Identificarea Persoanei Dupa Amprentele Papilare

CUPRINS

Lista figurilor

Figura 1 Regiunile desenului papilar al palmei …………………………………………………………………17

Figura 2 Delte negre ………………………………………………………………………………………………………..18

Figura 3 Delte albe …………………………………………………………………………………………………………..18

Figura 4 Desen papilar de tip adeltic……………………………………………………………….………………..18

Figura 5 Desen papilar de tip monodeltic……….……………………………………………….………………..18

Figura 6 Desen papilar de tip bideltic…..…………………………………………………………….……………..18

Figura 7 Desen papilar de tip combinat .…………………………………………………………………………..18

Figura 8 Desen papilar de tip amorf..………………………………………………………………………………..18

Figura 9 Interfața fișei dactiloscopice.………………….…………………………………………………………..18

Figura 10 Stație AFIS …………………………………………….…………………………………………………………..18

INTRODUCERE

Motivația alegerii temei

Criminalistica nu este o noutate în acitivitatea desfășurată de organele competente în acest sens. Prin urmare, pentru a fi cu adevărat o știință, criminalistica trebuie să ofere un ansamblu de metode, mijloace și procedee, special reglementate în acest sens, care să pună la dispoziția celor ce lucreză în domeniu, instrumentele necesare investigației criminalistice, fie că aceasta se desfășoara la fața locului sau ulterior, în laborator, pentru a obținere rezultate precise și, implicit, pentru a fi utilizate atât mijloace cât și aparatura specială necesară. De asemenea, evaluarea criminalistică realizată în scopul stabilirii anumitor împrejurări în care au fost săvârșite faptele cu caracter nociv la adresa societății, și implicit a individului sau a bunurilor acestuia, trebuie să fie în concordanță cu evoluția continuă a societății contemporane.

Procesul de evoluție și schimbare continuă a lumii, a determinat în societatea în care trăim, o serie de modificări, care, mai devreme sau mai târziu, s-au resimțit și în cadrul legal ce reglementează funcționarea societății civile și nu numai. Fenomenul criminalității s-a extins și tinde să se internaționalizeze prin lărgirea concomitentă a ariei faptelor infracționale. În consecință, indetificarea făptuitorului și a conjucturii în care au fost săvârșite faptele de natură penală devine scopul fundamental al investigației criminalistice și, totodată, a celor care desfășoară această muncă. Altfel spus, identificarea autorilor și probarea vinovăției acestora devine un deziderat fundamental în această muncă.

Din păcate, de-a lungul istoriei, s-a dovedit faptul că, nu puține au fost cazurile în care infractorii au fost cei care au descoperit și utilizat diferite feluri de tehnici, metode și mijloace în activitatea lor, iar ulterior acestea au fost preluate de organele de cercetare tocmai pentru a avea capacitatea de a documenta activitățile respective. Fiind puși în fața unor descoperiri, de multe ori inventive și de-a dreptul științifice, persoanele abilitate în desfășurarea cercetării criminalistice au avut nevoie de o pregătire specială în acest sens. Astfel, pentru aplicarea lor în practică, ca și pentru perfecționarea metodelor, tehnicilor moderne de investigare, acestea trebuie însușite de toți cei antrenați în actul de anchetă. În consecință, în conturarea exactă a obiectului probațiunii, trebuie să se regurgă la diverse metode știinfice de investigare a realității, precum și la reguli tactice specifice de efectuare a unor acte procedurale. Astfel, în ziua de astăzi, a devenit evidentă necesitatea creării unui sistem științific coerent, destinat investigării faptelor penale.

***

Ca știință, criminalistica a evoluat și s-a dezvoltat treptat, în raport cu cerințele muncii practice, ca formă de manifestare combativă în lupta împotriva fenomenului infracțional. Deși, metodele și procedeele folosite sunt numeroase, specifice și aplicate, există câteva abordări teoretice ale acestei metode devenită cu adevărat o știință. Astfel, însăși întemeietorul ei, Hans Gross, a definit-o ca „o știință a stărilor de fapt în procesul penal”. Făcând trimitere la teoria și practica judiciară specifică domeniului, criminalistica este definită ca fiind „știința care studiază, elaborează și aplică metode și mijloace științifice, tehnice, tactice și metodice în scopul prevenirii infracțiunilor și a altor încălcări ale legii, descoperirii și examinării urmelor, în cazul în care infracțiunile au fost săvârșite, pentru descoperirea făptuitorilor și aflarea adevărului cu asigurarea strictă a legalității”.

Ca știință de sine stătătoare, principalele linii de acțiune în ceea ce privește criminalistica, sunt date de elaborarea mijloacelor și metodelor specifice de lucru în realizarea expertizelor, elaborarea unui cadru organizat de lucru care să confere atât fiabilitate muncii cât și rezultate clare într-un timp cât mai scurt, studierea practicii judiciare în scopul decelării caracterului de legalitate a activității astfel întreprinse, elaborarea unor măsuri specifice în scopul prevenirii fenomenelor cu caracter infracțional și nu doar combaterii acestora și, nu în ultimul rând, asigurarea efectuării în mod organizat, operativ și oportun a tuturor activităților de urmărire penală.

Realizarea analizelor criminalistice se face în raport de activitățile specifice acesteri ramuri. Prin urmare, soluționarea activităților infracționale săvârșite se manifestă în trei planuri și anume: tehnica criminalistică, tactica criminalistică și metodica criminalistică.

Tehnica criminalistică este ansamblul tuturor mijloacelor și metodelor utilizate în scopul căutării, relevării, fixării, examinării și identificării urmelor și materialelor de probă. În consecință, în funcție de obiectul asupra căruia se realizează analiza în cauză, avem de-a face cu:

Fotografia judiciară;

Dactiloscopia judiciară;

Traseologia judiciară;

Grafoscopia judiciară;

Balistica judiciară;

Antropologia judiciară;

Portretul vorbit;

Fonetica (sau fonoscopia) judiciară;

Tactica criminalistică însumează regulile de conduită în activitatea de realizare a analizei criminalistice într-un cadru organizat, operativ și oportun.

Metodica sau metodologia criminalistică se ocupă cu studierea, elaborarea și aplicarea regulilor de cercetare a diferitelor genuri de infracțiuni. Raportarea se face, bineînțeles, la normele aflate în vigoare.

Fiind o activitate ce presupune probarea vinovăției sau demonstrarea nevinovăției unei persoane și care poate avea ca si consecință restrângerea unor drepturi și libertăți pe o anumită perioadă de timp, există și aici o serie de principii unanim accepate. Astfel, pe lângă principiile comune dreptului, în general, în cadrul criminalisticii se manifestă următoarele principii:

Principiul legalității;

Principiul prezumției de nevinovăție;

Principiul obiectivității;

Principiul aflării adevărului;

Principiul fermității;

Principiul necesității și oportunității;

Principiul operativității;

Principiul conspirativității.

Gradul de noutate a temei

Gradul de noutate al temei constă în apărarea ordinii drept ce presupune combatere eficientă, prin mijloace și metode adaptate și specifice, a faptelor cu caracater antisocial. Toate acestea se realizează, bineînțeles, cu respectarea strictă a normelor legale aflate în vigoare și sub auspiciul drepturilor fundamentela ale omului.

Obiectivul general ale lucrării

Obiectivul general al lucrării este dat de realizarea unei analize obiective asupra cunoștiințelor teoretice și practice de criminalistică, indispensabile organelor abilitate în desfășurarea expertizei criminalistice, cu finalitate în indetificarea infractorilor și probarea vinovăției acestora prin utilizarea semnalmentelor unice ale amprentei papilare.

Indicarea limitelor lucrării

Limitele cercetării constau în imposibilitatea realizării unui studiu de caz pe teren, prin interacționarea directă cu structurile abilitatea în realizarea expertizelor și a investigațiilor criminalistice, având în vedere caracterul special reglementat al activității sus menționate.

Un alt aspect relevant în identificarea limitelor cercetării este dat de reglementările în vigoare care clasifică informația în „secret de serviciu” și „strict secret”. Prin urmare, accesul la o serie de date și informații sau, cu atât mai mult, la cazuistica actuală este respins din start.

Prin urmare, toate sursele citate în cadrul acestei lucrări de cercetare vor fi deschise, fiind la dispoziția publicului larg.

Argumentarea gradului de coerență a lucrării

Lucrarea de față urmărește o conduită logică în abordarea tematicii identificării persoanei după amprentele papilare, fiind structurată în 5 capitole, astfel:

Capitolul I – DACTILOSCOPIA cuprinde date generale despre criminalistică și despre mijloacele și metodele aferente acestei proceduri. De asemenea, în cadrul capitolului vor fi cuprinse o serie de specificități ale acestei metode de investigare, cu menționarea aportului în cazul activității.

