Identificarea Problemelor de Implementare a Politicii la Nivel European Si National Privind Conservarea Biodiversitatii

Diverse2

Identificarea Problemelor de Implementare a Politicii la Nivel European Si National Privind Conservarea Biodiversitatii

Byadmin ianuarie 1, 2024

Bibliografie

Acatrinei Gh., 1994 ,”Poluarea și protecția mediului ambiant”,Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;

Alain Pavé, 2010,”On the Origins and Dynamics of Biodiversity: the Role of Chance”,Springer;

Bavaru A., Godeanu S., Butnaru G., Bogdan A., 2007 , „Biodiversitatea și ocrotirea naturii”,Ed.Academiei Române,București;

Berca M., 1998 ,” Strategii pentru protecția mediului și gestiunea resurselor”, Ed, Grand, București;

Berca M., 2000 , „Ecologie generală și protecția mediului”, Ed.Ceres, București;

Botnariuc N., Vădineanu A., 1982 , „Ecologie”, Ed.Didactică și Pedagogică,București;

Brown Lester R., Chandler W., Flavin CHR., Poblock C., Postel S., 1988 ,”Probleme globale ale omenirii”,Word.Watch Inst.SUA,Ed.Tehnică,București;

Ciolac A., 2004 ,”Elemente fundamentale de ecologie și protecție a mediului”,Ed.Didactică și Pedagogică,București;

Cristea M., 2007 , „Biodiversitatea”,Ed.Ceres;

Cogălniceanu D., 1999,”Managementul capitalului natural”, Editura Ars Docendi;

Dana Desonie,PH.D.,2007,” Biosphere Ecosystems and Biodiversity Loss”,Chelsea House Publishers;

Davitasvili L. S.,1974 ,”Cauzele dispariției speciilor”,Ed.Științifică,București;

Dobrotă C., Sclifos D., 1999, „Armonizarea legislației românești cu legislația comunitară în domeniul protecției mediului”,Revista transilvăneană de științe administrative,nr.1 (2);

Eyal Shochat, Susannah B. Lerman, John M. Anderies, Paige S. Warren, Stanley H. Faeth, and Charles H. Nilon,2010, „Invasion, Competition, and Biodiversity Loss in Urban Ecosystems”,Vol.60,No.3, BioScience;

Goldsmith F. B., 1995,” Monitoring for Conservation and Ecology”, Ed.Chapman and Hall;

Ilkka Hanski,2005, „Landscape fragmentation, biodiversity loss and the societal response”, European Molecular Biology Organization reports;

Ioan I.,Bran F.,Rădulescu C.V.,2009,”Dimensiunea managerială a conservării naturii”,Ed.Universitară,București;

Ionescu Cristina,2003, Curs “Politici de management de mediu”, Universitatea Politehnica,București;

Kremlis G., Dusik J.,2005,”The challenge of the implementation of the environmental acquis communautaire in the New Member States”,Seventh international Conference on Environmental Compliance and Enforcement;

Lucica Roșu, Carmen Maftei ,2007 ,”Legislația Mediului : Volumul I – Legislația orizontală”,Ed Matrix Rom,București;

Marcelino Fuentes,2011,” Economic growth and biodiversity”, Springer Science+Business Media B.V;

Melina F. Laverty, Eleandr J. Sterling, Amelia Chiles and Georgina Cullman,2008, „Biodiversity 101”,Greenwood : Publishing Group;

Mohan A., Ardelean A., 1994, „Ecologia și protecția mediului”,Ed.Scaiul,București;

Oswald J. Schmitz,2007, „Ecology and Ecosystem Conservation”, Washington DC: Island Press;

Petrescu- Mag R.M., 2011,” Protecția Mediului în contextul Dezvoltării Durabile,Legislație și instituții”,Ed.Bio-Flux,Cluj Napoca;

Pricope F., Pricope Laura, 2007 ,”Poluarea mediului și conservarea naturii”, Rovimed Publishers,Bacău;

Primack B.R., 2002 ,”Conservarea diversității biologice”, Ed.Tehnică București;

Primack R., Patroescu M., Rozilovici L., Ioja C., 2008, „Fundamentele conservării diversității biologice”,Ed.Agir,București;

Scott P. Carroll, Charles W. Fox,2008, „Conservation Biology ,Evolution in Action”, Oxford : University Press;

Vădineanu A., 2004,” Managementul Dezvoltării – O abordare sistemică”,Ed.Ars Docendi,București;

Vădineanu A.,1998, “ Dezvoltare Durabilă : Teorie și practică Dezvoltare Durabilă – Volumul I”, Editura Universității din București;

Vădineanu A., 1999, „Dezvoltare durabilă : Teorie și practică : Volumul 2 : Mecanisme și instrumente”,Ed.Universității din București;

Wolf C. ED.,1988 ,” Conservarea diversității biologice în Problemele globale ale omenirii”,Ed.Tehnică,București;

***1996 – Strategia protecției mediului, Ministerul Apelor,Pădurilor și Protecției Mediului,București;

***2000 – Strategia națională de conservare a biodiversității ( Ministerul Mediului,Apelor și Pădurilor : mmediu.ro);

***Manual de aplicare a Ghidului privind evaluarea adecvată a impactului planurilor/proiectelor asupra obiectivelor de conservare a siturilor Natura 2000, 2011,București;

***2005 – Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului cu modificările și completările ulterioare;

***2007 – Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,conservarea habitatelor naturale,a florei și faunei sălbatice,aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.49/2011;

***2010 – Strategia națională și planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2010 – 2020;

***2011 – Strategia Uniunii Europene în domeniul biodiversității pentru 2010-2020 ( Comisia Europeană : ec.europa.eu);

***Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007-2013,Guvernul României,Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile,2007;

***Planul Național de Dezvoltare 2007-2013,Guvernul României,2005;

***www.mmediu.ro;

***www.europa.eu;

***www.ec.europa.eu;

***www.cbd.int;

***www.anpm.ro.

=== lucrar ===

Identificarea problemelor de implementare a politicii la nivel European și național privind conservarea biodiversității

Introducere

O problemă de actualitate la nivel global, continental și național , este aceea de conservare a biodiversității.

Dezvoltarea actuală a societății umane face ca problema protecției naturii și a resurselor naturale să fie resimțită ca o necesitate.

Ecosfera a suferit schimbări majore în ultimele sute de ani.Activitățile antropice au afectat practic orice sistem ecologic de pe planetă , multe fiind parțial sau total distruse.Conservarea biodiversității este necesară pentru a stopa această situație de criză.(Cogălniceanu D. 1999) .

Este cunoscut faptul că o caracteristică importantă a diversității biologice,se referă la diversitate,fiind determinată de numărul de specii din structura acesteia.Cu cât gradul de diversitate este mai mare,cu atât numărul de lanțuri trofice este mai mare,rețeaua trofică este mai complexă iar ecosistemul mult mai stabil.

Dar intervenția omului în biosferă,intr-un mod abuziv a condus la sărăcirea diversității speciilor și la creșterea instabilității biocenozelor,cu dereglarea echilibrelor naturale.

Biodiversitatea, pe lângă valoarea economică, socială, culturală pe care o oferă, precum hrană, apă, reglarea climei, resurse naturale, beneficii educaționale, de recreere, aceasta continuă să scadă într-un ritm accelerat.

Convenția privind diversitatea biologică, ce a fost semnată la Rio de Janeiro în 1992, definește biodiversitatea ca fiind variabilitatea organismelor vii din toate sursele , inclusiv , printre altele , a ecosistemelor terestre , marine și a altor ecosisteme acvatice și a complexelor ecologice din care acestea fac parte.Biodiversitatea include diversitatea în cadrul speciilor , dintre specii , și a ecosistemelor.

În anul 2001,Uniunea Europeană si-a stabilit obiectivul de a stopa pierderea biodiversității pe teritoriul său până în 2010.În anul 2002,Uniunea Europeană si-a luat angajamentul de a realize obiectivul global de reducere a pierderii biodiversității la nivel mondial până în 2010.

Cel mai recent plan de acțiune a fost adoptat în 2006 de către Comisia Europeană,care a avut ca scop soluționarea acestei probleme și accelerarea procesului în direcția stopării pierderii diversității biologice.

În cadrul reuniunii privind mediul din martie 2009,Consiliul a solicitat elaborarea la nivelul Uniunii Europene a unei noi perspective și a unui nou obiectiv în materie de biodiversitate,contribuind la dezbaterile internaționale referitoare la o perspectivă global asupra biodiversității după anul 2010,ca parte a unei strategii actualizate care urmează care urmează să fie adoptată până la sfârșitul anului 2010 pentru a implementa Convenția ONU privind diversitatea biologică (CBD).

