Identitatea Teritoriala Ca Resursa Inedita a Dezvoltarii Locale
CUPRINS
Argument
CAPITOLUL I. CADRUL CONCEPTUAL ȘI METODOLOGIC
1.1. Amenajarea teritoriului
1.2. Dezvoltarea regională și locală
1.3. Dezvoltarea neoendogenă
1.4. Metodologia
CAPITOLUL II. SCURT ISTORIC AL CERCETĂRII PLANTELOR MEDICINALE ȘI AROMATICE
2.1. Cercetări pe plan mondial
2.2. Cercetări pe teritoriul României
CAPITOLUL III. STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII
3.1. Cadrul geografic
3.1.1. Prezentarea comunei și poziția ei geografică
3.1.2. Relieful
3.1.3. Clima
3.1.4. Hidrografia
3.1.5. Vegetația, fauna și solurile
3.2. Resursele umane
3.3. Organizarea spațiului rural
3.3.1. Scurt istoric. Administrația publică-comuna și județul
3.3.2. Spațiul rural
3.4. Economia rurală
3.4.1. Caracteristicile economiei în comuna Buntești
3.4.2. Agricultura
3.4.3. Turism rural și agroturism
3.5. Instituțiile, dotările și infrastructura tehnico-edilitară
3.6. Evaluarea, protecția și conservarea calității mediului în comuna Buntești
CAPITOLUL IV. ANALIZA CRITICĂ. SOLUȚII ȘI PROPUNERI
4.1. Analiza SWOT
4.2. Direcții generale ale dezvoltării
4.3. Importanța poziției geografice a comunei
4.4. Relieful și dezvoltarea
4.5. Particularitățile climatice în dezvoltarea locală
4.6. Implicațiile apei în dezvoltarea comunei
4.7. Vegetația, fauna și solurile
4.8. Factorul uman în dezvoltarea locală
4.9. Creșterea economică
4.9.1. Dezvoltarea agriculturii
4.9.2. Dezvoltarea turismului rural
4.10. Modernizarea dotărilor tehnico-edilitare
4.11. Perspective în utilizarea plantelor medicinale în comuna Buntești
Concluzii
Bibliografie
Argument
“ Dumnezeu a creat plantele de leac, iar omul înțelept le folosește”
Am pornit în elaborarea lucrării de față de la afirmația de mai sus, întrucât pe teritoriul comunei Buntești am descoperit acea resursă inedită care poate contribui la dezvoltarea locală- o ocupație aparte a locuitorilor de a culege și chiar cultiva plante medicinale, pe care ulterior le valorifică în laboratoare proprii. Cercetarea plantelor medicinale și aromatice, în ciuda istoriei sale milenare, continuă să-și conserve prospețimea, stârnind un interes deosebit.
Într-o lume în care totul se schimbă cu o viteză uluitoare, este important să ne păstrăm identitatea, adică ceea ce ne reprezintă ca oameni. În lucrarea „ Identitatea teritorială ca resursă inedită a dezvoltării locale: Comuna Buntești”, am încercat să surprind importanța păstrării identității locale, atunci când aceasta este amenințată de un amalgam de schimbări, mai mult sau mai puțin benefice. Am ales să realizez acest studiu pentru comuna Buntești, deoarece aici am descoperit o bogăție a cadrului natural și un real potențial de valorificare a resurselor locale. Avantajată oarecum de situarea la poalele Munților Apuseni și de diversitatea peisajelor rurale, comuna poate să-și creeze un brand local care să reunească tradiția și obiceiurile cu frumusețea locurilor.
Lucrarea se prezintă ca o sinteză, în care am redat fiecare element în parte cu caracteristicile proprii, urmând ca în final să realizez o analiză obiectivă a tuturor aspectelor ce pot fi implicate în procesul de dezvoltare. Motivul pentru care această comună poate fi valorificată sub aspect economic și chiar turistic este dat de tradiția locului în culegerea plantelor medicinale, încă din anul 1860. Aceasta este o moștenire de familie, ceea ce îi dă o valoare cu atât mai mare, în special prin combinația de plante alese, cât și pentru secretele cultivării, culegerii și uscării plantelor, transmise din generație în generație.
Este foarte important în această perioadă critică, când absența resurselor și a infrastructurii împiedică dezvoltarea unei localități, să marșăm pe fiecare element care poate contribui la procesul de dezvoltare. De aceea, în lucrarea de față am încercat să abordez teoria dezvoltării endogene, pentru că resursele locale ar trebui să constituie un pilon al creșterii economice. Având în vedere apartenența arealului studiat la mediul rural, consider oportună o implicare mai mare a oamenilor în domeniul agricol, pentru că agricultura a constituit din cele mai vechi timpuri ocupația de bază a locuitorilor din mediul rural, asigurându-le atât hrana necesară, cât și o bunăstare financiară. Se impune îmbunătățirea echilibrului dintre nevoia de dezvoltare economică a spațiului rural și utilizarea durabilă a resurselor naturale, care vor constitui baza creșterii economice.
Înainte de a elabora această lucrare, am analizat atent toate aspectele care ar putea facilita sau din contră ar împiedica dezvoltarea acestei comune. Accesul în comună se realizează ușor, luând în calcul proximitatea față de o arteră de circulație de interes național, care permite o tranzitare fără probleme. Starea infrastructurii rutiere este foarte importantă, pentru că dezvoltarea pornește de la lucruri elementare care constituie baza oricărei lucrări, iar pe teritoriul comunei aceasta nu reprezintă o problemă; chiar dacă unele drumuri comunale sunt pietruite doar, acestea totuși sunt practicabile. Rețeaua hidrografică a comunei este una densă, fiecare sat în parte este străbătut de un curs de apă, ceea ce în timp a și definit structura lineară a acestora de-a lungul văilor. Așasar, apa- care este un element esențial al vieții, are o contribuție semnificativă la dezvoltarea comunei prin asigurarea alimentării cu apă a gospodăriilor și prin utilizarea sa în agricultură sau chiar pentru agrement.
Prin cele prezentate anterior am încercat să argumentez alegerea făcută și să scot în evidență toate resursele locale de care dispune comuna și care printr-o gestionare rațională vor contribui la dezvoltarea durabilă a arealului. Aceasta dezvoltare presupune o creștere economică prin derularea unor activități turistice și agricole, intervenind și în mediul social prin asigurarea stabilității locuitorilor și crearea unor locuri de muncă.
Scopul acestei lucrări îl constituie realizarea unui studiu geografic argumentativ care să reliefeze importanța fiecărui element pentru politica de dezvoltare locală. Este important ca fiecare aspect să fie bine analizat și să fie pus în legătură cu dezvoltarea locală, pentru ca în final să se poată stabili direcțiile principale de dezvoltare. Toate aspectele ce țin de dezvoltarea locală trebuie să fie corelate cu politicile regionale, iar schimbarea să nu afecteze relațiile în teritoriu.
Pentru că schimbarea uneori atrage după sine și aspecte negative, acestea din urmă trebuie conștientizate din timp și eliminate, pentru ca inovația să fie pe măsura așteptărilor. Comuna Buntești, în procesul de dezvoltare locală nu trebuie să își piardă identitatea, ci să marșeze pe specificul local, valorificând resursele existente. Fiecare componentă a spațiului geografic poate influența dezvoltarea; sarcina noastră este aceea de a descoperi cum putem beneficia de pe urma bogățiilor pe care natura ni le-a oferit fără niciun preț, dar care uneori solicită traversarea unor labirinturi pentru a ajunge la cheia cunoașterii și valorificării lor veritabile.
Fig. 1 Peisaj rural- comuna Buntești (foto: Ștefana Lucaciu)
I. CADRUL CONCEPTUAL ȘI METODOLOGIC
1.1. Amenajarea teritoriului
Această parte a lucrării are ca scop prezentarea și explicarea termenilor utilizați în domeniul studiat, precum și fixarea bazei conceptuale a activității de amenajare a teritoriului, indicând conceptele cele mai importante pentru elaborarea politicilor locale.
Amenajarea teritoriului constituie o problemă primordială a lumii contemporane, impunându-se ca o necesitate pentru coordonarea aspectelor multiple ce interferează într-un teritoriu și pentru folosirea rațională a resurselor , ca factor generator al dezvoltării. Organizarea spațiului geografic, ca temă a preocupărilor publice, aparține urbanismului, a cărui istorie a început relativ recent în secolul XIX. Amenajarea teritoriului se conturează abia după anul 1950, când apar primele organisme specializate în acest domeniu, ca urmare a accelerării procesului de urbanizare. Potrivit Cartei Europene de Amenajare a Teritoriului de la Torremolinos, din anul 1983, amenajarea teritoriului este „expresia spațială a politicilor economice, sociale, culturale și ecologice a oricărei societăți”. Conform literaturii de specialitate recente din țara noastră, amenajarea teritoriului este o acțiune voluntară și programată exercitată de o colectivitate asupra teritoriului pe care-l gestionează, această comunitate modificând sensul dinamicii respectivului teritoriu, pentru o gestionare optimă și pentru eliminarea eventualelor dezechilibre (Benedek, 2001). Benedek József, în 2004, oferă o altă definiție prin care amenajarea teritoriului „reprezintă proiectarea, gândirea acțiunii de viitor, fiind o operațiune rațională, sistematică, transpusă în practică pe două căi: prin executarea unor lucrări publice și prin controlul exercitat asupra unor fenomene spațiale (extinderea așezărilor, industrializare, poluarea mediului ș.a.)”.
Amenajarea teritoriului este prezentă la nivelul fiecărui stat sub forme variate, cu scopuri și măsuri diferite, în funcție de gradul diferit al dezvoltării economice și sociale, precum și în funcție de sistemul ideologic dominant. România, ca și celelalte țări est-europene, a fost marcată în perioada 1945-1989 de ideologia comunistă ce se baza pe o planificare dirijată de sus în jos, sub controlul absolut al statului. Astfel, începuturile amenajării teritoriului în România se leagă de crearea în 1948 a Oficiului de Studii și Documentare din cadrul Ministerului Construcțiilor. Abordarea fenomenului de organizare a spațiului are în România o tradiție care o plasează printre pionierii domeniului în Europa. Cincinat Sfințescu, profesor de Urbanism și Edilitate la Facultatea de Arhitectură din București, a introdus pentru prima dată în anul 1932, noțiunea de sistematizare. Termenul de sistematizare provine din latinescul „systema”, având un sens complex, fiind văzut ca o asociere rațională, pe baza unor criterii prestabilite a unor elemente. Prin sistematizare se înțelege în general „un ansamblu de măsuri tehnice, economice și legislative care privesc organizarea mai bună, după un plan, a spațiilor de locuit dar și a activităților productive și recreative, precum și a circulației materiilor prime, produselor finite și oamenilor, fără a neglija însă mediul natural înconjurător” (Cândea, Melinda, Bran, Florina, 2001).
Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întreg teritoriul României pe baza principiului ierarhizării, coeziunii și integrării spațiale la nivel național, regional și județean.
Organizarea administrativ-teritorială, ca formă de regionare politico-socială, este o consecință și totodată o premisă importantă a dezvoltării social-economice a unei țări. Această organizare se impune în procesul de amenajare a teritoriului, deoarece facilitează utilizarea rațională a resurselor unui teritoriu și ajută la o mai bună colaborare între elementele acestuia. Astfel se trece de la tipul acela de planificare specific comunismului, de sus în jos, la o planificare ce se realizează de la nivel local la nivel regional sau chiar național. Acest tip de gestionare a teritoriului s-a dovedit a fi mai eficace, deoarece comportă un grad mai mare de implicare a autorităților locale, dar și o cunoaștere mai bună a problemelor specifice unui anumit teritoriu. Teritorializarea, adică transformarea spațiului geografic în teritoriu prin luarea sa în posesie de către membrii unei colectivități, reprezintă baza oricărei organizări administrativ-teritoriale. Așadar, această organizare presupune delimitarea teritoriului în unități administrative pentru stabilirea la nivel teritorial a organelor puterii centrale, cu scopul realizării sarcinilor locale și a celor regionale, în mod eficient și unitarelege în general „un ansamblu de măsuri tehnice, economice și legislative care privesc organizarea mai bună, după un plan, a spațiilor de locuit dar și a activităților productive și recreative, precum și a circulației materiilor prime, produselor finite și oamenilor, fără a neglija însă mediul natural înconjurător” (Cândea, Melinda, Bran, Florina, 2001).
Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întreg teritoriul României pe baza principiului ierarhizării, coeziunii și integrării spațiale la nivel național, regional și județean.
Organizarea administrativ-teritorială, ca formă de regionare politico-socială, este o consecință și totodată o premisă importantă a dezvoltării social-economice a unei țări. Această organizare se impune în procesul de amenajare a teritoriului, deoarece facilitează utilizarea rațională a resurselor unui teritoriu și ajută la o mai bună colaborare între elementele acestuia. Astfel se trece de la tipul acela de planificare specific comunismului, de sus în jos, la o planificare ce se realizează de la nivel local la nivel regional sau chiar național. Acest tip de gestionare a teritoriului s-a dovedit a fi mai eficace, deoarece comportă un grad mai mare de implicare a autorităților locale, dar și o cunoaștere mai bună a problemelor specifice unui anumit teritoriu. Teritorializarea, adică transformarea spațiului geografic în teritoriu prin luarea sa în posesie de către membrii unei colectivități, reprezintă baza oricărei organizări administrativ-teritoriale. Așadar, această organizare presupune delimitarea teritoriului în unități administrative pentru stabilirea la nivel teritorial a organelor puterii centrale, cu scopul realizării sarcinilor locale și a celor regionale, în mod eficient și unitar pe întregul stat.
Gestionarea spațială a teritoriului țării constituie o activitate obligatorie, continuă și de perspectivă, desfășurată în interesul colectivităților care îl folosesc, în concordanță cu valorile și aspirațiile societății și cu cerințele integrării în spațiul european. Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului și urbansimului, care constituie ansambluri de activități complexe de interes general, ce contribuie la dezvoltarea spațială echilibrată, la protecția patrimoniului natural și construit, precum și la îmbunătățirea condițiilor de viață în localitățile urbane sau rurale, cum este și cazul comunei Câmpani.
În România, Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, stabilește obiectivele amenajării teritoriului: dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunilor și zonelor, cu respectarea specificului acestora; îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane; gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului; precum și utilizarea rațională a teritoriului.
Obiectivele generale ale amenajării teritoriului sunt fixate în România în Legea 350/2001:
– dezvoltarea spațială echilibrată prin armonizarea politicilor sectoriale din domeniul economic, social, ecologic și cultural. Se dorește, prin urmărirea acestui obiectiv, creșterea coeziunii dintre diferitele segmente teritoriale ale țării
– protecția și gestionarea relațională a patrimoniului natural și construit
– utilizarea rațională a teritoriului
– îmbunătățirea condițiilor de viață și a calității vieții în localitățile țării.
Funcția de organizare a spațiului exercitată de stat este una dintre atributele societății moderne, spre deosebire de societățile postmoderne, unde nivelul local a reprezentat celula de bază a organizării societății.
Amenajarea teritoriului reprezintă o activitate esențială a societății umane, care se dezvoltă odată cu procesul complex de afirmare a tehnicii și civilizației umane. Originea sa stă în necesitatea de adaptare a spațiului la problemele ce țin de creșterea demografică și dezvoltarea economică. De asemenea trebuie luată în considerare utilizarea eficientă a spațiului și a resurselor de care dispune acesta, pentru a putea satisface nevoile umane pe termen lung, fără a afecta însă componenta naturală. Amenajarea teritoriului are în vedere concretizarea nevoilor umane, individuale și sociale, pentru ca în final acestea să corespundă cu resursele disponibile și cu potențialul real al mediului natural sau construit. Planurile de amenajare reprezintă instrumentul fundamental cu ajutorul căruia administrațiile publice își exercită gestiunea asupra teritoriului. Amenajarea presupune transformarea de către om a unui sistem natural, respectiv înlocuirea unor componente ale acestuia. Transformările declanșate trebuie să fie în concordanță cu particularitățile regiunii.
