Identitatea Orasului Giurgiu

Identitatea orasului Giurgiu

Orașele din ziua de azi, a căror identitate s-a pierdut într-un anumit moment istoric , își reconsidera modelul urban prin creșterea valorii strategice de pe teritoriul lor, în scopul de a deveni mai atractivă și de a asigură o mai bună calitate a vieții. Pentru a putea oferi o metodă teoretică de a recrea identitatea orașului Giurgiu,utilizând că instrument de bază pentru strategia de management urban, trebuie în primul rând definită noțiunea de identitate a orașului.

Termenul de identitate 1 provine din limbă latină ( idem=acelasi) și potrivit Dex-ului reprezintă „un ansamblu de date care contribuie la identificarea unui element sau a unei persoane” sau „ tot ceea ce face că o entitate să fie definită și recognoscibilă în procesul de dezvoltare a unei personalități distincte”.

Identitatea este o noțiune desul de problematică , dând naștere multor probleme fiziologice cum ar fi unicitatea, în sensul că două elemente sunt distincte chiar dacă au proprietăți comune, iar cea de a două este o întrebarea legată de schimbarea identității în timp, prin dezvoltarea elementului, care poate fi caracterizat prin trăsături definitorii în intervale de timp diferite.

Identitatea locală se referă la relația dintre teritoriu și om și modul în care identitatea orașului începe să se regăsească în personalitatea locuitorilor săi.

Identitatea unui oraș se afirmă prin două înțelesuri interconectate: identitatea zoinei în șine, caracterizată de spațiu și cadrul natural și antropic și, pe de altă parte indetitatea locuitorilor săi, care au un sentiment de apartenență la teritoriul la care trăiesc. Cele două identități sunt interdependente, datorită mediului urban ce reflectă valorile și nevoile locuitorilor săi.

De-a lungul timpului, orașele suferă diverse transformări,de aceea orașele trebuie să construiască identități active, care să reprezinte o extensie a trecutului lor, ce poate fi proiectată în viitor. Procesele prin care orașele trec le creează o anumită identitate precum un proces este determinat de o stare anterioară,fiind influențat de anumite circumstanțe, așa și o identitate putem spune că se naște din cea pre-existența.

Identitatea orașelor este într-o contiunua „crestere”, transformându-se permanent, iar formarea lor depinde de istoria și identitatea anterioară, de aceea problemă identității unui oraș trebuie abordată în complexitatea ei, într-o manieră integrală referindu-ne atât la caracteristicile naturale cât și la cele antropice, al căror ansamblu constituie cadrul urban, astfel identitatea unui oraș se referă la identitatea naturală a unui spațiu și identitatea urbană a acțiunilor locuitorilor săi.

1 lat. Identitas

Identitatea naturală se referă la influența factorilor naturali- cursuri de apa, relief, clima, resurse naturale. Acest tip de identitate este caracteristic așezării până în pragul revoluției industriale, în care activitățile locuitorilor se rezumă la aglicultura și creșterea animalelor.

Identitatea urbană se referă la influența acțiunii umane: industrie, economie, cultură,politică și nu în ultimul rând arhitecturală. Această identitate rezultă că urmare a cadrului naural, a adaptării activităților la specificul ambientului, urmată de dezvoltarea tehnologică ce determina specializarea si perfectionarea celor traditionale, fie descoperirea de noi activitati, facilitatea direct sau indirectde conditii naturale sau de factori externi.

Analiză formării identității orașului Giurgiu

• Identitate Urbană-De la formarea orașului la revoluția industrială.

Orașul Giurgiu se situează în extremitatea sudică a României , pe malul stâng al Dunării, reprezintă cea mai semnificativă influența asupra dezvoltării orașului. Se poate spune că această apa curgătoare aduce oamenii împreună, uniți de niște interese comune ceea ce pentru Giurgiu reprezintă un loc de contact social,de schimb mărfuri, de promenadă și loisir.

Amplasarea în proximitatea cursului Dunării le-a asigurat primilor locuitori ai cetății Giurgiu în special sursă permanență și necesară de hidratare și de nutriție, dar și de curățenie și nu în ultimul rând de sănătate. Locuitorii din preajmă apei se ocupau în mare parte cu pescuitul. Dunărea a avut întotdeauna un potențial navigabil unic, circulația năvală fiind cea mai simplă și mai ieftină metodă de transport de persone sau de bunuri. 2

Un raționament logic ar putea concluzionă că o prima identitate pe care o căpăta comunitatea stabilită pe cursul Dunării să fie legată de ocupația de navigator, care ar fi putut asigură prosperitatea întregii așezări.

Însă stadiul slab de dezvoltare a orașului de astazi3 este un prim semnal pentru această concluzionare precoce și invită o analiză istorică, pentru a detarmina motivele ce au împiedicat populația locală să prospere prin navigație.

Aceste motive sunt obiective și sunt strâns legate de dominația otomană. Perioadă istorică în care locuitorii ar fi putut fi navigatori a fost neprielnica din cauza slabei dezvoltări tehnologice și materiale, rezumându-se la secolele l-Xlll 4.

Amplasarea cetatii intr-un punct strategic de aparare, ca poarta de intrare spre Tara Romaneasca , din pacate nu a constituit un avantaj, ea fiind in permanenta atacata din diverse motive.

2 Circulația năvală este și astăzi modalitatea optimă,potrivit standardelor de evaluare actuale,din motive de sustenabilitate și ecologie

3 Statisticile prezintă Giurgiu că fiing un oraș cu cea mai mică valoare PIB din țara, având investiții nete sunt 1500lei/locuitor,potrivit (http:www.presidency.ro/static/CPARSDR raport extins.pdf ); deci situația economică precară, flotă este inexistena, portul servind doar pentru staționarea vaselor ce navighează pe Dunăre , în plus faleză nu este amenajată, iar grupul școlar naval nu are nicio secție de profil naval.

4 Prima dovadă de civilizație în sec. l e.n, prima atestare scrisă apare în 1403, codex latinus; luptele cu armată otomană încep din sec al Xlll-lea

Eforturile sustnute de rezistentă de timp de un secol au fost urmate de dominația otomană, încetinind procesul de dezvoltare.

Chiar dacă fluviul Dunărea a reprezentat mult timp o graniță naturală cu rolul de ocrotire a localității de către atacurile invadatorilor, fiind o barieră gratuită ce proteja cetatea, această a fost în cele di urmă cucerită de Imperiul Otoman, fiind mai târziu transformată în râia turcească în anii 1420-1829.

Cucerirea fortificației a însemnat pentru români și pierderea dreptului de navigație. Perioadă cuceririlor otomane a afectat identitatea de oraș liber cu acces la dunăre, orașul fiind intoxicat cu influențele orientale, distrus, ars și inundat.

După pustiirea cetății din timpul campaniei otomane din 1394, giurgiuvenii supraviețuitori au fost liberi doar 15 ani, când au intrat sub asuprire turcească timp de 400 de ani. Eliberarea a avut loc destul de târziu, chiar în pragul revoluției industriale.

În 1659 Giurgiu a ars din temelii , locuitorii săi fiind nevoiți să își refacă adăposturile. Până la această data, nu poate fi vorba de ocazia redefinirii identității arhitecturale pentru simplul fapt că nu există o arhitectură în adevartul sens al cuvântului (majoritatea locuitorilor trăiau în bordaie și case de chirpici), „turcii obișnuiau a clădi case în painta, care erau construcții cu pereți de zid de cărămidă sau piatră, sprijiniți pe un schelete de lemn „ cuvânt turcesc –paianta insemand sprijin. Majoritatea caselor se acopereau cu olane 5.

Putem observă în imaginile din fig.1 și fig.2 aspectul așezărilor ,fapt ce confirmă afirmațiile de mai sus.

Fig.1 Giurgiu 1837 Fig.2 Giurgiu 1848

Sursa:http://www.deltadunariionline.ro/article/18571/Giurgiu#http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6c/Giurgiu1848.jpg, accesat la data:18.03.2016

Primul monument arhitectural și singurul păstrat până astăzi din orașul Giurgiu, este Turnul Ceasornicarului, foișorul de observație costruit de către turci în perioadă fanariotă- sec al XVlll lea.6

5 Scarlat Stănescu – Din trecutul orașului Giurgiu , Institutul modern de arte grafice UNIREA, București, 1935, Sursă: http:/www.infogiurgiu.ro

6 După anul 1715 s-a realizat și celebra rețea de tuneluri, existența,dar îngropată astăzi, cu rolul de depozitare și apărare.

Turnul avea să reprezinte până în zilele noastre cel mai important reper, dominând întreagă așezare prin înălțimea să de 22 de m. Astzi este simbolul orașului și poate fi numit simbolul celei de-a două identități a așezării – ce a de râia otomană.

Sursa:http://1.bp.blogspot.com/_1JpSOk9w9sE/SAbsRCjEapI/AAAAAAAAAH0/JaFVHhWiR3U/s1600-h/1+sfarsitul+sec+XVIII.jpg Accesat la data: 20.03.2016

Giurgiuvenii și-au recâștigat dreptul de navigație în anul 1830- urmane a regulamentului organic- iar patru ani mai târziu avea să fie lansată pe Dunăre prima navă Românească „ Marita”. După războiul de independența , în 1886 a fost consolidat portul, în zonă Plantelor, pentru staționarea statioarea vaselor ce navagau pe Dunăre. Canalul Sf Gheorghe a fost unică legătură semnificativă pentru transporul de mărfuri timp de 40 de ani, între 1830-1869, până la înființarea primei linii feroviare Giurgiu-București, Filaret. În 1870 zonă portuara se deplasează spre cheiul Smârdă, până în 1896 când se va mută la malul natural al Dunării, potrivit studiilor inginerului Anghel Saligny.

De muntionat este faptul că până în momentul eliberării de sub dominație otomană, capitală județului Vlasca a fost la Găiești, nu la Giurgiu, ceea ce i-a frânat în continuare dezvoltarea. De aceea, în 1830 existau în total aproximativ 600 de case. Din acest moment sporul demografic crește brusc, populația înmulțindu-se de 10 ori 7 , până la războiul de independența. În momentul eliberării din 1830, ocupațiile pricipale ale locuitorilor erau în contunuare de agricultori8 și crescători de animale( în special bivoli), pescari și măcelari 9

8 Constantin Enache, Municipiul Giurgiu – Compendiu Monografic. Editură Universal Familiei, București, 2005, pag 19.

9 Ponderea populației ocupate în agricultura, în total populația ocupată e cea mai are din țara, 53% în Giurgiu( cea mai mică fiind Brașov cu 13%) fiind printre puținele județe unde mai mult de jumătate din populația ocupată lucrează în agricultura. Sursă: http://www.presidency.ro/static/CPARSDR.raport.extins.pdf

10 Din 2 mii de oameni, 20 erau boieri, aprox 500 meșteri, 30 negustori. Constantin Enache, op.cît pag 62.

Acest raport s-a modificat odată cu apariția primelor școli, în același an de o însemnătate crucială, 1830.