Consecințele pierderii biodiversității asupra mediului variază de la microschimbări până la distrugerea în întregime a unor ecosisteme și servicii,iar acestea s-ar putea repercuta,în cele din urma,asupra prosperității noastre viitoare.Deși rolul biodiversității în menținerea funcționării ecosistemelor nu este pe deplin înțeles,dovezile științifice arată că ecosistemele caracterizate printr-o mare diversitate a speciilor sunt mai productive,mai stabile și mai reziliente,mai puțin vulnerabile la presiuni externe și,în plus,contribuie la îmbunătățirea funcționării ecosistemelor.

Dezvoltarea durabilă poate asigura generațiilor viitoare stabilitatea ecosistemelor naturale împreună cu toată bogăția de specii și frumusețea peisajelor cât și resursele naturale necesare.Este foarte important ca omul să gasească un echilibru între exploatarea resurselor naturale și conservarea diversității biologice.

Biodiversitatea și serviciile ecosistemice – capitalul natural al lumii – sunt prezervate,apreciate și,pe cat posibil,refacute pentru valoarea lor intrinsecă și astfel încât să poată sprijini în continuare prosperitatea economic și bunăstarea oamenilor,precum și să prevină schimbările catastrofale legate de pierderea biodiversității.

Ideea de conservare a biodiversității la nivelul României se bazează pe concepte clar stabilite la nivel internațional, concepte ce vizează : dezvoltarea durabilă , abordarea ecosistemică , prioritizarea biodiversității.

Acestă lucrare urmărește pe parcurs identificarea direcțiilor prioritare ale strategiilor de conservare a biodiversității,identificarea principalelor instrumente de implementare a politicilor de mediu la nivel național și internațional cu privire la biodiversitate.

Am ales să imi îndrept atenția către aceste aspecte deoarece deși cadrul legislativ și politic este unul destul de echilibrat și consolidat,există totuși niște diferențe și similitudini la nivelul politicii strategiei naționale și europene privind biodiversitatea.

Scop și obiective

Scopul : Optimizarea căilor de conservare a biodiversității în vederea asigurării fundamentului dezvoltării socio-economice.

Obiective :

Identificarea direcțiilor prioritare ale Strategiilor de Conservare a Biodiversității conform CBD pentru perioada 2010-2020;

Identificarea obiectivelor Strategiei Naționale de Conservare a Biodiversității;

Identificarea principalelor instrumente de implementare a politicilor de mediu la nivel național și European;

Identificarea similitudinilor strategice ale politicii EU si naționale în domeniul conservării biodiversitatii;

Identificarea acțiunilor/măsurilor necesare pentru eficientizarea aplicării politicii de conservare a biodiversității.

II. Organizarea activităților pentru atingerea obiectivelor lucrării

Metodologia utilizată

Metodologia utilizată s-a bazat pe analiza detaliată a stării actuale de conservare a biodiversității la nivel național și European, identificarea amenintărilor directe și a cauzelor ce determină sau pot determina pierderea biodiversității, identificarea măsurilor ce conduc spre eficientizarea politicii în domeniul conservării diversității biologice,precum și analiza modului în care sistemul legislativ și instituțional răspunde cerințelor în acest domeniu.

Pentru a identifica lacunele de la nivelul politicilor privind diversitatea biologică, am analizat atât obiectivele strategice cât și cele operaționale. Atingerea acestor obiective strategice vor contribui la întărirea viabilității sistemelor socio-economice pe o perioadă foarte lungă.

De asemenea, am analizat acțiunile întreprinse pentru a atinge obiectivele strategice și operaționale.

Pentru analiza detaliată a stării actuale de conservare la nivel național și european, am avut ca suport Strategia Națională și Planul de Acțiune privind conservarea biodiversității,Convenția privind diversitatea biologică de la Rio de Janeiro,CBD Aichi precum și CBD Corea.

Politicile de la nivel European și național privind conservarea biodiversității întâmpină o serie de dificultăți în aplicarea și atingerea obiectivelor propuse.

III. Biodiversitatea și importanța conservării acesteia

3.1. Conceptul de biodiversitate

Biodiversitatea semnifică diversitatea vieții pe Pământ și aceasta implică patru nivele de abordare:diversitatea ecosistemelor,diversitatea speciilor,diversitatea genetică și diversitatea etno-culturală.

Conceptul de biodiversitate se încadrează,în general ,în teoria sistemelor,a organizării materiei vii în sisteme și subsisteme ierarhizate,deschise,informaționale care au capacitatea de autoconservare,autoreproducere,autoreglare și autodezvoltare. Conservarea biodiversității este o necesitate globală,de importanță existențială atât pentru menținerea plasticității,capacității de răspuns,cât și pentru flexibilitatea funcțională și structurală a sistemului.( Botnariuc N., Vădineanu A.,1982)

Ecosfera a suferit schimbări majore în ultimele sute de ani.Activitățile antropice au afectat practic orice sistem ecologic de pe planetă , multe fiind parțial sau total distruse ( Pricope F., Paragină C. 2013).

Pe fondul interacțiunilor dintre Ecosferă și Sistemul Socio-Economic Global s-au acumulat o serie de dezechilibre la nivelul structurii și funcționalității mediului,care au conturat în timp nu doar perspectiva ci și realitatea unei crize a mediului (Negrei C. 2004).

Criza ecologică pe care o traversează astăzi omenirea se accentuează progresiv și reprezintă consecința creșterii impactului activității umane asupra biosferei și asupra condițiilor globale ale vieții.( Pricope F., Paragină C. 2013).

3.2. Importanța biodiversității

Biodiversitatea,în sine este o resursă pe care trebuie să învățăm să o protejăm și să o conservăm.În acest fel,de biodiversitate depinde sănătatea mediului,a fiecăruia dintre noi,inclusiv și calitatea vieții.

Capitalul natural este suport pentru dezvoltarea activităților economice care,de foarte multe ori au un impact negativ asupra componentelor capitalului natural,problema fiind ridicată la toate întrunirile care au ca obiectiv protecția mediului înconjurător și menținerea diversității biologice într-o stare favorabilă.Capitalul natural, alături de capitalul uman și cel financiar,constituie suportul dezvoltării socio-economice.

Problema menținerii și refacerii capitalului natural, a mediului natural, este una extrem de ridicată în ultimii 50 de ani, care împreună cu dezvoltarea economică constituie elemente cheie în dezvoltarea întregii societăți umane și sunt corelate între ele, influențându-se reciproc.

În prezent, sistemele naturale sunt supuse unei presiuni tot mai mari din partea sistemului socio-economic.Forța motrice principală a dezvoltării sistemului socio-economic este reprezentată de creșterea efectivelor populației umane, creșterea nevoilor, standardelor populațiilor umane.Modul în care s-a dezvoltat specia umana a atras după sine schimbări în structura capitalului natural și distribuția în spațiu a componentelor.

Cauzele profunde ale pierderii diversității biologice se gasesc în tendințele economice, demografice și politice de bază.( Berca M. 1998).

Dezvoltarea spațială a sistemelor socio-economice se realizează prin substituirea parțială sau totală a sistemelor ecologice naturale și seminaturale, cu unități de producție controlate structural și funcțional de societatea umana.

Astfel, consecințele se răsfrâng în fragmentarea, deteriorarea, izolarea sistemelor naturale și seminaturale, diminuarea conectivității dintre ecosisteme, reducerea ponderii de reprezentare a unor tipuri de ecosisteme, pierderea unor tipuri de sisteme ecologice, a habitatelor unor specii,creșterea numărului de specii vulnerabile, extincția speciilor, reducerea diversității genetice,a speciilor,a habitatelor,perturbarea mecanismelor de reglare a climei precum și declinul resurselor.

Un lanț trofic instabil poate fi un dezastru pentru un ecosistem.Dispariția unei singure specii de animale poate pune în dificultate mai multe specii care depind de ea, perturbând asftel echilibrul ecologic.Toate organismele care trăiesc pe această planetă sunt dependente unele de altele într-o anumită măsură sau alta, reflectându-se importanța biodiversității.

Consumul de resurse regenerabile și neregenerabile de materii prime și energie de către sistemele socio-economice într-o continuă dezvoltare, corelată cu populația umană aflată în creștere exponențială, a determinat o rată de absorbție a resurselor ce a depășit capacitatea lor de regenerare.

Intervenția brutală a societății umane în mediul natural a condus la perturbarea echilibrului ecologic în sistemele ecologice naturale precum și la afectarea în mod direct a unor specii de plante și animale sălbatice.

Dezvoltarea durabilă poate asigura generațiilor viitoare stabilitatea ecosistemelor naturale împreună cu toată bogăția de specii și frumusețea peisajelor cât și resursele naturale necesare.Este foarte important ca omul să gasească un echilibru între exploatarea resurselor naturale și conservarea diversității biologice.

Conservarea biodiversității

O problemă de actualitate la nivel global, continental și național , este aceea de conservare a biodiversității.

Ecosfera a suferit schimbări majore în ultimele sute de ani.Activitățile antropice au afectat practic orice sistem ecologic de pe planetă , multe fiind parțial sau total distruse.

