Identitatea Europeana

Lucrare finală

Curs

Identitate europeană

Profesor curs : Prof.univ.dr. Viorel Cernica

Masterand : Costache (Stochițoiu) Anca Georgiana

An II, Semestrul II

MULTICULTURALITATE ȘI „MULTICULTURALISM” ÎN EUROPA CONTEMPORANĂ

Multiculturalitatea se manifestă prin diferențe culturale, de identitate și politice. Aceste diferențe sunt hotărâtoare îndeosebi în centrele ce adăpostesc emigranți, dar în același timp nenumărate grupuri reduse la tăcere, încearcă să își dobândească recunoașterea: indigeni, minorități etnice, femeile (prin mișcările feministe), minoritățile sexuale, etc. Însă termenii multicultural și multiculturalism nu au un înțeles unic și exact stabilit. Se poate referi la pluralitatea grupurilor culturale distincte sau la concepții despre diferențe culturale și în același timp la răspunsurile politice și individuale date la aceste problemă.

Putem considera termenul de cultură ca sinonim al termenului națiune, iar termenul de multiculturalitate implică astfel diferențe etnice și naționale. Însă aceasta este doar o parte a unei problematici mai largi, care include și alte aspecte (feminism, minorități sexuale etc.).

Conceptul de națiune cunoaște două codificări principale:

1) Definiția politică și legală formulată de enciclopediștii francezi, după care expresia fundamentală a națiunii este statul;

2) Definiția elaborată de Herder, Schelling, frații Schlegel și îndeosebi de către Fichte, potrivit căreia națiunea este, în esență, o comunitate ancestrală determinată de factori precum limba și clima, nu o configurație politică.

Multiculturalismul formelor de astăzi

    Munca de cercetare concentrată asupra raportului identitate – cultură – Europa Centrală, se află în dezacord cu relația identitate – națiune – stat.

Astfel, ideea de diversitate trebuie evidențiată ca un avantaj. Se poate vorbi onest despre multiculturalism pentru a scoate în evidență prezența unei populații care dorește să aibă asigurat accesul la propria limbă și cultură. Întâlnirea cu un alt sistem cultural poate conduce și la frustrare, anxietate, frică, eșec sau ostilități.

Multiculturalismul ar trebui să atenueze această tensiune prin promovarea unor aspecte legate de comunicare interculturală, relații interpersonale, schimbarea de perspectivă, analiza contextuală, înțelegerea unor puncte de vedere diferite și a modului în care condițiile culturale afectează valorile, atitudinile, credințele, preferințele, așteptările și comportamentul oamenilor.

Multiculturalitate și Interculturalitate

Multiculturalismul reprezintă una dintre cele mai celebre și controversate tematici ale timpului nostru. În speranța găsirii unui drum printre ideile teoretice apărute în jurul multiculturalismului, o distincție primară trebuie să fie operată între dimensiunea descriptivă și cea normativă a termenului.

Acesta desemnează atât o stare de fapt (aceea a diversității culturale inerente oricărei societăți moderne) cât și o ideologie a diversității dezvoltată prin politizarea progresivă a identității și a culturii, această dublă semnificație creând, întocmai precum în cazul termenului „istorie” (însumare evenimențială și știința asupra acesteia) numeroase confuzii și controverse.

Pentru o relativă claritate ar trebui folosit cuplul analitic multiculturalitate – multiculturalism, delimitând între „an empirical demographic condition reffering to a society (…) having two or more ethnic groups” (adică o condiție demografică empirică corespunzând unei societăți în care există două sau mai multe grupuri etnice) și „a normative critique of the public sphere that are seen as injuring and depriving a cultural minority of its rights” (adică o critică normativă a ideii de sferă publică văzută ca obstrucționând și depravând o minoritate culturală de drepturile sale).

Distincția trebuie reținută pentru utilitatea sa, păstrând o rezervă față de speranța în posibilitatea unei descrieri "pure", neideologizate, a realității (multiculturale), precum și față de acuza critică a artificialismului subversiv, nerealist, ce ar sta în spatele discursului multicultural.

Multiculturalismul, în dimensiunea sa filosofic-culturală, presupune reordonarea spațiului public în vederea valorizării tuturor culturilor și modurilor de viață prezente într-o societate indiferent de numărul celor care le împărtășesc. Dezideratul este atins prin promovarea unor schimbări de mentalitate atât în rândul populației majoritare, cât și a celor minoritare, în scopul asigurării egalității în demnitate.

