IDENTITATE, INTERCULTURALITATE, MULTICULTURALISM ÎN [615913]

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” , GALAȚI
FACULTATEA DE LITERE
MASTER
IDENTITATE, INTERCULTURALITATE, MULTICULTURALISM ÎN
LITERATURA ROMÂNĂ ȘI EUROPEANĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Proza lui Răzvan Petrescu în peisajul
literaturii române postmoderniste

Masterand: [anonimizat],
Prof. univ.dr.habil. Nicoleta IFRIM

2020

Cuprins

1.Introducere ………………………………………… …………….. ………………………. 1
2.Capitolul I – Peisajul literaturii române postmoderniste ………….. ………………. ……………..2
I.1. Direcții ale postmodernismului în literatura română……………… ……………. ……….2
I.2. Generația ’80………………………………………………….… ………………… …………8
I.3. Generația ’90………………………………………………………………………. ………………… ………….12
I.4. Generația 2000 – ,,douămiiștii’’ ……………………………………………….. …………………. ………..15
3. Capitolul II – Perspective critice asupra scrierilor lui Răzvan Petrescu. ,,Dosar ’’al
receptării critice ………………………………………………… ………… ………………………………….. …….19
4. Capitolul III – Ipostaze literare contemporane în volumul de proză scurtă
,,Mandarina’’ …………………………………………………………………….. …………………. ……………….33
5.Concluzii …………………………………………………………………………… …………………. ……………..40
6.Bibliografie …………….. ………………………………………………………… ……………………. …………..41

1
Introducere

Postmodernismul românesc a apărut într -un context socio -cultural și politic paralizat,
afectat de criza de identitate și conjunctura unui sistem comunist, având o influență
remarcabilă asupra activității literare a scriitorilor vremii. Fenomen preconizat c u mult înainte
de apariția sa propriu -zisă în spațiul românesc a fost analizat în numeroase creații ale criticilor
literari. Comparațiile și legăturile dintre postmodernismul occidental și cel românesc au
reprezentat multă vreme subiectul diverselor dezbat eri. În pofida controverselor create
conceptul de postmodernism a fost consacrat de tot mai mulți scriitori, permițând noilor
generații îndeplinirea proiectului de revoluție artistică.
Fenomenul permite scriitorilor să își redescopere propria biografie, s ă își îndrepte
atenția spre ființa umană, spre existența sa cu scopul de recâștigare a valorilor umane, de
reintegrare spirituală și recuperare a tradiției. Scriitorii postmoderni trăiesc în universuri
diferite în care interculturalitatea, libertatea, orig inalitatea, toleranța, amestecul stilurilor,
discontinuitate a și descentralizare devin valori dominante. Apariția postmodernismului în
literatura românească poate fi asociată cu anii ’80 odată cu apariția generației ’80, moment în
care viața literară român ească profită de un climat interectual și de un cult al personalității
diferit.
Lucrarea de față își propune realizarea unei panorame a literaturii române
postmoderniste, analizând de aproape debutul său odată cu apariția unei noi generații –
generația ’80, dar și modul în care acest fenomen își pune amprenta asupra generațiilor
viitoare – generația ’9 0 și generația douămiistă. Urm ătorul capitol prezintă perspectivele critice
asupra scrierilor lui Răzvan Petrescu, scriitor, dramaturg și editor al generației ’ 90. Acesta se
impune în peisajul literar postmodernist ca prozator, unul ,,furios și esențial ’’ (Dumitru Radu
Popa), ale cărui opere sunt asaltate de un stil tragic -absurd, inteligent și rafinat, original și plin
de umor negru. Scriitor de proză scurtă, un stil ce a pierdut de -a lungul timpului în fața
romanului, Răzvan Petrescu își realizează propriul gen de proză, o proză cu teme ușoare
autobiografice, pline de speranțe pierdute, parabole biblice reinterpretate și improvizații
libere. Numit de către istor icul și criticul literar, Alexandru Călinescu, ,,maestru al prozei
scurte ’’ descoperim importanța analizării ipostazelor literare în ultimul volum de proză scurtă
intitulat Mandarina . Volum cu ajutorul căruia Răzvan Petrescu revine după o perioadă de
douăz eci de ani, aducând un suflu nou și rafinat literaturii postmoderniste.

2
Capitolul I
Peisajul literaturii române postmoderniste

I.1.Direcții ale postmodernismului în literatura română

Postmodernismul românesc a devenit o realitate în a doua jumătate a anilor ’70 și a
continuat să existe până în prezent. Cu mult înainte ca termenul de ,,postmodernism’’ să apară
în literatura română se observa o schimbare în modul de a gândi și de a scrie literatură. Primul
care a utilizat noțiunea de ,,postmodernism’’ a fost Barbu Brezianu în articolul publicat în
Revista ,, Secolul 20’’ (1974) intitulat ,,Postmodernii americani – o traiectorie spre viitor’’,
urmat de alte intervenții teroretice semnate d e Mircea Nedelciu, Alexandru Vlad, Ștefan
Agopian, Gheorghe Crăciun, Ioan Lăcustă, Bedros Horasagian, Daniel Vighi, Cristian
Teodorescu, Adina Kenereș, Ioan Groșan, Gheorghe Iova, Gheorghe Ene, Maria Mailat,
Constantin Stan, Vasile Gogea, Carmen Francesc B anciu, Nicolae Iliescu, Viorel Marineasa,
Hanibal Stăncilescu, Emil Paraschivoiu si mulți alții.
Noile dificultăți și orientări ale prozei au fost semnalate de Mircea Nedelciu într -un
articol din anul 1980 în care dorea să facă o distincție clară între ,, realismului metodei de
transcriere’’ și ,,realismul atitudinii față de real’’1. Acesta atrăgea atenția atât asupra
dificultăților de clasificare a genurilor literare, cât și asupra narațiunii. În 1985 scriitorul
Cristian Moraru vorbește despre ,,impactul s ensibiltății postmoderniste’’ și prezintă o strânsă
legătură ,,între discursul narativ al reprezentanților generației ’80 și mărcile distinctive ale
scriiturii postmoderniste – denunțarea trucat -conspirativă a punerii în abis, a simbolisticii
textuale, a t extualizării, autodenunțul scriiturii și preferința pentru ironie și autoironie,
polifonia stilistică, intertextualitatea, paratextualitatea, citatul, interpolarea, aluzia culturală,
textul în text’’2.
Odată cu apariția noii paradigme, Revista ,,Caiete cri tice’’ (1986) publică un număr
întreg de dezbateri pe tema fenomenului de ,,postmodernism’’. Revistele ,,România literară’’,
,,Convorbiri literare’’, ,,Amfitetaru’’, ,,Orizont’’, ,,Critica’’, ,,Familia’’, ,,Asta’’, ,,Steaua’’,
,,Ateneu’’, continuă discuții le pe tema fenomenului, iar paradigma devine consacrată în
operele multori autori precum Mircea Cărtărescu, Radu G.Țeposu, Gheorghe Perian, Carmen
Mușat. Postmodernismul naște multe controverse, existența acestuia fiind intens discutată în

1 Carmen , Mușat, Strategiile subversiunii – Descriere și narațiune în proza postmodernă românească ,
Ed.Paralela 45, Pitești, 2002, pg. 66
2 Carmen , Mușa t, op.cit. , pg. 70 -71

3
contextul unui s pațiu paralizat și afectat de depersonalizare, de criza de identitate, de
conjunctura unui sistem comunist.
Corin Braga susține realizarea unei distincții a conceptului general de
,,postmodernism’’ și a conceptului de ,,postmodernism românesc’’3, iar Alexa ndru Mușina
insistă asupra găsirii unui concept adecvat realității și sancționează în articolul
,,Postmodernismul, o frumoasă poveste’’(1988) din Revista ,,Astra’’ ,,confuzia terminologică
iscată de frenezia cu care cuvântul postmodernism era invocat într -o serie de articole critice,
respinge orice tentativă de a vedea în trăsăturile specifice prozei optzeciste mărci ale literaturii
postmoderniste, convins că postmodernismul – așa cum e înțeles în Apus – poate descrie
anumite fenomene literare românești care sînt, însă relativ marginale’’4.
Conceptul postmodernității pare să se fi ivit la momentul potrivit, moment în care
generația ’80 putea să își asume acest termen și să le permită scriitorilor noii generații de a -și
implini proiectul de revoluție artistică, pe care și -l doreau. Mulți dintre teoreticienii români au
înțeles termenul de ,,literatură postmodernă’’ diferit. Ion Bogdan Lefter l -a perceput precum o
,,nouă sensibilitate’’, Mircea Nedelciu precum un nou ,,antropologism’’, Radu G.Țeposu
precum un ,,ro mantism întors’’, Radu Enescu ,,transmodernism’’, Simona Popescu
,,antimodernism’’, Gheorghe Crăciun ,,episteme culturale’’ și Vasile Andru precum o
,,antropogenie’’. Postmodernismul se caracterizează prin antropocentrism, biografism,
integrism spiritual, recuperare, textualism, sincronie stilistică, conștiință ironică și ludică, dar
și teoret ică. Trăsătură semnalată de Ortega y Gasset, antropocentrismul aduce în prim plan
renunțarea artistului la explorarea spațiilor transcendente și orientarea atenției sa le asupra
ființei umane și a existenței sale. În ceea ce privește biografismul, scriitorii redescoperă
valoarea propriei biografii, a întâmplărilor și situațiilor cotidiene, a sentimentelor simple,
metafizicul existând doar în realul de zi cu zi. Prin aces t fenomen artistul își îndreaptă atenția
spre ființa umană, spre existența sa, opunându -se dezumanizării, căutând o modalitate de
recâștigare a valorilor umane, de deschidere spre real către autentic.5 Postmodernismul devine
psihocentric, se axează pe aten ția oferită sufletului și pe transformarea cititorului, dorind
modelarea acestuia si creearea unei imagini textuale, unei proctopii.6
Reintegrarea spirituală și recuperarea tradiției, evidențiat de idealul romantic, element
uitat de modernism renaște prin fenomenul de postmodernism . Prin textualism,
postmodernismul reprezintă un ,,romantism întors ’’ recuperat, dar cu influențe culturale și nu

3 Corin , Braga, 10 Studii de arhetipologie -Postmodernismul literar românesc , Ed.Dacia,1989, pg.191
4 Carmen , Mușat, op.cit. , pg. 71 -72
5 Corin , Braga, op.cit., pg.194 -195
6 Corin , Braga, op.cit., pg.195 -196

4
religioase. Acest textualism implică diverse tehnici precum ,,metatextul, paratextul, hipotextul
și autorefența, înlocuirea metaforei cu metonomia, integrarea în text a conștiinței critice și a
discursului teoretic’’.7 În ceea ce privește conștiința ironică și ludică ,,Postmodernismul este
esențial, intelectualist, dar nu în varianta gravă, ci în cea ludică, plăcerea jocului o ia înaintea
valorii educative’’. Suprimarea ingenuității este realizată de către ironie, aceasta ,,controlează
îndeaproape mișcarea recuperatoare, împiedicând -o să fie una eminamente nostalgică și
dirijând -o către dialogul critic, către reflexi a trează’’. Prin aceasta paradigma se urmărește o
tranziție către democrație a publicului. Ea nu se mai adresează unei elite de inițiați, ci
,,folosind toate limbajele, procedeele, temele existente în sincronia sa lingvisticăși în
diacronia poeziei, va com unica, pe fragmente, cu cele mai diverse categorii de cititori; în fapt
publicul ideal al postmodernismului e cel al cunoscătorilor, degustorilor de umanioare’’.8
Postmodernismul occidental a fost o manifestare al pulsiunii concurențiale, în timp ce,
cel românesc a fost evidențiat de nașterea unei metode de individualizare generală, ce nu era
bazată pe poetici personale, ci mai degrabă pe atitudinea față de modul de scriere , de relația
cu cititorul și de viziunea asupra întregii lumii. Condus de contextul prezentat și de apariția
unui număr însemnat de opere postmodernismul literaturii române s -a evidențiat neîncetat.
Traducerea unor cărți ce accentuau acest fenomen (Lyotard, Linda Hutcheon, Steven Connor),
precum și apariția numeroaselor studii și teorii r ealizate de autori români (Liviu Petrescu,
Mircea Cărtărescu, Mircea Martin, Ion Bogdan Lefter) au dus la descrierea acestei literaturi
postmoderniste prin patru trăsături: ,,preferința pentru proza scurtă, postulatul autenticității și
al derizoriului, poe tica de tip non -mimetic și postulatul unui nou umanism”9. Aceste trăsături
au fost promovate de către Alexandru Mușina și Călin Vasile, dar nu au fost acceptate și
agreate de prozatorii optzeciști.
Atât Liviu Petrescu, cât și Gheorghe Crăciun revin asupr a conceptului de modernitate,
nemulțumiți de conceptul incomplet al postmodernității. Petrescu, inspirat de articolul lui
Frederic Jameson (,,Postmodernism or the Cultural Logic of Late Capitalism’’ -1991), afirma
necesitatea distincției între noțiunile de ,,primul modernism’’, ce include romanul științific și
realismul secolului XIX, și ,,marele modernism’’, ce prezintă ,,erodarea teoriei mimetice’’10.
Gheorghe Crăciun afimă în acest sens că ,,modernitatea ca model literar coerent își constituie
aproape simu ltan principalele caracteristici atît în poezia cît și în proza celei de -a doua

7 Corin , Braga, op.cit. , Ed.Dacia,1989 , pg.198
8 Radu G., Țeposu, Istoria tragică și grotească a întunecatului deceniu literar nouă ,Ed. Cartea Românească,
2006, pg.37
9 Carmen , Mușat, op.cit. , pg. 72 -73
10 Carmen , Mușat, op.cit. , pg. 73

5
jumătăți a secolului trecut’’ și descoperă trei puncte forte ale modelului poetic modernist:
,,cea tranzitivă, cea directivădenotativă, prozaizantă […], cea reflexivă (modelu l Hugo
Friedrich – Marcel Raymond – Carlos Bousono) […] și linia avantgardistă și expermentală,
manieristă și ludică în care se înscriu poeți ca Tristan Tzara, Pessoa, Raymond Queneau, Peter
Handke etc. ’’11
În ,,Notes sur l’état de postmodernité’’ Virgil Nemoianu încearcă o caracterizare a
fenomenului postmodernism prin două elemente centrale: ,,La centralité de l’élément
communication / mobilité; La société postindustrielle; La transition de la révolution de
Gutenberg […] au visuel télévisé et à la prés ence virtuelle; L’établissement de nouveaux
rapports entre les hommes et les femmes; La tension entre le globalisme et le
multiculturalisme; La conscience de soi, l’auto -analyse; La relativisation et l’incertitude des
valeurs; Le jeu parodique avec l’histo ire; Une religiosité postmoderne’’ .12
Matei Călinescu este de părere că una din trăsăturile fundamentale ale
postmodernismului ar fi un „eclectism rafinat”, iar „faptul că el pune sub semnul întrebării
unitatea și atribuie valoare părții în detrimentul întregului la acest sfârșit de secol ne
reamintește de «euforia decadentă» din anii 1880. Dar codul popular pe care îl utilizează într –
o manieră atât de bătătoare la ochi poate face postmodernismul să semene și cu kitsch -ul […].
Și, în sfârșit, postmodernismul poate părea uneori fratele geamăn al avangardei…”.13
Mircea Cărtăr escu afirma „Postmodernismul este epifenomenul cultural, artistic și, în
cele din urmă, literar al postmodernității, calitate în care el reflectă toate trăsăturile filozofice
și ideologice ale acesteia (…); el exprimă în orice caz, fie prin ruptură, fie prin continuitate, o
relație esențială, ombilicală între cele două mari curente de gândire estetică ale secolului
nostru”14. Din dorința de a -l completa, Corin Braga descoperă faptul că: „În linii generale,
diversele accepții date în parte în Occident post modernismului pot fi regrupate în două clase.
De o parte, se află cei care definesc postmodernitatea în termeni de descentralizare,
deconstrucție, dispersie, fragmentarism, precum Ihab Hassan, Lyotard, Baudrillard etc. De
cealaltă parte, cei care o imagine ază în termeni de pluricentrism, eclectism, toleranță,
coabitare, precum John Barth, U. Eco, G. Vattimo, G. Durand…”15.
„Eliberat de obsesia semnificațiilor și de tortura căutării adevărurilor absolute”, Mircea
Cărtărescu explică faptul că postmodernismul „pornește de la acceptarea lumii ca poveste, ca

11 În căutarea referinței – Eseul Între modernism și postmodernism , Ed. Paralela 45, Pitești, 1998
12 Virgil , Nemoianu, Notes sur l’état de postmodernité , în „Euresis”, nr. 1 -4/2009, pg. 23 -25.
13 Matei, Călinescu, Cinci fețe ale modernității , Editura Univers, București, 1995, pg. 259.
14 Mircea , Cărtărescu, Postmodernismul românesc , Ed.Humanitas, București, 1999, pg.363
15 Corin , Braga, op.cit. , pg.208

