Identificarea Costurilor Calitatii

=== Costurile Calitatii-final ===

Capitolul 1

1.Aspecte generale ale calității

Conceptul de calitate

Noțiunea de calitate a produselor și multitudinea de probleme legate de realizarea acesteia i-a preocupat pe oameni cu mult timp în urmă. După unii autori cuvântul “calitate ” sau “qualitas” își are originea în latinescul “qualis”, care are înțelesul de a fi.

Literatura de specialitate furnizează un număr considerabil de definiții, date conceptului de calitate. Astfel până în prezent s-a identificat existența a peste 120 de definiții ale calității produselor, fără a se ajunge la un punct de vedere comun. Astfel, după unii specialiști calitatea produselor este considerată: satisfacerea unei necesitați; conformitatea cu caietele de sarcini, un cost mic pentru o utilizare dată; capacitatea de îndeplini o trebuință, conformitatea cu un produs dat; satisfacerea în totalitate a beneficiarului.

Calitatea este legată de cantitate: legătura se exprimă prin noțiunea de măsură. Măsura este limită calitativă dincolo de care se schimbă calitatea obiectului (serviciului). De exemplu, creșterea numărului de proprietăți determină o extindere a gradului de utilizare; reprezintă latura extensivă a calității.

Calitatea produselor și serviciilor este dată de sinteza principalelor proprietăți ce exprimă gradul de utilizare în satisfacerea unor nevoi.

La multitudinea de semnificații în legătură cu conceptul de calitate a produselor se adaugă faptul că, noțiunea de calitate a produselor a evoluat și s-a diversificat, vorbindu-se din ce în ce mai mult despre: “calitatea potențială”, înțelegând prin aceasta calitatea produsului după proiectare, înainte de asimilarea lui în fabricație; “calitatea parțială”, reprezentând raportul dintre calitatea obținută și cea cerută; “calitatea realizată”, acea calitate realizată în urma verificării la începutul liniei de producție; “calitate asigurată”, calitatea care rezultă pe baza unui program unitar cuprinzând toate activitățile de control ale calității (prevenire, măsurare, și acțiune corectivă); “calitate totală”, în care se înregistrează gradul de utilitate, economicitate, estetica și ergonomia produselor privite sub aspect funcționare și social.

În prezent în cadrul unei firme nici cel mai bun compartiment de marketing nu poate compensa deficiențele pe care le înregistrează produsele sau serviciile. De aceea, conducătorii firmelor consideră ca principalul lor obiectiv constă în îmbunătățirea calității produselor și serviciilor. Majoritatea consumatorilor nu mai accepta produse de calitate medie. Pentru o firma care vrea să rămână pe piața, ne mai vorbind de profitabilitate, singura soluție este adoptarea managementului calității totale și aceasta deoarece calitatea mai este definita și ca “cea mai buna polița de asigurare a fidelității clienților, cea mai eficace apărare împotriva concurentei străine și singura cale de dezvoltare și obținere a câștigurilor” (John Welch).

Se remarcă existent unei relații strânse intre calitatea produselor și a serviciilor, satisfacția clientului și profitabilitatea firmei. Un nivel mai ridicat al calității atrage un nivel mai ridicat al satisfacerii clientului, ceea ce implică prețuri mai mari și uneori costuri mai reduse. Prin urmare, programele de îmbunătățire a calității, contribuie la creșterea profitabilității.

Societatea Americană pentru Controlul Calității a dat o definitei calității, recunoscută pe plan internațional: “calitatea reprezintă ansamblul trasaturilor și caracteristicilor unui produs sau serviciu, care constau în capacitatea acestuia de a satisface nevoile exprimate sau implicite”.

Definiția de mai sus are ca element central clientul. El se caracterizează printr-un set de cerințe, nevoi și așteptări, iar când o firma reușește să satisfacă majoritatea nevoilor clienților săi, se spune ca este o firma de calitate.

În activitatea practica, pentru definirea calității se utilizează o seri de termeni ca de exemplu:

calitatea proiectată – reprezintă măsura în care produsul proiectat asigura satisfacerea cerințelor beneficiarului sau utilizatorilor și posibilitatea de folosire la fabricația produsului respectiv, a unor procedee tehnologice raționale și optime din punct de vedere economic;

calitatea fabricației, care desemnează gradul de conformitate a produsului cu documentația tehnica. Aceasta se realizează în producție și este determinata de procesul tehnologic, echipamentul de producție, activitatea de urmărire și control, manopera etc.;

calitatea livrată, reprezentând nivelul efectiv al calității produselor livrate de furnizor.

Punctul de pornire, larg acceptat, în definirea calității îl reprezintă valoarea de întrebuințare care reprezintă totalitatea însușirilor care fac ca un produs să fie util omului.

calitatea certificată exprimă valorile individuale ale proprietăților , atestate de o comisie de specialiști atestați în laboratoare acreditate, neutre. Pe baza acesteia se încheie contractele comerciale.

calitatea prescrisă indică nivelul limitativ al valorilor individuale(selecționate) ale proprietăților , înscrise în standarde sau norme, specificații, prescripții etc. Pe baza acesteia se face recepția calitativă a loturilor de mărfuri între producători și beneficiari(comercianți).

calitatea contractată exprimă valorile individuale ale proprietăților asupra cărora s-a convenit între părțile contractante. De regulă este apropiată sau chiar superioară celei prescrise în standarde și corespunde celei certificate.

calitatea reală exprimă nivelul determinat la un moment dat pe circuitul tehnic și se compară cu calitatea prescrisă, certificată, contractată

calitatea tehnică sau industrială exprimă gradul de conformitate a valorilor individuale ale proprietăților –de regulă tehnico-funcționale, față de prescripțiile standardelor etc., lăsându-se în plan secundar celelalte proprietăți. Calitatea tehnică exprimă punctul de vedere al producătorului.

calitatea comercială exprimă nivelul caracteristicilor psihosenzoriale, varietatea gamei sortimentale, mărimea termenului de garanție, activitatea de service, modul de prezentare și ambalare, volumul cheltuielilor de funcționare și întreținere etc. Calitatea comercială reprezintă punctul de vedere al consumatorului prin prisma serviciului și al costului global.

Intercondiționarea reciprocă a calității tehnice și calității comerciale în procesul de vânzare-cumpărare pe piața comercială face ca decalajul existent între calitatea oferită de producător și cea solicitată de beneficiar să prezinte o tendință de apropiere.

Calitatea unității de produs se apreciază în raport cu propriul model (specificat, proiectat, omologat, certificat) prescris într-un standard (sau normă), fiind importantă pentru utilizatorul final (cumpărătorul).Calitatea lotului se apreciază prin gradul în care calitatea unității de produs se regăsește în colectivitatea de mărfuri , estimându-se de exemplu printr-un indice care exprimă proporția de noncalitate din lot. Este importantă în relațiile contractuale dintre cei trei parteneri: furnizor (subcontractant), unitatea de transport și unitatea comercială(comerțul).

Se poate întâmpla ca unele produse care au aceeași valoare de întrebuințare să satisfacă intr-un grad diferit aceeași necesitate omeneasca.

Se pune astfel în evidenta alături de valoarea de întrebuințare o alta noțiune, cea de calitate a produsului, strâns legata de prima, dar cu anumite trasaturi distincte.

Putem defini astfel calitatea ca expresie a gradului de utilizare sociala a produsului, măsura în care prin ansamblul caracteristicilor sale tehnico – funcționale, psiho – senzoriale și al parametrilor economici, satisface nevoia pentru care a fost creat și respecta restricțiile impuse de interesele generale ale societății privind eficienta social – economica, protecția mediului natural și social.

După cum este cunoscut, calitatea produselor “se creează “ în procesul de producție, insa se constata în procesul de consumare al acestora. De aceea, se impune să se precizeze deosebirea dintre “calitatea producției”, privita din punctul de vedere al procesului de fabricație din care rezulta produsele și calitatea acestora privita din unghiul de vedere al consumatorului pe care o numim “calitatea produselor”. Așadar calitatea producției are o sfera de cuprindere mult mai larga și reflecta toate laturile de ordin calitativ din procesul de producție respectiv; calitatea proceselor de fabricație, laturile activității de concepție, constructive, tehnologice, și de organizare a producției. Calitatea produselor constituie expresie finala a calității proceselor de producție care sintetizează performantele tehnice, psiho – senzoriale, de disponibilitate, economice, cu caracter social general.

Tot mai multe firme încearcă să înțeleagă și să aplice principii legate de îmbunătățirea calității. Un prim principiu se enunță astfel:

Calitatea trebuie să fie perceputa de clienți.

Acțiunea în domeniul calității trebuie să înceapă cu nevoile cumpărătorilor și să se încheie cu perceperea acestora. În condițiile în care aceștia solicita siguranță, durabilitate sau performanta sporite, atunci acestea sunt pentru ei elemente de calitate.

Calitatea nu se limitează numai la produs ci trebuie să se regăsească în orice activitate a firmei.

Trebuie să existe o preocupare nu numai pentru calitatea produsului, ci și pentru calitatea reclamei, serviciilor, livrării.

Calitatea necesita angajarea tuturor angajaților.

Calitatea nu poate fi realizata decât de acele firme ai căror angajați se implica total în acest scop, care sunt pregătiți și motivați să creeze valoare. În firmele de succes au fost eliminate barierele dintre compartimente și angajații acționează ca o echipa.

Calitatea presupune colaborarea cu parteneri de calitate.

Calitatea nu poate proveni decât din partea firmelor ai căror parteneri sunt orientați și ei către calitate. Firmele sunt interesate să atragă furnizori și distribuitori de cea mai buna calitate

Calitatea poate fi mereu îmbunătățită.

Acest principiu presupune raportare performantelor proprii la cele ale celor mai puternici concurenți și încercarea de a-I ajunge din urma și a-I depăși.

Calitatea nu costă nimic în plus.

Acest principiu presupune eliminarea din start a unor costuri cum ar fi cele legate de defecțiuni și reparații.

Dinamica calității

Calitatea reprezintă și un aspect dinamic, întrucât conținutul ei evoluează în pas cu necesitățile practice, istoricește determinate, atât extensiv cat și intensiv.

Raportul de interdependenta, specific unității dintre producție și consum, se manifesta pregnant la producerea mijloacelor de producție. Astfel calitatea producției asigura o calitate superioara mijloacelor de producție realizate, iar acestea reintroduse în procesul de fabricație, determina perfecționarea acestuia și creează condiții materiale superioare pentru creșterea calității noilor produse. Privit în conformitatea să, acest proces poate fi considerat ca un proces de reproducție lărgită a calității.

Procesul de reproducție lărgită a calității cuprinde în mod unitar o serie de activități care, îmbrățișează ciclul industrial complet în care se realizează produsele: cercetarea tehnico – științifică, conceperea și întocmirea documentațiilor constructive și tehnologice, pregătirea și desfășurarea procesului de fabricație, controlul acestuia, activitatea de analiza, încercări și probe, activitatea de desfacere și operațiile de service “.

Toate aceste activități nu formează insa un ciclu închis, ci un proces amplu și complex care evoluează permanent sub forma unei spirale (1.1) cunoscute sub denumirea de spirala calității “SPIRALA CALITĂȚII”, (fig. 1.1.).

Așadar cum rezultă din figura 1.3., proiectarea trebuie să conceapă produsele corespunzător cerințelor calitative stabilite. În aceasta etapa, deși nivelul tehnic și calitativ al produselor reprezintă o prima aproximație pentru calitate, el permite să se aleagă varianta optima de proiectare. Uneori e necesar o exploatare a informațiilor despre calitate, deoarece informațiile cunoscute se refera la produse fabricate în trecut. La produse tehnice complexe, omologarea seriei zero trebuie efectuate numai riguroase încercări de fiabilitate.

Etapa următoare o constituie elaborarea proceselor tehnologice în conformitate cu concepția constructiva și metodele moderne de organizare a producției.

Una din cerințele de baza ale realizării de produse cu nivel calitativ corespunzător o constituie organizarea adecvata și efectuarea cu înaltă responsabilitate a controlului tehnic de calitate pe fluxul tehnologic și la concepția produselor finite.

Fig1.3 – Spirala calității

1.2.1.Cerințe, proprietăți, caracteristici, funcții. Măsuri

Cerințele calității sunt expresiile cererilor formulate de beneficiari în timpul cercetărilor de piață, reprezentând comanda socială la un moment dat. Ele sunt opțiuni pentru un anume nivel al calității exprimate prin intermediul unor formulări generale, pentru unele aspecte ale calității fără indicarea precisă a valorii unei proprietăți.

Proprietățile sunt toate însușirile specificate ale unui produs7serviciu, care îi conferă utilitate. Ele reprezintă specificarea, detalierea în termeni tehnici și economici a cerințelor calității formulate de consumatori. Numărul proprietăților este relativ mare în funcție de natura produsului. Sunt necesare pentru fabricație și sunt prevăzute în documentația tehnico-economică.

Caracteristicile sunt cele care conferă produsului o anumită trăsătură definitorie a gradului de utilitate. Sunt cele mai importante proprietăți, în număr restrâns, selecționate după aportul lor la stabilirea gradului de utilitate la un moment dat. Ele reprezintă o primă treaptă a sintezei(proprietăților) pentru evaluarea corectă a calității. În ele se regăsesc proprietăți apropiate care exprimă gradul de satisfacere al unui segment al nevoii (fig nr 1.2.)

Funcțiile calității sunt date de gruparea a două sau mai multe caracteristici de calitate înrudite, complementare. Reprezintă penultima treaptă a sintezei (caracteristicilor) pentru stabilirea calității produsului întreg, în toată complexitatea lui.

În general, caracteristicile de calitate se pot grupa în funcții(figura 1.2). Funcțiile calității, în ansamblul lor dau calitatea ca indicator sintetic

Parametrii exprimă mărimea, valoarea proprietăților și caracteristicilor de calitate ale produselor. În cazul proprietăților psihosenzoriale, mărimea acestora se exprimă prin noțiuni atributive. Indicii exprimă valorile relative ale mărimii unei proprietăți față de cea prescrisă sau de referință. Indicatorii sunt expresiile cifrice sau noționale ale funcțiilor sau ale calității produselor sau serviciilor; au o sferă de cuprindere mai mare, la nivelul unui produs sau al producției unei întreprinderi, la nivelul lotului de mărfuri

(Sursa:E.Falniță,C.Băbăiță,M.Bizerea,Merceologie Elemente fundamentale Ed.Mirton,Timișoara 2001)

1.2.2.Ipostazele calității în domeniul produselor și serviciilor în corelația cu îmbunătățirea calității

În mod practic ,calitatea aceluiași produs sau serviciu nu este percepută și evaluată în același mod de furnizor și client deoarece ei se raportează la referențiale diferite .Astfel:

– furnizorul se raportează la specificațiile din documentația produsului –aceste specificații sunt norme ,standarde, caiete de sarcini;

– clientul apreciază calitatea produsului în funcție de necesitățile, cerințele sale care depind de două categorii de factori:

– sociali (grad de cultură civilizație)

– economici (buget disponibil)

Pentru a reduce această discrepanță (și efectele ei) este necesar ca specificațiile produsului să corespundă cât mai bine cerințelor și așteptărilor clienților. Se pot pune, astfel în evidență trei ipostaze ale calității produsului

noncalitatea reprezentând calitatea cerută de client ,specificată în proiect, dar nerealizată practic de furnizor (neconformități, defecte )

supracalitatea reprezentând fie calitatea specificată în proiect și realizată practic dar necerută de client ,fie calitatea furnizată de proiectare dar necerută de client și nici realizată practic;

calitatea aleatoare,reprezentând calitatea cerută de client și realizată practic dar nemenționată în specificații.

Pentru client apare o discrepanță , mai mult sau mai puțin importantă, între” ceea ce dorește” de la produsul /serviciul respectiv și ,”ceea ce obține efectiv” de la produsul / serviciul realizat și achiziționat.

Reducerea discrepanței se obține, în principal, prin reducerea diferențelor d1 (între “necesități /cerințe ”și “specificații”) și d2 (între “specificații” și “realizări”).Reducerea acestor diferențe conduce la mărimea suprafeței zonei de intersecție comună Q a celor trei cercuri (cele trei ipostaze ale calității). Efectul reducerii acestor diferențe, constând în micșorarea discrepanței esențiale, se numește “îmbunătățirea calității” .Ideal ar fi ca cele trei cercuri să se suprapună.

1.3.Calitatea și eficienta economica

Relația calitate – eficiență economică

Un produs se caracterizează din punct de vedere calitativ printr-o sumă de proprietăți tehnice, o disponibilitate și un cost. Proprietățile tehnice, psihosenzoriale, ergonomice, estetice și de disponibilitate se materealizează în serviciul oferit de produs. Realizarea unui nivel calitativ precis al unui produs ca și acțiunile pentru îmbunătățirea acestui nivel implică un efort respectiv un consum de resurse materiale și umane și determină anumite efecte. Ansamblul consumurilor de resurse ocazionate de realizarea sau îmbunătățirea calității se exprimă prin costurile calității. Îmbunătățirea calității produselor se reflectă în efecte tehnice, sociale, ecologice, dar în formă imediată, în general printr-o eficiență economică crescută, sub forma unui spor de producție, de productivitate, venituri.

Astfel, ridicarea calității, prin intermediul parametrilor de durabilitate, fiabilitate și mentenabilitate are ca efect direct sporirea volumului de nevoi de consum satisfăcute cu o unitate de produs, fapt care echivalează pe plan social cu creșterea productivității muncii, cu reducerea consumului total de resurse.