Una dintre activitățile fundamentale ale amenajării teritoriului la nivel de stat este constituită de elaborarea planurilor de dezvoltare a unei țări. În România, Planul Național de Dezvoltare a fost elaborat de Ministerul de Resort. Acesta este un document cuprinzător prin care se planifică dezvoltarea economică sectorială și regională a țării pentru a se realiza în final coeziunea economică și socială. Planul de Amenajare a Teritoriului Național sintetizează problemele de interes național, legate de infrastructură, liniile directoare ale afectării solului, organizarea administrativ-teritorială, rețeaua de localități și ocuparea forței de muncă. Planul de Amenajare Teritorială Zonal, aprofundează și detailează părți componente ale teritoriului național, delimitate după criterii funcționale, independent de limitele administrative. Planul de Amenajare a Teritoriului Județean constituie instrumentul de coordonare a amenajării teritoriului la nivelul fiecărui județ, iar prevederile sale se aplică, în principal, în cazul planurilor de amenajare a unităților administrativ-teritoriale de bază.
Activitatea de amenajarea teritoriului, prin procesul de planificare și prin lucrările de investiții are ca principal scop creșterea gradului de dezvoltare a unui teritoriu în raport cu resursele de care beneficiază respectivul teritoriu și totodată în raport cu teritoriile învecinate. În literatura de specialitate termenii dezvoltare socio-economică, dezvoltare teritorială, dezvoltare locală, dezvoltare regională și dezvoltare durabilă au înțelesuri diferite, a căror explicitare arată evoluția conceptuală a amenajării teritoriului.
Teritoriul, ca prim termen atașat noțiunii de dezvoltare a dat naștere conceptului de dezvoltare teritorială. În general, teritoriul este perceput ca un simplu suport al activităților sau ca un rezultat ori produs al activităților omenești, de-a lungul istoriei și nu ca un factor de dezvoltare cu valoare intrinsecă. Așadar, teritoriul este mai degrabă obiect decât subiect. Conceptul de dezvoltare teritorială include această dualitate între subiect și obiect, iar amenajarea teritoriului acordă o importanță deosebită analizei acestei relații dintre teritoriu și societate.
1.2. Dezvoltarea regională și locală
Opera lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, elaborată în limba latină în anul 1717 este considerată prima lucrare de Geografie Regională autohtonă. Cel mai reprezentativ iluminist român ne oferă un studiu închegat despre oameni și locuri; el delimitează astfel o regiune- Moldova vremii sale- ca entitate politică ale cărei trăsături fizice (relief, climă, hidrografie, vegetație, faună, resurse) le interfațează permanent cu factorul antropic.
Mai târziu, Simion Mehedinți, acceptând „regiunea naturală” ca un dat de necontestat, îi acordă în opera sa capitală „Terra”(1931) – veritabilă Biblie a geografiei românești, o atenție limitată. În mod analog, George Vâlsan (1931) glosează asupra semnificației noțiunii de regiune naturală, insistând asupra „caracterelor deosebitoare” și a rolului lor în aplicarea principiului „independenței geografice”(Cocean, P., Filip, S., 2008). Contribuțiile cele mai consistente la definirea domeniului de investigație al Geografiei Regionale aduce, fără îndoială Vintilă Mihăilescu. În accepțiunea sa Geografia Generală este o știință a întregului planetar, în timp ce Geografia Regională, studiază părțile acesteia. Acesta consideră că „regiunea este un teritoriu cu aspect, structură și funcții specifice, deosebite de ale ținuturilor vecine”. Donisă Ioan, în 1977 oferă o altă definiție a regiunii, aceasta fiind privită ca un „sistem teritorial concret, definit de interacțiunea și influența reciprocă a elementelor naturale, sociale și economice”. Se poate observa apropierea de realitatea actuală, pentru că în prezent regiunea este văzută ca un ansamblu de elemente specifice ce interacționează între ele și care delimitează un teritoriu. Astfel, în cadrul aceluiași areal se poate observa o serie de aspecte asemănătoare, ceea ce determină separarea de ținuturile înconjurătoare.
După 1980, Ioan Ianoș propune alegerea unor alte criterii decât cele fizico-geografice pentru regionare. Unul dintre ele s-ar putea constitui prin individualizarea în funcție de ierarhizarae rețelei de așezări, respectiv prin evaluarea relațiilor dintre acestea și teritoriul aferent. Așdar regiunea devine un spațiu funcțional, polarizat. „Spațiul regional este coerent- componentele sale naturale și antropice sunt strâns conectate și sinergic- conlucrarea componentelor generând o funcție specifică” (Cocean, P., Filip, S., 2008).
Acțiunea de delimitare a unităților geografice complexe ale României a avut la bază, o perioadă semnificativă de timp, în special criteriile naturale, mai ales cele morfologice. Acest fapt a condus la individualizarea unor regiuni naturale, care au fost suprapuse marilor unități de relief și au fost delimitate în funcție de fizionomia și structura peisajului. Se impune în cadrul geografiei un decupaj teritorial, care poate facilita organizarea administrativă și gestionarea eficientă a resurselor de care dispune un teritoriu. Acest fapt conduce la creionarea regiunii-sistem, în care elementele cadrului natural și cele de implicație antropică, alcătuiesc un întreg funcțional ce tinde spre o stare de echlibru.
Carta Comunitară a Regionalizării definește regiunea ca un teritoriu ce formează din punct de vedere geografic un ansamblu de teritorii în care există continuitate, populația deține anumite elemente comune; aici se dorește a se păstra specificul local cu scopul de a stimula procesul cultural, social și economic. Ianoș (2000) atribuie un sens bivalent noțiunii de teritoriu și anume teritoriul este suportul necesar existenței umane și, al doilea sens, teritoriul este un cadru teoretic, în care se desfășoară procese biofizice și antropice deosebite.
Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmărește impulsionarea și diversificarea activităților economice, stimularea investițiilor în sectorul privat, contribuția la reducerea șomajului și nu în cele din urmă îmbunătățirea nivelului de trai. Instrumentul principal de lucru al dezvoltării regionale este politica regională, care definește principiile și direcțiile de dezvoltare ale regiunilor. Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare regională, s-au înființat opt regiuni de dezvoltare la nivelul României; comuna Câmpani face parte din regiunea Nord-Vest, ce cuprinde județele: Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Cluj și Bistrița-Năsăud. Regiunile de dezvoltare nu sunt unități administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile județene și cele locale. Regiunile de dezvoltare reprezintă cadrul cel mai adecvat de evaluare și implementare a politicii de dezvoltare regională. Rolul lor este de a reduce dezechilibrele majore de dezvoltare între diferite arii. Acestea stau la baza definirii conceptului de dezvoltare regională și locală. Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate și promovate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în parteneriat cu diverși actori, în scopul asigurării unei creșteri economice, dinamice și durabile.
În Strategia de Dezvoltare a Comunei Buntești 2008-2013, sunt definite obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională, după cum urmează:
– diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrate și pe revitalizarea zonelor defavorizate; preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre; îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene și de acces la instrumentele financiare de asistență pentru țările membre- fonduri structurale și de coeziune
– corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare
– stimularea cooperării interregionale, interne și internaționale, care contribuie la dezvoltarea economică și care este în conformitate cu prevederile legale și cu acordurile internaționale încheiate de România.
Principiile care stau la baza elaborării și aplicării politicilor de dezvoltare regională sunt prevăzute de Legea 315/2004 (www.mdrt.ro):
– descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental, spre cel al comunităților regionale
– parteneriatul între toți actorii implicați în domeniul dezvoltării regionale
– planificarea- proces de utilizare a resurselor în vederea atingerii unor obiective stabilite
– cofinanțarea- contribuția financiară a diverșilor actori implicați în realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională.
Dezvoltarea regională constituie un concept de amenajare a teritoriului specific nivelurilor regionale ale societății. Conform lui Bendek József, există trei elemente de bază ale unei regiuni funcționale: – centrele de polarizare- care reprezintă așezări cu un surplus de importanță
– așezările polarizate sau zonele de influență
– relațiile funcționale.
Cele trei elemente sunt interdependente și asigură o mai bună funcționalitate a regiunii, deoarece relațiile spațiale dintre centrul regional polarizator și zona sa de influență se prezintă sub forma relațiilor de poziție spațială, de producție și servicii, de mobilitate în cadrul teritoriului și de comunicare.
Ceea ce se impune în cadrul comunei Buntești este o dezvoltare locală endogenă, care se bazează pe valorificarea resurselor endogene ale unei regiuni, cu scopul realizării unei economii regionale diversificate și cât mai puternic integrată în societatea regională. În final, scopul esențial al amenajării regionale este coordonarea procesului de dezvoltare economică și socială a regiunii, în condițiile menținerii unui echilibru ecologic.
Odată cu momentul integrării României în Comunitatea Europeană în anul 2007, este de datoria autorităților locale, regionale sau naționale să inițieze și să implementeze politici și măsuri adecvate care să activeze productivitatea și prin aceasta să crească bunăstarea. Ca premisă a constituirii unei noi identități a comunei, primul pas este dat de reorganizarea teritorială, proces ce va genera noi direcții de dezvoltare economică, implicarea investitorilor în diversele sectoare de activitate, precum și dezvoltarea turismului și agroturismului. Viziunea comunei Buntești este concepută într-o manieră sintetică, care pune în centrul preocupării sale dezvoltarea echitabilă, pentru toți cetățenii comunei, dezvoltare care să fie în acord cu caracteristicile tradiționale ale comunității și care să se bazeze pe experiența acumulată în timp de locuitori.
Între specializările care determină tipologia funcțională a unei așezări umane, funcția politico-administrativă ocupă un loc distinct. Indiferent de funcție (industrială, comercială, turistică, agrară), aceasta este produsul cadrului natural, care prin intermediul factorilor stimulatori sau restrictivi- poziția geografică, resursele de materii prime și forța de muncă, a condiționat dezvoltarea sa. În cazul așezărilor cu funcție politico-administrativă, determinant este factorul subiectiv, reprezentat prin organele de decizie care au modificat destinul unor așezări în favoarea sau împotriva cursului lor firesc. Necesitatea exercitării puterii centrale pe întregul teritoriu al statului impune o organizare politico-administrativă, astfel încât, în interiorul statului să nu existe zone privilegiate. Organizarea funcțională a teritoriului are la bază procesele complexe de geneză și evoluție a spațiilor sociale ce constau, mai întâi, din apariția unor noi tipuri de relații între așezările umane preexistente, după care se manifestă un proces de generalizare a acestora într-o arie dată.
Atât dezvoltarea locală, cât și amenajarea teritoriului urmăresc să influențeze localizarea locurilor de muncă. Politicile de dezvoltare locală au drept obiectiv o intervenție la nivel local, spre deosebire de amenajarea teritoriului care acționează în principal la nivel național. Spațiul prezintă o dimensiune particulară la scară locală, deoarece este considerat nu numai un simplu cadru, ci un factor al dezvoltării. Realizarea dezvoltării locale se bazează pe solidaritatea persoanelor care fac parte dintr-o comunitate, astfel se poate observa că dezvoltarea nu poate fi obiectul unei politici izolate. Aceasta poate fi în același timp economică, socială și culturală; se poate realiza pe teritorii ce se suprapun sau nu cu cele rezultate în urma împărțirii administrative. Conform teoriei dezvoltării endogene, dezvoltarea locală se bazează în primul rând pe inițiativa locală. Această inițiativă ia forma proiectelor locale, de diferite anverguri, de la proiecte modeste, care angajează una până la câteva persoane, până la proiecte mari, care mobilizează o masă importantă a societății locale. Caracterul local al acestui concept subliniază importanța resurselor unui teritoriu, fie ele materiale, financiare, instituționale sau umane. Astfel, pentru atingerea scopului final, programele de dezvoltare locală trebuie să țină cont de specificul local, elaborarea și implementarea proiectelor fiind în strânsă legătură cu acest specific. Conceptul de dezvoltare locală are în vedere susținerea unor inițiative mici, în detrimentul unor proiecte laborioase, pentru a genera o dezvoltare mai echilibrată.
Dezvoltarea locală „antrenează un proces dependent de inovație și întreprenoriat, de creștere internă și de schimbări structurale, prin care se urmărește creșterea standardului de viață a comunității locale pe baza perfecționării capacității de transformare și adaptare, precum și a stimulării inovării (Ștefan, Maria-Cristina, 2008). Ceea ce autoarea intenționează să evidențieze este faptul că acest tip de dezvoltare se bazează pe expresia solidarității locale ce generează relații sociale consolidate pe intenția de a valorifica resursele locale inedite. Dimensiunile dezvoltării regionale și locale sunt reprezentate de economie, respectiv activitățile și serviciile economice productive și elementele de infrastructură; dimensiunea socială- care include activitățile ce privesc ocuparea forței de muncă, șomajul, protecția copilului; urbanism și amenajarea teriroriului- aici intră activitățile de planificare și îmbunătățirile funciare; serviciile publice- învățâmânt, sănătate, transport public; turism- aici intră zonele favorabile practicării turismului, cum este cazul localității Poienii de Jos pentru turism terapeutic; ecologia- ce cuprinde activități de gestiune a problemelor de mediu ce pot afecta în viitor volumul resurselor naturale și nu în ultimul rând dimensiunea culturală, artistică și sportivă.
Pentru Xavier Greffe (citat de Ștefan, 2008), dezvoltarea locală „este un proces de diversificare și de îmbogățire a activităților economice și sociale într-un teritoriu pornind de la mobilizarea și coordonarea resurselor și energiilor proprii. Așadar, dezvoltarea locală este produsul eforturilor populației; prin întocmirea unui proiect de dezvoltare care integrează componentele economice, sociale și culturale, ea va face dintr-un spațiu de proximitate, un spațiu de solidaritate activă” (Ștefan, Maria-Cristina, 2008). Ceea ce reliefează din nou autorul prin definiția pe care o dă conceptului de dezvoltare locală este solidaritatea de care are nevoie un spațiu pentru a putea funcționa în condiții optime. Trebuie să existe o colaborare între toate elementele sale, pentru ca un teritoriu să se dezvolte în parametri normali.
Este cunoscut faptul că politica de dezvoltare regională este una dintre cele mai complexe și mai importante ale Uniunii Europene, pentru că principalul său obiectiv este acela de reducere a disparităților economice și sociale care se regăsesc deseori în cadrul unor regiuni. Aceasta acționează asupra unor domenii vitale pentru dezvoltare, cum ar fi creșterea economică și sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, transporturi, agricultură, protecția mediului, dezvoltare rurală și urbană, ocuparea și formarea profesională sau educația.
Din punct de vedere instituțional, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în mai multe entități. Prima entitate este reprezentată de Consiliul Național pentru Dezvoltare Regională, care este responsabil de elaborarea strategiei naționale de implementare a politicii de dezvoltare regională. Urmează Agențiile pentru Dezvoltare Regională, care sunt constituite la nivel local, sub forma unui organism neguvernamental. ADR-urile sunt responsabile de coordonarea intraregională a programelor de dezvoltare și de punerea în practică a politicii de dezvoltare regională în ariile teritoriale respective. Consiliul pentru Dezvoltare Regională este organismul regional deliberativ, care funcționează la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare , pentru a coordona activitățile de elaborare și monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională. Fondul pentru Dezvoltare Regională finanțează programele prioritare și asigură fondurile pentru funcționarea ADR-urilor.
1.3. Dezvoltare neoendogenă
Apărută la sfârșitul anilor ’70, teoria dezvoltării endogene s-a dezvoltat datorită schimbărilor intervenite în condițiile economice și politice existente în acea perioadă mai exact în contextul stopării creșterii economice și a declanșării fenomenelor de criză în toate țările industrializate.
Dezvoltarea endogenă are la bază valorificarea resurselor sau tradițiilor locale. Acest tip de dezvoltare se opune tendinței de uniformizare, prin acceptarea varietății culturilor, statutelor sociale și tehnologiilor. În dezvoltarea rurală constanta este raportarea procesului de dezvoltare la un teritoriu mai mult sau mai puțin definit. Dezvoltarea locală decurge direct din conceptul de dezvoltare endogenă și poate funcționa ca o economie informală, prin valorificarea locală directă a produselor. Acest tip de dezvoltare presupune o mobilizare a energiilor și resurselor locale în procesul deuvoltării; așadar dezvoltarea endogenă presupune utilizarea complexă și rațională a resurselor locale, într-un proces lent și durabil de dezvoltare economico-socială.