Ori, pentru ca o cultură/grup să poată accesa această „subvenționare” a demnității, trebuie să se angajeze într-un proces de redefinire identitară. Consolidarea gândirii autonomiste a grupurilor, în lumina temerilor că aceasta va degenera în segregaționism este principala hibă atribuită aranjamentelor multiculturale. Din acest motiv o abordare bazată pe ideea de interculturalitate își propune să deschidă granițele culturale în speranța constituirii unui spațiu al dialogului și al respectului reciproc.

În realitate, nu se poate concepe interculturalitatea fără multiculturalitate, aceste noțiuni fiind corelate logic, funcționând ca „fețele aceleiași monezi care asigură jocul schimbului în cadrul pluralismului cultural”. Dezbaterea la nivelul prefixelor poate fi taxată ca fiind practic irecuperabilă.

De fapt, marea problemă a multiculturalismului nu (mai) este lipsa de legitimitate a valorilor pe care le promovează, ci stabilirea limitelor între care aceste valori rămân sustenabile fără a intra în conflict cu altele sau, mai precis, testul practic al politicilor multiculturale în diferite contexte societale.

Principiul setului minim de reguli valabile pentru toți nu anulează diferențele, ci, dimpotrivă, le protejează, le pune în contact. Cel puțin în teoriile corecte și practicile oneste.

    Minoritate vs. Majoritate

    În practica americană, pentru a-si duce la îndeplinire scopurile, multiculturalismul luptă să împiedice și să pedepsească orice comportament care ar fi în detrimentul grupului „minoritar” (de exemplu, faptul că mexicanii și chinezii sunt deja majoritari în California, nu contează. Albii nu se pot bucura de drepturile „minorităților”).

În Occidentul multiculturalist ești „corect din punct de vedere politic” (politically correct sau, pe scurt PC) dacă subscrii la doctrina multiculturalistă. Ești „politic incorect” dacă gândești și acționezi împotriva ei. În universitățile americane, coduri speciale de comportament și vorbire veghează la aplicarea întocmai a politicii PC. Studenții care „calcă pe bec” sunt obligați să urmeze cursuri de reeducare, așa numitele sensitivity sessions. "Comisarii PC", acei judicial inquiry officers au misiunea să extirpe orice manifestare anti-multiculturalistă.

Practic, nici un intelectual occidental nu se poate pronunța astăzi împotriva dogmelor multiculturaliste fără riscul de a fi etichetat drept rasist și/sau elitist, suportând consecințele de rigoare.

În conformitate cu bine cunoscuta deviză extremistă: Ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră, multiculturaliștii înflăcărați pun imediat piciorul în prag : „ori ești pentru drepturile homosexualilor, ori ești homofob”, „ori lupși pentru drepturile femeilor, ori ești misogin”.

Situația nu este cu nimic mai bună în Canada sau în Franța. Fiecare țară occidentală își are propria versiune de multiculturalism. Intelectualii francezi se arată oripilați de excesele multiculturalismului american, dar te consideră de extremă dreaptă dacă te atingi de ideologia multiculturalistă a Europei unite.

Diferențele fără esență

    Dacă înțelegem toate aceste lucruri, nu are de ce să ne mai mire faptul că toate mișcările aparținând multiculturalismului, de la feminism până la mișcările de emancipare ale homosexualilor, se pretind „non-esențialiste”. Pentru multiculturalism omul nu are o „esență” fixă, o substanță ontologică, un Dumnezeu, cum ar spune românul.

Nu te naști femeie, ci devii femeie. Nu te naști lesbiană, ci alegi să fii lesbiană, asemeni unui consumator care alege între două produse diferite. Deosebirea dintre un homosexual și un heterosexual devine astfel o simplă diferență „culturală”. Între „castelele” construite de rromi după '89 și mănăstirile ridicate de voievozii Moldovei nu există o diferență de „valoare”, ci doar o simplă diferență de „gust” (multiculturaliștii înflăcărați nu gândesc valoarea în termeni ontologici, ci în termenii relativismului gnoseologic contemporan). Din punctul de vedere al intelectualului român, kitsch-urile rromilor și mănăstirile medievale românești nu pot fi comparate sub nici un motiv. Pentru multiculturaliștii înfocați, comparația nu este doar posibilă ci și recomandabilă, căci pune pe picior de egalitate cultura minoritară rromă cu o cultură majoritară, „represivă”.