Intervenția omului în natură a determinat reducerea biodiversității, prin extincția speciilor de plante și animale , fragmentarea habitatelor , dereglarea echilibrelor naturale , reducerea complexității lanțurilor trofice , prin dereglarea fluxurilor energetice și materiale dintre Sistemele Socio-Economice și Capitalul Natural.

Convenția privind diversitatea biologică, ce a fost semnată la Rio de Janeiro în 1992, definește biodiversitatea ca fiind variabilitatea organismelor vii din toate sursele , inclusiv , printre altele , a ecosistemelor terestre , marine și a altor ecosisteme acvatice și a complexelor ecologice din care acestea fac parte.Biodiversitatea include diversitatea în cadrul speciilor , dintre specii , și a ecosistemelor.

Biodiversitatea are o valoare economică, deoarece, exploatarea componentelor sale reprezintă fundamentul Sistemelor Socio-Economice. Atât componentele regenerabile cât și cele neregenerabile ale biodiversității sunt afectate de presiunea exercitată de om determinând “criza ecologică”. Conservarea biodiversității este necesară pentru a stopa această situație de criză. (Cogalniceanu D. 1999)

Ȋn urma ratificării CBD s-au dezvoltat, la nivel European și național, teme de acțiune care vin în sprijinul conservării biodiversității, precum conștientizarea publicului , strategii de conservare a biodiversității și planuri de acțiune , cooperare internațională.

Elaborarea strategiilor și politicilor de mediu reprezintă o soluție pentru îmbunătățirea relațiilor dintre Capitalul Natural și Sistemele Socio-Economice.

România a ratificat Convenția privind Diversitatea Biologică prin legea 58/1994, iar de-a lungul timpului a încercat îmbunătățirea calității componentelor de mediu și a funcțiilor acestora prin integrarea politicilor și conceptelor de mediu în sectoarele administrative și economice la nivel național , prin participarea și adaptarea la politicile europene de mediu , prin decizia de a face parte din diferite organizații precum : Green Cross , Birdlife , etc. , prin aderarea la acordurile multilaterale de mediu Pan-Europene.

Conform politicilor , acordurilor și tratatelor de mediu , pentru a preveni pierderea biodiversității este nevoie de urmărirea următoarelor aspecte : îmbunătățirea gestionării resurselor naturale,evitarea exploatării excesive , conservarea și valorificarea capitalului natural , reducerea impactului negativ asupra mediului , conservarea diversității biologice , a habitatelor naturale , a speciilor de plante și animale.

Strategia de conservare a biodiversității la nivelul României se bazează pe concepte clar stabilite la nivel internațional, concepte ce vizează : dezvoltarea durabilă , abordarea ecosistemică , prioritizarea biodiversității.

IV. Identificarea direcțiilor prioritare ale strategiilor de conservare a biodiversității la nivel European pentru perioada 2014-2020

Dezvoltarea actuală a societății umane face ca problema ocrotirii naturii și a resurselor naturale să fie resimțită ca o necesitate.Resursele naturale ale planetei sunt vitale, necesare pentru dezvoltarea economică și socială a omenirii.Asfel, există o recunoaștere tot mai mare că diversitatea biologică este un bun la nivel global atât pentru generațiile actuale cât și pentru generațiile viitoare.

Criza ecologică pe care o traversează astăzi omenirea se accentuează treptat, și este rezultatul creșterii impactului activităților umane asupra biosferei și asupra condițiilor globale ale vieții.

Amenințarea la adresa habitatelor naturale și a speciilor sălbatice de plante și animale nu a fost niciodată mai grava cum este astăzi.

Conceptul de biodiversitate a fost definit pentru prima data în contextul adoptării unui nou instrument internațional de mediu în cadrul Summit-ului Pământului UNCED din 1992 de la Rio de Janeiro și a intrat în vigoare la 29 decembrie 1993.Conferința Părților (COP) este locul unde sunt luate deciziile politice.

Convenția privind diversitatea biologică reprezintă primul și cel mai important acord global privind biodiversitatea și este un instrument cheie în stabilirea politicilor internaționale de dezvoltare durabilă și mediu. Convenția urmărește să abordeze amenințările la adresa biodiversității precum și a serviciilor furnizate de către ecosistem.

Convenția privind diversitatea biologică este primul acord care abordează toate aspectele diversitații biologice : speciilor, ecosistemelor și ale resurselor genetice.

Diversitatea biologică stă la baza funcționării ecosistemelor și furnizării de servicii ecosistemice esențiale pentru bunastarea societății umane.Biodiversitatea pe cât este de importantă,esențială supraviețuirii societății umane, pe atât continuă să se piardă.

În anul 2014,a avut loc o întâlnire a Părților semnatare ale Convenției ONU privind diversitatea biologică, ONG – uri, persoane indigene, oameni de știință precum și reprezentanți ai sectorului privat în Coreea, la cea de a 12 ediție a Părților semnatare ale Convenției privind diversitatea biologică (COP 12) .

În cadrul acestei conferințe s-a subliniat riscul economic cu care s-ar putea confrunta societatea umană în condițiile neglijării diversității biologice precum și legatura cu dezvoltarea durabilă, afirmându-se că „biodiversitatea este un motor puternic care stă la baza realizării obiectivelor actuale și viitoare de dezvoltare durabilă” .

Cea de a 12 reunine a Conferinței Părților ( COP 12 ), 2014,pentru Convenția privind diversitatea biologică,a fost un pas important spre realizarea obiectivelor Aichi. De asemenea,a fost un pas însemnat pe drumul realizării progreselor în direcția viziunii unei relații mult mai echilibrate între oameni și diversitatea biologică până în 2050.

Țările în curs de dezvoltare trebuie să se afle în centrul eforturilor de îmbunătățire a utilizării durabile, de conservare a resurselor naturale,precum și partajarea beneficiilor biodiversității în întreaga lume.

În urmă cu patru ani, COP 10 a adoptat cele 20 de obiective de la Aichi privind diversitatea biologică, formând astfel un cadru general de protejare a biodiversitățtii globale până în 2020.A zecea întâlnire a Conferinței Părților Convenției privind diversitatea biologică a fost găzduită de Guvernul Japoniei și a avut loc între 18 și 29 octombrie pentru a elabora anumite strategii globale și instrumente pentru protecția biodiversității,care ar trebui sa o situeze în centrul tuturor inițiativelor umane inclusiv și dezvoltării.

Principalele obiective și măsuri ale Convenției privind diversitatea biologică ( COP 12 ) sunt prezentate in tabelul următor :

Deciziile adoptate de către reuniunea a douăsprezecea a Conferinței Părților la Convenția privind diversitatea biologică, 6 – 17 octombrie 2014 – Pyeongchang, Republica Coreea sunt următoarele :

Evaluarea intermediară a progresului în implementarea Planului Strategic pentru Biodiversitate 2011-2020, inclusiv a patra ediție a biodiversității Outlook Global, precum și acțiuni pentru îmbunătățirea punerii în aplicare;

Revizuirea progresului în acordarea de sprijin în implementarea obiectivelor Convenției și Planul Strategic pentru Biodiversitate 2011-2020, precum și consolidarea capacităților, cooperarea tehnică și științifică și alte inițiative pentru a ajuta punere în aplicare;

Mobilizarea resurselor;

Integrarea biodiversității în 2015 după Agenda de dezvoltare a Națiunilor Unite, precum și obiectivele de dezvoltare durabilă;

Biodiversitatea pentru eradicarea sărăciei și dezvoltarea durabilă;

Cooperarea cu alte convenții, organizații internaționale și inițiative;

Integrarea considerentelor legate de gen;

Implicarea părților interesate;

Angajamente cu guvernele subnaționale și locale;

Angajament de afaceri;

Biodiversitatea și dezvoltarea turismului;

Articolul 8 (j) și dispozițiile relatate;

Accesul și beneficiul la împărțire;

Răspundere și despăgubiri în contextul alineatul 2 al articolului 14 din Convenție;

Strategia mondială pentru conservarea plantelor 2011-2020;

Specii invazive: managementul riscurilor asociate cu introducerea de specii exotice ca animale de companie, specii acvatice și terestre, precum și ca momeală vie și hrană vie, și problemele asociate;

Speciile invazive exotice: revizuire a muncii și considerente pentru activitatea viitoare;

Utilizarea durabilă a biodiversității: managementul durabil al speciilor salbatice;

Conservarea și refacerea ecosistemelor;

Biodiversitatea și schimbările climatice și reducerea riscului de dezastre;

Biodiversitatea și sănătatea umană;

Biodiversitatea marina si litorala: zone marine ecologice sau biologice semnificative (EBSAS);

Biodiversitatea marina si litorala: Impactul asupra biodiversității marine și de coastă a zgomotului antropic și acidificarea oceanelor, acțiunile prioritare pentru atingerea a 10 ținte Aichi pentru biodiversitate pentru recife de corali și ecosistemele strâns asociate, și amenajarea teritoriului marin și inițiativele de formare;

Probleme noi și emergente: biologia sintetică;

Platforma științifico-politică interguvernamentală a biodiversității și serviciile ecosistemice;

Îmbunătățirea eficienței structurilor și proceselor din Convenție: Organul Auxiliar privind punerea în aplicare;

Îmbunătățirea eficienței structurilor și proceselor din Convenție: întâlniri concurente ale Conferinței părților la Convenție și ale Conferinței Părților care funcționează ca reuniunile părților la protocoale;

Retragerea/abdicarea deciziilor;

Îmbunătățirea eficienței structurilor și proceselor în temeiul Convenției : alte chestiuni;

Mecanismul de finanțare;

Programul mulți-ani de activitate a Conferinței Părților până în 2020;

Administrarea Convenției și bugetul pentru fondurile financiare ale Convenției;

Tribut pentru Guvernul și poporul din Republica Coreea;

Data și locul de desfășurare celei de a 13 reuniune a Părților Conferinței;

Data și locul reuniunilor XIV-XV ale Părților Conferinței.