• Identitatea Urbană-De la revoluția industrială la revoluția din 1989

Identitatea urbană a orașului Giurgiu începe în 1831, odată cu prima sustematizare urbană, realizată de tanarulul inginer Moritz von Ott, la generalul Kisseleff . Nevoia de ziduri fortificate dispăruse, deci identitatea de cetate a fost distrusă, pietrele sale fiind utilizate pentru reconstruirea orașului după războiul ruso-turc. Se contura astfel nouă identitate, cea de oraș, cu sistem radiar , care valorifică în spirit modern geometria ulițelor tactice ale foste cetăți. Această sistematizare a centrului a rămas în istorie sub numele de „Farfurie” 11 , fiind spațiul urban ce a reușit ambiția optimă pentru socializare, unire și apropiere dintre cetățeni.

Identitatea arhitecturală se referă la imaginea panoramică a orașului, siluea urbană, perspectivă stradala și detaliile caracterstice ale clădirilor.

Influența occidentală europeană a avut o influența majoră, ajutând la dezvoltarea orașului atât la nivel de urbanism și arhitectural , cât și în industrie și meserii: „ Germanii au venit în Giurgiu în timplul domniei lui Alexandru Ghica, între anii 1834 și 1842 și cei dintâi Germani au venit că farmaciști și medici, mai pe urmă au venit și meseriasii”. 12

Relația portuara cu apa începe în 1833, caand „ Austriecii înființează prima societate de navigațiune fluviala pe Dunare” 13. Este destul de celebru faptul că însuși poetul național, Mihai Eminescu a lucra în portul Giurgiu inte anii 1867-1869, că „docher”, semn că activitatea portuara înflorise. Orașul s-a dezvoltat prin apariția acestui important port, dotat cu toate utilajele necesare și având legături atât cu calea ferată cât și cu șosele bune : „ Portul de la Ramadan s-a iceput a se lucra la anul 1902 și s-a inaugurat la 1095. Distanță din oraș până la Ramadan este de un km și 600m. […]Înființarea portului Giurgiu la Ramadan se doreaza d-lui inginer inspector Anghel Saligni” 14

11 Piață centrală din jurul turnului și-a lărgit diametrul la 150m, având formă perfect radiara, din ea pornind 8 străzi concentrice, care se întretăiau la 200m cu străzile arcuite ale cercurilor intenționat neregulate pentru a proteja orașul de vânturile și curenții dunăreni. […] Pe carosabilul din față hotelului Taranu staționează renumitele birje giurgiuvene,[…]. La mesele de sub umbrele de pe trotuar a cafenelelor și braseriilor centrale nu au acces(prin accepțiune tacită) decât două categorii socio-profesionale : avocații cu viitori clienți și negustori, cu colaboratorii lor- angrosiști,creditori sau debitori. Întreagă farfurie diurnă, aflată sub permanență forfotă, din când în când se animă spontan prin pătrunderea din toate părțile a grupurilor de elevi și eleve, care părăsesc în scurt timp zonă , coborând numărul decibelilor la punctul zero. Seară însă locul devine cu adevărat sacru pentru pelerinajul circular”. – Constantin Enache op.cît. pag 445-446

12 Ion Boldescu , Monografia orasuui Giurgiu, Inst Garfic Ulpiu Stănculescu, Giurgiu, 1912, sursă http://www.infogiurgiu.ro

13 Idem

14 ibidem

Această dezvoltare a portului a impus apariția unor zone funcționale noi: industria, strâns corelată de activitățile portuare, face că a două identitate urbană pe care Giurgiu o căpăta să fie de oraș industrial.

Identitatea industrială caracterizează orașul timp de un secol, punându-se distinge 2 mari etape de dezvoltare : etapă interbelică ( Fabrică de zahăr, Fabrică de bere , Fabrică de conserve Fructonil, Șantierul Naval) și cea socialistă( Combinatul Chimic, Dunăreană și ICMUG).

• Începuturile masinismului în România și în Giurgiu

Se poate remarcă faptul că epocă industrială, născută în Anghilă în sec. al XVIII-lea, cunoaște în România o dezvoltare mai lentă, întreagă țara fiind proponderent agrară. Principalul motiv pentru această este pătrunderea masinismului, puțin întârziata din cauza dominației otomane, a relațiilor feudale prsistente, a lipsei de capital și de forță de muncă calificată, cât și a lipsei de politicii de stat protecționist. Primele inteprinderi românești au fost în a două jumătate a sec. al XIX-lea, aparțineau producției alimentare și erau finanțate de cu aportul de capital European. Cea de a două unitate economică majoră a fost Șantierul Naval din Giurgiu, datând din anul 1910 că dezvoltare a primelor ateliere navele din 1897. Începuturile șantierului se rezumau la redirecționarea micilor imbarcatiuni dunărene, ajungând până la construcția de nave,cu comenzi permanente și cu finanțare ministerială.

În Giurgiu industraliazarea interbelică începe din anul 1914, odată cu construirea Fabricii de Zahăr Danubiana, o altă întreprindere datorată fluviului Daunarea, facnd parte dintr-un consorțiu cu capital majoritar Belgian. Din punct de vedere al productivității era principală unitate industrială a orașului. Datorită amplasării sale, în apropierea portului Smârdă, a fovorizat producția , reducând considerabil costurile transportului materiei prime și utilizând apa Dunării. „Apa industrială purificata prin traversarea unor zăgazuri cu absorbție naturală, revenea în matcă Dunării și se ransforma în pâraie pentru irigații agricole”.15

Se poate observă cum identitatea naturală se transfora într-una urbană, astfel apa putând fi expoata cu succes în industrie. Prin puterea să se poate obține energie electrică și calorică se poate utiliza în fabrici pentru răcirea diverselor mașini sau chiar se poate folosi că solvent chimic. O altă unitate industrială, mai modestă ,dar care a sprijinit activitatea portuara era terminalul conductei petroliere Băicoi-Giurgiu, combustibil cu destinație unică – exportul pe cale fluviala. Alte unități se ocupau cu industria textilă, prelucrarea materiei prime și a materialelor de construcții, unde se producea : cărămidă, tricotaje, tăbăcărie și șalupe. În anul 1916, odată cu începerea primului război mondial, orașul a fos bombardat și distrus în proporție de 80%. După anul 1917, locuitorii orașului Giurgiu au început reconstrucția orașului și a fost reluată activitatea economico-socială. Și anul 1944 a implicat distrugeri majore , în special în zonă șantierului Naval, urmare a bombardamentelor anglo-americane din cel de-al doile Război Mondial, deși în urmă a două războaie mondiale ,creșterea demografică este impresionantă , evidentiid rezultate benefice ale transformării identitare ale localității în oraș industrial.16

15 Constantin Enache.op.cit.pag 320

16 Totalul de 16000 de locuitori existenți în momentul introducerii caii ferate, crește la 36000 de oameni, existeti după cel de al II lea Război Mondial.

Industrializarea socialistă

Industrializarea socialistă a forțat capacitățile tehnice ale vechilor fabrici interbelice, în scopul asigurării normei de producție,însă patrundrea a fost destul de lentă, nealternand stilul de viață liniștit al orașului, în ciudă apropierii de municipiul București. Totuși, această a implicat o populare forțată urbană cu locuitori din zonă rurală a orașului, astfel ajungând la 74000 de locuitori până în anul 1989.

Prima fabrică de produse textile construită a fost Dunăreană, încă din perioadă comunistă, aflată în aproprierea Gării Giurgiu Nord, unde urmă să se dezvote platformă idustriala Giurgiu Nord.

A două unitate a idustrializarii socialiste a fost întreprinderea Româno-Bulgară I.C.M.U.G 17 ,având acces direst la apa Dunării pentru uz industrial, beneficiind de condiții de desfacere pe cale năvală cât și feroviara.

Combinatul Chimic și Termocentrală ( C.E.T) au avut o amplasarea nefavorabilă din punct de vedere urban, în zonă lacului Verigă, având un potențial turistic și de agrement extraordinar.

Poluarea generată de aceste platforme industriale a făcut a intreprindrile să funcționeze o perioadă destul de scurtă de timp.

Fabrică de mobilă, fabrică de acetilena , fabrică de lapte, fabrică de meșe plastice, centrul mecanic agricol, centrul IRTA, alături de cooperativele meșteșugărești și de servicii copleteaza peisajul industrial socialist împreună cu o serie de mici întreprinderi, alături de vechii „giganti” interbelici.18

Astfel, identitatea industrială a caracterizat și orașul socialist, având un impat major asupra percepției populației, această fiind nevoită să își modifice radical domeniul de activitate, reprezentând perioadă de creștere demografică datorită migrațiilor din mediul rural, necesarul de forță de muncă pentru marile uzine fiind asigurat.

Anul 196519 a fost anul care a marcat memoria colectivă a giurgiuvenilor datorită sistematizării urbane care a transfigurat centrul orașului. Identitatea urbană a fost caracterizată printr-o componeta urbanistic-arhitecturală, astfel geometrizarea centrului a insemanat disaritia „Farfuriei” 20 , gestul urbanistic care urmărea distrugerea spațiilor de ntâlnire precum și caracterul orașului. Potrivit ideologiei comuniste, în numele egalității dintre cetățeni, diferențele dintre mediul urban trebuiau „corectate”.

Identitatea arhitecturală a orașului Giurgiu europenizat interbelic a fost înlocuit de o nouă identitate a arhitecturii internaționale comuniste. Singură identității urbane este cea .

17 Inteprinderea de Construcții de Mașini și Utilaje Grele

18 Singură fabrică de sare de lămâie din țara, în cadrul platformei industriale Fabrică de Zahăr Danubiana (1970).

18, 19 Sursa: http://giurgiuro.blogspot.com

Centrul orasuluiGiurgiu Sec IXX Centrul orasului Giurgiu !995 Centrul orasului Giurgiu 2007

Sursa: http://giurgiuro.blogspot.ro/ accesat la data 18 aprilie 2016.

Putem observă că în anul 2007 s-a încercat o revenire în plan urbanistic la formă de „Farfurie” a orașului Giurgiu, însă demersul este incomplet și strict formal. Amenajarea nu funcționează asemenea originalului deoarece rază farfuriei este cu mult mai mică, se află în imediată apropriere a circulației carosaile și este lipsită de continuitate, deorece formă să inițială este acum secționată de blocul de locuințe. Nu s-a reușit eliberarea parterului comercial, în vederea asigurării unei continuități a spațiului la nivelul pietonului și nici devierea completă a circulației carosabile pentru a obține diametrul inițial de 150 m.

Evoluția Istorică a orașului Giurgiu

Orașul Giurgiu a evoluat de-a lungul timpului, condiționat de poziția să geografică: pe malul Dunării, la intersecția drumurilor dintre Europa și Asia, la graniță de Sd a româniei. În dezvoltarea orașului se disting șase etape de evoluție în funcție de evenimentele istorice marcate.

Atestarea documentară a localității (sec. XIV)- cucerirea orașului (sec. XV)

Prima atestare documentară a orașului Giurgiu a fost făcută la 23 septembrie 1403, într-un document oficial, Tratatul emis de Cancelaria țării Românești și încheiat la Giurgiu între Domnitorul Mircea cel Bătrân și regele Poloniei, Vladislav Jagelo. Acasta atestare se găsește pe hartă din Codex Latinus Parisinus(1394), și sub numele de Zorio. La sfârșitul secolului al XIV a fost ridicată o cetate în insulă de pe brațul Sf. Gheorghe , această devenind târg permanent, punct de vamă, reședința domnească și nu în ultimul rând sediu administrativ al județului Vlasca.

