Identitatea Minoritatii Slovace din Bihor

Comunicare

Identitatea Minoritatii Slovace din Bihor

Byadmin ianuarie 1, 2024

Identitatea minorității slovace din bihor

Identitatea minorității slovace din Bihor

Cuprins

Plan de idei

Capitolul I.Introducere

I.1. Argumentarea temei

I.2. Explicarea termenilor

Capitolul II. Istoric. Origini, colonizare si migrare

II.1 Evoluția poporului slovac din România.

Capitolul III. Cultura, tradiție și obiceiuri

III.1 Educație și cultură

III.2 Cultura populară

III.3 Limba vorbită

III.4 Ocupații tradiționale

III.5 Mâncarea și băutura

III.6 Port popular

III.7 Religie și societate

Capitolul IV. Locuințe tradiționale slovace din Bihor vs. locuințe tradiționale din Slovacia

IV.1 Locuințe tradiționale slovace din Bihor

IV.1.1 Tipuri de gospodării

IV.1.2 Elemente structurale ale caselor tradiționale

IV.2 Locuințe tradiționale slovace din Slovacia, din zonele de proveniență a slovacilor din Bihor. Exemple.

IV.3 Elemente păstrate. Elemente asimilate. Elemente specifice proprii

Capitolul V. Arhitectura modernă vs. arhitectura tradițională

V.1 Arhitectura modernă în Slovacia

V.2 Principii de preluare a elementelor tradiționale în arhitectură modernă

Capitolul VI. Aplicație pe proiectul de diplomă: Centru al identității slovacilor din Bihor.

Concluzii

Bibliografie

PLAN DE IDEI

INTRODUCERE

Disertația își propune să analizeze arhitectura slovacă, cu accent pe arhitectura tradițională slovacă din Bihor. De asemenea voi prezenta aspecte ale culturii și a mediului de trai al slovacilor, prin stilul de viață, elementele specifice cât și tipologiile existente în Bihor în paralel cu cele existente în Slovacia, cele asimilate și cele specifice. Prin această analiză doresc să scot în evidență cât mai multe elemente, fenomene, și alte lucruri importante, care le dau o identitate specifică, proprie slovacilor din Bihor.

STRATEGIE

În această secțiune a disertației voi face o scurtă sinteză a capitolelor, în urma cărora va rezulta scopul propus în argument.

Istoric. Origini, colonizare și migrare

Este necesară cunoașterea istoriei acestei comunități, originea ei, modul în care a evoluat în decursul anilor pe teritoriul României. Prin această cunoaștere ne putem da seama de modul de gândire, de necesitățile, de bazele acestei minorități. De asemene, cu ajutorul istoriei ne putem da seama de evenimentele și fenomenele care au influiențat evoluția acesteia. Aceste evenimente și fenomene istorice sunt cele care au determinat comunitatea să acționeze, într-un fel sau altul, aducând-o la forma în care se prezintă azi.

Atunci când vrem să înțelegem mai bine diverse manifestări concrete ale fenomenului de locuire, ne punem o serie de întrebări. Tocmai de aceea este necesară o pătrundere cât mai adâncă în istoria acestei minorități, care totodată, prin aceste manifestări, ne va face să înțelegem mai bine și motivația umană a acesteia. Motivațiile umane sunt cele care influiențează, și în același timp, alcătuiesc conținutul locuirii și al celorlalte construcții necesare dezvoltării lor.

Cultură, tradiție și obiceiuri

Cultura, tradițiile și obiceiurile, limba și religia sunt cele mai importante elementele ce definesc o minoritate. Prin acestea, ele se diferențiază de celelalte etnii. Acestea au o legătură directă cu istoria, care influiențeaza în mod direct păstrarea sau abandonarea unora dintre ele odată cu evoluția în timp. O altă influiență asupra minorității o are interacționarea acesteia cu alte etni, care la rândul lor au o cultură și tradiție specifică.

În cazul minorității slovace, aceasta n-a constituit o problemă deoarece majoritatea așezărilor slovace erau izloate.Top of Form

Locuințe tradiționale slovace din Bihor vs. locuințe tradiționale din Slovacia

Locuințele tradiționale definesc cel mai bine arhitectura specifică a unui popor. Locuințe tradiționale slovace se definesc prin elementele specifice și mai ales prin tipologii, care de obicei se păstrează și se transmit indiferent de țara în care se află. Sistemul constructiv poate varia în funcție de zonă, omul utilizând materialul cel mai la îndemână. Elementele specifice pot suferi modificări în timp, odată cu modernizarea și cu interactionarea cu alte etnii.

O paralelă între arhitectura locuințelor tradiționale slovace din Bihor și arhitectura locuințelor tradiționale din Slovacia, din zonele de proveniență a slovacilor din Bihor, ne va ajuta să identificăm elementele păstrate, elementele asimilate și elementele specifice proprii.

Arhitectura modernă vs. arhitectura tradițională

Pe baza analizei făcute anterior asupra locuințelor tradiționale slovace, este necesară observarea unui evoluții în timp a arhitecturii slovace.

În Bihor nu este prezentă o arhitectură modernă slovacă. Din cauze economice, comunitatea s-a rezumat doar la locuințele proprii, la construcțile școlilor și a cultelor religioase, care nu relevă evoluția în timp a arhitecturii slovace. Așadar, am urmărit evoluția arhitecturii moderne în Slovacia, prin prezentarea unor exemple de construcții a unor arhitecți slovaci.

Făcând o paralelă între arhitectura modernă slovacă și arhitectura tradițională slovacă, putem observa care au fost principiile de preluare a elementelor tradiționale în arhitectura modernă, pe care s-au bazat arhitecții slovaci în lucrările lor.

Aplicație pe proiectul de diplomă

În Bihor, conform recensământului din 2011, trăiesc 6111 slovaci, răspândiți prin tot județul. Majoritatea așezărilor slovace, fiind izolate, o duc foarte prost din punct de vedere economic, cele mai multe gospodarii se autosusțin prin producție proprie. Majoritatea tinerilor emigrează în alte țări sau în orașele mai mari, astfel satele ramânâd ocupate doar de bătrâni în proporție de 75 – 90%.

Odată cu emigrarea slovacilor în orașele mai mari, există riscul de a-și pierde identitatea. Am considerat neceră realizarea Centrului identității slovacilor din Bihor, ca un loc de interacționare între membrii comunității, având în vedere că populația slovacă din Oradea este în creștere. Acest centru este necesar pentru păstrarea tradițiilor, obiceiurilor și pentru crearea unui mediu social specific.

Capitolul I. Introducere

I.1 Argumentarea alegerii temei

Poporul slovac a trecut prin multe încercări în decursul timpului. Una dintre ele a determinat migrarea slovacilor în diferite părți ale lumii, printre care și România. Slovacii s-au acomadat destul de bine cu stilul de viață și condițile oferite de către țara noastră, ba mai mult s-au folosit de toate lucrurile și mijloacele oferite, pentru a-și crea o viață mai bună.

Printre slovacii care au migrat în România se număra și familia mea, mai exact rădăcinile ei. Bunica mea îmi povestește cum, la rândul ei, bunica ei îi povestea, despre ce își aducea aminte: “…îmi aduc aminte cum am venit cu căruță, zile întregi, până am ajuns în România. Pe atunci aveam doar șase ani.”

Făcând parte din această minoritate și cunoscând-o bine, atât din experiență proprie cât și din relaționarea cu ceilalți membrii ai minorității, am considerat că aș putea cunoaște mai bine problemele acesteia și nevoile ei. Totodată am simțit nevoia de a explora și latura arhitecturală ce ține de această minoritate, de a descoperi modul în care strămoși mei trăiau, locuiau și conviețuiau.

Voi începe cu o scurtă sinteză a tot ceea ce înseamnă stilul de viață specific acestei minorități. Apoi voi face o scurtă prezentare a așezărilor slovace din Bihor, a locuințelor în raport cu mediul înconjurător, modul în care acestea s-au dezvoltat și au interacționat între ele, relația pe care au pastrat-o cu țara “mamă”, elementele noi asimilate și cele specifice. Așadar modelul de habitat “…conturat în condiții istorice, geografice, etnice și culturale…”, care arată “…că locuința și, mai general, habitatul sînt întotdeauna produsul și factorul constructiv esențial al unui mod de viață specific. Cu alte cuvinte, în fiecare loc, la un moment dat, un anumit grup uman își va crea o formă specifică de locuire, ca parte integrată a culturii sale proprii.”.

I.2. Explicarea termenilor

Identitate

Identitatea reprezintă proprietatea unui lucru de a-și păstra timp îndelungat caracterele fundamentale. Este un ansamblu de date care contribuie la identificarea unor persoane.

Uniunea Europeană recunoaște legătura strânsă dintre limbă și identitate, precum și faptul că limba reprezintă expresia cea mai directă a culturii.

Prin identitate înțelegem efortul indivizilor de a se integra într-un anumit context social, de a recunoaște apartenența la o anumită comunitate. Aceasta face ca o comunitate să se distingă prin particularități lingvistice și prin bogăția de tradiții și artă populară, de celelalte comunități.

Identitatea slovacă

Identitatea slovacă, din punctul meu de vedere, înseamnă limba slovacă, mâncarea tradițională, sărbătorile importante și modul în care se desfășoară acestea și nu în ultimul rând o legătură profundă care înglobează toate aceste particularități specifice, care te leagă pentru totdeauna. O legătură natală bine înrădăcinată, în care am crescut și m-am format și care mă face să mă simț “acasă”.

În ultimii ani, datorită lipsei de mijloace de interacționare cu membrii comunități slovace și datorită interacționări cu alte comunități și alte tipuri de culturi, identitatea slovacă se modelează după acestea, pierzându-și identitatea originală, creându-și alta nouă, diferită de la caz la caz. În această lucrare se pune accentul pe identitatea slovacilor din Bihor, mai exact regăsirea acesteia și implementaria ei, mai ales, în rândul tinerilor slovaci.

Minoritatea

Minoritatea este un grup etnic care se referă la un subgrup de oameni care formează mai puțin de o jumătate din polpulație, care au aceași origine și vorbesc aceași limbă și care locuiesc pe teritoriul unui stat național.

Minoritatea slovacă

Slovacii sunt un grup etnic minoritar din România, numarând 13.654 persoane, conform recensământului din 2011. Ei reprezintă 0,07% din totalul populației României. Traiesc mai ales în partea vestică a țării, cele mai mari comunități de slovaci din România se întâlnesc în județul Bihor și județul Arad, unde alcătuiesc aproximativ 1,06%, respectiv 1,03% din totalul populației.

