab indignatione eius commovebitur terra, et non sustinebunt gentes comminationem eius. 11 Sic ergo dicetis eis: " Dii, qui caelos et terram non fecerunt, pereant de terra et de his, quae sub caelis sunt ".12 Qui fecit terram in fortitudine sua, firmavit orbem in sapientia sua et prudentia sua extendit caelos. 13 Ad vocem suam dat multitudinem aquarum in caelo et elevat nebulas ab extremitatibus terrae; fulgura in pluviam facit et educit ventum de thesauris suis. 14 Stultus factus est omnis homo absque scientia; confusus est omnis artifex in sculptili, quoniam falsum est, quod conflavit, et non est spiritus in eis. 15 Vana sunt et opus risu dignum; in tempore visitationis suae peribunt. 16 Non est his similis pars Iacob: qui enim formavit omnia, ipse est, et Israel tribus hereditatis eius, Dominus exercituum nomen illi.

Latin Neo-Vulgata NVV

1 שִׁמְעוּ אֶת־הַדָּבָר אֲשֶׁר דִּבֶּר יְהוָה עֲלֵיכֶם בֵּית יִשְׂרָאֵל׃ 

2 כֹּה אָמַר יְהוָה אֶל־דֶּרֶךְ הַגֹּויִם אַל־תִּלְמָדוּ וּמֵאֹתֹות הַשָּׁמַיִם אַל־תֵּחָתּוּ כִּי־יֵחַתּוּ הַגֹּויִם מֵהֵמָּה׃

3 כִּי־חֻקֹּות הָעַמִּים הֶבֶל הוּא כִּי־עֵץ מִיַּעַר כְּרָתֹו מַעֲשֵׂה יְדֵי־חָרָשׁ בַּמַּעֲצָד׃ 

4 בְּכֶסֶף וּבְזָהָב יְיַפֵּהוּ בְּמַסְמְרֹות וּבְמַקָּבֹות יְחַזְּקוּם וְלֹוא יָפִיק׃ 

5 כְּתֹמֶר מִקְשָׁה הֵמָּה וְלֹא יְדַבֵּרוּ נָשֹׂוא יִנָּשׂוּא כִּי לֹא יִצְעָדוּ אַל־תִּירְאוּ מֵהֶם כִּי־לֹא יָרֵעוּ וְגַם־הֵיטֵיב אֵין אֹותָם׃ ס 

6 מֵאֵין כָּמֹוךָ יְהוָה גָּדֹול אַתָּה וְגָדֹול שִׁמְךָ בִּגְבוּרָה׃ 

7 מִי לֹא יִרָאֲךָ מֶלֶךְ הַגֹּויִם כִּי לְךָ יָאָתָה כִּי בְכָל־חַכְמֵי הַגֹּויִם וּבְכָל־מַלְכוּתָם מֵאֵין כָּמֹוךָ׃ 

8 וּבְאַחַת יִבְעֲרוּ וְיִכְסָלוּ מוּסַר הֲבָלִים עֵץ הוּא׃

9 כֶּסֶף מְרֻקָּע מִתַּרְשִׁישׁ יוּבָא וְזָהָב מֵאוּפָז מַעֲשֵׂה חָרָשׁ וִידֵי צֹורֵף תְּכֵלֶת וְאַרְגָּמָן לְבוּשָׁם מַעֲשֵׂה חֲכָמִים כֻּלָּם׃

10 וַיהוָה אֱלֹהִים אֱמֶת הוּא־אֱלֹהִים חַיִּים וּמֶלֶךְ עֹולָם מִקִּצְפֹּו תִּרְעַשׁ הָאָרֶץ וְלֹא־יָכִלוּ גֹויִם זַעְמֹו׃ ס 

11 כִּדְנָה תֵּאמְרוּן לְהֹום אֱלָהַיָּא דִּי־שְׁמַיָּא וְאַרְקָא לָא עֲבַדוּ יֵאבַדוּ מֵאַרְעָא וּמִן־תְּחֹות שְׁמַיָּא אֵלֶּה׃ ס 

12 עֹשֵׂה אֶרֶץ בְּכֹחֹו מֵכִין תֵּבֵל בְּחָכְמָתֹו וּבִתְבוּנָתֹו נָטָה שָׁמָיִם׃ 

13 לְקֹול תִּתֹּו הֲמֹון מַיִם בַּשָּׁמַיִם וַיַּעֲלֶה נְשִׂאִים מִקְצֵה [כ= אֶרֶץ] [ק= הָאָרֶץ] בְּרָקִים לַמָּטָר עָשָׂה וַיֹּוצֵא רוּחַ מֵאֹצְרֹתָיו׃

14 נִבְעַר כָּל־אָדָם מִדַּעַת הֹבִישׁ כָּל־צֹורֵף מִפָּסֶל כִּי שֶׁקֶר נִסְכֹּו וְלֹא־רוּחַ בָּם׃ 15 

