Ideea de Arche In Grecia Preclasica

La aproape 2500 de ani după stabilirea populației minoice în Peninsula Balcanică, civilizația greacă, în special cea a Atenei ajunsese la un grad înalt de dezvoltare. Filosofia este favorizată de faptul ca în secolul V î.e.n. se face trecerea de la cultura orală la cea scrisă.

Cultura orală era reprezentată de transmiterea poveștilor despre viețile și interacțiunile zeilor atât în raport cu alți zei, cat și în raport cu oamenii. Aceste povești serveau drept ghiduri morale pentru oamenii din cetate, oferindu-le acestora pilde. Educația se făcea prin transmiterea acestor povești de la o generație la alta pe cale orală. Deoarece oamenii simt nevoia unei ordini în modul în care își trăiesc viața, ei își bazau acțiunile pe aceste pilde, prin imitarea acțiunilor zeilor.

Primii gânditori ai Greciei Antice au fost denumiți în istorie presocratici, deoarece ei aveau o gândire filosofica, dar totuși aceasta nu era structurată sau întru-totul rațională; informații despre aceștia sunt puține, în principal din cauza faptului ca scrierile lor s-au pierdut de-a lungul timpului. Majoritatea au scris cel puțin o carte, care era de fapt în cele mai multe cazuri o culegere de texte sau poeme. Informațiile despre aceștia vin pe calea doxografilor, care ne oferă exemple de fragmente, critici sau păreri despre scrieri, expunând problemele pe care le observă în modul lor a gândi.

„Arche” este cuvântul grecesc ce se traduce prin început, origine, sursa primara iar ulterior capătă și sensul de element primordial, fiind utilizat cu acest sens pentru prima data de către Anaximandru. În mitologia greaca, conform lui Hesiod originea lumii este haosul, fiind considerat astfel condiția primordiala de origine divina, pe baza căreia au luat naștere toate celelalte lucruri. Zeii apar ulterior nașterii lumii, după ce Glia creează toate cele ce exista.

„Procedând astfel, Hesiod povestește despre originea a tot felul de zei și divinități. Zeus aparține ultimei generații. De fapt el s-a născut din Cronos și Rheea”

Filosofii milesieni:

Școala milesiană este o scoală de filozofie fondata în jurul secolului VI îen în orașul Milet. Filosofii reprezentativi ai acestei școli sunt Thales, Anaximandru și Anaximene, fiecare având viziuni distincte, astfel încât gruparea lor sub semnul unei școli este mai mult o grupare de convenienta geografica și nu una bazata pe opinii comune.

Unul dintre filosofii presocratici a fost Tales, gânditor din Milet, considerat ca fiind primul filosof. Importanța lui pentru dezvoltarea filosofiei grecești constă în faptul ca a fost primul gânditor ce a încercat sa se îndepărteze de o viziune cosmogonică mitică asupra naturii, atribuindu-i o explicație, și anume existenta unui element primar ce a dus la nașterea lumii și a fenomenelor cosmice, apa. Astfel odată cu Tales gândirea devine reflexivă, adică se gândește pe sine în capacitatea ei de a forma adevăruri. Tales a ajuns, cel mai probabil, la concluzia că apa este arche-ul observând ca este o substanță omniprezenta, cu o formă de transformare ciclică, putând fi găsită în toate stările de agregare. El ajunge la concluzia ca Pământul poate fi asemănat cu o tipsie înconjurată de Okeanos, fiind în același timp străbătut de 3000 de fluvii ce îl animă. Apa are un caracter divin, fluid, ce leagă lucrurile și le face sa se comporte în mod armonios, precum un organism, un tot.

Anaximandru a fost succesorul lui Thales, devenind cel de-al doilea maestru al scolii milesiene, el fiind la rândul sau maestrul unor alți filosofi presocratici ce i-au urmat. Ca și alți filosofi ai perioadei, și el era interesat de identificarea originii tuturor lucrurilor. Teoriile sale au fost influențate de catre Thales, de gândirea mitologica tradițional greceasca, și observații ale civilizațiilor antice din est, în special de catre astrologii babilonieni. El a fost primul care a încercat sa realizeze o harta a pământului locuit și de asemenea primul care a scris un tratat intitulat „Despre Natura”. Ideea sa de apeiron este eternitatea, apariția și dispariția tuturor elementelor fiind cauzata

de ciocnirea celor doua stări: căldura și frigul. Spre deosebire de Thaels, pentru Anaximandru principiul tuturor lucrurilor nu este un element (precum apa) deoarece, spune el, apa nu este capabilă să reprezinte toate opozițiile regăsite în natura, de exemplu apa nu poate fi în același timp și udă și uscată, deci nu poate fi o substanța primordiala. Gândirea sa reprezintă un nou nivel de abstractizare pentru acea perioada a Greciei Antice, deoarece el încearcă să ne ofere o viziune unitara asupra originii universului, bazată pe schimburi echilibrate intre elemente aflate în opoziție.

