IDENTIFICAREA ȘI VALORIFICAREA PATRIMONIULUI TURISTIC ÎN AREALUL [304713]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE

PROGRAM DE STUDIU:

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT:

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

LECT.UNIV.DR.

STUDENT: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE

PROGRAM DE STUDIU:

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT:

IDENTIFICAREA ȘI VALORIFICAREA PATRIMONIULUI TURISTIC ÎN AREALUL

VALEA ROȘIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

LECT.UNIV.DR.

STUDENT: [anonimizat]

2018

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………….4

Capitolul 1. Analiza diagnostic a arealului “Valea Roșie”………………………………………7

1.1. Prezentarea arealului “Valea Roșie”…………………………………………………….…..7

1.2. Structura demografică și geografică a arealului…………………………………………….12

1.3. Topoclimatul arealului……………………………………………………………………….20

1.4. Potențialul turistic natural a arealului……………………………………………………….22

1.5. Potențialul turistic antopic a arealului…………………………………………………..……32

1.6. Infrastructura turistică a arealului……………………………………………………….…..36

Capitolul 2. Propunerea unui proiect de dezvoltare turistică a arealului “Valea Roșie”……..….39

2.1.Ecoturismul………….……………………………………………………………………….39

2.2. [anonimizat]………………………………………………..41

2.3. Evaluarea potențialului turistic a arealului privind amenajarea acestuia……………………43

2.4. Programe europene pentru finanțarea turismului…………………………………………………………..45

2.5. Soluții propuse pentru dezvoltarea turismului prin amenajări specifice……………………………46

Capitolul 3. Concluzii……………………………………………………………………………48

Bibliografie………………………………………………………………………………………51

INTRODUCERE

Motivația pentru tratarea distinctă a unui proiect de amenajare dedicat turismului rural o [anonimizat] o cerere relativ redusă pentru turismul rural și implicit practicarea redusă a acestui tip de turism cu preponderență în acest areal.

Terminologia folosită pentru a descrie formele alternative de turism sau noile forme de turism este adoptată de o gamă largă de autori pentru a [anonimizat] o serie de autori care îi atribuie diferite conotații.

Din punctul de vedere a [anonimizat], [anonimizat]; [anonimizat], [anonimizat] 40 și 50 de ani și cu venituri deasupra mediei.

[anonimizat] s-a [anonimizat].

Populațiile native se confruntă cu problema inserării turistului în autenticitatea culturală a [anonimizat], [anonimizat]-ar aduce avantaje economice pe de o parte, [anonimizat].

Turismul rural prezintă o serie de avantaje si dezavantaje care pot genera un impact pozitiv sau negativ, dar avantajele devansând cu mult dezavantajele, turismul rural contribuie la creșterea nivelului de educație al comunităților rurale și la îmbunătățirea infrastructurii de transport pentru a face zona rurală respectivă accesibilă turiștilor.

De asemenea, turismul rural poate aduce beneficii economice și sociale prin dezvoltarea infrastructurii, generarea resurselor alternative sau complementare de venit pentru populația locală, iar stimulare mobilității persoanelor către spațiul rural respectiv duce la atragerea investitorilor din mediul urban.

Acest ultim aspect are efecte duale în sensul că poate reprezenta și un dezavantaj prin faptul că, investitorii, neaparținând comunității locale, pot redirecționa orice beneficiu din mediul rural către mediul urban.

Printre dezavantaje se mai numără și volatilitatea produsului oferit, veniturile mici obținute din activitatea turistică, numărul limitat de întreprinzători care sa dispună de capital și să aparțină mediul, rural sau conservatorismul întreprinzătorilor rurali.

Există și anumite limite vizavi de cuantificarea evoluției frecvenței acestei forme de turism deoarece multe unități de cazare din spațiul rural nu sunt afiliate niciunei autorități sau organizații internaționale naționale sau regionale care sa le reglementeze modul de funcționare.

Pentru multe destinații turistice, mai ales cele periferice sau reședințele secundare reprezintă un factor care contribuie substanțial la economia locală și regională, prin construcția unor imobile care păstrează arhitectura specifică locului respectiv precum și prin amenajarea sau renovarea unor imobile care altfel s-ar fi deteriorat.

Planificarea ecoturismului și viziunea programului se referă la crearea unei lumi a turismului verde în care toți turiștii conștientizează acest tip de turism responsabil și comunica în armonie cu natura, misiunea programului fiind acela de a promova acest tip de turism prin crearea unor pachete de turism verde, adresate atât copiilor cât și adulților, prin intermediul cărora, turiștii să interacționeze cu natura, să înțeleagă rolul ei, să o protejeze,  să contribuie la dezvoltarea turismului într-un mod echilibrat și nu în ultimul rând să ajute la continuitatea unei vieți naturale.

Turismul cultural este denumit adesea și turism de vizitare, deoarece practicarea acestuia presupune vizitarea unui obiectiv sau unei serii de obiective cu caracter atractiv, în principal fiind vizate obiectivele turistice de proveniență antropică. Menirea acestui tip de turism este în primul rând cea de îmbogățire a cunoștinețelor prin aflarea de noi informații, iar în al doilea rând cea de recreere.

Acest tip de turism este practicat cu precădere de către elevi, studenți, intelectuali, sau persoane care au aplecări înspre cultură și cunoaștere, durata actului turistic variază în medie între trei și șapte zile și antrenează atât populația din mediul rural cât și cea din mediul urban.

Turismul rural se bazează în primul rând pe cunoașterea vieții rurale, activităților de producție, a comunităților locale și a culturii și obiceiurilor specifice zonei, fiind o formă de turism dedicată tuturor turiștilor, indiferent de vârstă, venituri sau clasa socială din care provin. Se poate practica în toate cele patru anotimpuri ale anului, nu include un preț foarte ridicat, este în strânsă legătură cu ecoturismul, turiștii pot beneficia de odihnă și aer curat, locuri pitorești, tradiții și obiceiuri unice.

Amenajare turistică este un concept relativ nou, fiind abordat doar la sfârșitul secolului al XX-lea. „Prin amenajarea turistică se înțelege acțiunea de punere în valoare estetică și economică a unui obiectiv, zonă turistică”.

Prin amenajarea turistică a unui teritoriu sau a unui areal, se are în vedere integrarea turismului în economia locală prin valorificarea obiectivelor turistice antropice și naturale existente, stimularea economiei locale și creșterea nivelului de trai al populației din respectivul areal.

Amenajarea turistică se află în strânsă legătură și cu infrastrucuta turistică, astfel pentru o amenajare corespunzătoare a unui areal trebuie să se aibă în vedere construirea sau modernizarea căilor de acces, a bazelor de cazare și alimentație publică, dotărilor de cură și agrement și dotărilor auxiliare.

CAPITOLUL 1. ANALIZA DIGNOSTIC A AREALULUI “VALEA ROȘIE”

Prezentarea arealului “Valea Roșie”

Râul Roșia sau Râul Valea Roșie este un curs de apă, afluent al râului Crișul Negru, și se formează în Munții Pădurea Craiului la Izbucul Roșia, iar pe unele hărți, sectorul amonte de confluența cu Râul Albioara este denumit Râul Șteaza.

Acest râu traversează Depresiunea Beiuș și se varsă în Crișul Negru în vecinătatea localității Petrani, iar cele mai importante localități situate pe malul râului sunt Roșia, Remetea, Căbești, Pomezeu și Pocola.

Munții Pădurea Craiului ocupă partea de nord-vest a Munților Apuseni din lanțul muntos al Carpaților Occidentali, constituindu-se într-o adevărată peninsulă ce se desprinde din corpul central al Apusenilor, fiind desfășurată între depresiunile Vad-Borod și cea a Beiușului.

De asemenea, Munții Pădurea Craiului ocupă o suprafață de aproximativ 1150 km² și se încadrează din punct de vedere administrativ în partea central-estică a județului Bihor, ocupând o pondere de 15,2 % din suprafața acestuia, reprezentând zona montană cea mai apropiată de orașul Oradea, aflat la circa 35 km de Vârciorog și la 60 km de Șuncuiuș.

Astfel, Munții Pădurea Craiului descresc în altitudine dinspre est spre vest, relieful se prezintă sub forma unei platforme, puternic fragmentată de văi tributare Crișului Repede și Crișului Negru, iar ca multe alte unități montane din Apuseni care prin frumusețea și unicitatea lor exprimă un superlativ absolut al acestei zone, și despre Munții Pădurea Craiului se poate afirma că aceștia repășesc ca suprafață unitară de roci carstificabile oricare alt masiv muntos al tării noastre. Această unitate montană in care se afla arealul studiat se remarcă prin formațiuni calcaroase și dolomitice carstificabile reprezentat de endocarst și exocarst Acest tip de relief permite practicarea speoturismului datorită spulenței peșterilor, de ex. doar în bazinul Crișului Repede sunt inventariate 66 de peșteri și avene.

Figura 1.1. Așezarea geografică a arealului studiat

Sursa: arhiva personală

Turismul științific este de asemenea pretabil acestui areal datorită existenței unui patrimoniu științific nestimabil precum peștera Vântului care are o lungime de 46 de km, iar alte tipuri de turism practicabile sunt rafting-ul pe sectoarele de defilee de-a lungul văilor Crișului Repede, de exemplu cel situat între Bologa și Vadu Crișului și Crișului Negru și afluenților acestora și alpinismul pe sectoarele de chei cum e cel cuprins între Vadu Crișului și Bratca din acest areal.

Pentru etalarea gradată a acestui tip de relief și a tuturor elementelor biogeografice, sau climatice care concură la spectaculozitatea sa se propun turiștilor dornici de drumeții 13 trasee turistice din acest areal.

Existența opulentă a elementelor biogeografice pe suprafețe întinse, a pădurii de fag și stejar, a poienilor care se relevă turiștilor ca eritabile oaze de heliocură și recreare, compensează absența altitudinilor mari, acest areal fiind propice turismului cinegetic.

Din punct de vedere geologic, zona aparține structurii geologice majore depresionare a Câmpiei Panonice, în care succesiunea geologică este dată de complexul argilelor și nisipurilor pannoniene de culoare cenușiu-vineție, peste care se dispun discordant formațiuni recente, nisipuri și pietrișuri de terasă, formațiuni aluvionare argiloase-nisipoase, de vârstă pleistocenholocene, identificate și în lucrările executate.

Acviferele apar în partea superioară a formațiunilor de vârstă pliocenă, până la cca 150-200 m adâncime iar în straturile mai profunde se întâlnesc formațiuni de marne calcaroase și gresii de vârstă miocenă, de la 1050-1100 m se întâlnesc în formațiunile calcaroase de vârstă mezozoică. De asemenea, situl Valea Roșie a fost declarat că zonă protejată care conservă habitate favorabile pentru amfibieni și reptile: Triturus cristatus, Bombina variegata, Bombinata.

În general, cadrul natural din Munții Apuseni este pigmentat și recunoscut în ierarhia valorilor prin diferitele rezervații, în care natura își etalează podoaba atât a acoperământului vegetal cât și a structurii de rezistență sau structura sitologică, acestea fiind grupate în funcție de elementele sale definitorii în rezervații complexe, floristice, geologice, paleontologice, speologice și faunistice.

Rețeaua hidrografică este dendriformă cu orientare generală est-vest a râurilor ce coboară din Munții Bihor-Vlădeasa și Pădurea Craiului și vest a celor ce coboară din Munții Codru Moma, fiind mai dezvoltată pe partea dreaptă ca urmare a morfologiei (diferențe altitudinale mai mari) și climei (precipitații mai bogate), ce cuprinde mai multe râuri, dintre care mai importante sunt Crișul Negru și afluenții săi, Crișul Pietros, Valea Roșiei, Crișul Băiței etc.