הֶבֶל הֵמָּה מַעֲשֵׂה תַּעְתֻּעִים בְּעֵת פְּקֻדָּתָם יֹאבֵדוּ׃ 

16 לֹא־כְאֵלֶּה חֵלֶק יַעֲקֹב כִּי־יֹוצֵר הַכֹּל הוּא וְיִשְׂרָאֵל שֵׁבֶט נַחֲלָתֹו יְהוָה צְבָאֹות שְׁמֹו׃ ס

Biblia Hebraica Stuttgartensia

1 Hear ye the word which the Lord speakethunto you, O house of Israel: 2 Thus saith the Lord, Learn not the way of the heathen, and be not dismayed at the signs of heaven; for the heathen are dismayed at them. 3 For the customsof the people are vain: for one cutteth a tree out of the forest, the work of the hands of the workman, with the axe.4 They deck it with silver and with gold; they fasten it with nails and with hammers, that it move not. 5 They areupright as the palm tree, but speak not: they must needs be borne, because they cannot go. Be not afraid of them; for they cannot do evil, neither also is it in them to do good. 6 Forasmuch as there is none like unto thee, O Lord; thou artgreat, and thy name is great in might. 7 Who would not fear thee, O King of nations? for to thee doth it appertain: forasmuch as among all the wise men of the nations, and in all their kingdoms, there is none like unto thee. 8 But they are altogether brutish and foolish: the stockis a doctrine of vanities. 9 Silver spread into plates is brought from Tarshish, and gold from Uphaz, the work of the workman, and of the hands of the founder: blue and purple is their clothing: they are all the work of cunning men.10 But the Lord is the true God, he is the livingGod, and an everlasting king: at his wrath the earth shall tremble, and the nations shall not be able to abide his indignation.11 Thus shall ye say unto them, The gods that have not made the heavens and the earth, even they shall perishfrom the earth, and from under these heavens.12 He hath made the earth by his power, he hath established the world by his wisdom, and hath stretched out the heavens by his discretion.13 When he uttereth his voice, there is a multitude of waters in the heavens, and he causeth the vapours to ascend from the ends of the earth; he maketh lightnings with rain, and bringeth forth the wind out of his treasures.14 Every man is brutish in his knowledge: every founder is confounded by the graven image: for his molten image is falsehood, and there is no breath in them.15 They are vanity, and the workof errors: in the time of their visitation they shall perish. 16 The portion of Jacob is not like them: for he is the former of all things; and Israel is the rod of his inheritance: The Lord of hosts is his name.

King James Version KJV

1 Gens d'Israël, écoutez la parole que le SEIGNEUR vous adresse! 2 Voici ce qu'il dit: "N'imitez pas les autres peuples! N'ayez pas peur des signes qui viennent du ciel. Ce sont les autres peuples qui en ont peur. 3 Oui, les coutumes des autres peuples ne valent rien. Ils coupent du bois dans la forêt, et le sculpteur taille une statue de faux dieu avec un ciseau. 4 Il la décore avec de l'or ou de l'argent. Il la fixe avec des clous et un marteau pour qu'elle tienne bien debout. 5 Ces dieux ressemblent à un épouvantail dans un champ de concombres. 6 Personne n'est comme toi, SEIGNEUR. Tu es grand, ta puissance te rend célèbre. 7 Tous devraient te respecter, roi des peuples! C'est cela qui t'est dû. En effet, parmi tous les sages du monde, dans tous les royaumes, personne n'est comme toi. 8 Ces gens sont tous complètement stupides. Leurs dieux ne peuvent rien leur apprendre, ils sont en bois.9 Un artisan les fabrique, un fondeur de métaux les décore avec des feuilles d'argent qui viennent de Tarsis ou avec de l'or d'Oufaz. Puis on les habille avec du beau tissu rouge ou violet. Ce sont des produits fabriqués par des artistes.10 Mais le SEIGNEUR est un Dieu véritable, il est le Dieu vivant, roi pour toujours. Quand il se met en colère, la terre tremble, et les peuples ne peuvent rien faire. 11 Voici ce qu'il faut leur dire: les dieux qui n'ont fait ni le ciel ni la terre seront chassés de la terre, et ils disparaîtront sous le ciel. 12 Le SEIGNEUR a montré sa puissance en créant la terre, il a montré sa sagesse en établissant le monde, il a montré son intelligence en déroulant le ciel. 13 Quand sa voix gronde, des torrents d'eau se groupent dans le ciel. Il fait monter de gros nuages du bout de la terre. Il lance les éclairs pour que la pluie tombe. Il fait sortir le vent de ses abris. 14 Alors les gens restent tous là, stupides, sans comprendre. Tous les fondeurs ont honte de leurs faux dieux. Ces statues sont trompeuses: il n'y a en elles aucun souffle de vie. 15 Elles ne valent rien, elles font seulement rire. Le jour où le SEIGNEUR agira contre elles, elles disparaîtront. 16 Mais Dieu, qui est le trésor d'Israël, ne leur ressemble pas. Lui, c'est le créateur de l'univers, et la tribu d'Israël lui appartient. Il a pour nom "SEIGNEUR de l'univers".