De asemenea, ridicarea parametrilor calitativi din categoria celor tehnico – economici (randament, consum de energie e.t.c.) și fiabilității mijloacelor de producție și a produselor de folosință îndelungată determină economisirea muncii vii, dar mai ales a celei materializate.

Dintre efectele economice generate de calitatea produselor vom retine și pe cele legate de rentabilitate, productivitate și economicitate.

1.3.1. Influența calității asupra productivității rentabilității

Este dificil de evaluat precis datorită dificultăților de stabilire a valorii. Totuși această corelație poate fi urmărită prin intermediul venitului net și anume al mișcării prețului de vânzare sau de calcul în raport cu calitatea, respectiv al modificării producției fizice în funcție de aceasta.

Pentru stimularea unităților economice în ridicarea calității, o pârghie importantă o reprezintă prețul, respectiv beneficiul. În acest sens pentru o gamă largă de produse prețurile sunt diferențiate în funcție de nivelul calitativ.

1.3.2. Influența calității asupra productivității muncii

Thomas F. Turner președintele Asociației Americane pentru Controlul Calității a arătat că, între nivelul calității, costuri și efecte există o relație, ilustrată în

Fig.1.3.Relație între nivelul calității,costuri și efecte

Fig.1.3.Relație între nivelul calității,costuri și efect

În curba b(x), din figura (1.3) reprezentăm venitul realizat în funcție de parametrul x care caracterizează nivelul calității, iar cuba c(x) reprezintă costurile pentru realizarea acestui parametru x, a cărui creștere îi corespunde un nivel calitativ mai ridicat al producției. Ambele curbe sunt crescătoare cu creșterea parametrului x, dar cu curburi diferite: una convexă, alta concavă. Mai simplu putem spune că venitul crește regresiv în timp ce costul crește progresiv cu nivelul de calitate.

Curba beneficiului pleacă de la zero (un produs fără calitate nu se vinde) și crește odată cu nivelul calității până la un nivel la care creșterea se atenuează treptat. Curba costului pleacă de la valoare diferită de zero (orice produs chiar de calitate inferioară presupune cheltuieli de producție) crește relativ încet odată cu creșterea calității dar se accentuează pe măsură ce nivelul calității este mai ridicat.

În zona închisă de cele două curbe – în care venitul este mai mare decât costul – trebuie căutat nivelul optim al calității, deoarece se vede că o calitate prea slabă sau prea bună plasează beneficiul în afara zonei. În figură putem observa trei zone:

I cost > beneficiu

II beneficiu > cost

III cost > beneficiu. Beneficiul maxim se realizează ori prin maximizarea diferenței dintre beneficiu și cost V = b(x) – c(x), ori prin maximizarea raportului dintre venit și cost: V = b(x) , unde V = valoare, venit c(x)

Deoarece nivelul optim de calitate obținut prin maximizarea diferenței este mai mare decât cea obținută prin maximizarea raportului; aceste criterii au fost numite și “criteriul cumpărătorului” respectiv “criteriul producătorului”, după faptul că primul este aplicabil în cazul posibilității de a alege mai multe calități, în timp ce al doi-lea este convenabil în cazul alegerii dintre diferite tranzacții. Ultimul este caracteristic și de un interes mai larg unei producții planificate. Cum creșterea nivelului calitativ este o cerință obiectivă a societății, raportul oferă cadrul optim în care investiția unui leu pentru un nivel calitativ ridicat asigură un beneficiu maxim. Aceasta este o condiție importantă în asigurarea unei calități optime, cu costuri minime și beneficii maxime.

Poate fi ilustrată de corelația calitate – producție. Un nivel mai ridicat al calității generează un spor de producție și deci creșterea productivității. Așadar ridicarea calității produselor, ca urmare a efectelor pe care le determină în procesul de consum se poate asimila pe plan social cu creșterea productivității muncii. Această relație generală de echivalență apare în evidență mai ales în cazul mijloacelor de muncă, deoarece utilajele de calitate superioare permit economisirea unor importante resurse materiale, a căror valorificare contribuie la creșterea volumului de produse.

Maximizarea creșterii productivității muncii, obiectiv important al dezvoltării intensive a economiei, nu se poate realiza decât pe fondul sporirii substanțiale a nivelului tehnic și calitativ al produselor, a amplificării procesului de competitivitate a produselor noastre.

Producerea unor bunuri de calitate inferioară înseamnă de fapt din punct de vedere al societății, risipă de muncă socială, aceasta însemnând obținerea lor intr-un timp de muncă individual mai mare decât este necesar.

Se poate afirma că avuția personală a societății crește nu numai pe seama volumului fizic al valorilor de întrebuințare produse, ci și prin îmbunătățirea calității produselor. De aceea pentru determinarea corectă a productivității muncii se poate utiliza relația:

qiki

W = ———— (1.1)

T

în care:

qi = volumul produselor de o anumită calitate

ki = coeficientul de calitate

T = cheltuiala de muncă vie și trecută

În condițiile progresului tehnic există frecvent situația în care produse noi cu niveluri calitative superioare tipurilor vechi, având încorporat deci un supliment de muncă față de acesta, au și o valoare mai mare. În aceste condiții trebuie analizat gradul în care sporul de calitate întrece pe cel valoric sau invers, măsura în care sporul de valoare este superior celui înregistrat de calitate. În primul caz forța productivă a muncii a crescut prin aceea că s-a redus consumul de muncă pe unitatea de utilitate, în al doilea caz, forța productivă a muncii a scăzut.

1.3.3. Influența calității asupra economicității

Se poate stabili separat atât la producători cât și la beneficiari.

La producători creșterea productivității generează:

economii la resursele consumate prin reducerea rebuturilor, remanierilor, a unor cheltuieli cu materii prime, materiale tec;

economii valutare prin reducerea importului ca urmare a asimilării în fabricație a unor subansamble, piese etc.

La beneficiari creșterea calității generează:

economii de resurse consumate prin reducerea cheltuielilor de întrebuințare și exploatare, micșorarea perioadei de stagnare a utilajelor datorită defecțiunilor;

economii valutare prin achiziționarea acestor produse din țară.

CAPITOLUL 2

2.Asigurarea calității

2.1. Importanța sistemului de asigurare a calității în cadrul întreprinderii

2.1.1. Conceptul sistemului de asigurare a calității

Pe măsura dezvoltării și diversificării producției de bunuri și servicii, o dinamică au cunoscut și metodele prin care se urmărește obținerea calității respective, metodele cu care au fost reunite în Sistemul Calității (S.C.).

S.C. își are originea într-o formă apropiată de cea actuală în Japonia (1950 – 1960), unde era întâlnit sub denumirea de “control total al calității produselor”, cunoscând apoi o evoluție în ceea ce privește denumirea dar mai ales obiectivele.

2.1.2. Obiectivele sistemului de asigurare a calității

Obiectivele sistemului de asigurare a calității sunt:

realizarea și menținerea, eventual creșterea calității efective a produselor și serviciilor cu scopul satisfacerii cerințelor utilizatorilor;

să confere beneficiarilor încrederea că va fi livrată o calitate a produsului la nivelul celei contractate;

asigurarea conducerii să se realizeze sau se poate realiza și menține calitatea propusă.

Principalele relații între elementele S.C. sunt date în figura 2.1.

Fig. 2.1. Relații între elementele Sistemului Calității

2.1.3. Funcțiile sistemului de asigurare a calității

Îndeplinirea funcțiilor sistemului de asigurare a calității determină obținerea și păstrarea încrederii beneficiarului în furnizor. Aceste funcții sunt corelate cu toate fazele și etapele ciclului de viață a produsului respectiv.

2.1.3. Funcția de realizare a calității și de prevenire a defectelor

Fig. 2.2. Funcția de realizare a calității

Funcția de realizare a calității și de prevenire a defectelor exprimă o strânsă legătură cu conceptul de asigurare a calității.

Controlul se face de la proiectant, pentru prevenirea defectelor, până la utilizator, prin asigurarea calității activității de service și a urmăririi comportamentului în timpul funcționării. Această funcție are deci ca obiectiv realizarea calității în toate fazele.

A.Funcția de atestare

Constă în analizarea operațiunilor efectuate intr-o etapă încheiată. Această funcție are câteva modalități specifice de realizare și anume: avizările, omologările, recepțiile efectuate cu beneficiarul, stabilirea indicatorilor sintetici, gestiunea calității.

B.Funcția de îmbunătățire

Poate fi privită ca o rezultantă a celorlalte funcții, de fapt scopul final al sistemului. Prin urmărirea permanentă a produselor în timpul procesului de fabricație și în timpul perioadei de funcționare se pot lua măsuri de adaptare permanentă a acestora la nevoile sociale.

2.2. Activitatea de control în asigurarea calității

2.2.1. Importanța controlului calității

Pe măsura dezvoltării și complexității sistemelor de producție, existența unui sistem de control care să furnizeze la timp informații în legătură cu desfășurarea procesului de fabricație este de neînlocuit și este de neconceput.

Calitatea se realizează în procesul de producție, dar controlul prin caracterul său preventiv, influențează producția în direcția perfecționării ei.

Sarcinile serviciului de control în report cu etapele de viață ale produsului, cu unele din sectoarele din activitatea întreprinderii pot fi reprezentate în fig.(2.3.)

fig. 2.3. Legăturile serviciului de control tehnic al calității cu alte compartimente ale întreprinderii

Controlul de calitate nu trebuie să intervină numai în faza finală, de produs finit, ci trebuie să fie prezent în toate etapele premergătoare desfășurării procesului de fabricație propriu-zis, adică în etapele de concepție constructivă și tehnologică și de pregătire a fabricației care hotărăsc calitatea și nu se încheie după controlul produsului finit și livrarea acestuia și se extinde și ulterior la beneficiari prin “service-ul” asigurat.

Existența unui sistem de control al calității bine asigurat, dotat cu cadre de înaltă calificare și cu aparatură modernă, nu scutește de răspundere factorii de concepție și de execuție pentru asigurarea unei calități superioare a produselor, ci creează condițiile necesare pentru conjugarea tuturor forțelor în vederea îndeplinirii sarcinilor.

2.2.2. Metode de control a calității

Literatura de specialitate ne oferă o serie de metode utilizate în controlul calității.

Astfel putem aminti următoarele metode:

Autocontrolul. Metoda controlului se bazează pe efectuarea controlului la fiecare operație de către muncitorul care a executat-o sau altfel spus fiecare muncitor este propriul său controlor de calitate. Pentru utilizarea autocontrolului, executantul trebuie să cunoască modul de efectuare a operației, controlul operației efectuate. Autocontrolul se poate aplica în orice proces de fabricație, la orice produs sau serviciu.

Controlul în lanț. Se aplică în procesul de fabricație la care, pentru același produs lucrează doi sau mai mulți executanți, fiind foarte indicat la lucru în bandă.

În cazul controlului în lanț executantul trebuie să știe:

să execute corect controlul operației anterioare;

modul de efectuare a operației proprii;

autocontrolul operației efectuate de el.

Controlul la puncte fixe. Personalul din cadrul activității de control stabilește punctele de control din fluxurile de fabricație unde să se controleze repede, subansamblele sau operațiile funcție de importanța acestora în continuitatea procesului de fabricație.

Controlul final. Funcție de importanța produsului, de calitatea fabricată, controlul final se va face fie bucată cu bucată, fie pe baze statistico-matematice sau dacă este prevăzut în contracte sau tehnologia de control prin metoda demeritelor.

Se consideră că tipul de control, cunoscut sub denumirea de control statistic duce la obținerea unor importante economii întru – cât contribuie la:

Reducerea pierderilor prin rebuturi;

Reducerea cheltuielilor de control;

Obținerea unor economii de materiale.

Controlul statistic se poate utiliza pentru: recepția materiilor prime, materialelor, semifabricatelor intrate în producție, controlul procesului de fabricație și control produselor finite.

CAPITOLUL 3

3.Costurile calității

Într-o lume normală, nu banii aduc prosperitatea oricât de mulți ar fi, ci profitul. În consecință obținerea banilor este numai a doua problemă fundamentală, prima fiind obținerea banilor ieftini.

Ajungem astfel, la procese, pentru că amândouă, și valoarea și costurile sunt generate de procese.

În consecință, orice organizație realmente interesată de supraviețuire și orice realmente manager trebuie să își considere procesele (modul de lucru), inclusiv prin prisma banilor.

Fiecare abordare a calității și-a asociat câte un model specific de costuri:

orientate pe produs și procesul tehnologic, inspecția și ținerea sub control au introdus modelul de costuri orientat pe produs;

asigurarea calității nu se pune în discuția privind costurile , ea fiind o abordare de-a dreptul creștinească orientată spre ajutorarea aproapelui client;

managementul calității, aduce vorba despre costuri dar nu se lasă cu un certificat, avantaj de care de exemplu se bucură asigurarea calității.

3.1. Repere cronologice în abordarea costurilor calității

1931

Walter A. S. (inițiatorul controlului statistic al calității) publică: “Economic Control of Quality of Manufactured Product”.

Anii “50

Competiția se accentuează, consumatorismul este pe punctul de a se naste, și pentru a supraviețui întreprinderile sunt forțate să identifice și valorifice noi resurse de ieftinire a produselor, calitatea fiind una dintre acestea.

În consecință se dezvoltă un model de contbilizare a costurilor calitate focalizat, ca și abordarea calității pe produsul finit și pe procesul de fabricație.

1955

Expertul american Armand V. Feigeinbaum introduce conceptul “cost calitate” printr-un articol publicat în Harvard Business Review.

Este elaborată structurarea clasică a costurilor calității: prevenire, evaluare, neconformității (interne) și defecte (externe).

Conceptul “cost calitate” creează impresia greșită că lucrul bine făcut ar costa mai mult decât a lucra prost.

1979

Philip B. Crosby: “Quality is Free” (calitatea e pe gratis) costurile de evaluare și de prevenire sunt independente de numărul neconformităților sau defectelor; “calitatea este măsurată prin costul calității care este cheltuiala cu neconformitatea – costul lucrului făcut greșit”.

Anii “80

Se dezvoltă metode “activity based costing” (stabilire costuri pe baza activității), utilizată la calculul costurilor lipsei de calitate, atenția este focalizată pe activități procese considerate generatoare de valoare și costuri.

1981

“Costurile calității” devin “costurile asociate calității” și sunt integrate triadei aducătoare de valoare: preț – performanțe – livrare în întreaga lume și la termenul convenit.

Managementul alocă resurse pentru asigurarea calității numai dacă i se demonstrează clar că prin aceasta creste profitul.

Evaluarea costurilor asociate calității este un instrument în sprijinul managementului.

Elementele de calcul pentru costurile asociate calității pot diferi de la firmă la firmă, de la industrie la industrie, și prin urmare nu pot fi utilizate la comparații exterioare ale firmei.

1984

Philip B. Crosby introduce conceptul “prețul neconformității” (costurile calității sunt costurile lipsei de calitate) prin lucrarea să “Quality without Tears, the Art of Hassle – Free Management”, (calitatea fără lacrimi, arta managementului fără ciorovăială).

1985

J. M. Juran și F. M. Gryma: “Quality Planning and Analysis”, termenul “costurile calității” este asociat numai cu produsul defectiv – costul cu execuția, depistarea, eliminarea defectelor.

1986

Este consacrat “costul non calității”. Non calitatea se planifică, se concepe, proiectează, fabrică, ține sub control, livrează prin aceleași metode, de către aceeași oameni, odată cu calitatea. “Organizația invizibilă” începe să-și facă loc în mentalitatea managerilor. Este anul apariției ISO 8402, primul membru al familiei de standarde internaționale ISO 9000.

1987

Elementele valorii – preț – performanțe, termene care nu mai sunt abordate izolat unele de altele ci simultan, un produs prea scump sau livrat prea târziu (devreme) oricât ar fi de bun calitativ, este prost din punct de vedere al clientului.

Anii “90

Este armonizată în continuare, abordarea costurilor calității cu abordarea calității însăși – Managementul Total al Calității care “vine” după managementul calității (ISO 90041). În consecință se trece de la reducerea costurilor la maximizarea câstigurilor, de la activitățile legate de calitate la toate procesele de lucru și la toți membrii organizației indiferent de tipul organizației.

De la costurile calității produsului se trece la costurile neconformității produsului.

Costurile neconformității au un cost relativ mic asupra câstigurilor, în comparație cu furnizarea de produse mai profitabile.

1994

Calitatea obținută cu un cost optim constituie o necesitate pentru afaceri.

Abordarea aspectelor financiare asociate calității, din punct de vedere al managementului, este pusă de acord cu nou abordare a calității înseși: managementul calității.

Sunt abordate profiturile și costurile.

Costurile de prevenire și de evaluare sunt considerate investiții; costul defectelor este trecut la pierdere.

ISO 8402, vocabular, este completat cu termeni noi, între care și:

costuri referitoare la calitate – costuri pentru a face să fie sigură o calitate satisfăcătoare (costul controlului calității) și pentru a oferi încredere în aceasta precum și pierderi siferite atunci când nu a putut fi realizată calitatea satisfăcătoare;

pierderile referitoare la calitate – pierderi generate de nerealizarea potențialului resurselor în procese și activități; exemplu pierderea de satisfacție a clientului, pierderea de posibilități de adăugare de mai multă valoare pentru client.

1995

Se dezvoltă conceptul “management integrativ al calității”, punct de trecere de la managementul calității la managementul total al calității; în cadrul acestui concept, calității îi sunt alăturate protecția mediului înconjurător, siguranța și sănătatea la locul de muncă.