Adoptarea Planului Strategic pentru Biodiversitate 2011 – 2020 reprezintă un pas important în direcția conservării și utilizării durabile a biodiversității.

Planul Strategic pentru biodiversitate 2011 – 2020, înfățișează punctul culminant de acțiune pentru toate părțile interesate (stakeholderii ) de a conserva, utiliza durabil și de a spori beneficiile diversității biologice întregii omeniri.

Planul Strategic include 20 de ținte principale pentru 2015 sau 2020 ( Țintele Aichi privind biodiversitatea) care sunt organizate în cadrul a cinci scopuri strategice.Scopurile și țintele sunt reprezentate de aspirațiile pentru realizarea la nivel global cât și crearea unui cadru flexibil pentru obținerea obiectivelor naționale.

Scopul strategic A : Adresarea cauzelor identificate ale pierderii biodiversității prin integrarea biodiversității în guvernare și societate

Ținta 1 : Până în 2020, cel târziu,oamenii sunt conștienți de valorile biodiversității și măsurile pe care le pot lua de a conserva și de a folosi în mod durabil;

Ținta 2 : Până în 2020, cel târziu, valorile biodiversității vor fi integrate în strategiile și planurile de dezvoltare naționale și locale și de reducere a sărăciei și procesele de planificare și vor fi încorporate în contabilitatea națională, după caz, și a sistemelor de raportare;

Ținta 3 : Până în 2020 cel târziu , vor fi eliminate toate stimulentele și subvențiile daunatoare biodiversității sau vor fi reformate astfel încât să se diminueze sau să se evite impacturile negative , și se vor dezvolta și aplica stimulente pozitive pentru conservarea și utilizarea sustenabilă a biodiversității, consecvent și în armonie cu convenția și alte obligații internaționale relevante , tinându se cont de condițiile socio -economice naționale.

Ținta 4 : Până în 2020, cel tarziu, guvernele, afacerile și părțile interesate de la toate nivelurile vor lua masuri pentru a obține sau pentru a avea implementate planuri pentru o producție și un consum durabil și vor păstra impactul de utilizare a resurselor naturale în condiții de siguranță ecologică;

Scopul strategic B : Reducerea presiunilor directe asupra biodiversității și promovarea utilizării durabile

Ținta 5 : Până în 2020, rata de pierdere a tuturor habitatelor naturale, inclusiv a pădurilor, va fi cel puțin redusă la jumatate și, unde este posibil, adusă aproape de zero, iar degradarea și fragmentarea vor fi reduse semnificativ;

Ținta 6 : Până în 2020, toate stocurile de pește și nevertebrate și de plante acvatice vor fi gestionate și recoltate durabil, legal și aplicarea abordărilor ecosistemice, astfel încat să se evite pescuitul excesiv, se vor întocmi planuri de recuperare și măsuri pentru toate speciile epuizate, pescuitul nu va mai efecte negative asupra speciilor amenințate și a ecosistemelor vulnerabile precum și impactul pescuitului aspura stocurilor, speciilor și ecosistemelor va fi în limitele ecologice sigure;

Ținta 7 : Până în 2020, zonele agricole, de acvacultură și pădurile sunt administrate durabil, asigurându-se astfel conservarea biodiversității;

Ținta 8 : Până in 2020, poluarea, inclusiv de la excesul de nutrienți, va fi adusă la niveluri care nu sunt dăunătoare pentru funcția ecosistemelor și biodiversității;

Ținta 9 : Până în 2020, speciile alogene invazive și căile de invadare vor fi identificate și prioritizate, speciile prioritare vor fi controlate sau eradicate și vor fi luate masurile de a gestiona căile pentru a preveni introducerea și stabilizarea lor;

Ținta 10 : Până în 2015, mai multe presiuni antropogene asupra recifelor de corali și alte ecosisteme vulnerabile afectate de schimbările climatice sau de acidificarea oceanelor vor fi reduse la minimum, astfel încât să se mențină integritatea și funcționarea lor.

Scop strategic C : Îmbunătățirea situației biodiversității prin păstrarea diversității ecosistemelor,a speciilor și a diversității genetice

Ținta 11 : Până în 2020, cel puțin 17 % din ecosistemele terestre și apele interioare și 10 % din coastă și zonele marine, în special zonele de importanță pentru biodiversitate și serviciile ecosistemice, sunt conservate prin gestionarea în mod eficient și echitabil, reprezentative ecologic și bine conectate de zone protejate și alte măsuuri de conservare efective bazate pe zonă,și integrate în peisajele terestre și marine mai largi;

Ținta 12 : Până în 2020 extincția speciilor amenintate cunoscute va fi împiedicată și starea de conservare a acestora, în special a celor în declin, va fi îmbunătățită și susținută;

Ținta 13 : Până în 2020, diversitatea genetică a plantelor cultivate și animalelor domestice de fermă și precum și a animalelor sălbatice, inclusiv a altor specii social-economice și culturale valoroase, va fi menținută, și vor fi elaborate și puse în aplicare strategii pentru minimizarea eroziunii genetice și protejarea diversității genetice;

Scop strategic D : Sporirea beneficiilor pentru toți din biodiversitate și serviciile ecosistemelor

Ținta 14 : Până în 2020, ecosistemele care oferă servicii esentiale , inclusiv servicii legate de apă,și contribuie la sănătate, mijloace de trai și bunăstare, vor fi restaurate și protejate, luându-se în considerare nevoile femeilor, ale comunităților indigene și locale, precum și ale celor săraci și vulnerabili;

Ținta 15 : Până în 2020, rezistența ecosistemelor și contribuția biodiversității la stocurile de carbon vor fi consolidate, prin conservare și restaurare, inclusiv refacerea a cel puțin 15 la sută din ecosistemele degradate, contribuind astfel la adaptarea și atenuarea schimbărilor climatice și la combaterea deșertificării;

Ținta 16 : Până în 2015, Protocolul de la Nagoya privind accesul la Resursele genetice și distribuirea corectă și echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora va fi în vigoare și este operațional, în conformitate cu legislația națională;

Scop strategic E : Implementarea îmbunătățită prin planificare participativă, managementul cunoștințelor și construirea capacității

Tinta 17 : Până în 2015, fiecare parte va dezvolta,va adopta ca un instrument politic, și va începe punerea în aplicare a unei strategii și a unui plan de acțiune eficient, participativ și actualizat la biodiversitatea națională;

Ținta 18 : Până în 2020, cunoștințele tradiționale, inovațiile și practicile indigenilor și a comunităților locale relevante pentru conservarea și utilizarea durabila a biodiversității, precum și utilizarea lor obișnuită de resurse biologice , vor fi respectate, sub rezerva legislației naționale și a obligațiilor internaționale relevante, și pe deplin integrate și reflectate în punerea în aplicare a Convenției cu participarea deplină și efectivă a indigenilor și a comunităților locale, la toate nivelurile relevante;

Ținta 19 : Până în 2020, cunoștințele, baza științei și tehnologii legate de biodiversitate, valorile sale funcționale, starea și tendințele, și consecințele pierderilor vor fi îmbunătățite, împărtășite și transferate pe scară largă și aplicate;

Ținta 20 : Până în 2020, cel mai târziu, mobilizarea resurselor financiare pentru punerea în aplicare în mod eficient a Planului Strategic 2011-2020 din toate sursele și în conformitate cu procesul consolidat și acceptat în Strategia pentru Mobilizarea resurselor ar trebui să crească substantial față de nivelurile actuale. Acest obiectiv va face subiectul schimbărilor posibile pentru nevoile de evaluare a resurselor ce trebuie dezvoltate și raportate de către Părți.