Ca minoritate etnică recunoscută oficial, slovacii sunt reprezentați de Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, cu sediul la Valea Cerului (Čerpotok) Bihor. Au un loc asigurat în Camera Deputaților.

Cultura

Cultura se definește ca fiind totalul caracteristicilor unui grup particular de oameni, înglobând totul de la limbaj, religie, specific culinar, tradiții și obiceiuri, muzică și artă. În zilele noastre, cultura este într-o permanentă schimbare, fiind influențată din numeroase direcții.

Mișcarea permanentă a populației precum și conviețuirea diferitelor manifestări culturale și a formelor diferite de viață pe care slovacii și le-au adus din regiunile de origine (Gemer, Zemplín, Oravá, Kysúce, Šariš, Zvolen), au dus treptat spre aculturație – o unire a elementelor etnoculturale diferite înspre un tot unitar – și la apariția de fenomene culturale noi. Pe parcursul secolului al XIX-lea s-a cristalizat în această zonă o comunitate slovacă cu dialect compus specific, cu manifestări specific ale culturii populare.

Istoric: origini, colonizare și migrare

Primele familii slovace, care au migrat pe teritoriul României, s-au așezat in zonele limitrofe ale Bihorului și Sălajului, in anul 1785, pe domeniile grofului Barányi. Au venit din Slovacia, din regiunile Oravá și Gemer, întemeind în Bihor localitatea Budoi. În 1780 slovacii din Gemer și Zemplín înființează Vărzari și Borumlaca. Ei sunt aduși ca tăietori de lemne de către același magnat, Barányi. In 1811 începe colonizarea și domenilor grofului Bánffy. Primii coloniști așezați aici, au venit din regiunile Oravá, Kysúce și Gemer (Munții de Aramă) a Slovaciei. Seceta din anul 1811, recoltele sărăcăcioase și nu în ultimul rând suprapopularea regiunii Oravá auecții.

Mișcarea permanentă a populației precum și conviețuirea diferitelor manifestări culturale și a formelor diferite de viață pe care slovacii și le-au adus din regiunile de origine (Gemer, Zemplín, Oravá, Kysúce, Šariš, Zvolen), au dus treptat spre aculturație – o unire a elementelor etnoculturale diferite înspre un tot unitar – și la apariția de fenomene culturale noi. Pe parcursul secolului al XIX-lea s-a cristalizat în această zonă o comunitate slovacă cu dialect compus specific, cu manifestări specific ale culturii populare.

Istoric: origini, colonizare și migrare

Primele familii slovace, care au migrat pe teritoriul României, s-au așezat in zonele limitrofe ale Bihorului și Sălajului, in anul 1785, pe domeniile grofului Barányi. Au venit din Slovacia, din regiunile Oravá și Gemer, întemeind în Bihor localitatea Budoi. În 1780 slovacii din Gemer și Zemplín înființează Vărzari și Borumlaca. Ei sunt aduși ca tăietori de lemne de către același magnat, Barányi. In 1811 începe colonizarea și domenilor grofului Bánffy. Primii coloniști așezați aici, au venit din regiunile Oravá, Kysúce și Gemer (Munții de Aramă) a Slovaciei. Seceta din anul 1811, recoltele sărăcăcioase și nu în ultimul rând suprapopularea regiunii Oravá au determinat plecarea altor grupuri de slovaci spre Transilvania, în direcția est față, de satul Budoi, oprindu-se pe culmile Muntelui Șes, unde treptat au întemeiat localitatea Gemelčička (azi Faget).

Un alt val al coloniștilor slovaci a întemeiat in anul 1817 Iocalitățile Valea Târnei și Șinteu. In anul 1830 a început colonizarea domeniilor sale și groful Bathányi. Și aici s-au așezat slovacii din părțile superioare ale Ungariei. Ca urmare au apărut localitățile Huta Voivozi și Socet, cu coloniști din regiunile Oravá, Zemplín si Zvolen. În 1831 se înființează localitatea Bicaciu cu coloniști din Zemplín. În 1848 coloniști din Šariš sunt așezați în Pădurea Neagră. Colonizarea acestei regiuni a Transilvaniei cu populația din Ungaria superioară, s-a închelat în anul 1835.

La baza colonizării au stat atât cauze economice cât și aducerea de forță de muncă calificată pentru manufacturile de fabricare a sticlei. O migrație secundară internă (până în 1918) a fost generată de pământul arabil deficitar obținut din defrișări, natalitate ridicată și insuficiența locurilor de muncă. În general slovacii s-au așezat în localitățile din zonă (de exemplu Suplacu de Barcău, Groși, Plopiș, Marca-Huta, Boiana-Huta, Iaz, etc.).

Unirea elementelor culturale și tradiționale, implicit apariția de noi fenomene culturale, desfășurate de-a lungul secolului al XIX-lea, a fost determinată de factori precum: mișcarea populației în zonă, manifestări cultule și multiple forme de viață provenite din diferite zone ale Slovaciei.

O nouă perioadă de migrație internă s-a produs după cel de-al doilea război mondial, din cauza condiților tot mai precare de viață din zonă. O parte din slovaci au fost „repatriați” în Cehoslovacia, iar alții au migrat spre zona slovacă din Arad – Banat.

În deceniul VI al sec. XX un nou val de migrație a populației s-a produs (concomitent cu restul țării) de la sat spre orașe și centre industriale, pentru obținerea locurilor de muncă (spre Oradea, Aleșd, Derna, Marghita etc.), dar și spre centre agricole (Aștileu, Urvind,Tileagd etc.).

În prezent asistăm la un nou val de migrație a populației tinere determinată tot de rațiuni economice: dificultatea găsirii locurilor de muncă în zonă. Tinerii pleacă atât spre orașele din zonă (Oradea, Aleșd, Marghita) cât și în străinătate (Slovacia, Cehia, Germania etc.)

Figura 1. Direcții principale de migrare a slovacilor în România

Fig 2. Harta județului Bihor, cu localitățile întemeiate de slovaci, din 1900 până în prezent.

II.1 Evoluția poporului slovac din România.

Se pot remarca diferențe importante în evoluția istorică a enclavelor slovace, în procesul lor de autoidentificare și particularizare, față de zonele lor de origine.

Principalii factori care au cauzat aceste diferențe ar fi:

Întreruperea legăturilor cu locurile de proveniență și orice fel de comunicare culturală;

Slovacii așezați pe noile teritorii, au intrat în contact cu un alt mod de viață, spațiu multicultural determinat de aceste condiții.

Deși slovacii sunt răspândiți în România, în patru zone izolate una față de cealaltă, doar două dintre ele sunt compacte, diferențiate etnic și clar definite: zona Aradului și Banatului, și zona Bihorului și Sălajului. Populația așezată aici și-a păstrat limba, tradiția, conștiința propriei etnicități, elemente fundamentale corpului etnic slovac.

În Bihor, zona ocupată de populație slovacă, este o zonă compactă de deal, unde casele sunt izolate majoriatea și se învecinează cu așezări cu populație românească și maghiară. Datorită interacționării între ele și a izolării îndelungate, a rezultat un dialect specific și o cultură populară tradițională specifică.

“În baza datelor de mai sus îndrăznesc să afirm că slovacii “bihoreni” (sub această denumire înțelegându-i și pe slovacii din județul Sălaj), în prima jumătate a secolului XX s-au unificat într-un grup etnografic. În această afirmație pornim de la premizele specifice existențe: slovacii de aici trăiesc pe un teritoriu dat și precis delimitat, reperul fundamental al acestora fiind faptul că într-un timp istoric determinat, grupul a apărut prin migrare și colonizare și că în zonă a apărut o conștiință comună. Comune sunt de asemenea religia, precum și datele lor sociale și economice.”

III. Cultură, tradiție si obiceiuri

III.1 Educație si cultură

Izolarea așezărilor cu gospodării răsfirate pe dealuri a avut pe de-o parte ca și consecință păstrarea identității etnice, dar pe de altă parte condițiile grele de viață au împiedicat mult timp ridicarea nivelului educațional al educației (mai ales până în 1918). Nivelul de trai cu excepția zonelor miniere (Budoi și Voievozi) a rămas scăzut.

Prima școală din Bihor a fost construită la Budoi, unde primul învățător a fost Matej Jakuš. Ȋn anul 1837 erau înscriși 68 de elevi (Fig 3 – 4).

Dezvoltarea identității naționale a apărut după 1918 odată cu organizarea rețelei școlare, dar mai ales după semnarea, în 1936, a acordului cultural între Cehoslovacia și Regatul României. Când a început dezvoltarea școlilor, limba de predare era slovaca. S-au construit în zonă treisprezece școli și din Slovacia au sosit cadre didactice calificate. Din 1930 până în 1940 frecvența elevilor a crescut de la 28% la 55%. Au început dezvoltarea activităților culturale și s-a consolidat identitatea națională.

Spre deosebire de perioada 1800 – 1918, când comunitățile slovace din zone diferite nu comunicau între ele, în perioada interbelică încep contactele între aceste comunități (din Bihor – Sălaj, Arad – Banat, Satu Mare, Bucovina), materializate prin apariția, in 1924, a „Societății culturale Slovace” și a revistelor „Slovenský týždenník“ (Săptămânalul slovac, 1929 – 1932) si „Naše snahy” (Strădaniile noastre,1936 – 1941).

Din 1940 pană in 1944 s-a păstrat rețeaua de școli sub Ungaria hortistă. Ȋntre 1945 și 1948 s-a produs un declin al procesului de învățămant odată cu repatrierea profesorilor și învățătorilor slovaci.

După 1948 în zona de deal nu s-a produs colectivizarea. Acest lucru a facilitat păstrarea caracterului comunei Șinteu, păstrarea proprietăților etc. Pe de altă parte, a făcut viața dificilă pentru locuitori, pentru că nu s-a putut produce o modernizare a mijloacelor de producție agricolă, iar statul nu considera relevant producătorul particular. Au fost doar colectivizate terenurile din văi. S-au asigurat locuri de muncă în minerit și producția sticlei, dar doar pentru o mică parte din populație, mai ales cea din văi. Tot în această perioadă comunitățile mai mici au fost asimilate (mai ales prin desființarea școlilor), dar în comunitățile mari rețeaua de școli s-a consolidat, inclusiv prin cadre didactice pregătite la Nădlac și persoane cu pregătire superioară care s-au întors în zonă. Acest lucru a dus la intensificarea activităților culturale.