Parole de vie PDV

1 Auziți cuvântul Domnului, care au grăit cătră voi, casa lui Israil! Aceastea zice Domnul: 2 După căile neamurilor nu învățați și de la seamnele ceriului nu vă teameți, pentru că să tem de eale cu feațele sale. 3. Că legile neamurilor deșearte sânt; lemn easte din dumbravă tăiat, lucru de teslariu și topitură. 4. Cu argint și cu aur înfrumsețate sânt, cu ciocane și cu cuie le-au întărit pre eale; punele-vor pre eale și nu se vor mișca. 5. Argintul bătut easte, nu vor umbla; râdicându-să rădica-se-vor, că nu vor păși. Nu vă teameți de acealea, că nu vor face rău, și bine nu easte întru eale. 6.Nu easte aseamenea cu Tine, Doamne, mare ești Tu și mare easte numele Tău întru tărie! 7. Cine nu să va teame de Tine, împărate al neamurilor, pentru că îie să cuvine, că întru toți înțelepții neamurilor și întru toate împărățiile lor nu easte aseamenea Ție! 8. Împreună cei fără de minte și cei nesocotitori sânt dăscăliia deșertăciunilor lor, lemn easte. 9. Argint lipit easte; de la Tarsis veni-va; aurul Mofaz și mâna zlătarilor, lucruri de meșteri, toate cu vânăt și mohorăte le vor îmbrăca pre eale. 10. Așea să ziceți lor: «Dumnezeii, carii ceriul și pământul nu au făcut, să piiară de pre pământ și de supt ceriul acesta!» 11. Dumnezeu, Cel ce au făcut pământul cu putearea Sa, Cel ce au îndreptat lumea cu înțelepciunea Sa și cu mintea Sa au întins ceriul, 12. Și mulțime de ape în ceriu, și au râdicat nori de la marginea pământului, fulgerile spre ploaie au făcut și au scos vânturile (a) din vistieriile sale. 13. Nebunit-au tot omul de minte, rușinatu-s-au tot zlătariul de ceale săpate ale lui, că mincinoase au topit; nu easte duh întru eale. 14. Deșearte sânt lucruri batjocorite, în vreamea cercetării lor vor peri! 15. Nu easte ca aceasta parte la Iacov, că Cel ce au zidit toate, Acela easte moștenirea Lui, Domnul e numele Lui. 16. Adunat-au de afară statul tău, cel ce lăcuiaște întru cei aleși, că aceastea zice Domnul.

Biblia de la Blaj 1795

1.Auziți cuvântul Domnului, pe care El l-a grăit vouă, casa lui Israel! 2 Acestea zice Domnul: „Nu învățați după căile neamurilor și nu vă temeți de semnele cerului; că ei se tem de ele, căzând cu fețele la pământ. 3 Că zadarnice sunt deprinderile neamurilor: a lemn tăiat din pădure, lucru de dulgher, sau chip turnat, 4 înfrumusețat cu argint și aur; le întăresc din ciocane și cuie și le așază bine, ca să nu miște. 5 Argint bătut, ele nu-s în stare să umble; de vor fi ridicate, se vor ridica, dar nu vor păși. Nu vă temeți de ele: nu fac rău, dar nici bine nu este 'ntru ele“. 6 Nimic nu este asemenea Ție, Dumnezeule: mare ești Tu și mare este numele Tău întru putere. 7 Cine nu se va teme de Tine, Împărate al neamurilor?: că Ție Ți se cuvine aceasta. Că nimeni nu-i asemenea Ție între toți înțelepții neamurilor și'n toate regatele lor! 8 Ei laolaltă sunt descreierați și animalici; un simplu lemn e'nvățătura lor ce dă Deșertăciuni; 9 foițe de argint aduse de la Tarsis, aur venit din Ofir, mână de argintar, lucru de meșter, pe toate le'mbracă'n purpură stacojie. 10 Domnul însă e Dumnezeu adevărat, Dumnezeul cel viu și Împăratul cel veșnic; când El Se mânie, pământul se clatină, neamurile nu-I pot suferi urgia. 11Așa să le spuneți: «Dumnezeii care n'au făcut cerul și pământul să piară de pe pământ și de sub cerul acesta!». 12 Dumnezeu este Cel ce cu puterea Sa a făcut pământul Cel ce cu înțelepciunea Sa a întemeiat lumea și cu lucrarea minții Sale a întins cerul, 13 și'n cer noianuri de ape; Cel ce ridică nori de la marginea pământului Cel ce-a făcut fulgere aducătoare de ploaie și vânturile le-a scos din tainițele lor. 14 Atunci tot omul își iese din fire; argintarului îi e rușine de idolii săi, că tot ce-a topit el nu-i decât minciună, că'n toate celea nu-i nici o suflare; 15 deșertăciune sunt, lucruri de luat în râs; la vremea cercetării lor, ele vor pieri. 16 Partea lui Iacob nu e ca acestea; fiindcă Cel ce pe toate le-a plăsmuit, El îi este moștenire.