6
realitate «slabă», desfondată, pe care un eu la fel de iluzoriu o poate explora în toate direcțiile,
cu voluptate senzorială, ca pe o epidermă nesfârșită. Atitudinea umană fundamentală față de
lume devine ast fel una estetică, hedonistă. Această estetizare generală a lumii, substituind mai
vechea atitudine metafizică, este însoțită de o legitimare la rândul ei «slabă», contextuală și
consensuală, în care ideea de ființă devine, ca pentru Wittgenstein, inoperant ă: dacă există
cumva, despre ea trebuie, în orice caz, să se tacă. Acest fapt are consecințe vaste în privința
abordării estetice a fenomenului artistic. Trebuie spus că estetica însăși renunță la ideea de
valoare absolută, la noțiuni ca «geniu», «capodope ră» etc., și că, pe de altă parte, dintr -o
disciplină orientată către sens (în modernism fiecare text își conține sau își caută
interpretarea), ea tinde să devină una a «odihnei în obiectul estetic», una a ornamentului.”16
Postmodernismul reprezintă pentru marele critic literar Nicolae Manolescu un
modernism mai comprehensiv, poezia postmodernă împrumutând „criteriul poeticului”8 din
poezia modernă. În timp ce scriitorii moderni au realizat din poezie o expresie aproape pură,
scriitorii postmoderni au alung at toate barierele din calea expresivității, care, din punctul lor
de vedere, trebuie să fie șocantă, nu pură. Postmodernismul „coboară în stradă, merge la
manifestație”9; „este fățiș, nu secret, este agresiv, persuasiv, primitiv, nu retractil, muzical,
esoteric, enigmatic”10; e, în același timp, „ironic, histrionic, ludic și asianic.”17
Această paradigmă reneagă și distruge tiparele, stereotipul, cenzura, certitudinea,
cauzalitatea, ierarhia, permanența, înlocuindu -le cu, concepte ce au ca valori dominante
interculturalitatea, libertatea, originalitatea, toleranța, renunțarea la limite și granițe, amestecul
stilurilor, discontinuitate, descentralizare. Scriitorii postmoderni nu mai sunt în căutarea
profunzimea, ca în modernism, ci trăiesc în unive rsuri diferite, în care cunoașterea înseamnă
alunecare, „mângâiere” a suprafețelor, iar „procesul de coborâre a artei în cotidian a devenit
pervaziv”18 și totul se dizolvă în spațiul experienței umane obișnuite.
În viziunea lui Jean -François Lyotard, postm odernismul încurajează ideea de
fragmentare, de fracturare, de fluiditate, de multiplicitate, de pluralitate și, în schimb, critică
existența unor universalii monolitice. Postmodernul, spune Mircea Cărtărescu, „nu creează, ci
mimează, ia în derâdere, fant azează. Nu există pentru el valoare stabilă și inatacabilă. (…)
Postmodernul trăiește ironia cu atâta intensitate, încât ea, până la urmă, dispare, la fel de

16 Mircea , Cărtărescu, op.cit , pg. 65
17 Mircea , Cărtărescu, op.cit , pg. 173
18 Mircea , Cărtărescu, op.cit , pg. 66

7
pervazivă ca și aerul pe care îl respiri. Este un tip de ironie special, numit de Alan Wilde
ironie suspensivă.”19
În ceea ce privește regimul politic în timpul postmodernismului, putem discuta despre
cel comunist, cel care a încercat cu orice preț să îndepărteze viața culturală autohtonă, acesta
fiind adesea stopat. Rolul vieții literare era de a fi un instrument ideologic de manipulare în
cadrul unei societăți comuniste, având ca și consecințe un progres lent al literaturii și al
avântului spre postmodernitate. Mircea Cărtărescu susținea inexistența unei sincronizări între
postmodernismul românesc și cel occidental, însa Carmen Mușat susține faptul ca cel de -al
,,doilea modernism’’ al anilor ’60 -’70 este unul ,, defazat și nostalgic, atemporal și eclectic din
punct de vedere estetic, total apolitic prin refugiul în abstract și, în același timp paradoxa l,
extrem de politizat ca atitudine, dată fiind opoziția față de dogmatismul evident al realismului
social’’ în timp ce modernitatea interbelică este ,,genuină și sincronă cu cea universal datorită
existenței contextului democratic unde libertatea de gândi re și de expresie nu a fost pusă sub
monopol’’20.
Radu G. Țeposu remarcă faptul că „Poezia postmodernă, de care a vorbit, printre
primii la noi, daca nu cel dintâi, Alexandru Mușina, își recuperează omogenitatea nu in planul
iluziei, ci în acela al constiin ței creatoare. Liantul său e, cum am zis, ironia. Unii au văzut în
aceasta o probă a neseriozității, o persiflare a adevăratelor valori. Însă rolul ironiei în poezie
seamănă cu cel al unui duș rece. Nu mai scormonesc acum definiția ei, însă atitudinea iron ică,
departe de a fi o bagatela, dizolvă orice transcendență, sugerând o situare mai exactă a
poetului, fie în raport cu textul, fie în raport cu realitatea pe care o tatonează
[…]Desubstantializarea lumii fiind una din trăsăturile viziunii postmoderne, efortul acestei
literaturi se îndreaptă spre omogenizarea prin cumul, prin aglomerare, prin suprapunere.
Retorica, practica textuală egalizează totul și nu întâmplător imaginea de panoptic e foarte des
intâlnită. Fragmentele de real capătă sens doar în pro cesul descrierii, singurul mod de altfel de
a sugera o nouă ontologie’’21. Postmodernismul românesc se afirmă în poezie ,,ca o orientare
literară cu trasaturi asumate din perspectiva unui eclectism metodologic și procedural, ce
provine din influențe și ecou ri diverse, din asumarea unei poetici în mod programatic mobile,
disponibile la nou, la experiment, la spiritul ludic și ironic’’, iar ,,Cultivarea, în mod
programatic, a unei lucidități casante, ironice, spiritul livresc și instinctul parodic sunt mărcile
specifice ale acestei poezii ce proclamă primatul realului, al cotidianului, în dauna oricărei

19 Mircea , Cărtărescu, op.cit , pg. 101
20 Carmen , Mușat, op.cit. , pg. 96
21 Radu G.,Țeposu, op.cit. , pg.79

8
idealizări edulcorante, și proclamă de asemenea un statut de urgență al poemului, o stare de
criză perpetuă a unui eu liric ultragiat de manifestările precare a le unui real de o
concretitudine violentă, agresivă.’’22.
Apariția postmodernismului în literatura românească o putem asocia anilor ’80 odată
cu apariția generației ’80, moment în care viața literară românească profită de un climat
interectual și de un cult al personalității diferit. Cărtărescu evidențiază faptul că „lumea
comunistă a însemnat, într -adevăr, o înghețare a societății, în toate aspectele ei, în tiparele
depășite ale modernității, complicată până la nevroză de tribalism, naționalism,
totalitarism”23.

I.2.Generația ’80

Generația ’80 sau optzecismul este o noțiune aplicată de către criticii literari pentru a
defini fenomenul literar românesc, ce și -a făcut apariția la sfârșitul secolului trecut, moment în
care literatura era acaparată de sensibilitate și libertate interioară. Reprezentând un moment
important al literaturii, noțiunea de optzecism poate fi definită ca un moment istoriciza și
clasic. Marginalizarea, vânarea de către serviciile secrete și riscarea propriei libertăți nu i -au
oprit pe tinerii scriitori de a se întruni și de a pune bazele schimbării. Totalitatea restricțiilor
le-au întărit rezistența și pute rea de a crea o nouă realitate, un alt orizont. Scriitorii generației
’80 și -au dorit și au reușit reorientarea literaturii utilizând limbaje și viziuni noi. Scrierile
acestora au devenit pretexte pentru teoreticienii vremii precum Foucalt (teorii
poststru ctualiste) sau grupul Tel Quel (textualism). Aceștia evidențiază existența unui
program estetic unitar, o unitate în pluralitate, o legătură strânsă a tipurilor de discurs între
dialogism și pluralism. Generația ’80 a deschis calea în literatura română căt re ceea ce
reprezintă postmodernism: acapararea cititorului, jocul, ironia, ludicul, kitschul.
Nucleul generației ’80 a fost reprezentat de un grup de poeți, care alături de profesorul
Nicolae Manolescu au fondat timp de șapte ani ,,Cenaclul de Luni’’. Ace st grup a fost adesea
vizitat de scriitori precum Mircea Cărtărescu, Magdalena Ghica, Traian T. Coșovei, Ion
Stratan, Romulus Bucur, Liviu I. Stoiciu. ,,Cenaclul de Luni’’ a debutat în 1981 cu volumul
,,Aer cu diamante’’, realizând o colecție a poemelor lu i Mircea Cărtărescu, Traian T.

22Articol accesat la data de 24.03.2020 Postmodernismul românesc. Schiță recapitulativă, în
https://www.observatorcultural.ro/articol/postmodernismul -romanesc -schita -recapitulativa -2/,
23Mircea , Cărtărescu, op.cit , pg. 15

9
Coșovei, Florin Iaru și Ion Stratan, și a continuat să se afirme prin volumul ,,Cinci’’ condus
de Nicolae Manolescu, alături de Ion Bogdan Lefter, Alexandru Mușina, Bogdan Ghiu,
Mariana Marin și Romulus Bucur.
Pe de altă par te, un alt grup al Universității din București intitluat Cenaclul ,,Junimea’’
reunea alături de profesorul Ovid S. Crohmălniceanu numeroși scriitori textualiști precum
Mircea Cărtărescu, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Iova, Cristian Teodorescu, Gheorghe Ene,
Sorin Preda, Bedros Horasangian, George Cușnarenco sau clujenii Alexandru Vlad și
bănățenii Viorel Marineasa și Daniel Vighi, ce au avut ca model școala franceză a anilor ’70.
Poetica și direcția acestor scriitori va fi accentuată și condusă din 1980 în u rma apariției
volumului semnat de Adriana Babeți și Delia Șepețean -Vasiliu și intitulat ,,Pentru o teorie a
textului’’, precum și de volumele privind deconstuctivismul și poststructualismul ale lui
Gèrard Genette, Roland Barthes și Tzvetan Todorov. Acest g rup de scriitori, diferiți între ei,
dar cu o aceeași dorință de împrospătare a literaturii dau naștere în 1983 a unui volum intitulat
,,Desant ’93’’, cuprinzând o serie de proze ale junimiștilor.
Acest aer al inovației se răsfrânge și asupra Cenaclului „U niversitas”, condus de
Mircea Martin, și asupra revistei „Echinox” de la Cluj, condusă de Mircea Zaciu, dar și asupra
revistelor „Opinia studențească” și „Dialog” de la Iași, conduse de Alexandru Călinescu,
Cenaclului „Pavel Dan” și revistei „Orizontul” d e la Timișoara, condus de Livius Ciocârlie, la
„Cercul literar 19”, la colocviile de la Sighișoara și Piatra Neamț și la alți reprezentanți
străluciți ca Ion Pop, Marian Papahagi, Ion Vartic. Curajul de lua poziție în fața declinului
vieții publice și arti stice, formând „o mentalitate literară degajată de complexele generațiilor
anterioare și predispusă pentru dezbaterea autentică de idei”24, reprezintă meritul scriitorilor
generației ’80. Aceasta generație formată inițial doar din studenți va aduce o schimb are în
„toate achizițiile estetice ale postmodernismului euro -american, cu tonalitatea culturală
românească, (…), de la autoreferențialitate, autoexegeză și intertextualitate, până la fabulos –
oniric, parodic și fenomenologic”25, iar scriitori precum Mirce a Cărtărescu, Florin Iaru, Ion
Bogdan Lefter, Ioan Groșan, Mircea Nedelciu, Bedros Horasangean vor introduce o nouă
viziune în literatura românească.
Mircea Cărturescu descoperă o oarecare „sărăcie teoretică a criticii românești de
actualitate”26 întrucât s criitorii nu își asuma în totalitate practicile literaturii postmoderniste.
Aceasta afimație este confirmată și de Ion Bogdan Lefter în volumul „7 postmoderni:

24 Nicolae, Leahu, Poezia generației ’80 , Chișinău, Ed.Cartier, 2000,pg.37
25 Mircea, Cărtărescu ,op.cit , pg. 120
26 Mircea ,Cărtărescu, op.cit , pg. 147

10
Nedeliciu, Crăciun, Muller, Petculescu, Gogea, Danilov, Ghiu” precum că „către mijlocul
anilor ` 80 critica literară românească preia așa -zicând din aer termenul de textualism și -l
aplică fără nici un efort de elaborare conceptuală prozei noului val. […] Uimiți de aceste
tehnici nemaivăzute -nemaiauzite pe la noi, comentatorii au văzut în ele princip alul mesaj al
tinerei generații și au caracterizat -o ca atare”27. Gheorghe Crăciun îi contrazice de altfel,
susținând faptul ca „ar trebui să se accepte măcar acum că optzeciștii n -au fost parașutați în
spațiul românesc direct din poezia americană sau telqu elismul francez, cum s -a susținut în
câteva ocazii. Între afinitate și mimetism e cale lungă. Ideea sincronismului, în măsura în care
ea nu reprezintă un moft ci o reală asumare, se naște din interiorul unui câmp cultural, nu vine
din afară”28. Specific scr iitorilor generației ’80 este „o plăcere de a se autodefini continuu, de
a se reinteroga asupra propriei identități”29, ceea ce accentuează opinia lui Mircea A. Diaconu
precum că atât „câți scriitori postmoderniști, tot atâtea pledoarii pro domo sua și, dec i, tot
atâtea teorii asupra postmodernismului”30.
Manifestarea tardivă a scriitorilor generației ’80 a condus la dificultăți privind analogia
dintre postmodernism și această generație: manifestarea la o distanță de 10 -15 ani față de
literatura occidentală, lipsa unei societăți postindustriale, cu o realitate politică dezolantă și
lipsa informației reprezintă o carență a postmodernismului. Mai precis, în contextul unui
spațiu lipsit de o temelie economică, ideologică, socială și politică, spre deosebire de
societățile occidentale dezvoltate, avem de -a face cu un teritoriu bizar și atipic, o
(post)modernitate deloc dezvoltată într -o societate totalitară de tip comunist.31
Carmen Mușat nu neagă contribuția scriitorilor generației `80 la despărțirea de
neomodernis m afirmând „Cum nu cred că se poate pune semnul egalității între
postmodernism și optzecism, chiar dacă scriitorii generației `80 au avut o contribuție majoră
în impunerea termenului la noi, aventura scriiturii inițiată de reprezentanții Școlii de la
Târgo viște […] îmi pare a fi prima afirmare a unei conștiințe postmoderniste”32, iar Ion
Bogdan Lefter este de părere că apariția generației `80 s -a realizat odată cu apariția
postmodernismului: „Către 1980, a început să se simtă nevoia de altceva, au început să iasă în
prim-planul atenției operele care exploraseră atunci structuri textuale proaspete și, pe acest
fundal, s -a produs explozia unei generații tinere, care a afirmat din start imperativul unor

27Ion, Bogdan Lefter, 7 postmoderni: Nedelciu, Crăciun, Muller, Petculescu, Gogea, Danilov, Ghicu , Ed.
Paralelea 45, Pitești, 2 010, pg. 21
28 Gheorghe, Crăciun, în volumul Competiția continuă: generația ’80 în texte teoretice , Pitești, Vlasie, 1994
29 Nicolae, Leahu, Poezia generației ’80 , Chișinău, Ed.Cartier, 2000,pg.37
30 Mircea A., Diaconu, Poezia postmodernă, Brașov, Ed. Aula, 2002, pg.69
31 Mircea, Martin, Eseu Revista Euresis „Cahiers rumains d`etudes littéraires”, nr. 1 -2/1995, Notes sur l`état
de postmodernité.
32 Carmen , Mușat, op.cit. , pg. 99

11
schimbări radicale ale discursului literar, proclamând că tre mijlocul acestui deceniu,
inaugurarea curentului postmodern în cultura română”33. Atât criticul Gheorghe Perian în
lucrarea ,, Scriitori români postmoderni’’, cât și Nicolae Manolescu în lucrarea ,,Despre
poezie’’ atestă corespondența dintre cele două m anifestări.
Mircea Cărtărescu aduce în discuție două tipuri de postmodernism: unul ,,soft’’, care
este demonstrativ, ideolog, apolitic, ludic și imaginativ, și altul ,,hard’’ urmând a deveni parte
componentă a scriiturii în următoarea generație favorizând prozaicul și biografismul. Din
punctul său de vedere literatura nu face altceva decât sa estetizeze realul, să „a transforme
ideea dispariției artei în însăși sursa vitalității și supraviețuirii acesteia”34.
Distingerea fidelă a realului cu evenimentul conc ret va deveni noua viziune a
scriitorilor, literatura va reprezenta atât pentru marele Mircea Cărtărescu, cât și pentru alți
scriitori ai generației ’80 ,,un summum narrativ’’, o medie a limbajelor marcate de ironie și
autoironie, oralitate, luciditate îmb inate prin procedee ale intertextualității: „banalul, anodinul,
derizoriul discontinuul, fragmentarul sunt trecute prin filtre hiperlucide ale unei conștiințe
ironice, parodice, situate mereu în afara tabloului, conștiente din start de identitatea butafori că
a lumii, de inconsistența ei ontologică”35. Important va deveni acum textul și realizarea
acestuia, precum și diminuarea distanței dintre literatură și metaliteratură. Prioritatea
scriitorului va fi aceea de a deveni unul cu textul, de a -i da identitate, scriitorii generației
reușind să recupereze toate stilurile reflectând în final o nouă sensibilitate artistică. Textul
optzeciștilor se caracterizează prin ,, stilistica lejeră, oralitatea expresiei, ironia, ludicul etc.,
toate însă echilibrate printr -o consubstanțială dimensiune metaliterară, iar uneori de -a dreptul
teoretizantă. În plus, ceea ce voiește să mai exprime această poezie este libertatea interioară
absolută a individului ’’36 .
În ceea ce privește lirica generației ’80 criticul Radu G. Țeposu re alizează în opera sa
,,Istoria tragică și grotească a întunecatului deceniu literar nouă’’ o clasificare a vocilor
postmodernismului poetic în funcție de modalitatea artistică utilizată in operele lor. Acesta îi
distinge astfel în ceea ce privește cotidian ul prozaic și bufon pe Mircea Cartarescu, Traian T.
Cosovei, Liviu Ioan Stoiciu, Florin Iaru, Alexandru Mușina, în ceea ce privește manieriștii pe
Nichita Danilov, Ion Bogdan Lefter, Mariana Codrut; fantezia și abstractul este evidențiat de
către Ion Stratan, Matei Visniec, Aure l Pantea; interiozarea, patosul și sarcasticul este