Consolidarea identității naționale a fost sprijinită și de activitatea preoților romano-catolici de naționalitate slovacă. Contactele culturale între Banat și Bihor au fost mai pronunțate mai ales în anii '60, odată cu migrația economică a populației și prezența cadrelor didactice din Nădlac în zona Bihorului.

Ȋn perioada post – decembristă este de remarcat și activitatea UDSCR, care sprijină intensificarea activităților culturale din zonă. Zona slovacă Bihor – Sălaj prezintă tendințe de dezvoltare autonomă față de celelalte zone locuite de slovaci, determinată de caracteristici specifice. Rămân în comun dezvoltarea „Nίk” (1929 – 1932) și a învățămantului în limba slovacă și țelurile politice.

Fig 3. Planul școlii, cu locuința de servici a învățătorului, din Budoi 1912

Fig 4. Planul modificat, cu locuință de servici a învățătorului, din Budoi 1913

III.2 Cultura populară.

Cultura slovacă populară din zona montană a Bihorului are particularități aparte date de obiceiurile și tradițiile din zonele de proveniență dar și de faptul că după finalizarea procesului de imigrare, legătura cu țara natală s-a pierdut și au fost nevoiți să se adapteze la condiții naturale străine față de cele cunoscute. Toți acești factori au produs o formă proprie de cultură.

III.3 Limba vorbită

Limba folosită este intr-o formă arhaizată ca și dialect in raport cu limba slovacă academică. Este doar în mică măsură influențată de vecinătatea cu alte etnii. Păstrarea limbii s-a datorat existenței pe un areal restrans, bine definit și izolat. Cauzele apariției unui dialect specific a fost proveniența slovacilor din zone diferite (dialectul slovac central – Oravá de Sus, dialectul slovac de vest – Kysúce, dialectul slovac de est – Šariš) chiar dacă în secolul XIX se puteau deosebi aceste dialecte în zonă datorită căsătoriilor endogame și a felului în care au fost formate comunitățile, în prima jumătate a secolului XX odată cu influența limbii folosite în biserică și cu eforturile conștiente de cultivare a limbii materne (școli de stat cu predare în limba slovacă) și a migrațiilor interne a populației slovace, putem vorbi de un singur dialect compus.

III.4 Mâncarea și băutura

Planta cea mai cultivată adaptată acestor condiții vitrege a fost cartoful care a și devenit principala sursă de hrană. Graul se cultivă mai rar datoriră productivității scăzute, în schimb se cultivă fanul și sunt folosite vitele ca și sursă secundară de alimente (lactate), iar pană nu de mult pentru muncile agricole. Creșterea porcilor este în continuare prezentă aproape în fiecare gospodărie. Acest animal domestic a fost crescut inițial doar pentru slănină și untură, iar în jurul anului 1900 s-au diversificat produsele de porc.

Ȋn anul 1935 Ivan Bijna notează:

„Tăierea porcului este un eveniment în viața oamenilor mai săraci. Atunci se adună << să ajute >> întreaga familie și una-două porcul, sau mai mulți sunt gata. Bărbații lucrează cu carnea, umple cârnații, iar femeile caltaboșii. Seara se face o cină mare, la care sunt servite felurile mâncăruri cărnoase și făinoase și evident n-are voie să lipsească nici pălinca și nici vinul. Demult tăierea porcului era aidoma nunților mai mici.”

Păstrarea alimentelor începand cu prima jumătate a secolului XX: fructele se conservau prin uscare sau în compoturi. Ȋn zonele mai joase se cultivă vița de vie pentru obținerea vinului, dar băutura cea mai apreciată în zonă este pălinca obținută din fructe de pădure, cireșe și prune. Există pălincării private. De sărbători (Paștele, Crăciunul, botez, nuntă, pomană) au apărut diferențe față de tradiția slovacă, păstrandu-se doar unele din Slovacia (piftie, carne afumată, „opekance” cu mac). O parte din ustensilele pentru bucătărie erau fabricate și în casă (copăi, funduri de lemn, lopeți pentru pâine, mojar, linguri de lemn, etc.)

III.6 Port popular

Tendința generală este pătrunderea elementelor urbane și a noilor materiale (a materialelor industriale) și cu timpul s-a produs o erodare a portului inițial. Ȋn zonele mai izolate, precum Nova Huta, erodarea portului popular a întârziat. Chiar și în prezent la sărbătorile religioase (inclusiv Duminica) încă se mai poartă elemente specifice de îmbrăcăminte, mai ales de către femei. Au supraviețuit elemente amestecate din Slovacia de vest, centrală și est. „Portul femeilor bihorene slovace se compune din: poale albe confecționate din panză de canepă sau in, din iie, șorț, fustă, cojoc, din veston și drept încălțăminte se foloseau opincile, paslarii și papucii. Portul bărbaților slovaci bihoreni consta din gaci, cămașă, pantaloni de postav, confecționați din postavul fabricat in gospodărie, șorț, veston de postav, din cojoc încheiat lateral sau la mijloc, iar ca încălțăminte purtau opinci, și de sărbători purtau cizme sau bocanci […] cele mai importante materiale au fost panza de canepă sau de in, postavul de casă, țesăturile de lană și pieile îmblănite. Mai târziu acestora li s-au adăugat materialele industriale din bumbac, lână și mătase, precum și produsele meseriașilor”.

Ȋn prezent portul popular nu mai este folosit în mod cotidian de către localnici.

III.7 Religie și societate

Majoritatea locuitorilor slovaci din județul Bihor sunt de confesiune romano-catolică. Activitățile religioase se concentrează în jurul bisericii din centrul satului. Hramul bisericii este una din cele mai importante sărbători. Această sărbătoare oferă ocazia reunirii familiilor cu rudele stabilite în țară sau străinătate. Ȋn același timp se organizează și tradiționalul targ.

Biserica și activitățile din jurul ei au fost și răman principalii factori de coeziune socială a tuturor așezărilor slovace. Ȋn majoritatea gospodăriilor sunt prezente două sau trei generații. Răman însă tot mai multe gospodării în care este prezentă doar generația a treia, copii și nepoții mutându-se la oraș sau în străinătate în căutare de locuri de muncă. Cu timpul acest fenomen se poate accentua până cand modul tradițional de organizare a familiilor va fi irecognoscibil, pentru că majoritatea membrilor familiei vor fi mutați din sat.

Viața bisericească a slovacilor din Bihor, de credință romano-catolică, este organizată, în urmatoarele comunități parohiale:

– Gemelčička (azi Făget) înființată, în anul 1894, episcopul Vavrinec Schlauch, când a început și construirea bisericii. Din anul 1993 comunitatea parohială dispune și de imobilul construit cu ajutorul elvețienilor din localitatea Sarnen și a localității slovace Kamenica din Republică Slovacă. De această parohie depinde și bisericuța filială din satul Șeran, comuna Borod.

– Șinteu – comunitatea închinată Sf. Cyril și Metod, a fost întemeiată, în anul 1844 de episcopul Ladislav Bemer. Biserica a fost construită, între anii 1838 – 1840.

– Aleșd – biserica a fost inițial construită pentru nevoile de cult ale populației maghiare. Dar aici, pe lângă, populația maghiară, trăiesc și slovacii de credință româno-catolică. Împreună cu cei din localitație Aștileu, Groși Urvind și Pădurea Neagră, numărul lor este de 922 de credincioși. De această parohie ține și comulitatea din satul Tătăruș.

– Budoi – până la anul 1829 s-a constituit filiala parohiei din localitatea Mișca. Construirea bisericii a început în anul 1826, terminată și sfiintită fiind în anul 1831. La dezvoltarea acestei comunități parohiale și a conștiintei etnice a slovacilor din această localitate a contribuit preotuI Vladimir Hribik. De această, comunitate ține și comunitatea, din Sacalasău-Nou (Bajas). Membrii acestei comunitați trăiesc și în localitățile Derna, Voivozi, Popești.

– Borumlaca, – această, comunitate este închinată Sf. Antoniu din Padua. În anul 1825 devine filială a parohiei din Suplacul de Barcău. Biserica și parohia au fost construite în anul 1872. Actualul preot este Jan Mucha.

– Suplacul de Barcău – biserica este închinată Sf. Ana. Filialele cu populația slovacă româno-catolică sunt Valea Cerului, Foglaș, Marca Huta, Salonta și Mădăras.

Fig 5. Interior biserică Șinteu Fig 6. Exterior biserică Șinteu (1838)

Fig 7. Interior biserică Popești Fig 8. Exterior biserică Popești (2009

IV. Locuințe tradiționale slovace din Bihor vs. locuințe tradiționale din Slovacia

IV.1 Locuinte traditionale slovace din Bihor

Odată cu extinderea procesului de defrișare a zonelor împădurite și deluroase ale Bihorului, s-au extins terenurile destinate locuirii, agriculturii și creșterii animalelor a comunității slovace. Comuna Șinteu, una dintre cele mai bine pastrate asezari slovace are caracteristicile satelor risipite din zonele de deal, așezarea gospodăriilor fiind răsfirată pe dealuri, cu distanțe mari între ele și retrase semnificativ de la drum. De regulă, gospodăria este așezată în centrul parcelei și este delimitată de terenul agricol.

Clădirile care formează gospodăria sunt :

Casa de locuit care este alcătuită de obicei din trei încăperi, în jurul căreia sunt dispuse:

șura / grajdul,

diferite anexe (depozite pentru lemne sau unelte);

la unele gospodării exista și pivnițe, care sunt semi-îngropate în apropierea gospodăriei sau fac parte din ansamblul casei de locuit.

