Identitate Vizuală Pentru Galeria de Arte a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Oradea

Identitate vizuală pentru Galeria de Arte a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Oradea

Cuprins

Introducere

Argument

Motivația alegerii temei

Capitolul I. Documentare indirectă

I.1.Scurt istoric al galeriilor de artă

I.2.Clasificare

I.3. Graphic design pentru galerie de arte

I.4. Identitate vizuală pentru galerie de arte

I.5. Analiza unei galerii de arte

I.6.Studiul de caz a identității vizuale la galerii de arte aflate pe piață

I.7.Branding, logo

Capitolul II Documentare directă

II.1. Profilul beneficiarului-Galeriei de Arte Oradea

II.2.Identificarea problemelor

II.3..Analiza preliminară a identității vizuale anterioare

II.4. Chestionare, concluzii

Capitolul III.Galeria de Arte din Oradea-identitate vizuală

III.1.Rebranduire

III.2. Identitate vizuală, schițe, variante, soluții de rezolvare

III.3. Reprezentarea tehnică a produsului

III.4. Logo, pliante, cărți de vizită, ambalaje, afișe, website, mascota

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Pentru a avea mai multă credibilitate în afacere este esențial de a construi o identitate vizuală a firmei, adică a crea un brand care să o pună în valoare. În acest caz delimitarea apartenenței brandului uzează în primul rând de elementul simbolic grafic, care devine marca înregistrată, din necesitatea de a concura cu alte firme competitive pe piața vânzărilor.

Diferențierea produsului prin calitatea acestuia este definită de brandul firmei producătoare care comercializează produsul respectiv.

Identitatea vizuală definește în acest caz imaginea unitară a produsului firmei producătoare, bazându-se pe elementele vizuale care concurează la afacere, din care fac parte logo-ul, sigla sau simbolul grafic, pliantele, cărțile de vizită, broșurile, afișele, materiale de promovare, ambalajele, website-urile, dar și alte forme de reclamă vizuală, auditivă, mascota, obiecte promoționale etc. Astfel se remarcă faptul că identitatea vizuală oferă un plus de credibilitate, ca impact al primei impresii.

Primul și cel mai important element vizual identitar, simbolic, grafic definitoriu este logo-ul, regăsindu-se în toată identitatea vizuală, a brandului. Logo-ul transmite pe cale simbolică imaginea firmei, acționează emoțional, fiind elementul concurențial cu alte logo-uri, branduri etc.

Cercetarea noastră realizează un rebranding al Galeriei de Arte Vizuale din Oradea.

Galeria de Arte Vizuale din Oradea este un spațiu expozițional pentru valorificarea operelor de artă-pictură, grafică, sculptură, ceramică, textile etc, create de artiști profesioniști în domeniu. Aparținând Uniunii Artiștilor Plastici din România, galeria înființată în perioada comunistă cunoaște perioade cu rezultate diferite, devenind o firmă importantă care promovează artiști, cât și comercializează operele acestora, ca produse pe piață artistică.

Necesitatea realizării unui rebranding în acest domeniu vine din dorința de a schimba, de a avea o nouă imagine în fața publicului țintă. În acest caz profesionalismul are întâietate, dar și recâștigarea credibilității față de colecționari, a consumatorilor de artă, dat fiind faptul că după anii ’90 au apărut multe galerii private care au promovat artiști diletanți, amatori etc. Galeria de Arte din Oradea are nevoie de o nouă imagine care să fie în consonanță cu valoarea autentică și cu ceea ce poate cu adevărat să ofere din punc de vedere profesional, artistic. Noua identitate vizuală pe care doresc să o redau, în cercetarea noastră, vine și din dorința de a se evidenția mai bine, de a se plasa într-o lumină favorabilă publicului consumator de artă și cultură, colecționarilor.

Arta este darul divin cel mai de preț al omului și societății, iar din aceste motive eu cred că trebuie să luăm atitudine. Artistul, prin creația sa trebuie să-și recâștige locul pe care îl merită în societate- ca investiție pentru viitor. Rebranding-ul Galeriei de Arte va da o nouă perspectivă businessu-ului pe termen lung, putând astfel să-și mărescă afacerea, promovând arta autentică.

