Identitate, interculturalitate și multiculturalism în literatura [628791]

Universitatea „Dunărea de Jos ”, Galați
Facultatea de Litere

Specializare
Identitate, interculturalitate și multiculturalism în literatura
română și europeană

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific,
Prof.univ.dr. ANTOFI Simona

Absolvent: [anonimizat]
2017

Universi tatea „Dunărea de Jos ”, Galați
Facultatea de Litere

Specializare
Identitate, interculturalitate și multiculturalism în literatura
română și europeană

IPOSTAZE ALE FEMINITĂȚII ÎN ROMANUL „ NUNTĂ ÎN CER ”
DE MIRCEA ELIADE

Coordonator științific,
Prof.univ.dr. ANTOFI Simona

Absolvent: [anonimizat]
2017

CUPRINS

Introducer e ……………………………………………………………………………………………………………………… 1
Capitolul 1 . Nuntă în ce r-receptare critic………………………………………………….3
1.1 Contextul literar ……………………………………………………………………………………… ..5
1.2 Modelarea estetică prin autenticitate …………………………… ………..12
1.3 Valente temporale si spatial …………………………………………………………………… 14
Capitolul 2 . Reconstruirea identității prin eternul feminine……………………………….17
2.1 Arhetipul feminin Ileana -Lena ……………………………………………………………… 18
2.2 Cuplul Ileana -Andrei …………………………………………………………………………… .21
2.3 Cuplul Lena -Barbu …………………………………………………………………………… ..….29
Capitolul 3. Nuntă în cer -oglindire mitului în sfera sacrului și profanului …………..……38
Concluzii …………………………………………………………………………………….45
Bibliografie …………………………………………………………………………………47

1

Introducere

Tema de studiu aleas ă se numește ”Ipostaze ale feminității în romanul Nuntă în cer de
Mircea Eliade”. Prin intermediul acestei lucrări, voi evidenția impactul major al personajului
feminin asupra spiritualității masculine scindate între materie și spirit. Reprezentată printr -un
labirint psihic – exisnțial, dragostea, ca temă centrală a romanului, sugerează simbolul unității
lăuntrice a trinității: Hasnaș, simbol a trupului se armonizează perfect cu Mavrodin, ce
reflectă sufletul, iar ambii își incununează destinele printr -o nuntă a spiritului, întruchipat de
Lena, respectiv I leana. Personajul masculin din acest roman este incomplet, iar pentru a se
împlini la nivel spiritual parcurge un drum al devenirii sale existențiale, descoperindu -se pe
sine în și prin imaginea femeii ce asigură transgresarea spațiului și timpului profane în cele
sacre, mizând inițial pe jocurile erotice ale transformării interioare.
Lucrarea intitulată ”Ipostaze ale feminității în romanul Nuntă în cer de Mircea Eliade”
este alcătuită din 3 capitole după cum urmează: Nuntă în cer – receptare cr itică,
Recon struirea identității prin eternu l feminin și Nuntă în cer – oglindire a mitului în sfera
sacrului și profanului
Lucrarea prevede, totodată, o rubrică de concluzii în care, prin raportare la obiectivele
urmărite, voi aborda prezentarea rezultate lor, valorificând partea practică a acestei lucrări, de
interpretare a personajului feminin prin raportare la legătura sentimentală cu cele două
personaje masculine.
Primul capitol numit Nuntă în cer – receptare critică are drept scop încadrare a operei
literare într -un context literar ce redă crezul artistic al lui Mircea Eliade care se transpune,
prin complexitatea personalității sale, în imaginea personajului masculin al romanului căruia
îi insuflă nevoia de evadare din lumea obișnuită și de a ncorare într -un proces complex de
interiorizare psihică și spiritual. Supunându -și întregul proces creator autenticității, autorul
reliefează experiența fidelă de viață a două cupluri ce au la bază eternul feminin. Timpul și
spațiul, două coordonate ce par ticularizează specificul eliadesc, permit oglindirea destinului
uman în cadrul spațiului cotidian aflat în opoziție cu o altă sferă a temporalității și a
spațialității ce abundă în imagini arhetipale.
Cel de -al doilea capitol intitulat Recon struirea identității prin eternu l feminin vizează
evidențierea personajului feminin reflectat în oglindă prin zugravirea a două versiuni diferite,
dar care sunt unite de același nucleu existențial ce determină destinul celor doi bărbați prin

2
faptul că îi atrag e în aceeași identitate, răpindu -i din lumea profană prin dirijarea către
identificarea Centrului ființei. Urmărind evoluția fiecărui cuplu în parte, devine vizibilă
puterea confesiunii celor doi bărbați aflați în postura de personaje -narator, ce îmbracă forma
unui soi de pocăință, datorită dezbinării, prezentată celuilalt prin oglindă.
Capitolul al treilea numit Nuntă în cer – oglindire a mitului în sfera sacrului și
profanului propune viziunea asupra încadrării contextului literar în mit ca prilej de
deschidere către conceptul de unitate primordială ce se reflectă în roman prin nunta săvârșită
în cer. Valoricând, în special, mitul androginului ce prevede faptul că bărbatul și femeia se
întregesc prin unire mistică, Mircea Eliade oferă roma nului Nuntă în cer misterul contopirii
contrariilor:moarte –viață,sacru -profan,etern –efemer. Devenind nucleul existențial al celor doi
bărbați îndrăgostiți, femeia Ileana/Lena inițiază transferul din realitatea profanului către cea a
sacrului, legătură din aceste două coordonate, constituind, în cele din urmă, o expresie a
gândirii și a manifestării personajului eliadesc.
Astfel, prin prezenta lucrare, voi descifra tainele eternului feminin din opera Nuntă în
cer prin raportare la contextul literar , la procedeele artistice ce compun grandoarea
compozițională a romanului, la stilul confesiv al mărturisilor celor doi camarazi înrobiți de
dragostea față de aceeași femeie surprinsă în etape diferite de viață.

3
Capitolul I
Nuntă în ce r-receptare critică

Mircea Eliade, un spirit progresist, fără complexe, deschis către toate formele
spititualității, reprezintă în literatura română o valoare incontestabilă, constituindu -se ca
model pentru generațiile viitoare. Mircea Eliade, un scriitor român atipic, își ju stifică
personalitatea artistică prin încercarea sa de a valoriza experiențele spiritului,
declarându -se un discipol al experienței, precum Leonardo da Vinci, altfel spus un
hermeneut care vede explorarea experienței precum un x din propria ecuație
intele ctuală. 1 Despre maniera de a scrie a lui Eliade, se spune că acesta face parte din
sfera scriitorilor care cultivă pe fiecare pagină scrisă estetica spovedaniei, neacceptând
prezența vreunui artificiu de ordin literar care ar putea pereclita originalitate a scrierii.
El încearcă să -l atragă pe lector în universul experiențelor sufletești pe care le propune.2
„Eliade este, în genere, dezinteresat de estetica paginii pe care o scrie. Stilul lui este
demonstrativ, prozaic, prozatorul vrea să convingă cititoru l, nu să -l seducă. El face,
negreșit, o opțiune bună.”3
În contextul realizării romanului Nuntă în cer , se impune inițierea unui proces de
cunoaștere a omului Mircea Eliade deoarece, așa cum vom observa, stilul său de viață, a
modului în c are face din fiecare călătorie a sa pe meleaguri străine o inițiere către
uniformizarea culturii, toate acestea ne vor ajuta să -l înțelegem pe scriitorul Eliade a
cărui mentalitate se reflect ă în construirea subiectului romanului Nuntă în cer . Călătoria
în India, spațiu exotic, încărcat de simboluri l -a ajutat pe Eliade să identifice rădăcinile
comune ale multor popoare, iar acest aspect alcătuiește întregul sistem Eliade întrucât
acesta pleacă de la concepția conform căreia îndreptățirea culturii prin cr eații literare are
la bază descoperirea unor origini comune între rase, popoare, religii într -un univers al
simbolurilor.4 Îmbrățișarea universului indian a însemnat pentru Eliade ispitirea
provocată de două tentații: cea a reușitei rapide și cea a cunoașt erii arhaicului. Aceasta
atracție față de India, i -a adus, totodată, lui Eliade un voluminos dosar întocmit de
serviciile secrete engleze care îl numeau nazist și antienglez prin faptul că era atașat de

1 Simion, Eugen, Mircea Eliade. Nodurile și semnele prozei, Iasi, Editura Junimea, , 2006, pp.416 -417
2, Streinu, Vladimir, Nuntă în cer , în Timpul , nr 719, 5 mai 1939
3 Simion, Eugen, op.cit , p.38
4 Ungureanu, Cornel, Mircea Eliade și literatura exilului, editura Viitorul Românesc, București, 1995, pp.164 –
166

4
cultura și civilizația indiană.5 Conectarea scriitor ului cu viața politică îl face cunoscut ca
fiind un om de dreapta, cu observația că este un intelectual de dreapta, nu un
reprezentant al extremei de dreapta. Prin orientarea sa către sfera politicului, Eliade a
încercat aderarea la o structură politică ca re să unească popoarele. Confuzia între
dreapta și extrema dreaptă nu este altceva decât o propagandă malefică întreținută de o
stângă convulsivă. 6 Aderând la ideologia Mișcării Legionare, începând cu anii ´30
devine un activist cunoscut, îmbrățișând prin cipiile profesorului Nae Ionescu.
În convorbirile cu Claude -Henri Rocquet, Mircea Eliade afirmă că a devenit
sensibil la politică în India. Astfel, deducem că viața politică românească, cu specificul
său, nu a reprezentat niciodată o preocupare, o prioritate pentru Eliade pe care nici traiul
departe de locurile natale nu l -a schimbat. 7
Pătrunzând în esența originii subiectului, aflăm că Mircea Eliade s -a inspirit chiar
din viața sa, în contextul căsătoriei cu Nina Mareș, el fiind întruchipat de Andrei
Mavrodin datorită refuzului de a avea copii, iar soția se regăsește în personajul Ileana
prin dorința arzătoare de a da naștere. I nițial, romanul Nuntă în cer apărut la editura
Cugetarea în 4000 de exemplare. Mircea Eliade a fost arestat în timpul dictaturii regale
datorită relației de prietenie pe care o stabilise cu profesorul Nae Ionescu, fiind chiar și
asistentul său personal o vreme. A fost anchetat un timp la Siguranța Generală după care
a fost trimis în lagăr deoarece nu renunțase la empatizarea cu mișcarea legionară.
Romanul, devenit o adevărată bijiterie literară, a fost scri s de Mircea Eliade, în timp ce
era deținut în Lagărul de la Miercurea Ciuc, apoi a continuat în sanatoriul de la
Moroieni. Geneza romanului descifrează starea de spirit a autorului, fapt ce a influențat
considerabil facerea romanului printr -o infuzie de ci rcumstanțe enigmatice. Munca
creativă la roman a început în septembrie 1938, într -o cameră în care dormise un
deținut, bolnav de tuberculoză.Finalizarea romanului a prins contur la Sanatoriul din
Moroieni, lângă Predeal, unde autorul a fost internat dator ită unei crize pulmonare.8
Traiul în lagărul improvizat de regimul communist îi aduce lui Eliade o încercare grea,
dar pe care o depășește cu optimism. Așa cum el însuși recunoștea, viața de acolo era
totuși suportabilă la acea vreme. Beneficia de hârtie de scris și astfel a luat naștere
romanul Nuntă în cer care s -a bucurat totuși de privilegiul de a fi scris pe foi, nu pe
hârtie igienică, așa cum s -a întâmplat, de pildă, cu jurnalul. Romanul apare ca rezultat

5 Ibidem, pp.38 -42
6 Ibidem , pp.146 -147
7 Țurcanu, Florin , Mircea Eliade. Prizonierul istoriei , Editura Humanitas,București,2007, pp.207 -208.
8 Eliade, Mircea, Memorii.1907 -1960, editura Humanitas, București, Ediția a doua, 1997, p. 362

5
al încercării de evadare din mediul concentr aționar, iar această salvare prin creație
literară a fost împărtășită de către Eliade colegilor săi. Pe scurt, eroii săi își imprimaseră
masculinitatea în două povești de iubire în care femeia era aceeași, dar prezentată în
lumini diferite. Astfel, un într eprinzător de success precum Barbu Hasnaș și un
intellectual precum Andrei Mavrodin se luptă cu enigma feminină ilustrată de Lena,
respective Ileana. În timp ce primul se confruntă cu refuzul maternității, celălalt suportă
dorințele arzătoare născute de ne voia de procreere resimțită de aceeași femeie care în
tinerețe refuzase această șansă. 9
Sub acea atmosferă apăsătoare și sufocantă a lagărului, cu tot ce presupune traiul într -un
asemenea loc, Mircea Eliade și -a găsit refugiul pe plan intelectual, spiritual în universul
livresc. Edenicul romanului Nuntă în cer își are originile în stările dep resive, de
solititudine ale autorului care nu ezită să facă aceste mărturisiri spunând că își dorește
un roman unic, care să nu semene cu un altul.
Totodată, în acele condiții precare ale detenției, Mircea Eliade traduce mai multe
romane,redactează chiar anumite capitole dintr -un Jurnal. În legătură cu anul apariției
romanului s -a creat o oarecare confuzie întrucât acesta a apărut în anul 1939, nu în 1938
așa cum se stipula, fapt ce a fost confirmat atât de absența din presa literară până în
aprilie 1939, dar și de publicarea unui fragment în Universul literar cu precizarea că
aparține romanului Nuntă în cer .
Deși Mircea Eliade a creat acest roman pentru a -și reîmprospăta, la nivel artistic,
literar, capacitățile intelectuale, creative, Nuntă în cer nu s-a bucurat de un succes
răsunător, așa cum s -a întâmplat, de pildă, în cazul celebrului roman Maitreyi care a fost
primit cu ropot de aplauze atât din partea cititorilor, cât și a criticilor vremii.10

1.1 Contextul literar

Raportându -ne la sfera prozelor sale, cu precădere la romanul Nuntă în cer , îl
putem situa pe autor în fruntea celor care crează o operă literară despre cunoaștere și
trăire, în tradiția lui Gide, al cărui stil astistic i se potrivește perfect. Asemănarea în
privința concepției artistice cu André Gide, îl face pe George Călinescu să afirme că

9 Țurcanu, Florin , Mircea Eliade. Prizonierul istoriei , Editura Humanitas,București,2007,pp.372 -373
10 Pop, Ion, Dicționar analitic de opere literare românești , Editura Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2002,
pp.165 -166

6
”Mircea Eliade este cea mai integrală (și servilă) întrupare a gidismului în literatura
română”11 Gidismul prozatorului Eliade îl determină pe acesta să își co mpleteze
viziunea și cu alte elemente. O legătură perceptibilă cu universul lui Gide se reflectă, de
pildă, în construirea personajului Hasnaș care datorită imoralismului său se apropie tot
mai mult de infernul viciilor. Asemenea eroului gidian ceea ce le caracterizează pe
personajele din Nuntă în cer este curiozitatea aceea copilărească asupra elementelor
realității înconjurătoare, ceea ce ne indică faptul că în spatele fiecărui personaj se
ascunde o ideologie ce presupune atenția către autocreația indivi duală. 12 Cu un spirit
analitic bine definit, Iulian Băicuș simte în romanul Nuntă în cer și alte influențe din
literatura cărora Eliade le dă un aer diafan și o structură proprie.
Astfel, asemănarea dintre Nuntă în cer și În căutarea ti mpului pierd ut al lui Proust,
prin cuplul Swann și Odette, poate fi reperată în anumite aspecte:demonul geloziei care
îl cuprinde pe Mavrodin când află de existența fratelui Ileanei despre care nu știa nimic
și pe care îl bănuia ca fiind amantul, armonizarea priviri lor în timpul dansului când
timpul capătă accente unice, alegerea unei melodii commune ca modalitate de
rememorare a iubirii.
Totodată, se remarcă și asemănarea cu alte romane, chiar ale altor scriitori
preocupați de tema iubirii puse pe seama de stinului uman, Prin structură, Nuntă în cer
se aseamănă cu Maitrey i pentru că trecutul este adus mereu în prezent prin narațiune la
persoana I. Analiza brațelor iubitei ne amintește de modul în care Allan le percepea pe
cele ale lui Maitreyi. Forța seducț iei prin dans nu este atât de puternică indiferent că în
Nuntă în cer aveau de -a face cu un tangou, iar în Maitreyi cu un dans indian. Imaginea
îndrăgostiților din roman surprinde gesture similare cu cele dintre Ela și Ștefan
Gheorghidiu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, ori cu Sandu și
Dania din Jocurile Daniei . Momentul în care Mavrodin descrie Bucureștiul îl face pe
acesta ghid al cititorului iar descrierea peisajului poate fi legată de arhitectura caselor lui
Moș Coastache din Enigma Otiliei scrisă de George Călinescu. 13
Punând romanul Nuntă în cer în legătură cu alte romane, observăm că la Eliade eroii, de
obicei, nu au copii, ei trăiesc, oarecum atemporal și nu pot stabili o legătură directă cu
divinitatea decât prin intermediul femeii. Ileana devine purtătoare de rod, simbol al

