Identificarea Si Evaluarea Riscurilor de Accidentare Si Imbolnaviri Profesionale

IDENTIFICAREA ȘI EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ȘI ÎMBOLNĂVIRI PROFESIONALE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

1. Responsabilitatii ale managerilor

1.1. Securitatea muncii

CAPITOLUL II

2. Managementul securității muncii

2.1 Sistemul de îndrumare a protecției siguranței și sănătății la locul de muncă (PSSM)

2.2. Sistemul de indrumare

2.3. Planificarea

2.4. Implementarea sistemului

2.5. Comitetului de securitate si sanatate în munca

2.5.1. Atributiile comitetului de securitate si sanatate în munca

CAPITOLUL III. RISCURI PROFESIONALE

3.1. Sistemul de munca

3.1.1. Factorii de risc în sistemul de munca

3.1.2. Factorii de risc proprii executantului

3.1.3. Factorii de risc proprii sarcinii de munca

3.1.4. Factorii de risc proprii mijloacelor de productie

3.1.5. Factorii de risc proprii mediului de munca

3.2. Clasificarea factorilor de risc

3.3. Actiunea factorilor de risc asupra organismului uman

3.4. Relatia factori de risc – cauze

3.5. Dinamica fenomenelor de accidentare si îmbolnavire profesionala

3.5.1. În dinamica producerii accidentului se disting trei faze posibile

CAPITOLUL IV

4.1. Accidentele de munca

4.2. Clasificarea accidentelor de munca

CAPITOLUL V

5. Bolile profesionale

5.1. Capacitatea de muncă și bolile profesionale

5.1.1. Oboseala: cauzele și metode de evaluare

5.1.2. Condiții de microclima

CAPITOLUL VI

6. Studii de caz S.C. ZIMVEST GRUP S.R.L

6.1 DOCUMENTARE

6.2 DOCUMENTE DE REFERINȚĂ

6.3 PREZENTAREA OBIECTIVULUI

6.4 Prezentarea metodei de evaluare

6.5. Descrierea metodei, scop și finalitate

6.6. Principiul metodei

6.7.Utilizatori potențiali

6.8.Etapele metodei

6.9.Instrumente de lucru utilizate

Studiu de caz 1

Studiu de caz 2

CONCLUZII

BIBLEOGRAFIE

ANEXELE GHID DE EVALUARE A RISCURILOR

INTRODUCERE

Securitatea muncii reprezinta un ansamblu de activitati institutionalizate, având ca scop asigurarea celor mai bune conditii în desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii corporale si sanatatii salariatilor si a altor persoane participante la procesul de munca. Actul normativ care reglementeaza securitatea muncii este Legea securității muncii nr.319/2006, cu toate modificarile si completarile ulterioare. În vederea aplicarii unitare a unor masuri si reguli de securitate a muncii s-au elaborat norme de aplicare a Legii securității muncii,prin H.G. 1425/2006.

Activitatea de securitate a muncii asigura aplicarea criteriilor ergonomice pentru îmbunatatirea conditiilor de munca si pentru reducerea efortului fizic, precum si masuri adecvate pentru munca femeilor si a tinerilor.

Normele de securitate a muncii se aplica salariatilor, membrilor cooperatori, precum si ucenicilor, elevilor, studentilor, în perioada efectuarii practicii profesionale.
Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si Ministerul Sanatatii, prin organele lor de specialitate centrale si teritoriale, organizeaza, coordoneaza si controleaza activitatea de securitate a muncii.

Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Justitiei – Directia generala a penitenciarelor, Ministerul Finantelor – Garda financiara, precum si Serviciul Român de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza organizeaza, coordoneaza si controleaza activitatea de securitate a muncii din unitatile proprii, prin organele acestor ministere si servicii, pe baza prevederilor Legii nr.319/2006.

Cercetarea, înregistrarea si evidenta accidentelor de munca si a bolilor profesionale, precum si autorizarea din punct de vedere al securității muncii, a unitatilor din subordine a ministerelor si serviciilor mentionate se efectueaza de organele proprii.

Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale emite norme generale, normative si alte reglementari de interes national privind securitatea muncii si alte domenii ale securității muncii, potrivit legii, pentru toate unitatile, coordoneaza programul de elaborare a normelor specifice pe activitati si avizeaza normele, standardele si orice alte reglementari, initiate de alte organe, care contin prevederi sau au efect în acest domeniu, în scopul prevenirii accidentelor de munca si a bolilor profesionale.

Normele generale de securitate a muncii cuprind reguli si masuri aplicabile în întreaga economie nationala

Domeniile pentru care se elaboreaza normele generale de securitate a muncii sunt cuprinse în anexa nr.1 la Legea nr.319/2006.

Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare elaboreaza norme specifice activitatii nucleare si exercita controlul cu privire la respectarea acestora.

Persoanele fizice si juridice sunt obligate sa elaboreze instructiuni proprii de aplicare a normelor de securitate a muncii, în functie de particularitatile proceselor de munca.
Ministerul Sanatatii emite norme obligatorii privind igiena muncii si avizeaza standarde si acte normative, elaborate de alte organe, care privesc sanatatea salariatilor la locul de munca.

Contractele colective de munca ce se încheie la nivelul unitatilor, grupurilor de unitati, ramurilor de activitati, precum si la nivel national vor cuprinde, obligatoriu, clauze referitoare la securitatea muncii, în conformitate cu prevederile Legii nr.319/2006, a caror aplicare sa asigure prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale.

În contractele individuale de munca, cu exceptia celor care au drept obiect activitati casnice, precum si contractele de scolarizare vor fi stipulate clauze privind securitatea muncii, stabilindu-se si raspunderea partilor.Conventiile internationale si contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu parteneri straini, în vederea efectuarii de lucrari cu personal român pe teritoriul altor tari, vor cuprinde clauze privind securitatea muncii. În regulamentele privind organizarea si functionarea persoanelor juridice vor fi stabilite obligatii si raspunderi în domeniul securității muncii.

În functie de natura, complexitatea si riscurile specifice activitatii desfasurate, precum si de numarul salariatilor, persoanele juridice vor stabili personalul cu atributii în domeniul securității muncii sau, dupa caz, vor organiza componentele de protectie a muncii.
Desfasurarea activitatilor de productie sau a prestatiilor de servicii este conditionata de obtinerea autorizatiei de functionare din punct de vedere al securității muncii, emisa de inspectoratele teritoriale de munca, cu exceptia activitatilor desfasurate de Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne si Ministerul Justitiei, Directia generala a penitenciarelor, Ministerul Finantelor – Garda Financiara, precum si Serviciul Român de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza.

Persoanele juridice si persoanele fizice au obligatia sa confirme anual la Inspectoratul Teritorial de Munca faptul ca se pastreaza conditiile initiale pentru care s-a eliberat autorizatia de functionare din punct de vedere al protectiei muncii.

CAPITOLUL I

1. Responsabilitatii ale managerilor

Noul cadrul legal privind relatiile de munca, securitatea si sanatatea in munca in Romania, a fost elaborat in spiritul reglementarilor Uniunii Europene si al conventiilor si recomandarilor Organizatiei Internationale a Muncii, care stabilesc responsabilitati pentru manageri, in calitatea acestora de conducatori si organizatori ai proceselor de munca, in vederea imbunatatirii conditiilor de munca ale lucratorilor si pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale.

Vom enumera succint o parte din responsabilitatile ce revin managerilor, conform prevederilor legale actuale:

instruirea, testarea si perfectionarea profesionala a salariatilor, intocmirea si consemnarea fiselor individuale privind securitatea si sanatatea in munca (conf. Legii Securitatii si Sanatatii in Munca 319/2006);

lnfiintarea Comitetului de securitate si sanatate in munca, conducerea si coordonarea activitatii acestuia (conf. Normelor Metodologice de aplicare ale prevederilor Legii 319/2006, Cap. IV Organizarea si functionarea Comitetutului de securitate si sanatate in munca);

identificarea echipamentelor individuale de protectie necesare pentru posturile de lucru din intreprindere si intocmirea necesarului de dotare a lucratorilor cu echipament individual de protectie conform prevederilor HG nr. 1048/2006 privind cerintele minime de securitae si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie la locul de munca;

elaborarea urmarirea actualizarii planului de avertizare, a planului de protectie si prevenire (conf. conf. Normelor Metodologice de aplicare ale prevederilor Legii 319/2006, Cap. III, art. 15(1) pct. 28);

elaborarea de instructiuni proprii pentru completarea si/sau aplicarea reglementarilor de securitate si sanatae in munca, tinand seama de particularitatile activitatilor si ale societatii,. precum si a locurilor de munca(conf. conf. Normelor Metodologice de aplicare ale prevederilor Legii 319/2006, Cap. III, art. 15(1) pct. 3);

monitorizarea functiobnarii sistemelor si dispozitivelor de protectie, a apraturii de masura si control, precum si a instalatiilor de ventilare sau a altor instalatii pentru controlulul noxelor in mediulul de munca (conf. Normelor Metodologice de aplicare ale prevederilor Legii 319/2006, Cap. III, art. 15(1) pct. 15);

elaborarea documentelor necesare autorizarii meseriilor si profesiilor prevazute in legislatia specifica si evidenta acestora (conf. Normelor Metodologice de aplicare ale prevederilor Legii 319/2006, Cap. III, art. 15(1) pct. 12);

elaborarea sau actualizarea, dupa caz, a documentelor prin care se stabilesc atributii si raspunderi din punct de vedere al securitatii muncii (Contractul colectiv de munca, contractele individuale de munca, contracte de prestari servicii decizii interne, Regulamentul de organizare si functionare, fisa postului, etc.) conform Normelor Metodologice de aplicare ale prevederilor Legii 319/2006

Intocmirea si depunerea la inspectoratul teritorial de munca a declaratiilor anuale privind starea securitatii muncii din unitate (conf. Legii 319/2006 );

executarea unor actiuni cu caracter urgent si obligatoriu in cazul producerii unor accidente de munca sau avarii tehnice (conf. Legii 319/2006 );

sa identifice pericolele si sa evalueze riscurile pentru fiecare componenta a sistemului de munca, mijloace de munca/echipamente de munca si mediu de munca pe locuri de munca/posturi de lucru; (conf. conf. Normelor Metodologice de aplicare ale prevederilor Legii 319/2006, Cap. III, art. 15(1) pct. 21);

Sa asigure auditarea securitatii si sanatatii in munca la nivelul societatii ori de cate ori sunt modificate conditiile de munca si sa stabileasca nivelul de securitate; auditarea presupunand analiza activitatii si stabilirea gradului de conformitate cu prevederile actelor normative in vigoare implementare sistem management securitate si sanatate in munca, prin implementarea sistemului de management in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Sa controleze, pe baza programului de activitate, toate locurile de munca, in scopul prevenirii acidentele de munca si imbolnavirile profesionale;

orice alte activitati care vizeaza îmbunatatirea conditiilor de munca, prevenirea accidentelor de munca si a îmbolnavirilor profesionale.

toate activitatiile prevazute in domeniul situatiilor de urgenta conform Ordinului M.A.I nr. 712/2005 modificat si completat cu Ordinul M.A.I NR. 786/2005, Legea privind prevenirea si stingerea incendiilor nr. 307/2006. (efentelor prin care se stabilesc atributii si raspunderi din punct de vedere al securitatii muncii (Contractul colectiv de munca, contractele individuale de munca, contracte de prestari servicii decizii interne, Regulamentul de organizare si functionare, fisa postului, etc.) conform Normelor Metodologice de aplicare ale prevederilor Legii 319/2006

Intocmirea si depunerea la inspectoratul teritorial de munca a declaratiilor anuale privind starea securitatii muncii din unitate (conf. Legii 319/2006 );

executarea unor actiuni cu caracter urgent si obligatoriu in cazul producerii unor accidente de munca sau avarii tehnice (conf. Legii 319/2006 );

sa identifice pericolele si sa evalueze riscurile pentru fiecare componenta a sistemului de munca, mijloace de munca/echipamente de munca si mediu de munca pe locuri de munca/posturi de lucru; (conf. conf. Normelor Metodologice de aplicare ale prevederilor Legii 319/2006, Cap. III, art. 15(1) pct. 21);

Sa asigure auditarea securitatii si sanatatii in munca la nivelul societatii ori de cate ori sunt modificate conditiile de munca si sa stabileasca nivelul de securitate; auditarea presupunand analiza activitatii si stabilirea gradului de conformitate cu prevederile actelor normative in vigoare implementare sistem management securitate si sanatate in munca, prin implementarea sistemului de management in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Sa controleze, pe baza programului de activitate, toate locurile de munca, in scopul prevenirii acidentele de munca si imbolnavirile profesionale;

orice alte activitati care vizeaza îmbunatatirea conditiilor de munca, prevenirea accidentelor de munca si a îmbolnavirilor profesionale.

toate activitatiile prevazute in domeniul situatiilor de urgenta conform Ordinului M.A.I nr. 712/2005 modificat si completat cu Ordinul M.A.I NR. 786/2005, Legea privind prevenirea si stingerea incendiilor nr. 307/2006. (efectuarea de instructaje, elaborarea bazei decizionale, intocmirea de instructiuni proprii, controale la toate locurile de munca, elaborarea planurilor de evacuare in caz de incendiu etc

1.1. Securitatea muncii

Omul este o persoană deosebită deoarece mânată de o forță, care poate fi explicată, în parte, este într-o continuă mișcare, schimbare, dezvoltare, trăind într-o lume schimbătoare. În acest proces își caută partener formând grupuri, clădind o societate în jurul său. Construiește technosfera în care încearcă să producă bunurile sale necesare, iar împreună cu toate acestea încearcă să modeleze, să se folosească, în mod util, de natură.

Din punct de vedere filozofic, munca, nu este altceva decât o activitatea umană cu țelul de a creea bunuri în interesul societății.

Prin această definiție munca poate fi împărțită în două categorii bine definite: în forța de muncă și mijlocul de muncă.

Pe de-o parte forța de muncă este însuși omul, iar pe altă parte sunt: obiectele, uneltele, mașinile, lucrurile pe care omul le-a descoperit și creeat cu scopul de a fabrica produsele imaginate.

Mijlocul de muncă este materia, care de-a lungul procesului de muncă se transformă în produsul imaginat de om.

“Securitatea muncii reprezintă produsul tuturor activităților legale, de direcționare, de organizare, care nu afectează sănătatea și asigură buna desfășurare a procesului muncii.”

Din momentul in care omul a inceput sa munceasca – deci sa desfasoare constient o activitate de transformare a elementelor de mediu pentru a-si asigura existenta – dateaza si primele preocupari pentru imbunatatirea conditiilor de munca.

In secolele "preindustriale", cercetarile si masurile pentru ameliorarea conditiilor de munca, diminuarea eforturilor si marirea randamentelor, au avut un caracter sporadic si local.

Scrierile antice relateaza despre astfel de actiuni si despre unele masuri exprese de protectie a lucratorilor, despre existenta unor medici pe santierele faraonice, despre masurile pentru combaterea saturnismului si a intoxicatiei cu mercur in Grecia, la Roma, Alexandria (aparatori ale mainii la unelte, masti din basici de peste pentru slefuitorii cu minium, manusi, jambiere, tuburi de ventilare in mine etc.).

Atata timp cat efortul muscular caracteriza participarea omului la procesul de productie, cercetarile au fost orientate spre studierea acestuia. Treptat, conceptia s-a largit, renuntandu-se la abordarea strict mecanicista. Tot mai multe stiinte au inceput sa se preocupe de relatia om – masina – mediu ambiant: medicina, antropologia, sociologia, psihologia, stiintele economice. Fiecare a analizat impactul dintre om si elementele procesului de munca din propriul sau punct de vedere, cautand solutii pentru protejarea lucratorului concomitent cu cresterea productivitatii sale.