Ținând cont de aceste scopuri strategice globale,integrarea prevederilor Convenției privind diversitatea biologică la nivel național de realizează prin :

Crearea cadrului instituțional și legislativ care să contribuie la stoparea pierderii biodiversității;

Conservarea speciilor de floră și faună;

Extinderea și managementul durabil al ariilor naturale protejate de stat;

Protecția resurselor genetice și partajarea beneficiilor în urma folosirii acestora;

Crearea mecanismelor pentru servicii ecosistemice;

Mobilizarea resurselor pentru conservarea biodiversității.

Atingerea obiectivelor Aichi pentru biodiversitate necesită implicarea activă a tuturor părților interesate. Adoptarea acestui protocol reprezinta un element cheie in noua viziune pentru diversitatea biologica, în ceea ce privește accesul la resursele genetice și împărțirea echitabilă a beneficiilor.

În prezent, societatea umană se confruntă cu multiple probleme în domeniul conservării biodiversității, proces care conduce la reducerea habitatelor, exploatarea excesivă a florei și faunei, poluarea ecosistemelor naturale, schimbările climatice și dispariția unor specii.( Scott P. Carroll, Charles W. Fox, 2008, pag. 145 ).

Creșterea intensității presiunii populației umane, va determina în continuare degradarea ecosistemelor, mărind vulnerabilitatea acestora.Modificările habitatelor pe suprafețe mari,prin fragmentare,distrugere și degradare a afectat speciile de floră și faună, atât prin absența adăpostului și a resurselor de hrană, dar și prin diminuarea mărimii populației și restrângerea arealelor acestora.

Protejarea terenurilor și a habitatelor naturale reprezintă strategia centrală pentru conservarea diversității biologice. (Melina F. Laverty, Eleandr J. Sterling, Amelia Chiles and Georgina Cullman, 2008, pag 143 ).

Atât diversitatea speciilor, a genelor, a ecosistemelor este în declin continuu, presiunile cresc în intensitate, fiind rezultatul intervenției umane.

Cauzele principale privind pierderea biodiversității sunt schimbările care au loc în habitatele naturale.Acestea au loc datorită schimbărilor climatice, sistemelor de producție agricolă intensivă, exploatării pădurilor, oceanelor, lacurilor, râurilor și solurilor, poluării aerului, apei, și datorită invaziilor de specii străine.

Biodiversitatea trebuie conservată, deoarece aceasta furnizează pe de o parte bunuri și servicii pentru satisfacerea nevoilor umane, iar pe alta parte susține echilibrul sistemelor ecologice la nivel global, regional și local.

Interesul față de resurse naturale nu scade,utilizarea acestora de cele mai multe ori este nerațională.În acest fel, Planul Strategic pentru Biodiversitate are scopul de a minimaliza rata de pierdere a diversității biologice, ca o contribuție la eradicarea sărăciei, dar ca și un beneficiu pentru formele de viață de pe planetă.

Dacă nu sunt luate măsuri la timp, o parte din gama largă de servicii furnizate de către ecosisteme, ar putea fi cu rapiditate pierdute.

Planul Strategic pentru Biodiversitate 2011-2020 și obiectivele Aichi își propun să elaboreze măsuri eficiente și urgente de stopare a pierderii biodiversității, de a asigura ca până în 2020, ecosistemele sunt rezistente și continuă să furnizeze servicii esențiale și contribuie la bunastarea umană și eradicarea sărăciei.În acest fel, presiunile asupra diversității biologice vor fi reduse,ecosistemele vor fi restaurate, resursele biologice vor fi utilizate durabil iar beneficiile vor decurge din utilizarea resurselor genetice ce vor fi împărțite în mod echitabil.

V. Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității 2013 – 2020

Începând cu secolul XX s-au manifestat în România primele preocupari vizând direct ocrotirea naturii.

În ultimii ani,între măsurile de protecție a mediului înconjurator,problematica conservării biodiversității ocupă un loc major.

La nivelul României reducerea biodiversității este strâns legată de : dispariția unor specii , fragmentarea habitatelor , restrângerea unor habitate sau ecosisteme din zone de tranziție , modificări structurale ale bazinelor hidrografice , destructurarea componentelor biodiversității din sectorul agricol.

În țara noastra biodiversitatea este însa amenințată de multe alte elemente ce sunt în continuă amplificare precum : poluarea , provenită din sectoarele industriale și nu numai , încalzirea globală , apariția unor specii invazive , exploatarea neadecvată a resurselor neregenerabile , extinderea și dezvoltarea așezărilor , lucrările hidrotehnice.

Pierderea habitatelor reprezintă cel mai mare pericol pentru diversitatea biologică,în special pentru speciile vulnerabile,efectele negative cumulându-se cu supraexploatarea speciilor și cu invazia speciilor exotice.( Dana Desonie, PH.D., 2007, pag.64 – 65)

Cauzele antropice ale extinctiilor sunt ( R. Primack, 2002) distrugerea și fragmentarea habitatelor,degradarea habitatelor prin poluare, supraexploatarea speciilor cu consecinte in scaderea unei sau al unor populatii dintr-un ecosistem( Botnariuc, Vadineanu, 1992, pag 342), raspandirea bolilor, schimbarile climatice globale.

Majoritatea speciilor de flora si fauna straine sunt benefice pentru comunitatile umane.Dar, cu toate acestea, cea mai mare parte dintre aceste specii pot devein invazive si pot determina un impact negativ asupra diversitatii biologice si serviciilor aferente ecosistemelor, economiei, precum si asupra sanatatii oamenilor.( Davitasvili L. S.,1974).

Amenintarile pe care le pot genera speciile invazive in defavoarea diversitatii biologice pot avea multe forme,ca de exemplu impactul asupra structurii si functiei ecosistemului speciilor native (indigene) : competitia, degradarea habitatelor, vanatoarea, etc. Astfel, din 188 specii de pasari disparate, 93% aveau un areal insular.( Cogălniceanu D., 1999, pag 128).Dintre aceste specii se considera ca aproximativ 55% au disparut din cauza unor specii invazive.( tabel 5.1)

Tabel 5.1. Cauzele extinctiei la trei grupe de vertebrate: Cogălniceanu D., 1999, citat de Caughley, 1994

In Uniunea Europeana, aproximativ 25% dintre speciile de animale sunt in pericol de disparitie, doar 17% dintre habitatele evaluate sunt într-o stare de conservare favorabilă ,30% din suprafata Uniunii Europene prezinta grade de fragmentare ridicate din cauza extinderii infrastructurii, iar 88% dintre stocurile de peste sunt supraexploatate sau se afla intr-un proces de epuizare avansat.

In momentul actual se consideca ca cel putin 6.5% din suprafata tarii este destinata constructiei de locuinte.Mediul natural este afectat atat prin utilizarea infrastructurii,cat si prin fragmentarea habitatelor naturale,fapt ce conduce la efecte negative considerabile,atat asupra biodiversitatii, cat si asupra calitatii vietii.

Fragmentarea habitatelor multor specii reprezintă procesul de întrerupere a conectivității longitudinale ( prin bararea cursurilor de apă) și laterale ( prin îndiguirea zonelor inundabile,blocarea sau restrângerea drastică a rutelor de migrație a speciilor de pești și a accesului la locurile potrivite de hrănire și migrație).

Lucrarile hidrotehnice prezinta un impact semnificativ negativ asupra populatiei de pesti migratori,reducand astfel de 50 de ori efectivele de sturioni.De asemenea,in urma unor descarcari de sedimente in apele litorale,a avut loc drept urmare disparitia unor intregi asociatii bentale, habitate pentru specii valoroase atat din punct de vedere ecologic cat si economic.( sursa : Strategia Nationala de Conservare a Biodiversitatii si Planul de Actiune).

Poluarea mediului se realizează prin utilizarea în mod excesiv a pesticidelor, contaminarea solului, aerului, apei cu diverse substanțe organice și anorganice , astfel prin acțiunea lor în timp conduc la deteriorarea comunităților biologice și la extincția a numeroase specii,avand in vedere procentele mici de racordare a populatiei la reteaua de canalizare si la statiile de epurare,34.9% a reprezentat la nivelul anului 2005.

Creșterea capacității de producție a energiei electrice bazată pe consumul de cărbune inferior , dezvoltarea urbană , dezvoltarea infrastructurii de transport , orientarea culturilor agricole spre monoculturi reprezintă amenințări atât directe cât și indirecte pentru biodiversitate.

În acest moment, capacitatea bio-productivă din țara noastră este depășită de amprenta sistemului socio-economic.

Convenția privind diversitatea biologică,definește diversitatea biologică ca fiind variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre, marine și a altor ecosisteme acvatice și a complexelor ecologice din care acestea fac parte.Biodiversitatea include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii și a ecosistemelor.

Participanții la Convenția privind diversitatea biologică de la Rio de Janeiro au stabilit ca fiecare țară să își stabilească măsuri pentru protecția și conservarea diversității biologice, pentru conservarea ecosistemelor ecologice, habitatelor naturale precum și pentru menținerea unor populații de specii în mediul lor natural în fiecare rețea de zone naturale protejate.

