Identificare și psihoterapie în simptomele depresive la adolescenți [606071]

1
Identificare și psihoterapie în simptomele depresive la adolescenți

Andreea -Elena Ion -Checiu1
Rezumat
Depresia este o hipertimie negativă caracterizată la adolescenți printr -o trăire
puternică cu participare afectivă intensă, idei de inutilitate, idei de devalorizare, tristețe
nemotivată. Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mentale clasifică
tulburările depresive în tulburare depresivă majoră, tulburare distimică și tulburare
depresivă fără altă specificație.
Stadiul pubertăț ii este dominat de o intensă creștere, băieții și fetele trec prin
transformări biologice, cu impact în dezvoltarea psihică și dezvoltarea sociabilității.
Perioada adolescenței este centrată pe expansiunea personalității, pe atitudini de
independență prin îndeplinirea unor responsabilități.
Modelul cognitiv al depresiei lui Aaron Beck explică problematica depresiei în
rândul adolescenților. Beck afirmă că depresia este o tulburare multidimensională, o
combinație de factori genetici, biologici, familiali, so ciali, de dezvoltare și de
personalitate care o pot cauza.
În depresia la adolescenți cea mai cunoscută și folosită tehnică de intervenție este
terapia cognitiv comportamentală. Obiectivele terapiei cognitive sunt de a corecta
prelucrarea distorsionată a informațiilor și de a ajuta adolescentul să -și modifice
credințele ce mențin comportamentul neadaptativ. Pentru atingerea acestor obiective sunt
utilizate o serie de tehnici cognitive și comportamentale pentru modificarea credințelor
disfuncționale și prom ovarea unei gândiri realiste.
De asemenea, relaxarea musculară progresivă este, fără îndoială, cea mai populară
tehnică de relaxare. Principiul de bază este că orice formă de tensiune psihică, în general,
depresie sau anxietate, în particular va determina întotdeauna apariția unei contracții în
musculatură. Așadar, pentru a reduce sau a elimina depresia, trebuie să se relaxeze cât
mai mult posibil întreaga musculatură.
O altă tehnică de intervenție este hipnoza care poate fi utilizată pentru a face față
stresului cotidian, adolescenții putând vizualiza în transă hipnotică cum merg la școală,

1 Afiliere ()

2
cum fac față unor colegi care îi hărțuiesc, sau cum reușesc să răspundă cerințelor și
evaluărilor profesorilor fără emoții, valorificându -și la maxim potențialul.
Obiectivul general al acestei lucrări constă, pe de o parte, în identificarea
existenței simptomelor depresive la adolescenți și, pe de altă parte, reducerea acestora
printr -o intervenție bazată pe tehnica de relaxare progresivă.
Studiul a pornit de la pr emisa că adolescenții prezintă simptome de tip depresiv și
a fost realizat pe o perioadă de trei luni, pe un grup de 60 de subiecți, cu vârste cuprinse
între 13 și 18 ani.
A doua parte a constat în evaluarea tulburărilor depresive la adolescenți prin
culegerea de date demografice și aplicarea unui inventar de depresie din care au rezultat
tendințe depresive în ceea ce privește dispoziția negativă, problemele interpersonale,
ineficiența, anhedonia și stima de sine scăzută.
În etapa a treia a studiului, s -a efectuat identificarea scalelor la care adolescenții
au prezentat simptome depresive. Datele au fost prelucrate printr -o analiză statistică.
Următorul pas a fost intervenția propriu -zisă folosind ca instrument de lucru
metoda de relaxare progresivă. La sfârșitul ședințelor de intervenție și după practicarea
antrenamentului acasă, subiecții au completat încă o dată inventarul de depresie în urma
căruia a reieșit că grupul experimental a raportat mai puține simptome depresive
comparativ cu grupul de contro l ale cărui rezultate s -au încadrat tot în limite normale. În
cazul simptomelor depresive severe nu s -a înregistrat o scădere sau ameliorare
considerabilă.
Cuvinte cheie : pubertate , tensiune psihică, dezvoltarea sociabilității, expansiunea
personalității, independență

I. INTRODUCERE
Această lucrare își propune să demonstreze că adolescenții prezintă simptome
depresive și că prin intermediul unui program de intervenție bazat pe relaxare se poate
reduce intensitatea stărilor depresive.
Simptomele frecvent asociate cu depresia sunt tristețea, apatia, agitația, tulburările
de somn, modificări ale apetitului, fatigabilitate, stima de sine scăzută, plâns și retragere
socială. În cazul adolescenților cei mai frecvenți factori de risc sunt părinții , la rândul lor
depresivi, o istorie de depresie în familie, alcoolism în familie, conflicte familiale, abuzul
de substanțe, pierderi semnificative, lipsa suportului social, ambiguități în ceea ce pr ivește
orientarea sexuală, etc. Cercetările arată că depre sia din timpul copilăriei este

3
devastatoare pentru copii reprezentând una dintre cele mai traumatizante experiențe
îndurate de un copil. Faptul acesta este îngrijorător, pentru că depresia determină o
întreagă varietate de stări psihologice negative, inten se: de la vinovăție sau scăderea
încrederii în sine, până la panică, furie, ură, mânie și chiar suicid. Efectele psihologice ale
depresiei sunt, în multe situații, mai puternice chiar decât cele cauzate de decesul unui
părinte. Efectele negative ale depres iei pot avea urmări chiar și după ce trece perioada
adolescenței, când aceștia devin adulți.
Într-un studiu publicat de APA (American Psychological Association) în 2015,
aproximativ 14% din adolescenți din Statele Unite apar ca având o tulburare de dispozi ție.
În mod progresiv, tulburările de dispoziție sunt considerabil mai puțin frecvente în
copilărie, sugerând că adolescența este o perioadă de risc pentru probleme cu depresia.
Acest fapt a stimulat crearea mai multor programe de prevenție care lucrează c u
adolescenții având ca obiectiv strategiile de coping , abilități sociale și cognițiile. Chiar
dacă este dificil de pus în practică un program de amploare care să implice atât familiile
de origine cât și cadrele didactice, este important să se verifice exi stența simptomelor
depresive la adolescenți și să se intervină în vederea diminuării acestora. Adolescenții
care suferă de o lipsă de sprijin parental și social sunt în pericol, în special în ceea ce
privește înfruntarea evenimentelor de viață stresante, d e a dezvolta simptome fizice și
psihologice.

II. CADRUL TEORETIC
2. 1. Manifestări clinice ale tulburării depresive
Problema depresiei în adolescență este recunoscută oficial abia în ultimii treizeci
de ani. Începutul anilor 1980 a fost o piatră de hotar în evoluția cercetării aplicată
fenomenului depresiv la copii și adolescenți. De la publicarea celui de -al treilea manual
de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale s -au stabilit criteriile de diagnostic care
permit detectarea manifestărilor de tul burare depresivă la adolescenți precum și la adulți.
De fapt, simptomele depresiei par a se exprima într -un mod similar la adolescenți și adulți.
Specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății numesc depresia drept noua
maladie mondială. Studiile arat ă că în mai puțin de cinci ani va deveni a doua cauză a
dizabilității la nivel mondial și, până în 2030, principala cauză a mortalității.
Dacă uneori oamenii simt o apăsare, se simt triști, supărați, mâhniți , abătuți sau
melancolici, dacă au perturbări ale somnului nu înseamnă neapărat că suferă de depresie.
Momentele în care sunt triști, sau în care își pun diverse întrebări, fac parte din viață. De –

4
a lungul timpului și în funcție de evenimentele prin care trecem, fiecare dintre noi
experimentează o variet ate de stări psihologice, de la cele mai triste la cele mai optimiste.
În interiorul acestei palete de emoții, tristețea, descurajarea sau disperarea reprezintă
experiențe umane normale. Cu alte cuvinte, aceste variații, precum și scăderea moralului
nu tre buie să fie confundate cu ceea ce simte o persoană depresivă. Depresia este diferită
de stările trecătoare de dispoziție și de reacțiile emoționale la provocările zilnice.
În mod deosebit, atunci când se întinde pe o durată mai mare de timp, cu
intensitate moderată sau intensă, depresia poate deveni o problemă serioasă de sănătate.
Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mentale, publicat de
Asociația Psihiatrică Americană (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders
– DSM) , identifică cinci simptome principale, care reprezintă o modificare față de nivelul
anterior de funcționare. Cele mai importante dintre simptome sunt dispoziția depresivă și
pierderea interesului sau plăcerii.
Conform DSM, tulburările afective sunt împăr țite în tulburări depresive (depresia
unipolară), tulburări bipolare și două tulburări bazate pe etiologic, și anume tulburarea
afectivă datorată unei condiții medicale generale și tulburarea afectivă indusă de o
substanță.
Tulburările depres ive se împart în trei categorii : tulburarea depresivă majoră,
tulburarea distimică și tulburarea depresivă fără altă specificație. Acestea se disting de
tulburările bipolare prin faptul că nu există nici un istoric de episod maniacal, mixt sau
hipomaniacal. Tulburările bipolare se împart în : tulburarea bipolară I, tulburarea bipolară
II, ciclotimia și tulburarea bipolară fără altă specificație. Acestea din urmă implică un
istoric de episoade maniacale, mixte sau hipomaniacale, acompaniate de regulă de
prezența unor epis oade depresive majore.
Depresia este o hipertimie negativă caracterizată printr -o trăire puternică cu
participare afectivă intensă, idei de inutilitate, idei de devalorizare, tristețe nemotivată.
Activitatea motorie este scăzută până la inhibiție sau nelin iște anxioasă. Mimica este
hipomobilă, comisurile bucale căzute, corpul încovoiat, brațele căzute pe lângă corp.
Apar modificări ale instinctelor mai ales cel alimentar, inapetența iar în privința somnului
cel mai frecvent sunt insomnii sau somnul agitat c u coșmaruri. Instinctul sexual precum
și cel de conservare sunt scăzute.

2.1.1. Tulburarea depresivă majoră

5
Tulburarea depresivă majoră se caracterizează printr -unul sau mai multe episoade
depresive majore. Elementul esențial al episodului depresiv major îl constituie o perioadă
de cel puțin două săptămâni în cursul căreia există, fie dispoziție depresivă, fie pierderea
interesului sau plăcerii pentru aproape toa te activitățile. Simptomele trebuie să persiste
cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, timp de cel puțin două săptămâni
consecutive. Dispoziția, într -un episod depresiv major este descrisă adesea de către
persoana respectivă ca aceasta fiind tr istă, disperată, descurajată sau ca „fără chef".
La copii și adolescenți poate apărea mai curând o dispoziție iritabilă sau
capricioasă decât o dispoziție tristă sau abătută. Acest tablou clinic trebuie să fie
diferențiat de pattern -ul de iritabilitate al „copilului răsfățat" când este frustrat. Pierderea
interesului sau plăcerii este aproape totdeauna prezentă într -un grad oarecare.
Indivizii pot relata că se simt mai puțin interesați de activități (afirmații precum
„Nu-mi mai pasă de nimic acum.”, „Nu m ai simt nici o plăcere pentru…”). Membrii
familiei observă retragerea socială sau neglijarea activităților plăcute (de exemplu un
adolescent căruia îi făcea plăcere să joace baschet își găsește scuze pentru a nu mai
practica acest sport).
Apetitul este de regulă redus, multe persoane simțind că se forțează să mănânce.
La polul opus, alte persoane pot avea un apetit crescut și pot dori compulsiv anumite
alimente mai ales dulciuri sau carbohidrați). Când modificările de apetit sunt severe poate
fi observat ă fie o pierdere, fie o luare în greutate. La copii, poate fi notată incapacitatea
de a lua în greutate plusul așteptat.
Insomnia este cea mai comună perturbare a somnului și este de cele mai multe ori
asociată cu un episod depresiv. Indivizii se deșteapt ă din somn în cursul nopții și apoi au
dificultăți în a readormi, aceștia au de regulă o insomnie mediană sau se deșteaptă din
somn prea din timp și nu mai pot readormi, sau o insomnie terminală. Dificultatea de a
adormi este numită insomnia inițială. Mai rar, indivizii pot prezenta hipersomnie, sub
forma unor episoade prelungite de somn noaptea sau a unei creșteri a duratei somnului
diurn. Somnul perturbat este deseori motivul pentru care indivizii se prezintă la
psihoterapie.
Modificările psihomotorii inc lud incapacitatea de a sta liniștit, mersul de colo
până colo, frântul mâinilor sau frecarea diferitelor obiecte, lentoarea în vorbire, gândire
sau în mișcările corpului, creșterea pauzelor înainte de a răspunde, ori mutism. Această
lentoare sau agitație trebuie să fie suficient de severă pentru a putea fi observată și de
către alții și să nu reprezinte numai impresii personale. Energia scăzută, extenuarea și