11 Călinescu, George , Istoria literaturii române de la origini până în prezent , ediția a –II-a, București, editura
Minerva , 1986, pp.956 -960
12 Băicuș, Iulian, Mircea Eliade, literator și mitodolog . În căutarea Centrului pierdut, Editura Universității,
București, 2009, p.136
13Ibidem , pp.136 -137

7
repetării și prelu ngirii firului vieții prin naștere. Ileana îi oferă lui Mavrodin această
șansă, dar el nu e capabil să o înțeleagă pentru că nu îi poate atribui decât statutul de
femeie, nu și pe cel de mamă, trăind astfel iubirea ca pe o predestinare.
În concepț ia lui Eliade, romanul trebuie să creeze personaje -mituri care să
dezvăluie prin diverse formule epice drama propriilor existențe, iar acest lucru
presupune faptul că pentru a fi o veritabilă forță creatoare, un bun romancier trebuie să
creeze nu doar per sonaje,ci oameni al căror zbucium lăuntric să se reflecte în faptele ce
compun cadrul acțiunii.
Meritul lui Mircea Eliade în literatura română descinde din decorarea creațiilor
literare cu probleme existențiale, așa cum vom observa în romanul Nuntă în cer , al cărui
nucleu epic are la bază explorarea spirituațității umane. Eliade este cel care introduce în
literatura română o problematic ă de tip existențialist. Asta vrea să spună înainte de
orice, o intuiție global a lumii și a existenței.”14 Se constată, totodată, încercarea lui
Mircea
Eliade de a scoate romanul românesc din spațiul tradițional, iar acest lucru reiese din
făurirea unui erou care -și înțelege destinul și care pare să și -l asume, într -un univers
supus emancipării atât pe plan mor al, cât și pe plan social. Mircea Eliade prin acest
roman trebuie înțeles în opoziție cu Marcel Proust ale cărui romane presupuneau o
analiză de caz a unei obsesii. În cazul nostru, după cum însuși autorul mărturisește,
romanul a vaut drept scop conturarea eternului feminin, a prototipului românesc.
Constantin Noica , într-o scrisoare trimisă autorului , ajunge la concluzia că esența
acestui roman este una psihologică, născută din iubirea dedusă din simetria celor două
povești. La rândul său, Mircea Eliade în Istoria literaturii române de la origini până în
prezent, adâncește semnificația romanului în jurul raportului dintre creație și procreație.
15Iulian B ăicuș susține o afirmație interesantă despre încadrarea operei în specia literară
roman, Nuntă în cer , părând, mai degrabă, grație, dimensiunii reduse, dar și a firului
epic o mică capodoperă literară formată din două nuvele ce au la bază două povestiri al e
unor naratori de ocazie, așa cum sunt Mavrodin și Hasnaș. 16
Romanul Nuntă în cer a fost primit cu multe aprecieri din partea criticilor literari,
întrucât deși acesta este redus ca dimensiune, abundă într -o bogăție epică
inconfundabilă, oglindind, prin prisma personajelor, personalitatea autorului. Tema pe

14 Simion, Eugen, op.cit p.40
15 Băicuș, I ulian, Mircea Eliade, literator și mitodolog . În căutarea centrului pierdut . Editura Universității,
București, 2009, p.136
16 Ibidem p.136

8
care o tratează acest roman de tip erotic evidențiază drama sentimentală pe care o trăiesc
cei afl ați într -un impas de comunicare , de împărtășire a propriilor trăiri interioare ce
reies din incom patibilitatea dintre două suflete ce nu -și găsesc unitatea din planul
existenței comune. “Tema intelectualului, tratată cu insistență de Camil Petrescu și alți
prozatori interbelici, preocupă și pe Eliade încă din anii ´20. Ea este asociată cu iubirea,
credința și moartea.”17
Scopul principal al lui Mircea Eliade în conceperea romanului Nuntă în cer a fost
acela de a dezvălui , așa cum el însuși mărturisește, dimensiunea masculinității care se
definește integral prin eternul feminin ilustrat de personajul Ileana/Lena. Astfel, Nuntă
în cer capătă o nuanță mistică, profundă, scoțând la lumină ceea ce s-ar fi putut ascunde
dincolo de maniera individuală a autorului de a descifra sensul sacramental al existenței.
În Nuntă în cer , iubirea se leagă de asceză, înțeleasă ca putere de condiționare și
limitare a umanității ce implică ideea de renunțare. Miraco l într -o existență dominată de
aspecte lipsite de întâmplări semnificative, iubirea, ca stare de spirit, dovedește teoria
camuflării sacrului în profan. De fapt, neîmplinirea dragostei trăită de personajele
romanului, poate fi explicată prin catabază și a nabază; atitudinea și trăirile personajelor
determină căderea din sfera spiritualității pe cea a afectivității, a sufletului, apoi pe cea a
trupului. Conștiința ce dicta faptul că nimic nu poate fi definitiv în dragoste, duce la
bifurcarea traseului iniția tic către fericirea absolută. 18
Titlul relevă o adevărată polisemie de unde și ambiguitatea care prezidează
semnificațiile mesajului conform căruia se transferă împlinirea spirituală prin eros într -o
astfel de lume, una transcendentă. Constantin Fâ ntâneru precizează faptul că autorul a
încercat să insufle idea conform căreia nunta putea fi sâvârșită într -un alt spațiu, unul
ceresc, ce depășește granițele existenței umane, dar nu exclude nici o altă interpretare
ce permite crearea unei pledoarii pen tru restabilirea armoniei, a echilibrului printr -o
căsătorie rodnică, ieșită din tiparul obișnuitului.19 Totodată, titlul trimite la idea de
inițiere prin moarte, iar acest lucuru reiese din asemănarea iubirii, a nunții, cu moartea
care, la rândul său, este considerată o treaptă supremă spre împlinirea sentimentelor.
Simbol al hierogamiei, titlul dezvăluie o ramură extrem de important a creației lui
Eliade și anume erosul care în acest roman depășește barierele sentimental romantice

17Simion, Eugen, op.cit , p.33
18 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, pp.88 -90
19 Fântâneru, Constantin în Universul literar , Nr.15, 1939

9
și trece prin diverse s tadii de spiritualizare. 20La Eliade, personajele încep demersul
iubirii eterne prin întoarcerea la origini, deci la moarte, ca stare a existenței ce se
focusează asupra renunțării la ființa personală prin contopirea omului cu Divinitatea, cu
lumea cealaltă ce permite crearea unui om cu o altă identitate, una duală împlinită
numai în cer. Nunta săvârșită în cer devine o cale de eliberare, o ieșire din labirintul
vieții prin anularea nașterii terestre. 21
Purtând amprenta unei continuie conversații at ât între personaje, cât și între narator
și lector, romanul este conceput după o schemă simplă ce prevede alternanța în scris a
două povești de iubire relatate de doi naratori care sunt și personaje. ” Deși redate într -o
succesiune răsturnată în raport cu timpul biologic, reconstituit, cele două istorisiri în
care este topit «subiectul» cărții (formula romanelor complementare îi sugera lui
Perpessicius asocierea cu Climatele lui André Mavrois) apar finalmente perfect
integrate epic, restabilirea cronologie i reale decurgând de la sine, o dată dezvăluită
identitatea fizică, unică a celui de -al treilea personaj învestit – în absență – tocmai cu
dificila misiune de revelator al «misticii»femine.”22
Romanul Nuntă în cer are o structură dihotomică întrcu cât este alcătuit din două
confesiuni aparținând celor două personaje masculine care devin, pe rând, naratorii unui
subiect captivant ce ilustreză complexitatea sentimentului de iubire. Cuplul de
îndrăgostiți din cele două confesiuni este asemănat cu cel format de Tristan și Isolda,
care așa cu afirmă Eugen Simion trăiesc în două ipostaze diferite care duc, treptat, la
despărțire.23
Corelând conținutul romanului de titlu, reiese faptul că nunta la care se așteaptă lectorul
la prima vedere este, de fapt, în tregirea ființei umane în plan spiritual, ceresc, nicidecum
în planul realității care aduce cu sine nepotrivirea și neînțelegerea în cuplu. Astfel, nunta
aceea miraculoasă are loc doar prin intensitatea trăirii subiective, ireale a personajului
feminin, ce alaltă nuntă pe care personajele încearcă s -o făurească pe plan terestru,
obiectiv, real, întâmpină mereu diverse obstacole ce duc la destrămarea relației
și,implicit, la înstrăinarea partenerilor.24 Ca orice roman, Nuntă în cer redă anumite
conflicte ce stau la baza întregii narațiuni. Pe lângă conflictul de natură sentimentală ce

20 Glodeanu, Gheorghe, Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Editura Dacia, Cluj -Napoca,
2001, p. 291
21 Gherghina, Felicia, Tipologia femi nină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, p.86
22 Pop, Ion, op.cit, p.166
23Simion, Eugen, op.cit , pp.177 -178
24 Șuluțiu, Octav, Nuntă în cer , în România literară , nr.11, 1939

10
ia naștere în viața de cuplu a personajelor, suntem martorii unui alt tip de conflict dintre
dorință și necesitate, dintre creație și existență, unde a crea înseamnă a trăi prin
altcineva sau altceva. Referindu -ne la prima relatare, cea a lui Andrei Mavrodin, care
din punct de vedere cronologic se dovedește a fi, de fapt, a doua, putem spune că Ileana
înțelege prin creație nașterea unei alte existențe u mane care să asigure empatizarea cu
afirmarea propriei individualități ce va duce la perpetuarea, la rodnicia eului interior. În
cea de -a doua relatare, această necessitate de a trăi prin altcineva o regăsim, de acestă
dată, la personajul masculin, Barbu Hasnaș. În ambele situații, personajul feminin se
află în opoziție cu cel masculin. Pentru a nu distruge lanțul dintre dorinta de a iubi, de a
fi iubit și necesitatea de a da rod acestei iubiri printr -o formă sau alta, spiritual sau
concretă, personajul fe minin găsește o soluție prin fugă, iar prin aceasta nu trebuie să
înțelegem o dovadă de lașitate și egoism, ci dimpotrivă o armă de apărare și de ocrotire
a destinului celuilalt.25
O apreciere redutabilă despre romanul Nuntă în cer , întâlnim la Cons tantin Noica
care consideră cartea una dintre cele mai reușite și surprinzătoare prin două elemente.
Primul element se referă la libertatea de interpretare pe care o lasă autorul cititorului și
care reiese din diversele moduri în care romanul ar fi putut f i scris pe aceeași nuanță
confesivă. Al doilea atinge nuanța psihologică a romanului întrucât scindarea spirituală
a personajelor este realizată cu multă concentrare și chibzuință de către autor.26
Modalitatea de inserare a fascinantului subiect es te cu totul deosebită, întrucât
Eliade așterne pe perdeaua conștiinței celor două personaje masculine, Andrei, respectiv
Barbu, profunzimea sentimentului de iubire pe care ambii au întâlnit -o o singură dată
până în momentul narării și anume noaptea de la c abana de unde cei doi vechi prieteni
mergeau la vânătoare. Despre cei doi nu se poate spune că și -au decorat mărturisirile cu
ornamente artistice inventate, deoarece „ oamenii aceștia au iubit cu adevărat, s -au
pătruns cu iubire până într -atâta că urma răn ilor nu se va cicatriza niciodată.”27
În ceea ce privește arhitectura creației artistice a lui Eliade, Eugen Simion precizează
faptul că autorul utilizează în încercarea sa de a moderniza structurile romanului
românesc, dialogul de idei a căror mod de organ izare este cu totul desăvârșit în roman
prin construirea personajului feminin utilizând formula contrapunctului.28 Aceasta
sugerează prezentarea aceleiași teme(povestea de dragoste neîmplinită) și a aceluiași

25 Simion, Eugen, op.cit , pp.177 -181
26 Handoca, Mircea, Mircea Eliade și corespondenții săi , vol.III, Ed. Criterion Publishing, București,2007,p.228.
27 Perpessicius, Nuntă în cer , în România literară , nr. 472, 1939
28 Simion, Eugen, op.cit , pp. 53 -54

11
personaj feminin(Ileana, respectiv Lena)în plan uri diferite care se întrepătrund și
alcătuiesc rama întregii acțiuni. La nivel microtextual, regăsim în roman tehnica
planurilor narative paralele prin intermediul cărora, pe baza celor doi naratori subiectivi,
facem cunoștință cu două povești de viață d iferite, dar care prezintă unele similitudini.
Cele două planuri narative care consonează cu derularea acțiunii unesc imagini ale
aceleiași lumi asamblate într -o realitate complexă. Trecerea de la un plan narativ
(povestea de dragoste dintre Ileana și Andr ei) la celălalt plan narativ (povestea de
dragoste dintre Lena și Barbu) se face prin alternanță, procedeu literar ce presupune
pendularea permanentă pe axa timpului. În cadrul narațiunii din romanul Nuntă în cer ,
se observă prezența anumitor detalii perce pute ca fiind metafore textuale(trenul, camera,
orașul), toate acestea așezând textul în straturi, învăluind în ambiguitate mesajul.29
Mircea Eliade vrea să spună că omul se definește numai prin dramele lui existențiale(în
fapt, prin conștiința acestei dram e), da r și prin ideile lui: ideile, co nceptele, teoriile fac
parte din ființa umană, romanul trebuie să încorporeze, în consecință, trăirile metafizice,
conceptele, teoriile și pe oamenii care le trăiesc, etapele unei experiențe intelectuale, ca
și evoluția unui sentiment pot constitui, cu alte vorbe, substanța unui roman care vrea să
prindă pulsul lumii moderne.”30 Conceperea romanului cu același nume de către
Mavrodin, confirmă influența gidiană întrucât, ca cititori, asistăm la o dedublare a
creați ei, o punere în abis a poveștii de iubire, a conturării personajului de către
Mavrodin simultan cu scrierea operei sale. Această relatare a lui Mavrodin se aseamănă
cu cea a lui Pavel Anicet din Huliganii și descoperim în ambele aceeași filozofie
conform c ăreia bărbatul obsedat de dualismul existenței umane, caută salvarea în
mrejele iubirii și cum nu o găsește recurge la o altă experiență: a morții. ” Împlinirea în
actul erotic atinge pentru Mavrodin o asemenea stare extatică încât mai apoi doar
moartea i se mai pare vrednică de dorit. Erotica se transformă într -o trăire mistică, într -o
experiență aproape magică. ”31

29 Ibidem, pp.263 -264
30 Ibidem , p.43
31 Reschika, Richard, Introducere în opera lui Mircea Eliade , editura Saeculum, 2008, p.87

12
1.2 Modelarea estetică prin autenticitate

Autenticitatea este una dintre marile calități ale creației lui Eliade, ea presupune
libertate în gândire, simțire și exprimare, fără a se vorbi de individualism. ” Între
personal și autentic, se stabilește, cum se vede, o anumită opoziție, care arată că
individul nu e decât albia în care curg apele ființei umane generice și nicidecum loca șul
secretelor unui ins oarecare.”32 În plan literar, călătoria în fascinanta civilizație indiană a
pus în practică legea autenticității pe care profesorul Nae Ionescu i -o predase și care
presupunea, înainte de orice, că totul e realitate, o realitate născu tă din trăiri virtuale.
Pentru Eliade, India a însemnat redescoperirea eului lăuntric prin exprimarea
autenticității într -o lume marginalizată.33
Ideea de autenticitate, regăsită și la alți scriitori, de exemplu, Camil Petrescu, se bazează
pe ideea de exper iență trăită și împărtășită, Eliade introducând astfel în literatura
română o problematică de tip existențialist. Autenticitatea, ca modalitate estetico –
literară de a da curs întâmplărilor individuale, devine pentru Mavrodin purtător al
crezului artistic al lui Eliade, un proces hermeneutic al ființei care parcurge un traseu
inițiatic în conștiința teoretică asupra vieții conform căreia omul se supune acelui
prototip care permite pendularea între sine și altul, astfel, ființa umană putând coincide
cu ceea ce își dorește și ceea ce i se potrivește. Prin autenticitate, omul tinde spre
raportarea vieții la ordinea sa ontologică, dându -i astfel verbului ” a părea” semnificația
valorică a verbului ”a fi”, ceea ce presupune, așa cum susține Eliade, necesitatea
individului de a se deosebi de celelalte creaturi prin intermediul ordinii, a ierarhiei ce
armonizează universul, nu îl supune haosului. 34
”Cei doi bărbați opuși unul altuia prin structura psihologică și mentală, iar femeii prin
natura lor psihosomatică a jung, prin ea, să înțeleagă sensul ființării lor ca făpturi
creatoare, atât în planul etern al spiritului, cât și în cel efemer, al biologicului.”35
Crearea unor astfel de legături între personajele masculine și cel feminin aflat în
ipostaze diferite, confo rm relatării ancorate în sfera trecutului, precum și inversarea
cronologică a întâmplărilor nu fac altceva decât să sublinieze profunzimea structurilor
narative pe care se sprijină Eliade și care, la rândul lor, amplifică semnificația