Integrarea europeană în domeniul culturii înseamnă apărarea și promovarea diversității: patrimoniul imaterial și material, creația artistică, mentalitățile, tradițiile și obiceiurile, limbile popoarelor și colectivităților sunt toate elementele ale acestui deziderat.

Moștenirea etnofolclorică cuprinzând arhitectura populară, tradițiile și obiceiurile populare, artizanatul, portul popular și folclorul, constituie un element definitoriu pentru spațiul românesc.

Dezvoltarea, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural, caracterizat de elementele menționate, contribuie în mod esențial la integrarea reușită în Europa multiculturală și multinațională.

Fiecare fapt de cultură populară din zonele geografice ale României dezvăluie relații de conviețuire între românii autohtoni: moldoveni, munteni, transilvăneni, pe de o parte, și diferitele populații stabilite aici (nemți, unguri, bulgari, turci, greci, tătari, lipoveni, ucraineni, italieni etc.) pe de altă parte.

Multiculturalitatea este definită, în linii mari, ca fiind însumarea mai multor caracteristici, credințe, convingeri și orientări ale indivizilor, într-un spațiu relativ restrâns, care se află sub protecția guvernelor și a organizațiilor internaționale. În acest sens, multiculturalitatea devine o formă de definire a identităților individuale și, în aceeași măsură, de formare a solidarităților.

„Diversitatea culturală” sau „multiculturalismul” se referă la coexistența armonioasă și interacțiunea diferitelor culturi, unde „cultura ar trebui privită ca un set distinctiv de caracteristici spirituale, materiale, intelectuale și emoționale ale unei societăți sau ale unui grup social și pe care le completează, pe lângă artă și literatură, modurile de viață, modurile de conviețuire, sistemele de valori, tradiții și credințe”.

Multiculturalitatea este o realitate și o valoare incontestabilă atât în spații culturale formate în țări cu un mare aport de imigranți, cum întâlnim în câteva cazuri în spațiul occidental, cât și în spații culturale cu o îndelungă tradiție istorică și cu o structură ce presupune conviețuirea între o cultură majoritară și mai multe minorități istorice, cum este cazul românesc și îndeosebi cel transilvan ”.

Minoritățile naționale, prin contribuția lor la viața culturală, științifică și economică a țării, prin spiritul de conviețuire și acceptare reciprocă pe care-l generează, reprezintă un atu și o bogăție pentru România.

Multiculturalismul răspunde necesităților unei lumi în schimbare în care exprimarea diverselor identități capătă forma unor răspunsuri în fața provocărilor aduse atât de către statul național, cât și de sfera transnațională și globală.

Evoluția multiculturalității în lume

Globalizarea a făcut din comunicarea interculturală un fapt inevitabil. Lumea de astăzi este supusă unor schimbări rapide, interacțiunea dintre oameni capătă noi dimensiuni. Contactul și comunicarea cu alte culturi sunt caracteristicile dominante ale vieții moderne.

Comunicarea multiculturală înseamnă interacțiunea directă între oameni de diferite culturi. Comunicarea multiculturală implică mult mai mult decât înțelegerea normelor unui grup, ea presupune acceptarea și tolerarea diferențelor.

Pentru a pune în evidență modul de abordare al comunicării multiculturale în lume vom prezenta această problematică așa cum este ea rezolvată în diverse zone ale lumii.

În Australia multiculturalismul are un statut special. Sensul conceptului de multiculturalism s-a schimbat foarte mult de la introducerea sa oficială.

Inițial, a fost înțeles de către majoritatea populației ca o nevoie de acceptare a faptului că mulți dintre membrii comunității australiene provin din diferite culturi și încă sunt legați de acestea. Într-un final, multiculturalismul a fost înțeles ca fiind drepturile imigranților de a-și exprima identitatea lor culturală. În prezent, este adesea folosit cu referire la faptul că foarte mulți oameni din Australia au o moștenire culturală sau etnică diversă, fapt care este acceptat pe scară largă. În Canberra, capitala Australiei, a devenit o tradiție ca anual, timp de o săptămână în luna februarie, să se desfășoare Festivalul Multicultural Național.