Spre finele secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea iau nastere si incep sa se dezvolte, ca ramuri distincte, fiziologia muncii, psihologia muncii, sociologia muncii, ergonomia, protectia muncii.

In tara noastra, I. Atanasiu, profesor de fiziologie (Bucuresti), poate fi considerat fondatorul scolii romanesti de fiziologie experimentala, datorita studiilor sale (de la inceputul secolului al XX-lea) privind optimizarea performantelor neuromotorii in sport si munca. Profesorul I. Nitescu (Cluj) s-a orientat spre investigatii asupra comportarii organismului uman la efort fizic si psihic.

Se pot cita, de asemenea, cercetarile mai recente ale profesorilor Gr. Benetato, A. Ardeleanu, I. Gontea, N. Margineanu, P. Groza, R. Vranceanu, G. Arsenescu s.a., privind diferitele aspecte ale comportarii organismului uman in efortul de munca si fata de diversi factori externi. Relativ la psihologia muncii, primele contributii apartin lui Fl. Stefanescu Goanga si C. Radulescu Motru.

Din ansamblul practicilor si cercetarilor vizand relatia omului cu munca, s-a conturat in decursul timpului ca obiect distinct, protejarea lucratorului impotriva accidentelor de munca si a bolilor profesionale.

Asa cum s-a mentionat, primele masuri constient si strict preventive cunoscute dateaza inca din antichitate. In majoritatea cazurilor insa, accidentele si bolile profesionale erau considerate drept o fatalitate. Ulterior, factori multiplii dependenti de revolutia industriala din secolul al XIX-lea si de progresul general al cunoasterii au impus, ca o problema deosebit de importanta, necesitatea eliminarii sau cel putin a reducerii lor, ceea ce s-a reflectat si in aparitia unor reglementari juridice specifice, ca si a unor incercari de stienticizare a activitatii preventive.

In tara noastra, cercetatorii Institutului National de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitatea Muncii au conturat o teorie unitara si coerenta relativ la fenomenul accidentarii si imbolnavirii profesionale si a modalitatilor de reducere sau eliminare a acestuia. Experienta lor teoretica si practica a fost reunita si fructificata sub forma primului manual de protectie a muncii pentru invatamantul universitar.

Structura manualului reflecta conceptia autorilor asupra sferei notiunii de "protectie a muncii", ca fiind sumumum a trei componente majore: disciplina stiintifica, institutie juridica si activitate metodologico-aplicativa.

In consecinta, materialul didactic a fost impartit in patru capitole, precedate de un scurt istoric al evolutiei protectiei muncii.

In capitolul 1 sunt explicitate notiunile cele mai generale aferente domeniului, respectiv: obiectul protectiei muncii; sfera notiunii de protectie a muncii; accidentele de munca si bolile profesionale – definire, elemente, clasificare, efecte asupra victimei.

Capitolul 2 contine bazele teoretice ale prevenirii accidentelor de munca si bolilor profesionale, in cadrul lui fiind explicitate geneza acestor fenomene negative, factorii care conduc la producerea lor, precum si masurile generice de prevenire a evenimentelor.

In capitolul 3 este circumscris cadrul juridic in interiorul caruia se desfasoara activitatea preventiva in Romania, facandu-se si o scurta prezentare a principalelor elemente de legislatie a securitatii si sanatatii in munca din diverse tari.

In ultima parte a manualului sunt prezentate si explicitate instrumentele metodologice utilizate in domeniul protectiei muncii, incepand cu organizarea activitatii la nivel national si de intreprindere, pana la elementele noi, moderne, cum ar fi evaluarea riscurilor si a securitatii sistemelor de munca, certificarea calitatii de protectie a echipamentelor tehnice, managementul protectiei muncii in conditiile economiei capitaliste.

CAPITOLUL II

2. Managementul securității muncii

Managementul securității muncii ajută inteprinderile prin punerea sistematică a întrebărilor legate de securitatea muncii, și care să devină parte de zi cu zi în strategia de afaceri și activitate. Managementul securității muncii: managementul general al inteprinderii (incluzând și proiectarea) cu privire la aspectele pe care le creează, fac, îndeplinesc, introduc și reînoiesc continuu politica și strategia securității muncii.

Sistemul de îndrumare a protecției siguranței și sănătății la locul de muncă (PSSM) aparține unui întreg sistem coordonat, care ajută organizația la rezolvarea riscurilor ivite legate de SSM. Conține structura organizației, activitățile de proiectare, responsabilitățile, experiența acumulată, procedurile, procesele și tot cea ce este legat de dezvoltarea politicii SSM, de realizarea, atingerea, verificarea și continuitatea ei.

Scopul Sistemului de îndrumare a protecției siguranței și sănătății la locul de muncă (PSSM) este să ajute organizația cu următoarele:

– in definirea riscurilor securității muncii și rezolvarea acestora,

– in politica SSM, în planificare scopurilor de durată scurtă, medie și lungă,

– in realizarea programelor propuse, programe care cuprind: neîncălcarea regulilor cu privire la muncă, incendiu și sănătate,

În definirea principiilor de bază care vor ajuta inteprinderea ce să facă cu atribuțiile și problemele legate de protecția muncii pe viitor,

-in definirea resurselor pentru atingerea scopurilor, pentru desemnarea responsabililor și aprovizionarea cu resursele necesare,

– in definirea și documentarea în unele probleme, tipuri de probleme, moduri de operare, în așa fel încât muncitorii, prin munca de zi cu zi, să minimalizeze sau să sisteze riscurile unor accidente în cadrul inteprinderii.

2.1 Sistemul de îndrumare a protecție siguranței și sănătății la locul de muncă (PSSM)

Crește responsabilitatea conducerii firmelor. Pentru o mai bună mânuire a responsabilității un rol important joacă sistemul de îndrumare a protecției siguranței și sănătății la locul de muncă (PSSM), care ca parte generală a sistemului de îndrumare a inteprinderii, slujește protecția muncii, veghează și înbunătățește protecția sănătății a organizației întrun mod general. De altfel, PSSM este unul dintre elementele unei conduceri conștiincioase a securității muncii, este un standard, o formă care trebuie umplută cu un conținut, care trebuie completată cu un alt element al conducerii conștiincioase a securității muncii.

În ierarhia lui Abraham Maslow securitatea reprezintă un punct de vedere esențial.

Securitatea văzută în trecut:

problemele fizice rezolvate prin cele technice;

problema muncitorilor care depun efotr fizic;

cazul celor desemnați cu probleme de securitate;

organizația sigură este aceea unde nu se întâmplă niciodată accidente;

este pentru prevenirea accidentării oamenilor.

Securitatea în prezent:

securitatea ține de conducere;

îndrumarea securității este o problemă a tuturor;

Securitatea reprezintă îndrumarea și ținerea în frâu a șansei tuturor riscurilor și accidentelor, care pot cauza pagube în vieți omenești sau materiale;

accidentele pot fi prevenite;

aproape fiecare accident, pagubele posibile din proprietate și proasta calitate, de obicei, au ca sursă aceași cauză.

PSSM „Reprezintă un tot unitar în sistemul organizatoric, care ajută la rezolvarea problemelor PSM ivite. Conține structura organizației, activitățile de proiectare, responsabilitățile, experiența acumulată, procedurile, procesele și tot cea ce este legat de dezvoltarea politicii SSM, de realizarea ei, de atingerea ei, de verificarea și continuitatea ei.”

Mai simplu: Toate activitățile planificate și sistematice care sunt importante ca activitatea organizației, produsele realizate, prestările de serviciu în cerințele legate de securitatea muncii, incendiu și sănătate să fie satisfăcute și prin acestea să asigure încredere în interiorul și exteriorul organizației.

2.2. Sistemul de indrumare

Sistemul de standardizare în îndrumarea securității muncii, este un proces ciclic, care este format pe principii de bază. Organizația decide politica de protecție a muncii și sănătății și asigură obligativitatea față de PSSM. să formeze o politică SSM, care să corespundă caracteristicilor proprii;

definește pe baza: activităților, produselor, sau serviciilor, riscurile securității muncii;

să măsoare cerințele provenite din legislație sau hotărâri;

să scoată în evidență prioritățile, țelurile și să formeze prevederi;

să creeze o organizație și să prelucreze programe pentru realizarea politicii SSM, de asemenea, să îndeplinească scopurile și prevederile;

să ușureze proiectarea, regularizarea, urmărirea cu atenție, activitățile de înbunătățire, auditul și controlurile, să asigure politica corespunzătoare a SSM și ca SSM să funcționeze corespunzător; să fie capabilă la adaptare, în condițiile schimbătoare.

activitatea, produsele și serviciile organizației să corespundă riscurilor SSM, având în vedere natura și mărimea lor; să aibă obligativitate în înbunătățirea continuă;

să aibă obligativitate cu privire la legislația SSM, îndeplinirea altor cerințe asumate de organizație; să fie documentată, introdusă și întreținută;

să fie prelucrată fiecărui angajat cu scopul de a conștientiza obligativitatea muncitorilor față de SSM; să fie disponibil părților interesate;

să fie controlată, din când în când, pentru a rămâne corespunzătoare organizației.

2.3. Planificarea

Organizația să alcătuiască un plan pentru îndeplinirea politicii SSSM.

Recunoașterea, evaluarea riscurilor și planificarea mânuirii riscului

Organizația trebuie să asigure ca rezultatele evaluate și urmările dispozițiilor de mânuire să fie luate în considerare . Organizația trebuie să documenteze și să fie la zi cu informațiile.

Organizația trebuie să utilizeze metodologii de recunoaștere a pericolelor și evaluare a riscurilor, care să:

Să asigure în mod corespunzător utilizarea, caracteristica și programarea, pentru a prevenii evenimentele și nu doar să reacționeze la acestea;

Să se asigure de clasificarea riscurilor și alegerea acelora care trebuie eliminate.

Sunt în armonie cu experiențele de funcționare și cu modul de mânuire a riscurilor;

Funcționează ca început pentru hotărârea cu privire la cerințele legate de echipamente și/ sau formării regulilor de funcționare;

Realizează supravegherea prevederilor necesare, în interesul introducerii la timp și asigurări rezultatelor

Cunoașterea legislației și altor cerințe, precum și corespunderea lor, analiza lor trebuie făcută dacă:

– punctele de vedere nu au fost luate încă în considerare în trecut ;

a apărut o nouă legislație sau a fost modificată cea veche;

– s-ar introduce technologii noi sau ar fi aplicate servicii noi ;

technologia actuală sau procesul de furnizare ar suferii modificări.

2.4. Implementarea sistemului

Pentru introducerea cu eficiență a sistemului, organizația trebuie să introducă acele aptitudini și mecanisme ajutătoare, care sunt necesare în: atingerea, în realizarea politicii PSSM, a scopurilor și tendințelor.

Pentru a asigura o formare și introducere eficientă a PSSM-ului trebuie împărțite tipurile de teme corespunzătoare. Rolurile și sarcinile trebuie definite și documentate.

Cea mai mare responsabilitate revine conducerii de specialitate, de aceea trebuie definite toate rolurile și responsabilitățile specialiștilor în funcțiile importante SSM, pentru a evita înțelesurile duble în cea ce privesc responsabilitățile și, respectiv, însărcinările.

Tipurile de sarcini în securitatea muncii pot să fie:

2.5. Comitetului de securitate si sanatate în munca

Stabileste modul de organizare si functionare a comitetelor de securitate si sanatate în munca, înfiintate la persoanele juridice și are scopul de a asigura implicarea salariatilor la elaborarea si aplicarea deciziilor în domeniul protectiei muncii.

Regulamentul trebuie sa se aplice de catre persoanele juridice din sectorul public, privat si cooperatist, inclusiv cu capital strain, care desfasoara activitati pe teritoriul României.

Organizarea si functionarea Comitetului de securitate si sanatate în munca

Comitetul de securitate si sanatate în munca trebuie organizat la persoanele juridice cu un numar de cel putin 50 de salariati.

În cazul în care conditiile de munca sunt deosebite, inspectorul de protectie a muncii poate cere înfiintarea acestor comitete si pentru persoanele juridice cu un numar de salariati mai mic de 50, iat în cazul în care activitatea se desfasoara în unitati dispersate teritorial, se pot înfiinta mai multe comitete de securitate si sanatate în munca; numarul acestora se stabileste prin contractul colectiv de munca.

Comitetul de securitate si sanatate în munca al persoanei juridice coordoneaza si activitatea de securitate si sanatate în munca la activitatile care se desfasoara temporar (cu o durata mai mare de 3 luni).

Comitetul de securitate si sanatate în munca este constituit din:

a) conducatorul persoanei juridice sau reprezentantul sau;

b) conducatorul compartimentului de securitate a muncii sau persoana desemnata cu atributii în domeniu;

c) reprezentantul serviciului medical;

d) reprezentantii salariatilor.

Numarul de reprezentanti ai salariatilor în cadrul fiecarui comitet de securitate si sanatate în munca se va stabili în raport cu numarul total al salariatilor pentru care s-a înfiintat, dupa cum urmeaza:

– mai putin de 50 salariati: 1 reprezentant;

– 50 – 199 salariati: 3 reprezentanti;

– 200 – 499 salariati: 4 reprezentanti;

– 500 – 1.499 salariati: 6 reprezentanti:

– peste 1.500 salariati: 9 reprezentanti.

Reprezentantii salariatilor vor fi alesi pe o perioada de 2 ani.

În cazul în care unul sau mai multi reprezentanti ai salariatilor se retrag din comitetul de securitate si sanatate în munca, acestia vor fi înlocuiti imediat prin alti reprezentanti alesi.

Conducatorul persoanei juridice este presedintele comitetului de securitate si sanatate în munca.

Membrii comitetului de securitate si sanatate în munca se nominalizeaza prin decizie scrisa a presedintelui acestuia, iar componenta comitetului va fi adusa la cunostinta salariatilor.

Conducatorul compartimentului de protectie a muncii sau persoana cu atributii în domeniu este secretarul comitetului de securitate si sanatate în munca.

Comitetul de securitate si sanatate în munca se convoaca, la cererea presedintelui, cel putin o data pe trimestru si ori de câte ori este nevoie.

La fiecare întrunire se întocmeste un proces-verbal semnat de participanti.

Întrunirea Comitetului de securitate si sanatate în munca se convoaca cu cel putin 5 zile înainte de data stabilita, când se face cunoscuta si ordinea de zi a întrunirii.

Comitetul de securitate si sanatate în munca este legal întrunit, daca sunt prezenti cel putin jumatate plus unul din numarul membrilor sai si ia hotarâri cu votul a doua treimi din numarul celor prezenti.

În cazul în care exista divergente între membrii Comitetului de securitate si sanatate în munca, obiectiile se motiveaza, în scris, în termen de doua zile de la data întrunirii. Presedintele are drept de decizie la concilierea divergentelor.