Între anii 1417 și 1420 orașul și teritoriul înconjurător pe o rază de cca 10 km a fost cucerit și transformat în „raia” turcească timp de 400 de ani și a fost numit „Yergoeu”.

Perioada ocupatiei otomane(sec XV-XVII)

Timp de 400 de ani localitatea s-a aflat sub domnie otomană. A fost recucerita pentru scurte perioade de Dan al ÎI-lea, Vlad Dracul, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul și Mihnea al III-lea.

În vremea ocupației turcești orașul Giurgiu și-a păstrat atributele de localitate urbană , continuând să fie sediu militar, administrativ, vamal și negustoresc. Din această perioadă cercetările istorice afirmă existența unui șantier naval,a unei biserici creștine semiingropate, a unor băi turcești ctitorite de Matei Basarab și a unor hanuri. 20

Prima formă de fortificație a târgului, un șanț și tăbii de pământ pentru turnuri, a fost realizată în anul 1659. În anul 1734 a fos construit Turnul ceasornicului,devenit astăzi emblemă orașului, înalt de 22 de metri, din piatră,ce servea că foișor de foc și post de observație pentru a supravghea împrejurimile. Din subsolul turnului pornea o rețea de tuneluri și arcade cu ieșiri în diferite locuri ale orașului și mai ales spre malurile Dunării .

În anul 1770 deși orașul Giurgiu era întărit cu două șanțuri de apărare, a fost cucerit de ruși și distrus de foc. Un an mai târziu a fost cucerită și cetatea, iar rușii au început să ridice primul fort pe țărm în față vechii cetăți. Mai târziu în anul 1774, după pacea de la Kuciuk cu turcii desăvârșeau nouă fortăreața. Orașul din jurul fortăreței era apărat de un șanț , iar în incintă existau străzi strâmte, nepavate, și case.

Fortăreața a fost atacată în 1790 de austrieci și în timpul războiului ruso-turc (1806-1812) de către ruși, însă nu a fost cucerită. Următorul război ruso-turc (1828-1829) este un moment important în dezvoltarea localității, atunci punadu-se bazele orașului actual.

După plecarea turcilor,în anul 1829, generalul Kisselev comandă darmarea zidurilor fortăreței, alinierea și lărgirea străzilor, desfintarea satelor turcești din jurul cetății și întocmirea primului proiect de organizare urbanistică a localității.

În urmă semnării Tratatului de la Adrianopol din data de 14 septembrie 1829, „raiaua” Giurgiu redevine teritoriu românesc.

Perioadă post-ocupație otomană (1829)- Primul Război Mondial (1916)

În această perioadă apăr noi forme de invataman cu diverse profiluri, care s-au păstrat și în ziua de astăzi: „ Școală elementară Sf. Gheorghe” (1890) ,” Gimnaziul Ion Maiorescu” (1896), „ Școală de pescuit și piscicultura”(1900).

Că urmare a progresului economic, se realizează portul din insulă Ramadan(1905), Fabrică de bere(1905), ateliere de reparații năvale (1910). Odată cu apariția noului port este construit podul Bizetz(1905), fiing primul pod rutier și feroviar construit în curbă ceea ce a reprezentat la momentul respectiv o premieră tehnică în Europa. Podul a fost clasificat că element storic, iar în prezent este destinat traficului pietona. În vederea înfrumusețării orașului se amanajeaza o serie de spații verzi: „Gradina din centru”(1878), „Squarul Garii”(1897) și „Squarul Poartă de fier”(1897).

20.S.C PROIECT GIURGIU S.A, Pug Mun.Giurgiu- „Evolutia urbanistică a municipiului Giurgiu”. Giurgiu ,1995

Doilea Război Mondial (1918-1945)

În urmă bombardamentelor din Primul Rzboi Mondial, au fost atacate o serie de clădiri importante: Turnul Ceasornicului, Str,Gării, lăcașe de cult și numeroase construcții din centrul oasului. Pe lângă refacerea acestora se vor realiză noi locuințe de importantă majoră din cartierul „Teatrul de Vara”(1935-1940). Urmând dezvoltarea sectorului industrial prin apariția: Fabicii de zahăr „Danubiana” (locuințe,club și dotări sportive-1920), Instalației Ferry boat cu gară să(1939), Portului Petrolier „Cioroiu”(1939) cât și a sectorului de servire a populației: baia publică(1939-1945).

În această perioadă datorită creșterii economice,Giurgiu este cea mai puternică locuința urbană românească de pe malul Dunării. Orașul primește în anul 1935 rangul de municipiu, titlu pstrat până în anul 1950.

Perioadă comunistă(1945-1989)

În această perioadă s-a realizat podul peste Dunăre și șoseaua de legătură a acestuia cu DN5, Gară Giurgiu Nord și o serie de locuințe ieftine.

În anul 1963 s-a făcut intervenția brutală aspura Pieței Centrale, iar turnul a suferit unele modificări și a fost adăugat un ceasornic. Sistemul inelar radial al acesteia a fost distrus prin aplicarea forțată a unui proiect de urbanism bazat pe sistemul rectangular al tramei stradale. Se constriesc primele blocuri P+4 și casă de cultură a orașului.

Între anii 1950-1968 Giurgiu a avut rangul de oraș regional, regional, revenind după 1968 la titulatură de municipiu, ambele titluri marcând importantă să în ierarhia orașelor țării.

Perioadă postcomunistă- prezent

După un moment de stagnare a activității de construcție (1989-1993), sunt reluate lucrările la locuințele începute în anii anteriori și finalizate o serie de obiective industriale și sociale și anume: extinderea halei din Piață Centrală, construirea a două piețe agroalimentare, extinderea unei școli și realizarea unei noi unități de învățământ gimnazial, darea în folosnta a 100 de apartamente că urmare a Ord.19/1994, finalizarea lucrărilor la 110 apartamente finanțate de RENEL și Ministerul de Interne.21

În ultimii ani nu s-au mai adus schimbări majore în fondul construit al orașului, însă se pot remarcă intervențiile punctuale printre care se enumera : realizarea a două centre comerciale, reamenajarea Pieței Unirii, construirea unor ansamble de locuințe ANL și trasarea inelului de centură în partea de sud a localității.

22.S.C PROIECT GIURGIU S.A, Pug Mun.Giurgiu- „Evolutia urbanistica a municipiului Giurgiu”. Giurgiu ,1995

Este o perioadă de a transportului fluvial și a activității industriale. Este însă de remarcat starea de nefunctionaliate și de degradare avansată a fondului construit din foste zone industriale.

Sntierul Naval , închis 1991, renăscut previziunii sub numele de SC Shipyard ATG Giurgiu, având aprox.500 de angajati22 , o producție de nave de dimensiuni medii. De altfel si platforma Combinatului chimic Giurgiu este in mare proportie abandonata, ZIROM Giurgiu fiind printre putinele intreprinderi functionale.

În anul 1996 s-a înființat Zonă Liberă Giurgiu,această este delimitată Canalul Smârdă , Canalul Sf Gheorghe, drumul Portului și Fluviu Dunărea, scopul acesteia finnd promovarea schimburilor internaționale și atragerea de capital străin pentru introducerea tehnologiilor noi și pentru sporirea posibilităților de folosire a resurselor econimiei naționale. Zonă Libea Giurgiu se întinde pe o suprafața de 160.54 hă și are un profit preponderent indrustrial, funcționând încă de la înființarea să unități de producție. În preent aii își desfășura activitatea aprox.200 de firme, deși înainte de ianuarie 2007, activau peste 350 de firme.

Evoluția zonelor funcționale

Zonele funcționale din intravilan au evoluat în spațiul orașului, în paralel cu dezvoltarea urbanistitca a localității Giurgiu.

1.Tipologia zonelor de locuit

Orașul Giurgiu a reușit să-și impună unele trăsături și valori propii,acest aspect fiind valabil mai ales pentru orașul vechi, mult mai clar definit că:

-tramă stradala

-calitatea volumelor construite

-parcelar

-spațiu verde

Este de observat cu precădere perfecționarea în timp a sistemului radial stradal dezvolat în jurul a trei nuclee și anume : Piață Sf. Gheorge, Piață Orient și Piață Regelui Carol.

Locuințele realizate în municipiu, în diverse etape istorice sunt împărțite în mai multe zone:

-zonă cu locuințe tip urban cuprinse în limetele intravilanului la 1939;

-zone cu locuințe cu funcțiuni complementare;

-zone cu locuințe în sistem lotizat;

22 Constantin Enache, op.cit.,pag.349

-zone cu locuințe tip rural cuprinzând cartierele mărginașe: Slobozia, Alexandria,Ghirzdaru și Obor;

-zone cu locuințe colective apărute după 1962 și cuprinzând blocuri de locuințe P+4 în cartierele: Policlinică, Tineretului și București, și P+10 în centru și zonă spitalului.

2.Zone industriale și de depozitare

Dezvoltarea economică a orașului pornește odată cu apariția Fabricii de bere (1905), atelierele de reparații nave(1910), Fabrică de zahăr(1920) și pentru că interesul față de activitatie economice să crească odată cu apariția primelor banaci: Bancă Agricolă(1897) și Bancă Națională(1899), urmate de instalația de Farry-boat(1933) dar și de Portul petrolier(1940).

3.Spații de odihnă,sport și distracție

În 1878 este finalizată grădină din centrul orașului,scuarul Gării cu statuia Diana și scuarul Poartă de Fier cu statuia Apolo (1978)

În 1859 schița planului de lângă grădină publică, azi numit parcul Alei este eliberată de către arhitectul Cutake.

În 1920 lângă Fabrică de zahăr se construiește o colonie muncitoreasca ce cuprinde un club și dotări sportive incluzând și stadionul de fotbal Olimpia.

Municipiul mai cuprinde și Parcul Teatru de Vară,scuarul de la Tipografie.

În prezent spațiile verzi ocupă 24ha, reprezentând 1,7% din intravilan.

4.Spații de circulație,terenuri ocupate cu amenajări edilitare

Evoluția urbanistică a municipiului Giurgiu a dus la o dezvoltare continuă a acestor zone, ajungând că în anul 1995 ele să ocupe o suprafața totală de:

-gospodărie comunală-155,6ha

-transporturi- 152,0ha

5. Evoluția urbană în raport cu apa

Dateza de la prima atestare documentară a localității până în prezent. Dunărea a avut și are un rol important în construirea și dezvoltarea structurilor urbane ale orașului Giurgiu. Inițial a fost un punct strategic de apărare a mărfurilor și a granițelor, apoi s-a dezvoltat că târg,bâlci și centru cultural,de aceea portul și oasul Giurgiu au fost percepute că fiind unul și același vreme îndelungată.

Evoluția structurii urbane

Perioadă dominației otomane, secolele XLV

Structură așezării este subordonată fluviului, deoarece existența Dunării că element de apărare împotrivă atacurilor otomane a condiționat amplasamentl cetății, apa fiind prima barieră de trecere pentru cucerirea malului românesc.

