Iconografia Picturii Pridvorului Brancovenesc

UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

„JUSTINIAN PATRIARHUL”

LUCRARE DE LICENTA

ICONOGRAFIA PICTURII PRIDVORULUI BRANCOVENESC

Îndrumător:

Profesor Doctor Mihaela Palade

IONESCU ANDRA PATRICIA

ARTA SACRA

BUCURESTI

2016

CUPRINS

Argumentatie

Partea I

Cap.1. Arta brancoveneasca – Considerente generale

Cap.2. Epoca artei brancovenesti – Repere arhitecturale si picturale

Partea a II-a

Cap.1. Structura pridvorului brancovenesc

Cap.2. Modalitate de desfasurare a picturii

Cap.3. Bisericile care apartin epocii brancovenesti – prezentare generala

Partea a III-a

Cap.1. Iconografia picturii pridvorului

Cap.2. Teme iconografice pictate in pridvor – prezentare generala

Cap.3. Pictura peretelui estic

Concluzii

Argumentatie

Tema de față tratează “Iconografia picturii pridvorului brâncovenesc”, pridvorul având o simbolistica aparte – reprezintă lumea de dinainte de Hristos, omul creat de Dumnezeu și izgonit din Rai pe Pământ, după cădere. O conotație a pridvorului închipuie, de asemenea, omul păcătos, aflat sub canon și nevrednic să intre în biserică – după rânduiala ortodoxă, în pridvor stau cei care au făcut păcate grele pentru a se căi și pentru a primi iertarea oamenilor și a lui Dumnezeu.

Pridvorul are o dispunere periferică și, deși este o zonă secundară a lăcașului de cult, constituie o zonă de purificare a întregii firi, un fel de inițiere în tainele Sfintei liturghii celebrată în Casa Domnului. Odată ajuns pe prispa bisericii omul este pus în fața unei răscruci fundamentale a vieții sale laice (de mirean). Scena în care sunt pictate raiul și iadul, o viziune eshatologica, este prima care i se înfățișează și care îl determină pe acesta să aleagă între calea mântuirii și cea a păcatului.

Acest spațiu, devenit un loc de decizie și un prag al opțiunii, pentru unii – o cale de trecere spre o posibilă mântuire, pentru alții – doar un loc de meditație sau de staționare, este un loc al binecuvântărilor, al pomenirilor pentru cei răposați sau un loc de popas al sufletelor neputincioase și năpăstuite de soartă, oameni care nu pot accede spiritual la taina din interior.

“Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieste Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apă, și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ținut” (Biblie, Ioan cap.5, paragrafele 2-4).

Astfel, cei ce rămân în pridvor și nu sunt interesați de ceea ce se petrece în interiorul bisericii, nu capătă hrană euharistică, ci doar “apă sfințită”, primind doar tămăduire și hrană pentru trup.

Această temă nu fascinează doar prin frumusețea din ochiului privitorului, care poate fi uneori superficială, ci are o conotație mult mai profundă și mai vastă, impresionând prin frumusețea simbolisticii.

Toate acestea mă duc cu gândul la tot ceea ce înseamnă de fapt Dumnezeu – de la Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeul Întrupat, Dumnezeul Atotputernic omniprezent în tot și toate, de la cerșetorul înfometat la omul avut, de la copilul sănătos la copilul bolnav de cancer, de la judecata rătăcită la gândul cel drept, de la o inimă împietrită la un suflet curat. Iată că Dumnezeu dă, dar tot Dumnezeu ia, după voia Sa. Singurul fapt lăsat la latitudinea fiecărui om este alegerea de a fi sau nu alături de Dumnezeu. Motivul pentru care pridvorul mă fascinează, este acela că odată trecut pragul către mântuire, omul de rând poate hotărî dacă se urcă în corabia lui Hristos sau rămâne în umbra deșertăciunii. Dar, din momentul în care pășește către acea bucurie sufletească resimțită la trecerea pragului pridvorului, întregul aer se schimbă și parcă resimte căldura unei îmbrățișări.