2.5.1. Atributiile comitetului de securitate si sanatate în munca

Comitetul de securitate si sanatate în munca are urmatoarele atributii:

– aproba programul anual de securitate si sanatate în munca;

– urmareste aplicarea acestui program, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizarii prevederilor lui si eficienta acestora din punct de vedere al îmbunatatirii conditiilor de munca;
– urmareste modul în care se aplica si se respecta reglementarile legale privind securitatea si sanatatea în munca;

– analizeaza factorii de risc de accidentare si îmbolnavire profesionala, existenti la locurile de munca;

– analizeaza propunerile salariatilor privind prevenirea accidentelor de munca si a îmbolnavirilor profesionale, precum si pentru îmbunatatirea conditiilor de munca;

– efectueaza cercetari proprii asupra accidentelor de munca si îmbolnavirilor profesionale;
– efectueaza inspectii proprii privind aplicarea si respectarea normelor de securitate si sanatate în munca;

– informeaza inspectoratele de protectie a muncii despre starea protectiei muncii în propria unitate;
– realizeaza cadrul de participare a salariatilor la luarea unor hotarâri care vizeaza schimbari ale procesului de productie (organizatorice, tehnologice, privind materiile prime utilizate etc.), cu implicatii în domeniul protectiei muncii;

– dezbate raportul, scris, prezentat Comitetului de securitate si sanatate în munca de catre conducatorul unitatii cel putin o data pe an, cu privire la situatia securitatii si sanatatii în munca, actiunile care au fost întreprinse si eficienta acestora în anul încheiat, precum si programul de protectie a muncii pentru anul urmator; un exemplar din acest raport trebuie prezentat inspectoratului teritorial de protectie a muncii;

– verifica aplicarea mormativului-cadru de acordare si utilizare a echipamentului individual de protectie, tinând seama de factorii de risc identificati;

– verifica reintegrarea sau mentinerea în munca a salariatilor care au suferit accidente de munca ce au avut ca efect diminuarea capacitatii de munca.

Prezenta la întrunirile Comitetului de securitate si sanatate în munca este obligatorie. Derogarea de la aceasta prevedere o acorda numai presedintele comitetului.

CAPITOLUL III. RISCURI PROFESIONALE

Notiunea de risc este definita in literatura de specialitate prin probabilitatea cu care intr-un proces de munca intervine un accident sau o imbolnavire profesionala cu o anumita frecventa si gravitate a consecintelor.

Scopul evaluarii nivelului de risc este de a oferi posibilitatea cunoasterii situatiei reale de la fiecare loc de munca, din punct de vedere al securitatii muncii, pentru a se lua masurile de prevenire cele mai potrivite situatiei date.

Metoda utilizata in prezenta lucrare permite ierarhizarea riscurilor in functie de valoarea lor si alocarea eficienta a resurselor destinate securitatii si sanatatii in munca.

Principiul metodei consta in:

• Identificarea factorilor de risc la locul de munca analizat;

• Stabilirea consecintelor actiunii riscurilor executantului, inclusiv gravitatea lor;

• Stabilirea probabilitatii de actiune a riscurilor asupra executantului;

• Atribuirea nivelului de risc in functie de gravitate si probabilitatea consecintelor factorilor de risc;

• Cuantificarea si ierarhizarea riscurilor.

Baza principiului de evaluare a riscurilor consta in luarea in considerare a doi parametri: frecventa producerii accidentelor si gravitatea consecintei maxime previzibile (principii incluse si in standardele europene).

Pe plan mondial, ideea unor diagnoze a starii de securitate a muncii in unitati este destul de veche dar nu s-a ajuns la alte instrumente de lucru operationale si generalizabile, acceptandu-se unanim principiul de evaluare a riscurilor pe baza celor doi parametri: frecventa producerii accidentelor si gravitatea consecintei maxime previzibile.

Aceasta metoda va fi utilizata in evaluarea riscurilor de accidentare pentru activitatile desfasurate la S.C. ZIMVEST GRUP S.R.L. la locurile de munca stabilite.

Evaluarea riscurilor de accidentare sau imbolnavire profesionala implica trei etape.

Etapa 1 – analiza sistematica a activitatilor stabilite in scopul identificarii factorilor de risc dependenti de cele patru componente ale sistemului de munca:

• Executant;

• Sarcina de munca;

• Mijloacele de productie;

• Mediul de munca.

Executant – omul implicat nemijlocit in executarea unei sarcini de munca; Factorul uman se regaseste în sistem si indirect, ca factor de conceptie si decizie în spatele celorlalte componente. Astfel, atât sarcina de munca, cât si mijloacele de productie sau o parte din mediul de munca (mediul fizic) sunt concepute sau actionate de om. Sub aspectul genezei accidentelor de munca intereseaza, dupa cum se va vedea ulterior, doarm deficientele executantului, celelalte deficiente (ale factorilor de conceptie si decizie) regasindu-se în sistem la nivelul mijloacelor de productie, mediului si sarcinii de munca.

Sarcina de munca – totalitatea actiunilor ce trebuie efectuate prin intermediul mijloacelor de productie si in anumite conditii de mediu de catre executant, pentru desfasurarea procesului de munca;

Mijloacele de productie – reprezinta totalitatea mijloacelor de munca – (cladiri, instalatii, masini, unelte, mijloace de transport etc.) si a obiectelor muncii (materii prime, produse intermediare etc.) utilizate în procesul de productie a bunurilor materiale.

Mediul de munca – reprezinta ambianta în care executantul îsi desfasoara activitatea.

Mediul de munca cuprinde pe de o parte mediul fizic ambiant (spatiul de lucru, conditiile de iluminat, microclimatul, zgomotul, vibratiile, radiatiile, puritatea aerului etc.), iar pe de alta parte mediul social (relatiile de grup, raporturi pe orizontala si verticala etc.) mai exact ansamblul conditiilor fizice, chimice, biologice si psihologice in care unul sau mai multi executanti isi realizeaza sarcina de munca.

Procesul de munca reprezinta succesiunea în timp si spatiu a activitatilor conjugate ale executantului si mijloacelor de productie în sistemul de munca. Pentru ca un proces de munca sa aiba loc este necesar ca cele patru elemente prezentate anterior sa coexiste în spatiu si în timp si sa intre în relatie între ele.

Disfunctia celor patru elemente ale procesului de munca creeaza riscuri de accidentare sau imbolnaviri profesionale, riscuri care dupa producerea evenimentului se transforma in cauze.

Producerea unui accident de munca implica interactiunea a cel putin doua cauze: una obiectiva si alta subiectiva, numai astfel putind avea loc impactul intre victima si sursa care-i afecteaza organismul.

3.1. Sistemul de munca

În cadrul sistemului de munca, executantul si elementele materiale intra în relatie functionala prin intermediul sarcinii de munca.

În raport cu executantul, sarcina si mediul de munca actioneaza direct asupra acestuia, în timp ce mijloacele de productie numai indirect, prin intermediul sarcinii.

Din punctul de vedere al protectiei muncii, procesul de munca manifesta doua caracteristici esentiale: prezenta omului în calitate de executant si capacitatea elementelor implica-te în realizarea lui de a constitui un sistem – sistemul de munca.

Prima trasatura defineste procesul de munca drept spatiul de producere a accidentelor de munca si bolilor profesionale, iar cea de a doua caracteristica permite întelegerea mecanismului de aparitie a celor doua evenimente.

Prin urmare, existenta generica a celor patru elemente nu este suficienta pentru constituirea unui sistem de munca si desfasurarea unui proces de munca. Ele trebuie sa coexiste în spatiu si timp si sa interactioneze, dar nu la întâmplare, ci în virtutea unui scop comun. Modul în care se produc interactiunile este esential pentru realizarea scopului propus.

Daca fenomenul accidentarii si îmbolnavirii profesionale este privit ca un effect circumscris obligatoriu unui proces de munca, pentru a ajunge la cauzele care l-au produs trebuie sa se stabileasca si sa se analizeze ce se întâmpla în interiorul acestui spatiu de circumscriere, respectiv în interiorul sistemului de munca.

În conditiile în care elementele implicate în realizarea procesului de munca functioneaza si interactioneaza corect, ele vor realiza scopul pentru care a fost creat sistemul, respectiv cel de a produce si nu de a se autodistruge. Orice deficienta la nivelul unuia sau a mai mul-tor elemente, reprezentând o abatere în functionarea prestabilita a sistemului, conduce la cresterea entropiei, deci la manifestarea tendintei sale de autodistrugere, inclusiv prin vatamarea omului.

Accidentele de munca si bolile profesionale sunt deci disfunctii ale sistemului de munca, generate de dereglarile, calitatile, proprietatile intrinseci etc. ale elementelor sale constituente.

Posibilitatea aparitiei unor astfel de abateri, dar si de corectie a lor prin masuri adecvate, rezida în chiar natura sistemului de munca, definita prin urmatoarele caracteristici:

a. Sistemul este deschis prin componenta om si semideschis prin componenta tehnica (mijloacele de productie si mediul fizic de munca).

b. Sistemul este dinamic, schimbându-si starile sub actiunea legii timpului. Se evidentiaza trei profiluri de stare, semnificativ distincte dupa probabilitatea producerii unor abateri de la starea normala:

– profilul de stare cu tendinta optimizatoare;

– profilul de stare optima;

– profilul de stare involutiv.

c. Sistemul este integrat, întelegând prin aceasta ca modul sau de manifestare nu este reductibil la starile si trasaturile componentelor luate separat sau la suma simpla (aritmetica).

d. Sistemul este autoreglabil, adica poseda capacitatea de a folosi informatia despre efectele actiunilor reglatorii anterioare pentru corectarea eventualelor abateri sau erori si pentru perfectionarea actiunilor viitoare.

e. Sistemul de munca este determinist prin constructie si relativ aleator prin modul concret de functionare.

Disfunctiile sistemului nu conduc întotdeauna, obligatoriu, la vatamarea sau modificarea starii de sanatate a organismului uman. Pentru ca sa se produca un astfel de efect este necesar sa se constituie un lant cauzal, a carui ultima veriga este întâlnirea dintre victima si agentul material care o lezeaza. Acest lant este alcatuit din factori (însusiri, stari, procese, fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului de munca, care constituie cauze potentiale de accidentare si/sau îmbolnavire profesionala, respectiv factori de risc de accidentare si/sau îmbolnavire profesionala (prescurtat factori de risc). De regula, factorii de risc reprezinta abateri de la normal ale starii sau modului de functionare al elementelor sistemului de munca.

3.1.1. Factorii de risc în sistemul de munca

Din cele aratate anterior rezulta ca spatiul de manifestare al factorilor de risc este procesul de munca.

Pentru evidentierea lor este necesara o analiza sistematica a caracteristicilor accidentogene si ale abaterilor posibile la nivelul fiecarei componente a sistemului.

3.1.2. Factorii de risc proprii executantului

Abaterea posibila a executantului de la linia ideala pe care trebuie s-o urmeze pentru îndeplinirea sarcinii de munca reprezinta întotdeauna o eroare, la nivelul uneia sau a mai multora dintre verigile de baza ale activitatii de munca, respectiv:

– erori de receptie, prelucrare si interpretare a informatiei;

– erori de decizie;

– erori de executie;

– erori de autoreglaj.

Eroarea executantului se concretizeaza într-un comportament inadecvat din punctual de vedere al securitatii muncii, sub forma unei actiuni gresite sau omisiuni. Analizând posibilitatile de eroare ale executantului în raport cu celelalte elemente ale sistemului de munca rezulta lista factorilor de risc proprii executantului din Fisa de evaluare a locului de munca.

3.1.3. Factorii de risc proprii sarcinii de munca

La nivelul sarcinii de munca pot aparea doua categorii de cauze potentiale de

accidentare sau îmbolnavire profesionala:

– continut sau structura necorespunzatoare a sarcinii de munca în raport cu scopul sistemului de munca sau cu cerintele impuse de situatiile de risc (operatii, reguli, procedee gresite, absenta unor operatii, metode de munca necorespunzatoare);

– sub/supradimensionarea cerintelor impuse executantului, respective necorespunzatoare posibilitatilor acestuia.

Analizând aceste caracteristici rezulta lista generica a factorilor de risc proprii sarcinii de munca (respectiv care se regasesc la nivelul sarcinii de munca), Fisa de evaluare a locului de munca.

3.1.4. Factorii de risc proprii mijloacelor de productie

Analizând mijloacele de productie în raport cu executantul, rezulta lista de factori de risc din ANEXA 1.

Dupa natura actiunii lor, factorii de risc proprii mijloacelor de productie se pot manifesta sub urmatoarele forme:

– factori de risc mecanic, a caror actiune consta în eliberarea brusca, necontrolata si contraindicata, a energiei cinetice incorporate în mijloacele de productie sau în parti ale acestora;

– factori de risc termic, în cazul carora pericolul potential este dat de actiunea energiei termice incorporate în mijloacele de productie la contactul sau manipularea acestora de catre executant;

– factori de risc electric, la care pericolul consta în posibilitatea contactului direct sau indirect al executantului cu energia electrica vehiculata de mijloacele de productie;

– factori de risc chimic, a caror actiune este determinata de proprietatile chimice nocive sau potential accidentogene ale substantelor utilizate în procesul de munca;

– factori de risc biologic, cu actiune de natura biologica, nociva sau potential accidentogena, în functie de caracteristicile macroorganismelor si microorganismelorb utilizate în procesul de munca.

3.1.5. Factorii de risc proprii mediului de munca

Mediul fizic ambiant poate prezenta abateri sub forma de depasiri ale nivelului sau intensitatii functionale a parametrilor specifici (microclimat, zgomot, vibratii, noxe chimice, radiatii, iluminat etc.), fie caracteristici care reprezinta conditii de munca inadecvate (suprasolicitare fizica).

Mediul social se caracterizeaza prin factori de risc de natura psihica al caror rezultat este suprasolicitarea executantului.

Studiul sistematic al acestor caracteristici, abateri, în raport cu actiunea lor negativa, generatoare de accidente sau boli profesionale asupra executantului, conduce la lista generica de factori de risc din Fisa de evaluare a locului de munca.

3.2. Clasificarea factorilor de risc si forme de manifestare în sistemul de munca

Prin transformarea din posibilitate în realitate, actiunea factorilor de risc devine un pericol efectiv pentru executant, care poate conduce fie la vatamarea violenta a organismului, prin lezarea integritatii anatomice, determinând anularea uneia sau a mai multora dintre functiile fiziologice, fie la afectiuni ale organismului. În cazul producerii unor asemenea evenimente, înseamna ca factorii de risc s-au constituit în cauze (reale) de accidentare sau îmbolnavire profesionala.

Nu este însa posibila o delimitare foarte riguroasa a celor doua categorii. În anumite conditii, diferenta specifica este data numai de nivelul si durata de expunere a organismului uman, astfel încât un factor de îmbolnavire poate deveni un factor de accidentare si invers.

De exemplu, pâna la un anumit nivel zgomotul este factor de îmbolnavire producând afectiuni ale organului auditiv; aparitia lui brusca si la o intensitate foarte mare conduce însa la accidente de munca, fie sub forma traumatizarii organului auditiv, fie prin acoperirea unui semnal tehnologic important, determinând implicit o reactie accidentogena a executantului.

Reciproc, un factor de accidentare, cum ar fi fisurarea unei conducte, poate determina si o îmbolnavire profesionala, în functie de agentul transportat care este emanat în mediul de munca prin fisura.

În legatura cu delimitarea în factori generatori de accidente si de boli profesionale, ea are la baza si o alta diferenta, care vizeaza formele de manifestare ale factorilor de risc în sistemul de munca: variatii sau stari.

Variatiile sunt miscarile ce se abat de la mersul normal, respectiv disfunctiile bruste ale elementelor implicate în realizarea procesului de munca. Prin definitie, ele sunt specifice accidentelor de munca. Variatiile sunt proprii tuturor elementelor sistemului de munca: se rostogolesc obiecte, o masina porneste necomandata sau nu raspunde la comanda de oprire, executantul se împiedica si cade, jeturi de fluide, balans, recul etc.

Starile sunt însusiri, proprietati, deficiente umane, defecte ale mijloacelor de produc-tie cu caracter relativ permanent, motiv pentru care le întâlnim mai ales în etiologia bolilor profesionale. Nu numai elementele statice enumerate mai sus reprezinta stari; prin caracterul ei relativ permanent, si miscarea functionala a unei roti dintate constituie o stare, care poate conduce însa la aparitia unui accident de munca si nu a unei boli profesionale.

