Iconografia Sfintei Cuvioase Parascheva, Elemente de Teologie, Estetica Si Tehnica
Argument
Primul meu contact cu Icoana
Icoana de deasupra patului, la care priveam în fiecare seară, chipul inocent și blândețea din ochi, mă îndemna la rugăciune provocându-mi liniștea sufletească necesară, apropierea de Dumnezeu. Trecând anii, am aflat că reprezentată în icoana mea era Sf. Cuv. Parascheva, așadar la terminarea studiilor de arta sacră, mi-am reamintit de acele trăiri spirituale din copilărie și de apropierea sufletească de Sfânta, motiv pentru care am ales această temă de licență. Pentru mine această temă simbolizează un ciclu, o călăuzire spirituală vegheată de la început până la sfârșit de Icoana la care mă rugam în copilărie, încă de pe vremea când nu înțelegeam.
Introducere
Lucrarea am gândit-o în trei părți: viața Sfintei Cuvioase Parascheva, studii de caz și tehnica picturii.
Prima parte, intitulată Viața Sfintei Cuvioase Parascheva, enumeră cronologic momente importante din viața Sfintei, descrie istoria sfintelor moaște și evenimentele care au dus la definitivarea locației în orașul Iași, unde se află și sunt cinstite de peste 350 ani. Tot aici sunt enumerate câteva dintre minunile făcute de Sfânta Cuvioasă Parascheva.
A doua parte, Icoane-studii de caz, tratează din punct de vedere teologic principalele elemente de estetică care sunt întâlnite în alte reprezentări ale Sfintei, atât icoane cât și fresce. Sunt analizate atât desenul, postura și compoziția cât și analiza stilistică și cromatică. În icoană, arta și teologia mărturisesc același lucru: chemarea la comuniunea de iubire al lui Dumnezeu și răspunsul omului la aceasta. Desenul bizantin este văzut ca formă și expresivitate, inspiră liniște și traduce prin limbajul liniei și formei rezultatul lucrării divine în om, îndumnezeirea prin har. Culoarea, aflată în iconografie în raport de egalitate cu desenul, este supusă voturilor monahale: ascultare față de canon, sărăcie în ceea ce privește cromatica, ca opus a aglomerării de culori, precum și fecioria stilului bizantin care nu cochetează cu alte curente cere ar putea submina învățătura Bisericii celei una.
A treia parte, Demersul practic, începe prin explicarea importanței pe care tehnica o are în iconografie, în scopul relevării frumuseții duhovnicești. Tehnica rămâne un mijloc de a înfățișa în mod canonic atât chipul lui Hristos și al Preasfintei Sale Maici, cât și cel al tuturor sfinților, pentru slava, bucuria și comuniunea dumnezeiască a Bisericii lui Hristos. Demersul practic constă în studii și schițe premergătoare icoanei, prepararea și grunduirea suportului de lemn, transpunerea desenului pe suport, aplicarea foiței de aur, apoi aplicarea straturilor de culoare folosind tehnica: tempera cu ou.
I. Viața Sfintei Cuvioase Parascheva
I.1. Momente Cronologice
“Această cu adevărat mare și vestită între femei, Cuvioasa și pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit și din vechime și acum Epivata”.Părinții fericitei erau de neam bun și măriți, înavuțiți cu multe averi; mai mult însă îi mărea și îi îmbogățea dreapta credință în Dumnezeu și vrednicia de a se numi creștini. Aceștia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învățară toată îmbunătățirea și așezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, adesea ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și a auzit aceste dumnezeiești binevestiri: „Cel ce voiește să vină după mine, să se lepede de sine și să ridice crucea sa și să urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Îndată fiind cuprinsă de aceasta și ieșind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa și dezbrăcînd hainele strălucite și luminate pe care le purta, le-a dat lui și ea le-a îmbrăcat pe ale aceluia.
După ce s-a întors acasă, părinții s-au îngrozit văzând-o purtând aceste haine și au cer- tat-o, spunându-i să nu mai facă niciodată așa ceva. Ea însă, a mai făcut asta de multe ori, nepunând la socoteală certurile părinților, a dezbrăcat hainele sale și le-a dat săracilor. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără știrea părinților și a rudelor și a mulțimii slugilor, a plecat de acasă. A ajuns la Constantinopol, unde a vizitat sfințitele biserici și moaștele sfinților și, fiind binecuvîntată de sfinții bărbați cei de acolo și întărindu-se cu rugăciunile lor, a plecat pe jos din Constantinopol, a trecut în Calcedon și de acolo a ajuns la Iraclia din Pont.
În tot acest timp părinții săi o căutau în satele și cetățile vecine. Iar preafericita fecioară, a ajuns la Iraclia din Pont și a găsit un locaș dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu. Aici s-a oprit și a rămas pentru cinci ani. Visând să ajungă la Ierusalim, a părăsit acel sfânt locaș și a pornit spre acea cetate .
A ajuns la Ierusalim și s-a umplut de toate cele sfinte și bune ale locului, unde, în pustiul Iornanului ajungând la un schit de călugărițe pustnice, a rămas aici. „Însă, neputând a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmașul diavol pînă în sfârșit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe și de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puține oarecare din nevoințele ei spre pomenire le vom adăuga aici”. Băutură întrebuința apa de izvor, și aceasta foarte rar; dormea pe jos pe o rogojină, iar ca îmbrăcăminte folosea o haină zdrențuroasă, dar peste toate acestea înflorea dragostea și cânta pe buze neîncetat, iar vîrful bunătăților, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
După mulți ani de slujire în acel loc, când a împlinit 25 de ani, un înger i-a spus în vis să se reântoarcă în locurile părintești "Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".Atunci ea a părăsit pustiul Iordanului și a pornit sprecasă. A ajuns la Iope, de unde s-a îmbarcat pe o corabie, și după o lungă călătorie și trecând prin multe primejdii, a ajuns la Constantinopol.„Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol și după ce a cercetat dumnezeieștile locașuri și pe sfinții bărbați, a plecat și a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, și acolo la biserica sfinților și întru tot lăudaților Apostoli s-a sălășluit, nesocotind petrecerea părinților de neam bun și batjocorind înțelepțește uneltirile vicleanului înșelător”.Aici, fără să spună cuiva cine este și de unde vine, la 27 de ani, împacată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a încredințat sufletulDomnului.
A fost îngropată ca o străină, iar tradiția spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la țărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niste creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Au săpat o groapă și dat peste trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit și plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului. În noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, pe nume Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceștia îl mustră pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva: „Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?”. Împărăteasa pe care o văzuse în vis, care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva, i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva la loc de cinste „Ridică trupul acesta și-l îndepărtează, că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul și necurăția”. El a povestit acest fapt în biserică, iar credincioșii, înțelegând că este un semn dumnezeiesc, au alergat către locul unde era îngropată, „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă”,au scos trupul Cuvioasei din mormânt și l-au așezat în biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateia. „Îndata au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște”. Se spune că dreptcredincioșii creștini din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea însăși văzuse lumina zilei.
I.2. Istoria și drumul Sfintelor Moaște
Fig. I.1. Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Cuvioasă Parascheva
Sfânta fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină.
Vestea despre minunile care se săvârșeau în apropierea cinstitelor moaște s-a răspândit curând în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinților.
După trecerea ei la viața veșnică și după minunata descoperire a cinstitelor ei moaște s-au alcătuit unele scrieri despre scurta ei viață pământească și istoria strămutării moaștelor. Potrivit tradiției, cea mai veche lucrare dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzelon (1145-1151), pe la mijlocul veacului al XII-lea.Marele patriarh Eftimie al Târnovei, în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, a folosit, ca și alți mai târziu, scrierea diaconului Vasilisc pentru a alcătui o altă lucrare.
Mitropolitul Matei al Mirelor, care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște, a alcătuit, în grecește, o nouă "viață", precum și slujba Cuvioasei Parascheva, pe la anul 1605. Câțiva ani mai târziu, viața ei a fost inclusă de mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania lui, tipărită la Iași în 1643, fără îndoială folosind manuscrise grecești și slavone, prelucrate după scrierea patriarhului Eftimie.
Nevoințele ei au fost înfățișate pe scurt și de marele mitropolit Dosoftei al Moldovei în lucrarea sa Viața și petrecerea sfinților (4 vol. Iași, 1682-1686), precum și în alte Vieți de sfinți și în edițiile Mineielor tipărite la noi în țară. Dintre cei care i-au mai cercetat viața consemnăm și pe cunoscutul aghiograf grec Sf. Nicodim Aghioritul (1749-1809).
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, învățatul episcop Melchisedec Ștefănescu al Romanului (1823-1892), a tipărit o lucrare specială, intitulată Viața și minunile Cuvioasei noastre Parascheva cea nouă și istoricul sfintelor ei moaște (București, 1889). Câțiva teologi români din secolul trecut, de asemenea, s-au ocupat de viața și sfintele ei nevoințe: Pr. Gh. Păvăloiu (1935), Arhim. Varahil Jitaru (1942), D. Stănescu (1938), Pr. M. Țesan (1955), Pr. Scarlat Porcescu, Pr. Prof. Mircea Păcurariu ș.a.
După ce au stat în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor, datorită evenimentelor politice care au adus multă durere în țările balcanice, cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva au fost strămutate în mai multe locuri, fiind tuturor alinare în suferință, liman lin și neînviforat al celor care o cinstesc și o cheamă în rugăciune să mijlocească la Atotmilostivul Dumnezeu.
În anii 1185-1186, bulgarii și valahii din sudul Dunării, care de aproape două secole se găseau sub dominația Imperiului Bizantin s-au răsculat împotriva asupritorilor, sub conducerea fraților Petru și Asan, români de neam, întemeind un stat nou, cunoscut sub numele de „Imperiul vlaho-bulgar”, având capitala la Târnovo. Peste câțiva ani, în 1204, cavalerii apuseni porniți în Cruciada a patra au ocupat Constantinopolul, întemeind aici un „imperiu latin de Constantinopol”, care a dăinuit până în anul 1261, condus de împărați veniți din Apusul Europei.
În aceste împrejurări, bizantinii au creat două mici imperii, unul în Asia Mică, cu capitala la Niceea, nu departe de Constantinopol, altul în Tesalia, cu capitala la Tesalonic. Datorită relațiilor prietenești dintre împăratul Ioan Asan II din Târnovo (1218-1241) și împăratul de atunci din Constantinopol, în anul 1235 sau curând după aceea, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate de la Epivata la Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar, oraș care devenise între timp reședință patriarhală. Mutarea lor s-a făcut într-o impresionantă procesiune condusă de mitropolitul Marcu din Preslav, însoțit de numeroși clerici, fiind întâmpinate pretutindeni cu flori, lumânări și slujbe de către drept-credincioșii români și bulgari din sudul Dunării. La Târnovo au ieșit întru întâmpinarea lor împăratul Ioan Asan II, mama sa, Elena, și soția sa, Ana, precum și patriarhul de aici. Au fost așezate în Biserica Maicii Domnului. Se spune că împăratul ar fi zidit, în apropierea reședinței sale, o biserică având hramul Sfânta Parascheva.
La Târnovo moaștele Cuvioasei Parascheva au rămas timp de 160 de ani. Probabil acums-a alcătuit slujba ei, care a intrat în Mineiul de pe luna octombrie. Iar în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, patriarhul Eftimie al Târnovei, se pare un valah, i-a scris viața, cu mai multe amănunte decât o făcuse diaconul Vasilisc.
Dar tot pe atunci turcii au pătruns în Europa. Rând pe rând au cucerit părți însemnate din Peninsula Balcanică. În 1393 au cucerit partea răsăriteană a imperiului vlaho-bulgar, împreună cu capitala Târnovo, iar peste trei ani și partea apuseană, încât acest stat și-a încetat existența.
În astfel de împrejurări dramatice pentru creștini, moștele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Belgrad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cucerit și acest oraș, iar Serbia a fost transformată în pașalâc. Acum moaștele au fost solicitate de patriarhul ecumenic Ieremia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Patriarhul a hotărât ca ele să fie aduse în Constantinopol, fosta capitală a Imperiului Bizantin (cucerit de turci în 1453, care i-au dat numele Istanbul). În drum spre marele oraș întemeiat de sfântul împărat Constantin cel Mare, cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost expuse din loc în loc pentru a fi văzute și sărutate de credincioșii ortodocși din Peninsula Balcanică aflați sub stăpânire turcească. Pentru început, au fost așezate în biserica Sfânta Maria Panmacaristos, pe atunci Catedrală patriarhală. După transformarea acesteia în geamie, au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfântul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar (1601).
După 120 de ani ele au cunoscut ultima strămutare, de data aceasta spre pământul românesc. În anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva "pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (Țara Moldovei, n.n.)", după cum se spune în "scrisoarea sinodicească".ghilimelele!!! Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei).
Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului.
Cinstitele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenție, a rămas aprinsă o lumânare din sfeșnicul de lângă racla din lemn în care erau așezate cinstitele moaște; peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și credincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse; încă o minune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fericitul întru pomenire, Mitropolitul Iosif Naniescu, a cercetat paraclisul, preaslăvind minunea dumnezeiască. Prefectul județului Iași, Leon Negruzzi, și procurorul general al orașului au consemnat în procese verbale cele întâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mitropolitană din Iași, care fusese sfințită cu puțin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887.
Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor moldoveni, care îi cer Sfintei Parascheva să mijlocească pentru ei înaintea tronului ceresc, venerând-o cu multă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Moldovei (fig.I.1.).Iar itinerariul sfintelor moaște, așa cum reiese din cele expuse mai sus, poate fi sub forma unei hărți, prezentată în următoarea imagine (fig. I.2.).
În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca¬nonizarea unor sfinți din neamul nostru, precum și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țară la noi. Hotărârea respectivă a fost transpusă în fapte în cadrul unor mari festivități bisericești din cursul lunii octombrie 1955. În cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a făcut în Catedrala mitropolitană din Iași, la 14 octombrie 1955, în prezența a numeroși ierarhi români, precum și a unor reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Rusă și Bulgară.
Fig. I.2. Harta Drumul până la Iași al Sfintelor Moaște
Drept-credincioșii creștini de pretutindeni o cinstesc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din împrejurimi o cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocrotire și ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, pentru că de-a lungul anilor moldovenii au simțit în viața lor lucrarea minunată a harului dumnezeiesc prin mijlocirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare.De multe ori, vin oameni de pe tot cuprinsul țării să-și plece genunchii în fața raclei cu cinstitele ei moaște, ca să mulțumească pentru ajutorul și binecuvântarea ce luminează în viața lor.
Viața curată, împletită prin rugăciune și fapte bune, tinerețea care strălucește peste veacuri precum lumina din candelele fecioarelor înțelepte, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugăciune și priveghere, la căutarea bucuriei pe care o aduce în inimi prezența Duhului Sfânt. Simbol al frățietății ortodoxe, Sfânta Parascheva, luminătoarea casnică a Moldovei, ne aduce din acea primă jumătate a veacului al XI-lea în care a viețuit pe pământ, când Biserica era una și nedespărțită, nădejdea biruinței asupra patimilor, dezbinărilor și necazurilor din lume, prin iubirea smerită și atotputernică a Domnului Hristos Care iubește și adună pe toți oamenii.
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, veșmânt de moaște, și Icoane făcătoare de minuni, se găsesc la București în următoarele lăcașuri sfinte:
– Mânăstirea “Sf. Nicolae – Mihai Vodă”, de lângă Metrou Izvor, Springtime Izvor, Str. Sapienței, Nr. 4 (moaște și veșmânt de moaște); pe toata pagina, primele ghilimele jos, nu sus
– Biserica “Sf. Nicolae și Sf. Parascheva – Sf. Vineri Nouă”, pe Bd. “N. Titulescu”, Nr. 151, de lângă stația de metrou “Gara Basarab” (moaște și veșmânt de moaște);
– Biserica “Dichiu”, Str. Icoanei, Nr. 72. (moaște)
– Biserica “Sf. Gheorghe Nou”, din Piața Sf. Gheorghe, Bd. Brătianu 27 – Km0 (veșmânt de moaște și icoana ei făcătoare de minuni);
– Biserica „Sf. Vineri – Drumul Taberei”, str. Brașov, Nr. 21 C (veșmânt de moaște);
– Biserica „Sf. Parascheva – Doamna Oltea”, Str. Doamna Oltea, Nr. 36 (veșmânt de moaște);
– Biserica “Sf. Vasile cel Mare și Sf. Cuvioasa Parascheva – Răzoare”, Drumul Sării, Nr.11 la intrarea in cartierul Drumul Taberei, in intersectia formată de Str. Sebastian cu Drumul Sării (veșmânt de moaște);
– Biserica “Adormirea Maicii Domnului – Precupeții Noi”, Str. Gral. Broșteanu, Nr. 12: vizavi de ASE – intrarea din Cal. Dorobanți, linga Consiliul Britanic (veșmânt de moaște);
– Biserica “Sf. Pantelimon”, Str. Iancu Căpitan, Nr. 24 : intersecția Moșilor cu Eminescu, lângă Foișor (veșmânt de moaște);
-Biserica “Sf Vineri – Cartier Pajura”, Str. Băiculești, Nr. 27; stația “Hotel Parc” pe traseul autobuzelor 331, 148, 149 și capătul liniilor de troleu 65, 86 (veșmânt de moaște);
– Schitul Darvari, Str. Schitul Darvari, Nr. 3, lângă Grădina Icoanei (veșmânt de moaște);
– Biserica “Sf. Alexie”, Cal. Șerban Vodă, Nr. 123 (veșmânt de moaște);
– Biserica “Adormirea Maicii Domnului – Precupeții Noi”, Str. Gral. Broșteanu, Nr. 12: vizavi de ASE – intrarea din Cal. Dorobanți, linga Consiliul Britanic (veșmânt de moaște și icoană făcătoare de minuni).
În restul țării, părți din moaște și veșmânt de moaște, găsim la:
– Mănăstirea Recea, comuna Dumbrăveni, jud. Vrancea (moaște);
– Biserica Spitalului Județean din Suceava, jud. Suceava (moaște);
– Biserica Episcopiei din Roman – Str. Alexandru cel Bun 5, jud. Neamț (moaște);
-Mănăstirea Ciolanu, comuna Tisău, jud. Buzău (moaște);
-Mănăstirea „Sf. Tecla”, com. Predești, jud. Dolj: la 11 km de Craiova (moaște);
-Biserica „Sf Vineri” din Ploiești, str. Neagoe Basarab, nr. 12, lângă intersecția cu str. Buzăului (moaște);
– Catedrala Episcopiei din Galați (veșmânt de moaște);
– Biserica „Sf. Maria”, orașul Ovidiu, jud. Constanța (veșmânt de moaște);
-Biserica din com. Cumpăna, jud. Constanța (veșmânt de moaște);
– Mănăstirea Saon, com. Niculițel, jud. Tulcea (veșmânt de moaște);
– Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Oradea, str. Stefan Zweig, Piața Țăranilor (veșmânt de moaște);
-Mănăstirea Dobrești, sat Dobrești, com. Bara, jud. Timiș (veșmânt de moaște);
– Mănăstirea Samurcășești, com. Ciorogârla, jud. Ilfov (veșmânt de moaște);
-Biserica din com. Cornetu, jud. Ilfov (veșmânt de moaște);
-Biserica “Înălțarea Domnului”, Ploiești Vest (veșmânt de moaște);
-Mănăstirea Pissiota (Crivina), com. Poienarii Burchii, jud. Prahova (veșmânt de moaște);
-Schitul “Sf. Ioan Rusul”, com. Slobozia, jud. Giurgiu: 5 km de Giurgiu (veșmânt de moaște);
-Schitul Dragoslavele, com. Dragoslavele, jud. Argeș (veșmânt de moaște);
-Biserica din satul Herești, com. Cristești, jud. Iași (veșmânt de moaște);
-Mănăstirea „Sf Ioan Teologul – Vlădiceni”, sat Vlădiceni, com. Tomești, jud. Iași (veșmânt de moaște);
-Mănăstirea Cașin, com. Mănăstirea Cașin, jud. Bacău (veșmânt de moaște);
-Biserica din com. Răchitoasa, jud. Bacău (veșmânt de moaște);
-Biserica „Sf. Ierarh Petre Movilă”, de lângă Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, jud. Dolj (veșmânt de moaște);
-Biserica din satul Câmpu Mare, com. Dobroteasa, jud. Olt (veșmânt de moaște);
-Mănăstirea Țigănești, Com. Ciolpani, jud. Ilfov (icoană făcătoare de minuni).
I.3. Minunile și prăznuirea Sfintei
Fig. I.3. Racla Sfintelor Moaște în procesiune de 14 Octombrie la Iași
Sfânta Parascheva de la Iași se bucură în țară de un cult deosebit, mai mult decât toți ceilalți sfinți locali care au moaște în România. În fiecare zi, la Catedrala mitropolitană din Iași, de dimineață până seara, târziu, se face un mic pelerinaj local continuu, cu credincioși de toate vârstele și din toate locurile, veniți la rugăciune. În mod deosebit în sărbători, în posturi și în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulți credincioși și se închină la raclă cu credință, aducând flori, daruri și îmbrăcăminte pe care le ating de racla cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate și binecuvântare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de 14 octombrie, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din țara noastră, la care participă închinătorii de la sate și orașe, din toate colțurile țării. Această zi este considerată un adevărat pelerinaj bisericesc național, care durează până la 3 zile. Încă din ajun se scot în fața catedralei moaștele Sfintei Parascheva și, timp de două zile și două nopți, credincioșii stau la rând pentru închinare.
În seara zilei de 14 octombrie, praznicul cuvioasei se încheie cu o procesiune în jurul catedralei, avându-l în frunte pe mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii și credincioșii, cu lumânări în mâini, poartă racla cu moaștele sfintei, în sunetul clopotelor și al frumoaselor cântări bisericești. După aceea, se așază moaștele în biserică la locul lor, se cântă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet și cu mângâierea Duhului Sfânt în inimă.
Nenumărate sunt minunile si vindecările de boli ce s-au făcut credincioșilor, care au alergat cu rugăciuni și lacrimi la moaștele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iasi, de-a lungul a 350 de ani de când ocrotește Moldova și țara noastră. Cea mai mare minune a Sfintei Cuvioase Parascheva fiind însăși preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli și al izbăvirii de multe nevoi și primejdii. Mai departe, vom aminti cateva dintre minuni, pe care le cunoaștem din tradiție, mărturii ale credincioșilor și din scrierile unei creștine, pe nume Blondina.
O primă minune o găsim însemnată în Patericul Românesc, unde se vorbeștedespre o minune petrecută la racla sfintei, în 1952. Creștinii care au fost martori oculari,mărturisesc că de hram, pe când oamenii așteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit să se închine și două creștine bătrâne din Focșani. Văzând lume multă, l-au rugat pe preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa Ilie, să le dea voie să se închine fără a mai sta la rând, căci doresc să-i pună sub cap sfintei o pernă nouă, drept mulțumire ajutorului pe care aceasta i l-au dat. Preotul le-a dat voie și ele s-au dus să pună perna în racla sfintei.
În clipa aceea, preoții și credincioșii au văzut un lucru cu totul sfânt și minunat. Cuvioasa și-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă și s-au închinat, Sfânta Parascheva și-a lăsat iarăși capul pe căpătâi ca mai înainte. Iată cât de mult iubește Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu și sfinților Lui cu smerenie și credință!
În continuare, vom prezenta câteva dintre minunile care sunt însemnate de către o femeie creștină – Blondina -, după porunca Sfintei Parascheva, care i-a spus, în vis, să scrie toate minunile făcute de ea, pe care le știa această ucenică a sfintei. Multe minuni face Sfânta Cuvioasă Paraschiva cu tinerii și cu toți care se roagă ei cu credință.
O primă minune însemnată de Blondina vorbește despre o studentă dentistă, care, făcând practică într-o clinică, și-a lăsat pe masă, în cabinetul de lucru, poșeta în care avea bani mulți și un ceas de mână, de mare valoare. Când să plece acasă, a observat că lipsesc banii și ceasul. Ea, fiind foarte credincioasă, imediat a venit la Sfânta Parascheva și i-a spus durerea sa, dar pentru pomelnic n-avea bani. După trei zile a venit un om în vârstă la cabinetul medical și îi aduce ceasul și banii, cerând mii de scuze pentru feciorul său, care era un golan și – fiind chiar clientul ei – a profitat când ea a ieșit din cabinet și i le-a furat. Tatăl băiatului i le-a găsit ascunse, 1-a bătut până i-a spus de unde le-a luat, apoi a venit de i le-a adus înapoi.
Tot în însemnările Blondinei aflăm despre o femeie tânără de 33 de ani dintr-un sat de lângă Iași, care părând abătută, nervoasă și chiar nebună, a intrat într-o zi în Sfânta Mitropolie. Și după ce s-a închinat la multe icoane, a venit și la moaștele Sfintei Parascheva. S-a închinat, însă când a vrut să sărute sfânta raclă, o putere a izbit-o și ea a căzut la pământ. A început să strige: “draci, diavoli..”. Oricine venea către dânsa, ea îi împingea, și la un moment dat a venit paraclisierul Mitropoliei, un diacon cu viață frumoasă călugărească, și a apucat-o de mână și a întrebat-o: „Spune, ce păcat ai făcut?” Ea a spus că a umblat cu farmece, că a auzit că soțul ei o înșealã.A întrebat-o de unde este și cum o cheamă? Nu știa, ci se văieta de cei trei copilași ai săi. Atunci părintele diacon a întrebat-o dacă știe să citească. Ea a spus că știe, șiatunci el i-a dat acatistul Sfintei Parascheva ca să-1 citească. Ea s-a așezat în genunchi la picioarele sfintei și a citit tot acatistul. Apoi preotul duhovnic a chemat-o la el, a vorbit și a văzut că ea s-a limpezit la minte.A mărturisit-o și, fiindcã ea a spus că de trei zile n-a luat în gurănici un strop de apă, a împărtășit-o. Femeia a plecat acasă sănătoasă.