Figura 1.2. Rețeaua hidrografică din arealul studiat

Sursa: arhiva personală

Crișul Negru este colectorul tuturor râurilor din spațiul studiat si are izvoarele la altitudinea de 1460 m, pe versantul nordic al Vârfului Cucurbata. In cursul superior, până la Cărpinet râul are o pantă mare (30-50 m/km), dar aceasta scade după pătrunderea în spațiul depresionar la cca. 10 m/km în apropiere de Vașcău, 5 6 m/km la Șuștiu, 2,4-5,0 m/km la Beiuș.

Văile din generația piemonturilor au un regim de scurgere torențial. Cele mai importante sunt cele care coboară din Dealurile Bihorului: Valea Talpe, Valea Mizieșului, Valea Mare, Pârâul Drăgotenilor etc.

Apele subterane sunt reprezentate de apele freatice și cele de adâncime, fiind direct dependente de factorul climatic, relief și litologie, în timp ce primul oferă condițiile necesare dezvoltării unei rețele subterane bogate, ceilalți doi acționează restrictiv, dar numai în spațiul piemontan.

Acțiunea restrictivă a litologiei se manifestă în măsura în care depozitele sedimentare prezintă în compoziția lor elemente ce nu permit infiltrarea apei (argila), deoarece prezența acesteia ca ultim element în coloana stratigrafică face imposibilă pătrunderea apei spre adâncime.

Pe interfluviile dealurilor piemontane cu stratul argilos situat aproape de suprafață apa se acumulează deasupra acestui strat sub formă de apă suprafreatică, direct dependentă de precipitații, prezența ei fiind mai pregnantă primăvara și toamna. Dacă persistă un timp mai îndelungat , acest lucru poate condiționa pe viitor pseudogleizarea solurilor și o vegetație mezohidrofilă.

Depozitele sedimentare neogene alcătuite din gresii, marne și nisipuri permit cantonarea apelor, fie în partea lor superioară afectată de dezagregare, fie la baza depozitelor nisipoase. Aceste ape se descarcă în izvoare temporare sau cu debit redus, dependent fiind de perioadele ploioase sau secetoase. Depozite aluvio-coluviale situate la baza versanților permit acumularea unei cantități mici de apă datorită elementelor argiloase conținute, izvoarele având debite reduse, dar cu toate difențierile menționate, arealul deține rezerve de ape subterane importante și de bună calitate, din care se alimentează cea mai mare parte a localităților.

Adâncimea la care sunt cantonate apele freatice diferă în funcție de forma de relief: de exemplu, din studiul pedologie realizat de OSPA Bihor la Beiuș reies următoarele adâncimi ale apei freatice: 1,5 m în lunca Crișului Negru, 2-3 m în spațiul terasei I, 5-6 m în spațiul terasei II, 8-10 m în spațiul terasei 111 și a treptelor de terase piemontane și la adâncimi mai mari de l0m în spațiul interfluviilor piemontane, motiv pentru care acestea au fost, în general, ocolite de așezări.

1.2. Structura demografică și geografică a arealului

Comuna Roșia este așezată la limita Munților Pădurea Craiului, cu Dealurile Pădurii Craiului, la o altitudine de la 400 m la circa 785 m., fiind localizată pe versanții dealurilor Roșiei și în zona de luncă a pâraielor care străbat aceste dealuri, care sunt acoperite cu păduri de foioase și rășinoase, pășuni și vârfuri de stânci golașe.

Comuna Roșia este formată din două localități componente: Roșia, satul de reședință și sat Lazuri, învecinându-se la Nord cu comună Bratcă – satul Damiș, comună Șuncuiuș – sat Zece Hotare, la Est se învecinează cu comună Căbești – satul Sohodol, comună Bulz – satele Remeți și Lorau, la Vest cu comună Pomezeu – satele: Vălani și Lacul Sărat; la Sud cu comuna Căbești – satul Căbești.

Descoperirile făcute de biospeologii clujeni în anul 1965 demonstrează că această zonă a fost locuită încă din timpuri preistorice, iar în peștera Ciur – Izbuc s-au găsit urme de pași de om alături de o figurină umană gravată în mod primitiv pe un craniu de urs.

Populația comunei, potrivit recensământului populației din ultimii ani, este de 2644 locuitori, din care 1336 bărbați și 1308 femei, toți având ca limbă maternă limba româna, iar densitatea medie a populației de 36 locuitori/km², cea mai mare valoare a densității regăsindu-se în sectoarele de vale și de-a lungul șoselelor, în cătunele a căror gospodării sunt construite la șosea iar sectoarele de deal prezintă o densitate mai redusă.

Numărul total al gospodăriilor comunei este de 884, iar media persoanelor într-o gospodărie este de 3 membri. Populația comunei este aproape în întregime de naționalitate română, exista totuși 18 familii de rromi, fiind integrați în mediul comunității locale, și care lucrează în diferite domenii de activitate.

Clima are un caracter temperat-continental, umiditatea atmosferică oscilează în jurul valorii de 75%, iar direcția dominantă a vânturilor este de nord – vest; nivelul anual de precipitații se încadrează între valorile de 600 – 1200 mm/mp/an iar temperatura medie anuală este de + 10 grade Celsius, valori maxime înregistrate în ultimii ani au fost și + 45 grade Celsius.

Fenomene meteorologice extreme din ultimii ani a fost fenomenul de secetă în perioada de vară, furtuni cu ploi torențiale și inundații pe luncile pârâurilor, alunecări de teren, iar în perioada de iarnă zăpezi abundente cu blocarea drumurilor de acces în comună.

Ocupația principală a locuitorilor comunei este agricultura cu cele două ramuri: creșterea animalelor și cultivarea terenurilor în condiții de deal și munte, dar nu se poate vorbi de practicarea agriculturii în condiții moderne și aceasta datorită terenului accidentat, fertilitatea redusă a solului și factorilor climatici.

Există industrii țărănești în această comună, care funcționează și astăzi:

moara de apă de măcinat cereale, situată la intrarea în Roșia, pe partea stângă dinspre Beiuș, încadrată într-un peisaj geografic deosebit; există mai multe mori de apă, dar sunt într-o stare avansată de degradare și nu mai funcționează de multă vreme;

cazane de fiert pălincă, confecționate din aramă și construite pe malul apelor, pentru apa necesară răcirii;

joagăr hidraulic care este în stare de funcționare și azi;

vărăritul: producerea varului în caminițe de ars calcar, folosit în construcții;

mineritul: solul și subsolul este bogat în minereu de bauxită, care a fost exploatat după al doilea război mondial de către austrieci, apoi unguri și ruși, industrie extractivă care s-a dezvoltat continuu, până în anul 1995, când a început să-și restructureze activitatea;

calcarele ornamentale roșii și negre, extrase pentru construcții și var;

țesutul în război a numeroase străiți, feligi și ștergare, cu modele și coloraturi din cele mai variate, așezate pe pereții încăperilor după farfurii sau icoane, perne cu fețe alese în război, cergi sau pături de lână care acoperă păturile, costume populare tradiționale, totul formând un cadru decorativ de un mare efect plastic;

dintre obiceiuri și tradiții putem aminti pe cele legate de naștere și botez, nuntă, înmormântare și pomenirea morților în Duminica Tomii (Droștele) când se adună în comună lumea, toate parcurgând etape de un tipic aparte;

obiceiurile de iarnă, când tinerii se organizează în cete de colindători, de Crăciun se practică și colindatul cu turcă (mascații), iar de Anul Nou – Plugușorul;

dansurile populare care până în urmă cu câțiva ani au adus faimă roșienilor.

Învățământul, în prezent, este destul de bine dezvoltat, există o școală cu clasele I – VIII, 3 școli cu clasele I – IV și 4 grădinițe unde învață 257 elevi, 76 copii la grădiniță și sunt pregătiți de către 29 cadre specializate, școlile fiind dotate cu laborator de informatică care aduce elevilor o serie de avantaje: oferă în primul rând accesul la informație în vederea asimilării și utilizării mijloacelor moderne de comunicare și informare, se asigură creșterea calității educaționale și a învățământului, informații referitoare la cultura și pitorescul zonei, obiceiuri, tradiții, meșteșuguri, sărbători și evenimente tradiționale periodice.

Comuna Căbești se afla în județul Bihor și are în componență cinci sate: Căbești, satul de reședință, Josani, Gurbești, Goila și Sohodol. Se învecinează la sud cu comuna Remetea, la sud-est cu comuna Curățele, la nord cu comuna Roșia, la nord-est cu comuna Bulz și comuna

Bratca, iar la vest cu comuna Pomezeu.

Conform recensământului efectuat, populația comunei Căbești se ridică la 1.848 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior când se înregistraseră 2.088 de locuitori, majoritatea locuitorilor fiind români (97,02%), cu o minoritate de rromi (1,41%) iar pentru 1,35% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută..

Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (82,52%), cu o minoritate de penticostali (14,5%), iar pentru 1,62% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Suprafața comunei este de 7118 ha, populația de 1848 locuitori, 698 de gospodarii, 707 locuințe, 5 grădinițe și 5 școli.

Așezarea geografică:

în partea de S-E a județului Bihor, pe DJ Roșia-Beiuș;

75 km față de municipiul Oradea;

15 km față de municipiul Beiuș.

Proiectele de investiții în derulare se referă la:

extinderea rețelei de apă și canalizare;

modernizarea drumurilor comunale;

modernizarea Căminului Cultural, sediul de primărie, școala I-VIII Căbești;

amenajarea de spații verzi;

reabilitarea iluminatului public, modernizarea de podețe.

Pomezeu este o comună în județul Bihor, care are în componență 8 sate: Pomezeu, Câmpani de Pomezeu, Coșdeni, Hidiș, Lacu Sărat, Sitani, Spinuș de Pomezeu și Vălani de Pomezeu, fiind situată în Dealurile de vest.

Prima atestare documentară a comunei este în anul 1492 sub numele de Papmezeye, iar conform recensământului, populația comunei se ridică la 2.922 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior, când se înregistraseră 3.361 de locuitori.

Majoritatea locuitorilor sunt romani (95,14%), cu o minoritate de rromi (2,36%) iar pentru 2,26% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.

Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (76,59%), cu o minoritate de penticostali (20,05%), iar pentru 2,26% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Atestarea documentară a localităților comunei este interesantă din punct de vedere chronologic, iar analiză în paralel a acestor mărturii este soluția cea mai bună pentru a avea o viziune relativ unitară asupra primelor mărturii, fiind menționat faptul că Pomezeul, Câmpani de Pomezeu și Spinuș de Pomezeu se remarcă mai ales datorită menționării documentare ceva mai timpurii, dar și concomitent cronologic, urmate totuși devreme și concomitent și de Coșdeni, Hidiș, Sitani și Vălani de Pomezeu.

Pomezeul apare în documentul din anul 1492 sub numele de Papmezeye, fiind situat pe domeniul puternicei familii nobiliare Telegdy. Câmpanii de Pomezeu, pomenit documentar în același an 1492, apare la 1508, într-un alt document, ca fiind pomenit cu numele de Kispapmező, realitate care poate sugera o anumită concordanță istorică cu Pomezeul, mai ales în secolele XV-XVI.