Producerea accidentelor presupune interactiunea variatiilor cu starile. Fara cel putin o variatie, care sa confere caracterul brusc, imprevizibil, interactiunea starilor nu poate conduce la accidentare.

În anumite cazuri, starile se pot transforma în variatii; prin cresterea brusca a intensitatii, starile pot deveni variatii accidentogene. În ultima instanta, însa, aceasta transformare este ea însasi o variatie. Astfel, un nivel prea ridicat de iluminare a locului de munca reprezinta, în mod normal, un factor de îmbolnavire deoarece afecteaza analizorul vizual (prin oboseala accentuata). Cresterea brusca a aceluiasi nivel de iluminare poate provoca însa un accident, prin orbirea directa a executantului.

În ce priveste geneza unora de catre altele, nu este exclusa nici o posibilitate: ca în a-numite conditii o stare sa genereze o variatie; ca o variatie sa determine o stare. De exemplu, prezenta gazelor explozive rezultate în mod permanent din procesul tehnologic în atmosfera locului de munca reprezinta o stare; acumularea lor peste un anumit nivel (limita de explozivitate) determina declansarea unei variatii – explozia. Invers, fisurarea unei conducte reprezinta o variatie; în conditiile în care prin conducta circula un agent nociv, care se raspândeste si se mentine în atmosfera continuu, înseamna ca variatia a generat o stare.

Un alt criteriu de clasificare util în analiza posibilitatilor de prevenire, dar si a genezei accidentelor de munca si a bolilor profesionale, este natura factorului de risc, respectiv:

– factori de risc obiectivi, care nu depind de factorul uman si sunt proprii numai mijloacelor de productie si mediului (fizic) de munca;

– factori de risc subiectivi, dependenti de factorul uman, proprii executantului si sarcinii de munca.

În functie de contributia lor potentiala sau reala la producerea unui accident de munca sau a unei boli profesionale, factorii de risc pot fi:

– principali, prin a caror suprimare se elimina în mod cert posibilitatea producerii vatamarii organismului;

– secundari, care favorizeaza efectele actiunii factorilor principali, si a caror eliminare nu constituie o garantie a evitarii accidentarii sau îmbolnavirii.

3.3. Actiunea factorilor de risc asupra organismului uman

Asa cum s-a aratat, actiunea factorilor poate conduce fie la vatamarea violenta a organismului, prin lezarea integritatii anatomice, determinând anularea sau diminuarea uneia sau a mai multora dintre functiile fiziologice, fie la afectiuni ale organismului. În primul caz survine un accident de munca, iar în al doilea, o boala profesionala.

În prezent, în functie de natura factorilor care le provoaca, se evidentiaza cinci tipuri de vatamari: mecanice, termice, electrice, chimice, prin iradiere sau combinate.

Tabloul bolilor profesionale este practic nelimitat. Din considerente practice însa, legislatia din diverse tari limiteaza în mod conventional numarul bolilor considerate profesionale. În functie de natura factorului de risc care le-a generat, bolile profesionale pot fi:

– intoxicatii provocate de inhalarea, ingerarea sau contactul epidermei cu substante toxice;

– pneumoconioze, provocate de inhalarea pulberilor minerale netoxice;

– boli de iradiere;

– boli prin expunere la temperaturi înalte sau scazute;

– boli prin expunere la zgomot si vibratii;

– boli prin expunere la presiune atmosferica ridicata sau scazuta;

– alergii profesionale;

– dermatoze profesionale;

– cancerul profesional;

– boli infectioase si parazitare;

– boli prin suprasolicitare;

– alte boli.

3.4. Relatia factori de risc – cauze

Potrivit conceptiei deterministe, în realitatea obiectiva nu exista nimic fara sa fi fost provocat de o cauza: orice cauza este efectul altei cauze si provoaca la rândul sau alte efecte. Realitatea înconjuratoare într-o continua transformare se prezinta deci ca o multitudine de înlantuiri cauza – efect. Accidentele de munca si bolile profesionale reprezinta momentele finale – efectele – unor înlantuiri cauzale nedorite.

În paragrafele anterioare am aratat ca în sistemul de munca exista anumiti factori (însusiri, stari, procese, fenomene, comportamente etc.) proprii componentelor sistemului care, în anumite conditii, pot provoca accidentul sau boala profesionala. Am denumit prescurtat acesti factori de risc de accidentare si îmbolnavire profesionala factori de risc. Ei constituie deci cauze potentiale ale accidentelor si bolilor profesionale.

În momentul producerii vatamarii organismului (accident, boala), cauzele potentiale factorii de risc – se transforma în cauze efective (reale) ale respectivelor evenimente.

Asadar, cauzele accidentelor de munca si bolilor profesionale (prescurtat cauze) re-prezinta factori (însusiri, stari, procese, fenomene, comportamente) care au provocat accidentul sau boala profesionala.

În continut notiunile de factori de risc si cauze reprezinta acelasi lucru, deosebirile aparând doar în raport cu momentul în care se analizeaza vis-à-vis de producerea leziunii.

De regula, înainte de accident se vorbeste de factori de risc, iar dupa accident, când posibilitatea s-a transformat în realitate, de cauze.

3.5. Dinamica fenomenelor de accidentare si îmbolnavire profesionala

Producerea unui accident de munca implica actiunea a cel putin doua cauze, una obiectiva si cealalta subiectiva, deoarece numai astfel poate avea loc impactul dintre victima si agentul material care îi afecteaza organismul.

Mentinându-ne la stadiul premergator vatamarii, se poate afirma ca pentru ca ea sa ai-ba loc este necesara interactiunea dintre un factor de risc obiectiv si unul subiectiv, propriu executantului, si anume cel putin simpla prezenta a acestuia. De regula, însa, aceste cauze minime reprezinta ultima veriga a unor adevarate lanturi cauzale.

Cunoasterea înlantuirii de cauze – efecte care conduc la accident este necesara deoarece ofera posibilitati de interventie si stopare pe parcurs în situatii similare, precum si de stabilire a masurilor de prevenire.

Prin urmare, dinamica accidentarii în munca poate fi descrisa ca o înlantuire de cauze – efecte, indiferent ca este analizata în stadiul de potentialitate sau dupa produce-rea evenimentului, care se deruleaza în cursul realizarii procesului de munca. La un capat al lantului se afla cauza initiala, situata cel mai departe în timp de momentul producerii vatamarii organismului, dar dupa constituirea si intrarea în functiune a sistemului de munca. La celalalt capat se afla cauza finala, aflata cel mai aproape de producerea leziunii.

În dinamica producerii accidentului, cauzele se înlantuie si se îmbina din "amonte" spre "aval", distingându-se din acest punct de vedere doua modalitati de legaturi:

– înlantuirea lineara a cauzelor, astfel încât cauza din "aval" constituie efectul cauzei din "amonte" si, la rândul ei, cauza efectului care îi succede în aval;

– îmbinarea a doua sau mai multe cauze, care genereaza un anumit efect, ce se constituie într-o cauza situata în "aval" fata de acestea, si care, la rândul sau, poate determina un alt efect sau poate constitui cauza finala.

În orice situatie, pentru producerea accidentului este necesara constituirea lanturilor legaturilor lineare ale cauzelor; anihilarea unei singure secvente a acestora este suficienta pentru evitarea vatamarii (principiul dominoului). Conform celor afirmate, se pot distinge alte doua tipuri de cauze: principale si secundare sau favorizante. Cauzele principale sunt cele a caror anihilare întrerupe lantul cauzal, cele care constituie verigile obligatorii pentru producerea accidentului. Cauzele secundare sunt cele care se îmbina cu cauzele principale, contribuind la producerea altei cauze principale. Prezenta cauzelor favorizante nu este obligatorie pentru aparitia unui anumit efect; ele doar contribuie la evolutia cauzei principale, în sensul producerii efectului.

3.5.1. În dinamica producerii accidentului se disting trei faze posibile :

a) faza I: constituirea situatiei de accidentare, care începe cu cauza situata cel mai aproape de momentul producerii leziunii si care se caracterizeaza prin urmatoarele:

– este aparent nediferentiata fata de situatia normala, astfel încât pericolul nu poate fi sesizat decât daca este urmarit în mod special;

– apare o situatie periculoasa sesizabila, care este initiata de factorul uman;

– de regula, se poate interveni pentru prevenirea accidentului atât de catre executant, cât si de catre factorii de decizie;

b) faza a II-a: desfasurarea situatiei de accidentare, care consta în înlantuirea si îmbinarea mai multor cauze, generând cauza finala; caracteristicile fazei sunt:

– are loc înlantuirea si îmbinarea mai multor cauze, într-un interval scurt de timp;

– datorita crizei de timp, actiunile de prevenire ale executantului pot fi agravante;

– exista totusi posibilitatea, foarte limitata fata de faza anterioara, de a se intervene pentru prevenirea leziunii;

c) faza a III-a: producerea leziunii, faza în care actioneaza cauza finala:

– este faza definitorie a accidentului;

– are loc impactul omului cu elementele mijloacelor de productie sau ale mediului fizic ambiant, care provoaca leziunea prin îmbinarea celor doua lanturi de legaturi lineare;

– se produce într-un timp foarte scurt, astfel încât singurele posibilitati de a actiona sunt reactiile reflexe de autoaparare ale executantului.

În raport cu locul lor în dinamica accidentului se pot distinge trei tipuri de cauze: initiale, intermediare si finale, iar în functie de efectul produs: cauze directe, respectiv cauza finala al carui efect este însasi leziunea, si cauze indirecte, care produc o alta cauza, intermediara sau finala. Cauza initiala si cauzele intermediare sunt întotdeauna indirecte; cu cât sunt mai în amonte fata de momentul producerii accidentului, cu atât ofera posibilitati mai largi si mai sigure de prevenire a vatamarii.

Practica a dovedit ca exista situatii în care identificarea tuturor cauzelor din interiorul unui sistem de munca, dupa modelul prezentat anterior, nu este suficienta. Facând abstractie de cazurile de forta majora, s-a constatat ca de multe ori disfunctiile elementelor implicate în realizarea procesului de munca îsi au originea în afara sistemului de munca si înainte de constituirea si intrarea sa în functiune (de exemplu, vicii ascunse din proiectarea sau executarea mijloacelor de munca).

În consecinta, în modelarea fenomenului de accidentare, viziunea trebuie extinsa în spatiu si timp, incluzând si deficientele generate în etapele de conceptie, proiectare si executie (respectiv formare si selectare pentru executant) a elementelor sistemului de munca, capabile sa contribuie la aparitia unor cauze de accidentare.

Asemenea deficiente, premergatoare factorilor de risc propriu-zisi, prezinta trei caracteristici definitorii, care le diferentiaza de notiunea de "cauza de accidentare":

a) Eliminarea lor nu se poate face din interiorul sistemului avut în vedere, ea revenind altor sisteme de munca, distincte.

b) În general, nu exista posibilitatea de stabilire, în momentul constituirii lor ca deficiente, a unei relatii cu un sistem de munca determinat.

c) În cazul acestui gen de abateri nu se poate evidentia o relatie unica bipolara cauza

– efect; unei singure deficiente îi pot corespunde efecte diferite, în functie de caracteristicile celorlalte elemente împreuna cu care elementul deficitar va constitui un sistem de munca.

În baza diferentelor mentionate, abaterile cu care pot intra într-un sistem de munca elementele implicate în realizarea unui proces de munca le vom desemna ca substrat cauzal al accidentelor de munca.

Corespunzator categoriilor mari de factori de risc proprii fiecarui element se pot des-prinde si posibilele deficiente de natura substratului cauzal.

În cazul executantului, eroarea sa, care se concretizeaza într-un comportament riscant, poate fi urmarea unei deficiente a capacitatii de munca individuale. La rândul sau, aceasta este caracterizata de o serie de variabile, atât cvasistatice (cum sunt aptitudinile, experienta), cât si de moment (ca oboseala), care pot constitui incompatibilitati permanente sau temporare cu cerintele impuse de un anumit proces de munca, si care apar înainte ca individul sa participe la realizarea acestuia.

Atât un nivel corespunzator în raport cu sarcina de munca al cunostintelor si deprinderilor profesionale, cât si oboseala, boala, emotiile etc. reprezinta deficiente ale elementului "executant" care, desi iau nastere în afara sistemului de munca, generând un factor de risc (eroarea executantului) pot contribui la producerea unui accident de munca.

Sarcina de munca si ambianta sociala imediata de munca sunt elemente relationale, care nu pot exista independent si premergator sistemului de munca. În consecinta, nu se pot stabili alte deficiente proprii acestora în afara celor de natura factorilor de risc.

Caracteristicile initiale ale mijloacelor de productie, cu care pot intra în sistemul de munca si care pot genera factori de risc de accidentare, sunt fie de natura conceptiei si proiectarii, fie a executiei mijloacelor de munca si calitatii obiectelor muncii .

Deficientele din conceptie si proiectare pot fi datorate, în cazuri foarte rare, limitelor atinse de cunostintele stiintifice si posibilitatile tehnologice. Acestea fac posibila utilizarea, daca cerintele sociale o impun, a unor tehnologii, masini, instalatii etc. ale caror riscuri intrinseci de accidentare nu pot fi eliminate sau anihilate prin conceptie. Uneori, riscurile nu sunt nici macar constientizate, deoarece nu a existat posibilitatea identificarii în timp a nefectelor lor.

În cele mai multe cazuri este vorba însa de vicii ascunse, generate de greseli de conceptie si proiectare, deficiente care nu pot fi depistate la receptie prin metodele obisnuite.

Nerespectarea cu strictete a proiectelor de executie la realizarea mijloacelor de munca constituie si ea o sursa potentiala de aparitie a unor factori de risc.

Deficiente vizibile si ascunse cu efecte accidentogene pot prezenta si materiile prime, materialele auxiliare si semifabricatele, fie prin natura lor, fie din executie.

Dintre cele doua laturi ale mediului de munca, singura care poate intra în discutie ca fiind precedenta constituirii si functionarii sistemului de munca este mediul fizic ambiant. În cazul sau se regasesc aceleasi categorii de deficiente ca si în cazul mijloacelor de productie.

Luând în considerare si substratul cauzal se poate construi modelul global al dinamicii accidentarii, alegându-se ca punct de plecare momentul în care începe formarea, respective conceptia elementelor sistemului de munca. În consecinta, vom distinge doua faze ale dinamicii producerii unui accident de munca:

– Prima se desfasoara în afara sistemului de munca în care are loc evenimentul,

anterior constituirii acestuia, respectiv în etapele de conceptie/formare, proiectare si executie a elementelor sistemului de munca (cu exceptia celor relationale), si consta în aparitia unor deficiente de natura substratului cauzal; ofera posibilitatea stabilirii si aplicarii celor mai eficiente masuri de prevenire.

– Cea de a doua faza se deruleaza în interiorul sistemului de munca, din momentul constituirii si intrarii acestuia în functiune, pâna la întreruperea sa prin accident. Ea se manifesta ca o înlantuire de cauze – efecte, care reprezinta materializarile actiunii factorilor de risc existenti în sistem, si parcurge trei subfaze: constituirea situatiei de accidentare, desfasurarea situatiei si producerea leziunii.

Analiza s-a facut prin examinarea tuturor activitatilor desfasurate in cadrul S.C. IPA S.A. tinandu-se seama de situatia existenta la data evaluarii (metode de lucru, personal existent, dotare, conditii de mediu, dotare tehnica,istoric evenimente (accidentesi/sau boli profesionale inregistrate).