O altă minune pe care ne-o relatează Blondina, în cartea sa, vorbește despre o femeie de 40 de ani care a intrat într-o zi în biserica mitropolitană de la Iași, alergând și plângând în hohote. Întrebată ce are, a răspunscă lucrează ca femeie de serviciu la tribunal, a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, a neglijat și s-a pomenit cu dureri grozave de cap și apoi i s-a umflat tot capul. Era fără soț, cu trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi și că trebuie sã-i facã operație foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operație, și de aceea să aștepte moartea.A fost întrebată dacă crede în Dumnezeu, și ea a răspuns că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii și sărăcie mare. Atunci a fost dusă la racla Sfintei Parascheva, ea s-a închinat, i s-a făcut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, și a lăsat pomelnicul și a plecat. Peste trei luni, fiind sănătoasă și voioasă, a fost întrebată cum se simte, și ea a răspuns: „Bine! Dar să vedeți cum s-a întâmplat. La vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas și a curs mult timp. S-a scurs toată infecția de pe creier și m-am făcut sănătoasă”.
Tot în aceste scrieri ale Blondinei ni se povestește depre o maică din Cheile Bicazului care a venit la Sfânta Parascheva, fiind bolnavă de urechi de nu mai auzea nimic și având și dureri. A stat trei zile în rugăciuni cu lacrimi și a plecat complet sănătoasă.
Printre însemnările Blondinei aflăm despre un preot din Ardeal, care spunea căîn parohia lui a fost o fată care trebuia să se căsătorească cu un băiat. O fată cuminte, însă băiatul a lăsat-o și s-a căsătorit cu alta. Fata, fiind tare necăjită a mers la preotul paroh să-i povestească durerea ei. Preotul a sfătuit-o să meargã la Iași, să se închine la moaștele Sfintei Parascheva și să dea un pomelnic. Fata l-a ascultat pe părinte și peste o lună era fericităcă s-a căsătorit cu un băiat foarte bun.
Tot aici, în scrierile Blondinei, citim despre un alt preot, tot din Ardeal, care povestea că fiind bolnav de TBC, i s-au făcut multe antibiotice și el simțea că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, i-a fost confirmată această nenorocire. Auzind acestea, preotul imediat s-a pornit cu trenul către Iași. Era ora zece seara când a ajuns și Sfânta Mitropolie era închisă. Atunci el a stat în genunchi afară lângă peretele unde stau moaștele Sfintei Parascheva și s-a rugat câteva ceasuri plângând. A doua zi a simțit că e sănătos și nu a mai avutnimic nici cu ochii, nici cu plămânii, și a slujit în continuare Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal.
O altă minune relatată în cartea Blondinei, ne prezintă o doamnă care călătorind de la București,a adus în dar sfintei, un covor persan mare și frumos. Fiind întrebată ce înseamnă acest dar, ea a povestit că soțul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit și cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui și i-au spus să se pregăteascã de moarte, că are cancer. Într-o zi, la ei acasă fusese un prieten evreu care având treabă la Iași, s-a oferit, dacă îi dau lui banii de pomelnic, să-l dea el Sfântei Parascheva. Și 1-au ascultat și i-au dat. Peste două luni soțul ei s-a făcut sănătos fără nici un tratament și, drept mulțumire, ea personal a adus acest covor la Sfânta Parascheva.
Tot aici, ne este relatat cum o femeie de la țarã, foarte disperată că i s-a furat vaca, a venit la Sfânta Parascheva, a dat un pomelnic și a plecat. Peste o săptămână a revenit să-i mulțumească, căci în al treilea sat, i-a fost găsită vaca.
Aflăm în cartea Blondinei și despre o mamă foarte necăjită, care a mers la Sfânta Mitropolie, deoarece avea o fată cam leneșă și puțin credincioasă care era înainte de bacalaureat și admiterea în facultate. A fost sfătuită femeia să o aducă și pe fată la Sfânta Parascheva. Când s-au întors împreună la la biserică, fata a fost întrebată dacă știe rugăciuni, și aceasta a răspuns că nu știe nici o rugăciune. Atunci a fost dusă în fața raclei sfintei și i s-a spus să stea în genunchi să se roage cu cuvintele ei. Ea a spus sfintei că are frică de română și știe numai despre Eminescu. Exact aceasta au întrebat-o la bacalaureat și fata a reușit la examen.Dar apoi,a urmat grija mai mare: admiterea la facultate. Fetița a mers de-atunci singură la biserică și mai des. Iar în ziua examenului la admitere a fost să-i spunăsfintei că la chimie știe bine doar oxigenul. La examen exact asta a fost întrebată și a luat media șapte. Dar nu a intrat la facultate, deoarece ultima medie de intrare a fost 7,50.Atunci mama sa, a mers din nou, cu lacrimi, la Sfânta Parascheva și iarăși sfânta o ajută. Au rămas patru copii fără locuri, însă unul din ei era băiatul unui șef mare al orașului și acesta face demersuri la București și se mai aprobă patru locuri, în care intră și fetița în cauză. Așa a ajutat-o cuvioasa să intre și fata ei și de atunci și fata și mama vin foarte des la cuvioasa să-i mulțumească.
Ne este consemnat în aceeași cartea că, într-o seară, la Sfânta Mitropolie a venit o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoționată până la lacrimi. Plângea și se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Parascheva. După ce s-a mai liniștit, a fost întrebată ce a pățit, iar aceasta, foarte fericită, răspunde că a venit să-i mulțumească lui Dumnezeu și Sfintei Parascheva, povestind: „Sunt funcționară în Galați și m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simțeam așa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc șansa, venind în drum spre Iași la examenul de admitere, m-am întâlnit pe tren cu o domnișoară care era în aceeași situație ca și mine. Când am ajuns la Iași, eu i-am propus domnișoarei să mergem amândouă la Sfânta Parascheva să-i cerem ajutorul. Domnișoara, foarte mândră, mi-a rãspuns «că ea n-are nevoie de ajutorul nimãnui, cã este pregătită bine». Eu totuși am venit la Sfânta Paraschiva și i-am cerut ajutorul și mi 1-a dat. La examen cea bine pregătită a picat și eu am reușit, iar acum am venit să-i mulțumesc Cuvioasei".
Tot din acea carte despre o doamnă din Bacău care voia neapărat să se mute la Iași. Mulți ani s-a chinuit cu această problemă, dar nu putea să reușească. Și atunci, după sfatul cuiva, a venit la Sfânta Paraschiva, s-a închinat și a lăsat pomelnic. Au trecut câteva luni și ea nu numai că a fost mutată la Iași, ci a căpătat și o locuință.
O altă minune consemnată ne prezintă două cumnate care trăiau într-o casă, în buna înțelegere. Într-o zi,uneia dintre ele îi dispăruseră 200 de lei, și ea a reproșat cumnatei sale că i-a luat. Femeia învinuită s-a jurat că nu știe nimica, dar degeaba… S-a hotărât femeia învinuită să meargă la Sfânta Paraschiva, să dea pomelnic și să se roage ca sfânta să arate cine este vinovat, ea sau cea care o acuză. După două săptămâni, copilul de nouă ani al păgubașei, jucându-se pe stradă, a fost omorât de o mașină, adeveridu-se că acuzația a fost nedreaptă și căfemeia care acuza era mincinoasă.
Tot aici aflăm de o minune care s-a petrecut în 1968, când în 16 octombrie, o mamă aflată într-o stare de nebunie, țipând, strigând, plângând, intră în biserica mitropolitană. Întrebată fiind ce e cu dânsa, a răspuns că se simte foarte vinovată față de Sfânta Paraschiva. Deoarece, în ziua hramului, 14 octombrie, ea s-a apucat să facă pregătiri pentru iarnă. Mama ei, însă, o femeie bătrână și credincioasă, i-a spus: „Draga mea, să nu faci asta, căci astăzi este o mare sărbătoare – ziua Sfintei Paraschiva”.Și fata i-a răspuns: „În fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să îi prăznuiesc pe toți”. La o oră după acesta discuție, femeia și-a trimis fetița ei de nouă ani să cumpere ulei de la alimentară, și luându-se cu treaba, n-a observat că a trecut un ceas și fetița nu s-a întors. În cele din urmă, o vecină a venit să-i spună că fetița e dusă cu salvarea la spital, deoarece a lovit-o un autobuz. Femeia, pocăindu-se sincer, a fost ajutată de Cuvioasa Parascheva, fetița s-a însănătoșit, fără nici o complicație.
Citim în aceeași carte că în casa unui profesor universitar era o mare păgânătate. În ziua de 14 octombrie – hramul Sfintei Paraschiva – soția profesorului i-a spus servitoarei: „Astăzi să faci săpun”. Aceea, fiind creștinã, i-a rãspuns: „Eu nu fac asta, că e mare sărbătoare. Astăzi e ziua Sfintei Cuvioase Parascheva și mă duc la Sfânta Mitropolie la slujbă”. Și s-a dus la sfintele slujbe.Stăpâna, foarte supărată, s-a apucat singură să facă săpunul, așezând un cazan afară, în care a pregătit cele necesare (grăsimea cu soda caustică și cu apa). Când clocoteacazanul, ea a intrat în casă, iar singura ei fată, de 12 ani, care se juca afară, alergând în jurul cazanului, la un moment-dat, a căzut în el și a murit pe loc.
O altă minune ne este prezentată tot de către Blondina, care scria despre o fată, farmacistă, foarte cuminte, care, având 32 de ani și îsi dorea să se căsătorească, dar nu găsise bărbatul potrivit. A dat rugăciuni la Sfânta Paraschiva și la 1 ianuarie 1968 a cunoscut un doctor văduv. Bărbatul începe s-o curteze, dar nu părea a se lega nimic serios între ei. Peste toate, a lăsat-o și a început să se ducă la altele. Femeia, disperată, tot să se roage sfintei să o ajute.Într-o duminică, pe neașteptate, vine doctorul la familia fetei și o cere în căsătorie și după doar zece zile au și făcut nunta și au erau tare fericiți.
Tot în anul 1968, a făcut Sfânta Parascheva o altă minune. Aici aflăm că într-o dimineață, prin luna martie, Pãrintele Stareț loanichie din Sfânta Mitropolie, arătând spre o doamnă, îi spune unei credincioase: „Vezi, doamna aceea a venit din Bulgaria și nu știe românește, matale știi rusește, încearcă să vorbești rusește cu ea să vedem ce dorește – poate știe și ea rusește”, într-adevăr, doamna știa rusește. S-a bucurat că poate să-și spunã durerea ei și plângând a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul doi și subit a înnebunit, dar într-o formă atât de gravă încât trebuie să îl țină închis.Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soțul ei este ateu și întotdeauna îl blestema pe copilul lui și înjura pe Dumnezeu. Ea mereu se ducea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei. Într-o noapte, visează o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care-i spune: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine”. Femeia n-a întrebat-o unde să meargă și cine.Peste vreo două luni, iarăși visează aceeași femeie care-i spune același lucru ca prima dată. Atunci ea o întreabă: „Dar cine ești și unde să mă duc?”. Ea a rãspuns: „Sunt Sfânta Parascheva din Iași!”
Doamna din Bulgaria locuia chiar în Sofia, capitala țării, și imediat s-a dus la ambasadă și, făcându-și pașaportul, a venit la Iași, la Sfânta Parascheva. După ce povesti acestea, femeia a întrebat ce să facă și cum să se roage sfintei pentru fiul său?A fost învățată, și apoi din proprie inițiativă, femeia a dat pomelnic pentru un an de zile. Toată ziua aceea nu s-a dezlipit de la sfânta raclă până seara, și apoi a plecat acasă.După un an a venit cu mama ei de 90 de ani să-i mulțumească sfintei că băiatul ei s-a făcut bine și complet sănătos și își continuă studiile.
O altă minune ne prezintă o femeie care a lucrat mulți ani în mitropolie și care povestea că având dureri mari de picior, se ruga sfintei cerându-i să-i aline durerea. Într-o noapte a visat-o pe SfântaParaschiva care s-a atins de piciorul ei și i-a spus: „Acuma n-are să te mai doară”. Și, într-adevăr, așa a fost. În pag aceasta și următoarea se mai impun vreo 2, 3 note. Ai citat sau parafrazat, da nota.
O altă femeie a mers la Sfânta Parascheva cu rugăciuni pentru soțul ei care a fost condamnat la zece ani de închisoare. După doar doi ani, el s-a întors acasăși ea a venit să-i mulțumeascăsfintei.
Tot aici, în cartea Blondinei, ne este relatat cum într-o duminica de februarie o femeie a mers la biserică și a întrebat cu ce poate ea mulțumi Sfintei Parascheva pentru ajutorul primit. Femeia avea o singură fată, studentă, pe care doctorii au diagnosticat-o culeucemie. Din acel moment, mama feteis-a rugat sfintei și fiica ei s-a vindecat, este sănătoasă miraculos, și își continuă studiile. Femeia a fost sfătuită să dea rugăciuni de mulțumire și să vină amândouă cât de des la biserică să-i mulțumească Sfintei Parascheva și lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.