33Ion Bogdan, Lefter, Introducere în noua practică poetică a proz ei, în Gheorghe Crăciun, Competiția
continuă. Generația 80 în texte teoretice , Ed. Paralela 45, 1994, pg. 223.
34 Mircea ,Cărtărescu, op.cit , pg. 120
35 Mircea A., Diaconu, Poezia postmodernă , Brașov, Ed.Aula, 2002,pg.75
36 Grigore , Canțâru, Totul pare un palimpsest (Interogații asupra funcționării intertextualității în literatura
română) , Chișinău, 2007,pg.135

12
reprezentat de Ion Muresan, Mariana Marin, Marta Petreu; criticismul teatral și comedia
literaturii este pusă în valoare de către Petru Romosan, Daniel Corbu, Mircea Petean, iar
sentimentalii rafinați pre cum Romulus Bucur, Aurel Dumitrascu și Dumitru Chioaru aduc un
avânt nou literaturii românești.
Proza acestei perioade este caracterizată de textualism. Experimentele asupra
textului, concepția scrierii ca un spațiu unic de manifestare existențială, atrag o nouă
perspectivă asupra realului. Acum este privită ca un univers, ale cărui proprietăți sunt relative
și în niciun caz absolute. Anumite percepții ale textului și ale existenței derivate devin
caracterizate perpetuă formare și deformare al textului o ptzecist . În ceea ce privește impactul
imediat asupra cititorului, întreruperea procedurilor formaliste, scriitorii folosesc
îmbunătățirea unei realități pentru a face imaginea unei lumi „mai realistă”, mai clară și „mai
obiectivă”. O caracteristică specia lă a fenomenului universal al postmodernității a fost creată
de apariția biografiei prin proiectarea diferitelor niveluri de ascultare în text. Trebuie
menționat faptul că optzecismul poetic și prozastic are aspectul tranziției artistice și a fost o
punte de legătură către postmodernitatea „curată” (M. Cărtărescu) încă de la începutul anilor
nouăzeci.

I.3.Generația ’90

Critica literară românească a privit mereu cu reținere existența unei generații
nouăzeciste în urma impactului generației ’80. Conceptul de ,,generația ’90’’ a fost unul
controversat, fiind caracterizat prin lipsa omogenității și a descentrării, datorită existenței
numeroaselor centre de popularizare precum cele din București, Cluj, Timișoara și Iași.
Având în vedere manifestările politice de mare importanță, precum prăbușirea comunismului,
literatura românească cunoaște direcții complet diferite: dispariția cenzurii, ce a dus la situația
mult așteptată de scriitori și anume aceea de a scrie și de a publica liber. Aceste condiții
dinamice vo r schimba destinul scriitorilor și al textelor. Valorile tradiționale pe bază cărora a
funcționat până la momentul actual literatura se vor dizolva odată cu dispariția cenzurii și va
conduce către o confuzie de valori, ce va persista în spațiul cultural.
Primele idei legate de generația ’90 au fost cele referitoare la încadrările
generaționiste, iar printre cei care au renunțat la optzecism îi distingem pe membrii grupării
Suplimentul ,,Nouăzeci’’, revista ,,Luceafărul’’ și Cenaclul ,,Universitas’’. Acestor a li se vor

13
alătura și de scriitori din jurul Suplimentului ,,Nouăzeci’’, revistei ,,Luceafărul’’, editurii
,,Phoenix’’ și ,,Direcția 9’’.
Distingem așadar două direcții ale acestei generații: -scriitori, care făceau parte din
Cenaclul condus de Mircea Mar tin, unde descoperim nume cu o influență puternică precum
Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Paul Vincius, Horia Gârbea, dar și scriitori precum Simona
Popescu, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea, formați în cadrul ,,Grupului de la
Brașov’’.
În ceea ce privește discursul poetic se observă o desprindere clară de structurile
moderniste și o apropiere a poeților postmoderni de stilul biografic și dimensiunea prozaică,
de oralitate, de expresivitate și de limbajul cotidian – ca urmare a dispariției cenzuri i. Un nume
adesea auzit după 1989 este cel al lui Ioan Es. Pop. Mulți critici sunt de părere că generația
’90 „nu există ca atare, ca fenomen cu diferență specifică! Structurile literare ale primului val
românesc postmodern sînt abia în curs de stabilizare , încât, obiectiv vorbind, nu este încă
posibilă apariția altor structuri noi.”37
Mircea Cărtărescu afirmă faptul că membrii ,,Grupului de la Brașov’’ sunt adepții
poeziei ,,brechtiene’’, asemeni poeților germani. Stilul lor este simplu și sofisticat, alter nând
registre joase cu inserții culturaliste. Simona Popescu și Andrei Bodiu sunt reprezentanții de
seamă a formei poetice brașoveniene, Caius Dobrescu fiind înclinat mai mult spre proză și
eseu. Poeziile lui Bodiu sunt caracterizate printr -un ,,orginal bi ografism american ’’, aristicul
și antiartisticul fiind marca de recunoaștere a poeziilor semnate de Simona Popescu38.
Aceasta oferă o replică la ,,poezia modernismului târziu’’ spunând faptul că ,, „o poezie
implicată, model de acțiune și comportare în cad rul acestei lumi, soluție existențială
individuală, dar și colectivă; imaginar al realității contingente și colective; asumare
deliberată a lipsei de specializare; discurs sentimental (tară sentimentalism), natural, sincer
(fără gafe estetice și pla titudini), individual (tară anecdotică), etic fără eticisim; analogia de tip
simbolic, structural, emblematic, implicând întregul; poezia ca mod al sincerității;
subiectivitatea ca model total al ființei, cu toate laturile ei, inclusiv cea socială;
fragmentarism, sinergie, armonic, centripet”39 .
Poeți și prozatori ai secolului al XIX -lea, precum Ion Manolescu, Fevronia Novac,
Alexandru Pleșcan și Andrei Zlătescu au realizat un grup estetic printr -un ,,Manifest al

37 Ion, Bogdan, Lefter, Postmodernism: Din dosarul unei „bătălii” culturale , Editura Paralela 45, Pitești, 2012,
pg.182
38 Mircea ,Cărtărescu, op.cit , pg. 464 -466
39 Simona, Popescu, Sensul poeziei, astăzi, în revista „Dialo g”, nr. 12l -l22/1987

14
Clubului Literar’’, însă nu au formulat p rincipii prin care să se poată deosebi de optzeciști.
Dan Silviu Boerescu realizează, avându -l drept model pe Ihab Hassan un nou tabel cu
caracteristici contrastante, iar Ion Manolescu critică dogma existentă, textualismul și
epuizarea manieristă.
Ion Mano lescu, un mare teoretician al postmodernismului românesc, descoperă o
treaptă ,,mediatică’’ a anilor ’90 caracterizată de o ,,viziune virtuală și fractalică a lumii și
uzarea de noi medii de comunicare și tehnici aferente’’40. Acesta studiază comics -urile,
cartoon -urile, ficțiunea, kitsch -ul și societatea, și reușește să transpuna prin romanul său
,,Alexandru’’ o poveste cu o structură reală, dar a cărei aspect duce către un joc de calculator.
Acesta utilizează tehnici precum imageria virtuală, simulările tr idimensionale, ilustrația
fractală, jocurile interactive, compresia digitală, colaborarea directă cu computerul, proza
acestei „noi sensibilități” regăsește sinesteziile simboliste, onirismul suprarealist și fantasmele
Pop-Art, transformând lectura într -un act de seducție și de hipnoză vizuală. Trebuie arătat că
realitățile virtuale explorate de arta cibernetică au același efect de demolare a principiului
realității și a sentimentului de consistență existențială ca și viziunile psihedelice din arta de
inspi rație „șamanică” a anilor ’60 -’70.41
Anii 1900 fac posibilă apariția unor cărți experimentale ale optzecismului, ce nu au
fost publicate înainte de prăbușirea sistemului comunist și fac remarcabilă apariția romanului
colectiv, atât de reprezentativ pentru t ehnicile prozei postmoderniste. Apar volume scrise în
perioada comunismului, înaintea căderii acestuia, precum ,,Femeia în roșu’’ de Mircea
Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, Volumele I și II ,,Adio! Europa ’’, ale lui
I.D.Sârbu, romane ce surprind într-o manieră critică momentele dureroase din timpul
regimului comunist. Proza anilor ’90 este caracterizată de diversitatea modalităților de
comunicare, de îmbinarea noilor genuri precum science -fiction și thriller. Memorialistica și
jurnalele atrag tot mai mult interesul non -literaturii, iar literatura în sine începe să se afirme
timid în ceea ce privește eroticul.
Literatura anilor ’90 reprezintă un răspuns tardiv și rebel contra perioadei comuniste.
Aceasta capătă dimensiuni haotice, iar eterogenitate a acesteia este intens discutată. Mircea
Cărtărescu oferă două direcții ale literaturii postcomuniste și anume: „prima e o cale
mimetică, în care literatura se camuflează […] luându -și drept model lumea show -biz-ului, a

40 Mircea ,Cărtărescu, op.cit , pg. 468
41 Corin , Braga, op.cit. , pg.220

15
reclamei, a culturii populare [… ] a doua este una antimimetică și optează pentru antispectacol,
anticultură, antiintelectualism, antihedonism”42.
Iulian Boldea precizează totodată faptul că „dacă optzeciștii au scris într -o epocă
dominată de dogmatism și de aberația totalitarismului, fiin d siliți adesea să recurgă la practici
scripturale ascunse, aluzive, subversive, într -un demers de supraviețuire spirituală, dar și să -și
asume modelul unei exemplare solidarități, scriitorii nouăzeciști s -au afirmat după 1989 (chiar
dacă au scris și mai î nainte), în condițiile unei totale libertăți de expresie, ce și -au pus
amprenta și asupra modalităților estetice, asupra strategiilor scriiturii ori asupra posibilităților
de asumare a realului și a propriei condiții”43

I.4. Generația 2000 – ,,douăm iiștii’’
După anii 1900 literatura românească prinde contur în contextul apariției în spațiul
literar al ,,generației 2000’’, o generație ce va deosebi literatura comunistă de contextul actual
literar. Rădăcinile acestei generații se află în diverse Cenacluri, ce și-au desfășurat activitatea
în diverse locuri neinstituționalizate, precum ,,Euridice’’, coordonat de Marin Mincu,
,,Litere’’ condus de Marius Ianuș și preluat apoi de Mircea Cărturescu. Aceștia realizau
dezbateri cu referire la programe teoretice precum fracturismul, utilitarismul, deprimismul și
performantismul. Fracturismul lui Marius Ianuș a fost adesea asociat generației 2000, deși nu
putem identifica această promoție cu astfel de avandgarde.
Andrei Terian aduce lămuriri privind termenul de ,,genera ție’’: „Ideea de generație
literară nu înseamnă, cum se mai spune […] că o sumă de oameni născuți în același timp scriu
la fel […]. Firește că nu sunt excluși anumiți factori obiectivi de la asumarea valorilor
generației prin acte deliberative până la existența unui cadru latent, dar aceasta nu înseamnă
că generația precedă creația ci doar că un grup de scriitori contemporani prezintă un număr
suficient de elemente comune (programatice dar mai ales literare) astfel încât să se poată
vorbi despre ei ca d espre un întreg”44. Scriitorii anilor 2000 sunt vocalici și efervescenți, iar
dorința de afirmare îi va conduce către realizarea unor manifeste literare cu scopul de a -și
căuta conștiința. Aceste manifeste vor avea ca și consecință atragerea atenției asupra noului
fenomen din spațiul literar românesc.

42Mircea, Cărtărescu, op.cit , pg. 478
43Iulian, Boldea, De la modernism la postmodernism , Târgu -Mureș, Editura Universității „Petru Maior”,
2011,pg.49
44 Andrei, Terian, „Esențială pentru noua generație este schimbarea fronutului de luptă. Miza milenariștilor
pare a fi doar subsidiar literară” în Caiete Critice nr. 2 -3/2005 , pg. 124

16
Principala trăsătură a acestei generații, radicalismul, este comentată de criticul
Octavia Soviany astfel: „contestația în exces a poeților 2000 ni se înfățișează […] ca unul
dintre fenomenele metastatice c e caracterizează orizonturile nihilocentrice ale apocalipticului.
Această contestație își are finalitatea doar în ea însăși, e hipertelică, se manifestă ca o formă
particulară a extazului acea calitate a oricărui corp care se rotește în jurul propriului si ne până
la pierderea sensului și care strălucește apoi în formă pură și vidă”45.
Noua generație prezintă o literatură total diferită de cea, care inițial a reprezentat
un instrument de propagandă a regimului comunist. Literatura noii generații se axează pe
reperele culturii media, iar în ceea ce privește aspectul cultural, scriitorul se îndreaptă spre un
anumit tip de public, de scriere, de text, deseori la indicațiile editurilor. Paul Cernat, unul
dintre criticii de seamă ai generației 2000, și -a exprimat dorul de literatura clasică, ceea ce a
dus la diverse reacții din partea contemporanilor săi: „Fără îndoială nici gusturile publicului,
nici oferta de modele literare nu mai sunt ce -au fost, valoric vorbind. Una e să ai drept repere
pe Balzac, Flaubert, Z ola, Dostoievski, Cehov, Proust, Gide, Woolf, Papini, Faulkner,
Marquez, Borges, Barth, alta e să juri pe Burroughs, Palahniuk, Breaston Ellis, (sic!), Pascal
Bruckner sau Amélie Nothomb”46. Criticul pune în evidență sincronizarea literaturii române
cu cea occidentală și accentueaza faptul că aceasta este într -o permanentă schimbare:
modificarile aduse tipului de text, de lectură, de receptare a cititorilor.
Vocea noii generații se face auzită prin diverse manifeste, ce promovează o nouă
estetică și o nouă restructurare socială. Printre primele manifeste se număra cel al lui Marius
Ianuș și a lui Dumitru Crudu, intitulat ,,Manifestul fracturist’’, fiind completat de altfel de
cele opt numere ale revistei ,,Fracturi’’, în care diverși scriitori publică atât p oezie, cât și
proză. Fracturismul susținut de către Marius Ianuș deformează valorile atât în domeniul
sociocultural și psihologic, cât și în domeniul estetic și politic, având chiar inițiative
revoltătoare. Prin acest manifest se dorește „reflectarea lite rară a unei realități noi” și cultivă,
în opinia lui Eugen Simion, expresia unei „revolte a revoltei”: „totul este luat în răspăr și toate
cenzurile (morale, lingvistice, estetice) sunt abolite cu o radicală și, deseori, delicioasă
impertinență juvenilă”47. Se deosebește așadar în concepția teoreticianului avangardismului

45Octavian, Soviany, Cinci decenii de experimentalism , Compendiu de poezie românească actuală, vol.al II -lea,
Lirica epocii postcomuniste, Editura Casa de Pariuri Literare, 2011, București, pg. 82
46 Paul, Cernat, Puncte din oficiul pentru literatura tânără, în Observa torul Cultural, 2008, august
http://www.observatorcultural.ro/articol/puncte -din-oficiu -pentru -literatura -tinara -2/ 24.03.2020
47 Eugen , Simion, Fracturis mul, Caiete Critice, nr. 2 -3, 2005, pg. 3