Acest simplu gest de a pasi catre alta lume superioara firii este practic o evaluare personala a credintei fiecarui om.Credinta modeleaza si inalta sufletul,inlatura frica si o inlocuieste cu iubire neconditionata,cu smerenie,rabdare si recunostinta.Prin credinta,rugaciune si un trai decent pacatosul isi poate spala pacatele si poate ajunge sa resimta o abundenta de sentimente si stari care il inalta si il apropie de Dumnezeu , caci adevarata cheie a trecerii pragului este iubirea.

PARTEA I

CAP.1 ARTA BRÂNCOVENEASCĂ – CONSIDERENTE GENERALE

La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea avea să apară în arta românească un stil deosebit și nou, numit „stilul brâncovenesc”, după numele domnitorului român Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Această perioadă a reprezentat o adevărată perioada de emancipare spirituală, atât social, cât și artistic, o înflorire a artei postbizantine. În această perioadă, domni, precum Constantin Brâncoveanu, Șerban Cantacuzino, Matei Basarab, Nicolae Mavrocordat, mitropoliți ca Varlaam, Antim Ivireanul, Theodosie, episcopi ca Ștefan Mitrofan, erudiți ai vremii precum frații Greceanu și Radu Popescu au înfăptuit o vastă operă de reactualizare a operei bizantine.

La curtea domnească are loc o adevărată renaștere bizantină ce reprezintă o îmbinare a tradițiilor artistice locale, valahe, cu tradițiile bizantine, precum și influențe orientale și forme occidentale ale renașterii, în special școala italiană. În artă se manifestă tendințe de eliberare de sub influențele bizantine și orientale și are loc o apropiere de cele occidentale.

Această epocă influențează în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu prin întreaga abundență de noutăți și motive apărute – dispariția stalpilor de susținere și a contraforturilor, introducerea unor motive vegetale și florale specifice renașterii și barocului, decorul ancadramentelor de la uși și ferestre pictate într-un stil aparte, pridvoarele bisericilor masive și greoaie de altă dată acum împodobite de stilul brâncovenesc.

Una din premisele apariției stilului brâncovenesc caracterizat prin recepția barocului apusean este mișcarea cartureasca care ia ființă în Moldova secolului al XVII-lea, mișcare influențată de umanismul european. Astfel, bazele înfloririi epocii brâncovenești au fost puse în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654). Acesta asigura Țării Românești stabilitate politică care favorizează dezvoltarea artelor.

Cele mai importante edificii ale epocii domnitorului Matei Basarab sunt biserica Mânăstirii Arnota (1633), Biserica Schitului Crasna – Gorj (1636), biserica Schitului Topolnita – Mehedinți (1646), ansamblurile monastice de la Căldărușani (1638) și Brebu (1640-1650). Aceste ctitorii continuă evoluția arhitecturii muntenești prin preluări ale formelor gotice moldovenești, fără a depăși însă un orizont provincial. O interpretare în stil oriental a elementelor renașterii italiene o constituie casa de piatră a cărturarului Udriște Năsturel, de la Herasti, jud. Ilfov, casă ce reprezintă o excepție din punct de vedere calitativ și programatic pentru acea perioadă.

Stilul brâncovenesc, devenit stil național în secolul al XVIII-lea, se răspândește în Țara Românească și Transilvania și este recunoscut astăzi că fiind „primul stil românesc”. Un stil cu structuri clare, raționaliste, de o exuberanța decorativă ce permite și folosirea termenului de „baroc brâncovenesc”.

CAP.2. EPOCA ARTEI BRÂNCOVENEȘTI – REPERE ARHITECTURALE ȘI PICTURALE

Dimensiunea ortodoxă a existenței sale, i-a permis brâncoveanului să prefacă în valoare tot ceea ce gândul rânduia spre faptă.