32 Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe, editura Gramas, București, 1998, pp.462 -463
33 Ungureanu, Cornel, Mircea Eliade și literatura exilului , editura Viitorul Românesc, B ucurești, 1995, pp.38 -40
34 Fînaru, Sabina, Eliade prin Eliade , ediția a -II-a, editura Univers, București, 2003, pp.220 -211
35Ibidem , p.211

13
conceptului de aut enticitate, ca modalitate de autoraportare la anumite modele culturale.
Prin aceasta, cele două cupluri, ce țes subiectul romanului, pot fi asemănate cu alte
cupluri celebre precum: Manole și Ana, Tristan și Isolda, Dante și Beatrice. Legătura cu
aceste pe rechi binecunoscute în literatura este realizată în manieră autentică, originală,
plecând de la un element comun și anume iubirea care oferă libertatea de a accede la
sensul sacramental el existenței.36 Promovând originalitatea, se consideră că eroina din
roman este imaginea vie a soției lui Mircea Eliade, Nina Mareș, pentru că asemenea
Ileanei era mai în vârstă, trăise o iubire tragică, credea că avea să moară, așa cum s -a și
întâmplat, dar din cauza cancerului. 37
Mircea Handoca ne dezvăluie faptu l că laboratorul de creație al lui Mircea Eliade
nu este cunoscut în totalitate, iar despre romanul Nuntă în cer ne dezvăluie geneza
acestuia întrucât memorialistica autorului oferă amănunte importante regăsite atât în
arhiva din țară, cât și în cea de la biblioteca Regenstein a Universității din Chicago. Pe
niște foi volante, într -un soi de jurnal(caiet de teze)s -a descoperit un fragment din Nuntă
în cer care surprind discuția dintre cei doi prieteni și colegi de vânătoare, paragrafe pe
care autorul le eli mină din forma definitivă a romanului în care se prezintă eternul
feminin ce reunește granița dintre celest și teluric. Romanul, deși este mai puțin
cunoscut, s -a remarcat prin farmecul juvenil al scrierii, prin autenticitatea captivantă ce
a determinat câ știgarea premiului pentru cea mai valoroasă traducere apărută în Italia, în
1984. 38În acele câteva pagini regăsite ni se arată condiția artistului în lume precum și
mentalitatea acestuia întâlnită la Mavrodin în varianta finală a romanului. ”Uneori pare
că toată problematica bărbatului constă în incapacitatea lui de a alege unul din destine,
deci a refuza pe celelalte. Femeia are o dramă mai simplă căci nu are de ales decât între
îndemnuri nu poate merge decât pe două căi.” Dar căile bărbatului sunt nenumăr ate.
Acest fragment ne dovedește încă o dată faptul că romanul Nuntă în cer este unul
captivant, mustiind de autenticitate. 39
Autenticitatea la Eliade este strâns legată de ideea de trăire în procesul cunoașterii,
Nicolae Manolescu consideră că autenticitatea la Eliade provine din interioritate, din
dramele personale care nu lasă intact sensul lumii și care face ca simțirea să fie mereu

36 Ibidem , pp.211 -212
37 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, p. 29
38 Handoca, Mircea, Mircea Eliade -Pagini regăsite -, Editura Lider, București, 2008, pp.357 -358
39 Ibidem , p. 363

14
superioară vieții și puterii de reflecție.40Astfel, estetica autenticității înlocuiește
termenul de ”originali tate” prin suprapunerea cu experiența trăită ce îl face pe Eliade să
participe la înnoirea romanului prin trăirea autentică și spiritualizarea conflictelor. ”
Autenticitatea nu -i o atitudine empirică antiplatoniciană; este altceva mai profund, în
strânsă l egătură cu mișcarea de idei a secolului al XX -lea în toate domeniile spiritului,
de la filozofie(fenomenologie) la medicină (noul hipocratism), neuitând fenomenul
Proust. ” 41

1.3 Valențe temporale și spațiale

Eugen Simion atrage atenția asupra timpului în care are loc întâlnirea dintre
Ileana și Andrei și anume 8 ianuarie. Deși, aparent, acest lucru poate părea lipsit de
semnificație, în esență, autorul vrea să dovedească că existența omului se racordează
permanent la un calendar cosmic ce infl uențează destinul fiecăruia. Virgil Ierunca
consideră că în romanul Nuntă în cer conceptul de timp, specific lui Eliade este nuanțat
de intensitatea erosului care depășește semnificația inițială, devenind un instrument al
cunoașterii puternic spiritualiz at ce îi atribuie sentimentului de dragoste totală statutul
de reminescență a unei beatitudini paradisiace, ce se poate împlini doar o dată în viață.
42Unul dintre aspectele definitorii ale crezului artistic arătat de Eliade în acest roman se
referă la coo rdonatele temporale în care eroii se confruntă cu realitatea sfâșietoare,
neîmplinită și care poate ajunge la plenitudine într -o altă margine a sferei temporale ce
se dezvăluie oarecum celor inițiați , așa cum este cazul lui Mavrodin și al Ileanei. La
Eliade, cu precădere în romanul Nuntă în cer , noțiunea de timp este ramificată în două.
Pe de -o parte, timpul arată identificarea lui cu istoria, adică raportarea individului la
legea naturii umane, iar pe de altă parte, timpul declanșează ocolirea limitelor c eea ce
presupune trecerea omului de la profan la sacru, timpul devenind astfel nemărginit
asemenea unui prezent continuu.43
Prin plasarea relatării într -un decor mitic, personajele sunt supuse unui proces de

40 Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe , editura Gramar, București, 2001
41 Eliade, Mircea, Fragmentarium, București, 1939 în Eugen Simion, Mircea Eliade. Un spirit al amplitudinii ,
editura Demiurg, București, 1995, p.27.
42 L´oeuvre littéraire în Cahiers de l´Herne, 1978, pp.315 -316 în Glodeanu, Gheorghe , Coordonate ale
imaginarului în opera lui Mircea Eliade , p.291
43 Glodeanu, Gheorghe, Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Editura Dacia, Cluj -Napoca,
2001, p.134

15
inițiere, iar acesta are la bază înlăturar ea perisabilității existenței umane, timpul putând
fi astfel străbătut ”ceea ce remarcă moartea ritualică urmată de renașterea simbolică într –
un alt tip de existență calitativ diferită de prima. Atributele existenței profane sunt rând
pe rând depășite, aba ndonate în favoarea unei lumi situate dincolo de devenire și de
temporalitate.”44Mai concret, prima versiune cronologică a personajului feminin,Lena,
trece printr -o moarte simbolică prin despărțirea de Hasnaș, urmând să renască la o
diferență de opt ani, pr in întâlnirea cu Mavrodin, călăuza ireversibilității timpului.
Un joc fabulos săvârșit de Eliade este modul în care ieșirea din timp duce la împlinirea
destinului personajelor. Alternanța planurilor relatării, oscilarea între prezentul narării și
prezentu l narat creionează un artificiu fantastic al dimensiunii metafizice a scrierii lui
Eliade care face ca ieșirea din timp să se realizeze spontan, dând impresia unui joc al
destinului în care eroii se pierd și își regăsesc identitatea sub alt chip. Crăciunu l ca
referință temporală, aduce în cazul perechii Ileana -Mavrodin sfârșitul poveștii de
dragoste și întoarcerea fiecăruia la starea inițială. Avortul pe care îl face Ileana după
Crăciun, așază în paralel sacrul și profanul din scurgerea ireversibilă a timp ului și
totodată acest timp în care Ileana a fost spitalizată i -a luminat gândurile, ajutând -o să
înțeleagă că Mavrodin era omul artei literare, iar ca acesta să se poată concretiza era
nevoie de sacrificiu, de renunțare. Despărțirea după o conviețuire de un an este o
abdicare de la legile erosului pământesc. Se poate interpreta chiar că după despărțire,
Ileana recurge la sinucidere pentru e se elibera.45
O tehnică inedită a lui Mircea Eliade este autoreferențialitatea ce se referă la momentul
în care Mavro din scrie romanul Nuntă în cer în care inserează, cu meticulozitate,
intensitatea poveștii de dragoste trăite, dorind să se elibereze de trăirile brutalizate de
sentiment prin scris. 46
Datorită spiritului său filozofic, Mircea Eliade acordă o atenție deosebită noțiunii de
spațiu și de timp cărora le atribuie o aură mitică simbolică. Altfel,spațiul reprezenta
pentru el destinația către Centrul universului, iar timpul reunea laolaltă eleme ntele prin
care se conturau rădăcinile spirituale. Plecând de la India, ca spațiu al creionării
mentalității spirituale, filozofice ale lui Mircea Eliade, ajungem la București, care
pentru scriitor avea o geografie sacră ce abundă în simboluri și structuri arhetipale.
După cum însuși Eliade mărturisește, Bucureștiul ancorase într -un univers al mitologiei

44Ibidem, p.146
45 Gherghina, Felicia, op.cit , pp.91 -92
46 Simion, Eugen, op.cit , pp.176 -177

16
prin intermediul căruia Eliade a reușit să înțeleagă istoria, coordonata temporală ce
pecetluiește soarta personajelor învăluite într -o strălucire neobișn uită. Bucureștiul prin
arhitectura sa, prin cultura pe care o vehicula a fost pentru Eliade Centrul, punctul de
reuniune al diverselor simboluri, imagini. Astfel, exilul, ca experiență de viață, l -a
determinat pe Eliade să își descopere adevărata origin e ” Literatura din exil a lui
Mircea Eliade are o funcție compensatorie, regăsește spațiul pierdut−nu altul decât
spațiul tinereții sale. Îl definește ca spațiu intim.”47
Practic, viața lui Eliade depinde de așezarea lumii în timp și în spațiu deoa rece el
este tipul omului care asociază fiecărui element al universului un simbol care îl va
conduce, ineluctabil, la Centru, dovedind astfel că nu trăiește la întâmplare, așa cum
vom observa în profilul personajelor din Nuntă în cer care devin măști ale p ropriei sale
personalități. Aderarea către identificarea cu Centrul, așa cum ne -a obișnuit Eliade prin
crezul său artistic, se face în acest roman prin creionarea simbolului perechii perfecte.
La un moment dat, Mavrodin și Ileana decid să își petreacă vaca nța în frumosul ținut al
Veneției, în Italia, țara în care însuși Mircea Eliade a călătorit pentru realizarea unei
cărți de călătorie, neterminată însă, dar din care au fost publicate două capitole în revista
Zamolxis despre Renașterea italiană. La fel de captivant este și spațiul Bucureștiului ce
pare ancorat în magie prin peisajele create și pe care Mavrodin îl descrie într -o manieră
artistică, specifică personalității sale de creator. Această pasiune pentru București o
capătă și Ileana, iar prin aceasta cei doi devin măștile autorului Eliade care nutrea un
sentiment de admirație absolută față de străzile bucureștene care păreau scufundate în
magia Bucureștiului interbelic. 48 Printr -o istorie misterioasă de iubire născută și trăită
în spațiul bucureștean, Nuntă în cer , are în subtext regăsirea individului grație
sentimentelor puternice față de partener, care fac din dragoste o forță miraculoasă după
cum chiar Mavrodin mărturisește în relatarea sa ”Dragostea e raiul nostru”
Eliade, prin universul s ău literar, nu face altceva decât să sacralizeze mediul
înconjurător, oamenii, poveștile lor care se transformă în semne. De pildă, Bucureș tiul,
ca spațiu al capcanelor, revelează anumite simboluri prin care se dovedește faptul că
oamenii trăiesc într -un permanent paradox.49

47 Ungureanu, Cornel, Mircea Eliade și literatura e xilului , Editura Viitorul Românesc, București, 1995, p.57
48 Băicuș, Iulian, Mircea Eliade, literator și mitodolog . În căutarea centrului pierdut . Editura Universității,
București, 2009, p. 138
49 Simion, Eugen, Sfidarea retoricii. Jurnalul german , Editura V iitorul românesc, București, 1999, pp.154 -155

17
Capitolul 2
Reconstruirea identității prin eternul feminin.

Profilul feminin construit de Mircea Eliade imprimă misterul și unicitatea prin
îmbinarea mitului cu realitatea; prin faptul că femeia știe să înnobileze sufletul
bărbatului de lângă ea. ”Femeia romanului eliadesc nu e doar sentiment, ci și
inteli gență, nu e doar construcție narativă, ci și reiterare mitologică, reînviere a unui mit,
nu trăiește doar ca « ea», dependentă de un «el», are o viață socială și e implicată în
viața culturală în același grad ca și personajul masculin.”50
Nota de discreție este dominanta stilistică a narațiunii ce plasează destinul
personajelor feminine în absolut. Pe baza acestui aspect, criticul Eugen Simion
consideră personajul feminin , în calitate de purtător al mesajului, o Isolda care fuge din
calea iubirii ideale, lăsând în urmă umbrele unor Tristani însetați de dragoste, incapabili
să refacă sfera erosului în mrejele teluricului. Ceea ce face personajul feminin special
prin acțiunile sale este,de fapt, conturarea iluziei dragostei perfecte pe care o spulber ă în
ambele povești de dragoste subit, misterios, umilind spiritual rațiunea partenerului,
rămas descumpănit, cu un sentiment al vinovăției ce planează asupra cotidianului.51
Asupra personajului feminin, Mircea Eliade revarsă un ocean de mister, oferindu -i
acesteia o funcție simbolică: atât Ileana, cât și Lena, chiar dacă aparent pot reda
imaginea unor individualități distincte, poartă amprenta simbolică unică a femeii
îndrăgostite, dar neînțelese de persoana iubită. De remarcat este preferința lui Mircea
Eliade față de numele Ileana, respectiv Lena care este un derivat. În ramurile mitologiei,
aceste nume sunt asociate zeiței Diana, cu varianta Iana, făcându -se referire la spiritul
pădurilor ce patronează asupra porților, ca punți de legătură spre o altă lu me. 52Prin
actele sale încărcate de un feminism cu tentă erotică, personajul feminin compune
cadrul unei reale lecturi a simbolurilor ce îndeplinesc o funcție metafizică.53
Finalul romanului lasă cale liberă interpretărilor și prezintă personajul fem inin ca
pe o dovadă vie a curajului, a sacrificiului, nu a slăbiciunii, scopul romanului fiind nu
acela de a promova mitul erotic, ci de a construi un superb personaj feminin. La fiecare

50 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, p.11
51 Simion, Eugen, Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii , editura Demiurg, 1995
52 Ruști, Doina, Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade , editura Coresi, București, 1998, p.103
53, Simion, Eugen, op.cit pp.56 -57

18
despărțire, ea cere partenerului direct sau indirect, să n -o caute, însă această căutare
este, de fapt, o așteptare prelungită sinonimă cu neuitarea, anamneza. Soarta
personajelor obligate de destin să -și înăbușe iubirea ne face să credem că timpul și
ordinea cronologică a evenimentelor a fost aleasă greșit; poate dacă pov eștile de iubire
s-ar fi petrecut în ordinea relatării lor altfel ar fi fost finalul. 54

2.1 Arhetipul feminin Ileana -Lena

Spre a clarifica alegerea sintagmei ”arhetip feminin ”, considerăm imperios
necesar să deslușim sensul acestui terme n care înglobează modalitatea artistică a lui
Eliade de a reface traseul personajelor din roman spre împlinirea destinului. Plecând de
la valoarea platoniciană a arhetipului și anume cea de model originar, de ideal al
contopirii omului arhaic în prototipu ri cerești, Eliade îi atribuie acestui termen atât un
sens arhaic, platonic,reliefând sacralitatea, cât și unul modern, care reiterează profanul.
Personajul feminin din acest roman devine un arhetip, deci o imagine tipică, o cale de
modelare a spiritului uman, o permanentă călătorie spre refacerea structurală a
conștiinței, prin traversarea unor trepte inițiatice ale trăirii personajelor. 55În privința
identității arhetipului feminin pe care Eliade îl valorifică, unii critici literari cad de
acord asupra ac eleiași identități dintre Ileana și Lena, în schimb, faptul că nu apare
nimic concret precizat în text despre acest aspect lasă cititorul să coopereze cu autorul,
să încerce să -i înțeleagă intențiile, să rezolve astfel acest mister prin spiritul
interpret ativ, analitic pe care finalul deschis îl propune. Personajul feminin din acest
roman are rolul de a -i scoate pe cei doi bărbați din sfera timpului, a istoriei, ea îi
vrăjește, prezența ei fiind dovada clară a vrăjii feminine din opera lui Eliade.
Romanul povestește în straturile sale de adâncime, modul în care masculinitatea
acționează asupra feminității, și relația simbolică dintre femeia «amorfă» și bărbatul
asimilat subsidiar unui Pygmalion, fiindcă, în interstițiile sale, Nuntă în ce r, ascunde
unele semne mitice și mistice evidente, de sorginte gnostică. Astfel, Lena e materia, iar
Ileana spiritul:două ipostaze succesive ale aceleiași feminități.”56 Prin arta narării
evenimentelor din viață în stil confesiv, cei doi naratori de ocazie devin jucătorii de