17
Ion Pop, o asemănare cu generația optzecistă privind negarea neomodernismului poetic al
anilor ’60.48
Deși ,,Manifestul fracturist’’ a avut o audiență numeroasp și un puternic impact
asupra spațiului literar romanânesc, acesta nu a fost singurul manifest al vremii. Distingem
așadar ,,Manifestul utilitarist’’ al poetului Adrian Urmanov, ,,Manifestul performatist’’
semnat de Claudiu Komartin și „Deprimismul” publicat de Gelu Vlașin. Ionuț Chiv a
completează ulterior manifestul lui Marius Ianuș cu aspecte privind proza, deși rămân doar ca
aspecte teoretice. Aceste manifeste au dorit conturarea unor noi identități prin refuzul tiparelor
și odată ajunși la maturitate, atât fracturiștii, cât și util itariștii ți -au contrazis poziția inițială.
Durata acestor manifeste a fost una extrem de scurtă, dar ele au avut un impact important și
puternic în istoria noii generații.
Literatura douămiistă a fost subiectul numeroaselor dezbateri în diverse articole și
publicații, ce aveau să descopere și să analizeze tematica și caracteristicile sale. Toate acestea
au condus spre apariția unei noi antologii realizată de Daniel D. Martin și intitulată „Poezia
antiutopică, o antologie a douămiismului poetic românesc”49.
Revista ,,Caiete Critice ’’ publică în 2005 două numere privind fenomenul noii
generații. Numeroși critici contemporani, precum Daniel Cristea -Enache, Paul Cernat, Alex.
Ștefănescu, Andrei Terian, Bogdan Alexandru -Stănescu, Florina Pârjol, Marius Chivu,
Nicolae Bârna sau poeți Claudiu Komartin, Adrian Urmanov, Dominica Drumea, Elena
Vlădăreanu, Gelu Vlașin, s -au raportat la problematica paradigmei și au încercat să gasească
răspunsuri clare.
Bogdan -Alexandru Stănescu remarcă: „Cred că există o foarte clar ă continuitate cu
generația ’90, în sensul cultivării unei (auto)ironii amare, dar și cu poeți ca M. Ivănescu, Ion
Mureșan sau Gellu Naum”50. Ștefania Mincu este de părere că „Se vede în primul rând, că
noii veniți în preajma anului 2000, se deosebesc de o ptzeciști și că au afinități mai mari cu
nouăzeciștii” în pofida faptului că „nouăzecistii nu sunt totuna cu ei, deși par a -i continua:
sunt tandri, sentimentali, autopersiflanți, concilianți…”51.
Cu toate acestea părerile criticilor din generațiile mai vechi sunt negative. Îi
menționăm astfel pe Nicolae Manolescu, care consideră literatura generației douămiste ca
fiind o ,,literatură egoistă și egocentristă, senzuală, superficială, interpretând libertatea

48 Ion, Pop, Bilanțul douămiismului, revista Vatra, nr. 9/2009, pg. 26.
49Daniel D., Martin, Poezia Antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc , Pitești, Ed. Paralela
45, 2010
50 Bogdan -Alexandru, Stănescu, Această generație are trăsăturile de caracter ale unui grup revoluționar ,
Caiete Critice 2-3, 2005, pg. 119
51 Ștefania, Mincu, Poezia tânără. O nouă generație? , Tot în jurul generației 2000 , Caiete Critice

18
cuvântului ca pe o libertate a expresiei, de unde spectrul frecvent pornografic’’52, dar și pe
Dan C.Mihăilescu, critic optzecist, diferit ca și opțiuni estetice, care aduce în discuție,,revolta
de limbaj’’, dar și ,, deprimismul, mizerabilismul, pansexualismul si egocentrarea
patologică’’53 a douămiștilor . Aceștia dezaprobă atitudinea tinerilor scriitori, centrarea pe eu,
înlăturarea socialului și accentuarea sexualității. În contextul unei liberalizări atât sociale și
culturale, cât și literare, tinerii douămiști doresc să marcheze atitudinea revoltătoare și rebelă
față de vechile mentalități întreținute de regimul comunist. Textele tinerilor scriitor sunt
caracterizare de dezinhibare și asumare, idee susținută de altfel de către Andrei
Terian:,,Esențială pentru noua generație este schimbarea frontului de luptă. Miza
milenariștilor pare a fi doar în subsidiar literară’’ 54
Literatura noii generații se axează și pe prezentism, de unde apariția peisajului
online, ce duce la dezvoltarea și evoluția continuă a poeziei și prozei literare românești.
Existența de zbaterilor, a dialogurilor cu cititorii, a blogurilor și a articolelor, caracterizează
actuala literatură ca fiind permisivă și inestetică, dar totodată plină de noutate. Generația
douămistă șochează prin cotidianul pur, prin gesturile elementare ale vieți i de zi cu zi, dar și
prin refuzul și distanțierea dramatică de tot ce a însemnat cândva regim comunist, ducând
astfel spre un refuz al trecutului.

52 Nicolae, Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură , Ed.Paralela 45, Pitești, 2008,
pg.1453
53 Dan C., Mihăilescu, Literatura română în postceaușism.II.Proza. Prezentul ca dezumanizare , Ed.Polirom,
Iași, 2006, pg.16
54 Andrei, Terian, Caiete critice nr.2 -3(208 -209), 2005, pg.84

19
Capitolul II
Perspective critice asupra scrierilor lui Răzvan Petrescu. ,,Dosar ’’al
receptării critice

Eugen Simion îl prezintă pe Răzvan Petrescu (20.IX.1956) în Dicționarul general al
literaturii române ca prozator și dramaturg, fiu al asistentei Elena Popescu și al medicului
Radu Petrescu. Acesta studiază școala elementară la București, liceul și absolvă în 1982
Facultatea de Medicină. Timp de cinci ani, Răzvan Petrescu își desfășoară activitatea într -un
dispensar din județul Dâmbovița, alegând ulterior să se ocupe exclusiv de marea sa pasiune –
scrisul. Între anii 1990 -1994 Răzvan Petrescu devi ne redactor al revistelor ,,Cuvântul’’ și
,,Amfiteatrul’’, activând la Editura Litera și mai târziu în cadrul Grupului Editorial All.
Colaborează de -a lungul timpului prin scrierea de articole în diferite secțiuni ale revistelor
,,România literară’’, ,,Luc eafărul’’, ,,Contrapunct’’, ,,Vatra’’, ,,Viața românească’’, ,,Arc’’,
,,Arca’’, ,,Dilema’’. Prima sa apariție editorială are loc odată cu volumul colectiv de proză
scurtă Debut’86.55
Istoria literaturii române contemporane a Academiei Române oferă un tablou asupra
imaginii lui Răzvan Petrescu în capitolul Renaștere confuză făcând parte din sfârșitul
generației 80’ – generația 90’. Răzvan Petrescu se impune în peisajul literaturii
postdecembriste abia după anul 1989 cu volumul de proză scurtă Grădina de Vară în cadrul
editurii Cartea Românească pentru care primește Premiul Fundației ,,Liviu Rebreanu’’. Acesta
continuă să scrie volume de proză scurtă printre care menționăm volumul Eclipsa , apărut în
anul 1993, pentru care primește Premiul orașului Târgoviște; v olumul Într-o după -amiază de
vineri , apărut în anul 1997, pentru care primește Premiul Cartea Anului la Salonul Național de
Carte de la Cluj, Premiul ASPRO pentru cea mai bună carte a anului și Premiul pentru Proză
al Asociației Scriitorilor din București; volumul Mici schimbări de atitudine , Editura Allfa din
anul 2003, ce cuprinde o selecție din întreaga operă a scriitorului; volumul Rubato , 2011;
volumul Variațiuni pe o temă de Vater -Puccini din 2013 având ca și structură interviuri în
proză, precum și v olumul Mandarina , apărut la Editura Curtea Veche Publishing în 2017

55 Eugen, Simion, (coord.), Dicționarul general al literaturii române, P -R, Ed. Univers Enciclopedic, București,
2004, pg.219 -220

20
pentru care primește Premiul ,,Observator cultural’’, Premiul Național pentru Proză ,,Ziarul
Iași’’ și Premiul Iocan pentru cea mai bună carte de povestiri.56
Răzvan Petrescu scrie și volum e de teatru precum volumul Farsa apărut în anul 1994,
pentru care primește premiul UNITER, volumul Primăvara la bufet apărut la Editura
Expansion în 1995, pentru care primește Marele Premiu la Concursul Național de
Dramaturgie ,,Camil Petrescu’’, ediția I și premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor.
Atenția scriitorului se concentrează și asupra volumelor de publicistică și jurnal, precum
volumul Foxtrot XX , apărut la Cartea Românească în anul 2008, pentru care primește Premiul
pentru proză oferit de Radio România Cultural; asupra volumelor epistolare, precum volumul
Scrisori către Mihai apărut în anul 2004, dar și asupra volumelor de critică ficțional -literară,
precum volumul Ursulețul lui Freud , apărut în anul 2015.
Răzvan Petrescu a fost inclus în patru antologii de proză scurtă, dar și în manualele de
limbă și literatură română pentru clasa aX -a, publicate de către Editurile Univers, Paralela 45
și Rosetti. Acesta a fost tradus în Israel (Editura Nymrod, 2007) și în Spania (Editura El
Nadir, 201 0).
Descoperit și condus de către criticul și teoreticianul literar Mircea Martin, Răzvan
Petrescu este unul dintre cei mai mari autori pentru care scrisul reprezintă atât o bucurie, cât și
o disperare, scrisul schimbându -l sau descoperindu -l pe autor.57 Ca prozator Răzvan Petrescu
este unul dintre cei mai prețioși la vedere, operele sale apar rar, însă reușesc să atragă succesul
neașteptat și să îi surprindă pe criticii literari ai vremii. Analiza dosarului critic privind
perspectivele critice asupra scr ierilor lui Răzvan Petrescu va fi realizată conform criteriilor
generaționiste, a realităților dinainte de anii 90’, precum și celor după anii 90 ’, dar și conform
apariției cronologice a operelor sale.
Criticul Ion Simuț analizează raportul dintre imaginar și real, visul reprezintă un ,,act
creator’’ în încercarea umanului de a se sustrage realității ,, faptele trăite fiind simulate prin
exercițiul onoric’’58. Criticul își pune speranța ,,într -un destin scriitoricesc de excepție, pentru
care probabil fascina ția imaginarului , poetica visului vor concura serios fascinația
realului’’59.
Proza lui Răzvan Petrescu este adesea comparată cu cea a lui Daniil Harms și
Raymond Carver întrucât ,,polimorfia stilistică a prozei sale trece, brusc sau prin finețuri

56 Alex, Ștefănescu , Istoria literaturii române contemporane (1941 -2000) , Ed. Mașina de scris, București, 2005,
pg.1118 -1119
57Iulian, Boldea, Teme și variațiuni, Editura EuroPress Group, București, 2012, pg.572
58 Iulian, Boldea, op.cit., pg.568
59 Ibidem

21
intertex tuale, de la realism la parabolic’’ și îl situează pe scriitor ,,între tradiția europeană a
farsei absurde și a realismului parodic nord -american’’. Răzvan Petrescu face parte din rândul
scriitorilor ficționari, a căror finețuri artistice duc atât către un stil tragi -comic absurd,
inteligent și rafinat, cât și către originalitate.
Umorul și farmecul scrisului lui Răzvan Petrescu este adesea apreciat tocmai
datorită polimorfiei stilistice accentuată de o veritabilă tristețe nevindecabilă. Proza sa scurtă
plină de secvențe imprevizibile are puterea de a -i cuceri și recuceri pe cititori. Modul rapid al
scrierii îl conduce pe cititor prin diverse sentimente contradictorii : să râdă, să plângă, totul
având forma unei tragedii.
Eugen Simion atrage atenția în Rev ista România Literară într-un articol cu titlul
Un debut remarcabil asupra primului volumul de proză scurtă al lui Răzvan Petrescu apărut in
1989 la Editura Cartea Românească intitulat Grădina de vară, pentru care autorul a primit
Premiul Fundației Liviu R ebreanu . Volumul de povestiri reprezintă după părerea criticului în
fapt fragmente epice dintr -un jurnal intim, imagini cu scene stradale, conduite, cele mai multe
pe teme medicale, ceea ce îi împinge pe cititori să descopere originile scriitorului, toate
acestea cu timpuri și planuri narative amestecate.
Limbajul precis, spiritul de observație și profunzimea prozei îl obligă pe Eugen
Simion să afirme faptul că deși Răzvan Petrescu nu provine dintr -un mediu filologic, acesta
este un scriitor talentat. Răz van Petrescu nu este un autor textualist, proza de tip
autoreferențial nu îî este acestuia străină. Proza Grădina de vară este caracterizată de critic ca
fiind un amestec de planuri, coincidențe, confuzii voite și ștergerea frontierei dintre real și
imagin ar.
Studiul naturii umane în stare de criză psihică și morală este un alt plan evident în
volumul de povestiri, conform criticului Eugen Simion. Acesta descoperă mai multe tipuri de
povestiri, primul fiind reprezentat de proza întinsă ce cuprinde fragment e din jurnalul unei
doctorițe, precum și imaginea mulțimii în diferite ipostaze. Un alt tip de povestire este
reprezentat de narațiuni întinse și foarte bine structurate epic, criticul atrăgând atenția asupra
unor propoziții ce fac trimitere la Ion Luca Ca ragiale și Marin Preda.
Eugen Simion afirma ,,Notațiile sunt sugestive și arată un prozator deja format,
capabil să reconstituie atmosfera de panică sau efervescența haotică’’60. Proza lui Răzvan
Petrescu prezintă o imagine a realității și ,,tinde să fixez e prin limbaj un caracter individual
sau manifestările unei mici comunități umane’’61. Ridicolul existenței, cruzimea grotescului și

60Eugen, Simion, Un debut remarcabil în Revista România Literară , Anul XXII, nr.23, joi 8 iun1989, pg.11
61 Ibidem

22
tristețea sufletului sunt prezentate în concepția criticului cu mare măiestrie de către tânărul
talentat.
Criticul Ion Simu ț spera ,,într -un destin scriitoricesc de excepție, pentru care
probabil, fascinația imaginarului, poetica visului vor concura serios fascinația realului’’62,
mărcile volumului de debut al lui Răzvan Petrescu constând în ironie, textualitate și abilitate
narativă.
Liviu Petrescu aduce în discuție protagoniștii lui Răzvan Petrescu, protagoniști ce
se luptă pentru ,, a păstra sub control procesul uzurii și pentru a limita dezastrele’’63. Eroii
prozei lui Petrescu doresc în diverse situații ori să renunțe la ac eastă luptă, ori reușesc să
,,treacă dincolo de limitele oboselii; o tărie dovedită paradoxal, de ființe aparent fragile,
precum Cristina P din Vals’’64. Alăturarea la tendințele colective ale scriitorilor din ultimul
val și anume alăturarea la literatura n on-ficțională este pusă în evidență de Liviu Petrescu,
prin evidențierea personajelor din Grădina de vară , personaje ce suferă de tulburări și pierderi
ale identității, dar care revin în cele din urmă reconstruind memorii personale prin utilizarea
altor bi ografii.
Întâmplările povestite sunt ca un ecou al realismului postmodernist, iar îmbinarea
povestirilor pe tot pacursul volumului prin perspectiva ironică și cea comică, este în strânsă
legatură cu personajele numeroase, ori cu întâmplările amuzante din interiorul societății
contemporane românești. Răzvan Petrescu nu realizează fragmente epice la voia așa -zis
întâmplătoare, proza sa fiind strategic și laborios realizată, naturalețea și autenticitatea
acaparând cititorul și se anunță astfel ca prozator int eresat de experimentul post -modern.
La o distanță de patru ani scriitorul Răvan Petrescu uimește și de această dată cu
volumul de povestiri Eclipsă (1993), pentru care primește Premiul orașului Târgoviște pentru
cea mai bună carte de proză a anului. Continuând firul narativ al primului volum apărut,
Răzvan Petrescu evidențiază și în paginile acestei cărti viața cotidiană a societății românești
contemporane, descriind destine banale și existențe amorfe, ,, focalizează ideea morții, lasănd
pe fundal îns ingurarea și vinovăția’’.65
Cu un sentiment incontestabil de măsurare, acesta conștientizează efectele firului
narativ controlat, a tensiunii satirice prin fapte, atitudini și gesturi. Modul în care creează, dar
și capacitatea sa de a analiza în detaliu su nt piese importante în realizarea firului epic, nuanțat

62 Iulian, Boldea, Câteva noțiuni de epică în Revista Vatra , Anul XXIII, nr.269, august 1993
63 Liviu, Petrescu, Viața ca o doctorie în Revista Steaua , Anul XL, septembrie 1989, pg.32 -33
64 Ibidem
65 Simion, Eugen, (coord.), op. cit., pg.219

23
de modul dezinhibat de a privi și de a descrie realitatea, fără o implicare afectivă. Seriozitatea
și umorul sunt în cartea lui Răzvan Petrescu greu de separat și dificil de pus în antiteză.
Apetitul pentru elementele tragice și comice, precum și înclinația pentru
confesiune reprezintă mijloacele narative capabile să reproducă realitatea în cele mai mici
detalii ale ei. Confesiunea, subiectivitatea reprezintă una dintre mărcile discursului epic și al
limbajului personajelor. Conturarea lumii exterioare prin transformarea sa în conștiință,
destinele banale, dar adevărate, a căror personaje au propriul limbaj, imaginarul cu rolul de a
purifica, toate acestea sunt cu desăvârșire meritul autorului.
Tematic a volumului se află ,,în perimetrul unei riguroase voințe de
autenticitate’’66. Autorul creează tablouri dintre cele mai diverse, pe care le descrie în cele
mai infime detalii, totul aflându -se la limita dintre real și fantastic. Opțiunea autorului pentru
proza scurtă este determinată de transpunerea cotidianului banal și descrierea realului în text
într-o formă discontinuă și aleatorie. Acesta descoperă în mod dens și concentrat personaje,
limbaje, gesturi și destine banale.
Iulian Boldea este impresionat d e paginile volumului Eclipsa , în care Răzvan
Petrescu reproduce destine banale din viața cotidiană românească, existențe amorfe și
impresionează prin efecte narative, prin tensiunea satirică a faptelor, a gesturilor, a
atitudinilor. În viziunea lui Boldea ,,creația ’’ și ,, analiza ’’ reprezintă elemente importante ale
efectului epic pe care scriitorul le utilizează pentru a reflecta realitatea.
Gravitatea și umorul din volumul Eclipsa sunt greu de pus în antiteză, acestea
reprezentând modalitatea ideală de a transcrie realitatea în cele mai mici detalii. Discursul
epic al operei este realizat cu ajutorul confesiunii, a relatării subiective, autorul conturând
destine verosimile. Personajele se evidențiază în concepția lui Iulian Boldea prin propriul lor
limbaj , ,,lumea exterioară este transferată inconștiența, translația în imaginar jucând rolul unei
modalități purificatoare’’67.
Autenticitatea tematică îi permite lui Răzvan Petrescu să exploreze medii diverse,
unele la limita dintre real si imaginar. ,,Refuncț ionarea mitului, transpunerea sa într -o
ambianțo modernă – reprezintă o modalitate epică sub impulsul căreia realismul e corectat prin
intruziunea imaginarului. Percepția sa încarca în aceste proze, de sensuri subtile, de acolade
alegorice, precum și de o m orală subiacentă ’’.68 Mitul lui Cain și Abel din povestirea Farsa
transpus în atmosfera unui tribunal modern impresionează, evidențindu -se astfel ruptura dintre