Preocupările în legătură cu protecția și conservarea resurselor naturale au condus la crearea unei strategii naționale și a unui plan de acțiune pentru conservarea biodiversității de către Guvernul României.

Strategia națională pentru conservarea biodiversității este cea care concentrează obiectivele generale de conservare și utilizare durabilă a diversității biologice.

Țintele strategice generale pentu conservarea biodiversității sunt :

Stoparea declinului diversității biologice reprezentată de resursele genetice, specii, ecosisteme și peisaj și refacerea sistemelor degradate până în 2020.

Integrarea politicilor privind conservarea biodiversității în toate politicile sectoriale până în 2020.

Promovarea cunoaștințelor, practicilor și metodelor inovatoare tradiționale și a tehnologiilor curate ca măsuri de sprijin pentru conservarea biodiversității ca suport al dezvoltării durabile până în 2020.

Îmbunătățirea comunicării și educării în domeniul biodiversității până în 2020.

Au fost stabilite obiective strategice și operationale pentru asigurarea conservării biodiversitații și folosirii durabile a componentelor sale.

În principiu, viziunea generală are la bază conceptele cheie ale Convenției privind diversitatea biologică semnată la Rio în 1992 ,și anume concepte ce vizează : conservarea componentelor diversității biologice , utilizarea durabilă a componentelor diversității biologice , împărțirea echitabilă a beneficiilor.

Atingerea obiectivelor strategice și operaționale vor contribui la consolidarea viabilitatii socio-economice pe termen lung a Romaniei după cum urmează în tabelul de mai jos ( tabelul 5.1 ) :

Tabel 5.1. Direcțiile prioritare (de acțiune) și măsurile efective (acțiuni) corespunzătoare acestora pentru conservarea biodiversității

VI. Identificarea principalelor instrumente de implementare a politicilor de mediu la nivel național și european

Mediul natural este periodic supus reglementărilor legale, atât la nivelul întregului sistem, cât și la nivelul componentelor sale individuale.

Majoritatea activităților socio-economice umane au un impact direct sau indirect asupra naturii, cu efecte extreme de grave.Acțiunea distructivă a societății umane asupra biosferei a luat diferite forme din ce in ce mai neplăcute iar ritmul acestor devastări a devenit din ce în ce mai accelerat.Astfel, în acest context au fost promovate instrumente și acte normative pentru protecția mediului.

Legislația națională armonizată cu cea comunitară privind reglementarea activităților umane cu un potential impact asupra factorilor de mediu și în mod special,asupra biodiversității, sugerează faptul că în momentul actual există proceduri legislative având ca scop diminuarea presiunilor antropice asupra biodiversității, aspect important ce stă la baza dezvoltării durabile.

S-au dezvoltat instrumente precum : instrumente legislative,instrumente tehnice și instrumente economico-financiare.

Instrumentele legislative sunt instrumente cu caracter obligativ (legi,reglementari ,decrete) ce creează cadrul legal al politicii comunitare privind protecția mediului,fiind reprezentate de legislația existentă în domeniu, adică de peste 200 de acte normative ( directive,regulamante,decizii) adoptate de instituțiile europene, în scopul aplicării prevederilor tratatelor.

Acquis-ul comunitar sau acquis-ul Uniunii Europene cuprinde intregul corp legislativ ce trebuie acceptat de tarile dornice sa adere la Uniune (www.ec.europa.eu).

Acquis-ul comunitar reprezintă cadrul juridic al politicii de mediu a Uniunii Europene.Acesta inglobează atât tratalele fondatoare și completările ulterioare, legislația secundară adoptată de instituțiile Uniunii Europene ( directive, regulamente, decizii, recomandari, avize) cât și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Directiva face parte din instrumentele juridice de care dispun instituțiile europene pentru punerea în aplicare a politicilor europene.Acest intrument juridic este folosit în principal în cadrul operațiunilor de armonizare a legislației naționale.

În mod cert, directiva este un act obligatoriu, ca și regulamentul și decizia.Aceasta se diferențiază de decizia și regulamentul european.În timp ce regulamentul european se aplică nemijlocit în legislația interna a statelor membre în situații determinate în mod obiectiv,directiva trebuie sa fie mai întâi transpusă de către statele membre.

Transpunerea directivei reprezintă operațiunea prin care un stat membru acționează prin adoptarea de măsuri cu caracter normativ necesare punerii în aplicare.

Instrumentele tehnice, au rolul de a asigura respectarea standardelor în privința protecției mediului precum și utilizarea celor mai inovative tehnologii disponibile.În categoria acestor instrumente sunt incluse : standarde și limite de emisii, tehnologii BAT ( Best Available Tehnologies), Eco-etichetarea, Criteriile aplicabile inspecțiilor de mediu în Statele Membre.

Instrumentele financiare cele mai reprezentative ale politicii de mediu sunt : Programul Life (Financial Instrument for the Environment) și Fondul de Coeziune.

De la intrarea în vigoare în noiembrie,1993 a Tratatului de la Maastrich,principalul obiectiv al Uniunii Europene a fost consolidarea coeziunii economice și sociale.Prin fondul de coeziune se finanțează proiecte pentru : măsuri în domeniul mediului cum ar fi sursele regenerabile de energie care promovează dezvoltarea durabilă, rețelele trans-europene.

Programul Life este un program al Comunității Europene care reprezintă un instrument financiar pentru mediu, având ca scop contribuirea la implementarea și dezvoltarea politicii și legislației de mediu.Programul Life cuprinde 3 faze : Life I, având ca scop promovarea dezvoltării durabile și a calității mediului;Life II cu 3 componente : Life Natura,Life Mediu,Life State Terțe, și de asemenea Life III ce continuă Life Natura,având ca scop protecția habitatelor,a florei și faunei sălbatice.( Mihaela Pavelescu, Note de curs).

În perioada 2007-2013 a fost înființat programul Life+, care continuă și extinde fostul program Life Natura.Obiectivul principal este reprezentat de contribuția la aplicarea,actualizarea și dezvoltarea politicii și legislației de mediu comunitare.Life+ este împărțit în 3 componente: ( Mihaela Pavelescu, Note de curs).

Life + Natura și Biodiversitate

Life + Politica și Guvernare în materie de mediu

Life + Informare și Comunicare

Politica de mediu a Uniunii Europene este susținută de o serie de strategii și directive în vederea eficientizării sale inclusiv susținerea dezvoltării durabile.

Legislația României are ca bază Constituția, care este legea fundamentală, cu forța juridică cea mai mare, constituind un izvor și pentru dreptul mediului.( Roșu L., Maftei C.2007 ). Constituția prevede obligația statului de a asigura un mediu sănătos populației umane,de a asigura exploatarea resurselor naturale în concordață cu interesul național, de a reface și conserva mediul natural, precum și de a menține echilibrul ecologic.

Baza legislativă a politicii de mediu în România o constituie în principal implementarea acquis-ului de mediu, adică a legislației orizontale și sectoriale care reglementează politica de mediu a Uniunii Europene.Acquis-ul sectorial de mediu este structurat pe următoarele domenii : calitatea aerului, gestionarea deșeurilor, calitatea apei, protecția apei,protecția naturii,controlul poluării industrial și managementul riscului,substanțe chimice și organism modificate genetic,poluarea sonoră,protecția civilă și siguranța nucleară.

Principalii actori instituționali ai politicii de mediu din România sunt : Ministerul Mediului,Apelor și Pădurilor,Ministerul Afacerilor Europene,Parlamentul României,Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Sănătății.

Ministerul Mediului și Pădurilor este instituția de specialitate, având ca scop gestionarea problemelor de mediu, și este responsabil de realizarea politicilor specifice în domeniul protecției mediului .Acest organ de specialitate este responsabil pentru inițierea strategiilor naționale de mediu și crearea unui cadru de implementare care vizează managementul apelor, controlul poluării, biodiversitatea, gestionarea deșeurilor, pădurile,etc.

Ministerul Afacerilor Europene și Parlamentul României, reprezintă două instituții guvernamentale și legislative, ce sunt responsabile de elaborarea si coordonarea deciziilor privind dezvoltarea și implementarea politicilor autohtone în concordanță cu politicile europene.

La nivel național există o serie de organizații precum cele non-guvernamentale și fundațiile pentru protecția mediului care au o contribuție importantă în implementarea politicii de mediu nțtionale, precum și in stabilirea unui dialog clar al societății civile cu autoritățile guvernamentale, ele punând accentul pe problemele specifice, punctuale, acolo unde autoritățile locale au omis includerea acestora în agendă..

De-a lungul timpului, cadrul instituțional românesc în ceea ce privește protecția mediului a suferit o serie de modificări, însă ceea ce este de remarcat este faptul că gradul de conștientizare a necesității protecției și conservării mediului în România, a crescut considerabil.