Existența unui proces de dezvoltare economică locală axat pe dezvoltarea endogenă va contribui la creșterea resursele colectivităților locale fără de care nu poate fi asigurat succesul. Dezvoltarea endogenă este rezultatul acțiunilor colective ale sectorului public, sectorului privat și comunităților locale. În urma acestei acțiuni concertate, dezvoltarea endogenă va putea satisface cerințele locale ale colectivității, cerințe legate de dezvoltarea serviciilor, dezvoltarea resurselor umane și financiare ale colectivităților, creșterea numărului de firme plătitoare de impozite, integrarea dezvoltării economice și sociale la nivelul colectivităților locale și îmbunătățirea condițiilor generale de mediu ale colectivităților. Dezvoltarea endogenă presupune posibilitatea mobilizării resurselor locale către satisfacerea nevoilor de bază, presupunându-se că utilizarea resursele locale este subordonată priorităților locale, și controlate în funcție de avantajele strategice ale comunității.
1.4. Metodologia
În lucrarea pe care am elaborat-o, am încercat să identific posibilele direcții de dezvoltare pe care le poate urmări comuna Buntești în procesul de dezvoltare. Am început prin oferirea unui argument care să justifice alegerea făcută, atât în ceea ce privește tema lucrării, cât și arealul studiat. Astfel lucrarea este structurată în patru părți, care urmăresc anumite aspecte. Prima parte prezintă cadrul conceptual utilizat în această lucrare. Partea aceasta este foarte importantă pentru înțelegerea noțiunii de amenajare a teritoriului, precum și a necesității acesteia într-un teritoriu. Cu toate că este un termen întâlnit destul de recent în România, acesta a luat amploare în ultimul timp fiind esențial pentru buna gestionare a teritoriului. În urma lecturării unor lucrări de specialitate, am cuprins în acest capitol mai multe puncte de vedere referitoare la această noțiune, reușind în final să conturez un înteles cât mai apropiat de ceea ce înseamnă de fapt amenajarea teritoriului, identificând și autoritățile responsabile de acest domeniu din țara noastră. În continuare, se face trecerea de la nivel național la nivel regional și chiar local, pentru că lucrarea de față are în vedere exact studierea elementelor din cadrul rural care pot contribui la dezvoltarea locală. Politicile de dezvoltare regională sau locală sunt bine definite, fiind importante atunci când vine vorba de realizarea unor proiecte și obținerea de fonduri pentru implementarea acestora. Așadar, prezentarea aspectelor ce țin de dezvoltarea regională și locală a fost esențială în acest studiu, pentru a înțelege că orice demers întreprins la nivel local are automat și un impact la nivel regional. Am cuprins aici și dezvoltarea neoendogenă care se pretează foarte bine acestui areal. A doua parte, respectiv al doilea capitol este un scurt istoric al cercetării plantelor medicinale și aromatice. Această parte a lucrării prezintă importanța cunoașterii unor aspecte referitoare la plantele medicinale; deoarece arealul studiat are o tradiție în folosirea acestora și este important să înțelegem cum ar ajuta acest obicei la dezvoltarea locală. A treia parte cea de diagnostic teritorial, prezintă situația actuală a comunei, fiecare element fiind analizat în parte. Datele prezentate sunt un rezultat al analizei de teren, acestea fiind date reale, obținute din surse sigure. Acest capitol se constituie într-o prezentare generală a comunei, sub toate aspectele ce țin de cadrul natural, resursele umane, organizarea spațiului, economie, dotări tehnico-edilitare și mediu. Structura populației este redată atât numeric, cât și grafic, pentru a putea evidenția evoluția acesteia în ce privește numărul de locuitori, populația pe grupe de vârstă și sexe, precum și ponderea populației active și inactive din total. Pe scurt, acest capitol reprezintă o descriere a spațiului studiat, fiind baza analizei critice ce urmează a fi dezvoltată în ultimul capitol. Partea a patra prezintă direcțiile generale de dezvoltare pe fiecare sector în parte, urmând ca mai apoi fiecare componentă a diagnosticului teritorial să fie analizată critic sub amprenta dezvoltării locale. Așadar, pentru fiecare componentă a spațiului analizat am venit cu unul sau mai multe argumente privind importanța acesteia pentru dezvoltarea locală. Analiza SWOT pe care am realizat-o la nivelul comunei Buntești, scoate în evidență punctele tari pe care aceasta poate conta pentru o dezvoltare locală endogenă. Comuna are și puncte slabe, factori de risc, dar mai ales oportunități de dezvoltare, pe care le-am evidențiat prin soluțiile oferite și prin propuneri. În concluzie am prezentat ideea generală care se desprinde din acest studiu și care privește potențialul de dezvoltare al zonei.
Pentru lucrarea de față, am folosit date bibliografice din domenii diverse: geografie, istorie, biologie, etnografie, administrație, sociologie; pentru a putea realiza un studiu complex, care să cuprindă toate aspectele prevăzute anterior. Am realizat etapa de cercetare pe teren; am reușit să obțin documentele necesare de la instituțiile abilitate din comună, am cules informații despre tema aceasta, am străbătut toate satele comunei și am realizat un material ilustrativ. Ulterior, toate datele obținute, scriptic sau prin viu grai, au fost prelucrate și transpuse în lucrarea de față. Prelucrarea datelor s-a realizat prin diverse programe: Arg Gis Online, Paint, Microsoft Excel.
II. SCURT ISTORIC AL CERCETĂRII PLANTELOR MEDICINALE ȘI AROMATICE
2.1. Cercetări pe plan mondial
Cele mai vechi date scrise referitoare la folosirea plantelor medicinale datează de circa 7000 de ani și aparțin popoarelor din Egiptul antic și China antică; acestea reprezintă experiența acestor popoare în utilizarea plantelor pentru tratarea diferitelor boli umane și ale animalelor. În papirusul găsit la Eberes, datat la 1550 î.e.n., sunt consemnate circa 200 de specii de plante utilizate în tămăduirea bolilor (Constantinescu C., 1975). Este certificat faptul că, în medicina chineză antică, se foloseau pe scară largă, pentru tratarea diferitelor boli, a variatelor specii de plante, printre care, un loc de frunte îl ocupa Ginseng (Rădăcina vieții) și lemnul de guaiac.
În lunga perioadă a Evului mediu progresele în cunoașterea plantelor medicinale au fost nesemnificative. Acestea capătă noi valențe odată cu emergența burgheziei, ca noua clasă politică. Cea mai proeminentă personalitate a acestei epoci a fost, indubitabil Paracelsus Theophrastus (1493 – 1541) care a introdus aplicarea chimiei în fitoterapie. Lui îi revine meritul de a fi relevat un aspect important și anume că nu plantele in toto vindecă, ci numai o anumită parte din ele este activă. Această parte activă o numește „arcanum” sau „quinta esentia”, punând, astfel, bazele noțiunii de „principii active”, termen folosit ulterior în epoca modernă. Această idee s-a dovedit a fi extrem de fertilă; într-un timp relativ scurt cunoștințele referitoare la aceste principii active s-au amplificat exponențial, trecându-se rapid la izolarea și purificarea lor din plante ca și sinteza lor artificială.
Farmacistul suedez Scheele reușește pe la jumătatea secolului al XVIII-lea (1756) să extragă din plante substanțe cristalizabile precum acizii malic, citric, oxalic etc. Prin această reușită el pune bazele unei reale cercetări științifice în domeniul fitochimiei. Cercetările experimentale farmaco-dinamice ulterioare au demonstrat că acțiunea terapeutică a plantelor medicinale nu se datorează unor proprietăți supranaturale a acestora ci principiilor active, substanțelor chimice pe care le elaborează, le conțin și le conferă activitatea.
Aceste descoperiri au condus la conturarea farmacognoziei ca știință a cunoașterii și recunoașterii produselor medicinale de origine minerală, vegetală și animală. Denumirea de „farmacognozie” a fost utilizată pentru prima dată de Seydler (1815) în lucrarea sa „Analecta Pharmacognosticae”.
Odată cu evoluția științelor și cu personalizarea chimiei, farmaciei și medicinii ca discipline de sine stătătoare, s-a conturat un nou domeniu al farmaciei, farmacodinamica, știință care se ocupă cu acțiunea farmacodinamică a medicamentelor.
Creșterea ponderii medicației cu ajutorul preparatelor medicamentoase de origine vegetală a condus la conturarea fitoterapiei, știință farmaceutică aplicată. Termenul de „fitoterapie” a fost creat, se pare, de dr. Auguste Soins (1865), practician botanist.
O sursă importantă pentru îmbogățirea arsenalului terapeutic cu noi produse medicamentoase o constituie medicina populară. Experiența milenară a practicii populare în domeniul remediilor medicamentoase, s-a dovedit a fi deosebit de fructuoasă. Valorificarea ei presupune însă cercetări ample care să fundamenteze în mod științific un astfel de remediu, ceea ce în ultimă instanță îl transformă dintr-un remediu popular într-un medicament de care să se slujească medicina cultă. Din păcate, până în prezent a fost valorificată numai o foarte mică parte din datele acumulate de-a lungul mileniilor de către diferite popoare privind utilizarea plantelor medicinale (Bojor O., Alexan M., 1981).
2.2. Cercetări pe teritoriul României
Istoria utilizării plantelor medicinale de către populația băștinașă sau de diversele popoare migratoare care au locuit vremelnic pe teritoriul țării noastre se suprapune, în mare parte, cu cea a altor popoare. Au fost parcurse succesiv aceleași etape de dezvoltare: de la utilizarea empirică a plantelor în scop terapeutic până la fitoterapia modernă (cultă).
Date paleontologice și arheologice atestă utilizarea de către vechile triburi geto-dacice a diferitelor specii de plante existente în flora României pentru tratarea unei palete diversificate de boli.
Din documentele arhivate rezultă că apariția primelor farmacii pe teritoriul țării noastre coincide cu emergența burgheziei, ca o nouă clasă socială. În Transilvania acestea sunt atestate începând cu secolele XV-XVI (Sibiu-1494, Brașov-1512, Bistrița-1516), iar în Moldova și Valahia, începând cu secolul al XVII-lea. Unele mânăstiri, posesoare de spitale, aveau în incinta acestora, încă din secolele al XIV-lea și al XV-lea, farmacii pentru nevoile proprii ca și grădini unde cultivau plante medicinale.
Începând cu cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea fitoterapia înregistrează o dezvoltare explozivă datorită conjugării eforturilor botaniștilor și farmaciștilor în vederea cunoașterii complexe a florei medicinale de pe teritoriul României. Eforturile botaniștilor au fost concentrate spre cunoașterea exhaustivă a diversității taxonomice a plantelor în general, implicit a celor medicinale din vegetația României, în timp ce eforturile farmaciștilor au fost orientate spre domeniile fitochimice, farmacognozice și farmacodinamice. Datele furnizate de botaniști au stimulat cercetările fitochimice, iar farmaciștii le-au valorificat determinându-le potențialul farmacognozic și farmacodinamic..
Privită prin prisma realizărilor remarcabile de până acum se poate afirma că fitoterapia în România are reale perspective de dezvoltare în conformitate cu tendințele actuale.
III. STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII
3.1. Cadrul geografic
3.1.1. Prezentarea comunei și poziția ei geografică
Comuna Buntești este situată în partea de nord-vest a țării, mai exact în extremitatea estică a județului Bihor, la poalele munților Apuseni, la 75 km distanță față de municipiul Oradea. Se desfășoară pe o suprafață de 7386 ha și înglobează satele: Buntești- care este și reședință de comună, Brădet, Dumbrăvani, Ferice, Lelești, Poienii de Jos, Poienii de Sus, Săud și Stâncești. Cele mai vechi atestări documentare din cadrul comunei sunt atribuite satelor Brădet, Poienii de Jos, Poienii de Sus- anul 1587. Satele Buntești, Dumbrăvani, Ferice, Lelești și Săud sunt atestate documentar în anul 1588, iar satul Stâncești în anul 1600.
Artera de legătură cu satele vecine o reprezintă D.N. 76 Oradea – Deva, de la km 72 spre stânga, D.J. 763, km 2 spre stânga D.C 140 ,1,5 km – asfaltat.
Comuna se învecinează la nord cu comuna Budureasa, la vest cu comuna Drăgănești, la sud-vest și sud cu Rieni, iar în partea de sud-est și est cu comuna Pietroasa.
3.1.2. Relieful
Comuna Buntești beneficiază de un relief variat . Câmpia pornește de la l54 m,trece lent peste terasele aluvionare din lunca Crișului Pietros urcând spre zone deluroase cu terase etajate, care fac trecerea până la pajiștile alpine de pe versanții abrupți ai masivului Cârligați cu altitudinea de 1692 m ; unul dintre cele mai mari vârfuri din Munții Apuseni.
Mai mult de jumătate din teritoriul comunei este situat în zona colinară submontană,cu pante de peste 12 %. Zona de câmpie ,așezată la interfluviul dintre Crișul Pietros și Valea Crăiasa,urcă în medie cu o pantă de 2-3%, până la 280 m.
Relieful comunei Buntești se încadrează în ținutul piemonturilor vestice ale munților Bihor-Vlădeasa, mai precis, în districtul munților Bihor-Vlădeasa.
În perimetrul comunei Buntești se pot deosebi trei trepte mari de relief: valea Crișului Pietros și a Crăiesei, măgurile și dealurile piemontane și un sector montan, ce aparține Munților Bihor.
3.1.3. Clima
Particularitățile climatice ale comunei sunt generate de circulația atmosferică, de poziția geografică în cadrul României și implicit în cadrul județului Bihor și de relieful specific acestui teritoriu. Clima comunei este caracteristică depresiunilor, aici regăsindu-se un topoclimat de adăpost, generat de așezarea la poalele munților și caracterizat prin ierni blânde, veri ceva mai reci, fără vânturi intense (Berindei I., Dumitrașcu S., Faur V., Godea I., 1979).
Comuna Buntești se interpune în drumul de influență a maselor de aer cu circulație nord– vestică spre sud-est, element ce conferă un climat temperat moderat. Fiind aproape de Stâna de Vale, care este un punct de referință pentru precipitațiile abundente,comuna beneficiază de-a lungul anului de cantități suficiente de precipitații. Temperatura medie multianuala este de 7,5 oC producându-se zonalitate pe altitudine.
Astfel în zonele joase temperatura medie este de 10 oC,în zona de deal de 8oC,iar în zona montană de 3oC. Umiditatea aerului se situeaza intre 77% si 88 %. Numărul mediu al zilelor cu precipitații este de 165 zile/an ,36% căzând în perioada de vară. Comuna beneficiază de o climă blândă, fără fenomene meteo spectaculoase ,cele patru anotimpuri succedându-se în armonia omului cu natura .
3.1.4. Hidrografia
Rețeaua hidrografică a comunei este compusă din văile cursurilor de apă care se varsă în pârâul Crișul Pietros. Principalii afluenți ai Crișului Pietros sunt: valea Leurdeasa, valea Ferice și valea Runcului, iar pe partea stângă, valea Dediu și pârâul Crăiasa.
Comuna Buntești este amplasată în cea mai mare parte în bazinul hidrografic al Crișului Pietros,și a afluentului său Valea Inaru. Crișul Pietros strabate pe teritoriul comunei 7 km și primește în dreptul localității Săud ,Valea Inaru.
De asemenea Valea Crăiasa, ce vine dinspre vârful Țapu, străbate trei sate ale comunei,prezentând un element hidrografic de importanță deosebită pentru comună. Râul Crăiasa, cu cursul mijlociu pe teritoriul comunei Buntești, străbate comuna pe o lungime de 6,5 km, având un curs foarte meandrat. Tot de pe teritoriul comunei Buntești mai izvorăsc Aleul, pe care s-a format frumoasa cascadă “săritoarea Bohodeiului” și afluenții săi Valea Mare și Valea cu Calea. Viiturile spontane care cobor de pe versanții abrupți din amonte improspătează anual straturile de sol aluvionar singurele zone expuse la riscuri naturale fiind zonele de mal unde ajung acestea.