Zona Pomezeului a respectat în întreg evul de mijloc structura socială generală a ținuturilor rurale ale comitatului și ale Transilvaniei, deci în privința clasei sociale inferioare, țărănimea, se poate spune că era cea mai numeroasă cu o pondere de cel puțin 95% din totalul populației.

Existau apoi și un număr relativ mic de meșteșugari, concentrați în majoritate covârșitoare în Pomezeu, dar poate și în celelalte localități.

După anul 1989, economia comunei Pomezeu este una pronunțat agrară, industria neavând aici tradiții însemnate, agricultura fiind ocupația fundamentală a locuitorilor comunei; producția totală vegetală este cea mai răspândită în economia agrară a comunei, iar pășunea de care dispune comună este destul de întinsă, ocupația locuitorilor preponderentă fiind agricultura, în special cultura cerealelor și creșterea animalelor, fiind una dintre comunele fruntașe din Bihor în privința creșterii porcilor, vitelor și ca număr de tractoare pe gospodării: 1 la 4 gospodării.

Din punct de vedere geografic, comuna Pomezeu este situată în microdepresiunea Holodului, aflată în zona de dealuri subcarpatice ale depresiunii Beiușului, parte componentă a unei unități de relief mai mari, și anume, Dealurile de Vest, mărginite la nord de munții Pădurea Craiului, și sunt caracterizate de numeroase golfuri.

Altitudinea maximă în raza comunei este înregistrată de Dealul Văcărețului (476 m), situat la răsărit de Câmpani de Pomezeu. Alte înălțimi sunt: vârful Osoiu (382 m) aflat la est de Câmpani de Pomezeu și Vălani de Pomezeu, vârful Tăieturii (284 m) – la sud de Coșdeni, vârful Chiceră (294 m) ce străjuiește la apus satul Sitani și vârful Pomezeu (251 m), aflat la vest de Pomezeu și Spinuș de Pomezeu.

Cele mai scăzute altitudini se înregistrează pe valea Videi (în aval de Sitani) cu altitudini cuprinse între 150 și 160 m, cea mai joasă cotă de înălțime (148 m) aflându-se în mica luncă dintre localitățile Hidiș și Coșdeni.

Întreaga zonă are un climat temperat-continental de tranziție, aflându-se sub influența maselor de aer vestice, mai umede și mai calde, care vin dinspre Oceanul Atlantic. Iarna mai influențează și mase de aer umede dinspre Oceanul Arctic și M. Baltică, iar vara mase de aer mai calde, dinspre Africa și respectiv dinspre Marea Mediterană.

Legat de portul tradițional, majoritatea pieselor de îmbrăcăminte erau confecționate în casele oamenilor din fibrele textile, lâna și pieile de animale rezultate din agricultură și creșterea animalelor. Abia de la mijlocul secolului al XIX-lea satele își deschid ferestrele spre lumea târgurilor de țară, spre materiale comercializate aici, lăsând unele amprente asupra portului.

Anumite piese precum sumanele, cojoacele, baticurile și cizmele s-au cumpărat din târgurile din zonă; portul femeiesc avea următoarele componente: spăcel, poale, zadie, labreu, cojoc sau suman în anotimpul rece; batic sau cârpă, achiziționate din comerț, diferențiate în funcție de vârstă: fetele nemăritate purtau baticuri de culoare roșie sau bordo cu motive florale; nevestele mai tinere aveau cârpe în culori mai închise tot cu motive florale; femeile mai în vârstă purtau cârpe negre fără flori.

În comuna Pomezeu au fost dintotdeauna meșteri iscusiți în varii domenii de activitate, acoperind în mare parte cerințele social-economice ale locuitorilor: morari, fierari, dulgheri sau constructori de case, porți și anexe gospodărești.

Cu excepția lăzilor de zestre, mobilierul de interior al caselor precum scaune, mese, paturi, podișoare, lavițe etc., lădoaie sau hambare pentru depozitarea făinii sau cerealelor, s-au produs aici unde au existat meșteri lemnari foarte pricepuți, unii având o deosebită preferință pentru execuția și ornamentarea unor piese de mobilier.

Comuna Remetea se întinde pe o suprafață 6670 de ha, 937 de gospodarii și are în componență cinci sate: Remetea, satul de reședință, Drăgoteni, Meziad, Petreasa și Șoimuș; se învecinează la nord cu comuna Căbești, la nord-vest cu comuna Pomezeu, la vest cu comună Răbăgani, la sud-vest cu comună Pocola, la sud cu orașul Beiuș, iar la sud-est cu comuna Curățele.

Populația comunei Remetea se ridică la 2.906 locuitori, în scădere față de recensământul anterior când se înregistraseră 3.153 de locuitori, iar majoritatea locuitorilor sunt români (76,67%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (15,79%) și rromi (5,71%), iar pentru 1,69% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.

Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (70,68%), dar există și minorități de reformați (11,63%), baptiști (7,85%) și penticostali (6,57%) iar pentru 1,75% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Pe teritoriul comunei Remetea se află trei localități dintre care cele mai vechi, după anul de atestare documentară: Șoimuș-anul 1213, Petreasa-anul 1213 și Remetea-anul 1422.

Localitățile Dragoteni și Meziad sunt atestate documentar din anul 1552; localitatea Petreasa este desprinsă din Șoimuș din anul 1956. Primele atestări documentare ale localității

sunt: anul 1442 – denumirea Remethe; anul 1445 – denumirea de Magyar Remethe. Olah Remethe; anul 1552 Magyar Remethe Warchya Remethe; 1650 – Belso Remethe; anul 1702 – Belenyes Remethe.

Din punct de vedere climatic, teritoriul comunei Remetea face parte din climatul temperat continental cu veri relativ călduroase și ierni blânde, cu un maxim al precipitaților la sfârșitul primăverii și începutul verii și un deficit de umiditate în lunile iulie, august și septembrie.

Temperatura medie anuală este de 10,5° C, iar suma precipitațiilor este de 635,0 mm, în zona de șes și colinară de altitudine mică, iar în zona muntoasă variază între 5-8°C.
Satele comunei Remetea se întind pe o scară de altitudine medie între 200 și 700 de metri, iar înălțimile cele mai mari sunt atinse prin Vârful Merișoru 695,5 m și Măgura Meziadului 752,0 m aflate în zona piemontană de nord-est a teritoriului satului Meziad.

Comuna Pocola este așezată la o distanță de 56 kilometri de Oradea și la 6 kilometri de Beiuș, între apele Valea Roșiei, Valea Pocolei și Crișul Negru. Întreaga comună are o suprafață de 2527 ha și este una dintre cele mai mici comune din Bihor, cu o populație de aproape 2000 de locuitori.

Pocola este prima localitate din depresiunea Țării Beiușului, având, din punct de vedere administrativ, ca și centru de comună, patru sate aparținătoare: Petrani, Feneriș, Sânmartinul de Beiuș și Poietari. Prima atestare documentară a localității Pocola datează din secolul al XV-lea, din anul 1442, când, după părerea istoricului Iako Zsigmond, fiind cunoscută sub numele de Alsolmos. Iako Zsigmond susține că localitatea Alsolymos (Șoimușul de Jos) a fost asimilată cu localitatea Pocola (Pokola), fără a menționa o dată exactă în acest sens.

În legătură cu numele localității, care în maghiară ar însemna “iad”, s-a păstrat și o legendă în rândul localnicilor. Aceasta spune că în localitate, așezată la confluența râurilor Valea Roșiei și Crișul Negru, existau mult stufăriș și mlaștini, nefiind prielnică pentru locuit.

Denumirea de astăzi a comunei se referă la faptul că în timpul Imperiului Austro-Ungar soldații maghiari ar fi găsit aici o colonie de leproși (în limba maghiară populară: poklosok), care aveau credința că în Valea Roșiei se vor vindeca. Potrivit legendei, soldații, în momentul au ajuns în zonă, ar fi exclamat "Pokol", care a rămas numele satului până în ziua de astăzi.

Se mai spune că autoritățile habsburgice ar fi adus aici, de-a lungul anilor, mulți leproși din toate părțile imperiului, transformând locul într-un lagăr al celor suferinzi de această boală.

Activitățile specifice zonei sunt:

Cultivarea terenului;

Creșterea animalelor.

Activitățile economice principale sunt:

Colectarea și prelucrarea ciupercilor comestibile;

Morărit și panificație;

Cultivare căpșuni;

Alimentație publică;

Depozit materiale de construcții.

Resursele de apă sunt reprezentate atât de apele de suprafață precum rețeaua hidrografică permanentă și temporară, lacuri, cât și de apele subterane, unele dintre acestea deținând volume foarte importante.

Apele de suprafață aparțin în totalitate grupei de vest și sistemului hidrografic al Crișurilor, fiind colectate de Crișul Negru, iar după locul de obârșie, toate sunt râuri autohtone, cele cu izvoarele în spațiul piemontan având uneori caracter semipermanent, datorită condițiilor locale de formare a scurgerii.

Râurile sunt în general scurte, doar Crișul Pietros și valea Roșiei depășind 30 km, iar pantele talvegului lor sunt destul de accentuate datorită nivelului de baza apropiat și diferențelor altitudinale importante dintre acesta și izvoare.

Crișul Negru ocupă axul central, zona cu cea mai joasă altitudine spre care se orientează toate fluxurile naturale, de-a lungul principalelor văi, dublate apoi de fluxurile umane și materiale cu aceeași orientare, căile de comunicație cele mai importante urmând și ele traseele văilor principale.

Așadar, prin poziția și orientarea lor, râurile constituie un fel de „osatura’ a localităților și a fluxurilor umane și materiale, orientarea lor generală, urmărind direcția de înclinare a reliefului dinspre rama muntoasă spre spațiul depresionar.

1.3. Topoclimatul arealului

Topoclimatul complex al dealurilor piemontane, teraselor și luncilor din Depresiunea Pocola corespunde spațiilor din Țara Beiușului situate altitudinal între 200-500m sau topoclimatul de dealuri joase și depresiuni, și între 500-800m sau topoclimatul de dealuri înalte, dar, datorită particularităților locale în acest spațiu se înscriu și munceii de contact cu unitățile montane și chiar părți însemnate din unitățile montane mai joase, Codru-Moma și Pădurea Craiului.

Durata de strălucire a Soarelui în acest spațiu are valori între 1700-2600 ore, radiația solară fiind cuprinsă între 105-110 kcal/cm2/an, temperatura medie anuală a acestor spații fiind cuprinsă între 9,8°C în vatra depresiunii și cca. 7°C la contactul cu unitatea montană.

Temperatura lunii ianuarie are valori cuprinse între -1 și -4°C, iar cea a lunii iunie între 17-21°C, precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 600-800 mm, iar cele maxime în 24 de ore oscilează între 65 și 90 mm.

Calmul atmosferic este apropiat ca valoare de 50 %, suprafețele încadrându-se etajului de păduri de foioase precum stejar și stejar în amestec cu fag.

Topoclimatul complex al Munților Pădurea Craiului și Codru-Moma este specific unităților montane din rama depresiunii, iar temperatura medie anuală descrește odată cu creșterea altitudinii, de la cca. 7°C la contactul cu dealurile piemontane, până la valori de cca. 1°C pe culmile cele mai înalte.

Luna cea mai rece, ianuarie, are temperaturi medii cuprinse între -4°C la baza muntelui și -8°C pe vârfuri. Temperatura medie a lunii celei mai calde, iulie, se înscrie între 10-16°C iar diferențieri se înregistrează în cazul cantităților medii anuale de precipitații, acestea având pe culmi valori între 1000-1600 mm, iar la contactul cu spațiul depresionar acestea scăzând spre 800 mm.