66 Iulian , Boldea, Teme și variațiuni , Editura EuroPress Group, București, 2012, pg.569
67 Iulian , Boldea, Câteva noțiuni de epică în Revista Vatra , Anul XXIII, nr.269, august 1993
68 Ibidem

24
real și fantastic. Profilul artistului autentic este evidențiat prin fragmentele narative, grote scul
profund vizibil și în volumul Grădina de vară este prezentat pe fundalul imaginii
personajelor. Absolutul existențial este abordat în acest volum de povestiri cu mare
minuțiozitate, în care realul și imaginarul se îmbină perfect.
,,Fluența discursului narativ, limpezimea frazei, predilecția pentru detaliu și pentru
cromatica bogată, deschiderea spre un tip discursiv de notabilă amploare ideatică sunt mărcile
stilistice ale acestui volum, după cum ratarea, sentimentul frustrării al angoasei, iubirea – cel
mai adesea devoratoare și mutilantă – reprezintă relieful său tematic’’69. Mircea Martin afirma
așadar la apariția acestui volum faptul că Răzvan Petrescu face parte ,,din categoria acelor
autori rari pentru care scrisul este bucurie și disperare în egală măsură, care se schimbă și se
descoperă pe sine scriind’’70.
Laurențiu Ulici afirma în articolul Romanul ascuns din Revista România Liberă
faptul că narațiunea volumului Eclipsa ,,explorează răul existențial, cu aspecte adesea de
nevroză, ba chiar de psihoz ă, provocat de sentimentul ratării – acut sau cronic – și, mai
încăpător, de sentimentul inadaptării prin care personajele de diferite vârste și profesiuni se
definesc în raport cu realitatea imprejmuitoare’’71. Comparația cu alți autori precum
Caragiale, Bre ban și Nedelcovici apare și de această dată cu toate că scriitorul pășește în
adâncurile psihice ale personajelor, evidențiindu -se astfel un bun observator de
comportamente. Personajele în concepția lui Ulici sunt ratații, inadaptații, nedumeriții, cei
care își trăiesc răul existențial și sunt mereu pe muchia dintre real și imaginar. Calitatea de
bun observator este accentuată de descriile cu încetinitorul a ,,spațiului lăuntric’’, iar cele
două metode utilizate pentru realizarea unui curs narativ epic le r eprezintă cele două stiluri
complet diferite, dar în totală concordanță în opera lui Petrescu, stilul descriptiv -analitic,
precum și stilul parodic.
Alunița Cofan evidențiază în articolul cu titlul Sufletul foamei din Caiete Critice
asupra volumului Eclips a o multitudine de teme, ce ,,fluctuează între fantasticul de factură
kafkiană și recea observație a moravurilor familiale, sociale și politice, între remitizarea
faptelor banale și cutremurătoare drame proiectate în sisteme diferite, între înșelătoarea
percepție medicală a fenomenului uman și instantaneele vivace ale existenței în poziție
limită’’72. Aceasta descoperă o narațiune caracterizată prin relația narator -martor, triunghiul
unei astfel de relații (narator -fapt de narat -cititor) formează o perspectivă denumită ,,avec’’,

69 Iulian , Boldea, Câteva noțiuni de epică în Revista Vatra , Anul XXIII, nr.269, august 1993
70 Iulian , Boldea, Teme și variațiuni, Editura EuroPress Group, București, 2012, pg.572
71 Lauren țiu, Ulici, Romanul ascuns în Revista România Liberă , Anul LI, nr.14941, 27 martie 1993, pg.2
72 Alunița , Cofan, Sufletul foamei în Caiete critice 10-12 (71 -73)/1993, pg.119 -121

25
având ca implicare uneori și perspectiva ,,par derriere’’, a acelui autor t radițional prezent
mereu și peste tot. O altă perspectivă mai rar întânită în volumul lui Petrescu o reprezintă
perspectiva ,,de dehors’’, definită ca fiind și cea mai importantă, în care naratorul notează tot
ce aude și vede, respectând și cel mai mic det aliu.
Tehnica narativă din prozele volumului Eclipsa este uneori ruptă și se manifestă într –
un mod nonconformist. Structurarea narațiunii pe voci este realizată în maniera kaufkneriană,
iar măreția celor douăsprezece narațiuni constau în aducerea la viață a unei ,,mondo -viziuni’’.
Eclipsa reprezintă așadar ,,într -un mod indirect o pledoarie în favoarea ideii că numai
abilitățile și virtuozitățile tehnice nu sunt suficiente și îndestulătoare prin ele însele de a
alcătui o operă’’73. Claritatea discursului nar ativ, muzicalitatea frazelor, pasiunea pentru
detaliu și grotesc, cromatica bogată, înclinarea către un tip discursiv ideatic reprezintă
elementele stilistice ale celor două volume. În ceea ce privește relieful tematic, precum
singurătatea, frustrarea, ang oasa și iubirea, acestea marchează limitele dintre real si ficțiune.
Imaginea portretului este surprinsă în povestirile Ușa și O pungă de plastic cu mânere albe ,
profilele femeilor și a bătrânului fiind amplu și excesiv conturate. Tema religiei, prin
amint irea lui Cain și Abel în povestirea Farsa impresionează prin ruptura dintre realitate și
fantastic. Naratorul trece în spatele ,,măștii’’ lui Cain, chemat în fața instanței pentru uciderea
lui Abel, pe care, în final, îl asasinează a doua oară, în chip abs urd, lovind cu ciocănelul
judecătorului (redevenit Abel) umbra unei făpturi greu de ident ificat din cauza întunericului.74
Povestirea Eclipsa transpune destinul tragic al pictorului Iosif Bordea, personaj
,,simptomatic pentru condiția intelectualului autent ic în perioada dictaturii comuniste’’75.
Tipic prozei lui Petrescu, descrierile detaliate îl integrează pe ,, intelectualul autentic’’ în firul
narațiunii. Percepția este accentuată de cugetările pline de expresivitate: ,, Pe covor tremură o
mică pată de lu mină. După un timp urcă pe marginea patului, trecu peste degetele lui, se
cățără pe perete. Casa plutea în tăcere ca un dop. Era frig. Se răsuci în așternut, amintindu -și
că nu închisese bine fereastra. Perdelele unduiau, născând forme caudate, străvezii. Îl încerca
o senzație neplăcută.’’ Modul în care acesta este prezentat se prelungește printr -un dialog,
,,intelectualul autentic’’ fiind prezentat in ipostaza de elev: ,,Cine mă -sa-I Iosif Bordea ăsta?
L-ați avut elev, domnule director, într -a șasea…Zău? E unul dintre cei mai buni…Cum arată?
Păi, înalt, blond, bine legat….cu ochii albaștri…Aha! Nu -mi aduc aminte’’76.

73 Alunița , Cofan, op.cit., , pg.119 -121
74 Eugen, Simion, (coord.), op. cit., pg.220
75 Iulian , Boldea, op. cit. , pg.571
76 Răzvan , Petrescu, Eclipsa, Editura Allfa, București, 1993, pg.20

26
Profilul artistului este realizat pe fundalul ipostazelor comice excesive, sentimentul
apăsător, lipsit de speranță și cromatica firul ui narativ conturează destinul tragic al lui Iosif
Bordea. Portretul intelectualului, al unui artist devine de fapt imaginea unei ființe raționale
înt-o lume crudă, înfricoșătoare. Starea de izolare este trăsătura principală a acestui univers
înspăimântăto r: ,,I se întâmpla tot mai des în ultima vreme. Brusc lucrurile din jur își pierdeau
conturul, se dilatau, se comprimau, pulsau. Monștri de toate soiurile răsăreau valuri de
dulceață. O ureche diformă, un rânjet, gheare, țepi, iriși enormi. Apăreau și disp ăreau fără nici
un semnal de avertizare. La început se mulțumea să îi alunge cu gesture nervoase ca pe muște.
Reveneau înă, luând locul chipurilor și obiectelor familiar. I se așezau cei mai mici, în colțul
ochilor, i se lipeau de mâini. Se îmbrăca cât put ea de repede și ieșea afară. Coșmarul nu se
ivea decât în spații închise’’. Coșmarul este descris la limita dintre real și fantastic,
transformat în ,,dimensiunea diformului și a anormalității’’77.
Povestirea Jurnalul unui locatar îl aduce din nou în prim -plan pe narator, acum
posesorul unui apartament cu două camere, situat la etajul al zecelea, care constată, mai întâi
cu uimire, apoi cu o angoasă din ce în ce mai accentuată, că vecinii mor de la o zi la alta.78
Răzvan Petrescu este prezentat de către Alunița Cofan ca fiind un ,,auditiv, un
ascultător atent și perspicace al vorbirii categoriale, pe care o construiește și o mânuiește
magistral’’79, proza sa aparținând oralității efervescente și clocotitoare, având c a fond un
univers imaginar cu personaje unice.
Într-o după amiază de vineri apărută pentru prima dată la Editura Cartea
Românească în 1997 primește Premiul Cartea Anului la Salonul Național de Carte de la Cluj,
Premiul ASPRO pentru cea mai bună carte a anu lui și Premiul pentru proză al Asociației
Scriitorilor din București. Cartea îl prezintă în povestirea Unde ești, Eleonora? pe narator
drept vânzător de ziare, ce insoțește o doamnă , iar în povestirea În rolul lui Isus el împrumută
vocea narativă a unui actor care, pregătindu -se pentru interpretarea unei partituri dificile, se
transpune într -atât, încât își pierde identitatea și o adoptă pe cea a personajului.
Daniel Cristea -Enache aduce în prim plan în articolul La un pas de Harms din
Revista Adevărul l iterar și artistic volumul de proză scurtă Într-o după amiază de vineri , ca
fiind un ars poetica ce rezultă dintr -o tensiune pragmatică, o tensiune dureroasă și
efervescentă a autorului. Peripețiile personajelor acestei proze sunt redate de această dată
inițial prin tăcere, o tăcere ce sugerează și pune în evidență cercul vicios la care se reduce

77 Răzvan , Petrescu, op. cit., pg.78
78 Eugen ,Simion (coord.), op. cit., pg.220
79 Ibidem

27
lumea ficțională a lui Răzvan Petrescu. Absurdul existențial este sugerat și de această dată,
fiecare povestire reprezentând o poartă deschisă către un trist și s umbru teatru de păpuși.
Multitudinea de mărci ale iraționalului își fac simțită prezența concluzionaând prin absurdul
total. Prozele din volumul Într-o după amiază de vineri sunt caracterizate de către Daniel
Cristea -Enache ca fiind pline de dezechilibru ș i improvizație epică.80
Antologia Mici schimbări de atitudine apărută în anul 2003 la Editura Alfa este o
selecție din întreaga operă a scriitorului și îl reprezintă ca un iluzionist al scrisului, capabil sa
îi cucerească și să îi recucerească ori de câte o ri vrea pe cititori, textele sale fiind concepute de
regulă sub forma unor monologuri atribuite unor personaje în care îl recunoaștem și nu îl
recunoaștem pe autor.
Foxtrot XX (Editura „Cartea Românească”, 2008) este un volum ce reunește în
principal texte deja publicate în diferite reviste, unele mai vechi (începutul anilor ’90), altele
recente, cum sunt eseurile din România literară sau Cuvântul și recenziile apărute în
revista Dilemateca, pentru care a primit Premiul pentru proză în anul 2008, acord at de Radio
România Cul tural.
Majoritatea textelor ce compun volumul Foxtrot XX reprezintă pagini de jurnal,
eseuri, recenzii de cărți, interviuri prezentate într -un stil critic, ce doresc să pună în lumină o
societate în plină schimbare. Fragmentele aut obiografice ce cuprind ,, aspecte din trecutul mai
mult sau mai puțin îndepărtat, de la elemente din copilărie, liceu sau perioada în care autorul
era medic de țară (la Pietroșița, locul unde – mâna destinului! – îl cunoaște pe romancierul
Mircea Horia Simionescu), până la amintir ile de la cenaclul studențesc Universitas condus de
Mircea Martin, aventurile de redactor sau cele de simplu locuitor al unui București cu mii de
fețe. De fapt, toate aceste frânturi memorialistice sunt mai ales pretexte pentru diferite
comentarii asupra s inelui și asupra lumii ’’81. Comentariile răutăcioase prezente la orice pas în
volum sunt caracterizate de o sinceritate pură a autorului și nu sunt adesea acceptate de
cititori. Aspectul formal al operei nu prezintă interes pentru Răzvan Petrescu reușind să ,,ofere
astfel o mixtură[..] semănând cu timpurile în care trăim.’’82 Răzvan Petrescu nu are ca scop să
îi determine pe cititori să reoneze cu opiniile sale, ci dorește mai degrabă să atragă atenția
asupra subtilităților societății românești.

80 Daniel, Cristea -Enache, La un pas de Harms în Revista Adevărul literar și artistic , Anul VI, nr.395, 23
noimebrie1997, pg.5
81 Articol accesat la data de 09.04.2020
http://revistaramuri.ro/index.php?id=561&editie=27&autor=de%20Mihai%20Ene
82 Articol accesat la data de 24.03.2020 https://www.observatorcultural.ro/articol/ritmurile -tristetii -3/

28
Comparația sa cu marii scriitori precum Caragiale, Eugen Ionescu și Emil Cioran
este realizată și de această data de către Diana Pîrvan -Jenaru în articolul Ritmurile tristeții
apărut în Revista online Observatorul Cultural . Aceasta remarcă pasiunea scriito rului pentru
teme precum ,,politica, literatura, muzica, cinematografia, presa, televiziunea și tot ce
înseamnă viața noastră de sfârșit de secol XX și început de secol XXI’’83 .
Disperarea scriitorului, furia de a trăi într -o lume plină de aparențe, precum și
sinceritatea îl împing pe autor în realizarea unui portret dureros al României: ,,Sinistru –
comico -trista, naivă, naivă tembelă, amară, înduioșătoare, superficială până la fundație,
barbară, cu mintea plină de clișee din cele mai vechi timpuri și toate timpurile, automatisme
pitorești – cum ar fi plăcutul automatism de a trăi fără scop – și neliniștitoare pentru cineva
privind acest bîlci de -afară, din ploaie, cel mai exact fiind surprinsă magica trăsătură care ne
dă sens, lipsa de sens, absența ridicol i nocentă a tragicului, naționalul lasă, dom’le, că n -o fi
foc, chiar atunci cînd e ’’84.
Cosmin Ciotlo ș afirmă în articolul Proza cea mai scurtă publicat în Revista
România Literară faptul că ,,recenziile lui Răzvan Petrescu sunt în fond, proze de cea mai
bună calitate’’85. Prozele volumului sunt considerate de către Ciotloș ,,piese cu monogramă’’
și reprezintă ,,lecții de pedagogie a bunului gust’’, consacrându -l încă o dată pe Răzvan
Petrescu drept un scriitor de proză scurtă impunător.
Respectând criteriu l apariției cronologice, volumul Rubato , apare la Editura
Curtea Veche Publishing în 2011 și cuprinde 14 proze scurte , dintre care una publicată în
premieră. Volumul reprezintă o încântare atât pentru împatimitii prozei scurte, cât și pentru
cei care descoperă acum stilul inconfundabil al unuia dintre cei mai valoroși scriitori români
de proza scurta.
Cartea reprezintă o selecție din prozele scurte ale autorului , apărute de -a lungul
timpului în Grădina de vară (Cartea Românească, 1989, premiul Fundației „Liviu
Rebreanu”), Eclipsa (All, 1993, premiul orașului Târgoviște pentru cea mai bună carte de
proză a anului), Intr-o după -amiază de vineri (Cartea Românească, 1997, premiul Cartea
Anului la Salonul Național d e Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bună carte a
anului și premiul pentru proza al Asociației Scriitorilor din București), ,Mici schimbări de
atitudin e (antologie publicată la Editura Allfa în 2003, tradusă în trei țări). Prozele scurte ce

83 Articol accesat la data de 24.03.2020 https://www.observatorcultural.ro/articol/ritmurile -tristetii -3/
84 Ibidem
85 Ibidem