Cetatea din insulă a avut un rol foarte important reprezentând nucleul în jurul căreia s-a concentrat în timp sub o formă radiala – pe malul fluviului – așezare umană.

Activitatie principale erau condiționate de existența apei : pescuitul și schimburi comerciale.

Perioadă fundamentării orașului din 1829 până la începutul secolului XX

Structură urbană se conturează ținând cont de prezența Dunării.

Odată cu darmarea fortificațiilor medievale, orașul Giurgiu se dezvoltă conform planului realizat de Moritz von Ott.

Deschiderea orașului către apa s-a conturat astfel:

Încercarea de orientare a parcelarului perpendicular pe sensul de curgere al fluviului;

Convergență principalelor circulații spre elementul acvatic;

Păstrarea centrului civic și religios pe amplasamentul fostei fortărețe.

Orașul se dezvoltă pe direcția V-E (1864 apare un nou cartier- cartierul Smârdă), fluviul dictând axă de extindere spațială.

Structură stradala – păstrată și astăzi, evoluând de la dispunerea radial inelara într-o organizare polocentrica.

Perioadă extinderilor spontane și dictate de situația politică- sec.XX-lea

Structură urbană – orașul „intoarce spatele” Dunării:

După anul 1945 apăr arii de organizare ale loturilor de tip spontan – Giurgiu trebuie să se distanțeze de apa datorită extinderii suprafeței de locuire.

Apăr zonele industriale,unele fiind situate în zonele privilegiate ale orașului, la contactul cu apa,însă aceste zone sunt în prezent degradate fizic și moral, fiind într-o proporție majoră abandonate.

Giugiu pierde contactul cu apa prin interpunerea ariilor lipsite de interes deoarece dotările de interes public tind să se concentree pe axă de dezvoltare N-S.

Aria zonei centrale evoluează spre N, departandu-se ușor de nucleul inițial de formare al orașului,din apropierea apei.

Putem remarcă parcursul perioadei de evoluție a structurii urbane prin modelarea spațială a orașului dictată de transformările cadrului natural la nivelul interferenței dintre apa și pământ.

Mutările au avut loc în zonă insulei devenită ulterior peninsulă și în partea de est prin devierea brațului Dunării dincolo de insulă Mocanu și apariția de noi canale.

Fondul patrimonial al orașului Giurgiu

Orașul Giurgiu a avut de suferit datorită acțiunilor distructive umane și catastorfale naturale, astfel unele construcții au suportat diverse intervenții de-a lungul timpului, sau în unele cazuri au fost reconstruite ori consolidate sau restaurate. Majoritatea valorilor arhitecturale se concentrează în principal în fostele ziduri ale orașului,în aria realizară după anul 1829- Pace de la Adrianopol, urmând apoi bombardamentele din 1877, 1916,1943, 1944, incendierile din 1835, 1836, 1916, demolările iresponsabile din perioadă 1960-1980, cât și catastrofele naturale reprezentate de inundațiile din 1840, 1942 și cutremurile din 1838, 1940, 1977, au avut efecte majore directe asupra clădirilor orașului.

În comparație cu zestrea altor orașe din țara în ceea ce privește obiectivele arhitecturale de protejat sau de pus în valoare, fondul monumental existent al municipiului Giurgiu este sărac.

Exceptând cetatea din insulă, zidul Tăbiei și Turnul Ceasornicului celelalte construcții valoroase, ce s-au păstrat până în zilele noastre, sunt realizare după anul 1830.

Valori argeologice

Zone cu potențial arheologic în județul Giurgiu:

-situl arheologic (20.000 i. Hr. – sec . X d. Hr.) cu șantier deschis aflat în zonă Malul Roșu pe DC 25 Giurgiu – Oinacu prin valoarea să specială constituie un sit de importantă națională.

-Cetatea din insulă (Mircea cel Bătrân)

-zonă Cornișei – terasă înaltă cuprinsă între cimitirul Smârdă inclusiv și parcul Alei pentru epocă bronzului și cea dacica;

-teritoriul cuprins între fostele ziduri ale orașului și epocă feudală;

Valori arhitecturale

Unele din clădirile valoroase au suportat în timp lucrări de refacere și reconstituire cu efecte discutabile asupra valorilor, altele necesită și astăzi lucrări de consolidare și restaurare.

Majoritatea valorilor arhitecturale se concentrează în aria orașului realizat după 1830, în perimetrul fostelor ziduri (Turnul Ceasornicului, biserică Sf.Nicolae -1830, biserică sf.Gheorghe – 1840, biserică Sf.Treime-1864, biserică Adormirea Maicii Domnului – 1852, biserică Bună Vestire (Grecească) – 1864, școală Ion Zalomit- 1868).

Cu câteva excepții în zone că Piață Sf. Gheorghe și str. Ștefan cel Mare, Str. Mircea cel Bătrân, Gară C.F. Giurgiu Oraș, obiectivele de valoare arhitecturală sunt dispersate în toată această suprafața, grupându-se câte două, trei, cel mult patru, destul de puține însă pentru a putea fi declarate că ansambluri de arhitectură.

O mențiune trebuie făcută pentru patrimoniul industrial, prezent la limită: Gară, , podul Bizetz, Fabrică de bere (dezafectată) sau în exteriorul zonei istorice: Fabrică de zahăr (dezafectată) instalația de ferry-boat (nefuncțională), Șantierul naval (în conservare) etc.

Valori arhitectural-urbanistice

O parte din valorile arhitecturale, luate în considerare împreună cu alte elemente valoroase din punct de vedere urbanistic determină zone de patrimoniu arhitectural- urbanistic:

-Piață Unirii și str. N.Droc Barcian;

-Str. Parcului – G. Coșbuc, str. Hristov Botev, str. General Bertholt, str. Portului, N. Bălcescu, Tăbiei, Dunării,

-Fabrică de Zahăr, cu locuințele și dotările social sportive;

-Clădirile vechi ale șantierului naval și instalația ferry-boot cu gară să;

-Portul de pasageri Ramadan cu cheiul sau.

Pentru ansamblurile arhitectural-urbanistice o excepție notabilă este stradă Gării, o zonă în care s-a intervenit foarte puțin în perioadă comunistă.

Valori memoriale

Construcțiile ce urmează a fi protejate sau de pus în valoare pe motive de ordin memorial se leagă direct de personalitățile importante legate direct de orașul Giurgiu.

Aceste obiective sunt: Memorialul osatsilor din primul război mondial, Casă dr. Alexandru Vianu, casă N.N. Condeescu și casă D. Varbanescu – valori memoriale.

Clădirilor li se adaugă monumente de for public cu valoare memorială: Aleea eroilor cu cele 23 de busturi comemorative pentru eroii din primul război mondial.

Valori patrimoniale

Un lucru evident îl constituie faptul că majoritatea valorilor arheologice, arhitecturale, urbanistice, memoriale, artistice (monumente de for public) se concentrează în aria orașului realizat după 1830, în perimetrul fostelor fortificații.

În prezent sunt evidențiate conf.LMI 2004 – următoarele ansambluri:

-Ansamblul urban str.Gării

-Ansamblul urban str.Mircea cel Bătrân

-Ansamblul urban str.Ștefan cel Mare

-Ansamblul urban Parcul Alei

-Ansamblul urban Cartierul Fabricii de Zahăr

-Ansamblul Șantierului naval

Din acestea 4 (Gării, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Alei) se găsesc amplasate în perimetrul orașului proiectat de Moritz von Ott.

Din cele 78 de monumente în Lista Monumentelor istorice 60, iar din cele 2 situri istorice, unul se află în același perimetru.

Rezultă că orașul în limitele sale date de proiectul lui Moritz von Ott reunește 2/3 din fondul sau monumental vizibil. La această se adaugă în mod evident și portentialul arheologic al terenului, dat fiind suprapunerea orașului regulamentar peste orașul otoman, medieval.

Populaița Municipiului Giurgiu

Populația municipiului Giurgiu a sporit în ultimii 85 de ani cu peste 53000 locuitori.

În perioadă 1930-1966, popupatia Municipiului Giurgiu crește relativ lent, în anul 1948 scade cu 820 de locuitori, în anul 1956 crește cu 2420 de locuitori, iar în anul 1966 crește cu 6588 față de 1956.

Că urmare a procesului intens de urbanizare în perioadă 1966-1992 populația Municiiului Giurgiu se confruntă cu o crește spectaculoasă de 34992 și este situat între cele 23 de municipii și orașe ale țării cu o populație cuprinsă între 50000-99999 locuitori.

Analiză situației economice și perspective de dezvoltare în Mun. Giuriu la nivelul anilor 1995

Apresierea tendințe de dezvoltare economico-socială a Mun Giurgiu, este dificil de realizat datorită impatului fenomenului de tranziție, însă pot fi identificate variabilele endogene care pot fi controlate la nivelul Municipiului, iar cele exogene care țin de politică microeconomica la nivel guvernamental.

Vocația industrială a economiei Municipiului Giurgiu demonstrată de ponderea industriei în cifră de afaceri a activităților economice (53,3 % , respectiv 93,8 miliarde lei în 1994 comparativ cu 6,3% agricultura – 10,9 miliarde lei și 32,5% sectorul terțiar) ne determină să afirmăm că în următorii 5 ani nu vom asistă la modificări structurale spectaculoase, astfel:

– În Mun. Giurgiu există 14 regii autonome ce nu-și vor schimbă statutul în viitorul apropiat;

– Din cele 50 de societăți comerciale cu capital major de stat, care au fost cuprise în lista de privatizare în masă, potrivit Legii nr.55/1995, doar 31, ceea ce reprezintă 62%, ceea ce înseamnă că sectorul de stat rămâne important.

– Productia si distributia de energie electrica si terica ( in anul 1995 reprezenta circa 39% din productia industriala a municipiului) se mentine in sfera sectorului de stat si va influenta evolutia viitoare a sectorului industrial in ansamblul economiei Municipiului.

In aceste conditii evolutia economico-sociala a Municipiului Giurgiu la nivelul anului 2000 va fi determinata de:

Modul d derulare a programelor de retehnologizare si restructurare a societatilor comerciale cu capital major de stat,

Finalizarea investitiilor demarate pana in anul 1995 si aflate in diferite faze de executie

Impactul privatizarii accelerate a celor 31 societati coerciale cuprinse in lista elaborata potrivit Legii nr 55/ 1995,

Exploatarea avantajelor oferite de pozitia geografico-economica a Municipiului Giurgiu ca punct de frontiera situat pe coridoarele futiero-feroviare si fluviale ce leaga diferite zone ale continenutlui european.