Cantitățile maxime de precipitații căzute în 24 de ore sunt și ele diferențiate pe altitudine scăzând de la 135 mm pe versanți până spre 60- 80 mm pe culmi. Vânturile sunt mai puternice în arealele înalte, iar calmul atmosferic este mai ridicat la contactul cu dealurile piemontane și scade odată cu altitudinea, până sub 10 %, pe culmile cele mai înalte.

Indicele de ariditate Emm. de Martonne se înscrie între 70-120 de puncte, condiționând situarea acestui spațiu în domeniul coniferelor și, pe alocuri, chiar al pajiștilor alpine.

Pentru a evidenția cât mai clar rolul climei în sistemul teritorial al arealului, după ce s-au analizat elementele de favorabilitate și restrictivitate prin prisma componentei umane, se va analiza succint influența climei asupra agriculturii.

Este cunoscut faptul că fiecare plantă are exigențe climatice și, în același timp, un optim climatic. Datorită faptului că agricultura practicată este în primul rând una de subzistență, neorientată spre obținere de prolit, se remarcă o paletă largă de plante de cultură, pentru a încerca acoperirea nevoilor componentei umane și mai puțin o adaptare la condițiile climatice.

Un exemplu în acest sens este continuarea cultivării grâului, deși cu productivitate foarte redusă, de exemplu în bazinetul Roșia, sau cultura pe spații mici și pe terenurile cele mai puțin fertile a cartofului, deși această plantă este mai adecvată condițiilor climatice =și acesta ar putea deveni un areal specializat în cultura cartofului.

Toleranța diferitelor plante de cultură la temperaturile extreme este de 22,10% iar explicația acestei situații nu este la fel ca în cazul comunei Roșia, de exemplu, în care prezenta calcarelor impune o dificultate în alimentarea de abilitatea și implicarea fiecărei administrații locale in această funcție de susținere a activităților economice ceea ce condiționează activitățile industriale intense.

Valorile termice medii ale zonei se situează în jur de 10 °C, media celei mai scăzute temperaturi lunare fiind de -1,2 °C, iar media celei mai calde temperaturi lunare este de 21 °C; cantitatea medie multianuală a precipitațiilor atinge 608 mm/an, cu valorile cele mai ridicate în lunile mai (75 mm) și iunie (98 mm) și cele mai scăzute în februarie (35 mm). În sezonul rece precipitațiile cad sub formă de ninsoare. Ninsorile sunt determinate de masele de aer nordice, dinspre Oceanul Arctic și M. Baltică și parțial dinspre Atlantic.

Vânturile predominante sunt cele de vest, aceste mase de aer sunt umede și produc precipitații, și care pătrund în depresiune prin puntea de legătură câmpie-depresiune în zona Tinca și, respectiv, prin Defileul Crișului Negru, ajungând în depresiune mai uscate de 1.200 mm în munți, 600-700 mm în depresiune, comunei Pomezeu fiindu-i specific un climat de dealuri joase.

1.4. Potențialul turistic natural a arealului

Zona turistică Roșia este o poartă de acces în Munții Pădurea Craiului, fiind una dintre cele mai complexe zone carstice din România, care, situată într-un cadrul natural, oferă posibilitatea de a vizita numeroase peșteri și chei naturale spectaculoase, peisaje deosebite și posibilitatea de a practică diferite activități turistice, iar în masa clacarelor sunt prezente lentilele de bauxită, în trecut, fiind prezentă o intensă activitate minieră pentru extragerea bauxitei în această zonă.

Zona deluroasă a acestei comune este fragmentată de cursurile și afluenții a unor pâraie și văi, și anume:

pârâul Sodoleș, pârâul Șoimușurilor, pârâul Strâmtura, pârâul Toplița;

valea Cuților, valea Pietrei Negre, valea Pietrei Albe, valea Lazurilor etc.;

chei adânci: Cheile Albioarei, Cheile Lazurilor și Cheile Văii Cuților care sunt de un pitoresc aparte. Aceste dealuri sunt alcătuite din calcare unde de-a lungul sutelor de ani apele infiltrate în subsol au format peșteri și avene precum Peșterile Ciur-Izbuc, Ciur – Ponor, Peștera Vacii, Peștera Gruieț, care prin Legea nr. 5/2000 – monumente și rezervații ale naturii sunt nominalizate ca zone protejate.

Dealurile au prezente pe partea superioară și pe versanți depuneri argiloase care în urma ploilor abundente sunt predispuse la alunecări active, afectând patru zone principale, drumul județean și drumurile comunale care leagă cătunele, cât și gospodăriile de la baza dealurilor sau cele amplasate în apropierea văilor.

Relieful este unul haotic, crestele sunt puțin proeminente, slab individualizate, orientate în toate direcțiile, care se destramă în largi platouri carstice, cuprinzând sectorul luncilor foarte restrâns ca suprafață, cu dealurile acoperite de păduri de foioase, iar în arealurile mai înalte apar rășinoase sub formă de pâlcuri.

Pădurile, în cea mai mare parte sunt prezente în nordul comunei; pe terenurile mai înalte apar pășunile și fânețele montane, câmpuri de fânețe cu flori intens colorate constituind un covor gros ce acoperă pajiștile.

De asemenea, pe coastele abrupte, în tăieturile vechi de pădure, sunt în abundență fragii sau numeroase ciuperci în pădurile și rariștile comunei, în special în verile ploioase și călduroase, iar pe pajiști predomină plantele din familia gramineelor.

Dintre acestea se pot enumera:

iarba vântului (Apera spica venti);

iarba câmpului (Agrostis spp);

odos (Avena fatua);

păiușuri (Festuca spp);

pe pășunile cu fertilitate redusă predomină părul porcului (Cyperus spp);

în zonele joase și umede pipirigul (Juncus spp).

Pe pășunile pe care nu se efectuează un pășunat rațional, s-a constatat o creștere abundentă a ferigilor iar pe pășunile cu o fertilitate mai bună se constată existența leguminoaselor perene, cum ar fi: trifoiul alb, trifoiul târâtor, diverse forme de ghizdei sălbatic.

Compoziția floristică este diversă, și aici predomină gramineele, însă apar și plante din familia compositelor precum păpădia, mușețel, romanița de câmp, albăstrița, ciuboțica cucului, pălămidă, familia cruciferelor precum traista ciobanului, urda vacii, rapița sălbatică, papaveracee

precum mac sălbatic, ranunculacee adică piciorul cocoșului, iar o plantă specifică a zonei este leurda, care crește pe pășunile umede, umbrite de păduri, plantă recoltată de populația din zonă ca aliment și medicament.

În ce privește fauna, regiunea nu prezintă elemente deosebite, fiind specifică zonei de deal și munte, unde predomină fauna de interes cinegetic: iepuri, cerb, căprioară, lup, vulpe, mistreț, mai puține exemplare de râs și urs brun.

Se acordă o atenție deosebită valorificării apelor carstice și din punct de vedere piscicol, iar având în vedere că zona este nepoluată, există posibilitatea de repopulare a cursurilor de apă cu specii mai importante de pești adecvați acestor condiții – păstrăvi și lostrițe.

Cursurile de apă ocupă 27 ha din suprafața comunei care este fragmentată de cursurile și afluenții a numeroase pâraie și văi precum:

pârâul Valea Șoimușurilor – Lazurilor (Șoimușul Drept, Șoimușul Stâng);

valea Pucioasă în satul Lazuri;

în satul Roșia: pârâul Valea Roșiei, pârâul Toplița, pârâul Sohodoleș, pârâul Strâmtura, pârâul Valea Cuților;

valea Ștezelor, valea Toplicioara, valea Pietrei Albe, valea Pietrei Negre, etc. care înregistrează limite normale, cu unele excepții în perioada topirii zăpezilor, a ploilor abundente și îndelungate din primăvară – toamnă.

Obiectivele care pot fi vizitate în comuna Roșia sunt următoarele:

Chei: Cheile Albioarei, Cheile Cuților, Cheile Lazurilor;

Peștera Ciur-Ponor și Peștera Ciur – Izbuc;

Peștera Doboș, accesibile numai cu aprobarea custozilor și însoțiți de ghizii TCE;

Peștera Vacii, Peștera Gruieț;

Peștera cu Cristale din Mina Farcu;

Peștera Gruet, Peștera  Albă, Peștera Roșie;

Izbucul Roșiei;

Peștera Meziad;

Imaginea 1.3. Peștera Meziad

Sursa: arhiva personală

Moara de apa de la Roșia;

Imaginea 1.4. Moara Roșia

Sursa: arhiva personală

Imaginea 1.5. Moara Roșia

Sursa: arhiva personală

Atelierul de țesut și colecția de viori cu goarnă a familiei Codoban;

Festivalul de pricesne de la Roșia, portul popular al comunei.

Rezervațiile naturale ale comunei Roșia:

Peștera Ciurului Ponor (1,0 ha).

Peștera Ciurului Izbuc (0,1 ha).

Peștera Vacii (0,1 ha)

Peștera Grust (0,1 ha)

Peștera Farcz (0,1 ha)

Activitățile specifice acestei comune sunt: cultivarea terenului, creșterea animalelor, prelucrarea și valorificarea varului și prelucrarea lemnului. Activitățile economice principale sunt: comerțul, confecțiile textile, pescăriile. Fauna este compusă în principal din: căprioare, fazani, iepuri, mistreț, lup și vulpe iar vegetația este compusă în proporție de 60% din foioase și 40% din conifere. Principalele tipuri de soluri prezente pe teritoriul comunei sunt: podzolic, argilos și brun roșcat de pădure.

Și în această comună, compoziția floristică este variată, predominând gramineele și plante din familia compositelor precum păpădia, mușețel, romanița de câmp, albăstrița, ciuboțica cucului, pălămidă, familia cruciferelor precum traista ciobanului, urda vacii, rapița sălbatică, papaveracee precum mac sălbatic, ranunculacee adică piciorul cocoșului, iar o plantă specifică a zonei este leurda, care crește pe pășunile umede, umbrite de păduri, plantă recoltată de populația din zonă ca aliment și medicament.

Partea superficială terestră a dealurilor din raza comunei Pomezeu se compune din clasa argiluvisolurilor cu tipurile cenușiu și brun-roșcat, specifice zonelor de păduri situate la altitudini cuprinse între 150 și 700 de metri iar solurile sunt predominant molisoluri spre câmpie și argiluvisoluri (pe un substrat argilos) la altitudini mai mari și în depresiunile-golf.

În prezent, aici este un domeniu eterogen de vegetație naturală, pășuni secundare, suprafețe pomicole, viticole și terenuri arabile; comuna Pomezeu beneficiază de suprafețe mari acoperite de păduri puternic transformate de intervenția umană caracteristice climei de aici.

Pădurile sunt compacte sau în pâlcuri, de gorun (Quercus petraea) sau de fag (Fagus sylvatica), sau păduri de amestec gorun-fag. Printre alte specii care apar, amintim gârnița, stejarul pufos și stejarul brumăriu, care pe alocuri coboară până în câmpie sau depresiunile de tip golf. Pe lângă speciile de stejar, în zonă mai apare carpenul, teiul, arțarul, frasinul și paltinul. Flora ierboasă este și ea bine reprezentată.

Caracteristice acestor păduri sunt mamiferele precum căprioara, mistrețul, lupul, vulpea, pisica sălbatică, râsul, viezurele, iepurele. Printre păsări se remarcă găinușa de alun, ciocăni- toarea, cucul, fazanul, prepelița, șoimul, bufnița, iar între pești, mreana și bibanul.