6
fatigabilitatea sunt frecvente. O persoană poate acuza fatigabilitate susținută fără a depune
vreo activitate fizică. Chiar și cele mai mici sarcini par a necesita un efort considerabil
precum spălatul și îmbrăcatul dimineața. Predomină un sentiment de inutilitate, aprecieri
negative asupra propriei persoane, culpabilitate sau ruminații în legătură cu erori din
trecut. Ancorate în trecut, aceste persoane interpretează adesea în mod eronat evenimente
cotidiene neutre sau banale ca probă a defectelor personale și au un sentiment exagerat
de responsabilitate față de evenimentele nefavorabile. Mulți indiviz i acuză deteriorarea
capacității de a gândi, dificultăți de memorie sau de a se concentra ori de a lua decizii.
La copii și adolescenți o scădere precipitată a notelor poate reflecta o concentrare
redusă. Indivizii cu episod depresiv major prezintă frecve nt tristețe, iritabilitate, ruminație
obsesivă, anxietate, fobii, preocupări excesive referitoare la sănătatea fizică și acuze de
durere. Unii indivizi notează dificultăți în relațiile intime sau dificultăți în activitatea
sexuală. La copii, poate apare an xietatea de separare. Pot exista probleme școlare la
adolescenți cum ar fi chiulul, eșecul școlar, abuzul de alcool ori de altă substanță precum
și creșterea utilizării serviciilor medicale. Cea mai serioasă consecință a episodului
depresiv major o constit uie tentativa de suicid sau suicidul complet.
Simptomele de nucleu ale unui episod depresiv major sunt aceleași la copii și
adolescenți, deși există date care sugerează că proeminența simptomelor caracteristice se
schimbă cu vârsta.
Anumite simptome, cum sunt acuzele somatice, iritabilitatea și izolarea socială,
sunt extrem de frecvente la copii, în timp ce lentoarea psihomotorie, hipersomnia și ideile
delirante sunt mai puțin frecvente în prepubertate decât în adolescență și în perioada
adultă.
La copii, episodul depresiv major survine mai frecvent împreună cu alte tulburări
mentale, mai ales cu tulburările de comportament disruptiv, deficitele de atenție și
tulburările anxioase, decât izolat.
La adolescenți, episoadele depresive majore sunt asociate fre cvent cu tulburări
de comportament disruptiv, deficite de atenție, tulburări anxioase, tulburări în legătură cu
o substanță și tulburări de comportament alimentar.
Femeile sunt expuse unui risc semnificativ mai mare decât bărbații de a prezenta
episoade d epresive majore la un moment dat în cursul vieții lor, cele mai mari diferențe
fiind constatate în studiile efectuate în Statele Unite și Europa. Acest risc diferențial
crescut apare în cursul adolescenței și poate coincide cu debutul pubertății. Studiile arată
că episoadele depresive survin de două ori mai frecvent la femei decât la bărbați. Un

7
episod depresiv major trebuie să fie distins de o tulburare afectivă datorată unei condiții
medicale generale. Diagnosticul adecvat trebuie să fie cel de tulburare afectivă datorată
unei condiții medicale generale, dacă perturbarea afectivă este considerată a fi consecința
fiziologică directă a unei condiții medicale generale. Dacă în cursul tulburării depresive
majore apar episoade maniacale, mixte sau hipomaniacale , diagnosticul este schimbat în
cel de tulburare bipolară. Însă, dacă simptomele maniacale sau hipomaniacale survin ca
un efect direct al tratamentului antidepresiv, al uzului de alte medicamente, al uzului de
o substanță, diagnosticul de tulburare depresivă majoră rămâne cel adecvat și trebuie notat
un diagnostic adițional de tulburare afectivă indusă de o subs tanță, cu elemente
maniacale.
Tulburarea depresivă majoră este asociată cu o mortalitate ridicată. Până la 15%
dintre indivizii cu tulburare depresivă majoră severă mor prin suicid. Tulburarea
depresivă majoră poate fi precedată de tulburarea distimică. Se estimează, de asemenea,
că în fiecare an aproximativ 10% dintre indivizii cu tulburare distimică doar vor ajunge
să aibă un prim episod depresiv major. Tulburarea depresivă majoră poate începe la orice
vârstă, cu o etate medie la început situată la jumăta tea anilor 20.
Tulburarea depresivă majoră este mai frecventă printre rudele biologice ale
persoanelor cu această tulburare. Există probe de risc crescut de dependență alcoolică la
rudele biologice de gradul I adulte și poate exista o incidență crescută a tulburării de
hiperactivitate/deficit de atenție la copiii adulților cu această tulburare.

2.1.2.Tulburarea distimică
Tulburarea distimică se caracterizează prin cel puțin doi ani de dispoziție
depresivă mai multe zile da decât nu, acompaniată de simptome depresive care nu satisfac
criteriile pentru un episod depresiv major. La copii, dispoziția poate fi mai curând iritabilă
decât depresivă, iar durata minimă cerută este de numai 1 an.
În cursul perioadelor de dispoziție depresivă, sunt prezente cel puțin două dintre
următoarele simptome: apetit redus sau mâncat excesiv, insomnie sau hipersomnie,
energie scăzută sau fatigabilitate, stimă de sine scăzută, concentrare redusă sau dificultate
în a lua decizii și sentimentul de disperare. Diagnosticul de tulbur are distimică poate fi
pus, numai dacă perioada inițială de doi ani de simptome distimice este fără episoade
depresive majore.
La copii, tulburarea distimică pare a surveni în mod egal la ambele sexe și duce
adesea la deteriorarea performanței școlare și i nteracțiunii sociale. Copiii și adolescenții

8
cu tulburare distimică sunt de regulă iritabili și capricioși, precum și depresivi. Ei au o
stimă de sine scăzută și aptitudini sociale reduse, și sunt pesimiști. În perioada adultă, este
posibil ca tulburarea d istimică să apară de două, trei ori mai frecvent la femei decât la
bărbați.
Tulburarea distimică are adesea un debut precoce și insidios, în copilărie, în
adolescență, ori timpuriu în viața adultă, precum și o evoluție cronică.

2.1.3.Tulburarea depresivă fără altă specificație
Tulburarea depresivă fără altă specificație este inclusă pentru codificarea
tulburărilor cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă
majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare cu dispoziție depresivă sau tulburarea
de adaptare cu dispoziție anxioasă și depresivă. Tulburarea afectivă fără altă specificație
este inclusă pentru codificarea simptomelor afective care nu satisfac criteriile pentru nici
o tulburare afectivă specifică și în care est e dificil să se aleagă între tulburarea depresivă
fără altă specificație și tulburarea bipolară fără altă specificație.
Tulburarea depresivă fără altă specificație cuprinde tulburarea disforică
premenstruală, tulburarea depresivă minoră, tulburarea depresi vă scurtă recurentă,
tulburarea depresivă postpsihotică a schizofreniei, un episod depresiv major suprapus
peste tulburarea delirantă.
Tulburarea disforică premenstruală trebuie să apară în cele mai multe cicluri
menstruale din cursul ultimului an cu simpt ome de tipul dispoziție depresivă marcată,
anxietate marcată, labilitate afectivă marcată și scăderea interesului pentru diverse
activități. Aceste simptome trebuie să fie suficient de severe pentru a interfera în mod
semnificativ cu serviciul, școala ori cu activitățile uzuale, și să fie complet absente timp
de cel puțin o săptămână după menstruații.
Tulburarea depresivă minoră cuprinde episoade de simptome depresive cu o
durată de cel puțin două săptămâni.
Tulburarea depresivă scurtă recurentă cuprinde ep isoade depresive durând de la
două zile până la două săptămâni, survenind cel puțin odată pe lună, timp de douăsprezece
luni.
Tulburarea depresivă postpsihotică a schizofreniei este caracterizată de un episod
depresiv major care survine în cursul fazei rez iduale a schizofreniei.

9
De asemenea, este posibilă prezența unui episod depresiv major suprapus peste
tulburarea delirantă, tulburarea psihotică fără altă specificație ori faza activă a
schizofreniei.
Există și structuri de personalitate depresive care pot duce în mod repetat spre
episoade depresive, care pot să evolueze cronic ani de zile fără să aparțină, categoriei
diagnostice a „sindromului depresiv”.
Deși criteriile de diagnostic pentru episodul depresiv major sunt identice pentru
adulți cât și pentru adolescenți, Marcelli și Berthaut (2001) au observat diferențe
principale în manifestarea concretă și reală a simptomelor.
În primul rând, adolescenții rareori prezintă o urmă evidentă de depresie, o frunte
încruntată, sau orice alt semn (facies si corp) .
În al doilea rând, ei pot menționa că sunt plictisiți sau că s -au săturat, dar rareori
se exprimă în mod spontan ca fiind triști și deprimați.
În al treilea rând, adolescenții apelează în mod excepțional la un adult pentru a
obține ajutor. Mai degrabă , ei sunt înclinați să refuze ajutorul, să indice că nu au nevoie
de sprijin și de a fi indiferenți sau ostili față de cei care vor să -i ajute.

2.1.4. Particularități ale depresiei în adolescență
Tulburările depresive la adolescenți devin treptat una dintre direcțiile prioritare de
studiu ale psihiatriei și psihologiei moderne. Fenomenul pare a fi determinat atât de
incidența crescută a patologiilor psihiatrice acompaniate de depresie, de „întineri rea” ei,
cât și de dificultățile de diagnostic la această categorie de vârstă.
Stările depresive adeseori debutează în copilărie sau adolescență, rămânând
nediagnosticate, sau fiind interpretate drept „crize de vârstă”. La adolescenți stările
depresive su nt atipice. Depistarea simptomelor depresive la adolescenți este esențială
întrucât adolescența e ste o perioadă crucială din viață care influențează foarte mult
orientarea unei persoane în viitoarele sale alegeri în viață. Polimorfismul psihopatologic,
manifestările clinice rudimentare, interferate de simptome somatice, somato -vegetative,
devieri comportamentale, specifice perioadei pubertare, creează frecvent dificultăți
serioase în diagnosticarea tulburărilor anxios -depresive la adolescenți. Depresia în
adolescență poate conduce la probleme în zonele de abandon școlar, dependența de
droguri, delincvență, infracțiune, șomaj, etc.
Studiile arată că un episod de depresie survenit foarte devreme în viață crește în
mod substanțial riscul unor episoade depresive ulterioare în timpul adolescenței și mai

10
târziu, în viața adultă. Comparativ cu copiii și adulții, adolescenții prezintă mai multe
simptome de depresie. În adolescență, fetele au mai multe simptome decât băieții. Această
tendință continuă la vârsta adultă .
În perioada adolescenței, mulți tineri simt presiunea de a se comporta în mod
predeterminat și stereotip conform genului, cât mai feminin pentru fete sau cât mai
masculin pentru băieți fapt ce îi supune la un risc mai mare de simptome depresive.
Teoria î nvățării sociale a lui Albert Bandura evidențiază că rolurile parentale
influențează socializarea fetelor, interacțiunile dintre tată și mamă și separarea lui de
sarcinile familiale oferă un portret al comportamentelor femeilor iar o mamă care adoptă
un ro l stereotip în mod tradițional feminin va promova pasivitate. Ceea ce afectează cel
mai mult starea generală de sănătate a fetelor adolescente sunt comportamentele
depresive și tulburările alimentare de tip anorexie sau bulimie.
Adolescentul cu depresie p oate prezenta perioade de agitație psihomotorie, stări
anxioase, alternând cu episoade de apato -abulie, pierderea energiei, fatigabilitatea,
dificultăți de concentrare. Aceste simptome pot duce la scăderea randamentului școlar.
Sentimentele de vinovăție po t fi amplificate de criticile profesorilor, părinților,
reproșurilor în general, pedepselor sau amenințările care pot duce la risc suicidar.
Adolescenții nu se plâng de depresie, însă părinții care au avut și ei la rândul lor episoade
depresive pot suspect a o astfel de tulburare la copilul lor. Dacă s -ar produce identificarea
acestor simptome de către părinți nu ar ajunge în terapie doar adolescenții în situații de
probleme familiale, de divorț sau decesul unui membru al familiei sau în situații extreme
cum ar fi procesul suicidar. Adolescenții sunt refractari, în general le este teamă de critici
și stigmatizare și acest fapt poate duce la disimularea modificări lor dispoziției și
simptomelor. (Grozăvescu, 2014)
Cunoștințele despre relația dintre depresie și experiența școlară rămân puțin
dezvoltate până în prezent. La școală, tinerii deprimați trec adesea neobservați din cauza
comportamentului lor puțin deranjant. Este mai dificil pentru personalul didactic să
identifice elevi depresivi printre cei care nu m anifestă probleme cu comportamentul
externalizat. (Marcotte, Pronovost, 2005).
În general tinerii depresivi au un randament școlar mai scăzut decât ceilalți elevi.
Simptomatologia depresivă ar putea fi un factor de risc pentru abandonul școlar. Tinerii
deprimați în școală întâmpină dificultăți în relațiile sociale. Într -adevăr, tinerii cu depresie
(intensitate moderată până la severă) sunt mai puțin iubiți de colegii lor, au puțini prieteni,

11
au puțin contact cu colegii lor, sunt descriși ca fiind mai puțin competenți din punct de
vedere social și raportează mai multă singurătate.
Sarcinile majore de dezvoltare în adolescență includ adaptarea la schimbări fizice
rapide, căutarea identității în raport cu sine, familie, colegi și societate. Adolescența este
adesea văzută ca faza unui stres unic de dezvoltare. Evenimentele stresante din familie,
relațiile cu părinții, familii despărțite sunt asociate cu o probabilitate mai mare de a trăi
evenimente negative, deoarece acestea contribuie la accentuarea stresului la adolescenți.
În orice caz, putem concluziona că adolescenții care suferă de o lipsă de sprijin
parental și social sunt în pericol, mai ales când este vorba de înfruntarea evenimentelor
de viață stresante, de a dezvolta simptome fizice și psihologice.