Strategiile de dezvoltare a politicii naționale de mediu sunt conturate în funcție de prioritățile naționale și cele ale Uniunii Europene.Cele mai importante programe comunitare sunt reprezentate de PHARE, ISPA, Agenda 21 și Programul Cadru pentru Competitivitate si Inovare, dar și programele naționale cum ar fi România Curată, Facilitatea Globală pentru Mediu, Programul Operațional Sectorial de Mediu, Programul privind Promovarea achizițiilor publice ecologice, Programul Casa Verde, Programul Rabla.

Toate aceste proiecte își au originea în perioada de pre-aderare a României la Uniunea Europeană, cât și în prezent.Aceste programe au un rolul foarte important, acela de a sprijini politica de mediu națională și de a contribui prin măsuri specifice la protejarea mediului din România.

După aderarea României la Uniunea Europeană au devenit accesibile Fondurile Post – Aderare, dar pentru activitățile de conservare a diversității biologice se utilizează atât finanțări ce provin din FEDR ( Fondul European de dezvoltare regională) prin intermediul POS Mediu, cât și din FEADR ( Fondul European agricol pentru dezvoltarea rurală) prin PNDR ( Programul Național de dezvoltare rurală).

POS Mediu continuă programele de dezvoltare a infrastructurii de mediu la nivel național, PHARE și ISPA, ce au fost inițiate în cadrul asistenței de pre-aderare.

Obiectivul global al POS Mediu îl reprezintă protecția și îmbunătățirea calității mediului precum și a standardelor de viață în România, urmărindu-se conformarea cu prevederile acquis-ului de mediu.

O altă sursă de finanțare o reprezintă Fondul pentru Mediu. Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar care este destinat susținerii și realizării proiectelor și programelor cu privire la protecția mediului.( sursa: Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu)

România trebuie să pună acentul pe dezvoltarea de instrumente economice și financiare pentru atingerea obiectivelor Convenției diversității biologice (CBD).

Obiectivele operaționale pentru asigurarea resurselor financiare adecvate sunt 🙁 sursa : Strategia Națională de Conservare și Planul de Acțiune)

Stabilirea unei linii bugetare distincte pentru conservarea biodiversității la nivelul autorității publice centrale pentru protecția mediului;

Eficientizarea funcționării POS Mediu și a Fondului de Mediu;

Dezvoltarea unor instrumente și mecanisme financiare suplimentare și eficiente pentru conservarea biodiversității;

Monitorizarea utilizării fondurilor publice destinate biodiversității.

Un alt program extrem de important este Agenda 21.Acest program s-a constituit în anul 1992, în urma Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și dezvoltare de la Rio de Janeiro. Agenda 21 oferă un cadru pentru abordarea problemelor sociale și de mediu precum poluarea aerului, apei și solului, defrișările, pierderea biodiversității, sănătatea, tendințele demografice, sărăcia,consumul de energie, problemele legate de producția și transportul deșeurilor.

Putem remarca faptul ca începând cu anii 1990, la nivel decizional și instrumental, politica de mediu a suferit importante modificari majore.Aderarea României la Uniunea Europeană a avut consecințe majore în ceea ce privește transpunerea aquis-ului comunitar, armonizarea legislației românești cu cea europeana precum și atragerea de fonduri structurale destinate conștietizării și protecției mediului.

Legislația națională armonizată cu cea comunitară privind activitățile umane cu un potențial impact semnificativ asupra biodiversității , sugerează faptul că în prezent există proceduri legislative menite să diminueze presiunile antropice asupra biodiversității.

În domeniul naturii directivele care stau la baza dezvoltării rețelei europene Natura 2000 au fost transpuse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,conservarea habitatelor naturale,a florei și faunei sălbatice, ce au fost admise cu modificări și completări prin Legea 49/2011.

Baza legală a Rețelei Europene Natura 2000 a contat inițial doar din Directiva „Păsări” ,primul act legislativ menit să protejeze speciile de păsări și mediile lor naturale.Ulterior prin apariția Directivei „Habitate”, protecția diversității biologice s-a extins asupra habitatelor naturale, asupra speciilor sălbatice de floră și faună de interes comunitar.

Împreună aceste două directive stabilesc nivelul minim de standarde pentru protecția și conservarea diversității biologice adoptate de către Statele Membre.

În concluzie,putem afirma că România a trecut la un nivel superior în ceea ce privește relația acesteia cu Uniunea Europeană, de la efortul de armonizare a legislației naționale cu aquis-ului comunitar, până la implementarea legislației de transpunere.

VII. Identificarea similitudinilor/diferențelor strategice ale politicii EU și naționale în domeniul conservării biodiversității

Tabel 7.1. Asemănări și diferențe strategice între politica UE și națională privind conservarea biodiversității

VIII. Identificarea măsurilor necesare pentru eficientizarea aplicării politicii de conservare a biodiversității

Atât la nivel European cât și la nivel național, politicile de conservare a biodiversității au la baza lor principiile Convenției privind diversitatea biologică ( CBD ) :

Principiul prevenției;

Principiul precauției;

Principiul poluatorul plătește;

Principiul participării publicului la luarea deciziilor și accesul la informație și justiție în domeniul mediului;

Principiul bunei guvernări;

Principiul abordării ecosistemice;

Principiul rețelei ecologice;

Principiul compensării;

Principiul subsidiarității.

La nivel European, politica urmărește menținerea diversității ecosistemelor, habitatelor, și biomurilor în interiorul zonelor protejate; menținerea diversității specifice; menținerea diversității genetice, limitarea impacturilor speciilor invazive, stoparea exploatărilor nedurabile, schimbarea destinației terenurilor pentru a reduce presiunea privind pierderea habitatelor, reducerea presiunilor datorate schimbărilor climatice, poluării și eroziunii solului; menținerea capacității ecosistemelor de a furniza bunuri și servicii, asigurarea împărțirii corecte și echitabile a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice.

La nivel European, politica privind conservarea biodiversității pune foarte mult accentul pe întelegerea și evaluarea peisajelor ca sisteme dinamice supuse unor transformari.

Strategia de conservare a biodiversității adoptată la nivel național armonizează obiective de conservare și utilizare durabilă a diversității biologice.

La nivel național, politica privind conservarea biodiversității a implicat stabilirea unor obiective strategice și operaționale, iar pentru fiecare obiectiv operațional a fost stabilit un set de acțiuni.

Obiectivele strategice generale privind conservarea biodiversității la nivel național sunt:

Stoparea declinului diversității biologice până în 2020;

Integrarea politicilor privind conservarea biodiversității în toate politicile sectoriale până în 2020;

Promovarea cunoștințelor, practicilor tradiționale, și a tehnologiilor curate ca suport al dezvoltării durabile;

Îmbunătățirea educării și comunicării în domeniul biodiversității până în 2020.

Amenințările directe asupra biodiversității la nivel național precum: supraexploatarea pădurilor, extinderea și intensificarea agriculturii, dezvoltarea infarstructurii de transport, creșterea capacității de producere a energiei electrice, executarea de lucrări hidrotehnice ample, au influențat implementarea politicilor privind conservarea biodiversității.

O deficiență la nivel național în domeniul conservării biodiversității este reprezentată de lacunele de la nivelul legislației secundare, dar și de neconcordanțele în legislația sectorială.

Principala problemă în implementarea politicilor legate de conservarea biodiversității la nivel național o reprezintă modificarea frecventă a cadrului legislativ.

Lipsa dezvoltării instrumentelor financiare interne complementare surselor externe este o altă problemă cu care s-a confruntat conservarea biodiversității la nivel național.

Deși la nivel European, politica privind conservarea biodiversității are ca obiectiv crearea și implementarea sistemelor de monitorizare a ariilor naturale protejate , la nivel național lipsa unui sistem național de monitorizare a stării de conservare a speciilor și habitatelor naturale este o deficiență.

Administrarea ariilor naturale protejate la nivel național este îngreunată de faptul că planurile și proiectele din ariile naturale protejate, altele decât siturile Natura 2000, nu mai trebuie avizate de administrator.

Deși atât la nivel național cât și la nivel European, strategiile de conservare a biodiversității urmăresc combaterea și controlul speciilor invazive, acțiunile luate la nivel național pentru a atinge acest obiectiv sunt diferite de cele de la nivel European.

Acțiunile de la nivel European implică consolidarea regimului fitosanitar și regimului sanitar veterinar, crearea unui instrument privind speciile alogene invazive în timp ce acțiunile de la nivel național implică : dezvoltarea mecanismelor administrative de monitorizare a speciilor alohtone introduse în scop economic, dezvoltarea de baze de date accesibile publicului cu informații referitoare la riscul asociat speciilor introduse intenționat pentru diferite scopuri,monitorizarea strictă a speciilor alohtone introduse pentru acvacultură și care se pot răspândi și naturaliza în ecosistemele acvatice,crearea și aplicarea unor mecanisme financiare compensatorii pentru creșterea productivității speciilor indigene comparativ cu cele alohtone, în anumite situații de risc.