54 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, pp. 96 -97
55 Fînaru, Sabina, Eliade prin Eliade , ediția a -II-a, Editura Univers, București, 2003, pp.19 -21
56 Borb élz, Ștefan, Proza fantastică a lui Mircea Eliade , Editura Biblioteca Apostrof, Cluj -Napoca, 2003, p.162

19
puzzle care îi alcătuiește femeii iubite un caracter unic, chipul ei, precum și
comportamentul încărcat de notă feminină este construit pe baza amin tirilor asemănate
cu piesele de puzzle. Personajul feminin din Nuntă în cer poartă umbrele misterului la
fel ca eroina Maitreyi, personaj zugrăvit într -o imagine enigmatică care, în cazul nostru,
are rolul de a uni prin cele două ipostaze ale sale poveștil e de dragoste inedite ale celor
doi bărbați.
Ceea ce cu adevărat frapează la acest microroman, pe lângă conturarea atipică a
personajului feminin, este imaginea ce îi prezintă pe cei doi bărbați care vin din lumi
total opuse, cu aspirații și princ ipii de viață distincte, dar care sunt vrăjite de Femeia
Absolută întruchipată de Ileana, respectiv Lena. Acești doi oameni care își făuriseră
reprezentări eronate despre semnificația și rolul femeii ajung să își schimbe complet
destinul. Prin urmare, Mav rodin dinainte de apariția Ileanei, consideră femeia un pion al
vieții, iar frumusețea și profunzimea ei era doar un aspect, ea fiind o femeie a ochilor, a
aparențelor și nu a spiritului, deci a esenței. Pentru el, femeia este un obstacol
semnificativ în î mplinirea destinului său, dar speranța că va întâlni acel suflet încărcat
cu magie și spiritualitate, îl așează în postura de căutător al femeii, a vieții și a
sentimentelor ei. O găsește pe Ileana care îi oferă toate aceste lucruri, o pierde pentru că
nu îi putea asigura împlinirea decât prin iubirea terestră, apoi, după despărțirea de
aceasta, pornește din nou în căutarea ei, de data aceasta mergând pe calea livrească. La
rândul său, Hasnaș, are aceleași concepții greșite despre femeie, neprețuind -o absol ut
deloc, însă, spre deosebire de Mavrodin gândește astfel în favoarea trăirii plăcerilor
vieții. 57
Înțelegând iubirea ca o asceză, femeia Ileana/Lena devine o ”Isoldă modernă care
trăiește iubirea ca pe o menire, ca pe un absolut al ființei, ea șt ie că abandonul dragostei
în lume duce la moarte. Strigătul ei, repetat celor doi bărbați, este asemănător celui al
lui Brengaine către Tristan din opera wagneriană Tristan și Isolda «Gândește -te bine ce
faci! Gândește -te bine!»”58 Faptul că Ileana este rez ervată în dezvăluirea experiențelor
sale din trecut se explică prin asocierea cu Lena. Astfel, din tânăra femeie care refuzase
jugul căsniciei, împlinirea prin rodire în favoarea trăirii libere, necondiționate, ajunge
sub chipul Ileanei să îngroape, să -și conserve trecutul , devenind un om total opus celui
de acum câțiva ani. ”femeia nu trebuie să fie mamă pentru Mavrodin, nu trebuie să
împartă ca simțire, nu trebuie să reitereze păcatul originar, făcând astfel, imposibilă

57 Gherghina, Felicia, op.cit , pp.77 -78
58 Fînaru, Sabina, op.cit. p.215

20
creația nemuritoare prin asceză f izică. Nu trebuie să trăiască anumite momente ca să
împlinească destinul ideal spiritual. Dar împlinirea totală implică lumină și posibilitatea
continuării vieții prin viață, inclusiv a trupului.59
Legea contrapunctului este cea care patronează asupra personajelor, aceasta având
ca origine crezul egoist al masculinității care pledează pentru dragostea fără fruct. Acest
aspect a generat o serie întreagă de disarmonii ce au plasat personajul feminin în
ipostaza de victimă, iar fiecare retragere subită di n sfera poveștii de dragoste se
datorează, pe de -o parte, nerezolvării problemei maturității, iar pe de altă parte,
neputinței de acceptare a compromisului. 60 Ținând cont de acest lucru, ne îndreptăm
atenția asupra Lenei care simte în intempestivă dorința lui Hasnaș de a avea copii,
dorindu -și, însă, ca acest lucru să se întâmple după o ordine bine stabilită, nu una
spontană, la voia întâmplării. În contradictoriu, Ileana, ce purta semnele maturității
dobândite în timp, se sacrifică atât pe sine, cât și înt reaga ei relație cu Andrei pentru a
nu-i curma acestuia singura șansă de a se împlini spiritual, creativ. ”[…] Dezacordul
dintre parteneri nu implică atât «maternitatea ca atare », cât dorința «de natură mistică»
a femeii, de a «întrupa» nunta «în cer» și a sacrifica, astfel, din nou, viața.61
Ipostaza feminității surprinsă în persoana Lenei, respectiv a Ileanei, reprezintă
idealul feminin de permanentizare prin naștere. Așa cum cele două nume sunt diferite,
deși ele se referă la aceeași ființă și desincronizarea personalității este evidentă prin
faptul că Lena este cea care îl părăsește pe Hasnaș nesimțindu -se pregătită pentru un
copil, după care Andrei o părăsește pe Ileana, nimeni alta decât o Lena subjugată de
aspecte pragmatice, din același mot iv.” În ambele situații, nu materializarea iubirii prin
maternitate e vinovată pentru destrămarea relației dintre cei doi protagoniști, ci refuzul
bărbatului de a echivala iubirea cu absolutul ˗ o echivalență pentru care femeia e
întotdeauna pregătită.”62

59 Gherghina, Felicia, op.cit. , p.84
60 Pop, Ion, Dicționar analitic de opere literare românești , Editura Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2002,
p.167
61 Ibidem , p.168
62 Ibidem , p.164

21
2.2 Cuplul Ileana -Andrei

Cuplul Ileana – Mavrodin argumentează aprecierile critice dezvăluite de -a lungul
timpului din momentul apariției senzaționalului roman, construit pe tema destinului
uman văzut ca oglindire a spațiului ceresc. În modelarea cuplului erotic Ileana –
Mavrodin, autorul Mircea Eliade, pr in cicatrici de romantism își supune întregul proces
creator unui flux al sentimentelor, al trăirilor interioare ce fac din cele două personaje
modele ale transparenței iubirii și puterii de sacrificiu. Raportându -ne la structura
modernă a romanului, pre cizăm faptul că povestea de dragoste dintre Ileana și Mavrodin
reprezintă prima parte a creației epice. Conflictul erotic lăuntric dintre cei doi
îndrăgostiți definește experiența de dragoste a tânărului scriitor care dincolo de propriul
egoism, nu poate p ătrunde în ego -ul feminin, nu poate vedea până în străfundul inimii
sale care din prea multă iubire săvârșește gestul autosacrificial. Dincolo de neputința sa,
Mavrodin este supus unei metamorfoze ciudate pe care nu o înțelege cu adevărat, dar
care îi schi mbă viața din momentul în care a cunoscut -o pe Ileana, la petrecerea
prietenului său. ” Mă întreb, bunăoară,dacă nu cumva în ziua când am început să iubesc
nu s-a întâmplat ceva lângă mine, ceva pe care eu nu l -am văzut sau pe care nu l -am
înțeles și prin ignorarea căruia m -am abandonat, fără luciditate, cu totul iresponsabil,
întâmplărilor. Te trezești că ai devenit ceva, aproape fără să -ți mai amintești
începuturile acestei transformări.”63
Pentru a înțelege perfect esența sentimentelor dintre cei d oi considerăm necesar să
le creionăm profilurile psihologice, afectiv -emoționale dinainte să se cunoască și să
intre în sevrajul dragostei. Astfel, Andrei Mavrodin, scriitor de meserie trăiește o
experiență banală de viață, hrănindu -se din fructul propriil or creații literare, artistice,
simțindu -se adânc înfiripate rădăcinile spirituale în identitatea construită în sfera
universului livresc. Spirit reflexiv, care se analizează cu luciditate, trăsătură specifică
romanului subiectiv, autentic, Mavrodin trăieș te de foarte multe ori în spiritul altui
individ cu o altă identitate, chiar cu altă familie. Așa cum îi mărturisește încă din
primele pagini ale romanului prietenului său Barbu, acesta a avut de multe ori
sentimentul că viața sa a fost aleasă greșit de o forță neidentificată a destinului uman și
că tot ceea ce -l înconjoară în planul realității putea avea alt chip, altă înfățișare.
Imaginația nemărginită a tânărului artist, precum și spiritul liber îi permite acestuia să se

63 Eliade, Mircea, Nuntă în cer , editura Minerva, București, 1986, p.8

22
avânte în călătoria viselor, înc ercând să -și armonizeze eul lăuntric cu aspectele absolut
banale ale mediului înconjurător. Prin urmare, străzile, casele, oamenii îi par elemente
ale propriei existențe umane, iar încercarea sa de a se identifica cu ele amplifică
caracterul său visător, m elancolic, dornic de a se contopi cu sine într -o altă lume.
Singura sa salvare din mocirla atrocității specifice realității cotidiene este pasiunea
mistuitoare pentru literatură, pentru creație, aceasta permițându -i să nască diamante de
trăiri ascunse de ceilalți. ” Oamenii aceștia cred că, acum, pentru că mi -au citit cartea,
știu anumite lucruri despre mine, oamenii aceștia sunt siguri că anumite lucruri scrise de
mine s -au întâmplat aievea și așteaptă, întâlnindu -mă, să -și verifice impresiile, să mă
cântărească, să mă judece…”64 Prin Ileana, Mavrodin a avut revelația unității
primordiale umane, s -a simțit întreg, considerând că s -a născut numai pentru el, propriu
egoismului de care a dat dovadă văzând -o pe Ileana ca pe o treaptă necesară în evoluția
sa. Raportându -ne la concepți a artistică a lui Eliade, observăm pe parcursul lecturii
romanului că Mavrodin săvârșește, la fel ca autor, o călătorie inițiatică spre găsirea
Centrului , iar în cazul eroului nostru, Ileana reprezintă Centrul, taina ființării. Un
exemplu potrivit reiese din atingerile dintre cei doi îndrăgostiți , de atenția acordată
trupului, a mâinilor în special, iar acest aspect dezvăluie încadrarea în eros, subliniază
revelarea instantanee a unei alte prezențe spirituale. Altfel spus, simpla atingere a mâinii
îi ofe ră lui Mavrodin prilejul de a se simți copleșit de dimensiunea metafizică a Ileanei.
Pentru Mavrodin, Ileana și dragostea ei coincide cu un act de unire cosmică, însă
ruptura acestui lanț de iubire se explică prin neacceptarea de către Mavrodin a condiției
umane de după alungarea din rai.65
Fixat într -o altă dimensiune a realității, Mavrodin nutrește aspirații diferite ceea ce
îi intensifică caracterul unic, cu tentă bizară pentru oamenii obișnuiți. Din relatarea sa
încărcată de patos, diverse petic e de lumină difuză apar atunci când relația celor doi,
ajunsă la un nivel important, simte nevoia de supunere țelului procreerii pe care
Mavrodin o respinge cu vehemență. ”Întruparea iubirii într -un copil ar salva -o prin
transfigurarea planului carnal, iar dualismul structural al ființei ar fi fost soluționat
printr -un simbol al biunității.”66 Chiar dacă actul zămislirii nu s -a concretizat, rodirea s –
a împlinit dând naștere unui simbol mistic explicat de trăirea profundă a lui Mavrodin
ce se simțea născut ș i creat din spiritul Ileanei, iar mai târziu, după despărțire, dă naștere

64 Ibidem, p.11
65 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, pp. 79 -80
66 Fînaru, Sabina, Eliade prin Eliade , ediția a -II-a, Editura Univers , București, 2003, p.214

23
”copilului ”său, adică creației literare, așa cum se exprima deseori Ileana. Astfel, Ileana
rămâne prezentă în cartea lui Mavrodin, așa cum Ana, prin forța jertfei umane, trăiește
în zidurile mânăstirii create de soțul său, Manole. La fel, Mavrodin trăiește prin cărțile
sale, prin creația sa ce presupune o invitație către moarte pentru Ileana, către ”cer”.
67Ileana, prin întruchiparea sa născută din idealul sexual și spiritual al mascu linității lui
Mavrodin, reprezintă, în plan simbolic, o idee dintr -o lume guvernată de forțe care
există datorită modului în care sunt gândite. Refuzul lui Mavrodin de a rămâne o ființă
ancorată în contingent, care trăiește o iubire terestră, transf ormă legătura spirituală
dintre el și Ileana într -un ritual al morții, fapt ce demonstrează alegerea sacrificiului în
numele iubirii. Fluxul conștiinței, spiritul reflexiv îi aduc lui Mavrodin o serie de
tensiuni interioare ce copleșesc relația cu Ileana ș i o compromit. Trecutul Ileanei naște
în mintea lui Mavrodin o enigmă a cărei esență atinge paroxismul chinurilor lăuntrice
determinate, pe de -o parte, de necunoașterea adevărului, iar pe de altă parte, de
egoismul masculin ce înăbușă relația celor doi. G elozia naște un soi de pasiune
posesivă, modificându -i substanțial analiticului Mavrodin părerea despre cea pe care o
considera perfecta, pură, sublimă. Conversațiile pe care eroii romanului le poartă,
replicile lor atât de pure prin simplitatea și firescu l lor, face ca acest roman să se
deosebească de multe altele ornate cu dialoguri artificiale. Ileana, încă din adolescență,
era o cititoare fidelă a operelor cu substrat erotic. În relația cu Mavrodin, Ileana
dovedește inspirația platoniciană care plutește peste întreg romanul. De pildă, atunci
când bărbatul se simte cuprins de inspirație în conceperea cărții care poartă chiar
numele romanului, Ileana îi spune lui Mavrodin că acesta pare cuprins de vraja unui
demon, aluzie la daimon din universul filozofic al lui Platon. Ileana părea a avea o
identitate precisă, dar ” cu toate acestea, Ileana va fi cea care trebuie să fie imolată, e un
soi de Ana lui Manole, copilul rezultat din această idilă este condamnat la o moarte prin
avort, bărbatul se ridică exclusiv zonei creației, adică este egoist și îi refuză Ilenei
dreptul de a se împlini prin perpetuarea speciei.” 68Trecutul ei misterios înmormântează
iubirea și echilibrul din relația lor care ajunge să se destrame pe zi ce trece, făcându -i
pe fiecare să se retr agă la vechile stări, rămânând însă cicatrici ale resurselor
împotrivirii Ileanei de a continua o poveste mărginită de prejudecăți, o iubire rămasă
fără fruct, fără a putea perpetua nașterea unei alte vieți. Despărțirea de Ileana îl

67 Ibidem , pp.215 -217
68Băicuș, Iulian, Mircea Eliade, literator și mitodolog . În căutarea centrului pierdut . Editura Universității,
București, 2009, p.139