În Canada multiculturalismul a fost adoptat drept politică oficială a guvernului canadian. Canada are cea mai mare rată de imigrare din lume datorită politicii economice și a politicii de reîntregire a familiei. De-a lungul timpului, în cultura de masă a Canadei au fost înglobate elemente ale culturilor popoarelor native și ale imigranților. Cultura Canadei, la fel ca în majoritatea celorlalte țări din lume, este un produs al istoriei, geografiei sale și sistemului său politic. Fiind o națiune de coloniști, Canada a fost modelată de valurile de migrație, care s-au combinat pentru a forma un amestec unic de obiceiuri, bucătării și tradiții ce au marcat dezvoltarea socială și culturală a națiunii. Guvernul federal al Canadei a influențat cultura canadiană prin programe, legi și instituții.

În Statele Unite ale Americii, nu există la nivel federal o politică clară privind multiculturalismul. În schimb multiculturalismul a fost promovat prin intermediul sistemului școlar, odată cu creșterea numărului de programe de studiu bazate pe specificul etnic în învățământul superior. Cultura americană este o cultură occidentală, influențată inițial de culturile europene. Statele Unite ale Americii a devenit o țară cu propriile sale caracteristici unice sociale și culturale, cum ar fi dialecte, muzică, arte, obiceiuri sociale, bucătărie și folclor. În prezent, Statele Unite ale Americii este o țară multietnică și multirasială ca urmare a imigrației pe scară largă din diverse țări de-a lungul istoriei sale.

În India, termenul de multiculturalism nu este foarte utilizat, fiind utilizat mai degrabă termenul de diversitate.

Cultura din India a fost influențată de-a lungul istoriei sale de așezarea sa geografică și diversitatea populațiilor locuitoare. Limbile vorbite, religiile, dansul, muzica, arhitectura și obiceiurile diferă de la loc la loc, având totuși ceva în comun. Între statele componente ale Indiei există diferențe semnificative din punct de vedere al limbii, culturii, bucătăriei, stilului literar, arhitecturii, muzicii și sărbătorilor. India, fiind o societate multiculturală și multireligioasă, celebrează sărbători și festivaluri ale diferitelor religii.

Din punct de vedere al organizării politice, Malaysia este alcătuită din mai multe state și teritorii federale. Cultura în Malaysia se bazează pe culturile diferitelor populațiilor locuitoare. Etniile diferite care există în prezent în Malaysia au propriile lor identități culturale unice și distincte, existând și unele interferențe între acestea. Bucătăria este diferită adesea de la o etnie la alta, dar există unele feluri de mâncare pregătite cu produse alimentare ale diferitelor etnii. Fiecare grup religios important are propriile sale zile religioase care sunt declarate ca fiind sărbători oficiale. Zilele libere oficiale diferă de la stat la stat. Chiar dacă festivalurile au o proveniență etnică specifică, acestea sunt celebrate de întreaga populație din Malaysia.

De-a lungul istoriei multiculturalismului, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, au existat trei etape :

– prima etapă începe după perioada de imigrație din țările parte ale Commonwealth – forme diverse de rasism;

– a doua etapă a avut loc în anii ’80 când Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a urmat aceiași pași parcurși de Canada și Australia – în care guvernele au promovat o celebrare a diversității culturale;

– etapa cea mai recentă a multiculturalismului este încă la început și, într-o anumită măsură, semnifică o existență nouă în același timp a „diversității culturale” împreună cu apelurile de păstrare a identității naționale.

Multiculturalismul este o experiență relativ nouă în Spania în comparație cu alte țări din Europa de Vest . Spania, ca multe alte țări, cum ar fi Franța sau Portugalia, este provocată să definească condițiile în care cultura ar trebui să fie pusă în aplicare în special la școală, și în general în educație. Societatea multiculturală din Spania, a devenit destul de specială. Diversitatea culturală este legată în principal, de populațiile de imigranți, ale căror drepturi sunt stipulate în constituție și reglementate printr-o serie de legi naționale, ca parte a culturii comune.