Această arhitectură brâncovenească remarcabilă se deosebește prin expresivitatea conferită de volumele arhitectonice ale scărilor exterioare, ale loggiilor sau foișoarelor ce fluctuează aspectul fațadelor. Se întrebuințează un sistem tradițional al decorării cu arcaturi, iar influența barocă deja evidentă într-o ornamentică vastă a ancadramentelor, a balustradelor și coloanelor, denotă prin motive vegetale. Proporțiile agresive de altă dată rămân în umbra unor așezăminte zvelte și armonioase ce dovedesc priceperea și grija maeștrilor în elaborarea planurilor. Pridvorul deschis devine elementul reprezentativ al clădirilor, iar boltirea se realizează de obicei în semicilindru sau cu cupole semisferice. Atât decorul cât și spațiile libere surprind prin negarea masivității formelor arhitectonice, stucatura deja cunoscută îmbracand prin motive florale și ornamente de tip oriental.

O noutate în arta autohtonă o reprezintă pictura stilului brâncovenesc ce tratează subiecte laice precum portretul- înfățișat în serie în ample galerii cu caracter votiv – și compoziții istorice – ,,Călătoria lui Brâncoveanu la Constantinopol’’ din Palatul Mogoșoaia. Grație răspândirii culturii scrise din scrierile apocrife și din literatura patristică, subiectele religioase tradiționale au fost îmbogățite de noi teme iconografice. În ciuda caracterului monumental-reprezentativ al picturilor, se remarcă o nouă tendință spre un stil narativ resimțită pentru prima oară la Sucevița, în pictura moldovenească. Iată că varietatea de elemente decorative care abundă ornamentica monumentală, este întâlnită și în mediul picturii. La Mănăstirea Hurezi se află principala școală de pictură brâncovenească cu reprezentanții săi de seamă: Pârvu Mutu și zugravul Constantinos.

În perioada medievală sculptura care se leagă organic de arhitectură, este subordonată acesteia. Ancadramentele ușilor și ferestrelor, precum și coloanele, sunt învelite într-o pătură de sculptură decorativ-monumentală, supusă unei puternice influențe baroce, de aici și varietatea motivelor vegetale compuse în vrejuri. Se remarcă elemente ale barocului apusean integrate organic în stilul brâncovenesc și lipsa unui dinamism excentric ce caracteriza arta reformei de altădată. Acum apar și primele motive antropomorfe, iar influențele baroce se fac cunoscute și în decorul bogat de pe bordurile pietrelor funerare, evidențiate prin stemele de familie și prin inscripțiile așezate de obicei într-un registru. Prin sinteza rezultată din asimilarea unor noi elemente occidentale în elementele tradiționale, s-a creat un stil nou, “stilul brâncovenesc”, ce a excelat în diverse domenii precum arhitectură, pictură, sculptură, orfevrerie, mobilier și arte decorative. Dintre toate acestea însă o înflorire și o strălucire deosebită o cunoaște arhitectura. Această arhitectură brâncovenească are atât un caracter religios, cât și un caracter laic în această perioadă fiind zidite atât biserici, cât și palate și case boierești.

Stilul brâncovenesc salvează arhitectura muntenească de monotonia rutinei. Nevoia unei înnoiri în acest domeniu se manifestase încă de timpuriu : activitatea pietrarilor, din vremea lui Matei Basarab, nu constituise decât o încercare de a îndeplini această cerință de noutate, prin reintroducerea în decorația monumentelor, a sculpturii, din ce în ce mai rar folosită, în cea de a doua jumătate a secolului XVII.

Printr-un simț deosebit al frumosului, Brâncoveanu reușește să-și pună amprenta în toate construcțiile pe care le-a realizat și să implementeze propriile sale valori.