24
cufundă pe Mavrodin d in nou în mrejele creației literare, acesta dedicându -i fostei iubite
romanul cu același nume care avea să imortalizeze iubirea dintre ei, fiind totodată prilej
de a-și cere iertare pentru lipsa de înțelegere dovedită.
Ileana, trecută prin axa timpului, ce adună laolaltă opt ani de la prima sa apariție
într-un alt context și sub o altă identitate, ne este dezvăluită nouă, cititorilor reali, prin
intermediul subiectivității și afectivității lui Mavrodin pe parcursul relatării poveștii sale
de dra goste prietenului său, Barbu Hasnaș. Momentul primei întâlniri dintre cei doi
îndrăgostiți ne pune în fața unor pagini trudite ale romanului impresiile artistului
Mavrodin despre Ileana devenită sursa relatării sale ce permite trasarea în linii fine a
profilului fizic al acesteia ce o împinge încă de la început într -un abis al misterului.
Descrierea sa oferă o infinită forță sugestivă romanului întrucât se transpune integral
într-o zonă ideală, Ileana parcurgând astfel calea spre perfecțiune. Ceea ce l -a frapat pe
Mavrodin la Ileana a fost unicitatea ei, profunzimea privirii, delicatețea atitudinii,
fragilitatea trupului ce părea unul obișnuit, ci chiar unul sfânt. ” Degetele mi se păreau
neobișnuit de însuflețite, parcă ar fi fost singurul lucru viu printr e toate acele fragmente
de viață îmbulzite în salon. Și mai era ceva, un amănunt care m -a obsedat apoi multă
vreme: mâna întreagă părea goală, degetele acelea palide și nervoase erau parcă făcute
anume ca să poarte un inel, și inelul acesta le lipsește. E ra o mână pură, nelogodită,
monahală.”69
Așa cum îi era obiceiul de a se transpune sub o altă identitate, Mavrodin îi
conturează Ileanei un tipar ce empatizează cu sacralitatea. Până și numele i se pare
inițial nepotrivit, considerând că numele de Ma ria sau Lucia ar fi corespuns cu adevărat
ființei sale angelice. Incipitul romanului surprinde cadrul filozofiei lui Mavrodin despre
relația nume -destin și libertate. Asupra numelor Mavrodin insistă, asociind fiecărei
persoane importante din viața sa un a lt nume, care în viziunea sa constituie temeiul
motivării semiotice a existenței. Astfel, numele pe care o persoană îl poartă poate
îndeplini rolul de model al individului, subliniind relația dintre semnificația acestuia și
revelarea unui moment originar d in viața omului. Pentru percepția sa artistică , doar
anumite nume pot întrupa spiritualitatea unei ființe, ir acest aspect dovedește, pe de -o
parte, faptul că Mavrodin se simțea ca aparținând unei alte lumi, în care oamenii dragi
purtau numele ce intrau î n semioză cu imaginea lor. În contextul antroponimiei, chiar și
numele de Mavrodin intră în semioză cu imaginea morții pe care acesta o reflectă în

69 Eliade, Mircea, Nuntă în cer , editura Minerva, București, 1986.p.20

25
relația cu Ileana și care capătă valențele ritualice ale metamorfozei umane. 70 O atenție
deosebită acordă, a șa cum se poate observa în citatul de mai sus, mâinilor acesteia,
degetelor care datorită suavității exprimate îi conferă Ileanei o puritate aproape ascetică
ce nu se putea adapta în spațiul laic al petrecerii, ci mai degrabă o fixa într -un alt tărâm,
al infinitului, al sacralității. Insistența de care dă dovadă Mavrodin în analiza profundă a
mâinii palide și slabe a Ileanei are o semnificație ascunsă, venind din domeniul
folclorului diverselor culturi. Așadar, în limbile Extremului Orient, cuvântul ”mână”
apărut în diverse expresii (a pune mâna, a lăsa din mână) sugerează începutul și
sfârșitul unei activități, deci ideea de putere și de dominație amplifică taina feminității.
Pornind de la sensul alchimic desprins din diverse scrieri taoiste, atribuim mâin ii două
aspecte fundamentale;pe de -o parte, avem de -a face cu procesul de coagulare, care în
plan artistic induce efortul de concentrare superioară, iar pe de altă parte, intervine
procesul de dizolvare ce presupune, în cazul Ileanei, libertatea oferită de experiența
interioară. Pătrunzând tot mai adânc în paleta de semnificații a mâinii, descoperim că în
ebraică, cuvântul ”iad” se referă la mână, asociind astfel acest sens cu imaginea morții,
a iadului în care, din punct de vedere religios, pătrund adepți i profanului. Mâna, simbol
al dominației, prezentă atât în budism, cât și în hinduism, prin imaginea împreunării
ritualice a mâinilor. Naradra -mudra, ca simbol al mudrelor(gesturile mâinilor) sugerează
dăruirea, depășirea elementelor trecătoare ale univers ului , dobândirea fericirii absolute.
Alteori, mâna poate fi comparată cu ochiul pentru că prin atingere omul poate ”vedea”
sufletul cuiva, iar împreunarea mâinilor între un bărbat și o femeie semnifică puterea,
încredințarea libertății, contopirea sentime telor.71 Vestimentația aparent banală, lipsită
de farmec a Ileanei, îi trezește lui Mavrodin o gamă largă de stări contradictorii,
inducându -i o stare de incertitudine complexă.
Ileana devenise pentru Mavrodin prototipul feminității, el văzând -o specială, vie,
melancolică, dar nepotrivită tiparului realității cotidiene. Primul dans dintre cei doi
îndrăgostiți a permis acestui cuplu erotic aflat în plin proces de formare, plenitudinea,
desăvârșirea, somptuozitatea, rupând barierele sferei temporale și a celei spațiale,
conducându -i pe fiecare dintre cei doi parteneri spre un alt fel de tărâm, unul al
dragostei perfecte, originale. Pe măsură ce se contopeau în mișcări timide, dar profunde,
Ileana căpătă unicitate, devenind centrul ființei lui Mavrod in ce se simțea cu fiecare

70 Fînaru, Sabina, Eliade prin Eliade , ediția a -II-a, editura Univers, București, 2003, pp.221 -222
71 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, pp. 81 -82

26
clipă scursă din clepsidra vieții, anulat ca individ, ca om obișnuit, simțindu -se acum
etern, autonom. În timpul confesiunii față de Barbu, Mavrodin resimte neputința de a
comunica întocmai trăirile avute în acele momente ce au constituit temelia dragostei
față de frumoasa Ileana care, prin măiestria ființei sale, a reușit să -i fure identitatea,
aducându -l pe culmile extazului.
Momentul în care sentimentul de iubire prinde cu adevărat contur, iar relația celor
doi trece într-o altă fază, cea a stabilității, este reprezentat de călătoria la Predeal. În acel
spațiu în care natura, ca forță fizică, și omul, ca forță spirituală, se întrepătrund , dau
naștere unei ființe cosmice, Ileana și Andrei contopindu -se într -una și acee ași persoană,
dragostea lor atingând astfel apogeul. Activitățile obișnuite săvârșite la munte, precum
jocurile de iarnă, plimbările în aer liber devenise, în cazul celor doi, diferite, fericirea
acelor clipe așternându -se pe chipul Ileanei ca o mantie de puritate și de splendoare. ”
Ileana atrăgea întotdeauna privirile. Dragostea o făcuse parcă și mai frumoasă:înflorise
cu o magnifică, nouă splendoare. Zveltețea ei uimitoare nu se temea de nici un costum
de sport și îmbrăcămintea ei sobră o deosebea parcă și mai mult de toate celelalte
femei.”72
Izolarea cuplului de restul privirilor făcea să înmugurească sentimentul covârșitor al
desăvârșirii Ileanei căreia Mavrodin îi plăsmuise o nouă înfățișare prin faptul că, în
ochii lui, ea nu era decât rodul creaț iei sale. Cu toate acestea, revelația ființei angelice
ilustrate de Ileana prin prisma lui Mavrodin nu era totală, iar întregirea sa era posibilă
într-o altă lume întrucât niciunul dintre parteneri nu -și mai simțea rădăcinile pământești,
taina unirii lor f iind desăvârșită pe plan ceresc, așa cum explică Mavrodin prin
conceperea romanului eponim.
Parcurgând un traseu inițiatic spre dobândirea fericirii, așa cum este firesc, cei doi
exponenți ai speței umane terestre se lovesc de un obstacol devenit c rucial și anume
dorința de întrupare într -o altă ființă. Ileana, fire pasională, iubitoare și extrem de
sensibilă visează cu ardoare să -și binecuvânteze pântecul cu un alt suflet, rod al iubirii,
al armoniei.
Mavrodin și Ileana, reuniți de magia iubirii sunt atinși de o boală puternică, periculoasă
pentru suflet deoarece dragostea lor se asocia, conform concepției vechilor greci,
morții. Atingerea ideii de predestinare dintre cei doi vizează legătura veșnică ”în cer”,
imagine ce poate fi asociată morții, ca forță de transfigurare și idealizare a cuplului

72 Eliade, Mircea, Nuntă î n cer , editura Minerva, București, 1986,p.48

27
erotic prin accesul către o altă lume. Pentru visătorul Mavrodin, iubirea este văzută ca
fiind o jertfă de sine deoarece, în viziunea sa, Ileana, prin simpla sa prezență, îi limita
orizontul, îl apăsa s ufletește. 73 Trecutul amoros, încărcat de mister al Ileanei este
singurul amănunt pe care Mavrodin reușește să îl afle despre femeia iubită care reușește
să-l atragă în cursa pasiunii pe acest bărbat dominat de complexele creatorului ce odată
îndrăgostit a lunecă în ”calma noastră pierdere”
Destrămarea subită a cuplului începe să -și urmeze cursul din momentul în care
principiile celor doi tineri devin paralele: Ileana visând la nașterea unui prunc, iar
Mavrodin la pecetluirea libertății absolute de c reație. . Din acea clipă, locul pasiunii și al
dragostei îmbracă forme tragice, dramatice. Deși la început Ileana părea geloasă pe
vocația de artist a lui Mavrodin, ajunge apoi să -l stimuleze în a o completa, în a o întregi,
iar pentru ca acest lucru să po ată avea loc, Ileana recurge la năruirea propriului vis,
alegând într -o notă de discreție totală, calea păcatului, a avortului. Moartea pruncului
nenăscut culminează cu dispariția justificată a Ileanei din viața artistului Mavrodin,
dându -i acestuia frâu liber spre împlinirea menirii sale ”Asta înseamnă că n -ai să poți
scrie nimic definitiv până la urmă,atâta timp cât durează dragostea noastră…șopti
încet”74 Egoismul și lașitatea absurde a lui Mavrodin în a -și asuma vreo răspundere,
teama sa nefondată că a pariția unui copil poate contrasta cu fericirea și împlinirea
erotică încheie, în notă tristă, povestea de dragoste a unui cuplu ce nu a reușit să se
finiseze, fiind subjugat de aspecte pragmatice ce au împiedicat consumarea unei nunți pe
plan ceresc, înt r-una pe plan terestru, real,iar acest aspect era supus distrugerii.
De multe ori, Mavrodin aflat la mijloc între Ileana ce concretizează materia și creația
literară, imagine a spiritului , nu izbutește să săvârșească nimic, eșuând atât în relația sa
cu Ileana, cât și în conceperea operelor sale. În timp ce lucra la romanul său, Mavrodin
explică raportul dintre sine și lume, iar modul în care arta și viața devin actorii aceleiași
scene a destinului denotă expresivitatea imaginației acestuia care îi sugerează prietenului
său, Hasnaș, că imaginile create în roman și le poate imagina și în viața de zi cu zi. În
încercarea de a identifica legătura dintre creație și viața, Mavrodin descoperă că iubirea
pe care o nutrea față de Ileana se îndepărtează de l atura erotică, îmbrățișând -o pe cea
cognitivă. Ochii, expresie a cunoașterii senzoriale, au un rol fundamental în conturarea
teoriei lui Mavrodin despre contemplarea femeii deoarece profunzimea privirii poate
determina soarta îndrăgostitului ” Pe mine mă o bsedează mai ales amănuntul acesta, că

73 Fînaru, Sabina, Eliade prin Eliade , ediția a -II-a, editura Univers, București, 2003, p.214
74 Eliade, Mircea, Nuntă în cer , editura Minerva, București, 1986, p.73

28
dacă aș fi știut să privesc într -un anumit fel ochii unei femei, viața mea întreagă a r fi
decurs altfel.”75 Imaginea vizuală desprinsă din scena sfâșierii brutale a foii de hârtie de
către Mavrodin ilustrează modelul unui posedat de o forță demonică de care vrea să se
elibereze. Această forță demonică nu era alta decât neprihănita Ileana care îi căptușise
gândirea în obsesia iubirii, apărându -i peste tot, punând stăpânire pe fiecare personaj
căruia tânărul artist voia să îi dea viață.76 Plecând de la ideea că realitatea poate fi
modificată, prin creație, Mavrodin ajunge să transforme experiența de iubire în trăire
adevărată , se rupe de istorie, deci de trecut, sperând ca în viitor să poată recâștiga sensul
iubirii pe c are îl comunică în romanul său. ”În această situație, cultura și natura, arta și
viața sunt armonizate prin analogie. Viitorul(în care eroul își imaginează regăsirea
Ileanei) este o transfigurare a acestui trecut devenit prin creație o enclavă în care arti stul
se reintegrează.”77 Despărțirea este iminentă deoarece creatorul nu își poate literaturiza
menirea concomitent cu trăirea pasiunii deși pentru un timp Mavrodin cedează ispitei
terestre, dedicându -i-se Ileanei până în cele mai mici detalii, încercând să -i pătrundă
trecutul și să -i influențeze viitorul prin forța prezentului. Sarcina absolut discretă a
Ileanei este refuzată categoric de artistul care nu poate empatiza cu ceea ce nu se
potrivește cu aspirațiile de transcendere către absolut. Ileana îl iub ea pe Mavrodin ca
bărbat, nu ca artist, deși se sacrifică pentru a -i proteja vocația, dar el neștiind să -i
iubească sufletul feminin, o pierde. Ea știe că nu este potrivită pentru un scriitor
deoarece ea avea harul creației prin ființă, nu prin cuvânt. Aș a cum îi spune iubitului
său, Ileana vrea să rămână pură, însă acest cuvânt nu are sensul obișnuit pe care îl au, de
regulă, fecioarele precum Maitreyi înainte de a i se fi oferit lui Allan, ci unul cu totul
diferit care se referă la solititudinea sufletul ui, la adâncirea golului lăuntric cauzat de
lipsa rodirii. 78

75 Ibidem , p.20
76 Fînaru, Sabina, Eliade prin Eliade , ediția a -II-a, editura Univers, București, 2003, p.218
77 Ibidem , p.219
78 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, pp.89 -91

29
2.3 Cuplul Lena -Barbu

Cuplul Lena -Barbu Hasnaș este construit prin procedeul reflexiei, al privirii în
oglindă întrucât cititorul compară involuntar trăirile afective, intense ale celor două
cupluri în centrul cărora eternul feminin dăinuie în ipostaze diferite, dar plecând de la
aceeași esență.
Barbu Hasnaș, cel de -al doilea personaj -narator al romanului redă, printr -un schimb de
confesiuni amicului său, Mavrodin, povestea de dragoste care l -a marcat și care într -o
anumită măsură a determinat și soarta primului cuplu menționat. Asemănările dintre
cele două povești dezvăluie identitatea unică a personajului feminin care, supusă unui
soi de metamorfoze temporale, ajunge să fie atât victima, sub chipul Ileanei, cât și
vinovata, sub chipul Lenei.
A doua povestire este a lui Hasnaș și încep e în manieră stranie, după cum însuși
naratorul dezvăluie. Pentru un cuceritor de duzină, Lena dinainte cu opt, nouă ani de
apariția ei ca Ileana, era la început doar un joc distractiv pentru bărbat. Lena, femeia
cultă, cu preocupări artistice, trăia într -o lume mondenă, dar nu făcea parte din ea, era
un anestezic între puritate și pasiune, iar această oscilare între o stare și alta se datorează
temerii de a nu se îndrăgosti și de a se pierde, lucru care se și întâmplă.79
Introducerea cititorului în universu l confesiv al iubirii este realizată de Hasnaș cu o notă
de maturitate, dar și de mister întrucât, ascultând cu atenție relatarea prietenului său,
simte că întâmplarea sa coincide cu a lui, iar acest lucru îi crează o stare de confuzie.
Mărturisirea sa î mbracă haina sincerității încă din primele rânduri datorită traiului său
dificil cauzat de moartea tatălui la o vârstă tânără,de avântarea mamei în lumea
jocurilor de cărți, de pierderea averii moștenite, de neîncheierea studiilor de inginerie,
de înrolar ea sa ca voluntar în război, de statutul de orfan, de viața trăită pe alte
meleaguri decât cele natale. Toate acestea ne fac să îl privim pe Hasnaș în contradicție
cu Mavrodin, prin ancorarea în realitatea dură a vremii, iar nu prin ipostaza de visător a
lui Mavrodin. ” Nu știu dacă am fost, cum se spune, un erou. Dar am luptat bine și de
două ori am fost decorat. Mă obișnuisem cu războiul, mă obișnuisem foarte repede și cu
gândul morții. De altfel, nu mă legau prea multe lucruri de viață.”80
În momen tul relatării, Hasnaș avea 24 de ani, iar din spusele sale rezultă că
tinerețea sa lua chipul unui Don Juan. Întâlnirea dintre Barbu și Lena are loc într -un tren