In domeniul infrastructurii locale este necesar sa se actioneze in urmatoarele directii:

Imbunatatirea aspectului edilitar gospodaresc al orasului prin eliminarea strangularilor in sistemul de alimentare cu apa si sistemul de colectare a apelor uzate menajere in diferite zone ale Municipiului,

Inlocuirea unor retele termice care nu mai corespund normelor actuale in vederea modernizarii retelelor termice la 10 puncte, si a extinderii capacitatii la 12 puncte, subdimensionate in prezent,

Imbunatatirea transportului urban si interurban de calatori prin construirea unei autogari de calatori in zona centrala a orasului si dotarea retelei de transport urban de calatori cu trolebuze cu doua linii,

Promovarea parteneriatului international in realizarea infrastructurilor de transport, telecomunicatii, energie dar si in probleme legate de protectia mediului avand in vedere valorificarea avntajelor potentiale alea zonei in context european datorate pozitiei geografice, resurselor natirae si socio-economice,

Introducerea managementului urban si promovarea operatiunilor urbanistice complexe pentru reabilitarea si prezentarea patrimoniului istoric- cultural dar si valorificarea potentialului turistic al zonei.

Perspectiva anilor 2010-2020

Dezvoltarea economică a Municipiului Giurgiu depinde măsură în care pot fi realizate acțiunile preconizate pentru orizontul anilor 2000 și 2005, în caz contrar evoluția economico-socială va conduce la degradarea situației existențe cu multiple implicații atât pe plan economic dar și pe plan social și nu în ultimul rând pe plan politic. 23

23ECO SOFT CONSULT S.R.L autorii : Elena Pelinescu (expert I), Victor Platon (managerul societatii), Gheorghe Pelinescu ( cercetator principal III), Bogdan Pelinescu ( analist programator), Bucsa Corina ( statistician)/ Bucuresti 1995.

1. Variantă optimistă

Premisele care stau la bază acestei derivă din relizarea obiectivelor economico-sociale propuse pentru anii anteriori și continuarea trend-ului pozitiv al evoluției economico-sociale, având în vedere dinamia produsului intern brut ce va atige nivelul anului 1989 încă din anul 2001, urmând că în anul 2004 să ajungă la un indice de volu de 113,2%.

În anii 2010-2020 nu vom asistă la modificări structurale importante în activitatea economică a Municipiului Giurgiu, ceea ce înseamnă că va fi păstrată vocația industrială a municipiului.

Creșterea potențialului economic al Municipiului giurgiu în vederea optimistă va avea loc paralel cu o sporire a resurseor umane pe fondul reducerii raței de mortatitale generală, a creșterii natalității și nupțialității, a prevenirii și combaterii bolilor cronice cu impact asupra duratei medii de viață.

În urmă acestor condiții se poate estima că populația civilă ocupată va crește, urmând să atingă un nivel de 33400 persoane în anul 2000 și 34800 persoane în anul 2020.

2. Variantă pesimistă

În urmă abordării acestei variante se plecă de la ipoteză nerealizării obiectivelor privind programul de restructurare și retehnologizare a societăților comerciale din Municipiul Giurgiu cu efect direct asupra reducerii gradului de utilizare a capacităților de producție, disponibilizarea personalului și prin această, intrarea în categoria persoanelor aflate sub pragul de sărăcie a unei proporții importante din populația orașului.

În aceste condiții, că urmare a lipsei de materii prime sau a blocajului financiar, putem asistă la închiderea unor capacități sau vinderea separată a capitaluilui fix existent cu efect direct aspura stării sociale a populației ( crestrea șomajului, în special a celui de lungă durată și reducererea veniturilor).

Pe termen lung această situație va fenomenul de migrare forței de de descalificare prin prelungirea perioadelor de șomaj.

De menționat este faptul că, păstrându-și vocația industrială ( cu o pondere relativ mare a industriei de energie electrică și termică), Municipiul Giurgiu își va putea asigură resurse de dezvoltare economico-socială prin stimularea sectorului serviciilor ( pondere circa 36& în totalul activității la nivelul anului 2020).

3. Varianta de mijoc

Între cele două extreme există mai multe soluții intermediare, astfel se poate presupune posibilitatea dezvoltării parțiale a programelor de investiții din industria alimentară care ar asigură nu doar valorificarea superioară a resurselor naturale locale, ci și

aprovizionarea populației cu produsele agro-alimentare de strictă necesitate și ocuparea unei mari părți a forței de muncă în specia tineretul și femeile care se situează în vederea procentului mult mai ridicat al raței șomajului al acestei categorii.

Integrarea în fluxurile comerciale de mărfuri și servicii poate creă în perspectivă, pe măsură sporirii puterii reale de comparare a populației, noi posibilități de dezvoltare .

Analiză situației educaționale în Orașul Giurgiu

Structură educațională poate asigură școlarizarea la toate nivelurile , în cadrul acesteia existând în anul 201524 un număr de 44 unități de învățământ.

Astfel apare principală problemă a majorității acestor unități educaționale , fiind reprezentată de degradarea clădirilor și slabă lor dotare tehnică, ceea ce nu poate permite crearea condițiilor optime pentru realizarea unui proces educațional adecvat și eficient.

Raportul dintre numărul elevilor înscriși în învățământul primar și gimnazial, reprezintă aproximativ 45% din numărul total de elevi ai școlilor generale, remarcăm faptul că există aprox 3000 de locuitori în grupul țintă al sectorului de populație cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani din care sub 50% sunt de sex masculin, astfel se va luă în considerare sporul natural uban de -79, unul dintre cele mai mici din țara 25,la o poplatie totală a municipiului de aprox.

O altă problemă o reprezintă insuficiență cadrelor didactice raportată la numărul de elevi , în invtamantul profesional22, care nu reușesc să capteze suficient și să dezvolte un interes real al elevilor pentru înstrucție, însă la fel de importantă poate fi și absența unui cadru modern de stimulare a acestui interes.

Cu toate aceste, potetialul educațional al elevilor, în pofida lipsei unor unități de învățământ moderne este dovedit prin faptul că în topul național al liceelor realizat de MECTS în funcție de rezultatele la olimpiadele naționale, Colegiul Națională „ Ion Majorescu” se află pe locul 16, ceea ce dovedește necesitatea asigurării unui cadru propice activităților de învățământ. 26

24sursa:http://www.mdrl.ro/documente/regiuni/3.S.ro.pdf – Pagina oficiala a Ministerului Dezvoltarii si Turismului, accesat la data: 22 mai 2016

25 sursa:htpp://giurgiu.insse.ro/main.php, accesat la data de 22 mai 2016

26 sursa:htpp://giurgiu.insse.ro , accesat la data de 22 mai 2016

Învățământul în orașul Giurgiu se desfășoară pe următoarele cicluri și niveluri:

Institutii educationale extracuriculare

În Mun.Giurgiu, activitatea culturală se desfăsoară în următoarele instituții culturale:

Clubul Elevilor care își desfășoară activitatea încă din perioadă comunistă și care a încercat permanent o adaptare continuă la schimbările intervenite în zonă de interes a copiilor. Programa27 acestui club a fost regândita în scopul e a se preta mai bine nevoilor actuale, specilizarile fiind după cum urmează: matematia aplicată în tehnică de calcul, informatică, ecologie, chimie experimentală, jurnalism, desen, tenis de masă, handbal, teatru, limbă engleză, dans modern și creație literară. În anul 2015, Palatul Copiilor număra 2454 elevi din clasele 1-12, cursurile fiind gratuite , în ciudă unei amplasări a clubului la o distanță de 30 de minute față de centrul orașului, considerată mare raportat la condițiile locale și la dimensiunile localității. Media copiilor înscriși într-un cerc este de 12, însă unele discipline sunt mai căutate în detrimentul altora.

27 Până în anul 2007, programele oferite erau: Cerc linear, istorie, geografie, mâțe-fizică, științe ale naturii, sport, arte plastice, tâmplărie și mecanică, în perioadă socialistă, doar elevii recomandați de școală că fiind”disciplinati și buni la invatatura” puțeau participă la programele Palatului Copiilor, care din 1983 a luat dnumirea de „Clubul Elevilor”.

O altă instituție educațională extracuriculara în Giurgiu o reprezintă Centrul Cultural Local „Ion Vinea” 28 ,unde opțiunile includ : dansuri moderne, dans popular și sportiv, canto muzică ușoară, instrumente muzicale ( chitară, tobe jazz, acordeon și pian), pictură, literatură și teatru

Alte institutii educationale extraculiculare sunt:Teatrul Valah Giurgiu,Casa de cultură „Ion Vinea” Școala de Arte și Muzică „Victor Karpis” Giurgiu Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradițiilor Culturale. Teatrul Valah în prezent este închis deoarece nu indelineste condițiile necesare pentru organizarea spectacolelor, el fiind propus pentru a fi reabilitat și modernizat.

Euroregiunea Giurgiu – Ruse.

1. Definiție

Din definiiile acceptate în literatură de specialitate putem aprecia că diferenele sunt date de arealul de aplicare. Gradul de favorabilitate sau restrictivitate diferă între țările membre UE i cele din fostul spaiu comunist pe de o parte și într-o anumită măsură pentru fiecare țara în particular pe de altă parte. Fondul conceptual este desigur același – de promovare a cooperării transfrontaliere și de eliminare treptată a restriciilor impuse de frontierele politice. Astfel, Asociaia Europeană a Regiunilor de Frontieră (AERF) precizează că :”in limitele scopului geografic al cooperării, structurile transfrontaliere sunt angajamente pentru cooperarea dintre structuri de guvernare locală sau regională situate de-a lungul frontierei în acord cu promovarea interesului comun și pentru ridicarea nivelului de trăi pentru populaiile frontaliere”. 29

Într-o altă definire se precizează că Euroregiunile pot fi identificate că structuri teritoriale create în scopul intensificării cooperării interregionale și transfrontaliere, prin realizarea unui spațiu coerent de dezvoltare economică, științifică , socială și culturală. Putem remarcă faptul că obiectivul de bază este acela de a creă un sistem transfrontalier funcional pe diferite domenii de activitate juxtapuse sau integrate. De asemenea Euroregiunile se prezintă că forme particulare de cooperare suprafrontaliera a colectivităților teritoriale locale. Ele presupun asocierea colectivităților teritoriale locale din două sau mai multe state vecine, formând o zonă unitară, caracterizată prin anumite particularități sau interese comune.

2. Orașele Giurgiu(România)-Ruse(Bulgaria) , scurtă prezentare

Orașele Giurgiu și Ruse sunt situate pe malurile opuse al fluviului Dunărean. Ele se confruntă cu același tip de probleme de dezvoltare și oportunități pe care le pune procesul de tranziție , deși la nivele diferite că aploare și scop, priind dezvoltarea durabilă pe termen lung, în acord cu strategiile naționale respective. Orașele Giurgiu și Ruse împart acceași responsabilitate referitoare la utilizarea durabilă și siguranță ecologică a fluviului Dunărea.

28 Dacă la Palatul Copiilor, cursanții admiși sunt umai elevi , la Centru Cultural Local nu există limită de vârstă , cel mai tânăr înscris având vârstă de cinci ani, iar cel mai vârstnic depasese 60 de ani . Sursă : http://www.adevărul.ro/locale/

29 http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/economie-și-administrarea-afacerilor/60.pdf

Turismul în Euroregiunea Giurgiu-Ruse reprezintă o activitate economică slab dezvoltată, capacitatea de cazare în Giurgiu fiind insuficiență și slab dezvoltată necesitând a fi îmbunătățită, hotelrile funcționale și societățile care activează domeniul sunt puțin dezvoltate și nu oferă în prezent servicii complete, complexe și de calitate.