20 miliarde EURO annual este valoarea plăților compensatorii pentru accidente și boli ocupaționale în UE; costurile indirecte în același domeniu sunt apreciate de la 3 până la 5 ori cele directe.

3.2. Definirea costului calității

Desfășurarea unei activități economice eficiente de către orice întreprindere, indiferent de ramură și profit, necesită cunoașterea permanentă, în orice moment a consumului de resurse ocazionat de producție în general, sau realizarea unui singur produs. “Cât costă?” o activitate, un produs este o întrebare obligatorie înaintea fiecărei acțiuni sau decizii. De asemenea realizarea sau îmbunătățirea unui anumit nivel de activitate nu se poate obține decât dacă se răspunde la întrebarea “Cât costă ?”. realizarea calității unui produs presupune un consum de factori de resurse naturale și de muncă care trebuie cunoscut de factorii de decizie. În acest scop trebuie să se aibă în vedere:

determinarea costurilor tuturor acestor activități și acțiuni;

interpretarea acestor informații și punerea lor la dispoziția celor interesați;

identificarea posibilităților de optimizare a costurilor la nivel de întreprindere;

elaborarea unui grafic de urmărire a evoluției tendințelor pe care le manifestă costul.

În general literatura economică, pe tema calității produselor se ocupă mai puțin cu definirea costului calității, insistând mai mult asupra elementelor calității, a implicațiilor acestora, a evaluării și controlului cheltuielilor impuse de asigurarea unui anumit nivel al calității.

Absența calității costă scump. Efectuarea unei estimări a costurilor aferente calității oferă adesea rezultate surprinzătoare; este un mijloc puternic pentru a incita la cațiunile personale implicate într-o anumită activitate.

Costurile datorate noncalității acoperă noțiuni destul de diferite: pe de o parte există costuri ale noncalității; acesta este costul defectelor și al tuturor consecințelor acestora; pe de altă parte, costurile de obținere a calității, care corespund la tot ceea ce se face în întreprindere pentru a concepe și obține calitatea.

Nu există un punct de vedere comun asupra definirii costurilor calității. Cu aproximativ două decenii în urmă, costurile calității erau identificate cu costurile antrenate de conducerea departamentului de asigurare a calității și la aceste costuri se mai adăugau cele legate de căderi, incluzând costurile legate de perioada de garanție a produsului.

Unii specialiști în domeniul calității, care au studiat și costurile calității au exprimat următoarele păreri:

costurile calității sunt cheltuielile ce apar pentru că lucrurile se fac greșit. Aceste costuri cumulează produsele defecte, reprelucrările, service-ul în garanție, inspecții, teste și alte activități care devin necesare ca urmare a neconformității produsului cu standardele clienților. Deci costurile calității sunt cheltuielile generate de neconformanță și apar ca urmare a faptului că produsul nu a fost bine realizat de prima dată;

costurile calității rezulta din a face lucrurile gresit, cea mai bună cale de a măsura calitatea totală este aceea de a calcula efectul real pe care îl are asupra afacerii, neîdeplinirea cerințelor stabilite;

costurile calității sunt acele costuri asociate cu nerealizarea produselor sau serviciilor la nivelul cerințelor stabilite de companie în urma cercetărilor de piață. Deci costurile calității sunt costurile antrenate de produse de proastă calitate.

La prima analiza limitarea costurilor calității la costurile antrenate de căderi pare aproape normală și aceasta deoarece aceste costuri legate de lipsa de calitate sunt primele măsurate atunci când o companie dorește să cunoască care este starea calității produselor ei. Primele ce ies la suprafață sunt produsele defecte, înlocuirile și costurile legate de perioada de garanție. Costurile antrenate de proasta calitate pot avea un puternic impact asupra performanțelor companiei. Ele se pot situa la un nivel de 15 – 20 % din vânzări. Astfel, aceste costuri au reusit primele să atragă atenția managerilor superiori și a consiliilor de administrație.

A doua cauză a atenției speciale acordate acestor costuri o constituie faptul că ele sunt adesea, costuri suplimentare procesului de producție. Ideea că aceste costuri suplimentare este susținută și de următoarea părere: “costul unui produs/serviciu cuprinde mai mult decât materiale și munca înglobate în el mai mult decât design-ul, cheltuielile serviciilor administrative și cheltuielile legate de managementul afacerii; pe lângă toate aceste costul produsului (serviciului) mai cuprinde: 1. Toate cheltuielile legate de căderile /defectele care apar; 2. Timpul necesar pentru a răspunde întrebărilor și cererilor clienților și timpul necesar pentru investigarea problemelor legate de utilizarea produsului; 3. Timpul petrecut pentru întocmirea diverselor rapoarte lunare și cel petrecut în întruniri și ședințe; 4. Timpul necesar comunicărilor și timpul necesar pregătirii și implementării de noi propuneri”.

Dar costurile proastei calități sunt numai vârfurile iceberg-ului, celelalte costuri legate de calitate sunt ascunse și de aceea acestea din urmă, o anumită perioadă de timp nu au reușit să atragă atenția managerilor fig 3.1.). Costurile prezentate în partea de jos a iceberg-ului din figura 3.1. reprezintă doar câteva exemple de costuri ascunse ale calității.

În prezent specialiștii în calitate și costurile calității recunosc faptul că dincolo de costurile căderilor (defectelor) costurile calității cuprind mult mai multe elemente.

Nu se poate spune dacă este corect să vorbim despre costurile calității sau despre costul total al calității. Părerile sunt împărțite și de regulă, cei mai mulți înclină să vorbească despre costurile calității pentru că acestea cuprind o gamă foarte largă de cheltuieli legate de calitate care pot fi mult mai bine definite pe fiecare categorie de costuri în parte.

Fig. 3.1. Icebergul proastei calități

3.3. Clasificarea costurilor calității

Majoritatea lucrărilor de specialitate consideră că trei mari categorii de costuri compun costurile calității:

costurile de prevenire;

costurile de evaluare;

costurile căderii \ eșecurilor.

Primii care au sugerat aceste componente ale costurilor calității au fost Juran și Feigenbaum. ideea lor a fost preluată și dezvoltată de ASQC în lucrarea Qualitz Costs – What and How. Totodată, o mare parte a lucrărilor de specialitate împart în prezent categoria costurilor caderii eșecurilor în două subcategorii și anume:

costurile căderilor\eșecurilor interne (care apar în interiorul firmei);

costurile căderilor\eșecurilor externe (care apar după ce produsul a părăsit firma).

3.3.1. Costurile de prevenire

Costurile de prevenire sau costurile preventive cum mai sunt numite uneori, sunt costurile antrenate de activitățile desfășurate pentru a atinge următoarele trei scopuri legate între ele și anume:

de a investiga, a preveni și a reduce riscul de apariție a defectelor sau căderilor în cadrul design-ului, a proiectării și dezvoltării produsului în cadrul aprovizionării pentru producție, în cadrul procesului de producție și până la sprijinul acordat service-ul post-vânzare. Pentru a realiza acest prim scop este necesar să amintim că trebuie întreprinse și activități de inspecție și testare preventivă asociate cu un control al calității adaptat la procesul de producție;

de a menține costurile de evaluare și costurile căderilor la un nivel minim;

de a concepe, implementa și menține în funcțiune sistemul managementului calității totale, sistem care permite planificarea calității și care asigură conformanța produselor \serviciilor cu cerințele exprimate de clienți.

Dacă se investighează și se reușește prevenirea și \sau reducerea eșecurilor, costurile căderilor vor scădea în următoarea perioadă de timp. Dacă programul de prevenire pus în operă este eficient, atunci și costurile legate de evaluarea nivelului de calitate al produselor sau serviciilor pot să scadă până la un nivel minim necesar pentru a menține calitatea produselor.

Deci activitățile de prevenire permit menținerea costurilor de evaluare și a costurilor căderilor la un nivel scăzut.

Pe măsură ce se desfășoară activitățile de prevenire, experiența câștigată din identificarea și eliminarea cauzelor specifice ale căderilor și ale costurilor antrenate de acestea, este folosită pentru a preveni reapariția acelorași căderi pentru produse similare.

Costurile de prevenire sunt deci costuri asociate cu toate tipurile de activități antrenate de cele trei scopuri prezentate mai sus. Trebuie precizat faptul că fiecare activitate de prevenire a căderilor poate implica participarea personalului din unul sau mai multe departamente ale firmei.

Elementele ce formează costurile de prevenire sunt:

MARKETING /CLIENT /UTILIZATOR: în această grupă sunt incluse cheltuielile legate de activitățile de cumulare a datelor despre nevoile, cerințele și așteptările referitoare la calitate ale clienților sau utilizatorilor.

Această grupă de cheltuieli poate avea următoarele subelemente:

Cercetări efectuate de departamentul de marketing. Cheltuielile pe care acest departament le face pentru a determina nevoile, așteptările și dorințele de calitate ale clienților / utilizatorilor. Aceste informații generează date pentru a stabili specificațiile necesare pentru funcțiile produsului / serviciului astfel încât aceasta să genereze un grad înalt de satisfacție pentru clienți / utilizatori.

Supravegherea percepțiilor clienților / utilizatorilor și, dacă este necesar, stabilirea unui diagnostic: cheltuieli antrenate de programele desemnate pentru a comunica cu clienții / utilizatorii în scopul precis de a determina percepția acestora vis-à-vis de calitatea produsului / serviciului în faza de livrare și cea de utilizare.

Revederea contractelor și a altor documente ce cuprind specificații pentru calitate: cheltuieli antrenate de revederea și evaluarea contractelor încheiate cu clienții / utilizatorii sau revederea oricăror alte documente în care sunt înscrise cerințele de calitate pentru produsele / serviciile firmei și care pot fi standarde, reglementări guvernamentale sau specificații interne ale firmei. Aceste revederi au loc pentru a stabili dacă firma este capabilă să întâlnească aceste cerințe, acordându-se prioritate acceptanței în termenii clientului / utilizatorului.

DEZVOLTAREA DESIGNULUI ȘI A PRODUSULUI / SERVICIULUI: această grupă cuprinde cheltuieli antrenate de traducerea nevoilor , dorințelor și așteptărilor clienților / utilizatorilor în standarde ce se pot utiliza în interiorul firmei. În această grupă se mai include și cheltuielile antrenate de activitatea de ținere sub controla calității și conducerea spre calitatea dorită a produselor / serviciilor existente sau a celor noi. La rândul ei această grupă de cheltuieli poate fi compusă din următoarele subgrupe:

Revederea progreselor în designul calității: cheltuieli legate de planificarea revederii progreselor realizate în designul intermediar și cel final. Aceste progrese pot duce la maximizarea conformanței designului produsului / serviciului cu nevoile, așteptările și cerințelor clienților / utilizatorilor în ceea ce privește funcțiile produsului / serviciului, configurația acestuia, interschimbabilitatea și mentenența.

Activități ce constituie un suport pentru designul produsului / serviciului: cheltuieli antrenate de activitățile necesare pentru asigurarea unui suport tangibil calității pentru faza de design / dezvoltare. Aceste cheltuieli sunt legate de activitățile de verificare a documentelor de design pentru a se asigura conformanța cu standardele interne / externe sau cu orice alte documente care descriu cerințe, așteptări și nevoi ale clienților, de activitățile de calificare a designului componentelor, materiilor prime și materialelor folosite pentru realizarea produsului / serviciului și studiile de productivitate pentru a asigura randamentul producției.

Testele de calificare a designului: cheltuieli antrenate de planificarea și conducerea testelor de calificare a noilor produse / servicii sau a modificărilor majore la produse / serviciile existente. Se includ aici cheltuieli legate de activitățile de inspecție și testare a condițiilor de utilizare ce pot să apară. Aceste teste și inspecții de calificare sunt conduse pentru a verifica dacă toate cerințele standardelor interne / externe au fost îndeplinite și / sau dacă apar căderi / eșecuri în această fază pentru a determina eforturile de design necesare. Aceste teste și inspecții se desfășoară asupra prototipurilor, asupra unor serii pilot sau a unui lot inițial de noi produse.

Unii specialiști consideră că aceste cheltuieli ar trebui să fie incluse în categoria costurilor de evaluare. Parțial ele sunt chiar cheltuieli generate de activități de evaluare, inspecții și testări, dar se consideră, alături de lucrările mai sus amintite, că locul acestor cheltuieli este, în cadrul costurilor de prevenire pentru că evaluarea prin teste și inspecții a calității loturilor pilot poate preveni și reduce activitățile de evaluare de mai târziu precum și unele căderi.

Calificarea designului serviciilor: cheltuieli generate de calificarea proceselor ce furnizează noi oferte de servicii sau schimbări majore ale ofertei existente și include, în special, activități de observare a condițiilor de folosire a serviciului oferit, condiții normale și extreme

APROVIZIONARE: după stabilirea anterioară a cerințelor pentru materii prime, materiale și alte componente necesare, aici se include cheltuielile antrenate de asigurarea conformanței cu cerințele a materiilor prime, materialelor, subansamblelor aprovizionate. Această asigurare a conformanței aprovizionării cu cerințele este întreprinsă în scopul de a minimiza impactul pe care neconformanțele în aprovizionare îl pot avea asupra procesului de producție și / sau asupra produsului / serviciului pregătit pentru livrare sau livrat. Activitățile ce trebuie desfășurate sunt anterioare aprovizionărilor, se pot desfășura în timpul procesului de aprovizionare sau sunt posterioare aprovizionării.

Motivul pentru care aceste cheltuieli sunt încadrate în categoria costurilor de prevenire este acela că o mai bună calitate a materiilor prime și a materialelor aprovizionate poate determina o reducere a costurilor de evaluare a aprovizionărilor și a costurilor legate de returnarea aprovizionărilor necorespunzătoare. Activitățile desfășurate pentru asigurarea calității aprovizionării nu trebuie să neglijeze optimizarea nivelului stocurilor de materii prime, materiale aprovizionate și economiile ce se pot realiza din menținerea nivelului stocurilor în limite optime.

Subelementele acestei grupe de cheltuieli sunt următoarele:

Cheltuieli legate de reanalizarea furnizorilor: cheltuieli antrenate de revederea și evaluarea capacității furnizorilor companiei de a întâlni cerințele acesteia vis-à-vis de calitatea produselor / serviciilor furnizate.

Cheltuieli legate de selecționarea furnizorilor: cheltuieli legate de dezvoltarea unui sistem care să asigure selecționarea furnizorilor pentru proiectelor viitoare ale companiei. Acest sistem se bazează pe performanțele actuale ale furnizorului în relațiile sale cu firma și pe diverse date ce rezultă din analiza situației efective a acestui furnizor. Selectarea unui număr mic de furnizori cvasi-permanenți poate duce la o strânsă colaborare a firmei cu aceștia, la prețuri de aprovizionare preferențiale și reducerea costurilor antrenate de aprovizionări necorespunzătoare. O întreprindere care nu are pus la punct un astfel de sistem de selecționare a furnizorilor și care folosește un numar mare de furnizori pentru perioade scurte de timp, are, adesea, probleme legate de calitatea materialelor, materiilor prime aprovizionate ca urmare a variațiilor de calitate de la furnizor la furnizor. Acest lucru are consecințe negative asupra procesului de producție și / sau produsului / serviciului livrat.

Cheltuieli legate de revederea datelor tehnice cuprinse în ordinele de aprovizionare: cheltuieli antrenate de activitățile necesare pentru ca ordinele de aprovizionare să comunice complet furnizorilor cerințele companiei față de materiile prime, materialele, subansamblele aprovizionate și activităților necesare revederii ordinelor de aprovizionare pentru a fi completate cu informații la zi.

Cheltuieli legate de colaborarea cu furnizorii în programe de calitate: cheltuieli ocazionate de stabilirea viitoarelor locuri și a viitorilor parametri pentru inspecție și testare în vederea acceptării produselor / serviciilor aprovizionate, acțiune ce are loc în colaborare cu furnizorii pentru ai determina să implementeze și să mențină în funcțiune programe de îmbunătățire a calității produselor / serviciilor furnizate. La acestea se mai adaugă cheltuielile antrenate de revederea periodică a acestor programe.

D) OPERAȚII (proces de producție și / sau service): cheltuieli antrenate de asigurarea capabilităților operaților de a întâlni cerințele și standardele de calitate. La acestea se mai adaugă și cheltuielile efectuate pentru planificarea controlului calității pentru toate activitățile de producție și service precum și cheltuielile antrenate de educarea și pregătirea pentru calitate a personalului operant, a lucrătorilor cu orice grad de calificare.

Cheltuielile legate de operații include următoarele subgrupe:

Cheltuieli antrenate de validarea operațiilor procesului de producție: cheltuieli antrenate de asigurarea capabilităților noilor metode de producție și a celor existente, echipamente, instalații etc. de a atinge de la început standardele și cerințele de calitate și furnizarea pe tot parcursul vieții lor de produse / servicii la nivelul cerințelor exprimate de clienți / utilizatori.

Cheltuieli antrenate de planificarea calității operațiilor: cheltuieli legate de dezvoltarea inspecțiilor, testelor și procedurilor de control pentru calitatea produsului / serviciului precum și cheltuieli antrenate de întocmirea documentației și a standardelor interne care să asigure realizarea continuă a nivelului de calitate dorit.

Cheltuieli antrenate de planificarea calității pentru suportul operațiilor: cheltuieli antrenate de toate activitățile necesare pentru a furniza un suport de calitate pentru întregul proces de producție. Aceste activități includ, dar nu se limiteză la, stabilirea specificațiilor pentru achiziționarea de noi echipamente / instalații și stabilirea cerințelor de calitate pentru acestea.