29
alcătuiesc ediția actuală au fost revizuite de autor, care a adaugat la final povestirea Jaf armat ,
publicată pentru prima dată într -un volum.
Dintre cele 14 proze scurte incluse in volum, amintim Mici schimbări de
atitudin e, unde umorul negru dus pana la ext rem atinge absurdul, iar de multe ori acțiunea are
o viziune suprarealista, fapt ce conferă un aer modernist și original. Cititorul e captivat de
umorul debordant din Fotografii de nuntă și de romantismul înduioșător din Scrisoare de
octombrie. Originalitatea și prospețimea cărtii vine și din nenumăratele modalități ale scrierii
autorului, despre care Alex Stefănescu spune că este „un concert de jazz din cuvinte”.
Diana Pîrvan -Jenaru îl caracterizează pe Răzvan Petrescu în articolul Printre
oame ni cu vise colorate din revista Observatorul Cultural ca fiind un ,,scriitor puternic,
singularizîndu -se prin arta de a -și surprinde lectorul prin farmecul crud și în același timp
delicat, iscat de subtilitatea duplicitară a umorului și a ironiei sau de v îrtejurile de
expresivitate proprie atît imaginilor poetice, cît și conversațiilor în registru colocvial –
argotic86’’. Ficțiunea și realul sunt îmbinate cu măiestrie și de această data în volumul Rubato .
Personajele sunt deconectate de la realul dureros, sunt îndepărtate de normalitatea firească,
deși continuă să viseze. Timpul și spațiul este cuprins în cadrul unor monologuri retrospective
în care ironia provine din rațiune.
Volumul Rubato este în concepția lui Daniel Cristea – Enache o proză ,,dramatică,
dialogurile și monologurile au o funcție esențială în organizarea și dispunerea textului.
Autorul preferă descripției directe și nete, pe conturul unui personaj sau al episodului prin
care acesta trece, filtre de descriere mediată, unghiuri de observație i ndirectă, prin
intermediari. Această tehnică adaugă foarte mult(e) scenei ca atare. Secvența văzută de la o
anume distanță și din mai multe perspective se încarcă de greutatea suplimentară a acestora și
de experiențele umane adăugate’’87. Proza lui Petrescu devine astfel o proză realistă realizată
pe mai multe planuri transparente, ce doresc marcarea tranziției societății românești după
perioada postdecembristă.
În volumul Variațiuni pe o tema de Vater -Puccini , apărut la Editura Curtea Veche
Publishing în 2013 , Răzvan Petrescu ,,dovedește mai degrabă o poftă nestăpânită de a face
proză.[…]exercițiu de stil, realitatea și ficțiunea își dau mâna, iar stilul foarte personal al
autorului răzbate de la fiecare colț de frază. Jocurile de cuvinte abundă, după cu m extrem de
numeroase sunt paralelele cu muzica și compoziția. Ironia caustică și cinismul (bine temperat)

86 Articol accesat la data de 24.03.2020 https://www.observatorcultural.ro/articol/printre -oameni -cu-vise-
colorate/
87 Articol accesat la data de 24.03.2020 https://www.observatorcultural.ro/articol/ultima -imagine -i/

30
sunt în perfectă concordanță cu referințele savante.88 Volumul de interviuri în proză
marchează înclinația autorului către fantastic, la care se adau gă ironia și umorul.
Imaginația autorului în această proză nu are limite ceea ce o determină pe Anca
Giura de a afirma despre autor faptul că este un ,,autor rebel și excentric, revoltat de prea
multă conștiință’’89. Interviul în proză utilizat de Răzvan Petrescu este unul spontan ce
amestecă diferite tipuri de narațiune precum dialogul, monologul și memoriile, absurdul fiind
intens analizat în scrierile sale. Această colecție de interviuri în proză pun în valoare
caracterul exploziv și efervescent al auto rului.
Volumul de proză scurtă , Scrisori către Mihai, aparută la Editura Curtea Veche
Publishing, 2014, crează în percepția lui Ovidiu Leonte o imagine reală a societății românești
a anilor ’80. Ironia și sarcasmul sunt îmbinate cu relaxarea, lucru deloc specific scriitorului,
dar reușesc împreună să pună bazele unui volum de memorialistică de mare anvergură în care
este prezentată imaginea societății românești stăpânită de regimul comunist.90
Ion Simuț afirma în Reabilitarea ficțiunii faptul că ,,ficțiunea se întoarce”91.
Aceasta a pus stăpânire pe spațiul prozei scurte contemporane, fiind atinsă, fie de egolatrie, fie
de narcisism în spațiul cotidian cu sferele periferice explorate în stil ,,minimalist mizerabil’’.
Ion Simuț propune două patologii socio -culturale al acestui fenomen, două zone paradoxale,
pe care le putem observa cu finețe, în accentuări atente, pentru a le putea exploata potențialul
revelator însumat. În momentul în care aceste doua capete încep să reflecte și să delimiteze
comunismul române sc, se explorează gustul pentru povestire și fantasticul revine cu putere.
Paul Cernat sublinia : ,,Între timp minimalistul biografist a devenit, din frondă la adresa
formulelor anchilozate, o formă de nou conformism ’’92. Autorii vor să își prezinte scrierile,
pornind de la societatea actuală, cu substrate politice și sociale, abandonate ulterior în
favoarea prozelor autobiografice. Asupra tematicilor prozei își îndreaptă atenția și Nicolae
Bârna : „Observabil, tot mai des în proza scurtă, dar și pe tărâmul romanului, cultivând o
autenticitate și o directețe fără hotare, repunând ambițiile generalizant -„ontologice”, un
anumit experiențialism frust pare focalizat asupra individului ori a sferei „privatului”. Sub
raport temati c, el privilegiază zone altădată neglijate ori evitate, se concentrează de pildă
asupra unor detalii derizorii ori ultra -banale, bizare ori semnificativ „nesemnificative” ale

88Articol accesat la data de 09.04.2020 https://www.goodreads.com/book/show/20506159 -varia -iuni-pe-o-tem-
de-vater -puccini
89 Articol accesat la data de 09.04.20 19 http://www.bookblog.ro/recenzie/un -scriitor -inclasificabil/
90 Articol accesat la data de 15.05.2019 http://www.bookblog.ro/recenzie/scrisori -catre -mihai/
91 Ion, Simuț, Reabilitarea ficțiunii , Institutul Cultural Român, București, 2004
92 Paul, Cernat , Puncte din oficu pentru literatura tânără , în Observatorul cultural, 21 august, 2008, articol
accesat la data de 16.12.2019 http://www.observatorcultural.ro/articol/puncte -din-oficiu -pentru -literatura -tinara –
2/

31
vieții de toate zilele, ori procedează la bifarea unor , până nu demult, tabu -uri tem .atice,
explorând intimitatea externă, sexualitatea cu toate avatarurile ei, dar și repet, sărăcia,
delicvența, violența, precaritatea, mediile așa -zis „marginale, lipsa de perspective de inserție
socială, etc.”93
Întoarcerea după douăzeci de ani a lui Răzvan Petrescu cu un volum de proză
scurtă de ficțiune, ,,o lucrare deopotrivă rafinată și dură, de o inventivitate extremă, cu accente
auto-referențiale, dar și nenumărate tușe clinice, în aceeași dimensiune plină d e excese a
tragismului și comucului, unde granițele fine între satiră și parodic, dintre farsă și absurd,
dintre elegie și parabolă ajung deseori să șocheze’’94.
Volumul Mandarina , apărut în 2017 la Editura Curtea Veche Publishing, ce
primește Premiul Prem iul Iocan pentru cea mai bună carte de proză scurtă a anului 2017,
Premiul pentru proză Observator Cultural , precum și Premiul Național pentru proză Ziarul
Iași îl consacră pe Răzvan Petrescu, ca fiind unul dintre cei mai valoroși scriitori
contemporani ro mâni de proză scurtă și generează prin ipostaze ficționale un tablou
demistificator al societății contemporane românești.
Titlul , Mandarina , apărut o singură dată în carte, reprezintă o introducere în
cele douăzeci de povestiri, ce cuprind teme efervescen te, care l -au măcinat pe autor de -a
lungul ultimelor decenii. Temele principale ale volumului, realitatea cotidiană și relatia tată –
fiu sunt prezentate cu un realism sfâșietor, ce jonglează cu situații tragice și inserții
umoristice.
Cu o imaginație dusă l a extrem, un mod original de a perecepe realitatea și de a o
conecta cu relațiile umane, de a caracteriza și prezenta situații tragice, dar pline de umor și
cinism, Răzvan Petrescu dă dovadă nu numai de inteligență și cultură, cât și de stil. Cu riscul
de a demitiza, Răzvan Petrescu abordează teme și situații sensibile prezentate într -un mod
ludic și ironic, dar subliniate artisitic.
Inconfundabil prin scriitura sa, prin fraza plină de muzicalitate, prozele lui Răzvan
Petrescu nu sunt construite în jurul un ei drame epice. Ele concentrează mai degrabă amintiri și
obsesii, evadând din halucinații, asocieri neașteptate, ce conduc discursul atât pe firul
memoriei, cât și pe cel al limbajului. Existența naratorului personaj, ce produce discursuri la
persoana I, e ste des întâlnită în scrierile lui Petrescu. Cinismul discursiv devine, astfel un efect
a frazării și a modului de a nara. Temele abordate dau o puternică notă distinctivă, variind de
la muzică, la supraviețuirea atât în comunism, cât și după comunism, la relația dintre

93 Nicolae, Bârna, O înoire mai pregnantă decât a nouăzeciștilor , în Vatra , nr. 3, 2009, p. 39.
94 Articol accesat la data de 16.12. 2019 https://dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/dupa -douazeci -de-ani-2

32
generații, evocări familiale, tema îmbătrânirii și a morții, toate acestea realizate pe diverse
planuri narative ideatice.
Mandarina reprezintă o privire zguduitoare asupra vieții, asupra cotidianului și a
iminescenței morții. Proza impresionează prin stilul rapid și percutant, textul precis și concis,
prin duritatea tăioasă și cinică. Amplificată de umorul negru , ,,..feliile Mandarine i ascund de
fapt povestea unei supraviețuiri’’ (Alex Budac) într -o lume diformă.95
Călin Andrei Mihăilescu îl prezintă ca fiind ,,cel mai mare realist dromologic al
literaturii mondiale de azi și de pretutindeni’’96 realizând prin prisma scrierilor sale o frescă a
societății românești, o imagine vie a unei societăți în care ,,administratorii de bloc, securiștii,
trădătorii, peștii sunt considerați monștrii distrugători ai acesteia’’97. Multitudinea de capcane
adesea î ntinse cititorului oferă prozei un aer furios, elastic și esențial.
Inteligența, abilitatea de a varia registrele narative, umorul omnipresent în proza
scurtă ,,dificilă și pretențioasă’’ îl fac pe Alexandru Călinescu, istoric literar, critic literar și
publicist, să îi acorde lui Răzvan Petrescu titlu de ,,maestru al prozei scurte’’.98
Acest titlu de ,,maestru al prozei scurte’’99 îl acordă de altfel și scriitorul,
cronicarul și traducătorul Marius Chivu. Comparat cu mari nume ale literaturii române,
I.L.C aragiale, Mihail Sadoveanu, Marin Preda, Răzvan Petrescu dă dovadă de un spirit de
observație ce îl conduce către o abilitate de a reconstrui pas cu pas un univers moral și social,
în care oralitatea atinge cote maxime.
Tonul prozei lui Răzvan Petrescu d escris de către Alex Budac ca fiind
,,pronunțat, melancolic, pesimist și crepuscular – reflexie a cartușelor etice percutate de
stilistică’’100. Petrescu își realizează propriul gen de proză, o proză cu teme ușoare
autobiografice, pline de speranțe pierdute , parabole biblice reinterpretate și improvizații
libere.

95 Artic ol accest la data de 17.05.2019 https://www.curteaveche.ro/p/MANDARINA
96 Alex, Stefănescu, op.cit., pg.59
97 Articol accest la data de 11.04.2019 https://www.curteaveche.ro/MANDARINA
98 Articol accest la data de 11.04.2019 https://revista22.ro/recomandare/scriitorul -rzvan -petrescu -ctigtor -al-
premiului -naional -de-proz-ziarul -de-iai
99 Articol accest la data de 11.04.2019 https://atelier.lit ernet.ro/articol/7639/Marius -Chivu -Razvan -Petrescu/E –
vorba -de-un-ridicol -cu-sfirsit -garantat -tragic.html
100 Articol accest la data de 14.04.2019 https://www.curteaveche.ro/MANDARINA

33
Capitolul III
Ipostaze literare contemporane în volumul de proză scurtă ,, Mandarina ’’

După douăzeci de ani prozatorul Răzvan Petrescu revine in literatura postmodernistă
cu un volum de proză scurtă, ,,o lucrare deopotrivă rafinată și dură, de o inventivitate extremă,
cu accente auto -referențiale, dar și nenumărate tușe clinice, în aceeași dimensiune plină de
excese a tragismului și comi cului, unde granițele fine între satiră și parodic, dintre farsă și
absurd, dintre elegie și parabolă ce ajung deseori să șocheze101. Volumul de proză scurtă,
Mandarina , apărut în 2017 la Editura Curtea Veche Publishing, primește Premiul Iocan
pentru cea mai bună carte de proză scurtă a anului 2017, Premiul pentru proză ,,Observator
Cultural”, precum și Premiul Național pentru proză ,,Ziarul Iași”. Prozatorul, Răzvan
Petrescu, consacrându -se astfel ca fiind unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani de
proză scurtă.
Titlul volumului Mandarina , prezent o si ngură dată în carte și inexistența unei legături
precise cu aceasta datorită temelor variate, reprezintă o introducere în cele douăzeci de
povestiri de proză scurtă. Acoperind diverse planuri narative ideatice, temele volumului
reflectă realitatea cotidian ă și relația tată -fiu, prezentate cu un realism sfâșietor jonglând cu
situații tragice și inserții umoristice. Dedicat ,,Celor care mă suportă(mamă, copil, soție,
prieteni)’’, volumul conține nouăsprezece proze scurte și o Postfață – Ritualul senescenței, d e
dimensiuni variabile, atât scurte cât și ample și abordează în contrapunct teme din jurul
experiențelor biografice, ce au marcat tinerețea și generația scriitorului.
Volumul debutează cu povestirea Fetița cu chibrituri . Această povestire neobișnuită
încearcă să unească tradiționalul cu elemente reale printr -o reinterpretare a cunoscutului basm
pentru copii scris de Hans Christian Andersen. Din dorința de a -și alege cititorii, scriitorul
prezintă destinul tragic al unei fetițe de 11 ani în care favoruril e sexuale și nopțile petrecute cu
bărbați necunoscuți, doar pentru a -și vinde cutiile de chibrituri reflectă o realitate cotidiană
devastatoare. Eroina povestirii apare desculță, mereu cu chibriturile la ea, se strecoară în
imaginație și povestește cu leje ritate scene sexuale lipsită de pudoare. Favorurile sexuale,
nopțile de orgie, poveștile cu leșin și fotografiile apărute în fața acesteia, dar și agresiunile la
care este supusă oferă un tablou crunt al realității cotidiene. Proza este complicată și
compl exă, existând mai multe triunghiuri printre care se numără cel intim, cel al nebuniei, al

101 Articol accesat la data de 16 decembrie 2019 https://dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/dupa -douazeci -de-
ani-2

34
al desfătărilor și al Bermudelor, loc în care numeroși bărbați au dispărut. Fetița moare în cele
din urmă ,,fără ca nimeni să observe aceasta, iar incendiul pornit de la un chibrit aprins a lăsat
în urma dărămături și trupuri carbonizate, rămășițe de ochi întorși într -o singură direcție (…)
de parcă de -acolo ar fi putut veni ploaia”102. Ploaia reprezintă un simbol al purității sufletului
lasând în urma ei curat, iar uitarea implantată sub o teasta din care altă uitare a fost extirpată și
aruncată la containerul cu amintiri .
Multitudinea inserțiilor culturale din toate domeniile artistice: musică clasică, jazz și
literatură, îi oferă naratorului atât subiectiv, cât și obiectiv, rolurile de critic literar și muzical,
istoric, personaj și narator. Printre cei invocați se află și Byron, Moore, Walter Scott, Balzac,
Stendhal, Manzoni, J.F. Cooper, Pușkin, Gogol, Tolstoi, până și Profira Sadoveanu și Sorin
Pârvu. Apoi Bach, Beethoven, Mozart, Salieri, Schubert, Chopin, Schumann, Ceaikovski,
Kierkegaard, Boris Vian, Knut, Hamsun, Quintilian, Verlaine, Apollinaire, Arthur
Schopenhauer, Dante, Thackery, Cioran, Jack Kerouac, Homer, Borges, Jane Eyre, John
Braine, Cezar Baltag. S criitorul oferă astfel cititorilor un început dureros și imprevizibil.
Un scriitor de succes descrie destinul unui scriitor sărac, uitat de critici și cuprins de o
depresie ușoară, ce este descoperit de un tânăr om de afaceri. Acest om de afaceri îl
transf ormă într -un mare creator, ce ajunge în slujba unui om important, președintele, devenind
astfel un om, un scriitor vândut.
Nu departe de esența prozei Un scriitor de succes se află și povestirea Stop, o
povestire dedicată ,,Securității ”. Aceasta prezintă destinul unui securist, ce activează în
sistemul celor care spionează, supraveghind atât camerele audio -video, cât și corespondența
de tip e -mail a unui artist muzical. Imaginația sa prinde amploare, iar totul se transformă într –
o obsesie ce îl obligă să î nvețe să cânte la pian și limba engleză. Acest filaj excesiv îl
transformă într -o persoană a căror cunoștințe muzicale îl îndepărtează de realitate, ajungând
chiar în punctul de a ,,sparge coduri muzicale”. Prin aceste ,,spargeri” crede că va descoperi
elemente importante precum nume, parole și cifruri. Destinul securistului, dar și al colegilor
săi alunecă spre un drum tragic ce îi conduce către un spital de psihiatrie unde își vor petrece
restul zilelor.
Contextele absurde accentuate de dorința de a refle cta realitatea continuă și în proza
Vocația . Tema principală a povestirii o reprezintă racolarea de tineri informatori. Aceasta
debutează cu descrierea tipică a unui informator: ,,Racolat în timpul studiilor (ASE, Anul III).
Nume de cod Persoana (la cerere a lui). Politicos, cultivat, instabil. Vorbește două limbi