În Franța, anul 2011 este plasat sub semnul diversității societății și al promovării diversității culturale în era digitală. O nouă latură a multiculturalității constă în accesibilitatea persoanelor cu handicap în instituții publice, muzee ți în domeniul audio-vizual (Federic Mitterand).

Evoluția multiculturalității în România

În România trăiesc alături de comunitățile de români diferite alte comunități etnice, cu tradiții culturale, lingvistice și religioase specifice. Regiunile cu cea mai mare diversitate etnică din România sunt Transilvania, Banatul, Bucovina și Dobrogea, iar zonele cu diversitate etnică mai redusă sunt Oltenia și Moldova

„Multiculturalismul românesc” ar putea fi dat în orice moment drept exemplu occidentului, occident care se confruntă, tot mai mult, cu grave probleme puse de minoritatea musulmană în creștere.

În timp s-a creat o civilizație care se caracterizează atât prin elemente comune tuturor etniilor, cât și prin note particulare, individuale, ale fiecărei etnii în parte. Elementele comune, similitudinile, se datorează conviețuirii în același habitat.

Elementele de diferențiere în cultura tradițională ale fiecărei etnii ține în fapt, de variantele reprezentării acelor credințe arhaice generate de: religie, secvența de timp în care s-a conturat obiceiul, de locul de origine al etniei respective.

Toleranța a constituit întotdeauna nota esențială a comportamentului comunității tradiționale din zonele geografice ale României.

Istoria și dinamica vieții sociale, manifestările la nivel mental, în decursul timpului, ne permit să considerăm și să definim regiunile istorice drept zone de conviețuire etnică. (Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea).

Spațiul românesc în general și cel transilvan în mod special stau sub semnul multiculturalității.

Multiculturalitate în Transilvania

Transilvania este un loc special, cu valori istorice, etnice, culturale și etnografice care o diferențiază de celelalte provincii ale României. O istorie multietnică și tradițiile multiculturale au marcat pentru totdeauna această regiune.

Românii, ungurii, sașii și secuii – grupuri etnice foarte diferite -, au reușit să creeze aici o lume unică, în care s-a prezervat caracterul cultural arhaic.

Satele transilvane cu biserici fortificate săsești oferă o imagine plină de viață a peisajului cultural din sudul Transilvaniei.

Sibiul, leagăn al civilizației săsești pe meleagurile noastre, se învecinează la vest cu o grupare de sate romanești care formează o unitate etnografica numită Mărginimea Sibiului. Aceste sate stau mărturie a identității culturale a românilor pe aceste meleaguri.

Specificul multiculturalității transilvane are drept materializare Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Artizanul reconstrucției multiculturale a acestei universități este profesorul universitar Andrei Marga. El afirma despre această universitate că este “Universitatea cu cea mai dezvoltată organizare multiculturală, asigurând studii complete în română, maghiară, germană, precum și specializări în ebraică, alături de o gamă largă de programe în limbi moderne (engleză, franceză, italiană, spaniolă, etc.)”. Deși este o universitate laică modernă, ea acordă o importanță deosebită valorizării unei bogății extraordinare a spațiului cultural transilvan: diversitatea confesională și religioasă.

Multiculturalitate în Banat

Într-un spațiu multicultural, așa cum este de multe secole și până în prezent Banatul, contactele interculturale erau inevitabile și bine venite, deoarece ele se manifestau într-un mod firesc în viața cotidiană, ducând la buna înțelegere între reprezentanții diferitelor etnii.

În Banat interculturalitatea are la bază un comportament permisiv original care a oferit fiecărei etnii posibilitatea să se integreze în istoria comunitară, fără a se simți agresată de „băștinași”, fie ei majoritari sau minoritari.

Minoritățile naționale, prin contribuția lor la viața culturală, științifică și economică a țării, prin spiritul de conviețuire și acceptare reciprocă pe care-l generează, reprezintă un atu și o bogăție pentru România.

Comunicarea între minoritățile din Banat a fost întotdeauna remarcabilă, suportul său fiind acceptarea mai multor limbi, practicat în toate comunitățile etnice minoritare.

Germanii, de exemplu, folosesc, alături de limba maternă, româna și maghiara, sârbii și bulgarii sunt bilingvi dintotdeauna, româna fiind însușită de preferință ca a doua limbă în familiile lor; evreii sunt multilingvi. Alături de limba slovacă, majoritatea din Nădlac este vorbitoare de română și maghiară.