79 Ibidem, pp.93 -95
80 Eliade, Mircea, Nuntă în cer, p.98

30
ce avea ca destinație Bârladul, pe atunci Lena fiind doar o tânără domnișoară de 15 ani,
inoce ntă, timidă, dar cu un aer de inteligență și rafinament ce l -au vrăjit pe Hasnaș încă
de la început. În aglomerația sufocantă din tren, Hasnaș zărește chipul răvășit de
disperare a fetei ce i -a atras atenția aventurierului Hasnaș care, de îndată ce iniț iază un
dialog cu aceasta, este fascinat de pronunția sa impecabilă în limba franceză. Încercând
s-o liniștească asemenea unui frate mai mare, mângâind -o duios pe păr, Hasnaș își
fixează privirea asupra cărții pe care Lena o ținea strâns în brațe: Anna K arenina .
Conversația celor doi pe baza destinului personajului Anna îi întărește lui Hasnaș
convingerea că Lena este cu adevărat inteligentă. Pe timpul călătoriei, Hasnaș a dovedit
că are un spirit realmente protector, sensibil în ciuda traiului pe care l -a dus. Sosirea
trenului la destinație duce la despărțirea celor doi, întrucât deși Hasnaș o lasă pe Lena în
grija unui prieten funcționar la gară, imediat după plecarea acestuia , fata fuge căutându –
și cu disperare mătușa în fiecare tren ce oprea.
Cuceritor din fire, Hasnaș avusese o viață desfrânată. După ce s -a încheiat
armistițiul, a intrat în posesia unei moșteniri considerabile de la unchiul său, iar acest
lucru l -a împins spre cinism. Libertatea exagerată care îl caracteriza la acea vreme
crează o discrepanță majoră între cei doi bărbați care au avut în comun aceeași femeie,
dar în versiuni erotice distincte. Pentru Hasnaș, experiența războiului reliefa iminența
morții, iar caracterul său obișnuit, atunci când apare Lena, îl face pe acesta să nu își mai
dorească doar să moară pe pământul natal, așa cum am aflat din povestirea sa,ci să
trăiască cu adevărat. Simțindu -se neîmplinit, chiar plictisit de viața banală de până
atunci, de femeile care nu reușeau să -i concretizeze menirea pe această l ume, Hasnaș
începe să își caute identitatea, să găsească centrul ființei sale care avea să evidențieze
triumful legilor naturii asupra spiritului pierdut al bărbatului. Cu lux de amănunte,
Hasnaș reproduce prin memorie involuntară afectivă imaginea spați ului în care
eleganța, desfrânarea și setea de distracții pasagere atingeau punctul culminant. El
devenise bun prieten, iar mai apoi amantul soției unui deputat, pe nume Clody, o femeie
ce purta masca vulgarității, superficialității. În acest decor meschin , la interval de opt
ani, Hasnaș și Lena se reîntâlnesc cu prilejul unei petreceri acasă la Clody. Chiar
aceasta este cea care îi aduce pe cei doi față în față, prezentând -o pe Lena drept ”ultima
fecioară din secolul XIX”. Fecioria ei, de care vorbea ades ea Clody, cu statutul său de
eternă amantă, a fost poate arma seducției ce a creat acea legătură vicioasă pentru
Hasnaș care devenise oarecum dependent, iar de aici relația lor, apoi căsnicia nu a fost
altceva decât o sufocare reciprocă. Nerecunoscând -o inițial, dar tresărind la vederea ei,

31
Hasnaș se îndrăgostește de frumusețea și puritatea ei, fiind atent la orice detaliu ce
alcătuia acel portret mirific al Lenei. ” Capul acela de copilă, parfumul părului ei,
coperta romanului pe care -l citea, accentul s ău franțuzesc atât de corect, toate acestea de
păstrează intacte și îmi năvăleau acum din nou, cu precizie, în minte.”81
La câteva zile, Hasnaș o reîntâlnește pe Lena în același decor ca prima dată și
anume în trenul spre Milano, iar acest lucru a pe rmis contopirea privirilor lor pe atunci
puerile și timide. Ambii coboară la Veneția, se plimbă prin piața San Marco, iar
apropierea dintre ei devine din ce în ce mai strânsă, chiar impenetrabilă. Este evident că
apariția Lenei în viața lui Hasnaș i -a adu s acestuia, temporar, echilibrul, scoțându -i la
lumină masculinitatea profundă, umbrind -o pe cea cinică, instabilă de până atunci. Prin
caracterizare indirectă, deducem faptul că o cauză concludentă a atitudinii lui Hasnaș
față de viață, față de femei, pâ nă s-o cunoască pe Lena, a fost experiența războiului, a
singurătății, a înstrăinării care au mistuit sensibilitatea, afectivitatea bărbatului care se
amăgea cu pragmatismul și efemeritatea oamenilor obișnuiți.
La rândul său, Lena care trăise într -un mediu angoasant alături de două mătuși bătrâne
și maniace, au împins -o pe aceasta să intre în sfera cercurilor mondene, prin mutarea sa
la o prietenă arhitect. Însă inteligența și noblețea pe care destinul i le insuflase de la
naștere i -au adus acesteia un statut aparte , hotărâtor în evoluția destinului său.
Unindu -le pe Lena și e Ileana de mai târziu, observăm faptul că amândouă au un
caracter puternic, iar atitudinea lor față de iubire se aseamănă, la nivel metaforic, mării
agitate, cu fluxuri ș i refluxuri. Astfel, Ileana crează fluxul prin creșterea aspirațiilor și
dorințelor sale , iar Lena este tocmai contrariul deoarece preferă să se retragă în sine
atunci când vine vorba de consolidarea căsniciei prin apariția unui copil.
În relația lor, atât Lena, cât și Barbu au aprins flacăra iubirii, Lena oferindu -i
acestuia o dată cu sentimente sincere, dar ușor confuze, întreaga sa demnitate și spiritul
feminin ceea ce l -a determinat pe Hasnaș să vadă în Lena o femeie cu totul diferită de
cele c u care era obișnuit. Mult mai enigmatică decât Ileana este Lena pentru că dă
naștere la multe întrebări atunci când, de pildă, refuză să umple golul căsniciei cu un
prunc însă tocmai această nedumerire pe care Eliade o pune pe seama destinului, ne
captivea ză atât pe noi, ca lectori, cât și pe Hasnaș. 82 Pentru el Lena devenise centrul
universului, puterea sa de a schimba firea omului, precum și aspirațiile. Altfel spus, în

81 Ibidem, p. 108
82 82 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc ,
Craiova , 2007, p.95

32
mod paradoxal, prin inocența și stângăcia ei în arta iubirii, Lena i -a consolidat iubi tului
său pașii spre maturizare, spre cimentarea unor idealuri nobile, pure în ciuda stării de
incertitudine de care Hasnaș pomenea în mărturisirea sa. ”Îmi spuneam uneori, când
pretindeam că sunt lucid, că e numai un joc, numai o părere:că mi se pare că m -am
îndrăgostit pentru că așa i -am făgăduit ei, și mă sileam să -i fac această bucurie, voiam
s-o fac fericită.”83 Astfel, constatăm că asupra personalității lui Hasnaș planează antiteza
întrucât apariția Lenei a pus în balanță firea de cuceritor înrăit cu cea de bărbat
îndrăgostit cu adevărat, dedicat în totalitate unei singure femei. În mod cert, această
pendulare î ntre ecourile aceleiași mentalități se datorează caracterului special, pur,
nepătatat de orgia vremurilor respective a Lenei, iar acest lucru îl putem deduce încă de
la petrecerea lui Clody când Barbu o abordează pe Lena cu acel reflex tipic
seducătorilor, iar aceasta îl refuză cu nonșalanță, dar îl și incită spre o poveste de
dragoste unică. Lena, tânăra ce aspiră către împlinirea idealului de perfecțiune, ajunge
mai târziu sub chipul Ileanei să aspire la acea iubire prinsă în mrejele magiei.
La Veneția, momentul exact care sudează legătura dintre cei doi reiese din
mărturisirea Lenei în ceea ce privește iubirea ce i -a înnobilat sufletul la revederea
bărbatului cunoscut în tren, la o vârstă adolescentină. La rândul său, Hasnaș își
recunoaște și î și asumă sentimentele după prima noapte petrecută, față de cea căreia
Clody îi spusese ironic ”fecioară”. Pecetluirea iubirii lor o inițiază întocmai cuceritorul
Hasnaș care vrea să se însoare după discuția avută cu un amic la Nisa, deși această idee
îl speria dintotdeauna și simțea că nu i se potrivește. Ușurința cu care el a luat această
hotărâre îi crează o ușoară stare de confuzie tocmai pentru că nu își dorise niciodată să
ajungă în momentul săvârșirii acestui pas spre împlinirea destinului. Cererea în
căsătorie nu a bucurat -o cu adevărat pe Lena , deși ar fi fost în firea lucrurilor ca ea să
se fi simțit atunci în al nouălea cer, dar probabil lucrul acesta se datorează frământărilor
interioare ale lui Hasnaș pe care Lena, grație sensibilității și i nteligenței ei, le simțise.,
La o lună, cei doi s -au căsătorit la Paris, într -o notă de discreție, în compania câtorva
prieteni mai apropiați. Apoi au plecat în Spania un timp ceea ce a făcut ca de căsătoria
lor să nu știe prea multă lume. Cu toate că i ubirea lor a fost una sinceră, în căsnicia lor,
ceva neidentificat din personalitatea lui Hasnaș îi trădează caracterul de Don Juan afișat
la început, iar acest lucru a fost cauza deteriorării treptate a căsniciei lor îngrădite de un
șir interminabil de ce rturi, de tachinări, deseori nefondate după cum însuși Barbu

83 Ibidem , p.123

33
susține ”Nu -mi dădeam seama de ce voiam să ne certăm. Mă simțeam însă atras de
suferința aceasta pe care i -o provocam și care mă făcea și pe mine să sufăr. Voiam cu
orice mijloc s -o umilesc, s -o insult. Fiecare cuvânt brutal pe care i -l spuneam mă rănea
întâi pe mine, dar suferința aceasta mă încânta, liniștindu -mă.”84
Căsnicia dintre Lena și Hasnaș constituie, de fapt, o joacă a destinului întrucât deși
căsătoria îi leagă, cei doi devin vi ctimele propriilor sentimente, care îi duc pe amândoi
pe același ring de luptă, eșecul fiind inevitabil. ” Spontaneitatea lui intelectuală nu
descoperă decât funcția genetică, nu și principiile acesteia. Ființa apteră, pentru care
femeia este un instrument al plăcerii sau al împlinirii scopurilor firii, el eșuează în
confruntarea cu dimensiunea mistică a donjuanismului, dar și a cavalerismului, în mod
logic, sfârșitul iubirii nu duce la moarte, ci la infidelitate, iar morala pe care o invocă
eroul este un s implu pretext pentru a ascunde faptul că a fost părăsit , căci aspirația lui
obscură de renaștere se înscrie mecanicii ciclice a naturii:venirea primăverii.”85
Interesant și cu totul deosebit e maniera în care cei doi soți decid dă pună capăt
dispute lor conjugale, dezmierdându -se reciproc cu gesturi tandre și șoapte solemne de
iubire. Pentru Hasnaș, soția sa era binele și răul, căldura și frigul, agonia și extazul, avea
o plăcere bizară în a -i provoca suferință, dar era conștient că fără ea viața sa a r fi devenit
un infern, un haos total. Comportamentul lui Hasnaș față de tânăra sa soție trădează
invidia pe independența cu care aceasta trăia, iar pe parcurs această dragoste tumultoasă
le răpește amândurora conștiința prin intensitatea ei trupească. ”F emeia nu mai e centrul
de raportare pentru atingerea nemuririi prin creație, nu mai e forța generatoare de
confort spiritual și inspirație, așa cum e Ileana. Lena e însuși Centrul absolut al unei
relații finite de dependență totală a două ființe, care în s etea lor trupească, unul după
celălalt, au uitat că nunta nu se poate realiza decât în cer.”86
Specific stilului artistic al lui Mircea Eliade, până și în viziunea lui Hasnaș față de
Lena, scriitorul cultivă principii ce țin de sfera mitologiei, ia r acest lucru îl percepem
din vorbele sincere ele eroului nostru care aseamănă prezența Lenei în viața sa cu unele
elemente primordiale precum apa și aerul care sunt indispensabile omului, așa cum
Lena era sursa sa de viață, de speranță. Cuplul erotic Le na-Hasnaș este alcătuit pe
culmile hazardului întrucât ia naștere din impulsul lui Hasnaș de a -și închega o familie
cu o tânără încă nepregătită să înțeleagă firea controversată și instabilă a lui Hasnaș.

84 Eliade, Mircea, Nuntă în cer , editura Minerva, București, 1986 , p. 130
85 Fînaru, Sabina, Eliade prin Eliade , ediția a -II-a, Editura Univers, București, 2003, p.213
86 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, p.95

34
Întorși în țară, în atmosfera profană a Bucureștiul ui, căsnicia celor doi ajung în fața unei
prăpastii imense ce nu a permis cuplului să consoneze cu armonia, totul petrecându -se
între ei la întâmplare. Un simbol al despărțirii, al fragmentării integrității sentimentale
este pierderea pietrei de la inelul dăruit de Hasnaș imediat după nuntă. Inelul, simbol al
legământului dintre soți, odată fragmentat culminează cu distrugerea iubirii în cuplu și
imposibilitatea refacerii ei oglindită în refuzul Lenei de a mai purta un alt inel.
Treptat, ci doi soț i ajung să se înstrăineze, ruptura jurământului lor de iubire
devenind definitivă odată cu dezvăluirea dorinței și a nevoii firești ale lui Hasnaș de a fi
tată. Aceasta veste a pus -o pe Lena într -o altă lumină, una difuză, neclară pentru Hasnaș
care nu p utea înțelege egoismul și refuzul categoric al Lenei de a avea un copil. Pentru
că anii treceau, Hasnaș simțea nevoia de a avea un copil care să ducă mai departe
întreaga sa ființă. ” Aș fi continuat să cresc odată cu el, aș fi simțit că am pentru cine
trăi. Nu -ți dai seama ce copleșitor lucru e să simți, câteodată, că timpul ți -a luat -o
înainte, că n -ai făcut anumite lucruri esențiale la vremea lor și că ai să te trezești într -o
bună zi singur, îmbătrânit, incapabil de a mai repara ceva.”87
Teama Lenei de împlini dorința soțului ce era absolut normală într -o căsnicie construită
pe principii sănătoase, vine din concepția acesteia că dorința soțului său de a avea un
copil nu era altceva decât o hotărâre accidentală, insuficient gândită și luată la voia
întâmp lării. Discuțiile tot mai profunde și mai aprinse dintre cei doi survenite din
aspirația lui Hasnaș către zămislire au adus -o pe Lena în ipostaza femeii ce se considera
superioară și pe care inteligența o transforma într -o ființă egoistă ce pe zi ce trece a se
avânta în banalul cotidian, părăsind latura conjugală a vieții sale. Iubirea dintre Hasnaș
și Lena nu este una durabilă, constructivă pentru că închiderea sufletelor într -o colivie a
obsesiei, nepătrunderea aerului libertății duce, de cele mai multe ori, la descompunere.
Astfel, Lena se desprinde de Hasnaș, lăsând sentimentele să putrezească.88 Singura
soluție ca cei doi să evadeze din propriei căsnicii a fost divorțul care l -a adus pe Hasnaș
la vârsta de 40 de ani in ipostaza omului care a călătorit m ult prin viață și a ajuns acum
la propriul naufragiu. Bărbatul se simte acum trecut, fără vreun rost pe lume, conștient
că în sinea sa o serie de modificări au avut loc în cei 3 ani de căsnicie cărora Hasnaș nu
a mai reușit niciodată să le găsească echival entul. Pentru Hasnaș timpul s -a scurs
ireversibil, iar sentimentul de neîmplinire îl apasă din ce în ce mai tare. Hasnaș simte

87 Eliade, Mircea, Nuntă în cer , edit ura Minerva, București, 1986 p.143
88 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, pp.95 -96