Versiunea Anania

Protasis și Apodosis

Chemarea lui Ieremia la slujba de profet a avut loc în anul 626 i.Hr. al treisprezecelea an al domniei lui Iosia (cap. 1,2; vezi p. 18, 19). La scurt timp după aceea Dumnezeu cere profetului să predice în Ierusalim (cap. 2,2). El nu și-a mărginit activitatea la Ierusalim, ci a întreprins o călătorie de predicare prin cetățile lui Iuda (cap. 11,6). La întoarcerea în Anatot concetățenii din orașul lui au făcut un complot că să-l omoare (cap. 11,18-23). Pentru a scapă de aceste prigoniri se pare că el și-a mutat reședința al Ierusalim. Aici s-a încercat din nou să i se ia viață. Curajoasă lui predicare la începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Ioșia, cum că Templul va ajunge că Silo, i-a înfuriat pe preoți, pe profeții mincinoși și pe locuitorii Ierusalimului, și ei au cerut că Ieremia să fie omorât (cap. 26,6-11). Totuși, căpeteniile s-au ridicat în apărarea lui (cap. 26,16).

În mesajul său în poarta Casei Domnului (7:1–10:25) profetul avertizează despre o mare exilare. Într-o altă cuvântare (cap. 11 și 12), el îi amintește poporului despre ruperea legământului lor; și cu exemplul unui brâu de in arată că Iuda nu va fi cruțată, cu toate că a stat foarte aproape de Dumnezeu. Mesajul despre secetă (cap. 14 și 15) îi amintea poporului că o asemenea apariție naturală este un semn pentru judecata lui Dumnezeu, așa cum a fost prezentat în legământul palestinian, sub care au intrat Israel în țară (Deutoronom 28:23-24). Porunca lui Dumnezeu ca Ieremia să rămână necăsătorit, l-a făcut pe Ieremia un semn personal pentru popor (16:1–17:18). Faptul că profetul nu avea voie să aibă legături și obligații familiale, trebuia să arate poporului, că condițiile de viață de până acum și legăturile lor vor fi rupte prin invazie și exil. În vorbirea Sa despre Sabat (17:19-27), Dumnezeu arată că judecata este urmarea călcării poruncii privitoare la Sabat și aceasta este relevantă și pentru călcarea altor legi.

Mai apoi, când oștirea lui Nebucadnetar a părăsit pentru o vreme asediul final al Ierusalimului pentru a preîntâmpina amenințarea cu tăierea drumului prin apropierea regelui Egiptului, Ieremia a fost arestat, când a încercat să se ducă la Anatot (cap. 27,11-15). Profetul a fost învinuit că vrea să fugă la haldei și din nou a fost bătut și închis. De fapt, era aproape să-și piardă viață în temniță mocirloasă a lui Molchia (vezi cap. 38,6), însă a fost scos de Ebed Melec, etiopianul (vezi cap. 38,7-13). Totuși, Zedechia l-a ținut la închisoare, unde a rămas până a căzut Ierusalimul (cap. 38,14-28).

După pustiirea Ierusalimului, Nebucadnetar a pus în libertate pe profet și i-a îngăduit să-și aleagă fie să rămână în Palestina, fie să însoțească pe prinsii de război la Babilon (vezi cap. 40,1-5). Ieremia a ales să rămână cu cei rămași în Palestina, sub guvernatorul lor de curând numit, Ghedalia (cap. 40,6). După omorârea lui Ghedalia o rămășiță dintre iudei, sub conducerea lui Iohanan, a fugit în Egipt, împotriva sfatului lui Ieremia, și au luat cu ei pe profet (cap. 42,43). Acolo, la Tahpanes, Ieremia a prezis invazia lui Nebucadnetar în Egipt (cap. 43,8-13), și a dat ultima să solie de avertizare către iudeii care fugiseră acolo (cap. 44). După cum se pare, în această țară străină și-a încheiat marele profet activitatea sa.

Exegeză – Ieremia 10, 1-16

Idolatria ajunsese în Israel o obișnuință. Din porunca pe care le-o dăduse Dumnezeu, nu mai rămăsese nimic. Oamenii și-au creat dumnezei ai lor, idoli ca li se închine. Și atunci cînd idolatria ajunge la culme, Dumnezeu le vorbește prin prooroci. Unul din ei, Ieremia are un discurs narativ cu privire la idolatrie structurat astfel:

Ieremia are o primă reacție în fața mesajului Domnului împotriva fricii de idoli. Reacția e foarte frumoasă. Ea ne arată că Ieremia chiar a priceput că idolii nu sunt nimic, și a înțeles că frica de Domnul e singura teamă legitimă. Îmi place mult expresia din v.7: Ție ți se cuvine teama! sau: Doar Ție ți se cuvine teama! E interesant că nici Domul și nici Ieremia nu pomenește nimic de demonii din spatele idolilor, de faptul că aceștia i-au ajutat pe vrăjitorii din Egipt să repete primele urgii aduse de Moise. De fapt, iudaismul spre deosebire de religiile popoarelor din jur, pline de demonologie și teama de demoni, vorbește extrem de puțin de demoni. De ce? Căci nu demonii sunt problema. În cele din urmă judecata vine de la Domnul. Mânia Sa va distruge pe Iuda. Iar teama nu trebuie să fie îndrepată asupra demonilor, ci asupra Domului, Judecătorul tuturor! Iar atenția nu trebuie îndreptată asupra demonilor, ci asupra păcatului din viața noastră. Desigur Vechiul Testament nu ascunde existența lui Satan, dar vorbește puțin de el. Odată cu venirea lui Hristos și cu o nouă fază a revelației se vorbește mai deschis în Noul Testament despre lumea spirituală, dar iarăși cu măsură. Pavel în Epistola către Romnai îl pomenește pe Satan în mod explicit o singură dată la finalul epistolei în capitolul 16. Astfel, învățăm să nu dăm o atenție mai mare decât trebuie lumilor spirituale. Ele există și sunt în spatele ispitirilor noastre. Această informație ne ajută să luptăm mai aprig împotriva păcatului. Dar atenția noastră trebuie focalizată asupra fricii de Domnul și asupra sfințirii noastre înaintea Lui. Nu diavolul va judeca lumea, ci Cel care a făcut iazul de foc. În cele din urmă la fel cum descântecele lui Balaam nu aveau nici o putere asupra lui Israel, nici demonii nu au putere asupra noastră. Dar când ei ne amăgesc să păcătuim, atunci mânia lui Dumnezeu Se descoperă din cer asupra noastră. E adevărat că mânia divină se manifestă în primă fază prin Nimicitorul neamurilor. Ne aducem aminte de expresia să fie dat pe mâna Satanei spre nimicirea trupului dar spre mântuirea duhului. Atunci când Domnul își retrage protecția, cel rău lucrează. Dar lucrarea sa e posibilă din pricina mâniei Domnului. Însă lucrarea sa e doar o mică degustare a mâniei finale în care diavolul nu va mai lucra. Căci în iazul cu foc cel rău însuși va fi chinuit și fără putere. Acolo, toată suferința va fi cauzată nu de demoni, ci de mânia divină. Se pare deci că chinul cauzat de demoni atunci când Domnul în mânia Lui își retrage mâna este un foarte mic chin în comparație cu chinul cauzat de dezlănțuirea directă și nemijlocită a mâniei divine. Un duh rău îl chinuia pe Saul. În mod cert era la lucru pedeapsa Domnului și mânia Domnului care dorea să-l aducă la pocăință. Dar iată că pedeapsa Domnului se manifesta prin lucrarea unui demon. Ne aducem aminte de pasajul din 2 Tesaloniceni cap.2, când Domnul le va trimite un duh de rătăcire. Dar acel duh de rătăcire este adus peste oameni prin demoni.

Observăm că duhul de rătăcire este un demon trimis de Dumnezeu Însuși ca pedeapsă pentru Ahab pe care Domnul era mâniat. În Apocalipsa 9 din pricina păcatului oamenilor se deschide fântâna adâncului și tot felul de demoni ies de acolo pe pământ. Iată că din nou mânia și pedeapsa Domnului Se manifestă prin demoni. Practic însă demonii nu au nici o putere, ci totul e hotărât de sus. Chiar și încercarea lui Iov orchestrată de Satan este realizată tot cu aprobarea Domnului. Domnul nu poate ispiti pe nimeni. Dar e nevoie de încercarea oamenilor. Și aici intervine rolul Ispititorului care trage la carul de slavă a lui Dumnezeu. În cele din urmă însuși Anticrist nu va fi altceva decât unealta mâniei Domnului față de Biserica apostată și față de omenirea păcătoasă.

Observăm că Ieremia rezonează cu mesajul Domnului despre idolatrie. Observăm că în inima sa nu este teamă de acești idoli. El nu păstrează în inima sa gândurile de îndoială și de teamă care rămâneau în inima poporului. Cuvintele sale sunt foarte frumoase și adevărate și înalță adevărul că Dumnezeu e singurul Dumnezeu și că doar Lui i se cuvine teama! Domnul nu domenește doar peste Israel, ci este Împăratul tuturor neamurilor. El este singurul Dumnezeu de peste neamuri și de peste tot pământul.

Această a doua reacție a lui Ieremia trebuie privită din două perspective. Prima are în vedere un nou discurs împotriva idolatriei. A doua are în vedere scopul și atitudinea cu care Ieremia a rostit acest discurs. Prima perspectivă este concentrată în special în v.12-15, iar a doua perspectivă în v.11 și 16. Le vom analiza pe rând.