Folosirea a două, trei și chiar a patru limbi în Banat e un aspect rar întâlnit în alte regiuni ale Europei. Plurilingvismul (bilingvism și, în multe cazuri, trilingvism) care este specific unei părți însemnate a populației din această zonă datează de secole.

O altă componentă a fenomenului intercultural din Banat și din România este prezența familiilor mixte din punct de vedere etnic – dovada vie a interculturalității și totodată un factor al dezvoltării multilingvismului.

Multiculturalitate în Dobrogea

Provincia multiculturală – Dobrogea a adunat de-a lungul secolelor vestigii, istorie și monumente de la mai toate etniile care s-au perindat la un moment dat pe țărmurile Mării Negre, fie că este vorba de grecii și romanii din antichitate sau de turcii otomani din Evul Mediu.

Dobrogea numără în prezent 25 comunități etnice, unele statornicite de mii de ani, altele doar de câțiva. Deși foarte diferite din perspectiva confesiunii, a tradițiilor ori a obiceiurilor culinare, aceste comunități etnice au știut să valorifice unicitatea coabitării aceluiași ținut, fără a isca tensiuni xenofobe.

Această provincie multiculturală – Dobrogea – poate fi promovată ca model european de conviețuire multiculturală. Afirmația este susținută de faptul că:

– aici, conviețuiesc și își păstrează tradițiile o mulțime de grupuri etnice;

– sunt organizate și festivaluri în care aceste comunități își promovează tradițiile.

Multiculturalitatea aceasta este foarte bine reprezentată la Babadag, unde există o puternică comunitate turcă, există monumente medievale-moschei, există un muzeu de artă orientală, unde sunt expuse tot felul de obiecte. La fel în Tulcea, unde există, în afară de populația turcă și tătară, ruși lipoveni.

De asemenea, există o comunitate restrânsă de greci și italieni. De exemplu satul Izvoarele, cu o populație majoritar greacă și satul Greci, unde există o comunitate de italieni. Și, bineînțeles, rușii lipoveni, care se simt minunat în Deltă.

Pentru a prezenta specificul multietnic al spațiului dintre Dunăre și mare, Muzeul de Artă Populară din Tulcea a deschis expoziția permanentă „Multiculturalitate în Dobrogea”. Aici sunt puse în evidență mărcile identitare ale diferitelor etnii din Dobrogea (turci, tătari, ruși-lipoveni, dar și bulgari, ucraineni și greci), reliefând totodată specificul românesc și aromân.

Istoria și dinamica vieții sociale, manifestările la nivel mental, în decursul timpului, ne permit să considerăm și să definim regiunile istorice drept zone de conviețuire etnică.

Cunoscut la nivel regional mai ales în urma studiilor cu caracter științific întreprinse în secolul XX, folclorul pe teritoriul României a fost împărțit în numeroase zone folclorice, în funcție de regiuni, județe sau subregiuni ale unui județ. Folclorul ajunge să fie divizat chiar și în funcție de sate sau comune. Acest sistem de diviziuni, aparent exagerat, evidențiază multitudinea de obiceiuri, tradiții, datini, care însumate relevă identitatea românilor, existența lor străveche.

Pornind de la principalele zone etnografice ale României au fost identificate structuri reprezentative care dispun de informație digitală referitoare la elemente de multiculturalitate în principal în zona rurală. Dintre instituțiile culturale deținătoare de astfel de informații vom aborda pe de o parte muzeele și pe de altă parte bibliotecile.

Promovarea multiculturalității de către muzee

Muzeul reprezintă un prețios instrument de știință și educație, care cultivă prin zestrea sa o legătura strânsă între trecut și prezent.

Patrimoniul muzeelor reflectă produsele specifice ale epocilor și ale unor zone date, în primul rând produsul atâtor generații, se integrează în lanțul neîntrerupt al progresului societății de pe teritoriul României.

Muzeele etnografice nu sunt instituții care doar acumulează, conservă și valorifică prin expoziții, mărturiile și documentația din patrimoniu. Ele sunt instituții științifice, cu sarcini complexe, cu un obiect de cercetare stabilit până la un punct, urmărind obiectul însuși al etnografiei, cu particularitatea că operează în principal cu mărturii autentice, ale culturii populare și vieții sociale, devenite din momentul achiziționării lor, obiecte de muzeu.