Cheltuieli antrenate de educarea și pregătirea pentru calitate a personalului operant: cheltuieli antrenate de întreținerea și desfășurare a programelor de pregătire a operatorilor din procesul de producție în domeniul calității. Aceste programe subliniază valoarea calității pentru munca depusă și rolul pe care fiecare operator îl poate avea pentru realizarea ei.

E) ADMINISTRAȚIA CALITĂȚII: cheltuieli antrenate de administrarea a programului de calitate din companie și de conducere a acestui program. Sau, altfel spus, cheltuieli legate de designul, implementarea și menținerea în funcțiune a unui program complex pentru calitate în firmă.

Această grupă de cheltuieli poate cuprinde următoarele subelemente:

Salarii și alte cheltuieli administrative: se include aici cheltuielile cu salariile personalului ce lucrează în cadrul departamentului calității , a responsabilităților cu designul, implementarea și desfășurarea programului calității la nivelul firmei, precum și alte cheltuieli administrative ale departamentului calității (căldură, lumină, fax, telefon, deplasări, chirii).

Cheltuieli legate de planificarea obținerii calității: cheltuieli antrenate de întocmirea manualelor necesare pentru dezvoltarea și menținerea calității în cadrul companiei, manuale ce cuprind proceduri pentru obținerea și menținerea nivelului de calitate dorit.

Cheltuieli legate de raportarea performanțelor în domeniul calității: cheltuieli antrenate de colectarea datelor despre calitate, analiza acestor date precum și designul formelor de raportare a datelor pentru ca acestea să fie înțelese de orice angajat al firmei, de la managerii superiori până la operatorii de pe liniile de fabricație.

Cheltuieli legate de îmbunătățirea calității: cheltuieli antrenate de dezvoltarea și conducere a noilor programe de îmbunătățire a calității și atragerea atenției către folosirea fiecărei oportunități ce poate să apară pentru îmbunătățirea calității.

Cheltuieli legate de educația pentru calitate: cheltuieli antrenate de “îndoctrinarea” noilor angajați cu ideile despre calitate ale companiei și continuarea educației pentru calitate în toate departamentelor companiei. Aceste programe se adresează tuturor angajaților firmei și urmăresc să sublinieze importanța calității muncii depuse de fiecare și rolul fiecăruia în obținerea calității în ansamblul întreprinderii.

F) ALTE COSTURI DE PREVENIRE: se include aici orice alte cheltuieli antrenate de o serie de activități necuprinse în cele cinci grupe prezentate anterior. În această grupă se pot include cheltuielile legate de:

verificări preventive ale echipamentelor folosite la testări, inspecții și analize;

automatizarea proceselor de design, testare, inspecție;

analize corelate ale schimbărilor ce pot avea loc în procesul de producție cu căderile / eșecurile ce ar putea să apară;

urmărirea calității procesului de ambalare și a prezentării produsului / serviciului și asigurarea unei cât mai bune livrări a acestuia;

controlul impactului produsului / serviciului asupra mediului înconjurător.

Costurile de prevenire ale căror posibile componente au fost prezentate mai sus, sunt considerate a fi acele costuri “necesare pentru a face lucrurile bine de prima dată” și sunt o parte a costurilor minime necesare pentru a obține produse / servicii de calitate.

3.3.2. Costurile de evaluare

Una dintre responsabilitățile managementului calității este aceea de a asigura acceptarea de către client a produselor realizate de companie. Pentru a obține acestă acceptare, produsele trebuie evaluate în fiecare din stadiile secvențiale pe care le parcurg până la livrare sau prestare după caz.

Pentru acceptarea finală a produselor, au fost concepute teste și inspecții ce trebuie să se desfășoare pe fluxul de fabricație și la care trebuie să se supună produsele, precum și echipamentele necesare efectuării acestor teste și inspecții. Scopul stabilirii acestor teste și inspecții este acela de a determina dacă produsele intermediare sau finale sunt conforme cu specificațiile și standardele însușite de firmă și pot să fie acceptate de clienți.

Costurile de evaluare sunt, deci costurile antrenate de testele, inspecțiile, măsurătorile și controalele necesare pentru a determina conformanța cu cerințele exprimate de clienți ale produselor finale înainte ca acestea să fie livrate clienților precum și pentru a determina conformanța materiilor prime și a materialelor aprovizionate cu cerințele de calitate a firmei, ca și pentru a determina gradul de conformanță cu specificațiilor rezultatelor parțiale ale procesului de producție pentru a permite continuarea acestuia. La aceste costuri se mai adaugă și costurile necesare menținerii sub control a parametrilor procesului de producție.

Cu alte cuvinte, costurile de evaluare sunt costurile antrenate de aprecierea nivelului de calitate atins pentru produsele realizate.

Costurile de evaluare nu vor putea niciodată să fie reduse la zero. Ele pot fi menținute cel mult, la un nivel minim dacă activitățile de prevenire a apariției neconformanțelor sunt bine gândite.

Elementele care pot compune costurile de evaluare sunt următoarele:

Evaluarea aprovizionării: cheltuieli antrenate de testarea, inspecția sau controlul materiilor prime, materialelor, subansamblelor etc., aprovizionate pentru a determina dacă sunt acceptate din punct de vedere calitativ pentru a fi utilizate în procesul de producție al companiei în cauză. Aceste activități s pot desfășura fie ca parte integrantă a funcției de inspecție a departamentului de aprovizionare al companiei, fie pot reprezenta facilități acordate de furnizori;

Evaluarea operațiilor din cadrul procesului de fabricație sau a service – ului, cheltuieli generate de inspecții, teste, controale sau măsurători necesare pentru a determina dacă rezultatele parțialeale operațiilor sunt conforme cu specificațiilor și dacă permit continuarea pasului următor al operației sau trecerea la operația următoare. La sfârșitul operației se determină dacă produsele finale sunt conforme cu cerințele clienților și dacă se pot livra. În fiecare caz în care în urma testelor apar diverse pierderi, consumuri de materiale, acestea se include tot în această grupă a costurilor de evaluare;

Evaluări efectuate în exteriorul firmei de către personal specializat din interiorul firmei: cheltuieli antrenate de diverse instalări, verificări ale produselor în câmp, înainte ca acestea să fie acceptate în mod oficial de către client. Se mai pot include aici cheltuielile cu deplasarea personalului specializat și materialele consumate în verificările întreprinse;

Revederea datelor testelor și inspecțiilor: cheltuieli antrenate de analiza cu regularitate a datelor ce rezultă în urma desfășurării testelor, inspecțiilor și concluziile ce se desprind din aceste date;

Alte activități legate de evaluare: diverse cheltuieli legate de diferite activități de evaluare, care nu au fost cuprinse în primele patru grupe. Aceste cheltuieli pot fi generate de:

diverse setări pentru efectuarea testelor, inspecțiilor sau măsurătorilor;

evaluarea stării unor stocuri de materii prime sau materiale ce staționează mult timp în spațiile de depozitare;

diverse modificări asupra modului de ambalare a produselor sau de prezentare a serviciilor;

evaluarea personalului specializat în inspecția și testare și programe periodice de perfecționare a acestuia și antrenare în cele mai noi tehnici de inspecție și testare și de utilizare a celor mai noi echipamente și aparate din domeniu.

Așa cum se poate observa, scopul activităților incluse în cadrul costurilor de evaluare este acela de a determina dacă o operație din proces și dacă întregul proces de producție au fost bine realizate de prima dată.

Al doilea scop este acela de a asigura firma care realizează produsele că acestea sunt livrate în concordanță cu cerințele clienților. Costurile de evaluare completează costurile de prevenire a apariției căderilor, iar activitățile din cadrul procesului de evaluare permit detectarea căderilor ce au putut să apară în cadrul activităților de prevenire, asigurând un feed – back informațional rapid.

Nivelul costurilor de evaluare depinde foarte mult ca și procesul de producție pe care este grefat de soluții tehnice alese de cei din design și proiectare, de tipul de teste, inspecții sau verificări indirecte a fi folosite și de tipul de echipamente gândit pentru testele, inspecțiile respective.

3.3.3. Costurile căderilor eșecurilor

O perioadă îndelungată multe companii și specialiști au pus semn de egalitate între costurile căderilor și costurile calității. În același timp ei nu considerau costurile antrenate de procesele de evaluare și prevenire ca aparținând costurilor calității, deși fără desfășurarea activităților de prevenire și evaluare obținerea de produse sau servicii de calitate devine doar o întâmplare fericită.

Poate că această identificare a costurilor calității cu costurile căderilor este mai ușor de înțeles dacă se are în vedere faptul că o mare parte a companiilor, care au dorit să implementeze managementul calității, au început prin a măsura costurile căderilor și au mers mai departe pentru a găsi cauzele acestor căderi.

Această confuzie s-ar putea explica și prin faptul că multe companii s-au mulțumit să exprime căderile la produsele realizate doar statistic, ca număr de produse returnate de clienți în total, fără a mai încerca să le exprime în termenii costurilor antrenate de acestea.

Marea majoritate a lucrărilor de specialitate împart costurile căderilor în două mari grupe:

costurile căderilor interne, ce pot să apară în interiorul companiei, al departamentului sau al operației;

costurile căderilor externe, ce pot să apară după ce produsul a părăsit compania.

A.Costurile căderilor interne

Costurile căderilor interne sunt acele costuri antrenate de căderile în atingerea calității dorite de client în oricare stadiu parcurs de produsul oferit de o companie de la design și proiectare, trecând prin faza de aprovizionare și prin procesul de producție până la ambalarea și pregătirea pentru livrare, cu condiția ca aceste eșecuri să fie detectate înainte ca produsele să plece către clienții lor.

Deci costurile căderilor interne apar pentru că nu toate activitățile desfășurate de-a lungul stadiilor parcurse de produs până la livrare au fost corect îndeplinite.

Aceste căderi antrenează cheltuieli neprevăzute. Prima soluție ce trebui luată în considerare în situația detectării căderilor este reprelucrarea sau refacerea produsului final sau intermediar conform cu cerințele.

Costurile pe care le antrenează reprelucrarea se compară cu costurile pe care le-ar antrena distrugerea și înlocuirea completă a produsului intermediar sau final. Din această comparație va rezulta soluția cea mai economică din punct de vedere al costurilor pe care compania o va alege.

Dacă toate produsele unei companii ar putea să fie realizate corect de prima dată, costurile legate de căderi ar putea să fie eliminate complet. Din această eliminare ar putea rezulta economii de milioane de lei.

În același timp în cadrul activității de identificare rapidă a căderilor, cu cât această identificare se realizează mai aproape de cauza care le-a generat cu atât sunt mai mici costurile pe care remedierea căderilor le generează.

Elementele care compun costurile căderilor interne sunt:

căderi ale design – ului, ale proiectării și căderii legate de transpunerea acestuia în documentele legate de producție: cheltuieli antrenate de corectarea greșelilor ce s-au strecurat în design. Corectarea acestor greșeli costă mai puțin dacă ele sunt descoperite în timpul diverselor verificări întreprinse asupra design – ului în cadrul activităților de prevenire. În această grupă nu trebuie incluse cheltuielile generate de schimbările de design cerute de client sau eforturile majore de redesign, cheltuieli ce aparțin activităților de marketing și dezvoltare a produsului;

căderi în aprovizionare: cheltuieli ocazionate de aprovizionări necorespunzătoare indiferent de cauză;

căderi ale operațiilor sau ale procesului de producție: cheltuieli asociate cu produse intermediare sau finale defecte ce rezultă din operațiile ce formează procesul sau al sfârșitul procesului de producție. Aceste cheltuieli au o pondere importantă în costurile calității.

B.Costurile căderilor externe

Costurile căderilor externe sunt acele costuri antrenate în cadrul firmei producătoare de produse neconforme sau suspectate de a fi neconforme cu cerințele, dorințele sau așteptările clienților, produse a căror lipsă de calitate nu a fost descoperită în interiorul firmei în urma operațiilor de evaluare și care au fost livrate în această stare clienților care au descoperit lipsa de conformanță cu cerințele lor.

Aceste costuri trebuie considerate separat de costurile căderilor interne, pentru că ele apar numai după ce produsul a ajuns în mâinile clientului și acesta descoperă neconformanța produsului cu cerințele lui sau îl suspectează a fi neconform cu acestea.

Elementele ce compun costurile căderilor externe sunt:

Investigarea plângerilor și a reclamațiilor și asigurarea service – ului pentru produse în garanție, dar și în afara garanției: cheltuieli legate de investigarea plângerilor și reclamațiilor, incluzând deplasările și vizitele la clienți, incluzând service – ul în câmp dacă este necesar;

Produse returnate, servicii refuzate: cheltuieli antrenate de transportul, dacă acesta este efectuat sau suportat de firma furnizoare, produselor refuzate de la clienți la firmă, de recepționarea, repararea, refacerea sau distrugerea acestora, cât și de înlocuirea celor refuzate cu altele noi în cazul în care clienții refuză refuză să li se înlocuiască produsele, apar alte cheltuieli legate de rambursarea banilor plătiți de clienți și pierderile suferite ca urmare a rambursării acestor sume;

Garanții: cheltuieli antrenate de orice activități desfășurate în perioada de garanție ca răspuns la plângerile clienților. Poate să fie vorba de reparații, înlocuirea de părți componente, operații de întreținere a produsului conform contractului etc. toate aceste cheltuieli cad în sarcina companiei producătoare și pentru ca ele să fie mai mici, compania are interesul de a livra produsele care să nu aibă căderi cel puțin în perioada de garanție;

Penalități: pierderi ce rezultă din orice fel de penalități plătite pentru că firma nu a îndeplinit cerințele înscris în contracte și eventual cheltuieli antrenate de cauze comerciale în care se stabilește mărimea penalităților ce trebuie plătite;

Pierderea bunului renume și a bunăvoinței clienților: în cadrul acestei grupe de cheltuieli se disting două subgrupe și anume:

Pierderi ce rezultă din scăderea vânzărilor și pierderea unei părți de piață ca urmare a problemelor de calitate care au determinat pierderea bunăvoinței clienților și scăderea bunului renume;

Cheltuieli antrenate de încercările firmei de a-și reface imaginea și de a reatrage clienții nesatisfăcuți.

Alte cheltuieli legate de căderile externe:

Salariile personalului din sectorul investigare a plângerilor și asigurarea service – ului;

Cheltuieli cu fax, telefon, poștă pentru comunicarea rezultatelor la plângerile clienților;

Consumuri de diverse materiale ce au apărut la testarea produselor reparate în garanție;

Pierderi ca urmare a scăderii prețurilor pentru unele produse returnate și reparate dar care nu mai sunt 100% conforme cu cerințele și fac subiectul unor vânzări secundare.

Detectarea căderilor la nivelul posturilor de operare poate determina o scădere importantă a costurilor căderilor interne, iar costurile căderilor externe pot să fie complet eliminate pentru că operațiile de evaluare la nivelul fiecărui post de operare sunt mult mai eficiente decât cele efectuate în mod selectiv.

Pentru a înțelege mai bine această idee, costurile legate de căderi, eșecuri se pot prezenta ca în figura 3.2.

Fig. 3.2. Costuri legate de căderi eșecuri

unde:

Ds = defecte deja suferite (primite);

Dc = defecte create;

De = defecte trimise spre exterior;

Dsc = defecte primite și corectate;

Dse = defecte primite și transmise mai departe spre exterior;

Dcc = defecte create și corectate;

Dce = defecte create și transmise în exterior;

Ds = Dsc + Dse (3.1)

Dc = Dcc +Dce (3.2)

De = Dse + Dce (3.3.)

Conform acestei scheme costul total al căderilor este format din:

Costul căderilor interne = costul defectelor primite și corectate în proces

+

costul defectelor create și corectate în proces;

Costul căderilor externe = costul defectelor primite și transmise fără corecție

+

costul defectelor create în proces și transmise fără corecție spre exterior .

3.4. Relația cost – calitate

Pentru a corespunde nevoilor sale, orice produs trebuie să fie realizat la un nivel al calității cât mai înalt, cu cheltuieli raționale de muncă vi și trecută.

Îmbunătățirea nivelului de calitate necesită cheltuieli de producție suplimentare care, de regulă sporesc într-un ritm accelerat comparativ cu ridicarea calității (fig.3.3). Cheltuielile suplimentare se compensează însă prin reducerea cheltuielilor de exploatare, întreținere, reparații, accidentale.

Fig. 3.3 Corelația cheltuieli – nivelul calității

Pentru producător, nivelul acceptabil al calității pe unitatea produsă corespunde unor cheltuieli reale acceptabile.

Calitatea generală nu se recomandă a fi cea maxim tehnic posibilă(prin caracteristici maxime etc.), deoarece duce la cheltuieli suplimentare exagerate. Ea trebuie să s plaseze la un nivel al care efortul (material, uman) suplimentar să fie compensat prin efecte economice favorabile la beneficiar. Acest nivel de calitate care se realizează la echilibrul dintre eforturi și efecte se numește calitate optimă.

Optimizarea calității, frecvent, se face prin:

maximizarea venitului net sau a unor forme ale acestui (beneficiu, acumulări etc.);

maximizarea producției nete;

maximizarea eficienței economice (a efectelor totale la unitatea de resurse totale);

minimizarea costului calității.