Dacă prima reacție a lui Ieremia este o rugăciune adresată Domnului, este un mesaj adresat Domnului, a doua reacție a lui Ieremia este un discurs împotriva idolatriei adresat poporului. Observăm că discursul lui Ieremia împotriva idolatriei este foarte frumos și adevărat. El introduce chiar elemente noi legate de mărturia creației. Am observat deja de mai multe ori până acum în Ieremia tema creației sau tema martorului Creației.

În mesajul rostit de Domnul în v.1-5 Domnul insistă să nu se ia după felul de viețuire al neamurilor și să nu se teamă de semnele cerului (aștrii erau considerați de neamurile păgâne zei, și mișcările astrelor erau semne, mesaje, avertismente, profeții de la aceștia. Astfel apariția unei comete pe cer impunea o ședință urgentă a consiliului de securitate a statului etc.). Deci Domnul insistă să NU SE TEAMĂ de acești zei căci ei nu pot face nici bine, nici rău. Argumentul ține de MODUL de fabricare a acestor zei.

În rugăciunea sa (v.7-9) Ieremia preia ideea din mesajul Domnului și declară înaintea Sa că doar El e Dumnezeu, că doar Lui i se cuvine teama, și că idolii sunt minciună și lemn. Și aduce ca argument tot modul lor de fabricare. Totuși rugăciunea lui Ieremia mai introduce un element de noutate. Ieremia în rugăciunea sa insistă și pe faptul că înțelepții neamurilor și știința idolilor este și ea o mare minciună. El are în vedere preoții și înțelepții celorlalte popoare care susțineau și argumentau puterea idolilor lor. Aceștia aveau școli de teologie și tratate întregi despre originea, puterea zeilor, relațiile dintre ei, semnele care au dovedit puterea lor etc. În mod cert existau contradicții și chiar polemici cu acești teologi.

În discursul său (v.10-16) Ieremia aduce alte două elemente noi. El insistă mai întâi pe argumentul Creației. Idolii nu au creat nimic, dar Yahweh a creat totul. Yahweh își dovedește puterea și înțelepciunea prin măreția creației. Dar idolii sunt ei înșiși făcuți de oameni, sunt minciună. Apoi el introduce ideea că idolii vor pieri. Această idee este subliniată de două ori (în v.11 și în v.15). Ei sunt puși în contrast cu Yahweh care este un Împărat veșnic (v.11), și este precizat și momentul pierii lor: când va veni PEDEAPSA (v.15). Pedepsele istorice asupra neamurilor dovedea lipsa lor de putere. În aceste momente mulți idoli de piatră erau efectiv sfărâmați. Poate Ieremia are în vedere și o pedeapsă finală, dar nu știm sigur acest lucru.

Elementele introduse de Ieremia sunt bune și adevărate, și completează mesajul inițial despre idoli rostit de Domnul. Vom analiza puțin mai târziu dacă aceste completări au cu adevărat un efect pozitiv asupra poporului. E interesant de sesizat cele două mari argumente împotriva idolatriei: modul lor de fabricare și mărturia creației. Dar cât de solide erau aceste argumente în polemicile cu preoții egipteni de exemplu? Căci și aceștia vorbeau despre faptul că unul din zeii lor a plămădit prin cuvânt tot ce există. Și din el au apărut și ceilați zei. E adevărat că preoții identificau zeii chiar cu statuiele acestora. Acestea nu erau simboluri, simple reprezentări ale zeilor, ci zeii chiar locuiau în aceste statui. În fiecare dimineața preoții egipteni spălau statuile, le dădeau de mâncare și făceau niște ritualuri magice pentru ca zeul să fie mulțumit. Dar nu locuiau doar în ele. Ra, zeul soarelui locuia desigur și pe cer. Deci obârșia zeilor nu coincidea cu fabricarea statuilor lor, iar creația vizibilă era revendicată și de aceștia. Cum stăteau deci în picioare împotriva idolatriei egiptene cele două mari argumente menționate mai sus?