Se poate spune că deși regimul apelor subterane și mai ales potențialul acvifer real al zonei este destul de cunoscut datorită captărilor de apă existente, la nord de satul Ferice, se impun, totuși, studii amănunțite și lucrări de cartare geologică și hidrologică și marcări cu traseu indicator.
Importanța hidroenergetică a resurselor de apă ale comunei a fost apreciată din cele mai vechi timpuri, energia apei fiind folosită la punerea în mișcare a unor instalații(mori de măcinat,utilizate fie pentru măciniș, tăiatul buștenilor sau pentru alte utilități), cum ar fi de exemplu microhidrocentrala din Dumbrăvani.
3.1.5. Vegetația, fauna, solurile
Pentru comuna Buntești sunt reprezentative tipurile de floră și faună specifice zonelor subcarpatice de pe teritoriul României.
Vegetația este reprezentată prin intercalarea aninisurilor și salciilor specifice zonelor de luncă de pe malurile Crișului, ce fac trecerea spre zonele de făgete, iar de la 1000 m începe dominația rășinoaselor, terminând cu jnepenișurile de pe Cârligate.
Omul a intervenit în decursul vremii aducându-și aportul deosebit în modificarea vegetației natural spontane prin defrișarea pădurilor și a tufișurilor, după care le-a cultivat cu plante de cultură, care se pretează în această zonă. De asemenea, de pe suprafețe întinse a exploatat masa lemnoasă înlocuind speciile băștinașe cu specii de productivitate mai mare, cum sunt: pinul, bradul Canadian, bradul Douglas și altele. În zona joasă întâlnim și plantele de cultură, pe care locuitorii comunei le-au cultivat din cele mai vechi timpuri, dar și pomi fructiferi. La toate acestea se adaugă o serie de plante din flora spontană, care au caracteristici de tratare a diferitelor boli și maladii. Locuitorii din Buntești, Poienii de Jos și Ferice se ocupă cu culegerea și valorificarea plantelor medicinale.
Întâlnim în apele curate ale Crișului: păstrăvul, lipanul, mreana, scobarul, cleanul și alte specii. Întâlnim de asemenea în teritoriu ,de la păsările de apă, până la ursul brun , iepurele comun, cerbi , mistreți, vulpi, lupi, jderi și alte vietăți specifice zonelor temperate.
Tipurile de sol reprezentative pentru teritoriul comunei sunt:
soluri podzolice
soluri brune acide
soluri podzolice argilo-iluviale
brun gleic proluvial
soluri brune de pădure podzolice
Sunt așezate pe conglomerate aluvionare cu aflorimente de Devonian, depozite de terasă, argile și aluviuni din Cuaternar. Sub colinare întâlnim un mozaic de formațiuni geologice, roci bazaltice, granite, calcare, etc.
Structura geologică de suprafață a unităților geomorfologice de relief este în concordanță cu altitudinea, astfel unitățile muntoase sunt predominant alcătuite din roci metamorfice în care apar din loc în loc intruziuni de roci eruptive și pe alocuri mici suprafețe de sedimentație. Vârsta geologică a teritoriului studiat este legată de tectonica părții apusene a Carpaților Occidentali care, în Neogen, a fost supus unor scufundări tectonice.
3.2. Resursele umane
Comuna Buntești are 4938 locuitori, constituiți în 1268 gospodării în cele 9 sate aparținătoare comunei.
În ultimii 7 ani numărul locuitorilor din comuna Buntești a scăzut cu 235 persoane ,datorită diferenței dintre mortalitate și natalitate.
Astfel, la nivelul anului 2006 în comună s-au înregistrat 63 decese și 37 nașteri, adică un spor demografic negativ și care se manifestă probabil la nivel național. Un procent de 7 % din tineri au migrat spre oraș dar țin legatura cu comuna.
Populația comunei Buntești a cunoscut un regres semnificativ în ultimii 20 de ani, fapt redat de datele ultimelor recensământuri, care arată că în anul 1992 numărul de locuitori era de 5054; în anul 2002 se remarcă o scădere considerabilă la 4766 de locuitori, iar la ultimul recensământ efectuat în anul 2011, numărul acestora scade la 4183 (Fig.2).
Fig.2 Populația totală a comunei Buntești la recensământurile din 1992, 2002, 2011
Involuția numărului de locuitori indică existența unor probleme cu care se confruntă comuna, fapt ce determină populația să se îndrepte spre alte locații mai atractive din punct de vedere al oportunităților, atât în ceea ce privește viața socială, cât și dezvoltarea profesională și de ce nu un mediu mai energic și mai propice pentru comunicarea interumană. O altă cauză care a determinat în timp această scădere este dată de creșterea numărului de emigranți ce s-au îndreptat spre țări din vestul Europei. Acest fenomen a fost sesizat și la nivel național, România confruntându-se după anul 1990 cu exodul populației în străinătate datorită libertății oferite în acest sens. Deficitul natural, reprezentat printr-o rată ridicată a mortalității, a stat și el la baza scăderii numărului populației.
Vârsta populației constituie un element geodemografic de primă importanță, de echilibrul acesteia depinzând în mare măsură modul de desfășurare a activităților economice. Se constată că nu există un echilibru între populația tânără și populația adultă, iar ponderea poulației bătrâne este mică.
Reprezentarea populației pe grupe de vârstă redată în Fig.3, arată un număr destul de scăzut al populației sub 15 ani, comparativ cu numărul populației vârstnice. Se poate vorbi despre un proces de îmbătrânire demografică, fapt exprimat și de forma răsturnată a piramidei. Numărul populației între 0-15 ani este de 604, între 15-59 ani este de 2585, iar peste 59 ani sunt înregistrate 1064 de persoane.
Fig. 3 Piramida vârstelor, 2011
Reprezentarea grafică a populației pe cele două sexe redată în Fig.4, arată un oarecare echilibru între numărul persoanelor de sex feminin- 2076 și a celor de sex masculin- 2107. Acest indicator este important sub aspectul socio-economic, întrucât „ponderea diferită a celor două sexe influențează vizibil balanța resurselor de muncă”( Ilieș A., Stașac M., 2009).
Fig.4 Reprezentarea grafică a populației pe sexe, 2011
Variabilele socio-culturale, mai exact naționalitatea și confesiunea au un rol important în studiul populației pentru determinarea elementelor ce țin de cultură, civilizație și particularitățile teritoriale ale diferitelor confesiuni. Astfel la ultimul recensământ efectuat în 2011, structura confesională era următoarea: ortodocși- 3547, greco-catolici- 3, penticostali- 601, baptiști-24, , fără religie- 3. În anul 2011, din totalul populației de 4183 locuitori, 4177 au avut naționalitatea română și 6- maghiară.
Dintre toate variabilele, cele mai importante pentru dezvoltarea locală sunt cele socio-economice și anume identificarea populației active din total. În Fig.5 am reprezentat grafic ponderea populației active și inactive din total. Cum se poate remarca și din figură, populația inactivă deține un procent îngrijorător de 70%, iar dacă luăm în considerare și procentul de 3% deținut de numărul șomerilor, se poate constata că valorile acestei variabile nu sunt deloc favorabile pentru dezvoltarea economică a comunei. Populația inactivă cuprinde elevii, studenții și pensionarii, însă cea mai ridicată pondere o deține ultima categorie, fapt evidențiat și de reprezentarea grafică a populației pe grupe de vârstă de mai sus. Am luat în calcul pentru realizarea acestui grafic, datele obținute la recensământul din 2002, întrucât nu am găsim date actualizate referitor la acest aspect.
Fig.5 Ponderea populației active și inactive din populația totală, 2002
3.3. Organizarea spațiului rural
3.3.1. Scurt istoric. Administrația publică- comuna și județul
Se pare că în ultima vreme administrația publică a reprezentat o preocupare pentru întreaga societate. Organizarea administrativ–teritorială este necesară în condițiile unei dezvoltări socio-economice, pentru că ea contribuie la buna funcționare a sistemului și la gestionarea mai propice a resurselor locale pe care le deține un teritoriu. De altfel, Ioan Silviu Nistor preciza în lucrarea sa din anul 2000 că: „ instituțiile administrativ – teritoriale constituie de peste șase veacuri unități de bază ale statalității românești, reprezentând armătura de rezistență și de funcționalitate a acesteia”.
Istoria administrării teritoriului a cunoscut mai multe etape care au definit-o de-a lungul timpului, ajungându-se în prezent la forma actuală pe care se ghidează amenajarea teritoriului. Dacă în trecut satul tradițional avea drept caracteristică principală obștea sătească- adică o formă de organizare a muncii care se baza pe teritoriu și pe comunitate, trecerea la comuna rurală ca circumscripție administrativă stabilă a fost determinată de împroprietărirea țăranilor și emanciparea lor de servituțile feudale.
Cel mai important moment din istoria noastră a fost Marea Unire din 1918, care a atras după sine un amplu și complex proces de reorganizare instituțională, administrativă și legislativă a țării. Între anii 1945-1950, administrația locală devine unul dintre obiectivele principale ale autorităților comuniste. Începând din 1950, se trece la sistemul sovietic al regiunilor și raioanelor. Între anii 1964-1965, se produce o schimbare majoră în domeniul organizării administrativ-teritoriale și anume, revenirea la sistemul tradițional românesc al județelor.
După revoluția din 1989 se remarcă o tendință de reconstituire și corectare, ce conferă funcționalitate și competență administrației locale. Actualul sistem marșează pe definirea propriei identități, susținut fiind și de regimul democratic. Satul devine astfel un element esențial care conferă stabilitate și siguranță, atât individului cât și familiei, iar satele se constituie în „celule vii ale organizării de stat, cu viață proprie și personalitate tradițională” ( Nistor I.S., 2000).
Instituționalizarea comunelor rurale s-a făcut prin „Legea Comunală” promulgată la 1 aprilie 1864, lege prin care se consacră personalitatea juridică a acestora. Potrivit dispozițiilor legii, comunele rurale trebuiau să aibă cel puțin 100 de familii sau 500 de locuitori. Factorii constitutivi ai comunei sunt populația, teritoriul și organizarea- aceștia au rolul de a coordona întreaga activitate a locuitorilor așezați pe teritoriul comunei, în scopul satisfacerii propriilor lor interese. Unitățile administrativ-teritoriale, precum: comunele, orașele și județele au fost definite în Legea administrației publice locale nr.215, din 23 aprilie 2001.
Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate și cătune. Comuna are personalitate juridică, posedă un patrimoniu și are inițiativa în tot ceea ce privește administrația, interesele publice locale, exercitând în condițiile legii, autoritatea în limitele administrativ-teritoriale proprii. Autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune sunt consiliile locale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități executive.
3.3.2. Spațiul rural
Etimologic cuvântul rural provine din latinescul rurs, ruris și se referă la cultură, câmpuri, teritoriu ocupat, locuit, amenajat și muncit de om. Spațiul rural are capacitatea de a conserva și reconstrui cadrul natural, ca urmare a unei presiuni antropice mai reduse, asociată cu tipul exploatării economice și nivelul general de dezvoltare al forțelor de producție.
Conform art. 2 din Proiectul de Cartă Europeană a Spațiului Rural, elaborat de Comisia de Agricultură și Dezvoltarea Rurală a Consiliului Europei, prin spațiu rural se înțelege: “ terenul agricol, aferent culturilor și creșterii animalelor, precum și spațiului funciar neagricol aferent altor întrebuințări decât agricultura și anume locuirea sau activitățile oamenilor care trăiesc în mediul rural.”
Un factor decisiv în stabilirea tipului de așezare rurală îl constituie forma de relief pe care se mulează. Astfel, comuna Buntești este situată într-un areal depresionar; toate satele componente au o structură adunată și sunt dispuse liniar de-a lungul unor drumuri sau văi: Crișul Pietros, Crăiasa, valea Leurdesei și Inarului.
Ocupațiile tradiționale de bază ale locuitorilor au fost cultivarea pământului , creșterea animalelor și pomicultura. Oamenii au defrișat pădurile în mod conștient, metodic, pentru a obține terenurile de care aveau nevoie pentru culturile cerealiere.
Organizarea spațiului rural este direct legată de nivelul de dezvoltare, respectiv profilul socio-economic, cât și de condițiile geografice, îndeosebi cele de relief și cele hidrografice. Așadar, modul de organizare a teritoriului reflectă evoluția genurilor de activități, a funcțiilor și a posibilităților de dezvoltare a comunei în cauză. După cum se poate observa în cazul comunei Buntești, gospodăriile au o structură adunată, fiind situate la distanțe mici unele de altele, terenurile agricole detașându-se în exteriorul vetrei, iar satul fiind unul de tip linear. În ceea ce privește numărul de locuitori, satele aparținătoare comunei Buntești se înscriu în categoria satelor mici și mijlocii, cu un număr de locuitori ce variază de la o localitate la alta, de la 300 la 800 de locuitori.
Satele componente ale comunei Buntești: Brădet, Dumbrăvani, Ferice, Lelești, Poienii de Jos, Poienii de Sus, Săud și Stâncești și reședința de comună- Buntești, au o funcție predominant agricolă, fiind specializate în cultura plantelor, creșterea animalelor, viticultură și pomicultură. Funcția industrială a comunei, este bine reprezentată prin exploatarea și debitarea masei lemnoase; iar în ceea ce privește sectorul terțiar, mai precis cel al serviciilor, țin să menționez că acest areal în care este situată comuna Buntești, dispune de un potențial natural remarcabil prin bogăția peisajului, care însă nu este exploatat eficient- nu există condiții optime pentru practicarea turismului rural.
3.4. Economia rurală
3.4.1. Caracteristicile economiei în comuna Buntești
Principalele caracteristici economice ale comunei sunt direct legate de ocupația predominant agrară a localității. Pentru comuna Buntești, elementele cu potențial sunt: terenurile arabile cu capacități productive bune, fond forestier bogat, cadru natural favorabil activității turistice. Comuna nu dispune de resurse naturale majore, însă beneficiază într-o anumită măsură de variate posibilități. Una din principalele resurse este pădurea, teritoriul forestier acoperind peste 1500 ha. Sectorul primar este foarte bine reprezentat, sectorul secundar este reprezentat de agenții economici care se ocupă cu exploatarea masei lemnoase; în comună își desfășoară activitatea și o brutărie cu o desfacere de 3000 de pâini pe zi, dar și 27 de agenți economici care se ocupă cu desfacerea mărfurilor cu amănuntul. Toate acestea, adunate nu reușesc să satisfacă necesarul de locuri de muncă, însă există în proximitate companii care reușesc să suplinească acest aspect; printre acestea se numără S.C. European Drinks S.A. și S.C. European Food S.A., care au creat un număr semnificativ de locuri de muncă, deservind astfel și o parte din populația comunei Buntești. În ceea ce privește sectorul terțiar, adică cel al serviciilor, țin să menționez că pe teritoriul comunei Buntești acesta nu a fost dezvoltat îndeajuns, raportat la potențialul turistic de care dispune acest areal. Dintre toate serviciile, turismul este cel mai neglijat, fapt ilogic, având în vedere că acestuia ar trebui să i se acorde cea mai mare importanță, mai ales datorită așezării geografice a comunei și cadrului natural, căci în viziunea mea este un sector de activitate ce ar avea un cuvânt de spus în cadrul revitalizării economice a comunei. Un alt aspect demn de remarcat pentru comuna Buntești îl reprezintă o ocupație aparte a locuitorilor și anume: culegerea și valorificarea plantelor medicinale. Acest obicei s-a păstrat aici încă din cele mai vechi timpuri, reușind în momentul de față să genereze afaceri de familie, contribuind totodată la dezvoltarea economiei locale și de ce nu la crearea unui brand local.