Alte elemente importante care intră în compoziția gospodariei, sunt :

grădina de legume, aflată în apropierea casei, îngrădită, pentru a fi protejată de animalele aflate în gospodării (cai, vite, porci, găini, rațe);

locuri de șezut – de adunări ocazionale, de petrecere a timpului (discuții, glume, ghicitori)

Fig. 9. Casa de locuit cu grădina în față Fig 10. Casa de locuit

Fig 11. Șura/grajdul Fig 12. Anexa

Fig 13. Pivniță Fig 14. Grădina de legume/ loc de șezut

IV.1.1 Tipuri de gospodarii

Așezările și gospodăriile tradiționale, au în general o planimetrie simplă și dimensiuni modeste. Acest lucru se datorează materialelor, tehnologiilor de construcție, situației finaciare și modului de trai al familiilor care au construit gospodăriile. În plus, construcțiile erau făcute astfel încât să fie ușor de întreținut, de încălzit și de iluminat. În zonele aflate in apropierea drumului principal loturile aferente gospodăriilor sunt îngrădite; în schimb, în zona de vale, împrejmuirea terenurilor cu gard lipsește in totalitate sau exista doar parțial. În ceea ce privește gospodăriile, la rândul lor și acestea pot fi delimitate perimetral de construcții si gard, creând o incintă protejată, amenajată cu plantații de flori și zone înierbate. Se identifică si gospodării fară limite fizice pe toate laturile, lipsind împrejmuirea cu gard.

În funcție de dispunerea construcțiilor în interiorul gospodăriei putem identifica următoarele tipologii :

în formă de „L” : cu clădirile dispuse în forma literei „L”, în care o latură este reprezentată de casa de locuit; uneori cu o grădină de flori în față, iar cealaltă latură, perpendiculară, reprezentată de șura gospodăriei.

cu clădiri dispuse paralel una față de cealaltă (casa de locuit pe o latură a curții, asezată paralel față de șură, situată pe partea opusă a gospodariei)

în forma rectangulară – cu clădiri dispuse în jurul unei curți interioare; curtea fiind delimitată de construcții pe 3 sau 4 laturi

dispunere rasfirată – în forme neregulate, construcțiile fiind pozitionate distantat una fată de cealaltă în cadrul gospodariei

dispunere izolată , gospodăria fiind alcătuită dintr-o singură construcție – casa de locuit, fără alte clădiri anexe (șură, grajd, etc.)

Indiferent de tipologia gospodăriilor enumerate mai sus, geometria planimetrică a casei de locuit ramane aceiași. Se pot identifica și un număr de gospodării cu clădiri noi, ale căror dispunere nu mai păstrează regurile întâlnite la gospodăriile tradiționale.

Tipologia 01 – în formă de „L”

Clădirile sunt dispuse în forma literei „L”, alipite una de cealaltă sau poziționate cu distanțe între ele. Gospodăriile pot fi îngrădite pe toate laturile , incinta (curtea) fiind delimitată pe două din laturi de construcții (casa de locuit si anexe) și de gard pe celelalte două laturi.

Ȋn cele mai multe cazuri însă, gospodăriile nu sunt prevăzute cu garduri, curtea din fața casei nefiind delimitata fizic. Casa, de regulă, este alcatuită din 3 încăperi – cu un singur acces (în tindă).

Fig 15. Schiță compozițională, explicativă Fig 16. Planimetrie

Fig. 17 Exemplu gospodărie 1 Fig. 18 Exemplu gospodărie 2

Tipologia 02 – cu clădiri dispuse paralel

Constituie tipologia gospodăriilor tradiționale din zona Munții Plopiș (Muntele Șes), a așezărilor slovace. Construcțiile sunt dispuse paralel, pe o latură a gospodăriei aflându-se casa de locuit, vis-a-vis șura cu anexe. În majoritatea cazurilor curtea situată între construtii este închisă cu gard pe laturile libere.

Pivnița – în unele cazuri este situată în exteriorul incintei, îngropată, sau semîngropată în pământ; în alte cazuri se află sub imobilul de locuit. Casa, de regulă, este alcătuită din trei încăperi – cu un singur acces (în tindă).

Fig. 19 Schiță compozițională, explicativă Fig. 20 Schiță compozițională

Fig 21. Planimetrie Fig 22. Exemplu gospodărie 1

Fig 23. Exemplu gospodărie 2 Fig 24. Exemplu gospodărie 3

Tipologia 03 – în formă rectangulară

Au la bază tipologiile descrise anterior (în formă de „L” și cele paralele), extinse în urma necesitaților cu alte construcții și anexe (garaje pentru utilaje agricole, depozite diverse, bucătarii de vară, etc.).

Constructiile se organizează în jurul unei curți interioare, dispuse pe trei laturi, în formă de „U”, sau pe toate cele patru laturi, formând o curte închisă.

Fig. 25 Schiță compozițională, explicativă Fig. 26 Planimetrie

Fig 27. Exemplu gospodărie 1 Fig 28. Exemplu gospodărie 2

Fig 29. Exemplu gospodărie 3 Fig 30. Exemplu gospodărie 4

Tipologia 04 – gospodării răsfirate, dispunere neregulată

Această tipologie se diferențiează de celelalte prin lipsa împrejmuirii, construcțiile fiind amplasate răsfirat. Forma neregulată a gospodăriei rezultă din amplasarea construcțiilor în funcție de relief și elemente hidrografice ( pârâuri, văi). Construcțiile, aflandu-se la distanțe mai mari între ele, nu formează o curte închisă, bine delimitată.

Fig. 31 Schiță compozițională, explicativă Fig. 32 Planimetrie

Fig 33. Exemplu gospodărie 1 Fig 34. Exemplu gospodărie 2

Fig 35. Exemplu gospodărie 3 Fig 36. Exemplu gospodărie 4

4.1.2 Elemente structurale ale caselor tradiționale :

LOCUINȚA

Fundația (fundație continuă sub toți pereții): din lespezi de piatră de carieră lipită cu argilă cu nisip și uneori protejată în exterior cu chirpici și zugrăveală pe bază de var.

Pardoseala din argilă compactată bătută.

Suprastructura: cadru de lemn pe tălpi de lemn așezate pe fundație cu umplutură de chirpici; aceasta poate fi de două feluri: pământ bătut, cărămizi din chirpici nearse, uscate la soare; buiandrug din lemn;

Planșeu de lemn peste parter cu grinzi care sprijină pe stâlpi de lemn din perete; complectarea între grinzi cu scânduri intercalate și lest din argilă deasupra;

Tencuiala: din argilă, nisip, var și excremente de cal; la exterior și interior un strat de protecție din var – zugrăveală; pigmentul tradițional este obținut din sulfat de cupru (piatră vânătă);

Tâmplării: din lemn – dublu canat, cu ranforsări metalice la colțurile canatelor;

Golurile tâmplăriilor: geamurile și ușile respectă limitele materialelor folosite; (ex. lățime uși – max. 1,10 m, ferestre între 40 – 150 cm);

Culori folosite: alb (var), albastru deschis (var și sulfat de cupru) – sec. XIX, verde după anii 1980; culoare tâmplării: lemn natural sau verde închis;

Soclul pereților era de culoare roșie și înainte și după cel de-al doilea Război Mondial;

Decorațiuni:

Profilaturi: sub căpriori și în câmpul peretelui, elemente zoomorfe;

Decorațiuni din țigle solzi.

Avantajele sistemului structural:

Toate elementele constituente ale structurii casei sunt permeabile la apă; excesul de apă din apa freatică se poate elimina aproape de nivelul solului.

Pereții sunt permeabili la apă/ vapori de apă, astfel se asigură un echilibru natural între umiditatea din interior și cea din exterior și se obține confortul în ceea ce privește umiditatea aerului;

Un mediu salubru.

ȘURA

Fundația (fundație continuă sub toți pereții): din lespezi de piatră de cariră lipită cu argilă și nisip; uneori protejată în exterior cu chirpici și zugrăveală pe bază de var.

Pardoseala: din argilă bătută;

Suprastructura: din lemn, cu închidere exterioară din scânduri, parțial cu chirpici;

Șarpanta: în două ape, cu elemente constructive (cosoroabă, căpriori, pană, clești); închidere laterală din scânduri verticale, cu ușă de acces pentru paie.

Pod: depozit de fân și paie.

PIVNIȚA

Clădire semi-îngropată – adaptată terenului cu intrare din josul pantei;

Realizată din piatră de carieră lipită cu argilă și nisip; cu un pat de argilă impermeabilă la exterior;

Tencuită la interior cu tencuială de var și nisip;

La partea superioară este închisă cu grinzi și scănduri de lemn, sprijinite pe peretele de piatră; acoperită de regulă cu pamânt;

În unele cazuri, deasupra pivniței – este amplasată o construcție temporară din lemn, cu utilizare sezonieră (bucătărie de vară);

Denumiri în slovacă (denumiri locale) :

Casa – dom, izba

Odaie spațiul de locuit – izba

Tinda, spațiul de intrare – pitvor

Pod – poval

Șura – šura

Pivnița – pivnica

Curte – dvor

Gradina – zahrada

IV.2 Locuințe tradiționale slovace din Slovacia, din zonele de proveniența a slovacilor din Bihor

Oráva

Dolný Kubín, așezarea Srňacie, casa nr. 10

Casă din bârne de lemn din regiunea Orava de jos, este situată la aliniamentul stradal, cu frontonul principal îndreptat înspre rău, spre sud. Este construită pe o fundație înălțată unde, sub partea din față a casei, sub cameră, se află pivniță. Latura longitudinală a curți este înclinată. Pe latura casei dinspre curte, iese în consolă balconul, care inițial se întindea până pe întreagă fațadă principală. Șarpanta este în două ape, acoperită cu șindrilă. Dispunerea spațiilor este simetrică. Spațiile sunt înșiruite după cum urmează: cameră – tindă (în partea din spate bucătăria) – cămară. Inițial în bucătărie și în cameră se află cuptorul. De casă aparține și hambarul, construit în același timp cu locuința.

Fig. 37 Dolný Kubín, așezarea Srňacie, casa nr. 10

Podbiel – Bobrova Raľa, casa nr. 115-116

Ansamblul format din trei locuințe, cu cămările situate în spate, și cu acces individual dintr-o curte comună. Structura casei este din bârne din lemn. Șarpanta este în două ape, acoperită cu șindrilă. Învelitoarea este înălțată, frontonul se termină în partea de sus cu un țăruș și o streașina în formă de semicerc (polkruzim), numită „halka”. Casa nu are horn, doar o trapă pentru evacuarea fumului în acoperiș („dymnik”). Casa datează din 1833. Este cea mai veche casă tradițională conservată, din localitate.