Dincolo de miturile și teoriile despre obârșia zeilor, zeii erau efetiv IDENTIFICAȚI cu acele statui, care nu erau doar simboluri sau doar locașuri ale zeilor, ci zeii înșiși. Preoții egipteni nu erau preocupați de contradicțiile izvorâte de faptul că Ra locuia și pe cer și în mai multe locuri. Sunt multe contradicții pur și simplu ignorate de religia vechilor egipteni. Statuile aveau chip, erau făcute de oameni, erau cărate de oameni, erau făcute după imaginația oamenilor. Cum să creadă ei că aceștia chiar erau zei? Și totuși ei credeau. Deci modul de fabricare a zeilor rămâne un argument concludent împotriva lor. În contrast cu aceștia Yahweh nu trebuia nici măcar reprezentat. El era Dumnezeu nevăzut. Nu doar că nu se identifica cu o statuie, dar nici măcar nu avea voie să fie reprezentat prin ceva vizibil. Era Dumnezeu veșnic. El nu putea fi limitat, nu putea lua chip. Și în Templu El a coborât, dar nu a fost creat în Templu. El exista dinainte. El locuia în ceruri, a coborât pe muntele Sinai și apoi în Cort. Dar cum a coborât așa și putea pleca. Deci El nu se identifica cu clădirea Cortului și cu chivotul. Ședea peste chivot ca Dumnezeu nevăzut, dar nu se identifica cu chivotul! De asemenea, psalmiștii vorbesc despre faptul că adevărata locuință a Domnului este în templul din ceruri, iar Solomon și profeții remarcă că Dumnezeul nemărginit nu poate fi curpins de un Templul mărginit făcut de mâna omului. El nu are nevoie de mâncare și băutură ca ceilalți zei, și nici de o Casă de piatră. Acestea sunt simboluri cu care Legea operează ca poporul din acel moment al revelației să poată înțelege ceva despre El și să poată învăța să se apropie de El. Toate aceste atribute sunt în armonie cu adevărul că El este singurul Dumnezeu și Creatorul tuturor lucrurilor. Dacă egiptenii afirmau că lumea e creată de zei și că aceștia o controlează, cum de credeau că acești zei se pot identifica cu o statuie care are nevoie de o casă de piatră, de hrană și îmbrăcăminte (zeii din vechime erau îmbrăcați în haine colorate, purtau peruci, și ochi de stilcă. Satuiele au rămas acum doar în structura lor de piatră dar pe vremea antichității nu erau așa dezgolite (vezi referirea la hainele zeilor din 10:9). Măreția creației era incompatibilă cu acești zei de piatră făcuți de oameni, dar în armonie perfectă cu Yahweh, cel nevăzut și fără de nevoi. Armonia din creație vorbea de un singur Creator, dar culturile păgâne vorbeau de mii de zei. Erau desigur multe contradicții între puterile revendicate de fiecare zeu în parte. Yahweh singur pretindea că este singurul Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor. Anii au trecut. Zeii aceia au pierit. Au rămas doar statui privite ca obiecte de artă. Aștrii s-au dovedit a fi așa cum spunea Vechiul Testament doar luminători ai cerului menite să arate vremurile și anii. Mercur e doar o planetă și nici de cum un mare zeu ce trebuie venerat. Mulți din idolii din vechime au pierit cum a prezis Ieremia. Yahweh însă a rămas, și adevărurile rostite de El au fost dovedite prin proba timpului.

A doua perspectivă cum spuneam are în vedere SCOPUL intervenției lui Ieremia. Discursul său ani-idolatrie din v.11-16 începe cu expresia: Așa să le vorbiți….

Cine sunt vizați prin VOI și cine sunt EI cărora VOI trebuie să le vorbiți astfel? Cel mai probabil VOI se referă la oamenii din popor, iar LOR la neamurile care sunt menționate în v.10. și NEAMURILE nu pot să sufere urgia Lui. AȘA să LE vorbiți….

Într-adevăr tema NEAMURILOR este o temă centrală atât în v.1-16 cât și în rugăciunea lui Ieremia de la sfârșitul capitolului (v.23-25). Până în v.10 cuvântul NEAMURI apare de 6 ori, iar cuvântul împărății o dată.

Dacă lucrurile stau așa, atunci înseamnă că în v.11-16 Ieremia învață oamenii din popor ce să răspundă celor dintre neamuri în polemicile despre idolatrie. Căci reforma lui Iosia înălța adevărul jignitor pentru celelalte neamuri că doar Yahweh este Dumnezeu. Evreii aveau diferite contacte cu cei dintre neamuri, unii dintre aceștia chiar locuind în mijlocul lui Israel. Disputele, polemicile erau inevitabile în acest popor. Ieremia vrea să îi învețe pe cei din popor ce să le spună neamurilor. Cu alte cuvinte îi învață apologetică sau evanghelizare. Dar de acest lucru avea nevoie poporul fățarnic care opera curățirea de idoli doar în partea exterioară a paharului? Căci prin aceasta nu făceau decât să le întărească ideea că problema nu este în inima lor, ci în afara lor la neamuri, căci prin aceasta nu făcea decât să-i defocalizeze de la cercetarea propriei inimii idolatre și să le dea o falsă confirmare că ei sunt poporul sfânt al Domnului.

Cum poate rosti Ieremia aceste cuvinte după capitolul 9 în care poporul fățarnic este sortit judecății și pus în aceeași oală cu celelalte neamuri (9:25-26)? Până acum Domnul spune că Iuda este o curvă sortită judecății. Da, o cheamă la pocăință, dar nu spune că este de partea ei. Da, o numește și subțirica fiică a Sionului, dar într-un context în care este dovedită VINOVĂȚIA cea mare a Ierusalimului. Dumnezeu se ferește să CONFIRME faptul că Iuda este poporul Său și că este de partea lui pentru că al Său popor este fățarnic. Cel mai rău lucru pe care-l poți face unui fățarnic este să-i confirmi că este bine amintindu-i că este ales de Domnul și trimițându-l la evanghelizare și în lucrare. Și exact acest lucru face Ieremia prin acest discurs frumos și adevărat. Iată cât de important este contextul în care este așezat un Adevăr. Adevărul rostit de Ieremia nu face bine poporului fățarnic.