O trăsătură fundamentală a stilului brâncovenesc este importanța deosebită pe care o acordă ornamentului. Ornamentația, dominant florală, completează linia modernă, luminoasă, aerată a arhitecturii brâncovenești. Ornamentul pare a fi orientat: spre deosebire de celelalte elemente ale operei de arhitectură, el este distribuit mai ales în zonele de vizibilitate maximă, acolo unde poate fi perceput și înțeles, tinzând așadar spre exterior. Opera de arhitectură brâncovenească este decorată și în zonele cu vizibilitate redusă, ba chiar și în zonele practic inaccesibile privirii curente. Nevoia de ornament vine din nevoia de aliniere cu alte culturi, din predispoziția generală spre baroc. Toate culturile foloseau ornamentul în arhitectură, marea lor majoritate nu în ipostază de accesoriu, de surplus, ci chiar ca element constitutiv, indispensabil al operei, de aceeași natură ontologică cu toți ceilalți “atomi” ai acesteia.

Decorul poate fi sculptat în piatră (decoruri florale) sau aplicat sub forma unor reliefuri din stuc (motive de inspirație orientală). Ornamentul, conferă construcțiilor în stil brâncovenesc expresivitate și eleganță barocă. Evoluția planurilor, atât în arhitectura civilă, cât și în cea religioasă trece de la ceva cât se poate de simplu (aproape banal) la ceva cât se poate de încărcat. Această schimbare este specifică în primul rând arhitecturii baroce, care renunță la simplitatea Renașterii în favoarea unor decorații somptuoase, uneori excesive. Stilul brâncovenesc păstrează totuși un echilibru între simplitate și ornamentare excesivă. „Că un fapt important, s-a constatat că în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, mult mai bogat împodobite decât ctitoriile domnești erau cele ale Cantacuzinilor – familie înrudită cu voievodul. Mai diverse ca repertoriu de forme, incluzând cu mult curaj motive occidentale, mai abundente ca suprafață contaminată, ornamentele în piatră de la ctitoriile cantacuzinesti sunt în același timp executate într-un relief înalt.”

Totodată, arhitectura brâncovenească se deosebește printr-o expresivitate conferită de volumele arhitectonice ale scărilor exterioare, ale loggiilor și foișoarelor, care schimbă aspectul fațadelor – idee preluată de la arhitectura Renașterii sau de la reședințele princiare de la Constantinopol. Acestea contribuie la monumentalitatea formelor, sub o înfățișare sofisticată și bine-ordonată, care să se impună de la distanță. Atât construirea spațiului sacru, cât și cea a spațiului privat se fundamentează pe aceleași idei estetice. Interesant este că, apare un foarte mare interes pentru spațiul privat. Arhitectura răspundea cerințelor de viață ale boierimii și domniei, care trebuia permanent să-și etaleze statutul social, bogăția. “Haina făcea omul, mai ales în lumea medievală, pentru că ea era un simbol al statutului sau social, era o uniformă. De altfel, în Evul Mediu, fiecare stare, fiecare meserie, își avea uniforma ei. Ca și haina, locuința, casa, prin confortul pe care îl conferea și aspectul agreabil pe care-l deținea, a devenit un simbol al poziției sociale înalte, posibilităților și puterii economice a posesorului sau.”

Stilul brâncovenesc născut la Hurezi – unde se află principala ctitorie de cult a domnitorului Constantin Brâncoveanu și, totodată, cel mai vast ansamblu de arhitectură monastică din Țara Românească (1690-1697) – se încheie tot acolo, cu foișorul. Fațadele sunt tencuite și decorate cu arcaturi, registrul superior al fațadelor având în centru un element cicular, simbolizând o cunună. Pentru aceasta construcție religioasă, grandioasă și fastuoasă în același timp, domnitorul Brâncoveanu și-a ales cei mai priceputi meșteri: Pârvu Mutu, Manole, Caragea, Istrate, cărora le impune crearea unui stil nou, original.

Pentru a confirma cele mentionate anterior voi reda un elocvent fragment din volumul de istorie si interpretare iconografica “Cerurile Oltului” scris de Valeriu Anania (I.P.S. Bartolomeu Anania – 1921-2011) aparut la Episcopia Ramnicului si Argesului in anul 1990:

,,VAL: – La rândul său, Iorga sublinia înrudirea dintre arta sacră a acestor bisericuțe simple și arta populară, afirmând că ,,ele au avut două din elementele hotărâtoare ale arhitecturii noastre sătești: prispa și acoperișul’’. Dacă ne întoarcem la legendara bisericuță Dintr-un Lemn, le găsim pe amândouă, în expresia lor cea mai grăitoare.