Strategiile de conservare a biodiversității de la nivel național și nivel European urmăresc conștientizarea părților interesate, a publicului privind conservarea biodiversității, însă strategia de la nivel European pune accentul mai mult pe conștientizarea și implicarea publicului și a părților interesate privind aplicarea integrală a directivelor Păsări și Habitate.

În concluzie, politicile de la nivel European și național privind conservarea biodiversității întâmpină o serie de dificultăți în aplicarea și atingerea obiectivelor propuse.

Pentru soluționarea dificultăților întâmpinate în aplicarea și atingerea obiectivelor propuse,ar trebui luate o serie de măsuri.

În primul rând,ar trebui rezolvarea problemelor de implementare a rețelei Natura 2000,deoarece măsurile adoptate la nivelul legislației Uniunii Europene din domeniul conservării biodiversității s-au dovedit a fi eficiente în stoparea declinului speciilor precum și a habitatelor amenințate.

Natura 2000 constituie rețeaua europeană de zone naturale protejate care înglobează un eșantion de habitate naturale și specii sălbatice de interes comunitar,constituită nu doar pentru protecția naturii,ci și pentru a menține pe termen lung bogățiile naturale,pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.

În al doilea rând,trebuie soluționate lacunele majore la nivel de politică,să se aprofundeze politicile în domeniul solurilor,a speciilor invazive,importante în combaterea pierderii diversității biologice.

În al treilea rând,este necesară adoptarea de măsuri de soluționare a integrarii politicii de mediu în alte sectoare politice,deoarece modul de soluționare a problemelor adoptate în alte domenii de politică s-au dovedit de cele mai multe ori incompatibile cu obiectivele din domeniul conservării biodiversității,uneori cu efecte negative.Politicile din domeniul conservării biodiversității și alte politici din alte domenii trebuie sa fie coerente și să se susțină reciproc.

În al patrulea rând,ar trebui îmbunătățite evaluările necesităților financiare ale sectorului biodiversității pentru fiecare stat membru,ținându-se cont de beneficiile oferite de ecosisteme.

Atât diversitatea biologică cât și serviciile ecosistemice contribuie în mod esențial la bunastarea umană.

Resursele naturale ale plantei ce nu pot fi reînoite ar trebui sa fie exploatate în așa fel încât să nu riște epuizarea ,iar beneficiile furnizate de către acestea să fie impărtășite de către toată societatea umană.

În al cincilea rând,atât la nivel național,cât și la nivel European,trebuie să se ia masuri de îmbunătățire a colectării,analizării și validării de date în materie de biodiversitate,deoarece persistă la toate nivelurile lacune importante în materie de cunoștinte și date.

În al șaselea rând,ar trebui să asigure educatia în problemele de mediu,participarea publicului cu privire la adoptarea unei perspective pe termen lung în domeniul conservării biodiversității,fapt ce urmarește facilitarea unor dezbateri ulterioare,prin identificarea problemelor și stabilirea metodelor necesare pentru a stabili și a realiza obiective veleitare la nivel național și nivel European.

Problemele internaționale și cele naționale privind îmbunătățirea mediului natural,ar trebui să fie abordate într-un spirit de colaborare de către toate țările,pentru a elimina,reduce sau limita efectele negative aduse mediului.

Concluzii

Supraviețuirea societății umane,inclusiv a tuturor formelor de viață,depind de un mediu sănătos.

Protecția și conservarea biodiversității asigură satisfacerea nevoilor economice și sociale ale societății umane.

Diversitatea biologică este intr-o continuă amenințare datorită intensificării activităților economice ce exercită presiuni asupra mediului înconjurător.De asemenea,diversitatea biologică și serviciile ecosistemice contribuie în mod esențial la bunăstarea umană.

Oamenii depind de biodiversitate în foarte multe moduri : de a-și satisface nevoile de bază ( apă,hrană,medicamente), și de a-și îmbogăți viața culturală,spirituală,educațională.

Societatea umană se bazează pe numeroasele resurse naturale ( hrană,caldură,apă,etc) și servicii esențiale ( polenizarea plantelor,filtrarea aerului,apei,solului). De cele mai multe ori,biodiversitatea este privită ca un lucru gratuit și etern.

În prezent,societatea umană uită de valoarea biodiversității în viața lor de zi cu zi,și nu e conștienta de impactul semnificativ asupra acesteia. Majoritatea sistemelor naturale se confruntă cu o presiune tot mai mare,ceea ce determină ca acestea să producă mult mai puține resurse naturale și multe specii sunt amenințate cu dispariția.

Activitățile umane sunt în spatele multor amenințări la adresa biodiversității.Așa cum noi,oamenii suntem implicați în pierderea biodiversității,tot noi putem să conservăm ecosistemele naturale și comunitățile biologice care le locuiesc.

Diversitatea biologică stă la baza funcționării ecosistemului,care asigură o gamă largă de servicii,esențiale pentru bunăstarea omenirii.

Din nefericire,lista presiunilor asupra diversității biologice este extrem de lunga : pierderea și fragmentarea habitatelor;degradarea habitatelor prin poluarea apei,solului,aerului;supraexploatarea speciilor;exploatarea excesiva a resurselor;pescuitul excesiv;eliberarea unor cantități mari de gaze cu efect de sera care produc schimbările climatice la nivel global.

În prezent,organizațiile internaționale,organizațiile la nivel național,organizațiile nonguvernamentale cooperează pentru a elabora o agendă de acțiuni destinate conservării diversității biologice,conservării ecosistemelor,habitatelor naturale precum și menținerea populațiilor viabile în mediul lor natural.

România,în 1992 a semnat Convenția de la Rio de Janeiro privind diversitatea biologică.

În baza prevederilor Convenției privind diversitatea biologică și a deciziilor luate de Conferințele Părților,a fost adoptat Protocolul de la Nagoya,Japonia privind accesul la resursele genetice și împărțirea echitabilă a acestora.

Răspunsul la problematica pierderii biodiversității,la nivel global,este adresat prin Convenția privind Diversitatea Biologică,ce a avut loc la Rio de Janeiro în anul 1992,și semnată ulterior în anul 1994 la Nairobi de către 168 de țări.

Convenția privind diversitatea biologică urmărește să abordeze amenințările la adresa biodiversității precum și a serviciilor ecosistemice.

Obiectivele de mediu la nivel European și național au impus necesitatea întreprinderii unor acțiuni care vizeză monitorizarea nivelurilor de poluare, conservarea biodiversității, protejarea pădurilor, restaurarea habitatelor deteriorate, reciclarea și depozitarea deșeurilor, educarea societății în privința mediului.

În ultimul timp,în Uniunea Europeană s-a pus accentul pe protecția și conservarea naturii deoarece societatea umană a conștientizat faptul că diversificarea și globalizarea activităților umane au generat o deteriorare a componentelor capitalului natural.

Măsurile de protecție asupra diversității biologice s-au elaborat după ce presiunile antropice s-au manifestat puternic asupra habitatelor naturale,speciilor de floră și faună sălbatică,precum și asupra resurselor naturale,provocând fragmentarea,deteriorarea,degradarea unor zone naturale importante de pe glob.

Sistemul legislativ și instituțional a încercat să adopte o serie de măsuri pentru a readuce echilibrul între societate, dezvoltare economică, și mediu.

Precauția în ceea ce privește desfășurarea activităților umane a fost impusă prin legi special promulgate și ulterior adoptate. Se dorește reducerea impactului asupra mediului prin respectarea legislației și a standardelor impuse la nivel internațional și național.

Estomparea efectelor negative cauzate de activitățile desfășurate de om, a devenit unul dintre punctele prioritare ale societății, datorită conștientizării strânsei legături dintre om și mediu, și a dus la dezvoltarea numeroaselor concepte și măsuri legislative.

Atingerea obiectivelor strategice stabilite în Strategia Națională și Planul de Actiune privind biodiversitatea,vor contribui la consolidarea viabilității socio-economice pe termen lung.

Planul de Acțiune este parte integrantă a Strategiei privind biodiversitatea și conține o listă a modalităților prin care se vor realiza obiectivele Strategiei Naționale pentru conservarea biodiversității.

Așa cum rezultă din politicile stabilite la nivel internațional,conservarea biodiversității este strâns legată de procesele de dezvoltare a sistemelor socio-economice umane.

Romania a reusit sa se integreze in componentele structurale ale retelei de ocrotire si conservare a mediului : GREEN CROSS,ECONET,EMERALD,BIRDLIFE.

Dezvoltarea durabilă poate asigura generațiilor viitoare stabilitatea ecosistemelor naturale împreună cu toată bogăția de specii și frumusețea peisajelor cât și resursele naturale necesare.

Este foarte important ca omul să gasească un echilibru între exploatarea resurselor naturale și conservarea diversității biologice.