Fondul funciar este deosebit de favorabil culturii plantelor precum cereale, plante tehnice, pomicultură, viticultură, iar suprafețele de pășuni la care se adaugă plantele furajere, pentru creșterea animalelor.

Din punct de vedere agro-geografic, Dealurile Holodului sunt o prelungire a câmpiei de Vest, produsele sunt utilizate pentru alimentație și prelucrare industrială (Oradea, Salonta, Beiuș) iar pomicultura și viticultura cuprind areale reprezentative în raza comunei Pomezeu.

Creșterea animalelor are un caracter variat; se cresc bovine, porcine, ovine, păsări, iar produsele animaliere se industrializează în întreprinderi de profil, produse de carne la Oradea sau Salonta.

Pomicultura, mai ales, și viticultura au completat resursele de hrană sau băutură de peste an, și se pot adăuga la acestea vânătoarea și pescuitul, albinăritul, pădurăritul, vărăritul și unele meșteșuguri vitale pentru satele tradiționale, cu o economie închisă, pe care le considerăm însă secundare.

Condițiile naturale, rezultate din însumarea de frământări geologice, de acțiuni ale agenților morfogenetici precum și de activități umane, au determinat pe suprafața comunei apariția unor aspecte complexe de relief care se caracterizează prin apariția relative uniformă a trei trepte de relief: zona de șes, zona coliniară și zona de munte, dar ce caracterizează însă această zonă a Apusenilor este multiturinea dolinelor instalate pe platourile carstice ca și numărul mare al pierderilor și ivirilor de apă.

. Comuna Remetea este situată, din punct de vedere hidrografic, în sistemul Roșia din bazinul hidrografic al Crișului Negru care are afluenți principali-pe teritoriul comunei, pârâul Meziad, Dragoteni și Valea Seacă.

Deși cantitatea de precipitații care cade în bazinul hidrografic al Văii Roșia este mai redusă (800-1000 mm), faptul că drenează, în bună parte întinse regiuni carstice ale Munților Pădurea Craiului, face ca aportul lor de apă să fie destul de însemnat. Cele două văi au adâncimi mici, sub 2 m, dar viteza de scurgere este relative mare iar la ploi se formează adesea viituri care erodează puternic malurile.

Activitățile specifice zonei sunt cultura plantelor, creșterea animalelor, activități de fabricare a vărului în satul Meziad, prelucrarea lemnului. In aproapiere de Municipiul Beiuș, la poalele munților Pădurea Craiului și Bihor-Vlădeasa se asigura un peisaj variat, atrăgător, deco o importantă zonă carstică în nordul comunei, cu chei și peșteri precum peștera Meziad monument al naturii.

Mulți ani a fost cea mai lungă vale din România Valea Roșiei cu afluentul Valea Meziad, important pentru nisip, balast, piatră de calcar aflat în satul Meziad.

Pădurile de foioase și de rășinoase au diversitate mare a structurii de proprietate și folosință: păduri comunale, urbariale, private, pășuni împădurite iar izvoarele de apă potabilă din Meziad sunt suficiente pentru captare și alimentarea cu apă a satului Meziad.

Este un mediu curat, datorită situării într-o zonă deluroasă nepoluată care duc la existența potențialului uman și infrastructura în învățământ.

Proiectele de investiții sunt:

Înființarea Parcului Natural Munții Apuseni;

Încadrarea ariei geografice a comunei în aria de eligibilitate a programului de finanțare SAPARD al Uniunii Europene;

Încadrarea ariei geografice a comunei în aria de eligibilitate a programului de finanțare FIDA al Băncii Mondiale;

S-a realizat investiția cu denumirea "Prima înființare a rețelei de canalizare și stație de epurare în satul Meziad", "Alimentare cu apă a satului Meziad", "Reabilitare Cămin Cultural Meziad", "Centru de zi pentru copii After School Remetea";

Modernizarea de drumuri comunale și străzi;

Acțiuni de promovare pentru introducerea Peșterii de la Meziad în circuitul turistic, etc.

Obiectivele turistice în comuna Pocola sunt:

Pocola Hotel turistic – capacitate 32 de locuri;

Rezervația dolomite "Piatra Pietrarilor".

Obiectivele turistice din comună Căbești sunt:

Morile de apă din satul Căbești;

Peștera Meziad;

Peștera Muhuchi;

Peștera Șura Ușorilor;

Defileul Sohodolului;

Golurile alpine: Acreea, Stâna de Izvor, Făgete, cu posibilități pentru construcții case de vacanțe.

Obiectivele turistice din comuna Pomezeu sunt:

Cheile Albioarei;

Cheile Văii Cutilor;

Cheile Văii Lazurilor;

Părții de schi în zona Arieseni–Vartop;

Peștera Babii;

Peștera Ciur-Izbuc;

Peștera Ciur-Ponor;

Peștera Doboș;

Peștera Farcu;

Peștera Gruieț;

Peștera Grust;

Peștera Meziad;

Peștera Urșilor;

Peștera Vacii;

Rezervația Piatra Pietrarilor;

Trasee turistice Munții Apuseni; trasee turistice Munții Pădurea Craiului.

Cele mai importante resurse comunitare ale așezării din perspectiva dezvoltării durabile sunt următoarele:

Apropierea de Municipiul Beiuș, la poalele munților Pădurea Craiului și Bihor-Vlădeasa;

Peisaj variat, atrăgător, importantă zonă carstică în nordul comunei cu chei și peșteri;

Peștera Meziad, monument al naturii, mulți ani cea mai lungă din România
Valea Roșiei cu afluentul Valea Meziad, important pentru nisip, balast, piatră de calcar;

Pădurile de foioase și de rășinoase cu diversitate mare a structurii de proprietate și folosință: păduri comunale, urbariale, private, pășuni împădurite;

Izvoarele de apă potabilă din Meziad suficente pentru captare și alimentare cu apă a satului Meziad: un mediu curat, datorită situării într-o zonă deluroasă nepoluata.

Peștera Meziad este una dintre puținele cavități naturale de mari dimensiuni de pe teritoriul României accesibile de la punctual de pătrundere al apelor în masivul calcaros, până la reapariția la zi a acestora.

Peștera se dezvoltă pe trei nivele de carstificare distincte:

Nivelul fosil, superior, este o rețea labirintică de galerii cu secțiuni eterogene, în general cu secțiuni transversale mai mici decât nivelul subfosil, intermediar. Ansamblul de galerii din cadrul nivelului superior descrie un arc de cerc și cumulează peste 3,4 km de galerii.

Nivelul subfosil, intermediar oferă cele mai mari spații de pe parcursul peșterii. Secțiunea transversală medie a galeriilor componente este de peste 10/10 m, desfășurarea în plan a rețelei fiind dendrică.

Nivelul inferior activ, este inundat aproape în întregime fiind accesibil chiar și în timpul celor mai mari etaje doar pe distanțe minore.

Peștera Meziad este una din Peșterile României unde au fost semnalate colonii de lilieci încă de la începutul secolului trecut.

De asemenea, ea este bogată în depozite paleonologice și vestigii arheologice iar Văile Meziad și Roșia, au chei și formațiuni carstice deosebite.

1.5. Potențialul turistic antopic a arealului

Obiectivele turistice principale din comuna Căbești sunt:

Biserica de lemn din Goila;

Biserica de lemn din Josani;

Biserica de lemn din Gurbești;

Biserica de lemn din Sohodol;

Biserica de lemn din Căbești.

Biserica de lemn din Goila datează din secolul XVIII, și are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. După anul 1750, locuitorii satului și-au construit o bisericuță modestă de lemn pe care au înzestrat-o cu toate cele necesare rânduielii creștine și au păstrat-o până în zilele noastre, după ce, din vechime, i-au mai adăugat câte ceva, fără a schimba prea mult din înfățișarea pe care a avut-o de la început.

Imaginea 1.6. Biserica din Goila

Sursa: arhiva personală

Bisericuța din Goila este una modestă și aproape neschimbată de la momentul construcției. Altarul are un plan pentagonal, cu pereții longitudinali ușor retrași spre interior, iar laturile de răsărit se încheie în vârf ascuțit iar deasupra altarului, acoperișul este ușor denivelat față de coama acoperișului navei.

Crucea din vârful turnului se ridică doar cu puțin peste acoperiș, deoarece clopotnița are un coif piramidal, terminat cu un glob, fără obișnuita săgeată. Pereții bisericii nu au linie verticală, ci una oblică, amintind parcă de funcțiile unor contraforturi, și sunt acoperiți azi cu un strat gros de ceamur, peste care s-au așternut straturi succesive de var.

De asemenea, 14 icoane pe sticlă, toate lucrate de pictorii iconari de la Nicula, împodobesc pereții bisericii, dar dintre icoane, o „Sfântă Troiță” este cu totul ieșită din comun, artistul popular contopind într-o figură trei fețe distincte încadrate în nimbul triunghiular și datează din secolul al XVIII-lea.

Biserica de lemn din Josani se află în satul Josani, sat aparținător de comună Măgești, județul Bihor; aflată în imediata apropiere a noii biserici de zid, cele două edificii de cult amintesc de trecutul și prezentul comunității. Construită în anul 1768, biserica poartă hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil".

Într-un document de la 1769 se arată că biserica de lemn a fost construită de preotul Simion Tarco și că avea un „turn anexat”. La 9 februarie 1798, Ignatie Darabant înaintează cererea protopopului din Vadu Crișului către Capitul, care într-o ședință consistorială hotărăște să se ceară și avizul provizorului din Uileacu de Criș.

Deși rezoluția acestui provizor a fost negativă, pe motiv că grinzile, scândurile și șindrila sunt de slabă calitate și e pericol că comunitatea să aducă pretenții pentru repararea bisericii iar, pe de altă parte, alături de biserică se găsesc două case, una a preotului și alta a crâșmarului, totuși, Capitulul permite mutarea bisericii în sat dând aprobarea la 7 martie 1798.

Biserica de lemn din Gurbești, datează din secolul XVIII (1799) siare hramul „Sfântul Nicolae”. Înaintea ei a existat o altă biserică, tot din lemn, în proprietatea a două sate de pe Valea Roșiei, Josani și Gurbești. Vechea biserică de lemn a fost construită cel puțin în veacul al XVII-lea, din moment ce pentru repararea ei se solicită, în 1744, fier de la stăpânul de pământ.

În 1772 Meletie Covaci a văzut biserica, scriind despre ea: „este de lemn, acoperită cu șindrilă”. Atât în Gurbești, cât și în Josani, în 1773 mai multe case sunt strămutate în vetrele din sat, aliniindu-se cum se prezintă azi.

La câțiva ani de la alinierea satului Gurbești, când probabil biserica nu mai corespundea din cauza vechimii, s-a construit biserica actuală, în prezent declarată monument istoric și de arhitectură populară.

Biserica de lemn din Sohodol se afla în sătucul cu același nume din apropierea Beiușului, fiind considerată prea mică și veche, credincioșii din Sohodol construiesc în anul 1940 o nouă biserică, de zid iar ca urmare a acestui fapt, nemaifiind utilizată la serviciile religioase, biserica de lemn se ruinează.

Bisericuța de lemn cea nouă, ca și construcție, este una de mici dimensiuni. Se remarcă absida altarului, decroșată, de formă dreptunghiulară. În decroșurile absidei altarului încă se pot vedea micile ferestre ce ajutau la iluminatul stranelor din stânga și dreapta naosului. Peretele estic al absidei altarului are și el o ferestră sub care se găsește un aerisitor tăiat în bârnele bisericii.