În ansamblu, viața economică a comunei se situează la începutul demarării unui proces de dezvoltare prin: numărul societăților comerciale aflate în creștere, prin conștientizarea necesității de dezvoltare a unor unități de cazare în comună și prin oportunitatea accesării fondurilor europene pentru dezvoltarea locală. Așadar printr-o bună eficientizare a cooperării, în cadrul tuturor celor trei sectore, s-ar ajunge finalmente la ceea ce înseamnă o propășire economică a comunei.
3.4.2. Agricultura
Agricultura este strâns legată de dezvoltarea rurală-concept ce stă la baza măsurilor de creștere a nivelului de dezvoltare economică și socială, de îmbunătățire a condițiilor de muncă și de trai și de promovare a principiului de egalitate a șanselor în mediul rural. Dezvoltarea rurală urmărește: reconversia profesională, creșterea numărului locurilor de muncă, creșterea nivelului de siguranță și de calitate a produselor alimentare, modernizarea fermelor și asigurarea unor venituri adecvate și stabile pentru fermieri, precum și rezolvarea problemelor ecologice.
Având în vedere tradiția practicării agriculturii încă din cele mai vechi timpuri și ponderea ridicată a populaței Globului ocupată în domeniul agricol de 42%, acest sector de activitate este primul care trebuie dezvoltat în mediul rural. Întrucât agricultura este știința, arta sau practica care se ocupă cu procesul producerii de hrană vegetală și animală prin cultivarea plantelor și creșterea animalelor, aceasta trebuie să dispună de un spațiu potrivit în care să se desfășoare aceste activități, respectiv de teren agricol favorabil.
Înainte de 1989, la nivel de comună a fost înființată o Cooperativă Agricolă de Producție. Colectivizarea a implicat transferarea dreptului de proprietate asupra pământului de la indivizi la stat, astfel că într-un timp foarte scurt țăranii au devenit din proprietari ai pământului, simple unelte de muncă. Situația s-a schimbat după 1989; odată cu apariția Legii 18/1991 a fondului funciar, țăranii au intrat din nou în posesia pământului, distribuirea acestuia făcându-se conform vechilor amplasamente, pe baza reconstituirii dreptului de proprietate.
Agricultura reprezintă ocupația de bază a locuitorilor, fiind însă practicată la scară redusă datorită întinderii mici a terenurilor cultivabile. Principalele îndeletniciri sunt: creșterea animalelor, cultura plantelor și pomicultura. În comună se cresc bovine, ovine, cabaline, păsări; în ceea ce privește cultura plantelor, se remarcă producțiile de cereale și leguminoase. La fel cum am menționat anterior, locuitorii comunei au o ocupație aparte- culegerea plantelor medicinale, aceasta constituind o posibilitate de relansare economică.
Comuna Buntești nu face abstracție de la regulă, astfel că aici, la fel ca în majoritatea regiunilor din România se practică o agricultură de subzistență. Suprafețele mici de pământ și imposibilitatea adoptării tehnicilor moderne în agricultură, conduc la o producție dependentă de capriciile vremii. Produsele vegetale obținute din cultivarea pământului se folosesc în gospodăriile proprii, ca hrană pentru consumul propriu și pentru animale. În comună nu există societăți agricole și nici asociații agricole, pământul lucrându-se individual, de către proprietarii de exploatații agricole, cu animale, mașini și utilaje proprii. Suprafața terenului agricol este de 2808 ha. Ponderea sectorului agricol în economia comunei este de 30%, procentul fiind în continuă scădere. Principalele culturi întreținute sunt cele de porumb, cartofi și grâu. Pomicultura se practică în zonele colinare, în plantații neînchegate, prin pomi răzleți. Legumicultura se practică la scară foarte redusă, pe suprafețe care asigură subzistența. În zonă nu sunt asociații agricole, exploatarea pământului făcându-se la nivel familial. De asemenea, în comună nu sunt puncte de prelucrare a culturilor.
În Buntești sunt 1380 de exploatații agricole individuale, din care 767 exploatații sub 2 ha, 589 exploatații între 2-5 ha și 24 exploatații între 5-10 ha. În ceea ce privește zootehnia, în comună sunt 1286 bovine, 612 ovine, 210 caprine și 1900 porcine. Zootehnia se practică în gospodării individuale, în microferme cu un număr redus de animale; nu există ferme în comună. Nu sunt puncte de colectare a laptelui, de prelucrare a pieii și lânii și nici abatoare. Locuitorii folosesc produsele pentru consumul propriu sau în mică măsură pentru piață.
Agricultura comunei Buntești îmbracă un caracter mixt, creșterea tradițională a animalelor depășind sectorul vegetal. Ambele ramuri ale agriculturii au un caracter extensiv și au o productivitate scăzută, asigurând produse de subzistență. Aceste caracteristici au la bază faptul că, în conformitate cu constrângerile orografice, climatice și pedologice, ponderea terenurilor arabile este deosebit de redusă, mai semnificativă fiind ponderea pășunilor și fânețelor.
3.4.3. Turism rural și agroturism
România deține un complex peisagistic de neprețuit, fiind una dintre țările cu bogate forme de relief, care în timp au constituit adevărate monumente ale naturii.
Multe dintre aceste locuri au fost descoperite și valorificate, devenind puncte de interes turistic, însă mare parte au rămas în anonimat, în principal datorită infrastructurii, care nu a permis accesul spre acestea.
Într-o Românie a secolului XXI, în care până și noțiunea de peisaj rătăcește între politică, societate și cultură, este esențial să ne amintim adevăratul înțeles al acestui termen. Conform Dicționarului Explicativ Român, peisajul reprezintă „o parte din natură care formează un ansamblu artistic și poate fi cuprinsă dintr-o singură privire”; rezultă din combinarea factorilor naturali cu cei antropici.
Astăzi, din dorința de a deveni și noi europeni, renunțăm la originile noastre și astfel ne pierdem identitatea. România este o țară care iese în evidență prin bogăția cadrului natural, motiv pentru care trebuie să valorificăm și să întreținem peisajul rural. Acesta reprezintă expresia vizibilă a interacțiunii agricultorului asupra cadrului natural: câmpurile cultivate, fermele, satele, dotările agricole. Într-un cadru impus de natură, fiecare civilizație a adus soluții originale pentru organizarea și valorificarea spațiului: unelte, arhitectură rurală, tehnici de amenajare.
Fiind o comună în care populația este majoritar antrenată în sectorul primar, Buntești va atrage nu doar prin cadrul natural ci și prin cel antropic. Obiceiuri, unelte, clădiri-precum Biserica și alte case cu o arhitectură specifică, pot fi scoase din anonimat, devenind puncte de interes turistic. Acest lucru este valabil pentru întreaga comună, deoarece fiecare sat în parte are o latură ce poate fi valorificată turistic. De exemplu în Brădet, există o biserică de lemn ce poartă hramul „Sf.Ioan Teologul” și care datează din anul 1733; a fost pictată în secolul XVIII de David Zugravu. În anul 2014 a fost ridicat în satul Poienii de Sus un monument, în cinstea eroilor căzuți în cele două războaie mondiale. Astfel de monumente se mai găsesc și în satele: Brădet, Săud, Dumbrăvani și Lelești.
Fig.6 Monumentul eroilor din satul Poienii de Sus (foto: Ștefana Lucaciu)
Comuna nu beneficiază prea mult de pe urma turismului, mai mult practicându-se agroturismul și turismul de agrement. Locuri de cazare sunt în casele amenajate pentru agroturism fiind în număr suficient pentru practicarea acestui gen de turism. Totuși turistul nu poate trece neinteresat prin comună, fără să se oprească măcar la cele două biserici de la Stâncești și Brădet construite în secolul al XVI- lea. Ponderea cea mai însemnată în sectorul turistic o are deținerea de către comuna Buntești a platoului carstic Padiș, dar până la o amenajare corespunzătoare, comuna nu are decât dezavantaje, transportul resturilor rămase de pe urma turiștilor fiind costisitor.
În satul Brădet, se află „Avenul din Tătăroaia”, la o altitudine de 1250 m, în versantul nordic al vârfului Tătăroaia. Acesta are o valoare biospeologică, având un traseu vertical, de 6 metri adâncime, continuat cu un traseu orizontal de 40 metri lungime. La nord de satul Ferice, la o altitudune de 410 metri se află Peștera de la Ferice, de circa 260 metri adâncime, fiind traversată de un pârâu care apare la suprafață printr-un izbuc. Are valoare paleontologică, fiind un depozit fosilier de vârstă pleistocenă, abundent în resturi de „ursus Spelaeus”.
Fig.7 Biserica veche și cea nouă din Poienii de Sus (foto: Ștefana Lucaciu)
Din cele prezentate anterior, se poate identifica un veritabil potențial turistic al comunei Buntești, prin valoroasele resurse atractive date de prezența reliefului carstic din Munții Apuseni. Astfel, în acest spațiu, turismul rural se poate constitui într-o activitate economică capabilă să contribuie la o dezvoltare locală durabilă.
Turismul rural reprezintă „o stare de spirit, ce implică deopotrivă ospitalitate din partea comunității rurale și respect și considerație pentru mediul rural, din partea turistului (Petrea, Rodica, 2004). Această formă de turism se desfășoară în mediul rural, valorificând resursele turistice locale ce ilustrează identitatea locală. În acest areal se poate practica și un turism recreativ, prin realizarea unor drumeții montane, practicarea sporturilor de iarnă, a speoturismului- dat fiind numărul mare de peșteri, a turismului religios- vizitarea bisericilor de lemn și nu în ultimul rând prin vânătoare sau pescuit sportiv. Infrastructura turistică nu este dezvoltată, în comuna Buntești există un număr număr insuficient de locuri de cazare în raport cu cererea turistică. De aceea se impune asigurarea unor unități de cazare care să acopere cererea, precum și amenajarea unor campinguri, popasuri turistice sau înființarea unui sat de vacanță.
Agroturismul permite o valorificare a excedentului de cazare de care dispune o gospodărie țărănească, pregătită și amenajată adecvat pentru primirea oaspeților, asigurarea mesei și a altor activități complementare, dependente direct de specificul economic al fermei – produse proprii, specialități regionale (Petrea, Rodica, 2004). Această formă a turismului rural generează circulația turistică și duce la creșterea veniturilor realizate în mediul rural. Printre avantajele obținute prin practicarea turismului rural și implicit a agroturismului se numără: crearea de noi locuri de muncă, creșterea utilizării forței de muncă în activități neagricole, promovarea și dezvoltarea serviciilor, stabilizarea populației prin fixarea forței de muncă, precum și deschiderea de noi perspective investiționale.
Premisele dezvoltării sunt asigurate de amplasarea strategică a comunei în sistemul turismului de tranzit- zona montană și în zona de influență a centrului de importanță zonală, Beiuș. Comuna Buntești reprezintă principala poartă de acces spre traseele montane din zona Parcului Natural Munții Apuseni, care grupează obiective turistice cu valori naturale de mare atractivitate. Turismul local poate fi reprezentat printr-un turism de agrement, sau de pasiune pentru cunoașterea valorilor patrimoniului natural sau cultural: bisericile de lemn, moara de apă de la Săud, șurile poligonale din Ferice, tradițiile și obiceiurile locale, tehnica ceramicii nesmălțuite din satul Lelești, tehnica țesăturilor textile tradiționale din satele Brădet și Dumbrăvani. Însă, de departe, cel mai interesant tip de turism, este turismul terapeutic, care se practică în satele Buntești, Poienii de Jos, Poienii de Sus și Ferice, aici dezvoltându-se o adevărată farmacologie vegetală. În Poienii de Jos, există un număr de 40 de familii care au ca ocupație de bază culegerea plantelor medicinale și valorificarea acestora. În celelalte sate ale comunei, această ocupație este valorificată de un număr mai mic de persoane.
Fig.8 Peisaj rural- sat Poienii de Jos (foto: Ștefana Lucaciu)
Locuitorii comunei au descoperit această îndeletnicire din cele mai vechi timpuri și au păstrat cu sfințenie rețetele medicamentelor pe care le preparau. În prezent au reușit să dezvolte un brand local, cultivă în propria gospodărie plante medicinale și toată familia este implicată în această activitate. Au reușit să se dezvolte și cu ajutorul internetului, având reclame pe mai multe site-uri și comenzi tot mai mari. Periodic, unul sau doi membri ai familiei se deplasează în stațiuni cu scop terapeutic din țară pentru a-și promova produsele. În propria gospodărie au deschis puncte de desfacere a produselor pe care le prepară în laboratoare.
Fig.9 Farmacie naturistă în satul Ferice (foto: Ștefana Lucaciu)
3.5. Instituțiile, dotările și infrastructura tehnico-edilitară
În comuna Buntești există 7 cămine culturale, aflate într-o stare deplorabilă din cauza lipsei de fonduri pentru renovare, acestea fiind construite prin anii 50; dintre nevoile comunitare nesatisfăcute, cea mai acută este nevoia de cultură, pentru că în zonă nu există cinematograf, sală de spectacole, iar cel mai apropiat teatru se află la 100 kilometri distanță.
Având în vedere faptul că este reședință de comună, în localitatea Buntești se regăsește cea mai mare parte a instituțiilor: Primăria și Consiliul Local, Poliția, Școala cu clasele I-VIII, o grădiniță, cămin cultural, dispensar uman, cabinet stomatologic, punct farmaceutic, bibliotecă.
Fig.10 Clădirea Primăriei, Poliției și a Consiliului local al comunei Buntești (foto: Ștefana Lucaciu)
În ceea ce privesc dotările și infrastructura tehnico-edilitară, comuna Buntești dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apă, sursa de apă potabilă fiind un izvor de suprafață. Lungimea rețelei de distribuție este de 19,4 km. Nu există sistem centralizat de canalizare la nivelul comunei, gospodăriile care au instalații interioare de alimentare cu apă fiind dotate cu fose septice. Toate rețelele sunt vechi, făcute prin contribuția cetățenilor, fără proiecte, cu debite insuficiente. Alimentarea cu energie electrică este realizată prin intermediul liniei de medie tensiune. Pe raza comunei nu există rețea de alimentare cu gaze naturale. În întreaga comună este introdus sistemul de televiziune prin cablu, tot teritoriul comunei fiind acoperit de rețele de telefonie mobilă.
Infrastructura de transport este dată de artera principală DJ 763, care străbate satul Buntești, având o lungime pe teritoriul comunei de 6,5 km, din care se desprind drumuri comunale de pământ perpendiculare pe aceasta și care sunt pietruite. În comună se regăsesc următoarele drumuri mai importante: DC 159 Săud-Ferice, DC 141 Buntești-Lelești DC 252 Stâncești-Chișcău.
3.6. Evaluarea, protecția și conservarea calității mediului în comuna Buntești
Orice activitate umană și implicit existența individului este de neconceput în afara mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum și a fiecărei componente a sa în parte, își pun amprenta asupra nivelului existenței și evoluției indivizilor. Asigurarea unei calități corespunzătoare a mediului, protejarea lui ca necesitate a supraviețuirii progresului reprezintă o problemă de interes major și certa actualitate pentru evoluția socială.
Pe raza comunei Buntești nu există surse de poluare de natură tehnogenă. Satele mu au depozite organizate pentru stocarea deșeurilor de tip menajer, acestea fiind distruse prin incinerare în perioade de primăvară și toamnă sau depozitate în locuri periferice ale localităților respective
Haldele de deșeuri menajere perturbă evident mediul ambiant (mirosuri neplăcute, deșeuri transportate de vânt, scurgeri rezultate din putrefacții) cu pericol de poluare a mediului înconjurător peste limitele admisibile și impact asupra sănătății populației. Dezvoltarea industrială mu ridică probleme deosebite la nivel teritorial în ceea ce privește formarea unor stânjeniri importante între unitățile industriale și mediul construit. Unitățile de tip industrial existente pe teritoriul comunei care pot prezenta probleme de poluare atmosferică și care necesită supraveghere sunt din categoria industriei prelucrătoare a lemnului.
IV. ANALIZA CRITICĂ. SOLUȚII ȘI PROPUNERI
4.1. Analiza SWOT
4.2. Direcții generale ale dezvoltării locale
Voi încerca în acest capitol să identific factorii de risc cu care se confruntă în prezent comuna, precum și elementele de analiză inițială prin interpretarea situației actuale, prezentată anterior. Punctul de plecare îl constituie identificarea problemelor care afectează comunitatea locală și care găsesc rezolvare prin inițierea dezvoltării locale.