Fig. 38 Podbiel – Bobrova Raľa, casa nr. 115-116

Gemer – Novohrad

Muránska Zdychava, casa nr. 51

Casă din bârne din lemn este îndreptată cu frontonul înspre stradă. În spatele casei în fundalul curții deschise sunt înșirate construcții din bârne din lemn a două iesle, cămări și coteturi. Casa este construită pe o fundație din piatră, care definește amprenta la sol a construcției. Fațadele se întind pe patru laturi. În partea de sus a peretelui, bârnele se lățesc gradat. Suprafața pereților din bârne prezintă rămășițe de mixtură de argilă, ștersături și straturi de vopsea. Casa este acoperită cu o învelitoare din șindrilă formată din două ape, susținută de căpriori, fără mansardă, cu fronton din scânduri și streașina. „Halka” din vârful frontonului s-a deteriorat. Învelitoarea dinspre curte prezintă o trapă pentru evacuarea fumului. Casa de locuit este alcătuită din două spații, tindă și o cameră, fără nici un sistem de încălzire.

Fig. 39 Muránska Zdychava, casa nr. 51

Ardovo, casa nr. 35

Casă țărănească din zidărie, cu streașina susținută de stâlpi, din zonă Gemer de sud-est. Casa este îndreptată înspre stradă cu frontonul din zidărie, cu tencuială decorativă cu motive în formă de inimă, rozete, datând din 1852. Este alcătuită din trei spații: cameră, bucătăria și cămară. Dinspre stradă și dinspre curte, casa este mărginită de stâlpi din zidărie și parapet. Pe axa longitudinală, casa se continuă cu o construcție din zidărie, care conține cămările și ieslea. În grădina din față frontonului dinspre stradă, se află bucătăria de vară.

Fig. 40 Ardovo, casa nr. 35

Šariš

Ovčie, casa nr. 84

Casă țărănească construită în jurul anului 1910, cu partea gospodărească sub același acoperiș cu locuința și cu hambarul separat. Locuința este compusă din trei spații (camera – tinda cu bucătăria – cămara), lângă care sunt înșirate ieslea și maghernița. Locuința este construită din cărămidă nearsa, ieslea din piatră iar maghelnița din lemn. Șarpanta este în două ape, acoperită cu șindrilă. În bucătărie, pe peretele dinspre cămară, se află cuptorul, care este format din cuptorul propriu-zis, cazan și soba din zidărie. Partea dorsală a cuptorului este extrudată în spațiul cămării. Fumul este evacuat printr-un atașament de încălzire într-un horn scurt din lemn. În cameră se găsește o soba mai nouă, cu țeava, placata cu plăci de gresie.

Fig. 41 Ovčie, casa nr. 84

Kamenica, o parte din Potoky, casa nr. 556

Casă țărănească din anul 1922, împărțită în trei spații (camera – bucătăria- cămara), cu partea gospodărească dispusă în formă de „L” (două iesle și o magazie de pleavă) și cu pivnița separat. Casă este construită din cărămidă nearsa și tencuială. Șarpantă în două ape are fronton din scânduri și o streașină care îl împarte. Învelitoarea inițială din paie a fost înlocuită cu plăci ceramice. În bucătărie se găsește un cuptor de pâine și o soba.

Fig. 42 Kamenica, casa nr. 556

Zemplin

Čeľovce, casa nr. 89

Casă din lemn din anul 1836, clădire alungită construită din bări cu umplutură de lemn. Pereții sunt tencuiți la exterior cu argilă. Casa are șarpantă în patru ape, acoperită cu azbociment, care a înlocuit învelitoarea de paie inițială. Locuința este compusă din două spații, camera și tinda. Sub același acoperiș cu locuința se află ieslea cu accesul dinspre curte.

Fig. 43 Čeľovce, casa nr. 89

Petrikovce, casa nr. 41

Casă tradițională construită din cărămidă nearsa, cu locuința compusă din trei spații (camera – tinda – cămara). Casa are șarpantă în patru ape cu învelitoarea din stuf, așezată gradat. Lângă cămară, sub același acoperiș cu locuința, este înșirată partea gospodărească cu ieslea, maghernița și cotețul, construite din bări de lemn.

Fig. 44 Petrikovce, casa nr. 41

Kysúce

Vysoká nad Kysucou, parte din Vrchriek, casa nr. 982

Gospodăria face parte dintr-o zonă cu caracter răsfirat, Beskýd de nord-vest. În curte, sunt așezate paralel construcțile din bârne din lemn ale casei, a spatilor gospodărești cu hambarul și cotețul, care pe lungime încadrează o curte îngustă, închisă. În partea dorsală și în partea frontală, curtea este închisă cu o poartă. Casa din bârne este construită pe o fundație înălțată, unde este amplasată pivnița, cu o boltă semicilindrică. Pereții prezintă decorațiuni scrijelite pe bârne. Șarpantă este în două ape, cu fronton, tăiat de o streașină și care are în vârf „halka”. Frontoanele sunt netede, fără decorațiuni. Învelitoarea din lemn inițială a fost înlocuită cu plăci ceramice. Locuința este alcătuită din trei sparii înșiruite: camera – tinda – cămara. Casa datează din 1902.

Fig. 45 Vysoká nad Kysucou, parte din Vrchriek, casa nr. 982

Čičmany

Arhitectura populară din Čičmany se caracterizează printr-o formă constructivă avansată a caselor etajate, din bârne din lemn, și a caselor mansardate. În acest tip de case trăiau famili numeroase sau mai multe famili înrudite. Casele din Čičmany sunt excepționale prin multitudinea de picturi ornamentale făcute pe pereții din bârne din lemn. Majoritatea caselor au fost construite după incendierea localității din anul 1921, conform celor spuse de arhitectul D. Jurkovič, care face trimitere la tradiția arhitecturală populară locală.

Fig. 46 Čičmany

IV.3 Elemente păstrate. Elemente asimilate. Elemente specifice proprii

Tipologie

Din punct de vedere compozițional, locuințele tradiționale slovace din Bihor au păstrat aceași organizare ca și locuințele tradiționale din Slovacia, și anume:

Organizarea gospodăriei s-a făcut in jurul unei curți interioare, clar delimitată inclusiv cu gard din lemn, de unde se dădea accesul spre elementele componente. Acestea păstrând cele patru tipuri principale de tipologii, în formă de „L”, cu cladiri dispuse paralel, în formă rectangulară și dispunere neregulată cu gospodării răsfirate.

Intrarea în casă era situată spre curte. Spațiile interioare ale casei erau: camera – tinda – cămara. Soba era situată in tindă sau in camera din față. Focarul era amplasat sub horn. Pe langă casă, mai apar în volume distincte, șura și depozitările, în funcție de nevoile fiecarei gospodării.

Pivnița exterioară era săpată în pământ, în pantă sau se afla sub locuință, parțial. Cea exterioară era situată ori în curtea interioară, ori în afara ei, cu intrare dinspre pantă.

În concluzie, chiar dacă așezarea, din punct de vedere urbanistic, diferă de la o zonă la alta din cauza reliefului, funcțional gospodăriile tradiționale slovace din Bihor au păstrat aceași organizare spațială ca și locuințele tradiționale din Slovacia. Un element specific propriu locuințelor tradiționale slovace din Bihor ar fi bucătăria de vară care, la unele gospodarii se construia deasupra pivniței exterioare săpate în pământ.

Elemente structurale

Ȋn primii ani de colonizare slovacii din Bihor au locuit in construcții temporare. Mai apoi cei din zona de deal s-au folosit de cunoștintele lor pentru a construi în modul în care au fost obișnuiti. Primele locuințe au fost realizate din bârne de lemn orizontale, camere joase, podele din pământ bătut, tavan din lemn. Chiar și în anii 1930 s-au consemnat astfel de case. Specificul lor era construirea adăpostului pentru animale în continuarea casei, încadrat în același volum. Construcțiile erau de dimensiuni mici. Ȋnvelitorile erau din paie, rareori din șindrilă.

La mijlocul secolului al XIX–lea au apărut și gospodării mai mari. Clădirile aveau fundație continuă din piatră sau fundații izolate din piatră la colțuri. Piatra era de carieră, nu de rau și avea ca liant argilă și nisip. Pereții erau construiți din bârne din lemn îmbinate la colțuri. Șarpanta era în două ape, cu frontoane de scândură. Ȋnvelitoarea tradițională era din șindrilă. Rareori era întalnită și învelitoarea din paie.

La începutul sec. XX multe din aceste clădiri au fost tencuite („lipite”) cu tencuială de argilă, var și nisip, de aceea nu mai sunt evidente în peisaj. La sfarșitul sec. XIX apar gospodăriile cu clădiri construite din: fundații de piatră, schelet din lemn și cărămidă nearsă pentru pereți, șarpantă din lemn, în două sau patru ape cu învelitoare din șindrilă și mai apoi din țiglă ceramică. Pivnița exterioară săpată parțial în pantă, era construită din piatră lipită cu argilă și acoperită cu bârne din lemn și argilă, mai apoi cu strat vegetal.

Toate cele enumerate mai sus le întâlnim și la locuințele tradiționale din Slovacia.

Ȋn a doua jumătate a sec. XX apar schimbarile. Majoritatea gospodărilor slovace din Bihor au fost modificate, cel puțin la aspect. S-au înlocuit ferestrele tradiționale cu goluri mici, cu altele cu goluri mai mari și a început să se folosească cimentul ca și material de tencuială. S-au înlocuit culorile tradiționale cu altele „moderne” (verde, maro).

Elemente decorative

Locuințele tradiționale din Slovacia sunt îmbogațite cu elemente decorative specifice cum ar fi de exemplu: picturile ornamentale, „halka”, bârnele din lemn sculptate la capete. Aceste elemente de decor au fost eliminate din locuințele tradiționale slovace din Bihor. S-a ales o forma cât mai simplă și utilă. Ȋn schimb s-a optat pentru alte motive, detalii zoomorfe, antropomorfe si mai ales fitomorfe, care înfrumusețau pereții exteriori. Aceste elemente au fost asimilate din arhitectura tradițională românească.

V. Arhitectura modernă vs. arhitectura tradițională

V.1 Arhitectura modernă în Slovacia

În secolul 20, Slovacia a trecut prin două războaie, o ocupație și o revoluție. S-au schimbat patru regimuri sociale. Apariția arhitecturii moderne în Slovacia, a avut loc în același timp cu modernizarea populației. În 28.10.1918, pe ruinele Austro-ungare a fost întemeiată Cehoslovacia. Masaryk, Benes și Stefanik au implementat modelul națiunii Cehoslovaciei unite, ca fiind cea mai bună cale pentru formarea statului unit.