2.2 Psihologia dezvoltării în perioada adolescenței
Procesul dezvoltării umane se desfășoară stadial. Cele mai cunoscute concepții
stadiale fac referire la stadiile dezvoltării intelectuale (J, Piaget), stad iile achiziției
limbajului (L.S. Vâgotsky), stadii le dezvoltării psihosexuale (S. Freud), stadiile dezvoltării
psihosociale (E. Erikson) și stadiile dezvoltării psihomorale (L.Kohlberg).
Cea mai cunoscută teorie privind dezvoltarea cognitivă (dezvoltarea căilor prin
care lumea externă îi devine cunoscută i ndividului uman) a fost elaborată de Jean Piaget.
Piaget spune că schimbările în inteligență apar secvențial, în stadii succesive iar individul
trebuie să se adapteze mediului înconjurător din viața lui. Fiecare stadiu depinde de cel
anterior.
Piaget apr ecia dezvoltarea ca progres iar adolescența corespunde stadiului
operațiilor formale când adolescenții sunt capabili să gândească abstract, să testeze teorii
și ipoteze, să utilizeze simboluri și să gândească complex. Ei au o gândire științifică, fac
deduc ții sistematice pe baza unor ipoteze.
În adolescență, structurile cognitive ale individului suferă transformări
importante: este trecerea de la gândirea operațională concretă (caracteristică copilăriei) la
gândirea formală. Acest nou mod de gândire dă tre ptat adolescentului noi proprietăți
cognitive. La început, gândirea formală dă acces la domeniile posibile și abstracte. Deci,
în fața unei situații date, adolescentul poate lua în considerare toate relațiile posibile dintre
elemente și înțelege acum realu l ca o posibilitate între un set de combinații posibile.
Adolescentul este acum capabil să formuleze propuneri, declarații categorice, care pot lua
diferite valori: adevărate sau false, pozitive sau negative, reale sau abstracte. (Piaget,
Inhelder, 2012).

12
Aceste noi proprietăți dau adolescentului o putere cognitivă supraevaluată unde
se supraestimează. Acesta este ceea ce Piaget numește perioada egocentrismului în
adolescență. În această perioadă, simplul act de gândire, de visare sau chiar o idee despre
lume este suficient pentru a schimba realitatea prezentă. Puterea pe care adolescentul o
atribuie propriilor sale gânduri îi permite să creadă că realitatea trebuie sau poate să se
schimbe în funcție de propriul sistem de credințe sau teorii. (Piaget, Inheld er, 2012).
În viziunea vîgotskiană există o strânsă legătură între limbaj și dezvoltarea
inteligenței. Interacțiunile sociale de care beneficiază individul în procesul de dezvoltare
îi vor influența limbajul și gândirea. Vîgotski a încercat să -și bazeze te oria pe studiul
comportamentului. A prezentat conștiința individului ca fiind elementul de bază în viață,
în construirea eului. Perioada adolescenței, între 12 si 19 ani corespunde stadiului
prieteniilor atunci când adolescentul combină relațiile personal e cu cele profesionale.
Din punct de vedere al dezvoltării psihosexuale, după încheierea stadiului latent,
când dorințele sunt reprimate iar energiile sexuale canalizate spre achiziționarea altor
abilități, urmează stadiul genital când autostimularea și activitățile sexuale sau social e
sunt îndreptate către alții. Anna Freud aprecia faptul că adolescența este centrată pe
restaurarea echilibrului dintre Eu si id care apare în perioadele de latență. În pubertate
forța id -ului devine mai mare, iar echilibrul este perturbat. (Golu, 2010)
Conform teoriei dezvoltării psihosociale ale lui Erikson , adolescența corespunde
stadiului identitate versus confuzie identitară când se dezvoltă identitatea de sine. A.
Bandura consideră că în decursul vieții oamenii devin co nștienți de consecințele
acțiunilor lor și își adaptează comportamentele, îmbogățindu -și experiențele. (Golu,
2010)
Erikson consideră că adolescența reprezintă criza centrală a întregii dezvoltări.
Criza de identitate este considerată ca fiind singurul co nflict puternic pe care o persoană
îl are de înfruntat în această viață, iar depășirea într -un mod satisfăcător se poate realiza
în condițiile în care și celelalte stadii au avut o rezolvare pozitivă. Efectul pozitiv al
acestei crize este capacitatea de a se percepe cu o identitate personală puternică, iar cel
negativ confuzia în legătură cu cine este și ce reprezintă, incapacitatea de a lua decizii și
a alege, în mod special în privința vocației, a orientării sexuale etc.
Presiunile puternice din partea pă rinților sau a societății pot determina
dezorientarea și disperarea adolescentului; acestea au ca rezultat înstrăinarea fizică sau
psihică de mediile normale, iar în cazurile extreme ale difuziunii rolului, tânărul poate
adopta o identitate negativă. În ce ea ce privește dezvoltarea identității, s pre deosebire de

13
băieți, fetele se dezvoltă diferit privind, acestea manifestând tendința de amânare a
dezvoltării identității până la găsirea partenerului de viață, care are un rol important în
determinarea statutu lui lor.
În analiza întreprinsă de L. Kohlberg asupra psihologiei vârstelor școlare un
accent deosebit este pus asupra evoluției cognitive si asupra judecății morale a copilului.
După vârsta de 13 ani stadiul adolescenței corespunde nivelului autonomiei mo rale sau al
interiorizării și acceptării personale a principiilor morale. Și acest nivel al acceptării
normelor cunoaște mai multe subniveluri ale moralității: moralitatea contractuală,
caracterizată prin acceptarea democratică a legii și a înțelegerii sta ndardelor morale ca
rezultat al unei decizii mutuale și moralitatea principiilor individuale de conduită, adică
propriul sistem de valori prin semnificațiile personale acordate conceptelor de justiție,
reciprocitate, egalitate, demnitate.
Potrivit lui G olu (2010), p erioadele de dezvoltare ale adolescenței încep din
pubertate cu momente de creștere și maturizare rapidă. În plan psihologic transformările
sunt complexe. Adolescentul experimentează noi moduri de a se comporta sau de a
relaționa cu cei din ju r. În prima parte adolescentul oscilează între copilărie și maturitate,
este visător, sentimental, visează, este dornic de a învăța lucruri noi. Uneori este motivat
să acumuleze informații, alteori efortul depus nu este deloc constant, pe de o parte nu sun t
mulțumiți de cei din jur, dar pe de altă parte manifestă narcisism față de sine.
Subperioada preadolescenței (14 -16 ani) se caracterizează prin stabilizarea
maturizării biologice, dezvoltarea conștiinței. Dezvoltarea psihică este încărcată de
conflicte interioare, predomină o stare de agitație, anxietate, neliniște și impulsivitate.
(Golu, 2010)
Subperioada adolescenței propriu -zise (16 -18 ani) este centrată pe expansiunea
personalității, îmbogățirea experienței afective, pe atitudini de independență pri n
îndeplinirea unor responsabilități, sau prin manifestări vocaționale și profesionale. (Golu,
2010)
Subperioada adolescenței prelungite (18 -20/25 de ani) este în literatura de
specialitate, fie înglobată în perioada adolescenței, fie inclusă în perioada t inereții. În
această etapă independența este dobândită în mare parte ceea ce duce la afirmarea
personalității, creșterea interesului pentru viața socială și dobândirea unui statut
profesional. Individul pune în practică în acest stadiu tot ceea ce a dobând it în cursul
procesului social. (Golu, 2010)

14
Aspirațiile, orientările și sentimentele de autoprețuire ale adolescentului depind
de cultura și mentalitatea societății de apartenență, de valorile, concepția asupra societății.

2.2.1. Transformări fizice si consecințele psihologice ale pubertății
Adolescența este o perioadă frumoasă dar totodată stresantă datorită maturizării
biologice și impulsurilor sexuale. În dezvoltarea psihică a copilului de după 10 ani se pot
diferenția două stadii importante și anume stadiul pubertății (de la 10 la 14 ani) și stadiul
adolescenței (de la 14 la 18/20 ani).
Stadiul pubertății este dominat de o intensă creștere, băieții și fetele trec prin
transformări biologice, modificări ale echilibrului hormonal, dezvoltarea organelor
sexuale și a funcțiilor reproductive cu impact în dezvoltarea psihică și de dezvoltarea
sociabilității.
Stadiul adolescenței este dominat de adaptarea la starea adultă, de procesul de
câștigare a identității, urmat de stadiul adolescenței prelungite (d e la 18/20 la 24/25 ani)
dominat de integrarea psihologică la cerințele unei profesii, la condiția de independență
si de opțiune maritală.
Una dintre cele mai mari provocări ale adolescenței este acomodarea la
transformările corporale, este poate una dint re cele mari stânjenitoare perioade ale vieții.
Mass -media, filmele, publicitatea au o influență considerabilă asupra percepției unui
standard, unui ideal de frumusețe masculină și feminină, de cele mai multe ori nerealist.
Devierea de la acest standard de înălțime, greutate, frumusețe promovat își pune amprenta
asupra dezvoltării imaginii de sine și socializării. Adolescenții sunt autocritici în legătură
cu aspectul lor, depun eforturi să pară maturi și să nu fie puși în situații jenante. Fetele
maturizate timpuriu de cele mai multe ori nu se simt confortabil în adolescență, în schimb
băieții înalți, puternici sunt mai atractivi și mai încrezători. (Golu, 2010)
Pentru fete transformările fizice la pubertate constau în sosirea caracteristicilor
sexuale prima re și secundare. Caracteristicile sexuale primare sunt menstruația și
dezvoltarea genitală iar caracteristicile sexuale secundare includ aspectul părului la subraț
și pubian, dezvoltarea sânilor, o nouă distribuție a țesutului adipos, rotunjirea șoldurilor
și a picioarelor. (Rosenbaum, 1993)
Sânii sunt percepuți de majoritatea adolescentelor ca semn al feminității și
dezvoltarea sânilor joacă un rol important în ceea ce privește satisfacția exprimată în
raport cu imaginea corporală. Aceste schimbări cauzea ză o varietate de reacții la
adolescente.

15
Unele fete reacționează cu bucurie și mândrie la noile transformări, altele sunt mai
indiferente, în timp ce reacția altor adolescente poate fi să fie marcată de rușine și dispreț
profund. În adolescență insatisfac ția legată de imaginea corporală este mai prezentă la
fete decât la băieți mai ales din cauza greutății pe care de cele mai multe ori o consideră
prea mare. Fetele adolescente tind să aibă o imagine de sine negativă, să se perceapă mai
mari decât sunt, să își supraestimeze greutatea corporală. În consecință fetele devin
preocupate de problemele ponderale, si alimentare resimțind totodată mai multă anxietate
și preocupare decât băieții. (Rosenbaum, 1993)
La băieți, pubertatea începe, în general, cu o creșter e a mărimii testiculelor și
apariția primelor fire de păr din zona pubiană. Organismul crește, mușchii cresc, toracele
și umerii iau formă, mustața și apoi barba cresc, vocea devine mai gravă. După debutul
pubertății, la un an, doi începe ejacularea sperm ei de către penisul erect. Spre deosebire
de fete, băieții trăiesc mai ușor aceste modificări corporale și apreciază mai mult
schimbările fizice reprezentând pentru ei simbolul masculinității.
În ceea ce privește sexualitatea, conform tradiției băieții sun t încurajați să
experimenteze, iar fetele sunt lipsite de libertate sexuală și uneori li se aplică sancțiuni.
Deși există o schimbare atitudinală la nivel social și o modificare a mentalităților și a
practicilor în țările dezvoltate, societatea noastră est e destul de conservatoare încă. De
aceea, este important să se realizeze o educație sexuală a adolescenților, discuții deschise
cu părinții și profesorii. Pe adolescenți în general îi supără moralizarea care este o greșeală
frecventă a multor profesori și părinți, care încearcă să impună în mod categoric binele.
Stimularea inițiativei, a autonomiei se leagă firesc de nevoile elevilor și constituie o
metodă de dezvoltare a personalității prin educație și autoeducație.

2.2.2.Dezvoltarea socială și de personalitate
Adolescenții își consolidează personalitatea prin interesul crescut față de
descoperirea propriei persoane, prin tensiuni, comportamente, dorința de a fi diferit de
ceilalți. La această vârstă băieții și fetele se află într -o continuă căutare de sine,
autodescoperire, autovalorizare. Ei caută să își înțeleagă comportamentele și gândurile, îi
provoacă pe cei de vârsta lor și pe adulți pentru a se autodepăși. La sfârșitul adolescenței
ei vor fi capabili să analizeze obiectiv stările prin care au trecut. Adolescenții renunță la
comportamentele imitative din copilărie, se opun în momentul în care li se impun sarcini
pe care nu le vor sau nu le plac, care nu sunt în conformitate cu modul lor de gândire.
Astfel adolescenții se pot adapta școlii, fami liei, anturajului și se pot integra în viața

16
socială dar au totodată și momente de respingere, comportamente nonconformiste sau pot
avea un limbaj vulgar. (Golu, 2010)
Structurile de personalitate ale adolescentului sunt marcate de egocentrism prin
apariți a tendințelor de a exagera importanța iubirii, suferinței, prietenilor, aspectului
vestimentar. În acest sens există tendința de a se vedea pe o scenă în prim plan iar restul
lumii nu are altceva de făcut decât să le analizeze comportamentul și aspectul fi zic,
precum și tendința de a se mitiza exagerându -și abilitățile de unde riscul
comportamentelor dăunătoare cum ar fi consumul de droguri, de tutun, de alcool, relații
sexuale, etc. Adolescența este, de asemenea, o perioadă de confuzie, în care tinerii po t
confunda foarte ușor dorința cu iubirea, sexualitatea cu dragostea, se trăiește sentimentul
primei iub iri. (Mitrofan, Ciuperca, 2002)
Pentru vârsta adolescenței sunt caracteristice unele asocieri paradoxale ale
emotivității precum sensibilitatea crescută , cruzimea dramatică, timiditatea exagerată,
impertinența, toate manifestându -se sub aspectul unor mecanisme de apărare psihologică.
Dorința de a fi recunoscut se manifestă alături de bravarea cu independența. Fanteziile
adolescentului sunt reprezentate ad eseori sub forma unor raționamente sterile. El tinde
spre generalizări filosofice, îi sunt caracteristice reacțiile intrapsihice contradictorii
precum și tendința de a exagera și teoretiza totul. Se accentuează conflictul parvenit din
incapacitatea de a -și identifica funcția de rol psiho -social, sexual și apar senzații dureroase
determinate de lipsa simțului de perspectivă.
Adolescentului îi sunt caracteristice opoziționismul și labilitatea extremă a
dispoziției afective, rezultând adeseori din particularit ățile dezvoltării psiho -sexuale în
această etapă de viață.
Maturizarea afectivă se obține prin evoluția relațiilor interpersonale, adolescentul
trăiește sentimente de prietenie, admirație, invidie, dispreț, și așa mai departe, însă
prieteniile sunt mult ma i stabile în perioada aceasta și au la bază un set de valori comune,
de grup. În același timp adolescentul are stimă, admirație și respect pentru adultul cu care
poate comunica, care îi acordă încredere și considerație. Este de datoria adulților să îi
ghideze pe tineri să le explice neînțelegerile, să îi facă să conștientizeze normalitatea și
inevitabilul trăirilor și stărilor sale.
Criza de originalitate din adolescență este o perioadă de tranziție firească în viață.
Cronologi c ar debuta la vârsta de 12 -14 ani la fete și la 14 -16 ani la băieți sau mai
timpuriu. Această criză se traduce printr -o revoltă care se caracterizează prin negarea
identității sale anterioare, de copil, și dorința de a obține statutul social de adult. Cu alte