Mai găsim relatată și această minune: într-o dimineață, la catedrala mitropolitană ajunge o doamnă bătrână, care a stat toată slujba lângă racla cu moaștele sfintei. Apoi a căutat să găsească de la credincioși adăpost să se odihnească, căci la noapte urma să plece acasă. O credincioasă a luat-o la ea acasă, iar bătrâna i-a povestit că e din Craiova, că are un fiu membru al guvernului, care nu vrea să se facă public de existența ei, deoarece ea era doar o bătrână săracă. De mult își dorea să vină să se închine Sfintei Parascheva și s-a rugat mult pentru aceasta, dar n-avea bani cu ce veni. Într-o noapte o visează pe sfântă, care-i spune: „Te voi ajuta să vii la mine”. A trecut o sãptãmână și pe neașteptate primește de la fiul său suma de cinci sute de lei și cu banii aceștia a venit imediat la Sfânta Parascheva să-i mulțumească că i-a împlinit dorința.
O altă minune ne vorbește despre o fată care voia să dea la medicină. Ea a mers la mitropolie, foarte necăjită, căci toată vara nu s-a pregătit așa cum trebuia și îi era frică că nu va putea intra la facultate. S-a dus fata la racla sfintei și s-a rugat cum a știut ea, cerându-i ajutorul Sfintei Parascheva, căci din tot ce a învățat, nu poate ține minte decât structura splinei. Tânăra, stând în genunchi în fața sfintei racle, spune: „Sfântă Paraschevo, nu sunt pregătită, știu bine numai splina”. La examen intrară trei candidați, cărora li se dă cutia cu bilețele. Primii doi își aleg biletele, și tânăra rămâne să aleagă ultima.Cu strângere de inimă, își alege biletul, și mare-i fu mirarea când vede că subiectul cerut este splina. A știut perfect subiectul și a luat zece.A doua zi a mers la Sfânta Mitropolie să-i mulțumeascã Cuvioasei Parascheva. De la ușă a început să plângă și să strige: „Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai știut, tu ești studentă…, nu eu…”, și de atunci era nedespărțită de la toate slujbele de la catedrală. A terminat cu bine facultatea de medicină și a devenit medic la Iași.
Blondina relatează în cartea sa și despre o minune din timpul ultimul război mondial, la care au fost martori câțiva dintre ostașii români și ruși, povestind următoarele: „Când frontul era în jurul Iașului și când rușii porneau atac, apărea o femeie de statură uriașă, oprindu-se între cele două tabere de dușmani, ostașii se simțeau sleiți de puteri și nu puteau să mai lupte. Astfel orașul Iași a fost scutit de mari distrugeri. Era Cuvioasa Paraschiva – ocrotitoarea”.
În cartea sa, Blondina mai menționează căPreotul Popovici Laurențiu, i-a povestit că a luat parte la cele ce urmează: „în anul 1946 a fost mare foamete în Moldova. Nu plouase doi ani. Soborul de preoți și diaconi s-au pornit în pelerinaj cu sfintele moaște ale Cuvioasei Paraschiva; ne-am oprit în satul Mogoșești și am început Sfântul Maslu, eram în frunte cu episcopul-vicar Valeriu Moglan. La începutul Sfântului Maslu a venit o ploaie torențială”.
Tot acolo mai găsim că același părinte Popovici Laurențiu i-a povestit că a fost de rând la Cuvioasa Parascheva și citea acatistul sfintei la raclă, la picioarele sfintei. O femeie cerșetoare, făcându-se că se închină, a pus mâna pe banii care erau la sfânta în raclă. Dar a țipat grozav, căci mâna ei se încleștase și nu putea să o scoată din sfânta raclă. S-au fãcut rugăciuni pentru iertarea ei și ea și-a scos mâna, făgăduind cã niciodată nu va mai fura bani, ori alte obiecte.
Altă dată, o femeie necăjită a cărei soț avea pe toată fața niște bube care supurau și-1 dureau. Au mers la mulți doctori, și au încercat diferite tratamente și alifii, dar totul era în zadar, ba parcă după fiecare tratament se înfocau și se extindeau mai tare. Atunci, femeia a venit la sfântă, a plâns și s-a rugat la cuvioasa și a dat pomelnic. Avea la ea o batistă curată, pe care a desfăcut-o și cu ea a șters sfintele moaște.Când a ajuns acasă, a pus batista pe fața soțului și durerile s-au mai calmat, iar după o săptămână timp în care în fiecare zi stătea câteva ore cu batista pe față, i-au dispărut bubele. Soția a venit și a mulțumit Cuvioasei Parascheva și lui Dumnezeu și a povestit minunea.
„Multe, mari și minunate minuni face Cuvioasa Paraschiva în fiecare zi, cine le poate număra? Acestea scrise de mine, păcătoasa, sunt numai o picătură din oceanul milostivirii sale către oameni. Ea ajută pe toți care-o cheamă în ajutor și aleargă la ea cu credință și dragoste, nădejde și smerenie”.
Reprezentări ale Sfintei Cuviase Parascheva
Studii de caz
Cele mai vechi reprezentări păstrate cu Sfânta Cuvioasă Parascheva datează din secolul al XIV-lea. „Printre primele reprezentări cunoscute se numără o frescă din Catedrala Patriarhală din Peci datată undeva în secolul al XIV-lea, la care se adaugă două icoane foarte frumoase aflate în prezent la Muzeul Național de Artă din București, o reprezentare de secol XVI, o reprezentare de secol XVII în care sfânta apare reprezentată bust, respectiv șezând pe tron. Fiind o sfântă care aparține cinului sfintelor cuvioase, este reprezentată în veșmintele monahale potrivit portului din biserica veche asemănător portului femeilor antice și anume o tunică lungă, cu mânecuțe, peste care este aplicată schima monahală, iar deasupra un maforion sub forma unei mantii foarte lungi, dar care acoperă și capul. Culorile care se folosesc sunt fie albastru, fie roșu închis pentru maforion și ocru la tunică. În majoritatea cazurilor Sfânta apare purtând în mână o cruce, în cealaltă mână sfânta ține un filacter deschis, pe care scrie: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”, sau în alte situații, mai rar, ține în mână o icoană cu Mântuitorul Hristos, bust …”, a spus Asist. Univ. Dr. Ștefan Ionescu – Berechet, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
II.1. Icoane din Catedrala Mitropolitană de la Iași
Catedrala ieșeană în stil renascentist este o clădire monumentală de plan dreptunghiular, marcată la colțuri de patru turle decrosate. Stilul arhitectural este inspirat din forme târzii ale renașterii italiene, asemănător cu al vestitei biserici "Trinita del Monte" din Roma. Elementele decorative, atât în interior cît și în exterior, sunt dominate de baroc. Pictura s-a facut astfel încat să creeze o constantă în stilul arhitectural, iar pictorul Gheorghe Tattarescu a realizat aici una din culmile creației sale. În patrimoniul catedralei este și o frumoasa icoană cu "Învierea Domnului" de Irineu Protcenco.
Pictorul bucureștean, Gheorghe Tattarescu, aflat la vârsta maturității artistice, realizeazăicoanele și elementele decorative din catedrală, acestea exprimând o diversitate și sensibilitate de influența renascentistă. Tattarescu se arată deschis influențelor picturii occidentale, pe linia noutăților căutate de pictura bisericească romanească în sec. al XIX-lea, atât în realizarea celor patru scene biblice de pe bolțile navei centrale, cât și în zugrăvirea chipurilor de sfinți și în alcătuirea compozițiilor decorative se resimte rigoarea neoclasicismului de factură italiană, pe care artistul îl cunoscuse în anii de studii la Academia di San Luca din Roma.
Cu prilejul sărbătoririi a 370 de ani de când moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se află la Iași, în Catedrala mitropolitană a fost așezat, lângă baldachinul cu moaștele Cuvioasei, un iconostas nou. Icoana așezată aici o reprezintă pe Sfânta Parascheva, având în jurul chipului scene din viața ei. Pictura icoanei a fost realizată de Marius Ghinescu, de la Centrul de Conservare „Resurrectio“ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar sculptura iconostasului s-a făcut la Mănăstirea Golia din Iași (fig. II.1.). Realizarea acestei icoane a fost plătită de o credincioasă din Vaslui, care, la începutul anului 2011, a venit la Catedrala Mitropolitană din Iași și a mărturisit că, prin rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva, s-a vindecat de o boală incurabilă. Drept mulțumire, a dorit să-i facă un dar Cuvioasei, care să rămână ca o ctitorie pentru catedrală.
„Sunt multe lucruri minunate ce ni se pot întâmpla, dacă avem credință în Dumnezeu. Fiecare icoană sfințită de către slujitorii bisericii este binefăcătoare și plină de duhul lui Dumnezeu, iar atunci când ne întâlnim cu icoana, ne întâlnim cu dumnezeirea. Icoana este pusă în biserică pentru a cinsti și a ne întâlni cu sfinții. Noi nu cinstim lemnul, nu cinstim materia, ci sfântul care s-a mântuit prin nevoință, prin ascultare, prin supunere, sfântul pe care îl rugăm să mijlocească pentru noi în fața lui Dumnezeu, să ne tămăduiască și să ne curățească de toată boala și suferința. Este și o frumoasă cântare, adresată Maicii Domnului, care spune așa: «Am venit, măicuță, să te mai vedem… să-ți spunem necazul, care-l mai avem». Aceasta este legătura noastră cu sfinții din icoane, cei care se întristează și se bucură împreună cu noi, prin rugăciune“, a subliniat protos. Valerian Radu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iași.
Fig. II.1. Icoana Sfintei Parascheva de la Catedrala Mitropolitană de la Iași
Icoana din figura II.1., o reprezintă pe Sfânta Cuvioasă Parascheva în mărime întreagă, stând dreaptă, în picioare, având ca fond foiță de aur. Ea este pictată ținând cu ambele mâini o icoană, reprezentându-l pe Hristos, bust, pe fond de asemenea auriu. În jurul sfintei, de-a dreapta și de-a stânga ei, sunt pictate câte șase mici scene reprezentând momente din viața ei.
Începând cu partea stângă a icoanei, de sus în jos, avem o primă scenă care reprezintă nașterea Sfintei Cuvioase Parascheva. Din punct de vedere cromatic, în această scenă abundă nuanțele de roșu și ocru. Dedesubt, în a doua scenă, este prezentată sfânta, tanără fiind, închinându-se la biserică, iar în această imagine, griul este cel pe care este pus accentul din punct de vedere cromatic. Mai jos, în a treia imagine, este reprezentată sfânta în pustie, primind mesajul îngerului de a se întoarce pe meleagurile natale, sprea a-și da sufletul Domnului. Aceasta este o scenă în care domină nuanțele de ocru în care este pictat muntele din spatele personajelor, ce alcatuiește trei sferturi din fundalul imagiinii. Următoarea imagine descrie moartea ca o străină a sfintei (nu inteleg) și ridicarea la cer a sufletului ei putat de îngeri. O gamă cromatică echilibrată, pe fond de foiță de aur, în care găsim gri și albastru, roșu, ocru, verde, galben. Următoarea scenă reprezintă îngroparea corăbierului peste trupul neputrezit al sfintei, pictat într-o bogată paletă cromatică ce cuprinde de la verde și albastru, până la roșu și galben, o variată gamă de culori. Sub ea, ultima scenă prezintă aducerea trupului neînsuflețit al sfintei, de către credincioși, în Biserica Sf. Apostoli din Epivata.
În partea dreaptă (privind către icoană), de sus în jos, observăm o primă scenă în care este prezentată Sfânta Cuvioasă Parascheva împreună cu o femeie, având în fundal un peisaj muntos cu clădiri. Următoarea imagine o reprezintă pe sfântă în pustie, rugându-se lui Dumnezeu. Dedesubt este reprezentată Sfânta Cuvioasă Parascheva rugându-se la biserică, imaginea avănd accente cromatice de ocru și gri. Următoarea scenă prezintă descoperirea trupului neputrezit al sfintei de către credincioși, pe un fundal cu mare și munți, în care în registrul superior apar doi îngeri, supravegind parcă întreaga acțiune miraculoasă. Dedesubt observăm o imagine în care este prezentată minunea de vindecare a bolnavilor de care sfânta o săvârșește tuturor celor care cu credință se roagă dânsei și lui Dumnezeu. Din nou, paleta cromatică este complexă, această scenă fiind inundată de o bogată gamă de culori, pe un fond de foiță de aur. Ultima reprezentare este aducerea moștelor în Moldova. Credincioșii sunt cei care poartă sicriul cu sfintele moaște și o mulțime de oameni cu credință o așteaptă, în frunte cu Mitropolitul Moldovei.
Încadrată de aceste superbe scene din viața sa, se află reprezentată Sfânta Cuvioasă Parascheva, privind cu blândețe și îndrumându-ne spre rugăciune. Este acoperită de un hiton roșu, pe dedesubt îmbrăcând un veșmânt galben. Numele sfintei este scris de-a dreapta și stănga umerilor, aureola fiind încadrată de elemente decorative reprezentând o împletire de frunze, pictate cu gri, verde, albastru, negru și alb.