Etapa 2 – stabilirea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala la activitatile identificate, utilizand scala de cotare a gravitatii si probabilitatii de producere a unui accident de munca sau imbolnavire profesionala, grila de evaluare a riscurilor si scala de incadrare a nivelului de risc.

Scala de cotare a gravitatii consecintelor se bazeaza pe criterii medicale de diagnostic clinic, functional si de evaluare a capacitatii de munca. Gravitatea consecintelor impactului asupra executantului se incadreaza in sapte clase de gravitate: neglijabil – consecinte minore, incapacitate temporara de munca de 3 – 45 zile, 45 – 180 zile,invaliditate gradul III, II, I si deces.

In evaluarea nivelului de risc se ia in considerare gravitatea maxima previzibila posibila.

Scala de probabilitate a producerii consecintei maxime previzibile este asimilata dupa standardele Uniunii Europene.

Clasa de probabilitate este de la 1 (consecinte extrem de rare), pana la 6 (foarte frecvente). In stabilirea probabilitatii actiunii riscului se ia in calcul numarul de personae expuse, numarul de accidente si imbolnaviri profesionale inregistrate intr-o perioada determinata (ultimii 10 ani), precum si gradul de tehnicitate al locului de munca (activitate) evaluat.

Grila de evaluare a riscurilor reuneste sub forma unei matrice cu sapte linii si sase coloane clasele de gravitate si probabilitate a producerii consecintelor maxime previzibile.

Etapa 3 – Stabilirea nivelului de risc global pentru fiecare activitate analizata pe baza formulei de calcul prezentata mai jos. Nivelul de risc (Nr) pe fiecare activitate analizata se calculeaza ca medie ponderata a nivelurilor de risc pentru factorii de risc identificati.

Formula de calcul al nivelului de risc global este:

n

Σ Ri X ri

Nr = i=1 n______

Σ ri

i=1

unde:

– Nr: nivelul de risc global pe loc de munca;

– ri: rangul factorului de risc i;

– Ri: nivelul de risc pentru factorul i;

– n: numarul factorilor de risc identificati la locul de munca respectiv.

Nivelul de securitate (Ns) pe loc de munca se identifica pe „ scala de incadrare a nivelurilor de risc / securitate”, constituita pe principiul proportionalitatii diverse intre nivelurile de risc si securitate.

Spre deosebire de alte metode, metoda utilizata are avantajul identificarii tuturor riscurilor de accidente existente la locul de munca, precum si gravitatea actiunii acestora asupra organismului, permitand ierarhizarea tuturor actiunilor de prevenire a accidentelor sau imbolnavirilor profesionale prin luarea masurilor de evitare a fiecarui risc.

Rezultatele evaluarilor sunt cuprinse in fisele de evaluare a locurilor de munca, documente centralizatoare a factorilor de risc identificati si cuantificati.

Se precizeaza ca scala nivelului de risc este de la 1 la 7, nivelul 7 reprezentand un nivel critic la care securitatea desfasurarii procesului este minima. La aceasta limita desfasurarea procesului de munca nu mai poate avea loc, fiind echivalenta cu producerea

accidentului / imbolnavirii profesionale. Se accepta ca risc maxim acceptabil nivelul 3,5 peste aceasta valoare se impun luarea de masuri tehnice si organizatorice pentru reducerea acestuia.

Sunt prezentate in continuare fisele de evaluare a riscului de accidentare pentru fiecare activitate desfasurata, pentru care s-a determinat nivelul de risc, precum si fisele de masuri(dupa caz), in care, in functie de nivelul de risc se propun principalele masuri de diminuare / eliminare pe cat posibil a riscului de accidentare la locul de munca analizat.

Lucrarea este utila pentru determinarea nivelului de risc de producere a accidentelor si imbolnavirilor profesionale, fiind o baza completa pentru constientizarea personalului asupra acestui risc, putandu-se lua astfel masurile menite sa asigure o securitate sporita a muncii. Ea va fi utilizata si la instruirea personalului (la angajare si periodic), pentru ca acesta sa cunoasca riscurile de accidentare si obligatiile ce-i revin pentru evitarea producerii accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale. Totodata aceasta lucrare va fi folosita la elaborarea documentatiei de prevenire (plan de prevenire) ceruta de legea securitatii si sanatatii in munca.

CAPITOLUL IV

4.1. Accidentele de munca

Accidentul: este un eveniment nedorit, care este legat fie de deces, înrăutățirea sănătății, leziuni, pagube sau alte pierderi.

Evenimentul: o întâmplare care poate conduce la un accident sau accidente.

Incorespundere: orice deviere de la standardul legat de muncă, sarcină, procedeu, regulă, reglementarea sistemului de îndrumare etc., care poate cauza, direct sau indirect, răniri, înbolnăviri, pagube survenite în proprietate, pagube survenite la locul de muncă sau combinația acestora.

Activități de rectificare: măsurile de prevenire a evitării accidentelor cu urmări și a sistării cauzei de incorespundere.

Activități de prevenire: măsurile luate în vederea evitării altor activități de incorespundere.

Trebuie create și sprijinite procedee de indicație pentru constatarea tipurilor de răspundere și competență pentru următoarele domenii:

Indicarea, examinarea, mânuirea cauzelor de incorespundere, accidentelor, evenimentelor, ;

Măsurile corespunzătoare de micșorare a consecințelor accidentelor, evenimentelor și incorespunderilor;

Indicarea, inițierea, măsurile de executare a activităților necesare de rectificare și prevenire ;

Dovedirea cu succes a măsurilor de rectificare și prevenire executate;

Introducerea de reguli sau de rectificare a acestora cu scopul evitării repetării incorespunderilor.

Construirea și dezvoltarea sistemului este asemănătoare sistemului de îndrumare centralizat.

Așa este următoarea:

Examinarea stării, efectuarea analizei riscului, actualizarea sa

Politica SSM,

Planuficare,

Introducere și funcționare,

Activități de rectificare și verificare,

Examinarea de către conducere.

Evaluarea condițiilor de muncă și de mediu

Accidentele de muncă pot fi definite ca fiind: “vătămări corporale ale organismului, precum și intoxicația acută profesională, care se produc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile, invaliditate sau deces”.

Succesul unei activitati depinde în mod decisiv de management cu atât mai mult în tranzitia de la economia centralizata la economia de piata. Dupa multi autori "managementul este factorul esential care explica de ce o tara este bogata sau saraca" si nu resursele, conjunctura, factorii externi.

"Omul este masura tuturor lucrurilor" spunea Protagoras: protejarea fortei de munca, indiferent de reglementarile legale, trebuie sa fie considerata drept principiu de baza în activitatea firmei si un obiectiv la fel de important ca si profitul. O asemenea politica trebuie sa transforme obligativitatea legala a realizarii securitatii si sanatatii în munca într-o actiune voluntara, într-o asumare voita a responsabilitatii pentru conditiile de munca ale salariatilor. Criteriul de securitate a muncii trebuie sa apara, cel putin tot atât de important ca si criteriul economic, conjugat si nu subordonat acestuia.

Construirea si implementarea unui sistem performant al managemenului securitatii si sanatatii în munca necesita obligatoriu cunostinte fundamentale în doua domenii: stiinta managementului si protectia muncii. Primele îl înzestreaza pe specialistul care are sarcina conceperea sistemului cu instrumentele necesare unei conduceri moderne, stiintifice. Al doilea grup de cunostinte îi ofera informatiile necesare pentru a plasa unitatea pe cea mai înalta treapta a evolutiei protectiei muncii, folosindu-se de instrumentele respective.

La momentul actual noile tendinte la nivel european si international în domeniul sanatatii si securitatii în munca sunt reprezentate de elaborarea de sisteme integrate de management care includ managementul sanatatii si securitatii în munca alaturi de managementul calitatii si al mediului.

Statisticile Uniunii Europene, cu toate deficientele generate de incompleta comparabilitate a datelor, au relevat faptul ca în cursul unui an al deceniului precedent, din 120 milioane de persoane angajate în cele 15 state membre, aproximativ 5 milioane au suportat un accident de munca care a determinat o incapacitate temporara de munca mai mare de 3 zile. Anual, în aceste tari circa 6000 de accidente de munca se soldeaza cu decesul lucratorului.

Fiecare accident înseamna suferinte fizice si psihice, pierderi de venituri s.a. pentru cei implicati – victime, familie, prieteni, dar si o pierdere de timp de munca pentru firma în care are loc evenimentul si pentru societate. La nivel mondial, investigatiile efectuate de Biroul International al Muncii indica un cost direct al accidentelor si bolilor profesionale de aproximativ 1% din produsul national brut, în timp ce pierderile totale datorate acestor evenimente totalizeaza în tarile dezvoltate 2 – 4% din produsul national brut.

4.2. Clasificarea accidentelor de munca

Accidentele de muncă pot fi clasificate după următoarele criterii:

a) după numărul persoanelor afectate: accident individual și colectiv;

b) după urmările asupra victimei: accidente care produc incapacitate temporară de muncă (max. 30 de zile), accidente care produc invaliditate și accidente mortale;

c) după natura cauzelor directe: accidente mecanice, electrice, chimice, termice, prin iradiere sau combinate;

d) după natura leziunilor: contuzii, plăgi, înțepături, tăieturi, striviri, arsuri, entorse, fracturi, amputări, intoxicații, electrocutări, insolații, leziuni multiple;

e) după locul leziunii: la cap, la trunchi, la membrele superioare sau inferioare, cu localizări multiple; cu localizări multiple;

f) după momentul în care se resimt efectele: cu efect imediat sau cu efect ulterior.

În conformitate cu Legea securității muncii, accidentele de munca, în raport cu urmarile produse, se clasifica astfel:

– accidente care produc incapacitate temporara de munca (ITM):
Accidentul care produce ITM determina întreruperea activitatii lucratorului pe o anumita perioada, cu o durata de cel putin 3 zile calendaristice consecutive, confirmata prin certificat medical ca fiind urmare a accidentului produs.

Perioada de ITM se calculeaza prin însumarea numarului de zile calendaristice consecutive, acordat imediat dupa producerea accidentului, prin certificatul/certificatele medicale, începînd cu prima zi si terminind cu ultima zi înscrisa în acestea.
În cazul în care accidentatul si-a reluat activitatea dupa o perioada de ITM si, ulterior, apar consecinte asupra sanatatii victimei, confirmate prin act medical ca fiind urmare a accidentului suferit, accidentatul va beneficia în continuare de drepturile ce decurg dintr-un accident de munca;

ccident care produce invaliditat

Accidentul de munca care produce INV determina pierderea totala sau partiala a capacitatii de munca, confirmata prin decizie de încadrare într-un grad de INV, emisa de organele medicale în drept

În situatia în care, la momentul producerii accidentului, consecinta acestuia este o infirmitate evidenta (de exemplu: un brat smuls din umar), evenimentul va fi declarat ca accident de urmari de INV, numai dupa emiterea deciziei de INV de catre organele medicale;

accident mortal:

Accidentul de munca mortal presupune decesul accidentatului imediat sau dupa un interval de timp, daca acesta este confirmat, în baza unui act medico-legal, ca fiind urmare a accidentului suferit;

accident colectiv – daca au fost accidentate cel putin 3 persoane, în acelasi timp si din aceleasi cauze, în cadrul aceluiasi eveniment.

Alta clasificare a accidentelor de munca:

dupa numarul persoanelor afectate: accident individual si colectiv;

dupa urmarile asupra victimei: accidente care produc incapacitate temporara de munca (max. 30 de zile), accidente care produc invaliditate si accidente mortale;

dupa natura cauzelor directe: accidente mecanice, electrice, chimice, termice, prin iradiere sau combinate;

dupa natura leziunilor: contuzii, plagi, întepaturi, taieturi, striviri, arsuri, entorse, fracturi, amputari, intoxicatii, electrocutari, insolatii, leziuni multiple;

dupa locul leziunii: la cap, la trunchi, la membrele superioare sau inferioare, cu localizari multiple;

Cauzele producerii accidentelor de muncă pot fi de natură tehnică sau organizatorică, ele pot proveni fie din condițiile de muncă fie datorate angajatului.

CAPITOLUL V

5. Bolile profesionale

Bolile profesionale, în sensul Legii Securității Muncii, sunt afectiunile care se produc ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii cauzate de factori nocivi fizici, chimici, biologici sau psihosociali caracteristici locului de munca, precum si de suprasolicitarea diferitelor aparatesi sisteme ale organismului în cadrul procesului de munca, indiferent de tipul de contract de munca existent între angajatorsi angajat. Sunt considerate de asemenea boli profesionale afectiunile produse în conditiile enuntate mai sus, afectiuni suferite de elevi, studenti, ucenici, în timpul efectuarii practicii.

5.1. Capacitatea de muncă și bolile profesionale

Capacitatea de muncă este disponibilitatea organismului de a presta la nivel maxim anumite lucrări, care pot fi apreciate prin efortul depus.

Capacitatea de muncă este efectul acțiunii simultane a mai multor factori la un moment dat, ce se concretizează în potențialul funcțional al organismului de a presta la un nivel maxim o activitate utilă din punct de vedere social.

Factorii, care influențează asupra capacității de muncă, sunt:

Factori biologici – determină capacitatea de muncă din interior (vârsta, conținutul și organizarea alimentației, starea de sănătate, etc.).

Factori psihologici – determină capacitatea de muncă sub raportul laturii personalității umane (aptitudini, temperament, caracter).

Factori economico-sociali – influențează capacitatea de muncă din exterior, ei reprezentând condițiile în care se valorifică posibilitățile organismului.

5.1.1. Oboseala: cauzele și metode de evaluare

În urma solicitărilor organismului de către activitatea umană apare o stare de oboseală. Starea de oboseală are o bază obiectivă determinată de consumul de energie în timpul activității, urmând ca aceasta să fie compensată prin alimentație și odihnă. Ea îndeplinește o funcție de protecție a organismului semnalând individului respectiv că au fost atinse limitele de solicitare pe care organismul nu le poate depăși.

Cauzele care determină oboseala sunt:

Legate de factorul uman (deficiențe de ordin fiziologic, la nivelul proceselor și calităților psihice, stări afective negative).

Legate de mașină (caracteristicile funcționale ale utilajului, starea utilajului, câmpul semnalelor de control și reglare, gradul de automatizare).

Legate de caracteristicile mediului (temperatura, zgomot, umiditate, mediul social).

Legate de sarcina de muncă (regimul de muncă, monotonia muncii, suprasolicitarea, responsabilitate înaltă).

Principalele condiții de mediu sunt: microclimatul, iluminatul, mediu sonor, vibrațiile, caracteristicile acustice, condiții de design industrial și aspect estetic, etc.

Microclimatul se caracterizează prin temperatura, umiditatea relativă a aerului, viteza aerului. Condițiile optime se vor specifica pe tipuri de încăperi și pe perioade ale anului.

5.1.2. Condiții de microclimat

Pentru a crea condiții confortabile în ce privește microclimatul, încăperile industriale și administrative se vor condiționa cu aer.

Iluminatul va avea valori optime 300 fluxi, după caz se va combina iluminatul general cu cel local. Va fi un factor determinant pentru activitățile de inspectare, sortare, control vizual la ecranul luminos.

CAPITOLUL VI

6. Studii de caz S.C. ZIMVEST GRUP S.R.L.

Data …………..2013

EVALUARE RISCURI

PENTRU LĂCĂTUȘI MONTATORI ȘI ELECTRICIENI

Copie controlată Copie necontrolată

Exemplar nr. 1

6.1 Documentare

Privind Securitatea și Sănătatea în Muncă, la activități de montaj și

întreținere lifturi din cadrul SC. ZIMVEST GRUP SRL

1. OBIECT: Stabilirea normelor interne specifice activităților din cadrul SC ZIMVEST GRUP SRL, stabilirea nivelului de risc pentru accidente de muncă și îmbolnăviri profesiomale.