17
cuvinte, este o căutare febrilă a modului propriu de exprimare, prin modele atitudinale și
comportamentale, prin adoptarea unui stil personal de a reacționa. (Golu, 2010)
Criza de originalitate are trei etape și anume perioada revoltei, perioada închi derii
în sine și perioada de exaltare si afirmare. Perioada revoltei se traduce prin conflictul
dintre generații, prin refuzul micilor ajutoare în casă iar părerile părinților par acum
învechite. Perioadele închiderii în sine se traduc printr -o examinare a conștiinței, a
sentimentelor și comportamentelor. Perioada de exaltare și afirmare constă în
valorificarea capacităților proprii, curiozitate sporită, dorința de a îndeplini obiective
dificile.
Conflictul dintre generații este acumularea de diferențe și i dei între persoane
născute în perioade de timp diferite. Decalajul acesta duce la neînțelegeri și lipsă de
încredere între cele două părți. Atâta timp cât adolescenții locuiesc cu părinții aceștia
continuă să aibă o influență asupra comportamentului lor. P ărinții continuă să ofere
recompense, pedepse, atenție, afecțiune și suport financiar. Însă, adesea părinții nu
conștientizează nevoile de autonomie ale copiilor lor și le este dificil să accepte faptul că
propriul copil devine adult. În mod frecvent pări nții și copii nu reușesc să ajungă la o
înțelegere, cu privire la alegerea prietenilor, stilul vestimentar, utilizarea tehnologiei,
performanțele școlare, începerea vieții sexuale, anumite vicii cum ar fi tutunul, etc.
Generația mai tânără diferă în mod in evitabil și natural în ceea ce privește
vestimentația, gusturile alimentare, obiceiurile, comportamentele iar în această situație
doar comunicarea poate rezolva conflictele în familie.

2.2.3. În căutarea identității
Dezvoltarea identității de sine reprezi ntă un element central al perioadei
adolescenței. În această perioadă, adolescentul caută să -și formeze și să -și dezvolte o
identitate personală și vocațională, încearcă să se identifice cu un rol profesional. In
același timp, se formează comportamente spe cifice rolului sexual și crizele prin care trece
adolescentul. Atât băieții cât și fetele încearcă să se pună în evidență prin vestimentație.
De asemenea, apare confuzia de roluri și întrebarea frecventă a adolescentului: „Cine sunt
eu?”. Adolescentul mani festă totodată și un comportament indezirabil, pe de o parte, își
dorește să aibă inițiativă într -o acțiune, pe de altă parte, este inhibat de părinții care -i
dirijează și limitează fiecare acțiune. Eșecul în dobândirea unei identități clare, durabile
are ca rezultat difuziunea rolului, confuzia dintre ceea ce este și ceea ce dorește să fie.

18
Imaginea corporală contribuie la identificarea caracteristicilor corporale care
încep să fie percepute cu critică și admirație, tinerii resimțind puternic nevoia de a f i
agreabil, prezentabili, admirați și iubiți, apreciați. Pe acest fond se conturează și
identitatea sexuală, se dezvoltă latura psihologică a identității sexuale și pot avea
dificultăți în a alege să realizeze în propria ființă modelul tradițional sau cel actual.
Percepția de sine alimentează ideea de sine. Sinele cuprinde sinele corporal
material, sinele social precum și sinele spiritual. Sinele corporal material se referă la corp,
haine, familie, cămin, cărți, obiecte, dar și prieteni, vecini etc. Sinele social, constă din
reputația și recunoașterea unei identități anume, considerația pe care o obține tânărul.
Sinele social încorporează o experiență socială de roluri și de statute sociale. A treia
componentă a sinelui este a sinelui spiritual si se exprim a prin conștiința propriei
activități, a tendințelor și aptitudinilor psihice. (Albu, 2002)
Tinerii cu stimă de sine și cu bună acceptanță în colectiv primesc sarcini școlare
cu expectație pozitivă. Ei își susțin întotdeauna opiniile cu încredere. În gener al, acești
adolescenți au mai puține probleme personale. Tinerii ce au stimă de sine joasă nu
manifestă inițiative, nu vor să se exprime ca să nu greșească sau să supere pe alții pentru
că de cele mai multe ori nu vor să atragă atenția. Ei au probleme pers onale legate de
dificultățile lor.
Erik Erikson în abordarea sa psihosocială detaliază descrierea naturii identității
ego-ului și dezvoltarea sa în adolescență. Identitatea eului are trei componente
importante: un simț al unității între percepțiile sinelui , un simț al continuității percepțiilor
sinelui în timp și, nu în ultimul rând, un simț al reciprocității între propriile percepții ale
sinelui și modul în care este perceput individul. Eșecul în dobândirea unei identități ferme
are ca rezultat un simț al confuziei despre ceea ce este și cine este un individ. Presiunile
puternice din partea familiei pot cauza tinerilor dezorientare și disperare. Nu toți
adolescenții ating cu succes un sens al identității iar conceptul de sine le rămâne neclar,
neștiind und e le este locul și mai ales ce își doresc pentru viitor. (Golu, 2010)
Forme ale afirmării de sine sunt supraevaluarea, subevaluarea, adică atitudinea de
inferioritate), vestimentația excentrică, limbajul, gesturile, îi place sa dea tonul, are spirit
de co ntradicție sau evită unele situații pentru a nu fi penibil. Este evidentă tendința spre
autonomie, nici un adolescent nu dorește sa fie tratat ca un copil, așteaptă să i se acorde
încredere. (Albu, 2002)

2.2.4.Evenimente stresante în perioada adolescenței

19
Studiile arată că adolescenții deprimați cu distorsiuni negative sunt mai puțin
încrezători și mai puțin extrovertiți. Personalitatea atribuie, la rândul său, valoarea sa
personală capacității de a se împlini, precum și de a -și afirma independența și libe rtatea
de a alege. Apariția unui sentiment de respingere crește astfel riscul apariției simptomelor
depresive.
Depresia adolescentului ascunde și o serie de alte simptome precum tulburări de
comportament, fugă, mânie, gust morbid pentru risc, anorexie, bu limie, adolescentul se
plânge de dureri de cap, de stomac.
De multe ori părinții se simt vinovați și responsabili de starea depresivă a copilului
lor. Cu toate acestea, nu există o singură cauză a depresiei copilului, mai mulți factori
contribuie la agrava rea acestei stări. În general, depresia apare din combinația mai multor
factori declanșatori surveniți la un anumit moment. Acești factori pot fi de ordin familial,
dacă un părinte sau un alt membru al familiei a avut episoade depresive sau alte probleme
emoționale atunci copilul prezintă un risc de depresie crescut.
De asemenea, alți factorii stresori cum ar fi conflictele între părinți, sau conflictele
dintre frați, părinți depresivi sau stresați, divorțul părinților, intimidarea, conflictele sau
tensiun ile cu colegii de clasă, rezultatele școlare sau sentimentul de a fi supus presiunii
legate de performanțele școlare. Pentru adulți este uneori dificil să adopte punctul de
vedere al unui copil adolescent.
În ceea ce privește rezultatele școlare, mai ales mamele se preocupă de aceste
probleme. Mamele copiilor cu rezultate bune au tendința de a manifesta conduite lejere
față de copiii lor, se mândresc cu rezultatele școlare, dar în fapt mențin reguli severe si
cerințe față de tineri de teama ca aceștia sa nu scadă atenția față de obținerea de rezultate
satisfăcătoare. Părinții cu expectație înaltă suplimentează până la refuz pregătirea școlară
a tinerilor. Mamele cu expectații mici au tendința de a subevalua capacitățile acestora și
tratează uneori copiii ca pe o povară, ceea ce erodează dezvoltarea conștiinței de sine a
acestora. (Albu, 2002)
La adolescenți iritabilitatea, neliniștea, nervozitatea și dorința de retragere socială
și de a nu comunica cu părinții sunt o modalitate frecventă de expresie a depresiei. Mulți
au un comportament sfidător, negativist, fug de acasă sau își doresc acest lu cru, se implică
în comportamente periculoase sau își controlează anxietatea sau sentimentele de tristețe
cu droguri sau alcool.
Adeseori adolescentul devine brutal, agresiv, nepoliticos cu persoanele din
ambianță, concomitent manifestând sensibilitate exa gerată la ofensă. Fondul afectiv la

20
asemenea persoane oscilează foarte rapid de la optimism nemotivat spre pesimismul cel
mai sumbru, asociat cu suspiciune extremă, dezamăgire și disperare.
În mod progresiv, tulburările de dispoziție sunt considerabil mai puțin frecvente
în copilărie, adolescența fiind o perioadă de risc pentru probleme cu depresia. Depresia
la adolescenți apare din cauza tendinței acestora spre autoanaliză, introspecție,
raționalizare.
Depresia constituie o tulburare afectivă însoțită de s imptome emoționale cum ar
fi : tristețea, lipsa de speranță, durerea, sentimentul de vid interior, pierderea interesului
pentru activități, dar și simptome fizice cum ar fi pierderea apetitului, scăderea în greutate,
insomnie sau lipsa de energie. În adole scență momentele depresive sunt frecvente.
Mediul familial abuziv, sentimentele de inadaptare, stresul familial, divorțul
părinților, recăsătoriile, performanțele școlare scăzute pot determina adolescenții să
recurgă la consumul de substanțe. Datorită în clinației spre imaginație și fabulație,
specifică adolescenților tentația drogurilor este inevitabilă. Lipsa de încredere în sine, cu
accentuate note depresive este prezentă la tinerii cu profil de personalitate tipic conduitei
dependente. Ei se simt foar te puțin securizați, au o mare nevoie de siguranță și de
valorizare.
Una dintre cele mai contradictorii probleme ce poate apărea în adolescență este
suicidul. Astăzi un adolescent din zece recurge la acest lucru, de două ori mai mult decât
acum douăzeci de ani. Rata suicidului la tinerii între 15 și 19 ani este aproape la jumătate
din rata adulților. Un număr mare de semnale de alarmă ar trebui să alerteze familia și
prietenii că adolescentul a devenit copleșit emoțional: o cădere bruscă pe plan școlar, o
dezamăgire în dragoste, retragerea din relațiile sociale și lipsa de interes pentru
socializare. (Golu, 2010)
Adolescența este perioada care hotărăște nu doar viitorul fiziologic și psihologic
al adolescentului, ci și perioada care hotărăște viitorul lui profesional și social.
Identificarea vocațională se manifestă la adolescenți mai mult ca o descoperire de
aptitudini, capacități și abilități, apoi ca pregătire pentru examene de admitere în
învățământul superior sau în alte forme de instruire postliceală .