Capitolul II – PROPRIETĂȚILE DESENELOR PAPILARE abordează caracterisiticle amprentei umane a individului din perspectiva a patru aspecte și anume: imuabilitatea, unicitatea, fixitatea și inalterabilitatea. Bineînțeles, trebuie să menționăm că aceste caracteristici specifice se manifestă atât timp cât desenele papilare sunt gestionate corect și în conformitate cu reglementările în vigoare, fără a se încălca ordinea succesorală a mijloacelor, metodelor și procedeelor aplicate asupra lor în cadrul cercetării.

Capitolul III – CERCETAREA ȘI INTERPRETAREA LA FAȚA LOCULUI A URMELOR DE MÂINI face o trecere în revistă a principalelor componente și activități ce se desfășoară în cadrul cercetării la locul săvârșirii faptei infracționale, având scopul de a stabilii infractorul și de a proba vinovăția acestuia pe baza identificării prin amprentare. Mai exact, capitolul tratează pe larg modul de formare al urmelor de mâini descoperirea și stabilirea vechimii acestora, procedeele existente utilizate în relevarea și ridicarea amprentelor, precum și modalitățile prin care se face identificarea urmelor de mâini la fața locului.

Capitolul IV – SISTEMUL AFIS 2000 debutează cu un scurt istoric al modului de păstrare, arhivare și comparare a urmelor papilare pentru ca, ulterior, să facă referire strictă la actualul sistem utilizat de organele abilitatea din domeniu. Prin urmare, vom aborda teme precum modul de lucru al sistemului, importanața acestuia și posibile linii de acțiune. De asemenea, se va încerca și abordarea critică pentru a identifica potențiale inadvertenețe ale acestuia. Cu toate acestea, menționăm că toate datele folosite sunt din surse deschise, existând posibilitaea necunoașterii în profunzime a anumitor aspecte specifice.

Capitolul V – RAPORTUL DE CONSTATARE TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ ȘI EXPERTIZĂ DACTILOSCOPICĂ face referire la importanța și aplicabilitatea acestuia, precum și la modul de realizare și oportunitatea sa.

În continuare, prezenta lucrare va fi urmată de o parte de CONCLUZII care vor îngloba principalele idei la care s-a ajuns în urma cercetării știinfice realizate și care vor revela punctele principale ale acesteia. De asemenea, în cadrul BIBLIOGRAIEI vor fi cuprinse lucrările utilizate, precum și sursele web la care s-a făcut trimitere în cadrul lucrării.

În final va exista și o secțiune de ANEXE ce va cuprinde diverse tipuri de dactilograme, cu mențiunile aferente.

Metodologia de cercetare

În realizarea lucrării am utilizat atât metode cantitative cât și metode calitative. Prin urmare, pe lângă consultarea literaturii de specialitate, am analizat documentele oficiale întocmite de organismele abilitate în modul de realizare și gestionare a expertizelor criminalistice, cu sublinierea importanței și aplicabilității practice a acestora.

CAPITOLUL I

DACTILOSCOPIA

1.1 Considerații generale privind examinarea și identificarea dactiloscopică

Așa cum este cunoscut, orice activitate infracțională presupune prezența făptuitorului la fața locului și desfășurarea de către acesta a unor activități ce produc modificări ale specificităților locului respectiv. În raport cu natura și specificul infracțiunii, precum și de modul de operare al infractorului la fața locului pot rămâne urme, fie ale individului, fie ale altor obiecte utilizate. Astfel, din numeroasele urme care rămân după comiterea unei fapte cu caracter infracțional, urmele mâinilor reprezintă o importantă resursă pentru identificarea rapidă a făptașului. În consecință, pentru clarificarea acestor aspecte este necesară cercetarea la fața locului. Conform codului de procedură penală, cercetarea la fața locului este o activitate inițială de urmărire penală care constă în cunoașterea nemijlocită a locului unde s-a săvârșit infracțiunea, în scopul studierii acestuia, pentru descoperirea, conservarea, interpretarea, fixarea și ridicarea urmelor, precum și pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a comis infracțiunea.

Conform literaturii de specialitate, dactiloscopia juridică se ocupă cu examinarea amprentelor digitale, palmare sau plantare în scopul identificării persoanelor. Astfel, pornind de la noțiunea generală de urmă, urmele mâinilor sunt definite ca fiind acele modificări materiale aduse elementelor componente ale locului faptei ca rezultat al contactului mâinilor făptuitorului sau victimei cu acestea, în timpul săvârșirii unei infracțiuni.

Dactiloscopia este utilizată frecvent, în primul rând, datorită faptului că, după săvârșirea unei infracțiuni, la locul faptei rămân numeroase urme papilare. În ciuda faptului că acestea ar putea fi șterse sau mascate prin purtarea de mănuși, spre exemplu, există numeroși infractori care nu dau importanță acestui aspect sau care, din grabă și neglijență, atunci când se grăbesc să părăsească locul unde au săvârșit infracțiunea, lasă o urmă, fie ea totală sau parțială, care poate duce la identificarea sa ulterioră. Pe lângă frecvența relativ mare în câmpul infracțiunii, urmele mâinilor au o importanță deosebită și datorită reproducerii fidele a formei desenului papilar existent pe suprafața palmei și a degetelor.

Deși, istoric vorbind, desenul papilar distinct are aceeași vârstă cu apariția primului om pe pământ, dactiloscopia ca știință s-a dezvoltat târziu, abia la sfârșitul secolului XIX, de către părinții dactiloscopiei: Henry Fauldus, I. Herschell, Francis Galton, Juan Vucetich și Nicolae Minovici.

În momentul de față, dactiloscopia a beneficiat de numeroase cercetări care ua rafinat această știință, cu scopul de a obține rezultate cât mai precise în urma analizei dactiloscopice. Astfel, examinarea urmelor de mâini reprezintă, din punct de vedere judiciar, premisa pentru:

identificarea directă a celui care a săvârșit o faptă cu caracter infracțional sau a victimei, după caz;

probabrea unor acțiuni cu caracter infracțional săvârșite de o singură / mai multe persoane.

De asemenea, numărul mare și complexitatea desenelor papilare oferă o cantitate enormă de informații despre făptaș, iar toate acestea coroborate cu alte tehnici și metode spcifice criminalisticii pot duce cu ușurință la identificarea acestuia. Pe lângă acuratețea informației deținută astfel, metodologia examinării dactiloscopice permite identificarea rapidă a persoanei, având în vedere utilizarea unui program informatic de mare acuratețe – AFIS 2000.

1.2 Modul de formare și descrierea urmelor de mâini

Ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, la locul faptei rămân o serie de urme, care pot sau nu să fie vizibile cu ochiul liber. Drept urmare, vom face o trecere în revistă a principalelor tipuri de urme care pot exista în câmpul infracțional, caracterizate în funcție de vizibilitatea acestora raportată la modul lor de formare. Astfel, după plasticitatea obiectelor pe care se formează, ele pot fi de suprafață sau de adâncime, iar după mecanismul de formare pot fi statice sau dinamice. De asemenea, la rândul lor, urmele de suprafața pot fi vizibile sau invizibile.

Urmele de mâini apar, în general, ca urme de suprafață, de stratificare pe obiecte cu suprafețe netede de pe măini, transpirație, noroi, ulei, sânge, vopsea, dar și destratificare, maini puse pe obiecte acoperite de praf. Ele apar, în general, ca urme latente deoarece transpirația și substanțele secretate de piele sunt incolore.

Urmele de suprafață

Așa cum am menționat anterior, urmele de suprafață pot fi, la rândul lor, urme vizibile și urme latente. Urmele vizibile (în literatura de specialitate, se mai numesc și urme colorate) sunt vizibile prin simplul fapt că acestea au fost create de mâinile murdare cu diferite substanțe colorate. De cele mai multe ori, la locul comiterii unei infracțiuni, urmele vizibile apar ca urmare a prezenței pe mâinile făptașului a diferiților factori colorați precum sânge, cerneală, praf, noroi, tuș, ciment, funingine, fard etc. În acest context, este foarte important gradul de încărcare a palmelor sau a degetor cu respectivul agent. Astfel, degetele murdare aplicate în mod repetat pe diferite obiecte vor lăsa, la început, niște dâre de culoare, pentru ca ulterior, urmele crestelor papilare să fie albe, iar cele ale șanțurilor – colorate. În consecință, pentru identificarea acestor tipuri de urme și mai ales pentru compararea acestor tipologii, în timpul măsurătorilor care se fac în cadrul dactiloscopiei, se realizează procedeul de inversare fotografică. Adică, fotografia urmelor clare se compară cu negativul imaginii mai îmbâxite de agentul colorat.