35
presiunea timpului care devine dușman al înălțării și al purificării prin dragoste. Simțea
că anumite lucruri nu se vor mai înto arce niciodată în viața sa, că tinerețea i se scursese
iremediabil, iar echilibrul i l -ar fi dat doar un urmaș. Pe femeia care vrea să rămână
mereu la statutul de logodnică, fără copii, o identificăm cu temperamentul unei
curtezane de secol XIX care obține circumstanțe atenuante după stigmatizare abia în
secolul XX. 89La un timp după pronunțarea divorțului, Hasnaș o caută pe Lena care
dispăruse din viața mondenă a Bucureștiului, iar revederea cu ea i -a făcut pe amândoi să
înțeleagă că destinul le -a fost potr ivnic și că rănile produse sunt ireparabile. Aceeași
ipostază a omului pierdut, copleșit de neîmplinire, o regăsim în imaginea Ileanei.
Privind în paralel poveștile cu substrat erotic ale celor două cupluri, putem deduce
faptul că tema iubirii es te cea care fundamentează legătura strânsă dintre parteneri.
Atracția erotică, pe care o exercită reciproc bărbatul și femeia în ideea armonizării
depline a celor două entități, apare în romanul Nuntă în cer metamorfozată în imaginea
a două cupluri în car e elementul feminin este același, reușind astfel să creeze o simetrie
perfectă între cele două perechi de îndrăgostiți.
Cei doi bărbați atât de diferiți ca personalitate și aspirații par a se afla într -o opoziție
ideatică, complementară întrucât atunci cân d unul dintre ei respinge anumite aspecte ce
țin de ființa iubită, celălalt încearcă să obțină tocmai acel lucru. Ciudat, dar extrem de
interesant și original totodată este crearea de către Mircea Eliade a aceluiași prototip
feminin care căptușește în mist er erotismul ce particularizează întregul roman. Practic,
atât Mavrodin, cât și Hasnaș ajung să iubească aceeași femeie, dar în perioade diferite
ale existenței acesteia. Deși, inițial, cititorul percepe cele două cupluri ca fiind diferite,
la o lectură m ai atentă, poate identifica o serie de asemănări determinate de pecetea
feminismului ilustrat de Ileana și de Lena în contexte diferite.
Din punct de vedere cronologic al succesiunii întâmplărilor, prima ipostază feminină ia
chipul Lenei, iar apoi pe cel al Ileanei sub un contur supus maturizării cauzate de
sentimentul eșecului amoros.
Analizând în profunzime relatările înecate în subiectivism, precum și empatia
dintre confesiunile celor doi bărbați, conchidem prin a săvârși portretul acelei ași femei.
Printre rândurile romanului, regăsim inserate de către autor mici detalii care
demonstrează această idee. Prin urmare, observăm că atât Ileana, cât și Lena abordează
același stil marcat de profunzimea gândirii atunci când o decizie importantă pl anează

89 Pârvulescu, Ioana, Alfabetul doamnelor , editura Crater, 1999, p.8

36
asupra vieții de cuplu, asupra evoluției relației, femeia cerându -i partenerului său să
cugete bine la ceea ce -și dorește pentru a nu lăsa destinul să acționeze la voia
întâmplării. Puse în fața unei iubiri devoratoare, ambele femei își mărturisesc în
anumite momente de slăbiciune teama de a se confrunta cu o astfel de situație ce
încătușează rațiunea și care cultivă în inimă îndoiala desăvârșirii poveștii de dragoste.
Atunci când Ileana i se confesează lui Mavrodin în privința trecutului său amoro s,
durerea cu care aceasta îi spune că abia lângă el s -a vindecat de o dragoste mare, ne
duce cu gândul la experiența trăită alături de Hasnaș în urmă cu opt ani. Un alt detaliu
aparent lipsit de semnificație reiese din misterul existenței fratelui vitreg pe care și
Ileana și Lena îl ignoră, ținându -l ascuns. Portretul fizic al celor două femei este unul
copleșitor pentru ambii bărbați atrași, în mod special, de mâna palidă a iubitei , de
degetele însuflețite și de ochii ce șoptesc amăgirea sufletului înd răgostit al femeii.
Atunci când relația ajunge într -un impas, indiferent de motive, femeia este cea care
desprinde o zală din lanțul iubirii și al trăiniciei, lăsând de fiecare dată o scrisoare în
care explica motivele acestei decizii radicale. Astfel, I leana îi explică lui Mavrodin în
scrisoarea de adio că a înțeles foarte bine că prin natura vocației lui, actul creației și cel
al trăirii iubirii nu se puteau contopi, cel puțin nu în această lume după cum intuise
Mavrodin ce credea cu tărie în metempsiho za iubirii pe alt tărâm, sub o altă înfățișare.
La rândul său, Lena își nuanțează în scrisoare refuzul de a avea un copil, considerând
această dorință a soțului său pripită, nejudecată adecvat.
Similitudini în privința modului de a aborda sit uația regăsim și la cei doi bărbați
în momentul în care relațiile lor au luat sfârșit. Ambii sunt profund răvășiți de ceea ce se
întâmplase, pierderea ființei dragi culminând pentru ei cu o singurătate apăsătoare.
Căutarea persoanei iubite s -a dovedit pent ru ambii zadarnică, iar primele nopți de după
despărțire le -a întunecat orizontul amândurora, spulberându -le speranțele de a mai gusta
din fructul fericirii absolute. Atunci când exaltarea erotică se prăbușește , ambii bărbați
se simt îmbătrâniți, cu sufl etul veștejit din lipsa iubirii. Pentru Mavrodin cărțile nu mai
serveau drept trepte spre înălțarea spirituală, dar cu toate acestea își adună forța
creatoare în conceperea romanului fictiv Nuntă în cer, roman ce explica pendularea
acestuia între etern și efemer, între realitatea oferită de Ileana și iluzia dezlănțuită de
menirea sa de scriitor. Pentru Barbu, Lena și dispariția ei accentuau pe zi ce trece darul
și regretul de a nu se fi comportat corespunzător, simțind că pe zi ce trece sufletul îi
îmbătr ânea , iar durerea sporea. Încheierea confesiunii lui Barbu deslușește starea de
nostalgie a celor doi prin recunoașterea faptului că atât Lena, cât și Ileana au fost unice.

37
” Cu asemenea dragoste nu te întâlnești decât o singură dată în viață. Cum spuneai prea
bine, asta aparține într -un anumit sens miracolului, de aceea și apare, poate, atât de
întâmplător, într -o serie de evenimente cu desăvârșire frivole și
nesemnificative.”90Încheierea romanului și totodată a nopții marcată de spiritul
confesiunii oferă romanului un final deschis, tipic romanului modern întrucât cei doi
bărbați îi transmit cititorului ideea că cele două femei sunt, de fapt, una și aceeași ființă
care probabil în prezentul narării nici nu mai trăiește.
Având în vedere cele spuse pâ nă aici, deducem faptul că ambele cupluri întăresc
crezul artistic al lui Eliade care a făurit acest roman spre a ilustra veșnica căutare dintre
bărbat și femeie, unirea lor deplină putând fi realizată în cer, într -o altă dimensiune
spirituală.

90 , Eliade, Mircea, Nuntă în cer , editura Minerva, București, 1986,p.154

38
Capitolul 3
Nuntă în cer −oglindirea mitului în sfera sacrului și profanului

Ideea centrală desprinsă din mirifica literatură a lui Eliade are la bază sacrul,
miticul, ce se regăsește chiar și în cele mai obișnuite și aparent lipsite de importanță
aspecte ale existenței. Este adevărat că omul modern pune la îndoială și chi ar ignoră
aspectele mitice, dar acestea se repetă în toate acțiunile sale, într -o formă sau alta.
Concret, ceea ce face Eliade este să gândească renașterea literaturii moderne prin
inserarea modalităților de redescoperire a miturilor. Regăsindu -și izvoare le uitate ale
inspirației literare, Mircea Eliade crează romanul Nuntă în cer prin care se poate
exprima integral, făcând apel la o oglindire literară prin mit ”Dacă arta – și în primul
rând arta literară, poezia, romanul – cunoaște o nouă Renaștere în zil ele noastre, ea se
datorează redescoperirii miturilor, simbolurilor religioase și comportamentelor
arhaice.91
O constantă a operelor de maturitate ale lui Mircea Eliade dezvăluie, după cum se
observă, maniera sa inedită de a contopi în sfera litera turii imaginația literară și pe cea
mitică. Eroii romanului Nuntă în cer , oameni aparent obișnuiți chiar lipsiți de
semnificație, de profunzime, se dovedesc a fi, de fapt, exponenți ai teorii
irecognoscibilității miracolului, adică camuflarea sacrului în p rofan. De altfel, Mircea
Eliade consideră că lumea în lumina realității este plică de taine ce trebuie deslușite.
92Concepția estetică a lui Eliade presupune, așadar, o permanentă întoarcere la originar
de unde preia arhetipurile, miturile și le îmbracă în haina unei realități distincte.
Mitul eternei căutări a cuplului apare în microromanul Nuntă în cer și se face simțit
prin însuși motivul ce a stat la baza romanului și anume neîmplinirea în dragoste, eșecul
sentimental sustras din speculația formată în jurul nunții.
Exploatarea mitului androginului în roman ne explică prin legătura dintre titlu și
conținu t faptul că ”nunta pe pământ nu e decât împlinirea unirii celor două jumătăți
care, în al șaptelea cer , alcătuiau o entitate androgină. Pogorând în lume, sufletul a
trebuit să se scindeze și să se întrupeze într -un bărbat și o femeie care se caută unul p e
altul «până la capătul pământului» ca să -și refacă unitatea în conformitate cu arhetipul

91 Sfidarea retoricii. Jurnalul german , Editura Viitorul românesc, București, 1999, p. 145
92 Glodeanu, Gheorghe, Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Editura Dacia, Cluj -Napoca,
2001, pp .43-44

39
celest.”93
Pătrunzând în sfera folclorului, a mitologiei din care Eliade și -a sustras anumite
percepții despre univers și despre legile lui, aflăm că una dintre teme le predilecte ale
romanului se referă la moartea creatoare, moartea generată de sacrificii care
metamorfozează omul în parte integrantă a cosmosului, a solidarității mistice cu natura,
principii cunoscute la Eliade sub formele de ”creștinism cosmic”, adică pătrunderea
miturilor și a simbolurilor din religiile păgâne în viața de zi cu zi. Astfel, mitul orfeic al
lui Dionysos din mitologia greacă se oglindește în roman prin esența sa dualistă, prin
intermediul căreia Mavrodin, prin statul său, ridică problem a creației.
Romanul evidențiază ideea dedublării creației prin doi creatori opuși ca
spiritualitate: unul bun, reprezentant al lumii perfecte, altul rău, creator al lumii
materiale. Conform miturilor dualiste bogomile, ființa este guvernată de rați une, iar
lumea de jos ca imagine a iadului solicită ascetismul care zugrăvește aspirația către
plasarea iubirii dincolo de granițele umane, pentru integrarea în plenitudinea eternă prin
modelul căsătoriei dintre suflet și Dumnezeu. Având în vedere acest as pect, conturăm o
altă temă a romanului și anume cea a dragostei fără fruct prin care se refuză împlinirea
iubirii terestre, dar se încurajează căsătoria spiritului cu eternul. Protejând filiația
spirituală, Mavrodin ne arată că rodirea umană, prin naștere de prunci, nu trebuie legată
de dimensiunea efemeră a existenței umane, ci de cea spirituală. 94
Multiple definiții ale mitului au apărut de -a lungul timpului, dar cea mai sugestivă
pentru romanul Nuntă în cer este cea care denumește o modalitate de a înfățișa
realitatea trecută prin filtrul sacralității. În opinia lui Mircea Eliade, mitul dezvăluie o
istorie sacră, conturată într -un trecut cu accent primordial care prezintă nașterea unei noi
realități care -l pune pe individ în relație cub Cosmosul pri n izbucnirea miezului
sacralității în lume. Eroul lui Eliade care nuanțează mitul lui Don Juan este Hasnaș
despre care George Călinescu spune că este un anti -seducător datorită faptului că
apelează la mijloace impure, negative, profane care distrug natura spirituală.95
Din substratul romanului putem înțelege ”caracterul abstract și explicativ al mitului care
evocă manifestarea creatoare a sacrului, cât și faptul că el dezvăluie un mister, un
adevăr, un sens sau un mesaj camuflat despre ceea ce este real sau semnificativ la care

93 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, p. 75
94 Fînaru, Sabina, Eliade prin Eliade , ediția a -II-a, Editura Univers, București, pp.217 -218
95 Băicuș, Iulian, Mircea Eliade, literator și mitodolog . În căutarea Centrului pierdut, Editura Universității,
București, 2009, p.233

40
nu pot ajunge decât «specialiștii sacrului» care depășesc, prin inițiere, limitele condiției
omului profan. ”96
Creator de mituri, Mircea Eliade ilustrează în romanul Nuntă în cer , mitul
androginului prin intermediul căruia cuplul de îndrăgostiți se regăsește în eternitate prin
împletirea sufletească a celor doi îndrăgostiți.
Celebru în Grecia Antică, mitul androginului pare a se reîncarna în fiecare ipostază
a poveștii de dragos te dintre Ileana și Andrei. Etimologia cuvântului „androgin” explică
fuziunea dintre bărbat și femeie întrucât „andro” înseamnă „bărbat”, iar „gyne”,
înseamnă „femeie”. Specificul acestui mit este sesizabil în vorbele lui Andrei care
dezvăluie cheia erotic ă a romanului prin descătușarea fețelor de prejudecăți și refacerea
unității pri mordiale a spiritului uman. Atât Ileana, cât și Andrei au nevoie unul de
celălalt, ei comunică în cheie erotică și se contopesc pe plan spiritual, cerul făcând
posibilă armonia deplină, perfectă a celor două suflete pereche. Iubirea care îi leagă pe
cei doi este departe de a fi încadrată în tiparele obișnuitului pentru că sentimentele devin
atât de pure încât cristalizează reflexiile celuilalt într -o oglindă simbolică în care ce i doi
îndrăgostiți identifică dimensiunea cosmică, spiritul eternității ce reunește sufletele într –
o singură ființă, conform mitului androginului. 97
Recurgând la străvechiul mit al androginului, traducerea lui în cazul romanului
Nuntă în cer , depinde de modul în care poate traversa realitatea pământeană. ”
«Desăvârșita integrare» de care este condiționată însăși ideea supraviețuirii, nu ar putea
fi deci concepută, plusează Mavrodin , decât ca «o mare îmbrățișare»(respectiv o
«împlinire îngereas că» desprinsă de orice «rădăcini pământești»), prin care omul să se
regăsească pe sine, într -o ființă cosmică, autonomă și eternă.”98Preferința Lui Eliade
pentru nume mitice se face simțită în denumirea personajului feminin, care poartă
semnul zeității Iana , perechea lui Ianus, cel cu două fețe99
Modul în care Ileana și Andrei aleg să își petreacă Crăciunul, resemantizează
romanul prin creionarea mitului christic, prin intermediul căruia cei doi înlocuiesc
nașterea, așa cum însuși Crăciunul, prin ese nța sa, o susține, cu moartea. Tandrețea
Ileanei în episodul pregătirii ornamentelor de Crăciun, al împodobirii bradului încărcat

96I Fînaru, Sabina, op.cit. , p.17
97 Ibidem , pp.215 -216
98 Pop, Ion, Dicționar analitic de opere literare românești , Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2002, p.
167
99 Gherghina, Felicia, Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul românesc , Craiova
, 2007, p.28

41
de dulciuri și înconjurat de jucării, stârnesc în Andrei teama de a fi tată, iar periclitarea
poveștii de iubire dintre cei doi începe în spiritul colindelor, texte cu substrat religios,
sacru, ce divid ego -ul Ileanei, aceasta hotărând să recurgă la avort, altfel spus, Ileana
înlocuiește nașterea cea sfântă prin moarte.100
Apropierile fizice dintre Ileana și Andrei ancorează în domeniul profanului convingerea
lui Andrei că iubirea ce îi leagă nu este deloc una obișnuită, sublunară. „Noi nu suntem
o pereche din această lume, încercai eu s -o mângâi. Destinul nostru nu se împlinește aici
pe pâmânt. Noi ne -am cunoscut numai în dragos te. Dragostea e raiul nostru, dragostea
fără fruct.”101Nici Ileana nu era o femeie obișnuită, iar Andrei explică cu lux de
amănunte acest lucru în scena slujbei din Vinerea Mare, când o altă ipostază a
feminității Ileanei prinde contur. Aceasta atinge paroxi smul tensiunii interioare,
exteriorizându -se printr -un plâns mistic, copleșitor ce atrăgea atenția tuturor, dar în
special, pe cea a lui Andrei ce vedea în ființa iubită înrădăcinarea spiritului cosmic,
oglindirea în mod inexorabil a întregului univers.
„ Răsturnând inocent schema , așa cum și -o reprezenta însuși Mircea Eliade,
ajungem la concluzia că Lena este ființa moartă pe care Ileana «o conține», ființa de
care ea fuge, motiv pentru care nici Mavrodin și Hasnaș nu sunt ființe radical diferite,
unul fiind epifania senectă, prelungită în moarte a celuilalt.”102Povestea lui Hasnaș,
anterioară celei a lui Mavrodin, descrie Bucureștiul în altă lumină, cea a imoralității, a
libertății duse la extrem. Prin apartenența la acest spațiu, Hasnaș își începe p ovestea ce
părea furată din carnetele unui Don Juan căruia neprihănita Lena îi apare în cale și care
are puterea de a -i schimba cursul vieții. Prin felul său de a fi, Hasnaș reflectă
reminescențe ale mitului lui Don Juan, unul dintre marile mituri europene ce se reflectă
în multe alte scrieri precum: Don Juan și Pândă la seducție de Nicolae Breban ; De la
seduction din universul francez al lui Jean Baudrillard, chiar și în publicații recente, de
exemplu, eseul lui Gabriel Liiceanu Despre seducție. 103