2.3.Intervenție și psihoterapie
2.3.1.Modelul cognitiv al depresiei
Modelul cognitiv -comportamental este fundamentat pe câteva principii:
problemele psihice sunt răspunsuri dezadaptative învățate, susținute de cogniții

21
disfuncționale, factorii generator i ai gândirii disfuncționale sunt influențele genetice și de
mediu și, nu în ultimul rând, modalitatea optimă de a reduce distresul și comportamentele
dezadaptative este modificarea cognițiilor disfuncționale.
Cognițiile disfuncționale care generează psiho patologia pot fi identificate și
schimbate. Modificarea acestora implică efort și perseverența din partea pacientului.
Modelul cognitiv al depresiei lui Aaron Beck (1967) a fost unul dintre cele mai utilizate
modele pentru a explica problematica depresiei în rândul adolescenților.
Pornind de la aceste principii, în abordările cognitiv -comportamentale s -a
dezvoltat un model terapeutic riguros, modelul Beck (Beck, 1976; Ellis 1994) cu trei
componente principale: A – evenimentul activator, B – convingerile (c ogniți ile, credințele)
persoanei, C -consecințele procesării cognitive a elementului activator, și anume
răspunsuri comportamentale, biologice/fiziologice și emoționale. La aceste componente
de bază se mai adaugă două, transformând modelul ABC în modelul AB CDE (Ellis,
1994): D – restructurarea cognițiilor disfuncționale si iraționale, E – asimilarea unor noi
cogniții eficiente, funcționale.
Depresiile pot fi cu fond somatic diagnosticate de clinicieni, endogen (cauze
interne, insuficient cunoscute) și psihog en (depresia nevrotică, în funcție de personalitate,
depresia reactivă, consecință a unor traume existențiale severe precum și dispoziția
depresivă cronică, la persoane cu personalitate predominant depresivă).
Din punct de vedere etiologic, Beck afirmă că depresia este o tulburare
multidimensională, o combinație de factori genetici, biologici, familiali, sociali, de
dezvoltare și personalitate care o pot cauza. Depresia poate provoca disfuncții, agravând
starea persoanei afectate prin adâncirea în depresie și stres. Există o interacțiune între
depresie și starea de sănătate fizică. In mod frecvent, bolile pot conduce la apariția
depresiei iar depresia la rândul ei poate duce la apariția bolilor.
Pe de altă parte, activarea schemelor cognitive inadecvate re prezintă mecanismul
fundamental al apariției depresiei. Conform modelului lui Beck, gândurile negative din
depresie își au originea în atitudinile dobândite în prima copilărie și ulterior.
Desigur, în multe situații, aceste idei pot fi utile și pot orient a comportamentul
într-o direcție pozitivă, de pildă în vederea obținerii de performanțe. Gândul că trebuie să
avem întotdeauna succes pare să motiveze o activitate pozitivă. Însă, tot această idee,
dintr -o perspectivă opusă, determină persoana să fie vulne rabilă la anumite evenimente.
În cazul unui insucces, dezamăgirea poate conduce la producerea unor gânduri negative
demoralizatoare. Astfel de gânduri vor scădea dispoziția generală, și vor crește în același

22
timp probabilitatea apariției automate a unor gâ nduri negative, producând un cerc vicios
ce tinde să mențină depresia. O dată ce tendința depresivă se instalează atrage un set de
distorsiuni cognitive care exercită o influență generală asupra funcționării cotidiene a
persoanei.
Teoria cognitivă a lui B eck (1967, 1976, 1987), bazată în principal pe un model
de procesare a informației, afirmă că modalitățile erante ale gândirii constituie problema
psihologică a depresiei și anume acele gânduri, stări depresive și comportamente
depresive. Modelul cognitiv postulează faptul că geneza emoțiilor și a comportamentelor
depinde de variabile cognitive ierarhice care acționează pe trei niveluri: (a) nivelul
structural, (b) nivelul proceselor și (c) nivelul conținutului.
În primul rând, nivelul structural reprezintă schemele cognitive. Acestea din urmă
sunt definite ca un set organizat de atitudini, convingeri și presupuneri care influențează
modul în care percepem ceea ce ne înconjoară. Construite înăuntru, din informațiile
colectate din experiențele anterioare, sch emele cognitive sunt stocate în memoria de lungă
durată. Ele selectează, filtrează și interpretează informațiile rapid și automat. Experiențele
trăite în copilărie conduc la formarea schemelor cognitive negative. Ele devin accesibile
atunci când evenimente le amintesc încărcarea emoțională înrădăcinată în memorie.
Aceste scheme sunt relativ stabile, repetitive, dureroase și deoarece subiectul nu le poate
controla sunt activate în timpul experiențelor stresante care duc la erorile cognitive la
adolescenți.
La nivelul proceselor, procesele cognitive corespund concluziilor greșite din
reacții la situații specifice. Aceste erori constau în interpretarea schemelor cognitive.
Procesele cognitive informează astfel despre interpretarea unui eveniment făcută de un
adolescent și cum este astfel influențat de schemele cognitive.
Odată devenit depresiv, un set de distorsiuni cognitive exercită o influență
generală asupra funcționării persoanei. Terapeutul cognitiv rupe acest cerc vicios,
învățând pacientul să pună sub sem nul întrebării gândurile automate negative, pot să
testeze postulatele disfuncționale ce le determină. Modelul propus de Beck nu este valabil
doar pentru depresie sau tulburările emoționale cu intensitate clinică, el evidențiază rolul
cognițiilor în intera cțiunea complexă a acestora cu stările afective și comportamentale în
general. De asemenea, acest model nu implică faptul că gândirea negativă determină
depresia. (Dafinoiu, Vargha, 2005, p.63)
Cognițiile depresivilor au ca principale teme autodeprecierea, sentimentul
eșecului respingerea de către ceilalți, exagerarea dificultăților, standarde personale foarte

23
ridicate. Aceste gânduri automate au fost sistematizate de Beck într -o triadă cognitivă și
imagine negativă de sine, experiență curentă negativă și v iitor negativ. (Dafinoiu, Vargha,
2005)
Aceste cogniții negative față de sine, lume și viitor servesc la activarea altor
simptome de depresie. La aceste scheme de gândire negative se adaugă erorile de gândire
tipice care explică persistența triadei cognitive negative în ciuda evidenței contrare,
suprageneralizarea, inferența arbitrară, abstracția selectivă, maximizarea, minimizarea,
gândirea absolutizantă și dihotomizantă, personalizarea.
Un adolescent depresiv va dezvolta un monolog interior negativ compus din
gânduri repetitive, non -voluntare, automate chiar incontrolabile. Pe scurt, interpretarea
evenimentelor modulează emoțiile și comportamentele unei persoane.
În plus, Beck (1987) afirmă că starea depresivă se referă la distorsiuni cognitive
specifice. Mai multe studii au arătat, de asemenea, că ele reprezintă un factor important
asociate cu depresia. Prezența distorsiunilor negative la un adolescent deprimat dovedește
funcționarea defectuoasă a sistemului său de procesare a informațiilor.
Construite din informațiile colectate din experiențele trecute, schemele cognitive
sunt stocate în memorie pe termen lung. Ele selectează, filtrează și interpretează
informațiile rapid și automat. Experiențele trăite în copilărie conduc la formarea
schemelor cognitive negative. Ele devin accesibile atunci cân d evenimentele amintesc
încărcarea emoțională înrădăcinată în memorie. Un adolescent cu simptome depresive va
dezvolta modele cognitive depresogene în funcție de evenimentele negative trăite. Aceste
scheme sunt relativ stabile și sunt activate în timpul ex perimentelor stresante și duc la
erorile cognitive.
La nivelul proceselor cognitive corespund concluziile greșite din reacții la situații
specifice. Acestea constau în interpretarea schemelor cognitive și se referă la domeniul
adaptărilor cognitive. Aceste erori cognitive pot fi traduse, printre altele, prin inferență
arbitrară, abstracție selectivă, suprageneralizare, maximizare și minimizare,
personalizare, dihotomizare sau autocomenzi imperative. Procesele cognitive informează
despre interpretarea pe car e un adolescent le poate face a unui eveniment și sunt astfel
influențate de schemele cognitive.
În ceea ce privește conținutul, se referă la limba interioară, la nivelul cel mai
accesibil și cel mai observabil. Prin verbalizarea gândirii și emoțiilor, a l imbajului interior
va permite accesul la interpretările schemelor cognitive latente. Erorile cognitive se
exprimă prin acest limbaj interior și se reflectă într -o viziune negativă asupra sine, a

24
mediului și a viitorului, numită triada cognitivă. Aceste cog niții negative față de sine,
lume și viitor servesc la activarea altor simptome depresive. Un adolescent depresiv va
dezvolta un limbaj interior negativ compus din gânduri repetitive, non -voluntare,
automate, incontrolabile. Ellis (1962) propune o serie de auto-interdicții automate legate
de amenințările care anunță sancțiuni morale și sociale pe care ar putea să le aibă
adolescenții depresivi: Întotdeauna trebuie să … Trebuie să merg/să mă îmbrac/să fac…
Este necesar să… Pe scurt, interpretarea eveni mentelor modulează emoțiile și
comportamentele unei persoane. (Dafinoiu, Vargha, 2005)
De la mijlocul anilor 1980, modelul cognitiv al lui Beck a evoluat. Sistemele
individuale specifice puse de o parte pentru a face loc unor constelații de personalitate
mai generale, numite și moduri. Acest model sugerează două fațete ale personalității
considerate ca factori de vulnerabilitate în depresie, adică sociotropia și autonomia,
grupând schemele cognitive predominante. Potrivit lui Clark (1999), personalitatea
sociotropă (dependența socială) își definește propria valoare în funcție de capacitatea sa
de a obține dragostea și aprobarea altora evitând respingerea și nemulțumirea oamenilor
din jurul lor. Personalitatea autonomă atribuie, la rândul său, valoarea sa pe rsonală
capacității sale de a se împlini, precum și pentru a -și susține independența și libertatea de
a alege. Apariția unui sentiment de respingere sau de neputință crește astfel riscul apariției
simptomelor depresive. Un adolescent cu distorsiuni cogniti ve legate de sensibilitatea la
respingerea celorlalți va fi mai vulnerabil la pierderea grupului de prieteni în timp ce
adolescentul care se definește prin performanță va fi mai vulnerabil la scăderea
performanțelor școlare. Dimensiunile personalității, so ciotropia și autonomia, sunt
prezente în toți indivizii în diferite grade. Când se manifestă una din aceste trăsături de
personalitate mai intens și necorespunzător, individul devine vulnerabil la depresie
(Marcotte, Pronovost, 2005).

2.3.2. Terapia cogni tiv-comportamentală
Obiectivele terapiei cognitive sunt de a corecta prelucrarea distorsionată a
informațiilor și de a ajuta pacientul să își modifice credințele ce mențin comportamentul
neadaptativ. Pentru atingerea acestor obiective sunt utilizate o seri e de tehnici cognitive
și comportamentale pentru modificarea credințelor disfuncționale și promovarea unei
gândiri realiste. În acest sens, intervenția terapeutică începe prin abordarea gândurilor
voluntare, modificarea gândurilor automate și contracararea efectelor negative ale
schemelor cognitive disfuncționale profunde. (Dafinoiu, Vargha, 2005)

25
Presiunile crescânde asociate cu adolescența pot depăși capacitatea adolescenților
de a le face față. De multe ori, părinții pot pune schimbările de comportament pe seama
tulburărilor tipice adolescenței iar diagnosticul și tratamentul pot fi mult amânate.
În școli, programele de prevenție și includerea dezvoltării personale în programa
școlară ar putea reduce apariția depresiei. O abordare eficientă în a preveni a pariția
depresiei include programe școlare. Aceste programe ar putea contribui semnificativ la
prevenirea abuzului asupra adolescenților, i -ar putea ghida către găsirea soluțiilor și să le
dezvolte abilitățile sociale și cognitive. Foarte important, susțin erea părinților cu copii ce
manifestă probleme de comportament poate reduce simptomele depresive și îmbunătăți
relația acestora.
Consilierea de specialitate în depresie poate include terapie cognitiv
comportamentală, care se axează pe modificarea anumitor idei și a modelului
comportamental.
Terapia cognitiv -comportamentală în depresii a fost dezvoltată de Beck și
colaboratorii Rush, Shaw și Emery. Modelul cognitiv al depresiei cuprinde experiențe
timpurii, formarea unor convingeri disfuncționale, incidentul critic, activarea
convingerilor, gândurile negative automate, simptomele depresive care pot fi
comportamentale, motivaționale, afective, cognitive sau somatice. (Beck, 1967,1976)
Psihoterapia cognitiv -comportamentală în depresii are la bază o concepție
teoretică coerentă, este limitată în timp, structurată și directivă, orientată pe problemă, se
bazează pe metode inductive astfel încât pacienții învață să considere gândurile și
convingerile ca pe niște ipoteze care trebuie verificate și nu în ultimul rând, are caracter
educațional considerând tehnicile ca pe niște deprinderi care trebuie învățate prin
exercițiu și transferate în viața cotidiană prin intermediul temelor pentru acasă. Obiectivul
imediat al terapiei este eliberarea de simptome iar pe termen lu ng rezolvarea problemelor
de viață sau măcar atenuarea acestora. (Holdevici, 2011, p.348 -349)
Toate aspectele psihoterapiei sunt descrise în mod explicit pacientului, acesta
colaborând cu terapeutul în planificarea unor strategii de rezolvare a problemelor care îl
deranjează pe pacient. Psihoterapia este limitată în timp și are obiective clar definite.
Pentru ca psihoterapia să reușească este absolut necesară formularea precisă a
obiectivelor. Împreună cu pacientul pe baza unor informații detaliate în legăt ură cu
factorii care contribuie la menținerea problemei simptom. Principiul de baza al terapiei
cognitiv -comportamentale postulează că modurile în care individul se comportă sunt

26
determinate de situațiile imediate și de felul in care subiectul le interpret ează. (Holdevici,
1998, p. 107)
Psihoterapia cognitiv -comportamentală este valabilă pentru pacienții non –
psihotici și este, de asemenea, foarte important de cunoscut gradul de severitatea al
depresiei, pattern -ul de gândire negativă, precum și dorința de c ooperare a subiectului.
Strategiile cognitiv -comportamentale de psihoterapie în depresie cuprind strategiile
cognitive (tehnici de distragere, de stopare a ruminațiilor, numărarea gândurilor
conștientizarea senzorială, exerciții mentale), strategii comport amentale (monitorizarea
activităților, realizarea unor orare, stabilirea unor sarcini gradate), str ategii cognitiv –
comportamentale (identificarea gândurilor negative, experimente în sfera
comportamentală, teme pentru acasă), strategii preventive (identific area convingerilor,
pregătirea pentru viitor). (Holdevici, 2011 )
Relația terapeutică este de tip colaborativ, Beck consideră că relația terapeutică
poate fi descrisă cu ajutorul unor concepte fundamentale: colaborare empirică, dialog
socratic și descoperi re ghidată. Colaborarea empirică este o relație bazată pe schimburi
verbale colaborative care fac din pacient un participant activ în stabilirea obiectivelor
identificarea comportamentelor și cognițiilor alternative. Dialogul socratic în cadrul
interviului este metoda cea mai utilizată și constă în formularea unor întrebări de către
terapeut cu scopul de a clarifica problema, a asista pacientul în identificarea schemelor
cognitive, examinarea sensurilor evenimentelor pentru pacient precum și evaluarea
conse cințelor menținerii gândurilor neadaptative. Acest tip de dialog conduce clientul
spre concluzii logice. Descoperirea ghidată asigură modificarea comportamentelor
terapeutul ghidând clientul prin planificarea unor experiențe care duc la achiziționarea de
noi deprinderi.