Criteriul minimizării costului calității oferă posibilitatea de evaluare și prognozare a consumului total de resurse (materiale, umane, financiare) cu un anumit nivel al calității pentru orice produs și unitate economică. Pe baza acestui criteriu se studiază variația elementelor de cheltuieli cu calitatea în funcție de nivelul acesteia. Variația diferită la executant și beneficiar în funcție de natura diferită a elementelor de cheltuieli.

Fie cazurile executantului și beneficiarului.

La executant, costul total al calității unui produs poate fi dat de relația:

Ctq(e) = Cpa + Cc + Cp + Cb (3.4.)

În care C sunt cheltuieli ce se referă la prevenirea, identificarea, remedierea defectelor.

Cpa reprezintă costul de prevenire a defectelor și de concepere și asigurare a calității, care se compune din cheltuieli pentru activități depuse în vederea scăderii nivelului de calitate sub cel dorit, activități de genul celor din faza de pregătire a procesului de fabricație:

verificarea calității proiectării (concepția constructivă și tehnologică) prin încercarea prototipurilor și seriei zero, a calității materialelor și a justeții restricțiilor prevăzute;

ridicarea calificării personalului de producție și control;

elaborarea planurilor și instrucțiunilor de control al calității;

dotarea întreprinderii cu aparate de măsură și control, standuri de probe, piste de încercări etc.;

mecanizarea și automatizarea operațiilor de producție și control;

dotarea cu mijloace mecanice de manipulare și cu containere pentru protejarea produselor pe fluxul de fabricație;

realizarea de ambalaje și a spațiilor de depozitare pentru conservarea calității;

cheltuieli pentru studiul pieței și reclamă comercială.

Cc reprezintă costul identificării (controlului) calității sau a defectelor, care se compune din cheltuielile operațiilor de urmărire a calității, necesare planificării conformanței produselor cu prescripțiile din specificații, standarde etc., operații de genul celor se realizează în cursul procesului de producție:

recepția materiilor prime, a materialelor, reperelor, componentelor aprovizionate înainte de introducerea lor în procesul de fabricație;

controlul tehnic al procesului de producție pe flux și al produsului finit;

încercări de fiabilitate și mentenabilitate;

expertize, etalonări, verificări periodice a preciziei mașinilor, utilajelor, sculelor, dispozitivelor, verificatoarelor și a mijloacelor de măsură și control, întreținerea acestora pentru a fi menținute la precizia necesară;

control periodic al produselor finite în condițiile cerute de beneficiar, refacerea probelor de tip.

Cp reprezintă costul remedierii defectelor la producător (defecte interne); sunt costuri ale deficiențelor interne, datorate neîndeplinirii corecte a sarcinilor de producție ce duce la apariția de rebuturi și la efectuarea de operații de remaniere, noi încercări și analize; sunt costuri ce se compun din cheltuieli pentru:

rebuturi, respectiv costul materialelor, subansamblelor sau produselor finite care sunt trimise pentru casare din cauza neîndeplinirii cerințelor de calitate;

remanieri, reparații, reprelucrări, resortări, ajustări pentru a se obține conformitatea cu cerințele de calitate impuse;

pagubele rezultând din scăderea valorii produselor (respectiv micșorarea prețului de vânzare) declanșate ca urmare a remanierilor și a reparațiilor;

restricții și probe repetate.

Cb reprezintă costul remedierii defectelor la beneficiar (defecte externe); sunt costuri ale deficiențelor externe, legate de rezolvarea reclamațiilor venite de la beneficiari referitor la produsele aflate în garanție, legate de către returnările de către beneficiar ale produselor care trebuie înlocuite în urma livrării unor produse nesatisfăcătoare; sunt costuri ce se compun din cheltuieli pentru:

service-ul din perioada de garanție;

pierderi înregistrate de producător datorită scăderii volumului desfacerii, pierderea încrederii beneficiarilor (pierdere de prestigiu și onoare);

întârzieri în onorarea plăților (efectuate de beneficiar) ca urmare a litigiilor aflate în curs de soluționare;

manipulări, ambalări și transporturi duble;

bonificații și alte cheltuieli “comerciale” de “captatio benevolientiae” pentru stingerea reclamațiilor formulate de beneficiari ș.a.

Reprezentarea grafică a relației cost – calitate la producător este redată în fig.3.4.

Se deosebesc trei zone:

s în care se face un control insuficient; cheltuielile și pierderile sunt pre mari, nivelul de calitate este inferior;

d în care controlul este exagerat; cheltuielile sunt mari; pierderile sunt mici; nivelul de calitate este exagerat;

m în care controlul este moderat; cheltuielile sunt minime; pierderile acceptabile; nivelul de calitate optim.

Punctul de minim m este dificil de reperat practic, motiv pentru care se delimitează ozonă de echilibru ce se urmărește să fie cât mai îngustă.

Costurile calității la beneficiar

La beneficiar costul total al calității Ctq este dat de suma dintre cheltuielile cu achiziționarea produsului Ca și costul întreținerii produsului în perioada de utilizare atât în perioada de garanție (staționări), cât și post garanție (staționări + reparații) Cî.

Ctq(b) = Ca + Cî

Reprezentarea grafică a relației cost – calitate la beneficiar este redată în figura 3..5.

În operațiile de vânzare – cumpărare cele două reprezentări reprezintă punctele de vedere ale executantului și beneficiarului, puncte ce se armonizează în cadrul procesului respectiv (de vânzare – cumpărare).

Abordarea modernă a corelației costuri – calitate

Potrivit abordării tradiționale a corelației “costuri – calitate”, costurile defectărilor (interne și externe) scad pe măsură ce crește nivelul calității produselor, în timp ce costurile de prevenire și evaluare cresc.

Pe curba costurilor totale (figura 3.6.) există un punct în care aceste costuri sunt minime, iar nivelul calității, corespunzătoare zonei hașurate, este considerat optim. În zona respectivă, numită și zonă neutră, costurile defectelor (Cd) sunt aproximativ egale cu costurile de prevenire și evaluare (Cp + Ce).

Pe grafic se mai pot delimita:

o zonă a “îmbunătățirilor” în care costurile defectărilor (Cd) au o pondere mai mare de 70%, iar cele de prevenire și evaluare (Cp+Ce) mai mică de 30%. În această zonă, printr-o creștere relativ mică a costurilor de prevenire și evaluare (adică a investițiilor), se obține o reducere semnificative a costurilor defectării interne și externe (a pierderilor).

O zonă a “perfecționalismului” (a supracalității) în care costurile defectării(Cd) au o pondere mai mică de 40%, iar costurile de prevenire și evaluare (Cp+Ce) mai mare de 60%. În această zonă reducerea costurilor defectărilor presupune costuri mari de prevenire și evaluare. Astfel spus, apropierea de perfecțiune a calității nu este posibilă decât prin investiții, deci cheltuieli tot mai mari (curba costurilor de prevenire și evaluare tinde spre infinit).

Rezultă că este preferabilă situația în zona optimă (neutră), în care ar exista un echilibru între “efort” și “efect” (costurile defectării fiind aproximativ egale cu costurile de prevenire și evaluare).

Abordarea clasică contrazice principiul excelenței prin care se urmărește obținerea unei calități perfecte, cu zero defecte, în condiții de eficiență (cu cheltuieli cât mai mici). Pentru respectarea acestui principiu, curba costurilor de prevenire și evaluare Cpa + Cc (Ce de evaluare), asimptotică la o axă verticală corespunzătoare nivelului maxim al calității, trebuie mult coborâtă (aceasta însemnând cheltuieli mai mici).

În concordanță cu strategia îmbunătățirii continue (Kanban), care nu implică investiții mari ca și în cazul inovării (Kairio), se poate obține creșterea nivelului calitativ, fără eforturi mari, aplicând principiul “pașilor mici”.

Cele două motiv enumerate mai sus, conduc la reconsiderarea modelului tradițional de prezentare a corelației costuri – calitate. Deoarece există un echilibru între costurile de prevenire și evaluare și costurile defectărilor (Cp + Cb = Cpa + Cc) în punctul corespunzător costului total minim, se poate aprecia că acest punct de minim are ca și corespondent nivelul maxim de calitate (“zero defecte”) fără a fi considerat unul optim (figura 9.7.). Se justifică, în acest mod, că nu este nevoie de o investiție finită (vezi asimptota verticală) pentru asigurarea îmbunătățirii continue a calității.

Mai mult, prin extrapolarea conceptului îmbunătățirii continue, atât costurile defectărilor Cd = Cp + Cb, cât și cele de prevenire și evaluare Cpa + Cc(Ce), pot să scadă în condițiile creșterii nivelului calității (figura 9.8.).

În consecință, prin abordarea modernă, îmbunătățirea calității este posibilă dacă se reduc concomitent costurile defectărilor Cd = Cp + Cb și costurile de prevenire și evaluare Cpa + Cc(Ce).

3.5. Indicatorii calculați pe baza costurilor calității

Deși costurile calității dau suficiente informații și, dacă sunt analizate individual, se consideră că este util ca aceste costuri să fie legate de unele aspecte ale activității ale firmei, aspectele sensibile la schimbările ce apar în cadrul acesteia. Ca urmare s-au construit următorii indicatori:

1. Costurile calității sau costurile calității

costurile muncii directe ora de muncă

Acest indicator compară costurile calității cu informațiile privind munca depusă pentru realizarea produsului. Informațiile privind muna sunt relativ ușor de obținut, ele fiind utilizate și în construcția altor indicatori.

2. costurile calității

costurile de producție

Acest indicator arată raportul în care se găsesc costurile calității cu costurile de producție.

Poate că, într-un sistem ce permite o bună corectare a costurilor calității, ar trebui ca la numitor să se ia în considerare numai partea costurilor calității legat de procesul de producție și nu costurile calității la nivel de întreprindere cum sugerează indicatorul de mai sus.

3. costurile calității

vânzări nete

Acesta este cel mai cunoscut indicator pentru costurile calității și cel mai utilizat.

El arată care este ponderea costurilor calității în totalul vânzărilor nete ale firmei. Însă că vânzările pot rămâne în urma producției, dacă firma nu lucrează cu contracte ferme și pentru că sunt supuse fluctuațiilor sezoniere, indicatorul nu dă informații la zi, el fiind sărac în conținut pe termen scurt.

4. costurile calității

valoarea adăugată

Acest indicator arată cât reprezintă efectiv din valoarea adăugată efortul pentru calitate al firmei. Dacă firmele și-ar urmări riguros valoarea pe care o adaugă produselor, acest indicator le-ar arăta clar, în orice moment, ce efort depun pentru ca ceastă valoare adăugată să fie de calitate.

5. costurile calității

unitate de produs / serviciu

Indicatorul ne arată cât ne costă să obținem un produs de calitate și poate să fie utilizat acolo unde producția este omogenă.

6. costurile calității pentru un proiect

valoarea proiectului

Indicatorul arată care este ponderea estimată a costurilor calității în valoarea unui proiect, proiect ce poate fi de investiții, de dezvoltare a unui produs. Indicatorul permite să se pună în evidență efortul pentru calitate în interiorul proiectului analizat.

Toți acești indicatori trebuie analizați în relație cu factorii care îi pot influența, cum sunt de exemplu gradul de automatizare, modificările în structura producției etc. Ei trebuie analizați și din punct de vedere al tendinței de evoluție pentru că pot ajuta la identificarea unor probleme legate de calitate.

3.6. Gestiunea calității

Gestiunea calității, ai căror promotori sunt J.M. Juran, P. Lemaitre, M. Nixon, se ține practic sub forma unui bilanț în care pasivul este fabricare și de după livrare, iar activul este reprezentat de ansamblul cheltuielilor aferente asigurării calității.

Este o metodă modernă ce cuprinde un ansamblu de activități de conducere a calității prin costurile generate în toate etapele de realizare a produselor, de la concepție la proiectare până la livrarea lor pe beneficiari și urmărirea lor în exploatare.

Are scopul de a reduce cheltuielile totale cu calitatea, în condițiile menținerii au creșterii calității produselor și serviciilor.

Gestiunea calității se realizează prin:

Reglementarea calității ce se face pentru stabilirea nivelului caracteristicilor conform cu cerințele beneficiarului, în corelație cu prețul estimat, cu condițiile și termenele de livrare etc.;

Sistemul pentru asigurarea calității cu toate componentele lui, estimarea calității, pentru calcularea indicatorilor, indicilor etc. analitici și sintetici.

Gestiunea calității se aplică prin parcurgerea a șase etape:

Identificarea tuturor activităților generatoare de cheltuieli la realizarea unui anumit nivel al calității produselor și serviciilor;

Stabilirea costului total al calității și împărțirea acestuia în cele patru categorii: Cpa, Cc, Cp, Cb;

Întocmirea bilanțului calității produselor și serviciilor prin care se evidențiază costurile defecțiunilor etc. și consecințele lor, întocmire ce constă în înregistrarea celor patru categorii de costuri la cativul și pasivul calității (tabelul 3.1.).

Tabelul 3.1.

Costul calității

analiza cauzelor ce determină costurile noncalității, pe fiecare etapă de realizare a produselor / serviciilor. Se studiază cauzele tipurilor de defecte (critice, principale, secundare, minore), frecvența lor, costul mediu al acestora etc.;

stabilirea măsurilor de îmbunătățire a calității produselor / serviciilor și reducerea, în limitele raționale, a costurilor în funcție de nivelul maxim tolerat al defecțiunilor;

întocmirea bugetelor previzionale ale cheltuielilor pentru calitate, pe compartimente și etape.

În funcție de situație:

Cpa + Cc <> Cp + Cb

Managerii întreprinderii modifică ponderea celor patru categorii de cheltuieli astfel încât să se atingă obiectivul de competitivitate pe piață: calitatea optimă cu un minim de cheltuieli. Practic, principiul managerial de bază este o creștere relativ mică a Cpa conduce la o reducere relativ mare a cheltuielilor Cp și Cb.

Evaluarea în activitatea de gestiune a calității se face și prin indici ai costurilor ce se determină ca rapoarte între costurile calității, pe categorii și valoarea producției marfă Vpm, exprimată în prețuri curente:

Indicele costului prevenirii defectelor de concepere și asigurare a calității:

Cpa

ICpa = ——— 100% (3.5.)

Vpm

Indicele costului identificării defectelor:

Cc

ICc = ——— 100% (3.6.)

Vp

Indicele costului remedierii defectelor:

Cp +Cb

Icp + b = ————100% (3.7.)

Vpm

Indicele costului total al calității:

Cpa +Cc + Cp + Cb

Ictq= —————————100% (3.8.)

Vpm

La activul bilanțului calității se pot calcula și înregistra efecte economice ce se resimt atât la executant (producător), cât și la beneficiar.

La executant, ca efect de bază direct se poate obține spor de beneficiu din:

Creșterea volumului fizic al produselor de calitate superioară;

Modificări structurale favorabile produselor de calitate;

Creșterea prețului de producție ca urmare a îmbunătățirea calității

și ca efect de bază indirect se pot obține economii din:

Reducerea rebuturilor și remanierilor;

Reducerea cheltuielilor în perioada de garanție;

Din micșorarea duratei de achitare a comenzilor, ca urmare a reducerii refuzurilor;

Operațiile valutare etc.

La beneficiar, mai dificil de urmărit, ca efect de bază direct se poate obține un spor de beneficiu, iar indirect economii la resursele avansate:

De resurse ocupate (capital fix, capital circulant, muncă);

La activitățile de întreținere și în exploatare;

La reducerea pierderilor de producție datorate stagnărilor din vina calității;

La operațiile valutare etc.

Se remarcă beneficiul la aprecierea calității.

3.7. Colectare – raportare – analiză

Colectare

Pentru a dezvolta un sistem de colectare a costurilor calității este nevoie de o strânsă legătură între departamentul responsabil da asigurarea calității și departamentul contabilitate, primul compartiment fiind cel care furnizează, în principal definițiile elementelor de cost ale calității, iar departamentul contabilitate ajută la identificarea surselor de date pentru aceste elemente și face înregistrările necesare. Sistemul de colectare trebuie astfel conceput încât să permită utilizarea la maxim a sistemului de colectare a costurilor tradiționale ce există în companie la un anumit moment dat.

Localizarea surselor de date pentru costurile calității este dificilă chiar și în condițiile colaborării dintre două departamente din cauza varietății mari a elementelor ce compun costurile calității și răspândirea lor în diverse departamente ale companiei. Cele mai dificil de colectat sunt elementele costurilor calității legate de ariile administrative, arii al căror rol în domeniul calității era, până nu de mult complet ignorat. Atenția s-a îndepărtat aproape întotdeauna spre ariile de producție.

Sistemul de colectare a sistemului calității nu trebuie să identifice chiar toate elementele ce compun aceste costuri. Nu trebuie să se uite nici un moment că cea mai mare parte a costurilor calității sunt ascunse iar sistemelor de colectare a costurilor utilizate nu sunt gândite pentru a le descoperi.

Pentru a folosi la maxim ceea ce există deja în companie și pentru a nu complica și mai mult lucrurile, un sistem de colectare a costurilor calității s-ar puta concepe mai simplu pornind de la utilizarea acelorași surse de date ca și sistemul clasic de colectare a costurilor și completând acest sistem clasic de colectare a costurilor și completând acest sistem cu analize asupra costurilor colectate pentru a vedea dacă acestea aparțin sau nu costurilor calității. Cu sistemele informatice de care se dispune în prezent, un program care să selecteze din bazele de date existente costurile calității nu ar fi prea greu de imaginat.