102 Răzvan Petrescu , Mandarina , Editura Curtea Veche Publlishing, București, 2017, p g. 28-29

35
străine. Părinții, profesori de matematică la liceu. A reacționat prompt la propunerea de a
deveni informator, aproape înainte de a i se face. Deși e un tînăr vesel, are momente de
deprimare ușor d e recunoscut după faptul că se -apucă să fredoneze o melodie de muzică
ușoară, Macarale (compusă de Trio Grigoriu, născuți la Brăila, verificați). Un alt succes de -al
lor este Broscuța Oac. Prima notă informativă s -a primit la două luni de la racolare.”103 și
continuă cu diverse note scrise de acesta. Informațiile și structura notelor informative sunt
atent realizate ținand cont de registrul lingvistic specific acestui domeniu, creând astfel o
imagine vie a Securității timpului.
Răzvan Petrescu schimbă registr ul tematic, abordează evocări familiale pline de
nostalgie și amar, dar păstrând totodată umorul negru și cinismul dureros. Prozele Bunicii de
pe pian și Lego îl consacră pe Răzvan Petrescu. Locurile descrise, întâmplările și personajele
sunt reale, dialoghezi cu ele urmând ca apoi acestea să dispară, să se piardă în neant și ireal.
Imaginea bunicului prezintă o realitate dureroasă a vieții cotidiene a vremii: „Bunicul din
partea mamei avea mai multe case și trei restaurante mari în același București psihotic, era
foarte puternic. Putea să ridice un om de o sută de kilograme, apoi devenea patron, pe urmă
veneau comuniștii și -l închideau pentru că era marea burg hezie, în pușcărie n -a mai ridicat pe
nimeni. După câțiva ani ieșea de -acolo și nu mai avea nimic, doar casa din Piața Unirii cu
două etaje pe sub care trecea tramvaiul cu un singur bec pe nas, acolo mi -am petrecut o parte
a copilăriei, pe urmă nu mi -am ma i petrecut -o fiindcă i -au luat -o și pe -asta și i -au dat o
garsonieră în Drumul Taberei care era pe -atunci un câmp de garsoniere.”104
Discursul impresionant din Lego , un monolog ironic, cuprins de accente
umoristice surprinde o afecțiune paternă tandră mascată cu ajutorul nostalgiei trecerii
timpului, a lipsei de comunicare cu fiul adolescent, propria îmbătrânire, dar și imaginea
propriei morți : „Joi am decis să deschid o mică discuție în care să -mi asigur băiatul că nu va
rămîne singur, că voi face tot posibilul ca, atunci cînd va fi cazul, să -i dau un semn din lumea
de dincolo. Ca să se știe protejat în continuare, să fie convins că tatăl lui e cît se poate de atent
și veghează de -acolo de sus, iar de -acum înainte nu va mai vorbi neîntrebat repetînd ace leași
lucruri, fiindcă -n spațiu îți recapeți toate calitățile, inclusiv memoria […] am uitat să spun c –
am rîs împreună cu Maxim de nenumărate ori cu gura pînă la urechi de handicapați, spiritiști,
futurologi, vrăjitori, șchiopi, episcopi, de țara noastră, de țara altora, și ne -am înțeles de
minune în special prin zîmbete și hohote, ar fi trebuit să pricep din timp, așadar uite că am
comunicat la perfecție și cel mai bine -am comunicat atunci cînd ne băteam cu cocoloașe de

103 Răzvan Petrescu , op.cit. , pg. 124
104 Ibidem , pg. 51-52

36
hîrtie, singurul avantaj al meseriei de scriitor fiind acela că arunci pe podea multe hîrtii scoase
la imprimantă și le poți transforma cu ușurință în ghemotoace, faci provizii, îi întinzi și fiului
tău cîteva, mai puține decît ți -ai luat tu, și -ncepe bătălia desfășurată prin tot
apartamentu l…“.105 Tatăl se învinovățește și își reproșează lipsa ocaziilor de a petrece timp cu
fiul său : ,,… măcar de -aș fi făcut în schimb ceva excepțional, să cuceresc Vârful Omu, de
exemplu, să ajung la Bârlad fără ghid ori să sap un tunel în curtea blocului, ni ci
pomeneală.”106, căutând apoi soluții de a întoarce timpul: „… am început să iau Ginkgo
Biloba, cașetele sunt prea mari și de câteva ori mi -au rămas în gât, m -am sufocat ca –
n Pădurea spânzuraților.. .”107. Meseria de scriitor nu îi oferă alinare și continuă să fie
nemulțumit de monografiile vremii, de cărțile polițiste și de cărțile inspiraționale.108
Relația tată -fiu este reflectată și în povestirea Schaffhausen , în care imaginea
tatălui ca și personaj principal este prezentată atât cu bune,cât și cu rele. Di stanța apăsătoare
ce crește între tată și fiu odată cu maturizarea acestuia reprezintă tema principală a povestirii.
Accentul este pus pe relația afectivă dintre tată și fiu. Titlul povestirii îl reprezintă marca
ceasului, Schaffhausen, ,,cu o minusculă să geată roșie ” ca și secundar, pe care tatăl nu a mai
apucat să îl dăruiască fiului sau. Amintirile fiului iau cu asalt proza fără urme de regret: ,,Nici
măcar la înmormântare n -am ajuns pentru că se terminase totul, se aruncase de zile -ntregi
ultima lopată cu pământ peste sicriu și -apoi fuseseră furate cele două jerbe prăpădite cît timp
eu eram în culmea fericirii la mare și nu cred că asistenta i -a scos ceasul de la mână, grăbită să
scape cât mai repede de doctorul decedat, așa că deși tata mi -l promisese d e când eram un
puști și mă uitam ca -n transă la săgețica roșie, am rămas fără el, acum secundarul se aude sub
pămînt. Nu foarte tare.’’109
Păstrând tonul nostalgic și melancolic, Tapiserie înfățișează povestea unor
prieteni încă din copilărie, titlul fiind în strânsă legătură cu secția în care Sergiu, unul dintre
prieteni, lucra. Această poveste este accentuată de numeroasele momente petrecute împreună
precum întâlnirile la balcon, vacanțel e la mare, vacanțele în București, joaca cu mâncarea,
plimbările prin Cișmigiu, jocurile de fotbal, bătăile cu bulgări de zăpadă, jocurile de șah,
vizionarea filmelor la cinema până în momentul în care ,,ne -am văzut mult mai rar, mai ales

105 Răzvan Petrescu , op.cit , pg. 69-70
106 Ibidem , pg. 59
107 Ibidem , pg. 55-56
108 Articol accesat la data 24.03.2020 http://www.uniuneascriitorilorarad.ro/ARCA/2018/7 -8-
9_2018/25_lecturi_lucia_7 -8-9_18.html
109 Ibidem , pg. 157

37
că fusesem repart izat la Botoșani unde practicam stomatologia fără satisfacții…’’110. Vestea
fulgerătoare a morții lui Sergiu l -a zguduit și l -a condus către un întuneric relativ.
Calatoria reflectă realitatea în care trăim, o Europă confruntată cu un fenomen
terorist. Imp resii adunate în timpul primei călătorii în Europa, în Franța. Toate aceste proze
autoreferențiale, îmbinate prin contrapunct, ce se doresc a fi salvate de umor sunt mai degrabă
curpinse de tragedie, melancolie și disperare.
Jonglând cu schimbarea registru lui tematic pe întreg cuprinsul volumului,
Răzvan Petrescu creionează în Masa de biliard portrete a trei personaje, a trei meserii: un
medic care a făcut închisoare și a fost reabilitat după revoluție, un avocat cu un destin tragic și
un torționar. Medicu l, personajul narator, dorește să uite clipele dureroase relaxându -se prin
muzică și lecturi, ori jucând biliard și izbucnind în final în imaginar. Sacrificiul devine astfel o
replică la acest text, în care torționarul trăiește împlinit și mulțumit cu sent imentul că și -a
făcut datoria, și -a sacrificat tinerețea ajutându -i pe cei întemnițați: „E septembrie 1990 –
evocă el, ironic -amar, euforia imediat postrevoluționară – și lumea arată drăguț, în sfîrșit,
după atîta nenorocire comunistă, parcă s -au înmulțit culorile, la fel și oamenii, și toți zîmbesc
necontenit, larg, le -a rămas surîsul pe buze din decembrie ’89, cu o pauză de mineri de iunie,
hidoase zile, pentru că deși am scăpat cu viață din vechile închisori, faza cu ortacii mi s -a
părut c -o să ne pună c apac, la fel de sinistră, de insuportabilă, și unii au fost bătuți prea tare,
mai ales femeile, cum era și normal, ar fi trebuit să mă aștept cumva să se -ntîmple ceva de
genul ăsta după ce s -au prins cam mulți oameni că la conducere sînt tot ăia dinainte, însă mai
zîmbăreți, cu strungărețe, președintele știa și rusa, și mi -a plăcut mult cînd prim -ministrul –
fusese plecat în Spania – a spus într -un interviu că -n clipa în care -a văzut Piața Universității
golită a simțit un sentiment de ușurare, cred că citez exact, căci și pe mine m -a încercat un
sentiment de ușurare, iar cel mai mult s -au ușurat minerii, peste tot’’111. Acesta declară public
faptul că nu regretă nici o clipă crimele săvârșite în închisoare: „Nu-mi pare rău. Mi -am făcut
doar datoria, futu -le muma -n cur de bandiți’’112. Tabloul comunist cu absurdul și umilințele
sistemului, lipsa revoltei din partea oamenilor, dar și perpetuarea sistemului devin teme
obsesive în volumul Mandarina . Fantasticul atinge cote maxime în aceste povestiri: faptele
relata te, locurile, personajele concrete și palpabile, cu care poți discuta, te antrenează în
realitate pentru ca apoi să dispară în ireal, precum fantasmele glorioase și ironice.113

110 Răzvan Petrescu , op.cit , pg. 169
111 Ibidem , pg. 109
112 Ibidem , pg. 109
113 Articol accesat la data de 24.03.2020 https://ziare.com/bistrita/stiri -life-show/razvan -petrescu -excelen te-
povestiri -in-cartea -mandarina -7404967

38
Tema creatorului de artă este prezentă în povestirea Dirijorul . În căutarea
absol utului, mereu nemulțumit, în acest caz al spectatorului nemulțumit, Arturo devine un
alter ego al lui Vladimir Ozawa. În Cuvântul de fier ficțiunea influențează și depășește
realitatea, scrisul devenind o soluție pentru ,,o societate mai bună”. Referirile culturale își fac
simțită din nou prezența, de această dată în Lectorul , un autor, ce citește manuscrise la o
editură și se luptă cu ,,uriașe primejdii”. Sfârșitul tragic al povestirii îl împinge pe cititor către
,,Deblocare”, în care neputiința de a scrie este urmată de propuneri de lectură și relectură din
partea lui Răzvan Petrescu, precum Vonnegut, Palahniuk, DeLillo si Evgheni Vodolazkin.
Proza Rex este un tablou parabol biblic, ce satirizează societatea contemporană.
Poreclit ,,Rex”, un tip cu o statu ră atletică și impunătoare, plin de umor și ironii devastatoare,
ce studiază și absolvă Facultatea de medicină, visează să ajungă în străinătate și întâlnește o
nemțoaică, cu care se și căsătorește. Prezentată mai degrabă precum o lecție de viață, într -un
registru cinic și satiric asemănător modului lui Houllebecq, povestea prezintă viața lui Rex,
modul în care acesta divorțează, precum și confruntarea sa bruscă cu ideea morții, care îl
împinge să se bucure de viață, schimbând ulterior, în cautarea unei soț ii, mai multe iubite.
Virtuozitatea stilistică realizată prin textul precis și controlat oferă o puternică notă distinctivă
prozei.114
Ultima povestire tulburătoare, ce închide ultimul volum de proză scurtă și
ficțiune al lui Răzvan Petrescu, denumit Ritualu l senescenței , este un text inspirat de tema
lansată de Marina Dumitrescu, coordonatoarea volumului colectiv apărut în 2016, Cum să
îmbătrânim? , Editura Baroque Books and Arts. Răzvan Petrescu ia în serios tema, se așează
precum gânditorul de la Hamangia ș i propune spre dezbatere, într -o conferință imaginară
fețele îmbatranirii fizice, ale îmbătrânirii sufletești și ale îmbătrânirii intelectuale. Acesta este
convingător, iar fluxul de argumente accentuează grija pentru cititor. Atent și preocupat de
gravita tea temei abordate, autorul oferă exemple din realitatea nu demult îndepărtată: ,,Anii
'60, '70 (sec. XX – n.m.) le par fericiți multora dintre noi doar pentru că eram tineri, uitând în
ce mizerie ne scăldam. Rezistența prin cultură? Pai, de ce să reziști într-o asemenea societate?
De ce să reziști în loc să lupți cu ea? Și, dacă nu reușești să lupți, atunci de ce să nu te sinucizi
ca Liviu Babeș pe partia de schi, în semn de protest? Pentru că n -aveam schiuri? Pentru că n –
ajungeam la Poiana Brașov? Se impl inesc douăzeci și opt de ani de când Babeș și -a dat foc
acolo. În timp ce noi rezistam eroic prin cultură. Am fost generații de lași nenorociți, iată
adevărul. Generații din care femeile sunt excluse, nu -i menirea lor să pună mâna pe secure, să

114 Articol accesat la data de 24.03.2020 https://www.observatorcultural.ro/articol/un -prozator -cinic -si-
intransigent/

39
răstoarne l umi. Mă refer doar la noi, bărbații de doi bani jumate ai patriei fără lună ”115. Mai
departe este vorba despre timp, despre cel care trece atunci când îmbătrânești: ,,…timpul trece
ca un mafiot și -ai risipit mii de zile și a disparut orice urmă de mister din prezentul tău care -a
și plecat, în asta constă catastrofa îmbătrânirii, volatilizarea misterului, râmâi gol ca o carcasă
diformă și singura noimă încă vizibilă trăieste în fiul tău, hamster și puținii prieteni
rămași ”116. Cu o imaginație dusă la extrem, un mod original de a perecepe realitatea și de a o
conecta cu relațiile umane, de a caracteriza și prezenta situații tragice, dar pline de umor și
cinism, Răzvan Petrescu dă dovadă nu numai de inteligență și cultură, cât și de stil. Cu riscul
de a demitiza , Răzvan Petrescu abordează teme și situații sensibile prezentate într -un mod
ludic și ironic, dar subliniate artisitic.117
Inconfundabil prin scriitura sa, prin fraza plină de muzicalitate, prozele lui
Răzvan Petrescu nu sunt construite în jurul unei drame epice. Ele concentrează mai degrabă
amintiri și obsesii, evadând din halucinații, asocieri neașteptate, ce conduc discursul atât pe
firul memoriei, cât și pe cel al limbajului. Existența naratorului personaj, ce produce
discursuri la persoana I, este des î ntâlnită în scrierile lui Petrescu. Cinismul discursiv devine,
astfel un efect al frazării și a modului de a nara. Temele abordate dau o puternică notă
distinctivă, variind de la muzică, la supraviețuirea atât în comunism, cât și după comunism, la
relația dintre generații, evocări familiale, tema îmbătrânirii și a morții, toate acestea realizate
pe div erse planuri narative ideatice.
Mandarina generează un tablou demistificator al societății contemporane
promânești prin imaginea zguduitoare asupra vieții, a supra cotidianului și a iminescenței
morții. Proza lui Răzvan Petrescu impresionează prin ,,tonul melancolic, pesimismul
crepuscular, iar umorul este acum argintat discret – reflexie a cartușelor etice percutate de
stilistică. Elegii nevralgic autobiografic e despre speranțe înșelate, satire licrate la adresă,
parabole biblice răstălmăcite clinic și improvizații libere ce -și configurează dinamic propriul
gen, feliile Mandarinei ascund de fapt povestea unei supraviețuiri.”118

115 Răzvan Petrescu , op.cit, pg. 284
116 Ibidem , pg. 286
117 Articol accesat la data de 24.03.2020 https://www.observatorcultural.ro/articol/un -prozator -cinic -si-
intransigent/
118 Ibidem, pg. 289

40
Concluzii

Demersul prezentei lucrări științifice a determinat analiza unor repere conceptuale
teoretice referitoare la peisajul literaturii române postmoderniste. La baza acestei analize s -au
aflat atât noțiuni generale a direcțiilor fenomenului în literatura română , cât și imaginea de
ansamblu asupra generațiilor pe care le -a cuprins. Existența fenomenului în contextul național
a ajutat la distingerea unor aspecte naționale simbolice ale curentului. Conceptul de
postmodernism a apărut într -un moment potrivit oferind scriitorilor o pistă liberă către crearea
unui proiect de revoluție artistică, o pistă către sensibilitate și libertate interioară. Fenomenul
literar este adesea asociat cu apariția generației ’80, o generație cu un inconfundabil aer al
inovației, cu o no uă viziune.
Cercetarea dosarului de receptare critică a prozatorului Răzvan Petrescu
respectând criteriile generaționiste a realităților dinainte de anii 90 ’, precum și celor după anii
90’, dar și conform apariției cronologice a operelor sale, ne obligă să îl încadram în peisajul
literaturii române postmoderniste în cadrul generației ’90. Acesta debutează în cadrul
generației 80 ’ printr -un volum colectiv de proză scurtă, dar se impune in ge nerația ’90 cu
ajutorul unor volume de proză scurtă, teatru, jurnal și publicistică, epistole și critică ficțional –
literară. Proza lui Răzvan Petrescu atinge perfecțiunea realizând un tablou al societății
românești prin propriul gen de proză, o proză cu teme ușoare autobiografice, pline de speranțe
pierdute, parabole biblice reinterpretate și improvizații libere.
Prin parcurgerea ultimului volum de proză scurtă descoperim o inventivitate
extremă, fină și rafinată cu inserții tragice și comice, elemente d efinitorii ale fenomenului de
postmodernism. Variația temelor abordate axate pe diverse planuri naratve ideatice prezintă o
realitate cutremurătoare, în care umorul negru îsi ocupă cu măiestrie locul. Împletirea
elementelor tradiționale cu cele reale, mult itudinea inserțiilor culturale din toate domeniile
artistice îl consacră pe Răzvan Petrescu ca fiind unul dintre cei mai de seamă scriitori de
proză scurtă din literatura română.