Deși s-ar părea că este o regiune care nu este înzestrată din punct de vedere turistic, fiind într-o regiune de câmpie, județul Giurgiu dispune totuși de un potențial turistic important și variat.

Prin alegerea potrivită a strategiei de dezvoltare a turismului în zonă vor fi puse în valoare resursele existențe și Giurgiu va putea fi inclus în circuite turistice de interes pentru turiștii locali și străini.

Euroregiunea Giurgiu-Ruse este caracterizată de specificitatea demografică, tendințele sociale, devenirea economică și modul cultural al entităților din care este alcătuită.

Euroregiunea Giurgiu-Ruse a luat Ființă la data de 23 aprilie 2001 și funcționează prin grijă celor două administrații locale, conform statului propriu și a reglementului de funcționare prin Consiliul de Administrație, Secretariatul și grupurile de lucru.

Cele două orașe au avut de-a lungul timpului relații de colaborare deenite tradiționale în toate domeniile de activitate. Relațiile dezvoltate încă din anul 1976 când există o întreprindere comună de mașini grele româno-bulgară s-au amplificat între autoritățile locale și nu numai, iar din anul 1997 cele două orașe s-au înfrățit și au pornit împreună pe drumul integrării europene animați de aceesi dorințe și obiective comune de dezvoltare bazate pe principiile dezvoltării durabile.

Astfel, în luna decmbrie a anului 2000 a fost semnat între cele două administrații publice locale din Giurgiu și Ruse, primul Memorandum prin care se stabileau pricipiile care stau la bază creării Euroregiunii Giurgiu-Ruse. În anul 2001 a avut loc semnarea în cadrul festiv la Giurgiu a Convenției pentru Euroregiuii Giurgiu-Ruse în prezența reprezentantului Uniunii Europene , Euroregiunea a fost înregistrată la Strasbourg.

Euroregiunea Giurgiu-Ruse a fost până în prezent acvtiva la nivel național și internațional. Reprezentații Euroregiunii au fost prezenți la mai multe manifestări și seminarii unde au fost prezentate structură, obiectivele, activitățile și proiectele comune viitoare ale celor două părți.

Locul Euroregiuii Giurgiu-Ruse este bine stabilit în ierarhia euroregiuilor de la granițele românești și nu numai.

Euroregiunea Giurgiu-Ruse este membru recunoscut al organizației Asociația Regiunilor de Graniță(AEBR), din octombrie 2002, când a avut loc acestei asociații la Papenburg Germania. Prin activitățile desfășurate de reprezentanții celor orașe cadrul euroregiunii este participarea celor comunități la inițiativele acestei organizații.

Analiza comparativa a spatiului public, Orasele Giurgiu- Ruse

Prin prezentarea evoluției și transformării spațiului public sub influența modificării atitudinii locuitorilor în contextul globalizării, am ales a începe cu prezentarea evoluției urbane a celor două orașe, într-o abordare istoricistă, pentru a identifică etape și direcții de dezvoltare comune, cât și elemente de continuitate.

1. Evoluția urbană a orașului Giurgiu

Procesul de evoluție al intravilanului a fost marcat în timp de o creștere a suprafeței care a integrat pe rând porțiuni adiacente orașului dinspre partea de N și N-E.

Din 1403 până în 1939 reprezintă perioadă care au marcat această evoluție.

Fig.1 Fig.2 Fig.3

Sursa: http://giurgiuro.blogspot.ro/2008_06_01_archive.html, accesat la data 25.05.2016

Fig.1-Planul fortăreței turcești Giurgiu realizată după pacea de la Kuoiuk Kainargi 1774.

Fig.2 -Cetatea Giurgiu la 1829-plan ridicat de ofițeri topologi ruși.

Fig.3 -Cetatea din Insulă- detaliu din planul de la 1829.

Cetatea Giurgiului cuprindea în ansamblul sau trei rânduri de șanțuri, pe cel mai apropriat dintre ele, spre partea orașului placat cu piatră aducându-se piatră din Dunăre. Spre Dunăre, Cetatea se înconjura cu ziduri puternice de piatră în care se află intrarea Porții de Fier, prin care se trecea de cealaltă parte a fluviului. Alte trei porți asigurau legătură cu restul teritoriului, cu București, că drumul cel mai important. Urmele șanțului din mijloc și ale șanțului din afară, și ele pe unele locuri completate cu ziduri de piatră ne sunt bine cunoscute.

Această cetate nu a căzut în timpul luptelor din 1828-1829 împreună cu castelul Sân Giorgio, predarea fortului s-a făcut mult timp în urmă, după încheierea păcii, în 1831, românilor atribuindu-se numai după ce s-au dărâmat toate zidurile și s-au astupat toate șanțurilor. Fig.4

Sursa: http://www.primariagiurgiu.ro/portal/giurgiu/primarie/portal.nsf

Fig.4 – Planul Orașului în anul 1830 elaborat de ing. Moritz von Ott.

Din poruncă generalului Kisselev polcovnicul rus Nilson realizează în 1830 primul proiect de organizare urbanistică al localității Giurgiu, proiect aprobat în 8 ianuarie 1831.

Se înființează la Giurgiu Comitetul de construcție pentru îmbunătățirile de adus și înfrumusețarea orașului. Sarcină acestui comitet, din care făcea parte și inginerul Moritz von Ott, era să stabilească alinierea ulițelor și planul clădirilor după proiectul aprobat. În același an 1831, inginerul Moritz von Ott se însărcinează cu ridicarea (trasarea) topografica a planului și navilatiei, care va stă la bază reconstruirii orașului Giurgiu

Încă din 1830 începuse să se vândă către solicitanți loturi în vederea construirii după plan.

Fig.5

Sursa: http://www.primariagiurgiu.ro/portal/giurgiu/primarie/portal.nsf

Fig.5 – În 1864 orașul se extinde incluzând catrierul Smârdă.

Se încheie convenția între proprietari și comitet prin care primii se obligă să construiască conform planului, iar lucrările să se termine până la sfârșitul anului 1835.

În august 1831 are loc delimitarea islazului și mărirea zonei de construire cu introducerea unei porțiuni din Smârdă.

Fig.6Fig.7

Sursa: http://www.primariagiurgiu.ro/portal/giurgiu/primarie/portal.nsf

Fig.6 și fig.7-Planul orașului la 1922 – împărțirea pe cartiere

În 1922 se conturează perimetrul urban prin delimitarea lui de către calea ferată ,cu cele două accese spre port și captare apa la brațul Smârdă.

Fig.8

Sursa: http://www.primariagiurgiu.ro/portal/giurgiu/primarie/portal.nsf

Fig.8-Planul orașului la 1939 – după ing.Paul Zeodorescu

În intervalul 1935-1940 se dezvoltă un nou cartier de locuințe cunoscut astăzi de locuitorii giurgiuveni sub numele de cartierul Teatrul de Vară.

Fig.9

Sursa: http://giurgiuro.blogspot.ro/2008_06_01_archive.html

Fig.9 – 1945- organizarea loturilor

După 1945, apăr arii de organizare ale loturilor de tip spontan, pe principalele drumuri de acces în oraș, extinzând suprafața urbană, nucleul urban rămânând intact până în 1962. Odată cu nouă politică de industrializare a României în Municipiul Giurgiu, datorită investițiilor mari în acest domeniu, apăr și se dezvoltă trei zone mari industriale care dau un nou contur orașului, cu toate efectele rezultate din această politică- necesar de forță de muncă-locuințe-dotări.

În acest context se definesc limitele în care orașul căpăta configurația prezența, sufocată de mari suprafețe industriale dispuse radial, în consecință cu o mare suprafața agricolă inclusă în intraveran, dar practic indisponibilă pentru eventuale dezvoltări ale „locuibilului”. Fig.10

Sursa: http://giurgiuro.blogspot.ro/2008_06_01_archive.html

Evolutia retelei stradale

În ciudă războaielor care au distrus și au afectat puternic orașul Giurgiu, tramă stradala a orașului vechi a suferit puține modificări.

Prin comparația situației din perioadă dintre anii 1834-1945 și cea de astăzi arată clar că majoritatea străzilor din cartierele Sf gheorghe, Orientului, Centru, Portul sunt încă prezente.

În zonă Centru s-au făcut însă câteva intervenții brutale prin desființarea pieței centrale radiale din jurulul Turnului cu ceas, unul di cele trei nuclee radiale ce construiau structură de bază a tramei stradale marcată în planul întocmit de Moritz von Ott, încă din 1830.

În zonă nouă a orașului,între B-dul Mihai Vitezul și Str. Trandafirilor, s-au făcut câteva modificări privind traseul Str. Negru Vidă și a fost întreruptă legătură Str. Rozelor cu Str. Cărămidari.

În afară zonelor de destructurare și întrerupere a continuității,urmare a intervențiilor urbanistice din ultimele decenii, există însă și siuatii de nefinalizare a unor intervenții, cum ar fi : rețeaua Bd-ului Mihai Viteazul cu Str Cărămidarii Vechi și Piață Gării, sau legarea Str. Miron Nicolescu la Bd. București, astfel au rămas în suspensie o serie de articulări de artere cu valoare importantă în structură sistemului stradal.

Fig.11

Sursa: http://giurgiuro.blogspot.ro/2008_06_01_archive.html

După 1965 se mai conturează câteva trasee majore ce vin să descongestioneze o parte din trafic prin apariția transportului „greu”.

Apare astfel drumul de centură:Gloriei, PictorAndreescu, PictorGrigorescu, Ramadan, Digului Port.

Fig.12

Sursa: http://giurgiuro.blogspot.ro/2008_06_01_archive.html

Extinderea orașului Giurgiu către Dunăre prin portul Ramadan – 1933

Odată cu îndiguirea insulei Ramadan, se deschide portul cu același nume, rerezentand primul port direct la Dunăre. Această dezvoltare este susținută și de extinderea rețelei de cale ferată. Podul dispunea de mai multe clădiri administrative: căpitănia portului, stația CFR pentru călători, o sală de așteptare pentru pasageri în care se găseau și sericiul sanitar, vamal, sediul poștei, sediul poliției de frontieră, dar și o cantină.

Orașul Giurgiu- Prezent

Analizând structură urbană a orașului Giurgiu, în prezent se poate ace o distincție clară între zonă veche a orașului , organizată radial- circular în jurul fostei cetăți de apărare și dezvoltarea ulterioară, care prin noile inserții funcționale a destructurat vechea schema și a dezechilibrat orașul. Apariția platformei industriale sud, amplasată în insulele Ramadan și Cioroiu a avut un efect negativ asupra evoluției orașului, împiedicând dezvoltarea urbană către Dunăre.

Astăzi orașul se găsește pradă unor disfuncții evidente:

– Contradicții și discrepanțe între zonele funcționale determinate de dezvoltarea industriei pe malul apei, ceea ce a împins orașul să se dezvolte către nord, ignorând principalul sau atribut, deschiderea la Dunăre;

– Cartierele de locuințe tradiționale din zonă orașului vechi și lipsă relaționării între cele două;

– Dezvoltarea necontrolată a zonelor adiacente orașului vechi și lipsă relaționării între cele două;

– Pierderea scării și a coeretei tramei stradale

Concluzionând , putem distinge patru etape în evoluția urbană a orașului Giurgiu:

1. Etapă sec. XIV- 1869 : în această perioadă orașul a evoluat radial de la cetate către periferie, păstrând structură impusă de planul de sistematizare din anul 1831 ce prevederea delimitarea orașului prin bulevarde semicirculare și realizarea unor piețe circulare spre converg circulațiile principale.