BART:- De la această prispă au pornit pridvoarele deschise ale bisericilor lui Brâncoveanu, un stil pe care inspiratul ctitor l-a impus nu numai urmașilor săi, ci și contemporanilor. Fiindcă suntem încă la Dintr-un lemn, biserica lui Matei Basarab nu arăta tot astfel și în vremea lui; era mult mai simplă, cu intrarea de-a dreptul din afară. Pridvorul i-a fost adăugat de Șerban Cantacuzino.

VAL:- Istoricii de artă pretind că pridvorul brâncovenesc derivă din loggia italiană …

BART:- Nu toți! Din păcate, mulți dintre ei s-au întrecut în a ne pune sub tutela altora, a sârbilor, a grecilor, a armenilor sau nemților. Însuși Ghika-Budești își începe monumentala operă asupra evoluției arhitecturii în Muntenia cu capitolul <<Înrâuririle străine, de la origini până la Neagoe Basarab>>. Desigur, aceste influențe au existat, dar e exagerat să le scormonim înainte de a ne căuta propriile noastre rădăcini și izvoare, înainte de a depista, prin comparative, contribuția duhului creator românesc. Vasile Drăguț, și el un mare istoric al artelor, e mai nuanțat și, ca atare, mai realist. Studiind cu seriozitate și în amănunt bisericile de lemn din Transilvania, ale căror turle înalte și ascuțite amintesc de marile catedrale ale Evului Mediu, el conchide, nu fără dreptate, că, chiar dacă acestea obligă la evocarea unor legături cu arhitectură gotică de oraș, <mai puțin adevărat că la elaborarea lor au participat alte forțe creatoare și că ele au exprimat cu totul alte aspirații>>. A judeca arta nu e o problemă numai de formă, ci și – mai ales – de conținut. Este ceea ce încercăm noi să facem în această lungă convorbire.

VAL:- E adevărat, deseori asemănările formale izbesc și derutează. Actuala casă stărețească a mânăstirii Dintr-un Lemn a fost începută de Brâncoveanu, apoi completată și isprăvită de succesorul sau la tron, Ștefan Cantacuzino. Pe atunci nu era stăreție, ci un fel de reședință domnească temporară, în care a locuit și doamna Maria, îndurerata văduva a lui Șerban Cantacuzino, după întoarcerea ei din exil. Casa are un foarte frumos foișor în stil brâncovenesc, cu arcade pe stâlpi de piatră, care nu poate să nu amintească de o ,,loggia’’, cu atât mai mult cu cât face parte dintr-o construcție – să zicem – civilă.

BART:- Cu atât mai mult se cuvine, așa cum spuneam, să ne referim la conținut. O loggia era foișorul casei, mai degrabă al palatului, în care stăpânii leneveau în serile de vară, adiați uneori de răcoarea lacului, degustandu-și băuturile fine, glumind cu nobilele de curte și nu rareori sfârșind în prelungite bachanale. Foișorul de la Dintr-un Lemn seamăna cu o loggia numai privit de afară și oarecum de la distanță. Dacă însă pătrunzi înlăuntru, intri în el ca într-un paraclis; peretele și tavanul poartă bogate zugrăveli în cel mai autentic stil brâncovenesc, cu scene și chipuri aduse din biserica de alături. E cât se poate de evident că, făcându-l astfel, domnul nu intenționa să se odihnească în el cu vinuri, cafele și ciubuc, cum o vor face fanarioții de mai târziu. Deși o loggia în aparență, foișorul de aici era un loc de reculegere, meditație și rugăciune. Decorul interior interzice atitudinea lascivă, cuvântul necurat, gestul profanator.