Urmele invizibile sunt acele urme create ca urmare a atingerii unor obiecte cu o parte a mâinii, iar în urma atingerii, pe suprafața respectivă, s-au impregant diferite substanțe ale corpului uman, precum transpirație sau grăsime. De asemenea, acest tip de urme pot apărea și atunci când, pe mâna infractorului, există diferite substanțe de natură chimică, dar incolore. Spre exemplu, mâna acestuia poate fi încărcată, mai mult sau mai puțin, cu diferite uleiuri vegetale, substanțe unsuroase de pe piesele mecanice, produse petroliere sau creme și vaseline incolore.

Urmele de adâncime

Urmele de adâncime sunt create ca urmare a suprapunerii palmelor peste un obiect și, bineînțeles, aplicare unei anumite forme de presiune asupra acestuia. Mai exact, acest tip de urme apar prin imprimarea profilului papilar în diverse materiale plastice, cu duritate scăzută și elasticitate medie, precum: plastilina, vopseaua proaspătă care nu s-a uscat până la momentul atingerii, cimentul proaspăt turnat, bitumul cald, chitul sau diferite produse alimentare (ca de exemplu ciocolata sau untul).

Importanța cunoașterii acestori clasificări și a diferitelor tipologii de urme este esențială pentru determinarea utilizării metodelor și mijloacelor specifice de relevare, fixare și ridicare utilizate de către spcialiști în câmpul infracțional.

Principalele forme ale desenului papilar

Urmele de mâini reproduc în întregime sau parțial desenul papilar aflat pe palmă sau pe degete. Desenele papilare sunt caracterizate de forme variate, împărțirea lor pe categorii, grupe sau tipuri, este impusă de necesitatea realizării unui sistem suplu și eficace de înregistrare, în vederea identificarii lor ulterioare. În primul rând, desenele se împart dupa regiunea corpului pe care o ocupă: digitale, palmare sau plantare.

Desenele papilare ale mâinii sunt structurate după cum urmează:

Regiunea digitală cu zonele falangei, falanginei și falangetei, despărțite de șanțurile flexoare;

Regiunea palmară cu zonele digito-palmară, tenară și hipotenară.

Regiunea digitală, după cum are și denumirea, cuprinde degetele, care începând de la palmă spre unghii, sunt împărțite în falange, falangine și falangete.

Falangele sunt învecinate la bază cu regiunea digitopalmară, cu crestele papilare sub formă de linii drepte, paralele cu șanțul flexoral sau în poziție ușor oblică față de acestea. Ele sunt mai rar utilizate în cercetarea criminalistică, deoarece în contactul obișnuit al mâinii cu obiectele din mediul în conjurător, această zonă lasă pe obiectele repective urme cu puține detalii.

Falanginele sunt cuprinse între falange și falangete, și foarte rar aceste creste pot să aibă și o dirijare deosebită, un aspect general mixt, fapt ce constituie un element ajutător în plus în procesul de identificare, dacă bineînțeles urma de la locul faptei este bine imprimată pe obiectul primitor.

Falangetele, ultimele falange ale degetelor, au relieful papilar cel mai variat, fapt ce ușurează foarte mult atât procesul identificării, cât și sortarea fișelor dactiloscopice ale recidiviștilor în cadrul cartotecilor.

Fig. 1 Regiunile desenului papilar al palmei:

a) degetul mare;

b) degetul arătător;

c) degetul mijlociu; d) degetul inelar;

e) degetul mic;

f) regiunea digito-palmară;

g) regiunea tenară;

h) regiunea hipotenară;

i) șanțul de flexiune digito-palmar;

j) șanțul de flexiune hipotenar.

Indiferent de regiumea sau zona în care se găsesc, desenele papilare au o importanță aproape egală cu identificarea. Dintre acestea se disting desenele de pe falangete, ale cător urme rămân cel mai frecvent la fața locului. Datorită particularităților de structură, aceste desene sunt singurele folosite în înregistrări dactiloscopice.

Crestele papilare ce intră în structura desenului falangei formează de regula trei zone:

zona bazală este între șanțul flexoral și centrul desenului;

zona centrală sau nucleară, ce deține ponderea cea mai mare în clasificare;

zona marginală, alcătuită din crestele aflate la exteriorul desenului.

Locul de întâlnire al celor trei zone mai sus menționate poartă denumirea convențională de ,,deltă”. După forma lor, deltele se pot clasifica astfel: deltă albă, deltă neagră, deltă închisă, deltă deschisă. Când limitele amintite se întâlnesc într-un punct determinat și continuă într-o singură creastă, delta se numește neagră, iar când limitele respective nu se contopesc imediat la locul de întâlnire, ci își continuă desfășurarea paralel una față de alta, triunghiul format poartă denumirea de deltă albă.

Deltele prezintă o deosebită importanță în dactiloscopie, deoarece de existența sau inexistența lor, de numărul și poziția lor în desenul papilar va depinde forma de clasificare a acestor desene, în majoritatea sistemelor dactiloscopice.

Fig. 2 Delte negre

Fig. 3 Delte albe

Jan Evangheliste Purkinje, este cel care a facut prima clasificare a desenelor papilare, dar și enumerarea tipurilor. În urma studiului efectuat asupra dermatogrigelor umane, acesta a identificat nouă tipuri:

tipul arc

tipul arc piniform

tipul buzunar lateral

tipul bucleiform

tipul buzunar central

tipul bideltic în spirale

tipul eliptoidal

tipul bideltic în cerc

tipul în lanțuri gemene.

Analizând desenele papilare din zona falangetei, s-a sesizat importanța pe care o prezintă deltele în clasificarea tipurilor. Tipul cel mai comun întâlnit la oameni este tipul în bucle, respectiv monodelticele sinistro și dextrodeltice. Evangheliste Purkinje a observat că desenele papilare ale maimuțelor cele mai aproapiate de om se disting prin absența deltelor și prin prezența liniilor verticale, în centrul figurii. În anul 1883 , celor nouă tipuri, se mai adaugă unnul, așa numitul ,,Simianden-typus” compus din drepte verticale conturate de linii marginale eliptice.

Sistemul de clasificare al desenului papilar aplicat în România începând cu anul 1923 și valabil și în ziua de azi, este opera Dr. Andrei Ionescu. Ca urmare a descoperirii unor noi forme ale desenelor papilare și a îmbunătățirilor aduse sistemului de clasificare, în raport cu volumul și frecvența tipurilor de desene papilare, formula primară dactiloscopică decadactilară care se folosește în România, codifică toate tipurile și subtipurile de dactilograme în simboluri. Tipurile, sunt grupe mari de desene papilare împărțite după forma generală a crestelor care alcătuiesc regiunea centrală.

După acest criteriu, toate desenele se împart în cinci tipuri fundamentale:

a) tipul arc (adeltic): se recunoaște după forma pe care o descriu crestele papilare, care pornesc de la o margine a falangetei spre cealaltă, urmărind aceeași direcție cu crestele ce se află în regiunea bazală din dreapta către stânga. Tipul arc se împarte în două subtipuri: arc simplu și arc pin (piniform). La subtipul arc simplu sunt cunoscute cinci varietăți: arcuri paralele, arc lipit dreapta,arc lipit stânga arc cu lat lipit dreapta și arc cu lat lipit stânga. Suptipul arc pin se caracterizeaza prin aceea că din mai multe creste paralele, una capătă o traectorie verticală, iar urmatoarele creste o ocolesc și descriu o figura în forma de pin. La acest subtip sunt cunoscute 3 variante: arc pin, arc pin cu ax în dreapta și arc pin cu ax în stânga.

b) tipul laț (monodeltic): Denumirea este dată de forma pe care o descriu crestele papilare: una sau mai multe creste din regiunea centrală pornesc dintr-o margine a desenului papilar de pe falangetă, se îndreapta către partea opusă, fara să o atingă, se înconvoaie formând o buclă și se intorc la marginea de unde au plecat. El cuprinde: un cap (partea rotunjită), brațele și deschizătura formând numai o singură deltă. După poziția deltei și deschizătura lațului se descriu două subtipuri: dextrodeltic și sinistrodeltic. La dextrodeltic, delta se află în dreapta și deschizătura latului în stânga, iar cel sinistrodeltic, delta se află în partea stângă și deschizatura latului în dreapta. În funcție de forma în care se prezintă nucleul, dactilogramele monodeltice se subdivid în 12 varietăți: lațul simplu, cu inel, cu punct, liniar, liniar cu inel, rachetă, semn de întrebare, concav, suprapuse simple, comune, duble (paralele) și nucleul monodeltic excepțional.