Pereții de nord și de sud adăpostesc cruci prinse de pereți, după obiceiul locului. Tot pe peretele de nord înlâlnim și câteva inscripții. După mutarea în actuala locație, biserica a fost dotată cu cele necesare cultului inclusiv trei clopote donate de diferite familii de credincioși.

Dintre cărțile vechi de cult ce au făcut parte din inventarul bisericii de lemn din Sohodol amintim: Evanghelia tipărită la București în anul 1723, Strașnicul tipărit la Blaj în anul 1753 precum și Catavasierul din 1769 și Strașnicul din anul 1773.

Obiective turistice antropice din zona Pomezeu sunt următoarele:

Muzeul Municipal de Istorie și Etnografie Beiuș;

Biserica din lemn Campani;

Biserica din lemn Valani;

Peștera Lacu-Sarat;

Ruinele cetății Pomezeu.

În această comună se afla ruinele unei cetăți feudale numite Kornis, atestata documentar prima dată în anul 1594 sub numele de Popmezo, fiind un important centru domenial, de care aparțineau 15 sate, proprietar fiind  Sigismund Kornis de Rusca, generalul principelui Transilvaniei Gheorghe Rakcoczi I., cetate care a fost cucerită de otomani în anul 1659.

Principala forță motrică a dezvoltării locale în Remetea care impune atragerea de întreprinzători în toate domeniile de activitate cu posibilități de dezvoltare și de atragere a forței de muncă locală și resurse materiale locale, aparția resurselor financiare necesare demarării unor proiecte de reabilitare sau extindere a infrastructurii fizice și sociale, de protecție a mediului, de dezvoltare turistică, pentru promovarea zonei.

Obiective turistice antropice sunt:

Biserica Reformată de zid din Remetea (sec.XIII);

Biserica Ortodoxă de lemn din Petreasa (sec. XVIII);

Biserica de lemn "Sfântul Nicolae" din Șoimuș (1752);

Stejar secular pe șoseaua Remetea-Meziad (peste 400 ani);

Locuințe rurale acreditate și cu posibilități de acreditare;

Ferma de struți;

Prelucrarea lemnului artizanal – Meziad;

Fabricarea varului-bulgari la Meziad;

Monument istoric în satul Meziad și în satul Remetea;

Muzee vizitate la zilele satului – organizate în luna august a fiecărui an;

Centrele de rotărit, de cioplituri;

sculpturi în lemn din satele Meziad și Pietroasa;

Biserica Reformată-Calvină cu picturi murale de influență tiroleză datând din 1420, acoperite cu o zugrăveală din secolul al XVI-lea din satul Remetea;

Biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” (1743, cu iconostas pictat în 1875 de David Zugravul) din satul Șoimuș.

1.6. Infrastructura turistică a arealului

Echiparea cu infrastructură tehnică este un indicator ce ilustrează calitatea vieții într-un anumit teritoriu, în mod firesc, aceasta este mai bine ă în mediul urban decât în cel rural, asadar, principalele componente tehnice a teritoriului sunt: infrastructura de transport, alimentare cu energie electrică, infrastructura de canalizare a arealului, rețeaua de telefonie fixă și infrastructura social.

Infrastructura de transport se refera la echivalentul scoaterii din izolare a oricărei comunități prin a sa cu altele, uneori mai evoluate, motiv pentru care au jucat un rol important în formarea regiunii, iar dacă rețeaua poate fi considerată ca „sistemul circulator” natural al oricărui arii de comunicație, reprezintă „sistemul circulator” de sorginte ce concentrează toate fluxurile umane și cele materiale asociate, iar caracteristicile naturale ale acestui spațiu condiționat dezvoltarea unui sistem de căi de comunicație a cărui „artera vertebrală” este reprezentată de E79, din care se desprind spre stânga și dreapta drumurile județene și comunale.

Restrictivitatea naturală este exprimata prin caracterul semiînchis care a determinat prezența sectorului de drum în pantă sau cu serpentine la ieșirea din spațiul beiușean, acestea putand limita în trecut circulația, mai ales iarna, în condiții nefavorabile.

Rețeaua de căi de comunicație este reprezentată în prezent de un singur drum european (E 79) peste DN 76 Deva-Brad-Ștei-Beiuș-Oradea. Prin volumul de mărfuri și perioada deservita, reprezintă cea mai importantă arteră rutieră din Țara Beiușului. La aceasta se adaugă drumurile naționale secundare reprezentate de DN 75 Ștei-Baia de Arieș-Turda.

Drumurile județene sunt, în general, de importanță mare la nivel național, dar drumuri principale, foarte importante pentru spațiu asigurând legătura cu exteriorul: cu spațiul de câmpie (DJ 709 A, Pocola- Depresiunea Oradea-Bratca, (DJ 764, Beiuș-Aleșd), cu centrele de comună sau spațiul montan cu potențial turistic important (DJ 763, Sudrigiu-Pietroasa, D.Beiuș-Budureasa-Stâna de Vale și DJ 764 C, Remetea-Meziad).

Deosebit de importantă pentru dezvoltarea viitoare este modernizarea drumurilor județene care fac legătura cu județele vecine: DJ 76; poate fi prelungit pe traseul Pietroasa-Boga-Padiș facilitând accesul spre zona turistică a Padișului, cu posibilitatea de joncțiune cu drumul spre Huedin.

Imaginea 1.7. Căile de transport din arealul studiat

Sursa: arhiva personală

Modernizarea acestor drumuri și realizarea joncțiunii cu județele vecine sau ații din Județul Bihor ar avea un rol deosebit în impulsionarea activității toate aceste spații având un potențial turistic remarcabil, dar puțin dezvoltata.

Cu autovehiculul, accesul se face pe E60 până în Borod, iar apoi pe drumul județean 764 D, care trece prin Bratca și Damis, până la Cantonul Albioara, de unde se virează la stânga pe un drum pietruit care urcă până pe platoul Runcuri.

O altă variantă de traseu este pe E79 până în Beiuș, iar apoi pe DJ 764, prin Remetea, până la Cantonul Albioara, apoi la dreaptă spre platoul Runcuri, însă există și curse zilnice regulate cu autobusul între Beiuș și Roșia și retur.

Accesul în comună Căbești se face de pe DN76 Oradea – Deva și DJ 716 Beiuș – Roșia, existând și acces la mijloacele de transport în comun care circulă cu frecvența spre aceasta comună.

Principala cale de acces în comună este reprezentată de Drumul Județean 764K, care face legătura cu Drumul Național 76, Oradea – Deva; drumul Comunal 204 leagă comună de Luncasprie și de Drumul Județean 767C, iar Drumul Comunal 217 face legătura cu Drumul Județean 764, la Josani.

De pe șoseaua E79, punctul de plecare îl constituie orașul Beiuș, situat pe DN 76 Oradea-Brad-Deva)și deservit de curse de autobuz din direcția Oradea și Campeni-Stei, cât și de tren din direcția Oradea.

Din centrul orașului Beiuș se urmărește șoseaua asfaltată care ajunge spre Rosia-Alesd (DJ 764) până în comuna Remetea (9 km), de unde un drum asfaltat urmează Valea Meziadului până în satul cu același nume (9 km).

Accesul de face pe Drumul Județean 764K, care face legătura cu Drumul Național 76, Oradea – Deva; drumul Comunal 204 leagă comuna de Luncasprie și de Drumul Județean 767C, iar Drumul Comunal 217 face legătura cu Drumul Județean 764, la Josani.

Caracteristicile naturale ale acestui spațiu condiționat dezvoltarea unui sistem de căi de comunicație a cărui „artera vertebrală” este reprezentată de E79, din care se desprind spre stânga și dreapta drumurile județene și comunale.

CAPITOLUL 2. PROPUNEREA UNUI PROIECT DE DEZVOLTARE TURISTICĂ A AREALULUI ‘VALEA ROȘIE’

2.1. Ecoturismul

Conceptul de ecoturism este unul mai nou întâlnit în literatura de specialitate, iar unii specialiști susțin că termenul a fost inventat de către Hector Ceballos-Lascurin în anul 1983 și a fost folosit pentru a descrie călătorii în zonele naturale, sălbatice de pe glob, cu scopul de a admira peisajele, plantele și animalele în mediul lor natural.

O definiție acceptată la nivel mondial este dată de Societatea Internațională a Ecoturismului în anul 1991, care afirmă că “ecoturismul este o călătorie responsabilă în arealele naturale, dar care conservă mediul și susține nivelul de trai al populațiilor locale.”

Uniunea Mondială a Conservării Naturii definește în 1996 termenul de ecoturism ca fiind “o călătorie ecologică responsabilă în arealele naturale neperturbate, cu scopul de relaxare și apreciere a naturii și a oricărei trăsături culturale care promovează conservarea, având un impact relativ redus și oferă beneficii pentru comunitățile locale”.

Ecoturismul este o variantă a unei alternative turistice, care se bazează pe conservarea naturii, se desfășoară într-o manieră care urmărește minimalizarea efectului pe care îl are activitatea turistică asupra mediului înconjurător și asigură păstrarea în bune condiții a resurselor naturale, sociale, culturale.

O altă formă de turism care se dezvoltă tangențial cu ecoturismul este turismul verde. În principiu, această formă de turism valorifică resursele turistice din zonele rurale, îmbină activitățile turistice propriu-zise precum cazare, pensiune, circulația turistică, cu activitățile economice precum prelucrarea produselor agricole în gospodării și vinderea lor către turiști, asigurând beneficii pentru populația locală, are în vedere conservarea naturii, a tradițiilor și obiceiurilor specifice locului.

Turismul verde se referă la un ,,turism responsabil", la ,,dezvoltare durabilă", fiind o formă a turismului în care turistul conștientizează să consume servicii turistice prin diminuarea poluării asupra mediului, fie că este vorba de călătorii în medii naturale, de cazare în unități ecologice,  consum de produse naturale, deci își aduce aportul la o dezvoltare durabilă a parcticarii turismului și la schimbarea percepției asupra a ceea ce înseamnă consumul turistic.

Planificarea ecoturismului și viziunea programului se referă la crearea unei lumi a turismului verde în care toți turiștii conștientizează acest tip de turism responsabil și comunica în armonie cu natura, misiunea programului fiind acela de a promova acest tip de turism prin crearea unor pachete de turism verde, adresate atât copiilor cât și adulților, prin intermediul cărora, turiștii să interacționeze cu natura, să înțeleagă rolul ei, să o protejeze,  să contribuie la dezvoltarea turismului într-un mod echilibrat și nu în ultimul rând să ajute la continuitatea unei vieți naturale.

Principalele zone în care se concentrează programele de ecoturism și turism verde din arealul studiat sunt:

Parcul Național Piatra Craiului și împrejurimile acestuia (programe bazate în special pe
observarea carnivorelor mari (lup, urs, râs), dar și a unor specii de plante specifice, turism
ecvestru, cicloturism, drumeții montane etc.);

Parcul Natural Munții Apuseni (speoturism, drumeții tematice, programe culturale, schi de tură, turism ecvestru, cicloturism etc.).

2.2. Actori și fonduri – suport pentru dezvoltarea turismului

Actorii cheie în amenajarea turistică îi reprezintă înșiși turiștii, comunitatea locală, industria turismului și agențiile guvernamentale.

Turiștii sunt în mod vădit de importanță majoră în amenajarea turistică. Din păcate aceștia sunt de asemenea văzuți ca o cauză majoră a problemelor emergente în turism. Când aceștia sunt văzuți ca un grup omogen, ei sunt percepuți ținta răului în acest sector și sunt outsider-ii blamați de insider-i (populație locală) pentru consecințele nefaste pe care le cauzează.