2.3.3. Relaxarea progresivă Jacobson
O stare de relaxare poate fi definită ca o odihnă adâncă a corpului (aspecte
organice) și a minții (aspectul psihic) care se produce în starea de veghe și este care poate
fi retrăită în perioadele scurte ale zilei. O stare de acest fel poate fi produsă prin diverse
tehnici de relaxare.
Relaxarea progresivă a lui Jacobson este, fără îndoială, cea mai populară tehnică
de relaxare. A fost dezvoltată la începutul secolului de către un doctor american, Edmund
Jacobson. Principiul de bază este că orice formă de tensiune psihică în general depresie
sau anxietate în particular va determina întotdeauna apariția unei contracții în

27
musculatură. Acest lucru implică faptul că, dacă musculatura unei persoane este relaxată,
ea nu poate fi anxioasă sau depresivă. Deci, pentru a reduce sau a elimina anxietatea,
trebuie să relaxăm cât mai mult posibil întreaga musculatură.
Potrivit lui Jacobson, orice tensiune psihică sau un gând duc întotdeauna la o
creștere a tensiu nii musculare, în special a tensiunii musculare sau a mușchilor oculari
(gândim în cuvinte sau în imagini). Pentru a dovedi acest lucru, el folosește un
electromiograf care demonstrează în mod obiectiv prezența unui ușor nivel de tensiune
musculară atunci când un subiect contactează un mușchi doar în gând, chiar dacă o face
în mod voluntar.
În plus, conform lui Jacobson, opusul este automat adevărat în sensul că, dacă o
persoană reușește să -și relaxeze complet musculatura, va exista o descreștere sau chiar o
dispariție completă a tensiunii psihice. Deci, pentru relaxare, trebuie doar să se relaxeze
mușchii.
Pentru a realiza acest lucru, Jacobson recomandă următorii pași: obișnuința de a
localiza diferitele grupuri musculare, conștientizarea cu atenție a ten siunii din mușchi și
antrenamentul pentru a face ca tensiunea să dispară.
Relaxarea progresivă și diferențiată a lui Jacobson este învățată în patru faze sau
patru etape. Prima este faza activă (învățarea localizării diferitelor grupuri musculare, a
simți mai bine efectul tensiunii musculare accentuând -o printr -o contracție, distingerea în
mod clar a senzațiilor de tensiune și d e relaxare.) În această fază, subiectul este rugat să
contracte succesiv cele mai importante grupuri musculare ale corpului, începând cu cele
ale membrelor, apoi trunchiul și, în final, fața. Perioada de contracție durează în medie de
la 3 la 5 secunde și cea de relaxare de la 15 la 20 de secunde.
Urmează faza diferențială al cărei obiectiv este dobândirea capacității, prin
activități zilnice, de a nu contracta inutil grupuri musculare care nu sunt implicate în
activitatea curentă.
În timpul perioadei de c ontracție este necesar să nu se concentreze asupra
grupurilor musculare contractate ca în faza activă, ci mai degrabă asupra celorlalte grupuri
musculare, cu scopul de a le elibera. Contracțiile durează mult mai mult decât în faza
activă, 30 de secunde și mai mult, pentru a permite relaxarea la rândul său a grupurilor
musculare necontrolate. După câteva zile de formare, subiectul este rugat să integreze
această formă de relaxare în viața de zi cu zi, gândindu -se cât mai des posibil să relaxeze
grupurile mus culare care nu sunt implicate în activități cotidiene, cum ar fi lectura, mersul
pe jos sau conversația.

28
Faza de reducere a exercițiilor servește ca o tranziție între faza activă și faza
pasivă. În prima parte, cele mai multe exerciții în faza activă sunt grupate în șapte mișcări
majore care acoperă principalele zone ale corpului: brațele, picioarele, abdomenul,
toracele, umerii și fața (două mișcări sunt folosite pentru față). Această primă parte
durează mai mult de zece minute. În timpul celei de -a doua părți, subiectul rămâne
nemișcat și își mișcă mental principalele grupuri de mușchi, pentru a le relaxa cât mai
complet posibil. Această a doua parte durează, de asemenea, aproximativ zece minute.
În faza pasivă cei mai mulți oameni își localizează bine d iferitele grupuri
musculare și pot identifica rapid zonele de tensiune în ele. În timpul fazei pasive, subiectul
va rămâne nemișcat, verificând unul după celălalt grupurile sale musculare, pentru a -și
identifica zonele de tensiune și apoi a le face să disp ară. Dacă reușește să -și relaxeze
profund toată musculatura, tensiunea va fi controlată, deoarece absența tensiunii
musculare implică în mod necesar o absență sau cel puțin o scădere a tensiunii, așa cum
demonstrează Jacobson. Subiectul va fi complet relax at fizic și psihic și tehnica își va fi
atins scopul.

2.3.4. Hipnoterapia depresiei
Hipnoza poate fi definită ca o stare modificată a conștiinței, indusă la un subiect
prin sugestii de la altă persoană și poate produce stări de relaxare sau alte stări sug erate
de hipnotizator. Hipnoza nu este o tehnică de relaxare, dar poate fi folosită ca o tehnică
de relaxare.
În cazul adolescenților depresivi, hipnoza poate fi utilizată ca un instrument de
intervenție care va amplifica resursele existente și va reasocia experiențele cognitive
emoționale, relaționale și fiziologice disociate. (Holdevici, 2015)
La adolescenți hipnoza poate fi utilizată pentru a face față stresului cotidian,
aceștia putând vizualiza în transă hipnotică cum merg la școală, cum fac față unor colegi
care îi hărțuiesc, sau cum reușesc să răspundă cerințelor și evaluărilor profesorilor fără
emoții valorificându -și la maxim potențialul. Multe dintre problemele cu care se
confruntă copiii sunt legate de depresie, stări anxioase, tensionate. Pentru ca hipnoza să
fie aplicată trebuie să se obțină acordul părinților care pot fi refractari la ideea de a -și
vedea hipnotizați copiii având în vedere lipsa de informație și falsele idei preconcepute
care sunt vehiculate în jurul hipnozei și a transei hipnoti ce. Educarea părinților și
implicarea lor în experimentarea transei hipnotice poate fi benefică pentru susținerea și o
bună cooperare din partea lor. (Holdevici, Crăciun , 2017)

29
Punctul de plecare cu adolescenții ar fi experimentarea stării de relaxare,
exercițiile de respirație, tehnica de relaxare progresivă Jacobson, antrenamentul autogen
Schultz, după care li se pot aplica sugestii legate de întărirea eului, creșterea încreder ii în
sine, prin diferite metafore și povești terapeutice menite să îi ajute. De asemenea,
adolescenții pot fi învățați să practice tehnicile de relaxare progresivă Jacobson, sau
Schultz, să își administreze formule autosugestive de întărire a eului, să se refugieze ori
de câte ori au nevoie în universul creat în transă hipnotică.
Hipnoza poate fi utilizată în dezvoltarea și întărirea orientării către lumea externă,
însușirea capacității de comutare a atenției, dinspre fenomenele interioare cu tentă
negativ ă, înspre evenimentele exterioare. Fenomenele hipnotice ce pot fi puse în evidență
în cadrul depresiei sunt regresia de vârstă, progresia de vârstă prin proiectarea în viitor a
unor traume din trecut, amnezia adică absența reactualizării conștiente a succe selor din
trecut, catalepsia, disocierea, răspunsuri ideomotorii prin gânduri/cogniții, emoții,
senzații și comportamente depresogene automate, halucinații, modificări la nivelul
simțurilor, precum și distorsiuni ale percepției timpului. (Dafinoiu, Vargha, 2003)
Hipnoterapia depresiei după Michael Yapko arată faptul că imaginația nu dispune
doar de capacitatea de a produce schimbări favorabile persoanei, ci poate fi pusă și în
slujba unor modificări care pot fi calificate ca fiind negative. Intervenția prop usă de autor
presupune mai întâi interviul și colectarea informată a datelor (identificarea problemelor
și resurselor pe care ne putem sprijini în timpul intervenției), dezvoltarea expectanțelor
pozitive și trezirea speranței (evaluate de Yapko drept cel m ai important aspect al
tratamentului), facilitarea dezvoltării flexibilității (dezvoltarea terapeutică a flexibilității
are valoare de recadrare, de modificare a viziunii asupra unei situații, în care părțile
vulnerabile sunt reevaluate ca fiind „puncte fo rte”), lărgirea cadrelor de referință
(însușirea a noi modalități de reacție ca răspuns la situația problematică cu care se
confruntă), experimentarea alternativelor, întărirea specificității situaționale (dezvoltarea
contextualizării), integrarea mecanism elor de feedback (evaluarea eronată a expectanțelor
interlocutorului), încorporarea (introducerea conținuturilor însușite în comportament) și
clarificarea limitelor generalizării (orientarea spre viitor).
Hipnoterapia depresiei după Assen Alladin cuprinde 12 ședințe terapeutice, cărora
li se adaugă una sau mai multe ședințe de follow -up. În practică lucrurile pot fi diferite în
funcție de severitatea simptomelor și personalitatea clientului.
Prima ședință începe cu o evaluare clinică. A doua ședință este nu mită primul
ajutor pentru depresie care îi permite clientului să exprime emoțiile supărătoare, să ofere

30
o explicație plauzibilă pentru starea depresivă în care se află și, de asemenea, este
condiționat pentru un cuvânt stimul pozitiv care să îi genereze un zâmbet sau o stare
emoțională agreabilă. Ședințele trei și patru sunt centrate pe terapia cognitivă, pe
examinarea convingerilor disfuncționale prin modelul ABC. Începând cu ședința a
cincea, se introduce familiarizarea cu hipnoza prin relaxare, ameliora rea capacității de
concentrare și facilitarea gândirii divergente. Ședințele șase, șapte și opt sunt centrate pe
restructurare cognitivă în hipnoză pentru lărgirea câmpului conștiinței și amplificarea
cognițiilor pe trecut, prezent și viitor. Ședința a no ua vizează comutarea atenției și
inducerea dispoziției emoționale pozitive prin întreruperea ciclului ruminativ negativ.
Clientul poate să facă o listă cu zece -cincisprezece evenimente plăcute și să
focalizeze atenția treizeci de secunde asupra fiecăruia , să practice evocarea evenimentelor
fericite de patru cinci ori pe zi și să comute de pe gândurile negative ori de câte ori
constată că atenția îi este monopolizată. Ședința a zecea face obiectul antrenamentului
activ -interactiv, adică disocierea de negat iv și inhibarea ancorelor negative, asocierea cu
mediul relevant. Ședința a unsprezecea este concentrată asupra antrenamentului
abilităților sociale, spre exemplu timiditatea care este un factor de vulnerabilitate, iar
ședința a douăsprezecea presupune viz ualizarea scopului ideal și antrenamentul pentru
confruntarea cu realitatea. (Dafinoiu, Vargha, 2003)
Hipnoza în tratarea simptomelor depresive ajută la concentrarea atenției,
facilitează achiziția de noi învățături, încurajează adolescentul să se raportez e la el însuși
ca o persoană care are și resurse și oferă un cadru experiențial. În acest sens poate fi
benefică întrucât explicațiile și justificările reprezintă limbajul adultului iar experiența
este limbajul copilului sau adolescentului.

III. OBIECTIVE LE ȘI IPOTEZELE STUDIULUI
3.1. Obiective
Obiectivul general al acestei lucrări constă, pe de o parte, în identificarea
existenței simptomelor depresive la adolescenți și, pe de altă parte, verificarea dacă
printr -o intervenție bazată pe tehnica de relaxare progresivă Jacobson, prin inițierea și
antrenamentul subiecților pe o perioadă de timp, intensitatea simptomelor de tip depresiv
se reduce.
În primul rând, scopul este acela de a identifica dacă variabilele următoare ale
simptomelor depresive și anume: dispoziția negativă, problemele interperso nale,
ineficiența, anhedonia, stima de sine scăzută, presupun o diferență semnificativă între

31
intensitatea simptomelor între adolescente și adolescenți, cu alte cuvinte o diferență
asociată genului.
În al doilea rând, este important de verificat dacă varia bilele de ordin familial cum
ar fi numărul de frați are o influență mai mare în apariția simptomelor depresive.
În ceea ce privește învățarea unei tehnici de relaxare, este necesar de verificat în
ce măsură practicarea acesteia în mod regulat ajută atât ad olescenții cât și adolescentele
să prezinte mai puține simptome depresive.

3.2. Ipoteze
În efectuarea cercetării și realizarea intervenției, punctul de plecare îl reprezintă
următoarele ipoteze de lucru:
1. Prima ipoteză de lucru se referă la faptul că si mptomele de tip depresiv ar putea
să apară mai frecvent la adolescente decât la adolescenți.
2. A doua ipoteză presupune ca va fi o diferență între adolescenții care nu au frați
comparativ cu adolescenții care au frați în intensitatea simptomelor depresive
3. Cea de -a treia ipoteză se referă la faptul că grupul de elevi care învață tehnica
de relaxare Jacobson ar putea raporta mai puține simptome depresive comparativ cu
grupul de control.
4. Cea de -a patra ipoteză prezumă că ar putea exista o diferență de r ăspuns la
intervenție între adolescenții cu simptome de nivele diferite de intensitate ușoară,
moderată și severă.

3.3. Variabile
Variabilele independente ale studiului sunt: genul subiecților, numărul de frați al
subiecților, programul bazat pe tehnic a de relaxare . Variabilele dependente luate în
analiză sunt: dispoziția negativă, problemele interpersonale, ineficiența, anhedonia, și
stima de sine scăzută .