c) tipul cerc (bideltic): Este format din creste papilare care urmează circular curbura falangetei și prin unirea cu punctul de plecare, dau naștere la doua unghiuri situate in extremități opuse. Între brațele acestor două unghiuri, crestele papilare existente se rotesc asemenea unui vârtej, de la care provine și numele de verticil. Acest tip bideltic a fost împarțit în șapte subtipuri:

circular este dactilograma al cărui nucleu îl constituie o creastă papilară, asemănătoare unui cerc, și cunoaște cinci varietăți;

spirala este dactilograma al cărui nucleu formează o creastă papilară, care se rotește ca o spirală ce se depărteazpă de punctul central, cu sensul de rotire spre dreapta sau spre stânga, și se prezintă sub trei varietăți;

ovoida (elipsoidal) se caracterizează prin existența unui nucleu format dintr-o creastă papilară, care în traectoria sa ia aspectul unui oval alungit, perpendicular pe șanțul de flexiune, orizontal sau oblic, spre dreapta ori spre stânga.

racheta are nucleul constituit dintr-o creastă papilară, care în traectoria sa ia forma unui oval ascuțit la baza și terminal cu o baghetș, asemanatoare unei rachete de tenis orizontală sau perpendiculară pe șanțul de flexiune, ori înclinată fie spre dreapta, fie spre stânga;

laturi gemene sau contrare cuprinde dactilograme cu nucleul constituit din două laturi contrare, ce se încolăcesc între ele și ale caror brațe se îndreapta în direcții opuse, desenul regiunii centrale semănând cu un vârtej;

buzunar se definește pintr-un nucleu constituit din două laturi independente, ale căror brațe se îndreaptă în aceeași direcție, spre dreapta sau spre stânga, dar unul îl nconjoară pe celălalt, dând regiunii centrale aspectul uniu bob de fasole sau a unui buzunar;

combinat rezultă din amestecul unui nucleu monodeltic cu un desen adeltic. Mai este descris și un subtip bideltic excepțional, caracterizat prin aceea că desenul papilar, deși are doua delte, nucleul sau are o formă care nu poate fi încadrată la nici unul din subtipurile bideltice descrise mai sus.

d) tipul combinat (polideltic): cuprinde dactilograme digitale care au o formă mai rar întâlnită, fiind constituit din combinarea a unuia sau a desenului de tip lat cu unui de tip cerc, sau prin combinarea a doua desene de tip cerc, în urma căreia rezultă un desen papilar cu mai mult de doua delte. Se împarte în două subtipuri:

trideltic cuprinde trei delte, rezultate din combinarea unei dactilogramei de tip lat cu una de tip circular;

quatrodeltic cuprinde patru delte, rezultate din combinarea a doua dactilograme de tip circular sau a uneia de tip circular cu doua de tip lat.

e) tipul amorf: denumirea provine de la topografia neregulată a crestelor papilare, care nu sunt sistematizate pe regiuni. În raport de detaliile desenului papilar, tipul amorf se subdivide întrei subtipuri:

simian este constituit din desenul papilar ale carui creste nu au nici o trăsătura comună cu celelalte tipuri. Este atât de rar încât, pâna în prezent, în România nu a fost întâlnit;

danteliform este format, în totalitate sau în parte, din fragmente de creste papilare,care cad perpendicular pe șanțul de flexiune, având o formă asemănătoare cu a unei ghirlande sau a verigilor incomplete a unui lanț;

nedefinit cuprinde dactilogramele cărora, din cauza distrugerii dermului,ca urmare a unor leziuni ori a existenței unei cicatrice, nu li se poate distinge subtipul după criteriul formei regiunii centrale.

Cele cinci tipuri fundamentale ale desenelor papilare prezintă la rândul lor, multiple particularități, care permit ca unele dactilograme să poată fi deosebite cu ușurință de altele, deși ca formă generală sunt de acelasi tip. Luându-se în considerare și alte criterii, ca nucleul, poziția sau numărul deltelor, fiecare tip se divide la rândul său în grupe mai mici, numite sutipuri și varietăți.

Fig. 4 Desen papilar de tip adeltic

Fig. 5 Desen papilar de tip monodeltic

Fig. 6 Desen papilar de tip bideltic

Fig. 7 Desen papilar de tip combinat Fig. 8 Desen papilar de tip amorf

CAPITOLUL II

PROPRIETĂȚILE DESENELOR PAPILARE

În realizarea expertizei criminalistice, indetificarea persoanei după amprentele papilare este considerată ca una dintre cele mai sigure și rapide metode. Drept consecință, la baza identificării dactiloscopice, stau proprietățile desenului papilar și anume: imuabilitatea, fixitatea și unicitatea.

2.1 Imuabilitatea

Imuabilitatea, ca și caracteristică esențială a desenului papilar, este determinată de simpla apariție și formare a acestuia. Mai exact, conform studiilor de specialitate, desenul papiar se formează încă din a șasea lună de viață a fătului. Totodată, acesta rămâne neschimbat pe toată durata vieții. Astfel, există posibilitatea amprentării cadavrelor în scopul posibilității de identificare a acestora.

În ciuda fpatului că prin diferite procedee fizice sau chimice, pentru disimularea unor acțiuni de natură infracțională se poate proceda la distrugerea desenului papilar (problematică abordată în cele ce urmează), desenul papilar rămâne unic și, totodată, este unul dintre principalele aspecte ce permit identificarea corpului uman.

2.2 Fixitatea și inalterabilitatea

Desenul papilar apare în luna a treia a vieții intrauterine și se definitivează abia în luna a șasea. El rămâne neschimbat pe tot parcursul vieții persoanei, fiind identic chiar și după moartea acestuia. Singura modalitate prin care acesta se deteriorează, fără a fi provocat într-un fel voit, este atunci când candavrul, din cauza condițiilor naturale, intră în procesul de putrefacție. De asemenea, singura modificarea fără implicații în procesul identificării o reprezintă creșterea în mărime a desenului papilar, însă aceasta nu influențează detaliile cu valoare unicată.

Încercările de distrugere a reliefului pielii prin frecare, arsuri superficiale sau procedee chimice nu pot înlătura desenul papilar decât pentru o perioadă determinată de timp. Afirmăm acest lucru, având în vedere că în urma regenerării pielii, desenul apare din nou în forma sa inițială. Totuși, trebuie să menționăm că, în cazul arsurilor, problema de schimbă din cauză că acestea afectează stratul hipodermic al pielii.

Arsurile și tăieturile profunde distrug desenul papilar, însă după vindecare apar cicatrici ce constituie caracteristici deosebit de importante în procesul identificării dactiloscopice. Rămâne în sarcina criminalistului să stabilească dacă cicatricea exista și la data când s-a comis infracțiunea, ori aceasta a fost creată ulterior, pentru a nu fi luată în considerare la efectuarea exameului dactiloscopic comparativ.

2.3 Unicitatea

Desenele papilare nu apar ca o însușire perfect ordonată de șanțuri și creste papilare. Ele se deosebesc între ele atât prin forma generală, cât și prin anumite detalii carcateristice formate de crestele papilare, care pot fi așezate într-o anumită formă, combinație și frecvență. De asemenea, pe crestele papilare se găsesc pori papilari ce se reproduc în urmă, au o anumită așezare pe creastă și forme diferite. Mărimea și plasamentul porilor la nivelul crestelor papilare face obiectul poroscopiei și crestoscopiei ca subramuri ale dactiloscopiei.

CAPITOLUL III

CERCETAREA ȘI INTERPRETAREA LA FAȚA LOCULUI A URMELOR DE MÂINI

Orice urmă din arealul în care s-a produs o acțiune de natură criminală trebuie să fie supusă unor înșiruiri logice de acțiuni, precum: descoperită, conservată, interpretată, fixată, ridicată și apoi ambalată în vederea transportului ei la laboratoarele specializate pentru realizarea anumitor experitze și analize amănunțite.

3.1 Considerații privind formarea urmelor de mâini

Descoperirea urmelor de mâini presupune o cercetare sistematică și amănunțită a locului săvârșiri faptei, prin observarea cu ochiul liber sau cu ajutorul unor mijloace tehnice adevcate. Ea include două activități distincte: căutarea și relevarea urmelor.

Căutarea urmelor este una dintre activitățile de bază în ceea ce, în limbajul de specialitate, se numește cercetare la fața locului. În consecință, din punctul de vedere al locului unde se formează, urmele papilare vor fi căutate pe acele obiecte din câmpul infracțional care puteau fi atinse, prinse ori purtate de mâinile autorului faptei, în timpul comiterii acesteia. Totodată, pentru identificarea locurilor, specialiștii aflați la locul faptei vor încerca, mental, să reconstituie fiecare fază a infracțiunii și, implicit, drumul autorului. Întreaga operațiune necesită multă răbdare, mai ales că, de cele mai multe ori, urmele sunt de foarte mici dimensiuni sau latente.