Fig. II.2. Icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași
Figura II.2. reprezintă cea mai cunoscută și mai răspândită icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Icoana o este realizată pe un fond auriu. În centru este reprezentată Sfânta Cuvioasă Parascheva, bust, cu capul în semiprofil, ținând în mâna stângă un filacter deschis pe care scrie, cu negru, „Fericiți cei curați cu inima, aceia vor vedea pe Dumnezeu”, iar în mâna dreaptă ținând o cruce. Sfânta poartă o mantie lungă, care îi acoperă și capul, de culoare albastră. Privirea este îndreptată către stânga și exprimă blândețea și liniștea sufletească. Contrastul între luminile și umbrele de pe veșmânt este evidențiat de umbrele care se termină în negru și blicurile de un alb curat. De sub mantie se zărește o parte din schima monahală, pictate cu verde și roșu. Privirea sfintei exprimă milostenia și starea de rugăciune. Numele este scris deasupra aureolei, la mijoc, fiind încadrat de două medalioane în care sunt reprezentați: în cel din stânga capului sfintei, înantea scrisului, Maica Domnului, iar în celălalt, Iisus Hristos Pantocrator. Sfânta Cuvioasă Parascheva este înconjurată de alte sfinte, de-a dreapta și stânga ei. Ele sunt reprezentate în întregime, în picioare, încadrând-o pe sfântă pe toată lungimea bustului pictat. În dreapta, sub Maica Domnului sunt pictate Sf. Cuv. Mavra de la Ceahlăul Neamț, și sub ea, Sf. Cuv. Teofana Basarab. In partea stângă a sfintei sunt reprezentate Sf. Cuv. Teodora de la Sihla, și sub ea, Sf. Cuv. Filofteia de la Curtea de Argeș. Numele fiecăreia dintre cele patru sfinte este scris deasupra, în jurul aureolei, care este doar trasată cu roșu.
Fig. II.3. Icoană a Sfineti Cuvioase Parascheva de la Iași
În figura II.3. este prezentată o icoană a sfintei realizată pe foiță de aur. Sfânta Cuvioasă Parascheva este reprezentată bust, cu capul ușor aplecat spre stânga și ținând în mâna stângă un filacter alb deschis pe care scrie cu negru „Fericiți cei curați cu inima, aceia vor vedea pe Dumnezeu”, iar în mâna dreaptă ținând o cruce. Sfânta poartă o mantie lungă, care îi acoperă și capul, culoarea fiind un albastru ultramarin intens, de sub care se observă schima monahală, pictată cu verde și roșu. Privirea sfintei exprimă blândețea și dumnezeiasca starea de rugăciune. Numele este scris cu roșu, în colțul din dreapta sus al icoanei, în drept cu aureola, care este și ea trasată cu roșu pe foița de aur.
Fig. II.4. Icoană a Sfineti Cuvioase Parascheva de la Iași
O altă icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva înconjurată de alți sfinți, găsim reprezentată în figura II.4. Și în această icoană, sfânta este pictată, bust, cu capul ușor aplecat spre stânga și ținând în mâna dreaptă ținând o cruce, iar în mâna stângă un filacter deschis, de culoare ocru cu verde, pe care scrie cu negru „Fericiți cei curați cu inima, aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Fondul este un ocru galben care pune în lumină veșmăntul albastru al sfintei, de sub care se vede o parte din schima monahală, pictată cu un roșu intens care merg până la negru, intensificând astfel zonele de umbră. Numele sfintei este scris cu roșu, deasupra aureolei, la mijoc, și este încadrat în stâga de Maica Domnului, reprezentată într-un medalion, și de Iisus Hristos Pantocrator în dreapta, în celălalt medalion. Sfânta Cuvioasă Parascheva este înconjurată de alți sfinți, de-a dreapta și stânga ei. Ei sunt reprezentați în întregime, în picioare, încadrând-o pe sfântă pe toată lungimea bustului pictat. În dreapta, sub Maica Domnului sunt pictați Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, și Sf. Cuv. Ioan de la Neamț. In partea stângă a sfintei sunt reprezentați Sf. Cuv. Ioan cel Nou de la Suceava, și dedebupt, Sf. Cuv. Teodora de la Sihla. Numele fiecăreia dintre sfinți este scris cu roșu, deasupra lor, în jurul aureolei, care este doar trasată tot cu roșu.
Fig. II. 5. Sf. Cuv. Parascheva, detaliu al fațadei la Catedrala Mitropolitană din Iași
În figura II.5. este reprezentat mozaicul de pe fațada Sfintei Mitropolii, în care imaginea Cuvioasei Parascheva este redată bust, cu capul aplecat spre stânga, ținând în mâna dreaptă o cruce de culoare roșie, iar în mâna stângă un filacter deschis, pe care scrie cu negru „Fericiți cei curați cu inima, aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Veșmântul este compus dintr-otunică lungă, cu mâneci,de culoare roșie, peste care este aplicată schima monahală, verde, ocru și roșu, iar deasupra, poartăo mantie lungă, care îi acoperă și capul, de culoare albastră. Aureola, de culoare aurie, este trasată cu alb și roșu. Fondul este realizat din elemente decorative, de o cromatică bogată în roșu, portocaliu, ocru, maro, albastru, albși verde, iar numele sfintei este scris în jurul aureolei cu albastru.
II.2. Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva pictată de Părintele Arsenie Boca
Icoana se găsește in Biserica Sf. Antonie /Biserica Domnească – Curtea Veche (fig. II.8.), cu hramul Buna Vestire. A fost pictată de Părintele Arsenie Boca și (re)descoperită prin revelație de Alexandru Vasile Crăciun în Mai anul 2007 (fig. II.6 și fig. II.7.).
Fig. II.8. Biserica Domnească de la Curtea Veche
Fig. II.6. Detaliul Icoanei Fig. II.7. Icoana de la Biserica Domnească
Icoana are dimensiunile de aproximativ 80cm pe 20cm și este singura pictură realizată de Părintele Arsenie Boca în care irisul ochilor Sfintei este auriu, conferindu-i privirii o stare pătrunzătoare, cu atât mai mult cu cât capul este drept și privirea înainte, oarecum căutând să ne cheme către dânsa și către Dumnezeu. Auriu este și fondul icoanei, realizat în tehnică de poleire cu aur, pe care a deprins-o Părintele la Chișinău, între anii 1938 – 1939. Icoana are o luminozitate și un amestec cromatic izbitor, auriul izvorând și din reflexiile veșmântului bleumarin de dedesubt și din mahrama sfintei, de aceeași nuanță. Faldurile de o parte si de alta a feței în asimetrie, expune modul natural de așezare pe cap a mahramei, Sfânta este reprezentată ținând în mâna dreaptă crucea, ușor asimetrică față de mijlocul frunții, iar mâna stângă e lăsată în jos pe lângă corp.Aureola este trasată cu negru, iar scrisul, pictat to cu negru, este împărțit în drapta și stânga aurei, pe verticală.
II.3. FrescaSfintei Cuvioase Parascheva de la Biserica din Drăgănescu, București
Fig. II.9. Frescă în Biserica Sf. Nicolae din Drăgănescu
Sfânta Cuvioasă Parascheva mai are o reprezentare picturală deosebită și la Biserica din Drăgănescu, pe pereții pictați în tempera (fig. II.9.). Fresca o prezintă pe sfântă într-un medalion decorativ, pe un fond în alb cu albastru. Aureola este aurie, trasată cu roșu. Sfânta e pictată bust, acoperită de o mantie gri cu albastru, ținând în mâna dreaptă crucea și în mâna dreaptă, un filacter deschis, alb, pe care scrisul este roșu. Privirea sfintei este drept înainte spre privitori, iar chipul e pictat într-o manieră realistă. În stânga aureolei, pe verticală e scris cu negru „Sfânta Cuvioasă”, iar simetric, în partea cealaltă a aureolei, este scris cu roșu numele ei, „Parascheva”.Timp de aproape 20 de ani, părintele Arsenie Boca a zugrăvit în culori calde, de tempera, mica Biserică de la Drăgănescu. Fiind înainte văzător cu duhul el lasă mărturie a supliciului din care i s-a tras moartea, pictând la Biserica din Drăgănescu scena supliciilor Sf. Ștefan cel Nou, pomenit pe 28 nov. (data morții Părintelui Arsenie).
Pictorul iconar Sorin Albu, din Cluj-Napoca, a explicat care sunt elementele definitorii ale picturii duhovnicului. „Arsenie Boca are, cel puțin aparent, un stil de pictură neo-bizantină. Spun aparent, pentru că stilul său este unic în pictura românească. O astfel de pictură nu se mai găsește nicăieri în lume, nu neapărat datorită stilului de pictură, ci, mai degrabă, prin caracterul profetic. Din punct de vedere tehnic, Boca folosește pasteluri, uneori în culori vii, alteori estompate, în funcție de tematică, dar și stilul pointilist, adică pictura prin puncte, în vârful penelului”.
II.4. Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva făcătoare de minuni din
Biserica Sfantul Gheorghe Nou (București)
Biserica Sfântul Gheorghe Nou este una dintre marile biserici din București, fiind construită de Sfântul Constantin Brâncoveanu. Biserica Sfântul Gheorghe Nou este una dintre cele mai de seamă ctitorii ale Sfântului Martir și Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714), fiind totodată singura biserică din capitală, ctitorită de către sfânt, care a rămas până în zilele noastre. În curtea acestei biserici se afla kilometrul 0 al României (fig.II.11.).
Fig. II.11. Biserica Sf. Gheorghe Nou din București
Mormântul Brâncovenilor, mâna Sfântului Nicolae, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva sunt nestematele duhovnicești pe care credincioșii le prețuiesc in Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din București. Moaște voievodului au fost aduse în țaăa de soția sa, Doamna Maria, în anul 1720, și îngropate pe ascuns în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din capitală.
În apropierea mormântului voievodal se află cunoscuta icoană, făcătoare de minuni, a Sfintei Cuvioase Parascheva. Icoana sfintei a fost adusă aici (fig. II.12.), spre închinare în anul 1988, după demolarea Bisericii Sfânta Vineri, aflată la mica distanță de aceasta.
Fig. II.12. Imagine din interiorul bisericii Sf. Gheorghe Nou din București
Se spune că, înaintea dărâmării Bisericii Sfănta Vineri, icoana Sfintei Parascheva a plâns.„Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducătoare de ploi binecuvântate și protectoare ale mănăstirilor și familiilor credincioase. Fără îndoiala, toate icoanele sunt făcătoare de minuni și ajutătoare credincioșilor. Dar unele poartă o harismă specială, pe care o simte numai cel ce se roagă mult și cu lacrimi in fața sfintelor icoane” (Arhimandritul Ioanichie Bălan).nota de unde este citatul
Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, păstrată astăzi în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din București, este o icoană făcătoare de minuni mult iubită de credincioși (fig. II.10.). Până la aducerea aici a icoanei, aceasta fusese așezată în Biserica Sfânta Vineri – Hereasca, din București, dărâmată în vremea regimului comunist. Icoana este ferecată în aur de 24 de carate, iar pe cap este simbolizată o coroană, împodobită cu rubine. Nu se cunoaște nici de către cine a fost executată icoana și nici perioadă, dar din spatele ferecăturii foarte frumos lucrate, apare chipul pictat, ușor întunecat al sfintei, cu privirea în sus, cu ochii mari și rotunzi, exprimând căldură și blândețe și îndemnându-ne spre rugăciune.
Fig. II.10. Icoana Făcătoare de Minuni din Biserica Sf. Gheorghe Nou
II.5. Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva de la Mănăstirea Tazlău
Ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare, biserica de la Mănăstirea Tazlău a fost pictată atât în interior cât și în exterior în anul 1496, an în care s-a terminat și construcția ei. După înscripțiile de deasupra ușii dintre pronaos și pridvor reiese faptul ca pictura originală a bisericii a fost înoită între anii 1858-1859. În această perioadă interiorul bisericii a fost restaurat, iar pictura trebuia executată în ulei sub supravegherea unei comisii de control. Pictorii au pictat în ulei doar Icoana Maicii Domnului cu pruncul în brațe din portalul pronaosului, Sf. Muceniță Varvara și Sfânta Cuvioasa Parascheva (fig. II.13.) din pronaos, restul picturii fiind executată în tempera. Sfânta Parascheva este pictatâ în picioare, având în ca fundal un peisaj cu munți și arbori. Capul e acoperit de o mantie albastră și e inors în semiprofil spre stânga. Restul mantiei ce acoperă veșmântul roșu, este de culoare verde. În jurul gâtului poartă o cruce, iar în mâini ține după cum urmează; în cea din dreapta, înclinată spre umăr, ține o cruce și în mâna stângă, ține un filacter alb deschis.
Fig. II.13. Icoana Sintei Cuvioase Parascheva de la Mănăstirea Tazlău
Tâmpla bisericii este pictată din anul 1852 și a fost executată de pictori greci. Ea reprezintă o frumoasă pictură pe lemn, în realizarea căreia s-au folosit culori de ulei și praful de aur. Toată pictura din interiorul bisericii este realistă, iar unele icoane sunt atât de reușite încât sunt de o rară frumusețe.Icoanele pictate astfel sunt: Domnul Hristos, Maica Domnului, Nașterea Maicii Domnului și a Sfântului Nicolae. Deasupra sfintelor uși este pictată Cina cea de Taină, Buna Vestire, Nașterea Domnului Hristos și Botezul lui Isus.