Un alt gânditor milesian, Anaximene, cel mai tânăr dintre aceștia, student al lui Anaximandru, a susținut ca arche-ul este de fapt aerul, căruia îi atribuie atribuții divine, el fiind primul filosof ce încearcă să schițeze o teorie a schimbării susținută de observații, astfel din aer luând naștere celelalte elemente ca urmare a rarefierii (focul) sau condensării acestuia ( vânt, apa, pământ). Zeii înșiși s-au născut din aer iar sufletul provine la rândul lui din aer. Aerul este divinitatea, perfecțiunea deci, ceea ce cuprinde în sine totul și la care revine totul. Pământul este primul care ia naștere, ca urmare a densificării aerului. Deoarece el este foarte plat, așa cum afirma Anaximene, decurge în mod logica ca el este purtat de aer, iar soarele, luna și stelele iau naștere din pământ, așadar Soarele este pământ, care a devenit incandescent datorita mișcării puternice și a căldurii deosebit de mari.

Heraclit:

Heraclit, filosof presocratic din Efes, nu era de acord cu idea de substanță primordiala așa cum o prezentau Thales, Anaximandru și Pitagora, deoarece el consideră că elementul fundamental nu este apa, aerul sau pământul, ci focul. El observă mișcarea continuă a tuturor lucrurilor

existente, ca nimic nu este imobil și nimic nu rămâne nemișcat și stabil, ci totul este într-o continuă mișcare, totul se preschimba, fără excepție.

Pentru a demonstra veridicitatea teoriei sale, Heraclit se folosește de o metafora: râul curgător. Anume, el susține că un om nu se poate scalda de doua ori în același râu, deoarece râul este doar în aparenta același de fiecare data, astfel încât la a doua scăldare apa râului este deja de altă natură. Dar nu râul este singurul care se schimbă, ci și omul, deoarece în momentul în care coboară în apa el se pune în mișcare. Prin aceasta alegorie, Heraclit susține ca acest tip de schimbare este valabil pentru orice alt lucru sau ființa.

Motivul pentru care Heraclit ajunge la concluzia ca focul este arche-ul este datorita observației sale ca „focul este veșnic mobil, este viată care trăiește din moartea combustibilului, este o neîncetată transformare în fum și cenușă”

Lumea în concepția lui Parmenide:

Trecerea spre metafizică este realizata de către Parmenide din Elea, prin poemul numit convențional „Despre natura” în care el descrie o călătorie mistică în urma căreia primește de la o zeitate revelația asupra naturii realității. Astfel ia naștere conceptul de cale a adevărului, ce poate fi cunoscuta prin doua modalități de cercetare: ceea ce este și ceea ce nu este. Parmenide

ajunge la concluzia ca ceea ce exista nu s-ar fi putut naște din nimic, deoarece nimicul ia naștere din nimic, astfel existenta devine o necesitate pentru eternitate. Dacă ceva există, trebuie să provină din ceva, rezultând ca a existat dintotdeauna , astfel ceea ce este a existat dintotdeauna, deci schimbarea este o iluzie. Conform lui Parmenide, Pământul este sferic și poziționat în mijlocul universului, iar elementele primordiale sunt focul și pământul, fiecare având rolul sau, respectiv acela de creator și cel de materie. Oamenii au luat naștere din nămol, aici putându-se regăsi o

viziune comuna cu cea a lui Anaximandru, deoarece el susține ca „în interiorul acestora se întâlnesc caldul și recele, din care toate sunt alcătuite.”

Concluzie:

În concluzie, filosofia, din punct de vedere conceptual este o creație tipic greceasca, oferind civilizației Occidentale viziunea ce îi va conferi o dezvoltare diferita fata de cea Orientala, contribuind la apariția științei și a urmărilor benefice ale acesteia. Ea apare ca urmare a unui proces de transformare culturala, fiind influențată de situația politica și culturala a Greciei, și are ca rezultat o contribuție cu adevărat excepționala la istoria civilizației europene. Putem spune ca civilizația, așa cum o cunoaștem astăzi, ia naștere și se dezvolta odată cu cultura greaca, sub influenta filosofiei și a gânditorilor greci.

Bibliografie:

Curd, Patricia, „Presocratic Philosophy”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (2012)

C.S.Kirk, J.E.Raven and M.Schofield (2003). „The Pre-socratic Philosophers”, Cambridge University Press

Palmer, John, "Parmenides", The Stanford Encyclopedia of Philosophy (2012)

Reale, Giovanni, „Istoria filosofiei antice, 1. Orfismul și presocraticîi”, editura Galaxia Gutenberg, 2008

Brakas, George, „Foundations Study Guide: Ancient Greek Philosophy”

URL: http://www.atlassociety.org/ancient-greek-philosophy-history

Bănșoiu, Ion – „Filosofia preclasică greacă”, Paideia, 2006

Simplicius, „Comments on Aristotle's Physics”

http://www.philosophybasics.com/movements_milesian.html

C. Mosse (1984) „La Grece archaique d' Homere a Eschyle”. Edition du Seuil.

Henry George Liddell, Robert Scott, A Greek-English Lexicon