Astfel se poate utiliza și analiza un volum mare de date cu un efort minim. Dacă s-ar proceda astfel, costurile calității ar putea să ne informeze cât costă calitatea la nivelul departamental și cât a costat acesta la nivelul produsului / serviciului. În plus, informațiile se pot centraliza pe tipuri de costuri indiferent de sursele de proveniență sau locurile unde au fost cauzate.

Regula de bază ce trebuie respectată în cadrul raportării costurilor calității a fost încadrat într-o categorie, el trebuie menținut în aceeași categorie și în viitor pentru a păstra neschimbată baza de comparație.

Companiile care măsoară pentru prima dată costurile calității sunt, adesea, șocate de ceea ce descoperă, dar nu trebuie să se uite că la această primă încercare nu se obțin decât 1/5 – 1/3 din elementele costurilor calității.

Raportare

Un sistem ideal de raportare a costurilor calității ar fi cel care ar permite companiilor să compare costul actual al calității cu costul calității în condițiile în care totul ar fi fost corect de prima dată și să calculeze diferența acestei diferențe asupra costului total. La aceste comparații s-ar putea adăuga compararea veniturilor actuale ale companiei cu veniturile pe care aceasta le-ar obține dacă nu ar exista clienți nemulțumiți sau nefericiți. Dar un astfel de sistem de raportare a costurilor calității ar putea să fi constituit numai de către companiile care aplică programe de calitate de un număr de ani și au reușit să înțeleagă și poate chiar să experimenteze, ce înseamnă a face bine de prima dată.

Analiză

După ce au fost raportate costurile calității trebuie supuse diverselor analize pentru a scoate în evidență aspectele ce interesează firma respectivă.

Cele mai obișnuite analize cuprind:

Analize ale structurii costurilor calității, analize ce scot în evidență ponderea fiecărei categorii ce compun costurile calității. De exemplu o structură considerată improprie este următoarea:

70% din totalul costurilor calității aparțin căderilor externe;

15% din totalul costurilor calității aparțin căderilor interne;

10% din totalul costurilor calității aparțin evaluărilor;

5% din totalul costurilor calității aparțin prevenirii.

Analize de tendință a costurilor calității, analize ce compară nivelul din prezent al acestor costuri cu nivelul din trecut. Comparațiile se fac fie în valoare absolută, fie în structură. Este recomandabil ca aceste analize să se efectueze pe perioade suficient de lungi pentru a se putea degaja o tendință evidentă de evoluție. În cursul efectuării acestui tip de analiză nu trebuie să se uite faptul că există un interval de timp între cheltuirea unei sume de bani și obținerea efectului dorit la efectuarea acestei cheltuieli (exemplu: efectul creșterii costurilor de prevenire s-ar putea resimți prin scăderea costurilor totale ale calității numai după 2-3 ani).

Analize Pareto sau grafice Pareto reprezintă un bun instrument de analiză care indică cele mai importante costuri al calității și concentrează atenția asupra elementelor importante. De regulă, aceste analize se fac în combinație, analizele de structură sau analizele Pareto combinându-se cu analizele de tendință , fiecare completând informațiile de cealaltă analiză. Analizele de structură sau analizele Pareto oferă imagini asupra unui orizont scurt de timp, în timp ce analizele de tendință informează asupra unui orizont lung de evoluție a costurilor calității.

Fiecare dintre aceste analize se pot face pentru costurile calității pe întreaga firmă , pentru costurile calității pentru fiecare produs, realizat de firmă. S-a observat că firmele care au încercat și au reușit să evidențieze costurile calității fac aceste analize în special asupra costurilor calității la nivel de firmă.

Toate aceste elemente sunt influențate de calitatea produselor dar influențele sunt greu de măsurat.

Se recomandă ca informațiile oferite de rezultatele analizelor costurilor calității să nu fie utilizate în luarea deciziilor în grabă, pe termen foarte scurt pentru că aceste decizii ar putea dăuna profitabilității pe termen lung a firmei. Dacă se urmărește doar reducerea pe termen scurt a costurilor calității, o reducere a costurilor de prevenire și evaluare ,mai la îndemână decât costurile căderilor, determină o creștere a costurilor căderilor interne și externe în viitor și deci, o creștere a costurilor calității și o reducere a profitabilității firmei.

Este cunoscut că doar raportarea costurilor calității nu rezolvă probleme legate de calitate și nu reduce costurile în ansamblul lor. Pentru a descoperi ceea ce trebuie întreprins pentru îmbunătățirea calității și pentru a reduce costurile legate de căderi , eșecuri, costurile calității trebuie analizate în detaliu, combinând analiza lor cu tehnicile analizei valorii pentru a scoate la suprafață cauzele problemelor de calitate și a costurilor mari.

Indicatorii costurilor calității trebuie analizați în relație cu factorii ca îi pot influența, cum sunt de exemplu, gradul de automatizare, modificări în structura producției etc. Ei trebuie analizați și din punct de vedere al tendinței de evoluție pentru că pot ajuta la identificarea unor probleme legate de calitate. În analiza costurilor calității trebuie să se țină cont și de următoarele considerații:

Un cost minim al calității nu înseamnă, în mod necesar, un maxim de profit; reducerea costurilor calității nu antrenează pe moment creșteri spectaculoase ale profitului;

Un cost minim al calității nu înseamnă automat un cost minim al produsului;

Nu toate pierderile datorate căderilor se pot cuantifica, de exemplu, demotivarea personalului, sentimentele de eșec;

Un cost scăzut al calității nu înseamnă totdeauna că există un bun management al calității, pot exista cauze ascunse și îngropate.

Nu trebuie să se uite că evidențierea, raportarea și analiza costurilor calității servesc pentru:

Demonstrarea nevoii de schimbare și de atragere a atenției managerilor superiori asupra potențialelor câștiguri ce pot să rezulte dintr-un program pentru calitate. Aceste rapoarte și analize pot deveni un mijloc de măsurare a îmbunătățirilor ce rezultă ca urmare a calității și un mijloc de monitorizare a performanței.

Identificarea oportunităților de îmbunătățire a calității, scoaterea în evidență a costurilor ascunse și stabilirea priorităților de acțiune în legătură cu problemele de calitate; acestea se realizează cu ajutorul diagramelor Pareto.

Evaluarea investițiilor în calitate, dând mai multă încredere în aceste investiții și pentru justificarea acestor investiții; constituie astfel o bază unitară de evaluare a implementării unui program de calitate;

Răspândirea ideii că responsabilitatea pentru calitate este a tuturor angajaților unei firme; acest lucru se poate realiza prin prezentarea în fața acestora a realizărilor obținute și tendințele de evoluție a acestor costuri. Când se cunosc aceste informații se poate determina creșterea motivării angajaților față de programul pentru calitate.

Fiind exprimate în unități monetare, costurile calității, atrag atenția tuturor deoarece sunt exprimate într-un limbaj cunoscut de toți – banii, care fac să fie ascultate argumentele în favoarea calității.

La firmele unde au fost aplicate programe pentru evidențierea, raportarea și analiza costului calității, acestea au reușit să demonstreze că prevenirea este întotdeauna mai ieftină. Dar pentru a reuși să demonstreze acest lucru și pentru a menține în continuare vie această idee, costurile calității nu trebuie privite în mod simplist, utilizate doar când firma are greutăți ci trebuie privite ca “o armă de luptă împotriva proastei calități pe termen lung” pentru a preveni reapariția problemelor legate de lipsa de calitate.

Fiecare abordare a calității și-a asociat câte un model specific de costuri. Orientate spre produs și procesul tehnologic, inspecția și ținerea sub control au introdus modeluri de costuri orientate spre produs. Asigurarea calității nu se pune în discuția privind costurile, ea fiind o abordare orientată pe ajutorarea aproapelui client, pe convingere și credință. Managementul calității aduce vorba despre costuri, dar nu se lasă cu un certificat, avantaj de care se bucură, de exemplu, asigurarea calității; profitul e atins în treacăt. Managementul calității totale se ocupă și el puțin de profit, filozofând cu maximă generozitate despre succes și beneficii.

Amploarea mare pe care o reprezintă aceste costuri referitoare la calitate a făcut ca atenția specialiștilor în domeniu să se îndrepte tot mai mult asupra lor.

Aprecierile privind amploarea costurilor calității sunt:

15% din cifra de afaceri (document U.E., 1995);

2,5 – 20% din vânzări (Crosby, 1974);

20 – 40% din vânzări (Juran, 1988);

65 – 70% din costurile calității o au costurile cu defectele; 20 – 25% costurile cu evaluarea; 5 – 10% costurile cu prevenirea (=Feigenbaum, Dall și Plunkett, 1995);

70% din costurile cu defectele sunt datorate proiectării; 10% pregătirii procesului de fabricație; 20% procesul de fabricație (U.E., 1995).

Costurile calității reprezintă prin urmare, un important instrument de valorizare a calității, o sursă potențială de maximizare a profitului întreprinderii, fiind utilizat de tot mai multe întreprinderi ca instrument de optimizare a proceselor și activităților relevante pentru calitate.

Începând cu anii ’40, acest domeniu al costurilor calității a început să capteze atenția managerilor de la nivel superior, costurile calității fiind un instrument care permite evaluarea în termeni financiari a măsurilor întreprinse în domeniul asigurării calității.

În ceea ce privește definirea costurilor calității, standardele românești STAS-ISO 8402:1991 precizează că acestea reprezintă “costurile pe care le implică asigurarea unei calități corespunzătoare și cele necesare pentru a da încredere, ca și pierderile datorate nerealizării calității corespunzătoare”.

O altă problemă care a preocupat specialiștii în domeniu calității a fost a ceea a clasificării acestor costuri. Încercările sunt numeroase, însă toate par să conveargă spre clasificarea costurilor calității în patru categorii de costuri. Această abordare este cea mai larg acceptată în literatura de specialitate, dar mai ales în practica economică. Cele patru categorii de costuri ale calității sunt: costurile de prevenire, costurile de evaluare, costurile defectărilor interne și costurile defectărilor externe.

Deși o parte din problemele referitoare la aceste costuri au fost rezolvate, totuși există unele impedimente în ceea ce privește colectarea, evaluarea, înregistrarea și analiza acestora, deoarece faptele sunt larg dispersate între diferitele compartimente ale firmei, în rețeaua de distribuție, la client, furnizor și alte sfere de activitate.

De acea se impune colaborarea compartimentului de asigurare a calității cu celelalte compartimente din cadrul societății pentru a putea determina aceste costuri ale calității.

O altă problemă ridicată de calculul acestor costuri este lipsa de metode de calcul recunoscute. În particular, alegerea și analiza datelor privind costurile calității presupune incertitudini atât în privința metodelor contabile folosite pentru culegere și analiză, cât și în privința posibilității de a face comparație între firme, lucru ce nu este conform cu principiile contabilității. De asemenea, există unele costuri necuantificate ale calității cum ar fi: pierderea unor comenzi, a unor clienți sau a unor piețe, ca urmare a vânzării unor produse necorespunzătoare calitativ, recurgerea la subcontractanți pentru produse care ar fi putut fi realizate în propria întreprindere, costurile pe care le implică dezvoltare de procedee noi și, în general, costul defectărilor externe. Aceste costuri necuantificabile necesită o analiză calitativă, recurgându-se uneori la estimări care de multe ori pot fi subiective.

O altă problemă care face dificilă estimarea acestor costuri ar fi aceea a existenței unui decalaj între momentul apariției și cel al identificării deficiențelor. De exemplu, un defect descoperit de către client poate să se datoreze materiilor prime nerecepționate corespunzător în faza de aprovizionare sau poate să provină din faza de fabricație sau proiectare a produsului.

Sistemele tradiționale de colectare și contabilizare a costurilor nu au fost proiectate pentru a identifica și izola grupa costurilor calității, mai ales celor necuantificabile.

În general, în firmele în care s-a ajuns să se colecteze și să se evidențieze costurile calității, ca și în firmele care fac primii pași pe această cale, inițiativa acestui proces a aparținut și continuă să aparțină compartimentului responsabil cu asigurarea calității.

Abordările recente ale costurilor calității presupun străpungerea barierei dintre contabili și “cei de la calitate”, precum și implicarea managerilor superiori, a managementului intermediar și a celorlalte compartimente.

Pentru a dezvolta un sistem de colectare a costurilor calității este nevoie de o bună comunicare între departamentul responsabil de asigurarea calității și departamentul de contabilitate, primul fiind cel care furnizează, în principal, definițiile elementelor de cost ale calității, iar departamentul de contabilitate ajută la identificarea surselor de date pentru aceste elemente și face înregistrările necesare.

Determinarea costurilor calității se realizează pe baza datelor existente în întreprindere sau a celor provenite de la clienți. Aceste date pot fi colectate din următoarele surse: contabilitate generală și analitică, documente administrative, tehnice sau comerciale, sondaje efectuate la clienți, chestionarele completate de persoanele din întreprindere care dispun de informații verificabile pentru determinarea costurilor referitoare la calitate.

Deoarece datele privind unele costuri ale calității nu pot fi extrase din sursele amintite, se pot lua în considerare și alte posibilități, ca de exemplu: experimentele făcute prin extrapolare, luând în considerare informațiile disponibile dintr-o perioadă de referință; calculele sau estimările făcute pe baza informațiilor existente într-un domeniu considerat reprezentativ, extrapolându-se rezultatele la nivelul întreprinderii etc.

Sursele de informare pot fi menționate distinct, pentru fiecare din categoriile și elementele de costuri luate în considerare (tabelul 3.2).

Desigur, datele privind costurile calității nu se pot extrage în totalitate direct din contabilitatea generală sau analitică, chiar dacă până la urmă ajung să fie înregistrate în contabilitate. Am putea spune, că destul de des, trebuie să recurgă la colectarea datelor din documente primare.

Tabel 3.2.

Nomenclatorul costurilor calității

Sursă(Tribuna Calității nr.10-11,octombrie-noiembrie 1999 pag.61-69)

Documentele referitoare la gestiunea calității pot lua naștere într-un compartiment, se prelucrează în cadrul aceluiași compartiment sau în alt compartiment și circulă în alte compartimente, iar în final se arhivează intr-unul dinte ele, lucru explicat prin faptul că acțiunile privind calitatea sunt dispersate în cadrul întreprinderii și ating mai multe activități.

Circuitul documentelor referitoare la gestiunea calității depinde de natura operațiunii economice precum și de activitatea la care se referă.

Analiza costurilor calității poate contribui la realizarea obiectivelor specifice calității, începând cu identificarea punctelor critice și până la asigurarea implementării unor măsuri corective sau de îmbunătățire eficiente.

Această analiză are în vedere evidențierea elementelor și structurii costurilor referitoare la calitate, la nivelul întreprinderii sau al unor compartimente, pe produs sau grupe de produse, a incidenței acestor costuri asupra indicatorilor economico-financiari ai întreprinderii și poate fi efectuată static sau dinamic.

Dintre elementele costurilor referitoare la calitate analiza defectărilor (interne și externe) prezintă o importanță deosebită, permițând evidențierea măsurilor corective care se impun. Această analiză servește, totodată, la fundamentarea investițiilor necesare pentru prevenirea aparițiilor deficiențelor în procesele ulterioare, cunoscut fiind faptul că o creștere relativ mică a costurilor de prevenire și evaluare (deci a investițiilor) determină o reducere semnificativă a costurilor defectărilor interne și externe (a pierderilor).

Pentru o analiză mai consistentă, costurile defectărilor pot fi analizate pe cauze (materii prime, proces tehnologic, salarii, depreciere echipamente etc.), aceasta fiind corelată cu analiza acelorași costuri pe compartimente (aprovizionare, producție, desfacere etc.).

Având în vedere toate cele spuse, necesitatea colectării și evidențierii costurilor calității este argumentată și de faptul că aceste costuri permit transformarea calității într-un parametru al afacerii, permit justificarea investițiilor pentru îmbunătățirea calității și stăpânirea ei.

Odată demarat un asemenea program de colectare, evidență și urmărire a costurilor calității în întreprindere, ca orice lucru bun, el trebuie planificat, ținut sub control, verificat și îmbunătățit continuu. Pentru reușita acestui program trebuie să existe o bună colaborare și comunicare între compartimentul contabilitate și cel de asigurare a calității și să fie susținut prin implicarea managementului de vârf și a celui intermediar și a celorlalte compartimente.

Banii reprezintă cea mai obișnuită unitate de măsură a costurilor producerii de bunuri sau servicii. Termenul cost este legat de măsura monetară a resurselor utilizate la producerea bunurilor și serviciilor. Deși pot fi calculate și înregistrate anumite informații cantitative ce reprezintă costuri ale unui produs sau serviciu nu există un singur cost “adevărat”. Cauza este că stabilirea costurilor include adesea o serie de aprecieri subiective cum ar fi repartizarea costurilor totale între diferite produse și servicii. Pe măsură ce numărul produselor realizate crește, costul pe produs scade; scăderea nu e proporțională însă ci se diferențiază pe tipuri de produse.

Pot exista probleme în stabilirea exactă a costurilor unui produs. Pentru a realiza o prezentare cât mai reală a costurilor se realizează așa numitele centre de cost. Centrele de cost sunt zone de activitate ale organizației și tind să reflecte structura organizației.

Dacă presupunem două produse care au același serviciu administrativ:

identificarea costurilor percepute direct centrelor de cost;

identificarea costurilor de regie și găsirea unei modalități de a le percepe sau a le repartiza centrelor de cost;

încărcarea costurilor din centrele de cost pe cele două produse.

Costurile indirecte sau de regie trebuie împărțite într producție și administrație. Costurile de producție precum și costurile calității sunt apoi introduse în costul fiecărui produs.