În turlă este pictată Sfânta Treime, iar în cele patru colțuri semisferice care susțin turla sunt pictați cei patru evangheliști. Pe arcada zidului despărțitor dintre naos și pronaos sunt pictați în ulei sfinții arhangheli Mihail și Gavril, pictură care datează din anul 1927. Reprezentativ pentru Mănăstirea Tazlău este tabloul ctitorilor pictat în ulei și așezat pe peretele de vest al pronaosului. Acest tablou îl înfățisează pe Ștefan cu Maria, fiica lui Radu cel Frumos, între cei doi fii, Bogdan în dreapta și Alexandru în stânga.
II.6. Fresca Sfintei Cuvioase Parascheva
de la Catedrala Episcopală din Roman
Catedrala Episcopală din Roman care poartă hramul Cuvioasa Parascheva a fost ridicată în secolul al XVI-lea. În prezent, biserica atrage atenția numeroșilor credincioși prin frumusețea extraordinară a picturilor interioare.
Pictura din pridvor și cîteva zone din pronaos păstrează fresca originală a bisericii care datează de aproape 500 de ani. A fost construită între anii 1542-1550 de Petru Rareș și fiul său, Ilaș. Un documentul emis de cancelaria lui Alexandru cel Bun în 1408 dovedește că la acea dată exista deja un lăcaș de cult cu hramul „Sfînta Vineri” („Sfînta Paraschiva”). Voievodul țării o alesese ca loc de veșnică odihnă pentru mama sa, dar nu există date certe cu privire la anul construcției.
Biserica cuprinde reprezentări pictate și icoane unicat cu Ocrotitoarea Moldovei care pot fi admirate deasupra ușii de la intrare. Demne de amintit sînt două icoane din șirul celor care înfățișează credincioșilor nevoința pămîntească și minunile săvîrșite de către Cuvioasa Parascheva (fig. II.14.), ambele pictate cam în aceeași manieră, fără precedent în iconografia ortodoxă românească. Aceste lucrări pot fi admirate deasupra ușii de la intrare, în pridvor.
Fig. II.14. Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva din Catedrala Epicopală din Roman
Fresca, ce datează din 1550, o înfățișează pe Cuvioasa Parascheva, cu o cruce în mîna dreaptă, stînd pe un tron precum o împărăteasă, iar deasupra creștetului doi îngeri îi așează o coroană. Este lucrată pe un fond închis de albastru cu negru, tronul este ocru, iar veșmântul alb al sfintei este acoperit de o mantie roșie. Numele sfintei e scris de o parte și de alta a aureolei de culoare aurie și trasată cu alb. Ochii îi sunt îndreptați direct către privitor, iar pe buze se deslușește, parcă, un zâmbet, chipul, privirea și postura sfintei emanând fericire și împlinire sufletească. Cei doi îngeri sunt pictați cu roz și gri. Tronul, lipsa filacterului, veșmântul alb, îngerii așezându-i o coroană pe cap, și privirea zâmbitoare, sunt elemente care fac unică această reprezentare. Alături de aceasta se mai află o altă pictură, realizată în secolul XIX, despre care nu vom intra în detalii aici.
II.7. Icoana Sfintei Cuvioase Paraschevade la Biserica din Colțea
Fig. II.15. Complxul arhitectonic Colțea, București
Complexul arhitectonic Colțea (fig. II.15.) este un reper al Bucureștilor, aflându-se în imediata apropiere a Pieței Universității. Ansamblul fostei Mănăstiri Trisfetițele a fost compus dintr-o biserică aflată în centru, un spital, și trei paraclise, alături de alte anexe și turnul Colței de la intrare (demolat la 1888). Biserica și spitalul de azi sunt străjuite de statuia marelui lor ctitor, spătarul Mihai Cantacuzino (1640-1716).
Fig. II.16. Biserica de la Colțea, București
Biserica Colțea (fig. II.16.) a rămas ca un monument reprezentativ al epocii brâncovenești, prin tehnica și măiestria procedeelor decorative ce ating o perfecțiune rar întâlnită, îmbinate aici cu influențe orientale și ale artei occidentale în stil baroc italian. Puțin mai la sud de locul pe care este ridicată astăzi biserica, s-a aflat anterior o biserică de lemn cu câteva chilii. Aceasta fusese construită de slugerul Udrea, în jurul anului 1641, primind hramul Cuvioasei Parascheva. Dupa moartea ctitorului, biserica a rămas fratelui său Colțea Doicescu, care o închină Mitropoliei.
Fig.II.17. Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva de la Colțea, București
Icoana valoroasă a Cuvioasei Parascheva a fost pictată pe lemn într-o manieră care are influențe rusești, în secolul al XVIII-lea, și este momentan ferecată parțial în argint (fig. II.17.). Doar aureola, mâinile și crucea, pe care o ține în mâna dreptă, sunt ferecate în argint, fondul, chipul și veșmântul fiind pictate. Din punct de vedere cromatic, astăzi observăm doar nuanțe închise de roșu și maro. Straturile de culoare de pe chip sunt șterse, dar desenul feței (ochii, sprăncenele, nasul și gura) este proeminent și bine păstrat. Sfânta este reprezentată bust, din față, cu privirea îndreptată spre înainte, aspect care crează un „dialog” direct cu privitorul. Numele este scris pe orizontală, între umerii sfintei și aureolă, de o parte și de alta a ei.
II.8. Alte reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva
Există mai multe sfinte cu numele Parascheva în Biserica Ortodoxă, două dintre acestea trăind, în primele veacuri după Hristos, vreme a persecuțiilor romane împotriva creștinilor. La ruși, Sfintei Parascheva-Piadnita (a trăit în secolul al III-lea), este numită în popor „Sfânta Vineri” și este sărbătorită pe 28 octombrie, ziua când a fost martirizată, în timpul domniei lui Dioclețian.. O părticică din moaștele ei, se află la Biserica Sfânta Vineri din București (lângă stația de metrou Basarab).
Fig. II.18. Icoana Sf. Cuvioase Parascheva
Icoana din figura II.18, o veche reprezentare rusească, pe lemn, o prezintă pe Sfănta Cuvioasă Parascheva, bust, din față și privind spre dreapta, iar de-asupra aureolei (cu foiță de aur), doi îngeri îi așează o coroană roșie pe cap. Îngerul din dreapta e pictat cu veșmânt verde, iar cel din stânga, cu roșu deschis. Nu se cunoaște perioada când a fost realizată, dar straturile de culoare, în special cromatica carnație, este destul de ștearsă. Fondul deschis, de culoare ocru galben cu tente de roșu, face posibilă scoaterea în evidență a veșmântului sfintei. Veșmintul cu mâneci este de culoare verde, iar deasupra poartâ până la nivelul umerilor, o mantie roșie, cu elemente decorative aurii, iar partea care îi acoperâ capul este de culoare albă cu elemente decorative de culoare închisă, probabil verde sau maro. Sfânta ține în mâna dreaptă, ușor ridicată, o cruce închisă la culoare, iar în mâna stângă, un filacter deschis, cu scris negru pe fundal alb. Numele este scris cu roșu, pe orizontală, de o parte și de alta a sfintei, la nivelul gâtului, între aureolâ și umeri.
Fig. II.19. Icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva "Sfânta Vineri", sec. XV, Muzeul din Vologda
In figura II.19. este prezentată o altă icoană rusească, veche (secolul al XV-lea), pe lemn, reprezentând-o pe Sfânta cuvioasă Parascheva. Este o lucrare săracă din punct de vedere cromatic, dar care impresionează prin simplitatea ei. Pornim de la un fond de un ocru deschis, peste care este reprezentat bustul sfintei, acoperit de o mantie roșie peste un veșmânt albastru. Deși capul este drept, privirea este spre dreapta. În mâna dreaptă, la nivelul pieptului, ține o cruce, iar în mâna stângă, complet acoperită de mantie, ține un obiect ce pare a fi un potir. Aureola este trasată cu negru, iar numele sfintei e scris cu roșu, pe orizontată de o parte și de alta a aureolei, aproape de latura superioară a icoanei. Astăzi, icoana se află în muzeul din orașul Vologda, Rusia.
Fig. II.20. Frescă a Sf. Cuvioase Parascheva
Figura II.20. prezintă o frescă sârbească foarte frumoasă, impresionantă prin contrastul cromatic. Pe un puternic fond albastru închis, Sfânta Parascheva este pictată acoperită de un hiton ocru galben cu blicuri albe, de sub care iese mâna dreapta, pe care o ține cu palma deschisă spre privitor, la nivelul pieptului. Mâna stângă este relaxată în jos pe lângă corp și este cea care, de data aceasta, ține o cruce de culoare albă. Aureola este trasată cu alb și cu negru, de culoare auriu pe interior, având scris cu alb, la stânga și la dreapta ei, în partea de sus numele sfintei.
Figura II.21. ilustrează o icoană pe lemn, în care Sfânta Cuvioasă Parascheva este reprezentată bust, din față, pe un fond de foiță de aur. Veșmântul este albastru cu portocaliu la baza gâtului și capetele mânecilor, iar mantia ce-i acoperă și capul este roșie. Jocul,foarte expresiv, de lumină-umbră, pe manitie, este realizat prin contrastul cald-rece al culorilor, folosindu-se nuanțe de gri pentru lumini, iar roșul terminând-se în negru pentru accentuarea umbrelor, iar faldurile sunt puse în evidență fiind pictarea marginilor cu un ocru galben foarte luminos.Chipul este scos în evidență prin desenul ochilor, mari și rotunzi, și luminozitatea produsă de albul curat, pus ca ultim strat de culore. Mâinile sunt îndoite spre piept, în mâna dreaptă ținând Sfânta Cruce, iar mâna stângă tinând-o cu palma deschisă către privitor. Aureola este trasată pe foița de aur cu roșu, iar scrisul numelui, tot roșu, este realizat pe verticală, de o parte și de alta a sfintei.
Fig. II.21, 22. Sf. Cuvioasă Parascheva
În figura II.22., Sfânta Cuvioasă Parascheva este reprezentată bust, din față, pe lemn, pe fond de foiță de aur. Sfânta este acoperită de o mantie maro, pe care straturile de culoare, reprezentând luminile, sunt pictate cu galben. Chipul și carnația sunt foarte deschise, folosindu-se albul curat pentru ultimul strat de lumină, în comparație cu veșmântul, unde, pentru blicuri s-a amestecat galbenul cu alb. Privirea este îndreptată spre stânga, iar în mâinile îndoite spre mijloc, ține o cruce galbenă în dreapta și cu stânga, un filacter deschis, alb, pe care scriecu negru„Fericiți cei curați cu inima, aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Aureola este trasată cu roșu și încadrată de numele scris tot cu roșu, pe verticală, de o parte și de alta. Din nou, întâlnim o sărăcie din punct de vedere cromatic, fiind folosite doar trei, partu culori, dar care, prin alăturarea lor, scoate în evindență expresivitatea chipului și a faldurilor din veșmănt.
Icoana din figura II.23., o reprezintă pe Sfânta Cuvioasă Parascheva în picioare, pe un fond verde în partea inferioară și auriu în partea superioară. Un lemn, frumos sculptat, încadrează pictura. Chipul și carnația sunt luminate de blicurile puse cu alb curat, iar privirea sfintei este îndreptată spre stânga. Veșmântul roșu este acoperit de schima monahală, pictată cu negru și roșu, și de hitonul maro. Pe veșminte nu s-a folosit deloc albul curat, stratul de lumină și blicurile fiind realizate doar prin amestecul proplasmei cu puțin alb. Deși postura este dreaptă, se observă piciorul stâng ușor îndoit. Mâna dreaptă este lăsată în jos, ușor depărtându-se de corp, în care ține un filacter deschis, alb, pe care este înscris un text. În mâna stângă, care este îndoită spre piept, ține o cruce galbenă. Aureola este trasată cu roșu, iar numele este scris tot cu roșu, pe orizontală, de o parte și de alta a aureolei, în partea dinpre umeri.
Fig. II.23. Sf. Cuvioasă Parascheva
În toată Grecia există doar trei parohii (Kallikratia Nouă, Epivata Nouă și Ptolemaida) închinate Cuvioasei, ale cărei sfinte moaște sunt păstrate în Catedrala mitropolitană din Iași, la care se mai adaugă încă două paraclise (Volos și Hios). În Kallikratia Nouă, preoți slujitori sunt doi arhimandriți: Isaia Marantidis și Prokopios Paskalidis..
Fig. II.24. Icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Mănăstirea Dervent, jud. Constanța
Mănăstirea Dervent, din județul Constanța, poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Figura II.24. ilustrează o reprezentare a sfintei, care se găsește în această mănăstire. Pe un fond auriu, sfânta este pictată din față, în picioare, până la nivelul genuchilor. Deoarece veșmintele sunt albastru și verde închis, foarte întunecate, fondul este cel care conferă luminozitatea reprezentării și o scoate în evidență. Privirea sfintei este îndreptată spre stânga, iar în mâna dreaptă, îndoită spre piept, ține o cruce de culoare brun închis. Mâna stângă este lăsată în jos, pe lângă corp. Aureola, pictată în ocru, este încadrată de două dreptunghiuri, în formă de plăcuțe, pe care, probabil, este inscriptionat numele sfintei. Este o reprezentare în care, deși detaliile sunt destul de șterse, putem remarca maniera realistă în care este redat, mai ales, chipul sfintei.