În cadrul rețelei muzeelor cu caracter sociologic și etnografic reținem următoarele categorii:

– muzee care abordează complex domeniul, pe teritorii determinate (Muzeul etnografic al Transilvaniei – Cluj, Muzeul etnografic al Moldovei – Iași , Muzeul Banatului – Timișoara, Muzeele din Reghin, Lupșa etc.). Ariile corespund teritoriului țării, provinciilor istorice, relativ teritoriilor județelor, chiar și ale unor așezări, în relație și cu ariile învecinate;

– muzee dedicate cu precădere unor laturi ale culturii populare (arhitecturii, ocupațiilor, tehnicilor și meșteșugurilor, genurilor creației artistice, obiceiurilor), cum sunt Muzeul satului, Muzeul viticulturii și pomiculturii de la Golești, Muzeul tehnicii populare din Dumbrava Sibiului, Muzeul de artă populară al României, Muzeul din Făgăraș etc.

De exemplu, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea. Acesta reflectă prin diversitatea colecțiilor un model cultural unic generat de conviețuirea etnică dintre români și celelalte populații.

În cadrul muzeului expoziția permanentă Multiculturalitate dobrogeană prezintă aspecte ale identității culturale ale diferitelor populații care au conviețuit de-a lungul timpului în Dobrogea și care continuă să trăiască în armonie și astăzi.

Vizitatorii au posibilitatea să cunoască din tradițiile românilor, aromânilor, turcilor și tătarilor, grecilor, bulgarilor, rușilor – lipoveni și ucrainenilor. În acest sens muzeul dispune de mai multe colecții.

În cadrul colecției de etnografie a muzeului se prezintă piese care identifică instrumentarul folosit în practicarea ocupațiilor și meșteșugurilor tradiționale, acestea reflectând adaptarea locuitorilor din zonă la un habitat cu totul deosebit în raport cu alte ținuturi. Sunt prezentate unelte, dispozitive folosite la pescuit, apicultură, pomicultură, viticultură, prelucrarea semințelor, agricultură, morărit, creșterea animalelor, vânătoare.

O serie de mijloace și tehnici reflectă preocuparea populației românești și de diferite alte etnii pentru prelucrarea materiilor prime în vederea obținerii unor materiale de construcție, a obiectelor de uz casnic, pentru confecționarea de unelte, scule, instrumente, dispozitive, arme și mijloace de transport, specifice activității în această zonă pentru civilizația preindustrială. Sunt reprezentate meșteșuguri tradiționale ca: prelucrarea lemnului, a argilei, a pietrei, a vegetalelor (stuf, papură, paie).

Pentru domeniul prelucrării pieilor, a blănurilor, a fibrelor vegetale și animale în vederea realizării pieselor de uz gospodăresc, a împletiturilor, a țesăturilor decorative sau necesare confecționării pieselor de port, este prezentată o gamă largă de unelte, dispozitive, mecanisme, mijloace folosite în industria casnică: de cojocărie, curelărit, cizmărie, dărăcit, tors, urzit, țesut, cusut, împletit, melițat.

De remarcat și colecția vaselor de metal a cărei diversitate se datorează atât metalelor utilizate (aramă, fier, argint, plumb) cât și tehnicilor de confecționare și ornamentare (tăiere, perforare, ciocănire, laminare, lustruire, incizare, pilire, nituire, îndoire).

Prin urmare, pornind de la obiectele prezente în diverse muzee vom urmări să punem în evidență elemente de multiculturalitate referitoare la: arhitectura populară, obiceiuri și tradiții, portul popular, folclorul popular, meșteșuguri și ocupații tradiționale, alimentația tradițională, artizanatul (țesături țărănești ornamentale, broderii, țesături decorative, podoabe, obiecte de cult), inventarul gospodăresc, ustensile de bucătărie, instalații tehnice.

Promovarea multiculturalității prin biblioteci digitale

Biblioteca Digitală are ca principal scop conservarea și protecția patrimoniului cultural național existent, promovarea colecțiilor și lărgirea accesului la informație. Prin digitizarea colecțiilor de documente și constituirea bibliotecii digitale se asigură o bună promovare a valorilor, o mai bună diseminare a informației și o valorificare superioară, la nivel național și internațional, a colecțiilor speciale, a documentelor rare.