Chiria se repartizează pe baza suprafeței și pe atelier, iluminatul și încălzirea la fel ca și chiria; costul pentru reclamă este cost direct.

Costurile și deciziile referitoare la preț.

Unele organizații nu au probleme cu stabilirea prețurilor produselor sau serviciilor lor deoarece au o piață destul de puternică știind deja nivelul la care trebuie să le fixeze. Costurile oferă doar un punct de pornire în deciziile privitoare la stabilirea prețurilor.

CAPITOLUL 4

4.Analiza costurilor calității la întreprinderea S.C. Kandia S.A.

Descrierea S.C. Kandia S.A.

S.C.KANDIA S.A. produce de la data înființării respectiv 1890, produse zaharoase și le comercializează prin depozitele proprii sau închiriate .Nu face parte dintr-un grup de firme .

După cum rezultă din structura acționariatului de la Registrul Român al Acționarilor S.A acționarul principal este Rivta Handelsges GmbH deținând 51,51% respectiv 3.010.661 mii lei din capitalul social.Partea de 2.833.439,respectiv 48,48 % este deținută de un mare număr de persoane fizice.

Societatea are un număr mediu de angajați cifrați la 563 cu contract de muncă și 3 cu convenție civilă.Numărul acestora crește în perioada de sezon prin angajări pe perioadă determinată.

Birourile,secțiile de producție și căile de acces se situiază la adresa unității,pe osuprafață de teren care aparține societății.Vânzarea producției se face prin distribuitori cărora le este acordat un discount ân funcție de zona ân care se desfășoară activitatea.

Principalii clienți sunt din sectorul comercial răspândiți pe întreg teritoriul țării. Distribuția are la bază contracte cu termene de plată,cantități și discounturi negociate.

Concurenții sunt producători interni KJS Brașov,Excelent București,Haidi București și producători externi :Milka ,Stollwerck ,Nestle. Cota de piață estimată în prezent este de 12 %.Pentru viitor se estimează o creștere atât în volumul producției,vânzărilor cât și a cotei de piață.

Punctul forte poate fi numit calitatea și diversitatea producției iar ca punct slab este limitarea capacității de producție.

În anumite perioade societatea are nevoie de lichidități și este nevoie de o linie de credit deoarece producția are și caracter de sezon iar încasările nu sunt constante.Societatea a avut credit la BTR-la un nivel de 5,5 miliarde lei care,datorită problemelor apărute s-a redus la 0,8 miliarde lei. Acest lucru împiedică buna aprovizionare chiar în perioada de vârf a producției și cu vânzări maxime .

În prezent societatea are deschise conturi la mai multe bănci,ABN ,AMBRO BCR,BancPost dar se dorește o stabilizare și un ajutor concret în limite mai flexibile din partea uneia pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime și de siguranță. S.C.Kandia derulează yilnic operațiuni la un nivel mediu de 500.000.000.lei cu instrumente respectiv:CEC,BO cât și prin ordine de plată.Operațiile cu numerar reprezintă sume pentru salarii și pentru plăți curente care necesită numerar.

Pe unitar S.C.Kandia își propune o dezvoltare atât a producției cât și o dotare cu utilaje care îi permite câștigarea unei cote de piață cât mai mari.

Denumirea, forma juridică, sediul, durata:

Denumirea societății este Societatea Comercială Kandia S.A. Societatea comercială Kandia S.A. are personalitate juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Societatea își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.

Sediul societății este în România, localitatea Timișoara, județul Timiș, strada Iancu Văcărescu nr. 1-5. Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.

Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înregistrării la “Cartea de comerț și industrie”.

Scopul societății este fabricarea și comercializarea produselor zaharoase.

Obiectul de activitate al societății este asigurarea materiilor prime, fabricarea și comercializarea produselor zaharoase, patiserie, cofetărie, caramelaj, halva, drajeuri, produse de laborator, prestări servicii și operațiuni de import – export în activitate proprie.

Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform statutului și dispozițiilor legale, respectiv la alte drepturi prevăzute în statut.

Societatea Kandia este administrată de către consiliul de administrație compus din 7-15 administratori, aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi aleși pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de acționari. Numărul de administratori este stabilit în raport cu volumul și specificul activității societății comerciale.

Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act de care este legat de administrarea societății în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se oferă.

Profilul fabricării rămâne în continuare orientat spre un segment de piață, specializat în comercializarea produselor zaharoase: ciocolată masivă cu adaosuri, drajeuri etc. cu acest gen de produse s-a reușit intrarea pe noi piețe în țară, la prețuri foarte competitive și care pun în valoare potențialul profesional al personalului de care dispune societatea fără a decurge la disponibilizări sau reducere de activitate.

Din 1998 datorită bunei experiențe a managerilor unității, Kandia a cunoscut o evoluție ascendentă realizând o creștere a producției.

Piața, clienți, furnizorii întreprinderii Kandia S.A.

Produsele societății comerciale se desfac în totalitate, proporție de 100% pe piața internă. Kandia nu lucrează pe stoc, toată producția luând drumul spre clienți.

Orientarea pe această piață internă se justifică pe de o parte prin colaborarea de tradiție și avantajoasă cu parteneri de mare forță și tradiționali în țară și chiar în afară pe piața externă a produselor zaharoase. De aceea desfacerea în exclusivitate a produselor pe piața internă se datorează și dezvoltării unui segment de piață internă corespunzătoare din punct de vedere al puterii de cumpărare a produselor societății.

Produsele nu sunt scumpe și sunt accesibile populației.

În continuare prezint lista principalilor parteneri ai S.C. Kandia S.A.

(parteneri)

În această perioadă societatea, prin conducerea ei, a dus o politică de marketing și comerț exterior pragmatică urmând diversificarea numărului de parteneri externi pentru a face față cu succes posibilelor evoluții negative și recesiunii de pe piața internă.

O altă latură importantă a politicii comerciale susținută de Consiliul de Administrație a constituit-o crearea unui sistem mai sigur de completare a portofoliului de comenzi, evitând dependența în totalitate de una sau mai multe firme mari.

În 1998 s-a dublat numărul de firme cu care Kandia colaborează, tendința păstrându-se în următorii ani.

Furnizori tabel 4.1.

Numărul furnizorilor externi crește, chiar dacă S.C. Kandia S.A. nu exportă. Acest lucru se datorează faptului că firma își propune realizarea unor produse de calitate cu materiile prime din export.

Importul realizat de Kandia este realizat atât prin intermediul unor terți (indirect9 cât și direct de către firmă.

Prețurile de vânzare ale produselor se stabilesc prin negociere directă cu partenerii, ținând cont de evoluția prețurilor, de producție și de cursul valutar.

Clienții sunt reprezentați de societăți cu răspundere limitată, societăți pe acțiuni care se aprovizionează direct de la fabrică sau prin lanțul de distribuție al firmei.

Exemplu:

– Metro cash&carry

– Billa

Cenușa- Satu Mare

Beldina – București

Situația încasărilor se prezintă acceptabil deși perioada lungă care trece de la facturare până la intrarea în posesia banilor de 40 – 90 zile creează dificultăți de finanțare a producției.

În privința furnizorilor și relațiilor acestora cu firma, au avut loc schimbări substanțiale din momentul transformării socității pe acțiuni. Se constată o scădere a consumului de unt și deci o scădere a furnizorilor acestora.

Locul sortimentelor care se realizau din unt este luat de sortimentele realizate pe bază de grăsime vegetală, pentru o mai bună calitate.

Piața europeană a produselor zaharoase se caracterizează prin următoarele elemente:

calitatea totală este situată pe primul plan și preocupă pe producătorii de produse zaharoase. Produsele zaharoase trebuie să respecte anumite cerințe de calitate prevăzute în normative(standarde). Produsele zaharoase sunt competitive pe piața mondială;

Managementul calității este astfel realizat încât produsele sunt superioare calitativ, iar standardul are un rol important;

Sortimentul de produse zaharoase este foarte diversificat ca gust, formă, materie primă, culoare, aromă, preț etc. Produsul zaharos este un produs peren utilizat zilnic. Este o investiție de scurtă durată, dar care se realizează des: zilnic sunt cumpărate produse zaharoase de una sau mai multe persoane dintr-o familie.

Marketingul este fundamental și luarea de decizii. Produsele zaharoase au un finisaj superior, cuprinzând în permanență noutăți realizate în ceea ce privește gustul sau forma. Se studiază bine piața, gusturile segmentelor de cumpărători și ale beneficiarilor, cerințe de calitate și diversitate a materiilor prime și materialelor.

Modelele și mărcile sunt protejate. Pentru protejarea design-ului se va stabili o legislație europeană.

Asigurarea controlului tehnic al calității.

Asigurarea calității la S.C. Kandia S.A. se înscrie în cadrul relațiilor client – furnizor. Astfel S.C. Kandia S.A. își propune să demonstreze, pentru a câștiga încrederea clientului, că a realizat un sistem al calității, că acesta funcționează bine și că este conform cu exigențele mai referențial.

Asigurarea calității face obiectul standardelor I.S.O. 9001 ce constituie modele de referință pentru a demonstra clientului conformitatea.

Politica întreprinderii este aceea de a nu lăsa un produs să treacă de la o fază la alta a procesului tehnologic dacă se constată o abatere de la standardele impuse de client. Astfel începând cu recepția materiilor prime și a materialelor, controlul calității își face simțită prezența. Recepția se face în cadrul firmei. În cazul aromelor, zahărului, coloranților, grăsimilor vegetale se verifică dacă corespunde din punct de vedere al claselor de calitate. Se verifică: grăsimea, umiditatea, culoarea, gustul etc.

Materiile prime pot fi acceptate sau nu, în cel de-al doi-lea caz se face reclamație la expeditor urmând să se soluționeze problemele apărute.

Astfel în cazul zahărului și al laptelui se verifică culoarea, aspectul, mirosul, gustul, umiditatea, zaharoza respectiv aciditatea; în cazul glucozei, marmeladei, sunt verificate: aspect, culoare, gust, miros, umiditate, consistență.

În cazul grăsimilor vegetale se verifică dacă acestea corespund standardelor de calitate. Astfel se verifică culoare, gust, miros, umiditate, și în plus punct de topire.

În cazul procesului tehnologic controlul de calitate se face pe bază de proceduri și instrucțiuni. Periodic se fac audit-uri interne pentru prevenirea în timp a unor neconcordanțe apărute pe parcursul procesului tehnologic.

Fructele în ciocolată sunt constituite din înveliș de ciocolată, vanilie obținută din zahăr, cacao, grăsime vegetală, lecitină, vanilină, umplutura din fructe conservate în alcool, învelite întru-un strat de fondant obținut din zahăr și sirop de glucoză aromatizat cu arome specifice fructului.

În faza de fabricație sunt controlate materiile prime și auxiliare falosite, care trebuie să corespundă documentelor tehnice normative de produs în vigoare și normele sanitare în vigoare. Se urmărește încadrarea în clasa de calitate corespunzătoare.

În cadrul altor operațiuni mecanice, personalul CTC urmărește să nu apară rupturi, deformări etc. Analiza produsului începe cu examenul organoliptic care trebuie să fie corespunzător, apoi determinarea formei, masei și dimensiunilor, procentului de înveliș și umplutură.

Verificarea calității de către personalul CTC se face și prin extragerea, pregătirea probelor pentru analiză; prin determinarea cenușii totale și cenușii insolubile în acid clorhidric 10%.

Pe parcursul procesului de producție, de la o fază la alta, produsul este însoțit de fișa reperului care este semnată de responsabilul CTC – ist.

În cazul produselor respinse pe parcursul procesului de producție , acestea sunt înregistrate în fișa rebuturilor.

Ultima fază a controlului calității produselor este controlul final al calității, urmărindu-se ca produs finit să corespundă cu produsului tip, să corespundă din punct de vedere al claselor de calitate aferente fiecărui produs.

De asemenea se face controlul de calitate asupra ambalajului și a transportului, urmărindu-se ca produsul să fie transportat la destinatar în condiții optime, astfel încât să nu apară rupturi asupra produsului finit.

Ambalarea la fructele în ciocolată. Se ambalează în chese colective cu 15 bomboane; fiecare chesă e confecționată din butadin stiren, și trebuie să corespundă reglementărilor sanitare în vigoare avizate de chimistul sănătății. Chesele trebuie să fie acoperite cu pernițe de hârtie și sunt introduse în cutii de prezentare litografiate.

Marcarea trebuie să se reralizeze pe cutia de prezentare și pe cutiile de transport.

Personalul CTC trebuie să verifice, marca, denumirea firmei, adresa cesteia, lista de ingrediente, valoarea energetică, lista de păstrare, codul de bare, masa netă și abaterea adusă.

În ceea ce privește depozitarea și transportul fructelor în ciocolată trebuie să se urmărească ca:

fructele să fie depozitate în incăperi uscate, curate, bine aerisite, cu umiditate relativă a aerului mare 75%;

în timpul depozitării și manipulării, fructele în ciocolată trebuie să fie ferite de acțiunea razelor solare, umezeală și de schimbările bruște de temperatură;

depozitarea ambalajelor cu produse se face pe rafturi sau pe grătare. Stivuirea se face astfel încât ambalajele să nu se deformeze.

Nu se admite depozitarea fructelor de ciocolată împreună cu produse toxice sau cu miros necorespunzător.

Transportul fructelor în ciocolată se face în vehicule curate, acoperite și aerisite. Pe timpul transportului vehiculele trebuie asigurate cu prelate impermeabile, pentru a feri produsele de umezeală

Fiecare produs comercializat de către S.C. Kandia S.A. este însoțit de un certificat de calitate care confirmă realizarea standardelor de calitate impuse de către client.

Gama sortimentală a produselor

În general S.C. Kandia S.A. își comercializează produsele finite pe baza unui sistem de cooperare internă. Astfel, întreprinderea primește comenzi de la parteneri, aceștia fiind cei care prospectează piața produselor zaharoase urmărind cerințele și preferințele cumpărătorilor de produse zaharoase. Clienții întreprinderii își aduc aportul la creșterea producției la anumite sortimente. Ca urmare a modificării preferințelor clienților de pe piața produselor zaharoase o parte din sortimentele realizate de S.C. Kandia S.A. nu mai au cerere, astfel producția acestora scade; se poate realiza și efectul invers: crește cererea pentru anumite produse crește și producția. Anual cam 15% din gama sortimentală realizată de întreprindere sunt produse noi. În continuare prezentăm câteva sortimente de produse realizate de S.C. Kandia S.A.: Ciocolată Ambasador Amăruie

Ciocolată Ambasador cu lapte

Bomboane Bum-Bum

Evoluția veniturilor, cheltuielilor, profitului net la nivelul întreprinderii pe perioada 1998 – 2000.

Veniturile totale realizate de S.C. Kandia S.A. pe perioada 1998 – 2000 au evoluat după cum urmeză:

Fig 4.1.Evoluția veniturilor pe perioada 1998 – 2000

Veniturile totale cresc progresiv din 1998 până în 2000 ritmul de creștere fiind diferit. Dacă în 1999 față de 1998 veniturile au crescut cu 55 %,în 2000 față de 1999 veniturile au crescut cu doar 37 %.Sesizăm că ritmul de creștere e mai lent în a doua perioadă.

Cheltuielile totale realizate de S.C. Kandia S.A. pe perioada 1998 – 2000 au evoluat după cum urmează:

Tabel 4.4.

Evoluția cheltuielilor totale

Evoluția cheltuielilor totale pe perioada 1998 – 2000 este reprezentată în graficul următor:

Fig 4.2.Evoluția cheltuielilor totale

Cheltuielile totale pentru anul 1999 cresc într-un ritm foarte rapid.Asemănător veniturilor și cheltuielile au crescut mai rapid în prima perioadă analizată și mai lent în cea de a doua ;astfel pe perioada 1998-1999 au crescut cu 67 % iar în 1999-2000 au crescut cu 36 %.Comparativ cu creșterea veniturilor putem să analizăm și profitul.Deoarece cheltuielile au crescut într-un ritm mai rapid ca și veniturile în prima fază ,profitul este mai mic.Pentru analiza evoluției 1999-2000 și veniturile și cheltuielile au crescut aproximativ la fel,iar profitul înregistrează o creștere

Profitul net realizat de S.C. Kandia S.A. pe perioada 1998 – 2000 a evoluat după cum urmează:

Tabel 4.5.

Evoluția profitului net pe perioada 1998 – 2000 este reprezentată în graficul următor:

Tabel 4.6

4.7.Identificarea costurilor calității la S.C. Kandia S.A.

Pe baza datelor obținute din contabilitatea întreprinderii am identificat categoriile de costuri ale calității prezentate ulterior.

4.7Analiza costurilor calității aferentă unui produs și influența asupra prețului de vânzare a acestuia.

Din gama sortimentală realizată de S.C. Kandia S.A. am selecționat 4 produse care se produc din 1998 și la care vom urmări următoarele:

modul de formare a prețului;

evoluția prețului și evoluția vânzării produsului;

identificarea costurilor calității și evoluția acestora pe perioada 1998 – 2000

Tabel 4.7.

Vișine în ciocolată

Antecalculație preț

Tabel 4.8

Evoluția producției la produsul Vișine în ciocolată

Evoluția producției realizată la S.C. Kandia S.A. pe perioada 1998 – 2000 se prezintă în graficul din figură:

Fig.Evoluția producției la produsul „vișine în ciocolată” în perioada 1998-2000

Tabel 4.9.