În urma analizei SWOT, pe care am realizat-o la nivelul comunei Buntești, a reieșit ca fiind extrem de importantă susținerea sectoarelor care prezintă potențial de dezvoltare, în acest sens fiind reținute dezvoltarea serviciilor, a sectorului productiv, agricol și a turismului. Din cele prezentate, se evidențiază faptul că am marșat pe valorificarea punctelor tari, respectiv tradiția din zonă în ceea ce privește culegerea și valorificarea plantelor medicinale, dar și pe o evaluare corectă a oportunităților viitoare pentru acest areal, în special în domeniul serviciilor și al turismului. Pentru contracararea punctelor slabe reprezentate de pierderea în ultima perioadă a unui număr important de locuri de muncă, se preconizează crearea unui mediu propice pentru atragerea de noi investitori, precum și pentru susținerea inițiativelor micilor întreprinzători. Astfel se reliefează trei priorități principale și anume: stimularea investițiilor durabile în comună, dezvoltarea și creșterea calității activităților în domeniul agricol și susținerea și dezvoltarea turismului.
Stimularea investițiilor durabile în comună se poate face prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor și al activităților productive. Acest fapt are în vedere creșterea nivelului de ocupare a populație din Buntești și valorificarea resurselor umane existente la nivelul comunei. Analiza socio-economică scoate în evidență mai multe sectoare cu un potențial de dezvoltare deosebit de ridicat- sectorul productiv, agricol, zootehnic și cel al serviciilor. Așadar, prin dezvoltarea unor investiții se poate asigura crearea unor locuri de muncă în domenii în care există deja o forță de muncă calificată. Pentru comuna Buntești este vitală reactivarea unor resurse umane și fizice, această politică asigurând o anumită continuitate procesului de dezvoltare.
Politica de dezvoltare durabilă are în vedere o serie de măsuri principale, dintre care amintesc: asigurarea de oportunități egale de angajare pentru toți locuitorii; asigurarea accesului la informații cu privire la locurile de muncă disponibile la nivel local, județean și internațional; valorificarea permanentă a resurselor umane prin dezvoltarea unor programe de formare profesională; dezvoltarea unor proiecte pentru creșterea corespondenței între cererea și oferta de muncă. Atragerea de noi investitori în comuna Buntești reprezintă o inițiativă deosebit de importantă pentru asigurarea de noi locuri de muncă în zonă, dar și pentru creșterea competitivității. Acest fapt trebuie să aibă în vedere și impactul viitor al investiției din punct de vedere social și al respectării normelor de mediu. Pentru atingerea acestui scop este necesară instituirea unei politici sustenabile de atragerea a investitorilor, dezvoltarea unor activități de promovare a potențialului socio-economic și dezvoltarea unui climat propice pentru investitorii locali și străini. Susținerea întreprinzătorilor mici și mijlocii reprezintă un segment important al conceptului de dezvoltare locală, având în vedere că majoritatea firmelor existente la nivelul comunei fac parte din această categorie.
Având în vedere apartenența comunei la spațiul rural, un pilon important în dezvoltarea locală îl constituie agricultura, una dintre principalele activități înregistrate în Buntești, cu o importantă tradiție în acest sens, mai ales în zootehnie. În pofida potențialului deosebit din zonă, a pământului fertil și a condițiilor climatice favorabile, activitatea agricolă se confruntă cu o serie de pericole, determinate de dificultatea de a face față produselor din import. La toate acestea se adaugă faptul că în ultimii ani productivitatea în agricultură a scăzut foarte mult datorită divizării pământului, ceea ce a avut drept rezultat exploatațiile mici, mecanizarea limitată, tehnici agricole de mult depășite, precum și probleme în menținerea în stare bună a infrastructurii agricole. Producătorii agricoli se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește modul de exploatare a pământului și insuficientele asociații agricole care să dezvolte o agricultură intensivă. Creșterea competitivității are în vedere sprijinirea investițiilor în domeniul dotării cu mașini și utilaje, introducerea de soiuri cu productivitate mai ridicată, refacerea sistemelor de irigații, creșterea dimensiunilor exploatațiilor agricole prin stimularea asocierii și alte măsuri specifice care să ducă la creșterea randamentului folosirii terenurilor agricole de bună calitate din comună.
Sectorul zootehnic a înregistrat și el de asemenea un declin continuu, deoarece mare parte a complexelor, după 1989, au fost dezafectate sau destinate unor activități industriale. Astfel se dorește consolidarea de noi ferme, promovarea asociațiilor de producători și dezvoltarea agriculturii ecologice. În mod simplu, agricultura ecologică este un sistem agricol menit să furnizeze consumatorului, alimente proaspete, gustoase și autentice și care în același timp respectă ciclul natural de viață al sistemelor.
Pentru a obține acest lucru, agricultura ecologică se bazează pe un număr de obiective și principii, la fel ca și pe bunele practici create să minimizeze impactul omului asupra mediului înconjurător, asigurându-se în același timp că sistemul agricol operează pe cât de natural posibil. Practicile specifice agriculturii ecologice cuprind:
rotația culturilor ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei
limite foarte stricte privind folosirea pesticidelor sintetice chimice și a îngrășămintelor chimice, a antibioticelor pentru animale, a aditivilor alimentari și a altor substanțe complementare folosite pentru prelucrarea produselor agricole
interzicerea folosirii organismelor modificate genetic
valorificarea resurselor existente la fața locului, ca de pildă folosirea ca fertilizator a gunoiului provenit de la animale și a furajelor produse la fermă
alegerea unor specii de plante și animale rezistente la boli și dăunători, adaptate condițiilor locale
creșterea animalelor în libertate și adăposturi deschise și hrănirea acestora cu furaje ecologice
folosirea unor practici de creștere a animalelor adaptate fiecărei rase în parte
Fermierii care practică agricultura ecologică fac tot posibilul pentru a obține alimente din mediul înconjurător folosind sisteme cât mai apropiat posibile de cele existente în mod natural.
Ei lucrează pe baza conceptului circuitului închis al agriculturii. De exemplu, solul fertil care rezultă din folosirea gunoiului de grajd și din formarea unui sol în care materia organică acționează ca agent de fertilizare, micșorează eroziunea solului și pierderea de apă și nutrienți. Mai mult, inputuri cum sunt gunoiul de grajd și nutrețurile ar trebui produse, în principiu, în aceeași fermă în care sunt folosite, sau în fermele vecine, pentru a reduce nevoia de inputuri externe.Fermierii care practică agricultura ecologică încearcă să creeze armonie între natură și oameni prin practici care necesită lucrări manuale și care au în același timp un impact scăzut asupra mediului. Acestea includ combaterea mecanică a buruienilor în locul folosirii erbicidelor.
Pentru fermierii care practică agricultura ecologică, starea bună a solului și respectul față de mediu sunt de o importanță crucială pentru supraviețuirea oamenilor și a animalelor:
Folosirea responsabilă a energiei și a resurselor naturale
Menținerea diversității biologice
Menținerea echilibrelor ecologice regionale
Îmbunătățirea fertilității solului
Menținerea calității apei
Dezvoltarea locală presupune și susținerea micilor agricultori și dezvoltarea serviciilor de asistență pentru aceștia. Susținerea acestei categorii este deosebit de importantă, deoarece multe dintre aceste persoane nu au alte surse de venit. Formele de sprijin se referă la oferirea de informații cu privire la posibilitățile de finanțare sau de acordare a unor subvenții, sprijin pentru găsirea unei piețe de desfacere, suport pentru inițierea agriculturii ecologice mai sus amintită.
Componenta fundamentală a dezvoltării economice a comunei Buntești este turismul. Integrarea turismului în conceptul de marketing teritorial ține de oportunitatea pe care acesta o oferă pentru promovarea zonei. În acest sens se impune amenajarea obiectivelor turistice, diversificarea și modernizarea posibilităților de cazare în vederea dezvoltării turismului de afaceri, păstrarea și valorificarea potențialului natural și cultural, realizarea unor materiale de informare și promovare alternativă a ofertelor turistice din diferite surse de comunicare, intensificarea activităților culturale și dezvoltarea continuă a relațiilor transfrontaliere, precum și dezvoltarea marketingului teritorial prin crearea unui brand local.
Dezvoltarea resurselor umane și a serviciilor sociale urmărește investiția în resursele umane în vederea creșterii gradului de ocupare și a combaterii excluziunii sociale. Principalele aspecte de care trebuie să se țină seamă pentru îndeplinirea acestui obiectiv se referă la susținerea sistemului de educație primară și de formare profesională, combaterea fenomenului de abandon școlar timpuriu și de participare scăzută la educație- fenomen des întâlnit în cadrul localităților rurale, precum și susținerea incluziunii sociale și dezvoltarea societății informaționale. Se impune sprijinirea sistemului de învățământ și a formării profesionale continue; în vederea asigurării unei calități crescute a învățământului sunt necesare o serie de investiții în infrastructura fizică, dar și în formarea continuă a cadrelor didactice. Măsurile care sunt prevăzute se referă la asigurarea spațiului fizic și a dotărilor necesare, inclusiv acces crescut la internet, dar și la creșterea calității procesului de învățământ și asigurarea accesului egal la actul educațional. Pentru realizarea obiectivelor propuse pentru acest sector, se prevede intensificarea legăturilor care există deja între școală și diverse instituții locale, pentru dezvoltarea unor programe adaptate nevoilor societății contemporane, dar și pentru dezvoltarea unei oferte educativ-culturale atractive. Școala ar trebui să se constituie într-un partener important al administrației publice locale în procesul de dezvoltare durabilă, fiind necesare pe viitor intensificarea legăturilor dintre instituțiile educative și mediul economic, în vederea unei corelări optime între oferta și cerințele de pe piața muncii.
În condițiile producerii unor modificări pe piața muncii este necesară dezvoltarea unor măsuri active pentru creșterea gradului de ocupare. Aceste măsuri contribuie la scăderea ratei șomajului, conducând la creșterea gradului de integrare a tinerilor pe piața muncii, în special prin angajarea tinerilor și a șomerilor de lungă durată. În vederea asigurării unui standard ridicat al calității vieții este necesară și existența unei infrastructuri sociale dezvoltate, în concordanță cu nevoile actuale ale populației. Dintre cele mai importante amintesc infrastructura sanitară, cea a serviciilor sociale adresate diverselor categorii de persoane, dar și infrastructura culturală și cea destinată petrecerii timpului liber.
Acest tip de măsuri vizează necesitatea dezvoltării unei rețele de servicii sociale acordate grupurilor dezavantajate și persoanelor aflate în nevoie, în vederea prevenirii riscului de marginalizare sau excluziune socială. Dezvoltarea și acordarea serviciilor sociale se află în responsabilitatea autorităților locale care pot elabora programe de servicii organizate în relație directă cu nevoile concrete ale populației, cu posibilitățile financiare și implicarea comunității. Alături de dezvoltarea unei infrastructuri fizice corespunzător dotată, se impune și creșterea accesului la informații cu privire la serviciile care sunt oferite pe raza comunei. Nivelul de trai este deopotrivă influențat de accesul la activități sportive, de recreere și de timp liber. Dezvoltarea unor astfel de activități poate duce la creșterea gardului de ocupare.
Una dintre caracteristicile specifice ale comunității este componența multi-etnică, etniile care se regăsesc dezvoltând de-a lungul timpului relații de colaborare. Totuși, o serie de factori- în special de ordin financiar, au determinat creșterea gradului de sărăcie a populației de etnie rromă, fenomen care are drept consecință și intensificarea ratei de abandon școlar a copiilor rromi. La fel ca și în alte părți ale României, populația rromă se caracterizează printr-un nivel scăzut de educație și printr-o formare profesională neadecvată cerințelor pieței. Toate aceste aspecte sunt premisele unor viitoare excluderi și marginalizări sociale, limitând accesul acestora la locuri de muncă și drepturi sociale.
4.3. Importanța poziției geografice a comunei
Dacă stăm să analizăm fiecare componentă inclusă în diagnosticul teritorial pe care l-am realizat, pornind de la poziția geografică a comunei în cadrul județului Bihor, se poate afirma că relațiile în teritoriu pe care aceasta le are cu comunele și orașele din jur sunt într-o oarecare măsură facile. Comuna Buntești este situată la o distanță considerabilă de reședința de județ- Municipiul Oradea, fapt ce atrage după sine o serie de aspecte negative în ceea ce privește strânsa legătură cu autoritățile județene. Poziția periferică a comunei în cadrul județului se poate constitui în timp într-un impediment în ceea ce privește dezvoltarea sa locală. Totuși, comuna Buntești se bucură de poziționarea oarecum echidistantă de orașele din sudul județului: Ștei, Vașcău și Beiuș. Față de Sudrigiu, comuna este situată la 5 km distanță, ceea ce în timp i-a adus numai beneficii, atât în ceea ce privește accesul la serviciile publice, cât și în privința locurilor de muncă, deoarece este cunoscut faptul că grupul de firme Transilvania își desfășoară activitatea aici- aceștia au creat un număr semnificativ de locuri de muncă, deservind astfel și o parte a populației din Buntești. Accesul în comună se face prin DN 76 Oradea-Deva, această arteră națională de circulație având o importanță capitală în procesul de dezvoltare al comunei. Acest aspect este demn de luat în considerare, pentru că facilitează accesul în interiorul comunei și astfel contribuie la buna desfășurare a circulației în vederea asigurării celorlalte servicii de care are nevoie comuna. Ceea ce se poate face în acest sens, adică pentru păstrarea și îmbunătățirea relațiilor pe care comuna le are cu teritoriile din jur, este păstrarea într-o stare bună a căilor de acces în zonă și menținerea calității acestora pe raza comunei.
Așadar, aceste aspecte ce țin de poziția geografică a comunei sunt foarte importante atunci când facem referire la dezvoltarea locală, pentru că sunt premisele pe care se constituie aceasta. Comuna Buntești, cum am precizat anterior nu se bucură de cea mai favorabilă poziție în cadrul județului, însă cum acest lucru nu se poate schimba, tot ce rămâne de făcut este să valorifice fiecare relație pe care o are cu teritoriile din jur și să păstreze o legătură cu acestea. Însă un aspect demn de menționat este situarea în apropiere a obiectivului turistic de interes național, respectiv Peștera Urșilor din localitatea Chișcău, care aduce anual un număr semnificativ de turiști.
4.4. Relieful și dezvoltarea
În ceea ce privește relieful comunei Buntești, aceasta este situată într-un areal depresionar fapt ce permite buna desfășurare a activităților economice și sociale. Relieful s-a constituit de multe ori ca un factor restrictiv pentru desfășurarea activităților umane. Acesta stă la baza apariției și evoluției așezărilor umane, deoarece încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să se stabilească în locuri cu un potențial natural ridicat, adică acolo unde pot să își desfășoare în condiții optime activitățile de zi cu zi, să poată să își procure hrana cu ușurință și să găsească suficiente resurse care să contribuie la o dezvoltare endogenă. Din punct de vedere economico-funcțional, marea majoritate a satelor din Depresiunea Beiușului au un caracter agricol, creșterea animalelor, extracția bogățiilor subsolului și prelucrarea lemnului, completând perfect această ocupație de bază. Pluritatea factorilor care au acționat asupra satului bihorean, ca realitate economică, istorică și socială, precum și geografia locului au determinat nu numai forma satelor, dar și forma și structura gospodăriilor în perimetrul vetrei satului. Așadar, satele componente ale comunei Buntești au toate o structură adunată, fiind situate de-a lungul unor cursuri de apă.