IV. METODA
4.1. Participanți
Eșantionul a fost constituit dintr -un grup de 60 de subiecți, cu vârste între 13 și 18
ani, elevi de clasa a unsprezecea de liceu, reprezentând două clase de elevi. Participanții
au fost întâlniți în cadrul cursurilor școlare obișnuite.

32
Din totalul de 60 de subiecți 4 au fost adolescenți cu vârsta de 16 ani, 52 de
adolescenți cu vârsta de 17 ani și 4 adolescenți cu vârsta de 18 ani, media de vârstă fiind
17 ani.
În ceea ce privește genul, la studiu au participat 60 de subiecți dintre car e 9
adolescenți și 51 de adolescente, adică un procent de 15% băieți și un procent de 85%
reprezentat de fete.
Din totalul de 60 de subiecți grupul de control a fost alcătuit din 39 de subiecți iar
cel experimental din 21 de subiecți.

4.2. Metode și instrumente
Acest studiu a fost realizat pe o perioadă de trei luni, pe un grup de 60 de subiecți,
aleși în mod aleatoriu. Pornind de la premisa că adolescenții prezintă simptome de tip
depresiv, prima parte a studiului a constat în identificarea unui lo t de subiecți cu vârsta
cuprinsă între 13 și 18 ani.
A doua parte a constat în evaluarea tulburărilor depresive la adolescenți prin
culegerea de date demografice și aplicarea în prima ședință a unui inventar de depresie
(Child Depression Inventory), din c are să rezulte tendințe depresive în ceea ce privește
dispoziția negativă, problemele interpersonale, ineficiența, anhedonia, stima de sine
scăzută.
În etapa a treia a studiului, am efectuat analiza rezultatelor testelor și identificarea
scalelor la care adolescenții au prezentat simptome depresive. Datele au fost introduse în
programul SPSS (Statistical Package for the Social Sciences) pentru analiză statistică.
Conform rezultatelor, am constituit două grupuri, și anume grupul experimental
și grupul de control. Grupul de control sau grupul martor nu prezintă conform scorului
global simptome de tip depresiv, el încadrându -se în media normală iar cel experimental
a fost constituit din lotul de subiecți care prezin tă simptome depresive de tip ușor, moderat
și server.
Următorul pas a fost partea de intervenție care a constat în aplicarea unei metode
de relaxare progresivă Jacobson. Am început o relaxare de grup, timp de patru ședințe (o
ședință pe săptămână timp de patru săptămâni) și antrenarea subiecților pentru practicarea
tehnicii acasă, în mod individual, o dată pe zi, timp de cincisprezece / douăzeci de minute.
Adolescenții au experimentat relaxarea, cum pot să se destindă și să scape de încordare
pentru a fi mai eficienți în toate activitățile școlare sau extrașcolare.

33
După încheierea celor patru ședințe de intervenție și practicarea antrenamentului
acasă, la următoarea ședință, subiecții au completat încă o dată inventarul de depresie
pentru adolescenți pen tru a evalua felul în care s -au simțit în ultimele două săptămâni,
fapt ce a permis o analiză statistică ulterioară, analiza și interpretarea datelor statistice
conform ipotezelor de studiu formulate în prealabil. După încheierea fiecărei ședințe de
relaxa re a avut loc discutarea experienței cu participanții.

 Inventarul de depresie pentru adolescenți
În testarea lotului de subiecți proba admini strată în scop didactic a fost I nventarul de
depresie pentru adolescenți (Child Depression Inventory ) compus din 27 de itemi, cu un
scor total de variază de la 0 la 54 (de la 0 la 2 pentru fiecare element). Aceasta permite
aprecierea gravității tulburării depresive.
Administrarea chestionarului a necesitat aproximativ cincisprezece minute, fiind
un instr ument potrivit de utilizat într -un context școlar.
În desfășurarea testării s -a început prin obținerea consimțământului și informarea
privind scopul testării, și anume didactic, asigurarea confidențialității răspunsurilor și a
datelor.
De asemenea, infor marea a condus la stabilirea unei relații optime, o atmosferă
confortabilă pentru a obține în urma testării o imagine cât mai clară a modului în care s –
a simțit adolescentul în ultimele două săptămâni. După încheierea testării a avut loc
discutarea experi enței.
Scalele inventarului sunt în număr de cinci și vizează dispoziția negativă
(sentimente de tristețe, plânsul, îngrijorarea privind lucrurile rele, incapacitatea de a lua
decizii, nefericire și enervare), problemele interpersonale (probleme și dificul tăți în
interacțiune cu alți oameni, incluzând dificultatea de a se înțelege cu ceilalți, evitarea
socială precum și izolarea socială), ineficiența (evaluare negative a propriilor abilități și
a performanței școlare), anhedonia (depresia endogenă, incapac itatea de a simți plăcere,
pierderea energiei, probleme de somn și de apetit, un sentiment de izolare), precum și
stima de sine scăzută (o stimă de sine scăzută, lipsa de considerație față de propria
persoană, sentimentul ca nu este iubit(ă) și tendința de a avea gânduri suicidare).
Scorul total reprezintă simptomatologia depresivă generală la nivelul tuturor celor
cinci domenii prezentate mai sus.
În urma testului, pe baza scorului itemi lor, simptomul depresiv normal cuprinde
valori între 0 -17 (fete) și 0 -18 (băieți), cu un scor standard între 1 -60, simptomul depresiv

34
ușor cu valori între 18 -20 (fete) și 19 -21 (băieți), scor standard între 61 -65, simptomul
depresiv moderat 21 -24 (fete) și 22 -25 (băieți) scor standard între 66 -70, simptomul
depresiv sever cu valori între 24 -43 (fete) și 26 -46 (băieți), scor standard între 71 -100.
Astfel au fost constituite cele două grupuri : grupul de control sau grupul martor
prezintă conform scorului global sindrom depresiv normal, iar cel experimental a fost
constituit din lotul de subiecți care prezintă simptome depresive de tip ușor, moderat și
server.
Din totalul de 60 de subiecți grupul de control a fost alcătuit din 39 de subiecți iar
cel experimental din 21 de subiecți.
În urma rezultatelor testului Inventarul de depresie pentru adolescenți din lotul
total de 60 de subiecți 39 (adică un procent de 65%) au obținut un scor care reprezintă
simptome normale, 9 subiecți (15% ) simptome ușoare, 6 subiecți simptome moderate
(10%) ș i 6 subiecți (10%) simptome severe.

 Scriptul pentru intervenție bazată pe tehnica de relaxare
În clipele următoare am să te invit să te așezi într -o poziție cât mai confortabilă
pentru tine. În orice moment poți să îți schimbi poziția sau te miști ușor pentru a te simți
cât mai confortabil. Asigură -te că spatele și capul sunt sprijinite și că te si mți bine….
Lasă -ți ochii să găsească un loc plăcut și care poate f i privit confortabil și fixează –
ți acolo privirea. Treptat, ai putea simți că ochii tăi devin puțin mai grei și parcă ar fi
plăcut să -i lași închiși pentru o scurtă vreme. Află cum s -ar simți dacă i -ai lăsa închiși
pentru câteva secunde și apoi deschide -i din nou…inspiră profund și deschide ochii,
expiră și apoi închide -i, deschide -i încă o dată, închide -i, …inspiră, expiră…
Acum că ești așezat(ă) confortabil, respiră adânc, umflă abdo menul și pieptul cât
mai mult. Ține respirația pentru câteva secunde…. apoi expiră încet și complet, simțind
că ești așezat(ă) pe scaun și încordarea este eliminată în același timp cu aerul din
plămâni….
Acum direcționează -ți atenția asupra mâinilor ș i antebrațelor. Strânge pumnii cu
putere. Strânge bine. Simte contracția în pumni și antebrațe. Continuă să respiri în mod
constant în timp ce strângi pumnii… Acum relaxează -i. Relaxează încet mâinile și
antebrațele. Imaginează -ți că mâinile și antebrațe le devin grele și relaxate. Simte diferența
dintre disconfortul tensiunii și confortul relaxării….
Strânge pumnii energic din nou, apoi îndoaie antebrațele și încordează -ți bicepșii
ca și cum ai ridica o greutate mare. Simte contracția în pumni, antebraț e și brațe. Continuă

35
să respiri încet și în mod regulat … Relaxează -te și simte relaxarea în mâini, antebrațe și
brațe. Brațele tale devin treptat grele și relaxate….
Împinge pumnii strânși în suprafața unde te afli așezat(ă) și apăsă puternic. Simte
tensiunea pe brațele superioare… Relaxează și simte tensiunea care dispare din partea
superioară a brațelor. Cu cât eliberezi mai mult, cu atât brațele devin din nou grele și
relaxat e, mai grele și mai relaxate…
Acum simte -ți picioarele și tălpile. Îndr eaptă tălpile și degetele de la picioare în
față. Strânge bine mușchii picioarelor și tălpilor și simte tensiunea… Acum relaxează -te…
Relaxează treptat și cât mai adânc posibil mușchii picioarelor și tălpilor…
Îndreaptă picioarele și degetele de la picioare spre fața ta. Concentrează -ți atenția
asupra mușchilor pe care tocmai i -ai contractat … Relaxează treptat mușchii picioarelor.
Pe măsură ce tensiunea dispare, picioarele devin grele, tot mai grele…
Înfige -ți călcâie și tălpile în suprafața un de te afli, în timp ce încordezi energic
mușchii coapsei și feselor. Realizează tensiunea cauzată de efort… Acum relaxează.
Relaxează bine mușchii. Simte că tensiunea dispare treptat….
Apropie picioarele și ridică -le ușor… Simte tensiunea mai ales la coapse și
abdomen. Continuă să respiri… Relaxează -te…Simte acum relaxarea picioarelor și
abdomenului. Picioarele devin grele și relaxate. Din ce în ce mai grele, din ce în ce mai
relaxate, tot mai relaxate… Brațele sunt, de asemenea, grele, relaxate din ce în ce mai
grele, din ce în ce mai relaxate….
Trage aer în piept și strânge mușchii abdomenului ca și cum ai atinge suprafața de
la nivelul coloanei vertebrale. Împinge mușchii abdomenului bine…. Relaxează…
Relaxează toți mușchii abdomenului. Lasă toată tensiunea să dispară…
Ține șoldurile și umerii în contact cu suprafața în care te afli, ridică coloana
vertebrală în sus pentru a forma un mic pod cu corpul. Încordează toți mușchii spatelui…
Relaxează, apoi lasă mușchii spatelui să se re laxeze lent, treptat. Simte cum tensiunea din
spatele tău dispare…
Respiră adânc, umflă abdomenul și pieptul… Apoi, țineți -ți respirația în timp ce
încordezi mușchii pieptului. Relaxează și expiră lent, golindu -ți complet plămânii….
Ridică umerii s pre cap cât mai mult posibil… Relaxează… Simte relaxarea în
mușchii umerilor… Ridică umerii spre cap și apoi cu palmele pe umeri încrucișează
brațele. Încordează mușchii umerilor și pieptului…. Relaxează. Lasă umerii să coboare
încet și brațele să cadă pe ambele părți ale corpului. Bucură -te de ușurare, pe măsură ce

36
tensiunea se disipează și se instalează relaxarea. Umerii și brațele sunt relaxate, din ce în
ce mai relaxate..
Încordează umerii înapoi spre spate încet și puternic. Încordează mușchii spatelui
în timp ce inspiri și umfli abdomenul… Relaxează… Simte cum încordarea dispare, trece.
Relaxează din ce în ce mai mult mușchii umerilor. Relaxează -te din ce în ce mai mult…
Înclină încet capul spre dreapta, atât cât poți, ținând umerii nemiș cați. Încordează
bine. Simte tensiunea din mușchi … acum relaxează capul înapoi și simte cum încordarea
dispare…. Acum înclină încet capul spre stânga, atât cât poți, ținând umerii nemișcați.
Încordează bine. Simte tensiunea din mușchi … acum relaxea ză capul înapoi și relaxează
mușchii gâtului și umerilor …
Apleacă capul înainte ca și cum ai încerca să îți atingi pieptul cu bărbia.
Încordează…. continuă să încordezi….relaxează… Simte tensiunea care dispare pentru a
face loc relaxării profunde , din ce în ce mai adâncă…
Lasă capul pe spate ca și cum ar forma un semicerc cu gâtul. Strânge mușchii …
acum relaxează -i treptat… Relaxează toți mușchii gâtului și umerilor. Lasă capul să se
odihnească și simte cum devine greu, tot mai greu. Mușchi i gâtului sunt mai relaxați și
capul tău tot mai greu… Dacă încordarea a apărut din nou în brațele, picioarele,
abdomenul, pieptul sau umerii tăi, fă -le să dispară din nou cât poți tu mai bine…
Concentrează -te acum asupra mușchilor feței. Să începem cu fruntea. Cu ochii
închiși, ridică puternic sprâncenele în sus. Strânge bine … acum relaxează… lasă tensiunea
să dispară treptat din mușchii frunții. Simte cum fruntea devine netedă și relaxată ….
Încruntă energic sprâncenele… Observă tensiunea di n sprâncene și între
sprâncene. Strânge bine … Acum relaxează … relaxează mușchii sprâncenelor în același
timp cu cei de pe frunte…
Închide ochii strâns prin strângerea pleoapelor. Încordează bine…. simte
tensiunea din pleoape…. Relaxează și obs ervă senzația de ușurare, continuând să relaxezi
mușchii frunții și sprâncenelor…
Acum am să te rog să formezi un cerc cu buzele ca și cum ai pronunța cu exactitate
litera O. Simte tensiunea din jurul buzelor. Strânge bine… Relaxează și lasă buzele să se
relaxeze treptat, din ce în ce mai mult …
Acum deschide gura cât mai mult posibil. Observă tensiunea pe buze, obraji și
maxilar. Deschide bine….închide și relaxează treptat mușchii buzelor, obrajilor și
maxilarului.