În 4.5.1919 în Ivanka lângă Dunăre, oamenii au văzut cum s-a prăbușit un avion. Generalul de brigadă Miral Rastislav Štefánik a murit. Când arhitectul Jurkovič a aflat de moartea tragică a generalului Štefánik, care de altfel i-a fost și prieten din copilărie, imediat a început să se gândească, unde ar putea avea locul de odihnă veșnică acest mare slovac. I-a venit în minte Bradlo. Munte care se întinde peste regiunea natală a acestuia. Din aminitirea lui Dušan Jurkovič: “…ca să înțeleg dorințele sale natale în așa fel în care nimeni altcineva n-a putut să le înțeleagă, a fost obligația mea nativă, ideea de mormânt, a locului, a memorialului este propria mea exprimare a iubirii și a respectului, pentru amintirea cea grandioasă și luminoasă a obiceiurilor noastre comune din copilărie, cum a apărut în primele momente de mare durere, într-un destin tragic, după un moment, când îmbrățișează neînsuflețitul, pământul eliberat.”

Printre unicate se încadrează și schița făcută de Dušan Jurkovič pentru slujba de înmormântare. Este defapt o născocire a distribuiri artefactelor înmormântării, asta însemnând: sicriul lui Štefánik, escorta care se ocupa de aranjamentele de decor, dar și poziționarea participanților la înmormântare, asta înseamna că era desenat exact unde stăteau fetele și femeile, unde stăteau membri guvernului. Probabil era vorba de unul dintre cele mai mari evenimente, unde arhitectura s-a asociat cu politica.

MOHYLA NA BRADLE 1928 – arhitect Dušan Jurkovič

Movila are două terase. Cea de jos are dimensiunile de 90×62 m, iar cea de sus 48×36 m. Pe terasa de sus se află mausoleul și cele patru obeliscuri, fiecare cu o înălțime de 12 m. Compoziția movilei este inspirată din construcțiile Romei antice. Lucrarea au executat-o din blocuri groase, sculptate de travertin. Tocmai travertinul, mai târziu, a devenit piatra culturală a arhitecturii moderne slovace.

În spațiul central European, nu se obișnuiește să se construiască politicienilor, memoriale mari. Iar dacă se construiesc există tendința, după câteva decenii, de a le demola, distruge. În cazul Bradla nu s-a întâmplat așa. Memorialul din Bradla face parte din cele mai reușite opere ale arhitectului Dušan Jurkovič. Aici și-a folosit toate cunoștințele dobândite pe parcursul primului război mondial, când proiecta cimitirele pentru soldații căzuți în luptă.

Fig. 47 Mohyla na Bradle

În noua republică Cehoslovacă, treptat au preluat puterea întreprinzătorii și inteligența, care nu se fereau de realizările tehnice și stilului de viață modern. Se practică sportul, a crescut pasiunea pentru automobile, s-au descoperit primii iubitori de artă abstractă și arhitectură modernă. Asociația Slovacă de Artă a adunat laolaltă artiști, scriitori și arhitecți, care își desfășurau activitatea în Slovacia. A fost formată în anii 20 ai secolul 20, și primul ei președinte a fost însuși arhitectul Dušan Jurkovič. Când reprezentanții acestei organizații s-au hotărât să-și construiască propriul sediul, unde ar putea organiza expoziții și alte evenimente, orașul Bratislava le-a donat un teren lângă Dunăre. Le lipsea doar proiectul. Au lansat un concurs, la care s-au înscris mai mulți arhitecți din Bratislava. Printre ei se număra și arhitecții Balan și Gossmann.

UMELECKÁ BESEDA SLOVENSKÁ (Asociația Slovacă de Artă), 1926 – arhitectii Alois Balan si Jiri Grossmann

La începutul secolului 20, arhitectura modernă folosea o nouă tehnologie, simplifică planurile și elimină decorațiunile. Se pune accent pe funcție. Aspectul industrial din structura acoperișului, cu suprafețe mari vitrate, simboliza acest trend, și pe pavilionul clădirii, se află elementul cel mai avangardist. Clădirea Asociației Slovace de Artă, este de obicei considerată a fi punctul de reper în Slovacia. Marchează începutul modernizării. Arhitecții Balan și Grossmann se pot enumera printre cei mai de seamă arhitecți ai funcționalismului din Slovacia, datorită acestei clădiri.

Fig. 48 Umelecká Beseda Slovenská – Asociația Slovacă de Artă

DRUŽSTEVNÉ DOMY (Casele cooperative) 1939 – arhitect Emil Belluš

Casele cooperative, clădiri impunatoare care erau formate din trei părți, cooperativa centrală, trezoreria și asociația cooperativă a agricultorilor, care simbolizau puterea agriculturii, puterea părții agrare, și bineînțeles și puterea arhitecturii moderne.

Arcadele spațioase, cu magazine, cafenele și cinema, au dat clădirii o atmosferă urbană și au deschis-o publicului larg. Fațada nobilă placată cu plăci ceramice, cu ferestre mari și accesorii cromate elegante, au demonstrat arhitecților sensul lucrării în detaliu. Când a terminat acest imens complex, Bellus a trebuit să răspundă și pentru partea financiară care s-a cheltuit la realizarea construcției, despre care a scris un articol mare. Tânărul architect Bellus, nu doar a propus o clădire perfect funcțională, dar de asemenea a contribuit în mod evident la formarea Pieței Republicii.

Fig. 50 Družstevné domy – Casele cooperative

MESTSKÁ SPORITEĽŇA 1931– arhitect Juraj Tvarožek

Construcția de bază a clădiri este realizată dintr-un schelet din oțel-beton. Învelitoarea modernă a clădirii, arhitectul a propus-o ca o fațadă suspendată placată cu sticlă opaxită. Astfel în Slovacia s-a descoperit o rezolvare caracteristică pentru arhitectura modernă internațională. Arhitectul a acordat aceeași atenție și spaților interioare ale bănci. Sala principală a băncii este iluminată prin prefabricate din beton și sticlă, care se aseamănă cu clădirea poștei realizată de Otto Wagner la Viena. Unicate sunt și accesele, unde Tvarožek a îmbrăcat pereții cu onix de Levice, piatră spectaculoasă slovacă, care în prezent, sub formă de plăci de asemenea dimensiuni nu se poate achiziționa. Criticii din acea perioadă, au apreciat faptul că autorul acelei lucrări moderne era tocmai un arhitect slovac.

Fig. 51 Mestská sporiteľňa – Banca

Când Rudolf Maderlan, un mare întreprinzător de carne și produse din carne, s-a întors dintr-o vizită din Statele Unite, și-a dorit să-și construiască în Bratislava un imobil așa de mare, precum a văzut peste Oceanul Atlantic.

MANDERLÁK, 1939 – arhitecti: Christian Ludwig, Emmerich Spitzer, Augustín Danielis

Clădirea-turn de 12 etaje este formată dintr-un schelet din oțel-beton. Volumul ei se îngustează concomitent cu înălțimea. În timp ce etajul 7 ocupă o suprafață egală cu amprenta la sol, în partea de sus se înaltă doar un turn subțire, simplu. Manderlak la fel ca și Casele Cooperative, a contribuit la formarea piatetei orașului. Clădirea conține galerii comerciale la parter și o cafenea mare la primul etaj. Tocmai cafeneaua Grand, a devenit locul de întâlnire și de socializare pentru artiști boemi din Bratislava, care au îndrăgit foarte tare acest zgârie-nor. Clădirea Manderlak o putem percepe ca pe un organism foarte finuț și frumos, a cărui acoperiș se termină cu niște extensii pe care este pus un titlu mare "Manderla", care anunța întregului oraș Bratislava, că aici locuiește acel mare producător de carne.

Manderlák din Bratislava este prima clădire înaltă construită în Cehoslovacia, care a devenit nu numai simbolul prosperității capitalismului dar și confirmă posibilitatea de a crea arhitectură modernă.

Fig. 52 Manderlák

În anii 30 ai secolului 20, Cehoslovacia a fost lovită de Marea Depresiune.”Inlaturati ornamentele, scăpați de milieuri și de vaze, mai multă lumina și aer, afară cu lucrurile inutile. O formă frumoasă nu necesită înfrumusețare, utilitate mai presus de orice.” Aceste cuvinte au fost formulate de către arhitectul critic Antonín Hořejš, într-o publicație despre construirea unui complex de locuințe. Termenul caracteristic a fost exprimat prin sentimentele și opinile acelei perioade, legate de locuințe și arhitectura rezidențială.

NOVA DOBA, 1942 – arhitecti: Friedrich Weinwurm și Ignác Vécsei

Friedrich Weinwurm, convingerile sale de stânga și o conștiință socială puternică, s-au reflectat nu numai în arhitectură, dar de asemenea și în jurnalism și în performanțele organizaționale. El a fost unul dintre editorii revistei "Nova Bratislava" (Bratislava Noua) în care critica situația socială a Republicii zguduite de criza economică.

Punctul său de vedere asupra trăirii moderne, s-a reflectat în proiectul complexului rezidențial 'Nova doba' (Perioadă nouă). Construcția era eficientă economic datorită asamblării elementelor de structură metalică, care s-a realizat în trei luni.

A fost o noutate mare, deoarece în Slovacia până atunci nu s-au construit clădiri rezidențiale cu structuri din oțel. Din păcate, nu s-au construit nici după, oțelul în timpul războiului a fost foarte scump, așadar nu și-au permis și practic doar primul bloc din complexul Nova doba a rămas în acest spirit experimental.

Noua contribuție la arhitectura clădirilor de locuit a fost așezarea construcțiilor în rânduri paralele care au înlocuit blocul tradițional. Cu toate acestea, Nova Doba are curți interioare pline de viață. Autorii au creat 5 tipuri de apartamente. De la apartament cu o cameră până la apartamente cu două camere. Apartamentele aveau încălzire centrală, apă caldă și spălătorie cu uscatorie comună. Complexul rezidential „Nova Doba“ este o lucrare autentică, impresionantă, cea mai bună prezentare a eforturilor, în timp, pentru un nou stil de viață.

Fig. 53 Complexul rezidential „Nova Doba“

Anii 50 au adus în Slovacia modele culturale din Uniunea Sovietică. Arhitectură modernă a fost înlocuită de realismul socialist. Arhitecții slovaci, la sfârșitul anilor 50, au reluat tradiția modernismului interbelic. O oportunitate excelentă au avut clădirile destinate școlilor, care s-au bucurat de sprijinul acordat de statul socialist.