Enuntul temei

Se doreste realizarea unei identitati vizuale noi a Galeriei de Arte Oradea, lucrare ce are ca scop imbunatatirea acestei institutii printr-o imagine publica atractiva si profesionala, atat la nivel local cat si la nivel national.

Capitolul I. Documentare indirectă

I.1.Scurt istoric al galeriilor de artă

Nu putem vorbi despre galeriile de artă fără a aminti istoricul apariției comerțului cu opere de artă de la sfârșitul sec.al XIX-lea și inceputul sec. al XX-lea. În evoluția negoțului și a pieței occidentale cu artă sunt implicați mai mulți factori. În primul rând valoarea estetică și speculațiile financiare care sunt variabile. Operele de artă, în fața comercianților și a colecționarilor, dincolo de valoarea sentimental-estetică, devin o marfă cu o anumită valoare la momentul respectiv. Oamenii bogați ai vremii colecționează și din dorința de a-și arăta rangul și statutul social.

De-a lungul timpului artiștii au simțit nevoia unui sprijin susținut din partea privitorilor, a receptorilor de artă, a iubitorilor de frumos, care de cele mai multe ori se aflau printre cei din înalta societate, care controlau afacerile și averile. Pe de altă parte biserica este unul din promotorii și apărătorii artei, culturii, iar operele de artă au găsit adăpost sau au fost realizate la comanda clerului. În acest context se poate afirma faptul că istoria galeriilor de artă s-a scris în jurul acestor comanditari.

Acești iubitori de frumos, numiți mecena, au încurajat creația de artă, pe de o parte din motive financiare, pentru a păstra la adăpost averea, iar pe de altă parte pentru că au avut afecțiune, sensibilitate pentru opera de artă, pentru o anume tematică, subiecte etc. Fără acestă verigă a colecționarului-mecena, artistul nu poate valorifica și pune la adăpost opera de artă, iar datorită apărătorilor artei, operele dar și artiștii au ieșit din anonimat.

În același timp, opera de artă capătă valoare atunci când pe piață intervine comerțul cu lucrări, atunci când apar ca intermediari între artiști și colecționari, negustorii, galeriștii și comercianții. Istoria artei vorbește despre multe exemple de mecenat în artă, care a pus bazele pinacotecilor, saloanelor, galeriilor, muzeelor de artă. Cu timpul aceștia devin colecționari, galeriști, creind marile muzee ale lumii, unde opera de artă este pusă în valoare, este scoasă la lumină prin recunoaștere, achiziționare.

Un astfel de mecena al artelor este Papa Iuliu al II-lea, care avea o pasiune aparte pentru artă. Prin comenzile date lui Michelangelo, Rafael etc, aduce biserica aproape de artă dar și de om, redându-le gloria veșnică.

Un alt apărător al artelor, Lorenzo de Medici, a susținut financiar opera lui Michelangelo, dar și fondează o galerie în aer liber constituită dintr-o bogată colecție de antichități. Arhiducele Leopold Wilhelm al Austriei este un alt exemplu de mecena, preferințele sale fiind arta, încurajând creația pictorului Teniers cel Tânăr. Atracția pentru artă l-a făcut să se numere printre cei mai mari colecționari ai timpurilor.

Frederic cel Mare, regele Prusiei, un mare admirator al operelor lui Watteau, cumpără o lucrare a artistului de la negustorul Guersaint. Lucrarea evidențiază faptul că la acea vreme exista moda colecțiilor, dar și a galeriilor. Lucrarea lui Watteau Firma negustorului de tablouri Gersaint (Fig. 1) descrie un interior somptuos și elegant în care lumea boemă admiră colecția de tablouri de pe pereții salonului.