Cuplul Lena -Barbu redă imaginea profanului întrucât ambii trăiau într -o lume
supusă degradării morale, Lena devenind, cu adevărat, reticentă, temătoare, pesimistă.
Ea își găsește identitatea pierdută sub forma Ileanei când este trezită la viață de Andrei

100 Ibidem , pp.172 -173
101 Eliade, Mircea, Nuntă în cer, p.56
102 Borb élz, Ștefan, Proza fantastică a lui Mircea Eliade , Editura Biblioteca Apostrof, Cluj -Napoca, 2003, p.173
103 Băicuș, Iulian, Mircea Eliade, literator și mitodolog . În căutarea centrului pierdut . Editura Universității,
București, 2009, pp.139 -140

42
care, prin natura meseriei sale(om de litere, scriitor), o învăluie pe aceasta în mantia
spiritualității, sacrului. Andrei Mavrodin reprezintă, chiar prin originea prenumelui, o
ființă a spiritului întrucât „andre”, în grecește, înseamnă „ om”, căpătând astfel o valoare
simbolică.
În contradictoriu, Barbu Hasnaș reflectă profanul, marcând prin mentalitatea sa un
imperceptibil cataclism cosmic întrucât simte și este în totalitate convins că între el,
reprezentând planul terestru, și Ce r, reprezentând planul cosmic, spiritual, diferența este
remarcabilă. El consideră că bărbații atunci când iubesc sunt vrăjiți de o stare de
nebunie, de umilință sentimentală care ia naștere în afara sentimentului de iubire.
Hasnaș se încadrează în gnoză p rin crezul său ce stipulează faptul că iubirea umilește
deoarece diferența dintre acesta și Cer e mult prea mare, iar iubirea devine, în cele din
urmă, un capriciu al cosmosului.104 Hasnaș, întruchipare a profanului, mărturisește, cu
întristare, că este inca pabil să iubească îngerește, făcând sacrificii, jertfindu -se . Prin
crearea tipului de personaj cinic, experimentator precum Hasnaș, Eliade a demonstrat
nivelul de degradare a trăsăturilor cavalerești specifice unui Don Juan în condițiile
adaptării la real itatea vremii. Prin Hasnaș, suntem martorii pierderii esenței sacralității și
a zugrăvirii profanului în profilul individului modern care, așa cum consideră însuși
autorul, contribuie la laicizarea elementelor înconjurătoare și chiar a morții.
Moni ca Spiridon îi face un portret personajului masculin ilustrat de Barbu Hasnaș,
considerând că acest om de afaceri, trecut de vârsta inocentei încrederi în ideal, se
comportă asemenea unui Don Juan ce vede în căsnicie o modalitate de a organiza
eficient via ța intimă întrucât el visa la viitor alături de Lena.105
Drama trăită de femeia Ileana/Lena, poate fi explicată prin confruntarea perspectivei
creștine cu cea păgâne. Astfel, dacă în căsătoria cu Hasnaș, ca rod al pasiunii, Lena nu –
și poate ierta soțul pentr u greșelile sale înecate în egoism, ea însăși iubindu -l în manieră
narcisiacă, în prezența lui Mavrodin devine Ileana cea absentă, viața ei depinzând de un
ritual născut din vise și principii idealiste.
Lupta dintre sacru și profan , ca axe ale spiritualității umane, regăsim în episodul
primei întâlniri dintre Andrei și Ileana, în casa prietenului său Alexandru, cu ocazia
petrecerii. „ Și din toate aceste fragmente, profiluri, lumini, gesturi, fețe, glasuri, am
văzut deodată desprinz ându -se mâna Ileanei, palidă, cu degetele foarte lungi, aproape
transparente[…]Degetele mi s -au părut neobișnuit de însuflețite, parcă ar fi fost singurul

104 , Borb élz, Ștefan, Proza fantastică a lui Mir cea Eliade , Editura Biblioteca Apostrof, Cluj -Napoca, 2003, p.166
105 Spiridon, Monica în Caiete Critice , nr.1 -2, 1988

43
lucru viu printre toate acele fragmente de viață îmbulzite în salon.”106 Mâna ei reflectă
sacrul prin puritate, prin transparență, prin faptul că era o mână nelogodită, căreia i s -ar
fi potrivit un singur inel , cel care marca o nuntă cosmică. Analizând -o cu maximă
luciditate și interes, Andrei este convins că Ileana nu este o femeie obișnuită, cu una
parcă venită dintr -o altă lume, parcă din Cer. Un alt detaliu fizic care susține acest punct
de vedere se referă la parfumul Ileanei, ce nu inspira feminitate,ci prezența unor
metamorfoze spirituale cauzate de o fostă iubire chinuitoare, mistuitoare ce a
descompus ființa Ileanei, pierdută în grațiile sublimului. Primul dans dintre cei doi
îndrăgostiți întăresc latura gnostică a romanului prin oboseala inexplicabilă, resimțită de
Ileana, oboseală ce poate fi pricinuită de diferența dintre materie și spirit, di ntre profan,
reprezentat de cadrul petrecerii și sacru, reprezentat de trăsăturile Ileanei. „
Concentrarea îi purificase parcă trăsăturile , îi alungise obrazul, și o înfiorată tristețe îi
înroura fruntea. Mă privea ˗ de asta sunt sigur ˗ și cu toate acest ea privirile ei treceau
prin mine, atrase de nu știu ce țintă nevăzută, ascunsă, necunoscută și nebănuită de
mine.”107
Primele clipe de dragoste petrecute cu Ileana ascund o serie de elemente gnostice
prin faptul că prin aceasta, Andrei simte perfe cțiunea, înălțarea spirituală către Cer. „ În
clipele acelea fulgerate un mare Om cosmic și viu, creștea din taina și cu trupul
Ileanei”108. Scrierea cu majusculă a cuvântului „Om” căruia i se atribuie adjectivele
„cosmic”, respectiv „viu”, poate fi interpr etat ca simbol pentru energia catharctică,
pentru starea de beatitudine ce îl făcea pe Andrei să se piardă și să simtă că se poate
regăsi doar în Cer, ca spațiu al energiei totale, al veșniciei. Unirea carnală dintre cei doi
i-a adus lui Andrei senzația de cunoaștere a morții, o moarte desprinsă însă dintr -un rit
celest ce presupune desprinderea materiei din om și renașterea în împărăția cerurilor, în
lumina sublimului.109
Tot în domeniul gnozei, putem include și vestimentația Ileanei, așa cum este ea
percepu tă prin simțul artistic al lui Andrei. Hainele sale, prin tipul de croială, prin
culoare si broderii da impresia de creștinism, de ancorare în sfera nemărginită a
sacrului, aflată, în mod paradoxal, în cadrul profanului.
Despre modul în care se raportează Mircea Eliade la realitate din prisma sacrului și a
profanului, el însuși este de părere că, în prezent, omenirea asistă la deghizare a sacrului

106 Eliade, Mircea, Nuntă în cer , editura Minerva, București, 1986, pp. 11 -12
107 Ibidem , p.23
108 Ibidem, p.44
109 Borb élz, Ștefan, op.cit, pp.168 -170

44
în profan, dar și invers, așa cum se poate observa în cazul celor două cupluri ale
romanului Nuntă în cer în care personajul feminin face trecerea de la un nivel la altul
grație întâmplărilor care îi schimbă cursul vieții.
Sacralitatea, sentimentul religios reprezintă o atitudine a spiritului, nu este legat doar de
unirea sufletului cu divinitatea, ci, în special,de modul în care poate fi percepută lumea,
compusă din elemente cu valoare de simbol. Pentru Eliade, refugiul în cadrul sacrului
este o metodă de a combate profanul, de a căpăta acea libe rtate la care autorul visa încă
din timpul adolescenței. 110
Referindu -ne la personajul feminin, deducem faptul că Lena, adolescenta din
Bucureștiul anilor 20´, întruchipează latura profană, atât prin personalitate, prin
mentalitate, cât și prin sfera tem poral -spațială ce conferă orașului un aer desfrânat,
libertin. Totodată, același personaj feminin apare la 8 ani distanță, sub imaginea Ileanei,
femeia senzuală,hotărâtă și responsabilă de actele sale. Aceasta întruchipează sacrul
prin transformarea sa la nivel mental, spiritual, devenind acum obsedată de atingerea
absolutului vieții ce putea fi făurit prin două căi: nașterea unui prunc, respectiv
căsătoria. Cum acestea, în planul realității,nu se împlinesc, ele devin un semn mistic, pe
plan spiritual, în r omanul lui Andrei Mavrodin.

110 Țurcanu, Florin , Mircea Eliade. Prizonierul istoriei , Editura Humanitas,București,2007,pp.124 -125

45
Concluzii

Prezenta lucrare intitulată ”Ipostaze ale feminității în romanul Nuntă în cer de Mircea
Eliade”, prevede o analiză literară a ipostazelor feminine,a mitului iubirii, a motivului
cuplului reliefat de autor cu măiestrie artistică prin sondarea reacțiilor, id eilor, sentimentelor
din cele mai adânci zone ale conștiinței personajelor.
Pe baza informațiilor din capitolul 1 numit ” Nuntă în cer – receptare critică”, am constat
faptul că Mircea Eliade a cultivat în romanul Nuntă în cer principiile lui Gide în privința
tehnicii narative utilizate ce fac din această operă literară un metaroman, prin împletirea
creațiilor cu titluri identice ale autorului real , Mircea Eliade,și ale celui ficțional,Andrei
Mavrodin. Pătrunzând în sfera particularităților de co nstrucție a subiectului romanului,
observăm prezența ideii de unitate primordială a ființei umane, conform mitului androginului
a cărui esență explică titlul, dar și tema care înglobează sentimentul de iubire ce se poate
împlini doar la niv el ficțional, at emporal și aspaț ial. Conceptul de autenticitate, vizibil în
universul literar al romanului, micșorează raportul dintre realitate și ficț iune, îmbrăcând
povestirile celor două personaje – narator într -o nuanță confesivă ce presupune fidelitatea față
de prop riile experiențe de viață. În relatarea evenimentelor după legile subiectivității,
fluxul cronologic, temporal este abolit, poveștile celor doi fiind prezentate în manieră inversă.
Spațiul, coordonată simbolică crezului artistic eliadesc , reflectă căl ătoria inițiatică spre
Centru, aflat, în cazul nostru, în inima Bucureștiului, oraș îndrăgit de autor datorită paletei
mitologice bogate.
Din conținutul celui de -al doilea capitol numit ”Reconstruirea identității prin eternul
feminin” am dedus pen dularea relatării între mister și eros datorită creării unuia dintre cele
mai enigmatice personaje feminine din literatura română, întrupat aici în dubla ipostază a
personajului central al romanului și anume Ileana, respectiv Lena. Conturând sensul
sacram ental al existenței umane, eternul feminin domină întreaga narațiune sub forma
reflexiei în oglindă, instrument al cunoașterii ce permite împlinirea doar prin moarte, ”în cer”,
așa cum demonstrează motoo -ul biblic al romanului. Identitatea celor doi bărbaț i care își
dezvăluie unul altuia poveștile de dragoste, scrierea romanului cu același titlu de către
Mavrodin sub aspectul autoreferențialității, al ficțiunii în ficțiunea propriu -zisă, sunt formate
pe baza principiului feminin. In mod spectaculos, femeia din roman trăiește o idilă cu ambii
bărbați, la distanță de câțiva ani, ceea ce determină cititorul să constate aceeași identitate a
femeii transformate de trecerea timpului și de trăirile interioare cauzate de eșecul sentimental.

46
Cel de -al treile a capitol intitulat ” Nuntă în cer – oglindirea mitului în sfera sacrului și
profanului ”demonstrează vasta experiență mitică pe care Mircea Eliade o transpune literar în
romanul Nuntă în cer . Cartea are reiterat, în manieră modernă, mitul androginului preluat din
Dialogurile lui Platon și înrădăcinat încă din titlul romanului. Acesta pledează pentru
reface rea unității si desăvârșirea ființei umane prin comuniune erotică, dorind să recon stituie
omogenitatea primordială a spiritului uman. Mitul iubirii, cel al eternei căutări, mitul orfeic al
lui Dionysos care implică ideea dedublării creației, mitul lui Don Juan întrupat de Barbu
Hasnaș în ipostaza de seducător, toate acestea întăresc concepț ia artistică a autorului care
creează iluzia realității pin cuvintele, situațiile, împrejurările banale pentru unii, dar bogate în
esență mitică pentru alții.
În termenii relației sacru – profan, experiența de iubire trăită de cele două cupluri și filtrată in
conștiința acestora, descrie oscilarea între ceea ce corespunde purității spirituale și ceea ce
este învăluit în mreja lumescului, al întunericului exist ențial, iar acesta lipsă de
compatibilitate între dorințe, așteptări și idealuri determină înstrăinarea partenerilor și
destrămarea relațiilor.
Astfel, prin intermediul lucrării ”Ipostaze ale feminității în romanul Nuntă în cer de
Mircea Eliade” a m demonstrat influența eternului feminin, întruchipat de o singură eroină în
două versiuni erotice, în conturarea eului lăuntric al celor doi bărbați ce au trăit subjugați de
pragmatismul și efemeritatea unor aspecte ce au dezavuat iubirea ce nu putea ajun ge la
perfecțiune decât într -o altă dimensiune metafizică.

47
Bibiografie

•Băicuș, Iulian, Mircea Eliade, literator și mitodolog. În căutarea Centrului pierdut, Editura
Universității, București, 2009
• Borbélz, Ștefan, Proza fantastică a lui Mircea Eliade , Editura Biblioteca Apostrof, Cluj –
Napoca, 2003
• Călinescu, George , Istoria literaturii r omâne de la origini până în prezent , ediția a –II-a,
București, editura Minerva , 1986
• Eliade, Mircea, Nuntă în cer , editura Minerva, București, 1986
• Eliade, Mircea, Fragmentarium, București, 1939 în Eugen Simion, Mircea Eliade. Un spirit
al amplitudinii , editura Demiurg, București, 1995
• Eliade, Mircea, Memorii.1907 -1960, editura Humanitas, București, Ediția a doua, 1997
• Fînaru, Sabina, Eliade prin Eliade , ediția a -II-a, editura Univers, București, 2003
Gherghina, Felicia, Tipologia femini nă în opera literară a lui Mircea Eliade , editura Scrisul
românesc , Craiova , 2007
• Glodeanu, Gheorghe, Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Editura
Dacia, Cluj -Napoca, 2001
• Handoca, Mircea, Mircea Eliade și corespondenții săi , vol.II I, Ed. Criterion Publishing,
București,2007
• Handoca, Mircea, Mircea Eliade -Pagini regăsite -, Editura Lider, București, 2008
• Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe, editura Gramas, București, 1998
• Pârvulescu, Ioana, Alfabetul doamnelor , editura Crater, 1999
• Pop, Ion, Dicționar analitic de opere literare românești , Editura Casa Cărții de Știință,
Cluj-Napoca, 2002
• Reschika, Richard, Introducere în opera lui Mircea Eliade , editura Saeculum, 2008
• Ruști, Doina, Dicționar de simboluri din opera lui Mircea E liade , editura Coresi, București,
1998
• Simion, Eugen, Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii , editura Demiurg, 1995
• Simion, Eugen, Sfidarea retoricii. Jurnalul german , Editura Viitorul românesc, București,
1999
•Simion, Eugen, Mircea Eliade. Nodurile și semnele prozei, Iasi, Editura Junimea,, 2006
• Țurcanu, Florin , Mircea Eliade. Prizonierul istoriei , Editura Humanitas,București,2007

48
• Ungureanu, Cornel, Mircea Eliade și literatura exilului, editura Viitorul Românesc,
Bucureș ti, 1995

Reviste consultate

• Fântâneru, Constantin în Universul literar, Nr.15, 1939
• Perpessicius, Nuntă în cer, în România literară, nr. 472, 1939
• Spiridon, Monica în Caiete Critice , nr.1 -2, 1988
• Streinu, Vladimir, Nuntă în cer, în Timpul, nr. 7 19, 5 mai 1939
• Șuluțiu, Octav, Nuntă în cer, în România literară, nr.11, 1939