37
Arată dinții ca și cum ai face un z âmbet forțat. Încordează cu fermitate mușchii
obrajilor. Strânge bine … Relaxează …Concentrează -ți atenția asupra mușchilor obrazului
și relaxează -te cât mai bine. Relaxează -te profund, tot mai profund …
Strânge dinții… strânge bine. Păstrează înc ordarea. Identifică locul exact în care
are loc… relaxează și lasă încordarea să dispară încet, treptat… Relaxează maxilarul …
Simte cum maxilarul se relaxează ușor…
Acum revezi mental diferitele grupuri musculare și vezi cât de relaxați sunt
mușch ii tăi…. Îndreaptă -ți gândurile pe brațe, apoi pe picioare, apoi pe stomac, pe spate,
pe piept, pe umeri, pe gât și în final pe față….
Continuă să respiri încet și în mod regulat…. o să număr de la 4 la 1 și în ritmul
tău întoarce -te la starea de ve ghe….mai întâi o să descoperi o stare de bine, de relaxare pe
care o să o poți accesa în zilele ce vin…. o stare de liniște, de profundă relaxare… și pe
care o vei putea simți….experimenta cu ușurință … ori de câte ori îți vei dori …. acea star e
de relaxare care te va conduce spre încredere în capacitatea ta de a face lucruri
extraordinare… 4, 3, 2, 1…

4.3. Design și procedură
Cercetarea ef ectuată cu privire la prezența, intensitatea și ameliorarea
simptomelor de tip depresiv la adolescenți este un studiu de tip experimental. Cercetarea
experimentală utilizează metoda experimentală și măsoară caracteristicile unei trăsături
psihice. Prima parte a studiului a fost de tip non-experimental , s-a efectuat culegerea de
date demografice, iar subiecții participanți la studiu au fost chestionați asupra unor trăiri
psihologice care pot indica semne de depresie, dar nu s -a intervenit pentru a provoca
reacții. A doua parte a studiului a fost de tip experimental prin intervenția efectuată care
a constat într -un program de relaxare de grup și antrenarea subiecților pentru practicarea
tehnicii acasă, în mod individual.

V. REZULTATE
5.1. Descriptive
În urma analizei statistice s -au verificat cele patru ipoteze emise ca punct de
plecare al acestui studiu experimental.
1. PRIMA IPOTEZA
Prima ipoteză de lucru presupune că simptomele de tip depresiv apar mai frecvent
la adolescente decât la adolescenți. Prin utilizarea testului Independent samples t -Test și

38
analiza statistică a datelor nu s -a observat o diferență statistică semnificativă p entru
simptomele depresive in funcție de gen (p>0.05).
Rezultatul este nesemnificativ întrucât nu a existat o paritate între numărul de
participanți adolescente și numărul de adolescenți. Procentul de 15% din subiecți de gen
masculin nu este reprezenta tiv și nu a permis validarea ipotezei.
2. IPOTEZA A DOUA
A doua ipoteză de lucru presupune că va fi o diferență între adolescenții care nu
au frați comparativ cu adolescenții care au frați în intensitatea simptomelor depresive.
Din lotul total de 60 de subie cți 33,33% dintre subiecți nu au frați, 51,67% au un frate sau
o soră, 10% au doi frați iar 5% au trei frați.
Prin utilizarea testului ANOVA, din datele înregistrate nu s -a observat o diferență
statistică semnificativă pentru scorul total al scalei de dep resie in funcție de numărul de
frați sau surori (p > 0.05). În consecință simptomele de tip depresiv nu sunt mai intense
la adolescenții care provin din familii numeroase.
3. IPOTEZA A TREIA
Cea de -a treia ipoteză admite faptul că grupul de elevi care învaț ă tehnica de
relaxare Jacobson ar putea raporta mai puține simptome depresive comparativ cu grupul
de control.
Având în vedere contextul școlar, separarea celor două grupuri de subiecți nu a
fost posibilă, toți subiecții participanți au fost implicați în i ntervenție și au învățat tehnica
de la relaxare progresivă Jacobson. Grupul experimental trebuia, conform ipotezei
studiului, să prezinte o scădere a simptomelor depresive, iar grupul de control să rămână
în limite normale a simptomelor.
Această ipoteză a fost validată în urma analizei statistice. Pe de o parte, grupul de
control în urma testării a avut aceleași scoruri situându -se în limite normale.
Testul t pentru eșantioane independente indică faptul că scorurile sunt
semnificativ mai scăzute pentru gru pul experimental (M= 3.9, SD=1.99) comparativ cu
grupul control (M= 1.44, SD= 1.27), t(27.152)=5.019, p<.001. Deoarece Testul Levene
este semnificativ (F=4.331, p=.042) df a fost ajustat de la 57 la 27.152.
4. IPOTEZA A PATRA
Cea de -a patra ipoteză prezumă că ar putea exista o diferență de răspuns la
intervenție între adolescenții cu simptome de nivele diferite de intensitate ușoară,
moderată și severă .

39
În cazul adolescenților cu nivel de intensitate ușor și moderat, în urma învățării
tehnicii de relaxare si practicarea acesteia în mod regulat, s -a constatat că simptomele s –
au diminuat. În schimb, în cazul simptomelor depresive severe nu s -a înregistrat o scădere
sau ameliorare considerabilă, tehnica de relaxare nefiind suficientă. Pentru acest grup este
recomandată o evaluare urmată de o intervenție printr -un program terapeutic personalizat.
Întrucât testul indică un efect semnificativ asupra grupului se realizează o serie de
teste comparative pentru a analiza efectul pe grupe de intensitate a simptomelor de presive.
Pentru comparațiile între subgrupe se utilizează pentru pragul de semnificație p<.008
(corectura Bonferroni).

VI. CONCLUZII ȘI DISCUȚII
Studiul experimental efectuat în rândul adolescenților a permis verificarea
prezenței simptomelor de tip depresiv la un număr de tineri aleși în mod aleatoriu.
În prima fază, pornind de la diverse studii efectuate conform cărora fetele prezintă
o intensitate mai mare a simptomelor decât băieții, scopul a fost verificarea acestei ipoteze
pe acest lot de subiec ți. Aceștia din urmă au fost testați cu ajutorul unui inventar de
depresie. În urma analizei rezultatelor , s-a constatat că datorită numărului diferit de băieți
și fete printre participanții la studiu această ipoteză nu a putut fi confirmată pe acest
eșant ion. Rezultatele nu confirmă că băieții și fetele se diferențiază în ceea ce privește
dispoziția negativă, problemele interpersonale, ineficiența, anhedonia sau stima de sine
scăzută.
Cea de -a doua etapă a studiului experimental a plecat de la presupunerea că există
o diferență între adolescenții care nu au frați comparativ cu adolescenții care au frați în
intensitatea simptomelor depresive, însă această ipoteză nu a fost confirmată. În urma
analizei statistice nu s -a constatat prezența simptomelor la adole scenții care provin din
familii numeroase întrucât subiecții provin din familii cu un singur copil sau doi în cele
mai multe cazuri, familiile cu trei copii fiind minoritare.
În cea de -a treia fază a studiului, s -a efectuat intervenția propriu -zisă folosin d ca
instrument de lucru metoda de relaxare progresivă Jacobson. Subiecții au fost împărțiți în
grup de control și grup experimental. Datorită contextului școlar în care a fost efectuată
intervenția, toți subiecții au participat la învățarea tehnicii și pr acticarea acesteia. La
sfârșitul celor patru ședințe de intervenție și practicarea antrenamentului acasă, subiecții
au completat încă o dată inventarul de depresie pentru adolescenți în urma căruia a reieșit

40
că grupul experimental a raportat mai puține si mptome depresive comparativ cu grupul
de control ale cărui rezultate nu s -au modificat încadrându -se tot în limite normale.
Ultima fază a analizei statistice a presupus că va fi o diferență de răspuns la
intervenție între adolescenții cu simptome de nivele diferite de intensitate ușoară,
moderată și severă. Această ipoteză a fost validată parțial. Validarea a fost valabilă pentru
adolescenții cu simptome de nivel de intensitate ușor și moderat care s -au diminuat. Prin
urmare, în cazul simptomelor depr esive severe nu s -a înregistrat o scădere sau ameliorare
considerabilă. În acest caz tehnica de relaxare nu a fost suficientă.
Această lucrare reprezintă o contribuție la identificarea simptomelor depresive la
adolescenți. Studiul a permis cercetarea în me diul școlar și a subliniat importanța
acordării atenției adolescenților. Simptomele depresive în adolescență trimit un mesaj clar
către profesori care nu ar trebui să treacă cu vederea comportamente pe care adesea le pot
considera banale.
În urma identifi cării simptomelor de tip depresiv la adolescenți s -a constatat că
prezența acestora poate fi ușor detectată printr -o evaluare inițială și totodată ameliorată
prin învățarea unei tehnici simple de relaxare. Desigur, dat fiind numărul redus de
participanți l a studiu, eșantionul este nereprezentativ.
Dincolo de identificare a simptomelor și intervenție putem afirma că o abordare
centrată pe familie, care să implice și unitatea de învățământ, ar reduce cu siguranță riscul
de depresie pentru adolescenți și ar p utea avea avantaje față de alte programe care se
concentrează în principal doar pe adolescentul care prezintă simptome depresive cum ar
fi dispoziție negativă, probleme interpersonale, ineficiență, anhedonie și stimă de sine
scăzută.
Prin angajarea părinț ilor încă de la începutul intervenției, se poate lucra mai ales
în ceea ce privește motivarea lor de a schimba lucrurile importante în familie. În același
timp se poate oferi o abordare bazată pe resurse astfel încât părinți ar putea fi mai implicați
în strategiile de intervenție acasă și ar fi mai puțin probabil ca adolescenții să devină
rezistenți la intervenție.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Albu, E.(2002). Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii
preadolescenți. Prevenire și terapie , Aramis , București
American Psychiatric Association .(2003) Manual de diagnostic ș i statistic ă a
tulburărilor mentale , Asociația Psihiatrilor Liberi din Romania, București

41
Bandura , A. (1995). Self-efficacy in changing societies , University Press, Cambridge
Beck, A.T.(1976). Cognitive therapy and the emotional disorders , International
Universities Press, New York
Beck, A. T. (1967). Depression: Causes and treatment , University of Pennsylvania Press,
Philadelphia
Beck, A.T.(1987). Cognitive models of depression , Journ al of Cognitive Psychotherapy ,
1, 5-37.
Beck, A.T., R ush, J. S haw, B. F. , Emery , G. (1979). Cognitive therapy of depression,
Guilford Press, New York
Clark, D. A., Beck, A. T, Alford , B. A. (1999 ). Scientific foundation of cognitive theory
and theory of depression , Wiley and Sons, New York
Dafinoiu , I., V argha , J.-L. (2003). Hipnoza clinica , Polirom
Dafinoiu , I., V argha, ,J.-L.(2005). Psihoterapii scurte. Strategii, metode, tehnici , Polirom,
București
Dafinoiu , I. (2000). Elemente de psihoterapie integrativă , Iași, Polirom
Dumitru , G.(2011). Statistică pentru psihologi , Trei, București
Fosco, G., C onnel , A.,M., V an R yzin, M., J., S tormshak, E., A. (2016). Preventing
Adolescent Depression with the Family Check -Up: Examining Family Conflict as a
Mecha nism of Chan ge Journal of Family Psychology, 2015 American Psychological
Association , Vol. 30, No. 1, 82 –92
Golu, F.(2010). Psihologia dezvoltării umane , Editura Universitară, București
Grozavescu , R.(2014). Tratamentul psihozelor la copil si adolescent , Mica Valahie,
București
Holdevici , I.(1998). Elemente de psihoterapie , All, București
Holdevici , I. (2011). Tratat de psihoterapie cognitiv -comportamentală , Trei, București
Holdevici , I. Crăciun , B., (2017). Hipnoza în psihoterapie , Trei, București
Holdevici , I. (2015). Hipnoza clinică , Trei, București
Jacobson , E. (1938 ). Progressive relaxation , University of Chicago Press, Chicago
Lewinsohn ,, P., M., R ohde , P., Seeley , J, K lein, D.,N., G otlib, I.,H. (2003). Psychosocial
Functioning of Young Adults W ho Have Experienced and Recovered From Major
Depressive Disorder During Adolescence, Vol. 112, No. 3, 353 –363, Journal of
Abnormal Psychology , American Psychological Association
Marcelli , D. et B erthaut, E . (2001). Dépression et tentatives de suicide à l’adolescence ,
Masson, Paris

42
Marcotte , D., et P ronovost , J. (2005 ). La dépression et le suicide , Gaëtan Morin, Montréal
Mitrofan , I. (2001). Psihopatologia, psihoterapia și consilierea copilului , Sper, București
Mitrofan , I., C iuperca , C.(2002). Psihologia și terapia cuplului , Sper, București
Piaget , J., I nhelder , B.(2012). La psychologie de l'enfant , Puf
Reynolds , W. M. (1992 ). Depression in children and adolescents , John Wiley & Sons,
New York
Rosenbaum , M.B. (1993). The changing body image of the adolescent girl, Female
adolescent development (p. 62 -80), Sugar, Philadelphia
Rosenberg , M. (1989 ). Society and the adolescent self -image , Princeton University Press
Șchiopu , U.,Verza, E.(1995). Psihologia vârstelor, ciclurile vieții , E.D.P., R.A., București
Yapko, M. (2001). Treating Depression with Hypnosis: Integrating Cognitive -Behavioral
and Strategic Approaches , Rutledge