2. SCOP: Eliminarea sau diminuarea accidentelor de muncă și/sau bolilor profesionale din cadrul activităților specifice, îmbunătățirea condițiilor de muncă, depistarea și eliminarea factorilor de risc pentru accidente de muncă și respectiv pentru îmbolnăviri profesionale.

3. IMPORTANȚĂ : Având în vedere că securitatea și sănătatea în muncă ocupă un loc deosebit de important în toate domeniile de activitate, este necesar să acordăm atenția cuvenită acestei activități. Diminuarea la maxim a factorilor de risc, conduce la siguranță în muncă și implicit la mărirea productivității în muncă. Este știut faptul că sănătatea este factorul cel mai important în muncă, deaceea trebuiesc luate măsuri de ocrotire. Dealtfel legislația în domeniu prevede o serie de obligații în acest sens, atât pentru angajatori cât și pentru angajați

6.2 Documente de referință:

-Documente SIM din cadrul SC ZIMVEST GRUP SRL

-Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă.

-HG 1425/2006 privind N.Metodolagice de aplicare a legii 319/2006

-HG 971/2006 privind cerințe minime pentru semnalizarea SSM la

locurile de muncă

-HG 1051/2006 privind cerințe minime SSM pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători.

-Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor

-HG1146/2006 privind cerințe minime SSM pentru utilizarea echipamentel;or de muncă

-Măsuri de prim ajutor.

-Metodă de evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională la locurile de muncă, ediția 1998, emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale

6.3 Prezentarea obiectivului

SC ZIMVEST GRUP SRL, a fost înființată în anul 2004 cu sediul în Cluj Napoca strada Câmpina nr. 62, are ca obiect de activitate montarea și întreținerea lifturilor.

Pentru desfășurarea acestor activități firma dispune de personal calificat și autorizat pe domeniu, respectiv un număr de 6 (șase) lăcătuși, 4 (patru) electricieni, 2 (doi) ingineri specialiști un administrator și una contabilă, în total un număr de 14 angajați.

Pentru diversele activități de confecții metalice, montaj și întreținere, firma dispune de un atelier mecanic dotat corespunzător, cu utilaje și unelte specifice, iar pentru transportul diferitelor materiale și subansamble, dispune de două automobile, una autoutilitară și respectiv un autoturism.

Majoritatea activităților de producție a firmei se desfășoară în teren, datorită specificului, în atelier efectuându-se doar lucrări de pregătire care implică diferite prelucrări mecanice.

Ca în orice activitate productivă, în activitatea prezentată se disting riscuri de accidente de muncă și îmbolnăviri profesionale care trebuiesc identificate, evaluate și diminuate pe cât posibil, dacă nu se pot elimina în totalitate.

Riscul de accident există în toate domeniile de activitate ca fiind invers proporțional cu nivelul de securitatea muncii. Deaceea riscurile trebuiesc identificate, evaluate și eliminate pe cât posibil. Nivelul de securitatea muncii trebuie crescut prin măsuri de siguranță astfel încât acesta să fie proporțional mai mare decât nivelul de risc, în caz contrar activitatea în cauză devine inacceptabilă pentru personalul de execuție

În concluzie, evaluarea riscurilor stabilește nivelul de risc în comparație cu nivelul de securitatea muncii, urmărind prin aceasta luarea celor mai eficiente măsuri de siguranță.

În cazul de față analizat, la SC ZIMVEST GRUP SRL, după evaluare la cele două meserii productive (lăcătuș mecanic și electrician ), a rezultat cifra acceptabilă de 3,24 ca nivel de risc, deci sub cifra nivelului de securitate care este peste 3,5.

6.4 Prezentarea metodei de evaluare.

Punctul de plecare in optimizarea activitatii de prevenire a accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale intr-un sistem il constituie evaluarea riscurilor din sistemul respective. Indiferent ca este vorba de un loc de munca, o asemenea analiza permite ierarhizarea pericolelor in functie de dimensiunea lor si alocarea eficienta a resurselor destinate SSM.

6.5. Descrierea metodei, scop și finalitate

Metoda elaboratǎ în cadrul I.N.C.D.P.M. București are ca scop determinarea cantitativă a nivelului de risc/securitate pentru un loc de muncă, sector, secție sau întreprindere, pe baza analizei sistemice și evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională. Aplicarea metodei se finalizează cu un document centralizator (FIȘA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ), care cuprinde nivelul de risc global pe loc de muncă.

Fișa locului de muncă astfel întocmită constituie baza fundamentării programului de prevenire a accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale pentru locul de muncă, sectorul, secția sau întreprinderea analizată.

6.6. Principiul metodei

Esența metodei constă în identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat (loc de muncă) pe baza unor liste de control prestabilite și cuantificarea dimensiunii riscului pe baza combinației dintre gravitatea și frecvența consecinței maxim previzibile.

Nivelul de securitate pentru un loc de muncă este invers proporțional cu nivelul de risc.

6.7.Utilizatori potențiali

Metoda poate fi utilizată atât în faza de concepție și proiectare a locurilor de muncă, cât și în faza de exploatare. Aplicarea ei necesită însă echipe complexe formate din persoane specializate atât în securitatea muncii, cât și în tehnologia analizată (evaluatori + tehnologi).

În prima situație, metoda constituie un instrument util și necesar pentru proiectanți în vederea integrării principiilor și măsurilor de securitate a muncii în concepția și proiectarea sistemelor de muncă.

În faza de exploatare, metoda este utilă personalului de la compartimentele de protecție a muncii din întreprinderi pentru îndeplinirea următoarelor atribuții:

analiza pe o bază științifică a stării de securitate a muncii la fiecare loc de muncă;

fundamentarea riguroasă a programelor de prevenire.

6.8.Etapele metodei

Metoda cuprinde următoarele etape obligatorii:

definirea sistemului de analizat (loc de muncă);

identificarea factorilor de risc din sistem;

evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională;

ierarhizarea riscurilor și stabilirea priorităților de prevenire;

propunerea măsurilor de prevenire.

6.9.Instrumente de lucru utilizate

Etapele necesare pentru evaluarea securității muncii într-un sistem, descrise anterior, se realizează utilizând următoarele instrumente de lucru:

Lista de identificare a factorilor de risc;

Lista de consecințe posibile ale acțiunii factorilor de risc asupra organismului uman;

Scala de cotare a gravității și probabilității consecințelor;

Grila de evaluare a riscurilor;

Scala de încadrare a nivelurilor de risc, respectiv a nivelurilor de securitate;

Fișa locului de muncă – document centralizator;

Fișa de măsuri propuse.

Conținutul și structura acestor instrumente sunt prezentate în continuare.

Lista de identificare a factorilor de risc (Anexa 1) este un formular care cuprinde, într-o formă ușor identificabilă și comprimată, principalele categorii de factori de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională, grupate după criteriul elementului generator din cadrul sistemului de muncă (executant, sarcină de muncă, mijloace de producție și mediu de muncă).

Lista de consecințe posibile ale acțiunii factorilor de risc asupra organismului uman (Anexa 2) este un instrument ajutător în aplicarea scalei de cotare a gravității consecințelor. Ea cuprinde categoriile de leziuni și vătămări ale integrității și sănătății organismului uman, localizarea posibilă a consecințelor în raport cu structura anatomo-funcțională a organismului și gravitatea minimă – maximă generică a consecinței.

Scala de cotare a gravității și probabilității consecințelor acțiunii factorilor de risc asupra organismului uman (Anexa 3) este o grilă de clasificare a consecințelor în clase de gravitate și clase de probabilitate a producerii lor.

Partea din grilă referitoare la gravitatea consecințelor se bazează pe criteriile medicale de diagnostic clinic, funcțional și de evaluare a capacității de muncă elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

În ceea ce privește clasele de probabilitate, în urma experimentărilor s-a optat în forma finală a metodei pentru adaptarea standardului Uniunii Europene, astfel încât în locul intervalelor precizate de acesta s-au luat în considerare următoarele:

– clasa 1 → frecvența evenimentului: o datǎ la peste 10 ani;

– clasa 2 → frecvența de producere: o dată la 5 –10 ani;

– clasa 3 → o dată la 2 – 5 ani;

– clasa 4 → o dată la 1 – 2 ani;

– clasa 5 → o dată la 1 an – 1 lună;

– clasa 6 → o dată la mai puțin de o lună.

Grila de evaluare a riscurilor (Anexa 4) este de fapt transpunerea sub formă tabelară a graficului din figura 1.5b prezentată în capitolul precedent. Liniile din tabel sunt liniile claselor de gravitate din grafic, iar coloanele – coloanele claselor de probabilitate.

Fiecare căsuță corespunde câte unui punct din grafic, de coordonatele g,p. Culorile diferite marchează secțiunile obținute în grafic prin trasarea curbelor de nivel.

Cu ajutorul grilei se realizează exprimarea efectivă a riscurilor existente în sistemul analizat, sub forma cuplului gravitate – frecvență de apariție.

Scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii (Anexa 5), construită pe baza grilei de evaluare a riscurilor, este un instrument utilizat în aprecierea nivelului riscului previzionat, respectiv a nivelului de securitate.

Scala cuprinde în fapt cele 7 zone din matricea Mg,p (capitolul 1), transformate în niveluri, numerotate de la 1 la 7 pentru nivelul de risc și de la 7 la 1 pentru nivelul de securitate.

În zona centrală a formularului sunt prezentate explicit elementele din submatricele delimitate, precum și elementele singulare corespunzătoare fiecărui nivel de risc, respectiv toate cuplurile gravitate – probabilitate aferente nivelurilor de risc.

Fișa de evaluare a locului de muncă (Anexa 6) este documentul centralizator al tuturor operațiilor de identificare și evaluare a riscurilor de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională. Ca urmare, acest formular cuprinde:

date de identificare a locului de muncă: unitatea, secția (atelierul), locul de muncă;

date de identificare a evaluatorului: nume, prenume, funcție;

componentele generice ale sistemului de muncă;

nominalizarea factorilor de risc identificați;

explicitarea formelor concrete de manifestare a factorilor de risc identificați

(descriere, parametri și caracteristici funcționale);

consecința maximă previzibilă a acțiunii factorilor de risc;

clasa de gravitate și probabilitate previzionată;

nivelul de risc.

Fișa de măsuri propuse (Anexa 7) este un formular pentru centralizarea măsurilor de prevenire necesare de aplicat, rezultate din evaluarea locului de muncă sub aspectul securității muncii.

Evaluarea s-a efectuat impreuna cu angajatii locurilor de munca analizate.

Pe baza factorilor de risc identificati s-au intocmit si propus masuri de prevenire si diminuare a formelor concrete de manifestare a factorilor de risc identificati pentru fiecare loc de munca analizat.

Masurile stabilite constituie un punct de plecare pentru realizarea ulterioara a planului anual de masuri in domeniul SSM.

Prin punerea in practica a masurilor stabilite pentru fiecare loc de munca analizat, chiar si locurile de munca unde nivelul de risc global nu depaseste limita riscului acceptabil sub 3.5 , se urmareste imbunatatirea continua a conditiilor privind securitatea si sanatea angajatilor care deservesc acele locuri de munca.

Nivelul de risc la nivel de unitate in urma evaluarii fiecarui loc de munca este de:

Nr = 3.240 < 3,5 Nra

Data :………………… Intocmit

………………………….

Studiu de caz 1

SC ZIMVEST GRUP SRL

Sediul : Cluj Napoca , str. Câmpina nr. 62-64 jud. Cluj

LOC DE MUNCA NR. 1 : LĂCĂTUȘ MONTATOR

1.1PROCESUL DE MUNCA

Instalează, repară și întreține utilajele, instalațiile și echipamentele din unitate în vederea asigurării exploatării acestora în condiții de maximă securitate și performanță.

Execută lucrări de confecții metalice, intindere , debitare , asamblare fier beton , tabla de diverse dimensiuni , piese de schimb și lucrări de revizii și reparații curente la ET .

1.2 ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROCESULUI DE MUNCA

1.2.1 Mijloacele de producție utilizate la locul de muncă sunt:

Transformator sudura 200 A.

Aparat de taiat cu plasma

Butelii oxigen

Butelii acetilena

Main debitat metale

Foarfec electric FET

tan manual

tan mecanic

Main debitat metale

Main de tiat

Main de debitat i sanfrenat evi i profile

Main de ntins oel beton

Main de lefuit i Main de executat fal gurit

Foarfec combinat FA 14

Polizor drept Pd 150

rastel piese, trusă scule ;

banc de lucru cu menghina

dulapuri ;

instalațiile energetice și echipamentele tehnice din sectorul deservit;

mijloace de ridicare si de transport;

scări de aluminiu extensibile;

mașină de găurit portabilă;

polizor portabil;

ascensor materiale

flex portabil

depozit butelii oxigen

magazii materiale feroase și neferoase

magazii scule și dispozitive verificatoare

scule, dispozitive și verificatoare

diverse materiale feroase și neferoase

piese de schimb specifice

sistem de lucru la înălțime;

dispozitive de protecție;

echipament de protecție;

centuri de siguranță și poziționare complexe

1.2.2 Mediul de munca

în aer liber (temperatură scăzută iarna, ridicată vara) și în atelier ;

lucru în sectoarele de producție și în aer liber pe șantier indiferent de anotimp și condiții atmosferice;

temperaturi scăzute în anotimpul rece;

temperaturi ridicate pe timpul verii;

nivel de iluminare scăzut în unele puncte de intervenție cu ocazia efectuării unor intervenții sau reparatii;

lucru în condiții de zgomot, vibrații , agenti chimici, solicitări fizice;

praf de ciment, lemn, și hidroxid de natriu.

degajări de gaze (CO, Nox, O3, etc.)

1.2.3 Sarcina de munca cuprinde următoarele operații :

predarea/primirea serviciului cu luarea la cunoștință a evenimentelor petrecute anterior;

instruirea turei de serviciu cu precizarea sarcinilor de serviciu pentru schimbul respectiv;

Se interzice participarea la procesul de producție a muncitorilor în stare de ebrietate, oboseală sau fără echipament de protecție corespunzător;

Are obligația să poarte în permanență echipamentul de lucru și de protecție primit din partea S.C ZIMVEST GRUP SRL. (salopeta cu sigla societății, bocanci, casca de protecție, etc.)