Pentru comuna Buntești, relieful nu a constituit un impediment în dezvoltarea sa, deoarece de regulă depresiunile sunt considerate zone de refugiu pentru populație prin particularitățile pe care le prezintă; deci altitudinile de 300-400 de metri, care urcă până la 1000 de metri și chiar mai mult, au generat un relief favorabil practicării agriculturii, creșterii animalelor și dezvoltării pomiculturii și viticulturii. Ceea ce am încercat să scot în evidență prin această analiză, este importanța pe care relieful o poate avea în desfășurarea procesului de dezvoltare locală, iar ca un rezultat al acestei analize, pot afirma că relieful este esențial atunci când vorbim de politica de dezvoltare locală și nu numai. În comuna Buntești, condițiile fizico-geografice permit desfășurarea activităților agricole și practicarea unei agriculturi care să depășească aspectul de subzistență și care să contribuie la propășirea sectorului primar. De asemenea, întinderea mare a pășunilor și fânețelor contribuie la încurajarea creșterii animalelor, dezvoltând același sector economic pe care l-am amintit anterior. Arealul acesta se bucură de un relief care permite practicarea pomiculturii și a viticulturii,precum și culegerea plantelor medicinale care se găsesc doar în acest areal depresionar.
Relieful este foarte important atunci când vorbim despre așezări rurale și nu numai, pentru că acesta condiționează forma și funcția unui sat, fiind ca o pecete asupra locurilor și oamenilor. De aici se trage profilul fitoteraputic al comunei Buntești și funcția sa turistică, două aspecte pe care poate marșa comuna în dezvoltarea sa ulterioară. Încă din cele mai vechi timpuri agricultura a constituit ocupația de bază a oamenilor, asigurându-le hrana necesară și o oarecare bunăstare financiară, iar turismul o activitate care s-a creionat recent a venit tocmai din necesitatea oamenilor de recreere și de descoperire a identității proprii. Turismul rural care poate fi dezvoltat cu succes în comună reprezintă exact îmbinarea dintre produsele unei agriculturi ce a dăinuit din toate timpurile și necesitatea tot mai acută a omului de a reveni la origini, iar zona Buntești permite acest lucru pentru că este o zonă cu tradiții și obiceiuri multe și care se bucură de un relief specific proximității Munților Apuseni, ceea ce nu poate să constituie decât un avantaj pentru dezvoltarea sa.
4.5. Particularitățile climatice în dezvoltarea locală
Clima constituie un alt factor ce poate împiedica dezvoltarea unei regiuni, însă având în vedere faptul că România are o climă temperată, aceasta imprimă anumite particularități climatice ce se răsfrâng asupra tuturor zonelor din interiorul țării. În comuna Buntești, clima este cea specifică depresiunilor, cu temperaturi medii de 6-8°C, având în vedere situarea în partea de est a județului, la adăpostul Apuseni- care se constituie într-o barieră în calea maselor de aer continentale din est. Clima are o importanță mare atât pentru oameni cât și pentru activitățile desfășurate de aceștia. Oamenii s-au stabilit întotdeauna acolo unde condițiile climatic le-au permis; la fel s-a întâmplat și în cazul comunei, unde se regăsește un topoclimat de adăpost. De asemenea, productivitatea culturilor agricole prezintă fluctuații de la un an la altul, fiind influențată semnificativ de variabilitatea condițiilor climatice. Variabilitatea climatică influențează toate sectoarele economiei, dar cea mai vulnerabilă rămâne agricultura. Vorbind la nivel național, extinderea și intensitatea fenomenelor meteorologice extreme diminuează anual producția agricolă cu cel puțin 30-50%, iar pentru conservarea durabilă a resurselor naturale în agricultură este necesară asigurarea unei fundamentări științifice a tuturor acțiunilor și măsurilor de prevenire și diminuare a consecințelor.
Seceta reprezintă fenomenul natural determinat de precipitațiile situate sub valorile normale, iar efectele acesteia se resimt cel mai tare în mediul rural unde există o dependență de activitatea agricolă. Acest fenomen meteorologic nu reprezintă o stare de îngrijorare pentru comună, deoarece aceasta dispune de o rețea hidrografică densă, ce deservește toate satele comunei, astfel încât această problem se poate rezolva prin înființarea unor sisteme de irigații. Datele climatice din ultimul secol evidențiază o încălzire progresivă a atmosferei și o reducere semnificativă a cantității de precipitații, elemente considerate limitative pentru dezvoltarea și productivitatea culturilor agricole. Clima a influențat și tipul culturilor agricole, pentru că la anumite condiții climatice se pretează doar câteva tipuri de culturi, iar în Buntești s-au remarcat culturile cerealiere și cele de leguminoase, dar și culturi de plante medicinale; de asemenea sunt condiții favorabile și pentru dezvoltarea pomiculturii și a viticulturii. Clima nu a fost un factor restrictiv în practicarea agriculturii în Buntești, deoarece aici intervențiile umane au fost limitate și astfel nu s-a produs un dezechilibru climatic: terenurile au fost utilizate rațional, poluarea aerului a fost practic inexistentă aici, despădurirea s-a făcut rațional–spațiul rezultat servește zonei de locuit și terenurilor pentru agricultură, iar suprapășunatul nu a reprezentat un fenomen de risc pentru climă. Pentru turism, clima este o resursă important deoarece poate contribui la dezvoltarea acestuia sau din contră, poate devein un factor limitativ al activităților turistice din aria de destinație. Turismul, prin modul său de practicare, predominant în aer liber, se află într-o permanentă dependență față de starea vremii. Temperatura aerului ocupă un loc important în cadrul parametrilor climatic care influențează turismul, evoluția sa fiind legată de regimul radiației solare. În concluzie, clima este un factor ce deține un rol important în desfășurarea activităților practicate pe teritoriul comunei, respectiv agricultura și turismul, însă aceasta influențează într-un mod favorabil aceste activități.
4.6. Implicațiile apei în dezvoltarea comunei
Voi trece în cele ce urmează la hidrografie și la implicațiile pe care aceasta le are în procesul de dezvoltare. Pe teritoriul comunei Buntești, rețeaua hidrografică este una densă, făcând parte din bazinul Crișului Negru ce împânzește toată Depresiunea Beiușului. Fiecare localitate din comună este străbătută de un curs de apă. Apa este o resursă extrem de importantă, iar sub acest aspect comuna are un plus în dezvoltarea locală. Apa este un element fără de care oamenii, plantele și animalele nu ar putea trăi. În vederea practicării unei agriculturi ecologice, apa este o resursă vitală. Agricultura ecologică ajută la conservarea resurselor de apă și la menținerea unei calități superioare a acestor resurse. În același timp, sistemele de agricultură ecologică ajută la îmbunătățirea calității apei prin reducerea cantității de chimicale folosite în agricultură, care se pot scurge în cursurile de apă. Apa este benefică în toate cele trei sectoare ale economiei, însă mă voi referi doar la importanța acesteia în agricultură și turism. Așadar, pentru agricultură apa este esențială, bineînțeles atunci când cantitățile nu depășesc maxima admisă, pentru că atunci ne putem confrunta cu un fenomen de periclitare a culturilor agricole și cu o supraumectare a solului. Oricum hidrografia ce caracterizează comuna Buntești se constituie sigur într-un aspect pozitiv ce contribuie la dezvoltarea locală, pentru că apa este o resursă vitală, de care nu dispune orice teritoriu. Desigur că în perioadele cu exces de precipitații, cursurile de apă din zonă pot constitui un pericol pentru localitățile comunei, însă până în prezent nu s-au înregistrat situații de acest gen, pentru că au fost efectuate pe raza comunei activități de îndiguire.
Apa, de-a lungul timpului, prin diferitele ei moduri de prezentare, a reușit să atragă mulți turiști, de aceea este un element esențial de care turiștii țin cont atunci când își aleg destinația pentru petrecerea vacanței. De aceea, pentru menținerea echilibrului ecosistemelor este necesară protejarea calității apei și împiedicarea acțiunilor ce ar putea conduce la poluarea acesteia de către turiști sau localnici.
4.7. Vegetația, fauna și solurile
În ceea ce privește importanța vegetației, faunei și solurilor pentru dezvoltarea locală acestea au și ele implicații majore, atât în agricultură, cât și în turism, dar aici intervine și industria, deoarece comuna dispune de un fond forestier semnificativ. Pe teritoriul comunei îți desfășoară activitatea mai mulți agenți economici care se ocupă cu exploatarea și prelucrarea alemnului care contribuie la bugetul local. Aspecte ce țin de vegetație sunt foarte importante pentru creșterea animalelor, întrucât acestea dictează disponibilul de hrană pentru animale. Tocmai acest fapt a determinat la nivelul comunei existența unui efectiv considerabil de animale, deoarece și suprafețele pentru pășunat ocupă o mare parte din teritoriu. Fauna este mai mult importantă pentru practicarea sporturilor specifice, cum ar fi vânătoarea sau pescuitul sportiv. Solurile dețin o importanță majoră în agricultură, cu atât mai mult cu cât clasa cambisoluri, cu genul molisoluri se pretează practicării agriculturii, fiind soluri bogate în humus.
4.8. Factorul uman în dezvoltarea locală
Am ajuns și la partea cea mai importantă din punctul meu de vedere și anume resursele umane pentru că fără de ele nu se poate vorbi de dezvoltare locală. Studiul efectuat asupra evoluției populației din anul 1992 până în 2011 arată un regres semnificativ al numărului de locuitori. Dacă până la revoluție oamenii erau motivați de siguranța unui loc de muncă, după 1989 toate cele trei ramuri ale economiei au fost afectate, fapt ce a atras după sine disponibilizări în masă ale angajaților și implicit reducerea producției. Toată această situație a dus la creșterea numărului de emigranți, îndeosebi tineri care au optat pentru diversitate în muncă, iar cei care nu au părăsit comuna “au ajutat” la creșterea șomajului. La nivelul comunei se remarcă de asemenea un proces de îmbătrânire demografică, întrucât numărul populației vârstnice depășește cu mult numărul tinerilor; iar în ceea ce privește populația ocupată, numărul de șomeri și populația inactivă, țin să menționez că ponderea ridicată a populației inactive poate constitui un impediment în dezvoltarea comunei. Autoritățile locale pot interveni și pot schimba această situație prin inițierea unor programe de dezvoltare a resurselor umane, care să aibă în vedere în primul rând asigurarea unei stabilități pentru populația locală prin definirea identității locale și implicarea în acest proces a oamenilor. Am vorbit într-unul dintre subcapitolele acestei lucrări despre funcția agrară a comunei și despre tradiția pe care o deține în acest sens, de aceea consider că un prim pas ar trebui să îl constituie formarea profesională a resurselor umane special pentru desfășurarea acestui gen de activitate. Bunăstarea locuitorilor ține de multe aspecte sociale de care ar trebui să se țină cont, pentru a încuraja populația să nu părăsească acest areal și pentru a oferi cât mai multe oportunități, atât în ceea ce privește asigurarea unui loc de muncă, cât și accesul facil la servicii.
4.9. Creșterea economică
4.9.1. Dezvoltarea agriculturii
Economia reprezintă unul dintre pilonii dezvoltării locale și aceasta se bazează pe valorificarea resurselor locale și pe o dezvoltare endogenă. Am analizat situația agriculturii în comuna Buntești și am constatat că aceasta a reprezentat în trecut motorul economiei. În prezent, la fel ca și în alte zone ale țării, această ramură a economiei parcă s-a pierdut în timp și odată cu ea și tradiția existentă în acest sens. De aceea este important ca această ocupație a locuitorilor să nu constituie doar o activitate de subzistență, ci să permită asigurarea unor locuri de muncă și implicit a unor venituri. Agricultura poate constitui în spațiul rural un început pentru dezvoltarea locală, deoarece comuna dispune de teren agricol suficient cât să satisfacă nevoile locuitorilor și chiar să asigure un surplus ce urmează a fi destinat comercializării. Principala funcție a agriculturii este cea alimentară, pentru că asigură necesarul de hrană. Agricultura are de asemenea și o implicație socio-economică, pentru că participă la procesul de creștere și dezvoltare, dar este și o activitate care se desfășoară în conformitate cu normele de protecția mediului contribuind la o dezvoltare durabilă. Agricultura are cea mai mare contribuție la bunăstarea oamenilor, întrucât nevoile pe care tinde să le satisfacă sunt esențiale, atât prin importanța cât și prin permanența lor. Reducerea sau lipsa unor produse indispensabile vieții poate provoca puternice tensiuni sociale, așadar gradul de satisfacere a consumului fiziologic al populației depinde în cea mai mare măsură de producția agricolă internă. Importul de alimente ar trebui să fie doar o sursă de completare și diversificare a consumului, pentru că este cunoscut faptul că populația rurală și-a asigurat întotdeauna necesarul de hrană din producția proprie, iar acest obicei este unul care merită păstrat. Așadar, studiul pe care l-am realizat la nivelul comunei Buntești relevă un potențial agricol semnificativ ce poate determina un impuls pentru dezvoltarea locală.
4.9.2. Dezvoltarea turismului rural
Având în vedere și potențialul natural de care se bucură comuna prin poziția sa geografică la poalele munților, turismul rural și îndeosebi agroturismul poate contribui la dezvoltarea economică. Consider că este esențială valorificarea potențialului peisagistic al zonei, precum și cea a peisajului rural cu specific montan din comună. Elementele moderne de infrastructură ar trebui îmbinate cu cele tradiționale de care se bucură localitățile aparținătoare, astfel încât să se creeze un mediu plăcut în care să primeze relaxarea, pentru că în final aceasta este deviza turismului rural. Până în prezent, zona aceasta nu a fost valorificată cum ar fi trebuit. Chiar dacă turiștii au descoperit aici acea oază de relaxare, nu au găsit în schimb infrastructura necesară pentru dezvoltarea turismului rural. Numărul mic de pensiuni și implicit de locuri de cazare nu satisface numărul cererii; nu există un loc special amenajat pentru campare, astfel că această activitate se realizează haotic. Spațiile verzi nu au fost deloc amenajate sau valorificate prin structuri simple care să evidențieze frumusețea lor, de aceea se impune o dezvoltare a acestui sector pe raza comunei, pentru că ar atrage după sine crearea unor noi locuri de muncă, a unei identități a locului și cel mai important, ar contribui la dezvoltarea comunei.
4.10. Modernizarea dotărilor tehnico-edilitare
Pentru ca turismul rural și agroturismul să poată constitui un impuls pentru progresul economic și social, se impune dezvoltarea infrastructurii de bază. Având în vedere amplasarea geografică a comunei, rețeaua de transport este deosebit de importantă pentru asigurarea unui trafic de calitate. Totodată, sprijinul financiar pentru investiții în infrastructura de transport conduce la creșterea activităților economice și sociale, intensificarea relațiilor în teritoriu și prin aceasta la valorificarea potențialului care încă nu a fost suficient exploatat. În domeniul transportului rutier se impune continuarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor și modernizarea străzilor din comună, deoarece drumurile comunale nu au fost modernizate, fiind doar pietruite.
Dezvoltarea infrastructurii electrice ar trebui să se realizeze prin obținerea energiei electrice din surse regenerabile, cum ar fi energia solară, eoliană sau valorificarea biomasei- mai ales că în comună funcționează o fabrică de prelucrare a lemnului și s-ar putea folosi deșeurile rezultate în urma producției.
În ceea ce privește modernizarea dotărilor tehnico-edilitare, alimentarea cu apă, epurarea apelor reziduale și administrarea deșeurilor reprezintă poate cele mai acute probleme ale societății, pentru că acestea pot afecta sănătatea și bunăstarea locuitorilor, contribuind de asemenea la degradarea mediului înconjurător. De aceea este necesară reabilitarea și extinderea resurselor de apă prin amenajarea complexă a bazinelor hidrografice, reabilitarea stațiilor de tratare a apei, îmbunătățirea și extinderea rețelelor de distribuție a apei. Managementul apei reziduale are drept scop îmbunătățirea calității apei, cu accent pe tratarea apei reziduale și extinderea unor rețele de canalizare. Un aspect important ce vizează protecția mediului îl reprezintă gestionarea deșeurilor menajere; aceasta se poate realiza prin colectarea selectivă a deșeurilor și înființarea unei gropi de gunoi ecologice care să deservească localitățile din comună. Protecția mediului este esențială pentru calitatea vieții generațiilor nu doar prezente, ci și viitoare; de aceea se impune protejarea zonelor verzi și dezvoltarea altora în cadrul comunei, precum și creșterea nivelului de informații și conștientizare a populației cu privire la problematica mediului.