Fig.1Jean-Antoine Watteau, Firma negustorului de tablouri,1720, Schloß Charlottenburg, Berlin

Dezvoltarea artei se bazează pe aceia care sprijină și bun bazele pinacotecilor, saloanelor și mai târziu în sec XIX a muzeelor și a galeriilor.

Pasiunea de colecționar de artă o aveau în sânge mulți habsburgi; s-a manifestat și la împăratul Maximilian I, care i-a plătit lui Albrecht Durer o rentă viageră. O regăsim la nepotul lui Maximilian, împăratul Carol Quintul, admirator al lui Tițian. Mătușa împăratului, regenta Margareta, poseda o mult admirată galerie la Bruxeles, (…)împăratul rudolf al II-lea a neglijat din cauza pasiunii pentru artă problemele de stat. Arhiducele Ferdinand al Tirolului,(…)PhilippineWelser si-a găsit alinarea(…) în splendida colecție de artă din castelul Ambras.

Colecțiile de artă au fascinat multe personalități politice ale vremii. Arhiducele Leopold Wilhelm al Austriei, în marea sa apreciere pentru artă, colecționează dar și oferă comenzi, cheltuind averea pe ce considera mai de preț, galeria.

Unul dintre pictorii preferați este David Teniers cel Tânăr, care ,după cum remarcă autorul cărții, ar fi primul director de pinacotecă din lume,aflată la reședința arhiducelui la Bruxelles. Având sprijinul nemijlocit, pictorul scrie adevărate pagini de istorie a galeriilor, odată cu realizarea unor serii de tablouri care evidențiază și scot la lumină colecțiile de artă ale protectorului său, o adevărată <<galerie pictată>>. Seria de tablouri surprinde imaginea unui salon -galerie împodobită cu tablouri ale celebrilor artiști Tițian, Veronese, Giorgione etc, ca in lucrarea Galeria de pictură din Bruxelles a lui Leopold Wilhelm (Fig. 2). Aceste galerii pictate nu sunt altceva decât adevarate cataloage, ca niște dovezi clare și documente care descriu operele de artă ale colecționarului, arhiducele de Bruxelles.

De remarcat este faptul că aceste dovezi clare ale colecției de artă au devenit modele pentru reproducerea de foi volante, pe care le vindea negustorul de tablouri, Abraham Teniers, fratele pictorului.

Fig.2 David Teniers cel Tânăr, Galeria de pictură din Bruxelles a lui Leopold Wilhelm,1650, Muzeul Kunsthistorisches, Viena

Alt exemplu de galerie descrisă prin imaginea unui tablou este spațiul oferit de muzeul Luvru, redat în mai multe pânze ale pictorului Hubert Robert. Artistul realizează două picturi aflate în antiteză, după precizările autorului Victor Ieronim Stoichiță din cartea sa. Aflate în dialog, cele două lucrări descriu spațiul galeriei de la Luvru.

În prima lucrare intitulată Proiect pentru ailumina galeria muzeului prin boltă și pentru a o împărți fără a împiedica vederea prelungirii sale (Fig. 3)., este după autorul carții, sinteza ideală a unei galerii pe care o închipuia. În imaginarul său tabloul era mai mult un proiect, care vine să rezolve o stare de fapt , o situație precară în care se afla Marea Galerie a Luvrului, aceea a iluminării, dar și a expunerii.

Fig.3 Hubert Robert, Proiect pentru a ilumina galeria muzeului prin boltă și pentru a o împărți fără a împiedica vederea prelungirii sale, 1796, ulei pe pânză, 112-143 cm., Muzeul Luvru, Paris

Fig. 4 Hubert Robert Ruine după tabloul precedent (Marea Galerie a Luvrului în ruine), 1796, ulei pe pânză, 112-143 cm., Muzeul Luvru, Paris

Fig.5 Hubert Robert, Marea Galerie,1801, ulei pe pânză, 37-46 cm., Muzeul Luvru, Paris

În continuarea cercetării, Ieronim Stoichiță vorbește în cartea sa,despre a doua lucrare, Ruine după tabloul precedent (Marea Galerie a Luvrului în ruine) (Fig. 4), care de fapt reprezintă o stare decadentă, ca o atitudine critică. În fine , a treia lucrare a pictorului Hubert, Marea Galerie (Fig. 5), rezolvă problema iluminării defectuoase, prin introducerea sitemului de iluminare zenitală, a scoaterii ferestrelor din boltă, considerată ideală în orice muzeu de artă.