2. Etapă anilor 1869-1960 care este marcată de dezvoltarea caii ferate ce a determinat dezvoltarea porturilor, a zonelor industriale și a noilor cartiere de locuit, păstrând încă intactă structură orașului.

3. Etapă anilor 1960-1990 este perioadă în care înfățișarea platformelor industriale Sud și Vest, dar și dezvoltarea cartierelor de locuințe colective după un sistem ce nu va avea nicio legătură cu structură tradițională a orașului, reprezentând o etapă de depersonalizare a orașului.

4. Etapă anilor 1990 până în prezent, reprezintă etapă în care orașul se degradează în mod accelerat. Majoritatea platformelor industriale își pierd fuctionalitatea, rezultând întinderi mari de teren părăsite și care accentuează ruptură orașului cu apa. Încercarea de a reface cofiguratia radiala a pieței centrale are că rezultat un spațiu destructurat care suprapune cele două sisteme diferite, creând proleme de utilizare.

Evoluția Urbană a orașului Ruse

Bazele orașului Ruse de astăzi au fost puse de împăratul român Vespasian în timplul căruia sunt întemeiate castrul portul Sexaginta Prista. „Orasul Port celor 60 de Corabii”.

În secolele IX-X, pe ruinele fostei cetăți române ia naștere așezarea medievală bulgărească Ruse, care a fost ulterior transformată de otopeni în fortăreața cu rolul de apărare. În ciudă istoriei îndelungate, configurația actuală a orașului este rezultatul a două etape petrecute după reragerea dominației otomae ce a durat timp de 500 de ani.

Dezvoltarea orașului Ruse după retragerea otomană – 1896

După eliberarea din 1878, orașul Ruse este restructurat și organizat după regulile urbanismului din europa de către arhitecții ruși. Sistemul existent de astăzi este regularizat și transformat într-o tramă stradala clară, cu străzi principale și secundare, insule construite cu front continuu, parcuri și grădini păstrate până în ziua de azi.

Se configureaza cele doua axe majore ce au ca punct de pornire principala poarta de intrare in oras dinspre Sofia, loc unde ulterior va fi construita prima gara a orasului. Aceste doua axe se deschid catre Dunare, capetele lor fiind marcate de spatii publice importante.

Axul stradal al bulevardlui Nikolovska ajunge la fosta cetate medievala si la faleza Dunarii si este conectata cu piata Alexander Bertenberg, azi inconjurata de cladiri importante precum Biblioteca orasului, Liceul Hristo Botev, Muzeul de Istorie si Muzeul de Istorie Naturala.

Cel de al doilea ax , strada Borrisova avand ca si capat de perspectiva Piata Svoboda, care este principala paiata publica si centrul administrativ al orasului.

Pe traseul fostului sant de aparare construit de turci este configurat, ca si in cazul orasului Giurgiu un bulevard semicircular ce leaga malurile Dunarii. Dezvoltarea orasului de-a lungul Dunarii incepe dn anul 1896, aceasta noua dezvoltare are ca axa principala strada Alecsandrovska ce intersecteaza cele doua strazi principale in punctul lor de capat ( Piata Alexander Bertenberg si Piata Svoboda). Intre aceste circulatii majore se dezvolta o trama stradala regulata, aproape ortogonala in unele locuri.

Dezvoltarea orasului Ruse de-a lungul Dunarii 1933

Putem obserba că în perioadă anilor 1933 formă elipsoidala a orașului Ruse este fundamentată prin dezvoltarea da de-a lungul falezei Dunării. Dezvoltarea sistemului de căi ferate determină apaitia platformei industriale Est. Între această și orașul vechi se realizează o lotizare pe bază unei trame stradale ortogonale, unde azi se află campusul universitar și sediul principalelor insitutii de ivatamant. Această lotizare este dublată către Dunăre e parcul Tineretului, principalul parc al orașului.

În prezent cea mai importantă caracteristică a structurii urbane a orașului Ruse este data de dezvoltarea să de-a lungul Dunării și de relaționarea cu apa. Intervențiile noi au conservat structură orașului vechi și s-au conectat de tramă stradala existența prin prelungirea bulevardelor principale.

Se remarcă dezvoltarea cartierelor de locuințe către vest, profitând de amplasarea pe malul Dunării.

Astfel, se pot distinge trei etape de dezvoltare în evoluția urbană a orașului Ruse:

1. Etapă anilor 1878-1944, este perioadă de inceut a capitalismului ce a pus bazele orașului vechi, fiind influențat de arhitecți cehi, germani, austrieci și ruși, într-un stil asemănător cu cel al Europei Centrale. Structură fizică din această perioadă reflectă structură socala , zonă centrală fiind ocupată de nouă burghezie, în timp ce periferia este destinată clasei muncitoare.

2. Etapă anilor 1944-1990 reprezintă perioadă de impunere a modelului urban specific socialismului, bazat pe dezvoltarea cartierelor de locuințe colective și a zonelor industriale.

Cu toate acestea, zonă centrală a rămas intactă, dezvoltarea urbană realizându-se de-a lungul cailor ferate, către zonele industriale.

3. Etapă anilor 1990 până în prezent, reprezintă procesul de reînnoire urbană.

Asemănări și deosebiri:

Din punct de vedere al etapelor de dezvoltare se găsesc asemănări în evoluia celor două orașe, factorii care au influențat dezvoltarea fiind de aceeași factură: retragerea otomană și influența rusă, dezvoltarea cailor ferate și a industriei, impunerea regimului socialist.

Diferență majoră Giurgiu și Ruse constă în atitudinea față de amplasarea pe malul dunării: dacă orașul blgaresc, prin dezvoltarea să, a încercat apropierea de apa, atitudine susținută și de relieful înalt și solul mult mai rezistent, în Giurgiu orașul s-a îndepărtat de Dunăre , inițial datorită instabilitatiisolului și a pericolului inundațiilor, iar apoi datorită deciziilor greșite de a amplasa zonele industriale carte sud.

O altă diferență importantă constă în atitudinea față de centrul vechi după anii ’60 , care în cazul orașului Giurgiu a ognorat logică structurii acestuia, intervenind într-un mod brutal, în timp ce în Ruse structură veche a fost păstrată și orașul s-a dezvoltat către esteror, de-a lungul Dunării.

Tramă stradala a orașelor Giurgiu- Ruse

Tramă stradala a celor două orașe corespunde etapelor istorice deterinate în urmă analizei evoluției urbane. În cazul orașului Giurgiu, sistemul circulațiilor principale formează o rețea geometrică în care predomina direcțiile tramei orașului vechi.

Sistemul stradal al orașului vechi prezintă destructurări în zonă centrală prin blocarea și modificarea accesului străzilor în piață turnului cu ceas. Destructurarea zonelor și întreruperea continuității importane străzilor prin practicile urbanistice din ultimele decenii a creat disfuncții în puncte importante ale sistemului stradal, întrerupându-se în mai multe zone continuitatea spațiului. Acest fapt determină, în punctele cheie ale tramei stradale , spații publice insuficient de puternice pentru a marca structură orașului .

Putem distinge astfel următoarele tipologii de tramă stradala:

• Tramă regulată – păstrată încă din anul 1836 și prezența în cartierul Sfântul Gheorghe, în care străzile principale converg către piață cu aceeași nume;

• Tramă regulată – cartierul Teatru de vară și cartierul Tineretului

• Tramă cu geometrie neregulată, cu disontinuitati- zonă de vest a orașului Giurgiu, cartierul central și cartierul București;tramă cu intenii de structurare geometrică, dar care prezintă discontinuități- zonă de est a orașului.

Orașul Ruse are o tramă stradala în aparentă neregulată, dar care păstrează o logică a evoluției în timp , distingându-se următoarele tipologii:

• Tramă orașului vechi, rămasă intață, cu o structură regulată și neortogonala, cu disrectii și axe de compoitie puternic marcate;

• Tramă ortogonala, regulată în zonele din afară ieneluui semicircular

• Tramă neregulată, în proporție foarte mică

O caracteristică a celor două sisteme de străzi este existența inelului semicircular păstrat din secolul al XIX lea și care marchează limită orașului vechi, din care în cazul orașului Giurgiu, tramă s-a dezvoltat radiar, iar în cazul de la sud de Dunăre, tramă a evoluat longitudinal pe cursul apei, prin preluarea traseului anumitor străzi paralele cu această.

Corespunzător etapelor istorice în ambele cazuri prospectele străzilor sunt asemănătoare pentru cele două orașe. Conformația tramei stradale determină configurația piețelor publice din punctele cheie. În Giurgiu, acestea sunt semicirculare, rezultat al convergenței străzilor, iar în Ruse acestea au forme rectangulare, obținute prin neconstruirea acelor insule rămase între străzi.

Spații publice

Piață Unirii Giurgiu vs. Piață Libertății Ruse

Piață Unirii, cu numele sau inițial Piață Carol, se identfica prin prezența Turnului cu ceas, element emblematic orașului. Turnul a reprezentat axul central de zompozitie în configurarea inițială a pieței, cu o formă circulară, spre care converg principalele străzi ale orașului. Părea centrală a „ Farfuriei” era ocupată de grădină, înconjurată de o alee de promenadă și având turnul în mijloc. Încă de la început acest spațiu a reprezentat cel mai important pol social al orașului, fiind înconjurat de clădiri importante, cu spații publice comerciale la parter.

Intervenția din anul 1963 a schimbat comlet configurația pieței, dându-i-se o formă rectangulara, în care rolul principal îl avea Teatrul Valah.

Piață era înconjurată pe trei lațuri de blocuri de locuințe colective cu înălțimi de P+4 paralel cu stradă București și P+10 pe partea opusă teatrului. Principală disfuncție a acestei piețe constă în faptul că era tăiată pe două direcții de circulații auto, iar esplanadă teatrului, parcul și zonă turnului nu erau relaționate. Din acest motiv, încadrarea într-o tipografie anume se arată dificilă.

În anul 2008 piață a fost reconfigurata cu intenția de a recrea farfuria centrală din secolul al XIX lea. Refacerea „Farfuriei” a avut în vedere inelul principal. Șoseaua a fost curbată corespunzător între intersecția semaforizata și Teatrul Valah și a fost marcat în carosabil și pe trotuare vechiul traseu. Rezultatul este suprapunerea a două configurații ce nu au nimic în comun și care accentuează disfuncțiile spațiului : circulația auto este îngreunată în urmă curbării traseului auto, iar problemele traseelor pietonale nu au fost rezolvate, suprafețele întinse de spațiu verde nefiind accesibile. Piață în formă actuală este rezultatul unui proces de restaurare lipsit de o analiză critică asupra modului în care funcționa spațiul și bazat pe o rezolvare formală care nu ia în calcul posibilii utilizatori.