Primește sarcini zilnice în mod direct de la șeful punctului de lucru sau înlocuitorul acestuia;

Este interzis să părăsescă locul de muncă stabilit de către șeful punctului de lucru sau înlocuitorul acestuia fără aprobarea lor;

Are obligația să participe la instruirile efectuate de către șeful punctului de lucru privind modul de execuție a lucrărilor ce îi sunt atribuite;

Are obligația să respecte cu strictețe tehnologiile de execuție prevăzute în:

proiectul de execuție;

normativele în vigoare aplicabile lucrărilor pe care le execută;

procedurile Tehnice de Execuție aplicabile lucrărilor pe care le execută;

agrementele tehnice sau instrucțiunile de utilizare ale materialelor primite pentru punerea lor în operă la lucrările pe care le execută;

Răspunde în mod direct recepția calitativă și de gestionarea materialelor primite pentru punerea lor în operă la lucrările pe care le execută;

Răspunde de gospodărirea materialelor la locul de muncă astfel încât să nu polueze mediul și să prevină poluarea acestuia;

Realizează autocontrolul permanent al calității operațiunilor și lucrărilor executate;

Răspunde de calitatea lucrărilor executate;

Răspunde de întreținerea sculelor, dispozitivelor și mijloacelor de mică mecanizare din dotare;

Are obligația de a se încadra în normele de timp alocate pentru lucrările pe care le execută;

Răspunde de folosirea completă a capacităților de producție, utilizarea la randament maxim a utilajelor, mașinilor și instalațiilor, care îl deservesc pentru realizarea lucrărilor încredințate;

Răspunde de încadrarea în normele de consum de materii prime, materiale, energie și combustibil, stabilite pentru lucrările executate;

Solicită aprovizionarea cu scule, dispozitive și aparate de măsură și control necesare pe fluxul de fabricație pentru operațiunile pe care le execută;

Raspunde de respectarea cerințelor legislației în vigoare în ce privește disciplina muncii, protecția muncii și PSI, respectarea programului de lucru, respectarea sarcinilor de serviciu

Se preocupă și face propuneri pentru îmbunătățirea continuă a procesului de producție, în vederea creșterii productivității muncii și a calității lucrărilor efectuate;

Îi este interzis să dea informații de orice fel persoanelor străine față de S.C.ZIMVEST GRUP SRL. cu excepția celor care reprezintă instituții de control ale statului sau au aprobarea șefului de șantier;

Acorda primul ajutor în caz de accident si anunță imediat pe șeful punctului de lucru despre accidentul produs;

Are obligația să respecte cu strictețe documentele Sistemului de Management al Calității din cadrul S.C. ZIMVEST GRUP SRL.

Are obligația de a păstra confidențialitatea informațiilor pe care le deține despre S.C. ZIMVEST GRUP SR L.

Neluarea la timp a măsurilor necesare pentru desfășurarea activităților de producție prin nerespectarea atribuțiilor ce decurg din fișa postului constituie prejudiciu adus societății.

Răspunde material pentru orice fel de prejudiciu adus societății ca urmare a activităților pe care le desfășoară.

să cunoască instrucțiunile de utilizare, posibilitățile de reglare și caracteristicile constructive, tehnice și funcționale ale ET, instalațiilor , agregatelor energetice la care execută intervenția ;

să-și însușească și să respecte instrucțiunile de lucru și de protecție pentru activitatea de întreținere și reparații mecanice ;

asigură buna funcționare a utilajelor din parcul industrial;

urmărește și se îngrijește de funcționarea în cele mai bune condiții a instalațiilor, utilajelor din sectorul în care a fost repartizat,

remedieze operativ defectele de natură mecanică ce apar asigurând continuitatea procesului de producție;

demontează repară și recuperează subansamblele ce mai pot fi folosite din piesele care au fost schimbate la remedierea defectelor;

urmărește și se asigură permanent că utilajele, instalațiile și liniile industriale sunt echipate corespunzător din punct de vedere SSM și PSI;

urmărește funcționarea utilajelor, instalațiilor și echipamentelor și intervine atunci când este nevoie pentru a prevenii eventualele defecte sau accidente;

se asigură că organele de mașini aflate în mișcare au apărători de protecție și sunt montate corespunzător;

urmărește mersul în gol al utilajelor și decuplează după necesități

la intrarea în schimb face inspecția utilajelor din sectorul în care este repartizat și se asigură că acestea sunt în stare bună de funcționare: sunt curate, nu prezintă defecte, ungerea organelor în mișcare este optimă;

să execute lucrări de calitate conf. schițelor, desenelor de execuție sau modelelor ;

executarea de lucrări de întreținere și reparații la grupul de 50 MW pe cărbune

execută piese de schimb pentru utilajele din sectorul pe care îl deservește;

folosirea de materiale și piese de schimb în concordanță cu cartea tehnică și standarde specifice fiecărui loc de muncă

să solicite din timp conducătorului locului de muncă piese de schimb, materiale necesare, etc. ;

verificarea periodică și corectarea abaterilor în funcționarea mașinilor unelte și testarea lor, a SDV-urilor.

să-și însușească, să participe la executarea și să respecte instrucțiunile reviziilor tehnice și a reparațiilor curente ;

sprijină electricianul de întreținere, tinichigiul în cadrul activităților de reparare și /sau întreținere sau la alte lucrări complexe;

respectarea disciplinei la locul de muncă , a tehnologiei de reparație

control tehnic de calitate interfazic și final al lucrărilor de reparații

Anunță conducătorul locului de muncă cu privire la problemele apărute în procesul de producție și pe care nu le poate rezolva singur.

Efectuează curățenia la locul de muncă pe sectorul deservit.

1.3 ECHIPAMENT INDIVIDUAL DE PROTECȚIE SI DE LUCRU

Echipament individual de protecție :

cască de protecție

centura de siguranță pentru lucrul la înălțime

ochelari de protecție

mănuși de protecție sau /și palmare

șorț de protecție

burtieră ( la executanții care manevrează mase mari și grele )

capișon,

cizme apă-noroi

pelerină ploaie

mănuși antiacide

antifoane interne ( la depășiri a limitei admisibile )

bocanci cu talpă antiderapantă si bombeu metalic.

Echipament individual de lucru :

Haină sau vestă vătuită

Salopetă de lucru.

NIVELUL DE RISC GLOBAL AL LOCULUI DE MUNCA ESTE :

30

Σ ri Ri

i =1 7 ( 2 x2 ) + 15 (3x 3 ) + 8 (4×4) 291

Nr 19 = ––––– = –––––––––––––––– = ––- = 3,1978 N r 1 = 3,1978

30 7 x2 + 15 x3 + 8 x4 91

Σ ri

i =1

in care:

Nr – nivelul de risc global al locului de munca

ri – rangul factorului de risc „ i ”

Ri – nivelul de risc pentru factorul de risc „i ”

n – numărul factorilor de risc identificați la locul de munca

UNITATEA : S.C. ZIMVEST GRUP S.R.L.

SECTIA : ATELIER MECANIC; SANTIER

LOCUL DE MUNCA : LĂCĂTUS MONTATOR

FIȘA DE MĂSURI PROPUSE

Studiu de caz 2

SC ZIMVEST GRUP SRL

Sediul : Cluj-Napoca, str. Câmpina nr. 62-64, jud. Cluj

LOC DE MUNCA NR.2 : ELECTRICIAN

PROCESUL DE MUNCA

Executarea lucrărilor electrice executarea lucrărilor de instalații electrice interioare, de bună calitate, în conformitate cu proiectul de execuție și cu respectarea normativelor tehnice în vigoare. executarea instalațiilor electrice interioare cu tensiuni până la 1000 V c.a. și 1500 V c.c. aferente construcțiilor.

Electricianul execută lucrări de revizii și reparații, planificate sau ocazionale (accidentale) la instalațiile și echipamentele de joasă si medie tensiune aflate in intretinerea societății și de iluminare a căilor de acces a sectoarelor de producție și a serviciilor administrative, verifică starea cablurilor și lămpilor, determină stadiul de uzură al izolațiilor, lichidează deranjamentele apărute și execută manevre în instalațiile de joasă și medie tensiune.

Instalează repară și întreține liniile și echipamentele electrice în vederea asigurării exploatării acestora în condiții de maximă securitate și performanță.

2.2. ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROCESULUI DE MUNCA

2.2.1. Mijloacele de producție utilizate la locul de muncă sunt:

Aparat masurat prize de pămnt

Aparat cablotest

Clește ampermetric

Cleste voltampermetric

Clește sertizat legături electrice

Dispozitiv presat papuci pe cablu

Defectoscoape izolație

Frecventmetru

Mașină de găurit portabilă

Materialele, aparatele și echipamentele de bază utilizate în execuția acestui tip de instalații sunt: conductoare electrice izolate și neizolate, tablouri electrice, corpuri de iluminat, cabluri și accesorii electrozi de împământare, utilaj tehnologic de comutație primară, transformatoare, celule prefabricate, construcții metalice, relee, aparate electrice de măsură. conducte, cabluri sau bare de cupru și/sau din aluminiu., alte materiale specifice conform proiectului de execuție

Tuburile și țevile din PVC

conductori electrici, cleme de șir, papuci pentru conductori.

Întrerupătoarele și comutatoarele din circuitele electrice pentru alimentarea lămpilor fluorescente pentru un curent nominal de minimum 10 A.

prizelor cu contact de protecție.

Întrerupătoarele, comutatoarele și butoanele de lumină

sonerie din cabina ascensor in caz de avarie se montează direct pe primarul transformatorului de sonerie,

Tablourile de distribuție

Aparatele de măsură sau cu citire directă ale tablourilor

Receptoarele electrice

dispozitive pentru comandă și detecție automată a supracurenților (ex: contactoare cu relee termice).

trusă scule electrician;

trusă scule lăcătușerie

borne de lucru ;

AMC-uri

tablouri de distribuție – 0,4 KV ; 0,22 KV ;

mașini unelte ,utilaje acționate electric, instalații energetice si auxiliare ;

separatori;

întreruptori;

transformatori de măsură curent;

transformatori de măsură tensiune;

prăjine electroizolante;

scurt-circuitoare mobile;

elemente de siguranță;

cabluri electrice;

mijloace de ridicare si de transport;

scări de aluminiu extensibile;

mașină de găurit portabilă;

polizor portabil;

flex portabil;

sistem de lucru la înălțime;

dispozitive de protecție;

echipament de protecție;

centuri de siguranță și poziționare complexe;

frânghii;

spray pentru contact;

alcool tehnic;

banc de lucru cu menghina.

2.2.2. Mediul de munca

8 ore, în funcție de programul stabilit prin decizia conducerii pentru perioada respectivă, cu prelungire în situații speciale.

lucru în sectoarele de producție și în aer liber indiferent de anotimp și condiții atmosferice în cazul unei avarii, defecțiuni ;

condițiile atmosferice în care își desfășoară activitatea, temperaturi scăzute în anotimpul rece; temperaturi ridicate pe timpul verii

curenți de aer la efectuarea lucrărilor de pozare de cabluri în construcțiile noi

nivel de iluminare scăzut în unele puncte de intervenție (canale cabluri, firide, coloane electrice in clădirile noi, in construcție, în subsolul cajei de lift);

gaze toxice rezultate în urma conturnării separatoarelor, întreruptoarelor și izolațiilor;

vapori toxici de la spray-urile de contact;

lucru în condiții de zgomot, în unele cazuri

deplasări la locul de muncă;

2.2.3. Sarcina de munca cuprinde urmatoarele operatii :

predarea/primirea serviciului cu luarea la cunoștință a evenimentelor petrecute anterior prin registrul de tură;

instruirea turei de serviciu cu precizarea sarcinilor de serviciu pentru schimbul respectiv;

executarea lucrărilor de bună calitate, în conformitate cu proiectul de execuție și cu respectarea normativelor tehnice în vigoare.

Conform fișei postului are următoarele atribuții:

Se interzice participarea la procesul de producție a muncitorilor în stare de ebrietate, oboseală sau fără echipament de protecție corespunzător;

Are obligația să poarte în permanență echipamentul de lucru și de protecție primit din partea societatii (salopeta cu sigla societății, bocanci, casca de protecție, etc.)

Primește sarcini zilnice în mod direct de la directorul tehnic sau înlocuitorul acestuia;

Este interzis să părăsescă locul de muncă stabilit de către șef sau înlocuitorul acestuia fără aprobarea lor;

Are obligația să participe la instruirile efectuate de către șef rivind modul de execuție a lucrărilor ce îi sunt atribuite;

Are obligația să respecte cu strictețe tehnologiile de execuție prevăzute în:

proiectul de execuție;

normativele în vigoare aplicabile lucrărilor pe care le execută;

procedurile Tehnice de Execuție aplicabile lucrărilor pe care le execută, cum ar fi procedura privind executarea instalațiilor electrice interioare cu tensiuni până la 1000 V c.a.

procedura privind realizarea conexiunilor în tablouri electrice

agrementele tehnice sau instrucțiunile de utilizare ale materialelor primite pentru punerea lor în operă la lucrările pe care le execută;

Răspunde în mod direct recepția calitativă și de gestionarea materialelor primite pentru punerea lor în operă la lucrările pe care le execută;

Răspunde de gospodărirea materialelor la locul de muncă astfel încât să nu polueze mediul și să prevină poluarea acestuia;

Realizează autocontrolul permanent al calității operațiunilor și lucrărilor executate;

Răspunde de calitatea lucrărilor executate;

Răspunde de întreținerea sculelor, dispozitivelor și mijloacelor de mică mecanizare din dotare;

Are obligația de a se încadra în normele de timp alocate pentru lucrările pe care le execută;

Răspunde de folosirea completă a capacităților de producție, utilizarea la randament maxim a utilajelor, mașinilor și instalațiilor, care îl deservesc pentru realizarea lucrărilor încredințate;

Răspunde de încadrarea în normele de consum de materii prime, materiale, energie și combustibil, stabilite pentru lucrările executate;

Solicită aprovizionarea cu scule, dispozitive și aparate de măsură și control necesare pe fluxul de fabricație pentru operațiunile pe care le execută;

Raspunde de respectarea cerințelor legislației în vigoare în ce privește disciplina muncii, protecția muncii și PSI, respectarea programului de lucru, respectarea sarcinilor de serviciu

Se preocupă și face propuneri pentru îmbunătățirea continuă a procesului de producție, în vederea creșterii productivității muncii și a calității lucrărilor efectuate;

Îi este interzis să dea informații de orice fel persoanelor străine față de societate cu excepția celor care reprezintă instituții de control ale statului sau au aprobarea directorului tehnic ;

Acorda primul ajutor în caz de accident si anunță imediat pe directorul tehnic despre accidentul produs;

Are obligația de a păstra confidențialitatea informațiilor pe care le deține despre societate;

Neluarea la timp a măsurilor necesare pentru desfășurarea activităților de producție prin nerespectarea atribuțiilor ce decurg din fișa postului constituie prejudiciu adus societății.

Răspunde material pentru orice fel de prejudiciu adus societății ca urmare a activităților pe care le desfășoară.