Negustorii operelor de artă, printre care Ambroise Vollard, Père Tangui, Paul Durand-Ruel, Berthe Weill, Georges Petit, Eugene Soulie, Louis Libaude, Clovis Sagot, Pedro Manach etc au dat impuls circulației pieței de artă de avangardă. Aceștia au escoperit artiști care au rămas în istorie și în același timp prin operele lor au dus la crearea marilor muzee de artă modernă.

AmbroiseVollard (1866-1939), este unul dintre cei mai importanț comercianți de artă modernă, franceză, colectionar, galerist, editor la începutul secolului al XX – lea. Colaborează cu artiștii Pablo Picasso, Paul Gauguin, Vincent van Gogh, Paul Cezanne, Georges Rouault etc. După cum remarcă Vollard în cartea Amintirile unui negustor de tablouri, în 1893 înființează propria galerie de artă, pe strada Laffitte la numărul 41,devenind centrul pieței pariziene pentru artă contemporană. 

În această galerie Vollard organizează primele expoziții artiștilor moderni, impresioniști, post-impresioniști, precursori ai avangardelor istorice: Van Gogh, Cezzane, Manet, Picasso, Matisse și Renoir. După cum exprimă Jean-Paul Crespelle, negustorul de artă Vollard, primește oaspeți în pivnița galeriei sale transformată în sufragerie, deschizând astfel în 1890, o primă galerie pe rueLaffitte. Prin spiritul său de comerciant, dar și de iubitor de frumos prin atragerea artiștilor, fac din Vollard un aparător al avangărzii și un comerciant.

Un alt negustor, Eugene Soulie, deschide o galerie de artă, la început pornind cu o prăvălie pe Rue des Martyrs, aflată în fața Circului Medrano din Paris. Comerciantul sprijinea de vitrină, direct pe trotuar, picturile pe care le avea de vânzare, fără a ține seama de intemperii primea tablouri de la artiști, dând la schimb pânză pentru pictură.

Tot în cartierul Montmartre din Paris, un negustor de ocazie, Clovis Sagot, deschide o galerie de artă și antichități într-o fostă farmacie pe rue Laffitte 46, în apropierea galeriei luiVollard. Fiind unul dintre vânzătorii operelor lui Picasso și Utrillo, Sagot ajunge să practice comerțul cu artă, inspirat fiind de fratele său Edmond Sagot, care era negustor de gravuri la acea vreme în Paris.

Negustorul Père Tanguy, pe numele său Julien Tanguy, se lansează în afacerile cu artă, pornind de la un magazin aflat pe rue Clauzel 14 în Paris. La fel ca și ceilalți amatori de artă impresioniști și neoimpresioniști din Franța, pornește afacerea prin vânzarea artiștilor, a diverse materiale pentru pictură în schimbul tablourilor. Magazinul său devenit galerie de artă promovează în acest fel pe tinerii artiști Van Gogh, Gauguin, Lautrec, Monet, Pissarro, Cézanne si Renoir. Colaborarea cu Van Gogh începe în anul1885 când îi vizitează magazinul de culori din Montmartre de pe rue Clauzel, deși deținea o importantă colecție cu operele lui Cezanne, unde magazinul său era un adevărat muzeu.

Pe lângă negoțul cu pictură impresionistă, Pere Tanguy a fost și unul dintre primii care a pus în circuitul valorilor stampele japoneze, porțelanul chinezesc. Măiestria artistică din Extremul Orient constituie prin aceasta o sursă de inspirație pentru arta europeană de la începutul secolului al XX-lea.