Concluzii

În Biblie nu există o acuză mai serioasă ca idolatria. Idolatria cerea cele mai stricte pedepse, stârnea cele mai disprețuitoare polemici, deștepta cele mai extreme măsuri de evitare și era considerată ca principala trăsătură de identificare a celor ce erau chiar antiteza poporului lui Dumnezeu, adică ne-evreii. Fundamentale pentru viața și credința lui Israel erau prima poruncă și expunerea ei în Șema (Deut 6:4-5), care erau văzute de foarte timpuriu ca atingând toate aspectele vieții. Biserica primară de asemenea trata venerarea idolilor cu cea mai mare seriozitate. Idolatria este suprema expresie a necredinței în Dumnezeu și din această cauză e ocazia pentru pedepse divine severe.

Întrebarea fundamentală a teologiei, ce înțelegem prin Dumnezeu, poate primi răspuns dintr-o varietate de unghiuri, analizând relațiile variate ale lui Dumnezeu cu lumea și cu noi înșine. În mod ironic, studiul idolatriei ne permite de asemenea o privire în natura adevăratului Dumnezeu.

Într-un anume sens idolatria e diagnosticul condiției umane al cărui leac este Evanghelia. La rădăcină, problemele oamenilor nu sunt probleme “sociale” orizontale (ca imoralitatea sexuală și lăcomia), ci revolta împotriva și înlocuirea Dumnezeului adevărat și viu cu zei care eșuează (ceea ce duce la aceste păcate distructive). Dacă povestea rasei umane e o poveste jalnică a diferite forme de idolatrie, culmea nebuniei omenești, vestea bună e că Dumnezeu îi împacă cu Sine în Hristos pe cei ce poartă chipul Său. Nu e nicio întâmplare faptul că profeții au în vedere un timp în care idolii vor fi în cele din urmă eradicați și înlocuiți cu adevărata închinare.

Bibliografie

Izvoare (ediții ale Sfintei Scripturi, traduceri din Sfinții Părinți, Dicționare)

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001;

Septuaginta, editor Prof. D. Dr. Alfred Rahlf, Editura Deutsche Bibelstiftung, Stuttgart, 1935;

***, Dicționar Biblic, Editura Cartea Creștină, Oradea, 1995;

***, Dicționar Enciclopedic al Bibliei, Editura Humanitas, București, 1998;

***, The Interpreter`s Bible, vol.V, editor`s George Arthur Buttrick and Nolan B. Harmon, Published by Abingdon Press, Nashville, Tennessee, U.S.A, 1980;

BibleWorks 8.2.

Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre unitatea Bisericii Universale, Despre condiția muritoare a omului, Studiu introductiv de prof. Nicolae Chițescu, traduceri din limba latină de Pr. prof. Alexandru I. Stan și Adina Roșu, note de Pr. prof. Alexandru I. Stan și Ierom. Policarp Pârvuloiu, col. Credința ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2013;

Flavius, Iosif, Antichitați Iudaice, Vol I, Cartile I-X De La Facerea Lumii Până La Captivitatea Babiloniană, prefață de Răzvan Theodorescu, Editura Hesefer, București, 1999;

Cărți de teologie, manuale, enciclopedii

Bondalici, Pr. Dumnitru, Enciclopedia Marilor Personalități din Vechiul și Noul Testament, Editura Diecezana, Caransebeș, 2005;

Ciudin, Pr. Nicolae, Studiul Vechiului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002;

Dimont, Max I., Evreii, Dumnezeu și Istoria, Ed. Hasefer, București, 2000;

McKane, W., A Critical and Exegetical Comentary on Jeremiah, vol. I, T&T Clark, Edinburgh, 1986;

Niebuhr, Reinhold, The Nature and Destiny of Man. Volume 1: Human Nature, London, 1941; retipărit Westminster/ John Knox Press, 1997;

Semen, Pr. Petre, Așteptând mântuirea, carte tipărita cu binecuvântarea † I.P.S. Daniel Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000;

Tarnavschi, Vasile , Introducere în sfintele cărți ale Testamentului Vechiu, Institutul de arte grafice și Editura Glasul Bucovinei, Cernăuți, 1928;

Articole și studii

Halbertal, Moshe and Avishai Margalit, ”Idolatry”, in Harvard University Press, Harvard, 1992;

Overholt, Thomwas, ”The Falsehood of Idolatry. An Interpretation of Jer. X. 1–16”, in Vetus Testamentum, Vol. 28, Fasc. 3, Brill, Jul., 1978;

Clendenen, E. Ray, ”Discourse Strategies in Jeremiah 10:1-16”, in Journal of Biblical Literature, Vol. 106, No. 3, Sep., The Society of Biblical Literature, 1987;

Margaliot, M., ”Jeremiah X 1-16: A Re-Examination”, in Vetus Testamentum, Vol. 30, Fasc. 3, Jul., Brill, 1980.