Urmele de mâini trebuie căutate la fața locului, în raport cu configurația acestuia și, de asemenea, în concordanță cu obiectele aflate în spațiul respective. Prin urmare, cele mai frecvente locuri / obiecte purtătoare de urme sunt:

o ușă spartă – urmele se caută pe broască, mâner sau în zonele imediat aporpiate acestora;

o fereastră forțată – bucățile de geam de pe pervaz, cele rezemate de zid sau de tocul geamului, ascunse sau aruncate. De asemenea, în cazul ferestrelor sparte, nu puține sunt cazurile în care urmele papilare se găsesc pe părțile vopsite ale ferestrei sau pe interiorul deschizăturii geamului;

la instalațiile electrice, căutarea se face pe întrerupătoare, pe peretele din jurul acestuia, pe becuri, lămpi, tuburi de neon deșurubate total sau parțial;

pe obiectele aduse sau uitate de făptaș în câmpul infracțional;

pe obiectele aflate în câmpul infracțiunii, dar cărora le-a fost schimbată poziția initial.

În anumite condiții prielnice, urmele papilare pot fi descoperite și pe suprafețele aspre, pe gulerele de la îmbrăcăminte, pe diferite țesături, înscrisuri sau chiar pe pielea umană.

3.2 Descoperirea urmelor de mâini

Descoperirea urmelor de mâini de adâncime și a celor de suprafață vizibile se poate face cu ochiul liber, pentru aceasta fiind necesară examinarea atentă, minuțioasă și succesivă a locurilor mai sus menționate.

Pentru descoperirea urmelor invizibile (latente sua necolorate) se impune folosirea unor procedee elaborate de criminalistică, după cum urmează:

examinarea obiectelor cu ajutorul unui fascicul de lumină incidentă;

folosirea diferitelor aparate optice;

examinarea obiectelor prin transparență;

examinarea suprafeței obiectelor sub radiații ultraviolete;

relevarea urmelor de mâini.

Examinarea obiectelor cu ajutorul unui fascicul de lumină incidentă se face cu inclinația acestuia la un unghi de 45 grade. Acest procedeu se poate aplica pentru descoperirea urmelor de mâini invizibile (latente), examinând cu atenție suprafețele lucioase ale obiectelor din câmpul infracțional la lumina dirijată a unei lămpi față de direcția în care privește persoana ce efectuează cercetarea la fața locului.

Folosirea diferitelor aparate optice, ca spre exemplu, lupa, microscopul sau stereomicroscopul, care permit mărirea imaginii urmelor din câmpul infracțiunii, făcând posibilă eivdențierea urmelor.

Examinare obiectelor prin transparență se aplică în situațiile în care obiectul purtător de urmă este transparent. Astfel, obiectul va fi amplasat între sursa de lumină și ochiul persoanei care efectuează examinarea.

Examinarea suprafeței obiectelor sub radiații ultraviolete face posibilă evidențierea urmelor de mâini latente, din cuaza fluorescenței sub radiații ultraviolete pe care o prezintă diferite săruri din sudoare.

Procedeele de descoperire a urmelor de mâini enumerate mai sus sunt de natură fizică, nedistructibile. Prin folosirea lor nu se aduce nicio modificare calității urmelor de mâini descoperite, fapt pentru care se recomandă aplicarea lor cu prioritate față de celelalte procedee.

3.3 Stabilirea vechimii urmelor de mâini

Stabilirea vechimii urmelor de mâini este una din detaliile esențiale în ceea ce privește expertiza criminalistică. Prin urmare, stabilirea vechimii unei urme papilare este relativă, aceasta fiind determinată de o serie de factori cu caracter variabil. Astfel, în timp ce urmele lăsate pe suprafețe lucioase (ca spre exemplu, pe ceramică) rezistă în decurs de câțiva ani în lipsa unor factori externi care să le distrugă, urmele papilare lăsate pe suprafețe mai abrazive sau cu elasticitate mai mare, rezistă doar câteva ore.

De asemenea, există o categorie de fenomene externe, fizice, care determină distrugerea ireversibilă a urmelor papilare. Cel mai bun exemplu în acest sens este dat de alternarea fenomenelor naturale, meteo – lumina solară, ploaia, înghețul, căldura etc.

Stabilirea vechimii unei urme papilare este esențială în stabilirea modului utilizat pentru relevarea urmei sau pentru ridicare ei, fără ca aceasta să fie distrusă și imposibil de utilizat în continuare pentru realizarea expertizei criminalistice.

Pentru stabilirea efectivă a vechimii unei urme, asupra unor mici porțiuni din aceasta se aplică o serie de procedee chimice care au rolul de a releva vechimea acesteia, totodată putând da și indicii despre cel care a lăsat urma.

3.4 Procedee de revelare a urmelor de mâini latente

Relevarea urmelor de mâini este operațiunea tehnico-criminalistică prin care urmele invizibile sunt puse în evidență cu ajutorul unor substanțe, aplicând procedee fizice sau chimice.

Alegerea celui mai indicat procedeu de relevare se va face după studierea suportului și a stării urmelor aflate pe aceasta. Astfel, urma de mână se va releva numai după uscarea în întregime a suportului, la temperatura obișnuită a camerei (aproximatic 18-20 grade C).

Pentru relevarea urmelor papilare se poate folosi, una din următoarele tehnici:

pudrarea;

aburirea cu vapori de iod;

tratarea cu soluții chimice.

Pudrarea suprafețelor obiectelor din câmpul infracțiunii cu anumite substanțe colorate are rolul de a evidenția urmele de mâini existente. Menționăm aici că pudrarea se face cu pulberi colorate, folosindu-se pensule cu păr foarte fin, ocazie cu care pulberea aderă la urmele de mână latente și le colorează, devenind astfel vizibile.

Pulberile special utilizate în criminalistică pentru relevarea urmelor latente de mâini sunt:

carbonatul bazic de plumb, cunoscut și sub numele de ceruză;

pudra de aluminiu (argentorat);

pudra negru de fum;

pulberea de grafit;

pudra galbenă.

Carbonatul bazic de plumb este o pulbere foarte fină, de culoare albă care se folosește pentru relevarea urmelor digitale de pe sticlă sau suprafețe fine, în general.

Argentoratul este o pudră fină, de culoare alb strălucitor, utilizată pentru evidențierea urmelor latente lăsate pe sticlă, mobilă lustruită sau ceramică.

Pudra negru de fum este utilizată pentru relevarea urmleor latente lăsate pe suprafețe metalice sau nichelate.

Pudra galbenă, fluorescentă sub radiații UV se folosește pentru relevarea urmelor de pe suprafețe multicolore sau în cazul suprafețelor din plastic.

Pe lângă utilizarea corectă a pudrei în raport cu suprafața de pe care se vrea ridicarea urmelor în cauză, un factor esențial este procesul de pudrare efectiv. Astfel, se va alege pudra care are o culoare de contrast cu suprafața obiectului purtător de urmă și care are, totodată, o aderență mică la această suprafață. Imediat după alegerea corectă a pudrei ce urmează a fi folosită, cu ajutorul unei pensule foarte fine din păr de veveriță sau fibre de carbon, se ia puțină pudră și se pensulează pe suprafața aferentă urmei, fără a se exercita o presiune prea mare asupra suprafeței. În momentul apariției urmei, mișcarea pensulei va fi în sesnul crestelor desenului papilar. După relevarea completă a urmei, aceasta se curăță bine folosindu-se o altă pensulă fină. Curățarea se va face paralel cu crestele papilare și nu perpendicular pe aceasta.

Aburirea cu vapori de iod se bazează pe faptul că vaporii de iod aderă repede la substanțele organice din transpirație colorându-le în maro intens. Această metodă se folosește pentru relevarea urmelor invizibile de pe hârtie, pereți zugrăviți sau alte suprafețe absorbante și cu asperități.

După relevare urmelor în acest mod, acestea trebuie să ie fotografiate imediat pentru că după puțin timp devin din nou invizibile. Dacă peste urma relevată se întinde un strat subțire de dextrină, imaginea urmei devine stabilă și se colorează în albastru violet.

Urmele papilare latente cu o vechime foarte mare se pot evidenția în condiții bune prin tratarea suprafețelor obiectelor cu o soluție chimică. Spre exemplu, cele mai folosite tehnici în acest sunt următoarele:

Urmele papilare de pe faianță pot fi relevate cu soluție de roșu Sudan III. Astfel, obiectul purtător de urmă latentă va fi ținut tip de 24 de ore într-o baie cu această soluție la temperatură de 40 grade C, după care se spală în apă rece și se usucă. Drept urmare, urmele papilare vor apărea colorate în roșu cărămiziu și vor fi foarte rezintente la frecare.