Pe locul fostului magazin devenit galerie al lui Tanguy, de pe rue Clauzel14, funcționează astăzi o galerie cu stampe japoneze, înființată de cinci iubitori de artă, interesați de istoria locului.

Fig.6. Placheta comemorativă, Galeria Pere Tanguy, rue Clauzel 14, Paris

Fig.7.Actuala Galerie Pere Tanguy, rue Clauzel 14, Paris, patronată de galeriști japonezi

Fig.8. Afiș- Galeria Pere Tanguy, rue Clauzel 14, Paris

Unul dintre promotorii principali ai artei secoluluial XX-lea a fost Berthe Weill, o iubitoare de artă și comerciantă, contribuind prin aceasta la punerea în circulație a operelor avangardiste moderne. Jean-Paul Crespelle remarcă faptul că Berthe Weill era una din figurile cele mai originale din comerțul de artă; azi este considerată, împreună cu Vollard, Kahnweilerși Paul Guillaume, unul dintre promotorii principali ai artei secolului XX. Afacerile cu artă l-a deprins de la anticarul Mayer Salvator, care deținea opere din secolul al XVIII-lea. Galeria ei va lansa mari artișt ai secolului al XX-lea, printre care: Maurice Vlaminck, Diego Rivera, Georges Braque, Raoul Dufy, Derain, Kees van Dongen, Utrillo. Astfel a devenit prima femeie galerist din Paris, în 1901, denumind spațiul Galeria Weill, o magherniță la adresa 25 rue Victor-Massé și care vinde opere de Picasso prima oară în Franța, expunând totodată pe lângă cubiști și fovi.

Alături de argintărie și obiecte vechi de anticariat, negustoreasa devenită galeristă mai vindea și litografii, grafică, stampe ale artiștilor de avangardă, Daumier, Lautrec, Odilon Redon, atârnate cu clești pentr urufe de fire întinse de-a latul prăvăliei.

Înanul 2012 oficialitățile din Paris au aplicat o plachetă comemorativă (Fig.9) la adresa 25 Rue Victor Masse, unde Berthe Weill a deschis prima galerie în 1901, destinată tinerilor artiști ai avangardei moderne. Ceremonia a avut loc în 08 martie 2013, cu ocazia zilei internaționale a drepturilor femeii.

Fig. 9. Plachetă comemorativă-Galeria B. Weill, adresa 25 rue Victor-Massé, Paris

Fig. 10.Afiș-invitație la Galeria B. Weill- Colecțieparticulară

Fig. 11.Afiș-invitație la Galeria B. Weill- Colecțieparticulară

Berthe Weill 
proprietarulgalerieiîn Montmartre

1865 – 1951

Françoise JOB (*)

Prezentarea la Simpozionul SHIAL 2005

Fig. 12.Afiș-invitațiepentruexpoziția Modigliani la Galeria B. Weill-

Fig. 13. Afiș-invitație pentru expoziția Modigliani , 1917, Galeria B. Weill

Fig.14

.

Fig. 15

Fig. 16. Afiș-invitație, GaleriaBerthe Weill

Fig. 17.Afiș-invitație, GaleriaBerthe Weill

Paul Durand-Ruel (1831 Paris-1922 Paris) este considerat printre primii colecționari și comercianți de artă franceză impresionistă, în special ai școlii de la Barbizon. Inițial a preluat afacerea de la tatăl său care a înființat galeria franceză din Londra, pe New Bond Street 168, colaborând cu Delacroix, De Camps și Diaz și cu alți pictori din școala romantică, precum și cu numeroși gravori.

În cartea Pissarro, autorii citează din cuvintele sale: Un adevărat negustor de tablouri trebuie să fie totodată și un amator luminat, gata să sacrifice la nevoie interesul său imediat pe altarul convingerilor lui artistice.

Fig. 18 Paul Durand-Ruel în galeria sa, în 1910

Fig.

Fig. Poster Carlos Schwabe pentru prima expoziție a Rosicrucienilor la galeria Durand-Ruel, 11 rue Le Peletierla Paris, în 1892

Fig. Galerie des Durand Ruel au 1 rue de la Paix photo Archives Durand-Ruel © Durand-Ruel& Cie.