SLOVENSKÁ POĽNOHOSPODÁRSKA UNIVERZITA, 1966 – arhitecti: Vladimír Dedeček a Rudolf Miňovský

S-au conceput două alternative. Una conservatoare, a arhitectului Rudolf Miňovský și una progresivă, a arhitectului Vladimír Dedeček. Arhitecții au prezentat ambele propuneri conducerii universității, care a optat pentru soluția mai modernă a arhitectului Dedeček. Forma aulei a fost schimbată de câteva ori. Dedeček a lucrat cu materialul acestei forme expresive, a modelat lentila, apoi a schimbat-o, a înclinat-o în diferite moduri, până când, după ce s-a consultat cu inginerul structurist, a ajuns la formă finală.

Rezolvarea aulei este autentică. Te duce cu gândul la o navă spațială care a aterizat pe acoperișul clădirii. Este așezată pe o coroană circulară cu piloni bifurcați. Este în formă de disc, cu diametrul de 36 m. Plafonul este format dintr-o boltă cu coajă subțire. Interiorul este conceput ca o arenă cu o capacitate de 600 de locuri.

Fig. 54 Slovenská poľnohospodárska univerzita – Universitatea slovaca de agricultură

KREMATORIUM, 1968 – arhitect Ferdinand Milučký

Bratislava a solicitat un crematoriu încă din 1889. În perioada comunistă, când aceștia îndreptau populația către ateism, construirea unui crematoriul ideologic li s-a părut a fi foarte potrivit. Arhitectul Ferdinand Milučký, prezintă primele schițe ale crematoriului, în 1962. Cheia temei arhitecturale, în acea perioadă, a fost găsirea legături între arhitectură și natură, re-îndreptare către tradițile populare, iar la sfârșit filozofia existențială influiențată de căutarea scopului existenței umane, de care crematoriu era intens legat.

Arhitectul, împreună cu sculptorul Vladimír Kompánek, au căutat o perioadă lungă de timp o exprimare artistică și cuprinzătoare a centrului spiritual, al crematoriului. Au cercetat cultura slovacă a cimitirelor. În final s-au inspirat din „halka”. “Acesta „halka” cred că până în ziua de azi nu a fost mai adânc aprofundată, analizată, ea a fost luată ca un element decorativ și cred că ascunde o esentă profundă, până și spiritualitatea omului nostru se află în aceste case din lemn.” spune arhitectul Ferdinand Milučký. Așa a apărut totemul lui Kompánek. Simbol cultural, făcut cu grijă și finețe din resursele culturii populare.

Scriitorul Dominik Tatarka, a denumit spațiul interior al crematoriului, pasaj. Cu această comparație artistică a reușit să facă o descriere excelentă a scopului creator al întregi vieți a arhitectului Ferdinand Milučký. Zidurile paralele definesc spațiul arhitectural și sunt caracteristice pentru toate lucrile sale. Crematoriul din Bratislava, adesea este considerat ca fiind cea mai bună clădire a secolului 20, din Slovacia.

Fig 55. Krematorium – Crematoriul

PAMÄTNIK SNP, 1969 – arhitect Dušan Kuzma, sculptor Jozef Jankovič

Construirea PAMÄTNIK SNP din Banska Bystrica, a început în anul 1959 și a durat 10 ani. Puterile centrale politice, n-au vrut că memorialul să se construiască. Lucrările la proiect s-au oprit chiar la început. Reprezentanții politici slovaci au amânant construirea lui până în 1964.

Arhitectul Dušan Kuzma, cu modelul și schițele memorialului s-a urcat în avion și a zburat la Praga, la ședința Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia, unde și-a prezentat proiectul. Cuvântul principal îl avea primul ministru al Partidului Comunist, Antonín Novotný. El după un timp a spus „Mie îmi place”. Și în sfârșit, se puteau apuca de construit. Propunerea schimbată a fost rezultatul dezvoltării artistice a arhitectului Kuzma, dar și colaborarea cu tânărul sculptor avangardist, Jozef Jankovič.

Sculptura victimelor a fost concepută datorită haosului colosal, care a condus țara după 1968. A fost turnată în Ungaria. Problemele au început în anul 1969 când sculptura a fost așezată în mijlocul memorialului. În anii de normalizare, ansamblul de statui din interiorul memorialului, n-a rezistat foarte mult. În anul 1972 a fost demontată și dusă într-un sat, Kalište, unde a căzut în uitare. Sancțiunile nu s-au lăsat așteptate mult timp. Sculptorul Jozef Jankovič a fost privat de libertatea de a sculpta. Arhitectul Dušan Kuzma, a fost dat afară din președinția Uniunii Arhitecților Slovaci iar inginerul structurist Robert Lamprecht a emigrat în străinătate. Creatorii memorialului au fost victimele represiunii politice, care au venit la putere după retragerea trupelor sovietice, și treptat au afectat întreagă societate.

Fig 56. Pamätnik SNP – Memorial

SLOVENSKÝ ROZHLAS 1985 – arhitecți Štefan Svetko, Štefan Durkovič și Barnabaš Kissling

În vârful stâlpilor din oțel beton sunt situate departamentele de transmisie, care sunt protejate împotriva vibrațiilor și a zgomotului. Arhitecții au conceput clădirea ca pe un complex spațial compus. Le-a fost permis să plaseze pe unul dintre etaje, câteva departamente de diferite feluri, în funcție de nevoi. Stratul exterioar al piramidei inversate, formează o coajă ambiguă care izolează fonic atelierele și studiourile. Sala de spectacole are o capacitate de 1200 de locuri.Toate suprafețele interioare au forme fluide, piese izolate care nu se ating între ele, pentru a asigura o acustică perfectă.

Forma unică a clădirii de difuzare slovacă, simbolizează o creativitate închegată a arhitecturii slovace în a două jumătate a secolului 20. Clădirea de difuzare a fost pusă în funcțiune în anul 1984, cu doar 5 ani înaintea căderii regimului comunist.

Fig. 57 Slovenský rozhlas

NÁRODNÁ BANKA SLOVENSKA 2002 arhitecți Pavol Paňák a Martin Kusý

Clădirea Băncii Naționale a Slovaciei,a fost prima investiție majoră a tinerei Republici Slovace. Angajații Băncii Naționale s-au mutat din clădirea inițială a Băncii Naționale, pe care la sfârșitul anilor 30 a propus-o Emil Bellus. Iar acea clădire a fost ultima clădire ridicată în Cehoslovacia democratică. Aceste două clădiri arată ce pas mare a făcut arhitectură din anii 30 până în prezent. Se poate observa pe materiale, tehnologie, pe compoziția spațiilor.

Bancă Națională a Slovaciei, este prima clădire pe care arhitecții au conceput-o că și clădire inteligență. Unul dintre componentele sale cele mai impresionante, este fațada dublă, care într-o suprafața așa de mare, în Slovacia nu s-a mai folosit. Fațada dublă permite o ventilare directă a clădirii, mult mai eficientă. O parte din conceptul clădirii inteligențe este înșiruirea ambiguă a întregii activități a componentelor clădirii.

Pavol Paňák: “Problema clădirii nu este încălzirea ci răcirea. Și trebuie răcită deoarece clădirile din sticlă de acest gen, se încălzesc foarte tare, și ca să nu se încălzească trebuie să o umbrim, printr-un sistem de umbrire, exterior.”

Fig. 59 Clădirea Băncii Naționale a Slovaciei

Fig. 60 Fosta clădire a Băncii Naționale a Slovaciei

Arhitectura modernă slovacă a secolului 20 a fost formată din personalitasti creative și de constructori de diferite nationaliti, etnii și religii. Împreună au creat o cultură arhitecturală, locală, unică. Cultură arhitecturală care a ajutat la construirea unei țări moderne, care s-a schimbat treptat, de la o regiune necunoscută din nordul Imperiului Austro-Ungar într-o țara Europeană modernă.

Alte exemple de proiecte contemporane:

NOVA TERASA 2013 – Vallo Sadovsky Architects

Arhitectura se bazează pe forme simple, curate și culori, care totuși respectă unicitatea fiecărei case. Unicitatea este arătată, mai exact, la primul etaj care devine diferențiatorul casei, și la ultimul etaj, retras, corespunzând diferitelor tipuri de apartamente și asigurând formarea teraselor generoase și a priveliștilor.

Cu toate astea, complexul rezidențial “Nova Terasa” este situată în vecinătatea unor clădiri tipice anilor 60. Conceptul se bazează pe elementele urbane tipice, cum ar fi: străzile, piațetele, și curțile. Într-adevăr, curțile închise formează unul dintre elementele cheie ale noului district.

Fig 61. Complexul rezidențial Nova Terasa

Concursul PARKHILL – propunerea castigatoare 2012 – Nice Architects

Complexul de locuințe este situat pe situl unui fost amfiteratru din Bratislava. Compoziția finală a clădirilor, devine o memorie a fostului amfiteatru.

Casele de locuit au fost concepute ca o înșiruire de case cu planul parterului flexibil și un set de fațade variate. S-au inspirat din modelul vilelor moderne din anii 30 și 50, care sunt și azi prezente în cartier. Această idee a ajutat la crearea arhitecturii caracteristice, cu conexiuni locale și o varietate de spații publice.

Fig.62 Complexul de locuințe PARKHILL

V.2 Principii de preluare a elementelor tradiționale în arhitectură contemporană

Se poate observa că în arhitectura modernă și contemporană foarte rar întâlnim construcții care au preluat elemente tradiționale din arhitectura populară, totuși există câteva. În urmă analizelor făcute am putut sesiză două principii mai fregvent utilizate, de preluare a elementelor tradiționale în arhitectură contemporană, și anume:

Se alege un element specific tradițional, care este studiat în profunzime și care mai apoi devine elementul de bază al conceptului, ca și în cazul crematoriului.

Al doile principiu de preluare este studierea formelor și proportilor elementelor caracteristice, care mai apoi sunt transpuse într-o manieră contemporană.

Capitolul VI. Aplicație pe proiectul de diplomă: Centru al identității slovacilor din Bihor

Programul pe care l-am propus pentru proiectul de diplomă este un centru al identitatii slovacilor din Bihor.