Evoluția prețului mediu la produsul Vișine în ciocolată

Evoluția prețului mediu pe perioada 1998 – 2000 la Vișine în ciocolată este redată în graficul următor:

Fig.Evoluția pretului de livrare la produsul Vișine în ciocolată

Pentru produsul Vișine în ciocolată observăm o evoluție crescătoare a prețului mediu;pentru perioada 1998-1999 cu 48,8 % în timp ce pentru perioada 1999-2000 a crescut cu 25 %.

Elementele componente ale costurilor se regăsesc în antecalculația de preț a produsului „vișine în ciocolată” în următoarele articole de calculație: total salarii, cheltuieli ale secției, cheltuieli generale și cost de firmă.

Pe baza datelor obținute din contabilitate s-au abținut următoarele elemente și categorii de costuri:

Tabel 4.10

!. Elementele componente ale costului de prevenire a defectelor la produsul Vișine în ciocolată.

Evoluția elementelor componente ale costului de prevenire a defectelor la produsul “Vișine în ciocolată” pe perioada 1998 – 2000 este prezentată în graficul următor:

Fig.Evoluția costului de prevenire a defectelor la produsul Vișine în ciocolată

Cheltuielile cu prevenirea defectelor au înregistrat o scădere în 1999 față de 1998 și aceasta deoarece au scăzut cheltuielile cu achiziționarea mașinilor și cheltuielile cu calificarea personalului. Pentru anul 2000 s-a ănregistrat o creștere la toate costurile componente ale cheltuielilor cu prevenirea defectelor.

Tabel 4.11.

2. Elementele componente ale costului de evaluare la produsul “Vișine în ciocolată”

Costul de evaluare a înregistrat o scădere pe anul 1999 deoarece a scăzut retribuția personalului cu 13 %.Retribuția a scăzut în special ca urmare a reducerii producției realizate pe 1999.

În continuare prezentăm evoluția pe perioada 1998 – 2000 a elementelor componente ale costurilor de evaluare la produsul “Vișine în ciocolată” în figura următoare:

Fig.Evoluția costului de evaluare

Tabel 4.12.

2. Elementele componente ale costurilor defectelor la produsul “Vișine în ciocolată”.

Evoluția elementelor componente ale costurilor defectelor este prezentată în următorul grafic:

Fig: Evoluția elementelor costului defectelor pe perioada 1998 – 2000 la produsul “Vișine în ciocolată”.

Și costul defectelor a scăzut pe perioada 1998-1999,lucru favorabil pentru firmă .S-au redus rebuturile și materialele irosite, reclamațiile s-au redus și ele.

Evoluția principalelor categorii de costuri ale calității, costul de prevenire a defectelor, costul de evaluare și costul defectelor pe perioada 1998 – 2000 la produsul “Vișine în ciocolată” este prezentat în următorul grafic.

Tabel 4.13.

Evoluția Costurilor Calității

Fig: Evoluția principalelor categorii de costuri la produsul “Vișine în ciocolată”.

Observăm că toate cele trei categorii de costuri au o evoluție asemănătoare :înregistrează scăderi în perioada 1998-1999 și creșteri în perioada 1999-2000

Costul total al calității la produsul “Vișine în ciocolată” a înregistrat de-a lungul celor trei ani următoarele valori:

Tabel 4.14.

Evoluția costului total al calității

Fig. Costul total al calității

În concordanță cu toate cele trei categorii de cost și costul total al calității scade în perioada 1998-1999 și crește în perioada 1999-2000.

Tabel 4.15.

Ciocolată lapte cu alune / kg

Antecalculație de preț.

Tabel 4.16.

Evoluția prețului mediu la ciocolată lapte cu alune

Fig: Evoluția prețului de livrare la 1 kg ciocolată cu lapte și alune

Tabel 4.17.

Producția realizată de S.C. Kandia S.A. la 1 kg ciocolată lapte cu alune

.

Evoluția producției realizată de S.C. Kandia S.A. pe perioada 1998 – 2000 se prezintă în următorul grafic:

Figura: Evoluția producției realizată la 1 kg ciocolată lapte cu alune pe perioada 1998 – 2000.

Elementele componente ale costului calității se regăsesc în antecalculația de preț a unui kg ciocolată lapte cu alune în următoarele articole de calculație: total salarii, cheltuieli de secție, cheltuieli generale și cost de firmă.

Pe baza datelor obținute din contabilitate s-au obținut următoarele elemente și categorii de costuri:

Tabel 4.18.

A. Elemente componente ale costului de prevenire a defectelor la 1 kg ciocolată lapte cu alune

Evoluția elementelor componente ale costurilor de prevenire a defectelor la 1 kg de ciocolată lapte cu alune pe perioada 1998 – 2000 este prezentată în graficul următor

Fig. Evoluția costului de prevenire la 1 kg ciocolată lapte cu alune

Tabel 4.19.

B.Elemente componente ale costului de evaluare la 1 kg ciocolată lapte cu alune

În continuare prezentăm evoluția pe perioada 1998 – 2000 a elementelor componente ale costului de evaluare la 1 kg ciocolată lapte cu alune

Identificarea elementelor componente ale costurilor defectelor este eșalonată în tabelul următor:

Tabel 4.20.

C.Elementele componente ale costului defectelor

Evoluția elementelor componente ale costurilor defectelor este prezentată în următorul grafic

Fig: Evoluția elementelor costului defectelor pe perioada 1998 – 2000 la 1 kg ciocolată lapte cu alune

Evoluția principalelor categorii de costuri ale calității, costul de prevenire a defectelor, costul de evaluare și costul defectelor pe perioada 1998 – 2000 la 1 kg ciocolată lapte cu alune este prezentatăse prezintă astfel:

Tabel 4.21.

Tabel 4.22.

Costul total al calității la 1 kg ciocolată lapte cu alun a înregistrat de-a lungulcelor 3 ani următoarele valori:

Evoluția costului total al calității la 1 kg ciocolată lapte pe perioada 1998 – 2000 este prezentată în următorul grafic:

CAPITOLUL 5

5.1CONCLUZII

Din evoluția costului calității ,respectiv evoluția structurii categoriilor de costuri ale calității în totalul costului calității în perioada 1998-2000 se constată o creștere a defectelor .Literatura de specialitate propune costuri ale calității de 4-7 % din costurile totale ale producției.

Pentru îmbunătățirea cheltuielilor cu calitatea întreprinderea S.C.KANDIA S.A. ar trebui să mărească eforturile legate de prevenirea defectelor în mod substanțial ,astfel să crească eforturile legate de inspecția produselor pe diferite faze ale procesului tehnologic , de înlăturare a defecțiunilor în fabrică și la cumpărători.

Se constată că costul defectelor reprezintă cea mai importantă categorie de costuri din cadrul costului total al calității.În această situație se indică să se sporească eforturile cu calificarea personalului și motivarea acestuia pentru prestarea unei munci de o calitate superioară .

De asemenea s-ar putea acționa asupra diminuării rebuturilor ,dacă cauza acestora este slaba calitate a materiilor prime.Firma,în această situație ar trebui să se orienteze spre alți furnizori iar dacă rebuturile se înregistrează pe parcursul procesului tehnologic să se acționeze corectiv asupra personalului din procesul de producție.

Pe lângă standardele impuse de firmă și de beneficiu e necesară o schimbare de amploare a atitudinii față de muncă ,care este atât de profundă încât are rolul unei schimbări de cultură a întreprinderii. Cu toate greutățile inerente aceasta este singura cale de supraviețui în competiția globală.

Pe lângă toate cele mai sus prezentate ,în analiza costurilor calității trebuie să se țină cont și de următoarele considerații:

un cost minim al calității nu înseamnă în mod necesar, un maxim de profit ;reducerea costurilor calității nu antrenează, pe moment, creșteri spectaculoase ale profitului ;

un cost minim al calității nu înseamnă automat un cost minim al produsului;

nu toate pierderile datorate căderilor se pot cuantifica, de exemplu, demotivarea personalului, sentimentele de eșec;

un cost scăzut al calității nu înseamnă întotdeauna că există un bun

management al calității, pot exista costuri ale calității ascunse și

îngropate.

S:C.Kandia S.A. ar trebui să crească ponderea cheltuielilor cu prevenirea defectelor în totalul costurilor calității .Costurile de prevenire a defectelor știm că includ cheltuielile cu achiziționarea de mașini și utilaje pentru îmbunătățirea calității.

Odată cu achiziționarea acestora s-ar reduce cheltuielile cu defectele .De asemenea dacă vor crește justificat cheltuielile cu calificarea personalului ,acestea vor duce în final tot la scăderea costului total al calității pe produs .Creșterea cheltuielilor cu ambalaje de protecție a produselor finite va determina probabil scăderea cheltuielilor cu reclamațiile.

Reducerea costurilor / posibilități de reducere

Unul dintre criteriile principale, în funcție de care se orientează eforturile, îl reprezintă minimizarea consumurilor materiale și energetice. Reducerea cu un procent a costurilor materiale conduce la un spor de venit de câteva zeci de ori mai mare decât cel obținut prin micșorarea costurilor cu munca vie.

Istoria dezvoltării societății omenești ne relevă că nu a fost și nu este bogat cel care risipește, ci acela care economisește. Economisirea resurselor prin reducerea consumurilor a însoțit modurile de producție. Reducerea ca proces îl considerăm ca fiind un conștient, continuu, care ține de raționalitatea producției, dar care s-a manifestat și se manifestă cu intensități diferite în diferitele etape ale dezvoltării economice.

În prezent, economisirea prin reducerea consumurilor de factori prezintă o importanță de prim rang în contextul dezvoltării, conjugată cu caracterul limitat al resurselor de materii prime, de combustibili și energetice.

Optimizarea costurilor, respectiv a consumului de factori, include atât reducerea relativă cât și cea cantitativă, absolută a costurilor totale. Însă, nu trebuie să fie neglijate, nici reducerea costurilor la nivelul produselor și care se materealizează în schimbarea raportului dintre munca trecută (C) și munca vie (V), dintre capital și salariu.

La nivelul produselor și grupelor de produse, reducerea costurilor este posibilă, în cazul producției repetabile, prin reproiectarea și modernizarea acesteia.

Având în vedere faptul că procesul economisirii începe din faza de proiectare a produselor și tehnologiilor, este necesar ca cercetarea științifică și ingineria tehnologică să-și concentreze eforturile în direcția îmbunătățirii documentației și soluțiilor care stau la baza asimilării produselor noi și reproiectarea celor existente, a tehnologiilor destinate recuperării și refolosirii resurselor încât să se asigure acea calitate care să le facă competiție pe piață, punându-se accentul pe consumuri raționale pe unitatea de valoare de utilitate (valoare de întrebuințare).

Reducerea consumurilor de materii prime, materiale, combustibil și energie nu este generată de o situație conjuncturală, ci reprezintă o necesitate vitală, un obiectiv important în strategia dezvoltării și extinderii pe piață, în care laturile calitative de eficiență au un caracter prioritar.

Din analiza structurală a dependențelor se degajă factorii care pot concura la reducerea costurilor.

Însă, pe lângă factorii ce se desprind din modelele de determinare și analiză, există și alți factori indirecți, de rangul doi care pot influența în sensul reducerii.

Producția fizică, prin sporirea ei, atrage după sine o creștere a costurilor, însă ca urmare a existenței costurilor fixe determină o reducere a costurilor unitare pe produse și a costurilor la 100 de lei producție marfă, respectiv 100lei vânzări.

Dacă avem în vedere că mărimea costurilor producției este dependentă de calitate, de consumul specific, de structură, preț, tarif, atunci vom sesiza și alți factori de influență și anume:

Reducerea consumurilor specifice pentru materii prime, materiale, combustibil, energie.

Și aceasta este rezultatul unor căi și mijloace diverse de natură tehnico-economică. Este rezultatul firesc al cercetării științifice, al progresului tehnic, al îmbunătățirilor și modernizărilor tehnologiilor de fabricație, al îmbunătățirii organizării tehnologice și altele.

– Creșterea gradului de folosire a capacităților de producție este un alt factor care generează reducerea costurilor ca urmare a existenței blocului costurilor fixe.

La rândul său creșterea utilizării capacităților este influențată de alți factori legați de folosirea intensivă, de polideservire, de creșterea productivității muncii, de creșterea gradului de organizare și disciplină a muncii, de modernizările aduse utilajelor și instalațiilor.

Creșterea gradului de valorificare a materiilor prime și materialelor conduce pe de o parte la reducerea consumurilor specifice iar pe de altă parte la un spor al producției fizice. Este o cale, este un factor dar care la rândul său este rezultatul progresului tehnic.

Creșterea productivității muncii este un factor dar și o cale de reducere a costurilor.

Se obține o producție fizică mai mare pe unitatea de produs, la creșterea rezultatului financiar pe produs și a venitului net.

Însă creșterea productivității muncii este la rândul său un corolar al mai multor factori între care:

calificarea forței de muncă;

corecta aplicare a tehnologiilor de lucru în vederea obținerii de semifabricate în toate fazele de lucru;

folosirea intensivă a mașinilor și utilajelor, creșterea gradului de încărcare a capacității de producție;

asigurarea ritmică a locurilor de muncă cu materiale, semifabricate etc.

Un alt factor ce influențează asupra costurilor în sensul reducerii lor este calitatea producției, a produselor.

De regulă o calitate superioară reclamă costuri înalte. Și totuși influența ei este în sensul reducerii costurilor.

Organizarea unei gestiuni a calității este o necesitate.

Urmărirea calității generează:

costuri de prevenire a defectelor;

costuri de identificare a defectelor;

costurile defectelor (noncalității).

Prevenirea apariției defectelor este de natură să preîntâmpine risipa de factori, de timp, de muncă, de costuri ascunse. În același timp, calitatea superioară presupune, prețuri la producător adecvate cu efecte pozitive asupra venitului său net.

Creșterea calității, îmbunătățirea acesteia este influențată la rândul său de o serie de factori generatori de costuri, factori externi și interni ai unităților:

calitatea materiilor prime și materialelor, a combustibililor, a forței de muncă;

calitatea utilajelor tehnologice, de fabricație;

calitatea proceselor și formelor de organizare și conducere a producției și a muncii;

calitatea conducătorilor;

calitatea cercetării științifice și alți factori.

Sunt factori ce se intercondiționează, găsindu-se într-o corelație multiplă în legătură cu nivelul calității.

În ansamblu factorii amintiți, căile înșirate nu acționează izolat asupra mărimii costurilor, fie celor materiale (muncă materializată) fie celor cu muncă vie. Există o integralitate a cestora conferindu-le caracterul de sistem al căilor și factorilor de influență a mărimii costurilor.

Reducerea absolută are loc în cazul în care blocul costurilor totale înregistrează un salt descendent. Această reducere degajează resurse financiare, care fac posibilă reinvestirea la un nivel superior.

Acționând asupra factorilor generatori de costuri, se asigură diminuarea absolută a acestora. De exemplu, redistribuirea sarcinilor poate conduce la diminuarea personalului, conducând la o reducere absolută a costurilor fixe.

Economisirea resurselor materiale și energetice este de mare importanță în condițiile sporiri automatizării, robotizării, mecanizării. Există rezerve mari din punct de vedere al tehnologiilor și proceselor de producție care în ultimele decenii au fost energointensive și care au condus nu numai la utilizarea nerațională a combustibililor și energiei electrice ci și la creștere poluării mediului înconjurător.

Consumul energetic ce revine pe unitatea de venit național este încă înalt. Iată de ce sunt necesare căutările spre noile tehnologii, noi soluții constructive și de producție. De exemplu fabricarea oțelului din fier vechi revine de 25 de ori mai ieftină decât obținerea oțelului din fontă. Pentru transportarea fierului vechi sunt necesare 5-6 ori mai puține mijloace de transport decât în cazul transportării minereului de fier și a altor materiale pentru fabricarea fontei. Producerea oțelului din fier vechi scade poluarea atmosferei de 6 ori, a apelor de 5 ori.

Căile și mijloacele de reducere a costurilor de producție trebuie să se identifice cu cerințele de cunoaștere a fenomenelor și proceselor economice care domină formarea structurilor specifice costurilor.

Reducerea absolută a costurilor are ca fundament soluții tehnice și manageriale și care se cer integrate armonios în soluțiile economice. Fundamentarea locurilor de consum (de materii, combustibil, energie) are ca efect diminuarea absolută a costurilor. Creșterea randamentelor conduce la eliberarea de factori întregi și prin aceasta la reducerea absolută a costurilor.

Efectele reducerii costurilor

Efectele sunt de ordin intern și privesc întreprinderea și de ordin exterior întreprinderii răsfrângându-se asupra partenerilor întreprinderii în diferitele lor ipostaze: furnizori, clienți, cumpărători, competitori.

Cele interne sunt de natură să micșoreze efortul făcut prin masa capitalului angajat, prin creșterea cash – flowului, a fluxului bănesc, prin creșterea profitului și creșterea gradului de reinvestire.

În exterior efectele sunt și ele multiple.

Reducerea achizițiilor de factori și crearea premiselor ieftinirii lor, după cum, în competiție, vânzările pot fi realizate cu prețuri mai mici. Reducerea importurilor și crearea posibilităților altor consumatori de a-și asigura achizițiile de piață. Dar și creșterea impozitelor plătite către buget. Pentru atenuarea progresivității impunerii, întreprinderea poate reinvesti profitul sau să-și pregătească forța de muncă, ori să investească în societăți de caritate, culturale, sportive, științifice.

Prestigiul unei asemenea întreprinderi este în creștere, clienții ei înregistrează un spor de satisfacție. Soliditatea ei pe piață este recunoscută.