Este important ca un turist să știe că are atât drepturi cât și responsabilități. Au existat și anumite încercări de a educa turiștii în ceea ce privește impactul real și potențial pe care aceștia îl au asupra mediului sau asupra comunității din destinația respectivă.

Asemenea tentative au fost adesea legate de termenul turism alternativ sau responsabil care s-a dezvoltat spre sfârșitul anilor 1980. Acest tip de turism a mai fost denumit turism “bun”. La începutul anilor 1990 a fi un turist bun sau responsabil însemna să călătorești independent, în afara sezonului, în zone relativ necunoscute, să cumperi produsele locale, să te bucuri de tradițiile și activitățile culturale locale și să cunoști populația indigenă, precum și să te interesezi de mediul și flora și fauna locală.

Comunitatea locală poate reprezenta o atracție prin manifestările culturale precum meșteșuguri, și alți factori mai puțin tangibili precum muzica, dansul, festivaluri religioase, etc.

Comunitatea locală este eterogenă nu omogenă, putând fi formată din rezidenți indigeni, și migranți interni și internaționali. Pe lângă variațiile privind sexul și vârsta, o comunitate indigenă poate avea diferite scări de valori, convingeri politice și atitudini diferite față de fenomenul socio-cultural, inclusiv pentru turism, iar în ceea ce privește amenajarea turistică este important de reținut că o comunitate locală este eterogenă.

De asemenea, au existat multe exemple, mai ales în țările dezvoltate care au demonstrat că rezidenții unei destinații turistice nu sunt neapărat niște receptori pasivi ai turiștilor. Deoarece turismul profită de resursele unei comunități este important ca comunitatea respectivă să fie un actor cheie în amenajarea turistică.

Logica implicării comunității locale este următoarea: face parte din procesul democratic, dă voce celor direct afectați de turism, poate reduce conflictul dintre turiști și membri ai comunității locale.

Agențiile guvernamentale sunt adesea cunoscute ca reprezentând sectorul public al turismului. Acestea nu sunt organizații comerciale menite să-și sporească profitul ci să reprezinte opiniile plătitorilor de taxe și a electorilor Agențiile guvernamentale sunt finanțate din taxele cetățenilor. La nivelul României, există o structură la nivel național, Ministerul Turismului care abordează problemele legate de turism. Motivele principale pentru implicarea sectorului public în turism sunt următoarele:

sectorul public este mandatat să reprezinte întreaga populație și nu doar o parte din acționari sau grupuri de interese;

sectorul public trebuie sa fie imparțial, fără alte interese comerciale;

sectorul public poate avea în vedere o perspectivă de dezvoltare pe termen mai lung decât de exemplu, sectorul privat.

Agențiile guvernamentale au un rol primordial în promovarea turistici însă acestea pot și să regularizeze și reglementeze activitatea și fluxuri turistice. Totuși există multe limite în acest aspect datorită faptului că există legislație destul de sumară care să vizeze precis turismul, iar în mod normal există organisme la nivel național, regional și local care reglementează activitatea turistică.

Anumite bunuri esențiale pot fi deținute sau administrate de sector public precum un mediu natural valoros, precum și atracțiile legate de anume construcții precum muzeele și clădirile istorice. Acestea pot fi promovate astfel încât să ofere un model pentru privați.

Guvernele din țările dezvoltate își asumă un rol activ în promovarea turismului dar și regularizează aspecte ale turismului și în scop legal pe motive de securitate, iar în ceea ce privește turismul și actorii din acest areal, se poate afirma că actorii din sectorul public implicați au rolul de a oferi subvenții survenite din fonduri europene nerambursabile, mecanisme importante pentru dezvoltarea unei afaceri individuale în turism.

2.3. Evaluarea potențialului turistic a arealului privind amenajarea acestuia

În literatura românească de specialitate din domeniul turismului s-a conceput o metodologie specifică în vederea determinării și evaluării potențialului turistic pentru a se putea ulterior concepe și strategii de amenajare pe baza acestor calcule.

Astfel, metoda consacrată în acest scop este cea a grafurilor care reprezintă un sistem de analiză pe baza unor criterii principale și secundare, atribuindu-se fiecărui criteriu și subcriteriu un anumit număr de puncte al cărui total maxim însumează 100 de puncte. Potențialul turistic include potențialul turistic natural și antropic, astfel primul se referă la valori de patrimoniu natural, valori de peisaj și valori balneare și cel de-al doilea include valorile cultural istorice, valori urbanistice, valori etnografice, valori memoriale, muzee și colecții.

Astfel, potențialul natural este cel mai bine cotat cu 40 de puncte, potențialul cultural-istoric 30 de puncte, structurile turistice dețin 16 puncte și căile de comunicație 14 puncte.

O evaluare minuțioasă a potențialului de dezvoltare turistică a României, la nivel de județ și UAT, a fost realizată de INS-Direcția Dezvoltare Turism în cadrul proiectului de lege al Planului de Amenajare a Teritoriului Național, Secțiunea a Vl-a zone cu resurse turistice, unde au fost inventariate și analizate toate elementele turistice și conexe acestora (infrastructura de transport, apă, dotare edilitară, etc.) care au rolul de a facilita desfășurarea actului turistic.

Acești indicatori statistici și indici calculați prin metoda grafurilor îmbunătățită au fost aplicați și teritoriului de studiu supus spre analiză, în scopul relevării potențialului turistic de dezvoltare, pentru a putea ulterior propune unele tipuri de amenajare în acest areal.

Există atât un potențial natural cât și antropic ridicat, aceasta datorându-se stațiunii omoloage, iar de potențial mediu turistic beneficiază unitățile teritorial administrative Roșia, Pomezău, Remetea.

Evaluarea reurselor naturale

Astfel, analiza resurselor naturale și antropice a evidențiat faptul că există un punctaj deasupra mediei doar în câteva UAT-uri clar delimitate în spațiul analizat, precum Roșia sau Remetea, cuprinse între 12 și 16 puncte, majoritatea obiectivelor naturale fiind localizate pe suprafața Parcului Natural Apuseni, însă și datorită repartiției univoce a resurselor turistice de mare atractivitate sub forma unor rezervații și monumente ale naturii precum Peștera Ciur- Ponor (Roșia) sau Peștera Meziad (Remetea).

Infrastructura este sumară, atracțiile au un caracter univoc, turismul în acest areal comportând valențele unui tip de consumație post-fordist. Reducerea presiunii și impactului turistic asupra acestor areale s-ar putea realiza printr-o amenajare adecvată care să disperseze clientela pe întreg arealul, astfel au fost propuse spre amenajare în circuit două rute:

cea a culturii industriale;

o rută în scopul valorificării potențialului etnografic prin exploatarea în scop turistic a morilor de apă.

Evaluarea resurselor antropice

În ceea ce privește analiza resurselor antropice, s-au avut în vedere monumentele, iar unitățile teritorial administrative care dispun de un potențial mediu se regăsesc în marea lor majoritate alineate de-a lungul principalelor axe rutiere care traversează bazinul Crișului Negru, respectiv drumul european E79 care secționează Bazinul Hidrografic în partea de SE și drumul european E671 care traversează Bazinul Hidrografic în partea de SV.

Din analiza indicatorilor bazați pe resursele turistice, infrastructura specific turistică și infrastructura tehnică, sunt câteva zone cu potențial de dezvoltare în regiunea supusă analizei, având un potențial de dezvoltare mediu și scăzut.

Se poate menționa faptul că amenajarea turistică are un caracter univoc, amplasarea, implantările fiind legate de existența unui singur obiectiv sau element de atracție turistică care polarizează cererea, amenajările sunt sumare și izolate, de obicei în corelație cu indicele de atractivitate a obiectivului vizat.

Evaluarea infrastructurii specifice

De asemenea, analizând infrastructura specifică și tehnică se poate remarca aceeași tendință ca în cazul precedent, respectiv o dotare medie a unităților de cazare, alimentație și agrement și tehnico-utilitară prevalentă pe culoarul european care traversează bazinul hidrografic de la nord la sud în partea de est, E79 și în partea de vest E671.

2.4. Programe europene pentru finanțarea turismului

Programul SAPARD a fost creat pentru a sprijini eforturile țărilor candidate din Europa Centrală și de Est de a adera la Uniunea Europeană și pentru a pregăti participarea acestora la Politica Agricolă Comună.

Obiectivele Programului sunt acelea de a contribui la implementarea acquis-ului comunitar referitor la Politica Agricolă Comună și alte politici conexe. Mai mult, astfel se oferă posibilitatea de a ne însuși principiile de accesare a fondurilor structurale, inclusiv procedurile financiare și mecanismele de control ale Uniunii Europene.

Programul este structurat pe patru axe prioritare și unsprezece măsuri. Programul SAPARD din România a fost adoptat de către Comisia Europeană prin Decizia nr 372/2000 pe baza Programului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (PNADR) – amendat prin Hotărârea Comisiei Europene 638/2002.

La nivelul Județului Bihor s-au finalizat 216 proiecte prin această măsură, iar în cadrul Bazinului Hidrografic Crișul Negru s-au depus proiecte care vizează înființarea de pensiuni agroturistice, acestea fiind fonduri nerambursabile primite de la Uniunea Europeană.

Este de menționat faptul că aceasta reprezintă 50% din totalul investiției, cealaltă cotă de 50% fiind contribuția solicitantului

Măsura 3.4 (Programul SAPARD) vizează dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice din mediul rural iar beneficiarii acestei măsuri pot reprezenta persoane fizice autorizate, asociații familiale înregistrate, asociații si grupuri de producători, ONG-uri, societăți cu capital privat egal sau cel puțin 75%, Cooperative de consum, Cooperative meșteșugărești.

Turismul rural este finanțat în vederea:

construirii și modernizării de pensiuni turistice rurale;

creșterii investițiilor;

dezvoltării serviciilor in domeniul agrementului in aer liber (zone de campare, baze sportive si de recreere, echitatie, ciclism montan etc).

Alte tipuri de activitati de turism în spațiul rural finanțate prin același program vizează:

turismul montan;

turism pentru pescuit;

turism ecvestru;

cicloturismul;

crearea de ferme pentru creșterea vânatului in semilibertate in vederea repopulării, pentru parcuri de vanatoare si alte forme de activitate din domeniu, cu respectarea legislației privind protecția mediului si a normelor de igiena privind mediul de viata al populației.

Activitățile meșteșugărești finanțate prin măsura 3.4. au în vedere crearea sau extinderea unitarilor meșteșugărești – ateliere de prelucrare lemn, de confecționai obiecte artizanale, de confecționat ceramica, de croitorie, broderie, tricotaje, de fierărie, de prelucrare a pieilor, papurei si răchitei, instrumente muzicale.

Pentru ca un proiect pe turism rural să fie eligibil, acesta necesită aviz de specialitate eliberat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor si Turismului (MTCT) pentru modernizare sau construcție.

Angajamentul pe proprie răspundere a beneficiarului ca va introduce obiectivul in circuitul turistic, in cadrul unei agenții de turism licențiate de Ministerul Transporturilor Construcțiilor si Turismului (MTCT).

O altă măsură aplicată în arealul Bazinului Crișul Negru este măsura 3.2.2. printr-un alt program FEADR care vizează renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea in valoare a moștenirii rurale.