4.11. Perspective în utilizarea plantelor aromatice în comuna Buntești
Fitoterapia, aromoterapia și terapia naturală de astăzi capătă noi valențe, substituind-o tot mai mult pe cea alopată. În plus, încep să fie reactualizate vechile concepții ale unei terapii holistice. Avantajele pe care le prezintă terapia naturală modernă, fitoterapia în special, va fi cu siguranță generalizată pentru a putea satisface cerințele din ce în ce mai mari a cvasitotalității populației globului în continuă creștere. Utilizarea tot mai amplă, intensivă și extensivă, a remediilor naturale, inclusiv al plantelor medicinale în tratarea unui număr tot mai mare de boli ale oamenilor, animalelor domestice și chiar ale plantelor de cultură, reprezintă unul din dezideratele majore ale societății contemporane. Realizarea acestui deziderat presupune o nouă concepție de lucru, elaborarea de metode și tehnici de investigație noi care, prin acuratețea și eficiența lor, să revoluționeze fitoterapia. Perspectiva nu exclude tipurile de cercetare practicate până acum. În țara noastră, ca și în întreaga lume, se înregistrază o revenire spectaculoasă la medicina naturistă, homeopatică și mai ales la fitoterapie, cu speranța că acestea vor fi remedii eficiente ale efectelor nocive ale diverșilor factori poluați și de risc care afectează sănătatea oamenilor. Eforturile seculare ale botaniștilor români s-au materializat, printre altele, prin descriere a numeroase specii noi de plante medicinale, stabilirea corologiei acestora pe teritoriul României, identificarea de noi stațiuni și de bazine exploatabile.
În comuna Buntești am găsit oameni interesați de medicina naturistă, care au păstrat această tradiție încă din 1860. La nivel local, este recunoscut acest obicei al locuitorilor de a culege, cultiva și chiar valorifica plantele medicinale. Mulți dintre locuitori au realizat studii în fitoterapie, pentru a putea să-și dezvolte o afacere, cum este cazul doamnei Sala Cornelia, din satul Ferice- care a implicat întreaga familie în acest proces, dezvoltându-și afacerea și pe internet și participând la diverse târguri din țară. La nivel local, această practică este cunoscută prin intermediul deplasărilor zilnice în arealul turistic de interes național, Chișcău- Peștera Urșilor, care se află la o distanță mică de comuna Buntești. Aici, familia Sala, deține o tarabă unde își expune produsele obținute din plante: tincturi, alifii, ceaiuri, siropuri obținute din peste 100 de plante selectate atent pentru crearea celor mai bune tratamente naturiste.
Fig.11 Taraba Montana Plant în Chișcău (foto: Ștefana Lucaciu)
Tot la nivel comunal își desfășoară activitatea și domnul Bonchiș Ioan, pe care îl puteți găsi în Buntești sau pe internet pe site-ul www.aroma-plantelor-bonchis.ro . La nivelul comunei mai sunt 60 de familii care au continuat această tradiție și care ar trebui încurajate să contribuie la procesul de dezvoltare neoendogenă, prin oferirea unui sprijin, provenit în primul rând de la autoritățile locale.
Fig.12 Reclamă plante medicinale pe un autoturism (foto: Ștefana Lucaciu)
Locuitorii au încercat să-și creeze o imagine în zonă, au realizat pliante, site-uri pe internet, desfacere de produse atât în propria gospodărie, cât și în împrejurimi. Având în vedere fluxul semnificativ de turiști care tranzitează arealul, taraba Montana Plant este bine poziționată, reușind să-și atingă obiectivul, însă nu toți locuitorii comunei Buntești au posibilitatea de desfacere a produselor și astfel rămân în anonimat.
Comuna Buntești ar putea beneficia de pe urma acestei resurse inedite, care reprezintă un pilon pentru dezvoltarea locală. Această tehnică reprezintă o moștenire încă din cele mai vechi timpuri, ce ar trebui fructificată, contribuind astfel la dezvoltarea unui turism terapeutic în comuna Buntești.
Fig.13 Pliant Produse naturiste (foto: Ștefana Lucaciu)
Concluzii
După analiza critică asupra elementelor geografice ale comunei Buntești am constatat că acestea au o implicare mare în procesul de dezvoltare locală. Comuna dispune de resurse locale suficiente pentru a asigura o dezvoltare endogenă. Încă din primele analize efectuate, se poate observa o nevoie acută de dezvoltare a economiei locale. Creșterea economică poate fi asigurată de sectorul primar, prin implicarea locuitorilor în agricultură- cultivarea terenurilor și creșterea animalelor, întrucât comuna dispune atât de terenuri agricole cu un grad ridicat de fertilitate, cât și de pășuni și fânațe ce pot asigura hrana pentru animale. Având în vedere că vorbim despre un spațiu rural, agricultura ar trebui să constituie ocupația de bază a locuitorilor și o sursă sigură de venit. Acest sector nu este însă singurul care poate fi dezvoltat, deoarece natura a conturat aici peisaje rurale și o bogăție a cadrului natural care pot fi valorificate prin turism rural și agroturism. Ceea ce se impune aici este dezvoltarea infrastructurii turistice, care ar atrage după sine crearea unor locuri de muncă pentru localnici și contribuții importante la bugetul local. Această inițiativă se află sub compentența autorităților locale, care pot iniția proiecte în acest sens. Poziția geografică este una favorabilă, deoarece comuna este situată în proximitatea Munților Apuseni, departe de agitația cotidiană și de sursele de poluare.
Un alt aspect demn de menționat este prezența unor cursuri de apă în fiecare sat component al comunei, apa fiind o resursă naturală prețioasă ce poate fi valorificată atât din punct de vedere turistic, cât și economic. Rețeaua de alimentare cu apă a comunei deservește un număr mare de locuitori, iar în viitor apa nu va reprezenta o problemă. Desigur că sunt necesare lucrări de întreținere și modernizare a rețelei de apă și în general a tuturor dotărilor tehnico-edilitare, însă aceasta este o problemă comună a tuturor localităților din zonă și nu numai. Un prim pas în dezvoltarea locală îl constituie crearea unui brand local, care să reliefeze specificul locurilor din comună, a obiectivelor turistice naturale sau antropice. Dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare este esențială pentru atragerea investitorilor, deoarece ar crea un mediu optim pentru desfășurarea activităților specifice. Conservarea patrimoniului local este importantă sub aspectul păstrării identității, iar pentru valorificarea resurselor naturale de care dispune comuna trebuie inițiat un proiect de susținere a activităților specifice întreprinse de o mare parte a locuitorilor. De asemenea este necesară amenajarea unor spații verzi și locuri de joacă pentru copii în toate satele din comună precum și construirea unor pensiuni sau a unor căsuțe din lemn.
De cele mai multe ori zonele rurale sunt afectate de lipsa semnificativă a infrastructurii sau deficiențele acesteia, care afectează atât dezvoltarea economică, cât și calitatea vieții. Cele mai importante nevoi sunt cele legate de infrastructura rutieră- în ceea ce privește situația drumurilor comunale se înregistrează un nivel scăzut de modernizare, fapt ce aduce repercusiuni asupra dezvoltării activităților productive. Alte probleme semnalate sunt reprezentate de: inexistența rețelei de canalizare, slaba gestionare a deșeurilor, servicii medicale și educaționale improprii.
Comuna Buntești, în pofida problemelor cu care se confruntă și care afectează în general toate comunele, dispune de resurse locale ce pot fi valorificate și care pot contribui la dezvoltarea locală endogenă. Acesta este și motivul pentru care am realizat acest studiu geografic, pentru a evidenția atât punctele care necesită o atenție aparte, cât și posibilele direcții de dezvoltare. Comuna poate marșa pe agricultură și turism pentru dezvoltarea economică, aceste domenii generând locuri de muncă, însă de departe cel mai important aspect este cel legat de tradiția locuitorilor în ceea ce privește valorificarea plantelor medicinale. Această resursă inedită pe care o deține comuna, poate contribui la identitatea sa teritorială și la dezvoltarea endogenă, întrucât acesta este un aspect inedit, demn de luat în seamă.
În procesul de dezvoltare locală este important să luăm în considerare toți factorii care pot contribui la bunăstarea comunei, însă factorul uman deține un rol primordial- dezvoltarea serviciilor sociale, înființarea unor locuri de muncă și programele de pregătire și formare profesională fiind vitale pentru locuitori. Având în vedere resursele locale existente în comuna, se poate realiza aici o dezvoltare endogenă, care se bazează pe valorificarea resurselor locale și pe o relație de solidaritate a locuitorilor.
Conchid prin a afirma că arealul studiat, respectiv comuna Buntești, dispune de resurse naturale care pot contribui la dezvoltarea locală și care o vor ajuta în viitor să progreseze, în condițiile în care resursele vor fi gestionate corect iar dezvoltarea va atinge fiecare domeniu în parte. Mă bazez în afirmația făcută pe studiul geografic pe care l-am efectuat și pe argumentele solide prezentate pe parcursul acestei lucrări. Acest studiu a stabilit direcțiile de dezvoltare în cadrul comunei, constituindu-se într-un suport pentru politica de dezvoltare locală.
Bibliografie
Benedek, J. (2001), Introducere în planning teritorial, Editura Risoprint, Cluj Napoca
Benedek, J. (2004), Amenajarea teritoriului și dezvoltarea regională, Presa Universitară Clujeană
Berindei, I., Dumitrașcu, S., Faur, V., Godea, I. (1979), Bihor.Ghid turistic al județului, Editura Sport-Turism, București
Bleahu, M., Bordea, S. (1981), Munții Bihor.Vlădeasa, Editura Sport-Turism, București
Bojor O., Alexan M. (1981) , Plantele medicinale – izvor de sănătate, Edit.Ceres, București
Cândea, Melinda, Bran, Florina (2001), Spațiul geografic românesc. Organizare, amenajare, dezvoltare durabilă, Editura Economică, București
Cocean, P. (2000), Munții Apuseni. Procese și forme carstice, Editura Academiei Române, București
Cocean P., Filip, S. (2008), Geografia regională a României, Presa Universitară Clujeană
Constantinescu C. (1975), Plantele medicinale în apărarea sănătății, Edit. Recoop, București
Degău I. (2004), Comuna Buntești-monografie, Editura Abaddaba, Oradea
Donisă, I. (1977), Bazele teoretice și metodologice ale geografiei, Editura Didactică și Pedagogică, București
Filimon, Luminița (2012), Țara Beiușului- Studiu de geografie regională, Presa Universitară Clujeană
Gaceu, O. (2009), Meteorologie și climatologie, Editura Universității din Oradea
Ianoș, I. (2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Editura Tehnică, București
Ilieș, A., Stașac, M. (2009), Studiul geografic al populației, Editura Universității din Oradea
Nistor, I.S. (2000), Comuna și județul. Factori ai civilizației românești unitare, Editura Dacia, Cluj Napoca
Petrea, Rodica (2004), Turism rural în Munții Apuseni, Editura Universității din Oradea
Ștefan, Maria-Cristina (2008), Dezvoltare regională și locală, Editura Economică, București
Tănase, I.C. (1997), Dicționarul limbii române pentru elevi, Editura Cartea Școlii 2000, București
*** (1983), Carta europeană a amenajării teritoriului, adoptată la 20 mai 1983 la Torremolinos
*** (1991), Legea nr. 18 din 19/02/1991 Legea fondului funciar, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 37 din 20 februarie 1991
*** (1997-2009), Planul de amenajare a teritoriului național, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului
*** (2001) Legea nr. 215 din 23/04/2001 Legea administrației publice, republicată în Monitorul Oficial, nr. 123 din 20/02/2007
*** (2001) Legea nr. 350 din 06/07/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, republicată în Monitorul Oficial, nr. 81 din 01/02/2007
*** (2004), Planul urbanistic general al comunei Buntești
*** (2004) Legea nr. 315 din 28/06/2004 privind dezvoltarea regională în România, Monitorul Oficial, Partea I nr. 577 din 29/06/2004
*** (2005), Planul de amenajare al județului Bihor
*** (2007), Planul de dezvoltare a județului Bihor 2007-2013
*** (2008), Strategia de dezvoltare a comunei Buntești 2008-2013
Webografie
www.nord-vest.ro Agenția de Dezvoltare Nord-Vest
www.mie.ro Ministerul Integrării Europene
www.parcapuseni.ro Parcul Natural Apuseni
www.ancpi.ro Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară
www.mdrt.ro Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului
www.comunabuntesti.ro Primăria Comunei Buntești
www.aroma-plantelor-bonchis.ro
www.montanaplant.ro
Bibliografie
Benedek, J. (2001), Introducere în planning teritorial, Editura Risoprint, Cluj Napoca
Benedek, J. (2004), Amenajarea teritoriului și dezvoltarea regională, Presa Universitară Clujeană
Berindei, I., Dumitrașcu, S., Faur, V., Godea, I. (1979), Bihor.Ghid turistic al județului, Editura Sport-Turism, București
Bleahu, M., Bordea, S. (1981), Munții Bihor.Vlădeasa, Editura Sport-Turism, București
Bojor O., Alexan M. (1981) , Plantele medicinale – izvor de sănătate, Edit.Ceres, București
Cândea, Melinda, Bran, Florina (2001), Spațiul geografic românesc. Organizare, amenajare, dezvoltare durabilă, Editura Economică, București
Cocean, P. (2000), Munții Apuseni. Procese și forme carstice, Editura Academiei Române, București
Cocean P., Filip, S. (2008), Geografia regională a României, Presa Universitară Clujeană
Constantinescu C. (1975), Plantele medicinale în apărarea sănătății, Edit. Recoop, București
Degău I. (2004), Comuna Buntești-monografie, Editura Abaddaba, Oradea
Donisă, I. (1977), Bazele teoretice și metodologice ale geografiei, Editura Didactică și Pedagogică, București
Filimon, Luminița (2012), Țara Beiușului- Studiu de geografie regională, Presa Universitară Clujeană
Gaceu, O. (2009), Meteorologie și climatologie, Editura Universității din Oradea
Ianoș, I. (2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Editura Tehnică, București
Ilieș, A., Stașac, M. (2009), Studiul geografic al populației, Editura Universității din Oradea
Nistor, I.S. (2000), Comuna și județul. Factori ai civilizației românești unitare, Editura Dacia, Cluj Napoca
Petrea, Rodica (2004), Turism rural în Munții Apuseni, Editura Universității din Oradea
Ștefan, Maria-Cristina (2008), Dezvoltare regională și locală, Editura Economică, București
Tănase, I.C. (1997), Dicționarul limbii române pentru elevi, Editura Cartea Școlii 2000, București
*** (1983), Carta europeană a amenajării teritoriului, adoptată la 20 mai 1983 la Torremolinos
*** (1991), Legea nr. 18 din 19/02/1991 Legea fondului funciar, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 37 din 20 februarie 1991
*** (1997-2009), Planul de amenajare a teritoriului național, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului
*** (2001) Legea nr. 215 din 23/04/2001 Legea administrației publice, republicată în Monitorul Oficial, nr. 123 din 20/02/2007
*** (2001) Legea nr. 350 din 06/07/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, republicată în Monitorul Oficial, nr. 81 din 01/02/2007
*** (2004), Planul urbanistic general al comunei Buntești
*** (2004) Legea nr. 315 din 28/06/2004 privind dezvoltarea regională în România, Monitorul Oficial, Partea I nr. 577 din 29/06/2004
*** (2005), Planul de amenajare al județului Bihor
*** (2007), Planul de dezvoltare a județului Bihor 2007-2013
*** (2008), Strategia de dezvoltare a comunei Buntești 2008-2013
Webografie
www.nord-vest.ro Agenția de Dezvoltare Nord-Vest
www.mie.ro Ministerul Integrării Europene
www.parcapuseni.ro Parcul Natural Apuseni
www.ancpi.ro Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară
www.mdrt.ro Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului
www.comunabuntesti.ro Primăria Comunei Buntești
www.aroma-plantelor-bonchis.ro
www.montanaplant.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Identitatea Teritoriala Ca Resursa Inedita a Dezvoltarii Locale (ID: 106978)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.