……………………………………………………………………………………………………

VAL:- Este ecranul transparent prin care Brâncoveanu se proiectează gigantic, în istorie. Mucenicia sa e încununarea unei vieți de creator. Nu a avut desigur, vocația martiriului (în fapt martiriul nici nu este o vocatie, ci un destin asumat), dar l-a stăpânit o mare vocație de ctitor, ale cărei roade le vedem și astăzi, semănate pe aproape jumătate din țară, din Mehedinți până-n Râmnicul Sărat și din Făgăraș până-n câmpia Dunării. Ar fi de-ajuns să ne oprim la Hurezi spre a ne da seama de amploarea și măreția geniului brâncovenesc.

BART:- Interesant mi s-a părut cândva că duhul lui Brâncoveanu plutește nu numai în văzduhul Hurezilor, ci și până departe-mprejur. Cu mulți ani în urmă, tânăr fiind, străbăteam marele sat al Vaideenilor și m-am dat în vorba cu ciobanii, fii ai transhumanței, urmași ai descălecătorilor de peste Carpați. Să vii o dată la noi mai pe-ndelete – mi-au spus – să te ducem prin munții noștri și să-ți arătăm locurile unde stau îngropate comorile lui Brâncoveanu… Eram sigur că niciunul dintre ei sau din strămoșii lor nu încercase vreodată să descopere un loc anume unde ar fi putut să sape spre a găsi o căldare cu galbeni. Celebrele bogății ale voievodului (pentru care turcii îl porecliseră <Altin Bei>, adică prințul aurului) nu constituiau câtuși de puțin o ispită a căutătorilor de comori, ci doar evocarea generică a numelui sau, flacăra verzuie, magică, aproape ireală, a unui tezaur subteran ce putea fi bănuit oriunde. O astfel de avuție nu se cere căutată, descoperită, furată, însușită, ci doar perpetuată în amintire.”

PARTEA A II-A

CAP.1 STRUCTURA PRIDVORULUI BRANCOVENESC

CAP.2 MODALITATE DE DESFASURARE A PICTURII

PARTEA A III-A

CAP. 1 ICONOGRAFIA PICTURII PRIDVORULUI BRANCOVENESC

CAP.2 TEME ICONOGRAFICE PICTATE IN PRIDVOR

Continutul si mesajul comun si structural al întregului program iconografic al picturii murale din exonartex-ul bisericilor edificate in stil brancovenesc este eshatologic. Temele cele mai frecvente sunt Judecata de Apoi, Psalmii 148-150, precum si parabolele evanghelice cu mesaj eshatologic, pericopele Treimii citite în duminicile Postului Mare sau în timpul Săptămânii Patimilor. În mod constant sunt reprezentate secvente ale Genezei, Crearea lui Adam si a Evei, Păcatul originar si Izgonirea din Rai. Se pune astfel în evidentă intrarea păcatului în lume si nevoia răscumpărării prin sacrificiul christic. În câteva cazuri asistăm la un transfer din narthex a Sinodurilor ecumenice sau a temelor referitoare la fecioara Maria (Imnul Acatist, ”Bucură-te, Fecioară”, Cântarea de Crăciun) si la aparitia legendelor hagiografice sau ale martiriilor apostolilor, teme asimilate, la rândul lor, sinaxarului, adică iconografiei narthex-ului. Dat fiind că pentru exonartex nu există o iconografie fixă, obligatorie, nici chiar în seria ansamblurilor mentionate, putem totusi să distingem câteva variante, fără legătură cu functia bisericii sau cu dimensiunea exonartex-ului.

Dominanta eshatologică a iconografiei exonartex-ului are un caracter și mai precis, prin ilustrarea Apocalipsei în câteva ansambluri postbrâncovenești din secolul al XVIII lea, începând cu biserica mănăstirii Văcărești și cu biserica Crețulescu.