Adolphe Goupil (1806-1893) este industriaș, comerciant de artă și editor. Editează, tipărește, reproduce opere ale artiștilor expozanți la Salon. În 1841 compania se numește Goupil Vibert Editează gravuri și litografii în diverse tehnici, inclusiv fotografie, albume, fotogravură, în tehnici tipografice. Deschide filiale în Londra, New York, Berlin, Haga, Bruxelles, Viena.Alături de alțiparteneriprintre care Leon Boussad, Vincent van Gogh(unchiulpictorului)-Unchiul Cent, Rene Valadon înființeazăGoupilCie care cumpărășiediteazășivindereproduceriîntehnicigrafice, fototiparîncvantitățimari. Dupăretragerealui Van Gogh, darși a familieiGoupil, intrăînafacere Rene Valadon, firma redenumindu-se Începând cu 1887 firma se numeșteBoussod, Valadon Cie, cumpărânddrepturile de autor ale gravoruluifrancezLeonLhermitte, a pictorului Giovanni Boldini, pentrua le reproduce în diverse tehnicitipografice. In 1893 firma se numeșteGoupil Cie la Paris în 1893 șicuprindegaleriipentruexpozițiișivânzareaoperelor de artă.

Maison GOUPIL &Cie ,éditeurs d'art, Paris. Sur quelques-unes de leurséditions.

Fig. 13.Două reclame pentru galeria Colbert-Studio Gallery Armand Drouant, publicate în Anuarul curiozității de Arte Plastice, 1930

Bibliografie:

-Bernier,Georges, Arta și comerțul, traducere de Ileana Șoldea, Editura Meridiane, București, 1979

-Crespelle, Jean-Paul, Viața în Montmartre pe vremea lui Picasso 1900-1910, traducere de Rodica Savopol, Editura Meridiane, București, 1982

-Pars, Hans H., Viațaaventuroasă a operelor de artă, traducere de Gheorghe Szekely, EdituraMeridiane, București, 1974

-Stoichiță,Victor Ieronim, Cum se savurează un tablou și alte studii de istoria artei, traducere de Anca Oroveanu și Ruxandra Demetrescu, Editura Humanitas, București, 2015

-Vollard, Ambroise, Amintirileunuinegustor de tablouri, Ediția a II-a, traducere de Ileana Vulpescu, EdituraMeridiane, București, 1993

Site-ografie

Anexe

Index cu imagini și ilustrații

Fig.1 Jean-Antoine Watteau, Firma negustorului de tablouri,1720, SchloßCharlottenburg, Berlin, in

Fig.2David Teniers cel Tânăr, Galeria de pictură din Bruxelles a lui Leopold Wilhelm,1650, MuzeulKunsthistorisches, Viena

Fig.3 Hubert Robert, Proiect pentru a ilumina galeria muzeului prin boltă și pentru a o împărți fără a împiedica vederea prelungirii sale, 1796, ulei pe pânză, 112-143 cm., Muzeul Luvru, Paris

Fig.4 Hubert Robert, Marea Galerie,1801, ulei pe pânză, 37-46 cm., Muzeul Luvru, Paris

Fig.1.ActualaGaleriePere Tanguy, rue Clauzel 14, Paris, patronată de galeriștijaponezi, în http://www.gavroche-pere-et-fils.fr/la-galerie-du-pere-tanguy-et-ses-estampes-japonaises/

Fig.2. Placheta comemorativă, Galeria Pere Tanguy, rue Clauzel 14, Paris, în http://www.galerieperetanguy.com/#!about_us/c1a73

Fig.3.Afiș- Galeria Pere Tanguy, rue Clauzel 14, Paris

înhttp://www.gavroche-pere-et-fils.fr/la-galerie-du-pere-tanguy-et-ses-estampes-japonaises/

Fig. 4.Plachetăcomemorativă- Galeria B. Weill, adresa25 rue Victor-Massé, Paris,în