Acesta are ca obiective:

îmbunătățirea infrastructurii fizice de bază în spațiul rural;

îmbunătățirea accesului la servicii de bază pentru populația rurală;

creșterea numărului de sate renovate;

creșterea numărului de obiective de patrimoniu din spațiul rural. F

În cadrul bazinului hidrografic Crișul Negru s-au depus deja proiecte pe infrastructură prin intermediul primăriilor din comunele Roșia, Pomezău, iar aceste proiecte au fost selecționate și sunt în prezent în curs de verificare. Acestea vizează reabilitarea drumului, crearea sau extinderea rețelei de drum și canalizare.

2.5. Soluții propuse pentru dezvoltarea turismului prin amenajări specifice

Ciclismul este din ce mai popular atât în România cât și pe plan regional sau local sau în altă parte a Europei iar unul dintre obiectivele avute în vedere în Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Național 2007-2026 este promovarea ciclismului și întocmirea de hărți pentru un itinerariu de ciclism și realizarea unei campanii promoționale pentru acest itinerar, care să acționeze ca un proiect prototip.

Aceasta ar trebui să atragă mai mulți turiști în zonele relativ subdezvoltate ale țării. De asemenea, ar trebui să stimuleze interesul pentru dezvoltarea unor itinerare suplimentare de ciclism în și alte zone.

Motivația pentru selectarea unui traseu pe parcursul arealului studiat pentru cicloturism o reprezintă decorul și altitudinea propice acestui tip de turism, acei kilometri de parcurs cu bicicleta fiind prin pădure de foioase (fag, gorun, alun), pigmentat de numeroase sectoare de abrupturi, pe drumul asfaltat iar restul traseului fiind un drum pietruit.

Amenajările care se impun le reprezintă în mod imperios drumul asfaltat, realizabil prin fondurile europene, prin măsura 3.2.2. pentru infrastructură, proiect care ar trebui depus de autoritățile pe raza județului Bihor.

De asemenea, amenajările sumare vizează doar niște indicatoare pentru kilometraj, locuri de popas amenajate cu băncuțe și măsuțe din lemn, câteva puncte de belvedere semnalizate de asemenea cu indicatoare turistice, sectoarele de abrupturi semnalizate prin indicatoare specifice și câteva plăcuțe care să indice informații asupra tipurilor de plante întâlnite de-a lungul traseului, fiind necesară de asemenea un panou cu harta turistică pentru cicloturism la terminațiile traseului care va înconjura arealul studiat.

CAPITOLUL 3. CONCLUZII

Din analiza datelor privind consumul și producția turistică, reprezentate prin diferiți indicatori analizați precum circulația turistică, frecvența turistică și respectiv ofertă definită de ansamblul elementelor atractive din arealul studiat, pentru Munții Pădurea Craiului și Munții Codru Moma pot fi relevate atât aspecte distincte precum și similare.

Deși, încadrând unități montane grupate de literatura geografică ca formând un ansamblu datorită elementelor de natură geografică asemănătoare, din punct de vedere tectonic, Munții Codru Moma sunt definiți de horst și Munții Pădurea Craiului de semihorst, altitudini medii moderate pentru ambele unități montane cuprinse între 700-800 m, ambele cu aspect de peninsulă, aceștia prezintă și discrepanțe relevante și în demarcarea teritorială, cele două unități montane fiind separate de Depresiunea Beiușului de tip graben.

În ceea ce privește gradul de populare, M. Pădurea Craiului are un grad mai ridicat decât M. Codru Moma, deci apar discrepanțe care se transpun în teritoriu prin manifestarea diferențiată a actului turistic.

Din perspectiva consumului turistic se pot remarca două tendințe majore a evoluției tipului de turism practicat,astfel, în Munții Pădurea Craiului activitatea turistică a început să se dezvolte printr-o formă nouă de consum turistic, individuală și adaptată turistului contemporan asociată turismului rural și agroturismului.

Acest tip nou de produs apărut pe piața turistică este asociat în literatura de specialitate cu moda sau tendința aplicabilă la scară mondială a Post-Fordism-ului.Tendința generală de creștere a numărului de turiști în stațiunile mentionate indică practicarea unui turism de masă însă completat printr-o diversificare a ofertei de cazare prin apariția pensiunilor ca o alternativă pentru turiștii în căutarea unui produs mai autentic, familial mediului de acasă și individual, ceea ce face ca acest areal să se alinieze la tendința noii forme de consum turistic.

De asemenea, cercetarea releva faptul că acest areal dispune de un potențial încă nevalorificat din punct de vedere turistic determinat de cultura industriala, fiind așadar pretabil relansării unui produs nou.

După analizarea resurselor naturale din arealul studiat, se poate remarca ca există o preponderența a localizării resurselor în partea de est a bazinului Crișul Negru, o parte din acestea fiind situate pe suprafața Parcului Natural Apuseni, respectiv în zone piemontană și montană, reprezentând în mare parte fenomene carstice, unde atracțiile turistice naturale sunt mai variate.

În ceea ce privește potențialul antropic al arealului, se poate remarca o densitate mai mare a obiectivelor antropice situate în partea estică, mai ales cele de natură religioasă reprezentate prin bisericile de lemn, considerate monumente istorice. Aceste obiective sunt localizate pe o arteră importantă rutieră, respectiv drumul european E79 sau drumul național DN76.

Acest fenomen s-ar putea explica prin faptul că locuitorii din zona montană și piemontană au fost mai puțin expuși influențelor externe, așadar fiind populații mai tradiționaliste, pe când cele din zona de câmpie localizate în partea de sud a cursului Crișului Negru au fost expuse influențelor externe, având în vedere și proximitatea față de granița ungară, unde tradițiile și lăcașurile de cult nu s-au perpetuat în aceeași manieră. O altă explicație ar fi și fondul forestier disponibil ca material de construcție din zona piemontană și montană.

În ceea ce privește tipul structurilor de cazare acestea nu reprezintă neaparat o gamă diversificată, putând răspunde unei cereri mai reduse, sub formă de pensiuni, campinguri, vile, și cabane.

Așadar, ierarhia este deținută în acest sens de pensiuni, ceea ce imprimă teritoriului supus spre analiză un aspect ruralizant, indicând faptul că activitatea turistică slab comensurabilă în acest teritoriu este de tipul unui turism rural.

Din analiza indicatorilor bazați de resursele turistice sau infrastructura specific turistică, prezintă câteva areale cu potențial de dezvoltare mare în regiunea supusă analizei, se poate menționa faptul că amenajarea turistică are un caracter univoc, amplasarea, implantările fiind legate de existența unui singur obiectiv sau element de atracție turistică care polarizează cererea, amenajările sunt sumare și izolate, de obicei în corelație cu indicele de atractivitate a obiectivului vizat.

Analiza resurselor naturale și antropice a evidențiat faptul că există un potential in anumite zone delimitate în spațiul analizat, precum Roșia sau Remetea, iar majoritatea obiectivelor naturale fiind localizate pe suprafața Parcului Natural Apuseni, și datorită repartiției univoce a resurselor turistice de mare atractivitate sub forma unor rezervații și monumente ale naturii.

Infrastructura este sumară, atracțiile au un caracter univoc, turismul în acest areal comportând valențele unui tip de consumație post-fordist, iar reducea presiunii și impactului turistic asupra acestui areal s-ar putea realiza prin o amenajare adecvată care să disperseze clientela pe întreg arealul, fiind propuse spre amenajare in circuit itinerarii precum cel al culturii industriale, o rută în scopul valorificării potențialului etnograf, prin exploatarea în scop turistic a morilor de apă și un itinerar cicloturistic, prin soluții pentru dezvoltarea turismului prin amenajări specifice.

O situație prevalentă în tot arealul studiat este determinată de lipsa unei legaturi stranse între autoritățile locale și prestatorii din turism, respectiv proprietari pensiunilor rurale si agroturistice, a unei voci care să le reprezinte interesele in vederea ameliorării situației existente, cazarile din acest areal nefiind conectate într-un circuit turistic, ceea ce limitează frecvența sau circulația turistică, de vreme ce însăți esența turismului rural o reprezintă cooperarea și implicarea comunității prin conectarea într-o rețea.

În ceea ce privește impactul economic, respectiv contribuția activității turistice la bugetul local aceasta este nesemnificativă, deci, practic, acestea contribuie cu taxe și impozite realizate din activitatea turistică la bugetul local intr-o proporție nesemnificativă.

În concluzie, interpretarea și analiza datelor indică faptul că pensiunile din destinațiile rurale care înregistrează un aflux scăzut de turiști își promovează produsul turistic prin mijloace mai informale, respectiv prin cunoștințe și prieteni și prin instrumente de publicitate la locul de producție, respectiv semnalizare prin indicatoare.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

1.Avram, Maria, (2011), Model de amenajare a teritoriului în regimul ariilor protejate: studiu comparativ între Parcul Național Abruzzo, Lazio și Molise (Italia) și Parcul Natural Apuseni (România), teză de doctorat elaborată la Universitatea din Oradea, Oradea;

2.Baias, Ș., (2013), Identificarea, evaluare și valorificarea patrimoniului cultural de lemn din Județul Bihor, teză de doctorat elaborată la Universitatea din Oradea,Oradea;

3.Banto, Z. N., (2012), Arealul turistic transfrontalier Hortobagy-Debrecen-Oradea-Munții Bihor: studiu de geografia turismului, teză de doctorat elaborată la Universitatea din Oradea, Oradea;

4.Berindei, I., Măhăra, G., Pop, G., Posea, Aurora, (1977), Câmpia Crișurilor, Crișul Repede, Țara Beiușului: cercetări în geografia României, Editura Enciclopedică din București, București;

5.Bleahu, M.D., (1978), Munții Codru-Moma: ghid turistic, Editura Sport-Turism, București;

6.Brînzan, T., (2013), Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor Natura 2000 în România, Exclus Prod, București; 7.Ciocârlan, V., (2000), Flora ilustrată a României, Editura Ceres, București;

8.Cocean, P., (2007), Geografia turismului, Ediția a II-a, Cluj-Napoca;

9.Degău, I., (2008), Beiușul și lumea lui: studiu monographic:Vol. 1, 2, 3, Editura Primus, Oradea;

10.Dinu, Mihaela, (2005), Ecoturism: coduri etice și norme de conduită, CD Press, București;

11.Filimon, Luminița, (2012), Țara Beiușului: Studiu de geografie regională, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

12.Godea, I., (1975), Monumente istorice din Țara Crișurilor, Editura Meridiane, București;

13.Indrieș, A.C., Indrieș, I.A., (2017), Observații geografice în zona Beiuș, Editura Primus, Oradea;

14.Josan, Ioana, (2009), Țara Silvaniei – Studiu de geografie regională, Editura Universității din Oradea, Oradea; 15.Tătar, Corina-Florina, (2009), Posibilități de valorificare a resurselor turistice din bazinul hidrografic Crișul Negru, Editura Universității din Oradea, Oradea;

16.Tătar Corina, Vârnav R., Vlaicu M., Wendt J., (2014), Crisana-Maramures. Atlas geografic

Pagini web:

17.http://www.cetati.bihor.ro/index.php?idmenu=150&vanzari=150

18.http://www.tarabeiusului.ro/tara-beiusului/depresiunea-beiusului/obiceiuri

19.https://ro.wikipedia.org/wiki/Drumul_european_E79

20.http://ro.wikipedia.org/wiki/Nomenclatura_drumurilor_naționale_din_România

21.http://www.pomezeu.ro

22.https://remetea-bh.ro

23.https://primariapocola.ro

24.https://comunarosiabihor.ro

25.https://cabesti-bh.ro

26.http://www.madr.ro/sapard.html