Urmele papilare vechi de pe hârtie se pot releva cu ajutorul soluției de 5% clorură de argint în apă distilată. Întraga operațiune se va realiza în camera obscură la lumina roșie.

Urmele digitale vechi de pe hârtie mai pot fi relevate în soluție de ninhidrină, alcool etilic sau acetonă. Soluția se pulverizează sau se tamponează cu vată pe suprafața de hârtie, după care se pune la uscat într-o încăpere bine încălzită și totodată aerisită.

3.5 Fixarea și ridicarea urmelor de mâini

După descoperire, urmele papilare trebuie să fie conservate. Această operațiune presupune luarea măsurilor necesare în vederea protejări acestora, pentru a nu fi distruse sau alterate intenționat sau neintenționat, prin acțiunea diferitelor persoane, a animalelor sau a unor fenomene naturale. Pentru conservarea urmelor papilare, se pot folosi diferite procedee precum:

Acoperirea urmei cu obiecte curate, care să nu adere pe suprafața purtătoare de urmă, cum ar fi o cutie sau o ladă;

Încercuirea urmelor papilare cu cretă pentru evidențierea lor și implicit a locului în care acestea au fost lăsate de făptaș;

Numerotarea (jalonarea) urmelor. Acest procedeu se poate face simultan cu încercuirea urmelor.

În ceea ce privește fixarea urmelor papilare, aceasta se poate face prin mai multe moduri, astfel:

Fixarea prin descriere în procesul verbal care se întocmește la fața locului și care cuprinde locul descoperirii urmei, dimensiunea, culoarea, natura, condițiile în care s-a descoperit urma, precum și operațiile tehnico-criminalistice care au fost executate la fața locului;

Fixarea prin descriere în raportul de constatare tehnico-științifică, atunci când pentru relevarea urmei este necesară realizarea unui set de procedee specifice de laborator;

Fixarea prin intermediul fotografiei judiciare. În cadrul fotografiei realizate, trebuie să fie vizibile atât urma cât și obiectul purtător de urmă;

Fixarea urmelor în schița locului faptei, folosind semne convenționale, explicate în legendă, reprezentând numărul, poziția și amplasamaentul urmelor de mâini;

Fixarea urmelor cu ajutorul desenului se va face ori de câte ori aceasta este posibilă, ocazie cu care se pot fixa diferite caracteristici le urmelor de mâini;

Fixarea urmelor cu ajutorul filmului judiciar trebuie să surprindă și să redea atât activitatra de căutare și descoperirea urmei cât și urma pe obiectul pe care se află, cât și individual.

3.6 Interpretarea la fața locului a urmelor de mâini

Una dintre cele mai importante sarcini a organelor abilitate în cercetarea la locul faptei constă în interpretarea la fața locului a urmelor de mâini și nu numai. Astfel, interpretarea are rolul de a oferii date și informații despre cel care a inițiat / desfășurat o activitate cu carcater infracțional.

În primul rând, este importantă stabilirea exactă a locului și a obiectului care pot fi purtătoare de urmă. De exemplu, dacă anumite obiecte au fost mișcate sau mutate de la locul inițial, daca există obiecte în plus față de ceea ce exista, în locul respectiv, înainte de acțiunea făptașului, sau dacă există alte rămășițe (obiecte uitate de acesta sau chiar părți sau cadavre intacte).

Spre exemplu, de cele mai multe ori, dispunerea efectivă a obiectelor care au fost mutate de la locul lor inițial poate crea un punct de plecare în cercetarea imaginii sau, în anumite cazuri, pot definitiva imaginea de ansamblu asupra modului în care a fost realizată întreaga acțiune. De exemplu, în funție de gradul de dezordine creat la locul faptei, se poate aprecia de către organele abilitate, dacă făptașul a fost familiarizat sau nu cu locul în care a operat întreaga activitate cu caracter infracțional.

Un alt exemplu din care reiese importanța cercetării la fața locului este dată de locurile utilizate pentru intrare / ieșire. Astfel, din identificarea acestora se poate stabili construcția fizică a autorului, corpolența și uneori se poate chiar aproxima și vârsta.

CAPITOLUL IV

SISTEMUL AFIS 2000

Istoria recentă a dactiloscopiei – disciplină clasică a poliției tehnico – științifice, este marcată de cercetările, descoperirile și realizările notabile în domeniul tratării matamatice a analizei imaginilor, ceea ce a permis informatizarea cartotecilor de profil, prin construirea și aducerea în stare operațională, cu performanțe nebănuite, a sistemelor automate de identificare a amprentelor, denumite generic AFIS: Automated Fingerprint Identification Systems.

În mediile judiciare, o prezentare cuprinzătoare a celor mai reprezentative sisteme AFIS a fost realizată de către utilizatori, la Lzon, în 1995, cu ocazia Primului Colocviu Internațional privind amprentele papilare și normele în materie de dactiloscopie, organizat sub egida Interpol. Cu trecerea timpului, fișierele poliției din toate țările lumii au acumulat un număr mare de fișe deca și monodactilare. În țările dezvoltate ale lumii, ca Japonia, S.U.A, Franța, Germania, Anglia etc., au fost introduse sisteme de prelucrare automată a amprentelor bazată pe tehnica recunoasșterii formelor cu ajutorul computerului, înregistrare și comparare automatizată. Sistemul automat de identificare a amprentelor folosit în Japonia se bazează pe două subsisteme: de înregistrare, de gestionare și comparare.

Sistemele de identificare și recunoaștere automată AFR (Franța) și AFIS (S.U.A) sunt eficiente în identificarea rapidă a suspectului după amprente și urmele digitale aflate în baze de date și cele ridicate de la locul faptei. Baza de date conține informații de tipul amprente, imagini și date alfanumerice. În cazul în care urmele digitale sunt fragmentate sau de calitate slabă, procesul de prelucrare numit CAXI permite identificarea lor, prin mărirea zonei.

Sistemul AFIS 2000-PRINTRAK de procesare a amprentelor și urmelor digitale este cel mai utilizat în prezent și are încorporat noi tehnologii. Componentele sistemului AFIS sunt: stațiile de lucru, stația de introducere, stația latentă, stația de verificare, procesorul, subsistemul de memorare și actualizare a datelor, subsistemul de căutare. Una din îmbunătățirile sistemelor precedente constă în sistemul de căutare. Fișele deca se compară cu cele din baza de date folosindu-se doar compararea degetelor arătătoare, în timp ce urmele ridicate se compară cu toate cele 10 impresiuni din toate fișele deca existente în memorie. Urmele introduse sunt comparate și cu urmele de la cazurile nerezolvate introduse anterior în memoria sistemului.

Față de sistemele clasice, sistemele AFIS prezintă avantaje considerabile, cum ar fi:

automatizarea aproape completă a celor mai anevoioase operațiuni de valorificare a amprentelor, începând cu selecționarea datelor și terminând cu compararea impresiunilor sau urmelor.

fiabilitate și precizie, permițând analizarea mai multor milioane de urme și impresiuni în câteva minute,

compartimentarea cu sisteme informatice preexistente,

arhitectura modulară și flexibilă, implicit, exploatarea relativ simplă,

abordarea și tratarea automată a oricărei amprente și a urmelor, chiar și a celor imprimate fragmentar, care nu pot fi exploatate prin metodele clasice, tradiționale,

citirea directă a amprentei de pe degetul persoanei, eliminând astfel amprentarea clasică, posibilitatea ameliorării imaginii și completarea de către operator a eventualelor puncte caracteristice, mărirea acestora, îmbunătățirea constrastului și inversarea video etc.

Țara noastră a adoptat sistemul AFIS 2000 în anul 1996, aflat în exploatare la început la Institutul de criminalistică și apoi în câteva centre regionale, cu următoarele caracterisctici:

baza de date inițială- impresiunile a 300.000 de persoane

baza de date optimă- impresiunile a 600.000 de personae

posibilități de extensie a memoriei – fără modificarea actualei arhitecturi – impresiunile a 1.000 000 de personae

viteza de lucru, introducerea și verificarea în baza de date a impresiunilor prelevate de la 200 persoane și a unui număr de 150 de urme papilare

sistemul este operațional 24 de ore.

4.2 Modul de funcționare a sistemului AFIS 2000

Stația de introducere impresiuni și urme papilare este compusă dintr-o unitatea centrală, monitor, tastatură, mouse, scanner pentru fișe decadactilare, scanner pentru urme papilare, convertor imagine, procesor pentru codificarea automată a amprentelor. Conform ultimelor studii realizate în domeniu, este una dintre cele mai complexe stații care permit atât introducere cât și compararea urmelor papilare. Pentru facilitarea obținerii unor rezultate cât mai corect și, implicit, pentru a nu genera erori în ptocesul de comparare și analiză dactiloscopică, sistemul, și aici ne referim la componentele hardwere ale acestuia, fost conceput cu monitoare de înaltă rezoluție și totodată cu o construcție ergonomică a stației care să permintă operarea acesteia într-un cadru cât mai comod pentru utilizatorul abilitat în acest sens, mărind astfel productivitatea.