Piață Svoboda ( Piață Libertății) din orașul Ruse reprezintă principală piață publică și totodată spațiul reprezentativ al orașului. Este amplasată în capătul uneia dintre axele de compoziție ale tramei stradale, stadă Borrisova și un nod important al traseului străzii Alecsandroska, cea mai imporanta stradă pietonală cu caracter comercial al orașului.

1896 2015

Nucleul pieței se păstrează din a două jumătate a secolului al XIX-lea și este reprezentat de grădină de formă trapezoidala a cărei centralitate este marcată de momentul Libertății. Odată cu restructurarea insulelor ce o delimitează, spațiul pieței a fost extins pe direcția înălțimii trapezului. Formă de trapez marchează cele două elemente iportante la care se raportează : primăria orașului, amplasată pe latură scurtă și traseul pietonalului. Iemportanta ei în cadrul orașului este susținută de faptul că este delimitată de clădiri reprezentative: Primăria orașului Ruse, Tribunalul și Teatrul. Odată cu construirea Operei, axul de simetrie a fost accentuat prin realizarea eslanadei din față acesteia, care prin direcția pe care o are și prin modul de dispunere a spațiului verde preia configurația bulevardului ce înțeapă piață prin stânga primăriei. Este un spațiu lizibil, plin de vitalitate data de îmbinarea mineralului cu vegetalul și totodată accesibil.

Cele două piețe au plecat de la principii compozitionale asemănătoare, bazate pe ideea de centralitate , influența arhitecților ruși care au realizat planurile sistematizare ale celor două orașe în secolul al XIX-lea. Evoluția diferită pe care au avut-o este dovadă atitudinii față de spațiul public și față de centrul vechi, care în cazul orașului Ruse a fost de conservare a trecutului, iar a orașului Giurgiu de ignorare totală față de valorile istorice și față de modul de utilizare a spațiului public bine ancorat în viață orașului, piață Unirii din Giurgiu este un spațiu destructurat, fără nicio regulă clară de compoziție, o zonă de tranzit în care nici măcar traficul auto nu mai funcționează în urmă intervențiilor inabile ce s-au petrecut de curând.

Stradă Gării Giurgiu vs. Stradă Alexandrovska Ruse

Cele două trasee studiate repreinta principalele străzi comerciale ale orașelor, iar configurația lor actuală este similară cu cea pe care au avut-o la sfârșitul secolului al XIX-lea. Asemănările dintre ele constau în deschiderea dintre frinturi și înălțimea mică a clădirilor, predominant fiind un regim de P+1 și P+2 pe alocuri, în continuitatea liniaritatea fronturilor și dinamică data de diversitatea elementelor de morfologie ce compun fațadele.

O altă asemănare a celor două străzi este faptul că ambele străzi au fost transformate în pietonal, determinând rolul lor în cadrul sistemelor publice, ceea ce face să fie un spațiu animat și accesibil.

Diferență dintre cele două străzi este data de starea clădirilor , stradă Alexandrovska este bine conservată, având o imagine omogenă și dinamică, pe când stradă Gării se află într-un stadiu de degradare, intervențiile contemporane au alternat calitatea arhitecturală a fronturilor.

Strada Garii sec XIX Prezent Sursa: http://www.giurgiuveanul.ro/stiri accesat la data 28 mai 2016

Strada Garii Strada Alexandrovska

Strada Alexandrovska Sec XIX Prezent

Sursa :http://giurgiuro.blogspot.ro/2009/09/ruse-de-altadata-piata-centrala.html Accesat la data 29mai 2016

Gradina Alei Giurgiu vs Parcul Tineretului Ruse

Parcul Alei Parcul Tineretului

Cele două parcuri, repreinta cele mai importante spații verzi din orașele studiate, ele au fost realizate în aceeași perioadă și au în comun intervenția arhitectului Wilhelm Mezer, cel care a proiectat și parcul Cișmigiu din București. Acesta a realizat proiectul parcului Tineretului din orașul Ruse în otaltate, în timp ce în orașul Giurgiu a adus doar modificări ulterioare, proiectul nitial apratinand arhitectului Cutke.

Grădină Alei a fost realizată în anul 1838, este amenajată pe două nivele, rezultat al ipografiei amlasamentului din vacinatatea canalului sfântul Gheorghe. Punctele de interes sunt bufetul cu vedere către canalul sfântul Gheorghe și pavilionul pentru muzică , ambele fiind amplasate pe terasă superioară a parcului. Circulațiile parcului Alei se pot clasifica în două categorii : circulații perimetrale celor două etaje și axele ce fac legătură între etaje la intersecția cărora se află bufetul.

Parcul Tineretului, are o suprafața mai mare și un relief plat, el este amplasat în apropierea Dunării. Există două tipuri de alei: cele ce converg către zonă Casei de Cultură, amplasată în parc și care au un traseu sinuos, și o tramă ortogonala ce preia direcția apei.

Spatiul Public in relatie cu apa- faleza Dunarii

Diferență majoa dintre Giurgiu și Ruse o reprezintă relația cu Dunărea. Relieful înalt al orașului bulgăresc a permis apropierea acestuia de apa inaca de la început, în timp ce orașul Giurgiu se confruntă cu pericolul de inudatii,motiv pentru care s-a dezvoltat departe de Dunăre, apropierea fiind posibilă după ce insulele Ramadan și Cioroiu au fost îndiguite. Opțiunea de a amplasa aici zonă industrială a accentuat ruptură față de apa. În cazul orașului Ruse dezvoltarea , amenajarea și utilizarea falezei este o mișcare naturală data de distanță relativ mică dintre fondul construit și apa. În Giurgiu faleză este greu accesibilă, transportul auto fiind o necesitate, nu există legătură cu transportul comun, iar accesul pietonal dinspre oraș este un discomfort din cauza zonei puternic industriale degradate, o zonă monotonă și neinteresant de parcurs la viteză mică. În ciudă dorinței evidente a locuitorilor de a folosi acest spațiu, zonă nu oferă activitățile necesare pentru a justifica prezența timp îndelungat, iar lipsă vegetației și mobilierul urban insuficient îl fac neprimitor.

Faleză reprezintă un loc al vizitelor scurte, în care locuitorii vin să vadă Dunărea. Există potențialul de a-l integra într-un traseu , de a fi capăt al unei promenade ce pornește din centrul orașului și trece prin parcul Alei și pe lângă zonă cetății, asta presupunând reamenajarea întregii zone dintre canale și Dunăre. Prin contrast, faleză orașului Ruse este un spațiu de promenadă puternic plantat și intens utilizat de către locuitori, accesibil și primitor.

http://www.giurgiuveanul.ro/stiri/faleza-din-portul-giurgiu

http://giurgiuro.blogspot.ro/2009/09/ruse-de-altadata-zona-port.html

În urmă acestei analize putem observă că, deși pornind de la principii și acțiuni asemănătoare în dezvoltarea celor două orașe, atitudinea față de spațiul public s-a schimbat în timp, de la ruptură care există în Giurgiu între calitatea spațiilor publice și nevoile locuitorilor , la încercarea de păstrare a unui spirit local în Ruse.

Putem remarcă necesitatea unuei strategii de intervenție care să redea locuitorilor orașului Giurgiu posibilitatea interacțiunii sociale, cât și spații reprezentative care să restabilească un echilibru între orașele vecine și să atragă vizitatori. Un prim pas poate fi încercarea de a recâștigă fondurile de apa printr-o apropiere a orașului de Dunăre, această fiind principală calitate pe care euroregiunea o are.

Concluzii

Evoluția urbanistică a orașului Giurgiu prezintă faze de stabilitate și echilibru, de dezvoltare între zonele funcționale, între social și economic, după cum arată și perioade de criză sau disfuncționalitate urbanistică.

În perioadă când orașul s-a definit în perimetrul de la 1939-1940 modul de viață era legat de funcțiile economice; tramă stradala corespundea perfect perioadei repective putând satisface necesitățile de trafic și relaționare între diversele zone urbane – există de asemenea un raport echilibrat între secțiunea străzii și volumele construite, între omogenitatea fondului construit și ambient. Piață Regele Carol I-fostă farfurie-cu Turnul Ceasornicului, portul, ferry-boat-ul, șantierul naval, erau punctele forțe, caracteristice orașului Giurgiu.

Astăzi orașul se găsește pradă unor disfuncții evidente precum:

contradictii și discrepanțe între zonele funcționale (zonele industriale au „sufocat” orașul rupându-l complet, izolându-l de Dunăre și creând numeroase disfuncționalități);

cartierele de locuințe nu au ținut pasul cu dezvoltarea industrială în exces;

dezvoltarea necontrolată a zonelor de locuit adiacent orașului vechi;

pierderea scării tramei stradale, care nu se mai potrivește în anumite zone ale orașului textură să tradițională (zonă Centru, șoseaua București, Cărămidari).

Analiză istorică a evoluției orașului reliefează câteva direcții de acțiune pentru încadrarea dezvoltării orașului pe o traiectorie care să salveze, să protejeze și să pună în valoare patrimoniul sau arhitectural, urbanistic și natural.

1. Instituirea unei zone de protecție specială, care să cuprindă nucleul istoric, pe traseul vechilor fortificații (de la Piața Zimnicei – azi 1907 – din cartierul „verde” l ansamblul Fabrica de Zahăr din cartierul „Smârda” sau „negru”, trecând prin Piața Gării, Piața Tricolorului și Piața Oinac).

2. Un regim special ar trebui să aibă și vechile necropole ale orașului (Cimitirul „Smârda”, cu sectorul rezervat alogenilor; Cimitirul „Ceair”, cu sectorul rezervat altor religii; vechiul cimitir evreiesc din spatele Spitalului de urgență).

3. Ansamblurile urbane s-ar cuveni mai bine studiate și definite mai precis.

4. Măsuri urgente de clasare și protecție (până nu este prea târziu) pentru patrimoniul industriale, de istoria tehnicii și comunicațiilor.

5. Imbunatatirea evidenței patrimoniului, pentru care s-a făcut prea puțin, si conștientizarea locuitorilor și autorităților.

6. Intregirea ansamblului str.Garii incluzand in continuare imobilele de pe ambele laturi pana la teatrul de vara.

7. Includerea in lista monumentelor de noi obiective, pe care le consideram reprezentative pentru orasul Giurgiu din punct de vedere istoric, arhitectural, tehnic. (La vremea alcătuirii primei Liste a Monumentelor Istorice s-a pledat pentru situația specială a orașului Giurgiu (aflat patru secole sub dominație otomană) și s-a acceptat argumentul prin care toate bisericile creștine din secolul al XIX-lea au fost declarate monumente.

– Gara Giurgiu oras – 1869 cu depoul, castelul de apa , instalatia de incarcat carbune gara in care a sosit primul tren pe prima cale ferata din Romania construita intre bucuresti filaret si Giurgiu.

– Gara Giurgiu Nord si Podul Prieteniei construite impreuna in anii 1952 -1954 au inaugurat prima trecere peste Dunare a unui pod rutier si cale ferata facand legatura cu Bulgaria

– Instalatia ferry –boat si gara – data in folosinta in anul 1940 in functiune pana la construirea Podului Prieteniei 1954. La data constructiei a fost cea mai mare instalatie din Europa.