Totodată mai are următoarele atribuții de serviciu :

să execute lucrările în instalațiile electrice din exploatare doar în baza :

autorizațiilor de lucru;

instrucțiunilor tehnice interne de securitatea muncii;

atribuțiilor de serviciu;

dispozițiilor verbale;

proceselor verbale

să cunoască instrucțiunile de utilizare, posibilitățile de reglare și caracteristicile constructive, tehnice și funcționale ale ET la care execută intervenția ;

să-și însușească și să respecte instrucțiunile de lucru și de protecție pentru activitatea de întreținere și reparații instalații electrice ;

executa periodic revizii, reparații, verificări și intervenții în stația de 6Kv precum și în stația de 0,4 Kv pe baza foilor de manevră și autorizațiilor de lucru ;

pentru evitarea electrocutării prin atingere directă să se verifice existența a două măsuri de protecție, una principală și una suplimentară, care să asigure protecția în cazul anulării celei principale;

verifică zilnic la intrarea în schimb starea stației de condensatori;

cuplează sau scoate din circuit modulele de condensatori pentru a menține echilibru între puterea activă și cea reactivă din secție;

urmărește mersul în gol al utilajelor și decuplează după necesități;

urmărește și se îngrijește de funcționarea în cele mai bune condiții a utilajelor din sectorul în care a fost repartizat,

remedieze operativ defectele de natură electrică ce apar asigurând continuitatea procesului de producție;

demontează repară și recuperează subansamblele ce mai pot fi folosite din piesele care au fost schimbate la remedierea defectelor;

curăță de praf săptămânal tablourile electrice , pupitrele de comandă din sectoarele unde este repartizat;

verifică iluminatul electric din sectoare și din exterior și remediază operativ defectele pentru a asigura un iluminat optim;

verifică zilnic starea instalației de legare la pământ din cadrul sectorului de activitate ;

controlează funcționarea aparatelor de măsură și control de pe dulapuri și tablouri electrice. Periodic vor fi trimise la verificarea metrologică.

verifică zilnic aparatajul electric de joasă tensiune, prize, întrerupătoare, contactoare, etc. să fie bine fixate, etanșe și inscripționate corespunzător 

Electricienii care execută manevre și/sau lucrării în instalațiile electrice trebuie să fie dotați și/sau să utilizeze echipament individual de protecție și mijloace de protecție respectând principiul „ cel puțin două mijloace electroizolante de protecție înseriate pe calea de curent, posibil a fi parcursă, ca urmare a atingerii accidentale directe”

Să cunoască caracteristicile și modul de utilizare a echipamentelor și dispozitivelor individuale de protecție , să le prezinte la verificările periodice prevăzute și să solicite înlocuirea sau complectarea lor, când nu mai asigură funcția de protecție;

Înainte de fiecare utilizarea unui mijloc de protecție electroizolant, personalul care îl folosește este obligat să facă o verificare vizuală a acestuia privind:

tensiunea la care este permisă utilizarea și compararea acesteia cu tensiunea nominală a instalației la care urmează să fie utilizat;

starea tehnică generală ( lipsa defectelor, exterioare, starea de curățenie, lipsa de umiditate, etc);

nedepășirea termenului de încercare periodică;

pentru executarea lucrărilor direct asupra părților aflate sub tensiune, trebuie să folosească următoarea dotare, după caz:

a) unelte electroizolate de uz curent ( șurubelniță, clește combinat, etc. ) realizate

dintr-un material conductor acoperite integral sau parțial cu materiale izolante;

b) unelte electroizolante de uz curent și dispozitive electroizolante realizate integral

din materiale electroizolante, care au fost concepute au adaptate special pentru

lucrarea respectivă;

dispozitive pentru executarea lucrărilor sub tensiune, scări electroizolante, etc.

sprijină lacatusul de întreținere în cadrul activităților de reparare și /sau întreținere complexe;

primește sarcinile de lucru prin dispoziții verbale date de sef;

Anunță directorul tehnic cu privire la problemele apărute în procesul de producție și pe care nu le poate rezolva singur.

Efectuează curățenia la locul de muncă pe sectorul deservit.

2.2.4. Echipament individual de protectie si de lucru

Echipament individual de protecție

Cască de protecție

Mănuși de protecție electroizolante EJT ;

Cizme electroizolante EJT; 

Centură de siguranță

Ochelari de protecție

Capișon ( iarna când are intervenții în aer liber la depozitul de materii prime)

Ciorapi bumbac

Pelerină

Geantă scule

Echipament individual de lucru

Vestă sau haină vătuită

Salopetă de protecție

Bocanci cu talpă de cauciuc

NIVELUL DE RISC GLOBAL AL LOCULUI DE MUNCA ESTE :

48

Σ ri Ri

i =1 13( 2 x2 ) + 18 (3x 3 ) +17 ( 4×4 ) 486

Nr2 = ––––– = –––––––––––––––– = ––- = 3,2837 N r 2 = 3,2837

48 13×2 + 18×3 + 17X4 148

Σ ri

i = 1

in care:

Nr – nivelul de risc global al locului de munca

ri – rangul factorului de risc „ i ”

Ri – nivelul de risc pentru factorul de risc „i ”

n – numărul factorilor de risc identificați la locul de munc

UNITATEA : SC ZIMVEST GRUP SRL

LOCUL DE MUNCA : Electrician

FIȘA DE MĂSURI PROPUSE

SC ZIMVEST GRUP SRL

Cluj-Napoca str.Câmpina nr.62, jud. Cluj

PLAN DE PREVENIRE ȘI PROTECȚIE

1

Persoană desemnată SSM . 5

CONCLUZII

Normele Metodologice de aplicare a legii securității muncii nr. 319/2006, emise prin Hotărârea de Guvern nr.1425/2006, cuprind principii generale de prevenire a accidentelor de munca si bolilor profesionale precum si directiile generale de aplicare a acestora. Normele au ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de accidentare si/sau îmbolnavire profesionala existenti în sistemul de munca, proprii fiecarei componente a acestuia (executant – sarcina de munca – mijloace de productie – mediu de munca), precum si informarea, consultarea si participarea angajatilor si a reprezentantilor acestora in procesul de asigurare a securitatii si sanatatii in munca.

Respectarea Normelor generale de Securitate a Muncii este obligatorie pentru toate unitatile din economie aflate sub incidenta Legii Securității muncii nr. 319/2006.

Normele generale de securitate a muncii sunt armonizate cu legislatia Uniunii Europene, in principal cu prevederile Directivei – cadru 89/391/CEE si ale directivelor specifice elaborate in baza art. 16 al acesteia.

Structura Normelor generale de Securitatea a muncii este stabilita prin anexa la Legea securității muncii nr.319/2006 cuprinzand categoriile de masuri generice de prevenire aferente fiecarui element al sistemului de munca, inclusiv normele de igiena a muncii care trebuie respectate pentru prevenirea accidentelor si imbolnavirilor profesionale. Integrarea europeana impune schimbari pe toate planurile, inclusiv in ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca.

Normele generale de securitatea muncii, importanta lucrare, a fost elaborata de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitatea Muncii, in colaborare cu specialisti din cadrul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale si din cadrul Ministerului Sanatatii si Familiei, si a fost avizata de aceste doua ministere. Noile preve-deri aduc modificari in activitatea de securitatea muncii la nivelul intregii tari.
Unul dintre cele mai importante aspecte ce apare in Normele metodologice este obligatia ca toate unitatile cu personalitate juridica din aceasta tara sa infiinteze servicii de sanatate si de securitate in munca. Aceste servicii presupun doua activitati distincte: cea de securitatea muncii si cea de sanatate. In ceea ce priveste securitatea muncii, S.C. ,,ZIMVEST GRUP” SRL.Cluj Napoca este bine organizata in structurile sale pe verticala: astfel, exista un inspector central pe probleme de securitatea muncii, iar la fiecare sectie, inspectori de securitatea muncii. Urmeaza sa fie infiintat un serviciu de sanatate a muncii, care sa aiba in componenta si un medic de medicina muncii.

Dar, incepand de anul viitor, vor trebui evidentiate mult mai amanuntit, mai strict accidentele si evenimentele la nivel de unitate, in sensul "contabilizarii" zilelor de spitalizare si a banilor cheltuiti la acest capitol; de asemenea, trebuie evidentiate bolile profesionale, pentru ca incepand din anul 2014 in functie de acestea, adica in functie de nivelul factorilor de risc, vor fi stabilite criteriile dupa care unitatea va plati CAS-ul."

In contextul integrarii in UE, fiecare unitate trebuie sa-si asigure un standard cat mai inalt al managementului conducerii, din toate punctele de vedere. In acest nou ciclu de articole vom urmari sa va aratam cum sa "acoperiti" securitatea muncii, cu mijloacele care le aveti deja la indemana, pentru a fi asigurati in cazul unui accident de munca sau control de la ITM.

Mai intai se vor trimite toti angajatii la controlul medical de angajare, la un cabinet medical de medicina muncii cu care trebuie sa aiba contract, insotiti de fisa de instruire individuala pentru securitatea muncii. Se va acorda atentie, mai ales persoanelor sub 18 ani si femeilor gravide. Angajatii se vor intoarce de la vizita medicala cu fisa stampilata de catre

cabinet, impreuna cu fisa de aptitudini medicala. Fisele de aptitudini ale angajatilor se tin toate impreuna, cate un exemplar se da angajatilor, iar o copie va fi prinsa in fisa individuala de securitatea muncii corespunzatoare. Apoi organizati structura organizatorica de securitate si sanatate in munca, dand decizii scrise, in urmatorul mod:

1.Conducatorul societatii va controla si coordona activitatea de securitate a muncii si prevenirea și stingerea incendiilor (PSI), in cadrul societati.

2. Se va numi cate o persoana de la fiecare loc de munca( de ex. birou, sau depozit), ca sef al locului de munca. Aceasta persoana va realiza instructajul periodic in domeniul securitatii muncii cu persoanele din subordine, pe baza unei planificari anuale aprobate de administratorul societatii, va raspunde de comunicarea accidentelor de munca si a bolilor profesionale catre administratorul societatii, de acordarea primului ajutor in caz de accident sau intoxicatie profesionala, precum si de evacuarea persoanelor, bunurilor si a celorlalte materiale in caz de incendiu, pericol sau situatii de urgenta. Aceste atributiuni ale sefului locului de munca se vor trece in fisa postului. Activitatea persoanei desemnate va fi supervizata de conducatorul.

3. Intocmirea unui document de evaluare a riscului profesional in cazul unor locuri de munca cu pericol de accidente de munca, imbolnaviri profesionale si alte pericole evidente, contactati-ne. Acest document de evaluare a riscului profesiona(document unic)va fi actualizat la modificarea legislatiei, achizitionarea de noi dispozitive de munca, precum si la modificarea procesului de munca, aplicand apoi planul de prevenire si protectie, conform Art. 46 din repectivele norme.

4. In functie de activitatile pe care le desfasoara unitatea, se vor intocmiti instructiuni proprii in domeniul securitatii muncii, instructiuni care arata concret modul de lucru corect (de bun simt) in cazul tuturor activitatilor proprii. Aceste instructiuni proprii , se vor afisa in depozite, in dreptul utilajelor la care se refera aceste instructiuni, samd.

5. Pentru seful punctului de lucru(seful formatiei de lucru), se va intocmii un act aditional la fisa postului, care sa contina atributiunile si obligatiile sale in domeniul securitatii muncii.

Acțiunile si măsurile prin care se realizează efectiv, la nivelul proceselor de muncă, proiecția omului sunt în esență de natura organizării muncii. Ține de domeniul acesteia din urmă să aleagă elementele implicate în procesul de muncă sau să intervină asupra lor astfel încât să prevină producerea accidentelor si îmbolnăvirilor profesionale, aceasta constituind una din modalitățile de creștere a productivității muncii.

Prin urmare, în sensul de activitate practică, noțiunea de protecția muncii desemnează o subactivitate în cadrul organizării muncii.

Relația dintre protecția muncii, în accepția completă a noțiunii, și organizarea muncii este biunivocă.

Luând în considerare rolul acesteia din urmă în realizarea procesului de muncă, ea devine, pe de altă parte, unul din elementele pe care Ic studiază și optimizează protecția muncii, în vederea identificării și contracarării riscurilor de accidentare si îmbolnăvire profesională.

Eficiența activității practice, concrete, de protecția muncii este dependentă nu numai de premisele teoretice și juridice; ea este condiționată și de modul concret în care se stabilesc măsurile și mijloacele de acțiune, ordinea și condițiile în care se aplică.

In consecință, se poate distinge și preocuparea pentru stabilirea unor metodologii, care să facă legătura între cele trei clemente fundamentale ale sistemului protecției muncii; teoria – legiferarea teoriei – aplicarea.

In termeni generali, accidentele si bolile profesionale constau în lezarea componentei biologice a factorului uman, în cursul desfășurării unui proces de muncă.

Fenomenul se poate produce neașteptat, brusc, violent – cazul accidentelor de muncă, sau într-un interval mai mare de timp, prin acumularea în organism a noxelor – situația bolilor profesionale.

Deoarece definirea precisă a celor două evenimente are implicații juridice, fiecare țară a abordat problema într-un mod propriu, motiv pentru care analizele comparative interstatale sunt dificile.

In prezent, organizațiile internaționale de specialitate, printre care Organizația Internațională a Muncii și Asociația Internațională de Securitate Socială, depun eforturi susținute pentru a se ajunge la un consens privind delimitarea accidentelor și bolilor profesionale.

O opinie comună însă există referitor la mecanismul general al apariției unor astfel de evenimente.

La noi în țară, prin boală profesională se înțelege afecțiunea ce se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi (fizici, chimici sau biologici), caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă

BIBLEOGRAFIE

1. ALEXANDRU Atanasiu A, Atanasiu L, Dreptul Muncii, Editura All Beck, București, 2005;

2. But-Căpușan A, Dreptul Mincii, Editura Roaseti, Cluj-Napoca, 2011

3. Cărean, M., Ergonomie. Indrumător pentru lucrări de laborator și diplomă. Editura 1999.

4. Cărean, M., Cărean, A., Proiectarea ergonomică a sistemelor de muncă. Editura 1998.

5. Iacob, M., Bazele științifice și aplicațiile ergonomiei. Editura Medicală București 1982.

6. Jurcău, N., Psihologie inginerească. Editura 1983.

7. Mereț, N., ș.a. Protecția omului în procesul muncii. Editura Stiințifică și Enciclopedică. București 1985.

8. Purdea, D., Ergonomie și studiul muncii.Editura “Daco-PRESS” 1994.

9. Șuțeanu, E., Toxicologie și Toxicoze. Edituta Didactică și Pedagogică București 1980.

10. Alexandru Ticlea, Tratat de Dreptul Muncii, Editura Rosetti, Bucuresti, 2006 și reeditat 2011

12. *** Legislația în vigoare privind protecția muncii.

13. *** Norme Generale de Protecția Muncii, 2002.

14- Legea nr. 319/14.07.2006 a securitatii si sanatatii in munca;
15. – Legea nr. 448/2006 (republicata) privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

16. – Legea nr.53/24.01.2003 (actualizata) – Codul Muncii, Titlul V "Sanatatea si securitatea in munca";

17 -Legea nr.307/2006, privind apararea impotriva incendiilor

18- H.G. nr. 1425 din 11 oct. 2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii in munca nr. 319/2006

19.-H.G. nr.1028/09.08.2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran;

ANEXELE GHID DE EVALUARE A RISCURILOR

BIBLEOGRAFIE

1. ALEXANDRU Atanasiu A, Atanasiu L, Dreptul Muncii, Editura All Beck, București, 2005;

2. But-Căpușan A, Dreptul Mincii, Editura Roaseti, Cluj-Napoca, 2011

3. Cărean, M., Ergonomie. Indrumător pentru lucrări de laborator și diplomă. Editura 1999.

4. Cărean, M., Cărean, A., Proiectarea ergonomică a sistemelor de muncă. Editura 1998.

5. Iacob, M., Bazele științifice și aplicațiile ergonomiei. Editura Medicală București 1982.

6. Jurcău, N., Psihologie inginerească. Editura 1983.

7. Mereț, N., ș.a. Protecția omului în procesul muncii. Editura Stiințifică și Enciclopedică. București 1985.

8. Purdea, D., Ergonomie și studiul muncii.Editura “Daco-PRESS” 1994.

9. Șuțeanu, E., Toxicologie și Toxicoze. Edituta Didactică și Pedagogică București 1980.

10. Alexandru Ticlea, Tratat de Dreptul Muncii, Editura Rosetti, Bucuresti, 2006 și reeditat 2011

12. *** Legislația în vigoare privind protecția muncii.

13. *** Norme Generale de Protecția Muncii, 2002.

14- Legea nr. 319/14.07.2006 a securitatii si sanatatii in munca;
15. – Legea nr. 448/2006 (republicata) privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

16. – Legea nr.53/24.01.2003 (actualizata) – Codul Muncii, Titlul V "Sanatatea si securitatea in munca";

17 -Legea nr.307/2006, privind apararea impotriva incendiilor

18- H.G. nr. 1425 din 11 oct. 2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii in munca nr. 319/2006

19.-H.G. nr.1028/09.08.2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran;

ANEXELE GHID DE EVALUARE A RISCURILOR