Tot pentru creșterea productivități, sistemul a fost prevăzut cu posibilitatea de legare / conectare la alte stații special configurate în acest sens. Mai exact, prin protocoale de comunicare, stația AFIS poate fi conectată, via Ethernet, la alte stații li baze de date menite să crească rata de precizie a căutării și să scadă timpul de răspuns.

Pentru a exemplifica fiabilitatea și înalta performanță a unei stații AFIS, menționaăm că, conform datelor făcute publice de Poliția Românp, stațiile de lucru sunt dotate cu monitoare de înaltă rezoluție care permit afișarea concomitentă a circa 256 de nuanțe de gri; iar scanerul de introducere a amprentelor în system are o rezoluție de 500 dpi, asta însemnând aproximativ 20 de puncte de marare pe o suprafață de 1 mm. În paraalel cu acestă, timpul necesar pentru scanarea unei urme papilare este redus, fiind necesare aproximativ 20 de secunde, timp în care sistemul înregistrează toate datele menționate anterior. De asemenea, pentru mărirea productivității muncii în ceea ce privete realizare expertizelor dactiloscopice, scanerul are o rată mare de flexibilitate în ceea ce privește suportul purtător de urme, permițând astfel introducerea urmelor chiar dacă acestea au fost fixate prin tehnică fotografică sau ridicate prin intermediul bandei adezive. Totodată, întreg procesul de introducere a unei urme papilare în baza de date a sistemului AFIS 2000 se realizează codificat, într-un siste propriu; codificarea fiind realizată de un processor, parte integrantă a stației de șucru AFIS 2000.

Scanerul pentru impresiuni poate fi calibrat pentru orice format de fișă decadactilară de uz intern precum și pentru formularul european. Astfel, prin demararea procesului de scanare, toate informațiile referitoare la amprente se capturează și memorează în cadrul sistemului. Spre exemplu, atunci când o fișă dactiloscopică este scanată, programul, prin pârghiile pe care funcționeză, identifică automat toate punctele și impresiunile relevante care să permit o identificare ulterioară și o comparare corectă. De asemenea, ajustarea acestei operațiuni se poate face și manual. Atunci când se realizează introducere automata a caracteristicilor, în același timp se realizează și un control de calitate a urmei, mai exact a impresiunilor în cauză. Imediat după acest process, are loc operația de comparare a urmei în cauză cu cele deja existente în meoria băncii de date și în celelalte evidențe existente în sistem.

Una din oportunitățile oferite de stația AFIS și mai ales de modalitatea de lucru prin utilizarea sitemului AFIS, a unui scanner electronic și a unui sistem computerizat de comparare a amprentelor papilare se numără posibilitatea de „manipulare” mult mai facilă a amprentelor suspuse analizei. Astfel, programul oferă posibilitatea de rotire, mărire, inversare a culorilor sau a imaginii; toate acestea având rolul de a ușura munca celui care operează asupra urmei dactiloscopice supusă analizei.

De asemenea, pe lângă posibilitatea de „maipulare” a urmei, este important să știm că sistemul AFIS 2000 permite și examinarea amprentelor direct de pe usportul pe care au fost ele ridicate, adică de pe peliculă de folie, fie că acest lucru se face direct sau prin transparență. Scanerul permite reglarea automată a clarității și luminozității imaginii. După captarea imaginii, operatorul poate întări sau micșora contrastul și luminozitatea urmei până la obținerea unei imagini cât mai bune. Urmează apoi marcarea detaliilor caracteristice denumite în instrucțiuni minuții. Marcarea minuțiilor au o deosebită importanță, fiind necesară luarea în calcul numai a capetelor de creastă, bifurcațiile și contopirile, cu evitarea falselor puncte de detaliu.

În procesul de marcare al minuțiilor există posibilitatea de a mări o anumită zonă, de inversare a crestelor alb-negru și de inversare a desenului papilar stânga-dreapta. Pentru a avea garanția că urmele papilare sunt la mărime naturală s-a statuat principiul fotografierii urmelor în vederea examinării având atașat un etalon ce apare și pe fotograme. Numărul minim de minuții ce sunt necesare a fi marcate pentru ca urma să fie procesată și trimisă la căutare în baza de date este 7, dar în sensul dactiloscopic clasic este necesar să existe 12 caracateristici coincidente ca formă, mărime și plasament.

În ceea ce privește aplicabilitatea practică a acestui lucru, utilizatori sistemului, în speță organelee abiltate conform normelor legale aflate în vigoare, operează prin prisma utilizării evidenței sistemului cu ajutorul forogramelor. Mai exact, ne referim la realizarea unei comprații / corelări dintre datele curpinse în cadrul fotogramelor deja inserate ăn baza de date AFIS 2000 si probele noi ridicate care urmează a fi supuse analizei dactiloscopice. Inserarea noilor urme pailare în baza de date AFIS 2000 se face atât pentru a completa informațiile existente cu altele noi, cât și pentru a demara procesul de comparare cu cele deja existente și a căror date de identificare se cunosc. Procesul de comparare a noilor urme cu cele deja existe în baza de date se poate face în două moduri: fie noile urme papilare sunt comparate cu cele existente în ordinea în care acestea au fot introduce; fie nu se respetă ordinea de introducere, fiind setate numite caracteristici prioritare. Acest lucru se face de către cel care operează stația, prin raportarea la datele pe care le are despre urmele papilare supuse expertizei. Din configurația sistemului AFIS face parte și cea mai stație de lucru cu facilități de preluare a amprentelor și fotografiilor persoanelor.

Având în vedere perspectivele de lucru oferite de stația AFIS 2000, cercetătorii din această zonă spun chiar că se poate pune metodei "murdare" si totodată consumatoare de timp, adică cea care presupunea luarea amprenteor prin utilizarea cernelii tipografice si impresiunea ulterioară a degetelor pe o fisă dactiloscopică. Astfel, prin intermediul acestui sistem, amprentele sunt „luate” rin simpla atingere a interfaței special create în acest sens. Singurul factor important în acest sens este ca poziionarea degetelor și a mâinii să fie corecte pentru ca amprentarea să fie cât mai clară și cât mai detaliată. Odată cu așezarea mâinii în locul special destinat pentru imortalizarea amprentelor, pe monitorul stației vor fi afișate, concomitant, diferite meniuri de operare prin care, cel care utilizează stația, să poată stabilii procesul care urmează să fie realizat și totodată să poată opera diferite părți ale imaginii, mai în detaliu. După amprentarea în acest sens, prin utlizarea imprimantei cu care este prevăzută stația, fișele dactiloscopice se pot printa, în diferite forme și doensiuni, în funcție de nevoie.

Fig. 9 Interfața fișei dactiloscopice Fig. 10 Stație AFIS

CAPITOLUL V

RAPORTUL DE CONSTATARE TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ ȘI EXPERTIZĂ DACTILOSCOPICĂ 

În conformitate cu art. 115 respectiv art 123 și art. 123 din Noul Cod de Procedură Penală, în urma realizării tuturor operațiunilor descrise anterior, după finalizarea constatării tehnico-științifice, toate rezultatele astfel obținute vor fi consemnate, în mod organizat și predefinit, într-un raport de constatare cunoscut și sub denumire de raport de expertiză dactiloscopică.

Conform legislației în vigoare, raportul de expertiză dactiloscopică cuprinde următorele câmpuri, care vor fi completate după finalizarea cercetării criminalistice:

partea introductivă unde se menționeză locul faptei, caractersiticile acestuia, amplsarea, dispunerea obiectelor existente și alte detalii specifice relevante în situația dată;

descrierea operațiilor – aici se trec, detaliat, operațiunile desfășurate, tinând cont de specificitatea locului, a modului în care au fost obșinute datele relevant, precum și mijloacele și metodele utilizare;

concluziile obținute în urma realizării analizei și aplicării procedeeor spcifice de indetificare a urmelor ridicate de la locul faptei. De asemnea, concluziile trebuie să fie scurte, concise și la subiecte pentru a nu lăsa loc de interpretări.

Pentru a facilita înțelegerea importanței și, implicit, a modului de realizare a raportului de expertiză dactiloscopică, în continuare vom reproduce componențe unui asemenea act, acesta fiind doar un exemplu, fără a fi parte componentă în cazuistica unui caz penal aflat în ceretare.