Prezentul proiect are la baza urmatoarele scopuri:

– crearea unui centru care sa uneasca si sa ofere o identitate slovacilor din Bihor;

– scaderea migratiei slovacilor determinata de factori economici si sociali;

– exprimarea, pastrarea si dezvoltariea identitatii etnice, lingvistice, culturale si religioase;

– cunoasterea traditiilor si obiceiurilor minoritatii slovace;

– afirmarea, conservarea si transmiterea traditiilor culturale, istorice si laice;

– intarirea legaturilor dintre romani – slovacii din Bihor – slovacii din Slovacia si membrii diasporei slovace;

– atragerea investitorilor slovaci;

In 2009 s-a infiintat Camera de Comert romano-slovaca, institutie unicat in Romania, s-au inscris 32 de firme slovace care-si doreau sa porneasca afaceri in judetul Bihor sau in zonele invecinate. Scopul noii Camere de Comert este de a intensifica, pe langa traditionalele relatii culturale intre cele doua tari, contactele economice bilaterale dintre Romania si Slovacia, pentru promovarea intereselor din acest domeniu, precum si a celor investitionale. Consulul general al Slovaciei a dorit sa transmita sprijinul Ambasadei Slovaciei la Bucuresti, care va sustine in continuare implicarea firmelor slovace in acest demers, apreciind deschiderea Camerei la Oradea, in judetul care are o comunitate numeroasa si activa de etnici dornici de cooperare.

Prin urmare acest centru ar veni in sprijinul atat a comunitatii slovace cat si a firmelor slovace care isi doresc sa-si desfasoare activitatea in judetul Bihor.

NECESITATE SI OPORTUNITATEA INVESTITIEI:

Avand in vedere ca populatie de etnie slovaca gasim doar in partea de vest a Romaniei, cu o concentratie mai mare in judetul Bihor, consider ca ar trebuii sa se profite de acest lucru.

Activitatile si actiunile minoritatii slovace cresc de la an la an, fapt ce dovedeste necesitatea de spatii adecvate pentru desfasurarea acestora.

Actiunile culturale organizate de comunitatea slovaca au crescut nu numai numeric, din an in an, dar mai ales calitativ, astfel ca putem vorbii de o crestere semnificativa a acestora. Dovada cresterii calitatii actiunilor culturale realizate este demonstrate de un interes tot mai sporit pentru participarea la actiunile realizate din partea grupurilor si formatiilor culturale din tara si din strainatate, de referintele pozitive existente despre actiunile minoritatii slovace, in informatile de presa din tara si din strainatate.

Colaborarea cu tara de origine, cat si intre comunitatile slovace din tarile vecine. In acest sens putem aminti colaborarea intensa existent cu institutiile specializate pentru problematica slovacilor din diaspora din Slovacia (Departamentul pentru Slovacii din Diaspora de pe langa Guvernul Republicii Slovace, Muzeul National Slovac, Centrul Metodic pentru Slovacii din Diaspora din Banska Bystrica, Institutul de Etnologie al Academiei Slovace de Stiinte etc.)

O colaborarecomplexa s-a desfasurat cu diverse asociatii si entitati nonprofit din Slovacia prin care s-au realizat schimburi de formatii folclorice, literare, artistice, care au contribuit la o mai buna intercunoastere dintre membrii diasporei slovace cu populatia majoritara a tarilor de origine.

Dintre activitatile realizate putem aminti schimburi reciproce de grupuri de elevi, tineri, grupe de teatru de amatori si ansambluri cu localitatile din Ungaria (Bekescsaba, Sarvas, Totkomlos, Ketsopron), Serbia (Kysac, Bacsky Petrovec, Selenca, Kulpin, Hlozany, Janosik etc.), Croatia (Ilok), Slovacia (Bratislava, Komarno, Banska Bystrica, Detva, Nitra, Vychodna, Igram, Piestany etc.), Cehia (Praga, Brno, Skalna etc.).

Unele dintre actiunile culturale realizate au devenit consecrate, cu un nivel artistic ridicat, recunoscute la nivel international.

O actiune culturala importanta care valorifica dansurile populare si traditiile slovacilor legate de diverse evenimente din viata omului sau traditii legate de perioadele anului este Festivalul folcloric international pentru tineret de la Valea Cerului care a ajuns in anul 2013 la a noua editie.

In perioada 15-17 octombrie 2009, domnul Ivan Gasparovic, Presedintele Republicii Slovace, a efectuat o vizita oficiala in Romania, acest lucru intamplanu-se pentru prima data de la sosirea slovacilor pe meleagurile bihorene. Ultima zi a vizitei sale a fost destinata minoritatii slovace din Romania. Astfel aeronava prezidentiala a aterizat la Arad, unde s-a realizat o scurta intalnire cu reprezentantii administratiei judetene si cu reprezentantii comunitatii slovace din judet. A urmat deplasarea in judetul Bihor, unde a fost vizitat consulatul de la Salonta si de asemenea localitatea Sinteu.

Concluzii:

Minoritatea slovaca se gaseste doar in partea de vest a Romaniei cu o concentratie mai mare in judetul Bihor. Ei sunt prezenti pe meleagurile tari noaste de mai bine de doua secole. Cu timpul si-au format o cultura proprie si un stil de viata specific. Acestia sunt raspanditi pe intreg teritoriul judetului. Numarul lor scade semnificativ de la an la an, fapt ce necesita crearea unui pol unificator in care sa se desfasoare activitati specifice si cu care sa se identifice.

Arhitectura traditionala slovaca din Bihor este adusa din zonele de provenienta a slovacilor din Bihor (Gemer, Zemplín, Oravá, Kysúce, Šariš, Zvolen), s-a pastrat acelasi tip de organizare spatiala a gospodariilor. Materialele si tehnicile folosite au fost aceleasi, care odata cu trecerea timpului au evoluat si s-au schimbat, de la invelitoare din paie sau de lemn la invelitoare din placi ceramic sau azbociment, de la tencuiala din argila la tencuiala din mortar, de la pereti din barne de lemn sau pamant la pereti din caramida sau BCA.

Bibliografie:

Carti:

Institutul de Etimologie al Academiei Slovace de Stiinte, Bratislava si Societatea Culturala si Stiintifica „Ivan Krasko” Nadlac – Atlas ludovej kultury Slovakov v Rumunsku / Atlasul culturii populare a slovacilor din Romania – editura Societatii Culturale si Stiintifice „Ivan Krasko” Nadlac 1998.

Vais, Dana – Locuire – Cluj- Napoca, Ed. Univ. Tehnice, 1997

Kapusniak, Jan – Bodonos po stopach svojich predkov – editura Societatii Culturale si Stiintifice „Ivan Krasko” Nadlac – 1997

Ľudová architektúra a urbanizmus vidieckych sídiel na Slovensku. – editura Academic Press, Bratislava 1998

Dulla, Matus, Moravcikova, Henrieta – Architektura Slovenska v 20. Storoci – editura Slovart

Film documentar: Moderná architektúra na Slovensku (2008)

Fig 1: Institutul de Etimologie al Academiei Slovace de Stiinte, Bratislava & Societatea Culturala si Stiintifica “Ivan Krasko”, Nadlac. Atlas ludovej kultury slovakov v Rumunsku/Atlasul culturii populare a slovacilor din Romania, Societatea Culturala si Stiintifica „Ivan Krasko“, Nadlac 1998 – pagina 133 – redactare personala.

Fig 2:Varga, E., Á., 2007, Pramen – rezultatele recensamantului 1880 – 2002 – redactare personala.

Fig 3-4: Kapusniak, Jan – Bodonos po stopach svojich predkov – editura Societatii Culturale si Stiintifice „Ivan Krasko” Nadlac – 1997, pag 31 – 32.

Fig 5-36: Toate imaginile si schitele sunt din arhiva personala si ilustreaza diverse momente sau fragmente din localitatile slovace din Bihor.

Fig 37-46: Ľudová architektúra a urbanizmus vidieckych sídiel na Slovensku. – editura Academic Press, Bratislava 1998

Fig 47: http://www.pluska.sk/fotogaleria/?foto=&clanok=132856

http://kucajirka.rajce.idnes.cz/Nove_Zamky_letecky_22.9.2010/#003_Stefanikova_mohyla_na_Bradle.JPG

Fig 48: http://www.svu.sk/index.php?rain=sk/content/17

Fig 49: http://www.register.ustarch.sav.sk/index.php/sk/docomomo/register-d/1491-drustevne-domy

Fig 50: http://www.uzemneplany.sk/sutaz/bratislava-najmodernejsia-metropola-strednej-europy-2-diel

http://www.asb.sk/architektura/stavby/nadcasova-architektura/slovenska-sporitelna-v-bratislave

Fig 51: http://ba.foxy.sk/displayimage.php?pid=1282

http://www.panoramio.com/photo/29474656

Fig 52: http://www.asb.sk/architektura/stavby/nadcasova-architektura/obytna-skupina-nova-doba-v-bratislave

Fig 53: http://flog.pravda.sk/xpucmo.flog?foto=105453

http://spravy.pravda.sk/fotogaleria/58529-budovy-nitrianskej-univerzity-su-medzi-pamiatkami/#8

http://www.polnoinfo.sk/historia-zaznamenana-fotoobjektivom

http://www.uniag.sk/sk/historia-spu-v-nitre/

Fig 54: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Krematorium_milucky.jpg

http://www.asb.sk/architektura/stavby/nadcasova-architektura/krematorium-v-bratislave

Fig 55: http://slovakia.travel/pamaetnik-a-muzeum-snp-v-banskej-bystrici#prettyPhoto/0/

http://rickr.rajce.idnes.cz/Stredni_Slovensko_19.-25.5.2010/?order=create&src=0

Fig 56: http://www.radia.sk/citaren/908_slovensky-rozhlas-pribeh-budovy-na-jedno-pouzitie.html

http://bratislava.sme.sk/c/6086151/skanzeny-socializmu-a-ich-zasla-krasa.html

Fig 57: http://sk.wikipedia.org/wiki/N%C3%A1rodn%C3%A1_banka_Slovenska_(budova)#mediaviewer/S%C3%BAbor:Bratislava_Central_Bank3.jpg

Fig 58: http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=885918&langid=5

Fig 59:

http://commons.wikimedia.org/wiki/File:National_bank_by_Emil_Bellus.JPG

http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Bratislava,_gener%C3%A1ln%C3%AD_prokuratura.jpg

Fig 60: http://www.archdaily.com/524507/residential-complex-nova-terasa-vallo-sadovsky-architects/

Fig 61: http://www.archdaily.com/317440/parkhill-competition-winning-proposal-nice-architects/