În Bulgaria, la Rupite, există o altă reprezentare deosebită a Sfintei Cuvioase Parascheva, având influențe stilistice ale artei occidentale, pe care o ilustrăm în figura II.25, și căreia nu ăi cunoaștem autorul sau perioada în care a fost pictată. Sfânta este reprezentată bust, frontal, pe un fond albastru deschis care se termină în griîn partea inferioară. Aureola galbenă este delimitată printr-o bandă groasă cu elemente decorative. Mantia, cu care îi este acoperit și capul, este pictată realist, de culoare albastră, iar luminile și blicurile sunt galbene. Chipul și mâinile sunt de asemenea pictate realist și fără lumini intense. Mâinile sunt îndoite spre piept, mâna dreaptă având palma deschisă și îndreșptată spre privitor, iar mâna stăngă, cu palma închisă este întoarsă cître corp. Apar două rânduri de scrisuri: în colțurile din dreapta și stânga sus, scrisul este galben, iar de o parte și de alta a sfintei, între aureolă și umeri, scrisul este negru.
Fig. II.25. Icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva, Biserica Sf. Parascheva din Rupite, Bulgaria
Demersul practic
Pictarea de icoane se face sub strictețea canonului, urmând norme precise, menite să înlesnească resprectarea caracterului autenticei picturi sacre si totodată să asigure păstrarea unitații în cadrul întregii Ortodoxii. Îndrumări privind pregătirea duhovnicească, instrucțiuni tehnice privind pregătirea materialului și zugrăvitul însuși, precum și explicații referitoare la infățișarea fizică, culoarea și felul veșmintelor, decorul, textul, inscripțiile și altele, le găsim în Erminia lui Dionisie din Furna, întocmită între anii 1701-1733, după modelele anterioare. Erminia este cartea de căpătâi a iconarului și ceea ce am folosit ca îndrumare și reper în demersul practic al lucrări, în dorința și căutarea de a nu ieși din canon.
III.1. Studii pregătitoare
Studiile ce premerg lucrarea finală au o importanță decisivă, deoarece ele supun orice pictor sau meșter la o aprofundare mai amănunțită a lucrării. Exercițiile se pot realiza în diferite tehnici, îmbinând cărbunele cu tușe fine pe fonduri colorate, tempera, pastel sau de ulei, etc.
Fig. III.1.Studiu în creion Fig. III.2. Studiu în carbune Fig. III.3. Studiu în tempera
Fig. III.4. Detaliu studiu în creion Fig. III.5. Detaliu studiu tempera Fig. III.6. Studiu în pastel
Prin portretele realizate în cărbune și creion am ajuns la o mai bună înțelegere a fizionomiei abordate in lucrearea finală. Au mai fost executate de asemenea și lucrări pregătitoare în culoare, pastel si tempera, pentru aprofundare în redarea formei prin contrastul de lumina-umbră și exerciții de cromatică (fig. III.1. – fig. III.6.).Așadar, fiecare dintre studiile pregătitoare au menirea de-a contribui la înțelegerea atât artistică cât și teologică a lucrări finale.
III.2. Etapele de execuție
III.2.1. Alegerea si prepararea suportului
Întrucât icoana este nu numai o operă de artă, ci și un loc al prezenței Prototipului și o mijlocire a vederii lumii duhovnicești, ea trebuie să fie păstrată în bune condiții. Suportul contribuie la o bună conservare a picturii. S-a ajuns la concluzia că suporturile rigide asigură materiei picturale cel mai înalt grad de durabilitate. Iar dintre suporturile rigide, cel mai adecvat pentru iconografie este lemnul, în cazul icoanelor portabile sau tencuiala aplicată pe zidurile de piatră sau cărămidă pentru picturile murale.
Lemnul are anumite proprietăți care-i dau calitatea de a fi un suport excelent: e ușor de tăiat, de fasonat, este rezistent și durabil, iar structura sa fibroasă îi permite să fie ușor penetrat de soluția de clei fierbinte care să fie un liant bun între lemn și grund. Cu toate acestea, lemnul are și câteva părți negative: se dilată la umezeală și se contractă în mediu uscat antrenând pictura și craclând-o, este atacat de viermii xilofagi și de mucegaiuri. Dacă nu este uscat înainte de folosire, panoul se deformează antrenând și stratul de culoare. Dintre speciile lemnoase utilizabile în iconografie datorită proprietăților lor e ales teiul, cel mai accesibil, de esență moale și de aceea foarte îndemânatic și mai puțin supus deformărilor.
După ce s-au stabilit toate datele referitoare la panou: tipul de lemn, îmbinările, dimensiunile, se trece la etapa următoare – „baia” lemnului.Aceasta constă în aplicarea unui strat consistent de clei de oase fierbinte pe toată suprafața suportului astfel încât suportul să se îmbibe bine deoarece acesta poate să absorbă cleiul din grund și astfel să contribuie la dezlipirea acestuia de pe lemn. În suport va pătrunde doar cleiul lichid și fierbinte. După aplicarea cleiului am așteptat câteva ore până suportul s-a uscat foarte bine. După această operațiune se pregătește o soluție de clei de concentrație 100 grame clei/1 litru de apă,pe care am aplicat-o pe tifonul întins pe suprafața suportului. Pe panoul de lemn se aplică 3 straturi de soluție cu uscare între ele.
Substanța cleioasă va intra în componeța grundului. Ea are o mare importanță pentru asigurarea durabilității icoanei, fiindcă are rolul de a lega granulele materialelor de umplutură (creta). Toate materialele cleioase sunt solide și au proprietatea de a se dizolva în apa neacidă la rece sau la cald transformându-se într-o soluție coloidală lipicioasă numită clei. După uscare cleiurile devin transparente, elastice și formează un „tot” fără efecte chimice față de alte materiale cu care acesta vine în contact, și, care, după ce se leagă, nu se mai separă. Sub numele de clei se pot întâlni o multitudine de materii, diferite ca proveniență, aspect sau proprietăți, dar care au o trăsătură comună. După proveniența lor, se împart în 3 grupe: cleiuri de origine vegetală (ex. cleiul simplu de făină), animală (clei de piele, de pește, de iepure, de oase, gelatina alimentară) și cleiuri sintetice.
Tifonul, sau pânza are proprietatea de a forma un suport aderent pentru grundul ce urmează să fie aplicat. Panoul în curs de uscare nu trebuie lăsat în bătaia directă a soarelui, nici în zona cu curent de aer.
După această primă etapă, se trece la prepararea grundului care se va aplica pe panou în mai multe straturi. Grundul este stratul intermediar, de legătură între suportul de lemn și pictură. El trebuie să fie de calitate deoarece de grund depinde rezistența icoanei. El e suprafața pe care se vor așterne pigmenții, iar fragilitatea lui se va repercuta direct asupra stratului de culoare. Dezagregarea grundului înseamnă pierderea picturii. De aceea el trebuie să fie rezistent, omogen și neted la suprafață. Grundul are rolul de a uniformiza suprafața panoului, dar și de a-l colora. Culoarea grundului are o mare importanță căci ea influențează expresia picturii (luminozitatea, transparența și saturația).
Grundurile pentru pictura în tempera au fost, de obicei albe datorită cretei sau ipsosului din compoziția lor. Grundul alb este folosit în icoană nu doar din motive estetice „albul grundului simbolizând lumina primelor zile de creație”. Peste el se va așeza culoarea închisă a proplasmei, care se va deschide treptat până la albul blicurilor evocând dinamica drumului spre mântuire, căderea omului și ridicarea lui de către Hristos cel Înviat, într-un cuvânt restaurarea omului.
Prepararea grundului se face astfel: se amestecă soluția de clei în concentrație de 91 de grame la 1 litru de apă (mai slabă decât la lipirea tifonului) cu praful de cretă micronizată (2 părți cretă, o parte clei) până ce rezultă un amestec omogen de consistența unui lapte gros. Se poate adăuga și puțin ulei de in pentru a da grundului o suprafață mai plăcută și fără pori. Acest grund se aplică pe suportul de lemn (fig. III.7.), în șapte straturi cu uscare între ele. Când se așterne pe panou trebuie să fie călduț, nu fierbinte.
Fig. III.7. Grunduirea lemnului
Primul strat se aplică pe lemn cu mâna, pentru ca el să intre bine în toate ochiurile pânzei și în ele să nu rămână aer . Următoarele straturi se aplică folosindu-se o cartelă sau un șpaclu, dar după ce s-a uscat cel precedent. Dacă straturile sunt groase, riscul ca grundul să crape e mare deoarece umezeala lui poate să se evapore doar într-o singură direcție, iar straturile superficiale de grund, întărindu-se rapid se contractă. Din cauză că straturile profunde rămân umede, se produc fisuri în stratul superficial, iar marginile crăpăturilor iau o formă rotunjită.
Cantitatea de grund trebuie preparată astfel încât să ajungă pentru toate operațiunile deoarece un nou grund poate avea o cantitate diferită de clei. Dacă cleiul din noul grund e mai slab decât celălalt, nu e nici o problemă. Dar, dacă e mai concentrat, atunci va provoca inevitabil crăpături. Întrucât grunduirea lemnului se desfășoară pe parcusul câtorva zile este bine ca vasul cu grund să fie protejat de uscare. Astfel, vasul se acoperă cu o cârpă bine umezită, dar stoarsă și așezat într-un loc răcoros. Dacă vasul se închide ermetic cu capac grundul se alterează mai repede, stratificându-se și lichefiindu-se.
După ce lemnul este grunduit definitiv și bine uscat, el trebuie șlefuit cu hârtie abrazivă cu granulația 600, 1000 și apoi 1500. Pe acest grund bine șlefuit se face desenul, se aplică foița de aur, iar apoi se pictează.
III.2.2. Desenul și transpunerea lui
Înainte de pictarea propriu-zisă se face desenul și se poleiește cu aur fondul și aureolele.
Desenul este de mare importanță în icoană deoarece el oferă structura, mișcarea și determină zonele care urmează a fi pictate precum și suprafața de poleire. Desenul se face direct pe panoul de lemn grunduit (fig. III.8.) sau pe hârtie, urmând a fi transpus pe lemn.
Aceste desene pe hârtie, numite izvoade (vezi fig. 33, 35) erau păstrate cu mare grijă pentru a servi ca modele în lucrările viitoare. Iconografii care desenau direct pe panou făceau mici schițe sau exerciții înainte, bazate de regula structurilor geometrice și a proporțiilor între dimensiunile icoanei și mărimea nimbului, capului și a corpului. Transpunerea desenului de pe hârtie pe panou se poate face prin două metode:
– o primă metodă constă în faptul că hârtia respectivă se colorează, pe o parte cu pigment ocru sau roșu, apoi se potrivește pe panoul de lemn cu partea colorată în interior, iar după aceasta se copiază desenul. În acest fel desenul de pe hârtie se va imprima pe lemn datorită pigmentului.
– altă metodă constă în perforarea desenului cu un ac. Acesta se așază pe panou, după care se tamponează foaia bine fixată cu o bucată de tifon îmbibată cu pigment. Culoarea va trece prin găurile foii și va reproduce desenul pe grund.
După ce s-a făcut desenul pe suprafața grunduită, el se incizează cu un ac sau cu un gravor pentru ca desenul să nu se piardă în urma acoperirii suprafeței cu mai multe straturi de culoare. Incizia apare ca o regulă din secolul al XVII-lea. În icoanele mai vechi e rar întâlnită, iar dacă apare, incizia e făcută doar în zona aureolei sau la chip.
III.2.3. Poleirea
Următoarea etapă în realizarea icoanei, după desen, este poleirea. Sunt două metode de poleire: cu bolus sau cu mixtion. Diferența între aceste metode constă în faptul că poleirea pe un strat de bolus urmată de lustruirea foiței cu piatra de agat conferă fondului de aur un aspect de oglindă, pe când tehnica auririi cu mixtion dă un apect mat fondului.
Icoana de față este poleită prin tehnica mixtionului, astfel: pe suprafața grunduită a lemnului ce urmează a fi poleită, se aplică 3-4 straturi de șerlac, în direcții diferite, cu uscare între ele (fig. III.9).
Fig. III.8. Desenul pe lemnul grunduit Fig. III.9. După mixtion, îngrișarea desenului
Fig. III.10. Lipirea foiței pe aureolă Fig. III.11. Foița pe aureolă după șlefuire
După aceasta se aplică un strat de mixtion, cu uscare de 3 ore, foarte bine întins pe suprafață, iar după 3 ore de la aplicare se lipește foița de aur. Suprafața poleită se lustruiește cu vată, iar apoi se vernisează cu șerlac (fig. III.10 –fig. III.12).
Fig. III.12. Aurirea finală după șlefuire și vernisare
După aplicarea foiței de aur se trasează aureola, cruciată în cazul icoanei Mântuitorului și se face scrisul pe icoană. După aceasta începe pictarea propriu-zisă. Vom reda mai jos doar etapele de execuție ale chipului. În aceeași manieră se realizează și veșmintele, schimbându-se doar culorile.