RAPORT DE EXPERTIZĂ DACTILOSCOPICĂ

Nr. 123456 din 10.06.2016

DOSAR: nr. 123456 din 2000 al Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția de investigații Criminale

EXPERT CRIMINALIST: Popa Cristian

OBIECTUL EXPERTIZEI:

efectuarea unei expertize dactiloscopice asupa numitului Ionescu Ion, născut la 10.01.960, cu domiciliul în jud. Prahova, loc. Ploiești, str. 1 Decembrie 1918, nr. 10, bl. 2, ap. 5.

Stabilirea dacă urma papilară supusă expertizei a fost creată de Ionescu Ion sau aceasta aparține altei persoane. Menționăm că urma papilară ce va fi supusă expertizei a fost ridicată de la adresa Ploiești, str. Gh. Asachi, nr. 23, de pe un pahar găsit pe masa din bucătăria imobilului.

Având în vedere prevederile art. 116, 119 din Noul Cod de Procedură Penală și în baza legii 218/2002, s-a procedat la întocmirea prezentului raport de expertiză dactiloscopică.

MATERIALE SUPUSE EXAMINĂRII

În scopul realizării expertizei dactiloscopice, au fost puse la dispoziție spre analiză, următoarele:

O urmă papilară, ridicată de pe suport sticlă (pahar), ridicată de la adresa Ploiești, str. Gh. Asachi, nr. 23. Ridicarea acesteia sa realizat în data de 03.05.2016, ora 14:30.

O fișă dactiloscopică ce conține datele personale de identficare precum și amprentele numitului Ionescu Ion, născut la 10.01.1960, domiciliat în Ploiești, str. 1 Decembrie 1918, nr. 10, bl. 2, ap. 5.

Pentru realizarea expertizei în laborator, considerăm:

In litigiu: urma papilară, relevată cu negru de fum și ridicată cu bandă transparentă. Urma este relevată în Foto 01.

Suport de comparație: fișa dactiloscopică decadactilară a numitului Ionescu Ion. Urma este ilustrată în Foto 02.

Foto 01 Foto 02

EXAMINAREA DACTILOSCOPICĂ

În cadrul realizării expertizei dactiloscopice pentru identificarea asemănărilor sau deosebirilor, s-a procedat la compararea celor două materiale menționate anterior, în litigiu și cel de comparație. În consecință, s-a stabilit că între urma litigiu și suportul de comparare există o serie de asemănări referitoare la număr, formă precum și plasamentul detaliilor caracteristice.

În vedere sprijinirii afirmației de mai sus, procedăm la următoarele:

Enumerarea elementelor comune existente între urma litigiu și urma de comparare

LITIGIU COMPARAȚIE

Diagrama deltelor stabilite

LITIGIU COMPARAȚIE

Demonstrarea continuității desenului papilar între urma litigiu și cea de comparație.

LITIGIU COMPARAȚIE

În urma realizătii analizei dactiloscopice, prin comparare, considerăm următoarele:

Urma papilară (Foto 001) relevată pe suport sticlă, cu negru de fum și ridicată cu bandă transparentă cu ocazia cercetării intrării prin efracție la adresa loc. Ploiești, str. Gh. Asachi, nr. 23, în noapte 01/02 mai 2016, a fost creată de degetul arătător de la mână stangă a numitului Ionescu Ion, domiciliat în Ploiești, str. 1 Decembrie 1918, nr. 10, bl. 2, ap. 5.

Prezentul raport conține 3 pagini.

Materialele utilizate pentru realizarea expertizei sunt puse la dispoziție.

EXPERT CRIMINALIST

CONCLUZII

În interacțiunea complexă om-mediu, urmele se produc prin relația cauzală unde contactul fizic cu mediul concret conduce la crearea lor. Pe temeiul cercetării, descoperiri și examinării urmelor se pot stabili legături de natura a permite identificarea autorului lor. Urmele pot fi astfel atât urme materiale , cât și urme testimoniale (ideatice) prin valorificarea datelor rezultate din memorarea unor evenimente, coversații, sunete, poziii de obiecte persoene, a aspectului, a trăsăturilor, etc.

Criminalistica nu se ocupă numai cu descoperirea infracțiunilor și probarea vinovăției acestora ci, studiind cauzele generatoare ale diferitelor genuri de infracțiuni, ea propune și oferă măsuri, mijloace tehnice și procedee științifice de prvenire a acestora.

Specific întregii activități de cercetare științifică și deosebit de important pentru

Criminalistica, procesul de identificare se bazează pe "posibilitatea recunoașterii obiectelor lumii materiale, prin fixarea în procesul nostru de gândire a caracteristicilor acestora și datorită neschimbării relative a lor, cel puțin pentru un anumit timp.

Este important să știm că pentru efectuarea diferitelor operațiuni, omul se folosește în cea mai mare parte de mâini. Astfel, în raport cu suprafața palmei sau a degetului care a luat contact cu obiectele din câmpul infracțiunii, se pot creea urma palmare, digitale sau fragmente ale acestora. Din punct de vedere criminalistic, prezintă importanță majoră atât urmele create de autorul unei fapte cât și cele create de victimă, dacă ele au legătură cu infracțiunea.

Din cauza numărului mare de amprentări și, mai ales, din cauza nevoii de operabilitate crescută și de reducerea timpului aferent realizării unei identificări pe baza carcateristicilor amprentelor papilare, s-a incercat crearea unui sistem integrat care să cuprindă toate componentele esențiale pentru luarea de amprente, stocare adecvată a acestora, compararea și realizare unui set de analize specifice asupra materialului astfel obținut. În acest sens, s-au dezvoltat mai multe program infromatice care funcționeză pe stații de lucru dedicate. România, utlizează sistemul american, cunoscut sub numele de AFIS 2000, program care oferă, de asemenea, posibilitatea cooperării pe pelaier criminalistic cu alte state aliate sau partenere și, impicit, cu serviciile și organismele abilitate în acest sens, din statele respective.

Concluzionând, criminalistică și în special ramură acesteia care se ocupă cu identificarea dactiloscopică a autorului unei fapte este doar unul din pilonii care acționează în sensul combaterii infracționalismului, prin stabilirea stării de fapt în foecare caz concret și aflarea adevărului, indiferent de circumstanțele create artificial sau nu.

BIBLIOGRAFIE

Alămoreanu Sorin, Elemente de crimnalistică, note de curs, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2002.

Berchesan V., Metodologia investigării infracțiunilor, curs de criminalistică, Universitatea București, 2000.

Butoi I.T., Butoi T., Psihologie judiciară, Curs universitar, ediția II, Editura Fundației România de Mâine, 2004.

Cârjan Lazăr, Mihai Chiper, Criminalistica. Tradiție și modernism, Editura Curtea Veche, București, 2009.

Cătuna Nelu Viorel, Criminalistică, Editura CH Beck, București, p. 172.

Crunceanu Dumitru, Expertiza crimnalistică și organizarea ei în R. P. R., Editura Științifică, București, 1998.

Dan N., Tratat practic de criminalistică, Editura M. I., București, 1979.

Ionescu Florin, Criminalistică, Editura Universitatea, București.

Ionescu Lucian, Identificarea criminalistică, ediția a doua, Editura C.H. Beck, București, 2008.

Mircea Ion, Criminalistică, ediția a III a, Editura Lumina Lex, București, 2010.

Pășescu Gheorghe, Secretele amprentelor papilare, Editura Național, 1996.

Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, 2015.

Suciu Camil, Criminalistică, vol. I, Editura Științifică, 1962.

Văduva Nicolae, Expertizele, constatările tehnico-știițifice și medico-legale, Editura L. Terathopius, Craiova, 1997.

***, Codul de procedură penală.

***, Baza de Date a SistemuluiI Afis-Printrak Bis, http://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/institutul-national-de-criminalistica/servicii1402554360/serviciul-identificari-judiciare1402493515/laborator-de-procesare-si-gestionare-a-datelor-biometrice-aferente-bazelor-de-date-criminalistice.

***, Broșura MAI, https://www.politiaromana.ro/files/pages_files/Brosura_MAI.pdf.

***, Criminalistica Mileniul III, Lucrările simpozionului din 19 aprilie 2000, Ed.Impex S.R.L., București, 2001.

***, Îndreptarul judecătorului de instrucție în sistemul criminalisticii, Munchen, 1893.

***, Investigarea criminalistică la locul faptei, culegere de referate prezentate la simpozionul organizat de Asociația Criminaliștilor din România, 2003.

***, Poliția Română, http://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/institutul-national-de-criminalistica/servicii/serviciul-identificari-judiciare1402493515/laborator-de-procesare-si-gestionare-a-datelor-biometrice-aferente-bazelor-de-date-criminalistice.

ANEXE

Fișă dactiloscopică AFIS (față și verso)