41

Bibliografie
Corpus de texte – Răzvan Petrescu
În volume
1. Debut '86 -1986 volumul colectiv
2.Grădina de vară , Editura Cartea Românească, 1989
3.Eclipsa ,1993,
4.Farsa, Editura Unitext, 1994
5.Într -o după -amiază de vineri , Editura Cartea Românească, 1997
6.Mici schimbări de atitudine , Editura Allfa, 2003
7.Foxtrot XX (jurnal și publicistică), Editura Cartea Românească 2008
8.Variațiuni pe o temă de Vater -Puccini , Editura Curtea Veche Publishing,2013
9.Scrisori către Miha i, epistolar, Editura Curtea Veche Publishing 2014
10.Ursulețul lui Freud , critică ficțional -literară, Editura Curtea Veche Publishing, 2015
11.Mandarina , Editura Curtea Veche Publishing, 2017

Antologii
1. Antologia Generația '80 în proza scurtă , Editura Paralela 45, 1998
2. Volumul antologic de proză scurtă românească The Phantom Church and Other
Stories alcătuit de Florin Manolescu (University of Pittsburg Press, 1996 , traducere
de Georgiana Fârnoagă și Sharon King )
3. Volumul Mici schimbări de atitudine (antologie), Editura Allfa, 2003
4. Volumul Rubato (antologie), Curtea Veche Publishing, 2011.

Volume colective
1. Cartea cu bunici , coord. de Marius Chivu – Gabriela Adameșteanu , Radu Afrim , Iulia
Alexa , Adriana Babeți , Anamaria Beligan , Adriana Bittel , Ana Blandiana , T. O.
Bobe , Lidia Bodea , Emil Brumaru , Alin Buzărin , Alexandru Călinescu , Matei
Căline scu, Daniela Chirion , Livius Ciocârlie , Adrian Cioroianu , Alexandru
Cizek , Andrei Codrescu , Denisa Comănescu , Radu Cosașu , Dana Deac , Florin
Dumitrescu , B. Elvin , Cătălin Dorian Florescu , Filip Florian , Matei Florian , Șerban
Foarță , Emilian Galaicu -Păun , Vasile Gârneț , Cristian Geambașu , Dragoș

42
Ghițulete , Cristian Ghinea , Bogdan Ghiu , Stela Giurgeanu , Adela Greceanu , Bogdan
Iancu , Nora Iuga , Doina Jela , Alexandra Jivan , Ioan Lăcustă , Florin Lăzărescu , Dan
Lungu , Cosmin Manolache , Anca Manolescu , Angela Marinescu , Virgil
Mihaiu , Mircea Mihăieș , Călin -Andrei Mihăilescu , Dan C. Mihăilescu , Vintilă
Mihăilescu , Ruxandra Mihăilă , Lucian Mîndruță , Adriana Mocca , Cristina
Modreanu , Ioan T. Morar , Ioana Morpurgo , Radu Naum , Ioana Nicolaie , Tudor
Octavian , Andrei Oișteanu , Radu Paraschivescu , H.-R. Patapievici , Dora Pavel , Irina
Petraș , Cipriana Petre , Răzvan Petrescu, Marta Petreu , Andrei Pleșu , Ioan Es.
Pop, Adina Popescu , Simona Popescu , Radu Pavel Gheo , Tania Radu , Antoaneta
Ralian , Ana Maria Sandu , Mircea -Horia Simionescu , Sorin Stoica , Alex Leo
Șerban , Robert Șerban , Tia Șerbănescu , Cătălin Ștefănescu , Pavel Șușară , Iulian
Tănase , Antoaneta Tănăsescu , Cristian Teodorescu , Lucian Dan Teodorovici , Călin
Torsan , Traian Ungureanu , Constanța Vintilă -Ghițulescu , Ciprian Voicilă , Sever
Voinescu ; Ed. Humanitas, 2007;

Bibliografie critică de specialitate
Dicționare
1. Pop, Ion, (coord.), Dicționar analitic al operelor literare românești , A-M, ed. definitivă,
ED Casa Cărții de știință, Cluj -Napoca, 2007
2. Simion, Eugen, (coord.), Dicționarul general al literaturii române, A -B, Ed. Univers
Enciclopedic, București, 2004
3. Zaciu, Mircea; Papahagi, Mar ian; Sasu, Alexandru, Dicționarul esențial al scriitorilor
români , Ed. Albatros, București, 2000

Istorii literare
1. Holban, Ioan, Istoria literaturii române. Portrete contemporane, volumul I, Ed.
Princeps Edit, București, 2003
2. Manolescu, Nicolae, Istoria c ritică a literaturii române. 5 secole de literatură , Ed.
Paralela 45, Pitești, 2008

43
3. Popa, Marian, Istoria iteraturii române de azi pe mâine , Ed. Semne, București, 2009
4. Ștefănescu, Alex, Istoria literaturii române contemporane (1941 -2000) , Ed. Mașina
de scr is, București, 2005
5. Țeposu, Radu G., Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă , Ed.
Eminescu, București, 1993
6. Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu, Alexandru, Dicționarul esențial al scriitorilor
români , Ed. Albatros, București, 200 0
7. Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu, Aurel, (coord.), Dicționarul scriitorilor
români , vol. I, Ed. Albatros, București, 2001

Studii critice de specialitate
În volume
1. Chivu, Marius, Best of…(proza scurtă a anilor 2000), Editura Polirom, Iași, 2013
2. Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc , Editura Humanitas, București,
1999
3. Boldea, Iulian, Teme și variațiuni , Editura EuroPress Group, București, 2012;
4. Boldea,Iulian, De la modernism la postmodernism , Târgu -Mureș, Editura
Universității „Petru Maior” , 2011
5. Braga, Corin, 10 Studii de arhetipologie -Postmodernismul literar românesc ,
Ed.Dacia,1989
6. Canțâru, Grigore, Totul pare un palimpsest (Interogații asupra funcționării
intertextualității în literatura română) , Chișinău, 2007
7. Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc , Ed.Humanitas, București, 1999,
pg.363
8. Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității , Editura Univers, București, 1995
9. Crăciun, Gheorghe, în volumul Competiția continuă: generația ’80 în texte
teoretice , Pitești, Vlasie, 1994
10. Diaconu, Mircea A., Poezia postmodernă, Brașov, Ed. Aula, 2002
11. Martin, Daniel D., Poezia Antiutopică. O antologie a douămiismului poetic
românesc , Pitești, Ed. Paralela 45, 2010

44
12. Manolescu, Nicolae, Despre poezie , Editura Cartea Românească, București, 1987
13. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură ,
Ed.Paralela 45, Pitești, 2008
14. Mihăilescu, Dan C., Literatura română în postceaușism.II.Proza. Prezentul ca
dezumanizare , Ed.Polirom, Iași, 2006
15. Mușat, Carmen, Strategiile subversiunii – Descriere și narațiune în proza
postmodernă românească , Ed.Paralela 45, Pitești, 2002 Negoițescu, Ion, Scriitori
contemporani , Ed. Dacia, Cluj, 1994
16. Leahu, Nicolae, Poezia generației ’80 , Chișinău, Ed.Cartier, 2000
17. Lefter, Ion Bogdan , Introdu cere în noua practică poetică a prozei , în Gheorghe
Crăciun, Competiția continuă. Generația 80 în texte teoretice (Ed. Paralela 45,
1994),
18. Lefter, Ion, Bogdan, 7 postmoderni: Nedelciu, Crăciun, Muller, Petculescu,
Gogea, Danilov, Ghicu, Editura Paralelea 4 5, Pitești, 2010
19. Lefter, Ion, Bogdan, Postmodernism: Din dosarul unei „bătălii” culturale , Editura
Paralela 45, Pitești, 2012
20. Țeposu, Radu G., Istoria tragică și grotească a întunecatului deceniu literar
nouă ,Ed. Cartea Românească, 2006
21. Soviany, Octavian, Cinci decenii de experimentalism , Compendiu de poezie
românească actuală, vol.al II -lea, Lirica epocii postcomuniste, Editura Casa de
Pariuri Literare, 2011, București
22. Oțoiu, Adrian, Trafic de frontieră. Proza generației `80 , Ed. Paralela 45,
București, 20 00
23. Perian, Gheorghe, Scriitori români postmoderni , Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1996.
24. Petraș, Irina , Literatura română contemporană, Ed. Ideea Europeană, București,
2008
25. Simuț, Ion, Incursiuni în literatura actuală , Ed. Cogito, Oradea, 1994
În periodice
1. Babeți, Adriana, Terapie intensivă , O, nr.23, 1989
2. Bârna,Nicolae, O înoire mai pregnantă decât a nouăzeciștilor , în Vatra , nr. 3,
2009
3. Boldea, Iulian, Câteva noțiuni de epică , în revista ,,Vatra’’, nr.8

45
4. Boldea,Iulian, Câteva noțiuni de epică în Revista Vatra , Anul XXIII, nr.269,
august 1993
5. Cofan, Alunița, Sufletul foamei în Caiete critice 10-12 (71 -73)/1993
6. Cristea -Enache, Daniel, La un pas de Harms în Revista Adevărul literar și artistic ,
Anul VI, nr.395, 23 noimebrie1997
7. Cărtărescu, Mircea, Scriitori români de azi , IV,1999
8. Cristea, C ălin Radu, Despre Răzvan Petrescu, în revista ,,Arc ’’,1997, nr.1 -2
9. Martin, Mircea, Eseu Revista Euresis „Cahiers rumains d`etudes littéraires”, nr.
1-2/1995, Notes sur l`état de postmodernité.
10. Mincu, Ștefania, Poezia tânără. O nouă generație? , Tot în jurul generației 2000 ,
Caiete Critice
11. Nemoianu, Virgil, Notes sur l’état de postmodernité , în „Euresis”, nr. 1 -4/2009
12. Simion, Eugen, Un debut remarcabil în Revista România Literară , Anul XXII,
nr.23, joi 8 iun1989
13. Simion, Eugen, Fracturismul, Caiete Critice, nr. 2 -3, 2005
14. Stănescu, Bogdan -Alexandru, Această generație are trăsăturile de caracter ale
unui grup revoluționar , Caiete Critice 2-3, 2005
15. Ștefănescu,Alex, Jazz în cuvinte , în revista ,,Ro mânia literară ’’, nr.32,1997
16. Petrescu, Liviu, Viața ca o doctorie în Revista Steaua , Anul XL, septembrie 1989
17. Pop, Ion, Bilanțul douămiismului, revista Vatra, nr. 9/2009
18. Popescu, Simona, Sensul poeziei, astăzi, în revista „Dialo g”, nr. 12l -l22/1987
19. Terian, Andrei, „Esențială pentru noua generație este schimbarea fronutului de
luptă. Miza milenariștilor pare a fi doar subsidiar literară” în Caiete Critice nr. 2 –
3/2005
20. Ulici, Laurențiu, Romanul ascuns în Revista România Liberă , Anul LI, nr.14941,
27 martie 19 93

Resurse electronice
https://www.observatorcultural.ro/articol/postmodernismul -romanesc -schita -recapitulativa –
2/,24.03.2020
http://www.observatorcultural.ro/articol/puncte -din-oficiu -pentru -literatura -tinara -2/
24.03.2020

46
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ce -s-a-intamplat -cu-literatura -romana -dupa -1989 -ii–
175001.html
24.03.2020
http://revistaechinox.ro/2011/10/1995 -corin -braga -postmodernismul -literar -romanesc -batalia –
dintre -generatii -goldmine/ 24.03.2020
https://www.observatorcultural.ro/articol/fata -in-fata-cu-postadevarul/ 24.03.2020
https://www.observatorcultural.ro/articol/generatia -regasita/ 24.03.2020
https://www.digi24.ro/magazin/timp -liber/cultura/literatura -anilor -90-romane -de-mana -a-
doua -ce-au-devenit -bestseller -in-timp-record -376227
https://www.observatorcultural.ro/articol/o -literatura -absenta -stapinilor/
https://www.observatorcultural.ro/articol/pledoarie -pentru -redescoperirea -literaturii –
contemporane -2/ 24.03.2020
https://www.observatorcultural.ro/articol/postmodernismul -romanesc -schita -recapitulativa -2/
https://www.catavencii.ro/razvan -petrescu -renuntat -la-meseria -de-scriitor -si-sigur -ca-regret –
enorm/ 08.05.2019

http://revistaramuri.ro/index.php?id=561&editie=27&autor=de%20Mihai%20Ene 09.04.2019

https://www.goodreads.com/book/show/20506159 -varia -iuni-pe-o-tem-de-vater -puccini
09.04.2019

https://semnebune.ro/2014/razvan -petrescu -variatiuni -pe-o-tema -de-vater –
puccini/#axzz5rHE2Q0gn 09.04.2019

https://www.digi24.ro/emisiuni/da -te-la-o-carte/da -te-la-o-carte -scrisori -catre -mihai -de-
razvan -petrescu -348738 09.04 .2019

http://www.bookblog.ro/recenzie/scrisori -catre -mihai/ 10.04.2019

http://www.bookblog.ro/recenzie/scrisori -catre-mihai/ 10.04.2019

47
https://www.digi24.ro/magazin/timp -liber/cultura/da -te-la-o-carte -ursuletul -lui-freud -de-
razvan-petrescu -472774 10.04.2019

https://revista22.ro/recomandare/scriitorul -rzvan -petrescu -ctigtor -al-premiului -naion al-de-
proz-ziarul -de-iai 11.04.2019

https://omiedesemne.ro/recomandare -mandarina -de-razvan -petrescu/ 11.04.2019

https://atelier.liternet.ro/articol/7639/Marius -Chivu -Razvan -Petrescu/E -vorba -de-un-ridicol –
cu-sfirsit -garantat -tragic.html 11.04.2019

https://www.facebook.com/dilemaveche/posts/211852308879657/ 11.04.2019

https://hyperliteratura.ro/mandarina -razvan -petrescu/ 10.04.2019

https://www.hotnews.ro/stiri -cultura -22489265 -cartea -mandarina -zvan -petrescu -este-tig-
toarea -primei -edi-premiului -iocan -pentru -proz-scurt.htm 11.04.2019

http://www.bookblog.ro/recenzie/scrisori -catre -mihai/ 11.04.2019

https://www.curteaveche.ro/scrisori -catre -mihai -razvan -petrescu 11.04.2019

http://www.curteaveche.ro/blog/2013/09/16/o -seara -cu-razvan -petrescu -lansarea -volumului –
variatiuni -pe-o-tema -de-vater-puccini/ 11.04.2019

https://www.curteaveche.ro/MANDARINA 11.04.2019

http://www.uniuneascriitorilorarad.ro/ARCA/2018/7 -8-9_2018/25_lecturi_lucia_7 -8-
9_18.html 12.04.2019

https://www.curteaveche.ro/MANDARINA 12.04.2019

http://www.curteaveche.ro/VARIATIUNIPEOTEMADEVATERPUCCINI 12.04.2019

48
https://www.cel.ro/carti/ursuletul -lui-freud -pNiY3NTcu -l/ 12.04.2019

https://www.bookaholic.ro/10 -autori -romani -contemporani -de-proza -scurta -pe-care-trebuie –
sa-i-citesti.html 20.05. 2019

https://www.bookaholic.ro/10 -autori -romani -contemporani -de-proza -scurta -pe-care-trebuie –
sa-i-citesti.html 20.05.201 9

https://www.bookaholic.ro/10 -autori -romani -contemporani -de-proza -scurta -pe-care-trebuie –
sa-i-citesti.html 20.05.2019

https://www.zf.ro/ziarul -de-duminica/flacara -rosie -3088623/ 20.05.2019

https://www.zf.ro/ziarul -de-duminica/orasul -subteran -3053775/ 20.05.2019

https://www.zf.ro/ziarul -de-duminica/circul -fara-paine -3045699/ 20.05.2019