III.2.4. Straturile de culoare
Primul strat de culoare ce se aplică pe grundul șlefuit se numește proplasmă. Înainte de aceasta, toată suprafața de pictat se colorează uniform cu un strat transparent de ocru-galben (fig. III.12.). Proplasma chipului este un amestec de ocru de Thasos, negru de viță și foarte puțin roșu erkolan. Ea poate varia de la o nuanță apropiată de verdele măsliniu până la tonuri maronii, calde în funcție de epoca în care a fost realizată și de școala iconografică. De obicei proplasma are o nuanță pământie amintind de căderea primului Adam și de răscumpărarea Celui de-al doilea Adam-Hristos. Veșmintele se pictează înaintea carnației și a chipului.
Proplasma se așterne cu o pensulă lată în mai multe straturi transparente. Suprapunerea mai multor straturi e importantă pentru a obține o expresie plină de dinamism și voiciune, pe când un strat mat conferă chipului o aplatizare; el va apărea static. La fel se aplică și pe veșmânt proplasma, după care se continuă cu straturile de lumini(fig. III.13, III.14., III.15.).
Fig. III.13. Proplasma Fig. III.14. Primul strat de lumini
Fig. III.15. Lumini pe veșmânt
După proplasmă urmează glicasma.Ea este formată din proplasmă și puțin alb și face trecerea de la proplasmă la semicarnație. Glicasma se aplică printr-o combinație a procedeului de luminare prin hașuri și cel al luminării prin diluare. Se trasează linii fine, urmând modelajul, dinspre lumină spre umbră, diminuând intensitatea culorii. După aceasta se așterne un strat transparent de glicasmă care are rolul de a uni liniile de hașură, de a le estompa.
În continuare se aplică, în aceeași manieră ca glicasma, semicarnația alcătuită din ocru, roșu și alb. Ea nu trebuie să aibă nici o nuanță roșiatică, nici una galbenă. Stratul de semicarnație are o suprafață mai mică decât glicasma.
Odată cu aplicarea semicarnației, chipul se schimbă, începe să aibă viață. După aceasta se reface desenul. Culoarea pentru desen trebuie adaptată nuanței semicarnației. Desenul se face cu un amestec negru și roșu, iar dacă această nuanță e prea închisă, se adaugă puțin ocru. Nu se face niciodată linia de desen cu culoare neagră, deoarece liniile ar deveni tăioase și s-ar pierde finețea și delicatețea chipului (fig. III.16).
Fig. III.16. Desenul feței și semicarnația
Desenul nu e un simplu contur care să delimiteze fiecare componentă a feței de celelalte . El are rostul de a da volum formelor, de aceea el se face doar în zonele umbrite. Spre exemplu la nas, desenul se face doar în partea în care obrazul are suprafața mai mică precum și dedesubtul nărilor.
Ochii se desenează rafinat, printr-o linie fermă în partea de sus, pe pleoapă și una subțire în partea de jos. Irisul are o formă ovală, doar pupila este mai închisă. Sprâncenele se desenează cu aceeași culoare maronie, astfel încât să transpară proplasma.
Buzele, mici și înguste, se trasează cu o linie subțire de culoare închisă, cu o ușoară tentă roșie. Buza superioară este mai închisă decât cea inferioară.
Etapa următoare desenării este aplicarea carnației. Ea se obține adăugând alb semicarnației și se așterne peste stratul de semicarnație, începând din partea cea mai luminată, diminuându-se intensitatea pe măsură ce se apropie de zona umbrită. Tot acum se face albul ochiului și pupila, care dă direcție privirii. În continuare se zugrăvesc cu un laviu rumenelile la baza nasului, pe partea umbrită a frunții și pe obraji. Culoarea rumenelilor se obține din amestecul de roșu cinabru și ocru.
Fig. III.17. CarnațieFig. III.18. Ultimele blicuri
Dacă după aplicarea carnației s-a pierdut desenul, acesta se va reface, punându-se accente mai închise la culoare doar deasupra ochilor și la sprâncene (fig. III.17.). După aceasta se pun blicurile (fig. III.18.).
La finalul lucrului se face scrisul pe icoană astfel. Pe un fond de foiță de aur , scrisul se face cu roșu, iar dacă fondul e albastru, scrisul va fi făcut cu alb (fig. III.19.-fig. III.20.).
La sfârșit se trasează marginile sau fașa cu roșu (fig. III.21.). Icoana astfel terminată, executată în tehnica tempera cu ou trebuie vernisată, dar numai după ce a fost lăsată la uscat câteva săptămâni.
Fig. III.19. Scrisul pe stih Fig. III.20. Scrisul pe Icoană
Fig. III.21. Marginile cu roșu
III.2.5. Vernisarea icoanei
Verniul este un lichid mai mult sau mai puțin dens, incolor, compus din rășini naturale sau sintetice dizolvate în solvenți volatili. Prin evaporarea solventului, prin oxidare sau polimerizare acest lichid de pe suprafața icoanei, verniul se transformă într-o peliculă aderentă, dură, flexibilă, impermeabilă și lucitoare ce are rol de a proteja pictura de acțiunea agenților externi. Se cunosc din antichitate și până în zilele noastre mai multe rețete de verniuri. În funcție de tehnica în care s-a pictat sunt verniuri pentru tempera (fig. III.22.), pentru ulei sau verniuri acrylice.
Mijloacele tehnice: grafismul, reprezentarea spațiului, culorile precum și etapele execuției icoanei deschid accesul către o lume de o copleșitoare bogăție duhovnicească, o lume deasupra timpului și spațiului. Tehnica picturii bizantine este cumpăna ce stabilește echilibrul între lumea materială și cea spirituală. Ea pune materia (materialele) în slujba frumosului duhovnicesc. Prin prepararea suportului, zugrăvirea icoanei și grija iconarului de a înfățișa lumea divină, icoana își găsește împlinirea.
Fig. III.22. Icoana dupa vernisare
Încheiere
Prezenta teză de licență constituie o amplă documentare în vederea reprezentării iconografice a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași..
Pornind de la cinstirea deosebită pe care Biserica Ortodoxă Romînă și credincioșii săi i-o acordă Sfintei Cuvioase Parascheva,lucrarea a pornit cu expunerea momentelor cronologice ale vieții Sfintei, istoricul și călătoria pe care sfintele moaște le-au făcut de la miraculoasa descoperire până la ajungerea lor la Catedrala Mitropolitană de la Iași, și au fost enumerate o parte din minunile pe care Sfânta le-a făcut de-a lungul anilor.
Urmează apoi o prezentare a unor icoane,diferite reprezentări al Sfintei Cuvioase Parascheva, aflate în țară și în străinătate. Un spațiu amplu este dedicat reprezentărilor iconografice, considerându-se de cuviință a se acorda o atenție specială rolului reprezentării iconografice în și pentru comunitatea creștină.
Studiul a reliefat cu preponderență o varietate de interpretări canonice, dar și unele mai îndrăznețe (reprezentări atipice Bisericii Ortodoxe, cu influențe din arta occidentală), a căror analiză a servit documentării în vederea unei reprezentări proprii, evident neieșindu-se din canonul Bisericii Ortodoxe.
Icoanele sunt o poartă spre tărâmul divin, un punct de întâlnire al harului dumnezeiesc cu credincioșii, o legătură spirituală care trece dincolo de ceruri, iar Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, nu-i lasă la greu pe cei care îi cer cu credință, ajutorul.
Bibliografie
Arhivă, Ziarul Lumina,Ediție Națională, Icoaneaflate în Rusia, Sâmătă 11 Octombrie 2008
Arhivă, Ziarul Lumina, Ediție Națională, Sfânta Parascheva leagă Iașul de Nea Kallikratia, Luni 24 Noiembrie 2008
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic și de Misiune a BOR, București,1997
Cavarnos, Contantine – Ghid de iconografie bizantină, Editura Sofia, București, 2005
Dionisie din Furna – Erminia Picturii Bizantine, Ed. Sophia, București 2000
Doxologia bucurie și mărturisire, Viața Biserici/Documentar, Un Dar pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva, Joi 5 Iunie 2014
Evdochimov, Paul -Arta Icoanei o telogie a frumusetii” ed.Meridiane,1993
Lăzărescu, Liviu – Pictura în ulei, Ed. Sigma Plus, Deva, 1996
Lazarev, Viktor – Istoria picturii bizantine, vol III, Editura Meridiane, București, 1980
Monahia Iuliana – Truda iconarului, Editura Sofia, București, 2001
Mineiul pe luna octombrie, ediția a IV-a, Ed.Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxă, București,1974
Patericul Românesc
Sendler, Egon – Icoana, imaginea nevăzutului: elemente de teologie, tehnică și estetică, Ed. Sofia, București, 2005
Sendler Egon – Icoana fereastră spre absolut, Ed. Enciclopedică,București,1993.
Sfântul Ioan Damaschin – Cele Trei Tratate Împotriva Iconoclaștilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998
Sfântul Ioan Damaschin – Dogmatica, Ed. IBMBOR, București, 2005
Sinaxarul din patrusprezece octombrie.
Suferințele Mamei Blondina, O Martiră a Bisericii, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005
Tomas Spidik, și Marko Ivan Rupnik– Credință și icoană, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Thompson jr., Daniel V. – Practica picturii în tempera, Ed. Sofia, București, 2004
Uspensky, Leonid și Lossky Vladimir – Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sofia, București, 2003
Uspensky, Leonid; Bobrinskoy, Boris; Bigam, Stephan; Bizău, Ioan – Ce este icoana?, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2005
Uspensky, Leonid – Teologia icoanei, Ed. Anastasia, București, 1994
Uspensky, Leonid – Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă Rusă, vol.III, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2005
Vătășianu, Virgil – Istoria artei europene, Arta din perioada Renașterii, Ed. Meridiane, București, 1972
Săndulescu-Verna, Constantin – Materiale și tehnica picturii, Ed. Meridiane, Timișoara, 2000
“Viețile Sfinților pe Luna Octombrie”, Ediția a II-a, Ed. Mănătirea Sihăstria, Vânători 2005
Quenot, Michel – Învierea și icoana Ed. Christiana, Buc.1999 Mitropolia Ardealuilui
Quenot,Michel – Icoana fereastră spre absolut, Ed. Enciclopedică, București, 1993
Sursă Internet: www.creștinortodox.ro
Sursă Internet: www.sfântaparascheva.com
Sursă Internet: www.sfant.ro/sfinti-romani/sfanta-cuvioasa-parascheva-de-la-iasi.html
Sursă Internet: Agenția de Știri Basilica, www.basilica.ro
CURRICULUM VITAE
NUME: Pop;
PRENUME: Teodora;
DATA NAȘTERII: 9 OCTOMBRIE 1985;
LOCUL NAȘTERII:Cluj-Napoca, Jud. Cluj
DOMICILIU:Str. Edgar Quinet 23, ap. 24, Cluj-Napoca, Jud. Cluj;
STUDII:
1992-2000: Școala Generală ,,Liviu Rebreanu’’ (clasele I-VIII), Cluj-Napoca, Jud.Cluj;
2000-2003: Școlii Populare de Artă din Cluj-Napoca, secția pictură;
2000-2004: Liceul Teoretic ‚,Mihai Eminescu’’, Cluj-Napoce, Jud. Cluj, specializarea
matematică-informatică/bilingv franceză;
2004-2008:UBB, Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția „Artă Sacră. Conservare și
Restaurare”, Cluj-Napoca, Jud. Cluj;
EXPOZIȚII DE GRUP:
17 decembrie 2003: Salonul Icoanei Ardelene, Muzeul de Artă, Cluj Napoca, jud. Cluj;
9 decembrie 2004: Studiu și finalitate în spațiul plastic bizantin, Foaierul Casei Universitarilor,
Cluj Napoca, jud.Cluj;
15 iunie 2005: Expoziție-Proiect- Atelier Îngeri, Muzeul de Arta, Cluj Napoca, jud. Cluj;
30 noiembrie 2005: Acatistul Sfântului Apostol Andrei, sala Nicolae Ivan a Facultății de Teologie
Ortodoxă, Cluj Napoca, jud. Cluj;
20 decembrie 2005: Salonul Icoanei Ardelene, Muzeul de Artă, Cluj Napoca, jud. Cluj;
31 ianuarie 2006: Sfinții Trei Ierarhi, sala Nicolae Ivan a Facultății de Teologie Ortodoxă, Cluj
Napoca, jud. Cluj;
8 martie 2006: Sfintele Femei în iconografie, Muzeul Etnografic, Cluj Napoca, jud. Cluj;
20 aprilie 2006: Altarul Luminii, Muzeul Etnografic, Cluj Napoca, Jud. Cluj, 20 mai la
Facultatea de Teologie Ortodoxă, Alba Iulia, jud. Alba;
4-10 decembrie 2006: Zilele Artei Bizantine, Muzeul Etnografic, Cluj Napoca, Muzeul Național
de Istorie, Cluj Napoca, jud. Cluj;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Iconografia Sfintei Cuvioase Parascheva, Elemente de Teologie, Estetica Si Tehnica (ID: 167620)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.