Generalizarea gradualăa exonartex-ului în bisericile valahe încă de la jumătatea secolului XVII a deschis problema decorului pictat al acestui spațiu. Apariția exonartex-ului a avut drept consecință niște transferuri de teme iconograficedin narthex în exonartex. Există o ”divizare” a temelor între cele două spații, dar mai ales o dezvoltare a programului iconografic al picturii exonartex-ului cu teme eshatologice. Iconografia picturii pare să indice că narthex-ul și exonartex-ul erau două părți ale aceluiași spațiu. Totuși, narthex-ul este, conform tradiției, dedicat Fecioarei și rămâne astfel, chiar dacă mai există teme mariale și în exonartex. Cu câteva excepții (bolnița din Hurezi, Mamul)13, cupola exonartex-ului adăpostește imaginea lui Iisus Emmanuel.

Narthex-ul este spațiul destinat slujbelor comemorării iar, în Valahia, narthex-ul și exonartex-ul au fost folosite și drept camere funerare. Această funcție relativ comună explică transferul temelor. Dar mesajul moral și eshatologic este mai clar exprimat prin pictura exonartex-ului, zona de trecere dintre spațiul exterior către spațiul sfânt al bisericii.

Relațiile solide între familia Cantacuzinilor și principele Constantin Brâncoveanuîi determină pe toți acești boieri să devină principalii fondatori și comanditari de artă ai epocii 1678-1714, autorii ”morali” ai stilului brâncovenesc. Iată de ce zugravii Constantinos și Ioan, autorii picturii capelei Fecioarei Maria (1683), sunt invitați de către Brâncoveanu să picteze catholiconul de la Hurezi, în 1694, și, mai apoi, în 1698, capela curții princiare de la Târgoviște – ceea ce îi face să devină pictorii ”oficiali” ai epocii. Zugravii de la Hurezi sunt activi în zona Vâlcea unde sunt solicitați de către principalele mănăstiri și schituri ale episcopului de Râmnic, în timp ce Pârvu Mutu este mai ales legat de construcțiile familiei Cantacuzinilor din județele Prahova și Buzău, cu excepția bisericii mănăstirii Mamul, construită de către Brâncoveanu în Vâlcea. Este posibil ca unii pictori care au lucrat la Filipești să fi aparținut de asemenea echipelor de zugravi activi de la Hurezi. Poate echipa lui Constantinos și aceea a lui Pârvu Mutu au colaborat la biserica mănăstirii Râmnicul Sărat, pictată probabil în 1697. Faptul este confirmat de particularitățile iconografice și stilistice, precum și de utilizarea limbii grecești pentru inscripții.

Se poate admite că acești trei zugravi importanți își cunoșteau reciproc realizările, datorită, în general, relațiilor apropiate dintre familia Cantacuzinilor și principe, precum și datorită colaborării directe dintre voievod cu marele spătar Mihai Cantacuzino și cu marele paharnic Șerban Cantacuzino, verișorul său14. Fratele lui Șerban Măgureanu, Pârvu, este primul ispravnic al catholiconului de la Hurezi. Chiar dacă documentele și cronicile vremii nu menționează numele boierilor prezenți în suita principelui cu ocazia frecventelor sale vizite la Hurezi, sau numele celor care au participat la consacrarea marii biserici de la Hurezi, fără îndoială, Marea Lavră, cu picturile sale, era cunoscută de către Cantacuzini, ale căror chipuri sunt pictate pe pereții narthex-ului catholiconului.

Un inventar ce datează din 1833 face precizarea că exonartex-ul bisericii mănăstirii Cotroceni, construcție a lui Șerban Cantacuzino, era ”alb, fără pictură”15. Dacă este adevărat, pictura acestei biserici, realizată, probabil, între anii 1679-1682 și atribuită lui Pârvu Mutu, nu poate fi inclusă în analiza iconografiei picturii murale a exonartex-ului epocii brâncovenești.

CAP.3. PICTURA PERETULUI ESTIC DIN PRIDVOR

CONCLUZII

Psalmul 148

Psalmul 150

Sfânta Evanghelie după Matei – Capitolul 25