Biblioteca și serviciile de informare într-un context cultural și lingvistic divers, includ pregătirea de servicii pentru toate tipurile de utilizatori ai bibliotecii și pregătirea de servicii de bibliotecă speciale pentru a deservi grupuri culturale și lingvistice. O atenție specială ar trebui acordată grupurilor care sunt adesea marginalizate în societăți culturale diverse : minorități, cei care cer azil și refugiații, rezidenții cu permis de ședere temporară, muncitorii imigranți și comunități indigene.

Într-o societate multiculturală, bibliotecile trebuie să pună accentul pe activități care să permită contactul între diferitele grupări etnice și culturale și să încurajeze schimburile interculturale, prin promovarea înțelegerii și toleranței dintre grupurile etnice și culturale.

Conform definiției date de IFLA (Federation of Library Association and Institution), „activitățile multiculturale ale bibliotecilor sunt o sumă de servicii oferite de bibliotecă, care trebuie să satisfacă cerințele unei societăți multiculturale”.

Fiecare individ din cadrul societății globale are dreptul la o serie de servicii de bibliotecă și de informare. Pentru a veni în întâmpinarea diversității culturale și lingvistice, bibliotecile ar trebui : să servească toți membrii comunității fără discriminare datorită moștenirii culturale și lingvistice; să furnizeze informații în limbile și tipurile de scriere; să ofere acces la o gamă largă de materiale și servicii reflectând toate comunitățile și nevoile.

Ca exemple de biblioteci din zone diferite ale lumii care asigură servicii multiculturale amintim:

– țările scandinave dispun de o infrastructură pentru serviciile multiculturale de bibliotecă, cu un depozit central de publicații, servicii de consiliere, portalurile Web multilingve și, de asemenea, cooperează și participă la programele de producție editorială;

– în Statul Federal Australian, portalul web „Multicultural Bridge” de pe serverul Bibliotecii de Stat Queensland asigură accesarea multilingvă a informațiilor pe internet. În afară de acestea, oferă informații în domeniul comunitar;

– biblioteca din Frankfurt – proiectul „International Bibliothek” are o orientare corespunzătoare cerințelor actuale și de perspectivă ale comunității multiculturale;

– activitatea multiculturală a bibliotecii în Italia a fost puternic influențată prin conceptul

– „raftul de cărți multicultural”, aparținând pedagogului Vincio Ongini. Internetul constituie pentru bibliotecile italiene varianta virtuală de continuare a inițiativei „Raftul de cărți multicultural.”;

– Europeana, biblioteca digitală care vrea să reunească opere reprezentative pentru cultura europeană, permite cetățenilor să consulte versiunile online ale unor cărți, fotografii, hărți, ziare, filme ți videoclipuri care provin din diferite instituții din toată Europa.

Este imposibil să ajungi la o concluzie în fața unui subiect atât de generos în planul interpretărilor. Putem vorbi de o opțiune la care aderăm din perspectiva asupra lumii în care trăim și a diferențelor sale. Este irealizabilă trasarea unui centru acceptat ca atare de toată lumea. Periferia și centrul se pot stabili numai în funcție de locul în care te afli. Iar astăzi, când granițele geografice par să se estompeze, criteriile de stabilire a centrului și a periferiilor se îmbogățesc. Interferențele culturale se întâlnesc la granițele palide ale statelor dar ele trebuie să se întrepătrundă și nu să se suprapună într-un amalgam lipsit de valoare. Riscul dispariției specificului cultural (și implicit național) se acutizează pe măsură ce trâmbițele multiculturalismului globalizant elimină tocmai chestiunile legate de specificul cultural (și implicit național).

Un apel de bun simț întru acceptarea diferențelor, mai mult sau mai puțin utopic, l-am găsit în cartea lui Mihai Șora, „Firul ierbii” : „…Lumea în care ți se petrece viața e mai bogată sau mai săracă în proporție directă cu capacitatea de a descoperi în juru-ți miraculoasa bogăție a diferențelor, întruchipate în tot atâtea chipuri ireductibile care, la rândul lor, te vor descoperi pe tine, în deplină reciprocitate, ca unic, ireductibil și de neînlocuit”.